MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

DUMINICĂ 22 DECEMBRIE 2019

PARTEA A TREIA ȘI ULTIMA

Bună ziua, prieteni!

Dacă ați postit și sunteți pregătiți sufletește vă invit să mergeți la duhovnicul Dumneavoastră pentru a vă spovedi și împărtăși!

Doamne ajută!

ARTE 22 Decembrie

INVITAȚIE LA OPERĂ 22 Decembrie

Giaccomo Puccini (opere: "Tosca", "La Boheme", "Madame Butterfly", "Turandot")

Tosca

Giacomo Puccini -- La Bohème

Giacomo Puccini /// Madama Butterfly

Turandot,

MUZICĂ 22 Decembrie

Acoustic Ballads Love Song | Best Ballads Love Songs Playlist | Top Ballads love Songs Ever

La Mejor Melodia del Mundo Guitarra Instrumental 🎵Romantica Boleros

Falling In Love With Love - AmbrosianChorus/ London$ymphony! [HD] #ProfHowdy

СБОРНИК10 мелодий золотого саксофонадля души

Ștefan Hrușcă Colinde așa cum nu ai mai auzit niciodată

POEZIE 22 Decembrie

Jean Racine

Jean Racine (n. 22 decembrie 1639 la La Ferté-Milon, azi în departamentul Aisne, Franța, d. 21 aprilie 1699 la Paris, Franța) a fost un dramaturg francez.

Date biografice

S-a născut într-o familie de mici funcționari. Orfan la 4 ani, mama sa murind în anul 1641 iar tatăl său în 1643, el a fost crescut de bunicii săi acasă până la moartea bunicului său în 1649. Cu bunica sa s-a mutat la mănăstirea din Port Royal. Această serie de întâmplări nefericite i-a permis însă să primească o educație aleasă Jansenistă (curent moral al secolului al XVII-lea care a culminat la sfârșitul secolului, și care consta în relația dintre liberul arbitru al omului și grația eficace promovată de biserica Calvinistă. Apare și în opera Fedra: "Creștin care a încălcat grația...") care nu era permisă în școli. A acumulat o cultură vastă, incluzând literatura, și în special învățarea limbilor greacă și latină.

Vârsta de 18 ani îl găsește pe Racine orfan și sărac, dar cu o cultură vastă și cu o serie de relații în rândul Janseiștilor. A studiat filozofia în liceul Harcourt. Acum scrie primele poezii. Ca un prim pas el încearcă să concilieze aspirațiile literare și cariera ecleziastică, dar în final, după un eșec în cariera ecleziastică, s-a devotat în întregime literaturii.

În 1664 a fost introdus curții regale, scriind un poem în care îl lăuda pe Ludovic al XIV-lea. Apoi a jucat într-o piesa de Molière, în acelasi an, însa fără prea mare succes. În 1665 l-a jucat pe Alexandru cel Mare, care a fost primul său succes.

Racine publică două pamflete împotriva mănăstirii din Port Royal, și în special a fostei sale profesoare, care se opunea carierei sale teatrale.

Imensul succes al tragediei Andromaca (1667), jucată sub protectia Doamnei Henriette a Angliei îi asigură reputația lui Racine. După o singură comedie, "Apărătorii", în 1668, revine permanent la tragedii și scrie Britannicus (1669), Bérénice (1670), Ifigenia (1674) si Fedra (1677).

Zdruncinat de critici, Racine renunță la teatru, în ciuda succesului capodoperei sale, Fedra. Membru al Academiei Franceze înca din 1673, Racine a fost înaltat la rang de cavaler în 1690. Este deasemenea trezorier al Franței, funcție care îi aduce venituri considerabile. Deasemenea este numit historiograf al regelui în 1677. Racine decide să se așeze la casa lui iar soția sa Catherine de Romanet îi dăruiește 7 copii. Însa căsătoria sa a fost una din interes.

La cererea Damei de Maintenon scrie tragediile biblice Esthera (1689) și Athalia (1691). La acea vreme Racine era tot împotriva teatrului, dar considera aceste piese ca opere pedagogice și poetice.

Racine a murit în anul 1699 la Paris în urma unei tumori. La cererea sa, a fost înmormantat în Port Royal, dar dupa distrugerea localitații, cenușa sa a fost mutată la biserica Saint-Etienne-du-Mont din Paris.

Stil

Teatrul lui Racine a zugrăvit pasiunea ca o forță fatală ce îl distruge pe cel care o poseda. Găsim aici teoriile janseniste: fie omul primește grația divină, fie este fără griji, nimic nu îi poate schimba destinul, este condamnat din naștere. Realizând idealul tragediei clasice, teatrul racinian are trasături simple, clare, cu aventuri născute din aceeași pasiune a personajelor.

Tragediile păgane (fără Esthera și Athalia) prezintă un cuplu de tineri inocenți, atât unite, cât și despărțite de o iubire imposibilă, deoarece femeia este dominată de rege (Andromaca, Britannicus, Bajazet, Mithridates), sau deoarece face parte dintr-un clan rival (Aricie din Fedra). Rivalitatea este adesea dublată de o rivalitate politică, pe care însă Racine nu insistă.

În acest cadru aristocratic, care de la Bajazet devine un loc comun de pretext pentru nașterea unei crize, personajele află că regele este ori mort, ori învins, astfel simțindu-se libere să își dezvaluie pasiunile. Dar, informația este foarte repede negată. Întoarcerea regelui pune personajele în fața greșelilor lor și îi împinge, depinzând de natura sufletului, să regrete, sau să pună capăt rebeliunii lor.

Seriile neîntrerupte de capodopere ale lui Racine (Andromaca, Britannicus, Bérénice, Bajazet, Fedra, Mithridate) se compun din tragedii având ca temă dragostea. În aceste tragedii este vorba despre dragostea senzuală în forma sa extremă. Tragedia sa a suscitat o mare admirație și a creat o cultură a pasiunii, pregătită deja de Corneille și romanul de dragoste. Pasiunile descrise în tragediile raciniene ating o intensitate pe care nu o mai întâlnim decât la el. Violenței sentimentelor îi corespunde o limbă de o deosebită eleganță și armonie. Tragediile sale, cu acțiune mai simplă și evenimente mai puține, interesează, mai ales, prin viața interioară a eroilor. În teatrul lui Corneille apar personaje pline de curaj, voluntare, capabile de eroism; la Racine se impun tipurile feminine, capabile de pasiuni devastatoare. Prin operele lui Corneille și Racine, tragedia s-a impus ca gen major al clasicismului modern.

Opere

· Tebaida (1664)

· Alexandru cel Mare (1665)

· Andromaca (1667)

· Britannicus (1669)

· Bérénice (1670)

· Baiazid (1672)

· Mitridate (1673)

· Ifigenia (1674)

· Fedra (1677)

· Esther (1689)

· Athalia (1691)

Nichifor Crainic

MOS CRÃCIUN

Mos cu barba de zapada,
Fara daruri, mos sarman,
Tineretea ta gramada
N'o s'o vada
Nici ãst an.

Torc paianjenii sub grinda,
Tara-i fara de baieti, -
Nu-ti mai vin cu ceata'n tinda
O colinda
Sa-i inveti.

De cu seara'naripatii
Ingeri nu mai canta prin
Singuraticele spatii
Si-asteptatii
Nu mai vin.

Plange biata gospodina,
Bratele in gol se'ntind,
Nu e ceara de-o lumina,
Nici faina
De-un colind.

Tu, cel vesel de-altadata
Strangi pustiul astui an
La colinda'ndatinata
Fara ceata,
Mos sarman.

Garbov pribegesti prin sate,
Te strecori pe la oras,
Gemi pe ziduri de cetate
Daramate
De vrajmas.

Cu tropare si podobii
Faci popas intr'un catun,
Sgribulit la gura sobii
Plangi ca robii,
Mos Craciun.

Plangi incet! Sta la uluca
Paznicul sub coif de fier
Si e'n stare, Mos-Naluca
Sa te duca
Prizonier!

Rugaciunea din amurg

Mã rog si pentru viii si pentru mortii mei.
Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.

Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg.
Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
Putin în fiecare, în toti am fost intreg.

De viforele vietii ei sunt acum deserti,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
Sunt si eu printre mortii rugandu-mã sã-i ierti.

Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
Când crugul alb al zilei pamantul incununa:
Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.

Unde Sunt Cei Care Nu Mai Sunt?

Intrebat-am vantul, zburatorul
Bidiviu pe care-alearga norul
Catre-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vantul: Aripile lor
Mă doboara nevazute-n zbor.

Intrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legana-n tarie
Untdelemnul cantecului sfant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocarlia: S-au ascuns
In lumina celui nepatruns.

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n intuneric
Tainele necuprinse de cuvant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufnita: Când va cadea
Marele-ntuneric, vei vedea.

Dan Mutaşcu

MUTASCU Dan, se naste la 22 dec. 1944, Slatina, judetul Olt.

Poet si prozator.

Fiul lui Traian Mutascu, ofiter, si al Virginiei (n. Iorga).

Liceele „Mihai Viteazul" (1957-l960) si „G. Cosbuc" din Bucuresti (1960-l962). Absolvent al Institutului Pedagogic, Facultatea de Filologie (1965), dupa care urmeaza doi ani Facultatea de Filosofie a Univ. din Bucuresti.

Licenta in filologie (1975). Din 1970, ret actor principal la revista Saptamtna.

Debuteaza in Ramuri (1965).

Debut editorial cu Substratum (1970).

Publica numeroase volum de versuri: Oglinda lui Cagliostro, 1972; Calatoriile lui Sindbad Marinarul, 1972; Ochiul lui Zamolxe, 1972; Levlcy, 1973; Stema din inimi, 1973; Scrisori bizantine, 1974; Tara ca meditatie, 1975; Cerbul din oglinda, 1984; Clipe si regi, 1984; Fastele oglinzilor, 1987, dominate de fantezism si calofilie.

Autor de romane (Bunul cetatean Arhimede, 1975; Lunea cea mare, 1977; Dans sub splnzuratoare, 1978; Vara si iarna, 1980; Mirii cei tristi, 1982) si povestiri (Ipoteca si alte povestiri, 1979; Casatorie din dragoste, 1981) ce mizeaza pe pitorescul balcanic. Lumea ca literatura (1979) aduna eseuri si art. prin care autorul isi precizeaza optiunile estetice. Premiul „Mihai Eminescu" al Acad. pe 1975.

Dan Mutascu este, in poezie, un fantezist livresc, un artizan ce cultiva o poezie rece, impersonala, construita cu abilitate metaforica. Volumele lui se caracterizeaza prin imagism si o calofilie disimulata in catifeaua unui vers barochist ce-si agita cu solemnitate „prapurii epitetelor", scaldat de „aurul fluid al adjectivului". Libera asociere a imaginilor ce par sa tisneasca dintr-un „havuz de cuvinte" (Scrisori bizantine, 1974), absenta unui centru ideatic iradiant au facut ca tehnica sa sa fie apropiata de cea suprarealista. Acumularea de imagini traduce la autorul Oglinzii lui Cagliostro (1972) nevoia specifica poetului barochizant de a multiplica la nesfirsit punctele de vedere ale unei imaginatii multiforme.

Compozita, plina de asociatii neasteptate, poezia lui Dan Mutascu decade, printr-un clasic paradox al imaginatiei, in pretiozitate, inventia se transforma in mecanica: „Si astfel devii chiriasul propriei tale sintaxe". Nu lipsit de abilitati de eseist in Lumea ca literatura (1979), Dan Mutascu se dovedeste un povestitor virtuoz in Ipoteca si alte povestiri (1979) sau in Casatorie din dragoste (1981). Predomina in aceste „schite" de atmosfera falsa detasare a povestitorului sedus de voluptatea descriptiei, a aviditatii de detalii, lirismul imaginii si al sugestiei. intr-un spatiu insolit se agita personaje stranii, pe care povestitorul le descrie din afara, cu un sentiment de melancolie si ironie ce nu le submineaza incarcatura poetica. in schimb. Bunul cetatean Arhimede (1975), Lumea cea mare (1977) (evocind ziua de capitulare a Plevnei), Dans sub spanzuratoare (1978), Vara si iarna (1980) sint romane istorice cladite pe investigatie documentara si bazate pe o reconstituire cit mai fidela.

Daca Bunul cetatean Arhimede este o evocare a epocii marelui geometru si a razboiului dintre Roma si Syracusa, Dans sub spinzuratoare figureaza o parabola a esecului vointei diabolice de putere. in linia Princepelui lui E. Barbu, Despot-Voda este vazut aici ca un fabulos personaj de Renastere, „om de carte si de condei, calatorit, scolit si subtilf], in corespondenta cu filosofi si alchimisti". O mitologie a personajului pitoresc poate fi descifrata si in microromanul Vara si iarna, cane cu un pronuntat caracter cinematografic, derulind istoria unei vendetta petrecute in epoca revolutiei lui Tudor Vladimirescu. Metoda de inregistrare a evenimentelor este caleidoscopica, privirea incercind sa capteze o avalansa de amanunte. in Lunea cea mare, detasata de evenimente, privirea romancierului patrunde deodata in cele trei tabere, inregistrind reactii, psihologii, controverse, comploturi, pregatiri febrile in vederea atacului Plevnei. Pitoresti, dar lipsite de viata interioara, personajele sint uneori schematice, alteori sufocate de amanuntele descriptiei. Cu certa vocatie a pamfletului, a grotescului si cu gustul imaginilor terifiante (scena executarii prizonierilor romani), Dan Mutascu cultiva si in romanele istorice o scriitura artista.

OPERA:
Substratum, versuri, Bucuresti, 1970;
Ochiul lui Zamolxe, versuri, Bucuresti, 1972;
Oglinda lui Cagliostro, versuri, Cluj-Napoca, 1972;
Calatoriile lui Sindbad Marinarul, versuri, Bucuresti. 1972;
Levky, versuri. Bucuresti, 1973;
Stema din inimi, versuri. Bucuresti, 1973;
Scrisori bizantine, versuri, Bucuresti, 1974;
Tara ca meditatie, versuri. Bucuresti, 1975;
Bunul cetatean Arhimede, roman. Bucuresti, 1975;
Lunea cea mare, roman, Bucuresti, 1977;
Dans sub spinzuratoare, roman. Bucuresti, 1978;
Ipoteca si alte povestiri, Bucuresti, 1979;
Lumea ca literatura, eseuri, optiuni, repere. Timisoara, 1979;
Vara si iarna, roman. Bucuresti, 1980;
Casatorie din dragoste, schite. Timisoara, 1981;
Mirii cei tristi, roman. Bucuresti, 1982;
Cerbul din oglinda, versuri. Bucuresti, 1984;
Clipe si regi, versuri, Bucuresti, 1984;
Fastele oglinzilor, versuri, Bucuresti, . Traduceri: S. Salminen, Katrina, roman, in romaneste de -, Bucuresti, 1974.

Nicolae Labiş

Am Iubit...

Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii,
străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori
pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe
bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din
munte
Joc de trăsnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,
Pacea
înălţimilor,
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.

Am
iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în
inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept
voci necontenite.

M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile ţes:
Pe al
filelor polei
Dansuri repezi, legănate,
De pe arcuri
înstrunate,
Săgetarea de idei...

Toată-această
măreţie
Ne-a fost dată din vecie...

Iarna

Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarca
Si vibreaza sub zapezi
Satele-adormite parca.
Doamna Iarna-n goana trece
În calesti de vijelii –
Se turtesc de geamul rece
Nasuri cârne si hazlii.
Prin odai miroase-a pâine,
A fum cald si amarui
Zgreaptana la usa-un câine
Sa-si primeasca partea lui…
Tata iese sa mai puna
Apa si nutret la vaca;
Vine nins c-un fel de bruma
Si-n mustati cu promoroaca.
Iar bunicul desfasoara
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioara
Despre vremuri de-odinioara,
Vremi ce-n veci n-au sa mai fie.

Mama

N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune
Un om ce de pe-acasa a
venit
Cum c-a-nflorit la noi malinul
Si c-ai albit, mamuca, ai
albit.

Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava.
Eu nu stiu cum
să cred atatea vesti,
Când din scrisori eu vad precum matale
Din zi
în zi mereu intineresti.

TEATRU/FILM 22 Decembrie

Cu Cristina Deleanu, actriță româncă dew teatru și film

Biografie

Cristina Deleanu s-a nascut pe 25 Decembrie 1940, a studiat la liceul Gheorghe Lazar din Bucuresti, a fost atrasa din copilarie de pictura si desen, iar in timpul liceului s-a hotarat sa devina actrita.

A urmat cursurile teatrale la Institutul de Arta teatrala si Cinematografica din Bucuresti, la clasa actorului George Carabin, iar in 1962 a absolvit. A interpretat numeroase roluri de teatru, de teatru radiofonic, teatru de televiziune si film.

Dupa ce a absolvit IATC a afost repartizata la Teatrul National “Vasule Alecsandri” din iasi, unde a jcuat timp de cinci ani de zile, pana in 1967, cand s-a transferat la Teatrul Regional Barbu Delavrancea, unde a jucat pana in 1981.

Din 1981 s-a mutat la Teatrul National I.L. Caragiale din Bucuresti, de unde a iesit la pensie in 2001. Ulterior, a mai jucat pe scena Nationalului bucurestean in “Revelion la Terzo Mondo”. A colaborat in mod constant la teatrul radiofonic, vocea ei fiind auzita in numeroase piese de teatru ca “Drumul lui Orfeu”, “Orfeu in Infern”, “Ceaiul nostrum cel de toate zilele” si “Zadarnicele necazuri de iubire”. Anul 1981 a marcat debutul actritei in cinematografie, in filmele “Destine romantice” si “Orgolii”. A mai jucat si in seriale de televiziune printre care se numara “Om bogat, om sarac” in 2006.

Intre anii 1992-2000 a activate ca profesoara de actorie la Academia de arta “Luceafarul”, deasemenea a publicat cartea “Despre maestri si extraordinarele lor vieti” in 2006.

Filme cu Cristina Deleanu

· Aniela (2009) - Lisaveta

· Om sarac, om bogat (2006)

· Vrei sa fii mama mea? (2006)

· Fata babei si fata mosului (2005) - voce

· Harap Alb (2005) - voce

· Aleodor Imparat / Aleodor imparat (2004) - voce Peste

· Tu ne marcheras jamais seul (2001) - madam Holban

· Besat (1999) - Rumanian Doctor

· Biznes sta Valkania (1997)

· Moartea unui artist (1991)

· Taina jocului de cuburi (1989)
* Extemporal la dirigenție (1987) - Directoarea