Decese
· 1063: A murit regele Béla I al Ungariei; ( n.1016). A domnit din anul din 1060, până la decesul sau survenit in urma unui accident, când tronul său din lemn s-a rupt. Béla a fost încoronat rege pe 6 decembrie 1060 si in scurta sa domnie, a purtat mai multe campanii interne pentru zdrobirea revoltelor pagane. Cronicile maghiare îl amintesc pe Béla si in legatura cu introducerea in regat a unei noi monede, denarul din argint.
· 1161: A decedat Melisende, regina Ierusalimului din 1131 pana in 1153, și regenta pentru fiul ei între 1153 și 1161. Era fiica cea mare (n.1105 ), a regelui Baldwin al II-lea al Ierusalimului si a printesei armene Morphia de Mitilene.
· 1349: A decedat Bonne de Luxembourg, ducesă de Normandia, contesă de Anjou si Maine , născuta Jutta (Judith) la 20 mai 1315, fiica regelui Ioan I de Bohemia și a primei soții a acestuia, Elisabeta de Bohemia. Bonne a fost prima soție a regelui Ioan al II-lea al Frantei. Decesul ei a survenit cu un an înaintea încoronării sotului sau, astfel incat nu a ajuns regină a Franței. În istoriografia franceza, Jutta este numită Bonne de Luxembourg, ea fiind membră a Casei de Luxembourg. Regele Carol al V-lea al Franței și Ioana, regină a Navarrei, au fost doi din cei zece copii ai sai.
* 1611: Eleonora de Medici (28 februarie 1567 – 9 septembrie 1611) a fost cel mai mare copil al lui Francesco I de Medici, Mare Duce de Toscana și a Ioanei de Austria. A fost membră a faimoasei Case de Medici.
* 1611: Eleonora de Medici (28 februarie 1567 – 9 septembrie 1611) a fost cel mai mare copil al lui Francesco I de Medici, Mare Duce de Toscana și a Ioanei de Austria. A fost membră a faimoasei Case de Medici.
În 1578, când Eleonora avea 11 ani mama ei a murit,[3] iar mai târziu tatăl ei s-a recăsătorit cu Bianca Cappello.[4] Eleonora a fost primul copil din cei șapte ai părinților ei. Sora mai mică a Eleonorei a fost Maria de Medici care a devenit regină a Franței și mama regelui Ludovic al XIII-lea al Franței.[5] Eleonora a fost nașa lui Ludovic.[6]
O altă soră mai mică a Eleonorei, Ana, a murit la vârsta de 14 ani. Restul fraților ei au murit în copilărie
Medici s-a căsătorit cu Vincenzo I Gonzaga la 29 aprilie 1584.[2][8] Pentru soțul ei a fost a doua căsătorie, după ce el a divorțat de Margherita Farnese. Trei din fiii Eleonorei au devenit Duci de Mantua și Montferrat iar fiica ei Eleonore a devenit Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman. Copiii lor au fost:
- Francesco al IV-lea Gonzaga (7 mai 1586 – 22 decembrie 1612), Duce de Mantua și Montferrat între 9 februarie și 22 decembrie 1612.
- Ferdinando I Gonzaga (26 aprilie 1587 – 29 octombrie 1626), Duce de Mantua și Montferrat din 1612 până la moartea sa.
- Guglielmo Dominico (1589 – 1591), a murit în copilărie
- Margerita Gonzaga (2 octombrie 1591 – 7 februarie 1632), soția lui Henric al II-lea, Duce de Lorena
- Vincenzo al II-lea Gonzaga (7 ianuarie 1594 – 25 decembrie 1627), Duce de Mantua și Montferrat din 1626 până la moartea sa.
- Eleonore Gonzaga (23 septembrie 1598 – 27 iunie 1655), soția lui Ferdinand al II-lea, Împărat Roman.
Cele două fiice ale ei au fost posibile mirese pentru Filip al III-lea al Spaniei după decesul soției acestuia, Margareta de Austria. În 1608 ea a aranjat căsătoria fiului ei cel mare Francesco cu Margareta de Savoia. Din căsătorie au rezultat trei copii dintre care numai fiica cea mare, Maria, a ajuns la vârsta adultă; Maria a fost mama Eleonorei Gonzaga care a devenit împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman prin căsătoria cu Ferdinand al II-lea.
Eleonora a murit la 9 septembrie 1611 la Cavriana, Italia, la vârsta de 44 de ani.[9] Soțul ei i-a supraviețuit un an murind în 1612.[10] Fiul lor Francesco a devenit Duce de Mantua timp de aproape un an; a murit în decembrie 1612. A fost succedat de frații săi.
| Eleonora de Medici | |
 Portret al Eleonorei de Medici |
· 1646: Odoardo Farnese (28 aprilie 1612 – 11 septembrie 1646), cunoscut drept Odoardo I Farnese pentru a fi distins de nepotul său Odoardo II Farnese, a fost Duce de Parma și Piacenza și Duce de Castro din 1622 până în 1646.
* 1676: Anna de' Medici, Prințesă de Toscana (21 iulie 1616 - 11 septembrie 1676) a fost fiica lui Cosimo al II-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana și a soției sale, Maria Maddalena de Austria. A fost mama Claudiei Felicitas, Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman.
Odoardo a fost singurul fiu legitim al lui Ranuccio I Farnese, Duce de Parma și al soției acestuia, Margherita Aldobrandini. Tatăl său a murit când el avea zece ani; regența a fost asigurată de mama sa iar după moartea acesteia, de unchiul său, Odoardo Farnese. În 1628 a devenit major și în același an s-a căsătorit cu Margherita de Medici, fiica lui Cosimo al II-lea de Medici, Mare Duce de Toscana.
Primul său act notabil ca duce a fost alianța cu Franța în 1633, o mișcare concepută pentru a contracara predominanța spaniolă în nordul Italiei și să sprijine ambițiile sale teritoriale. De asemenea, el a cerut împrumuturi pentru a îmbunătăți armata, dar primele sale campanii au fost ineficiente: Piacenza a fost ocupată de trupele spaniole iar armata sa a fost învinsă de Francesco I d'Este. Trupele spaniole au invadat ducatul și au devastat țara. În absența asistenței franceze, Odoardo a fost convins de Papa Urban al VIII-lea să semneze un tratat de pace cu Spania în 1637.
Domnia sa agresivă în Castro, un fief farnese în statele papale de nord ale Romei, pe care Barberini (familia Papei Urban) erau dornici să-l dobândească, a provocat ca Odoardo să fie excomunicat în 1641.[1] În loc de reconciliere, el a căutat alianțe cu Veneția, Florența și Ducatul de Modena și a invadat nordul Lazio cu 7.000 de soldați. Armata sa a fost compusă în mare parte din cavalerie și a fost în imposibilitatea de a recupera Castro de asediu. Deși flota Farnese a fost distrusă iar Ducele s-a dovedit de multe ori recalcitrant, prin pacea din 1644 orașul Castro i-a fost înapoiat și Odoardo fost reconciliat cu Biserica Romano-Catolică și readmis în Sfintele Taine.[1]
Odoardo a murit pe neașteptate la Piacenza, reședința sa favorită, la 11 septembrie 1646, la vârsta de 34 de ani.
La 11 octombrie 1628, Odoardo Farnese s-a căsătorit cu Margherita de Medici (31 mai 1612 – 6 februarie 1679), fiica Marelui Duce Cosimo al II-lea de Toscana. Ei au avut următorii copii:
- Ranuccio al II-lea Farnese (1630–1694); a fost căsătorit de trei ori: Prințesa Margaret Yolande de Savoia (1), Isabella d'Este (2) și Maria d'Este (3)
- Alessandro Farnese (10 ianuarie 1635 – 18 februarie 1689), guvernator al Olandei habsburgice din 1678 până în 1682
- Orazio Farnese (24 ianuarie 1636 – 2 noiembrie 1656)
- Caterina Farnese (3 septembrie 1637 - 24 aprilie 1684); călugăriță carmelită
- Pietro Farnese (4 aprilie 1639 – 4 martie 1677)
| Odoardo Farnese | |||||||||
| |||||||||
Anna s-a născut în 21 iulie 1616, la Florența care în acea vreme era capitala Toscanei. A fost fiica lui Cosimo al II-lea de' Medici și a Mariei Maddalena de Austria. După ce tratativele pentru căsătoria ei cu Gaston, Duce de Orléans au eșuat[1], s-a decis ca Anna să se căsătorească cu Ferdinand Carol, Arhiduce de Austria, care era verișorul ei, fiind fiul Claudiei de' Medici, sora tatălui ei. Astfel în 1646, Anna a părăsit Florența natală și a plecat la Innsbruck pentru a se căsători. Căsătoria s-a celebrat în 10 iunie: Anna avea treizeci de ani, soțul său optsprezece. Căsătoria fusese negociată de către mama lui Ferdinand, Claudia de' Medici, care regentă după moartea soțului său în 1632[2], reușise să țină Tirolul în afara războiului de treizeci de ani[3]. Cuplul a preferat fastul de la curtea Toscanei, munților Tirolului, prin urmare stăteau mai des la Florența decât la Innsbruck[4]. Ca rezultat, prima lor fiică s-a născut în Toscana. Cuplul a avut trei fiice, însă a doua fiică a murit la naștere.
În 1632 Ferdinand a murit. Cum cuplul avea doar două fete, fratele mai mic a lui Ferdinand, Sigismund Francis, a moștenit titlurile sale de conte de Tirol și arhiduce de Austria. În 1665, la câteva zile după ce se căsătorise, Sigismund Francis a murit. Cu toate eforturile Annei de-a păstra o urmă de putere pentru ea ca văduvă, ținuturile s-au întors sub guvernarea directă a Vienei. Încercările de a convinge Viena, derivau din faptul că Anna dorea să protejeze drepturile fiicelor sale. Această dispută a fost remediată în 1673 când fiica sa Claudia Felicitas s-a căsătorit cu Leopold Împărat Roman.
Anna a supraviețuit nu doar soțului ei, ci și fiicei sale mai mari, care a murit la scurt timp după căsătorie. Anna a murit în 11 septembrie 1611 la Viena, în vârstă de șaizeci de ani.
Copii:
- Claudia Felicitas de Austria, n. 30 mai 1653 - m. 8 aprilie 1676. S-a căsătorit cu Leopold I al Sfântului Imperiu Roman. A avut doi copii care au murit în copilărie.
- O fetiță în 19 iulie 1664 a murit la naștere.
- Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, n. 17 august 1656 - m. 21 ianuarie 1669.
| Anna de' Medici | |
| Arhiducesă de Austria Contesă de Tirol | |
 Portret al Annei de' Medici de Justus Sustermans, c. 1630. |
· 1680: Împăratul Go-Mizunoo (japoneză 後水尾天皇; 29 iunie 1596 - 11 septembrie 1680) a fost al 108-lea împărat al Japoniei, [1] potrivit ordinii tradiționale de succesiune
| Împăratul Go-Mizunoo | |||||||||
| Al 108-lea Împărat al Japoniei | |||||||||
| |||||||||
· 1823: A încetat din viaţă David Ricardo, economist şi om politic englez; (n. 1772). Reprezentant al Școlii Clasice de Economie, David Ricardo a provenit dintr-o familie de evrei sefarzi, originară din Olanda. S-a nascut la Londra la 18 aprilie 1772 si publică prima sa lucrare la 38 de ani, in 1810, cu titlul „Despre marele preț al monedei ca probă a deprecierii biletului de bancă”. Îi urmează, în 1817, Principiile de economie politica, lucrarea ce îl va face celebru. În 1821 fondează clubul de Economie Politică, primul de acest fel din Marea Britanie.
· 1888: Domingo Faustino Sarmiento, politician argentinian, al 7-lea președinte al Argentinei (n. 1811)
· 1914: A murit la Bucuresti, poetul şi dramaturgul Mircea Demetriade, fiul actorului Costache Demetriade şi frate cu actorii Aristide Demetriade şi Aristizza Romanescu; (n. 2 septembrie 1861, Ocnele Mari). A urmat cursurile de declamatie ale Conservatorului din Bucuresti si debuteaza cu versuri in Literatorul (1880) si editorial cu volum Fabule (1883). Discipol al lui Al. Macedonski”, tip al poetului boem, incadrat in atmosfera cafenelelor literare ale vremii, Costache Demetriade colaboreaza la Revista literara, Revista orientala, Telegraful roman, Unirea, Romanul, Nationalul, Liga literara. Viata noua. Generatia noua etc. cu poezii (peste o mie cinci sute), teatru, traduce, art. critice (importante cele din Romanul literar), majoritatea nestrinse in volum. A semnat si cu pseudonimul M. Demetriad, M. C. Dimitriade, volumele Versuri, 1884,Renegatul, 1893; Opere dramatice, 1905; Visul lui AU, 1913) si a tradus din Nerval, Baudelaire, Verlaine, Rimbaud.
* 1932: Anatol conte Bigot de Saint-Quentin, botezat Anatole (n. 7 martie 1849, Viena – d. 11 septembrie 1932, Jadova, România Mare), a fost un ofițer de cavalerie din Armata Comună a Austro-Ungariei cu gradul de general de cavalerie (anterior Feldzeugmeister), șambelan imperial, adevărat consilier secret imperial și mare postelnic al Arhiducelui Friedrich, Duce de Teschen din familia Bigot de Saint-Quentin.
Anatol s-a născut dintr-o familie nobilă franceză din Picardia, pomenită deja în secolul al XIV-lea. Bunicul său a fost Feldmarschalleutnantul și din 1840 divizionar la Sibiu François-Louis (Franz Ludwig) conte Bigot de Saint-Quentin (n. 25 noiembrie 1774, Marmoutier – d. 15 septembrie 1854, Viena), bunica Elise baroneasa von Ysselbach (n. 3 noiembrie 1779 - d. 17 ianuarie 1853). Tatăl său, maiorul imperial August (* 20 martie 1804, Radom – d. 18 decembrie 1848, Ciucea care a căzut tânăr pe timpul revoltei maghiare în bătălia de la Ciucea, mama sa a fost baroneasa Henriette Isabella von Podstatzki-Prussinowitz und Thonsern (n. 11 iulie 1816 – d. 30 martie 1903). Unchiul a fost renumitul general de cavalerie imperial habsburgic, Karl August Leopold (n. 12 iunie 1805, Neuburg an der Donau – d. 8 septembrie 1884, Kwassitz, Moravia), între altele și general comandor al Voivodinei sârbești și al Banatului timișean precum scriitor, pe care l-a moștenit.[1][2]
Ulteriorul general s-a căsătorit la 3 iulie 1898 în Cernăuți cu Elena de Flondor (n. 22 noiembrie 1866, Cernăuți - d. 31 ianuarie 1930, Viena), strănepoata cavalerului Nicolae de Wassilko (n. 1759 - d. 1809) care moștenise de la tatăl ei George (1839-1917), căsătorit cu Aglaia de Goian, moșia Mega, iar Anatol a mai cumpărat moșiile din Jadova de la vărul Elenei, preotului-paroh Iancu de Goian.[3] Soții au avut 3 copii: Douglas (n. 19 aprilie 1899 - d. 10 septembrie 1982), entomolog austriac, căsătorit cu Elisabeth von Wagner (1904-1985), Desideria (n. 2 iulie 1900 – d. 15 martie 1999), căsătorită cu Francisc conte Marenzi de Tagliuno i Talgate și Frederic Gheorghe (n 4 octombrie 1906, Bratislava - d. 16 februarie 2000, Viena), inginer cu diplomă, căsătorit în 1953 la București cu profesoara Florica Mihăilescu (n. 10 aprilie 1910, Buzău - d. 8 martie 1987, București, înmormântată în Buzău). Familia s-a stins pe linia masculină, după ce numai Desideria a avut copii
După ce a absolvit Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt, una dintre cele mai prestigioase din Europa, tânărul Anatol a fost transferat pe 1 mai 1869 ca locotenent la regimentul K.u.K. de dragoni „Prinz Eugen von Savoyen” nr. 13 sub comanda Feldmarschalleutnant-ului baron Dobrženský von Dobrženitz. În anul 1883, pe atunci căpitan, a fost onorat cu titlul de șambelan imperial, iar pe ziua de 1 mai 1892 a fost numit maior și adjutant de aripă al împăratului Franz Joseph al Austriei.[6]
La 1 noiembrie 1895, după trei ani și jumătate serviciu direct pentru împărat, a devenit locotenent-colonel și însărcinat cu comanda interimară de divizie la regimentul dragoni nr. 11, apoi, la 1 mai 1897, cu comanda regimentului K.u.K. boem de dragoni nr. 7 „Herzog von Lothringen“ (Duce de Lorena). În acest post a fost avansat la gardul de colonel în ziua de 1 noiembrie al anului.[7]
La 17 martie 1903 a fost numit mare postelnic al Arhiducelui Friedrich, Duce de Teschen, ulteriorul Feldmareșal și concomitent adevărat consilier secret.[8] În această funcție a fost avansat la gradul de Generalmajor (1. Mai 1904).[1] Cu prilejul vizitei arhiducelui Friedrich la Londra pe care generalul îl însoțise în exercitarea atribuțiilor sale, a fost decorat cu Marea cruce al Ordinului Regal Victorian de către regele Eduard al VII-lea al Regatului Unit (11 iunie 1904).[9]
În sfârșit, la 1 mai 1908, a urmat desemnarea de Feldmarschalleutnant, iar pe 1 ianuarie 1913 a fost onorat vu titlul de general de cavalerie și trimis la pensie).[1] Anatol s-a retras după acea la Jadova unde a administrat moșiile până la moartea sa la 11 septembrie 1932. Fiul său mai tânăr Frederic (Friedrich) a preluat administrația moșiilor din Jadova până la ocuparea sovietică conform Pactului Ribbentrop-Molotov și răpirea Bucovinei de Nord în 1940.
Decorații militare (selecție)
Generalul a fost un ofițer mult decorat, între altele cu:[10]
- Comador al Ordinului Național „Steaua României”
- Marea cruce al Ordinului Regal Victorian (1904)
- Marea Cruce al Ordinului Sf. Ludovic al lui Carol al II-lea, Duce de Parma
- Ordinul Coroana de Fier clasa 1
- Ordinul Coroana de Fier clasa 3
- Medalia de Merit Militar "Signum Laudis"
- Ordinul al Crucii de Fier de clasa 1
- Ordinul Prusac al Coroanei de clasa I
- Marea Cruce al Ordinului Spaniol de Merit
- Marea Cruce al Ordinului "Isabel la Católica"
- Marea Cruce al Ordinului „Friedrich” al regatului de Württemberg (1907)[11]
- Ordinul Regal al Prusiei „Vulturul Roșu” de clasa II
- Ofițer al Ordinului Saxoniei „Albrecht”
- Cavaler de casa 1 al Ordinului „Leul de Zähringen”
- Comandor al Ordinului Crucii Takovo, Serbia
Galerie de imagini
_von_Ysselbach_(1779-1853).jpg)
.jpg)
| Anatol Bigot de Saint-Quentin | |
 Anatol conte Bigot de Saint-Quentin ca general, 1904 |
· 1941: A murit comunistul bulgar Cristian Rakovski , de profesie medic, cominternist de frunte care a activat în România și în Rusia, politician și diplomat sovietic (n. 1873). Între anii 1905 -1917, Rakovski a deținut un rol de vârf în mișcarea social-democrată română, alaturi de veteranul Constantin Dobrogeanu – Gherea. Ca membru în conducerea Comitetului Central Executiv al Sovietelor Frontului Românesc, al Flotei Marii Negre și al districtului militar Odessa) cu sediul la Odessa, Rakovski a luat parte la organizarea unei încercări nereusite de puci comunist la Iași contra regelui Ferdinand I al Romaniei, și a unor acțiuni militare ale unor unități revoluționare bolșevice (formate, între altele, din foști prizonieri și dezertori din rândurile armatei române) contra României. A deținut în trei rânduri – în noiembrie 1918, în ianuarie-decembrie 1919,, și apoi între anii 1920-1923,funcția de prim-ministru al Ucrainei sovietice. La bătrânețe, în URSS, a căzut victimă „marii terori staliniste”. A fost arestat in 1938, iar după invadarea U.R.S.S. de către Germania , Rakovski a fost împușcat, în pădurea Medvedvski lângă Oriol, la 11 septembrie 1941, din ordinul direct al sefului serviciului secret sovietic, Beria , conform dorinței lui Stalin, alături de alți 156 deținuți politici, între care Olga Kameneva și Maria Spiridonova (fostă lideră socialist-revoluționară), precum și Bessonov și dr. Pletniov, dintre cei care fuseseră „judecați” împreună cu el în 1937-1938.
· 1956 - A murit Ilie Dăianu, scriitor, critic literar şi traducător (n.09.03.1886).
· 1958 - A murit Hans Grundig, pictor şi grafician german antifascist. Experienţa lagărelor de concentrare naziste a fost relatată în romanul autobiografic "Între carnaval şi miercurea cenuşii", tradus în limba română în 1963 (n.19.02.1901).
* 1971: Nicolae Bănescu (n. 16 decembrie 1878, Călărași - d. 11 septembrie 1971, București) a fost un istoric român, membru titular al Academiei Române.
* 1971: Nicolae Bănescu (n. 16 decembrie 1878, Călărași - d. 11 septembrie 1971, București) a fost un istoric român, membru titular al Academiei Române.
· 1971: A murit in urma unei boli cardiace, Nikita Sergheevici Hruşciov, politician comunist sovietic, lider al Partidului Comunist din fosta URSS si fost prim-ministru al acestei ţări; (n. 17 aprilie 1894). A fost iniţiatorul “dezgheţului” si a destalinizarii în politica internă şi externă sovietică. La 25 februarie 1956, Hruşciov a ţinut aşa-numitul „Discurs Secret”, într-o şedinţă închisă a Congresului, limitată la delegaţii sovietici. Timp de patru ore, el a demolat reputaţia lui Stalin. Hruşciov le-a spus delegaţilor: „Stalin şi-a demonstrat într-o întreagă serie de cazuri intoleranţa, brutalitatea şi abuzul de putere … adesea alegea calea represiunii şi anihilării fizice, nu doar împotriva unor duşmani adevăraţi, ci şi împotriva unor indivizi care nu comiseseră nicio crimă împotriva partidului sau împotriva guvernului sovietic”. Sub Hruşciov, tribunalele speciale (denumite troika) conduse abuziv de agenţiile de securitate sovietice au fost abolite.
După reformele hruscioviste, nimeni nu mai putea fi pus sub acuzare pentru o infracţiune politică, nici măcar în tribunalele obişnuite, fără aprobarea comitetului local de Partid. Această aprobare se obţinea rareori şi în timpul lui Hruşciov nu au mai avut loc procese politice majore, şi în total cel mult câteva sute de procese politice minore.
În schimb, disidenţilor li se impuneau alte sancţiuni, între care pierderea slujbei sau a poziţiei universitare, sau excluderea din Partid. În timpul conducerii lui Hruşciov, s-a introdus spitalizarea forţată a celor ce prezentau „pericol social”, pentru pretinse boli mintale. Conform dizidentului Roy Medvedev, care a scris o analiză timpurie a anilor în care Hruşciov a fost la putere, „teroarea politică, ca metodă cotidiană de guvernare, a fost înlocuită de Hruşciov cu mijloace administrative de represiune”. N.S.Hrusciov fost inlaturat de la putere în octombrie 1964, fiind pensionat. Şi-a scris memoriile, iar benzile de magnetofon pe care erau înregistrate acestea au fost scoase clandestin din ţară şi publicate parţial în Occident în 1970.
* 1973: Salvador Guillermo Allende Gossens (n. 26 iunie 1908 – d. 11 septembrie 1973) a fost un medic și politician chilian, cunoscut ca fiind primul marxist care devine președinte a unei țări din America Latină prin alegeri libere.[2]
* 1974: Ion Popescu-Sibiu (n. 1901, Sibiu - 11 septembrie 1974, București) a fost un medic, psihiatru și psihanalist. A fost unul dintre fondatorii psihanalizei după Sigmund Freud în România.
* 1978: Octavian Buhociu (n. 20 octombrie 1919, Crăiești, județul Covurlui (interbelic), azi județul Județul Galati[1] - d. 11 septembrie 1978, Bochum, Germania) a fost un filozof al istoriei, etnograf și folclorist originar din România, care a trăit în Franța și Germania.
După reformele hruscioviste, nimeni nu mai putea fi pus sub acuzare pentru o infracţiune politică, nici măcar în tribunalele obişnuite, fără aprobarea comitetului local de Partid. Această aprobare se obţinea rareori şi în timpul lui Hruşciov nu au mai avut loc procese politice majore, şi în total cel mult câteva sute de procese politice minore.
În schimb, disidenţilor li se impuneau alte sancţiuni, între care pierderea slujbei sau a poziţiei universitare, sau excluderea din Partid. În timpul conducerii lui Hruşciov, s-a introdus spitalizarea forţată a celor ce prezentau „pericol social”, pentru pretinse boli mintale. Conform dizidentului Roy Medvedev, care a scris o analiză timpurie a anilor în care Hruşciov a fost la putere, „teroarea politică, ca metodă cotidiană de guvernare, a fost înlocuită de Hruşciov cu mijloace administrative de represiune”. N.S.Hrusciov fost inlaturat de la putere în octombrie 1964, fiind pensionat. Şi-a scris memoriile, iar benzile de magnetofon pe care erau înregistrate acestea au fost scoase clandestin din ţară şi publicate parţial în Occident în 1970.
La 6 martie 1953, a fost anunțată moartea lui Stalin, precum și noua conducere a țării. Malenkov urma să fie noul președinte al Consiliului de Miniștri, iar Beria (care și-a consolidat controlul asupra agenturilor de securitate), Kaganovici, Bulganin, și fostul ministru de externe Veaceslav Molotov ca prim-vice-prim-miniștri. Membrii prezidiului Comitetului Central recent promovați de Stalin au fost retrogradați. Hrușciov a fost înlăturat din funcția de la nivelul Moscovei pentru a se concentra asupra unor sarcini nespecificate la Comitetul Central al Partidului.[108] The New York Times îi dădea pe Malenkov și pe Beria ca primul și al doilea în conducerea prezidiului de zece oameni — și pe Hrușciov îl punea pe ultimul loc.[109]
La 14 martie, însă, Malenkov a demisionat din funcția de secretar al Comitetului Central,[110] din cauza unor îngrijorări că acumulează prea multă putere. Principalul beneficiar era Hrușciov. Numele său a apărut pe prima poziție într-o listă revizuită de secretari—arătând că el era acum în fruntea partidului.[111] Comitetul Central l-a ales oficial în funcția de secretar general în septembrie.[112]
Chiar înainte de înmormântarea lui Stalin, Beria a declanșat o lungă serie de reforme comparabile doar cu cele ale lui Hrușciov din perioada sa de putere și chiar cu cele ale lui Mihail Gorbaciov de după o treime de secol.[110] Propunerile lui Beria aveau scopul de a-l denigra pe Stalin și de a da vina pe el pentru crimele înfăptuite de Beria.[110] Una din propunerile adoptate a fost o amnistie care în cele din urmă a dus la eliberarea a peste un milion de deținuți.[113] O alta, neadoptată, a fost pemiterea unirii Germaniei de Est cu cea de vest într-o Germanie neutră, în schimbul unor compensații din partea Occidentului[114] — propunere considerată de Hrușciov ca fiind anticomunistă.[115] Hrușciov s-a aliat cu Malenkov pentru a bloca multe din propunerile lui Beria, și cei doi au primit treptat susținerea altor membri ai prezidiului. Campania lor împotriva lui Beria a fost ajutată de temerile că Beria pune la cale o lovitură de stat militară[116] și, după cum afirmă Hrușciov în memoriile sale, de convingerea că „Beria ne pregătește cuțitele”.[117]
La 26 iunie 1953, Beria a fost arestat într-o ședință a prezidiului, după pregătiri militare extinse efectuate de Hrușciov și de aliații săi. Beria a fost judecat în secret, și executat în decembrie 1953 împreună cu cinci dintre apropiații săi. Execuția lui Beria s-a dovedit a fi ultima oară când învinsul unei lupte pentru putere la vârful regimului totalitar sovietic plătește cu viața.[118]
Lupta pentru putere în prezidiu nu a fost însă rezolvată prin eliminarea lui Beria. Puterea lui Malenkov stătea în aparatul central al statului, pe care încerca să-l extindă prin reogranizarea guvernului, dându-i-se și alte puteri în dauna partidului unic. El a căutat și susținere publică reducând prețurile la bunurile de consum și scăzând minimul obligatoriu de achiziție de titluri de stat de către cetățeni. Hrușciov, pe de altă parte, cu baza de putere în Partid, încerca să întărească Partidul și poziția sa în cadrul acestuia. Deși în sistemul totalitar sovietic, Partidul Comunist era singurul partid legal și rolul lui în procesul decizional era proeminent, puterile lui fuseseră reduse de către Stalin, care izolase mare parte din acea putere în mâinile lui personale și în cele ale Biroului Politic (ulterior, prezidiul CC). Hrușciov a înțeles că, atâta timp cât prezidiul este în conflict, Partidul și Comitetul Central ar putea să devină din nou puternice.[119] Hrușciov a cultivat cu grijă înalți oficiali de Partid și a numit mulți susținători ai săi în funcții de baroni locali, care apoi au ocupat locuri în Comitetul Central.[120]
Hrușciov s-a prezentat ca fiind un activist cu picioarele pe pământ și pregătit să-și asume orice provocare, spre deosebire de Malenkov care, deși sofisticat, părea incolor.[120] Hrușciov a aranjat ca Kremlinul să fie deschis publicului, gest cu „mare rezonanță publică”.[121] Deși atât Malenkov cât și Hrușciov dorau să reformeze agricultura, propunerile lui Hrușciov erau mai vaste și cuprindeau și Campania Pământurilor Nedesțelenite(ru), prin care sude de mii de tineri voluntari urmau să se stabilească în Siberia de Vest și în Kazahstanul de Nord și să practice agricultura. Deși această schemă a devenit un uriaș dezastru pentru agricultura sovietică,[122] la început părea să aibă succes.[123] În plus, Hrușciov deținea informații incriminatoare despre Malenkov, luate din dosarele secrete ale lui Beria.[124] În timp ce procurorii sovietici anchetau atrocitățile ultimilor ani ai lui Stalin, inclusiv cazul Leningrad, au dat peste dovezi privind implicarea lui Malenkov.[125] Începând cu luna februarie 1954, Hrușciov i-a luat locul lui Malenkov în scanunul de onoare de la întrunirile prezidiului; în iunie, Malenkov nu mai era primul pe lista membrilor prezidiului, care a fost de atunci organizată în ordine alfabetică. Influența lui Hrușciov a continuat să crească, dobândind fidelitatea liderilor de Partid la nivel local, și obținând numirea în fruntea KGB-ului pentru un om de încredere.[126]
La o ședință a Comitetului Central din ianuarie 1955, Malenkov a fost acuzat de implicare în atrocități, iar comitetul a adoptat o rezoluție prin care îl acuza de implicarea în cazul Leningrad și de facilitarea ascensiunii lui Beria. În luna următoare, la o întrunire a Sovietului Suprem (structură cu rol în mare parte decorativ), Malenkov a fost retrogradat în favoarea lui Bulganin, spre suprinderea observatorilor occidentali.[127] Malenkov a rămas în prezidiu ca ministru al centralelor electrice.[128] Conform biografului William Tompson, „poziția lui Hrușciov ca primul între membrii conducerii colective(en) era acum dincolo de orice îndoială
Începând cu luna martie 1964, șeful Sovietului Suprem, Leonid Brejnev, a început să discute cu colegii săi înlăturarea de la putere a lui Hrușciov.[254] Deși Brejnev s-a gândit la început să-l aresteze pe Hrușciov la întoarcerea dintr-o vizită în Scandinavia efectuată în iunie, el s-a hotărât să petreacă un timp convingând membrii Comitetului Central să susțină înlăturarea de la putere a lui Hrușciov, amintindu-și cât de crucială a fost susținerea CC-ului atunci când Hrușciov a învins complotul Grupării Anti-Partid.[254] Brejnev a beneficiat de mult timp pentru a-și pune în mișcare conspirația; Hrușciov a lipsit din Moscova în total cinci luni între ianuarie și septembrie 1964.[255]
Conspiratorii, în frunte cu Brejnev, prim-vice-prim-ministrul Alexandr Șelepin(ru), și președintele KGB Vladimir Semiceastnîi(ru), au acționat în octombrie 1964, în timp ce Hrușciov se afla în vacanță la Pitsunda, în Abhazia(en). La 12 octombrie, Brejnev l-a sunat pe Hrușciov să-l anunțe că a doua zi va avea loc o ședință specială a Prezidiului, chipurile pe tema agriculturii.[256] Deși Hrușciov a bănuit care este motivul real al întâlnirii,[257] el s-a dus la Moscova, unde a fost atacat de Brejnev și de alți membri ai Prezidiului pentru eșecurile politicilor lui și pentru ceea ce colegii săi considerau a fi comportament instabil.[258] Hrușciov nu a opus multă rezistență și în aceeași seară l-a contactat pe prietenul și colegul său din prezidiu Anastas Mikoian, și i-a spus:
Sunt bătrân și obosit. Să se descurce ei. Eu am făcut principalul. Putea cineva să viseze să-i spună lui Stalin că nu mai este potrivit funcției și să-i sugereze să se retragă? N-ar mai fi rămas nici măcar o pată umedă acolo unde stăteai dacă ziceai așa ceva. Acum totul este altfel. Frica s-a dus, și putem vorbi ca egali. Asta e contribuția mea. N-o să mă lupt cu ei.[259]
La 14 octombrie 1964, Prezidiul și Comitetul Central au votat ambele pentru a accepta demisia „voluntară” a lui Hrușciov pe motive de „vârstă înaintată și sănătate precară”. Brejnev a fost ales prim secretar (ulterior secretar general), iar Alexei Kosîghin i-a urmat lui Hrușciov în funcția de premier.
Hrușciov a primit o pensie de 500 de ruble pe lună, și a fost asigurat că va putea petrece tot restul vieții în casa lui, și că-și va putea păstra și dacea.[262] După înlăturarea de la putere, Hrușciov a căzut într-o profundă depresie.[263] Primea puțini vizitatori, mai ales pentru că paznicii săi țineau evidența vizitelor și le raportau venirile și plecările.[264] În toamna lui 1965, el și soția sa au primit ordin să-și părăsească casa și dacea și să se mute într-un apartament și într-o dacea mai mică. Pensia i-a fost redusă la 400 de ruble pe lună, sumă care continua însă să-i asigure un trai confortabil după standardele sovietice.[265][266] Depresia a continuat. Doctorul i-a prescris somnifere și tranchilizante, dar și cu ele, când unul dintre nepoții săi a fost întrebat ce face fostul premier la pensie, băiatul a răspuns: „bunicul plânge”.[267] A fost înlăturat atât de insistent din viața publică, încât Marea Enciclopedie Sovietică de treizeci de volume i-a omis numele dintr-o listă a comisarilor politici importanți din timpul celui de al Doilea Război Mondial.[37]
Cum noii conducători și-au făcut cunoscut conservatorismul în materie de arte, Hrușciov a căpătat o imagine mai favorabilă în rândul artiștilor și scriitorilor, dintre care unii i-au făcut vizite. Un vizitator pe care Hrușciov a regretat că nu l-a întâlnit a fost fostul vicepreședinte american Nixon, pe atunci în „anii din sălbăticie” dintre înfrângerea la alegerile din 1960 și revenirea în politică din 1966. Nixon a venit la apartamentul lui Hrușciov în timp ce fostul premier se afla la dacea sa.[268]
Începând cu 1966, Hrușciov a început să-și înregistreze memoriile. El le dicta pe bandă de magnetofon și, după ce a încercat să înregistreze afară și nu a reușit din cauza zgomotelor de fundal, s-a întors înăuntru, știind că fiecare cuvânt va fi auzit de KGB. Agenția de securitate nu a încercat însă să se amestece până în 1968, când Hrușciov a primit ordin să predea benzile, ordin pe care a refuzat să-l îndeplinească.[269] În timp ce Hrușciov era spitalizat pentru o boală cardiacă, fiul său Serghei a fost însă abordat de KGB, care i-a spus că există un complot al agenturilor străine pentru a-i fura memoriile. Întrucât deja făcuse copii și chiar trimisese un rând de copii unei edituri occidentale și cum KGB putea oricum să fure originalele, Serghei Hrușciov a predat materialele KGB-ului, dar a dat și instrucțiuni ca memoriile deja scoase din țară să fie publicate, ceea ce s-a și întâmplat în 1970 sub titlul Hrușciov își amintește. Pus sub presiune, Nikita Hrușciov a semnat o declarație cum că nu dăduse materialele niciunei edituri, iar fiul său a fost transferat la un loc de muncă mai puțin convenabil.[270] După publicarea memoriilor sale în Occident, Izvestia le-a denunțat drept un fals.[271] Când radioul sovietic de stat a anunțat declarația lui Hrușciov, era pentru prima oară în șase ani de zile când i se pronunța numele la radio.[37]
În ultimele sale zile, Hrușciov și-a vizitat ginerele și fostul adjunct, Alexei Adjubei(en), și i-a spus: „niciodată să nu regreți că ai trăit în vremuri furtunoase și că ai lucrat cu mine la Comitetul Central. Lumea își va aminti de noi!”[272]
Hrușciov a murit de infarct într-un spital de lângă apartamentul său din Moscova la 11 septembrie 1971, și este înmormântat în Cimitirul Novodevici(en) din Moscova, după ce i s-au refuzat funeralii naționale și înmormântarea în Zidul Kremlinului(en). De teama demonstrațiilor, autoritățile nu au anunțat moartea lui Hrușciov decât la ora înmormântării, și au înconjurat cimitirul cu soldați. Chiar și așa, unii artiști și scriitori s-au alăturat familiei la înmormântare.[273]
Pravda a dat un anunț de o singură propoziție despre moartea fostului premier; ziarele occidentale au scris însă ample articole.[274] Corespondentul veteran al ziarului New York Times la Moscova, Harry Schwartz, scria despre Hrușciov: „Dl. Hrușciov a deschis ușile și ferestrele unei structuri pietrificate. A lăsat să intre aer proaspăt și idei noi, producând schimbări pe care timpul deja le-a dovedit ireversibile și fundamentale”
| Nikita Sergheevici Hrușciov Никита Сергеевич Хрущёв | |
 |
Cariera politică a lui Allende s-a întins pe aproape patru decenii. Ca membru al Partidului Socialist din Chile, el a fost senator, deputat și ministru. De trei ori consecutiv a candidat fără succes la alegerile prezidențiale din Chile, în 1952, 1958 și 1964, iar în 1970 a fost ales ca președinte al statului.
| Salvador Allende | |
 |
* 1978: Octavian Buhociu (n. 20 octombrie 1919, Crăiești, județul Covurlui (interbelic), azi județul Județul Galati[1] - d. 11 septembrie 1978, Bochum, Germania) a fost un filozof al istoriei, etnograf și folclorist originar din România, care a trăit în Franța și Germania.
A urmat studii superioare la Universitatea din București, unde a fost licențiat în litere (1947) și filosofie (1948) cu teza, "Filosofia istoriei lui Titu Maiorescu".
S-a refugiat în Franța unde a continuat studiile la Sorbona (Paris), obținându-și doctoratul în anul 1958 cu tezele, Le folklore roumain de printemps [2] (Primăvara în folclorul românesc) și Filosofia Istoriei lui A. D. Xenopol. A fost secretar general al Centrului românesc de cercetări din Paris și redactor al buletinului editat de această prestigioasă instituție. A editat și condus revista de gândire, artă și literatură Semne apărută la Paris între 1960 și 1963 și a colaborat la numeroase reviste și ziare, printre care se pot menționa, Drum, Carpații, Vestitorii, Căminul, ... ș.a.m.d.
A fost profesor universitar de limba română la Facultatea Ruhr-ului din Bochum – Dortmund, din Germania, unde a predat folclor românesc, respectiv limba și literatura română.
Scrieri:
- Die rumänische Volkskultur und ihre Mythologie - Totenklage – Burschenbünde und Weihnachtslieder – Hirtenphänomen und Heldenlieder, Wiesbaden, 1974. ISBN 3-447-01596-9 ; ISBN 978-3-447-01596-7
- Folclorul de iarnă, zorile și poezia păstorească, 512 pagini, Editura Minerva, București, 1979,
· 1985: A încetat din viaţă la București, poetul, eseistul, antropologul cultural, critic și istoric de artă, profesorul universitar român şi traducătorul Ion Frunzetti; (n. 20 ianuarie 1918, Bacău). Dupa absolvirea in 1940 a Facultatii de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti, a fost asistent onorific al lui George Oprescu (1938-1943), asistent al lui Tudor Vianu (1947-l951), cercetator la Institutul de Istoria Artei al Academiei, din nou la Universitate (pana in 1958), cercetator la Institutul de Arte Plastice al Academiei (din 1964),director al Editurii Meridiane (1970-l971). A debutat cu un sonet in Adevarul literar si artistic (1934) si definitiveaza un volum de versuri intitulat Aladin, pe care ulterior il retrage de la tipar, debutul editorial producandu-se cu volum de poeme Risipa avara (1941). Traduce Cervantes,Tirso de Molina, Shakespeare, Victor Hugo, Lev Tolstoi, Thackeray s.a. A fost membru al Academiei Române.
Cărți:
Cărți:
- Disparate, București, Editura Meridiane, 2002
- Studii critice, București, Editura Fundației Culturale Române (Colecția Antropologie culturală), 2000.
- În căutarea tradiției, București, Editura Meridiane, 1998.
- Scrieri, I, II - Constanța, Editura Europolis, 1997.
- Arta românească în secolul XIX, București, Editura Meridiane, 1991.
- Pegas între Meduză și Perseu (vol. I: Gâlceava și împăcarea văzului cu lumea; vol. II: Formă și semn), București, Editura Meridiane, 1985.
- Țărmurile clipei, Buc., 1983;
- Dimitrie Paciurea - București, Editura Meridiane, 1971;
- Dragostele aceleași inimi, Buc., 1967;
- Ostrovul meu, ESPLA, Buc., 1957;
- Maree, cu un portret de G. Tomaziu, Ed. Forum, Buc., 1945;
- Greul pământului, cu o vinietă de A. Diaconescu, Buc., 1943;
- Risipă avară, cu un portret de G. Tomaziu, Buc., 1941;
Ion Frunzetti a tradus din engleză, spaniolă, rusă capodopere ale literaturii universale precum:
- Franz Jakobsen, "Barbara", Buc., 1942 (în colaborare cu C. Frunzetti);
- Arthur Rimbaud, "Iluminările, precedate de poeme din Primele versuri", Buc., 1945;
- Louis Golding, "Porți ferecate", Buc., 1946;
- Cervantes, "Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha (prelucrare de Jose Gonzales)", Buc., 1949 (colaborare cu Savin Bratu); reed. Buc., 1957 (colaborare cu Edgar Papu);
- Boris Gorbatov, "Generația mea", Buc., 1949 (colaborare cu E. Hariton);
- L.N. Tolstoi, "Război și pace", I-IV, Buc., 1949-55 (colaborare cu N. Parocescu),
- L.N. Tolstoi, "Povestiri din Sevastopol", Buc., 1955 (colaborare cu E. Antonescu);
- F.M. Reșetmikov, "Oameni din Podlipnaia", Buc., 1954 (colaborare cu Maria Bistrițeanu);
- Heinrich Mann, "Supusul", Buc., 1954 (colaborare cu Ioan D. Gherea);
- Victor Hugo, "Oamenii mării", Buc., 1955 (colaborare cu M. Ariel); ediția a 2-a, Buc., 1968 (în colaborare cu Fanny Milton Lehrer);
- "Proză satirică spaniolă", Buc., 1955;
- Shakespeare, "Comedia erorilor", în "Opere", I, Buc., 1955 (colaborare cu Dan Duțescu); "Zadarnicele chinuri ale dragostei", în "Opere", III, Buc., 1956 (colaborare cu Dan Grigorescu); "Totu-i bine când sfârșește bine", în "Opere", VIII, Buc., 1960, "Sonete", pref. trad., Buc., 1964;
- W.M. Thackeray, "Bâlciul deșertăciunilor", I-II, Buc., 1956 (colaborare cu Constanța Tudor);
- Tirso de Molina, "Don Gil de Ciorap-Verde", Buc., 1957 (colaborare cu Eugen Schileru);
- Feodor Gladkov, "Cimentul", Buc., 1960 (colaborare cu E. Antonescu);
- "Isprăvile unor vântură-lume. Proză picarescă spaniolă", Buc., 1961;
- Ezekiel Mphahlele, "Pe Second Avenue", Buc., 1967.
- Don Quijote de la Mancha de Cervantes (1965, împreună cu E. Papu),
- Război și pace de Lev Tolstoi (1959, în colaborare cu N. Parocescu).
· 1987: A murit compozitorul şi violonistul român de origine evreiască Ludovic Feldman; (n. 25 mai 1893). Născut în Galaţi, Ludovic Feldman a studiat vioara cu Dicker şi Otto Brumer, în oraşul natal, în perioada 1903-1909, continuându-le la Conservatorul din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Robert Klenck, la vioară, şi pe Dumitru Georgescu Chiriac. În perioada 1911-1913 a urmat un curs de perfecţionare la Neuses Wiener Konservatorium, cu profesorul Frantisek Ondricek, şi a luat lecţii particulare cu Mihail Jora, la armonie, contrapunct şi compoziţie, la Bucureşti. Debutul său s-a produs la Zagreb în calitate de concert-maestru al orchestrei operei din acel oraş, timp de un an, între 1925-1926, de unde s-a mutat, mai apoi, la Orchestra Operei Române din Bucureşti, ca prim-violonist, pentru o perioada considerabilă, 1926-1940. În paralel, a fost violonist şi concert-maestru în orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, făcând parte şi din Cvartetul Teodorescu, de asemenea din Bucureşti. Odată cu anul pensionării, 1953, şi până în 1956, Ludovic Feldman a fost conducătorul Biroului pentru muzică simfonică şi de cameră al Uniunii Compozitorilor, tot în această perioadă evoluând stilistic de la un folclorism neoclasic la neoexpresionism. A devenit un violonist şi un compozitor desăvârşit, încurajat de însuşi George Enescu, recomandat de către acesta ca fiind „realmente dotat pentru compoziţie. Când spun realmente, aceasta înseamnă mult”. Asupra lucrărilor sale, s-au exprimat şi compozitori celebri, precum Georg Berger şi Zeno Vancea, care i-au apreciat şi recunoscut calităţile. A fost decorat cu numeroase distincţii şi premii, enumerând aici doar titlul de Maestru al Artei, Premiul Academiei Române, Premiul Uniunii Compozitorilor, Premiul de Stat, Ordinul Meritul Cultural şi multe alte premii oferite, dovadă a veleităţilor sale artistice. A primit numeroase distinctii si premii intre care se remarca: Mențiunea I-a de compoziție „George Enescu” (1945), Premiul III de compoziție „George Enescu” (1946), Premiul de Stat (1952), Premiul Uniunii Compozitorilor (1968, 1970, 1972), Premiul Academiei Române (1978). A fost decorat cu Ordinul Muncii, cls. a III-a (1954) si a primit Titlul de Maestru Emerit al Artei (1957) si Ordinul Meritul Cultural (1969).
* 1994: Jessica Alice Tandy (n. 7 iunie 1909, Londra, Marea Britanie — d. 11 septembrie 1994, Connecticut, Statele Unite ale Americii) a fost o actriță americană de teatru și film de origine britanică, laureată a premiului Oscar în anul 1990 pentru rolul Daisy Werthan din filmul Șoferul doamnei Daisy, regizat de Bruce Beresford.
| Jessica Tandy | |
 Tandy and Hume Cronyn at the 1988 Emmy Awards |
* 1997: Anatoli Fiodorovici Polosin (rusă Анатолий Фёдорович Полосин; n. 30 august 1935; d. 11 septembrie 1997 în Moscova) a fost un antrenor de fotbal rus.
· 2001: A murit textierul si cantaretul de muzica usoara Angel Grigoriu; (n.17 februarie 1925, Braila). A facut parte alaturi de fratii sai George si Cezar din populara formatie de muzică ușoară, Trio Grigoriu, înființată în 1946 la București. Subiectele abordate în cântece sunt atât unele „obligatorii” (propagandistice, impuse de conducerea socialistă a țării), cât și altele naive, distractive. Astăzi, Trio Grigoriu sunt cunoscuți mai ales prin piesele „Broscuța Oac” (1957) și „Macarale” (1961).
· 2007: A murit profesorul Ioan Mihăilescu, unul dintre marile nume ale sociologiei româneşti; domenii de interes ştiinţific: studiul colectivităţilor rurale, paradigme ale analizelor transculturale, analiza violenţei structurale, politici sociale, management educaţional. A urmat cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, între 1974 şi 1979, obţinând titlul de doctor, în anul 1980. A fost vicepreşedinte al Asociaţiei de Sociologie din România, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Sociologie Rurală şi membru fondator al Clubului Rectorilor Marilor Universităţi şi al Conferinţei Rectorilor Universităţilor Danubiene. A deţinut funcţia de Rector al Universităţii din Bucureşti, în perioada 1996-2005 şi a prezidat Institutul Social Român şi Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare. Autor a 21 de volume de specialitate şi a 5 manuale, Ioan Mihăilescu a tradus 3 cărţi de referinţă şi 50 de studii şi broşuri. În anul 2000, a primit Marea Cruce a Ordinului Naţional pentru Meri; (n. născut la 24 martie 1949, în Agapia, judeţul Neamţ).
· 2007 - A murit Joe (Josef Eric) Zawinul, compozitor şi multi-instrumentist austriac de jazz şi rock (Weather Report) (n.07.07.1932).
* 2010: Michael "Mike" Shaw (n. 9 mai 1957 – d. 11 septembrie 2010), cunoscut sub numele de ring Bastion Booger, a fost un wrestler american care a luptat în World Championship Wrestling și World Wrestling Federation. Shaw a început wrestling-ul în anul 1981, în federația NWA All Star Wrestling, sub numele de Klondike Mike.
* 2010: Michael "Mike" Shaw (n. 9 mai 1957 – d. 11 septembrie 2010), cunoscut sub numele de ring Bastion Booger, a fost un wrestler american care a luptat în World Championship Wrestling și World Wrestling Federation. Shaw a început wrestling-ul în anul 1981, în federația NWA All Star Wrestling, sub numele de Klondike Mike.
Shaw a murit din cauza unui infarct, pe 11 septembrie 2010.
· 2011: A murit George Marinescu, fost prezentator al Telejurnalului TVR în perioada 1969 – 1990; (n. 1940). George Marinescu şi-a făcut autocritica la câteva minute de la proclamarea Televiziunii Române Libere: „Îmi fac mea culpa în numele colegilor din Televiziune”. După evenimentele din decembrie 1989, George Marinescu a fost numit director la televiziunea Guvernului României, post în care a rămas timp de şapte ani.
· 2011: Andy Whitfield (n. 17 iulie 1972, d. 11 septembrie 2011) a fost un actor și model galez-australian.
Înainte de a deveni actor, Whitfield a lucrat ca inginer. El a apărut în mai multe seriale de televiziune australiene, cum ar fi Opening Up, All Saints, The Strip, Packed to the Rafters și Fiicele lui McLeod. El a obținut primul său rol important în filmul australian supranatural Gabriel. Whitfield este cel mai bine cunoscut pentru rolul său principal din serialul de televiziune din 2010 : Spartacus: Blood and Sand, care este filmat în Noua Zeelandă. El joacă rolul lui Spartacus, un soldat condamnat să lupte ca un gladiator și care în cele din urmă conduce o revoltă împotriva romanilor. Whitfield, de asemenea, va apărea într-un viitor thriller-ul australian The Clinic, stabilit pentru lansare în 2010 și care s-a filmat în Deniliquin.
| Andy Whitfield | |
 |
· 2013: A decedat actorul, cantaretul si compozitorul italian Enrico Sbriccoli (cunoscut cu numele de scena Jimmy Fontana), nascut la 13 noiembrie 1934. A fost autorul cantecelor cu un larg succes international ” Il mondo” si „Che sarà”.
Sărbători
· În calendarul ortodox: Sf Cuv Teodora din Alexandria; Sf Cuv Eufrosin, bucătarul
· În calendarul romano-catolic: Ss. Prot și Iacint, frați, martiri. Sfinţii martiri Prot şi Iacint s-au bucurat de o cinstire deosebită în oraşul Roma, deşi se ştiau foarte puţine lucruri despre viaţa lor. Erau consideraţi ca fiind doi fraţi sclavi care au adus-o la credinţa în Cristos pe Sfânta Eugenia, martiră comemorată la 25 decembrie. Deoarece Passio Eugeniae, o scriere apărută mult mai târziu decât data morţii lor, cuprindea multe amănunte legendare, s-a pus la îndoială însăşi existenţa sfinţilor martiri, precum şi autenticitatea relicvelor păstrate în Biserica „Sfântului Ioan al Florentinilor”, relicve considerate a fi ale Sfântului Prot. Săpăturile arheologice au descoperit o inscripţie în versuri, în care se spunea că papa Damasus a curăţat şi împodobit mormintele sfinţilor martiri Prot şi Iacint şi a construit o scară de coborâre până la ele; mormintele însă nu au putut fi identificate. Până într-o zi; ziua de Vinerea Mare a anului 1845 a devenit una dintre cele mai însemnate din istoria arheologiei, deoarece în această zi, printr-o neaşteptată şi fericită întâmplare, s-a descoperit mormântul neatins al unui sfânt martir, cu următoarea inscripţie: DP III IDUS SEPTEBR YACINTHUS MARTYR – „Depus în ziua a treia a idelor lui septembrie, Iacint martir”. Prin această excepţională descoperire, era posibil, în sfârşit, să se afle ce s-a întâmplat în realitate cu relicvele a doi dintre cei mai populari sfinţi.
RELIGIE ORTODOXĂ 11 Septembrie
Sf Cuv Teodora din Alexandria; Sf Cuv Eufrosin, bucătarul
Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria – Egipt: Cuvioasa Teodora a fost o tânără ce se învrednicise de binecuvântările lui Dumnezeu. S-a născut într-o familie înstărită și Dumnezeu îi dăruise un soț iubitor și credincios. Însă prin lucrarea diavolului, Cuvioasa Teodora a căzut în păcat cu un tânăr în lipsa soțului ei. Datorită mustrărilor de conștiință, la câteva zile, Teodora și-a părăsit soțul și casa și a intrat în Mănăstirea Octodeocat, fiind tunsă și îmbrăcată în haine bărbătești. După grele încercări și aspră ascultare, „fratele” Teodor a fost îmbrăcat în haina monahului, neștiind nimeni că este femeie. Postul și încercările îi schimbaseră mult trăsăturile feței, astfel încât trimisă fiind după untdelemn în Alexandria și-a văzut soțul în pragul unei biserici, iar acesta a salutat-o și a trecut mai departe. Iertându-i păcatele, Dumnezeu o învrednicește pe Cuvioasa Teodora cu darul minunilor.
Diavolul, însă, nu a încetat cu ispitele asupra fericitei Teodora. Starețul mănăstirii trimițând-o pe Cuvioasa Teodora să cumpere grâu, aceasta a trebuit să înnopteze la Mănăstirea Enatului. Aici, starețul acestei mănăstiri a primit vizita fiicei sale, deoarece fusese înainte căsătorit. Noaptea, Cuviosul Teodor se trezește în chilia în care dormea cu fata starețului care îl îndemna la păcat. Refuzând, aceea a găsit pe altcineva cu care a păcătuit, rămânând însărcinată. După ce copilul s-a născut starețul Mănăstirii Enatului a adus copilul la Mănăstirea Octodeocat, lăsându-l aici și punând fapta întâmplată pe seama fratelui Teodor.
Cuviosul Teodor a fost alungat din mănăstire împreună cu copilul, deși ar fi putut să își dovedească nevinovăția. Timp de șapte ani s-a chinuit într-o colibă din apropierea mănăstiri, hrănind pruncul. După cei șapte ani, a fost reprimit în mănăstire, unde i s-a dat o chilie în care să își crească copilul, fără să fie spus nici unei ascultări mănăstirești. După alți doi ani Cuviosul Teodor a murit și abia atunci s-a aflat că a fost femeie. Tot atunci, soțul Teodorei îndrumat fiind de Dumnezeu către Mănăstirea Octodeocat a aflat cele întâmplate și întristându-se a cerut voie starețului să rămână în chilia Cuvioasei Teodora și să aibă grijă mai departe de copil. Sfaturile Teodorei și ale soțului ei au rodit, copilul ajungând stareț al Mănăstirii Octodeocat.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Cuvios Eufrosin bucătarul (sec. IX).
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Alexandria.
Precum împărăţia cerurilor s-a asemănat cu zece fecioare, după pilda lui Hristos în Evanghelie, în acelaşi chip şi zece femei, asemănându-se cu schima bărbaţilor, au zdrobit boldurile ucigătorului de oameni diavol. Una dintre aceste zece a fost şi Teodora ce se prăznuieşte acum, având numele de dar al lui Dumnezeu. Ea se trăgea din cetatea Alexandriei, şi a trăit pe vremea lui Zenon împăratul în anul 472. Însoţindu-se prin nuntă cu bărbat legiuit, trăia viaţa cu bună rânduială şi neprihănită. Dar, din pizma urâtorului de bine diavol, a căzut pe ascuns în preacurvie, şi cugeta a căuta şi a-şi afla mântuirea. Auzind cuvintele Domnului că nu este nimic ascuns, care să nu se facă arătăt la judecata cea de apoi: „Că nu este lucru de taină, care să nu se arate” (Luca 8, 17), îndată a cunoscut greutatea păcatului ce a făcut. şi lepădând îmbrăcămintea femeiască, şi luând îngerească schima a monahilor, şi în loc de Teodora s-a numit Teodor, a mers într-o mănăstire bărbătească, şi acolo se pocăia şi plângea pentru păcatul său.
După ce a petrecut, fericită, doi ani întregi, ostenindu-se cu slujbe grele şi nevoindu-se la aducerea lucrurilor celor trebuincioase mănăstirii, din pizma urâtorului de suflet diavol, a fost clevetită cum că a făcut desfrânare cu o femeie, de către unii care au adus un prunc şi aruncându-l afară la poarta mănăstirii, spunând mincinos că era al ei. Pentru aceasta Fericita Teodora, primind prihănirea aceasta ca fiind adevărată, a luat pruncul şi-l hrănea pe el cu curăţenie ca şi când era al său. Aşa se sârguia, de trei ori fericită, a se tăinui pe sine că era femeie după fire.
După aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu şi pentru canonul păcatului său, i-au îngăduit să locuiască lângă mănăstire şapte ani întregi, luptându-se cu gerul iernii şi cu arşiţa verii şi cu culcarea pe jos, şi abia cu greu mai pe urmă a intrat în mănăstire. De atunci, uscându-şi trupul cu desele rugăciuni, cu osteneli şi cu starea şi privegherea cea de toată noaptea, şi cugetând la moştenirea împărăţiei cerurilor, a ajuns la ţelul pe care l-a iubit. Căci femeie fiind după fire, a vieţuit împreună cu bărbaţii fără a fi cunoscută, şi s-a nevoit ca un bărbat, strălucind prin pustnicie ca un mare luminător. Pentru aceasta, fiind împovărată de ostenelile sale cele vrednice de plată, s-a suit cu bucurie către Hristos, Mirele său Cel dorit. Iar monahii văzând minunea aceasta preamărită, s-au spăimântat şi au mărit pe Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Eufrosin bucătarul.
Acest cuvios s-a născut din părinţi ţărani şi fiind crescut fără de învăţătură, a venit la mănăstire. şi îmbrăcându-se în schima monahicească, s-a făcut slujitor monahilor. Fiindcă petrecea totdeauna în bucătărie ca un om simplu, era defăimat şi luat în râs de către toţi monahii. Dar fericitul suferea toate defăimările cu bărbăţia inimii şi a cugetului şi cu liniştea gândului, fără a se tulbura cât de puţin. Căci, cu toate că era simplu după cuvânt, însă nu era simplu şi cu înţelegerea. Căci în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era şi un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguinţă pentru ca să-i arate Dumnezeu bunătăţile, pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe El. Sf. Eufrosin bucătarul.
Într-o noapte, dormind preotul, i se arătă în somnul lui că se află într-o grădină şi privea cu mirare şi cu spaimă la bunătăţile cele veselitoare ce se aflau acolo. şi văzu acolo şi pe Eufrosin bucătarul mănăstirii, care sta în mijlocul livezii şi se desfăta de bunătăţile acelea. Apropiindu-se de el, îl întreba: „A cui este grădina aceea? şi cum s-a aflat el acolo?” Iar Eufrosin a răspuns: „Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar eu pentru multă bunătatea Dumnezeului meu, sunt iertat a mă afla aici„. Iar preotul i-a zis lui: „şi oare ce faci în această grădină?” Eufrosin a răspuns: „Eu stăpânesc toate câte vezi aici şi mă bucur şi mă veselesc de privirea şi câştigarea acestora„.
Atunci preotul i-a zis: „Poţi să-mi dai ceva din bunătăţile acestea?” Eufrosin a răspuns aşa: „Ia cele ce voieşti din acestea, prin darul Dumnezeului meu„. Atunci preotul i-a arătat merele, şi cerea să-i dea din acelea. Eufrosin luând câteva mere, le-a pus în rasa preotului, zicând: „Iată ai dobândit merele, pe care le-ai cerut„. şi fiindcă atunci a lovit în toacă pentru ca să se scoale părinţii la Utrenie, s-a trezit preotul.
şi în vremea când socotea că vedenia ce a văzut era vis, a întins mâna la rasa sa, şi, o, minune! a aflat în fapt merele. şi minunându-se de acea preamărită bună mireasmă, a rămas nemişcat multă vreme. După aceea mergând în biserică, şi văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit şi l-a jurat ca să-i spună unde a fost în noaptea aceea. Eufrosin a zis: „Iartă-mă, părinte, nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie„. şi preotul a zis: „Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, pentru ca să descoperi la toţi măririle lui Dumnezeu, şi tu nu voieşti să arăţi adevărul?” Atunci a răspuns smerit-cugetătorul Eufrosin: „Acolo, părinte, am fost, unde sunt bunătăţile pe care vor a le moşteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care şi tu de mulţi ani ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut şi pe mine desfătându-mă cu bunătăţile livezii aceleia. Pentru că voind Domnul să te încredinţeze pe sfinţia ta despre bunătăţile celor dorite drepţilor, a lucrat prin mine smeritul această minune„. Atunci a zis preotul: „Părinte Eufrosine, şi ce mi-ai dat din bunătăţile livezii?” Iar Eufrosin a răspuns: „Merele cele frumoase şi mirositoare pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă că eu sunt vierme şi nu om„.
Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut. şi printr-aceasta a îndemnat pe toţi a se minuna şi a se spăimânta, şi spre dorinţa binelui şi a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin fugind de mărirea oamenilor, s-a dus pe ascuns din mănăstire. şi s-a depărtat fugind şi rămânând necunoscut până în sfârşit. Iar din merele acelea mâncând mulţi bolnavi, s-au vindecat de bolile lor, întru mărirea lui Dumnezeu.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 11 Septembrie
A. GUSTĂRI
Plăcintă cu orez
* 1 pachet de aluat pentru plăcintă sau preparat în casă,* Aluat:
- 500 g făină,
- 60 ml ulei,
- sare, apă călduţă,
* Umplutura:
- 1 cană orez,
- 4 cepe mari,
- 1 morcov,
- sare, ulei, piper, boia dulce de ardei,
Făina se amestecă cu ulei, un praf de sare, se toarnă apa călduţă până se formează un aluat de pâine.
Ceapa se toacă mărunt şi se căleşte în ulei până devine aurie, apoi se adaugă morcovul dat pe răzătoarea mică. Orezul se fierbe separat. După ce acesta a fiert se adaugă peste legumele înăbuşite, se pune sare, piper, boia şi se lasă 2-3 minute să absoarbă toate legumele. Foaia se înteinde şi se porţionează, se pune în mijlocul fiecărui pătrăţel umplutura şi se formează plăcintele. Se tapetează o tavă cu margarină şi se pun plăcintele. Se ung deasupra cu ulei sau margarină. Se dau la cuptor 20-25 minute.
B. SALATE
Salată de ardei copţi
Ingrediente:
Alegem ardei "drepti", de orice culoare (dar roşii sau galbeni sunt mai gustoşi decât verzi), astfel încât să poată veni în contact cu suprafaţa plitei în orice poziţie.
Alegem ardei "drepti", de orice culoare (dar roşii sau galbeni sunt mai gustoşi decât verzi), astfel încât să poată veni în contact cu suprafaţa plitei în orice poziţie.
Instrucţiuni:
1 ) Punem pe plită ardeii şi-i coacem pe toate părţile până când cea mai mare parte a suprafeţei lor s-a copt, iar coaja superficială a început să se desprindă.
2 ) Dupa ce s-au copt, îi punem într-o cratiţă, presărăm pe ei puţină sare şi acoperim cratiţa.
3 ) Peste o jumătate oră îi putem curaţa de coajă şi-i aşezăm într-un castron, punem oţet (de mere dacă avem) şi sare.
1 ) Punem pe plită ardeii şi-i coacem pe toate părţile până când cea mai mare parte a suprafeţei lor s-a copt, iar coaja superficială a început să se desprindă.
2 ) Dupa ce s-au copt, îi punem într-o cratiţă, presărăm pe ei puţină sare şi acoperim cratiţa.
3 ) Peste o jumătate oră îi putem curaţa de coajă şi-i aşezăm într-un castron, punem oţet (de mere dacă avem) şi sare.
Dacă ardeii sunt prea mari, îi tăiem longitudinal, îndepărtăm seminţele, însă lichidul din interior îl punem în castron împreună cu ardeii.
Peste ardei putem pune şi puţin ulei (de măsline preferabil).
C. SOSURI
Numai pentru Imam Baialdi este necesar să preparăm sos, dar reţeta precum şi modul de preparare sunt tratate la rubrica MÂNCĂRURI.
D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Ciorbă de cartofi
· 1 ceapă
· 1 morcov
· 1 pătrunjel
· 500 g cartofi
· Verdeţuri
· 1 l borş de putină
· 1 lingură bulion
· sare
Se pune la fiert în apă zarzavatul tăiat mărunt.
Se adaugă cartofii curăţaţi şi tăiaţi pătrăţele.
Când toate sunt fierte se adaugă borşul fiert separat şi bulionul.
Se drege gustul de sare.
La sfârşit se pune mărar, pătrunjel şi leuştean, tocat mărunt.
E. MÂNCĂRURI
Imam Baialdi – Reţetă libaneză
Ingrediente:- 1,5 kg vinete coapte şi lungi.
- 2 cepe,
- 2 morcovi,
- 1 pătrunjel,
- 1 ţelină,
- 2 ardei graşi,
- 3 linguri varză tocată,
- 3 căpăţâni usturoi.
- 1 kg de roşii,
- 200 ml ulei măsline,
- 1 ardei iute,
- sare,
- piper.
Vinetele se pregătesc (se spală, se scot din coadă) şi se crestează, dar numai de patru ori, şi nu prea adânc, cât să se ţină un pic vânăta din miez. Se opăresc iute, se presară cu sare şi se pun între funduri de lemn, presate, să-şi lase zeama amăruie. Se toacă toată umplutura şi se căleşte în 100 ml ulei de măsline, ca în Levant, unde totul e scump, dar şi gustos. Usturoiul nu se căleşte, să rămână viu până-n vânătă şi acolo să moară, dar se taie-n două căţeii, să sufere un pic. Vinetele se pun în tavă şi se îndeasă-n crestături cu prăjeala asta, cu căţeii de usturoi, cu ceva sare şi piper. Roşiile se curăţă de pieliţă şi se dau prin sită. Se toarnă undelemnul rămas, bulion de roşii, ardeiul iute tocat. Se pune tava la cuptor, acoperită, să se coacă înăbuşit o jumătate de oră, apoi se lasă să scadă pe marginea plitei, să se îndese toate cele bune în cuvă.
F. DULCIURI
Tort de cafeaPentru blat:
* 200 g făină,
* 200 g margarină,
* 200 g zahăr,
* 100 g nucă măcinată,
* 1 pacheţel cu zahăr vanilat.
Pentru cremă:
* 100 g margarină,
* 2 linguri esenţă de cafea,
* 150 g zahăr
Glazura din şerbet de cafea:
* 400 g zahăr,
* puţină zeamă de lămâie,
* 1 pahar apă,
* 1/3 pahar de cafea concentrată.
Se poate glasa şi cu un gem acrişor.
Amestecă bine zahărul cu margarina, până obţii o cremă. Adaugă zahărul vanilat, nucile şi, treptat, făina. Împarte aluatul obţinut în trei părţi. Întinde fiecare parte de aluat şi coace-le la foc potrivit pe rând, în forma de tort, în cuptorul încălzit înainte. Întinde crema de cafea (obţinută prin amestacarea margarinei cu zahărul şi cu esenţa de cafea) între foile de blat. Glasează tortul cu glazură de şerbet de cafea sau cu un gem acrişor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu