MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 23 AUGUST 2019 - PARTEA A DOUA ȘI ULTIMA

RELIGIE ORTODOXĂ 23 August

Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului

Sf Mc Lup; Sf Sfințit Mc Irineu, episcopul de Lugdumum

Biserica Ortodoxa sarbatoreste odovania Adormirii Maicii Domnului

 Prin acest moment liturgic se marcheaza incheierea perioadei de sarbatorire a praznicului Adormirii Maicii Domnului. Care este programul liturgic oficiat cu prilejul odovaniei praznicului Adormirii Maicii Domnului ne-a spus parintele arhimandrit Dosoftei Scheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iasi: 'Ca la fiecare praznic imparatesc exista o zi de odovanie, care este de fapt incheierea praznicului respectiv. Fiecare praznic tine 8 zile, iar astazi se incheie perioada sarbatorii Adormirii Maicii Domnului. In aceste zile de odovanie, la Utrenie se va canta aceeasi slujba exceptand cantarea Polieleului, nu se mai citeste Evanghelia care s-a citit la praznicul propriu-zis, ci doar se va spune cantarea Doxologiei Mari. In mod exceptional, in aceasta zi se canta Axionul praznicului'.

Sf Mc Lup

Sfantul Lup a fost servitorul Sfantului Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic. Dupa uciderea Sfantului Dimitrie, Lup a inmuiat marginea vesmantului in sangele lui si i-a luat inelul. Cu acest strai si inel, Sfantul Lup a savarsit multe minuni, aducand vindecare pentru multe boli si neputinte.

Din porunca imparatului Maximian, Sfantul Lup este prins si torturat. Pentru ca nu primise botezul, s-a rugat lui Dumnezeu sa-l invredniceasca de botez, inainte de a-si da duhul. Dupa aceasta rugaciune, a inceput sa ploua peste acest mucenic. Astfel, in chip minunat a primit botezul. Dupa multe chinuri, Sfantul Lup a fost ucis cu sabia.

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Irineu, Episcopul de Lugdunum

  Sfântul Irineu era de neam din părţile Asiei, din cetatea Smirna. El din tinereţe a învăţat înţelepciunea elinească, facându-se filosof ales. Şi auzind el de duhovniceasca înţelepciune creştinească, pe care o propovăduia Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, a dorit-o mai mult decât toată înţelepciunea cea dinafară, făcându-se ucenic al Sfântului Policarp, iar mai ales al lui Hristos, dându-se cu totul la slujba lui Dumnezeu. Iar Policarp, învăţătorul lui, era ucenicul Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu şi al celorlalţi Apostoli; şi tot ce a auzit el despre Hristos Mântuitorul de la Sfinţii Apostoli, care au fost ei înşişi văzători şi slugi ale lui Hristos, toate acelea le-a auzit şi Irineu din gura lui Policarp şi le-a scris în inima sa mai mult decât pe hârtie. Apoi fiind hirotonit preot de Sfântul Policarp şi fiind trimis în Galia la propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, a mers în Lugdun cetatea Galiei, şi acolo, după sfârşitul Sfântului Mucenic Potin, a luat scaunul episcopiei şi s-a făcut păstor al lugdunenilor, chiar în vremile acelea cumplite când erau mari prigoniri asupra Bisericii lui Dumnezeu de la păgânii împăraţi închinători de idoli, iar de la ereticii, care atunci se înmulţiseră, se făcea tulburare. Pentru aceea, Sfântul Irineu suferea cu osârdie pentru Hristos de la închinătorii de idoli, răbdând toate răutăţile; iar asupra ereticilor se înarma cu cuvântul şi cu scrisul. El a scris cărţi împotriva lor, vădindu-le rătăcirile lor ereticeşti şi pierzându-le, iar dreapta credinţă creştinească arătându-o luminos şi învăţându-i s-o păzească fără prihană.

    Şi precum a răpit mulţi oameni de la închinarea de idoli, tot asemenea şi din eresuri, povăţuindu-i la calea mântuirii şi întărindu-i la nevoinţa mucenicească. Apoi, la sfârşit, a pătimit pentru Hristos pe vremea împărăţiei lui Sevir, tăindu-i-se capul, şi a luat slăvită cunună a muceniciei întru împărăţia lui Hristos.

    Notă. Acest Sfânt Irineu se cinsteşte între învăţătorii bisericeşti pentru cărţile lui cele insuflate de Dumnezeu, învăţătoare şi folositoare de suflet şi foarte de trebuinţă dreptei credinţe. El a scris despre Sfânta Treime, despre Dumnezeirea lui Hristos, despre Sfânta Liturghie, despre Preacuratele lui Hristos Taine, despre Antihrist şi despre multe alte taine ale sfintei credinţe. In Prolog, în această zi sunt puşi doi sfinţi mucenici Irineu şi anume: Irineu, arhiepiscopul Sirmiei şi Irineu, episcopul Lugdunului (Lyon din Galia - sudul Franţei). De aceea, pentru Sfântul Irineu al Sirmiei caută în 26 zile ale lunii martie, unde s-a pus pomenirea şi pătimirea lui.

Rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”

  Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon Nou” - Lumina restaurării

ARTE 23 August

INVITAȚIE LA OPERĂ 23 August

J.A. Hasse - L'Eroe Cinese (completed opera, Huber: 

J. A. Hasse - 

Hasse.

INVITAȚIE LA BALET 23 August

Cu Gene Kelly

MUZICĂ 23 August

Bob Crosby, cântăreţ, şef de orchestră şi compozitor american, frate cu Bing Crosby

Bob Crosby, 1983 TV Hit Medley: 

Anthony Micale, vocalist american (The Reflections).

The Reflections 

Rick Springfield, cântăreţ, chitarist şi compozitor australian.

Marion Valentino, vocalistă şi chitaristă britanică (The Doll).

Bobby Gubby, vocalist britanic (Bucks Fizz).

Bucks Fizz

Fuego

Andra

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Glass: Complete Piano Etudes

Top Piano Covers of Popular Songs 2018 - Best Instrumental Piano Covers All Time

Bach - Concerto No. 2 in C for 2 Cembalos

Peaceful Meditation Relaxing music, Instrumental Celtic Music "Forest of Light" by Tim Janis

POEZIE 23 August

DESPRE VASILE ALECSANDRI

În privința nașterii lui Vasile Alecsandri, ”o mărturie de mitrică” (condică de acte de stare civilă) dă data de 14 iunie 1818 în timp ce scriitorul a ales ziua de 21 iulie 1821. Venirea pe lume a fost oricum una romantică. Fugind de revoluția lui Tudor Vladimirescu care părea că se răspândește și în Moldova, părinții ”bardului din Mircești” se retrag înspre munți. Nașterea are loc pe drumul înspre munții Bacăului, mai exact într-o căruță păzită de patru slugi înarmate, sub vehicul avându-și culcușul chiar tatăl său, vornicul Vasile Alecsandri.

Copilăria viitorului poet a fost fericită. La Bacău, el și un pui de țigan rob se jucau în arișice ori aruncau pietre în acoperișul bisericii sfântul Ilie și în copiii de pe uliță. Făceau arcuri de nuiele cu săgeți de șindrilă, înălțau zmeie poleite, și tovarășul lui, țiganul, vâna zmeiele străine. Isprăvile erau mai vaste la Mircești. Aici luau cu asalt stogurile(grămezile de fân), furau merele și perele de pe crengi, se dădeau de-a rostogolul pe dealuri. Întâiul dascăl a fost părintele Gherman, care ședea la casa vornicului și avea obiceiul de a dormi după-amiza umplând ograda de horcăituri. În 1829 e dat la pensionul lui Cuenim, un francez, unde nu va învăța mare lucru: ”un pic de franțuzească, un pic de nemțească, un pic de grecească, ceva istorie și ceva de geografie pe deasupra”. Era intern și viața de la pension era severă. Madam Cuenim îi scula pe acești ”orientali” într-un mod exotic, ce i se părea adecvat: un lighean de alamă în care bătea puternic pentru ca apoi să îi țină în frig, nemâncați sau hrăniți cu mâncăruri bizare. Li se dădea elevilor să rețină verbe franceze, germane și grecești. Vasile Alecsandri își rumega melancoliile urcat pe capra unei trăsuri, într-o șură deschisă din toate părțile, de unde se vedeau dealurile Socolei.

Tovarăș al acestei patriarhale copilării îi era Mihail Kogălniceanu, care era extern la călugărul Gherman, suferind un tratament barbar din partea conșcolarilor din cauza costumului tradițiomal în care era trimis la școală. Avea antreu de cutnie (țesătură din mătase și bumbac), ișlic(căciulă de blană scumpă sau de postav, de format mare, cilindrică sau cu fundul pătrat) de piele sură de miel. Ișlicul se prefăcea în mâinile copiilor în minge. În 1834, în bocetele familiei și ale apropiaților, e trimis cu diligența (21 de zile) să studieze la Paris. În grupul de copii care pleca în Franța se afla și Alexandru Ioan Cuza, viitor colaborator al lui Alecsandri. În Paris locuiesc cu toții în rue Notre-Dame des Champs. Acolo se împrietenește cu Ion Ghica și alți munteni veniți la studiu. Tânărul domnișor intră în grațiile unei familii franceze care îi va servi drept sprijin în tot ceea ce va întreprinde.

Alecsandri are în Hexagon un început de dragoste pentru nepoata unui general care trăia pe aceeași stradă cu el, ”în fundul unei imense grădini”. Tânărul își va descoperi pe meleaguri străine talentul poetic scriind în limba franceză un poem oriental ”Zunarilla”, o baladă, ”Cazacul” și o ”Odă lui Lamartine”. Își trece ”brillamment” bacalaureatul în litere în 1835, deși cu accident, deoarece răspunde printr-un calambur la o întrebare, stârnind râsul în sală. La îndemnul tatălui, se înscrie la medicină, care nu-i place însă. În acest scop lucrează șale luni în laboratorul de chimie al lui Gauthier de Claubry, unde are neplăcerea să asiste la o explozie cu arsenic. Ghica observă că ori de câte ori vorbea ”de plantele marine din care se scoate iodul sau de oasele cele mai bogate în fosfor” poetul căsca din tot arcul fălcilor. În 1836 vornicul aduce personal la Paris pe fratele mai mic, Iancu, pentru care, la 26 septembrie 1832, ca slijbaș al statului, făcuse cerere să i-l primească ”în școala de estitut”. Atunci are prilejul Vasile să-l bage pe bătrân într-o sală de disecție spre a-i comunica dezgustul pentru medicină. Capriciosul domnișor Alecsandri se înscrie la drept. Aceste studii însă nu-i plac- ”ariditatea acestor cursuri îmi repugnă”. Începe să se pregătească pentru a intra la școala de drumuri și poduri, fiind meditat cu cei mai distinși profesori. Nu își ia bacalaureatul în științe astfel că este respins de la o carieră inginerească.

Înfrângerea nu-l deprimă și de acum încolo poetul se va feri de orice examen. ”Ca urmare a acestui fapt, îmi arunc biblioteca de științe pe fereastră și mă dedic literaturii”. Întoarcerea în țară la 1839 o face prin Italia. Drumul îl duce prin frumoase orașe franceze, Lyon și Marsilia, pentru ca apoi să ajungă la Florența, într-o noapte splendidă cu nenumărați licurici migrând în aer, în final poetul ajungând la Roma. Dacă pe Costache Negri călătoria îl marchează profund, pe Alecsandri îl lasă rece. De la Roma o apucă spre Livorno, pentru a sosi în toamnă la teatrala Veneție. La Florența Alecsandri alergase ca orice turist să viziteze monumentele. Privirea îi este furată însă nu de splendidele clădiri, ci de Giuseppina, o ”buchetieră” ori poate cântăreață, care însă se îndrăgostește de Costache Negri. Nu cunoștea din limba lui Dante ”decât strictul necesar pentru a cere macaroane”. De la Florența străbate cu diligența Apeninii, lăsându-se spre Bologna, o zonă care i se părea fascinantă mai ales datorită poveștilor cu bandiții care umblaseră pe acolo. Toamna ajunge la Veneția care ”îmi provoacă o emoție deosebită fără să-mi dau seama de ce”. Stă 23 de zile la Triest din lipsă de bani. O baroană îi ia drept truci, fapt ce îl mâhenște, fiindcă românii nu aveau o identitate puternică în Occident. Într-un final ajunge la Viena unde improvizează versuri în germană ”unei domnișoare care îmi râde nazal când le aude”. Cu vaporul pe Dunăre sosește în Moldova.

Pe ”Municipium Iassiorum” îl găsește într-o stare nefericită, drept urmare va lupta mereu pentru îmbunătățirea stării țării sale, atât în timpul revoluției pașoptiste cât și după Unire. Alecsandri vedea Iașiul ca având ” …ulițele asemenea unor lungi galerii de contrasturi”. ”Lângă o casă mică și ticăloasă, unde zărești printre geamurile sparte vreo duzină de suflete îngrămădite unele peste altele și lucrând într-o atmosferă puturoasă, vezi o magazie mare și frumoasă cu ferestrele largi și luminoase, în care strălucesc materii scumpe, bronzuri, cristaluri săpate, juvaeruri de aur, într-un cuvânt tot felul de lucruri de lux. Aproape de aceasta întâlnești o crâșmă scârnavă ce pare că voiește a fermeca trecătorii prin butelcile mari, pline de rachiu stricat, carele stau înșirate pe laițele de la fereastră- locaș mârșav ce-ți insuflă dezgust” și în care un crâșmar ”zdrențuros speculează patimile rele”.

La 31 august 1839, prea înălțatul domn Mihail Sturdza, care considera pe tinerii sosiți din Franța revoluționari din cauza pletelor lungi și primise sfatul să-i tundă, socotind că se vor ”fi adăpat cu învățătura cuvenită spre a fi de folos patriei”, îi dă lui Alecsandri slujba de ”șef al mesii despăgubirii scutelnicilor și a pensiei răspătitoare” la vistietrie. Tânărul comis avea să corespondarisească cu dregătorii în tot ceea ce privea pensiile, să țină condici. Funcția nu-i place și o neglijează fără nicio scuză. Pe 27 februarie 1840 devine administrator al Teatrului, împreună cu Kogălniceanu și Negruzzi. Domnul îl face, deloc săpărat, spătar în 1841. De acum înainte Vasile Alecsandri se va dedica din ce în ce mai mult literaturii, maturizându-se, prinzând mai mare drag de versuri și de transformarea cuvântului vorbit în opere ce vor trece testul secolelor.

TEATRU/FILM 23 August

Paul Everac

Biografie

Paul Everac a fost un dramaturg extrem de prolific şi un om de cultură, cunoscut pentru scrierile sale, pentru fundaţia culturală pe care a înfiinţat-o în casa lui de vacanţă de la Podu Dâmboviţei, dar şi ca figură controversată în viaţa publică.

Paul Everac, pe adevăratul său nume Petre Constantinescu, s-a născut la Bucureşti, pe 23 august 1924. A urmat liceul la Arad, unde părinţii săi erau profesori secundari, apoi Facultatea de Drept din Bucureşti, fiind în acelaşi timp angajat la ziarul Curentul.

Este, rând pe rând, cantaragiu ("scriitor de sfeclă") la Fabrica de Zahăr din Arad (1948), şef de secţie la Agenţia CEC din Hălmagiu (1949), muzeograf la Buzău şi Sighişoara (1951 - 1952), cantaragiu la Satu Mare (1953), jurisconsult la întreprinderea Forestieră din Mălini (1954 - 1955), şef de protocol la Marea Adunare Naţională (1956 - 1958).

În 1948, a scris prima sa opera literară, poemul dramatic "Robinson". Au urmat, în interval de câţiva ani, alte zece piese, în general reinterpretări şi parafraze de mituri cunoscute ca Oedip, Ifigenia, Ioan Botezătorul, Noe sau evenimente ca Revoluţia Franceză. A avut succes cu piese precum "Un fluture pe lampă", "Viaţa e ca un vagon", "Piatră la rinichi", "Paharul cu sifon", "Baletul electronic", "A cincea lebădă", "Beţia Sfântă", "Salonul" şi "Cartea lui Ioviţă".

Piesele sale de teatru - peste 140 - au cunoscut reprezentări în ţară şi în străinătate, au fost adaptate pentru teatru radiofonic, film şi televiziune, primind cronici elogioase şi fiind premiate de Ministerul Culturii, Uniunea Scriitorilor din România, al cărui membru a fost din 1960, şi Academia Română. În 1986, i-a fost acordat premiul Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate.

După Revoluţie, a fost numit director general al Televiziunii Române (1993 - 1994), iar apoi director al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistă "Nicolae Iorga" de la Veneţia (1995 - 1997).

În 1997, a înfiinţat Fundaţia "Steaua Carpatină", în casa sa de vacanţă de la Podu Dâmboviţei, judeţul Argeş, prin care a desfăşurat mai multe manifestări culturale şi artistice.

Ca şef al TVR, a fost criticat pentru Revelionul televizat din 1994, primind, după spectacolul transmis în direct, chiar o vizită nocturnă acasă de la un grup de cetăţeni indignaţi, care ar fi vrut să îl arunce de la etaj.

Paul Everac nu a fost membru în vreun partid politic, însă şi-a exprimat public simpatia pentru Ion Iliescu, pentru a-l contesta apoi.

În 2008, îi este publicat volumul "Scrisori", cu epistole către personalităţi ca Ion Iliescu, Constantin Noica, Răzvan Theodorescu, Cristian Tudor Popescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Corneliu Vadim Tudor, Florin Piersic, Marta Petreu, Gabriela Adameşteanu, Paul Goma, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Augustin Buzura, Mona Muscă şi Dan Diaconescu.

O biografie mai detaliată, cu nuanţe comice şi ironice a lui Paul Everac se găseşte în volumul său memorial "Revelionul" apărut în anul 2000.

Dramaturgul Paul Everac a murit, la vârsta de 87 de ani (2011), la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, din cauza unor suferinţe cronice multiple.

O lebada iarna (1983)

Un cadou problemă

Chiriașul

Mamouret 1960 Sarment Jean Bellemere

GÂNDURI PESTE TIMP 23 August

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 23 August

·         Culmea tunningului
Sa tunezi un fulger

·          Culmea zgarceniei
Sa latri tu in curte ca sa faci economie de caine.

·          Culmea PROSTIEI
Sa stingi lampa si sa aprinzi un chibrit sa vezi daca sa stins.

·          Culmea atletismului
Sa alergi de unul singur shi sa iesi pe locul II

·          Culmea unui ghetar
Sa ia foc...

·          Culmea disparitiei
Sa dispari fiindca te-a mincat nasul!

·         Culmea geografiei
Sa stai cu un picior pe un munte si cu unul pe celalalt si sa-ti speli mainile in Dunare!

·          Culmea tzantzarului
Sa-i intre unui tzantzar o musca in ochi...

·          Culmea cutremurului
Sa urci cu liftul si sa cobori cu apartamentul.

·         Culmea rasului
Sa gadili becul si sa rada cei de la centrala.

·         Culmea fotbalului
Sa dai gol si la reluare sa ratezi.

·          Culmea rabdarii
Sa stai cu fundul pe plita pana iti fierbe apa-n gura!

·         Culmea inotului
Cu o mana sa innoti si cu cealalta sa dai din picioare!

·          Culmea foamei
Sa mananci gaura unui covrig si sa te saturi!

·         Culmea plictiselii
Sa te dezbraci ca sa-ti pazesti hainele.

·         Culmea pompierului
Sa fie destept foc.

·         Culmea politetii
Sa stai in picioare intr-un autobuz gol.

·          Culmea geloziei
Sa fii gelos pe soare ca-ti arde nevasta.

·         Culmea aviatiei
Sa zbori pe cerul gurii.

·         Culmea extractiei
Sa scoti galbenusul unui ou cu tirbushonul.

·         Culmea decesului
Sa mori de necaz.

·         Culmea astronomiei
Sa cauti stele pe cerul gurii.

·          Culmea agronomului
Sa faca sa infloreasca un boboc de rata.

·         Culmea timiditatii
Sa dai inapoi in fata unui ceas care o ia inainte.

·          Culmea mancatului
Sa mananci cu vesta de salvare la gat si sa te inneci.

·          Culmea lacomiei
Sa mananci bataie si sa nu te saturi.

·          Culmea orei exacte
Sa pui ceasul dupa radio si sa-l uiti acolo.

·          Culmea matematicii
Sa ai pe masa doua necunoscute si sa nu o rezolvi pe niciuna.

·         Culmea tupeului
Sa dai cu o caramida in geamul casei lui Mike Tyson, apoi sa suni sa i-o ceri inapoi.

·          Culmea sarutului
Sa saruti o gura de canal.

·          Culmea nesimtirii
Sa impingi o baba pe scari si sa o intrebi de ce fuge.

·          Culmea spatiului locativ
Sa locuiesti intr-o camera de filmat.

·         Culmea vitezei: sa alergi in jurul unui stalp pana iti vezi spatele.

·         Nerabdatorul.
Unchiul. Nepoate, sa stii ca mi-am facut testamentul si tu ramai mostenitorul meu universal.
Nepotul. Prea bine, unchiule draga, si acum ce mai astepti?!

·         A ghicit-o.
Tatal. Fata mea! Tanarul cela care a plecat de la tine,imi pare sa fie tare nebun!
Fata. Glumesti,papa? El vrea sa ma ia de sotie.
Tatal. Ei, nu iti spun, ca e nebun?!

·         S-au schimbat vremurile
Inainte vreme, cand doi tineri se sarutau, domnisoara se inrosea la fata de rusine.
Azi cand doi tineri se saruta, tanarul se inroseste, din cauza... rujului de pe buzele domnisoarei.

·         Barbatul: - In sfarsit! Am asteptat asta atata timp!
Femeia: - Vrei sa plec?
Barbatul: - Ai innebunit? Nici sa nu te gandesti la asta.
Femeia: - Ma iubesti?
Barbatul: - Bineinteles! Tot timpul!
Femeia: - M-ai inselat vreodata?
Barbatul: - Doamne fereste! Bineinteles ca nu.
Femeia: - O sa faci sex numai cu mine?
Barbatul: - Sigur ca da. Cu orice ocazie.
Femeia: - O sa ma lovesti vreodata?
Barbatul: - Ai innebunit?
Femeia: - Pot sa am incredere in tine?
Barbatul: - Da!
Femeia: - Iubitule!

Barbatii vor citi de jos in sus.

SFATURI UTILE 23 August

10 EXPLICAȚII ALE BUNELOR MANIERE

1) De ce barbatul trebuie sa mearga, alaturi de femeie, pe partea exterioara a drumului?

Originile acestui obicei de buna purtare, dar si de precautie, nu au o incadrare foarte precisa in istorie, dar fac referire la prevenirea expunerii damei in fata eventualelor pericole ce ar putea veni dinspre exteriorul drumului. Unii considera ca astfel, daca un vehicul ar trece in viteza pe drum, foarte aproape de trotuar, barbatul si nu femeia ar fi cel stropit de eventualele balti si noroaie. De asemenea, din acea pozitie, barbatului i-ar fi mai usor sa isi apere compania feminina, trimitand-o mai lesne la adapost si, inca o data, ferind-o de expunerea in calea primejdiei.

2) De ce dau barbatii "noroc" cu mana dreapta atunci cand se intalnesc?

Trebuie mentionat ca in trecut, gestul de a da mana diferea un pic de forma sa de astazi. Barbatii isi prindeau reciproc bratele drepte din zona antebratelor, pentru a pipai atat palma cat si maneca, cautand existenta unei eventuale arme. Sigur ca aceasta putea fi ascunsa in mana stanga, dar cum cei mai multi oameni sunt dreptaci, se considera ca nimeni nu ar risca sa foloseasca mana stanga pentru a injunghia pe cineva. Stangacii erau priviti cu ochi rai, deoarece te puteau injunghia in timp ce iti strangeau mana. Mai mult, in diverse societati medievale, inainte de aparitia hartiei igienice, exista obiceiul ca oamenii sa isi foloseasca mana stanga pentru a se curata la dos. De aceea, aceasta era considerata murdara si, in consecinta, niciodata intrebuintata pentru salut.

3) De ce ridica barbatii palaria atunci cand saluta?

Descoperirea capului denota in sine un gest de smerenie si respect, infatisandu-l pe omul dinainte asa cum este el, la statura cu care a fost inzestrat. Totusi, manifestarea pare sa aiba radacini foarte clare in trecutul nu foarte indepartat al civilizatiei umane, reiterand obiceiul de ridicare a coifului prin care cavalerii, la sfarsitul unui turnir, isi descopereau chipul, spre a fi recunoscuti si adulati de public.

4) De ce barbatul intra primul in restaurant?

Este unul dintre putinele locuri unde "lipsa de politete" este o virtute. Explicatia este simpla. De regula, cand se deschide usa restaurantului, oamenii din local isi vor indrepta privirile spre intrare. Barbatul intra primul, tocmai pentru a feri femeia care il insoteste, de privirile indiscrete. La masa, gentlemanul ii va oferi damei scaunul cu spatele spre sala. Astfel, va putea manca linistita, nederanjata fiind de privirile curiosilor.

5) De ce spunem "Noroc" sau "Sanatate" atunci cand cineva stranuta?

Prezenta acestui gest este discutabila in "topul" de fata, deoarece, conform normelor de buna purtare, daca cineva stranuta in imediata noastra vecinatate, comportamentul corect este ignorarea momentului si evitarea oricarei remarci, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Totusi, in acceptiunea generala, este consideat un gest de buna credinta sa faci aceasta "urare" persoanei ce da semene de guturai. Originile? Oarecum multiple. In anul 77 d.Hr., oamenii credeau ca stranutul cauzeaza pierderea sufletului sau incetarea batailor inimii, asa ca "Fii binecuvantat!" ("Noroc, sanatate" la romani) era folosita ca o formula menita sa previna aceste nenorociri. In plus, in vremurile de demult, medicina era rudimentara si facuta dupa ureche, oamenii mureau adesea din simple gripe sau raceli si o astfel de urare avea o insemnatate mult mai mare decat astazi, fiind inzestrata, in constiinta oamenilor, cu puteri oarecum vindecatoare.

6) De ce barbatii le ofera flori femeilor?

Explicatia este mai degraba respingatoare, dar se pare ca acest obicei este originar din Evul Mediu. Atunci, igiena corporala era neglijata pentru ca baia era considerata ceva murdar (crestinii disociindu-se de bunele obiceiuri ale romanilor), fiind un eveniment care se intampla aproximativ o data pe an, iar florile aveau menirea de a indeparta izurile neplacute ale doamnelor. Avem de a face, aici, mai mult cu o forma de politete interesata, barbatii facandu-si, mai degraba, lor insisi un serviciu, prin oferirea de flori parfumate femeilor cu mirosuri... tari.

7) De ce nu trebuie sa ne descaltam atunci cand mergem in vizita si de ce trebuie sa le cerem oaspetilor nostri acest lucru?

Precum in cazul oferirii de flori, si evitarea descaltarii provine tot din Evul Mediu si este un obicei care tine tot de cauza indepartarii eventualelor mirosuri neplacute care ar putea emana din picioarele goale. In plus, invitatul poate avea parte de un accident nefericit, cum ar fi o soseta rupta si degete la vedere, o situtie jenanta pentru toti cei prezenti.

8) De ce barbatul trebuie sa intre primul in taxi?

Poate parea o pornire paranoida, dar raspunsul este: de teama ca nu cumva taximetristul sa porneasca in tromba cu domnita! Perspectiva nu este foarte hilara nici astazi, avand premise plauzibile, insa aceasta precautie isi gaseste o justificare solida in vremurile medievale ale curtezanelor si amorezilor de tip Cassanova. Nu de putine ori, acesti amanti perfecti s-au substituit rolului de birjari ai unor calesti sau trasuri, pentru a le fura aristocratilor, chiar de sub nas, pretuitele "achizitii" feminine. Ca sa evite asemenea surprize neplacute, domnii s-au gandit sa isi dea lor insisi intaietatea la "imbarcari", tendinta pastrata pana in zilele noastre.

9) De ce punem mana la gura atunci cand cascam?

In afara faptului ca multa lume nu mai are acest bun obicei si ca explicatia sa evidenta este neexpunerea interiorului cavitatii bucale spre vazul tuturor, aceasta grija de a ne acoperi gura atunci cand cascam are la baze o superstitie destul de veche. Ca si in cazul stranutului, si in cel al cascatului oamenii de odinioara vedeau pericolul eliberarii sufletului din corpul uman sau patrunderea necuratului in acesta. De aceea, printr-o metoda pe cat de simpla, pe atat de eficienta, astuparea gurii cu mana inlatura eficient aceste ingrijorari.

10) De ce era un mare sacrilegiu ca glezna unei femei sa fie vazuta de un barbat, altul decat sotul sau?

La sfarsitul secolului al XIX-lea, in anumite tari din Europa, se nasteau chiar dueluri pe viata si pe moarte pentru un astfel de eveniment, care astazi pare de-a dreptul ridicol. Cu atat mai caraghioasa pare situatia, cu cat decolteul generos al femeilor, nu doar "avea voie", dar era musai sa fie arborat fara nicio grija, in toata plenitudinea lui, in vazul lumii... de dragul expunerii bijuteriilor. Piciorul, in schimb, era acoperit intotdeauna cu ciorap, fiind considerat, pe atunci, un fel de organ intim al femeilor, motiv suficient ca surprinderea sa cu privirile sa nasca tragedii.

Secretul unui comportament agreabil si civilizat in societate se poate obtine prin decantarea bunelor obiceiuri filtrate si adaptate de la o generatie la alta. Familia, scoala, anturajul au un rol capital in formarea unei existente normale a oricarui individ. Un adevar cunoscut, dar neasimilat suficient, spune ca drumul libertatii trece prin cultura.