MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 15 DECEMBRIE 2019
PARTEA ÎNTÂI

Bună dimineața, prieteni!
În continuare sunt restricționat și nu pot posta decât în grupurile pe care le administrez!
Invitaţia, pe care o adresez tuturor, de a vizita pagina mea, dicuoctavian.blogspot.com are caracter permanent. Apar zilnic articole noi și nu trebuie să pierdeți nimic. Toți prietenii Dumneavoastră trebuie să afle ce se găsește aici! Spuneți-le!

ISTORIE PE ZILE 15 Decembrie

Evenimente

· 533: Generalul bizantin Belisarius infrange oastea vandalilor comandata de regele Gelimer, in bătălia de la Ticameron. Razboaiele Imperiului Roman de Rasarit (numit mai tarziu Imperiul Bizantin) cu vandalii s-au desfasurat in anii 533-534 si s-a incheiat prin anexarea regatului vandalilor de catre romani. Acesta a fost primul dintre războaiele purtate de imparatul Iustinian I lui pentru recucerirea teritoriilor pierdute ale Imperiului Roman de Apus.

· 687: Este ales Papa Sergiu I (n. la Palermo, data nasterii necunoscuta; d. 8 septembrie 701). După decesul papei Conon, doi candidați, arhidiaconul Paschali și arhipreotul Teodor al II-lea s-au confruntat pentru episcopatul Romei, insă poporul roman și clerul simplu l-au ales pe Sergiu. Papa Sergiu a intrat în conflict cu împăratul Bizantului Iustinian al II-lea, cand a refuzat să semneze actele Conciliului „Quinisext”. Din chestiunile de conflict au făcut parte și mult discutata egalitate protocolară a Patriarhului de la Constantinopol cu Papa de la Roma, precum și interzicerea de a se ține post în zilele de sâmbătă și înfățișarea lui iisus ca Agnus Dei. Incercarile împăratului Iustinian al II-lea de a-l aresta pe papă și de a-l transporta la Constantinopol, au eșuat datorită rezistenței milițiilor cetățenilor din Roma și a exarhului de la Ravenna. Papa Sergiu a întreprins multe călătorii, sfințind mai multe biserici noi, a îmbogățit slujba liturghiei, adăugând de pildă cântarea Agnus Dei la aceasta. Biserica Catolică îl sărbătorește pe 8 septembrie.

· 1467: Doua coloane de ostasi moldoveni ataca frontal si din flancul drept Cetatea Baia, aparata de oastea maghiara condusa de regele Mathias, dupa ce mai intai ii dadusera foc. In noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467, armata moldoveană (circa 12.000 de oşteni), comandată de Ştefan cel Mare, dă foc oraşului Baia, fosta capitală a Ţării Moldovei, şi ii atacă pe invadatorii unguri. Campania ungară la est de Carpaţi a fost organizată cu scopul de a-l înlocui pe Ştefan cel Mare de pe tron şi pentru readucerea Moldovei în sfera de influenţă ungară. Regele ungar Matei Corvin, atacă cu un efectiv de 25.000 oameni, armată mai bine echipată decît cea a lui Ştefan, precum şi dotată cu artilerie, inclusiv de asediu. Pînă la Bătălia de la Baia, Şefan cel Mare a adoptat o strategie defensivă permiţînd ungurilor să înainteze. Ştefan-Vodă a atacat Baia dîndu-i în prealabil foc, avînd loc lupte crîncene stradale nocturne (o strategie nouă pentru acea perioadă) soldate cu mari pierderi omeneşti de ambele părţi (după sursele ungare Ştefan a pierdut mai mult de jumătate din efectivul armatei).Totuşi trebuie menţionat că o parte din armată lui Ştefan cel Mare nu a atacat, precum era convenit – trădare care l-ar fi putut costa pe domnitor victoria şi chiar viaţa. Defecţiunea era expresia nemulţumirii unei părţi a marii boierimi faţă de politica lui Ştefan. După bătălie, Ştefan cel Mare a omorît 24 mari boieri trădători printre care şi pe vornicul Crasneş, alţi 40 boieri de rang inferior fiind traşi în ţeapă. Regele Mathias, a fost ranit in spate, langa coloana, de o sageata cu trei varfuri si la picior de o lance. Încheiată cu mari pierderi umane pentru unguri, Bătălia de la Baia a constituit ultima mare tentativă a coroanei ungare de a reinstitui prin forţa armelor suzeranitatea sa asupra Ţării Moldovei. Matia Corvin (în maghiară Hunyadi Mátyás, în latină Matthias Corvinus, în germană Matthias Corvinus, în croată Matija Korvin; n. 23 februarie 1443, Cluj – d. 6 aprilie 1490, Viena), născut Matia de Hunedoara, cunoscut și ca Mateiaș în cronicile Moldovei sau Matei Corvin a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. A condus Regatul Ungariei între anii 1458-1490.

· 1840: Rămășițele pământești ale lui Napoleon I, au fost aduse în Franța de pe Insula Sfânta Elena, locul în care a murit, și depuse în Domul Invalizilor din Paris. Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica – d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

· 1860: Împăratul Austriei, Franz Joseph I, hotărăște alipirea Banatului la Ungaria fără a ține seama de cererea românilor bănățeni de a se înființa în Banat un "Căpitănat român"

· 1862: A apărut la Bucureşti (iniţial de două-trei ori pe săptămână, iar de la 1/13.VIII.1863, cotidian), gazeta politică şi literară „Buciumul” (care continuă gazeta cu acelaşi nume apărută la Paris în 1857), sub redacţia lui Cezar Bolliac; gazeta sprijină reformele promovate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza; criticând, de pe poziţii liberal-moderate, atât pe conservatori, cât şi pe „roşii” (liberalii), devine, în cele din urmă, oficiosul Opoziţiei (îşi încetează apariţia la 5/17decembrie 1864).

· 1868: Concertul inaugural al "Societății Filarmonice Române", sub bagheta lui Eduard Wachmann, primul director al orchestrei. În program au fost lucrări de Mozart, Haydn, Beethoven, Mendelssohn Bartholdy. „Filarmonica Română” a fost înfiinţată la 29.aprilie/11 mai 1868, la Bucureşti, prin strădaniile medicului şi omului politic Constantin Esarcu şi ale profesorului Eduard Wachmann, care a fost şi primul dirijor şi director al Filarmonicii (1868-1906).

· 1876: A luat ființă Cercul Militar al ofițerilor din garnizoana București, actualul Cerc Militar Național; Construcția Palatul Cercului Militar Național, sediul de astăzi al instituției, a început în anul 1911 și s–a încheiat în 1923

· 1885: Apare, la București, revista modernistă "Analele literare", editată de Mircea C. Demetrescu (până 1888)

· 1887: Apare primul număr al publicației lunare "Revista Nouă", condusă de Bogdan Petriceicu Hasdeu. Bogdan Petriceicu Hasdeu, născut Tadeu Hîjdeu, (n. 26 februarie 1838, Cristinești, Hotin, actualmente în Ucraina – d. 25 august 1907, Câmpina) scriitor și filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile.

· 1914: In timpul Primului Razboi Mondial, armata sarba alunga trupele austro-ungare invadatoare din Belgrad. Capitala Serbiei, Belgrad, fusese cucerita de armata austro - ungara comandata de generalul Oskar Potiorek pe 30 noiembrie. Pe 15 decembrie Belgradul a fost recâștigat de trupele sârbe conduse de mareșalul Radomir Putnik, după o luptă îndelungată, în care a fost distrusă o mare parte a orașului. Intre 6 si 9 octombrie 1915, Belgradul a căzut din nou sub ocupația trupelor germane și austro-ungare, comandate de mareșalul August von Mackensen, fiind eliberat de trupele sârbe și franceze pe 5 noiembrie 1918.

· 1914: O explozie de gaz la mina Mitsubishi Hōjō din Kyushu, Japonia, a ucis 687 de oameni.

· 1917: Primul Razboi Mondial – Se incheie un armistiţiu între noul guvern bolşevic rus şi Puterile Centrale

· 1919: La Bălţi, in România Mare, apare revista bilunară “Uniunea literară“.

· 1938: Memorandumul românilor din Transilvania (Ardeal, Banat, Crișana, Satu Mare, Maramureș), semnat de Iuliu Maniu, Mihai Popovici și încă 48 de fruntași ai PNȚ, este prezentat regelui Carol al II–lea. În document se cerea "o schimbare de regim radicală" și respectarea principiilor democratice conform hotărârilor de la Alba Iulia din 1918

· 1938 - Prin Decret Regal al lui Carol al II-lea s-a înfiinţat Frontul Renaşterii Naţionale ca unică organizaţie politică permisă

· 1939: Debutul poetului Geo Dumitrescu în revista "Cadran" (nr. 4) cu poezia "Cântec", sub pseudonimul Vladimir Ierunca

· 1939: La Atlanta a avut loc premiera filmului "Pe aripile vântului", în regia lui Victor Fleming, avându–i ca protagoniști pe Vivien Leigh și Clark Gable.

· 1944: Reapare la Bucureşti, zilnic, ultima serie a revistei „Bilete de papagal”, director Tudor Arghezi (16 dec. 1944 – 12 feb. 1945).

· 1945: Generalul Douglas MacArthur emite în calitate de comandant suprem al Forțelor Aliate în Pacific un ordin prin care shintoismul nu mai este religie de stat în Japonia. Douglas MacArthur (n. 26 ianuarie 1880 – d. 5 aprilie 1964 ), general american și mareșal al Armatei Filipineze, care a avut o carieră lungă, începând cu campania SUA în Mexic și terminându-se în Războiul din Coreea.

· 1948: Este înființată Opera Maghiară de Stat din Cluj

· 1950: Marea Adunare Naţională (Parlamentul) Republicii Populare Române adopta Legea planului cincinal de dezvoltare a economiei naţionale pentru anii 1951-1955 (primul din seria planurilor cincinale ale perioadei 1951-1989).

· 1961: In Tel Aviv, Israel, a fost condamnat la moarte pentru crime de razboi ofiterul nazist Adolf Eichmann, responsabil de producerea holocaustului. Eichmann, care s-a alaturat SS-ului in noiembrie 1932, a fost insarcinat de catre Adolf Hitler sa se ocupe de politicile de exterminare. De altfel, dupa anexarea Austriei la Germania in 1938, ofiterul nazist a fost insarcinat sa “curete” orasul Viena de evrei, iar un an mai tarziu a avut o misiune similara in Praga. El a avansat ideea holocaustului ca “solutie finala la problema evreiasca” in luna ianuarie a anului 1942, la o intalnire cu Hermann Goering. La scurt timp, ofiterul nazist a inceput sa se ocupe de identificarea si transportarea miilor de evrei de pe teritoriul Europei in lagarele de exterminare. Imediat dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Eichmann a fost capturat de catre trupele americane, insa a reusit sa fuga din inchisoare in 1946. El a ajuns in Orientul Mijlociu, iar de acolo s-a deplasat in Argentina, tara in care mai multi criminali de razboi nazisti si-au gasit refugiul datorita legilor privitoare la extradarea persoanelor date in urmarire. In 1957, un procuror german a aflat locul in care se afla Eichmann iar dupa trei ani agentii secreti ai Mossad-ului l-au localizat intr-o suburbie a orasului Buenos Aires. Acesta se ascundea sub numele de Ricardo Klement. Pe 11 mai, agenti ai Mossad l-au capturat pe Eichmann, iar pe 20 mai acesta a fost scos din tara in secret pentru ca operatiunea nu era autorizata de catre autoritatile argentiniene. Procesul ofiterului nazist a inceput pe 11 aprilie 1961, iar sentinta a fost data pe 15 decembrie. Pe 31 mai 1962 Eichamann a fost spanzurat langa Tel Aviv, dupa care a fost incinerat si cenusa sa a fost aruncata in mare.

· 1964: Oficialitățile canadiene au arborat pentru prima dată actualul lor steag, reprezentând o frunză roșie de arțar

· 1965: Navetele spațiale americane "Gemini 6" și "Gemini 7" au realizat prima întâlnire în spațiu

· 1970: Naveta spațială rusească Venera–7 efectuează prima aterizare a unei sonde pe planeta Venus

· 1973: Asociaţia Americană de Psihiatrie elimina homosexualitatea din lista oficială a tulburărilor psihice.

· 1989 - Declanşarea Revoluţiei anticomuniste şi anticeauşiste din România: în faţa casei pastorului Tokes se adună mulţimea ca semn de sprijin împotriva termenului de evacuare dictat de Judecătoria Timişoara. La un moment dat un securist este luat la bătaie. Seara se cântă "Deşteaptă-te române" şi se strigă lozinci.

· 1990 - S-a constituit Convenţia Naţională pentru Instaurarea Democraţiei la care au aderat: Partidul Ecologist Roman, PNL, PNŢCD, PSDR, UDMR. Programul prevedea instaurarea unei societăţi profund democratice.

· 1994: Este lansat Netscape Navigator 1.0

· 1995: Madrid: La Conferința Uniunii Europene, șefii de stat și de guvern au convenit asupra noii monede europene. Aceasta a fost denumită "EURO" și a înlocuit moneda națională din Germania, Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Spania,Portugalia, Austria, Irlanda, Finlanda, Grecia la 1 ianuarie 2002

· 1997: Este semnat Tratatul de la Bangkok prin care sud-estul Asiei devine o zona libera de arme nucleare.

· 1999: Germania acceptă să plătească 10 milioane de mărci drept compensații persoanelor care au fost supuse la muncă forțată în timpul nazismului

· 2000: A fost închisă definitiv centrala atomoelectrică rusă de la Cernobîl – Ukraina. In ziua de 26 aprilie 1986, ora 01:23:58 am, la Centrala atomo-electrica de la Cernobâl, aflata la 200 km de Kiev, in Ucraina sovietica, a avut loc cel mai grav accident nuclear din istoria omenirii, atunci cand unul din cele patru reactoare ale centralei a explodat. Vartejuri de foc si praf s-au ridicat la inaltimea de aproape doi kilometri in atmosfera, cu o puterea egala cu o suta de explozii atomice de la Hiroshima si Nagasaki luate impreuna, iar din reactorul afectat au fost aruncate pana la 1 miliard curie de energie radioactiva si aproximativ 156 tone de produse suprimate. Norul radioactiv de la centrala a ajuns pana in Marea Britanie si Suedia. Se afirma ca efectele nu vor disparea nici in 300 de ani. Conducerea sovietica nu a recunoscut in primele zile dimensiunea si gravitatea accidentului si nu a ordonat evacuarea populatiei decat mai tarziu.

· 2001: A fost redeschis, pentru public, Turnul din Pisa, închis în 1990 pentru consolidare.

· 2002: Pentru prima dată, România a fost nominalizată în cadrul galei Premiilor MTV Europa (Barcelona) prin introducerea secțiunii "Cel mai bun artist român"; câștigătoare a fost trupa "Animal X"

· 2003 - Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a hotărît, prin hotărîre judecătorescă definitivă, reconstituirea sau înlocuirea dosarului referitor la judecarea şi executarea soţilor Elena şi Nicoae Ceauşescu, în decembrie 1989. Preşedintele instanţei militare, general magistrat Ion Panaitescu, a dispus declanşarea procedurii pentru recuperarea actelor din dosarul privind executarea cuplului Ceauşescu.

· 2004: Biroul Electoral Central a transmis Curţii Constituţionale, pentru validare, rezultatele centralizate în urma turului doi de scrutin pentru alegerea preşedintelui României, care îl stabileau ca învingător pe Traian Băsescu, candidatul Alianţei D.A. PNL-PD.

· 2008: In urma alegerilor legislative din 2008, liderul PDL Emil Boc, a fost desemnat pentru postul de prim-ministru al guvernului României de preşedintele Traian Băsescu, în locul lui Theodor Stolojan, care a renunţat la această funcţie. A fost validat prin votul Parlamentului la 22 decembrie 2008.

Nașteri

· 37: S-a născut Nero (Claudius Drusus Germanicus Caesar), împărat roman între anii 54-68 d.Hr. Nero a rămas în istorie pentru cruzimea de care a dat dovadă si este banuit ca ar fi provocat, în anul 64, vestitul incendiu al Romei de care i-a făcut răspunzători pe creştini împotriva cărora a declanşat prima persecuţie din istoria Romei. Era bănuit ca si-ar fi violat mama. Nero face parte din acei împărați care au fost foarte aspru judecați în literatura antică. Doar în Grecia au existat voci preocupate de o imagine diferită; astfel, pentru Pausanias, Nero era un exemplu pentru justețea afirmației lui Platon, conform căreia marea nedreptate “nu pornește de la oameni obișnuiți, ci dintr-un suflet nobil corupt printr-o educație greșită”. S-a sinucis in ziua de 9 iunie 68.

· 130: S-a nascut la Roma, imparatul Lucius Ceionius Commodus Verus Armeniacus ( d. 169), cunoscut simplu ca Lucius Verus. A domnit împreună cu Marcus Aurelius între anii 161 si 169 cand murit de ciumă, în timpul războiului cu marcomanii pe Dunare.
* 1485: Catherine Aragon (n. 15 decembrie 1485, Aragon, Spania - d. 7 ianuarie 1536, Kimbolton, Cambridgeshire, Anglia) a fost fiica regelui Ferdinand de Aragon și a reginei Isabella de Castilla. A fost căsătorită succesiv cu 2 fii ai regelui Henric al VII-lea al Angliei: mai întâi cu Arthur, prinț de Wales, decedat la foarte scurt timp după căsătorie, apoi cu Henric, care îi va succede la tron tatălui său. A fost mama reginei Maria I a Angliei, cunoscută ca Mary cea sângeroasă.

La vârsta de numai 3 ani, părinții au aranjat căsătoria ei cu fiul lui Henric al VII-lea al Angliei (Henry VII), Arthur, în vârstă de numai 2 ani. Cei doi s-au căsătorit pe 14 noiembrie 1501 la Catedrala Sfântul Paul (Old St. Paul's Cathedral) din Londra. După numai șase luni, aflându-se la Ludlow Castle, cei doi soți se îmbolnăvesc grav. Arthur moare pe 2 aprilie 1502, dar Catherine de Aragon supraviețuiește, pentru a rămâne văduvă înainte de a împlini 16 ani.

Pentru a nu fi nevoit să înapoieze zestrea adusă de Catherine, la 14 luni de la moartea soțului ei, Henric al VII-lea al Angliei îi aranjează logodna cu celălalt fiu al său, Henric, duce de York, viitorul rege Henric al VIII-lea, prea tânăr pentru a se putea căsători la acea dată. Dar moartea Isabellei de Castilia, mama Catherinei, schimbă perspectiva regelui asupra acestei logodne. În 1505, Henric al VII-lea nu mai era în relații bune cu Spania. El amână ostentativ căsătoria tânărului Henric sub pretextul că acesta nu are vârsta potrivită (era cu cinci ani mai tânăr decât Catherine). Între 1505-1509, Catherine de Aragon trăiește aproape ca o prizonieră la Durham House, în Londra.

După moartea tatălui său laba, în 1509, una din primele acțiuni ale proaspătului rege Henric al VIII-lea a fost să se căsătorească cu Catherine de Aragon. Pentru căsătoria lor a fost necesară o dispensă papală, Henric fiind frate cu primul ei soț. Pentru a obține această dispensă, Catherine a trebuit să declare că mariajul ei cu Arthur nu fusese consumat. Cei doi s-au căsătorit pe 11 iunie 1509, la șapte ani după moartea prințului Arthur, printr-o ceremonie privată la Greenwich Church. Ceremonia de încoronare a celor doi soți ca rege și regină a Angliei a avut loc pe 24 iunie 1509, la Catedrala Westminster.

Cuplului regal i s-au născut șase copii. Din nefericire, nici unul din cei cinci băieți născuți din căsătoria lor nu a supraviețuit suficient după naștere. Patru s-au născut morți. Al doilea născut, Henric, duce de Cornwall, venit pe lume la 1 ianuarie 1511, nu a trăit decât 52 de zile. În 1516 Catherine a dat naștere penultimului ei copil, o fiică, botezată Mary, singurul copil supraviețuitor al cuplului regal, care va deveni ulterior regină a Angliei și Irlandei.

Mormântul Catherinei de Aragon, la Catedrala Peterborough

Frustrat de faptul că nu avea un urmaș masculin la tron, într-o vreme în care nu mai existase precedentul ca o femeie să acceadă la domnie, și îndrăgostit de Anne Boleyn, una din domnișoarele de onoare din suita reginei, în 1527 Henric a solicitat papei Clement al VII-lea anularea căsătoriei cu Catherine. Dezbaterile au durat câțiva ani. Exasperat că nu a primit un răspuns favorabil din partea Papei, Henric îl sfidează, asumându-și supremația asupra chestiunilor religioase în 1531,sub titlul de Conducător suprem al Bisericii și clerului din Anglia și rupând relațiile diplomatice cu Roma. În 1532 o repudiază pe Catherine, după 23 de ani de căsătorie. Această repudiere, cunoscută ca divorțul regal (într-o epocă în care nu exista noțiunea de divorț), marchează ieșirea clerului catolic din Anglia de sub autoritatea papală și nașterea Bisericii Anglicane. Anularea căsătoriei, refuzată de Clement al VII-lea în 1530, a fost pronunțată în 1533 de Thomas Cranmer, fost capelan al familiei Boleyn și noul arhiepiscop de Canterbury. La câteva zile după pronunțarea divorțului, Henric al VIII-lea s-a căsătorit cu Ann Boleyn.

După divorț, Catherine de Aragon a fost exilată de la Curte la castelul Kimbolton, în comitatul Cambridgeshire, unde a murit pe 7 ianuarie 1536. A fost înmormântată la Catedrala Peterborough, ca prințesă văduvă de Wales (Dowager Princess of Wales) - singurul titlu recunoscut de rege după divorț, ca văduvă a fratelui său - și nu ca Regină a Angliei.

Catherine de Aragon

· 1567: S-a nascut compozitorul scriitorul și poetul german Johann Christoph Demantius (d.20 aprilie 1643). A fost contemporan cu Monteverdi, și a reprezentat o fază de tranziție în muzică luterana germana de la stilul polifonic renascentist, la începutul celui baroc.
* 1588: Adolf Frederick I (15 decembrie 1588 – 27 februarie 1658) a fost Duce suveran de Mecklenburg-Schwerin din 1592 până în 1628 și din nou din 1631 până în 1658. Între 1634 și 1648 Adolf Frederick a fost de asemenea Prinț-Episcop de Schwerin.

A fost fiul Ducelui Johann al VII-lea de Mecklenburg-Schwerin și al Sofiei de Schleswig-Holstein-Gottorp, fiica Ducelui Adolf de Holstein-Gottorp și a Christinei de Hesse.

Adolf Frederick avea 4 ani la moartea tatălui său. El și fratele său Johann Albert al II0lea au domnit sub regența Ducelui Ulrich III de Mecklenburg-Güstrow și Karl I de Mecklenburg (unchii tatălui său). Cei doi frați au preluat guvernarea asupra Mecklenburg-Schwerin la începutul lui aprilie 1608, și după decesul lui Karl la 22 iulie 1610 au preluat și guvernarea asupra Mecklenburg-Güstrow.

În 1621 ducatul de Mecklenburg a fost oficial divizat între cei doi frați, Adolf Frederick domnind în Mecklenburg-Schwerin și Johann Albert domnind în Mecklenburg-Güstrow.

Adolf Frederick I a avut 19 copii.

S-a căsătorit pentru prima dată la 4 septembrie 1622 cu Anna Maria de Ostfriesland, fiica contelui Enno al III-lea de Ostfriesland și a Annei de Holstein-Gottorp. Ei au avut următorii copii:

Christian Ludwig I (11 decembrie 1623, Schwerin – 21 iunie 1692, Den Haag), Duce de Mecklenburg-Schwerin.
Sophie Agnes (11 ianuarie 1625, Schwerin – 26 decembrie 1694, Rühn), stareță de Rühn (1654).
Karl (8 martie 1626, Schwerin – 20 august 1670, Mirow), Duce de Mecklenburg-Mirow.
Anna Maria (1 iulie 1627, Schwerin – 11 decembrie 1669, Halle a.d.Saale), căsătorită în 1647 cu August, Duce de Saxa-Weissenfels.
Johann Georg (5 mai 1629, Lichtenburg – 9 iulie 1675, Mirow), Duce de Mecklenburg-Mirow.
Hedwig (11 august 1630, Lübeck – 17 mai 1631, Lübz).
Gustav Rudolph (26 februarie 1632, Schwerin – 14 mai 1670, Tempzin).
Juliane (8 noiembrie 1633, Schwerin – 3 februarie 1634, Schwerin).

Adolf Frederick s-a căsătorit a doua oară în 1635 cu Marie Katharina (1616–1665), fiica Ducelui Julius Ernest de Brunswick-Dannenberg. Ei au avut următorii copii:

Juliane Sibylla (16 februarie 1636, Schwerin – 2 octombrie 1701, Rühn), stareță de Rühn (9 martie 1695).
Frederick I (13 februarie 1638, Schwerin – 28 aprilie 1688, Schloss Grabow), Duce de Mecklenburg-Grabow.
Christina (august 1639, Schwerin – 30 iunie 1693, Gandersheim), stareță de Gandersheim (1681).
Bernhard Sigismund (21 ianuarie 1641, Schwerin – 15 noiembrie 1641, Schwerin).
Augusta (24 septembrie 1643, Schwerin – 5 mai 1644, Schwerin).
Maria Elisabeth (24 martie 1646, Schwerin – 27 aprilie 1713, Gandersheim), stareță de Rühn (1705), stareță de Gandersheim (1712).
Anna Sophia (24 noiembrie 1647, Schwerin – 13 august 1723, Juliusburg), căsătorită în 1677 cu Julius Siegmund, Duce de Württemberg-Juliusburg.
Adolph Ernest (22 noiembrie 1650, Schwerin – 13 ianuarie 1651, Schwerin).
Philipp Louis (30 mai 1652, Schwerin – 20 octombrie 1655, Schwerin).
Henry William (6 iunie 1653, Schwerin – 2 decembrie 1653, Schwerin).
Adolf Frederick II (19 octombrie 1658 – 12 mai 1708), Duce de Mecklenburg-Strelitz.

Adolf Frederick I
Duce de Mecklenburg
Adolf Frederick I
Căsătorit(ă)	Anna Maria de Ostfriesland Marie Katharina de Brunswick-Dannenberg
Familie nobilă	Casa de Mecklenburg
Tată	Johann al VII-lea de Mecklenburg-Schwerin
Mamă	Sophia de Schleswig-Holstein-Gottorp
Naștere	15 decembrie 1588 Schwerin
Deces	27 februarie 1658 (69 de ani) Schwerin

· 1613: François de la Rochefoucauld, scriitor și moralist francez (d. 1680)

· 1667: Ernest Louis, Landgraf de Hesse-Darmstadt (d. 1739)

· 1802: S-a nascut Janos Bolyai, matematician maghiar nascut in localitatea Cluj-Napoca. Si-a urmat tatal pe plan profesional, Farkas Bolyai – de asemenea un reputat matematician, in ciuda faptului ca in tinerete a lucrat ca inginer militar. A surprins prin faptul ca inca dinainte de a merge la scoala facea calcule matematice complicate. Dupa ce a absolvit Academia Tehnica Militara din Viena a fost detasat la garnizoana din Timisoara ca ofiter-tehnic si a inceput sa se ocupe tot mai mult timp cu studiul matematicii. Spre sfarsitul anului 1823 a reusit sa descopere formula geometriei neeuclidiene pe care el a caracterizat-o intr-o scrisoare adresata tatalui drept o “lume noua”, creata “din nimic”. In alt capat al lumii, un alt matematician, rusul Nikolai Lobacevski, a definit si el o teorie similara, astfel incat aceasta a intrat in istorie cu numele de Geometria Lobacevski-Bolyai. Studiul tanarului matematician maghiar a fost publicat, ca anexa, intr-o carte scrisa de tatal sau si a fost extrem de apreciata. Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si-a luat numele si dupa el. Matematicianul s-a stins din viata pe 27 ianuarie 1860, in Tirgu Mures.

· 1832: Gustave Eiffel, inginer și arhitect francez (Turnul Eiffel) (d. 1923)
* 1840: Grigore Mithridate Buiucliu (n. 15 decembrie 1840, Iași - 13 decembrie1912, București) a fost un jurist și om politic român de origine armeană.

Grigore Buiucliu s-a născut la Iași în familia lui Iacob Buiucliu (1809-1881) și a Mariei Tossun (1817-1907), de origine armeană, alături de alți șase băieți și trei fete.^[1]^[2] La fel ca și frații săi Christe, Theodor (1837 - 1897), mai târziu pictor, Ioan (agronom), Abgar, zis Murzuc (n. 1849), Vahan și Artaxerxes (inginer), Grigore a urmat studiile medii lângă Paris, la Colegiul armean Moorat din Sèvres, școală condusă de călugării mechitariști.^[2]^[3]^[4]

Studiile universitare de drept le începe la Paris însă le termină la Universitatea din Iași unde obține licența.^[5] La Paris a studiat și vioara cu Edouard Lalo.^[6]

Începe să practice avocatura ca stagiar pe lângă avocatul ieșean G. Ciumara. În 1869 este numit procuror pe lângă Tribunalul Iași; la scurt timp, devine procuror de secție pe lângă Curtea de Apel din Iași și procuror general al Curții de Apel din Iași între anii 1874-1876.^[5]

În 1876 revine la avocatură și activează în politică fiind ales deputat (1888) și senator (1892) din partea județului Fălciu. În 1894 renunță la politică și este numit membru al Înaltei Curți de Casație din București, instanță în care activează până la pensionare, în 1908.^[5]

Membru al Junimii din 1866,^[2] a tradus diverse lucrări din limba armeană. Interesat de istoria și cultura armeană, și-a constituit o bibliotecă importantă cu lucrări în diferite limbi, bibliotecă pe care, nefiind căsătorit și neavând urmași direcți, o lasă prin testament Academiei Române, ca dealtfel și majoritatea averii sale, evaluată la aproximativ 1 milion de lei.^[5]^[7]^[8] Din veniturile aduse de această moștenire a fost constituit „Fondul Grigore Buiucliu”, o parte contribuind la crearea unei burse pentru studiul limbilor orientale.^[6]^[9]

La Iași Grigore Buiucliu a locuit pe Ulița Veche nr. 43 (astăzi strada Costache Negri), lângă hanul lui Misir; după moartea sa, ulița Capela Armeană, care era situată în apropiere, a fost redenumită „strada Grigore Buiucliu”.^[10] Casa și strada au dispărut odată cu sistematizarea zonei Halei Centrale.

Date personale
Grigore Mithridate Buiucliu
Grigore Mithridate Buiucliu (fotografie din 1894)
Născut	15 decembrie 1840 Iași
Decedat	13 decembrie 1912 București
Frați și surori	Theodor Buiucliu Abgar Buiucliu

· 1852: S-a nascut Antoine Henri Becquerel, fizician francez, laureat al Premiului Nobel în anu l 1903, ca urmare a descoperirii fenomenului de radioactivitate spontană; (d. 25 august 1908). Antoine Henri Becquerel (n. 15 decembrie 1852, Paris — d. 25 august 1908, Le Croisic, Loire-Atlantique), fizician francez, laureat al Premiului Nobel în domeniul fizicii, în anul 1903, ca urmare a descoperirii fenomenului de radioactivitate spontană.

Antoine Henri Becquerel, pe scurt Henri Becquerel, s-a născut la 15 decembrie 1852, la Paris. Tatăl său, Alexandre-Edmond Becquerel, și bunicul său, Antoine Cesar Becquerel, erau fizicieni, profesori la Muséum national d'histoire naturelle de Paris^[12]. Antoine Henri Becquerel s-a născut în aceste clădiri în care familia sa lucra și locuia, și în care se născuse și tatăl său.

Henri Becquerel și-a făcut studiile la Liceul Louis-le-Grand din Paris, unde l-a avut, între alți profesori pe matematicianul Jean Gaston Darboux. În 1872 a intrat la École Polytechnique (în română: Școala Politehnică), apoi, în 1874 pregătirea pentru a se îndrepta spre Poduri și Șosele.

În anul 1874 s-a căsătorit cu Lucie Jamin, fiica lui Jules Jamin, unul dintre profesorii săi de la Școala Politehnică. Din această căsătorie a rezultat un fiu, Jean Becquerel, născut în 1878.

În anul 1891 preia funcția de profesor de fizică la Muzeul Național de Istorie Naturală.

În jurul anului 1896, Becquerel, ocupându-se cu studiul acțiunii luminii asupra unor substanțe, precum și fosforescența sărurilor de uraniu, a împachetat un fragment de rocă ce conținea uraniu (o sare de uraniu), într-o hârtie neagră și a închis-o într-un dulap în care se aflau și câteva plăci fotografice. După un timp, developând plăcile, a observat că pe acestea se imprimase foarte exact conturul pietrei respective.

După mai multe experimente, a tras concluzia că este vorba de un fenomen nou, care a primit numele de radioactivitate naturală și care constă în proprietatea unor substanțe, ca uraniu, radiu, poloniu, de a emite, fără vreo cauză exterioară, radiații. Proprietăți asemănătoare, s-au observat și la razele Röntgen și razele catodice descoperite cu puțin timp înainte.

În anul 1900 demonstrează cu ajutorul experiențelor că razele β pot fi deviate într-un câmp magnetic.

Bequerel face o serie de experiențe importante în domeniul spectroscopiei, fosforescenței și fenomenelor de absorbție a luminii.

Date personale
Antoine Henri Becquerel
Antoine Henri Becquerel
Nume la naștere	Antoine Henri Becquerel
Născut	15 decembrie 1852^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10] Paris, Franța^[11]
Decedat	25 august 1908 (55 de ani)^[5]^[7]^[8]^[9]^[10] Le Croisic, Franța
Înmormântat	manoir de Pen Castel[*]
Părinți	Alexandre-Edmond Becquerel
Copii	Jean Becquerel

· 1857: S-a nascut Julius Popper, inginer, cartograf și explorator român de etnie evreiască. (d. 5 iunie 1893, Buenos Aires). Julius Popper (n. 15 decembrie 1857, București – d. 5 iunie 1893, Buenos Aires), inginer, cartograf și explorator român de etnie evreiască. Pentru activitățile sale de exploatări aurifere, cartografiere, colonizare și organizare civică a Țării de Foc, determinante pentru definitivarea situației geo-politice până în prezent, a fost supranumit „Conchistadorul român al Patagoniei”

· 1859: S-a nascut Lejzer Ludwik Zamenhof, supranumit ”Doktoro Esperanto”, medic şi lingvist polonez. Ludovic Lazar Zamenhof (Ludovic Lazarus, Ludwik Lejzer, Ludwik Łazarz) (Białystok n. 15 decembrie 1859 – Varșovia d. 14 aprilie 1917), polonez de origine evreiasca nascut în Rusia țaristă, a fost oftalmolog, filolog. Este recunoscut drept creatorul limbii esperanto,o limbă artificială, bazată pe o gramatică schematizată şi pe un vocabular împrumutat din cele mai răspîndite limbi europene, inventată cu scopul de a deveni limbă internaţională. În 1887, a publicat (în limba rusă), sub numele de Doktoro Esperanto, volumul ”Limba internaţională. Prefaţă şi manual complet”;(d.14.04.1917).

· 1860: Niels Ryberg Finsen, medic danez, laureat al Premiului Nobel (d. 1904)

· 1883 - S-a născut Gavriil Galinescu, compozitor, dirijor şi muzicolog (m. 10 iulie 1960)

· 1887: S-a nascut Adolf de Herz, dramaturg, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români; (d.9.03.1936). Ca scriitor, a abordat mai toate genurile literare: poezii, piese teatru, gazetărie, cronici dramatice, librete de operetă, texte de revistă, traduceri. A editat cotidianul teatral Scena. Între 1930 – 1935 s-a aflat la conducerea Teatrului Naţional din Craiova. Depune eforturi pentru clădirea unui nou teatru.

· 1887: S-a născut Cella Delavrancea, distins om de cultură, pianistă, prozatoare, fiica scriitorului Barbu Stefanescu Delavrancea (scrieri “O vară ciudată”, “Dintr-un secol de viaţă”); (m. 9 august 1991). Cella Delavrancea (n. 15 decembrie 1887 – d. 9 august 1991) pianistă, scriitoare și profesoară română de pian, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea, soră a arhitectei Henrieta Delavrancea, a Niculinei Delavrancea și a lui „Bebs” Delavrancea, membră a cenaclului lui Eugen Lovinescu.

· 1887: Constantin Cândea, profesor universitar doctor inginer în chimie, rectorul Universității „Politehnica” Timișoara (d. 1971)

* 1903: Prințesa Elisabeta Elena de Thurn și Taxis^[1] (germană Elisabeth Helene, Prinzessin von Thurn und Taxis; n. 15 decembrie 1903 – d. 22 octombrie 1976) a fost Prințesă de Thurn și Taxis prin naștere și Prințesă și Ducesă de Saxonia prin căsătoria cu Friedrich Christian, Margraf de Meissen. Elisabeta a fost al șaselea copil^[1] al Prințului Albert de Thurn și Taxis și a soției acestuia, Arhiducesa Margareta Clementina de Austria

Elisabeta s-a căsătorit cu Friedrich Christian, Margraf de Meissen, al doilea fiu al ultimului rege al Saxoniei, Frederick Augustus al III-lea, și a soției acestuia, Arhiducesa Louise de Austria,^[1] la 16 iunie 1923 la Regensburg. Cuplul a avut cinci copii:

Maria Emanuel, Margraf de Meissen (n. 1926)
Prințesa Maria Josepha de Saxonia (n. 1928)
Prințesa Anna de Saxonia (n. 1929)
Prințul Albert de Saxonia (n. 1934)
Prințesa Matilda de Saxonia (n. 1936)

Date personale
Prințesa Elisabeta Elena de Thurn și Taxis

Nume la naștere	Elisabeth Helene Maria Valerie Franziska Maximiliane Antonie
Născută	15 decembrie 1903 Regensburg, Regatul Bavaria
Decedată	22 octombrie 1976 (72 de ani) Munchen, Bavaria, RFG
Înmormântată	Tirol
Părinți	Albert de Thurn și Taxis Arhiducesa Margareta Clementina de Austria
Frați și surori	Franz Joseph, Prinț de Thurn și Taxis Prince Ludwig Philipp of Thurn and Taxis[] Prince Raphael Rainer of Thurn and Taxis[] Karl August, Prinț de Thurn și Taxis Prince Max Emanuel of Thurn and Taxis[*]
Căsătorită cu	Friedrich Christian, Margraf de Meissen
Copii	Maria Emanuel, Margraf de Meissen Prințesa Maria Josepha Prințesa Ana Prințul Albert Prințesa Matilda

· 1914: S-a născut Gheorghe Dumitrescu, compozitor, dramaturg, reprezentant al “realismului socialist” in muzica; (opere: “Răscoala”, “Tudor Vladimirescu”, muzică simfonică, vocală); (m. 20 februarie 1996).
S-a născut pe data de 15 decembrie 1914, în comuna Oteșani, jud. Vâlcea; este fratele compozitorului Ion Dumitrescu. Și-a început studiile la Seminarul teologic din Rîmnicu Vâlcea (între 1926-1934), continuându-le la Conservatorul din București (între 1934-1941), unde i-a avut ca profesori pe Mihail Jora (armonie, contrapunct, forme muzicale, compoziție), Dimitrie Cuclin (compoziție), Constantin Brăiloiu (istoria muzicii, folclor), Ionel Perlea (dirijat orchestră) și Silvio Florescu (vioară). Violonist în orchestră între anii 1935–1940, compozitor și dirijor la Teatrul Național din București – între anii 1940 – 1946, Gheorghe Dumitrescu a fost compozitor și consilier artistic al Ansamblului „Doina” al Armatei din București între 1947-1957. A fost profesor de armonie la Conservatorul din București, între anii 1951-1979. A scris articole, studii, cronici în Muzica, Scânteia, Contemporanul și România liberă; a susținut prelegeri, conferințe, emisiuni radiofonice și de televiziune și a cules, notat și prelucrat folclor. A întreprins călătorii de documentare în U.R.S.S., Cehoslovacia, Iugoslavia, R.F.G., Bulgaria, Italia, Ungaria, Franța, Polonia și R.D.G. De asemenea, a făcut parte din jurii naționale și internaționale de concursuri muzicale. Este tatăl pianistului și compozitorului Tudor Dumitrescu. S-a stins din viață la București, pe data de 20 februarie 1996.
Muzician cu talent literar, autor al textelor oratoriilor și al libretelor operelor sale, Gheorghe Dumitrescu a acordat prioritate, în creația sa, formelor vocale. Compozitorul se exprimă cel mai adesea în lucrările sale printr-un limbaj programatic. Textul și muzica populară românească i-au servit drept principală sursă de inspirație, conducându-l spre explorarea folclorului arhaic; există o serie de „motive-sigilii” care care dau omogenitate muzicii lui Gheorghe Dumitrescu. Limbajul său muzical valorifică o inspirație folclorică autentică, construind un discurs melodic marcat de cantabilitate.
Creația sa cuprinde:

Muzică de teatru

1941: Hamlet;
1942: Antigona;
1943: Eumenidele; Macbeth;
1945: Școala femeilor;
1947: Nunta din Perugia;
1953: Ion Vodă cel Cumplit;
1954: Pârjolul;

Balete – oratoriu

1947: Miorița;

Balete-operă

1979: Luceafărul;

Muzica de operă

1955: Ion Vodă cel Cumplit, op.37;
1957: Decebal;
1959: Răscoala;
1961: Fata cu garoafe;
1969-1970: Meșterul Manole;
1973: Geniu pustiu;
1974: Vlad Țepeș;
1977-1978: Orfeu;
1982: Marea iubire;
1983: Ivan Turbincă;
1985: Prometheu;
1987: Voievodul Gelu;
1986: Mihai Viteazul;
1986: Avram Iancu;
1991: Osiris;
1992: Făt-Frumos.

Operete

1949: Tarsița și Roșiorul;

Opere-oratoriu

1988: Mesia – Jertfa supremă;

Muzică de film

1960: Aproape de soare;
1962: Tudor.

Muzică vocal-simfonică

Cantate

1948:Recruții; Poem dramatic;
1949: Cantata muncii;
1959-1952: Tudor Vladimirescu;
1953: Menumorut;
1954: Patriei libere;
1960: Cantata solemnă;
1962: Radu Anghel;
1965: Cantată festivă, op.70;
1966: Cantată solemnă; Omagiu patriei;
1967: Slăvită fii, maică;
1968: Cantata festivă, op. 90;
1969: Movila lui Burcel;
1970: Cantata victoriei; Liturghia solemnă a Sfântului Ioan Gură de Aur;
1975: 23 August; Lumină, luptă, libertate;
1986: Destinului și gândului stăpân;

Poeme vocal- somfonice

1968: Stăpânul;
1969: Zburătorul de larg;

Oratorii

1962: Grivița noastră;
1964: Zorile de aur;
1966: Din lumea cu dor în cea fără dor;
1967: Pământ desrobit;
1976: Soarele neatârnării;
1981: Marea trecere;
1984: Memeno mori;
1991: Scara vieții;
1994: Recviem.

Muzică simfonică

Poeme

1940: Poem psaltic; Poem rustic;
1941: Poem trist; Poem vesel; Poemul amurgului; Patru fresce bizantine(?)

Suite:

1942: Suita nr. 1 – „Pitorească”;
1943: Suita nr. 2;
1944: Suita nr. 3 – a „Primăverii”;
1965: Suita nr. 4 – „Câmpenească”;

Simfonii

1945: Simfonia nr.1;;
1962: Simfonia nr. 2 – „Republica”;
1965: Simfonia nr.3;;
1968: Simfonia nr. 4;;
1983: Simfonia nr. 5 - „a Clopotelor”;
1990: Simfonia nr.6; Simfonia nr.7; Simfonia nr.8; Simfonia nr.9; Simfonia nr.10 – „Sacră – Sfânta Treime”;
1993: Simfonia nr.11 – „a durerii și a speranței”.

Muzică vocală pentru voce și pian

1939: Șase madrigale;
1938-1941: Trei cântece de leagăn;
1941: Cinci poeme pe versuri de Lucian Blaga;
1948: Sub plopi în șir; Odă;
1956: Șase lieduri pe versuri de George Bacovia pentru voce și pian;

Balade

1956: Miorița;
1957: Trei cântece pe versuri de Tudor Arghezi;
1958: Cântec pe versuri de Octavian Goga;

Muzică corală

1939: Țiganii pentru cor mixt și pian;
1941: Șase coruri de dor, op.13 pentru cor mixt;
1942: Patru coruri, op.16 pentru cor bărbătesc; Șapte coruri, op.19 pentru cor bărbătesc;
1943: Nouă cântece oltenești, op.21 pentru cor mixt/bărbătesc; Cinci coruri de alean, op.24 pentru cor mixt/bărbătesc;
1945: Patru coruri, op.26 pentru cor mixt
1946: Patru coruri, op.28 pentru cor mixt/bărbătesc;
1955: Coruri;
1958: Opt coruri de vitejie, op.47 pentru cor bărbătesc;
1960: Trei coruri eroice op.52 pentru cor mixt/bărbătesc
1961: Patru coruri de victorie op.54 pentru voci bărbătești; Șase coruri pentru patrie op.58 pentru voci mixte; Patru coruri despre țară, op.56 pentru cor mixt;
1962: Patru imnuri corale, op.61 pentru cor mixt;
1963: Coruri;
1964: Patru coruri patriotice, op.68 pentru cor mixt;
1965: Patru coruri de bucurie, op.74 pentru cor mixt; Patru coruri, op.76 pentru cor mixt;
1966: Cinci coruri patriotice, op.81 pentru cor mixt,
1967: Cinci cântece de belșug pentru cor mixt; Cinci coruri patriotice, op.86 pentru cor mixt;
1968: Trei cântece de luptă, op.87 pentru cor mixt; Patru coruri, op.89 pentru cor mixt; Două coruri, op.81 pentru cor bărbătesc; Șase coruri patriotice, op.93 pentru cor bărbătesc; Cinci coruri patriotice, op.95 pentru cor mixt;
1969: Trei coruri patriotice, op.97 pentru cor mixt; Patru coruri op.99 pentru cor mixt; Patru coruri patriotice,op.101 pentru cor mixt; Cinci coruri eroice, op.102 pentru cor mixt;
1970: Patru coruri op.105 pentru cor bărbătesc/mixt; Șase cântece pentru Conducătorul țării, op.108 pt cor mixt și pian/orchestră;
1971: Șapte coruri de aniversare, op.109 pentru cor mixt și pian/orchestră;
1972: Două coruri bărbătești, op.111, cu acompaniament de pian/orchestră; Cinci coruri, op.113 pentru voci mixte și pian/orchestră;
1973: Șase coruri de muncă, op.114 pentru voci mixte; Patru coruri eroice, op.115 pentru cor bărbătesc; Patru coruri pentru țară, op.117 pentru cor mixt;
1974: Trei coruri, op.119 pentru voci mixte;
1975: Cinci coruri, op.121 pentru voci mixte;
1977: Șase coruri pentru Independență, op.131 pentru cor mixt; Cinci coruri pentru Conducătorul țării, op.132 pentru voci mixte și pian/orchestră;
1978: Patru coruri de slavă, op.134 pentru voci bărbătești/mixte; Cinci coruri de Eliberare op.135 pentru voci mixte; Patru coruri patriotice, op.136 pentru voci mixte; 25 Madrigale pe versuri de Mihai Eminescu pentru cor mixt;
1979: Șapte coruri pentru tineret, op.138 pentru cor mixt;
1981: Patru coruri, op.142 pt voci mixte;
1983: Cinci coruri patriotice, op.147 pentru voci mixte; Cinci coruri pentru patrie, op.148 pentru voci mixte; Șase coruri pe versuri de Ioan Merițoiu, op.149 pentru voci mixte; Patru coruri munctorești, op.151 pentru voci mixte și pian;
1984: Patru coruri patriotice, op.153 pentru voci mixte și pian/orchestră; Patru coruri de sărbătoare, op.156 pentru voci mixte;

Cicluri de coruri mixte

1982: Triptic coral, op.144; Pe Argeș în sus pentru voci mixte;
1984: Omagiu lui Horea, op.154 pentru voci mixte și pian;

Poeme corale

1962: Visul pandurilor lui Tudor pentru voci mixte;

Suite corale

1958: Cântecele pământului pentru cor mixt;
1960: Serbarea secerișului; Suită sătească pentru soliști, cor mixt și pian;
1962: Spre orizonturi de lumină;
1976: Columna infinitului pentru cor mixt;
1977: August două zeci și trei pentru cor mixt, soliști și pian;

Cantate

1951: Zimbrul Maramureșului pentru cor bărbătesc;
1957: Pe-un picior de plai pentru cor mixt și pian ;
1958: La hidrocentrală-n Argeș pentru cor mixt și pian;
1961: Visul lui Bălcescu pentru cor mixt și pian;
1963: Comorile străbunilor daci pentru cor mixt; Moreni `33 pentru cor mixt;
1965 -- Hidrocentrala de pe Lotru piesă pentru cor mixt și pian;
1966: Ruinele Târgoviștei pentru cor mixt și pian;
1967: Asaltul de la Grivița pentru cor mixt și pian; Bălcescu murind pentru cor și pian;
1969: Cantată pentru Uzinele 23 August pentru cor mixt și pian; Iancu de Hunedoara pentru cor mixt (?);
1970: Liturghia solemnă pentru soliști și cor mixt;
1973: Colind pentru Anul Nou pentru cor mixt;
1975: Posada pentru cor mixt; Legământul lui Burebista pentru cor mixt;
1976: Sarmizecetusa pentru cor mixt;
1979: Buridava pentru cor mixt și pian;
1982: Negru Vodă și tătarii pentru soliști, cor mixt și pian;

Balade

1952: Meșterul Manole pentru soliști și cor bărbătesc;
1961: Balada soarelui pentru cor mixt și pian;
1964: Iancu Jianu pentru cor mixt și pian;
1965: Balada Lotrului pentru cor mixt și pian;

Tablouri coral-coregrafice

1965: Târgul de la Tismana pentru voci mixte și pian/orchestră;
1971: Balada Oltului pentru cor mixt și pian;
1975: Baladă la Târgoviște pentru cor mixt; Balada Sătmarului pentru cor mixt și pian;

Muzică concertantă

1947: Concert pentru violoncel și orchestră;

Muzică de cameră

Pentru instrumente solo:

1938: Sonata I pentru pian;
1939: Preludiu și Fugă pentru pian; Balada pentru vioară solo;
1941: Sonata a II-a pentru pian;

Sonate

1939: Sonata pentru violoncel și pian;
1940: Sonata pentu vioară și pian;

Cvintete

1940: Cvintet de coarde cu pian;

· 1914 - S-a născut la Cernăuți, Ion Bostan, unul dintre cei mai importanţi regizori români de film documentar ("Aur de Voroneţ", "Impresii din Deltă") (m. 29 mai 1992)
Filmografie:

Un minut (1949)
Pentru industrializare, pentru socialism (1949)
Pagini din lupta partidului (1950)
Canalul Dunăre Marea Neagră, o construcție a păcii (1951)
Calea belșugului (1952)
Baia Mare (1953)
Centenarul Nicolae Bălcescu (1953)
Pentru pace și prietenie (1954)
Pictorul Nicolae Grigorescu (1955)
Ciocârlia (1955)
Doina Oltului (1956)
Dansuri românești (1956)
Obiceiul primei hore (1956)
Theodor Aman(1956)
Cetatea Histria(1956)
Uciderea pruncilor (1957)
Bucureștii de altădată (1958)
Livenii lui Enescu (1958)
Jad, cuarț, agată (1959)
Din trecutul pământului (1959)
Lacul cu nuferi (1959)
Mărturii despre Enescu (1959)
Adevărul despre Adam (1960)
Calea spre belșug și fericire (1961)
Printre pelicani (1962)
Voroneț (1962)
Urme pe zăpadă (1962)
Lacuri glaciare (1962)
Lumea din bezna (1963)
Delta necunoscută (1963)
Sub aripa vulturului (1963)
Dracul cu scripcă (1964)
Callatis (1964)
Prietenul meu, Max (1965)
Pârvu Mutu Zugravul (1965)
Marea Sarmatică - Marea Neagră (1966)
Oaspeți de iarnă (1967)
Mărășești 1917-1967 (1967)
Stârcul pasăre reptilă (1967)
Histria, Heracleea și lebedele (1968)
Pe urmele unui film dispărut (1968)
Dialog El Greco-Bach (1969)
Omul din Lună (1969)
Puii în primejdie (1969)
Sturionii se pescuiesc pe furtună (1969)
Arta epocii de piatră (1969)
Cerul Alunișului (1970)
Formarea și evoluția paleo-geografică a pământului românesc (1970)
Singur printre pelicani (1970)
Geneza unei lumi (1970)
Pelicanii (1971)
Oameni și locuri (1971)
Sturionii și scrumbiile migratoare (1971)
Păsări din cele patru puncte cardinale (1971)
Pești și pescari (1971)
Întâlnirea cu cerul (1972)
Și medicii au început să filmeze (1972)
Stelele cu coada - cometele (1972)
Delta Dunării (1972)
Pădurea scufundată (1972)
Și pe aici au trăit mamuții (1973)
Pietre din cer (1973)
Pescăruși cu aripi curate (1973)
Dracula - legendă și adevăr (1973)
Satul cu lebede (1974)
Vestigii (1974)
Neagoe Basarab (1974)
Marele zbor (1975)
Arhipelaguri de stele (1975)
Robinson de bună voie (1975)
Spre alte planete (1976)
Se întorc berzele (1976)
Cerul străbunilor (1976)
În lumea rațelor sălbatice (1977)
Stelele - nașterea, viața și moartea lor (1977)
Rinul își caută drumul spre mare (1978)
Sfera lui Pitagora (1978)
Și totuși se misca (1978)
Impresii din Deltă (1978)
La pescuit printre pelicani și nuferi (1978)
Luna azi (1979)
Marele Univers (1979)
Puterea instinctului (1979)
Petrodava (1980)
Pagini de tracologie (1980)
Și păsările se pot înțelege (1980)
Mesaje spre univers (1981)
Dinozaurii (1981)
Ciclul Delta Dunarii - sanctuar al naturii... Delta insolită
- Steaua noastra, Soarele (1980)
- Morunul urias (1981 )
- Sulina, vechea poartă a Dunării (1981)
- Aur, argint și istorie (1982)
- Migrația păsărilor (1982)
- Pescarușii lui Hitchcock (1982)
- O îndeletnicire milenară pescuitul (1983)
- În jungla verde de sub apă (1983)
- Insule plutitoare (1983)
- Pretutindeni freamăt de aripi (1983)
- Stejari și liane (1983)
- Se întorc pelicanii (1985)
- Balena de piatră (Insula Popina) (1985)
- Când înfloresc nuferii (1985)
Cometa Halley revine (1984)
Originea sistemului solar (1985)
Treceau în zbor cormoranii (1986)
Sub cupola planetariului (1986)
Cum s-a format universul (1986)
Penajul colorat - o podoabă (1987)
Când se adună păsările (1987)
Planeta Terra pe traiectoria ei galactică (1987)
Glasuri în desișuri (1988)
Acolo unde zboară uliul și șoimul (1988)
Grija pentru pui (1988)
Misterul cometelor (1988)
Amprentele vieții (1989)
În pragul cosmosului (1989)
Păsări ocrotite (1989)
Soarele azi (1989)
Ciclul „Splendoarea frescelor sfinte”
- Țara de Sus 1990 - 1991
- Voroneț 1990 - 1991
- Humor 1990 - 1991
- Arbore 1990 - 1991
- Moldovița 1990 - 1991
- Sucevița 1990 - 1991
- La răscruce de ceruri (1992)

* 1916: Prințul Karl Franz al Prusiei (15 decembrie 1916 – 23 ianuarie 1975) a fost singurul copil al Prințului Joachim al Prusiei și a soției sale, Prințesa Marie-Auguste de Anhalt.^[1]^[2] Tatăl său a fost fiul cel mic al împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei. Pe linie paternă a fost stră-strănepot al reginei Victoria.

Karl Franz copil cu mama sa, Prințesa Marie-Auguste de Anhalt.

Prințul Karl Franz s-a născut la 15 decembrie 1916 la Potsdam. A fost singurul copil al Prințului Joachim al Prusiei și a soției sale, Prințesa Marie-Auguste de Anhalt. Karl Franz a fost al patrulea nepot al împăratului Wilhelm al II-lea născut de la începerea Primului Război Mondial; el a fost, prin urmare, foarte tânăr la căderea Hohenzollernilor.^[2] Bunicul său a abdicat în 1918 iar tatăl său s-a sinucis în 1920.^[1] La momentul abdicării bunicului său, Prințul Karl Franz era al 12-lea în linia de succesiune la tronul german și prusac.

După sinuciderea tatălui său, Karl Franz a fost luat în custodia unchiului patern, Prințul Eitel Friedrich al Prusiei.^[3] Ca șef legal al Casei de Hohenzollern, el a pretins acest drept, deoarece împăratul Wilhelm a emis un edict prin care a introdus competențele Hohenzollern în mâinile lui Eitel.^[3] Acest lucru a fost declarat mai târziu ilegal și mama lui a primit custodia deplină a fiului ei în 1921.^[4] Ea a primit acest drept, în ciuda faptului că ea a fugit de la soțul ei și că au existat numeroși funcționari care au depus mărturie împotriva ei.^[3] De asemenea, apărarea lui Eitel a declarat că Marie-Auguste nu era o persoană potrivită pentru tutela lui Karl Franz.^[4]. Marie-Auguste s-a dus în instanță unde a pledat motivând că este cu inima zdrobită, lucru care poate a ajutat la câștigarea cazului.^[4]

În 1922, Marie-Auguste l-a dat în judecată pe fostul împărat Wilhelm pentru sprijinul financiar pe care îl promisese la căsătoria ei cu Joachim.^[5] Avocatul lui Wilhelm a susținut că în interiorul Casei de Hohenzollern legile nu mai sunt valabile, și, prin urmare, nu există nici o obligație pentru a o susține.^[5]

În 1926, mama lui s-a recăsătorit cu Johannes-Michael Freiherr von Loën.^[6] Ei au divorțat în 1935.

În Al Doilea Război Mondial, Karl Franz a servit ca locotenent într-o divizie de mașini blindate, iar la un moment dat a fost staționat pe frontul polonez.^[7] A fost decorat cu Crucea de Fier.

La 5 octombrie 1940, Karl Franz s-a căsătorit cu Prințesa Henriette Hermine Wanda Ida Luise de Schönaich-Carolath.^[8] Ea era fiica Prințesei Hermine Reuss de Greiz, care era a doua soție a bunicului lui Karl Franz, împăratul Wilhelm al II-lea din 1922 (Henriette era fiica vitregă a fostului kaiser Wilhelm).^[9] Ceremonia a avut loc la reședința privată a lui Wilhelm^[9] și a fost efectuată de primarul din Doorn.^[8]

Ei au avut trei copii:

Prințul Franz Wilhelm Viktor Christoph Stephan al Prusiei (n. 3 septembrie 1943); s-a căsătorit cu pretendenta la tronul Rusiei, Maria Vladimirovna a Rusiei. Copilul lor este George Mihailovici al Rusiei, Prinț al Prusiei, născut la 13 martie 1981 în Spania.
Prințul Friedrich Christian Ludwig al Prusiei (3 septembrie 1943 – 26 septembrie 1943)
Prințul Franz Friedrich Christian al Prusiei (n. 17 octombrie 1944).

Au divorțat la 5 septembrie 1946.

Karl Franz s-a căsătorit a doua oară, morganatic, la 9 noiembrie 1946, cu Luise Dora Hartmann (5 septembrie 1909 – 23 aprilie 1961). Cuplul nu a avut copii și au divorțat în 1959.

Prințul Karl s-a căsătorit ultima dată la 20 iulie 1959 la Lima, Peru, cu Doña Eva Maria Herrera y Valdeavellano (10 iunie 1922 Lima, Peru – 6 martie 1987 Lima, Peru). Ei au fost căsătoriți până la decesul prințului Karl și au avut două fiice:

Alexandra Maria Augusta Juana Consuelo Prinzessin von Preussen (n. 29 aprilie 1960 Lima, Peru). S-a căsătorit cu Alberto Reboa în octombrie 1995 la Lima, Peru. Au doi copii:
- Alberto Reboa von Preussen (n.1994)
- Alexandra Reboa von Preussen (n.1995)
Désirée Anastasia Maria Benedicta Prinzessin von Preussen (n. 13 iulie 1961 Lima, Peru). S-a căsătorit cu Juan Carlos Gamarra y Skeels la 25 mai 1983 la Lima, Peru. Au doi copii:
- Juan Francisco Gamarra von Preussen (n.1987)
- Ines Gamarra von Preussen (n.1989).

· 1926: S-a nascut Mircea Olteanu, unul dintre primii chirurgi oftalmologi din lume care a operat sub anestezie generală nou născuţi sub două săptămâni; lui i se datorează înfiinţarea, în România, a unui centru de transplant de cornee, în care s–au realizat peste 3 500 de astfel de operaţii.

· 1926 - S-a născut Rose Maddox, cântăreaţă country americană.

· 1928 - S-a născut Jerry Wallace, cântăreţ pop-country american.

· 1928: Friedensreich Hundertwasser, pictor austriac (d. 2000)

· 1933 - S-a născut Jesse Belvin, cântăreţ, pianist şi compozitor american.

· 1937: Dionisie Vitcu (n. 15 decembrie 1937, comuna Ibănești, județulinterbelic Botoșani) este un actor român, care a fost ales ca deputat de Iași în legislatura 1992-1996, pe listele partidului FDSN.

Dionisie Vitcu s-a născut la data de 15 decembrie 1937 în comuna Ibănești (județul Botoșani). A studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din București la clasa prof. Constantin Moruzan, Ion Cojar, Radu Penciulescu (1959-1963).

A debutat scenic în anul 1963 cu rolul Cercetaș din piesa “Noaptea e un sfetnic bun“ de Alexandru Mirodan, în regia lui Cornel Todea, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, teatru în care va rămâne până în 1967. Începând din anul 1968, Dionisie Vitcu este actor al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași până în anul 1992.

Rolul său cel mai cunoscut este cel al logofătului Ioan din filmul "Cucoana Chirița" (1986), în regia lui Mircea Drăgan, film în care a jucat alături de mari nume ale filmului românesc ca Dem Rădulescu, Draga Olteanu Matei, Ileana Stana Ionescu, Jean Constantin, Ștefan Tapalagă, Cezara Dafinescu, Rodica Popescu Bitănescu, Adrian Păduraru, Iurie Darie etc.

Începând din anul 1990 este cadru didactic la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași, ajungând până la gradul didactic de conferențiar. În anul 2004 a obținut titlul științific de Doctor în științe umaniste al Universității Al. I. Cuza, calificativ “Magna cum laude”, cu teza de doctorat: “G. Ciprian – Dramaturg și romancier între “mister” și “absurd”, sub îndrumarea prof. univ. dr. Liviu Leonte. Este membru C.N.E.A.A - comisia Ahitectură - Arte.

În legislatura 1992-1996 a fost deputat PDSR de județul Iași în Parlamentul României. În această calitate, a făcut parte din Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă al Camerei Deputaților.

Din anul 2006 a revenit pe scena Teatrului Național din Iași.

Dionisie Vitcu este căsătorit și are un copil.

Dionisie Vitcu scrie poezie din anii de liceu. El a debutat după 1990, în revista „Timpul”, cu poezia “Mai este …”. A colaborat la revistele: “Dacia Literară”, “Convorbiri Literare”, “Poezia”, “Cronica”, “Candela Moldovei”, “Lumină lină”(SUA) etc. În anul 2000, debutează editorial la Ed. Junimea din Iași cu "Cartea lui Guliță".

Cărți

Cartea lui Guliță (Ed. Junimea, 2000)
Cu traista-n băț printre parlamentari (Ed. Danaster, 2001)
Actorul (Ed. Junimea, 2002)
Cartea Ancuței (Ed. Pamfilius, 2002)
Din călimara unui actor (Ed. Universitas XXI, Iași, 2004)
Din cuibul lebedelor sau răcnetul unui actor lucrat (Ed. ”Alfa” Iași, 2004)
Actorul cu mârțoaga – Memorialistică, G. Ciprian (Ed. Princeps Edit, Iași, 2006)

Filmografie

A fost prietenul meu (1962), regia: Andrei Blaier
Apoi s-a născut legenda (1968), regia: Andrei Blaier
Serenada pentru etajul XII (1976), regia: Carol Corfanta
Doctorul Poenaru (1978)
Totul pentru fotbal (1978), regia: Andrei Blaier
Vis de ianuarie (1978), regia: Nicolae Oprițescu
Mai presus de orice (1978), regia: Nicolae Mărgineanu
Mijlocaș la deschidere (1979), regia: Dinu Tănase
Bună seara, Irina (1980), regia: Tudor Mărăscu
Am o idee (1981), regia: Alecu Croitoru
Întoarce-te și mai privește o dată (1981), regia: Dinu Tănase
Cucoana Chirița (1986), regia: Mircea Drăgan - Logofatul Ioan
Pădurea de fagi (1987)
Un bulgăre de humă (1988), regia: Nicolae Mărgineanu
Undeva în Est (1990), regia: Nicolae Mărgineanu
Și totul a fost nimic (2005), regia: Cristina Nichituș
După dealuri (2012), regia: Cristian Mungiu

Dionisie Vitcu

· 1939 - S–a născut Smaranda Jelescu, realizatoare de emisiuni TV, poetă şi prozatoare.

* 1939: Dinu Gavrilescu (n. 15 decembrie 1939) este un om politic român, fost ministru.

· 1939 - S-a născut Cindy Birdsong, vocalistă americană (The Supremes).

· 1942 - S-a născut Dave Clark, baterist şi compozitor britanic (Dave Clark Five).

· 1945 - S–a născut Cornel Nistorescu, prozator, publicist

· 1946 - S-a născut Harry Ray, vocalist american (Moments, Ray, Goodman & Brown).

· 1947: S-a născut George Mihail Pruteanu, lingvist, om de televiziune, jurnalist, critic literar, traducător şi politician (m. 27 martie 2008).

· 1948: S-a născut soprana Gabriela Cegolea. A debutat cu rolul Floria din Tosca pe scena Teatrului Regal din Copenhaga în 1976, iar din 1982, devine solistă a Teatrului „La Scala” din Milano; membră a Consiliului Naţional pentru Cercetări Fonetice, Departamentul lingvistică, al Universităţii din Padova (Italia); membră a Asociaţiei italiene de acustică. Este câştigătoare a şase concursuri internaţionale de canto („Cristine Nilson” şi „Jussi Biorling” la Stockholm; Lonigo, Peschiera del Garda şi Parma оn Italia) şi fondatoare a Şcolii de canto „Vox mentis”.

· 1949: S-a nascut actorul american Don Johnson.

· 1950 - S–a născut Cristian Ioan, regizor, director al Teatrului Naţional din Târgu Mureş.

· 1951 - S–a născut Andrei Corbea Hoisie, istoric, germanist.

· 1951: S-a nascut Ioan Luchian Mihalea, fondatorul grupurilor „Song”, „Minisong” (d. 1993).

· 1955: Paul Simonon, basist englez (The Clash)
* 1971: Octavian Grama (n. 15 decembrie 1971, Soroca) este un medic, politician și funcționar public din Republica Moldova, care din 4 septembrie 2015 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XX-a (2014-2018) din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM).^[1] Din noiembrie 2009 până în februarie 2011 și apoi din aprilie 2012 până în august 2015 Octavian Grama a fost Viceministru al Sănătății. Anterior a mai fost consilier raional în raionul Dondușeni(iunie 2011–ianuarie 2013) și consilier orășenesc în orășelul Codru (iunie 2007–iunie 2011).^[2]

Din 2007 până în prezent este vicepreședinte PLDM, responsabil de sănătate, voluntariat, formare continuă și promovare.^[2]

La alegerile parlamentare din noiembrie 2014 din Republica MoldovaOctavian Grama a candidat de pe locul 29 din lista candidaților PLDM^[3]și inițial nu a reușit să acceadă în parlament, însă după învestirea cabinetului de miniștri condus de Valeriu Streleț și renunțarea acestuia la funcția de deputat în favoarea celei de premier, în septembrie 2015 Grama l-a înlocuit pe acesta în parlament.^[4]^[5]

Octavian Grama a fost participant la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova (1991-1992). A fost distins cu medalia „Crucea comemorativă”.^[2]

Este căsătorit și are un copil.^[6]

· 1972: Cristian Boureanu, politician roman

· 1973: s-a nascut Constantin Popescu, scenarist, regizor şi producător la casa de producţie cinematografică „FILMEX”. În anul 2002 a debutat la editura Cartea Românească cu romanul „Mesteci şi respiri mai uşor…” (Premiul de debut „Radu G. Ţeposu” şi cel al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, precum şi premiul Prometheus al Fundaţiei Anonimul).

* 1978: Florin Gheorghe (n. 15 decembrie 1978) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Democrat Liberal.

Pe 3 februarie 2014 a trecut în deputați neafiliați, apoi s-a mutat în grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (pe data de 9 septembrie 2014).

* 1978: Dorel Stoica este un fotbalist român, ce evoluează în prezent la Viitorul Șimian.^[1] Între 2005 și 2009 în sezonul 2010-2011 și a evoluat la FC Universitatea Craiova, fiind și căpitanul acestei echipe în prima perioadă.

Este un fost component al echipei naționale a României pentru care a debutat în meciul România - Luxemburg 3-0. Stoica a ajuns la U Craiova odată cu revenirea echipei în Liga 1. El a fost transferat la U.Craiova alături de alți colegi de la FC Caracal.

Pe 28 decembrie 2009 și-a reziliat contractul cu U.Craiova, iar la începutul lunii iunie 2010 a semnat o înțelegere pentru 2 sezoane cu Steaua București.

Pe 31 august 2010 a părăsit Steaua și s-a întors alături de Victor Pițurcă la FC Universitatea Craiova. În 2013 semnează cu Gaz Metan Serverin.^[2] Între 2015 și 2017 evoluează la FC Dunărea Cetate din liga a IV a, județul Dolj.

* 1984: Eugen Sturza (n. 15 decembrie 1984, Republica Moldova) este un politician din Republica Moldova. Prin jurământul depus la 24 octombrie 2017, a devenit cel mai tânăr membru din Guvernul Pavel Filip, în vârstă de 33 de ani, desemnat în funcția de Ministru al Apărării al Republicii Moldova.^[1]

* 1988: Andreea Georgiana Andrei (n. 15 decembrie 1988) este o scrimeră română specializată pe floretă. A fost laureată cu argint pe echipe la Campionatul Mondial din 2005 și la Campionatul European din 2006, și laureată cu bronz pe echipe la Campionatul European din 2005.

A început scrima la CS Olimpia în anul 1996, apoi s-a transferat la CS Dinamo București în 2008. A absolvit în 2010 la UNEFS București.

* 1993: Alina Eremia (n. 15 decembrie 1993, Buftea, România) este o actriță și cântăreață română, membră a formației Lala Band, cunoscută pentru evoluția din serialul Pariu cu viața, difuzat pe postul de televiziune Pro TV și pentru telenovela muzicală românească O nouă viață, difuzată pe postul Acasă TV.

Alina Eremia s-a născut la 15 decembrie 1993 în Buftea . Părinții ei sunt Daniela și Nicușor Eremia. Are un frate mai mic, Mircea^[1]. A fost elevă a Colegiului Național George Coșbuc, profil uman, secția filologie, bilingv engleză^[2]. A promovat examenul de bacalureat cu media 8.96, obținând punctajul maxim la sociologie^[3]. În 2013 a fost admisă la UNATC, cu media 9.55^[4].

A debutat în muzică la vârsta de 5 ani, după ce părinții i-au remarcat talentul. Primul concurs la care a participat a fost "Abracadabra", unde a obținut premiul 3^[5]. Au urmat multe altele, printre cele mai importante numărându-se locul 5 la Eurovision Junior în 2005 cu melodia Țurai

În 2008, la vârsta de 15 ani, Alina a început colaborarea cu Disney Channel, dând viață melodiilor din Pocahontas și Pocahontas 2. În 2010 și-a împrumutat vocea lui Belle din Frumoasa și Bestia, Frumoasa și Bestia: Un Crăciun Încântător și Frumoasa și Bestia: Lumea magică a lui Belle.În februarie 2011, urmând sfatul mamei sale a participat la un casting organizat de MediaPro Pictures, în urma căruia a fost distribuită în rolul Ioanei Anghel (Pariu cu viața)^[7].

În urma castingului amintit mai sus a intrat și în trupa Lala Band, alături de care a atins performanțe greu de egalat. 5 albume de studio, discul de aur pentru „Cel mai bine vândut album al anului 2012” , 4 turnee naționale, peste 150 de ore de muzică live, peste 150.000 de fani veniți la concerte pentru a-și vedea idolii.

Cariera solo și-a început-o cu melodia „With or without you”, o colaborare cu Mister Z^[8]. Contrar așteptărilor, piesa nu a prins la public, urmând ca Alina să cunoască succesul separat de trupa care a consacrat-o în aprilie 2013.„Tu ești vara mea”, compusă de Adrian Sînă , a fost difuzată toată vara non-stop pe radiourile importante românești, refrenul ei fiind fredonat de mii de tineri. Videoclipul a fost filmat la "Gura Portiței", iar în mai puțin de două săptămâni a strâns un milion de vizualizări pe Youtube. Au urmat „În dreapta ta” cu Vescan și „Cum se face”, single-uri ce s-au bucurat de un succes care depășește cu mult „Tu ești vara mea”. Ambele reprezintă rodul colaborării cu "Scandalos Music/ MusicExpertCompany" și i-au adus notorietatea pe piața muzicală autohtonă. Alina Eremia a mai înregistrat melodiile „Cum se face” și „Când luminile se sting” în anul 2014, iar în 2015 „Played You”, pe data de 20 aprilie. Toate melodiile au fost lansate prin casa de discuri MediaPro Music.

Odată cu lansarea single-ului „Out of my mind” în colaborare cu americanul Novaspace,Alina Eremia a anunțat lansarea primului său album, intitulat „360”. ^[9].

În 2019, Eremia a început colaborarea cu casa de discuri Global Records

Date personale
Alina Eremia

Nume la naștere	Alina Eremia
Născută	15 decembrie 1993 (25 de ani) Buftea, România Buftea, România
Părinți	Daniela Eremia (mamă) Nicușor Eremia (tată)
Frați și surori	Mircea Eremia

Decese

· 1025: A murit imparatul bizantin Vasile al II-lea, supranumit Bulgaroctonul (omoratorul de bulgari); (n. 958). A consolidat cuceririle predecesorilor săi în Siria si s-a confruntat cu statul bulgar condus de Samuil în lupte care au durat mai multe decenii, 991–1014. În 1014 înfrânge pe bulgari în regiunea Struma. După bătălie orbește 14.000 de prizonieri bulgari, lasand unui bulgar din 100 un singur ochi, pentru a-i conduce pe ceilalți înapoi la tarul lor, Samuil. Având nevoie de ajutor, Vasile al II-lea a apelat la marele cneaz de Kiev, Vladimir, conducător puternic, dar păgân, caruia i-a oferit să i-o dea de soție pe sora sa Anna, dacă prințul vareg se va converti la creștinism. Vladimir si-a dorit o căsătoria cu o prințesa bizantină astfel ca a fost botezat, s-a căsătorit cu Anna, iar creștinismul a devenit religia oficială a statului rus kievean, Biserica Rusă kieveana punându-se sub autoritatea Patriarhiei din Constantinopol. Vladimir a trimis împăratului bizantin 6000 de soldați, aceștia constituind un corp permanent de luptatori numit Garda Varegă.

· 1072: A murit sultanul turc Alp Arslan; (n. 1029). Alp Arslan (n. 1029 – d. 15 decembrie 1072, Oxus, Turkmenistan) a fost al treilea sultan (din 27 aprilie 1064) al dinastiei Seljuq și stră-nepotul lui Seljuq, fondatorul dinastiei ce-i poartă numele. El a preluat numele de Muhammad bin Da’ud Chaghri atunci când a adoptat Islamul. Pentru priceperea sa militară, vitejia personală și abilitățile în luptă a obținut numele de familie Alp Arslan, care înseamnă Leu Războinic în turcă. Alp Arslan a condus turcii selgiucizi în victoria contra Imperiului Bizantin din 1071

· 1675: A murit pictorul olandez Johannes Vermeer, unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai stilului baroc din secolul al XVII–lea, ale cărui lucrări se disting prin claritatea culorilor şi prin esenţializarea compoziţiei; (n.31.10.1632). Johannes Vermeer, cunoscut mai ales ca Jan Vermeer van Delft (botezat 31 octombrie, 1632, Delft, Țările de Jos, d. 15 decembrie 1675, Delft, Țările de Jos), pictor olandez, unul din cei mai cunoscuți reprezentanți ai stilului baroc. Mult timp ignorat, Vermeer se bucură astăzi de mare popularitate. Întrega sa operă, considerată autentică, cuprinde 37 de tablouri. Cele mai multe reprezintă scene de fiecare zi sau alegorii.

· 1740: Georg Haner (n. 28 aprilie 1672, Sighișoara, Imperiul Austriac, d. 15 decembrie 1740, Biertan, Imperiul Austriac) a fost un teolog și istoric al bisericii sas.

După ce a urmat Gimnaziul din Sighișoara, a studiat începând cu 1691 la Universitatea din Wittenberg. După un an a obținut diploma de „magistru” al Facultății de Filosofie. La Wittenberg a scris prima carte, o istorie a bisericii luterane transilvănene.

În ianuarie 1695 a fost numit rector al gimnaziului din orașul natal, iar în 1698 a preluat postul de pastor al aceluiași oraș. În 1701 a fost numit preot la Apold, în 1706 la Saschiz, în 1708 la Cincu, în 1713 la Mediaș, iar în 1736 la Biertan și episcop al Bisericii Luterane Săsești din Transilvania. A fost opozant al pietismului.
* 1849: Ferdinand Karl Viktor (20 iulie 1821 – 15 decembrie 1849) a fost Arhiduce de Austria-Este și Prinț de Modena.

Născut la Modena, a fost al doilea fiu al lui Francisc al IV-lea de Modena și a soției acestuia, Maria Beatrice de Savoia. Bunica paternă a fost moștenitoare a Ducatului de Modena deoarece tatăl ei, Ercole al III-lea d'Este, nu avusese fii.

Ferdinand s-a căsătorit la 4 decembrie 1846 la Palatul Schönbrunn din Viena cu Arhiducesa Elisabeth Franziska de Austria, fiica Arhiducelui Josef Anton de Austria și a celei de-a treia soții, Ducesa Maria Dorothea de Württemberg.

Elisabeth și Ferdinand au avut un singur copil, o fiică, Maria Theresa de Austria-Este (1849–1919), care a devenit ultima regină a Bavariei.

Ferdinand, care era Feldmarschalleutnant, a murit la Brno la numai câteva luni după ce a împlinit vârsta de 28 de ani, de tifos. Văduva lui s-a recăsătorit cu Arhiducele Karl Ferdinand de Austria.

Date personale
Arhiducele Ferdinand Karl Viktor
Arhiduce de Austria-Este Prinț de Modena

Născut	20 iulie 1821 Modena
Decedat	15 decembrie 1849 (28 de ani) Brno
Înmormântat	San Vincenzo, Modena[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tifos)
Părinți	Francisc al IV-lea, Duce de Modena Maria Beatrice de Savoia
Frați și surori	Francisc al V-lea, Duce de Modena Arhiducesa Maria Beatrix de Austria-Este Arhiducesa Maria Theresa de Austria-Este
Căsătorit cu	Arhiducesa Elisabeth Franziska de Austria
Copii	Maria Theresia, regină a Bavariei
Cetățenie	Austria
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Este

* 1874: Iosif Szabo (uneori Sabo, n. martie 1803, Marosbogát, Transilvania, Imperiul Austro-Ungar – d. 15 decembrie 1874, Iași) a fost un botanist, farmacist și medic, membru de onoare al Academiei Române.

Originar din Transilvania și de naționalitate germană, Iosif Szabo a urmat studiile de medicină la Iena unde a obținut doctoratul în 1852. Se instalează în Moldova în același an și obține dreptul de practică medicală devenind, în 1853, asistent la Secția medicală a Spitalului Sfântul Spiridon.^[1]

În 1863 a fost transferat la ospiciul pentru săraci, bătrâni și infirmi de la Galata, devenind directorul ospiciului.^[2]

A fost interesat de botanică, elaborând în 1841 lucrarea Descrierea florei Moldovei sub raportul științific, tehnic, economic, al medicinei legale și populare cu însemnarea localității și a naturii tărâmului priincios, în care descrie peste 2.000 de specii de plante din Moldova. Lucrarea, care din nefericire a rămas doar în manuscris, s-a pierdut ulterior, păstrându-se doar ierbarul la Muzeul de Istorie Naturală din Iași. În 1856, împreună cu Nicolae Istrati și Anastasie Fătu, a pus bazele Grădinii Botanice din Iași. Iosif Szabo, împreună cu Jacob Czihak, a redactat Heil und Nahrungsmittel Farbstoff, Nutz und Hausgerathe welche die Ost-Romanen Moldauer und Wallachen aus dem Pflanzenreiche Gewinnen, prima lucrare de farmacologie din literatura română.

Iosif Szabo a fost un activ popularizator al științei, participând, alături de doctorul Constantin Vârnav, la editarea revistei Povățuitorul sănătății și al economiei, considerată prima revistă de popularizare din România, precursoare a primei publicații medicale românești.

Iosif Szabo a fost ales membru de onoare al Societății Academice în ședința din 30 august 1872, alături de alți doi ieșeni, tată și fiu: naturalistul și medicul Jacob Czihak (Cihac) și filologul Alexandru Cihac.

Date personale
Iosif Szabo

Născut	martie 1803 Marosbogát, Transilvania, Imperiul Austro-Ungar
Decedat	15 decembrie 1874 Iași
Naționalitate	Germană, română
Ocupație	medic
Activitate
Domeniu	Medicină
Societăți	Societatea de Medici și Naturaliști din Iași

· 1885: Ferdinand de Saxa-Coburg-Gotha (n. 29 octombrie 1816 – d. 15 decembrie 1885) a fost regele consort al Mariei a II-a a Portugaliei, de la căsătoria lor în 1836, până la moartea ei în 1853. Pentru a respecta legea portugheză, numai după nașterea copilului lor în 1837 a fost numit Ferdinand al II-lea al Portugaliei. A fost regentul fiului său Petru al V-lea din 1853 până în 1855. La naștere a fost un prinț german, aparținând Casei de Saxa-Coburg-Gotha.

Ferdinand de Saxa-Coburg-Gotha

Născut Ferdinand August Franz Anton, a fost fiu al Prințului Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha și a soției acestuia, Maria Antonia Koháry. Prințul Ferdinand a crescut în câteva locuri: domeniile familiei situate astăzi în Slovacia, curțile imperiale din Austria și Germania. A fost nepot de frate al regelui Leopold I al Belgiei și verișor primar cu: Leopold al II-lea al Belgiei, Charlotte a Belgiei, regina Victoria a Regatului Unit, Albert, Prinț Consort, Alexandru de Württemberg.

Conform legislației portugheze, soțul unei regine care domnește ar putea primi titlul de rege după nașterea unui copil din acea căsătorie (acesta a fost motivul pentru care primul soț al reginei, Auguste, Duce de Leuchtenberg, nu a deținut niciodată titlul de rege). După nașterea viitorului rege Pedro al V-lea al Portugaliei, Ferdinand a fost proclamat regele Dom Fernando al II-lea.

Deși Maria a II-a era cea care deținea puterea, cuplul regal a format o echipă bună și împreună au rezolvat mai multe probleme în timpul domniei Mariei a II-a. Regele a jucat un rol foarte important în istoria politică portugheză, domnind el însuși în timpul sarcinilor soției sale.

În cele din urmă, Maria a II-a a murit ca urmare a nașterii celui de-al unsprezecelea copil al lor. Domnia lui Fernando al II-lea s-a încheiat dar și-a asumat regența Portugaliei în perioada 1853-1855 în timpul minoratului fiului său, regele Pedro al V-lea.

În 1869 el a respins oferta de a-și asuma tronul Spaniei. Mai târziu, Fernando al II-lea s-a căsătorit cu cântăreața de operă Elisa Hensler, contesă de Edla.

Fernando al II-lea a fost un om inteligent, modern și cu idei liberale. A fost adeptul picturilor în acuarelă, a gravurilor și a ceramicii. A fost președintele Academiei Regale de Științe și Arte, Lord Protector al Universității din Coimbra și Marele Maestru al Rosicrucienilor.

În 1838 a construit în apropiere de Sintra, Palatul Național Pena, o fantezie sălbatică arhitectură într-un stil eclectic plin de simbolism, care ar putea fi comparat cu Castelul Neuschwanstein al regelui Ludwig al II-lea al Bavariei. Și-a petrecut ultimii ani în acest castel împreună cu cea de-a doua soție, primind marii artiști ai vremii.

Ferdinand și cea de-a doua soție, Elisa Hensler

Fernando al II-lea s-a căsătorit cu Maria a II-a, regină a Portugaliei, fiica regelui Dom Pedro al IV-lea (și, de asemenea, împăratul Dom Pedro I al Braziliei). Mai târziu, după decesul Mariei, el s-a căsătorit la Lisabona, la 10 iunie 1869, cu actrița Elisa Hensler^[1] (1836-1929), numită Gräfin von Edla, cu care nu a avut copii.^[2]

Ferdinand și Maria au avut 11 copii:

Pedro al V-lea al Portugaliei (16 septembrie 1837 - 11 noiembrie 1861); a succedat mamei sale ca Pedro al V-lea, rege al Portugaliei.
Luís I al Portugaliei (31 octombrie 1838 - 19 octombrie 1889); i-a succedat fratelui său ca rege al Portugaliei.
Infanta Maria (4 octombrie 1840 - 4 octombrie 1840)
Infantele João (16 martie 1842 - 27 decembrie 1861); a fost Duce de Beja; a murit de holeră în 1861.
Infanta Maria Ana (21 august 1843 - 5 februarie 1884); căsătorită cu regele George de Saxonia, mama regelui Frederick Augustus al III-lea al Saxoniei și bunica lui Carol I al Austriei, ultimul împărat al Austriei.
Infanta Antónia (17 februarie 1845 - 27 decembrie 1913); căsătorită cu Prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și mama regelui Ferdinand I al României.
Infantele Fernando (23 iulie 1846 - 6 noiembrie 1861); a murit de holeră în 1861.
Infantele Augusto (4 noiembrie 1847 - 26 septembrie 1889); a fost Duce Coimbra
Infante Leopoldo (7 mai 1849 - 7 mai 1849)
Infanta Maria da Glória (3 februarie 1851 - 3 februarie 1851)
Infantele Eugénio (15 noiembrie 1853 - 15 noiembrie 1853)

Prin fiul său Luís a fost bunicul regelui Carlos I al Portugaliei și străbunicul regelui Manuel al II-lea al Portugaliei.
Prin fiica sa Maria Ana a fost bunicul regelui Frederick Augustus al III-lea al Saxoniei și străbunicul regelui Carol I al Austriei, ultimul împărat al Austriei.
Prin fiica sa Antónia a fost bunicul regelui Ferdinand I al României, străbunicul regelui Carol al II-lea al României și stră-străbunicul regelui Mihai al României.

Date personale
Ferdinand al II-lea

Născut	29 octombrie 1816 Viena
Decedat	15 decembrie 1885 (69 de ani) Lisabona
Înmormântat	Monastery of São Vicente de Fora[*]
Părinți	Prințul Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha Maria Antonia Koháry
Frați și surori	Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Kohary Prințul August de Saxa-Coburg și Gotha Prințul Leopold de Saxa-Coburg-Kohary
Căsătorit cu	Maria a II-a Elisa Hensler (morganatic)
Copii	Pedro al V-lea al Portugaliei Luís I al Portugaliei Infantele João, Duce de Beja Infanta Maria Ana Infanta Antónia, Prințesă de Hohenzollern-Sigmaringen Infantele Augusto, Duce de Coimbra
Cetățenie	Germania Portugalia
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Coburg și Gotha
Rege al Portugaliei
Domnie	16 septembrie 1837 – 15 noiembrie 1853
Predecesor	Maria a II-a
Succesor	Pedro al V-lea

* 1888: Prințul Alexandru Ludwig Georg Friedrich Emil de Hesse (15 iulie 1823 – 15 decembrie 1888) a fost al treilea fiu și al patrulea copil al lui Ludovic al II-lea, Mare Duce de Hesse și a Wilhelmine de Baden.

Deși Alexandru este cel mai bine cunoscut pentru scandalul cauzat de căsătoria lui, paternitatea lui, de asemenea, a fost obiectul unui scandal. S-a zvonit că tatăl lui și al surorii sale Maria a fost de fapt August Ludwig, Freiherr von Senarclens de Grancy, șambelanul mamei lor. Mama lui, deși consort al Marelui Ducat, a trăit despărțită de soțul ei, de care în cele din urmă a divorțat, dar acesta nu a repudiat paternitatea oricăruia dintre cei patru copii născuți în timpul căsătoriei.

Atunci când țareviciul Alexandru al Rusiei și-a ales-o ca soție pe tânăra soră a Prințului Alexandru, Maria, care avea 16 ani, părinții lui au consimțit la căsătorie. Din cauza tinereții ei, Prințul Alexandru a escortat-o pe sora lui în Rusia pentru nunta ei, rămânând la curtea rusă; a intrat în cercul cumnatului său.

Cariera lui promițătoare a fost compromisă de iubirea lui Alexandru pentru contesa Julia Hauke, doamnă de onoare a surorii sale. Contesa era o orfană germano-poloneză și fiica unui fost ministru de război al țarului. La vremea aceea, țarul Nicolae I îl considera pe Alexandru un posibil soț pentru nepoata sa. Când a auzit de povestea de dragoste a lui Alexandru, el a interzis cuplului să se căsătorească.

Alexandru a plecat în Anglia însă s-a întors în Rusia și a fugit cu Julia de la St. Petersburg. Cei doi s-au căsătorit la Breslau în 1851.

Fratele mai mare al lui Alexandru, Ludovic al III-lea, Mare Duce de Hesse, i-a permis să se repatrieze la Hesse împreună cu soția lui deși el nu a recunoscut căsătoria lor drept una dinastică. I-a acordat ei titlul nou și ereditar de contesă de Battenberg (Battenberg era un orășel și un castel aflat în ruină la nordul ducatului).

Alexandru și Julia

Deși Prințul Alexandru și-a păstrat drepturile sale dinastice, soția sa morganatică a trăit o viață liniștită. Au locuit în principal la castelul Heiligenberg în sudul ducatului. În 1858 Marele Duce Louis al III-lea a ridicat-o în rang pe cumnata sa de la "contesă" la "prințesă" (Prinzessin) von Battenberg.

Alexandru de Hesse și Julia de Battenberg au avut cinci copii:

Prințesa Maria de Battenberg 1852 - 1923
Prințul Louis de Battenberg 1854 - 1921
Prințul Alexandru de Battenberg, 1857–1893
Prințul Henric de Battenberg 1858 - 1896
Prințul Francis Joseph de Battenberg 1861 - 1924

Prințul Alexandru de Hesse a murit de cancer în 1888; Prințesa Julia de Battenberg care s-a convertit la romano-catolicism a murit la Schloss Heiligenberg în 1895 la vârsta de 70 de ani.

Au trăit să vadă patru din cei cinci copii făcând căsătorii dinastice. Fiul cel mare, Louis, s-a căsătorit cu Prințesa Victoria de Hesse (a doua fiică a reginei Victoria). Printre copii lor s-au inclus Louise Mountbatten care a devenit regină a Suediei prin căsătoria ei cu Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei și Prințesa Alice de Battenberg care a devenit mama lui Filip, Duce de Edinburgh (soțul reginei Elisabeta a II-a)

Al doilea fiu, Alexandru, a devenit Prinț al Bulgariei. El a obținut consimțământul lui Frederic al III-lea al Germaniei de a se căsători cu Prințesa Victoria a Prusiei; uniunea s-a bucurat și de aprobarea bunicii Victoriei, regina Victoria a Marii Britanii. Dar Alexandru a fost detronat iar Prințul Bismarck s-a opus căsătoriei din motive politice. Alexandru s-a căsătorit morganatic cu Johanna Loisinger.

Al treilea fiu, Henric, s-a căsătorit cu fiica cea mică a reginei Victoria, Beatrice. Singura lor fiică, Prințesa Ena a devenit regină a Spaniei prin căsătoria cu regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei. Nepotul lor Juan Carlos I a fost rege al Spaniei.

Date personale
Prințul Alexandru
Prinț de Hesse și Rin

Nume la naștere	Alexander Ludwig Georg Friedrich Emil von Hessen und bei Rhein
Născut	15 iulie 1823 Darmstadt, Hesse
Decedat	15 decembrie 1888 (65 de ani) Seeheim, Hesse
Înmormântat	Rosenhohe, Darmstadt
Părinți	Ludovic al II-lea, Mare Duce de Hesse Wilhelmine de Baden
Frați și surori	Maria de Hessa Ludovic al III-lea, Mare Duce de Hesse Prințul Karl de Hesse și de Rin
Căsătorit cu	Contesa Julia Hauke
Copii	Maria, Prințesă de Erbach-Schönberg Louis Mountbatten, Marchiz de Milford Haven Alexandru, Prinț al Bulgariei Prințul Henry Prințul Francis Joseph

* 1899: Constantin Jiquidi (n. 22 mai 1865, Iași - d. 15 decembrie 1899, București) a fost un desenator și caricaturist român, tatăl graficianului Aurel Jiquidi (1896 - 1962).

Părinții săi, Panait Jiquidi și Ecaterina, născută Cartu-Romano, țineau la Iași un hotel-restaurant modest, denumit „Au Château des Fleurs”.^[1]

Constantin Jiquidi a debutat la vârsta de 17 ani cu Tipuri din Iași, apoi a colaborat la revista umoristică ieșeană „Bobârnacul”, fiind recunoscut ca un mare talent. Consacrarea definitivă s-a produs odată cu apariția, tot la Iași, a primului volum al albumului Caricaturi (1889).^[1]

În 1889 s-a stabilit definitiv în București^[1], unde a fost pentru o scurtă perioadă unul dintre cei mai apreciați desenatori ai capitalei, până la decesul său la numai 34 de ani, cauzat de ftizie.^[2]

A colaborat cu I.L.Caragiale, ca grafician, la Moftul român.^[3]

A fost probabil primul desenator care a publicat benzi desenate în România, în revista „Amicul Copiilor”, în 1893.

Date personale
Constantin Jiquidi
Autoportret
Născut	22 mai 1865 Iași, România
Decedat	15 decembrie 1899, (34 de ani) București, România
Cauza decesului	ftizie
Părinți	Panait Jiquidi Ecaterina (n. Cartu-Romano)
Frați și surori	Elena, Eufrosina
Copii	Aurel Jiquidi Florica Jiquidi Aglae Jiquidi
Naționalitate	România
Ocupație	desenator, caricaturist
Activitate
Cauza decesului	ftizie
Cunoscut pentru	Primul desenator care a publicat benzi desenate în România, în revista „Amicul Copiilor” din anul 1893 Constantin Jiquidi - De el însuși Caragiale la părăsirea ziarului Epoca

* 1907: Carola, Prințesă de Vasa (Karoline Frederikke Franziska Stephanie Amalia Cecilia; 5 august 1833 – 15 decembrie 1907) a fost prințesă a Suediei prin naștere și regină a Saxoniei prin căsătoria cu Albert I al Saxoniei. A fost ultima regină a Saxoniei.

Date personale
Carola de Vasa

Nume la naștere	Karoline Friederike Franziska Stephanie Amalie Cecilie
Născută	5 august 1833 Palatul Schönbrunn, Viena
Decedată	15 decembrie 1905 (72 de ani) Dresda
Înmormântată	Catedrala Sfânta Treime din Dresda
Părinți	Gustav, Prinț de Vasa Prințesa Louise Amelie de Baden
Căsătorită cu	Albert I al Saxoniei
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Holstein-Gottorp Casa de Wettin
Regină a Saxoniei
Domnie	29 octombrie 1873 – 19 iunie 1902
Predecesor	Amalie Auguste de Bavaria
Succesor	Monarhie abolită în 1918

* 1944: Alton Glenn Miller (n. 1 martie 1904 – d. 15 decembrie 1944) a fost un muzician american de muzică jazz. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără „In the Mood”, „Moonlight Serenade”, „Pennsylvania 6-5000”, „Chattanooga Choo Choo”, „A String of Pearls”, „At Last”, „(I've Got a Gal In) Kalamazoo”, „American Patrol”, „Tuxedo Junction”, „Elmer's Tune” și „Little Brown Jug”.

Date personale
Glenn Miller

Nume la naștere	Alton Glenn Miller
Născut	1 martie 1904 Clarinda, Iowa, Statele Unite
Decedat	15 decembrie 1944 (40 de ani) Canalul Mânecii, Regatul Unit^[2]^[3]
Înmormântat	Grove Street Cemetery[*]
Cauza decesului	accident (accident aviatic)
Cetățenie	SUA
Ocupație	Bandleader, Muzician, Aranjator, Compozitor
Activitate
Studii	Universitatea din Colorado Boulder[], University of Colorado[]
Gen muzical	Swing music, big band
Instrument(e)	Trombon
Ani de activitate	1923–1944
Colaborare cu	Glenn Miller Orchestra, Beryl Davis
Premii	Bronze Star Medal[]^[1] Premiul Grammy pentru întreaga carieră[]

· 1958: A încetat din viaţă fizicianul atomist Wolfgang Pauli, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în anul 1945; (n. 25 aprilie 1900). Wolfgang Ernst Pauli (n. 25 aprilie, 1900 — d. 15 decembrie, 1958), fizician austriac care s-a remarcat prin teoria spinului, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1945.

· 1966: A încetat din viaţă Walt Disney (Walter Elias), desenator, regizorul şi producătorul filmelor de desene animate “Mickey Mouse”, “Bambi”. A fost fondatorul unui vast imperiu comercial, creatorul parcului de distracţii “Disneyland”, inaugurat în 1955 (lăngă Los Angeles); ultimul parc de distracţii “Disneyland” a fost deschis la Paris, în 1992 Walt Disney (n. 5 decembrie 1901).

· 1968: A murit Theofil Simenschy, filolog, eseist şi traducător (“Un dicţionar al înţelepciunii”, “La construction du verbe dans les langues indo-européennes”) ; (n.27.01.1892).

· 1969: A murit medicul Nicolae Nestorescu; în 1942 a înfiinţat primul centru de transfuzie şi sânge conservat din România; şi-a orientat activitatea spre producţia de seruri, vaccinuri şi alte preparate biologice; membru corespondent al Academiei Române din 1963;(n. 1901).

· 1986 - A încetat din viaţă Serge Lifar, dansator, coregraf, profesor şi teoretician al dansului. Lifar a fost rector la Institutul de coregrafie din Paris, profesor la Sorbona şi preşedinte al Consiliului internaţional de dans (n. 2 aprilie 1905)

· 1989: Knut Kolsrud, etnolog norvegian (n. 1916)
* 1994: Gheorghe Guțu (n. 15 aprilie 1906, Galați – d. 15 decembrie 1994, București) a fost un traducător și clasicist român, specialist în limba și literatura latină, conferențiar universitar. A redactat și a publicat, între altele, un cuprinzător dicționar latin-român, considerat^{[de cine?]} cel mai important dicționar de acest gen apărut în România. A tradus din mari clasici ai literaturii sau istoriografiei latine.
Gheorghe Guțu a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București în 1928 cu magna cum laude. A fost profesor de limba latină la licee din Târgoviște, Cluj, Brașov (Liceul „Dr. Ioan Meșotă”)^[1] și București (din 1940 la Liceul „Titu Maiorescu”).^[2] Apoi a fost conferențiar la Seminarul pedagogic universitar „Titu Maiorescu” din București.

Opera

Lucius Annaeus Seneca. Viața, timpul și opera morală, Editura „Casa Școalelor”, 1944;
Publius Vergilius Maro, Studiu literar. București, în 1970.

Dicționare

Dicționar latin - român, Editura Științifică, București, 1966 (360 de pagini, format mediu); o ediție mai nouă a apărut la Editura Humanitas, în 2008.
Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, în 1983 (1326 de pagini, format 24 cm x 17 cm). Ediția a doua, revăzută și adăugită, a apărut la Editura Humanitas, din București, în anul 2003 (1448 de pagini, 25 cm). ISBN 9732809337.

Manuale școlare

Limba latină, Manual pentru clasa a IX-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1969.

Traduceri

Seneca, Scrisori către Luciliu, ed. Științifică, București, 1967;
Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, ed. Academiei Române, București,1971;
Cicero, Opere, ed. Univers, București, 1973 (trei volume);
Quintilian, Arta oratorică, ed. Minerva, București, 1974;
Juvenal, Satire, ed. Univers, București, 1986;
Tacitus, Anale, ed. Humanitas, București, 1995.

· 2008: A decedat in SUA, economistul american de origine română Anghel Rugină; (n.24 mai 1913, Vizurești, județul Galați). Gândirea și concepțiile sale economice s-au format sub călăuza unor profesori și economiști excepționali, ca Virgil Madgearu, Ion Răducanu și Grigore Mladenatz, iar de la Victor Slăvescu și Cezar Partheniu. In Germania, sub îndrumarea lui Walter Eucken, profesorul Rugină a dezvoltat o metodă de cercetare simultană de echilibru față de dezechilibru. Cel de-al IV-lea Congres Mondial de Economie Socială susținut la Toronto, în august 1986, a fost organizat în onoarea lui Anghel Rugină, având ca temă principală: „Drumul înainte – a treia revoluție în gândirea economică”. A fost ales ca membru al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte și a primit la Congresul de la Montreal Diploma de onoare a acestei academii. După Revoluția din decembrie 1989, Anghel Rugină a revenit în România și a propus un plan de refacere și stabilizare economică, monetară și financiară pentru a realiza un „miracol economic”, pe care el îl credea posibil. El propunea instaurarea unui sistem de economie socială liberă, cu o monedă de argint convertibilă în relațiile cu străinătatea și convertibilă în diferite produse naționale pe piața internă, care reprezenta, în opinia sa, calea de ieșire din criză și de renaștere economică a României. În anul 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. De asemenea, i s-au acordat titlurile de Doctor honoris causa din partea Academiei de Studii Economice din București, a Universității din București, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a Universității „Ovidius” din Constanța, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, a Universității „Petre Andrei” din Iași, a Universității de Vest din Timișoara, a Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Anghel Rugină este autorul mai multor lucrări economice, dintre care menționăm următoarele:

Geldtypen und Geldordnungen. Fundamente für eine echte allgemeine Geld- und Wirtschaftstheorie (Stuttgart, Germania, 1949);
Capitalisme, Socialisme ou Liberalisme Social? Observations critique a Voccasion de la Conference Internationale des Sciences Economiques à Rome (1956);
Programme de Stabilisation Economique, Financiare et Sociale pour la France (1959);
An End to the Agony of the American Dollar? A Plan for Stable Equilibrium Conditions of the American Monetary System (1970);
A Reorganization Plan of the International Monetary Fund (1973);
A Plan for Monetary, Financial, Economic and Social Stabilization for Greece (1975);
A Plan for Monetary, Financial and Economic Stabilization of Italy (1977);
Principia Oeconomica: New and Old Foundations of Economic Analysis (1986);
Principia Metodologica 1: A Bridge from Economics to all other Natural Sciences. Toward a Methodological Unification of all Sciences (1989).
Un "Miracol economic" în România este încă posibil! (Ed. Porto Franco, Galați, 1992)
Teoria și practica economică în epoca de tranziție și după (Ed. Fundației "România de Mâine", București, 1994)
Memoriale 1, De ce nu s-au rezolvat cum trebuie problemele de stabilizare social-economică și financiară cu realizarea unui "Miracol Românesc" de la 1990 încoace? (Editura Performantica, Iași, 2007)

· 2010: Blake Edwards, regizor, producător de filme și scenarist american (n. 1922)

· 2011: Christopher Hitchens, scriitor englez (n. 1949)

· 2013: Joan Fontaine, actriță britanică (n. 1917)

· 2014: Nicolae Manea (n. 11 martie 1954, București, Republica Populară Română – d. 15 decembrie 2014, București, România)^[2] a fost un jucător și antrenor de fotbal român. În cariera de jucător, a evoluat pe postul de atacant, legându-și numele de Rapid București unde a jucat timp de 19 sezoane. Cu echipa bucureșteană a câștigat în 1975 Cupa României.

În cariera de antrenor, a cucerit în 1998 Cupa României și în 1999 campionatul, ambele trofee la Rapid, din postura de secund al lui Mircea Lucescu. A mai ocupat la Rapid posturile de secretar general (2007), director tehnic, administrator delegat sau director general adjunct al clubului (2008).

În octombrie 2009 a fost instalat în funcția de antrenor principal la Rapid^[3]pe care a condus-o până în martie 2010, când, odată cu venirea lui Ioan Andone pe banca tehnică, a preluat funcția de vicepreședinte. După un an în conducerea Rapidului, a semnat un contract ca antrenor cu Gloria Bistrița^[4], unde a stat 3 ani. În 2013, a semnat cu Corona Brașov^[5]. Atât la Gloria Bistrița, cât și la Corona Brașov, Manea a suferit înfrângeri în meciurile cu Concordia Chiajna.

La începutul anului 2014 a fost diagnosticat cu cancer hepatic, decedând pe data de 15 decembrie, în același an, la București, în același loc în care s-a născut.

Sărbători

· Sf. Sfintit Mc. Elefterie, episcopul Iliriei și mama sa, Sf. Mucenită Antia; Sf Mc Suzana; Duminica a 28-a după Rusalii - a Sfinților strămoși după trup ai Domnului - Pilda celor poftiți la cină - ultima dezlegare la pește din Postul Nașterii Domnului (calendar creștin-ortodox)

· Sf. Silvia (calendar romano-catolic)

· S Eleuteriu (calendar greco-catolic)

VA URMA