MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 

4 SEPTEMBRIE 2019

Bună ziua, prieteni!

Vă invit să citiți toate materialele pe care le prezint zilnic!

Vă mulțumesc pentru tot ce trimiteți, inclusiv pentru comentariile pe care le faceți la materialele mele.

ISTORIE PE ZILE 4 Septembrie

Evenimente

·         476: Generalul foederat dintr-un neam germanic Odoacru l-a înlăturat de pe tron pe împăratul roman Romulus Augustus, punând capăt Imperiului Roman de Apus.

·         1541: Transilvania intră sub suzeranitatea Porţii Otomane. Sultanul otoman Soliman Magnificul l-a înlǎturat pe regele minor Ioan Sigismund Zapolya (nǎscut 1540) de la conducerea Ungariei și l-a numit principe al Transilvaniei (4 septembrie), iar pe George Martinuzzi, episcopul Oradei, ca guvernator până la majoratul principelui. Principatul Transilvaniei a fost recunoscut de Imperiul Otoman ca stat independent, care plătea totuși Porții Otomane un dar anual de complezență („munus honorarium”) în valoare de 10.000 de ducați. În această calitate, a participat ca țară beligerantă la razboiul de o suta de ani și a încheiat o serie de tratate cu țări europene, de pe poziție de egalitate. De subliniat faptul că principatul nu includea Banatul (aflat sub stăpânire turcească) și, după 1660 nici Crisana , transformată de asemenea în vilayet turcesc, cu centrul la Oradea.

* 1729: Ducesa Juliana Maria de Brunswick-Wolfenbüttel (4 septembrie 1729 – 10 octombrie1796), a fost regină a Danemarcei între 1752 și 1766, a doua soție a regelui Frederic al V-lea al Danemarcei și Norvegiei, mama prințului-regent Frederic, Prinț al Danemarcei și ea însăși regentă de facto în perioada 1772–1784.

Juliana Maria de Brunswick-Wolfenbüttel

Părinți Ferdinand Albert al II-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg Antoinette Amelie de Brunswick-Lüneburg  Frați și surori Elisabeth Christine de Brunswick-Wolfenbüttel Luise Amalie de Braunschweig-Wolfenbüttel Therese de Brunswick-Wolfenbüttel Sofia Antonia de Brunswick-Wolfenbüttel Duke Louis Ernest of Brunswick-Lüneburg[*] Friedrich Franz von Braunschweig-Wolfenbüttel[*] Duke Ferdinand of Brunswick-Wolfenbüttel[*] Karl I, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel Albrecht Braunschweig[*] Anton Ulrich de Brunswick  Căsătorită cu Frederic al V-lea al Danemarcei Copii Frederic, Prinț al Danemarcei

·         1774: În timpul celei de-a doua calatorii a sa, exploratorul englez James Cook a descoperit la 1.200 km est de Australia, insulele din Pacific pe care le numeşte Noua Caledonie, după numele latin al Scoţiei (Caledonia).

·         1870:  Împăratul Napoleon al III-lea al Franței este detronat și se declară cea de-A Treia Republică Franceză. Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 — d. ianuarie 1873) a fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea. A Treia Republică Franceză este numele dat regimului politic din Franța între 1870 și 1940. A fost o democrație parlamentară ce a luat naștere după căderea celui de al doilea Imperiu Francez în urma războiului Franco-Prusac din 1870 și a supraviețuit până la capitularea Franței la începutul celui de al doilea război mondial în 1940. În anii 1870 inițiatorii republicanismului au considerat această formă de guvernământ ca fiind cea care „divide cel mai puțin opiniile Franței”. Cu toate acestea, chiar dacă cea de a treia republică a fost regimul politic cel mai longeviv după revoluția din 1789, regimul nu a fost foarte apreciat. A Treia Republică a fost oficial instaurată în 1875 prin adoptarea legilor constituționale. Șeful statului era un președinte, conform amendamentului lui Henri Wallon care spunea : Președintele Republicii Franceze este ales prin majoritatea absolută a voturilor de către Senat și de Camera Deputaților reunită în Parlamentul național. El este numit pe șapte ani; el este reeligibil.
* 1874: Prințul Jean Pierre Clément Marie d'Orléans, Duce de Guise (4 septembrie 1874 – 25 august 1940) a fost fiu al lui Robert, Duce de Chartres (1840–1910), nepot al Prințului Ferdinand-Philippe și strănepot al regelui Ludovic-Filip al Franței. Mama sa a fost Marie-Françoise d'Orléans, fiica lui François, Prinț de Joinville și Prințesa Francisca a Braziliei.

După decesul vărului său Philippe de Orléans în 1926, pretendent la tronul Franței ca "Filip al VIII-lea", Ducele de Guise a devenit, cel puțin pentru susținătorii orleaniști, pretendent la tronul Franței ca "Jean al III-lea" . Titlul a fost disputat de membri ai ramurii de Anjou din Spania, descendenți din regele Ludovic al XIV-lea al Franței.

La 30 octombrie 1899 s-a căsătorit la Twickenham cu verișoara lui, Isabelle de Orléans. Isabelle era fiica lui Prințul Filip, Conte de Paris și a Prințesei Marie Isabelle d'Orléans.

Cuplul a avut patru copii:

• Prințesa Isabelle de Orléans (1900–1983). Căsătorită prima dată cu Bruno, Conte de Harcourt (1899–1930) și a doua oară cu Pierre Murat, Prinț Murat în 1934.
• Prințesa Françoise de Orléans (1902–1953). Căsătorită cu Prințul Christopher al Greciei în 1929. El a fost fiul regelui George I al Greciei și a reginei Olga. Ei au fost părinții Prințului Mihail al Greciei.
• Prințesa Anne de Orléans (1906–1986). S-a căsătorit cu Amadeo de Savoia-Aoste, Duce de Aoste în 1927.
• Prințul Henri, Conte de Paris (1908–1999). S-a căsătorit cu Prințesa Isabelle de Orléans-Braganza în 1931.

Jean a murit la Larache, Maroc în 1940.

Prințul Jean

Duce de Guise

Părinți	Prințul Robert, Duce de Chartres Prințesa Françoise de Orléans
Frați și surori	Prince Henri of Orléans[*] Prințesa Maria de Orléans Princess Marguerite of Orléans[*]
Căsătorit cu	Isabelle de Orléans
Copii	Prințesa Isabelle, Contesă de Harcourt Prințesa Françoise a Greciei și Danemarcei Prințesa Anne, Ducesă de Aosta Prințul Henri, Conte de Paris

·         1886: După 25 de ani de lupte împotriva armatelor americane și mexicane, războinicul apaș Geronimo s-a predat. Goyaałé, scris uneori Goyathlay (sau Goyahkla în engleză; n. 16 iunie 1829 – d. 17 februarie 1909), numit mai târziu și Geronimo, a fost un lider și vraci din triburile apașe Chiricahua. S-a remarcat în luptele care au durat câteva decenii împotriva Mexicului și impotriva Statelor Unite și a expansiunii acestor state în zonele locuite de apași. S-a predat abia în 1886, fiind tratat ca un prizonier de război, nu ca un infractor. A încetat din viață la 79 de ani, când ajunsese o celebritate. Memoriile sale au fost apreciate de public, iar istoria vieții sale a constituit subiectul a numeroase ecranizări. În februarie 2010, Camera Reprezentanților SUA a adoptat o rezoluție care stipula recunoașterea meritelor liderului indian, recunoscut ca un adevărat strateg al războiului de gherilă, și ca acesta să fie comemorat la 100 de ani de la moartea sa.

·         1890: Un incendiu de proporții a provocat daune grave în orașul grec Salonic. Cartierul european a ars complet. 20.000 de oameni au rămas fără adăpost.

·         1915: Bulgaria se alătură de partea Puterilor Centrale, în Primul Război Mondial.

·         1919: Înființarea, la București, a "Societății Opera - artiștii asociați"; la 22 septembrie același an va lua numele de "Societatea lirică română Opera" (nucleul Operei Române de mai târziu).

·         1928: România a aderat la Pactul privind interzicerea războiului ca instrument de politică națională - Pactul Briand-Kellogg, semnat, la Paris, în 27 august 1928, de reprezentanții a 15 state.

·         1929: Călătoria de 35 de zile prin lume a dirijabilului german LZ 127 Graf Zeppelin se încheie la Friedrichshafen. Aproximativ 40.000 de oameni vor asista la revenirea lui.

·         1940: Carol al II-lea demite guvernul Gigurtu și-l însărcinează pe generalul Ion Antonescu să formeze un nou guvern. Cedările teritoriale impuse României prin Al Doilea Arbitraj de la Viena (Dictatul de la Viena) (30 august 1940) au marcat declinul regimului carlist.. România pierdea o suprafață de 99.738 km² cu o populație de 6.821.000 locuitori, reprezentând aproape o treime din teritoriul și populația țării. Manifestațiile de protest împotriva Dictatului de la Viena, inițiate de țărăniști au devenit – sub influența agitatorilor legionari – anticarliste, Carol al II-lea fiind considerat principalul vinovat de impasul în care ajunsese România. Dorind să-și păstreze puterea, la propunerea lui Horia Sima – cu care se reconciliase scurt timp înainte la recomandarea lui Moruzov, Carol al II-lea i-a încredințat la 4 septembrie 1940 lui Antonescu prin decret regal mandatul de formare a unui guvern de uniune națională. Potrivit istoricului Mihai Ionescu, Antonescu, încălcând mandatul de numire și promisiunea față de rege, nu a făcut un guvern de uniune națională (mai târziu, la procesul din 1945, a dat vina pe „poltroneria” partidelor politice). Liderii politici ai partidelor istorice au refuzat să participe la un guvern dictatorial, xenofob și progerman. În consecință, la 5 septembrie 1940, Antonescu a cerut regelui să-i acorde puteri depline, suspendarea constituției și dizolvarea parlamentului și în seara aceleiași zile i-a cerut regelui să abdice și să părăsească țara. Puciul a reușit, Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940 și s-a expatriat, cedând tronul fiului său Mihai I. Antonescu i-a oferit garanții de securitate lui Carol al II-lea, Elenei Lupescu și suitei lor și s-a ținut de cuvânt, protejând cu pichete militare trenul regal, asupra căruia legionarii au tras cu mitralierele. La 14 septembrie 1940 lua ființă „Statul național-Legionar Român”. Horia Sima, șeful Mișcării Legionare, numit vicepreședinte al consiliului de miniștri, se considera creatorul și sufletul acelui guvern. Ion Gigurtu (n. 24 iunie 1886, Turnu Severin – d. iulie 1959, Râmnicu Sărat) a fost un inginer român, om politic de extremă dreaptă, pro-german și pentru 40 de zile prim-ministru al României în anul 1940. Gigurtu a fost și un om de afaceri, director general al societății „Mica”, specializată în extragerea de aur și alte metale prețioase. Venind la putere, Ion Gigurtu a inițiat o politică pro-Axa Berlin-Roma, inclusiv măsuri antisemite. Această politică a inclus acceptarea arbitrajului lui Hitler asupra Transilvaniei, Gigurtu declarând că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a demonstra orientarea sa nazistă și aderarea totală la Axa Berlin-Roma. La sfârșitul lunii august 1940, în urma întâlnirii dintre Gigurtu și Hitler, România a fost obligată să accepte arbitrajul lui Hitler prin care a cedat Ungariei 43.492 km pătrați din teritoriul Transilvaniei, inclusiv orașul Cluj. Armata ungară urma să preia stăpânirea pe aceste teritorii la data de 15 septembrie 1940. Cu această ocazie Germania nazistă a încheiat și două tratate cu Bucureștiul și Budapesta, prin care se acorda un statut separat și preferențial populației germane din Transilvania. La presiunile Germaniei, Ion Gigurtu a fost de acord și cu restituirea către Bulgaria a 8.000 km pătrați din Dobrogea de sud (Cadrilaterul). Pe plan intern Ion Gigurtu a dus o politică antisemită prin interdicția căsătoriilor dintre creștini și evrei, precum și prin clasificarea prin lege a evreilor în funcție de data venirii lor în România. Guvernul lui Ion Gigurtu a demisionat pe 4 septembrie 1940, în urma marilor proteste organizate de legionari împotriva rezultatelor arbitrajului lui Hitler, prin care România a cedat 2/5 din Transilvania în favoarea Ungariei Preluând conducerea țării, generalul Ion Antonescu l-a pus pe Ion Gigurtu sub stare de arest pentru cedările teritoriale din Transilvania în favoarea Ungariei. Ulterior însă Gigurtu a fost eliberat. După război, Gigurtu a fost arestat, împreună cu soția sa, la 5 mai 1950. A fost judecat și condamnat de regimul comunist la 15 ani de închisoare pentru participarea la represiunea împotriva Partidului Comunist. A fost deținut în penitenciarele Ministerului Afacerilor Interne, la Malmaison, precum și la Sighet. A murit în închisoare. Soția sa a fost de asemenea arestată și întemnițată.

 În ziua următoare Constituția va fi suspendată iar Antonescu va fi investit "cu depline puteri pentru conducerea statului român"

·         1942 - A inceput batalia de la Stalingrad, cea mai mare batalie a celui de-al doilea razboi mondial, la care au luat parte si unităti ale armatei romane, incheiata cu capitularea armatelor coalitiei hitleriste; cea mai mare parte a trupelor romane participante a cazut in prizonierat (4.08.1942-2.02.1943).

·         1943: Mitropolitul Serghei a fost ales cu acordul lui Stalin în funcția de patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, cu scopul de a-i organiza pe credincioși în războiul contra Germaniei.

·         1948: Regina Wilhelmina a Olandei abdică din motive de sănătate.

·         1950: Un taifun, în Japonia, a cauzat moartea a 250 de oameni și peste 5 000 de răniți.

·         1958: S-a desfășurat la București, prima ediție a Festivalului internațional George Enescu.

·         1962: Prima vizită de stat efectuată Charles de Gaulle în Germania. Vizita a avut loc la invitația cancelarului Konrad Adenauer.

·         1962 - Prima repetitie (in Studio-ul 2 EMI) a grupului The Beatles. Primele inregistrari in formula celebra John, Paul, George, Ringo – “Love Me Do”, P.S. I Love You”.

·         1972: Înotătorul Mark Spitz câștigă cea de-a șaptea medale de aur la Olimpiada de vară de la München, devenind primul olimpic care câștigă șapte medalii de aur la o singură Olimpiadă.

·         1974: S-a desfășurat la București al III-lea Congres Internațional de Studii Sud-Est Europene.

·         1974: Statele Unite ale Americii a stability relații diplomatice cu RDG.

·         1974 - A fost pus in functiune primul reactor atomic al centralei nucleare de la Kozlodui (amplasata la granita dintre Romania si Bulgaria); fiind considerata un pericol pentru mediul inconjurator, ultimele doua reactoare ale centralei ramase in functiune, ar fi urmat sa fie inchise inainte de 1.01.2007.

·         1984: S-a difuzat pentru prima oară Locomotiva Thomas și prietenii săi pe postul englezesc ITV.

·         1991: Președintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, recunoaște independența celor trei state baltice: Estonia, Letonia și Lituania.

·         1997: Echipa feminină de gimnastică a României cucerește medalia de aur la Campionatele Mondiale, desfășurate la Lausanne (Elveția).

·         1998: La Menlo Park, California, SUA, Larry Page și Serghei Brin au înființat compania Google cu scopul de a promova motorul de căutare pe care l-au dezvoltat ca proiect de cercetare la Universitatea Stanford.

·         2000: Locomotiva “Săgeata albastră” a ieșit pe poarta fabricii de la Zhuzhou (R.P.Chineză).

·         2001 - A avut loc inaugurarea primului parc Disney pe mare din lume – DisneySea – situat in apropiere de Tokio.

·         2002: A fost prezentată opiniei publice Doctrina Bush, prin care Statele Unite ale Americii își rezervă dreptul de a întreprinde lovituri militare preventive împotriva statelor care găzduiesc pe teritoriul lor baze teroriste.

·         2002: UE face apel la SUA pentru a efectua un atac împotriva Irakului numai cu aprobarea ONU.

Nașteri

·         1557: Sophie de Mecklenburg-Güstrow, soția regelui Frederick al II-lea al Danemarcei (d. 1631)
* 1563: Împăratul Wanli (4 septembrie 1563 - 18 august 1620), cu numele de naștere Zhu Yijun, a fost al 13-lea împărat al dinastiei Ming. Numele regal al împăratului, "Wanli", înseamnă "Zece mii de ani". A fost al treilea fiu al Împăratului Longqing. Domnia sa de 48 de ani (1572-1620) a fost cea mai lungă domnie a dinastiei Ming. Construcția Marelui Zid Chinezesc a atins apogeul sub administrația împăratului Wanli.

Harta Kunyu Wanguo Quanturealizată de Matteo Ricci pentru împăratul Wanli

Domnia lui Wanli a coincis cu expansiunea europeană în Asia și cu începuturile misiunii creștine acolo. Primul european care a obținut permisiunea de a intra în Orașul Interzis a fost misionarul iezuit Matteo Ricci în anul 1601. Un an mai târziu acesta a prezentat împăratului prima lucrare cartografică a lumii în limba chineză, realizată după concepțiile apusene.

Împăratul Wanli

Părinți	Longqing Emperor[*][1] Empress Dowager Xiaoding[*]
Frați și surori	Q11065028[*] Q11117345[*] Princess Yongning[*] Princess Shouyang[*] Princess Penglai[*] Princess Taihe[*] Princess Rui'an[*] Q11094647[*] Zhu Yiling[*] Zhu Yiyi[*]
Căsătorit cu	Împărăteasa Xiaoduanxian Împărăteasa Xiaojing
Copii	Împăratul Taichang

·         1729: Ludovic, Delfin al Franței, tatăl regilor Ludovic al XVI-lea, Ludovic al XVIII-lea și Carol al X-lea (d. 1765)

·         1768: S-a născut Francois-René Chateaubriand, scriitor francez; considerat fondatorul romantismului în literatura franceză („Geniul creştinismului sau Frumuseţea religiei creştine”); (m. 4 iulie 1848). François-René de Chateaubriand (n. 4 septembrie 1768 – d. 4 iulie 1848) a fost un scriitor francez, politician și diplomat. Este considerat fondatorul romantismului în literatura franceză. Principala sa lucrare este „Geniul creștinismului sau Frumusețea religiei creștine” (1802), publicată ulterior în numeroase ediții. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1811.
* 1800: Ducesa Pauline Therese Luise de Württemberg (4 septembrie 1800 - 10 martie 1873) a fost fiica lui Louis de Württemberg și a Henriettei de Nassau-Weilburg. Prin căsătoria cu regele Wilhelm I de Württemberg, a devenit regină de Württemberg

Pauline de Württemberg

Părinți Ducele Louis de Württemberg Prințesa Henriette de Nassau-Weilburg  Frați și surori Ducele Alexandru de Württemberg Duke Adam of Württemberg[*] Ducesa Amelia de Württemberg Ducesa Maria Dorothea de Württemberg Elisabeth Alexandrine de Württemberg  Căsătorită cu Wilhelm I de Württemberg Copii Ecaterina, Prințesă de Württemberg Karl, rege de Württemberg Augusta, Prințesă de Saxa-Weimar-Eisenach

·         1809: Juliusz Słowacki, poet romantic polonez (d. 1849). Juliusz Słowacki (n. 4 septembrie 1809, Kremeneț, Ucraina, d. 3 aprilie 1849, Paris, Franța) a fost un poet romantic polonez, unul dintre cei „Trei Barzi” ai literaturii poloneze. Operele sale sunt caracterizate de misticism și prezintă multe legături atât cu literatura orientală, cât și cu mitologia și cultura păgână a popoarelor slave care au locuit pe teritoriul Poloniei.

·         1824 - S-a născut Anton Josef Bruckner, compozitor austriac (m. 11 octombrie 1896)
* 1840: William Nicholas Alexander Frederick Charles Henry, Prinț de Orania, Prinț al Țărilor de Jos, Prinț de Orania-Nassau (neerlandeză Willem Nicolaas Alexander Frederik Karel Hendrik, Prins van Oranje, Prins der Nederlanden, Prins van Oranje-Nassau; 4 septembrie 1840 – 11 iunie 1879), a fost moștenitor aparent al tatălui său Willem al III-lea al Țărilor de Jos din 17 martie 1849 până la moartea sa.

Prințul Wilhelm a fost fiul cel mare al regelui Willem al III-lea al Țărilor de Jos și a primei soții a acestuia, Sofia de Württemberg. În familie era numit Wiwill. La naștere, a deținut a treia poziție în linia de succesiune la tronul olandez și a 17-a poziție în linia de succesiune la tronul britanic.

O lună după aceea, la 7 octombrie 1840, străbunicul său, regele Wilhelm I al Țărilor de Jos, a abdicat ca urmare a dezamăgirii față de recentul Tratat de la Londra care a recunoscut independența Belgiei și a intenției sale de a se căsători cu o nobilă belgiană Henrietta d'Oultremont. În 1849, după decesul bunicului său Willem al II-lea al Țărilor de Jos, el a devenit moștenitorul aparent.

Prințul de Orania, 1879

După ce au eșuat planurile de căsătorie dintre Prințul Wilhelm și Prințesa Alice a Regatului Unit, a doua fiică a reginei Victoria, prințul s-a îndrăgostit în 1873 de tânăra contesă de 19 ani Mathilde van Limburg-Stirum. Relația dintre prinț și părinții săi a devenit foarte problematică deoarece părinții au refuzat s-o accepte pe Mathilde ca mireasă pentru fiului lor. Căsătoria dintre un membru al familiei regale și un membru al nobilimii era considerată morganatică și deci neacceptabilă.

Tânărul Wilhelm în vârstă de 33 de ani a vrut să se căsătorească chiar și fără consimțământul părinților. Totuși Mathilda nu avea 20 de ani și avea nevoie de permisiunea părinților ei; din păcate, ei au refuzat să i-o acorde.

Puternic deziluzionat, Prințul Wilhelm a plecat în exil la Paris unde s-a aruncat într-o viață de sex, alcool și jocuri de noroc. Prințul a murit la vârsta de 38 de ani în apartamentul său de o combinație de tifos, complicații de ficat și epuizare.

După decesul lui, fratele său mai mic, Prințul Alexandru, a devenit moștenitor și Prinț de Orania. El a murit înaintea tatălui lor, care a rămas fără moștenitor pe linie masculină. Cum nici unchiul său, Prințul Henric, nici Prințul Frederic nu aveau moștenitori pe linie masculină, Țările de Jos au numit-o pe sora vitregă a lui Wilhelm, Prințesa Wilhelmina moștenitoare prezumptivă. Până în 1884, tronul olandez a folosit Legea Salică.

Prințesa Wilhelmina i-a succedat tatălui ei după decesul acestuia în 1890.

Wilhelm

Prinț de Orania

Părinți Willem al III-lea al Țărilor de Jos Sofia de Württemberg  Frați și surori Wilhelmina a Țărilor de Jos Prince Maurice of the Netherlands[*] Alexandru, Prinț de Orania

·         1881: George Bacovia, poet roman (d. 1957). Este autorul unor volume de versuri şi proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influenţe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. Poetul s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu şi a Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să înveţe limba germană. Vădeşte mare talent la desen. Se dovedeşte foarte bun executant la vioară şi la alte instrumente din orchestra şcolii, pe care o şi dirijează. Se evidenţiază la gimnastică. În 1899 obţine premiul I pe ţară la concursul ”Tinerimii române” pentru desen artistic de pe natură. În 1900 se înscrie la Şcoala Militară din Iaşi, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuşi abia în 1902. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti. Colaborează la revista Arta de la Iaşi. Se retrage de la Facultatea de Drept din Bucureşti. Se stabileşte în 1905 În Bucureşti, împreună cu fratele său Eugen. În 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din Bucureşti. Publică în suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. În 1915 editează la Bacău, în colaborare, revista Orizonturi noi. Publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge relaţiile de prietenie cu Alexandru Macedonski. În 1916 devine copist la Direcţia învăţământului secundar şi superior din Ministerul Instrucţiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este trimis cu arhiva direcţiei sale în evacuare la Iaşi. În perioada 1917-1919 e funcţionar în Bucureşti. În 1920 devine şef de birou clasa a III-a în Ministerul Muncii. În 1921 este avansat şef de birou clasa a I-a în acelaşi minister. Se îmbolnăveşte de plămâni şi demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău. În 1924 apare la Râmnicu-Sărat ediţia a II-a a volumului Plumb. Este numit suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău. În 1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural. În 1926 tipăreşte pe cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene. Îi apare şi volumul Bucăţi de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Între 1926-1928 funcţionează ca profesor suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău. În 1928 se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu şi se stabileşte la Bucureşti, unde soţia sa era profesoară. În 1929 retipăreşte volumele Plumb şi Scântei galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora. Din noiembrie 1930 până în octombie 1933, locuieşte în Bacău, fără serviciu. În 1931 i se naşte unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor Români (S.S.R) îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei. Din 1933 se stabileşte cu familia în capitală, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În 1934 i se tipăreşte volumul antologic Poezii. În 1940 i se majorează pensia acordată de S.S.R la 2000 lei lunar. Se înfiinţează Casa de pensii a scriitorilor, de unde obţine o pensie de 10.000 lei lunar. În 1944 apare volumul intitulat Opere, care reuneşte toate scrierile sale publicate anterior. În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului. Este editat în 1946 volumul Stanţe burgheze, pentru care va fi criticat de autorităţile comuniste. Este pus la index, dar la mijlocul anilor ’50 este repus în circulaţie. E sărbătorit ulterior de Ministerul Artelor, care-l şi angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuinţa sa din Bucureşti. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaşte treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoaşterea sa ca unul dintre cei mai importanti  poet simbolisti români şi unul dintre cei mai importanţi poeţi din poezia română modernă.

·         1881: Radu Codreanu, biolog și citolog român, membru al Academiei Române (d. 1987)

* 1886: Tit Simedrea (n. 4 septembrie 1886, Naipu, jud. Giurgiu — d. 9 decembrie 1971, la mănăstirea Cernica) a fost un cleric ortodox român.

Născut Teodor Simedrea, la 4 septembrie 1886, în localitatea Naipu, din actuala comună Ghimpați, a studiat la Seminarul Nifon, apoi la Facultatea de Teologie din București, la Facultatea de Drept din Iași și a continuat studii de specializare în teologie la Montpellier și la Paris, în perioada 1922 - 1923.

După ce a devenit văduv, a fost călugărit în 1924, la Mănăstirea Cernica sub numele de Tit, și hirotesit arhimandrit. Între 1926 și 1935 a fost arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu numele „Târgovișteanul”. Pe data de 11 decembrie 1935, a fost înscăunat Episcop al Hotinului, fiind ulterior ales mitropolit al Bucovinei (data alegerii a fost 13 iunie 1940, înscăunarea având loc numai la 25 martie 1941, la Suceava).

Retras la 30 iunie? 1945 și stabilit la schitul Darvari din București și mănăstirea Cernica, a decedat la 9 decembrie 1971, la mănăstirea Cernica.

* 1888: Oskar Schlemmer (n. 4 septembrie 1888, Stuttgart – d. 13 aprilie 1943, Baden-Baden) a fost un pictor, sculptor și scenograf german.
A tematizat în operele sale poziționarea spațială a figurii umane. În perioada sa creativă maximă (1920-1932), fiind parte a grupului artiștilor ai mișcării Bauhaus, a creat numeroase tablouri de figuri stereometrice, precum și de grupuri întrepătrunse, în a căror așezare geometrică în spațiu se întrevăd tendințele unei armonizări universale. Opera sa a fost inaccesibilă datorită certurilor și atitudinii celor care au moștenit drepturile de autor. Opera lui Oskar Schlemmer intră însă din 2013 în domeniul public.

Oskar Schlemmer

• 

  Timbru al Poștei Federale Germane, conținând pictura Konzentrische Gruppe (în română Grupă concentrică).
 
• 

  Timbru al Poștei Federale Germane, conținând pictura Bauhaustreppe (în română Scară Bauhaus).
 
• 

  Frescă în casa scărilor a clădirii Van-de-Velde (atelierul institutului Bauhaus).
• 

  Casă în stil Baushaus, în care a locuit Oskar Schlemmer. În Dessau.
 
• 

  Sculptură de Gerlinde Beck, în Marl (Germania), în onoarea lui Schlemmer.

·         1909: Ciro Alegría, scriitor italian (d. 1967)

·         1912: Raoul Șorban, critic de artă (d. 2006). A fost de asemenea  pictor, scriitor, eseist și memorialst. În 1944, în timpul celui de al II-lea Război Mondial a făcut acte de înalt eroism și umanitate salvând cu mari riscuri  viețile a mii de evreii, fapt  pentru care a primit titlul și medalia de Drept între popoare acordată de Statul Israel.

* 1927: John McCarthy (n. 4 septembrie 1927, Boston, Massachusetts, SUA – d. 23 octombrie2011,^[4] Stanford, California, SUA) a fost un informatician american, laureat al Premiului Turing în 1971 pentru contribuțiile aduse în domeniul inteligenței artificiale. El este cel care a propus termenul de inteligență artificială la conferința de la Dartmouth din 1956 și a inventat limbajul de programare LISP.

John McCarthy

* 1928: Mircea Voica (n. 4 septembrie 1928) este un fost senator român în legislatura 1990-1992ales în județul Dolj pe listele partidului PNL. În cadrul activității sale parlamentare, Mircea Voica fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Statul Israel, Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Spaniei, Republica Chile și Republica Populară Chineză.

·         1931: Anthony de Mello, călugăr iezuit, scriitor (d. 1987)
* 1945: Doina Furcoi Solomonov (n. 4 septembrie 1945, în Miloșești, județul Ialomița) este o fostă handbalistă română care a jucat pentru echipa națională a României pe postul de pivot.

·         1946 - S-a nascut Gary Duncan, vocalist, chitarist, clapar si compozitor american (Quicksilver Messenger Service)

·         1946 - S-a nascut Greg Elmore, baterist american (Quicksilver Messenger Service).
* 1948: Simona Dora Arghir Sandu (n. 4 septembrie 1948, la Lugoj -- d. 2 septembrie 1995) a fost o jucătoare de handbal din România care a evoluat la Jocurile Olimpice de vară din 1976, desfășurate la Montreal, Canada.
* 1949: Gheorghe Gorun (n. 4 septembrie 1949) este un fost deputat român în legislatura 1992-1996, ales în județul Gorj pe listele partidului PL '93/PAC.

·         1950 - S-a nascut Ronald LaPread, basist si compozitor american (Commodores).

·         1951 - S-a nascut Martin Chambers, baterist britanic (Pretenders).
* 1953: Fatih Terim, Commendatore OSSI, (n. 4 septembrie 1953) este un antrenor turc de fotbal, și fost fotbalist profesionist, si a fost demis de la nationala Turciei. El s-a născut în Adana, Turcia, părinții săi fiind Nuriye și Talat Terim. Fatih Terim e supranumit Împăratul.
* 1958: Satoshi Tezuka (n. 4 septembrie 1958) este un fost fotbalist japonez.
* 1959: Corina Fusu (n. 4 septembrie 1959, Chișinău) este o politiciană și jurnalistă română din Republica Moldova, care din 30 iulie 2015 exercită funcția de Ministeru al Educației al Republicii Moldova. Ea este și deputată în Parlamentul Republicii Moldova (din 2009), ex-președintă a Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media din Parlamentul Republicii Moldova (2009—2010). Din mai 2008 este vicepreședinte al Partidului Liberal și conduce Organizația Femeile Liberale, iar din 2014 este prim-vicepreședinte al Partidului Liberal (PL). Din 3 iunie 2007 până în 2009 a fost consilier în Consiliul municipiul Chișinău pe lista Partidului Liberal.

Corina Fusu este cunoscută publicului din Republica Moldova după emisiunile pe care le realiza la TV Moldova 1. Ulterior, alături de alți colegi, a militat pentru transformarea Companiei Teleradio Moldova într-una publică, care să servească interesele cetățenilor.

Corina Fusu

·         1960 - S-a nascut Kim Thayil, chitarist si compozitor american (Soundgarden).

·         1962: Shinya Yamanaka, medic japonez, premiul Nobel
* 1967: Ion Popa (n. 4 septembrie 1967) este un senator român, ales în 2012.
* 1969: Ghiorghi Margvelașvili (în georgiană გიორგი მარგველაშვილი, n. 4 septembrie 1969) este un politician georgian, care începând cu 17 noiembrie 2013 este președintele Georgiei. Margvelașvili are studii de filosofie si inaintea carierei politice a lucrat în domeniul comentariilor politice, al învățământului și al relațiilor publice. El a fost în două cadențe rector al Institutului de relații publice din Tbilisi.

Ghiorghi Margvelașvili გიორგი მარგველაშვილი

·         1970: Daisy Dee, cântăreață și actriță americană
* 1970: Jesús Luis Álvarez de Eulate Güergue (n. 4 septembrie 1970), cunoscut mai bine sub numele de Koldo, este un fost fotbalist andorez, care a jucat pentru FC Andorra și pentru naționala Andorrei, al cărei selecționer este din 2 februarie 2010, înlocuindu-l pe David Rodrigo.^[1] În noiembrie 2003, Federația Andorreză de Fotbal l-a recunoscut drept cel mai bun jucător andorrez din ultimii 50 de ani
* 1973: Roman Conopliov (în rusă Роман Евгеньевич Коноплёв, engleză Roman Konoplev) (n. 4 septembrie 1973, Pocep, URSS) este un politician rus și transnistrean, prozator, publicist și analist politic.
* 1974: José Luís Peixoto (n. 4 septembrie 1974, Galveias, Portalegre, Portugalia) este un scriitor portughez. Primul său roman a câștigat prestigiosul premiu literar José Saramago. Romanele sale au fost traduse în 20 de limbi și este renumit la nivel internațional.

José Luís Peixoto

* 1975: Mark Daniel Ronson (n. 4 septembrie 1975,^[1] Londra, Regatul Unit) este un producător muzical, DJ englez care trăiește în New York.

Împreună cu managerul său Rich Kleiman a fondat în 2004 casa de discuri Allido Records, filială a J Records, care, la rândul ei, este deținută de Sony Music Entertainment.

Mark Ronson în 2008.

* 1977: Adrian Hădean (n. 4 septembrie 1977, Arad) este un „chef” român, gastronom, bloggerculinar, scriitor, cunoscut, mai ales, pentru blogul său culinar^[1], situat în primele cele mai vizitate bloguri din România^[2], dar și pentru participarea sa în calitate de jurat la emisiunea cu specific culinar Masterchef,^[3] difuzată începând cu 2014 pe unul din posturile de televiziune românești.

A crescut în Baia Mare, oraș aflat în nordul României, unde și-a făcut și debutul în bucătăria profesionistă.

Experiența culinară a lui Adrian Hădean începe în anul 1998 când își face debutul în bucătăria profesionistă. A găzduit o suită de emisiuni TV, a publicat cărți sau a contribuit la publicarea lor, aducându-și aportul pe terminologia gastronomică și s-a făcut cunoscut prin numeroasele proiecte în care s-a implicat de-a lungul timpului

Adrian Hădean
Date personale

* 1980: Nicolae Virgil Diaconu (n. 4 septembrie 1980, Oradea) este un jucător român de polo pe apă, legitimat la CSA Steaua București. A făcut parte a echipei naționale de polo a României din cadrul Jocurilor Olimpice de vară din 2012.

·         1980 - S-a nascut Dan Miller, cantaret american.

·         1981: Beyoncé Giselle Knowles-Carter (n. 4 septembrie 1981), cunoscută profesional ca Beyoncé, este o cântăreață de muzică R&B și actriță americană. Beyoncé a ajuns cunoscută în postura de componentă a grupului Destiny's Child, formația de fete cu cele mai mari vânzări din istorie.^[5]

După o serie de succese în Destiny's Child, în 2003 Beyoncé a lansat primul său album solo, Dangerously In Love.^[6] Albumul a devenit unul dintre cele mai mari succese comerciale ale anului, dominând topurile din întreaga lume. De pe acest album fac parte câteva dintre cele mai de succes piese ale lui Beyoncé: „Crazy in Love”, „Naughty Girl” și „Baby Boy”, câștigând cinci premii Grammy într-o singură noapte, în 2004.^[7] Cel de-al doilea album al artistei a fost lansat pe data de 4 septembrie 2006,^[8] chiar în ziua în care artista împlinit 25 de ani. „Déjà Vu”,primul single al albumului, a atins prima poziție în clasamentul din Regatul Unit^[9] iar „Irreplaceable” a stat pe prima poziție în clasamentul din SUA,timp de zece săptămâni.^[10][11] Cu acest album cântăreața a câștigat al șaptelea premiu Grammy din cariera solo, la categoria „Cel mai bun album R&B contemporan”.^[12]B'Day a fost relansat pe data de 3 aprilie 2007 într-o ediție de lux^[13] care include toate piesele de pe B'Day, duetul cu Shakira, „Beautiful Liar”,alte piese neincluse pe varianta originală și câteva piese în limba spaniolă.^[14] Împreună cu Destiny's Child a vândut peste 150 de milioane de înregistrări la nivel mondial.^[15]

Beyoncé avea o relație amoroasă cu cântărețul american Jay-Z, din anul 2002. După multe speculații în presă, cei doi și-au unit destinele pe data de 4 aprilie 2008

Beyoncé la 19 ani

Knowles s-a născut în Houston, Texas, părinții săi fiind Matthew Knowles și Tina Beyoncé Knowles. Tatăl cântăreței este de origine afro-americană, iar mama sa, Tina, provine dintr-o familie de origine creolă franceză din Louisiana, cu rădăcini afro-americane, amerindiene și irlandeze.^[17] Viitoarei soliste i-a fost oferit numele de familie al mamei sale, întrucât, se dorea ca acesta să nu se piardă, deoarece doar un număr restrâns de persoane de sex masculin purtau acest nume.^[17] Beyoncé are și o soră, Solange, care a devenit ulterior cântăreață și actriță.

Tânăra Knowles a fost educată la școala primară Sfânta Maria, din Texas, unde a început să studieze balet și jazz. În ciuda timidității sale ea s-a arătat interesată de muzică și de interpretare, începând să participe la diverse concursuri locale. După câteva momente petrecute pe scenă, artista și-a învins temerile, realizând faptul că își dorește o carieră în muzică.^[18] La vârsta de șapte ani artista a participat la o competiție muzicală pe plan local, interpretând piesa „Imagine”, a cântărețului englez John Lennon, grație interpretării câștigând concursul.^[19][20] În toamna anului 1990, Knowles a fost înscrisă la școala primară Parker, o instituție cu specific muzical din Houston, unde a beneficiat de multiple reprezentații pe scenă, alături de corul școlii. În scurt timp, aceasta a început să facă parte din liceul de Interpretare și Arte Vizuale din Houston, pentru ca mai apoi să intre în rândul elevilor liceului Alief Elsik.^[17][21] De asemenea, un aport important în formarea sa ca artist l-au constituit numeroasele concerte în compania corului bisericii de care aparținea.^[22]

La vârsta de opt ani, Knowles, a cunoscut-o pe LaTavia Roberson în timpul unei audiții muzicale.^[23] Acestea au făcut parte dintr-un grup muzical cu titulatura „Girl's Tyme”,^[19] ulterior fiind acompaniate de Kelly Rowland. Datorită lui Knowles și lui Rowland, formația a crescut în materie de popularitate, atrăgând atenția compozitorului Arne Frager. Acesta le-a invitat în studioul de înregistrări „The Plant Recording Studios”, localizat în Carolina de Nord, în timpul sesiunii de înregistrări concentrându-se asupra lui Beyoncé, întrucât el considera că vocea și personalitatea ei sunt potrivite pentru a propulsa grupul spre notorietate. În acest scop, Frager le-a înscris pe componentele formației la spectacolul muzical Star Search,^[18] una dintre cele mai cunoscute și apreciate emisiuni descoperitoare de noi talente muzicale. Girl's Tyme a participat la acest concurs însă nu a câștigat datorită faptului că piesa aleasă a fost una nepotrivită, după cum a afirmat și Knowles ulterior.^[24]

Datorită insuccesului din concurs, tatăl artistei a decis să se ocupe personal de grup, demisionând din slujba pe care o deținea, pentru a se ocupa de impresarierea formației.^[25] Imediat după acest lucru veniturile familiei Knowles s-au înjumătățit, părinții cântăreței separându-se pentru un interval de timp datorită presiunii și neînțelegerilor.^[17] Ulterior, tatăl artistei a primit-o în formație și pe LeToya Luckett, grupul începând să crească în materie de popularitate. În anul 1993, Girl's Tyme a semnat un contract cu casa de discuri Elektra Records, dar grupul a fost abandonat în același an fără a lansa vreun produs discografic.^[17] Patru ani mai târziu, în anul 1997, Girl's Tyme a semnat un contract cu casa de producție Columbia Records, care o impresariază pe Knowles până în prezent

Jay-Z și Beyoncé în concert, interpretând „Crazy in Love” în cadrul turneului I Am... din 2009

Din anul 2002, Beyoncé a început o relație cu rapperul Jay-Z, cu care a colaborat de multe ori. Din aceste colaborări au ieșit adevărate succese, cum ar fi: „'03 Bonnie & Clyde”, Crazy in Love, Déjà Vu sau Upgrade U. Zvonurile privind relația celor doi au început încă din momentul în care Jay-Z a colaborat cu Beyoncé pentru piesa 03 Bonnie & Clyde.^[131] Deși zvonurile privind relația lor au devenit din ce în ce mai intense ei și-au păstrat relația departe de ochii presei. În anul 2005 au apărut zvonuri conform cărora cei doi se căsătoriseră. Mai târziu Beyoncé pune capăt speculațiilor, spunând că ea și Jay-Z nu sunt nici măcar logodiți.^[132] În timpul MTV Video Music Awards 2011, pe covorul roșu, pe 28 august 2011, Beyonce a arătat că este însărcinată cu primul ei copil. Reprezentantul ei a confirmat știrea în acea noapte. Tatăl este soțul acesteia, Jay-Z, cu care s-a căsătorit în anul 2008.^[133] În anul 2017 a dezvăluit a doua sarcină într-o postare pe Instagram la 2 februarie, lucru ce a facut-o să dețină cea mai apreciată postare a Instagramului, iar apoi a doua cea mai apreciată. Beyoncé a dat naștere gemenilor Sir și Rumi, un băiat și o fată, la 12 iunie 2017.

Beyoncé interpretând cântecul "Listen", inspirat din rolul pe care l-a avut în filmul Dreamgirls din 2006

Beyoncé în 2010

Beyoncé

Beyoncé în timpul unui concert 

Beyoncé în 2017

* 1982: Valentin Negru (n. 4 septembrie 1982 la București) este un fotbalist român.

·         1983: Cristian Fabbiani, fotbalist argentinian
* 1984: Thomas Villadsen (n. 4 septembrie 1984, Copenhaga, Danemarca) este un fotbalistdanez care evoluează la echipa FC Nordsjælland pe postul de portar.

·         1985: Raúl Albiol, fotbalist spaniol
* 1985: Aliona Lanskaia (născută la 7 septembrie 1985 în Moghilău, Belarus) este o cântăreață din Belarus. Aliona Lanskaia a câștigat Slavianski Bazaar Contest în Vitebsk. Aliona va reprezenta Belarusul la Concursul Muzical Eurovision 2013 din Malmö.

Ea a încercat și în 2011 să poată participa și reprezenta țara în Concursul Muzical Eurovision 2012, însă nu a avut succes cu melodia All My Life. Deși a reușit să intre în finală, și chiar să o câștige, în urma unor cercetări făcute de președinta bielorusă, a rezultat că voturile au fost aranjate. Astfel ea a fost înlocuită de Litesound (ei au luat locul 2 în finala Euroforest).

După descalificarea din 2012, Aliona a revenit și în Euroforest 2013, reușind să câștige cu melodia Rhythm of Love compusă de Leonid Șirin, Yuri Vașciuk și A. Șirin, reușind să primească maximul de puncte din partea juriului și din partea televotingului.

Aliona Lanskaia

* 1986: Austin Watson (4 septembrie din 1986) mai bine cunoscut sub numele de Consequences Creed, este un wrestler american care evoluează începând cu anul 2010 în compania WWE sub numele Xavier Woods. Este cunoscut pentru a fi lucrat din 2007 până în 2010 în Total Nonstop Action Wrestling (TNA) sub numele de Consequences Creed, un gimmick bazat pe boxerul lui Rocky, Apollo Creed. Printre realizările sale, Watson a câștigat Campionatul Mondial în Perechi din TNA, Campionatul în Perechi din FCW (teritoriul de dezvoltare al WWE) și a câștigat ediția 2010 a turneului independent ECWA 8 Tournament. Printre realizările sale din WWE se află doua Campionate în Perechi din WWE, cu Big E si Kofi Kingston. În plus, are un canal de Youtube numit "UpUpDownDown", unde face gameplay-uri de jocuri și știri despre aceeași categorie, primind vizite a personaje cunoscute.
* 1988: Adelina Maria Cojocariu (nume de căsătorie Boguș; n. 4 septembrie 1988, Botoșani) este o canotoare română medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din 2016 în proba de 8+1, legitimată în prezent la CSM Botoșani.
* 1989: Constantin Gângioveanu, (n. 4 septembrie 1989, Craiova, județul Dolj), este un fotbalistromân care ultima dată a evoluat la echipa Universitatea Craiova pe postul de mijlocaș.

·         1990: Olha Hennadievna Harlan (în ucraineană Ольга Геннадьевна Харлан; n. 4 septembrie1990, Mykolaiv) este o scrimeră ucraineană specializată pe sabie.
* 1992: Eduard-Michael Grosu (n. 4 septembrie 1992, Zărnești) este un ciclist român de performanță, în prezent concurând pentru echipa UCI Professional Continental Team Delko Marseille Provence.^[1] A fost primul român ce a participat la profesioniști
* 1993: Yannick Ferreira Carrasco (Ixelles, 4 septembrie din 1993) este un fotbalist belgian, joaca ca atacant de banda și actuala lui echipa este Delian Yifang, din China în China.^[1] Este internațional cu Echipa națională de fotbal a Belgiei.

Decese

·         422: Papa Bonifaciu I. L-a susținut pe Sfântul Augustin în lupta cu pelagianismul, iar acesta din urmă i-a dedicate o parte din lucrări. Papa Bonifaciu I l-a convins pe Împăratul Teodosiu al II-lea să returneze Illyricul Sfântului Scaun, apărându-și astfel drepturile asupra acestei provincii, pe care Împăratul Teodosiu al II-lea o atașase în 421 Constantinopolului — „Noua Romă”.

·         1063: A murit Tughril, fondatorul Marelui Imperiu Selgiuc, și primul sultan al imperiului său din 1037 pana in 1063. Tughril (n.990) a unit războinicii turci din stepele eurasiatice într-o confederație de triburi, care considerau că se trag dintr-un singur strămoș numit Selgiuc, conducându-i în campania inițială de cucerire a estului Iranului. El va fonda mai târziu, Sultanatul Selgiuc după cucerirea Persiei și dupa cucerirea capitalei abbaside, Bagdad, de la dinastia Buyidă în in 1055.
* 1727: Christiane Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth (19 decembrie 1671 – 4 septembrie1727) a fost electoare de Saxonia din 1694 până la decesul ei îm 1727 și regină a Uniunii polono-lituaniană din 1697 până în 1727 ca soție a lui August al II-lea al Poloniei.

Niciodată în cei 30 de ani de domnie ca regină nu a pus piciorul în Polonia, a trăit în Saxonia într-un exil autoimpus. Născută contesă germană, a fost numită Sachsens Betsäule de supușii ei protestanți pentru refuzul ei de a se converti la catolicism și pentru loialitatea față de credința protestantă. În ciuda ei și a soacrei ei, Anna Sofia a Danemarcei, atât soțul ei cât și fiul ei au devenit catolici.

A fost străbunica regilor Ludovic al XVI-lea al Franței, Ludovic al XVIII-lea al Franței, Carol al X-lea al Franței și Carol al IV-lea al Spaniei.

A fost primul copil al Margrafului Christian Ernst de Brandenburg-Bayreuth și a celei de-a doua soții, Sophie Louise, fiica lui Eberhard al III-lea, Duce de Württemberg. A fost numită după tatăl ei, Christian, și după bunicul matern, Eberhard. A avut cinci frați mai mici dintre care doar doi au supraviețuit copilăriei. A rămas apropiată de rudele sale din Bayreuth și a continuat să-i viziteze după căsătorie.

Christiane Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth

La 20 ianuarie 1693 s-a căsătorit cu Frederic Augustus, Duce de Saxonia, fratele mai mic al Electorului Johann Georg al IV-lea al Saxoniei. Mariajul a avut fost unul pur politic și profund nefericit. Augustus o considera plictisitoare în timp ce ea a fost șocată și îndurerată de infidelitatea lui constantă.^[1]

Trei ani mai târziu, la 17 octombrie 1696, s-a născut la Dresda fiul lor, Frederic Augustus. A fost singura sarcină de-a lungul a 34 de ani de căsătorie. Copilul a fost crescut de bunica paternă, Ana Sofia a Danemarcei. Pentru că mama lui se ănțelegea bine cu soacra ei, l-a putut vizita frecvent.

Soțul Christianei Eberhardine s-a convertit la catolicism pentru a putea deveni rege al Poloniei însă ea a rămas credincioasă credinței protestante și nu a fost prezentă la ceremonia de încoronare a soțului ei (ea nu a fost niciodată încoronată ca regină a Poloniei).

Christiane Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth

Christiane Eberhardine a devenit electoare când Augustus și-a succedat fratele ca elector în 1694. La carnavalul sărbătorit cu acestă ocazie, când membrii curții au mers prin Dresda îmbrăcați ca zei și zeițe, amanta soțului ei, Maria Aurora von Königsmarck, a participat la procesiune conducând trăsura lui Apollo îmbrăcată ca zeița Aurora, în timp ce ea a participat cu un rol minor ca fiind una dintre fecioarele vestale escortând pe zeița Vesta.^[1] În 1696, Christiane Eberhardine a dat naștere singurului ei copil, moștenitorul tronului, după singura sarcină pe parcursul întregii sale căsătoriei.^[1]

În 1697 Augustus a devenit rege al Poloniei. Se pare că a nu a discutat cu ea nici despre candidatura sa nici despre convertire. Convertirea a provocat un scandal în Saxonia,^[1] și a fost obligat să garanteze libertatea religioasă a Saxoniei. Potrivit obiceiului din acele timpuri, Christiane Eberhardine, acum regină, era de așteptat să-l urmeze în Polonia, să devină persoana feminină cea mai importantă de la curte și să fie încoronată ca regină împreună cu el. Din vara anului 1697 până la 15 septembrie 1697, Augustus a încercat să negocieze cu ea să vină. Totuși, Christiane Eberhardine a refuzat să participe la încoronare și să pună piciorul în Polonia în ciuda faptului că tatăl ei s-a aliat cu soțul ei încercând s-o convingă.^[1] Potrivit convenției pe care Augustus a semnat-o după alegerea sa, el era obligat s-o convingă să se convertească, lucru pe care ea l-a refuzat.^[1]

În martie 1698, Augustus a invitat-o să vină la Danzig, unde era o mare minoritate protestantă și unde o aștepta tatăl ei să se întâlnească. El i-a promis libertatea de a rămâne protestantă, de a-și aduce cu ea un cleric protestant atâta timp cât nu apărea public îmbrăcat ca un protestant și cât ea nu vizita biserici protestante în public.^[1] Augustus i-a garantat de asemenea, că fiul lor va fi încredințat mamei sale protestante, Ana Sofie. Christiane Eberhardine nu a fost de acord cu termenii și a refuzat să-și urmeze tatăl la Danzig și de acolo la Varșovia.^[1] [2]

În aprilie 1698, soțul și tatăl ei au semnat un document la Varșovia promițând libertate de religie pentru ea la Danzig și Thorn, deși nu public. Tatăl ei s-a dus cu documentul la Dresa și a încercat să o convingă să se ducă în Polonia. În ciuda încercărilor și cererilor repetate ale soțului și tatălui ei, Christiane Eberhardine a refuzat să plece în Polonia.

În timpul domniei sale, Augustus a călătorit între Polonia și Saxonia și în timpul vizitelor sale în Saxonia, Christiane Eberhardine apărea lângă el la îndatoririle oficiale. Totuși, au existat perioade când ei nu s-au întâlnit timp de mai mulți ani la rând, cum ar fi peroadele 1700-1703 și 1714-1717. Augustus a vizitat-o la Pretzsch de fiecare dată când el a călătorit la Dresda.

Regina Christiane Eberhardine a trăit separat de soțul ei având propria ei curte la castelul Hartenfels din Torgau unde își petrecea iernile și la castelul Pretzsch verile. Această ultimă reședință era apropiată de cea a soacrei sale, care deținea custodia fiului ei și pe care ea îl vizita adesea. Ea și-a vizitat regulat rudele din Bayreuth. A continuat să participe la viața de la curtea din Dresda ori de câte ori era necesară prezența ei.

Christiane Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth

Părinți	Christian Ernst, Margrave of Brandenburg-Bayreuth[*] Sofie Luise of Württemberg-Winnental[*]
Frați și surori	George William, Margrave of Brandenburg-Bayreuth[*]
Căsătorită cu	August al II-lea al Poloniei
Copii	August al III-lea al Poloniei

* 1742: Sophia Albertine, Contesă de Erbach-Erbach (30 iulie 1683 – 4 septembrie 1742) a fost contesă de Erbach-Erbach prin naștere și Ducesă de Saxa-Hildburghausen prin căsătorie. Din 1724 până în 1728 a fost regentă în timpul minoratului fiului ei, Ernest Frederic.

Sophia Albertine a fost fiica cea mică a contelui Georg Ludwig I de Erbach-Erbach (1643–1693) și a soției acestuia, contesa Amalia Katharina de Waldeck-Eisenberg (1640–1697).

La Erbach, la 4 februarie 1704, Sophia Albertine s-a căsătorit cu Prințul Ernest Frederick, fiul cel mare al Ducelui Ernest de Saxa-Hildburghausen. Cuplul a avut 14 copii:

1. Ernst Ludwig Hollandinus (n. 24 noiembrie 1704, Hildburghausen – d. 26 noiembrie 1704, Hildburghausen)
2. Sophie Amalie Elisabeth (n. 5 octombrie 1705, Hildburghausen – d. 28 februarie 1708, Hildburghausen)
3. Ernst Ludwig (n. 6 februarie 1707, Hildburghausen – d. 17 aprilie 1707, Hildburghausen)
4. Ernest Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Hildburghausen (n. 17 decembrie 1707, Hildburghausen – d. 13 august 1745, Hildburghausen)
5. Frederick August (n. 8 mai 1709, Hildburghausen – d. 1710, Hildburghausen)
6. Ludwig Frederick (n. 11 septembrie 1710, Hildburghausen – d. 10 iunie 1759, Nimwegen); s-a căsătorit la 4 mai 1749 cu Christine Luise von Holstein-Plön. Nu au avut copii.
7. fiu (n./d. 2 august 1711, Hildburghausen)
8. fiu (n./d. 24 august 1712, Hildburghausen)
9. Elisabeth Albertine (n. 3 august 1713, Hildburghausen – d. 29 iunie 1761, Neustrelitz); s-a căsătorit 5 mai 1735 cu Karl Ludwig Frederic de Mecklenburg-Strelitz.
10. Emanuel Frederick Karl (b. Hildburghausen, 26 March 1715 – d. 29 June 1718, Hildburghausen)
11. Elisabeth Sophie (n. 13 September 1717, Hildburghausen – d. 14 October 1717, Hildburghausen)
12. fiu (n./d. 17 martie 1719, Hildburghausen)
13. Georg Frederick Wilhelm (n. 15 iulie 1720, Hildburghausen – d. 10 April 1721, Hildburghausen)
14. fiu (n./d. 15 decembrie 1721, Hildburghausen)

Sophia Albertine a fost responsabilă pentru educația copiilor lor, soțul ei fiind devotat vieții de militar în afara țării.

După decesul soțului ei, în 1724, Sophia Albertine a acționat ca regentă pentru fiul ei minor, Ernest Frederic al II-lea. A reușit să reducă datoria națională prin economii și reducerea bugetului. A restrâns foarte mult Curtea iar costisitoarea Gardă a fost dizolvată. Ea a redus numărul de taxe de la 16 până la 8. Într-o încercare de a obține bani, ea a vândut valoroasa bibliotecă ducală.

Soțul ei a vândut districtul Schalkau Ducatului de Saxa-Meiningen în 1723, în scopul de a strânge bani. Ea a considerat această vânzare ca fiind ilegală. Influențată de prințul Joseph de Saxa-Hildburghausen, care era în Hildeburghausen la acea vreme, Sophia Albertina a declarat război Saxa-Meiningen și a ocupat militar Schalkau la 11 iulie anul 1724.

După ce fiul ei a preluat guvernarea în 1728, ea s-a retras la Wittum, unde a murit la 4 septembrie 1742, la 59 de ani.

Sophia Albertine, Contesă de Erbach-Erbach

Sophia Albertine de Erbach-Erbach, Ducesă de Saxa-Hildburghausen Căsătorit(ă) Ernest Frederick I, Duce de Saxa-Hildburghausen Tată Contele Georg Ludwig I de Erbach-Erbach Mamă Contesa Amalia Katharina de Waldeck-Eisenberg

·         1821: José Miguel Carrera, general chilian (n. 1785)
* 1892: János Török (n. 27 decembrie 1843, Vinga, – d. 4 septembrie 1892, Tatranská Kotlina, Slovacia) a fost un avocat, primar al Timișoarei și comandant al poliției din Budapesta.

János Török s-a născut ca fiu al lui János și al Máriei (n. Thodorovits).^[3] Gimnaziul și liceul l-a urmat la Liceul Piarist din Timișoara, unde în 1862 și-a luat bacalaureatul. Apoi a studiat dreptul la Bratislava și la Budapesta. Stagiatura de notar și-o face între 1866–1869 la Vinga, din 1867 în biroul notarial al lui Nándor Riegler. În 1869 a venit la Timișoara, la biroul primarului Carol Küttel. În perioada primarului Franz Steiner (1872–1876) a fost notar-șef al Timișoarei.^[2]

În 1878 s-a căsătorit cu Leona Rieger din Gudurica.

În urma a câțiva ani de secetă situația economică din Timișoara s-a deteriorat, iar în 1876primarul Steiner a demisionat. În locul lui a fost ales primar Török János.^[1][2]

În calitate de primar a achiziționat în interesul orașului o serie de proprietăți. Una a fost vechea primărie sârbească, în care funcționa și teatrul, iar în locul ei s-a construit Școala Superioară Regală de Stat. După ce în 1880 noua clădire a teatrului arsese, a cumpărat-o, inclusiv hotelul din clădire, și a organizat o societate pe acțiuni care să-l sprijine, ceea ce a permis reluarea activității teatrului (în limba maghiară) în numai doi ani. De asemenea, a organizat o cantină publică, și un fond de pensii. A continuat pavarea străzilor și a lărgit porțile de acces, care, din considerente militare, erau foarte mici și stânjeneau circulația. A ajutat sinistrații din Seghedin după inundațiile catastrofale din 1872.^[2]

În timpul său a fost finalizată construcția unui orfelinat,^[2] care ulterior va fi cunoscut ca „Orfelinatul Gisela”. Acesta a fost construit în Fabric, pe locul unde acum este Facultatea de Chimie-Biologie-Geografie a Universității de Vest.^[4] Construcția a început în 1872 și finalizată în 1878, dar și-a deschis porțile încă din 1877.

Cea mai mare realizare a sa a fost introducerea iluminatului public electric, făcând din Timișoara la 12 noiembrie 1884 primul oraș din Europa care avea străzile iluminate electric. În 1882 a renunțat să prelungească contractul unei firme de iluminare a străzilor cu gaz de iluminat și a preferat oferta firmei Anglo-Austrian Bruch Electrical Company Ltd. S-au instalat 731 de lămpi, rețeaua stradală având o lungime de 59 km.

În 1885 a fost numit comandant al poliției din Budapesta și însărcinat cu elaborarea unei legislații care să reformeze poliția din Ungaria. A organizat servicii noi, ca secția de detectivi, evidența criminalității și serviciul de presă. În urma rezultatelor obținute a fost numit în 1886consilier ministerial.^[2][6]

În 1892 a mai făcut o vizită în Timișoara, dar în toamna acelui an a decedat la vila sa de vacanță de la Tatranská Kotlina, în urma unei crize cardiace. Prin grija consiliului municipal, trupul său a fost adus în Timișoara și îngropat în cimitirul din Calea Lipovei, unde se odihnește și astăzi.^[2][3]

La 3 august 2009 a fost dezvelit pe Aleea Personalităților din Timișoara un bust al său, realizat de Szakáts Béla (hu)

Török János

Părinți János și Mária (n. Thodorovits) Căsătorit cu Leona (n. Rieger

·         1907: Edvard Grieg, compozitor norvegian (n. 1843). Este considerat cel mai de seamă compositor din școala națională norvegiană și unul din reprezentanții de frunte ai muzicii romantice  europene. Muzica lui a fost influențată de romanticii germani, ca de pildă Schumann, și de asemenea de muzica populară a poporului său, uneori și de cea a popoarelor scandinave vecine. Intre lucrarile sale se numara capodopera  Peer Gynt. A fost ales membru al academiilor din Suedia, Paris, doctor onorific al universităților din Cambridge și Oxford.
* 1931: Arhiducele Leopold Salvator, Prinț de Toscana (15 octombrie 1863 – 4 septembrie1931), a fost fiul Arhiducelui Karl Salvator de Austria și al Prințesei Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii.

A fost membru al Casei de Habsburg-Lorena și a deținut titlul de Arhiduce de Austria.

La 24 octombrie 1889 Leopold Salvator s-a căsătorit cu Infanta Blanca a Spaniei (1868-1949), fiica cea mare a lui Carlos, Duce de Madrid.
Împreună au avut 10 copii:

• Arhiducesa Maria de los Dolores de Austria (1891-1974)
• Arhiducesa Maria Immaculata de Austria (1892-1971)
• Arhiducesa Margareta de Austria(1894-1986)
• Arhiducele Rainier de Austria (1895-1930)
• Arhiducele Leopold Maria de Austria (1897-1958)
• Arhiducesa Maria Antonia de Austria (1899-1977)
• Arhiducele Anton de Austria (1901-1987) care s-a căsătorit cu Ileana a României
• Arhiducesa Assumpta Alice de Austria (1902-1993)
• Arhiducele Franz Josef de Austria(1905-1975)
• Arhiducele Karl Pius de Austria (1909-1953)

Arhiducele Leopold Salvator

Părinți Arhiducele Karl Salvator, Prinț de Toscana Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii  Frați și surori Arhiducele Franz Salvator, Prinț de Toscana Arhiducesa Maria Theresia, Prințesă de Toscana Arhiducesa Carolina Maria de Austria Archduchess Maria Immakulata of Austria[*]  Căsătorit cu Infanta Blanca a Spaniei Copii Arhiducele Anton, Prinț de Toscana Archduchess Dolores of Austria[*] Maria Antonia of Austria[*] Archduchess Immaculata of Austria[*] Archduchess Margaretha of Austria[*] Archduke Rainer of Austria[*] Archduke Leopold of Austria, Prince of Tuscany[*] Archduchess Assunta of Austria[*] Archduke Karl Pius of Austria, Prince of Tuscany[*] Archduke Franz Josef of Austria[*]

·         1959: A încetat din viaţă profesorul Iuliu Haţieganu, personalitate a medicinii româneşti, membru al Academiei Române. (n. aprilie 1885).

·         1963: A murit Robert Schuman, prim-ministru al Frantei, ministru de externe, primul presedinte al Parlamentului European (intemeiat in 1958), autor al “Planului Schuman”, care a condus la crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului – una dintre etapele constituirii Pietei Comune (n.29.06.1886). Jean-Baptiste Nicolas Robert Schuman (* 29 iunie 1886 Luxemburg – † 4 septembrie 1963, Scy-Chazelles, Moselle, Franța) a fost un om de stat francez. Este considerat drept unul din părinții fondatori ai Uniunii Europene. În mai multe rânduri ministru, inclusiv ministru al Afacerilor Externe, apoi, în două rânduri, președinte al Consiliului de Miniștri al Franței, Robert Schuman a exercitat și funcția de președinte al Parlamentului European, între 1958 și 1960.

·         1965: A încetat din viaţă Albert Schweitzer, medic, muzicolog şi teolog protestant, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1952 (n. 14 ianuarie 1875).

·         1968: Victor Iliu (n. 24 noiembrie 1912, Sibiu - d. 4 septembrie 1968, Roma, Italia), regizorul clasicei ecranizări Moara cu noroc, una dintre primele pelicule românești nominalizate la marele premiu Palme d’Or din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, ediția din anul 1957, a fost mai întâi critic și teoretician de film.

Victor Iliu s-a născut la 24 noiembrie 1912, în Sibiu, România (atunci Hermannstadt, Austro-Ungaria ) și a absolvit Academia Comercială din București. Începând cu anul 1936 s-a remarcat prin publicistica despre film. Din 1941 a lucrat ca asistent operator și asistent de regie, iar între anii 1944 și 1948 a ocupat funcțiile de consilier tehnic, redactor și regizor al jurnalului de actualități, în cadrul Oficiului Național al Cinematografiei. Între 1946-1947 a urmat un stagiu de specializare la Moscova, cu marele regizor și teoretician de film Serghei Eisenstein^[1]

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, regizorului Victor Iliu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”

A regizat filmele:

• Anul 1848 (1948)
• Scrisoarea lui Ion Marin către Scînteia (1949)
• În sat la noi (1951)
• Mitrea Cocor (1952)
• O scrisoare pierdută (1953)
• La moara cu noroc (1955)
• Comoara din Vadul Vechi (1964)

·         1978 - A murit Stefan Odobleja, medic, unul dintre fondatorii ciberneticii si creator al unei ramuri a acestei stiinte, psihocibernetica (n.14.10.1902).

* 1989: Georges Joseph Christian Simenon (n. 13 februarie 1903; d. 4 septembrie 1989) a fost un scriitor belgian prolific, care a publicat o sută nouăzeci și două de romane, o sută cincizeci și opt de povestiri și numeroase articole și rapoarte. El este cunoscut pentru crearea comisarului Maigret, personajul principal al romanelor și povestirilor sale polițiste.

Casa în care s-a născut Georges Simenon de pe Rue Léopold 26

Georges Simenon s-a născut pe strada Leopold nr. 26, în prezent nr. 24, din Liège, fiind fiul lui Désiré Simenon și al soției acestuia, Henriette. Désiré era contabilul unei companii de asigurări și se căsătorise cu Henriette în luna aprilie a anului 1902. Deși s-a născut pe 13 februarie, din motive de superstiție, nașterea scriitorului a fost înregistrată pe 12. Acest fapt este amintit în romanul Pedigree.

Familia Simenon își are originile în vechea regiune Limbourg din estul Belgiei, familia mamei lui Simenon fiind, de asemenea, din această provincie, dar din partea sa olandeză. Printre persoanele din trecutul familiei se numără Gabriel Brühl, un jefuitor din Limbourg-ul anilor 1720-1743, care a sfârșit prin spânzurătoare. Din această cauză Simenon folosește numele de Brühl destul de des în romanele sale.

Domiciliul familiei Simenon din 1905 până în 1911 de pe Rue Pasteur 3, acum Rue Georges Simenon 25

În aprilie 1905, la doi ani după nașterea lui Simenon, familia s-a mutat în vecinătatea orașului Outremeuse, pe rue Pasteur nr. 3 (acum strada Georges Simenon, nr. 25). În septembrie 1906 s-a născut al doilea copil al familiei Simenon, care a devenit fiul preferat al Henriettei, fapt ce l-a influențat negativ pe micul Georges. Mai târziu, în februarie 1911, familia s-a mutat din nou, de această dată pe rue de la Loi, tot în Otremeuse. În această nouă și mai spațioasă casă, familia a decis să primească chiriași. Printre cei care de-a lungul timpului s-au perindat prin casa Simenon se aflau ucenici și studenți de diferite naționalități ce i-au înfățișat micului Georges o parte din diversitatea lumii. Acest lucru a influențat romanele sale, în special Pedigree și Le Locataire.

La vârsta de 3 ani, Simenon a învățat să citească la grădinița Saint-Julienne. Apoi, între 1908 și 1914, a urmat Institutul Saint-André. În septembrie 1914, la puțin timp după izbucnirea Primului Război Mondial, și-a început studiile la Colegiul Saint-Louis, un liceu iezuit.

În februarie 1917, familia Simenon s-a mutat într-o fostă clădire a poștei din vecinătatea orașului Amercoeur, pentru ca în iunie 1919 să revină în Otremeuse, de data aceasta pe rue l'Enseignement.

Folosind boala de inimă a tatălui său ca pretext, Simenon a decis să-și încheie studiile în iunie 1918, nemaisusținând examenele de sfârșit de an ale Colegiului Saint-Louis. Ulterior a obținut câteva slujbe minore și de ocazie.

În ianuarie 1919, la 16 ani, Georges Simenon își găsește o slujbă la Gazette de Liège, un ziar condus de Joseph Demarteau. Deși rolul său de redactor la acest ziar consta în editarea câtorva articole fără prea multă importanță, acest loc de muncă i-a conferit posibilitatea de a explora o varietate de teme ca: politica, comerțul sau, mai important, criminalitatea orașului, studiind oarecum tehnicile polițienești ale criminologului Edmond Locard. Perioada petrecută de Simenon la Gazette l-a acomodat pe acesta cu arta scrisului constant și spontan. În această perioadă Georges Simenon a redactat mai mult de 150 de articole sub numele de G. Sim.

Primul roman al lui Simenon , Au Pont des Arches a fost scris în iunie 1919 și publicat în 1921 sub pseudonimul G. Sim. De asemenea, între noiembrie 1919 și decembrie 1922 au văzut lumina tiparului mai mult de 800 de piese umoristice ale tânărului scriitor.

Timpul liber și-l petrecea în această perioadă frecventând diverse localuri de noapte. Oamenii cu care obișnuia să se întâlnească variau de la anarhiști sau artiști până la viitori criminali (trei), care în cele din urmă au apărut în romanul Les trois crimes de mes amis. Afară de aceste interacțiuni amalgamate, scriitorul s-a apropiat de un grup de cântăreți cunoscut ca La Caque. Chiar dacă nu s-a implicat în munca lor, el a cunoscut-o prin aceștia pe viitoarea sa soție, Régine Renchon.

Désiré Simenon a murit în 1922, iar acest eveniment a constituit o ocazie pentru ca fiul său să se mute la Paris, împreună cu Régine Renchon (de aici înainte purtând numele de Tigy), locuind în arondismentul 17, nu departe de Boulevard des Batignolles. În scurt timp s-a familiarizat cu metropola, cu bistrourile sale, cu hotelurile de mâna a doua, cu barurile, și cu restaurantele. Mai important, însă, este faptul că a cunoscut clasa muncitoare pariziană. Scriind sub diferite pseudonime, creativitatea a început să-i aducă dividende.

Josephine Baker în 1927

Georges și Tigy s-au întors pentru puțin timp la Liège în martie 1923 ca să se căsătorească. În ciuda educației catolice primite, Simenon nu era un credincios. Tigy venea dintr-o familie cu totul nereligioasă. Totuși, mama lui Simenon a insistat să se facă și o cununie religioasă, forțând-o astfel pe Tigy să se catolicească. De asemenea, viitorii copii ai cuplului vor fi botezați după tradiția catolică. Mariajul cu Tigy nu i-a interzis lui Georges să aibă relații extraconjugale cu numeroase femei, poate cea mai faimoasă dintre ele fiind Josephine Baker.

O însărcinare l-a trimis pe Simenon într-o lungă excursie pe mare, acesta prinzând gustul marinăritului. În 1929 el și-a procurat o ambarcațiune pe care a denumit-o Ostrogoth. Simenon, Tigy, bucătarul lor, menajera Henriette Liberge și câinele Olaf și-au petrecut timpul la bordul acestei nave, călătorind prin sistemul de canale al Franței. Henriette, cunoscută ca Boule a ajuns amanta lui Simenon în următoarele decenii și a rămas apropiată familiei, făcând aproape parte din aceasta.

În 1930, cel mai faimos personaj creat de Simenon, comisarul Maigret, și-a făcut pentru prima oară apariția într-o povestire din Detective, scrisă la cererea lui Joseph Kessel.

Anul 1932 este cel în care scriitorul călătorește intens, alcătuind rapoarte în Africa, Europa de Est, Turcia și Uniunea Sovietică. O călătorie în jurul lumii a urmat în anii 1934-1935.

Între 1932 și 1936, Simenon, Tigy și Boule au locuit în La Richardière, un conac din Marsilly, departamentul Charente-Maritime, construcție datând din secolul XVI. Această locuință este evocată în romanul Le Testament Donadieu. La începutul anului 1938 Simenon închiriază vila Agnès din La Rochelle, iar mai apoi cumpără o fermă în Nieul-sur-Mer (tot în departamentul Charente-Maritime), unde singurul său copil cu Tigy, Marc, se naște în 1939.

În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial Simenon a locuit în Vendée. Orientarea politică a scriitorului în această perioadă este o adevărată controversă. Unii mărturisesc că l-au considerat colaborator cu germanii, pe de altă parte însă, alții dintre cei ce l-au cunoscut afirmă că era un om apolitic, poate doar oportunist, dar nu colaborator. Această confuzie este accentuată de unele evenimente petrecute în timpul războiului. Cel mai relevant este faptul că a fost denunțat de niște fermieri locali ca fiind în legături cu naziștii. În același timp însă, Gestapo l-a suspectat de a fi evreu din cauza asemănării numelui "Simenon" cu "Simon". În orice caz, la sfârșitul războiului, Simenon a fost pus sub investigație pentru că negociase drepturile de adaptare a cărților sale cu niște studiouri germane. În 1950 a primit sentința de a nu avea voie să publice vreo lucrare nouă timp de cinci ani. Această decizie însă, a fost ținută secret și nu a avut prea mare efect.

Activitatea literară a lui Simenon din timpul războiului nu este de neglijat, în această perioadă apărând o serie de lucrări importante ale scriitorului, printre care Le Testament Donadieu, Le Voyageur de la Toussaint sau Le Cercle des Mahé. De asemenea, el ține corespondențe importante, de reținut fiind cea cu André Gide.

Tot la începutul anilor '40, Simenon a fost speriat de un doctor care l-a fals-diagnosticat cu o serioasă boală de inimă(o reminiscență de la tatăl său), dându-i doar câteva luni de trăit. În același timp, Tigy ia în final cunoștință de relația soțului său cu Boule. Cei doi rămân căsătoriți doar cu numele până în 1949 și, în ciuda protestelor lui Tigy, Boule rămâne în familie.

Cu toate ambiguitățile din timpul războiului, orașul La Rochelle a numit în cele din urmă o stradă după numele scriitorului în 1989. Simenon era însă prea bolnav atunci pentru a lua parte la ceremonie. Oricum, în 2003, fiul său Johnny a participat la un alt eveniment ținut în onoarea tatălui său.

Simenon a scăpat de interogatoriul din Franța, iar în 1945 a plecat, împreună cu Tigy și Marc, în America de Nord. A petrecut câteva luni în Quebec, Canada, la nord de Montreal, în Domaine L'Esterel (Ste-Marguerite du Lac Masson). În această perioadă a scris trei romane (unul dintre acestea fiind Trei dormitoare în Manhattan). Boule nu a putut fi împreună cu familia din cauza vizei.

În anii petrecuți în Statele Unite, Simenon a vizitat regulat New York-ul. Împreună cu familia a făcut multe călătorii cu mașina, plimbându-se din Maine în Florida, iar mai apoi spre vest, ajungând până în California. A locuit pentru scurt timp pe Insula Anna Maria, de lângă Bradenton, Florida, înainte de a închiria o casă în Nogales, Arizona, unde Boule a reușit să revină, întârziat, în compania sa. Romanul The Bottom of the Bottle este influențat de șederea scriitorului în Nogales.

Deși fermecat de deșert, Simenon decide să părăsească Arizona, și după o scurtă ședere în California, s-a stabilit într-o casă mare, Shadow Rock Farm, în Lakeville, Connecticut. Acest oraș reprezintă fundalul romanului La Mort de Belle din 1952.

În timp ce în Statele Unite Simenon, fiul său Marc și Boule au învățat cu destulă ușurință limba engleză, Tigy avea mari probleme din acest punct de vedere și tânjea la întoarcerea în Europa.

Între timp, Simenon o cunoscuse pe Denyse Ouimet, o femeie cu șaptesprezece ani mai tânără decât el. Denyse, originară din Montreal, l-a întâlnit pe Simenon la New York în 1945 (urma să-i fie secretară) și au început o relație de multe ori tumultuoasă și nefericită. După soluționarea a numeroase dificultăți legale, Simenon și Tigy au divorțat în 1949. Scriitorul s-a căsătorit apoi cu Denyse la Reno, Nevada în 1950 cu care a avut în cele din urmă trei copii: Johnny (născut în 1949), Marie-Jo (născută în 1953) și Pierre (născut în 1959). Conform acordului de divorț, Tigy a continuat să stea aproape de Simenon și de Marc, înțelegere care a continuat până când s-au întors cu toții în Europa în 1955.

În 1952 Simenon a făcut o vizită în Belgia, unde a fost făcut membru al Académie Royale de Belgique. Deși nu a mai domiciliat în Belgia după 1922, a rămas cetățean belgian pentru tot restul vieții.

Georges Simenon în 1963

Simenon s-a întors împreună cu familia în Europa în 1955, mai întâi locuind în Franța(mai ales pe Coasta de Azur), apoi stabilindu-se în Elveția. După ce a locuit într-o casă închiriată din Echandens, el a cumpărat o proprietate în Epalinges, la nord de Lausanne, unde a construit o casă enormă.

Simenon și Denyse Ouimet s-au separat definitiv în 1964. Teresa, care fusese angajată ca menajeră în 1961, era încă de atunci într-o relație cu scriitorul și i-a rămas alături pentru tot restul vieții.

Fiica lui Simenon Marie-Jo s-a sinucis la Paris în 1978, la vârsta de 25 de ani, un eveniment care a întristat ultimii ani de viață ai scriitorului.

Filmul-documentar 'The Mirror of Maigret' (Maigret în oglindă), regizat și produs de John Goldschmidta fost filmat la vila lui Simenon din Lausanne și este un profil al omului, bazat pe dialogul confesional cu un psiholog specializat în criminalitate. Filmul a fost realizat pentru "ATV" și difuzat în Marea Britanie pe "ITV Network" în 1981.

Simenon a suferit o intervenție chirurgicală pentru o tumoră pe creier în 1984 și a avut o recuperare bună. În anii ulteriori sănătatea sa s-a înrăutățit. A dat ultimul interviu televizat în decembrie 1988.

Georges Simenon a murit în somn din cauze naturale în noaptea de 3 septembrie sau dimineața de 4 septembrie 1989 la Lausanne.

Simenon este unul dintre cei mai prolifici scriitori ai secolului douăzeci, capabil de a scrie câte 60-80 de pagini pe zi. Opera sa cuprinde aproape 200 de romane, peste 150 de nuvele, câteva lucrări autobiografice și numeroase articole scrise sub mai mult de două duzini de pseudonime. În total, cam 550 de milioane de copii ale lucrărilor sale au fost tipărite.

El este cunoscut în principal pentru cele 75 de romane și 28 de povestiri avându-l ca protagonist pe comisarul Maigret. Primul roman din această serie, Pietr-le-Letton (Pietr letonul), a apărut în 1931; ultimul, Maigret et M. Charles (Maigret și domnul Charles), a fost publicat în 1972. Romanele din seria Maigret au fost traduse în toate limbile importante ale lumii, iar câteva dintre acestea au fost adaptate pentru film sau radio. Două serii de televiziune (1960-63 și 1992-93) au fost realizate în Marea Britanie și o serie în Franța (1991-2005) cu actorul Bruno Cremer.

Apogeul talentului creativ al lui Georges Simenon a fost atins în perioada în care scriitorul a locuit în Statele Unite, iar câteva dintre romanele scrise atunci sunt inspirate din contextul respectiv: Trois chambres à Manhattan (Trei dormitoare în Manhattan) (1946), Maigret à New York (Maigret la New York) (1947), Maigret se fâche (Maigret se înfurie) (1947).

Simenon a scris de asemenea foarte multe "romane psihologice", ca de exemplu The Strangers in the House (1940), La neige était sale(1948) sau Le fils (1957). Opera sa mai cuprinde de asemenea și câteva romane autobiografice, printre care Je me souviens (1945), Pedigree (1948) sau Mémoires intimes (1981).

În 1966 Simenon a primit cea mai mare distincție a MWA, Grand Master Award.

În 2003 colecția La Pléiade (sursă de inspirație pentru Library of America) a inclus 21 dintre romanele lui Simenon în două volume. Criteriile de selecție ale romanelor și notele adiționale îi au ca autori pe specialiștii în opera lui Simenon Jacques Dubois, președintele "Centrului de studii asupra operei literare a lui Georges Simenon" de la Université de Liège și pe asistentul său, Benoît Denis.

În 2005 scriitorul a fost nominalizat pentru titlul de De Grootste Belg / Le plus grand Belge ("Cel mai Mare Belgian") în două emisiuni TV separate. În versiunea flamandă a terminat pe locul 77, iar în cea valonă pe locul 10.

În România, editura Polirom, Iași a început din 2004 să editeze integral seria de romane și povestiri polițiste avându-l ca protagonist pe comisarul Maigret, într-o colecție numită Seria Maigret.

Georges Simenon

·         1990 - A murit actrita americana Irene Dunne (n.20.12.1898).

·         1992: Dan Deșliu (n. Dan Beșleagă,^[1] 31 august 1927, București - d. 4 septembrie 1992, Neptun) a fost un politician comunist, actor și poet român adept al proletcultismului. Dan Deșliu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea 1952 - 1957, ales în regiunea Pitești, circumscripția electorală Micești

A studiat la Liceul „Matei Basarab” din București, la Liceul de Aeronautică din Mediaș, la Liceul Industrial și de Construcții din București și la Conservatorul de Arte Dramatice din București.

A lucrat ca actor la Petroșani și București (1946-1948).

A debutat în 1945, în revista „Lumea”, a lui George Călinescu. Publică primul său volum în 1949, „Goarnele inimii”, în perioada de instaurare a comunismului în Republica Populară Română. Cu acest volum și cu odele publicate în presă, a devenit unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai realismului socialist (denumit proletcultism) și poate cel mai de succes poet al vremii. Este autorul baladelor „Lazăr de la Rusca” (1949) și „Minerii din Maramureș”, ce proslăveau „martirii comuniști și munca eroică a clasei muncitoare”.^[3]

Ulterior, poezia sa a evoluat spre neomodernism. În anii ’80, atitudinea lui s-a radicalizat, ajungând în ultimii doi ani dizident pe față al regimului comunist, strecurând texte împotriva lui Ceaușescu spre Radio Europa Liberă^[4][5]. L-a acuzat pe Nicolae Ceaușescucă se comportă de parcă ar fi „proprietarul României”.^[6]

Și-a dat demisia din PCR în 1980, după ce fusese membru din 1945.^[7]

În decembrie 1989 a devenit membru al Consiliul Frontului Salvării Naționale.

A murit înecat, în timp ce înota în mare în stațiunea Neptun.^[8]

A avut un fiu, Manole Deșliu

A scris, printre altele:

• Goarnele inimii, 1949
• Cântec pentru Legea cea Mare, 1949
• Lazăr de la Rusca, 1949 ^[3]
• Poezii. Cântec pentru slava lui Gheorghi Dimitrov, 1949
• Numele vieții (poeme), 1950
• Minerii din Maramureș (poem), 1951
• Versuri alese, 1953
• Cuvânt despre sergentul Belate Alexandru, 1956
• Cântec de ruină (poem), 1957
• Ceva mai greu (versuri), 1958
• Poeme, 1961
• Cercuri de copac (versuri), 1962
• Poezii, București. 1962
• Minunile de fiecare zi. versuri, București, 1964
• În poartă, Voinescu!, 1968
• Drumul spre Dikson, 1969
• Luminile arenei, 1969
• Regele X, 1969
• Din țara lui Nu-mă-uita, 1970
• În bătălia pierdută (versuri) (1942-1969), 1971
• Visul și veghea, 1972
• Sângele-voinicului, 1973
• Cetatea de pe aer, 1974
• Premiera se amână. București, 1977
• Un haiduc pe bicicleta sau Contra timp și spațiu cu Marin Niculescu, 1978
• Visul și veghea, 1980
• Pavăza putredă (versuri), 1981
• Roman imaginar (versuri), 1991
• Un glonț pierdut (versuri), 1991

Dan Deșliu

* 1997: Hans Jürgen Eysenck (n. 4 martie 1916 - d. 4 septembrie 1997) a fost un psihologenglez, de origine germană, care si-a urmat cariera de profesionist în Marea Britanie. A fost născut la Berlin și a murit în Londra, la vârsta de 81 de ani, din cauza unei tumori pe creier. Orientarea lui religioasă a fost ateismul.

Hans Eysenck

·         2002: Cornel Vulpe, actor roman (n. 1930)

·         2003: A decedat Lola Bobescu, violonistă și profesoară română, stabilită în Belgia (n. 1920). Lola Bobescu (Lola Violeta Ana-Maria Bobescu) (* 9 august 1919, Craiova – †4 septembrie 2003, Spa/ Belgia) a fost o violonistă și profesoară de vioară originară din România. Solistă-concertistă timp de peste 60 de ani, Lola Bobescu s-a situat printre violoniștii români cu cea mai solidă carieră artistică. Stabilită în Belgia, a fondat și a condus formațiile Solistes de Bruxelles- actuala L’Orchestre de Wallonie din Liège și Cvartetul de coarde L’Arte del Suono din Bruxelles (1990). Paralel cu activitatea solistică, Lola Bobescu a desfășurat o fructuoasă activitate pedagogică, fiind profesoară de vioară la Conservatorul din Liège (1962-1974) și la Conservatorul regal din Bruxelles. A făcut parte din juriul concursurilor internaționale de vioară „Reine Elisabeth de Belgique” (1971 și 1993). Lola Bobesu a colaborat cu marile ansambluri orchestrale ale lumii, precum Filarmonicile din Berlin și Londra, orchestrele franceze Colonne, Pasdeloup și Lamoureux, orchestra Concertgebouw din Amsterdam, La Suisse Romande din Geneva, orchestra Accademia Santa Cecilia din Roma ș.a. A concertat și în recitaluri de muzică de cameră, fiind adesea acompaniată de pianistul Jacques Genty.

·         2003: Tibor Varga, compositor și dirijor maghiar (n. 1921)

·         2006: Steve Irwin, personalitate a televiziunii australiene (n. 1962)

·         2006: Giacinto Facchetti (n. 18 iulie 1942, d. 4 septembrie 2006, Milano, Italia) a fost un jucător italian de fotbal. Din ianuarie 2004 până la moarte a fost președintele clubului Internazionale Milano, club pentru care a jucat întreaga sa carieră între 1960 și 1978.

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Sfințit Mc Vavila, episcopul Antiohiei; Sf Proroc Moise; Sf Mc Petroniu

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Roza din Viterbo, fecioară

·         România: Ziua Tipografilor Militari

RELIGIE ORTODOXĂ 4 Septembrie

Sf Sfințit Mc Vavila, episcopul Antiohiei; Sf Proroc Moise; Sf Mc Petroniu

În această lună, în ziua a patra pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Vavila, arhiepiscopul Antiohiei celei mari, şi a celor împreună cu dânsul Sfinţii trei prunci, care prin sabie s-au săvârşit.

Ieromartirul Vavila şi cu el Cei Trei Tineri Urban, Prilidjan, Epoloniu şi mama lor Cristodula au murit ca martiri sub împăratul Decius (249-251). În timpul şederii sale în cetatea lor Antiohia, împăratul a organizat cu mare pompă un festival în cinstea zeilor păgâni.

În acelaşi timp, sfîntul şi de-Dumnezeu-temătorul Episcop al Antiohiei, Vavila, slujea Sfînta Liturghie în biserică; se ruga pentru turma lui şi o învăţa cu curaj să treacă prin toate suferinţele pentru credinţa în Hristos. După abominabilă să închinare la idoli, Decius, curios să cunoască Sfintele Taine, a hotărît să intre în biserică şi prin vizita sa să profaneze locaşul sfînt al Domnului.

Această veste a ajuns la urechile episcopului, care a ieşit în întâmpinarea sa şi a blocat intrarea în biserică pentru că nu dorea să îngăduie împietate în casa lui Dumnezeu. Când împăratul a încercat să se apropie de uşile bisericii, Sfântul Vavila l-a împins cu mâinile sale, încît împăratul a trebuit să renunţe la intenţia sa. El voia să se răzbune pe sfânt imediat, dar văzînd mulţimea de creştini, i-a fost teamă de o răscoală.

În ziua următoare împăratul, furios, dădu ordin să se dea foc templului creştin şi să fie adus în faţa lui Episcopul Vavila. Când a fost întrebat de ce insultă demnitatea imperială, nu dă voie împăratului să intre în biserică şi nu îi respectă funcţia, sfântul episcop a răspuns : „Oricine s-ar ridica împotriva lui Dumnezeu şi vrea să îi pîngărească lăcaşul, nu e demn de respect şi a devenit duşmanul lui Dumnezeu„.

Împăratul a cerut ca sfântul episcop să se închine idolilor şi astfel să ispăşească pentru jignirea adusă împotriva lui, altfel să fie executat. După ce s-a convins singur că sfântul episcop mucenic avea să rămână neclintit în credinţa sa, el a ordonat comandantului militar Victorinus să îl lege în lanţuri grele şi să îl conducă prin cetate cu ruşine. Sfântul martir i-a răspuns : „Împărate, pentru mine aceste lanţuri sunt atât de onorabile pe cât îţi este ţie coroana imperială, şi, suferind pentru Hristos, îmi e la fel de uşor de acceptat pe cît îţi este ţie puterea imperială ; moartea întru Regele Nemuritor îmi e la fel de plăcută pe cît îti este ţie viaţa„.

În încercare cu Episcopul Vavila se aflau trei fraţi tineri, care nu îl abandonaseră nici în cele mai grele clipe. Văzîndu-i, împăratul a întrebat : „Cine sunt aceşti copii ?”

„Aceştia sunt copiii mei duhovniceşti” răspunse sfîntul, „şi i-am crescut în pioşenie, le-am dat o educaţie, i-am călăuzit în ale culturii, şi aici într-un trup mărunt se află înaintea ta aceşti bravi tineri şi creştini desăvârşiţi. Pune-i la încercare şi vei vedea„.

Împăratul a încercat în tot felul de moduri să îi ademenească pe tineri şi pe mama lor Hristodula să renunte la Hristos, dar în zadar. Apoi, cuprins de furie, a ordonat ca fiecare dintre ei să fie biciuit cu atîtea lovituri cîţi ani aveau. Primul a primit douăsprezece lovituri, al doilea, zece şi al treilea, şapte. Lăsîndu-i pe mamă şi copii, torţionarul a conjurat din nou pe episcop, spunîndu-i că acei copii renunţaseră la Hristos. Dar minciuna repede a ieşit la iveală şi nu a reuşit.

Apoi el a ordonat ca toţi martirii să fie legaţi de un copac şi arşi cu focul. Văzând curajul stoic al sfinţilor, în cele din urmă împăratul i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Moise, care cu pace s-a săvârşit.

Acesta s-a născut în Egipt şi l-a luat din apă fiica lui Faraon şi l-a făcut sieşi fiu şi l-a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor. Înaintând el cu vârsta şi făcându-se de patruzeci de ani, a ucis un bărbat egiptean care bătea pe un evreu. Pentru aceea temându-se a fugit în pământul Madiam. Şi acolo luându-şi femeie pe Semfora, fata lui Iotor, i s-a arătat Dumnezeu în para rugului. Şi plinind acolo patruzeci de ani, din porunca lui Dumnezeu, s-a pogorât la Egipt către Faraon, ca să-l facă să libereze pe evrei să aducă jertfă lui Dumnezeu. Şi devreme ce acela nu voia să asculte, îndată a bătut Egiptul cu zece plăgi şi luând poporul cu Pronia şi voia lui Dumnezeu, cu argint şi cu aur, şi trecându-i Marea Roşie şi învăţându-i cu semne, i-a întărit cu Legea. Dar pentru că a mâniat pe Dumnezeu cu grăirea împotrivă, suindu-se în munte a murit, fiind de 120 de ani, înainte de venirea lui Hristos cu 1485 de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 4 Septembrie

A.   GUSTĂRI

Drob de năut cu legume şi orez

300 g năut fiert
200 g orez fiert
200 g ţelină tăiată mărunt
2 morcovi tăiaţi mărunt
100-150 g fasole verde fiartă
3 cartofi fierţi şi raşi
1 lingură oţet diluat în 100 ml apă
50 g stafide înmuiate în apă caldă
4 linguri pesmet
1 legătură  pătrunjel verde taiat mărunt
3-4 linguri ulei
rozmarin, sare, piper

Ţelina, morcovul şi fasolea verde se călesc în 2 linguri de ulei, se adaugă oţetul diluat cu apă, rozmarinul şi lăsăm pe foc să scadă până se evaporă oţetul şi rămâne fără lichid. Lăsăm să se răcească.
Se pun într-un castron: orezul, năutul, cartofii, stafidele, 2 linguri pesmet, pătrunjelul şi amestecul de ţelină cu morcovi şi fasole verde.

Se amestecă şi se potriveşte de sare si piper.
Se unge un vas cu ulei, se tapetează cu pesmet şi se pune compoziţia rezultată.

Se dă la cuptor 30 minute.

B.    SALATE

Salată de ardei copţi

Alegem ardei "drepţi", de orice culoare (dar roşii sau galbeni sunt mai gustoşi decât verzi), astfel încât să poată veni în contact cu suprafaţa plitei în orice poziţie.
1 ) Punem pe plită ardeii şi-i coacem pe toate părţile până când cea mai mare parte a suprafeţei lor s-a copt, iar coaja superficială a început să se desprindă.
2 ) După ce s-au copt, îi punem într-o cratiţă, presărăm pe ei puţină sare şi acoperim cratiţa.
3 ) Peste o jumătate de oră îi putem curăţa de coajă şi-i aşezăm într-un castron, punem oţet ( de mere dacă avem ) şi sare.

Dacă ardeii sunt prea mari, îi tăiem longitudinal, îndepărtăm seminţele, însă lichidul din interior îl punem în castron împreună cu ardeii.

Peste ardei putem pune şi puţin ulei (de măsline preferabil).

C.   SOSURI

Pentru reţetele de azi nu este necesar să pregătim un sos separat.

D.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă cremă de legume

- 3-4 morcovi medii
- 2 rădăcini de pătrunjel
- 2 ţeline mici
- 6 cartofi potriviţi
- crutoane
- 2-3 cepe
- 1 legătură pătrunjel
- sare, piper
- 1 ardei
- 3-4 linguri ulei
- 1/2 lămâie

Se spală şi se taie legumele mărunt. Se pun la fiert într-o oală mare cu apă şi piper până se sfărâmă. Când toate legumele sunt fierte, le scoatem şi le mutăm într-un castron (exceptând ceapa pe care o dăm afară de tot) unde le pasăm până obţinem o cremă. Se adaugă apoi zeama care ne-a rămas, dar cu măsură astfel încât să nu fie prea subţire. Iar dacă rămâne prea consistentă mai putem adăuga apă. La sfârşit adăugăm verdeaţă, sare şi lămâie după gust. Se serveşte cu crutoane.

E.    MÂNCĂRURI

Ghiveci

·       1 kg cartofi tăiaţi felii subţiri;

·       ½ kg dovlecei curăţaţi şi tăiaţi  rondele;

·       ¼ kg bame;

·       1 ½ ceaşcă ulei;

·       3 – 4 cepe tăiate solzi;

·       1 legătură mărar;

·       1 legătură pătrunjel;

·       4 – 5 roşii date pe răzătoare;

·       Sare;

·       Piper

·       5 – 6 căţei de usturoi

Se curăţă, se taie zarzavaturile şi se aşază straturi alternative în formă, presărând sare şi piper după fiecare strat.

          Ceapa se căleşte bine în ulei, se adaugă roşiile, usturoiul şi se toarnă peste zarzavaturi.

          Deasupra se pun 2 – 3 roşii tăiate felii şi restul de verdeaţă.

          Se dă la cuptor la foc potrivit aproximativ o oră.

F.    DULCIURI

Tort de cafea
Pentru blat:
200 g făină,
200 g margarină,
200 g zahăr,
100 g nucă măcinată,
1 pacheţel cu zahăr vanilat.
Pentru cremă:
100 g margarină,
2 linguri esenţă de cafea,
150 g zahăr
Glazura din şerbet de cafea:
400 g zahăr,
puţină zeamă de lămâie,
1 pahar apă,
1/3 pahar de cafea concentrată.
Se poate glasa şi cu un gem acrişor.

Amestecă bine zahărul cu margarina, până obţii o cremă. Adaugă zahărul vanilat, nucile şi, treptat, făina. Împarte aluatul obţinut în trei părţi. Întinde fiecare parte de aluat şi coace-le la foc potrivit pe rând, în forma de tort, în cuptorul încălzit înainte. Întinde crema de cafea (obţinută prin amestacarea margarinei cu zahărul şi cu esenţa de cafea) între foile de blat. Glasează tortul cu glazura de şerbet de cafea sau cu un gem acrişor.

ARTE 4 Septembrie

MUZICĂ 4 Septembrie

The Beatles

Love Me Do

The Beatles- Love Me Do

Anton J Bruckner

Gary Duncan, vocalist, chitarist, clapar si compozitor american (Quicksilver Messenger Service) și Greg Elmore, baterist american (Quicksilver Messenger Service)

Quicksilver Messenger Service-

Ronald LaPread, basist si compozitor american (Commodores)

Martin Chambers, baterist britanic (Pretenders)

The Pretenders - 

Kim Thayil, chitarist si compozitor american (Soundgarden)

Daisy Dee

daisy dee- crazy: 

Dan Miller

Beyonce

Edvard Grieg

Lola Bobescu

.

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

Mozart - Piano Sonatas No. 3, 10, 12

Hummel: Piano Concertos, Volume 1

POEZIE 4 Septembrie

George Bacovia

Biografie

George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacău – d. 22 mai 1957, Bucureşti) a fost un scriitor român format la şcoala simbolismului literar francez. Numele său real e George Vasiliu.

Poetul s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu şi a Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să înveţe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. Într-o toamna rămâne închis o noapte întreaga, din neatenţia paracliserului, în turnul bisericii Precista din oraşul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Vădeşte mare talent la desen. Se dovedeşte foarte bun executant la vioară şi la alte instrumente din orchestra şcolii, pe care o şi dirijează. Se evidenţiază la gimnastică. În 1899 obţine premiul I pe ţară la concursul”Tinerimii române” pentru desen artistic de pe natură.

În 1900 se înscrie la Şcoala Militară din Iaşi, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuşi abia în 1902. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti.

Colaborează la revista Arta de la Iaşi. Se retrage de la Facultatea de Drept din Bucureşti. Se stabileşte în 1905 În Bucureşti, împreună cu fratele său Eugen.

În 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din Bucureşti. Publică în suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. În 1915 editează la Bacău, în colaborare, revistaOrizonturi noi. Publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge relaţiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.

În 1916 devine copist la Direcţia învăţământului secundar şi superior din Ministerul Instrucţiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este trimis cu arhiva direcţiei sale în evacuare la Iaşi.

În perioada 1917-1919 e funcţionar în Bucureşti. În 1920 devine şef de birou clasa a III-a în Ministerul Muncii. În 1921 este avansat şef de birou clasa a I-a în acelaşi minister. Se îmbolnăveşte de plămâni şi demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău.

În 1924 apare la Râmnicu-Sărat ediţia a II-a a volumului Plumb. Este numit suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău. În 1925 devine primul director al revisteiAteneul cultural. În 1926 tipăreşte pe cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene. Îi apare şi volumul Bucăţi de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Între 1926-1928 funcţionează ca profesor suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău.

În 1928 se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu şi se stabileşte la Bucureşti, unde soţia sa era profesoară. În 1929 retipăreşte volumele Plumb şi Scântei galbene sub titlul Poezii, la EdituraAncora. Din noiembrie 1930 până în octombie 1933, locuieşte în Bacău, fără serviciu. În 1931 i se naşte unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor Români (S.S.R) îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei. Din 1933 se stabileşte cu familia în capitală, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În 1934 i se tipăreşte volumul antologic Poezii. În 1940 i se majorează pensia acordată de S.S.R la 2000 lei lunar. Se înfiinţează Casa de pensii a scriitorilor, de unde obţine o pensie de 10.000 lei lunar. În 1944 apare volumul intitulat Opere, care reuneşte toate scrierile sale publicate anterior.

În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului. Este editat în 1946 volumul Stanţe burgheze, pentru care va fi criticat de autorităţile comuniste. Este pus la index, dar la mijlocul anilor ’50 este repus în circulaţie. E sărbătorit ulterior de Ministerul Artelor, care-l şi angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuinţa sa din Bucureşti.

Este autorul unor volume de versuri şi proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influenţe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaşte treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoaşterea sa ca cel mai important poet simbolist român şi unul dintre cei mai importanţi poeţi din poezia română modernă.

 Amurg

Pe seara, la geamuri, un nour violet si de arama,
Pe drum, l-aceeasi ora, se târâie un lant de fier,
Si coincidente aranjate pe-o trista gama --
Azi iar mi-i frica... si cred, si sper...

O zi fara anotimp si ordine militara,
Si prin vecini s-aud mici pregatiri de masa,
Însa produsele au început sa dispara --
Si multi au plecat, si noapte se lasa.

Cu totii spun ca bine le-a facut
Sau ca un geniu se va naste --
Iat studiul creste cu tactul tacut...
O fiinta suprema, dintre noi, ne cunoaste. 

Noapte de vară

Noaptea-ncet, ticnit se lasă -
Poezie, sau destin -
Lunca urcă, somnoroasă, -
Vino, vin!

Este linişte, răcoare,
Codrul e de farmec plin -
Pe sub teii încă-n floare, -
Poezie, sau destin.

În suavele parfume
Poezie, sau destin -
Ori pe unde-ai fi în lume, -
Vino, vin!

Îngerii deasupra noastră
Vor cânta un imn divin -
Ah, ce clară noapte-albastră, -
Poezie, sau destin.

Poveste

Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?...

Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.

Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,
Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.

- Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.

Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,
Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?

TEATRU/FILM 4 Septembrie

Cu Cornel Vulpe

Biografie Cornel Vulpe

S-a născut pe 19 mai 1930 la Băcăuți, în Basarabia.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” în 1953.

La Teatrul de Comedie din București, unde a jucat toată viața, a fost angajat în 1969. Bertolt Brecht, Jean Anouilh, Ben Jonson, Caragiale, Cehov, Tudor Popescu – celebrul “Concurs de frumusețe” (1980), în regia lui Alexandru Tocilescu –, Marin Sorescu, Shakespeare, Dario Fo, Vaclav Havel, Goldoni, Feydeau sau inevitabilul Labiche…

A avut nenumărate prezențe la Teatrul Național Radiofonic, cu regizorii săi exemplari. Cu unul dintre aceștia, Cristian Munteanu, a colaborat și la Teatrul “Ion Creangă”, în 1994, interpretând Cristea-Scrooge în “Noapte sfântă” de Ion Creangă după Dickens. Tot la acest teatru a jucat și în “Regele Cerb” (1996), de Carlo Gozzi, regia Florentina Enache.

Între regizorii cu care a colaborat mai trebuie amintiți Cătălina Buzoianu – cu excepționalul spectacol “Strigoi la Kitahama” (1982), de Kobo Abe –, Florin Fătulescu, Alexandru Dabija, Grigore Gonța, Cornel Todea, Valeriu Moisescu, Alexandru Darie, Horațiu Mălăele și Harag Gyorgy, în 1983, pentru spectacolul cu piesa “Procesul” de A. Suhovo-Kobâlin.

Filme cu Cornel Vulpe

·         Amen. / Amen (2002) - Garda suedeza

·         Aliens in the Wild, Wild West (1999) - Old Doc

·         Frumoșii nebuni ai marilor orașe (1998)

·         Train de vie / Trenul vieții (1998)

·         Une mere comme on n'en fait plus (1997) - Un militant

·         Pacatul / (1995) - Preotul

·         Capul de rățoi (1992)

·         Clipa de răgaz (1986)

·         Cucoana Chirița (1986) Trailer

·         Grăbește-te încet (1981)

·         Cîntec pentru fiul meu (1980)

·         Bumerangul (1974)

·         Plicul / (1974)

·         Cavalerul Tristei Figuri / (1971)

·         Petrecerea (1970) - Titi

·         Cand vine barza / - subsecretar de stat Charles Jaquet

Grăbeşte-te încet

Grabeste te incet 1981 film: http://youtu.be/wfVpTgb7s7Q.

În regia lui Victor Iliu

Biografie Victor Iliu

Una dintre primele pelicule românești nominalizate la marele premiu Palme d’Or din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, ediția din anul 1957, era „Moara cu noroc“ (1955), în regia lui Victor Iliu.

Regizorul s-a născut la 24 noiembrie 1912, în Sibiu, și a absolvit Academia Comercială din București. Începând cu anul 1936 s-a remarcat prin publicistica despre film. Din 1941 a lucrat ca asistent operator și asistent de regie, iar între anii 1944 și 1948 a ocupat funcțiile de consilier tehnic, redactor și regizor al jurnalului de actualități, în cadrul Oficiului Național al Cinematografiei. În Rusia a urmat un stagiu de specializare la Moscova, cu marele regizor și teoretician de film Serghei Eisenstein.

Au urmat primele filme, documentarele „Anul 1848" (1948) și „Scrisoarea lui Ion Marin către Scânteia" (1949). În 1950 a fost numit director al Institutului de Artă Cinematografică din București, unde a predat, de asemenea, cursuri de regie. Împreună cu Jean Georgescu, a semnat primul său lungmetraj, drama „În sat la noi", în anul 1951, pentru care a primit un premiu la prestigiosul Festival de la Karlovy Vary, din Cehia.

Tot acolo i-a fost recompensat și următorul lungmetraj „Mitrea Cocor", realizat în 1952. Un an mai târziu, Victor Iliu realiza, împreună cu Sică Alexandrescu, una dintre cele mai memorabile ecranizări ale piesei lui Caragiale, „O scrisoare pierdută", ce-i avea în distribuție, printre alții, pe Nicky Atanasiu și pe Radu Beligan. După „Moara cu noroc" a urmat ultimul lungmetraj semnat de Victor Iliu - „Comoara din Vadul Vechi" (1964). În ultimii ani de viață, regizorul a fost director artistic al Studioului București (1966 - 1967). S-a stins din viață un an mai târziu, la 4 septembrie 1968.

Filme cu Victor Iliu

·         Victor Iliu (1972) - himself

Filme regizate de Victor Iliu

·         Comoara din Vadul Vechi (1964)

·         La "Moara cu noroc" / La moara cu noroc (1955)

·         Balcescu (1953) - regizor

·         O scrisoare pierduta (1953)

·         Mitrea Cocor (1952) - regizor

·         In sat la noi (1951)

·         Scrisoarea lui Ion Marin catre "Scanteia" (1949) - regizor

·         Anul 1848, realizat dupa stampele vremii (1948) - regizor

·         Vizita delegatiei guvernamentale iugoslave / Vizita Maresalului Iosip Broz Tito in Romania (1948) - regizor

Filmografie - sef de productie

·         Procesul criminalilor de razboi din fostul Guvern Antonescu si executia condamnatilor la moarte (1946) - sef de productie

Filmografie - asistent imagine

·         Sanatoriul Moroeni (1945) - asistent imagine

·         Lucrari agricole (1944) - asistent imagine

·         Cultivati zarzavaturi (1942) - asistent imagine

·         Orele Bucurestiului (1942) - asistent imagine

·         Romania agricola (1942) - asistent imagine

·         Sub semnul bunului samaritean (1942) - asistent imagine

Filmografie - imagine

·         Crucea Rosie Romana (1943) - imagine

Filmografie - comentariul

·         Gradinile Capitalei 1943 (1943) - comentariul

Filmografie - asistent regie

·         Scoala de dans Liciu (1943) - asistent regie

La Moara cu noroc

La "Moara cu noroc" (1955): http://youtu.be/o82Cpbf-uOw.

Dan - Alexandru Vlahuta

GÂNDURI PESTE TIMP 4 Septembrie

• Prima întrebare pe care mi-o pun când ceva nu mi se pare frumos este de ce cred că nu este frumos. În scurt timp descopăr că nu am nici un motiv. (John Cage)
• Fără Dumnezeu, fără credinţă, omul este un animal raţional care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. (Petre Ţutea)
• Forţa care împinge lumea înainte nu e iubirea împlinită, ci cea nefericită. (Gabriel Garcia Marquez)
• Când o femeie îşi conturează buzele, este ca şi când un soldat îşi curăţă mitraliera.(Bob Hope)
• Am venit pe această lume pentru a ne distra vecinii şi a râde de ei la rândul nostru. (Jane Austen)
• Memoria schimbă culoarea amintirilor. (Jacques Bainville)
• Bunul renume al unei femei se datorează tăcerii mai multor bărbaţi.(Maurice Chevalier)
• Lucrurile pe care le iubim ne spun cine suntem. (Sf. Toma d’Aquino)
•  Viitorul mă interesează pentru că acolo îmi voi petrece tot restul vieţii. (Woody Allen)
• A te mândri cu relaţiile tale înseamnă a recunoaşte cât valorezi fără ele. (Emil Cioran)
• Prieten adevărat este acela care te sfătuieşte spre bine, iar nu care îţi laudă nebuniile. (Anton Pann — Povestea vorbii)
• De multe ori, e o obrăznicie să nu fii obraznic. (Nicolae Iorga)
• Una dintre diferenţele dintre o femeie şi un vulcan este că vulcanul nu îşi mimează erupţiile. (Groucho Marx)
• Pentru mine, femeile sunt ca şi elefanţii. Îmi place să-i privesc, dar nu mi-ar plăcea să am unul. (W.C. Fields)
• Nu judeca lucrul după cuvântul care îl numeşte şi nici gândirea după felul în care e înfăţişată în vorbe. Floarea de neghină e mai frumoasă decât cea a grâului folositor. Gândurile trebuie să hrănească vorbele, iar vorbele să îmbrace cuvintele. (Pitagora)
• Adevăratele întrebări sunt cele care îti pătrund mintea fie că-ţi place, fie că nu, cele care o fac să vibreze, cele cu care te pui de acord numai pentru a descoperi că sunt acolo. Adevăratele întrebări refuză să fie împăcate. Apar în viaţa ta exact atunci când li se pare lor că e mai important să stea deoparte. Sunt întrebarile cele mai des adresate si care primesc cele mai nepotrivite răspunsuri, cele care-şi dezvăluie natura usor, fără tragere de inima si de cele mai multe ori împotriva voinţei tale. (Ingrid Bengis)
• Elitele morale sunt mai presus decât cele intelectuale. Mie îmi plac oamenii care fac judecăţi. Cei care fac silogisme sunt faţă de adevăr, cum sunt curcile alea care se încurcă printre popice. (Petre Ţuţea)
• Credinţele sunt cele care despart oamenii. Îndoiala îi uneşte. (Peter Ustinov)
• Nu trebuie să judeci niciodată omul după cele scrise de el, ci după ceea ce vorbeşte într-un cerc de bărbaţi care sunt la înălţimea lui.(Georg Christoph Lichtenberg)
• Vorbele spuse în batjocură veştejesc inima, jignesc toate sentimentele. (H de Balzac)
• Vorbele celebre sunt cele pe care oamenii celebri le pronunţă după ce au murit. (Abatele Prevost)
• Omul cu adeăarat bun este doar cel care ar fi putut fi rău şi n-a fost. (Nicolae Iorga)
• Cel mai mare lucru pe care-l poţi face pentru un prieten nu este să-i dai din bogaţiile tale, ci să i le scoti la iveala pe cele care sunt ascunse în el însuşi. (Benjamin Disraeli)
• În viaţă risipim ani, iar la moarte cerşim clipe - Nicolae Iorga
• Învaţă să-ţi scrii durerile pe nisip şi bucuriile pe stâncă Sf.Augustin
• Lacrima este distilarea sufletului. Este cea mai profundă emoţie a inimii umane exprimată în soluţie chimică. Este un extract concentrat, este produsul final al căderilor şi al suferinţelor. Lacrimile adevărate nu sunt un camuflaj, ci sunt tabloul sufletului desenat pe pânza emoţiilor. Ele sunt portretul celor mai adânci aspiraţii umane. - Dr.M.R.Haan
• Ca să înţelegi că eşti prost trebuie totuşi să-ţi meargă mintea. (Georges Brassens)
• Este de o mie de ori mai bine să fii optimist şi să te înşeli, decât să fii pesimist şi să ai dreptate. (Jack Penn)
• Toată lumea se plânge că nu are memorie, dar nimeni nu se vaită că nu are logică. (La Rochefoucauld)
• Munca în echipă presupune în primul rând să-ţi pierzi jumătate din timp explicându-le celorlalţi de ce nu au dreptate. (George Wolinski)
• Înţeleptul nu spune ce ştie, iar prostul nu ştie ce spune. (proverb turc)
• Povara acestei lumi este prea grea pentru ca vreun om să o poată purta, iar suferinţa Universului prea crudă pentru o singură inimă... - Oscar Wilde
• Parlamentarul nu este decât un infractor de rând care face legi în perioada când nu stă în închisoare pentru vreo crimă de drept comun - Mark Twain
• Singurătatea nu te învaţă că eşti singur, ci singurul. Cioran
• Lanţurile scalviei leagă doar mâinile: mintea este cea care eliberează omul Franz Grellpazzer
• Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus dacă vrei să vezi foarte departe Constantin Brancuşi
• Se zice că timpul trece.Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp G.Ibraileanu
• Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă (N.Iorga)
• Cine nu speră, nu disperă.--- Seneca
• A fi curajos nu înseamnă a te arunca înainte în primejdie, cu orice risc, ci a fi hotărât să fii întotdeauna de partea adevărului. (Plutarch)
• Advesitatea face oameni, prosperitatea, monştri. (Proverb francez)
•  De-a lungul secolelor femeile au servit drept oglinzi, posedând puterea magică şi minunată de a reflecta trupul bărbatului de două ori mai mare decât era. (Virginia Woolf)
• Marea întrebare, la care nu ştiu să răspund în ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este următoarea: “Ce vrea de fapt o femeie?”. (Sigmund Freud)
• Femeile sunt pasionate de matematică. Îşi împart vârsta la 2, dublează preţul hainelor şi adaugă întotdeauna 5 ani la vârsta prietenei cele mai bune. (Marcel Achard)
• Bărbatul vânează femeia până când ea îl prinde. (Necunoscut)
• Ce e femeia? Nu ştiu, dar sunt multe! (Emil Brumaru)
• Hoţii îţi cer banii sau viaţa; femeile le vor pe amândouă. (Samuel Butler)
• O femeie poate ierta câteodată un barbat care încearcă să o seducă, dar niciodată pe bărbatul care ratează o ocazie atunci când i se oferă. (Charles Maurice de Talleyrand Perigord)
• Un gentleman este un bărbat care nu loveşte niciodată o femeie fără să fie provocat. (Henry Louis Mencken)
• Femeia este un animal cu păr lung şi idei scurte. (Arthur Schopenhauer)
• O femeie poate să ţină un singur secret: vârsta ei. (Voltaire)
• Când un bărbat îţi fură nevasta, nu e răzbunare mai bună decât să-l laşi să o păstreze (Sacha Guitry)
• O fi bine în Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo. (Nietzsche)
• În viaţă nu contează dacă pierzi sau câştigi. Contează dacă pierd sau câştig eu... (Winston Churchill)
• Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Că nu toată lumea are aceleaşi gusturi. (G.B. Shaw)
• Statisticile sunt precum costumele de baie: îţi arată ce ştie toată lumea şi îţi ascund exact ceea ce ai fi vrut să afli. (Georges Vedel)
• Un bărbat nu este complet dacă nu este însurat. Abia atunci este terminat. (Robert Frost)
• Dacă te laşi de fumat, de băut şi de femei nu trăieşti mai mult... doar că ţi se pare că timpul trece prea încet. (Clement Freud)
• Nu e bine să fii obligat să alegi între Rai şi Iad. Prieteni buni găseşti în ambele locuri. (Mark Twain)
• Dragostea e oarbă? Nu. E doar puţin presbită: nu vede nici un defect până nu se îndepărtează puţin. (Drew Barrymore)
• Orice optimist nu e decât un prost fericit. Desigur, pesimistul e doar prost. (Louis Bernanos)
• Culmea lenei este să te scoli la şase dimineaţa ca să ai mai mult timp de stat degeaba. (Tristan Bernard)
• Primul bărbat care s-a însurat poate fi iertat. Că nu ştia ce-l aşteaptă. Ceilalţi n-au nici o scuză. (Sacha Guitry)
• Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodată, şi e obositor pentru copii să le dea într-una lămuriri peste lămuriri. (A. de Saint-Exupery)
• Alegerile sunt procedeul prin care oamenii liberi îşi aleg stăpânii. (Timon din Paris)
• Egoistul este acel om care nu se gândeşte la mine. (Eugene Labiche)
• Doctore, mă chinuie îngrozitor coloana. (Constantin Brâncuşi)
• Posteritatea va crede că am avut un singur ou. (Columb)
• Prefer rima îmbrăţişată. (Veronica Micle)
• Femeile cu picioare lungi sunt cele mai bune la pat. (Procust)
•  Femeia model trebuie să fie tânără. (Corneliu Baba)
• A fost nuntă cu dar, dar nu cine ştie ce! (Zamfira)
• N-aveţi, cumva, un foc? (Nero)
• Şi totuşi, se învârteşte! (Galileo Galilei, la un chef)
• Suntem rude, dar foarte îndepărtate (Fraţii Grimm)
• Eu sunt o excepţie: mi-am făcut carul vara. (Nicolae Grigorescu)
• De când cu politica, am tras poezia pe linie moartă. [Adrian Păunescu]
• Am fost corigent la zoologie şi literatură. (La Fontaine)
• Am oscilat între Şcoala Ardeleană şi Şcoala Militară. (Petru Maior)
• Aria cercului se bucură de o celebritate nemeritată. (Giuseppe Verdi)
• Nu intraţi în marile complexe cu soţia. (Freud)
• Am picat la ţanc! (Aurel Vlaicu)
• Tabloul lui Repin este lipsit de simboluri. (Mendeleev)
• Într-un triunghi conjugal, ipotenuza este iubita la pătrat.      (Pitagora)
• Când pun mâna pe un roman bun, nu-l las până nu-l termin. (Cleopatra)
• Cartea mea de căpătâi este "După douăzeci de ani". (Silviu Brucan)
• Mă duc să mă caut. (Fiul rătăcitor)
• Aştept Ziua Recunoştinţei. (Peneş Curcanul)
• Ce mică-i lumea! (Gulliver în ţara piticilor)
• Nu-mi fac planuri de viitor. (Nostradamus)
• Toţi oamenii de valoare au zburat din România. (Henri Coandă)
• De fapt, la ţară eu n-am vară, ci un văr. (George Topârceanu)
• Vrem să ne păstrăm limba şi portul. (un constănţean - Radu Mazăre)
•  Ca orice om, am fost şi eu la strâmtoare. (Magellan)
• Mintea nu-i un vas care să fie umplut, ci un foc care trebuie întreţinut. -Plutarch-
• Nimeni nu ne poate face să ne simţim inferiori fără permisunea noastră. -Eleonor Roosevelt-
• Faima pe care o oferă bogăţiile sau frumuseţea este trecătoare şi fragilă; desăvârşirea minţii este o avere splendidă şi durabilă. -Sallust-
• O mamă nu e o persoană pe care să te sprijini, ci o persoană care face sprijinul necesar. -Dorothy Canfield Fisher-
• Dacă folosim orice experienţă ca să ne sporim cunoştinţele pentru a le folosi spre binele omenirii, aceasta va produce o schimbare în noi şi în lumea noastră; cunoaşterea este putere -Francis Bacon-
• Un om cinstit este cea mai nobilă lucrare a lui Dumnezeu. -Robert Burns-
• După ce a eşuat în campania militară din Rusia, în 1812, Napoleon se retrăgea grăbit spre vest. În dreptul râului Niemen, el împreună cu suita sa se opriră şi cerură ajutorul unui ţăran barcagiu din împrejurimi să-i treacă pe celălalt mal.Când ţăranul îi ajută să treacă râul, Napoleon se interesă: - Mulţi dezertori au trecut râul zilele acestea? Naiv, ţăranul i-a răspuns: - Niciunul, dumneavoastră sunteţi primul.
• Într-o zi, ducele Jacques-Henri de Duras, văzându-l pe filozoful Descartes cum se delecta cu nişte specialităţi culinare, îi zise in batjocură: - Cum, şi filozofii mănâncă lucruri atât de bune? - De ce nu? – îi răspunse Réne Descartes – îti închipui poate că natura a creat lucruri delicioase numai pentru proşti?
• Henric VIII, regele Angliei, hotârî să trimită un episcop la Francisc I, regele Franţei, într-o vreme când relaţiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate.Episcopul îi obiectă că misiunea încredinţată îi punea viaţa în primejdie. - Să nu-ţi fie teamă! ripostă Henric. Dacă Francisc te va ucide, voi pune să fie decapitaţi francezii aflaţi în puterea mea. - Vă cred, spuse episcopul. Mi-e teamă însă că nici unul din capetele lor nu se va potrivi pe umerii mei!
• După ce şi-a scrântit piciorul la 65 de ani, Grigore Moisil a afirmat: “Ştiam că la vârsta mea te scrânteşti la cap, nu la picior.”
• Celebrul compozitor Hans von Bülow, plimbându-se într-o seara prin Berlin, îngândurat, s-a lovit de un trecător.
  Acesta s-a oprit iritat şi se răsti la muzician:
  -Dobitoc!
   Bülow îşi scoase pălăria şi spuse:
  - Încântat de cunoştinţă, numele meu este Bülow!
• Fericirea depinde de noi. (Aristotel)
•  Componentele fundamentale ale fericirii sunt: să faci ceva, să iubeşti pe cineva şi să speri la ceva. (Allan K. Chalmers)
• Fii fericit cât trăieşti pentru că mort o să fii mult timp. (Proverb scoţian)
•  Fericirea este precum pisica, dacă încerci să o ademeneşti sau să o chemi, te va evita cu îndârjire; nu va veni niciodată. Dar dacă nu îi acorzi nici un pic de atenţie şi îţi vezi de treabă, o vei găsi frecându-se de picioarele tale şi sărindu-ţi in poală. (William Bennett)
• Fericirea nu este nimic altceva decât o sănătate bună şi o memorie proastă. (Albert Schweitzer)
• Fericirea este plăcere fără regret. (Lev Tolstoi)
• Fericirea este mulţumirea de sine. (Aristotel)
• Puteţi prinde caracterul unui om cu o furcă, dar se va întoarce din nou şi din nou. – Horace
• Caracterul este alcătuit din minte şi din suflet. Aşa se întâmplă că el depinde de educaţie şi, prin urmare, poate fi îndreptat sau îmbunătăţit – Giacomo Casanova
• Caracterul îi dă omului libertatea interioară – Titu Liviu Maiorescu
• Hotărârea, dreptatea, exemplul şi sinceritatea alcătuiesc      ceea ce noi numim caracter. El este temelia demnităţii personale. – La Rochefoucauld
• Caracterul este semnul de naştere care determină valoarea adevărată a fiecărui om şi a muncii sale. – Orison Swett Marden
• Caracterul nostru este prevestirea destinului nostru, şi cu cât avem şi vrem mai multă integritate, cu atât va fi destinul nostru mai simplu şi mai nobil. – George Santayana
• Caracterul fără inteligenţă poate multe, însă inteligenţa fără caracter nu valorează nimic. – Cicero
• Măsura caracterului este dată nu prin câte ştim să facem, ci prin cum ne comportăm atunci când nu ştim ce să facem. – John Holt
• Numai oamenii singuratici, cunosc adevăratele valori ale prieteniei. Pentru ceilalţi există familiile; pentru un singuratic sau un exilat prietenii reprezintă totul. – Willa Cather
• Cel care este însoţit de gânduri nobile nu este niciodată singur – Fletcher
• Singuratatea este cea mai profundă realitate a naturii umane. Omul este singura fiinţă care ştie că e singur. – Octavio Paz
• Singuratatea este mai dureroasă când eşti tânăr, dar devine plăcută atunci când devii mai matur. – Albert Einstein
• Singuratatea şi sentimentul de a nu fi dorit reprezintă cea mai teribilă sărăcie. – Mother Teresa of Calcutta
• Singuratatea e starea spirituală în care ne naştem, acea stare naturală şi adevărată. Cu timpul o uităm, ne maturizăm şi devine din ce în ce mai străină. Uneori, o regăsim, dar acum ne speriem, căci am devenit străini faţă de ea. Acum fugim de ea, deşi ar trebui să o căutăm din nou, căci numai prin ea putem spera a gasi adevărul. – Mircea Eliade
• Singuratatea este o operă de convertire la tine însuţi. – Emil Cioran
• Singuratatea e locuinţa naturală a tuturor gândurilor. - H. Lacordaire
• Singuratatea nu e o victorie înaintea celorlalţi, ci e de fapt un naufragiu personal. – Octavian Paler
• Singuratatea e soarta spiritelor superioare. – Arthur Schopenhauer
• Frumuseţea personală este mult mai mare decât orice recomandare – Aristotel
• Dacă oferi dragoste, frumuseţea va creşte şi toate acestea pentru că dragostea este frumuseţea sufletului – Saint Augustine
• Unii oameni indiferent cât de bătrâni sunt niciodată nu îşi pierd frumuseţea. Au mutat-o din feţele în inimile lor – Martin Buxbaum
• Frumuseţea este… când te uiţi în ochii unei femei şi vezi frumuseţea în inima ei – Nate Dircks
• O femeie ce nu poate fi urâtă nu poate fi frumoasă –Karl Kraus
• Te iubesc pentru că eşti frumoasă sau eşti frumoasăpentru că te iubesc? – Richard Rodgers and Oscar Hammerstein II
• Frumuseţea este ceea ce te simţi în interior şi ea este cea care se reflectă în ochii tăi. Nu este ceva care ţine de fizic. – Sophia Loren
• Frumuseţea este o formă a geniului, dar este superioară geniului pentru că nu cere să fie explicată. – Oscar Wilde

 George Bacovia - Citate: