RELIGIE ORTODOXĂ 9 Septembrie
Sf și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana; Sf Cuv Chiriac de la Tazlău; Sf Cuv Onufrie de la Vorona; Sf Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic
Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana
Dreptii Ioachim si Ana au fost parintii Maicii Domnului si stramosii Domnului Hristos. Este drept, ca in Sfanta Scriptura nu gasim nimic despre ei, dar traditia crestina a descoperit multe stiri adevarate, in scrierile necanonice, ce infloareau la inceputul crestinatatii, in jurul Bisericii.
Din traditiile sfinte cu privire la parintii Maicii Domnului aflam ca acestia erau drepti inaintea lui Dumnezeu si ca bogati fiind ei, la toata sarbatoarea luau doua parti din averea lor, o parte o dadeau saracilor, iar pe cealalta o dadeau lui Dumnezeu, adica Bisericii.
Dar insotirea acestor Sfinti s-a tinut multa vreme, prin dumnezeiasca vointa, intru nerodire de prunci, ca sa se arate si puterea darului lui Dumnezeu. Ca a naste pantecele cel neroditor si sterp este puterea harului dumnezeiesc. Deci, petrecura ei intru insotire, neavand fii, cincizeci de ani si inca nu deznadajduiau, aducandu-si aminte de Sfantul patriarh Avraam si sotia lui, cinstita Sara, care, la batranete, a nascut fiu pe Isaac, dupa fagaduinta. Dar, la aceasta vrednicie nu au ajuns, pana ce nu au rugat pe Dumnezeu, in amaraciunea sufletului lor, cu mult post si rugaciune.
Deci, s-a dus Ioachim cu daruri la Ierusalim, la un praznic mare, arhiereu fiind atunci Isahar, dar arhiereul n-a voit sa-i primeasca darurile, ocarandu-l pentru nerodire, asemenea si un evreu a ocarat pe Ioachim, zicandu-i: "De ce apuci inaintea mea, au nu stii ca nevrednic esti sa aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lasat semintie in Israel?"
Si a plecat Ioachim foarte intristat si rusinat si defaimat de la praznicul acela, si, de mahnire, nu s-a intors la casa sa, ci s-a dus in pustie si s-a rugat lui Dumnezeu patruzeci de zile si striga catre Dumnezeu cu lacrimi, ca sa-i dea lui rod pantecelui. Asemenea si Ana, in casa si in gradina sa, se ruga lui Dumnezeu. Si i-a auzit pe dansii Domnul si a trimis pe ingerul Sau, binevestindu-le lor nasterea Maicii Domnului, care a si fost, spre mantuirea a tot neamul omenesc.
+) Sf Cuv Chiriac de la Tazlău; +) Sf Cuv Onufrie de la Vorona
Biserica Ortodoxa Romana cinsteste astazi, 9 septembrie, pe Sfintii Cuviosi Onufrie de la Vorona si Chiriac de la Tazlau.
Sfantul Cuvios Onufrie de la Vorona s-a nascut in jurul anului 1700, in Rusia, probabil intr-o familie nobila, caci a ajuns sa fie guvernator al guberne rusesti. Dorind sa intre in viata monahala si-a lasat familia, onoarea rangului si patria sa in jurul anului 1749, venind in Moldova. Il atrasese aici renumele unor mari pustnici, ascunsi de ochii lumii in adancul codrilor. A vietuit astfel timp de 15 ani, crescand duhovniceste in preajma unor alesi parinti, precum Vasile de la Poiana Marului si Paisie Velicicovski. Acesta din urma il va afla pe Cuviosul Onufrie la Manastirea Dragomirna, in jurul anului 1763, la venirea sa din Muntele Athos. Auzind de alti pustnici romani si rusi sporiti duhovniceste, care vietuiau in tinutul Botosanilor, va intra in anul 1764 in obstea Schitului Sihastria Voronei, retragandu-se in sihastrie. Timp de 25 de ani va vietui intr-o pestera pe malul paraului Vorona, intr-o aspra nevointa, petrecand in smerenie, infranare, tacere si neincetata rugaciune. Manca doar o data in zi, dupa apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, atipind doar doua-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului dupa cum marturiseste Ieromonahul Nicolae, care vietuia si el in codrii Voronei. Cand s-a apropiat sfarsitul vietii Cuviosului Onufrie si a sosit timpul sa incredinteze curatul sau suflet Stapanului Hristos, a fost vestit mai inainte de aceasta. In noaptea Sfintelor Pasti, dorind a se impartasi pentru ultima data cu Trupul si Sangele Mantuitorului, un inger s-a aratat preotului Nicolae Gheorghiu din satul Tudora, aflat in apropiere, si i-a cerut sa ia cu sine Sfintele Taine si sa mearga la robul lui Dumnezeu Onufrie. Acelasi inger il va calauzi pana la pestera Cuviosului, pe care il va afla foarte slabit. Şi cerand sa mearga la Sihastrie, dupa cateva zile a adormit intru Domnul, la 29 martie 1789, fiind inmormantat de catre cativa calugari in livada, la radacina unui mar. Proclamarea oficiala a canonizarii Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona a avut loc la 8-9 septembrie 2005, la Manastirile Vorona si Shastria Voronei.
Sfantul Cuvios Chiriac de la Tazlau s-a nascut la inceputul secolului al XVII-lea intr-o familie de credinciosi din satul Mesteacan, din tinutul Neamtului. De mic copil, fiind luat de catre parinti la sfintele slujbe de la Manastirea Tazlau, a simtit chemarea catre viata monahala, intrand din frageda tinerete in obstea Manastirii Tazlau. Prin ravna sa duhovniceasca dobandeste haina calugariei, ostenindu-se in rugaciuni neincetate, ascultare si post indelungat. Manca doar o data in zi, dupa apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, atipind doar doua-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului. Dupa putina vreme a fost hirotonit fara voia lui, diacon si preot. Dobandind darul rugaciunii curate, al vindecarii bolilor si al izgonirii demonilor, el devine foarte cautat de multimile de calugari si credinciosi. Faptele cele mai alese ale vietii Cuviosului Chiriac de la Tazlau sunt: dragostea si ravna duhovniceasca, nevointa pustniceasca, smerenia, desavarsita ascultare, tacerea, postirea indelungata si neincetata rugaciune. Trece la Domnul in jurul 1660, fiind inmormantat in pridvorul bisericii manastirii. La 5-7 martie 2008 s-a hotarat de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, canonizarea Sfantului Cuvios Chiriac de la Tazlau.
Sfântul Cuvios Chiriac s-a născut la începutul secolului al XVII-lea într-o familie de credincioşi din satul Mesteacăn, din ţinutul Neamţului. De mic copil, fiind luat de către părinţi la sfintele slujbe de la Mănăstirea Tazlău, a simţit că sufletul ,,i se întraripează cu dumnezeiescul dor”, pentru care, luând binecuvântare părintească, a intrat din fragedă tinereţe în obştea acestei mănăstiri. A deprins viaţa monahală, apoi a primit îngerescul chip al călugăriei. Aici el a dat dovadă de multă dragoste şi râvnă duhovnicească, devenind un ales lucrător al smereniei întru ascultare, al rugăciunii neîncetate şi al postirii îndelungate. După puţină vreme a fost hirotonit, fără voia lui, diacon şi preot, devenind în scurtă vreme un iscusit povăţuitor de suflete. Dorul pentru o nevoinţă mai aspră l-a făcut să se retragă în pustnicie într-o peşteră de pe Măgura Tazlăului, unde s-a ostenit în privegheri de toată noaptea, răbdând şi biruind frigul cumplit şi ispitele diavoleşti. Dobândind darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor şi al izgonirii demonilor, el devine foarte căutat de către mulţimile de călugări şi credincioşi. Cuviosul a fost şi un adevărat apărător şi mărturisitor al dreptei credinţe, păstrând aprinsă flacăra Ortodoxiei în tot ţinutul Neamţului.
Urcând în scurt timp pe treptele sfinţeniei, multora le aducea folos duhovnicesc prin vieţuirea sa aleasă, prin rugăciunile şi sfaturile sale, deoarece era binecuvântat de Dumnezeu cu darul deosebirii gândurilor şi s-a arătat făcător de minuni încă din timpul vieţii.
A trecut la Domnul în jurul anului 1660, fiind înmormântat în pridvorul bisericii Mănăstirii Tazlău.
Încă din timpul vieţii, poporul l-a socotit drept sfânt, lucru adeverit şi de Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care l-a cunoscut şi, apoi, i-a sărutat cinstitele moaşte, după cum însuşi mărturiseşte: ,,Apucat-am în zilele noastre părinţi înalţi la podvig (nevoinţă) şi plecaţi la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de la Bisericani şi pe Chiriac de la Tazlău”, iar în Patericul Sfinţilor moldo-români, din anul 1888, se scrie: ,,Asemenea, tot întru această vreme, s-a nevoit sihăstreşte şi alt preacuvios părinte Chiriac de la Schitul Tazlăul şi tare mult s-a luptat împotriva vrăjmaşilor celor nevăzuţi şi desăvârşit i-a biruit”.
Drept mărturie a vieţuirii sale sfinte şi minunate este aceea că după moarte, trupul fiindu-i dezgropat, a fost găsit nestricat. Cu credinţă adâncă şi cu nădejde vin şi astăzi să se închine la mormântul său călugări şi credincioşi de pretutindeni.
A fost trecut în rândul Sfinţilor de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2008, având zi de pomenire la 9 septembrie.
Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Între numeroşii Părinţi care au sfinţit pământul ţării noastre prin înalta lor viaţă duhovnicească se numără şi Cuviosul Onufrie, cel mai mare sihastru al ţinuturilor botoşănene. El s-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, într-o familie nobilă, ajungând să fie guvernator al unui ţinut. Dorind viaţa pustnicească şi aprinzându-se cu dumnezeiasca râvnă, a lăsat familia, cinstea rangului şi patria sa, în jurul anului 1749, venind în ţinuturile Moldovei. Îl atrăsese aici renumele unor mari pustnici, nevoitori în osteneli tăcute şi smerite, ascunşi de ochii lumii în adâncul codrilor. S-a îndeletnicit cu citirea Scripturii şi a altor cărţi folositoare, pe care le va copia mai târziu cu multă râvnă şi răbdare, împodobindu-le cu o scriere frumoasă.
A vieţuit astfel timp de 15 ani, crescând duhovniceşte în preajma unor aleşi Părinţi duhovniceşti, precum Sfinţii Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie de la Neamţ. Acesta din urmă îl va afla pe Cuviosul Onufrie la Mănăstirea Dragomirna, în jurul anului 1763, la venirea sa din Muntele Athos. Între cei doi se va înfiripa o strânsă legătură duhovnicească, povăţuindu-se unul pe altul pentru a deprinde desăvârşita rugăciune a inimii, Cuviosul Paisie fiindu-i şi duhovnic. Auzind de alţi pustnici români şi ruşi sporiţi duhovniceşte, care vieţuiau în codrii Voronei, va intra în anul 1764 în obştea Schitului Sihăstria Voronei, retrăgându-se în pustie spre liniştire. Timp de 25 de ani va vieţui într-o peşteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoinţă, petrecând în smerenie, înfrânare, tăcere şi neîncetată rugăciune. Mânca doar o dată în zi, după apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, aţipind doar două-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului, după cum mărturiseşte ucenicul său, Ieromonahul Nicolae. Cuviosul a îmbrăcat schima cea mare, pe care a primit-o din mâna duhovnicului său, stareţul Paisie, în anul 1774. Astfel va stărui în chemarea numelui preadulcelui Iisus, pentru a stinge toată patima trupului, învrednicindu-se de vederea luminii dumnezeieşti şi primind roua Duhului Sfânt.
Făcând inima sa locaş neprihănit Mântuitorului Hristos, se va bucura întru adâncul ei de mari daruri şi mângâieri duhovniceşti, odihnindu-se cu lacrimile cele aducătoare de bucurie. Şi atât monahii, cât şi credincioşii de rând îl căutau, iar el pe mulţi i-a îndreptat pe calea cea bună, risipind cursele vrăjmaşilor şi arătându-se făcător de minuni încă din timpul vieţii sale. Iar când a săvârşit călătoria cea bună şi a sosit timpul să încredinţeze curatul său suflet Stăpânului Hristos, a fost vestit mai înainte de aceasta. În noaptea Sfintelor Paşti, dorind a se împărtăşi pentru ultima dată cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, un înger s-a arătat preotului din satul Tudora, aflat în apropiere, şi i-a cerut să ia cu sine Sfintele Taine şi să meargă la robul lui Dumnezeu Onufrie. Acelaşi înger îl va călăuzi până la peştera Cuviosului, pe care îl va afla foarte slăbit. Şi, cerând să meargă la Sihăstrie, după câteva zile a adormit întru Domnul, la 29 martie 1789, fiind înmormântat de către câţiva călugări în livadă, la rădăcina unui măr. Nu după mult timp, la mormântul Cuviosului au început să se petreacă fapte minunate, care adevereau sfinţenia sa. În iarna anului 1846 s-a arătat din nou puterea făcătoare de minuni a Cuviosului Onufrie.
Pe când domnitorul Mihail Sturza (1834-1849) se afla la vânătoare, a găsit un fruct mare şi frumos la rădăcina mărului ce străjuia mormântul Cuviosului, l-a luat cu sine şi l-a dat fiicei sale care era bolnavă de epilepsie. Cu harul lui Dumnezeu, aceasta s-a vindecat de boală. Minunându-se, domnitorul se va întoarce la Vorona şi, aflând despre viaţa nevoitorului pentru Dumnezeu, va porunci să se dezgroape osemintele lui şi să fie aşezate spre cinstire într-o raclă în altarul bisericii Mănăstirii Vorona. Zece ani mai târziu, în urma unui vis în care însuşi Cuviosul Onufrie s-a arătat stareţului Mănăstirii Vorona, cerându-i să fie dus în Sihăstrie, racla cu sfintele sale moaşte a fost aşezată într-o firidă din pronaosul bisericii „Buna-Vestire“ din Sihăstria Voronei, unde se află şi astăzi. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 2005. Cuviosul Onufrie continuă să săvârşească numeroase minuni pentru cei care îi cer ajutorul cu multă credinţă şi smerenie.
Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin
Sfinții Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic (de la Efes)
A fost convocat la cererea adresată împăratului Teodosie al II-lea de către Nestorie, care a fost nemulțumit că a fost condamnat de un sinod la Roma, în 430. Împăratul Teodosie al II-lea a convocat sinodul împreună cu Valentinian al II-lea și cu acceptul papei Celestin I.
Lucrările au fost conduse de Ciril al Alexandriei. Inițial s-au înscris 197 de episcopi, însă numărul celor care au participat a fost mai mare pentru că s-au înscris și pe parcursul lucrărilor.
Deși Nestorie a fost cel care a făcut demersurile pentru ca sinodul să aibă loc și deși a fost chemat de trei ori, totuși el nu a venit. Acest lucru însă nu a împiedicat episcopii reuniți să decidă decăderea lui din onoarea de a fi episcop și interzicerea ca el să facă parte din cler, având la bază și mesajul adus de delegația sosită din partea Romei.
Sinodul a luat poziție împotriva nestorianismului, o erezie care susțineau că în Iisus s-ar afla două Persoane, una divină și alta umană. De asemenea, Nestorie susținea că Fecioara Maria este « născătoare de om », dar nu ar putea fi numită și « născătoare de Dumnezeu ». Episcopii adunați la lucrări apără clar poziția conform căreia în Iisus Christos este o singură Persoană care are nouă naturi (firi) și că Fecioara Maria este cu adevărat Maica lui Dumnezeu (Theotokos).
Sentința de condamnare pronunțată împotriva lui Nestorie:
Sfântul Sinod a spus, pe lângă altele, "deoarece preailustrul Nestorie nu a voit nici să asculte chemarea noastră, nici să-i primească pe preaînalții și onorații episcopi trimiși de noi am fost nevoiți – în mod necesar – să purcedem la examinarea (analizarea exprimărilor sale nepioase. După ce am constatat – analizând scrisorile lui, scrieri care au fost aici citite, recentele lui afirmații făcute în această metropolă și confirmate de martori – lucruri pe care el le gândește și le predică fără pietate, determinați de canoanele scrisorii preasfântului nostru părinte și coleg în slujire Celestin, episcopul Bisericii din Roma, cu lacrimi în ochi am fost nevoiți să ajungem la această dureroasă condamnare a lui. Însuși Iisus Christos, Domnul nostru, împotriva căruia rostește blasfemii, a definit prin vocea acestui preasfânt Conciliu că Nestorie este exclus de la demnitatea episcopală și din oricare colegiu sacerdotal”. (Scrisoarea generală a Sinodului).
Sinodul a elaborat următoarele documente:
· Decizia privind care din documente ("A doua scrisoare a lui Chiril adresată lui Nestorie", sau "A doua scrisoare a lui Nestorie către Chiril") este în acord cu Crezul de la Niceea. Sinodul a decis că în conformitate cu Crezul de la Niceea este "A doua scrisoare a lui Chiril adresată lui Nestorie";
· Cele 12 anateme și scrisoarea explicativă de început, care au fost concepute de Chiril la sinodul din Alexandria ținut în 430, trimise lui Nestorie, citite la lucrările Sinodului de la Efes și incluse în lucrările acestuia;
· Decizia cu privire la Nestorie;
· Scrisoarea prin care episcopii, clerul și poporul sunt informați cu privire la condamnarea lui Ioan al Antiohiei;
· O declarație de credință prin care se confirmă Crezul de la Niceea și se afirmă că «Nu este permis să se producă, scrie sau compună orice alt Crez, cu excepția aceluia care a fost definit de Sfinții Părinți care s-au adunat împreună în Spiritul Sfânt de la Niceea »;
· O luare de poziție contra mesalianilor;
· Un decret privind autonomia bisericii din Cipru.
Cele șase canoane ale sinodului sunt:
· 1. în privința situației mitropoliților care sunt de partea lui Nestorie și a lui Celestin (nu papei);
· 2. situația episcopilor care vor adera la Nestorie;
· 3. despre acei clerici care au fost depuși de Nestorie pentru ortodoxia credinței lor;
· 4. clericii care urmează sau vor urma erazia (opiniile) lui Nestorie;
· 5. despre clericii nevrednici pedepsiți pe drept, dar primiți de Nestorie;
· 6. situația celor care vor încerca să nesocotească hotărârile Sinodului.
În urma celor două sinoade ținute, ambele grupări au trimis delegații la împăratul Teodosie al II-lea, care însă nu a ratificat hotărârile nici unuia. Aprobarea Sinodului Ecumenic de la Efes a fost însă făcută de către Sixt al III-lea.
Iordache Basalic - „Doamne strigat-am” #ITO Sibiu 2018
Vlad Miriță, Marcel Pavel și Iordache Basalic - „You raise me up” #ITO Sibiu 2018
ARTE 9 Septembrie
MUZICĂ 9 Septembrie
Mihail Andricu
Mihail Andricu - Sinfonietta No. 1 Op. 36 (1945):
Otis Redding
Otis Redding Greatest Hits (Full Album) | The Best Of Otis Redding Songs: https://youtu.be/5iur8mGKlyI.
Dave Stewart, membru al formatiei "Eurythmics"
ÎNREGISTRĂRI NOI:
4 horas maior saxofone amor canções instrumental
POEZIE 9 Septembrie
Horia Stamatu
Biografie
Nastere: 9 septembrie 1912, Valenii de Munte
Deces: 7 iulie 1989, Freiburg im Breisgau
Horia Stamatu a fost un scriitor, poet, ziarist și eseist roman.
S-a nascut la 9 septembrie 1912 in Valenii de Munte. Studiaza filosofia si literaturile romanice la Universitatea din Bucuresti.
Debuteaza in 1932 in revista „Floarea de foc", iar editorial in 1934 cu placheta Memnon, premiata de Fundatia pentru Literatura si Arta „Regele Carol II". Dupa patru ani de peregrinari, din care doi ani petrecuti in lagarul de la Bucbenwald, se stabileste in 1945 la Freiburg.
Aici isi completeaza pregatirea filosofica si este lector de limba si cultura romana la universitatea din localitate. in anii 1948-1950 locuieste la Paris si devine, alaturi de Mircea Eliade, Eugen lonescu, Emil Cioran si altii, membru fondator al Institutului Roman de Cercetari de pe langa Sorbona. Dupa 1950, timp de un deceniu locuieste la Madrid. Este perioada in care se manifesta activ ca poet, publicist, traducator, si, impreuna cu Aron Cotrus, Vintila Horia s.a., contribuie la configurarea unei „scoli poetice romanesti". Se intoarce la Freiburg, unde va ramane pana la moarte, survenita in noaptea de 7/8 iulie 1989- A fost pretuit si iubit de aproape toti membrii exilului romanesc; Eugen lonescu il considera „cel mai mare poet roman al timpurilor noastre".
Criticul literar Alex. Stefanescu ii surprinde astfel creatia lirica: „Citita azi, fara luarea in considerare a circumstantelor (induiosatoare) in care a fost scrisa, poezia lui Horia Stamatu ni se infatiseaza ca o intreprindere literara grandioasa, ratata. Ea ne face sa ne gandim la o pasare ranita care face salturi disperate si da mereu din aripi, fara sa reuseasca insa sa se ridice de la pamant."
Volume de versuri:
Memnon, Bucuresti, F.P.L.A., Regele Carol II, 1934;
Recitativ, Madrid, colectia „Destin", 1963;
Contrapunct, Paris, Editura Prodromos, 1969;
Punta Europa, Madrid, colectia „Destin", 1970;
Dialogos, editie bilingva, Salamanca, 1971;
Kairos, editie retrospectiva, Paris, colectia „Caietele Inorogului", 1974;
Jurnal, Salamanca, 1976;
Imperial, Paris, Editura Ethos, 1981.
Poezia Memnon-8 a aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, F.P.L.A. Regele Carol II, 1934.
Deces: 7 iulie 1989, Freiburg im Breisgau
Horia Stamatu a fost un scriitor, poet, ziarist și eseist roman.
S-a nascut la 9 septembrie 1912 in Valenii de Munte. Studiaza filosofia si literaturile romanice la Universitatea din Bucuresti.
Debuteaza in 1932 in revista „Floarea de foc", iar editorial in 1934 cu placheta Memnon, premiata de Fundatia pentru Literatura si Arta „Regele Carol II". Dupa patru ani de peregrinari, din care doi ani petrecuti in lagarul de la Bucbenwald, se stabileste in 1945 la Freiburg.
Aici isi completeaza pregatirea filosofica si este lector de limba si cultura romana la universitatea din localitate. in anii 1948-1950 locuieste la Paris si devine, alaturi de Mircea Eliade, Eugen lonescu, Emil Cioran si altii, membru fondator al Institutului Roman de Cercetari de pe langa Sorbona. Dupa 1950, timp de un deceniu locuieste la Madrid. Este perioada in care se manifesta activ ca poet, publicist, traducator, si, impreuna cu Aron Cotrus, Vintila Horia s.a., contribuie la configurarea unei „scoli poetice romanesti". Se intoarce la Freiburg, unde va ramane pana la moarte, survenita in noaptea de 7/8 iulie 1989- A fost pretuit si iubit de aproape toti membrii exilului romanesc; Eugen lonescu il considera „cel mai mare poet roman al timpurilor noastre".
Criticul literar Alex. Stefanescu ii surprinde astfel creatia lirica: „Citita azi, fara luarea in considerare a circumstantelor (induiosatoare) in care a fost scrisa, poezia lui Horia Stamatu ni se infatiseaza ca o intreprindere literara grandioasa, ratata. Ea ne face sa ne gandim la o pasare ranita care face salturi disperate si da mereu din aripi, fara sa reuseasca insa sa se ridice de la pamant."
Volume de versuri:
Memnon, Bucuresti, F.P.L.A., Regele Carol II, 1934;
Recitativ, Madrid, colectia „Destin", 1963;
Contrapunct, Paris, Editura Prodromos, 1969;
Punta Europa, Madrid, colectia „Destin", 1970;
Dialogos, editie bilingva, Salamanca, 1971;
Kairos, editie retrospectiva, Paris, colectia „Caietele Inorogului", 1974;
Jurnal, Salamanca, 1976;
Imperial, Paris, Editura Ethos, 1981.
Poezia Memnon-8 a aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, F.P.L.A. Regele Carol II, 1934.
Făt-stingher
Pe strada rasă
de nouri soare
nici un acasă
nici o floare
de nouri soare
nici un acasă
nici o floare
pe strada stoarsă
de mort şi viu
la nici o casă
nu e târziu
de mort şi viu
la nici o casă
nu e târziu
pe strada ştearsă
de blesteme
la nici o casă
nu e devreme
de blesteme
la nici o casă
nu e devreme
din Miază-Noapte
în Miază-Zi
o viaţă moarte
îl sorbi
în Miază-Zi
o viaţă moarte
îl sorbi
din Miază-Zi
la Miază-Noapte
se împleti
cu văi şi ape
la Miază-Noapte
se împleti
cu văi şi ape
pe strada rasă
de trecători
din casă în casă
caută flori
de trecători
din casă în casă
caută flori
pe strada răcită
de morţi din morţi
o casă rătăcită
strigă din porţi:
de morţi din morţi
o casă rătăcită
strigă din porţi:
grinzile mă dor
şi temelia udă
fereastra fără flori
streaşina hâdă
şi temelia udă
fereastra fără flori
streaşina hâdă
zidul se crapă
coperişul cade
gheaţă şi apă
asud zi şi noapte
coperişul cade
gheaţă şi apă
asud zi şi noapte
strada cu somn
ce duce sub lume
la noul Edom
se spală de nume
ce duce sub lume
la noul Edom
se spală de nume
pe strada uscată
de toată suflarea
nu se arată
nici ziua nici seara
de toată suflarea
nu se arată
nici ziua nici seara
pe strada uitată
de toate pietrele
veste neaflată
caută vetrele
de toate pietrele
veste neaflată
caută vetrele
pe trecerea-ngropată
de toate stările
veste nechemată
caută uitările.
de toate stările
veste nechemată
caută uitările.
Jurnalul fericirilor
Fericiti cei ce se bucura ca sunt
Fericiti cei ce se bucura ca sunt o singura data
Fericiti cei ce se bucura ca n-au ramas fara sa fie niciodata
Fericiti cei ce iesind din pântecele noptii au deschis
ochii mari si nu s-au speriat de întinderea marii
de negura codrului de uscaciunea desertului de
coltii fiarelor de vijelie si trasnet de grindina
si ploaie de ger si crivat de multimea vietatilor ce
se manânca între ele de recile departari ale
astrelor de arsita soarelui de tot ceea ce nu poate
fi stapânit
Fericit cel cu toata încrederea s-a uitat la tot
ce-l înconjura si a zis: asa este
Fericit cel ce întâlnindu-se cu Apusul la Rasarit
si tinând luna si soarele în palma face din mare
ceruri si ceruri din mare
Fericit cel ce nu taie nimic din ce este întreg si
nu uita tot când soarbe soare din struguri
Fericit cel ce spune tine-le toate câte sunt nimic
nu este al meu si de as fi al lor m-ar durea ca
ele nu sunt eu
Fericit cel ce înalta zmee doar cu visul lui din
lumina vederii
Fericiti acei ce au piele si carne si oase si nu mai
stiu ca au piele si carne si oase
Fericiti acei ce luându-si masura din Azimut în
Nadir nu se sperie cât sunt de mari
Fericiti cei ce stiu sa citeasca în pietre
mileniile care-au curs peste ele si nu pot plânge
ca nu se mai întorc
se mai întorc
Fericiti aceia ce sprijinindu-se într-un deget nu
fac gaura în cer
Fericiti cei ce opresc molima pe unde calca
Fericiti cei ce spun aici si stiu ca este pe totdeauna
si asa ard putreziciunea fara sa clipeasca
Fericiti cei nu se darâma când stranuta pisica
Fericit cel ce nu spune niciodata norocul este
aproape sau este scurt si fara întoarcere
Fericiti cei ce merg de-a lungul râurilor si nu le
fura pesti
Fericiti acei a caror foame se satura cu pâine
dospita cu pâine nedospita alba ca ziua sau neagra
ca noaptea
Fericiti cei ce ajunsi la o rascruce nu cauta
drumul înapoi
Fericiti cei ce nu turbura umbrele si nu arunca în vânt
vorbe spuse de altii
Fericiti cei ce rataciti prin bâlciuri sunt jefuiti
de toti sarlatanii si nu se plâng niciodata
Fericiti cei ce umblând ca niste câini lihniti de
foame nu striga cerului ca este o piele de magar
pe care doarme un chior nesimtit
Fericiti cei ce dând peste o comoara vad o
gramada de oase
Fericiti cei ce-si ung putinul cu untdelemnul
rabdarii
Fericit acela ce si-a dat calul de foc pe o grebla
sa strânga cu ea nisipul
Fericit acel ce stie ca ploaia nu-i va trece
niciodata dincolo de piele
Fericit acel ce dupa ce a ucis balaurul nu se
sperie de o musca
Fericit acel ce are pe fiecare coasta o duzina de
metehne si cu o a treisprezecea strapunge cerul
Fericiti cei ce plâng când toata lumea râde si nu
stie de ce
Fericit cel ce nu fura covrigii din coada
câinilor numiti istoria în mers
Fericit acel ce facându-se pâine se lasa dumicat
de pasari si zboara cu ele
Fericit acel ce sta pe prispa
Fericit acel ce nu se satura de muzica florilor si de
culorile tacerii si se scalda în curcubeul pasarilor
cântatoare
Fericit acel ce se ascunde cu sobolii si mai are o
stea la capatul noptii
Fericiti cei ce numara în bobi si matanii
Fericiti cei ce dorm unde pun capul si aud cei
dintâi cocosul din cenusa
Fericiti acei ce aud laute cembale si ceteri când
lumea vaduva striga si boceste
Fericit acel ce odata ajuns în vârful muntelui nu
uita cum îl cheama
Fericite sunt animalele care n-au ajuns oameni
fericiti sunt oamenii din toate animalele
Fericit acela ce-si musca limba când vede ca linge
Fericiti cei ce împletesc ramuri de salcie si se
duc sa-l întâmpine pe cel ce nu vine.
Fericit acel ce si-a facut nai din oasele mosilor
lui si aduna mai departe turme
Fericit cel ce-a pus un corb sa-i povesteasca
ce se mai spune prin copaci
Fericit acel ce varsa vin seara si arunca firimituri
prin curte si pune la poarta chiupuri de apa
proaspata pentru cei ce vor trece noaptea
Fericiti cei ce strâng în cosuri fructe si speriati
de frumusetea lor nu le manânca
Fericiti cei ce aflându-se în fata caderii de apa
nu îsi închipuie ca sunt ei vârtejul
Fericiti cei ce-si privesc dusmanii în albul ochilor
si nu clipesc
Fericiti cautatorii de izvoare
Fericiti aceia ce nu vin la nici un ospat cu traista
goala
Fericit cel ce vâneaza numai în vis
Fericit acel ce nu îsi unge ochii cu nici o alifie
nu îsi moaie limba în apa murdara si nu îsi pune
paie în urechi
Fericit acela ce stie ca doar înainte de a-i creste
dintii avea voie sa suga
Fericit acel ce nu asteapta mostenire si are ce
sa lase cui nu se asteapta
Fericit acela ce se întinde în iarba si nu cearta
greierii ca nu îl lasa sa doarma
Bucura-te de toate fericirile cel ce crezi ca nu ai
nici una
Bucura-te când ai aflat ceea ce nu stiai ca se poate
sti
Bucura-te de ce nu ti s-a dat cel ce n-ai cerut
niciodata
Bucurati-va ca soarele e rotund si nu îi
vedeti marginile
Bucurati-va ca nimeni nu poate sa va fure luna
Bucurati-va ca n-ati fost si nu veti fi mâine
Bucurati-va cei ce n-ati fost gresiti din ghionoaie
si strigoi
Bucurati-va cei ce nu v-ati nascut doar pe jumatate
Bucurati-va cei ce cautati îngeri cazuti în
balta viselor buimace
Bucurati-va cei ce nu l-ati crezut pe Aaron si nu
ati dat sa faca idol aurul pe care îl aveati
Bucurati-va ca n-au fost smulse traznetele din
radacini si cerul n-a ramas sterp
Bucurati-va de întinsul marilor pâna când nu se
vor face pucioasa
Bucura-te cel ce te-ai asezat la masa si nu te ard
mâncarile
Bucura-te de femeia ce nu cere sa-i aduci mistretul
cu ochi de rubine cu colti de fildes copite de
smaragd si par de aur
Fericiti acei ce nu calca pragul Împaratilor dar
ajung la Împaratul
Fericiti cersetorii ce nu primesc nimic
de la darnicii care împart într-a opta zi a
saptamânii
Fericiti cei ce pleaca dimineata si seara poposesc
Fericiti cei ce nu cauta fericirea
Fericiti cei ce nu cred în tinichele cu foc în coada
Fericiti cei ce nu otravesc apele
Fericiti cei ce nu rascolesc morminte sa caute
dintii de aur ai zeilor îngropati
Fericiti cei ce nu-si întind nervii pe gard
Fericiti cei ce nu se fac a iubi pe koprologii
sfintelor arte
Fericiti cei ce nu lingusesc nici puterile nici
neputintele uzurpatoare
Fericiti batrânii care au în urma lor o tinerete
Fericiti cei ce nu se fac profetii celor de mult
trecute
Fericiti cei ce nu primesc bani sa dea mustele
afara din curte sau sa care aer cu galeata
Fericiti cei ce dau bostanii la porci si ascund
perlele de ochii plebei
Fericiti cei ce merg pe gheata si nu se întreaba
cât de adânca e apa
Fericit cel ce seamana ciulini si culege foc
Fericit cel ce-si împrejmuie curtea dar nu încuie
poarta zi si noapte
Fericit cel ce nu îsi îngroapa prieteni si
îl
îngroapa prietenii
Fericit cel ce ajuns între brazi nu cauta nici unul
strâmb
Fericit cel ce ridicând casa începe cu acoperisul
Fericit cel ce calca pe fum
Fericit cel ce gasind ouale noptii nu le vinde
în piata
Fericit cel ce stie ca nu va avea timp sa-si numere
perii junghiurile si dusmanii
Fericit cel ce lasat de soarta în gradina plina
de toate poamele pleaca sa caute roade în pustiu
Feriti cel ce s-a înjugat la carul soarelui
si-l racoreste luna
Fericit cel ce tot cautând nimicul adoarme pe
nesimtite
Fericiti ce ce pornind pe urmele fiarelor ajung
la oamenii care-i manânca si le redau sufletul
Fericiti cei ce lasa pe tânjala tot ce nu-i apropie
de niciodata
Fericiti cei ce tot vânturând vorbe nu strica
vremea
Fericiti cei ce nu fac praful în drumul lor si nu
seaca fântânile
Fericiti ce ce scriu peste tot ceea ce au citit
în stele
Fericiti cei ce nu vor sa umple bolobocul fara fund
Fericit cel ce iesind curat din baie nu plânge dupa
straie noi
Fericit cel ce se bucura dupa ce-a numarat oile
vecinului si a vazut ca sunt mai multe ca ale lui
Fericiti cei ce joaca tot în arsice si nu le pasa
ca trece timpul
Fericiti cei carora le curge printre degtete si nu
le ramâne nici un fir atâta aur
cât piramida cea
mare
Fericiti cei ce auzind privighetoarea nu se gândesc
la magar
Fericit cel ce la întrecerea de arme nu musca din
adversar
Fericiti cei ce se mai mira într-o lume a fetelor
de lemn
Fericiti cei ce nu îsi plâng de mila si nu râd de altii
Fericiti cei ce-au învatat de la furnici ca nu sunt giganti
Fericit cel ce iesind din put nu cade în galeata
Fericiti cei ce-au taiat mielul gras pentru cel
parasit de turma
Fericiti cei ce gasesc mereu balsamuri
noi pentru rani vechi de când lumea
Fericiti cei ce nu vor sa învete nimic pe nimeni
cei ce nu vor sa mântuie lumea cei ce nu asteapta sa
le cada din cer mai mult decât usorul ce duce
poverile
cei ce nu se opresc la mijlocul scarii
cei ce aduna pietre colorate
cei ce pândesc aratarile pe fata helesteului
cei ce aduna bureti
cei ce prind pasari în laturi si le dau drumul
cei ce spala cerul cu ochii când îl privesc
cei ce sar capra si înalta zmee
cei ce fura harbuji sa-i împarta
cei ce lustruiesc oglinzile ca sa fie mai frumosi
cei ce trimit pe ape mesagii necunoscutilor sau
zeilor
cei ce aduna petice sa-si tina viata
cei ce îmbraca tiganii în beteala si nu
îi bat
cei ce cânta la nunti fara
plata
cei ce se duc la pomeni si se roaga mai aprins
ca rudele mortului
cei ce umbla cu circul si cauta maimutele de pureci
cei ce asteapta a doua venire si nu îsi pierd
rabdarea
cei ce strâng pene multicolore sa-si îmbrace femeia
lipsita de podoabe
cei ce joaca ursul pe strazi
cei ce lustruiesc cristale sa le fereasca de ochii
murdari
cei ce fabrica leacuri inutile la suferinte
închipuite
cei ce tot fac aur din plumb si nu-i crede nimeni
ca-l vor face vreodata
cei ce umbla din hram în hram sa caute un sfânt mai
bun
cei cu tinere de minte la cântece si jocuri
cei ce nu vorbesc altora nici ca din pod nici ca
din pridvorul cerului
cei ce ghicesc în ghioc si spun nefericitilor
minciuni care-i alina
cei ce cheama pe Sfânta Foca si apara oamenii de
grindina când ea nu vine
cei ce-si captusesc hainele cu vântul iernii
cei ce aduna roscove si nu le dau decât copiilor
cei ce aprind lumânari la orice biserica le iese în
cale
cei ce nu se însoara ca sa fie ca toata lumea
cei ce încurca mereu urmele vânatului
cel ce prinde în plasa mai mult apa decât pesti
cel ce stiu ca la a doua nastere nu vor mai avea pas
cei ce cânta din trisca din frunza din solz de peste
cei ce seamana sa nu
culeaga niciodata
cei ce zugravesc pe aer cu genele
cei ce calca pe zapada si nu lasa urme
cei ce trec noaptea prin fata caselor si aprind ferestrele cu dorul lor
Fericiti cei ce vor face un pod
între mal si ne-mal peste nici ziua nici noapte
peste vai de pulbere peste muntii de oase si peste
ceata sufletelor
peste valurile nelinistii si linistea eterului
peste amurgul puzderiilor de astre si alba altor
puzderii
peste geamatul robilor striviti de munci si urletul
haitelor
peste toate gâtlejurile fara fund si peste toate
starile îngeresti
un pod ca limba între cerul gurii
si suflet
sa treaca peste el toate ne-spusele
sa se topeasca pe el toate spaimele si grija desarta
din inimile strivite la temelii de ziduri fara suflet
pod peste mlastina zadarnicului du-te-vino în care
toate noimele s-au înecat
Fericiti cei ce se bucura ca sunt o singura data
Fericiti cei ce se bucura ca n-au ramas fara sa fie niciodata
Fericiti cei ce iesind din pântecele noptii au deschis
ochii mari si nu s-au speriat de întinderea marii
de negura codrului de uscaciunea desertului de
coltii fiarelor de vijelie si trasnet de grindina
si ploaie de ger si crivat de multimea vietatilor ce
se manânca între ele de recile departari ale
astrelor de arsita soarelui de tot ceea ce nu poate
fi stapânit
Fericit cel cu toata încrederea s-a uitat la tot
ce-l înconjura si a zis: asa este
Fericit cel ce întâlnindu-se cu Apusul la Rasarit
si tinând luna si soarele în palma face din mare
ceruri si ceruri din mare
Fericit cel ce nu taie nimic din ce este întreg si
nu uita tot când soarbe soare din struguri
Fericit cel ce spune tine-le toate câte sunt nimic
nu este al meu si de as fi al lor m-ar durea ca
ele nu sunt eu
Fericit cel ce înalta zmee doar cu visul lui din
lumina vederii
Fericiti acei ce au piele si carne si oase si nu mai
stiu ca au piele si carne si oase
Fericiti acei ce luându-si masura din Azimut în
Nadir nu se sperie cât sunt de mari
Fericiti cei ce stiu sa citeasca în pietre
mileniile care-au curs peste ele si nu pot plânge
ca nu se mai întorc
se mai întorc
Fericiti aceia ce sprijinindu-se într-un deget nu
fac gaura în cer
Fericiti cei ce opresc molima pe unde calca
Fericiti cei ce spun aici si stiu ca este pe totdeauna
si asa ard putreziciunea fara sa clipeasca
Fericiti cei nu se darâma când stranuta pisica
Fericit cel ce nu spune niciodata norocul este
aproape sau este scurt si fara întoarcere
Fericiti cei ce merg de-a lungul râurilor si nu le
fura pesti
Fericiti acei a caror foame se satura cu pâine
dospita cu pâine nedospita alba ca ziua sau neagra
ca noaptea
Fericiti cei ce ajunsi la o rascruce nu cauta
drumul înapoi
Fericiti cei ce nu turbura umbrele si nu arunca în vânt
vorbe spuse de altii
Fericiti cei ce rataciti prin bâlciuri sunt jefuiti
de toti sarlatanii si nu se plâng niciodata
Fericiti cei ce umblând ca niste câini lihniti de
foame nu striga cerului ca este o piele de magar
pe care doarme un chior nesimtit
Fericiti cei ce dând peste o comoara vad o
gramada de oase
Fericiti cei ce-si ung putinul cu untdelemnul
rabdarii
Fericit acela ce si-a dat calul de foc pe o grebla
sa strânga cu ea nisipul
Fericit acel ce stie ca ploaia nu-i va trece
niciodata dincolo de piele
Fericit acel ce dupa ce a ucis balaurul nu se
sperie de o musca
Fericit acel ce are pe fiecare coasta o duzina de
metehne si cu o a treisprezecea strapunge cerul
Fericiti cei ce plâng când toata lumea râde si nu
stie de ce
Fericit cel ce nu fura covrigii din coada
câinilor numiti istoria în mers
Fericit acel ce facându-se pâine se lasa dumicat
de pasari si zboara cu ele
Fericit acel ce sta pe prispa
Fericit acel ce nu se satura de muzica florilor si de
culorile tacerii si se scalda în curcubeul pasarilor
cântatoare
Fericit acel ce se ascunde cu sobolii si mai are o
stea la capatul noptii
Fericiti cei ce numara în bobi si matanii
Fericiti cei ce dorm unde pun capul si aud cei
dintâi cocosul din cenusa
Fericiti acei ce aud laute cembale si ceteri când
lumea vaduva striga si boceste
Fericit acel ce odata ajuns în vârful muntelui nu
uita cum îl cheama
Fericite sunt animalele care n-au ajuns oameni
fericiti sunt oamenii din toate animalele
Fericit acela ce-si musca limba când vede ca linge
Fericiti cei ce împletesc ramuri de salcie si se
duc sa-l întâmpine pe cel ce nu vine.
Fericit acel ce si-a facut nai din oasele mosilor
lui si aduna mai departe turme
Fericit cel ce-a pus un corb sa-i povesteasca
ce se mai spune prin copaci
Fericit acel ce varsa vin seara si arunca firimituri
prin curte si pune la poarta chiupuri de apa
proaspata pentru cei ce vor trece noaptea
Fericiti cei ce strâng în cosuri fructe si speriati
de frumusetea lor nu le manânca
Fericiti cei ce aflându-se în fata caderii de apa
nu îsi închipuie ca sunt ei vârtejul
Fericiti cei ce-si privesc dusmanii în albul ochilor
si nu clipesc
Fericiti cautatorii de izvoare
Fericiti aceia ce nu vin la nici un ospat cu traista
goala
Fericit cel ce vâneaza numai în vis
Fericit acel ce nu îsi unge ochii cu nici o alifie
nu îsi moaie limba în apa murdara si nu îsi pune
paie în urechi
Fericit acela ce stie ca doar înainte de a-i creste
dintii avea voie sa suga
Fericit acel ce nu asteapta mostenire si are ce
sa lase cui nu se asteapta
Fericit acela ce se întinde în iarba si nu cearta
greierii ca nu îl lasa sa doarma
Bucura-te de toate fericirile cel ce crezi ca nu ai
nici una
Bucura-te când ai aflat ceea ce nu stiai ca se poate
sti
Bucura-te de ce nu ti s-a dat cel ce n-ai cerut
niciodata
Bucurati-va ca soarele e rotund si nu îi
vedeti marginile
Bucurati-va ca nimeni nu poate sa va fure luna
Bucurati-va ca n-ati fost si nu veti fi mâine
Bucurati-va cei ce n-ati fost gresiti din ghionoaie
si strigoi
Bucurati-va cei ce nu v-ati nascut doar pe jumatate
Bucurati-va cei ce cautati îngeri cazuti în
balta viselor buimace
Bucurati-va cei ce nu l-ati crezut pe Aaron si nu
ati dat sa faca idol aurul pe care îl aveati
Bucurati-va ca n-au fost smulse traznetele din
radacini si cerul n-a ramas sterp
Bucurati-va de întinsul marilor pâna când nu se
vor face pucioasa
Bucura-te cel ce te-ai asezat la masa si nu te ard
mâncarile
Bucura-te de femeia ce nu cere sa-i aduci mistretul
cu ochi de rubine cu colti de fildes copite de
smaragd si par de aur
Fericiti acei ce nu calca pragul Împaratilor dar
ajung la Împaratul
Fericiti cersetorii ce nu primesc nimic
de la darnicii care împart într-a opta zi a
saptamânii
Fericiti cei ce pleaca dimineata si seara poposesc
Fericiti cei ce nu cauta fericirea
Fericiti cei ce nu cred în tinichele cu foc în coada
Fericiti cei ce nu otravesc apele
Fericiti cei ce nu rascolesc morminte sa caute
dintii de aur ai zeilor îngropati
Fericiti cei ce nu-si întind nervii pe gard
Fericiti cei ce nu se fac a iubi pe koprologii
sfintelor arte
Fericiti cei ce nu lingusesc nici puterile nici
neputintele uzurpatoare
Fericiti batrânii care au în urma lor o tinerete
Fericiti cei ce nu se fac profetii celor de mult
trecute
Fericiti cei ce nu primesc bani sa dea mustele
afara din curte sau sa care aer cu galeata
Fericiti cei ce dau bostanii la porci si ascund
perlele de ochii plebei
Fericiti cei ce merg pe gheata si nu se întreaba
cât de adânca e apa
Fericit cel ce seamana ciulini si culege foc
Fericit cel ce-si împrejmuie curtea dar nu încuie
poarta zi si noapte
Fericit cel ce nu îsi îngroapa prieteni si
îl
îngroapa prietenii
Fericit cel ce ajuns între brazi nu cauta nici unul
strâmb
Fericit cel ce ridicând casa începe cu acoperisul
Fericit cel ce calca pe fum
Fericit cel ce gasind ouale noptii nu le vinde
în piata
Fericit cel ce stie ca nu va avea timp sa-si numere
perii junghiurile si dusmanii
Fericit cel ce lasat de soarta în gradina plina
de toate poamele pleaca sa caute roade în pustiu
Feriti cel ce s-a înjugat la carul soarelui
si-l racoreste luna
Fericit cel ce tot cautând nimicul adoarme pe
nesimtite
Fericiti ce ce pornind pe urmele fiarelor ajung
la oamenii care-i manânca si le redau sufletul
Fericiti cei ce lasa pe tânjala tot ce nu-i apropie
de niciodata
Fericiti cei ce tot vânturând vorbe nu strica
vremea
Fericiti cei ce nu fac praful în drumul lor si nu
seaca fântânile
Fericiti ce ce scriu peste tot ceea ce au citit
în stele
Fericiti cei ce nu vor sa umple bolobocul fara fund
Fericit cel ce iesind curat din baie nu plânge dupa
straie noi
Fericit cel ce se bucura dupa ce-a numarat oile
vecinului si a vazut ca sunt mai multe ca ale lui
Fericiti cei ce joaca tot în arsice si nu le pasa
ca trece timpul
Fericiti cei carora le curge printre degtete si nu
le ramâne nici un fir atâta aur
cât piramida cea
mare
Fericiti cei ce auzind privighetoarea nu se gândesc
la magar
Fericit cel ce la întrecerea de arme nu musca din
adversar
Fericiti cei ce se mai mira într-o lume a fetelor
de lemn
Fericiti cei ce nu îsi plâng de mila si nu râd de altii
Fericiti cei ce-au învatat de la furnici ca nu sunt giganti
Fericit cel ce iesind din put nu cade în galeata
Fericiti cei ce-au taiat mielul gras pentru cel
parasit de turma
Fericiti cei ce gasesc mereu balsamuri
noi pentru rani vechi de când lumea
Fericiti cei ce nu vor sa învete nimic pe nimeni
cei ce nu vor sa mântuie lumea cei ce nu asteapta sa
le cada din cer mai mult decât usorul ce duce
poverile
cei ce nu se opresc la mijlocul scarii
cei ce aduna pietre colorate
cei ce pândesc aratarile pe fata helesteului
cei ce aduna bureti
cei ce prind pasari în laturi si le dau drumul
cei ce spala cerul cu ochii când îl privesc
cei ce sar capra si înalta zmee
cei ce fura harbuji sa-i împarta
cei ce lustruiesc oglinzile ca sa fie mai frumosi
cei ce trimit pe ape mesagii necunoscutilor sau
zeilor
cei ce aduna petice sa-si tina viata
cei ce îmbraca tiganii în beteala si nu
îi bat
cei ce cânta la nunti fara
plata
cei ce se duc la pomeni si se roaga mai aprins
ca rudele mortului
cei ce umbla cu circul si cauta maimutele de pureci
cei ce asteapta a doua venire si nu îsi pierd
rabdarea
cei ce strâng pene multicolore sa-si îmbrace femeia
lipsita de podoabe
cei ce joaca ursul pe strazi
cei ce lustruiesc cristale sa le fereasca de ochii
murdari
cei ce fabrica leacuri inutile la suferinte
închipuite
cei ce tot fac aur din plumb si nu-i crede nimeni
ca-l vor face vreodata
cei ce umbla din hram în hram sa caute un sfânt mai
bun
cei cu tinere de minte la cântece si jocuri
cei ce nu vorbesc altora nici ca din pod nici ca
din pridvorul cerului
cei ce ghicesc în ghioc si spun nefericitilor
minciuni care-i alina
cei ce cheama pe Sfânta Foca si apara oamenii de
grindina când ea nu vine
cei ce-si captusesc hainele cu vântul iernii
cei ce aduna roscove si nu le dau decât copiilor
cei ce aprind lumânari la orice biserica le iese în
cale
cei ce nu se însoara ca sa fie ca toata lumea
cei ce încurca mereu urmele vânatului
cel ce prinde în plasa mai mult apa decât pesti
cel ce stiu ca la a doua nastere nu vor mai avea pas
cei ce cânta din trisca din frunza din solz de peste
cei ce seamana sa nu
culeaga niciodata
cei ce zugravesc pe aer cu genele
cei ce calca pe zapada si nu lasa urme
cei ce trec noaptea prin fata caselor si aprind ferestrele cu dorul lor
Fericiti cei ce vor face un pod
între mal si ne-mal peste nici ziua nici noapte
peste vai de pulbere peste muntii de oase si peste
ceata sufletelor
peste valurile nelinistii si linistea eterului
peste amurgul puzderiilor de astre si alba altor
puzderii
peste geamatul robilor striviti de munci si urletul
haitelor
peste toate gâtlejurile fara fund si peste toate
starile îngeresti
un pod ca limba între cerul gurii
si suflet
sa treaca peste el toate ne-spusele
sa se topeasca pe el toate spaimele si grija desarta
din inimile strivite la temelii de ziduri fara suflet
pod peste mlastina zadarnicului du-te-vino în care
toate noimele s-au înecat
Biografie
Matilda Cugler-Poni, una dintre cele mai cunoscute scriitoare din literatura romana din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, s-a nascut la Iasi pe 2 aprilie 1851, in familia arhitectului austriac Karl von Kugler. Stabilindu-se la Iasi si devenind cetatean roman, tatal poetei si-a luat numele de Carl von Cugler.
Matilda Cugler-Poni a fost educata la domiciliu, a studiat literatura germana, franceza, italiana si romana. A inceput sa scrie versuri de timpuriu, debutand in paginile revistei "Convorbiri literare" in anul 1867. La aceasta publicatie colaboreaza cu versuri pana in 1892, iar pana in 1926, cand ii apare ultima poezie, Matilda Cugler-Poni a colaborat la peste 35 de reviste romanesti si straine.
In proza a debutat in 1884 cu povestirea “Cind vrea omul”, publicata in revista "Tribuna" din Sibiu. Sub semnatura Matildei Cugler-Poni au mai aparut: Poesii (1827), Un tutor (1881), Fata stolerului (1884), Sfantul Nicolae (1885), Poezii (1885), Povestiri adevarate, Scrieri alese (1971).
In 1872 s-a casatorit cu filologul Vasile Burla, dar s-au despartit curand, iar patru ani mai tarziu, in 1876, s-a recasatorit cu chimistul Petru Poni. In casa in care se muta in 1880, Matilda organizeaza saloane literare la care au participat Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creanga. Casa a devenit muzeul Poni-Cernatescu. Poeta s-a stins din viata pe 9 octombrie 1931, la Iasi.
Matilda Cugler-Poni a fost educata la domiciliu, a studiat literatura germana, franceza, italiana si romana. A inceput sa scrie versuri de timpuriu, debutand in paginile revistei "Convorbiri literare" in anul 1867. La aceasta publicatie colaboreaza cu versuri pana in 1892, iar pana in 1926, cand ii apare ultima poezie, Matilda Cugler-Poni a colaborat la peste 35 de reviste romanesti si straine.
In proza a debutat in 1884 cu povestirea “Cind vrea omul”, publicata in revista "Tribuna" din Sibiu. Sub semnatura Matildei Cugler-Poni au mai aparut: Poesii (1827), Un tutor (1881), Fata stolerului (1884), Sfantul Nicolae (1885), Poezii (1885), Povestiri adevarate, Scrieri alese (1971).
In 1872 s-a casatorit cu filologul Vasile Burla, dar s-au despartit curand, iar patru ani mai tarziu, in 1876, s-a recasatorit cu chimistul Petru Poni. In casa in care se muta in 1880, Matilda organizeaza saloane literare la care au participat Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creanga. Casa a devenit muzeul Poni-Cernatescu. Poeta s-a stins din viata pe 9 octombrie 1931, la Iasi.
Din trecut
În visul nopţii câte-odată
Văd încă faţa ta,
Dar tot mai rar mi se arată,
Încep a o uita.
Acuma nu mai ştiu cum sună
Nici glasul ce-am iubit;
Vezi, anii care se adună,
De tot mi te-au răpit!
Şi din trecuta fericire
Se stinge ca un vis
Şi cea din urmă amintire
Şi ultimul surâs.
1890
Răchita
Grădina-i părăsită. Unde umblam odată,
Nici păsări nu mai cântă cu glasul lor voios,
Pe drumuri creşte iarbă, pe micul iaz înoată
O luntre sfărâmată de timpul nemilos.
Numai pe mal stă încă răchita cea bătrână,
Cu crengile-i plecate spre iazul adormit
Şi ca visând se mişcă, când dureros suspină,
Trecând pe lângă dânsa zefirul rătăcit
În coaja ei uscată zăresc înc-al meu nume;
O mână mult iubită în dânsa l-a tăiat,
Apoi făr'de credinţă a rătăcit prin lume
Şi numai bietul arbor numele l-a păstrat.
Răchita cea bătrână, de-ar vrea ea să vorbească,
Mult ar putea să spuie din timpul cel trecut;
Cât e de uitătoare inima omenească...
Ea singură o ştie, ea singură-a văzut!
1873
Ce vrei
Ce vrei să fac cu mine?
Eu nu mă pot schimba
Şi cum e a mea faţă
Aşa-i inima mea.
Eu nu pot să plec fruntea
Şi nu m-oi umili,
Chiar împăratul lumii
Cu mine de-ar vorbi!
De văd o mişelie,
Încerc s-o biciuiesc.
Iubirea mea-i iubire.
Urăsc ceea ce urăsc.
Nu pot!... Pot toate-n lume,
Să ştiu că mi-i iubi,
Dar mare-ar fi schimbarea.
Eu cred că aş muri!
1883
Biografie
Nastere: 16 martie 1897, Buzau, Romania
Deces: 9 septembrie 1992
Margareta Sterian a fost o pictorița, scriitoare și traducatoare romanca de origine evreiasca din Romania. A fost casatorita de doua ori: prima data cu un bancher din Ploiești, iar a doua oara cu poetul Paul Sterian.
S-a nascut la 16 martie 1897 in Buzau. Face cursurile liceale la Bucuresti, la Liceul german, pe care il absolva in 1914. Are ca profesor de romana pe Ioan Slavici. Studiaza pictura si istoria artelor la Academia Ranson din Paris. Devine pictor profesionist; se afirma in pictura in jurul anilor '30, pentru ca, de acum, numele sau sa treaca dincolo de granitele tarii, fiind recunoscuta si pretuita in lumea artistica europeana. Debutul in literatura se petrece tot in jurul anilor '30, in revistele de structura modernista „Contimporanul" si „Azi".
Debutul liric in volum se va produce in 1945, cand editura bucuresteana Coresi ii publica placheta intitulata simplu Poesii. Scrie de asemenea proza, memorialistica, face traduceri, indeosebi din lirica americana, concretizate intr-o antologie de mare valoare.
Ne paraseste in anul 1991.
Ceea ce pare neasteptat in lirica Margaretei Sterian este tocmai neancorarea in pictural. Culoarea lirica a poetei, atata cata exista, este evocatoare, nu cromatica, textul dezvoltand mai ales o stare de spirit. Nici nu ne mai aflam in fata unei creatii propriu-zis feminine, in acceptia traditionala a cuvantului; e o lirica a eroticului, a matinalului, a luminii, in care accentele sunt reflexive. Peisajul e dominat si devorat, patruns de sentiment. Criticul literar Virgil Ierunca observa, privitor la lirica Margaretei Sterian, ca „poeticul din opera sa scrisa ramane in spatiul unei autobiografii lirice, al unui document de existenta", ca „poezia Margaretei Sterian epovestea unei vieti".
Volume de versuri:
Poesii, Bucuresti, Editura Coresi, 1945;
Poeme, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Soare difuz, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1974;
Poeme, imagini, proze, Bucuresti, Editura Eminescu, 1978;
Poeme, Bucuresti, 1983; Ecran, Bucuresti, 1985;
Poezii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1988 (editie selectiva in colectia „Poeti romani contemporani").
Presimtirea primaverii a aparut in volumul Soare difuz. Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1974.
Lumina in asfintit a aparut in volumul Poeme, Bucuresti, 1983.
Deces: 9 septembrie 1992
Margareta Sterian a fost o pictorița, scriitoare și traducatoare romanca de origine evreiasca din Romania. A fost casatorita de doua ori: prima data cu un bancher din Ploiești, iar a doua oara cu poetul Paul Sterian.
S-a nascut la 16 martie 1897 in Buzau. Face cursurile liceale la Bucuresti, la Liceul german, pe care il absolva in 1914. Are ca profesor de romana pe Ioan Slavici. Studiaza pictura si istoria artelor la Academia Ranson din Paris. Devine pictor profesionist; se afirma in pictura in jurul anilor '30, pentru ca, de acum, numele sau sa treaca dincolo de granitele tarii, fiind recunoscuta si pretuita in lumea artistica europeana. Debutul in literatura se petrece tot in jurul anilor '30, in revistele de structura modernista „Contimporanul" si „Azi".
Debutul liric in volum se va produce in 1945, cand editura bucuresteana Coresi ii publica placheta intitulata simplu Poesii. Scrie de asemenea proza, memorialistica, face traduceri, indeosebi din lirica americana, concretizate intr-o antologie de mare valoare.
Ne paraseste in anul 1991.
Ceea ce pare neasteptat in lirica Margaretei Sterian este tocmai neancorarea in pictural. Culoarea lirica a poetei, atata cata exista, este evocatoare, nu cromatica, textul dezvoltand mai ales o stare de spirit. Nici nu ne mai aflam in fata unei creatii propriu-zis feminine, in acceptia traditionala a cuvantului; e o lirica a eroticului, a matinalului, a luminii, in care accentele sunt reflexive. Peisajul e dominat si devorat, patruns de sentiment. Criticul literar Virgil Ierunca observa, privitor la lirica Margaretei Sterian, ca „poeticul din opera sa scrisa ramane in spatiul unei autobiografii lirice, al unui document de existenta", ca „poezia Margaretei Sterian epovestea unei vieti".
Volume de versuri:
Poesii, Bucuresti, Editura Coresi, 1945;
Poeme, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Soare difuz, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1974;
Poeme, imagini, proze, Bucuresti, Editura Eminescu, 1978;
Poeme, Bucuresti, 1983; Ecran, Bucuresti, 1985;
Poezii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1988 (editie selectiva in colectia „Poeti romani contemporani").
Presimtirea primaverii a aparut in volumul Soare difuz. Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1974.
Lumina in asfintit a aparut in volumul Poeme, Bucuresti, 1983.
Toamna la mare
Sub soare autumnal
care se-arata sau se-ascunde,
raritii plopi freamata dupa vant.....
In ultima-i splendoare, marea
cu sanii dezgoliti se-avanta
spre cea mai stransa imbratisare...
care se-arata sau se-ascunde,
raritii plopi freamata dupa vant.....
In ultima-i splendoare, marea
cu sanii dezgoliti se-avanta
spre cea mai stransa imbratisare...
Nicio iluzie...
Nicio iluzie nu mai este posibilă,
în ciuda frumuseţii zilei de toamnă,
a norilor falnici în asfinţit...
Atât de mult am crezut, am iubit
sărbătoreasca alee ce se aşternea înaintea mea,
a lumii caldă îmbrăţişare, ce mie mi se cuvenea.
Unde e zborul, exaltarea, universul, uimit,
de la mine aşteptă dezlegarea...
Imensă e puterea visului de la început!
Am vrut să dau şi să primesc, să stăpânesc,
să ard, să ard şi iată:
o rândunică speriată aşteaptă noaptea şi ultimul zbor...
în ciuda frumuseţii zilei de toamnă,
a norilor falnici în asfinţit...
Atât de mult am crezut, am iubit
sărbătoreasca alee ce se aşternea înaintea mea,
a lumii caldă îmbrăţişare, ce mie mi se cuvenea.
Unde e zborul, exaltarea, universul, uimit,
de la mine aşteptă dezlegarea...
Imensă e puterea visului de la început!
Am vrut să dau şi să primesc, să stăpânesc,
să ard, să ard şi iată:
o rândunică speriată aşteaptă noaptea şi ultimul zbor...
Zbor
Ce sărbătoresc rândunelele
sau ce jelesc rândunelele azi,
zburând ca scoase din minţi
în jurul zidului 'nalt,
izbindu-se una de alta,
zdrobindu-şi de ziduri delicatele aripi?
Vertiginos coboară şi urcă
ocolindu-se, căutâdu-se între ele,
înconjurând ca pe o sfântă iesle
zidul incandescent în soare.
De ce se-ndepărtează şi se-ntorc în acelaşi loc,
parcă ar căuta ceva,
parcă cineva mult aşteptat n-a mai venit,
parcă nu vor să creadă în astfel de sfârşit.
sau ce jelesc rândunelele azi,
zburând ca scoase din minţi
în jurul zidului 'nalt,
izbindu-se una de alta,
zdrobindu-şi de ziduri delicatele aripi?
Vertiginos coboară şi urcă
ocolindu-se, căutâdu-se între ele,
înconjurând ca pe o sfântă iesle
zidul incandescent în soare.
De ce se-ndepărtează şi se-ntorc în acelaşi loc,
parcă ar căuta ceva,
parcă cineva mult aşteptat n-a mai venit,
parcă nu vor să creadă în astfel de sfârşit.
Friedrich Nietzsche - În Sud
Friedrich Nietzsche - Călătorul Și Umbra Sa
TEATRU/ FILM 9 Septembrie
Anna Karenina de Lev Tolstoi:
Sonata Kreutzer de Lev Tolstoi (Teatru Radiofonic):
Cadavrul viu - Lev Tolstoi
Criza in barou (1970) - Gib Mihaescu
GÂNDURI PESTE TIMP 9 Septembrie
Cesare Pavese - Citate:
SFATURI UTILE 9 Septembrie
VINDECARE PRIN CREDINŢĂ
Vă ofer un articol deosebit primit prin email pentru care mulţumesc celui care mi l-a trimis! Doamne ajută!
Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin.
"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg.
"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2]
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii.
El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută.
Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă.
Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte.
În timpul rugăciunii însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul.
Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă.
A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile.
Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului.
În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare..
De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia.
Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococii) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri.
Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia.
Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina.
Trad. Din engleză în română Cristina M. C1999-2009 "Pravda Ru"
De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.
Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase.
Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă.
Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu proprietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist.
Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa
"Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu. (N. T.)
Am deosebita rugăminte la dumneavoastră, să multiplicaţi prezenta şi să o oferiţi cunoscuţilor şi chiar necunoscuţilor.
Sa fie azi pace inlauntrul tau.
Ai incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine.
Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti.
Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date si da in continuare altora dragostea pe care o primesti.
Fii multumit(a) de felul in care esti tu, asa cum esti.
Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adanc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi.
Asta exista pentru noi toti."
"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2]
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii.
El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută.
Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă.
Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte.
În timpul rugăciunii însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul.
Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă.
A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile.
Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului.
În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare..
De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia.
Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococii) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri.
Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia.
Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina.
Trad. Din engleză în română Cristina M. C1999-2009 "Pravda Ru"
De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.
Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase.
Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă.
Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu proprietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist.
Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa
"Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu. (N. T.)
Am deosebita rugăminte la dumneavoastră, să multiplicaţi prezenta şi să o oferiţi cunoscuţilor şi chiar necunoscuţilor.
Sa fie azi pace inlauntrul tau.
Ai incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine.
Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti.
Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date si da in continuare altora dragostea pe care o primesti.
Fii multumit(a) de felul in care esti tu, asa cum esti.
Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adanc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi.
Asta exista pentru noi toti."
Despre zahăr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu