MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 27 NOIEMBRIE 2019
PARTEA ÎNTÂI

ISTORIE PE ZILE

Evenimente

• 43 î.Hr.: Al doilea triumvirat, încheiat între Octavian, Marc Antoniu și Lepidus.
• 511: Moartea fondatorului Dinastiei Merovingiene Clovis I conduce la divizarea [Imperiul Franc|Imperiului Franc]] sub cei partu fii ai lui Theuderic, Chlodomer, Chlodomer und Childebert.
• 602: Regele bizantin Mauriciu și fii lui sunt uciși de soldații lui Focas Tiranul, cel care va urma la tron.
• 1095: Papa Urban al II-lea declară Prima Cruciadă la Conciliul de la Clermont.
• 1308: Henric al VII-lea este ales rege al romanilor.
• 1640: Lege emisă de domnitorul Matei Basarab, prin care era limitată posibilitatea de închiriere a mânăstirilor de la Muntele Athos sau a altor locuri sfinte.
• 1895: Alfred Nobel (1833-1896) a creat Premiile Nobel. Primele recompense au fost decernate în anul 1901. Premiile se decernează în fiecare an la 10 decembrie, data decesului lui Alfred Nobel.
• 1919: Prin Tratatul de pace de la Neuilly sur Seine, Bulgaria pierde teritoriul trac de la granița cu Grecia, teritoriul din vest este atribuit Statului sârb și sudul Dobrogei cu Silistra, României.

1919: Bulgaria după Tratatul de pace de la Neuilly sur Seine

• 1940: La Strejnic, localitate în județul Prahova este asasinat de legionari istoricul Nicolae Iorga.
• 1940: Mai mult de 60 de foști oficiali și susținători români ai regelui abdicat Carol al II - lea, vor fi uciși de Garda de Fier a lui Ion Antonescu, în închisoarea de la Jilava, în așteptarea procesului lor.
• 1945: Un cutremur de 8.2 în Iran a provocat circa 4.000 morți.
• 1963: La prăbușirea unui DouglasDC-8F al companiei Trans-Canada din Montréal, Canada, au murit toți cei 118 pasageri.
• 1971: Sonda spațială sovietică Marte 2 aflată pe orbita planetei Marte lansează modulul de coborâre. Acesta funcționează defectuos și se prăbușește, însă este primul obiect făcut de om care ajunge pe suprafața planetei Marte.
  
  
• 1978: A fost fondat Partidul muncitorilor din Kurdistan, (PKK).
• 1983: Un avion Boeing 747 se prăbușește în apropierea aeroportului Barajas din Madrid, omorând 181 de oameni.
• 1989: Revoluția de Catifea: Are loc o grevă generală de două ore, în toate sectoarele economiei, pe tot cuprinsul Cehoslovaciei.
• 1998: A avut loc la București premiera filmului „Terminus Paradis", în regia lui Lucian Pintilie, care a fost distins cu Marele Premiu Special al Juriului la Festivalul de la Veneția.
• 2000: În Norvegia se deschide Tunelul Laerdal, cel mai lung tunel rutier din lume, de 24,5 km lungime, între Aurland și Laerdal. Astfel, se creează un drum continuu de la Oslo la Bergen.

Nașteri

• 1635: Françoise de Maintenon, metresă a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței (d. 1719)
• 1701: Anders Celsius (n. 27 noiembrie 1701, Ovanåker — d. 25 aprilie 1744, Uppsala) a fost un astronom, fizician și matematician suedez. 
  Celsius-Observatorium din Uppsala
  Anders Celsius s-a născut la Ovanåker în Suedia la 27 noiembrie 1701. A fost profesor de astronomie la Universitatea din Uppsala între anii 1730 și 1744. Celsius s-a ocupat în egală măsură de geodezie și fizică. A studiat aurorele boreale și a explicat acest fenomen pentru prima dată prin magnetismul terestru.
  În anul 1737 participă la o expediție în Laponia la Torneo condusă de Pierre Louis Maupertuis, Alexis Claude Clairaut și Pierre-Charles Lemonnier pentru a determina lungimea unui grad de meridian. Expediția a confirmat ideea lui Isaac Newton că Pământul nu este perfect sferic, ci este aplatizat la poli.
  În anul 1742 publică rezultatele cercetărilor efectuate pentru calibrarea unui termometru din sticlă cu mercur. Pentru acest scop alege ca puncte de reper temperatura de fierbere a apei, pe care o numește „0 grade”, și cea de topire a gheții, pe care o numește „100 de grade”; după moartea lui Celsius cele două repere au fost inversate de Carl Linné. Numele său a fost atribuit în 1948 gradului centigrad de temperatură, care astfel și-a schimbat denumirea în grad Celsius (°C).
  Moare de tuberculoză în 1744, la nici 43 de ani. Opera: 
• Nova methodus distantiam solis a terra determinandi - (1730)
• Recueil de 316 observations d'aurores boréales - (1716-1732)
• Observationes pro figura telluris determinanda in Gallia habitse - (1738).
• Arithmetics for the Swedish Youth - (1742)

Anders Celsius

Anders Celsius

• 1818: Aron Pumnul, lingvist și istoric literar român, fruntaș al Revoluției de la 1848 în Transilvania, profesor al lui Mihai Eminescu (d. 1866)
• 1833: Mary Adelaide de Cambridge, mama reginei Mary a Regatului Unit (d. 1897)
• 1867: Grigore Antipa (n. 27 noiembrie 1867,^[1] Botoșani, România – d. 9 martie 1944,^[1] București, România) a fost un naturalist, biolog darwinist, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog și profesor universitar român. Este savantul care a reorganizat Muzeul Național de Istorie Naturală în noua clădire care astăzi îi poartă numele, proiectată de arhitectul Grigore Cerchez, edificată în anul 1906 și inaugurată de Carol I al României în anul 1908. Și-a petrecut copilăria la Botoșani, într-un cartier locuit de mulți armeni și evrei, care l-au deprins cu limbile străine. Tatăl său era avocat, dar și-a pierdut devreme părinții și a fost crescut de mătuși, într-un mediu modest. Mulțumită fratelui său mai mare, Nicolae, care era parazitolog, a obținut o bursă regală și a făcut studii universitare la Jena (Germania), cu celebrul naturalist Ernst Haeckel (1834-1919), inventatorul ecologiei. Și-a continuat cercetările științifice în Franța și Italia. Din această perioadă datează un studiu al său asupra evoluției timusului la pești. 
  Stațiunea de biologie marină Caliacra a Institutului Bio-Oceanografic din Constanța în 1937 și în 2007.
  
  

  Dioramă realizată de Grigore Antipa, reprezentând focile Monachus monachus albiventer azi dispărute.
  În apropierea insulei Capri (Italia), Antipa a descoperit o nouă specie de meduză fixă, Capria sturdzii. El s-a consacrat studierii Dunării și Mării Negre, participând în 1893 la o expediție în jurul acestei mări, expediție organizată de țările riverane și care a durat nouă luni. Regele Carol I i-a pus la dispoziție, pentru această expediție, crucișătorul Elisabeta. Cu această ocazie a întreprins primele cercetări de biologie marină. Cele mai semnificative rezultate au fost obținute în domeniul hidrobiologiei, el fiind considerat ca un precursor, în acest domeniu, atât în știința românească, cât și în cea mondială.
  Antipa a înființat în 1932 Institutul Biooceanografic din Constanța, cu cele două rezervații și stațiuni de cercetări, cea de la Agigea (creată de Ioan Borcea) și cea de la capul Caliacra (prima este azi departe de mare, iar rezervația a fost distrusă, a doua este în ruine, dar rezervația mai există). Institutul Biooceanografic din Constanța a fost transformat în 1949 în Stațiunea de Cercetări Maritime și Proiectări Piscicole, înglobată în 1970 în Institutul Român de Cercetări Marine.
  Grigore Antipa a pus la cale, cu sprijinul regilor Carol I și Ferdinand, un plan de exploatare rațională a pescăriilor din lunca și delta Dunării, și de la limane (limanele Basarabiei și ale Dobrogei de la nordul și sudul gurilor Dunării). Conform principiilor ecologice ale lui Haeckel, acest plan a dublat în zece ani producția de pește și de icre negre, fără să distrugă mediile și îndeosebi locurile de înmulțire ale peștilor. Cherhanalele cooperative au îmbunătățit situația pescarilor, astfel că sistemul Antipa, foarte avansat pentru timpul său, a fost preluat de regimul comunist în 1947 și dezvoltat până în anii 1965. Dar ulterior a fost înlocuit cu sistematizarea desecărilor, a îndiguirilor și a canalizărilor. Politica ecologică de optimizare a fenomenelor naturale, numită de Grigore Antipa geonomie^[3] a fost înlocuită cu una de contrariere a lor, care a dus logic la accelerarea curentelor pe canale, la eutrofizarea zonelor stagnante, și la prăbușirea productivității peștelui (parțial compensată astăzi prin piscicultură).
  A fost director al Muzeului Național de Istorie Naturală (1892 - 1944). Principiile și inovațiile sale muzeologice, privind organizarea acestui muzeu, modul de expunere, aranjamentul și explicarea colecțiilor, au stârnit interesul specialiștilor străini, care i-au solicitat o lucrare referitoare la organizarea muzeelor de istorie naturală, care a fost publicată în 1934, purtând titlul Principes et moyens pour la réorganisation des musées d'histoire naturelle. Pornind de la reorganizarea muzeului bucureștean, în 1907 apar, pentru prima dată, dioramele biologice, care au reprezentat o nouă etapă în evoluția și organizarea muzeelor de istorie naturală. Primele diorame prezentau viața de pe piscurile munților Carpați, din regiunea colinelor, din Bărăgan, precum și din zona inundabilă a Deltei Dunării. De asemenea, în Muzeul de Istorie Naturală există și numeroase diorame care înfățișează fauna din regiunile de tundră, prerie, savană sau din deșertul Sahara. Datorită acestei prezentări deosebite, numeroase muzee europene și americane au solicitat sprijinul savantului român pentru organizarea colecțiilor lor muzeistice. Grigore Antipa a fost membru al Academiei Române și a mai multor academii din străinătate. A întemeiat școala românească de hidrobiologie și ihtiologie. L-a recomandat ca șef de secție pe oceanologul și biologul Mihai C. Băcescu. Lucrări: 
• Despre necesitatea introducerii unei pisciculturi sistematice în apele României (1892)
• Studii asupra pescăriilor din România (1895)
• Proiect de lege a pescuitului (1896)
• Die Fischerei-Verlaltnisse Rumaniens (1899)
• Fauna ihtiologică a României (1909)
• Pescăriile și regiunea inundabilă a Dunării în cadrul economiei naționale și mondiale (1932)
• Iconographie des Sturions et Clupeides de la Mer Noire (1934)
• Marea Neagră și ihtiologia ei (1941)

Grigore Antipa

Grigore Antipa în anii 1930

• 1867: Charles Koechlin, compozitor francez (d. 1950)
• 1857: Charles Scott Sherrington, fiziolog britanic, Premiul Nobel pentru Medicină 1932 (d. 1952)
• 1865: Petre Greceanu (n. 27 noiembrie 1865 - 1919) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.
  A îndeplinit funcții de comandant de brigadă și de divizie de cavalerie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Petre Greceanu a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de aghiotant regal în Casa Militară Regală și de comandant al Brigăzii 6 Roșiori.^[4][5][6][7]
  În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Brigăzii 6 Roșiori (în perioada 15 /28 august 1916 - 15/ 28 ianuarie 1917) și al Diviziei 2 Cavalerie (în perioada 15 /28 ianuarie 1917 - 10/ 23 aprilie 1918). 

  Petre Greceanu

• 1870: Juho Kusti Paasikivi, ministru al Finlandei
• 1874: Chaim Weizmann, președinte israelian (d. 1952)
• 1884: Vasile Voiculescu, poet român (d. 1963)
• 1885: Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885,^[2][3][4][5] Târlișua, Târlișua, Bistrița-Năsăud, Austro-Ungaria – d. 1 septembrie 1944,^[6][5] Valea Mare, Priboieni, Muscel, Regatul României) a fost un prozator și dramaturg român, membru titular al Academiei Române. Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlișua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca - azi județul Bistrița-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinerețe, mama sa (1865/1945) era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului de baștină. Ambii părinți constituie modelele familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila, etc.
  În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someșului Mare. Potrivit afirmației scriitorului: În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.
  În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, și, apoi, în limba română, multe amintiri din copilărie aduc în prim-plan pe oamenii acestor locuri. Deși localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu vechiul sat Prislop, astăzi, suburbie a orașului Năsăud, în care Liviu Rebreanu a locuit mai târziu), unele episoade din Ion au păstrat cadrul toponimic și onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor). A început cursurile școlii primare în 1891. Autorul va rememora această epocă: Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite și ale științei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveștile ardelenești ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume.
  A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la școala de băieți din Bistrița ("Polgári fiu iskola"), cunoscut și sub numele de Gimnaziul Evanghelic din Bistrița (astăzi Colegiul Național "Liviu Rebreanu"), unde a urmat încă trei clase.
  În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întâia și ultima poezie". Fascinat de o tânără actriță dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebunește), scrie un vodevil, în limba maghiară, după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, acest gen dramatic.
  În 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă granița cu Austria). La sfârșitul anului I a obținut calificativul "eminent". Ca și la Gimnaziul din Bistrița, a manifestat o înclinație deosebită pentru studiul limbilor străine. La Brașov a apărut povestea Armeanul neguțător și fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecție pentru copii). În 1902, după abateri de la regulamentul militar al școlii, a fost retrogradat din funcția de chestor. La sfârșitul celui de-al doilea an de școală, a primit doar distincția simplă. În cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, din cauza mediei scăzute la "purtare". Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta (deși s-a simțit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Aici, din nou, în primul an, a primit distincția de eminent.
  La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula. Acolo, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. În 1907 a conspectat numeroase opere din literatura universală, specificând, uneori, data lecturilor (25 aprilie, 2, 3, 7, 8 și 16 mai, 1, 2 iulie). Între scriitorii excerptați au fost clasici francezi, ruși, germani, italieni, englezi, maghiari. Li s-au adăugat câteva proiecte de literatură dramatică: Vetélytársak - Örveny (Rivalii - Vâltoarea); Valkó föhadnagy (Locotenentul Valkó); Gigi (Ghighi), ultimul cu personaje inspirate din viața "intelighenței" năsăudene.
  La Budapesta și Gyula a scris și transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor încurcături bănești, a fost forțat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu", s-a hotărât să se dedice literaturii (Journal-ul surprinde acest moment).
  La 12 februarie 1908 demisionează din armată și revine în Prislopul Năsăudului, spre disperarea părinților, care l-au știut un domn realizat: "Aici am luat contact cu țăranul român, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferințele și visurile lui - lucruri care aveau să treacă mai târziu în literatura mea..." La 1 noiembrie 1908 a debutat în presa românească la Sibiu, unde în revista "Luceafărul" îi apare nuvela numită Codrea. Pentru o scurtă perioadă de timp din anul 1909 a lucrat ca funcționar la primăria din Vărarea, actualul Nepos. Participă la serbările Astrei de la Sibiu. Trece munții și se stabilește la București unde participă la cenaclul lui Mihail Dragomirescu, unde va prezenta nuvela "Proștii".
  În luna ianuarie 1910, pe baza convenției cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităților românești extrădarea gazetarului ardelean. În februarie, Rebreanu a fost arestat și deținut la Văcărești. Într-un Memoriu adresat autorităților românești în luna mai, tânărul scriitor a menționat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfășurat-o în slujba românilor de peste munți. În închisoarea Văcărești, a terminat nuvela Culcușul.
  Publicând în Convorbiri critice nuvela Culcușul, criticul Mihail Dragomirescu a ținut să o prefațeze astfel:

  Deși nu admitem cruditățile de termeni pe care autorul e nevoit să le pună în gura eroilor săi, totuși, publicăm această novelă, și încă la acest loc de onoare, fiindcă pe lângă o adâncime de concepție puțin comună, e remarcabilă prin pitorescul lumii zugrăvite, prin spiritul de observație, prin energia decepției și mai cu seamă prin originalitatea limbii.

  După detenția din închisoarea Văcărești, este transferat la închisoarea din Gyula, Imperiul Austro-Ungar. Aici scrie Golanii și începe să traducă volumul de povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale), apărut la Budapesta, 1908 sub semnătura scriitorului maghiar Gyula Szini. Autorul îi era prieten și – după mărturisiri datând din acele zile (epistola lui Rebreanu către Mihail Dragomirescu, la 7 august 1910) – împreună ar fi scris mai multe lucrări (pe când eram la Pesta). Câteva titluri din volum, îndeosebi din ciclul Biedermeier képek (Tablouri Biedermeier) vor fi publicate, peste ani, la București, în paginile Universului literar (1913) și în Almanahul Adevărul (1914). A întocmit și un proiect sumar al romanului Zestrea, datat în închisoarea din Gyula.
  La 16 august 1910, eliberat din închisoare, Curtea tribunalului de Apel consideră că delictul a fost ispășit după cele șase luni de temniță. S-a angajat ulterior ca ajutor de notar în Măgura Ilvei, apoi în Nimigea, în zona lui de baștină. Din București a primit vestea că piesa Osânda va fi pusă în citire, ulterior, însă, a fost respinsă. În toamna anului 1910 se afla într-o situație materială precară. A avut convingerea că nu stăpânește cum se cuvine limba literară românească:

  "A trebuit să-mi dau seama că, dacă vreau să realizez ceva trebuie să nimicesc în prealabil, în sufletul meu și în mintea mea, tot ce mi-au împrumutat atâția ani de mediu străin, tocmai la vârsta cea mai accesibilă tuturor influențelor, și că aceasta nu se poate împlini cu adevărat decât acolo unde voi respira o atmosferă românească, absolut pură și ferită de miasmele de până ieri, adică în Țară și mai ales în București."

  "Întâiul meu contact cu literații români s-a efectuat cu prilejul unui congres al Astrei la Sibiu, unde am fost trimis ca gazetar român. Profitând de această unică ocazie, am și trecut dincoace, la București."

  
  

  Liviu Rebreanu
  Revenit intre timp la București întâmpină o serie de greutăți financiare: Am sosit cu 300 de lei în buzunar... Și aici... aici... aici începe un capitol întunecat al vieții mele, o epocă grea, de luptă dârză cu mizeria și pasiunea de scriitor. [...] Am venit în contact cu toți corifeii literaturii de atunci. Gârleanu mai ales era marele prozator al epocii. În vremea aceea, am încercat acest gen nou de nuvele, care nu prea era înțeles de gingașii povestitori din jurul meu. Până atunci, nuvela era un fel de anecdotă, scrisă viu, curgător, cu înflorituri de stil, dar fără nici o preocupare a fondului sau a conflictului psihologic.
  A fost angajat la publicația "Ordinea", unde redactor-șef era Ștefan Antim: în Răscoala apare ca personajul Antimiu. La 25 octombrie 1910 a debutat în București, în revista Convorbiri critice. Împreună cu Mihail Sorbul, în acea perioadă scoate revista "Scena", dedicată teatrului și muzicii. Anul 1911 și l-a dedicat teatrului. Până în 1912, a avut îndeletniciri diverse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese (Hoții de Schiller și Ofițerul de Franz Molnar) la pregătirea revistei bilunare Teatrul. În iunie, 1911, este numit secretar literar la Teatrul Național din Craiova, condus de Emil Gârleanu. O lună mai târziu, la teatrul din Craiova a sosit și Ștefana (Fanny) Rădulescu (viitoarea soție a scriitorului); ca artistă, va debuta pe scena teatrului din localitate, în spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie). Între timp devine membru al Societății Scriitorilor Români.
  În data de 15 ianuarie 1912, presat de acute nevoi materiale, începe să publice în revista craioveană Ramuri, condusă de Constantin Șaban-Făgețel. Pe 19 ianuarie se căsătorește cu actrița Ștefana (Fanny) Rădulescu, adoptând-o și pe fiica acesteia, Puia-Florica. Elocvente sunt rândurile adresate lui Constantin Șaban-Făgețel despre starea materială a tinerei sale familii: Neavând la cine apela la Craiova, sunt nevoit să mă dedau la cerșetorie și, cum n-am la altcineva aici afară de tine, sunt nevoit să mă cerșetoresc la tine, cu toate că mi-e nespus de penibil.
  "Dezangajarea" soției de la Teatrul Național din Craiova pe data 1 mai 1912 (cf. Registrul de procese-verbale, 25 aprilie 1912) l-au determinat să părăsească orașul, stabilindu-se la București. Artista Fanny a fost angajată la Teatrul Național, la intervenția lui Ioan Alexandru Brătescu-Voinești. În Capitală a avut colaborări sporadice la ziare și reviste, fiind copleșit de greutăți materiale. Familia rămasă în Prislop îi cere ajutorul cu disperare ("acasă suntem 9 oameni"), deși învățătorul Vasile Rebreanu mai lucrează "ca cancelarist" la avocatul Tudor Moisil.
  Din luna iulie 1913, după intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 iulie), s-a angajat ca reporter la Adevărul (la sfârșitul războiului a fost concediat). În data de 27 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei. Fost ofițer, s-a oferit voluntar în armata română, dar nu i s-a aprobat cererea. În 6 decembrie armatele germane ocupă Bucureștiul. "Fugarul" se află într-o situație dificilă. Închis în casă, continuă să scrie la romanul Ion.
  Între 12/13 mai 1917, fratele său Emil Rebreanu, ofițer în armata austro-ungară, este acuzat de dezertare și spionaj, fiind condamnat la moarte (ecouri în lumea romanului Pădurea spânzuraților). În primăvara anului 1918 a fost arestat și anchetat de autoritățile de ocupație, dar Liviu a reușit în cele din urmă să fugă. În luna mai, ajutat de socialiști, a trecut în Moldova și a locuit o vreme la Iași. În luna noiembrie a revenit în București. În vacanța din vara anului 1918 a călătorit cu soția în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârșitul tragic al lui Emil. Reîntors la București, prozatorul a încercat să scrie la Pădurea spânzuraților, fără să reușească să finalizeze romanul.
  În decembrie 1929 a fost numit director al Teatrului Național din București, funcție pe care a deținut-o timp de un an. În 1929, la însărcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Direcției Educației Poporului, al cărei conducător a devenit la începutul anului următor. Pe 19 noiembrie 1930, în urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu a demisionat din conducerea Direcției Educației Poporului. A cumpărat o casă și o vie la Valea Mare, lângă Pitești, unde au fost scrise majoritatea cărților sale de acum încolo.
  La începutul anului 1941 a fost numit din nou director al Teatrului Național. A acceptat numirea de director al cotidianului Viața (fără o participare esențială). În luna ianuarie 1942, a luat parte la un turneu de conferințe despre cultura românească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Görlitz, Breslau, Viena. În luna martie a călătorit la Zagreb și Weimar, călătorii prilejuite de constituirea societății culturale pan-europene. Aici a susținut că nu vrem nici un fel de politică, ci numai literatură.
  A fost decorat la 27 ianuarie 1942 cu Ordinul „Coroana României” în gradul de Mare Cruce. La 4 aprilie 1944, fiind grav bolnav, s-a retras în satul argeșean Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămânul drept). La 7 iulie, Rebreanu scria în Jurnal: „Perspective puține de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică.”
  La 1 septembrie 1944, la Valea Mare, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. După câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.
  O altă opinie sugerează că Liviu Rebreanu s-ar fi aflat în seara de 23 august 1944 într-o mașină alături de generalul Manolescu și Rică Georgescu fiind împușcat de un soldat care asigura un baraj:

  „ Pe la miezul nopții, unchiul ei (Lygiei Georgescu), generalul Manolescu, a venit la închisoare să-l ia pe Rică la un dineu. Înainte de asta, l-au condus pe colonelul Ionescu acasă cu mașina. Apoi, i-au lăsat lui Maniu un mesaj, la locuința acestuia, să vină și el la petrecere când va putea. La marginea Bucureștilor, lângă drumul care cotește spre Golf Club, au dat de un baraj românesc și Manolescu, care conducea în viteză și cu farurile stinse, nu a putut frâna în timp și un soldat l-a împușcat pe directorul Teatrului Național, care se afla pe scaunul de lângă el. În loc de petrecere au stat aproape toată noaptea la spital, unde prietenul lor a decedat; Rică s-a întors îndurerat la închisoare”

  — Ivor Porter, Operațiunea „Autonomus” , Editura Humanitas, București, 1991, p. 263

  
  

  Liviu Rebreanu

  Opera literară

  Nuvele Proștii (1910) Catastrofa (1921) Norocul (1921) Cuibul visurilor (1927) Cântecul lebedei (1927) Ițic Ștrul, dezertor (1932) Romane sociale Ion (1920) Crăișorul (1929) Răscoala (1932) Gorila (1938) Romane psihologice Pădurea spânzuraților (1922) Adam și Eva (1925) Ciuleandra (1927) Jar (1934).

  Romane polițiste Amândoi (1940) Teatru Cadrilul (1919) Plicul (1923) Apostolii (1926) Note de călătorie Métropoles, 1931, éditée par Paralela 45 et Éditions Autres Temps, traduction et préface de Jean-Louis Courriol, 2001. Versiunea în limba română a rămas inedită. Jurnal intim Liviu Rebreanu, Jurnal I, text ales și stabilit de Puia Florica Rebreanu, note și comentarii de Nicolae Gheran, București, Minerva, 1984 Liviu Rebreanu, Jurnal II, text ales și stabilit de Puia Florica Rebreanu, note și comentarii de Nicolae Gheran, București, Minerva, 1984

• 1892: Prințul Oleg Constantinovici al Rusiei (27 noiembrie 1892 - 12 octombrie 1914), a fost al cincilea copil al Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei și a soției lui Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg.
  A murit din cauza rănilor suferite în bătălia împotriva germanilor în Primul Război Mondial. 

  Prințul Oleg Constantinovici

  Părinți Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg  Frați și surori Prințesa Vera Constantinovna a Rusiei Prințesa Tatiana Constantinovna a Rusiei Prințul Ioan Constantinovici al Rusiei Prințul Igor Constantinovici al Rusiei Prințul Constantin Constantinovici al Rusiei Prințul George Constantinovici al Rusiei Prințul Gabriel Constantinovici al Rusiei

• 1894: Konosuke Matsushita, industriaș japonez
• 1896: Prințul Sigismund al Prusiei (Wilhelm Viktor Karl August Heinrich Sigismund; 27 noiembrie 1896 – 14 noiembrie 1978) a fost al doilea fiu al Prințul Heinrich al Prusiei și a Prințesei Irene de Hesse.^[1] A fost nepot de frate al Kaiserului Wilhelm al II-lea și al Țarinei Alexandra a Rusiei și strănepot al reginei Victoria prin ambii părinți. La 11 iulie 1919 la Hemmelmark, el s-a căsătorit cu Prințesa Charlotte de Saxa-Altenburg (4 martie 1899 – 16 februarie 1989), fiica cea mare a lui Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Altenburg. Ei au avut doi copii:^[2][1]
  1.Prințesa Barbara a Prusiei (2 august 1920 – 31 mai 1994) căsătorită la 5 iulie 1954 cu Ducele Christian Louis de Mecklenburg-Schwerin; au avut copii:
  • Ducesa Donata de Mecklenburg (n. 11 martie 1956) căsătorită la 14 august 1987 cu Alexander von Solodkoff (n. 1951) și au avut următorii copii:
    • Thyra von Solodkoff (n. 12 octombrie 1989)
    • Alix von Solodkoff (n. 17 martie 1992)
    • Niklot von Solodkoff (n. 8 decembrie 1994)
  • Ducesa Edwina de Mecklenburg (n. 25 septembrie 1960) căsătorită la 20 septembrie 1995 cu Konrad von Posern (n. 1964) și au avut următorii copii:
    • Leopold von Posern (n. 27 februarie 1996)
    • Friedrich von Posern (n. 14 iunie 1997)
    • Ferdinand von Posern (n. 19 iunie 1999)
  2.Prințul Alfred al Prusiei (17 august 1924 - 5 iunie 2013) căsătorit la 15 decembrie 1984 cu Maritza Farkas (6 august 1929 – 1 noiembrie 1996), fără copii.
  În 1927, Prințul Sigismund și familia sa s-au stabilit în Costa Rica.^[3] El a planificat să se implice în afaceri cu banane și cafea pe proprietățile de acolo. Au fost însoțiți doar de o guvernantă, deoarece copiii erau încă mici.^[3]
  Sigismund a murit la Puntarenas la 14 noiembrie 1978, la vârsta de 81 de ani. 

  Prințul Sigismund

  Prințul Sigismund al Prusiei

  Părinți Prințul Heinrich al Prusiei Prințesa Irene de Hesse  Frați și surori Prințul Waldemar al Prusiei Prince Henry of Prussia[*]  Căsătorit cu Prințesa Charlotte de Saxa-Altenburg (c. 1919–78; decesul lui) Copii Barbara, Ducesă Christian Louis de Mecklenburg-Schwerin Prințul Alfred

• 1896: Giovanni Battista Angioletti, scriitor italian (d. 1961)
• 1897: Valeriu Carp (n. 27 noiembrie 1897, Iași, județul Iași - d. iulie 1944, Pașcani) a fost unul dintre ofițerii Armatei României din Al Doilea Război Mondial. În contextul atitudinii vexatorii cu care unii membri ai populației alogene au întâmpinat retragerea trupelor române, dar și în cel al transformării populației evreiești de către autorități în „paratrăznet politic” care să canalizeze valului nemulțumirii populare către repectiva minoritate,^[2] maiorul Carp în perioada în care se afla în retragere a dispus la Ciudin și Zaharești, să fie omorâți mai mulți evrei^[3] de către unii dintre militarii Regimentului 16 Infanterie Aceasta s-a întâmplat la Ciudei în 30 iunie 1940^{[necesită citare]} și la Zaharești în 6 iulie 1940 ^[4] (succesiv retragerii subunității de pe poziția situată la nord de Vicov).^{[necesită citare]} Respectivele acte au fost ulterior etichetate drept crime.^[3]
  În cartea reportaj Refugiații – scrisă de bucovineanul Vasile Țigănescu în 1940 și localizată temporal în perioada de șase zile succesivă ultimatumului sovietic din iunie 1940, carte care a redat impactul catastrofal al acestuia asupra orașului Storojineț și asupra populației ținutului până la Vicovu de Sus, martor ocular al evenimentelor din zonă și în același timp scriitor, Vasile Țigănescu a afirmat însă că i s-a povestit chiar în acele zile că cei 4 evrei împușcați de către Carp la Ciudei, veniseră ca delegați pentru a invita trupele române, afară din localitate. În derularea evenimentelor, sovieticii ar fi dezgropat ulterior morții mutilându-i, pentru ca ulterior să-i fotografieze astfel mutilați. Cei patru ar fi fost apoi, reînmormîntați în mod ceremonios. Tot Țigănescu a afirmat în cartea sa, faptul că l-a întâlnit pe maiorul Carp la Ciudei. Conform analizei din anul 2006 a profesorului Vasile Precop, nimic din carte nu este inventat, ci fotografiat și înregistrat în cuvinte^[
• 1903: Lars Onsager, chimist american
• 1908: Tameo Ide (27 noiembrie 1908 - ?) a fost un fotbalist japonez.
• 1912: Maria Constantina (Dina) Cocea (n. 27 noiembrie 1912, București - d. 28 octombrie 2008, București) a fost o actriță română. A desfășurat o prestigioasă activitate teatrală la Teatrul Național București și Teatrul Național Radiofonic, având apariții rare, dar memorabile, pe micul sau marele ecran. Fiică a scriitorului N.D. Cocea și a Floricăi Mille (fiica lui Constantin Mille), Dina Cocea s-a născut la București la data de 27 noiembrie 1912. Sora ei a fost viitoarea actriță Tanți Cocea (1909-1990).
  Studiile de actorie le-a absolvit la Paris. Debutul teatral a avut loc tot la Paris, în anul 1934^[1]. Debutul în România și l-a făcut la Teatrul „Comedia” din București, în 17 ianuarie 1935, cu piesa de teatru „Adevăratul Iacob”, în rolul dansatoarei Yvette, alături de George Timică.
  Pe marile ecrane a apărut pentru prima dată în 1934, într-un rol din filmul La jeune fille d'une nuit^[2]. Debutul în filmul românesc s-a produs în 1939, în filmul O noapte de pomină, după care au urmat apariții în filmele Neamul Șoimăreștilor, Ștefan cel Mare, Cantemir sau Iancu Jianu.
  Unii apropiați au afirmat că Dina Cocea a frecventat intimitatea baronului Manfred von Killinger (în perioada cât acesta a fost ambasador al Germaniei în România), apoi pe cea a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (cu care ar fi avut o legătură discretă).^[3][4]
  Între anii 1941-1949 a fost director la Teatrul Nostru și la Studioul Teatrului Nostru, iar în perioada 1952-1962 a fost decan al Facultății de Teatru. Începând din 1956, a reprezentat România la congrese internaționale sau la manifestările organizate de ONU și UNESCO. Între anii 1979 și 1989 a fost președintele Asociației Oamenilor de Artă din Instituțiile Teatrale și Muzicale. Dina Cocea a fost deputat în Marea Adunare Națională în perioada 1965 - 1969.^[5]
  De-a lungul timpului, Dina Cocea a jucat în peste zece filme de lung-metraj, a avut peste o sută de roluri în spectacole de teatru, teatru radiofonic și teatru pentru televiziune. A avut o prodigioasă activitate eseistică și publicistică, scriind nenumărate articole de sinteză, critică și cronică dramatică în presa de specialitate autohtonă și din străinătate.
  Între anii 2001 și 2008 a fost societar de onoare al Teatrului Național din București.
  Pentru activitatea sa deosebită i-a fost conferit titlul de Doctor honoris causa al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București.
  A încetat din viață cu o lună înainte de a împlini vârsta de 96 de ani. Filmografie:  
• O noapte de pomină (1939)
• Cartierul Veseliei (1964)
• Neamul Șoimăreștilor (1965) - Doamna Elisabeta Movilă
• Ciprian Porumbescu (1973) - sora pastorului Gorgon
• Cantemir (1973)
• Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - sultana Mara
• Mușchetarul român (1975)
• Aurel Vlaicu (1977)
• Iancu Jianu haiducul (1980)
• Cântec pentru fiul meu (1980)
• Atac în bibliotecă (1992)

Dina Cocea

Părinți Nicolae Cocea și Florica Mille Frați și surori Tanți Cocea Căsătorită cu Mihai Brediceanu Dina Cocea

• 1913: Nineta Gusti, actriță română de teatru și film (d. 2002)
• 1921: Alexander Dubček, om politic slovac
• 1924: Nina Cassian, poetă și eseistă română (d. 2014)
• 1929: Vladimir Țopa, fizician român (d. 1996)
• 1939: Laurent-Désiré Kabila, președinte de stat congolez
• 1939: Nicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan, (n. 27 noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea) este un critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române (din 2013^[2][3]). A activat și ca politician după Revoluția din 1989. Ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România (pentru al doilea mandat). Manolescu este considerat, în general, ca unul dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele decenii.^[4][5] În legislatura 1992-1996 a fost ales ca senator în județul Sibiu pe listele partidului OCL-(PAC).
  Una dintre cărțile sale fundamentale este Istoria critică a literaturii române, apărută în 2008 într-o ediție definitivă. Este, de asemenea, directorul revistei România literară. În luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor emerit. Administrația prezidențială l-a decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român. S-a născut într-o familie de profesori de liceu. Tatăl său, Petru Apolzan, care a fost la un moment dat și inspector școlar, era originar din Sibiel, cu ascendență în Apoldu de Jos. Mama sa, Sabina, centenară, profesoară de limba franceză, a fost profesoara lui Virgil Ierunca. În anul 1953, după arestarea părinților săi din motive politice, a fost înfiat de bunicul matern și a luat numele acestuia, Manolescu.
  În 1956 Nicolae Manolescu a absolvit studiile preuniversitare la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu. În 1962 devine licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București. În 1974 obține titlul de Doctor în Litere cu teza Opera lui Titu Maiorescu la Universitatea din București. Teza de doctorat a stat la baza cărții sale Contradicția lui Maiorescu, o incursiune critică, un eseu biografic și psihanalitic, un exercițiu de hermeneutică necesar, întrucât studiile despre Maiorescu sufereau de politizarea excesivă.^[6]
  Carieră didactică universitară la Catedra de literatură română a Facultății de Filologie din București începută în 1963, este numit profesor titular în 1990. Predă, de asemenea, și studenților străini. Debutează cu cronica literară în Gazeta literară, acceptând întocmai clișeele dogmatismului realist-socialist, potrivit analizei lui Marian Nițescu. Devine apoi cronicar literar al României Literare vreme de treizeci de ani, o bună parte din timp sub conducerea lui George Ivașcu.
  A coordonat lucrările Cenaclului de luni, la care au debutat majoritatea poeților optzeciști până la desființarea acestuia, din rațiuni politice. Din 1990 devine director și editorialist al revistei România Literară. Cronicar al revistei Contemporanul din 1962 până în 1972, perioadă din care datează textele în care „limbajul, marcat de aceleași poncife ale dogmatismului, capătă o notă personală“ („Poeții noștri au conștiința că exprimă un umanism superior și, din această perspectivă, ei simt nevoia să reconsidere universul, traducând în mari simboluri ideile, valorile etice ale comunismului... etc.“, „Laudă creației“, Contemporanul, nr. 44, 1. nov. 1963), demonstrează același M. Nițescu.
  Cronicar al revistei România literară din 1972 până în 1989. În 1997 este ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 2005 devine președinte al Uniunii Scriitorilor din România.
  Între 1997-2000 moderează talk show-ul cultural Profesiunea mea, cultura, la Pro TV. Din 2002 conduce Întâlnirile României Literare la Clubul Prometheus.
  În 2006 a fost numit în funcția de ambasador al României la UNESCO. A debutat editorial cu volumul Lecturi infidele în anul 1966.
  În anul 2008 a publicat Istoria critică a literaturii române, care poartă subtitlul 5 secole de literatură , în care a continuat eforturile de canonizare, cea de-a doua istorie a literaturii române de la origini pînă în zilele noastre, prima fiind cea scrisă de G. Călinescu. Nicolae Manolescu este membru fondator al Alianței Civice. Devine președinte al Partidului Alianța Civică (PAC) (iulie 1991). Partidul a fost membru al Convenției Democrate Romane, pe listele căreia Nicolae Manolescu a fost ales, în septembrie, ca senator. În legislatura 1992-1996, Nicolae Manolescu a fost ales senator PAC de Sibiu. În cadrul activității sale parlamentare, Nicolae Manoescu a fost membru în Comisia Parlamentului României pentru Integrarea Europeană și în Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională. În 1992, PAC împreună cu PL'93, au înființat Alianța Naționala Liberală (ANL). La Congresul extraordinar al ANL, Nicolae Manolescu a fost desemnat candidat la președinție. Nicolae Manolescu și-a depus candidatura la președinție pe 20 septembrie 1992. În 1998 P.A.C., partidul înființat de Nicolae Manolescu, fuzionează cu PNL, într-o tentativă de unificare a mișcării liberale. În anul 2000, Nicolae Manolescu demisionează din funcția de președinte al Consiliului Național al P.N.L. și se retrage din viața politică. A devenit membru corespondent al Academiei Române din 1997.
  A fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în rang de Mare Cruce, cu Ordinul național „Steaua României” în rang de Mare Cruce (cea mai înaltă distincție a statului român) și cu medalia și titlul „Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres”, din partea Ministerului Educației Naționale, Învățământului Superior și Cercetării din Franța.
  Din luna octombrie 2016 a devenit profesor doctor honoris causa al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.^[7] Din data de 14 ianuarie 2017 a devenit doctor honoris causa al Universității din Bălți, Republica Moldova. Nicolae Manolescu a publicat peste 40 de volume.
  • 1966 - Lecturi infidele, eseuri de critică și istorie literară. Debut editorial.
  • 1968 - Metamorfozele poeziei, un studiu foarte important, sinteză a poeziei române interbelice.
  • 1968 - Poezia româna modernă de la George Bacovia la Emil Botta. Antologie.. La scurtă vreme de la lansarea cartea a fost retrasă din librării și topită. Ediția a doua apare abia după 1990.
  • 1970 - Contradicția lui Maiorescu, monografie, eseu psihanalitică, biografie,istorie literară. La origine stă teza de doctorat numită mai sus.
  • 1971 - 1988 - Teme, 7 volume de eseuri, critifiction
  • 1976 - Introducere în opera lui Alexandru Odobescu, monografie critică
  • 1976 - Sadoveanu sau utopia cărții, o monografie atipică, în stil manolescian a operei lui Mihail Sadoveanu.
  • 1980 - 1983 - Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, 3 volume. Poate cea mai cuprinzătoare sinteză asupra romanului românesc. Conține teoria celor trei vârste ale romanului, doric, ionic și corintic. Evident această clasificare își are originea în stilurile coloanelor templelelor din Grecia antică. Cele trei categorii corespund romanelor clasice, realiste sau omnisciente, romanelor la persoana I, și romanelor postmoderne.
  Vezi și articolul Teoria romanului.
  • 1987 - Despre poezie, ediția a doua, Aula, 2002. O introducere în analiza poeziei cu speciile ei literare.
  • 1990 - Istoria critică a literaturii române, volumul I. De la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung la perioada romantismului timpuriu și a literaturii post-pașoptiste, la Hasdeu și Alexandru Odobescu. Volumul I se închide cu capitolul dedicat romanului postpașoptist.
  • 1991 - Dreptul la normalitate: Discursul politic și realitatea, eseuri și editoriale pe teme politice publicate în revista România literară la începutul anilor 90.
  • 1995 - Cărțile au suflet, volum care reia o parte din Teme.
  • 1999 - Poeți romantici, prima parte din al doilea volum al Istoriei critice a literaturii române. Conține analize ale operei lui Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri.
  • 2000 - Contradicția lui Maiorescu, ediția a III-a la Editura Humanitas
  • 2001 - Teme, Editura Universalia
  • 2002 - Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, Editura Aula, trei volume, vol.I, Poezia, vol. II, Proza, teatrul, vol. III, Critica, Eseul
  • 2003 - Cititul și scrisul, Nicolae Manolescu par lui meme.
  • 2008 - Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela 45, 2008.
  • 2009 - Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă, Ed. Paralela 45, 2009.^[8]
  • 1965 - Literatura română de azi, 1944-1964, în colaborare cu Dumitru Micu.
  Este coautor la manualele de limbă și literatură românâ pentru clasele a IX-a (1977) și a XII-a (1979) 

  Nicolae Manolescu

• 1940: Bruce Lee, actor, maestru în arte marțiale, fondator al stilului Jeet Kune Do (d. 1973)
• 1940: Ioan Scurtu, istoric român
• 1942: James Marshall „Jimi” Hendrix (n. Johnny Allen Hendrix; 27 noiembrie 1942; d. 18 septembrie 1970) a fost una dintre cele mai mari personalități ale hard rock-ului, chitarist cu o tehnică de neîntrecut.
  Jimi Hendrix este considerat unul dintre cei mai mari chitariști rock din lume, stilul său nou, la acea vreme, de a cânta la chitara electrică a influențat majoritatea chitariștilor moderni. Din cauza vieții dezordonate el a lăsat în urmă puține înregistrări hi-fi; multe dintre discurile sale care circulă, sunt piratate din concerte.
  În 2003 a fost numit de revista Rolling Stone „Cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor” Jimi a învățat să cânte la chitară la vârsta de 12 ani, pe când copilărea în Seattle, Washington, fiind influențat de legendele blues B.B. King și Robert Johnson. La început a cântat pentru formații locale doar pentru răcoritoare și hamburgeri. În 1959, la 17 ani, s-a înrolat în Air Force, unde a servit ca parașutist până când, datorită unei accidentări, 'cariera' sa militară s-a încheiat. Până în anul 1963 el cânta(se) pentru Little Richard, The Isley Brothers, Wilson Pickett, Jackie Wilson ș.a. ca al 2-lea chitarist sau chitarist de rezervă. Deși stângaci, el a cântat cu chitara pentru dreptaci, folosind-o răsturnată. Nu și-a încercat șansele de unul singur până în anul 1965, după ce l-a ascultat pe Bob Dylan cântând.
  S-a reținut să pornească o carieră solo până în acel moment, nepăsându-i de vocea pe care o avea, dar dacă Dylan poate să se descurce cu vocea sa care suna destul de ciudat, el - Jimi de ce nu ar putea ? Mai întâi, s-a făcut cunoscut cântând blues în cluburi din Greenwich Village, New York, sub numele Jimmy James, trupa sa numindu-se Blue Flames. S-a răspândit repede în oraș, zvonul existenței unui chitarist nou care putea să scoată din chitara sa Fender Stratocaster sunete nemaiauzite de cineva până atunci. Muzicieni de prin tot orașul veneau să-l vadă cântând, iar unul dintre ei, aflat în vizită în oraș, era basistul trupei Animals - Chas Chandler. Impresionat profund, Chandler îl convinge pe Jimi să se mute în Anglia, promițându-i că-l va face faimos. În Anglia, Chandler devine managerul lui Hendrix, îi aduce un basist - Noel Redding și un baterist - Mitch Mitchell, formând astfel Jimi Hendrix Experience. Trio-ul a urcat foarte repede culmile succesului în US și UK, unde piesele Hey Joe, Purple Haze, The Wind Cries Mary au ajuns în top 10 în prima jumătate a anului 1967.
  Albumul de debut al lui Jimi împreună cu Experience, intitulat Are You Experienced?, a fost lansat, inițial, doar în Anglia, la începutul anului 1967. Acest album a afișat nu doar calitățile de chitarist de excepție ale lui Hendrix, ci și abilitatea sa de a scrie versuri pentru piesele albumului. În iunie 1967, el s-a întors în America pentru a participa la Monterey Pop Festival, unde a trebuit să cânte după un show de zile mari făcut de cei de la The Who.
  După ce publicul l-a privit pe Peter Townsend (The Who) distrugându-și chitara pe scenă, ridicând astfel miza spectacolului, Jimi a încheiat dând foc chitarei sale. La început a cântat în turnee prin Statele Unite, deschizând concertele pentru mai multe trupe. Dar nu trece foarte mult timp, până când pornește la drum cu propriul turneu. Albumul Are You Experienced? deși a fost lansat în SUA într-o versiune puțin diferită de versiunea lansată în Marea Britanie, a avut parte de un succes uriaș. Hendrix a înregistrat, în scurta sa viață, doar 3 albume concepute în studio, celelalte două fiind: Axis Bold As Love lansat în 1968, și dublul LP ELectric Ladyland, înregistrat de asemenea în 1968. Ambele albume fiind considerate de unii mai experimentale decât albumul de debut.
  Ultimul album aduce ceva nou în lumea muzicii prin folosirea inedită chiar a întregului de înregistrări pe post de instrument, realizare posibilă cu ajutorul inginerului de sunet Eddie Kramer. La începutul anului 1969, Jimi desființeaza The Jimi Hendrix Experience. În luna mai, este arestat în Toronto, Canada pentru posesie de heroină, dar mai târziu a fost găsit nevinovat.
  În luna august, este cel care cântă la închiderea celebrului festival de la Woodstock, unde concertează cu o trupă de moment, numită Band Of Gypsies, pe care a format-o special pentru acest concert împreună cu bateristul Buddy Miles și basistul Billy Cox. Memorabilă rămâne de la reprezentația sa de la Woodstock, versiunea în care a cântat The Star Spangled Banner. În formatul acesta, a lansat un album de înregistrări live. La scurt timp, această formulă eșuează însă, și The Experience se reunește, însă nu pentru mult timp. Rămas singur, din nou, Hendrix înregistrează noi piese, însă fără să planifice lansarea unui nou album, datorită dificultăților întâmpinate în a găsi un grup potrivit de muzicieni pentru a înregistra și porni în turneu. Dar, la mijlocul anului 1970, Hendrix îi aduce din nou pe Mitchell și Cox, pentru a-l sprijini în turnee și pentru a începe înregistrarile unui nou dublu album, pe care Jimi ar fi intenționat să-l intituleze First Rays Of the New Rising Sun. Mai multe piese erau deja înregistrate pentru noul album, dar, din păcate, Hendrix moare pe 18 septembrie 1970, în timpul somnului provocat de beție, sufocat de propria vomă, iar albumul nu este finalizat. Jimi Hendrix a înregistrat o cantitate uriașă de material nelansat în timpul vieții sale, material ce a fost motiv al unei lungi dispute în tribunal.
  În 1995, această dispută este încheiată, iar drepturile asupra posesiunilor lui Hendrix, îi revin lui Al Hendrix, tatăl chitaristului. Împreună cu Janie, sora vitregă a lui Jimi, tatăl său au angajat pe John McDermott și pe inginerul de sunet al lui Jimi - Eddie Kramer pentru a prelucra cele 3 albumele dar și înregistrările nelansate, în vederea scoaterii pe piață a unor ediții CD. Astfel, în aprilie 1997, sunt relansate albumele lui Jimi, cu un sunet foarte mult îmbunătățit. Mai târziu, au apărut în magazinele de muzică și compilații precum First Rays Of the New Rising Sun, sau South Saturn Delta ( cu piese precum: Cry Of Love, Rainbow Bridge, War heroes, Crash Landing). Au urmat și alte materiale de arhivă: Radio One, extins mai târziu pe un dublu cd - BBC Sessions (1998), iar în 1999 este lansat întreg concertul lui Jimi Hendrix de la Woodstock, precum și alte materiale LIVE înregistrate pe vremea când Jimi concerta cu Band Of Gypsies, lansate sub numele Live At The Fillmore East. 

  Jimi Hendrix

  Interpretare cu The Isley Brothers, Little Richard, the Blue Flame, Curtis Knight, the Jimi Hendrix Experience, Gypsy Sun and Rainbows, Band of Gypsys

• 1946: Jerome Clark (n. 27 noiembrie 1946^[2]) este un cercetător american și scriitor, specializat în obiecte zburătoare neidentificate și alte subiecte paranormale. El a apărut la emisiunea ABC News, Mistere nerezolvate (Unsolved Mysteries), în Sightings și pe canalul A&E. Clark a lucrat ca scriitor, reporter și editor la mai multe reviste care se ocupă de OZN-uri și alte subiecte paranormale. A fost editor al revistei Fate și al International UFO Reporter. Clark a fost membru al consiliului de administrație al CUFOS.^[3][4][5]
  În anii 1990, Clark a scris UFO Book, o versiune prescurtată a The UFO Encyclopedia (Enciclopedia OZN), care a câștigat în 1998 Premiul Benjamin Franklin la categoria Știință/Mediu sponsorizată de Independent Book Publishers Association.
  În recenzia cărții sale din 1999 Cryptozoology A to Z (Cripto-zoologie de la A la Z), Salon.com comenta că Clark și co-autorul Loren Coleman "prezintă un caracter înduioșător de susținere" a unui subiect care de multe ori este criticat pentru lipsa sa de rigoare științifică.^[6]
  Sunday Express combină recenziile sale asupra cărții lui Clark din 2000, Extraordinary Encounters, An Encyclopedia of Extraterrestrials and Otherworldly Beings (Întâlniri extraordinare, o enciclopedie a extraterestrilor și a altor ființe supranaturale) cu o altă carte similară intitulată UFOs and Popular Culture (OZN-urile și cultura populară) de James R. Lewis, numind ambele cărți "inexplicabil de amuzante" și comentând că autorii "au reușit să gestioneze un echilibru între o raționalitate sănătoasă și o minte deschisă, nici prea-sceptică dar nici gata să creadă pretențiile negustorilor de OZN-uri." Cărți publicate: 
• Extraordinary Encounters: an Encyclopedia of Extraterrestrials and Otherworldly Beings, 2000, ABC-CLIO. ISBN 1-57607-379-3
• Encyclopedia of Strange and Unexplained Physical Phenomena, 1993, Thomson Gale Press, ISBN 0-8103-8843-X
• The UFO Book: Encyclopedia of the Extraterrestrial, 1997, Visible Ink Press, ISBN 1-57859-029-9
• The UFO Encyclopedia: The Phenomenon From The Beginning (2-Volume Set), 1998, Omnigraphics Books, ISBN 0-7808-0097-4
• Strange Skies: Pilot Encounters with UFOs, 2003, Citadel Books, ISBN 0-8065-2299-2
• Unexplained: Strange Sightings, Incredible Occurrences, and Puzzling Physical Phenomena, second edition, 2003, Visible Ink Press, ISBN 0-7808-0715-4
• Unnatural Phenomena: A Guide to the Bizarre Wonders of North America, 2005, ABC-Clio Books, ISBN 1-57607-430-7
• Hidden Realms, Lost Civilizations, and Beings from Other Worlds, 2010, Visible Ink Press, ISBN 1-57859-175-9
• Cryptozoology A to Z: The Encyclopedia of Loch Monsters, Sasquatch, Chupacabras, and Other Authentic Mysteries of Nature by Loren Coleman and Jerome Clark. Simon and Schuster, 1999. ISBN 0684856026
• The Unidentified & Creatures of the Outer Edge by Jerome Clark and Loren Coleman. Anomalist Books, 2006. ISBN 1933665114
• Earths Secret Inhabitants by D Scott Rogo and Jerome Clark. Tempo Books, 1979. ISBN 0-448-17062-0
• The Unidentified: Notes Toward Solving the UFO Mystery by Jerome Clark and Loren Coleman. Warner Paperback Library, 1975. ISBN 0-446-78735-3
• Creatures of the goblin world by Jerome Clark and Loren Coleman. Clark Publications, 1984
• Spacemen, demons, and conspiracies by Jerome Clark. Fund for UFO Research, 1997
• Strange & Unexplained Happenings: When Nature Breaks the Rules of Science by Jerome Clark and Nancy Pear. UXL Publishing. ISBN 0-8103-9780-3
• 1951: Kathryn Ann Bigelow (n. 27 noiembrie 1951) este un regizor american de film. A devenit celebră pentru filmul horror Near Dark (1987), și pentru filmul de acțiune Point Break (1991). În 2010 a cunoscut consacrarea grație dramei de război The Hurt Locker, film care a câștigat premiul Oscar și premiul BAFTA în 2010 și a fost nominalizat pentru Globul de Aur.
  
  

  Bigelow la Premiile Oscar 2010
  Prin decernarea premiului Oscar pentru regia filmului The Hurt Locker, Kathryn Bigelow a devenit prima femeie câștigătoare a premiului Oscar pentru cel mai bun regizor. A primit și premiul BAFTA pentru același film pentru munca sa de regizor. 

  Kathryn Bigelow

  Căsătorită cu James Cameron (1989-1991)

• 1953: Stephen Kevin „Steve” Bannon (n. 27 noiembrie 1953,^[1][2][3] Norfolk, Virginia, SUA) este Strateg Șef și Consilier Principal al președintelui Statelor Unite Donald Trump. Anterior asumării acestor funcții, Bannon a fost șeful campaniei prezidențiale din 2016 a lui Donald Trump.^[4][5] Înainte de a-și începe cariera politică, Bannon a servit ca președinte executiv al Breitbart News, website de știri, opinii și comentarii^[6][7] de extrema dreaptă,^[17] pe care Bannon l-a descris drept o platformă pe internet pentru ideologia alt-right.^[25]
  Bannon a plecat temporar de la Breitbart pentru a lucra la campania lui Trump.^[26][27] După alegeri, el a anunțat că va demisiona de la Breitbart. 

  Steve Bannon

  Căsătorit cu Cathleen Houff Jordan (divorțat) Mary Piccard (1995–1997) Diane Clohesy (divorțat 2009) Număr de copii 3  Strateg Șef al Casei Albe Deținător actual Funcție asumată 20 ianuarie 2017 Președinte Donald Trump Precedat de Post nou înființat Consilier Principal al președintelui Deținător actual Funcție asumată 20 ianuarie 2017 Președinte Donald Trump Precedat de John Podesta (2015)

• 1955: Constantin Niță (n. 27 noiembrie 1955, com. Miroslovești, Iași) este un politician român, membru al Parlamentului României. Este absolvent al Facultății de Științe Economice din Iași în 1978 și al Facultății de Drept a Universității ieșene în 1983. A fost ministrul pentru IMM-uri, Comerț și Mediul de Afaceri în Guvernul Emil Boc. La data de 15 iunie 2016 Direcția Națională Anticorupție a trimis în judecată, sub control judiciar pe cauțiune, pe numitul Constantin Niță, deputat în Parlamentul României, pentru infracțiunea de trafic de influență. În anul 2013, când exercita funcția de ministru al Energiei, el a cerut și a primit, în mai multe tranșe, diferite sume de bani de la un om de afaceri pentru a-i înlesni acestuia activități comerciale cu o primărie de municipiu.^[1]În mai 2017, Constantin Niță a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. 

  Constantin Niță

  Niță în septembrie 2009, la Otopeni

• 1955: Leonid Bujor (n. 27 noiembrie 1955) este un politician din Republica Moldova, fost Ministru al Educației al Republicii Moldova în Guvernul Republicii Moldova (cabinetul Filat 1) din 25 septembrie 2009 până în 14 ianuarie 2011.^[1] A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în Legislatura 2005-2009, ales pe listele partidului Blocul electoral Moldova Democrată.
  În prezent, începând cu 18 februarie 2015 este Secretar General adjunct al Guvernului Republicii Moldova.^[2]
  În decembrie 2010 a fost decorat cu „Ordinul de Onoare” de către președintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu. 

  Leonid Bujor

• 1956: Mariana Simionescu (n. 27 noiembrie, 1956, Târgu Neamț) este o fostă jucătoare de tenis română. A jucat în circuitul profesionist WTA între 1973 și 1980. A câștigat turneul Hit Union Japan Open în 1980 (simplu).
  Cea mai bună performanță Grand Slam a fost turul 4 al turneului de la Wimbledon în 1977, iar cel mai bun ranking a fost locul 7.
  La dublu, juca deseori cu Virginia Ruzici sau cu Florența Mihai.
  În 1980 s-a căsătorit cu tenismenul suedez Björn Borg, dar au divorțat în 1984. După aceea, sportiva s-a recăsătorit.
• 1956: William Edward "Bill" Fichtner, (n. 27 noiembrie 1956 în statul New York), este un actor american. Apare în genericele filmelor sub apelativul William Fichtner sau Bill Fichtner. A fost distribuit în serialului Prison Break în rolul agentului Alexander Mahone. A jucat și în jocul Grand Theft Auto Vice City ca și Ken Rosenberg 

  William Fichtner

• 1957: Kenny Acheson, pilot irlandez de Formula 1
• 1960: Iulia Volodimirivna Timoșenko (în ucraineană Юлія Володимирівна Тимошенко, n. 27 noiembrie 1960, Dnipropetrovsk, RSS Ucraineană) este un politician și om de afaceri ucrainean, fost prim-ministru al Ucrainei. S-a născut cu numele de Grigyan și este fiica Ludmilei Nikolaevna Telegina - născută Nelepova la data de 11 august 1937 și a lui Vladimir Abramovich Grigyan, nascut pe 3 decembrie 1937 si care la origine era lituanian. Tatăl ei a părăsit familia atunci când Iulia avea doar trei ani. În 1977, a terminat liceul în orașul său natal, pentru ca un an mai târziu să se angajeze la Departamentul de Exploatări Miniere din cadrul Institutului de Exploatări Miniere.
  În 1979, s-a măritat cu Oleksandr Timoșenko, fiul unui birocrat din cadrul Partidului Comunist. Cei doi au o fată Evghenia, născută în anul 1980. Iulia a început să progreseze urcând treptele evoluției în cadrul organizației de tineret a Partidului Comunist, organizație denumită Komsomol. A absolvit Universitatea de stat din Dnipropetrovsk, fiind licențiată în economie. 
  Iulia Timoșenko, alături de fostul președinte american, George Bush
  
  

  Iulia Timoșenko, noiembrie 2009
  Înainte de a deveni prima femeie prim-ministru din Ucraina, a fost, alături de Viktor Iușcenko, unul din liderii importanți ai Revoluției Portocalii. În această perioadă unele dintre publicațiile din Occident au denumit-o Ioana D'Arc a acestei Revoluții.
  Înainte de a face carieră în politică, Iulia Timoșenko a fost o femeie de afaceri de succes în domeniul industriei gazelor naturale, acest lucru ajutând-o să devenă bogată. Revista Forbes o plasa, la data de 28 iulie 2005, pe locul al treilea în clasamentul celor mai puternice femei din lume, după secretarul de stat Condoleezza Rice și vicepremierul chinez Wu Yi. Între 24 ianuarie 2005 și 8 septembrie 2005 a fost prim-ministru al Ucrainei. A fost demisă de președintele Viktor Iușcenko, sub pretextul problemelor de corupție. În urma alegerilor parlamentare din 2007, blocul condus de Timoșenko și blocul Ucraina Noastră, susținut de președintele Viktor Iușcenko a câștigat majoritatea în legislativul ucrainean, iar Iulia Timoșenko a devenit din nou Prim-ministru al Ucrainei, candidatura ei fiind propusă de Președinte și validată de Parlament cu 226 de voturi pentru minimul necesar.^[4]
  A candidat la alegerile prezidențiale din 2010, dar a fost învinsă de Viktor Ianukovici.
  A primit șapte ani de închisoare pentru abuz de putere,^[5] acțiune privită cu suspiciune de Uniunea Europeană și Federația Rusă.^[6] La data de 22 februarie 2014, Iulia Timoșenko a fost eliberată în urma presiunii populare care a determinat ca pe 21 februarie, Parlamentul să elimine din codul de procedură penală articolul în urma căruia Iulia fusese condamnată. 

  Iulia Timoșenko Юлія Тимошенко

  Părinți Volodymyr Hrihyan[*] Lyudmila Telehina[*]  Căsătorită cu Oleksandr Timoșenko (1979–prezent) Copii Eugenia Prim-ministru al Ucrainei În funcție 18 decembrie 2007 – 11 martie 2010 Locțiitor Oleksandr Turcinov Președinte Viktor Iușcenko Viktor Ianukovici Precedat de Viktor Ianukovici Succedat de Mikola Azarov În funcție 24 ianuarie 2005 – 8 septembrie 2005 interimar 24 ianuarie 2005 – 4 februarie 2005 Locțiitor Mikola Azarov Anatoli Kinah Președinte Viktor Iușcenko Precedat de Mikola Azarov (interimar) Succedat de Iuri Iehanurov Ministerul Combustibilului și Energiei În funcție 30 decembrie 1999 – 19 ianuarie 2001 Prim-ministru Viktor Iușcenko Precedat de Aleksei Șeberstov (Energie)[1][2] Succedat de Viktor Iușcenko (interimar)[3]

• 1961: Ekaterina Sergheevna Andreeva (în rusă Екатери́на Серге́евна Андре́ева; n. 27 noiembrie 1961, Moscova)^[1][2] este o prezentatoare de televiziune, jurnalistă și actriță rusă. Din 1998 ea prezintă principalul bulentin de știri al zilei de pe postul TV Pervîi Kanal, «Время» (Vremea). ^[3]
  În 2006 a primit Ordinul Prieteniei,^[4] iar în 2007 a câștigat premiul TEFI (ТЭФИ) pentru cea mai bună prezentatoare a unui program informativ.
  În august 2014 a fost inclusă de Ucraina în lista persoanelor care au interdicția de a intra în țară, datorită poziției sale referitoare la războiul din estul Ucrainei și anexarea Crimeei de către Federația Rusă. Filmografie: 
• 1990 — Неизвестные страницы из жизни разведчика — pasagera
• 1991 — Исчадье ада — Elena
• 1999 — В зеркале Венеры — soția lui Cistov
• 2004 — Личный номер — cameo

Ekaterina Andreeva

Ekaterina Andreeva pe 24 decembrie 2001

• 1962: Anatol Arapu (n. 27 noiembrie 1962, Văsieni, raionul Ialoveni) este un economist moldovean, fost Ministru al Finanțelor al Republicii Moldova, fiind în funcție de la 14 august 2013 până la 20 ianuarie 2016, în trei guverne consecutive: Guvernul Leancă, Guvernul Gaburici și Guvernul Streleț. A mai fost Ministru al Finanțelor în anii '90, în Guvernul Ciubuc-2 (22 mai 1998 - 17 februarie 1999) și în Guvernul Sturza (12 martie - 12 noiembrie 1999).
• 1962: Mike Bordin (n. 27 noiembrie 1962 în San Francisco, California) este un baterist și co-fondator al trupei Faith No More. În prezent cântă cu Ozzy Osbourne. 

  Michael A. Bordin

• 1962: David "Davey Boy" Smith (28 noiembrie 1962- 18 mai 2002) a fost un binecunoscut luptător profesionist de origine britanică. Davey, a fost cunoscut mai ales datorită aparițiilor sale în Wrestling World Wrestling și World Championship Wrestling în anii '90.
  Cuvântul Boy al numelui lui se datorează unei greșeli a părinților săi de a specifica sexul în certificatul de naștere.
• 1963: Roland Nilsson (n. 27 noiembrie, 1963) este un fost fotbalist suedez. A fost convocat de 116 ori în echipa națională a Suediei cu care a ajuns în semifinala Campionatului Mondial din 1994.
• 1964: Dan Gîju, pseudonim literar Bogdan Didescu (n. 27 noiembrie 1964, Didești, județul Teleorman), este poet, pictor, publicist, romancier, membru fondator al Societății Scriitorilor Târgovișteni^[1], membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, membru al Academiei Internaționale „Mihai Eminescu” (India), membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, membru asociat al Diviziei de Istoria Științei a CRIFST al Academiei Române (2017).
  Militar de carieră (colonel), din 1999 lucrează exclusiv în structuri cu specific cultural-educativ și de informare din armată (Trustul de Presă, Muzeul Militar Național și Editura Militară). Din decembrie 2016, trece în rezervă anticipat (la cerere), dedicându-se scrisului. În prezent, este directorul Editurii Favorit (București). A absolvit Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, Constanța (1983), Școala Militară de Ofițeri Activi de Geniu, Construcții și Căi Ferate, Rm. Vâlcea (1986), Facultatea de Drept a Universității „Hyperion”, București (1998); master în Jurnalism și Relații publice la Facultatea de Jurnalistică a Universității „Lucian Blaga”, Sibiu (2005). În cei peste 30 de ani de carieră, a îndeplinit funcții precum: comandant de subunitate, șef de comenduire de transporturi militare (Petroșani, 1989), redactor și redactor-șef în presa militară (1999–2010), director adjunct ș.a. A publicat: 

  Poezie

  • Elegii damnate, Editura Domino, Târgoviște, 1998
  • Elegii valahe, Editura Sfinx 2000, Târgoviște, 2000
  • Cai verzi, Societatea Scriitorilor Militari, București, 2003
  • Elegii banale, Editura Pildner & Pildner, Târgoviște, 2003
  • Elegii barbare, Editura Muzeul Literaturii Române, 2006
  • Poeme de rămânere sub arme, Editura RawexComs, București, 2010; Editura Favorit, București, 2016
  • Noiembrie, Editura RawexComs, București, 2010
  • Jurământ și rugă, Editura Favorit, București, 2015

  Proză scurtă (inclusiv publicistică)

  • Amintirile detectivului Vigilantes, Editura Pildner & Pildner, Târgoviște, 2001
  • Semn de armă – harta României. Interviuri cu și despre grăniceri (în colaborare cu Vasile Moldovan), Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2006
  • Poligonul cu ținte moarte, Editura Favorit, București, 2014

  Romane

  • Diribiștii, Editura Realitatea Dâmbovițeană, Târgoviște, 2000
  • Pumnul de fier. Confesiunile colonelului Cojocea, fost Leutnant în Wehrmacht, Editura Phobos, București, 2003, 2014
  • Zodia capului de mort, Editura Phobos, București, 2005
  • Duelul condamnaților, Editura Phobos, București, 2006
  • Fantomele nu răspund la salut, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2007
  • Și pace va fi în inima mea, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2008
  • Femeia ca obiect de studiu, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2011; Editura Favorit, București, 2018
  • Labirintul hienei, Editura TipoMoldova, Iași, 2013
  • Războiul lupilor păduchioși, Editura Favorit, București, 2013
  • Criminalistul. Cele două secrete ale colonelului Gică Banjo, Editura Favorit, București, 2015
  • Evadare din Eden. Destinul asului Florea Chifulescu, primul pilot român salvat cu parașuta dintr-un avion avariat, Editura Favorit, București, 2018

  Alte scrieri

  • Istoria presei militare, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2008
  • Istoria presei militare. De la Cezar la Ceaușescu, vol. I: Armata. Presa scrisă, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2012
  • Însemnările unui condamnat la uitare, vol. I (1998–2005) – Așteptând-o pe Gloria, Editura Favorit, București, 2013
  • Vânătorii negri. Ultimul comando românesc al lui Hitler, Editura Favorit, București, 2014
  • Revoluția inocenților. Interviuri despre evenimentele din Decembrie 1989, Editura Favorit, București, 2014
  • Ucenicii zeului Thot. File dintr-o istorie a literaturii române contemporane în interviuri, Editura Favorit, București, 2015
  • Testul șobolanului. Spitalul, TEATRU – Antologiile Favorit, București, 2015
  • UNDERCOVER. Scriitori militari în Arhivele Securității, vol. I, Editura Favorit, București, 2016
  • ISTORIA PRESEI MILITARE. Armata. Presa scrisă (vol. I), Poliție, Siguranță, școli, armate de ocupație. Presa scrisă (vol. II), Editura Favorit, București, 2016
  • Aproape totul despre colonelul caricaturii românești, Editura Favorit, București, 2017
  • Ion Aramă – de la marinar de frunte la soldatul ultimei șanse, Editura Favorit, București, 2017
  • Așii Aviației Regale, Editura Favorit, București, 2017
  • Amazoanele văzduhului (Interviuri, povestiri, amintiri), Editura Favorit, București, 2018

  Prezențe în antologii

• Sentiment latin/Sentimento latino. Poeți români, poeți napoletani, traducere de Ana Haș și Lelieana Ionescu, Societatea Scriitorilor Militari, București, 2004
• Târgoviște-India. Antologie poetică/Poetical anthology, de Mihai Stan, versiune în limba engleză de George Anca, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2008
• Târgoviște–Chișinău–Sankt-Petersburg. Antologie poetică, de Mihai Stan și Iulian Filip, traducere în (din) limba rusă de Miroslava Metleaeva, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2012
• Din universul poeziei române actuale. Șimdiki römen șiirinin evreninden, selecție și traducere de Marian Ilie, Editura Betta, București, 2018  
• A avut expoziții de pictură: 1995 ^[6], 1996, 1997, 1998, 2011 Târgoviște
• 1964: Roberto Mancini (n. 27 noiembrie 1964,^[1] Jesi, Italia) este un antrenor italian de fotbal, fost jucător.
  Din 14 noiembrie 2014 până în 2016 antrenează echipa Inter Milano, înlocuindu-l pe Walter Mazzarri și revenind la echipă în cel de-al doilea termen după o pauză de 6 ani
• 1965: Rachida Dati (n. 27 noiembrie 1965 la Saint-Rémy, Bourgogne) este un politician francez. Dati are două naționalități, franceză și marocană (franceză jus soli și marocană jus sanguinis), dar susține despre sine că este "o franțuzoaică de origine franceză"^[1]. A fost numită Ministru de Justiție pe 18 mai 2007 de către președintele Nicolas Sarkozy. Dati a fost purtătorul de cuvânt al lui Nicolas Sarkozy în timpul campaniei electorale din Franța din anul 2007.
  Rachida Dati este prima femeie de origine non-europeană și primul arab care deține un mandat pentru un post ministerial cheie în Guvernul francez. 

  Rachida Dati

  Ministru de Justiție al Franței În funcție 18 mai 2007 – 23 iunie 2009 Precedat de Pascal Clément Succedat de Michèle Alliot-Marie Membră a Parlamentului European Deținător actual Funcție asumată iunie 2009

• 1965: Anvar Kamilevici Ibraghimov (în rusă Анвар Камилевич Ибрагимов; n. 27 noiembrie 1965, Ufa, Rusia) este un fost scrimer specializat pe floretă, care a reprezentat succesiv Uniunea Sovietică, Echipa Unificată, și Rusia. A fost laureat cu aur pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 1988 de la Seul și cu argint pe echipe la Campionatul Mondial din 1995 de la Haga.
  După ce s-a retras din activitatea competițională, a devenit antrenor de scrimă. Din 2000 până în 2004 a fost antrenor național al echipa Rusiei de floretă juniori.
  Este căsătorit cu fosta floretistă Olga Veliciko. Împreună au un copii, Kamil, dublu campion mondial pe echipe la sabie.
• 1966: Valentina Sandu-Dediu (n. 27 noiembrie 1966,^[1] București, RS România^[1]) este o muzicologă, pianistă și profesoară universitară română. Sandu-Dediu a studiat la Universitatea Națională de Muzică București, între 1986-1990: pian, cu Aurora Ienei, și muzicologie, la clasa lui Grigore Constantinescu. În 1991 a efectuat un stagiu de studii la Weimar, cu o bursă oferită de Alban-Berg-Stiftung.
  Între anii 1990-1993, a fost redactor la Editura Muzicală din București și asistent universitar la Universitatea Națională de Muzică București, unde a continuat ascendent în ierarhia didactică, predând istoria muzicii, stilistică muzicală și muzicologie. Între anii 1993-1997, a fost cercetător la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”, pe domeniul istoriei muzicii contemporane românești. În anul 1995 și-a susținut teza de doctorat „Ipostaze stilistice și simbolice ale manierismului în muzică”. Între anii 1998-2004 a beneficiat de o bursă a Fundației Ernst-von-Siemens pentru un proiect asupra muzicii românești între 1944-2000, concretizat în editarea câte unei cărți pe această temă, în Germania și România. Din anul 2000, Valentina Sandu-Dediu este colaboratoare a enciclopediei germane Die Musik in Geschichte und Gegenwart (MGG). Este editorul publicației Musicology Today, la Universitatea Națională de Muzică București. Este rector al institutului de studii avansate New Europe College București, din 2014.
  A susținut conferințe academice în Europa, Israel și SUA.^[2] A publicat peste 500 de cronici muzicale, mai ales în revistele „Muzica”, „Actualitatea muzicală”, „Dilema veche”, „România literară”. A inițiat (în 2014) și conduce talk show-ul Round Table Romania, la Universitatea Națională de Muzică București.
  Este membră în:
• Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (U.C.M.R. - secția muzicologie)
• Fundația Mihail Jora (Colegiul Criticilor Muzicali)
• Societatea Internațională de Muzică Contemporană (S.I.M.C. - secția română), în cadrul căreia, între 1994-1995, a fost director de proiect al Centrului de Informare asupra Muzicii Noi, sponsorizat de Fundația Soros
• Societatea Română Mozart
• International Musicological Society
• Gesellschaft für Musikforschung        Cărți publicate: 
• Wozzeck - profeție și împlinire, București, Editura Muzicală, 1991, 188 pag.
• Ipostaze stilistice și simbolice ale manierismului în muzică, București, Editura Muzicală, 1997, 288 pag.
• Dan Constantinescu - esențe componistice, monografie scrisă în colaborare cu Dan Dediu, 1998, București, Inpress, 288 pag. Ed. a 2-a București, Editura Muzicală, 2013
• Studii de stilistică și retorică muzicală, curs universitar, Universitatea Națională de Muzică București, 1999, 86 pag.
• Ludwig van Beethoven, București, Editura Muzicală, 2000, 134 p.; ediție revăzută: București, Editura Didactică și Pedagogică, 2008, 115 pag.
• Simpozionul Anatol Vieru - 1999 (editor), București, Editura Muzicală. 2001
• Muzica românească între 1944-2000, București, Editura Muzicală, 2002, 288 p.
• Muzica nouă între modern și postmodern, București, Editura Muzicală, 2004, 300 p.
• Rumänische Musik nach 1944, Saarbrücken, Pfau, 2006, 314 p.
• Alegeri, afecte, atitudini. Despre stil și retorică în muzică. București, Editura Didactică și Pedagogică, 2010, 284 pag.; ediția a doua: 2013
• Robert Schumann, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2011, 144 pag.
• Octave paralele. București, Humanitas, 2014
• Music in Dark Times. Europe East and West (editor). București: Editura Universității Naționale de Muzică, 2017
• În căutarea consonanțelor. București, Humanitas, 2017
• 1967: Sorin Lavric (n. 27 noiembrie 1967, Turnu Severin) este scriitor, traducător român. Este absolvent al Facultății de Medicină (1993) și al Facultății de Filosofie (1996), doctor în filosofie în 2005. După terminarea studiilor medicale a lucrat, timp de un an, ca stagiar, pentru ca mai apoi să renunțe la practica medicală. În 1997 a devenit redactor la Editura Humanitas, iar din 2003 ține cursuri semestriale la Facultatea de Filosofie București, a căror tematică este axată pe filozofia lui Constantin Noica.^[1] În prezent este redactor al revistei România literară. Lucrări: 
• Cartea de Crăciun, Humanitas, 1997.
• Ontologia lui Noica. O exegeză, Humanitas, 2005.
• Noica și mișcarea legionară, Humanitas, 2007.
• 10 Eseuri, Humanitas, 2010.
• Glasuri din bolgie, Ideea Europeană, 2018.
• Decoct de femeie, Ideea Europeană, 2019.

Sorin Lavric

• 1969: Oleg Balan (n. 27 noiembrie 1969, Cîrpești, Cantemir) este un jurist din Republica Moldova, care din 18 februarie 2015 până la 20 ianuarie 2016 a îndeplinit funcția de Ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

  Oleg Balan

• 1971: Victoria Lungu (n. 27 noiembrie 1971, Grinăuți, raionul Râșcani, URSS) este o cântăreață de muzică ușoară, romanțe și de estradă din Republica Moldova. Este cunoscută mai ales pentru piesa Crede-mi Iubirea, care este cartea sa de vizită. Între anii 1978 – 1989 a învățat la școala medie de cultură generală din satul Grinăuți, apoi între anii 1979–1984 la școala muzicală din satul Pelinia, specialitatea vioară, ulterior începând cu 1989 a studiat la Institutul de Arte din Chișinău la facultatea actor de teatru și cinema, unde absolvește în anul 1992 si urmează cursurile Conservatorului de Stat din Chișinău la facultatea canto de estradă și jazz, absolvind-o în 1997.^[2]
  Și-a demonstrat profesionalismul în domeniul muzicii ușoare participând la numeroase concerte și festivaluri, la care deține și premii, fapt ce a contribuit la o recunoaștere a interpretei de către publicul larg și de către elita muzicală. Se implică cu entuziasm în diverse concerte de binefacere din țară. Un accent important în realizarea carierei sale de interpretă a constituit-o și colaborarea cu compozitori și textieri profesioniști. 

  Victoria Lungu

• 1972: Alexandr Petkov (în rusă Александр Петков; n. 27 noiembrie 1972, Ciobalaccia, raionul Cantemir)^[2] este un istoric, politolog și politician moldovean, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a (2010-2014) din partea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). Este redactorul-șef^[3] și directorul agenției de presă „OMEGA”.^[4]
  Pe 22 noeimbrie 2014 acesta a fost exclus din Partidul Comuniștilor din Republica Moldova „pentru încălcarea statutului formațiunii”.^[5][6]
  La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 a fost inclus pe poziția a treia în lista candidaților din partea Partidului „PATRIA”, condus de Renato Usatîi,^[7] dar cu două zile înainte de alegeri partidul a fost exclus din cursa electorală.^[8]
  Pe 31 ianuarie 2015 Alexandr Petkov a fost amendat cu 1980 de lei pentru ultragierea colaboratorilor organelor de ocrotire a normelor de drept și opunerea de rezistență, caz care a avut loc pe 9 decembrie 2014, în incinta Curții de Apel Chișinău, în timpul examinării unui recurs privind aplicarea arestării preventive în privința unei persoane învinuite.^[9][10] La mijlocul lunii februarie, el a fost sancționat cu 2.200 de lei pentru două contravenții - lipsă de respect față de judecători și nesupunere cu rea-voință reprezentantului structurilor de drept. În data de 14 ianuarie, Petkov l-a insultat pe un procuror în timpul unei ședințe de judecată, fapt pentru care risca 10 zile de arest,^[11] însă, într-un final i s-a aplicat o amendă de 500 de lei. 

  Alexandr Petkov
  Date personale

• 1974: King ov Hell, basist norvegian
• 1975: Andrian Candu (n. 27 noiembrie 1975^[1]) este un politician și om de afaceri din Republica Moldova, fost vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova între 30 mai 2013 — 11 iulie 2014,^[2][3] viceprim-ministru, ministru al economiei Republicii Moldova din 2 iulie 2014^[2][4] — 23 ianuarie 2015, președinte al Parlamentului Republicii Moldova între 23 ianuarie 2015 – 21 martie 2019, deputat în Parlamentul Republicii Moldova în 3 legislaturi consecutive: 24 decembrie 2010 — 11 iulie 2014,^[1] 9 decembrie 2014 — 9 martie 2019, 9 martie 2019 — prezent. Este vicepreședinte al Partidului Democrat. Andrian Candu s-a născut la data de 27 noiembrie 1975. ^[5] În anul 2006, în timp ce se afla la un eveniment organizat de PricewaterhouseCoopers în Budapesta, Ungaria, o întâlnește pe Zuzana Stastna, angajată la biroul PwC din Praga. Abia după aproape jumătate de an, Andrian Candu s-a decis să o invite la o cină. Într-un interviu, Candu a povestit că relația lor a evoluat foarte repede, cu toate că viața lor a fost mereu pe bagaje. „Am locuit împreună în Austria, Cehia, dar și în alte state unde am ajuns datorită studiilor. Decizia de «a fi sau a nu fi» împreună a venit peste doi ani, când am terminat studiile. De vreme ce eu trebuia să revin acasă, chemat de obligațiile pe care le aveam, i-am zis: «Hai cu mine». Și ea a acceptat, fără condiții.”, a povestit Candu.^[8]
  Trei ani mai târziu, tinerii se căsătoresc la Chișinău. În 2009, în familia lui Andrian și Zuzana Candu se naște primul copil, Daniel. La sfârșitul lunii martie, 2012, familia se mărește cu încă un membru — o fetiță, pe care părinții au numit-o Vera. Iar la începutul anului 2017, pe lume vine al treilea copil al cuplului, al doilea băiat în familie, Adam.^[9]
  Andrian Candu este finul politicianului, filantropului și omului de afaceri Vlad Plahotniuc. 

  Andrian Candu

  Căsătorit cu Zuzana Stastna (din 2009) Număr de copii 3  Copii 3 (Daniel,Vera și Adam)

• 1977: Ivar Bjørnson, muzician norvegian
• 1978: Răzvan Constantin Păunescu (n. 27 noiembrie 1978 în București) este un fotbalist român care a evoluează pe poziția de fundaș.
• 1978: Mike Skinner, rapper britanic
• 1979: Eero Heinonen, muzician finlandez (basistul formatiei rock The Rasmus)
• 1981: Bruno Eduardo Regufe Alves (n. 27 noiembrie 1981) este un fotbalist portughez care joacă pentru Parma FC pe postul de fundaș central.
• 1982: Aleksandr Anatolievici Kerjakov (în rusă Алекса́ндр Анато́льевич Кержако́в}; n. 27 noiembrie 1982, Kingisepp) este un fotbalist rus care evoluează pe postul de atacant la clubul rus Zenit Sankt Petersburg și la echipa națională de fotbal a Rusiei.
• 1982: Tatsuya Tanaka (n. 27 noiembrie 1982) este un fotbalist japonez.
• 1983: Stephen Paul Manderson, cunoscut sub numele de Professor Green, născut pe 27 noiembrie 1983, în Hackney, Londra este un rapper, actor și compozitor britanic. El a devenit faimos în 2008 odată cu câștigarea unui concurs de battle rap, acesta primind distincția de "Cel mai bun rapper britanic". Este prezentatorul emisiunii TV Lip Sync Battle în Marea Britanie.
  În 2006 a lansat primul său mixtape, Lecture #1. După prima sa casa de discuri, The Beats, acesta a produs pe cont propriu un EP numit The Green EP . După ce a concertat cu Lily Allen a semnat cu Virgin Records și a lansat "I Need You Tonight", cu Ed Drewett. De asemenea, el s-a alăturat cu Allen pe al doilea single "Just Be Good to Green".
  Pe 23 mai 2009 Profesor Green a fost atacat cu mai multe sticle sparte în clubul de noapte Cargo din Shoreditch, East London.Acesta a fost la un pas de moarte. El are un tatuaj "norocos", unde a fost înjunghiat cu o sticlă, deși tatuajul a fost înainte de atacul de la gât.A fost la doar 3mm de vena aorta și de moarte. Atacatorul său a fost ulterior condamnat pentru crimă și condamnat la opt ani de închisoare.
  În iulie 2010, Profesor Green a lansat albumul de debut Alive Till I'm Dead unde ii regasim si pe Lily Allen, Emeli Sande, Fink, Labrinth și Example precum și The Streets. El a continuat cu albumul At Your Inconvenience în octombrie 2011, și Growing Up In Public în septembrie 2014.
  Pe 25 martie 2013, acesta anunță oficial logodna cu actrița si modelul britanic Millie Mackintosh. Nunta a avut loc pe data de 10 septembrie 2013 la Babington House Somerest. În 2015 apar primele speculații de divorț in presă, în ciuda faptului ca cei doi păreau mai fericiți ca niciodată. Professor Green și Millie Mackintosh anunță oficial despărțirea lor pe 20 februarie 2016, motivul principal fiind neînțelegerile pe tema unui viitor copil. Rapperul își dorea foarte mult un copil în timp ce soția sa nu se grăbea să facă acest pas.
  În mai 2013 Professor Green a fost spitalizat de urgență după ce a fost strivit între două automobile. La 24 mai 2013, Professor Green a fost strivit între două mașini Mercedes atunci când călătorea pentru a efectua un show live la Hartpury College din Gloucester.^[3].
  Pe data de 30 noiembrie 2013 Professor Green a fost arestat. Acesta a fost acuzat de influențare a cursului justiției.^[4]
  În septemberie 2015, Green scrie prima sa carte, autobiografia intitulata ''Lucky''. 

  Professor Green

  Professor Green in 2012

• 1983: Miloš Pavlović (Chirilic: Милош Павловић n. 27 noiembrie 1983, Belgrad) este un fotbalist sârb care s-a aflat sub contract cu clubul român FC Vaslui a evoluat în Liga I.
• 1984: Sanna Viktoria Nielsen (născută la 27 noiembrie 1984) este o cântăreață pop suedeză.^[1] După a șaptea încercare, ea a câștigat Melodifestivalen 2014 cu piesa "Undo" și așa a reprezentat Suedia la Concursul Muzical Eurovision din anul 2014, ce a avut loc în Copenhaga, Danemarca, terminând pe locul 3. 
  Sanna Nielsen
• 1985: Christina Novelli (n. 27 noiembrie 1985) este o vocalistă și DJ din Marea Britanie.
  În 2012, ea a lansat piesa Concrete Angel în colaborare cu DJ-ul Gareth Emery. Single-ul s-a clasat pe poziția #15 în clasamentul Billboard și a fost nominalizat la categoria 'Best Trance Track of 2013' la gala anuală International Dance Music Awards.^[2] Ulterior, Novelli a mai colaborat cu artiști ca Dash Berlin și Armin van Buuren.
  Ea este fiica lui Jean-Christophe Novelli, un celebru chef francez. 

  Christina Novelli

  Christina Novelli în Honolulu, Hawaii, 15 mai 2014

• 1988: Miroslav Šmajda (n. 27 noiembrie 1988, Košice, Cehoslovacia) sau Max Jason Mai este un cântăreț, cunoscut pentru participarea sa la concursurile Česko Slovenská Superstar (bazat pe UK Pop Idol) (locul 2) și Concursul Muzical Eurovision 2012. Este vegetarian. Pe data de 16 noiembrie 2011, s-a anunțat oficial că Max Jason Mai va reprezenta Slovacia la ediția din 2012 a concursului Eurovision cu melodia Don't close your eyes. A fost repartizat în cea de-a doua semifinală. A obținut doar locul 18 cu 22 de puncte, nereușind să intre în finală. 

  Max Jason Mai

* 1994: Andreea Părăluță (n. 27 noiembrie 1994, Craiova, România) este o jucătoare de fotbal română. În prezent joacă pentru echipa feminină Atletico Madrid și ca portar al echipei naționale a României
* 1996: Amanda Michelle Todd (n. 27 noiembrie 1996, Vancouver - d. 10 octombrie 2012, Port Coquitlam, Columbia Britanică)^[1][2] a fost o adolescentă din Canada, care s-a sinucis ca reacție la o îndelungată hărțuire și șantajare în mediul virtual. Cu puțin înainte de a muri, a postat pe Youtube un videoclip în care, prin intermediul unor foi scrise, și-a expus succint viața și mai ales modul cum a fost supusă la o succesiune de agresiuni emoționale. După decesul ei, filmul a devenit viral, fiind distribuit, prin intermediul a diverse rețele de socializare, în întreaga lume. Astfel, la numai trei zile după moartea ei, la 13 octombrie 2012, filmul a deținut peste 1,6 milioane de vizualizări.^[3] De asemenea, pe Facebook au fost create numeroase pagini cu numele tinerei, în care utilizatorii online și-au expus opiniile și sentimentele, dar și sfaturi privind combaterea suicidului și chiar și adresele unor servicii care se ocupă cu această problemă.

Christy Clark, guvernatoarea provinciei canadiene Columbia Britanică și-a prezentat online condoleanțele și a propus o dezbatere națională pe tema pericolelor din mediul virtual și mai ales a agresiunii pe Internet, prin încălcarea dreptului la viață privată a individului.

Amanda Todd

* 2001: Teodora Sava (n. 27 noiembrie 2001, Piatra Neamț) este o cântăreață, vedetă la postul de televiziune Antena 1 și fost competitor în cadrul competiției muzicale internaționale X Factor România, la care a ajuns până în semifinale în sezonul 7, 2017. Începând cu ianuarie 2010, a participat la multe festivaluri și concursuri, la care a obținut multe trofee, clasându-se mereu pe primele locuri. Teodora Sava s-a născut pe 27 noiembrie 2001 în Piatra Neamț. Este fostă elevă la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț, în prezent studiind canto, pian, flaut și chitară la Colegiul național de muzică „George Enescu” din București. Nu se vede facând altceva în afară de muzică, care o definește.^[1][2] A cântat în Orchestra Emanuel Elenescu și în Corul Liceului de Arte, și este membră în corul „EXTENSIO” al Academiei de Muzică Gheorghe Dima, extensia Piatra-Neamț, coordonat de profesor universitar Ildikó Kalló. A luat lecții de teatru cu profesoara Gina Gulai, actriță la Teatrul Tineretului Piatra Neamț. Debutul în teatru și l-a făcut pe 24 mai 2017, obținând premiul I la Festivalul de teatru în limba română, pentru copii și tineri - Suceava, continuând apoi cu alte roluri precum cel din muzicalul adolescentin „Dacă noi ne iubim”.^[3][4] A participat la activități culturale și concerte organizate în cadrul Asociației TAGMA, precum și la evenimente destinate tinerilor.^[5]. Conform propriilor declarații, artista a „cântat la concerte de caritate, la case de copii și la aziluri de bătrâni”, iubește natura și animalele, iar cel mai mult îi place să se implice în viețile celor din jur, inclusiv prin voluntariat.^[6][7] De asemenea, conform ei, artista își dorește să cânte într-o bună zi pe scenă cu Beyoncé, Christina Aguilera sau Mariah Carey, iar studiile dorește să le continue în străinătate, tot în domeniul muzicii.

A cântat alături de Nico, Paula Seling, Proconsul la emisiunea Next Star și pe scenă^[8], și FREE STAY (al cărui solist este Florin Ristei) la emisiunea Te cunosc de undeva!^[5].

Performanțele sale artistice notabile înregistrate încă de la vârsta copilăriei, culminând cu prestațiile de la X Factor România 2017 - sezonul 7, când, la finalul interpretării piesei din etapa audițiilor, toți jurații s-au ridicat în picioare aplaudând^[9], au făcut ca ea să fie invitată de către Consiliul Local Piatra Neamț și premiată de către consilierii locali și primar.^[10] De asemenea, ea a fost nominalizată ca ambasador al județului Neamț la categoria „Tinere valori” în cadrul „Galei ambasadorilor nemțeni” și din 2017 face parte din Consiliul Local al Tinerilor Piatra Neamț. 

Teodora Sava

Teodora Sava, 15 decembrie 2017

VA URMA