MATERIALE PENTRU DUMINICĂ 1 SEPTEMBRIE 2019 - PARTEA ÎNTÂI

Bună ziua, prieteni!

A sosit Răpciune, aşa se numeşte în limbaj popular luna septembrie şi începe Anul Bisericesc!

Definitie: răpciúne substantiv masculin – Septembrie. – Varianta răpciun. Origine îndoielnică. Se consideră reprezentant al limba latina raptiōnem „șterpeleală” interpretat drept „culesul viei” (Pu;cariu 1433; Tiktin); din limba latina *rapatiōnem ‹ rapa, cu sensul de „recoltă de ridichi” (Drăganu, St. rum., 1-6; REW 7074a). Toate aceste explicații sînt forțate. Pușcariu, Lat. ti, 12, s-a gîndit la o creație artificială a latiniștilor, soluție și mai puțin probabilă. Prezența sufix -ciune nu este o probă suficientă că acest cuvînt este moștenit, fiindcă acest sufix se poate atașa și la elemente limba slava (veche) (conform slăbiciune). Poate se leagă de cuvîntul anterior.

Vă invit și astăzi să-mi vizitați pagina; sunt multe articole interesante care vă așteaptă! Adresa este: dicuoctavian.blogspot.com. Pe Facebook sunt restricționat în continuare și nu pot posta decât în grupurile tematice pe care le administrez! Spuneți și prietenilor Dumneavoastră să mă viziteze! Mulțumesc.

ISTORIE PE ZILE 1 Septembrie

Evenimente

·         462: Inceputul probabil al primului ciclu indiction bizantin. Un indiction (lat.: indictio) este oricare dintre anii dintr-un ciclu de 15 ani, folosit până în prezent în documentele medievale din Europa, atât în ​​Est cât şi în Vest. Fiecare an dintr-un ciclu fost numerotat: primul indiction, apoi al doilea indiction, etc. Cu toate acestea, ciclurile nu au fost numerotate, astfel incat este nevoie de alte informaţii pentru a identifica un anumit an din acest ciclu. În cazul în care termenul a început să fie folosit ,acesta se referea doar la un ciclu complet , iar anii individuali au fost menţionaţi ca fiind Anul 1 al Indictionului, Anul 2 ​​al Indictionului, etc. In timp, utilizarea s-a schimbat şi treptat a început să se folosească noţiunea de primul indiction, al doilea indiction, şi aşa mai departe. Iniţial, indictioanele s-au referit la o reevaluare periodică pentru un impozit agricol sau de teren la sfârşitul secolul al treilea in Egiptul roman . Acestea au fost împarţite iniţial în cicluri de 5 ani începând cu anul 287 d.Hr. , apoi într -o serie de non- ciclic , care a ajuns la numarul 26 din 318 d.Hr . Dar, din 314 d.Hr., a apărut ciclul de 15 ani. Cronica Constantinopolitană (c. 630 d. Hr.) atribuie primul său an la 312-313 d.Hr. , în timp ce un document copt din 933 d.Hr. alocă primul său an la 297-298 d.Hr. , un ciclu mai devreme. Ambele au fost ani din calendarul alexandrin in care prima zi a fost pe 29 august în anii iulieni nebisecţi şi pe 30 august, în anii bisecţi , prin urmare, fiecare fiind pe doi ani iulieni. Indictionul a fost folosit pentru prima dată la datarea unor documente, care nu au legătură cu colectarea taxelor la mijlocul secolului al patrulea. Până în secolul al IV-lea a fost utilizat la datarea documentelor de-a lungul Mării Mediterane. În Imperiul Roman de Răsărit în afara Egiptului, prima zi a anului a fost 23 septembrie, ziua de naştere a lui Augustus . În ultima jumătate a secolului al cincilea , probabil, 462 d. Hr. , aceasta s-a mutat pe 1 septembrie , unde a rămas in tot restul Imperiului Bizantin. În 537 d.Hr., Iustinian a decretat că toate datele trebuie să includă Indictionul prin Novella 47, care în cele din urmă a facut ca anul bizantin să înceapă anul pe 1 septembrie. In vestul Mediteranei insa, prima zi a fost pe 24 septembrie în funcţie de lucrările lui Beda Venerabilul, sau următoarele zile de 25 decembrie sau 1 ianuarie, acest indiction fiind numit Indictionul papal.

·         717:  Al Doilea Asediu Arab al Constantinopolului (717-718) Al Doilea Asediu Arab al Constantinopolului (717 – 718) a fost un atac combinat pe mare și pe pământ realizat de arabi în scopul ocupării capitalei Imperiului Bizantin, Constantinopol. O Armada musulmana de 1.800 nave, este învinsa de bizantini prin utilizarea „focului grecesc”. Forțele terestre arabe, conduse de Maslama ibn Abdal Malik, s-au adunat în afara zidurilor masive ale cetății, dar au fost decimate de o epidemie de ciumă și în cele din urmă distruse de armata bulgară. Flota arabă a fost distrusă cu focul grecesc și rămășițele sale au fost scufundate ulterior, datorită unei furtuni care i-a surprins pe arabi în timpul retragerii. Focul grecesc era un produs incendiar de calitățile napalmului din epoca noastră, folosit de bizantinii din evul mediu, al carui procedeu de fabricatie a fost tinut secret secole la rand de bizantini. Odată aprins nu mai putea fi stins decât cu urină sau nisip. Lansarea a focului se făcea printr-un sistem de conducte care porneau din vârful catargului corăbiei bizantine și se proiecta pe nava dușmană prin ajutajul aflat pe ornamentul din prora corăbiei (femeie sau balaur). Odată deschis vasul (de obicei o amforă) și intrând în contact cu aerul, „Focul grecesc” se amorsa și se turna de pe platforma catargului (de obicei unic la acea vreme). El ajungea, prin conducte, la corabia inamică, pe care o incendia. Asupra oamenilor avea efecte devastatoare căci avea proprietatea de a arde și sub apă, deci nici măcar o săritură în apa mării nu îi mai salva pe cei atinși de această „veritabilă armă chimică” ! Focul grecesc a fost un factor cheie al supremației maritime grecești; ultima dată a fost folosit în Asediul Constantinopolului  din 1453, și odată cu căderea orașului în mâinile otomanilor a dispărut și rețeta, care era păstrată secretă de greci. Compoziția exactă a focului grecesc a rămas un secret până astăzi; există mai multe speculații bazate pe materialele de care dispuneau grecii în antichitate ca de exemplu colofoniu, dar nimeni nu poate afirma cu siguranță care erau ingredientele folosite și în ce proporții.

·         1355: Regele Tvrtko I al Bosniei  mentioneaza in hrisovul  „Carta  Castro nostroVizoka vocatum”, castelul  siorașul vechi  Visoki.  Orașul a fost abandonat înainte de 1503, pentru că nu este menționat  în tratatul de turco-maghiar din anul anterior. In 1626, Visoki este mentionat printre orașele abandonate.

·         1449: Are loc Criza Tumu, un conflict de frontieră între mongolii Oirat și armatele dinastiei chineze Ming, in urma caruia a fost capturat  imparatul chinez Zhengtong  și a fost  înfrânta  de catre mongolii care dispuneau de o forță mult mai mică, o armată de 500.000 de oameni.

·         1804: Astronomul german Karl Ludwig Harding a descoperit unul dintre cei mai mari asteroizi din sistemul solar și l-a denumit Juno.

·         1824: Incepe constructia Cadredalei Notre-Dame din Montreal, Canada.

·         1859: În întreaga lume are loc o superfurtună solară.

·         1865: A început constructia liniei de cale ferata Bucuresti-Giurgiu, data în exploatare la 19/31.10.1869, în acelasi timp cu Gara Filaret, prima gara a Bucurestiului.

·         1865: Joseph Lister foloseste pentru prima data metodele antiseptice in timpul operatiilor chirurgicale.

·         1870: Are loc bătălia decisivă a războiului franco-prusac, Bătălia de la Sedan, care s-a terminat cu victoria decisivă a Prusiei. Împăratul francez Napoleon III a fost luat prizonier

·         1872: A fost inaugurata oficial linia de cale ferata Roman-Galati-Bucuresti-Pitesti.

·         1893: Parlamentul României a promulgat Legea asupra Jandarmeriei Rurale, actul de naştere al Jandarmeriei Române. In 1885, generalul Radu Mihail, prefectul Poliţiei Bucureştiului fusese nsărcinat cu elaborarea unui proiect de lege pentru organizarea jandarmeriei în întreaga ţară, iniţiativă rămasă nerealizată. Doi ani mai târziu, în anul 1887, I.C. Brătianu, în expunerea de motive la Legea comunală, sublinia că „Gendarmeria comunală rurală va fi mai bună decât poliţia rurală de până acum”, a cărei activitate se dovedise nesatisfăcătoare. Această lege a fost adoptată la 7 mai 1887 şi prevedea organizarea, printr-o lege specială, a jandarmeriei rurale, însă lipsa resurselor financiare a întârziat înfăptuirea ei. Folosindu-se experienţa organizării jandarmeriei ţinuturilor din Moldova anilor 1850-1864, a călăraşilor şi dorobanţilor din Muntenia, plecându-se şi de la faptul că în majoritatea statelor europene exista la acea dată o asemenea armă, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu a prezentat Parlamentului Proiectul Legii asupra Gendarmeriei Rurale, proiect adoptat şi promulgat prin Decretul Regal nr. 2919 din 30 august 1893. Publicată în Monitorul Oficial din 1 septembrie 1893. In art. 1 aceasta legea statuta: „Se instituie pentru toată întinderea regatului un corp de Gendarmerie rurală menit a veghea în comunele rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinei şi la executarea legilor. Îndeosebi, Gendarmeria este însărcinată cu paza căilor de comunicaţie. O supraveghere neîntreruptă şi o acţiune preventivă constituie esenţa serviciului său.”

·         1905: Teritoriile Alberta şi Saskatchewan se alătura Confederaţiei Canadiene.

·         1912: La București, în sala „Eforie", a avut loc premiera filmului „Războiul Independenței". A rulat timp de o lună, record pentru acea vreme. Filmul a fost prezentat apoi în Transilvania, la Viena și Budapesta.

·         1914: Orașului rusesc St. Petersburg i-a fost schimbat numele în Petrograd.

·         1916: Bulgaria declară război României.

·         1920: Monumentul Fântâna Timpului, în cinstea a 100 de ani de pace între Statele Unite și Regatul Unit, a intrat în funcțiune la Washington, DC.

·         1923: Un cutremur a devastat Tokio și Yokohama, omorând aproape 100 000 de oameni (Marele cutremur Kanto).

·         1928: Ahmed Zogu (1895-1961) se proclamă rege al Albaniei. Ahmet Zogu (numele la naștere: Ahmet Muhtar Bej Zogolli) ( 8 octombrie de 1895 – 9 aprilie 1961), a fost un politician albanez, prim-ministrul și apoi de două ori președinte al Republicii Albania din 31 ianuarie 1925. S-a proclamat rege al albanezilor cu numele de Zog I (sau Zogu I),incepand cu 1 septembrie 1928. Domnia sa se va încheia 8 aprilie 1939 în urma invaziei italiene.

·         1939: Germania nazistă a invadat Polonia, declanșând al Doilea Război Mondial; Adolf Hitler semnează ordinul de începere a eutansierii sistematice a bolnavilor mintali și a persoanelor cu dizabilități. Invadarea Poloniei din 1939 (numită de polonezi: Războiul de apărare din 1939, de germani: Campania poloneză, având numele de cod dat de Marele Stat Major nazist Fall Weiss, numită de unii istorici și „Campania poloneză din septembrie” ori „Războiul polono-german din 1939„), a fost inițiată de Germania Nazistă, Uniunea Sovietică și statul marionetă Slovacia, fiind evenimentul care a declanșat al doilea război mondial. Dacă asupra momentului declanșării celei de-a doua conflagrații mondiale mai există discuții, este acceptat de către toată lumea că invadarea Poloniei a marcat începutul celui de-al doilea război mondial în Europa, de vreme ce aliații continentali ai Poloniei (Regatul Unit și Franța) au declarat răboi Germaniei pe 3 septembrie, gest urmat la scurtă vreme de Canada, Australia și Noua Zeelandă. Invazia a început pe 1 septembrie 1939, la numai o săptămână după semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, și s-a încheiat pe 6 octombrie, odată cu ocuparea întregii Polonii de agresorii germani și sovietici. După un presupus „atac polonez” de pe 31 august 1939, o înscenare germană de fapt, forțele germane au atacat Polonia din nord, sud și vest în ziua următoare. Cu liniile de apărare mult prea întinse de-a lungul granițelor țării, forțele poloneze au fost nevoite să se retragă spre răsărit. După înfrângerea din bătălia de pe râul Bzura de la mijlocul lunii septembrie, germanii au cucerit un avantaj indiscutabil. Forțele poloneze au început să se retragă către sud-est, conform unui plan care prevedea o apărare îndârjită în zona așa-numitului cap de pod românesc, unde urmau să aștepte promisul contraatac Aliat. Pe 17 septembrie 1939, Armata Roșie sovietică a atacat regiunile răsăritene ale Poloniei în cooperare cu Germania. Sovieticii ocupau zonele convenite în anexa secretă a Pactului Molotov-Ribbentrop, care împărțea Europa Răsăriteană între sferele de influență sovietică și nazistă. Trebuind să facă față luptei pe două fronturi, guvernul polonez a decis că apărarea în zona capului de pod românesc nu mai era posibilă și a ordonat evacuarea trupelor și tezaurului Băncii Naționale prin România neutră. Până pe 1 octombrie, trupele germane și sovietice au ocupat în totalitate teritoriul polonez, dar guvernul polonez nu s-a predat niciodată. În plus, o mare parte din soldații armatelor terestre și aeriană poloneze au fost evacuați în România și Ungaria. Numeroși militari polonezi evacuați au emigrat pentru a se alătura nou create Armate poloneze din Franța, din Siria sub mandatul francez și din Regatul Unit. Ca urmare a înfrângerii în Campania din septembrie, s-a format Statul secret polonez. Lupta Poloniei în al doilea război mondial nu a încetat, nou creata sa armată continuând să contribuie la operațiunile militare ale Aliaților de-a lungul întregii conflagrații. Germanii au cucerit sectorul ocupat de sovietici și au invadat Uniunea Sovietică pe 22 iunie 1941, pierzând mai apoi întregul teritoriu în fața înaintării Armatei Roșii în 1944. În timpul războiului, Polonia a pierdut cam o cincime din populația antebelică datorită ocupației care a marcat sfârșitul celei de-a doua republici poloneze.

·         1939: Adolf Hitler semnează ordinul de începere a eutansierii sistematice a bolnavilor mintali și a persoanelor cu dizabilități.

·         1948: A fost infiintata Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC), cea mai longeviva institutie bancara din România, prin fuziunea Casei de Depuneri si Consemnatiuni ( fondata in 1864) cu Casa Nationala de Economii si Cecuri Postale ( infiintata in 1880).

·         1955: A fost înființată Filarmonica de Stat din Cluj.

·         1959: Au fost restabilite relațiile diplomatice dintre România și Japonia întrerupte la 31 octombrie 1944, după ce România se alăturase coalției antihitleriste.

·         1963: A luat ființă prima unitate specializată în domeniul informaticii și automatizării a Armatei române.

·         1966: Legația României din Olanda a fost ridicată la rang de ambasadă.

·         1969 - Colonelul Moammar Gadafi preia puterea în Libia. Regele Idris al Libiei a fost imlaturat de pe tron, în ceea ce a  fost o lovitură de stat  fără vărsare de sânge. Un grup de ofiţeri au preluat puterea şi a declarat că ţara republică in timp ce  Regele se afla in vizita  în Turcia. Mii de oameni au ieşit în stradă pentru a demonstra sprijinul lor pentru ‘revoluţie”. La acea vreme, lovitura  de stat a fost foarte bine primită de  naţionalistii arabi,dupa  înfrîngerea umilitoare a armatelor arabe în Războiul de Şase Zile  purtat cu Israelul  în 1967, monarhul libian fiind acuzat ca duce o politica  pro-occidentala si de corupţie. Regele Idris, aflat în Turcia, a declarat ca a fost lovitura de stat “lipsita  de importanţă”. La 8 septembrie, noul cabinet a fost anunţat. Comandantul şef al forţelor armate a fost numit colonelul Muammar Gaddafi in varsta de 27 ani. Colonelul Gaddafi a luat titlul de prim-ministru în luna ianuarie 1970. Initial, el a urmat o politică favorabila  unităţii arabe, propunind o serie de fuziuni şi federaţii cu ţările vecine.

·         1980: Generalul maior Chun Doo-hwan a devenit președinte al Coreei de Sud, în urma demisiei președintelui Choi Kyu-hah.

·         1981: În Arabia Saudita a fost data in exploatare prima reţea de telefonie mobila din lume.

·         1983: Uniunea Sovietică a doborât avionul de pasageri KAL-007 aparținând liniei sud coreene. Va recunoaște la 6 septembrie, declarând că piloții nu au știut că era un avion civil atunci când a încălcat spațiul aerian sovietic.

·         1985: Un echipaj franco-american a descoperit dupa 73 de ani de la scufundarea sa  in nordul Atlanticului, epava transatlanticului Titanic.

·         1991: Uzbekistan își declară independența față de Uniunea Sovietică.

·         1995: Armata germană a efectuat prima sa misiune de luptă de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, angajând în Bosnia bombardamente de tip „Tornado".

·         2001: Preşedintele Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (FYROM), Boris Trajkovski, a cerut comunităţii internaţionale să recunoască denumirea “Macedonia” pentru ţara sa. Intre Grecia si aceasta fosta republica iugoslava persista o disputa centrată pe utilizarea numelui Macedonia. Grecia se opune utilizării numelui „Macedonia” de către aceasta tara, argumentand ca milioane de etnici greci se identifica drept macedoneni si nu au legătură cu slavii care populeaza Republica Macedonia, tara acuzata de însușirea unor simboluri istorice considerate parte a istoriei si culturii stravechi grecești, cum ar fi Soarele Vergina de pe drapel și personajul istoric antic Alexandru cel Mare, care era macedonean. R. Macedonia este de asemenea acuzata ca promoveaza conceptul iredentist al unei asa zise Macedonii Unite, care implică revendicări teritoriale asupra Greciei, Bulgariei, Albaniei  și Serbiei. Disputa a escaladat cel mai înalt nivel iar in 1995, cele două țări s-au angajat să înceapă negocieri cu privire la problema de numelui tarii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Până la găsirea unei soluții, s-a convenit provizoriu ca tara sa fie denumita „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei” ( abreviat FYROM), nume folosit de organizațiile internaționale și statele care nu recunosc numele constituțional Republica Macedonia (Република Македонија, Republika Makedonija). Membrii ONU, și tarile ONU în ansamblu, au fost de acord să accepte orice acord final pe un nume nou, rezultat din negocierile dintre cele două țări.

·         2001:  Ceremonie în cadrul căreia România a preluat, pentru doi ani, președinția Comitetului de Coordonare (CC) al Reuniunii Miniștrilor Apărării din Sud-Estul Europei (SEDM) și a Comitetului Director Politico-Militar (PMSC) al Forței Multinaționale de Pace din Sud-Estul Europei (MPFSEE). (Plovdiv, Bulgaria)

·         2004: Începe criza ostaticilor de la şcoala din oraşul rusesc Beslan (Osetia de Nord), când un grup înarmat de rebeli ceceni aflati sub comanda liderului separatist cecen Samil Basaev, au sechestrat  peste 1000 de persoane, elevi,parinti si profesori, timp de trei zile, cerând în schimbul eliberarii ostaticilor, retragerea trupelor rusesti din Caucaz si eliberarea  fratilor lor din închisorile din Ingusetia.

Nașteri

·         1588: Henric al II-lea, Prinț de Condé (d. 1646)
* 1647: Prințesa Ana Sofia a Danemarcei (1 septembrie 1647 – 1 iulie 1717) a fost fiica cea mare a regelui Frederic al III-lea al Danemarcei și a reginei Sophie Amalie de Brunswick-Lüneburg. Prin căsătoria cu Johann Georg al III-lea, Elector de Saxonia a devenit electoare de Saxonia din 1680 până în 1691.

Ana Sofia a fost sora regelui Christian al V-lea al Danemarcei, a reginei consort a Suediei, Ulrica Eleonora, a regelui consort al Marii Britanii Prințul George; de asemenea a fost mama regelui Poloniei, August al II-lea, "cel Puternic".

Prințesa Ana Sofia

Ana Sofia s-a născut la Flensburg, ca al doilea copil și prima fiică a Prințului Frederic al Danemarcei și a soției sale, Sophie Amalie de Brunswick-Lüneburg. Prințesa Ana Sofia a avut un frate mai mare, Christian al V-lea al Danemarcei. Bunicul patern, regele Christian al IV-lea al Danemarcei, a murit când ea avea șase luni, și după multe luni de deliberare, consiliul regal l-a ales pe tatăl ei rege, care a fost încoronat ca regele Frederic al III-lea la 23 noiembrie 1648. Părinții ei au avut șase copii dintre care doi din ei au murit în copilărie.

Ana Sofia a primit o educație fină. În afară de limba nativă daneză, ea vorbea germana, latina, franceza, spaniola și italiana.

În 1663, a avut loc la Copenhaga o celebrare în onorarea logodnei prințesei în vârstă de cincisprezece ani și prințul elector de Saxonia, Johann Georg. Ana Sofia și Johann Georg s-au căsătorit trei ani mai târziu, la 9 octombrie 1666. Regele polon Ioan al III-lea Sobieski a spus mai târziu despre soțului ei, "[El] este un om cinstit, cu o inimă dreaptă."

Împreună au avut doi copii:

• Johann Georg al IV-lea (18 octombrie 1668 – 28 mai 1694), i-a succedat tatălui său ca Elector;
• Frederic Augustus I (22 mai 1670 – 1 februarie 1733), i-a succedat fratelui său ca Elector și mai târziu a devenit regele Poloniei "August cel Puternic".

Soțul ei a avut un fiu nelegitim cu metresa oficială, o cântăreață de operă pe nume Margarita Salicola și e posibil să fi avut împreună cu Ursula Margarethe de Haugwitz o fiică, Magdalena Sibylla de Neidschutz, care a fost metresa oficială a fiului ei cel mare.

Inițial, ambii ei fii au fost crescuți de doamne de onoare trimise la Dresda de mama ei, regina Sophie Amalie a Danemarcei.

Tatăl Anei Sofia a murit la 9 februarie 1670 și a fost succedat de fratele ei mai mare, Christian, cu care ea a întreținut o foarte activă corespondență. Ana Sofia a vizitat Danemarca anul acela și și-a exprimat simpatia pentru prizoniera Leonora Christina Ulfeldt, verișoara ei primară.

Părinți	Frederic al III-lea al Danemarcei Sophie Amalie de Brunswick-Lüneburg
Frați și surori	Christian al V-lea al Danemarcei Prințul George al Danemarcei Ulrik Frederik Gyldenløve[*] Ulrica Eleonora a Danemarcei Prințesa Frederica Amalia a Danemarcei Prințesa Wilhelmina Ernestine a Danemarcei

Ana Sofia

Electoare de Saxonia

·         1651: Nataliaa Kirillovna Narîșkina (rusă Ната́лья Кири́лловна Нары́шкина; 1 septembrie 1651 – 4 februarie 1694) a fost Țarină a Rusiei din 1671 până în 1676 ca a doua soție a Țarului Alexei I al Rusiei.

Venind dintr-o mică familie nobilă, fiica lui Kirill Poluektovich Narîșkin (1623-1691) și a soției sale, Anna Leontievna Leontieva, a fost adusă în casa marelui boier Artamon Matveiev unde a primit o influență vestică.

La 1 februarie 1671 ea s-a căsătorit cu țarul Alexei Mihailovici ca a doua soție a lui. Au avut împreună trei copii: viitorul țar Petru cel Mare (1672–1725); Țarevna Natalia care a fondat primul teatru public din Rusia și a scris numeroase piese dramaturgice ea însăși; și Țarevna Feodora.

Părinți	Kirill Poluektovich Naryshkin[*][1] Q16488458[*]
Frați și surori	Lev Kirillovič Naryškin[*] Q48429280[*]
Căsătorită cu	Alexei I al Rusiei
Copii	Petru cel Mare Țarevna Natalia Alexeevna Țarevna Feodora Alexeevna

Natalia Narîșkina

·         1653: S-a nascut compozitorul Johann Pachelbel, considerat drept unul dintre cei mai importanţi organişti de dinainte de J.S.Bach; (d. 3.03.1706). Creatia sa a fost foarte apreciata de J.S.Bach. A fost organist în Viena, Eisenach, Erfurt, Stuttgart, Gotha și din 1695 în Biserica Sebaldus din Nürnberg.

·         1711: Willem al IV-lea, Prinț de Orania (d. 1759)
* 1734: Louis François Joseph de Bourbon (1 septembrie 1734 – 13 martie1814) a fost ultimul Prinț de Conti, vlăstar al unei ramure a Casei de Bourbon, Casă care a condus Franța până în 1848.

Născut la Hôtel de Conti din Paris la 1 septembrie 1734 și botezat în prezența regelui și a reginei, el l-a succedat pe tatăl său Louis François de Bourbon ca șef al unei ramuri a Casei de Bourbon în 1776. Mama lui a fost Louise Diane d'Orléans, fiica cea mică a lui Filip al II-lea, Duce de Orléans, regent al Franței în impul minoratului regelui Ludovic al XV-lea.

De la naștere a fost cunoscut drept conte de La Marche. Mama lui a murit la 26 septembrie 1736 dând naștere unui alt copil care nu a supraviețuit. După decesul ei, tatăl lui s-a retras de la Curte la castelul L'Isle-Adam, urmând iubirea lui față de vânătoare, deși mai târziu el a avut o carieră militară distinsă.

La 17 mai 1750, La Marche a fost făcut cavaler al Ordinului Sântului Spirit la Versailles. În timpul Războiul de Șapte Ani (1756–1763), La Marche a participat ca mareșal în Bătălia de la Hastenbeck în iulie 1757 și în Bătălia de la Krefeld în iunie 1758.

S-a căsătorit cu verișoara sa primară, Maria Fortunata d'Este, (1734–1803), a patra fiică a lui Francesco al III-lea d'Este, Duce de Modena și a soției sale, Charlotte Aglaé d'Orléans, care era sora mai mare a mamei sale; Louis François Joseph a fost văr primar cu Philippe Égalité.

Contractul căsătoriei a fost semnat la Milano la 3 ianuarie 1759 de către ambasadorul francez la curtea din Torino. Nunta prin procură a avut loc la Milano la 7 februarie în același an. A fost celebrată în persoană la 27 februarie la Nangis-en-Brie în Franța.

Tatăl Mariei Fortunata i-a dat o zestre de un milion de livre. În plus, la sosirea ei în Franța, Louis François Joseph a primit un cadou de 150.000 de livre de la regele Ludovic al XV-lea. Tânăra contesă de La Marche a fost prezentată regelui, reginei și restului familiei regale la 5 martie 1759 de Prințesa de Conti, bunica văduvă a soțului ei.

În 1770 a avut loc căsătoria Delfinului Franței, viitorul Ludovic al XVI-lea, cu Arhiducesa Maria Antonia de Austria. Marie Fortunée, așa cum era cunoscută în Franța, și soțul ei au fost unul dintre cele 12 cupluri invitate să ia masa cu tinerii căsătoriți la Palatul Versailles.

Cuplu nu a avut copii. Louis François Joseph a avut doi copii nelegitimi, născuți în 1761 și 1767, cu Marie Anne Véronèse, cunoscută drept Mademoiselle Coraline, o fostă dansatoare la un teatru italienesc.

În urma Revoluției franceze a emigrat și a refuzat să ia parte la planurile pentru o invazie a Franței. S-a întors în Franța în 1790. Arestat din ordinul Convenției Naționale în 1793, el a fost achitat, dar a fost sărăcit prin confiscarea bunurilor sale. A primit apoi o pensie.

Totuși, în 1797, Directoratul a decis să exileze ultimii Bourboni. El a fost alungat în Spania, împreună cu rudele rămase care încă mai trăiau în Franța și nu au fost deja ucise în revoluție, inclusiv cu Bathilde d'Orléans, Ducesă de Bourbon. A trăit în sărăcie într-un loc din apropierea Barcelonei. Refuzând să participe la planurile regaliștilor, el a trăit o existență izolată în Barcelona până la moartea sa în 1814, după care linia Prinților Conti a dispărut.

Inițial a fost înmormântat la biserica Saint-Michel înainte de restaurația Bourbonilor. În timpul domniei regelui Ludovic-Filip I, e fost mutat de la Saint-Michel la capela regală de la Dreux la 2 aprilie 1844.

Părinți	Louis François, Prinț Conti Louise Diane de Orléans
Căsătorit cu	Maria Fortunata d'Este

* 1821: Leopold al III-lea de Lippe (Paul Friedrich Emil Leopold 1 septembrie 1821 – 8 septembrie 1875) a fost suveran al principatului de Lippe, unde a domnit din 1851 până la moartea sa.

Louis François Joseph

·         1854: S-a născut Engelbert Humperdinck, compozitor german care a compus opera "Hansel şi Gretel" (m. 1921)

·         1855: Innokenti Annenski, poet rus (d. 1909)

·         1858: Carl Auer von Welsbach, cunoscut și sub numele de Carl Auer, Freiherr von Welsbach (n. 1 septembrie 1858, Viena, Imperiul Austriac^[5] – d. 4 august 1929, Mölbling[*], Austria), a fost un om de știință, inventator și antreprenor austriac. Este cunoscut pentru talentul de a transforma rezultatele cercetărilor sale în succese comerciale, precum aliajul feroceriu (utilizat pentru brichete și în prezent), sita incandescentă (care a adus lumină pe străzile Europei secolului al XIX-lea) sau filamentul metalic al becurilor incandescente.

Carl Auer s-a născut la Viena la 1 septembrie 1858, fiind ultimul dintre cei patru copii (Leopoldine, Alois, Amalie și Carl) ai familiei Therese Auer (născută Neuditschka) și Alois Auer. Tatăl său (înnobilat în anul 1860 cu titlul Ritter von Welsbach) a fost în perioada 1941-1964 directorul Imprimeriei Imperiale (K.-k. Hof - und Staatsdruckerei) a Imperiului Austriac.

Carl Auer von Welsbach a cumpărat în 1893 conacul Rastenfeld (în prezent Castelul Welsbach) din Mölbling de la actrita Marie Geistinger. În 1899 sa căsătorit cu Marie Nimpfer, cu care a avut patru copii. În 1901 a obținut titlul nobiliar Freiherr (echivalent celui de baron). A murit la vârsta de 70 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Hietzinger din Viena.

Carl F. Auer von Welsbach

·         1862: Lazăr Edeleanu, chimist român (d. 1941)

·         1862: Inazō Nitobé (1 septembrie 1862 - 15 octombrie 1933) a fost profesor vreme îndelungată la Universitatea din Tokyo și mai târziu delegat al Japoniei la Liga Națiunilor.
Nitobé a fost un scriitor prolific, opera sa completă (editată în perioada 1983-1991) cuprinzând 24 de volume. Scrierile în limba engleză au fost strânse în 5 volume, Works of Inazo Nitobe (editată la University of Tokyo Press, 1972).
Cele mai multe eseuri asupra vieții și operei lui au fost adunate de John F. Howes, în Nitobe Inazo: Japan's Bridge Across the Pacific (Westview, 1995). Cartea sa, Bushido - The soul of Japan, publicată pentru prima oară la New York, a cunoscut zeci de ediții în numeroase limbi. Chiar dacă în ultima perioadă au aparut multe alte lucrări care au încercat să descifreze din noi perspective caracterul paradoxal și adeseori contradictoriu al nației nipone, Bushido - The soul of Japan a lui Nitobe ramâne o lucrare "clasică", ce constituie un reper bibliografic obligatoriu.

I

* 1866: Teohari Antonescu (n. 1 septembrie 1866, București - d. 11 ianuarie1910 la Iași) a fost un arheolog, istoric și pedagog universitar român, membru al societății Junimea.

A fost căsătorit cu Eugenia Vârgolici, fiica universitarului și junimistului Ștefan Vârgolici.

Din păcate, istoricul a decedat tragic, la numai 43 de ani, în ziua 11 ianuarie 1910 (la orele 15.30), „răpus de un cancer al rărunchiului”.

Lucrări științifice

• 1889 - Lucrarea de licență - Cultul cabirilor în Dacia
• 1901 - Lumi uitate - Studii literare și archeologice - Iași - Tipografia Editoare Dacia P.Iliescu și D. Grossu
• 1905 - Le trophee d'Adamclissi. Etude archeologique - Jassy
• 1906 - Cetatea Sarmizegetusa - reconstitutită după Columna Traiana și ruinele din Grădiștea
• 1906 - Știința sau Vandalismul d-lui Tocilescu - Lipsa unei metode de cercetare a ruinelor - Iași
• 1906 - Săpăturile d-lui Tocilescu la cetatea Drobetae. Nimicirea unei stațiuni istorice importante - Iași

Publicate în Convorbiri literare (listă incompletă)

• Dacia, patria primitivă a popoarelor ariane (1895 nr. 5);
• Manifestările artistice în raport cu rasa, (1895, nr. 10);
• Descoperirile din Troia, (1895, nr. 12);
• Activitatea științifică a lui Alexandru Odobescu (1897, nr. 3-4);
• Originea egiptenilor și semiților (1897, nr. 11 și 12);
• Din lumea Chaldee (1898, nr. 4);
• Epopeea lui Izdubar (1898, nr. 5);
• Priviri asupra filosofiei Upanișadelor (1899);
• Din literatura egipteană (1901, nr. 3);
• Cum s-a format Preistoria (1901, nr. 11);
• Originile omului (1902, nr. 6);
• Buddhismul și Nirvana (1903, nr. 9);
• Trofeul de la Adamclisi (1906, nr. 3-5);
• Culele sunt sau nu naționale? (1907, nr. 5).

* 1868: Prințul Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen (germană Karl Anton Friedrich Wilhelm Ludwig Prinz von Hohenzollern-Sigmaringen) (1 septembrie 1868- 21 februarie 1919 a fost membru al Casei de Hohenzollern-Sigmaringen. Karl Anton a fost al treilea și cel mai mic copil al lui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al soției lui Infanta Antónia a Portugaliei

Karl Anton a fost fratele mai mic al regelui Ferdinand I al României.

La 28 mai 1894 la Bruxelles, Karl Anton s-a căsătorit cu Prințesa Joséphine Caroline a Belgiei, fiica Prințului Filip de Flandra și a soției lui Prințesa Maria de Hohenzollern-Sigmaringen

Karl Anton și Joséphine Caroline au avut patru copii:^[1][2]

• Prințesa Stephanie Josephine Karola Philippine Leopoldine Marie de Hohenzollern (8 aprilie 1895 – 7 august 1975)
• Prințesa Marie Antoinette Wilhelmine Auguste Viktoria de Hohenzollern (23 octombrie 1896 – 4 iulie 1965)
• Prințul Albrecht Ludwig Leopold Tassilo de Hohenzollern (28 septembrie 1898 – 30 iulie 1977)
• Prințesa Henriette Leopoldine Wilhelmine of Hohenzollern (29 septembrie 1907 – 3 octombrie 1907)

Prințul Karl Anton

Prințul Karl Anton de Hohenzollern

·         1875: Edgar Rice Burroughs (n. 1 septembrie 1875; d. 19 martie 1950) a fost un scriitor american, cunoscut pentru crearea eroului junglei Tarzan, dar și pentru crearea aventurierul eroic de pe Marte John Carter, deși el a scris lucrări în mai multe genuri.

Burroughs este bine cunoscut ca fiind creatorul faimosului personaj Tarzan, unul dintre imaginile indispensabile ale literaturii populare. Burroughs a mai publicat și science fiction și literatura polițistă. Criticii considerau scrierile lui Burroughs ca fiind scrise într-un stil neșlefuit, totuși și astăzi operele sale sunt citite pe scară largă.

Burroughs s-a născut în Chicago, Illinois pe data de 1 septembrie 1875. Tatăl său, George Tyler Burroughs, era veteran al Războiului Civil. Burroughs a urmat câteva școli, inclusiv Academia Militară din Michigan. A fost încorporat în Cavaleria a 7-a în Arizona (1896-1897) și Forțele de Rezervă din Illinois (1918-1919). După scurta carieră militară, E.R. Burroughs a fost proprietarul unui magazin în Pocatello, Idaho(1898), iar în 1900 s-a căsătorit cu Emma Centennia Hulbert, de care a divorțat în 1934.

Înainte de Tarzan, Burroughs a avut o viață plină de eșecuri. Punctul de cotitură a fost momentul în care a început să scrie pentru reviste de ficțiune (Pulp magazines), la vârsta de 35 de ani. Prima sa scriere comercială a fost "Under the Moons of Mars" ("Sub lunile lui Marte"), publicată în serial în 1912 și care introducea eroul invincibil John Carter, ce este transportat către Marte, aparent prin proiecție astrală, în urma bătăliei împotriva apașilor, în Arizona. În final, seria "Marte" a atins 11 volume.

Burroughs a creat în total 68 titluri, toate făcând parte din serii populare. Titlul de referință a lui Burroughs, "Tarzan", a apărut în 1912, fiind urmat de încă 24 de aventuri ale lui Tarzan. În 1913 a fondat propria sa editură, Edgar Rice Burroughs, Inc. iar în 1934 Burroughs-Tarzan Enterprises și Burroughs-Tarzan Pictures.

Pe lângă cele 4 serii majore, Burroughs a mai scris câteva romane între anii 1912-1933, printre care "The Cave Girl" ("Fata Cavernelor"), în care un aristocrat devine luptător, două romane Western despre apași - "The War Chief" ("Căpetenia", 1927) și "Apache Devil" ("Diavolul Apaș", 1933), în care își exprimă simpatia față de nativii americani, și "Beyond the Farthest Star" ("Dincolo ce cea mai îndepărtată stea", 1964), un roman science fiction despre brutalitatea războiului. Romanele SF ale lui Burroughs sunt pline de simțul aventurii, purtându-l pe cititor în lumi îndepărtate și necunoscute. "The Land that Time Forgot" ("Lumea uitată de timp", 1924) este o poveste darwinistă plasată pe o insulă misterioasă în apropierea Polului Sud, unde dinozaurii și alte specii primitive au supraviețuit.

În 1933, Edgar Rice Burroughs a fost ales primar în California Beach. S-a recăsătorit în 1935 cu Florence Dearholt de care a divorțat în 1942. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost corespondent de război (la vârsta de 66 de ani) în Pacificul de Sud. A murit in urma unui infarct pe data de 19 martie 1950.

Edgar Rice Burroughs

·         1877: Francis William Aston, chimist și fizician englez, deținător al Premiului Nobel (d. 1945)

·         1878: Prințesa Alexandra de Saxa-Coburg și Gotha (Alexandra Louise Olga Victoria; 1 septembrie 1878 – 16 aprilie 1942) a fost membră a familiei regale britanice

Prinţesa Alexandra împreună cu cele trei surori aale sale. De la stânga la dreapta, Beatrice, Victoria, Alexandra și Maria.

Alexandra s-a născut la 1 septembrie 1878 la Castelul Rosenau din Coburg.^[1] Tatăl prințesei Alexandra a fost Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, al doilea fiu al reginei Victoria și a Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha. Mama sa a fost Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, fiică a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei și a Mariei de Hesse.

Tânăra prințesă a fost botezată la 2 octombrie 1878 la Palatul Edinburgh din Coburg. Printre nașii ei a fost și unchiul matern Marele Duce Alexei Alexandrovici al Rusiei.^[2]

Numită 'Sandra' de familie, Alexandra și-a petrecut copilăria la început în Anglia apoi între 1886 și 1889 în Malta unde tatăl ei a servit în Royal Navy.^[3] În 1889 familia se mută la Coburg, Germania deoarece tatăl Alexandrei, Alfred, era moștenitorul aparent al Ducatului de Saxa-Coburg și Gotha.

În 1893, unchiul Alexandrei, Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Coburg și Gotha (fratele bunicului patern, Prințul Albert) a murit fără să lase moștenitori. Tatăl său, Ducele de Edinburgh a moștenit Ducatul Saxa-Coburg și Gotha. Prin urmare, prințesa Alexandra a fost și prințesă britanică și prințesă de Saxa-Coburg și Gotha. De-a lungul vieții ei, Alexandra a fost eclipsată de cele două surori mai mari, Maria și Victoria. Alexandra, mai puțin frumoasă decât surorile ei a fost simplă, liniștită și nu la fel de strălucitoare

Alexandra şi Ernst al II-lea.

La 20 aprilie 1896 la Coburg, Germania, Prințesa Alexandra s-a căsătorit cu Ernst Wilhelm Friedrich Carl Maximilian, Prinț de Hohenlohe-Langenburg. (13 septembrie1863 - 11 decembrie 1950). Împreună au avut cinci copii:

• Gottfried, al 8-lea Prinț de Hohenlohe-Langenburg (24 mai 1897 - 11 mai 1960); căsătorit cu prințesa Margarita a Greciei și Danemarcei, au avut moștenitori
• Prințesa Marie Melita de Hohenlohe-Langenburg (18 ianuarie 1899 - 8 noiembrie 1967)
• Prințesa Alexandra de Hohenlohe-Langenburg (2 aprilie 1901 - 26 octombrie 1963)
• Prințesa Irma de Hohenlohe-Langenburg (4 iulie 1902 - 8 martie 1986)
• Prințul Alfred de Hohenlohe-Langenburg (16 aprilie 1911 - 18 aprilie 1911)

Alexandra a trăit pentru restul vieții ei în Germania. După decesul tatălui ei în 1900, soțul Alexandrei a fost numit regent al ducatului de Saxa-Coburg în timpul minoratului noului duce (singurul frate al Alexandrei, Alfred, Prinț de Saxa-Coburg și Gotha, a murit în 1899^[4]). În timpul Primului Război Mondial ea a lucrat ca soră la Crucea Roșie.

În februarie 1916 fiica ei cea mare s-a căsătorit la Coburg cu Prințul Friederich de Gluckburg și a devenit bunică când s-a născut primul copil al cuplului, Prințul Hans de Glucksburg, în mai 1917.^[5] La cea de 35-a aniversare a nunții sale, în aprilie 1931, fiul ei Gottfried s-a căsătorit cu Prințesa Margarita a Greciei și Danemarcei.^[5] În anii care au precedat Al Doilea Război Mondial, Alexandra a fost o susținătoare a Partidului nazist, l-a care a aderat la 1 mai 1937, împreună cu câțiva dintre copiii ei.^[6] A murit la Schwäbisch Hall, Baden-Wurttemberg, Germania în 1942.

Părinți	Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei
Frați și surori	Alfred, Prinț de Saxa-Coburg și Gotha Prințesa Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha Prințesa Beatrice de Saxa-Coburg-Gotha Maria a României

Prințesa Alexandra

·         1900:  Henriette Yvonne Stahl (n. 1 septembrie 1900, Saint Avald, Lorena, Franța - d. 25 mai 1984, București) a fost o scriitoare și traducătoare româncă, sora sociologului H. H. Stahl și fiica scriitorului Henri Stahl.
Scriitoarea s-a născut la Saint Avald, în Lorena, într-o familie franceză. Medicii francezi o decretaseră la naștere "non viable", mama ei trecând prin mari probleme financiare și depășind o depresie profundă. În 1901 familia ei se stabilește în România, și scriitoarea primește cetățenia română. Tatăl său, Henri Stahl a fost autorul unei celebre metode de stenografie și stenograf șef al Parlamentului, prietenul de o viață al istoricului Nicolae Iorga. Face liceul în particular, începe școala la vârsta de 9 ani din cauza sănătății ei șubrede. În anul 1918 este trimisă de părinți ca să locuiască la țară, în familia ordonanței, care-i salvase viața tatălui ei pe front, Iordache Dumitru. Soția acestuia este prototipul eroinei romanului "Voica". Debutează în literatură cu poeme în proză, publicate în revista "Flacăra", în 1931. Urmează "Conservatorul de Artă Dramatică" din București, între anii 1922 - 1925, unde studiază Actoria, la clasa actorului Ion Livescu. În 1931 îl cunoaște pe poetul Ion Vinea, alături de care va rămâne 14 ani. În 1945, îl cunoaște pe romancierul Petru Dumitriu, cu ocazia premierii acestuia pentru cea mai bună nuvelă a anului. Acesta se mută la ea acasă, în 1946, ( inițial lângă Cișmigiu, ulterior pe Bulevardul Pake Protopopescu nr. 89, unde se află și acum o plachetă "in memoriam" a scriitoarei). Legătura dintre ei va dura aproximativ 10 ani, în pofida diferenței mari de vârstă (24 de ani!). În 1954 are loc un episod interesant: căsătoria celor doi, urmată aproape imediat de divorț. Explicația: probabil este dorința de a-i asigura scriitoarei un venit decent și statutul de relativă protecție în fața abuzurilor, ca fostă soție de nomenclaturist.
Unele dintre romanele ei, tipărite între cele două războaie mondiale, vor fi primite elogios de Garabet Ibrăileanu și de Mihail Sadoveanu, mai ales că debutul cu romanul "Voica", se va produce în paginile "Vieții Românești" (1924). Participă cu acest roman la concursul de debut în proză al ziarului "Dimineața", și deși nu îl câștigă, va intra în atenția câtorva mari critici sau scriitori din epocă. Romanul, care va fi retipărit după 1944, și apoi, in a treia ediție, abia în 1972, conține o imagine neidealizată a existenței rurale, prezentând faptele în stil naturalist, dar și justficându-le. Romanul "Voica" obține Premiul Societății Scriitorilor Români, în același an. A scris și literatură în limba franceză, iar o parte dintre romanele ei au fost publicate în Franța, în traducere proprie.
Alte opere:

• Mătușa Matilda, patru nuvele, Mătușa Matilda, Nu poate fi, Prăbușire, La bătălia de la port Arthur, premiul Femina- Văcărescu 1928,
• Steaua Robilor, roman, Editura Adevărul, 1934,
• Între zi și noapte, (1942, ed. n. 1971) un roman social care conține imagini ale unui mediu citadin sau cosmopolit, capabil de rafinamente sentimentale unite cu vulgaritatea, trădând descompunerea, abulia, lipsa de preocupări mai importante decât propriul trup, ale cărui drepturi sunt dealtfel revendicate programatic de romancieră.
• Marea bucurie , 1947 tratează drama exilatului care se ratează afectiv și social prin lașitate.
• Fratele meu, omul, (1965) reia descrierea acelorași medii sociale și a combinațiilor umane senzaționale din perspectivă mai distanțată.
• Nu mă călca pe umbră, 1969 e o fantezie ușoară, prin care Onofrei, personaj maleabil și proteic până la absurd, ridică în mod alegoric problema disponibilităților paradoxale ale omului în a se adapta prin ipostaziere oricărei situații.
• Orizont, linie severă, 1970, o antologie a creației sale poetice din perioada 1940-1967
• Pontiful, 1972 e romanul iubirii unei scriitoare pentru un medic insuportabil. Ca și în celelalte romane, interesul e susținut prin capacitatea de a crea atmosfera, prin selecția adecvată a detaliilor materiale.
• Martorul eternității 1975
• Lena, fata lui Anghel Mărgărit 1975
• Drum de foc 1981

·         1901: S-a născut Marin Iorda, prozator şi dramaturg, director de teatre pentru copii, autor al unuia dintre primele desene animate româneşti, avându-l ca personaj pe Haplea; (m. 25 iunie 1972).

·         1910: Olga Necrasova, antropolog rus (d. 2000)

·         1910: Jack Hawkins, actor britanic (d. 1973)
* 1914: Maitreyi Devi (n. 1 septembrie 1914 — d. 29 ianuarie 1989) a fost o poetă și romancieră născută în statul indian Bengalul de Vest. A fost fiica filosofului Surendranath Dasgupta.

Versurile ei au fost elogiate de Rabindranath Tagore, a cărui protejată literară a fost.

În 1929, Maitreyi Devi l-a întâlnit pe viitorul scriitor român Mircea Eliade, care studia sanscrita cu tatăl ei și era găzduit de acesta. Legătura de dragoste dintre cei doi a fost sursa de inspirație a romanului eliadesc Maitreyi^[2]. Maitreyi a fost neplăcut surprinsă de această relatare și a scris propria sa versiune a întâlnirii: Na Hanyate, în limba bengali, sau Dragostea nu moare, în românește. În această lucrare, Maitreyi dezminte alegațiile de natură sexuală din romanul lui Eliade.

·         1915: Ken Aston, arbitru de fotbal, inventatorul cartonașelor galbene și roșii (d. 2001)
* 1920: Hubert Leon Lampo (n. 1 septembrie 1920, Antwerp, Belgia - d. 12 iulie2006, Essen, Germania) a fost un scriitor flamand, unul dintre fondatorii realismului magic din Flandra. Cea mai cunoscută carte a sa este "De komst van Joachim Stiller" (Venirea lui Joachim Stiller, 1960).

Hubert Lampo (fotografie de Tom Ordelman)

·         1922: Vittorio Gassman (n. 1 septembrie 1922 – d. 29 iunie 2000) a fost un actor italian de film.
A jucat în numeroase producții italiene și americane, coproducții etc, nu o singură dată sub bagheta unor nume recunoscute din cinematografia mondială: Robert Altman, Ettore Scola, Philippe de Broca, Dino Risi, Richard Fleischer.
Filmografie:

Ca actor

Vitorio Gassman

în Război și pace (1956)

Cinema

• 1945 Incontro con Laura, regia: Carlo Alberto Felice
• 1946 Preludio d'amore, regia: Giovanni Paolucci
• 1947 Daniele Cortis, regia: Mario Soldati
• 1947 Le avventure di Pinocchio, regia: Giannetto Guardone
• 1947 La figlia del capitano, regia: Mario Camerini
• 1948 L'ebreo errante, regia: Goffredo Alessandrini
• 1948 Il cavaliere misterioso, regia: Riccardo Freda
• 1949 Lo sparviero del Nilo, regia: Giacomo Gentilomo
• 1949 I fuorilegge, regia: Aldo Vergano
• 1949 Il lupo della Sila, regia: Duilio Coletti
• 1949 Ho sognato il paradiso, regia: Giorgio Pàstina
• 1949 Orez amar - Riso amaro, regia: Giuseppe De Santis
• 1949 Una voce nel tuo cuore, regia: Alberto D'Aversa
• 1950 Il leone di Amalfi, regia: Pietro Francisci
• 1951 Il tradimento, regia: Riccardo Freda
• 1951 La corona nera, regia: Luis Saslavsky
• 1951 Anna, regia: Alberto Lattuada
• 1952 Il sogno di Zorro, regia: Mario Soldati
• 1952 La tratta delle bianche, regia: Luigi Comencini
• 1953 Sombrero, regia: Norman Foster
• 1953 Il muro di vetro, regia: Maxwell Shane
• 1953 L'urlo dell'inseguito, regia: Joseph H. Lewis
• 1954 Rapsodia, regia: Charles Vidor
• 1954 Mambo, regia: Robert Rossen
• 1956 Kean - Genio e sregolatezza, regia: Vittorio Gassman și Francesco Rosi
• 1956 La donna più bella del mondo, regia: Robert Z. Leonard
• 1956 Giovanni dalle Bande Nere, regia: Sergio Grieco
• 1956 Război și pace - Guerra e pace, regia: King Vidor
• 1957 Difendo il mio amore, regia: Giulio Macchi
• 1958 Veșnicii necunoscuți ^[9] (I soliti ignoti), regia: Mario Monicelli

• 1958 La ragazza del Palio, regia: Luigi Zampa
• 1958 La tempesta, regia: Alberto Lattuada
• 1959 Le sorprese dell'amore, regia: Luigi Comencini
• 1959 La cambiale, regia: Camillo Mastrocinque
• 1959 Marele război - La grande guerra, regia: Mario Monicelli
• 1959 Vento di tempesta, regia: Irving Rapper
• 1960 Il mattatore, regia: Dino Risi
• 1960 Audace colpo dei soliti ignoti, regia: Nanni Loy
• 1961 Fantasmi a Roma, regia: Antonio Pietrangeli
• 1961 Crimen, regia: Mario Camerini
• 1961 Il giudizio universale, regia: Vittorio De Sica
• 1961 Barabba, regia: Richard Fleischer
• 1962 Depășirea - Il Sorpasso, regia: Dino Risi
• 1962 I briganti italiani, regia: Mario Camerini
• 1962 Anima nera, regia: Roberto Rossellini
• 1962 Marșul asupra Romei - La Marcia su Roma, regia: Dino Risi
• 1963 Frenesia dell'estate, regia: Luigi Zampa
• 1963 Il successo, regia: Mauro Morassi
• 1963 La smania addosso, regia: Marcello Andrei
• 1963 L'avaro, episodio di L'amore difficile, regia. Luciano Lucignani
• 1963 I mostri, regia: Dino Risi
• 1964 Se permettete parliamo di donne, regia di Ettore Scola(1964)
• 1965 Slalom, regia: Luciano Salce
• 1965 Il gaucho, regia: Dino Risi
• 1965 La guerra segreta, regia: Christian-Jaque, Werner Klingler, Carlo Lizzani și Terence Young
• 1965 La congiuntura, regia: Ettore Scola
• 1965 Una vergine per il principe, regia: Pasquale Festa Campanile
• 1966 Le piacevoli notti, regia: Armando Crispino și Luciano Lucignani
• 1966 L'arcidiavolo, regia: Ettore Scola
• 1966 L'armata Brancaleone, regia: Mario Monicelli
• 1967 Lo scatenato, regia: Franco Indovina
• 1967 Sette volte donna, regia: Vittorio De Sica
• 1967 Tigrul - Il tigre, regia: Dino Risi
• 1968 La pecora nera, regia: Luciano Salce
• 1968 Questi fantasmi, regia: Renato Castellani
• 1968 Il profeta, regia: Dino Risi
• 1969 L'alibi, regia: Adolfo Celi, Vittorio Gassman și Luciano Lucignani
• 1969 Dove vai tutta nuda?, regia: Pasquale Festa Campanile
• 1969 Una su 13, regia: Nicolas Gessner
• 1969 L'arcangelo, regia: Giorgio Capitani
• 1970 Brancaleone alle crociate, regia: Mario Monicelli
• 1970 Il divorzio, regia: Romolo Guerrieri
• 1970 Contestazione generale, regia: Luigi Zampa
• 1971 Scipione detto anche l'Africano, regia: Luigi Magni
• 1971 L'udienza, regia: Marco Ferreri
• 1971 În numele poporului italian - In nome del popolo italiano, regia: Dino Risi
• 1972 Senza famiglia, nullatenenti cercano affetto, regia: Vittorio Gassman
• 1972 Che c'entriamo noi con la rivoluzione?, regia: Sergio Corbucci
• 1973 La Tosca, regia: Luigi Magni
• 1974 Parfum de femeie - Profumo di donna regia: Dino Risi
• 1974 Cât de mult ne-am iubit - C'eravamo tanto amati, regia: Ettore Scola
• 1975 A mezzanotte va la ronda del piacere, regia: Marcello Fondato
• 1976 Come una rosa al naso, regia: Franco Rossi
• 1976 Telefoni bianchi, regia: Dino Risi
• 1976 Signore e signori, buonanotte, regia: Luigi Comencini, Nanni Loy, Luigi Magni, Mario Monicelli și Ettore Scola
• 1976 Deșertul tătarilor - Il deserto dei Tartari, regia: Valerio Zurlini
• 1977 Anima persa, regia: Dino Risi
• 1977 I nuovi mostri, regia: Mario Monicelli, Ettore Scola și Dino Risi
• 1978 Un matrimonio, regia: Robert Altman
• 1979 Quintet, regia: Robert Altman
• 1979 Caro papà, regia: Dino Risi
• 1979 Due pezzi di pane, regia: Sergio Citti
• 1980 The Nude Bomb, regia: Clive Donner
• 1980 La terrazza, regia: Ettore Scola
• 1980 Sono fotogenico, regia: Dino Risi
• 1981 Il turno, regia: Tonino Cervi
• 1981 Camera d'albergo, regia: Mario Monicelli
• 1981 Pelle di sbirro, regia: Burt Reynolds
• 1982 La tempesta, regia: Paul Mazursky
• 1982 Il conte Tacchia, regia: Sergio Corbucci
• 1983 La vita è un romanzo, regia: Alain Resnais
• 1983 Benvenuta, regia: André Delvaux
• 1985 Il potere del male, regia: Krzysztof Zanussi
• 1987 I soliti ignoti vent'anni dopo, regia: Amanzio Todini
• 1987 La famiglia, regia: Ettore Scola
• 1987 I picari, regia: Mario Monicelli
• 1989 Mortacci, regia: Sergio Citti
• 1989 Lo zio indegno, regia: Franco Brusati
• 1990 Dimenticare Palermo, regia: Francesco Rosi
• 1990 Tolgo il disturbo, regia: Dino Risi
• 1990 Le mille e una notte, regia: Philippe de Broca
• 1992 Quando eravamo repressi, regia: Pino Quartullo
• 1992 Il lungo inverno, regia: Jaime Camino
• 1992 I divertimenti della vita privata, regia: Cristina Comencini
• 1994 Cento di questi anni, regia: Corrado Farina
• 1995 Tutti gli anni una volta l'anno, regia: Gianfrancesco Lazotti
• 1996 Sleepers, regia: [Barry Levinson]]
• 1998 La cena, regia: Ettore Scola
• 1999 La bomba, regia: Giulio Base

Televiziune

• 1994 Abramo, regia di Joseph Sargent - film TV
• 1997 Il deserto di fuoco, regia Enzo G. Castellari - film TV

Regizor

• 1956 Kean - Genio e sregolatezza, cu Francesco Rosi
• 1969 L'alibi, cu Adolfo Celi și Luciano Lucignani
• 1972 Senza famiglia, nullatenenti cercano affetto
• 1982 Di padre in figlio (1982), cu Alessandro Gassmann

Vittorio Gassman

* 1923: Rocky Marciano (născut Rocco Francis Marchegiano; n. 1 septembrie 1923,Brockton[*], SUA – d. 31 august 1969,Newton[*], SUA) a fost un boxer italo-american. El este considerat unul dintre cei mai străluciți campioni mondiali la box. Primul meci la profesioniști a fost în anul 1948. Cariera lui a durat până în anul 1956. În acest timp a câștigat meciuri importante împotriva unor pugiliști redutabili pentru acea vreme cum ar fi: Joe Walcott (1952 și 1953), Ezzard Charles (1954), Ronald la Starza (1953) și Archie Moore (1955). S-a retras din activitatea competițională în anul 1956, având un palmares de 49 meciuri câștigate și 0 pierdute, 43 din victorii fiind prin KO. A murit într-un accident de aviație în anul 1969, exact cu o zi înainte de a împlini 46 de ani.
* 1925: Prof. univ. dr. Iosif Viehmann (n. 1 septembrie 1925, Cluj-Napoca - d. 6 august 2016, Cluj-Napoca) a fost un om de stiinta, speolog, asistent al savantului Emil Racovita, profesor universitar asociat al UBB Cluj, doctor in Geologie, Cetatean de Onoare al Clujului si mare indrumator si sprijinitor al miscarii de speologie amatoare din Romania.

·         1925: Roy Jay Glauber, fizician american

·         1931 - S-a născut Boxcar Willie (Cecil Travis Martin), cântăreţ country american.

·         1933 - S-a născut Conway Twitty (Harold Lloyd Jankins), cântăreţ şi compozitor american.

·         1937: Allen Jones, artist englez
* 1938: Zinaida Anestiadi (n. 1 septembrie 1938, Sărătenii Vechi, Telenești - d. 27 septembrie 2017, Chișinău) a fost o endocrinologă moldoveancă.
* 1938: Ladislau Rohonyi, cunoscut și ca László Rohonyi, (n. 1 septembrie1938, Cluj, Regatul României – d. 1983) a fost un scrimer român specializat pe sabie și un antrenor la acest sport.
* 1939: Attila Csipler (n. 17 martie 1939, Satu Mare – d. 1996) a fost un scrimer olimpic român specializat pe floretă. A fost fiul lui Alexandru Csipler, fondatorul școlii sătmărene de scrimă.

·         1939 - S-a născut Greg Errico, baterist american (Sly & The Family Stone, Santana).
* 1941: Julia Várady (n. 1 septembrie 1941, Oradea) este o soprană română de etnie maghiară. În 1970 s-a stabilit în Republica Federală Germania, unde s-a căsătorit cu baritonul Dietrich Fischer-Dieskau.
Julia Várady s-a născut la Oradea. La vârsta de 6 ani a început studiul viorii la conservatorul din Cluj. La vârsta de 14 ani a început să ia ore de canto cu Emilia Pop. A debutat ca mezzosoprană cântând Orfeu din Orfeo ed Euridice de Christoph Willibald Gluck și Fiordiligi din Cosi fan tutte de W.A.Mozart la Cluj. În 1970 a dat o audiție pentru Christoph Dohnanyi și a primit un angajament la opera din Frankfurt în Germania. Un an mai târziu a avut un succes răsunător în rolul Vitellia din Clemența lui Tito de W.A.Mozart la festivalul de operă de la Munchen. Imediat a devenit membră a ansamblului operei din Munchen iar mai târziu al Deutsche Oper Berlin. A apărut, ca invitată, în toate marile opere din Germania, la Covent Garden din Londra și la Teatro Colon din Buenos Aires. A cântat de asemenea la Metropolitan Opera din New York, Staatsoper din Viena și la Festivalul de la Salzburg.

Julia Varady și-a construit reputația de soprană mozartiană, cântând rolurile Fiordiligi, Donna Elvira, Donna Anna, Contesa Almaviva, Vitellia, Elektra, Cecilio, majoritatea înregistrându-le sub bagheta lui Karl Böhm. Curând după aceeia a devenit cunoscută și ca interpretă a rolurilor din repertoriul italian, în rolurile Santuzza din Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni, Madama Butterfly din opera cu același nume și Liu din Turandot de Giacomo Puccini, Leonora din Trubadurul și Forța destinului de Verdi, Elisabetta din Don Carlo, Violetta din Traviata, Desdemona din Otello, Abigaille din Nabucco și rolul titular din Aida (la Berlin cu Luciano Pavarotti și Dietrich Fischer-Dieskau).

Pe lângă acest repertoriu a avut succese cu Tatiana în Evgheni Oneghi de Ceaikovski și în repertoriul german cu Arabella din Adriane auf Naxos de Richard Strauss și Senta din Olandezul zburător de Richard Wagner. În 1978 a creat rolul Cordelia la premiera operei Regele Lear de Aribert Reimann la Bayerische Staatsoper din München. S-a retras de pe scenă la vârsta de 55 de ani, în 1996.

În 1977 Julia Varady s-a măritat cu baritonul Dietrich Fischer-Dieskau. S-au cunoscut la Munchen în anul 1973 în timpul repetițiilor la Mantaua de Giacomo Puccini. Cuplul a cântat împreună pe scenă ori de câte ori a fost posibil atât în spectacole de operă cât și în concerte. Au efectuat multe înregistrări împreună. Când nu călătoreau, Julia Varady și soțul ei stăteau în general la casa lor din Berlin sau la vila din Berg de pe Starnbergersee. Julia Varady a avut un copil, Zoltan, din prima căsătorie și o nepoțică, Anna, care locuiesc la Budapesta. Pe lângă pasiunea muzicii este o mare colecționară de antichități. Îi place de asemenea să grădinărească și să gătească. Uneori mai cântă în concerte, nu demult cântând "Es gibt ein Reich" din Adriane auf Naxos de Richard Strauss la Richard-Strauss-Tage în Garmisch-Partenkirchen având o critică foarte bună (iunie 2001). În prezent este profesoară la Hochschule für Musik Hanns Eisler în Berlin.

·         1941 - S-a născut Diane Ray, cântăreaţă americană.
* 1942: Arcadii Pasecinic (n. 1 septembrie 1942) este un om politic din Republica Moldova, care a deținut funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Comuniștilor. A fost și consilier al președintelui PCRM, Vladimir Voronin.
* 1942: Carolyn Janice Cherry (n. 1 septembrie 1942), mai bine cunoscută sub pseudonimul C. J. Cherryh, este o scriitoare americană de science fiction și fantasy. Începând din 1976, a scris peste 60 de cărți, printre care și romanele câștigătoare ale premiului Hugo Stația orbitală a lumii de jos (1981) și Cyteen (1988), ambele din ciclul Universul Alianță-Uniune.

Numele Cherryh (pronunțat "Cherry") se termină cu "h" ce nu se pronunță din cauză că primului ei editor, Donald A. Wollheim, i s-a părut că numele "Cherry" pare al unei autoare de romane de dragoste. Inițialele C.J. au fost folosite pentru a ascunde faptul că e femeie la vremea când majoritatea autorilor de science fiction erau bărbați.

Asteroidul 77185 Cherryh a primit numele ei. Comentând această onoare, descoperitorii asteroidului au scris despre Cherryh: "Ea ne-a provocat să devenim demni de stele printr-un efort de imaginație prin care să înțelegem cum va reuși omenirea să trăiască printre ele

C. J. Cherryh

·         1944: Leonard Slatkin, dirijor american

·         1944 - S-a născut Archie Bell, cântăreţ şi compozitor american (Archie Bell & The Drells).

·         1945: Mustafa Balel, romancier, nuvelist și traducător turc
* 1945: Abd Rabbuh Mansur Hadi sau Abd Rabbu Mansur Hadi (în arabă:عبد ربه منصور هادي, născut la 1 septembrie 1945) este un militar și om politic yemenit, devenit președinte al Yemenului la 27 februarie 2012. Între anii 1994-2012 a deținut funcția de vicepreședinte al Yemenului. Promovat general maior în 1991, deține în prezent gradul de mareșal.

Abd Rabbuh Mansur Hadi

fotografie din 2013

·         1946: S-a nascut  Barry Gibb, component al trupei pop Bee Gees, cu care a reusit sa doboare mai multe recorduri in industria muzicala. Bee Gees  au fost singurii muzicieni care au scris si produs sase single-uri consecutive no.1 in Statele Unite, primii compozitori care au reusit sa aiba in acelasi timp cinci piese in Top 10).

·         1947: Ion Mircea (n. 1 septembrie 1947, Sărmaș), poet și scriitor român, este unul dintre membrii fondatori ai grupării și publicației studențești de cultură “Echinox” (1968).
Activitate:

• Este laureatul pentru poezie al primului Festival național studențesc de literatură (București, 1969). A absolvit Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca, secția română - italiană.
• Devine membru al Uniunii Scriitorilor (1979) și, ulterior, membru în Consiliul ei de conducere (între anii 1998 – 2002).
• În 1990, prin ordin semnat de Andrei Pleșu, Ministrul Culturii, este numit redactor-șef al revistei “TRANSILVANIA” din Sibiu. În același an, este ales ca Secretar al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor.
• Ca vicepreședinte și apoi președinte al Centrului European de Poezie și Dialog Cultural Est-Vest “Constantin Noica” din Sibiu (organism înființat printr-o rezoluție a Adunării Generale a Parlamentului European), a organizat două ediții ale Festivalului European de Poezie: prima, în 1992, cu tema “Încotro satul?”, desfășurată în România și Belgia, iar a doua, în 1995, cu tema “Cele două Americi – O viziune poetică”, desfășurată în România, Belgia, Olanda și Spania.
• Din anul 1999 se stabilește în București. În același an e cooptat ca membru în Consiliul de administrație al “CopyRo”, Organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe, București. În prezent e director în cadrul Institutului Cultural Român.
• Semnează poezie, teatru, scenarii (radiofonice și cinematografice), proză, eseu, critică literară, traduceri (din limbile italiană și franceză), literatură pentru copii.
• A publicat volumele de versuri: ISTM (1971), TOBELE FRAGEDE (1978), COPACUL CU 10.000 DE IMAGINI (1984), DIE WÜRDE DER ROSE /DEMNITATEA TRANDAFIRULUI, volum antologic în limba germană, traducere de Reimar Alfred Ungar (1989), PIRAMIDA ÎMPĂDURITĂ (1989), POEZII, antologie de autor (1996), ZALESNENÁ PYRAMIDA A INE BASNE, volum antologic în limba slovacă, traducere de Ondrej Štefanko (2000), ȘOCUL OXIGENULUI (2002), POROROCA, antologie de autor (2004).
• Este coautor (alături de Eugène van Itterbeek) al volumului EUROPA ȘI AMERICILE – O VIZIUNE POETICĂ (Editura Cartea Românească,1994).
• Poemul “CORABIA LUI NOE” a fost pus în scenă, în regia colectivă și interpretarea Companiei Thespis din Timișoara, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (1997).
• Basmul NU AM NUME sau PERECHE ÎN CĂUTAREA UNEI INIMI a stat la baza scenariului radiofonic PERECHE ÎN CĂUTAREA UNEI INIMI (dramatizare: Claudia Tița, regia artistică: Cristian Munteanu), producție a Teatrului Național Radiofonic pentru Copii (București, 1997).
• În 1998, piesa NOE CARE NE STRĂBATE MEMORIA E O FEMEIE e onorată cu Premiul UNITER pentru “Cea mai bună piesă de teatru a anului”, distincție acordată de Fundația “Principesa Margareta a României”. În anul următor, piesa vede lumina tiparului la Editura Unitext.
• Traduce din limba italiană OMUL BIZANTIN, antologie de studii de istoria mentalităților, coordonată de Guglielmo Cavallo, care apare la editura Polirom, în anul 2000, cu o postfață semnată de Claudia Mircea-Tița, și OMUL SECOLULUI AL NOUĂSPREZECELEA, coordonat de U. Frevert și H.-G. Haupt, care apare la aceeași editură, în anul 2002.

Cea mai recentă apariție editorială a autorului este OCOLUL ROMÂNIEI ÎN 80 DE POEME. Cu un jurnal de bord de Ion Mircea (Editura Media Pro, 2005).

Are sub tipar, la Editura Corint, o antologie de poezie Nichita Stănescu.

• Este coordonator al volumelor: Rugăciunea TATĂL NOSTRU. Tâlcuiri de Părintele Galeriu (Editura Harisma, 2002), Cu Părintele Galeriu între Geneză și Apocalipsă. Convorbiri realizate de Dorin Popa (Editura Harisma, 2002), Cartea celor nouă Fericiri. Tâlcuiri de Părintele Galeriu și Părintele Galeriu, Astăzi (ambele apărute la aceeași editură, în 2004) etc.
• Este autorul piesei în trei acte Iisus Nazarineanul (regia artistică: Gavriil Pinte), producție a Teatrului Național Radiofonic (București, 2004).
• Din anul 2000, este titular al rubricii de critică literară “Poemul de duminică”, ulterior al rubricii “Punctul de raster” (din “Ziarul de duminică”, supliment al “Ziarului financiar”) și al rubricii “Cu ochii larg închiși” (din “Ziua literară”, supliment al cotidianului “Ziua”).
• Pentru volumul COPACUL CU 10.000 DE IMAGINI, autorul a obținut Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor (1984). În același an, a fost distins cu Premiul special pentru poezie al revistei “Luceafărul”, iar revistele “Amfiteatru” și “Viața studențească” l-au declarat, în urma unui sondaj național, “Cel mai popular poet român al anului 1984”.
• Antologia POEZII primește Premiul SOROS al Uniunii Scriitorilor (1997), iar volumul de versuri ȘOCUL OXIGENULUI, Premiul Asociației Scriitorilor din București (2003). Pentru același volum a obținut alte patru premii: Premiul pentru poezie al revistei “Ateneu” (Bacău, 2003), Premiul pentru poezie al Festivalului “Emmia” (Deva, 2003), Marele premiu al Festivalului “Dafora”, acordat de redacțiile publicațiilor de cultură din Transilvania și Banat (Mediaș, 2003) și Marele Premiu pentru poezie al Festivalului internațional “Lucian Blaga” (Cluj-Napoca, 2004).
• Poeziile autorului au fost traduse în peste 15 limbi străine.
• Ion Mircea este laureat al Marelui Premiu Național de Poezie “Mihai Eminescu”(Botoșani, 15.01.2012).

* 1948: Andrei Țurcanu (n. 1 septembrie 1948, Cigîrleni, raionul Ialoveni, Republica Moldova) este un filolog (doctor în filologie), profesor universitar, poet, publicist, critic și istoric literar român. A activat și ca politician fiind deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990-1994). Este unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al fostei R.S.S. Moldovenească (devenită apoi Republica Moldova), care au votat în unanimitate Declarația de Independență a Republicii Moldova, la 27 august 1991.

A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Chișinău (1971) și doctorantura la Institutul de literatură universală „A.M. Gorki” al Academiei de Științe din Moscova (1975).

A fost redactor la Departamentul pentru copii al Comitetului de Stat pentru Radioteleviziune din Chișinău (1971-1972), apoi cercetător științific la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe din Moldova (1975-1990). Este deputat în primul Parlament democratic al R. Moldova, ales pe circumscripția Rezeni (1990-1993) și consilier al Președintelui R. Moldova (1992), apoi consilier prezidențial, purtător de cuvânt al Președintelui Republicii Moldova 1997-1999). Devine președintele Centrului de Studii Strategice „Est-Vest-Est” (1999 – 2002). Din 2002 activează în calitate de profesor universitar la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Din 2009 este cercetător științific principal și șeful Sectorului de literatură română contemporană la Institutul de Filologie al AȘ din Republica Moldova.

Opera:

• Martor ocular, 1983 (culegere de studii și articole literare);
• Обретение имени Эстетическое самоопределение молдавской поэзии Монографическое исследование, 1990;
• Bunul simț, 1996 (culegere de studii și articole literare);
• Cămașa lui Nessos, 1988 (ediția a II–a, 1996) (poezii);
• Sabatul sau noaptea vrăjitoarelor politicii moldovenești, 2000 (eseuri politice);
• Elegii pentru mintea cea de urmă, 2000 (poezii);
• Destin întors, 2005 (poezii);
• Iisus prin miriști, 2006 (poezii);
• Plânsul centaurului, 2008 (poeme);
• Estuar, 2008 (poeme);
• Interior în roșu aprins. Opera omnia, 2012 (poeme).
• circa 300 de studii și articole.

Andrei Țurcanu

·         1949: Luminița Gheorghiu (n. 1 septembrie 1949, București) este o actriță română de voce, scenă, film și televiziune care a câștigat Ursul de Aurla Festivalul Internațional de Film de la Berlin, pentru filmul Poziția copilului (2013). A fost, de asemenea, invitata specială a organizatorilor Festivalului de la Cannes (2006) pentru filmul Moartea domnului Lăzărescu.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală în 1972, la clasa profesorului Ion Cojar. A debutat în teatru cu rolul Mărioara, într-o piesă montată de Alexandru Tocilescu pe scena Teatrului Cassandra. După absolvire a fost repartizată la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani. În anul 1975 s-a mutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, iar între anii 1976 și 2003 a fost actriță a Teatrului Bulandra din București.

Cariera în film și-a început-o cu rolul Catrina din filmul Moromeții (1987). A devenit cunoscută o dată cu pelicula Moartea domnului Lăzărescu, filmul în regia lui Cristi Puiu, în care are rolul asistentei care îl plimbă pe pacientul Lăzărescu de la un spital la celălalt.

Filmografie:

• Stejar, extremă urgență (1973)
• Înainte de tăcere (1978)
• Labirintul (1980)
• Semnul șarpelui (1981)
• Secvențe (1982) - femeia din birt
• Fapt divers (1984)
• Clipa de răgaz (1986) - secretara
• Moromeții (1987) - Catrina Moromete
• Marea sfidare (1989)
• Campioana (1990)
• Drumul câinilor (1991)
• Rămânerea (1992)
• Trahir (1993) - Silvia
• Privește înainte cu mânie (1993) - Lucreția, soția lui Ștefan Ciugudean
• Stare de fapt (1995)
• Prea târziu (1996)
• Train de vie (1998) - Rivka
• Code inconnu: Recit incomplet de divers voyages (Cod necunoscut) (2000) - Maria
• Marfa și banii (2001) - mama lui Ovidiu
• Detectiv fără voie (2001)
• Conserve de familie (2001)
• Maria (2003) - Maia
• Le temps du loup (Vreme de restriște) (2003) - doamna Homolka
• Sex Traffic (2004)
• Moartea domnului Lăzărescu (2005) - Mioara
• București - Berlin (2005) - mama - scurt metraj
• Lombarzilor 8 (2006) - Ilinca Matei
• A fost sau n-a fost? (2006) - doamna Jderescu
• Interior. Scară de bloc (2007) - doamna Pascale
• 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007) - doamna Radu
• The Yellow Smiley Face (Fața galbenă care râde) (2008) - Mia Popescu - scurt metraj
• Nunta mută (2008) - Fira
• Francesca (2009) - Ana
• Fotografia (2010)
• Despărțire (2010)
• Aurora (2010) - Mioara Avram
• După dealuri (2012) - diriginta
• Brave (Neînfricată) (2012) - vrăjitoarea (versiune română)
• The Matriarch (2013) - scurt metraj
• Poziția copilului (2013) - Cornelia Keneres
• Sunt o babă comunistă (2013)
• Cuscrii (2014) - Suzana Vrânceanu
• Aferim! (2015) - soția meșteșugarului Trailer
• Deschide ochii (2015)

Luminița Gheorghiu

* 1949: Elena Albu (n. 1 septembrie 1949, Iași – d. 16 martie 2003, București) a fost o actriță română de teatru și de film.

A studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie, pe care l-a absolvit în 1973. Din 1972 a început să joace în spectacole de teatru și în filme, fiind protagonista multora dintre producțiile soțului său, regizorul Mircea Veroiu.

Ultimul rol în teatru al Elenei Albu a fost în spectacolul "Oameni de zăpadă", în regia lui Louise Dănceanu, care s-a jucat la Teatrul Foarte Mic în stagiunea 1998/1999.

A murit singură în casă, victimă a unei hemoragii cerebrale secundare unui puseu de hipertensiune arterială; corpul i-a fost găsit în data de 16 martie

Filmografie:

• Apașii / Apachen, r. Gottfried Kolditz, (1973) ^[2]
• Ilustrate cu flori de cîmp, r. Andrei Blaier, (1974)
• Prin cenușa imperiului (1976)
• Între oglinzi paralele, r. Mircea Veroiu, (1978) - Ela
• Falansterul, r. Savel Stiopul, (1979)
• Detasamentul Concordia (1980)
• Moara lui Călifar, r. Șerban Marinescu, (1984)
• Surorile (1984)
• Somnul insulei (1994)
• Femeia în roșu (1997)

Elena Albu

·         1949 - S-a născut Russ Field, chitarist britanic (Showaddywaddy).

·         1950: Dudu Georgescu (n. 1 septembrie 1950, București) este un fotbalistromân, retras din viața sportivă.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru participarea la Campionatul European din 1984 și pentru întreaga activitate

·         1950: Mihail Efimovici Fradkov (în rusă Михаи́л Ефи́мович Фрадко́в; născut pe 1 septembrie 1950) este un politician rus, prim-ministru al Federației Ruse din martie 2004 până în septembrie 2007.

Mihail Fradkov Михаил Фрадков

·         1950 - S-a născut Steve Goetzman, baterist american (Exile).

·         1950 - S-a născut Peter Hewson, vocalist şi compozitor britanic (Chicory Tip).

·         1951: Nicu Ceaușescu (n. 1 septembrie 1951,^[1] București, Republica Populară Română – d. 26 septembrie 1996,^[1] Viena, Austria) a fost al treilea fiu al dictatorului Nicolae Ceaușescu și al soției sale. Numit în funcția de prim-secretar al organizației PCR Sibiu către sfârșitul regimului comunist din România, a fost considerat un potențial succesor în funcție al tatălui său. A fost arestat în zilele Revoluției din 1989 și condamnat ulterior la o pedeapsă cu închisoarea, fiind eliberat pe motive medicale.

Absolvent al Facultății de Fizică, părinții îi hărăziseră o carieră politică. Cu părinții săi a avut o relație destul de tensionată în ultima perioadă a vieții lor, chiar el declarând că nu a reușit niciodată să ajungă „la un modus vivendi” cu ei. A fost prim-secretar al CC al UTC, iar din 1987prim-secretar al organizației PCR Sibiu.

În a doua jumătate a anilor '80 a fost căsătorit cu Poliana Cristescu, o activistă de încredere, șefa organizației pionierilor.^[2]

Acuzat inițial pentru genocid, omor deosebit de grav și subminare a economiei naționale, a fost condamnat în cele din urmă la doar cinci ani pentru nerespectarea regimului munițiilor și armelor de foc.

S-a îmbolnăvit de ciroză. A decedat în clinica Allgemeines Krankenhaus der Stadt Wien (AKH) din Viena în septembrie 1996. Bunurile i-au fost returnate doar parțial, pentru unele dintre ele mai judecându-se și acum cu statul român Valentin Ceaușescu, singurul său frate în viață.

A avut o relație de lungă durată cu Donca Mizil, fiica lui Paul Niculescu Mizil.

22 decembrie 1989 - mașina cu care venea spre București este oprită la intrarea în Capitală. Nicu Ceaușescu este adus în studioul 4 al Televiziunii Române după ce fusese înjunghiat în burtă. Se zvonea că la Sibiu se trage cu tunul în oameni și că a luat copii ostatici.

25 decembrie 1989 - soții Elena și Nicolae Ceaușescu sunt condamnați la moarte și executați.

28 decembrie 1989 - Procurorul militar Mihai Popa, de la Procuratura Generală, emite mandatul de arestare pe numele lui Nicu Ceausescu, pentru infracțiunea de genocid. Procesul începe la Sibiu pe 26 mai 1990. Este considerat responsabil de moartea a 102 persoane la Sibiu, în zilele Revoluției. În închisoare fiind, dă un interviu jurnaliștilor Lucian Jiman și Rudolf Kamla, de la ziarul „Tribuna” din Sibiu.^[3]

21 septembrie 1990 - este condamnat de Tribunalul Militar Teritorial București la 20 de ani închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav și la 5 ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Pe 3 iunie 1991, prin rejudecarea cauzei, îi este schimbată încadrarea juridică și pedeapsa i se reduce la 16 ani de închisoare.

La 20 noiembrie 1992 este condamnat la 5 ani închisoare pentru port ilegal de armă și încălcarea regimului armelor și munițiilor. Este pus în libertate condiționată pe motive medicale.

Pe 16 septembrie 1996, la 45 de ani, este internat de urgență la Spitalul Clinic Universitar din București cu diagnosticul de hemoragie digestivă superioară, varice esofagiene și ciroza hepatică cronică.

Pe 18 septembrie părăsește România pentru o intervenție chirurgicală la Viena.

Pe 26 septembrie 1996, Nicu Ceaușescu moare la Viena. Este înmormântat trei zile mai târziu la Cimitirul Ghencea-Civil, cu tricolorul pe sicriu.

* 1951: Timothy Zahn (n. 1 septembrie 1951, Chicago, Illinois) este un scriitor de romane și povestiri științifico-fantastice. Nuvela sa Cascade Point a câștigat Premiul Hugo în 1984.^[4] Este autorul trilogiei Blackcollar, al seriei de romane Cobra, a zece romane Universul extins Star Wars, a șapte romane cu Marele Amiral Thrawn: trilogia Thrawn, duologia Hand of Thrawn, Outbound Flight și Choices of One.

Timothy Zahn

·         1955 - S-a născut Bruce Foxton, basist britanic (Jam).
* 1956: Nadejda Cepraga (n. 1 septembrie 1956, Răspopeni, raionul Șoldănești) este o cântăreață de estradă din Republica Moldova.

Nadejda Cepraga s-a născut pe 1 septembrie 1956, în Răspopeni, raionul Șoldănești, fostul județ Soroca, într-o familie de muzicieni – Alexei și Zinaida Cepraga.^[1] În clasa a șasea s-a filmat într-o peliculă de scurt metraj la studioul „Telefilm-Chișinău” – „La cules la vie”, în rolul solistei ansamblului.^[2] A debutat în clasa a noua cu cântecul „Nunta veselă”, pe versuri proprii, muzică de Eugen Doga. Părinții săi visau s-o vadă profesoară de franceză, de aceea au trimis-o să facă studii la Universitatea de Stat din Bălți, iar ea a ales muzica și a venit să facă studii la Chișinău.^[3] În anul 1972 și-a început cariera profesională pe scena unui festivalul de folclor din Franța, unde a obținut medalia de aur.^[4] Între 1974–1984 a fost solistă a Orchestrei Simfonice de Estradă a Teleradiodifuziunii din Moldova. Din 1984 evoluează solo, acompaniată de o trupă. În 1977 a absolvit Școala de muzică „Ștefan Neaga” (vocal și dirijare), iar în 1982 a absolvit Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu”, Facultatea vocal și dirijare corală.^[5]

Profesoara ei de la conservator, vestita Tamara Ciobanu, o sfătuise atunci să renunțe la estradă și să se devină cântăreață de operă, dar Nadejda Cepraga a continuat pe calea care și-a ales-o.^[3]

A participat la multe concursuri, festivaluri – laureată a Festivalului „Turnurile Vilniusului – 1974” (Lituania), laureată a Festivalului „Steaua Bulgariei” (Bulgaria), Premiul Mare la Festivalul „Intertalent” (1977, Cehoslovacia), laureată a Festivalului Tineretului și Studenților de la Berlin (1973).

Cepraga s-a filmat în șapte filme ale Televiziunii Centrale a URSS și în unsprezece filme ale studioului „Teleradio-Moldova”. A susținut turnee în diferite țări: Statele Unite ale Americii, Danemarca, Franța, Grecia, Coreea de Sud, Bulgaria, Polonia, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Rusia, Cuba, Israel etc. A lansat 15 albume, CD-uri în diverse țări, inclusiv în Rusia, Israel, Bulgaria și Statele Unite.^[5] În fondurile Televiziunii Centrale și ale „Teleradio-Moldova” se păstrează aproximativ 200 de melodii în interpretarea Nadejdei Cepraga.

Nadejda Cepraga s-a căsătorit devreme, la vârsta de 17 ani. Soțul ei este Evghenii Aleksandrovici Litvinov, un profesor și doctor în științe economice.^[1] Are un fiu pe nume Vasile

Nadejda Cepraga

Nadejda Cepraga

·         1957: Gloria María Milagrosa Fajardo García de Estefan (n. 1 septembrie1957), cunoscută pe plan profesional ca Gloria Estefan, este o cântăreață și compozitoare americano-cubaneză. Supranumită „Regina muzicii latino pop”, aceasta a intrat în topul 100 al celor mai buni artiști din lume. Peste 100 de milioane de exemplare ale albumelor ei au fost vândute în întreaga lume, dintre care 30,5 milioane de exemplare vândute numai în Statele Unite.^[4][5] Laureată a șapte Premii Grammy și a numeroase single-uri clasate pe primul loc în topuri, ea este una dintre cele mai mari cântărețe de muzică latino din prezent. Estefan a primit câte o stea pe Hollywood Walk of Fame și Las Vegas Walk of Fame.

Tatăl lui Estefan, pe numele său José Fajardo, a fost bodyguardul personal al soției fostului președinte cubanez Fulgencio Batista în jurul anilor 1950. A fost luat ostatic de soldații lui Fidel Castro în timpul invaziei palatului din 1 ianuarie 1959. Tatăl acesteia a fost ținut arestat din motive politice timp de 5 luni. După eliberarea sa acesta s-a reîntors la soția și fiica sa ce locuiau în Miami (precizează Estefan în publicația „Reader's Digest”, în septembrie 2007). După doi ani de la incident, Fajardo a fost prins în timpul invaziei din Golful Porcilor și ținut în arest până ce un schimb cu președintele SUA pe atunci John F. Kennedy a fost făcut. Fajardo a servit de mai multe ori sub rangul de ofițer în Armata Statelor Unite, în războiul din Vietnam, unde se crede că acesta a fost expus unui ierbicid numit Agent portocaliu folosit de armata franceză în războiul din Vietnam. Fajardo a suferit mai multe scleroze, și a fost îngrijit de către fiica sa mulți ani la rând, decedând în 1980.

Mama lui Gloria, pe nume Gloria Gracia Pérez de Fajardo, locuiește în Miami, iar în anii 1950 a condus o grădiniță din Cuba.

Când Gloria Estefan avea 16 luni, mama ei a plecat din Miami, Florida pentru a susține Revoluția Cubaneză. Ca majoritatea cubanezilor aflați în exil, Estefan este o înrăită adversară a comunismului, mai ales al comunismului din regimul lui Castro. Deseori vorbește de drepturile pentru o Cuba post-comunistă. Estefan este una dintre primii artiști care au fost invitați să cânte în cinstea Papei. Interpretarea fiind o parte din sărbătorirea împlinirii a 50 de ani a lui Papa Ioan Paul al II-lea, aceasta a cântat piesa „Más Allá”. Când Estefan și Papa Ioan Paul al II-lea s-au întâlnit, aceasta l-a rugat ca acesta să se roage pentru o Cubă liberă. Estefan a încercat, deși fără succes să ajute un tânăr numit Elián González aflat în Statele Unite, și el aflat într-o situație similară în care a fusese și Estefan.

Gloria a petrecut o mare parte din copilăria ei în Miami (deși locuise însoțită de părinți și sora sa mai mică, Becky și în câteva baze militare în jurul anilor 1960 pe când tatăl acesteia era în armată). Gloria a absolvit un liceu de fete Catolic la Academia Our Lady of Lourdes în 1975 apoi s-a înscris la Universitatea din Miami.pe vremea când era studentă a lucrat ca translator de limba spaniolă și limba engleză la Departamentul Vamal din Aeroportul International din Miami. A absolvit universitatea în 1978 cu o diplomă în comunicații și un curs de psihologie în limba franceză. După absolvire a fost unul dintre cei mai activi avocați ai universități și una din persoanele în care universitatea avea cea mai mare încredere. Pe lângă această activitate, Estefan a apărut în reclama televizată a universității.

Prima intrpretare în public a lui Estefan a fost la o nuntă mare din Cuba unde l-a întâlnit pe viitorul său soț, Emilio Estefan Jr., care a invitat-o să se alăture formație pe atunci numită „The Miami Latin Boys”. După ce Estefan a intrat în formație, formația și-a schimbat numele din The Miami Latin Boys în Miami Sound Machine.

În anul 1984 formația a lansat primul disc la casa de discuri Epic/Columbia numit Eyes Of Innocence. Discul conținea și un single numit „Dr. Beat”, pe lângă acest single, se află pe disc și balada „I Need Your Love”. Cel mai mare succes al lor a fost albumul Primitive Love, album lansat în 1985. Acesta conținea trei mari single-uri și anume: „Conga”(care a primit și Marele Premiu la a cinsprezecea ediție a Festivalului Muzical din Tokyo)(ocupând în clasamente din Statele Unite poziția 10), „Words Get In The Way”(ocupând în clasamente din Statele Unite poziția 5) și single-ul Bad Boy(ocupând în clasamente din Statele Unite poziția 8) ce urmau să devină unele din cele mai mari single-uri din Statele Unite și din toată lumea.Single-ul „Words Get In The Way” s-a clasat pe poziția 1 în clasamentul din SUA numit Hot Adult Contemporary Tracks, demonstrând ascultărtorilor că formația putea la fel de bine să cânte balade pop precum putea piese de dance. Piesa „Hot Summer Nights” a fost de asemenea lansată în același an cu albumul și a fost introdusă într-un film de succes numit Top Gun

Al treilea album al lui Estefan numit Let It Loose lansat în 1987, a primit discul de platină datorită celor 6 milioane de exemplare vândute în Statele Unite. Acesta conținea single-uri precum: „Anything For You” (ocupând poziția 1 în clasamente), „1,2,3” (ocupând poziția 3 în clasamente), „Betcha Say That” (ocupând poziția 36 în clasamente), „Rhythm Is Gonna Get You” (ocupând poziția 5 în clasamente), „Can't Stay Away From You” (ocupând poziția 6 în clasamente), piesele a „Anything For You” și „1-2-3” s-au clasat între timp și pe locul 1 în Adult Contemporary.

Începând cu anul 1988 Estefan a avut un rol mai important în formație, de aceea formația și-a schimbat numele în Gloria Estefan and The Miami Sound Machine. Începând cu următorul an, formația a dat faliment, iar membrii au fost concediați, însă Estefan și-a continuat cariera ca artist solo.

În 1989, albumul Let It Loose a fost relansat sub numele Anything For You datorită succesului single-ului „Anything For You”. Albumul a fost vândut cu 7 milioane de exemplare, devenind astfel cel mai bine vândut album din Regatul Unit. În afară de succesul din Regatul Unit, albumul s-a bucurat de un succes și în Olanda, fiind pe prima poziție timp de 22 de săptămâni. Albumul a fost de asemenea destul de apreciat și în Australia și Canada, aducându-i lui Estefan statutul de vedetă.

Pe la sfârșitul anului 1989 Estefan a lansat primul său album cu vânzări substanțiale numit Cuts Both Ways. Albumul include single-uri precum: Don't Wanna Lose You (single ce a ajuns în clasamentul Billboard Hot 100 pe poziția 1), Oye mi Canto, Here We Are, Cuts Both Ways(single ce a ajuns în clasamentul Hot Adut Contemporary Tracks și s-a aflat pe poziția 1) și Get on Your Feet. Piesa Cuts Both Ways' după succesul din Statele Unite, s-a bucurat de vânzări cu cote de peste 10 milioane de exemplare și în țări precum Australia, Olanda, Belgia, Japonia dar și în restul lumii.

În timpul turneului de promovare a albumului Cuts Both Ways din data de 20 martie 1990, Estefan a fost rănită grav lângă localitatea Scranton, Pennsylvania suferind o fractură la șira spinării motivul fiind o camionetă aflată în viteză care s-a lovit exact de autobuzul în care se afla Estefan. Aceasta a fost dusă la secția de urgență a spitalului Community Medical Center înnoptând sub grija medicilor de acolo. A doua zi, Estefan a fost trimisă la Spitalul de Chirurgie Specială din New York City, unde chirurgii de acolo i-au oferit ajutorul necesar. Recovalescența a durat aproximativ un an și a fost complementată cu terapie psihică. Estefan s-a reîntors în turneu după 10 luni de la accident.

Estefan a reapărut în clasamente o dată cu lansarea albumului Into the Light din 1991. Single-ul „Coming Out of the Dark” aflat pe acest album, a fost interpretat pentru prima dată într-un loc public la American Music Awards din ianuarie 1991 bucurându-se de o admirație ieșită din comun. „Eram îngrijorată de faptul că voi plânge înnainte să termin interpretarea. Nu m-am pregătit pentru acest lucru.” a precizat Estefan după interpretarea piesei. Single-ul Out of the Dark s-a clasat pe locul 1 în Statele Unite după numai câteva luni de la lansare. Turneul de promovare al albumului Into the Light World Tour a promovat albumul în peste 100 de orașe din cinci țări și a fost vizualizat de peste 10 milioane de oameni din întreaga lume. Alte single-uri din album cunoscute sunt single-uri precum „Seal Our Fate” și „Live for Loving You1”. Albumul Into the Light a fost clasat pe locul 5 în clasamentul Billboard devenind astfel unul din cele mai cunoscute albume din prima perioadă a carierei lui Estefan. Albumul a primit un disc de platină în Regatul Unit și două în Statele Unite.

După succesele albumului Into the Light, Estefan a lansat în 1992 primul album de single-uri numit Gloria Estefan Greatest Hits. Albumul includea hit-uri precum Always Tomorrow, „I See Your Smile” și nu în ultimul rând hit-ul internațional de muzică dance „Go Away”. De asemenea tot în acest an, Estefan a sprijinit cântărețul și compozitorul cubano-american Jon Secada, cântând împreună cu acesta primul single al acestuia numit „Just Another Day” care datorită acestei colaborări, acesta a avut un succes remarcabil. Estefan a petrecut restul anului în Miami pentru a ajuta la reconstruirea după devastările Uraganului Andrew

În anul 1993 Estefan a lansat primul album de succes internațional numit Mi Terra. Mi Terra a fost primul album al lui Estefan cântat în limba spaniolă. Albumul s-a bucurat de un Premiu Grammy pentru Cel Mai Bun Album Tropical Latin. Mi Terra a fost un succes în întreaga lume având vânzări de peste opt milioane de exemplare. În Spania a devenit cel mai bine vândut album internațional. Multe dintre single-uri au devenit cunoscute printre acestea numărându-se și: „Mi Terra” și „Con Los Años Que Me Quedan” amândouă bucurându-se de prima poziție din clasamentul „Hot Latin Tracks” din Statele Unite. Albumul s-a clasat și în clasamentul Billboard pe poziția 27 și pe a unsprezecea poziție în clasamentul de albume britanice. În ambele țări albumul a fost cel mai de succes album în limba spaniolă din acea vreme primind astfel discul de platină.

În același an Estefan a lansat primul ei album de Crăciun numit Christmas Through You're Eyes fiind primul album cu cântece de colecție clasice al lui Estefan care nu a fost produs de soțul său Emilio Estefan Jr. Albumul includea piese clasice precum Let It Snow! Let It Snow! Let It Snow! și White Christmas dar și piese noi. Compliația a primit discul de platină vânzându-se cu peste un milion de exemplare în Statele Unite.

În același an, Estefan a colaborat cu Frank Sinatra la un album de-al acestuia special numit Duets, mai precis la piesa „Come Rain or Come Shine”

Albumul Hold Me, Thrill Me, Kiss Me a fost lansat în 1994, acesta fiind o refacere a cântecelor anumitor cântăreți preferate de către Estefan din anii '60 și '70 (piesele interpretate erau piese precum „Traces”, o piesă interpretată original de formația Classics IV, piesa „You've Made Me So Very Happy” interpretată original de Blood, Sweat & Tears și altele). Albumul conținea single-uri clasice precum: Piesa „Turn the Beat Around” fiind de altfel o refacere a variantei originale disco interpretată original de cântăreața de genul disco numită Vicki Sue Robinson în 1976. Piesa a fost alt single de succes care a primit discul de aur în SUA, fiind introdusă în filmul cu Sharon Stone numit The Specialist. Piesa Everlasting Love(interpretată original de Robert Knight în 1967 iar mai târziu, în 1974 de Carl Carlton) a fost de asemenea un single de succes, iar un alt single fiind o refacere a piesei „It's Too Late” care s-a clasat destul de bine în radioul Adult Contemporary. De altfel piesa „Cherchez La Femme” fiind de fapt un single de dance și un tribut al lui Tommy Mottola a fost lovitura finală de pe album, produs inițial ca un single pentru cluburi, acesta a intrat in clasamentele pentru piese de dance.

În 1995 Estefan lansează Abriendo Puertas, albumul care i-a adus acesteia al doilea Premiu Grammy pentru Cel Mai Bun Album Tropical Latin. Acesta are incluse două single-uri de gen dance clasate pe prima poziție numite „Abriendo Puertas” și „Tres Deseos”, două single-uri gen latino numite „Abriendo Puertas” și „Más Allá”. Ziarul The Miami Herald spunea despre piesa Abriedo Puertas că este „o fuziune latino-americană construită briliant pe o combinație instrumentală având straturile de stil și ritmurile necorespunzătoare.”

Albumul care a primit discul de platină intitulat Destiny avea la bază piesa „Reach” care de alt fel a fost și coloana sonoră a Jocurilor Olimpice de vară din Atlanta 1996. Estefan a interpretat piesa în ceremonia de închidere în fața a două miliarde de oameni veniți din întreaga lume. Ceremoniile televizate au inclus pe Estefan interpretând două piese de pe albumul Destiny și anume: „You'll Be Mine (Party Time)” și „Reach”.

Datorită single-urilor albumului, în deosebi „You'll Be Mine (Party Time)” și următorul single de pe album „I'm Not Giving You Up”

Pe 18 iulie 1996 Estefan s-a îmbarcat în primul ei turneu numit Evolution World Tour (fiind primul ei turneu care a durat cinci ani) care a apărut în părți ale lumii precum: Statele Unite, Europa, America latină, Australia, Africa de Sud și Asia.

Pe 2 iunie 1998, Estefan a lansat al optulea album numit Gloria!. Albumul a avut influențe de muzică disco, câteva piese combinate cu ritm de muzică salsa sau latine. Albumul a fost singurul din anii '90 care nu a primit discul de platină, însă a primit discul de aur și a fost foarte apreciat de public.

Estefan a avut un mare succes în reîntinerirea muzicii disco a a anilor '90 din SUA. Albumul s-a clasat pe poziția 23 în clasamentul The Billboard 200. Single-ul „Oye!” s-a aflat pe prima poziție în clasamente precum Hot Dance Music/Club Play și Hot Latin Tracks. Alte single-uri de succes au fost single-uri prcum Don't Let This Moment End, clasat în „Billboard Hot 100” pe poziția 6 și „Heaven's What I Feel” clasat în Billboard Hot 100 pe poziția 27. Heaven's What I Feel devenind de asemenea un single în clasamentele latine. Celelalte single-uri ale albumului sunt „Cuba Libre” și „Don't Stop”. Una din piesele mai speciale este „Don't Release Me” în duet cu Wyclef Jean. Pentru a promova albumul Gloria! Estefan a interpretat albumul la o discotecă faimioasă din New York City numită Studio 54.

Estefan a apărut într-un film numit Music of the Heart cântând cu formația *NSYNC piesa intitulată Music Of My Heart, această piesă fiind mai târziu nominalizată la Academy Award. De asemenea Estefan a lansat un single latino numit Santo Santo interpretat cu formații sau interpreți precum: formația din brazilia So Pra Contrariar, cu Luciano Pavarotti în „Pavarotti și Prietenii pentru Guatamela și Kosovo”, sau cu Stevie Wonder la Super Bowl XXXIII în Miami. Estefan este singura cântăreață care a interpretat la Super Bowl de două ori. Estefan de asemeni a mai cântat piesa „The Star-Sprangled Banner” în a treia repriză de la jocul de baseball World Series ediția din 2003 care a fost jucat în Miami între echipele Florida Marlins și New York Yankees, dar și în ediția a jocului de fotbal american Super Bowl XLI din 2007 care s-a jucat între echipele Indianapolis Colts și Chicago Bears.

Următorul album al lui Estefan a fost Alma Caribeña, lansat în 2000 și a câștigat premiul de Cel Mai Bun Videoclip datorită single-ului „No Me Dejes de Querer”. Albumul s-a clasat pe prima poziție în clasamentele din Spania, Statele Unite și câteva țări din America de Sud. De asemeni a câștigat un Premiu Grammy pentru Cel Mai Bun Album Tropical. În același an a mai câștigat la American Music Awards premiiul Award of Merit. În afară de aceste succese albumul s-a bucurat și de intrarea în clasamentul Billboard Hot 100 aflându-se pe poziția 7. Albumul conținea și single-urile „Como Me Duele Perderte” și „Tres Gotas De Agua Bendita” cu Celia Cruz, single-uri create în Spania.

După o perioadă de un an de la lansarea Alma Caribeña, Estefan lansează o a doua colecție de single- urinumită Greatest Hits Vol. II. Colecția conținea single-uri din 1993 până în 2000, trei piese noi și o refacere a single-ului „Conga” aflat pe acest album sub numele de „Y-Tu-Conga”. Albumul avea la bază single-ul „Out of Nowhere” care a fost nominalizat pentru un Premiu Grammy la categoria Cea Mai Bună Piesă Dance.Un cântec cu influențe R&B numit „I Got No Love”, a fost probabil unul din puținele melodii ale genului din cariera sa, de asemeni un cântec plin de pasiune este „You Can't Walk Away From Love” a fost introdus în filmul Original Sin.

Gloria a început o relație romantică cu liderul trupei Miami Sound Machine, Emilio Estefan, în 1976. După cum a dezvăluit ea mai târziu, „el a fost primul și unicul meu prieten (boyfriend)”. Ea și Emilio s-au căsătorit pe 2 septembrie 1978.^[6][7]Împreună ei au un fiu pe nume Nayib (n. 2 septembrie 1980) și o fiică pe nume Emily (n. 5 decembrie 1994).^[8] Familia locuiește în sectorul Star Island din Miami Beach, Florida.^[7][9][10] Pe 5 iunie 2010 Nayib s-a căsătorit cu Lara Diamante Coppola^[11][12] în curtea casei părinților săi.^[13] Pe 21 iunie 2012, s-a născut primul nepot al Gloriei: Sasha Argento Coppola Estefan.

Gloria Estefan

Gloria Estefan primit flori de ziua sa de naștere la un show din Ahoy Rotterdam, 1 septembrie 2008

·         1962: Ruud Gullit (Pronunție în olandeză: /ˈryd ˈɣʏlɪt/, născut Rudi Dil, pe 1 septembrie 1962, Amsterdam) este un fost jucător olandez de fotbal, actual antrenor. Din 2011 conduce echipa rusă Terek Groznîi. A fost căpitanul echipei naționale a Olandei care a câștigat Campionatul European de Fotbal 1988 și a fost și în echipa care a participat la Campionatul Mondial de Fotbal 1990.
* 1967: Victor-Gheorghe Manea (n. 1 septembrie 1967) este un deputatromân, ales în 2012 din partea Partidului Național Liberal.

·         1970 - S-a născut DJ Sprigg Nice, rapper american (Lost Boyz).
* 1971: Hakan Şükür (n. 1 septembrie 1971) este un fost jucător de fotbal turc, care a jucat pe postul de atacant. Şükür a jucat 112 meciuri pentru Turcia și a marcat 51 de goluri devenind astfel cel mai bun marcator din istoria naționalei de fotbal a Turciei.
* 1971: Iván Trevejo (n. 1 septembrie 1971, Havana) este un scrimer francez de origine cubană, specializat pe spadă.

·         1975: Radu Eduard Ciobanu, fotbalist român
* 1975: Ben-Oni Ardelean (n. 1 septembrie 1975, Lupeni) este un politicianromân, ales senator în legislatura 2012–2016 și deputat în legislatura 2016–2020 din partea Partidului Național Liberal.
* 1976: Takashi Fukunishi (n. 1 septembrie 1976) este un fost fotbalist japonez.
* 1979: Carl Benjamin (n. 1 septembrie 1979; cunoscut în mediul online sub pseudonimul de Sargon of Akkad), este un comentator politic de pe YouTube^[2] și dezvoltator de jocuri, britanic. Aliasul lui Benjamin este preluat de la primul conducător al Imperiului Akkadian, Sargon de Akkad.

Benjamin este, de asemenea, un YouTuber popular, canalul său cu un conținut liberal clasic^[3][4] și libertarian, depășind 690 de mii de abonați (în august 2017)

Carl Benjamin

* 1979: Margherita Granbassi (n. 1 septembrie 1979, Trieste) este o fostă scrimeră italiană specializată pe floretă, triplă campioană mondială (în 2004, 2006 și 2009) și dublă campioană europeană (în 2001 și 2005). A fost laureată cu bronz atât la individual, cât și pe echipe din cadrul Jocurilor Olimpice din 2008 de la Beijing.

* 1983: José Antonio Reyes Calderón (pronunție în spaniolă: /xoˈse anˈtonjo ˈreʝes kaldeˈɾon/; n. 1 septembrie 1983,^[1] Utrera, Spania – d. 1 iunie 2019,^[2] Alcalá de Guadaira, Spania) a fost un fotbalist profesionist spaniol, care a evoluat pentru clubul din Primera División,Espanyol. Fotbalistul Jose Antonio Reyes a murit într-un accident de circulație la vârsta de 35 de ani. Accidentul a avut loc pe autostrada A-376, care face legătura dintre orașul natal al lui Reyes, Utrera, și Sevilla. Autoturismul fotbalistului a părăsit carosabilul la ora 11:40, ora locală, și a luat foc.

* 1984: Federico Piovaccari "Il Pifferaio"(n. 1 septembrie 1984, Gallarate, Italia) este un fotbalist italian care în prezent evoluează pentru echipa Rayo Vallecano, liga a doua din Spania.

·         1986: Stella Mwangi, cântăreață kenyano-norvegiană
* 1986: Mohammad Assaf (în arabă محمد عساف; n. 1 septembrie 1986, Misratah, Libia) este un cântăreț palestinian născut la 1 septembrie 1989 în Misrata (Libia). Cântăreața pop populară care a câștigat al doilea sezon al Arab Idol, difuzată de rețeaua de MBC, a primit porecla Asaroukh, care înseamnă "The Rocket", de către cântărețul libanez Ragheb Alama. În 2013, a fost numit Ambasador al Bunăvoinței pentru Pace de către Agenția Națiunilor Unite pentru Ajutoare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA). El a fost numit și ambasador al culturii și artei de către guvernul palestinian, iar președintele palestinian Mahmud Abbas ia oferit o poziție cu "statut diplomatic".
Membru al Siblings Mohammed Assaf sa născut în Misrata, Libia. necesare] părinților palestinieni. Familia mamei sale (profesor de matematică) provine din satul Bayt Daras, distrus de armata israeliană în 1948; familia tatălui său este din Beersheba. El a trăit în Misrata până în 1993, când părinții săi s-au mutat în Gaza în tabăra de refugiați Khan Younis, unde a urmat școala primară UNRWA. El a câștigat primul titlu al celui de-al doilea sezon al emisiunii TV-real-TV australian Idol, difuzată pe MBC 1 în 2013 [1]. Transmițându-și victoria, Al Jazeera English la intervievat în Doha, Qatar în timpul turneului său și a dedicat un întreg episod al programului Inside Story, detaliind cursul Assaf prin Arab Idol. El a fost descris ca "cântăreața de nunți din Gaza care a crescut într-o tabără de refugiați și a devenit o stea internațională și un erou palestinian. El a fost poreclit "Asaroukh" ("Rocket") de către solistul libanez Ragheb Alama, membru al juriului Arab Idol. Assaf a fost numit Ambasador al Bunăvoinței pentru Pace de către Agenția Națiunilor Unite pentru Ajutoare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) [3], oferindu-i un pașaport diplomatiGuvernul palestinian la numit, de asemenea, "ambasador al culturii și artelor. Pe rețelele sociale, el a fost comparat cu cântăreața egipteană Abdel Halim Hafez al assad.

În 2014, la MTV Europe Music Awards, a primit premiul celui mai bun artist din Orientul Mijlociu (e).

Un film care a cronologic povestea lui Mohammed Assaf a fost lansat în septembrie 2015: cântărețul din Gaza, regizat de Hany Abu-Assad.

În 2017, Mohammed Assaf a lansat Baddek Enayah cu Gente de Zona.

În 2018, Mohammed Assaf a lansat un duet cu Massari, Roll With I.

În septembrie 2018, Mohammed Assaf a lansat titlul Makanak Khaly.

Mohammed Assaf

* 1987: Valentin Furdui (n. 1 septembrie 1987) este un fotbalist din Republica Moldova care evoluează la clubul FK Palanga pe postul de mijlocaș
* 1987: Christian Träsch (n. 1 septembrie 1987, Ingolstadt, Germania de Vest) este un fotbalist german care joacă pe post de fundaș la clubul FC Ingolstadt.

·         1989: Bill și Tom Kaulitz, gemenii formației Tokio Hotel
* 1989: Daniel Andre Sturridge (pronunțat în engleză /stʌrɪdʒ/; n. 1 septembrie 1989) este un fotbalist englez care evoluează la clubul FC Liverpool și la echipa națională de fotbal a Angliei.
* 1990: Emil Rengle (n. 1 septembrie 1990, Oradea) este un compozitor, coregraf, dansator, regizor și solist din România. Este câștigătorul celui de-al optulea sezon al Românii au talent și primul dansator din istoria emisiunii care câștigă marele premiu.

În anul 2015, Emil a fondat proiectul muzical numit RENGLE, la care a lansat discurile single, „Click Click”, „Say Cheese”, „Lost You in Hong Kong” și „China” prin intermediul casei de discuri Roton.^[3] Emil a fost invitat să facă parte din echipa artistica a galei muzicale MTV Europe Music Awards al anului 2015.^[4] În anul 2017, Emil a participat la emisiunea de dans Uite cine dansează! împreună cu Dana Budeanu, la scurt timp cei doi s-au retras din competiție din cauza unui accident al Danei în timpul repetițiilor.^[5] Emil este de asemenea cunoscut pentru munca sa în calitate de coregraf cu artiști precum Alex Velea, Antonia, Loredana Groza, DJ Andi, Fly Project, Anda Adam, Corina, Alexandra Stan, Inna și regretata artistă Anca Pop.^[6] Emil de asemenea a participat pentru evenimente precum Coca Cola (Taste the Feeling), Media Music Awards 2012, Dubai XL Club, Untold Festival, și este coregraful principal al emisiunii Vocea României.^[7]

Emil Rengle a câștigat premiul de originalitate in valoare de 10.000 de euro și marele premiu in valoare 120.000 de euro la emisiunea-concurs Românii au talent.

Într-un clip postat pe canalul său de YouTube, Emil Rengle a recunoscut că este bisexual.

Emil Rengle

*1993: Sergio Rico González (n. 1 septembrie 1993, Sevilla, Spania) este un fotbalist spaniol legitimat la echipa spaniolă Sevilla FC, fiind în același timp și component al echipei naționale a Spaniei.

·         1996: Zendaya Coleman, (cunoscută drept Zendaya), actriță și cântăreață americană. 

Zendaya s-a născut pe 1 septembrie 1996, Oakland, California.A crescut făcând parte din " California Shakespeare Theater în Orlando, unde mama ei a lucrat ca manager. Zendaya a ajutat-o pe mama ei la slujbă și în vânzarea de bilete.

Primul ei single a fost Swag it out cu care a avut un mare succes mondial, organizand chiar și un turneu prin America. Zendaya își iubește fanii și îi face mare plăcere să citească mesajele puse de fani pe rețelele de socializare. Inaltime- 1.78m

Acum locuiește în Los Angeles împreună cu familia ei și un câine, Giant Schnauzer numit Midnight. Interesele ei includ cântatul, dansul și designing-ul. Dansatoare la Shake it up. Cea mai bună prietenă a sa, precum și parteneră la Totul pentru dans, este actrița Bella Thorne, care interpretează rolul lui CeCe Jones.

Zendaya a apărut în filmul original Disney Channel ' Aplicația ',unde a avut rorul principal.

Zendaya in Hollywood California - June 2019

* 1996: Itana Grbić (n. 1 septembrie 1996, în Podgorica)^[3] este o handbalistămuntenegreană care joacă pentru ŽRK Budućnost^[4] și pentru echipa națională a Muntenegrului^[1] pe postul de extremă stânga.

Începând din vara anului 2019, handbalista va evolua pentru echipa românească CSM București.^[5]

Itana este sora mai mică a fotbalistului munentegrean Petar Grbić.