MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
LUNI 30 DECEMBRIE 2019
PARTEA A TREIA ȘI ULTIMA
Bună ziua, prieteni!
Vă aștept pe pagina mea de blogger: dicuoctavian.blogspot.com. Acolo puteți citi în siguranță până pe 27 martie 2020 materialele selecționate și prezentate de mine; acolo Facebook nu are putere să intervină spre a mă bloca!
ARTE 30 Decembrie
INVITAȚIE LA BALET 30 Decembrie
În coregrafia lui William Forsythe, coregraf american, care a dezvoltat o tehnică nouă a baletului
William Forsythe - One flat thing reproduced
MUZICĂ 30 Decembrie
Best Golden Memories Music | Good Quality Vol 100
Till - RogerWilliams & PercyFaith! [HD] Romantic Beautiful Music Video Album! #ProfHowdy
Новогодний сборник мелодий саксофона
LAS MEJORES 50 MELODIAS ROMANTICAS INSTRUMENTALES, BOLEROS, BALADAS Y MUSICA DE PELICULAS
70s & 80s Country Music Hits Playlist - Greatest 1970's & 1980's Country Songs
POEZIE 30 Decembrie
Ion Gorun, prozator, poet şi traducător
Biografie
GORUN Ion (pseudonimul lui Alexandru I. Hodos). se naste la 30 dec. . comuna Rosia, judetul Sibiu - moare in 30 mart. .
Prozator, poet si traducator.
Fiul lui Iosif Hodos si al Anei (n. Balint). Frate cu Enea Hodos si cu bibliograful Nerva Hodos; nepot al lui Al. Papiullarian.
Casatorit cu Constanta Hodos. Liceul la Brasov si Sibiu; bacalaureatul la Bucuresti (1881); urmeaza doi ani cursurile Facultatii de Medicina, se retrage si se inscrie la Litere (unde obtine licenta) si apoi la Drept (abandoneaza).
Intra in redactia revista liberale Natiunea; redactor la Romanul din Arad. Editeaza revista Pagini literare (1899-l900) - cu Artur Stavri. Viata literara si artistica (1906-l908) - cu G^Cosbuc, scurt timp, in 1907, Revista noastra - cu Constanta Hodos. Astra (1915-l918) si Razboiul popoarelor (19l4-l916).
Colaboreaza la Samanatoml, Vatra, Fintina Blanduziei etc.
Debuteaza cu versuri in Convorbiri literare sub pseudonimul Castor (1889); debut in ziaristica la Poporul; debut editorial cu volum Citeva versuri (1901). Continua cu proza (Alb si negru. 1902; Robinson in Tara Romaneasca, 1904; Lume necajita, 1911; Obraze si masti, 1922). Este autorul unei monografii despre Al. Vlahuta (f.a.). A tradus din Goethe. Strindberg, Dumas, Katl May s.a. si „proiectul filosofic" al lui Kant, Spre pacea eterna. Premiul National pentru proza (1926).
Poezia lui Ion Gorun , scrisa in anii 1888-l889 si 1894-. este puternic influentata, in a doua sa parte mai ales, de eminescianism: „
Prozator, poet si traducator.
Fiul lui Iosif Hodos si al Anei (n. Balint). Frate cu Enea Hodos si cu bibliograful Nerva Hodos; nepot al lui Al. Papiullarian.
Casatorit cu Constanta Hodos. Liceul la Brasov si Sibiu; bacalaureatul la Bucuresti (1881); urmeaza doi ani cursurile Facultatii de Medicina, se retrage si se inscrie la Litere (unde obtine licenta) si apoi la Drept (abandoneaza).
Intra in redactia revista liberale Natiunea; redactor la Romanul din Arad. Editeaza revista Pagini literare (1899-l900) - cu Artur Stavri. Viata literara si artistica (1906-l908) - cu G^Cosbuc, scurt timp, in 1907, Revista noastra - cu Constanta Hodos. Astra (1915-l918) si Razboiul popoarelor (19l4-l916).
Colaboreaza la Samanatoml, Vatra, Fintina Blanduziei etc.
Debuteaza cu versuri in Convorbiri literare sub pseudonimul Castor (1889); debut in ziaristica la Poporul; debut editorial cu volum Citeva versuri (1901). Continua cu proza (Alb si negru. 1902; Robinson in Tara Romaneasca, 1904; Lume necajita, 1911; Obraze si masti, 1922). Este autorul unei monografii despre Al. Vlahuta (f.a.). A tradus din Goethe. Strindberg, Dumas, Katl May s.a. si „proiectul filosofic" al lui Kant, Spre pacea eterna. Premiul National pentru proza (1926).
Poezia lui Ion Gorun , scrisa in anii 1888-l889 si 1894-. este puternic influentata, in a doua sa parte mai ales, de eminescianism: „
Amoru-i trist l-am ingropat
In inima pe veci, Supus poruncii ce mi-ai dat Cu vorbe dulci si reci". |
Cind sentimentala, cu dureri si atitudini inventate, cind obiectiva si prozaica, in latura ei sociala, poezia sa are intotdeauna un mesaj limpede expus, versificat in ritmuri bogate, strict respectate. Proza, Robinson in Tara Romaneasca (1904) sau Lume necajita (1911), sta in preajma samanatorismului, preamarind idilic si tezist viata la tara; Ion Gorun este in acelasi timp un precursor si un epigon al samanatorismului. Alb si negru (1902) - volum compozit, cu statut literar nesigur, alcatuit din schite, evocari, articole de ziar pe varii teme - si, mai cu seama. Obraze si masti (1922) prezinta alte medii umane (preponderent citadine), cu alte modalitati. Si de aceasta data sensibilitatea sa mimetica imprumuta din alta parte (I. L. Caragiale) viziunea asupra realitatii si o face cu o oarecare abilitate.
Naratorul este un ratacitor prin cafenelele si pe strazile Capitalei in cautare de tipuri; nu realitatea il intereseaza, nu contradictia, ci locul de coerenta a cite unei figuri umane, redusa la o obsesie, un tic, un gest, o manie. Situatiile se rezolva comic, deformate de un spirit buf. inofensiv ironic, fiindca obiectul ironiei sint niste fictiuni generice (serviabilul, indiferentul, semidoctul, grandomanul etc). Iata un exemplu de stil caragialian:
„Atunci mi-a scos intimplarea in drum sau, ca sa spun drept, la cafenea, pe amicul meu Costache Care Costache? - nu importa- Costache."
|
Un volum de studii de limba literara (Stii romaneste?. 1911) releva in Ion Gorun un lingvist remarcabil, cu intuitii surprinzatoare in problemele limbii vorbite si ale limbii scrise, ale normei si abaterii, ale neologismelor si stilisticii lingvistice.
OPERA:
Citeva versuri. Bucuresti, 1901; Alb si negru. Bucuresti. 1902 (ed. II, 1909); Robinson in Tara Romaneasca. Povestiri din zilele noastre, Bucuresti. 1904 (ed. II. 1909); Taina a sasea. Schite, Bucuresti, 1905; Liane necajita. Povestiri, Bucuresti, 1911; Stii romaneste?Citevaob$ervart asupra limbii, cum se scrie in vremea de fata. Bucuresti, 1911 (ed. II, 1914); Fata cea frumoasa. Bucuresti, 1916: incoronarea primului rege al Romaniei intregite la Alba lulia si Bucuresti, Bucuresti, 1922; Obraze si masti. Satire sociale si literare. Bucuresti. 1922; Nu te supara. Schite glumete din viata bucu-resteana dinainte de razboi. Bucuresti, f.a.; IIprin-cipe azzuro, trad. din romaneste de C. Ruberti, introducere de CI. Isopescu, Milano, 1930; Al. Vlahuta. Omul si opera. O reprivire. Bucuresti, f.a.; Sa ieri alese, ed. ingrijita de Lidia Munteanu si V. Netea. pief. de V. Netea si bibliografie de Lidia Munteanu, Bucuresti, . Traduceri: Goeilic, Fausi, Bucuresti, 1906; Imm. Kant, Spre pacea eterna. Un proiect filosofic, cu o notita biografica si un cuvint introductiv, Bucuresti, 1922; A. Slrind-berg, Frinturi din viata omenirii. Bucuresti. 1924; Al. Dumas, Contele de Monte Ciisto, Bucuresti, f.a.; K. May, Winetu, MI, f.a.; I. Voinovici. Sirena, Bucuresti, f.a.; L. Wallace, Hen Hui: X- II. Bucuresti, f.a. |
REFERINTE CRITICE:
G. Calinescu, Istoria; C. Ciopraga, Literatura ; II. Chendi, Scrieri, II, 1989. |
A vieții taină
De la fereastră a zărit
Un stol de corbi pe sus:
E iarna care a venit
Gonindu-i spre apus.
E iarnă… tînărul poet
La piept își strînge haina;
— Mă duc și las, își zice-ncet,
Nedezlegată taina…
Din stol un corb a obosit
Și cade la o parte…
Pe drum sfîrșitul și-a găsit,
Ceilalți - trec mai departe!
Un stol de corbi pe sus:
E iarna care a venit
Gonindu-i spre apus.
E iarnă… tînărul poet
La piept își strînge haina;
— Mă duc și las, își zice-ncet,
Nedezlegată taina…
Din stol un corb a obosit
Și cade la o parte…
Pe drum sfîrșitul și-a găsit,
Ceilalți - trec mai departe!
Leul încătușat
E leul aprig și viteaz,
Tot dînsul e, pe care,
În lanțuri și zăbrele azi,
Că-l țineți rob vă pare.
Nu credeți însă c-a uitat
De vechea libertate,
De soarele învăpăiat,
De codru, al său frate!
Nu. Prin zăbrelele de fier
De mult privește țintă
Albastru un crîmpei de cer
Și dorul i s-avîntă…
Ș-acum, tu paznic îngrozit
Auzi cu-nfiorare
Un murmur surd și prelungit
Ca tunet dinspre mare.
Păzește! căci ca mîine, cînd
Se va simți-n putere,
Praf se vor face rînd pe rînd
Zăvoare, lanțuri, fiere.
Ș-un răcnet viu și prelungit
Te va-mpietri în silă…
Paznic nebun, nesocotit,
Amar îți plîng de milă!
Tot dînsul e, pe care,
În lanțuri și zăbrele azi,
Că-l țineți rob vă pare.
Nu credeți însă c-a uitat
De vechea libertate,
De soarele învăpăiat,
De codru, al său frate!
Nu. Prin zăbrelele de fier
De mult privește țintă
Albastru un crîmpei de cer
Și dorul i s-avîntă…
Ș-acum, tu paznic îngrozit
Auzi cu-nfiorare
Un murmur surd și prelungit
Ca tunet dinspre mare.
Păzește! căci ca mîine, cînd
Se va simți-n putere,
Praf se vor face rînd pe rînd
Zăvoare, lanțuri, fiere.
Ș-un răcnet viu și prelungit
Te va-mpietri în silă…
Paznic nebun, nesocotit,
Amar îți plîng de milă!
Balada cavalerului
Se pleacă soarele-ntr-amurg;
Țăranii stau, se-ndoaie
Și-și șterg sudorile ce curg
Pe fețe, ca o ploaie.
Se duse și ziua de azi,
Se-ntunecă iar cerul…
Din somnul său de dup-amiazi
S-a deșteptat boierul.
Pleoapele i se desprind
Cu greu și-s înroșite,
Își simte capul vîjiind,
Picioarele-amorțite.
Căci toată seara-a ascultat
La game și la triluri
Și toată noaptea a danțat
Bostonuri și cadriluri.
De-abea avea cîte-un moment,
Prin colțuri de ferestre
Să facă cîte-un compliment
La fetele cu zestre.
Căci cel mai căutat era
Din cît era salonul,
Cum numai el se pricepea
Să ducă cotilionul.
Și-acum, de-atitea sărituri,
De-atîta oboseală,
Simțea de pe la-ncheieturi
Un fel de toropeală…
De la fereastră, plictisit,
Privind, ș-acu asudă…
Pe drum, spre casă au pornit
Țăranii rupți de trudă.
„Ah, iată, ăștia-s fericiți,
Se duc ca să se culce;
Sunt, poate, și ei obosiți,
Dar somnul le e dulce.“
Pe cînd sărmanul cavaler
Nu-i va simți dulceața…
La bal l-așteaptă iar și-l cer…
„Uă! ce grea e viața!”
Țăranii stau, se-ndoaie
Și-și șterg sudorile ce curg
Pe fețe, ca o ploaie.
Se duse și ziua de azi,
Se-ntunecă iar cerul…
Din somnul său de dup-amiazi
S-a deșteptat boierul.
Pleoapele i se desprind
Cu greu și-s înroșite,
Își simte capul vîjiind,
Picioarele-amorțite.
Căci toată seara-a ascultat
La game și la triluri
Și toată noaptea a danțat
Bostonuri și cadriluri.
De-abea avea cîte-un moment,
Prin colțuri de ferestre
Să facă cîte-un compliment
La fetele cu zestre.
Căci cel mai căutat era
Din cît era salonul,
Cum numai el se pricepea
Să ducă cotilionul.
Și-acum, de-atitea sărituri,
De-atîta oboseală,
Simțea de pe la-ncheieturi
Un fel de toropeală…
De la fereastră, plictisit,
Privind, ș-acu asudă…
Pe drum, spre casă au pornit
Țăranii rupți de trudă.
„Ah, iată, ăștia-s fericiți,
Se duc ca să se culce;
Sunt, poate, și ei obosiți,
Dar somnul le e dulce.“
Pe cînd sărmanul cavaler
Nu-i va simți dulceața…
La bal l-așteaptă iar și-l cer…
„Uă! ce grea e viața!”
Ion Bănuţă, poet
Biografie
Ion Bănuţă (7 noiembrie 1914, Siliştea, judeţul Argeş - 30 decembrie 1986, Bucureşti) - poet. Este fiul Radei (născută Georgescu) şi al lui Dumitru Bănuţă, ţărani. Urmează o şcoală de arte şi meserii, fiind, în paralel, ucenic şi muncitor la Uzinele „Griviţa”. Participă la grevele din 1933, iar în 1941 este arestat pentru activitate în cadrul PCR. După 1944, devine primul preşedinte al Sindicatului Ziariştilor din Banat. Urmează liceul în particular şi studiază ziaristica la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1959.
Între 1960 şi 1968, este director al Editurii pentru Literatură, unde s-a distins printr-o preocupare eficientă pentru literatura clasică, din care a iniţiat ediţii de opere, ca şi pentru literatura contemporană (a patronat debutul multor scriitori tineri în colecţia „Luceafărul”). Este demis în anul 1968 pentru că tipărise, în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, antologia Poezia română modernă. De la G. Bacovia la Emil Botta (I-II), alcătuită de Nicolae Manolescu, în care figurau poeţi indezirabili regimului comunist: Aron Cotruş, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ştefan Baciu etc. A fost trimis redactor-şef la „Albina”. A colaborat la „Viaţa românească”, „România literară”, „Tomis”, „Cronica”, „Familia”, „Astra” etc.
Bănuţă debutează editorial în 1946, la Lugoj, cu placheta de versuri Cetatea tăcerii, dedicată experienţei carcerale şi memoriei celor căzuţi în „lupta pentru progres”. Publică, în anii ’40, în „Presa liberă”, pe care el însuşi o înfiinţează, articole şi reportaje care servesc ideologia comunistă. O serie de volume (Izvoare, 1956, La hotarul dintre lumi, 1960; Am rechemat iubirea, 1962; Scrisoare către anul 2000, 1963) conturează profilul unui poet militant în stilul rudimentar al epocii, ce abordează tematica socială, în versuri agitatorice, conjuncturale.
Angajarea, enunţată cu un neistovit retorism, vizează evenimentul imediat, chiar dacă notaţii lirice cu un caracter diferit (erotică, introspecţie, reflexivitate) îşi semnalează uneori prezenţa. Bunăoară, pe o temă dată, pacea, timbrul e susţinut de „angajamente” viguroase: „Te apărăm / că suntem mulţi / noi, robitorii, / de noapte cu noapte, / zi cu zi, / vom fi aci, / mereu prezenţi, / mereu în stare de alarmă [...] noi vom fi mulţi, / vom fi o mie de milioane”. Bănuţă va trece însă de la cronica rimată şi exaltarea conformistă a „biruinţelor” şi a „steagului leninian” la un tip de poezie reflexivă, care atrage în gesticulaţia amplă motive cu reverberaţie general umană.
Evoluţia către un lirism mai elaborat începe odată cu Lacrima diavolului (1965), unde poetul, depăşind faptul concret, încearcă o viziune de ansamblu asupra lumii, diavolul, spirit răzvrătit, semnificând setea de cunoaştere a omului. Punctul de sus al scrisului lui Bănuţă este Olimpul Diavolului, lucrare ce se vrea monumentală, concepută în zece volume intitulate „panorame”, din care au fost realizate: Panorama efemeridelor (1967), Panorama sărutului (1969), Panorama focului albastru (1972), Panorama iubirii zugravului (1974), Panorama duhului meu (1976), Panorama-n dor de domnişoara Pogany (1977) şi Panorama-n sălcii plângătoare (1981).
Sub semnul lui Dante Alighieri, Infernul, Purgatoriul, Paradisul sunt aici compartimente ale „scenei lumii”, iar diavolul - un simbol al naturii contradictorii a fiinţei omeneşti şi un posibil alter ego al poetului. Pe de altă parte, invocând pactul faustic, poetul-ateu respinge inerţia, starea de lâncezeală şi-şi „cumpără” de la diavol ferventa, „sublimul neastâmpăr”, „germenele frumos al furtunii”, neliniştea şi dreptul de a fi „greier cântăreţ al Universului”, pentru a glorifica omul şi valorile lui. Nu este vorba aici doar de o schimbare de registru tematic, doar de lăsarea în urmă a poeziei ocazionale, a cărei caducitate poetul o va fi înţeles într-un târziu, ci şi de un alt mod de a scrie, de recuperarea unor teritorii lirice şi a unor posibilităţi ale versului.
Poetul prea grăbit, admonestat altădată pentru „multele stângăcii, facilităţi şi contradicţii în imagini” (George Călinescu), este acum un ludic, un candid fermecat de cuvinte („Plânge diavolul din mine / În candoare de sabine. // Plânge iarba în nesaţiu / Şi mi-e dor de un Horaţiu [...] Plânge-un om în joc de roate / Spiţele sunt rupte toate.”). E preocupat nu de versul pletoric, ci de exprimarea lapidară, sentenţioasă, astfel încât scrisul supravegheat, rafinamentul exerciţiului stilistic din „panoramele” sale îl înscriu între poeţii devotaţi ideii de virtuozitate.
Opera literară
· Cetatea tăcerii, Timişoara, 1946;
· Izvoare, Bucureşti, 1956;
· La hotarul dintre lumi, Bucureşti, 1960;
· Am rechemat iubirea, Bucureşti, 1962;
· Scrisoare către anul 2000, Bucureşti, 1963;
· Versuri, prefaţă de George Călinescu, Bucureşti, 1963;
· Lacrima Diavolului, Bucureşti, 1965;
· Olimpul Diavolului. Panorama efemeridelor, Bucureşti, 1967;
· Olimpul Diavolului. Panorama templului meu, Bucureşti, 1968;
· Olimpul Diavolului. Panorama sărutului, Bucureşti, 1969;
· Olimpul Diavolului. Panorama focului albastru, Bucureşti, 1972;
· Olimpul Diavolului. Panorama iubirii zugravului, Bucureşti, 1974;
· După flori, Bucureşti, 1975;
· Olimpul Diavolului. Panorama duhului meu, Bucureşti, 1976;
· Olimpul Diavolului. Panorama-n dor de domnişoara Pogany, Bucureşti, 1977;
· Olimpul Diavolului. Panorama-n sălcii plângătoare, Bucureşti, 1981.
Traduceri
· Pablo Neruda, Gloria şi moartea lui Joaquin Murieta, Bucureşti, 1972 (în colaborare cu Rosalia Bianu).
Mi-e dor de ea
Mi-e dor de ea ca nimănui,
Ca unui vechi nomad de drumul lui,
Port răni adânci în ochi şi-n trup,
Veşmintele de-argint le rup.
Ca unui vechi nomad de drumul lui,
Port răni adânci în ochi şi-n trup,
Veşmintele de-argint le rup.
Aştept trecutele iubiri,
Conturul braţelor subţiri
Şi părul amintind de ploi,
Şi vechea urmă din noroi.
Conturul braţelor subţiri
Şi părul amintind de ploi,
Şi vechea urmă din noroi.
Dar urma ei s-a şters demult,
De cine azi să prea-ascult?
De vântul ce-mi închide uşi,
De greieri sau de cărăbuşi?
De cine azi să prea-ascult?
De vântul ce-mi închide uşi,
De greieri sau de cărăbuşi?
Mi-e dor de ea ca nimănui,
Ca unui vechi nomad de drumul lui,
Port răni adânci în ochi şi-n trup,
Veşmintele de-argint le rup.
Ca unui vechi nomad de drumul lui,
Port răni adânci în ochi şi-n trup,
Veşmintele de-argint le rup.
Sfioasele paduri
O! Lăcrămioarele-s sfioase,
furând din cer argintul lunii.
Şi soarele, uitând poiene,
stârnindu-şi acele minunii
cu vorbe albe şi viclene,
pădurea verde o descoase:
- De ce-ţi sunt fetele sfioase?
furând din cer argintul lunii.
Şi soarele, uitând poiene,
stârnindu-şi acele minunii
cu vorbe albe şi viclene,
pădurea verde o descoase:
- De ce-ţi sunt fetele sfioase?
Pădurea tace, le ascunde,
şi astrul nici nu ştie unde.
şi astrul nici nu ştie unde.
Cu Dante Prin Infern
M-am dus o clipă în Infern,
în bolgiile-adânci, dar Dante,
ce zugrăvi în vers etern
escroci, şi papi, şi duci, bacante,
pe când mă însoţea, în pas uşor,
şi-i povesteam de Hitler, negru nor,
se-nvârteji-n coroana lui de laur
şi-mi spuse : - Astfel de balaur
mi-a întrecut şi mie-nchipuirea,
dar deapănă-ţi, amice, povestirea !
- Pe feudalii tăi, părinte,
i-ai pus la stâlp, şi iadul îi desfată
cu smoală neagră şi fierbinte,
dar ei nu sunt decât copii în vată,
părinţii lor acuma s-au născut!
Ciudat ! Să aibă taţii fiii în trecut !
Au ars cuptoarele, pe întrecute,
şi mii de oameni s-au sfârşit în vânt,
privind sticlos la şirul lung de brute.
Se răscula şi recele pământ !
Şi mă uitai cu scârbă-n vechea ladă,
ce-o iau în seamă numai cronicarii.
Pe tronuri mari de oase : Hitler, carii,
ce rod mărunt, căci vremea i-a mutat din lemn
în ţeasta lui, să toace crudul semn
ce-a-ncins amarnic fruntea omenirii.
Dar, când umblam pe vântul pustiirii,
O pajură cu moartea-n aripi blege
veni din Bonn, scheletul să-i închege.
Os lângă os şi gheară lângă gheară,
să-i dea din nou puterea ei de fiară,
şi crucea strâmbă, înecată-n ură,
să verse-n lume cea mai neagră zgură!
Pe când priveam la Hitleri noi şi vechi,
mi s-a părut ca Dante s-a urnit din lut,
strigând : « În cartea de atunci n-au încăput,
şi filele sunt roase şi străvechi ».
Prietene! Să mergem! Turmei de tâlhari
să-i fim în veacul XX slăviţi gropari!
Din tobele iubirii şi-ale urii
să cânte apele şi trubadurii
şi să răscoale munţii-ncremeniţi de veci,
să fie furnicar de oameni pe poteci,
şi trăsnetul cumplit să se prăvale,
să-ngroape crima-n marşuri epocale.
TEATRU/ FILM 30 Decembrie
Cu Teofil Vâlcu
Biografie
Locul naşterii: satul Hănești, județul Botoșani · Data naşterii: 30.12.1931 ·Data decesului: 01.10.1993
Născut la 30 decembrie 1931 în satul Hănești, județul Botoșani.
Născut parcă anume să slujească teatrul și să întruchipeze pe scenă figuri ilustre ale istoriei, Teofil a marcat teatrul ieșean prin creații memorabile, meritând supranumele de voievod al scenei românești. A debutat pe scena ieșeanâ în anul 1959. Timp de peste trei decenii a interpretat aproape 300 de roluri în teatru, film și televiziune, dintre care multe s-au constituit în memorabile creații actoricești. A fost un voievod al scenei, al celei ieșene mai cu seamă. Și-a dobîndit un loc proeminent în panteonul acesteia prin cele peste o sută de roluri interpretate și prin directoratul din anii 1972 - 1979. Teofil Vîlcu (Vălcu) s-a stins pe 1 octombrie 1993 la Iași..
Hanul dintre dealuri
Mușatinii – serial de televiziune
Cu Mircea Andreescu, actor la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov
Istetimile lui Quinola (1985) - Honore de Balzac
Banii n-au miros (1963) - George Bernard Shaw
Ernest Hemingway - Adio, Arme
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 30 Decembrie
Câteva glume:
FILM DOCUMENTAR 30 Decembrie
CUM TRĂIM FĂRĂ SĂ NE IROSIM VIAȚA
CUGETĂRI CELEBRE DESPRE VIAŢĂ ŞI MOARTE
Trăită, viaţa fuge, descrie zig-zaguri şi curbe, de care insul nu e întotdeauna informat şi riguros răspunzător.
Lucrurile vieţii sunt sfinte. Viaţa e zidită, pardosită şi învelită cu frumuseţi.
Moartea, oricum ai privi-o, e o tăgadă, o injurie a inteligenţei, nobila mireasmă a pământului gânditor.
TUDOR ARGHEZI
Viaţa trebuie măsurată după gândire şi acţiune, iar nu după timp.
Fiecare zi este o existenţă în miniatură.
J. L. AVEBURY
Nu poţi uita că timpul trece decât întrebuinţându-l.
CH. BAUDELAIRE
Urăşti viaţa? Nu cred. Viaţa e ca o femeie pe care o iubeşti şi care te înşeală. Toată ura ce ţi-o îndrepţi împotriva ei e în fond tot dragoste. Oare ai urî pe femeia care te-a înşelat dacă n-ai mai iubi-o încă?
Numai orbit de patimile ei poţi vedea ce-i viaţa...
Să nu crezi că eşti fără entuziasm şi nu munceşti, fiindcă ai descoperit că viaţa n-are nici un rost: mai curând invers: ai ajuns la sărmana înţelepciune că viaţa n-are nici un înţeles, fiindcă eşti slab şi fără avânt.
Ţinem la viaţă ca la o femeie iubită: pe zi ce trece, îi descoperim tot mai multe scăderi şi totuşi nu ne putem despărţi de ea...
După ce descoperim că viaţa n-are nici un înţeles, nu ne rămâne altceva de făcut decât...să-i dăm un înţeles.
Înainte de a mă naşte am fost o vecinicie întreagă „nimic”. De ce mă tem acum de aceeaşi „neexistenţă” cu care am avut o vecinicie timp să mă obişnuiesc şi-n care am fost deja? Nu înţeleg.
Faptul că toate vieţile de pe pământ se sfârşesc cu moartea nu dovedeşte că moartea e ţinta vieţii.
LUCIAN BLAGA
Ceea ce pare dezordine în mine este zburdălnicie. Ceea ce pare scandal este avânt, ceea ce pare agitaţie, este de fapt viaţă.
Friecare individ moare după imaginea pe care şi-o face despre acest eveniment.
Numai omul care cunoaşte preţul înalt al vieţii se mai ţine pe picioare în condiţiile în care un animal sucombă.
GEORGE CĂLINESCU
Scopul oricărei vieţi: bucuria de a trăi. Adevărata bucurie constă în a şti.
Sensul vieţii nu stă decât în luptă.
Să trăim din plin: soarele nu răsare de două ori pe zi şi viaţa nu ne este hărăzită decât o singură dată.
A. P. CEHOV
Bucură-te de viaţă fără să o compari cu cea a aproapelui.
A. CONDORCET
Iar de n-are scop viaţa,
Fă să aibă clipa scop.
GEORGE COŞBUC
Sinuciderea nu este un eroism:este o laşitate. Eroii adevăraţi îndură viaţa aşa cum e. Ei se revoltă, ei plâng, ei luptă pentru a o îmbunătăţi, dar nu dezertează.
TRAIAN DEMETRESCU
Nu cred în viaţa de apoi şi nici n-o tăgăduiesc: mă bucur pe cât pot de cea care ne-a fost dăruită dinainte, ca parte din moştenire.
Trei sferturi din viaţă ni le petrecem voind, dar nesăvârşind, fără să vrem.
Nemurirea sau speranţa de a trăi în memoria oamenilor e singurul lucru care ne consolează de scurtimea vieţii. Moartea nu-i cumplită decât pentru cel care vede totul stingându-se o dată cu viaţa lui, dar nu şi pentru cel a cărui glorie nu poate muri...popsteritatea e cea care dă preţul cuvenit adevăratului merit...A muri, e soarta tuturor oamenilor; a muri cu glorie, e privilegiul omului virtuos, iar răsplata lui cea mai plăcută e să se bizuie pe recunoştinţa posterităţii.
Nemurirea poate fi înţeleasă ca un fel de viaţă pe care o dobândim în memoria oamenilor; acest sentiment care ne împinge câteodată la acţiunile cele mai mari este semnul cel mai sigur al preţului pe care îl punem pe stima semenilor noştri. Suntem puternic legaţi de consideraţia oamenilor cu care trăim; fără să vrem, vanitatea noastră scoate din neant pe cei ce nu există încă şi noi auzim mai mult sau mai puţin bine judecata pe care o fac asupra noastră şi ne temem de ea mai mult sau mai puţin.
D. DIDEROT
Plângând tu ai venit pe-acest pământ;
Amici ce te-aşteptau, te salutau zâmbind;
Dar să trăieşti astfel încât când te vei stinge
Să părăseşti zâmbind amicii ce te-or plânge.
Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac,
Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac...
Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii;
La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
MIHAI EMINESCU
E o mângâiere de a muri cu nume bun.
ESCHIL
Interesează-te de viaţă. Acest spectacol este destul de mare pentru a umple toate sufletele. Dar trebuie muncă şi forţă.
G. FLAUBERT
Ca viaţa să fie plină şi măreaţă, e necesar s-amestecăm în ea trecut şi viitor. Opera noastră de poezie şi artă suntem datori s-o săvârşim în cinstea morţilor şi în acelaşi timp gândind la cei ce se vor naşte. Ne împărtăşim astfel din tot ce a fost, ce este şi ce va fi.
A. FRANCE
Oamenii nu suportă ideea sfârşitului lor şi de aceea încearcă să se amăgească cu iluzii deşarte.
J. GALSWORTHY
Viaţa e atât de frumoasă, că e indiferent cui o datorăm.
Îşi merită viaţa, libertatea, acela num,ai ce zilnic şi le cucereşte neîncetat.
Este o dorinţă pioasă a părinţilor ca să vadă realizat în fiii lor ceea ce înşilor le-a lipsit, ca şi cum ar trăi a doua oară, şi experienţele primei vieţi le-ar folosi abia acum.
J. W. GHOETE
Ceea ce ne poate întrista este faptul că forma cea mai bogată, viaţa cea mai frumoasă au în istorie un apus al lor, ca aici rătăcim între ruinele a ce a fost mai excelent – Însă din moarte învie o voinţă nouă.
HEGEL
E o nenorocire pentru om să lase pe urma lui o pată de întuneric care-i seamănă.
VICTOR HUGO
Nu te certa cu viaţa. Nu fii o fiinţă abstractă.
GARABET IBRĂILEANU
Să stii, şi a trăi e o artă!
H. IBSEN
Pierzi în viaţă ani şi la moarte cerşeşti o clipă.
NICOLAE IORGA
Cei a căror viaţă are mai mare preţ se tem cel mai puţin de moarte.
IMMANUEL KANT
Soarele şi moartea nu pot fi privite drept în faţă.
FR. DE LA ROCHEFOUCAULD
Cine nu preţuieşte viaţa n-o merită.
LEONARDO DA VINCI
Fiecare om, fie nobil, fie mărunt, trebuie să plătească partea lui de necazuri omeneşti.
Numai în ce priveşte timpul, zgârcenia e lăudată.
THOMAS MANN
Nu crede că vei trăi o veşnicie. Cât trăieşti, sileşte-te să ajungi om de bine.
MARCUS AURELIUS
Nimic nu-i mai preţios decât viaţa, care-i necrezut de scurtă.
R. MARTIN DU GARD
Toţi suntem egali în faţa morţii.
Viaţa nu-i niciodată chiar atât de bună, dar nici atât de rea pe cât pare.
GUY DE MAUPASSANT
Vreau ca moartea să mă surprindă în toiul muncii mele.
Nu mă îngrozeşte moartea, ci felul de a muri.
OVIDIUS
Viaţa este o consumaţie – unii consumă, alţii se consumă.
THEODOR PALLADY
Potrivnic morţii, nimeni să lupte nu-i în stare.
FR. PETRARCA
Obişnuieşte-te cu gândul că moartea este destinul obştesc şi fatal al oamenilor.
PITAGORA
Naşterea, iubirea şi moartea alcătuiesc enigmele cele mai legate de viaţa omenească.
LIVIU REBREANU
Să nu uiţi niciodată: viaţa este un lucru sublim.
R. M. RILKE
Orice om are dreptul să-şi rişte viaţa pentru a şi-o păstra.
J. J. ROUSSEAU
Trebuie să pleci din viaţă ca de la ospăţ, mulţumind gazdei şi pregătindu-te de ducă.
VOLTAIRE
Moartea niciodată nu alege.
P. VERLAINE
COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC - TRADIȚII ȘI MODERNISM 30 Decembrie
Mai avem puțin și sărim în Noul An 2020! Sunteți pregătiți?
Sunt încă multe zone în țară unde se respectă vechile tradiții chiar și la sărbătorirea trecerii în Noul An. Este o mândrie să fii român și de aceea scoatem din ladă straiele cele bune, de sărbătoare și le pregătim cu grijă, la fel și bucatele alese și obiceiurile străvechi.
Mâncăruri
Băuturi
Dulciuri
Plugușorul
Nu uitați urarea noastră tradițională: LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI SPOR ÎN TOATE!
SFATURI UTILE 30 Decembrie
SFATURI UTILE 30 Decembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu