MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 8 SEPTEMBRIE 2019 - PARTEA A TREIA ȘI ULTIMA

RELIGIE ORTODOXĂ 8 Septembrie

(+) Naşterea Maicii Domnului; Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

Naşterea Maicii Domnului

În această lună, în ziua a opta, pomenirea Naşterii Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria.

Tatăl Sfintei Fecioare, Ioachim, se tragea din neam împărătesc. Acesta cu toate că-si ducea la Dumnezeu darurile îndoite, ca un iubitor de Dumnezeu şi bogat ce era; dar pentru nerodire era defăimat căci erau sterpi şi nu aveau copii. De aceea mâhnindu-se la inima, el în munte, iar femeia lui Ana în grădină, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu, Care ascultându-i, le-a dat rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Născatoare de Dumnezeu.
Iar Sfânta Ana se trăgea din Matan al douăzeci şi treilea din neamul lui David şi al lui Solomon; acesta a luat pe Maria din neamul lui Iuda, şi a născut pe Iacov tatăl lui Iosif teslarul, şi trei fete: pe Maria, Sovi şi pe Ana. Maria a născut pe Salomi moaşa; Sovi a născut pe Elisabeta, iar Ana a născut pe Născătoarea de Dumnezeu.
Deci Preasfânta este nepoată lui Matan şi a Mariei femeia sa. Iar Elisabeta şi Salomi erau nepoate ale Anei de surori, şi verişoare cu Născătoarea de Dumnezeu.

Rugăciune către Maica Domnului

  O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.

Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi aceasta avea o soră, ce se numea Maria, care şezându jos, lângă picioarele lui Iisus, asculta cuvintele Lui. Marta însă se silea să facă ospăţ mare şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i dar ca să-mi ajute. Dar Iisus, răspunzând, i-a zis: Marto, Marto, te sileşti şi te îngrijeşti de multe; dar un singur lucru trebuieşte. Maria însă şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea.

Iar când zicea Dânsul acestea, o femeie din popor, ridicându-şi glasul, a zis către Dânsul: fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt. Dar Iisus a răspuns: aşa este, dar fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el.

Ap. Filipeni 2, 5-11

Fraţilor, gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt, şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.

Maica Domnului este mijlocitoarea rugăciunilor noastre

După învăţătura Bisericii, ea este singura nădejde a credincioşilor, izbăvirea tuturor celor ce aleargă la ea, de necazuri şi nenorociri, izvor al milei şi zid nebiruit, mijlocire către Ziditorul, nădejdea neschimbată a credincioşilor, Bucuria tuturor celor necăjiţi şi Ocrotitoarea celor obijduiţi.

Biserica dreptslăvitoare a lui Hristos cinsteşte mai presus de toate făpturile cereşti şi pământeşti pe cea mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, pe Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria.

După învăţătura Bisericii, ea este singura nădejde a credincioşilor, izbăvirea tuturor celor ce aleargă la ea, de necazuri şi nenorociri, izvor al milei şi zid nebiruit, mijlocire către Ziditorul, nădejdea neschimbată a credincioşilor, Bucuria tuturor celor necăjiţi şi Ocrotitoarea celor obijduiţi. Ea mijloceşte fără încetare pentru noi în rugăciuni înaintea lui Dumnezeu.

(Arhimandrit Chiril Pavlov, Lauda Maicii Domnului, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 26)

PREDICA PĂRINTELUI ILIE CLEOPA LA SĂRBĂTOAREA NAȘTERII MAICII DOMNULUI

Maica Domnului este locul de oprire a fulgerului Dumnezeirii (Sfântul Ioan Damaschinul, Bogorodicina, glas I, p. 4), fiindcă Cel ce stă­pâ­neşte fulgerele cerului în ea S-a oprit şi a locuit.

Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,

 Gândindu-mă la cinstea şi la slava cea mare cu ca­re Prea Bunul şi Prea Înduratul Dumnezeu a împodobit în cer pe Maica Domnului; gândindu-mă la slavoslovia cea veşnică cu care o laudă pe Dânsa Puterile Cereşti; a­poi cugetând şi la slavosloviile şi la rugăciunile care i se a­duc ei de către toţi fiii Bisericii lui Hristos aici pe pă­mânt, precum şi la cuvintele de laudă pe care le-au alcă­tuit ei sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu, silinţa gândului mă face ca astăzi, la luminatul praznic al Naşterii Maicii Domnului, să adaug şi eu, neputinciosul, o mică picătură lân­gă noianul cel mare al laudelor ei... .

Iubiţii mei fraţi în Hristos Iisus, v-aţi gândit vreo­da­tă oare, pentru care pricină sfinţii şi dumnezeieştii Pă­rinţi, care au alcătuit sinaxarul, au rânduit în aşa fel ca praznicele împărăteşti care împodobesc crugul anului să înceapă cu Naşterea Maicii Domnului şi să sfârşească cu Adormirea ei?

Căci, după cum vedem, în prima lună a anului nou bi­sericesc, adică în 8 zile ale lunii septembrie, prăz­nu­im Naşterea ei; iar în ultima lună, adică în 15 zile ale lu­nii august, Adormirea ei.

Pentru a înţelege acest lucru, ascultaţi! Într-un chip oarecare, pricina cea tainică pentru care începutul şi sfâr­şitul anului nou bisericesc sunt pecetluite cu praz­ni­ce­le Maicii Domnului aceasta este: că prin mijlocirea Mai­cii Domnului, Prea Bunul şi Prea Milostivul Dumnezeu a binevoit de a începe şi de a termina planul mântuirii nea­mu­lui omenesc din robia diavolului şi din munca iadului.

Să ştiţi şi să înţelegeţi, fraţii mei, că acest plan al lui Dumnezeu, de a mântui lumea prin mijlocirea Maicii Domnului, l-a arătat Dumnezeu în chip cu totul tainic şi um­bros, chiar de la începutul lumii, atunci când a zis către Eva că sămânţa ei va zdrobi capul şarpelui (Facerea 3, 15).

Căci cu adevărat Hristos Dumnezeu, Care a zdrobit ca­pul şarpelui, sămânţa femeii se zice, ca Unul ce nu s-a năs­cut din sămânţă de bărbat (Sfântul Nicodim Aghio­ri­tul, Paza celor cinci simţiri, Mănăstirea Neamţ, 1826, p. 325).

Aşadar, după cum vedem, încă de la începutul lumii, Prea Bunul şi Prea Înduratul Dumnezeu în chip tainic a ară­­tat prin Eva cea veche pe cea nouă şi duhovnicească, ce avea să nască la plinirea vremii pe Noul Adam Hristos, Care a zdrobit prin a Lui întrupare capul şarpelui, al mor­ţii şi al păcatului: „deoarece, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (I Corinteni 15, 21-22).

Dar oare, fraţii mei, taina despre Maica Domnului numai prin Eva s-a închipuit? Nu, cu adevărat nu. Să în­ţelegeţi şi să ştiţi că multe şi prea multe simboluri şi măr­turii se găsesc în sfânta şi dumnezeiasca Scriptură des­pre Maica Domnului, din care şi noi în cuvântul ce ur­mează vom aduce în mijloc pe unele din ele, spre a vă da seama de acest mare adevăr.

Deci să ţineţi minte că în pla­nul mântuirii neamului omenesc, Maica Domnului a mai fost închipuită de porumbiţa lui Noe. Căci precum ace­ea a adus lui Noe vestea cea bună a încetării poto­pu­lui, aşa şi Maica Domnului, porumbiţa cea aleasă de Du­hul Sfânt, prin naşterea lui Hristos, a adus în lume ves­tea cea mare a încetării păcatului şi a slujirii de idoli (Facerea 8, 11: Acatistul Maicii Domnului, Icos 6).

Iarăşi pe Maica Domnului a închipuit-o scara lui Iacov, cea pe care se su­iau şi se coborau îngerii lui Dumnezeu (Facerea 28,12). Căci Maica Domnului a fost scara cea duhovnicească, pe ca­re S-a pogorât Dumnezeu până la noi şi pe care firea noastră s-a suit până de-a dreapta lui Dumnezeu (cano­nul Acatistului Maicii Domnului).

Pe Maica Domnului a mai închipuit-o rugul cel aprins care ardea şi nu se mis­tuia de flacăra focului (Ieşirea 3, 2). Căci ea a fost rugul cel duhovnicesc care a primit în Sine focul Dumnezeirii şi nu s-a ars de el (Sfântul Ioan Damaschinul, Bogoro­di­cina, glas I, Mănăstirea Neamţ, 1816).

Maica Domnului a fost în­chipuită şi prin toiagul lui Aaron care a odrăslit (Numerii 17, 8). Căci şi ea din părinţi sterpi şi neroditori a ră­sărit şi întru feciorie petrecând, de la Duhul Sfânt a ză­mislit şi a născut pe Hristos (Icos I, 35).

Pe Maica Domnu­lui a în­chipuit-o sfeşnicul cel cu şapte lumini (Ieşirea 37, 19-23), fiindcă ea cu toate cele şapte daruri ale Duhului Sfânt a strălucit în lume (Predicile lui Ilie Miniat, traducere de pre­otul Iliescu Palanca, Bucureşti, 1944, p. 245).

Maica Dom­nu­lui a fost închipuită prin cădelniţa cea cu totul de aur (Ieşirea 37, 16; 40, 26-27), fiindcă ea a purtat în Sine focul Dumnezeirii.

Maica Domnului a fost închipuită prin Cortul Sicriului şi prin tablele legii vechi (Ieşirea 40, 20-22), căci ea este cortul cel sfânt şi sicriul însufleţit şi tablă a le­gii darului (Canon de panahidă, pesna 8).

Maica Dom­nu­lui a fost închipuită şi prin uşa cea încuiată, pe care a văzut-o proorocul Iezechiel, căci prin ea a trecut singur Dumnezeu şi încuiată a lăsat-o, nestricând cheile fecio­ri­ei ei (Iezechiel 44, 2).

Maica Domnului este Împărăteasa cea Prea Sfântă, Prea Frumoasă şi Prea Împodobită, pe ca­re prea fericitul ei strămoş, David Proorocul şi împăra­tul, a văzut-o, prin Duhul Sfânt, stând de-a dreapta Scau­nu­lui Dumnezeirii (Psalmii 44, 11).

Maica Domnului este locul de oprire a fulgerului Dumnezeirii (Sfântul Ioan Damaschinul, Bogorodicina, glas I, p. 4), fiindcă Cel ce stă­pâ­neşte fulgerele cerului în ea S-a oprit şi a locuit; Maica Domnului a fost închipuită prin norul cel uşor, pe care S-a pogorât la noi Dumnezeu (Sfântul Ioan Damaschinul, op. cit., p. 35).

Maica Domnului este Muntele cel Sfânt, întru ca­re a binevoit Dumnezeu (Isaia 2, 2). Maica Domnului es­te norul cel în chipul porfirii cu raze de aur, întru ca­re s-a ascuns Soarele cel înţelegător, Hristos Dumnezeul nostru (Sfântul Ioan Damaschinul, op. cit., glas VIII, p. 262). Maica Domnului a fost închipuită prin chivotul legii vechi, înaintea căruia a săltat de bucurie David Proorocul şi îm­pă­ratul (II Regi 6, 5).

Aşadar, fraţii mei şi iubiţi ascultători, din cele prea mul­te mărturii şi simboluri, care de la începutul lumii şi pâ­nă astăzi au închipuit pe Maica Domnului, v-am adus aici câteva, spre a vă da seama că taina şi temelia praz­ni­cu­lui de astăzi îşi are o obârşie foarte veche şi vestită, de­oa­rece de la începutul lumii a fost vestită de Patriarhii şi Proorocii lui Dumnezeu.

Iubiţii mei fraţi, este vremea să arătăm, măcar mai pe scurt, cum s-a împlinit în legea darului această dum­ne­zeiască faptă a Naşterii Maicii Domnului. Şi iată cum: În Palestina, în oraşul Nazaret, era un om ce se chema Ioa­chim şi soţia lui, Ana. Amândoi aceşti oameni erau drepţi şi plini de toată fapta cea bună, fiind de neam cin­stit şi împărătesc.

Dar o mare mâhnire aveau ei în toată via­ţa lor: nu aveau copii. Şi în acea vreme cei care n-aveau co­pii erau socotiţi ca oameni urgisiţi de Dumnezeu şi bles­te­maţi, după mărturia Sfintei Scripturi, care zice: „Bleste­mat cel ce nu are sămânţă în Sion şi nu are urmaşi în Ie­ru­salim” (Vieţile Sfinţilor, 9 septembrie).

De la asemenea oa­meni, nimeni nu avea voie nici hrană să primească, în Bi­serică erau nebăgaţi în seamă şi nu li se primeau nici jert­fele lor pe care le aduceau lui Dumnezeu. Iar într-una din zile, fiind un mare praznic al iudeilor, se duse şi Ioa­chim cu soţia lui, Ana, la Biserică. Şi pentru multă osâr­di­e ce aveau, au vrut să dea şi ei ceva ca jertfă lui Dumnezeu din averile lor; dar preotul nu voi să le pri­mească şi cu cuvinte grele îi mustră, zicându-le: „Pentru ce îndrăzniţi să aduceţi voi jertfă lui Dumnezeu, fiind voi sterpi şi neroditori?”.

Iar Ioachim şi Ana, umplându-se de ru­şine şi de mâhnire, ieşiră afară din Biserică. Şi mer­gând spre casă foarte scârbiţi şi întristaţi, a zis Ioachim că­tre soţia sa, Ana: „Pe mine nu mă trage inima să mai in­tru în casa mea, nici să mai trăiesc o zi în această lu­me, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu şi de oameni. Ci tu, Ana, du-te acasă şi fă multă milostenie la săraci, după aceea ascunde-te în grădină şi acolo să te rogi din toa­tă inima lui Dumnezeu, iară eu mă duc la munte şi aco­lo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă odraslă”.

Deci, se despărţiră unul de altul şi Ana se duse acasă şi după ce făcu multă milostenie, a intrat în grădină şi acolo a început să se roage lui Dumnezeu cu multe lacrimi şi cu durere de inimă, zicând: „Doamne Atotţiitorule, Cela ce numai cu cu­vântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd, Ce­la ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmul­ţească, Cela ce ai blagoslovit pe Sara, femeia lui Avraam, şi a născut pe Isaac la bătrâneţe şi ai dăruit Anei de a năs­cut pe Samuel Proorocul, dă-mi şi mie roadă pân­te­ce­lui meu şi nu lăsa, Doamne, să fie de ocară între oameni. Că de voi naşte fiu sau fiică, îl voi închina Sfinţiei Tale cu toată inima şi-l voi da să slujească în Biserica slavei Tale” (Cântarea celor trei tineri, 30).

Deci Ana acestea le grăia cu lacrimi, rugându-se lui Dumnezeu; iar Ioachim, bărbatul ei, dacă se duse la munte, mult se ruga lui Dumnezeu, plângând cu durere în inimă.

Iar Dumnezeu, văzând lacrimile şi suspinurile lor, tri­mise pe Arhanghelul Gavriil, care se duse la Ioachim în mun­te şi-i zise lui: „Bucură-te, Ioachime şi te veseleşte, că am venit să-ţi vestesc că vei naşte o fiică, ce va naşte în fecioria ei pe Împăratul lumii, Dumnezeu; deci lasă scâr­ba şi amărăciunea sufletului tău şi te du vesel la casa ta, că a auzit Dumnezeu rugăciunea ta, numai să ai nădejde tare în cuvântul meu şi să mulţumeşti lui Dumnezeu”.

Acestea zise Îngerul Domnului, apoi se duse cu grabă la Ana şi zise ei aceste cuvinte: „Ana, Ana, s-a auzit rugăciunea ta şi iată vei naşte o fiică, de care toate popoarele pământului se vor bucura”.

Iar Ioachim, dacă a auzit cuvântul Arhanghelului Gavriil, se duse vesel la casa sa şi află pe Ana foarte bucuroasă, pentru vestirea primită de la Înger. Iar dacă se împliniră nouă luni, Ana născu o fiică şi după obiceiul legii vechi, la opt zile o du­se­ră pe ea la preotul Bisericii, spre a-i pune nume.

Deci cu chip tainic i s-a pus pruncii acest nume, căci Maria în­semnează Împărăteasă (Ilie Miniat, op. cit., p. 528), ca una ce avea să fie Împărăteasa Îngerilor şi Doamna lumii.

Încă şi altă taină ascunde în sine acest nume, Maria, căci numele acesta se compune din cinci  litereşi cu­prin­de tainic numele celor cinci mari şi renumite femei din Sfân­ta Scriptură a Vechiului Testament: M arată pe Ma­riam, sora lui Moise şi a lui Aaron (Ilie Miniat, op. cit., p. 529); A este Avighea, femeia lui Noval; R este Rahila, so­ţia lui Iacov; I este Iudit, văduva cea sfântă; A este Ana, fe­meia lui Elcana (ibidem).

Prin acestea se înţelege că toate da­rurile şi faptele cele bune cu care au fost încununate a­ceste femei, pe toate la un loc le întruneşte această dum­­nezeiască pruncă, întrecându-le cu neasemănare.

Fiind­că Maria, sora lui Moise, strălucea cu două daruri: cu fecio­ria şi cu proorocia; iar în cea plină de dar, Maria, fecioria ră­mâne de-a pururea, precum şi darul proorociei (Luca 1, 48).

Avighea s-a măritat întru smerenie, iar Fe­cioa­ra Ma­ria mai ales pentru smerenie este lăudată. „Că a căutat spre smerenia roabei Sale” (Luca 1, 48).

Rahila a fost ves­tită prin frumuseţea ei, iar Fecioara Maria este în­săşi po­doaba şi frumuseţea cerului.

Iudit a fost vestită pen­tru că prin înţelepciunea ei a omorât pe Olofern (Car­tea Iuditei 13, 9), iar Fecioara Maria s-a făcut pe si­ne sălaş în­ţe­lepciunii şi Cuvântului lui Dumnezeu (Sfân­tul Ioan Da­mas­chin, op. cit., glas III, p. 98), Care prin puterea Lui a omorât pe Olofern cel fără de trup.

Ana, fiind stearpă, s-a slă­vit că a devenit maica marelui Samuel (I Regi 1, 20); dar şi Prea Sfânta Fecioară este mult mai vestită, că nu stear­pă, ci Fecioară fiind, s-a făcut Maica Marelui Emanuel (Isaia 7, 14).

Dar, fraţii mei, ce asemănare s-ar putea face între da­rurile sfinţilor şi ale drepţilor şi între aceea care a fost şi este comoara tuturor darurilor Sfântului Duh? Căci, după mărturia fericitului Ieronim, toţi sfinţii au luat de la Dumnezeu numai câte o parte din daruri; iar Prea Sfânta Fecioară Maria a fost plinirea tuturor darurilor (Ilie Mi­niat, op. cit., p. 508).

Iubiţii mei fraţi întru Hristos, ziua de astăzi a sosit la noi cu lumină duhovnicească, cu bucuria sfântă, fiind­că astăzi Maica luminii şi a bucuriei se naşte. Astăzi, mi­la şi izbăvirea neamului omenesc se vestesc, căci Maica milei şi a milostivirii s-a născut (Ilie Miniat, op. cit., p. 511).

Nu prăznuim astăzi naşterea vreunui sfânt, ci naşterea celeia ce este mai sfântă decât toţi sfinţii (Sfân­tul Ioan Da­mas­chin, op. cit., glas III, p.122). Nu sobor de îngeri se cinsteşte astăzi, ci naşterea Împărătesei Îngerilor (ibidem, p.123). Nu maică de împărat pământesc se naşte, ci Naş­te­rea Maicii Împăratului Slavei astăzi prăznuim (ibidem, p.77).

Astăzi, Împărăteasa făpturii şi Doamna lumii din pântece sterp şi neroditor a răsărit. Şi cine va putea, după vrednicie, să cinstească naşterea ei? Însăşi Biserica lui Hristos arată că este cu neputinţă acest lucru, zicând: „Nu se pricepe toată limba a te lăuda după vrednicie. Şi se întunecă şi mintea cea mai presus de lume a cânta ţie, de Dumnezeu Născătoare” (Sfântul Vasile cel Mare, Axi­onul Botezului Domnului).

Deci, fraţii mei, dacă David împăratul şi Proorocul a săltat jucând şi s-a veselit foarte înaintea chivotului le­gii vechi, care în chip tainic închipuia pe Maica Domnului (II Regi 6, 5), apoi oare câtă bucurie şi veselie se cade no­uă să avem azi, când nu umbros şi cu închipuire, ci întru adevăr prăznuim Naşterea Maicii Domnului, chivo­tul cel viu şi însufleţit, întru care Dumnezeu a locuit?

Da­că cele în­tunecate şi umbroase atâta veselie au adus prea feri­ci­tu­lui strămoş al Maicii Domnului, apoi câtă bucurie are el acum în cer şi câtă bucurie şi mângâiere se cuvine să avem şi noi astăzi pe pământ, când a răsărit în lume Prun­ca lui Dumnezeu, Maria, prin care şi Soarele mân­tu­i­rii neamului omenesc S-a arătat?

Cu adevărat, fraţii mei, astăzi Prea Bunul şi Prea Înduratul Dumnezeu a cercetat cu milă zidirea Sa şi a bucurat cu bucurie mare nu numai pe David împăratul şi Proorocul şi pe dum­ne­ze­ieş­tii Părinţi Ioachim şi Ana, care cu atâtea lacrimi şi sus­pine se rugau lui Dumnezeu să le dea lor rod, ci şi toată făptura omenească o a bucurat Prea Bunul Dumnezeu, de vreme ce tot neamul omenesc avea mare nevoie de a se naşte în lume Prea Sfânta Fecioară, care la vreme va naşte pe Emanuel (Isaia 7, 14).

Iubiţii mei fraţi întru Hristos, dacă astăzi prăznuim Naş­terea Împărătesei Îngerilor şi dacă această Fiică Dum­ne­zeiască, Prea Sfânta Fecioară Maria, a fost rodul ru­gă­ciu­nii şi al milosteniei, căci prin multe rugăciuni cu la­crimi şi prin multe milostenii şi faceri de bine a fost câş­ti­ga­tă de la Dumnezeu de Sfinţii şi Dumnezeieştii Părinţi Ioa­chim şi Ana (Prolog, luna septembrie, ziua 9), apoi cum să prăznuim noi azi, cu câtă cinste şi cu câtă evla­vie, cu câtă sfinţenie şi curăţenie?

Astăzi cei sterpi şi ne­ro­ditori să se mângâie cu nădejdea şi să se înveţe că prin milostenie şi prin rugăciunea cea făcută din adâncul ini­mii le va da Dumnezeu lor copii. Astăzi cei tineri să se în­frâ­neze şi cu curăţenie şi cinste să prăznuiască, căci Mai­ca curăţeniei astăzi se naşte.

Astăzi fecioarele şi cei fecio­rel­nici să se veselească cu cucernicie, că slava fecioriei vi­ne în lume. Astăzi cei bătrâni şi cei bolnavi să se bucure, căci sprijinitoarea bătrânilor şi mângâierea bolnavilor în lu­me a venit. Astăzi, cei căzuţi în păcate grele şi cei dez­nă­dăjduiţi de necazurile vieţii, cu nădejdea să se mân­gâie, că ridicarea celor căzuţi şi nădejdea celor deznă­dăj­du­iţi s-a născut.

Fiecare din cei ce sunteţi de faţă să vă gândiţi câtă osteneală şi milostenie şi câte lacrimi au vărsat dumne­ze­ieş­tii Părinţi Ioachim şi Ana, ca să le dea Dumnezeu lor fii. Şi pentru a lor osârdie şi rugăciune dintru adâncul ini­mii, au dobândit pe această Prea Sfântă Fiică, de a că­rei naştere cerul şi pământul s-au bucurat.

Dar acum, fraţii mei, să adresez o întrebare: Oare câtă muncă şi câtă urgie şi pedeapsă vor lua de la Dumnezeu acei părinţi care nu numai că nu se roagă lui Dumnezeu să le dea lor fii, ci şi pe copiii pe care li i-a dat lor Dumnezeu, îi omoară fie prin avorturi, fie prin alte mijloace, prin care ei se sârguiesc de a împiedica în orice fel naşterea fiilor lor?

Dacă numai pentru uciderea unui om cu voia, dumnezeieştile canoane pedepsesc cu 20 de ani de canonisire şi cu tot atâţia de la Sfânta Îm­păr­tă­şa­nie (Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Mănăstirea Cer­ni­ca, 1940, p. 314), apoi în ce fel trebuie canonisiţi acei creştini care, nu unul, ci doi, şi trei, şi mai mulţi copii au omorât cu a lor voie?

Poate veţi zice că nu era copilul de nouă luni şi va fi fost păcatul nedesăvârşit. Să nu gândiţi aşa ceva, că mare neadevăr gândiţi. Dumnezeieştii Părinţi zic: Precum când fulgeră sau tună deodată se vede şi lu­mi­na şi deodată auzim şi tunetul, aşa şi la împreunarea so­ţului cu a soţiei, în acea clipă când s-au împreunat, cu pu­terea lui Dumnezeu se zideşte în pântecele maicii şi su­fletul şi trupul şi începe a lua fiinţă copilul (Pravila Mare, Bis. Glava 32, p. 600, ed. Acad. Rom.).

Iar cine după îm­preunare măcar şi la un ceas va încerca în vreun fel să îm­piedice naşterea, ucigaş de om este (ibidem) şi mare osândă va avea. Şi nu mai puţină decât aceştia vor avea şi cei ce se feresc de a zămisli copii.

Aceştia să-şi aducă a­minte că pe Onan, feciorul Patriarhului Iuda, numai pen­tru acest păcat l-a omorât Dumnezeu (Facerea 38, 10). Luaţi aminte, fraţilor creştini, că acel ce face avort sau în alt chip împiedică naşterea copiilor, nu o dată, ci de două ori ucigaş este (vezi cartea ce se cheamă Mama, de epis­cop V. Suciu, pp. 155, 172).

Cel ce ucide vreun om ca­re a fost botezat, poate să-i omoare numai trupul lui. Iar dacă acel om a fost în dreapta credinţă şi în fapte bune, su­fle­tul său rămâne viu în vecii vecilor, fiindcă se du­ce din moar­te la viaţă (Ioan 5, 24).

Dar cei ce omoară co­piii mai înainte de a lua dumnezeiescul botez, de două ori ucigaşi sunt, căci şi trupurile lor le omoară şi sufletele lor le lip­sesc de fericirea cea veşnică, după mărturia Mân­tu­i­to­ru­lui care zice: „Cel ce crede şi se va boteza se va mân­tui, iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 15, 15-16).

Luaţi aminte cu mare grijă cei ce aţi căzut în asemenea păcate, spovediţi-vă cu toată zdrobirea de inimă şi cu lacrimi faceţi canonul cel dat vouă de duhovnici, şi îm­blân­ziţi mânia Domnului cu milostenii şi cu adevărată po­căinţă, ca să izbăviţi sufletul vostru din moartea cea veş­nică, care este munca iadului (Apocalipsa 21, 8).

Să ştiţi, fraţii mei, că este bine ca după greutatea pă­catelor să cereţi voi singuri şi canonul la spovedanie. Că de am face în lumea aceasta şi de o mie de ori cano­nul cel mai greu, nimica nu este faţă de canonul cel fără de sfârşit al muncii iadului.

Ca să vă puteţi da seama mai bine de acest lucru, am să vă spun o istorie dintr-o carte sfântă.

Se zice că în Sfântul Munte al Athosului trăia pe vremuri un călugăr care prin îngăduinţa lui Dumnezeu s-a îmbolnăvit de o boală foarte grea şi a căzut la pat mai mulţi ani. Iar de la o vreme, nemaiputând suporta du­re­ri­le, a început a se ruga cu dinadinsul la Dumnezeu, ce­rând una din două: ori să se facă sănătos, ori să moară, spre a scăpa de chinurile boalei.

Deci, aşa rugându-se el cu multe lacrimi, mai mult timp, odată, în vreme de noapte, a strălucit la capul său o lumină foarte frumoasă şi a apărut o dată cu ea un înger al lui Dumnezeu din cer. El, văzând pe înger, mai întâi a stat la rugăciune, că se temea să nu fie vreo nălucire drăcească, de vreme ce şi diavolul, spre a înşela pe cineva, de multe ori ia chip de înger, de sfinţi, ba şi chipul Maicii Domnului şi chiar al lui Hristos (Pateric, Râmnicu Vâlcea, 1913, cap. VII, p. 322).

Apoi, după rugăciune, călugărul cel bolnav a întrebat pe înger cine este şi de ce a venit la el, iar îngerul a zis: „Eu sunt îngerul, păzitorul vieţii tale şi sunt trimis să mă arăt ţie şi să te întreb dacă vrei să mai zaci trei ani pe pământ sau să stai trei ceasuri în iad, căci încă n-ai făcut canonul îndeajuns aici, pe pământ, pentru păcatele tale şi dreptatea lui Dumnezeu cere acest lucru de la tine, fără de care nu te poţi mântui”.

Auzind bietul călugăr că i se mai cer încă trei ani să mai zacă pe pământ, a zis către înger: „Dacă tu spui că eşti păzitorul vieţii mele, apoi nu ştii că la mine o noapte este ca un an de mare, căci sunt întru atâtea suferinţe? Nu ştii tu durerile şi sus­pinurile mele?”. Iar îngerul a zis: „Ştiu, frate, dar cum ţi-am spus, Dumnezeu Cel Prea Drept cere acest lucru de la ti­ne ca să te curăţească prin această suferinţă, spre a in­tra în Împărăţia Cerului. Că ştii ce zice Scriptura, că ni­mic ne­curat nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 9).

Atunci călugărul, cugetând mult, a zis: „Mai bine să stau trei ceasuri în iad decât să stau încă trei ani pe pământ”. Şi o dată cu cuvântul acesta, îngerul Domnului a luat su­fle­tul său şi l-a dus în gheena focului, unde l-a lăsat nu­mai trei minute. Şi apoi, arătându-se, călugărul striga: „Vai, vai, toate le-am crezut, dar una n-am crezut”. Şi a zis îngerul Domnului: „Ce n-ai crezut?”. Iar călugărul a zis: „N-am crezut că şi un înger al lui Dumnezeu poate să spu­nă minciună”. Şi a zis îngerul: „Ascultă, frate, eu nu sunt nici om, nici duh viclean, ca să pot spune minciuni”. Iar călugărul a zis: „Dar nu mi-ai spus mie că numai trei ceasuri am să stau aici?”. Şi a zis îngerul: „Şi cât ţi se pare că ai, de când ai intrat aici?”. Iar călugărul a zis: „Cred că am aici mai mult de trei sute de ani”. Şi a zis înge­rul: „Ascultă, frate, adevărul este Hristos şi eu cu ade­vă­rat îţi spun că abia ai aici trei minute. Iar dacă vrei să mai stai aici, stai, căci singur ai ales acest lucru”.

Şi au­zind călugărul, a zis: „Dacă de-abia trei minute sunt de când sunt aici, apoi te rog foarte mult, du-mă înapoi în trup. Şi de aş mai zace pe pământ până la venirea a do­ua a Domnului, nu voi mai cere să mor, numai să nu mai viu să stau aici trei ceasuri”.

Şi atunci, prin porunca Dom­nului, îngerul a luat sufletul călugărului din munci, ducându-l în trup şi trezindu-se, a strigat tare: „Miluiţi-mă, miluiţi-mă!”. Iar îngerul Domnului s-a făcut nevăzut. Şi adunându-se toţi călugării acelei mănăstiri, întrebau pe monahul cel bolnav de ce strigă aşa cu lacrimi? Iar el le-a povestit, pe rând, cum a stat în iad trei minute şi i s-au părut trei sute de ani. De care lucru foarte s-au înfricoşat toţi şi au început cu mare frică de Dumnezeu a-şi petrece viaţa lor (Viaţa repausaţilor noştri, traducere de Iosif, Mitro­po­lit primat, Bucureşti, 1890, pp. 330-332).

Iubiţii mei fraţi, de aceea, în încheiere, v-am po­ves­tit şi această scurtă istorie, ca să vă daţi seama cât de ne­su­ferită este munca iadului. Şi acum zic: Să ne fe­reas­că Prea Bunul nostru Mântuitor pe toţi, pentru ru­gă­ciu­ni­le Prea Curatei Maicii Sale, să încercăm acele munci, ca­re nu numai că sunt aşa de grele, dar sunt şi fără de sfârşit! AMIN!

Rugăciune de cerere către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu

Nepătată, neîntinată, fără prihană, Preacurată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă, Stăpână, care pe Dumnezeu-Cuvântul, prin preaslăvită naşterea ta cu oamenii L-ai unit şi firea cea lepădată a neamului nostru cu cele cereşti ai împreunat-o; ceea ce eşti singură nădejdea celor fără de nădejde şi celor biruiți ajutătoare; grabnică folositoare celor ce aleargă la tine şi tuturor creştinilor scăpare; nu te scârbi de mine, cel păcătos şi întinat, care cu urâte gânduri şi cu cuvinte şi cu fapte, pe mine de tot netrebnic m-am făcut, şi prin lenea dulceților vieții cu voia rob m-am făcut; ci, ca ceea ce eşti Maica iubitorului de oameni Dumnezeu, cu iubirea de oameni, milostiveşte-te spre mine, păcătosul şi întinatul, şi primeşte rugăciunea mea, ce se aduce ție din buze necurate; iar pe Fiul tău şi Stăpânul nostru şi Domnul cu îndrăznirea ta ca o Maică cuprinzându-L, roagă-L să-mi deschidă şi mie milostivirile cele iubitoare de oameni ale bunătății Sale! Şi trecând greşelile mele cele nenumărate, să mă întoarcă la pocăință şi lucrător poruncilor Sale iscusit să mă arate. Şi fii lângă mine pururea ca o milostivă, milosârdă şi iubitoare de bine. Întru această viață de acum, caldă folositoare şi ajutătoare, năvălirile potrivnicilor oprindu-le şi la pocăință îndreptându-mă. Şi în vremea ieşirii mele, ticălosul meu suflet păzindu-l şi întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli departe de acesta izgonindu-le. Şi în ziua înfricoşătoarei judecăți de chinurile cele veşnice izbăvindu-mă şi slavei celei negrăite a Fiului tău şi Dumnezeului nostru moştenitor pe mine arătându-mă. Pe care să o şi dobândesc, Stăpâna mea, Preasfântă de Dumnezeu, Născătoare, prin mijlocirea şi sprijinul tău. Cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului tău, a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viață făcătorul Duhul Lui, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

ARTE 8 Septembrie


INVITAȚIE LA OPERĂ 8 Septembrie

LA BOHÈME Puccini - National Centre for the Performing Arts, Mumbai

MUZICĂ 8 Septembrie

Carlo Gesualdo

Antonin Dvorak

Patsy Cline, pe numele real Virginia Patterson Hensley

Jimmie Rodgers

Marioara Tănase

Sal Valentino (Salvatore Wiliard Spanpinato), vocalist american (The Beau Brummels, Stoneground).

Kelly Groucutt, basist, chitarist si vocalist britanic (Electric Light Orchestra).

Ron “Pig pen” McKernan, membru in formatia Grateful Dead

Michael Lardie, clapar, chitarist si compozitor american (Great White).

David Lewis, chitarist, vocalist si compozitor american (Atlantic Starr).

Atlantic Starr ~ 

David Steele, basist si compozitor britanic (Beat, Five Young Cannibals).

Fine Young Cannibals -

PINK

Richard Strauss

Dan Spătaru

ÎNREGISTRĂRI NOI:

5 horas maior saxofone amor canções instrumental 🎷Música relaxante SAX romântica bonita 🎷 JAZZ!!!

"ЗА ГОРИЗОНТОМ" Романтический Восход в 4K Ultra HD и Коллекция Красивой музыки

POEZIE 8 Septembrie

George Coșbuc

Biografie George Coșbuc

1866 La 20 septembrie se naste in satul Hordou din nordul Ardealului, in casa preotului Sebastian, George Cosbuc. Copilaria si-o petrece la Hordou, unde primeste si intaile notiuni despre invatatura de la taranul Ioan Gorita. Printre altele, acesta ii povesteste si snoava cu filozofii si plugarii, pe care o va transpune mai tarziu in versuri. De la Tanasuca Mocodean, un cantaret de biserica, Cosbuc invata sa citeasca inca de la varsta de cinci ani.

1873 Cosbuc incepe scoala primara in comuna Salva, unde tatal sau era preot, de unde trece chiar in primul an la scoala de trei ani din Telci. Aici va sta in gazda la directorul scolii, Ioan Ionasec, de la care va invata si nemteste.

1876 Dupa ce termina clasa a IV-a a scolii primare (la Nasaud), in toamna acestui an, Cosbuc se inscrie in clasa I a liceului romanesc din Nasaud. Tanarul licean este gazduit, impreuna cu mai multi copii de tarani, de invatatorul  Teodor Rotari. Acesta dispunea de o biblioteca destul de mare, in care Cosbuc putea gasi pentru lectura, pe langa operele scriitorilor romani, si lucrari ale unor autori straini ca: Heine, Chamisso, Lenau, Burger si altii.

In anii liceului, Cosbuc desfasoara o vie activitate literara in cadrul societatii de lectura a elevilor „Virtus romana rediviva“. A fost coleg de liceu, pana in clasa a IV-a, cu tatal lui Liviu Rebreanu.

1882-1883 In octombrie 1882, membrii societatii "Virtus romana rediviva" hotarasc redactarea unei reviste pe care o numesc „Muza somesana“. Cosbuc publica in paginile revistei "Muza somesana" primele sale poezii:  "Stancile strig’ amin", "Invatam", "Pepelea din cenusa", "Tablou", "Soarta lor", "Fete blande" etc.

1883-1884 Poezia "Tablou de seara", cea mai reusita dintre operele lui Cosbuc scrise in acest an, a fost ultima publicata in paginile revistei "Muza somesana".

1884 In vara acestui an, Cosbuc a sustinut examenul de bacalaureat. Dupa trecerea acestui examen, impotriva vointei parintilor sai, care doreau sa-l faca preot, Cosbuc pleaca la Cluj, unde in toamna se inscrie la Facultatea de filozofie si litere, dar unde, din cauza lipsurilor materiale si a atmosferei ideologice insuportabile, va  ramane foarte putin timp.

La 14 aprilie ia fiinta la Sibiu, sub conducerea lui Slavici, ziarul „Tribuna“, unde Cosbuc publica, incepand de la sfarsitul acestui an, mai intai sub pseudonimul C. Boscu, apoi cu numele adevarat, versuri originale, basme versificate, traduceri si altele. Poezia de debut la periodicul sibian este snoava versificata "Filozofii si plugarii", semnata C. Boscu. Apare "Gazeta sateanului", la  care Cosbuc  va colabora  din  anul 1893.

1885 Ii gasim tot mai des semnatura in periodicele transilvanene: "Familia" lui Iosif Vulcan aparuta inca din anul 1865 si, mai ales, "Tribuna".  Semnate C. Boscu, Cosbuc publica in "Familia" doua poezii ("Doua intrebari" si "Unde zbor") si, cu numele adevarat, doua  Ghicitori in versuri ("Intre toti serpii din lume" si "Care rege n-are tara") in "Calendarul pedagogic pe anul 1885". Cosbuc tipareste in "Tribuna" trei balade de inspiratie populara:  "Blestem de mama", "Pe pamantul turcului" si "Angelina". Primele doua apar si in brosura, in  "Biblioteca poporala a Tribunei". De pe acum, Cosbuc incepe sa traduca "Divina comedie", la care va lucra timp de peste douazeci de ani. Apare la Bucuresti ziarul "Epoca",  la care poetul va colabora intre 1896 si 1904.

1886 Cosbuc nu mai figureaza printre studentii clujeni, dar ramane totusi in Cluj, frecventand doar anumite cursuri universitare. Continuand colaborarea la "Tribuna", in acest an ii apar: "Atque nos", "Fata craiului din cetini", "Draga mamei", "Dragoste pacurareasca" si altele. Dintre acestea, "Fata craiului din cetini" si "Draga mamei"  apar in colectia "Biblioteca poporala a Tribunei" sub forma de plachete. Colaboreaza la revista din Gherla "Cartile sateanului roman" in care publica: "Amin", "Striga stancile" si "Lupii Tiganului".

1886-1887 A tradus peste 480 de poezii din 92 autori greci, pe care dorea sa le publice intr-o antologie.

1887 Continua sa colaboreze la "Tribuna" cu povestile si basmele versificate: "Fulger", "Braul Cosanzenii", "Izvor de apa-vie", "Tulnic" si "Lioara" etc. Ii apare in volum, in colectia "Biblioteca poporala a Tribunei", poezia "Fulger". In vara acestui an, Cosbuc se duce la Sibiu, unde de prin august incepe sa lucreze ca redactor la "Tribuna". Poetul furnizeaza periodicului sibian, la rubricile "Foita Tribunei" si "Varietati", un material destul de bogat. Acum poetul isi orienteaza scrisul spre o specie literara in care a ramas neintrecut, spre idila.

1888 In paginile "Tribunei"  i se tiparesc in acest an peste treizeci de poezii, semnate sau nesemnate. Dintre acestea, retin atentia baladele de inspiratie populara "Rodovica", "Ceas-rau", "Craiasa zanelor" si o parte din anacreonticile sale, publicate cu mici modificari in ciclul "Cantece" la sfarsitul volumului "Balade si idile" din 1893. G. Bogdan-Duica publica in "Gazeta de Transilvania" si "Tribuna", la rubrica "Revista literara", articole in care remarca, inainte de Gherea, valoarea primelor poezii publicate de Cosbuc. In martie izbucnesc rascoalele taranesti.

1889 Ca si precedentul, si acest an e foarte rodnic pentru activitatea poetului. Acum scrie si publica poezii ca: "Rada", "Numai una",  "Fata morarului", "Un Piparus modern", "Piparus-viteaz", "Nu te-ai priceput" si una din capodoperele cosbuciene - "Nunta Zamfirei". Ca urmare a rasunatorului  succes pe care-l obtine cu "Nunta Zamfirei", Cosbuc, chemat de Titu Maiorescu, pleaca in toamna acestui an la  Bucuresti, unde se va stabili pentru totdeauna. De acum in activitatea si viata sa incepe o noua etapa.

1890 In numerele 2-6 (15 ianuarie-15 martie) ale revistei "Amicul Familiei", Cosbuc publica in traducerea sa "Cantece" din "Cartea cantecelor" a lui Gajus Catullus Vallerius. In "Amicul familiei" din Gherla si Cluj publica poezia "Romanta" ("Negura noptii doarme pe mal"), iar in "Convorbiri literare" din 1 aprilie, poezia "La oglinda".

1890-1891 Colaboreaza cu mai multi profesori la elaborarea unui manual de scoala intitulat "Carte romaneasca de citire".

1891 Apar in "Tribuna" alte poezii remarcabile din creatia cosbuciana, printre care : "Pe langa boi", "Trei, Doamne, si toti trei", "Rea de plata", "O istorie veche" etc. In noiembrie ia fiinta la Bucuresti revista-magazin  "Lumea  ilustrata" a lui Ignatz Herz, al carei redactor a fost un timp si Cosbuc. Este profesor la Institutul de fete  "Educatia  romana" al Elisei Manliu.

1891-1893 Colaboreaza la "Lumea ilustrata", unde publica poeziile: "Fatma" (1891), "Vestitorii primaverii" (1892), "Noapte de vara" (1892), "Vara" (1892), "Vantul" (1892),  "Rugamintea din urma", "La parau" (1893) etc.

1893 In ziua de  28 noiembrie  vede lumina  tiparului,  sub directia  lui Vlahuta  si  V. A. Urechia, primul numar al revistei "Vieata", la care colaboreaza si Cosbuc. Apare in Editura Librariei "Socec" din Bucuresti volumul "Balade si idile", prima culegere de versuri din creatia lui Cosbuc. Scrie poezia "In opressores", care circula in foi volante printre cititorii transilvaneni. In paginile revistelor "Convorbiri literare", "Minerva", "Tribuna", "Familia", "Moftul roman" si altele, apar nenumarate recenzii privitoare la acest volum. Astfel, in "Moftul roman" din 23 iunie, Caragiale publica articolul "Balade si idile" de George Cosbuc, in care afirma ca: "Pe campul vast al publicisticii romane, pe care creste atata spanac des si abundent, a aparut, in sfarsit, zilele acestea si un copac... tot mai sanatos si mai trainic, infruntand gustul actual si vremea cu schimbarile ei capricioase si facand din ce in ce mai multa fala limbii noastre romanesti - un volum de balade si idile de George Cosbuc..."

In acest an, imediat dupa aparitia volumului "Balade si idile", mediocrul poet Grigore Lazu publica in "Romanul literar" si apoi in brosura articolul "Adevarul asupra poeziilor d-lui G. Cosbuc", in care afirma ca unele creatii ale poetului n-ar fi originale, acuzandu-l de plagiat. Acestuia i se alatura Anton Bacalbasa si Al. Macedonski. La acest "proces" literar, care va continua timp de peste zece ani, vor lua parte, ca aparatori ai poetului,  Al. Vlahuta, N.  Iorga, C. Dobrogeanu-Gherea etc. Cosbuc, in genere, nu da atentie acuzatiilor ce i se aduc;  scrie totusi unele articole indreptate impotriva  acelora care-l atacau. In articolul  "Procesul Lazu-Cosbuc", publicat in "Vieata" din 5 decembrie, Al. Vlahuta ia atitudine impotriva ziarelor si revistelor vremii pentru nepasarea cu care au intampinat aparitia volumului "Balade si idile". Din cauza acestei nepasari, publicarea articolului lui Grigore  Lazu a dat nastere unei critici nedrepte la adresa lui Cosbuc.

1894 Sub redactia lui Slavici, Caragiale si Cosbuc, la 1 ianuarie, in editura lui C. Sfetea, apare bilunar, pana in 1896, revista "Vatra". In "Vatra", Cosbuc incepe sa publice la rubrica "Vorba Aluia", "Ghicitori explicate". De asemenea, in paginile revistei apar si poeziile: "Noi vrem pamant!", "Mama", "Lupta vietii", "In opressores", "Pasa Hassan" si altele. D. Evolceanu publica, in numerele 10 (1 februarie) si 11 (1 martie) ale "Convorbirilor literare" din acest an, articolele: "Baladele si idilele" d-lui Cosbuc si "Evolceanida" d-lui Grigore N. Lazu, in care, pe langa faptul ca subliniaza valoarea literara a poeziilor lui Cosbuc, raspunde si criticilor nedrepte ale lui Grigore Lazu. N. Iorga publica in "Familia" din 5/17 iunie articolul intitulat Poeziile d-lui Cosbuc, in care discuta pe marginea "plagierilor" lui Cosbuc; pledand in favoarea poetului, il socoteste un mare talent "de forma".

1895 Continua colaborarea la "Vatra", unde-i apar: "Doina", "Sub patrafir", "Unul ca o suta", "Scara" si altele. In februarie apare suplimentul umoristic al "Vetrei" - "Hazul". Cosbuc se casatoreste cu Elena Sfetea, sora editorului C. Sfetea. La 11 august se naste, la Craiova, primul si unicul fiu al poetului - Alexandru.

1896 La sfarsitul lunii iunie, "Vatra" isi inceteaza aparitia, dupa ce Cosbuc mai publica in paginile ei: "Fata mamei", "Iarna pe ulita", "Dragoste invrajbita", "Pe deal" etc.

Iese de sub tipar volumul  "Fire de tort", al doilea din creatia lui Cosbuc. Se tipareste in traducerea lui Cosbuc, "Eneida" de Vergiliu. Tradusa tot de Cosbuc, apare in acest an poema byroniana "Mazepa". Cosbuc prefateaza doua volume a doi debutanti: "Spre primavara" de I. Costin si "Povestiri din copilarie" de Sergiu Cujba. Aceste prefate sunt deosebit de importante, pentru ca ne ajuta la cunoasterea ideilor estetice ale poetului (Cosbuc ia atitudine impotriva poeziei pesimiste, care invadase publicatiile romanesti de la sfarsitul secolului trecut). In octombrie, apare saptamanal, la Bucuresti, revista de literatura - "Povestea vorbei", la care colaboreaza si Cosbuc. La 25 noiembrie D. Ollanescu-Ascanio si N. Petrascu scot la Bucuresti revista "Literatura si arta romana", la care Cosbuc colaboreaza intre anii 1897 si 1900.

1897 Iese de sub tipar editia a II-a a volumului "Balade si idile". Enea Hodos  scoate la Caransebes un volum de versuri si proza din creatia lui Cosbuc. Publica in traducerea sa, in "Familia", comedia in cinci acte "Parmeno", de Terentiu. La Craiova apare "Antologia sanscrita", care cuprinde fragmente din Rig-Veda, Mahabharata, Ramayana, poezii lirice si proverbe traduse si adnotate de Cosbuc, iar la Bucuresti "Sacontala lui Calidasa", tot in traducerea sa. Apare amplul studiu al lui Constantin Dobrogeanu-Gherea despre Cosbuc intitulat:  "Poetul Taranimii". La propunerea lui Hasdeu, Cosbuc primeste, pentru traducerea "Eneidei", premiul Academiei "Nasturel-Herescu". Cu ocazia banchetului, Caragiale rosteste o cuvantare (pe care o publica in "Epoca" din 2 iunie) in onoarea premiatului, considerand: "...in afara de succesul material al lui Cosbuc, actul Academiei Romane ca un succes moral pentru noi toti."

La 1 ianuarie apare la Bucuresti revista "Foaia interesanta". Dupa disparitia "Vetrei", Cosbuc preia la 1 iunie conducerea revistei "Foaia interesanta". Printre colaboratorii acesteia se aflau si: I. L. Caragiale, P. Cerna, Cincinat Pavelescu, Gheorghe din Moldova etc. Apare la Arad "Tribuna poporului", la care Cosbuc va colabora intre anii 1900 si 1904. In acest an, Cosbuc isi incepe indelungata  activitate la revista initiata de Spiru Haret, "Albina" (aparuta in octombrie). Spre sfarsitul anului, poetul este atras in comitetul redactional. Solicitati de Cosbuc, la revista colaboreaza: Gr. Tocilescu, N. Iorga, I. Slavici, Al. Vlahuta, M. Sadoveanu, St. O.  Iosif, Emil Garleanu si altii.

1898 Iese de sub tipar editia a II-a a volumului "Fire de tort". Dintre poeziile publicate in acest an, amintim: "Raport", "Povestea caprarului", "Cantecul redutei" si "Moartea lui Gelu". Cosbuc este ales membru corespondent al Academiei Romane.

1899 Publica la Bucuresti "Fapte si vorbe romanesti" si "Carte  de citire pentru toti romanii". Apar: "Razboiul nostru pentru neatarnare" (1877—1878), povestit pe intelesul tuturor si "Povestea unei coroane de otel". La 21 ianuarie apare, sub ingrijirea lui Artur Stavri si I. Gorun, revista "Pagini literare", la care, pe langa I. L. Caragiale, B. Delavrancea, St. O. Iosif, D. Anghel, colaboreaza si Cosbuc.

1900 La 1 ianuarie, vede lumina tiparului, la Bucuresti, primul numar al "Noii reviste romane". Isi publica in diferite perioade poeziile: "Cicoarea" ("Convorbiri literare"), "Pierde-vara" ("Noua revista romana"), "Nunta in codru" ("Tribuna poporului"), "Faptul zilei" ("Literatura si arta romana"), "Dorobantul" ("Albina"),  "Pe dealul Plevnei" ("Literatura si arta romana"), "O scrisoare de la Muselim-Selo" ("Gazeta sateanului"), "Pacea si Dupa furtuna" ("Curierul literar") etc. Apare, tot la Bucuresti, "Romania juna", al carei sustinator si colaborator a fost si Cosbuc. In ziua de 7 iunie moare, in varsta de 82 de ani, Sebastian Cosbuc, tatal poetului. La 7 octombrie iese de sub tipar intaiul numar din cele cinci cate vor aparea ale revistei "Curierul literar", care la 2 decembrie 1901 se va contopi cu "Semanatorul". La 2 decembrie apare, sub conducerea lui Cosbuc si Vlahuta, "Semanatorul", revista literara saptamanala. In articolele de directiva (Primele vorbe si Uniti) sunt afirmate tendintele revistei. Deplangand indepartarea  scriitorilor  de  viata  poporului,  paginile  "Semanatorului" cuprind si elemente care vor caracteriza mai tarziu miscarea semanatorista. La 10 decembrie apare la Bucuresti "Romania ilustrata", la care poetul va colabora in anul 1905.

1902 Publica in "Semanatorul", sub titlul "Voci din public", poeziile satirice: "Unul din bigh-life", "Vorbeste magarul", "Unul de la Marcuta" etc. Tot in paginile acestei reviste mai apar: "Hora", "Blestemul tradarii" si altele. De asemenea, in "Semanatorul", mai vad lumina tiparului, in traducerea lui Cosbuc, primele fragmente din "Odiseea".

Iese de sub tipar editia a III-a a volumului "Balade si idile". Apare volumul de versuri "Ziarul unui pierde-vara". In colaborare, Vlahuta si Cosbuc scot la Bucuresti "Carte de citire pentru scolile secundare si profesionale", partea I. Cosbuc si Vlahuta parasesc conducerea revistei "Semanatorul". Se tipareste volumul "Scrieri in versuri si proza al lui Gr. Alexandrescu" prefatat de Cosbuc.

Cosbuc e numit sef al biroului administrativ si de corespondenta din cadrul Casei scolilor. Din insarcinarea lui Spiru Haret, Cosbuc si Vlahuta tin la sate conferinte cu caracter cultural-educativ. In aceasta munca va fi atras si M. Sadoveanu. La 18 iunie, Octavian Goga si Octavian Taslaoanu scot la Budapesta revista literara "Luceafarul", care la 15 octombrie 1906 isi muta sediul la Sibiu. La aceasta revista va colabora si Cosbuc (1906).

1903 In ziua de 8 septembrie moare mama poetului, in varsta de 75 de ani.

1904 Se tipareste volumul "Cantece de vitejie". Apare antologia  "Crestomatie pentru toti romanii". N. Iorga publica in "Semanatorul" din 29 august o recenzie elogioasa a volumului "Cantece de vitejie", atacand in acelasi timp critica literara a timpului care socotea talentul lui Cosbuc epuizat. Apar editiile a III-a a volumului "Fire de tort" si a IV-a a  "Baladelor si idilelor". Vad lumina tiparului, in traducerea lui Cosbuc, "Georgicele lui Vergiliu".

1905 La Budapesta, in tipografia "Luceafarul", se publica (in limba maghiara), in traducerea lui Revai K., un volum din versurile lui Cosbuc.

1906 De la 1 ianuarie, Cosbuc, I. Gorun si Ilarie Chendi fac sa apara, saptamanal, revista  artistica "Viata literara", devenita mai apoi "Viata literara si artistica". Secretar de redactie era Ilarie Chendi, in casa caruia se afla si redactia.

Printre colaboratorii noii publicatii se numarau : Al. Cazaban, Ion Minulescu, Cincinat Pavelescu, C. Ardeleanu, N. Gane, G. Toparceanu, V. Eftimiu etc. La 1 martie apare la Iasi, sub conducerea lui C. Stere si Paul Bujor, primul numar al revistei "Viata romaneasca".

1907 Cosbuc termina traducerea integrala a "Divinei comedii", care va aparea postum, intre 1925 si 1932, sub ingrijirea lui Ramiro Ortiz. In acest an, Cosbuc isi incepe colaborarea la "Viata romaneasca". Izbucnesc marile rascoale taranesti din Romania. Poezia lui Cosbuc "Noi vrem pamant!" circula in foi volante printre rasculati, fiind folosita de acestia ca un act agitatoric.

1908 G. N. Costescu, G. A. Dima, G. Stoenescu si G. Cosbuc scot la Bucuresti "Carte de citire  pentru divizia a II-a rurala". Poetul se reintoarce in Ardeal. In drum spre casa sta mai multe zile la Nasaud, se opreste la Sibiu, Bistrita si Prislop. La Prislop il cunoaste pe Liviu Rebreanu. Cu ocazia activitatii de conferentiari ai cercurilor culturale satesti, Cosbuc si M. Sadoveanu se intalnesc prin Moldova.

1909 Apare lucrarea lui  Cosbuc "Superstitiile pagubitoare ale poporului nostru",  Apare la Craiova, sub ingrijirea unui colectiv din care facea parte si Cosbuc, manualul scolar "Carte de citire  pentru clasa a III-a urbana". Se tipareste editia a IV-a a volumului "Fire de tort". La 28 august, poetul participa la inaugurarea noului local al scolii din Feldru, unde sora sa, Angelina, era preoteasa. Cosbuc face parte din Comitetul de organizare a festivitatilor, in al caror program figurau si cateva din poeziile sale. Alexandru, fiul poetului,  recita poezia "El-Zorab".

1910 Apare, in traducerea poetului, drama lui Schiller  "Don Carlos". Vede lumina tiparului "Carte de citire pentru clasa a II-a primara urbana", redactata de un colectiv de autori in frunte cu Cosbuc. Gheorghe Marinescu publica in "Convorbiri critice"  articolul "Pastelul in poezia  romaneasca", in care poezia "Noapte de vara" este considerata ca fiind cel mai frumos pastel din literatura romana. Ceva mai tarziu (1923), Ibraileanu publica in "Viata romaneasca" articolul "Vara" de Cosbuc, in care socoteste ca aceasta poezie este "cea mai lirica din toata opera lui Cosbuc". "Vara este triumful soarelui in poezia lui Cosbuc si in poezia romaneasca"  - spunea  Ibraileanu.

1911 Se tipareste editia a V-a a volumului "Balade si idile". Apare la Bucuresti, sub directia lui C. Banu, revista literara, artistica si sociala "Flacara", la care poetul colaboreaza intre anii 1911-1914. In paginile acestei reviste Cosbuc publica printre altele si poeziile: "Poetul" (1911), "Canta pilotul" (1912), "Morti, pentru cine?" (1914) etc.

1912 Cosbuc publica in "Flacara" din 1 decembrie "Amintiri despre Caragiale", in care povesteste cum I. L. Caragiale voia sa scrie o piesa patriotica in jurul mortii Didonei. Publica o culegere de Balade populare si din diferiti autori romani.

1914 Apar editiile a VI-a a volumului "Balade si idile" si a V-a (imbogatita de autor) a volumului "Fire de tort".

1915 Vad lumina tiparului editiile a VI-a a volumului "Fire de tort" si a VII- a a "Baladelor si idilelor". In august, moare, in urma unui accident de automobil, fiul poetului -  Alexandru.

1916 In mai, poetul este ales membru activ al Academiei Romane. Ii apare in nr. 5 al colectiei saptamanale "Scriitorii romani" (Editura "Alcalay") volumul de versuri "Drumul iubirii", care cuprinde, printre altele, poeziile: "Drumul iubirii", "Cantecul fusului", "Ideal", "Faptul zilei", "Regete Pontului" etc.

1917 Cosbuc continua lucrul la definitivarea traducerii "Divinei comedii" si a comentariului despre capodopera lui Dante.

1918 Ies de sub tipar editiile a VIII-a a volumului "Balade si idile" si a VII-a a "Firelor de tort". In paginile revistei bucurestene "Scena" apare "Vulturul", ultima poezie pe care Cosbuc o mai publica.

La 9 mai, poetul inceteaza subit din viata. Funeraliile au loc in dupa-amiaza zilei de 11 mai, la cimitirul Bellu. Corpul neinsufletit al lui Cosbuc se afla langa mormintele lui Eminescu, Caragiale, Sadoveanu si G. Calinescu.

Scumpă Țară Românească

Scumpă ţară românească, 
Cuib în care ne-am născut, 
Câmp pe care s-a văzut
Vitejia strămoşească, 
Scumpă ţară românească, 
Te salut!

Şi-a mea frunte ţi se-nchină
Ca naintea unui sfânt, 
Căci, deşi copil eu sunt, 
Inima de dor mi-e plină.
Să te văd mereu regină
Pe pământ.

Să ai viaţă de vecie, 
Să sporească-al tău popor;
Sub stindardul tricolor
Să nu vezi decât frăţie, 
Şi-atunci, dac-o fi să fie, 
Pot să mor! 

Noapte de vară

Zarile, de farmec pline, 
Stralucesc in luminis;
Zboara mierlele-n tufis
Si din codri noaptea vine
Pe furis.
Care cu poveri de munca
Vin incet si scartaind;
Turmele s-aud mugind, 
Si flacaii vin pe lunca
Haulind.
Cu cofita, pe-ndelete, 
Vin neveste de la rau;
Si cu poala prinsa-n brau
Vin cantand in stoluri fete
De la grau.
De la garla-n palcuri dese
Zgomotosi copiii vin;
Satul e de vuet plin;
Fumul alb alene iese
Din camin.
Dar din ce in ce s-alina
Toate zgomotele-n sat, 
Muncitorii s-au culcat.
Linistea-i acum deplina
Si-a-nnoptat.
Focul e-nvelit pe vatra, 
Iar opaitele-au murit, 
Si prin satul adormit
Doar vreu cane-n somn mai latra
Ragusit.
Iat-o! Plina, despre munte
Iese luna din bradet
Si se nalta, -ncet-incet, 
Ganditoare ca o frunte
De poet.
Ca un glas domol de clopot
Suna codrii mari de brad;
Ritmic valurile cad, 
Cum se zbate-n dulce ropot
Apa-n vad.
Dintr-un timp si vantul tace;
Satul doarme ca-n mormant-
Totu-i plin de duhul sfant;
Linistee-n vazduh si pace
Pe pamant.
Numai dorul meu colinda, 
Dorul tanar si pribag, 
Tainic se-ntalneste-n prag, 
Dor cu dor sa se cuprïnda
Drag cu drag. 

Tricolorul

Albastru, romane, ti-e steagul, 
Dar stii tu de ce? Sa te-nvat.
Albastru-nsemneaza ciocoii, 
Si tot ce-ti aduni tu cu boii
Din mila caldurii si-a ploii
Al lor e, si-acum si de-a pururi, 
Si-al tau, cersetorule, -un bat.
Dar rabda, c-o fac din iubire:
Sa tem ca te duce-n pierire
Belsugul prin trai cu rasfat.
Si galben, romane, ti-e steagul.
Iar galbenul spune de voi, 
De cei de la pluguri, taranii, 
Voi galbeni de foame sarmanii, 
De boale purtate cu anii
La scara, si dracul va duca!
Stapanii au scumpe nevoi:
Va banque si dineuri si pasuri
Si-amante cu cai si matasuri, 
Si toata nadejdea-i la voi!
Si rosu, romane, ti-e steagul.
Si-un geniu e talcul, s-o stii.
Al neamului geniu, vezi-bine:
E rosu de-o trista rusine, 
Ca vremea-ndreptarii nu vine, 
Ca tot mai cu multe manii
Ne-ajunge voitul dezastru;
Abisu-ntre galben si-albastru
Satano, de unde ne vii? 

Clemens Brentano

Biografie Clemens Brentano

Clemens Wenzeslaus Brentano de La Roche (sau Klemens Brentano) (n. 9 septembrie 1778 - d. 28 iulie 1842) a fost poet, dramaturg și prozator german, membru al cercului romanticilor din Heidelberg.

Poezia

·         1854: Poezii ("Gedichte")

·         1912: Romanțele mătăniilor ("Romanzen vom Rosenkranz")

·          

Romane

·         1801: Godwi ("Godwi oder Das steinerne Bild der Mutter"), unicul său roman complet; aici apare pentru prima dată în literatura germană personajul mitic Loreley;

·         1849: "Der schiffbrüchige Galeerensklave vom todten Meer", roman neterminat.

·          

Povești și nuvele

·         1805-1816: Gockel, Hinkel și Gackeleia ("Gockel, Hinkel und Gackeleia"), poveste

·         1806-1808: Cornul fermecat al băiatului ("Des Knaben Wunderhorn"), împreună cu Achim von Arnim, antologie de poezii și povești populare germane;

·         1817: Povestea viteazului Gaspard și a frumoasei Annette, cea mai cunoscută nuvelă a sa;

·         1817: Cele trei nuci ("Die drei Nüsse"), nuvelă;

·         1817: "Die mehreren Wehmüller und ungarischen Nationalgesichter", nuvelă;

·         1826: Basmele Rinului ("Rheinmärchen");

·         1838: Istoria viteazului Kasperl și a frumoasei Annerl ("Geschichte vom braven kasperl und dem schönen Annerl")

·         1844: Basme italiene ("Italienische Märchen").

Dramaturgia

·         1804: Ponce de Leon, comedie în patru acte după un model spaniol

·         1817: Întemeierea orașului Praga ("Die Gründungs Prags"), dramă istorică.

Eseuri

·         1807: Istoria fantastică a ceasornicarului Bogs... ("Entweder wunderbare Geschichte von Bogs dem Uhrmacher..."), împreună cu Joseph Görres), satiră;

·         1818: Cronica unui școlar peregrin ("Die Chronika des fahrenden Schülers");

·         1831: Surorile medicale în serviciul săracilor (împreună cu Joseph Görres), tratat;

·         1833: Patimile domnului nostru Isus Hristos ("Das bittere Leiden unsers Herrn Jesu Christi");

·         1852: Scrieri ("Gesammelte Schriften"), culese de fratele său, Christian Brentano)

Poem

Buzele mele nu spun nimic 
de tot ce arde-n străfundul meu, 
dar ochii, lacrimile-s mărturie 
că dragostea-mi n-are răgaz.

Iosif Vulcan

Biografie Iosif Vulcan

Iosif Vulcan (n. 31 martie 1841, Holod, Bihor – d. 8 septembrie 1907, Oradea),  publicist si scriitor roman, animator cultural, membru al Academiei Romane.

Iosif Vulcan a facut studiile la Oradea, la Gimnaziul Premonstratens (azi Liceul "Mihai Eminescu"), intre anii 1851- 1859. Dupa absolvirea liceului, s-a inscris la Universitatea din Budapesta, unde si-a luat licenta in Drept.

In luna iunie a anului 1865, Iosif Vulcan pune temeliile unei reviste, cu numele Familia, a carei program era de a raspandi cultura romana in Transilvania. In 1866, Iosif Vulcan tipareste primul sau volum de poezii, unde se puteau gasi traduse poezii ale unor autori straini. Tot in 1866, el traduce romane scrise de Dumas si Ponson du Terrail.

In 1872-1873 a tiparit la Pesta trei volume de nuvele. Tot la Pesta  a publicat in 1875  un roman in patru volume, "Sclavul amorului". A mai scris si romanele "Fata Popii", "Barbu Strambu in Europa" si "Maritata si fara barbat". In 1877 a tiparit, in colaborare cu Societatea Kisfaludi, o lucrare de 164 pagini, continand romante, balade si colinde romanesti, traduse in limba maghiara. In anul 1879 este ales membru corespondent al Academiei Romane, iar in 1891 este ales membru al acestei institutii. 

Fondatorul revistei Familia a scris poezii (”Lira mea”, 1882), piese de teatru (”Stefan Voda cel Tanar”, ”Gargaunii Dragostei”, ”Mireasa pentru Mireasa”), o importanta lucrare istorica (”Panteonul Roman”, 1869), nuvele, romane si a facut  traduceri. La data de 8 septembrie 1907, marele publicist se stinge din viata si este inmormantat la cimitirul Olosig din Oradea.

Poezia la sate

Sunt aici în Leta Mare,
Beu din apa Letei, dar
Orişicîtă încercare
Să fac versuri, e-n zadar;
Căci de cumva prind a scrie
Vreo mică poezie,
Caut so-ntrerup de loc,
Căci deloc nu am noroc…
Palid fiind de mînia,
Nu pot scrie poezia!
Cînd aş sta să scriu mai bine,
Şi am idei de a lucra,
Ce năpastă-atunce vine
Un fecior ce-mi zice-aşa:
„Domnişorule, pofteşte,
Ca să dăm la porci mălaiu!"
Merg şi cînd re-ntors, fireşte,
Nu mai ştiu ce plănuiam
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!
Cînd uşoară fantezia
Mi-arată un cer plăcut,
Şi eu pînă de a scrie
Toate cîte am văzut:
Un viţel ce e prin curte,
Vine ca să-mi facă curte,
Şi mi-o spune băunînd,
Cum că dînsul e flămînd.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!
Şi cînd iar mă pun la masă,
Şi a scrie începui:
Iată-o cloşcă vinen-n casă
Cu vreo douăzeci de pui,
Şi-mi făcu zgomot foarte mare,
Apoi cînd voiesc să-i scot,
Cloşca chiar pe masă sare,
Varsă tinta mea de tot.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Leta Mare, 13 mai 1864

Vecina mea

Faţă cu a mea fereastră,
Şede-o tînără nevastă;
O nevastă blondioară,
Mîndră ca şi o vioară.
Eu în gură cu-o ţigară,
Din fereastră caut afară;
Din acea vecinătate,
Aud la lucruri minunate.
Cînd bărbatul nu-i acasă,
La nevasta cea frumoasă,
S-aude rîs de fericire,
Sărutare şi şoptire.
Cînd bărbatul e p-acasă
La nevasta cea frumoasă,
S-aude plîns şi zgomot mare,
Ţipăt, vaiet, blăstemare.

Pocei, 18 martie 1861

O seară în grădină

Era o seară lină,
Și luna strălucia,
Șezu-i într-o grădină
Cu mândrulița mea;
Un pom tufos și mare
Ne-acoperea pe noi,
Și-n dulce desfătare
Vorbeam, șopteam vioi.
În mâna-mi dalbă-i mâna
Ca frunza tremura,
Iar corpu-i ca de zână
Pe sânu-mi se culca;
Gurița-i răpitoare
Șoptea încetișor
O vorbă-ncântătoare:
Amor, amor, amor!
Natura fuse mută,
Nimic nu se clătea;
Ci parc-ar fi știut
Ce-mi zise mândra mea, –
Căci frunzele subțire
Îndată ce-au văzut
A noastră fericire,
Aplaudau plăcut.
Atunce parcă-ndată
Și ceriul s-a deschis,
Cu inima-ncântată,
Privii sus în Elis;
Văzui de desfetare
Au îngerii în rai,
Dar ca și-a mea de mare
Acolo nu aflai.

Leta Mare, 12 octombrie 1862

TEATRU/FILM 8 Septembrie

Moartea unui artist - Horia Lovinescu

Cariera lui Vidran - Cezar Petrescu

Agenda - Jean Claude Carriere

GÂNDURI PESTE TIMP 8 Septembrie

George Coșbuc - Citate:

SFATURI UTILE 8 Septembrie

CUM NE LUNGIM VIAŢA?

Iată câteva concluzii la care au ajuns cercetătorii în domeniul vieţii:

01.

Mananca mai multa coaja de paine! 
Ea contine de pana la opt ori mai multa lizina, antioxidant care lupta impotriva cancerului, decat miezul.  

02.

Fa sport cu greutati! 
Universitatea Michigan a demonstrat ca barbatii care fac antrenament de forta regulat si-au scazut cu opt puncte presiunea diastolica. Indeajuns pentru a reduce cu 40% riscul de atac cerebral si cu 15% pe cel de infarct! 

03.

Liber la ulei de masline si otet! 
Pune in salata sau in mancare oricat vrei! Cu ajutorul lor vei reduce riscul de cancer, imbatranirea prematura, obezitatea si diabetul.  

04.

Ia un supliment de magneziu zilnic.
Vei fi cu 40% mai putin predispus la deces produs de orice fel de afectiune fizica.  

05.

Bea opt pahare de apa pe zi, spun cei de la Universitatea Loma Linda. 
Specialistii au descoperit ca "bautorii de apa" sunt cu 55% mai putin predispusi imbolnavirilor de orice natura.  

06.

Mananca zilnic un grepfruit rosu si, pe cat de des posibil, fructe de padure. 
Aminoacizii si antioxidantii din ele te vor ajuta sa previi cancerul si bolile mentale.  

07.

Razi mai mult! 
Alege o comedie, in locul unui film de actiune sau horror, deoarece o ora de ras iti relaxeaza corpul si mintea indeajuns incat sa se regenereze dupa atacurile de stres. 

08. 

Casatoreste-te! 
Contrar multora care vad viata de familie un iad, specialistii au demonstrat ca persoanele casatorite au o rata de deces mult mai apropiata de parametrii normali, decat cei care au ales burlacia! Prin urmare, datorita confortului psihic si protectiei partenerului de viata, casatoritii traiesc mai mult.  

09. Nu mai duce boala pe picioare! 
Cei care isi pun sanatatea pe locul doi si nu se menajeaza in perioada cronica a unei raceli sau altei boli sunt de doua ori mai predispusi la atacuri de cord fatale si la complicatii serioase ale afectiunilor. Daca esti racit, ramai in pat!  

10. Savureaza doua cesti de cafea pe zi, daca vrei sa previi cu pana la 55% aparitia infarctului sau a bolilor cardiovasculare.  

11. Stinge focul din stomac! 
Daca suferi des de usturimi in piept, mergi la medic si trateaza-te. Aceste arsuri slabesc puterea inimii, spun specialistii de la International Journal of Cardiology.

12. Parfumeaza-ti dormitorul cu iasomie sau trandafir, pentru a avea un somn linistit. 
Cei care nu se odihnesc corespunzator sunt mult mai predispusi bolilor de inima, mentale si diabet.  

13. Nu sari de trei pahare de alcool pe zi. 
Expertii de la Harvard spun ca aceasta este reteta ideala pentru o sanatate curata.  

14. Mananca cinci portii de legume si fructe pe zi.
Sanatatea ta va fi intacta chiar si la varsta de 100 de ani!  

15. Oamenii stresati traiesc cu 20 de ani mai putin decat un om cu o stare psihica normala. 
Daca adaugam si fumatul la aceasta formula ne putem explica de ce foarte multi oameni sufera decese premature.  

16. Nu te mai stresa la munca! 
70% dintre sinucigasi au ales sa-si ia viata din cauza stresului de la serviciu.
Alege sa fii calm si sa nu iei problemele de lucru acasa. Astfel te vei feri de multe boli mentale.  

17. Fa miscare in aer liber si ia-ti un catel care sa te motiveze!

Vei reduce orice forma de depresie pana la 100%, iar corpul tau se va simti cu 50% mai bine! 

18. Mananca ciocolata neagra, chiar daca esti la regim. 
Nu va avea efect negativ asupra dietei tale, iar partea buna este ca patru grame de cacao sporesc eficacitatea inimii cu 33%! 

19. Bea ceai de menta !
Contine antioxidanti puternici care reduc cu 60% inflamatiile organelor si previn aparitia diabetului.  

20. O ora de somn la pranz face minuni pentru trup si suflet. 
Efectul lui este imediat, iar remediu pentru boli sau afectiuni mai bun decat somnul nu exista!  

21. Renunta la fumat! 
Un pachet de tigari fumat zilnic, timp de 10 ani, iti reduce viata la jumatate! Eu am fumat 31 ani în medie 1,5 pachete pe zi, dar am renunțat din 1989. Înseamnă că ar trebui ca viața mea să fie scurtată la un sfert. Dacă am acum 70 ani și reprezintă un sfert din viață, conform celor afirmate mai sus ar trebui să trăiesc cel puțin 280 ani, adică să mă apropii de Matusalem sau Moise!

Ce părere aveţi?