MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MIERCURI 1 IANUARIE 2020
PARTEA ÎNTÂI BIS
MIERCURI 1 IANUARIE 2020
PARTEA ÎNTÂI BIS
LA MULȚI ANI 2020!
Decese
· 379: A decedat Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Sfantul Vasile cel Mare (n.330), unul dintre cei mai importanți părinți ai bisericii ortodoxe și unul dintre cei mai mari teologi creștini. A fost unul din cei patru doctori răsăriteni ai Bisericii, alături de Sf.Grigore de Nazianz („Teologul” ) și Sf.Ioan Gura de Aur. Primii doctori ai Bisericii sunt recunoscuți atât de Biserica Ortodoxă (nu ca doctori ci ca Sfinți Părinți), cât și de catolici. Biserica Ortodoxă, chiar dacă nu-i denumesc astfel („Doctores Ecclesiae”), îi cinstesc, avându-i trecuți în calendar.
· 404: A murit Sf. Telemachus ( Almachius ) un ascet crestin ucis prin lapidare după ce a încercat să oprească o luptă de gladiatori într-un amfiteatru roman. Împăratul Homorius a fost impresionat de martiriul acestuia și a emi s o interdicție istorica pentru luptele de gladiatori. Povestea se găsește în scrierile lui Teodoret al Cirului , Episcop de Cyr in Siria, și este menționat în continuare în martirologiile lui Bede,Ado si Usuard , care adaugă că Sf. Almachius a fost ucis la Roma pentru îndrăzneala de a se opune ritualurilor păgâne. Sf.Telemachus este celebrat pe 1 ianuarie.
· 962: Balduin al III-lea de Flandra (n. 940)
* 1087: Solomon al Ungariei (n. 1052 sau 1053 – d. 1087) rege al Ungariei din 1063 până în 1074; a fost încoronat rege de două ori.
* 1087: Solomon al Ungariei (n. 1052 sau 1053 – d. 1087) rege al Ungariei din 1063 până în 1074; a fost încoronat rege de două ori.
Fiul lui Andrei I Catolicul și al Anastasiei de Kiev, Solomon a fost numit moștenitor al tronului de către tatăl său, dar s-a iscat o dispută legată de succesiune care l-a pus pe Solomon în situația să lupte împotriva rudelor sale: Géza, Ladislau I, apoi cu Béla I.
În 1063 s-a căsătorit cu Judith, fiica împăratului Henric al III-lea cel Negru, cu care a avut o fiică, Zsófia, care s-a căsătorit cu Poppo, conte de Berg.
După moartea lui Béla I în 1063, Solomon, încoronat deja odată în 1057 de tatăl său, Andrei I, a fost recunoscut ca rege și a fost încoronat din nou. Fiilor lui Béla le-au fost date principate. Tensiunile cu verișorul său, Géza, l-au obligat pe Solomon să ceară ajutor Germaniei din moment ce Géza avea sprijinul Poloniei. Din fericire, aceste tensiuni n-au cunoscut o confruntare armată.
La 20 ianuarie 1064, Solomon și Géza au încheiat un tratat la Rába (azi: Györ), prin care i se recunoștea lui Solomon suveranitatea asupra Ungariei, iar lui Géza asupra teritoriilor sale.
Șase ani mai târziu, s-a iscat un nou conflict între Solomon, pe de o parte, și Géza și Ladislau I (fratele lui Géza), pe de altă parte. Acest nou conflict (armat de data aceasta, un adevărat „război civil” cum este reținut de manualele de istorie), s-a încheiat pe 14 martie 1074 cu înfrângerea lui Solomon în lupta de la Mogyoród. Această înfrângere se explică prin faptul că – în timp ce ducele Géza I a fost ajutat de Othon de Olomouc – Solomon a fost abandonat de Henric al IV-lea. Astfel Géza a devenit noul rege al Ungariei, iar Solomon, înfrânt, s-a refugiat la curtea lui Henric al IV-lea și i-a cerut ajutor. Henric a venit cu armata lui în Ungaria, dar nu a avut succes și l-a părăsit pe Solomon. El a fugit la pecenegi și a cerut ajutorul regelui peceneg. Pecenegii au atacat Ungaria, dar regele Vladislav I a apărat țara. Solomon a rămas cu pecenegii și a participat într-o campanie împotriva Imperiului Bizantin în 1087, unde, după o bătălie pierdută, a dispărut. O legendă spune că a fugit de pe câmpul de luptă și a mers într-un pădure din Bakony (Ungaria). Acolo a trăit ca sihastru. În realitate, istoricii cred că a murit împreună cu niște camarazi de-ai săi, când a fugit de pe câmpul de luptă.
| Solomon I. al Ungariei | |
| Regele Ungariei | |
 Weber Henrik: Regele Salamon în închisoare | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1053 |
| Decedat | (34 de ani).svg){kind=small} Pola, Ungaria |
| Înmormântat | Pula  |
| Părinți | Andrei I al Ungariei Anastasia a Kievului |
| Frați și surori | George[*] Adelaide of Hungary[*] |
| Căsătorit cu | Judit, prințesă romano-germană |
| Copii | Géza I al Ungariei |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Ungaria Regatul Ungariei |
| Religie | creștinism |
| Ocupație | om politic |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Dinastia Arpadiană |
| Domnie | |
| Domnie | 1063 – 1074 |
| Predecesor | Béla I al Ungariei |
| Succesor | Géza I al Ungariei |
· 1432: Alexandru cel Bun (n. secolul al XIV-lea – d. , Suceava, Moldova), fiul lui Roman I, a fost domnul Moldovei între anii 1400 - 1432, succedându-l la tron lui Iuga Ologul, care fusese îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.
* 1496: Charles d'Orléans, Conte de Angoulême (franceză Charles d'Orléans, Comte d'Angoulême) (1459 – 1 ianuarie 1496), a fost fiul lui Jean, Conte de Angoulême[1] și al Marguerite de Rohan, și a fost conte de Angoulême în perioada 1467-1496. Charles a fost membru al familiei Orléans, descendent din Louis I de Valois, Duce de Orléans, care a fost fiul regelui Carol al V-lea al Franței
Alexandru cel Bun a fost fiul lui Roman I Mușat, domn al Moldovei între anii 1400 - 1432, și al Anastasiei Mușat.
Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Inițial, moaștele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuți din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava. Acest eveniment al aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, are o însemnătate deosebită în conștiința publică a poporului moldovean, fiind zugrăvit în multe din frescele bisericilor și mănăstirilor din Moldova. Una din ele, cea de la mănăstirea "Sfântul Ioan cel Nou" de la Suceava, înfățișând alaiul domnesc în ultima frescă din suita de patru ce reprezintă martiriul Sfântului, frescele fiind amplasate pe peretele vestic al clisiarniței din incinta mănăstirii.
Același eveniment poate fi văzut și pe peretele sudic al bisericii mănăstirii Voroneț, la finalul narațiunii iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Lunga sa domnie - de 32 de ani - a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello - a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 și 1415 făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman - Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunării, mai precis de cetățile Chilia și Cetatea Albă.
Acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de influență. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru și-a onorat întotdeauna obligațiile rezultate din acceptarea suzeranității regelui polon și datorită contradicțiilor polono-maghiare.
În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, unde Ordinul teuton a suferit o mare înfrângere, și la Marienburg, în același an. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a reușit să le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au rămas mai mulți fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.
Ca domn al Moldovei, Alexandru cel Bun avut un blazon format dintr-un scut și un cap de taur suprapus. Cele 8 fascii orizontale auriu-verde simbolizează apartenența la dinastiile Basarabilor și Asăneștilor iar crinii aurii simbolizau Casa de Anjou, o posibilă descendență provenită de la Petru I Mușat, carea a avut la fel, un blazon cu crini
Alexandru cel Bun a fost căsătorit de trei ori. Prima soție se numea Margareta, fiica palatinului Ștefan din Losontz. Ea a făcut Catedrala Catolică din Baia, unde a fost înmormântată. După moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacșa, numită de autorii străini Ana care a murit la scurt timp după cununie.
A treia soție a fost Ringala, (ortografiat și Ryngalla), sora lui Vytaudas (marele duce Vitold) și cumnata lui Vladislav al II-lea Iagello. În același timp Ringala era înrudită cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, soția lui Roman I și mama lui Alexandru cel Bun. Înaintea acestei căsătorii Ringala a fost căsătorită cu ducele de Mazovia, dar aceasta a rămas văduvă. Fiul lui Alexandru cel Bun, Iliaș s-a căsătorit cu sora mai mică a reginei Poloniei, Maria Holszańska.
| Alexandru cel Bun | |
| Domn al Moldovei | |
 Alexandru cel Bun, frescă de la Mănăstirea Neamț | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | secolul al XIV-lea |
| Decedat | 1 ianuarie 1432 Suceava |
| Părinți | Roman I al Moldovei |
| Căsătorit cu | Ringala |
| Copii | Iliaș I al Moldovei Petru al II-lea al Moldovei Ștefan al II-lea al Moldovei Bogdan al II-lea al Moldovei Petru Aron |
| Cetățenie |  Moldova |
| Religie | creștinism ortodox[*] |
| Ocupație | monarh |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | domn al Moldovei |
| Familie nobiliară | Dinastia Mușatinilor |
| Domnie | |
| Domnie | 1400 - 1432 |
| Predecesor | Iuga |
| Succesor | Iliaș |
.jpg)
La 16 februarie 1488 s-a căsătorit cu Louise de Savoia, fiica lui Filip fără Țară și a Margaretei de Bourbon.[2] Mireasa avea 11 ani iar mirele 29. Cuplul a avut doi copii:
- Marguerite d'Angoulême (11 aprilie 1492 – 21 decembrie 1549)[3]
- François d'Angoulême (12 septembrie 1494 – 31 martie 1547), care a devenit rege al Franței sub numele de Francis I.[4]
Charles a avut, de asemenea, trei fiice nelegitime.
A avut două fiice nelegitime cu metresa sa, Antoinette de Polignac, Dame de Combronde, care era doamnă de onoare a soției sale:
A avut două fiice nelegitime cu metresa sa, Antoinette de Polignac, Dame de Combronde, care era doamnă de onoare a soției sale:
- Jeanne d'Angoulême (c. 1490 – după 1531/1538),[4] căsătorită prima dtă cu Jean Aubin, Seigneur de Malicorne, și a doua oară cu Jean IV de Longwy, Baron de Pagny, cu care a avut trei fiice. Cea mai mică, Jacqueline de Longwy (d. 28 august 1561), s-a măritat cu Louis al III-lea de Bourbon, Duce de Montpensier.
- Madeleine d'Angoulême,[4] stareță de Fontevrault (d. 26 octombrie 1543)
A avut o fiică nelegitimă cu metresa sa, Jeanne Le Conte:
- Souveraine d'Angoulême (d. 23 februarie 1551),[4] căsătrită cu Michel III de Gaillard, Seigneur de Chilly. În 1534 s-a căsătorit cu ambasadorul francez Louis de Perreau, Sieur de Castillon.
| Charles d'Orléans, Conte de Angoulême | |
 | |
| Căsătorit(ă) | Louise de Savoia |
|---|---|
| Urmași | |
| Familie nobilă | Casa de Valois |
| Tată | Jean, Conte de Angoulême |
| Mamă | Marguerite de Rohan |
| Naștere | 1459 |
| Deces | 1 ianuarie 1496 |
· 1515: Ludovic al XII-lea (n. 27 iunie 1462, d. 1 ianuarie 1515), numit "Tatăl Poporului" (franceză Le Père du Peuple) a fost al treizeci și cincilea rege al Franței și unicul monarh al ramurii Valois-Orléans a Casei Valois. A domnit de la 1498 la 1515 și a urmărit o politică externă foarte activă.
Ludovic s-a născut la Castelul Blois, ca fiu a lui Charles, Duce de Orléans și al Mariei de Cleves. I-a succedat tatălui său ca Duce de Orléans în anul 1465. Era vărul regelui Carol al VIII-lea al Franței căruia i-a succedat la tron după moartea acestuia.
În anii 1480 Ludovic a fost implicat în așa numitul Războiul Nebun împotriva autorității regale. S-a aliat cu Francisc al II-lea, Duce de Bretania și a confruntat armata regală în Bătălia de la Saint-Aubin-du-Cormier (1488) însă a fost învins și capturat. Grațiat trei ani mai târziu, Ludovic s-a alăturat vărului său Carol al VIII-lea al Franței în campaniile din Italia.
Toți cei patru copii ai lui Carol al VIII-lea au murit în copilărie. Interpretarea franceză a Legii Salice a permis ca tronul Franței să fie pretins numai de descendenții pe linie masculină ai regilor francezi. Acest lucru a permis ca Ludovic, strănepot al regelui Carol al V-lea, să devină moștenitor al tronului
Deși a venit târziu (și în mod neașteptat) la putere, Ludovic a reformat sistemul juridic francez, a redus taxe și a îmbunătățit guvernarea, la fel ca și contemporanul său, Henric al VII-lea al Angliei.
În 1476, Ludovic a fost nevoit să se căsătorească cu pioasa Ioana a Franței (1464-1505), fiica vărului său Ludovic al XI-lea al Franței. După ce predecesorul lui Ludovic al XII-lea, Carol al VIII-lea a murit fără să lase moștenitori, căsătoria lui Ludovic a fost anulată pentru a-i permite să se căsătorească cu Anne de Bretania (1477-1514), care era fiica și moștenitoarea lui Francis al II-lea al Bretaniei, într-o strategie menită să integreze Ducatul Bretaniei în monarhia franceză.
Anularea căsătoriei nu a fost simplă. Ludovic nu a susținut, cum ar fi fost de așteptat, anularea căsătoriei din cauza consangvinității (motivul general acceptat pentru anularea căsătoriei în acele timpuri). Ludovic a susținut că soția sa avea malformații fizice oferind o varietate bogată de detalii prin care a arătat că nu a fost în măsură să consume căsătoria. De asemenea, Ludovic a pretins că performanțele sale sexuale erau inhibate de vrăjitorie. Papa Alexandru al VI-lea a garantat anularea căsătoriei.
După moartea lui Anne, Ludovic s-a căsătorit cu Maria Tudor (1496-1533), sora lui Henric al VIII-lea al Angliei, la Abbeville, Franța, la 9 octombrie 1514. La mai puțin de trei luni după căsătorie a murit fără să lase moștenitori pe linie masculină. Din cauza legii salice, care nu permitea femeilor să moștenească tronul Franței, a succedat ginerele său (căsătorit cu Claude) și totodată vărul său, Francisc I Valois-Angoulême care a fondat propria sa linie de regi francezi.
| Ludovic al XII-lea | |
| Rege al Franței; Duce de Bretania; Conte de Provence | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 27 iunie 1462 Castelul Blois, Franța |
| Decedat | (52 de ani) Paris |
| Înmormântat | Biserica Saint Denis, Franța |
| Părinți | Charles d'Orléans Maria de Cleves |
| Frați și surori | Marie of Orléans, Viscountess of Narbonne[*] Anne of Orléans, Abbess of Fontevraud[*] Joan of Valois, Duchess of Alençon[*] |
| Căsătorit cu | Ioana a Franței Anne de Bretania Maria Tudor |
| Copii | Claude, regină a Franței (1499–1524) Renée, Ducesă de Ferrara (1510–75) |
| Cetățenie |  Franța |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | suveran[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duce |
| Familie nobiliară | Casa de Valois |
| Rege al Franței | |
| Domnie | 7 aprilie 1498 – 1 ianuarie 1515 (16 ani, 269 zile) |
| Încoronare | 27 mai 1498, Reims |
| Predecesor | Carol al VIII-lea |
| Succesor | Francisc I |
· 1558: A încetat din viaţă cronicarul moldovean Macarie, mitropolit al Moldovei între anii 1508 şi 1528. A fost autorul unei cronici a Moldovei de la moartea lui Stefan cel Mare și până la domnia lui Petru Rares .
· 1559: Christian al III-lea (n. 12 august 1503, Schleswig – d. 1 ianuarie 1559, Kolding) a fost rege al Danemarcei și rege al Norvegiei, fiul cel mare al regelui Frederick I al Danemarcei și a reginei Anna de Brandenburg
Cristian s-a născut în 1503 la Castelul Gottorf pe care Frederick l-a făcut reședință principală. În 1514, când el avea doar zece ani, mama lui Cristian a murit. Patru ani mai târziu, tatăl său s-a recăsătorit cu Sofia de Pomerania (1498- 568). Frederick a fost ales rege al Danemarcei în locul nepotului său, Cristian al II-lea, în 1523. Primul serviciu public al tânărului Cristian după ce tatăl său a devenit rege a fost micșorarea orașului Copenhaga, care stătea ferm pentru fugarul Cristian al II-lea.
Cristian s-a născut în 1503 la Castelul Gottorf pe care Frederick l-a făcut reședință principală. În 1514, când el avea doar zece ani, mama lui Cristian a murit. Patru ani mai târziu, tatăl său s-a recăsătorit cu Sofia de Pomerania (1498- 568). Frederick a fost ales rege al Danemarcei în locul nepotului său, Cristian al II-lea, în 1523. Primul serviciu public al tânărului Cristian după ce tatăl său a devenit rege a fost micșorarea orașului Copenhaga, care stătea ferm pentru fugarul Cristian al II-lea.
După moartea tatălui său în 1533, Cristian a fost proclamat rege la o adunare din Rye, în 1534. Consiliul de Stat danez, dominat de episcopii catolici și de nobili, au refuzat să-l accepte pe ducele Cristian ca rege și au apelat la contele Christopher din Oldenburg, în scopul de a-l restabili pe Cristian al II-lea la tronul danez. În opoziție cu regele Cristian al III-lea, contele Christopher a fost proclamat regent la Adunarea Ringsted și la Adunarea Skåne la St. Liber Hill de la Catedrala din Lund.
Rezultatul a dus la un război civil timp de doi ani, cunoscut sub numele de Feuda Contelui, între forțele protestante și catolici, război pe care Cristian al III-lea l-a câștigat și a ocupat tronul Danemarcei, iar forțele catolice din Danemarca au fost supuse.
Pericolele care îl amenințau pe Cristian din partea împăratului Carol al V-lea și ale altor rude ale întemnițatului Cristian al II-lea, l-a convins de necesitatea de a reduce nemulțumirea în țară, bazându-se pe magnații danezi și pe nobili.
La Herredag de la Copenhaga, 1542, noua nobilime care a îmbogățit din nou Danemarca au votat pentru Cristian, oferindu-i o parte din bunurile lor pentru a achita datoriile grele pe care le avea în Holsatians și către alți germani.
Pivotul politicii externe a lui Cristian a fost alianța sa cu prinții protestanți germani, fiind o contragreutate la ostilitatea persistentă a lui Carol al V-lea, care era determinat să susțină pretențiile ereditare ale nepoatei sale, fiica lui Cristian al II-lea, la regatele scandinave. Războiul a fost declarat împotriva lui Carol al V-lea în 1542 și cu toate că prinții protestanți germani s-au dovedit a fi aliați necredincioși, închiderea transportului olandez s-a dovedit a fi o armă eficace în mâna regelui Cristian, astfel încât Olanda l-a determinat pe Carol să facă pace cu Danemarca în Speyer, pe 23 mai 1544.
Politica externă de mai târziu a fost reglementată prin pacea de la Speyer. El a evitat orice complicații străine, a refuzat să participe la războiul Schmalkaldic din 1546, a mediat între împărat și Saxonia după căderea lui Maurice de Saxonia în bătălia de la Sievershausen din 1553.
În februarie 1555, el a intervenit cu succes în numele traducătorului bibliei engleze Miles Coverdale, care fusese închis timp de doi ani și jumătate de către Maria a Angliei. Acesta a fost eliberat și i s-a permis să părăsească Anglia.
Regele Cristian al III-lea a murit în ziua Anului Nou 1559, la Koldinghus și a fost înmormântat în Catedrala Roskilde.
Cristian s-a căsătorit cu Dorotea de Saxe-Lauenburg pe 29 octombrie 1525, la Castelul Lauenburg. Cei doi au avut împreună cinci copii:
- Ana de Danemarca (1532–1585), consoarta lui Augustus, Elector de Saxonia
- Frederick al II-lea (1534–1588)
- Magnus, Rege de Livonia (1540–1583)
- Ioan al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Plon (1545–1622)
- Dorotea de Danemarca (1546–1617), consoarta lui Wilhelm, Duce de Brunswick-Lüneburg și mama lui Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg.
| Christian al III-lea | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 12 august 1503 Gottorp |
| Decedat | (55 de ani) Koldinghus |
| Înmormântat | Catedrala Roskilde |
| Părinți | Frederic I al Danemarcei Anna of Brandenburg[*] |
| Frați și surori | Dorothea of Denmark, Duchess of Mecklenburg[*] Dorothea of Denmark, Duchess of Prussia[*] John II, Duke of Schleswig-Holstein-Haderslev[*] Adolf, Duke of Holstein-Gottorp[*] Frederick of Denmark[*] Elisabeta a Danemarcei |
| Căsătorit cu | Dorothea de Saxa-Lauenburg |
| Copii | Anna, Electresă de Saxonia Frederick II Duce Magnus de Holstein Ioan al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg Dorothea, Ducesă de Brunswick-Lüneburg |
| Cetățenie |  Norvegia |
| Religie | luteranism |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duce |
| Familie nobiliară | Casa de Oldenburg |
| Imn regal | The Lord's will be done |
| Rege al Danemarcei | |
| Domnie | 1534–1559 |
| Încoronare | 12 august 1537, Copenhaga |
| Predecesor | Frederick I |
| Succesor | Frederick II |
| Rege al Norvegiei | |
| Domnie | 1537–1559 |
| Încoronare | 12 august 1537, Copenhaga |
· 1561: A murit Eftimie, egumenul manastirii Capriana (astazi in Republica Moldova), autor al „Cronicii Moldovei” pentru perioada 1541-1554, scrisa in limba slavona. Letopisetul de curte a fost scris la indemnul lui Alexandru Lapusneanu, domnul Moldovei (1552-1561; 1564-1568), fiind o continuare a „Cronicii lui Macarie”, in prima ei varianta. Eftimie a modificat o parte a cronicii predecesorului sau din considerente politice impuse de un adversar al familiei lui Petru Rares. Textul cronicii se pastreaza la Kiev, in Biblioteca Academiei de Stiinte a Ucrainei, intr-un manuscris care continua, de la 1541, cronica lui Macarie, oprindu-se la 1553.
· 1766: James Francis Edward, Prinț de Wales ("Bătrânul Pretendent"; 10 iunie 1688 – 1 ianuarie 1766) a fost fiul regelui detronat Iacob al II-lea al Angliei (Iacob al VII-lea al Scoției). A pretins tronurile Angliei, Scoției și Irlandei ca Iacob al III-lea al Angliei și Irlandei și Iacob al VIII-lea al Scoției după decesul tatălui său în 1701, când a fost recunoscut ca rege al Angliei, Scoției și Irlandei de vărul său Ludovic al XIV-lea al Franței. După decesul său în 1766 a fost succedat de fiul său cel mare, Charles Edward Stuart, în succesiunea iacobită.
.svg){kind=small}
· 1782 - A încetat din viaţă compozitorul Johann Christian Bach, fiul lui Johann Sebastian Bach (n. 5 septembrie 1735)
· 1796: Alexandre-Théophile Vandermonde (28 februarie 1735 – 1 ianuarie 1796) a fost un matematician, chimist și muzician francez ce a lucrat cu Bezout și Lavoisier; numele lui este în principal asociat cu teoria determinanților din matematică. El s-a născut și a murit în Paris.
· 1808: Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg,[1][2] germană Luise, Prinzessin von Sachsen-Gotha-Altenburg[1][2] (9 martie 1756 - 1 ianuarie 1808), a fost membră a Casei de Saxa-Gotha-Altenburg și Prințesă de Saxa-Gotha-Altenburg prin naștere. Prin căsătoria cu Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin, Louise a devenit și membră a Casei de Mecklenburg și Ducesă consort de Mecklenburg-Schwerin de la 24 aprilie 1785 până la 1 ianuarie 1808.
La 1 iunie 1775 la Gotha, Louise s-a căsătorit cu Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin, singurul fiu al Ducelui Louis de Mecklenburg-Schwerin. Louise și Friedrich Franz au avut șase copii:[1][2]:
- Friedrich Ludwig (13 iunie 1778 – 29 noiembrie 1819). S-a căsătorit cu Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei, fiică a Țarului Pavel I al Rusiei și a Țarinei Sophie Dorothea de Württemberg. Ei au fost părinții lui Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin. Fiul cel mare al lui Paul Friedrich a fost Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg (1823–1883), care a devenit Mare Duce în 1842. Fiul cel mic al lui Frederic Francisc a fost Heinrich (1876–1934), care s-a căsătorit în 1901 cu regina Wilhelmina a Țărilor de Jos. Nepoata lui cea mare, Beatrix, este actualul monarh al Țărilor de Jos.
- Louise Charlotte (19 noiembrie 1779 – 4 ianuarie 1801). Căsătorită cu Emil Leopold August, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg. Ei au fost părinții lui Louise de Saxa-Gotha-Altenburg, mama Prințului Consort Albert, și deci strămoașa familiei regale britanice.
- Gustav Wilhelm (31 ianuarie 1781 – 10 ianuarie 1851).
- Karl (2 iulie 1782 – 22 mai 1833).
- Charlotte Frederica (4 decembrie 1784 – 13 iulie 1840). Căsătorită cu Christian al VIII-lea al Danemarcei. Ei au fost părinții regelui Frederic al VII-lea al Danemarcei.
- Adolf (18 decembrie 1785 – 8 mai 1821).
| Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg | |
| Ducesă de Mecklenburg-Schwerin | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 9 martie 1756 Ducatul de Saxa-Gotha-Altenburg |
| Decedată | (51 de ani) Castelul Ludwigslust, Ducatul de Mecklenburg-Schwerin |
| Înmormântată | Q2773162[*] |
| Părinți | Johann August de Saxa-Gotha-Altenburg Luise Reuss of Schleiz[*] |
| Frați și surori | Princess Auguste Louise of Saxe-Gotha-Altenburg[*] |
| Căsătorită cu | Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin |
| Copii | Friedrich Ludwig Louise Charlotte Gustav Wilhelm Karl Charlotte Frederica Adolf |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duce Prințesă |
| Familie nobiliară | Casa de Saxa-Gotha-Altenburg Casa de Mecklenburg-Schwerin |
· 1817: Martin Heinrich Klaproth, chimist german, fondatorul chimiei anorganice (n. 1743)
* 1850: Prințesa Frederica Wilhelmina Louise Amalia a Prusiei (30 septembrie 1796 - 1 ianuarie 1850) a fost fiica Prințului Louis Carol al Prusiei și a Prințesei Frederica de Mecklenburg-Strelitz.[1] A fost membră a Casei de Hohenzollern. Prin căsătoria cu Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt-Dessau, a devenit Ducesă de Anhalt-Dessau.
* 1888: Prințesa Marie Frederica Wilhelmina de Hesse-Kassel (6 septembrie 1804 – 1 ianuarie 1888) a fost fiica lui Wilhelm al II-lea, Elector de Hesse și a Prințesei Augusta a Prusiei.[1] Prin căsătoria cu Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen ea a devenit ducesă consort de Saxa-Meiningen.
* 1850: Prințesa Frederica Wilhelmina Louise Amalia a Prusiei (30 septembrie 1796 - 1 ianuarie 1850) a fost fiica Prințului Louis Carol al Prusiei și a Prințesei Frederica de Mecklenburg-Strelitz.[1] A fost membră a Casei de Hohenzollern. Prin căsătoria cu Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt-Dessau, a devenit Ducesă de Anhalt-Dessau.
Frederica a fost cel mai mic copil și singura fiică a Prințului Louis Carol al Prusiei și a soției acestuia, Frederica de Mecklenburg-Strelitz. Tatăl ei era fiul cel mic al regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei și fratele viitorului rege Frederic Wilhelm al III-lea. Prin a doua căsătorie a mamei sale, Frederica a fost sora vitregă a regelui George al V-lea de Hanovra.
La Berlin, la 18 aprilie 1818, Frederica s-a căsătorit cu Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt (n. Dessau, 1 octombrie 1794 – d. Dessau, 22 mai 1871), fiul Prințului Ereditar Frederic de Anhalt-Dessau și al Amaliei de Hesse-Homburg.
Cuplul era logodit din 17 mai 1816, negocierile fiind aranjate de curtea prusacă. Acestă conexiune dinastică a fost expresia politicii pro-prusace a lui Leopold. Frederica Wilhelmina și Leopold au avut șase copii:[2][3]
- Prințesa Frederica Amalie Auguste (28 noiembrie 1819 - 11 decembrie 1822)
- Prințesa Frederica Amalie Agnes (24 iunie 1824 - 23 octombrie 1897); s-a căsătorit la 28 aprilie 1853 cu Ernst I, Duce de Saxa-Altenburg.
- un fiu (n./d. 3 august 1825)
- un fiu (n./d. 3 noiembrie 1827)
- Frederic I, Duce de Anhalt (29 aprilie 1831 - 24 ianuarie 1904); s-a căsătorit la 22 aprilie 1854 cu Prințesa Antoinette de Saxa-Altenburg.
- Prințesa Maria Anna (14 septembrie 1837 - 12 mai 1906); s-a căsătorit la 29 noiembrie 1854 cu Prințul Frederic Karl al Prusiei.
Frederica a murit la 1 ianuarie 1850 la Dessau, la vârsta de 53 de ani.[1][4] Leopold îi va supraviețui 21 de ani.
| Frederica Wilhelmina a Prusiei | |
| Ducesă de Anhalt-Dessau | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Friederike Wilhelmine Luise Amalie |
| Născută | 30 septembrie 1796 Berlin |
| Decedată | (53 de ani) Dessau |
| Înmormântată | Dessau-Roßlau |
| Părinți | Prințul Louis Carol al Prusiei Frederica de Mecklenburg-Strelitz |
| Frați și surori | Prince Frederick of Prussia[*] Prince Carl of Solms-Braunfels[*] George al V-lea de Hanovra |
| Căsătorită cu | Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt-Dessau |
| Copii | Agnes, Ducesă de Saxa-Altenburg Frederic I, Duce de Anhalt Maria Anna, Prințesă Frederic Karl a Prusiei |
| Cetățenie | Germania |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duce Prințesă |
| Familie nobiliară | Casa de Hohenzollern Casa de Ascania |
Marie Frederica a fost unul dintre cei șase copii născuți ai lui Wilhelm al II-lea, Elector de Hesse și ai primei soții, Prințesa Augusta a Prusiei. Totuși singurul ei frate care a supraviețuit vârstei de cinci ani a fost Frederic Wilhelm, Elector de Hesse. În plus ea a avut opt frați vitregi din a doua căsătorie a tatălui ei cu Emilie Ortlöpp, contesă de Reichenbach-Lessonitz.
Bunicii paterni ai Mariei Frederica au fost Wilhelm I, Elector de Hesse și Wilhelmina Caroline a Danemarcei și Norvegiei. Bunicii materni au fost Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei și Frederika Louisa de Hesse-Darmstadt.
În tinerețea ei, Marie a fost considerată ca o posibilă mireasă pentru Oscar I al Suediei, însă el s-a căsătorit cu Josephine de Leuchtenberg.
La Kassel la 23 martie 1825, Marie Frederica s-a căsătorit cu Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen.[1] El era fiul lui Georg I, Duce de Saxa-Meiningen și a Luise Eleonore de Hohenlohe-Langenburg. De asemenea, soțul ei era fratele mai mic al reginei Adelaide a Regatului Unit.
Marie Frederica și Bernhard au avut doi copii:
| Nume | Naștere | Deces | Note |
|---|---|---|---|
| Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen | 2 aprilie 1826 | 25 iunie 1914 | căsătorit (1) Prințesa Charlotte Frederica a Prusiei; au avut copii; (2) Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg; au avut copii (3) Ellen Franz; fără copii |
| Augusta Luise Adelaide Karoline Ida | 6 august 1843 | 11 noiembrie 1919 | căsătorită cu Prințul Moritz de Saxa-Altenburg |
Fiul ei Georg a fost singurul copil timp de 17 ani înainte de nașterea fiicei ei Augusta în 1843.[2] Marie Frederica a murit la 1 ianuarie 1888, la șase ani după soțul ei.
| Prințesa Marie Fredericka | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | germană Marie Friederike Wilhelmine |
| Născută | 6 septembrie 1804 Kassel |
| Decedată | (83 de ani) Meiningen, Thüringen, Germania |
| Înmormântată | Q2052704[*] |
| Părinți | Wilhelm al II-lea Prințesa Augusta a Prusiei |
| Frați și surori | Frederic Wilhelm |
| Căsătorită cu | Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen |
| Copii | Georg II Augusta, Prințesă Moritz de Saxa-Altenburg |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Activitate | |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duce Prințesă |
| Familie nobiliară | Casa de Hesse-Kassel (prin naștere) Casa de Saxa-Meiningen (prin mariaj) |
| Ducesă consort de Saxa-Meiningen | |
· 1972 - A murit actorul şi cîntăreţul francez Maurice Chevalier ("Văduva veselă", "Locotenentul surîzător") (n.12.09.1888).
· 2003: Dumitru Tinu, ziarist, director la cotidianul Adevărul și al Clubului Român de Presă (n. 1940)
· 2005: Hugh John Frederick Lawson, al VI-lea Baron Burnham, gazetar și politician britanic (n. 1931)
· 2012: Tanarul moldovean Vadim Pisari este ucis de un membru al trupelor de mentinere a pacii rusesti din Transnistria, in timp ce se indrepta spre casa. Tragicul incident provoaca manifestatii de masa ale moldovenilor impotriva prezentei militare ruse in R.Moldova.
· 2014: Traian T. Coșovei, poet român (n. 1954)
- 2016: George Alexandru (n. ,[1] București, Republica Populară Română – d. ,[2] București, România) a fost un actor român de teatru și film. Filmografie:
- Ecaterina Teodoroiu (1978)
- Ultima noapte de dragoste(1980)
- Dreptate în lanțuri (1983)
- Masca de argint (1985)
- Noi, cei din linia întâi (1985) - slt. Horia Lazăr
- Figuranții (1987)
- François Villon - Poetul vagabond (1987)
- Drumeț în calea lupilor (1988)
- Rezervă la start (1988) - Simion
- Mircea (1989)
- Cenușa păsării din vis (1989)
- Coroana de foc (1990)
- Escu (1990) - film TV
- Drumul câinilor (1991)
- Cezara (1991)
- Cum vă place? (1992) - film TV
- Înnebunesc și-mi pare rău(1992)
- Balanța (1992) - Securist
- Rămânerea (1992)
- Chira Chiralina (1993)
- Vulpe - vânător (1993)
- Polul Sud (1993)
- Începutul adevărului (Oglinda)(1994)
- E pericoloso sporgersi (1994) - Dinu Staroste
- Asfalt Tango (1995) - Intrusul
- Huntress: Spirit of the Night(1995) - străinul din tren
- Punctul zero (1996)
- Omul zilei (1997)
- Zapada mieilor (1998
- Triunghiul Morții (1999)
- Faimosul paparazzo (1999)
- În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură regia Sinișa Dragin (2001)
- Dulcea saună a morții (2003) - Mustețea
- Milionari de weekend (2004) - Merțanu'
- Sindromul Timișoara - Manipularea (2004)
- Băieți buni (serial TV, 2005) - Igor
- Un espresso (2005) - Asasinul
- Happy End (2006) - tatăl Danei
- La urgență (serial TV, 2006) - Moș Crăciun
- Cu un pas înainte (serial TV, 2008) - Nelu Coadă
- Supraviețuitorul (2008) - Uri
- Nunta mută (2008)
- Casanova, identitate feminină(2008) Actorul George Alexandru s-a născut la 21 noiembrie 1957, în București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ' I.L. Caragiale' în anul 1986. S-a remarcat ca actor de teatru pe scenele bucureștene, mai ales la 'C.I. Nottara', jucând în piese ca: 'Livada de vișini' de A.P. Cehov (1988); 'Cuibul' de Tudor Popescu (1989); 'Avarul' de Moliere (1994); 'Thomas Beket' de J. Anouhil (1995); 'O noapte furtunoasă' de I.L. Caragiale (1996); 'Moștenirea lui Cadîr' de Eugen Rotaru și Laurențiu Profeta (1999), 'Titanic vals' de Tudor Mușatescu (2009), 'Opera de trei parale' de Bertolt Brecht (2009) ș.a. George Alexandru a interpretat peste 45 de roluri în film: 'Noi, cei din linia întâi' (r. Sergiu Nicolaescu, 1985), unde a făcut un rol memorabil; 'François Villon — poetul vagabond', (r. Sergiu Nicolaescu, 1987); 'Drumeț în calea lupilor', (r. Constantin Vaeni, 1988); 'Coroana de foc', (r. Sergiu Nicolaescu, 1990); 'Drumul câinilor' (r. Laurențiu Damian (1991); 'E pericoloso sporgersi', (r. Nae Caranfil, 1992); 'Vulpe vânător', (r. Stere Gulea, 1992); 'Chira Chiralina', (r. Gyula Maar, 1993); 'Punctul zero', (r. Sergiu Nicolaescu, 1995); 'Asfalt Tango' (1996); 'În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură' (r. Sinișa Dragin, 2001); 'Dulcea saună a morții' (r. Andrei Blaier, 2003); 'Sindromul Timișoara — Manipularea' (r. Marius Th. Barna, 2004); 'Milionari de weekend' (r. Cătălin Saizescu, 2004); 'Happy End' (r. Radu Potcoavă, 2006); 'Supraviețuitorul' (r. Sergiu Nicolaescu, 2008); 'Casanova, identitate feminină' (r. Marius Barbna, 2010), '...Mama ei de tranziție!?!' (2011). A jucat și în serialele TV: 'Băieți buni' (2005), 'La urgență' (2006), 'Cu un pas înainte' (2008), 'Îngerașii' (2008), 'State de România' (2009). George Alexandru a interpretat peste 45 de roluri în film: 'Noi, cei din linia întâi' (r. Sergiu Nicolaescu, 1985), unde a făcut un rol memorabil; 'François Villon — poetul vagabond', (r. Sergiu Nicolaescu, 1987); 'Drumeț în calea lupilor', (r. Constantin Vaeni, 1988); 'Coroana de foc', (r. Sergiu Nicolaescu, 1990); 'Drumul câinilor' (r. Laurențiu Damian (1991); 'E pericoloso sporgersi', (r. Nae Caranfil, 1992); 'Vulpe vânător', (r. Stere Gulea, 1992); 'Chira Chiralina', (r. Gyula Maar, 1993); 'Punctul zero', (r. Sergiu Nicolaescu, 1995); 'Asfalt Tango' (1996); 'În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură' (r. Sinișa Dragin, 2001); 'Dulcea saună a morții' (r. Andrei Blaier, 2003); 'Sindromul Timișoara — Manipularea' (r. Marius Th. Barna, 2004); 'Milionari de weekend' (r. Cătălin Saizescu, 2004); 'Happy End' (r. Radu Potcoavă, 2006); 'Supraviețuitorul' (r. Sergiu Nicolaescu, 2008); 'Casanova, identitate feminină' (r. Marius Barbna, 2010), '...Mama ei de tranziție!?!' (2011). A jucat și în serialele TV: 'Băieți buni' (2005), 'La urgență' (2006), 'Cu un pas înainte' (2008), 'Îngerașii' (2008), 'State de România' (2009).
- 2019: Teodor Dima, filozof și logician român (n. 1939) Tudorel Dima (n. , Brăila, România – d. ,[1] Iași, România[1]) a fost un filosof și logician român, membru titular al Academiei Române din anul 2011.
Născut la Brăila, oraşul de origine şi de formare al multor filosofi români (Nae Ionescu, Vasile Băncilă, Petre Andrei, Alexandru Bogza, Anton Dumitriu, Panait Cerna), Teodor Dima a adăugat prestigiu Dunării de Jos prin întreaga sa carieră de filosof încununată de calitatea de membru al Academiei Române. Acest prestigiu este recunoscut de brăileni prin acordarea în anul 2007 a titlului de Cetăţean de onoare și de gălățeni care, în 2013, în Sala Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, îl onorau cu titlul de Doctor honoris causa.Autor al lucrărilor – Metodele inductive, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975, 200 p; Între prudenţă şi eroare. Eseu asupra naturii şi dinamicii ştiinţei, Editura Junimea, Iaşi, 1978, 224 p.; Dialectica procesului de cunoaştere, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, 105 p.; Explicaţie şi înţelegere, vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, 220 p.; vol. II, Editura Graphix, Iaşi, 1994, 320 p.; Logică şi argumentare, Editura Institutului European, Iaşi, 2000, 132 p.; Privind înapoi cu deferenţă, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2006, 310 p.; coordonator al volumelor Întemeieri raţionale în filosofia ştiinţei (coord.), Editura Junimea, Iaşi. 1983, 250 p. şi Logica generală, (coord.), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991, 420 p., Teodor Dima s-a manifestat în editarea şi îngrijirea lucrărilor ştiinţifice ale unor personalităţi de prestigiu precum Petre Botezatu, Dumitru Isac, Petre Andrei, Vasile Conta.În centrul preocupărilor filosofice ale profesorului Dima s-au aflat problemele de logică şi de epistemologie. Aceste domenii sunt cele mai abstracte şi foarte tehnice din cadrul filosofiei. O aventură filosofică presupune multă hermeneutică, imaginaţie îndrăzneaţă, speculaţie subiectivă, or câmpul de cercetare din domeniul logicii şi al filosofiei ştiinţei este potrivnic unor astfel de încercări subiective, antrenând filosofia spre discursul obiectiv. Academicianul Teodor Dima s-ar fi situat în tabăra scientiştilor și ar fi promovat cartezianismul instituirii normelor de îndrumare a minţii, direcţie hipertrofiată de pozitivism şi de neopozitivism. Însă, dacă pătrundem în substanţa scrierilor enumerate mai sus, descoperim că în centrul preocupărilor autorului s-au aflat teme care nu confirmă situarea acestuia în respectiva tabără. În primul rând, întâlnim tema inductivismului. Plecând de la această metodă a cunoaşterii ştiinţifice, încă din prima lucrare, Metodele inductive (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975), prin analiza şi reevaluarea metodelor inductive, prin determinarea fundamentului logic al acestora, se demonstrează probabilitatea concluziilor ce pot fi obţinute pe această cale, şi aceasta deoarece metoda în cauză se află în strictă relaţie cu fenomenele realităţii imediate. Explicaţia ştiinţifică reprezintă un alt nucleu prin care Teodor Dima a luat distanţă faţă de scientism, deoarece acest gen de explicaţie este conceput în ansamblul său dinamic şi complex, care e constituit ca o structură logico-lingvistică, raţional ordonat şi vizând constituirea unui echilibru dintre experienţă şi teorie, dintre concret şi abstract, fără a se neglija natura şi specificul explicaţiilor preştiinţifice care însoţesc dintotdeauna umanitatea. Explicaţia prin analogie reprezintă o dovadă a situării gânditorului care a fost Teodor Dima, în medierea cele două stiluri de gândire. Analogia explicativă, atât de respinsă de logicieni riguroşi, reprezintă izvorul nenumăratelor descoperiri ştiinţifice, şi aceasta deoarece fundamentul ei îl constituie imaginaţia creatoare. Teodor Dima vinea să confirme că nu doar raţionamentul logic deductiv este productiv în ordinea cunoaşterii, ci şi cel diametral opus, prin analogie, raţionament prin care umanitatea operează de la începuturile existenţei sale, chiar dacă dând greş în incantaţii magice sau în superstiţii, dar deschizând drumul progresului tehnologic de la Arhimede la Edison sau Bill Gates.Cităm doar două fragmente din opera impresionantă a academicianului Teodor Dima:„În legătură cu obiectivitatea ştiinţifică şi cu raportul dintre filosofie şi ştiinţă, am argumentat că, în orice împrejurare, trebuie păstrată demnitatea filosofiei; aceasta nu trebuie să imite şi să preia tehnicile şi practicile ştiinţei; filosofia trebuie să-şi promoveze fără echivoc şi fără restricţii specificul, conservându-şi nealterat limbajul şi problematica, dar rafinându-le şi adaptându-le cerinţelor multiple ale epocii şi culturii.”„Pentru prima dată în literatura de specialitate am abordat dimensiunea hermeneutică a explicaţiei ştiinţifice; susţin ideea că omul este o fiinţă culturală, înzestrat cu capacitatea şi dorinţa de a lua atitudine deliberată în faţa lumii pentru a-i atribui semnificaţie, pentru a-i da sens. Omul este în acelaşi timp şi autor, şi actor, şi spectator, toate aceste determinaţii făcând din om o fiinţă culturală în stare să creeze, să explice şi să înţeleagă pentru a interpreta şi a evalua ceea ce este şi ceea ce el face. Deci înţelegerea însoţeşte mereu şi pretutindeni explicaţia; ea o provoacă, îi controlează demersurile şi îi validează concluziile, atunci când intră în conjuncţie cu criterii obiective ale validării.”Faptul că lucra „la un sistem de logică hermeneutică” a reprezentat dovada ideii că am fost contemporani cu un filosof al măsurii, al echilibrului dintre avântul speculativ şi instrumentul raţional al logicii susceptibil să tempereze imflamaţiile spiritului.Teodor Dima a promovat filosofia românească nu doar prin scrierile sale sau prin activitatea didactică, ci şi prin contribuţia la apariţia şi dezvoltarea învăţământului filosofic în universitățile românești. În universitatea gălățeană a avut discipoli, în şcolile din Galaţi şi Brăila foştii studenţi au devenit sub îndrumarea directă doctori în filosofie. Însă contribuţia majoră pentru filosofie a fost sprijinul remarcabil pe care l-a oferit pentru înființarea unei specializări de profil la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.În cuvântul la acordarea titlului de Doctor honoris causa în 2013, Teodor Dima spunea: „Când privesc această Sală a Senatului, nu-mi vine să cred câți absolvenţi am format la Dunărea de Jos”.Acum, când Teodor Dima nu ne mai însoțește în această viață, cei care i-au fost studenți și discipoli, împreună cu întreaga comunitate academică a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, se roagă pentru liniștea și pacea sufletului său.Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Sărbători
· (+) Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; Sf Ier Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei și mama sa, Sf Emilia (Anul Nou: Tedeum) (calendar ortodox)
· Sf. Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu (calendar romano-catolic). Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, este prima sărbătoare în cinstea Maicii Domnului apărută în părţile de apus ale Bisericii. La început a fost introdusă cu scopul de a înlocui obiceiurile romane numite „strenae” (daruri şi urări de bine cu prilejul Anului Nou), obiceiuri în care se practicau ritualuri nepotrivite cu sfinţenia vieţii creştine. „Natale Santae Mariae” – „Crăciunul Sfintei Maria” a început a fi sărbătorit la Roma în preajma secolului al VI-lea, probabil o dată cu sfinţirea uneia dintre primele biserici din Roma dedicate Maicii Domnului: Sfânta Maria Antiqua în Forul roman, la sud de templul numit al fraţilor Castor. Slujba bisericească era strâns legată de aceea a Naşterii Domnului, şi pentru aceasta ziua de 1 Ianuarie a fost numită „în octava Domnului”, a opta zi din sărbătoarea Naşterii Domnului.
· În calendarul greco-catolic: (†) Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; Sf. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii Capadociei († 379)
· "Ziua mondială a păcii", proclamată de Vatican în anul 1982; la începutul fiecărui an, cu prilejul acestei zile, Suveranul Pontif adresează un mesaj credincioșilor
· "Ziua revoluției palestiniene"
· In Sudan – Proclamarea independenţei (1956).
· In Cuba – Ziua eliberării. Sărbătoare naţională (1959).
· In Slovacia – Ziua Independenţei de Stat a Republicii (1993).
VA URMA
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu