MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

MARȚI 24 DECEMBRIE 2019

PARTEA ÎNTÂI

Bună dimineața, prieteni! În continuare sunt blocat pe Facebook! Căutați-mă la adresa dicuoctavian.blogspot.com!

ISTORIE PE ZILE 24 Decembrie

Evenimente

· 563: Biserica Hagia Sophia din Constantinopol este redeschisa după ce a fost distrusă de cutremur. Prima biserică cu acest nume a fost construită de împăratul Constantin cel Mare în anul 325 e.n, pe locul înalt unde existase anterior un templu dedicat zeitei Artemis, pe acropolisul vechiului Byzantion. Au urmat lucrări de mărire a bisericii sub urmașul ctitorului, Constantius, în anul 365 e.n, timp în care s-a dat atenția cuvenită locașului ca reședință episcopală a Constantinopolului. În anul 404 e.n, biserica a fost incendiată pe timpul unei revolte legate de exilul Sfantului Ioan Chrisostom. În anul 415 e.n, împăratul Theodosiu al II-lea a reconstruit biserica într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea edificiu a fost devastat și incendiat în cursul revoltei numite Nika, din anul 532 e.n, revoltă ce era pe cale să răstoarne tronul împăratului Iustinian I (cel Mare). După înăbușirea revoltei, împăratul a trecut laindeplinirea visului său de a ridica o biserică fără egal în lumea sa. A încredințat sarcina celor mai renumiți aritecți ai timpului, Anthemius din Tralles și Isidoros din Milet. S-a apreciat că sub comanda lor au lucrat au lucrat 100 de maiștri și 10.000 de lucrători. S-au ales cele mai valoroase materiale din imperiul aflat la o mare bogăție și întindere și s-au adus elemente valoroase de arhitectură din monumentele antice, de la Efes, Cyzic, Baalbek , sau Heliopolis din Egipt. După numai cinci ani, un record pentru acele timpuri, în ziua de 26 decembrie 537 e.n, Justinian a putut exclama: „Glorie Dumnezeului care m-a ajutat să săvârșesc o astfel de lucrare ! Solomon te-am învins !” După numai două decenii, cutremurele puternice din 15 august 553 e.n, 14 ianuarie 557 și 7 mai 557, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbușit. Restaurarea i-a fost încredințată nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decenbrie 563, Justinian aflat de vârsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubită.

· 640: Ioan al IV-lea devine Papa. S-a născut în Dalmatia, fiind fiul lui Venantius. si a condus Biserica Romei pana la 12 decembrie 642. Se pare că a făcut eforturi pentru a-i converti pe slavii care au invadat Dalmatia în perioada pontificatului său.

· 1294: Bonifaciu al VIII-lea (Benedetto Caetani) este ales Papă, înlocuindu-l pe Celestine al V-lea, care a abdicat. A stat pe scaunul pontifical între anii 1294-1303. Prin bula In supremae praeminentia dignitatis de la 20 aprilie 1303, a pus bazele Universitatii Sapientia cea mai mare și cea mai veche universitate de stat din Roma. In timpul luptelor sale pentru putere, a distrus localitatea Palestrina, masacrându-i populația (6000 de suflete). Se culca cu femei căsătorite și era renumit în toată Roma pentru actele sale de pedofilie, declarand că sexul cu băieței nu este un păcat.

· 1777: Navigatorul britanic James Cook descpera arhipeleagul Kirimati (Christmas Islands). Kiritimati sau Insula Crăciunului este un atol de corali in Oceanul Pacific, aflat în nordul Insulelor Teraina (Liniei sau Ecuatoriale). Insula este situată pe fusul orar UTC +14, astfel că este prima suprafață de uscat locuită care întâlnește noul an.

· 1800: La Paris, are loc un atentat asupra împăratului Franţei, Napoleon Bonaparte, fără însă a-l răni. Drept represalii, 100 de iacobini au fost deportaţi în insulele Seychelles.

· 1814: Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord au semnat tratatul de la Gent, prin care au pus capăt Războiului din 1812.

· 1818: Austriacul Franz Gruber a compus muzica celebrului cântec de Crăciun "Silent Night".

· 1851: A ars din temelii Biblioteca Congresului SUA.

· 1864: Episcopia ortodoxa a Transilvaniei de la Sibiu a devenit mitropolie. În general, s-a accentuat mult că înfiinţarea Mitropoliei româneşti din Transilvania s-a realizat prin decret imperial (autograf) la 12/24 decembrie 1864, acordându-se o mică importanţă Sinodului episcopesc din 13 august 1864. Este, totuşi, deosebit de interesant faptul că monarhul a dorit ca decretul său să fie precedat de un act sinodal, canonic, al Mitropoliei de Carloviţ, care pentru noua Mitropolie românească nu era altceva decât Biserica mamă. Prin decizia Sinodului episcopesc, nu doar că s-a realizat separarea bisericească a românilor ortodocşi de cei sârbi, ci s-a înfiinţat o Mitropolie autocefală, din punctul de vedere al relaţiei canonice faţă de Mitropolia de Carloviţ. Desigur, termenul de autocefalie nu a fost folosit în acel moment, ci a fost menţionată doar formula Mitropolie coordonată cu cea sârbească. Motivul a constat probabil în teama sârbilor de a fi nevoiţi să împartă în mod echitabil fondurile Mitropoliei de Carloviţ. Prin urmare, ierarhii sârbi au evitat, în timpul Sinodului din 1864, folosirea termenului de autocefalie. Însă nici Andrei Şaguna nu l-a revendicat, dată fiind concepţia sa canonică, prezentată mai sus. Că în discuţie se afla totuşi statutul de autocefalie, este demonstrat şi de faptul că episcopul rival cu Şaguna, Eugen Hacman, în memoriul adresat Sinodului episcopesc din septembrie 1864, accentua faptul că Mitropolia veche a Transilvaniei (la care făcea referire ierarhul de la Sibiu în numeroasele sale memorii) nu deţinuse statutul de autocefalie. Mitropolia de la Sibiu a avut propriul Sinod al episcopilor, propriul Statut şi propriile regulamente bisericeşti, propriile Sinoade (Adunări) eparhiale şi propriile instanţe judecătoreşti. Ierarhii Mitropoliei de la Sibiu au fost aleşi de propriile organisme bisericeşti, nefiind necesară decât confirmarea monarhului, nu şi a întâistătătorului altei Biserici autocefale. De asemenea, conducerea Mitropoliei româneşti din Transilvania a întreţinut relaţii, pe principiul egalităţii, cu Biserica Ortodoxă din Regatul României. Astfel în 1881 (deci înainte de recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii din Regat), principalul for administrativ al Mitropoliei (Congresul Naţional Bisericesc) a rugat Sinodul episcopesc (supremul for canonic şi strict bisericesc) să participe la acţiunea de înnoire lingvistică a cărţilor de cult, pe care dorea să o întreprindă Sf. Sinod de la Bucureşti. Pe de altă parte, alegerile de întâistătători ai celor două Biserici româneşti (din Vechea Românie şi din Transilvania) au fost aduse la cunoştinţa celeilalte Biserici.

· 1865: Șase veterani sudiști ai Războiului Civil American au pus bazele organizației Ku Klux Klan – Societatea "cagulelor albe". Membrii acestor organizații susțin superioritatea rasei și își exprimă adesea cu violență atitudinea de antisemitism, anticatolicism si homofobie. Denumirea vine probabil din cuvântul grecesc kyklos, însemnând cerc, și cuvântul clan. Scopurile inițiale ale organizației erau aparent nobile: „protejarea celor nevinovați și neajutorați” și „ajutorarea celor oprimați”. Două elemente au fost încă de la început îngrijorătoare: organizația se autointitula „Statul Invizibil” iar Klanul îi considera pe albi superiori populației de culoare.

· 1871: Premiera, la Opera din Cairo, a operei „Aida” de Giuseppe Verdi (libretul Antonio Ghislanzoni).

· 1893: Industriașul american Henry Ford a testat primul său motor de automobil.

· 1897: Octavian Goga a debutat cu versuri în revista "Tribuna" din Sibiu.

· 1918 Regele Ferdinand I al României emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei, potrivit căruia "serviciile publice" rămîn sub conducerea Consiliului Dirigent, în administraţia guvernului României trecînd afacerile străine, armata, căile ferate, poştele, telefoanele, circulaţia financiară, împrumuturile publice şi siguranţa generală a statului.

· 1924: Albania devine republică.

· 1943: Generalul american Dwight D. Eisenhower, viitor presedinte al SUA, a devenit comandant suprem al armatei Aliatilor.

· 1962: România și Elveția au ridicat relațiile diplomatice la nivel de ambasadă.

· 1964: Inaugurarea Teatrului „Ion Creangă” din București cu premiera „Harap Alb”, în regia lui Ion Lucian, directorul noului teatru; decretul de construire a teatrului a fost emis pe 4 mai 1965.

· 1968: Misiunea Apollo 8, formată din astronauții Frank Borman, James Lovell și William Anders Arthur, a orbitat pentru prima dată în jurul Lunii. William Anders a fotografiat răsăritul Pământului.

· 1979: Uniunea Sovietică invadează Afganistanul pentru a susține guvernul comunist.

· 1999: Cinci mii de "porți sfinte" ale unor edificii religioase din întreaga lume s–au deschis în noaptea de Crăciun pentru a marca începutul marelui Jubileu al anului 2.000. Prima poartă a fost deschisă de Papa Ioan Paul al II-lea, la Bazilica Sfântul Petru din Roma. Anul Sfânt s–a încheiat la 6 ian. 2001 (Ziua Botezului Domnului).

Nașteri

· 3 î.Hr. : S-a nascut imparatul roman Servius Sulpicius Galba; (d.15 ianuarie 69). A domnit din iunie 68 până la moartea sa la data de 15 ianuarie 69. A fost primul împărat al Anului celor patru împărați. Răscoala legiunilor din Germania care îl proclamă împărat la 1 ianuarie 69 pe Aulus Vitellius îl determină pe Galba să-l adopte pe L. Calpurnius Piso Frugi Licinianus, numindu-l caesar și coregent. La 15 ianuarie 69, Galba și Calpurnius Piso sunt uciși în for de către pretorienii răzvrătiți.

· 1166: S-a nascut regele Ioan (John) Plantagenetul al Angliei; (d. 19 octombrie 1216). I-a succedat la tron fratelui său Richard Inima de Leu si a domnit din 6 aprilie 1199 până la moartea sa. A fost și duce al Normandiei (1199-1204). Era fiul regeluiHenric al II-lea al Angliei și al Eleonorei de Aquitania. Porecla „Ioan fără de Țară” (engl. John Lackland) provine din faptul că la moartea tatălui său era încă minor, iar legea engleză prevedea că fiii mai mici ai regilor decedați nu puteau să dețină domenii („țări”) de care nu s-ar fi putut îngriji. Contemporanii săi l-au considerat un rege slab. A pierdut Ducatul Normandiei și, sub presiunea aristocratiei engleze, a semnat Magna Charta Libertatum devenita fundamentul democratiei engleze.

· 1491 - S-a născut Ignatius de Loyola, călugăr spaniol, fondatorul Ordinului iezuit, pe care l-a condus începând cu anul 1541 (m. 1556)

· 1588: Constance de Austria (d. 1631)

· 1635: Mariana de Austria, regină a Spaniei (d. 1696)
* 1740: Anders Johan Lexell (24 decembrie 1740 – 11 decembrie 1784) a fost un astronom și matematician suedezo- (finlandezo)-rus. În Rusia, el este cunoscut sub numele de Andrei Ivanovici Leksel (Андрей Иванович Лексель). Numele său este ortografiat uneori Anders Johann Lexellsau încă Johann Anders Lexell.

· 1761: Jean-Louis Pons (n. 24 decembrie 1761, Peyre, Hautes-Alpes – d. 14 octombrie1831, Florența) a fost un astronom francez.

· 1784: Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei (rusă Великая Княжна Елена Павловна) (24 decembrie 1784 – 24 septembrie 1803) a fost al patrulea copil al Marelui Duce, mai târziu Țarul Pavel I al Rusiei și a celei de-a doua soții Sophie Dorothea de Württemberg. La sfârșitul anului 1790, Elena în vârstă de șase ani a fost logodită cu Prințul Ereditar Friedrich Ludwig de Mecklenburg-Schwerin (1778–1819). El era fiul cel mare al lui Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin și al Prințesei Louise de Saxa-Gotha-Altenburg. Căsătoria a avut loc la 23 octombrie 1799 la palatul Gatchina. O săptămână mai târziu, în același loc, sora Elenei, Alexandra, s-a căsătorit cu Arhiducele Joseph de Austria.

Marea Ducesă Elena Pavlovna s-a mutat la Schwerin cu soțul ei. A fost introdusă noii curți care era diferită de opulenta curte de la Sankt Petersburg. Ea a fost destul de mulțumită de mariajul ei și curând după nuntă a născut primul copil. În septembrie 1800 Elena a născut un fiu, Paul Friedrich (viitor Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin din 1837 până în 1842), care a fost numit după bunicii lui, Țarul Rusiei și Marele Duce de Mecklenburg-Schwerin.

Anul 1801 a fost unul special pentru Elena care a pierdut doi membri ai familiei în doar câteva zile. La 16 martie sora ei Alexandra a murit la Buda după ce a născut o fată (care a murit și ea câteva zile mai târziu). După doar opt zile, tatăl ei, Țarul, a fost asasinat. Anul următor Elena a rămas din nou însărcinată și în martie 1803 a născut o fiică pe care a numit-o Maria după bunica maternă.

În septembrie 1803, Elena Pavlovna s-a simțit rău și a murit brusc la 24 septembrie la numai 18 ani.

Date personale
Marea Ducesă Elena Pavlovna
Marea Ducesă de Mecklenburg-Schwerin
Marea Ducesă Elena Pavlovna de Josef Grassie, 1802. Palatul Pavlovsk.
Născută	24 decembrie 1784 Sankt Petersburg, Imperiul Rus
Decedată	24 septembrie 1803 (18 ani) Ludwigslust, Germania
Înmormântată	Q2715904[*]
Părinți	Pavel I al Rusiei Sophie Dorothea de Württemberg
Frați și surori	Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Ecaterina Pavlovna a Rusiei Grand Duchess Olga Pavlovna of Russia[*] Nicolae I al Rusiei Alexandru I al Rusiei Marele Duce Constantin Pavlovici al Rusiei Marele Duce Mihail Pavlovici al Rusiei
Căsătorită cu	Frederick Louis, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin
Copii	Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin Marie Luise de Mecklenburg-Schwerin
Cetățenie	Imperiul Rus
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce duchess[*]
Familie nobiliară	Casa de Mecklenburg Casa Holstein-Gottorp-Romanov

· 1798: S-a născut scriitorul Adam Mickiewicz, cel mai de seamă reprezentant al romantismului polonez (“Balade şi romanţe”); (m. 26 noiembrie 1855).

· 1818 - S-a născut James Prescott Joule, fizician englez, care în anul 1841 a formulat legea referitoare la efectul caloric al curentului electric (efectul Joule-Lenz), iar în anul 1852 a stabilit variaţia de temperatură produsă de un gaz care străbate un corp poros (efectul Joule-Thompson)(m. 11 octombrie 1889). Prin această experiență, Joule a verificat principiul conservării și transformării energiei. A enunțat în 1841 legea transformării energiei în conductoare, conform căreia energia disipată sub formă de căldură la trecerea curentului electric printr-un conductor este proporțională cu rezistența conductorului, cu pătratul intensității curentului și cu timpul, E =RI²t. Această echivalare este cunoscută ca legea lui Joule. Este descoperitorul efectului magnetostrictiv, pe care l-a explicat în anul 1847. A adus o contribuție importantă și în fizica moleculară, stabilind că energia internă a unui gaz depinde de temperatură și a calculat viteza moleculelor unui gaz, pentru prima dată în fizică. Împreună cu Wiliam Thomson a observat in 1852 că micșorarea temperaturii unui gaz ce se destinde fără a efectua un lucru mecanic, numit efect Joule – Thomson. Datorită importantului său rol din fizică, unitatea de măsură a energiei a fost numită în onoarea sa joule.

· 1837: Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută mai ales sub numele Sisi, (n. 24 decembrie 1837, München - d. 10 septembrie 1898, Geneva) a fost soția împăratului Franz Joseph al Austriei. Elisabeta de Wittelsbach s-a născut într-o familie numeroasa, părinții ei fiind Maximilian Joseph de Bavaria (din linia de Pfalz-Birkenfeld-Gelnhausen a familiei Wittelsbach) și Maria Ludovica de Bavaria, fiica regelui Maximilian I al Bavariei. Familia ei își avea reședința în Palatul Possenhofen.

Numele ei întreg este Prințesa Elisabeta Amalia Eugenia de Wittelsbach. Franz Iosif avea de ales între două pretendente. Întâlnirea dintre împărat și Sisi s-a numit logodna de la Ischl. De fapt, Helene, sora lui Sisi, o fată foarte rafinată, frumoasă și inteligentă, trebuia să ocupe postura de împărăteasă, dar Franz a ales-o pe Sisi, care era o iubitoare a naturii, neconformându-se etichetei, toate acestea datorită educației din familie, care nu ocupa vreun post la curte, așa ca erau liberi să-și ducă viața așa cum doreau. Sisi, ca și tatăl ei, iubea circul și călărea foarte bine și de asemenea era poetă. Din punct de vedere al rangului, Sisi era nepotrivită pentru împărat, fapt pentru care curtea vieneză a judecat-o mult timp. Însă, Sisi și cu Franz erau veri așa ca le-a trebuit dispensa papei, care le-a fost acordată. Totuși acumulările de căsătorii între familia Wittelsbach (care era cunoscută pentru bolile mintale ale membrilor ei) și familia imperială se vor resimți chiar la prințul moștenitor.

La 24 aprilie 1854, seara la ora 7, s-au căsătorit la Viena. Trusoul miresei era insignifiant, neprovenind dintr-o familie cu buget mare, piesele cele mai valoroase fiind daruri de la împărat. Prințesa nu avea decât 16 ani. De când se mutase la Hofburg, ea se simțea foarte singură, mai ales că soacra sa profita de orice prilej pentru a o mustra. După cum reiese din jurnalul Sophiei aceasta nu era un mod de răzbunare ci de educație. Deoarece avea o vârstă atât de fragedă a fost nevoie ca, după căsătorie, să studieze și să învețe cu rigurozitate complicatele reguli de la palat.

În afară de limba maternă, germana, vorbea franceza (învățată cu greu în puținul timp dintre logodnă și căsătorie, Elisabeta neavând aptitudinile necesare pentru limbi străine), iar după un timp a învățat și limba maghiară. În 1855, prințesa Elisabeta și-a luat un profesor de limba maghiară, iar un an mai târziu vorbea fluent această limbă. Elisabeta a devenit cu timpul o persoană foarte populară în Ungaria, deoarece a luptat pentru libertatea acestei țări.Înclinațiile ei către această țara proveneau de la profesorul ei de istorie de origine maghiară, care a jucat un rol foarte important în opiniile politice ale împărătesei.

Sisi a născut primul copil, pe Sofia, la 5 mai 1855, la vârsta de doar 17 ani. Toți copiii au fost crescuți de bunica lor, deoarece aceasta considera că le poate da o educație mai bună. La 12 iulie 1856 a născut-o pe Gisela. Micuța a fost despărțită de mama ei și crescută de către bunică (mama lui Francisc Iosif). În urma unei vizite pe care Sisi a făcut-o în Ungaria (împotriva voinței Sophiei), la Buda, împreună cu Sofia, copilul s-a îmbolnăvit grav și a murit la 29 mai. Atunci Sisi a suferit o depresie gravă, renunțând și la lupta pentru copiii ei. La 21 august 1858 s-a născut viitorul moștenitor, Rudolf. La Muzeul Național din Budapesta și la Biserica Mátyás se găsesc scrisori și documente care dovedesc atașamentul împărătesei față de Ungaria. În orașul Seghedin (Szeged) are ridicat și un monument. Pe 10 septembrie 1898 în timp ce Elisabeta era în trecere prin Geneva a fost înjunghiată cu o pilă triunghiulară de anarhistul italian Luigi Lucheni. Acesta îl avea ca țintă inițială pe prințul de Orleans, care nu a mai sosit la Geneva. Cu toate că era înregistrată la hotel sub o altă identitate, în dimineața zilei de 10 septembrie, într-un ziar local a apărut un articol despre prezența împărătesei la Geneva. Luigi Lucheni a urmărit-o și a înjunghiat-o tocmai când se pregătea să urce împreună cu doamna sa de onoare, contesa unguroaică Irma Sztaray, pe vaporul spre Montreux. Căderea i-a fost ușurată de părul său bogat. Nimeni nu a realizat faptul că a fost înjunghiată. După ce s-a ridicat și a urcat pe vapor, a leșinat. Vaporul s-a întors imediat, pilotul aflând că era împărăteasa Austriei. A fost transportată la hotelul la care a fost cazată unde a murit după circa o oră. Ultimele ei cuvinte au fost:„Ce mi s-a întâmplat?”

A fost înmormântată cu mari onoruri, la 17 septembrie 1898, la Viena, în Cripta Imperială.

Elisabeta, „împărăteasa fără voie” a fost o femeie depresivă și nefericită. Se simțea sufocată în anturajul de la Viena, de unde încerca să scape, prin călărit, poezii, călătorit.

A fost o femeie frumoasă, faima frumuseții ei ajungând până în Orient. Ambasadorul Persiei a refuzat să plece dintr-o vizită oficială până ce a văzut-o. Piesa ei de rezistență era părul foarte lung și frumos, îngrijit de coafeza sa preferată, Fanny.

Căsătoria ei s-a consumat de-abia în a 3-a noapte. Cu timpul relațiile ei cu soțul s-au răcit, spre sfârșitul vieții căutându-i o amantă soțului ei.

Opera ei literară preferată a fost "Visul unei nopți de vară" de Shakespeare, ea imaginându-se ca fiind Titania, regina zânelor, nesuportând numele de Sisi.

Împărăteasa Elisabeta a Austriei

Pe 10 septembrie 1898 în timp ce Elisabeta era în trecere prin Geneva a fost înjunghiată cu o pilă triunghiulară de anarhistul italian Luigi Lucheni. Acesta îl avea ca țintă inițială pe prințul de Orleans, care nu a mai sosit la Geneva. Cu toate că era înregistrată la hotel sub o altă identitate, în dimineața zilei de 10 septembrie, într-un ziar local a apărut un articol despre prezența împărătesei la Geneva. Luigi Lucheni a urmărit-o și a înjunghiat-o tocmai când se pregătea să urce împreună cu doamna sa de onoare, contesa unguroaică Irma Sztaray, pe vaporul spre Montreux. Căderea i-a fost ușurată de părul său bogat. Nimeni nu a realizat faptul că a fost înjunghiată. După ce s-a ridicat și a urcat pe vapor, a leșinat. Vaporul s-a întors imediat, pilotul aflând că era împărăteasa Austriei. A fost transportată la hotelul la care a fost cazată unde a murit după circa o oră. Ultimele ei cuvinte au fost:„Ce mi s-a întâmplat?”

A fost înmormântată cu mari onoruri, la 17 septembrie 1898, la Viena, în Cripta Imperială.

Căsătoria ei s-a consumat de-abia în a 3-a noapte. Cu timpul relațiile ei cu soțul s-au răcit, spre sfârșitul vieții căutându-i o amantă soțului ei.

Opera ei literară preferată a fost "Visul unei nopți de vară" de Shakespeare, ea imaginându-se ca fiind Titania, regina zânelor, nesuportând numele de Sisi.

Date personale
Elisabeta de Bavaria
Elisabeta, în calitate de Regină a Ungariei-dagherotipie din 1867.
Nume la naștere	Elisabeth Amalie Eugeniein Bayern
Născută	24 decembrie 1837 Q1615212[*], Germania
Decedată	10 septembrie 1898 (60 de ani) Geneva
Înmormântată	Cripta Capucinilor din Viena
Cauza decesului	omor (stabbing[*])
Părinți	Maximilian Joseph, Duce de Bavaria Prințesa Ludovika de Bavaria
Frați și surori	Maria Sofia de Bavaria Mathilde Ludovika, Ducesă de Bavaria Ducesa Sophie Charlotte de Bavaria Duke Ludwig Wilhelm in Bavaria[*] Karl Theodor, Duce de Bavaria Ducele Maximilian Emanuel de Bavaria Ducesa Elena de Bavaria
Căsătorită cu	Francisc Iosif I al Austriei
Copii	Arhiducesa Sofia Arhiducesa Gisela Rudolf, Prinț Moștenitor al Austriei Arhiducesa Marie-Valerie
Cetățenie	Imperiul Austriac Austro-Ungaria Regatul Bavariei
Religie	Biserica Catolică catolicism
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Wittelsbach
Împărăteasă a Austriei; Regină a Ungariei și a Bohemiei
Domnie	24 aprilie 1854 – 10 septembrie 1898

· 1845: George I (greacă Γεώργιος A', Βασιλεύς των Ελλήνων, Geōrgios A', Vasileús tōn Ellēnōn; 24 decembrie 1845 – 18 martie 1913) a fost rege al Greciei din 1863 până în 1913. Născut prinț al Danemarcei, George avea numai 17 ani când a fost ales rege de Adunarea Națională a Greciei, care l-a detronat pe regele Otto. Numirea lui a fost sugerată și susținută de Marile Puteri (Marea Britanie, Franța și Rusia).

Ca primul monarh al noii Grecii, domnia lui de 50 de ani (cea mai lungă din istoria modernă a Greciei) a fost caracterizată de câștiguri teritoriale pentru Grecia în urma Primului Război Mondial. Cu două săptămâni înainte de aniversarea a 50 de ani de domnie și în timpul primului război balcanic a fost asasinat. În contrast cu domnia lui, domniile următoare s-au dovedit scurte și nesigure.

* 1854: Aristizza Romanescu (n. 24 decembrie 1854, Craiova - d. 4 iunie 1918, Iași) a fost o renumită actriță română, profesoară de declamație la Conservatorul de Artă Dramatică din București. Fiică a actorilor Constantin Demetriad si Paulina Stavrescu, Aristizza Romanescu a debutat la vârsta de 18 ani, în 1872, la teatrul din Craiova, în trupa cunoscutului cupletist I.D. Ionescu. Aristizza Romanescu era verișoara primară cu celebra mezzo-soprana de faimă mondiala Elena Teodorini și nepoata actorilor Ion Vladicescu și Raluca Stavrescu.

A jucat pe scena Teatrului Național din Iași și a fost remarcată de primul director al Teatrului Național din Capitală, scriitorul Ion Ghica, care i-a încredințat rolul principal din tragedia Roma învinsă, de A. Parodi, tradusă în versuri de I.L. Caragiale. Din 1877 a fost angajată la București de Societatea dramatică.

A studiat ca bursieră la Paris, împreună cu actorul Grigore Manolescu, partenerul ei. Revenită în România, Aristizza Romanescu a jucat pe scena Teatrului Național din București și a celui din Iași, în piesele Ovidiude Vasile Alecsandri, O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă și Năpasta de I. L. Caragiale, Romeo și Julieta, Othello și Macbeth de W. Shakespeare, Tartuffe de Molière. Jocul ei s-a caracterizat printr-o plastică desăvârștă a mișcării, armonizată cu o voce cristalină și o dicție impecabilă. Mimica ei sugestivă exterioriza puternic emoțiile pe care sensibilitatea ei le trăia.

A fost profesoara unor mari actrițe: Maria Ventura, Lucia Sturdza-Bulandra, Maria Filotti, Sonia Cluceru.

A apărut în primul film românesc, Independența României, realizat între 1911 și 1912.

Date personale
Aristizza Romanescu

Născută	24 decembrie 1854 Craiova
Decedată	4 iunie 1918 Iași
Înmormântată	Cimitirul „Eternitatea” din Iași
Cetățenie	România
Ocupație	actriță

· 1879: Alexandrine Auguste de Mecklenburg-Schwerin (24 decembrie 1879– 28 decembrie 1952) a fost soția regelui Christian al X-lea al Danemarcei. S-a născut ducesă de Mecklenburg-Schwerin în orașul Schwerin. Tatăl ei a fost Frederick Francis al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin. Mama ei a fost Marea Ducesă Anastasia Mikhailovna a Rusiei, nepoată a împăratului Nicolae I al Rusiei.

Prințesa Alexandrine s-a căsătorit cu Prințul Christian al Danemarcei la 26 aprilie 1898, la Cannes, Franța, la vârsta de 18 ani. Ei au avut doi copii:

Prințul Frederick (1899–1972), mai târziu regele Frederic al IX-lea al Danemarcei; s-a căsătorit cu Prințesa Ingrid a Suediei
Prințul Knud (1900–1976), mai târziu Knud, Prinț Ereditar al Danemarcei; s-a căsătorit cu Prințesa Caroline-Mathilde a Danemarcei

A murit la Copenhaga în 1952 și a fost înmormântată lângă soțul ei la Catedrala Roskilde.

Singurul frate al reginei Alexandrine a fost Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg și singura soră a fost Ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin, soția lui Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei, fiul cel mare al împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei.

Date personale
Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin

Născută	24 decembrie 1879 Cannes, Franța
Decedată	28 decembrie 1952 (73 de ani) Copenhaga, Danemarca
Înmormântată	Roskilde Cathedral[*]
Părinți	Frederic Francisc al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei
Frați și surori	Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg Ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin
Căsătorită cu	Christian al X-lea al Danemarcei
Copii	Frederick al IX-lea al Danemarcei Knud, Prinț al Danemarcei
Cetățenie	Mecklenburg-Schwerin Danemarca
Religie	luteranism
Ocupație	consort[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Glücksburg Casa de Mecklenburg
Regină a Danemarcei și a Islandei
Domnie	14 mai 1912 – 20 aprilie 1947

· 1881: Juan Ramon Jimenez, poet și eseist spaniol, laureat Nobel (d. 1958)
* 1885: Tache Caciona (n. 24 decembrie 1885, Avdela, Grecia – d. 27 februarie1971, București) a fost un poet aromân și figură publică însemnată. Aromânii îi spun, de regulă, Tachi Caciona^[1] . În afara preocupărilor sale literare, numele său oficial era Dumitru Caciona, inginer agronom de elită, gestionând timp de circa două decenii, ca administrator general, afacerile domeniilor Brâncoveanu.
* 1886: Michael Curtiz (n. 24 decembrie 1886, Budapesta - d. 10 aprilie 1962, Hollywood) a fost un regizor maghiar-american, câștigător al Premiului Oscar. Primele sale filme le-a semnat ca Mihály Kertész sau Michael Kertész. A regizat mai mult de 50 de filme în Europa și peste 100 în Statele Unite, majoritatea pelicule clasice ale cinematografiei americane, cum ar fi The Adventures of Robin Hood, Captain Blood, Dodge City, The Sea Hawk, Îngeri cu fețe murdare, Casablanca, pentru care a obținut Premiul Oscar, Yankee Doodle Dandy și White Christmas. A activat în perioada de glorie a studioului Warner Bros. Pictures, din anii 1930 și 1940.

A avut mai puțin succes după sfârșitul anilor 1940, când a încercat să devină producător și independent, dar a continuat să lucreze până aproape de sfârșitul vieții sale.

· 1888 - S-a născut regizorul de film american de origine ungară Michael Curtiz (Mihaly Kertész), cunoscut mai ales pentru filmele ”Captain Blood”, ”Casablanca”, pentru care i s-a decernat Premiul Oscar (m.10.04.1962).
* 1895: Josef Uridil (n. 24 decembrie 1895, Viena - d. 20 mai 1962, Viena) a fost un fotbalist și antrenor austriac de fotbal, care a antrenat interimar un singur meci al echipei naționale de fotbal a României, pe 29 aprilie 1934, și anume partida cu Iugoslavia din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din 1934, fiind primul antrenor străin din istoria echipei naționale. Austriacul avea și cetățenie română și lucra la Ripensia Timișoara.^[2]

· 1896: Sandu Tudor, scriitor și jurnalist român, apoi monah, cu numele Daniil (d. 1962)

* 1900: Ion Valentin Anestin (n. 24 decembrie 1900 la Craiova - d. 6 decembrie 1963 la București) a fost un artist grafic român, grafician, pictor, sculptor, jurnalist și dramaturg. S-a remarcat și pentru caricaturile sale și pentru activitatea de critic de artă.

Ion Valentin Anestin a urmat, între 1918-1920, Academia de arte frumoase din București, unde l-a avut ca profesor pe sculptorul Frederik Storck. A continuat apoi studiile la Academia liberă de artă, înființată de pictorul Arthur Verona.

După 1921, a devenit cronicar teatral și de artă, a scris proză, dramaturgie și publicistică (în publicațiile Epoca, Vremea, Bluze albastre, Cuvântul liber, Adevărul literar și artistic, Timpul, Gluma), dar s-a ocupat și de grafică, în special caricatură și desen umoristic.

La inițiativa lui Vladimir Donescu, fostul său coleg de liceu, colaborează între 1931 și 1943 la săptămânalul Vremea, deținând pagina teatrală și prezentarea grafică.

În perioada interbelică, Anestin a publicat albume cu gravuri și ilustrații, creându-și un stil propriu, imitat și de alți graficieni. În perioada mai 1940 - septembrie 1944, în revista Gluma Anestin a publicat caricaturi antistaliniste cu legenda Măcelarul din Piața Roșie. Din cauza lor, în 1944 Anestin a fost suspendat cinci ani din activitatea ziaristică și apoi a fost arestat.

În caricaturile sale au apărut personaje politice românești ca Nicolae Titulescu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ion Inculeț, Alexandru Averescu, Octavian Goga, Gheorghe Tătărăscu sau străine, ca Adolf Hitler sau Benito Mussolini.

* 1903: Joseph Cornell (n. 24 decembrie 1903 – d. 29 decembrie 1972) a fost un sculptor american, un pionier în domeniul asamblărilor artistice.

* 1906: James Hadley Chase (n. 24 decembrie 1906 – d. 6 februarie 1985)^[1] a fost un scriitor englez. Deși numele său la naștere fusese René Lodge Brabazon Raymond, este mai degrabă cunoscut prin diverse pseudonime incluzând James Hadley Chase (cel mai frecvent cunoscut), James L. Docherty, Raymond Marshall, R. Raymond și Ambrose Grant.

Este unul dintre cei mai bine cunoscuți scriitori de romane de genul thriller ale tuturor timpurilor. Cele 90 de romane scrise, toate sub semnătura sa, i-au adus reputația de a fi "regele scriitorilor thriller" din Europa. ^[2] În același timp, Chase este unul dintre cei mai bine vânduți autori. Un record număr de 50 de romane ale sale au fost ecranizate. ^[3]

* 1910: Fritz Reuter Leiber, Jr. (n. 24 decembrie 1910 – d. 5 septembrie 1992) a fost un scriitor american de literatură științifico-fantastică, fantezie și horror. Romanul său „The Big Time” a câștigat Premiul Hugo pentru cel mai bun roman în anul 1958. Romanul său „The Wanderer” a câștigat Premiul Hugo pentru cel mai bun roman în anul 1965. Este cel mai renumit pentru seria eroică sword-and-sorcery „Fafhrd and the Gray Mouser”, care a fost scrisă de-a lungul a peste 50 de ani.

· 1920 - S-a născut Dave Bartholomew, cântăreţ, trompetist, comopzitor şi şef de orchestră american.

· 1922: S-a nascut Ava Gardner, actrita americana. Pana la varsta de 18 ani a crescut la ferma parintilor sai. Vedeta a fost descoperita de producatorii studioului MGM din intimplare. Un reprezentant al MGM I-a vazut fotografia in vitrina studioului foto al cumantului ei si foarte rapid i-a oferit un rol intr-un film chiar daca nu avea experienta. Actrita a fost ca o mina de aur pentru MGM in cei 17 ani cat a avut contract cu studioul, frumusetea si talentul ei nativ reusind sa ii vrajeasca pe cinefili. Ava Gardner a facut roluri memorabile in productiile “Mogambo” din 1953, in regia lui John Ford, si “Bhowani Junction”, in regia lui George Cukor, precum si in “Noaptea iguanei” din 1964. Cu toate acestea, a ramas memoria cinefililor nu pentru calitatile actoricesti, ci pentru trasaturile ei fizice. Vedeta este considerata cea mai frumoasa actrita din toate timpurile. S-a stabilit in Spania in 1955, insa a parasit aceasta tara 12 ani mai tarziu ca urmare a unor incurcaturi legate de plata impozitelor si s-a mutat in Anglia. S-a stins din viata pe 25 ianuarie 1990 la Londra din cauza unei pneumonii.

· 1922 - S–a născut poetul Victor Torynopol.

· 1924 - S–a născut Vasile Cosma, actor, membru al UNITER, membru fondator al Teatrului de Stat din Reşiţa.

· 1924 - S-a născut Lee Dorsey, cântăreţ şi compozitor american.

· 1928 - S-a născut scriitorul Nicolae Ţic (m.12.03.1992).

* 1929: Mary Higgins Clark (născută Mary Theresa Eleanor Higgins, 24 decembrie 1929, New York City) este o autoare de romane polițisteamericană.

· 1931 - S-a născut Ray Bryant, pianist şi şef de orchestră american.

· 1934: Gheorghe Vodă (n. 24 decembrie 1934, satul Văleni, raionul Cahul - d. 24 februarie 2007, Chișinău) a fost un poet, scenarist și regizor de filme moldovean.

· 1942: Doan Viet Hoat, activist pentru drepturile omului vietnamez
* 1943: Tarja Halonen (n. 24 decembrie 1943) este o politiciană finlandeză, care a fost al 11-lea președinte al Finlandei din 2000 până în 2012. Doamna Halonen a fost parlamentară (1984-2000), ministrul Afacerilor Sociale (1987-1990), ministrul Justiției (1990-1991), ministrul Cooperării Nordice (1989-1991) și ministrul Afacerilor Externe (1995-2000). Halonen este de profesie avocată. După ce a devenit președinte, s-a căsătorit cu Pentti Arajärvi.

· 1944: Titu Nicolae Gheorghiof, politician român

· 1944: Béla Kamocsa „Kamo” (n. 24 decembrie 1944, Oradea — d. 14 ianuarie 2010, Timișoara ^[1]) a fost un instrumentist (chitară bas, chitară electrică) și cântăreț român de etnie maghiară, interpret de muzică rock, blues și jazz. Este cel mai bine cunoscut ca membru fondator (1962) al formației românești Phoenix, unde a fost prezent până în anul 1971. În 1982 întemeiază Bega Blues Band, una dintre primele formații românești dedicate muzicii blues, alături de care își petrece restul carierei.

· 1944 - S-a născut Mike Curb, compozitor şi producător american (Mike Curb Congregation).

· 1944 - S-a născut Eddie Furey, muzician folk irlandez.

* 1945: Ian Fraser Kilmister (n. 24 decembrie 1945, Burslem, Stoke-on-Trent, Anglia – d. 28 decembrie 2015), cunoscut după numele de scenă Lemmy, a fost un muzician și basist englez fiind cel mai cunoscut pentru faptul că a fondat formația de muzică rock Motörhead. Înfățișarea și vocea gravă l-au făcut o persoană cult de neconfundat.

Muzicianul a decedat la 28 decembrie 2015, la doar două zile după ce aflase că are o formă avansată de cancer. Lemmy locuia într-un apartament din Los Angeles, statul California, care era aproape de barul unde se întâlnea cu alți muzicieni. La începutul anului 2016, fusese programat un turneu împreuna cu trupa sa.

· 1945 - S–a născut Cristian Livescu, scriitor şi publicist (în anul 1997, premiul revistei „Convorbiri literare”).

* 1946: Andrew Chi-Chih Yao (în chineză: 姚期智; pinyin: Yáo Qīzhì, n. 24 decembrie 1946, Shanghai, China) este un reputat informatician chinez, care a demonstrat, folosindu-se de teorema minimax, ceea ce este astăzi cunoscut drept principiul lui Yao, pentru care a primit, în 2000, Premiul Turing.

· 1946 - S-a născut Jan Akkerman, chitarist şi compozitor olandez (Focus).

· 1947 - S-a născut Paul Shuttleworth, vocalist şi compozitor britanic (Kursaal Flyers).

· 1949 - S–a născut Mircea Diaconu, actor şi profesor la Institutul de Teatru I.L.Caragiale, directorul Teatrului „Nottara” din Bucureşti, membru în CNA până în 2004 (din filmografie: “De ce trag clopotele, Mitică?”, “Mere roşii”); este autorul unor volume de eseuri: „Scaunul de pânză al actorului”. A fost primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist in anul 1990. A devenit membru în Consiliul National al Audiovizualului (CNA) până în 2004 din partea PD si senator din partea PNL începând cu 2008, iar din 2014, europarlamentar. A absolvit Liceul la Câmpulung Muscel în 1967 și IATC I.L. Caragiale din București în 1971. A debutat în 1970, la Teatrul Bulandra, cu Harfa de iarbă de Truman Capote.

Debutul în cinematografie a avut loc în 1971, cu filmul Nunta de piatră, după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Pița. În 1972, a fost angajat, de către Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra, unde a rămas pâna în 1982, când a devenit actorul Teatrului Nottara. A fost primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist (1990), pentru ca apoi să revină în teatru ca angajat în 2001.

În calitate de manager al Teatrului Nottara, a fost implicat într-un scandal de nepotism, întrucât și-a angajat acolo propria soție (pe Diana Lupescu), pe post de regizor artistic gradul I,^[2] și a remunerat-o din fondurile Teatrului pe contracte ce implică drepturi de autor.^{[3] A jucat în filme:}

Actorul și sălbaticii (1975)
Profetul, aurul și ardelenii (1978)
Artista, dolarii și ardelenii (1980)
Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)
O scrisoare pierdută (spectacol TV, 1982)
Buletin de București (1983)
O lumină la etajul zece (1984)
Căsătorie cu repetiție (1985)
Telefonul (1992)
Legături bolnăvicioase (2006)
Happy End (2006)
Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
Ticăloșii (2007)
Tache (2008)
Doar cu buletinul la Paris (2015)

Aventurile unei zile (2004)
Filantropica (2002)
Corul pompierilor (2000)
Față în față (1999)
Dănilă Prepeleac (1996)
Dublaj memorabil de voce, în seria Noile Aventuri ale lui Winnie de Pluș (The New Adventures of Winnie de Pooh), în rolul lui Iepure, vocea în original aparținându-i lui Ken Sansom (1991)
Asfalt Tango (1993)
Campioana (1990)
Întâmplări cu Alexandra (1989)
Secretul armei secrete (1988)
O vară cu Mara (1988)
Zâmbet de soare (1987)
Promisiuni (1985)
Siciliana (1984)
Cumpărătorul de clopote (1984)
Horea (1984)
Amurgul fântânilor (1983)
Căruța cu mere (1983)
Așteptând un tren (1982)
Calculatorul mărturisește (1982)
Secvențe (1982)
Sfîrșitul nopții (1982)
De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
Semnul șarpelui (1981)
Casa dintre câmpuri (1980)
Audiența (1979)
Bietul Ioanide (1979)
Înainte de tăcere (1979)
Vacanță tragică (1979)
Din nou împreună (1978)
Împușcături sub clar de lună (1977)
Cuibul salamandrelor (1976)
Mere roșii (1976)
Filip cel Bun (1975)
Capcana (1974)
Explozia (1973)
Adio, dragă Nela! (1972)
Metamorfoze (1972) (TV)
Nunta de piatră (1972)

A interpretat roluri în teatru:

· 1957 - S-a născut Ian Burden, muzician britanic (synthesizer) (Human League).

· 1958: Ionela Lăzureanu, sculptoriță română

* 1959: Lee Daniels (n. 24 decembrie 1959) este un regizor și producător american de film, cunoscut pentru filme precum Precious (nominalizat la șase premii Oscar, inclusiv Cel mai bun regizor) și Majordomul (2013) și serialul Empire (2015).
* 1961: Ilham Heidar oglu Aliyev (azeră İlham Heydər oğlu Əliyev; n. 24 decembrie 1961) este cel de-al patrulea și actualul Președinte al Azerbaijanului, fiind în funcție din 2003. De asemenea, el este președinte al partidului „Noul Azerbaidjan” și președintele Comitetului Național Olimpic al Azerbaijanului. Ilham Aliyev este fiul lui Heidar Aliev, care a fost Președinte al Azerbaijanului între 1993 și 2003.

Imaginea lui Ilham Aliyev este destul de controversată, el fiind criticat că ar conduce țara într-un mod autoritar^[1]^[2]^[3] și uneori este descris de analiști și comentatori politici ca fiind „capul corupției în Europa”.^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9] Guvernul Aliev a fost clasat de Transparency International printre cele mai corupte din Europa.^[10]^[11]

În afară de limba azeră nativă, Aliyev mai vorbește engleza, franceza, rusa și turca.^[12]

În 2009 Aliyev a fost inclus în cartea «500 cei mai influenți musulmani din lume».^[13]^[14]

* 1962: Nazare Eugen Țapu (n. 24 decembrie 1962) este un senator român, ales în 2012.

· 1967 - S–a născut solista de muzică uşoară Marina Scupra d. 30 iulie 2017, București. Marina Scupra a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din București, clasa Gloria Bordea. A apărut frecvent în emisiunile pentru copii ale Televiziunii Române și a participat la festivalurile județene de muzică.

Între 1980-1983 urmează cursurile Școlii populare de artă din București la clasa profesoarei Gloria Bordea Mihalache. În anul 1973 debutează în emisunea "Prietenii lui Așchiuță". În anul 1981 participă la Festivalul național "Cântarea României" unde obține mențiune în etapa republicană.

În 1984 a obținut Trofeul Festivalului de la Mamaia interpretând melodia „Joc de copii”, compusă de Laurențiu Profeta, după ce, cu un an în urmă primise din partea juriului, la același festival, Premiul Tinereții. După ce a obținut trofeul la festivalul Mamaia, a început colaborarea cu compozitorul Dan Dimitriu, cel care i-a devenit soț.

Din 1993 este angajată la Casă de Cultură a Ministerului de Interne. În 1994, a jucat în comedia "Concurs de seducție", din distribuția căreia au mai făcut parte Horia Brenciu și Tino Furtună de la "Holograf". ^[3]

Marina Scupra a cântat în spectacolele Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București. În 2001 a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu”.^[4]

În ultimii ani a fost profesoară de canto - muzică ușoară la Școala Populară de Artă din Pitești, iar copii îndrumați de ea au câștigat numeroase premii la festivalurile pentru copii.

· 1968 - S-a născut pictorul Alexandru Cernat.

* 1968: Marian Pană (n. 24 decembrie 1968, la Moreni, Județul Dâmbovița) este un antrenor român de fotbal, care în prezent antrenează echipa FC Bihor Oradea. Ca fotbalist, Marian Pană a jucat pe postul de fundaș lateral stânga. A acumulat 209 meciuri și 21 de goluri în prima divizie, 9 partide în cupele europene și 2 selecții în naționala Romaniei, ambele în 1991, în meciuri amicale împotriva Egiptului. A cunoscut consacrarea în tricoul echipei Dinamo București, alături de care a devenit campion al României în 1992. Și-a început cariera de antrenor în 2001, la Petrolul Târgoviște. În 2002 a ajuns la CS Otopeni, echipă pe care în 2004 a promovat-o în Liga a II-a. În 2008 a reușit aceeași performanță cu Cetatea Suceava. În 2010 a fost numit în funcția de manager general al echipei Universitatea Cluj, proaspăt promovată în Liga I^[1]. După doar câteva luni, în noiembrie 2010 a demisionat^[2]. În ianuarie 2011 a fost numit antrenor principal la Unirea Alba Iulia dar a părăsit echipa în favoarea lui Unirea Urziceni după numai trei săptămâni.^[3]

· 1971: Ricky Martin, cântăreț pop portorican
* 1973: Virgil Coman (n. 24 decembrie 1973, Medgidia – d. 5 august 2016, Constanța^[3] a fost un istoric român, specializat în istoria românilor sud-dunăreni (aromâni și meglenoromâni), scriitor, moderator de emisiuni și profesor.

· 1973: Grutle Kjellson, muzician norvegian
* 1974: José Marcelo Salas Melinao (n. 24 decembrie 1974, Temuco) este un fost fotbalist chilian, care evolua pe postul de atacant.

· 1975: Marius Ianuș, scriitor român

* 1975: Ali Wahaib Shnaiyn (arabă علي وهيب شنين; n. 24 decembrie 1975) este un fost jucător irakian care a evoluat la Oțelul Galați în sezonul 1997/1998.

* 1977: Domingo Johnny Vega Urzúa, alias Américo (Arica, Chile, 24 decembrie 1977), este un cântăreț chilian.
* 1978: Yıldıray Baştürk (n. 24 decembrie 1978, Herne, Germania de Vest) este un fotbalist turc de origine germană, legitimat la echipa de club Blackburn Rovers FC.
* 1978: Ciprian Manolescu (născut pe 24 decembrie 1978, Alexandria, România) este un fost olimpic român, participant la trei Olimpiade Internaționale de Matematică (cele din 1995, 1996 și 1997) ^[1], actual matematician și doctor în matematică român american, care face cercetare în domeniile gauge theory, symplectic geometry și low-dimensional topology. În prezent, este profesor de matematică la Universitatea statului California din Los Angeles.
* 1980: Cristian Valeriu Ciubotariu (n. 24 decembrie 1980, București) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de aripă stânga la clubul germanSV Edenkoben.
* 1980: Stephen Appiah (n. 24 decembrie 1980) este un fotbalist ghanez care joacă pentru Cesena în Serie A, dar și pentru Echipa națională de fotbal a Ghanei.

A fost căpitanul Ghanei la debutul Ghanei la Campionatul Mondial de Fotbal în 2006 și a fost membru al echipei la Campionatul Mondial de Fotbal 2010.

* 1983: Rareș Dumitrescu (n. 24 decembrie 1983, Brașov) a fost un scrimer român, legitimat la C.S. Dinamo București. A câștigat, împreună cu echipa României de sabie, medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 2012, desfășurate la Londra. Rareș s-a apucat de sabie din copilărie, inspirat fiind de filmele Zorro. A absolvit Universitatea Transilvania din Brașov și are un masterat la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași.

La ora actuală este antrenor la centrul olimpic din Brasov și la sectia din Brasov a clubului Dinamo.

* 1990: Ionel Istrati (n. 24 decembrie 1990, Chișinău, URSS) este un cântăreț și compozitor din Republica Moldova.

* 1992: Serge Aurier (n. 24 decembrie 1992,^[3] Ouaragahio, Coasta de Fildeș) este un fotbalist ivorian, care joacă la clubul Tottenham Hotspur și la echipa națională de fotbal a Coastei de Fildeș, pe postul de fundaș.

* 1992: Dhurata Murturi (n. 24 decembrie 1992, Nürnberg),^[1] cunoscută sub numele de scenă Dhurata Dora, este o cântăreață și compozitoare albaneză.

* 1993: Andrei-Cristian Manyur (n. 24 decembrie 1993, București, România) este un portar român care evoluează pentru clubul Dinamo II București.

Decese

* 1257: Ioan d'Avesnes (n. 1 mai 1218, Houffalize – d. 24 decembrie 1257, Valenciennes) a fost conte de Hainaut de la 1246 până la moarte.

Ioan a fost fiul mai mare al contesei Margareta a II-a de Flandra cu primul ei soț, Bouchard al IV-lea d'Avesnes. Dat fiind că mariajul Margaretei cu Bouchard a fost declarat nul de către papalitate, Ioan a fost considerat ca fiu nelegitim.

Mama sa s-a recăsătorit cu Guillaume al II-lea de Dampierre și a dat naștere mai multor urmași cu pretenții la moștenire. Astfel, Ioan și fratele său Balduin au încercat să obțină din partea împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen recunoașterea imperială pentru legitimizarea lor, în martie 1243. La 5 decembrie 1244, Margareta a moștenit comitatele de Flandra și Hainaut și l-a desemnat pe fiul mai mare al celui de al doilea soț, Guillaume al III-lea de Dampierre, ca moștenitor al posesiunilor sale. Imediat a izbucnit Războiul de succesiune pentru Flandra și Hainaut, pentru succesiunea asupra moștenirii Margaretei, care a opus în principal pe Ioan lui Guillaume al III-lea.

După doi ani de lupte, în 1246, regele Ludovic al IX-lea al Franței a intervenit pentru a media conflictul. El a conferit Hainaut lui Ioan, iar Flandra lui Guillaume. Cu toate acestea, Margareta a refuzat să îi acorde lui Ioan stăpânirea asupra Hainaut. În 6 iunie 1251, Guillaume a fost asasinat și s-a dovedit că familia d'Avesnes s-ar fi aflat în spatele crimei, finanțând-o. În 4 iulie 1253, Ioan a înfrânt armatele Margaretei și pe ale celui de al doilea fiu din familia Dampierre al acesteia, Guy, în bătălia de la West-Capelle. Guy a căzut prizonier, iar Margareta a căzut de acord să vândă drepturile asupra Hainaut lui Carol de Anjou, în cazul în care acesta ar fi putut recuceri comitatul de la Ioan. Cumnatul lui Ioan, contele Willem al II-lea de Olanda, care fusese ales rege al Germaniei (sau "rege al romanilor"), a fost convins să confere Hainaut (fief imperial) și teritoriile flamande din interiorul Imperiului lu Ioan. Carol de Anjoi a fost înfrânt, iar regele Ludovic al IX-lea, revenit din Cruciada a șaptea, i-a ordonat fratelui său să se supună arbitrajului din 1246. La 22 noiembrie 1257, Guy a abandonat în cele din urmă Hainaut, însă Ioan a murit în ajunul Crăciunului din acel an.

Ioan a fost căsătorit cu Adelaida de Olanda în 1246, având următorii copii:

Ioan (1247–1304), conte de Hainaut și de Olanda
Ioana, abatesă de Flines (d. 1304)
Bouchard, episcop de Metz (1251–1296)
Guy, episcop de Utrecht (1253–1317)
Guillaume, episcop de Cambrai (1254–1296)
Floris, stadholder de Zeelanda și principe de Ahaia

· 1524: A încetat din viaţă Vasco da Gama, celebru navigator portughez, cel care a efectuat prima călătorie pe mare din Europa până în India, înconjurând Africa, deschizând astfel linia de navigaţie din Europa spre Asia; (n.1469).

· 1660: Mary, Prințesă Regală și Prințesă de Orange și Contesă de Nassau(n. 4 noiembrie 1631, d. 24 decembrie 1660) a fost al doilea copil și fiica cea mare a regelui Carol I al Angliei, Scoției și Irlandei și a Henriettei Maria a Franței. A fost soția lui William II, Prinț de Orania și Conte de Nassau și mama lui William al III-lea al Angliei. Mary Stuart sau Mary de Orange a fost prima fiică a unui suveran britanic care a deținut titlul de Prințesă Regală. Carol I, tatăl Prințesei Mary, dorea s-o căsătorească cu fiul lui Filip al V-lea al Spaniei, în timp ce un alt pretendent la mâna prințesei era verișorul ei primar Charles I Louis, Elector Palatin. Ambele propuneri au căzut iar Mary s-a logodit cu Willem, fiul și moștenitorul lui Frederick Henry, Prinț de Orange. Căsătoria a avut loc la 2 mai 1641 la Capela Regală a Palatului Whitehall din Londra însă n-a fost consumată timp de câțiva ani având în vedere vârsta fragedă a miresei. În 1642, Mary a traversat Provinciile Unite împreună cu mama ei iar în 1644 a început să participe la viața publică.

În martie 1647, soțul ei William al II-lea i-a succedat tatăl lui. În noiembrie 1650, chiar după tentativa de capturare a sa de către oponenții politici, William II moare de variolă. Singurul copil al cuplului, Willem (mai târziu William al III-lea), s-a născut câteva zile mai târziu. Prințesa a fost obligată să împartă tutela fiului ei cu bunica acestuia, Amalia, văduva lui Frederick Henry, și cu Friedrich Wilhelm I, elector de Brandenburg.

Prințesa Mary era nepopulară în Olanda iar opinia publică a fost furioasă de ospitalitatea prințesei față de frații ei, exilatul Carol al II-lea al Angliei și Iacob al II-lea al Angliei; i s-a interzis să-și mai primească rudele. Din 1654 până în 1657, prințesa a petrecut cea mai mare parte a timpului departe de Olanda. În 1657 a deveni regentă a fiului ei pentru principatul de Orange însă dificultățile poziției ei au dus-o în situația de a cere ajutorul regelui Ludovic al XIV-lea al Franței; răspunsul regelui francez a constat în preluarea principatului.

Întoarcerea pe tron a fratelui ei Carol al II-lea au întărit poziția Prințesei de Orange și pe cea a fiului ei în Olanda. În septembrie 1660 s-a întors în Anglia. A murit de variolă la Palatul Whitehall din Londra și a fost înmormântată la Westminster Abbey.

Date personale
Mary a Angliei
Prințesă Regală
Mary Henrietta Stuart, portret de Van der Helst, 1652
Nume la naștere	Mary Henrietta Orange-Nassau
Născută	4 noiembrie 1631 Palatul St. James, Londra
Decedată	24 decembrie 1660 (29 ani, 50 zile) Palatul Whitehall, Londra
Înmormântată	Westminster Abbey, Londra
Cauza decesului	cauze naturale[*] (variolă)
Părinți	Carol I al Angliei^[1] Henrietta Maria a Franței^[1]
Frați și surori	Princess Anne of England[] Elizabeth Stuart[] Anne Henrietta a Angliei Henry Stuart, Duke of Gloucester[*] Iacob al II-lea al Angliei Carol al II-lea al Angliei
Căsătorită cu	William al II-lea, Prinț de Orange
Copii	William al III-lea al Angliei
Cetățenie	Regatul Unit Țările de Jos
Ocupație	politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	Regină Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Orange-Nassau Casa de Stuart
Prințesă de Orange; Contesă de Nassau
Domnie	14 martie 1647 – 6 noiembrie 1650

* 1692: Maria Antonia de Austria (Maria Antonia Theresia Josefa; 18 ianuarie1669 – 24 decembrie 1692) a fost fiica cea mare și singurul copil care a supraviețuit al împăratului romano-german Leopold I și a primei lui soții, Margarita Teresa a Spaniei.

Date personale
Maria Antonia de Austria

Nume la naștere	Maria Antonia Theresia Josefa
Născută	18 ianuarie 1669 Palatul Hofburg, Viena
Decedată	24 decembrie 1692 (23 de ani) Palatul Hofburg, Viena
Înmormântată	25 decembrie 1692 Cripta imperială, Viena
Cauza decesului	puerperal disorder[*]
Părinți	Leopold I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Margarita Teresa de Spania
Frați și surori	Maria Magdalena de Austria Arhiducesa Maria Theresa de Austria Carol al VI-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Archduke Leopold Joseph of Austria[*] Iosif I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Arhiducesa Maria Elisabeta de Austria Maria Anna de Austria
Căsătorită cu	Maximilian al II-lea Emanuel, Elector de Bavaria
Copii	Joseph Ferdinand de Bavaria, Prinț de Asturia
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Regină
Familie nobiliară	Casa de Habsburg
Electoare de Bavaria
Domnie	15 iulie 1685 - 24 decembrie 1692

* 1803: Georg I Frederick Karl, Duce de Saxa-Meiningen (4 februarie 1761 – 24 decembrie 1803), a fost Duce de Saxa--Meiningen. Georg i-a succedat fratelui său mai mare, care a murit fără moștenitori, Karl Wilhelm la conducerea ducatului de Saxa-Meiningen în 1782. El a domnit pe baza principiilor "absolutismului luminat" ", subliniind în special importanța educației. El a inițiat construirea gimnaziului mai târziu numitBernhardinum după fiul său. Georg I a deschis, de asemenea, biblioteca ducală pentru public, a reformat practicile bisericii (protestante) în principatului lui și a inițiat noi politici sociale.

Sub un pseudonim el a publicat tratate filosofice. Ca urmare, mulți dintre colegii săi prinți l-au considerat un model de conducător și ducatul său în cadrul statului german a fost considerat locul unde absolutismul luminat a atins apogeul.^[1]

Georg I a murit de febră la 24 decembrie 1803 la Meiningen.

Date personale
Georg I
Duce de Saxa-Meiningen

Nume la naștere	Georg Frederick Karl
Născut	4 februarie 1761 Meiningen
Decedat	24 decembrie 1803 (42 de ani) Meiningen
Părinți	Anton Ulrich, Duce de Saxa-Meiningen Charlotte Amalie de Hesse-Philippsthal
Frați și surori	Karl Wilhelm, Duce de Saxa-Meiningen Prințesa Charlotte de Saxa-Meiningen Amalia van Saksen-Meinigen[] Princess Louise of Saxe-Meiningen[]
Căsătorit cu	Luise Eleonore de Hohenlohe-Langenburg
Copii	Adelaide, regină a Marii Britanii Ida, prințesă Bernhard de Saxa-Weimar-Eisenach Bernhard II
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Meiningen
Duce de Saxa-Meiningen
Domnie	1782–1803
Predecesor	Karl Wilhelm
Succesor	Bernhard II

* 1804: Martin (Martinus) Henrichsen Vahl (n. 10 octombrie 1749, Bergen - d. 24 decembrie 1804, Copenhaga) a fost un ilustrator, medic, naturalist și zoolog precum profesor universitar de botanică din Uniunea de Calmar și de naționalitate norvegiană. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Vahl. Martin a fost fiul comandantului de vas, mai târziu negustorului Henrich Rasmussen (n. 7 aprilie 1720, Bergen – d. 23 septembrie 1794, Bergen) și al Christinei Elisabeth Corneliusdatter Friis (n. 1726, Bergen - 13 decembrie 1765, Bergen). Sa căsătorit pe 17 decembrie 1788 în Christiania cu Annichen Dorothea Elisabeth Dedekam (n. 8 ianuarie 1769, Arendal – d. 4 decembrie 1830, Copenhaga).^[1] Soții au avut 6 copii, între ei pe Jens Laurentius Moestue (n. 27 noiembrie 1796, Copenhaga – d. 12 noiembrie 1854, Copenhaga) care de asemenea a devenit botanist dar și chimist precum farmacist.^[2]

* 1806: Arhiducele Ferdinand Karl Anton Joseph Johann Stanislaus de Austria-Este (1 iunie 1754 – 24 decembrie 1806) a fost un fiu al împăratului Francisc I și a împărătesei Maria Tereza a Austriei. A fondat Casa de Austria-Este și a fost guvernator al ducatului de Milano între 1765 și 1796. A fost desemnat moștenitor al ducatului de Modena dar nu a domnit niciodată din cauza războaielor napoleniene.

Arhiducele Ferdinand

Ferdinand s-a născut la Palatul Schönbrunn din Vienna și a fost al patrulea fiu din paisprezece copii ai împăratului Francisc I și ai împărătesei Maria Tereza a Austriei.

În 1763, ultimul duce de Modena din Casa de Este, Ercole al III-lea (care nu a murit până în anul 1803) a semnat un tratat cu împărăteasa Maria Tereza; Ferdinand în vârstă de nouă ani a fost logodit cu singura fiică a ducelui, Maria Beatrice Ricciarda d'Este, și a devenit astfel moștenitorul său. A existat un tratat anterior, în 1753, prin care fratele său mai mare Leopold a fost numit moștenitor al ducatului de Modena, dar în 1761 Leopold a devenit moștenitor al Marelui Ducat de Toscana.

Jump to navigation Jump to search

Date personale
Ferdinand I
Arhiduce de Austria-Este

Născut	1 iunie 1754 Palatul Schönbrunn, Viena
Decedat	24 decembrie 1806 (52 de ani) Viena, Imperiul Austriac
Înmormântat	Cripta Capucinilor din Viena
Părinți	Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Maria Terezia a Austriei
Frați și surori	Archduchess Maria Carolina of Austria[] Maria Antoaneta, regină a Franței Maria Carolina a Austriei Arhiducesa Maria Christina, Ducesă de Teschen Arhiducesa Maria Anna a Austriei Arhiducesa Maria Josepha a Austriei Archduchess Maria Carolina of Austria[] Arhiducesa Maria Amalia a Austriei Arhiducesa Maria Elisabeta a Austriei Arhiducesa Maria Ioana Gabriela a Austriei Archduchess Maria Elisabeth of Austria[*] Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Carol Iosif al Austriei Iosif al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Arhiducele Maximilian Franz a Austriei
Căsătorit cu	Maria Beatrice Ricciarda d'Este
Copii	Arhiducele Josef Franz Maria Theresa, regină a Sardiniei Arhiducesa Josepha Maria Leopoldina, Electoare de Bavaria Francisc al IV-lea, Duce de Modena Arhiducele Ferdinand Karl Joseph Arhiducele Maximilian de Austria–Este Arhiducesa Maria Antonia Karl, Arhiepiscop de Esztergom Maria Ludovica, împărăteasă a Austriei
Cetățenie	Austria
Ocupație	aristocrat[*]
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Austria-Este

Jump to navigation Jump to search

· 1813: Împărăteasa Go-Sakuramachi (japoneză 後桜町天皇; 23 septembrie 1740 – 24 decembrie 1813) a fost al 117-lea împărat al Japoniei, ^[1]potrivit ordinii tradiționale de succesiune.^[2]

Domnia lui Go-Sakuramachi s-a întins din 1762 până în 1771 când a abdicat în favoarea nepotului ei.^[3]

A fost numită după tatăl ei, Împăratul Sakuramachi iar go- (後), se traduce literar ca "mai târziu". Cuvântul japonez "go" se poate traduce ca "al doilea"; în unele surse vechi, împărăteasa este identificată ca "Sakuramachi al II-lea".

În istoria Japoniei, Go-Sakuramachi a fost ultima din cele opt femei care au deținut rolul de împărăteasă. Cele șapte femei monarh care au domnit înainte de Go-Sakuramachi au fost: (a) Suiko, (b) Kōgyoku/Saimei, (c) Jitō, (d)Gemmei, (e) Genshō, (f) Kōken/Shōtoku și (g) Meishō.

Date personale
Împărăteasa Go-Sakuramachi
Al 117-lea Împărat al Japoniei
Împărăteasa Go-Sakuramachi (reprezentată ca bărbat cu cioc)
Născută	23 septembrie 1740 Kyoto, Japonia
Decedată	24 decembrie 1813 (73 de ani) Kyoto, Japonia
Părinți	Împăratul Sakuramachi Nijō Ieko[*]
Frați și surori	Împăratul Momozono
Cetățenie	Japonia
Ocupație	politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	regină[*]
Familie nobiliară	Linia de succesiune la tronul Japoniei
Domnie
Domnie	15 septembrie 1762 - 23 mai 1770 (7 ani, 250 zile)
Predecesor	Împăratul Momozono
Succesor	Împăratul Go-Momozono

· 1863 - A încetat din viaţă William Thackeray, romancier, reprezentant de seamă al literaturii engleze din perioada victoriană (romane de moravuri "Bâlciul deşărtăciunilor", "Familia Newcome") (n. 18 iulie 1811)

· 1872: William Rankine, inginer și fizician scoțian (n. 1820)
* 1885: Louis-Prosper Gachard (n. Paris, 12 martie 1800 – d. Bruxelles, 24 decembrie 1885) a fost un arhivist, paleograf și istoric belgian de origine franceză.

A primit naționalitatea (cetățenia) Țărilor de Jos în 1821.

* 1901: Clarence King ( n. 6 ianuarie 1842, Newport, Rhode Island – d. 24 decembrie 1901, Phoenix, Arizona) a fost un geolog și alpinist american, cel mai bine cunoscut pentru funcția sa de întâiul dintre directorii agenției guvernamentale științifice americane de explorare și prospectare United States Geological Survey (bine cunoscută și sub acronimul USGS).

* 1904: Nikolai Ignatievici Șcebeko (Șebeko)^[1] (în rusă Николай Игнатьевич Шебеко; n. 15 decembrie 1834 – d. 24 decembrie 1904) a fost un general de infanterie, senator și membru al Consiliul de Stat al Imperiului Rus, guvernator al Basarabiei între anii 1871 – 1879.

* 1907: Iuliu Dunca, născut ca Iulius Dunca de Sajó (Șieu), (n. 7 ianuarie1825, Botoșani – d. 24 decembrie 1907, Lausanne) a fost un general de brigadă român, comandant de diferite divizii române și prefect al județului Constanța.
* 1911: Ioan Pușcariu (n. 10 octombrie 1824, Sohodolul Branului, Transilvania, Imperiul Austriac - d. 24 decembrie 1911, Bran, Comitatul Făgăraș, Austro-Ungaria, azi în județul Brașov, România) a fost un istoric și scriitor român, membru titular al Academiei Române.^[1]

A primit Medalia „Bene Merenti”^[2] (aprilie 1905).

· 1928: Leonard Nae, tenor, supranumit "prințul operetei românești" (n. 1886)

* 1930: Antonio Maria Luis Felipe Juan Florencio de Orléans y Borbon (23 februarie 1866 – 24 decembrie 1930) a fost infante al Spaniei și al 4-lea Duce de Galliera. A fost membru al familiei regale spaniole și nepot al regelui Ludovic Filip al Franței.

Date personale
Infantele Antonio

Nume la naștere	Antonio de Orleans y Borbón
Născut	23 februarie 1866 Sevilia, Spania
Decedat	24 decembrie 1930 (64 de ani) Paris, Franța
Înmormântat	Panteón de Infantes[*]
Părinți	Antoine, Duce de Montpensier Infanta Luisa Fernanda a Spaniei
Frați și surori	Mercedes d'Orléans Prințesa Marie Isabelle d'Orléans Infanta Maria Christina de Orléans[*]
Căsătorit cu	Infanta Eulalia a Spaniei
Copii	Alfonso de Orleans y Borbón Luís Fernando de Orleans y Borbón
Cetățenie	Spania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duke of Galliera[] Infante[]
Familie nobiliară	Casa de Orléans-Galliera
Duce de Galliera
Domnie	4 iulie 1890–24 decembrie 1930
Predecesor	Prințul Antoine
Succesor	Infantele Alfonso

· 1935: Alban Berg, compozitor austriac (n. 1885)

· 1964: Kukșa al Odessei, sfânt ortodox din Imperiul Rus (n. 1875)

· 1976: Duarte Nuno de Bragança (Duarte Nuno Fernando Maria Miguel Gabriel Rafael Francisco Xavier Raimundo António de Bragança; n. 23 septembrie 1907 – d. 24 decembrie 1976) a fost pretendent la tronul Portugaliei din 1920 până la moartea sa.

Duarte Nuno Fernando Maria Miguel Gabriel Rafael Francisco Xavier Raimundo António de Bragança s-a născut la castelul Seebenstein în Austro-Ungaria, ca fiul lui Miguel Januário de Bragança și a celei de-a doua soții, Maria Theresa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg. Duarte Nuno a avut doi frați vitregi mai mari și o soră vitregă mai mare și opt surori bune.

Bunicii paterni au fost Miguel I al Portugaliei și Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg. Bunicii materni au fost Karl Heinrich Prinț de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg și Prințesa Sofia de Liechtenstein.

A doua zi după naștere, Duarte Nuno a fost botezat la Seebenstein. Nașii lui au fost mătușa lui Aldegundes de Bragança și soțul altei mătuși, Alfonso Carlos, Duce de San Jaime.

Americanca Anita Stewart, soția fratelui cel mare al lui Duarte Nuno, și pentru care Prințul Miguel de Braganza a renunțat la drepturile asupra succesiunii în 1920.

Al doilea frate al lui Duarte Nuno, Prințul Francisco José de Braganza, a murit în 1919 necăsătorit și fără copii; la 21 iulie 1920 fratele său ce mare, Prințul Miguel de Braganza, Duce de Viseu, a renunțat la drepturile asupra succesiunii pentru a se căsători cu americanca Anita Stewart.

Zece zile mai târziu, la 31 iulie 1920, tatăl lor, Miguel al II-lea, a abdicat de la pretenția asupra tronului Portugaliei în favoarea fiului său, Duarte Nuno.^[1]

Prin urmare, migueliștii l-au recunoscut pe Duarte Nuno drept Regele Duarte al II-lea al Portugaliei, deși Portugalia devenise republică în 1910 când strănepotul reginei Maria a II-a, regele Manuel al II-lea (care trăia în 1920), a fost trimis în exil.

Pentru că Duarte Nuno avea numai 11 ani când a succedat ca pretendent miguelist la tronul portughez, mătușa lui, Aldegundes de Bragança, a acționat ca regentă până la majoratul lui.

La 15 octombrie 1942, în catedrala Petropolis din Brazilia, Duarte Nuno s-a căsătorit cu Maria Francisca de Orléans-Bragança (8 septembrie 1914 - 15 ianuarie 1968), fiica lui Pedro de Alcântara, Prinț de Grão Para. Căsătoria a fost deosebit de populară, deoarece Maria Francisca era strănepoata regelui Pedro al II-lea al Braziliei, fratele mai mic al reginei Maria a II-a. Astfel, căsătoria a unit cele două linii rivale ale familiei regale portugheze. Maria Francisca și familia ei erau văzuți ca reprezentanți ai unei monarhii liberale, spre deosebire de conservatorismul tradițional al familiei lui Duarte Nuno.

Duarte Nuno și Maria Francisca au avut trei fii:

Duarte Pio de Bragança (n. 1945).
Miguel Rafael de Bragança (n. 1946)
Henrique Nuno de Bragança (n. 1949).

Date personale
Duarte Nuno
Pretendent Miguelist

Nume la naștere	Duarte Nuno Fernando Maria Miguel Gabriel Rafael Francisco Xavier Raimundo António
Născut	23 septembrie 1907 Seebenstein, Austria
Decedat	24 decembrie 1976 (69 de ani) Lisabona, Portugalia
Părinți	Miguel al II-lea, Duce de Braganza Maria Theresa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Frați și surori	Princess Isabel Maria of Braganza[] Princess Maria Anna of Braganza[] Maria Adelaide de Braganza Prințul Francisco José de Braganza Prințul Miguel de Braganza
Căsătorit cu	Maria Francisca de Orléans-Bragança
Copii	Duarte Pio de Bragança Miguel Rafael de Bragança Henrique Nuno de Bragança
Cetățenie	Austria
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Bragança
Duce de Braganza
Predecesor	(1920) Miguel Januário de Bragança (1932) Manuel al II-lea al Portugaliei
Succesor	Duarte Pio de Bragança

· 1980: Karl Dönitz, amiral și om politic german, succesorul testamentar al lui Adolf Hitler la conducerea celui de-al Treilea Reich (n. 1891)

* 1982: A murit scriiotrul francez, poetul şi romancierul Louis Aragon, unul dintre întemeietorii suprarealismului (“Foc de bucurie”, “Mişcarea perpetuă”, “Ochii Elsei”) (n.03.10.1897).

Louis Aragon (n. 3 octombrie 1897, Paris - d. 24 decembrie 1982, Paris) a fost pseudonimul literar al lui Louis-Marie Andrieux, poet și scriitor francez.

Influențat de Charles Dickens, contele de Lautréamont, Lev Tolstoi, Maxim Gorki, Louis Aragon este unul din reprezentanții realismului târziu. Împreună cu André Breton și Paul Éluard, Aragon formează în 1924 mișcarea artistică a suprarealismul.

După absolvirea liceului Carnot, studiază medicina la Sorbona, unde îl cunoaște pe André Breton.

În 1917, se înrolează și participă la Primul Război Mondial, lucrând la un spital militar.

În 1927 aderă la mișcarea comunistă.

În 1928 o cunoaște pe Elsa Triolet, scriitoare și participantă la Rezistența franceză, cu care se căsătorește în 1939.

Poezie

1942: "C";
1943: Muzeul Grévin ("Le Musée Grévin");
1919: Foc de bucurie ("Feu de joie");
1926: Mișcarea perpetuă ("Le Mouvement perpétuel");
1929: Marea bucurie ("La Grande Gaîté");
1930 - 1931: Acuzatul-acuzator ("Persécuté persécuteur");
1934: "Hourra l'Oural";
1941: Necaz ("Le Crève-Cœur");
1942: "Cantique à Elsa";
1942: Ochii Elsei ("Les Yeux d'Elsa");
1942: "Brocéliande";
1943: Onoarea poeților ("L'Honneur des poètes");
1943: "La Rose et le Réséda";
1944: Diana franceză ("La Diane Française");
1945: "En étrange pays dans mon pays lui-même";
1948: Un alt necaz ("Le Nouveau Crève-Cœur");
1956: Romanul neterminat ("Le Roman inachevé");
1959: Elsa ("Elsa");
1960: Poeții ("Les Poètes");
1963: "Le Fou d'Elsa";
1964: "Il ne m'est Paris que d'Elsa";
1969: "Les Chambres, poème du temps qui ne passe pas";
1955: Afiș roșu ("Affiche rouge").

Proză

1921: "Anicet ou le Panorama";
1922: Aventurile lui Telemac ("Les Aventures de Télémaque");
1924: "Le Libertinage";
1926: Țăranul din Paris ("Le Paysan de Paris");
1927; "Le Con d'Irène";
1934: Clopotele din Basel ("Les Cloches de Bâle");
1936; Frumoasele cartiere ("Les Beaux Quartiers");
1942: Călătorii din imperială ("Les Voyageurs de l'Impériale");
1944: Aurélien ("Aurélien");
1945; Servitute și măreție franceză ("Servitude et Grandeur des Français. Scènes des années terribles");
1949 - 1951: Comuniștii ("Les Communistes") (6 vol.);
1953: "Le Neveu de Monsieur Paul";
1958: Săptămâna patimilor ("La Semaine Sainte");
1962: "Histoire parrallèle";
1965: "La Mise à mort";
1967: "Blanche ou l'oubli";
1971: Henri Matisse ("Henri Matisse");
1974: Teatru/roman ("Théâtre/Roman");
1980: "Le Mentir-vrai";
1986: Apărarea infinitului ("La Défense de l'infini");
1986: Aventurile lui Jean-Foutre La Bite ("Les Aventures de Jean-Foutre La Bite");
1989: Pentru a explica ceea ce am fost ("Pour expliquer ce que j'étais").

Eseuri

1924: Un val de vise ("Une vague de rêves");
1928: Tratat despre stil ("Traité du style");
1935: Pentru un realism socialist ("Pour un réalisme socialiste");
1953: Omul comunist ("L'Homme communiste").

Date personale
Louis Aragon

Născut	3 octombrie 1897^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10]^[11] Paris, Franța
Decedat	24 decembrie 1982 (85 de ani)^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[8]^[9]^[10]^[11] Paris, Republica Franceză^[12]
Înmormântat	Yvelines
Părinți	Louis Andrieux[] Marguerite Toucas-Massillon[]
Căsătorit cu	Elsa Triolet[*]
Naționalitate	franceză
Cetățenie	Franța
Ocupație	scriitor, editor
Partid politic	Partidul Comunist Francez[*]
Limbi	limba spaniolă^[1]
Activitatea literară
Activ ca scriitor	secolul XX
Mișcare/curent literar	suprarealism
Influențe[ascunde] Charles Dickens, Contele de Lautréamont, Lev Tolstoi, Maxim Gorki
Note
Premii	Prix Renaudot[] Ordinul Revoluției din Octombrie[] Ordinul Prieteniei Popoarelor[] Premiul Lenin internațional "pentru întărirea păcii între popoare"[]

* 1984: George Marcu (n. 18 martie 1913, Perivole, Macedonia de Vest - d. 24 decembrie 1984, București) a fost un compozitor, dirijor, folclorist și cântăreț de origine aromână.
* 1989: Florică Murariu (n. 28 martie 1955, Mitoc, Botoșani – d. 24 decembrie1989, București) a fost un jucător de rugby român, căpitan al echipei naționale și al echipei Steaua București.^[1] A murit în timpul Revoluției din decembrie 1989.
* 1989: Danny Huwé (n. 1 decembrie 1943, Geraardsbergen, Belgia – d. 24 decembrie 1989, București) a fost un jurnalist belgian angajat la postul de televiziune WTM. Huwé venise la București cu echipa sa din Sofia, Bulgaria, pentru a transmite reportaje despre revoluția română. Jurnalistul a fost împușcat în cap de un lunetist în aceeași seară. În locul în care a decedat, zona Răzoare din Drumul Taberei, a fost construit un monument în memoria sa, la intersecția bulevardelor Drumul Taberei, Geniului și Timișoara. De asemenea, stațiile RATB din zonă au fost redenumite după numele jurnalistului belgian.

· 1994: John James Osborne (n. 12 decembrie 1929, d. 24 decembrie 1994) a fost un dramaturg, scenarist și actor englez.

Piesa lui de succes din 1956 Look Back in Anger („Privește înapoi cu mânie”) a fost un moment de răscruce pentru teatrul englez.

A fost căsătorit de cinci ori și a avut o fiică, Nolan, pe care a dat-o afară din casă la vârsta de 17 ani iar după aceea nu a mai avut nici un contact cu ea.

* 1996: Tamara Alioșina-Alexandrova (n. 19 iunie 1928, Harkov, Ucraina — d. 24 decembrie 1996, Chișinău, Republica Moldova) a fost o cântăreață de operă (mezzosoprană) de origine ucraineană din Republica Moldova.

A studiat între anii 1953–1958 la Conservatorul de Stat din Harkov, în clasa profesorului E. Petrova. A început să lucreze la Teatrul de Operă și Balet din Chișinău în anul 1958.

Printre rolurile interpretate se numără:

Mireasa țarului de N. Rimski-Korsakov (Liubașa)
Evgheni Oneghin (Olga, Dădaca și Larina)
Dama de pică (Contesa și Polina)
Vrăjitoarea de P.I. Ceaikovski (Kneaghina)
Carmen de G. Bizet (Carmen)
Aida și Trubadurul de G. Verdi (Amneris, Azucena)
Norma de V. Bellini (Adalgisa)
Grozovan (Roxanda)
Aurelia de D. Herschfeld (Paraschiva)
Eroica baladă de A. Stârcea (Olga)
Casa mare de M. Kopîtman (Vasiluța)

A participat la numeroase turnee internaționale și a predat canto la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău (acum Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice). A fost premiată cu distincțiile Artistă a Poporului din RSSM. (1967), Artistă a Poporului din URSS (1976) și ordinul Insigna de Onoare.

· 1997 - A murit Toshiro Mifune, actor şi regizor japonez (n.01.04.1920).

· 2008: Haralamb Zincă, pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman, scriitor român (n. 1923)

· 2008: Harold Pinter, dramaturg, poet, prozator, regizor, scenarist englez, laureat al Premiului Nobel pe anul 2005 (n. 1930)

· 2008: Samuel P. Huntington, politolog american (n. 1927)
* 2013: Serghei Stroenco (n. 22 februarie 1967,^[1] Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, URSS – d. 24 decembrie 2013, Vladimirovca, Moldova) a fost un fotbalist și antrenor moldovean. Cea mai mare parte a carierei a petrecut-o la Tiligul Tiraspol, echipă la care a jucat mai bine de 20 de ani și pentru care a evoluat în peste 600 de meciuri. Serghei Stroenco este jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate în Divizia Națională, având 445 meciuri la activ.^[2]
* 2014: Jacques Garelli (n. 2 iunie 1931, Belgrad - d. 23 decembrie 2014, Dușanbe, Tadjikistan) a fost un filozof francez și poet.
* 2018: Eugenia Bosânceanu (n. 8 februarie 1925, Rădăuți-Prut, județul Dorohoi - d. 24 decembrie 2018) a fost o actriță română de teatru și film. S-a născut la 8 februarie 1925 în satul Rădăuți-Prut din județul Dorohoi(azi în județul Botoșani). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1952. A jucat într-un număr mare de filme, interpretând însă roluri secundare.
Filmografie:

Ciulinii Bărăganului (1958)
Când primăvara e fierbinte (1960)
Comoara din Vadul Vechi (1964) - Domnica
Răscoala (1965)
Domnișoara Iulia (film TV, 1966) - Cristina
Duminică la ora 6 (1966) - mama lui Radu
Baltagul (1969) - voce Vitoria Lipan
Tinerețe fără bătrânețe (1969)
Sentința (1970)
Facerea lumii (1971) - Elena
Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972) - doamna Bunu, soția medicului
De bună voie și nesilit de nimeni(1974)
Păcală (1974)
Pe aici nu se trece (1975) - mama
Singurătatea florilor (1975) - soția lui Dumitru Pavel
Bunicul și doi delincvenți minori(1976)
Nunta însângerată (film TV, 1976)
Pintea (1976)
De ziua Domniței (film TV, 1977)
Războiul Independenței (serial TV, 1977) - mama lui Peneș
Pentru patrie (1978) - mama lui Peneș
Septembrie (1978) - mama lui Petrescu
Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu(1980) - Elena Doamna
Destinația Mahmudia (1981)
Liniștea din adîncuri (1982) - sora inginerului Voinea
Prea cald pentru luna mai (1983)
Să mori rănit din dragoste de viață(1984)
Totul se plătește (1987)
Maria (1989)
Atac în bibliotecă (1992)
Balanța (1992)
Dragoste și apă caldă (1992)
Această lehamite (1994)
Ochii care nu se văd (1994) - bunica
Femeia în roșu (1997)
Triunghiul Morții (1999)
Binecuvântată fii, închisoare (2002) - Saveta
Occident (2002) - Tanti Leana
Maria (2003) - mama lui Ion
Faraonul (2004)
Italiencele (2004) - bătrâna cu rața
„15” (2005) - bătrâna
Păcală se întoarce - bătrână de la fântână
Margo (2006)
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007) - mama dlui Bebe
Nunta mută (2008) - bătrâna 1
Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața!(2009) - a doua gospodină
Amintiri din Epoca de Aur 2 - Dragoste în timpul liber (2009)
Umilință (2011) - bătrâna 2
Poziția copilului (2013) - bunica lui Angheliu

Sărbători

· România: Ziua luptătorului antitero

· Sf. Cuvioasa Mucenita Eugenia (Ajunul Craciunului) (Calendar ortodox si greco-catolic)

· Sf. Eugenia (calendar romano-catolic)

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

luni, 23 decembrie 2019

Teatrul Bulandra

Teatrul C.I. Nottara

Teatrul Național I.L.Caragiale

Poezie

Proză

Eseuri

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz