PARTEA A TREIA ȘI ULTIMA
ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 14 Septembrie
A. GUSTĂRI
Zacuscă cu dovlecei
Iată reţeta:
* 7 kg. gogoşari,
* 2 kg. vinete,
* 1 kg. ceapă,
* 1,5-2 kg dovlecei,
* 400 g. bulion
* ulei
* sare
* zahăr
Gogoşarii şi vinetele se coc, se decojesc şi se ţin pe aragaz, pe ochiul mare, într-un vas mare (10 l).
Gogoşarii şi vinetele se coc, se decojesc şi se ţin pe aragaz, pe ochiul mare, într-un vas mare (10 l).
Ceapa se taie mărunt şi se dă uşor prin ulei încins, dar să nu se rumeneasă.
Peste ceapă se pune şi dovlecelul dat pe răzătoare.
Se lasă pe foc până se înmoaie dovlecelul.
Se pune ceapa cu dovlecelul în vasul mare şi se amestecă totul.
Se adaugă şi sucul de roşii obţinut din bulion dizolvat cu 2 litri apă.
În sucul de roşii se pune o lingură de sare şi două de zahăr.
Se pune totul la fiert până se înmoaie bine legumele.
După aceea se pune la borcane, se închide ermetic şi se sterilizează bine. Am vorbit despre procedeul de sterilizare!
B. SALATE
Salata de andive
400 g andive, zeama de la 1/2 lamaie sau 1-2 linguri otet, 2 linguri untdelemn fin, sare, piper, un varf de cutit zahar pudra.
Andivele, de preferinta tinere, se curata de partile stricate, lasandu-se pentru salata numai frunzele albe. Acestea se desfac una cate una, se spala bine si se taie in doua, de-a lungul.
Se aseaza frunzele cat mai rasfirat intr-o salatiera, se sareaza si se stropesc cu sosul pregatit separat din untdelemn, zeama de lamaie, piper si zaharul pudra, batute bine cu o furculita intr-o ceasca.
Aceasta salata nu se amesteca, deoarece frunzele de andive, care sunt fragede, se sfarama.
Se consuma imediat, sau cel mult dupa doua ore de la pregatire.
400 g andive, zeama de la 1/2 lamaie sau 1-2 linguri otet, 2 linguri untdelemn fin, sare, piper, un varf de cutit zahar pudra.
Andivele, de preferinta tinere, se curata de partile stricate, lasandu-se pentru salata numai frunzele albe. Acestea se desfac una cate una, se spala bine si se taie in doua, de-a lungul.
Se aseaza frunzele cat mai rasfirat intr-o salatiera, se sareaza si se stropesc cu sosul pregatit separat din untdelemn, zeama de lamaie, piper si zaharul pudra, batute bine cu o furculita intr-o ceasca.
Aceasta salata nu se amesteca, deoarece frunzele de andive, care sunt fragede, se sfarama.
Se consuma imediat, sau cel mult dupa doua ore de la pregatire.
C. SOSURI
La reţetele de azi nu preparăm sos separat.
D. BORŞURI SUPE CREME DE LEGUME
Supă cremă de legume
Ingrediente:- 3-4 morcovi medii
- 2 radacini de patrunjel
- 2 teline mici
- 6 cartofi potriviti
- crutoane
- 2-3 cepe
-1 legatura patrunjel
- sare, piper
- 1 ardei
- 3-4 linguri ulei
- 1/2 lamaie
Mod de preparare:
Se spala si se taie legumele marunt. Se pun la fiert intr-o oala mare cu apa si piper pana se sfarama. Cand toate legumele sunt fierte, le scoatem si le mutam intr-un castron (exceptand ceapa pe care o dam afara de tot) unde le pasam pana obtinem o crema. Se adauga apoi zeama care ne-a ramas, dar cu masura astfel incat sa nu fie prea subtire. Iar daca ramane prea consistenta mai putem adauga apa. La sfarsit adaugam verdeata, sare si lamaie dupa gust. Se serveste cu crutoane.
- 2 radacini de patrunjel
- 2 teline mici
- 6 cartofi potriviti
- crutoane
- 2-3 cepe
-1 legatura patrunjel
- sare, piper
- 1 ardei
- 3-4 linguri ulei
- 1/2 lamaie
Mod de preparare:
Se spala si se taie legumele marunt. Se pun la fiert intr-o oala mare cu apa si piper pana se sfarama. Cand toate legumele sunt fierte, le scoatem si le mutam intr-un castron (exceptand ceapa pe care o dam afara de tot) unde le pasam pana obtinem o crema. Se adauga apoi zeama care ne-a ramas, dar cu masura astfel incat sa nu fie prea subtire. Iar daca ramane prea consistenta mai putem adauga apa. La sfarsit adaugam verdeata, sare si lamaie dupa gust. Se serveste cu crutoane.
E. MÂNCĂRURI
Ghiveci
• 1 kg cartofi tăiaţi felii subţiri;
• ½ kg dovlecei curăţaţi şi tăiaţi rondele;
• ¼ kg bame;
• 1 ½ ceaşcă ulei;
• 3 – 4 cepe tăiate solzi;
• 1 legătură mărar;
• 1 legatură pătrunjel;
• 4 – 5 roşii date pe răzătoare;
• Sare;
• Piper
• 5 – 6 căţei de usturoi
Se curăţă, se taie zarzavaturile şi se aşază straturi alternative în formă, presărând sare şi piper după fiecare strat.
Ceapa se căleşte bine în ulei, se adaugă roşiile, usturoiul şi se toarnă peste zarzavaturi.
Deasupra se pun 2 – 3 roşii tăiate felii şi restul de verdeaţă.
Se dă la cuptor la foc potrivit aproximativ o oră.
• 1 kg cartofi tăiaţi felii subţiri;
• ½ kg dovlecei curăţaţi şi tăiaţi rondele;
• ¼ kg bame;
• 1 ½ ceaşcă ulei;
• 3 – 4 cepe tăiate solzi;
• 1 legătură mărar;
• 1 legatură pătrunjel;
• 4 – 5 roşii date pe răzătoare;
• Sare;
• Piper
• 5 – 6 căţei de usturoi
Se curăţă, se taie zarzavaturile şi se aşază straturi alternative în formă, presărând sare şi piper după fiecare strat.
Ceapa se căleşte bine în ulei, se adaugă roşiile, usturoiul şi se toarnă peste zarzavaturi.
Deasupra se pun 2 – 3 roşii tăiate felii şi restul de verdeaţă.
Se dă la cuptor la foc potrivit aproximativ o oră.
F. DULCIURI
Tort cu cremă de banane
Pentru blat:
* 1 pahar apă
Pentru blat:
* 1 pahar apă
* 1 pahar apă minerală
* 1 ½ pahar făină
* ½ pahar ulei
* 1 lingură gem
* 1 lingură nucă măcinată
* 1 lingură pesmet
* 1 lingură cacao
* 1 esenţă de rom
Pentru cremă:
* 2 banane
* ½ pachet margarină
* ½ cană zahăr pudră
* coaja si zeama de la 1 lămâie
Cum se prepară:
* 1 ½ pahar făină
* ½ pahar ulei
* 1 lingură gem
* 1 lingură nucă măcinată
* 1 lingură pesmet
* 1 lingură cacao
* 1 esenţă de rom
Pentru cremă:
* 2 banane
* ½ pachet margarină
* ½ cană zahăr pudră
* coaja si zeama de la 1 lămâie
Cum se prepară:
Se amestecă bine toate ingredientele, apoi se împarte aluatul în două, se întinde în blaturi care se coc separate într-o formaă de tort.
După ce s-au copt cele două blaturi, se lasă deoparte şi se pregăteşte crema.
Se pasează bananele şi se amestecă cu zahărul, coaja şi zeama de lămâie şi margarina până se obţine o cremă.
Se însiropează blatul cu un sirop fiert din 1 cană de apă, 1 plic zahăr vanilat şi 2 linguri de zahăr, apoi îl umpli cu 2/3 din cremă.
Se îmbracă tortul cu restul de cremă şi se ornează cu felii de banană.
Se pasează bananele şi se amestecă cu zahărul, coaja şi zeama de lămâie şi margarina până se obţine o cremă.
Se însiropează blatul cu un sirop fiert din 1 cană de apă, 1 plic zahăr vanilat şi 2 linguri de zahăr, apoi îl umpli cu 2/3 din cremă.
Se îmbracă tortul cu restul de cremă şi se ornează cu felii de banană.
ARTE 14 Septembrie
MUZICĂ 14 Septembrie
Luigi Cherubini
Luigi Cherubini
Iosif Conta
Pete Agnew, basist şi compozitor britanic (Nazareth)
NAZARETH -
John "Bowser" Bauman, vocalist american (Sha Na Na)
Sha Na Na -
Barry Cowsill, vocalist şi basist american (Cowsills)
Steve Berlin, saxofonist şi producător american
Morten Harket, cântăreț norvegian
Morten Harket (Aha)
DJ Kay Gee (Keir Gist), rapper american (Naughty By Nature)
Naughty by Nature -
Craig Montoya, basist, vocalist şi compozitor american (Everclear)
Everclear -
Logan Henderson
Ştefan Iordache
Patrick Swayze
ÎNREGISTRĂRI NOI:
Monteverdi L'Incoronazione di Poppea
3 horas maior saxofone amor canções instrumental 🎷Música relaxante SAX romântica bonita
Música romántica instrumental - Baladas Romanticas Instrumentales
POEZIE 14 Septembrie
Dante Alighieri
Biografie Dante Alighieri
Dante Alighieri (*29 mai 1265, Florenţa - †14 septembrie 1321, Ravenna), poet şi filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al "Divinei Comedii", capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta ("poet în cel mai înalt grad").
"Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav şi liniştit. Avea o faţă lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru şi des, totdeauna cu o căutătură melancolică şi gânditoare" (Giovanni Boccaccio, Trattatello in laude di Dante).
Viaţa lui Dante este strâns legată de evenimentele politice din Florenţa. În acea perioadă, Florenţa era pe cale să devină oraşul cel mai important şi puternic din Italia centrală. Începând din 1250, un guvern comunal compus din burghezi şi meseriaşi înlătură supremaţia nobilimii şi, doi ani mai târziu, se bat primii "fiorini" de aur, monedă forte a comerţului european. Conflictul dintre "Guelfi", fideli autorităţii temporale a papei, şi "Ghibellini", partizani ai primatului politic al împăraţilor germani ai "Sfântului Imperiu Roman", se transformă într-un război între nobili şi burghezie. La naşterea lui Dante, după îndepărtarea Guelfilor, Florenţa se găsea în puterea Ghibellinilor. În 1266, Guelfii revin la putere şi Ghibellinii sunt expulzaţi din oraş. La rândul lor, Guelfii se divid în două fracţiuni: "bianchi" (albii) - care încercau să limiteze hegemonia papei - şi "neri" (negrii).
Dante se naşte la Florenţa pe 14 mai 1265 într-o familie din mica nobilime, tatăl - Alighiero di Bellincione - se ocupa cu negustoria. Mama - Gabriella degli Abati - i-a murit în copilărie şi tatăl atunci când Dante avea 17 ani. Cel mai semnificativ eveniment al tinereţii, după cum singur spune în opera sa "La Vita Nuova", este întâlnirea în 1274 cu Beatrice (nobila florentină Bice di Folco Portinari), pe care o vede în numai trei ocazii, fără să fi avut oportunitatea de a-i vorbi vreodată. Îndrăgostit de ea până la adoraţie, Beatrice devine simbolul angelic al graţiei divine, pe care o va cânta exaltat în "La Vita Nuova" şi mai târziu în "Divina Commedia".
Se cunoaşte puţin despre educaţia primită, dar creaţiile sale scot în evidenţă o erudiţie deosebită pentru timpurile sale. A fost profund impresionat de filozofia şi retorica lui Brunetto Latini, care apare ca figură importantă în "Divina Comedie". În Florenţa, audiază prelegerile de filozofie şi teologie la şcolile franciscane (pe lîngă biserica Santa Croce) şi dominicane (la biserica Santa Maria Novella), studiind mai ales pe Aristotel şi pe Toma d'Aquino . Se ştie că în 1285 Dante se afla în Bologna şi este foarte probabil să fi studiat la vestita Universitate din acest oraş.
Dante Alighieri - portret de Sandro BotticelliLa vârsta de 20 de ani se căsătoreşte cu cu Gemma Di Manetto Donati, aparţinând unei ramuri secundare a unei mari familii nobiliare, de la care va avea patru copii, Jacopo, Pietro, Giovanni şi Antonia.
În 1292, doi ani după moartea Beatricei în urma unor complicaţii puerperale, Dante începe să scrie "La Vita Nuova". În acelaşi timp se angajează în viaţa politică turbulentă din acel timp, imaginând în persoana împăratului "Sfântului Imperiu Roman" mitul unei posibile unităţi politice. Totuşi, în 1293, în urma unui decret prin care nobilii erau excluşi de la orice activitate politică, Dante este constrâns să se dedice numai creaţiei literare. Doi ani mai târziu, acest decret este abolit, cu condiţia ca persoana interesată să facă parte dintr-o corporaţie artizanală. Dante se înscrie în corporaţia medicilor şi farmaciştilor, şi în cea a bibliotecarilor, cu menţiunea de "poet". Se afiliază fracţiunii "Guelfilor albi", care se opuneau influenţei papei Bonifaciu al VIII-lea Caetani. În 1295 este trimis în San Gimignano cu o misiune diplomatică iar în 1300 este ales ca magistrat, unul din cei şase "Priori" - supraveghetori ai puterii executive care alcătuia "Signoria". La îndemnul lui Dante, liderii grupurilor antagoniste - "albii" şi "negrii" - din rândul Guelfilor, au fost exilaţi pentru a se menţine liniştea în oraş. În timp ce Dante se găsea la Roma, chemat de papa Bonifaciu VIII, fracţiunea "negrilor" preia puterea politică în Florenţa, lui Dante i se interzice prezenţa în oraş şi este condamnat la o amendă drastică. Neavând suma necesară, este condamnat la moarte dacă se va întoarce vreodată în Florenţa. Convins că a fost înşelat, Dante va rezerva un loc special papei Bonifaciu VIII într-unul din cercurile "Infernului" din "Divina Comedie".
Cu anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată la Florenţa. Petrece cea mai mare parte a exilului la Verona, în anii 1307-1309 la Paris, iar mai târziu la Ravenna. În 1310, speranţele politice ale lui Dante au fost trezite de sosirea în Italia a împăratului Henric al VII-lea de Luxemburg, în care vedea rezolvarea rivalităţilor dintre oraşele italiene. Dar moartea bruscă a lui Henric în 1313 la Siena întrerupe restaurarea puterii imperiale. În 1316, conducerea oraşului Florenţa îl invită să se întoarcă din exil, dar condiţiile umilitoare erau aceleaşi ca pentru un infractor iertat. Dante resipnge cu demnitate invitaţia, spunând că nu se va întoarce decât dacă i se va restabili în întregime onoarea ("senza onore e dignità di Dante....a Firenze non entrerò mai"). În 1319 Dante este invitat la Ravenna de către Guido Novello da Polenta, conducătorul oraşului. Doi ani mai târziu, este trimis ca ambasador la Veneţia. În timpul călătoriei de întoacere, suferă un atac de malarie şi moare în noaptea de 23/24 septembrie 1321 la Ravenna, unde se găseşte şi astăzi mormîntul său, deşi florentinii i-au păstrat un loc special în biserica Santa Croce.
Opera
Dante este ultimul mare exponent al culturii medievale, care - în generaţia următoare cu Petrarca şi Boccaccio - va face trecerea spre umanismul renaşterii. Împreună cu Guido Cavalcanti, Lapo Gianni, Cino da Pistoia şi Brunetto Latini devine principalul animator al noului stil literar, "Dolce Stil Novo". Spiritualitatea lui Dante este impregnată de misticismul caracteristic epocii istorice, după care providenţa este determinantă pentru evenimentele din viaţa oamenilor, pe calea ce duce la mântuire.
Dante Alighieri (*29 mai 1265, Florenţa - †14 septembrie 1321, Ravenna), poet şi filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al "Divinei Comedii", capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta ("poet în cel mai înalt grad").
"Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav şi liniştit. Avea o faţă lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru şi des, totdeauna cu o căutătură melancolică şi gânditoare" (Giovanni Boccaccio, Trattatello in laude di Dante).
Viaţa lui Dante este strâns legată de evenimentele politice din Florenţa. În acea perioadă, Florenţa era pe cale să devină oraşul cel mai important şi puternic din Italia centrală. Începând din 1250, un guvern comunal compus din burghezi şi meseriaşi înlătură supremaţia nobilimii şi, doi ani mai târziu, se bat primii "fiorini" de aur, monedă forte a comerţului european. Conflictul dintre "Guelfi", fideli autorităţii temporale a papei, şi "Ghibellini", partizani ai primatului politic al împăraţilor germani ai "Sfântului Imperiu Roman", se transformă într-un război între nobili şi burghezie. La naşterea lui Dante, după îndepărtarea Guelfilor, Florenţa se găsea în puterea Ghibellinilor. În 1266, Guelfii revin la putere şi Ghibellinii sunt expulzaţi din oraş. La rândul lor, Guelfii se divid în două fracţiuni: "bianchi" (albii) - care încercau să limiteze hegemonia papei - şi "neri" (negrii).
Dante se naşte la Florenţa pe 14 mai 1265 într-o familie din mica nobilime, tatăl - Alighiero di Bellincione - se ocupa cu negustoria. Mama - Gabriella degli Abati - i-a murit în copilărie şi tatăl atunci când Dante avea 17 ani. Cel mai semnificativ eveniment al tinereţii, după cum singur spune în opera sa "La Vita Nuova", este întâlnirea în 1274 cu Beatrice (nobila florentină Bice di Folco Portinari), pe care o vede în numai trei ocazii, fără să fi avut oportunitatea de a-i vorbi vreodată. Îndrăgostit de ea până la adoraţie, Beatrice devine simbolul angelic al graţiei divine, pe care o va cânta exaltat în "La Vita Nuova" şi mai târziu în "Divina Commedia".
Se cunoaşte puţin despre educaţia primită, dar creaţiile sale scot în evidenţă o erudiţie deosebită pentru timpurile sale. A fost profund impresionat de filozofia şi retorica lui Brunetto Latini, care apare ca figură importantă în "Divina Comedie". În Florenţa, audiază prelegerile de filozofie şi teologie la şcolile franciscane (pe lîngă biserica Santa Croce) şi dominicane (la biserica Santa Maria Novella), studiind mai ales pe Aristotel şi pe Toma d'Aquino . Se ştie că în 1285 Dante se afla în Bologna şi este foarte probabil să fi studiat la vestita Universitate din acest oraş.
Dante Alighieri - portret de Sandro BotticelliLa vârsta de 20 de ani se căsătoreşte cu cu Gemma Di Manetto Donati, aparţinând unei ramuri secundare a unei mari familii nobiliare, de la care va avea patru copii, Jacopo, Pietro, Giovanni şi Antonia.
În 1292, doi ani după moartea Beatricei în urma unor complicaţii puerperale, Dante începe să scrie "La Vita Nuova". În acelaşi timp se angajează în viaţa politică turbulentă din acel timp, imaginând în persoana împăratului "Sfântului Imperiu Roman" mitul unei posibile unităţi politice. Totuşi, în 1293, în urma unui decret prin care nobilii erau excluşi de la orice activitate politică, Dante este constrâns să se dedice numai creaţiei literare. Doi ani mai târziu, acest decret este abolit, cu condiţia ca persoana interesată să facă parte dintr-o corporaţie artizanală. Dante se înscrie în corporaţia medicilor şi farmaciştilor, şi în cea a bibliotecarilor, cu menţiunea de "poet". Se afiliază fracţiunii "Guelfilor albi", care se opuneau influenţei papei Bonifaciu al VIII-lea Caetani. În 1295 este trimis în San Gimignano cu o misiune diplomatică iar în 1300 este ales ca magistrat, unul din cei şase "Priori" - supraveghetori ai puterii executive care alcătuia "Signoria". La îndemnul lui Dante, liderii grupurilor antagoniste - "albii" şi "negrii" - din rândul Guelfilor, au fost exilaţi pentru a se menţine liniştea în oraş. În timp ce Dante se găsea la Roma, chemat de papa Bonifaciu VIII, fracţiunea "negrilor" preia puterea politică în Florenţa, lui Dante i se interzice prezenţa în oraş şi este condamnat la o amendă drastică. Neavând suma necesară, este condamnat la moarte dacă se va întoarce vreodată în Florenţa. Convins că a fost înşelat, Dante va rezerva un loc special papei Bonifaciu VIII într-unul din cercurile "Infernului" din "Divina Comedie".
Cu anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată la Florenţa. Petrece cea mai mare parte a exilului la Verona, în anii 1307-1309 la Paris, iar mai târziu la Ravenna. În 1310, speranţele politice ale lui Dante au fost trezite de sosirea în Italia a împăratului Henric al VII-lea de Luxemburg, în care vedea rezolvarea rivalităţilor dintre oraşele italiene. Dar moartea bruscă a lui Henric în 1313 la Siena întrerupe restaurarea puterii imperiale. În 1316, conducerea oraşului Florenţa îl invită să se întoarcă din exil, dar condiţiile umilitoare erau aceleaşi ca pentru un infractor iertat. Dante resipnge cu demnitate invitaţia, spunând că nu se va întoarce decât dacă i se va restabili în întregime onoarea ("senza onore e dignità di Dante....a Firenze non entrerò mai"). În 1319 Dante este invitat la Ravenna de către Guido Novello da Polenta, conducătorul oraşului. Doi ani mai târziu, este trimis ca ambasador la Veneţia. În timpul călătoriei de întoacere, suferă un atac de malarie şi moare în noaptea de 23/24 septembrie 1321 la Ravenna, unde se găseşte şi astăzi mormîntul său, deşi florentinii i-au păstrat un loc special în biserica Santa Croce.
Opera
Dante este ultimul mare exponent al culturii medievale, care - în generaţia următoare cu Petrarca şi Boccaccio - va face trecerea spre umanismul renaşterii. Împreună cu Guido Cavalcanti, Lapo Gianni, Cino da Pistoia şi Brunetto Latini devine principalul animator al noului stil literar, "Dolce Stil Novo". Spiritualitatea lui Dante este impregnată de misticismul caracteristic epocii istorice, după care providenţa este determinantă pentru evenimentele din viaţa oamenilor, pe calea ce duce la mântuire.
Baladã, mergi sã-l regãsesti
Baladã, mergi sã-l regãsesti pe Zeu,
cu el te du doamnei înainte
si îngenuncherea mea si cântul meu,
stãpânul meu sã i le spunã-n minte.
Sã mergi, baladã, asa închinatã,
încât chiar fãrã sot, prin lumea toatã,
sã îndrãznesti sã te petreci,
dar dacã vrei ca sigurã sã fii,
gãseste-l pe Amor în veci,
nu-i bine fãrã el sã umbli cãtre ea;
acea femeie care printre vii
i-e dat sã te audã-asa,
e fatã de mine mâniatã.
Cu tine el dacã nu se aratã,
cu usurintã te va rusina.
Prin dulce sunet când tu esti cu el,
începe aceste cuvinte,
dupã ce vei culege mila ei:
"Doamnã, solie sunt în asa fel
celui ce mã trimite, si când vrei
binevoieste sã-l asculti prin glasul
meu. Amor
la frumusetea ta îi duce pasul,
si-i schimbã chipul dupã cum îi place:
deci dacã la alta sã se uite îl fãcu,
sã-l întelegi, dar inima-i încoace.
Doamnã, în duhul sãu esti numai tu
si te slujeste în fiecare gând:
devreme fu al tãu, nu rãtãci nicicând."
Si dacã nu te crede, pe Amor
sã-l ia la întrebãri, el ce mã stie:
iar la sfârsit, fã-i rugãciune vie,
sã-mi porunceascã printr-un crainic sã mor;
si va vedea vasal ce se supune.
Spune-i celui ce-i cheie de milã întru toate,
mai înainte de-a sfârsi îngenuncherea,
si el va sti sã-mi facã iar dreptate:
"Pentru favoarea suavei mele rime,
rãmâi aici cu ea; chibzuind spune
despre robul tãu precum îti vine;
si dacã-l iartã pentru rugãciune,
un chip frumos fã sã-i vesteascã pace."
Nobila mea baladã, când îti place,
mergi cãtre tinta glorificatã-n tine.
Oricãrui nobil suflet
Oricãrui nobil suflet iubitor
cãruia-i vin cu spusa-mi înainte,
sã-mi zicã de aceasta, ce-are-n minte,
salut întru stãpânul sãu, Amor.
Deja trecuse ceasul trei din taina
vremii ce-i datã stelei lucitoare,
când fãrã veste Zeul îmi apare,
de el de-mi amintesc m-apucã spaima.
Voios pãrea Amor tinând în mânã
inima-mi, iar în brate purta-n pânzã
de-altar, dormind, doamna-mi înfãsuratã.
Si o trezi, din inima-mi ce-ngânã
vãpãi, cu fricã o hrãni, ascunsã;
vãzui cã pleacã-n lacrimi deodatã.
Pe calea lui Amor, voi, cei umblati
Pe calea lui Amor, voi, cei umblati,
priviti-mã rãmasi pe loc,
durere ca a mea nu mai aflati;
primiti-mã-n auz, vã rog,
apoi închipuiti-vã aceea,
oricãrui chin sunt cãmara si cheia.
Amor, nu prin putina-mi bunãtate,
ci prin a sa noblete,
mã puse-n viatã de-asa suavitate,
încât în urma-mi se spunea în toate:
"Doamne, prin care demnitate
inima lui atât e-n frumusete?"
Azi am pierdut îndrãzneala întreagã
ce se urca din iubinda comoarã;
sunt fãrã ea în sãrãcie-amarã
atât, dacã vi-o spun, teama mã leagã.
Deci vrând sã fac precum acei
care-si ascund lipsa din rusine,
afarã mã arãt bucuros bine,
iar înãuntru, topiti plâng ochii mei.
Costache Conachi
Biografie Costache Conachi
Costache Conachi (n. 14 octombrie 1777, Țigănești, Galați - d. 1849, Țigănești) a fost un scriitor român. Descendent dintr-o familie boierească fanariotă, a ocupat înalte funcții dregătorești în Moldova.[1]p.160 Dacă paharnicul Sion scrie că neamul Konaki este de origine grecească, "dar preste 160 ani venit și încuscrit cu mai multe din familiile cele mari", Paul Păltănea a adus documente "care impun concluzia că familia Conachi coboară dintr-un neam de răzeși din satul Știboreni, județul Vaslui, cu urice din vremea lui Ștefăniță Vodă (20 aprilie 1517-14 ianuarie 1527) sau chiar a lui Ștefan cel Mare. Linia feminină a neamului este tot răzeșească".[2]p.13 A fost educat de către un refugiat francez. A studiat ingineria, limbile clasice, greaca modernă, turca și franceza.
Mare boier și mare proprietar, figură contradictorie în epocă pentru că pleda pentru luminarea poporului, a făcut un proiect de reformă a învățămîntului în Moldova pe principiul „studiul trebuie să aibă un scop moral”. A luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulînd unele articole care aveau în vedere unirea Principatelor.
A început activitatea prin efectuarea de lucrări pentru hotărnicie la proprietățile de terenuri; a continuat până la târziu, la retragerea din cauza vârstei și a problemelor de sănătate. Era considerat cel mai bun inginer hotarnic, al timpului, din Moldova. Este comis, înainte martie 1803. Ispravnic al ținutului Tecuci (august 1806). Staroste al ținutului Putna (noiembrie 1809). Agă al târgului Iași (după noiembrie 1813 ). Ispravnic al ținutului Tecuci (1815). Vornic al obștii la Iași (1816). Vornic al poliției (ianuarie 1817). Mare vornic (înainte de iunie 1820). Mare postelnic (președinte al Departamentului Afacerilor Străine, la 28 decembrie 1823). Mare vornic (1824). Mare postelnic (februarie 1827-ianuarie 1828). Membru al unui atelier (lojă masonică) din Iași (1828)[3]. Mare logofăt (februarie 1829). Membru în comisia moldoveană de patru membri pentru redactarea Regulamentului Organic (iunie 1829-martie 1830). Pavel Kiselev i-a acordat Ordinul Sf. Vladimir cl. III, pentru contribuția sa la lucrările de redactare. Mare logofăt (octombrie 1831). Țiitor al locului marelui logofăt al justiției (aprilie 1832). Demisionează în februarie 1833. Păstrează în continuare titlul de vornic. Mare logofăt, numit de Kiselev (aprilie 1834). Din 1835, rămâne doar epitrop, în special la Sf. Spiridon și continuă administrarea unor hotărnicii. Este ales epitrop al mănăstirilor moldovene închinate Sf. Mormânt (1837)
Opera sa nu a fost prețuită de nimeni pînă la George Călinescu, Ibrăileanu și Iorga bătîndu-și joc de poeziile lui, pe care le citau ca exemple de dulcegării penibile. Circulînd ca populare pînă au fost publicate în volum, versurile îl dezvăluie ca pe un adevărat poet, superior Văcăreștilor. Dotat cu simțul limbii, tînguirea sa lirică e plină de o solemnitate filosofică care-l face precursor al lui Eminescu. Poet foarte delicat, evocă adesea ochii iubitei care „Năvălesc cuprinși de gene/ Săgetează din sprîncene”; ochii devin ființe care se ceartă și se dezmiardă, în jurul cărora se creează scenarii glumețe, din care nu lipsesc răpirile, săgețile, otrăvirile etc.
Poezia erotică evocă iubirea, matrimoniul și tragedia lor, sentimentul naturii suprapunîndu-se stărilor de spirit. Cea mai puțin valoroasă este poezia văicăreață („Plîng, oftez, suspin, mă vaiet!”) deși ea l-a impresionat pe Eminescu.Versurile sale erotice (Poezii, alcătuiri și tălmăciri 1856) îmbină inspirația anacreontică, în maniera poeziei galante aparținând clasicismului decadent francez, cu lirica lăutărească a timpului.
Scrisorile lui Conachi către domnitorul Ioniță Sandu Sturdza și către mitropolitul Veniamin Costache conțin unele idei înaintate cu privire la problemele cultivării limbii române și ale emancipării culturale a țării.
A făcut și unele traduceri din literatura franceză.
Omule, slabă fiinţă... - Costache Conachi
Omule, slabă fiinţă şi la patimi cu plecare,
Unde ţi-i înţelepciunea, unde ţi-i mintea cea mare?...
De te 'nalţi şi sbori cu mintea la tronul Dumnezeirii,
De măsuri pămînt şi ceruri şi pătrunzi tainele firii, —
Nu te îngânfa, că eşti ţărna pe care o poartă vîntul...
Ci te plânge, că 'n patimi tu singur îţi sapi mormîntul!
Pururea ţie stăpâne, pururea duc şi te poartă;
Ele sînt în toată vremea a vieţei tale soartă.
Ce poate înţelepciunea, ce poate şi biata minte,
Când prăpăstii privesc ochii şi 'napoi şi 'nainte?
Şi se 'ncape biruinţă sau răbdare sau putere,
Când frageda inimioară se despică de durere?
Şi se 'ncape vr'o mărime, când fiinţa pătimesce,
Când sufletul de necazuri ca de moarte se sdrobesce?...
Unde ţi-i înţelepciunea, unde ţi-i mintea cea mare?...
De te 'nalţi şi sbori cu mintea la tronul Dumnezeirii,
De măsuri pămînt şi ceruri şi pătrunzi tainele firii, —
Nu te îngânfa, că eşti ţărna pe care o poartă vîntul...
Ci te plânge, că 'n patimi tu singur îţi sapi mormîntul!
Pururea ţie stăpâne, pururea duc şi te poartă;
Ele sînt în toată vremea a vieţei tale soartă.
Ce poate înţelepciunea, ce poate şi biata minte,
Când prăpăstii privesc ochii şi 'napoi şi 'nainte?
Şi se 'ncape biruinţă sau răbdare sau putere,
Când frageda inimioară se despică de durere?
Şi se 'ncape vr'o mărime, când fiinţa pătimesce,
Când sufletul de necazuri ca de moarte se sdrobesce?...
Scrisoare către Zulnia - Costache Conachi
Din toţi muritorii lumii cel mai în nenorocire
Şi dintre toţi pătimaşii cel mai mult în osândire
Este omul care-ţi scrie, mai pomeneşti-l tu oare?
Ah, de nu l-îi mai cunoaşte după slovă şi scrisoare,
Cunoaşte-l di pi durere cu care plângând îţi scrie,
Cunoaşte-l di pi-a lui lacrămi ce le-i găsâi pe hârtie
Cu ele odinioară udam a tale picioare,
Cu ele pe buză arsă de-a dragostei înfocare,
De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire
Ţi-am adeverit amoriul cu credinţă şi iubire.
Iar acum, ah, vai de mine, într-acest pustiu de jele,
Unde nu am alt tovarăş decât durerile mele,
Le vărs numai pentr-un suflet şi o tristă inimioară,
Ce pătrunsă de-a iubirii, şi de-a dorului tău pară
N-au răgaz, nu au odihnă, nici pot avea mângâiere.
Decât numai în suspinuri, în lacrămi şi în durere.
Amar mie, în ce valuri norocul mă aruncară,
Nu ştiu, mai trăiesc pe lume sau din lume sunt afară!
Şi de sunt şi de am viaţă, dar lumea ce-mi folosăşte
Când a ochilor mei lume din vedere îmi lipsăşte!
Soarele, ce eu cu plânsul îl întâmpin când răsare,
Şi luna, ce mă găseşte în suspin şi în oftare,
Pentru mine nu colindă decât un cerc de durere,
Mă vait şi zi şi noapte, dar în zădar, că scădere
Nici este, nici a fi poate la a despărţirii jele.
Cine au iubit ca mine, a crede durerii mele.
Ah, Zulnio, mai ţâi minte ziua-n care a fa faţă
Cu lacrămi ca trandafirul în roua de dimineaţă,
Rumenă de ruşinare şi cu nurii înflorită,
C-o căutătură blândă, de amori povăţuită,
Au zâmbit cu îndurare de o dragoste ferbinte
La a mele giurământuri, la a mele rugăminte.
Ce făceam însă atuncea? scufundat în uimire
Ca de-un trăsnet ce răpeşte a sufletelor sâmţâre,
Ca de-un fulger ce-l văd ochii şi îşi perd lumina toată,
Ca de-o armă arzătoare inima mea săgetată,
Cu ochii boltiţi la tine, în genunchi, fără suflare,
Cu mânule încleştate de ale tale picioare,
Aşteptam dorit răspunsul de-o plecare fericită,
Într-acel ceas însuşi viaţa din cursul ei stingherită
Să sfârşa de bucuria nădejdii îndulcitoare
De-a te câştiga, Zulnio! Ah, Doamne, într-acea stare
Mai fost-au vreun om pe lume, ca să creadă-a mea durere?
Tu, sângura mea stăpână, tu, viaţă, tu mângâiere,
Ai simţit şi-ndată mila din sufletul tău pornită
Cu rumăn de ruşinare pe faţa ta zugrăvită
Şi cu tremurul de spaimă, lipsâtă de cuvântare,
Ţi-ai mărturisit căderea numai prin îmbrăţoşere.
Ş-ai primit, ah, norocire, supt copaciul acel mare,
Ce pare că-l văz cu ochii şi acum în depărtare,
Ai primit drept chezăşie ceriul, stelele şi luna.
Viaţa mea şi a ta însuşi, că te-oi iubi totdeauna.
Că te-oi iubi păn' la moarte, că nimic n-a fi în lume,
Nici pe pământ, nici în ceruri, nici la Dumnezău anume,
Carele să mă strămute de nespusa fericire
De a mă-nchina la tine ca la o dumnezăire.
Atunci fulgere cu trăsnet prin văzduh scăpărătoare1
Pământul tot în cutremur şi stihiile-n perzare
Sămăna înspăimântate de atâtea pătimiri.
Te-am iubit până acolo unde ceriul în uimire
Să cutremura, Zulnio, de-a inimii mele stare,
Cum să aibă la iubire Dumnezău pe-o muritoare,
Unde-i acea vreme, dragă, ah, dragă şi mult iubită,
În care cu tine-n braţă şi tu de mine lipită
Petreceam zâlele noastre în pustiiul acel mare!
Vai mia, zisăi pustiiul şi în inimă mă doare,
Mă doare, că acolo numai am trăit în fericire,
Am gustat hazul din lume, cu plac şi cu mulţămire.
Acei munţi până la nouri, acele stânci despicate,
Ce răsuna de suspinul dragostelor înfocate,
Acei copaci nalţi şi mândri, marturi cu a lor umbrire
De dezmierdări, de voroave, de libov şi de iubire,
Potica acea vestită ce-o treceam cu groază mare,
Dar ne înlesnea prilejul de-o furişă sărutare,
Râpele întunecoase ce ferea cu tăinuiri
A desfătărilor noastre înfocate întâlniri,
Apele acelea-n care, pe furiş, în scăldătoare,
Te prindeam, ochilor, spuneţi, ce priveam atunci în zare
Comorile firii toate la ochii mei dezvălite,
De mii de ori sărutate, de mii de ori pipăite,
Le răpeam cu lăcomie şi într-acea fericire
Aş fi dat orice pe lume pentru-un ceas de prelungire.
În sfârşit, toate acelea petreceri de mulţămire
Scrisă cu slove de pară într-a inimii sâmţâre
Le-am perdut, şi numai gândul, ce mă arde, mă munceşte,
Spre mai multă chinuire ca prin vis mi le sfeteşte.
Ah, ibovnică slăvită, unde mai eşti acum oare?
Aruncată de un tiran, în vron loc cu departare,
Jalnică şi năcăjită de a lui sălbatici fapte,
Fără nici o mângâiere, în suspinuri zi şi noapte.
De mai ai zare de viaţă, unde vei fi azvârlită,
Zi citind astă scrisoare, în lacrămi şi plâns urzâtă:
„Am o inimă în lume care ştiu că mă iubeşte
Şi acum, în depărtare, pentru mine să boceşte.”
Ars am fost de-a ta iubire, ah, cât te-am iubit de tare,
Dar această despărţire m-au aprins cu foc mai mare.
Giurământ îţi fac din suflet că şi ceriul şi pământul,
De s-or strămuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvântul.
De-a te iubi pân' la moarte, de-a nu avea supt soare
Altă stea de proslăvire, alt luceafăr de-nchinare.
Dar ce folos, vai de mine, că n-am nici o mângâiere,
Petrecerea mi-i în lacrămi, în suspinuri şi durere,
Aş vrea să mor, dar şi moartea ce poate fi pentru mine,
Abia zorile răvarsă şi doresc să asfinţească,
Abia noaptea înnegreşte şi vroi zori să să ivească,
Căci cu nimic nu să-mpacă într-a sa nemulţămire
Sufletul meu, ticălosul, ce-i pururea în clătire.
Ah, şi acum să să împace, cum să rabde, vai de dânsul,
Când îl înec pe tot ceasul cu suspinul şi cu plânsul?
Călători pe văi, pe dealuri, pe câmpii nemărginite,
Umblu de urât cu ziua pe colnice părăsâte,
Udate de-a mele lacrămi, cărările-acelea toate,
Or ţine spre pomenire urmele mele-nsămnate,
Până când vrodinioară pe-acolo, din întâmplare,
Vei trece şi vei cunoaşte, ah, cât te-am dorit de tare!
Înnoptez pintre prăpăstii, pintre râpi, pintre ponoară,
Ca doar oi uita de groază dorul care mă omoară.
Dar în zădar, că durerea merge şi vine cu mine,
Gândul meu nu să abate câtu-i un chic de la tine.
A nopţilor întuneric nu mă îngrozăşte nimică,
Groaza mea îi numai una, tu o ştii, că mori de frică
Nu cumva din nevedere sau din ciuda depărtării,
Dup-atâta pătimire, să mă dai şi tu uitării.
Ah, la o aşa-ntâmplare, tu ştii, fără îndoială,
De mai pot trăi, Zulnio, măcar câtu-i o clipală.
Alerg, mă duc şi vin iarăşi, cufundat într-o tăcere.
În durere cunosc viaţa şi în viaţă tot durere.
Caut, cerc stâncile toate, mă îngrop în adâncime,
Petrecerea mi-i plăcută întru întunericime.
Acolo neadormita, pustnica privighetoare,
Bocindu-să cu durere de-o asămenea-ntâmplare,
Să vaită şi să plânge, mă ascultă, mă jăleşte
Firea toată parcă zice: „Amoriu să răstigneşte!”
Toate-mi par acum schimbate, toate-mi par a fi urâte,
De desfătările lumii poftele mele lipsâte,
Nu mai au nici o plăcere, nu mai au nici o pornire,
De păcate nu am frică, c-am rămas fără sâmţâre.
Ah, ce sâmţâre să aibă şi ce gust să le mai vie,
Când nu eşti, dragă Zulnio, să le dai viaţa cea vie!
M-am lepădat de tot gustul armelor omorâtoare,
Să despart o păsărică mă-ngrozăşte a mea stare,
Cum să despart, vai de mine, când îmi fac închipuire
De durerea şi năcazul care vin din despărţâre!
Cititul care-ntr-o vreme răsâpea a mele gânduri
Acum nu mă mai agiută, căci citind în mii de rânduri
A tale scrisori duioasă, de amori însufleţâte,
Mă cufund în întuneric de gânduri mai amărâte.
Ah, şi scrisul nu-mi sporeşte decât numai cătră tine,
Mâna mea să oţărăşte a-nsămna pricini străine.
Aşadar, dragă Zulnio, depărtat de-a tale braţă,
Am agiuns într-acea stare unde sunt mort cu viaţă.
Îngâmfatele protivnici ce să au la vro părere
Şi te pomenesc cu pizmă şi acum în nevedere
În zădar mai pun silinţă cu vrun gând de răutate:
„Cine-o iubit pe Zulnia, a iubi alta nu poate!”
Note
1. Adevărul este că tocma pe o aşa fulgeroasă şi cu trăsnet vreme, supt un fag, unde ne dosârăm, s-au dat şi s-au luat parolele (n.a.).
Şi dintre toţi pătimaşii cel mai mult în osândire
Este omul care-ţi scrie, mai pomeneşti-l tu oare?
Ah, de nu l-îi mai cunoaşte după slovă şi scrisoare,
Cunoaşte-l di pi durere cu care plângând îţi scrie,
Cunoaşte-l di pi-a lui lacrămi ce le-i găsâi pe hârtie
Cu ele odinioară udam a tale picioare,
Cu ele pe buză arsă de-a dragostei înfocare,
De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire
Ţi-am adeverit amoriul cu credinţă şi iubire.
Iar acum, ah, vai de mine, într-acest pustiu de jele,
Unde nu am alt tovarăş decât durerile mele,
Le vărs numai pentr-un suflet şi o tristă inimioară,
Ce pătrunsă de-a iubirii, şi de-a dorului tău pară
N-au răgaz, nu au odihnă, nici pot avea mângâiere.
Decât numai în suspinuri, în lacrămi şi în durere.
Amar mie, în ce valuri norocul mă aruncară,
Nu ştiu, mai trăiesc pe lume sau din lume sunt afară!
Şi de sunt şi de am viaţă, dar lumea ce-mi folosăşte
Când a ochilor mei lume din vedere îmi lipsăşte!
Soarele, ce eu cu plânsul îl întâmpin când răsare,
Şi luna, ce mă găseşte în suspin şi în oftare,
Pentru mine nu colindă decât un cerc de durere,
Mă vait şi zi şi noapte, dar în zădar, că scădere
Nici este, nici a fi poate la a despărţirii jele.
Cine au iubit ca mine, a crede durerii mele.
Ah, Zulnio, mai ţâi minte ziua-n care a fa faţă
Cu lacrămi ca trandafirul în roua de dimineaţă,
Rumenă de ruşinare şi cu nurii înflorită,
C-o căutătură blândă, de amori povăţuită,
Au zâmbit cu îndurare de o dragoste ferbinte
La a mele giurământuri, la a mele rugăminte.
Ce făceam însă atuncea? scufundat în uimire
Ca de-un trăsnet ce răpeşte a sufletelor sâmţâre,
Ca de-un fulger ce-l văd ochii şi îşi perd lumina toată,
Ca de-o armă arzătoare inima mea săgetată,
Cu ochii boltiţi la tine, în genunchi, fără suflare,
Cu mânule încleştate de ale tale picioare,
Aşteptam dorit răspunsul de-o plecare fericită,
Într-acel ceas însuşi viaţa din cursul ei stingherită
Să sfârşa de bucuria nădejdii îndulcitoare
De-a te câştiga, Zulnio! Ah, Doamne, într-acea stare
Mai fost-au vreun om pe lume, ca să creadă-a mea durere?
Tu, sângura mea stăpână, tu, viaţă, tu mângâiere,
Ai simţit şi-ndată mila din sufletul tău pornită
Cu rumăn de ruşinare pe faţa ta zugrăvită
Şi cu tremurul de spaimă, lipsâtă de cuvântare,
Ţi-ai mărturisit căderea numai prin îmbrăţoşere.
Ş-ai primit, ah, norocire, supt copaciul acel mare,
Ce pare că-l văz cu ochii şi acum în depărtare,
Ai primit drept chezăşie ceriul, stelele şi luna.
Viaţa mea şi a ta însuşi, că te-oi iubi totdeauna.
Că te-oi iubi păn' la moarte, că nimic n-a fi în lume,
Nici pe pământ, nici în ceruri, nici la Dumnezău anume,
Carele să mă strămute de nespusa fericire
De a mă-nchina la tine ca la o dumnezăire.
Atunci fulgere cu trăsnet prin văzduh scăpărătoare1
Pământul tot în cutremur şi stihiile-n perzare
Sămăna înspăimântate de atâtea pătimiri.
Te-am iubit până acolo unde ceriul în uimire
Să cutremura, Zulnio, de-a inimii mele stare,
Cum să aibă la iubire Dumnezău pe-o muritoare,
Unde-i acea vreme, dragă, ah, dragă şi mult iubită,
În care cu tine-n braţă şi tu de mine lipită
Petreceam zâlele noastre în pustiiul acel mare!
Vai mia, zisăi pustiiul şi în inimă mă doare,
Mă doare, că acolo numai am trăit în fericire,
Am gustat hazul din lume, cu plac şi cu mulţămire.
Acei munţi până la nouri, acele stânci despicate,
Ce răsuna de suspinul dragostelor înfocate,
Acei copaci nalţi şi mândri, marturi cu a lor umbrire
De dezmierdări, de voroave, de libov şi de iubire,
Potica acea vestită ce-o treceam cu groază mare,
Dar ne înlesnea prilejul de-o furişă sărutare,
Râpele întunecoase ce ferea cu tăinuiri
A desfătărilor noastre înfocate întâlniri,
Apele acelea-n care, pe furiş, în scăldătoare,
Te prindeam, ochilor, spuneţi, ce priveam atunci în zare
Comorile firii toate la ochii mei dezvălite,
De mii de ori sărutate, de mii de ori pipăite,
Le răpeam cu lăcomie şi într-acea fericire
Aş fi dat orice pe lume pentru-un ceas de prelungire.
În sfârşit, toate acelea petreceri de mulţămire
Scrisă cu slove de pară într-a inimii sâmţâre
Le-am perdut, şi numai gândul, ce mă arde, mă munceşte,
Spre mai multă chinuire ca prin vis mi le sfeteşte.
Ah, ibovnică slăvită, unde mai eşti acum oare?
Aruncată de un tiran, în vron loc cu departare,
Jalnică şi năcăjită de a lui sălbatici fapte,
Fără nici o mângâiere, în suspinuri zi şi noapte.
De mai ai zare de viaţă, unde vei fi azvârlită,
Zi citind astă scrisoare, în lacrămi şi plâns urzâtă:
„Am o inimă în lume care ştiu că mă iubeşte
Şi acum, în depărtare, pentru mine să boceşte.”
Ars am fost de-a ta iubire, ah, cât te-am iubit de tare,
Dar această despărţire m-au aprins cu foc mai mare.
Giurământ îţi fac din suflet că şi ceriul şi pământul,
De s-or strămuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvântul.
De-a te iubi pân' la moarte, de-a nu avea supt soare
Altă stea de proslăvire, alt luceafăr de-nchinare.
Dar ce folos, vai de mine, că n-am nici o mângâiere,
Petrecerea mi-i în lacrămi, în suspinuri şi durere,
Aş vrea să mor, dar şi moartea ce poate fi pentru mine,
Abia zorile răvarsă şi doresc să asfinţească,
Abia noaptea înnegreşte şi vroi zori să să ivească,
Căci cu nimic nu să-mpacă într-a sa nemulţămire
Sufletul meu, ticălosul, ce-i pururea în clătire.
Ah, şi acum să să împace, cum să rabde, vai de dânsul,
Când îl înec pe tot ceasul cu suspinul şi cu plânsul?
Călători pe văi, pe dealuri, pe câmpii nemărginite,
Umblu de urât cu ziua pe colnice părăsâte,
Udate de-a mele lacrămi, cărările-acelea toate,
Or ţine spre pomenire urmele mele-nsămnate,
Până când vrodinioară pe-acolo, din întâmplare,
Vei trece şi vei cunoaşte, ah, cât te-am dorit de tare!
Înnoptez pintre prăpăstii, pintre râpi, pintre ponoară,
Ca doar oi uita de groază dorul care mă omoară.
Dar în zădar, că durerea merge şi vine cu mine,
Gândul meu nu să abate câtu-i un chic de la tine.
A nopţilor întuneric nu mă îngrozăşte nimică,
Groaza mea îi numai una, tu o ştii, că mori de frică
Nu cumva din nevedere sau din ciuda depărtării,
Dup-atâta pătimire, să mă dai şi tu uitării.
Ah, la o aşa-ntâmplare, tu ştii, fără îndoială,
De mai pot trăi, Zulnio, măcar câtu-i o clipală.
Alerg, mă duc şi vin iarăşi, cufundat într-o tăcere.
În durere cunosc viaţa şi în viaţă tot durere.
Caut, cerc stâncile toate, mă îngrop în adâncime,
Petrecerea mi-i plăcută întru întunericime.
Acolo neadormita, pustnica privighetoare,
Bocindu-să cu durere de-o asămenea-ntâmplare,
Să vaită şi să plânge, mă ascultă, mă jăleşte
Firea toată parcă zice: „Amoriu să răstigneşte!”
Toate-mi par acum schimbate, toate-mi par a fi urâte,
De desfătările lumii poftele mele lipsâte,
Nu mai au nici o plăcere, nu mai au nici o pornire,
De păcate nu am frică, c-am rămas fără sâmţâre.
Ah, ce sâmţâre să aibă şi ce gust să le mai vie,
Când nu eşti, dragă Zulnio, să le dai viaţa cea vie!
M-am lepădat de tot gustul armelor omorâtoare,
Să despart o păsărică mă-ngrozăşte a mea stare,
Cum să despart, vai de mine, când îmi fac închipuire
De durerea şi năcazul care vin din despărţâre!
Cititul care-ntr-o vreme răsâpea a mele gânduri
Acum nu mă mai agiută, căci citind în mii de rânduri
A tale scrisori duioasă, de amori însufleţâte,
Mă cufund în întuneric de gânduri mai amărâte.
Ah, şi scrisul nu-mi sporeşte decât numai cătră tine,
Mâna mea să oţărăşte a-nsămna pricini străine.
Aşadar, dragă Zulnio, depărtat de-a tale braţă,
Am agiuns într-acea stare unde sunt mort cu viaţă.
Îngâmfatele protivnici ce să au la vro părere
Şi te pomenesc cu pizmă şi acum în nevedere
În zădar mai pun silinţă cu vrun gând de răutate:
„Cine-o iubit pe Zulnia, a iubi alta nu poate!”
Note
1. Adevărul este că tocma pe o aşa fulgeroasă şi cu trăsnet vreme, supt un fag, unde ne dosârăm, s-au dat şi s-au luat parolele (n.a.).
Dorul - Costache Conachi
Amor! la a mea durere
Nu fii așa de cumplit:
Adu'mi dulcea mângâiere
Ce din mână mi-ai răpit.
Vai mie! că din simțire
Un ces nu'mi lipsesce ea!
Ah! pote-se fericire
În lume fără de ea?
Precum florea, zăcetore
Făr' de rouă pre păment,
Se vestejesce sub sore,
Și se usucă de vent:
Așa întru despărțire
Se plânge inima mea!
Ah! în lume frericire
Pote-se fără de ea?
Între mii de păsărele,
Resună, cu vers plăcut,
Glasul bietei turturele
Ce socia 'și-au perdut...
Ș'al meu dor de despărțire
Cu bocet așa zicea:
Ah! pote-se fericire
În lume fără de ea?
Nu fii așa de cumplit:
Adu'mi dulcea mângâiere
Ce din mână mi-ai răpit.
Vai mie! că din simțire
Un ces nu'mi lipsesce ea!
Ah! pote-se fericire
În lume fără de ea?
Precum florea, zăcetore
Făr' de rouă pre păment,
Se vestejesce sub sore,
Și se usucă de vent:
Așa întru despărțire
Se plânge inima mea!
Ah! în lume frericire
Pote-se fără de ea?
Între mii de păsărele,
Resună, cu vers plăcut,
Glasul bietei turturele
Ce socia 'și-au perdut...
Ș'al meu dor de despărțire
Cu bocet așa zicea:
Ah! pote-se fericire
În lume fără de ea?
Paul SterianBiografie Paul Sterian
Paul Sterian (n. 1 mai 1904- d. 16 septembrie 1984, Bucureşti) este fiul medicului militant Eraclie Sterian, autor a numeroase articole, broşuri şi volume de popularizare a igienei ori de educaţie sexuală, de combatere a bolilor venerice, a tuberculozei şi a tifosului, participant la primul război mondial în calitate de medic.
După obţinerea unui doctorat în Drept şi Ştiinţe economice la Paris, cu teza La Roumanie et la réparation des dommages de guerre (1928), Paul Sterian va fi colaborator ocazional al Gîndirii, al Convorbirilor literare şi al Curentului şi redactor, din 1929, al ziarului condus de Nae Ionescu, Cuvîntul. Semnează manifestul avangardist Poezia agresivă sau poemul reportaj, în revista unu (1931). Participă la întemeierea grupării Criterion, în cadrul căreia ţine mai multe conferinţe (Acţiune şi contemplaţie, 1932; Poezia română actuală, 1932, ş.a.). Activează în cadrul campaniilor sociologice ale lui Dimitrie Gusti, fiind, împreună cu N. Argintescu-Amza, regizor al filmului Drăguş (1929). Tipăreşte plachetele Al Sfintei Cuvioase Paraschiva cea Nouă Acatist (1931), Pregătiri pentru călătoria din urmă (1932), Poeme arabe. Versuri din O mie de nopţi şi una (1933).
Ca economist, conduce publicaţia Index, colaborează la ziarele Prezentul şi Voinţa, este referent la Oficiul de Studii al Ministerului de Finanţe, administrator al pavilionului românesc de la Expoziţia Universală de la Paris (1937), consilier economic şi şef al legaţiei române din Washington (1938), în timpul războiului îndeplinind atribuţii în ministerele Economiei Naţionale, de Finanţe şi de Externe, până la funcţia de secretar general. În 1942, îi apare un nou volum de versuri, Mînăstiri bucureştene, ilustrat cu 60 de heliogravuri proprii, iar în 1944 i se editează volumul Războiul nevăzut. Vieaţa de îndumnezeire a sfîntului părintelui nostru Paisie cel Mare.
După război, nu a fost inclus în succesivele „loturi” de „criminali de război”. Îl găsim director al întreprinderii „Textila Română” până la naţionalizare, ulterior ca zilier, contabil, inspector de credite, vânzător la „Aprozar”, şef al relaţiilor externe la Uniunea Compozitorilor, statistician la Institutul de Geriatrie. La sfârşitul anilor ’50, a fost arestat şi închis la Aiud. Motivul arestării se pare că a fost legătura sa cu cercul Rugului Aprins. În urma amnistierii de la începutul anilor ’60, publică sporadic cronici, eseuri, comentarii, articole în Steaua, Viaţa românească, Luceafărul ş.a. A fost prieten cu Mircea Vulcănescu încă din epoca primilor ani de facultate, dar şi cu Mircea Eliade, Mihail Sebastian şi Petru Comarnescu, căsătorit o vreme cu pictoriţa Margareta Sterian, ulterior cu actriţa Sanda (Alexandrina) Dorobanţu, căreia îi dedică volumul de versuri Arta iubirii, inedit, aflat în arhiva SCŞ AdSumus.
Opere
* Al Sfintei Cuvioase Paraschiva cea Nouă Acatist, 1931
* Pregătiri pentru călătoria din urmă, Colecţia "Cartea cu semne", Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1932
* Prinţesa Dactilo, 1932 (roman semnat sub pseudonimul Allan Lee)
* Poeme arabe. Versuri din O mie de nopţi şi una, Colecţia "Cartea cu semne", Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1933
* Mânăstiri bucureştene, 1942 (ilustrat cu 60 de heliogravuri proprii)
* Războiul nevăzut. Vieaţa de îndumnezeire a sfântului părintelui nostru Paisie cel Mare, 1944
* Arta iubirii
46 (ma'mbat mereu)
ma'mbat mereu
cu vin ametitor si greu
ma'mbat cu dumnezeu!
dumnezeu cârciumar
dumnezeu vin
dumnezeu tovaras la baut.
pentru ce ma îmbeti
pentru ce ma ametesti
crâsmare nemilos
tovarasule nelipsit
vinule otrava dulce?
vrei sa-mi iei averile?
Na-ti-le;
vrei sa-mi iei gândurile?
ia-ti-le;
vrei sa-mi iei bucuriile?
na-ti-le;
vrei sa-mi dai
crucea?
o iau!
Un înger ca o albină
din Pregătiri pentru călătoria din urmă (1932)
un înger ca o albină
doi luceferi prinși în șolduri
trece'n suflet ca'n grădină
și mă'nțeapă'n două bolduri.
cine l-a trimes?
dumnezeu!
cine i-a dat voie?
dumnezeu!
la miere
l-ai trimes
la cules
în suflet
în grădină
sau să-mi înțepe
ca o viespe
floarea
sufletul
de sulcină?
de ce m'a înțepat
îngerul
de ce ai trimes
îngerul?
ia răspunde,
Doamne!
Slava tatălui
din Pregătiri pentru călătoria din urmă (1932)
Slava tatălui isbucnește ca un pistol
Îngeri dau lumea la o parte
Sunând din trâmbițe de carton
Paiațele și cerșetorii
Sunt singurii cari vor sta la masa
Întinsă în grădina publică
De către Duhul sfânt
Lăsând la poartă cotiuga cu noroi
Cu piepții și genunchii goi
Cu picioarele goale, Hristos
Vine să prezideze banchetul voios
Fiecare cerșetor va fi astăzi un domn
Care va dărui zâmbete
Celor bogați
Cari-i așteaptă smeriți
Cu căciula în mână
La ieșire.
Geo Bogza
Biografie Geo Bogza
Nastere: 6 februarie 1908, Blejoi
Deces: 14 septembrie 1993
Geo Bogza a fost un scriitor, jurnalist, poet roman, teoretician al avangardei.
S-a nascut la 6 februarie 1908 in Ploiesti. incepe scoala primara in 1915, in orasul natal, apoi este elev la scolile de marina din Galati si Constanta, j fara ca visul de a deveni marinar sa i se implineasca.
Intre anii 1926-1927 se stabileste la Bustenari- Prahova; este epoca de inceput a unui contact permanent si febril cu miscarea literara a epocii, indeosebi cu gruparea avangardista, de care va fi nedespartit. In 1928, intre ianuarie si iunie, scoate la Campina revista de avangarda „Urmuz, care beneficiaza de colaboratori de marca. Ilarie Voronca, Stefan Roll, Tristan Tzara si altii. El insusi colaboreaza fervent ta revistele vremii-„unu, „Bilete de papagal, „Meridian, „Pinguinul. 1929 este anul debutului in volum al poetului, cu socantul Jurnal de sex,- acesta confirma, dupa cum arata criticul literar Ion Pop, „ neconform ismul tanarului poetcare gaseste izvorul poeziei in „refuzul oricarei conventii. Traieste intens in cercurile literare ale avangardei noastre: volumul urmator, Poemul invectiva, „un apocalips al carnalului, dupa expresia criticului mai sus citat, este un alt rod al acestor experiente suprarealiste, generat de „exasperarea creatoare, cum o numea insusi poetul.
Calatoreste mult in tara si peste hotare, el fiind „reporterul frenetic al nostru, intemeietorul reportajului modern romanesc, pe care il impune si ca specie literara.
Preocuparile creatorului sunt tot atat de intense si dupa al doilea razboi mondial, si se concretizeaza mai ales in reportaj (in noiembrie 1945 tiparise Cartea Oltului, lucrare de referinta in domeniu), note de calatorie, evocare, nuvela, traduceri, neabandonand poezia. Colaboreaza la „Contemporanul, „Romania literara, cultivand indeosebi tableta cu evidente virtuti poematice si sensuri parabolice. Vasta sa activitate literara este recunoscuta prin cooptarea lui in randul membrilor corespondenti (1948) si apoi deplini (1955) ai Academiei, prin premii si distinctii. in 1964 primeste Premiul Organizatiei Internationale a Ziaristilor, in 1978 primeste Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor, iar in 1986 este laureat al Premiului International „ Cheia de aur a orasului Smederevo (din fosta Iugoslavie). Rasplata normala pentru o viata inchinata cu devotiune scrisului. Pleaca dintre noi in luna septembrie, ziua 13 a anului 1993.
Epoca actuala, cu elementele-i conjuncturale, a trecut in prim plan imaginea reporterului Bogza, in defavoarea poetului. insa miscarea innoitoare a avangardei la noi nu poale fi surprinsa pe deplin fara a vorbi despre poetul Bogza, al carui spirit de revolta dinamiteaza straturile de literatura conventionala. Poezia lui se naste dintr-o realitate cruda, denudata, si din ceea ce criticul Ion Pop numea „acel plan primar, care vrea sa insemne aderenta totala la real, si, implicit, refuzul artei ca domeniu autonom . Criticul Marin Mincu, un alt exeget al avangardismului romanesc, sublinia insa ca, in cazul poeziei lui Geo Bogza, realitatea insasi „prin simpla transpunere in cuvant devine halucinatorie, mediumnica, deliranta, onirica. Volumul selectiv de poezii din 1978, in care va fi adunata, in forma definitiva, buna parte din creatia poetica bogziana de atatea decenii, ni-l va releva pe poet ca pe un cultivator al artei scrisului, al valorii, aruncand peste realitatea nuda un val poematic.
Volume de versuri:
Jurnal de sex, Bucuresti, colectia „Integral, 1929;
Poemul invectiva, Bucuresti, Editura unu, 1933;
Ioana Maria, Bucuresti, Editura Azi, 1937;
Cantec de revolta, de dragoste si moarte, Bucuresti, Editura Fundatiei, 1945;
Orion, editie selectiva, Bucuresti, Editura Minerva, 1978.
Prefata la un roman de dragoste a aparut in volumul Poemul invectiva, Bucuresti, Editura unu, 1933.
Cantec de revolta, de dragoste si moarte, a aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, Editura Fundatiei, 1945.
Orion a aparut, se pare, intr-o prima varianta, in Revista Fundatiilor Regale, 1945, sub titlul Marele Orion.
Aprecieri critice
„Dorinta expresa a lui Geo Bogza este introducerea cu orice pret a realitatii in literatura, fara conventii, fara selectie, mai ales fara „infrumusetare", din convingerea ca nu exista nimic in realitate care sa nu fie „senzational", adica sa nu aiba calitatea marilor viziuni ale literaturii de fictiune."
(Marin Mincu - Avangarda literara romaneasca, Editura
Minerva, Bucuresti, 1993, p. 44)
„Se gasesc, asadar, in prima faza a operei lui Ceo Bogza numeroase ele-mente expresioniste, suprarealiste s.a.m.d., care insa figureaza acolo nu spre a marca aderenta la anumite teorii estetice si orientative, o ca simp-tome ce vadesc acut si cu transmisibila pondere esenta atitudinii poetului: dragostea patimasa de viata, euforia, revolta inamorata, nevoia de a epata, a trezi din chietudine, de a spune lucruri socante pe tor, maret, de a-s. striga fericirea si (deopotriva) indignarea, de a preface iubirea Iu. pentru lume in mod biruitor, de a condamna si dezgoli ce i se pare disimulat si
(N. Steinhardt - C. Bogza, Un Poet al Efectelor Exaltarii, Grandiosului, Solemnitati, Exuberantei si Patetismului, Editura Albatros, Bucuresti, 1982, p. 10) (M. B.)
In Toamna Aceea
Era toamna
Erau si niste castani
Si o banca.
Eu sedeam
Eram palid si poate frumos
Si ma gandeam.
Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era imbracata foarte bine
Era deci o cucoana.
Tramvaiul a plecat
Strada ramasese goala
Atunci femeia s-a aplecat
Si-a ridicat incet rochia
Pana la genunchi
Si pe urma mai sus
Avea niste pulpe rotunde, frumoase
Si ciorapi eleganti de matasa
A stat mult pana si i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe banca
Si cineva plangea, agoniza, murea in mine
Incat femeia s-a ridicat
Si m-a vazut.
Era o femeie alba, frumoasa
Dar obrazul i s-a facut deodata rosu
Si eu simteam cum ma inrosesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastra care flutura in urma
Eu am ramas mai departe pe banca,
Sub castani.
Si a mai venit un tramvai
Din el a coborat alta lume
Femei si fete frumoase.
Si eu sedeam mai departe pe banca
Si ma gandeam
La mine
La sinucidere,
Era toamna
Si mai erau si niste castani.
Ioana Maria
Ioana Maria, tu esti acum departe,
tu ai vrut intotdeauna sa fii departe,
Ioana Maria.
Tu ai iubit marile pe care corabii
plutesc zile si nopti la intamplare,
si porturile unde se intorc pescuitorii de corali
tu le-ai iubit de asemeni,
munti acoperiti de zapezi, insule si orase necunoscute,
tot ce n-a fost aici si a fost departe,
tu ai iubit,
si departarile au cantat in tine asemeni unor harfe,
toate cantecele pamantului si ale marilor,
cantece pentru calatoriile fara sfarsit, pentru calatoriile fara urma
pentru toti cei ce se desprind de tarmuri si se duc departe,
si nici un cantec pentru departarea stelara din privirile mele,
cand ma uitam la tine si iti spuneam:
Ioana Maria, esti cea mai frumoasa floare din lume.
Povestea vorbei
« Să-l legăm », ne gândeam, « să-l legăm ».
Dar nu ştiu cum se face
Că n-ajungea frânghia.
« Să-l legăm », ziceam, « să-l legăm ».
Dar am băgat de seamă
Că gardul era putred.
« Să-l legăm » ne-ndemnam, « să-l legăm ».
Când iată că văzurăm
Că nu aveam pe cine.
Deces: 14 septembrie 1993
Geo Bogza a fost un scriitor, jurnalist, poet roman, teoretician al avangardei.
S-a nascut la 6 februarie 1908 in Ploiesti. incepe scoala primara in 1915, in orasul natal, apoi este elev la scolile de marina din Galati si Constanta, j fara ca visul de a deveni marinar sa i se implineasca.
Intre anii 1926-1927 se stabileste la Bustenari- Prahova; este epoca de inceput a unui contact permanent si febril cu miscarea literara a epocii, indeosebi cu gruparea avangardista, de care va fi nedespartit. In 1928, intre ianuarie si iunie, scoate la Campina revista de avangarda „Urmuz, care beneficiaza de colaboratori de marca. Ilarie Voronca, Stefan Roll, Tristan Tzara si altii. El insusi colaboreaza fervent ta revistele vremii-„unu, „Bilete de papagal, „Meridian, „Pinguinul. 1929 este anul debutului in volum al poetului, cu socantul Jurnal de sex,- acesta confirma, dupa cum arata criticul literar Ion Pop, „ neconform ismul tanarului poetcare gaseste izvorul poeziei in „refuzul oricarei conventii. Traieste intens in cercurile literare ale avangardei noastre: volumul urmator, Poemul invectiva, „un apocalips al carnalului, dupa expresia criticului mai sus citat, este un alt rod al acestor experiente suprarealiste, generat de „exasperarea creatoare, cum o numea insusi poetul.
Calatoreste mult in tara si peste hotare, el fiind „reporterul frenetic al nostru, intemeietorul reportajului modern romanesc, pe care il impune si ca specie literara.
Preocuparile creatorului sunt tot atat de intense si dupa al doilea razboi mondial, si se concretizeaza mai ales in reportaj (in noiembrie 1945 tiparise Cartea Oltului, lucrare de referinta in domeniu), note de calatorie, evocare, nuvela, traduceri, neabandonand poezia. Colaboreaza la „Contemporanul, „Romania literara, cultivand indeosebi tableta cu evidente virtuti poematice si sensuri parabolice. Vasta sa activitate literara este recunoscuta prin cooptarea lui in randul membrilor corespondenti (1948) si apoi deplini (1955) ai Academiei, prin premii si distinctii. in 1964 primeste Premiul Organizatiei Internationale a Ziaristilor, in 1978 primeste Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor, iar in 1986 este laureat al Premiului International „ Cheia de aur a orasului Smederevo (din fosta Iugoslavie). Rasplata normala pentru o viata inchinata cu devotiune scrisului. Pleaca dintre noi in luna septembrie, ziua 13 a anului 1993.
Epoca actuala, cu elementele-i conjuncturale, a trecut in prim plan imaginea reporterului Bogza, in defavoarea poetului. insa miscarea innoitoare a avangardei la noi nu poale fi surprinsa pe deplin fara a vorbi despre poetul Bogza, al carui spirit de revolta dinamiteaza straturile de literatura conventionala. Poezia lui se naste dintr-o realitate cruda, denudata, si din ceea ce criticul Ion Pop numea „acel plan primar, care vrea sa insemne aderenta totala la real, si, implicit, refuzul artei ca domeniu autonom . Criticul Marin Mincu, un alt exeget al avangardismului romanesc, sublinia insa ca, in cazul poeziei lui Geo Bogza, realitatea insasi „prin simpla transpunere in cuvant devine halucinatorie, mediumnica, deliranta, onirica. Volumul selectiv de poezii din 1978, in care va fi adunata, in forma definitiva, buna parte din creatia poetica bogziana de atatea decenii, ni-l va releva pe poet ca pe un cultivator al artei scrisului, al valorii, aruncand peste realitatea nuda un val poematic.
Volume de versuri:
Jurnal de sex, Bucuresti, colectia „Integral, 1929;
Poemul invectiva, Bucuresti, Editura unu, 1933;
Ioana Maria, Bucuresti, Editura Azi, 1937;
Cantec de revolta, de dragoste si moarte, Bucuresti, Editura Fundatiei, 1945;
Orion, editie selectiva, Bucuresti, Editura Minerva, 1978.
Prefata la un roman de dragoste a aparut in volumul Poemul invectiva, Bucuresti, Editura unu, 1933.
Cantec de revolta, de dragoste si moarte, a aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, Editura Fundatiei, 1945.
Orion a aparut, se pare, intr-o prima varianta, in Revista Fundatiilor Regale, 1945, sub titlul Marele Orion.
Aprecieri critice
„Dorinta expresa a lui Geo Bogza este introducerea cu orice pret a realitatii in literatura, fara conventii, fara selectie, mai ales fara „infrumusetare", din convingerea ca nu exista nimic in realitate care sa nu fie „senzational", adica sa nu aiba calitatea marilor viziuni ale literaturii de fictiune."
(Marin Mincu - Avangarda literara romaneasca, Editura
Minerva, Bucuresti, 1993, p. 44)
„Se gasesc, asadar, in prima faza a operei lui Ceo Bogza numeroase ele-mente expresioniste, suprarealiste s.a.m.d., care insa figureaza acolo nu spre a marca aderenta la anumite teorii estetice si orientative, o ca simp-tome ce vadesc acut si cu transmisibila pondere esenta atitudinii poetului: dragostea patimasa de viata, euforia, revolta inamorata, nevoia de a epata, a trezi din chietudine, de a spune lucruri socante pe tor, maret, de a-s. striga fericirea si (deopotriva) indignarea, de a preface iubirea Iu. pentru lume in mod biruitor, de a condamna si dezgoli ce i se pare disimulat si
(N. Steinhardt - C. Bogza, Un Poet al Efectelor Exaltarii, Grandiosului, Solemnitati, Exuberantei si Patetismului, Editura Albatros, Bucuresti, 1982, p. 10) (M. B.)
In Toamna Aceea
Era toamna
Erau si niste castani
Si o banca.
Eu sedeam
Eram palid si poate frumos
Si ma gandeam.
Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era imbracata foarte bine
Era deci o cucoana.
Tramvaiul a plecat
Strada ramasese goala
Atunci femeia s-a aplecat
Si-a ridicat incet rochia
Pana la genunchi
Si pe urma mai sus
Avea niste pulpe rotunde, frumoase
Si ciorapi eleganti de matasa
A stat mult pana si i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe banca
Si cineva plangea, agoniza, murea in mine
Incat femeia s-a ridicat
Si m-a vazut.
Era o femeie alba, frumoasa
Dar obrazul i s-a facut deodata rosu
Si eu simteam cum ma inrosesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastra care flutura in urma
Eu am ramas mai departe pe banca,
Sub castani.
Si a mai venit un tramvai
Din el a coborat alta lume
Femei si fete frumoase.
Si eu sedeam mai departe pe banca
Si ma gandeam
La mine
La sinucidere,
Era toamna
Si mai erau si niste castani.
Ioana Maria
Ioana Maria, tu esti acum departe,
tu ai vrut intotdeauna sa fii departe,
Ioana Maria.
Tu ai iubit marile pe care corabii
plutesc zile si nopti la intamplare,
si porturile unde se intorc pescuitorii de corali
tu le-ai iubit de asemeni,
munti acoperiti de zapezi, insule si orase necunoscute,
tot ce n-a fost aici si a fost departe,
tu ai iubit,
si departarile au cantat in tine asemeni unor harfe,
toate cantecele pamantului si ale marilor,
cantece pentru calatoriile fara sfarsit, pentru calatoriile fara urma
pentru toti cei ce se desprind de tarmuri si se duc departe,
si nici un cantec pentru departarea stelara din privirile mele,
cand ma uitam la tine si iti spuneam:
Ioana Maria, esti cea mai frumoasa floare din lume.
Povestea vorbei
« Să-l legăm », ne gândeam, « să-l legăm ».
Dar nu ştiu cum se face
Că n-ajungea frânghia.
« Să-l legăm », ziceam, « să-l legăm ».
Dar am băgat de seamă
Că gardul era putred.
« Să-l legăm » ne-ndemnam, « să-l legăm ».
Când iată că văzurăm
Că nu aveam pe cine.
Corneliu Vadim Tudor
Biografie Corneliu Vadim Tudor
Corneliu Vadim Tudor (n. 28 noiembrie 1949, București – d. 14 septembrie 2015, București) a fost un scriitor, politician și publicist român, care a deținut funcțiile de senator și europarlamentar.[1]
A fondat Partidul România Mare (PRM). Apogeul carierei sale politice l-a atins în anul 2000, când s-a plasat pe locul 2 în primul tur al alegerilor prezidențiale. A fost învins în al doilea tur de Ion Iliescu.
A fost discipolul scriitorului Eugen Barbu. Este cunoscut prin izbucnirile sale temperamentale cu caracter necivilizat, naționalist și xenofob, combinate cu retorica sa de politică dură și atacuri la persoană (atât în publicații, cât și în aparițiile sale pe scena publică).
Corneliu Vadim Tudor s-a născut în București, în Rahova și a fost fiul a doi oameni muncitori, Ilie, croitor, și Eugenia, fiind al cincilea și ultimul copil al familiei. A urmat cursurile Colegiului Național „Sfântul Sava” din București, pe care le-a absolvit în 1967. În 1971 a obținut licența la Facultatea de Filosofie a Universității din București, cu o teză despre sociologia religiei, prima de acest fel, în România, după cel de-al doilea război mondial. În 1975 a satisfăcut serviciul militar și a urmat cursurile școlii de ofițeri în rezervă, absolvind-o cu gradul de sublocotenent. Din 1972 a lucrat neîntrerupt în mass media. Între 1978-1979 a beneficiat de bursa premiului internațional Herder, care fusese acordată magistrului său, scriitorul Eugen Barbu, și a făcut studii de istorie la Viena, ca fiind un „student extraordinar”
Activitate politică
Președinte al Partidului România Mare
Corneliu Vadim Tudor este fondatorul Partidului România Mare, care a intrat la alegerile din 1992 în Parlamentul României, și al publicațiilor afiliate, România Mare și Tricolorul.
A fost senator de București în Parlamentul României în perioada 1992-2008, ales cu o majoritate de voturi. În legislatura 2004-2008, Corneliu Vadim Tudor a inițiat 33 de propuneri legislative și 9 moțiuni.
A fost inițiatorul și finanțatorul programului umanitar săptămînal, „Cina Creștină”, dedicat oamenilor săraci și în vîrstă. A oferit sprijin financiar unui mare număr de biserici, școli, muzee, situri arheologice, și a oferit premii și donații unui important număr de copii și studenți.
A fost un bine cunoscut iubitor și protector al animalelor.
Candidat la președinția României
A candidat la alegerile prezidențiale din 1996, clasându-se pe locul 5 din 16 candidați. La alegerile prezidențiale din 2000 a ajuns în turul doi, unde a obținut 33,17% din voturi. În 2004, a candidat la președinția României și a obținut 12,57% din voturi. La alegerile prezidențiale din 6 noiembrie 2009, lista PRM pe care a candidat a obținut votul a numai 540.380 români, adică 5,56% dintre votanți.
În 2014, Corneliu Vadim Tudor și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie.[2]
Conform rezultatelor finale ale alegerilor din noiembrie 2014, Vadim Tudor a obținut în primul tur de scrutin (organizat în ziua de duminică, 2 noiembrie 2014) un număr de 349.416 voturi din numărul total de 9.723.232, situându-se pe locul 7 din 14 și cumulând circa 3,68% din toate voturile exprimate și validate.
Membru în Parlamentul European
La 7 iunie 2009 a fost ales în Parlamentul European pe lista Partidului România Mare,[3] în nouă luni până în martie 2010 a participat la 15 din 37 de ședințe în plen - prezență de 40,54 %.[4] Prin aceasta a contribuit la plasarea României pe ultimul loc între națiunile reprezentate în Parlamentul European, România având o prezență de 84,46 %.[5][nefuncțională]
La 15 iunie 2013, a avut loc o ședință extraordinară, ilegală, a Consiliului Național, la care au participat reprezentanții din 24 de organizații județene ale PRM. Atunci s-a decis revocarea lui Vadim Tudor și a conducerii PRM, cu 116 voturi "pentru" și 9 "împotrivă". Astfel, la 15 iunie 2013, Corneliu Vadim Tudor a fost revocat din funcția de președinte al PRM.[6]
La 27 iulie 2013, Corneliu Vadim Tudor, fondatorul partidului și cel care afirma despre el însuși: „Singurul președinte al PRM sunt eu”, a fost exclus din PRM.[7][8][9][10][11][12][13][14]
Magistrații Tribunalului București au decis însă ca europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor să fie repus în funcția de președinte al Partidului România Mare după ce fusese exclus din partid și înlocuit cu Gheorghe Funar, la așa zisul Consiliu Național, constatînd ilegalitatea lui.[15]
Decesul
Vadim Tudor a murit la 14 septembrie 2015, în Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost transportat după ce i se făcuse rău. Starea lui s-a agravat după internare: se pare că a suferit un infarct miocardic și decesul a fost înregistrat la ora 18.30, potrivit agenției Mediafax
Publicist
A înființat revistele România Mare, în care a continuat politica revistei scriitorului Eugen Barbu, Săptămîna (culturală a capitalei), considerată de mulți critici literari o oficină a Securității, prin care, în anii '70-'80, erau puse în circulație informații provenite din arhivele acestei instituții și erau utilizate pentru șantaj politic și pentru contracararea postului Radio Europa Liberă în cadrul proiectului zis Melița și eterul.
A publicat 14 volume de poezie și proză, unul din ele, intitulat „Saturnalii”, fiind interzis și retras de pe piață în anul 1984, scriitorul fiind interzis de două ori de regimul comunist.
Este autorul a patru scenarii pentru teatru radiofonic și a debutat pe scena spectacolelor de teatru la Teatrul Tănase, în 5 decembrie, 1989, cu comedia „Toată lumea se pricepe la fotbal”.
Actualmente, micul său trust de presă publică revistele săptămînale, România Mare și Politica și ziarul Tricolorul.
Vadim Tudor a fost dat în judecată de mai multe ori pentru insultă și calomnie, după publicarea pamfletelor apărute fie sub semnătura sa, fie sub pseudonimul Alcibiade, în revistele România Mare și Politica.
Controverse
Poezia pamflet „În apărarea lui Eminescu”, scrisă la începutul anilor 1980, ca răspuns la un articol al rabinului Moses Rosen, care denunța revenirea antisemitismului în cultura română și făcea referire la unele poezii antisemite ale lui Mihai Eminescu.[17] a trezit reacții în presa internațională prin publicațiile Washington Post și Paris Match. Adunate protestelor intelectualilor români, ele au dus la retragerea volumului antisemit Saturnalii.[18][este de încredere?]
În ultimii ani,[Când?] Corneliu Vadim Tudor a exclus mai mulți membri care doreau schimbarea doctrinei PRM,[19] printre care: Corneliu Ciontu, Lia Olguța Vasilescu, Daniela Buruiană, Codrin Ștefănescu, Anghel Stanciu, Dorel Onaca, Dan Claudiu Tănăsescu (revenit în PRM în 2009). Cea mai răsunătoare plecare a fost a lui Corneliu Ciontu, considerat unul dintre cei mai de încredere oameni ai liderului PRM. I-a fost atât de apropiat încât, în martie 2005, Vadim Tudor s-a retras de la șefia partidului și i-a predat-o lui Ciontu. Șefia acestuia a durat însă mai puțin de trei luni. În iunie 2005, Vadim Tudor a revenit la conducere, iar Ciontu a fost forțat să părăsească atât președinția, cât și partidul. Odată cu el au plecat vicepreședintele Anghel Stanciu și zece parlamentari. După plecarea lui Ciontu, Vadim spunea despre acesta, în comunicatul de presă prin care declara că l-a dat afară din partid, că este: „electrician pensionar și analfabet”, „care nu știe nicio limbă străină”, ”fost activist PCR la sectorul 5”, „personaj mediocru pe care l-am instalat, provizoriu, în locul meu pentru că nu găsisem altul mai prost printre cei care îmi duceau servieta”.[20]
În 2011, a fost acuzat de fals în declarații și evaziune fiscală, conform ziarului Cotidianul [21] și web situl Puterea.ro
Publicații
Vadim Tudor a publicat 38 de cărți, din care volume de poezie și publicistică, unele editate și în franceză, engleză și arabă, și a scris piese de teatru. A scris împreună cu Sergiu Nicolaescu scenariului filmului Triunghiul Morții, regizat de Nicolaescu.
· 1977: Poezii, Editura Eminescu
· 1977: Epistole vieneze, Ed. Eminescu
· 1979: Poeme de dragoste, ură și speranță, Ed. Eminescu
· 1981: Idealuri, Ed. Eminescu
· 1983: Saturnalii, Ed. Albatros
· 1983: Istorie și civilizație- Ed. Eminescu
· 1983: Mîndria de a fi români- Ed. sport-turism
· 1986: Miracole, Ed. Albatros,
· 1986: Carte românească de învățătură, Ed. Fundației România Mare
· 1990, 1991 și 1992: Jurnal de vacanță,
· 1996: Poems, Ed. Fundației România Mare & Editura Aggi, Torino
· 1998: Piesele de teatru radiofonic:
· Colindul puiului de cerb, 1968,
· Secerișul de iarnă, 1976
· Domnul Tudor din Vladimiri, 1977
· Adevărul la puterea I-a, 1977
· Toată lumea știe fotbal (premieră în decembrie 1989 la teatrul Constantin Tănase)
· 2000: Pamflete cu sifon albastru
· 2004: 101 Poezii, Bijuterii
· 2007: Cartea de Aur
· 2008: Cîntece de dragoste'
· 2010: Europa Creștină [26]
· 2010: Artificii [26]
· 2011: Cele mai frumoase aforisme
· 2015: Elegii pentru suflete nobile
· 2015: Pamflete explozive
STAMPĂ DE TOAMNĂ
A venit toamna, cu copaci desfrunziţi
Păsările se duc ca nişte copii nedoriţi.
Păsările se duc ca nişte copii nedoriţi.
Ploaia şi vijelia şi-au ieşit din ţîţîni
Miroase-a zăpadă timpurie la stîni.
Miroase-a zăpadă timpurie la stîni.
Parcurile au degradeuri de-aramă şi aur
Frunzele zornăie ca nişte monede-n tezaur.
Frunzele zornăie ca nişte monede-n tezaur.
Le scutură vîntul şi cad la pămînt…
Felinarele din ce în ce mai palide sînt.
Felinarele din ce în ce mai palide sînt.
Amurgul e mov ca oul de Paşte
Bacovia sudează ţigări printre sfintele moaşte.
Bacovia sudează ţigări printre sfintele moaşte.
Bunici zgribuliţi, cu copiii de mînă
Merg iarăşi la şcoală – ce demon îi mînă?
Merg iarăşi la şcoală – ce demon îi mînă?
Prichindeii se vor ruşina cu ei într-o zi
Şi, fără să se uite-n urmă, îi vor părăsi.
Şi, fără să se uite-n urmă, îi vor părăsi.
Nu mai e nici un cîine pe stradă
Aşa că şobolanii umblă cu covrigi în coadă.
Aşa că şobolanii umblă cu covrigi în coadă.
Nişte primari cu sufletul greu
Ne arată că se poate trăi şi fără Dumnezeu.
Ne arată că se poate trăi şi fără Dumnezeu.
Lumea nu mai are poftă de viaţă
Se mişcă maşinal pe stradă, la piaţă.
Se mişcă maşinal pe stradă, la piaţă.
Toţi simt nevoia de comunicare
Înroşind telefonul mobil cu disperare.
Înroşind telefonul mobil cu disperare.
Nici o speranţă nu se arată la orizont
Ne întoarcem acasă ca scăpaţi de pe front.
Ne întoarcem acasă ca scăpaţi de pe front.
Nu sînt bani, totul costă de ne usucă
Tuturora ne vine dorul de ducă.
Tuturora ne vine dorul de ducă.
Dar unde să mergem? Peste tot e la fel
Astrologii anunţă un mare măcel.
Astrologii anunţă un mare măcel.
Noul secol s-a molipsit de la cel precedent
E bolnav ca o scorbură în care se toarnă ciment.
E bolnav ca o scorbură în care se toarnă ciment.
Privesc în urma verii care-a murit
E dusă la groapă pe un dric aurit.
E dusă la groapă pe un dric aurit.
Iar caii mascaţi, în valtrapuri cu stele
Beau rouă din palmele mele.
Beau rouă din palmele mele.
Eu pun totul la suflet, îmi pasă
De cei nevoiaşi, care nu au nici casă, nici masă.
De cei nevoiaşi, care nu au nici casă, nici masă.
De copiii ce-aşteaptă transplantul dorit
Le-a căzut părul ca frunzele din pomul trăznit.
Le-a căzut părul ca frunzele din pomul trăznit.
Mîngîi în gînd pijamaua lor de diftină
Au branulă pe mîini şi sondă de urină.
Au branulă pe mîini şi sondă de urină.
Eu sufăr pînă la lacrimi şi nu mai sînt om
Cînd cancerul se deghizează în carcinom.
Cînd cancerul se deghizează în carcinom.
Aşa am pierdut eu un frate iubit
Cînd doctorii pînă în ultima clipă m-au minţit.
Cînd doctorii pînă în ultima clipă m-au minţit.
De ce sînt eu, Doamne, atît de lucid
Zidit de viu într-un ziar şi-un partid?
Zidit de viu într-un ziar şi-un partid?
Nu mai am nici un fel de bucurie
Mă doare fizic atîta prostie.
Mă doare fizic atîta prostie.
Nici Biblia parcă nu mai pot s-o citesc
Cei ce se rugau pentru mine azi nu mai trăiesc.
Cei ce se rugau pentru mine azi nu mai trăiesc.
Aştept să se-ntîmple ceva: în bine sau rău
Timpul îşi ascute toporul ca un călău.
Timpul îşi ascute toporul ca un călău.
Am ajuns să ne bucurăm, ca sculaţi după boală,
Atunci cînd răufăcătorii dau socoteală.
Atunci cînd răufăcătorii dau socoteală.
Fie că intră la zdup, sau crapă pe veci
Lumea aplaudă, ca la meci.
Lumea aplaudă, ca la meci.
Nu-i creştineşte, dar e natural
Ca o eliberare nervoasă, dintr-un stress infernal.
Ca o eliberare nervoasă, dintr-un stress infernal.
E-un an blestemat, de ar trece mai iute
Îngerul vestitor are buzele cusute.
Îngerul vestitor are buzele cusute.
E toamnă din nou – ca un clopot în dungă,
Trist bate vîntul şi păsări alungă.
Trist bate vîntul şi păsări alungă.
Rămîn numai vrăbii şi mierle-n păduri
Eroinele acestei devastatoare naturi.
Eroinele acestei devastatoare naturi.
Nu ştim ce ne-aşteaptă, dar putem bănui
Apocalipsa, oricum, va veni.
Apocalipsa, oricum, va veni.
Iar din ciupercile atomice, puse-mpreună
Vom face cea mai picantă ciulama. Poftă bună.
Vom face cea mai picantă ciulama. Poftă bună.
Corneliu Vadim Tudor
Noaptea de 3 spre 4 septembrie 2014
Noaptea de 3 spre 4 septembrie 2014
RUGĂCIUNE
Doamne, dacă nu-i prea greu
Pune ordine în haos
Şi învaţă neamul meu
Să se roage în pronaos.
Pune ordine în haos
Şi învaţă neamul meu
Să se roage în pronaos.
Doamne, dacă mă iubeşti
Ia vrăjmaşii de pe mine
Ştii Tu cum să-i pedepseşti
Să-i faci lumii de ruşine.
Ia vrăjmaşii de pe mine
Ştii Tu cum să-i pedepseşti
Să-i faci lumii de ruşine.
Doamne, dă-le la săraci
Pîine, pace, bucurie
Ouă roşii, vin, colaci
Bani de şcoală şi chirie.
Pîine, pace, bucurie
Ouă roşii, vin, colaci
Bani de şcoală şi chirie.
Doamne, vindecă-i, de poţi
Pe bolnavii din spitale
Ocroteşte-i Tu, pe toţi,
Cu suflarea gurii Tale.
Pe bolnavii din spitale
Ocroteşte-i Tu, pe toţi,
Cu suflarea gurii Tale.
Doamne, mergi şi la azil
Unde plîng în pumni bătrînii
Naufragiul lor umil
Rupe cumpăna fîntînii.
Unde plîng în pumni bătrînii
Naufragiul lor umil
Rupe cumpăna fîntînii.
Doamne, sfinte vietăţi
Fără milă sînt jertfite
Curge sînge prin cetăţi
Îngerii Tu Ţi-i trimite.
Fără milă sînt jertfite
Curge sînge prin cetăţi
Îngerii Tu Ţi-i trimite.
Corneliu Vadim Tudor
26 august 2014
26 august 2014
Cînd un bărbat iubeşte o femeie
Cînd un bărbat iubeşte o femeie
e îmbătat de muzici în amurg
palate de cleştar din filme triste
răsfaţă ochii lui de demiurg
e îmbătat de muzici în amurg
palate de cleştar din filme triste
răsfaţă ochii lui de demiurg
Înduplecat ca fiara în capcană
cu pieptul podidit de-o rană grea
prin vămile orbirii se înalţă
pentru a-şi lua lumină de la Ea
cu pieptul podidit de-o rană grea
prin vămile orbirii se înalţă
pentru a-şi lua lumină de la Ea
Şi toată viaţa lui se face orgă
în catedrala unui cîmp de maci
iniţiat în tainele nuntirii
reîncarnarea unui antic vraci
în catedrala unui cîmp de maci
iniţiat în tainele nuntirii
reîncarnarea unui antic vraci
Preschimbă-n aur tot ce va atinge
depune jertfe pe altarul Ei
mărinimos ca prinţul ce salveaza
creştinii daţi la gropile cu lei
depune jertfe pe altarul Ei
mărinimos ca prinţul ce salveaza
creştinii daţi la gropile cu lei
Un sentiment între extaz şi jale
ceva bolnav şi purificator-
cînd un bărbat iubeşte o femeie
se-mperechează îngerii în zbor.
ceva bolnav şi purificator-
cînd un bărbat iubeşte o femeie
se-mperechează îngerii în zbor.
POEM INEDIT:
ULTIMA CAFEA
ULTIMA CAFEA
Hai, Moarte, să bem o cafea
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.
Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?
E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce cîştigi?
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce cîştigi?
Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?
Hai să-ţi ghicesc în cafea
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.
Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.
Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?
Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.
Corneliu Vadim Tudor
Noaptea de duminică spre luni
6 spre 7 septembie 2015
Noaptea de duminică spre luni
6 spre 7 septembie 2015
Pamfletul mitocanilor - Corneliu Vadim Tudor
TEATRU/ FILM 14 Septembrie
Cu Ştefan Iordache
Cu Ştefan Iordache
Biografie Ștefan Iordache
Ștefan Iordache s-a nascut pe data de 3 februarie 1941 in Calafat, România si a decedat pe data de 14 septembrie 2008 in Viena, Austria. A fost unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune. A slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând memorabil pe scenă mari roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore. A avut de asemenea o îndelungată colaborare cu Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Național de Televiziune, și a jucat în numeroase filme pentru marele ecran.
Ștefan Iordache și-a petrecut copilăria în cartierul Rahova din București, într-o familie de oameni simpli, care și-au dorit ca fiii lor să învețe carte. În școală a fost bun la matematică și științele exacte. Studiile teatrale nu au fost prima lui alegere. A dat la Teatru abia după ce a picat, la 16 ani, examenul de admitere la Medicină. După acest eșec, întâmplarea a făcut să fie inclus în brigada artistică a unei cooperative. În anul următor, 1959, a dat la Teatru și a fost admis ultimul la IATC. A absolvit însă secția de Actorie a institutului printre primii și a avut o carieră artistică încununată de succes, până la sfârșitul vieții. Ultimul său rol a fost Prințul Potemkin, în piesa Ecaterina cea Mare, de George Bernard Shaw, pusă în scenă, în 2008 la Teatrul Național București.
A fost căsătorit timp de 40 de ani cu nepoata pictorului Nicolae Tonitza, Mihaela Tonitza-Iordache, teatrolog și profesor universitar. Nu a avut copii.
Ștefan Iordache s-a stins din viață la 14 septembrie 2008 într-un spital din Viena. Actorul suferea de leucemie. A fost înmormântat cu onoruri militare în comuna Gruiu.
Ștefan Iordache și-a petrecut copilăria în cartierul Rahova din București, într-o familie de oameni simpli, care și-au dorit ca fiii lor să învețe carte. În școală a fost bun la matematică și științele exacte. Studiile teatrale nu au fost prima lui alegere. A dat la Teatru abia după ce a picat, la 16 ani, examenul de admitere la Medicină. După acest eșec, întâmplarea a făcut să fie inclus în brigada artistică a unei cooperative. În anul următor, 1959, a dat la Teatru și a fost admis ultimul la IATC. A absolvit însă secția de Actorie a institutului printre primii și a avut o carieră artistică încununată de succes, până la sfârșitul vieții. Ultimul său rol a fost Prințul Potemkin, în piesa Ecaterina cea Mare, de George Bernard Shaw, pusă în scenă, în 2008 la Teatrul Național București.
A fost căsătorit timp de 40 de ani cu nepoata pictorului Nicolae Tonitza, Mihaela Tonitza-Iordache, teatrolog și profesor universitar. Nu a avut copii.
Ștefan Iordache s-a stins din viață la 14 septembrie 2008 într-un spital din Viena. Actorul suferea de leucemie. A fost înmormântat cu onoruri militare în comuna Gruiu.
· Faraonul (2004)
· Omul zilei (1997) - deputatul Andrei Lăzărescu
· Eu sunt Adam! / Eu sunt Adam (1996)
· Începutul adevărului / Oglinda (1994)
· Cel mai iubit dintre pământeni (1993) - profesorul universitar Victor Petrini
· Hotel de lux (1992)
· Cei care plătesc cu viața (1991) - Şerban Săru-Sineşti
· Vinovatul (1991)
· Noiembrie, ultimul bal (1989) - Printul Lai Cantacuzin
· Printul negru (1988)
· Clipa de răgaz (1986)
· Noi, cei din linia întâi (1986)
· Ciuleandra (1985) - Aioanei
· Glissando (1985)
· Concurs (1982) - Panait
· De ce trag clopotele, Mitică? (1981) - Mitică
· Înghițitorul de săbii (1981)
· Întoarce-te și mai privește o dată (1981)
· Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)
· Bietul Ioanide (1980) - Dumitru Dragavei "Botticelli"
· Buna seara, Irina! / Buna seara, Irina (1980) - comandantul de nava Victor Ionescu
· Ediție specială (1980)
· In asteptarea lui Lefty / (1979)
· Avaria (1978)
· Doctorul Poenaru (1978) - avocatul Pascal
· Recitindu-l pe Shakespeare / (1976)
· Speranta nu moare in zori / (1976)
· Proprietarii (1973)
· Adio, draga Nela (1972) - tanarul fara ocupatie Costica
· Piticul din gradina de vara / (1972)
· Mușatinii (1971) - Petru Rares
· Dacii (1967) - dublaj voce Cotyso
· Calea Victoriei sau cheia visurilor (1966) - Costea Lipan
· Un film cu o fată fermecătoare (1966) - regizorul de filme publicitare Paul Manu
· Gaudeamus igitur (1965) - studentul Teo
· Strainul / Străinul (1964) - elevul Andrei Sabin
· Don Juan (1961) - Don Juan Tenorio
· Buna seara, Domnule Wilde / - Mr. Jack Worthing
Angelo, Tiranul Padovei - Victor Hugo
SCENETE CU MIHAI FOTINO
Biografie Mihai Fotino
Mihai Fotino (cunoscut și ca Mișu Fotino) (n. 14 septembrie 1930, București) este un actor român de teatru. A jucat în numeroase comedii și a fost prezent în emisiuni de televiziune. Copilăria și adolescența le-a trăit la Brașov, unde tatăl lui era actor și cu care a jucat împreună încă de când era foarte mic. A debutat la vârsta de 7 ani în piesa de teatru "Coloniale". Din 1952, Mihai Fotino era actor la Teatrul Dramatic din Brașov. A fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la București. Din 1956, joacă la Teatrul Național "I.L. Caragiale" din București. La cea de-a XIV-a ediție a Galei Premiilor UNITER, din 3 aprilie 2006, maestrul Mihai Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate.
· Sexy Harem Ada-Kaleh (2001)
· Milionar...la minut (1992) - vecinul Tincu
· Chirița la Iași (1987)
· Sosesc de la Paris (1977)
· Tufă de Veneția (1977)
· Bufetul mimoza (1976) - client la bufet
· Doctor fara voie (1976)
· Primarul activ / (1976) - magazionerul de la televiziune Costica
· Rivalii / (1976)
· Comedie de moda veche / (1975) - medicul Rodion Nicolaevici
· Elixirul tinereții (1975)
· In noaptea asta toata lumea e a mea / (1974) - Misu
· Interviu cu un idol / (1972) - ziaristul
· Vicleniile lui Scapin / (1972) - magazionerul Ion Ionescu "Scapin"
· Revelion in doi / (1971) - Misu
· Un nasture sau absolutul / (1970)
· Balul de sâmbătă seara (1968) - Gigi Trailer
· Amprenta (1967)
· Lada / (1967)
· Doisprezece oameni furiosi / (1966)
· Steaua fără nume (1966) - controlorul
· Titanic Vals / Titanic vals (1965) - functionarul Dinu
· Codine / Codin (1963)
· Politică cu... delicatese (1963)
· Porto-Franco (1961)
· Telegrame (1959)
· Directorul nostru (1955)
· Răsună valea (1950)
· Doamna de la etajul II (1937)
"Sa va fac un bon" cu Ileana Stana Ionescu si Mihai
Dem Rădulescu, Mihai Fotino, Mihai Mălaimare şi Ion Anghel - Primarul activ (1976)
GÂNDURI PESTE TIMP 14 Septembrie
Dante Alighieri - Citate:
Corneliu Vadim Tudor - Citate:
SFATURI UTILE 14 Septembrie
DESPRE SARE
Sarea neiodată are efecte negative grave asupra sănătății!
Consumul de sare iodată este extrem de nociv pentru sănătate. Specialiștii avertizează asupra efectelor și recomandă consumul cu precauție sau consumul desare neiodată.Așteptarea a luat sfârșit! Apple a lansat noile modele de smartphone, iPhone 7 și iPhone 7 Plus: PRIMELE IMAGINIAsociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) solicită eliminarea restricției legale de comercializare a sării neiodate din magazine. Românii consumă zilnic de 2-3 ori mai multă sare 'iodată' decât cantitatea recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care este de 5 grame de sare.
Acest consum ridicat de sare explică rata ridicată a hipertensivilor- circa 40% din populația adultă a țării noastre- precum și numărul mare de decese provocate de bolile cardiovasculare și atacurile cerebrale.
Atenție mare la ce tip de sare consumi!
Sarea neiodată are termen de valabilitate nelimitat (8% dintre produsele analizate), în timp ce la sarea iodată termenul de valabilitate variază între 1 an și 20 de ani, în funcție de substanțele chimice adăugate în procesul de iodare a sării. În concluzie, aceste variații ale termenului de valabilitate demonstrează toxicitatea sării iodate, dată de substanțele chimice adăugate în procesul de iodare a sării.
Efecte
Consumul de sare iodată are efecte negative asupra organismului uman, dintre care cele mai grave sunt următoarele:
—suprasolicitarea rinichilor și a altor organe interne;
—disfuncții tiroidiene la persoanele sensibile;
—încetinirea proceselor metabolice și apariția obezității;
—slăbirea sistemului imunitar;
—cancer de tiroidă, în special cancerul papilar
—senzații permanente de cald (ce au ca efect intoleranța la cald)
—tulburări ale somnului, hipertensiune, anxietate și nervozitate;
—tireotoxicoză
—disfuncții tiroidiene la persoanele sensibile;
—încetinirea proceselor metabolice și apariția obezității;
—slăbirea sistemului imunitar;
—cancer de tiroidă, în special cancerul papilar
—senzații permanente de cald (ce au ca efect intoleranța la cald)
—tulburări ale somnului, hipertensiune, anxietate și nervozitate;
—tireotoxicoză
Sarea iodată – condiment sau medicament?
Studiul privind calitatea sării face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Hrană sănătoasă – o investiție pe termen lung în sănătatea noastră”. Prin această campanie, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să tragă un semnal de alarmă în privința unor produse alimentare bogate în sare, zahăr și grăsimi și a unor aditivi alimentari care prezintă un risc ridicat asupra sănătății consumatorilor.
Sarea pentru consum alimentar uman este un produs cristalin în a cărui compoziţie predomină clorura de sodiu (NaCl), obţinută prin extragere din depozitele naturale subterane sau din apa de mare. Sarea iodată este sarea destinată consumului uman, hranei animalelor şi utilizării în industria alimentară, la care s-a adăugat iod, sub formă de iodat sau iodură de potasiu. Conţinutul de NaCl din sarea utilizată pentru iodare nu trebuie să fie mai mic de 97%.
Obligativitatea folosirii sării iodate atât pentru consumul uman, cât și în hrana animalelor și în industria alimentară a fost decisă în anul 2002 printr-o Hotărâre de Guvern. Timp de 2 ani, pe teritoriul României au fost interzise importul în vederea comercializării, precum şi producţia şi comercializarea de sare neiodată pentru utilizarea în alimentaţia omului, hrana animalelor şi în industria alimentară. Din anul 2004 s-a permis comercializarea sării neiodate numai prin reţeaua de magazine PLAFAR, magazine naturiste şi farmacii, în segmentul produselor care nu necesită reţete pentru achiziţionare, ambalată în cantităţi ce nu depăşesc 0,5 kg, obligație care a rămas valabilă și în prezent. De la 1 mai 2004 a intrat în vigoare modificarea HG nr 568/2002 în privința eliminării obligativității folosirii sării iodate din hrana animalelor şi din industria alimentară, cu o singură excepție, și anume folosirea acesteia numai la fabricarea pâinii. O nouă modificare a acestui act normativ în privința folosirii sării iodate s-a realizat în anul 2006, când a devenit obligatorie și la fabricarea produselor de panificație. În prezent, mulți producători din industria alimentară folosesc sarea iodată și în alte ramuri ale industriei, cu toate că acest lucru nu mai este obligatoriu decât pentru industria pâinii și a produselor de panificație, fapt ce poate genera probleme de sănătate consumatorilor.
Inițial, sarea iodată trebuia să conţină 20 ± 5 mg iod/kg de sare, respectiv 34 ± 8,5 mg iodat de potasiu/kg de sare sau 26 ± 6,5 mg iodură de potasiu/kg de sare. Din martie 2007 s-a modificat procesul de iodare a sării astfel: ”Sarea iodată trebuie să conţină 30 mg iod/kg de sare, respectiv 50,6 mg iodat de potasiu/kg de sare sau 39,2 iodură de potasiu/kg de sare. Se admite ca limită minimă un conţinut de 25 mg iod/kg de sare, respectiv 42 mg iodat de potasiu/kg de sare sau 32,5 mg iodură de potasiu/kg de sare, iar ca limită maximă un conţinut de 40 mg iod/kg sare, respectiv 67,2 mg iodat de potasiu/kg de sare sau 52 mg iodură de potasiu/kg de sare."
Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) a achiziționat, în prima parte a lunii decembrie, a.c., 25 sortimente de sare din marile structuri comerciale (hipermarketuri / supermarketuri), fabricată/distribuită de 16 agenţi economici, cu gramajul cuprins între 90 g și 1000 g, în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestui tip de produs și potențialele efecte asupra sănătății consumatorilor.
Au fost analizate sortimente de sare fabricate/distribuite de către: Societatea Naţională a Sării Salrom – Salina Cacica Suceava, Societatea Naţională a Sării Salrom – Salina Târgu Ocna, Societatea Naţională a Sării Salrom – Salina Slănic Prahova, SC Astron SRL, SC Pirifan Distribution SRL, SC Marathon Distribution Group SRL, SC Defne Selos SRL, SC Melaz Trading Company SRL, SC SanoVita SRL, SC Compania Indiilor Orientale Prod SRL, SC Kamis Condimente SRL, SC Kotanyi – Austria, SC Benten Medical SRL, SC România Hypermarche SA, SC Solaris Plant SRL şi SC Bio Logistic&Distribution Partener SRL.
Studiul a fost realizat de către o echipă de experți a APC România, coordonată de conf. univ. dr. Costel Stanciu.
Sarea comercializată în România provine din următoarele ţări:
- 40% din sortimentele analizate sunt importate din Grecia
- 24% din sortimentele analizate sunt produse în România
- 8% din sortimentele analizate sunt importate din Pakistan
- 8% din sortimentele analizate sunt importate din Austria
- 4% din sortimentele analizate sunt importate din Turcia
- 4% din sortimentele analizate sunt importate din Belarus
- 4% din sortimentele analizate sunt importate din Polonia
- 4% din sortimentele analizate sunt importate din Italia
- 4% din sortimentele analizate sunt importate din Israel
Sortimentele de sare analizate sunt următoarele:
- Sare iodată alimentară de masă recristalizată – Salina Cacica;
- Sare de masă iodată – Olympia;
- Sare marină iodată – Ilida;
- Sare de mare iodata cu verdeţuri de Provence – Pirifan;
- Sare de mare grunjoasă, iodată cu piper – Pirifan;
- Sare de masă iodata extra fină recristalizată – Defne;
- Sare iodată alimentară de masă gemă extra fină – Salina Slănic Prahova;
- Sare de mare naturală iodată pentru gătit şi masă – Hera
- Sare de mare fină iodată pentru bucătărie – Niki
- Sare de mare fină iodată – SanoVita
- Sare fină iodată – Himalaya
- Sare de mare iodată semigrunjoasă – Ilida
- Sare de masă iodată extra fină – Xion
- Sare de mare iodată – Kamis
- Sare de mare iodată (granule) – Dora
- Sare de mare iodată – Orient
- Sare de mare naturală iodată – Kalas
- Sare de mare iodată – CIO
- Sare de mare iodată – Kotanyi
- Sare de mare lichidă – Pic de sare
- Sare de mare iodată fină – Cora
- Sare roz de Himalaya cristale neiodata – Solaris
- Sare gemă fină alimentară neiodata– Solaris
- Sare neiodată – Naturalia
- Sare de mare iodată grunjoasă – Natur All green
În funcție de gramaj, situația se prezintă astfel:
90 g – 8% din sarea analizată;
92 g – 4% din sarea analizată;
110 g – 4% din sarea analizată;
150 g – 4% din sarea analizată;
180 g – 4% din sarea analizată;
200 g – 8% din sarea analizată;
250 g – 8% din sarea analizată;
280 g – 4% din sarea analizată;
400 g – 4% din sarea analizată;
500 g – 28% din sarea analizată;
1000 g – 24% din sarea analizată;
Sarea neiodată are termen de valabilitate nelimitat (8% dintre produsele analizate), în timp ce la sarea iodată termenul de valabilitate variază între 1 an și 20 de ani, în funcție de substanțele chimice adăugate în procesul de iodare a sării, astfel:
- La 24% dintre produsele analizate, termenul de valabilitate este de 3 ani;
- La 20% dintre produsele analizate, termenul de valabilitate este de 1 an;
- La 16% dintre produsele analizate, termenul de valabilitate este de 2 ani;
- La 12% dintre produsele analizate, termenul de valabilitate este de 5 ani;
- La 8% dintre produsele analizate, termenul de valabilitate este de 4 ani;
- La 8% dintre produsele analizate, termenul de valabilitate este de 6 ani;
- La 4% dintre produsele analizate, termenul de valabilitate este de 20 ani;
În concluzie, aceste variații ale termenului de valabilitate demonstrează toxicitatea sării iodate, dată de substanțele chimice adăugate în procesul de iodare a sării.
Românii consumă zilnic de 2-3 ori mai multă sare “iodată” decât cantitatea recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care este de 5 grame de sare. Acest consum ridicat de sare explică rata ridicată a hipertensivilor- circa 40% din populația adultă a țării noastre - precum și numărul mare de decese provocate de bolile cardiovasculare și atacurile cerebrale.
La realizarea acestui studiu s-au avut în vedere următoarele obiective:
1. Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.
2. Identificarea substanţelor chimice şi a aditivilor alimentari utilizați în procesul de iodare a sării, care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung.
1. Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.
În procesul industrial de iodare a sării se folosesc următoarele substanţe chimice: iod, iodat de potasiu, iodură de potasiu, carbonat de sodiu, carbonat de magneziu, ferocianură de potasiu.
Din analizarea sortimentelor de sare a reieşit că în procesul de iodare a sării substanţele menţionate mai sus se regăsesc după cum urmează:
- La 52% din tipurile de sare analizate s-a folosit iodatul de potasiu;
- La 40% din tipurile de sare analizate s-a folosit ferocianură de potasiu;
- La 36% din tipurile de sare analizate s-a folosit iodul;
- La 32% din tipurile de sare analizate s-a folosit carbonatul de sodiu;
- La 28% din tipurile de sare analizate s-a folosit iodura de potasiu;
- La 4% din tipurile de sare analizate s-a folosit carbonat de magneziu;
2. Identificarea substanţelor chimice şi a aditivilor alimentari utilizați în procesul de iodare a sării, care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung.
În cele 25 de produse analizate s-au identificat 6 tipuri de substanţe şi aditivi alimentari, după cum urmează: iod, iodat de potasiu, iodură de potasiu, carbonat de sodiu, carbonat de magneziu şi ferocianură de potasiu.
§ Iod – este un element chimic utilizat, printre altele, în scopuri nutriționale și medicinale. Iodul este întâlnit în organismul uman în glanda tiroidă; alte organe care prezintă concentrații de iod sunt glandele salivare, stomacul, glanda pituitară și ovarele. În tiroidă, iodul este folosit la sinteza hormonilor tiroxinei și triiodotironinei, hormoni care au rol reglator al anumitor funcții metabolice, în special în controlul temperaturii. Organismul persoanelor din societățile dezvoltate asimilează iodul din hrană în proporție mai redusă decât persoanele din comunitățile tradiționale, din cauza diferențelor în compoziția alimentației. Laptele este o sursă majoră de iod, nivelul acestuia dublându-se în anii recenți, deoarece hrana vițeilor este suplimentată cu iod și pentru că, înainte de muls, ugerele sunt dezinfectate cu antiseptice pe bază de iod. Alimentele cele mai bogate în iod sunt codul, scoicile, creveții, heringul, semințele de floarea-soarelui, algele și ciupercile. Atunci când este ingerat direct poate provoca gastroenterite severe, fiind un compus coroziv. Vaporii de iod pot provoca iritații pulmonare severe. De asemenea, contactul iodului cu pielea poate provoca arsuri severe.
§ Iodat de potasiu – este un agent de oxidare, folosit uneori în iodarea sării de masă pentru prevenirea deficienței de iod. Este utilizat și în unele formule pentru bebeluși sau ca agent de maturare în produse de panificație.
§ Iodura de potasiu – este utilizată ca supliment nutriţional în hrana pentru animale și în alimentele destinate consumului uman. Este utilizată pentru iodarea sării de masă. În cantități mari poate declanșa sau înrăutăți hipertiroidismul sau hipotiroidismul. Poate provoca sialadenita (o inflamație a glandelor salivare), tulburări gastrointestinale, reacții alergice.
§ Ferocianura de potasiu - E536 – este un agent antiaglomerant, utilizat în sarea de bucătărie. La peste 100 grade C ferocianura de potasiu se descompune în cianură de potasiu și clorură de fier, fapt ce provoacă reducerea transportului de oxigen către sânge, dificultăți în respirație, dureri de cap și amețeli.
§ Carbonatul de sodiu – E500 – este un aditiv alimentar utilizat ca regulator de aciditate, agent antiaglomerant, agent de creștere și stabilizator. Nu se cunosc efecte adverse.
§ Carbonatul de magneziu – E504 – este utilizat pentru reducerea umidității sării de masă. În cantități mari poate avea efecte laxative.
“Sarea, din păcate, a fost transformată dintr-un condiment folosit zilnic în alimentaţia noastră într-un medicament printr-o măsură legală intrată în vigoare în anul 2002. Sarea iodată ar trebui să fie excepţia şi nu regula. Nu putem pleca, în aplicarea acestei măsuri de aditivare obligatorie a sării, de la premisa că toţi cei 20 de milioane de consumatori au probleme cu asimilarea iodului. Majoritatea covârşitoare a consumatorilor nu realizează pericolele la care se expun prin consumarea zilnică a sării iodate. Administrarea sării iodate în alimentaţie trebuie realizată numai în baza unei reţete prescrise de către medicul endocrinolog. Având în vedere că se încalcă un drept fundamental al consumatorilor – dreptul de a alege – solicităm eliminarea restricţiei legale de comercializare a sării neiodate din micile şi marile structuri comerciale.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC România.
„Sarea iodată nu este sănătoasă, ba chiar ar trebui spus că este nesănătoasă. Acest fapt i-ar putea mira pe unii, însă nu și pe cei care sunt cu adevărat preocupați de sănătatea lor. Sodiul este vital pentru viață. Fără acesta, mușchii nu ar funcționa adecvat, memoria te-ar lăsa, și nu ar mai fi posibilă nici măcar o bătaie de inimă. Și atunci, de ce este sarea oaia neagră a alimentației mondiale?
Sarea, când este rafinată, pierde toate oligomineralele pe care sarea nerafinată le are din belșug. Sarea nerafinată conține magneziu și potasiu, și ambele sunt necesare pentru optima funcționare a corpului și pentru a face posibil metabolismul sodiului. Potasiul, magneziul și sodiul sunt marea triadă care lucrează în tandem pentru a regulariza echilibrul hidric al corpului și a administra impulsurile nervoase și musculare. Pentru simplificare, cu cât ingerezi mai mult sodiu, cu atât mai mult potasiu și magneziu va trebui să ingerezi pentru a menține homeostaza. Iar dietele noastre de astăzi, deși cu înalt conținut de sodiu, sunt practic lipsite de celelalte două elemente.Cu cât vom căuta să intervenim mai puțin în compoziția alimentelor provenite din natură, cu atât ne va fi mai bine și oamenii vor fi mai sănătoși.”Alec Blenche, Co-Owner și Co-Founder la Viața în verde viu
Consumul de sare iodată are efecte negative asupra organismului uman, dintre care cele mai grave sunt următoarele :
– suprasolicitarea rinichilor și a altor organe interne;
– suprasolicitarea rinichilor și a altor organe interne;
- disfuncții tiroidiene la persoanele sensibile;
– încetinirea proceselor metabolice și apariția obezității;
– slăbirea sistemului imunitar;
– slăbirea sistemului imunitar;
- cancer de tiroidă, în special cancerul papilar
- senzații permanente de cald (ce au ca efect intoleranța la cald)
– tulburări ale somnului, hipertensiune, anxietate și nervozitate;
– tulburări ale somnului, hipertensiune, anxietate și nervozitate;
- tireotoxicoză
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu