MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 6 OCTOMBRIE 2019

PARTEA A TREIA ȘI ULTIMA

RELIGIE ORTODOXĂ 6 Octombrie

Sfantul Apostol Toma; Sf Mc Erotiida; Duminica a 20-a după Rusalii -  Învierea fiului văduvei din Nain

 Sfântul Apostol Toma 

Sfântul Apostol Toma s-a născut în cetatea Paneada (numită şi Cezareea lui Filip), din Galileea. Numele de Toma, în limba aramaică, înseamnă geamăn, ca şi cel de Didymos în greacă, fiindu-i adăugat pe lângă numele său de Iuda, primit la tăierea împrejur. El L-a cunoscut pe Mântuitorul Hristos, a crezut în El şi L-a urmat. Nu era un cărturar, dar el aducea lui Hristos un suflet cinstit şi curajos, care-L putea iubi până la moarte. Drept aceea, a şi fost el ales de Hristos şi numărat între cei doisprezece ucenici ai săi.

Sfântul Evanghelist Ioan aminteşte despre Toma spunând că, după moartea lui Lazăr, Apostolii Îl roagă pe Mântuitorul să nu se întoarcă în Iudeea, unde, cu puţin mai înainte, fusese ameninţat să fie ucis cu pietre, dar Apostolul Toma arătând ascultare şi dragoste jertfelnică pentru Domnul, zice: „Să mergem să murim şi noi împreună cu El!” (Ioan 11, 16). De asemenea, în seara Cinei celei de Taină, când Iisus spune „Unde Mă duc Eu voi ştiţi; şi ştiţi şi calea”, Apostolul Toma întreabă: „Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?”, iar Iisus îi răspunde: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine!” (Ioan 14, 4-6). Aceeaşi Evanghelie vorbeşte, apoi, de îndoiala lui Toma, de a crede că Domnul a înviat din morţi cu trupul, după ce toţi ceilalţi Apostoli i-au spus că Domnul a fost văzut de ei toţi înviat şi că a vorbit cu ei. Toma, nefiind de faţă în ceasul acela, le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25). Dar, din rânduiala lui Dumnezeu, îndoiala aceasta a lui Toma a dus la sporirea cu şi mai multă putere a credinţei în Învierea lui Hristos. Într-adevăr, după opt zile, ucenicii fiind adunaţi în acelaşi loc şi fiind şi Toma cu ei, S-a arătat iarăşi Domnul înviat şi a zis lui Toma: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27). În acest chip, cu şi mai mult temei, s-a propovăduit Învierea Domnului, că El, adică, nu cu alt trup, ci cu acelaşi trup al Său, cu care a pătimit şi a murit, cu acela a şi înviat, deschizând, astfel, lumii şi nouă tuturor, calea mântuirii şi a învierii.

După Înălţarea la cer a Domnului şi după Pogorârea Duhului Sfânt, Sfinţii Apostoli, trăgând la sorţi încotro să propovăduiască fiecare, Sfântului Toma i-a căzut sorţul să meargă în India. Şi, mâhnindu-se el că era trimis la nişte popoare atât de îndepărtate şi sălbatice, i S-a arătat Domnul în vedenie, întărindu-l să îndrăznească şi să nu se teamă, făgăduindu-i că va fi cu el.

În anul 37, la cererea regelui Avgar al V-lea al Edesei, Apostolul Toma a trimis acolo pe Sfântul Tadeu, întrucât el, alături de Apostolul Bartolomeu, a mers spre a evangheliza cetatea Ninivei, din Persia. Apoi, a rânduit Dumnezeu că împăratul indian Gundafor (Gondofares al IV-lea Sases), care stăpânea Imperiul indo-part (în Pakistan şi nord-vestul Indiei), vrând să zidească palate după modelul celor din lumea greco-romană, a trimis pe un negustor, Avan cu numele, ca să caute un meşter iscusit la aceasta. Atunci Domnul Iisus i-a poruncit lui Toma în vedenie să meargă cu Avan în India.

În drum spre India, Sfântul Toma a săvârşit o seamă de minuni, aducând multe suflete la Hristos. Ajungând la curtea împăratului Gundafor, acesta i-a dat mult aur ca să-i construiască palate măreţe, dar Apostolul a împărţit aurul la cei săraci, propovăduind zi de zi Evanghelia. După o vreme, împăratul, văzând că nu s-a zidit nimic, l-a întemniţat pe Apostol şi pe negustorul Avan, cu gând să-i dea la moarte. Dumnezeu a rânduit însă ca fratele împăratului să moară, iar sufletul lui să vadă palatul pe care Toma îl zidise în ceruri, prin milostenie. Apoi sufletul i s-a întors în trup şi a înviat. Atunci a aflat Gundafor că Toma i-a zidit cu adevărat un palat, dar nu pe pământ. Astfel au crezut în Hristos, ei şi mulţime de popor, fiind botezaţi în cetatea Taxila.

Sfântul Apostol Toma a fost adus apoi, în chip minunat, la Ierusalim, acolo unde se adunaseră toţi Apostolii pentru prohodirea Maicii Domnului. Din îngăduinţa lui Dumnezeu, Apostolul Toma a sosit cu trei zile mai târziu. El însă a văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu pe când era ridicată la ceruri cu trupul, primind de la ea, spre încredinţare, cinstitul ei brâu. Ajuns la Ierusalim, Toma a cerut să fie deschis mormântul Preacuratei, care acum era gol, dovedind şi celorlalţi Apostoli mutarea la cer a Preasfintei Fecioare.

Întors în India, Sfântul Toma a mers şi în ţinuturile dinspre miazăzi, ajungând în anul 52 la Muziris, pe coasta de Malabar, săvârşind minuni şi botezând pe mulţi, rânduind preoţi şi întemeind biserici. De acolo a plecat spre coasta de răsărit a Indiei, unde a adus pe mulţi la Hristos, săraci şi bogaţi. Tradiţia creştinilor indieni arată că Apostolul a întreprins o călătorie misionară şi în China, de unde s-a întors la Mylapore, în sud-estul Indiei. În cele din urmă, în anul 70, împăratul Muzdie (Misdeu), mâniat pentru creştinarea soţiei şi a fiului său, a poruncit uciderea Sfântului Toma, în afara cetăţii. Astfel a primit Apostolul moarte martirică, fiind străpuns cu suliţele. Mormântul său de la Mylapore (lângă oraşul Chennai, în sud-estul Indiei) este până astăzi loc de pelerinaj. Cea mai mare parte a moaştelor sale au fost mutate la Edesa Mesopotamiei în anul 232. Astăzi capul Sfântului Toma se află în Mănăstirea ortodoxă din insula Patmos (Grecia), iar alte părţi din moaştele sale se păstrează în oraşul Ortona din Italia. În Biserica Ortodoxă pomenirea sa se face la 6 octombrie şi în prima duminică după Paşti.

Sf Mc Erotiida

Sfintele Mucenițe Capitolina și Erotiida din Capadocia, Turcia 

Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol și păstrată în Biblioteca Vaticanului, Roma, Italia

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Acestea au trăit în vremea împăratului Dioclețian și a lui Zilichinhie, guvernatorul Capadociei.

Sfânta Capitolina de neam mare fiind și bogată, împărțindu-și toată averea săracilor și liberându-și robii săi cu îndestulare, luă îndrăznire și merse înaintea guvernatorului mărturisind că este creștină. Fiind aruncată în temniță, a doua zi i se tăie capul.

Iar sfânta Erotiida, care era roaba sfintei Capitolina, de vreme ce și cu pietre zvârli în eparh de-l lovi, fu bătută cu toiege și cu harul lui Hristos făcându-se sănătoasă, i se tăie și ei capul.

Sfintele Capitolina și Erotiida primiră cununa cea cu bună mireasmă a muceniciei în anul 304 d.Hr., fiind până astăzi izvoare necurmate de mângâiere și tămăduire celor ce le săvârșesc pomenirea cu credință.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Duminica a 20-a după Rusalii -  Învierea fiului văduvei din Nain

Ev Luca 7, 11 - 16

În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain şi împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi mulţime mare. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, iar mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a ridicat şi a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

Ap Galateni 1, 11 - 19

Fraţilor, vă fac cunoscut că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos. Căci aţi auzit despre purtarea mea de altădată în iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi o pustiam şi spoream în iudaism mai mult decât mulţi dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult râvnitor al datinilor mele părinteşti. Dar, când a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup şi de la sânge, nici nu m-am suit la Ierusalim, la apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia şi m-am întors iarăşi la Damasc. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el cincisprezece zile. Iar pe altul dintre apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacov, fratele Domnului.

Predică la Duminica a XX-a după Rusalii - Despre mila lui Dumnezeu - Pr. Ilie Cleopa

Și văzând-o Domnul, I S-a făcut milă de ea și i-a zis: „Nu mai plânge!”.

Iubiți credincioși, nici femeia cea văduvă din cetatea Nain, nici altcineva din cei mulți care duceau la mormânt pe fiul ei, nu au rugat pe Mântuitorul să facă acea preaslăvită minune, de a învia pe fiul văduvei și a-l da mamei sale. Ci Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, văzând-o plângând, I s-a făcut milă de ea, după cum spune dumnezeiasca Evanghelie de azi: „Și văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea“ (Luca 7, 13). Mila lui Dumnezeu este una din însușirile înțelepciunii lui Dumnezeu (Iacob 3, 17). Toate însușirile lui Dumnezeu, le are dumnezeirea din fire și nu le-a luat din altă parte (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I-a, C. 14, p. 51). Ca și celelalte însușiri ale lui Dumnezeu, mila Lui nu are margini. De aceea și Duhul Sfânt ne încredințează, zicând: “Că mai mare decât cerul, este mila Ta“ (Psalm 107, 4; I Paralipomena 16, 34; II Paralipomena 5, 13; 20, 21). Știm cu toții, că cea mai mare milă și milostivire a lui Dumnezeu, s-a arătat prin trimiterea Fiului Său pe pământ, ca să mântuiască neamul omenesc, din robia cea amară și grea a diavolului (Luca 1, 77-78; Efeseni 2, 4-6; Tit 3, 5; I Petru 1, 3). De aceea lui Dumnezeu I se mai zice și “Tatăl îndurărilor și Dumnezeu a toată mângâierea“ (II Corinteni 1, 3). Toate neamurile sunt datoare să slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui (Romani 15, 9; Isaia 30, 18). Mila lui Dumnezeu este din neam în neam spre cei ce se tem de Dânsul (Psalm 102, 17). Iubiți credincioși, Când Mântuitorul, milostivindu-Se, a înviat pe fiul văduvei din Nain, prin această preaslăvită minune a adus negrăită bucurie și spaimă, atât mamei copilului înviat, cât și tuturor celor ce erau de față, încât toți au dat slavă lui Dumnezeu, zicând: “Prooroc mare S-a sculat întru noi că a cercetat Dumnezeu pe poporul Său“ (Luca 7, 16). Dar oare mila lui Dumnezeu numai într-un loc și într-o vreme se arată asupra neamului omenesc? Nu, nicidecum. Oceanul cel fără de fund și fără de margini al milei și milostivirii lui Dumnezeu a lucrat și lucrează în tot locul și în toate timpurile asupra tuturor zidirilor Sale, după cum spune și dumnezeiasca Scriptură: “Îndurările Lui sunt peste toate lucrurile Lui“ (Psalm 144, 9). Cine nu a văzut vreodată, vara când seceta mare și arșita amenință pe oameni și animalele lor, fiindcă, după mărturia Scripturii “cerul, de mare secetă, se face ca fierul și pământul ca arama“ (Levitic 26, 19) și încep toate viețuitoarele de pe pământ a simți lipsa de apă și de hrană, că îndată ce preoții adună poporul și fac rugăciuni de ploaie și Sfântul Maslu în biserici, pe câmp și prin grădini, îndată încep a se ivi nori pe cer, adunându-se și îngrămădindu-se. Apoi se aud tunete, se văd fulgere de la răsărit până la apus și încep a cădea stropi de apă și îndată vine ploaie mare și curată, care adapă țarinile, câmpiile și grădinile și aduc mare bucurie oamenilor, plantelor și tuturor viețuitoarelor pământului. Cine nu cunoaște atunci și nu vede în această binefacere a lui Dumnezeu îndurarea și dragostea Lui față de oameni? Cine din cei credincioși, care au frică de Dumnezeu, nu mulțumesc din inimă Preaînduratului și Atotputernicului Dumnezeu pentru mila și milostivirea Sa asupra zidirilor Sale? Ba uneori, și înainte de a se aduna credincioșii la rugăciune în biserică, numai uitându-se la cer și suspinând din adâncul inimii pentru lipsa de apă și de hrană, Dumnezeu, ca un știutor de inimi, privind la inimile lor, care se roagă în tăcere, îndată le trimite ploaie și vreme bună spre rodirea pământului, aducând mângâiere și bucurie tuturor, și celor buni, și celor răi. Și aceasta pentru că Domnul, după mărturia Sfintei Scripturi, “plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți și răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi“ (Matei 5, 45). Alteori, pentru păcatele oamenilor, îngăduie Dumnezeu să vină peste oameni boli grele, fără leac sau cu anevoie de vindecat prin doctori. Dar îndată ce se fac slujbe, rugăciuni și Sfântul Maslu la biserici și prin casele creștinilor, bolile se vindecă prin credință și oamenii se fac sănătoși ca mai înainte, și aduc mulțumire Preabunului Dumnezeu, care I-a cercetat, dar morții nu I-a dat. Uneori se ridică mari tulburări și războaie între popoarele lumii care aduc moartea a mii și milioane de oameni. Însă, dacă oamenii își aduc aminte de Dumnezeu și aleargă la El cu rugăciuni și zile de post din toată inima, atunci Preabunul și Atotputernicul Dumnezeu, potolește tulburările, stinge războaiele și aduce pace și înțelegere între oameni. Căci Domnul se milostivește spre noi și ascultă pe toți care se roagă pentru pacea lumii și unirea fiilor Bisericii Lui. El este Împăratul păcii (Isaia 9, 5) și fericește pe cei ce iubesc pacea, zicând: “Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema“ (Matei 5, 9). Alteori se ridică furtuni mari, ploi peste măsură și grindină, aducând mari stricăciuni livezilor, grădinilor și recoltelor, cu mari inundații și alunecări de teren, sau sunt cutremure grele de pământ. Însă, dacă oamenii se căiesc de păcatele lor și aleargă cu lacrimi la post și rugăciune, ploile încetează și cutremurele se liniștesc cu mila și cu puterea cea negrăită a Preabunului Dumnezeu, Care le stăpânește pe toate. Cine nu cunoaște, atunci, mila și îndurarea Lui Dumnzeu asupra oamenilor și purtarea Lui de grijă pe care o are spre toate făpturile Sale? Alteori, pentru păcatele oamenilor, Dumnezeu îngăduie să apară pe pământ boli grele și fără leac și mulțime de lăcuste, gândaci, viermi, omizi și alte insecte care fac mari stricăciuni grădinilor, livezilor și tuturor semănăturilor. Însă dacă preoții și credincioșii se adună în biserici și fac rugăciuni, Sfântul Maslu, aghiasmă și alte slujbe rânduite, îndată suferințele omenești se ușurează și insectele stricătoare dispar prin mila și purtarea de grijă a Preabunului și mult Milostivului Dumnezeu față de neamul omenesc. Dar cine dintre oameni va putea să spună vreodată cât de mare și nemăsurată este îndurarea și mila lui Dumnezeu, care pururea și în tot locul se revarsă asupra tuturor făpturilor Sale? Așadar, frații mei, cugetând noi la mila și îndurarea lui Dumnezeu, să ne silim a fi milostivi față de frații noștri loviți de atâtea suferințe, care sunt tot oameni ca și noi. Prin aceasta împlinim porunca dată de Domnul, Care zice: “Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv“ (Luca 6, 36). Să ne aducem aminte că, făcând noi fapte de milostenie, facem bine sufletelor noastre, după mărturia care zice: “Omul cel milostiv face bine sufletului său; iar cel nemilostiv, pierde trupul său“ (Pilde 11, 17). Când vrem să facem milostenie, să fim cu inimă bună și cu bucurie, să dăm celor săraci și necăjiți, aducându-ne aminte că roada omului drept este "milostenia" (Pilde 19, 22) și “dacă cineva miluiește să miluiască cu voie bună“ (Romani 12, 8). Deasemenea, trebuie să știm că în toate se arată mila lui Dumnezeu, dar mai cu seamă în îndelunga Sa răbdare (Ieremia 9, 47; Psalm 77, 42; Isaia 30, 18). Iarăși mila lui Dumnezeu se arată în cruțarea celor răi, datorită celor drepți. Cine vrea să înțeleagă clar acest lucru, să citească în Sfânta Scriptură despre convorbirea fericitului patriarh Avraam cu Dumnezeu, despre pierderea Sodomei (Facere 18, 23-33). Iarăși vedem luminat din mărturia Sfintei Scripturi, că mila lui Dumnezeu se arată pururea către cei ce se lasă de cele rele și se căiesc de păcatele lor. Auzi ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia: “Să-și lase cel necredincios căile sale și omul fărădelegii sfaturile sale și să se întoarcă la Dumnezeu, și va fi miluit“ (Isaia 55, 7). Și prin marele prooroc Ieremia, același lucru se arată: “Cel fărădelege, se va întoarce de la toate fărădelegile sale pe care le-a făcut și va păzi toate poruncile Mele și va face dreptate și milă, cu viața va trăi și nu va muri“ (Ieremia 18, 7). Dumnezeu amenință pe poporul Său, Israel, cu pierzare, pentru că nu face milă și zice prin proorocul Osea: “Ascultați cuvântul Domnului, fii ai lui Israel, că va să judece Domnul pe cei ce locuiesc pe pământ, fiindcă nu este credință, nici milă și nici cunoștința lui Dumnezeu pe pământ“ (Osea 4, 1-2). Tot așa și Mântuitorul nostru Iisus Hristos în pilda cu datornicul cu zece mii de talanți, ne arată pedeapsa celui ce nu a voit să facă milă cu fratele său, căruia îi zice: “Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o fiindcă M-ai rugat, nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și Eu am avut milă de tine?“ (Matei 18, 23-34). Cu adevărat, frații mei, Dumnezeu este “bun și blând și mult milostiv tuturor celor ce Îl cheamă pe Dânsul“ (Psalm 85, 4), dar voiește ca și noi să facem milă cu cei ce ne greșesc nouă: “Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greșelile voastre“ (Matei 6, 15; Marcu 11, 25). Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat că mai mult voiește de la noi milă, decât jertfă: “Mergând, învățați ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință“ (Matei 9, 13; 12, 7; Pilde 3, 3). Iubiți credincioși, Până aici am arătat cu mărturii din dumnezeiasca Scriptură, despre mila și milostivirea lui Dumnezeu și în ce fel lucrează ea asupra noastră. Acum voi spune o istorie sfântă despre mila, milostivirea și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu pe care o are pururea El asupra celor răi, spre a-i întoarce la pocăință. Cine a citit în Sfânta Scriptură istoria împăratului Manase, a înțeles câte răutăți și fărădelegi a făcut el înaintea lui Dumnezeu. Cum a adus pe poporul lui Israel la închinare de idoli; cum a făcut jertfelnice idolilor, mai bine zis demonilor, în amândouă curțile templului Domnului, cum a trecut pe fiii săi prin foc și a făcut idol cioplit și l-a așezat în templul lui Dumnezeu și cum, împăratul Manase, a adus pe Iuda și pe toți locuitorii Ierusalimului la atâta rătăcire, încât ei au săvârșit mai mult rău decât alte popoare, pe care Dumnezeu le-a stârpit din fața fiilor lui Israel (I Paralipomena 33, 2-9). Dar mila, îndurarea și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu cea fără de margini, s-au arătat și asupra acestui împărat depărtat de la El și, cu judecățile Sale necuprinse de minte, a întors la pocăință și la dreapta credință pe Manase. Căci a trimis asupra sa cu război, pe căpeteniile armatei regelui Asiriei, care l-au prins cu arcanul și l-au dus legat cu cătușe de fier, în Babilon. Acolo, fiind în mare necaz și strâmtorare, și-a adus aminte de Dumnezeu și de adâncul răutăților și al fărădelegilor lui, pe care le-a făcut înaintea Domnului în Ierusalim. Acolo a început cu mare durere din adâncul inimii sale a se ruga și a cere milă și îndurare de la Preabunul Dumnezeu, făgăduind îndreptare din toată inima și, rugându-se, zicea: “Doamne Atotțiitorule, Dumnezeul părinților noștri, al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov și al seminției lor celei drepte, Cel ce ai făcut cerul și pământul cu toată podoaba lor; Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale; Care ai încuiat adâncul și L-ai pecetluit pe el cu numele Tău cel înfricoșat și slăvit, înaintea Căruia toate se tem și se cutremură din pricina Atotputerniciei Tale, pentru că nimenea nu poate să stea înaintea strălucirei slavei Tale și nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoși! Însă nemăsurată și neajunsă este mila făgăduinței Tale...“ Iar fiindcă era legat în lanțuri de fier și nu putea să-și plece genunchii săi la rugăciune a zis: “Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta. Am păcătuit, Doamne, am păcătuit și fărădelegile mele eu le cunosc, însă cer, rugându-Te: Iartă-mă, Doamne, iartă-mă și nu mă pierde în fărădelegile mele și nici nu mă osândi la întuneric sub pământ, căci Tu ești, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ți peste mine bunătatea Ta, mântuiește-mă și pe mine nevrednicul după mare mila Ta și Te voi proslăvi în toate zilele vieții mele...“ După această rugăciune plină de umilință, Manase a fost ascultat de Dumnezeu și nu numai că a fost miluit și iertat de păcatele lui, cele mai multe ca nisipul mării, ci și din robie l-a scos Preamilostivul Dumnezeu și l-a întors în Ierusalim unde i s-a dat împărăția pierdută și până la sfârșitul său a împărățit peste Israel, neîncetând a se pocăi și a face tot felul de fapte bune spre slava lui Dumnezeu. Pilda cu împăratul Manase, fiul lui Iezechia, ne îndeamnă și pe noi la pocăință, căci nimenea nu trebuie a se deznădăjdui de mila și milostivirea lui Dumnezeu, măcar de ar fi cel mai păcătos om din lume. Numai să se mărturisească la duhovnic cu mare căință cu durere de inimă, cu hotărârea de a nu mai păcătui și a-și plini canonul dat. Așa să nădăjduiască în mila lui Dumnezeu, că va dobândi iertare de toate păcatele și mântuirea sufletului său. Poziția cea mai dreaptă și mai ortodoxă a noastră față de mila lui Dumnezeu este aceasta: să ne silim la lucrarea tuturor faptelor bune; să nădăjduim la mila lui Dumnezeu nu la faptele bune ale noastre, iar în vreme de căderi în păcate, să nu ne deznă-dăjduim de mila Lui care pururea ne ajută pe calea mântuirii. Să luăm aminte că dacă Dumnezeu face milă cu noi, suntem și noi datori să facem milă cu semenii noștri. Sunt atâția oameni săraci, să-i ajutăm după puterea noastră cu cele de trebuință vieții: un ban, o haină, o pâine dăruite, cu dragoste. Sunt atâția oameni bolnavi, să-i cercetăm, să-i mângâiem, să ne rugăm lui Dumnezeu pentru sănătatea și alinarea suferințelor lor. Sunt atâția creștini robiți de păcate, căzuți din dreapta credință, bolnavi la suflet. Să ne ostenim a-i călăuzi spre Hristos, a-i îndemna la biserică, la rugăciune, la un preot să-și mărturisească păcatele. Să le vorbim de bucuria mântuirii și de chinurile iadului; să-i convingem să se pocăiască și să urmeze cu dreaptă credință lui Hristos. Numai așa ne putem mântui, că zice Domnul: Fericiți cei milostivi că aceia se vor milui! (Matei 5, 7). Să ne învrednicească Bunul Dumnezeu de mila Lui cea mare, și să ne ajute a face milă ca să dobândim iertare și Cerească Împărăție care nu va mai avea sfârșit. Amin.

ARTE 6 Octombrie

INVITAȚIE LA OPERĂ 6 Octombrie

Euridice de Jacopo Peri

Jacopo Peri (1561-1633) – Euridice: 

"Il Trovatore" de Verdi 

MUZICĂ 6 Octombrie

Best Elegant Love Songs Melodies By Guitar - My Love Collection

Beautiful Romantic Saxophone Love Songs - The Very Best Of Sax Love Songs Ever

Paganini: Chamber Music for Strings

POEZIE 6 Octombrie

Horia Niţulescu

Biografie Horia Niţulescu

Născut pe 6 octombrie 1914, jud.Constanţa, plecat în veşnicie in iunie 1982. 
În 1936 absolvă Facultatea de Teologie. Publică volumele „Toamnă în paradis” - 1943 şi Drumul soarelui - 1944. 
În perioada interbelică, scrie articole la revistele Gândirea, Meşterul Manole, Sfarmă-piatră, Convorbiri literare, Dacia rediviva s.a. 
A luptat în al doilea război mondial pentru eliberarea Basarabiei şi apoi a fost corespondent de război pe frontul de vest. 
După terminarea războiului a fost hirotonisit preot în comuna Vinţu de Jos - Alba. Este arestat din gara comunei, în 1951, sub acuzaţia de crime de război. 
Condamnat la 5 ani închisoare. Execută o parte din detenţie la penitenciarele Jilava şi Aiud. 
Eliberat în 1954 prin graţiere. Rearestat în 1958. Eliberat în 1964, odata cu ceilalti detinuti politici. 
După eliberare a fost nevoit să lucreze ca funcţionar la Cooperativa Progresul din Bucureşti. 

Intaia Chemare

Toti am plecat sub un soare strain,
În cautarea soarelui, minunatul.
Drumul soarelui, ah, drumul amar!
Pe ce harta oare sta scris tristul itinerar?
Vara agoniza glorios, în frunzele salcâmilor,
În platanii înca verzi de pe bulevarde,
În neuitate amurguri când ne plimbam gravi,
Plini de întristate aduceri aminte.Femeile mai în vârsta ne priveau cu fereala,
În uniformele noastre noi, care miroseau a naftalina.
Fetele însa habar n-aveau ce-nseamna razboiul.
Una, cea mai draga mie, îmi spunea mereu:
Ce frumos trebuie sa fie pe-acolo!
Sa-mi aduci si mie ceva din Rusia.
Ne plictiseam de zor asteptând ordinul nevazut,
Din cine stie ce mape ale destinului.
Eram totusi veseli nevoie mare si
Mesele noastre se tineau lant,
Uneori pâna spre luceafarul de dimineata.
Plutea parca un aer de sarbatoare.
Sperantele ne învaluiau ca niste steaguri.
Fluturau în preajma noastra numai zile de aur.
Ah, tineretea noastra juca în scumpele baniere.
N-aveam timp sa fim tristi.
Ne lustruiam armele, cuminti.
Dupa deal faceau ultimele trageri cei de la mitraliere.
Când ne-a chemat domnul colonel în birou –
Parca-l vad, cu fruntea luminata de lampa –
Privea o harta. Dar eu stiu ca nici n-o vedea,
Asa cum sta descifrând alte harti,
Mai tainice, ale zilei de mâine.
De-odata a tresarit, si-a scos ochelarii:
- Baieti, peste doua zile plecam!
Si ne-a întins o mâna mare si calda.
Noaptea, plânsul locomotivelor din gara
Razbatea pâna la fereastra mea,
Ca tipatul unei pasari speriate.
Vântul se umfla în perdele si arome tari
De calatorie veneau dinspre mare.
Ma ridicam prin întuneric si închideam
Usor fereastra dinspre lume.
Si asa, am plecat îmbracati numai în fier
Sa culegem luna, ca pe-un trofeu, în baionete –
Drumul ne era scris, ca într-un oracol, sus pe cer...
De ce plângeau, oare, nemângâiatele mame, tristele fete?

Din volumul „Drumul soarelui - Poeme de razboi”,
Colectia Luceafarul, Bucuresti, 1944 

Medievala

Opreste, cavaler spre Miazanoapte!
Amarnice vesti ti-aduc, ce se-aud.
Uite, tainice vâlvori în noapte.
Întorce-ti roibul spumegat spre Sud.

Priveste, din zenituri, orbi,
A moarte vin patetici corbi,
Otrava, fânul; flacara pe sâni;
Pucioasa, otravitele fântâni.

Uhu, ihu! Auzi, Muma-Padurii!
Si luna, ca un cap de ienicer...
Întoarce calul! Zodii grele-n cer –
Fa cruce dreapta coifului si-armurii.
Din volumul „Toamna în paradis - Poeme”, Bucuresti, 1943 

Baladă 
din Toamnă în paradis - Poeme (1943) 

 

Ţara verde, basarabă,
doarme-n giulgiu de otavă.Plaiul lin, ciscarpatin,
zarea brazii i-o aţin.
Zodiile calme-şi cern
ritmul dulce, sempitern.
Luna Doamna, rituală,
varsă mir-argint în poală.
Corul ielelor colindă
iezerul aprins oglindă.
Vulturul, Măria Sa,
ca-n hrisov se legăna
şi în noaptea de zăpadă
se urzea-n adânc baladă.

Crai-bălaiul teofor
călărea cu ceata lui,
să găsească loc-sobor
la izvorul dorului.
Trâmbă de alai
Preacuratul plai,
Dulcele chilim
Loc de Rusalim.

Pasul ‘nalt de voievod
Sapă-n stemă de izvod,
Aurul lunar să curgă
Peste ceata demiurgă.
Cruce albă-n cer rămas
Legendarul sfânt popas.

Geometrii răsar
albe, din calcar.
Zvelţi pilaştri cresc
lutului ceresc.
Strune dese-ntind
cerului pălind.
Seara, în amurg,
în ţărână curg.
Stele-aprind lumini
doar peste ruini
Meşteri mari se-ntrec;
visul tot ne-ntreg,
De moloz şi var.
Vracii n-au habar.
Şorţuri noi încing
blestem nu-l înving
Pământeanul şopot
nu dă zvon de clopot
nici nuntiri de crai
meşterul bălai.
Se topesc în van
albe de mărgean,
crucea de la sân:
spaţiul tot păgân.

Aurora-n rouă
prinde trudă nouă.
Soarele-n chermese
lacrimi prinde, dese.

Euritmic domn
Vede-n clarul somn
cerul de atlaz,
cruce de topaz,
tabernacol rar.
htonic nenufar.

Meşterul prea clar
toarce-n gând, arar,
Solilocviu-amar:
- dragoste vioară,
zidul viu să doară!
Palid menestrel,
cununat inel,
fu, alesul, el,
cerul viu să-ncuie
raza lui căpruie.
Menestrel în humă,
claustrată mumă.
Menestrel în piatră.
blestemată vatră.
Ape albe-arunc’
biblicul ei prunc.

Schelele-aridic’
vaier fatidic:
- Vânte colăcer,
crainice de ger,
fii-mi grănicer!
Blestemă ponoarele
să-şi mute hotarele;
zările de scrum
fă totemic drum –
din granituri fă-mi
interzise vămi
face-mi-te tu
glacial tabu -
codru de aramă
interzisă vamă!
Fulgere, să-nturni
grabnicii coturni.
Culme de zăpadă
din luceferi cadă,
plaiul să răstorn,
paşii să-i întorn!
Nu cunoaşte vad
misticul răsad.
Strictul augur
vrea destoinul pur
viului condur.

Din zenituri, orbi,
vin patetici corbi.

- Staroste senin,
sol primăverin.
arhitect lunar,
lirice gropar,
cum plantezi în var
palul nenufar?Zidurile-aprind
tristul lor colind:
- stele, surioare,
mijlocul mă doare.
Soră căprioară
zidul mă-nconjoară,
Ciutelor parânge,
zidul greu mă strânge.
Frate căprior,
palid meteor
Sânii crunt mă dor.
Bradule ierarh,
Fă-ţi tulpina arc,
inima-mi străbate
frasinule frate.
Mă săgeată-n brâu
blânde spic de grâu.
Pruncul meu fecior
plângeţi, fagilor!
Puţuri negre fierb,
prea heraldic cerb.
Rocile au stors
mlădiosul tors.
Seva lui rubină
se prelinge, lină.
Melancolic lied,
tremură în zid
stinsele viscere:
- Mire-al meu, ce ger e!

Din sarmatici ulmi,
cresc vâlvori pe culmi.
Oaste cruciată
brazii-n lăncii ceată –
verzile armuri
tremură-n păduri.
Clar prohod tufanii
biblice litanii.
- Meştere prea lin,
cum să-ţi mai alin
transcendentul chin?

Sfintele stigmate
Sângeră-n agate.
Mirul tors în fire
boare de zamfire.
Rouă smaragdie
cer în bagdadie:
Vulturul înalt
stemă de cobalt;
îngerul de brumă,
taurul din humă,
leul alb din plaur,
mistic aurfaur –
umple clarul mir
recele potir.
Albe stalagmite
plaiu-n cer trimite.
Chivotul ceresc
veacuri îl doinesc,
sepulcral Olimp
peste anotimp.

Slovele închid
inima în zid,
lacrima în zid.
Stelele verzi în vraf
tristul epitaf.

Peste gemene arcade,
Cresc balade, cresc balade...

Adrian Păunescu - Țăranul Lacom

Adrian Păunescu - Trenurile Foametei

Adrian Păunescu - Demisie

TEATRU/FILM 6 Octombrie

Cu Paul Ioachim

Biografie Paul Ioachim

Paul Ioachim (n. 6 octombrie 1930, Buzău, România – d. 10 iulie 2002, București, România) a fost un actor român, dramaturg, director de teatru. A scris piese de teatru de succes ca Nu suntem îngeri, Goana sau Podul sinucigașilor.^[1] Este tatăl actriței Oana Ioachim (1967-2015).^[2]

Din 1995 a fost directorul Teatrului George Ciprian din Buzău.

Ioachim a jucat rolul lui Titel Rușan în filmul dramatic Ilustrate cu flori de câmp din 1975.

A decedat în 2002, trupul său fiind înmormântat în Cimitirul Sfânta Vineri din București.

Piese de teatru scrise

·         Ascensiunea unei fecioare

·         Nu suntem îngeri

·         Goana

·         Nemaipomenitele aventuri a doi îndrăgostiți

·         Așteptam pe altcineva

·         Ce e nou pe Strada Salcâmilor

·         Idealul

·         Omul de noroi sau O viață și încă o noapte

·         Podul sinucigașilor

·         Totul e un joc^[3]

·         Comedii... și ceva drame

·         Carlo contra Carlo

Filmografie

·         Secretul cifrului (1960) ^[4]

·         A fost prietenul meu (1961) - menționat ca P. Ioachim

·         Aventurile lui Babușcă (1973) ca Prof. Friedrich

·         Ilustrate cu flori de câmp (1975) ca Titel Rușan

·         Amadeus (film TV din 1984) ca Iosif al II-lea

·         Oglinda. Începutul adevărului (1994)

·         Stare de fapt (1995)

·         Vertiges (serial TV, episodul Une Femme Piégée, 2001)

·         Mariage interdit (film TV, 2002)

Cu Vasilica Tastaman

Biografie Vasilica Tastaman

Vasilica Tastaman, născută în data de 6 octombrie 1933, Brăila, decedată în data de 30 martie 2003, București, a fost o actriță română. A debutat în 1949 pe scena din orașul său natal. Până în 1961, când s-a numărat printre fondatoriiTeatrului de Comedie, a jucat la teatrele Giulești și Bulandra.
Este membru fondator al Teatrului de Comedie, a jucat pe scenele teatrelor Bulandra si Giulesti.
Vocea sa inconfundabila si rasul spumos s-au auzit la teatrul radiofonic.
Printre filmele in care a jucat: Aproape de soare, Castelanii, Maiorul si moartea, B.D. în alertă, Veronica, Veronica se întoarce, Metamorfoze, Astă seară dansăm în familie, Păcală, Eu, Tu si Ovidiu, Grăbeste-te încet.
A fost casatorita cu fotbalistul si antrenorul Emmerich Jenei. Au un fiu, Calin. Apoi a fost casatorita cu actorul Dan Tufaru, decedat in 2002, de care a divortat.
Prietena de o viata i-a fost actrita Stela Popescu.
Este membru fondator al Teatrului de Comedie, a jucat pe scenele teatrelor Bulandra si Giulesti.
A plecat in Suedia, impreuna cu fiul sau, in 1981 si s-a intors dupa douazeci de ani. A jucat si acolo, dar fara succesul din tara.
Isi dorea sa revina in spectacolele de la Teatrul de Comedie, chiar repeta pentru piesa ,,Auditia’’, dar destinul a avut alte planuri cu ea: a murit pe 30 martie 2003, in urma unei boli grave la ficat. A fost inmormantata in orasul Oradea, acolo unde locuieste fiul sau.
In Braila natala o strada ii poarta numele.

Filme cu Vasilica Tastaman

Vezi filme

·         Grăbește-te încet (1981)

·         Nea Mărin Miliardar (1979)

·         Eu, tu și Ovidiu (1977) - Lili

·         Razboiul Independentei (Serial TV) / Razboiul Independentei (1977)

·         Premiera (1976) - secretara Veronica

·         Serenada pentru etajul XII (1976)

·         Comedie fantastica / Comedie fantastică (1975) - Corina

·         Frații Jderi (1974) - Calina Buzarlan Trailer

·         Păcală (1974) - nevasta Padurarului

·         Despre o anumită fericire (1973) - Sanda

·         Un august în flăcări (1973) - Claudia

·         Veronica se întoarce (1973) - Vulpea

·         Adio, draga Nela (1972) - Nela, iubita lui Bibi

·         Astă seară dansăm în familie (1972) - Mimi Trailer

·         Cine va deschide usa? (1972)

·         Dragostea începe vineri (1972) - Clara

·         Metamorfoze (1972)

·         Veronica (1972) - Vulpea

·         Brigada Diverse în alertă / B.D. în alertă (1971) - Margareta

·         Urmărirea (1971)

·         Vin cicliștii (1968) - Doina

·         Maiorul și moartea (1967) - vanzatoarea Livia

·         Șeful sectorului de suflete (1967)

·         Vremea zapezilor (1966)

·         Castelanii (1964)

·         Aproape de soare (1961) - macaragita Livia

·         Post restant (1961)

·         Bădăranii (1960)

·         Telegrame (1959)

·         D'ale Carnavalului / D'ale carnavalului (1958) - Didina Mazu

Cu Diana Lupescu, actriţă română

Biografie Diana Lupescu

Diana Lupescu, nascuta in Bacau pe 7 octombrie 1954 este o actrita românca de teatru, film si televiziune. A absolvit, în 1978, Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica "Ion Luca Caragiale " din - Bucuresti, unde l-a avut ca maestru pe Amza Pelea.

A optat pentru teatru din intamplare, desi in liceu se axase pe matematica si pe sport iar in viitor se gandea sa urmeze traditia familiei tatalui sau si sa devin medic. Dar voia sa fie medic sportiv, adica sa lucreze cu oameni sanatosi si frumosi, nu intr-un spital. Intre timp, influentata de catre mama sa a incercat si a intrat din prima la teatru, desi pe vremea aia se intra foarte greu. Dar asta era un avantaj. Erau studenti putini, iar profesorii aveau timp sa se ocupe de ei. In anul II de facultate, domnul Ion Popescu Gopo cauta o tanara printesa si a fost aleasa ea, capatand primul rol intr-un film: "Povestea dragostei", dupa Povestea Porcului, a lui Creanga. A jucat pe scenele din Bacau si Bucuresti (la Teatrul "Bulandra", Teatrul "Nottara" si Teatrul Mic).

Talentul si frumusetea tinerei actrite i-au deschis drumul catre o multime de alte roluri in piese de teatru ori productii cinematografice. In 1977 joaca in „E atat de aproape fericirea”, alaturi de Dana Dogaru, Constantin Diplan, Gheorghe Visu si Margareta Pogonat. 

A mai jucat in „Iarba verde de acasa” (1978), „Fata Morgana” (1981), „Buletin de Bucuresti” (1982), in care i-a avut ca parteneri pe Mircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu ( e de neuitat replica data in acest film de Mircea Diaconu care spune ca daca s-ar fi casatorit din dragoste numai cu Diana Lupescu o facea nu cu Catrinel Dumitrescu care era eroina principala si-si dorea Buletin de Bucuresti), Draga Olteanu Matei, „Extemporal la dirigentie” (1987) sau „Campioana” (1990) fara sa realizeze roluri exceptionale in film.

Acum descopera regia de teatru ( punand in scena la Teatrul „George Ciprian” din Buzau piesa „Fii cuminte, Cristofor!”, de Aurel Baranga, " Ritmuri " la Teatrul Nottara si "Victoria si sirena" unde semneaza scenografia si regia la cu pasiunea cu care, candva, a descoperit actoria).

Apoi impreuna cu sotul ei Mircea Diaconu traiesc incercand sa fie aproape de copiii lor: Ana si Victor Diaconu.

"Iti este dor de Bucurestiul de altadata?" a fost in 2008 un eveniment organizat de Mircea Diaconu, Diana Lupescu, Cristina Dumitrescu, Mariana Celac, Manuela Cernat, Stefan Antonescu, Alexandru Beldiman, Florin Constantin si Alin Teodorescu care alcatuiesc de ceva ani echipa care au pus bazele festivalului "De drag de Bucuresti".

Dupa o relatie ce dureaza de mai bine de trei ani, fiica actorilor Mircea Diaconu si Diana Lupescu, Ana, s-a casatorit in 2008 cu alesul inimii sale, Marius Nae, jucatorul Farului. Marius si Ana au facut cunostinta în... spital. Fotbalistul juca la Sportul Studentesc si facuse o indigestie, aflându-se internat la Spitalul Colentina. Ana, care era reporter sportiv la TVR, a venit sa faca un material de la acest eveniment si astfel si-a cunoscut viitorul sot. 

Diana Lupescu este acum o prezenta activa pe scenele teatrului dar si in diferite "opere caritabile", implicata activ in diverse domenii dar pentru ea familia va fi intotdeauna pe primul loc.

Filme cu Diana Lupescu

·         The Making of a Hollywood Madam / Din prea multa dragoste (1996)

·         Campioana (1990)

·         Exista joi? (1988)

·         Extemporal la dirigenție (1987)

·         De joi pana duminica / (1986)

·         Din prea multa dragoste (1986)

·         Amurgul fantanilor (1983)

·         Buletin de București (1982) - Elvira

·         Fata morgana / Fata Morgana (1981) - Cristina

·         Urcusul / (1980)

·         Iarba verde de acasă (1978)

·         E atât de aproape fericirea (1977)

·         Egmont / (1977)

·         Sa umplem Pamantul cu visuri / (1977)

·         Povestea dragostei (1976) - Printesa

·         Asta seară se improvizează - cantareata de cabaret

·         Siciliana - Fifi

  

Cu Silviu Biriș, actor român de teatru și film

Biografie Silviu Biriș

Nascut pe 6 octombrie 1973 in Bucuresti, actorul de teatru, circ si film Silviu Biris a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, București, secția Actorie, promoția 1997, clasa profesor Ion Cojar. Inca de pe bancile facultatii, el interpreteaza o serie de roluri in film : Radu - „Crucea de piatră", regia Andrei Blaier, 1993, Gigi Cameramanul - „Paradisul în direct", regia Cornel Diaconu, 1994 sau Radu Herskovici - „Terente, regele bălților", regia Andrei Blaier, 1996, roluri care il impun in lumea filmului de comedie. Pana acum este detinatorul premiului pentru personaj secundar masculin în „Sânziana și Pepelea” după Vasile Alecsandri, FestCo 2007.

Filme cu Silviu Biris

·         Octav (2017) - dl. Mihailescu Trailer

·         La bani, la cap, la oase (2010) - Max Trailer

·         Restul e tăcere (2008) - Raoul Trailer

·         Le domaine perdu (2005)

·         Stuff That Bear! (2003) - Dragos

·         Les percutés / Țăcăniții (2002) - Pierrot

·         Triunghiul Morții (1999)

·         The Shrunken City / Orasul in miniatura (1998) - Ood Soldier

·         Mykosch (1995) - Arthur

·         Terente - Regele bălților (1995)

·         Crucea de piatră / Crucea de piatră - ultimul bordel (1994) - Radu

·         Începutul adevărului / Oglinda (1994)

La bani, la cap, la oase [2011] [Comedy] FILM ROMANESC: 

Rochia de bal - Rosemonde Gerard

GÂNDURI PESTE TIMP 6 Octombrie

Petre Țuțea - citate:

SFATURI UTILE 6 Octombrie

Continuăm O MINUNE ÎN 16 ZILE – Tehnici şi exerciţii de gândire pozitivă inspirate de la Sfântul Munte

Ziua a treisprezecea

Eşecul este o formă a nerăbdării

Postirea prilejuieşte o încărcare energetică şi o purificare. Mintea dobândeşte claritate perfectă, trupul ‑ supleţe, tonusul psihic urcă, aura e strălucitoare.

Cei care au viaţă de cuplu vor evita actul sexual în timpul postului. Un act sexual anulează rezultatele unui post de 21 de zile. De aceea, cei care nu au putut să se abţină de la a avea contact sexual în post, sunt îndemnaţi ca, după sărbători, să repete 21 de zile de postire.

Postul nu‑i prilej de interdicţii, nici de mortificare, ci un prilej de deşteptare la minte, de observare că omul, în general, este tentat să acumuleze greşeli şi eşecuri.

Ce este eşecul?

Eşecul este o forţă a nerăbdării noastre. Postul este un exerciţiu de răbdare, chemând în ajutor fie instinctul de conservare, fie pe Dumnezeu.

Dealtfel, între Dumnezeu şi instinctul de conservare este o continuitate perfectă (exprimată şi prin atributul „Atotţiitorul”, conferit Supremului). În ce priveşte instinctul sexual, să ai grijă de două prescripţii: moderaţie şi curăţenie. Pe acestea să le ţii şi după ce trece postul. Căci postul nu‑i un accident calendaristic limitat acum la 40 de zile, ci este o şcoală a schimbării inimii şi un antrenament spiritual.

De aceea nu‑l vei resimţi ca pe o constrângere, ci ca pe o actualizare a soluţiilor de soartă bună.