MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 13 DECEMBRIE 2019
PARTEA A DOUA

Bună dimineața, prieteni!
Sunt în continuare restricționat și nu pot posta decât în grupurile pe care le administrez. Mai pot fi găsit pe blog la adresa de blogger dicuoctavian.blogspot.com.

RELIGIE ORTODOXĂ 13 Decembrie

+) Sf Ier Dosoftei, mitropolitul Moldovei; + Sf Mari Mc Eustatie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest; Sf Mc Lucia din Siracuza 

Sf Ier Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

În luna decembrie, în ziua a 13-a, se face pomenirea slăvitului și întru tot lăudatului ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei.
Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. Părinții săi, Leontie și Misira, binecredincioși creștini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania și în ținutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătorește pe sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.

În luna decembrie, în ziua a 13-a, se face pomenirea slăvitului și întru tot lăudatului ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei.
Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. Părinții săi, Leontie și Misira, binecredincioși creștini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania și în ținutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătorește pe sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.
Tânărul Dimitrie Barilă a învățat carte de la cei mai renumiți dascăli din Moldova și la școala Frăției Ortodoxe de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligență deosebită, și-a agonisit încă din anii copilăriei și ai tinereții multă știință de carte. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi și învățăturile dumnezeieștilor Părinți ai Bisericii și a deprins cu mult drag meșteșugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învățase a vorbi și a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă și ucraineană.
Pe lângă învățătura adunată cu migală de la mulți dascăli, la școala mănăstirii Probota a deprins și învățătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia și nevoințele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfântă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înțelepciune și vrednic împlinitor al nevoințelor călugărești, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste și rugăciune, devenind părinte duhovnicesc și începător al obștii de la Probota. Într-o însemnare în limba română, el scrie, la 14 septembrie 1649: „Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici“, iar alături, în limba greacă: „Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barila și al Misirei“.
Timp de mai mulți ani, învățatul egumen a călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoință și în cunoașterea Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult școala mănăstirii Probota și a crescut mulți ucenici luminați, aducând în obștea sa o adevărată înnoire duhovnicească.
Datorită prestigiului său de cărturar și virtuților care-i luminau chipul și faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huși, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând și smerit, înaltul ierarh uimea pe toți prin înțelepciune și bunătate. Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Și era neam de mazâl. Prea învățat, multe limbi știa: elinește, slovenește, și altă adâncă carte și-nvățătură. Deplin călugăr și cucernic, și blând ca un miel. În țara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela“.
Iubitor și trăitor al dreptei credințe, purtător de grijă față de păstoriții săi în vremuri „nepașnice pentru țară“, cu dese schimbări de domnii, Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei și-a împlinit misiunea pastorală prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din belșug: traducerea și tipărirea de carte sfântă în limba română. În liniștea chiliei sale din patria natală sau aflat în pribegie, sfântul a dăruit Bisericii și neamului românesc lucrări de mare valoare. Primele cărți tipărite au fost „Psaltirea“ în versuri și „Acatistul Născătoarei de Dumnezeu“ (Uniev, 1673). Înțelegând în Duhul Sfânt poezia psalmilor, i-a transpus în versuri românești, ca să apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumină și de har a cuvântului dumnezeiesc. Recunoscut ca autoritate teologică, a revizuit traducerea făcută de spătarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi inclus în Biblia de la București, din 1688.

În toamna anului 1673 a plecat în pribegie în Polonia, din cauza schimbărilor de domn în țară și a convingerilor sale antiotomane. În 1674 a fost înlocuit în scaunul mitropolitan de la Iași cu Teodosie, episcopul de Roman. În anul următor, Mitropolitul Dosoftei este readus în demnitatea sa chiriarhală, iar Teodosie se retrage la mănăstirea Bogdana și peste puțină vreme va cunoaște moarte martirică.
După refacerea tipografiei de la Iași, Mitropolitul Dosoftei a tipărit noi cărți de slujbă și de învățătură în limba română: „Dumnezăiasca Liturghie“ (1679 și 1683), „Psaltirea de-nțăles“ (1680), cu text paralel în română și slavonă, „Molitvănic de-nțăles“ (1681). Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare grecești și slavone și a tipărit în limba română „Viața și petrecerea sfinților“, în patru volume. Lucrarea a rămas neterminată datorită plecării forțate în Polonia. Această carte deosebit de necesară pentru misiunea Bisericii arată darul de mare cărturar al Mitropolitului Dosoftei, dar și dragostea sa pentru sfinți și pentru sfințenie. De aceea, el scrie despre sfinți cuvioși români pe care i-a cunoscut personal și despre alții pe care poporul îi venera cu multă evlavie: „Dară tocma și din rumâni mulți sfinți sânt, carii am și vădzut viața și traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneț, și Rafail de Agapia, i-am sărutat și svintele moștii. Apucat-am în dzâlele noastre părinț nalț la bunătăț și-n podvig, și plecaț la smerenie adâncă. Părintele Chiriac de Beserecani, gol și ticăloșit în munte 60 de ani. Și Chiriac de Tazlău, Epifanie de Voroneț, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râșca, arhiepiscopul acel svânt și minunat, Inochentie de Pobrata și Istatie!“.
În 1686 regele polon Jan Sobieski, în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir. Fiind nevoiți să se retragă, polonii au luat cu ei mulțime de pietre scumpe, odoare din aur și argint. Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei și cu moaștele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieții sale pământești departe de țară. Aici a continuat lucrarea sa cărturărească și a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocși de la Moscova și de la Kiev. Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistică, mitropolitul moldovean a tradus din elinește în slavo-rusă scrieri ale Sfinților Părinți Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman, Patriarhul Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învățătură a Bisericii. Păstor dreptcredincios și jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile și lipsurile, purtând de grijă comunității sale ortodoxe care se afla în Polonia. Sfințenia vieții lui strălucea nu numai asupra fiilor duhovnicești, chiar regele Jan Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia sfântul mitropolit al Moldovei, ca să participe la slujbe cu familia și să-i dea cinstire cuvenită. În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, sfântul ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniație și a rămas ortodox până la trecerea sa la veșnicie, la 13 decembrie 1693. Din mărturiile călugărilor care l-au însoțit în exil aflăm că sfântul și-a cunoscut vremea chemării sale la veșnicie de către Domnul. Blândul ierarh Dosoftei a fost înmormântat la Biserica „Nașterea Domnului“ din Jolkiew, astăzi în Ucraina.
Pătimind încercări și multe necazuri în această viață trecătoare, sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viață sfântă și neîntrecut învățător al dreptei credințe în limba poporului său. Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie și fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Rugăciune către Sf Ier Dosoftei, mitropolitul Moldovei

O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești. Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală, pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos.

Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună-liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocrotească pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.

Tot astazi, facem pomenirea pentru:

+ Sfintii Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie si Orest;

Sfintii cinci Martiri din Sevasta, anume Eustatie, Auxentie, Evghenie, Mardarie si Orest, sunt praznuiti de Biserica Ortodoxa in ziua de 13 decembrie. Sevasta - Sebaste, fosta capitala a provinciei Armenia Mica, sub domnia imparatului roman Diocletian, a fost o localitate de mare importanta in perioada de inceput a Bisericii Crestine.

In secolul al IV-lea, localitatea Sevasta a fost resedinta Sfintilor Vlasie si Petru de Sevasta, episcopi ai orasului, si a lui Eustatie, unul dintre intemeietorii monahismului din Asia Mica. Tot aici au fost martirizati si cei 40 de Mucenici, praznuiti de Biserica Ortodoxa in ziua de 9 martie. In localitatea Sevasta s-au nascut si cativa patriarhi greci si armeni, dintre care ii putem aminti pe Aticus de Constantinopol, al V-lea patriarh al cetatii, si pe Mihail, patriarhul de Echmiadzin, in secolul al XVI-lea.

Sfintii Eustatie, Auxentie, Evghenie, Mardarie si Orest au trait in vremea imparatilor romani Diocletian si Maximian (284-305), imparati renumiti pentru cruzimea cu care acestia i-au persecutat pe crestinii din teritoriile aflate sub conducerea lor. In acea vreme, imparatul Diocletian l-a numit pe ducele Lisias drept guvernator al provinciei Limitanea, iar pe Agricolaus drept conducator al tuturor provinciilor dinspre Rasarit.

Cei cinci martiri din Sevasta L-au cinstit pe Hristos, crezand in El si urmandu-I intru pazirea poruncilor Sale, inca din vremea copilariei, mostenind credinta de la parintii lor, insa au pastrat acest lucru acoperit de taina, datorita paganatatii celor aflati la conducerea politica a regiunii.

Dintre acestia, Sfantul Eustatie, care era originar din localitatea Aravraka, indeplinea slujba de ofiter, in armata imperiala. Desi dorea cu putere sa isi exprime public credinta in Hristos, el se temea de urmarea faptei sale. Pentru a alunga aceasta teama, el si-a luat centura de ofiter si a dat-o slujitorului sau, zicandu-i sa o duca si sa o lase in biserica crestina din localitatea Aravraka.

Sfantul Eustatie a facut acest lucru gandind ca daca centura lui, lasata la usa bisericii din localitatea natala, avea sa fie luata de preotul Auxentius si bagata in Sfantul Altar, acest lucru avea sa insemne ca Domnul binecuvinteaza fapta lui de a isi descoperi credinta si a suferi moarte martirica, jertfa pe care si-o dorea din toata inima, intr-o vreme in care nenumarati crestini erau omorati pe nedrept, pentru credinta in Hristos. Daca insa centura avea sa fie gasita si luata de vreun trecator oarecare, acest lucru insemna ca nu a venit inca vremea sa isi descopere credinta.

Slujitorul a dus la indeplinire misiunea incredintata de ofiterul sau. La intoarcere, necunoscand gandul sfantului, slujitorul i-a spus ca centura a fost luata de preotul Auxentiu al bisericii si dusa in interior. Indata, intelegand voia lui Dumnezeu, sfantul s-a infatisat inaintea lui Lisias si i-a spus cu franchete ca este credincios si slujitor al lui Hristos. Urmand curajului sau, acestuia i s-au alaturat si alti crestini din clasa militara, tainuiti pana la acea vreme.

Lisias, infuriat la culme de curajul si credinta de neclintit a sfintilor descoperiti, a ordonat depunerea lor din slujbele militare. Apoi, imediat, el a ordonat calailor sa-i tortureze pe sfinti fara nici un pic de mila. Calaii l-au dezbracat complet pe Sfantul Eustatie, l-au intins pe pamant, prinzandu-l in sfori intinse puternic, si au inceput a-l bate cu nuiele si toiege. Apoi, fiind legat cu o franghie si ridicat in picioare, sfantul a fost lasat sa atarne deasupra unui foc puternic aprins. Aruncandu-l din nou la pamant, plin da rani si arsuri fiind, calaii l-au scaldat pe sfant intr-un lichid compus din otet si sare si i-au zdrobit coastele, prin lovituri cu piatra.

Fiind inca in viata si tot neclintit in credinta, el a incurajat si pe alti crestini sa moara pentru Hristos, intru pastrarea vietii celei vesnice. Astfel, crestinul Evghenie si-a marturisit si el credinta in Hristos. Infuriati si mai rau de indrazneala si rezistenta Sfantului Eustatie, calaii l-au incalcat pe acesta cu incaltari de fier, in interiorul carora se aflau multe cuie ascutite. Facand acelasi lucru si Sfantului Evghenie, calaii i-au luat pe cei doi si i-au plimbat din Sevasta pana in Nicopolis, Armenia.

In drum spre Nicopolis, un alt crestin, anume Sfantul Mardarie, vazandu-i pe cei doi sfinti, mergand in chinuri pentru Hristos, a inceput sa-i binecuvinteze pentru rabdarea si credinta lor statornica. Alergand acasa, Sfantul Mardarie a vorbit cu sotia lui, spunandu-i despre dorinta de a muri si el pentru Hristos, iar aceasta l-a incurajat si s-a rugat pentru el, sa nu se lepede cumva, in urma suferintelor. Apoi, alergand spre Sfantul Eustatie, care mergea incalcat cu incaltarile cele cu tepi, s-a legat pe sine de catusele aceluia si a spus tuturor ca si el este crestin.

Asezandu-se in scaunul sau de judecata, Lisias a poruncit calailor sa-l aduca inaintea lui pe Sfantul Auxentie. Dupa ce tiranut cel pagan a incercat in fel si chip sa-l faca pe sfant sa se lepede de credinta crestina si sa se supuna zeilor sai, fara nici o izbanda insa, el a ordonat ca sfantului sa i se taie capul, lucru implinit pe loc.

Dupa acesta, la judecata pagana a fost adus Sfantul Mardarie. Fiindu-i adresate aceleasi oferte de crutare, in schimbul renuntarii la credinta crestina, sfantul a ramas neclintit ca o piatra. Turbat de manie, Lisias a poruncit ca tanarul sa fie torturat fara pic de mila, asemenea Sfantului Eustatie. Astfel, strapungandu-i gleznele cu un fier ascutit, calaii i-au introdus prin gaurile produse o sfoara groasa, iar mai apoi l-au lasat ataranand, cu capul in jos. Aprinzand taciuni, calaii i-au ars pantecele, rinichii si spatele. In cele din urma, Sfantul Mardarie si-a dat si el sufletul in mainile Mantuitorului, pe care atat de mult L-a iubit.

La scaunul de judecata pagana a fost adus, mai apoi, Sfantul Evghenie. Ramanand si acesta la fel de neclintit in sfanta si dreapta credinta in Hristos, calaii i-au taiat limba si i-au zdrobit fluierele picioarelor. In cele din urma, Sfantul Evghenie si-a dat sufletul in mana lui Dumnezeu, spre vesnica odihna.

Dupa omorarea celor trei sfinti, Lisias s-a indreptat spre campul de lupta, spre a-si antrena soldatii. Printre soldatii aflati cu el se numara si Orest, un crestin inca tainuit. La un moment dat, in urma unei loviri cu sabia, crucea purtata de acesta la gat a iesit in afara, ea fiind vazuta de cei de langa el. Nemaiavand de ales si avand proaspata in minte marturia celor trei sfinti, Orest si-a marturisit cu tarie credinta in Hristos.

Lisias a ramas perplex de acest lucru, drept pentru care a hotarat ca soldatii sa il lege pe Sfantul Orest cu lanturi de fier, impreuna cu un altul, anume Auxentie (Eustatie?), spre a fi dus si judecat in Sevasta, de catre Agricolaus, iar nu in Nicopolis, din teama ca nu cumva, facand minuni, si altii sa imbratiseze credinta in Hristos.

In fata lui Agricolaus, Sfantul Auxentie (Eustatie?), care era foarte bine educat, avand cunostinte de teologie si filosofie, a facut un rezumat profund al invataturii Mantuitorului Hristos despre mantuirea omului. Fiind atat surprins, cat si manios, judecatorul cel pagan i-a aruncat pe sfinti in inchisoare.
In inchisoare, in vremea noptii, cei doi au fost vizitati de Sfantul Vlasie, episcopul din Sevasta, spre a le da Sfanta Impartasanie. Spovedindu-se si marturisindu-si dorinta de a muri pentru Hristos, sfintii au primit binecuvantarea episcopului, spre a se intari si mai mult in credinta.

Dupa o oarecare vreme, comandantul cel pagan l-a luat pe Sfantul Orest si l-a intins pe un pat de fier, puternic incins. In urma suferintelor, sfantul si-a dat sufletul in mana lui Hristos. Mai apoi, calaii au aprins un cuptor de lemne si l-au aruncat pe Sfantul Auxentie (Eustatie?) in flacari. Astfel si-au incheiat si ei viata, murind pentru Dumnezeu, spre a trai vesnic impreuna cu El.

Viaţa Sfintei Mucenițe Lucia, fecioara

   Când se răspândea prin toate părţile Siciliei cinstirea Sfintei muceniţe Agatia şi poporul Siracuzei venea de departe să se închine sfântului ei mormânt, în cetatea Catanei, Lucia, fecioara cea lăudată a fost între siracuzeni cea mai de frunte la praznic împreună cu alţii şi cu maică să Evtihia, care avea boala curgerii de sânge de patru ani, şi care nu se vindeca cu nici o doctorie de la doctori. Şi, săvârşindu-se slujbele bisericeşti, se citea Evanghelia în care se pomeneşte de femeia căreia îi curgea sânge şi care, prin atingerea hainei lui Hristos s-a tămăduit. Lucia a zis mamei sale: "De crezi celor ce s-au citit, mamă, crede şi aceasta, cum că Agatia, care a pătimit pentru Hristos, s-a învrednicit a avea de faţă totdeauna pe Acela, pentru a Cărui nume a pătimit. Deci atinge-te de mormântul ei cu credinţă şi te vei tămădui".

    După săvârşirea cântării bisericeşti, ducându-se poporul, a căzut înaintea mormântului sfintei muceniţe, mama împreună cu fiica şi au început cu lacrimi a se ruga, cerând ajutor. Deci, rugându-se ele mult, a adormit Lucia şi a avut vedenie, văzând-o pe Sfânta muceniţă Agatia în mijlocul îngerilor, foarte împodobită cu mărgăritare şi zicându-i: "Sora mea, Lucia, fecioara Domnului, pentru ce ceri de la mine ceea ce singură poţi îndată să dai? Căci credinţa ta ajută mamei tale şi, iată, s-a făcut sănătoasă! Şi precum prin mine se slăveşte cetatea Catania, aşa şi prin tine se va slăvi şi împodobi cetatea Siracuzei, pentru că ai gătit sălăşuire bine primită lui Hristos întru a ta feciorie".

     Acestea auzindu-le Lucia, s-a deşteptat şi cu cutremur s-a sculat, apoi a zis către mama ei: "Mamă, mamă, iată te-ai vindecat. Deci, rogu-te pe tine prin sfânta aceasta care cu rugăciunile sale te-a tămăduit, să nu-mi mai pomeneşti de logodnic niciodată - pentru că acum era logodită -, nici să pofteşti a vedea din trupul meu rodul cel muritor. Ci toate acelea ce le-ai pregătit să mi le dai mie, ca şi când aş fi mers după bărbatul cel muritor, dă-mi-le acum, ca să merg la mirele cel fără de moarte, Hristos Domnul, Care va păzi fecioria mea". Iar mama sa Evtihia a zis către dânsa: "Toate cele ce sunt ale tatălui tău, care a murit de nouă ani, păzindu-le întregi le-am înmulţit şi nu le-am împuţinat, spre a le da moştenire ţie. Iar cele ce sunt ale mele şi cele ce mai pot să fie, singură le ştii bine. Deci, să acoperi mai întâi cu ţarina ochii mei şi apoi ceea ce va fi ţie cu plăcere, vei face cu toată avuţia". Lucia a zis: "Ascultă, mamă, sfatul meu, că nu este iubit de Dumnezeu acela care Îi dă Lui ceea ce nu poate duce cu sine, nici singur pentru el nu poate să le cheltuiască. Ci de voieşti a face lucru bine primit lui Dumnezeu, dă-I Lui ceea ce-ţi este cu putinţă a cheltui; pentru că după ce vei muri, nimic nu vei mai putea cheltui şi ceea ce dai acum, dai ce nu poţi duce cu tine. Deci, fiind vie şi sănătoasă, dă lui Hristos ceea ce ai, şi toate cele ce ai vrut să mi le dai mie, începe a le da de acum lui Hristos".

     Astfel, în toate zilele vorbind fecioara cu mama sa, s-a făcut împărţirea lucrurilor, pe care le-a dat spre trebuinţa săracilor. Deci, vânzând satele, podoabele cele de mult preţ şi mărgăritarele, s-a înştiinţat despre aceea logodnicul ei, care, mîhnindu-se, a început a întreba pe doica Luciei: "Ce va să fie aceasta, că am auzit despre vinderea satelor, podoabelor şi a mărgăritarelor?" Iar doica, fiind pricepută, a zis: "Logodnica ta a aflat că se vinde o moştenire, a cărui preţ este de o mie de galbeni şi mai mult; şi vrând a o cumpăra pe aceea, pentru tine, vinde asemenea lucruri ca să adune banii aceia". Logodnicul, crezând cuvintele ei şi socotind că se face negustorie, a tăcut; ba chiar el îndemna la vânzare.

    Dar când s-a înştiinţat că toate s-au împărţit săracilor şi scăpătaţilor, şi toate s-au cheltuit cu străinii şi slujitorii lui Dumnezeu, mergând la Pashasie, domnul cetăţii, a clevetit-o, zicând că logodnica sa este creştină şi potrivnică legilor împărăteşti. Iar ighemonul, chemând-o la sine, o sfătuia cu cuvinte şi o silea a jertfi idolilor. Atunci Lucia fericită a zis: "Aceasta este jertfa cea vie, precum şi credinţa cea curată, înaintea lui Dumnezeu: a cerceta pe cei săraci şi pe văduve în necazurile lor. Eu într-aceşti trei ani nimic altceva n-am făcut, decât numai am adus jerfă lui Dumnezeu Cel viu. Acum nemaiavând nimic din averea mea ce să aduc, pe mine mă jertfesc vie lui Dumnezeu şi ceea ce va fi cu plăcerea Lui, aceea să facă cu jertfa Sa".

    Pashasie a zis: "Aceste cuvinte spune-le creştinilor, celor asemenea ţie, iar mie celui ce păzesc aşezămintele împărăteşti, în deşert mi le povesteşti". Lucia a zis: "Tu ia aminte la legile împărăteşti, iar eu iau aminte la legile lui Dumnezeu. Tu te temi de împăraţi, iar eu mă tem de Dumnezeu. Tu nu voieşti a-i mânia pe dânşii, iar eu foarte cu dinadinsul mă păzesc a nu mânia pe Dumnezeu. Tu te sârguieşti a plăcea acelora, iar eu doresc a-i plăcea lui Hristos. Deci, tu fă ceea ce socoteşti că-ţi este de folos, iar eu voi face aceea ce voi cunoaşte că-mi este de folos". Pashasie a zis: "Ai cheltuit moştenirea ta cu desfrânaţii tăi şi ai risipit-o şi pentru ceea vorbeşti ca o desfrânată". Lucia a zis: "Eu moştenirea mea la loc bun am aşezat-o, iar pe stricătorii sufletului şi ai trupului meu niciodată nu i-am primit". Pashasie a zis: "Şi care sunt stricătorii sufletului şi trupului tău?"

    Lucia a zis: "Stricătorii sufletului voi sunteţi, de care grăieşte apostolul: Vorbele cele rele, strică obiceiurile cele bune. Pentru că sfătuiţi sufletele omeneşti, ca lăsând pe Ziditorul lor, să urmeze idolilor celor deşerţi. Iar stricătorii trupului sunt aceia care iubesc dulceaţa vremelnică, mai mult decât desfătarea cea veşnică şi aceia care cinstesc veselia ce degrabă piere mai mult decât bucuriile cele nesfârşite". Pashasie a zis: "Vor înceta şi vor amuţi cuvintele tale, când vor veni bătăile şi rănile". Lucia a zis: "Cuvintele lui Dumnezeu, niciodată nu vor tăcea". Pashasie a zis: "Au doară tu eşti Dumnezeu?". Lucia a răspuns: "Sunt roaba lui Dumnezeu şi pentru aceasta grăiesc cuvintele Lui, pentru că însuşi El a zis: Că nu veţi grăi voi înaintea împăraţilor şi a domnilor, ci Duhul Sfânt, Acela va grăi întru voi". Pashasie a zis: "Dar în tine este Duhul Sfânt şi Acela grăieşte în tine?". Lucia a zis: "Apostolul zice că cei ce vieţuiesc întru curăţie, sunt biserici ale lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu vieţuieşte într-înşii".

    Pashasie a zis: "Eu voi porunci să te ducă în casa cea de desfrânare, ca după ce vei fi batjocorită, să fugă de tine Duhul Sfânt". Niciodată nu se spurcă trupul de nu se va învoi cu mintea; pentru că chiar de vei pune tămâie în mâinile mele şi pe acea tămâie o vei arunca spre jertfă diavolească, Dumnezeu, uitându-se spre acesta, va râde pentru că voia şi cugetul îl judecă, iar nu lucrul ce se face cu sila. Iar pe siluitorul şi stricătorul fecioriei îl socoteşte ca pe un balaur, ca pe un tâlhar şi ca pe un barbar. Deci dacă pe mine, care nu voiesc, vei porunci a mă silui, apoi atunci vei îndoi cununa fecioriei mele". Pashasie a zis: "Voi porunci ca prin desfrânare să te omoare, de nu te vei supune poruncii împărăteşti". Lucia a zis: "Acum ţi-am spus că niciodată nu vei putea atrage voia mea către învoirea spre păcat; şi de acum orice vei face trupului meu, care ţi se pare a fi întru a ta stăpânire, de aceasta nu bagă seamă roaba lui Hristos".

     Atunci Pashasie, judecătorul cel necurat şi nedrept, a poruncit să vină cei ce ţineau casa de desfrânare şi, venind, le-a dat pe sfânta, zicând: "Chemaţi poporul şi faceţi ca să-şi bată joc de dânsa până când aceasta va muri". Şi când a început a o duce în casa de desfrânare, atâta greutate i-a dat trupului ei Duhul Sfânt, încât nicidecum n-au putut să o mişte din loc. Apropiindu-se mulţi, după porunca muncitorului, munceau să o urnească din loc, dar în zadar osteneau şi slăbeau asudând fără rezultat, că fecioara Domnului stătea neclintită. Atunci, aducând o funie şi legând-o de mâini şi de picioare, au început cu toţii a o târî, dar ea ca un munte stătea neclintită.

    Atunci Pashasie, cu mare supărare şi fiind în mare nepricepere, a chemat vrăjitorii, fermecătorii şi pe toţi popii idoleşti şi le-a poruncit să facă vrăjile lor împrejurul Luciei ca să fie urnită. Însă nimic n-au sporit căci stătea ca şi cum ar fi fost pironită cu trupul de pământ, iar picioarele ei nu le puteau mişca din loc. Apoi a poruncit să o stropească cu ud de om, socotind că cu oarecare vrăjitorii stă nemişcată, dar degeaba. Şi au adus multe perechi de boi, ca să o poată mişca din loc, însă nici aşa n-a fost cu putinţă a o clinti.

    Deci, a zis către dânsa Pashasie: "Care sunt farmecele tale?" Lucia a zis: "Nu sunt acestea farmecele mele, ci faceri de bine ale lui Dumnezeu". Pashasie a zis: "Ce pricină este că fiind copilă neputinciosă şi de o mie de oameni fiind târâtă, stai neclintită"? Sfântă a zis: "De vei aduce şi zece mii, vor auzi pe Sfântul Duh care îmi grăieşte; cădea-vor despre laturea ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta". Iar ticălosul judecător care o muncea, se chinuia cu sufletul său să scornescă chinuri, dar se tulbura cu gândurile, apoi i-a zis sfânta fecioară: "Pentru ce te munceşti şi te tulburi cu multe feluri de gânduri? Ai văzut că sunt biserică a lui Dumnezeu Celui viu? Crede acum, dacă nu te-ai cuminţit şi mai mult te învaţă!" Iar Pashasie se tulbură şi mai mult, oftă, văzând că sfânta îşi bate joc de dânsul.

    Atunci a poruncit să aprindă un foc mare împrejurul ei şi să toarne peste dânsa smoală arsă, pucioasă şi untdelemn fiert. Dar ea în numele Domnului Iisus Hristos stă nemişcată şi nevătămată, zicând către tiran: "Eu am rugat pe Domnul meu Iisus Hristos, ca să nu aibă stăpânire asupra mea focul acesta; şi pentru ca să râdă de tine cei ce nădăjduiesc în Hristos, de aceea am cerut îndelungare pătimirii mele, ca să ridic frica muncilor, de la cei ce cred, iar pe cei ce nu cred, să-i lipsesc de glasul batjocoririi, ca să nu-şi mai bată joc de creştini". Iar unii din prietenii lui Pashasie, nesuferind a-l vedea pe acesta în mare supărare şi în nepricepere, au poruncit s-o lovească cu sabia peste grumazul ei.

    Deci s-au dus acasă cu Pashasie, iar sfânta, deşi era foarte rănită, n-a slăbit, ci se ruga şi vorbea către popor: "Binevestesc vouă că s-a dat pace Bisericii lui Dumnezeu, pentru că Diocleţian a căzut din împărăţie, iar Maximian a murit acum; şi precum cetatea Cătăniei are mijlocitoare către Dumnezeu pe sora mea, Sfânta Agatia, aşa şi pe mine să mă ştiţi că trimisă de la Dumnezeu cetăţii acesteia; însă numai dacă veţi face voia Lui şi veţi primi credinţa Lui". Acestea zicând Lucia, roaba lui Dumnezeu, cu gâtlejul cel străpuns de sabie, iată înaintea ochilor ei se aducea Pashasie legat în lanţuri. Pentru că sicilienii trimiseseră în taină la Roma, vestind că Pashasie fără de milă necăjeşte acea latură, jefuind-o, luând cu sila şi răpind cele străine.

    Deci a venit în acea vreme poruncă de la Roma, ca să fie dus la judecată ferecat, unde, fiind întrebat, a fost osândit la moarte, apoi, tăindu-i-se capul, a pierit cu sunet ticălosul. Acea ducere a lui în fiare a văzut-o sfânta, încă fiind vie, şi stând la locul cel de muncă, unde fiind rănită, n-a ieşit dintr-însa duhul ei, până când au venit preoţii şi au împărtăşit-o cu preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos. Apoi, zicând toţi: "Amin", sfânta muceniţă şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile Domnului. Şi a fost pusă într-acel loc de cinste, unde a zidit peste dânsa biserică, în numele ei şi în cinstea lui Dumnezeu în Treime, închinat Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU  13 Decembrie

A.   PLĂCINTE

Plăcintă cu ciuperci

·       foi de plăcintă;

·       500 g ciuperci;

·       50 g margarină;

·       1 ceapă;

·       Sare;

·       Piper

Dacă nu avem foi de plăcintă se prepară un aluat din 250 g făină, 250 g margarină, ½ pahar cu apă caldă şi sare şi se lasă la rece.

          Se curăţă ciupercile, se spală bine şi se taie felioare subţiri.

          Se înăbuşă pe foc, într-o cratiţă acoperită, în margarină cu ceapa tăiată solzişori, sarea şi piperul măcinat.

          Când s-au înmuiat şi zeama din ele a scăzut se lasă să se răcorească.

          Se împarte aluatul în două.

          Una din jumătăţi se întinde de forma şi mărimea tăvii.

          Se unge tava, se aşază foaia şi se coace la cuptor.

          Se scoate din cuptor, se întind ciupercile scăzute şi răcorite pe toată suprafaţa foii, iar jumătatea cealaltă de aluat care a fost păstrată la rece, se întinde şi se pune în tavă deasupra compoziţiei.

          Se dă la cuptor până se rumeneşte.

B.   SALATE

Salată de varză

·       1 varză mică;

·       2 morcovi;

·       1 rădăcină ţelină;

·       6 căţei usturoi pisat;

·       Sare;

·       5 linguri ulei;

·       3 linguri oţet;

·       Mărar

Peste varza tocată fideluţă, amestecată cu morcovul şi ţelina date pe răzătoare se toarnă amestecul de sare, ulei şi oţet.

          Usturoiul pisat şi mărarul se adaugă la sfârşit.

C.   SOSURI

Sos alb

·       1 lingură făină;

·       1 lingură margarină;

·       2 pahare vin alb;

·       1 pahar apă

Se topeşte margarina peste care se pune făina în ploaie şi se lasă la foc mic, amestecând continuu până capătă culoare gălbuie.

Se stinge cu vin alb şi apă.

D.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Borş de urechiuşe

·       200 g morcovi

·       100 g pătrunjel

·       100 g păstârnac

·       100 g ţelină

·       350 g ceapă

·       500 g sfeclă roşie

·       200 g ulei

·       50 g ciuperci uscate sau 500 g ciuperci proaspete

·       300 g heringi

·       2 l borş de putină

·       2 legături pătrunjel verde

·       Piper

·       Sare

Se curăţă tot zarzavatul de supă şi se pune la fiert împreună cu 150 g ceapă, iar după ce legumele au fiert se strecoară.

          Borşul se fierbe separat.

          Din făină, sare şi puţină apă se prepară o cocă tare, ce se lasă să se odihnească circa 30 minute, apoi se întinde pe planşetă cu sucitorul, se taie pătrăţele cu latura de 5 cm, pe care se aşază umplutura, se lipesc marginile ca la colţunaşi, spre a se obţine urechiuşele.

          Umplutura pentru urechiuşe se prepară astfel: se toacă mărunt ceapa rămasă şi se prăjeşte în ulei, se adaugă ciupercile ce au fost fierte şi tocate şi fileurile de peşte ce au fost tăiate mărunt.

          Se lasă să se răcească, se trece totul prin maşina de tocat şi se potriveşte gustul de sare şi piper.

          Se amestecă supa de legume cu borşul de putină, se adaugă sare, apoi se pun în borş urechiuşele şi se lasă să fiarbă încet, circa 30 minute.

          După ce urechiuşele sunt fierte se adaugă verdeaţă, iar la sfârşit se toarnă în borş şi zeama de sfeclă roşie obţinută prin fierberea sfeclei rasă pe răzătoare sau tăiată cubuleţe.

E.   MÂNCĂRURI

Mâncare de morcovi

·       750 g morcovi;

·       1 ceaşcă ulei;

·       25 g zahăr;

·       10 g sare;

·       50 g margarină

Se curăţă morcovii şi se dau pe răzătoarea mare, apoi se călesc în ulei.

Separat se arde zahărul şi se stinge cu o cană de apă, se adaugă peste morcovi şi se lasă la foc mic până scade bine.

Se toarnă într-o tavă unsă cu ulei şi se dă la cuptor 15 minute.

Se serveşte fierbinte garnisit cu gogoşari în suc de roşii.

F.    DULCIURI

Covrigei simpli

·       200 g zahăr pudră;

·       400 g margarină (la temperatura camerei);

·       600 g făină;

·       1 vanilie sau 1 linguriţă coajă de lămâie

Se amestecă toate ingredientele, se frământă bine şi se modelează covrigei de forme diferite (rotunduri, opturi).

Se coc la foc potrivit.

După preferinţă se pot lipi doi covrigei cu marmeladă.

VA URMA