MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 30 NOIEMBRIE 2019
PARTEA ÎNTÂI

Bun venit în pagina dicuoctavian.blogspot.com. Spune prietenilor tăi despre aceasta! Mulțumesc.

Suntem un popor ortodox în majoritate și aceasta se datorează Sfântului Apostol Andrei, care a venit pe pământul Dobrogei și a propovăduit Sfânta Evanghelie – de aceea Biserica noastră ortodoxă este o biserică apostolică!

LA MULȚI ANI pentru Andreea și Andrei!

ISTORIE PE ZILE 30 Noiembrie

Evenimente

·         1224: Regele Andrei al II-lea al Ungariei întărește privilegiul dat de înaintașul său Geza al II-lea populației săsești din Transilvania. Acest act, azi pierdut, este cunoscut sub numele de Andreanum. Regiunea colonizată de aceștia, cuprinsă între Orăștie și Baraolt, inclusiv ținutul locuit de secui, se organizează ca un teritoriu autonom cu numeroase privilegii, în schimbul unor obligații financiare și militare față de coroană.

·         1718: Regele Carol al XII-lea al Suediei moare în tipul asediului fortăreței Fredriksten din Norvegia.

·         1767: Mila lui Alexandru Ghica Voievod pentru Manastirea Stavropoleos. Io Alexandru Ghica Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn. Bunatatile si lucrurile ceale placute lui Dumnezeu nu numai sunt pururea statatoare si adevarate si de toti oamenii laudate ci si de cei ce sa invrednicesc a lua de la Dumnezeu puteare si stapinire, au datorie sa le intareasca si sa le intemeiaze si ceale ce intru slava lui Dumnezeu sa radica si sa inalta si sa le caute si sa le pazeasca. Pentru ca precum Dumnezeu le-au cinstit pre dinsii cu obladuirea si cu putearea asa si eu sunt datori cu fapta si cu cuvintul sa inalte slava lui Dumnezeu si sfintele lui lacasuri sa le cinsteasca. Si veniturile cistigurilor ceale ce se dau si sa fac spre marea cuviinta a bisearicilor pazindu-le cu carti domnesti sa le adevereze si sa le intareasca, ca cu aceastea fiind pazite, sa-si aiba sfintele besearici cuviincioasa podoaba pe deplin si cei ce sa nevoiesc de dau si afirosesc veacinica pomenire.
Hangiul si bacanul si circiumarul inca sa fie scutiti de toate dajdiile si orinduialele vistieriei ce ar esi pe tirg .Si drept aceeaia, dar, de vreame ce sfintia sa raposatul parintele Stavropoleos kir Ioanichie aflindu-sa cu lacuinta aici, din rivna dumnezeiasca fiind pornit cu multa evlavie au inaltat din temelie sfinta besearica aici in orasul domniei meale in Bucuresti, intru slava veacinicului Dumnezeu si intru cinstea si lauda sfintilor, marilor voievozi Mihail si Gavriil si intru pomenirea acelui dintru sfinti parintelui nostru Athanasie cel Mare arhiepiscopul Alexandriei pre carea din osteneala sfintiei sale o au infrumusetat pre dinlauntru si pre din afara cu toate cuviincioasele podoabe si o au ocolit imprejur cu han si cu alte zidiri, precum sa veade. Dar ca un om strain ce au fost sfintia sa, n-au avut sa o inzestreaze cu de ceale pamintesti iconomii si socotind domnia sa raposatul stramosul domniiei meale Nicolae Alezandru voievod pentru parintii ce sa vor afla lacuitori dupa vremi la aceasta sfinta besearica ca sa-si aiba odihna si chiverniseala vietii pe deplin, au binevoit de au inzestrat-o cu ceale din domnestile mile prin hrisovul domniei sale, adeca sa ia in toti anii de la camara cite taleri 50 la zioa praznicului sfintilor ingeri si sa scuteasca de dijmarit stupi 300 i rimatori 300 si de pogonarit pogoane 20 si de vinarici cit vin va face intr-aceaste vii si de oierit oi 250 si de vacarit vite 30 si toate odaile din hanul ce iaste imprejurul besearicii de fumarit si bacania din han de fumarit, de schimbul banilor si de toate altele ce ar esi peste an pe alte bacanii si pivnita iarasi de fumarit, de camanarit, de vama, de vin domnesc si hangiul si bacanul si circiumarul, inca sa fie scutiti de toate dajdiile si orinduialele vistieriei ce ar esi pe tirg si pe tara, de nimic sa nu supere .
Asijderea si zeace liude sa fie scutiti de toate dajdiile si orinduialele vistieriei ca sa fie de poslusania sfintei manastiri pastori, stupari, ciobani, vacari si viiari si sa aiba a lua si vinariciu din dealul Boldestilor i al Malaiestilor din sud Saar cu parparul, si dupa aceea au innoit si au intarit aceaste mili raposatul intru fericire mosul domniei meale Grigorie Ghica voievod, in domnia dintii ot leat ……… si domnia sa Constantin Nicolae voievod……… si domnia sa Mihai voda Racovita si domnia sa unchiul domniei meale Matei Ghica voievod si domnia sa Constantin voda Cehan asijderea si maria sa raposatul intru fericire parintele domniei meale Scarlat Ghica voievod din domnia dintii a mariei sale ot leat 7267 (1758-59) precum am vazut si hrisovul domniei sale. Intru aceeaia si pre noi invrednicindu-ne Domnul Dumnezeu cu domnia acestii pravoslavnice Tari Rominesti in parintescul , mosescul si stramosescu nostru scaun cind aflindu-sa iconom acestii sfinte besearici sfintia sa parintele Grigorie ieromonah si aducindu-ne de am vazut mai ales hrisovul mariei sale raposatului parintelui nostru de intarirea acestor mile, n-am trecut cu vederea cearerea sfintiei sale ci si domnia mea aseamenea innoind si intarind aceaste mile printr-acest cinstit hrisov adomniei meale ca sa-si aiba sfinta besearica aceasta toate milele ce sa cuprind mai sus pe deplin, dindu-sa si radicindu-sa da la vistierie si de la camara cu pecetluirile domniei meale.Asijderea sa aiba a lua si vinariciul din dealurile ce s-au numit mai sus din zece veadre o vadra, numai fiindca vinariciul de la o vreame `ncoace s-au obicinuit de sa plateaste cite 4 bani de vadra sa aiba a sa trimite om al manastirii sa umble impreuna cu vinariciarii domnesti sa scrie tot vinariciul in numitul deal si sa faca doaua catastise si tot asemenea unul ca si altul iscalite fiind amindoaua si de vinariciarii domnesti si de vinariciarii manastiresti si asa impreuna stringind banii vinariciului ce-i platesc dajnicii de vadra cite bani 4 si poclonul de nume din acesti bani sa ia vinariciarii domnesti pe seama camarii cite doi bani de vadra si poclonul de nume, iar ceilalti doi bani de vadra sa-i ia vinariciarii manastiresti si cu parparul dupa obiceaiul precum au luat si mai nainte si iau si alte manastiri, ca sa fie acestii sfinte manastiri de ajutor si de intarire iar domniei meale si raposatilor parintilor, mosilor si stramosilor domniei meale veacinica pomernire. Rugind dar si pe alti intru Hristos frati domni pre carele va alege Domnul Dumnezeu dupa vremi a fi domn tarii acestia, sa intareasca aceaste mile si cu hrisovul domniilor sale ca si ale domniilor sale mile si aseziminturi ce vor face sa fie de altii in urma in seama tinute si la Dumnezeu bine primite. Intarind domnia mea hrisovul acesta cu insasi credinta domniei meale Io Alexandru Ghica voievod si cu credinta prea iubitului domniei meale fiu Grigorie voievoda si marturii punem domnia mea pe toti cinstitii si credinciosii boiarii cei mari ai divanului domniei meale, pan Ianachie Hrisoculeu vel ban, pan Dumitrasco Racovita vel dvornic de Tara de Sus, pan Nicolae Dudescul vel vornic de Tara de Jos, pan Dimitrachi Ghica vel spatar, pan Pirvu Cantacuzino vel logofat, pan Badea Stirbei vel vistier, pan Ianachie vel postelnic, pan Ianachie Vacarescu vel cliucer, pan Nicolae Stirbei vel paharnic, pan Ianachie Muruzi vel comis, pan Iordachie Caragea vel stolnic, pan Alexandru Greceanu vel sardar, ispravnecu, pan Pirvu Cantacuzino vel logofat. S-au scris hrisovul acesta in anul dintii al domniei meale aici in scaunul orasului Bucuresti, in luna noiembrie 30 dni zile leat 7276 (1767) de popa Florea dascal slovenesc ot Sfintu Gheorghe Vechi. Io Alexandru Ghica voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Tarii Rominesti.

·         1786: Marele Ducat al Toscanei, sub Pietro Leopoldo I, devine primul stat modern care abolește pedeapsa capitală.

·         1840: Are loc debutul lui Vasile Alecsandri în teatru cu piesa „Farmazonul din Hîrlău”, pusă în scenă de Costache Caragiale; (18 / 30 noiembrie).

·         1840: Se înfiinţează la Sibiu, in Transilvania, prima asociaţie a meşteşugarilor (Uniunea meseriaşilor), fiind urmată de asociaţii asemănătoare la Braşov (1841), Bistriţa, Mediaş (1844) şi Sighişoara (1847), avand drept scop sprijinirea meşteşugarilor pentru a se adapta la cerinţele moderne şi ale producţiei industriale; (18 / 30 noiembrie).

·         1853: Razboiul Crimeei. Marina imperiala rusa comandata de  Pavel Nakhimov distruge flota otomană condusa de  Osman Pașa la Sinope, un port maritim din nordul Turciei.

·         1858: Americanul John Landis Mason a patentat borcanul cu ghivent, cunoscut sub numele de "Borcanul Mason".

·         1872: A avut loc primul meci internațional de fotbal la Hamilton Crescent, Glasgow, între Scoția și Anglia.

·         1928: Compozitorul Mihail Jora a  inaugurat şi dirijat, la numai o lună de la înfiinţarea postului naţional de radio din România (1 noiembrie), prima stagiune radio „live” pentru concerte simfonice din ţara noastră. Primul concert a fost susţinut de Orchestra Radio şi a avut în program exclusiv Mozart şi Haydn. Astăzi sala de concerte a Societăţii Române de Radiodifuziune îi poartă numele.

·         1929: Manifestul către țară al Partidului Național-Țărănesc, în care se regăsesc problemele fundamentale ale vieții economice și social politice și căile de soluționare a acestora.

·         1936: La Londra, Palatul de Cristal este distrus într-un incendiu.

·         1939: Începutul războiului ruso-finlandez.

·         1947: Manifestații ale populației evreiești din București și din alte orașe din România, care salută hotărârea ONU din 29 noiembrie, privind crearea unui stat evreiesc în Palestina.

·         1966: Barbados și-a dobândit independența față de Marea Britanie.

·         1973: Adunarea Generala ONU adoptă Convenția Internațională asupra eliminării și reprimării crimei de apartheid.

·         1979: Trupa rock Pink Floyd lansează opera rock The Wall.

·         1990 - Înfiinţarea Comandamentului Trupelor de Paraşutişti – structură specializată din Forţele Aeriene cu atribuţii de prognoză, concepţie, planificare, organizare, comandă şi control al întregii activităţi din Trupele de Paraşutişti.

·         1990: Demolarea Zidului Berlinului este finalizată oficial. Șase porțiuni mici rămân ca un memorial.

·         1992 - România a aderat la Convenţia Europeană privind statutul copiilor născuţi în afara căsătoriei.

·         1994 - La reuniunea NATO, miniştrii de Externe ai celor 16 ţări membre ale Alianţei au anunţat oficial decizia NATO de a accepta ca ţările est-europene să poată deveni membre ale acestui organism.

·         1995: Bill Clinton a fost primul președinte american care a vizitat Irlanda de Nord.

·         1995 - Köhln. Este înmânat, pentru prima oară, Premiul internaţional pentru jurnalism „Madame de Stael”, instituit de postul de radio Deutschland şi de Institutul Goethe.

·         1998 - Conducerea societăţii "Aerofina" a dezminţit informaţiile conform cărora ar fi negociat cu Irakul livrarea unor sisteme de orientare a rachetelor.

·         2000 - Croaţia aderă la Organizaţia Mondială a comerţului, devenind cel de–al 140–lea membru al acestei instituţii.

·         2001 - Preşedintele României i-a decorat pe membrii conducerii postului de radio Europa Liberă şi pe cei ai departamentului de limbă română ai postului, pentru contribuţia la promovarea libertăţii şi democraţiei.

·         2001 - Prima inimă artificială total autonomă, implantată la 2.07.2001 americanului Robert Tools, a încetat să mai bată; inima artificială a fost fabricată de compania Abiomed Inc. din Danvers (Massachusetts) şi a fost botezată AbioCor.

·         2002 - Experţii ONU au reluat inspecţiile în Irak.

·         2005 - SUA găzduiesc în premieră reuniunea miniştrilor Apărării din Europa de Sud-Est.

·         2007: Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat decretul care suspendă participarea Rusiei la Tratatul privind Forţele Convenţionale în Europa (CFE). Tratatul cu privire la Forţele Armate Convenţionale în Europa a fost semnat în 1990, între cele 16 ţări membre ale Organizaţiei  Tratatului Atlanticului de Nord şi cele şase state membre ale Pactului de la Varşovia. Prin acest tratat  se stabileau plafoanele pentru numărul de soldaţi, tancuri, artilerie şi alte active militare non-nucleare care puteau fi staţionate în Europa. Rusia a continuat să participe la întâlnirile consultative dintre semnatari,   decizand ca  începând cu 11 martie 2015 să oprească participarea sa la reuniunile grupului consultativ si sa  încheie complet acţiunile sale în cadrul] Tratatului cu privire la Armele Convenţionale în Europa, asa cum a anunţat în 2007. Anunţul din martie 2015 a venit la numai câteva zile după ce Preşedinele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a cerut crearea unei singure armate care să reprezinte întrea Uniune Europeană, aduncând în atenţie ca principal motiv agresiunea continuă a Rusiei în Ucraina. „O armată europeană comună ar transmite un mesaj clar Rusiei că suntem serioşi cu privire la apărarea valorilor europene”, spunea Juncker.

·         2008: Au avut loc primele alegeri parlamentare uninominale din România. În premieră, la aceste alegeri s-a renunţat la votul pe liste, reprezentanţii politici ai cetăţenilor fiind aleşi printr-un sistem mixt, în care candidaturile şi votul au fost uninominale, iar acordarea mandatelor s-a făcut proporţional.

Nașteri

·         538: S-a nascut  Grigore de Tours (născut Georgius Florentius), fost episcop deTours, istoric si hagiograf galo-roman. Lucrarea sa „Zece cărți ale istoriei„(înlatină Decem libri historiarum), mai bine cunoscuta sub numele de Historia Francorum(„Istoria francilor„), care constituie unul din cele mai importante izvoare pentru studierea perioadei  de tranzitie de la Antichitatea târzie la Evul Mediu timpuriu.  Lucrările sale sunt principala sursă pentru istoria merovingiană si el fiind  de asemeneacunoscut pentru scrierile sale privitoare la  minunile sfinților si  în special pentru cele patrucărți despre miracolele sfantului Martin de Tours. A decedat la 17   noiembrie 594, la Tours.

·         1427: S-a nascut Cazimir al IV-lea Jagello, Mare Duce al Lituaniei din 1440 şi Rege al Poloniei din 1447, până la moartea sa; (d. 7 iunie 1492). Cazimir a fost fiul cel mic al Regelui Vladislav al II-lea Iagello, fratele mai mic a lui Vladislav al III-lea Iagello si  sotul Elisabetei de Austria, cu care a avut treisprezece copii,  unsprezece dintre ei  supravietuind  pana la maturitate. Patru dintre fiii sai au fost incoronati  regi. Cazimir al IV-lea Jagello a infrant  Cavalerii Teutoni în Războiul de treisprezece ani  si a recuperat Pomerania, dinastia Jagielloniana devenind una dintre cei mai importante casele regale din Europa. A fost un adversar puternic al aristocrației, și a actionat  pentru consolidarea  Parlamentului și Senatului.
Polonia a redus distanța care o separa de Europa de Vest și a devenit un factor important în relațiile internaționale.

·         1466: Andrea Doria, amiral genovez (d. 1560)

·         1508: Andrea Palladio, arhitect renascentist italian (d. 1580)

·         1554: Philip Sidney, poet englez (d. 1586)

·         1667 s-a născut Jonathan Swift, scriitor celebru în domeniul satirei: "Călătoriile lui Gulliver" (m. 19 octombrie 1745).

·         1670 - S-a născut filosoful irlandez John Toland (m.11.03.1722).

·         1699: Christian al VI-lea, rege al Danemarcei și Norvegiei (d. 1746)

·         1719: Prințesa Augusta de Saxa-Gotha, Prințesă de Wales (d. 1772)

·         1756: Ernst Chladni, fizician și muzician german (d. 1827)
* 1784: Moise Nicoară (n. 30 noiembrie 1784, Giula, Regatul Ungariei, Imperiul Habsburgic, d. 10 octombrie 1861, București, Principatele Române) a fost un jurist, profesor, traducător, scriitor și un patriot român, luptător pentru drepturile românilor din Banat și Crișana. S-a născut la Giula în Regatul Ungariei, în familia nobilului român, Petru Nicoară, mamă fiindu-i Maria Șerban. Printre copiii familiei Nicoară s-au mai numărat trei fete și doi băieți. Titlul nobiliar a fost acordat familiei de către împăratul Ferdinand al II-lea ștrămoșului lui Moise, Ștefan Nicoară (Nyikora), în anul 1627. 

Nereușind să-și urmeze visul în diplomație, în anul 1808 acceptă un post de funcționar la cancelaria comitatului Bichiș, dar la scurt timp renunță și se reîntoarce, în același an, în orașul natal.

În anul următor se înrolează voluntar în armata imperiului, aflată în război cu Napoleon Bonaparte. I se acordă gradul de locotenent de cavalerie și i s-a încredințat misiunea de a forma legiunea voluntarilor români din comitatele Arad, Bichiș, Bihor și Cenad^[2].

După Pacea de la Schönbrunn încearcă să intre în armata imperială regulată, dar nereușind, călătorește la Oradea, Cluj, Turda, Brașov, iar mai apoi trece Carpații și se stabilește la București, unde începând cu anul 1813 devine profesor de limba latină și limba germană la școala lui Caragea Vodă.

În timpul ciumei, la 14 februarie 1814, a fost vizitat la Mănăstirea Mărgineni, unde erau cazați profesorii, de către Nicolae Văcărescu, iar împreună au plecat să-l viziteze pe Iancu Văcărescu, la Târgoviște. Reîntors la București este destituit din funcție, astfel pleacă într-o călătorie la Constantinopol, iar mai apoi la Viena, unde încearcă din nou să se înroleze în armata austriacă, dar este respins.

În anul 1815 se întoarce la Giula și începe să se implice în lupta pentru episcop român la Arad:

„Lupta purtată de Moise Nicoarã pentru episcop român nu trebuie interpretată în mod îngust, limitat – ca luptă de natură bisericească, un moment din istoria bisericii românești ortodoxe. Moise Nicoarã a luptat pentru episcop român la Arad deoarece în vremea aceea acest ierarh bisericesc era singura autoritate recunoscută de oficialitățile statului habsburgic. Numai el, în vremurile acelea, ar fi putut să ceară și să obțină unele drepturi naționale.^[3]”

În această perioadă Moise Nicoarã a accentuat colaborarea cu profesorii Preparandiei din Arad, consolidând caracterul laic al mișcării. În această luptă a fost sprijinit, printre alții, de Petru Maior, Aron Budai și Gheorghe Lazăr.

În urma morții episcopului sârb din Arad, Pavel Avacumovici, o delegație formată din șase membri s-au dus la Viena să-i înmâneze împăratului austriac o petiție prin care cereau numirea unui episcop ortodox român la Arad. Odată cu scurgerea timpului, după încercări repetate de a ajunge în fața împăratului, numărul deputaților din delegație a scăzut, până când Moise Nicoară a rămas singur să susțină cererea formulată în petiție^[4].

În această perioadă Nicoară s-a întreținut financiar din donații individuale sau provenite de la parohiile românești din Banat și Crișana, dar începând cu anul 1817, autoritățiile austriece au interzis parohiilor românești să îl mai sprijine financiar și au început discreditarea sa, zvonind că acesta cheltuie banii din donații în scopuri personale.

După moartea lui Dimitrie Țichindeal, rămas singur în această luptă, se întoarce la Giula în anul 1818, dar fiind și aici ocolit de cunoscuți și persecutat, îi trimite împăratului un memoriu prin care solicită aprobarea de a părăsi țara, în anul 1819.

În octombrie 1819 este arestat la Arad și a fost închis la Arad și Giula până în 1821 și declarat nebun^[4]. În anul 1820, încep mișcările țărănești în zona Aradului, iar Moise Nicoară este bănuit a avea un amestec. Paul Almássy descrie lupta de emancipare națională a românilor drept o acțiune insurecțională a lui Moise Nicoară și-l caracteriza astfel:

„Acest Moise Nicoară face parte dintre acei oameni care pe lîngă tot caracterul său bun este stăpînit de un zel fanatic de a elibera poporul valahic luptînd împotriva asupritorilor, ușor poate să se întîmple ca prin noi tulburări să îndrăznească să treacã dincolo de limite, mai ales că aceasta se întîmplă cu toată puterea.^[5]”

În mai 1824 este arestat din nou și este eliberat în octombrie, în urma unei cerereri adresate împăratului de către tatăl său și de către preotul din Șiclău, Teodor Șerban.

La 25 martie 1825, îmbrăcat în piei de oaie a intrat în cabinetul imperial, dar i s-a refuzat intrarea în această ținută. Oferindu-i-se haine, Moise Nicoarã le refuză spunând:

„Eu n-am venit aici ca să cer grație, iertarea sau pomana de la împăratul nostru ci să plec din statele sale, unde fiecare colț este pentru mine imaginea infernului și a celei mai crude nedreptăți. Mizeria mea rănește privirea sa dar el nu trebuie să roșească văzându-mă în aceste straie în care m-a adus nedreptatea lipsită de umanitate, eu nu roșesc de asta. Spuneți-i cã lozinca sa scrisă pe porțile Vienei (Justitia, regnorum fundamentum) este cea mai insultătoare ironie fãcută justiției.”

La 29 aprilie 1825 a primit pașaportul.^[5]

La 15 august 1825 prezintă la Arad, în fața unei comisii formată din 80 de delegați, documentele activității sale în lupta pentru un episcop român, iar la 8 septembrie îi lasă manuscrisele lui Grigore Călinescu și părăsește monarhia pentru totdeauna, mergând în Țara Românească, prin Orșova.

Datorită luptei lui Moise Nicoară în anul 1822 s-a înființat la Arad școala de teologie românească, iar în anul 1829 este numit primul episcop ortodox român, Nestor Ioanovici.

Sosit la București, la 19 octombrie 1825 îi trimite un memoriu principelui Grigore Ghica, prin care solicită reorganizarea catedrei de limba latină în școlile cele mari din București, dar este refuzat. În anul următor, încearcă același lucru în Moldova, dar este refuzat de domnitorul Ioan Sturdza.

Nereușind să se impună în țarile românești, ia calea Constantinopolului, unde îi solicită sultanului să intre în armată, dar este refuzat.

În anul 1833 se întoarce în Țara Românească și este numit revizor al școlilor, sub numele de Nicorescu.^[6] În 1835 își pierde postul.

În anul 1838, la Iași, la data de 2 decembrie finalizează traducerea memorandului politic al românilor din Transilvania, de la 1791, Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae.

„Dacă în ipostatul de răspînditor al culturii naționale Moise Nicoară rămîne în urma lui Gheorghe Lazăr, în schimb ca susținător convins al cauzei românești în fața lumei, el ne apare ca un inovator de drumuri. Era convingerea lui că fără de sprijinul și bunăvoința marilor puteri soarta poporului român, cu greu se va putea schimba. De aci năzuința lui de-a intra în diplomație, de aci seria nesfârșită de memorii prezentate cu diferite prilejuri oamenilor mari ai acelor timpuri în care pledeazã cu toată însuflețirea pentru cauza sfîntă a Românilor de pretutindeni.^[7]”

În anul 1839 călătorește la Chișinău și la Odesa, unde-l cunoaște pe Alexandru Sturdza, care îl ajută financiar, iar la 26 mai 1840 pleacă, din nou, la Constantinopol, unde stă până în anul 1850. În tot acest timp a continuat activitatea de informare a străinătății despre situația românilor, cauzele naționale ale românilor, cultura și literatura română.^[8]

În anul 1850 se întoarce la București, trăindu-și ultimii ani ai vieții orb, fiind nevoit să trăiascã din mila necunoscuților.

A decedat la 10 octombrie 1861. Locul unde a fost înmormântat nu se cunoaște cu exactitate, dar se presupune a fi cimitirul mănăstirii Mihai Vodã sau cimitirul bisericii Mavrogheni.

Moise Nicoară

·         1796: S-a nascut   compozitorul  german Carl Loewe; (d.20 aprilie 1869). Johann Carl Gottfried Loewe  a fost de asemenea cântăreț tenor și dirijor. În timpul vieții, liedurile sale i-au creat renumele unui  „Schubert al Germaniei de nord”. Este mai puțin cunoscut astăzi, dar baladele și cântece sale, in număr  de peste 400, inca mai  sunt interpretate ocazional.

·         1811: S-a născut (la Mişiurineţ/Ternopol, azi în Ucraina) Alexandru Hasdeu (Hâjdeu), cărturar şi scriitor; militant pentru cauza românilor basarabeni; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866, tatăl scriitorului Bogdan Petriceicu Hasdeu;  (m. 1872).

·         1813: Charles-Valentin Alkan, muzician și compozitor francez (d. 1888)

·         1817: S-a nascut Theodor Mommsen, scriitor german, laureat cu premiul Nobel; (d.1 noiembrie 1903). Christian Matthias Theodor Mommsen fost un savant, istoric, jurist, ziarist, om politic, arheolog și scriitor, considerat  unul dintre cei mai  importanti clasiciști din secolului al 19-lea. Lucrarile sale privitoare la istoria romană au  încă de o importanță fundamentală pentru cercetarea contemporana. El a primit Premiul Nobel pentru Literatura in 1902fiind considerat de juriu „cel mai mare maestru viearta scrisului istoric, cu referire specială la monumentala sa lucrare, O istorie aRomei.” A fost, de asemenea, un proeminent politician german, în calitate de membru alparlamentelor prusace și germane. Lucrarile sale de drept roman au avut un impact semnificativ asupra Codului civil german.

·         1825: William-Adolphe Bouguereau, pictor francez (d. 1905)

·         1835 - S–a născut scriitorul american Mark Twain – pseudonim pentru Samuel Langhorne Clemens – (romanele “Aventurile lui Tom Sawyer”, “Prinţ şi cerşetor”) (m.21.04.1910).

·         1844: S-a născut matematicianul Constantin Climescu, membru fondator şi principalul susţinător al revistei „Recreaţii ştiinţifice” (1883); membru corespondent al Academiei Române din 1892; (m. 1926).

·         1858: Jagadish Chandra Bose, fizician indian, botanist (d. 1937)

·         1860: S-a născut Vasile G. Morţun, autor dramatic, prozator şi publicist; om politic: a fost primul deputat socialist în Parlamentul României în 1888. A trecut, în 1899, la liberali (deputat, senator şi ministru în mai multe rânduri); (m. 1919).

·         1869: Gustaf Dalén, fizician suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1937)

·         1870: Prințesa Henriette a Belgiei (d. 1948)

·         1874: S-a născut Paul Zarifopol, eseist, critic literar şi publicist; (m. 1934).

·         1874: Winston Churchill, politician britanic, prim-ministru, scriitor, laureat al Premiului Nobel (d. 1965)

·         1874: Lucy Maud Montgomery, scriitoare canadiană (d. 1942)
* 1881: Andrei Glavina a fost un învățat istroromân. Era originar din satul Șușnievița.

Profesorul ieșean Theodor Burada, aflat în Istria pentru a le studia limba, îl îndeamnă pe tânărul Andrei Glavina să vină în România, unde i se oferise o bursă. După studii la Iași și la Blaj, Glavina se întoarce acasă, reunește toate satele de istroromâni de la sud de Monte Maggiore într-o singura comună, Valdarsa (Șușnevița), și înființează în 1921 prima (și, din păcate, ultima) școală cu predare în limba maternă. Din păcate, soarta este nemiloasă cu dânsul. Slăbit de eforturile pentru înființarea noii comune și deschiderea școlii românești și mai cu seamă de șicanele ale societății slave "Sfinții Ciril și Metodiu" - care în 1887, 1888 și 1904 s-a opus deschiderii de școli românești, petiționate de locuitori, la Sușnievița și Jeiăn, impunând școala slavă -, bolnav de tuberculoză, Andrei Glavina se stinge din viață în februarie 1925, la numai 43 de ani. Astfel, școala românească de la Sușnievița (Valdarsa), care a funcționat doar patru ani, își încetează existența, din cauza lipsei unui învățător român.

Este autorul primelor lucrări în dialectul istroromânilor, pledând pentru păstrarea identității etnice și recunoașterea acesteia. Lui i se datorează numeroasele mărturii cu privire la situația acestei ramuri apusene a românismului și la procesul de deznaționalizare la care era supusa. A compus de asemenea Imnul Istroromânilor. Andrei Glavina a fost supranumit apostolul istroromânilor. A publicat în 1905 Calendarul românilor din Istria, în care a adăugat diverse proverbe și zicale istroromâne.

În Italia există actualmente Asociația culturală "Andrei Glavina".

Imnul Istro-românilor

Roma, Roma i mama noastră

noi Romani rămânem

Romania i sara noastră

tot un sang-avem

nu suntem siguri pe lume

si'nea avem frați

Italiani cu mare lume

mâna cu noi dați

ca să fim frate și frate

cum a dat Dumnezeu

să trăim până la moarte

eu și tu și tu și eu.

Andrei Glavina
Andrei Glavina
Date personale
Născut	30 noiembrie 1881  Șușnievița, Croația
Decedat	9 februarie 1925 (43 de ani)  Pula, Italia

·         1889: Edgar Douglas Adrian, fiziolog britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1977)
* 1895: Modest E. Isopescu (n. 30 noiembrie^[1] 1895, comuna Frătăuții Vechi, Bucovina, astăzi în județul Suceava – d. 17 octombrie 1948, Aiud)^[2] a fost un locotenent-colonel român de jandarmi, care a îndeplinit funcția de prefect al județului Golta din Transnistria. A fost condamnat la muncă silnică pe viață, fiind considerat criminal de război și a murit de cancer și abces al ficatului în Penitenciarul Aiud. Isopescu a fost ofițer activ de jandarmi. El a făcut parte din batalionul care a intrat în Chișinău după eliberarea orașului în iulie 1941. La 15 august 1941, batalionul de jandarmi din care făcea parte a fost trimis la Balta pentru a stabili acolo un prim post de jandarmi. La sfârșitul lunii septembrie, Isopescu era la Golta, raportându-i guvernatorului Gheorghe Alexianu că 1.000 evrei basarabeni și bucovineni, din primul convoi care a ajuns pe malul Bugului, au fost uciși de germani la Pervomaisk (pe malul estic al râului) cu ajutorul ucrainenilor înarmați. ^[3]

El a fost numit prefect al județului Golta din Transnistria, unde a organizat lagăre de concentrare pentru evrei și țigani.

În legătură cu ocuparea Odesei în 1941, după o încercare nereușită a trupelor românești de evacuare a evreilor din oraș înspre zona ucraineană administrată de germani, Isopescu, care era comandant regional, este acuzat că ar fi ordonat omorârea prin înfometare a 14.000 de evrei care erau închiși în grajdurile de porci de la Akmecetka.^[4]

A fost arestat în mai 1945 și judecat în procesul "criminalilor de război", alături de gen. Nicolae Macici, gen. Constantin Trestioreanu, Mihail Niculescu, Radu Ionescu, Eugen Bălăceanu, gen. Corneliu Calotescu (fost guvernator al Bucovinei), col. Stere Marinescu (fost șef de cabinet al guvernatorului Bucovinei), Gheorghe Zlătescu, Ion Georgescu (funcționar), Beniamin Finkelstein (informator evreu în lagărele din Transnistria), Sever Buradescu, Cristodor Popescu, Dumitru Cichir, Aristide Pădure (subprefect de Golta), Vasile Mănescu (pretorul raionului Domanevca din Transnistria), Avram Creștinu, Romulus Ambruș (comandantul jandarmeriei din județul Golta), slt. Florin Ghineraru (șef sector jandarmi în județul Balta din Transnistria), lt.col Ștefan Gavăț (jandarm), Alfred Wilentz, Serghie Cuveta, Dumitru Bulatu, Gh. Grigorescu, M. Dumitrescu, col. Nicolae Pătrășcoiu, Ștefan Solomon, Constantin Mihailiuc și Ion Haranga.

Colonelul Isopescu a fost condamnat la 22 mai 1945^[2] la muncă silnică pe viață. A murit în timpul detenției, la penitenciarul Aiud, în 1948.

·         1901: Infantele Alfonso, Duce de Calabria (d. 1964)

·         1906: S-a născut matematicianul Mendel Haimovici,  profesor (din 1945) la Catedra de Mecanică a Universităţii din Iaşi, unde a predat pentru prima oară cursuri de mecanică teoretică. In 1950 a organizat Institutul de Matematică din Iaşi al Academiei Române, pe care l-a condus până în 1973. A fost  membru titular al Academiei Române din 1963; (m. 1973).

·         1915: Henry Taube, chimist american, laureat al Premiului Nobel (d. 2005)

·         1915 - S-a născut Brownie McGee, bluesman american.

·         1918: S-a născut Dan Amedeo Lăzărescu, avocat, scriitor şi om politic liberal; (m. 2002). A fost închis de regimul comunist între anii 1957 şi 1964, iar  după 1990 s-a numărat printre iniţiatorii reînfiinţării PNL (vicepreşedinte al partidului în perioada 1990-1997. S-a retras din viaţa politică în anul 2000.

·         1919: S-a născut inginerul şi profesorul universitar Corneliu I. Penescu; a ţinut cel dintâi curs de automatică din România şi printre primele din lume; membru corespondent al Academiei Române din 1963; (m. 1982, în Germania).

·         1924: S-a născut istoricul Nicolae Stoicescu, specialist în istoria Evului Mediu românesc, fost  ministru al cultelor (ianuarie-iunie 1990),  ambasador al României la Atena (august 1990 – noiembrie 1994) si membru de onoare al Academiei Române din 1993; (m. 1999).

·         1930 - S-a născut Andrei Bantaş, traducător, autor de manuale şi dicţionare de limbă engleză (m. 1997).

·         1930 - S–a născut Ioan–Eustaţiu Gregorian, pictor–scenograf; în anul 2001 i–a fost decernată distincţia „pentru merite deosebite în artă” cu grad de Cavaler, acordată de Preşedinţia României.

·         1932 - S-a născut Bob Moore, basist şi compozitor american.

·         1933 - S–a născut Galfalvi Zsolt, membru în Consiliul de Administraţie al TVR.

·         1935: Trevor Blokdyk, pilot sud-african de Formula 1 (d. 1995)

·         1936: Mitică Popescu (n. 2 decembrie 1936^[2]) este un actor român de teatru și film, în prezent la Teatrul Mic din București.^[2] Sub regimul comunist, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru „nedenunțarea de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”.^[3] A primit Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER 2009.

S-a născut în București pe data de 2 decembrie 1936. A fost căsătorit cu actrița Leopoldina Bălănuță.^[5]

În prezent este gazda emisiunii de pe TVR 2 „D’ale lu’ Mitică”.^[6][7]

Actorul Mitică Popescu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.

Piese de teatru:

Aceasta este o listă de personaje și de piese de teatru^[2] în care a jucat Mitică Popescu:

• Zeiss - Geamandura de Tudor Mușatescu (1970)
• Gareth O'Donnell - Philadelphia ești a mea de Brian Friel(1973)
• Vreți să jucați cu noi? de Alecu Popovici (1974)
• Logodnicul, Momâie - Matca de Marin Sorescu (1974)
• Andrei - Răspântia cea mare de V. I. Popa (1974)
• Sagredo - Galileo Galilei de Bertolt Brech (1975)
• Serviescu - Mânia posturilor de Vasile Alecsandri (1975)
• Doctorul John C.Bates - Dosarul Andersonville de Saul Levitt (1976)
• Hjalmar Ekdal, fotograf - Rața sălbatică de Henrik Ibsen(1976)
• Cititorul de contor de Paul Everac (1976)
• Ducele - Oamenii cavernelor de William Saroyan (1976)
• Stelică - Două ore de pace de D. R. Popescu (1977)
• Omul, continuați să puneți întrebări de Ada D'Albon(1977)
• XX - Emigranții de Slawomir Mrozek (1977)
• Gunoierul - Nebuna din Chaillot de Jean Giraudoux(1978)
• Lodovico Nota - Să îmbrăcăm pe cei goi de Luigi Pirandello (1978)
• Sidney Hopcroft - Pluralul englezesc de Alan Ayckbourn(1979)
• Bătrânul domn - Nu sunt Turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu(1979)
• Funcționarul - O șansă pentru fiecare de Radu F. Alexandru (1979)
• Ioachim - Evul mediu întâmplător de Romulus Guga(1980)
• Koroviev- Maestrul și Margareta în Mihail Bulgakov (1980)
• Năiță Lucean - Niște țărani de Dinu Săraru (1981)
• Ticlete - Ca frunza dudului din rai de D. R. Popescu(1982)
• Regele Ignațiu - Ivona, principesa Burgundiei de Witold Gombrovicz (1983)
• Mitică Popescu de Camil Petrescu (1984)
• Fedea - O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre nordde Eduard Radzinski (1986)
• Actorii (1990)
• Messer Niccia - Mătrăguna de Niccolo Machiavelli (1991)
• Florent - Monștrii sacri de Jean Cocteau (1991)
• Jacques - Jacques și stăpânul său de Milan Kundera(1992)
• Piotr Nikolaevici Sorin - Pescărușul de A. P. Cehov (1993)
• Amiens - Cum vă place de William Shakespeare (1996)
• Domnul Hardcastle - Noaptea încurcăturilor de Oliver Goldsmith (1997)
• Victor Velasco - Desculți în parc de Neil Simon (1997)
• Bătrînul - Sonata fantomelor de August Strindberg (1999)
• Chrysalde - Școala femeilor de Moliere (1999)
• Pantalone - Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni (1999)
• Deogracias - Cimitirul păsărilor de Antonio Gala (2000)
• Julien Rougier - Viitorul e maculatură de Vlad Zografi(2000)
• Morris - Alex și Morris de Michael Elkin (2000)
• Bătrânul - Colonia îngerilor de Ștefan Caraman (2000)

Radiofonic

• Manole - Trenurile mele de Tudor Mușatescu

Filmografie

Aceasta este o listă de filme^[9] în care a jucat Mitică Popescu:

• Dincolo de nisipuri (1974) - Romniceanu
• Stejar – extremă urgență (1974) - valetul Peter
• Zidul (1974) - ilegalistul Manea
• Tănase Scatiu (1975) - Lefter
• Mere roșii (1976) - procuror
• Serenada pentru etajul XII (1976)
• Mania (1977)
• Statuia (1977)
• Tufă de Veneția (1977)
• Doctorul Poenaru (1978)
• Gustul și culoarea fericirii (1978)
• Avântul liftulețului (1979) - muncitor
• Vacanță tragică(1979)
• Clipa (1979)
• Vânătoarea de vulpi (1980) - țăranul Năiță Lucean
• Înghițitorul de săbii (1981)
• Întoarce-te și mai privește o dată (1981)
• Lumini și umbre: Partea I (1981)
• Non Stop (1981)
• Saltimbancii (1981)
• De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
• Mitul lui Mitică (1982) - în rolul său
• Lumini și umbre: Partea II (1982)
• Un Saltimbanc la Polul Nord (1982)
• Fram (Serial TV) (1983)
• Hangița (1983) - Marchizul di Forlipopoli
• Imposibila iubire (1983)
• Fapt divers (1984)
• Emisia continuă (1984)
• Căsătorie cu repetiție (1985) - Mitică Popescu
• Glissando (1985)
• Promisiuni (1985)
• Sper sa ne mai vedem (1985)
• Trenul de aur (1986) - comisarul Munteanu
• Cântec în zori (1987) - Ciucea
• Moromeții (1987) - Cocoșilă
• Idolul și Ion-Anapoda(1988) - subdirectorul
• Secretul armei secrete (1988)
• Drumeț în calea lupilor (1988) - poștașul
• Danga langa (1988) - redactorul
• Un studio în căutarea unei vedete (1988)
• Trenul de aur (1989)
• Pasaj (1990)
• Asta seară se improvizează (1991)
• Miss Litoral (1991)
• Ce zi frumoasă! (1992)
• Rămânerea (1992)
• Rosenemil (1993)
• Codin și Chira Chiralina (1993)
• Cel mai iubit dintre pământeni (1993) - securist
• Începutul adevărului (Oglinda) (1994)
• Pacatul (1995) - Pacatosul
• Simpozionul (1995)
• Șarpele (1996) (TV)
• Don Juan sau dragostea pentru pentru geometrie (1997)
• Răzbunarea femeii păianjen (1999) - sotul
• Mătrăguna (2002)
• Tandrețea lăcustelor (2002)
• Turnul din Pisa (2002) - personajul Colonelul
• Valsul lebedelor (2002)
• ...Sub clar de lună (2002)
• Dulcea saună a morții (2003) - personajul Mutul
• Lotus (2004) - personajul Manasia
• Sistemul nervos (2005)
• Păcală se întoarce (2006) - un țăran
• Ticăloșii (2007) - ospătar
• Umilință (2011) - Sandu

·         1936 - S–a născut poetul Grişa Gherghei.

·         1937: Eduard Artemiev, compozitor rus

·         1937: Ridley Scott, regizor de film britanic, producător

·         1937: Iuliu Furo (n. 30 noiembrie 1937, Brașov) este un politician român, membru în Marea Adunare Națională în perioada 1980-1985^[1] [2] și în Camera Deputaților în legislaturile 1992-1996, 1996-2000 și 2004-2008 din partea Partidului România Mare. În tinerețe, Iuliu Furo a fost membru CC al UTC.^[3] În legislatura 1996-2000, Iuliu Furo a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Guineea și Republica Bulgaria. În legislatura 1992-1996, Iuliu Furo a înregistrat 103 luări de cuvânt.

·         1937 - S-a născut Paul Stookey, vocalist şi chitarist american (Peter, Paul & Mary).

·         1937 - S-a născut Jimmy Bowen, basist, vocalist, compozitor, producător şi manager american.

·         1937 - S-a născut Frank Ifield, cântăreţ britanic.

·         1940: S-a născut Ion Monea, unul dintre cei mai mari pugilişti din istoria boxului românesc, participant la trei ediţii consecutive ale Jocurilor Olimpice de Vară, 1960, 1964 şi 1968. La ediţia din 1960, găzduită de Roma, Ion Monea a cucerit pentru boxul românesc medalia de bronz la „75” de kilograme, iar opt ani mai târziu, în Mexic, cucerea „argintul” la „85” de kilograme; (m. 2011).

* 1943: Paul Eugen Banciu (n. 30 noiembrie 1943, Botoșani) este un romancier, editor de reviste literare, eseist, scenarist de film și ziarist român, respectiv fostul director al Bibliotecii județene Timiș. Absolvent al Facultății de artă a Universității din Timișoara și al Facultății de filozofie a Universității din Cluj, Paul Eugen Banciu este unul din scriitorii români contemporani cei mai prolifici, premiați și citiți.^[1] Șapte din romanele sale au fost premiate de Uniunea Scriitorilor din România,^[1] al cărui membru scriitorul este.

Romane și premii 

• Casa Ursei Mari, roman, Cluj, Editura Dacia, 1978—Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România;
• Reciful, roman, Timișoara, Editura Facla, 1979;
• Sărbătorile, roman, București, Editura Albatros, 1981—Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara;
• Zigguratul, roman, București, Editura Cartea Românească, 1982—Premiul Uniunii Scriitorilor din România;
• Muflonul, volumul 1, roman, Timișoara, Editura Facla, 1986—Premiul Ministerului Culturii;
• Muflonul, volumul 2, roman, Timișoara, Editura Facla, 1988
• Casa de pânză, roman, Timișoara, Editura Excelsior, 1995—Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Timișoara;
• Demonul discret, roman, Timișoara, Editura Excelsior (ISBN 973-9015-52-2)
• Noaptea strigoilor, roman, Timișoara, Editura Amarcord, 1996 (ISBN 973-9244-07-6)
• Picătura de cucută, eseuri, Iași, 1997, Editura Institutul European ^[3]
• Remora, roman, Timișoara, Editura Augusta, 1998
• O călătorie cu aero-planul peste muntele erodat, roman, Timișoara, Editura Marineasa, 1999
• Proorocul, apărut la Editura Destin
• Somonul roșu, apărut în 2004
• Luna neagră, apărut în 2005

Scenarii de film

• Femeia din Ursa Mare (1982),
• Vara târzie (1988),
• Casa de pânză (1995),
• Remora (1996)

·         1943: Terrence Malick, regizor de film american, scenarist, producător

·         1943 - S-a născut Leo Lyons, basist britanic (Ten Years After).

·         1944 - S-a născut Robert Grill, vocalist şi basist american (Grass Roots).

·         1945: S-a născut pianistul şi compozitorul Radu Lupu, stabilit din 1969 în Marea Britanie. S-a născut la Galați, în familia avocatului evreu Meyer Lupu și a profesoarei Ana Gabor. În 1966, în perioada studiilor din Rusia, concertează la Moscova și Leningrad, și participă la Concursul de pian "Van Cliburn" de la Fort Worth, Texas, unde câștigă premiul I. Își reia studiile la Moscova și, înainte de finalizarea acestora, va câștiga încă două prestigioase premii I: la Festivalul Internațional „George Enescu”, în 1967, și la Concursul internațional de pian de la Leeds, în Marea Britanie, în 1969. În noiembrie 1969 debutează pe scena londoneză, înregistrând un mare succes. Despre interpretarea sa a Sonatei pentru pian Op.10 No.3 de Beethoven, Joan Chissell de la ziarul The Times scriea:

“

[Radu Lupu] a adus pe scenă ceea ce părea o întreagă experiență de viață, cu alternanțele sale de dezolare și mândrie. Muzica nu ar putea fi niciodată mai apropiată de vorbire.

”

Cariera lui Radu Lupu continuă alături de cele mai prestigioase orchestre și cei mai mari dirijori ai lumii: în 1972 el cântă în SUA, la New York, cu Orchestra din Cleveland, dirijată de Daniel Barenboim, și cu Orchestra Simfonică din Chicago, sub bagheta lui Carlo Maria Giulini. Apoi face un turneu de doi ani prin America, cu Orchestra Filarmonică din New York. Ulterior întreprinde cu regularitate turnee în Europa și Statele Unite, dar și în Asia (în Israel și în China).

·         1945 - S-a născut Roger Glover, basist şi compozitor britanic (Deep Purple, Rainbow).
* 1952: Constantin Moisii (n. 30 noiembrie 1952) este un deputat român, ales în 2012 din partea grupului parlamentar Democrat și Popular.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

·         1953 - S-a născut Shuggie Otis, muzician american, fiul lui Johnny Otis.

·         1955 - S-a născut Billy Idol (William Broad), cântăreţ şi compozitor britanic (Chelsea, Generation X).

·         1956 - S–a născut Paul Young, solist vocal pop britanic.

·         1957 - S-a născut Richard Barbieri, clăpar şi compozitor britanic (Japan).

·         1957 - S-a născut John Ashton, chitarist şi compozitor britanic (Psychedelic Furs).

·         1958 - S-a născut Stacey Q., cântăreaţă disco americană.

·         1958 - S-a născut David McClymont, basist şi compozitor britanic (Orange Juice).

·         1965: Ben Stiller, actor, regizor, producător american

·         1965: Prințul Akishino, al doilea fiu al împăratului Akihito

·         1965 - S-a născut Paul Wheeler, baterist australian (Icehouse).
* 1967: Cristian Tabără (n. 30 noiembrie 1967, Oradea)^[1] este un jurnalist și prezentator de televiziune român, în prezent director al departamentului de Film al TVR 1.^[2] A absolvit Liceul de Filologie-Istorie din Oradea în 1986^[3]. Ca jurnalist, a scris la Gazeta de Vest din Timișoara, a lucrat la Radio Sonvest Oradea și a fost reporterul Știrilor Pro TV. A realizat și prezentat emisunile "Parte de carte" și "Te vezi la Știrile Pro TV".^[4] În anii 2010 Cristian Tabără a intrat și în spațiul media din Republica Moldova. Între 2010 și 2012 a făcut parte din echipa organizatorică a proiectului Fabrica de Staruri, difuzat la postul Prime TV în Republica Moldova și la TVR în România. Din 2014 el este ”invitat permanent” la emisiunea ”Fabrika” de pe Publika TV, pe care o moderează împreună cu Alexei Lungu (inițial cu Rita Ursalovschi).^[5] În același timp, tot pe Publika TV, conduce o altă emisiune, „EuroDicționar”, un talk-show săptămânal despre Moldova pro-europeană, avantajele integrării europene și efectele acestui proces.

Cristian Tabără

Cristian Tabără la Cannes în 2010

* 1968: Gabriel Pantelimon (n. 30 noiembrie 1968, Constanța) este un fost scrimer olimpic român specializat pe spadă. Este acum directorul general al Xerox în România.

·         1968: Anca Boagiu, politician român, fost ministru

·         1968: Des'ree, cântăreaţă şi compozitoare britanică

·         1982: Elisha Cuthbert, actriţă canadiană

·         1983: Adrian Cristea (n. 30 noiembrie 1983, Iași, România) este un jucător român de fotbal retras din activitate. A făcut parte din echipa națională de fotbal a României.
* 1984: Laura Nicoletta Vasilescu (n. 30 noiembrie 1984, în Buzău)^[1] este o handbalistă română care joacă pe postul de intermediar stânga^[2] pentru echipa germană HSG Bad Wildungen din Bundesliga.

·         1984: Nigel de Jong, fotbalist olandez
* 1989: Victor Râmniceanu (n. 30 noiembrie 1989, București, RS România) este un fotbalist român care joacă pe postul de portar la FC Voluntari.

Decese

* 60: Andrei (n. 6 î.e.n., Bethsaida[*], Provincia Iudeea, Imperiul Roman – d. 30 noiembrie 60 e.n., Patras, Achaia, Imperiul Roman) a fost un apostol al lui Isus din Nazaret, frate cu Simon Petru.

Evanghelia după Ioan menționează că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Isus. Conform aceleiași evanghelii, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Simon Petru la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În enumerările apostolilor (Mt 10,2, Mc 3,18, Lc 6,14, F. Ap. 1,13) Andrei este menționat mereu între primii patru. Cu toate acestea, nu se numără printre cei trei pe care Isus i-a tratat în anumite situații ca pe cei mai apropiați ai săi (Petru, Iacob și Ioan).

Conform Evangheliei după Ioan cei doi frați, Simon Petru și Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Conform Evangheliei după Marcu aveau o casă în Capernaum (Mc 1,29) și erau de profesie pescari.

Numele Andrei provine din greaca veche, care era lingua franca a Vechiului Orient.

Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul, când, la o vreme după botezul lui Isus, auzindu-l pe Ioan Botezătorul spunând despre Isus: „Iată mielul lui Dumnezeu !” (Ioan 1,36) i-a urmat lui Isus, devenind astfel primul apostol. După învierea lui Isus și Pogorârea Duhului Sfânt (la Rusalii), apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50 d.Hr. la Ierusalim, apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. În Tradiția Bisericii Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi a continuat misiunea de propovăduire a evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi.

În jurul anului 350 împăratul Constanțiu al II-lea (fiul lui Constantin cel Mare) duce moaștele sfântului Andrei la Constantinopol si le așază în Biserica Apostolilor. Acestea se păstreaza întregi până în jurul anului 850, când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul cedează rugăminților locuitorilor din Patras si le înapoiază capul sfântului Andrei. În anul 1208, în timpul Cruciadei a patra, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea papa Pius al II-lea a mutat relicvele sfântului Andrei în Catedrala Sfântul Petru din Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras.

Este patron al Scoției (steagul scoțian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei și al Rusiei. De asemenea, este patronul orașelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras etc.

Deoarece era pescar, sfântul Andrei este considerat de marinarii și pescarii greci drept ocrotitorul lor. În România este socotit cel care a propovăduit Evanghelia pe aceste meleaguri. Mărturie stau toponimele din zona Dobrogei unde a și locuit o vreme. Peștera Sfântului Andrei, Paraiașul Sfântului Andrei sunt tot atâtea mărturii care dovedesc trecerea Apostolului pe aceste meleaguri. Conform Tradiției Bisericii sorții au căzut pentru Sfântul Apostol Andrei sa meargă în părțile Mării Negre și cunoscute pe vremea aceea ca Scythia. După cucerirea romană din anul 46 d.Hr. aceasta este inclusă în Moesia Inferior. În lucrarea "Despre apostoli" a lui Hipolit Romanul se arată că Sf. Andrei a predicat sciților și tracilor, alăturarea celor două popoare arătând că Scythia Minor (Dobrogea), aflată lângă Tracia, a fost creștinată. Deasemenea Sf. Ap. Pavel cu două secole înainte, în Epistola către Coloseni, spune că și sciții au auzit cuvântul lui Dumnezeu (Coloseni, 3,11). Sf. Andrei a murit ca martir în Ahaia, la Patras.

Sf. Apostol Andrei

Frați și surori Simon Petru  Venerat în Întreaga creștinătate, Islam Rămășițe pământești Biserica Sf. Andreas, Patras, Grecia Crucificarea Sf.Andrei   Sf.Andrei, pictură de El Greco, Museo del Greco, Toledo   Crucea Sf.Andrei pe steagul Scoției

·         1016: Edmund Braț-de-Fier, rege al Angliei (n. 989)

·         1204: Imre al Ungariei (n. 989)

·         1718: Regele Carol al XII-lea al Suediei moare în tipul asediului fortăreței Fredriksten din Norvegia.

·         1731: Brook Taylor, matematician englez (n. 1685)

·         1845: Nils Gabriel Sefström, chimist suedez, descoperitorul elementului chimic vanadium (n. 1787)

* 1898: Ioan Cetățianu (n. 16 iulie 1840, Subcetate, Comitatul Hunedoara - d. 30 noiembrie 1898 Galați) a fost un profesor de limba română, publicist, autor de manuale școlare și traducător, care și-a desfășurat activitatea, în principal, în orașul Galați.

A fost primul director al Gimnaziului din Galați (actualul Colegiu Național „Vasile Alecsandri”),^[1][2][3] instituție unde a predat 23 de ani.

Școala primară a făcut-o în localitatea natală. A absolvit Gimnaziul din Blaj (1859) și Institutul „Sfânta Ana” din Viena, specialitatea filosofie-pedagogie în 1863. În anii studenției a semnat, împreună cu alți 36 de studenți, „Scrisoarea junimii române din Viena din 26 oct. 1860 către Mihail Kogălniceanu”, manifest național prin care tinerii români salutau inaugurarea Universității din Iași la 1860.

Numele său complet a fost Cetățianu de Săcele, particula de Săcele fiind atribuită unui antecesor al său de o diplomă de înnobilare dată de principele Gheorghe Rákóczi I, în 1637.

În urma căsătoriei a avut copii pe Ioan și Ana, fiind bunicul dinspre mamă al scriitorilor Octav, Vasile și Horia Lovinescu.

În perioada 1864-1866 a lucrat în București în redacția Monitorului Oficial, după care până în 1867 la Gimnaziul din Ploiești.^[4]

Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați

În noiembrie 1867 a fost mutat la gimnaziul proaspăt înființat din Galați (actualul Colegiu Național „Vasile Alecsandri”), fiind primul director al acestei școli. A predat aici, până în 1890, limba română și limba latină, istoria și geografia, retorica și filosofia. Pensionat în anul 1895, a predat în continuare limba română la Institutul „Notre Dame de Sion”, până la decesul său.

A fost un pionier al legislației școlare românești, datorită lui fiind introdusă ca limita minimă de admitere nota 6. De asemenea, a fost un discipol al revoluționarului transilvănean de la 1848 Timotei Cipariu, reprezentant al curentului latinist.^[4]

A fost întemeietorul Școlii secundare de fete (azi, Liceul „Mihail Kogălniceanu”) și al Institutului „Costache Negri” din Galați. Pe ultimul l-a condus în perioada 1892-1895. Ca urmare a eforturilor sale, Gimnaziul teoretic de băieți din Galați a obținut banii necesari construcției unui local propriu.^[5]

Tot el a introdus predarea istoriei și limbii române la Școala de Marină din Galați. A redactat manuale școlare și prin articolele de critică literară și de gramatica limbii române, a participat la polemicile care au însoțit elaborarea unui sistem gramatical rațional.

Ca publicist, a colaborat la ziarele locale ^[5][6] „Delfinul” (1878), „Vocea Covurluiului”, „Poșta”, „Galații”, „Covurluiul”, „Dunărea de Jos”.

Funcții^[7][8]:

• 1866: Vicepreședinte al secțiunii județului Covurlui a Societății pentru Învățătura Poporului Român
• 1867-1890: Director al Gimnaziului din Galați
• 1882: Membru al societății Liberatorul
• 1883: Primul președinte al Societății Corpului Didactic din județul Covurlui, secție a „Societății Corpului Didactic din România”
• 1892-1895: Director al Institutului „Costache Negri”
• diverse alte funcții pe plan local, precum: organ de inspecție și anchetă școlară, organ de stare civilă, propunea programul examenelor și comisiile de examinare, raporta la minister situația școlară, Revizor școlar al Circumscripțiunii Tecuci-Covurlui.

Opera:

• Elemente de gramatica Limbei Române: Clasa a III-a primară; Tipografia Comercială J. Schenk; Galați; 1876 (ed. I)
• Elemente de gramatica Limbei Române: Clasa a II-a primară; Librăria G. D. Nebuneli & Fii; Galați; 1878 (ed. II)
• Afacerea Liceului din Galați; Tipografia Cooperativa Lucrătorii Asociați; Galați; 1890

Ioan Cetățianu

Portret fotografic al profesorului Cetățianu

* 1900: Oscar Fingal O'Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin - d. 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză.

Oscar Wilde a fost fiul unui medic irlandez. Tatăl sau, Sir William Wilde, doctor specialist în boli de ochi și urechi, anticar și scriitor, mai avea trei copii dintr-o primă relație. Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poetă (scria poeme revoluționare sub pseudonimul Speranza) și jurnalistă. În timpul școlii, Oscar a excelat în studiul clasicilor, la limba greacă și la desen, câștigând numeroase premii și burse de studiu. După studii strălucite la Trinity College din Dublin, audiază prelegerile de estetică ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se distinge și prin gusturile sale rafinate, îmbrăcămintea elegantă și stilul dandy de viață. După absolvire, în 1878, se mută la Londra.

În același an, 1878, primește premiul „Newdigate” pentru poezie și inițiază mișcarea „Artă pentru Artă”, prin care dezvoltă teoria sa asupra estetismului. În 1882 publică prima sa culegere de versuri, în privința căreia criticii nu au căzut de acord. Urmează o perioadă în care ține o lungă serie de prelegeri de estetică în Statele Unite și Canada, o alta în care Wilde locuiește pentru o scurtă perioadă la Paris, după care își încheie șirul de conferințe în Marea Britanie și Irlanda. Următorii șase ani reprezintă apogeul de creație al irlandezului. Poveștile pentru copii, piesele de teatru și mai ales „Portretul lui Dorian Gray” îi aduc lui Oscar Wilde, pe lângă niște citații în tribunale, și mult dorita faimă.

Oscar Wilde (cca. 1882), de Napoleon Sarony

În 1884 se căsătorește cu Constance Lloyd, cu care are doi fii: Cyril (1885) și Vyvyan (1886). Tot în 1886, Wilde are prima relație homosexuală cu tânărul Robbie Ross (la moartea acestuia din urmă, în 1918, cenușa sa va fi înhumată în mormântul lui Oscar Wilde).

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea publică o serie de opere care îi aduc un mare renume în lumea artistică.

Declinul său începe în vara lui 1891, când Oscar îl întâlnește pe lordul Alfred Douglas. În curând, cei doi devin iubiți și de nedespărțit până la arestarea lui Wilde, patru ani mai târziu, când după acuzarea de homosexualitate (pe atunci ilegală în Anglia) va fi condamnat la închisoare. Ostil filosofiei și convențiilor morale ale epocii victoriene, Oscar Wilde duce o viață de ostentație cinică și de scandal, afișându-și public relația sa homosexuală, ceea ce îi atrage în 1895 o condamnare penală de doi ani închisoare pentru ultragiu la moralitatea publică.

Între timp soția și copiii îl părăsesc și își schimbă numele în „Holland”. După eliberare, ruinat financiar de luxoasa relație cu Bosie (Lordul Douglas) și căzut în dizgrație, Wilde mai trăiește încă trei ani, cutreierând Europa și locuind în hoteluri ieftine.

Ultima parte a condamnării o ispășește în închisoarea din Reading și va face obiectul unei celebre balade. Eliberat în 1897, se stabilește în Franța, unde-și sfârșește viața în uitare și singurătate. Își găsește sfârșitul la Paris pe 30 noiembrie 1900, după o meningită, ce se instalase pe fondul unei infecții puternice la o ureche. Este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris.

Statuia lui Oscar Wilde în Ryan Park, Dublin

Oscar Wilde a publicat versuri (Poems, 1881), povestiri (Prințul fericit și alte povestiri, 1888), eseuri (The Soul of Man under Socialism, 1891). Romanul „Portretul lui Dorian Gray” (The Picture of Dorian Gray, 1891), cea mai importantă operă a sa, este o ilustrare pregnantă a principiilor sale estetice. El definește rolul artistului în căutarea rafinamentului și frumosului și situează arta mai presus de viață, pentru că exprimă esența caracterelor și a fenomenelor mai fidel decât însăși realitatea.

În creația sa dramatică, „Evantaiul doamnei Windermere” (Lady Windermere's Fan, 1892), „O femeie fără importanță” (A Woman of no Importance, 1893), „Soțul ideal” (An Ideal Husband, 1895), „Ce înseamnă să fii onest” (The Importance of Being Earnest, 1895), care continuă tradițiile comediei engleze din secolul al XVIII-lea cu Sheridan, Oscar Wilde satirizează snobismul, frivolitatea și fățărnicia „înaltei societăți” a timpului, lăsând să se întrevadă preocupările sale proprii pentru problemele spirituale majore ale omului. Subtilitatea caustică a satirei și ingeniozitatea paradoxului, verva scânteietoare a dialogului, bogăția ornamentală și rafinamentul cizelării stilistice a frazei au impus creația lui Oscar Wilde în dramaturgia de la finele secolului al XIX-lea.

Ultimele lucrări, după proces și după șederea în închisoare, vădesc sensibil depărtarea de principiile sale estetizante. În confesiunea De profundis (1897) el nu mai face risipă de paradoxuri strălucitoare, ci povestește cu multă durere în suflet despre zbuciumul său. Ideea că viața este un vârtej de suferințe pe care oamenii și le pricinuiesc unii altora stă la baza ultimului poem al lui Oscar Wilde, „Balada închisorii din Reading”(The Ballad of Reading Gaol, 1898). Ea a fost scrisă sub impresia lăsată de executarea unuia dintre deținuții care se aflau împreună cu el în închisoare și care fusese condamnat pentru că își ucisese iubita:

Yet each man kills the thing he loves, By each let this be heard, Some do it with a bitter look Some with a flattering word, The coward does it with a kiss, The brave man with a sword.

Căci toți ucidem ce ni-i drag Și-ntindem morții prada, Unii ucid cu desmierdări, Mulți cu priviri de-otravă, Cei lași ucid cu sărutări Iar cei viteji cu spada.

Oscar Wilde a fost un stilist remarcabil. El știa să picteze prin cuvinte, zugrăvind în fața ochilor fanteziei cititorului tablouri de o frumusețe uimitoare. Privită în ansamblu, creația lui a oglindit declinul umanismului și cultul artei în ceea ce are ea mai elevat.

Oscar Wilde

Părinți William Wilde Jane Wilde  Frați și surori Willie Wilde[*]   Căsătorit cu Constance Lloyd[*]  Copii Vyvyan Holland[*] Cyril Holland[*]

·         1909: A murit istoricul şi teologul greco-catolic Augustin Bunea, continuator al ideilor reprezentanţilor Şcolii Ardelene. A desfăşurat o intensă activitate pentru emanciparea naţională a românilor transilvăneni. S-a numărat printre apărătorii acuzaţilor în procesul memorandiştilor. A fost membru titular al Academiei Române din 1909; (n. 1857).
S-a născut la 4 august 1857, în Vad din Țara Făgărașului (cunoscută și sub numele de Țara Oltului), pe atunci în comitatul Făgărașului, iar azi, în județul Brașov și a decedat la 30 noiembrie 1909, în Blaj, din actualul județ Alba. Tatăl său, Arsenie Bunea, preot greco-catolic la Vad, era originar din Mărginimea Sibiului (după unii din Tilișca^[2], după alții din Săliște), iar mama sa, Veronica, era nepoată a colonelului - baron David Urs de Margina^[2], care se remarcase în luptele de la Lissa, în Italia (1866). Augustin Bunea a avut un frate, Ioan Bunea, care i-a urmat tatălui său în calitate de preot paroh la Vad.

Primii ani de școală îi face la Școala Confesională din satul natal, apoi la Școala Grănicerească din satul vecin (la cca 3 km distanță de Vad), Ohaba, (azi în comuna Șinca, din județul Brașov), încheind studiile primare în anul 1870.

Studiile gimnaziale le face la Gimnaziul Românesc din Brașov (1870 - 1877), unde l-a avut coleg, între alții, pe Andrei Bârseanu, care îi va deveni bun prieten și colaborator în tot cursul vieții^[3], iar apoi, începând din primăvara anului 1877, la Gimnaziul din Blaj. În toamna aceluiași an (1877), este trimis de către Mitropolitul blăjean Ioan Vancea, la Colegiul Urban Pontifical „De Propaganda fide” din Roma (1877 - 1882), unde a obținut doctoratul în teologie și în filosofie (1882).

Încă înainte de terminarea studiilor superioare, este hirotonit preot la Roma, în 1881, în biserica grecească, „Sf. Atanasie”, de către arhiepiscopul grec Ștefan Stefanopoli. A fost angajat în serviciul Cancelariei mitropolitane din Blaj (1882-1886), profesor la Academia Teologică de acolo (1886-1888), ocupând catedra de teologie dogmatică; a fost secretar mitropolitan (1888-1895), canonic mitropolitan (din 1895), având și alte demnități în cadrul Mitropoliei Blajului.

A fost cofondator al ziarului bisericesc-politic „Unirea”, apărut la Blaj, alături avându-i pe Vasile Hossu, Alexandru Grama, Victor Smighelschi și Izidor Marcu.

Augustin Bunea a publicat un mare număr de lucrări privitoare la istoria Transilvaniei și mai cu seamă de istorie bisericească, pe baza unor izvoare inedite până atunci. A fost prieten apropiat cu savantul istoric Nicolae Iorga și cu Andrei Bârseanu, fostul său coleg de la Brașov, cunoscut mai ales prin culegerea de folclor din Ardeal^[4], făcută împreună cu cehul Jan Urban Jarník.

Augustin Bunea a decedat la Blaj, comitatul Alba de Jos, azi județul Alba, la 30 noiembrie 1909, la puțin timp după alegerea sa ca membru titular al Academiei Române, fără să mai aibă posibilitatea de a-și rosti Discursul de Recepție.

Augustin Bunea

Părinți Arsenie Bunea Veronica Urs Frați și surori Ioan Bunea Absolvent al institutului Propaganda Fide   Casa din Blaj unde a locuit (foto. 1910)   Casa părintească (foto. 1910)   Andrei Barseanu • Nicolae Iorga • Augustin Bunea

·         1909: Karl Theodor, Duce de Bavaria (n. 1839)
* 1918: Ioan Arion (n. 3 iunie 1894, Agriș, Iara, Cluj, România – d. 30 noiembrie 1918, gara Teiuș, România^[1]) a fost un stegar, veteran de război din Primul Război Mondial, singurul martir al Unirii de la 1918, împușcat în tren în timp ce flutura tricolorul.^[2][3]

Ioan Arion a murit, la vârsta de 24 de ani, după ce a fost împușcat de mai multe ori în zona pieptului, focurile fiind trase de la etajul Gării din Teiuș, dar și dintr-o garnitură de tren germană aflată pe linia cinci. Rănitul a murit până când trenul a ajuns de la Teiuș la Alba Iulia, distanță de 15 kilometri pe care a parcurs-o într-o oră.^[2]

În memoria martirului Ioan Arion, în anul 1994, în Stația CFR Teiuș a fost amplasată o placă comemorativă.

·         1934: Cincinat Pavelescu (n. 2 noiembrie 1872, București – d. 30 noiembrie 1934, Brașov) a fost un poet și epigramist român, autor de romanțe, lieduri, cantilene, serenade și madrigaluri.

Cincinat Pavelescu s-a născut în anul 1872 la București. În perioada 1872-1879, se afla, vara, împreună cu părinții lui în satul Milcov, județul Vrancea, pe atunci satul Risipiți, Plasa Orașul, județul Râmnicu Sărat. A fost fiul inginerului Ion Pavelescu și al Paulinei (n. Bucșan)^[1] Tatăl său, fiind de profesie inginer, a deținut unele funcții importante: inspector general al C.F.R. și director fondator al Școlii superioare de arte și meserii din București. Arborele genealogic al familiei Pavelescu urcă în timp până la Banul Manta, figură reprezentativă în vremea domniei lui Mihai Viteazul. Mama sa, Paulina a fost strănepoată a spătarului Bucșan din secolul XVIII. ^[2] Paulina Pavelescu a decedat foarte tânără, la 35 de ani.^[3]

După absolvirea școlii primare în București, „Școala Secundară Cantemir-Voda”, urmează Liceul „Sf. Sava” din București. La 3 martie 1891, debutează în „Biblioteca familiei” cu poezia Visuri triste, semnată P.C. de la Milcov.

Urmează, în perioada 1891-1895, Facultatea de Drept a Universității din București; își trece doctoratul în 1897 cu teza: Despre agenții diplomatici.

În anul 1892 debutează cu poezia Fecioara, în nr. 2 al revistei Literatorul, revistă literară, înființată de Alexandru Macedonski. Odată cu nr. 1 din 1893 al Literatorului, Cincinat devine codirector, alături de directorii Al. Macedonski și principesa Maria D. Ghica.

Urmează cursuri la Sorbona, în vederea pregătirii pentru elaborarea tezei de doctorat, care va fi susținută la București.

Își începe cariera juridică, la 21 iunie 1899, în calitate de ajutor de judecător la Plăinești, plasa Râmnicul de Sus, județul Râmnicu-Sărat (azi comuna Dumbrăveni, Vrancea). La scurt timp, comuna trece la plasa Marginea de Sus, a aceluiași județ. Din 20 septembrie 1902 până la 13 octombrie 1904 a fost supleant la Tribunalul Neamț iar în 1905 era pentru scurt timp judecător supleant în Râmnicu-Sărat, Snagov, Ocolul VI București, Snagov. La 7 martie 1907, Cincinat este judecător în comuna urbană Corabia, județul Romanați. A devenit judecător și consilier la Curțile de Apel din Chișinău (1925-1928) și Brașov.^[4]

Cincinat Pavelescu

A fost, în 1907 și 1908, prim-redactor al revistei Convorbiri critice, revistă condusă de Mihail Dragomirescu. La 7 mai 1908 este Judecător supleant la Slănic, Prahova iar în octombrie, judecător la Sinaia și la Fundeni-Frunzănești, Ilfov. Devine primul președinte al Societății Scriitorilor Români la 28 aprilie 1908.^[5]

În perioada războiului, se află la Iași. În anul 1917, împreună cu fratele său, Ion Pavelescu, ajunge în Petrogradul revoluționar, de unde, trecând prin Suedia poposește la Paris. La Paris, leagă prietenii strânse cu Elena Văcărescu și Anna de Noailles. În 1920 editează la Paris Le courier franco-roumain, politique, économique et littéraire, director Cincinat Pavelescu, redactor-șef Pompiliu Păltanea. Cincinat Pavelescu a fost director la publicația Brașovul literar și artistic în perioada 1931 - 1935. În 1925 la editura Ramuri din Craiova apare volumul de Epigrame. Critica literară îl socotește pe autor, în unanimitate, "maestru al epigramei românești." I se acordă Premiul Național pentru poezie pe 1927.

În 1937 a fost director al revistei „Brașovul literar și artistic”.

Împreună cu Eugen Lovinescu, Ion Minulescu, Corneliu Moldovanu, Zaharia Bârsan și Emil Gârleanu, conduce revista „Falanga literară”, apărută la 10 ianuarie 1910. Liviu Rebreanu era secretarul redacției.

În 1911 publică unicul său volum de Poezii.

Moare la Brașov, pe Strada Neagră, nr. 26, la 30 noiembrie 1934, fiind bolnav în ultima vreme de cancer pulmonar. Este înmormântat la cimitirul Bellu din București.

În timp ce era căsătorit cu cântăreața Alice Viardot-Garcia^[6], pe care o cunoaște la Paris, nepoata celebrei cântărețe de operă Pauline Viardot-Garcia (care a fost o prietenă apropiată a lui Ivan Turgheniev) a fost logodit cu domnișoara Andricu

George Călinescu^[8] apreciază că "...madrigalurile, epitalamurile, liedurile sale și chiar unele versuri de cabinet secret nu sunt lipsite de grație și chiar de o undă de poezie simpatic infatuată. Gestul teatral e sprijinit pe o bună declamație și pe imagini":

„Îți mai aduci aminte, Doamnă? Era târziu și era toamnă”

"Ca elev al lui Macedonski, Cincinat Pavelescu păstrează tonul de festival, euforia. Câteodată iese din diletantism și dă dovezi de o puternică invenție fantastică (Pescuitorii de perle, Corbii) ori de uimire în fața misterului vieții..." Ca discipol al lui Macedonski, l-a urmat pe acesta, însă în locul sacerdotismului acestuia păstrează poeziei tonul solemn de festival, orgoliul de a se abandona cadențelor. Cincinat Pavelescu a continuat într-un spirit mai boem pe Alecsandri și pe Radu D. Rosetti în improvizațiile epigramatice.

Cincinat Pavelescu

Cincinat Pavelescu este ilustrativ pentru fascinația exercitată la începutul secolului XX, de simbolism chiar asupra autorilor care, structural, nu s-au dovedit simboliști. ^[9]Deși a scris în 1902 un poem (Simfonia ploaiei) în care pe urmele lui Macedonski și înaintea lui Bacovia s-a apropiat de spiritul și de litera simbolismului, poetul n-a evoluat în direcția autenticei sugestii simboliste, ci în cea tradițională, în fond, a "poeziei cu simbol". Opusă adevăratului simbolism, discursivitatea din versurile sale cade, nu o dată, în didacticism. Estetica lui Cincinat Pavelescu este rudimentară, el înțelege poezia ca o "haină" a simțirii și apropiindu-se de maniera lui Panait Cerna, ceea ce l-a împiedicat să fie un adevărat simbolist. Merită semnalată anticiparea poeziei minulesciene, într-o poezie scrisă în 1901 (Cântecul omului). Pavelescu a ilustrat lirica erotică, având o viziune trubadurescă asupra iubirii; a dobândit o mare popularitate ca autor de romanțe, cantilene, lieduri, serenade și madrigaluri. Ca epigramist este, incontestabil, cel mai notoriu autor român. Ce l-a determinat pe Cincinat Pavelescu să scrie epigrame? Răspunsul îl dă chiar poetul: " De ce am scris epigrame? Ca un protest împotriva esteticii mele lăuntrice, ofensate de urâțeniile vieții, de nedreptățile politicii și de arivismul mediocrităților."S-a manifestat și în dramaturgie, scriind două piese originale: Amanții (Dialoguri moderne) și Dialoguri de toamnă și două în colaborare: drama Saul (împreună cu Alexandru Macedonski) și Irina, împărăteasa Bizanțului (în colaborare cu dr. N. Paulescu).

În cazul dramei Saul, nu se poate preciza, astăzi, care este contribuția lui Cincinat Pavelescu, față de cea a lui Macedonski. În ziarul Dreptatea care apărea la Timișoara (1894-1897), în rubrica Foișoara, se spunea cu ocazia reprezentării dramei Saul la Teatrul Național din București, că a avut un mare succes de public, este "mai mult o melodramă antică", dar constituie, indiscutabil "un succes meritat și un câștig pentru literatura noastră."

·         1935: Fernando Pessoa, poet portughez (n. 1888)

·         1937: A murit la Alba Iulia, Bitay Árpád, istoric literar maghiar din România; (n. 20 iulie 1896, Budapesta). A făcut studii medii la Cluj, Braşov şi Alba Iulia (1907-1915). După bacalaureat, este recrutat şi trimis pe frontul italian, unde supravieţuieşte unui atac cu gaze toxice. Urmările intoxicării suferite atunci le va suporta până la sfârşitul sau timpuriu. Absolvent al Facultăţii de Drept din Debreţin (1919), se înscrie la Facultatea de Istorie-Filologie a Universităţii din Cluj, secţia de istorie-română, pe care o va absolvi în 1923. După studii de romanistică la Universitatea din Leipzig (1927-1928), se stabileşte în 1929 la Alba Iulia, unde va fi  profesor de limba şi literatura română, de latină şi germană. Prima lucrare de rezonanţă îi apare în 1922 – o istorie recapitulativă a literaturii române (A roman irodalomtortenet osszefoglalo attekintese), destinată tineretului maghiar studios. În urma aprecierilor favorabile ale profesorilor Nicolae Drăganu şi Sextil Puşcariu, tipăreşte lucrarea şi în limba română, sub titlul Istoria literaturii române (1924). Tot cu scopuri didactice publică o scurtă gramatică a limbii române (1923). Sub îngrijirea lui Bitay apare Muforditasok roman koltokbol (1928), o selecţie reprezentativă a poeziei româneşti, de la folclorul literar până la Lucian Blaga. A tradus din proza lui Ioan Al. Brătescu-Voineşti, A.I. Odobescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Emil Gârleanu, Ion Agârbiceanu, Gheorghe Brăescu şi D.D. Pătrăşcanu, şi din dramaturgia lui Vasile Alecsandri şi Nicolae Iorga. Concomitent, publicul român a putut citi în „Adevărul literar şi artistic”, „Cuget clar” şi „Universul literar” versiunile româneşti ale unor scrieri de Jokai Mor, Kovacs Deszo, Nyiro Jozsef, Gyallay Domokos şi Szabo Maria, realizate de Bitay. A contribuit la cunoaşterea valorilor literar-culturale maghiare şi prin expunerile prezentate la cursurile Universităţii Populare din Vălenii de Munte, unde Nicolae Iorga l-a invitat pentru prima oară în 1923. Până în 1937, Bitay a fost prezent la Vălenii de Munte în fiecare vară, ţinând aproximativ o sută de comunicări despre literatura, cultura şi istoria maghiară şi despre legăturile literar-culturale româno-maghiare.

·         1938: Corneliu Zelea Codreanu, la naștere Corneliu Zelinski (n. 13 septembrie 1899,^[1][2] Huși, România^[3] – d. 30 noiembrie 1938,^[1][2] Tâncăbești, Snagov, Ilfov, România) a fost liderul carismatic al extremei-drepte fasciste românești, al partidului Garda de Fier sau al Legiunii Arhanghelul Mihail din România interbelică, cunoscuți și sub numele de Legionari, Mișcarea Legionară sau neoficial, „Cămășile Verzi”. Codreanu a avut controlul absolut al organizației. Legionarii i-au atribuit titlul Căpitanul.

Din 1919, Codreanu era membru al Gărzii Conștiinței Naționale, iar în 1923, împreună cu Alexandru C. Cuza, a fondat Liga Apărării Naționale Creștine (L.A.N.C.), pe care a lăsat-o doi ani mai târziu, din cauza diferențelor ideologice. În 1927, și-a înființat propria mișcare Legiunea Arhanghelului Mihail, cunoscută sub numele de Garda de Fier.^[4]

A fost asasinat în timpul detenției din ordinul regelui Carol al II-lea.

Nașterea Căpitanului. Gravura lui Alexandru Bassarab îl reprezintă simbolic pe pruncul Corneliu Zelea Codreanu în ipostază hristică, în iesle și cu un nimb schițat în jurul capului, sugerând nașterea lui Iisus Hristos. Este vegheat de Arhanghelul Mihail, simbolul Mișcării Legionare. În partea superioară, data nașterii. Gravura a fost difuzată de Horia Sima și Garda de Fier, în 1940.^[5]

Corneliu Zelea Codreanu s-a născut la 13 septembrie 1899 la Huși, cu numele Corneliu Zelinski. În anul 1902 tatăl său, Ion Zelinski și-a românizat numele în Zelea Codreanu.^[6] Mama sa, Eliza născută Brauner era de origine germană - bavareză^[7][8][9] Străbunicul său, Simion Zelea, se trăgea dintr-o familie de răzeși moldoveni din satul Igești din Bucovina. În perioada 1786-1848 când Bucovina a fost sub administrație poloneză (aparținând de provincia Galiția), el a fost obligat de autoritați sa-și schimbe numele în Zelinski.^[6] Străbunicul din partea mamei, pe numele său Adolf Brunner, a sosit din Bavaria in Bucovina ca functionar vamal ^[10]. Corneliu a fost botezat într-o biserică ortodoxă odată cu părinții săi, care s-au convertit și ei, la credința ortodoxă^[11].

Corneliu și tatăl său, Ion Zelea Codreanu, s-au străduit să-și afișeze o origine neaoș-română, reclamându-se a se trage dintr-o veche familie de răzeși și arătând că numele Zelea ar fi provenit de la zale și nu de la Zelinski, care înseamnă în poloneză : Codreanu.^[6][12]

A urmat cursurile școlii primare la Iași și Huși, iar între anii 1912-1916 a fost înscris la liceul militar de la Mănăstirea Dealu.

La 16 ani a fost combatant voluntar în Primul Război Mondial, fără a fi împlinit vârsta minimă pentru încorporare. Între 1917 și 1918 a urmat cursurile Școlii Militare de Infanterie de la Botoșani.

A aderat la Garda Conștiinței Naționale în 1919, atras de caracterul anticomunist al organizației. În 1920 a participat la acțiunile de înăbușire a revoltei comuniste de la Atelierele CFR Nicolina.

Admis la facultatea de drept din Iași, a devenit președintele Societății studenților la drept, organizație pe care a dizolvat-o pentru a fonda, în 1922, „Asociația Studenților Creștini”. În semn de protest față de decizia rectoratului universității de a începe anul școlar fără tradiționala slujbă religioasă, Codreanu s-a baricadat în interiorul instituției. Din cauza acestei acțiuni a fost exmatriculat. A plecat în Germania, unde a studiat timp de câteva luni la Berlin și Jena. În timpul șederii în Germania a participat la mitinguri organizate de Hitler și s-a lăsat cucerit de doctrina hitleristă. Codreanu a fost impresionat mai ales de unitățile paramilitare naziste Sturmabteilung - SA care, prin acțiunile lor din anii '20, violente și contrare legii, erau folosite ca instrument de convingere a oponenților mișcării naziste aflată în plină ascensiune.

În iunie 1925, Codreanu s-a căsătorit cu Elena Ilinoiu, fiica lui Constantin Ilinoiu. Sub auspiciile unor colaboratori și simpatizanți ca A. C. Cuza, generalul Macridescu, George Niculescu și alții, a fost organizat un spectacol-demonstrație politică în care mirii purtau costume naționale albe și pe cap pirostrii cu crucea în creștet și svastică pe frunte^[13]. La spectacol au participat 90.000 de persoane în mii de vehicule, formând o coloană de 4 Km. Filmarea procesiunii a fost confiscată și arsă în 1925 pe motiv că punea în pericol ordinea și siguranța publică.

Reprimit la studii la Universitatea din Iași ca urmare a intervențiilor profesorului A. C. Cuza, prieten al familiei și totodată protectorul și mentorul său spiritual, Codreanu se reîntoarce în țară și își reia studiile pentru o perioadă de timp scurtă. În acest răstimp participă la demonstrațiile studențești care cereau limitarea numărului evreilor în învățământul superior („numerus clausus”).

În 1923 fondează împreună cu A. C. Cuza Liga Apărării Naționale Creștine (L.A.N.C.), partid antidemocrat și antisemit.

În 1924, în urma unei altercații este implicat într-un proces la care, în sala de judecată, în fața instanței, îl împușcă pe prefectul de poliție Manciu, care îl agresase la rândul său anterior, dar este achitat pe motiv că acționase în legitimă apărare. Este vorba de primul dintr-o serie de asasinate politice (crima politică anterioară din România modernă a fost asasinarea lui Barbu Catargiu în 1863). „Asta este marea învinuire care se aduce legionarilor: au introdus în moravurile politice românești ceva ce nu făcea parte din tradiția noastră” acuză Neagu Djuvara^[15].

Din cauza unor disensiuni apărute în L.A.N.C., Codreanu se desprinde de mișcare și, împreună cu Ion Moța, Corneliu Georgescu, Ilie Gârneață și Radu Mironovici, fondează în 1927, inspirat de o icoană din închisoarea Văcărești^[14], mișcarea paramilitară „Legiunea Arhanghelul Mihail”.

În anii următori au loc o serie de manifestații ample împotriva „corupției parlamentare, a evreilor și a comunismului”.

Ion Antonescu și C. Z. Codreanu la schi, 1935

Cucerit de manifestațiile teatrale, de paradă, de care se folosea propaganda nazistă în Germania, Codreanu, pentru a-i atrage pe țărani la ideologia sa și pentru a le obține voturile, vizitează satele îmbrăcat în costum național și călare pe un cal alb. În 1931 este ales în parlament deputat de Neamț, obținând, conform documentelor vremii, 11.300 voturi valid exprimate. În 1932, devine pentru a doua oară parlamentar, candidând în județul Tutova, cu 5.600 de voturi.

Codreanu a imprimat, ca trăsătură fundamentală a Legiunii Arhanghelul Mihail, promovarea ortodoxismului naționalist, stabilind o legătură structurală între creștinismul ortodox și „românitate”, ca o deosebire de fascismul lui Mussolini, deși dorea transformarea României în stat fascist, după modelul italian. Ideologiile fascistă și nazistă erau folosite ca substrat de îndoctrinare în cuiburile legionare (titluri de cursuri: „Afinitatea între fascism și Mișcarea Legionară”, „Puncte comune între hitlerism și Mișcarea Legionară”, etc. - C. Z. Codreanu: Cărticica șefului de cuib). Pentru Codreanu, „Legiunea Arhanghelul Mihail va fi mai mult o școală și o oaste, decât un partid politic”. Fapt este că uniformele, cămășile verzi cu diagonală și pistol la șold copiate după uniformele "cămășile negre" fasciste-italiene și "cămășile brune" ale SA din Germania, precum și frazeologia mistic-religioasă, patriotardă-xenofobă (pericolul reprezentat - în viziunea codrenistă - de democrația liberală, care ar fi dus la acapararea puterii în stat de către inamicii principali ai legionarilor și naționaliștilor români, „evreii”: „democrația sfarmă unitatea neamului românesc, expunându-l dezbinat în fața blocului unit al puterii iudaice” să curețe țara de moravurile politice murdare, să înlăture influența pernicioasă și cosmopolită a evreilor și a masonilor... „Să facem o țară ca soarele sfânt de pe cer...” (C. Z. Codreanu în cartea sa Pentru legionari) au atras o numeroși studenți, preoți și intelectuali ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, precum și personalități din protipendada română, ca Ghica, Cantacuzino, Sturdza, Manu ș.a.

O altă trăsătură fundamentală a Legiunii a fost cultul morții, considerată ca o alternativă preferabilă într-o situație conflictuală:

„

• Poporul nu se conduce după voința lui: democrația. Nici după voința unei persoane: dictatura. Ci după legi. Nu e vorba de legile făcute de oameni. Sunt norme, legi naturale de viață și norme, legi naturale de moarte. Legile vieții și legile morții. O națiune merge la viață sau la moarte după cum respectă pe una sau pe alta din aceste legi.
• Țelul final nu este viața. (...) Acest moment final, „învierea din morți”, este țelul cel mai înalt și mai sublim către care se poate înălța un neam.
• Neamul este deci o entitate care își prelungește viața și dincolo de pământ. Neamurile sunt realități și în lumea cealaltă, nu numai pe lumea aceasta.
• Cea dintâi problemă care ni se punea era aceasta: cine trebuie să răspundă mai întâi? Cine sunt mai vinovați pentru starea de nenorocire în care se zbate țara: românii sau jidanii? Am căzut unanim de acord, că cei dintâi și mai mari vinovați sunt românii ticăloși, care pentru arginții iudei și-au trădat neamul. Jidanii ne sunt dușmani și în această calitate ne urăsc, ne otrăvesc, ne extermină. Conducătorii români care se așază pe aceeași linie cu ei, sunt mai mult decât dușmani: sunt trădători. Pedeapsa cea dintâi și cea mai cruntă se cuvine în primul rând trădătorului și în al doilea rând dușmanului. Dacă aș avea un singur glonț, iar în fața mea un dușman și un trădător, glonțul l-aș trimite în trădător.” C.Z. Codreanu^[16].
• Legionarul iubește moartea, căci sângele lui va servi pentru plămădirea cimentului României legionare. (C.Z.Codreanu: „9 Porunci Legionare”, din ziarul G.d.F. a Basarabiei)
• Moartea, numai moartea legionară (...) / Ni-i dragă moartea pentru Căpitan!” - Radu Gyr: Imnul Tinereții Legionare.”

Ion Antonescu și Horia Sima în uniforme legionare, salută cu salutul fascist sub portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, la o manifestație a Gărzii de Fier, octombrie 1940

În 1933, Codreanu întemeiază - ca expresie politică a Mișcării Legionare - partidul Totul pentru Țară (prezidat de ing. Gheorghe Clime), cu o platformă-program atât de violent fascistă, antisemită și antioccidentală, încât prim-ministrul liberal I. G. Duca, delegat de Carol al II-lea să organizeze alegerile, îi interzice participarea la alegeri. Duca e asasinat după trei săptămâni de un grup de trei legionari. Stere Ciumetti, secretarul Mișcării Legionare, este asasinat în replică la 29 decembrie, în același an, din ordinul lui Victor Iamandi, ministrul liberal al justiției, corpul său fiind aruncat într-un lac bucureștean. Printre inculpații în procesul intentat asasinilor lui Duca, în afară de Codreanu, au compărut și generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Nichifor Crainic și alții sub acuzația de conspirație criminală. Codreanu a fost achitat din nou, instanța considerând că nu era vinovat de crimă, deși el avea teoretic controlul absolut asupra organizației.

La 24 septembrie 1934, Codreanu a convocat „Consiliul de onoare al Legiunii” pentru a-l judeca pe ziaristul legionar și anticodrenist Mihai Stelescu pentru că acesta publicase în ziarul la care lucra un articol care-l critica pe Codreanu și că ar fi organizat un atentat la viața „Căpitanului”. Consiliul, respectiv Codreanu, l-a declarat pe Stelescu „vinovat de înaltă trădare față de Legiune și căpitan” și a decis excluderea lui Stelescu din mișcare cu precizarea „Acord lui Stelescu dreptul ca într-un viitor cât mai îndepărtat, care rămâne la aprecierea mea, să-și poată răscumpăra în fața aceluiași Consiliu de Onoare convocat de mine în acest scop, numai prin jerfă, onoarea pierdută și păcatul făptuit”^[17].

Dar Stelescu și-a continuat critica la adresa „Căpitanului”, pe care l-a făcut laș, desfrânat și slab orator^[18]. În 1936, un grup de zece legionari, studenți la teologie, a pătruns în spitalul în care era internat Stelescu pentru recuperare în urma unei operații de apendicită și l-au împușcat pe patul de spital cu 120 de gloanțe, după care i-au aplicat multiple lovituri în cap cu un topor, intonând imnuri legionare.^[19] Grupul de criminali trimis de „Căpitan” ca să-l pedepsească pe disident a primit porecla „Decemviri” („zece bărbați”),^[20][21] iar cei care l-au pedepsit pe I. G. Duca au fost numiți „Nicadori”.^[22]

Făptașii s-au predat poliției și au fost omorâți la rândul lor, în 1938, odată cu Codreanu.

Funeraliile lui Corneliu Zelea Codreanu

În urma unui răspuns dat lui Nicolae Iorga, care luase poziție față de Mișcarea Legionară („ești un necinstit sufletește”), este trimis în instanță pentru ultraj adus unui demnitar în exercițiul funcțiunii^[24]. Condamnat la șase luni de detenție, în luna mai 1938 este rejudecat și condamnat la zece ani de muncă forțată^[24].

În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938 Codreanu este omorât (sugrumat), împreună cu alți 13 legionari (Nicadorii și Decemvirii), de jandarmii care îi transportă pe deținuți la închisoarea Jilava. Incidentul are loc în pădurea Tâncăbești, din apropierea capitalei. Motivul oficial invocat a fost încercarea de evadare, dar din mărturiile participanților reiese că asasinarea celor 14 legionari a fost executarea unui ordin dat de Carol al II-lea, fapt care face din acest asasinat o crimă de stat, fenomenul acesta fiind strâns legat în România burgheză a vremii de o tradiție înrădăcinată de brutalitate politică instituțională.^[25]. Trupurile neînsuflețite au fost arse cu acid și înhumate în fortul Jilava.^[14]

„Suprimarea „Căpitanului” și arestarea principalilor fruntași ai mișcării au dus la dezorganizarea Legiunii și la propulsarea la rangul întâi a unui mediocru complotist, Horia Sima” (Neagu Djuvara^[26]). Legiunea s-a scindat în două tabere inamice, „simiștii”, gruparea majoritară condusă de Horia Sima și „codreniștii”, conduși de Ion Zelea Codreanu (tatăl), care l-a acuzat pe Sima de a fi fost spion al lui Moruzov, delapidator (al fondurilor primite de la germani la Viena pentru a organiza o armată legionară/anti-sovietică), că l-a turnat pe „Căpitan” și i-a trădat „cauza”, etc.

Corneliu Zelea Codreanu

Părinți Ion Zelea (Zelinski) Codreanu și Eliza n. Brauner Căsătorit cu Elena Ilinoiu Copii Cătălina (adoptată)

·         1953: A murit prozatoarea Irina Lecca; după moartea soţului, s-a retras la Mănăstirea Văratec, unde s-a dedicat vieţii monahale; în răstimpul cât a fost stareţă (1940-1942; 1946-1951), s-a preocupat de organizarea unui orfelinat, a atelierelor de ţesătorie şi broderie, precum şi de învăţământul seminarial monahal; (n. 1881).

·         1953: Francis Picabia, pictor și poet de origine spaniolă (n. 1879)

·         1968: Prințul Feodor Alexandrovici al Rusiei (n. 1898)

·         1999 - A încetat din viaţă Charlie Byrd, cunoscut ca unul dintre chitariştii cu cele mai mari disponibilităţi, care a combinat genurile latino, jazz şi clasic (n. 1925).

·         2001 - A murit Victor Astafiev, scriitor celebru rus pentru romanele sale despre viaţa în Siberia traduse în peste 27 de limbi („Pierdut în taiga”, „Copilărie în Siberia”) (n.1924).

·         2008: A decedat Artur Silvestri (pseudonimul lui Gabriel Târnăcop), scriitor, istoric al civilizaţiilor, filosof al culturii, editor; (n. 1953).

·         2009 - A încetat din viaţă principesa Margareta Sturdza, mama Prinţului Dimitrie Sturdza

·         2012: Inder Kumar Gujral, om politic și prim ministru al Indiei (n. 1919)

·         2013: A incetat din viata Pan Izverna (pseudonimul lui Pantelie Tărăbâc), medic, poet, prozator şi traducător; (n. 1937).

·         2013: Paul Walker, actor american (n. 1973)

Sărbători

·         Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României; Sf. Frumentie, episcopul Etiopiei; Sf Ier Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei; dezlegare la pește (calendarul creștin-ortodox)

·         Sfântul Andrei (calendarul romano-catolic)

·         Sfântul Andrei (calendarul greco-catolic)

·         Ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea

·         Barbados: Ziua Independenței (față de Marea Britanie, 1966)