MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 22 SEPTEMBRIE 2019

PARTEA A DOUA

RELIGIE ORTODOXĂ 22 Septembrie

+) Sf Ier Mc Teodosie de la Mânăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf Sfințit Mc Foca, episcop de Sinope; Duminica a 18-a după Rusalii - Pescuirea minunată

Viaţa Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi 

Fiind un monah evlavios şi având şi o inteligenţă deosebită, cunoscând Sfânta Scriptura şi o parte din Scrierile Sfinţilor Părinţi, a fost ales Episcop în anul 1669 la Rădăuţi, unde mergea deseori la mormântul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna, unde ardea permanent o candelă.

Sfântul Mucenic Teodosie s-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea în aproprierea Mănăstirii Brazi din părinţi răzeşi urmaşi de la Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Părinţii săi l-au dus la slujbele care se oficiau aici. La vârsta de 18 ani el a intrat ca frate la această mănăstire, iar metania de călugăr a primit-o la Mănăstirea Bogdana (azi în judeţul Bacău).

Fiind un monah evlavios şi având şi o inteligenţă deosebită, cunoscând Sfânta Scriptura şi o parte din Scrierile Sfinţilor Părinţi, a fost ales Episcop în anul 1669 la Rădăuţi, unde mergea deseori la mormântul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna, unde ardea permanent o candelă.

În anul 1671 a fost trimis să păstorească Episcopia Romanului, unde a activat până în anul 1674, când pentru activitatea sa pastorală şi pentru înalta sa spiritualitate, a fost ales Mitropolitul Moldovei, unde scaunul era vacant prin plecarea lui Dosoftei în Polonia.

Cronicarul Ion Neculce scrie în Cronica Moldovei că domnul Moldovei era Dumitraşcu Cantacuzino, una dintre cele mai decăzute figuri din istoria noastră. El a adus pe tătari în Moldova pentru a sta cât mai mult pe tron, plătind un bir mare provenit nu numai din impozitele mari asupra moldovenilor, dar şi din banii mănăstirilor (de la Mănăstirea Rascău luând toţi galbenii).

„Mitropolitul Teodosie s-a dus la Domnitorul Dumitraşcu Cantacuzino zicând: „Ce sunt acestea Măria Ta, au semeni lui Antihrist?”. Şi domnul s-a mâniat şi l-a scos din scaun cu necinste”, scrie cronicarul Ion Neculce şi l-a închis la Mănăstirea Sfântul Sava din Iaşi.

Când s-a întors din Polonia Mitropolitul Dosoftei l-a scos din închisoare şi Mitropolitul Teodosie s-a retras la Mănăstirea Brazi, de care era legat sufleteşte de când a intrat ca frate la această mănăstire.

Cum a ajuns aici a ridicat o biserică frumoasă cu hramul Sfântului Gheorghe, introducând reguli cu slujbe monahale de zi şi de noapte. A avut grijă şi de Mănăstirea Bogdana, determinând pe logofătul Solomon Bârlădeanu de a ridica din temelie o nouă mănăstire.

A înzestrat aceste mănăstiri cu terenuri arabile, vii, pomi fructiferi, păduri şi mori de apă. În vremea aceea era vornic de Vrancea Cronicarul Miron Costin şi împreună au semnat multe documente ale vrâncenilor, urmaşi ai celor 7 feciori ai „babei Vrâncioaia”, cărora Sfântul Voievod Ştefan cel Mare  le-a dat „ocine”, fiindcă „l-au slujit cu credinţă”.

În anul 1691 Mitropolitul Teodosie face o Diată în care scrie că a ridicat mai multe locaşuri pe care le ştie Dumnezeu şi lasă toate donaţiile pe care le-a primit de la credincioşi pentru mănăstiri, ucenicului său, Diaconul Laurenţiu, ca să mai facă două mănăstiri.

Cronicarul Ion Neculce scrie că în vremea aceea veneau tătarii ca lăcustele şi jefuiau pe moldoveni de tot avutul lor. Astfel, în anul 1694 o hoardă de tătari răzleţi au pătruns în Mănăstirea Brazi şi l-au chinuit cumplit pe Mitropolitul Teodosie ca să le dea odoarele şi banii şi pentru că el nu a voit să le dea, l-au ucis tăindu-i cinstitul său cap.  Era după „Ziua Crucii”.

Monahii împreună cu credincioşii de prin satele vecine l-au înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe, care era ridicată de Mitropolitul Teodosie.

Din cauza cutremurelor din regiunea Vrancei, biserica ridicată de Mitropolitul Teodosie s-a ruinat.

Atunci Ieroschimonahul Dimitrie, stareţul Mănăstirii Brazi, a dezgropat, în anul 1842, osemintele Mitropolitului Teodosie şi le-au dus să fie reînhumate în Peştera de jos, ridicata de primii pustnici ai Mănăstirii Brazi, Teofilact şi Sava, unde era şi Paraclisul „Învierea lui Lazăr”, în care se oficia şi Sfânta Liturghie.

În timpul în care soborul de preoţi slujeau osemintele Sfântului Ierarh Teodosie, era acolo şi Cuviosul Antipa (de la Calapodeşti), pe care noi îl sărbătorim la 10 ianuarie şi el mărturiseşte: „M-am învrednicit a vedea aceste moaşte, eu le-am atins şi erau binemirositoare”.

Un egumen al Mănăstirii Brazi, Anton Dumbravă, care a fost şi ajutor de stareţ la Mănăstirea Neamţ, scria că  în anul 1857 se găsea tivda (capul) Sfântului Mucenic Teodosie la mare cinste, scoasă din mormânt la Mănăstirea Brazi.

Stareţul de la Mănăstirea Brazi - Teodosie Filimon, care după anul 1959, când Mănăstirea Brazi a fost demolata de comunişti, a dat o declaraţie la Mănăstirea Cernica semnată de Preacuviosul stareţ şi cu ştampila Mănăstirii Cernica, în care scrie că „atât în timpul meu, cât şi înainte de mine, monahii şi credincioşii veneau de aprindeau lumânări şi se rugau pentru împlinirea cererii lor la mormântul Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi”.

Viaţa Sfinţitului Mucenic Teodosie, râvna lui pentru ridicarea de sfinte lăcaşuri, smerenia sa, dragostea pentru buna rânduială a obştilor monahale, grija părintească faţă de păstoriţii săi, răbdarea tuturor suferinţelor şi prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum şi lucrarea lui încununată de jertfă martirică, au făcut ca să fie întotdeauna cinstit cu evlavie de dreptmăritorii creştini.

Sfântul Teodosie de la Brazi a fost în mod solemn proclamat sfânt la data de 5 octombrie 2003. Pomenirea sa a fost stabilită pentru ziua de 22 septembrie.

Sf Sfințit Mc Foca, episcop de Sinope

Viaţa Sfântului Sfințit Mucenic Foca, Episcopul de Sinope

În cetatea Sinopiei era un om numit Pamfil, şi avea de soţie pe Maria. Aceştia au născut pe acest fericit Foca, care din tinereţe era plin de darul Duhului sfânt; îi gonea pe diavoli din oameni şi tămăduia neputinţele. Ajungând la vârsta bărbatului desăvârşit, pentru viaţa lui cea îmbunătăţită, a fost ales episcop acelei cetăţi. Şezând pe scaunul său, păştea bine oile cele cuvântătoare, cu cuvântul şi cu lucrul, adăugind, spre nevoinţa sa, mai mari osteneli. Şi au fost arătate la toţi lucrurile lui cele bune, pentru care se proslăvea Tatăl cel ceresc. A întors mulţi oameni de la rătăcirea lor şi pe pagini de la închinarea către idoli i-a adus la cunoştinţa unuia Dumnezeu. Iar când a vrut Domnul ca să-l învredniceasă, a înştiinţat pe robul său de această voie a sa prin vedenie, astfel: Un porumbel a zburat de sus, având în gura să o cunună de flori, pe care punând-o pe capul fericitului, i-a grăit cu glas omenesc, zicându-i: "Acum s-a umplut paharul tău, care se cade a-l bea". Din această vedenie sfântul a cunoscut muncile cele ce erau să-i vină pentru Hristos. Iar noi, din aceasta cunoaştem plăcerea lui cea mare către Dumnezeu, că s-a învrednicit a fi încoronat din cer fiind în trup. Aşa iubeşte prea bunul Dumnezeu pe cei drepţi şi plăcuţi ai săi: îi încununează pe dânşii cu slavă şi cu cinste şi pune pe capetele lor coroană. Acest Sfânt Foca era mire ceresc după curăţia sa sufletească şi trupească, cu care cerul a vrut să se împreune, şi i-a pus lui cunună.

    Cununa aceea era cununa cea mai bună a cămării Mântuitorului, cu care avea să fie încoronat în veci, când se va veseli la nunta Mieluşelului.

    După acest semn prea slăvit, a fost prins şi chinuit pe timpul împărăţiei lui Traian (98-117) de către African. El a silit mult pe sfânt să jertfească idolilor, dar sfântul, în locul acelora, a vrut a se aduce pe sine însuşi jertfă lui Dumnezeu.

    Şi, după ce nu s-a supus mai marelui şi nu a dat lucrului făcut de mâini omeneşti cinstea aceea care se cuvine Unuia Dumnezeu care şade pe Heruvimi, atunci mai marele a poruncit ca legând pe sfânt la un lemn să-i rupă mădularele. Şi era trupul lui zdrobit de răni, şi rupt în bucăţi. Precum păsările răpitoare flămânde se gră-mădesc la vreun stârv şi îl rup mâncându-l, aşa rupeau muncitorii din trupul cel curat al pătimitorului lui Hristos. Însă el a răbdat cu vitejie şi a auzit un glas din înălţime întărindu-l şi aşa a biruit muncile pentru Iisus, Cel ce l-a întărit pe el când pătimea, ca într-un trup străin; că nu şi-a cruţat trupul pentru mărturisirea Aceluia care nici sufletul nu l-a cruţat, ci L-a pus pentru noi pe Cruce. Suferinţele grele şi pătimirea le socotea că pe o răcorire a raiului, pentru Hristos, Domnul Cel ce a pătimit pentru noi. Pentru că a suferit cu înlesnire robul Domnului, pentru dragostea dumneze-iască, şi de s-ar fi adunat din toată lumea asupra lui chinuitorii şi toate chinurile, el era gata să le rabde pe toate pentru iubitul său, zicând cu David: "Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea" (Psalm 56, 10). Apoi, cei ce-l chinuiau l-au pus pe el pe o tigaie arsă în foc şi îndată tigaia s-a răcit, pentru că biruia duhovnicescul foc care ardea spre Dumnezeu în inima lui puterea focului celui simţit. El s-a arătat biruitor asupra tuturor muncilor la care a fost supus, că se arăta oastea cea îngerească şi lumina lui Dumnezeu cea nemăsurată, împrejurul lui. Şi era în temniţă luminat cu lumină cerească, în legături, veselit cu nădejdea cereştii mântuiri, în necazuri mângâiat de îngeri şi în bătăi întărit de Iisus. Iar după chinurile cele de multe feluri, îl aruncară într-o baie înfocată, şi acolo, rugându-se, şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu şi s-a încoronat cu coroana biruinţei în Biserica celor ce dănţuiesc, iar trupul lui cel sfânt a fost îngropat de cei credincioşi cu cinste şi mai multe minuni se săvârşesc la mormântul lui.



Duminica a 18-a după Rusalii - Pescuirea minunată

Ev. Luca 5, 1 - 11

În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.


Ap II Corinteni 9, 6 - 11

Fraţilor, cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau din silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun, precum este scris: «Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac». Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre, ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu.

Predică la Duminica a XVIII-a după Rusalii - Despre roadele ascultării de Dumnezeu - Pr. Ilie Cleopa

Bunul Dumnezeu face mari promisiuni celor ce vor asculta de El și de poruncile Lui. Auzi ce zice Dumnezeu către poporul Său Israel: „De veți asculta cu luare aminte cuvântul Meu și veți face toate câte vă poruncesc și de veți păzi legământul Meu, Îmi veți fi popor ales din toate neamurile, că al Meu este tot pământul, iar voi Îmi veți fi preoție împărătească și neam sfânt“ (Ieșire 23, 22). 

Foto: Oana Nechifor

„Învățătorule, toată noaptea ne-am ostenit și nimic nu am prins, dar după cuvântul Tău, vom arunca mrejele“ (Luca 5,5)

 

 

Iubiți credincioși,

De la începutul zidirii lumii toți oamenii care au ascultat de Dumnezeu au fost fericiți și în veacul de acum și în cel viitor. Așa vedem că strămoșii noștri, Adam și Eva, cât au ascultat de Dumnezeu, Făcătorul lor și au păzit cu sfințenie porunca Lui, au fost fericiți și s-au îndestulat de toată frumusețea și desfătarea raiului. Iar când de bună voie s-au abătut de la ascultare și au călcat porunca Ziditorului lor, au fost pedepsiți și izgoniți din rai (Facere 3, 16-19). Dacă vom merge cu memoria prin istoria cea sfântă a lumii adică prin cele scrise în Sfânta și dumnezeiasca Scriptură vom vedea că toți oamenii sfinți și aleși ai lui Dumnezeu, care au ascultat și au împlinit poruncile Lui, au fost fericiți pe pământ și s-au învrednicit de binecuvântarea lui Dumnezeu.

Noe, care a fost al doilea Adam al neamului omenesc, ascultând de Dumnezeu și făcând corabia și toate câte i-a poruncit El, s-a izbăvit el și toată familia sa de apele potopului și a fost binecuvântat de Dumnezeu (Facere 6, 22; 9, 12). La fel și fericitul patriarh Avraam, ascultând de Dumnezeu și ieșind din pământul său și din rudenia sa, a mers în Haran și de acolo în pământul făgăduinței, Canaan, unde viețuind, a arătat cea mai desăvârșită ascultare, încât pe singurul său fiu, Isaac, a voit să-l aducă jertfă lui Dumnezeu, închipuind prin aceasta cu taină mai înainte aducerea ca jertfă de Părintele ceresc a Fiului Său iubit, pentru mântuirea și răscumpărarea neamului omenesc din robia diavolului. Pentru această credință și ascultare desăvârșită a lui Avraam, Dumnezeu l-a binecuvântat cu jurământ și tată a multor neamuri l-a numit (Facere 22, 1-18; 17, 5). Dar, pe lângă marea binecuvântare dumnezeiască spre veșnică fericire, Avraam a fost binecuvântat de Dumnezeu și cu fericirea cea vremelnică spre îndestulare cu toate cele de nevoie vieții de pe pământ. Zice dumnezeiasca Scriptură: „Avraam însă era bogat în vite, în argint și în aur, iar pământul pe care îl moștenise spre locuire era ca raiul lui Dumnezeu“ (Facere 13, 2; 13, 10). La fel și fiul său Isaac a fost binecuvântat de Dumnezeu că nu s-a pogorât în Egipt, făcând ascultare de porunca Lui (Facere 26, 2-4).

Așa a binecuvântat Dumnezeu și pe Iacov că a făcut ascultare părintelui său Isaac și mamei sale și s-a dus în Mesopotamia Siriei, spre a-și lua femeie din fetele lui Laban, fratele mamei sale (Facere 28, 1-4). Pentru aceasta Preabunul Dumnezeu l-a binecuvântat cu cinste și cu avere, căci numai cu toiagul în mână a plecat și s-a întors de acolo în două tabere (Facere 32, 10). La fel Moise, ascultând de Dumnezeu când a fost trimis să scoată din robia lui Faraon pe poporul lui Israel (Ieșire 4, 20-21), și pentru ascultarea lui, Dumnezeu a făcut prin mâinile lui mari și preaslăvite minuni, prin care a pedepsit pe egipteni cu multe feluri de rane și a scos din robia lui Faraon pe poporul Său Israel (Ieșire, 14, 27-29).

Bunul Dumnezeu face mari promisiuni celor ce vor asculta de El și de poruncile Lui. Auzi ce zice Dumnezeu către poporul Său Israel: „De veți asculta cu luare aminte cuvântul Meu și veți face toate câte vă poruncesc și de veți păzi legământul Meu, Îmi veți fi popor ales din toate neamurile, că al Meu este tot pământul, iar voi Îmi veți fi preoție împărătească și neam sfânt“ (Ieșire 23, 22). Apoi zice: „Să slujești numai Domnului Dumnezeului Tău și El va binecuvânta pâinea ta, vinul tău, apa ta, și va abate bolile de la voi. În țara ta nu va fi femeie care să nască înainte de vreme sau stearpă și voi umple numărul zilelor tale. Groază voi trimite înaintea ta și voi îngrozi pe tot poporul asupra căruia veți merge și voi pune pe fugă pe toți vrăjmașii tăi” (Ieșire 23, 25-27). Iarăși zice: „De veți umbla după legile Mele și de veți păzi și plini poruncile Mele, vă voi da ploaie la timp, pământul și pomii își vor da roadele lor, iar treieratul vostru, va ajunge până la culesul viilor. Culesul viilor va ajunge până la semănat, veți mânca pâinea voastră cu mulțumire și veți trăi în pământul vostru fără de primejdie.”

„Voi trimite pacea pe pământul vostru și nimeni nu vă va tulbura; voi alunga fiarele sălbatice și sabia nu va trece prin pământul vostru; voi alunga pe vrăjmașii voștri și vor cădea uciși înaintea voastră; cinci din voi vor birui o sută și o sută din voi vor goni zece mii, și vor cădea vrăjmașii voștri de sabie, înaintea voastră. Căuta-voi spre voi și vă voi binecuvânta; veți avea copii, vă veți înmulți și voi fi statornic în legământul Meu cu voi; veți mânca roadele vechi din anii trecuți și veți da la o parte pe cele vechi pentru a face loc celor noi“ (Levitic 26, 3-10).

 

Iubiți credincioși,

Cu aceste prea puține zise despre fericirea și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru cei ce ascultă de El din Legea Veche, dacă vom muta cuvântul nostru spre Legea Harului, vom afla că cea mai mare și mai desăvârșită ascultare și supunere față de Dumnezeu, a avut-o Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care a ascultat de Tatăl până la moarte, iar moartea de cruce (Matei 26, 42; Ioan 1, 23; 6, 38; 8, 29; 14, 31; 15, 10; 17, 4; Filipeni 2, 8; Romani 5, 19; Evrei 2, 17; 5, 8; 12, 2).

Ascultare și supunere către Dumnezeu a arătat și Preasfânta Fecioară Maria, când a trimis Dumnezeu la ea în Nazaretul Galileei pe arhanghelul Gavriil să-i vestească că va naște pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul. Ea, deși nu știa de bărbat, înțelegând de la înger taina cea mare și negreșită ce avea s-o săvârșească Dumnezeu prin ea, pentru mântuirea lumii, s-a supus cu mare smerenie și a zis către înger: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău“ (Luca 1, 26-38). Astfel, cu ascultarea și smerenia ei pe pământ a vindecat neascultarea Evei din rai.

Ascultare mare a avut și Dreptul Iosif, căci auzind în vis pe îngerul Domnului, poruncindu-i să nu se teamă și să ia pe Maria, logodnica sa, a făcut ascultare cu mare încredere, înțelegând că Preacurata Fecioară Maria a zămislit de la Duhul Sfânt (Matei 1, 20). Nu numai că nu s-a îndoit de zămislirea ei, ci și cu mare smerenie și supunere a slujit Fecioarei Maria la fuga în Egipt, ca și în toată vremea vieții lui, înțelegând că prin aceasta el slujește lui Dumnezeu la taina mântuirii neamului omenesc, aducându-și aminte de cele scrise: „Fericiți cei ce păzesc poruncile Lui și-L caută pe El cu toată inima“ (Psalmi 118, 2); și iarăși „Fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc“ (Luca 11, 28).

Sfinții și dumnezeieștii Apostoli au ascultat și ei de Mântuitorul când au fost chemați să fie vânători de oameni (Matei 4, 19-22; Luca 5, 11- 28). Pentru desăvârșita lor ascultare de Hristos s-au învrednicit și de mari daruri de la Dumnezeu și s-au îmbrăcat cu putere de sus la Cincizecime (Luca 24, 49). Astfel au fost învățați de Duhul Sfânt tot adevărul (Ioan 14, 26; 15, 26); au fost dăruiți cu înțelepciunea nebănuită (Matei 10, 19-20; Marcu 13, 11); au primit putere să facă minuni (Matei 10, 1-8; Marcu 3, 13; 6, 7; 16, 20; Luca 9, 2; Fapte 2, 43); au fost trimiși să propovăduiască Evanghelia (Matei 10, 1-7; 28, 19; Marcu 3, 14); au fost întăriți să vestească mila și iertarea păcatelor (Matei 16, 19; 18, 18; Luca 24, 47; Ioan 20, 23).

La judecata viitoare, Apostolii vor avea marea cinste de a judeca împreună cu Hristos poporul lui Israel, după mărturia Mântuitorului Care a zis: „Adevărat, adevărat zic vouă, că cei ce ați urmat Mie la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel“ (Matei 19, 28).

Ascultare desăvârșită a făcut și mulțimea cea mare a mucenicilor, a ierarhilor și a mărturisitorilor dreptei credințe, care, împlinind cuvintele Mântuitorului, și-au pus sufletele lor pentru El și pentru Evanghelie spre a-L dobândi în viața cea veșnică (Matei 16, 25; Marcu 8, 35; Luca 9, 24). La fel a făcut și marea mulțime a monahilor, care, auzind cuvântul lui Hristos, că „oricine va lăsa frați sau surori, sau tată sau mamă sau femeie sau copii sau țarine sau case pentru numele Meu, însutit va lua și viață veșnică va moșteni“ (Matei 19, 29), au lăsat toate și au urmat lui Hristos, prin supunere, ascultare, viață curată și sărăcie de bună voie până la moarte, pentru mântuirea sufletelor lor și moștenirea Împărăției cerurilor. Asemenea lor au trăit sub ascultare toți drepții următori lui Hristos, părinții și înaintașii noștri, silindu-se la ascultare și împlinirea poruncilor Lui prin fapte bune, pentru a se încununa în ziua cea mare a judecății de apoi când dreptul Judecător va răsplăti fiecăruia după faptele sale.

În Evanghelia de azi, vedem că Apostolul Petru, după ce arată că toată noaptea s-a ostenit cu pescuitul și nu a prins nimic, voind să facă ascultare învățătorului Său, adică Mântuitorului, Îi zice: „Învățătorule, toată noaptea ne-am ostenit și nimic nu am prins, dar după cuvântul Tău (adică, crezând cuvântul Tău, voi face ascultare) voi arunca mreaja în mare. Și aceasta făcând, a prins mulțime de pești, că li se rupeau mrejele, și a făcut semn tovarășilor lor din cealaltă corabie să vină să le ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde“ (Luca 5, 6-7).

Vedeți roadele sfintei ascultări a Apostolului Petru? Cu toate că toată noaptea se ostenise în zadar, însă, ascultând de cuvântul Domnului, a aruncat mreaja în mare și mult s-a înspăimântat de marea mulțime de pești ce a prins, încât, căzând în genunchi la Iisus, a zis: „Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!“ (Luca 5, 8). Așadar, roadele ascultării Apostolului Petru au început a se arăta cu minunea pescuirii de pești și au crescut foarte și s-au înmulțit spre slava lui Dumnezeu prin vânarea atâtor suflete către Împărăția lui Dumnezeu. Atât el, cât și ceilalți Sfinți Apostoli, au devenit, prin ascultare față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cei mai vestiți pescari de oameni. Dar fiindcă ne este cuvântul despre ascultarea de Dumnezeu și despre roadele ce se nasc din ea, este bine să știm că cel ce ascultă de Dumnezeu și cel ce ascultă pentru Dumnezeu pe cel ce îl povățuiește pe calea mântuirii, au aceeași plată, deoarece Însuși Mântuitorul a arătat acest lucru, zicând: „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă și cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă“ (Luca 10, 16).

Iubiți credincioși,

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit în lume pe calea ascultării, și a ascultat de Părintele Său până la moarte, și încă moarte de cruce (Filipeni 2, 8). „Pentru aceea și Dumnezeu L-a înălțat și I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești, al celor pământești și al celor dedesubt. Și să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl“ (Filipeni 2, 9-11).

Biserica creștină este Biserica dragostei și a ascultării, pentru că a fost întemeiată de Hristos prin iubirea Tatălui și ascultarea „până la moarte de cruce" a Fiului. Mântuitorul a ascultat de Tatăl, iar Apostolii Săi au ascultat de El. De aceea spunem că iubirea creștină și acultarea duhovnicească mântuiesc lumea. Însuși Duhul Sfânt a venit pe pământ trimis de Fiul, cu voia Tatălui, ca să întemeieze Biserica Sa și să reverse Harul mântuirii peste cei ce cred și se botează în numele Preasfintei Treimi.

Vedeți ce mare este puterea ascultării? Ea se naște din credință și dragoste. Că cine crede în Dumnezeu, Îl iubește și ascultă de poruncile Lui. Iubirea Lui Dumnezeu este izvorul zidirii lumii văzute și nevăzute. Cât timp îngerii au ascultat de Dumnezeu, nu existau nici diavoli, nici iad. Iar când Lucifer cu îngerii lui au căzut din ascultare, dorind să fie „asemenea Celui Preaânalt", ei au căzut „ca un fulger din cer" și s-au transformat în diavoli. Asemenea lor cad în iad toți creștinii neascultători care nu vor să asculte de nimeni și trăiesc pe pământ de capul lor.

Ascultarea stă la temelia cerului, a îngerilor, a planetelor, a Bisericii, a societății, a familiei, a fiecărui suflet care crede în Dumnezeu și dorește să se mântuiască. Fără ascultare în societate nu este armonie, nici pace între popoare și oameni. Fără ascultare de Dumnezeu, de Biserică, de păstori, care sunt urmașii Apostolilor pe pământ, nu este mântuire, nu este unitate creștină, nu este pace în case și în sufletele credincioșilor noștri.

De aceea, iubiți credincioși, sunteți datori să păziți poruncile Sfintei Evanghelii, să ascultați de Biserica Ortodoxă, mama noastră duhovnicească, întemeiată de Hristos, să ascultați de slujitorii sfințiți ai Bisericii, ca de Sfinții Apostoli și să ascultați de duhovnicii pe care vi i-a dat Dumnezeu, ca de Însuși Hristos.

Când sună clopotele bisericii și ne cheamă la slujbă, la Sfânta Liturghie, mai ales în sărbători, lăsați grijile casei și mergeți cu toți la biserică. Îngerii Domnului vă vor scrie în cartea vieții și vă vor număra pașii. Seara și dimineața și oricând mergeți pe drum sau lucrați cu mâinile, neîncetat să vă rugați, după porunca Sfântului Apostol Pavel.

În timpul celor patru posturi ale Bisericii, nu uitați să vă spovediți și, dacă vă dă voie duhovnicul, să vă uniți cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie. Acestea sunt cele mai mari daruri pe care ni le oferă Biserica după Botez. Apoi să vă creșteți copiii în duhul ascultării, al credinței ortodoxe, al smereniei și al iubirii de Dumnezeu, hrănindu-i cu cărți sfinte, cu cuvinte creștine ortodoxe, cu sfaturi părintești și mai ales cu exemplul viu, curat al vieții dumneavoastră.

Sectele sunt cancerul Bisericii. Ele se nasc din mândrie și neascultare. Că numai cei mândri și neascultători se rup de Biserică, hulesc pe Maica Domnului, aruncă din case icoanele și Sfânta Cruce, se leapădă de cele sfinte și urăsc pe păstorii dați lor de Hristos. De aceea, nu discutați cu ei, fiind răzvrătiți și fii ai neascultării. Nu vorbiți cu cei ce hulesc Biserica, pe sfinți, icoanele și Crucea. Ci rămâneți în Biserica Vieții, în Biserica iubirii și ascultării. Aici în Biserică este Hristos, aici sunt Sfintele Taine, aici sunt îngerii și sfinții din cer, aici sunt oamenii credincioși și toți părinții din neam în neam.

De asemenea, nu uitați să ajutați și dumneavoastră pe preot la slujbe, la curățenia Bisericii și la călăuzirea credincioșilor pe calea mântuirii. Nu observați cum cei răi se îndeamnă unul pe altul la rău, la desfrâu, la furt și la beție? Cum să nu fim datori noi creștinii a ne îndemna, a ne sfătui și a ne trage unii pe alții la biserică, la Sfânta Liturghie, la post, la milostenie, la iertare și la citirea cărților sfinte? Nu ajunge numai credința pentru mântuire, că și diavolii cred, dar din cauza mândriei și a neascultării nu au iertare.

Cu aceste sfaturi duhovnicești închei această predică, reamintindu-vă că fără ascultare nu ne putem mântui. Iar de vom trăi sub ascultare de Hristos, de Biserică și de păstori, vom dobândi și pe pământ binecuvântare și pace, iar dincolo viață veșnică vom moșteni. Amin.

ARTE

INVITAȚIE LA OPERĂ 22 Septembrie

Das Rheingold de Richard Wagner (Aurul Rinului)

Wagner: "Das Rheingold"  

MUZICĂ 22 Septembrie

Nu mai pot sta așa mult pe internet pentru că trebuie să-mi protejez ochii și de aceea vă rog să căutați în youtube la numele muzicianului indicat în lista de mai jos și să ascultați din lucrările lui, la alegerea Dumneavoastră!
Vă rog să mă înțelegeți! Vederea este esențială pentru om și trebuie să am grijă să nu o pierd!
Cred că așa voi proceda în continuare!
Mulțumesc de înțelegere!

Leroy (Alvin) Holmes, sef de orchestra american

Joni James (Joan Carmella Babbo), cantareata americana

David Coverdale, muzician rock, component al trupelor Deep Purple si Whitesnake

Nick Cave, muzician

Andrea Bocelli

Joan Jett, pe numele real Joan Larkin, solista rock

 Irving Berlin, compozitor american de origine rusa

Dorothy Lamour, cântareață și actriță de film

Isaac Stern

  

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Autumn Classical Music - Beautiful Relaxing Instrumental Calming Music

Best Elegant Love Melodies By Orchestra - The Last Tango Collection

Beautiful Romantic Instrumental Love Songs - Soft Relaxing Piano Instrumental Love Songs

POEZIE 22 Septembrie

Iuliu Cezar Săvescu

Biografie Iuliu Cezar Săvescu
Nastere: 22 iulie 1876, Braila 
Deces: 9 martie 1903, Bucuresti

Iuliu Cezar Savescu a fost un poet roman simbolist.

S-a nascut la 28 septembrie 1866 in Braila. 
Originar din Braila, fiu de avocat, Iuliu C. Savescu se naste la 28 septembrie 1866. Urmeaza studiile liceale in Bucuresti, la „Sf. Sava", unde are ca profesor de franceza pe Bonifaciu Florescu. Acesta il prezinta lui Macedonski, introducindu-l in cenaclul „maestrului", cu sediul public la cafeneaua „Fialkovski". Eveniment plin de urmari literare, dar si nefericite, poetul alur.ec'ind in boema, agravata si mai mult prin saracirea totala a familiei. Un post de corector la Monitorul oficial, obtinut prin staruinta lui Macedonski, nu usureaza viata acestui proletar intelectual, evocata si in poezia sa, dusa prin cafenele, redactii fi camere sordide, igrasioase, despre care contemporanii pastreaza amintiri sumbre. Din aceasta cauza nici nu este sigur ca poetul (ce semna in 1898 „student in litere si drept") a terminat vreodata studiile universitare.

Face studii liceale la Bucuresti, la colegiul „Sfi Sava. Urmeaza studii universitare de litere si drept, a caror finalizare insa nu este confirmata. Se ataseaza de cenaclul lui Al. Macedonski, „Literatorul, duce o viata boema, dezorganizata, de proletar al scrisului. 

Evaziunea se produce in poezie si publicistica, mai intii in revistele macedonskiene dar si in intreprinderi proprii: Duminica (1890—1891), Nuvelistul (1895). O culegere a poeziilor sale (inclusiv traduceri, intre altii din Edgar Poc, Corbul, si Shelley, Regina visurilor Mab), intreprinsa in 1901, nu poate fi dusa la bun sfirsit din cauza lipsurilor materiale. De altfel, in curind poetul se fi imbolnavette grav de ftizie. Internat la Spitalul Brincovenesc, moare la 9 martie 1903. Macedonski obtine un mic ajutor de inmormintare, tinind panglicile carului mortuar, impreuna cu Al. Obedenaru, C. Cantilli, M. Demetriade fi N. Tine. Acelasi Macedonski intemeiaza un comitet pentru ridicarea unui bust al tinarului poet disparut.

Se manifesta in poezie, publicistica, traduceri. Se imbolnaveste prematur de ftizie si moare in Bucuresti, la 9 martie 1903.

Poezia lui Iuliu Cezar Savescu este mai mult si mai clar ancorata in estetica simbolista, in comparatie cu creatiile contemporanilor sai. Poetul, inclus de criticul literar Vladimir Streinu in interesanta categorie a „nevroticilor, este realizator, dupa parerea criticului amintit, de „strofe de o stranie putere de incantatie. Cu oarecare reminiscente romantice, dar si cu solide patrunderi in poezia de esente simboliste a timpului sau, poetul, ca sa citam aceeasi voce autorizata, „era in adevar un vizionar, sub ochii caruia imaginile se dilatau pana la reintegrarea formei lor absolute.

Volumul sau, Poezii, va aparea postum, in 1926, in colectia „Biblioteca pentru toti, cu o prefata de Nicolae Davidescu.

Poezia La Polul Nord a aparut in revista „Literatorul, an XIII, nr. 2, cu titlul La Polul Nord, la Polul Sud.

OPERE:
Poezii, Buc, B.p.t., nr. 1121—1122, cu o prefata de N. Davidescu si cu portretul autorului de St. Dumitrescu, 1926 ; Antigona, „subiectul de pe Sofocle" (traducere).

Cântarea lui Walmiki

I

În ţara visurilor mele, cu-adânci păduri de portocali,

Acolo unde palmierii înalţă frunţi cutezătoare,

Sub cerul tropicelor roşii, sub foc de raze orbitoare,

Acolo unde dorm păunii sub lungi alee de migdali,

Demult, demult mi s-arătase, un vis, un lac cu panta lină;

Creşteau şi florile de lotus, şi albe flori de iacint,

Şi lin de tot plutea o barcă, mai mult în umbră ca-n lumină,

Şi-n barcă, trist, cânta poetul, pişcând din strune de argint.

Cântarea lui, înduioşată, era o sfântă rugăciune,

Regret adânc ce se ridică în toată seara către cer;

Din glasul lui puteai cunoaşte că toate sunt deşertăciune,

Că tot ce-n om e mai puternic e dorul vecinic de mister.

II

“Brahma, Indra, o Kamadeva, Krişna, Agin, o zei puternici,

“Puternici zei ce ne conduceţi în lupta noastră pe pământ,

“Deschideţi porţile eterne; sunt drept, sunt sfânt printre cucernici,

“Dar arde sufletul în mine de pacea sfântului mormânt.

“Mi-aţi dat destul, în taina nopţii. Sub cortul meu de frunze late,

“Să-mpace sufletu-mi, trimiteţi fâşii de raze argintii;

 “Curmalii-n duo cu zefirii, prin ritmuri sfinte, cadenţate,

“M-adorm, şi-n somn revăd splendoarea divinei voastre-mpărăţii.

“În zori de zi, când aurora, roşind ca pudica fecioară

“Ridică vălul trist al nopţii, în glas de păsări mă trezesc;

“Mă cheamă blândele izvoare şi pomii mândri mă-nconjoară,

“Şi-asupra mea, cu dărnicie şi flori şi frunze risipesc.

“Din rodul spornic al naturii un dar bogat cu prisosinţă

“Aţi dat poetului Walmiki, nemuritor şi sfânt buchet,

“Dar pentru dar, o zei puternici, în mine nu-i recunoştinţă,

“Căci este un dar de nemurire ascuns în cântec de poet.

“Cântarea mea i-amărăciune; m-apasă-a voastră dărnicie;

“Zadarnic daţi atâtea daruri, mă simt pe-atâta de sărac;

“Deschideţi porţile eterne; deschideţi sfânta împărăţie,

“Mormântul e supremul bine, acolo numai mă împac”.

III

Atunci ieşi din mări şi luna, era un corn frumos de taur;

Gâlveava frunzelor se stinse, din joc zefirii s-au oprit,

Şi peste lac se-ntinse o pânză ţesută-n fir de-argint şi aur,

Şi lacul leneş se întinse, a suspinat şi-a adormit.

Crăpă-n zigzag nemărginirea şi zeul Krişna-atot puternic,

Pe-un car de roze se coboară din tronu-i mândru de palmier;

Poetul lira îşi aruncă, îşi pleacă fruntea de cucernic

Şi-n clarul lacului se vede şi jos şi sus acelaşi cer.

Krişna răspunde: “Pentru tine am fost mai bun ca un părinte;

“Ar zice lumea că din raze în astă lume te-am adus,

“Vărsai în sufletul tău roze ce-am  smuls din harurile sfinte,

“Şi-am zis gândirii tale: zboară mai sus de nori, de cer mai sus.

“Spre ciuda mea, în clarul serii mă cheamă trista-ţi rugăciune;

“Ar zice toţi c-am fost cu tine un crunt duşman neiertător;

“De unde-atâta deznădejde? – De-unde atâta amărăciune?

“Atât desgust de omenire? De rai de unde-atâta dor?”

IV

Atunci Walmiki, grav şi rece, întinse braţele-n lumină;

“Krişna, el zice, către tine, nu-s demn privirea să ridic;

“Mi-ai fost de zece ori părinte, şi tu din gloria-ţi divină

“Te-apropii, plin de îndurare, de mine, viermele cel mic.

“Dar cadă ura ta asupră-mi, că-n mine nu-i recunoştinţă;

“Eu văd cu pismă înşişi şerpii din fala ta părtaşi că sânt;

“Din cer tu caţi cu bunătate l-aşa de josnică fiinţă,

“Le dai şi lor tovărăşie, când singur, vai! sânt pe pământ.”

Krişna zâmbi dumnezeeşte, simţise el întreaga taină,

Văzu că-n opera-i sublimă nici el n-a fost desăvârşit,

Şi zise: “Facă-se-a ta voie!” întinse-apoi rozalba-i haină:

Uşor, ca fulgu-n legănare, pe ţărmul apei s-a oprit.

Apoi din lotus smulse-o floare, curată floare şi plăpândă,

Suflă în ea şi-i dete drumul, iar lacu-n cercuri tremură,

Şi iată, unde se despică: din ea fecioara cea mai blândă,

Roşind ca frageda-aurora, de apă păru-şi scutură.

V

Krişna mai zise: “Floare-Albă, căci floare este al tău nume,

“Îndreaptă-ţi faţa spre Walmiki, de-acum cu el ai să trăieşti”.

Mai zise iarăşi lui Walmiki: “Îţi dau eu azi un dar pe lume

Ce seamăn n-are, a ta cântare c-un nou avânt să-nsufleţeşti”.

Dar Floarea-Albă: “Doamne mare! nu voi să stau aşa cu dânsul!

“Priveşte-n inima-i spurcată cum negri şerpi îi mişuiesc!

“Privind tu însuţi n-ai fi-n stare de jale mare să-şi ţii plânsul!

“Din lut m-ai scos, în lut prefă-mă; de câte văd mă îngrozesc”.

“Văd mări cu vecinică furtună, ce urlă-ntinse către maluri,

“Cu fiare-n lanţuri ferecate răgind în sus c-au flămânzit,

“Nu vezi scânteie de lumină pe spuma turburilor valuri!

“Şi-ntr-însul văd prăpăstii sute, şi dânsul rabdă umilit!”

“Vezi mări ce urlă spumegoase, Krişna îi zise, vezi caverne,

“Vezi şerpi şi-n totul întuneric? Tu, Floare, fii lumina lui;

“Zâmbeşte-i tu, şi-n zmbet pune căldura dragostei eterne,

“Atingă braţul tău grumazu-i, de vrei durerea să-i răpui”.

Deci Floarea-Albă se supuse: poetul mâna îi atinse,

Şi-ndată inima-i zdrobită de foc divin s-a luminat;

Din jocul florilor cu vântul o dulce muzică se-ncinse,

Şi zeul însuşi, prins de farmec, cu dor nespus a suspinat.

Iar barca, lebădă uşoară, din os de scoici meşteşugită,

Purcede lin, legănătoare, spre ţărmul lacului opus,

Pe când Walmiki, în picioare, strângând tovarăşea-i iubită,

Îngână cântecul vieţii, cu mâna dreaptă-ntinsă-n sus!

Mai 1806

Prieteni 

Şi miezul nopţii negre era de caraulă,

Şi dealurile sure în zare fumegau,

Şi greu dormea pământul, ira luna, somnambulă,

Da umbrelor viaţă şi umbrele mişcau,

Iar dealurile sure în zare fumegau.

Grădina, sub ferestre, dormea în nemişcare;

Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise,

Părând că cere-n somnu-i o dulce sărutare,

Iubita, ostenită, pe braţe-mi adormise,

Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise.

Mă îmbătau miresme, suflarea-mi tremura;

Strângând la sân comoara de scumpă fericire,

Cu ochii-nchişi spre ceruri, simţeam cum mă fura

Un vis frumos. În zare zburam la nemurire,

Strângând la sân comoara de scumpă fericire!

Dar fericirea-i scurtă şi visul schimbător!

Din raze, din lumină, din viaţă fericită,

Zăceam întins pe-o masă de-un negru-ngrozitor,

Cu buzele-ngheţate, cu mâna-nţepenită,

Din raze, din lumină, din viaţă fericită!

La creştetu-mi iubita plângea îngenunchiată,

Şi blestemându-şi soarta, cosiţele-şi smulgea,

Se repezea nebună la fruntea-mi îngheţată,

Sub mutele icoane plângând îngenunchia,

Şi blestemându-şi soarta, cosiţele-şi smulgea.

Venind spre mine-atuncea o ceată rea de umbre,

Cu feţele ascunse sub măşti îngrozitoare,

Îmi înconjoară masa, de sub mantale sumbre

Trăgeau cu nepăsare cuţite şi topoare,

Cu feţele ascunse sub măşti îngrozitoare.

Şi toţi se repeziră ca fiarele turbate,

Şi braţele-n cadenţă pe trupul meu cădeau,

Mă străpungeau cuţite din piept şi până-n spate,

Iar unii din picioare şi oase-mi ciopleau,

Şi braţele-n cadenţă pe trupul meu cădeau.

Dar când mă ciopârţiră în mii de bucăţele,

Cu mâni de sânge ude când măştile şi-au scos,

Erau ai mei prieteni, la vestea morţii mele

Ne mai putând din mine să tragă vr’un folos,

Cu mâni de sânge ude ei măştile şi-au scos.

1890

Regina visurilor mab 

Regina visurilor Mab

Mai mare nu e ca rubinul

De la turbanul de Nabab,

Şi e uşoară ca suspinul.

Căruţa ei, cum unii zic,

E jumătate de alună,

Şi caii praful cel mai mic,

Şi hăţuri razele de lună.

Un arţăgos şi gros muscoi,

Într-o livrea catifelată,

Conduce mândrul ei convoi.

Regina şade răsturnată.

Şi fie ploaie, fie vânt,

Picior peste picior se duce,

Ca fulgul cade la pământ,

Şi vise-n foi de nuc aduce.

Iar când s-aude-un bâzâit

Ca de lăcustă sau albină,

Atunci se ştie c-a sosit

La poartă-a viselor regină.

Ea colţul fustii-şi pune-n brâu,

Să nu o calce în picioare,

În mână ia un spic de grâu

Şi cu un gest de vrăjitoare:

Fecioarei se arată în vis

Ca un flăcău frumos şi dulce

Şi-n inimă îi lasă scris

La el cu gândul să se culce.

Flăcăului îi zice: “vezi,

Cutare după tine plânge”,

Şi-n somnu-i pătimaş îl vezi

Cum perina în braţe strânge.

Şi soacrelor le zice iar,

Că sunt bătute de-ai lor gineri,

Şi babelor le face chiar

Ponos cu neînsuraţii tineri.

Şi pe săraci şi pe avari

De o potrivă îi munceşte,

Pe unii-i face oameni mari,

Pe alţii hoţu-i jefuieşte.

Bătrâni aproape seculari,

Ce anii îşi târăsc în beţe,

În visul lor cu fete mari,

Fac pocinog ca-n tinereţe.

Iar popa vede necăjit

Cum preoteasa în chilie,

Cu dascălul afurisit,

S-a pus pe chef şi veselie.

Toţi muritorii ziua fac

În contra ei duşmane plângeri

Copiii singuri dorm şi tac,

Căci numai ei visează îngeri.

1893

TEATRU/FILM 22 Septembrie

Dinu Cocea, regizor şi scenarist

Biografie Dinu Cocea

Dinu Cocea s-a născut pe 22 septembrie 1929, în comuna Periș din județul Ilfov.

După succesul mare la public făcut cu seria de filme istorice precum: “Haiducii” (1966), “Răpirea Fecioarelor” (1968), “Haiducii lui Șaptecai” (1970), “Zestrea domniței Ralu” (1970), “Stejar, extremă urgență” (1973), “Ecaterina Teodoroiu” (1979), “Iancu Jianu, zapciul” (1980), “Iancu Jianu, haiducul” (1981), el a cazut in dizgratie fata de regimul comunist din cauza unui proiect der film „Pe apa Sâmbetei”, in care relata istoria unui baraj prost construit pe Argeș. Ca urmare, regizorul a fost interzis, iar numele său a fost scos de pe genericele filmelor ce apăreau în cinematografe sau la postul național de televiziune. În urma acestui conflict cu autoritățile comuniste, Dinu Cocea a plecat din țară în 1985, stabilindu-se la Paris.

La ediția din 2010 a „Festivalului Internațional de Film” de la Iași, i s-a decernat „Premiul de Excelență” pentru întreaga activitate, ca o recunoaștere a contribuției aduse cinematografiei românești.

A decedat la 26.12.2013 în Franța.

Filme regizate de Dinu Cocea

·         Iancu Jianu, haiducul (1981)

·         Iancu Jianu, zapciul / Iancu Jianul, zapciul (1980)

·         Ecaterina Teodoroiu (1978)

·         Instanța amână pronunțarea (1976)

·         Lantul neglijentelor (1976)

·         Nu opriti ventilatorul (1976)

·         Stejar, extrema urgenta (1973)

·         Parașutiștii (1972)

·         Zestrea domniței Ralu (1972)

·         Haiducii lui Șaptecai (1971)

·         Săptămâna nebunilor (1971)

·         Răpirea fecioarelor (1968)

·         Răzbunarea haiducilor (1968)

·         Haiducii (1966)

Filmografie - scenarist

·         Iancu Jianu, haiducul (1981)

·         Iancu Jianu, zapciul / Iancu Jianul, zapciul (1980)

·         Instanța amână pronunțarea (1976)

·         Săptămâna nebunilor (1971)

·         Răpirea fecioarelor (1968)

·         Răzbunarea haiducilor (1968)

Filmografie - asistent regie

·         Ciulinii Bărăganului (1958) - asistent regie

Filmografie - prim asistent regie

·         D'ale Carnavalului / D'ale carnavalului (1958)

Casa de la miezul noptii (1991) - Fanus Neagu

GÂNDURI PESTE TIMP 22 Septembrie

Augustin Buzura - Citate:

SFATURI UTILE 22 Septembrie

Despre puterea gandului si cateva tehnici eficiente de control

La ce te gandesti acum? Poti sa alegi un singur gand? Ti s-a parut vreodata ceva imposibil si totusi ti-ai depasit limitele? Cei care studiaza fenomenul sustin faptul ca gandul este energie si este creator. Departe de mine gandul sa ma lansez in ezoterisme. Ma intereseaza insa ce se intampla cand stii ca nu poti, insa descoperi ca poti.

Am propriile mele experiente de felul acesta, cum ar fi saltul cu parasuta de la 4200 de metri, desi nu sunt un fan al inaltimilor si puteam sa jur ca nu as face niciodata asta. Imi amintesc cum am plecat cu o gasca de prieteni care vroiau sa sara cu parasuta, eu neavand niciun gand de genul acesta si cum am trecut in cateva minute de la starea de “nu, niciodata, Doamne fereste!” la “vreau si eu, acum!”. Nu imi explic nici acum ce mi-a produs declicul, ce mi-a dat curaj, ce s-a intamplat…

Un alt exemplu, terestru de data aceasta, ar fi faptul ca desi faceam sport constant, nu imi placea sa alerg, iar cursa saptamanala din Herastrau impreuna cu gasca era un stress pentru mine, de fiecare data. Incet-incet, am indragit alergarea si am ajuns sa fac antrenamente sustinute de atletism, care depasesc (uneori cu mult) gradul de moderat si chiar am participat la mai multe competitii de amatori.

Mi se parea imposibil, insa, sa alerg intr-un ritm sustinut un semimaraton , adica 21 de km si 97 de m. Cel mai mult alergasem 11 km, la Wings for Life, asa ca atunci cand Carmen Bruma, buna mea prietena m-a anuntat ca ne inscriem la semimaraton si nici nu concepe sa nu alerg, nu pricep nici acum cum de am zis da. Si ca am zis da e una, dar in 2-3 saptamani m-am prezentat la start si am reusit sa termin cursa, fara sa ma opresc deloc pe traseu si inainte sa se stranga finish-ul! Glumesc! Am alergat in 2 ore si ceva si inca nu stiu ce m-a tinut in cursa, lasand la o parte detaliile tehnice…

 Filozofii si oamenii de stiinta sunt de parere ca poti ajunge sa faci orice prin intermediul gandurilor, de la a vindeca boli la a transforma mentalităţi, comportamente si emotii.

Tot prin intermediul gândurilor, la fel de bine ne putem îmbolnăvi, întrucât orice impuls al minţii, orice gând, este transmis celulelor. Astfel, ele sunt influenţate de diferitele stări mentale. Dacă mintea este deprimată, confuză, sau conţine emoţii şi gânduri negative, acestea sunt transmise fiecărei celule a corpului. Cu toii am auzit de somatizare, convertirea unei emotii in ceva patologic.

În această situație, celulele care alcatuiesc sistemul imunitar si care ar trebui să apere organismul devin mai putin eficiente și nu îşi mai pot îndeplini corect funcţiile, moment in care riscăm să ne îmbolnăvim.

Una dintre cele mai bune metode de control a gandurilor este să practicăm în mod constant exerciții de concentrare. În general, mintea noastră este dezorganizată, de multe ori haotica. Extrem de multe ganduri rulează cu repeziciune, puține dintre acestea rămânând în minte pentru mai mult timp și asta din cauza capacității noastre reduse de concentrare, drept urmare gândurile inconstiente care formeaza subconstientul nostru, ne conduc în mare măsură viața.

Pe mine m-au ajutat si ma ajuta in continuare cateva tehnici de control ale gandurilor, asa ca ti le impartasesc si tie, poate cine stie…

Tehnica de concentrare a mintii urmăreşte să menţină mintea ancorata asupra unei forme sau a unui obiect o perioadă cât mai lungă de timp. Alege o imagine care iti place, si priveste-o fara sa clipesti si fara sa iti muti privirea, timp de cateva minute.

După ce mintea si-a redus considerabil din turatii, fixeaza privirea asupra unui singur punct din imagine, apoi închide ochii şi vizualizeaza mental întreaga imagine, minim 5 minute.

O alta metoda de control a gandului este aceea in care nu raspundem la cererile formulate din dorinta si supunem mintea vointei noastre, ajungand, cu practica, in timp, sa stapanim propria minte si sa ne debarasam de obiceiurile inconstiente (cum ar fi rontaitul la televizor) si sa identificam daca ceea ce dorim este real sau doar un automatism venit din subconstient. Asa ca data viitoare cand mintea ta iti cere ciocolata, refuz-o si obisnuieste-te sa o subjugi!

Exista si autosugetionarea pozitiva, care se bazeaza in principiu pe eliminarea expresiilor de genul ”nu pot, imi este greu, dificil, imposibil”, inlocuindu-le cu formule pozitive și benefice, cum ar fi: ”Pot face asta, sunt in stare, sunt frumoasa, desteapta si devreme acasa!” 

Tu ti-ai cucerit propria minte? Daca da, spune-mi prin ce metoda!

Articol de Adina Hallas