MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 

LUNI 30 SEPTEMBRIE 2019

PARTEA ÎNTÂI

Bună ziua, prieteni!

Să aveți o săptămână plină de realizări în compania postărilor mele!

Nu uitați, de mâine se va schimba radical structura și conținutul MATERIALELOR SELECȚIONATE pentru a le face mai ușor de răsfoit!
Toate cele bune!

ISTORIE PE ZILE 30 Septembrie

Evenimente

·         489: Are loc Bătălia de la Verona  între ostrogotii condusi de Teodoric cel Mare si herulii lui Odoacru. Theodoric a obținut  o victorie decisivă, fortandu-l pe  Odoacru  să se retragă la Ravenna, invadatorii ostrogoti reusind  să captureze Pavia si Milano.

·         1345: Ștefan Dușan ocupă orașul Serres și se proclamă împărat al grecilor și sârbilor, fiind încoronat la Skopje la 16 aprilie 1346.

·         1399: Henry Bolingbroke, duce de Lancaster, l-a înlăturat pe Richard al II-lea de pe tron, proclamându-se rege sub numele deHenric al IV-lea al Angliei, unind ducatul de Lancaster cu coroana engleză.

·         1452: Johann Gutenberg a tiparit prima carte, ”Biblia Sacra”. 
Tipograful german, pe numele sau adevarat Johannes Gensfleisch, inventator al tiparului cu litere mobile in Europa, a reusit sa editeze prima sa lucrare. El a tiparit “Biblia” in limba latina, in conditii tehnice remarcabile, reusind sa castige sume insemnate de pe urma inventiei sale. A retiparit “Biblia” in doua volume, in 1455, fiecare vanzandu-l cu 300 de florini. Suma pe care a cerut-o era impresionanta pentru acea vreme, insa inaltii prelati nu au ezitat sa ii ofere banii, tinand cont de faptul ca unui calugar ii lua 20 de ani sa transcrie cartea. O a doua lucrare a sa a fost “Cartea Psalmilor”, care a aparut pe 14 august 1457 si care era decorata cu chenare delicate, colorate in doua nuante. Aceasta tehnica se baza pe multipla imprimare cu cernela a unui bloc de metal. Mostenirea lasata de Gutenberg europenilor a avut un impact deosebit asupra dezvoltarii culturii. Chiar daca au mai existat tiparituri inainte de aparitia „Bibliei” lui Gutenberg, inventatorul german a reusit sa creeze o tiparnita cu matrite ce prin presare imprima pe un metal o litera sau un caracter. Literele astfel obtinute erau folosite pentru tiparirea propriu-zisa. Totodata, Gutenberg a mai inventat un aliaj pentru literele din metal, o presa noua derivata de la cele pentru fabricarea vinului si a hartiei, precum si o cerneala fabricata din ulei. 

·         1496:   Se termină zidirea Bisericii Sfântul Nicolae Popauti din Botoşani, un monument  reprezentativ de arhitectură medievală moldovenească, ridicat la porunca domnitorului Stefan cel Mare. Biserica a suferit modificari in secolul al XVI-lea, fiind renovata la inceputul secolului al XVIII-lea, de Ana, sotia lui Mihai Racovita. In anul 1750 biserica din Popauti va fi numita manastire, cu obste de calugari, construindu-i-se si zidul de incinta, precum si alte cladiri de catre Matei Voda Ghica. Manastirea din Popauti a fost amplasata intr-o pozitie strategica determinata de numeroasele navaliri ale dusmanilor atrasi de bogatiile targului Botosanilor. Drept urmare, arhitectura acesteia a urmat anumite criterii de siguranta – cladirii propriu zise a manastirii i-au fost adaugate ziduri solide si un turn de veghe – ajungandu-se la aspectul prezent pe care il are biserica – o veritabila cetate. Din punct de vedere arhitectonic, biserica are toate trasaturile stilului moldovenesc din perioada de maxima inflorire a acestuia – atat planul, dispunerea incaperilor, cat si sistemul de constructie al turlei naosului, decorarea exterioara etc. Biserica Popauti este zidita din piatra, in plan triconc, cu un soclu la baza edificiului, fatada placata cu piatra dispusa geometric, intretaiata la intervale regulate de patru benzi de caramida, cele de la mijloc fiind smaltuite in galben si verde. A fost pictata de la inceput in interior, dar pictura originala s-a pastrat numai in parte. Fatada cladirii este realizata din benzi de caramida aparenta smaltuita si discuri ceramice colorate, ornamente cu motive geometrice, faunistice si heraldice.

·         1790:  Leopold al II-lea devine împărat al Sfântului Imperiu Roman.

·         1791: Premiera operei Die Zauberflöte (Flautul fermecat), de Wolfgang Amadeus Mozart are loc la Viena, la Schikaneders Theater.

·         1825:  S-a încheiat in Bucureşti, pavarea Podului Târgului de Afară (Calea Moşilor), lucrările de pavare a străzilor Capitalei începând din anul 1824.

·         1831: S-a infiintat Baroul Bucuresti. Acesta a fost reorganizat la 24 iunie 1865, în urma adoptării primei Legi privind organizarea corpului de avocaţi (decembrie 1864). Baroul din Bucureşti (de Ilfov, cum s-a numit iniţial), a reprezentat nucleul în jurul căruia s-a afirmat şi s-a manifestat profesia de avocat în România.

·         1846: Prima extracție de dinți fără durere, sub narcotic, efectuată de William Thomas Green Morton pe pacientul său Eben Frost.

·         1857: Încep lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei ce au precedat unirea principatelor româneşti Moldova şi Valahia. În perioada 30 septembrie/10 decembrie au loc lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei, sub preşedenţia formală a mitropolitului şi cea efectivă a vicepreşedintelui Nicolae Golescu, evenimente ce au pus bazele fuzionării celor două principate (Moldova şi Valahia). Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, ș.a. Adunările ad-hoc din Moldova (22 septembrie 1857) şi Valahia (30 septembrie 1857) aveau caracter consultativ, și erau alcătuite din reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române. Alegerile pentru Divanurile Ad-hoc au fost marcate de mari tensiuni. Dacă în Valahia majoritatea covîrșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.).

·         1863: Premiera operei Les pêcheurs de perles, de Georges Bizet are loc la Théâtre-Lyrique din Paris.

·         1864: A fost înfiintata Camera de Comert în Principatele Române Unite. La data de 30 septembrie 1864, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Decretul Domnesc 1363 privind înființarea Camerelor de Comerț și Industrie. Proiectul urmărea consolidarea noului stat românesc și modernizarea acestuia, prin crearea unor instituții care să conecteze Principatele Române la sistemul economic capitalist occidental, devenit, în a doua jumătate a secolului XIX, modelul politic, economic și cultural al României. Conform Decretului Domnesc, adoptat în 1864, pe teritoriul Principatelor Unite se înființează 15 Camere de Comerț, la București, Turnu-Severin, Craiova, Turnu-Măgurele, Giurgiu, Brăila, Galați, Ismail, Bârlad, Iași, Piatra-Neamț, Bacău, Focșani, Botoșani și Ploiești. Prima Cameră de Comerț care începe să funcționeze este cea din București, în anul 1868.

·         1872: A fost infiintata  Universitatea din Cluj, cu predare în limbile maghiară si germana. În anul 1868 ministrul maghiar al educaţiei, József Eötvös, a susţinut înfiinţarea la Cluj a unei universităţi cu predare în limbile maghiară, română şi germană , dar  cu toate acestea, în 1872, împăratul Francisc Iosif I a creat Universitatea din Cluj, unde predarea nu se facea in limba română, fapt care a provocat serioase nemulţumiri comunităţii româneşti,   majoritara in Transilvania. Din 1872  si pana la Marea Unire din 1918,  la Universitatea din Cluj au studiat peste 40.000 de studenţi, dintre care 2635 români. Dupa 1881 universitatea a purtat numele împăratului şi regelui Francisc Iosif al Austro- Ungariei. Dintre personalităţile româneşti care au trecut pe la Universitatea Franz Iosif din Cluj trebuie să îi amintim pe: Iuliu Maniu (student la Drept), Iuliu Haţieganu (Medicină), George Coşbuc (Filosofie), Vasile Meruţiu (Ştiinţe Naturale), şi alţii. Primul rector maghiar al Universității din Cluj a fost profesorul Áron Berde de la Facultatea de Drept (1872), iar primul rector român a fost profesorul Sextil Puşcariu, de la Facultatea de Litere (1919). Motto-ul universității clujene este în limba latină și sună cam așa: „Traditio Nostra Unacum Europae Virtutibus Splendet” ceea ce s-ar traduce, în limba română, în felul următor: „Tradiția noastră să strălucească împreună cu virtuțile Europei”.

·         1879: A avut  loc premiera, la Bucureşti, a piesei „Despot Vodă” de Vasile Alecsandri; în distribuţie au fost marii actori: Grigore Manolescu, Constantin Nottara şi Matei Millo.

·         1880:   Henry Draper reușește prima fotografie a Nebuloasei Orion.

·         1882:  Este data in folosinta prima hidrocentrala din SUA, la Appleton, in Wisconsin.

·         1888: Jack Spintecătorul ucide cea de-a treia și cea de-a patra victimă: Elizabeth Stride și Catherine Eddowes.

·         1895: Madagascar devine protectorat francez.

·         1935: La Boston, a avut loc premiera operei "Porgy and Bess", de George Gershwin.

·         1939:  Generalul  Władysław Sikorski devine şeful guvernului polonez în exil, dupa ocuparea Poloniei de cfatre Germania nazista si U.R.S.S.

·         1941: În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial incepe Bătălia de la Moscova. În perioada 30 septembrie 1941 – 20 aprilie 1942, se desfăşoară bătălia de lîngă Moscova, în care armatele naziste suferă prima mare înfrîngere militară din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Batălia de la Moscova se referă la apărarea capitalei sovietice, Moscova, şi la contraofensiva ulterioară a Armatei Roşii (armata sovietică),  dintre octombrie 1941 şi ianuarie 1942 pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial, împotriva forţelor Germaniei Naziste. Adolf Hitler considera Moscova, (capitala Uniunii Sovietice şi cel mai mare oraş al ţării), obiectivul principal al Forţelor Axei. Un plan separat german pentru cucerirea Moscovei purta numele de cod Operaţiunea Wotan. Pentru prima oară din iunie 1941, forţele sovietice au oprit înaintarea germană şi au respins cu succes atacurile inamicului. Această victorie l-a făcut pe Stalin mult prea încrezător în puterea Armatei Roşii, liderul sovietic luînd hotărîrea organizării unor noi ofensive.

·         1943: Poetul Tudor Arghezi a publicat pamfletul “Baroane”, îndreptat împotriva ambasadorului Germaniei la Bucuresti, Manfred von Kilinger si  drept urmare,  a fost trimis în lagarul de la Târgu-Jiu, unde a stat închis pâna la 20.12.1943.

·         1946: Tribunalul International de la Nurenberg a dat verdictul final in procesul criminalilor de razboi nazisti.

·         1954: Primul submarin nuclear, USS Nautilus, a intrat in dotarea marinei americane. Construit sub coordonarea inginerului rus Hyman G. Rickover, Nautilus a facut prima calatorie oficiala in ianuarie 1955. A fost retras in 1980, in prezent fiind expus in Muzeul Fortelor Marine din Connecticut, SUA.

·         1965: Generalul  Suharto  preia puterea in Indonezia, după incercarea de lovitura de stat  comunista.

·         1966: Fost protectorat britanic, Botswana își câștigă independența față de Marea Britanie. Seretse Khama a devenit primul președinte.

·         1967: A inceput sa emita Radio 1 BBC. 

·         1972: În Suedia a fost deschis Podul Öland, unul dintre cele mai lungi poduri din Europa (6.072 m).

·         1986:  Mordechai Vanunu, israelianul care a dezvăluit  in mass media  britanica detalii cu privire la  programul nuclear israelian, este răpit în Roma in  Italia de către  agenti ai serviciului secret al Israelului, Mossad.

·         1990:  A fost semnată, la New York, "Declarația mondială privind supraviețuirea, protejarea și dezvoltarea copiilor", în cadrul Conferinței mondiale la nivel înalt consacrată condiției copilului.

·         1993: Senatul si Camera Deputatilor au adoptat proiectul de lege privind aderarea Romaniei la Statutul Consiliului Europei. 

·         1999: In  Japonia  se produce un grav accident nuclear la  instalaţia de reprocesare a uraniului de la  Tokai-Mura, la nord-est de Tokyo.

·         2005:  Cotidianul danez Jyllands-Posten a publicat o serie de caricaturi care îl înfățișau pe profetul Mahomed, eveniment ce a declanșat scandalul caricaturilor cu Mahomed.

·         2007: Prea Fericitul Părinte Daniel, ales de Colegiul Electoral Bisericesc la 12 septembrie 2007, a fost întronizat al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Numele sau de mirean este Dan Ilie Ciobotea si s-a nascut la  22 iulie 1951, in localitatea Bara, satul Dobrești, jud. Timiș). A fost student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde a obținut Diploma de licență în teologie (Noul Testament). În perioada anilor 1974-1976 a  frecventat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din București, Secția Sistematică, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae; își continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța) și doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania). In 1979 își susține teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg, intitulată: „Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité”. Teza a fost pregătită sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi: Gerard Ziegwald și André Benoit și a primit calificativul maxim. Devine astfel doctor în teologie al Universității din Strasbourg. Din anul 1980 a activat ca lector la Institul Ecumenic de la Bossey – Elveția (în perioada 1986-1988 fiind și director adjunct), fiind și profesor asociat la Geneva și Fribourg (Elveția). A participat la numeroase întruniri pentru promovarea ecumenismului peste hotare. La 6 august 1987 intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe arhimandritul Cleopa Ilie. Cu această ocazie, a fost hirotonit ieromonah. Ulterior în octombrie 1988 este hirotesit protosinghel. În perioada 1 septembrie 1988-1 martie 1990, este consilier patriarhal, Director al Sectorului Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic. În paralel, deține funcția de Conferențiar la Catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar din București. În ianuarie 1990, PC Protosinghel Daniel Ciobotea a fost președintele Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, grup din care făceau parte Arhimandritul Bartolomeu Anania, Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Pr. Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiș, dar și câțiva trăiriști mireni: Sorin Dumitrescu, Horia Bernea și Teodor Baconsky etc. Acest grup a avut un rol foarte bun pentru că, în timp ce ierarhii își temeau cârjele și scaunele, a reintrodus, cu concursul ministrului învățământului, religia în școli. Dar acest grup viza mai ales o înnoire a ierarhiei, căci acesta era problema la ordinea zilei. El s-a dizolvat, pentru că un membru al său a ajuns Mitropolit, altul vicar…
Mitropolit al Moldovei. La 1 martie 1990, PC Protosinghel Dr. Daniel Ciobotea este ales, la propunerea IPS Mitropolit Nicolae Corneanu, în rangul de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul “Lugojanul”, fiind hirotonit întru arhiereu în Catedrala Ortodoxă din Timișoara la 4 martie 1990. La 7 iunie 1990 este ales, iar la 1 iulie 1990 este înscăunat ca arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei. ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, este și fondatorul a numeroase instituții dintre care amintim: Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, Seminarele Teologice Ortodoxe de la Mănăstirea Agapia, Botoșani, Dorohoi, Iași și Piatra Neamț, Academia Laică „Sf. Ioan de la Neamț”, Mănăstirea Neamț, Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastru”-Durău, Institutul Ecumenic „Sf. Nicolae”-Iași, Centrul de Conservare și Restaurare a Patrimoniului Religios „Resurrectio”, Centrul de educație și informare medicală Providența II – 2002, Institutul social-caritativ Diaconia – 2003, și altele. De asemenea, pe plan social-caritativ, Mitropolitul Daniel a înființat o serie de instituții sociale, amintind: Asociația creștină Pelerinul (Iași, 1996); Cabinetul stomatologic St. Pantelimon (Iași, 1993); Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși din România (Iași, 1993); Departamentul socio-caritativ Diaconia (Iași, 1994); Cantine pentru săraci la Iași, Pașcani, Dorohoi, Hârlău (1993-1995); Dispensar policlinic „Sf. Ap. Petru și Pavel” (1998); Centrul de diagnostic și tratament Providența (2000); Fundația Solidaritate și Speranță (2002); Centrul de educație și informare medicală Providența II (2002); Institutul social-caritativ Diaconia (2003). Din anul 1992 este Profesor de Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași. De asemenea deține titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor institute academice din țară și străinătate: Universitatea Catolică Sacred Heart, Fairfield, Connecticut – S.U.A. (2003); Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași (2006); Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj. Este cetățean de onoare al municipiului Botoșani (2003), al orașului Negrești-Oaș si al județului Caraș-Severin.

·         2007: Rabinul Shlomo Sorin Rosen a fost instalat ca rabin în comunitățile evreiești din România. La acea data avea 32 de ani si era unul dintre cei mai tineri rabini din Europa. Conform regulilor cultului mozaic, ritualul de învestire a constat în ceremonia dăruirii talitului – o pelerină cu care a fost îmbrăcat de către mentorul său, Marele Rabin, Menachem Hachoen. A ramas in aceasta functie  pana la  data de 9 martie 2011, cand, la Sinagoga Mare din București, a avut loc un eveniment special în onoarea sa cu ocazia încheierii activității sale de Prim Rabin al comunităților evreiești din România.

·         2009: Un cutremur puternic în Sumatra omoară peste 1.115 de oameni.

*  2016: Două tablouri cu o valoare totală de 100 de milioane de dolari sunt recuperate după ce au fost furate de la Muzeul Van Gogh în 2002.

Nașteri

* 1174: Imre al Ungariei sau Emeric al Ungariei (în croată Mirko, Emerik, iar în slovacă Imrich, n. 30 septembrie 1174 - d. 30 noiembrie 1204) a fost rege al Ungariei din 1196 până în 1204, făcând parte din Dinastia Árpád. Era fiu al regelui Béla al III-lea al Ungariei și al soției acestuia, regina Ana de Châtillon; era frate cu regele Andrei al II-lea, precum și cu împărăteasa Margareta (în maghiară, Margit, n. 1175 - d. 1223), soția împăratului bizantin Isaac al II-lea Angelos (1185-1195 și 1203-1204). Imre a fost încoronat rege al Ungariei încă din timpul vieții tatălui său, Béla al III-lea, primind și titlul de duce al Croației și al Dalmației (1194-1196).

Încoronarea lui Imre al Ungariei

·         1207: Jalal al-Din Muhammad Rumi, poet persan (d. 1273)

·         1227: Papa Nicolae al IV-lea (d. 1292)

·         1530: Geronimo Mercuriali, filolog și fizician italian (d. 1606)

·         1631: William Stoughton, judecătorul american la procesele vrăjitoarei din Salem (d. 1701)
* 1658: Elisabeta Eleonore de Brunswick-Wolfenbüttel (30 septembrie 1658 – 15 martie 1729) a fost fiica cea mare a Ducelui Anthon Ulrich de Brunswick-Wolfenbüttel și a soției acestuia, Juliane de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Norburg.

Elisabeta Eleanor s-a căsătorit de două ori. La 2 februarie 1675 la Wolfenbüttel, ea s-a căsătorit cu prințul Johann Georg de Mecklenburg, însă mirele a murit cinci luni mai tărziu. La 25 ianuarie 1681 la Schöningen, ea s-a recăsătorit cu Ducele Bernhard I de Saxa-Meiningen. Mariajul lor a fost descris ca fiind unul fericit deși ea nu a împărtășit interesul lui pentru alchimie și în domeniul militar. Eșisabeta Eleonore iubea muzica. Ea i-a insuflat și soțului ei interes asupra muzicii și literaturii.

După decesul soțului ei, ea s-a situat de partea fiului ei vitreg Ernst Ludwig și a ministrului acestuia von Wolzogen în scopul acestuia spre o domnie de unul singur, ignorând dorința din testament a lui Bernard I ca fiii săi să împartă puterea. Acest lucru a dus la 30 de ani de ceartă frățească, în timpul căreia Elisabeta Eleanor și-a sprijinit fiul vitreg propriului ei fiu, Anton Ulrich. Anton Ulrich s-a căsătorit morganatic cu Philippine Elisabeth Cäsar, care nu era de origine nobilă; Elisabeta Eleanor a tratat-o cu multă răceală pe nora sa.

În timpul domniei lui Ernst Ludwig I, Meiningen s-a dezvoltat într-un centru al culturii muzicale; acest lucru se datorează în mare parte Elisabetei Eleonore. Cearta familiei a făcut-o să se retragă din viața publică și să se concentreze asupra religiei. Ea a scris mai multe imnuri.

Din căsătoria cu Bernhard I, ea a avut cinci copii:

1. Elisabeta Ernestine (3 decembrie 1681 – 24 decembrie 1766), stareță de Gandersheim (1713–1766).
2. Eleonore Frederika (2 martie 1683 – 13 mai 1739), călugăriță la Gandersheim.
3. Anton August (20 iunie 1684 – 7 decembrie 1684).
4. Wilhelmine Luise (19 ianuarie 1686 – 5 octombrie 1753), s-a căsătorit la 20 decembrie 1703 cu Karl, Duce de Württemberg-Bernstadt.
5. Anton Ulrich, Duce de Saxa-Meiningen (22 octombrie 1687 – 27 ianuarie 1763).

Elisabeta Eleonore de Brünswick-Wolfenbüttel

Părinți Anthon Ulrich Elizabeth Juliana of Schleswig-Holstein-Sønderburg-Nordborg[*]  Frați și surori Augusta Dorothea of Brunswick-Wolfenbüttel[*] Ana Sofia de Brunswick-Wolfenbüttel[*] Henriette Christine von Braunschweig-Wolfenbüttel[*] Augustus William, Duke of Brunswick-Lüneburg[*] Ludwig Rudolf  Căsătorită cu Johann Georg de Mecklenburg Bernhard I, Duce de Saxa-Meiningen Copii Anton Ulrich, Duce de Saxa-Meiningen Elisabeth von Sachsen-Meiningen[*]

·         1700: Stanisław Konarski, scriitor polonez (d. 1773)

·         1710: John Russell, al IV-lea Duce de Bedford, om de stat britanic (d. 1771)

·         1715: Étienne Bonnot de Condillac, filozof francez (d. 1780)

·         1732: Jacques Necker, ministru francez al finanțelor sub Ludovic al XVI-lea (d. 1804)
* 1796: Prințesa Frederica Wilhelmina Louise Amalia a Prusiei (30 septembrie 1796 - 1 ianuarie 1850) a fost fiica Prințului Louis Carol al Prusiei și a Prințesei Frederica de Mecklenburg-Strelitz.^[1] A fost membră a Casei de Hohenzollern. Prin căsătoria cu Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt-Dessau, a devenit Ducesă de Anhalt-Dessau.

Prințesa Frederica Wilhelmina a Prusiei

Frederica a fost cel mai mic copil și singura fiică a Prințului Louis Carol al Prusiei și a soției acestuia, Frederica de Mecklenburg-Strelitz. Tatăl ei era fiul cel mic al regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei și fratele viitorului rege Frederic Wilhelm al III-lea. Prin a doua căsătorie a mamei sale, Frederica a fost sora vitregă a regelui George al V-lea de Hanovra.

La Berlin, la 18 aprilie 1818, Frederica s-a căsătorit cu Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt (n. Dessau, 1 octombrie 1794 – d. Dessau, 22 mai 1871), fiul Prințului Ereditar Frederic de Anhalt-Dessau și al Amaliei de Hesse-Homburg.

Cuplul era logodit din 17 mai 1816, negocierile fiind aranjate de curtea prusacă. Acestă conexiune dinastică a fost expresia politicii pro-prusace a lui Leopold. Frederica Wilhelmina și Leopold au avut șase copii:^[2][3]

• Prințesa Frederica Amalie Auguste (28 noiembrie 1819 - 11 decembrie 1822)
• Prințesa Frederica Amalie Agnes (24 iunie 1824 - 23 octombrie 1897); s-a căsătorit la 28 aprilie 1853 cu Ernst I, Duce de Saxa-Altenburg.
• un fiu (n./d. 3 august 1825)
• un fiu (n./d. 3 noiembrie 1827)
• Frederic I, Duce de Anhalt (29 aprilie 1831 - 24 ianuarie 1904); s-a căsătorit la 22 aprilie 1854 cu Prințesa Antoinette de Saxa-Altenburg.
• Prințesa Maria Anna (14 septembrie 1837 - 12 mai 1906); s-a căsătorit la 29 noiembrie 1854 cu Prințul Frederic Karl al Prusiei.

Frederica a murit la 1 ianuarie 1850 la Dessau, la vârsta de 53 de ani.^[1][4] Leopold îi va supraviețui 21 de ani.

Frederica Wilhelmina a Prusiei

Ducesă de Anhalt-Dessau

Părinți Prințul Louis Carol al Prusiei Frederica de Mecklenburg-Strelitz  Frați și surori Prince Frederick of Prussia[*] Prince Carl of Solms-Braunfels[*] George al V-lea de Hanovra  Căsătorită cu Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt-Dessau Copii Agnes, Ducesă de Saxa-Altenburg Frederic I, Duce de Anhalt Maria Anna, Prințesă Frederic Karl a Prusiei

·         1800: Decimus Burton, arhitect britanic (d. 1881)

·         1811: Augusta de Saxa-Weimar-Eisenach (Augusta Marie Luise Katharina von Sachsen-Weimar-Eisenach) (30 septembrie 1811 – 7 ianuarie 1890) a fost regină a Prusiei și prima regină a Imperiului German ca soție a lui Wilhelm I al Germaniei.

Augusta a fost a doua fiică a lui Carol Frederic, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach și a Mariei Pavlovna a Rusiei, fiica țarului Paul I al Rusiei și a Sofiei Dorothea de Württemberg.

În timp ce tatăl ei avea capacități intelectuale limitate, ale cărui lecturi preferate până la sfârșitul vieții erau poveștile, Goethe vorbea despre mama Augustei, Maria, ca despre „una dintre cele mai semnificative femei a timpului ei”. Augusta a primit o educație completă care a inclus lecții de desen de la pictorul curții, Luise Seidler, ca și lecții de muzică de la capelmaistrul curții Johann Nepomuk Hummel.

Prințesa Augusta de Saxa-Weimar-Eisenach, 1838

Augusta avea numai cincisprezece ani când, în 1826, l-a întâlnit pe viitorul ei soț. Wilhelm credea despre tânăra Augusta că avea o „personalitate excelentă”, însă era mai interesat de sora mai mare a ei, Maria (cu care fratele său mai mic se și căsătorise).

La acel moment Wilhelm era îndrăgostit de prințesa poloneză Elisa Radziwill. Prințul moștenitor era fratele mai mare a lui Wilhelm, Friedrich Wilhelm iar el și soția lui Elisabeth nu aveau copii. Wilhelm era deci moștenitor prezumtiv al tronului și era de așteptat să se căsătorească și să aibă copii. Tatălui lui Wilhelm îi plăcea relația dintre Wilhelm și Elisa, însă curtea prusacă descoperise că strămoșii ei îi datorau titlul princiar lui Maximilian I, Împărat Roman și ea nu a fost considerată suficient de nobilă ca să se mărite cu un moștenitor al tronului Prusiei. Astfel că, în 1824, regele a apelat la Alexandru I al Rusiei (care nu avea copii) s-o adopte pe Elisa, însă Alexandru a refuzat. Al doilea plan, ca Elisa să fie adoptată de unchiul ei, Prințul August al Prusiei (fratele lui Frederic cel Mare), de asemenea a eșuat.

Prin urmare, în iunie 1826, tatăl lui Wilhelm s-a simțit obligat să-i ceară fiului său să renunțe la potențiala căsătorie cu Elisa. În cele din urmă Wilhelm a cerut-o de soție pe Augusta la 29 august; logodna a avut loc la 25 octombrie 1828. Wilhelm a văzut-o pentru ultima dată pe Elisa în 1829.

Istoricul Karin Feuerstein-Prasser ^[1] a punctat pe baza corespondenței celor doi logodnici, așteptările diferite pe care le avea Wilhelm de la ambele mariaje: Wilhelm i-a scris surorii sale, Charlotte, soția țarului Nicolae I al Rusiei, cu referire la Elisa Radziwill: „poți avea o singură dragoste adevărată” iar cu referire la Augusta, „prințesa este drăguță și deșteaptă însă mă lasă rece.” Augusta era îndrăgostită de viitorul ei soț și spera într-un mariaj fericit.

La 11 iunie 1829, la capela Palatului Charlottenburg, Augusta s-a căsătorit cu Wilhelm, care era cu 14 ani mai mare decât ea.

Împărăteasa Augusta a Germaniei

Primele săptămâni de mariaj au fost armonioase. Augusta a fost primită favorabil la curtea regelui Prusiei, totuși, curând Augusta a început să se plictisească de sobrietatea militară și cele mai multe îndatori de la curte au fost rezervate cumnatei ei, Prințesa Moștenitoare Elisabeta.

Într-o scrisoare pe care Wilhelm a scris-o la 22 ianuarie 1831 surorii sale Charlotte, el s-a plâns de "lipsa feminității" soției sale. Primul copil al cuplului, Prințul Frederic (viitorul Frederic al III-lea al Germaniei) s-a născut la 18 octombrie 1831, la trei ani după nuntă iar al doilea copil, Prințesa Louise la 3 decembrie 1838, șapte ani mai târziu. Augusta a trecut prin mai multe faze maniaco-depresive începând cu 1841; s-a simțit nedorită din cauza aventurilor lui Wilhelm.

În 1858, Wilhelm a devenit regent după ce fratele său nu a mai putut conduce guvernul după ce a suferit câteva accidente cerebrale. El și Augusta s-au întors la curtea de la Berlin. Curând Wilhelm a destituit miniștrii vechi și a succedat fratelui său, care nu avea moștenitori, ca rege al Prusiei în 1861. Și-a numit proprii miniștri liberali, printre care Alexander von Schleinitz, care a devenit secretar al afacerilor externe, August von Bethmann, ministru al culturii și Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen prim-ministru al Prusiei. Câteva luni mai târziu regele a dizolvat Parlamentul și l-a numit pe Otto von Bismarck ca noul prim-ministru al Prusiei.

Augusta, care a detestat războiul în mod clar, a fondat Asociația Națională a Femeilor în 1864, care avea grijă de soldații răniți și a adoptat ideile lui Florence Nightingale. Există astăzi mai multe fundații de spital create din inițiativa Augustei, inclusiv Societatea Germană pentru Chirurgie.

Războiul austro-prusac s-a terminat în 1866 însă patru ani mai târziu, a izbucnit Războiul franco-prusac iar Augusta a continuat să-l considere responsabil și pentru acest război pe Bismarck.

Augusta a îngropat diferendele cu Bismarck numai în ultimii ei ani, cum părea că acesta este singurul care îl suportă pe iubitul ei nepot, Wilhelm.

Augusta de Saxa-Weimar-Eisenach

Regina în roba de încoronare Părinți Carol Frederic, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei  Frați și surori Karl Alexander, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach Prințesa Maria de Saxa-Weimar-Eisenach  Căsătorită cu Wilhelm I al Germaniei Copii Frederic al III-lea al Germaniei Louise, Mare Ducesă de Baden

·         1813: Karl de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg^[1][2] (30 septembrie 1813 – 24 octombrie 1878) a fost al doilea Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg. El a fost fiul cel mare al lui Friedrich Wilhelm, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și al Prințesei Louise Caroline de Hesse-Cassel^[1][2] și fratele mai mare al regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.^[1][2] Karl a accedat la tronul Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg după decesul tatălui, la 27 februarie 1831.

La 19 mai 1838, la Palatul Amalienborg, Karl s-a căsătorit cu Prințesa Vilhelmine Marie a Danemarcei,^[1][2] fiica regelui Frederick al VI-lea al Danemarcei și a soției acestuia, Marie Sophie de Hesse-Kassel.^[1][2] Vilhelmine Marie era fosta soție a Prințului Frederic al Danemarcei (mai târziu regele Frederic al VII-lea).

În timpul Primului Război Germano-Danez, Karl s-a situat împotriva Danemarcei. Din această cauză relația Vilhelmine cu familia regală daneză s-a rupt pentru o vreme. În timpul războiului ea a locuit la Dresda. În 1852, după ce s-a împăcat cu familia regală ea s-a întors în Danemarca împreună cu soțul ei și au locuit la Castelul Louisenlund. Poziția ei de fiică a iubitului rege a ajutat-o să rămână populară printre danezi. Soțul ei nu a reușit niciodată.

Karl a murit la 24 octombrie 1878 la vârsta de 65 de ani, la Luisenlund.^[1][2] Karl și Vilhelmine Marie nu au avut copii,^[1][2] așa că Ducatul a fost moștenit de fratele mai mic al lui Karl, Friedrich.

Karl

Părinți Friedrich Wilhelm, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Prințesa Louise Caroline de Hesse-Cassel  Frați și surori Princess Marie of Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[*] Friederike de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Prince Wilhelm of Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[*] Christian al IX-lea al Danemarcei Princess Louise of Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[*] Julius de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Johann von Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[*] Prins Nicholas of Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[*]  Căsătorit cu Prințesa Vilhelmine Marie a Danemarcei

·         1815: August Molinier, istoric francez (d. 1904)
* 1833: Alice Gabrielescu (n. 30 septembrie 1893, Bârlad, județul Vaslui^[1] - d. 1968^[2]) a fost o prozatoare, traducătoare și jurnalistă româncă.
A debutat în anul 1920 la concursul literar al editurii Cartea Românească, reușind să obțină premiul I pentru cartea Povestiri pentru copii. În 1941 a devenit membră a Societății Scriitorilor Români
Opera literară:

• Povestiri pentru copii, București, 1920;
• Isprava lui Ursu, București, 1924;
• Uimitoarele întâmplări dintr-o vacanță, București, 1927;
• Necunoscuta, București, 1928; ediția II (Intimitate), București, 1934;
• Povești cu haz și cu tâlc, București, 1929;
• O zi din viața unui copil, București, 1931;
• Marșul femeilor, București, 1933;
• Lumina care nu se stinge, București, 1937;
• Copiii curajoși, București, 1939;
• Secretul profesional, București, 1943;
• Casa cu gratii, București, 1944;
• Oameni mari când au fost mici, București, 1945.

Alice Gabrielescu

* 1839: Marea Ducesă Olga Feodorovna a Rusiei (20 septembrie 1839 – 12 aprilie 1891), a fost soția Marelui Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei, cel mai mic fiu al Țarului Nicolae I al Rusiei. S-a născut Cecilie Auguste, Prințesă și Margravine de Baden, cea mai mică fiică a Marelui Duce Leopold de Baden și a Sophie Wilhelmine a Suediei. După ce a trecut la ortodoxism, Cecilie a luat numele de Olga Feodorovna.

Olga Feodorovna pictură de Franz Xaver Winterhalter. Portretul original a fost distrus în timpul celui de-al doilea război mondial.

Marea Ducesă Olga Feodorovna s-a născut la 20 septembrie 1839, la Karlsruhe ca Cäcilie Auguste, Prințesă de Baden. A fost fiica cea mică dintre cei șapte copii ai Marelui Duce de Baden Leopold I și a Prințesei Sofia a Suediei. Olga a fost o descendentă a regelui George al II-lea al Marii Britanii și a dinastiei ruse Rurik prin Anna de Kiev, regină a Franței și fiică a lui Iaroslav I cel Înțelept.^[1]

Tatăl Ceciliei, Marele Duce Leopold, descindea dintr-o ramură morganatică a familiei Baden (mama lui a fost Luise von Heyer, o nobilă) și, prin urmare, nu avea dreptul la un statut princiar sau drepturile suverane ale Casei de Zähringen din Baden. Cu toate acestea, în 1830 el a urcat pe tronul Marelui Ducat de Baden după ce linia masculină principală a familiei sale s-a stins. Leopold a fost considerat primul domnitor german care a făcut reforme liberale în țara sa.^[1]

Mama Ceciliei, Sophie Wilhelmine a Suediei, a fost fiica regelui Gustav al IV-lea Adolf al Suediei și a reginei Frederica de Baden, o soră a împărătesei Rusiei Elisabeta Alexeievna (Louise de Baden). Spre deosebire de soțul ei, Sophie Wilhelmine era o susținătoare a politicilor conservatoare.

În timpul tumultul cauzae de apariția lui Kaspar Hauser, s-a spus că Sophie ar fi ordonat asasinarea lui Hauser în 1833. Acest lucru a deteriorat relația dintre cei doi și s-a spus că Sophie a avut o aventură. Zvonurile de la Curte au atribuit paternitatea Ceciliei, ltimul copil al cuplului, unui bancher evreu pe nume Haber. Nu există dovezi istorice care să confirme această afirmație.^[1]

În timpul copilariei Ceciliei, revoluția din 1848-1849 a forțat familia Marelui Duce să fugă de la Karlsruhe la Koblenz. Cecilie avea doisprezece ani la moartea tatălui său în 1852. Ea a primit o educație spartană. Relația ei cu părinții ei a fost una formală mai degrabă decât afectuoasă. Mai târziu va va aplica aceleași principii de creștere propriilor copii. Cu pomeți înalți și ochi oblici a avut o înfățișare izbitoare euroasiatică.

Olga Feodorovna, Mare Ducesă a Rusiei

Prințesa Cecilie avea 17 ani când familai ei i-a aranjat căsătoria cu Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei, fiul cel mic al Țarului Nicolae I al Rusiei. În 1856 fratele ei, Frederic I, Mare Duce de Baden se căsătorise cu Prințesa Louise a Prusiei, o fiică a lui (pe atunci prinț moștenitor) Wilhelm I al Prusiei și deci văr primar al Marelui Duce Mihail.

Când Olga a ajuns în Rusia, soțului ei nu i-a plăcut numele de naștere și a ales pentru ea numele de Olga Feodorovna, numele pe care l-a luat când a trecut la ortodoxism. Nunta a avut loc la 28 august 1857 la palatul de iarnă din Sankt Petersburg.^[2] Marele Duce Mihail și-a iubit foarte mult soția și întreaga viață a fost sub puternica ei influență.^[3] Mihail Nicolaievici a fost bun, calm, devotat familiei și carierei militare, care nu a avut un intelect de excepție. Pe de altă parte, Olga Feodorovna era plină de viață, cu limba ascuțită, plină de duh, foarte pasionată de bârfe și zvonuri - potrivit unora dintre contemporanii ei, bârfa a fost principalul ei raison d'être (scop de a exista).

Cuplul a rămas apropiat întreaga viață.^[4] Ei au locuit la reședința lor de din St Petersburg, Palatul Marelui Duce Mihail, care a fost construit pentru ei în 1861.^[3] De asemenea, ei mai aveau o reședință de vară, Mikhailovskoe în Peterhorf, și Grushevska, o mare moșie rurală în sudul Ucrainei.^[5] Olga Feodorovna și Mihail au avut 7 copii. Marea Ducesă Olga, care avea o personalitate mai puternică decât a soțului ei, și-a crescut copiii cu o mână de fier.

1. Marele Duce Nicolai Mihailovici al Rusiei (1859 – 1919)
2. Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei (1860 – 1922)
3. Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei (1861 – 1929)
4. Marele Duce George Mihailovici al Rusiei (1863 – 1919)
5. Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei (1866 – 1933)
6. Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei (1869 – 1918)
7. Marele Duce Alexei Mihailovici al Rusiei (1875 – 1895)

Prințesa Cecilie

Marea Ducesă Olga Feodorovna a Rusiei

Părinți Leopold, Mare Duce de Baden Prințesa Sofia Wilhelmina a Suediei  Frați și surori Prințesa Alexandrine de Baden Maria Prințul Wilhelm de Baden Frederic I, Mare Duce de Baden Ludovic al II-lea Karl von of[*]  Căsătorită cu Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei Copii Marele Duce Nicolai Mihailovici Marea Ducesă Anastasia Mihailovna Marele Duce Mihail Mihailovici Marele Duce George Mihailovici Marele Duce Alexandru Mihailovici Marele Duce Serghei Mihailovici Marele Duce Alexei Mihailovici

·         1840: Johan Svendsen, compozitor norvegian (d. 1911)
* 1843: Mathilde Ludovika, Ducesă de Bavaria (30 septembrie 1843 - 18 iunie 1925) a fost a patra fiică a lui Maximilian Joseph, Duce de Bavaria și a Prințesei Ludovika de Bavaria. Mama ei a fost fiica cea mică a regelui Maximilian I Joseph de Bavaria și a celei de-a doua soții, Karoline de Baden.

A fost sora mai mică a împărătesei Elisabeta a Austriei ("Sisi").

La 5 iunie 1861, Mathilde s-a căsătorit cu Lodovico, Conte de Trani. El era moștenitorul prezumptiv al fratelui său vitreg mai mare, Francisc al II-lea al Celor Două Sicilii. Francisc era căsătorit cu o soră mai mare a Mathildei Ludovika, Maria Sofia de Bavaria. Mireasa avea 17 ani iar mirele 22. Împreună au avut un singur copil:

• Prințesa Maria Teresa de Bourbon-Două Sicilii (15 ianuarie 1867 - 1 mai 1909). S-a căsătorit cu Prințul Wilhelm de Hohenzollern-Sigmaringen.

Prințesa Mathilde Ludovika

Contesă de Trani

Mathilde Ludovika fotografie ca. 1870 Părinți Maximilian Joseph, Duce de Bavaria Prințesa Ludovika de Bavaria  Frați și surori Elisabeta, împărăteasa Austriei Maria Sofia de Bavaria Ducesa Elena de Bavaria Ducesa Sophie Charlotte de Bavaria Karl Theodor, Duce de Bavaria Duke Ludwig Wilhelm in Bavaria[*] Ducele Maximilian Emanuel de Bavaria  Căsătorită cu Prințul Louis, Conte de Trani Copii Prințesa Maria Teresa de Bourbon-Două Sicilii

·         1861: S-a nascut William Wrigley Jr., fabricant de sapunuri (afacere preluata de la tatal si unchiul sau). Din 1891 a inceput sa fabrice guma de mestecat care l-a facut cunoscut in lumea intreaga.

·         1870:  Jean-Baptiste Perrin (n. 30 septembrie 1870, Lille – d. 17 aprilie 1942 New York) a fost un fizician francez laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1926.

În 1895 a demonstrat că radiațiile catodice sunt alcătuite din particule cu sarcină negativă, care ulterior vor fi denumite electroni.

Jean Perrin a studiat la prestigioasa École Normale Supérieure (Școala Normală Superioară) din Paris. După terminare, în 1894, a lucrat acolo ca asistent în domeniul cercetării unde și-a luat doctoratul în 1897. Între 1910 și 1940, studiază ca profesor la Sorbona în Paris. I se decerne în 1926 Premiul Nobel pentru Fizică "pentru munca sa privind structura discontinuă a materiei și în special pentru descoperirea echilibrului sedimentar". Fiul său Francis Perrin fizician, specialist în fuziune nucleară a condus din 1951 până în 1970 Commissariat à l'Énergie Atomique.

Publicații:

• Les Principes. Exposé de thermodynamique (1901)
• Traité de chimie physique. Les principes (1903)
• Les preuves de la réalité moléculaire (1911)
• Les atomes (1913)
• Matière et lumière (1919)
• Les éléments de la physique (1929)
• L'orientation actuelle des sciences (1930)
• Les formes chimiques de transition (1931)
• La recherche scientifique (1933)
• Grains de matière et grains de lumière (1935)
• L'organisation de la recherche scientifique en France (1938)
• À la surface des choses (1940-1941)
• La science et l'espérance (1948)

Jean Baptiste Perrin

Căsătorit cu Nine Choucroun[*] Henriette Perrin-Duportal[*]  Copii Francis Perrin

* 1875: Victor Anestin (n. 30 septembrie 1875 la Bacău - d. 5 noiembrie 1918 la București) a fost un ziarist român, scriitor de literatură științifico-fantastică, astronom amator și popularizator al științei.
A popularizat în România probleme științifice, îndeosebi cele de astronomie, pe care le-a publicat în revista „Orion”, fondată de el în anul 1907. A întemeiat de asemenea „Societatea astronomică română”, în 1908. Împreună cu Gheorghe Țițeica, a înființat, în 1913, societatea „Prietenii Științei”.

Căsătorit cu Elena Anestin, împreună cu care are 3 fiice: Lilica, Victorina (Torina) și Florica.

Moare în 5 noiembrie 1918 ca urmare a unei pneumonii care s-a agravat în timp.

Aceasta este o listă cu scrierile mai importante ale lui Victor Anestin, inclusiv cele trei romane științifico-fantastice ale sale.

• În anul 4000 sau O călătorie la Venus (1899) (roman științifico-fantastic)
• Cucerirea aerului (1909)
• Astronomie populară (traducere din limba engleză după H. Macpherson, 1909)
• Romanul cerului (1912)
• O tragedie cerească, Poveste astronomică (1914) (roman științifico-fantastic)^[2]
• Căpitanul Scott la Polul Sud (1915)
• Puterea științei, sau Cum a fost omorât Răsboiul European, Poveste fantastică (1916) (roman științifico-fantastic)

Victor Anestin

·         1882: S-a născut in localitatea Câșle, azi Mineri, jud. Tulcea, geograful Constantin I. Brătescu. A susţinut concepţia geografiei regionale complexe, pe care a dezvoltat-o prin metode proprii; membru corespondent al Academiei Române din 1919; (d. 23 octombrie 1945, București).

·         1882: Hans Geiger, fizician german (d. 1945)

·         1895: Lewis Milestone, regizor de film de origine rusă (d. 1980)
* 1896: Jolie Gabor (n. 30 septembrie 1896 la Budapesta - d. 1 aprilie 1997 la Palm Springs, California), cunoscută ca "Mama Jolie", este mama actriței Zsa Zsa Gábor. Născută ca Janszieka Tilleman în Budapesta, există multe controverse în legătură cu anul nașterii, unii spun că s-a născut în 1900, alții spun că în 1894 sau 1896, însă conform certificatului de naștere anul nașterii este 1896, născută într-o familie de evrei.

Jolie s-a măritat în 1914 cu Vilmos Gabor, un soldat maghiar cu care a avut 3 copii: Eva Gabor, Zsa Zsa Gabor și Magda Gabor. Jolie a fost căsătorită de trei ori, cu:

• Vilmos Gabor (1914-1939)
• Peter Howard Christman (1947-1948) și
• Contele Edmund "Odon" de Szigethy (3 martie 1957-30 septembrie 1989).

Jolie a murit pe 1 aprilie 1997, în Palm Spring, statul  California, două luni mai târziu a murit si una din fiicele ei, Magda Gabor. Jolie Gabor de Szigethy a fost îngropată în Desert Memorial Park, în Cathedral City, California.

·         1898: Renée Adorée, actriță franceză (d. 1933)

·         1898: Prințesa Charlotte, Ducesă de Valentinois, Contesă de Polignac (Charlotte Louise Juliette Grimaldi; 30 septembrie 1898 – 15 noiembrie/16 noiembrie 1977), a fost fiica lui Louis al II-lea, Prinț de Monaco și mama Prințului Rainier al III-lea. Din 1922 până în 1944 a fost Prințesă Ereditară de Monaco, moștenitoare a tronului.

Născută Charlotte Louise Juliette Louvet în Constantine, Algeria, a fost fiica nelegitimă a cântăreței de cabaret Marie Juliette Louvet și a Prințului Louis al II-lea.

Dacă Louis al II-lea ar fi murit fără să lase moștenitori legitim, tronul din Monaco urma să fie moștenit de Wilhelm, ducele german de Urach, vărul lui Louis al II-lea, fiul Prințesei Florestine de Monaco. Pentru a preveni acest lucru, la 15 mai 1911 a fost adoptată o lege prin care Charlotte era recunoscută ca fiica lui Louis al II-lea și a devenit membră a familiei suverane. O ordonanță din 30 octombrie 1918 i-a permis să fie adoptată.

Louis a adoptat-o pe Charlotte la Paris la 16 mai 1919 conferindu-i numele de Grimaldi și i-a acordat titlul de Ducesă de Valentinois. Ea a devenit astfel moștenitoare și a purtat titlul de Prințesă Ereditară din 1922 până la 30 mai 1944.

La Monaco, la 18 martie 1920 printr-o ceremonie civilă și la 19 martie 1920 printr-o ceremonie religioasă, Charlotte s-a căsătorit cu contele Pierre de Polignac care a luat numele de Grimaldi și a devenit Prinț de Monaco. Cuplul a avut doi copii:

• Antoinette Louise Alberte Suzanne (28 decembrie 1920 – 18 martie 2011)
• Rainier al III-lea de Monaco (31 mai 1923 – 6 aprilie 2005)

Căsnicia lor nu a fost una fericită; s-au separat la 20 martie 1930 când Charlotte l-a părăsit pentru a locui cu amantul ei italian, Del Maso. Cuplul a divorțat la 18 februarie 1933 printr-o ordonanță a Prințului Louis al II-lea.

La 30 mai 1944, cu o zi înainte ca fiul ei să împlinească 21 de ani și în deplin acord cu tatăl ei, Charlotte a renunțat și a cedat drepturile ei la succesiunea tronului fiului ei Rainier. De la această dată ea nu a mai fost Prințesă Ereditară și a rămas cu titlurile de Prințesă de Monaco și Ducesă de Valentinois.

După ce fiul ei și-a asumat tronul, Prințesa Charlotte s-a mutat la Le Marchais, un domeniu al familiei Grimaldi în afara Parisului. A trăit acolo cu iubitul ei, un cunoscut hoț francez de bijuterii numit René Girier.

În 1977, Prințesa Charlotte a murit la Paris, Franța, la vârsta de 79 de ani.

Prințesa Charlotte

Ducesă de Valentinois; Contesă de Polignac

Portret al Prințesei Charlotte de Philip Alexius de László. Părinți Louis al II-lea, Prinț de Monaco Marie Juliette Louvet[*]  Căsătorită cu Prințul Pierre, Duce de Valentinois Copii Prințesa Antoinette, Baroneasă de Massy Rainier al III-lea, Prinț de Monaco

·         1904: Waldo Williams, poet galez (d. 1971)

·         1905: Michael Powell, regizor, scenarist și producător de film britanic (d. 1990).

·         1905: Sir Nevill Francis Mott (n. 30 septembrie 1905, Leeds, Regatul Unit — d. 8 august 1996, Milton Keynes, Regatul Unit) a fost un fizician britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1977, împărțind premiul cu Philip Warren Anderson și John van Vleck

Nevill Francis Mott

Nevill Francis Mott, Londra, 1952

·         1908: David Fiodorovici Oistrah, violonist rus, născut la Odessa (d. 1974)

·         1917: S-a născut (la Berlin, unde se afla mama sa, actriţa şi cântăreaţa Aglaia Ionescu – Toscani), actorul Ion Vova (pe numele său adevărat Vladimir Stelian Ionescu); (m. 7 ianuarie 2011). A urmat cursurile Conservatorului Regal de Muzică și Artă Dramatică din Bucuresti, unde printre colegii sai de an era Radu Beligan. La puțin timp, Ion Vova apare pe scenă în compania Luciei Sturdza Bulandra. Dupa razboi, au urmat  vremuri tulburi, teatrele particulare începeau să se desființeze. A jucat in Compania Birlic, unde Ion Vova se număra deja printre actorii de succes. Obisnuia sa spuna că „a făcut un război și pe urmă, vreo șaizeci și cinci de ani teatru, o parte pe scândură și cincizeci și cinci (adică 2860 de săptămâni, dar bineînțeles că sunt mai mulți, respectiv mai multe!) la Radio.” Intr-adevar, cariera strălucită a lui Ion Vova avea să se desfășoare în Radiodifuziunea Română, unde ajunge repede regizor artistic. Fusese chemat de Mihai Zirra în 1952, mai întâi ca regizor de studio. A realizat emisiuni de umor la Radiodifuziunea Română unde a regizat seria lungă de crochiuri umoristice, perle ale genului, de la Unda veselă, care au încântat generații la rând și continuă să fie și astăzi de o actualitate artistică nedezmințită, ori de câte ori le ascultăm.

·         1917 - S-a născut Irving B. Kahn, inventator american al teleprompter-ului (m.22.01.1994).
* 1919: Nadejda Aronețkaia (n. 20 septembrie 1919, Baku, Azerbaijan; d. 28 aprilie 1993, Tiraspol, Republica Moldova) a fost o regizoare de teatru care a activat în RSS Moldovenească și a fondat, în 1969, Teatrul Republican din Tiraspol,^[1] astăzi Teatrul dramatic „Nadejda Aronețkaia”.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală „A. Lunacearski” din Moscova.

Activitatea sa profesională s-a desfășurat în diferite localități:

• 1948–1952: actriță și regizor la teatrele din orașul Balahna și Rostov-pe-Don
• 1956–1960: regizor la teatrul „Aleksandr Pușkin” din Chișinău
• 1960–1963: regizor la teatrul „Luceafărul” din Chișinău
• 1964: regizor la Teatrul Central pentru Copii din Moscova
• 1970–1979: prim-regizor la Teatrul Rus de Dramă și Comedie din Tiraspol

În 1965, Nadejda devine lector superior la Institutul de Arte Gavriil Muzicescu din Chișinău, astăzi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. A regizat peste 60 de spectacole din dramaturgia clasică națională și mondială, printre care:

• Las'că-i bine de Ana Lupan
• Descătușarea de Boris Lavreniov (în colaborare cu Victor Gherlac)
• Piatra din casă de Vasile Alecsandri
• Steaua Sevilei de Lope de Vega
• Bădăranii de Carlo Goldoni

În 1978, este distinsă cu titlul „Maestrul Emerit al Artei din RSSM”.

Nadejda Aronețkaia

* 1920: Eileen Chang (Wade-Giles: Chang Ai-ling, Pinyin: Zhāng Àilíng) (30 septembrie, 1920 – 8 septembrie, 1995) a fost o scriitoare originară China, stabilită în Statele Unite.
* 1921: Deborah Kerr, CBE (n. 30 septembrie 1921, Helensburgh, Scoția - d. 16 octombrie 2007, Suffolk, Anglia, născută Deborah Jane Kerr-Trimmer) a fost o actriță britanică care prin anii 1950 era cotată printre cele mai valoaroase actrițe de la Hollywood.
Născută Deborah Jane Kerr, fiica unui ofițer britanic, rămâne orfană de tată când avea 14 ani. Cu mama ei se mută în apropiere de Bristol unde este până în 1936 în internatul școlii "Northumberland House". Primele experințe în arta dramaturgiei le are la mătușa ei Phyllis Smale care conducea o școală de actorie. În 1937 ea de mută la Londra și urmează cursulii școlii de teatru și balet "Sadler’s Wells". În anul 1938 poate fi văzută în piese de-a lui Shakespeare, în 1940 în filmul Major Barbara. În timpul celui de al doilea război mondial poate fi văzut pe scene improvizate pentru soldații de pe frontul din Franța, Belgia și Olanda. Aici va cunoaște pe primul ei soț, pilotul Anthony Bartley. Din această căsătorie are două fiice, după 14 ani Deborah Jane divorțează în 1959. În 1947 joacă rolul unei călugărițe în filmul de succes "Black Narcissus". După acest succes joacă alături de Clark Gable în fimul "The Hucksters". Este nominalizată în 1950 pentru premiul Oscar, pentru rolul jucat în filmul "Edward, My Son".
Filmografie:

• 1941: Major Barbara
• 1941: Love on the Dole
• 1941: Penn of Pennsylvania
• 1941: Hatter’s Castle
• 1941: The Day Will Dawn
• 1943: The Life and the Death of Colonel Blimp
• 1945: Perfect Strangers
• 1946: I See a Dark Stranger
• 1947: Black Narcissus
• 1947: The Hucksters
• 1948: If Winter Comes
• 1949: Edward, My Son
• 1950: Please Believe Me
• 1950: King Salomon’s Mines
• 1951: Quo Vadis?
• 1952: Prisoner of Zenda
• 1952: Thunder in the East
• 1953: Julius Caesar
• 1953: Young Bess
• 1953: Dream Wife
• 1953: From Here to Eternity
• 1955: The End of the Affair
• 1956: The Proud and Profane
• 1956: The King and I
• 1956: Tea And Sympathy
• 1956: Heaven Knows, Mr. Allison
• 1957: An Affair to Remember
• 1958: Separate Tables
• 1958: Bonjour Tristesse
• 1959: The Journey
• 1959: Count Your Blessings
• 1959: Beloved Infidel
• 1960: The Sundowners
• 1960: The Grass Is Greener
• 1961: The Naked Edge
• 1961: Inocenții
• 1963: Three Roads to Rome
• 1963: The Chalk Garden
• 1964: The Night of the Iguana
• 1965: Marriage on the Rocks
• 1966: Eye of the Devil
• 1966: Casino Royale
• 1968: Prudence and the Pill
• 1968: The Gypsy Moths
• 1969: The Arrangement
• 1981: A Song at Twilight
• 1982: Witness for the Prosecution
• 1982: Reunion at Fairborough
• 1984: A Woman of Substance
• 1985: The Assam Garden
• 1986: Hold the Dream

Deborah Kerr

Deborah Kerr - fotografie realizată de Allan Warren Căsătorită cu Tony Bartley[*] (29 noiembrie 1945–1959) Peter Viertel[*] (23 iulie 1960–16 octombrie 2007)

* 1924: Truman Capote (n. 30 septembrie 1924, New Orleans – d. 25 august 1984, Los Angeles), născut Truman Streckfus Persons, a fost un scriitor și scenarist american. Începuturile carierei sale scriitoricești se leagă de literatura gotică sudistă, grăitor în acest sens fiind romanul „Alte glasuri, alte încăperi”. Mai târziu a dezvoltat interesul pentru un stil de scriere jurnalistic, punând bazele romanului-reportaj construit cu personaje și evenimente reale datorită operei de succes „Cu sânge rece”. Alte lucrări reprezentative ale autorului american sunt „Harfa de iarbă”, „Mic dejun la Tiffany” sau „Muzică pentru cameleoni”.

Capote a avut un stil de viață extravagant și nu s-a sfiit să-și afișeze orientarea homosexuală într-o perioadă în care subiectul era tabu. A avut o relație de 35 de ani cu autorul Jack Dunphy.^[8]

Unul dintre primii săi iubiți a fost profesorul de literatură Newton Arvin căruia i-a dedicat romanul „Alte glasuri, alte încăperi”.^[9] A avut relații cu celebrități ale epocii, printre care, se pare, și actorul Errol Flynn.^[9] Deschiderea lui și încurajarea altora pentru deschidere față de homosexualitate, l-au făcut să devină un jucător important în domeniul drepturilor homosexualilor.

Truman Capote

Truman Capote în 1959

·         1928: S-a născut (la Sighetu Marmaţiei, în România) Elie Wiesel, scriitor american de origine evreiască, ziarist, eseist şi filosof, activist în domeniul drepturilor omului, deportat în 1944 împreună cu familia, in lagarele naziste. A primit Premiul Nobel pentru Pace în anul  1986 si a fost  membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2002. Elie Wiesel, a fost dat in judecata de un supravietuitor al Holocaustului, pe nume  Grüner Miklos, pe motiv ca purtatorul Premiului Nobel din 1986 si-ar fi insusit identitatea detinutului A-1773 de la Auschwitz. Grüner Miklos, stabilit in localitatea suedeza Malmo, sustine ca are dovezi certe ca Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz. „In 1986, dupa decernarea Premiului Nobel, presa suedeza a inceput sa caute supravietuitori ai Holocaustului. Asa m-au gasit pe mine, la Malmo. M-au intrebat daca vreau sa ma revad cu colegul meu de lagar, Elie Wiesel. Numele de Elie nu imi suna cunoscut. Mi-au spus ca pe vremea aceea figura sub numele de Lazar Wiesel. Timp de un an am fost inchis cu Lazar in aceiasi baraca la Auschwitz. La finalul intalnirii mi-a dedicat cartea sa ‘Noaptea’, despre care sustine ca el a scris-o, dar eu am spus tuturor ca omul acesta nu este Lazar Wiesel’, spune Grüner Miklos. De la intalnirea cu Wiesel, Grüner Miklos nu a mai avut o zi de liniste. Timp de 25 de ani a cautat dovezi, care sa confirme ipoteza sa, pe care le-a publicat intr-o carte. O ancheta paralela dusa de  scriitorul italian Carlo Mattogno, acesta   a ajuns la concluzia ca atat la Auschwitz, cat si la lagarul Buchenwald, unde s-a realizat fotografia, a mai existat un Lazar Wiesel, dar scris Lázár Wiesel, dar concluzia ar fi ca Elie Wiesel  nu putea fi detinutul cu numarul matricol A-7713, fiindca acesta apartinea lui Lazar Wiesel nascut in 1913.

·         1928 - Sir Alexander Fleming, om de ştiinţă britanic, a descoperit penicilina.
* 1928: Takeshi Inoue (n. 30 septembrie 1928) este un fost fotbalist japonez.

·         1931: s-a născut Dem Rădulescu, actor de teatru, film şi televiziune, profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat se numără: seria "B.D.", "Veronica", "Primăvara bobocilor", "A doua cădere a Constantinopolului", "Secretul lui Bachus". S-a stins din viaţă în Bucureşti, pe 17 septembrie 2000.

* 1931: Angie Dickinson (născută Angeline Brown la 30 septembrie 1931) este o actriță americană de film, voce și televiziune.
Filmografie:

• Lucky Me (1954)
• Tennessee's Partner (1955)
• The Return of Jack Slade (1955)
• Man with the Gun (1955)
• Hidden Guns (1956)
• Tension at Table Rock (1956)
• Gun the Man Down (1956)
• The Black Whip (1956)
• Shoot-Out at Medicine Bend (1957)
• China Gate (1957)
• Calypso Joe (1957)
• Run of the Arrow (1957) (dubbing voice for Sara Montiel)
• I Married a Woman (1958)
• Cry Terror! (1958)
• Rio Bravo (1959)
• I'll Give My Life (1960)
• The Bramble Bush (1960)
• Ocean's 11 (1960)
• A Fever in the Blood (1961)
• The Sins of Rachel Cade (1961)
• Rome Adventure (1962)
• Jessica (1962)
• Captain Newman, M.D. (1963)
• The Killers (1964)
• The Art of Love (1965)
• The Chase (1966)
• Cast a Giant Shadow (1966)
• The Poppy Is Also a Flower (1966)
• Point Blank (1967)
• The Last Challenge (1967)
• Sam Whiskey (1969)
• Some Kind of a Nut (1969)
• Young Billy Young (1969)
• The Love War (1970)
• Pretty Maids All in a Row (1971)
• The Outside Man (1972)
• The Norliss Tapes (1973)
• Pray for the Wildcats (1974)
• Big Bad Mama (1974)
• The Angry Man (aka Jig-Saw) (1979)
• Klondike Fever (1980)
• Dressed to Kill (1980)
• Charlie Chan and the Curse of the Dragon Queen(1981)
• Death Hunt (1981)
• Hollywood Wives (1985)
• Big Bad Mama II (1987)
• Once Upon a Texas Train (1988)
• Fire and Rain (1989)
• Prime Target (1989)
• Even Cowgirls Get the Blues (1994)
• The Maddening (1995)
• Sabrina (1995)
• The Sun, the Moon and the Stars (1996)
• Deep Family Secrets (1997)
• The Last Producer (2000)
• Duets (2000)
• Pay It Forward (2000)
• Big Bad Love (2001)
• Ocean's Eleven (2001)
• Elvis Has Left the Building (2004)
• Madman Muntz: American Maverick (2005) (documentary)
• 3055 Jean Leon (2006) (documentary)
• The Brothers Warner (2008) (documentary)
• Mending Fences (2009) (television film)

Angie Dickinson

·         1935 - S-a născut Z.Z. Hill, muzician R&B american (m.27.04.1984).

·         1935 - S-a născut Jill Corey (Norma Jean Speranza), cântăreaţă americană.

·         1935 - S-a născut Johnny Mathis, cântăreţ american.

·         1942 - S-a născut Gus Dudgeon, producător britanic.

·         1942 - S-a născut Dewey Martin, vocalist, baterist şi compozitor american (Buffalo Springfield).

·         1943 - S-a născut Marylin McCoo, vocalistă americană (Fifth Dimension).
* 1944: Alexandru Comănescu (născut la 30 septembrie 1944) a fost deputat român în legislatura 1990-1992, ales în județul Galați pe listele partidului FSN.
* 1944: James Connolly "Jimmy" Johnstone (30 septembrie 1944 – 13 martie 2006), a fost un jucător scoțian de fotbal. Johnstone, cunoscut ca „Jinky”, a fost cel mai cunoscut pentru timpul jucat la Celtic și a fost votat cel mai bun jucător din istoria clubului de fani în 2002.

·         1945 - S-a născut Mike Harrison, cântăreţ, pianist şi compozitor britanic (Spooky Tooth).

·         1946 - S-a născut Sylvia Peterson, cântăreaţă americană (Chiffons).
* 1947: Ileana Domuța Mastan (n. 30 septembrie 1947, Pericei, Comuna Pericei, Sălaj) este o interpretă română de muzică populară din zona Sălajului.

Născută pe meleaguri silvane în satul Pericei, la 30 răpciune în anul proclamării Republicii Populare^[1], harul muzicii i-a fost - spune cântăreața, descoperit de bunicul său, părinții (dintre care tatăl său avea o clanetă) asigurându-i cultura muzicală și încurajând-o cu mândrie să cânte de sărbători, musafirilor. A fost remarcată cu adevărat de către profesorul de muzica Ștefan Bodiș, de la Liceul Ady Endre din Zalău, astfel că după absolvirea liceului interpreta a urmat cursurile Școlii Populare de Artă de la Baia Mare^[2][3]. Acolo i-a întalnit pe păstratorii și purtătorii folclorului românesc Nicolae Sabău, Angela Buciu și Nicu Moldovan.^[2]

În 1964 a luat locul I la „Concursul Regional Cultural - Artistic”, tatăl său fiind atât de încantat de această izbandă, încat, cu mâinile sale a confecționat rama diplomei. Întoarsă la Zalău, mai marii culturii locale de atunci au propus-o pentru a concura la prima ediție a festivalului „Maria Tanase”, premiul special câștigat aici constituind rampa de lansare în carieră.^[2]

Este căsătorită – având o familie împlinită și, are un fiu căsătorit care la rândul lui i-a dăruit un nepot. Un moment de cumpănă în viața ei l-a constituit îmbolnăvirea de cancer mamar în 2000, CD-ul „Doamne ține-mă așa” din perioada tratamentului fiind expresia dorinței ei de a învinge boala.^[4]

Printre preferințele ei se numără florile – în special trandafirii galbeni (dealtfel are și o grădină plină cu pomi fructiferi, legume și foarte multe flori^[5]), precum și animalele

După prima apariție la Televiziunea Română^[2], în 1969 a participat la prima ediție a Festivalului Maria Tănase, unde a câștigat Premiul special al juriului (ceea ce a fost rampa de lansare pentru cariera națională^[2]).^[3] S-a făcut ulterior remarcată prin nota sa de discreție, simplitate și autenticitate în multele concursuri din cadrul Cântării României.^[5] Este cântăreață profesionistă din 1970^[6], de când s-a angajat la orchestra de muzică populară „Meseșul”, afiliată Casei de cultură a sindicatelor din Zalău.^[2][3]

Primul disc personal al artistei a apărut în anul 1971 la casa de discuri Electrecord. Au urmat alte patru, precum și cântece care s-au regăsit pe alte discuri comune mai multor soliști: Nuntă în Sălaj, Obiceiuri din Sălaj.^[5]

Festivalul „Cântarea României”, după ce la ediția a doua de la Târgu Mureș din 1979 cântăreața a urcat pe prima treapta a podiumului, a fost o a doua rampă de lansare, ceea ce a determinat ca privirile specialiștilor și cunoscătorilor din folclor să se îndrepte asupra ei.^[2]

Prima ieșire peste graniță a fost în anul 1973, când a participat la Festivalul Internațional de Folclor din Olanda, unde alături de alți interpreți sălăjeni precum Sava Negrean Brudașcu și Domnița Sabăduș-Pop, a luat premiul cel mare. În decursul anilor, alături de ansamblurile folclorice din Sălaj a continuat să cânte atât în țară cât și în străinătate.^[2]

A avut și activitate de culegătoare de folclor, umblând prin satele Sălajului cu magnetofonul în spate pentru a înregistra melodii care puteau dispărea odată cu cel ce le interpreta.^[2]

Din anul 1994^[3] s-a transferat la ansamblul folcloric Porolissum^[6][4] al Casei Municipale de Cultură Zalău.^[3] A colaborat în trecut și cu alte ansambluri – Columna Zalău^[5], Plaiuri Sălăjene, Armătura Zalău, precum și cu mari ansambluri folclorice naționale: Ciocârlia, Rapsodia Română, Transilvania (Baia Mare), Filarmonica de Stat Oradea și Craiova.^[3]

Pe lângă activitatea folclorică, a mai urcat pe scenă și ca actriță de teatru și film (personajul Ioana din Acești îngeri triști de D. R. Popescu sau actriță de teatru de păpuși în Hansel și Gretel după Frații Grimm).^[5]

Până în anul 2013 interpreta înregistrase 10 albume, dobândindu-și renumele și datorită autenticității cântecelor sale^[2], ajungândui-se să i se spună „Doamna folclorului sălăjean”

·         1947: S-a nascut Marc Bolan, muzician britanic, membru in trupa T.Rex 

·         1948: Grigore Crăciunescu (n. 30 septembrie 1948, comuna Todirești, județul Suceava) este un politician român, membru al Partidul Național Liberal. 
* 1948: Shakti Gawain (nume la naștere Carol Louisa Gawain; n. 30 septembrie 1948, Trenton, New Jersey, SUA – d. 11 noiembrie 2018) este o reprezentată a mișcării New Age și autoare de cărți pentru dezvoltare personală.

Shakti Gawain a absolvit la Universitatea California, cu diplomă în arte și dans, la mijlocul anilor '70.^[2] A devenit cunoscută datorită cărții de succes „Creative Visualization”(Vizualizare creativă), publicată pentru prima dată în 1978. Timp de 40 de ani, „Vizualizare creativă” a fost una dintre cele mai bine vândute cărți.^[3]

Shakti Gawain este cofondatoare, împreună cu Marc Allen, a New World Library Publishing Company și fondatoare a Nataraj Publishing, divizie a New World Library.

Împreuna cu soțul ei, Jim Burns, își împarte timpul între California și Hawaii.

Cărțile ei s-au vândut până acum în peste zece milioane de exemplare, în întreaga lume

* 1950: Alexandru Muravschi (n. 30 septembrie 1950) este un om politic din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de viceprim-ministru, ministru al economiei și reformelor (1999) în Guvernul Ion Sturza.

Alexandru Muravschi

Alexandru Muravschi în decembrie 2015

* 1951: Paul Cazan (n. 30 septembrie 1951 în București) este al cincilea fotbalist ca număr de meciuri în Liga I. În prezent lucrează în cadrul echipei FC Timișoara.^[1] Fiul său, Lucian Cazan, este tot fotbalist, și joacă la FC Voluntari.

·         1952: S-a născut la Sibiu,  Ricky Dandel, solist vocal, compozitor, textier, prezentator şi moderator de origine română; stabilit în Germania din 1989. A urmat Școala de Muzică din Sibiu. În anul 1975 a absolvit Facultatea de Litere și Istorie din Sibiu, secția engleză-germană. Este absolvent al Academiei de Comerț, secția marketing. În 1967 înființează la Sibiu trupa beat-rock Solaris cu care face mai multe turnee în Transilvania. Cu această trupă debutează la televiziune. În 1971, casa de discuri Electrecord îi editează primul maxi-single și un an mai tîrziu pe următorul album, ambele cu compoziții proprii. Piesa Eram copii care îi aparține câștigă concursul Tele-top. În anii 1974 și 1976 participă la Festivalul Internațional de Jazz de la Sibiu cu recitaluri în compania formației Erik Manyak. În 1982 obține un premiu de creație la Cavan International Song Contest din Irlanda și revine pe scena festivalului în 1990. În 1989 se stabilește în Germania. Din 1996 este profesor de engleză și germană la Munchen iar din 1998 este artist liber profesionist (docent liber-profesionist pentru marketing, retorică și Business English). Este deținătorul titlului academic MA (Magister Artium) pentru limba engleză al Ministerului de Cultură și Învățământ din Bavaria, Germania. În 2005 susține examenul de doctorat la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și obține titlul academic de Doctor în filologie (magna cum laude) la Catedra de Studii Britanice si Americane. În 1990 Ricky Dandel devine membru al Uniunii Compozitorilor din Germania și membru GEMA, în calitate de compozitor și textier. În anul 1993 devine membru al International Federation of Festival Organizations (FIDOF) iar în anul 1999 al Founders’ Board of Directors for International Children’s Festivals” În 1994 înființează un label de discuri și editura „Rick’s Music”. Își prezintă producțiile la Midem (Cannes, Franța) împreună cu fiul său Elvin. Susține recital la festivalul internațional „Cerbul de aur” în deschiderea concertelor Sister Sledge din 1992 și Jerry Lee Lewis din 1994. În 1992-1994, 1996, 2001 este prezentator la cinci ediții ale festivalului de la Brașov. În 1993 este președintele juriului internațional al Festivalului de la Vilnius, Lituania unde susține și un recital. În 1994 prezintă împreună cu Toto Cutugno și are recital la Festivalul Internațional „Orfeul de Aur” din  Bulgaria. În 2002 și 2003 semnează alături de fiul său majoritatea pieselor muzicale din filmul artistic „Deadline-Das Musikill”.

·         1953 - S-a născut Deborah Allen (Deborah Lynn Thurmond), cântăreaţă şi compozitoare americană.

·         1956 - S-a născut Basia (Trzetrzeleweska), cântăreaţă poloneză.
* 1957: Francine Joy Drescher (născută la 30 septembrie 1957) este o actriță americană, cunoscută în special pentru rolul din The Nanny. Caracteristicile sale principale sunt râsul-mitralieră și vocea nazală (personajul Janice Litman din Friends o parodiază pe Fran).
Părinții săi sunt evrei din Europa de Est, iar străbunica ei provenea din Focșani. Are o fire foarte pozitivă, deși viața a încercat-o de mai multe ori, fiind victima unui viol în anii '80 și supraviețuind unui cancer uterin, extirpat prin operație în anul 2000.

Fran Drescher

Fran Drescher în 2009 Căsătorită cu Peter Marc Jacobson[*] (1978–1999) Shiva Ayyadurai[*] (2014–septembrie 2016)

·         1957 - S-a născut Dave Betts, baterist canadian (Honeymoon Suite).
* 1960: Laura Esquivel (n. 30 septembrie, 1950) este o scriitoare mexicană.

·         1961: Bernard Makuza (n. 30 septembrie 1961, Huye) este un politician rwandez care a fost selectat drept Prim minstru al Rwandei în 8 martie 2000.

·         1961: S-a nascut Eric Stoltz, actor american.

·         1964: Monica Anna Maria Bellucci (n. 30 septembrie 1964)^[2] este o actriță și fotomodel italian.
Bellucci s-a născut în Città di Castello, Umbria, Italia,^[3][4] fiica Mariei Gustinelli, pictoriță, și a lui Luigi Bellucci, care deținea o companie de transporturi.^[5] Bellucci a început modelingul la 16 ani, când participa la Liceo classico. Inițial, urmărea o carieră de avocat, Bellucci practicând modelingul pentru a-și plăti cheltuielile de școlarizare la Universitatea din Perugia,^[6] dar stilul ei de viață i-a distras atenția de la învățat. Ea vorbește italiană, franceză și engleză fluent, spaniolă semi-fluent, vorbind în toate aceste limbi în filmele în care a jucat, dar și în aramaică pentru filmul Patimile lui Hristos în care a jucat rolul Mariei Magdalena.

Bellucci s-a căsătorit cu fotograful Claudio Carlos Basso în 1990, dar mai târziu a divorțat.^{[necesită citare]} În prezent, este căsătorită cu actorul francez Vincent Cassel, alături de care a jucat în câteva filme și au împreună două fete: Deva (născută la 12 septembrie 2004) și Léonie (născută la 21 mai 2010).^[7][8] În 2004, în timp ce era însărcinată cu Deva, Bellucci a pozat nud pentru varianta italiană a revistei Vanity Fair ca protest față de legislația restrictivă a italienilor în privința tratamentelor de fertilitate, care le sunt interzise femeilor necăsătorite, interzicerea fertilizării "in vitro" a femeilor lesbiene, precum și a celor care au depășit vârsta fertilității.^[9] În aprilie 2010 a pozat din nou semi-nud tot pentru Vanity Fair.^[10]

În filmul documentar "Marea Întrebare", vorbind despre filmul Patimile lui Hristos, Bellucci a declarat: „Sunt o agnostică, deși respect și mă interesează toate religiile lumii. Dacă este însă ceva în care să cred, atunci acesta este energia misterioasă care face ca oceanele să spumege, Luna să se miște și care unește natura și ființele vii”

Monica Bellucci

Monica Bellucci la Women’s World Awards 2009 Monica Bellucci la Festivalul de Film de la Cannes 2002 La "Women's World Award", 2009.

* 1967: Vladimir Cosse (scris și Kosse; n. 30 septembrie 1967, în Cernogorsk, URSS) este un fost fotbalist internațional moldovean de origine rusă, care a jucat pe postul de mijlocaș sau atacant.

·         1971: S-a nascut Jenna Elfman, actrita americana. 
* 1971: Dmîtro Iaroș (ucraineană Дмитро Ярош; n. 30 septembrie 1971)^[1] este un activist politic ucrainean, liderul organizației ucrainene de extremă dreapta Sectorul de dreapta,^[2][3] care a jucat un rol important în Revoluția ucraineană din 2014;^[4][5] și al organizației radicale de dreapta „Trizub” (Тризуб, Tridentul).^[6] Este deputat în Rada Supremă a Ucrainei, vicepreședinte al Comitetului pe probleme de securitate națională apărare al Ucrainei, consilier al comandantului suprem al Forțelor Armate Ucrainene (din 5 aprile 2015).^[7]

La alegerile prezidențiale din 2014 din Ucraina a bobținut 0,70% din sufragii

Dmîtro Iaroș

* 1971: Stéphane Christophe Bridé (n. 30 septembrie 1971, Dakar, Senegal) este un contabil, finanțist, auditor și consultant în management și fiscalitate, care a exercitat funcția de Viceprim-ministru și Ministru al Economiei al Republicii Moldova între 18 februarie 2015 și 20 ianuarie 2016.^[1][2][3] El este cetățean francez și deține și cetățenia Republicii Moldova din 26 decembrie 2013.^[4] Timp de peste 20 de ani a activat în domeniile contabilitate, audit, consultanță în management și fiscalitate.

Stéphane Christophe Bridé

Stéphane Bridé la o întrunire oficială

·         1975: S-a nascut  Marius Urzică, gimnast român, campion olimpic la probele de cal cu mânere la Olimpiada Sydney, 2000).

* 1975: Marion Cotillard (pronunție franceză:  audio; n. 30 septembrie 1975, Paris, Franța)^[8] este o actrițǎ franceză de film, laureată a premiului Oscar pentru rolul Édith Piaf din "La vie en rose".

Marion Cotillard

Cotillard în iulie 2009 Marion cu Jacques Audiard și Matthias Schoenaerts la prezentarea De rouille et d'os la Festivalul de la Cannes 2012.

* 1975: Sébastien Gardillou (n. 30 septembrie 1975, în Limoges^[1]) este un antrenor francez de handbal, actualul antrenor secund al echipei naționale a Franței și fost antrenor principal al echipei de club OGC Nice Handball.

* 1976: Costel Mozacu (n. 30 septembrie 1976) în Plopii-Slăvitești este un fost fotbalist român.

* 1976: Gergely Olosz (n. 30 septembrie 1976) este un politician de etnie maghiară din România, membru al Parlamentului României. În legislatura 2004-2008, Gergely Olosz a fost validat pe data de 8 octombrie 2008, când l-a înlocuit pe deputatul Árpád-András Antal. În legislatura 2008-2012, deputatul Árpád-András Antal a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Marele Ducat de Luxemburg, Republica Cehă și India. În legislatura 2012-2016, Gergely Olosz a fost ales senator pe listele UDMR, a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Cehă și Regatul Thailanda iar pe data de 13 mai 2013 a demisionat.

·         1978: Robinson Zapata, fotbalist columbian
* 1978: Candice Michelle Beckman Ehrlich^[1] (n. 30 septembrie 1978,^[2] Milwaukee, SUA), mai bine cunoscută ca Candice Michelle, este o model, actriță și wrestler profesionist americană, mai bine cunoscută pentru timpul ei în World Wrestling Entertainment.

După ce a petrecut anii de modelare și actorie, Candice Michelle a fost angajată de WWE în 2004, după ce a participat la WWE Diva Search. În afara luptei, ea este considerată a fi un simbol al sexului și este cunoscută sub numele de Go Daddy Girl, care se desfășoară în reclamele anuale ale Super Bowl ale companiei. De asemenea, a reprezentat o acoperire și un pictorial nud în ediția din aprilie 2006 a Playboy. La Vengeance, în 2007, a învins-o pe Melina câștigând primul său Campionat de Femei WWE și a devenit prima fost concurentă al Diva Search în a câștiga un titlu WWE. A fost eliberată de contractul cu WWE pe 19 iunie 2009.

Candice Michelle

Michelle in April 2016

·         1980: Martina Hingis (n. 30 septembrie 1980, Košice) este o jucătoare profesionistă elvețiană de tenis, care a petrecut un total de 209 săptămâni pe poziția Nr. 1 în clasamentul mondial.^[2] Martina a câștigat în cariera sa cinci turnee Grand Slam la simplu, dintre care trei la „Australian Open”, unul la Wimbledon și unul la US Open; unsprezece Grand Slam la dublu feminin și patru titluri Grand Slam la dublu mixt.

·         1981: S-a nascut in Hollywood, California, Dominique “Domi” Helena Moceanu, gimnasta  americana de  origine romana,  membra  a echipei olimpice a Statelor Unite (“supranumita cele sapte magnifice”), castigatoare a medaliei  de aur la Jocurile Olimpice din   1996  în Atlanta. Dominique a fost pregatita de  legendarii antrenori  Marta şi Béla Károlyi.

* 1981: Cecelia Ahern (n. 30 septembrie 1981, Dublin, Irlanda) este o scriitoare irlandeză.

Operă:

Romane

• PS, I Love You (2004)
• Where Rainbows End (2004)
• If You Could See Me Now (2005)
• A Place Called Here (2006) ( There's No Place Like Here)
• Thanks for the Memories (2008)
• The Gift (2008)
• The Book of Tomorrow (2009)
• The Time of my Life (2011)
• One hundred names (2012)
• How to Fall in Love (2013)
• The year I met you (2014)
• The Marble Collector (2015)
• Flawed (2016)
• Perfect (2016) - succesorul lui "Flawed"

Nuvele

• Herman Banks and The Ghost Writer (2014)

Povestiri

• Twenty-Four Minutes (2004)
• Next Stop: Table For Two (2005)
• The Calling (2005)
• Mrs. Whippy (2006)
• The End (2006)
• Every Year (2010; nouă povestiri: Every Year / Twnenty-Four Minutes / Next Stop: Table for Two / The Calling / The End / The Production Line / Celebrating Mum / Mallard and May / The Things That I Remember)
• Girl in the Mirror (2010, două povestiri: Girl in the Mirror / The Memory Maker)

Opere traduse în limba română

• P.S. Te iubesc, Editura ALL, 2007, reeditare în 2010, 2015, ISBN 978-973-724-965-4
• Suflete pereche, Editura ALL, 2007, ISBN 978-973-724-330-0, reeditare în 2015, ISBN 978-973-724-948-7
• Prietenul nevăzut, Editura ALL, 2008, ISBN 978-973-724-150-4, reeditare în 2011
• Dispăruți fără urmă, Editura ALL, 2008, ISBN 978-973-724-187-0
• Cartea Viitorului, Editura ALL, 2010, ISBN 978-973-724-280-8
• Mulțumesc pentru amintiri, Editura ALL, 2011, 978-973-724-409-3, reeditare în 2015, ISBN 978-973-724-961-6
• O sută de nume, Editura ALL, 2013, ISBN 978-973-724-757-5
• Întâlnire cu viața, Editura ALL, 2013, reeditare în 2015, ISBN 978-973-724-862-6
• Anul în care te-am întâlnit, Editura ALL, 2015, ISBN 978-973-724-956-2
• Dacă m-ai vedea acum, Editura Alcris, 2015, ISBN 594-848-870-654-8

Cecelia Ahern

* 1983: Diana Dumitrescu (n. 30 septembrie 1983, Constanța, România) este o actriță română și model, cunoscută mai ales pentru rolurile din telenovele, fiind una dintre vedetele postului Acasă TV.

A urmat Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța, secția limbi moderne. La terminarea liceului, Diana s-a hotărât să dea la Facultatea de Arte, secția Artele Spectacolului de Teatru, Universitatea „Ovidius” din Constanța, la îndrumarea mamei sale și la insistențele dirigintei Alexandrina Vlad. ^[1] A studiat actoria sub îndrumarea profesorilor Liviu Manolache, Nina Udrescu, Radu Niculescu și Dana Trifan. În al doilea an de facultate a intrat în spectacolul „Paparudele” și a luat contact pentru prima dată cu scena și publicul, iar în anul III a jucat alături de majoritatea colegilor săi de an, dar și actori și profesorii ei în spectacolul „Chirița la băi”.

În vara lui 2004 a participat la concursul Miss World România, concurs difuzat și pe postul Pro TV, unde a câștigat premiul de Popularitate. De acolo, deoarece în CV-ul ei scria că urmează facultatea de Teatru, a fost chemată, în vara lui 2005 să dea un casting, pentru unul din rolurile din telenovela Păcatele Evei, pe care l-a luat și a hotărât împreună cu părinții săi să se mute în Capitală.

Diana Dumitrescu a fost căsătorită cu producătorul de seriale Ducu Ion

Filmografie:

• Păcatele Evei (2005-2006) - Greta
• Iubire ca în filme (2006-2007) - Daiana, co-protagonistă
• Războiul sexelor (2007-2008) - Ema Sturdza, protagonistă
• Regina (2008-2009) - Regina, protagonistă
• State de Romania - Student la Sorbona (2009-2010) - Reva Radulescu
• Aniela (2009-2010) - Polixenia Laptaru, antagonistă
• Iubire și onoare (2010-2011) - Oxana Abramova/Samira, antagonistă
• Pariu cu viața (2011-2012) - Andreea Rădulescu, antagonistă
• Minte-ma frumos (2012) - Dana, lungmetraj
• Îngeri pierduți (2013-2014) - Cristina Popa, protagonistă^[3]
• În film la Nașu' (2012) - Iulia
• Hot Shorts (2012) - Trailer
• Justin and the Knights of Valour / Justin și cavalerii (2013) - Lara (versiune română) Trailer
• A Royal Christmas (2014)

·         1983: Andreea Mădălina Răducan (n. 30 septembrie 1983, Bârlad, județul Vaslui) este o gimnastă româncă (retrasă) de talie mondială, autoare, jurnalistă și comentatoare sportivă, medaliată cu aur pe echipe și argint la sărituri, la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, multiplu medaliată cu aur și argint la campionatele mondiale de gimnastică artistică.

·         1987: Cristian Botan (n. 30 septembrie 1987, Focșani, Vrancea) este un antreprenor și doctorand român în științe administrative în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, consilier în cadrul Cancelariei Prim-ministrului României pe probleme de transparență guvernamentală. Numirea sa la Palatul Victoria a survenit ca urmare a inițiativei sale de a reuni posturile vacante în administrația publică din România într-un portal online unic (PublicJob.ro), cu scopul combaterii favoritismului și nepotismului în managementul resursei umane din sectorul public
* 1987: Aida Emilevna Garifullina ( rusă Аида Эмилевна Гарифуллина) (născută la 30 septembrie 1987) este o soprană rusă de origine tătară. Ea a câștigat concursul Operalia 2013 și a participat la o serie de producții organizate la Teatrul Mariinsky, din Sankt Petersburg și la Wiener Staatsoper din Viena. Ea are un contract de înregistrare cu Decca Records .

Aida Garifullina

Aida Garifullina in 2014

* 1990: Courtney Hurley (n. 30 septembrie 1990, Houston) este o scrimeră americană specializată pe spadă, laureată cu bronz pe echipe la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra.

* 1991: Cosmin Gabriel Matei (n. 30 septembrie 1991, Constanța) este un fotbalist român care evoluează la clubul grec FC Atromitos^[1] pe postul de extremă dreapta.

* 1994: Aliia Fargatovna Mustafina (în rusă Алия Фаргатовна Мустафина; n. 30 septembrie 1994) este o gimnastă artistică rusă. 

·         2002: Maddie Ziegler, dansatoare, actriță și model americană

Decese

·         420: A murit Sfântul Ieronim, (Sophronius Eusebius Hieronymus, n. cca. 347 la Stridon, azi Strigova, in  Croația – d. 30 septembrie 420, la  Betleem, în Palestina). A fost un mare teolog creștin, considerat unul din cei patru părinți ai Bisericii de Apus. Este cel mai bine cunoscut ca traducător al Bibliei din limba greacă, ebraică și aramaică în limba latină la cererea Papei Damasus I, de revizuire a traducerilor vechi a Sfintei Scripturi. Traducerea Sfântulului Ieronim, Biblia Vulgata, este încă textul oficial al Bibliei în Biserica Romană. Ieronim a fost sanctificat în Biserica Romano – Catolică și recunoscut ca Doctor al Bisericii. De asemenea, Ieronim a fost sanctificat  și de Biserica Ortodoxa, fiind numit Fericitul Ieronim.

·         653: Sfântul Honorius, Arhiepiscop de Canterbury

·         954: Ludovic al IV-lea al Franței (n. 920)

·         1246: Iaroslav al II-lea al Rusiei (n. 1191)

·         1440: Reginald Grey, al III-lea Baron Grey de Ruthyn, soldat și politician englez

·         1487: John Sutton, primul Baron Dudley, Lord Locotenent al Irlandei (n. 1400)

·         1551: Ouchi Yoshitaka, războinic japonez (n. 1507)

·         1560: Melchior Cano, teolog spaniol (n. 1525)

·         1572: Sf. Francis Borgia, preot iezuit (n. 1510)

·         1581: Hubert Languet, diplomat și reformator francez (n. 1518)

·         1626: Nurhaci (Manciuriană:ᠨᡠᡵᡤᠠᠴᡳ Moellendorff: nurgaci, chineză simplificată: 努尔哈赤, chineză tradițională: 努尔哈赤; pinyin: Nǔ'ěrhāchì, alternativ Nurhachi, 21 februarie 1559 – 30 septembrie 1626) a fost un important șef de clan, jurchen, care s-a remarcat la sfârșitul anilor secolului al XVI-lea în Manciuria. Nurhaci făcea parte din clanul Aisin Gioro, și a domnit de la 1616 până la moartea sa, în septembrie 1626.

Nurhaci a unit și reorganizat diversele triburi jurchene (mai târziu "manciuriene"), a consolidat sistemul militar de Opt Steaguri și în cele din urmă a lansat un asalt asupra dinastiei Ming și a regatului coreean Joseon. Cucerirea provinciei Liaoning, din nord-estul Chinei, a pus bazele cuceririi restului teritoriului Dinastiei Ming, de către urmașii săi, care vor întemeia dinastia chineză Qing în 1644. El este creditat cu întocmirea alfabetului limbii manciuriene.

Împăratul Tien-ming

Împărat Qing

Părinți Taksi[*][1][2] Empress Xuan[*][2]  Frați și surori Bayara[*] Murhaci[*] Šurhaci[*][3] Yarhaci[*]  Căsătorit cu Lady Tunggiya Împărăteasa Xiaocigao Împărăteasa Xiaoliewu plus alte 13 concubine Copii Prințesa Donggo Cuyen, Prințesa Moștenitoare Daišan, Prințul Li Abai, Duce de Zhen Tangguldai, Duce de Fu Manggūltai Prințesa Nunje Tabai, Duce de Fu Abatai Mangguji, Prințesa Hada Hong Taiji, Împăratul Taizong al Qingului Babutai, Duce de Zhen Degelei, Beile Mukushen Babuhai, Duce de Zhen fiică fiică fiică Ajige, Prințul Ying Laimbu, Duce de Fu Dorgon, Prințul Rui fiică Dodo Fiyanggu

·         1628: Fulke Greville, primul Baron Brooke, poet englez (n. 1554)
* 1766: Marie Victoire Sophie de Noailles, Contesă de Toulouse (6 mai 1688 - 30 septembrie 1766), a fost fiica lui Anne Jules de Noailles, al 2-lea Duce de Noailles, și a soției lui, Marie-Françoise de Bournonville. Al doilea soț al ei a fost Louis Alexandre de Bourbon, conte de Toulouse, fiul cel mic recunoscut al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a maîtresse-en-titre, Madame de Montespan.

Marie Victoire

Contesă de Toulouse

Părinți Anne Jules de Noailles[*] Marie-Françoise de Bournonville[*]  Frați și surori Adrien Maurice de Noailles[*] Marie Christine de Noailles[*] Marie-Thérèse de Noailles[*]  Căsătorită cu Louis de Pardaillan de Gondrin Louis Alexandre de Bourbon Copii Louis, Duce de Antin Louis Jean Marie, Duce de Penthièvre

·         1770: Thomas Robinson, primul Baron Grantham, politician și diplomat englez

·         1770: George Whitefield, lider metodist născut englez (n. 1714)

·         1772: James Brindley, inginer englez (n. 1716)

·         1790: A murit domnitorul Munteniei Nicolae Mavrogheni. Domnia sa a început la 6 aprilie 1786 şi a durat până pe 30 septembrie 1790, cand a fost executat din ordinul sultanului Selim al III-lea, pentru insubordonare  faţă de Imperiul Otoman. A ramas în istoria Bucureştiului printr-o excentricitate, poleind cu aur coarnele cerbilor pe care ii inhama  la trăsura si tot el a luat măsuri drastice de pedepsire a tâlharilor, hoţilor şi criminalilor, precum şi a complicilor acestora din rândul autorităţilor. Va trage în ţeapă paznicii cărora le scăpau prinşii din escortă şi va biciui în public pe cei care nu vor cerceta temeinic orice hoţie. În mai puţin de un an criminalitatea a dispărut, în aşa fel încât Vodă Mavrogheni a poruncit ca toţi locuitorii să doarmă cu uşile casei neîncuiate, orice pagubă produsă de hoţi fiind despăgubită din punga domnitorului. A pus să se podească cu lemn uliţele principale ale Bucurestiului şi să se acopere cu paie cele mai dosnice si a  construit Spitalul Filantropia. A contribuit la dezvoltarea (modestă totusi) a alimentării cu apă printr-un sistem de conducte a Bucurestiului si a construit de asemenea la capătul Podului Mogoşoaiei (lângă Muzeul Ţăranului Român) o biserică ce a dăinuit până astăzi, Biserica Izvorul Tămăduirii sau Mânăstirea de la Cişmeaua Mavrogheni. Aceasta  a fost construită la 1786 de Nicolae Petru Mavrogheni voievod şi soţia sa, Maria Doamna, ca mulţumire pentru vindecarea de o boală incurabilă a fiicei acestora.  Domnul a înfiinţat aici o tipografie unde mai tarziu  Ion Heliade Răduleascu,  va tipari aici „Curierul Românesc” – prima gazetă în limba română, cu caractere chirilice. Un autor necunoscut (Vîrtejul nebuniei, 1786), pune pe seama domnului Nicolae Mavrogheni următorul discurs: „Boieri, să vă spun, cînd un căpitan comandă o corabie şi galiongiii lui îl ascultă, nu trag unul într-o parte şi altul în alta, ci toţi într-un suflet caută selametul, salvarea corabiei”. Un rol important a avut Mavrogheni în ceearea unei forţe militare valahe de 10.000 de oameni, cu care în timpul războiului ruso-turc a făcut mai multe incursiuni în teritoriile de la graniţa cu Transilvania, fie ripostănd unor atacuri austriece, fie în semn de represalii asupra cetătilor săşeşti. În ce priveşte politica sa, a fost constant de partea turcilor în cel de-al doilea război ruso-turc, dar  va pierde o bătălie importantă cu austriecii  la Calafat. Considerată de cel care-i urmase la comandă Marelui Vizir şi protectorului său Hasan Paşa, ca fiind de fapt trădare, Mavrogheni a fost decapitat.

·         1882: A murit Mihail Pascaly, regizor, director de teatru, profesor, traducător, autor dramatic și publicist de origine greaca; (n. 1831, Bucuresti).
După şase clase urmate la şcoala de la „Sf. Sava” din Bucureşti, el intră în trupa de diletanţi a lui Costache Caragiali, pe care îl părăseşte destul de curând în favoarea lui Matei Millo. A dat reprezentaţii în mai multe oraşe, în Transilvania şi Banat fiind întâmpinat sărbătoreşte. În 1860 şi în 1862 călătoreşte la Paris, unde are ce învăţa de la actorii reputaţi ai momentului. După o concurenţă acerbă, obţine în două rânduri (1871-1874 şi 1875-1877) concesiunea Teatrului cel Mare din Bucureşti. În 1877 este primit în Societatea Dramatică, atunci înfiinţată, iar în 1878-1879 se află, împreună cu C.A. Constantiniu, la direcţia Teatrului Naţional din Iaşi. Piesele sale, pline de înălţătoare sentimente patriotice, evoca Unirea, sau  omagiaza  figuri de domnitori (Moartea lui Constantin Brâncoveanu, scrisă împreună cu Antonin Roques). A brodat mici peripeţii în jurul unor personaje celebre în epocă (Baba Hârca, cuconul Bârzoi). S-au publicat doar Viitorul Româniii (1859) şi 21 iuniu sau Treisprezece ani în urmă. Un ciorbagiu şi un zavragiu (1861). A tradus mult, şi din Moliere (Amorul doctor) sau din Victor Hugo (Ruy Blas, versiune în proză), preferinţele lui îndreptându-se, totuşi, spre autori de melodrame cum sunt Adolphe D’Ennery, Eugene Cormon, Auguste Anicet-Bourgeois, Paul Feval, Alexandre Dumas, Emile Moreau, Paul Siraudin, Eugene Labiche, Jean-Francois-Alfred Bayard, Paul Deroulede, Casimir Delavigne, Emile Augier, Alexandre Dumas-fiul, Octave Feuillet, Edmond Gondinet, Ernest Legouve, Paul Meurice, Jules Sandeau, Victor Sejour, Louis-Emile Vanderburch, Eugene Granget, Charles Duveyrier etc. Ultima perioadă a vieţii e dramatică pentru marele actor, care îşi pierde soţia  (actrița Matilda Pascaly, moarta   din cauza manevrării greșite a cablurilor ce o țineau în zborin timp ce juca rolul îngerului din Don Juan de Marana) şi fiica, el însuşi fiind chinuit de ftizie, care îl va răpune.

·         1891: Georges Boulanger, general și om politic francez (n. 1837)

·         1916: Mihail Săulescu, poet și dramaturg român (n. 1888)

* 1921: Aurel Onciul sau Aurel cavaler de Onciul^[1] (în germană Aurel Ritter von Onciul)^[2] (n. 29 februarie sau 12 martie 1864, Vicovu de Sus. Austro-Ungaria^[3] – d. 30 septembrie^[3] sau 7 octombrie^[4] 1921, București, România^[3][5]) a fost un politician care i-a reprezentat pe românii din Bucovina austriacă la începutul secolului al XX-lea, expert jurist în dreptul asigurărilor și membru al Dietei Bucovinei, precum și al Consiliului Imperial.

A slujit ca ofițer în Armata Austro-Ungariei. S-a remarcat ca politician austrofil și loialist, iar în timpul destrămării Dublei Monarhii s-a aflat printre cei care a susținut o diviziune a provinciei pe linii etnice, într-o parte sudică ce ar fi urmat să fie controlată de români și o parte nordică ce ar fi urmat să fie controlată de ucraineni.

Aurel Onciul s-a născut în comuna Vicovu de Sus (azi județul Suceava). Tatăl său a fost profesorul universitar Isidor Onciul (1834-1897). Viitorul politician a finalizat ciclul secundar de învățământ la Academia Tereziană din Viena. Ulterior a absolvit Facultatea de Drept^[3] a Universității din Viena.

Aurel Onciul

·         1943: Franz Oppenheimer, sociolog german (n. 1864)

·         1955: Mihail Cehov, actor, regizor și scriitor rus (n. 1891)

* 1955: James Byron Dean (n. 8 februarie 1931 - d. 30 septembrie 1955) a fost un actor american de teatru și film, care a marcat tineretul american post-belic, mai ales prin rolul lui Jim Stark din filmul "Rebel fără cauză" (Rebel Without a Cause).

S-a născut în Marion, Indiana, într-o familie de fermieri, Winton și Mildred Wilson Dean. La vârsta de 9 ani rămâne orfan de mamă și este trimis de tatăl său în grija unei mătuși din Fairimont. În timpul liceului joacă baschet, ia lecții de vioară și step, deprinde o mare pasiune pentru teatru și bricolaj. În 1949, după absolvirea liceului, se mută în California, locuind împreună cu tatăl și mama sa vitregă.

Din dorința tatălui său urmează cursuri juridice, înscriindu-se la Colegiul Santa Monica, dar nu peste mult timp se transferă la U.C.L.A, dornic să studieze actoria. Acest fapt va atrage furia tatălui său, care va refuza să-l mai întrețină material.

Filmografie:

• Fixed Bayonets (1951)
• Sailor Beware (1952)
• Deadline - U.S.A. (1952)
• Has Anybody Seen My Gal? (1952)
• Trouble Along the Way (1953)
• La Est de Eden - East of Eden (1955)
• Rebel fără cauză - Rebel Without a Cause (1955)
• Uriașul - Giant (1956)

James Dean

James Dean în rolul rebelui fără cauză, Jim Stark

·         1959: A murit Andrei Rădulescu, jurist şi istoric; întemeietorul şcolii de cercetare în domeniul dreptului românesc; membru al Academiei Române, vicepreşedinte (în mai multe rânduri) şi preşedinte al acestui for (1946-1948); (n. 1880).

* 1963: Paul Alexiu (n. 8 aprilie 1893, București – d. 30 septembrie 1963; București) a fost un general român, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial alături de forțele germane și a fost decorat cu medalia Vulturul German în 1943.

S-a remarcat, în cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul încercărilor sovietice de debarcare de la Durande și Eltigen (iulie 1942), în luptele de la est de Vah-Slovacia (aprilie 1945).

A fost trecut definitiv în rezervă la 20 martie 1950.

A fost arestat în perioada 21 ianuarie 1954-21 septembrie 1955, fiind acuzat, pe nedrept, de măsuri luate împotriva populației civile din zona Odessa în octombrie 1941.

* 1972: Grigore Cugler (pseudonimul Apunake, n. 7 aprilie 1903 la Roznov, județul Neamț - d. 30 septembrie 1972, Lima, Peru) a fost un compozitor, diplomat, grafician, ilustrator, memorialist, muzician, poet, violonist clasic și scriitor român.

S-a născut la Roznov, unde a învățat limbile germană, română, spaniolă, franceză și și-a scris o mare parte din proza sa satirică. A fost fiul Anei Țincu (fiica lui Nicolae Țincu, poet și scriitor) și al medicului Grigore Cugler, fratele Matildei Cugler-Poni, o poetă de la cenaclul Junimea, condus de Titu Maiorescu.^[1]

Ștefan Baciu, sub titlul Apunake (autobiografie), în volumul Vi-l prezint pe Țeavă, finanțat de poetul Nicolae Petra și tipărit în 1975 la Madrid, pentru Editura Limite (prețul unui exemplar: 5 dolari), i-a rezumat astfel biografia:

„Toată încurcătura a început în ziua de 7 aprilie 1903 (stil vechi), într-un mic sătuleț numit Roznov, de lângă Piatra Neamț. Atunci și acolo s-a născut fătul Grigore, din tatăl tot Grigore și din mama Ana, fata lui Nicolae Țincu, poet și scriitor, și timp de mulți ani redactor la Universul.

În 1914, tânărul Grigore, având un aspect cu totul diferit decât cel din 1903, a intrat la Liceul Militar Mânăstirea Dealului, fapt care i-a făcut o plăcere ce durează încă până în ziua de azi!

În august 1916, tânărul șoim a plecat să se plimbe, în uniformă, cu chipiu nereglementar, să se plimbe în sus și-n jos pe Valea Jiului (vezi Ecaterina Teodoroiu) timp de vreo două luni, cântând: La Arme, Trăiască Regele, Eroi au fost, Pe-al nostru Steag și altele, și într-o bună zi se trezi în gara Pitești, pe care o apără cu o dârzenie inexplicabilă. În Noembrie același an a explodat o ghiulea foarte aproape de persoana lui, și pentru că nu s-a ferit la timp i-au agățat pe piept niște medalii de metal și de război.

În 1917-1918 a făcut o reușită cură de slăbire în Moldova, după care, întorcându-se la București, își dădu seama că și cei ce rămăseseră acolo făcuseră o reușită cură de slăbire. Coincidență.

Prin 1922-1923 tânărul Grigore începu să-și spună că ar fi poate timpul să vadă puțin de Apunake, care, la acea epocă, nu avea nici cea mai mică idee de existența lui Grigore Cugler.

În 1925 (sau 26, cine își mai aduce aminte!) Apunake ieși la iveală în editura VREMEA (Donescu) și începu să se lege de toată lumea. Trecură anii ca proștii, după cum ar spune el însuși, și în 1946 Apunake ieși din nou la iveală sub un aspect puțin diferit de cel din 1925 (sau 26, cine își mai aduce aminte!), în editura VATRA (Lambru), în timp ce AFARĂ-DE-UNU-SINGUR, discret, elegant, dar fără ceas la mână și suflând în iaurt, își făcea apariția pe străzile Capitalei, în formă de ediție cu tiraj limitat, trasă la linotip Gestaetner, sub îngrijirea unui comitet compus din Domnul Florin Roiu. Pe urmă, atât Apunake cât și AFARĂ-DE-UNU-SINGUR plecară în lumea largă, în concediu ilimitat. În timpul acelui concediu au ieșit ca din pământ o serie de schițe, ce ar putea forma un nou volum. Acestea sunt: "Amintiri din copilărie", "... și la lume iarăși date", "Cine fuse și se duse", "Prin Zăvoi", un basm în stil cotcodăcesc și altele, după cum spui Dumneata, pe vine...

Un aspect îngrijorător al acestei situații este că multe din schițele menționate sunt însoțite de niște desenuri în creion, cam 30 la număr, care provoacă multă neliniște celor ce le văd. În ziua în care se va clasifica materialul pentru publicarea celor trei volume: APUNAKE, AFARĂ-DE-UNU-SINGUR și ultimul - defect natural al hârtiei - desenurile despre care vorbesc vor putea fi strecurate din loc în loc, și sunt convins că faptul că nu au ce căuta în acele volume va justifica pe deplin prezența lor. Aceasta pentru a nu se putea spune că nu am contribuit și eu cu ceva la succesul de librărie al cărților mele.”

Sub raport strict familial, Grigore Cugler a fost vărul criticului de artă Petru Comarnescu și, pe linie paternă, nepotul Matildei Cugler-Poni, afirmată ca poetă în anturajul mai mult decît pretențios al "Junimii" lui Titu Maiorescu. A studiat muzica sub indrumarea lui Alfons Castaldi, George Enescu și Mihail Jora, la Conservatorul din București. În postura muzicianului începător, Grigore Cugler a compus cîteva lieduri și valsuri, a fost distins în 1926 cu un premiu "George Enescu" la un concurs rezervat tinerelor talente. A fost de asemenea diplomat de carieră.

Grigore Cugler

* 1972: Edgar Georg Ulmer (n. 17 septembrie 1904, Olomouc, Austro-Ungaria, azi în Cehia - d. 30 septembrie 1972, Woodland Hills, California) a fost un regizor austriaco-american, scenarist și producător de film.

Ulmer este cel mai cunoscut pentru filmul de groază The Black Cat (1934) și pentru filmul noir Detour (1945). Aceste două filme elegante și excentrice au câștigat statutul de cult în timp ce alte filme ale sale rămân relativ necunoscute.

Filmografie ca regizor:

• Menschen am Sonntag (1929), împreună cu Curt și Robert Siodmak
• Damaged Lives (1933)
• The Black Cat (1934)
• Green Fields (1937)
• Moon Over Harlem (1939)
• Girls in Chains (1943)
• Bluebeard (1944)
• Strange Illusion (1945)
• Detour (1945)
• The Strange Woman (1946)
• Carnegie Hall (1947)
• Ruthless (1948)
• The Man from Planet X (1951)
• St. Benny the Dip (1951)
• Murder Is My Beat (1955)
• Daughter of Dr. Jekyll (1957)
• Naked Venus (1958)
• The Amazing Transparent Man (1960)
• Beyond the Time Barrier (1960)
• The Cavern 1963

Edgar G. Ulmer

·         1976: Mary Ford, cântăreață americană (n. 1928)
* 1980: Peter, Duce de Schleswig-Holstein^[1][2] (30 aprilie 1922 – 30 septembrie 1980) a fost Duce de Schleswig-Holstein și Șeful Casei de Oldenburg din 10 februarie 1965 până la moartea sa.^[1][2] Peter a fost al treilea și cel mai mic fiu^[1][2] al lui Wilhelm Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein și a soției acestuia, Prințesa Marie Melita de Hohenlohe-Langenburg.^[1][2] A fost stră-strănepot al reginei Victoria a Regatului Unit prin al doilea fiu al ei, Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha.

Părinți	Wilhelm Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein Princess Marie Melita of Hohenlohe-Langenburg[*]
Frați și surori	Hans Albrecht, Hereditary Prince of Schleswig-Holstein[*] Princess Marie Alexandra of Schleswig-Holstein[*]
Căsătorit cu	Prințesa Marie Alix de Schaumburg-Lippe
Copii	Prințesa Marita Prințul Christoph Prințul Alexander Prințesa Ingeborg

·         1985: Simone Signoret, actriță franceză (n. 1921)

·         1985 - A încetat din viaţă seismologul american Charles Richter, iniţiatorul scării de magnitudine Richter (n. 1900).
* 1987: Alfred "Alfie" Bester (n. 18 decembrie 1913, Manhattan, New York, SUA – d. 30 septembrie 1987, Doylestown[*], SUA) a fost un scriitor american de science fiction, scenarist radiofonic și TV, editor de reviste și scenarist BD. Deși a avut succes în toate aceste domenii, probabil că a rămas în amintirea publicului în special ca scriitor de science fiction și ca primului câștigător al premiului Hugo în 1953 cu romanul Omul demolat.

Alfred Bester s-a născut în Manhattan, New York City, pe 18 decembrie 1913. Tatăl său, James, era de origine austriacă și deținea un magazin de încălțăminte. Mama lui, Belle, se născuse în Rusia și vorbea idiș ca limbă nativă, mutându-se în State în tinerețe. Alfred a fost al doilea și ultimul copil al lui James și Belle, care mai aveau o fată, Rita, născută în 1908. Deși tatăl său avea evreu de origine, iar mama sa a devenit adeptă a scientismului, Alfred Bester nu a fost crescut în nicio tradiție religioasă.

Bester a absolvit University of Pennsylvania, în cadrul căreia a fost membru al Philomathean. A urmat apoi Columbia Law School, dar s-a sătura de ea și a abandonat-o. Bester și Rolly Goulko s-au căsătorit în 1936. Rolly Bester a avut o carieră plină de succes ca actriță pe Broadway, la radio și televiziune, înainte de a-și schimba meseria și trece în domeniul publicității în timpul anilor '60. Famial Bester a rămas împreună timp de 48 de ani, până la moartea ei, petrecută pe 12 ianuarie 1984. Bester a fost un newyorkez întreaga lui viață, deși a trăit în Europa aproape un an la mijlocul anilor '50 și s-a mutat cu Rolly în Pennsylvania la începutul anilor '80. Odată stabiliți acolo, ei au locuit pe Geigel Hill Road în Ottsville, Pennsylvania.

Alfred Bester

·         1990: Patrick White, scriitor australian, laureat al Premiului Nobel (1973) (n. 1912)

Născut în 1912, în Anglia, a fost dus în Australia în același an, de părinții săi, care se trăgeau dintr-o familie de imigranți britanici.

După ce s-a format undeva în vecinătatea orașului Sydney, pe meleaguri defrișate de bunicii și străbunicii săi, a fost trimis, la 13 ani, în Anglia, spre a-și desăvârși studiile secundare. S-a înapoiat, în 1930, la vatra părintească dar, doi ani mai târziu se întoarce în Marea Britanie, unde, la Universitatea din Cambridge, aprofundează istoria literaturii germane, fiind atras în special de scrierile lui Kleist și Büchner.

La absolvirea cursurilor universitare, se stabilește la Londra, unde își începe activitatea literară. Publică articole și eseuri în periodice și scrie nuvele și piese de teatru fără ecou până ce, în 1939, îi apare primul roman, The Happy Valley (Valea fericită).

La izbucnirea războiului, se înrolează în aviația britanică și, cu formația din care face parte, se deplasează mai întâi în Orientul Apropiat și în Egipt, iar apoi în Grecia.

Demobilizat în 1945, rămâne în Londra până în 1948, când, după apariția romanului The Aunt's Story (Povestea mătușii), se repatriază. "Nu mai puteam răbda lipsa peisajului australian", a explicat White într-un interviu acordat lui Ingmar Bjorksten. " Cred că este absolut imposibil să rupi definitiv legătura cu locurile de baștină. Cu putință sunt doar despărțirile vremelnice spre a dobândi perspectivă. Omul este fasonat de pământul în care-și are înfipte rădăcinile. Nici un alt loc nu poate exercita asupra lui o înrâurire comparabilă" .

În 1955, marele său roman panoramic The Tree of Man (Copacul omului), lansat la New York de una dintre editurile de frunte ale Americii și tipărit îndată după aceea la Londra, îi câștigă lui Patrick White o mare prețuire în cercurile literare anglofone. Romanele ulterioare - Voss (1957), Riders in the Chariot (1961) și The Solid Mandala (1966) - îi sporesc faima și intensifică interesul pentru scrierile sale în noi arii lingvistice (The Happy Valley și The Aunt's Story fuseseră traduse, respectiv în franceză și în italiană, încă din 1951).

Primul moment cu adevărat semnificativ pentru receptarea internațională a operei lui Patrick White îl constituie probabil apariția, în 1957, a versiunii germane a romanului The Tree of Man sub semnătura lui Heinrich Böll și a soției sale. Ulterior romanul a mai fost tradus în cehă, suedeză, maghiară și română.

Urmează traduceri ale romanului Voss în germană, spaniolă, italiană și franceză. Un alt succes remarcabil îl înregistrează versiunea suedeză a romanului Riders in the Chariot. Apărută în 1964, ea este salutată de o avalanșă de recenzii entuziaste, între care și una intitulată anticipativ :Oare premiul Nobel va fi decernat unui australian?(traduceri ale aceluiași roman au mai fost editate în Franța, Polonia, Italia, Finlanda și Germania).

S-a bucurat, de asemenea, de o largă răspândire The Solid Mandala(Bila vrăjită), roman a cărui versiune suedeză (1969), urmată de aceea a romanului The Tree of Man (1970) și a romanului The Vivisector în norvegiană (1971), sporesc prețuirea autorului în lumea scandinavă.

Scurt timp după aceste apariții, în 1973, Premiul Nobel pentru literatură vine să încununeze opera lui Patrick White.

Publica trei noi romane - Thr Eye of the Storm (1974), A Fringe of Leaves (1977) și The Twyborn Affair (1980) - care după părerea recenziilor, nu sunt la înălțimea scrierilor care i-au creat o faimă binemeritată.

Opera:

• The Ploughman And Other Poems, 1935
• The Living and the Dead, 1941
• The Aunt's Story, 1948
• The Tree of Man, 1955
• Voss, 1957
• Riders in the Chariot, 1961
• The Solid Mandala, 1966
• Les Échaudés, 1969
• The Vivisector, 1970
• The Eye of the Storm, 1973
• A Fringe Of Leaves, 1976
• The Twyborn Affair, 1979
• Flaws in the Glass, (1981)
• Histoires peu Ordinaires, 1994

Patrick White

·         1994: Andre Michael Lwoff, microbiolog francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1902)
* 1997: Iosif Antochi (n. 23 august 1914, Pătrăuți, Suceava, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria - d. 29/30 septembrie 1997, Bonn) a fost un pedagog german de origine română, membru de onoare al Academiei Române (din 1993) și membru al Asociației Mondiale de Știința Educației.

A studiat Literele la Universitatea din Cernăuți și Dreptul la Facultatea de Drept din București. Și-a dat doctoratul la Heidelberg cu lucrarea Idealul educațional în pedagogia românească.

A lucrat la Catedra de Pedagogie a Institutului Agronomic din București, apoi a fost profesor de pedagogie generală la Institutul de Învățământ Superior din Pitești. În 1974 a fost invitat la Universitatea Renană din Bonn, ca profesor, dată de la care rămâne în Germania.

·         1998: Dan Quisenberry, jucător de base-ball (n. 1953)
* 1999: Dmitri Sergheievici Lihaciov (în rusă Дми́трий Серге́евич Лихачёв, sau pe scurt Dmitri Lihaciov, sau chiar Lihaciov, n. 28 noiembrie [15 noiembrie, stil vechi] 1906, la Sankt Petersburg, Imperiul Rus – d. 30 septembrie 1999, la Sankt Petersburg, Federația Rusă) a fost un savant sovietic și rus, expert în limba și literatura rusă veche, academician sovietic (din 1970) și rus.
Opere:

• 1942 - Defense of Old Russian Towns
• 1945 - National Self-Consciousness of Ancient Rus
• 1947 - Russian Chronicles and Their Cultural Significance
• 1950 - The Tale of Bygone Years (2 volumes)
• 1952 - Genesis of the Tale of Igor's Campaign
• 1955 - The Lay of Igor's Campaign
• 1958 - Human Dimension of the Old Russian Literature
• 1962 - Russian Culture at the Times of Andrei Rublev and Epiphanius the Wise
• 1962 - Textology
• 1967 - Poetics of Old Russian Literature
• 1971 - Artistic Heritage of Ancient Rus in Our Time
• 1973 - Development of Old Russian Literature: the Epochs and Styles
• 1975 - Great Heritage: Classic Works of Old Russian Literature
• 1976 - Laughing World of Ancient Rus
• 1978 - The Tale of Igor's Campaign and Culture of That Time
• 1981 - Russian Notes
• 1981 - Literature - Reality - Literature
• 1982 - The Poetry of Gardens
• 1985 - Letters about the Kind and Beautiful
• 1987 - Selected Works, in Three Volumes
• 1989 - From the Note-Books of Various Years
• 1992 - Russian Art from the Antiquity to Avantgarde
• 1995 - Reminiscences
• 1996 - Essays on the Philosophy of Artistic Creativity
• 1997 - Articles on Intelligentsia
• 1999 - Meditations about Russia
• 2000 - Essays on Russian Culture

Dmitri Lihaciov

·         2002: Hans-Peter Tschudi, politician elvețian (n. 1913)
* 2002: Meinhard Michael Moser (n. 13 martie 1924, Innsbruck – d. 30 septembrie 2002, Innsbruck) a fost un profesor universitar de microbiologie, botanist, micolog austriac, specializat pentru chimia și toxicologia ale ordinului de ciuperci Agaricales, care și-a făcut un nume de asemenea ca om de știință pentru silvicultură. Abrevierea numelui său în cărți științifice este M.M.Moser.

Meinhard a fost fiul soților Josef și Margaretha Moser. Tatăl său a fost profesor la colegiul tehnic din oraș, mama fiica cunoscutului botanist Emil Johann Lambert Heinricher (1856-1934). Moser a frecventat școala primară și cea de învățământ gramatic din oraș (din 1930), manifestând deja de la o vârstă fragedă mare interes în domeniul științelor naturale care a fost sprijinit sia cultivat de bunicul sau Heinricher. Cele mai vechi picturi de ciuperci ale lui Moser datează din 1935. Bazând pe o educație umanistă solidă, tânărul Moser a descoperit repede talentele sale lingvistice și în numai puțini ani a fost capabil să vorbească în mai multe limbi majore (inclusiv suedeza și rusa), ce l-a ajutat mai târziu enorm să interacționeze cu colegii lui din întreaga lume.compl.^[1]

După bacalaureat (1943) Moser a început studiul în botanică, zoologie și chimie la Universitatea din Innsbruck. Acesta fost întrerupt de al Doilea Război Mondial (1943), unde a activat ca traducător pe frontul de est, fiind capturat în Balcani în 1945 și făcut prizonier de război pentru doi ani (lagăr de muncă silnică pe Crimea). În primavara anului 1948, Moser și-a reluat studiile și a promovat cu teza Zur Wasserökologie der höheren Pilze, mit besonderer Berücksichtigung von Waldbrandflächen („Despre ecologia apei a ciupercilor mai mari, cu luarea în considerație deosebită a zonelor de incendiu forestier”) în 1950. Calitatea muncii sale (prima publicare într-o revistă științifică a fost publicată în 1949 în jurnalul Sydowia sub titlul Über das Massenauftreten von Formen der Gattung Morchella auf Waldbrandflächen, tradus: „Despre apariția în masă a formelor de genul Morchella pe terenuri de incendiu forestier”), fiind de acea onorat cu un stipendiu pentru cercetări prin British Council (1951). Astfel a avut posibilitatea să lucreze la Universitatea din Oxford timp de șase luni, cercetând relațiile simbiotice între arbori de pădure și ciuperci. Mai departe s-a ocupat cu studii taxonomice la venerabilul Kew Gardens. Înapoiat, a preluat o funcție la centrul de cercetare al Forstwirtschaftliche Bundesversuchsanstalt (Institutul Federal de Cercetare Silvică) din Imst, Tirol, pe care a deținu-o până în 1968. Savantul a aplicat cunoștințele sale despre simbionți fungicizi dobândite la Oxford într-o muncă de pionierat, privind reîmpădurirea zonelor muntoase. Pe atunci a dezvoltat metode pentru a inocula copaci cu ciuperci de simbioză micorizală ectotrofică (buretele alimentator se află pe exteriorul rădăcinii) care sunt între timp standard mondial în practica forestieră.^[2]

În plus a continuat studiile sistematic-taxonomice privind ciupercile mai mari, a căror rezultate au devenit noi criterii standard în țările de limba germană. În 1953 a fost publicată prima ediție a marii sale opere de determinare în 2 volume Blätter- und Bauchpilze (Agaricales und Gastromycetes) - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas (numită scurt „Moser“), cu 4 ediții noi și extinse în 1955, 1967, 1978 și 1983 și tradusă în mai multe limbi. Importanța extraordinară a acestei lucrări pentru cercetarea biodiversității ciupercilor în și în afara Europei este până în prezent incalculabilă. Genul de ciuperci cu lamele taxonomic dificil Cortinarius cu aproximativ 3.000 de specii în întreaga lume, a însemnat de-a lungul vieții lui o provocare deosebită. În acest consens a publicat în 1960 marea monografie Die Pilze Mitteleuropas - Die Gattung Phlegmacium (Schleimköpfe) („Ciupercile Europei Centrale - Genul Phlegmacium, un subgen Cortinarius”) care a încurajat pe colegii lui profesionali să se procupe cu această problemă dificilă mai intensiv.^[3]

Tot în timpul acestei perioade intensive de muncă, savantul a abilitat în microbiologia plantelor (1956) și a ținut prelegeri la „Institutul de Botanică” pe tema „Micologie și Microbiologie“. În 1964 a primit titlul de profesor asociat. Având în vedere importanța crescândă a acestor subiecte precum activitățile lui Moser la nivel internațional extrem de vizibile, în 1966, Facultatea de Științe Naturale a Universității Innsbruck a recomandat Ministerului Educației înființarea unei noi catedre „Microbiologie“ la Institutul de Botanică. Ea a avut loc în ianuarie 1967 și Moser a fost numit profesor titular, după ce un cerc ilustru de botaniști și micologi europeni au decis în unanimitate, că el ar fi primo et unico loco pentru ocuparea noului ordinariat. În 1972 a fost constituit primul institut de microbiologie din Austria, și Moser a fost stabilit ca președinte. În 1991 sa retras din funcții cât mai curând posibil, pentru a scăpa de povara sarcinilor administrative ca șef al institutului, pentru a obține astfel mai mult timp pentru domeniul său preferat al cercetării, familia ciupercilor Cortinaceae.^[4]

Ierbarul micologic la Universitatea din Innsbruck, fondat de Moser, conține mai mult de 25.000 de colecții individuale din întreaga lume, între ele 420 din specia Cortinarius și suplimentar 80 de soiuri care au fost descrise de el.^[5]

Devotamentul său neobosit pentru micologie și microbiologie a rămas până la sfârșit neîntrerupt: încă în luna august a anului 2002, puține zile înaintea morții sale, a mai ținut discursuri la International Mycological Congress din Oslo. Experiențele sale le-a dat mai departe unui număr mare de elevi, inclusiv mai mult de 60 doctoranzi, din care astăzi, mulți din ei au intrat în funcții de conducere ca cercetători sau profesori, lucrând în domeniile de știință și economie.

Meinhard Michael Moser

·         2002 - A murit Ellis Larkins, pianist american de jazz (n.15.05.1923).
* 2003: Robert George Kardashian (22 februarie 1944 – 30 septembrie 2003) a fost un avocat american, cunoscut pentru faptul că a fost unul dintre avocații și prietenul lui O. J. Simpson.

Robert Kardashian a fost de origine armeană. El provine din Los Angeles, California dintr-o familie armeano-americană din clasa superioară a societății. Când i-a fost prezentat cazul O.J. Caz Simpson în 1995 nu mai practicase avocatura de 20 de ani.

El a fost tatăl reality show participanților: Kim, Kourtney, Robert Kardashian Jr. și fosta sa soție Kris Jenner.

Robert Kardashian

·         2003: Yusuf Bey, liderul mișcării Musulmanii negri (n. 1935)

·         2004: Gamini Fonseka, actor, regizor și politician sri lankez (n. 1936)

·         2006: A murit (la Budapesta) prozatorul şi dramaturgul de naţionalitate maghiară András Sütö; membru-fondator al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (1989);  (n. 1927).

·         2007: David Ohanesian, bariton român de etnie armeană (n. 1927)

* 2011: Gheorghe Pîrîu (n. 17 mai 1926, Huși - d. 30 septembrie 2011, Râmnicu Vâlcea) a fost un producător român de filme.

A absolvit Institutul Teologic din Galați și Institutul de Studii Administrative din București. A fost profesor și director la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, la Circul Globus și la Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia”, unde a înființat școala de cascadori.

A realizat aproape cincizeci de filme de lung metraj, printre care se află și cunoscutele Burebista, Mihai Viteazul, Tudor, Haiducii.

Filmografie:

• Tudor (1963) - asistent director de film
• Străinul (1964) - șef de producție
• Dacii (1966) - șef de producție
• Haiducii (1966) - șef de producție
• Mihai Viteazul (1971) - director de producție
• Cu mîinile curate (1972) - administrator producător
• Ultimul cartuș (1973) - administrator producător
• Stejar – extremă urgență (1974) - directorul filmului
• Războiul independenței (1977) - director film
• Pentru patrie (1978) - directorul filmului
• Drumul oaselor (1980) - directorul filmului
• Burebista (1980) - directorul filmului
• Femeia din Ursa Mare (1982) - directorul filmului
• Masca de argint (1985) - directorul filmului
• Colierul de turcoaze (1986) - directorul filmului
• Totul se plătește (1987) - directorul filmului

* 2012: Ilie Danilov (cunoscut și sub pseudonimul literar Leo Divinial, n. 2 august 1946, Sulina, jud.Tulcea - d. 30 septembrie 2012) a fost cadru didactic universitar, doctor în filologie, autor de cărți și lucrări științifice în domeniul lingvistic, prozator, dramaturg, ziarist, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

S-a născut la 2 august 1946 în orașul Sulina, județul Tulcea într-o familie de ruși lipoveni, ca fiu al Melaniei și al lui Elefteri Danilov. La nașterea copilului, tatăl său era marinar, iar mama casnică. Studiile le-a început în orașul natal, absolvind gimnaziul, și le-a continuat la Tulcea unde, în 1964, a absolvit liceul. S-a înscris la concursul de admitere la Institutul Superior de Marină din Constanța, secția Ofițeri de punte pentru flota comercială, dar a fost respins din motive medicale. În toamna aceluiași an a fost încorporat, satisfăcându-și stagiul militar, ca planșetist, într-o unitate militară de artilerie antiaeriană din București. Lăsat la vatră, în februarie 1966, a revenit în orașul natal și s-a angajat la Consiliul Popular Sulina în funcția de contabil principal, pregătindu-se, în paralel pentru admitere la facultate.

Intră la Filolgie, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, pe care a absolvit-o în 1971, ca șef de promoție al secției de rusă-română. Nominalizat în învățământul superior, a fost repartizat la Catedra de Limbi Moderne a Institutului de Medicină și Farmacie din Iași. În 1996 și-a luat doctoratul în filologie la Craiova, la profesorul Gheorghe Bolocan (reputat lingvist, cel mai mare autor de dicționare bilingve ruso-române și româno-ruse). În 1999 s-a transferat, prin concurs, pe post de conferențiar, la Catedra de Slavistică “Petru Caraman” a Universității Al. I. Cuza. Este autorul a numeroase lucrări științifice și cărți de specialitate în domeniul lingvisticii, culegeri de texte și manuale de limbă română pentru studenții străini. Între 1981-1984 a funcționat ca lector de limbă, cultură și civilizație română la Beijing, China, iar între 1992-1995 la Veliko Târnovo, Bulgaria.

În literatură a debutat în nr. 7/1984 al revistei "Contemporanul", cu eseul Dragonul, mitica emblemă a Chinei. A publicat poezie, proză și teatru în periodice, iar editorial a debutat în 1999, la Editura Junimea, cu volumul de proză umoristică scurtă Făcătorii de minuni din Arbanasia. Au urmat:

• Rezervația mitocanilor (proză umoristică scurtă), Editura Kitej-Grad, Iași, 2002;
• Grădina limpezimii desăvârșite (proză memorialistică), în volumul colectiv Evantaiul celor 1000 de gânduri, Editura Ion Cristoiu, București, 1999;
• Scrisoare de recomandare, în antologia Insula Albă, Editura Ex Ponto, Constanța 2003.

Ca traducător, a tipărit următoarele cărți:

• F.M.Dostoievski, Scrieri Politice, Editura Polirom, Iași, 1998 ;
• S.N. Lazarev, Karma sau armonia dintre fizic, spirit, psihic și destin, Editura Moldova, Iași, f.a.;
• S. N. Lazarev, Karma pură, Editura Polirom, Iași, 1998;
• S. N. Lazarev, Karma. Sistemul autoreglării câmpurilor, Editura Dharana, București, f.a.;
• S. N. Lazarev, Karma. Iubirea, Editura Dharana, București, f.a.;
• Cele mai frumoase basme rusești (traducere în colaborare cu Aurelia-Iozefina Danilov), Editura Polirom, Iași 2007.

·         2015: Lucreția Ciobanu, cântăreață de muzică populară. S-a născut pe 27 octombrie 1924 în comuna Topârcea din judeţul interbelic Sibiu. A fost supranumită Doamna Munţilor şi a susţinut timp de peste 60 de ani spectacole de folclor în care a interpretat cântece din Mărginimea Sibiului. A ajuns cu melodiile ei până în SUA şi Canada. Pentru uimitoarea sa carieră, solista a primit, în 2002, Crucea Naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, iar în 2004 i-a fost conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, categoria D - Arta Spectacolului. Din 2013, este cetăţean de onoare al Sibiului.

Sărbători

·         Botswana : Ziua națională - Aniversarea proclamării independenței (1966)

·         Ziua Internațională a Traducerilor (en:International Translation Day)

·         Calendar crestin ortodox: 
Sfantul Mucenic Grigorie Luminatorul, Episcopul Armeniei; Sfintii Mucenici Ripsimia si Gaiani

·         Calendar crestin greco-catolic: 
Sfantul Grigore Luminatorul apostolul armenilor

·         Calendar crestin romano-catolic: 
Sfantul Ieronim

VA URMA PARTEA A DOUA ȘI ULTIMA