MATERIALE SELECȚIONATE  PENTRU

DUMINICĂ 1 DECEMBRIE 2019

PARTEA A DOUA

ISTORIE PE ZILE 1 Decembrie

Evenimente

·       1544: Se deschide la Braşov, Transilvania, primul liceu în cadrul căruia învăţămîntul este bazat pe principii umaniste.

·       1544: Filip Moldoveanul tipăreşte la Sibiu "Catehismul Românesc", prima carte tipărită în limba română.

·       1640: Portugalia si-a dobandit independenta fata de Spania. 

·       1864: este emis decretul privind înfiinţarea Şcolii de bele-arte din Bucureşti, România. Şcoala a fost inaugurată la 26 decembrie 1864.

·       1864: A fost emis decretul privind infiintarea Casei de Depuneri si Consemnatiuni din Romania. 

·       1879: are loc deschiderea cursurilor Facultăţii de medicină din Iaşi, România.

·       1879: se dezveleşte statuia lui Ion Heliade Rădulescu în faţa Universităţii din Bucureşti, România, opera sculptorului italian Ettore Ferrari.

·       1879: începe să funcţioneze la Bucureşti prima agenţie de presă din România. "Agenţia Havas a României", sucursală a agenţiei franceze "Havas" a funcţionat la Bucureşti pînă în 1888.

·       1906: A fost inaugurat primul cinematograf - Cinema Omnia Pathe Paris.
* 

1910: În timpul așa-numitei "Epoca de Aur de cercetare a Antarcticii", nava Kainan Maru sub comanda japonezului Shirase Nobu părăsește portul Tokyo spre Antarctica. Expediția durează până la 20 iunie 1912.

·       1913: Compania Ford Motor a introdus prima linie de asamblare. 

·       1916: administraţia militară germano-austro-ungară se instalează la Bucureşti, în cursul Primului Război Mondial.

·       1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Marea Adunare Naţională a Românilor, lucrarile finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, votată în unanimitate (acest act a avut loc dupa ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat unirea). La Adunarea Natională au fost prezenţi peste 1.200 de delegaţi aleşi şi alţi 100.000 de români veniţi să susţină decizia de formare a României Mari. Cel care a deschis lucrarile a fost Gheorghe Pop de Basesti, după el luând cuvântul Vasile Goldiş, care a proclamat unirea într-un singur stat a tuturor românilor. În Rezoluţia Unirii s-a specificat instituirea unui regim democratic în România, chiar a doua zi fiind alese, cu titlu interimar, forurile de conducere în stat. După înlăturarea regimului comunist, autorităţile române au stabilit ca zi naţională a ţării data de 1 decembrie.

1918: Transilvania se unește cu Regatul României, format din principatele unite ale Moldovei și Țării Românești.

·       1918: S-a format regatul sarbesc prin unirea Croatiei, Serbiei, Macedoniei, Sloveniei, Muntenegrului, Bosniei, Hertegovinei, Dalmatiei si tinutului Voivodina. 

·       1919: are loc deschidera primei stagiuni a Teatrului Naţional din Cluj, România, cu spectacolul "Se face ziua" şi "Poemul Unirii", de Zaharia Bîrsan, primul director al teatrului.

·       1919: se formează un guvern al "Blocului democrat " din România, prezidat de Alexandru Vaida-Voievod.

·       1920: Castelul Bran a fost donat reginei Maria a Romaniei, Consiliul Orasenesc al Brasovului dorind sa multumeasca in acest fel familiei regale pentru eforturile depuse la infaptuirea Marii Uniri.

·       1922 începe construcţia în două etape (1922-1924 şi 1926-1938) a Mausoleului de la Mărăşeşti, România, în memoria ostaşilor români căzuţi în luptele pentru apărarea ţării şi reîntregirea neamului (în cripte şi gropi comune se află osemintele a 6 000 de ostaşi şi ofiţeri eroi). Arhitecţii Mausoleului de la Mărăşeşti sunt George Cristinel şi Constantin Pomponiu. Inaugurarea oficială a monumentului a avut loc la 18 septembrie 1938.

·       1936: In Bucuresti, a fost inaugurat Arcul de Triumf, la eveniment luand parte regele Carol al II-lea si sotia sa, Maria. 

·       1948: A fost desfiintat cultul greco-catolic in Romania prin emiterea Decretului 358 in care s-a dispus incetarea functionarii organizatiilor centrale si statuare ale catolicilor. Totodata, prin acelasi decret, patrimoniul cultului greco-catolic a fost trecut in proprietatea Bisericii Ortodoxe. 

1953: Autobuzul nr 2857 cu care Rosa Parks călătorea înainte de a fi arestată pentru că a refuzat să cedeze locul unui călător alb.

·       1958: Republica Centraficana isi castiga independenta in fata Frantei. 

·       1959: S-a incheiat un tratat international, semnat de reprezentantii a 12 state, prin care s-a interzis efectuarea oricaror teste militare in Antarctica. 

·       1989: Parlamentul est-german a anulat prevederea constitutionala prin care Partidului Comunist i se recunostea rolul de formatiune politica unica in stat. 

·       1990: Echipele de muncitori franceze si engleze care lucrau la tunelul pe sub Canalul Manecii, ce leaga in prezent Europa de Marea Britanie, au reusit sa incheie excavatiile, intalnindu-se la jumatatea distantei. Ideea construirii tunelului data din 1880, cand Napoleon visa sa atace in acest fel Anglia. Tunelul a fost inaugurat oficial in 1994, luna mai. 

·       1990: La Alba Iulia, pe Platoul Romanilor, sub egida Parlamentului, a avut loc o adunare populara consacrata Unirii Romaniei Mari, de la 1 Decembrie 1918.

·       1991: Cetatenii Ucrainei au aprobat printr-un referendum desprinderea tarii lor de Uniunea Sovietica. 

·       1995 - A început să emită postul de televiziune „PRO TV”.

·       1996: Emil Constantinescu, presedintele Romaniei la acea data, a participat la manifestarile de la Alba Iulia dedicate Zilei Nationale, cerandu-le romanilor “unitate, solidaritate si incredere in viitorul natiunii”

·       1997: Ministrul Adrian Severin a semnat in numele Romaniei Conventia privind interzicerea minelor anti-personal și acum e la...brutărie!

·       2000: Ministrii de Interne si cei ai Justitiei din statele UE au decis ridicarea neconditionata a vizelor pentru Bulgaria. Pentru Romania vizele vor fi ridicate dupa ce Bucurestiul raspunde chestionarelor, iar comisia va intocmi un raport ce va fi analizat in martie 2001.

·       2006 - Banca Naţională a României a anunţat emisia unei noi bancnote cu o valoare de 200 lei noi, având ca imagini chipul poetului Lucian Blaga şi Gânditorul de la Hamangia.

• 2007: Se lansează în limba română volumul 7 din seria "Harry Potter": Harry Potter și Talismanele Morții.
• 2009: Intră în vigoare Tratatul de la Lisabona.
• 2016: În urma decesului regelui Bhumibol Adulyadej, fiul său Maha Vajiralongkorn Bodindradebayavarangkun este proclamat rege al Thailandei.

Nașteri

·       1081: Ludovic al VI-lea (în franceză:Louis VI Le Gros, l’Éveillé sau le Batailleur, n. 1081 − d. 1137) a fost regele Franței între 1108-1137. Ludovic era fiul lui Filip I.

A consolidat puterea regală pentru totdeauna în Île-de-France, regiune care fusese fieful inițial al Capețienilor. Aici, el a reprimat în mod sistematic orice opoziție feudală împotriva autorității regale.

De asemenea, a făcut ca fiul său, viitorul Ludovic VII, să fie crescut la abația Saint-Denis, în nordul Parisului, și ca acesta să se căsătorească cu Eleanor, moștenitoarea ducatului Aquitaniei, în 1137.

A purtat război cu Henric I, regele Angliei, suferind o înfrângere grea în anul 1119. Ultima sa confruntare armată a fost cu împăratul romano-german Henric al V-lea, care împreună cu regele Angliei, Henric I îi declaraseră război în 1124. Regele Franței a apelat la simțul național al francezilor , iar vasalii francezi au venit în ajutor cu propriile armate, Henric al V-lea fiind nevoit să se retragă. 

Ludovic al VI-lea cel Gros

* 1083: Ana Comnena (Greacă: Άννα Κομνηνή, Anna Komnēnē; 1 decembrie, 1083 – 1153) a fost o prințesă bizantină, fiica împăratului Alexie I Comnenul și a Irinei Ducas. Este una dintre primele femei istoric cunoscute, scriind opera biografică Alexiada în care relatează evenimentele din timpul domniei tatălui ei. În luna decembrie 1083, împărăteasa Irina Ducas, soția lui Alexie I Comnenul, aștepta să nască în apartamentul Palatului Sacru, care se numea Camera Purpurei și în care o veche tradiție voia să vină pe lume copiii imperiali, cei care pentru acest motiv erau numiți porfirogeneți. Momentul era aproape, dar basileul, reținut de războiul împotriva normanzilor, era absent din Constantinopol. Atunci tânăra femeie avu un gest frumos; cum simți primele dureri, făcu semnul crucii peste pântece: Mai așteaptă, copilașule, până ce se va întoarce tatăl tău. Mama Irinei, femeie înțeleaptă și cu judecată, auzind aceste cuvinte, se mânie foarte tare: Și dacă bărbatul nu ți se întoarce decât peste o lună? Știi tu ceva despre asta? Și cum ai să faci ca să înduri suferințele?

Întâmplarea dădu totuși dreptate tinerei femei. După trei zile, Alexie se întorcea în capitală, tocmai la timp, pentru a primi în brațe pe fiica ce i se năștea. Era prima dintre cei nouă copii ai împăratului. Frații ei mai mici, în ordinea vârstei se numeau Maria Comnena, Ioan al II-lea Comnen, Andronicus Comnen, Isaac Comnen, Eudochia Comnena, Teodora Comnena, Manuel Comnen si Zoe Comnena.

Încă din leagăn se puse pe capul micii prințese diadema imperială; numele ei figura în aclamațiile rituale cu care se salutau suveranii în Bizanț; în același timp, o logodeau cu tânărul Constantin Dukas, fiul împăratului detronat Mihail al VII-lea, căruia Alexe Comnenul, uzurpându-i puterea, trebuise, din respect pentru dreptul legitim, să se angajeze a-i respecta drepturile eventuale.

Deși era atent educată în studiul istoriei, al matematicii, științei, și al filosofiei grecești, părinții ei i-au interzis să studieze poezie antică, deoarece considerau că este neindicat și chiar periculos pentru o tânără prințesă a citi asemenea glorificări ale unor zei considerați la vremea respectivă decandenți. În ciuda faptului că aceasta îi fusese interzisă, Ana a continuat să studieze poezia împreună cu unul dintre eunucii de la curte. Astfel, Ana a primit o extraordinară educație, devenind fără îndoială una dintre cele mai învățate femei ale timpului. După cum era obișnuit în perioada medievală, Ana a fost "promisă" încă din primii ani de viață. Trebuia să se căsătorească cu Constantin Ducas, fiul împăratului Mihail VII Ducas și a Mariei de Alania. La momentul logodnei, împăratul Alexius nu avea niciun fiu care să poată să moștenească tronul, tânărul Constantin fiind proclamat co-împărat al Imperiului Bizantin. În 1087 însă un moștenitor s-a născut, Ioan II Comnen, Constantin trebuind să renunțe la pretențiile sale imperiale. A murit la scurt timp după aceste evenimente.

În 1097, Ana Comnena, la vârsta de 14 ani s-a căsătorit cu un tânăr aristrocrat, Nicefor Bryennus. Bryennus provenea dintr-o familie de aristocrați care pretinseseră dreptul la tron înainte de începutul domniei lui Alexius I. Bryennus era de asemenea un renumit om politic, general, și istoric. Ana a susținut mereu că se căsătoriseră din rațiuni politice și nu din dragoste, deși s-a dovedit că uniunea avusese succes. Au fost căsătoriți timp de patru decenii de ani, având patru copii: Alexius, Ioan Ducas, Irina, și Maria Bryennina Comnena. Încă din copilărie, Ana visa că într-o zi va conduce ea însăși Imperiul, un vis destrămat de nașterea fratelui ei. Totuși, dorința de a deține puterea a Anei nu i-a permis acceptarea urcării pe tron a lui Ioan. Ana considera că ea și soțul ei ar trebui sa-și asume titlurile de împărați. Astfel, cei doi, conspirând cu mama Anei, Irina Ducas, au încercat să îl dezmoștenească pe Ioan, urmând ca soțul Anei să preia coroana de împărat. La momentul acela, tatăl ei era foarte slăbit, luptându-se cu boala. Chiar și așa, planul lor nu a reușit, iar în 1118 Ioan II Comnen a devenit noul împărat bizantin.

Ana persistă însă, crezând în continuare că poate prelua coroana imperială, și în 1118 plănuiește din nou să îl înlăture pe fratele ei și să îl înlocuiască cu Nicefor. Planul ei a eșuat din nou, de această dată deoarece în ultimul moment Nicefor a refuzat să colaboreze. Înfuriată și dezamăgită de slăbiciunea soțului ei, Ana spune că "natura le-a încurcat sexele; el trebuia să fi fost femeie." Conspirația a fost apoi descoperită și Ana a fost forțată să renunțe la proprietăți și la statutul imperial pe care îl deținea, fiind apoi exilată la o mânăstire din Kecharitomene, ctitorită de mama sa. Mama Anei, Irina și sora sa Eudochia au fugit împreună cu ea. În mod ironic, Nicefor a rămas în palatul imperial și a devenit cu timpul unul dintre cei mai apropiați consilieri ai împăratului Ioan. În claustrare, Ana și-a dedicat întregul timp studiului filosofiei și al istoriei. Ținea adunări unde erau invitați intelectuali ai vremii, multe fiind dedicate studiilor aristotelice. Geniul Anei și cunoștințele sale sunt evidente în operele sale. Printre altele, cunoștea filosofie, literatură, gramatică, teologie, astronomie, și medicină. Putem presupune luând în considerare erori minore că cita din memorie din Homer și din Biblie scriind opera sa cea mai importantă, Alexiada. Contemporanii ei, precum episcopul de Efes, George Tornikes, o considerau pe Ana ca pe o persoană care atinsese “cel mai înalt grad de înțelepciune laică și religioasă”

Fiind istoric, Nicefor Bryennus lucra la un eseu numit “Material pentru istorie”, concentrându-se asupra domniei lui Alexius I. A murit în 1137 înainte de a-și termina opera. La vârsta de 55 de ani Ana a decis să continue eseul soțului ei, numind opera după finalizare Alexiada, istoria vieții și domniei (1081–1118) tatălui ei. Scrisă în greaca veche Alexiada este astăzi principala sursă pentru istoricii care studiază istoria bizantină la sfârșitul secolului al XI-lea și începutul secolului al XII-lea.

În Alexiada, Ana redă istoria relațiilor politice și a războaielor dintre Alexius I și țările din Vest, cunoscându-le din interior. Descrie în detaliu armele și tacticile folosite în bătălii. Deși subiectivă, relatarea primei cruciade este de o mare valoare pentru istorie fiind singura scriere a unui martor ocular de origine bizantină existentă. Alexiada ne permite a observa evenimentele epocii din perspectivă bizantină. Oponentă determinantă a Bisericii Romano-Catolice și o entuziastă admiratoare a Imperiului Bizantin, Ana considera cruciadele periculoase din punct de vedere politic și religios. Cartea contribuie de asemenea la înțelegerea mentalității și percepției feminine în vremea Bizanțului.

Stilul literar al Anei Comnena este influențat de operele scrise de Tucidide, Polibius, și Xenofon, încercând să mențină stilul atenian al perioadei, rezultatul fiind unul artificial. Chiar și așa. în mare parte, evenimentele descrise în Alexiada sunt considerate autentice, opera împlinid standardele vremii din punct de vedere istoric.

Data exactă a morții Anei Comnena este incertă. Luând în considerare datele din Alexiada putem deduce că încă trăia în 1148. Alexiada ne relevă anumite informații despre tulburarea interioară a Anei. Ea scrie că "mulți o urau, deși nimeni nu putea să o vadă". Astfel, suporta greu poziția sociala izolată pe care i-o impusese exilul.

Ana Comnena a fost fără îndoială un excepțional învățat al vremurilor în care a trăit, transmițându-ne informații neprețuite despre Imperiul Bizantin și despre lumea medievală văzută din perspectivă bizantină. În Alexiada, Ana face referire la „daci”, denumire interpretată de unii istorici moderni ca referindu-se la români sau chiar la maghiari. În Alexiada, sunt doar 5 astfel de pasaje:

• În prima mențiune (3.3 pag.67) din Alexiada ^[3] se arată că dacii nu respectă tratatele făcute cu romanii.
• În a doua mențiune (3.3 pag. 67) se arată că între țara „dacilor” și Imperiul Roman era Istrul și că din dușmănie „dacii” au migrat în imperiu.
• În a treia mențiune (7.1 pag. 117), „dacii” sunt descriși ca aliați ai cumanilor și pecenegilor și participând la o expediție a acestora peste Dunăre, contra Imperiului Roman în 1087, conduși de Tzelgu și Solomon. Această expediție a fost înfrântă de imperiu.^[4] Mai clar, în a cincea mențiune, Ana dezvăluie cine sunt "dacii" contrazicând pe unii istorici moderni.
• În a patra mențiune (14.4 pag.244) se amintește că romanii au trupe permanente la Dunăre plasate împotriva incursiunilor cumanilor și ale dacilor.
• În a cincea mențiune (14.8 pag.253 ) se precizează că dacii locuiesc pe pantele de nord ale munților Haemus (Hercinici în unele traduceri) iar macedonenii pe pantele de sud. Identificarea cu românii este clară în acest paragraf. Se observă aici că Ana a avut acces la mai multe surse istorice.

De asemenea, mai există alte două referiri la Dacia, ca regiune:

• (10.4 pag.168) se amintește de trecerea prin Dacia a unei părți a cruciaților spre Constantinopol.
• (13.11 pag.236) se arată faptul că la jurămintele și tratatele dintre cruciați și împăratul Alexius au fost prezenți ca martori, soli din Dacia.

Sunt istorici care au identificat acești daci cu românii^[5],^[6],^[7][8] dar și istorici care au văzut în ei alte popoare, ei fiind identificați de autorul unei traduceri cu maghiarii.^[6] Anna a făcut referiri și la vlahi (exonim folosit pentru populațiile vorbitoare de limbi romanice de la sud și nord de Dunăre). 

Ana Comnena

Părinți Alexios I Comnen[2][1] Irina Ducas  Frați și surori Theodora Komnene Angelina[*] Ioan al II-lea Comnen Isaac Komnenos[*] Eudokia Komnene[*] Andronikos Komnenos (son of Alexios I)[*] Maria Komnene[*]  Căsătorită cu Nicefor Bryennius (din 1097)

·       1580: S-a nascut Nicolas-Claude Fabri de Peiresc, astronom francez. 

·       1743 - S-a născut chimistul şi mineralogul german Martin Heinrich Klaproth, fondatorul chimiei anorganice (m.01.01.1817).

·       1761 – S-a născut Marie Tussaud, fondatoarea „Muzeului figurilor de ceară” din Londra

·       1792: S-a nascut Nikolai Ivanovich Lobachevsky, matematician rus. 

·       1868 - S-a născut actorul Ion Brezeanu. Împreună cu Aristide Demetriade, N. Soreanu, Petre Liciu şi fiul său, regizorul Petre Brezeanu, participă la realizarea filmului “Independenţa României” (1912) (m.17.03.1940).
* 1872: Gheorghe Petrașcu (Gheorghe Petrovici, n. 1 decembrie 1872,^[1] Tecuci, România^[2][3] – d. 1 mai 1949, București, Republica Populară Română^[2]) a fost un pictor și academician român, fondator al unui curent artistic, caracterizat printr-un colorit grav, concentrat și prin forța de evocare a obiectelor și priveliștilor, prinse în mediul lor imediat.

S-a născut în orașul Tecuci din Moldova, într-o familie cu tradiții culturale. Părinții săi erau mici proprietari din ținutul Fălciu, Costache Petrovici-Rusciucliu și soția acestuia Elena, născută Bițu-Dumitriu. Frate cu diplomatul, scriitorul și criticul literar și de artă Nicolae Petrașcu, Gheorghe Petrașcu arată de tânăr înclinații artistice, făcând primele studii la Universitatea Națională de Arte București. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu, primește o bursă pentru a se perfecționa în străinătate. După un scurt timp petrecut la München, pleacă la Paris, unde se înscrie la Academia Julian și lucrează în atelierul lui Bouguereau (1899-1902). De la prima sa expoziție personală la Ateneul Român (1900), este remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea și Alexandru Vlahuță, care îi cumpără câte o lucrare.

Cu o pasiune nestăvilită, pictează peisaje, atât în țară (Sinaia, Târgu Ocna, Câmpulung-Muscel), cât și în Franța (Vitré, Saint-Malo), Spania (Podul San Martin din Toledo) și mai ales în Italia (Veneția, Chioggia, Napoli). În peisajele sale, lumina nu șterge contururile ca la impresioniști, dimpotrivă, arhitecturile rectilinii se impun printr-o impresie de soliditate. Din acest punct de vedere, peisajele venețiene demonstrează cel mai bine anticonformismul lui Petrașcu. Artistul rezistă interpretărilor tradiționale, în care peisajul orașului pe lagună nu era decât un pretext pentru a analiza interferența vibrațiilor luminoase, în eternă schimbare pe apă, pe zidurile colorate și în aerul pur.

Pentru Petrașcu, Veneția posedă o noblețe dramatică, o măreție tragică și fastuoasă, „cu străluciri de vechi relicve, ce evocă istoria vechilor palate, cu poezia lor gravă și fascinantă”. Într-o dezlănțuire a tonurilor dure, Petrașcu realizează o masă de culori tumultuoase, printr-o juxtapunere insolită a roșului stins, cu tonalități de albastru, cenușiu și brun. Această suprapunere succesivă dă pastei lui Petrașcu o structură aproape sculpturală, rugozitățile culorii influențează regimul de umbre și lumină ca accentele unui relief. Portretele - în special cele pictate în perioada 1923-1927 - produc o impresie de austeritate majestuoasă. Autoportretul din „Muzeul Zambaccian” pare a descinde din Renașterea italiană, de o gravitate solemnă dar și cu o notă de senzualitate.

Gheorghe Petrașcu a avut numeroase expoziții personale, între 1903 și 1923 la Ateneul Român, apoi la „Căminul Artei” (1926-1930), culminând cu cele două retrospective de la "Sala Dalles" din anii 1936 și 1940. A participat la Bienala din Veneția (1924, 1938 și 1940); primește „Marele Premiu” al „Expoziției Internaționale” din Barcelona (1929) și al celei din Paris (1937). O dată cu trecerea timpului, opera pe care Gheorghe Petrașcu a lăsat-o posterității, circa trei mii de tablouri și multe lucrări de grafică, s-a constituit într-o zestre de artă plastică asupra căreia s-au făcut fel și fel de observații care mai de care mai diferite.^[4] Cei care i-au studiat opera și i-au valorizat creația au constatat că există în biografia sa o mulțime de confuzii și aprecieri eronate. Au existat minimalizări, invective și critici nedrepte, multe persiflări dar și truisme, platitudini binevoitoare, exagerări și laude de circumstanță. Analizele critice au făcut referiri esențiale și judicioase, adesea cu caracter definitiv. Este de remarcat că aprecierile timpurii care au fost validate și de către contemporaneitatea târzie, au rămas la fel de valabile și astăzi. ^[4] Grăitoare sunt remarcile pertinente, uneori subtile, pe care le-a făcut Ștefan Petică în condițiile în care nu avea o privire de ansamblu asupra operei petrașciene. În perioada de dinaintea primului război mondial, au existat comentarii pătrunzătoare ale lui Apcar Baltazar, B. Brănișteanu (pseudonimul literar al lui Bercu Braunstein), N.D. Cocea, Marin Simionescu-Râmniceanu, Tudor Arghezi, Theodor Cornel (pseudonimul literar al lui Toma Dumitriu), Iosif Iser, Adrian Maniu, ș.a.m.d. ^[4]

În perioada interbelică și-au adus contribuții semnificative Francisc Șirato, Nicolae Tonitza, Nichifor Crainic, urmați de George Oprescu, Oscar Walter Cisek, Alexandru Busuioceanu, Petru Comarnescu, Ionel Jianu, Linello Venturi și Jacques Lassaigne. ^[4] Toți aceștia au făcut efortul de a explica și a înțelege creația artistului român. De remarcat este că în cronica de presă din perioada vieții pictorului s-au făcut aceleași observații repetate până la sațietate de către zeci de comentatori. Istoricul de artă Vasile Florea a opinat că și astăzi se fac aceleași aprecieri de cei ce studiază opera lui Petrașcu, fără să știe că o fac redescoperind singuri anumite aspecte pe care alții le-au enunțat cu zeci de ani înainte. Tot Florea a fost de părere că procesul relevării sensurilor creației artistului, va fi încheiat cu mare greutate datorită vastității operei și a bogatelor ei semnificații. În sprijinul acestei opinii vin studiile de sinteză și monografiile publicate după anul 1944 de către Ionel Jianu, George Oprescu, Krikor Zambaccian, Tudor Vianu, Aurel Vladimir Diaconu, Eleonora Costescu, Eugen Crăciun și Theodor Enescu. ^[4] Conform afirmațiilor lui Vasile Florea, analiza creației artistului trebuie făcută pe două planuri: unul al unui Petrașcu aflat într-o continuă devenire printr-o lentoare a mișcării și unul statornic, caracterizat de imobilitate, care-l rezumă pe primul „... așa cum ontogenia rezumă filogenia”.  

Gheorghe Petrașcu, Iorgu așa cum îi spuneau cei apropiați, s-a născut într-o familie înstărită în ziua de 1 decembrie 1872. ^[A][7] Așa cum a declarat Nicolae Petrașcu, părinții lor erau „... oameni fără vreo învățătură, neștiind să vorbească decât românește, dar, în mijlocul lor, oameni de seamă, recunoscuți printr-o moralitate exemplară” .^[8][9] Tatăl, Costache Petrovici, era poreclit de prieteni Proorocul deoarece prevestea starea vremii. ^[7] El era originar din orașul Focșani și se stabilise la Tecuci ca urmare a căsătoriei sale cu Elena, născută Bițu-Dimitriu. ^[7] „... El era un un om brun, potrivit la statură, înțelept și cumpănit în toate faptele și vorbele lui, îngrijit la îmbrăcăminte, cu o dorință arzătoare de a-și învăța copiii cartea”.^[10] Ocupația lui era agricultura, în afară de via de la Nicorești mai avea o moșie de 200 de fălci la Boghești, pe valea Zeletinului, care se alfa la circa cinci ore cu trăsura de Tecuci. ^[10]

Elena Bițu–Dumitriu, bust realizat de Dimitrie Paciurea

Gheorghe Petrașcu și soția

Pentru deslușirea originii mai îndepărtate a artistului, trebuie făcute cercetări în regiunile din sudul Dunării, George Călinescu a afirmat că tatăl pictorului se numea Costache Petrovici-Rusciucliu. ^[10] Un văr de-al lui i-a românizat numele spunându-i Petrașin, pentru ca ultima modificare să fie făcută de Nicolae, fratele lui Gheorghe, în Petrașcu.^[11] Lingvistul Iorgu Iordan născut și el în Tecuci, pare că ar fi știut, în opinia lui Vasile Florea, că medicul primar al orașului care se numea Petrovici și-a schimbat numele în Petraș.^[12]

Gheorghe Petrașcu nu și-a cunoscut tatăl deoarece acesta din urmă a decedat la scurt timp după ce s-a născut artistul. ^[10] Astfel, mama sa a rămas văduvă de la vărsta de 36 de ani. Nicolae o descrie ca fiind „... simțitoare la muzică [însușire proprie și tatălui, n.a. Vasile Florea], cântând lancieul ori de câte ori trecea din camera noastră de prin sală, spre salon, și cu un fel de filosofie a ei, rostită în cuvinte scurte românești, a căror frumusețe te mira uneori.”^[13] La bătrânețe, ea a fost evocată de vărul Ion Petrovici (probabil medicul primar, n.a. Vasile Florea) care a spus că era „... o bătrânică slăbuță și prematur albită, hazlie cam fără să vrea și căreia îi plăcea să fredoneze, făcând pauze forțate numai când era cu lume, ca atunci când rămânea o clipă singură, să reînceapă instantaneu o arie la modă.”^[14] Înclinația spre muzică s-a transmis de la părinți și lui Gheorghe Petrașcu, el având o voce de bariton, așa cum își amintea fiica sa Mariana Petrașcu.^[15]

Frații Petrașcu, Nicolae, Gheorghe și Vasile, rămânând fără tată au fost îngrijiți o vreme de vărul lor mai mare Constantin Petrașcu (1842 – 1916 (?)).^[10] Acesta era elevul preferat de Carol Davila. Constantin a urmat o carieră de politician, el fiind ales deputat și a fost numit prefect. Din cauza convingerilor progresiste, a fost destituit de către partidul conservator al cărui membru a fost. ^[10]

Gheorghe Petrașcu s-a căsătorit în anul 1913 cu Lucreția C. Marinescu. A avut doi copii, pe Mariana, viitoarea graficiană, și pe Gheorghe (Pichi) Petrașcu, cel care a devenit arhitect.  

• Studii realizate de Petrașcu după mari maeștri. (Foto a/n - Ajutați Wikipedia cu foto color)
• 

  Baltazar Carlos în costum de vânătoare - după Velasquez
 
• 

  Danae - după Titian
 
• 

  Femeia cu ulciorul - după Goya
 
• 

  Blana - după Rubens
  (foto a/n)
 
• 

  Infanta Margarita) - după Velasquez
  (foto a/n)
 
• 

  Mihai Viteazul privind capul lui Andrei Bathory - după G.D. Mirea
  (foto a/n)

Ca urmare a copiilor pe care le-a făcut, se pot desluși ecouri ale influenței pe care Corot, Millet, Goya, Daumier, Courbet, Adolphe Monticelli, James Abbott McNeill Whistler, etc., le-au avut asupra operei lui Petrașcu. ^[74] După exemplul lui Whistler, pictorul român a început din anul 1915 să numească lucrările cu Argint și negru, Negru și verde, Trandafiriu și negru, Violet și aur, Verde și gri, etc.^[77] Analizându-se experimentele pictorului de după anul 1900 se pot vedea influențele lui Pierre Bonnard^[30] și Pierre-Auguste Renoir, Camille Pissarro, Alfred Sisley^[71] și Claude Monet pe care l-a indicat a fi maestrul favorit.^[78] A declarat că i-a plăcut lucrările lui Marcel Iancu,^[36] lui Picasso^[36] și chiar ale lui Constantin Brâncuși în acea epocă în care acesta era privit cu ostilitate.^[74] Elocvent este sfatul pe care Petrașcu l-a dat inginerului Romașcu pentru achiziționarea Cumințeniei pământului, fapt care s-a și petrecut ulterior.^[79]

Pe de altă parte, nu se poate considera că Gheorghe Petrașcu ar fi fost un adept înflăcărat al modernismului.^[74] El i-a admirat sincer pe impresioniști și le-a folosit unele formule adaptate stilului său, dar a fost și un tradiționalist, un cumpătat și un circumspect în a aplica noile inovații, mai ales a celor mai radicale ce s-au manifestat în acele vremuri în arta plastică. Astfel, el a observat cele mai bune experiențe simboliste și chiar a urmat acest curent, dar a renunțat în scurt timp la el. Futurismul, cubismul, fovismul și alte isme nu l-au incitat nici măcar la nivelul teoretic.^[74] Semnificative sunt declarațiile pe le-a făcut referitor la opera lui Marcel Iancu: „… nu pot dezaproba pe moderniști, fie ei chiar atât de radicali și chiar dacă eu nu-i înțeleg...”^[36] sau despre moderniști „… cât despre pictura modernă cu fel și fel de numiri, au rămas numai acele unde calitățile esențiale ale bunei picturi domină. Omul de talent în toate manifestările de artă, cum se vor numi n-are importanță, va face lucrări de seamă; neputincioșii vor face tapaj și gălăgie.” Ultimile două decenii din cariera artistică a lui Gheorghe Petrașcu sunt cele care au dat artei plastice din România o operă caracterizată de o maturitate stilistică deplină, fapt pentru care tablourile pe care le-a realizat în această perioadă au dat posibilitatea criticii de artă de a putea defini și a descifra majoritatea coordonatelor estetice care au etalat întreaga măsură a geniului petrașcian.^[89] Ca atare, anul 1933, an în care artistul a deschis la Sala Dalles o mare expoziție retrospectivă unde a prezentat publicului bucureștean peste 300 de lucrări executate în tehnica uleiului și peste 100 de gravuri, desene și acuarele, poate fi considerat un an de referință în creația sa. Începând din 1933, Petrașcu s-a văzut a fi un pictor adânc ancorat în niște coordonate unitare care au dus la o consecvență remarcabilă în folosirea materiei picturale. Desigur că analiza critică a operei sale poate fi făcută și la nivelul anului 1936 când a fost primit ca membru în Academia Română, an în care făcut o altă mare expoziție sau cu ultima mare expoziție din anul 1940.^[89]

Pe de altă parte, a face o analiză a operei la un moment al maturității, ar duce de fapt la o rigiditate critică, deoarece glisările diacronice spre perioada de formație din trecutul său artistic sunt inerente. Exemplele edificatoare încep cu autoportretele, ce trebuie abordate începând cu primele pe care le-a realizat, sau cu mijloacele de expresie folosite, pornind de la romantism, trecând prin impresionism.^[89]

Pentru a ajunge la o stare de grație a maturității, Petrașcu a trecut printr-o evoluție anevoioasă și lentă care i-a solicitat tenacitatea și răbdarea. După cum s-a prezentat mai sus, în anii de tinerețe a oscilat între tendințe contradictorii ca sămănătorismul și modernismul, în special simbolismul. Artistul a încercat o conciliere a celor două direcții care s-a tradus mai târziu, într-o formulă de artă proprie de natură intimistă.^[89] Natura intimistă a stilului nou adus de Gheorghe Petrașcu este argumentată, în opinia criticului de artă Vasile Florea, de creșterea continuă a numărului de lucrări cu naturi moarte, interioare și cu flori. Cronologie: 

• 1872 – Gheorghe Petrașcu s-a născut în ziua de 1 decembrie la Tecuci. A fost fiul lui Costache Petrovici și al Elenei Bițu-Dimitriu. A mai avut doi frați: Nicolae Petrașcu, scriitor și publicist, și Vasile Petrașcu (1863-1945), medic.^[102]
• 1889 – a terminat cursurile gimnaziului de la Tecuci. A fost remarcat de profesorul de desen Gheoghe Ulinescu . În același an a intrat la Liceul real din Brăila.
• 1892 – a absolvit liceul brăilean, a luat bacalaureatul și a fost admis la Facultatea de Științe naturale din București ale cărei cursuri le-a urmat timp de doi ani de zile.
• 1893 – s-a înscris în paralel la Școala de Belle-Arte din București. ^[102]
• 1898 – a absolvit Școala de Belle-Arte și cu ajutorul lui Nicolae Grigorescu a obținut o bursă de studii în străinătate. În toamna acestui an a făcut o scurtă escală la Munchen, după care a plecat la Paris și s-a înscris la Academia Julian. I-a avut ca profesori pe W. Bouguereau, Benjamin Constant și Gabriel Ferrier. A revenit adesea în România sau a făcut călătorii în alte țări europene.
• 1900 – în luna decembrie a deschis prima lui expoziție personală la Ateneul Român.
• 1901 – în ziua de 3 decembrie, împreună cu Ipolit Strâmbulescu, Ștefan Popescu, Arhtur Verona, Kimon Loghi, Nicolae Vermont, Frederic Storck și Ștefan Luchian, a fost membru fondator al Societății Tinerimea artistică. ^[102]
• 1902 – împreună cu Ferdinand Earle a făcut o călătorie în Anglia, Olanda, Belgia și Germania.
• 1903 – în perioada 27 noiembrie – 24 decembrie a deschis a doua expoziție personal la Ateneul Român.
• 1904 – a călătorit în Italia, la Florența și Napoli, unde s-a împrietenit cu pictorul francez Emile Bernard. ^[102]
• 1905 – a participat la Expoziía international[ de artă de la München.
• 1906 – în perioada decembrie 1906 – ianuarie 1907 a făcut o călătorie la Assuan în Egipt.
• 1907 – în perioada 5 februarie – 1 martie a deschis a treia expoziție personal la Ateneul Român.
• 1908 – a participat la concursul pentru ocuparea catedrei de desen la Școala de Belle-Arte din București. Concursul a fost precedat de o expoziție cu lucrările concurenților Octav Băncilă, Jean Alexandru Steriadi, Frederic Storck, Arthur Verona, Apcar Baltazar, Dimitrie Paciurea și alții. Nu a reușit să câștige concursul. ^[102]
• 1909 – a început să participle la Saloanele oficiale de pictură, sculptură și arhitectură. A obținut premiul al II-lea și o sumă de 1000 lei.
• 1910 – a participat la prima expoziție permanentă de pictură și sculptură a Societății Arta. A fost prezent cu cinci tablouri la expoziția colecției lui Alexandru Vlahuță deschisă la Palatul funcționarilor. ^[102]
• 1911 – a participat la expoziția Societății Arta. S-a căsătorit cu Lucreția C. Marinescu, cea care i-a fost și modelul preferat.
• 1912 – a prezentat la expoziția Tinerimii artistice 41 de tablouri, având doar pentru el o sală de expunere.
• 1913 – în perioada 3 martie – 4 aprilie a deschis cea de a patra expoziție personal la Ateneul Român. ^[102]
• 1914 – a participat la Expoziția artiștilor în viață. A fost numit conservator la Pinacoteca statului.
• 1915 – a deschis cea de a cincea expoziție personal la Ateneul Român.
• 1916 -- a făcut parte dintre expozanții de la Galerie Artistique de Independence Roumaine.
• 1917 – în timpul ocupației germane de la București a participat la Expoziția artiștilor români de la București cu cinci tablouri.
• 1918 – a început să lucreze gravură în metal.
• 1919 – în perioada 3 martie – 1 aprilie, a deschis cea de a șasea expoziție personal la Ateneul Român. ^[102]
• 1921 – în perioada 13 martie – 5 aprilie a deschis cea de a șaptea expoziție personal la Ateneul Român.
• 1922 – a construit o casă la Târgoviște unde-și va petrece verile. Aici a creat cele mai frumoase tablouri.
• 1923 -- în perioada 15 februarie – 14 martie a deschis cea de a opta expoziție personal la Ateneul Român. ^[102]
• 1924 – a expus 10 tablouri la Bienala de la Veneția. A participat la Salonul oficial de la București.
• 1925 – în perioada 30 aprilie – 31 mai a deschis cea de a noua expoziție personală organizată la Căminul artelor. A participat la Salonul oficial, unde I se decernează Premiul național, și cu 12 lucrări la Expoziția de artă românească veche și modern organizată la Musee du Jeu de Paume din Paris. A participat la Expoziția de pictură, sculptură și artă populară românească de la Sinaia. A participat la Expoziția pictorilor moldoveni stabiliți la București organizată la Sala Viața românească.
• 1926 -- în perioada 18 aprilie – 16 mai a avut loc cea de a zecea expoziție personal la Căminul Artelor. În luna noiembrie a participat la Expoziția colectivă de artă plastică de la librăria Hasefer din strada Doamnei nr. 20. Tot în noiembrie a expus la manifestația Pictori și sculptori români reprezentativi ce a avut loc în sala Grigorescu de pe strada Paris nr. 20. ^[102]
• 1927 – în luna aprilie a expus la Salonul oficial. În 30 septembrie la Exposition d’art roumain. Congres de la presse latine – București. În 26 decembrie la Expoziția retrospectivă a artiștilor români, pictori și sculptori din ultimii 50 de ani.
• 1928 – a unsprezecea expoziție personal a avut loc în perioada 1 – 26 aprilie la Căminul artelor. Tot în aprilie a fost present la Salonul oficial și în luna octombrie la Salonul de desen și gravură.
• 1929 – luna aprilie – Salonul oficial. A participat în 4 octombrie la manifestarea România la Expoziția internațională de la Barcelona. Aici I se decernează Marele Premiu. În luna noiembrie a fost la Salonul de desen și gravură. A fost numit directorul Pinacotecii statului. Această funcție a deținut-o până în anul 1940, când s-a pensionat. ^[102]
• 1930 – a participat la Expoziția de artă românească moderni de la Bruxelles, Haga și Amterdam. În perioada 4 – 31 mai a deschis cea de a doisprezecea expoziție personală la Căminul artelor. A participat la expoziția de grup intitulată Primul salon al Universului.
• 1931 – luna aprilie – Salonul oficial. Octombrie – Salonul de desen și gravură. Octombrie – Expoziția de artă modernă.
• 1932 – Salonul oficial și Salonul de toamnă. Este anul în care i s-a acordat Legiunea de onoare de către guvernul francez. ^[102]
• 1933 – 21 mai – 1 iulie – cea de a treisprezecea expoziție personală la Sala Dalles.
• 1935 – a participat la Expoziția internațională de la Bruxelles.
• 1936 – a paisprezecea expoziție personal în perioada 18 martie – 14 aprilie la Sala Dalles. Este anul în care a devenit membru al Academiei Române.
• 1937 – devine membru fondator al grupării Arta. Participă la Expoziția internațională de la Paris unde a primit Marele Premiu de onoare. ^[102]
• 1938 – a expus 30 de lucrări la Bienala de la Veneția.
• 1940 – a deschis ultima, a cincisprezecea, expoziție personal la Sala Dalles.
• 1942 – participă la Bienala de la Veneția. În acest an s-a îmbolnăvit și a încetat să mai lucreze. În următorii ani, doar a trimis lucrări realizate în trecut la principalele manifestări expoziționale din țară și străinătate.
• 1949 – la 1 mai a trecut în neființă la București. 

  Gheorghe Petrașcu

  Părinți Costache Petrovici-Rusciucliu Elena Bițu-Dumitriu Frați și surori Nicolae Petrașcu

* 1892: Cezar Petrescu (n. 1 decembrie 1892, satul Hodora, comuna Cotnari, județul Iași - d. 9 martie 1961, București) a fost un romancier, nuvelist, traducător și gazetar român, redactor la Adevărul, Dimineața, Bucovina, Țara nouă, Voința, fondator și codirector, alături de Pamfil Șeicaru, al revistei social-politice și culturale Hiena (1919-1924). Membru titular al Academiei Române (din 1955). S-a născut la Hodora-Cotnari, județul Iași, fiu al inginerului Dimitrie Petrescu. Acesta era profesor la Școala Practică de Agricultură de lângă Roman (aflată în arealul actual al comunei Horia), unde viitorul scriitor a și învățat între 1901-1903 (perioadă în care instituția se transformase în Școală Inferioară de Agricultură). A urmat liceul la Roman și apoi, la Iași, unde a susținut bacalaureatul în anul 1911. A obținut licența în drept în anul 1915.

Cezar Petrescu, scriitor fecund, care, pe urmele lui Honoré de Balzac, aspira să scrie o nouă "Comedie umană", o Cronică românească a veacului XX. Este cunoscut, totodată, ca unul dintre cei mai de seamă gazetari ai primei jumătăți a secolului trecut.

Alături de Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista Gândirea în anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul (1924) și Curentul 1928; director al ziarului oficios România în 1938 și al revistei România literară, 1938 - suprimate în 1940. Se afirmă ca romancier cu romanul Întunecare (1927-1928).

Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - în colaborare cu Mihail Novicov. În 1955 este ales membru titular al Academiei Române. Opera lui Cezar Petrescu cuprinde circa 70 de volume publicate: romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică. 

Cronica românească a veacului XX

• Rodul pământului
  • Scrisorile unui răzeș, 1922
• Război și pace
  • Întunecare, 2 vol., 1927-1928
  • Ochii strigoiului, 1942
  • Plecat fără adresă
  • Sosit fără adresă
• Capitala care ucide (temă semănătoristă)
  • Calea Victoriei, 1930
  • Greta Garbo, 1932
  • Duminica orbului, 1934
  • Carlton
  • Oraș patriarhal, 1930
• Ciclul 1907 - Mane, Tekkel, Fares, 1937
  • Noi vrem pământ, 1938
  • Pământ … mormânt,

• Comoara regelui Dromichet, 1931
• Aurul negru, 1934
• Apostol, 1933 și 1944 - Scris în memoria primului sau dascǎl, Nicolae Apostol.

Alte romane

• Baletul mecanic -- Romanul baletul mecanic în format pdf

Literatură pentru copii

• Fram, ursul polar, 1931
• Cocârț și bomba atomică, 1945
• Pif - Paf - Puf, 1945
• Omul de zăpadă, 1945
• Iliuță copil, 1945
• Neghiniță, 1945

Cezar Petrescu

Părinți Dimitrie Petrescu Mirabela Petrescu Prof. Dimitrie Petrescu (1860-1907), tatăl scriitorului   Olga Comoniță (1871-1956), mama scriitorului   Cezar Petrescu licean   Cezar Petrescu la vârsta de 29 de ani. Aprox. 1921.   Cezar Petrescu la anii maturității   Cezar Petrescu bătrân. 1956   Cezar Petrescu reprezentat pe un timbru din 1992   Muzeul Cezar Petrescu din Bușteni

·       1895: S-a nascut Henry Williamson, scriitor englez. 

·       1910: S-a nascut Alicia Markova, balerina britanica.

·       1918 - S-a născut poeta şi prozatoarea Ludmila Ghiţescu ("Arşiţa stelelor", "Vifor albastru") (m.02.01.1991).

·       1919 - S–a născut George V. Bumbeşti, filosof, poet, prozator, stabilit în SUA în 1960 (romanul „Cerul era putred”).

·       1922: S-a nascut Paul Picerni, actor american.
* 1925: Andrei Scrima, pe numele de autor André Scrima, (n. 1 decembrie 1925, Gheorgheni, județul Ciuc (interbelic) - d. 19 august 2000, București) a fost un teolog ortodox român, arhimandrit, reprezentant al Patriarhiei de Constantinopol la Conciliul Vatican II. A studiat la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității București (1943-1948), iar în ultimii doi ani de facultate a fost asistentul lui Anton Dumitriu, la Catedra de Logică și Istoria Filosofiei. Licența Logos și dialectică la Platon. În 1945 Anton Dumitriu i-a deschis drumul Mănăstirii Antim, descoperindu-i grupul de reflecție spirituală adunat în jurul lui Sandu Tudor și cunoscut sub numele de Rugul Aprins, la o vreme când părintele Ivan Kulâghin, sau Ioan cel Străin, cum îl numește Andrei Scrima în hermeneutica lui, alungat de la mănăstirea Optina și statornicit la mănăstirea Cernica, îl frecventa deja. "Dumneata ai nevoie de mine!", i-ar fi spus acesta ^[1], într-un moment de întâlnire spirituală. Aici situează Scrima momentul transmiterii tradiției spirituale a isihasmului rusesc, precum și un sens al tradiției (paradosis), asupra căruia va glosa mai târziu în scrierile sale. În 1949 se înscrie la Teologie, pe care o va absolvi în 1956, prezentând, drept lucrare de licență, două capitole din neterminata Antropologie apofatică, redactată în 1951-1952 și publicată postum. Între 1950 și 1953 stă, ca novice, și predă la Mănăstirea Neamț, unde se înființase Seminarul Monahal Superior. Aici mai predau Benedict Ghiuș, Petroniu Tănase, Sofian Boghiu.^[2] În 1953, după desființarea seminarului de la Neamț, a revenit în București, unde a lucrat cu Bartolomeu Anania la Biblioteca Patriarhiei. Apoi s-a retras la mănăstirea Slatina, unde se rugau în aceeași vreme monahii Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa, Petroniu Tănase, Antonie Plămădeală. Acolo a fost tuns în monahism la 26 iulie 1956 de părintele Benedict Ghiuș. Se bucură de aprecierea patriarhului Justinian Marina, care îl folosește ca translator, pentru unii oaspeți străini. Așa de pildă, cu prilejul vizitei la București, în mai-iunie 1956, a lui Sarvepalli Radhakrishnan, vice-președintele Indiei, care rămâne impresionat de cunoștințele de sanscrită ale tânărului călugăr ortodox. Prin intervenția acestuia, venită într-un moment de relativă destindere politică, primește o bursă, precum și pașaportul și viza românești, plecând la Geneva, la 28 noiembrie 1956, unde va sta cinci luni la Institutul Ecumenic organizat de Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Aici scrie Simple reflecții despre comunism, un text foarte acuzator la adresa ideologiei comuniste, publicat postum.^[4] După o ședere la Paris, în martie 1957, va pleca la Muntele Athos, apoi la Benares, unde va sta din aprilie 1957 până în octombrie 1959, lucrând la un doctorat. În 1960 s-a întors la Paris și a obținut cetățenia franceză.^[5] Acolo l-a întâlnit, în 1961, pe patriarhul ecumenic Athenagoras I al Constantinopolului, care l-a trimis ca reprezentant personal al său la Conciliul Vatican II, sub noul papă Paul al VI-lea, între 1963 și 1965. A devenit arhimandrit al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol și a pregătit întâlnirea istorică din 1964, de la Ierusalim, dintre papa Paul al VI-lea și patriarhul Athenagoras I. Profesor (1968-1989) la Universitatea franceză din Beirut și arhimandrit al unei mănăstiri ortodoxe nou înființate la Deir-El-Harf, tot în Liban. A ținut cursuri (1966-1968) la Centrul de studii dominican Le Saulchoir din Franța (Essonne), unde i-a avut drept colegi pe Marie-Dominique Chenu, Yves Congar. Membru fondator (1966) al Academiei Internaționale de Științe Religioase, Bruxelles.

În 1975 Congar scria: „atunci el [patriarhul ecumenic] l-a trimis, în nume propriu, pe părintele Scrima, un om superior; român de origine, dar de cultură universală, are o solidă formare teologică, spirituală și istorică; un om excepțional care a făcut legătura între Constantinopol și Roma. Călătorind deseori între cele două orașe, negocia — am înțeles singur — venirea patriarhului Atenagoras la Conciliu [Vatican II]. În 1991, aflându-se din nou în India, decide să revină în România. Andrei Pleșu, care îl întâlnește la mănăstirea Sâmbăta de Sus, îi propune să colaboreze la proiectul Colegiului Noua Europă. Vine la București ca invitat al noului institut de studii avansate și se stabilește din nou în România, începând cu 1995. Membru al Grupului de studiu al Secolului al XVII-lea, care va deveni ulterior Centrul Fundamentele Modernității Europene. Moare la 19 august 2000 și este înmormântat la mănăstirea Cernica. În decembrie 2000, moștenitorii lui Andrei Scrima dăruiesc manuscrisele și cărțile rămase de pe urma acestuia spre a fi păstrate într-un fond separat în biblioteca Colegiului Noua Europă din București. În 2003 un grup de apropiați, compus din Vlad Alexandrescu, Radu Bercea, Virgil Ciomoș, Dana Jalobeanu, Anca Manolescu, Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleșu, se constituie într-un comitet de editare al scrierilor sale, care încep să apară în 2005 la Editura Humanitas. Din această serie, concepută a fi o serie de opere complete, au apărut până acum cinci volume. Începând cu anul 2017, Centrul de Cercetare Ecumenică Sibiu găzduiește seria de conferințe Andrei Scrima^[7][8] susținute de bursierii programului de cercetare cu acelasi nume. 

Andrei Scrima

·       1925 - S-a născut chimistul american Martin Rodbell, laureat al premiului Nobel pentru medicina pe anul 1994 (m.07.12.1998).

·       1931: S-a nascut Johnny Raducanu, pe numele real Raducanu Cretu, muzician de jazz roman. S-a nascut in Braila intr-o familie de muzicieni. Unul dintre stramosii sai a fost lautarul Petrea Cretu Solcanu. A studiat la liceele cu program muzical din Iasi si Cluj, dupa care a absolvit Conservatorul din Bucuresti, unde l-a avut profesor de contrabas pe Iosif Pruner. A inceput sa cante jazz inca de la 19 ani fiind contrabasist intr-o formatie, pentru ca in anii ’80 sa se orienteze spre pian. Cariera indelungata a lui Johnny Raducanu a fost presarata cu diverse colaborari cu muzicieni celebri, printre care trompetistul Art Farmer, pianistul Friedrich Gulda si trombonistul Slide Hampton. In 1987 a devenit membru de onoare al Academiei “Louis Armstrong” din New Orleans, Statele Unite. A fost supranumit de catre muzicianul american Leonard Feather “Mister Jazz of Romania”. In 25 octombrie 1997 i s-a acordat titlul de cetatean de onoare al municipiului Braila.

Johnny Răducanu

·       1932: S-a nascut Matt Monro, cantaret englez.

·       1933 - S–a născut, la Sydney, James David Wolfensohn, preşedintele Băncii Mondiale.

·       1934 - S-a născut poeta Florenţa Albu ("Himera nisipurilor", "Austru", "Petrecere cu iarbă") (m.03.02.2000).

·       1934 - S–a născut Ştefan Radof, actor (interpret a peste 60 de roluri în teatru şi în film), publicist şi om politic (din filmografie: “Oglinda”, “Războiul de independenţă”).

·       1934 - S–a născut Platon Pardău, scriitor, publicist, scenarist (romane: „Ciudata mişcare a inimii în aprilie”, „Omul coborât din turn”).

·       1934 - S-a născut Billy Paul (Paul Williams), cântăreţ american.

·       1935: S-a nascut Woody Allen, actor, scenarist si regizor american. A castigat un Oscar pentru regie si scenariu in 1977 cu filmul “Annie Hall” si a fost nominalizat de alte 11 ori fie pentru scenariu, fie pentru regie.

·       1935: S-a nascut Lou Rawls, cantaret american.

·       1938 - S-a născut Sandy Nelson, baterist şi compozitor american (Teddy Bears).

·       1940: S-a nascut Richard Pryor, actor american.

·       1944 - S-a născut John Densmore, baterist şi compozitor (Psychedelic Rangers, The Doors).

·       1944 - S-a născut Eric Bloom, vocalist, chitarist, pianist şi compozitor american (Blue Oyster Cult).

·       1944 - S-a născut Charlie Grima, baterist britanic (Mongrel, Wizzard).
* 1945: Ghiță Licu (n. 1 decembrie 1945, la Fierbinți, d. 8 aprilie 2014)^[1] a fost un handbalist român care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, medaliată cu argint la Olimpiada de la Montréal, din 1976, și cu bronz la cea de la München, din 1972. Licu a evoluat pe postul de pivot, iar după retragerea din activitatea de handbalist a activat ca antrenor pentru diferite categorii de vârstă.

·       1945: S-a nascut Bette Midler, actrita americana.

·        1946 - S-a născut Gilbert (Raymond Edward) O'Sullivan, cântăreţ şi compozitor irlandez.
* 1947: Emil Grünzweig (în ebraică אמיל גרינצוויג); n. 1 decembrie 1947, Cluj, Regatul României – d. 10 februarie 1983, Ierusalim, Israel) a fost un profesor de liceu de matematică israelian originar din România, activist în organizația de stânga „Pace Acum” (în ebraică שלום עכשיו - "Shalom Ahshav" care a militat lungă vreme pentru accelerarea negocierilor cu arabii palestineni și cu țările arabe de pe o poziție care prevede un compromis teritorial substanțial. Grünzweig, ofițer în rezervă, care a luptat în războiul din Liban, fost asasinat într-un atentat al unui contra-demonstrant de extremă dreapta, Yona Avrushmi, în timp ce participa la Ierusalim o demonstrație antiguvernamentală care cerea aplicarea concluziilor din februarie 1983 ale Comisiei de anchetă Kahan, care a investigat împrejurările masacrului de civili palestinieni de către forțe falangiste libaneze în tabărele de refugiați Sabra și Shatila de lângă Beirut. Ulterior, ca urmare a criticii de către comisia Kahan, ministrul apărării Ariel Sharon a fost nevoit să renunțe la acest portofoliu.
* 1949: Angelica Stoican (n. 1 decembrie 1949,^[1] Prejna, Balta, Mehedinți, România) este o interpretă de folclor din Oltenia. Este al doilea copil al Eugeniei și Nicolae Stoican. Angelica a urmat școala din sat, apoi a plecat la Orsova unde a urmat cursurile liceului Stefan Plavat.Studiile universitare le-a urmat la Universitatea Hyperion, sectia Etnomuzicologie si folclor, la clasa Marioarei Murarescu.

A continuat să cânte pentru ea, si s-a întors in sat ca invățătoare. Timp de sapte ani, Angelica Stoican a fost dascal la școlile din satele mehedintene. Angelica Stoican are doua fiice, pe Adriana si pe Niculina Stoican. Cele doua au crescut cu cantecul popular in legan si in suflet. În tinerețe, Angelica Stoican canta mai mult pe la festivalurile locale, insa recunoașterea i-a venit odata cu castigarea Premiului Special la emisiunea Floarea din Gradina. Acela a fost inceputul unei cariere deosebite.Au urmat alte si alte festivaluri și concursuri, iar succesul a trimis-o direct la Bucuresti, la Ansamblul Ciorcarlia.

Se întampla in 1983. Despre experienta de la Ciocarlia, Angelica Stoican spune ca a fost deopotriva un `castig si un dezastru`.Cu toate ca avea întreaga carieră in fata, Angelica Stoican nu a stat la Ciocarlia decat 3 ani, dupa care a parasit grupul din motive pe care n-a vrut sa le menționeze. De-a lungul vremii Angelica Stoica a cantat pe scenele din aproape toate tarile Europei: Franta, Cipru, Danemarca, Austria, Iugoslavia. Peste tot a strâns aplauze de la straini si lacrimi de bucurie de la românii care erau plecați de multă vreme de acasă. In presa vremii Angelica Stoican a fost incurajată si elogiată de mari personalitați ale muzicii si criticii muzicale, ale vieții literare si chiar ale vieții politice precum Emilia Comisel, Mihai Floarea, Vasile Donose, Marioara Murareascu, Elize Stan, Florentina Satmari, Gruia Stoia, Angela Marinescu, Adrian Paunescu,Dumitru Radu Popescu, Marin Sorescu, Grigore Vieru. De Adrian Paunescu o leagă o afecțiune mai deosebita , artista neuitind ca in momentul cel mai greu al vietii, cand profesia si destinul copiilor ei erau in cumpănă, poetul Adrian Paunescu a folosit tot ce i-a stat in putere sa-i apere profesia si viața.

Cateva premii obtinute de Angelica Stoican de-a lungul vremii: Premiul Uniunii Compozitorilor la Festivalul National de Folclor Maria Tanase Trofeul Floarea din Gradina cu felicitările juriului la emisiunea concurs Floarea din Gradina Premiul II la emisiunea concurs Pe plaiurile Mioriței Premiul I la Festivalul Mugurel de Cântec Romanesc Premiul I la Festivalul Cantec Nou in Mehedinți Locul I Superlativele anului Top Studențesc 1986. Premiul Ethnos pentru activitate artistică si repertoriu autentic. Premiul de Excelență acordat de Televiziunea Româna la sarbatorirea a 50 de ani de la inființarea Televiziunii Române.

"Mi-am facut model de viață din bunii si străbunii mei din lumea muntelui căreia îi aparțin. În fiecare om trăiește o lume interioară care prinde rădacini comunică cu generatii ale neamului de mult plecați.Asa se naște un freamăt pe care tu îl percepi cu credința ta și-l porți ca haina in faptele tale. De ce cântă omul?! Dintr-o imensă nevoie de comunicare, frumoasă și sinceră cu semenii lui.Legătura intre frumusețe si cântec este fundamentală. Cântecul vine din interior si te luminează, dând o expresie cerească chipului. Vine sa intregească totul, asa cum voalul miresei intregește nunta. Voi canta si voi sluji cantecul pana la moarte, spre mulțumire lui Dumnezeu ca m-am nascut din acest neam trudit de la munte. Cantecul m-a purtat sa cunosc o lume, sa port cu mine chipul oamenilor frumosi si neamului nostru. O viata am scormonit sa gasesc, sa creez firul cantecului. Poate am reusit? Atunci cand sufletul profund al omului de la coarnele plugului te asculta cu infiorare inseamna ca drumul tau merge catre Dumnezeu" , scrie Angelica Stoican pe site-ul ei Are doi copii: 

Copii	Niculina Stoican, Adriana Stoican

·       1949 - S-a născut Klaaseje Van der Wal, basist olandez (Shocking Blue).
* 1950: Alexandru Mocanu (n. 1 decembrie 1950, orașul Breaza, județul Prahova) este un parlamentar român. Deși nu a candidat și a fost ales ca deputat de Teleorman în niciuna din legislaturile 2000-2004 și 2004-2008, pe listele PD, respectiv ale Alianței DA, a devenit de fiecare dată deputat în urma demisiilor lui Adriean Videanu. Alexandru Mocanu a fost ales ca senator din partea PD-L în legislatura 2008-2012. Conform biografiei sale oficiale, Alexandru Mocanu a fost membru PCR în perioada 1977-1989. În cadrul activității sale parlamentare, în legislatura 2004-2008, Alexandru Mocanu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Suediei, Republica Franceză-Adunarea Națională și Regatul Maroc. În legislatura 2008-2012, Alexandru Mocanu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Africa de Sud, Republica Malta, Republica Federativă a Braziliei și Republica Coreea.
* 1950: Ion Toma (n. 1 decembrie 1950, Bucșani, Dâmbovița) este un politician român. Este membru al PSD din 1993^[1].

A fost ales senator de Olt în legislatura 2004-2008. A fost reales în 2008, candidând din partea Alianței PSD+PC. Este președintele organizației PSD Olt din anul 2005. Sub conducerea sa organizația județului Olt s-a situat pe primele locuri la ultimele 5 confruntări electorale.

Este liderul Grupului PSD din senatul României, fiind în același timp și la al doilea mandat de vicepreședinte PSD la nivel național.

Deține firma SCADT (Societatea de Construcții, Aprovizionare, Desfacere și Transport SA), fostă Întreprinderea Județeană de Construcții și Montaj (IJCM) Olt^[1]. Înainte de 1990 a fost director adjunct al IJCM^[

11952: Ioan Adam (n. 1 decembrie 1952, Poiana Mărului, județul Brașov) este un avocat, profesor de drept civil^[1] și om politic român, fost parlamentar, membru al Camerei Deputaților din Parlamentul României (2012-2015). În 1981 a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, cu lucrarea „Încheierea contractelor civile”. A funcționat ca judecător în cadrul Judecătoriei Brașov (1983 - 1994), îndeplinind, timp de patru ani, funcția de președinte al acestei instanțe (1990 - 1994). Înainte de a deveni avocat, membru al Baroului Brașov (din 1995), a îndeplinit, timp de un an, funcția de judecător în cadrul Tribunalului Brașov (1994 - 1995). În anul 1995 a obținut titlul de doctor în drept din partea Facultății de Drept din cadrul Universității din București, susținându-și teza de doctorat sub coordonarea profesorului Corneliu Bîrsan. În anul 1997 a fondat Societatea civilă de avocați Ioan Adam și Adrian Rusu. În paralel cu exercitarea profesiei de avocat, a urmat o carieră universitară, obținând, în anul 2002, gradul de profesor universitar. Este autorul a numeroase cursuri universitare și monografii. În anul 2006, Uniunea Juriștilor din România i-a decernat premiul „I. L. Georgescu” pentru lucrarea „Legea nr. 85/2006. Comentarii și explicații”, scrisă în colaborare cu Codruț Nicolae Savu și editată, în același an, de către editura C.H. Beck.

Ion Adam a demisionat din funcția de membru al Camerei Deputaților în februarie 2015 în urma punerii sub acuzație pentru retrocedări ilegale de păduri din județul Bacău^[2]. În același dosar sunt implicați Viorel Hrebenciuc, Andrei Hrebenciuc, și Tudor Chiariu.

Pentru același motiv, contractul de muncă al profesorului Ioan Adam cu Universitatea "Transilvania" din Brașov a fost suspendat în noiembrie 2014^[

·       1959 - S-a născut Steve (Batt) Janson, baterist şi percuţionist britanic (Japan).
* 1960: Leontina Văduva (numele la naștere Liliana Ciobanu, n. la 1 decembrie 1960, Roșiile, județul Vâlcea) este o soprană stabilită în Franța. Născută în satul Roșiile din județul Vâlcea, Leontina Văduva este fiica cântăreței de muzică populară Maria Ciobanu.^[1] A studiat la Conservatorul de Artă din București cu Ileana Cotrubaș, debutând în 1987 în rolul lui Manon din opera Manon de Jules Massenet pe scena Teatrului Capitol din Toulouse, în Franța. Ca una dintre cei care a primit Premiul de Operă Laurence Olivier (în engleză, Laurence Olivier Opera Award), Leontina Văduva a cântat adesea la Covent Garden, în Rigoletto (cu Ingvar Wixell și Jerry Hadley, 1989), Carmen (ca Micaëla, în 1991 și 1994) și Romeo și Julieta (1994).

În anul 2000, Văduva a apărut pe scena cunoscutei Metropolitan Opera, pentru o serie de șase spectacole în La bohème (ca Mimì, cu Luis Lima). Soprana a cântat pe multe alte scene mari ale lumii, în orașele Buenos Aires, Barcelona, Köln, Paris Viena și altele. Discografia ei înclude lucrări precum Rigoletto (1993), Les Contes d'Hoffmann (în rolul Antonia, alături de Roberto Alagna, dirijor Kent Nagano, 1994-96), La bohème (alături de Alagna, dirijor Antonio Pappano, 1995) și un album de arii de operă, sub bagheta lui Plácido Domingo (1997). Notabilă este și o înregistrare video pe suport DVD a operei Romeo și Julieta, din nou cu Roberto Alagna, dirijată de Charles Mackerras, în regia lui Nicolas Joël (1994).

1963: Tiberiu Bărbulețiu (n. 1 decembrie 1963, Blaj, județul Alba) este un fost deputat român, membru al Parlamentului României în legislatura 2004-2008. Tiberiu Bărbulețiu a fost ales deputat din partea PNL.

·       1963 - S-a născut Sam Reid, clăpar şi compozitor canadian (Glass Tiger).
1971: Vasile Bîtca (n. 1 decembrie 1971) este un politician din Republica Moldova, care începând cu 18 februarie 2015 îndeplinește funcția de Ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor al Republicii Moldova în cabinetele Gaburici, Streleț și Filip.

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 a candidat la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XX-a de pe poziția a 19-a în lista Partidului Democrat din Moldova,^[2] obținând un mandat de deputat și activând în această calitate pentru o scurtă perioadă de timp, de la sfârșitul lunii decembrie 2014 până la numirea sa în funcția de ministru.

Anterior, între anii 2007-2011 Vasile Bîtca a fost viceprimar al orașului Nisporeni, iar din 2001 până în 2015 – președinte al raionului Nisporeni.

* 1978: Vladimir Grosu (n. 21 iunie 1975) este un jurist, doctor în drept, conferențiar universitar și politician din Republica Moldova, care între 18 februarie și 30 iulie 2015 a îndeplinit funcția de Ministru al Justiției al Republicii Moldova în Guvernul Gaburici, fiind înaintat din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Din decembrie 2006 până în iunie 2011, Vladimir Grosu a fost reprezentant al Guvernului Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Vladimir Grosu intervievat de jurnaliști

Din august 1997 până în prezent este conferențiar universitar la catedra Drept Penal și Criminologie, a Facultății de Drept de la Universitatea de Stat din Moldova; profesor de drept penal, drept penal comparat și drept penal internațional.

Este căsătorit și are doi copii. Conform CV-ului său oficial, Vladimir Grosu cunoaște limbile română, rusă, engleză, franceză și spaniolă

·       1978 - S–a născut Ana Mărgineanu, regizoare de teatru („Arat bine azi?”, Teatrul LUNI de la Green Hours, Bucuresti; ”Morti si vii”, Teatrul Odeon, Bucuresti).
* 1993: Ionuț Alexandru Budișteanu (n. 1 decembrie 1993, Râmnicu Vâlcea) este un informatician, inventator român și ambasador al turismului românesc. Este cunoscut pentru rezultatele sale deosebite la concursurile internaționale, dar mai ales pentru marele premiu Gordon E. Moore în valoare de $75.000 obținut la concursul "Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF 2013)" organizat în SUA, una dintre cele mai importante competiții de știință și inginerie pentru liceeni din lume. În prezent^[Când?] este student al Universității din București și membru al Association for Computing Machinery(ACM), Institute of Electrical and Electronics Engineers(IEEE). Ionuț Budișteanu a fost pasionat de calculatoare încă de la vârsta de 3 ani. Încă de atunci, părinții nu-l puteau desprinde din fața calculatorului.

A studiat singur, până la 14 ani, materia de liceu. Ulterior, a început să citească cursuri universitare și lucrări de specialitate cu ultimele cercetări din domeniul informaticii.^[2]

În clasa a 5-a, la propunerea profesoarei sale de informatică, a participat pentru prima dată la Olimpiada Județeană de informatică, unde s-a calificat pentru faza națională. Tot atunci a participat și la primele concursuri de dezvoltare software pentru platforma Windows. De atunci, a participat la peste 130 de concursuri naționale și la 18 concursuri internaționale din 11 țări.

În clasa a 8-a, a creat propriul său antivirus. Un alt proiect realizat in clasa a 8-a a fost "X-Theft" - un software cu inteligență artificială ce recunoaște persoanele care poartă cagulă și intră într-o bancă. Softul reușește sa recunoască si zgomotul de produs de un flex. ^[3]

Din clasa a 9-a a început să participe la Intel ISEF (Intel International Science and Engineering Fair), cu un program software care permite crearea, simularea, învățarea și exportarea rețelelor neuronale Multi-Layer-Perceptron de formă DLL, împreuna cu algoritmul de învățare, și ponderile acestora, pentru dezvoltarea ulterioară de aplicații cu inteligență artificială. De exemplu, permitea recunoașterea scrisului de mână, a câtorva cuvinte rostite în microfon și fețele umane. A luat locul patru la categoria „Computer science” și a fost premiat cu locul 1 de către cea mai mare asociație de calculatoare din lume, Association for Computer Machinery (ACM).

În clasa a 10-a s-a prezentat la Intel ISEF cu un limbaj de programare, un interpretor orientat spre inteligența artificială care îi ajută pe programatori să scrie foarte repede aplicații din domeniul de inteligență artificială și să le exporte în alte limbaje de programare. Limbajul se numea „AILab”, conținea rețele neuronale artificiale, algoritmi genetici, programare logică și tehnici fuzzy și era asemănător cu „Matlab”, dar acesta poate fi folosit în toate domeniile, de la informatică și matematică, la biologie.^[4] [5]

În clasa a 11-a, la vârsta de 18 ani, a creat proiectul „Interfață om-calculator ce permite persoanelor nevăzătoare să vadă cu ajutorul limbii”. Imaginea preluată de la o cameră web este procesată cu inteligență artificială și este transmisă pe o matrice senzor plasată pe limbă. Practic pe matricea senzor se generează un curent electric direct proporțional cu intensitatea pixelilor (cu imaginea originală). Folosind conceptul de stereo vision, această aplicație este capabilă sa pună pe matricea senzor o informatie 3D despre mediul inconjurator, unde curentul electric este direct proporțional cu distanța pâna la obiectul respectiv (disparity matrix).

În clasa a 12-a, la vârsta de 18 ani, a câștigat premiul cel mare la ediția 2013 a aceluiași concurs, cu un proiect vizând folosirea inteligenței artificiale în scopul crearii unei mașini autonome low-cost. Cu un sistem format din camere video, radar și soft-uri avansate, un automobil se poate conduce singur în perfectă siguranță până la viteze de 50 km/h și poate recunoaște cu acuratețe obstacolele. Subiectul cercetării sale era legat de o problemă globală importantă, a accidentelor rutiere cauzate de erori de conducere. Modelul creat de Ionuț Budișteanu, folosind inteligența artificială, poate detecta neregularitățile drumului și poziția mașinii în timp real și nu ar costa decât 4.000 de dolari, dacă ar fi produs pe scară largă.^{[4] [6] [7] [8] [2] [5] [9] [10] [2]}

În urma celui mai recent succes internațional al său, a fost numit cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea și al județului Vâlcea.^[11] Unii liceeni din orașul său natal care dădeau în 2013 bacalaureatul l-au ales pe Ionuț Budișteanu drept subiect de tratat la un punct al examenului de limba română la care li se cerea să aleagă o persoană pe care o consideră model și să argumenteze. 

Ionuț Alexandru Budișteanu

* 1993: Andrei Pătrănoiu (n. 1 decembrie 1993, Pitești) este un fotbalist român care evoluează pentru Steaua București.

• 1994: Ivy Latimer, actriță australiană de origine americană
• 2001: Aiko, prințesă japoneză, fiica prințului moștenitor Naruhito și a prințesei Masako.

Decese

• 1135: Henric I al Angliei
• 1455: Lorenzo Ghiberti, bijutier și sculptor italian (n. 1378)
• 1483: Charlotte de Savoia, a doua soție a regelui Ludovic al XI-lea al Franței (n. 1441)
• 1521: Papa Leon al X-lea
• 1530: Margareta de Austria, Ducesă de Savoia (n. 1480)
• 1633: Isabella Clara Eugenia, soția spaniolă a lui Albert al VII-lea, Arhiduce de Austria (n. 1566)
• 1709: Abraham a Sancta Clara, scriitor austriac (n. 1644)

·       1755: Compozitorul englez Maurice Greene a incetat din viata la varsta de 59 de ani. 

·       1825: S-a stins din viata tarul Alexandru I al Rusiei. 

·       1866 – A încetat din viaţă Sir George Everest, alpinist şi geodez britanic; a condus Serviciul geodezic al Indiei şi a realizat cartografierea ţării. În onoarea lui, cel mai înalt vârf de munte de pe Terra, Chomolunga din Munţii Himalaya, i-a purtat numele, din 1865
* 1908: Leonida baron de Pop (în germană Leonidas Freiherr von Popp, n. 15 octombrie 1831, Năsăud - d. 1 decembrie 1908, Baden, Austria) a fost un Feldzeugmeister imperial austriac și adjutant general al cancelariei militare a împăratului Franz Joseph al Austriei, de origine română și confesiune română unită. Leonida Pop provenea dintr-o celebră familie grănicerească năsăudeană. Bunicul său, Grigore Pop (n. 1762, Bichigiu – d. 1851, Năsăud), a fost primul ofițer român în Regimentul nr. 2 Românesc de Graniță de la Năsăud. Bunicul a avut patru feciori: Ion, Matei, Gavrilă și Leon, tatăl viitorului general, Leonida. Leon (n. 1797, Feldru – d. 1880, Năsăud), grănicer în sus numitul regiment, s-a căsătorit cu fiica maiorului austriac Wurzer, ofițer in acest regiment, având trei fete și un băiat – Laura, Matilda, Ida și Leonida. Leonida Pop a absolvit școala primară la Năsăud, începând tot aici și Institutul Militar (1843. La vârsta de 13 ani îl urmează pe tatăl său într-o călătorie la Viena, unde sunt primiți cei doi în audiență la împăratul Ferdinand I al Austriei, care a rămas uimit de agerimea și istețimea tânărului, fapt pentru care l-a primit în Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt, acolo unde puteau fi întâlniți de obicei doar copii de origine mai înaltă.^[6]

În 1851 a terminat Academia Militară (1851) și, fiind un elev eminent, a fost avansat la gradul de sublocotenent și repartizat la regimentul de infanterie nr. 51 “Karl Ferdinand”, garnizoana din Cluj. A fost primit la Cursul Militar Superior (Kriegschule) pe care-l termină în anul 1857 cu grad de locotenent, dovedind reale cunoștințe de strategie și tactică militară. Deja un an mai târziu a avansat în Statul Major General cu grad de căpitan.^[7]

Meritele lui în bătăliile de la Magenta și Turbigo în 1859 au fost recunoscute si onorate cu Crucea de Cavaler al Ordinului Marelui Ducat Hessian de Merit și Ordinul de Merit Militar cu decorație de război (KD.), și prin urmare, la inaugurarea ei la 12 martie 1890, Medalia Militară de Merit (Signum Laudis) la banda Crucii Militare de Merit.^[8] Pentru acțiunile sale curajoase în Războiul Austro-Prusac, el a fost promovat la gradul de maior și a primit distinctia "Cu cea mai mare expresie de satisfacție", de către împărat. Ofițerul a servit de la 13 noiembrie 1866 ca șef al Statului Major al diviziei 14 de infanterie și a avansat locotenent-colonel în Statul Major General la 19 septembrie 1869 (cu rang din 23 aprilie al anului).^[9]

Calitățile sale de mare strateg îl saltă pe postul de profesor de strategie, fortificații și serviciul tehnic în cadrul Școli Centrale de Cavalerie de la Viena; La 1 septembrie 1875, Leonida Pop a fost avansat la gradul de colonel și comandant de rezervă al regimentului de infaterie nr. 6, apoi comandant al regimentului nr.48, iar din iunie 1876 șef de stat major la comanda generală din Agram. În august 1878 Leonida Pop a fost numit șef al cancelariei de operații al Armatei a V-a, luând parte la cucerirea Bosniei și Herțegovinei. Ca șef al brigăzii 15, Leonida Pop devine general de divizie, cu grad de general-maior la 1 mai 1880.^[4]A^[10]

Pentru serviciile sale valoroase generalul a fost onorat în 1881 de către împărat cu Ordinul Coroanei de Fier (Austria) de clasa 1, de acea și cu titlul de consilier secret și ridicat la rangul de baron.^[11]

Pe 12 aprilie 1881 a devenit șeful Cancelariei Militare și la 11 Iunie al anului a fost ales de împăratul Franz Joseph I. ca președinte al cancelariei și adjutant general al domnitorului. În martie 1889 s-a retras din cauza unei boli grave, plecând într-o stațiune din Elveția. În timpul mandatului său ca adjutant general baronului a fost promovat la 1 noiembrie 1885 la gradul de general-locotenent (Feldmarschalleutnant). Cu acest prilej a fost onorat de către regele Carol I al României cu Marea Cruce a Ordinului Coroanei României.^[7][12]

Pe 2 decembrie 1898 împăratul l-a onorat din nou, de această dată cu titlul de Feldzeugmeister, redenumit la 15 noiembrie 1908 în general de infanterie.^[4][13]

Generalul a decis în testamentul său, ca corpul lui să fie incinerat. La Viena incinerarea n-a fost posibilă pe acest timp, așa ca rămășițele sale pământești au trebuit să fie transportate mai întâi la Ulm, înainte ca cenușă sa să-și facă drumul spre orașul său natal Năsăud.^[14]

Prima sa piatră de mormânt păstra un text relevant pentru valoarea personalității sale: Feldgeneralhofmeister Baron Leonidas von Popp 1831-1908. „Latuosque decet cui dicet in diem dixise: Vixi!” („Despre cei mari se cuvine să se spună în veacuri: Am trăit!”) 

General Leonida de Pop

Leonida baron de Pop ca Feldmarschalleutnant, după 1885 Leonida Pop, tablou de epocă (1881)  sursă] Bătălia de la Magenta

·       1918 – A încetat din viaţă dramaturgul Edmond Rostand

·       1922 a încetat din viaţă Vasile Lucaciu (n.1852 Apa, jud.Satu Mare), preot şi om politic român, unul dintre conducătorii luptei de eliberare naţională a românilor din Transilvania. Ca secretar general al Partidului Naţional Român, a fost unul dintre iniţiatorii "Memorandumului" din 1892. Vasile Lucaciu a fost membru al Consiliului Dirigent.

·       1922 s-a stins din viaţă Take Ionescu (n.1858 Ploieşti), om politic român, lider al Partidului Conservator-Democrat (1908), de mai multe ori ministru şi prim-ministru (1921-1922).

·       1922 a încetat din viaţă Alexandru Ciurcu (n.1854 Şercaia, jud.Braşov), inventator român. Alexandru Ciurcu a construit, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie (1886), brevetat în Europa şi Statele Unite.

·       1960: Ion Vasilescu (n. 4 noiembrie 1903,^[1] București, România^[2] – d. 1 decembrie 1960,^[1] București, Republica Populară Română^[2]) a fost un compozitor de muzică ușoară, profesor și dirijor român. Dirijor la Teatrul Național din Craiova, profesor de muzică la liceele Frații Buzești, D. A. Sturdza și Nicolae Bălcescu din Craiova, profesor la Conservatorul Cornetti din Craiova, dirijor la teatrele de revistă Cărăbuș, Alhambra, Gioconda, Ion Vasilescu și Teatrul de Estradă din București, Ion Vasilescu a fost cea mai importantă personalitate a muzicii ușoare românești din secolul XX.^[3] A creat o muzică ușoară cu caracter național precis conturat, valorificând intonațiile și ritmica cântecului popular. A mai compus muzică de cameră, de scenă și de film, precum și coruri.

·    1968: Nicolae Bretan (n. 25 martie 1887, Năsăud - d. 1 decembrie 1968, Cluj) a fost un compozitor, bariton și regizor de operă român.^[1] Este revendicat și de maghiari sub numele de „Bretán Miklós“^[2] pentru că și-a petrecut o parte din viață în Ungaria^[3].

Bustul lui Nicolae Bretan în Parcul Central din Cluj

Nicolae Bretan era român greco-catolic și s-a însurat cu Nora Osvát, o unguroaică-evreică. Peste ani, 13 persoane din familia soției sale au murit în lagărul de concentrare Auschwitz.^[4] Datorită afinității sale interetnice maghiaro-germano-iudaice a fost persecutat întreaga viață, atât în Ungaria (unde a trăit în perioada celui de-al Doilea Război Mondial), cât și în România postbelică. S-a considerat toată viața mai degrabă transilvănean, decât membru al unei etnii sau al alteia.

Prin grija fiicei lui, Judit Bretan, o seamă din lucrările pe care le-a compus au fost publicate în ultimii ani pe discuri compacte apărute la casa de discuri "Nimbus Records". Nicolae Bretan a studiat la Conservatorul din Cluj (1906-1908), la Academia de Muzică din Viena (1909) și la Magyar Királyi Zeneakadémia din Budapesta (1912), după care s-a afirmat ca prim-bariton al Operei din Bratislava. În 1916 și-a luat și licența la Facultatea de Filologie din Cluj. A fost regizor la Opera Maghiară din Cluj și director al Operei Române din Cluj, după revenirea acesteia din refugiul de la Timișoara. A compus 230 de cântece pe versuri de poeți români, maghiari și germani, cinci opere, poemul vocal simfonic „Luceafărul” și a compus, de asemenea, numeroase lucrări religioase și un requiem pentru doi soliști (sau cor) și orgă.^[6]

Dintre operele sale patru au fost opere într-un act: "Golem", care a avut premiera în Elveția, în 1990, "Arald", "Eroii de la Rovine" și o operă în trei acte: "Horia".^[7]

• Luceafărul (1921)
• Golem (1924), cu titlul complet „Golem Lasadasa“ (Răzvrătirea Golemului)
• Scrisoarea a III-a (1934)
• Eroii de la Rovine (1935)
• Horia (1937)
• Arald (1939)

Nicolae Bretan
Portret apărut pe coperta discului LP "Cântece", editat de Electrecord

·       1973 - A murit David Ben Gurion, fondatorul statului evreu (1948), primul deţinător al funcţiei de prim–ministru în noul stat (n.16.10.1886).

·       1981 - A murit Petre Botezatu, critic muzical, membru fondator al Uniunii Compozitorilor din România (n.27.02.1911).

·       1987 - A murit scriitorul american James Baldwin (romanul “Camera lui Giovanni”) (n.02.08.1942).

·       1991: Economistul american George Joseph Stigler, laureat cu premiul Nobel, a incetat din viata la 80 de ani. 
* 1992: Petru Tocănel – citat și ca Petrus (latină) sau Pietro (italiană) Tocanel (n. 3 noiembrie 1911, Barticești, județul Roman (azi Județul Neamț) – d. 1 decembrie 1992, Roma) a fost un preot-călugăr franciscan conventual din România, asistent general al acestui ordin, profesor universitar de drept și de teologie la Vatican, avocat al Tribunalului colegial al Scaunului Apostolic Rota Romana, judecător prosinodal în cadrul Congregației pentru Doctrina Credinței, consultor și comisar deputat în Curia Romană, votant al Tribunalului suprem al Signaturii Apostolice și cercetător în domeniul științelor juridice și al istoriei Bisericii Catolice. Și-a început activitatea de pregătire pentru a deveni călugăr franciscan la gimnaziul de la Hălăucești în 1924 și a continuat-o ca elev de liceu la Beiuș, iar mai apoi ca novice la Săbăoani. Între 1932 și 1938 a studiat filozofia și teologia la Colegiul Franciscan „Sfântul Bonaventura” din Luizi-Călugăra^[1][2], localitate în care fost sfințit ca și preot la 4 aprilie 1937.^[1][3]

A obținut licența în teologie la Roma (1938).^[4] Urmând voința superiorilor săi a mers din nou la Roma pentru studii de specializare^[4], unde studiat și finalizat arhivistica^[3], diplomatica și paleologia^[2] la Arhivele de Stat din Roma^[3] în 1942^[1], și-a susținut doctoratul în Dreptul roman (drept civil) și în Utroque iure (drept canonic) în 1943 cu teza Organizatio iuridica Ecclesiae Romenae disidentis și doctoratul în teologie^[2] în 1944 cu teza Vechile Episcopii din Moldova și Valahia^[1]. Tot în 1944 a căpătat diploma de avocat la Rota Romana și pe cea în Dreptul oriental vechi.^[1] La Roma s-a și stabilit pentru tot restul vieții^[1][4].

După ce la începutul anilor '90 a revenit în România pentru a dirija învățământul superior franciscan din Moldova, s-a reântors la Roma datorită unor probleme de sănătate, unde a și decedat^[5], fiind înmormântat în cimitirul Verano din Cetatea Eternă. Strămutarea rămășițelor pământești de la Roma la Roman ale preotului Tocănel s-a făcut în octombrie 2004^[1] osemintele fiind reînhumate în capela Institutului Teologic^[1][5], căruia părintele i-a donat biblioteca sa personală care cuprindea peste 40 de mii de volume.^[6]

A fost un preot simplu și retras, auster cu sine și care și-a iubit țara sa natală. Adresându-se episcopului Ioan Duma, Sanctitatea Sa Papa Paul al VI-lea l-a caracterizat ca fiind cel mai mare jurist al Bisericii Catolice. Numele preotului Tocănel este întâlnit în relație cu dezghețul relațiilor diplomatice dintre România și Vatican, de după lucrările Conciliului Vatican II. Acesta s-a aflat începând cu 29 octombrie 1968 în București, în cadrul primei delegații oficiale de la Vatican de după expulzarea Regentului Nunțiaturii de la București.^[7]

Tot în România preotul Tocănel a devenit după schimbarea de regim din 1989, primul rector al noului înființat Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. La Roma s-a făcut remarcat prin opera sa juridică legată de dreptul canonic.^[1][8]

Pentru România cercetările sale în arhivele Congregației „De Propaganda Fide” și ale Curiei Generale a OFMConv din Roma sunt relevante în ceea ce privește istoria locală a Bisericii Catolice, proiect căreia i-a pus bazele la mijlocul secolului XX. Acesta a fost unul amplu – 10 volume, dar nu a reușit să publice decât volumul al treilea – în două părți (1960 și 1965). Completări de referință privind istoriografia catolică românească au venit din partea sa și sub forma unor articolele publicate revista „Buna-Vestire”. Materialul său arhivistic și biografic recoltat este însă imens, fiind subiectul unui alt proiect de cercetare desfășurat sub patronajul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman.^[8]

Scrieri

• I vescovadi latini e le missioni francescane in Moldavia e Valachia. Secoli XIII-XIX, Săbăoani, 1938
• Franciscanii minori conventuali și limba româna, Buna Vestire, 3(1946), pp 9-43
• De Organizatione Ecclesiae Romenae Orthodoxae. Dissertatio historico-juridica ad lauream in utroque iure, Roma, 1943 (teză de doctorat)
• Compendium praelectionum de normis generalibus et de personis in genere [Ad usum privatum Auditorum, 1949], Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, 1950
• Institutiones iuris canonici: normae generales, de personis in genere, de clericis in genere, Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, 1952
• De facultate Ordinarii loci prohibendi divina officia in ecclesiis et oratoriis religiosorum, Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, Roma, 1958 (publicată inițial în Quaderni di Apollinaris, 1956 , 1957)
• Theologorum et canonistarum dissidentium opiniones de convocatione concilii oecumenici, Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, 1959
• Storia della Chiesa Cattolica in Romania, vol.III, pt.I,II – Il vicariato apostolico e le missioni dei Frati minori conventuali in Moldavia, parte prima, Padova, Edizioni Messaggero, 1960; parte seconda ibidem, 1965
• Teologia dei concili ecumenici (scritti di Pietro Tocanel ... et al.), Collezione Alla vigilia del Concilio ecumenico vaticano 2, Officium libri catholici, Roma, 1961
• Methodologia iuridica, Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, Roma, 1963
• Ius Canonicum, Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, Roma, 1968
• De methodologia historico-iuridica, Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, Roma, 1977
• De iuribus in genere, Pontificia Università Lateranense, Roma, 19??
• Istituzioni di diritto bizantino (greco-romano): esposizione storico-dottrinale, Roma, 19??
• Diritti antichi dell'Oriente mediterraneo, [Ad usum privatum Auditorum], Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, Roma,19??

În colaborare:

• Evoluzione storico-giuridica della Congregazione dei padri della dottrina cristiana: dissertazione per Laurea in Diritto canonico e civile, Renato Bonaveri ; relatori A. Gutierrez, P. Tocanel, A. Giacobbi, 1975
• Miscellanea in onore dei professori Anastasio Gutierrez, Pietro Tocanel in occasione del LXX genetliaco, Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris: Quaderni di Apollinaris, 1982

Ediții îngrijite în limba română:

• Noul Testament, Ed. Messaggero, Padova, 1959
• Carte de Rugăciune seu Liber Precus Rumenus, Roma, 1970

Petru Tocănel

·       2001 - A murit Robert Scipion, creatorul francez al careurilor de cuvinte încrucişate (n.1921).

·       2001 - A murit Jean–Pierre Chabrol, scriitor şi actor francez (n.11.06.1925).

• 2004: Prințul Bernhard de Lippe-Biesterfeld (n. 1911)
• 2006: Claude Jade, actriță franceză (n. 1948)
• 2007:  Ștefan Reiff (n. 23 ianuarie 1926, Brașov, România – d. 1 decembrie 2007, Brașov, România) a fost un senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Brașov pe listele partidului UDMR. Ștefan Reiff a fost validat pe 10 iunie 1992, când l-a înlocuit pe Miklos Fazakas.
• 2008: Aurel Vernescu (n. 23 ianuarie 1939 – d. 1 decembrie 2008, Bucuresti^[2]) a fost un caiacist român, dublu laureat cu bronz la Tokyo 1964 și cu argint la München 1972. A fost de trei ori portdrapelul României la Jocurile Olimpice.
• 2011: Andrei Blaer^[2] (n. 16 mai 1933, București — d. 1 decembrie 2011, București) a fost un regizor și scenarist român. A absolvit cursurile Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică în 1956. În paralel cu filmele de ficțiune, a realizat numeroase producții documentare și utilitare în cadrul Studioului Cinematografic București.
  Cineast îndeobște conformist^[3], realizează un film surprinzător, original, în 1975 — Ilustrate cu flori de cîmp (pentru care primește premiul ACIN). Alte lungmetraje premiate au fost: Apoi s-a născut legenda, (Phnom Penh, 1968), Prin cenușa imperiului (premiul ACIN, 1976), Lumini și umbre (premiul ACIN, 1982), Bătălia din umbră (premiul ACIN, 1986).
  Andrei Blaier a decedat la 1 decembrie 2011. Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic. 

  Filmografie

  Ca regizor

  Ficțiune

  Ora „H”, în colaborare cu Sinișa Ivetici (1956) Prima melodie, în colaborare cu Sinișa Ivetici (1958) Mingea, în colaborare cu Sinișa Ivetici (1958) Furtuna, în colaborare cu Sinișa Ivetici (1960) A fost prietenul meu (1962) Casa neterminată (1964) Diminețile unui băiat cuminte (1967) Apoi s-a născut legenda (1968) Vilegiatura (1971) Pădurea pierdută (1971) Cireșarii, serial TV (1972) Ilustrate cu flori de câmp (1975) Prin cenușa imperiului (1976) Urgia, în colaborare cu Iosif Demian (1977)

  Trepte spre cer (1977) Totul pentru fotbal (1978) Lumini și umbre, în colaborare cu Mircea Mureșan și Mihai Constantinescu, film serial, (1979–1982) Întunericul alb (1982) Rîdeți ca-n viață (1983) Fapt divers (1984) Bătălia din umbră (1986) Vacanța cea mare (1988) Dreptatea-Momentul adevărului (1989) Divorț... din dragoste (1992) Crucea de piatră (1993) Terente - regele bălților (1995) Dulcea saună a morții (2003)

  Documentare

  • Instruiți, controlați, sancționați (1970)
  • Prietenii (1971)
  • Datoria (1972)
  • Școala (1975)
  • Avertismentul (1975)
  • Despre București (1975)
  • Manevra (1975)
  • Munca politică de masă, film serial, (1976)

  Ca scenarist

  • Ora „H” (1956)
  • Diminețile unui băiat cuminte (1967) - adaptare cinematografică
  • Despre o anume fericire (1973)
  • Ilustrate cu flori de câmp (1975)
  • Prin cenușa imperiului (1976) - adaptare cinematografică
  • Trepte spre cer (1977)
  • Întunericul alb (1982)
  • Rîdeți ca-n viață (1983)
  • Vacanța cea mare (1988)
  • Divorț... din dragoste (1992) - ideea scenariului

În aprilie 2011, Andrei Blaier a fost acuzat de CNSAS că a fost recrutat de Securitate încă din 1956 și că ar fi dat mai multe note scrise care au dus la arestarea unor persoane.^[5] Andrei Blaer, care ar fi avut numele de cod „Brateș”, ar fi turnat actori, scenariști și regizori

Sărbători

·       Calendar religios 1 decembrie 
- Calendar crestin ortodox: 
Sfantul Proroc Naum; Cuv. Filaret cl Milostiv: Duminica a 16-a după Rusalii - Pilda talanților; Tedeum, Dezlegare la pește 
- Calendar greco-catolic: 
Sfantul Profet Naum. Unirea Transilvaniei cu Romania. Sarbatoarea nationala a Romaniei -Te Deum 
- Calendar crestin romano-catolic: 
Ss Florenta si Natalia

• România: Ziua Națională
• Republica Centrafricană: Ziua națională. Aniversarea republicii (1958)
• Ziua mondială de combatere a SIDA

VA URMA