MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 10 SEPTEMBRIE 2019 - PARTEA ÎNTÂI

Bună ziua, prieteni!

Vă invit să vizitați cele 22 grupuri tematice administrate de mine în care nu se pot înscrie decât prietenii mei:
 1.  ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI;

2.  COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC – TRADIȚII ȘI MODERNISM;

3.  DAȚI INIMII MOTIV SĂ ZÂMBEASCĂ;

4.  DESPRE FRUMUSEȚILE ȚĂRII NOASTRE;

5.  GÂNDURI PESTE TIMP;

6.  GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR;

7.  INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET;

8.  ISTORIE PE ZILE;

9.  ÎȚI PLACE HISTORIA (ISTORIA);

10.              MUZICĂ;

11.              MUZICA – CHEIA FERMECATĂ CARE DESCHIDE SUFLETUL;

12.              PE O ARIPĂ DE CÂNT;

13.              POEZIE;

14.              PRIETENI CĂRORA LE PLACE RADIO SIMPLU;

15.              PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI;

16.              PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI DIN DOMENIUL ARTELOR;

17.              PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI DIN DOMENIUL ȘTIINȚELOR;

18.              PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI DIN DOMENIUL SPORTULUI;

19.              RELIGIE ORTODOXĂ;

20.              SFATURI UTILE;

21.              TEATRU/FILM;

22.              ISTORIE PUR SI SIMPLU

ISTORIE PE ZILE 10 Septembrie

Evenimente

·         506: Are loc Conciliul bisericesc de la Agde, în Languedoc, sub președinția lui Chesarie de Arles. Au participat episcopi, reprezentanți ai celor opt provincii ale Galiei aflate sub controlul vizigotilor. În ciuda unor absențe importante, Conciliul poate fi considerat reprezentativ pentru clerul din perioada galo-romană. Au fost elaborate 49 de canoane. Unul dintre acestea (al șaptelea), a interzis clerului sa vânda sau sa dispuna de activele bisericii. La final, sfintii părinți au decis să se reîntâlnească dupa un an în Toulouse.

·         1547: S-a desfasurat in apropierea raului Esk din Scotia, Batalia de la Pinkie Cleugh, ultima lupta intre armatele regale scotiene si cele engleze si prima confruntare armata „moderna” care a avut loc in Insulele Britanice, in care au cooperat activ infanteria, artileria si cavaleria. Scotienii au suferit o infrangere catastrofala, dupa ce englezii au utilizat pentru prima data intr-o confruntare terestra, artileria navala. In Scotia acest episod este cunoscut sub numele de „Sambata neagra”.

·         1600: Batalia de la Miraslau. Mihai Viteazul a fost infrant de catre ostile lui Gh. Basta, unite cu cele unguresti.

·         1776: Nathan Hale, considerat primul spion american, căpitan în armata revoluționară, se oferă voluntar pentru o acțiune de spionaj contra englezilor.

·         1823: Revolutionarul latino-american Simon Bolivar, devine președinte al statului Peru.

·         1846: Inventatorul american Elias Howe a patentat masina sa de cusut; 

·         1868: A început construirea Garii de Nord din Bucuresti, inaugurata la 13.09.1872. Piatra de temelie a gării a fost pusă la 10 septembrie 1868 în prezența lui Carol I, pe un loc ales de domnitor. Chiar dacă la început această gară nu era concepută pentru a deveni principala gară a Bucureștiului, odată cu trecerea anilor aceasta a devenit principalul nod feroviar al Capitalei dar și al României. Ea a fost concepută în formă de U, formată din două corpuri paralele legate la capătul dinspre ateliere de un alt corp în orientare perpendiculară, și de-a lungul timpului i s-au adus modificări. Gara de Nord a început să devină neîncăpătoare încă din 1880, iar în 1928 gara avea șase linii pentru plecări și patru linii pentru sosiri. Din august 1944 s-au refacut instalațiile de centralizare electrodinamică din gară, iar liniile și peroanele au fost prelungite.

·         1870: Scriitorul şi istoricul român Alexandru Odobescu (n. 23 iunie 1834 – d. 10 noiembrie 1895), este ales membru Societatii Academice Romane (vechea denumire a Academiei Române), la propunerea lui Al Papiu Ilarian. Alexandru Odobescu (n. 23 ianuarie 1834 – d. 10 noiembrie 1895), a fost un scriitor, arheolog si om politic român. La 14 februarie 1851 a înființat impreuna cu alti studenti Junimea Româaneasca , societate politică și culturală a studenților români din Franța. A fost ministru monumentelor și profesor de arheologie la Universitatea Bucuresti . Este autorul unui tratat de istorie a arheologiei (Istoria arheologiei,1877) și a unei monografii dedicate Tezaurului de la Pietroasat, descoperit în perioada profesoratului său. (Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l’orfèvrerie antique, Tome I-III, Éditions J. Rothschchild, Paris, 1877-1900). Alexandru Odobescu a murit, sinucigându-se în urma unor tragice evenimente de ordin familial și public.

·         1898: Împărăteasa Elisabeta a Austriei este asasinată la Geneva de anarhistul italian Luigi Lucheni.

·         1914: Trupele generalului francez Joseph Joffre obtin victoria de la Marna, în fata trupelor germane, salvând Parisul de o invazie iminenta. Batalia de pe Marna, desfasurata între 5 si 14 septembrie, a fost una dintre cele mai mari confruntari din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. În această bătălie s-a dovedit eşecul Planului Schlieffen, care a stat la originea strategiei Germaniei pentru obţinerea unei victorii rapide în războiul contra Frantei, dupa care a început perioada sângeroasă a „războiului tranşeelor”. A doua batalie de la Marna, începuta la 15 iulie 1918, a reprezentat ultima mare ofensiva a armatei germane, blocata de contraofensiva fortelor Antantei.

·         1918: Razboiul Civil din Rusia: Armata Rosie bolsevica cucereste orasul Kazan.

·         1919:  S-a semnat la Saint Germain en Laye, Tratatul de Pace între Puterile aliate si asociate si Austria, prin care a fost recunoscuta independența Poloniei, Cehoslovaciei, Iugoslaviei si Ungariei, precum și apartenența Bucovinei la Romaniei si a Tirolului de Sud la Italia. Articolul 59 din acest tratat stipula ca Austria renunta în favoarea României la toate drepturile asupra fostului Ducat al Bucovinei, recunoscându-se astfel pe plan international unirea Bucovinei cu România. Tratatul este divizat în 14 părți. Secțiunea a patra (articolele 59-61) consacră renunțarea Austriei în favoarea României la orice drepturi și titluri asupra părților fostului Ducat al Bucovinei aflate în componența României. Formularea este ambiguă și a fost utilizată deoarece frontierele dintre România, Cehoslovacia și Polonia a fost stabilită ulterior încheierii tratatului de pace de la Saint Germain însă constituie recunoașterea internațională a unirii Bucovinei cu România.

·         1923: A avut loc primul zbor de noapte internaţional din lume, pe ruta Belgrad-Bucureşti, efectuat de un avion al Companiei Franco-Române de navigaţie aeriană. 70 de ani de la primul zbor international de noapte din lume – Belgrad – Bucuresti (hartie inchisa la culoare)

·         1930: Nicolae Titulescu este ales presedinte al Adunarii Societatii Natiunilor. Figura marcanta a diplomatiei europene in perioada interbelica si orator deosebit, Nicoale Titulescu a studiat Dreptul in Franta, iar mai apoi a devenit profesor universitar in Iasi si Bucuresti. Dupe ce a ocupat postul de ministru de Finante in Guvernul Ion Bratianu-Take Ionescu, in 1920 si-a inceput activitatea diplomatica ca delegat la Conferinta de Pace de la Paris. Un an mai tarziu a fost numit trimis extraordinar si plenipotentiar al Romaniei la Londra, post pe care l-a ocupat, cu o mica intrerupere, pana in 1932. A fost ales, de doua ori consecutiv (1930 si 1931) presedinte al Ligii Natiunilor, fapt nemaintalnit pana atunci. A luptat pentru securitatea si integritatea Romaniei, precum si pentru mentinerea pacii in lume. Spre sfarsitul vietii a emigrat in Franta.

·         1939: Al Doilea Război Mondial: Submarinul australian HMS Oxley este scufundat din greșeală de submarinul britanic HMS Triton în apropiere de Norvegia și devine prima pierdere a Royal Navy.

·         1939: Al Doilea Război Mondial: Canada declară război Germaniei naziste, alăturându-se Aliaților – Franța, Regatul Unit,Noua Zeelandă și Australia.

·         1939 - Al doilea razboi mondial. Guvernul german atrage atentia guvernului roman ca acordarea de azil politic guvernului polonez “ar constitui o violare a neutralitatii”. Cu asentimentul primului-ministru, Grigore Gafencu, ministru de Externe, respinge aceasta interpretare, declarand: “obligatiunile noastre de neutralitate nu ne-ar impiedica sa acordam azil unor refugiati politici izolati, daca acestia s-ar abtine de la orice activitate politica pe teritoriul nostru.

·         1943: Al Doilea Război Mondial: Forțele germane încep ocuparea Romei.

·         1946: Comisia pentru România a Conferinţei de Pace de la Paris adoptă propunerea delegatului britanic ca în tratatul de pace cu ţara noastră să se asigure, în mod expres, proprietatea şi drepturile evreilor.

·         1957 - Presedintele Consiliului de Ministri al Romaniei adreseaza mesaje sefilor guvernelor Albaniei, Bulgariei, Greciei, Iugoslaviei si Turciei in legatura cu dezvoltarea colaborarii si prieteniei intre tarile din zona Balcanilor. In mesaj se propune convocarea unei Conferinte la nivel inalt a acestor state in vederea incheierii unui Tratat pentru transformarea Balcanilor intr-o zona a pacii si prieteniei.

·         1960: La Jocurile Olimpice de la Roma, Iolanda Balaș, supranumită de gazde la grande bionda, a sărit 1,85 metri și a câștigat medalia olimpică de aur la o diferență de 14 cm față de următoarea clasată. În total România a obținut 10 medalii (3 aur, 1 argint, 6 bronz).

·         1964: Prima audiție, în țară, a poemului simfonic Vox Maris de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, dirijată de Iosif Conta.

·         1972: Statele Unite suferă prima lor pierdere într-un joc internațional de baschet într-un meci disputat împotriva Uniunii Sovietice la Jocurile Olimpice de vară de la Munchen, Germania (scor 51–50).

·         1974: Guinea-Bissau își câștigă independența față de Portugalia.

·         1977: Detinutul tunisian Hamida Djandoubi, incarcerat intr-o inchisoare franceza, a fost ultima persoana condamnata la moarte prin ghilotinare. Metoda de executare a dobandit o trista faima in perioada Revolutiei Franceze, cand Joseph-Ignace Guillotin a propus in locul arderilor pe rug sau spanzurarilor decapitarea cu ajutorul unei “masinarii”. Peste 10.000 de persoane au fost ghilotinate in timpul Revolutiei din Franta, printre acestea regele Ludovic al XVI-lea si Maria Antoaneta. Pedeapsa capitala a fost aborogata in Franta in septembrie 1981.

·         1981: “Guernica”, una dintre cele mai faimoase lucrari ale pictorului spaniol Pablo Picasso – realizata in 1937 ca un protest antirazboi – a fost returnata Spaniei dupa 40 de ani de “exil”. Autorul a cedat pictura Muzeului de Arta Moderna din New York care a inapoiat-o Spaniei abia dupa ce democratia a fost reinstaurata in tara, asa cum a cerut chiar autorul;

·         1988: Steffi Graf, jucatoare germana de tenis, pentru a doua oara in carierara sa a inregistrat un succes rar, castigand in acelasi an toate cele patru mari turnee de grand slam, U.S. Open, Australia, Franta si Wimbledon. Rezultatele deosebite au facut ca in 1988 sa fie declarata personaliatea sportiva a anului; 

·         1989: În urma coliziunii cu un convoi bulgăresc de barje, nava „Mogoșoaia” se scufundă în apropiere de Galați. Catastrofa s-a soldat cu 215 victime.

·         1989: Deschiderea "Cortinei de Fier". Ungaria si-a deschis granitele permitand zecilor de mii de refugiati est-germani sa paraseasca tara cu destinatia Germania de Vest; 

·         1996 - România a pierdut procesul intentat regelui Mihai, prin care i se cerea acestuia să înapoieze cele 42 de tablouri scoase la plecarea sa din ţara, incluzând opere ale pictorilor Rembrandt şi El Greco.

·         1998 - A fost emis in Austria un timbru reprezentand chipul imparatesei Elisabeta, numita si Sissi, cu ocazia marcarii a 100 de ani de la moartea acesteia (n. 24.12.1837 – m. 1898).

·         1998 - Prima intalnire a traducatorilor de limba romana din Europa, organizata de Uniunea Scriitorilor din Romania.

·         1999: Primul magazin de tip Mall din Romania a fost deschis la Bucuresti; 

·         2001: Britanicul Charles Ingram trișează în încercarea sa de a câștiga premiul de un milion de lire sterline la Vrei să fii milionar?. Ca probă împotriva sa la proces s-a arătat că pentru a ajunge la răspunsurile corecte, Ingram s-a folosit de profesorul universitar Whittoc, care tușea pentru a-i da de știre dacă răspunsul e bun sau nu. În 2003 a fost condamnat pentru înșelăciune.

·         2001 - Consiliul de Securitate al ONU a ridicat ultimele sanctiuni care ramasesera in vigoare impotriva Republicii Federale Iugoslavia, punand astfel capat embargoului asupra armelor instituit impotriva acestei tari ca urmare a razboiului din Kosovo.

·         2002 - Elvetia a devenit cel de-al 190-lea stat membru al ONU, in urma cererii, din 17.07.2002, de admitere in cadrul organizatiei ca membru cu drepturi depline (Elvetia avea statut de observator in cadrul ONU din anul 1948).

·         2003: Romania pierde calificarea la Campionatul European dupa un 2-2 cu Danemarca la Copenhaga.

·         2008: A inceput in Laboratorul European pentru Fizica Particulelor Elementare, cel mai mare experiment pentru cautarea ”particulei lui Dumnezeu”, cum a fost denumit metaforic bozonul Higgs, ultima particula inca nedescoperita – prezisa de teoria fizicii particulelor. A fost oprit pe 19 septembrie. Este o zi istorica in care Large Hadron Collider (LHC) este pus in functiune, la granita dintre Franta si Elvetia – la CERN – organizatia europeana de cercetare nucleara. Cu ajutorul uriasei instalatii, oamenii de stiinta au incercat sa descopere  cele mai mici particule existente in Univers pentru a afla lucruri noi despre materie si nasterea sa.

·         2015: Rămășițe ale unei vechi specii umane (Homo naledi) au fost descoperite într-o peșteră din Africa de Sud din care au fost exhumate osemintele a 15 hominizi. Echipa de cercetători care efectuează săpăturile arheologice a formulat ipoteza că aceste vechi rude îndepărtate ale omului practicau deja rituri funerare.

Nașteri

·         920: S-a nascut  Ludovic al IV-lea „d’Outremere”, rege al Franței între anii 936 – 954, membru al dinastiei Carolingiene, (m.30 septembrie 954), fiul lui Carol al III-lea si al printesei Eadgifu, o fiică a regelui Edward cel Bătrân. După moartea regelui Raoul, în 936, Ludovic a fost  chemat în Franţa de către nobili si a fost încoronat rege al Franţei la 19 iunie 936 la Laon, de catre Artand, arhiepiscopul de Reims, care a devenit mai târziu principalul sau susţinator.

·         1169: S-a nascut imparatul bizantin Alexios al II-lea Comnenul; (m.in octombrie 1183), fiul lui Manuel I Comnenul si al Mariei, fiica lui Raymond, prinț al Antiohiei. A domnit intre anii 1180-1183.

·         1487: Papa Iulius al III-lea (d. 1555)

·         1524 - S-a născut poetul Pierre de Ronsard, principalul reprezentant al şcolii literare franceze din sec. al XVI-lea cunoscută sub numele de "Pleiade" ("Ode", " Amoruri ") (m. 27 decembrie 1585)

·         1624: Thomas Sydenham, medic englez, supranumit Hippocrate al englezilor (d. 1689)

·         1638: Maria Tereza a Austriei, Infantă a Spaniei, infantă a Portugaliei, Arhiducese de Austria (spaniolă María Teresa de Austria; franceză Marie-Thérèse d'Autriche; n. 10 septembrie 1638 – d. 30 iulie 1683) a fost fiica regelui Filip al IV-lea al Spaniei și a reginei Elisabeta a Franței. Prin căsătoria cu Ludovic al XIV-lea al Franței a fost regină a Franței. A fost mama Marelui Delfin.

Maria Tereza

Născută ca María Teresa a Austriei, infanta a Spaniei la El Escorial, ea a fost fiica regelui Filip al IV-lea al Spaniei și a soției lui, Elisabeta a Franței. Fiind stră-strănepoată a unui arhiduce austriac, Maria Tereza a deținut titlul de arhiducesă de Austria. O altă infantă spaniolă, mătușa paternă și mai târziu soacra ei, Ana de Austria regină a Franței, de asemenea, a utilizat titlul de arhiducesă de Austria. Maria Tereza a combinat sângele regelui Filip al III-lea al Spaniei și al Margaretei de Austria de partea tatălui său și sângele regelui Henric al IV-lea al Franței și a Mariei de Medici de partea mamei sale. Ca mulți habsburgi, Maria Tereza a fost produsul a generaților întregi de căsătorii între veri primari.

Când fratele ei mai mare, Baltasar Carlos, moștenitor al tronului Spaniei, a murit, Maria Tereza ar fi putut moșteni vastul imperiu spaniol. S-ar putea spune că Maria Tereza a avut oarecum parte de o copilărie dificilă. Mama ei, o prințesă frumoasă franceză, a murit când ea avea doar șase ani; totuși tatăl ei a iubit-o foarte mult. Tatăl ei s-a recăsătorit cu nepoata lui, Mariana de Austria (mama ei era sora lui Filip al IV-lea). Mariana a născut-o pe Infanta Margarita Teresa, care a fost pictată de către Velázquez în numeroase portrete, și a fost figura centrală în Las Meninas. Margarita Teresa a devenit împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, dar a murit la vârsta de douăzeci și doi de ani.

În 1658 cum începuse războiul cu Franța, s-a propus ca mijloc de a asigura pacea o uniune între cele două familii regale. Maria Tereza și regele francez erau verișori primari de două ori. Tatăl lui era Ludovic al XIII-lea al Franței care era fratele mamei ei în timp ce tatăl ei era fratele Anei de Austria, mama regelui.

O astfel de perspectivă a fost intens ispititoare pentru Ana de Austria, mama lui Ludovic al XIV-lea și mătușa Mariei Tereza, care își dorea să se sfârșească ostilitățile dintre țara ei natală Spania și țara adoptivă Franța.^[1] Ezitarea spaniolă și amânarea l-au condus pe cardinalul Mazarin, primul ministru al Franței, să pretindă o căsătorie pentru stăpânul său cu Margaret Yolande de Savoia, a doua fiică a Christinei Marie a Franței, care a fost sora lui Ludovic al XIII-lea. Când Filip al IV-lea al Spaniei a auzit de întâlnirea de la Lyon între Casele de Franța și Savoia în noiembrie 1658, el a exclamat despre uniunea franco-Savoia că "nu poate fi și nu va fi". Filip a trimis apoi un trimis special la Curtea franceză pentru a deschide negocierile de pace și o căsătorie regală.

Marie Therese cu fiul său.

Negocierile de căsătorie au fost intense. Dornici de a preveni o uniune a celor două țări sau coroane, mai ales una în care Spania ar fi subordonată Franței, diplomații au încercat să includă o clauză de renunțare care ar priva-o pe María Teresa și pe copii ei de orice drepturi la succesiunea spaniolă. Acest lucru a fost făcut, dar în cele din urmă, prin abilitățile lui Mazarin și a diplomaților francezi, valabilitatea clauzei s-a condiționat de o zestre mai mare. Spania, sărăcită și în stare de faliment, după decenii de război, a fost în imposibilitatea de a plăti o astfel de zestre și Franța nu a primit suma convenită de 500.000 de écu.^[2]

După căsătoria prin procură cu regele francez la Fuenterrabia, Maria Tereza a devenit cunoscută ca Marie-Thérèse. Tatăl ei, Filip al IV-lea și întreaga curte spaniolă au însoțit mireasa până la Insula Fazanilor situată pe râul Bidassoa, unde Ludovic și curtea sa a întâlnit-o. La 7 iunie 1660 ea a părăsit țara natală Spania. Ca și tatăl ei, noua mireasă știa că era foarte puțin probabil să se mai vadă vreodată; nu era obiceiul pentru prințesele străine să-și viziteze țara natală: legăturile emoționale urmau să fie secționate. Ar fi fost nevoie de un eveniment extraordinar ca ea să se întoarcă în Spania. Două zile mai târziu, pe 9 iunie, a avut loc căsătoria religioasă la Saint-Jean-de-Luz.

Marie-Thérèse ca regină a Franței

La 26 august 1660 tinerii căsătoriți și-au făcut intrarea în Paris. Ludovic i-a fost credincios soției în primul an de căsătorie și s-a bucurat de pasiunea legitimă pe care soția sa o simțea pentru el. Cu toate acestea, mai târziu au apărut dificultăți din cauza personalităților lor. În timp ce întreg Parisul glorifica cât de bine arată regele, Marie-Thérèse a continuat să se îngrașe cu plăcerea ei pentru ciocolata caldă și să se retragă în cercul ei. Părea că Marie-Thérèse este ultima care află că soțul ei are o nouă metresă. În ciuda acestei neglijări se spune că regele își îndeplinea atribuțiile conjugale în fiecare noapte.

Atunci când Ludovic a declarat-o pe Louise de La Vallière ca amanta lui oficială, a provocat multă durere reginei. Înainte de retragerea în mănăstire, Louise își va cere scuze public pentru greșelile ei împotriva reginei.

Într-un sens, Marie-Thérèse a fost foarte norocoasă să fi găsit o așa prietenă în soacra ei, așa cum nu s-a întâmplat cu multe prințese în țări străine. Marie-Thérèse a continuat să petreacă mult din timpul ei liber jucând cărți și jocuri de noroc; nu avea nici un interes în politică sau literatură. La începutul anului 1661 a rămas însărcinată iar fiul mult așteptat s-a născut la 1 noiembrie 1661. În Spania, la cinci zile după nașterea Delfinului, mama vitregă a Mariei-Thérèse, regina Mariana, a dat naștere viitorului rege Carol al II-lea al Spaniei, care s-a născut cu multe defecte din cauza legăturilor cosangvine de mai multe generații. Din cauza faptului că moștenitorul Spaniei avea handicap fizic și mental, s-a pus problema pentru succesiunea spaniolă.

Mama regelui Ludovic al XIV-lea, Ana de Austria (stânga) și soția regelui Ludovic al XIV-lea, Marie Thérèse (dreapta); portret de André Simon Renard de Saint, 1664.

Prima dată când Marie-Thérèse a văzut Palatul Versailles a fost la 25 octombrie 1660. Atunci, era doar o mică reședință regală ridicată de Ludovic al XIII-lea pentru vânătoare, situat nu departe de Paris. Mai târziu a început prima campanie de construire (1664-1668) odată cu sărbătoarea care a avut loc între 7 și 13 mai 1664 aparent în onoarea celebrării celor două regine ale Franței - Ana, regina mamă și Marie-Thérèse soția lui Ludovic al XIV-lea însă în realitate în onoarea metresei regelui, Louise de La Vallière.

Pe măsură ce timpul a trecut, Marie-Thérèse a devenit și mai docilă iar regele a continuat aventurile sale romantice. Ea a tolerat-o pe Madame de Montespan iar el s-a asigurat ca întotdeuna ea să fie tratată cu respect potrivit rangului ei de regină și de soție a lui, mustrând-o pe Madame de Montespan atunci când aceasta a întrecut linia. Ultima metresă a soțului ei, Madame de Maintenon a avut o mare influență asupra lui.

Marie-Thérèse a jucat un rol mic în politica externă cu excepția anilor 1667, 1672 și 1678 când a fost regentă în perioada absenței soțului ei aflat în campanii sau peste graniță.

Marie-Thérèse, infantă a Spaniei și regină a Franței a murit la 30 iulie 1683 la Versailles. Din cei șase copii pe care i-a născut, numai unul a supraviețuit, Ludovic, Marele Delfin care a murit în 1711 la 49 de ani, cu 4 ani înaintea tatălui său. În cele din urmă nepotul Mariei-Thérèse a moștenit drepturile sale la tronul spaniol și a devenit rege al Spaniei în 1700 sub numele Filip al V-lea.

Maria Tereza a Austriei

Părinți Filip al IV-lea al Spaniei Elisabeta a Franței  Frați și surori Margarita Teresa de Spania Carol al II-lea al Spaniei John of Austria the Younger[*] Baltasar Carlos, Prinț de Asturia Filip Prospero, Prinț de Asturia  Căsătorită cu Ludovic al XIV-lea al Franței Copii Ludovic al Franței, Delfinul Marie-Anne a Franței Marie-Thérèse a Franței Philippe-Charles al Franței Louis-François al Franței

Descendenți:

Nume	Naștere	Deces	Note
Ludovic, Delfin al Franței	1 noiembrie 1661	14 aprilie 1711	Delfin al Franței în prioada 1661–1711. Tatăl lui: Ludovic, Delfin al Franței (1682-1712), Filip al V-lea al Spaniei și Charles, Duce de Berry (1686-1714)
Anne-Élisabeth a Franței	18 noiembrie 1662	30 decembrie 1662	Fille de France. Moarte infantilă.
Marie-Anne a Franței	16 noiembrie 1664	26 decembrie 1664	Fille de France. Moarte infantilă.
Marie-Thérèse a Franței	2 ianuarie 1667	1 martie 1672	Fille de France. A murit în copilărie la vârsta de cinci ani.
Philippe-Charles al Franței, Duce de Anjou	5 august 1668	10 iulie 1671	Fils de France. A murit în copilărie la vârsta de trei ani.
Louis-François al Franței, Duce de Anjou	14 iunie 1672	4 noiembrie 1672	Fils de France. Moarte infantilă.

·         1649: Bernhard I, Duce de Saxa-Meiningen (10 septembrie 1649 – 27 aprilie 1706) a fost Duce de Saxa-Meiningen.

El a fost al șaselea fiu însă al treilea care a supraviețuit copilăriei al lui Ernst I, Duce de Saxa-Coburg-Altenburg și a Elisabeth Sophie de Saxa-Altenburg.

După decesul tatălui său în 1675, ducatul a fost împărțit între cei șapte fii în viață ai ducelui. Bernhard a primit Meiningen, Wasungen, Salzungen, Untermassfeld, Frauenbreitungen și Ichtershausen și a devenit fondatorul liniei de Saxa-Meiningen.
Construcția reședinței oficiale din Meiningen a început imediat. Palatul a fost finalizat în 1692 și denumit Elisabethenburg, în onoarea celei de-a doua soții a lui Bernhard. La fel ca în cazul fratelui său Ernst, stabilitatea financiară a ducatului a fost remaarcabilă.

Prin testament Bernhard a ordonat indivizibilitatea ducatului. Acest lucru a permis fiiilor săi să guverneze ducatul de comun acord, după moartea sa.

La 20 noiembrie 1671 el s-a căsătorit la castelul Friedenstein din Gotha cu Marie Hedwig de Hesse-Darmstadt. Cuplul a avut șapte copii:

1. Ernst Ludwig I, Duce de Saxa-Meiningen (n. 7 octombrie 1672, Gotha – d. 24 noiembrie 1724, Meiningen).
2. Bernhard (n. 28 octombrie 1673, Gotha – d. 25 octombrie 1694, Bruxelles).
3. Johann Ernst (n. 29 decembrie 1674, Gotha – d. 8 februarie 1675, Gotha).
4. Marie Elisabeth (n. 11 august 1676, Ichtershausen – d. 22 decembrie 1676, Ichtershausen).
5. Johann Georg (n. 3 octombrie 1677, Ichtershausen – d. 10 octombrie 1678, Ichtershausen).
6. Frederick Wilhelm, Duce de Saxa-Meiningen (n. 16 februarie 1679, Ichtershausen – d. 10 martie 1746, Meiningen).
7. Georg Ernst (n. 26 martie 1680, Ichtershausen – d. 1 ianuarie 1699, Meiningen); a murit de variolă

S-a căsătorit a doua oară la 25 ianuarie 1681 la Schöningen cu Elisabeth Eleonore de Brunswick-Wolfenbüttel. Cuplul a avut cinci copii:

1. Elisabeth Ernestine (n. 3 decembrie 1681, Meiningen – d. 24 decembrie 1766, Gandersheim), stareță de Gandersheim în perioada 1713–1766.
2. Eleonore Frederika (n. 2 martie 1683, Meiningen – d. 13 mai 1739, Meiningen), călugăriță la Gandersheim.
3. Anton August (n. 20 iunie 1684, Meiningen – d. 7 decembrie 1684, Meiningen).
4. Wilhelmine Luise (n. 19 ianuarie 1686, Meiningen – d. 5 octombrie 1753, Bernstadt), căsătorită la 20 decembrie 1703 cu Karl, Duce de Württemberg-Bernstadt.
5. Anton Ulrich, Duce de Saxa-Meiningen (n. 22 octombrie 1687, Meiningen – d. 27 ianuarie 1763, Frankfurt).

Bernhard I

Părinți Ernest I, Duce de Saxa-Gotha Elisabeta Sofia de Saxa-Altenburg  Frați și surori Elisabeta Dorothea de Saxa-Gotha-Altenburg Dorothea Maria of Saxe-Gotha-Altenburg[*] Christian, Duke of Saxe-Eisenberg[*] Albrecht, Duce de Saxa-Coburg Heinrich Ernest Johann Ernst, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld Frederic I, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg  Căsătorit cu Marie Hedwig de Hesse-Darmstadt Elisabeth Eleonore de Brunswick-Wolfenbüttel Copii Ernst Ludwig I Prințul Bernhard Prințul Johann Ernst Prințesa Marie Elisabeth Prințul Johann Georg Frederic Wilhelm Prințul Georg Ernst Prințesa Elisabeth Ernestine Prințesa Eleonore Frederika Prințul Anton August Wilhelmine Luise, Ducesă de Württemberg-Bernstadt Anton Ulrich

·         1709: Antioh Dimitrievici Cantemir (sau Kantemir, în rusă Антиох Дмитриевич Кантемир; n. 10 septembrie 1709, Constantinopol, d. 11 aprilie 1744, Paris) a fost un poet de limbă rusă, scriitor și diplomat rus de origine română, fiul domnitorului român Dimitrie Cantemir. Era fiul mezin al domnului Dimitrie Cantemir și al doamnei Casandra, fiica lui Șerban Cantacuzino.

Avea un nivel cultural înalt, cunoștea limbile: greacă, turcă, latină, italiană, rusă, franceză și engleză.

Primii dascăli au fost grecul Atanasie Condoidi, profesor de greacă, latină și italiană, pietistul german (adept al unei secte protestante) Johann G. Vockerodt sau rusul Ivan I. Ilinski, care îi predă limba și literatura rusă și latina.

A studiat cu savanții străini Daniel Bernoulli (cu care a studiat matematica la Sankt Petersburg), Georg Bernhard Bilfinger, Bayer și Gross la Academia de Științe din Rusia (1726-1727) precum și cu Ivan I. Ilinski. A intrat în legătură cu cărturari celebri, de pildă cu Voltaire, când se afla la Paris.

Prin anul 1731, fiind la Londra, a studiat operele lui Descartes, Newton, Leibniz și Maupertuis.

A menținut strânse relații cu comunitatea științifică a epocii, cu savanți ca Bernoulli, Euler.

A fost ambasador al Rusiei la Londra (1732) și la Paris (1738); în capitala Franței sosește la 19 septembrie 1738. A fost numit consilier secret al împărătesei Ana^[11], titlu care i se acordase odinioară tatălui său Dimitrie, ca și consilier secret al lui Petru cel Mare.

A fost unul dintre inițiatorii clasicismului în literatura rusă, a militat pentru progresul științei și al culturii de pe pozițiile iluminismului. A tradus din Horațiu, Anacreon, Montesquieu, Fontenelle.

Astfel, a tradus în rusă cartea filosofului francez Bernard le Bovier de Fontenelle intitulată Entretiens à une marquise sur la pluralité des mondes (Convorbiri cu o marchiză asupra pluralității lumilor), tipărită în 1740.

A mai publicat satire, epigrame, fabule.

Astfel, a scris un poem epic encomiastic intitulat Petrida sau descrierea în stihuri a morții lui Petru cel Mare, împăratul întregii Rusii, rămas din nefericire neterminat, și a publicat un volum de Satire. Alecu Donici, în cooperare cu Constantin Negruzzi, traduce acest volum în l.română, cu titlul Satire și alte poetice compuneri, Iași,1844, ed. II 1858^[12]) (printre satire: Către mintea sa [Satira I] sau Celor ce hulesc știința, 1729), fiind considerat un întemeietor al genului în literatura rusă. Satira a 4-a și a 8-a au un caracter mai mult sau mai puțin autobiografic, iar satira a 6-a și a 7-a sunt satire filosofice în care autorul își zugrăvește idealul vieții, părerile sale asupra fericirii omului. Prima ediție a Satirelor a fost publicată la Londra, în 1749, sub titlul Satyres de monsieur le prince Cantemir avec l'histoire de sa vie, traducere de abatele Ottavio Guasco, ed. Jean Nourse. O nouă ediție va apărea la Londra, în 1750,iar abia în 1762, odată cu înscăunarea Ecaterinei a II-a este tipărită prima ediție rusă. Modelele lui Antioh pentru Satire au fost Horațiu, Iuvenal, Ovidiu, Persius, iar dintre autorii contemporani, Regnier, Boileau, Pope, Locke și John Milton.

Imaginea zugrăvită de Antioh țarului, în poemul Petrida ține practic de panegiric. Poemul nu este chiar o realizare literară remarcabilă,prezintă un interes modest pe plan literar, însă are meritul de a marca începuturile versificației moderne în Rusia. Autorul pune în versuri lista realizărilor politice ale țarului: reorganizarea statului, lărgirea frontierelor spre Orient și Occident, afirmarea Rusiei ca putere maritimă etc. Poemul conține și una dintre primele descrieri literare ale Sankt Petersburgului, fiind evocate clădirile splendide de pe malurile Nevei. Poemul se încheie după primul cânt.

A favorizat publicarea în engleză și franceză a celebrei opere a tatălui său Istoria Imperiului Otoman, după manuscrisul pe care îl avea la sine. Traducerea engleză a apărut în două ediții (Londra, 1734 și 1736), urmată de cea franceză (Paris,1743) și de cea germană (Hamburg, 1745). Este considerat părintele clasicismului în literatura rusă. Geniu precoce, Antioh Cantemir a fost primul poet rus de stil occidental.

În domeniul științei, a tradus în rusă o carte referitoare la Newton și a scris o algebră, tot în rusă, rămasă în manuscris.

Antioh a murit la 35 de ani, de pleurezie (sau tuberculoză) la Paris.

Antioh Dimitrievici Cantemir

Părinți	Dimitrie Cantemir Casandra Cantacuzino
Frați și surori	Ekaterina Dmitrievna Golitsyna[*] Maria Cantemir

·         1740: Nicolau Tolentino de Almeida, poet portughez (d. 1811)

·         1762: Prințul Karl Ludwig de Hohenlohe-Langenburg (10 septembrie 1762 – 4 aprilie 1825) a fost al treilea Prinț de Hohenlohe-Langenburg. Karl Ludwig a fost primul copil al Prințului Christian Albert de Hohenlohe-Langenburg și a soției acestuia, Prințesa Caroline de Stolberg-Gedern.

El a fost un muzician pasionat.

Din 1815 până în 1825, Prințul Karl Ludwig a avut loc un loc în Adunarea Württembergische și din 1820 în Prima Cameră a Adunării reorganizate, dar după anul 1819 el l-a lăsat pe fiul său să fie reprezentant.

La 30 ianuarie 1789 el s-a căsătorit la castelul Kliczków cu contesa Amalie Henriette de Solms-Baruth (1768–1847), fiica contelui Johann Christian al II-lea de Solms-Baruth. Cuplul a avut treisprezece copii:

• Prințesa Louise de Hohenlohe-Langenburg
• Prințesa Elisabeth de Hohenlohe-Langenburg; căsătorită cu Victor Amadeus, Landgraf de Hesse-Rotenburg, Duce de Ratibór
• Prințesa Constance de Hohenlohe-Langenburg; căsătorită cu Prințul Francis Joseph de Hohenlohe-Schillingsfürst
• Prințesa Emilie de Hohenlohe-Langenburg; căsătorită cu contele Friedrich Ludwig de Castell-Castell
• Prințul Ernst de Hohenlohe-Langenburg (1794–1860); căsătorit în 1828 cu Prințesa Feodora de Leiningen (1807-1872)
• Prince Frederick de Hohenlohe-Langenburg
• Prințesa Marie Henriette de Hohenlohe-Langenburg
• Prințesa Louise de Hohenlohe-Langenburg; căsătorită cu Prințul Adolf zu Hohenlohe-Ingelfingen
• Prințesa Johanna de Hohenlohe-Langenburg; căsătorită cu contele Emil Christian de Erbach-Schönberg
• Prințesa Mary Agnes de Hohenlohe-Langenburg; căsătorită cu Konstantin, Prinț Ereditar de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
• Prințul Henry Gustav de Hohenlohe-Langenburg
• Prințesa Helene de Hohenlohe-Langenburg; căsătorită cu Ducele Eugen de Württemberg
• Prințul Henry de Hohenlohe-Langenburg

Căsătoriile copiilor și ale nepoților săi l-au transformat în strămoșul unora dintre cele mai importante case nobile ale Europei.

• Hans-Adam al II-lea, Prinț de Liechtenstein este strănepotul Infantei Marie Therese a Portugaliei, a cărei mamă, Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg, a fost nepoata lui Karl Ludwig.
• Marele Duce Henri de Luxemburg este de asemenea un descendant al Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg prin fiica ei, Infanta Marie Anne a Portugaliei.
• Albert al II-lea al Belgiei este de asemenea un descendant al Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg prin fiica ei, Infanta Maria Josepha a Portugaliei, mama Elisabetei de Bavaria, regină a Belgiei.
• Regina Sofia a Spaniei și Constantin al II-lea al Greciei sunt copiii reginei Frederica de Hanovra, a cărei bunică, Augusta Victoria de Schleswig-Holstein, a fost nepoata fiului lui Karl Ludwig, Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg.
• Regele Carol al XVI-lea Gustav al Suediei este fiul Sibilei de Saxa-Coburg și Gotha, the stră-strănepoata fiului lui Karl Ludwig, Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg.
• Regina Beatrix a Țărilor de Jos este nepoata lui Bernhard de Lippe-Biesterfeld, un străt-strănepot al fiicei lui Karl Ludwig, Emilie.

Karl Ludwig, Prinț de Hohenlohe-Langenburg

Părinți Christian Albert Caroline of Stolberg-Gedern[*]  Frați și surori Luise Eleonore de Hohenlohe-Langenburg  Căsătorit cu Contesa Amalie Henriette de Solms-Baruth Copii Agnes de Hohenlohe-Langenburg Ernst I Princess Helene of Hohenlohe-Langenburg[*] Emilie Friederike Christiane zu Hohenlohe-Langenburg[*] Q23659540[*] Konstanze zu Hohenlohe-Langenburg[*]

·         1797: S–a născut Carl Gustaf Mosander, chimist şi mineralog suedez, descoperitorul lanthanului, erbiumului si terbiumului; (m.15.10.1858). A fost ales in 1833 membru al Academiei Regale suedeze, iar in 1836 i-a succedat savantului Berzelius ca profesor la catedra de chimie si farmacie a Institutului Karolinska.
* 1810: Simion Balint (n. 10 septembrie 1810, Copăceni, Cluj – d. 16 mai 1880, Roșia Montană) a fost unul dintre revoluționarii români care a luptat alături de Avram Iancu, în calitate de prefect al Legiunii Arieșului. A fost descendent al unei familii nobiliare de preoți din Vima Mică (Țara Lăpușului).

Simion Balint a urmat studii teologice și a fost numit preot capelan în Roșia Montană. În timpul revoluției din 1848 i s-a încredintat conducerea luptelor din părțile Abrudului, Câmpeni până la Iara-Buru. A dat dovadă de înalte calități ostășești, încât Farkas Kemény (hu), comandantul trupelor maghiare a operațiunii din 8–19 iunie de la Abrud, neputând să treacă de el și ținând cont că majoritatea comandanților lui Iancu erau preoți, a afirmat că „dracul să se mai bată cu popii”.^[1]

În vara anului 1848 a fost arestat de autoritățile revoluționare maghiare și întemnițat la Abrud, ca agitator. Casa în care a fost închis la Abrud a luat foc, iar preotul Balint a putut scăpa desculț și cu capul descoperit. Soldatul galițian Tutsek care-l păzea l-a scăpat dintr-un tumult popular iscat cu ocazia incendiului, după ce a arătat că nu Balint poartă vina pentru casa arsă. Ulterior a fost mutat la Aiud.^[2]

A fost pus în libertate ca urmare a petiției formulate în acest sens la Adunarea Națională de la Blaj.

Pentru fapte de vitejie a fost decorat de împăratul din Viena și de țarul Rusiei.

După revoluție s-a retras ca preot paroh în parohia română unită din Roșia Montană, unde a rămas până la sfârșitul vieții. A fost căsătorit cu fiica preotului Zacheu Golgoțiu și a avut o fată, Ana Balint, căsătorită cu Iosif Hodoș, mama folcloristului Enea Hodoș.

Simion Balint

Simion Balint, pictură de Barbu Iscovescu Mormântul lui Simion Balint din Roșia Montană Baia Mare, bustul lui Simion Balint

* 1827: Iosif Sterca-Șuluțiu (n. 10 septembrie 1827, Câmpeni - d. 1911, Sibiu) a fost un jurist, tribun, istoric, deputat, președinte al Băncii Albina, vicepreședinte al Astrei, vicecomite.

S-a născut la Câmpeni într-o familie română de origine nobiliară. A fost fiul lui Ioan Sterca-Șuluțiu și nepotul de unchi al mitropolitului Alexandru Sterca-Șuluțiu. A studiat la Cluj, Târgu Mureș și Pesta. Între 1849-1861 a ocupat mai multe funcții în administrație. În 1861 a fost ales vicecomite al comitatului Cetatea de Baltă. Între 1863-1864 a fost deputat în Dieta de la Sibiu, iar din 1869 a fost consilier de tribunal până în 1881, când a ieșit la pensie.

În 1884 a fost membru în comitetul național. A fost președinte al Banca Albina din Sibiu și vicepreședinte al Astrei.

Ca istoric și publicist, a scris și publicat numeroase scrieri, mai ales istorice, care au fost publicate în Gazeta Transilvaniei, Federațiunea, Tribuna și Transilvania. Șuluțiu a mai publicat și un „Memoriu” istorico-politic, în 6 volume, precum și o biografie a lui Avram Iancu. A colaborat și la redactarea Enciclopediei Române „Astra”. Este înmormântat în curtea Bisericii dintre Brazi din Sibiu, strada Reconstucției, numărul 17, care are hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Descendenți ai familiei Sterca-Șuluțiu trăiesc și astăzi.

Iosif Sterca-Șuluțiu

Mormântul lui Iosif Sterca-Șuluțiu, cimitirul Bisericii Greco-Catolice din Sibiu

·         1839: S-a nascut Charles Sanders Peirce, filosof si logician american, nascut in Cambridge, Massachusetts, cu studii la Universitatea Harvard. S-a facut cunoscut prin lucrarile sale de fizica, matematica si chimie, pentru ca ulterior sa se orienteze spre domeniile care l-au consacrat, filosofia si logica. Peirceeste fondatorul pragmatismului, in 1882 ideile sale regasindu-se in articolul “Cum sa facem clare ideile noastre”. Pragmatismul este prezentat ca o teorie a care identifica semnificatia unui termen sau a unei propozitii cu totalitatea efectelor pe care acestea le produc. Este inventatorul cuantificatorilor, impreuna cu Frege, si este initiatorul semioticii, el realizand o clasificare a semnelor in semne iconice, indici si simboluri. 
* 1857: James Edward Keeler (n. 10 septembrie 1857,^[3] LaSalle[*], SUA – d. 12 august 1900,^[3] San Francisco, SUA) a fost un astronom american.

Keeler a lucrat la Observatorul Lick începând din 1888, dar a plecat după ce a fost numit director al Observatorului Allegheny al Universității din Pittsburgh în 1891. El s-a întors la Observatorul Lick ca director al acestuia în 1898, dar a murit la scurt timp după aceea, în 1900. Cenușa sa a fost înmormântată într-o criptă de la baza Telescopului Memorial Keeler de 31-inch la Observatorul Allegheny.

Împreună cu George Hale, Keeler a fondat și editat Jurnalul Astrofizic, care rămâne o mare revistă de astronomie în prezent.

Părinții lui au fost William F. și Anna (născută Dutton) Keeler.^[4] El s-a căsătorit în 1891 și a lăsat o văduvă și doi copii.

James Edward Keeler

* 1864: Prințesa Charlotte de Schaumburg-Lippe (10 octombrie 1864–16 iulie 1946) a fost fiica Prințului Wilhelm de Schaumburg-Lippe și a soției lui, Prințesa Bathildis de Anhalt-Dessau. A fost a doua soție a regelui Wilhelm al II-lea de Württemberg și a devenit regina Charlotte de Württemberg. Nu a fost numai ultima regină a Württembergului ci și ultima regină în viață a oricărui stat german.
Charlotte s-a născut la Schloss Ratiborschitz, Boemia (astăzi Ratibořice, Česká Skalice, Cehia) și a crescut pe domeniul princiar de la Náchod. Pe lângă interesele de cultură generală cum ar fi muzica și arta ea a fost pasionată de sport cu ar fi înot, tenis, ciclism și - neobișnuit pentru o femeie a acelor timpuri - schi. De asemenea era pasionată de vânătoare.

Soțul Charlottei Prințul Moștenitor Wilhelm.

La 8 aprilie 1886 s-a căsătorit cu moștenitorul tronului regatului Württemberg, Prințul Moștenitor Wilhelm, care în 1891 a devenit regele Wilhelm al II-lea de Württemberg (Wilhelm II. von Württemberg).^[1] Ea a fost cea de-a doua soție și, ca și predecesoarea sa, Prințesa Marie de Waldeck și Pyrmont, nu a fost interesată de politică. În cazul în care căsătoria a avut loc din motive de stat - Wilhelm nu a avut moștenitor de sex masculin - a fost o eroare de calcul; Charlotte nu a avut copii.

Regele Wilhelm al II-lea s-a bucurat de o mare popularitate printre contemporanii săi, dar relația reginei Charlotte cu oamenii din Württemberg a fost foarte rezervată, după cum reiese din publicațiile timpului, în care entuziasmul față de rege este compensat de o răceală față de regină. Fără îndoială lipsa copiilor a contribuit la acest lucru, dar în sine nu este o explicație suficientă.

Regina Charlotte a murit la Bebenhausen la 16 iulie 1946 la vârsta de 82 de ani. Ea a fost nu numai ultima regină a Württembergului ci și ultima regină în viață a oricărui stat german; regina Bavariei a murit în 1919 iar regina Prusiei în 1921. A fost înmormântată la 23 iulie 1946 lângă soțul ei.

Jump to navigationJump to search

Charlotte de Schaumburg-Lippe

Charlotte von Schaumburg-Lippe, regină de Württemberg Părinți Wilhelm de Schaumburg-Lippe Bathildis de Anhalt-Dessau  Frați și surori Prințesa Adelaide de Schaumburg-Lippe Princess Bathildis of Schaumburg-Lippe[*] Prince Albert of Schaumburg-Lippe[*] Prince Frederick of Schaumburg-Lippe[*] Prince Maximilian of Schaumburg-Lippe[*]  Căsătorită cu Wilhelm al II-lea de Württemberg

·         1866: Jeppe Aakjær, scriitor danez (d. 1930)

·         1886: S-a nascut Hilda Doolittle, poeta americanca care s-a stabilit in Europa inca de la varsta de 25 de ani. Si-a semnat opera H.D. Imagiste. A fost influentata de Ezra Pound si a colaborat cu Sigmund Freud; 

·         1890: Franz Werfel, scriitor austriac (d. 1945)

·         1892: Arthur Holly Compton (n. 10 septembrie 1892, Wooster[*], Ohio, SUA^[11] – d. 15 martie 1962, Berkeley, California, SUA^[11]) a fost un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1927) pentru descoperirea efectului care îi poartă numele,^[13] și care demonstrează natura de particulă a radiației electromagnetice. La vremea aceea, a fost o descoperire senzațională: natura de undă a luminii fusese bine demonstrată, dar ideea că lumina poate avea și proprietăți de undă, și proprietăți de particulă nu era ușor de acceptat. El este cunoscut și drept conducător al Laboratorului Metalurgic al Proiectului Manhattan, și a ocupat postul de cancelar al Universității Washington din St. Louis^⁠(d) între 1945 și 1953.

În 1919, Compton a primit unul din primele fellowshipuri ale National Research Council^⁠(d), prin care studenții puteau studia în străinătate. El a ales să meargă la Laboratorul Cavendish^⁠(d) al Universității Cambridge din Anglia, unde a studiat împrăștierea^⁠(d) și absorbția^⁠(d) radiațiilor gamma. Alte cercetări în aceste direcții au dus la descoperirea efectului Compton. El a utilizat radiațiile X pentru a investiga feromagnetismul, concluzionând că acesta este rezultatul alinierii spinilor electronilor^⁠(d), și a studiat radiațiile cosmice, descoperind că ele sunt alcătuite în principal din particule încărcate pozitiv.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Compton a fost o figură importantă a Proiectului Manhattan, care a dezvoltat primele arme nucleare. Rapoartele sale au avut mare importanță la lansarea proiectului. În 1942, a devenit șef al Laboratorului Metalurgic, responsabil de producerea reactorilor nucleari care să transforme uraniul în plutoniu, găsind modalități de a separa plutoniul de uraniu și de a proiecta o bombă atomică. Compton a supervizat crearea de către Enrico Fermi a lui Chicago Pile-1^⁠(d), primul reactor nuclear, care a intrat în funcțiune la 2 decembrie 1942. Laboratorul Metalurgic a fost responsabil și cu proiectarea și operarea Reactorului X-10 Graphite^⁠(d) de la Oak Ridge^⁠(d). Producția de plutoniu în reactorii din complexul Hanford^⁠(d) a început în 1945.

După război, Compton a devenit cancelar al Universității Washington din St. Louis. În timpul când a deținut această funcție, universitatea a desegregat diviziile de studii de licență, a numit prima femeie-profesor universitar titular, și a înscris un număr-record de studenți după întoarcerea veteranilor de război în Statele Unite.

Arthur Compton și Werner Heisenberg în 1929 la Chicago

Arthur Compton s-a născut la 10 septembrie 1892, în Wooster^⁠(d), în familia lui Elias și Otelia Catherine (născută Augspurger) Compton,^[14] care a fost numită Mama Americană a Anului în 1939.^[15] Familia era una de universitari. Elias era rector al Universității Wooster (ulterior College of Wooster^⁠(d)), unde a învățat și Arthur. Fratele cel mai mare al lui Arthur, Karl^⁠(d), care și el a studiat la Wooster, și-a luat doctoratul în fizică la Universitatea Princeton în 1912, și a fost președinte la MIT între 1930 și 1948. Al doilea său frate, Wilson^⁠(d), a studiat și el la Wooster, și și-a luat doctoratul în economie la Princeton în 1916 și a fost președinte al Colegiului Statului Washington, devenit ulterior Universitatea Statului Washington^⁠(d) din 1944 până în 1951.^[16] Toi cei trei frați au fost membri ai frăției Alpha Tau Omega^⁠(d).^[17]

Compton a fost la început interesat de astronomie, și a făcut o fotografie cu cometa Halley în 1910.^[18] Pe la 1913, a descris un experiment în care analiza mișcării apei într-un tub circular demonstrează rotația Pământului.^[19] În acel an, a absolvit studiile de licență^⁠(d) de la Wooster și a intrat la Princeton, unde a primit diploma de master^⁠(d) în 1914.^[13] Compton a studiat apoi pentru doctoratul în fizică sub supravegherea lui Hereward L. Cooke, scriindu-și disertația despre „intensitatea reflexiei razelor X, și distribuția electronilor în atomi”.^[20]

Când Arthur Compton și-a luat doctoratul în 1916, el, Karl și Wilson au devenit primul grup de trei frați care și-au luat doctorate la Princeton. Ulterior, ei aveau să devină primul astfel de trio care conducea simultan trei colegii americane.^[16] Sora lor, Mary, s-a căsătorit cu un misionar, C. Herbert Rice, care a devenit principal al Forman Christian College^⁠(d) din Lahore.^[21] În June 1916, Compton s-a căsătorit cu Betty Charity McCloskey, o colegă de clasă și de promoție de la Wooster.^[21] Ei au avut doi fii, Arthur Alan și John Joseph Compton.^[22]

Compton a petrecut un an ca instructor de fizică la Universitatea Minnesotei în 1916–17,^[23] apoi doi ani ca inginer cercetător la Westinghouse Lamp Company^⁠(d) din Pittsburgh, unde a lucrat la dezvoltarea lămpii cu vapori de sodiu^⁠(d). În timpul Primului Război Mondial a dezvoltat instrumente de avioane pentru Corpul de Semnale^⁠(d).^[21]

În 1919, Compton a primit una din primele două fellowshipuri ale National Research Council^⁠(d), care permitea studenților să învețe în străinătate. A ales să meargă la Laboratorul Cavendish^⁠(d) al Universității Cambridge din Anglia. Lucrând împreună cu George Paget Thomson, fiul lui J. J. Thomson, Compton a studiat împrăștierea^⁠(d) și absorbția^⁠(d) radiațiilor gamma. El a observat că razele împrăștiate erau mai ușor de absorbit decât raza inițială.^[23][24] Compton a fost foarte impresionat de oamenii de știință de la Cavendish, mai ales de Ernest Rutherford, Charles Galton Darwin^⁠(d) și Arthur Eddington, și în cele din urmă i-a dat celui de al doilea său fiu numele lui J. J. Thomson.^[24]

După o vreme, Compton a devenit diacon al unei biserici baptiste. „Știința nu are de ce să aibă vreo gâlceavă”, spunea el, „cu o religie care postulează un Dumnezeu căruia oamenii îi sunt copii

Întors în Statele Unite, Compton a fost numit profesor de fizică Wayman Crow și șef al catedrei de fizică la Universitatea Washington din St. Louis^⁠(d) în 1920.^[13] În 1922, a observat cum cuantele de radiații X împrăștiate de electroni liberi au lungimi de undă mai mari și, conform relației lui Planck, energie mai mică decât radiațiile X inițiale, surplusul de energie fiind transferat electronilor. Această descoperire, denumită „efectul Compton” sau „împrăștierea Compton”, demonstra natura de particulă a radiației electromagnetice.^[26][27]

În 1923, Compton a publicat un articol în Physical Review în care explica deplasarea radiației X atribuind fotonilor impuls similar particulelor, ceva ce Einstein sugerase în explicația dată de el în 1905, și pentru care a primit Premiul Nobel, a efectului fotoelectric. Postulați inițial de Max Planck în 1900, fotonii erau conceptualizați ca elemente de lumină „cuantizate”, conținând o anume cantitate de energie care depinde doar de frecvența luminii.^[28] În articolul său, Compton a calculat relația matematică între deplasarea lungimii de undă și unghiul de împrăștiere a radiațiilor X presupunând că fiecare foton de radiație X împrăștiat interacționează cu un singur electron. Articolul său se încheia cu o prezentare a experimentelor care au confirmat relația calculată de el:

unde

 este lungimea de undă inițială,

 este lungimea de undă după împrăștiere,

 este constanta Planck,

 este masa de repaus a electronului^⁠(d),

 este viteza luminii, și

 este unghiul de împrăștiere.^[27]

Cantitatea ^h⁄_mec este cunoscută sub numele de lungimea de undă Compton^⁠(d) a electronului; ea este egală cu 2.43×10⁻¹² m. Diferența de lungime de undă λ′ − λ este undeva între zero (pentru θ = 0° ) și dublul lungimii de undă Compton a electronului (for θ = 180° ).^[29] El a constatat că unele radiații X nu suferă nicio modificare a lungimii de undă deși sunt împrăștiate la unghiuri mari; în toate aceste cazuri, fotonul nu a reușit să deplaseze niciun electron. Astfel, magnitudinea deplasării nu este legată de lungimea de undă Compton a electronului, ci de lungimea de undă Compton a întregului atom, care poate fi de peste 10.000 de ori mai mică.^[27]

„Când mi-am prezentat rezultatele la o întâlnire a Societății Americane de Fizică în 1923,” își amintea ulterior Compton, „a declanșat cea mai aprinsă controversă pe care am cunoscut-o vreodată.”^[30] Natura ondulatorie a luminii fusese bine demonstrată, iar ideea că ea ar putea avea o natură duală nu era ușor de acceptat. Grăitor pentru aceasta este faptul că difracția într-o structură cristalină putea fi explicată doar cu referire la natura ondulatorie a luminii. Compton a primit pentru acest rezultat Premiul Nobel pentru Fizică în 1927. Compton și Alfred W. Simon au dezvoltat metoda de observare simultană a fotonilor de radiații X împrăștiate și a electronilor de recul. În Germania, Walther Bothe și Hans Geiger au dezvoltat independent o metodă similară.

Compton la Universitatead in Chicago în 1933 cu studentul postuniversitar Luis Alvarez lângă telescopul său de radiații cosmice

În 1923, Compton a trecut la Universitatea din Chicago ca profesor de fizică,^[13] post pe care avea să-l ocupe următorii 22 de ani.^[26] În 1925, el a demonstrat că radiațiile X împrăștiate la 130.000 de volți ale primelor șaisprezece elemente din tabelul periodic (de la hidrogen la sulf) sunt polarizate, rezultat prezis de J. J. Thomson. William Duane^⁠(d) de la Universitatea Harvard a promovat o tentativă de a demonstra că interpretarea lui Compton a efectului ce-i poartă numele este greșită. Duane a efectuat o serie de experimente pentru a-l contrazice pe Compton, dar a găsit în schimb dovezi că Compton are dreptate. În 1924, Duane a recunoscut că așa este.^[26]

Compton a cercetat efectul radiațiilor X asupra nucleelor de sodiu și clor din sare. El a utilizat radiații X pentru a cerceta feromagnetismul, concluzionând că el este rezultatul alinierii spinurilor electronilor^⁠(d).^[31] În 1926, a devenit consultant pentru Departamentul de Lămpi de la General Electric. În 1934, s-a întors în Anglia ca profesor vizitator Eastman la Universitatea Oxford. Acolo, General Electric i-a cerut rapoarte despre activitățile din laboratorul de cercetări al General Electric Company plc^⁠(d) de la Wembley. Compton era fascinat de posibilitățile de cercetare ale laboratorului pe tema lămpilor fluorescente^⁠(d). Raportul lui a dus la inițierea unui program de cercetare în America, care le-a dezvoltat.^[32][33]

Prima carte a lui Compton, X-Rays and Electrons, a fost publicată în 1926. În ea, el arăta cum se calculează densitățile materialelor difractante după șabloanele de difracție a radiațiilor X.^[31] El și-a revizuit cartea cu ajutorul lui Samuel King Allison^⁠(d) producând X-Rays in Theory and Experiment (1935). Această operă a rămas una de referință pentru următoarele trei decenii

Pe la începutul anilor 1930, Compton devenise interesat de radiațiile cosmice. La acea dată, existența lor era cunoscută, dar natura și originea lor rămâneau subiect de speculații. Prezența lor putea fi detectată cu o „bombă” sferică conținând aer comprimat sau argon și măsurându-i conductivitatea electrică. Călătoriile în Europa, India, Mexic, Peru și Australia i-au dat lui Compton ocazia să măsoare radiații cosmice la diferite altitudini și latitudini. Împreună cu alte grupuri care au făcut observații pe tot globul, ei au găsit că radiațiile cosmice sunt cu 15 la sută mai intense la poli decât la ecuator. Compton a pus aceasta pe seama faptului că radiațiile cosmice sunt formate în principal din particule încărcate electric, și nu din fotoni, cum sugera Robert Millikan, efectul latitudinii fiind cauzat de câmpul magnetic al Pământului^⁠(d)

Insigna lui Arthur Compton de la Hanford Site. Din rațiuni de securitate, se folosea un nume fals.

În aprilie 1941, Vannevar Bush, șeful Comisiei Naționale de Cercetări în Apărare^⁠(d) (NDRC) din timpul războiului, a înființat o comisie specială condusă de Compton care să raporteze despre programul de uraniu al NDRC. Raportul lui Compton, transmis în mai 1941, anticipa perspectiva dezvoltării de arme radiologice^⁠(d), a propulsiei nucleare pentru ambarcațiuni, și armele nucleare pe bază de uraniu-235^⁠(d) sau pe bază de plutoniu, element recent descoperit.^[36] În octombrie, el a scris un alt raport despre fezabilitatea unei bombe atomice. Pentru acest raport, el a colaborat cu Enrico Fermi la calculul masei critice a uraniului-235, estimând rezervat că ar fi între 20 kg și 2 tone. El a discutat și perspectiva îmbogățirii uraniului împreună cu Harold Urey, a vorbit cu Eugene Wigner despre cum ar putea fi produs plutoniul într-un reactor nuclear, și cu Robert Serber^⁠(d) despre cum plutoniul produs într-un reactor ar putea fi separat de uraniu. Raportul său, transmis în noiembrie, afirma că o bombă este realizabilă, deși era mai rezervat în privința puterii sale de distrugere decât era Mark Oliphant^⁠(d) și colegii săi britanici.^[37]

Forma finală a raportului lui Compton din noiembrie nu menționa nicăieri folosirea plutoniului, dar, după ce a discutat despre ultimele cercetări cu Ernest Lawrence, Compton s-a convins că și bomba cu plutoniu este realizabilă. În decembrie, Compton a fost pus în fruntea proiectului cu plutoniu.^[38] El spera să obțină o reacție în lanț controlată până în ianuarie 1943, și să poată produce o bombă până în ianuarie 1945. Pentru a aborda problema, a pus diferite grupuri de cercetare să lucreze la plutoniu și la proiectul reactorului nuclear la Universitatea Columbia, Universitatea Princeton și Universitatea Californiei din Berkeley au fost concentrate împreună sub titulatura de „Laboratorul Metalurgic din Chicago. Obiectivele acestuia erau de a produce reactori care să convertească uraniul în plutoniu, să găsească modalități de separare chimică a plutoniului de uraniu, și de a proiecta și construi o bombă atomică.^[39]

În iunie 1942, United States Army Corps of Engineers^⁠(d) a preluat controlul asupra programului de arme nucleare și Laboratorul Metalurgic al lui Compton a devenit o parte a Proiectului Manhattan.^[40] În acea lună, Compton i-a dat lui Robert Oppenheimer responsibilitatea proiectării bombei.^[41] Lui Compton i-a rămas să decidă care din tipurile diferite de design de reactor puse la punct de oamenii de știință din Laboratorul Metalurgic va fi pus în aplicare, deși încă nu fusese construit niciun reactor funcțional.^[42]

Când disputele sindicale au amânat construirea noului sediu al Laboratorului Metalurgic din Red Gate Woods^⁠(d), Compton a hotărât să construiască Chicago Pile-1^⁠(d), primul reactor nuclear, sub tribunele stadionului Stagg Field^⁠(d).^[43] Sub îndrumarea lui Fermi, acesta a fost pus în funcțiune la 2 decembrie 1942.^[44] Compton a aranjat ca Mallinckrodt Pharmaceuticals^⁠(d) să se ocupe de purificarea minereului de uraniu,^[45] și ca DuPont să construiască semifabrica de plutoniu de la Oak Ridge^⁠(d).^[46]

În iulie 1943 a izbucnit o criză majoră pentru programul de plutoniu, când grupul lui Emilio Segrè a confirmat că plutoniul realizat în Reactorul cu Grafit X-10^⁠(d) de la Oak Ridge conține niveluri ridicate de plutoniu-240^⁠(d). Fisiunea spontană a acestuia excludea utilizarea plutoniului într-o arma nucleară de tip balistic^⁠(d). Laboratorul Los Alamos^⁠(d) al lui Oppenheimer a înlăturat obstacolul proiectând și construind arma nucleară de tip implozie^⁠(d).^[37]

Casa lui Compton din Chicago, astăzi monument istoric

Compton s-a dus la Hanford Site^⁠(d) în septembrie 1944 pentru a vedea punerea în funcțiune a primului reactor. Primul lot de proiectile de uraniu a fost introdus în Reactorul B de la Hanford în noiembrie 1944, și livrările de plutoniu către Los Alamos au început în februarie 1945. ^[47] Pe tot timpul războiului, Compton avea să rămână un administrator și consilier științific de prim rang. În 1945, împreună cu Lawrence, Oppenheimer și Fermi, a făcut parte din Comisia Științifică care a recomandat utilizarea militară a bombei atomice împotriva Japoniei.^[48] A primit Medalia de Merit^⁠(d) pentru serviciile aduse Proiectului Manhattan

Observatorul de Radiații Gamma Compton lansat pe orbita Pământului în 1991

Compton a murit la Berkeley, California, de hemoragie cerebrală^⁠(d) la 15 martie 1962. A lăsat în urmă pe soția și pe fiii săi, și a fost înmormântat în Cimitirul Wooster din Wooster, Ohio.^[22] Înainte de moarte, era Professor-at-Large la Universitatea Californiei din Berkeley pe timpul semestrului de primăvară din 1962.^[54]

Compton a primit multe premii de-a lungul vieții, între care Premiul Nobel pentru Fizică în 1927, Medalia de Aur Matteucci în 1933, Medalia Hughes^⁠(d) de la Royal Society și medalia Benjamin Franklin^⁠(d) de la Institutul Franklin^⁠(d) în 1940.^[55] Este comemorat în mai multe feluri. Craterul Compton^⁠(d) de pe Lună este numit după Arthur Compton și după fratele său, Karl.^[56] Clădirea institutului de cercetări în fizică de la Universitatea Washington din St Louis este și ea numită în cinstea lui.^[57] Compton a inventat o versiune mai domoală, mai alungită și mai înclinată a limitatorului de viteză^⁠(d) denumit „Holly hump” („cocoașa Holly”) dintre care sunt montate multe pe drumurile din campusul Universității Washington.^[58] Căminele Universității din Chicago au dedicat memoriei sale casa Arthur H. Compton^⁠(d) de la Chicago.^[59] Ea este acum înregistrată ca monument istoric național^⁠(d).^[60] Compton are și o stea pe St. Louis Walk of Fame.^[61] Observatorul de Radiații Gamma Compton al NASA a fost și el botezat în cinstea lui Compton. Efectul Compton joacă un rol central în instrumentele de detecție de radiații gamma de la bordul observatorului.

Arthur Compton

* 1897: Georges Albert Maurice Victor Bataille (n. 10 septembrie 1897, Billom - d. 9 iulie 1962, Paris) a fost un antropolog, bibliotecar, critic literar, eseist, filozof și scriitor francez.

Georges Bataille

* 1907: Tala Birell (n. 10 septembrie 1907, București, România^[4] – d. 17 februarie 1958,Landstuhl, Germania) a fost o actriță română de teatru și film.

A debutat ca actriță de teatru și film în Viena. Birell a dublat-o pe Marlene Dietrich în filme germane. A venit apoi în Anglia pentru a apărea în versiunea germană a Cape Forlon, și mai târziu a plecat în America pentru a juca în versiunea în limba germană a Budoar Diplomats (Diplomați de budoar). Stea a scenei teatrale din Europa, ea a devenit populară în filmele americane, inclusiv un mic rol în Bringing Up Baby (1938).

În 1940 a apărut pe scenă în Dragii Mei Copii (My Dear Children), la Teatrul Belasco din New York City. Unul din ultimele ei filme a fost popularul serial de televiziune Orient Express din 1953, în episodul intitulat Eșarfă Roșie (Red Sash).^[6]

Este înmormântată în satul bavarez Marquartstein într-un mormânt de familie.

Tala Birell

* 1911: Ioan Cherteș (n. 10 septembrie 1911, Sărățel, Bistrița-Năsăud - d. 31 ianuarie 1992, Cluj) a fost episcop titular de Cantanus. De facto a condus Eparhia de Cluj-Gherla după arestarea episcopului Iuliu Hossu și până la numirea noului episcop de Cluj-Gherla în persoana arhiepiscopului George Guțiu.

Ioan Cherteș s-a născut la data de 10 septembrie 1911, în comuna Sărățel, aflată pe atunci în comitatul Bistrița-Năsăud, din părinții Ioan, învățător și Maria, născută Rusu, casnică. Tatăl său a murit în primul război mondial, lăsând doi copii orfani, Ioan și Ana. Școala primară a urmat-o la Sărățel, iar studiile secundare la Liceul Grăniceresc din Năsăud, clasa I și la Liceul „Petru Maior” din Gherla, cl. II-VII. În iunie 1929 a promovat cu succes examenul de bacalaureat.

După absolvirea liceului a rămas un an ca pedagog la Liceul Petru Maior din Gherla și student „la fără frecvență al Facultății de Drept de la Universitatea din Cluj. În anul 1930 a fost primit în clerul tânăr al Diecezei de Gherla, fiind trimis de episcopul Iuliu Hossu la studii la Roma. A urmat Filosofia și Teologia la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma. La 21 decembrie 1935 a fost hirotonit preot prin punerea mâinilor arhiepiscopului Giuseppe Palica, vicarul Romei.

După terminarea studiilor, promovat doctor în Filosofie și Teologie în anul 1938, revine în țară și se așează la Cluj, unde Episcopia de Gherla își mutase între timp reședința. A fost numit secretar episcopesc, funcție ce o ocupă până în anul 1940. Între anii 1940-1948 a ocupat, concomitent, mai multe funcții. Astfel a fost profesor de teologie la Academia de Teologie Română Unită, la catedrele de Istoria bisericească și Drept bisericesc (1940-1948), director al Internatului de Băieți începând din 1942, devenit în anul 1945 internatul Liceului Român Unit „Inocențiu Micu-Klein”. Pentru un timp a predat disciplina religie la acest liceu.

În anul 1947 de sărbătoarea Învierii Domnului a fost numit canonic, iar la 10 octombrie 1948 a fost promovat pro-vicar general al Diecezei de Cluj-Gherla. Dar la 28 octombrie 1948, a fost arestat de către Securitate și închis la Mănăstirea Neamț, împreună cu ceilalți arestați provenind din clerul superior al Bisericii Române Unite, canonici, profesori de Teologie, protopopi etc. În februarie 1949 internații de la Mănăstirea Neamț, ca și episcopii de la Dragoslavele, au fost transferați cu toții la Mănăstirea Căldărușani, lângă București, transformată în lagăr de concentrare, împrejmuit cu sârmă ghimpată și asigurat cu pază militară.

În lagărul de la Căldărușani, păzit de locotenentul major Bădiță, a putut intra călugărul bazilitan Ciubotariu, iar prin el Episcopii au putut lua contact cu Nunțiatura Apostolică de la București. La 21 noiembrie 1949 papa Pius al XII-lea l-a numit pe Mons. Dr. Ioan Cherteș ca episcop titular de Cantano și episcop-auxiliar de Cluj-Gherla. Aflat la Mănăstirea Căldărușani, cu ocazia Crăciunului, în noaptea de 24/25 decembrie 1949, din ordinul Papei Pius al XII-lea, canonicul dr. Ioan Cherteș a fost consacrat episcop auxiliar de Cluj-Gherla și episcop titular de Cantano, prin punerea mâinilor episcopului Valeriu Traian Frențiu de Oradea Mare, asistat de episcopii Iuliu Hossu de Cluj-Gherla, Alexandru Rusu de Maramureșului și Ioan Bălan al Episcopiei de Lugoj. Odată cu el a fost consacrat ca episcop și Tit Liviu Chinezu.

În mai 1950 întregul grup de internați de la Căldărușani a fost transferat la Penitenciarul Sighet, unde episcopul Ioan Cherteș a rămas până în aprilie 1955, când a fost readus la Securitatea din Cluj, de unde, la 30 iulie 1955, a fost eliberat.

După această primă eliberare, intervenită la 6 ani de la arestare și detenție în închisoare, fără judecată, s-a așezat în comuna Chiraleș (județul Bistrița-Năsăud), unde locuia sora sa Ana, căsătorită cu profesorul Vasile Țărmure, fost și el până în anul 1948 preot de enorie, reprofilat după ilegalizarea Bisericii.

La 12 august 1956 a avut loc la Cluj liturghia celebrată de preoții greco-catolici Vasile Chindriș și Izidor Ghiurco în fața Bisericii Piariștilor (Universității), în urma căreia au fost arestați mulți preoți. Între ei și episcopii Alexandru Rusu al Maramureșului, ales mitropolit al Bisericii Române Unite, și Ioan Cherteș, episcop-auxiliar de Cluj-Gherla. Învinuit de instigare publică, Ioan Cherteș, arestat la 15 august 1956 și anchetat cu duritate la Securitatea din Cluj, a fost condamnat de Tribunalul Militar din aceeași localitate prin sentința nr. 1202/1957 la 10 ani temniță.

După condamnare a fost purtat prin cele mai grele închisori și prin lagărele de muncă forțată. Astfel a fost la penitenciarul din Gherla, 3 ani, apoi în Bărăgan și Deltă: la Stoienești, Salcia, Grind-Periprava, din nou adus la Gherla, apoi la Luciu-Giurgeni, Strâmba, iarăși la Salcia și în sfârșit la Ostrov, de unde, în baza decretului de grațiere nr. 411/1964, la 30 iulie, acel an, a fost eliberat.

De data aceasta s-a așezat la Sărățel, satul natal. Însă, mereu urmărit și hărțuit de organele securității și fără serviciu, la 25 octombrie 1965 s-a mutat la Năsăud, unde între timp se mutase și familia surorii sale cu slujba soțului ei, V. Țărmure. Între anii 1965-1972 a funcționat ca angajat la Întreprinderea Raională de Industrie Locală "Ineul", în calitatea de contabil II la materiale. A dus și aici o viață foarte grea, fiind fără întrerupere urmărit atât de securitate cât și de organele de partid. Fără a avea oficial domiciliu obligatoriu, comandantul securității locale i-a pus în vedere să nu părăsească localitatea, iar în cazul că ar trebui să plece undeva, să-l anunțe.

La 30 iunie 1972 a fost pensionat. Bătrânețele și îndeosebi reminiscențele terorii anchetelor, a muncii forțate, a regimului de exterminare din închisori și gulaguri, a frigului și foamei și a tuturor umilirilor și privațiunilor prin care a trecut și le-a îndurat 14 ani și jumătate, toate acestea i-au zdruncinat sănătatea și l-au determinat să renunțe la o viață activă cu sarcini de mare răspundere, cum e episcopatul, și să-și petreacă ultimii ani ai vieții retras, rămânând în continuare la Năsăud, în familia surorii sale.

La 12 martie 1990 papa Ioan Paul al II-lea, reglementând problema ierarhiei Bisericii Catolice din România, atât a celei de rit latin, cât și a celei de rit bizantin (Greco-Catolică), l-a promovat și distins pe Ioan Cherteș ca arhiepiscop „ad personam”.

Arhiepiscopul Cherteș a trecut la cele veșnice la 31 ianuarie 1992.

Ioan Cherteș

·         1912: Vasile Posteucă, poet român care a activat mai mult în exil (d. 1972)

* 1915: Edmond O'Brien (n. 10 septembrie 1915 – d. 9 mai 1985) a fost un actor american de film.

Edmond O'Brien

in D.O.A. (1950) Frați și surori Liam O'Brien[*]  Căsătorit cu Nancy Kelly (1941-42) (divorced) Olga San Juan (1948-76) (divorced) three children Copii Bridget O'Brien Maria O'Brien Brendan O'Brien Frați și surori Liam O'Brien[*]  Căsătorit cu Nancy Kelly (1941-42) (divorced) Olga San Juan (1948-76) (divorced) three children Copii Bridget O'Brien Maria O'Brien Brendan O'Brien

* 1917: Masahiko Kimura (木村 政彦 Kimura Masahiko^?, 10 septembrie 1917 – 18 aprilie 1993) a fost un judokan japonez, care este în general considerat unul dintre cei mai mari judokani din toate timpurile

·         1927: Martin Jurchescu Ghiga (n. 10 septembrie 1927, Domașnea, Caraș-Severin, România – d. 1996) a fost un matematician român care s-a remarcat cu rezultate valoroase în domeniul funcțiilor de mai multe variabile complexe

În satul natal a urmat școala primară. Liceul l-a urmat la Caransebeș (secția reală), absolvindu-l în 1947. În anul școlar 1947-1948 a urmat anul I la Politehnica din Timișoara, dar s-a lăsat apoi de inginerie și a trecut la Facultatea de Matematică și Fizică a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1952. Chiar înainte de examenul de stat și în tot cursul anului 1952-1953 a ocupat funcția de preparator la catedra de Teoria Funcțiilor a profesorului Simion Stoilow.

Din 1953 și până în 1956 a fost cercetător la Institutul de Matematică al Academiei, timp în care și-a prezentat teza de doctorat în fața unei comisii având ca președinte pe Simion Stoilow și referenți pe Gheorghe Călugăreanu, Alexandru Ghika și Adolf Haimovici. A tratat subiectul: "Suprafețele riemanniene cu frontiera absolut discontinuă".

După trecerea doctoratului, a fost numit cercetător principal la Institutul de Matematică al Academiei, la secția de Teoria Funcțiilor, Teoria Mulțimilor și Fundamentele Matematicii. Pentru memoriul său intitulat "Funcții raționale pe soluții globale de ecuații diferențiale olomorfe" a obținut premiul "Simion Stoilow" al Academiei, în anul 1963. A fost și rămâne un strălucit reprezentant al matematicii românești. A încetat din viață în anul 1996.

Scrieri:

• Probleme moderne de teoria funcțiilor (în colaborare cu Cabiria Andreian Cazacu și C. Constantinescu), 1965
• Probleme moderne de teoria funcțiilor, 1965
• Topologie categorii suprafețe riemanniene (în colaborare cu Cabiria Andreian-Cazacu și Aristide Deleanu), 1966
• Espaces analytiques, 1971
• Espaces analytiques, Bucarest, 25-30 septembre 1969 : séminaires de l'Institut de Mathématique de l'Academie de la République Socialiste de Roumanie, 1971
• Romanian-Finnish seminar on complex analysis: proceedings, Bucharest, Romania, (June 27-2 iulie 1976), 1979
• Transversality and relative Künneth formulas in complex analysis, 1981

·         1927: S-a nascut Yma Sumac, cantareata cu origini indiene, posesoare a unei voci de exceptie; 

·         1930 - S-a născut Liviu Călin, poet, critic şi istoric literar (m. 17 martie 1994)

·         1933: Karl Otto Lagerfeld ((pronunțat în germană /ˈkaɐ̯l ˈlaːgɛɐ̯ˌfɛlt/, n. 10 septembrie 1933,^[3][4] Hamburg, Germania Nazistă^[5] – d. 19 februarie 2019,^[6][7][8] Neuilly-sur-Seine, Franța) a fost un designer vestimentar, fotograf, caricaturist, designer și costumier german, care a locuit în Paris cea mai mare parte a vieții sale. ^[9][10]

Lagerfeld a fost directorul creativ al cunoscutei casei de modă franceze Chanel, poziție pe care a deținut-o din 1983 până la decesul său, survenit în 19 februarie 2019, la vârsta de 85 de ani, după mai multe probleme de sănătate.^[11]

Karl Lagerfeld a fost de asemenea, între 1965 și 2019, directorul creativ al casei de modă Fendi, specializată în blănuri și haine de piele, precum și al întregului brand omonim. Lagerfeld a colaborat cu numeroase alte entități și personalități din lumea modei (printre care se numără și marca Chloé) pe varii subiecte artistice și de modă.

Fiind unul dintre cei mai importanți creatori de modă ai sfârșitului de secol 20 și începutul secolului al 21-lea, Karl Lagerfeld era ușor de recunoscut pentru semnele sale distinctive, păr alb, de obicei legat la spate într-o coadă „de cal”, ochelari negri, mănuși de piele neagră fără degete, cravate negre lungi și largi, cu noduri mari, lejere, și cămăși albe cu gulere înalte, albe, detașabile.

Karl Lagerfeld

·         1942 - S-a nascut Danny Hutton, vocalist si compozitor american (Three Dog Night).

·         1944: S-a nascut Guenther Netzer, fotbalist german;

·         1945: José Monserrat Feliciano García (n. 10 septembrie 1945, Lares, Puerto Rico) este un cântăreț portorican de muzica ușoară, chitarist și compozitor care s-a făcut cunoscut în întreaga lume pentru interpretarea mai multor hit-uri internaționale printre care și cântecul de crăciun din 1970 „Feliz Navidad”. A fost unul din primii cântăreți de origine latino-americană care s-a impus pe scena muzicii ușoare anglofone. A fost un deschizător de drum pentru alți artiști, menținându-și renumele vreme de cinci decenii și influențând scena muzicii pop pentru mai mult de două generații.

Artist orb din naștere (în urma unui glaucom cogenital) și dintr-o familie defavorizată, a înregistrat primul său album la 19 ani. De atunci a înregistrat peste 60 de discuri pe piața muzicii anglo-saxone și în limba spaniolă. Este considerat un virtuoz al chitarei spaniole și cu vocea sa puternică și neconfundabilă, a interpretat și publicat peste 600 cântece. Discurile sale s-au vândut în circa 50 milioane de exemplare.

Deși principalele sale șlagăre au fost mai ales în genul boleroului și al baladelor, Feliciano este renumit și pentru interpretările sale de muzică soul, rock, jazz și în diverse ritmuri latine. Deși s-a afirmat printr-un mare număr de cântece, trei piese au marcat parcursul său muzical: „Light my fire” (1968) (al formației americane de rock The Doors din 1966) care i-a deschis porțile popularității mondiale, cântecul italian „Che Sarà” (1971)p e care l-a interpretat la Festivalul de la Sanremo și „Feliz Navidad”.

45 din discurile sale au fost încununate ca „discuri de aur” și „de platină”. A avut un număr foarte mare de candidaturi la premiul Grammy, pe care l-a câștigat în nouă rânduri, odată și pentru întreaga sa carieră artistică. În 1987 a fost onorat cu o stea pe Aleea Celebrității de la Hollywood (Hollywood Walk of Fame. În 1996 magazinul Billboard i-a conferit un premiu pentru întreaga sa activitate (Lifetime Achievement).

În calitatea de compozitor, Feliciano este autorul a peste 100 de cântece întregistrate, dintre care se pot menționa: „No hay sombra que me cubra” , „Ay, cariño” , „Paso la vida pensando” , „Me has echado al olvido” , „Destiny” , „Come Down Jesus” , „Angela” , „Rain” , „Chico & The Man” , „Hard Times In El Barrio” , de asemenea al unor piese instrumentale ca „Pegao” și „Affirmation”

A fost unul din primii artiști care au înregistrat discuri cu intrepretări în duet, intre care se pot reține „Para decir adiós” cu Ann Kelly (1982),„Por ella” cu José José, „Un amor así” cu Lani Hall, și „Tengo que decirte algo” cu Gloria Estefan În 2013 a fost sărbătorit la New World Center din Miami în cadrul Salonului Celebrității al compozitorilor latini, alături de Julio Iglesias, Armando Manzanero și Manuel Alejandro.

José Feliciano în 2007

·         1946: Don Powell, basist englez (Slade)

·         1949 - S-a nascut Barriemore Barlow, baterist britanic (Jethro Tull).

·         1950: S-a nascut Joe Perry, component al trupei rock Aerosmith 

·         1950 - S-a nascut Vic Collins, chitarist britanic (Kursaal Flyers, Long Ryders).

·         1953: S-a nascut Amy Irving, actrita de film. 
* 1954: Iulian Cristache (n. 10 septembrie 1954) este un senator român, ales în legislatura 2012-2016.

·         1955 - S-a nascut Pat Mastelotto, baterist american (Mr. Mister).
* 1955: Larisa Aleksandrovna Dolina (în rusă Лари́са Алекса́ндровна До́лина, născută Kudelman; n. 10 septembrie 1955, Baku, URSS)^[1] este cântăreață de jazz și pop și actriță rusă și sovietică de origine evreiască. Este Artistă a Poporului Rusiei (1998)^[2] și triplă câștigătoare a Premiului național rusesc „Ovația”. În 2005 a fost decorată cu Ordinul de Onoare.

Tatăl său, Aleksandr Markovici Kudelman, a fost constructor și sticlar.^[1] Mama sa, Galina Izrailevna Kudelman (nume de fată Dolina) a fost mașinistă. Ambii părinți au decedat și sunt înmormântați la cimitirul evreiesc din Odesa (tot în Odesa Larisa își petrecuse și copilăria).^[4]

Primul soț al Larisei, Anatoli Mihailovici Mioncinski (n. 1946), este muzician jazz, ex-dirijor al orchestrei «Современник» (în trad.: Contemporanul) (1980—1987)^[5][6] În 1983 a născut-o pe fiica Anghelina. Cel de-al doilea soț — Viktor Miteazov — este bas-chitarist și producător muzical (1987 — 9 martie 1998).^[5][6] Al treilea soț al său — Ilia Spițîn (n. 1968^[7]) la fel este bas-chitarist și producător muzical (sunt căsătoriți din 1998).^[6]

Larisa Dolina este vară de-a doua cu Irina Apeksimova — actriță, director al Teatrului Taganka.

Larisa Dolina

·         1956 - S-a nascut Johnnie Fingers, clapar si vocalist irlandez (Boomtown Rats).

·         1957 - S-a nascut Carol Decker, cantareaţa si compozitoare britanica.
* 1957: Paweł Marek Huelle (n. 10 septembrie 1957, Gdańsk) este un prozator polonez.

Huelle a studiat filologia la Universitatea din Gdańsk, iar mai târziu a devenit ziarist. A lucrat o perioadă de timp la serviciul de presă al Solidarność (Solidaritatea). De asemenea, a predat literatură, filozofie și istorie. A fost directorul Televiziunii poloneze din orașul său natal în perioada 1994-1999.

Debutul său literar a venit în 1987 cu Weiser Dawidek, care în anul 2000 a fost ecranizat de regizorul Wojciech Marczewski.

Pawel Huelle

* 1958: Chris Joseph Columbus^] (n. 10 septembrie 1958, Spangler, Pennsylvania, S.U.A.) este un regizor, scenarist, producător și actor american. Este bine cunoscut pentru regizarea unor filme ca Harry Potter and the Sorcerer's Stone (2001), Harry Potter and the Chamber of Secrets (2002), Mrs. Doubtfire (1993), Home Alone (1990) și Home Alone 2: Lost in New York (1992) și pentru scenarizarea filmelor Gremlins (1984) și The Goonies (1985).

Chris Columbus

·         1960: Colin Firth (n. 10 septembrie 1960) este un actor britanic, laureat în 2011 al Premiului Oscar pentru cel mai bun actor în filmul The King's Speech.^[1] Cu același personaj istoric (regele George al VI-lea al Marii Britanii) a convins specialiștii industriei cinematografice din Anglia și Statele Unite să îl onoreze cu Premiul Bafta și cu Globul de aur (Golden Globe) pentru cel mai bun actor al anului 2011.

Fiu de intelectuali, Firth s-a născut în Anglia în Hampshire, pe 10 septembrie 1960. O parte din copilărie și-a petrecut-o în Nigeria alături de bunicii săi misionari,^[2] însă se întoarce la școală în țara sa de origine și, mai târziu, urmează cursurile de la Drama Centre în Chalk Farm.

La scurt timp avea să joace Hamlet într-o producție școlară, în timpul ultimilor ani, iar mai apoi avea să joace pe scenele londoneze debutând în producția lui Julian Mitchell, Another Country din West End, cartier londonez recunoscut pentru "densitatea teatrală" unică pe plan mondial. Alături de Rupert Everett, Firth îl joacă pe Tommy Judd, un personaj descins din povestea spionului Donald Maclean (Everett a jucat Guy Bennett, spionul din viața reală Guy Burgess).^[3][4] Mai târziu avea să joace același rol în versiunea filmului în 1984, din nou alături de Everett.

Deși identificat în Brit Pack-ul de noi actori britanici în frunte cu Gary Oldman,.^[5][6] ascensiunea sa în lumea filmului holywoodian a fost mai înceată decât a conaționalilor săi. A fost abia atunci când l-a întruchipat pe Mrs. Darcy în Mândrie și prejudecată, adaptarea cinematografică a romanului lui Jane Austen, în 1995, show difuzat și in SUA, când a devenit un nume.^[7]

Colin Firth

Din 1999, a jucat în două filme diferite: My Life So Far, o poveste despre problemele familiale în Scottish Highlands, și Fever Pitch,^[8] inițial realizat în U.K. în 1997, în care Firth interpretează rolul unui nebun englez, suporter al fotbalului, forțat să aleagă între dragostea sa pentru fotbal și femeia din viața sa. În 2003, a interpretat în filmul Pur și simplu dragoste^[9] rolul lui Jamie, un scriitor englez care se îndrăgostește de menajera sa portugheză Aurélia (Lúcia Moniz).

Filmografie:

• Pacientul englez (1996)
• Shakespeare îndrăgostit (1998)
• Blackadder: Back & Forth (1999)
• Fata cu cercel de perlă (2003)
• Pur și simplu dragoste (2003)
• O poveste de Crăciun (2009)
• Dorian Gray (2009)
• Discursul regelui (2010)
• Kingsman: Serviciul secret (2015)
• Kingsman: Cercul de Aur (2017)

·         1960 - S-a nascut Siobhan Fahey, vocalista si compozitoare irlandeza (Bananarama, Shakespeare’s Sister).

·         1960 - S-a nascut David Lowery, vocalist si multi-instrumentist american (Camper Van Beethoven).

·         1962: Vasile Drăgănel (n. 10 septembrie 1962, satul Hoginești, raionul Călărași) este un general-maior de poliție care a deținut funcția de ministru al afacerilor interne în Guvernul Republicii Moldova (2001 - 2002).

·         1962: Ioan Dumitru Puchianu, politician român
* 1962: Vergil Chițac (n. 10 septembrie 1962, Istria, Istria, Constanța, România) este un ofițer de marină retras și politician român. Până la începutul anului 2016 rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”,^[1] iar în 2016 s-a retras din Marină cu grad de amiral, s-a înscris în Partidul Național Liberal și a candidat la funcția de primar al Constanței la alegerile locale 2016, fără a fi ales. În decembrie 2016, a fost primul în lista de Senat a aceluiași partid pentru alegerile legislative, și a fost ales senator de Constanța.
În perioada 1986-1987, amiralul(r) Vergil Chițac a efectuat un stagiu la bordul unor nave dragoare din compunerea Marinei Militare Române. Începând cu 1986, a devenit Asistent Universitar Ing., funcție pe care a ocupat-o până în anul 1990, când a fost numit Șef Lucrări Universitar Ing. Între 2000-2009 a fost de Conferențiar Universitar Dr. Ing în cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, iar apoi a devenit Profesor Universitar Dr. Ing (din 2009). A fost Decanul Facultății de Marină Civilă între anii 2000-2001 și 2003-2004, Prorector pentru Învățământ (2004-2010), iar din 2010 până în 2016 a fost Rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. Vergil Chițac a fost ales pentru al doilea mandat de Rector cu 93% din voturi. Ca rector a administrat un patrimoniu de 100 milioane de euro și a dat bun de plată pentru 60 milioane de euro. Nu au fost semnalate nereguli în gestiunea acestui patrimoniu.
Vergil Chițac este căsătorit din 1984 și are doi copii, Irina și Octavian. Alături de Asociația Civică „Pentru Constanța” a contribuit la organizarea unor evenimente sociale și culturale din Constanța în 2014-2016. Unul dintre evenimente a fost Tall Ships Regata din 2014 și 2015.

Vergil Chițac

·         1964: Cristian Pațurcă, cântăreț și compozitor român (d. 2011)

* 1964: Ma Yun (în chineză: 马云, n. 10 septembrie 1964,^[3][4] Hangzhou, Republica Populară Chineză^[4]) este un antreprenor chinez în domeniul tehnologiei și internetului, fiind cunoscut ca fiind fondatorul și directorul platformei "Alibaba Group".

Este unul dintre cei bogați oameni din China, cu o avere estimată, în ianuarie 2018, la 50,5 miliarde de dolari, conform Bloomberg.^[5] Magazinul "Fortune" l-a considerat ca fiind al doilea dintre cei mai influenți oameni ai anului 2017.^[6] De asemenea, Jack Ma ocupă locul 36 în topul Forbes al miliardarilor.^[7]

S-a născut într-o familie săracă. A absolvit universitatea din orașul natal cu specialitatea Engleză, limbă pe care a studiat-o de mic copil și pe care o va preda pe la diverse universități. În 1995 participă ca traducător la o delegație chineză în SUA, unde ia contact cu internetul și înțelege potențialul de viitor al acestuia. În același an, înființează China Pages, unul dintre primele site-uri chineze.

În 1999 fondează "Alibaba Group", site de comerț electronic care în scurt timp a ajuns să concureze cu marile platforme de profil, ca: Walmart, Amazon sau eBay. Astfel, conform Forbes, în luna noiembrie 2017, Alibaba Group poseda 550 de milioane de utilizatori activi

Jack Ma

Jack Ma

·         1966 - S-a nascut Miles Zuniga, vocalist, chitarist si clapar american (Fastball).

·         1966 - S-a nascut Robin Goodridge, baterist britanic (Bush).
* 1966: Ahrik Țveiba (n. 10 septembrie 1966) este un fost fotbalist rus.
* 1966: Stoian Iankulov (bulgară: Стоян Янкулов) (născut la 10 septembrie 1966) cunoscut ca Stundji este unuk dintre cei mai cunoscuți percuționiști. A participat la Concursul Muzical Eurovision 2007 ălături de Elița Todorova, și va mai participa și la ediția din 2013 a concursului ălături de aceași artistă.

Elița Todorova & Stoian Iankulov

În 25 februarie 2007 Todorova și Stoian Iankulov au câștigat selecția bulgară cu piesa Water, și au fost aleși să reprezinte Bulgaria la ediția din 2007 a Eurovisionului .Piesa a reușit să intre în finală ,devenid astfel prima piesă bulgară care a avut astfel de performanțe.În final s-au clasat pe poziția 5.

Eurovision 2013

Iankulov va reprezenta Bulgaria și în 2013 alături de Elița Todorova.

Stoian Iankulov (Bulgară: Стоян Янкулов)

Stoian Iankulov(în stânga) alături de Elița Todorova(în dreapta) pe scea Eurovision 2007

·         1968 - S-a nascut Big Daddy Kane, rapper american.

·         1968: Guy Stuart Ritchie (n 10 septembrie 1968) este un regizor, scenarist și producător englez. A regizat mai multe filme de succes, în câteva din ele în rolul principal fiind distribuit același actor, Jason Statham: Lock, Stock and Two Smoking Barrels (1998), Snatch (2000), Swept Away (2002), Revolver (2005), RocknRolla (2008), Sherlock Holmes (2009) și Sherlock Holmes: A Game of Shadows (2011). Între 2000 și 2008 a fost căsătorit cu cântăreața Madonna.

Guy Ritchie

Guy (stânga) cu Madonna (dreapta)

* 1972: Takeshi Watanabe (n. 10 septembrie 1972) este un fost fotbalist japonez.
* 1974: Mirko Filipović (n. 10 septembrie 1974) este un kickboxer de categorie grea, practicant de arte marțiale mixte (MMA), ex-boxer, politician, și ofițer de poliție croat.
* 1975: Viktor Kassai (n. 10 septembrie 1975, Tatabánya, Ungaria) este un arbitru maghiar de fotbal. Este arbitru FIFA din 2003. El a participat la Campionatul Mondial de Fotbal 2010, Euro 2012 și a arbitrat Finala Ligii Campionilor 2011.
* 1975: Nobuhisa Yamada (n. 10 septembrie 1975) este un fost fotbalist japonez.

·         1976: Gustavo "Guga" Kuerten (n. 10 septembrie 1976) este un jucător profesionist brazilian, de tenis de câmp, născut la Florianópolis, în Brazilia, fost număr 1 în clasamentul ATP, timp de 43 de săptămâni. A câștigat 20 de titluri la simplu printre care și 3 la Roland Garros (în 1997, 2000 și 2001) și 8 titluri la dublu.
* 1976: Marius Mitu (n. 10 septembrie 1976, București) este un jucător român de fotbal care joacă pe postul de mijlocaș la clubul Șoimii Pâncota.
* 1978: Andreea Maria Paul, născută Vass, (n. 10 septembrie 1978, Zalău) este prim-vicepreședintele PNL, deputat în Parlamentul României (2012–2016), doctor în economie, lector universitar la Facultatea de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice din București, după o carieră de cercetător la Institutul de Economie Națională al Academiei Române (2001-2008).

Andreea Paul

·         1980: Michelle Alves, model brazilian
* 1980: William Theodore Mueller (n. aprilie 1980) este un wrestler american ce evoluează în prezent în divizia RAW a promoției World Wrestling Entertainment (WWE), sub numele de ring Trevor Murdoch.
* 1981: José Alcides Moreno Mora, cunoscut și cu numele de Pepe Moreno (n. 10 septembrie 1981, Santander de Quilichao, Columbia) este un fotbalist columbian retras din activitate, care a jucat pe postul de atacant.
* 1982: Nicoleta Lefter (n. 10 septembrie 1982) este actriță română de teatru, care a colaborat extensiv cu regizorul Radu Afrim. A avut și apariții minore în film (sub regia lui Francis Ford Coppola și Cristian Mungiu). A absolvit în 2007 cursurile Facultății de Teatru a Universității de Arte „George Enescu” din Iași (la secția de actorie), pentru ca în 2009 să finalizeze un master în Arta Actorului în cadrul UNATC din București. Din anul 2008 este angajată a Teatrului Odeon.
* 1982: Cleidimar Magalhães Silva, poreclit „Didi” (n. 10 septembrie 1982 în Itabira, Minas Gerais) este un fotbalist brazilian legitimat la echipa din Liga I FC Oțelul Galați. A mai jucat în România pentru CFR Cluj
*1983: Jérémy Toulalan (Pronunție în franceză: /ʒeʁemi tulalɑ̃/; n. 10 septembrie 1983 în Nantes) este un fotbalist francez care evoluează la clubul Girondins de Bordeaux în Ligue 1. De obicei el evoluează pe poziția de mijlocaș defensiv, însă poate fi utilizat și ca fundaș central
* 1984: Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu (n. 10 septembrie 1984) este un deputat român, ales în 2016.

* 1985: Andrei Ciumac (n. 10 septembrie 1985) este un jucător profesionist de tenis din Republica Moldova. El este membru permanent al echipei Moldovei la Cupa Davis.
* 1985: Laurent Koscielny (n. 10 septembrie 1985, Tulle) este un fotbalist francez care evoluează pe postul de fundaș central la echipa franceză FC Girondins de Bordeaux.

·         1988: Coco Rocha, model canadian
* 1991: Nicola Sansone (Munchen, Bavaria, Germania, n. 10 septembrie 1991) este un fotbalist german de origine italiană.^[2] Joacă pe postul de atacant și actuala lui echipă este Villarreal C. F. din Prima Divizie din Spania
* 1993: Ruggero Pasquarelli (n. 10 septembrie 1993, Citta Sant'Angelo, provincia Pescara) este un prezentator italian, actor și cântăreț. Ruggero a fost un participant la al patrulea sezon al versiunii italiene a X Factor și a jucat rolul lui Tom în cadrul programului de televiziune în turism, care a fost produs pentru Disney Channel Italia. Descoperirea sa internațională a experimentat cu rolul lui Federico în telenovela americano-latină:Violetta, care a fost, de asemenea, produsă pentru Disney Channel.Cel mai cunoscut serial în care a jucat este Soy Luna.

Ruggero Pasquarelli s-a născut în 1993, în Italia, Città Sant'Angelo, o localitate din provincia Pescara în regiunea Abruzzo. În 2004, s-a înscris la Academia de Teatru. Mai târziu a urmat Facultatea de Științe Sociale, fiind specializat în artele spectacolului. Din 2009, el a făcut parte din grupul de muzică 65013. Acesta a fost urmat de mai multe spectacole cu trupa. De asemenea, el a învățat să cânte la chitară, pian și voce modernă.

Din septembrie 2010 Ruggero Pasquareli a participat la X Factor în versiunea italiană, unde și-a făcut debutul în cariera sa muzicală.

El a găzduit cel de-al doilea sezon al emisiunii Regele Social și formatul de desen animat Magic.

Cea mai mare realizare a lui Pasquarelli a fost seria latino-americană Violetta, în care a interpretat rolul lui Federico.

El a fost împreună cu Candelaria Molfese din 2013. S-au întâlnit în timpul filmărilor Violetta.

Din 2016 Ruggero joaca si în noul serial Disney:,,Soy Luna'',în rolul lui Matteo Balsano.

Ruggero Pasquarelli

* 1995: Sunny Akani (n. 10 septembrie 1995, Bangkok, Thailanda) este un jucător thailandez de snooker.