MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 3 SEPTEMBRIE 2019

Bună ziua tuturor prietenilor. Mulțumesc pentru că-mi vizitați pagina și grupurile tematice!

ISTORIE PE ZILE 3 Septembrie

Evenimente

·         301: Este fondata San Marino, cea mai mica si mai veche republica existenta inca. Este o enclava  pe peninsula Italiei, în apropierea țărmului Adriatic. Are suprafată de 60 km2 și 30.000 de locuitori. Sfantul Marinus, un cioplitor de piatră dalmațian, a străbătut marea Adriatică, pe vremea împăratului Dioclețian pentru a scăpa de persecuție si a construit aici cu propria sa mână, o capelă de piatră. Legenda spune că el a murit la 3 septembrie 301, lăsând poporului moștenire muntele pe care s-a dezvoltat statul care ii poarta numele.

·         590: Începutul pontificatului Papei Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare  (n. cca. 540, Roma – † 12 martie 604, Roma), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604. După decesul papei Pelagius al II-lea (în toiul unei epidemii de ciumă), Grigore a fost ales în 590 papă prin voința unanimă exprimată de cler, senat și popor. Inițial, Grigore s-a împotrivit și a încercat să fugă, socotindu-se nedemn de a fi episcopul Romei, dar a fost găsit și adus înapoi. Cu toate insistențele sale la împăratul bizantin de a nu ratifica numirea, împăratul i-a încredințat scaunul papal. Încoronarea ca papă a lui Grigore a avut loc la 3 septembrie 590. După numire, în 591, Grigore a cerut populației Romei să facă o ceremonie de pocăință pentru ca puternica epidemie ciumă să înceteze. Se spune că atunci, când credincioșii au trecut pe lângă mormântul împăratul Adrian, s-a întâmplat o minune: a apărut Sf. Arhanghel Mihail, și-a pus sabia sa arzătoare în aripi, arătând că rugăciunea creștinilor a ajuns la cer, și ciuma a încetat. Opera:
- Autor al scrierii în patru volume intitulate Dialogi (Dialogurile), motiv pentru care creștinătatea răsăriteană îl cinstește sub numele de Grigorie Dialogul.
- A compus Liturghia darurilor înaintesfințite, care se celebrează în bisericile răsăritene în timpul postului mare. Cunoscută cu titlul Liturghia Sf. Grigorie Dialogul, este una dintre cele trei liturghii oficiate în bisericile ortodoxe și greco-catolică, alături de cea a lui Ioan Gură de Aur și cea a lui Vasile cel Mare.
- A mai scris Cartea regulii pastorale, adresată preoților, în care vorbește despre cumpătarea în asceză.

·         863: Bizantinii ii inving pe invadatorii arabi in batalia de la Lalakaon. Aceasta victorie a permis Bizantului sa elimine presiunea constanta a arabilor asupra frontierelor sale orientale.

·         1189: Richard I al Angliei (Richard "Inimă de Leu") este încoronat la Westminster. Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199), a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199. Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar. Încoronat rege la treizeci de ani, Richard conduce, în mod firesc, cea de-a treia cruciadă: Filip nu are decât douăzeci și trei de ani, iar Frederic Barbarossa s-a înecat în mod stupid într-un râu din Turcia. Richard ahtiat după mașini de război și expert în atacuri asupra locurilor întărite, cucerește într-o săptămână Saint-Jean-d’Acre, pe când Filip al II-lea bătuse pasul pe loc timp de șase luni. Conducerea cruciadei îi revine în întregime atunci când regele Frantei, dezamăgit că nu dobândise nici un laur din această aventură cavalerească, se retrage și se întoarce în țara sa, pretextând că ar fi fost bolnav. Richard a recucerit coasta Palestinei, dar nu și Ierusalimul. Saladin, generos, acordă liberă circulație pelerinilor în Orașul Sfânt. Supărat că nu s-a putut acoperi de glorie în Palestina, la fel ca Richard, Filip al II-lea îl ajută pe Ioan fără de Țară să-i ia coroana lui Richard, luat prizonier în Germania pe când se întorcea din Țara Sfântă. Contra unei răscumpărări adunate în urma presiunii exercitate de popor, în fruntea căruia s-a aflat Robin Hood (zis și „Robin al Codrilor„), Richard își reia tronul și îl atacă imediat pe regele Franței. După ce a construit la frontiera de sud a Normandiei celebrul Château-Gaillard, moare într-un asediu împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges. La ultimul asediu din viața sa, Richard este lovit de o săgeată. Rana nu era mortală dar a fost prost îngrijită și după o săptămână s-a instalat septicemia care a provocat moartea. A fost îngropat la catedrala din Rouen dar revoluționarii francezi i-au distrus mormântul în 1789. În tezaurul catedralei se mai păstrează încă într-o cutie, inima lui Richard Inimă de Leu. Proprietățile lui Richard au fost de fapt proprietățile Angliei din Franța și au constituit unul dintre motivele războiului de 100 de ani.

·         1260: Oastea mamelucilor ii invinge pe mongoli in Batalia de la Ain Jalut in Palestina. A fost o infrangere decisiva a mongolilor, in momentul maximei lor expansiuni. Bătălia de la Ain Jalut a avut loc pe 3 septembrie 1260 între mameluci și mongoli în sud-estul Galileii. Bătălia a marcat cel mai sud-vestic punct al cuceririlor mongole și a fost pentru prima dată când o avansare a mongolilor a fost oprită permanent. Acest lucru s-a datorat morții subite a liderului mongol Möngke Han, eveniment ce l-a forțat pe Hulagu Han să își ducă o mare parte din armata sa înapoi în Mongolia. Asta l-a lăsat pe locotenentul lui Hulagu, Kitbuqa, cu doar un mic detașament de soldați.

·         1653: Richard Cromwell devine Lord Protector al Angliei. Richard Cromwell (n. 4 octombrie 1626 – d. 12 iulie 1712) a fost cel de-al doilea Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Fiind al treilea fiu al lui Oliver Cromwell i-a urmat acestuia, deoarece frații săi Robert și Oliver au murit înainte morții tatălui lor. Richard a fost Lord Protector mai puțin de nouă luni, între 3 septembrie 1658 și 25 mai 1659.

·         1730: Este ales pentru ultima dată un domn român - Constantin Mavrocordat - de către boieri. Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol –  d. 23 noiembrie 1769  Iași) a fost domn în Țara Românească de șase ori si in Moldova de patru ori. A fost un om învățat,  pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale ale secolului al VIII-lea. Domnia a obținut-o fiind ales de boieri. După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci. Reîntors în Țara Românească în 1735, a  facut o serie de reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. Desființează unele impozite indirecte, ca „văcăritul” și „pogonăritul” și introduce o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 „sferturi”. Îi eliberează pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 lei, plătiți boierului respectiv. Pe țăranii boierești îi obligă la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova (În țările învecinate, Transilvania, Polonia, Rusia sau Prusia Orientala, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe săptămână).  În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins. În același an, 1735, la un an de la aprinderea luminilor primei loji masonice autohtone de către secretarul său, Anton Maria del Chiaro, fondează la Iași, Loja Moldova. În urma războiului ruso – turco – austriac ( 1736 -1739), obține reunirea Olteniei ocupata de Austria, la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739. 

·         1783: Tratatul de pace de la Versailles între Franța și Marea Britanie la sfârșitul războiului american de independență și respectiv dintre Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, vedeți Tratatul de la Paris (1783); Franța obținea teritorii în Marea Caraibilor și restituirea bazelor din Senegal și India, respectiv Regatul Unit al Marii Britanii recunoștea existența Statelor Unite ale Americii. Tratatul de la Paris din 1783, semnat în ziua de 3 septembrie 1783 și ratificat de Congresul Statelor Unite ale Americii în ziua de 14 ianuarie 1784, a încheiat formal Războiul Revoluționar American între Regatul Unit al Marii Britanii și Cele 13 foste colonii ale Regatului din America de Nord care s-au răsculat împotriva conducerii britanice în 1776. Destul de frecvent, în special în literatura istorică de limbă engleză, Tratatul de la Paris din 1783 este cunoscut sub numele de Al Doilea Tratat de la Parispentru a crea o distincție între acesta și Tratatul de la Paris din 1763, care a fost evident anterior acestuia cu 20 de ani.

·         1791: Adunarea Națională adoptă Constituția care transformă Franța înmonarhie constituțională.

·         1868 - S-a aprobat Regulamentul Societăţii Academice Române, care cuprindea reglementări referitoare la perioada de ţinere a şedinţelor (între 1 august şi 15 septembrie), la sistemul de votare, precum şi la înfiinţarea “Analelor Societăţii Academice Române” (3/15-5/17.09).

·         1878: Nava britanică de pasageri SS Princess Alice s-a scufundat într-o coliziune pe râul Tamisa, cu carbonierul Bywell Castle; 640 de oameni au murit. Rămâne până în prezent cea mai mare pierdere de vieți omenești pe Tamisa.

·         1914: Giacomo della Chiesa devine Papa Benedict al XV-lea. Benedict al XV-lea, născut Giacomo della Chiesa, (n. 21 noiembrie 1854, Genova, d. 22 ianuarie 1922, Vatican) a fost un papă. Benedict al XV-lea a avut de înfruntat o misiune grea. Ca părinte al tuturor catolicilor a trebuit să păstreze o neutralitate strictă. A reușit acest lucru atât de bine încât în timp ce aliații înverșunați îl numeau pro-german, germanii înverșunați îl considerau de partea aliaților. Benedict, însă, a pledat mereu pentru pace, dar în 1917 a considerat că a sosit timpul să facă un efort oficial de mediere între puteri. Papa a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a reduce nenorocirile unui conflict înspăimântător. Datorită lui Benedict, prin intermediul țărilor neutre s-au realizat schimburi de prizonieri răniți, iar mai târziu, după mari eforturi, Benedict a reușit să-i trimită pe prizonierii răniți și bolnavi în țările neutre bogate. Papa a încercat să-i ajute și pe civilii aflați în suferință. Mijlocirea sa le-a permis deportaților belgieni să se întoarcă acasă. A cerut milă pentru sărmanii armeni, și a oferit bani pentru cei suferinzi din întreaga Europă chinuită. Benedict și-a continuat faptele bune și după armistițiu. I-a rugat pe aliați să întrerupă blocada criminală a Germaniei care a adus atât de multă suferință femeilor și copiilor. Din dispoziția papei a fost efectuată o colectă în toate bisericile catolice din întreaga lume pentru a-i ajuta pe copiii flămânzi.

·         1914: Wilhelm, Rege al Albaniei părăsește țara după doar șase luni, din cauza opoziției la domnia sa. Wilhelm de Wied (germană Wilhelm Friedrich Heinrich Prinz zu Wied; n. 26 martie 1876, Neuwied, Germania – d. 18 aprilie 1945, Predeal, România) a fost în 1914 timp de șase luni principele Albaniei. La data de 7 martie 1914, principele Wilhelm de Wied împreună cu soția sa, Sophie von Schönburg-Waldenburg, și cei doi copii ai lor, ajung în Durrës, unde era stabilită reședința sa. Poporul l-a întâmpinat plin de entuziasm. Statul care i-a fost încredințat era foarte sărac și dispunea de o infrastructură și un sistem administrativ extrem de modest. Condițiile care i-au fost oferite erau pentru nivelul Albaniei foarte luxoase, însă totuși foarte modeste comparativ cu alte reședințe ale monarhilor europeni sau cu castelul din care provenea Wilhelm. Era vorba de o casă cu două etaje, cu camere proprii amplasate în jurul unei curți interioare din centrul orașului. Wilhelm de Wied nu deținea multe cunoștințe despre statul și poporul care i-au fost încredințate, fiind nevoit să se bazeze pe consilieri. Nu a reușit să se impună vizavi de popor și de persoanele influente din Albania. Astfel, conflictul de inflență dintre personalitățile albaneze și puterile străine (de care era dependent d.p.v. financiar, politic și militar) s-a generalizat. În sud grecii încercau să capete o inflență cât mai mare, unii albanezi puseseră ochii pe tronul lui Wilhelm de Wied, iar musulmanii din centrul țării au atacat capitala. Izbucnirea Primul Război Mondial a complicat situația. În momentul părăsirii statului la 2 septembrie 1914, observatorii apreciază faptul că Wilhelm rezistase deja surprinzător de mult. Ulterior, prim-ministrul și episcopul albanez Fan Noli a declarat că singurul lucru pentru care ar putea fi criticat Wilhelm de Wied este faptul că nu a reușit să facă minuni. Wilhelm de Wied nu a abdicat niciodată din funcția de principe a Albaniei și a continuat să poarte acest titlu până la moartea sa. În 1917 a cerut repunerea sa în funcție. La acea dată lupta însă din nou în armata germană ca ofițer. Părăseșe serviciul militar în aprilie 1918. În 1925 se stabilește împreună cu familia sa în România, unde și-a petrecut restul vieții. A murit în 1945 la Predeal. Mormântul său se află în incinta Bisericii Lutherane din București.

·         1919: Italia introduce votul pentru femei.

·         1924 - I. G. Duca, ministrul Afacerilor Străine, a fost ales preşedinte al Comisiei de Dezarmare de la Geneva cu 42 de voturi, dintr-un total de 44.

·         1939: Al doilea război mondial: Marea Britanie și Franța declară război Germaniei.

·         1940 - Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii, a declarat în Camera Comunelor :”Camera a aflat desigur că România a suferit de curând o gravă mutilare teritorială…Dar noi nu avem deloc intenţia de a recunoaşte schimbările teritoriale care se vor face în timpul războiului , în afara cazului că ele ar fi urmarea unui acord prin bună înţelegere între părţile interesate », refuzând, de fapt, să recunoască pierderile teritoriale suferite de România.

·         1941: La lagărul de exterminare Auschwitz, s-a folosit pentru prima oară gazul Zyklon B, inițial pentru exterminarea prizonierilor de război sovietici.

·         1948: A fost inaugurat, la Bucureşti, stadionul „Republicii” (prin reamenajarea stadionului ANEF), cel mai mare şi modern din ţară la acea vreme (40.000 de locuri); dezafectat odată cu începerea lucrărilor la „Casa Poporului”. Stadionul a fost inaugurat la 9 mai 1926, cu ocazia meciului de rugby dintre echipa României şi cea a armatei franceze, încheiat cu victoria oaspeţilor cu scorul de 35-3. Stadionul ONEF (Oficiul Naţional de Educaţie Fizică, mai târziu ANEF – Academia Naţională de Educaţie Fizică) a fost proiectat de Horia Creangă şi Marcel Iancu, doi dintre cei mai vestiţi arhitecţi ai vremii, şi a fost considerat primul stadion modern din România, fiind primul dotat cu un gazon prevăzut cu sistem de drenaj. În timpul războiului, stadionul a fost mistuit de flăcările unui incendiu, însă ulterior a fost reconstruit şi redat în folosinţă, sub numele „Stadionul Republicii”, la 3 septembrie 1948, cu ocazia primei ediţii a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale Republicii Populare Române. Stadionul Republicii a fost al doilea stadion din România care era dotat cu o instalaţie de nocturnă, după Stadionul Romcomit din Bucureşti. La începutul anilor ’80 se accelereaza  demolarea multor clădiri care au adus Bucureştiului renumele de “Micul Paris” (demolare inceputa in anii `30 de Carol al 2-lea) si totodată începe realizarea unui proiect faraonic cunoscut sub numele de Casa Poporului. In urma proiectului de “sistematizare” au disparut aproape în totalitate cartierele Uranus si Izvor, iar în toamna anului 1984 începe demolarea arenei-monument chiar daca in planurile initiale stadionul nu era inclus în planul de demolare. Unul din motivele invocate ar fi fost faptul că adunarea mulţimilor la meciurile de fotbal, implicit zgomotul produs de suporteri, l-ar fi deranjat pe Ceauşescu. Astăzi în spatele Palatului Parlamentului, de pe strada Izvor, se mai poate observa o porțiune din vechiul stadion aflat îngropat sub straturi de pământ şi de istorie comunistă.

·         1953: A intrat în vigoare "Convenția Europeană a Drepturilor Omului". Convenția a fost semnată la Roma, 4 noiembrie 1950. Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cunoscută și sub denumirea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma și intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953. Convenția a fost ratificată de cvasi-totalitatea statelor membre ale Consiliului Europei, este una dintre construcțiile cele mai noi ale sistemului instituțional internațional. Convenția și protocoalele sale adiționale apără mai multe drepturi și libertăți fundamentale ce au ca titulari persoane fizice, privite individual, sau diverse entități sociale, cu excepția oricăror structuri statale.

·         1967: În Vietnamul de Sud, generalul Nguyen Van Thieu câștigă cu 38% din voturi, alegerile la președinția țării.

·         1967: În Suedia are loc devierea traficului de pe stânga pe dreapta (Högertrafikomläggningen).

·         1971: Qatar devine stat independent. Qatar (Catar), cu denumirea oficială Statul Qatar, este un emirat arab în sud-vestul Asiei, ocupând teritoriul Peninsulei Qatar, aflată pe coasta de nord a Peninsulei Arabe. Are graniţă terestră doar cu Arabia Saudită la sud, în rest teritoriul fiind înconjurat de apele Golfului Persic. Este o ţară bogată în gaze naturale şi petrol; conform CIA World Factbook este a doua ţară din lume ca PIB pe cap de locuitor.

·         1976 - Sonda cosmică americană ''Viking 2'' a atins solul planetei Marte; experienţele realizate cu ajutorul celor două staţii – Viking 1 şi Viking 2 – ce au făcut parte din proiectul american “Viking” şi au avut ca scop explorarea Planetei Marte, au condus la părerea că nu există compuşi organici pe “Planeta Roşie”.

·         1978 - Popa Ioan Paul I este instalat ca Pontif.

·         1987: Într-o lovitură de stat în Burundi, președintele Jean-Baptiste Bagaza este îndepărtat de la putere de maiorul Pierre Buyoya.

·         1991 - Printr-o declaraţie a Parlamentului, România a devenit primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova.

·         1998 - Guvernul României a adoptat hotărârea prin care s-a înfiinţat Institutul Limbii Române, instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale. Institutul va promova cunoaşterea limbii române şi va sprijini persoanele care o învaţă.

·         2008: Primul planetariu digital din tara si cel de-al treilea din lume, a fost inaugurat la Pitesti, de Muzeul Judetean Arges. Primul planetariu digital din ţară şi cel mai performant din Europa este într-o clădire a Muzeului Judeţean Argeş şi poate găzdui circa 40 de spectatori, inclusiv persoane cu nevoi speciale de deplasare. Mobilierul este proiectat şi realizat special pentru planetariul care dispune şi de un sistem de climatizare optim şi ecologic. Potrivit lui Remus Cârstea, responsabilul proiectului, în 35 de minute, iubitorii stelelor pot realiza o călătorie completă prin Univers şi pot asista la lecţii de astronomie, toate în format multimedia HD, cu sunet performant similar cinematografelor 3D. Construcţia planetariului, realizată de 60 de angajaţi ai unei firme franceze, a început în data de 1 mai şi a durat patru luni, societatea fiind aleasă în urma unei licitaţii publice internaţionale. Investiţia a costat 280 de mii de euro, bani proveniţi de la Consiliul Judeţean Argeş. „Este unul dintre cele trei planetarii digitale din lume, celelalte două fiind în Ucraina şi Italia, dar e singurul situat într-un muzeu. Planetariul este de tip „In Space Systems”, are un ecran cu diametru de şapte metri, oferă vizionarea proiecţiilor de planetariu, de cinematografie panoramica şi simultană şi de expoziţii virtuale de înaltă definiţie, sonorizate cu un sistem audio performant„, a mai precizat Remus Cârstea, responsabilul proiectului Planetariu de la Piteşti Echipamentul poate fi interconectat prin sisteme digitale de transport a informaţiei, cu echipamente de observare astronomică pentru facilitarea proiecţiilor live de observaţii astronomice realizate oriunde pe Terra.

Nașteri

·         1499: Diane de Poitiers, metresa regelui Henric al II-lea al Franței (d. 1566)

·         1596 - S-a născut Nicolo Amati, constructor italian de viori, profesor al renumitului meşter de viori Antonio Stradivarius (m.12.08.1684).
* 1673: Magdalene Sibylle de Saxa-Weissenfels (n. 3 septembrie 1673,^[2][3]Halle (Saale), Archbishopric of Magdeburg[*]^[1] – d. 28 noiembrie1726,^[2][3] Eisenach, Saxa-Eisenach^[4]) a fost o nobilă germană din Casa de Wettin (linia albertină) și prin căsătorie Ducesă de Saxa-Eisenach.

Născută la Halle, ea a fost primul copil al Ducelui Johann Adolf I de Saxa-Weissenfels și a Johanna Magdalena, fiica Ducelui Friedrich Wilhelm II de Saxa-Altenburg. Magdalene Sibylle a fost numită după străbunica paternă, Magdalene Sibylle a Prusiei.

La Weissenfels la 28 iulie 1708, Magdalene Sibylle s-a căsătorit cu Ducele Johann Wilhelm al III-lea, Duce de Saxa-Eisenach ca ce de-a treia lui soție. Ei au avut trei copii, dintre care doar unul a atins vârsta adultă.

1. Johanna Magdalene Sophie (19 august 1710, Eisenach - 26 februarie 1711, Eisenach).
2. Christiane Wilhelmine (3 septembrie 1711, Altenkirchen - 27 noiembrie 1740, Idstein); s-a căsătorit la 26 noiembrie 1734 cu Karl, Prinț de Nassau-Usingen.
3. Johann Wilhelm (28 ianuarie 1713, Marksuhl - 8 mai 1713, Eisenach).

A murit la Eisenach, la vârsta de 53 de ani și a fost înmormîntată în Georgenkirche, Eisenach

Magdalene Sibylle de Saxa-Weissenfels

Părinți	Johann Adolf I, Duce de Saxa-Weissenfels Johanna Magdalena of Saxe-Altenburg[*]
Frați și surori	Sophie of Saxe-Weissenfels[*] Johann Georg, Duke of Saxe-Weissenfels[*] Johann Adolf II, Duke of Saxe-Weissenfels[*] Christian, Duke of Saxe-Weissenfels[*]
Căsătorită cu	Johann Wilhelm al III-lea, Duce de Saxa-Eisenach
Copii	Christiane Wilhelmine, Prințesă de Nassau-Usingen

* 1757: Karl August, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach (3 septembrie1757 – 14 iunie 1828) a fost Duce de Saxa-Weimar și de Saxa-Eisenach din 1758, Duce de Saxa-Weimar-Eisenach de la crearea ducatului în 1809 și Mare Duce din 1815 până la moartea sa. Este menționat pentru strălucirea intelectuală a curții sale

Karl August von Sachsen-Weimar-Eisenach, 1769

Născut la Weimar, a fost fiul cel mare al lui Ernst August al II-lea, Duce de Saxa-Weimar și a soției acestuia, Anna Amalia de Brunswick-Wolfenbüttel. Tatăl său a murit când Karl August avea nouă luni (28 mai 1758) iar băiatul a intrat sub regența și sub supravegherea mamei sale. Guvernantul său a fost contele Johann Eustach von Görtz, un nobil german de școală veche. În 1771 poetul Christoph Martin Wieland a fost numit tutorele său. În 1774, poetul Karl Ludwig von Knebel a venit la Weimar ca tutore al fratelui său, tânărul prinț Frederick Ferdinand Constantin.

La Frankfurt, Knebel l-a prezentat pe Karl August tânărului Johann Wolfgang Goethe și acest lucru a marcat începutul unei prietenii importante.

La Karlsruhe la 3 octombrie 1775, după ce s-a întors la Weimar și și-a asumat guvernarea ducatului, Karl August s-a căsătorit cu Louisa de Hesse-Darmstadt, fiica cea mică a lui Ludovic al IX-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt. Căsătoria a fost în întregime în scop dinastic și a dus la consolidarea ducatul de Saxa-Weimar în cadrul Sfântului Imperiu Roman.

Ducele era un mare băutor, dar, de asemenea, un sportiv bun. A fost interesat de literatură, artă, știință, l-a sprijinit financiar pe Goethe, a fondat Fürstliche freie Zeichenschule Weimar și a încurajat clasicismul. Criticii i-au lăudat hotărârea sa în pictură, biologii au găsit în el un expert în anatomie. Nu a neglijat nici guvernarea micului său stat.

Scopul lui a fost de a educa oamenii, învățământul fiind în opinia sa, așa cum a explicat mai târziu, spre disperarea lui Metternich și școlii sale, cel care ajută oamenii să obțină independența de judecată. Pentru acest scop Herder a fost chemat la Weimar pentru a reforma sistemul de învățământ; Universitatea din Jena a atins apogeul faimei sale și Weimar a devenit centrul intelectual al Germaniei.

S-a confruntat devreme cu problema prezentată de dezintegrarea Sfântului Imperiu Roman, și a început să lucreze pentru unitatea Germaniei. Planurile împăratului Iosif al II-lea, care amenințau să absoarbă o mare parte a Germaniei în monarhia habsburgică eterogenă, l-au aruncat în brațele Prusiei, și el a fost motorul înființării Ligii germane a prinților (Fürstenbund) în 1785, prin care, sub conducerea lui Frederic cel Mare, planurile împăratului Iosif al II-lea au fost oprite.

În 1788 Karl August a intrat în armata prusacă cu rangul de general maior și a primit comanda unui regiment. În această calitate a fost prezent, împreună cu Goethe, în Bătălia de la Valmy din 1792 și în 1794 în Asediul de la Mainz și în Bătăliile de la Pirmasenz (14 septembrie) și Kaiserslautern (28–30 noiembrie).

Karl August, 1822

După aceasta, nemulțumit de atitudinea puterilor, el a demisionat dar revenit odată cu ascensiunea prietenului său, regele Frederic Wilhelm al III-lea la tron prusac. A urmat campania dezastruoasă de la Jena (1806).

Pentru a preveni confiscarea teritoriilor sale, Karl August a fost nevoit să se alăture Confederației Rinului. Din acest moment până după campania din Moscova din 1812 contingentului său a luptat sub steagul francez în toate războaiele napoleoniene. Totuși, în 1813 el s-a alăturat Marii Alianțe și la începutul anului 1814 a preluat comanda unui corp de 30.000 de oameni și și-a desfășurat activitatea în Țările de Jos.

Karl August a murit la Graditz, în apropiere de Torgau, în 1828, la vârsta de 70 de ani. Asupra contemporanilor săi din cele mai diverse tipuri personalitatea sa a făcut o puternică impresie. Karl von Dalberg a declarat că el niciodată nu a întâlnit un prinț cu o înțelegere, caracter și sinceritate atât de mari;

A lăsat doi fii în viață: Karl Frederic, care i-a succedat, și Karl Bernhard, un lider militar care după Congresul de la Viena a devenit colonel al unui regiment în serviciul regelui Țărilor de Jos. Singura fiică a Karl August, Karoline Luise, s-a căsătorit cu Frederic Ludwig, Mare Duce Ereditar de Mecklenburg-Schwerin și a fost mama Elenei (1814 - 1858), soția lui Ferdinand, Duce de Orleans, fiul cel mare al regelui Ludovic-Filip al Franței.

Copiii lui Karl August, de Luise Auguste: Karl Frederick, viitorul Mare Duce, Karoline Luise și Karl Bernhard.

Karl August și Luise Auguste au avut șapte copii:

1. Luise Auguste Amalie (n. Weimar, 3 februarie 1779 - d. Weimar, 24 martie 1784).
2. o fiică (n./d. Weimar, 10 septembrie 1781).
3. Karl Frederic, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach (n. Weimar, 2 februarie 1783 - d. Schloss Belvedere, 8 iulie 1853).
4. un fiu (n./d. Weimar, 26 februarie 1785).
5. Karoline Luise (n. Weimar, 18 iulie 1786 - d. Ludwigslust, 20 ianuarie 1816), s-a căsătorit la 1 iulie 1810 cu Frederick Ludwig, Mare Duce Ereditar de Mecklenburg-Schwerin.
6. un fiu (n./d. Weimar, 13 aprilie 1789).
7. Karl Bernhard (n. Weimar, 30 mai 1792 - d. Liebenstein, 31 iulie 1862).

În plus, Karl August a avut cinci copii cu alte femei:

• Cu Eva Dorothea Wiegand (n. 1755 - d. 1828)
  1. Johann Karl Sebastian Klein (n. Stützerbach, 9 iunie 1779 - d. Weimar, 28 iunie 1830), căsătorit la 22 aprilie 1817 cu Anna Fredericka Henriette Müller.
• Cu Luise Rudorf (n. 1777 - d. 1852)
  1. Karl Wilhelm de Knebel (n. Templin, 18 ianuarie 1796 - d. Jena, 16 noiembrie 1861), căsătorit prima dată la 6 februarie 1825 cu Fredericka de Geusau, cu care a avut un fiu care a murit în copilărie, înainte de divorțul părinților din anul 1837; s-a căsătorit a doua oară la 14 mai 1839 cu Josephine Karoline Emilie Trautmann, cu care a avut un fiu și două fiice.
• Cu Henriette Karoline Fredericka Jagemann (n. 1777 - d. 1848)
1. Karl von Heygendorff (n. Weimar, 25 decembrie 1806 - d. Dresda, 17 februarie 1895)
2. August de Heygendorff (n. Weimar, 10 august 1810 - d. Dresda, 23 ianuarie 1874).
3. Mariana de Heygendorff (n. Weimar, 8 aprilie 1812 - d. 10 august 1836), căsătorită la 15 octombrie 1835 cu Daniel, Baron Tindal.

Karl August

·         1781: Eugène de Beauharnais, fiul lui Alexandre de Beauharnais (d. 1824)
* 1810: Ferdinand Filip d'Orléans (3 septembrie 1810 — 13 iulie 1842) a fost Prinț Regal al Franței, fiul cel mare a regelui Ludovic-Filip al Franței și a Prințesei Maria Amalia de Bourbon-Sicilia.

Născut la Palermo în septembrie 1810, în timpul exilului părinților săi, el a primit titlul de Duce de Chartres (și a fost numit Chartres în cercul familiei). A fost botezat Ferdinand Philippe Louis Charles Henri și cunoscut ca Ferdinand Philippe în onoarea bunicilor săi: Ferdinand I al celor Două Sicilii și Philippe Égalité. În ciuda faptului că a fost născut în exil, el a deținut rangul de prinț de sânge. Ca fiul cel mare, el era moștenitorul titlului de Duce de Orléans și de șef al Casei de Orléans (o ramură a Casei de Bourbon fondată de singurul frate al regelui Ludovic al XIV-lea).

Tânărul prinț a vizitat Franța pentru prima dată în 1814 în timpul Primei Restaurații, stabilindu-se permanent în 1817. În 1819 tatăl său i l-a ales ca preceptor pe M. de Boismilon. La cinci ani, facultățile sale intelectuale erau dezvoltate: el vorbea și scria în franceză și germană, avea noțiuni de aritmetică, istorie și a început latina. Apoi tatăl său l-a înscris la Collège Henri-IV în 1819 deoarece dorea ca fiul său să primească o educație liberală fondată pe egalitatea completă cu colegii lui elevi. După o călătorie în Anglia și în Écosse în 1819, a plecat la Lunéville pentru a se alătura regimentului nr.1 de husari, unde avea rangul de colonel.

Ferdinand Philippe

Ducele de Jean Auguste Dominique Ingres

Părinți	Ludovic-Filip al Franței Maria Amalia a celor Două Sicilii
Frați și surori	Louise-Marie a Franței Clementine de Orléans Marie de Orléans Charles d'Orléans, Duke of Penthièvre[*] Louis, Duce de Nemours François d'Orléans, prinț de Joinville Antoine, Duce de Montpensier Henri d'Orléans, duce de Aumale
Căsătorit cu	Ducesa Helen de Mecklenburg-Schwerin
Copii	Prințul Filip, Conte de Paris Prințul Robert, Duce de Chartres

·         1810: Paul Kane, pictor canadian (d. 1871). Paul Kane (n. 3 septembrie 1810 – d. 20 februarie 1871) a fost un pictor canadian cunoscut pentru picturile sale ale băștinașilor canadieni și din alte părți ale Americii de Nord. Fiind un artist în mare parte autodidact, el a crescut în Toronto și se antrena copiind marii maeștri europeni în călătorii prin Europa. A întreprins două călătorii în nord-vestul sălbatic al Canadei – în 1845 și în perioada 1846-1848, în perioada respectivă producând peste 100 de tablouri ulei pe pânză.

·         1851: Olga Constantinovna a Rusiei, soția regelui George I al Greciei (d. 1926). Olga Constantinovna a Rusiei, mai târziu Regina Olga a Greciei (3 septembrie 1851 – 18 iunie 1926), a fost soția regelui George I al Greciei iar în 1920 regentă a Greciei. Olga a fost o regină populară și s-a implicat în munca de caritate. În 1898, ea a insistat să-și continue angajamentele fără gardă militară deși se trăsese asupra soțului și fiicei sale. De-a lungul mariajului său, Olga și George au format un cuplu foarte unit în ciuda infidelităților ocazionale ale suveranului, acceptate de regină. La 18 martie 1913, anarhistul grec Aléxandros Schinás, profitând de cvasi-singurătatea regelui care se afla la plimbare, a tras un foc de armă. În momentul asasinării soțului ei, regina Olga se afla la Atena iar vestea i-a fost anunțată de fiica ei Sofia și de nepoata sa Elena. În 1914, când izbucnește Primul Război Mondial, Olga se găsește în Rusia . Regina decide să rămână la Sankt Petersburg și să fondeze un spital militar pentru a sprijini efortul de război în țara sa natală. După izbucnirea Revoluției Ruse din 1917, Olga părăsește Rusia cu un pașaport unde purta numele de Olga Hellènes și ajunge în Germania, apoi în Elveția, unde a găsit-o fiul său cel mare aflat în exil. După ce nepotul ei Alexandru I moare la 25 octombrie 1920 de o infecție provocată de o mușcătură de maimuță, guvernul grec oferă tronul fratelui său, Paul. Paul refuză coroana atâta timp cât tatăl său Constantin trăiește. La 17 noiembrie regina Olga este numită regentă. Regina va fi regentă până la 19 decembrie cînd fiul ei Constantin se întoarce pe tron pentru a doua oară, în urma unui plebiscit. Moare în Franța și este înmormântată în Italia (unde familia regală greacă trăia în exil) însă la 17 noiembrie 1936 este adusă la Palatul Tatoi.

Marea Ducesă Olga la vârsta de 10 ani.

Nepoată a Țarului Nicolae I al Rusiei și verișoară primară a Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei, Olga s-a născut la Pavlovskca fiică a Marelui Duce Constantin Nikolaievici și a Marii Ducese Alexandra Iosifovna. Tânărul rege George I al Grecieia vizitat Rusia în 1863 dorind să-i mulțumească Țarului Alexandru al II-leapentru sprijinul acordat în alegerea lui pe tronul Greciei. Acolo George a întâlnit-o pentru prima dată pe Olga care avea 12 ani.^[4]

George a vizitat din nou Rusia în 1867 pentru a se întâlni cu sora sa, Dagmar, care se măritase cu țareviciul Alexandru cu un an mai înainte. George și Olga s-au îndrăgostit și s-au căsătorit la 27 octombrie 1867 (după calendarul gregorian).

Olga a fost o regină populară și s-a implicat în munca de caritate. În 1898, ea a insistat să-și continue angajamentele fără gardă militară deși se trăsese asupra soțului și fiicei sale.

De-a lungul mariajului său, Olga și George au format un cuplu foarte unit în ciuda infidelităților ocazionale ale suveranului, acceptate de regină ^[5][6].

La 18 martie 1913, anarhistul grec Aléxandros Schinás, profitând de cvasi-singurătatea regelui care se afla la plimbare, a tras un foc de armă. În momentul asasinării soțului ei, regina Olga se afla la Atena iar vestea i-a fost anunțată de fiica ei Sofia și de nepoata sa Elena ^[7].

Regina Olga în 1914.

În 1914, când izbucnește Primul Război Mondial, Olga se găsește în Rusia ^[8]. Regina decide să rămână la Sankt Petersburg și să fondeze un spital militar pentru a sprijini efortul de război în țara sa natală ^[9].

După izbucnirea Revoluției Ruse din 1917, Olga părăsește Rusia cu un pașaport unde purta numele de Olga Hellènes și ajunge în Germania, apoi în Elveția, unde a găsit-o fiul său cel mare aflat în exil. După ce nepotul ei Alexandru I moare la 25 octombrie 1920 de o infecție provocată de o mușcătură de maimuță, guvernul grec oferă tronul fratelui său, Paul. Paul refuză coroana atâta timp cât tatăl său Constantin trăiește. La 17 noiembrie regina Olga este numită regentă. Regina va fi regentă până la 19 decembrie când fiul ei Constantin se întoarce pe tron pentru a doua oară, în urma unui plebiscit.

Moare în Franța și este înmormântată în Italia (unde familia regală greacă trăia în exil) însă la 17 noiembrie 1936 este adusă la Palatul Tatoi.

Olga Constantinovna a Rusiei

Regină a Greciei

Părinți	Marele Duce Constantin Nicolaevici al Rusiei[1][2][3] Alexandra de Saxa-Altenburg
Frați și surori	Marea Ducesă Vera Constantinovna a Rusiei Grand Duke Vyacheslav Constantinovich of Russia[*] Marele Duce Dmitri Constantinovici al Rusiei Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei Marele Duce Nicolae Constantinovici al Rusiei
Căsătorită cu	George I al Greciei
Copii	Constantin I al Greciei Prințul George Prințesa Alexandra Prințul Nicolae Prințesa Maria Prințesa Olga Prințul Andrei Prințul Christopher

* 1856: Louis Henri Sullivan, adesea doar Louis Sullivan (n. 3 septembrie1856,^[1][2][3] Boston, SUA – d. 14 aprilie 1924,^[1][2][3] Chicago, SUA) a fost un arhitect american, denumit "părintele arhitecturii moderniste". Sullivan, care este considerat de mulți specialiști și arhitecți ca fiind creatorul zgârie-norilor moderni, a fost un arhitect care a exercitat o puternică influență asupra arhitecturii și arhitecților, critic al "Școlii din Chicago" (în original, Chicago School of Architecture^⁠(d)) și mentor al lui Frank Lloyd Wright.

Louis Sullivan^[4] s-a născut în Boston, Massachusetts fiul al unui irlandez, Patrick Sullivan și al unei elvețiene, Adrienne List, care au emigrat în Statele Unite în anii 1840 târzii. Crescut într-o familie multi-etnică și multi-culturală, tânărul Louis Sullivan a învățat numeroase și diverse lucruri bazate pe calitățile sale native, așa cum sunt desenul, grafica, cântatul la mai multe instrumente muzicale, dansuri clasice și populare, supraviețuirea în condițiile viații de la țară și a celei urbane. Era prolific și fluent în engleză, franceză, germană, irlandeză și alte limbi galice. Toate acestea, manifestate pe un fond puternic orientat artistic, l-au făcut să fie extrem de independent, știind încă de la vârsta de 11 ani că va urma să devină arhitect.

În timpul cât a fost în liceu, Sullivan a fost un elev al profesorului Moses Woolson, a cărui influență educativă s-a exercitat de-a lungul întregii sale vieți. După absolvirea liceului înaintea generației sale, la vârsta de 16 ani, și după ce trecuse nenumărate examene severe de capacitate și diverse baterii de teste, a intrat la școala de arhitectură a Massachusetts Institute of Technology, singura instituție de învățământ superior din Statele Unite care oferea atunci astfel de specializare. După numai un an, dezamăgit să constate că facultatea de arhitectură a MIT, care copia programa de învățământ a École des beaux-arts de Paris, se axa pe studiul exclusiv al arhitecturii anticilor, Renașterii, barocului, clasicismului și academismului, părăsește studiile, se mută la Philadelphia, Pennsylvania și își găsește singur serviciu la firma arhitectului Frank Furness^⁠(d).

Depresiunea economică cunoscută în istoria Statelor Unite ca [The] Long Depression^⁠(d) a anului 1873, l-a făcut pe Furness să renunțe la Sullivan, în ciuda aprecierii deosebite a calităților sale tehnice și artistice. În acest punct de cotitură al carierei sale, Sullivan s-a mutat la Chicago, în același an 1873, pentru a fi parte a exploziei dezvoltării orașului care a urmat dezastrului provocat de Marele incendiu din Chicago (în original, en Great Chicago Fire) din 1871). În această perioadă, Sullivan a lucrat pentru William Le Baron Jenney^⁠(d), arhitectul adeseori creditat cu înălțarea primei clădiri moderne cu schelet de oțel.

După mai puțin de un an la firma lui Jenney, Sullivan s-a mutat la Paris și a studiat pentru un an la renumita fr École nationale supérieure des beaux-arts. Deși programul acesteia, copiat de MIT, fusese cu doar doi ani în urmă o dezamăgire pentru Sullivan, de data aceasta arta Renașterii și spiritul fecund și puternic inspirant a lui Michelangelo Buonarotti îl captivează și îi emulează interesul și creativitatea artistică.

Louis Sullivan

* 1858: Francis Preserved Leavenworth (n. 3 septembrie 1858, Mount Vernon[*], SUA – d. 12 noiembrie 1928, Saint Paul, SUA), cunoscut și ca Frank Leavenworth a fost un astronom american. A descoperit multe obiecte NGC împreună cu Frank Muller și Ormond Stone. Aceștia au folosit un telescop cu o apertură de 66 cm.^[2]

A devenit membru al Societății Astronomice Camden (Camden Astronomical Society) imediat după fondarea acesteia în anul 1888.^[3]

În anul 1909 s-a alăturat Societății pentru Astronomie Practică a lui Frederick Charles Leonard (Frederick C. Leonard's Society for Practical Astronomy).

Francis Leavenworth

·         1859: S-a nascut Jean Jaurès, om politic si istoric francez de stanga, intemeietorul ziarului “L`Humanite”, devenit ulterior principalul organ de presa al Partidului Comunist Francez. Jean Jaurès (n. 3 septembrie 1859, Castres – d. 31 iulie 1914, Paris) a fost un politician francez. Orator și parlamentar socialist, el s-a remarcat prin pacifism și opoziția față de izbucnirea Primului Război Mondial. Făcea parte din burghezie și a fost profesor de filozofie. Și-a început cariera politică ca deputat republican, dar a aderat la socialism după marile greve ale minerilor din Carmaux și s-a opus legilor scelerate. În timpul Afacerii Dreyfus, el i-a luat apărarea căpitanului Dreyfus și a criticat antisemitismul a cărui victimă acesta devenise. În 1905, el a fost unul dintre autorii legii de separare între biserică și stat. În același an, el a participat la crearea Secției franceze a Internaționalei Muncitorilor (SFIO), contribuind astfel la unificarea mișcării socialiste franceze. Cu toate acestea, pozițiile sale reformiste i-au adus opoziția unei părți din stânga revoluționară. El și-a petrecut ultimii ani din viață încercând, în zadar, să prevină izbucnirea Primului Război Mondial, și se raliază celorlalte componente ale Internaționalei Muncitorilor, astfel că la nivel european plana amenințarea cu greva generală. Aceste poziții pacifiste i-au adus moartea, fiind asasinat de naționalistul Raoul Villain în ajunul Primului Război Mondial. Acest eveniment a dus, în mod paradoxal, la aderarea stângii la « Union sacrée » (Uniunea Sacră). În 1924, rămășițele sale pământești au fost transferate la Pantheon.

·         1867 - S-a născut Vintilă I. C. Brătianu, om politic şi economist, fiul lui I. C. Brătianu, membru de onoare al Academiei Române; a fost primar al Bucureştiului (1907-1910), ministru de Război (1916-1918), ministru de Finanţe (1922-1928), preşedinte al PNL (1927-1930) (n. 3/16) (m.22.12.1930).

·         1869: Fritz Pregl, chimist austriac, laureat al Premiului Nobel (d. 1930). Fritz (Friderik) Pregl (n. 3 septembrie 1869 la Ljubljana — d. 13 decembrie 1930 la Graz) chimist sloven, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1923)

·         1875: Ferdinand Porsche, inginerul si stramosul masinilor cu acelasi nume, s-a nascut in aceasta zi, in anul 1875, in Maffersdorf, Austria.
El si-a inceput cariera la Daimler Company, ajungand chiar director general, dara parasit aceasta companie, in 1931, pentru a crea propriile masini sport.
Poate cel mai faimos proiect a fost "masina poporului" a lui Hitler, Volkwagen Beetle dar este recunoscut si ca primul care a dezvoltat un automobil hibrid, benzina-electric.Impreuna cu fiul sau, Ferry Porsche, au fost responsabili pentru planurile initiale ale Volkswagen-ului, dar implicare sa cu Hitler avea sa il coste mai tarziu. El a fost arestat de francezi dupa Al Doilea Razboi Mondial si retinut mai multi ani.
In Noiembrie 1950, Porsche viziteaza pentru prima data, dupa terminarea razboiului, fabrica Volkswagen din Wolfsburg; dupa cateva saptamani Ferdinand Porsche sufera un accident cerebral, si a murit pe 30 Ianuarie 1951.

·         1876 - S-a născut Constantin Kiriţescu, istoric, scriitor român, autor al unei importante monografii dedicate participării României la prima mare conflagraţie mondială; a contribuit la dezvoltarea învăţământului secundar, a reprezentat ţara noastră la Liga Naţiunilor, în secţia şcolară (3/16) (m.12.08.1965).

* 1897: Ghennadi Mihailovici Miciurin (în rusă Геннадий Михайлович Мичурин, n. 3 septembrie 1897 – d. 12 octombrie 1970, Leningrad, URSS) a fost un actor de teatru și film sovietic. A fost distins cu titlul de Artist emerit al RSFSR (1939) și a fost laureat al premiului Stalin cl. a III-a (1950).

Ghennadi Miciurin a studiat în anii 1917-1918 la școala de teatru din Petrograd sub îndrumarea lui Leonid Vivien. În 1918 a devenit actor la Teatrul Dramatic Balșoi, unde a jucat până în 1931. În 1931 s-a mutat la Moscova și până în 1937 a jucat pe scena Teatrului Vs. Meyerhold.

Părăsește teatrul lui Мeyerhold în 1937, apoi lucrează pentru o scurtă perioadă la Teatrul Мossovet.Potrivit unora, a fost arestat în dosarul lui Meyerhold, dar eliberat după interogatoriu.^[1] În 1939 s-a întors la Teatrul Dramatic M. Gorki.

Începând din 1945 a fost actor la Teatrul Dramatic A.S. Pușkin din Leningrad.

Ghennadi Miciurin a debutat în cinematografie în anul 1923, jucând rolul lui Dmitri Karakozov în filmul Дворец и крепость.

A murit la 12 octombrie 1970 în Leningrad. A fost înmormântat în cimitirul Serafimovski.

Ghennadi Miciurin

·         1901: S-a născut la Turnu Magurele Gherase Dendrino, compozitor şi dirijor (m. 4 ianuarie 1973, Bucuresti). Unele surse dau ca dată a naşterii 16 septembrie 1901. A compus muzica operetelor „Lăsați-mă să cânt” si  „Lysistrata”, romante si  muzica usoara de succes in epoca.

·         1905: Carl David Anderson, fizician american, laureat al Premiului Nobel (d. 1991). Carl David Anderson (n. 3 septembrie 1905, New York — d. 11 ianuarie 1991, San Marino, California) a fost un fizician american. Pentru descoperirea pozitronului (în 1932) a primit în anul 1936, împreună cu Victor Franz Hess, Premiul Nobel pentru Fizică. În anul 1937 a descoperit împreună cu Neddermeyer mionii. În 1939 Anderson a devenit profesor de fizică la Caltech. În 1936 a descoperit mezonul μ (miuon). Anderson a rămas până în 1970 profesor la Caltech, fiind și membru mai multor societăți științifice. Anderson a murit în 1991 la vârsta de 85 de ani și este înmormântat în Los Angeles.
* 1907: Pavel Dan (n. 3 septembrie 1907, Clapa, comitatul Turda - d. 2 august1937, Cluj) a fost un scriitor român, reprezentat al transilvanismului literar

Pavel Dan s-a născut la 3 septembrie 1907 în localitatea Clapa.^[1] Fiu de țărani, a fost elev al „Liceului Regele Ferdinand” din Turda (azi Colegiul Național Mihai Viteazul).

După terminarea Facultății de Litere a Universității din Cluj, a funcționat câțiva ani ca profesor la Liceul de Băieți din Blaj, timp în care se îmbolnăvește de cancer. Este spitalizat la o clinică din Cluj. Pleacă la Viena, dar boala se agravează. Revine în țară și moare în clinica Sturdza din Cluj la data de 2 august 1937, la vârsta de numai 30 ani. Necrologul a fost rostit de Ion Agârbiceanu.

Conducător al grupului literar al liceului (grup care a editat în 1925propria revistă „Fire de tort”), scrie de timpuriu, tratând subiecte inspirate din viața aspră a țăranului român transilvan. Este un prozator înzestrat cu un robust talent litarar. Pe patul clinicii din Cluj scrie nuvela „Iobagii”, care obține premiul I la concursul literar organizat de ziarul clujean „România Nouă”. După decesul său, i se publică colecția de nuvele în volumul „Urcan Bătrânul”. Talentul său a fost asemănat cu cel al scriitorilor Ion Slavici, Ion Agârbiceanu și Liviu Rebreanu. Este unul din reprezentanții cei mai importanți ai ardelenismului literar românesc.

Pavel Dan

• 

  Simion Dan, tatăl scriitorului
 
• 

  Nastasia Dan, mama scriitorului, cu fiul acestuia, Sergiu Pavel Dan
 
• 

  Casa părintească a scriitorului Pavel Dan
 
• 

  Comitetul de conducere al societății de lectură „Titu Maiorescu” de la Liceul din Turda, anul 1925-1926. Pavel Dan, jos, în dreapta.
• 

  Pavel Dan în 1927
 
• 

  Pavel Dan la țară (1934)
 
• 

  Cu Emil Pintican în Cișmigiu în timpul examenului de capacitate (1935)
 
• 

  Comitetul de redacție al revistei Blajul. De la stânga la dreapta: E. Pintican, V. Stanciu, I. Covrig-Nonea, N. Comșa, F. Pop, Pavel Dan
• 

  Georgina Dan-Morariu cu Sergiu Pavel Dan(1938)
 
• 

  Bustul lui Pavel Dan, realizat de Virgil Fulicea, în fața Colegiului Național Mihai Viteazul din Turda
 
• 

  Bustul lui Pavel Dan din Tritenii de Jos, județul Cluj
 
• 

  Coperta cărții Le Père Urcan (Urcan bătrânul) tradusă de Eugen Ionescu în limba franceză (Marsilia, 1945)

·   1909: Stela Moghioroș (n. Esther Radoșovețkaia, 4 aprilie 1909, Tighina, Imperiul Rus^[1] -- d. 12 iulie 1990, Mihăești, Vâlcea) a fost un lider comunist român de origine rusă și evreiască, soția lui Alexandru Moghioroș.
Era de profesie ziaristă. În anul 1929 a devenit membru a PCR. A fost membru al CC al PMR, director general adjunct la Agerpres (din 1954). În mai 1961 a fost decorată cu Medalia "A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România".

Stela Moghioroș

*      1918: Ada Zevin, pictoriță româncă de etnie evreiască (d. 2005). Ada Zevin (sau Ada Mironovna Zevina, n. 3 septembrie 1918, Chișinău – d. 23 septembrie 2005 id.) a fost un artist plastic din Basarabia, evreică de origine. A făcut parte din generația pictorilor formați în cadrul școlii de pictură românești (absolventă a Academiei de Belle Arte din București). Ada Zevin s-a revendicat din post-expresionism, din pictura franceză și cea română, realizând o operă originală prin combinarea mijloacelor de expresie clasice cu cele moderne și cu cele specifice creației populare. 

·         1919: S-a născut Ovidiu Drimba, istoric literar, comparatist, profesor şi traducător. A fost unul dintre asistenții filosofului și poetului  Lucian Blaga de la catedra de filosofia culturii de la Universitatea din Cluj. Ovidiu Drimba a petrecut în Italia peste zece ani, ca lector și șef al catedrei de limba și literatura română modernă de la Universitatea din Torino și apoi la Universitatea Catolică din Milano. A scris lucrări dedicate istoriei culturii („Pagini despre cultura europeană“, „Incursiuni în civilizaţia omenirii”), istoriei literaturii („Istoria literaturii universale”, „Studii şi eseuri de literatură universală“), istoriei teatrului („Istoria teatrului universal”). De asemenea a fost si un prolific traducator din Jules Verne, Elsa Triolet, Renata Vigano, Leonardo da Vinci, Camões, Cervantes, Selma Lagerlöf, eseişti spanioli; (m. 2015). Dintre studiile sale se remarcă, prin importanţă şi amploare, Istoria literaturii universale (I-III, 1963-1971).

* 1924: Silvestru Onofrei (n. 21 august/3 septembrie 1924, satul Rădășeni, județul Suceava - d. 5/18 martie 1992, Mănăstirea Slătioara) a fost un cleric ortodox de stil vechi, care a îndeplinit demnitatea de arhiepiscop și mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România (1985-1992).

Silvestru Onofrei s-a născut la data de 21 august/3 septembrie 1924, în satul Rădășeni (județul Suceava), din părinți foarte evlavioși și cu frică de Dumnezeu, primind la botez numele de Onofrei Onofrei. Familia sa a dat Bisericii numeroși preoți și călugări. Tatăl său, Vasile Onofrei, s-a călugărit ulterior la Mănăstirea Slătioara sub numele de monahul Varlaam. De asemenea, fratele său a fost preotul Nicolae Onofrei din Rădășeni.

Tânărul Onofrei a fost fiul duhovnicesc și urmașul credincios al Mitropolitului Glicherie, toată familia sa aparținând credincioșilor ortodocși ce nu au primit modernismul calendarului, sub conducerea ieromonahului Glicherie Tănase 9/21 februarie 1891 - 15/28 iunie 1985, fost stareț al Schitului Pocrov de la Mănăstirea Neamț.

În anul 1931, ieromonahul Glicherie Tănase s-a stabilit în localitatea Rădășeni și, văzând hotărârea oamenilor din sat de a păstra credința conform calendarului iulian, a început organizarea unei parohii pe stil vechi. La 8 mai 1932, el a sfințit locul și a pus piatra fundamentală pentru noua biserică cu hramul "Sf. Apostoli Petru și Pavel", reușindu-se într-o perioadă de 28 de zile construirea unei biserici din lemn, acoperită cu tablă și tencuită într-o singură zi. Dar într-o noapte din luna iunie a aceluiași an, doi oameni trimiși de preotul de stil nou din sat au încercat să incendieze biserica, aceasta fiind salvată de tatăl părintelui Nicolae, Vasile Onofrei, care a fost trezit de câinii care lătrau și s-a sculat împreună cu două fete ale sale și cu fiul său, Nicolae. ^[1] La data de 14 octombrie 1933, a avut loc sfințirea bisericii.

În anul 1936 când s-a început o amplă mișcare de prigonire a credincioșilor de stil vechi, casa părintească a familiei Onofrei a fost folosită drept biserică de către credincioși, tot aici fiind bătut și arestat părintele Glicherie. Rănile provocate de bătăile groaznice primite, l-au urmat toată viața pe părintele Glicherie.

După al doilea război mondial când pentru o perioadă o perioadă scurtă (1946-1949), Biserica de Stil vechi a fost recunoscută de stat, Onofrei a fost numit de către pr. Glicherie în funcția de secretar al administrației bisericești, iar în anul 1950, la vârsta de 26 ani, a intrat ca frate în Mănăstirea Slătioara.

Dar perioada de liniște nu a durat mult. Astfel, în noaptea de 14/15 februarie 1952, a fost organizată o acțiune simultană de arestare a preoților, călugărilor și persoanelor mai influente din conducerea Bisericii Ortodoxe de stil vechi de către organele de Securitate din județele Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea. A fost devastat sediul cultului din orașul Târgu Neamț, au fost confiscate arhiva și însemnele legale de persoană juridică, fără a se întocmi vreun proces-verbal. În aceeași noapte a avut loc arestarea părintelui Teofan de la parohia din Bogdănești, a secretarului cultului Onofrei Onofrei (viitorul Mitropolit Silvestru) de la Târgu Neamț și a preoților Gheorghe Nichita și Nicolae Onofrei din Rădășeni. Persoanele mai tinere au fost duse la muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră, care se construia cu deținuți, pe când cele vârstnice au fost deportate în localitatea Rubla din Bărăgan.

Viitorul mitropolit Silvestru a fost condamnat la patru ani de închisoare, fără a fi acuzat de infracțiuni concrete și judecat ca atare. A executat doi ani de închisoare în regim de exterminare, reușind să supraviețuiască, deși cei mai mulți dintre prizonieri și-au pierdut viața acolo.

Pentru asigurarea unei conduceri de perspectivă a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, se impunea hirotonirea de preoți și arhierei. În acest scop a fost contactat arhiereul Galaction Cordun din București, care își exprimase mai demult afinitățile pentru stilul vechi, fapt ce îi adusese și o condamnare pe timpul ocupației germane din primul război mondial. Prezența unui episcop era absolut indispensabilă pentru Biserică și acesta promisese că atunci când condițiile de la Mânăstirea Slătioara vor permite, va accepta să vină și să preia conducerea cultului.

În acest scop a fost trimisă la București o delegație din preoți care făceau parte din conducere și cunoscuți de către P.S. Galaction: părintele Dionisie Hugeanu, Evloghie Oța și Silvestru Onofrei (viitorul mitropolit), care l-au convins să vină la Mânăstirea Slătioara. În anul 1956, IPS Galaction l-a hirotonit pe fratele Silvestru ca ierodiacon și apoi ca ieromonah. De atunci, ieromonahul Silvestru a început o activitate pastorală foarte mare, slujind, la comunitățile credincioșilor de stil vechi în Moldova și în alte părți ale țării.

Mormântul mitropolitului Silvestru Onofrei de la Mănăstirea Slătioara.

* 1924: Michael Kilby (n. 3 septembrie 1924) este un om politic britanic, membru al Parlamentului European în perioada 1984-1989 din partea Regatului Unit.

·         1925 - S-a născut Hank (Henry William) Thompson, cântăreţ, chitarist şi compozitor country american.
* 1926: Mircea Dumitrescu (n. 3 septembrie 1926 – d. 11 martie 2005) a fost un critic de film și eseist.^[1][1][2] În perioada 1970–2005, Mircea Dumitrescu a susținut un Curs de limbaj cinematografic (axat pe istoria, teoria și estetica artei cinematografice) însoțit de proiecții de filme, în principalele centre universitare ale țării: București, Iași, Tg. Mureș, Cluj, Timișoara, Craiova, Brașov. În timpul vacanțelor, cursul este continuat în taberele studențești de la Izvorul Mureșului, Slănic-Moldova și Costinești.

Printre oamenii care l-au apreciat se regăsesc nume precum Mircea Daneliuc, Victor Rebengiuc, Alex Leo Șerban și Mihnea Columbeanu.^[2]

Din 1993 , este președintele Federației Române a Cinecluburilor Cinemateca, pe care el însuși a înființat-o.

Din 1992, Mircea Dumitrescu colaborează cu articole, recenzii și eseuri cinematografice la „Tribuna” (Cluj), „Timpul” (Iași), „Tribuna Ardealului” (Cluj), „Alternativa” (Brașov), „Monitorul” (Iași), „Util Expres” (Brașov), „Transilvania Expres” (Brașov), „Argument” (Cluj), „Cuvântul libertății” (Craiova), „Jurnal de Mureș” (Tg. Mureș), „Monitorul de Suceava” (Suceava), „Jurnal de Vrancea” (Focșani), „Biserica și problemele vremi” (Iași), „Tex–Caleidoscop” (Brașov), „Transilvania Jurnal” (Brașov), „Ideea creștină” (Iași), „Adevărul de Cluj” (Cluj), „Gazeta de Transilvania” (Brașov), „Cotidianul – Week-end” (București), Revista Respiro. Colaborează la posturile de televiziune TVS Holding (Brașov) și Europa Nova (Iași).

Cărți:

• Mircea Dumitrescu, O privire critică asupra filmului românesc, Brașov, 2005, ISBN 973-9153-93-3
• Mircea Dumitrescu, "Istoria cinematografiei universale. Eseuri, vol. 1, Noesis, 2001

·         1926: S-a nascut Irene Papas, actriță greacă. Irene Papas (în greacă Ειρήνη Παππά; n. 3 august 1926) este o actriță grecoaică și cântăreață ocazională, care a jucat în peste șaptezeci de filme într-o carieră ce se întinde pe o perioadă mai lungă de cincizeci de ani.
* 1928: Ion Druță (n. 3 septembrie 1928, Horodiște, județul Soroca, România) este un scriitor, poet, dramaturg și istoric literar din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române

Ion Druță s-a născut pe 3 septembrie 1928, în satul Horodiște, județul interbelic Soroca, Regatul României (în prezent în raionul Dondușeni, Republica Moldova). A absolvit școala de silvicultură și Cursurile superioare de pe lângă Institutul de Literatură „Maxim Gorki” al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1969 se stabilește la Moscova, Rusia.^[5]

Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la începutul anilor '50. Operele sale, adunate în 4 volume, Frunze de dor, Balade din câmpie, Ultima lună de toamnă, Povara bunătății noastre, Clopotnița, Horodiște, Întoarcerea țărânii în pământ, Biserica albă, Toiagul păstoriei ș.a. fac parte din „fondul de aur” al literaturii naționale contemporane

Din 1987 Ion Druță este președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, post în care a fost ales unanim la Adunarea Generală a scriitorilor. Este decorat cu mai multe ordine și medalii, deține titlul de Scriitor al Poporului. În 1967, scrie piesa Casa Mare, nuvela Ultima lună de toamnă și romanul Balade din câmpie (prima parte a dilogiei Povara bunătății noastre), Ion Druță a primit Premiul de Stat al R.S.S. Moldovenești.^[6] În 1990 fost ales ca membru de onoare al Academiei Române^[4], iar la 30 decembrie 1992 membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova.^[7] A fost inclus în lista celor 10 scriitori din lume pentru anul 1990 („Moldova Literară” din 26 iulie 1995).^[6]

Creația druțiană este apreciată de contemporani. După cum menționează Mihai Cimpoi, „prin caracteristicile ei esențiale, opera lui Ion Druță ... este în total o expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul”. În anii regimului totalitar comunist sovietic, Ion Druță s-a ridicat deasupra principiului abordării realității de pe poziții de clasă.

La 26 august 2008 i-a fost acordat Premiul de Stat in anul 2008 și titlul de „Laureat al Premiului de Stat” pe anul 2008, pentru contribuția de excepție la dezvoltarea culturii și literaturii naționale și universale. ^[8]

La 11 septembrie 2009 Ion Druță a devenit primul cavaler al Ordinului „Bogdan Întemeietorul”. Președintele Republicii Moldova Vladimir Voronin l-a decorat pe Druță „în semn de profundă gratitudine pentru contribuția sa deosebită la renașterea națională, pentru merite în dezvoltarea relațiilor culturale cu țările străine și activitate prodigioasă în vederea sporirii prestigiului Moldovei pe plan internațional”.^[9][10]

Ion Druță a lucrat la ziarele „Țăranul sovietic”, „Moldova socialistă” (devenită mai târziu „Moldova Suverană”) și la revista „Femeia Moldovei”. Primul volum de schițe și nuvele, La noi în sat, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă și de romanele Frunze de dor, Povara bunătății noastre. În anul 1969 se stabilește cu traiul la Moscova, publicând în limba română și în limba rusă

Soția- Era Samuil Rosina (1929-2017) a fost fiica cunoscutului poet evreu Samuil (Samuil Israel)Rosin (1892-1941), căzut în lupte la Veazma. Fiice: Olga (locuiește în Israel), și Tatiana (1958-2011).

Opere dramatice

• Casa Mare (1959)
• Păsările Tinereții noastre (1971)
• Doina (1979)
• Cervus divinus (1977-1981, 1987)
• Sfânta sfintelor (1977)^[11]

Nuvele

• Sania, nuvelă (1953)
• Toiagul păstoriei, nuvelă
• La noi în sat (1953), volum de schițe și nuvele
• Ultima lună de toamnă, nuvelă
• Samariteanca, nuvelă
• Horodiște

Romane

• Frunze de dor (ediția I, Editura de Stat a Moldovei, 1957)^[13] - reeditat de mai multe ori
• Povara bunătății noastre - dilogie (1963; 1968) (prima carte intitulată Balade din câmpie a apărut în 1963, iar dilogia integrală a apărut în 1968 la Moscova)^[5]
• Clopotnița
• Întoarcerea țărânii în pământ
• Biserica albă
• Păsările tinereții noastre (1971)

Ion Druță, sfârșitul anilor '80

* 1928: Constantin „Pilică” Popescu (n. 3 septembrie 1928, în București, d. 2 noiembrie 2018, în București)^[1] a fost un handbalist și antrenor român de handbal. Este cel mai titrat antrenor de handbal feminin din România, câștigând trei titluri de campion mondial cu echipa națională feminină,^[2]dintre care două la handbal în 11 jucătoare (1956 și 1960) și unul la handbal în 7 jucătoare (1962), și un titlu de vicecampion (1973), plus alte titluri cu echipe de club.^[3] Tot de numele lui se leagă și cea mai bună performanță până în prezent a echipei feminine la Jocurile Olimpice de vară, locul 4 la Olimpiada din 1976

* 1931: Cornel Burtică (n. 3 septembrie 1931, județul interbelic Mehedinți ^[1] - d. 11 iunie 2013) a fost un om politic comunist român, membru al Consiliului Politic Executiv al PCR, ambasador al Republicii Socialiste România în Italia, Maroc și Malta până în 1969, când a fost numit ministru al comerțului exterior.^[2] Prin decretul nr. 95 din 7 mai 1981 privind conferirea unor distincții ale Republicii Socialiste România, Cornel Burtică a fost decorat cu ordinul 23 August clasa I. ^[3]

Cornel Burtică a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile 1961 - 1965, 1975 - 1980 și 1980 - 1985.

În calitate de ambasador al Republicii Socialiste România în Italia (1966-1969) s-a întâlnit de mai multe ori cu Agostino Casaroli, ministrul de externe al Sfântului Scaun, cu care România nu avea relații diplomatice. Ambasadorul Burtică s-a pronunțat pentru reglementarea situației Bisericii Române Unite (aflate pe atunci în ilegalitate), între avantajele acestui fapt fiind acela că aniversarea în 1968 a 50 de ani de la unirea Transilvaniei cu România, organizată de greco-catolicii din emigrație, să nu aibă un pronunțat caracter ostil regimului de la București.^[4] În urma intervenției sale, un emisar al Sfântului Scaun a primit permisiunea de la Departamentul Cultelor de a-l vizita la 31 octombrie 1968 pe cardinalul Iuliu Hossu, aflat în domiciliu forțat la Mănăstirea Căldărușani.^[5]

Cornel Burtică a decedat la 11 iunie 2013 și a fost incinerat la 14 iunie2013

Cornel Burtică

Cornel Burtică, 1974

·         1933 - S-a născut Tompall Glaser, cântăreţ country american (Glaser Brothers).

·         1936: Marina Voica (născută Marina Alexandrovna Nicolskaia; n. 3 septembrie 1936) este una dintre cele mai importante și îndrăgite soliste de muzică ușoară / pop din România. Vedeta face parte din generația de aur a muzicii pop-soul românești, fiind și o stea a emisiunilor de divertisment profesionist.

Artist complex, cant-autoarea Marina Voica are o carieră artistică impresionantă, de peste cinci decenii. Din palmaresul său se pot aminti:

1)- cele cca. 850 de melodii înregistrate și lansate pe o serie de 27 discuri, 3 casete, 6 CD-uri și la radio, tv, cântate în turnee în țară și în străinătate,

2)- nenumărate și neuitate apariții tv, programe de divertisment și varietăți, revelioane, călătorii muzicale,

3)- premii la concursuri naționale și internaționale, un lung șir de premii de excelență din partea mai multor posturi de televiziune, radiouri, case de discuri și a unor importante reviste și publicații din România și din străinătate.

4)- 9 stagiunii jucate la Teatru de revistă Constantin Tănase, actriță de film, cu un rol principal în filmul Țărmul n-are sfârșit, în regia lui Mircea Săucan.

5)- apariții în peste 300 de emisiuni tv

6)- mentorat artistic-muzical - a ajutat tineri talentați să promoveze.

Marina Voica a fost îndrăgostită de muzică încă din copilărie, în anii studenției fiind prezentă pe scenă ca interpretă la numerose evenimente artistice. În alegerea repertoriului și a prestației artistice a fost influențată de Lolita Torres. Pe plan profesional a trebuit să aleagă între muzică, gimnastică și economie. După anii petrecuți pe băncile facultății, a absolvit Facultatea de Finanțe și Credit de la Moscova, unde a făcut cunoștință cu un român, Marcel Voica, cu care s-a căsătorit. După terminarea facultății s-a stabilit definitiv în România și a fost angajată la ADAS.

Pe plan muzical, Marina Voica a atins consacrarea imediat după lansarea sa în emisiunea „Tinere talente” a lui Valeriu Lazarov de la TVR, cu piesa Pe aripa vântului lansată în 1960. De atunci Marina Voica a devenit foarte îndrăgită, ajungând una dintre cele mai iubite soliste, o adevărată stea în muzica ușoară românească și europeană.

De-a lungul carierei a abordat un reportoriu muzical extrem de divers, evoluând de la piese antrenante cu tentă disco-pop până la piese de linie soul, piese de largă amplitudine vocală, lansând melodii devenite șlagăre celebre dar și piese de factură latino-americană, samba, cumbia, merequetengue etc.

Încă de la lansare, Marina Voica a atras atenția celor mai importanți compozitori, care i-au încredințat spre interpretare inspirate melodii pe care artista, cu un farmec aparte, le-a transformat în adevărate hituri ale generațiilor care au urmat din anii ’60 și până astăzi.

Muziciana Marina Voica are o voce inimitabilă, cu un timbru extrem de cristalin, delicat și plăcut.

Artista este și autoare de versuri, scriind texte mai cu seamă pentru compozițiile proprii.

De reținut că Marina Voica este printre puținele soliste autohtone cu accentuată personalitate și cu un temperament artistic aparte, care s-a impus nu doar pe scenă, în concursuri și festivaluri de muzică pop, ci și în cele mai importante topuri și clasamente de specialitate. Ca atare, Marina Voica a dominat valoric în toate topurile muzicale românești de muzică pop ale anilor ’60,’70, ’80 și chiar ’90.

Marina Voica a figurat în paginile faimoasei reviste de top-uri muzicale americane, Billboard, primind Diploma Star of the year - Music week, în 1974.

A participat la mai multe ediții ale festivalului-concurs Șlagăre în devenire, în cadrul căruia a lansat șlagărul lui Marcel Dragomir Ce vrei tiu mare albastră. La festivalul Mamaia a fost premiată în 1973 pentru piesa Încrederea, compusă de Ion Cristinoiu și în 1975 pentru piesa La malul mării, de Temistocle Popa.

Între 7-12 iulie 1972 Marina Voica a participat la ediția a 14 -a Festivalului Internațional al Cântecului de la Knokke (Belgia) - Cupa Europei, Din echipa României au mai făcut parte Dida Drăgan și Anda Călugăreanu, iar din juriul internațional al festivalului a făcut parte și compozitorul Vasile Veselovski.

În 1983 Marina Voica a câștigat Marele Trofeu al festivalului de muzică ușoară Mamaia cu piesa compusă de Marius Țeicu, intitulată Să cântăm azi omenirii, iar la ediția Mamaia ’84 a lansat piesa Ore de Ionel Tudor.

Marina Voica a susținut recitaluri și a efectuat turnee în Germania, Italia, Franța, SUA, Belgia, Polonia, Israel, Canada, Spania, Cehoslovacia, Cuba, Rusia, Republica Moldova, Turcia, Bulgaria etc.

În cariera reputatei artiste au existat și numeroase obstacole și piedici. În 1980, Marina Voica împreună cu soțul ei de atunci, medicul Viorel Teodorescu, a decis să părăsească țara, având intenția de a se stabili în Germania. După doar un an de zile petrecut în Germania, intervenind îmbolnăvirea gravă a soțului ei și, apoi, decesul acestuia, Marina Voica a revenit în România. Autoritățile politice ale vremii nu i-au iertat însă îndrăzneala de a pleca din țară și, cu toate tentativele de a reveni în prim planul vieții artistice și muzicale româmești, Marina Voica a avut de suportat un nedrept boicot politcio-ideologic, care s-a manifestat sub forma interdicției de a mai apărea în emisiuni de televiziune și de a mai fi difuzată la radio, lucru cu care artista se mai întâlnise pe perioade scurte, având de suferit pe fondul tensiunilor și disputelor politice româno-ruse din anii ’60. Dar în 1983, când Televiziunea Română transmitea în direct festivalul de la Mamaia, aflându-se că Marina Voica a cucerit Marele Trofeu, radio și televiziunea au decis ca evoluția artistei să fie cenzurată și netransmisă pe post, astfel încât publicul telespectator să nu afle cine obținuse laurii concursului. De întâmpinat o situație similară a avut parte Marina Voica și la radio.

Doar scrisorile fanilor ei și insistențele lor repetate au făcut ca unii redactori ceva mai curajoși (Lucia Popescu Moraru) de la Radio România să mai difuzeze, din când în când, dar, oricum, foarte rar, șlagărele Marinei Voica. Solista s-a confruntat nu doar cu interdicția ca atare, dar și cu faptul că unii compozitori au ezitat să-i mai ofere piese, atâta timp cât acestea, oricum, nu puteau ajunge pe filiera mass-media la iubitorii genului muzicii pop.

Practic, între 1981-1990 Marina Voica a trebuit să se mulțumească cu aparițiile sporadice pe plan concertistic. Din acest motiv ea a dispărut din actualitatea muzicală vreme de aproape un deceniu, după 1990 fiind pusă în ingrata condiție de a nu fi cunoscută de noile generați, care nu erau născute în anii ’60 și ’70. Consecința a fost că multe din cântecele pe care le lansase, totuși, în deceniul 8 al secolului trecut să rămână în anonimat și să nu mai fie recuperate și redescoperite corespunzător niciodată în cultura muzicală și nici în voga hit-urilor românești.

Compozitori ca George Grigoriu, Victor Arsene, Dan Dimitriu, Dan Stoian, Marcel Dragomir, Ion Cristinoiu, Ionel Tudor și Marius Țeicu au continuat să-i propună piese, chiar dacă cu o oarecare rezerve, știind că acestea nu vor putea fi difuzate pe post din cauza cenzurii. Dealtminteri și Electrecordul i-a editat în anii ’80 albumul Să nu-mi vorbești de iubire + casetă audio cu același titlu și alte 2 piese pe discul celor „trei Marine”, din 1987, Marina Voica, Marina Florea, Marina Scupra.

După 1990 i-au fost editate, la diferite case de discuri, LP-uri și CD-uri, Marina Voica, Cântece vechi, cântece noi, Într-un colț de cafenea (Și afară plouă, plouă), albume ce reunesc mai cu seamă compozițiile proprii ale artistei. Iar in 2019 este inca apreciata si apare la "vorbeste lumea"

Relația cu compozitorii

Marina Voica a fost agreată de majoritatea marilor compozitori. A cântat piesele lor și a avut cele mai fertile colaborări cu Radu Șerban, Marius Țeicu, Ion Cristinoiu, George Grigoriu, Marcel Dragomir, Camelia Dăscălescu, Gabriel Mărgărint, Temistocle Popa, Vasile V. Vasilache, Bujor Rișcuția, Vasile Veselovschi, Laurențiu Profeta, Dan Dimitriu, Petre Mihăescu, Victor Arsene, Horia Moculescu, Dan Stoian, Ileana Toader, Andrei Proșteanu, Remus Teodorescu, Cornel Fugaru, Gherase Dendrino, Aurel Giroveanu, Paul Urmuzescu, Mihai Constantinescu, Ionel Tudor s.a.

Discografie:

• Pentru-a nu știu câta oară, Nopți, La Țărmul iubirii (compozitor Vasile Veselovschi),
• Joc de taină, Pentru ce, Învățați-mă să râd (compozitor Gabriel Mărgărint)
• A fost odată ca niciodată (compozitor Petre Mihăescu)
• La malul mării (compozitor Temistocle Popa),
• Dacă nu te-ntâlneam (compozitor Andrei Proșteanu)
• Prieten drag, Balada - duet cu Margareta Păslaru (compozitor Radu Șerban)
• Pentru voi îndrăgostiții lumii, Trebuia să vii, Pasărea albă, Într-o zi cu soare, E frumos, e atât de frumos, În luna florilor(compozitor Camelia Dăscălescu),
• I-am spus inimii să cânte, Fetele cu ochi albaștri (compozitor George Grigoriu),
• Clipe de viață, Albă ca Zăpadă și cei șapte pitici, O romantică fată, Dincolo de nori, Soarele apare iar, Dacă eu, dacă tu, dacă noi, Da, da, da (compozitor Marius Țeicu)
• Aș vrea să fiu, Hei, voi nopților (compozitor Vasile V. Vasilache)
• Frumoasele amintiri Margareta Pâslaru și Marina Voica la primul duplex București - Belgrad - regia Alexandru Bocăneț
• Încrederea, Of de dragoste, Uneori, îmi pare rău (compozitor Ion Cristinoiu)
• Vacanță albă neuitată, Greu de ghicit, Orice iubire, Uneori, îmi pare rău, Dacă priviți, Ce vrei tu mare albastră, Rămân cu tine (compozitor Marcel Dragomir)
• Dor (compozitor Horia Moculescu),
• Dacă vei veni înapoi la mine, Despre vorbe, Tu vei rămâne tu (compozitor Dan Dimitriu)
• Să nu-mi vorbești de iubire, Gargarita (compozitor Laurențiu Profeta)
• Un singur da, un singur nu, Ore (compozitor Ionel Tudor)
• Tinerețe, nu pleca (compozitor Remus Teodorescu),
• Dacă inima mea ar putea să vorbească, Romanța dragostei (compozitor Aurel Giroveanu),
• Om lângă om, O pânză-n depărtare, Un tren într-o gară (compozitor Paul Urmuzescu)
• Cântec suav (compozitor Dan Stoian)
• Din oaza de soare duet cu Cornel Fugaru ( compoziție Cornel Fugaru)
• Dor călător, Cântecul meu, Și afară plouă, plouă, Acordeonul, Uită-te în ochii mei, Gelozie, Doar focul, Apartament 23, Bucureștiul e micul Paris, Lacrimi de fericire, (compoziții proprii)
• Cifre, cifre (compoziție proprie), interpret Laurențiu Duță
• Frunze-n vânt (compozitor Victor Arsene),
• Chem în noapte visul,(Laurențiu Cazan)
• Să nu ne despărțim (compozitor Gherase Dendrino)
• Frumoasă fată (compozititor Ileana Toader)
• Sanie cu zurgălai (compozitor Richard Stein)
• Ce cuvânt (compozitor Mihai Constantinescu)
• De ce ai plecat (compozitor Bujor Rișcuția)

Cele mai de succes cover-uri realizate de Marina Voica

• Vivat veselia
• Turlai
• Vino, vino seniorina
• Calul Troian
• Tico Tico
• Strunelor, voi strunelor
• Ce-ai de zis
• Trei panglici albe
• La Cumbia
• Ce mai faci tu
• Singură iar
• Merequetengue
• Dragoste bine ai venit
• Bomboleo
• Oameni buni, vă rog
• Iute, iute,
• Samba tengi ter pandeiro
• Cosita Linda
• Omul nostalgic
• No me digas adios
• Știu cum ești tu- duet cu Cornel Constantiniu
• Milonga
• La bamba
• Un, dos, tres
• Common people
• Patru flăcăi si-o armonică
• La tărmul iubirii
• Omul melancolic
• Baila negra

Cu ocazia Zilei regalității, în anul 2013, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Castelul Peleș , Marina Voica a primit din partea Casei Regale a României Ordinul Coroana României în grad de Cavaler. Decorația a fost înmânată de Alteța Sa Regală principesa Moștenitoare Margareta a României.^[1][2]

Marina Voica aparține generației de aur a muzicii ușoare românești alături de Margareta Pâslaru, Aurelian Andreescu, Dida Drăgan, Dan Spătaru, Corina Chiriac.

Marina Voica

Marina Voica - ”A fost odată ca niciodată” (CD)

·         1937: Doamna Maria Ciobanu, s-a născut în satul Hătăroaia din comuna Roşiile, judeţul Vîlcea, România, la data de 3 septembrie 1937, într-o frumoasă zi de toamnă, vinerea, la început de sfîrşit de săptămînă. Tatăl său, Ion Ciobanu, era un instrumentist popular, iar mama sa, Nicolița, cîntăreață. În acest climat s-a dezvoltat talentul muzical al Mariei Ciobanu. Puţini cunosc faptul că ,,Ciocîrlia” dragă a României a avut un frate geamăn - însă, din nefericire, acesta a plecat prea devreme dintre noi, la vîrsta de 5 ani. Dumnezeu ştie de ce a binevoit ca doamna Maria Ciobanu să rămînă în viaţă, şi anume, să ajungă vocea de aur a României, unica - dintre puţinele demne urmaşe ale doamnei Maria Lătăreţu - ce şi-a întrecut cu brio ,,profesorul”! A început să cînte oricui venea în vizită în casa lor, la îndemnul tatălui său, fiindcă acesta spunea adesea: ,,O voi trimite la Bucureşti şi o voi face mare artistă!”.  Apoi cîntă la restaurantul tatălui său, încă de la o vîrstă fragedă, vocea sa fiind admirată de toată lumea.  Participă la concursuri judeţene unde cîştigă mereu locul I.  I se iveşte şansa de a veni la Bucureşti în anul 1961 la un concurs pentru un loc liber la Orchestra Barbu Lăutarul. Însăşi d-na Maria Lătăreţu, a declarat comisiei ce o asculta pe d-na Maria Ciobanu - la concursul unde participa la Ansamblul Ciocîrlia în anul 1962 - cităm: ,,Fata aceasta îmi va lua mie locul, nu veţi mai găsi pe altcineva mai bun ca ea”. Un alt lucru, demn de luat în seamă, este şi faptul că doamna Maria Ciobanu avea să ajungă să fie supranumită, în aproape 10 ani de la acel concurs, ca fiind ,,Ciocîrlia” cîntecului popular românesc, datorită vocii sale cristaline şi, totodată, puternice - mai ales atunci cînd îşi înalţă spre cer duiosul glas, parcă întrecîndu-se în triluri cu păsările măiestre, lăsîndu-le în urmă şi înălţîndu-şi graiul tot mai mult către absolut prin forţa interioară izvorîtă din acest neam. Despre cîntecul datorită căruia a obţinut superlativul de ,,Ciocîrlie”, doamna Maria Ciobanu spunea într-un interviu publicat la 23 iulie 1977: „Îmi plăcea mult [cîntecul original], dar simţeam în inimă şi în glas un fel de impuls, o nevoie de a spune şi altceva şi altfel despre ciocîrlie. Mă jucam cu bucurie pe cîntecul vechi, urcam din el, reveneam la el. Aşa s-a născut «Lie, ciocîrlie».” În urma unui concurs, în aprilie 1962, Maria Ciobanu este primită în Ansamblul „Ciocîrlia” din București. Aici își desăvîrșește calitățile vocale și interpretative. A făcut apoi parte din Ansamblul „Doina Ilfovului” și a colaborat cu alte numeroase ansambluri de cîntece și dansuri populare din capitală și din alte orașe ale României. Un membru din juriul primului concurs naţional al interpreţilor profesionişti de muzică populară „Cîntarea României” - în cadrul primei ediţii desfăşurate în anul 1977, la care doamna Maria Ciobanu a cîştigat premiul întîi - a declarat: „Nu e glas, e forţă a naturii, e un miracol.  I-aţi ascultat trilurile «Ciocîrliei»?  Sunt neomeneşti, sunt chiar de pasăre a cerului.”. Nu este o surpriză faptul că şi la a doua ediţie desfăşurată în anul 1979, încă o dată, doamna Maria Ciobanu a obţinut locul întîi - dînd dovadă că este şi rămîne cea mai bună voce la categoria interpreţi profesionişti de muzică populară! Un alt cronicar, scria demult: „Am văzut-o pe Maria Ciobanu [...] pe scene unde vocea ei s-a distins grabnic peste toate celelalte.”! Angela Moldovan scria, la sfîrşitul anilor '80, în cartea sa „O lume în cîntec”: „Pentru că mi-a venit în minte un exemplu grăitor de ce înseamnă consecvenţă şi ataşare loială faţă de folclorul unei zone geografice iubite, o voi aminti pe Maria Ciobanu care rămîne credincioasă Gorjului, sonorităţilor sale specifice şi poeziei care le însoţeşte.  Să ştiţi că nu e uşor pentru un interpret profesionist să reziste tentaţiei tot mai agresive de a-şi adapta repertoriul după cum e «moda» şi să se lupte cu influenţele din jur pentru a-şi păstra personalitatea.  Să nu te laşi «furat» de imitaţie, este un merit incontestabil!”. Unul dintre cei mai mari muzicieni ai acestei naţiuni, George Enescu, a spus că: „Menirea sfîntă a muzicii este să stingă urile, să potolească patimile şi să unească inimile într-o caldă înfrăţire.”.  Aşadar, scopul oricărui interpret şi creator este de a face aceste lucruri posibile, şi aceasta numai dacă inima celui în cauză este curată. În aceste prea puţine cuvinte simple - dar măreţe - izvorîte din inima mea pură de român, a altor cîtorva citaţi aici, precum şi a milioanelor de adevăraţi admiratori ai folclorului autentic, se conturează un om remarcabil şi, în acelaşi timp, simplu care nu şi-a uitat niciodată originile şi modestia: doamna Maria Ciobanu! Aşadar, din 1961 pînă în prezent s-a bucurat de obţinerea multor premii (şi numai locul I), de aprecierile criticilor dar, cel mai important, de admiraţia publicului, fiind răsplătită din plin cu aplauze, flori şi ovaţii. Doamna Maria Ciobanu a cîntat în România, precum și în țări ca: Iugoslavia, Cehoslovacia, U.R.S.S., S.U.A., Israel, Austria, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Malta, etc. Foarte multe dintre cîntecele din repertoriu au devenit populare, cum ar fi: „Șarpe, șarpe de dudău”, „Azi noapte, cînd m-am culcat”, „Mult mi-e drag, mie, Mărin”, „Ia-mă, dor, și du-mă, du-mă!”, „Al naibii e, iubitu”, „Spune-mi neică, mergi, nu mergi?”, „Hăulesc gorjencele”, „Lie, ciocîrlie” și lista ar putea continua. Cuplul Maria Ciobanu - Ion Dolănescu rămîne, fără doar şi poate, cel mai iubit duet din muzica populară românească, ca dovadă este şi festivalul internaţional ,,Cerbul de Aur” unde s-a strîns lume din toată ţara să-i vadă pe cei doi monştri sacri ai folclorului, dar şi zecile de mii de oameni ce au asistat la nunta lor din 1971, caz nemaiîntîlnit în România şi neegalat nici pînă în prezent - iar lista poate continua! Cele trei vlăstare ale sale - Liliana CIOBANU (cunoscută şi ca Leontina Văduva), Camelia CIOBANU şi Ionuţ Dolănescu - îi moştenesc talentul!  La spectacolul aniversar din 14 august 2004, dumneaei a cîntat numai alături de cei trei copii, arătînd că este singura voce a României, care a putut da lumii 3 voci, una mai frumoasă ca cealaltă, şi că poate realiza un spectacol de familie cîntat pe viu 100%. ,,Mărie, Mărie; Lie, «Ciocîrlie»”, căci aşa s-a numit acel grandios spectacol aniversar, a fost o incursiune prin toată cariera de aur a doamnei Maria Ciobanu, bucurînd auzul fanilor născuţi mai tîrziu, care nu au avut ocazia să asculte pe viu cîntece interpretate la momentul creării lor în anii '60, '70 sau '80, chiar '90!  Şi astfel, ,,Ciocîrlia” s-a dăruit, în totalitate, publicului - cu bunul simţ ce o caracterizează - oferind un recital de peste 3 ore pe viu, din dragoste şi respect pentru cîntul popular şi pentru publicul său inimos!

* 1938: Teodora Moisescu Stendl (n. 3 septembrie 1938, București) este un artist decorator român.

Opera sa artistică include lucrări de grafică, desen, colaj, tapiserie, pictură. Teodora Stendl este una dintre doamnele artei contemporane românești, operele sale fiind premiate cu numeroase premii naționale și internaționale.

Teodora Stendl este soția pictorului Ion Stendl.

Nenumărate tufe de trandafiri, diafan colorate; fățiș de boschete de la griul cel mai pal până la verdele-negru. Poteci ce aduc la sculpturi năpădite de flori și licheni aurii. Printre ramuri văd inorogi cu cornul dungat în alb și roșu, cai înaripați, coloane sparte la umbra cărora se odihnesc nimfe. Păsări cu penaj de miniaturi persane zboară în cârduri mici sau se adună pe trepte. Ziggurate, negre, aurii, cu trepte multicolore, ce ajung până la cer. Mă plimb în vis sau cu gândul în aceste grădini secrete, pe care apoi le țes, le colez și le desenez (câteodată în mici cărticele) spre a le putea oferi cândva precum o floare-bucurie.^[1] Teodora Stendl

Studii:

• 1957-1963 Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" Bucuresti, Secția Textile, Profesori Ion Popescu Negreni, Titina Călugăru și Maria Pană Buescu
• 1965 Menbră a Uniunii Artiștilor Plastici din România
• 1974 Chemată cadru didactic la Catedra Textile lector suplinitor. Avansarea oprită nefiind membru P.C.R.
• 1990-2007 Reparator numită profesor universitar

Expoziții:

• 1966 Sala Kalinderu, București
• 1969 Galeria „Viotti”, Torino
• 1971, 1973 Galeria „Apollo”, București
• 1975 Galeria „Simeza”, București
• 1977 Dansk Design Gallerie, Koln
• 1989 Galeria „Simeza”, București
• 1995 „Art Gallery”, Utrecht
• 1995 Galeria „Agora”, Trapani
• 2003 Galeria „Apollo”, București
• 2004 Galeria „Kunstkontor Wetnerwacht”, Regensburg
• 2007 Muzeul Banatului Montan, donația Stendl, Reșița
• 2007 Galeria Veroniki Art, București

Teodora Moisescu Stendl 

·         1941: Serghei Dovlatov, scriitor rus (d. 1990)
* 1942: Mihai Cimpoi (n. 3 septembrie 1942, Larga, Județul Hotin) este un distins om de cultură, academician român,^[1]reputat critic și istoric literar, eminescolog, redactor literar și eseist basarabean. ”Om Emerit al Republicii Moldova”,^[2] două decenii ales președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1999-2001,^[3] Mihai Cimpoi este autorul unor opere fundamentale, cum ar fi: „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia“ (în mai multe ediții) și "Mihai Eminescu. Dicționar Enciclopedic" - o lucrare monumentală unică. Mihai Cimpoi este autorul și realizatorul proiectului de durată "Congresul Mondial al Eminescologilor", lansat în 2012 și devenit o tradiție.

Mihai Cimpoi

·         1942: Al Jardine, muzician american (the Beach Boys)

·         1943: Valeriu Oisteanu, cunoscut ca Valery Oisteanu, (n. 3 septembrie1943,^[1] Qaraǵandy, URSS) este un poet, critic de artă, eseist, fotograf și artist de performanță român american, al cărui stil artistic reflectă influența curentelor Dada și suprarealist.^[2]

Oișteanu este autorul a mai mult de o duzină de cărți de poezie, o carte de ficțiune scurtă și o carte de eseuri.^[2] Este fratele antropologului cultural, istoric al religiilor și scriitorului român Andrei Oișteanu.

Oisteanu s-a născut în Karaganda, Kazahstan, fiind crescut și educat în România, unde a fost cunoscut sub numele de Valeriu Oișteanu. A absolvit Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politechnic din București.

În 1970 Oișteanu a debutat cu un volum de poeme intitulat Proteze. Datorită originii sale evreiești, regimul comunist i-a permis emigrarea în Statele Unite ale Americii (mai exact în New York City) cândva în intervalul 1972-1973. De atunci, Valeriu Oișteanu a devenit un scriitor de limbă engleză.^[3]

Oisteanu a adoptat Dada și Suprarealismul ca repere filozofice ale artei și vieții sale.^[2] A apărut regulat la evenimente de citit poezie la diferite evenimente desfășurate în orașul New York, unde a prezentat adesea performanțe realizate în manieră Zen și Dada, pe care le-a denumit "jazzoetry".^[3] Oisteanu este, de asemena, un critic de artă și membru permanent a mai multor reviste de artă, incluzând The Brooklyn Rail, NYArts, Rain Taxi,^[2] a publicației spaniole online art.es,^[3] și a revistei canadiene D'Art International.

Oișteanu este membru al organizației profesionale Poets and Writers Inc., din New York și fondatorul și președintele a PASS - Poets and Artists Surrealist Society.

Poezie în limba engleză:

• Underground Shadows (Pass Press, New York, 1977)
• Underwater Temples (Pass Press, New York, 1979)
• Do Not Defuse (Pass Press, New York, 1980)
• Vis-a-vis Bali (poems and photographic collage; New Observation Press, New York, 1985)
• Passport to Eternal Life (Pass Press, New York, 1990)
• Moons of Venus (Pass Press, New York, 1992)
• Temporary Immortality (Pass Press, New York, 1995)
• ZEN DADA (Linear Art Press, New York, 1999)
• Perks in Purgatory (Fly by Night Press,New York, 2009)
• Anarchy for a Rainy Day (Spuyten Duyvil, New York, 2015)
• Lighter Than Air (Spuyten Duyvil, New York, 2017)

Poezie în limba română:

• Proteze („Prosthesis”), Editura Litera, București, 1970
• Poeme din Exil („Poems from Exile”), Editura Paralela 45, Pitești, 2000

* 1943: Prințul Franz Wilhelm al Prusiei (Franz Wilhelm Victor Christoph Stephan; n. 3 septembrie 1943) este un om de afaceri german și membru al Casei de Hohenzollern, fosta casă imperială a Germaniei și fosta casă regală a Prusiei. Din 1976 până în 1986 el a fost cunoscut drept Marele Duce Mihail Pavlovici al Rusiei. Ca descendent al împăratului Wilhelm al II-lea, el este și stră-stră-strănepot al reginei Victoria și văr de gradul patru cu Charles, Prinț de Wales. A avut un frate geamăn care a murit la mai puțin de o lună de la naștere.

Prințul Franz Wilhelm

Prinț al Prusiei ant. Mare Duce Mihail Pavlovici al Rusiei

·         1944 - S-a născut Gary (Leeds) Walker, vocalist şi baterist american (Walker Brothers, Rain).

·         1945 - S-a născut George Biondo, basist american (Steppenwolf).
* 1947: Mario Draghi (n. 3 septembrie 1947,^[2][3] Roma, Italia) este un economist, bancher și fost înalt funcționar italian. Între 1985 și 1990 a fost director executiv al Băncii Mondiale, vicepreședinte pentru Europa al Goldman Sachs^[4] între 2002 și 2005, apoi guvernator al Băncii Italiei, între 2006 și 2011. De la 1 noiembrie 2011 este președinte al Băncii Centrale Europene (BCE).

Mario Draghi

Mario Draghi, în ianuarie 2012, la Întâlnirea Forumului Anual Mondial Economic de la Davos, Elveția

• 

  Mario Draghi susţinând un curs magistral la Universitatea La Sapienza din Roma, în 2006
 
• 

  Mario Draghi, la Bonn, în 2009
• 

  Mario Draghi, împreună cu Dominique Strauss-Kahn (în stânga) și Jean-Claude Trichet (în centrul imaginii)

·         1947 - S-a născut Eric Bell, chitarist britanic (Thin Lizzy, Noel Redding Band).
* 1947: Gérard Houllier (n. 3 septembrie 1947, Thérouanne, Pas-de-Calais, Franța) este un antrenor francez de fotbal. Printre echipele cu care a lucrat se numără Paris Saint-Germain, RC Lens, FC Liverpool, club cu care a câștigat și Cupa UEFA în 2001, și Olympique Lyonnais, club de care s-a despărțit la 25 mai 2007. A fost și antrenorul echipei naționale a Franței între 1992 și 1993.

·         1948 - S-a născut Don Brewer, baterist, vocalist şi compozitor american (Terry Knight & The Pack, Grand Funk Railroad).
* 1949: José Néstor Pékerman Krimen (pronunție în spaniolă: /xoˈse ˈpekerman/; n. 3 septembrie 1949) este un antrenor de fotbal argentinian și fost fotbalist. José Pékerman a devenit faimos la selecționata de tineret a Argentinei, cu care a câștigat de trei ori Campionatul Mondial de Fotbal la tineret, și de două ori Campionatul sud-american U20. Apoi a antrenat echipa națională de fotbal a Argentinei la Campionatul Mondial de Fotbal 2006, iar din 2012 antrenează echipa națională de fotbal a Columbiei.

·         1952 - S-a născut Leroy Smith, pianist britanic (Sweet Sensation).
* 1953: Jean-Pierre Jeunet (n. 3 septembrie 1953, Coteau, arondismentul Roanne) este un regizor, scenarist și producător de film francez.

Jean-Pierre Jeunet

Émilie Dequenne și Jean-Pierre Jeunet, la festivalul american de film de la Deauville în 2009.

* 1954: Ioan Benga (n. 3 septembrie 1954) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.
* 1954: Ion Moldovan (n. 3 septembrie 1954, Constanța) este un antrenor românde fotbal. Debutând ca jucător la Farul, Ion Moldovan s-a consacrat la Dinamo, făcând apoi carieră și în meseria de antrenor. Echipele asupra cărora și-a pus amprenta în mod deosebit au fost Oțelul Galați, FC Argeș și naționala de tineret a României
* 1955: Scarlat Iriza (n. 3 septembrie 1955) este un politician român, reprezentant în Parlament al județului Gorj. A fost ales deputat în legislatura 2000–2004 din partea PSDR și în legislatura 2012–2016, din partea PSD. În timpul ultimului mandat, a trecut la UNPR și apoi la PMP.^[1] După ce aceste ultime două partide s-au fuzionat, Scarlet Iriza a părăsit partidul rezultat din această fuziune pentru a trece la ALDE, partid din partea căruia a fost ales senator în 2016.

·         1955 - S-a născut Steve Jones, chitarist şi vocalist britanic (Sex Pistols).
* 1957: Mihăiță Postolache (n. 3 septembrie 1957, Bârlad) este un fost senatorromân în legislatura 1990-1992 ales în județul Bacău pe listele partidului FSN și deputat român în legislatura 1992-1996 ales în județul Bacău pe listele partidului PD. Mihăiță Postolache este inginer de aeronave. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 1990-1992, Mihăiță Postolache a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Portugheză, Australia, Canada, Mongolia și Republica Federală Germania.
* 1961: Victor Becali (n. 3 septembrie 1961, Galați) este un om de afaceri macedo-român^[1], devenit notoriu datorită activităților de impresariere a jucătorilor de fotbal. De-a lungul timpului, el și fratele lui, Giovani, au fost agenții lui Gheorghe Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu și Adrian Mutu. Victor Becali este văr cu Gigi Becali.

În martie 2014 a fost condamnat definitv la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare împreună cu fratele Ioan Becali, George Copos și alții, în urma "Dosarului Transferurilor"

·         1965: S-a nascut Charlie Sheen, actor american. Carlos Irwin Estévez (n. 3 septembrie 1965, New York), cunoscut sub numele de scenă Charlie Sheen, este un celebru actor american, cunoscut îndeosebi pentru rolurile sale din Spin City, Two and a half Men și Anger Management. În anul 2010 Charlie Sheen a fost cel mai bine plătit actor TV, fiind plătit cu 1,8 milioane USD pentru episoadele din seria Doi bărbați și jumătate (Two and a Half Men). În viața personală Charlie Sheen a avut mai multe probleme datorită consumului de alcool și stupefiante dar și datorită violenței domestice, în 7 martie 2011 fiind concediat de CBS și Warner Bros din serialul Two and a Half Men.

Charlie Sheen

Charlie Sheen în martie 2009

·         1965 - S-a născut Todd Lewis, vocalist şi compozitor american (Toadies).
* 1966: George Scripcaru (n. 3 septembrie 1966, Buruienești, comuna Doljești, județul Neamț) este un politician român, primar al municipiului Brașovdin anul 2004 până în prezent.

Este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport, Universitatea de Vest Timișoara.

·         1967: Valeriu Ștefan Zgonea (n. 3 septembrie 1967, Craiova) este un politician român, membru al Parlamentului României. Între 3 iulie 2012 - 13 iunie 2016 a fost președinte al Camerei Deputaților. Pe 18 octombrie 2015 a fost ales în funcția de Președinte Executiv al Partidului Social Democrat. Pe 27 aprilie 2016 a fost exclus din PSD în urma declarațiilor sale împotriva președintelui de atunci al partidului, Liviu Dragnea.
* 1968: Mirela Stoian (n. 3 septembrie 1968, București) este membră în grupul umoristic Vacanța Mare, în rolul lui Lila (fiica lui Leana și a lui Costel, dar și sora lui Axinte), dar și o cunoscută vedetă de televiziune din România.

Descriere (din rolul jucat): Are două codițe împletite și prinse cu o fundiță fiecare, are vocea subțire, poartă o rochie cu un șorț, nu este foarte înaltă, iar câteodată este bătută de Axinte care seamănă la purtare cu Costel (tatăl lor). A fost și prezentatoare la Kanal D.

Filmografie:

• Garcea și oltenii (2002)
• Trei frați de belea (2006)
• Dl. Peabody și Sherman- Profesoară (voce vers.română) (2014)

* 1969: Valeriu Todirașcu (n. 3 septembrie 1969, Chișinău, RSS Moldovenească, URSS) este un politician român, senator de București, ales în 2012.

* 1970: Gareth Southgate (n. 3 septembrie 1970,^[3][4] Watford, Regatul Unit) este un fost fotbalist englez, în prezent antrenorul echipei naționale de fotbal a Angliei.
* 1970: Andy Selway (n. 3 septembrie 1970, Luton, Regatul Unit) este un muzician englez, cel mai bine cunoscut pentru munca sa în trupa germană KMFDM.

Andy Selway

·         1973 - S-a născut Jennifer Paige, cântăreaţă şi pianistă americană.
* 1974: Alexandru Lungu (n. 3 septembrie 1974)^[1] este un judoka, luptător de arte marțiale mixte și kickboxer român. Lungu a concurat mai recent în categoria supergrea din MMA. Profesionist din 2005, Lungu a luptat în diferite compani precum sunt Pride Fighting Championships, Cage Rage sau K-1, atât în MMA cât și în Kickboxing.
* 1975: Stefan Kendal Gordy (n. 3 septembrie 1975, Los Angeles, SUA) este mai bine cunoscut pentru scena sa, arta lui Redfoo este DJ, rapper și fiul unui cântăreț american, fondatorul Monotow Records, Berry Gordy. În 2006 a creat trupa LMFAO cu succesul său mondial în 2011, cu albumul Sorry Party Rocking înainte de a fi eliminați în 2012. În 2016 a lansat albumul său Party Rock Maison.

Redfoo

·         1976: Ashley Jones, actriță americană
* 1977: Olof Mellberg (n. 3 septembrie, 1977 în Amnehärad, Gullspång, Suedia) este un fost jucător suedez de fotbal care a evoluat pe postul de fundaș central.
* 1978: Carmen Andreea Amariei (n. 3 septembrie 1978 în Cluj-Napoca) este o fostă jucătoare profesionistă de handbal din România și componentă a echipei naționale. În 2013, ea s-a retras din activitate după ce a evoluat câteva luni la echipa SCM Craiova.^[1] În sezonul 2013-2014 Amariei a devenit antrenorul clubului craiovean, iar până pe 2 noiembrie 2016 a antrenat echipa „U” Alexandrion Cluj
* 1978: Niklas Sandberg (n. 3 septembrie 1978) este un fost fotbalist suedez care juca pe postul de fundaș.

A jucat la CFR Cluj, devenind primul fotbalist suedez care e avoluat în Liga 1

* 1979: Julio Cesar Soares de Espíndola (n. 3 septembrie 1979 în Duque de Caxias, Brazilia), cunoscut sub numele de Júlio César, este un fotbalist brazilian, care joacă pe postul de portar pentru echipa portugheză Benfica. A devenit cel mai selecționat portar în naționala Braziliei după retragerea lui Dida în 2007.
* 1980: Marius Stavrositu (n. 3 septembrie 1980, în Constanța)^[1] este un handbalist român care joacă pentru CSA Steaua București pe postul de coordonator de joc. Până în anul 2009, el a fost și component al echipei naționale a României.
* 1982: Anja Althaus (n. 3 septembrie 1982 în Magdeburg) este o jucătoare profesionistă germană de handbal care evoluează pentru Viborg HK și echipa națională de handbal feminin a Germaniei.^[1] A câștigat Liga Campionilor EHF Feminin cu Viborg în sezoanele 2008/2009 și 2009/2010
* 1983: Cristian Gastón Fabbiani (n. 4 septembrie 1983 în Buenos Aires, Argentina) este un jucător de fotbal legitimat la formația argentiniană Club Atlético All Boys.
* 1985: Scott Paul Carson (n. 3 septembrie 1985, Cumbria, Anglia) este un jucător englez de fotbal care evoluează pe postul de portar pentru Manchester City împrumutat de la Derby County din Championship. A jucat de 35 de ori în naționala Angliei.
* 1985: Tyrone Clinton Spong (n. 3 septembrie 1985, Paramaribo, Surinam) este un boxer profesionist și fost kickboxer și artist martial mixt Surinam-olandez . El este campionul WFCA Cruiserweight Muay Thai, fostul Glory 95kg Slam Champion și It's Showtime 95MAX World champion.
* 1986: Tiffany Géroudet (n. 3 septembrie 1986, Sion, Elveția) este o scrimerăelvețiană specializată pe spadă.
* 1988: Jérôme Boateng (n. 3 septembrie 1988 în Berlin) este un jucător de fotbal german care joacă la clubul de fotbal german FC Bayern München. Este component al naționalei Germaniei. El joacă pe postul de fundaș central.
* 1990: Florin Pop (n. 3 septembrie 1990, Oradea, Bihor) este un fotbalist român. În prezent este sub contract cu clubul FC Bihor. De obicei el joacă pe post de atacant sau extremă stânga.
* 1990: Stine Jørgensen (n. 3 septembrie 1990, în Brønderslev, comuna Dronninglund)^[1] este o handbalistă din Danemarcace joacă pentru clubul FC Midtjylland Håndbold și echipa națională a Danemarcei. Jørgensen, care poate evolua pe posturile de centru și intermediar stânga, este căpitanul echipei Danemarcei
* 1994: Leilia Adjametova (n. 9 martie 1994, Uzbekistan) este o atletăparalimpică ucraineană care a concurat la Jocurile Paralimpice de Vară din 2016 în probele de 100 de metri și 400 de metri pentru atleți din grupa B3^⁠(d). Ea a câștigat o medalie de aur la 100 de metri
* 1995: Dorina Korsós (n. 3 septembrie 1995, în Kecskemét)^[1] este o handbalistămaghiară care joacă pentru Győri Audi ETO KC pe postul de extremă stânga. Korsós este și componentă a selecționatei naționale de tineret a Ungariei.
* 1995: Niklas Süle (n. 3 septembrie 1995) este un fotbalist german care evoluează pe postul de fundaș central la Bayern Munchen din Bundesligagermană.
* 2000: Ashley Boettcher (n. 3 septembrie 2000) este o actriță americană adolescentă. A jucat încă de la vârsta de cinci ani și este cel mai bine cunoscută pentru rolul Mel Fuller din serialul original Gortimer Gibbon's Life on Normal Street produs de Amazon Studios.

Boettcher sa născut în Texas, Statele Unite ale Americii . A început să acționeze la vârsta de cinci ani. Ea descrie începutul ei în calitate de "poveste lungă, dar răspunsul scurt este că toate ușile deschise s-au deschis și m-am născut să o fac". [1]

Ea a fost în mai multe emisiuni de televiziune și filme și este recunoscută în primul rând pentru rolurile sale în Alien în mansardă ca Hannah Pearson și ca Mel Fuller în viața lui Gortimer Gibbon pe Strada Normală .

Ea este o prietena buna cu viata lui Gortimer Gibbon pe Strada normala, Sloane Morgan Siegel si Drew Justice.

Decese

·         1467: Eleanor a Portugaliei, soția lui Frederic al III-lea, Împărat Roman (n. 1434)

·         1546: A murit Petru Rareş, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546), fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare; (n. 1483). A domnit în Moldova de două ori  (1527–1538; 1541–1546), domnia lui  reprezentand o epocă însemnată din istoria Moldovei, cu ambiții poate prea mari pentru fiul lui Ștefan cel Mare, care s-a dorit neatârnat față de Poarta Otomană, ceea ce nu i-a reușit întru totul, cât și față de Polonia, ceea ce i-a izbutit însă pe deplin. A fost autoritar faţă de marea boierime,  a încurajat comerţul, a dezvoltat organizarea ţării şi a mărit puterea militară a acesteia. Caracterizarea făcută de cronicarul Grigore Ureche i se potrivește în mare măsură: „Cu adevărat era ficior lui Ștefan vodă celui Bun, că întru tot simăna tatâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândiia, lucruri bune făcea, țara și moșiia sa ca un păstor bun o socotiia, judecată pre direptate făcea. Almintrilea de stat era om cuvios și la toate lucrurile îndrăznețu și la cuvântu gata, de-l cunoștea toți că ieste harnic să domnească țara.” – Grigore Ureche, Letopisețul țării Moldovei, de când s-au descălecat țara.-

·         1658: A murit Oliver Cromwell, Lord Protector al Angliei (n. 1599). Oliver Cromwell (n. 25 aprilie 1599 – d. 3 septembrie 1658) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa,a Noului Model,i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commenwealthul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658.

·         1730 - A murit Nicolae Mavrocordat, domnitorul Ţării Româneşti, răpus de o epidemie de ciumă izbucnită în Bucureşti; a fost înhumat în ctitoria sa, Mănăstirea Văcăreşti; boierii aleg ca domn al Ţării Româneşti pe Constantin Mavrocordat, fiul principelui decedat (3/14).

·         1739 - A murit dramaturgul englez George Lillo (n.04.02.1693).
* 1747: Christine Louise de Oettingen-Oettingen (20 martie 1671 – 3 septembrie1747) a fost Ducesă de Brunswick-Lüneburg. Ea a fost bunica maternă a împărătesei Maria Tereza a Austriei, reginei Elisabeth Christine a Prusiei, reginei Juliane Marie a Danemarcei și Norvegiei și a Țarului Petru al II-lea al Rusiei și străbunica reginei Maria Antoaneta a Franței, Țarului Ivan al VI-lea al Rusiei și a Ducelui Francisc de Saxa-Coburg-Saalfeld.
Christine Louise a fost a treia fiică a lui Albert Ernest I, Prinț de Öttingen și a Ducesei Christine Friederike de Württemberg (fiica lui Eberhard al III-lea, Duce de Württemberg).

În 1690, la Aurich, Christine Louise s-a căsătorit cu Ludwig Rudolf, Duce de Brunswick-Lüneburg, fiul cel mic al lui Anthon Ulrich, Duce de Brunswick-Lüneburg. Ei au avut următorii copii care au atins vârsta adultă:

• Elisabeta Cristina de Brunswick-Wolfenbüttel (1691–1750), căsătorită cu împăratul Carol al VI-lea
• Charlotte Christine de Brunswick-Lüneburg (1694–1715), căsătorită cu Țareviciul Alexei Petrovici al Rusiei, fiul țarului Petru cel Mare
• Antoinette Amalie de Brunswick-Wolfenbüttel (14 aprilie 1696 – 6 martie 1762), căsătorită cu Ducele Ferdinand Albert II de Brunswick-Lüneburg

Printre descendenții lui Christine Louise se includ monarhii: George al V-lea al Regatului Unit, Nicolae al II-lea al Rusiei, Wilhelm al II-lea al Germaniei, Franz Joseph al Austro-Ungariei, Victor Emanuel al III-lea al Italiei, Albert I al Belgiei, Ferdinand I al României, Ferdinand I al Bulgariei, precum și actualii monarhi ai Spaniei, Danemarcei, Suediei, Norvegiei și Liechtenstein.

Prințesa Christine Louise de Oettingen-Oettingen

Prințesa Christine Louise de Oettingen-Oettingen

Căsătorit(ă)	Ludwig Rudolf, Duce de Brunswick-Lüneburg
Urmași Elisabeta Cristina, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman Charlotte Christine, Țarevnă a Rusiei Antoinette Amalie, Ducesă de Brunswick-Wolfenbüttel
Familie nobilă	Casa de Oettingen-Oettingen
Tată	Albert Ernest I, Prinț de Oettingen-Oettingen
Mamă	Ducesa Christine Friederike de Württemberg

* 1869: Prințul Friedrich Wilhelm Konstantin Hermann Thassilo de Hohenzollern-Hechingen (16 februarie 1801 – 3 septembrie 1869) a fost ultimul Prinț de Hohenzollern-Hechingen. Constantine a fost singurul copil al Prințului Frederick de Hohenzollern-Hechingen și a soției acestuia, Prințesa Pauline de Courland, fiica ultimlui duce de Courland, Peter von Biron.

Constantine a servit ca regent pentru bolnavul său tată, Frederick, începând din 1834. După decesul tatălui său în 1838, Constantine a devenit Prinț de Hohenzollern-Hechingen și după decesul mamei sale în 1845, el a moștenit și ducatul de Sagan. În urma Revoluției din 1848, Constantine și Karl Anton, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen au agreat să-și cedeze principatele regatului Prusiei și să renunțe la drepturile lor ca prinți suverani și șefi de guvern la 7 decembrie 1849.

Constantine s-a căsătorit prima dată cu Prințesa Eugénie de Beauharnais (1808–1847) la 22 mai 1826 la Eichstätt și după decesul ei (septembrie 1847), el s-a recăsătorit (morganatic) cu baroneasa Amalie Schenk von Geyern. După căsătoria lor, regele Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei i-a acordat Amaliei titlul de Contesă de Rothenburg.

Constantine a murit la 3 septembrie 1869 la moșia lui din Silesia. Deoarece Constantine a fost ultimul membru dinastic de sex masculin al liniei Hohenzollern-Hechingen, titlul său a trecut șefului Casei de Hohenzollern-Sigmaringen, Karl Anton.

Constantin

Prinț de Hohenzollern-Hechingen

Părinți	Friedrich Hermann Otto, Prince of Hohenzollern-Hechingen[*] Princess Pauline, Duchess of Sagan[*]
Căsătorit cu	Eugénie de Beauharnais Baroneasa Amalie Schenk von Geyern

·         1877: Adolphe Thiers, istoric, politician și jurnalist francez, primul președinte al celei de-a III-a Republici Franceze (n.1797)
* 1881: Clementina de Austria^[1] (germană Maria Clementina Franziska Josepha^[1] 1 martie 1798 – 3 septembrie 1881) a fost arhiducesă de Austria și Prințesă de Salerno după căsătoria cu Prințul Leopold de Bourbon-Două Sicilii, Prinț de Salerno.

Clementina

Prințesă de Salerno

Părinți	Francisc I al Austriei Maria Teresa a celor Două Sicilii
Frați și surori	Arhiducesa Maria Leopoldina a Austriei Marie Louise, ducesă de Parma Maria Carolina de Austria Archduchess Maria Anna of Austria[*] Arhiducele Francisc Carol al Austriei Ferdinand I al Austriei Arhiducele Johann Nepomuk de Austria Archduke Joseph Franz of Austria[*] Archduchess Caroline Ludovika of Austria[*] Archduchess Amalie Theresa of Austria[*] Archduchess Marie Caroline of Austria[*] Archduchess Ludovika Elisabeth of Austria[*]
Căsătorită cu	Leopold, Prinț de Salerno
Copii	Maria Carolina, Ducesă de Aumale

·         1883: Ivan Turgheniev, romancier și dramaturg rus (n. 1818). Ivan Sergheievici Turgheniev (n. 28 octombrie/9 noiembrie 1818, Oriol, Rusia – d. 22 august/3 septembrie 1883, Bougival, lângă Paris) a fost un romancier și dramaturg rus. Cel mai cunoscut roman al său este Părinți și copii, publicat în 1862. „Maestru al realismului rus, prieten cu Gustave Flaubert și model al lui Guy de Maupassant, Turgheniev este un neîntrecut analist al vieții sentimentale a eroilor săi, pe care-i surprinde, în ipostaze specifice, de la fulgerătoarea scânteie a primei idile adolescentine până la pasiunea năvalnică a tinereții și chiar până la zbuciumul iubirilor târzii, cel mai adesea îngrădite de normele sociale.”

·         1887: A murit Timotei Cipariu, filolog și lingvist român, unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848 din Transilvania, întemeietor al Societății „Astra” (n. 1805). Timotei Cipariu (n. 21 februarie 1805, Pănade, plasa Hususău, comitatul Târnava-Mică – d. 3 septembrie 1887, Blaj) erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi).

* 1948: Contesa Adelaide de Lippe-Biesterfeld (22 iunie 1870 - 3 septembrie1948) a fost primul copil al lui Ernest al II-lea, Conte de Lippe-Biesterfeld și a soției acestuia, Contesa Karoline de Wartensleben.

Adelaide de Lippe-Biesterfeld

Prințesă de Saxa-Meiningen

Părinți	Ernest al II-lea, Conte de Lippe-Biesterfeld Karoline of Wartensleben[*]
Frați și surori	Leopold al IV-lea, Prinț de Lippe Prince Bernhard of Lippe-Biesterfeld[*]
Căsătorită cu	Prințul Friedrich Johann de Saxa-Meiningen
Copii	Feodora, Mare Ducesă de Saxa-Weimar-Eisenach Adelaide, Prințesă Adalbert de Prusia Georg, Prinț de Saxa-Meiningen Prințul Ernst Leopold Prințesa Luise Marie Bernhard, Prinț de Saxa-Meiningen

·         1950: A  încetat din viaţă inventatorul si constructorul de avioane şi motoare Traian Vuia, membru de onoare al Academiei Române. În 1906 a reusit  pe 18 martie 1906 primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare), cu un aparat mai greu decât aerul;(n.17/29 august 1872). Avionul realizat de Traian Vuia, cunoscut sub denumirea Vuia 1, era considerat de autorul său un ”aeroplan-automobil”. A fost confectionat dintr-un cadru de țevi de oțel, cu aripi de pânză bombate. Motorul de 20 CP, funcționa cu un combustibil pe baza de anhidridă carbonică, iar trenul de aterizare era constituit din patru roți cu pneuri. Avea o singură elice cu diametrul de 2,2 m. În total, cântărea aproximativ 250 kg. Aparatul a rulat cca 50 metri, apoi s-a desprins de la sol și a zburat 12 metri la o înălțime de 1 metru. Conform http://enciclopediaromaniei.ro/, un vânt lateral puternic a făcut ca aparatul să nu poată zbura mai mult, dar premiera era realizată: primul zbor mecanic din istoria omenirii fusese înfăptuit. Până atunci, decolarea dispozitivelor de zbor se realiza prin mijloace exterioare aparatului, precum catapulte, remorcări sau cabluri de lansare.

* 1955: Ducesa Elisabeta Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin (10 august1869 – 3 septembrie 1955) a fost fiica lui Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg și a celei de-a treia soții, Marie de Schwarzburg-Rudolstadt.^[1] Prin căsătoria cu Frederic Augustus al II-leaea a devenit mare ducesă consort de Oldenburg.

Elisabeta a fost înrudită cu multe familii regale europene. Ea a fost primul copil al Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg și a celei de-a treia soții, Marie de Schwarzburg-Rudolstadt. A fost sora mai mare a Prințului Hendrik al Țărilor de Jos (soțul reginei Wilhelmina a Țărilor de Jos) și deci mătușa reginei Iuliana a Țărilor de Jos. De asemenea, ea a fost sora vitregă mai mică a lui Frederic Francisc al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg. Prin Frederic Francisc, ea a fost mătușa Alexandrinei, regină a Danemarcei și a Ceciliei, ultima Prințesă Moștenitoare a Germaniei.

Elisabeta a fost și sora vitregă a Mariei, Mare Ducesă a Rusiei, care a fost mama Marelui Duce Kiril Vladimirovici al Rusiei, pretendent la tronul Rusiei.

Bunicii paterni au fost Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin și Prințesa Alexandrine a Prusiei. Bunicii materni au fost Prințul Adolph de Schwarzburg-Rudolstadt și Prințesa Mathilde de Schonburg-Waldenburg.

La 24 octombrie 1896, Elisabeta s-a căsătorit cu Frederic Augustus, Mare Duce Ereditar de Oldenburg.^[1] Prima lui soție, Elisabeta Anna, murise cu un an mai înainte lăsându-l cu un singur copil în viață: Ducesa Sofia Charlotte de Oldenburg. Frederic Augustus avea nevoie de un moștenitor masculin. El i-a succedat tatălui său ca Mare Duce de Oldenburg în 1900, Elisabeta devenind Mare Ducesă consort de Oldenburg.

Elisabeta și Frederic au avut patru copii:

• Nikolaus, Mare Duce Ereditar (10 august 1897 - 3 aprilie 1970); s-a căsătorit cu Prințesa Elena de Waldeck și Pyrmont
• Ducesa Alexandrine (25 martie 1900 - 26 martie 1900)
• Ingeborg Alix, Prințesă Stephan de Schaumburg-Lippe (1901 - 1996); s-a căsătorit cu Prințul Stephan Alexander Victor de Schaumburg-Lippe
• Ducesa Altburg Marie Mathilde Olga (1903 - 2001); s-a căsătorit cu Josias, Prinț Ereditar de Waldeck și Pyrmont.

Frederic a fost forțat să abdice la sfârșitul Primului Război Mondial, când fostul Mare Ducat al Imperiului German a aderat la Republica germană post-război.^[2] El și familia sa au locuit la castelul Rastede.^[3] La un an după abdicare, el a cerut Dietei Oldenburg un venit anual de 150.000 de mărci spunând că starea sa financiară era "extrem de precară".^[3]

În 1931, Frederic a murit la Rastede. Elisabeta a murit la 3 septembrie 1955, după ce a fost văduvă timp de 24 de ani

Elizabeth Alexandrine of Mecklenburg-Schwerin

Duchess Elizabeth Alexandrine of Mecklenburg-Schwerin, c. 1907.

Părinți	Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg Prințesa Marie de Schwarzburg-Rudolstadt
Frați și surori	Maria de Mecklenburg-Schwerin Prințul Hendrik al Țărilor de Jos Frederic Francisc al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg Ducele Adolf Friedrich de Mecklenburg Ducele Johann Albert de Mecklenburg Ducele Paul Frederic de Mecklenburg Friedrich Wilhelm zu Mecklenburg[*]
Căsătorită cu	Frederic Augustus al II-lea, Mare Duce de Oldenburg
Copii	Nikolaus, Mare Duce Ereditar Ducesa Alexandrine Ingeborg Alix, Prințesă Stephan de Schaumburg-Lippe Altburg, Prințesă ereditară de Waldeck și Pyrmont

·         1971: Alexandru Borza (n. 21 mai 1887, Alba Iulia - d. 3 septembrie 1971, Cluj) a fost botanist, întemeietorul Grǎdinii Botanice din Cluj si al geobotanicii din România, membru (post-mortem) al Academiei Române precum și preot român unit (greco-catolic), protopop onorar al Clujului.

S-a născut la Alba Iulia. Tatăl său, Ignat Borza, a fost subofițer în armata austro-ungară, în cadrul serviciului de intendență (aprovizionare). Ignat Borza s-a nǎscut satul Berchiș (jud. Cluj), sat căruia autoritățile române i-au dat numele - în cinstea sa - de „Borzești”. Ulterior, părinții s-au mutat definitiv la Turda.

Urmează Seminarul Central Catolic din Budapesta (1904-1908) și apoi, din 1908, Facultatea de Științe din Budapesta, obținând licența în 1911 și doctoratul în științe naturale ("summa cum laude") în 1913.

Opere: 

• Alexandru Borza - Flora și vegetația Văii Sebeșului (Editura Academiei, București, 1959);
• Alexandru Borza, Nicolae Boscaiu - Introducere în studiul covorului vegetal (Editura Academiei, București, 1965);
• Alexandru Borza - Dicționar etnobotanic (Editura Academiei, București, 1968);
• Alexandru Borza - Amintirile turistice ale unui naturalist călător pe trei continente (Editura Sport-Turism, București, 1987).

·         1981: Alec Waugh, scriitor englez (n. 1898)

·         1991: Elvira Godeanu, actriță româncă de teatru și film (n. 1904). Elvira Godeanu (n. 13 mai 1904 București – d. 3 septembrie 1991) a fost o cunoscută actriță română de film, radio, teatru și voce formată la generația de aur a marilor artiști interbelici. A interpretat roluri extrem de variate, atât din literatura universală, cât și din cea română. Elvira Godeanu rămâne una din marile interprete ale rolului Zoe Trahanache din comedia lui Ion Luca Caragiale. A fost căsătorită cu Emil Prager, un cunoscut inginer constructor și arhitect din perioada interbelică. A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa II (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

* 1991: Frank Capra (n. 18 mai 1897, Bisacquino, Italia – d. 3 septembrie 1991, La Quinta[*], SUA) a fost un regizor american originar din Sicilia, Italia. Principalele sale realizări sunt O viață minunată, Domnul Smith merge la Washington, S-a întâmplat într-o noapte, You Can't Take It with You^⁠(d), Mr. Deeds Goes to Town^⁠(d), Orizont pierdut, Vi-l prezint pe John Doe și Arsenic and Old Lace.
La vârsta de 6 ani a emigrat împreună cu familia în SUA. După ce a încercat câteva meserii în industria filmului, a devenit regizor.
Filmografie:

• The Strong Man^⁠(d) (1926)
• For the Love of Mike^⁠(d) (1927)
• Long Pants^⁠(d) (1927)
• The Power of the Press^⁠(d) (1928)
• Say It with Sables^⁠(d) (1928)
• So This Is Love^⁠(d) (1928)
• Submarine (1928)
• The Way of the Strong^⁠(d) (1928)
• That Certain Thing^⁠(d) (1928)
• The Matinee Idol^⁠(d) (1928)
• Zbor (1929)
• The Donovan Affair^⁠(d) (1929)
• The Younger Generation^⁠(d) (1929)
• Rain or Shine^⁠(d) (1930)
• Ladies of Leisure^⁠(d) (1930)
• Dirigible^⁠(d) (1931)
• The Miracle Woman^⁠(d) (1931)
• Platinum Blonde^⁠(d) (1931)
• Forbidden (1932)
• American Madness^⁠(d) (1932)
• The Bitter Tea of General Yen^⁠(d) (1932)
• Lady for a Day^⁠(d) (1933)
• S-a întâmplat într-o noapte (It Happened One Night) (1934)
• Broadway Bill^⁠(d) (1934)
• Mr. Deeds Goes to Town^⁠(d) (1936)
• Orizont pierdut (1937)
• You Can't Take It with You^⁠(d) (1938)
• Domnul Smith merge la Washington (Mr. Smith Goes to Washington) (1939)
• Vi-l prezint pe John Doe (Meet John Doe) (1941)
• Arsenic and Old Lace (1944)
• The Battle of China^⁠(d) (1944)
• O viață minunată (It's a Wonderful Life) (1946)
• Discurs privind Starea Uniunii (1948)
• Riding High^⁠(d) (1950)
• Here Comes the Groom^⁠(d) (1951)
• A Hole in the Head^⁠(d) (1959)
• Pocketful of Miracles^⁠(d) (1961)

Frank Capra

·         1998: A murit actorul Dinu Manolache. S-a născut în comuna Rogova din judeţul Mehedinţi la 13 mai 1955. În 1980  îşi încheia studiile la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorului Octavian Cotescu. Cu doar un an înainte, în 1979, îşi făcuse debutul pe marele ecran, în rolul lui Vasile din filmul „Cine mă strigă?”, regizat de Letiţia Popa. Anul următor, 1981, îi aduce distribuţia în alte două roluri memorabile: Simion Handrabur din „Semnul Şarpelui”, în regia lui Mircea Veroiu şi respectiv, rolul lui Virgil din „Fata Morgana”, film regizat de Elefterie Voiculescu. În anul 1982 Dinu Manolache aparea în documentarul de scurt metraj „Mitul lui Mitică” de Mihnea Columbeanu şi în pelicula lui George Cornea, „Rămân cu tine”, în care îl vedem alături de Sebastian Papaiani, Florin Zamfirescu, Amza Pellea şi de fostul său profesor, Octavian Cotescu. A fost asistent universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa d-lui profesor Mircea Albulescu, unde a regizat şi a scris scenarii pentru piese interpretate de studenţi ca „Pădurea” de W. Shakespeare. După revoluţie, în 1990, Dinu Manolache revine în atenţia iubitorilor de film, cu un rol în producţia „Campioana” de Elisabeta Bostan, alături de Izabela Moldovan, Mircea Diaconu, George Mihăiţă şi Ileana Stana Ionescu.  În 1994 actorul apare în splendida ecranizare a lui Dinu Cernescu, după comedia „Titanic vals” de Tudor Muşatescu, în rolul lui Dinu Petre, alături de Tamara Buciuceanu, Dem Rădulescu, Dorina Lazăr Mihai Constantin şi Cesonia Postelnicu. S-a stins din viaţă la 3 septembrie 1998 la Bucureşti, lăsând în urmă la doar 43 de ani, o carieră frumoasă, cu multe roluri de neuitat pentru iubitorii teatrului şi filmului românesc.

·         2003 - A încetat din viaţă Leni Riefenstahl, una dintre cele mai controversate personalităţi feminine ale secolului XX, dansatoare, actriţă, regizoare de film; filmele sale, realizate din ordinul lui Adolf Hitler - "Olympia", "Triumph des Willens" , deşi demonstrau talentul de cineast al regizoarei, i-au adus oprobriul lumii artistice; în anul 2002, ultimul ei film, documentarul "Impresii sub apă", difuzat de canalul de televiziune ARTE, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani, a fost considerat o adevărată capodoperă, însă comentariile criticilor nu au omis răspunderea morală a creatorului de artă (n. 22 august 1902)

·         2005: A murit matematicianul Aurel Cornea. In urma unui accident suferit în copilărie şi-a pierdut vederea, dar pasiunea pentru matematică, munca şi voinţa l-au ajutat să ajungă un mare matematician, apreciat atât în România, cât şi în străinătate. In 1978 a plecat din ţară şi, după popasuri în Canada şi SUA, s-a stabilit în Germania; (n. 1933).

·         2007 - A încetat din viaţă profesor doctor Ion Dinulescu, unul dintre cei mai renumiţi ortopezi români

·         2009: A incetat din viata  in California, S.U.A, compozitorul, pedagogul şi violonistul Grigore Nica. Născut in 1936 la  Ploieşti, muzicianul a studiat compoziţia la actuala Universitate Naţională de Muzică din Bucurşti cu maestrul Aurel Stroe. După terminarea studiilor a lucrat ca redactor muzical la Societatea Romană de Radiodifuziune in perioada 1968 -1980. In calitate de violonist a fost membru al Orchestrei din San Sedro intre anii 1990 – 2000. Grigore Nica a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania şi al Uniunii Compozitorilor din Los Angeles. A publicat studii, articole, cronici muzicale şi recenzii in revistele „Muzica” şi „Contemporanul”. Creaţia sa cuprinde muzică vocal-simfonică, muzică de cameră, muzică simfonică, vocală şi numeroase opusuri corale.

* 2012: Michael Clarke Duncan (n. 10 decembrie 1957 – d. 3 septembrie 2012) a fost un actor american, cunoscut mai ales pentru rolul lui John Coffey în filmul The Green Mile, pentru care a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar și la Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar. De asemenea, el mai este cunoscut pentru aparițiile sale în filme ca Armageddon, The Whole Nine Yards, The Scorpion King și Daredevil.

Michael Clarke Duncan

Duncan în 2009

·         2012: A murit liderul religios sud-coreean, fondator al Bisericii Unificarii, Sun Myung Moon; (n. 1920). Sun Myung Moon (n. 25 februarie 1920, Sangsa-ri, Coreea, d. 3 septembrie 2012, Seul) a fost fondatorul Bisericii Unificării. Când avea 10 ani, familia lui s-a convertit la o formă penticostală de prezbiterianism, care încuraja practici atribuite Duhului Sfânt. În 1936, la vârsta de 16 ani, Moon a avut o vedenie în care Iisus Hristos însuși l-a anunțat că a fost ales de Dumnezeu pentru a duce la capăt restaurarea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Ulterior, el a primit și alte revelații, însă nu le-a făcut publice până în 1946. În 1947 el a fost condamnat de către guvernul comunist al Coreei de Nord pentru spionaj în favoarea Coreei de Sud, cu o sentinţă de 5 ani în lagărul de muncă din Hŭngnam. În 1950, în timpul Războiului Coreean, el a fost eliberat, în urma unui atac al armatei SUA asupra închisorii din Coreea de Nord in care se afla, dupa care s-a refugiat in Coreea de Sud.
* 2018: Dan Bălășescu (n. 1944, d. 3 septembrie 2018, în Trois-Rivières, Canada)^[1] a fost un fost antrenor român de handbal, antrenor secund al echipei naționale a României care a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial din 1973, desfășurat între 8-15 decembrie, în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia.^[2] Alături de antrenorul principal Constantin Popescu, el a condus echipa României până în finală, care s-a desfășurat în Sala Pionir din Belgrad, în fața a circa 8.000 de spectatori,^[3]dar România a fost învinsă de selecționata țării gazdă cu scorul de 16-11. Tot de numele lui și al lui Popescu se leagă și cea mai bună performanță până în prezent a echipei feminine la Jocurile Olimpice de vară, locul 4 la Olimpiada din 1976

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Sfințit Mc Antim, episcopul Nicomidiei; Sf Cuv Teoctist; Sf Cuv Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Grigore cel Mare, papă, învățător al Bisericii. Sf. Papă Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare [lat. Sanctus Gregorius Magnus] și ca Grigore Dialogul (* cca. 540, Roma – † 12 martie 604, Roma), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604. Este doctor al Bisericii și unul dintre cei șase părinți apuseni ai Bisericii, alături de Ambrozie, Augustin de Hipona, Ieronim, Tertulian și Ciprian de Cartagina. A fost și primul călugăr care a devenit papă. Este recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica Romano-Catolică cât și în Biserica Ortodoxă (Răsăriteană). Jean Calvin îl admiră pe papa Grigore și îl citează în lucrarea sa Învățătura religiei creștine. Este patronul muzicienilor, cântăreților, studenților și al învățătorilor. Considerat unul din cei mai însemnați papi din istorie.

• San Marino: Ziua națională. Aniversarea fondării statului (301). Republica San Marino (în italiană Serenissima Repubblica di San Marino) este unul din cele mai mici state independente din Europa și din lume, o enclavă situată în centrul Italiei. San Marino este o republică, cu un fond de 60 de membri, cu Marele Consiliu General și cu 2 șefi ai statului: Capitani Reggenti care sunt în funcție timp de câte 6 luni. Se află pe peninsula Italiei, în apropierea țărmului Adriatic. Are suprafată de 60 km2 și 30.000 de locuitori.
• Qatar: Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței. (1971). Qatar (Catar), cu denumirea oficială Statul Qatar, este un emirat arab în sud-vestul Asiei, ocupând teritoriul Peninsulei Qatar, aflată pe coasta de nord a Peninsulei Arabe. Are graniţă terestră doar cu Arabia Saudită la sud, în rest teritoriul fiind înconjurat de apele Golfului Persic. Este o ţară bogată în gaze naturale şi petrol; conform CIA World Factbook este a doua ţară din lume ca PIB pe cap de locuitor.

RELIGIE ORTODOXĂ 3 Septembrie

Sf Sfințit Mc Antim, episcopul Nicomidiei; Sf Cuv Teoctist; +) Sf Cuv Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

Sfântul Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei

Sfântul Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei – Asia Mică – datorită vieții sale creștine autentice și pentru smerenia și iubirea aproapelui de care dădea dovadă, a primit hirotonia în treapta de preot, apoi după mutarea la Domnul a Episcopului Chiril a fost ridicat în treapta de Episcop al Nicomediei. Nicomedia a fost întemeiată în anul 264 î.Hs., de către regele Nicomedes I al Bythiniei. Poziția ei era în extremitatea estica a Mării Marmara, într-un golf ce pătrunde adânc în uscatul Anatoliei spre răsărit și oarecum paralel cu țărmurile sudice ale. Astăzi pe locul ei se află orașul turc Ismit, la 100 km de Istanbul, vechiul Constantinopol. În timpul împăratului Dioclețian 284-305, orașul Nicomedia devine reședința acestuia și pentru timpul domniei sale, capitala Imperiului Roman. Împăratul Dioclețian sub presiunea frecventelor uzurpări interne și a agresiunii continue a hoardelor barbare, inițiază o reformă constituțională originală, sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului care erau grupați într-un colegiu format din: doi Auguști – Dioclețian (care avea în subordine partea orientală Imperiului Roman și avea întâietate în ce privește conducere întregului Imperiu) și Maximian (împărat asociat de Dioclețian și care avea în subordine partea occidentală a Imperiului), lor li se subordonau doi Cezari – Galeriu (în subordinea lui Dioclețian, pentru partea orientală) și Constanțiu I (în subordinea lui Maximian). Sub presiunea Cezarului Galeriu, Dioclețian declanșează în 23 februarie 303 o puternică persecuție supra creștinilor din Nicomedia, capitala sa. Primul act a fost distrugerea Bisericii Episcopale din Nicomedia, urmată de întemnițarea Episcopului Antim. Fiind nemulțumit de aceste măsuri, Galeriu provoacă prin oamenii săi, în două rânduri, incendierea Palatului imperial din Nicomedia, în absența împăratului Dioclețian, punându-le ca și Nero odinioară pe seama creștinilor. În urma acestor fapte, Dioclețian hotărăște uciderea creștinilor începând cu cei care lucrau la Palatul imperial. Lactanțiu spune: „Oficialii imperiali creștini, precum și toți oamenii de nădejde ai Palatului au preferat să fie omorâți decât să se lepede de credință”. Această persecuție a durat în Nicomedia din anul 303 până în anul 305 și a dus la moartea prin martiriu a circa 20 000 de creștini. Deși întemnițat Episcopul Antim a reușit să păstreze legătura cu mulți dintre cei care erau supuși persecuției lui Dioclețian în Nicomedia, trimițându-le scrisori de încurajare și întărire prin diaconul său Teofil. Într-un din misiunile sale, diaconul Teofil este prins și asupra sa este găsită o astfel de scrisoare trimisă de Episcopul Antim. Diaconul Teofil este martirizat, apoi Episcopul Antim este adus înaintea judecății Augustului Maximian care se afla atunci în Nicomedia. Este supus mai multor suplicii pentru a se lepăda de credința creștină și văzând că din contră el mărturisește și cu mai multă puterea credința în Mântuitorul Iisus Hristos, Maximian poruncește să fie decapitat. Creștinii noaptea ridică în taină trupul Sfântului Ierarh Antim și îl îngroapă cu mare cinste.

  

Sfântul Cuvios Teoctist

Sfântul Cuvios Teoctist – s-a nevoit în pustiul Iudeii împreună cu Sfântul Eftimie cel Mare. Datorită mulțimii de ucenici care i-au urmat în pustiul Iudeii, Sfântul Eftimie cel Mare împreună cu Sfântul Teoctist au întemeiat o lavra monahală, al cărei egumen a rămas Cuviosul Teoctist, iar Sfântul Eftimie s-a retras în pustnicie. În anul 467 Sfântul Cuvios Teoctist s-a mutat la viața veșnică, la înmormântarea sa a participat și Patriarhul Anastasie al Ierusalimului.

Sfântul Teoctist al Palestinei a fost un mare ascet care a trăit în sălbăticia iudeică numită Wadi Mukellik. La început a fost împreună-nevoitor cu Sfântului Eftimie cel Mare (praznuit la 20 ianuarie). Dragostea unuia faţă de celălalt a crescut într-atât încât păreau că sunt două trupuri cu un singur suflet. Cei doi se asemănau foarte mult în virtuţi şi sfinţenie, sprijinindu-se reciproc în nevoinţe. În fiecare an după Bobotează se retrăgeau în deşert pentru a se ruga în pustietate şi se întorceau la chiliile lor în Duminica Floriilor.

După cinci ani petrecuţi împreună, Sfinţii Eftimie şi Teoctist s-au retras în deşert pe durata Postului Mare, descoperind în wadi (=oază) o peşteră mare care a devenit mai târziu biserică. Ei au decis să rămână acolo, fiind convinşi că aceea era voia Domnului. Petrecând izolaţi de lume, trăiau mâncând ierburi sălbatice.

Însă Dumnezeu nu dorea ca aceste candele luminoase să rămână necunoscute. EL dorea ca şi ceilalţi să se bucure de înţelepciunea şi sfinţenia lor. Astfel, într-o zi nişte păstori din Betania i-au descoperit pe cei doi şi au alergat de au spus şi altora din sat despre ei. Nu peste mult timp, ei au fost vizitaţi de mulţi oameni ba chiar şi de călugări care veneau din alte mănăstiri şi doreau să rămână sub ascultarea lor.

Adunându-se mulţi călugări, sfinţii au fost nevoiţi să ridice o lavră deasupra bisericii din peşteră. Teoctist a devenit egumenul lavrei iar Sf. Eftimie a continuat să trăiască în singurătate, în peşteră. Înţeleptul Teoctist a primit pe toţi cei care veneau la el, spovedindu-i şi vindecându-le neputinţele sufleteşti şi trupeşti cu medicamentul spiritual potrivit fiecăruia.

La o vârstă foarte înaintată, sfântul s-a îmbolnăvit şi Eftimie a fost cel care, deşi împlinise şi el vârsta de 90 de ani, l-a vizitat şi l-a îngrijit. Când Sf. Teoctist s-a mutat la Domnul în anul 467, la înmormântarea sa a slujit Patriarhul Anastasie al Ierusalimului.

Sf. Teoctist al Palestinei este altul decât Sf. Teoctist al Siciliei (prăznuit în 4 ianuarie).

·       Sf Cuv Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reunit joi, 25 februarie 2016, în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Neofit şi Meletie, de la Mănăstirea Stânişoara, având ca zi de prăznuire data de 3 septembrie.

În munţii din preajma Mănăstirii Cozia, aflată pe valea Oltului, s-au nevoit mulţi sihastri iubitori de Dumnezeu, atât înainte de zidirea sfântului locaş de către fericitul întru pomenire domnitor Mircea cel Bătrân (cel Mare) al Ţării Româneşti, cât şi după aceea. Printre cei mai cunoscuţi pustnici ai locului au fost cei şase monahi de la Cozia care, în preajma anului 1600, s­au retras dincolo de Olt. Dintre ei cunoaştem cu numele pe Cuvioşii Daniil duhovnicul şi Misail, ucenicul său, care s-au aşezat la poalele Muntelui Cozia şi au întemeiat Schitul Turnu, precum şi pe Cuvioşii Neofit şi Meletie, pe care îi prăznuim astăzi. Ei au sihăstrit mai sus, în Muntele numit Sălbaticul, iar ucenicii lor au întemeiat Schitul Stânişoara.

Sfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al XVI-lea din părinţi creştini ortodocşi, cu frică de Dumnezeu şi cu evlavie sfântă. De tânăr a primit chipul îngeresc al călugăriei în Mănăstirea Cozia şi, după mai mulţi ani de ascultare smerită în obşte, dorind viaţă desăvârşită, a primit binecuvântarea stareţului său să meargă în pustnicie. Astfel, şi-a săpat o chilie în partea de apus a muntelui numit Sălbaticul şi acolo s-a nevoit singur în aspre osteneli şi în neîncetată rugăciune, primind după o vreme tunderea în marea schimă călugărească. Toată săptămâna postea şi se ruga în peşteră, iar din când în când, în Duminici şi sărbători, cobora la sihăstria de la Turnu, se spovedea la Cuviosul Daniil duhovnicul, apoi, la Sfânta Liturghie, se împărtăşea cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Hristos. Fiind lucrător încercat al rugăciunii neîncetate, acest fericit, mare nevoitor şi iubitor de Dumnezeu, după ce s-a dăruit cu totul vieţii pustniceşti şi a ajuns pe înalte trepte de sfinţenie, a primit de la Duhul Sfânt darul lacrimilor şi al mijlocirii pentru întreaga lume. După 30 de ani, trăiţi în sălbăticia locurilor, unde a suferit asprimea iernilor „în sărăcie şi golătate”, răbdând grele ispite de la diavoli, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului acolo în peşteră, neştiut de nimeni. Trupul său răposat a fost descoperit de un călugăr de la Mănăstirea Cozia, care era rânduit să ducă mâncare pustnicilor. El a luat trupul Sfântului şi l-a adus la mănăstire să-l îngroape. Dar noaptea fericitul Neofit i s-a arătat în vis şi l­a certat, poruncindu-i să-i ducă trupul înapoi în peşteră. Tot în această noapte Cuviosul s-a arătat şi stareţului, îndemnându-l să aşeze la locul său de nevoinţă sfântul său trup. A doua zi de dimineaţă, călugărul a luat cinstitul trup al Cuviosului şi, împreună cu un alt monah, le-a dus în peştera lui, în muntele Sălbaticul. Ajungând aici, unul dintre călugări, supărat de osteneala pe care o făcuse, a zis: „Cu urşii ai trăit, cu urşii să rămâi!”. Pentru aceste vorbe lipsite de evlavie a fost însă pedepsit îndată, întorcându-i-se capul spre spate. Atunci, cu vaiete mari a coborât la mănăstire, mărturisindu-şi păcatul. Părinţii, împreună cu stareţul mănăstirii, s-au rugat Cuviosului Neofit să ierte pe cel păcătos şi acesta s-a vindecat îndată. În felul acesta a preamărit Dumnezeu pe plăcutul său, arătându-l înaintea tuturor făcător de minuni şi tămăduitor. Vestea aceasta s-a răspândit curând, mai ales în satele de prin apropiere, încât mulţi credincioşi îşi îndreptau paşii spre peştera lui unde se închinau şi primeau mângâiere sufletească şi vindecare de boli. Moaştele Sfântului Neofit se păstrează astăzi în biserica Mănăstirii Stânişoara, unde mulţime de binecredincioşi creştini primesc ajutor, fiind izbăviţi de patimi sufleteşti, de necazuri şi de boli, iar peştera unde s-a nevoit Cuviosul este şi astăzi loc de pelerinaj.

Sfântul Cuvios Meletie a trăit în sihăstria Stânişoarei la cumpăna veacurilor al XVI-lea şi al XVII-lea. Se crede că era de loc dintr-un sat aflat în preajma Mănăstirii Cozia, unde a şi intrat ca vieţuitor din fragedă vârstă. Aici s-a nevoit în post şi rugăciune până în ziua în care, la rugăminţile lui, stareţul său i-a dat binecuvântare să mergă la părinţii sihaştrii şi să se nevoiască dincolo de Olt. Cuviosul şi-a săpat o peşteră în partea de sud a Muntelui Sălbaticul, munte în care se nevoia şi pustnicul Neofit. Acolo a rămas fericitul, a primit marea schimă şi s-a ostenit vreme de peste 40 de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi păzindu-şi mintea curată de cugetele cele rele. Ostenelile lui erau nenumărate: lacrimi, suspine, metanii, postiri, privegheri şi lupte împotriva duhurilor necurate. Şase zile se nevoia în chilia pe care şi-o săpase în peşteră, iar duminica mergea la Cuviosul Daniil, duhovnicul de la Turnu, şi primea Sfânta Împărtăşanie. Zilnic îşi aducea apă cu ulciorul de departe, ca să se ostenească mai mult şi, în acelaşi timp, să se roage şi mai mult. La bătrâneţe, însă, nemaiputând coborî din peşteră cale îndepărtată, s-a rugat lui Dumnezeu şi prin grija Maicii Domnului a izvorât un izvor de apă chiar înaintea peşterii sale, care curge şi astăzi, fiind numit: „izvorul lui Meletie”. Astfel, Dumnezeu l-a slăvit prin darul minunilor, al tămăduirilor şi al mângâierii sufletelor întristate, încât Cuviosul a ajuns să fie cunoscut pentru sfinţenia sa. După îndelungate nevoinţe, ajungând la adânci bătrâneţi, şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu. O parte din cinstitele sale moaşte, care au odihnit vreme îndelungată în peşteră, au fost mai târziu împărţite de credincioşi, iar peştera este loc de închinare până astăzi.

Viaţa şi nevoinţele Cuvioşilor Neofit şi Meletie îi arată a fi preamăriţi de Duhul Sfânt şi moştenitori ai Împărăţiei cerurilor, ca purtători de daruri duhovniceşti şi rugători înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele noastre. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat în anul 2016, rânduindu-le zi de pomenire la data de 3 septembrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTE 3 Septembrie

INVITAȚIE LA OPERETĂ 3 Septembrie

Gherase Dendrino

Lăsați-mă să cânt - Gherase Dendrino (Premiera 05.04.2015)

MUZICĂ 3 Septembrie

Hank (Henry William) Thompson

Hank Thompson - 

Maria Ciobanu

Al Jardine, (the Beach Boys)

Gary (Leeds) Walker (Walker Brothers, Rain)

George Biondo (Steppenwolf)

Eric Bell (Thin Lizzy, Noel Redding Band)

Don Brewer (Terry Knight & The Pack, Grand Funk Railroad)

Leroy Smith (Sweet Sensation)

Sweet Sensation 

Steve Jones (Sex Pistols)

Sex pistols 

Todd Lewis (Toadies)

Jennifer Paige

Jennifer Paige "Crush": 

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Blue Danube Waltz! (Strauss)(Song/Artist Info) Strangely Beautiful 4K Classical Music Video! H.D.

Best Italian love Songs Ever - Sin Ti Collection

Claudio Arrau : The Emperor (A film in English - Español Subtitulado) / The Emperor Concerto

POIEZIE 3 Septembrie

Sint un pod - ADRIAN PAUNESCU

TEATRU/FILM 3 Septembrie

Cu Elvira Godeanu

Biografie Elvira Godeanu

Elvira Godeanu (n. 13 mai 1904 București - d. 3 septembrie 1991) a fost ocunoscută actriță română de teatru și film formată la generația de aur a marilor artiști interbelici. A interpretat roluri extrem de variate, atât din literatura universală, cât și din cea română. Elvira Godeanu rămâne una din marile interprete ale rolului Zoe Trahanache din comedia lui Ion Luca Caragiale. A fostcăsătorită cu Emil Prager.

Generatiile tinere n-au mai avut ocazia sa o descopere, sa o cunoasca pe aceasta minunata "Doamna" a teatrului romanesc.

Cei de varsta a treia poate au vazut-o in "Moartea unui artist" de Horia Lovinescu, in "Vizita batrinei doamne" de Fr. Durrenmatt sau in "Apus de soare" unde interpreta rolul Doamnei Maria alaturi de regretatul actor George Calboreanu. A fost "ZOE" din "O scrisoare pierduta". A dat "viata" nenumaratelor personaje din piesele scrise de Lucian Blaga, G.M.Zamfirescu, Mihail Sorbul, B.P.Hasdeu, etc. Primul mare rol in cariera ei a fost Ducesa Tatiana Petrovna din "Tovarasi", comedie de J.Deval, minunata "Aime", Marianne din "Avarul" si Lotte din "Suferintele tanarului Werther", Cressida din "Troilus si Cressida", "Dama cu camelii" etc.

Spectacolele in care a jucat de-a lungul carierei sale au fost puse in scena de Ion Sahighian, Soare Z. Soare, Vasile Enescu. Joaca alaturi de Aura Buzescu, Cella Dima, Nicolae Brancomir, Al.Critico, Ion Manu, Marioara Voiculescu, R. Bulfinski, Sonia Cluceru, Aglae Metaxa, Silvia Dumitrescu-Timica s.a.

Iata ce spune in Adevarul Literar si artistic din 16-22 decembrie 1990 (articol pe care cu mandrie matusa mea mi l-a trimis la Teatrul National Timisoara) minunatul critic Natalia Stancu: "As numi "Elena" din "Atrizii" lui Victor Eftimiu, rolul vietii ei. Si nu pentru ca ar fi fost realizat mai stralucit ca altele. Ci dintr-un alt motiv. Plina de viata si capabila sa observe, sa recreeze, sa stilizeze viata, sensibila, inteligenta, dotata nu numai cu talent, ci si cu intuitie scenica, cu o mare putere de munca, Elvira Godeanu nu a trebuit sa deprinda niciodata "virtuozitatea trucajelor si alchimia iluziei". Ea a fost si a ramas , infruntind uimitor timpul, mitul Frumusetii insesi. A acelei frumuseti care confera rang si blazon. A acelei frumuseti "nascute, nu facute" in care omul simplu si omul cel mai rafinat identificau spontan perfectiunea Naturii, presimteau reflexele Binelui si Adevarului. Ale acelui Frumos incarcat de caratele distinctiei si nobletei spirituale. Aceasta e "aura" care a intovarasit-o pe Elvira Godeanu de la prima sa aparitie scenica pina azi cind, la 86 de ani (n.n. in urmatorul an, 1991, septembrie se stingea din viata) confratii de breasla i-au omagiat -sub egida UNITER -activitatea".

Elvira Godeanu a jucat in filme de referinta ale epocii sale precum "Maiorul Mura" si "Ciuleandra".

Intodeauna a spus ca cel mai placut moment din viata sa a fost casatoria cu Emil Prager.

Doua momente neplacute au marcat viata matusii mele. Moartea mamei sale in dimineata zilei in care avea spectacol cu "Dama cu camelii". "Cand am murit pe scena, in spectacol, am trait moartea mamei".

Al doilea moment a fost moartea sotului Emil Prager la virsta de 96 de ani. A suferit si atunci cind a fost pensionata: "Directorul ne-a chemat pe scena pe mine, pe Aura Buzescu, Fintesteanu, Antoniu, Tanti Cocea, Maria Botta, Marietta Anca si ne-a inmanat plicurile cu pensionarea fara sa ne priveasca in ochi, spunindu-ne: "Imi pare rau, ne vom desparti. In plicuri aveti instiintarile de pensionare". Aceasta femeie n-a avut niciodata sentimentul invidiei. N-a invidiat nici pentru frumusete, nici pentru succese, nici pentru bogatie. A ferit-o Dumnezeu si prin asta i-a dat fericire.

Filme cu Elvira Godeanu

·         O scrisoare pierduta (1953) - Zoe Trahanache

·         Ciuleandra (1930) - Anita

·         Maiorul Mura (1928) - Mariana Patrascu

·         Povara (1928) - Mimi Predeleanu

O scrisoare pierdută – I L Caragiale

O scrisoare pierduta (1953): 

 Cu actorul Dinu Manolache

Biografie Dinu Manolache

Dinu Manolache a fost un renumit actor român de teatru și film. S-a născut în comuna Rogova din județul Mehedinți la 13 mai 1955. În 1980 tânărul își încheia studiile la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesorului Octavian Cotescu, fiind absovent, în urma examenelor finale.Cu doar un an înainte, în 1979, tânărul actor își făcuse debutul pe marele ecran, în rolul lui Vasile din filmul "Cine mă strigă?", regizat de Letiția Popa. Anul următor, 1981, îi aduce distribuția în alte două roluri memorabile: Simion Handrabur din "Semnul Șarpelui", în regia lui Mircea Veroiu și respectiv, rolul lui Virgil din "Fata Morgana", film regizat de Elefterie Voiculescu.În anul 1982 Dinu Manolache aparea în documentarul de scurt metraj "Mitul lui Mitică" de Mihnea Columbeanu și în pelicula lui George Cornea, "Rămân cu tine", în care îl vedem alături de Sebastian Papaiani, Florin Zamfirescu, Amza Pellea și de fostul său profesor, Octavian Cotescu.

Tot în 1982, are un rol splendid, alături de Leopoldina Bălănuță și de viitoarea sa soție, actrița Rodica Negrea, în filmul "Mult mai de preț e iubirea" , în regia lui Dan Marcoci. Același an îi aduce un rol în seria a doua a celebrului film "Lumini și umbre", alături de nume mari ale cinematografiei românești, precum Gina Patrichi, Ilarion Ciobanu, Adrian Pintea sau Gheorghe Dinică.

În televiziune și-a făcut debutul în 1983, cu rolul servitorului Fabrizio din filmul "Hangița", o adaptare pentru TV după piesa omonimă a lui Carlo Goldoni, în regia lui Constantin Dicu. Și în acest film, Dinu Manolache apare alături de câțiva actori din generația de aur, ca Mitică Popescu, Dana Dogaru, Coca Andronescu sau Ovidiu Schumacher.

Între 1983 și 1989 actorul se dedică mai mult scenei teatrale, nefiind prezent în nici o distribuție cinematografică. Dar în cariera teatrală, s-a remarcat la fel de puternic, jucând pe scena Teatrului Mic din București roluri spumoase, ca Ligurio din "Mătrăguna" de Niccolo Machiavelli, Jean din "Mitică Popescu" de Camil Petrescu, Pătru cel Scurt din "Niște țărani" de Dinu Săraru sau Azazelo din "Maestrul și Margareta" de Bulgakov, în regia Cătălinei Buzoianu. A jucat de asemenea și în producții de teatru radiofonic și chiar a semnat regia câtorva spectacole notabile ca "Idolul si Ion Anapoda" de G.M. Zamfirecu, "Desculț în parc" de Neil Simon sau "Trei nopți cu Madox" de Matei Vișniec.

A fost asistent universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa d-lui profesor Mircea Albulescu, unde a regizat și a scris scenarii pentru piese interpretate de studenți ca "Pădurea" de W. Shakespeare.După revoluție, în 1990, Dinu Manolache revine în atenția iubitorilor de film, cu un rol în producția "Campioana" de Elisabeta Bostan, alături de Izabela Moldovan, Mircea Diaconu, George Mihăiță și Ileana Stana Ionescu. În 1994 actorul apare în splendida ecranizare a lui Dinu Cernescu, după comedia "Titanic vals" de Tudor Mușatescu, în rolul lui Dinu Petre, alături de Tamara Buciuceanu, Dem Rădulescu, Dorina Lazăr, Mihai Constantin și Cesonia Postelnicu.

S-a stins din viață la 3 septembrie 1998 la București, lăsând în urmă la doar 43 de ani, o carieră frumoasă, cu multe roluri de neuitat pentru iubitorii teatrului și filmului românesc. A murit după o lungă suferință (cancer) și a fost îngropat la Cimitirul Bellu ortodox, pe Aleea Artiștilor.

Filme cu Dinu Manolache

·         Matraguna (2002)

·         Fii cu ochii pe fericire (1999)

·         Titanic vals (1994) - Dinu Petre

·         Campioana (1990)

·         Desene pe asfalt (1989)

·         Amurgul fantanilor (1983)

·         Caruta cu mere (1983)

·         Hangita (1983) - servitorul Fabrizio

·         Lumini și umbre: Partea II (1982)

·         Mult mai de pret e iubirea (1982)

·         Ramân cu tine (1982)

·         Ana și "hoțul" (1981)

·         Fata morgana / Fata Morgana (1981) - Virgil Alexiu

·         Lumini și umbre: Partea I / Lumini și umbre (1981)

·         Semnul Șarpelui (1981) - Simion Handrabur

·         Urcusul / (1980)

·         Cine mă strigă? (1979) - Vasile

Filmografie - el însuşi / ea însăşi

·         Mitul lui Mitica (1982) - Azazello - Patru cel Scurt

GÂNDURI PESTE TIMP 3 Septembrie

Ivan Sergheievici Turgheniev - Citate:

SFATURI UTILE 3 Septembrie

DESPRE CASTRAVEȚI

Cele mai indicate legume pe vreme de canicula sunt castravetii. Au in compozitie cam 95% apa, dar nu orice fel de apa, ci una speciala, pentru ca e plina de vitamine si saruri minerale. 
Astfel, in castraveti se gasesc vitaminele B3, B9 si B6 si vitaminele A si E, saruri minerale, cum ar fi potasiul, magneziul si calciul, dar si enzime benefice pentru digestie.

Castravetii au in compozitia lor acid cafeic, un antioxidant care nu are legatura cu cafeaua, desi exista si in compozitia ei. Acidul cafeic combate radicalii liberi si previne formarea celulelor canceroase.

Nu decoji castravetii inainte de a-i consuma. Spala-i bine si mananca-i cu tot cu coaja, deoarece contine fibre alimentare care ajuta digestia si contribuie la scaderea nivelului colesterolului "rau".

Castravetii pot fi mancati fara probleme si de persoanele care vor sa-si pastreze silueta. Nu contin grasimi si o suta de grame de castraveti au doar zece calorii.

In diabet, coaja castravetilor stimuleaza pancreasul sa produca insulina si echilibreaza glicemia. Castravetii spala rinichii de sarurile depuse prevenind astfel formarea calculilor.

Castravetii contin cea mai pura apa, fibre alimentare si un numar foarte mic de calorii, ceea ce ii recomanda ca unul dintre cele mai bune alimente pentru slabit. Consumul regulat de castraveti cu tot cu coaja ajuta la slabit prin eliminarea apei suplimentare din tesuturi.

Combinatia fericita de potasiu, magneziu si fibre alimentare care se gaseste in castraveti s-a dovedit a fi foarte eficienta in scaderea tensiunii arteriale. Persoanele care au un regim alimentar bogat in potasiu, magneziu si fibre si evita alimentele grase reusesc adesea sa-si echilibreze tensiunea.

Durerile de cap provocate de caldura si insolatie pot fi stopate cu suc de castraveti si putina lamaie. Amestecul este un foarte bun rehidratant, racoreste si diminueaza intensitatea durerilor de cap. Extern, se aplica felii reci de castravete pe frunte, pe ceafa si pe tample. Lumea de la sate, mai ales, stie ca feliile de castravete aplicate pe piele "trag durerea de cap".

Fiind bogat in vitamine, castravetele este un aliat de nadejde in afectiunile anotimpului rece. Decoctul preparat din seminte de castravete, care se gasesc la plafar sau magazinele de produse naturiste, calmeaza tusea si ajuta la expectoratie.

Castravetele trateaza constipatia si ajuta la o buna digestie. Siliconul si sulful din compozitia castravetilor ajuta la cresterea parului.

Si daca esti cumva in piata, cu sacosele greu atarnandu-ti in maini si simti cum caldura te doboara, indreapta-te spre taraba unde vezi borcane cu castraveti murati, ia-ti un castravete murat si mananca-l acolo, langa taraba, fara sa privesti in jur. Te racoreste pe data si-ti reface puterile, de nu mai simti nici greutatea sacoselor nici a caldurii.

O jumatate de cana de castraveti feliati contine doar 10 calorii, asta pe langa vitaminele A si C, care sunt niste antioxidanti extrem de importanti. Leguma mai are si minerale precum potasiu, magneziu, acid folic si magneziu, dar si fibre si triptofan, conform Live strong.

Fitonutrienti

Fitonutrientii sunt unii dintre compusii cei mai sanatosi pentru organismul uman. Castravetii au flavonoizi, care au efecte antioxidante, dar si alti compusi care ajuta la echilibrarea hormonala a organismului.

Proprietati antioxidante

Pe langa vitaminele A si C si mineralele mentionate mai sus, castravetii mai au si quercitina, apigenina si luteolina, toate acestea luptand cu inflamatiile si protejand celulele de stresul oxidativ produs de toxinele din atmosfera si radicalii liberi.

Proprietati anticancerigene

Cucurbitacina se gaseste doar in castraveti, fiind o substanta excelenta pentru stoparea formarii celulelor tumorale. In plus, aceasta apara organismul si de pancreatita, atat prevenind boala cat si ajutand la tratarea ei, in cazul in care a aparut deja.

Datorita calitatilor sale terapeutice, castravetele poate fi folosit ca remediu natural in tratarea intestinelor iritate, reumatismului, gutei, constipatiei, arsurilor solare. 
Fiind un bun laxativ, castravetele contribuie la eliminarea toxinelor din organism. Semintele de castravete trateaza afectiuni variate precum tusea, probleme cu expectoratia, probleme ale tenului. Ridurile pot fi combatute prin aplicarea unor creme ori masti pe baza de castravete.

Castravetii se consuma cruzi, in salate sau murati. Procedeul de murare, cu saramura ori otet, reduce continutul de vitamine din compozitia castravetelui, dar pastreaza intact continutul de minerale. In plus, sub aceasta forma castravetii contin substante care ajuta la imbunatatirea digestiei. De aceea, iarna, castravetii murati sunt nelipsiti de la mesele cu mancaruri grele, multa carne, cel mai adesea grasa.

Castravetele de muraturi este mic, are coaja aspra, buburoasa, de un verde inchis. Castravetele de salata, numit si bulgaresc, este lung, pana in 40 de cm, are coaja neteda, lucioasa si creste, de obicei, in sera. Soiul acesta se gaseste in magazine pe tot parcursul anului.

Se recomanda ca in salata castravetele sa fie folosit cu tot cu coaja, aceasta, in stare cruda, fiind un adevarat depozit de vitamine din grupul B, vitamina A si C, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc.

Sucul de castraveti, macar 200 de ml pe zi, regleaza tranzitul intestinal si ajuta la eliminarea apei din tesuturi. Se obtine din castraveti bine spalati si cu tot cu coaja, folosind storcatorul de fructe electric. Sucul de castraveti se bea imediat dupa preparare.

Cataplasmele cu castraveti proaspeti se recomanda persoanelor care sufera de guta si dureri reumatismale. Leguma se taie in felii subtiri si se aplica direct pe locul dureros, timp de 15-20 de minute.

In industria cosmeticelor, castravetele este folosit in diverse creme si lotiuni pentru ten, datorita efectelor sale calmante, astringente si de restabilire a pH-ului pielii. Despre aroma de castravete proaspat se spune ca ar fi afrodiziaca.

Castravetele proaspat sau sucul sau calmeaza pielea, indeparteaza impuritatile depuse peste zi, combate ridurile, vindeca iritatiile. Cine are ochii umflati poate pune cate o felie de castravete pe fiecare ochi si scapa indata de acest inconvenient.

Iubiţi prieteni, e bine ca în perioada de vară să consumaţi zilnic 2-3 castraveţi proaspeţi şi sănătatea va fi cu voi!

SUPLIMENT SFATURI UTILE 3 Septembrie

DESPRE DOVLECEI

Astăzi vom vorbi despre dovlecei şi importanţa lor în alimentaţia sănătoasă a noastră.

Pe lângă faptul că sunt o sursă bună de potasiu și mangan, dovleceii conține din plin vitamine din complexul B (B1 și B6), cât și vitaminele A, C și K. Consumul regulat de dovlecei are o serie de beneficii asupra organismului. Iată câteva dintre acestea:

1. Stimulează digestia

Dovleceii au rolul de a stimula digestia, întrucât sunt bogați în fibre de calitate. De asemenea, ei sunt ușor de digerat și nu pun în pericol silueta: 100 de grame de dovlecei conțin doar 21 de calorii.

De aceea, dovleceii sunt un aliment recomandat persoanelor care suferă de tulburări alimentare și alte afecțiuni digestive, precum ulcer sau gastrită.

2. Îmbunătățesc memoria

Conținutul ridicat de antioxidanți și carotenoizi fac din dovlecei un adevărat remediu natural.

Pe lângă faptul că ajută la reconstrucția celulelor nervoase, dovleceii îmbunătățesc memoria, previn îmbătrânirea prematură, reduc procesele infecțioase și protejează vederea.

3. Sucul de dovlecei, recomandat în reumatism

Persoanele care suferă de reumatism sau poliartridă reumatoidă pot consuma suc de dovlecei, deoarece acesta stopează procesele degenerative, reduce inflamațiile și contribuie la recuperarea mobilității arteriale.

De asemenea, sucul de dovlecei este recomandat și persoanele care au lipsă de calciu.

Magneziul din compoziția dovleceilor contribuie la o mai bună asimilare a calciului, motiv pentru care este indicat să se consume suc de dovlecei în combinație cu alimente care conțin calciu.

Hipocalcemia (lipsa de calciu) este adesea asociată cu o deficiență a magneziului din organism.

Nu în ultimul rând, sucul de dovlecei este un remediu natural care combate în mod eficient constipația.

Pentru tratarea acestei afecțiuni se recomandă consumul unui pahar de suc de dovlecei, în fiecare dimineață, pe stomacul gol.

Dieta cu dovlecei

Dieta cu dovlecei este de departe cea mai simplă şi mai eficientă soluţie pentru a slabi armonios pe tot parcursul verii. Dovleceii se găsesc de cumpărat pe tot parcursul anului, însă vara îi poţi culege direct din gradina bunicii sau îi poţi cumpara din pieţe fără să te temi că sunt aduşi din cine ştie ce ţară străină. Fraţi cu castraveţii, dovleceii au o aromă delicată, iar marele lor avantaj este acela că pot fi preparaţi în zeci de moduri sănătoase şi prietenoase cu silueta.
Iată câteva motive suficient de puternice încât să fii convins că a venit momentul să ţii o dietă cu dovlecei.

Aportul nutriţional al dovleceilor

Cunoscuţi şi sub denumirea de zucchini, dovleceii tineri reprezintă alegerea alimentară cea mai bună pe timpul verii. Ei conţin cantităţi considerabile de apă, despre care ştii deja că are un efect detoxifiant, suprimă pofta de mâncare şi îmbunătăţeşte digestia. Dar substanţele extraordinare din dovlecei nu se opresc aici.

Ei conţin şi fibre alimentare care îţi potolesc rapid foamea, te ajută să ai energie, susţin metabolismul şi previn sau tratează tulburările digestive, cum ar fi constipaţia.

Dacă te gândeşti cumva că trebuie să fii foarte atent cu porţia de mâncare atunci când consumi dovlecei, poţi să uiţi de această "traumă". Dovleceii au un aport caloric foarte mic, mai exact 15 calorii la 100 de grame. Dincolo de calorii, dovleceii furnizează organismului multe alte substante fantastice: vitamina A, vitamine din complexul B (B1, B2, acid folic), vitamina C, potasiu, magneziu, calciu şi fosfor.

Cum consumi dovleceii ca să slăbeşti

Dieta cu dovlecei este foarte simplu de ţinut şi asta pentru că delicioasele legume pot fi consumate în foarte multe feluri. Poţi consuma dovleceii în stare crudă, în salate proaspete şi revigorante. Trebuie doar să adaugi roşii, castraveţi şi ardei gras sau orice alte legume preferi.

În acelaşi timp, poţi consuma dovlecei la grătar sau fripţi uşor în tigaie cu puţin ulei de măsline, sare, piper şi usturoi. Supa de dovlecei este şi ea un preparat delicios, săţios şi benefic pentru silueta ta, iar dacă faci un sos simplu din dovlecei, roşii şi busuioc, poţi servi chiar şi o porţie de paste integrale în cadrul dietei.

În principiu, cu cât găteşti mai puţin şi mai simplu dovleceii, cu atât obţii mai multe vitamine, minerale şi substanţe nutritive.

Nu este indicat să consumi dovlecei pane, trecuţi prin făină şi ou. Chiar dacă sunt foarte buni la gust, îşi pierd proprietăţile nutriţionale şi îţi furnizează mai multe calorii.

De ce să ţii cont în dieta cu dovlecei

Dovleceii nu pot fi consumaţi singuri în dietă decât pe o perioadă scurtă de timp: 3-7 zile. Motivul este foarte simplu: ai nevoie şi de alte minerale şi substanţe nutritive, altfel poţi avea carenţe în organism. Dacă vrei să ţii dieta cu dovlecei pe o perioadă mai lungă de timp, cum ar fi pe parcursul verii, ai grijă să îi combini cu alte alimente sănătoase.

Redu cât poţi de mult consumul de carbohidraţi rafinaţi, adică pâine albă, orez alb, paste obişnuite, sucuri carbogazose şi dulciuri, printre altele. În schimb, consumă cât mai multe legume şi fructe şi respectă cele 3 mese principale ale zilei, precum şi cei 2 litri de apă.

Încerci? Nu ai ce pierde, decât kilograme de grăsime!