MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 6 DECEMBRIE 2019
PARTEA ÎNTÂI

La mulți ani purtătorilor numelui Sf Ier Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni.

Multă sănătate și împlinirea tuturor dorințelor de mai bine! 

Aceleași gânduri și pentru fiul meu Adrian Nicolae.

ISTORIE PE  ZILE 6 Decembrie

Evenimente

·         963: Leon al VIII-lea este ales Papa, dupa ce predecesorul sau, Ioan al XII-lea, a fost acuzat de nedemnitate și indepartat de pe tronul pontifical de către impăratul german Otto I. In momentul numirii sale, Leon  nu deținea nici o funcție bisericească si, impotriva prevederilor canonice, a fost uns de episcopul de Ostia mai întâi ostiar, apoi lecor, exorcist, acolit, sub-diacon, diacon, preot și în sfârșit episcop – toate astea în aceeași zi! De aceeaa fost considerat firește marioneta împăratului. Ioan al XII-lea  în schimb n-a vrut să renunțe la drepturile sale, ținând după plecarea lui Otto din Roma un sinod in care episcopii care cu puțin timp înainte îl dăduseră jos, au dat același verdict împotrivă lui Leon, numai că Ioan, în data de 14 mai 964 a căzut victimă furiei unui soț gelos și înșelat de el care l-a asasinat. Leon al VIII-lea  își găsise adăpost în tabăra lui Otto, iar  romanii l-au ales imediat papă pe Benedict al V-lea (964/65). Pentru Otto această faptă era egală cu o trădare, așa că s-a dus cu o armată puternică la Roma, demițându-l pe Benedict și punându-l din nou pe Leon în locul lui. Acesta însă a decedat în martie 965.

·         1060: Béla I al Ungariei este încoronat rege al Ungariei.

·         1185: În Portugalia, regele Sancho I urcă pe tron după moartea tatălui său, Alfonso.

·         1240: Mongolii condusi de Batu han invadeaza  Rusia Kieviana si cuceresc Kievul.

·         1534: A fost fondat orașul San Francisco de Quito, de către Sebastian de Belalcazar și Diego de Almagro, în prezent capitala statului Ecuador.

·         1768 a văzut lumina tiparului, în Edinburgh, Scoția, cea mai veche enciclopedie generală, redactată în limba engleză – Enciclopædia Britannica, ea fiind una dintre cele mai vechi astfel de publicații din lume. Ortografiată corect cu æ, dar frecvent scrisă cu esimplu, această lucrare este considerată ca fiind prima mare autoritate în domeniu, articolele sale fiind publicate sub atenta supraveghere a celor trei inițiatori principali ai proiectului, Colin Macfarquhar, Andrew Bell, respectiv Archibald Constable. De la cele trei volume apărute inițial, s-a ajuns la un număr de 32 de volume la ultima ediție, a XV-a, din 2010, an în care avea să se încheie oficial și forma printată de apariție, concomitent cu începerea exclusivă a ediției online, pe care o puteți consulta aici. 

·         1774: Sistemul de învățământ din Austria este reproiectat de către împărăteasa Maria Tereza. Acesta emite regulile generale, care stabilesc o perioadă de șase ani de învățământ obligatoriu în școala elementară, manuale, uniforme și o formare a cadrelor didactice. Maria Terezia a Austriei (la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich) , cunoscută și ca Maria Theresia, (n. 13 mai 1717, Viena – d. 29 noiembrie 1780, Viena), din Casa de Habsburg, conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740-1780, fiica lui Carol al VI-lea împărat romano-german (1685–1740), soția împăratului Francisc Ștefan și mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea

·         1865: Statele Unite au adoptat al treisprezecelea amendament al Constituției, prin care s-a abolit sclavia.

·         1877: Inventatorul american Thomas Alva Edison a realizat prima înregistrare sonoră recitând "Mary had a Little Lamb", la West Orange, New Jersey.

·         1877: Este publicat pentru prima dată ziarul Washington Post. The Washington Post este cel mai mare ziar american din Washington, DC. Este totodată și una dintre cele mai vechi publicații ale orașului, fiind fondată în anul 1877. Ziarul este deținut de compania media The Washington Post Company și a fost premiat cu 47 de premii Pulitzer până în prezent.

·         1880: A fost emis decretul potrivit căruia, orașul Buenos Aires a devenit capitala Republicii Argentina.

·         1892: La Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg a avut loc premiera baletului "Spărgătorul de nuci" de Piotr Ilici Ceaikovski (libret Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas a basmului lui E. T. A. Hoffmann, coregrafie Lev Ivanov). Piotr Ilici Ceaikovski, (n. 25 aprilie, pe stil nou 7 mai 1840, Kamsko-Wotkinski Sawod, azi orașul Ceaikovski – d. 25 octombrie, pe stil nou 6 noiembrie 1893, Sankt Petersburg), compozitor rus. A alcătuit simfonii, concerte, opere, balete și muzică de cameră. Unele dintre acestea fac parte din repertoriul clasic al multor concerte populare și teatre muzicale.

·         1912: A avut loc la Brăila primul Congres al muncitorilor din toate porturile României; s-a constituit Uniunea lucrătorilor de transport pe apă și pe uscat din România.

·         1916: Primul Război Mondial - Puterile Centrale capturează Bucureștiul.

·         1917: Finlanda se declară independentă față de Rusia. După Revoluția din Februarie 1917, poziția Finlandei ca parte a Imperiului Rus a fost pusă în discuție, în principal de către social-democrați. Întrucât șeful statului era țarul Rusiei, nu era clar cine era șeful executivului Finlandei după revoluție. Parlamentul, controlat de social-democrați, a adoptat așa-numita Lege a Puterii prin care și-a asumat autoritatea supremă în stat. Legea a fost respinsă de Guvernul Provizoriu Rus și de partidele de dreapta din Finlanda. Guvernul Provizoriu a dizolvat unilateral parlamentul, ceea ce social-democrații au considerat a fi ilegal, conform Legii Puterii. S-au ținut noi alegeri, în care partidele de dreapta au obținut o majoritate fragilă. Unii social-democrați au refuzat să accepte rezultatul și au continuat să susțină că dizolvarea parlamentului (și deci și alegerile) au fost ilegale. Cele două blocuri politice de forțe apropiate, partidele de dreapta și partidul social-democrat, s-au poziționat pe poziții adverse. Revoluția Rusă din Octombrie a schimbat totul. Dintr-o dată, partidele finlandeze de dreapta au început să reconsidere decizia de a bloca transferul puterii executive dinspre guvernul rus spre Finlanda, după ce în Rusia au luat puterea comuniștii radicali. În loc să recunoască autoritatea Legii Puterii dată cu câteva luni în urmă, guvernul de dreapta a declarat independența țării la 6 decembrie 1917.

·         1917: Cargobotul SS Mont-Blanc încărcat cu muniție a explodat în portul Halifax din Noua Scoție, după ce s-a ciocnit de vasul norvegian Imo. Aproximativ 2.000 de persoane și-au pierdut viața, iar 9.000 de oameni au fost răniți. În incident a fost implicat nava franceză SS Mont Blanc care transporta material exploziv și care s-a ciocnit cu Imo o navă norvegiană fără încărcătură, care era destinată participării la războiul din Belgia. In urma coliziunii pe nava franceză izbucnește un incendiu urmat de o explozie, care cauzează moartea a cel puțin 1.635 de persoane și rănirea în jur a 9.000 de persoane. Explozia a fost atât de puternică încât presiunea detonației a declanșat un șoc de intensitatea unui cutremur intens iar suflul exploziei a smuls din pământ copacii din apropiere, a îndoit șinele de cale ferată și a cauzat dărâmarea unor clădiri pe o rază de câteva sute de metri. Această explozie este cunoscută ca una dintre cele mai puternice explozii din istorie cu excepția exploziilor nucleare.  Materialul exploziv de pe „Mont Blanc” era constituit din:
35 t de benzol,
63 t de nitrat de celuloză,
2.300 t de acid picric
și
200 t de TNT.

·         1921: Este semnat Tratatul Anglo-Irlandez. Irlanda obţine statut de dominion si este formată Irlanda de Nord, ca entitate teritoriala separata.

·         1944: Depune juramântul ultimul guvern dinainte de 1989 în care erau reprezentate partidele burgheze (6 decembrie 1944 – 5 martie 1945). Premier era Nicolae Rădescu, PNȚ și PNL dețineau 7 ministere, iar FND, 8 ministere.

·         1955, Guvernul Federal al Statelor Unite standardizeaza marimea placutelor de inmatriculare in Statele Unite. Inainte de aceasta, fiecare stat avea propriul design al placutelor, rezultand o gama variata de marimi si forme.
Placutele de inmatriculare exista din aceeasi perioda de cand au aparut automobilele, in jurul anului 1900. Franta a fost prima care a introdus placutele de inmatriculare, in 1893, urmata de Germania in 1896. In Statele Unite, statul New York avea placute de inmatriculare inca din 1901, acestea nefiind furnizate de stat, ci, fiecare sofer era obligat sa isi creeze propria placuta de inmatriculare. 
Statele Massachusetts si West Virginia au fost primele care furnizau placute de inmatriculare, in 1903.
Standardizarea internationala a placutelor de inmatriculare s-a facut in 1957, cand producatorii de automobile au ajuns la intelegere cu guvernele si organizatiile internationale. 
In timp de variantele locale inca exista, s-au stabilit trei standarde de baza, astfel:
-in cea mai mare parte a Europei si in tarile din teritoriile de peste mari, apartinand europenilor, masura este de 520mmx110 sau 120mm;
-in Australia si cateva tari din jurul Pacificului--- 372x135mm;
-in majoritatea statelor americane --- 300x150mm.

·         1965 – s-a încheiat construcția primei porțiuni de cale ferată electrificată din România, care a unit localitatea Brașov de stațiunea Predeal și care avea să facă parte din prima magistrală electrificată, dintre București și Brașov, terminată în anul 1969.

·         1973: Gerald Ford depune jurământul în calitate de președinte al SUA, în urma demisiei lui Richard Nixon. A fost singurul președinte al Statelor Unite care nu a fost ales prin vot.

·         1978: In Spania este votată in urma unui referendum o noua Constitutie, care marcheaza trecerea de la dictatura la democratie.

·         1994 - Reuniunea la nivel înalt a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa – forum de dialog şi negocieri între Est şi Vest. A fost adoptată Declaraţia finală “Spre un parteneriat autentic într–o nouă eră”; s–a hotărât schimbarea denumirii CSCE în OSCE – Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa (Budapesta).

·         1995  - România a protestat împotriva pretenţiilor Ucrainei de a conferi "statutul de ape teritoriale" unei distanţe de 12 mile marine în jurul Insulei Şerpilor.

·         1998: S-a constituit Casa Națională de Asigurari de Sănătate.

·         1999: Președintele României, la acea dată Emil Constantinescu, a promulgat legea privind dosarele Securității. Emil Constantinescu (n. 19 noiembrie 1939, Tighina, acum în Republica Moldova), politician și om de știință român. A fost președinte al României între anii 1996 și 2000; din 1966 este cadru didactic al Facultății de Geologie a Universității din București.

·         2000: Magistraţii militari au început judecarea foştilor ofiţeri de Miliţie implicaţi în uciderea inginerului Gheorghe Ursu, decedat în 17 noiembrie 1985, din cauza loviturilor pe care le-a primit în timp ce se afla în arestul Inspectoratului General al Miliţiei (IGM).

·         2005: A fost semnat, la Bucureşti, acordul privind instalarea unor baze americane militare pe teritoriul României; este primul acord de acest gen semnat de Washington cu un fost stat comunist din Europa de Est.

·         2006  - Guvernul a alocat 800.000 lei pentru răscumpărarea a patru brăţări dacice.

·         2009: Are loc cel de-al doilea tur de scrutin din cadrul alegerilor prezidenţiale. În al doilea tur de scrutin s-au calificat candidatul PSD Mircea Geoana și președintele în exercițiu Traian Basescu, ultimul câștigând un nou mandat cu 50,33% din voturi, iar Mircea Geoană 49,66%. Partidul Social Democrat a contestat rezultatul alegerilor, reclamând fraude electorale, dar Curtea Constituțională, după ce a cerut renumărarea voturilor anulate, a validat rezultatul alegerilor.

Nașteri

·         846: S-a nascut  Hasan ibn Ali ibn Muhammad (d. 874), numit de asemenea si Abu Muhammad Ibn al-și Ridha, al unsprezecelea  Imam  șiit. Tatal său a fost Ali al–Hadi (a zecea Imam al șiiților), iar mama sa, Salil sauHodaitha. A fost  otrăvit la ordinul califului abbasid Al–Mutamid si este îngropat alături detatăl său, în Samarra (Irak).

·         1285: S-a nascut Ferdinand al IV-lea al Castiliei si Leonului; (d. 7 septembrie  1312). Ferdinand al IV-lea al Castiliei (în spaniolă: Fernando IV de Castilla, 6 decembrie 1285 Sevilla – 7 septembrie 1312 Jaén), rege al Castiliei și al Leonului între anii 1295-1312. În timpul copilăriei sale regatul a fost condus de mama sa, Maria de Molina, regele minor fiind sub tutela infantelui Enrique de Castilla „el Senador”, fiul regelui Ferdinand al III-lea cel Sfânt. Mama sa a continuat să joace un rol politic și în timpul majoratului fiului ei, împiedicând de mai multe ori detronarea acestuia. Domnia sa a stat sub semnul confruntării dintre regalitate și nobilimea condusă de unchiul regelui, Infantele Juan de Castilia de Tarifa și de Juan Núñez de Lara el Menor, sprijiniți uneori și de Don Juan Manuel, nepotul lui Ferdinand al III-lea. Ferdinand al IV-lea a urma calea predecesorilor săi în continuarea războiului Reconquistei și chiar dacă în 1309 a eșuat în încercarea de a cuceri Algeciras, a izbutit, în acelaș an, să ocupe Gibraltarul, iar în 1312 să obțină controlul orașului Alcaudete din regiunea Jaen. La Cortesul de la Valladolid din 1312 regele a dat un impuls reformei administrației și sistemului judiciar, în cadrul eforturilor sale de întărire a autorității monarhiei în detrimentul celei a nobilimii. Ferdinand al IV-lea a murit la Jaén la numai 27 ani la 7 septembrie 1312 și a fost înmormântat la Colegiata de San Hipólito de Córdoba.

·         1421: Regele Henric al VI-lea al Angliei (d. 1471). Henric a fost încoronat ca rege al Angliei la Westminster Abbey din Londra  la 6 noiembrie  1429, cu o lună înainte să împlinească opt ani și ca rege al Franței, la Notre Dame de Paris  la 16 decembrie 1431.

·         1609: Nicolas François, Duce de Lorena (d. 1670). Nicolas François, de asemenea cunoscut ca Nicolas al II-lea, a fost Duce de Lorena și Duce de Bar timp de câteva luni în anul 1634. A fost Duce în timpul invaziei lorene de către francezi în Războiul de Treizeci de Ani

·         1640: Claude Fleury, istoric francez (d. 1723). Claude Fleury a fost un avocat, teolog, istoric și pedagog francez. Monumentala sa lucrare Histoire ecclésiastique a fost destinată pentru publicul general.

·         1685: Prințesa Marie-Adélaïde de Savoia, mama regelui Ludovic al XV-lea al Franței (d. 1712). Marie-Adélaïde de Savoia a fost mama regelui Ludovic al XV-lea al Franței. Fiica cea mare a lui Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei și a primei sale soții, Anne Marie de Orléans. Ducesă de Burgundia după căsătorie, la moartea socrului său, Delfinul Ludovic, în 1711, devine Delfină a Franței. Moare de pojar în 1712, la douăzecișișase de ani, iar soțul său moare o săptămână mai târziu de aceași boală.

·         1778: Louis Joseph Gay-Lussac, fizician și chimist francez (d. 1850). In anul 1802 a elaborat legea dilataţiei termice a gazelor perfecte; (d. 9 mai 1850). În 1808 Gay-Lussac, colaborând cu chimistul francez Louis Jacques Thénard, lucrează la prepararea potasiului si a sodiului și astfel descoperă borul.  Iodul, descoperit de Bernard Courtois și careare un rol important în industrie și în medicină, îi datorează numele lui Louis Joseph Gay-Lussac. Bernard Courtois îi dăduse câteva eșantioane iar savantul  îi dă numele de iod (de la cuvântul grecesc ’’iodes’’, care înseamnă violet) datorită vaporilor violeți pe care îi degajă atunci când este încălzit. Gay-Lussac a fost membru a numeroase societăți savante din străinătate: Academia regală din Prusia, Royal Society din Londra, Academia Imperială din Rusia și Academiile din Edinburgh, Torino,si Stockholm.

·         1792: Willem al II-lea al Țărilor de Jos (d. 1849). La 7 octombrie 1840, după abdicarea tatălui său, i-a succedat la tron sub numele de Willem al II-lea. Ca și tatăl său a fost conservator. A intervenit în politică mai puțin decât a făcut-o tatăl său. Deși personalitatea sa era conservatoare, totuși a acționat cu simț și moderație. În anul 1848 au izbucnit revoluții în întreaga Europă. La Paris, monarhia Bourbon-Orléans a căzut. Willem a început să se teamă de revoluții la Amsterdam. Într-o dimineață s-a trezit și a spus: „M-am schimbat din conservator în liberal într-o noapte”. A ordonat lui Johan Rudolf Thorbecke să creeze o nouă constituție care să includă ca Eerste Kamer (Senatul) să fie ales indirect de provinciile statului iar Tweede Kamer (Casa Reprezentativă) să fie aleasă direct. Cu câteva luni înainte de moarte, a depus jurământul în primul său cabinet parlamentar.

·         1806: S-a născut tenorul, compozitorul si maestrul de canto francez Gilbert Duprez; (m. 23 septembrie 1896). A fost primul cantaret care a cantat pe scena un “contre ut” in timpul  operei Wilhelm Tell de Rossini, in 1831. Aceasta tehnica i-a uzat prematur vocea, ceea ce explica retragerea sa prematura la numai 43 de ani.
* 1827: Nicolae Rosetti-Bălănescu (n. 6 decembrie 1827 – d. 11 mai 1884) a fost un politician și ministru de externe (în guvernele Nicolae Kretzulescu 1 și Nicolae Kretzulescu 2), șeful corpului de control al guvernului (în guvernul Nicolae Kretzulescu 2), respectiv ministru de finanțe român.
* 1831: Dimitrie I. Berindei (n. 6 decembrie 1831, Roșiorii de Vede; d. 27 mai 1884, București) a fost un politician și ministru român, membru fondator al Partidului Național Liberal.

·         1835: Nicolae Kalinderu (n. 6 decembrie 1835, București - d. 16 aprilie 1902, Ciulnița, Argeș) a fost un medic, din 1890 membru corespondent al Academiei Române.^[1] A fost unul din membrii fondatori ai Partidului Național Liberal din România, la 24 mai 1875. Nicolae Kalinderu s-a născut într-o familie, se pare, de origine turcă. Tatăl său se numea Kalinderoglu, ceea ce în turcă înseamnă „fiul filosofului”. Fratele său a fost juristul și publicistul Ioan Kalinderu. A studiat în Franța, la Facultatea de Medicină din Paris, începând din 1853, unde a fost influențat de medicina experimentală a lui Claude Bernard și de teoria bacteriologică a lui Louis Pasteur. În 1863, în urma unul concurs, a fost admis ca intern al Spitalelor din Paris^[3]. A lucrat ca intern și extern în spitalele din Paris și a devenit membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. După ce și-a susținut teza de doctorat la Paris, a revenit în România, unde a devenit medic primar de boli interne la Spitalul Colentina, post pe care l-a ocupat până la 1874 când a demisionat. La 1877 a fost numit șef de serviciu la la Spitalul Brâncovenesc^[3].

A fost unul dintre fondatorii orientării anatomo–clinice și fiziopatologice în medicina românească internă. Împreună cu Victor Babeș a inițiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul și epidemiologia leprei.

A studiat meningita tuberculoasă la adulți, miopatiile și anevrismul sifilitic al aortei. A inițiat o serie de măsuri practice în vederea combaterii leprei și a înființat izolatorul de la Răchitoasa.

În 1887, Nicolae Kalinderu a fost numit profesor în cadrul Facultății de Medicină din București. În timpul războiului de independență a condus ambulanțele de la Turnu Măgurele fiind numit în 1878 șef al diviziei I medicale de la Spitalul Brâncovenesc.

·         1864: Nicodim Munteanu, născut Nicolae Munteanu, (n. 6 decembrie 1864, Pipirig, județul Neamț – d. 27 februarie 1948, București) a fost al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1939-1948), călugăr și membru de onoare al Academiei Române.
El a susținut Familia Regală a României și a fost un important anti-comunist, refuzând să sprijine regimul comunist sprijinit de sovietici în procesul de instalare în România în 1945-1947. Patriarhul Nicodim a decedat de pneumonie. Biografie: 

• 1882-1890 - Seminarul „Veniamin” din Iași
• 1890-1895 - Academia duhovnicească din Kiev (licența în 1895)
• 1894 - tuns în monahism la mănăstirea Neamț, sub numele de Nicodim
• 1894 - hirotonit ierodiacon la Iași
• 1886 - ieromonah
• 1895 - predicator la catedrala mitropolitană din Iași
• 1898-1902 - hirotesit arhimandrit și numit vicar al mitropoliei Moldovei
• 1902-1909 - vicar al Episcopiei Dunării de Jos
• 1908-1909 - director al Seminarului "Sf. Andrei" din Galați
• 1909 - arhiereu-vicaral al Mitropoliei Moldovei, cu titlul, "Băcăuanul"
• 1912, 18 februarie - ales episcop la Huși (înscăunat la 3 martie 1912)
• 1918, iunie - 1919, decembrie - locțiitor de arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului
• 1923, 31 decembrie - retras din scaunul de la Huși
• 1924-1935 - starețul mănăstirii Neamț.
• 1918, 5 octombrie - Membru de onoare al Academiei Române
• 1920 - „doctor honoris causa” al Facultății de Teologie din Cernăuți
• La 23 ianuarie 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei (înscăunat 4 februarie 1935).
• La 30 iunie 1939 a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunat 5 iulie), păstorind până la moarte.

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
În funcție 1939 – 1948
Precedat de	Miron Cristea
Succedat de	Justinian Marina
Mitropolit al Moldovei și Bucovinei
În funcție 1934 – 1939
Precedat de	Pimen Georgescu
Succedat de	Irineu Mihălcescu

·         1867: Prințul August Leopold de Saxa-Coburg-Kohary (d. 1922). August Leopold, Prinț de Saxa-Coburg-Koháry, a fost prinț german din Casa de Saxa-Coburg-Gotha. A fost al doilea fiu din cei patru ai Prințului Ludwig August de Saxa-Coburg-Kohary și ai Prințesei Leopoldina a Braziliei

·         1893: S-a nascut Dan Bădărău, filozof, membru al Academiei Române; de numele lui se leagă înfiinţarea, la Iaşi, a Societăţii de Filozofie; (d. 02.07.1968). Dan Bădărău s-a născut la Iași și a urmat studiile liceale la Liceul Saint Louis din Paris obținând bacalaureatul în 1912. Studiile universitarea le-a început la Universitatea din Iași, unde a obținut licența în Drept în 1917, și le-a continuat la Universitatea din Paris (Sorbona) unde a obținut licența (1919) și doctoratul (1924) în filosofie. Revenit la Iași, Dan Bădărău a fost numit, începând cu anul 1926, conferențiar la Catedra de Filosofie a Facultății de Litere și Filozofie a Universității și ulterior profesor. În 1949 se mută la București unde ocupă postul de director al Institutului de Istorie al Academiei Române. În 1963 este ales membru corespondent al Academiei Române și după 1967 activează ca șef de secție la Centrul de Logică al Academiei.

* 1894: Henri Catargi (n. 6 decembrie 1894, București - d. 19 iulie 1976, București) a fost un pictor român.

Henri H. Catargi a urmat liceul la Paris, și, deoarece tatăl său i-a condiționat studiul picturii de absolvirea unei facultăți practice, și-a luat licența în drept la Sorbona.^[2]

La revenirea în țară, a frecventat Academia Liberă de Pictură, avându-i ca profesori pe Gheorghe Petrașcu și pe Jean Al. Steriadi. În 1920 s-a reîntors la Paris, pentru a studia la Academia Julian. Acolo i-a cunoscut pe pictorii postimpresioniști francezi Édouard Vuillard, Paul Sérusier, pictorii Felix Vallotton, Maurice Denis, dar și pe Theodor Pallady, care a avut o mare influență asupra creației sale.^[2]

Prima expoziție personală a pictorului a avut loc la Paris, în 1922, după care artistul a început să își câștige faima atât în Europa, cât și în România, expunând la București, dar și la Moscova, Belgrad, Praga, Berlin, New Delhi, Cairo, Londra și Tokyo.^[3]

Arta lui Catargi a evoluat într-un mod destul de puțin obișnuit, lucrările din prima perioadă de creație au fost lucrări care țin mai mult de avangardă decât de modernism. Spre sfârșitul vieții, împins de nevoile materiale, a început să picteze în manieră realistă personaje în costume naționale, cu broboade, bibliotecare, reușind să se adapteze într-un mod superior tuturor condițiilor impuse de ideologie.^[4]

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, pictorului Henri Catargi i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Română „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”

* 1896: Marcel Pauker (n. 6 decembrie 1896, București - d. 16 august 1938 în localitatea Butovo în apropiere de Moscova, executat în cadrul epurărilor staliniste), a fost un intelectual și lider comunist român, fiul unei familii evreiești înstărite din București și soțul liderei comuniste române Ana Pauker (Rabinsohn). Era bine văzut de presa de stânga, având un cuvânt important de spus în relația cu aceasta^[1]. Marcel Pauker a purtat o serie de pseudonime, cel mai des folosite au fost: Luximin, Paul Lampart, Burghezul, Puiu, Herman Gugenheim, Priu, Semionovici Marin, Stepan sau Paul Weiss. Tatăl lui Marcel Pauker a fost Simion Pauker, cunoscut, între altele ca ziarist, secretar general de redacție și ulterior unul din proprietarii, alături de fratele său, Emil, ai ziarelor Adevărul și Dimineața, iar în anii 1910-1923 proprietarul fondator și directorul cotidianului economic Argus.

Născut într-o familie de evrei înstăriți și aculturați, Marcel Pauker a urmat cursurile Școlii evanghelice din Bucuresti, cu limba de predare germană, distingandu-se la învățătură și prin spiritul său rebel. În 1914 el a terminat examenele de bacalaureat, apoi a urmat o vreme cursuri la Școala de Poduri și Șosele din București. Apoi a studiat ingineria la Zürich. În zilele Primului Război Mondial, după intrarea României în război în 1916, Pauker și-a întrerupt provizoriu studiile pentru a se înrola în armata română. El a fost cadet de artilerie, apoi a primit gradul de sublocotenent. Imediat după război, în perioada 1919-1921, și-a reluat studiile la Zürich. În iulie 1921 și-a luat diploma de inginer. În aceeași lună s-a căsătorit cu Ana Rabinsohn, ulterior cunoscută ca Ana Pauker. Primul lor copil, Tanio, a murit după câteva luni de la naștere, de dizenterie. Din decembrie 1918 a fost activ în Partidul Socialist din România. În decembrie 1921 a fost desemnat ca membru al Comitetului Provizoriu al PCdR (Partidului Comunist din România), apoi în 1922 devine membru în Comitetul Central și în Biroul Politic, fiind și delegat la Conferința partidelor comuniste din Balcani de la Sofia (1922) și la Berlin (1923). S-a distins ca unul din comuniștii posedând o educație superioară.

Activitatea sa conspirativă comunistă va fi întreruptă de autoritățile române; va fi arestat și condamnat la 10 ani de închisoare, apoi la muncă forțată pe viață. Reușește să evadeze și fuge în 1925 în U.R.S.S., revenind în România după 4 ani. Marcel Pauker s-a implicat în luptele politice cu Vitali Holostenco, reflectând diferențele doctrinare dintre secția comunistă română și cea sovietică ucraineană, susținându-și deschis opinia în Congresul al IV-lea al P.C.d R. de la Harkov. Este sancționat de Comintern pentru păreri personale. I se interzice activitatea politică și va fi trimis forțat la Magnitogorsk, în Siberia (1930-1932). În 1935 intră în dizgrația lui Stalin și va fi victima epurărilor politice petrecute în U.R.S.S. Este arestat de NKVD pe 21 martie 1937 sub acuzația de spionaj în favoarea României. Este anchetat un an mai târziu. Sub tortură, Marcel Pauker va mărturisi în fața NKVD acțiunile de spionaj. Este condamnat la moarte prin împușcare, sentința fiind executată. A fost căsătorit cu Hannah Rabinsohn (Ana Pauker), conducătoare comunistă română, cu care are împreună trei copii.

• Tanio (1921 - 1922)
• Vlad (1926-2016)
• Tatiana (1928-2011)

A avut mai multe amante, cele mai celebre fiind Elena Filipovici și Vanda Nicolski 

Marcel Pauker

Liderul comunist Marcel Pauker Căsătorit cu Ana Pauker  Copii Tanio, Vlad, Tatiana, Serghei Este cunoscut sub diferite nume: Luximin, Paul Lampart, Burghezul, Puiu, Herman Gugenheim, Priu, Semionovici Marin, Stepan sau Paul Weiss

·         1896: Ira Gershwin, poet american (d. 1983). Ira Gershwin  a colaborat alături de fratele său – marele compozitor George Gershwin  – și scriitorul Du Bose Heyward  la crearea a unor cântece de mare succes, printre care opera Porgy and Bess. Frații Gershwin au făcut multe spectacole pentru teatrele de pe Broadway, compunând cântece ca “I Got Rhythm”, “Embraceable You”, “The Man I Love” și “Someone to Watch Over Me”. După moartea fratelui său (1937), Ira Gershwin și-a continuat activitatea de textier. Cel mai popular cântec al său a fost  ” Long Ago (and far away)”.

·         1898: Gunnar Myrdal, economist suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1987)

·         1898: S-a născut celebrul fotojurnalist Alfred Eisenstaedt; (m. 23 august 1995). Alfred Eisenstaedt Foto: “The Kiss”, New York 1945

·         1903: Niculae I. Herescu (n. 6 decembrie 1903 - d. 19 august 1961) a fost latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator și director al Institutului Român de Studii Latine din București (1937–1945), președinte al Societății Scriitorilor Români, director al Fundațiilor Culturale Regale Carol I din 1940.

Din anul 1944 s–a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franța, unde a fost animatorul mișcării literare din exilul românesc și a funcționat ca profesor universitar de latină, primind recunoașterea unor latiniști de valoare internațională (a coordonat vol. "Ovidiana" – Paris, 1958 – editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la nașterea poetului latin Ovidiu).

·         1920: S-a născut George Porter, chimist englez, laureat Nobel (d. 2002)

·         1920 - S–a născut Dave Brubeck, muzician american de jazz.

·         1929 - S–a născut Alain Tanner, regizor şi scenarist elveţian.

·         1931: S-a născut la Targoviste Alexandru Stark, cunoscut  publicist, scenarist, redactor şi realizator la TVR; (m. 29 octombrie 1992, Paris).

·         1931 - S–a născut Zoltan Bitay, pictor şi grafician.

·         1937: Sotiris Fotopolos, politician român de etnie greacă

·         1940 - S-a născut Steve Alaimo, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.

·         1944 - S-a născut Jonathan (Kenneth) King, cântăreţ, compozitor şi producător britanic.

·         1947 - S-a născut Miroslav Vitous, basist ceh de jayy-rock (Weather Report).

·         1947 - S-a născut Kim Simmonds, chitarist şi compozitor britanic (Savoy Brown).

·         1949 - S–a născut Niculae Cristescu, tenor la Opera Naţională din Bucureşti.

* 1950: Gheorghe Păun (n. 6 decembrie 1950, Cicănești, Argeș) este un matematician, informatician și om de cultură român, membru al Uniunii Scriitorilor și membru titular al Academiei Române. Urmează școala generală în comuna natală (1957-1965), Liceul "Vlaicu Vodă" Curtea de Argeș (1965-1969), Facultatea de Matematică a Universității din București (1969-1974). A obținut doctoratul în matematică la Universitatea București, în anul 1977, cu lucrarea "Stimularea unor procese economice prin mijloacele teoriei limbajului", având drept coordonator pe matematicianul român Solomon Marcus.

A fost cercetător la Universitatea din București, iar din 1990 lucrează, ca cercetător I, la Institutul de Matematică al Academiei Române ^[3]. Din 2003 până în ianuarie 2013 a lucrat și la Universitatea din Sevilla.^[4]

A ținut conferințe la peste 100 de universități și a avut numeroase invitații la conferințe internaționale.

Principalele sale domenii de cercetare sunt teoria limbajelor formale și aplicațiile sale, lingvistică computațională, calcul bazat pe ADN și calcul celular/membranar. Calculul membranar (engl. Membrane Computing) a fost inițiat de el, în 1998, aceste modele purtând numele de sisteme P (engl. P Systems, cu P de la Păun).^[5]

Autor extrem de prolific și complex, a publicat peste 500 de articole științifice ^[6] și peste 90 de cărți: 11 cărți de matematică și informatică, 49 de volume colective editate, 5 cărți de popularizare a științei, 10 cărți despre jocuri logice, 17 cărți de literatură (SF, romane, memorii și poezie).^[7] Multe dintre cărțile sale au fost traduse în limbile japoneză, chineză, rusă, engleză, maghiară, italiană.

Este membru în colectivele editoriale a 12 reviste internaționale și este implicat în comitetele de program și organizare a mai multor conferințe internaționale și workshop-uri.

În prezent, este redactorul-șef al revistei lunare de cultură Curtea de la Argeș.^[8]

În 1997 a fost ales membru corespondent, iar în 24.10.2012 a fost ales membru titular al Academiei Române ^[9]

Din 2006 este membru titular al Academiei Europei.^[10]

Acad. Gheorghe Păun se bucură de o excepțională vizibilitate și recunoaștere internațională, opera sa având peste 12.000 de citări.^[11]. Este inclus de Thompson Institute for Scientific Information, ISI, în categoria "highly cited researcher". 

Lucrări publicate

Monografii originale de informatică (teoretică)

• Mecanisme generative ale proceselor economice, Editura Tehnică, București, 1980
• Gramatici matriciale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981
• Gramatici contextuale, Editura Academiei, București, 1982
• Probleme actuale în teoria limbajelor formale, Editura Sțiințifică și Enciclopedică, București, 1984
• Paradoxurile clasamentelor, Editura Sțiințifică și Enciclopedică, București, 1987
• (în colaborare cu J. Dassow, Germania) Regulated Rewriting in Formal Language Theory, Akademie-Verlag, Berlin, 1989, Springer-Verlag, Berlin, Heidelberg, 1989.
• (în colaborare cu E. Csuhaj-Varju, Ungaria; J. Dassow, Germania; J. Kelemen, Cehoslo¬vacia) Grammar Systems. A Grammatical Approach to Distribution and Cooperation, Gordon and Breach, seria Topics in Computer Mathematics, London, 1994.
• Marcus Contextual Grammars, Kluwer, Boston, Dordrecht, London, 1997.
• (în colaborare cu G. Rozenberg, A. Salomaa) DNA Computing. New Computing Paradigms, Springer-Verlag, Heidelberg, 1998, Springer-Verlag, Tokyo, 1999 (traducere în japoneză), Mir, Moscova, 2004 (traducere in rusă), Tsinghua Univ. Press, Beijing, 2004 (traducere în chineza simplificată).
• (în colaborare cu C. Calude) Computing with Cells and Atoms. An Introduction to Quan¬tum, DNA and Membrane Computing Francis and Taylor, London, 2000.
• Membrane Computing. An Introduction, Springer-Verlag, Berlin, 2002 (tradusă în chineză în 2012).

Cărți de cultură științifică

• (în colaborare cu C. Calude) Modelul matematic – instrument și punct de vedere, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982.
• Din spectacolul matematicii, Editura Albatros, București, 1983.
• Între matematică și jocuri, Editura Albatros, București, 1986; reeditată sub titlul Jocuri și matematică, vol. I, la Editura Tehnică, București, 2000.
• Matematica? Un spectacol!, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988.
• Jocuri și matematică, vol. II, Editura Tehnică, București, 2000.
• Jocuri și matematică, vol. III, Ed. Tehnică, București, 2001.

Cărți literare[modificare | modificare sursă]

• Sfera paralelă, Editura Albatros, Colecția Fantastic Club, București, 1984 (povestiri scurte: Planeta natală; Printre noi...; Ultima cursă; Piatra soarelui; Sabotorii; Cosașii; Pădurea; Sfera paralelă; Poarta Nebunului).
• Generoasele cercuri, Editura Albatros, București, 1989 (povestiri): Cândva, în parc; Spirale; Un caz rezolvat; Duelul; Baladă; Dispariția unui vânzător de lozuri; Ieșind de la cinematograg; Capcana).
• O mie nouă sute nouăzeci și patru (sau 1994, continuare a romanului 1984 de G. Orwell), Editura Ecce Homo, București, 1993 (roman; traducere în engleză, Nineteen Ninety-Four, or The Changeless Change, Minerva Press, Londra, 1997, și în maghiară, 1994. Avagy a változás, amely nem változtat semmit, Ed. Pont Kiado, Budapesta, 2008).
• Oglinzi mișcătoare, Editura Scripta, București, 1994 (roman).
• Hotel Anghila, Editura Scripta, București, 1994 (roman).
• Nemiloasele cercuri, Editura Meșterul Manole, Curtea de Argeș, 2004 (povestiri, selecție din Sfera paralelă și Generoasele cercuri).
• Lotta, Editura Paralela 45, Pitești, 2005 (roman; traducere în italiană în 2013).
• Ultima saună, Editura Dacpress, Curtea de Argeș, 2006 (roman).
• Inscripții pe un bilet de tren, Editura Fundației Orient-Occident, București, 2007 (poeme în proză).
• Teama de toamnă, Editura Tiparg, Pitești, 2009 (versuri).
• De-a viața, Editura Tiparg, Pitești, 2009 (versuri).
• Haina arlechinului/L’habit de l’arlequin, Editura Tiparg, Pitești, 2009 (volum bilingv, româno-francez, selecție din volumele anterioare și traducere de Paula Romanescu).
• Guadalquiviria, Editura Vergiliu, București, 2009 (versuri, volum bilingv, româno-spaniol, cu traducerea în limba spaniolă de Maria Calleya).
• Lumea văzută de un matematician, Editura Arefeana, București, 2009 (eseuri).
• Privind peste umăr. Memorii premature, Editura Tiparg, Pitești, 2010.
• Cactus de veghe, Editura Tiparg, Pitești, 2011 (epigrame, împreună cu caricaturi de Cucu Ureche).
• Cărți și autori, Editura Tiparg, Pitești, 2012 (cronici de carte).

Cărți de jocuri logice

• Inițiere în GO, Recoop, București, 1985 (ediția a doua – 1986, ediția a treia – 1988, ediția a patra, la Editura Tehnică, București – 2000).
• Soluții pentru 50 de jocuri logice solitare, Recoop, București, 1987 (ediția a doua – 1989).
• 250 de probleme de GO, Recoop, București, 1987 (ediția a doua – 1989).
• Cartea jocurilor (coordonator și coautor), Recoop, București, 1988.
• Jocuri logice competitive, Editura Sport-Turism, București, 1989.
• (în colaborare cu I. Diamandi) 40 de jocuri în BASIC, Recoop, București, 1993.
• Teoria chibritului. 234,5 probleme logico-distractive, Editura Tehnică, București, 1999.
• Logică distractivă. 256 de probleme, Editura Tehnică, București, 2000.
• Jocuri cu cărți, Editura Tehnică, București, 2000.

Cărți (de informatică-matematică) editate - selecție

• Mathematical Aspects of Natural and Formal Languages, World Scientific Publishing, Singapore, 1994 (492 + x pagini).
• Mathematical Linguistics and Related Topics, Editura Academiei Române, București, 1995 (364 + xii pagini).
• Artificial Life: Grammatical Models, The Black Sea University Press, București, 1995 (276 + xii pagini).
• (cu A. Salomaa) New Trends in Formal Languages: Control, Cooperation, Combinatorics., Lecture Notes in Computer Science 1218, Springer-Verlag, Berlin, 1997 (466 + x pagini).
• Computing with Bio-Molecules. Theory and Experiments, Springer-Verlag, Singapore, 1998 (358 + x pagini).
• (cu A. Salomaa) Grammatical Models of Multi-Agent Systems, Gordon and Breach, London, 1999 (372 + xii pagini).
• (cu J. Karhumaki, H.A. Maurer, G. Rozenberg) Jewels are Forever, Springer-Verlag, Berlin, 1999 (380 + xxx pagini).
• (cu G. Ciobanu) Foundamentals of Computing Theory ’99, Proceedings of the FCT Conf., Iași, 1999, Lecture Notes in Computer Science, 1684, Springer-Verlag, Berlin, 1999 (570 + x pagini).
• (cu C. Calude) Finite versus Infinite. Contributions to an Eternal Dilemma, Springer-Verlag, London, 2000 (374 + x pagini).
• (cu C. Martin-Vide) Recent Topics in Mathematical and Computational Linguistics, Ed. Academiei, București, 2000 (342 + x pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa) Current Trends in Theoretical Computer Science. Entering the 21st Century, World Scientific, Singapore, 2001 (870 + x pagini).
• (cu C.S. Calude, G. Rozenberg, A. Salomaa), Multiset Processing. Mathematical, Com¬puter Science, Molecular Computing Points of View, Springer-Verlag, Lecture Notes in Computer Science 2235, Berlin, 2001 (360 + viii pagini).
• (cu M. Ito, S. Yu) Words, Semigroups, Transductions (Festschrift in Honour of Gabriel Thierrin), World Scientific, Singapore, 2001 (444 + xii pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa, C. Zandron) Membrane Computing. International Work-shop, WMC 2002, Curtea de Argeș, Romania, August 2002. Revised Papers, Lecture Notes in Computer Science 2597, Springer-Verlag, Berlin, 2003 (437 de pagini).
• (cu C. Martin-Vide, V. Mitrana) Formal Language Theory and Applications, Springer-Verlag, Berlin, 2004 (620 + xii pagini).
• (cu N. Jonoska, G. Rozenberg) Aspects of Molecular Computing. Essays Dedicated to Tom Head on the Occasion of His 70th Birthday, LNCS 2950, Springer-Verlag, Berlin, 2004 (390 + x pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa) Current Trends in Theoretical Computer Science. The Challenge of the New Century, Vol. I Algorithms and Complexity (664 + xii pagini), Vol. II Formal Models and Semantics (628 + xii pagini), World Scientific, Singapore, 2004.
• (cu C. Martin-Vide, G. Mauri, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC 2003, Tarragona, July 2003, Selected Papers, LNCS 2933, Springer-Verlag, Berlin, 2004 (382 + x pagini)
• (cu J. Karhumaki, H. Maurer, G. Rozenberg) Theory is Forever. Essays Dedicated to Arto Salomaa, on the Occasion of His 70th Birthday, LNCS 3113, Springer-Verlag, Berlin, 2004 282 + x pages).
• (cu G. Mauri, M.J. Perez-Jimenez, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC5, Milano, Italy, 2004, Selected Papers, LNCS 3365, Springer-Verlag, Berlin, 2005 (417 + viii pagini).
• (cu G. Ciobanu, M.J. Perez-Jimenez) Applications of Membrane Computing, Springer-Verlag, Berlin, 2006 (442 + x pagini).
• (cu M.A. Gutierrez-Naranjo, M.J. Perez-Jimenez) Cellular Computing. Complexity Aspects, Fenix Editora, Sevilla, 2005 (296 + viii pagini).
• (cu R. Freund, G. Lojka, M. Oswald) Proceedings of Sixth International Workshop on Membrane Computing, WMC6, Vienna, July 18–21, 2005 (540 de pagini).
• (cu C.S. Calude, M.J. Dinneen, M.J. Perez-Jimenez, G. Rozenberg) Unconventional Computation. 4th International Conference, UC2005, Sevilla, Spain, October 2005. Proceedings, LNCS 3699, Springer-Verlag, Berlin, 2005 (268 + xii pagini; ISBN 3-540-29100-8, 77 de autori).
• (cu R. Freund, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC6, Vienna, Austria, 2005, Selected and Invited Papers, LNCS 3850, Springer-Verlag, Berlin, 2006 (372 +x pagini; 45 autori).
• (cu C.S. Calude, M.J. Dinneen, G. Rozenberg, S. Stepney) Unconventional Computation. 5th International Conference, UC2006, York, UK, September 2006. Proceedings, LNCS 4135, Springer-Verlag, Berlin, 2006 (268 + x pagini).
• (cu H.J. Hoogeboom, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC7, Leiden, The Netherlands, 2006, Selected and Invited Papers, LNCS 4361, Springer-Verlag, Berlin, 2007 (556 + x pagini).
• (cu G. Eleftherakis, P. Kefalas, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC8, Thessaloniki, Greece, 2007, Selected and Invited Papers, LNCS 4860, Springer-Verlag, Berlin, 2007 (454 + xii pagini).
• (cu D. Corne, P. Frisco, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC9, Edinburgh, UK, Selected and Invited Papers, LNCS 5391, Springer-Verlag, Berlin, 2008 (404 + x pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa) Handbook of Membrane Computing, Oxford University Press, 2010 (672 + xviii pages).
• (cu M.J. Perez-Jimenez, A. Riscos-Nunez, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, Tenth International Workshop, WMC 2009, Curtea de Argeș Romania, August 2009, Selected and Invited Papers, LNCS 5957, Springer-Verlag, Berlin, 2009 (488 + x pagini).
• (cu M. Gheorghe, T. Hinze, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing. 11th International Conference, CMC11, Jena, Germany, August 24-27, 2010. Revised, Selected, and Invited Papers, LNCS 6501, Springer-Verlag, Berlin, 2010 (394 + x pagini).
• (cu M. Gheorghe, G. Rozenberg, A. Salomaa, S. Verlan) Membrane Computing. 12th International Conference, CMC12, Fontainebleau, France, August 2011. Revised, Selected, Invited Papers, LNCS 7184, Springer-Verlag, Berlin, 2012 (372 + x pagini).
• (cu M.A. Martinez-del-Amor et al.) Proceedings of the Tenth Brainstorming Week on Membrane Computing, Sevilla, 2012, 2 volume, Fenix Editora, Sevilla, 2012 (322 + xii, respectiv, 302 + xii pagini).

* 1950: Andrei Sârbu (n. 6 decembrie 1950, Chișinău - d. 14 aprilie 2000, Chișinău), pictor originar din Moldova, care a contribuit la înnoirea limbajului plastic din spațiul basarabean, promotor al accentelor moderniste în pictură. A reușit să se impună prin lucrările sale non figurative, precum și cele realizate în limbajul pop art-ului și a realismului fotografic. La 6 decembrie 2013 familia Artistului a lansat web-situl, dedicat artei lui Andrei Sârbu: http://andreisarbu.info

·         1950 - S-a născut Joe Dube, baterist american (Starz).

·         1950 - S-a născut Jeff Grob, baterist american (Looking Glass).

·         1955 - S-a născut Rick Buckler, baterist britanic (Jam, Time, UK, Sharp).

·         1955 - S-a născut Eddie Tenpole, vocalist şi compozitor britanic (Tenpole Tudor).

·         1956: Andrian-Sirojea Mihei (n. 6 decembrie 1956, Tulcea) este un politician român, membru al Parlamentului României, deputat în legislatura 2004-2008.

·         1957: S-a născut Tudor Dumitrescu, pianist şi compozitor, fiul compozitorului Gheorghe Dumitrescu; (m. 4 martie 1977). Tudor Dumitrescu , pianist și compozitor român de muzică cultă. Membru al familiei muzicale Dumitrescu, Tudor este considerat unul dintre cei mai talentați pianiști români. A murit la vârsta de 19 ani, fiind victima cutremurului din 1977. Dumitrescu a debutat în calitate de pianist în timpul liceului, participând la concertele de tineret susținute de Ateneul Român. Au urmat recitaluri la Radioteleviziune și participarea la Festivalul Național al Tinerilor Muzicieni. De-a lungul carierei sale, susține în țară recitaluri individuale, alături de orchestre simfonice^[3] (București, Cluj-Napoca, Satu Mare, Craiova, Timișoara, Iași, Sibiu, Galați) sau în diferite ansambluri camerale. Este prezent în emisiuni radiofonice și televizate.^[3] Este remarcat pentru prima oară în afara țării la ediția din 1973 a Festivalului Interforum, organizat la Fertőd, Ungaria;^[4] piesa cu care intră în concurs este Sonata de Franz Liszt.^[3] Peste hotare, mai susține recitaluri la Weimar, Geneva și în Polonia, fiind acompaniat de filarmonicele din Jena și Weimar. Repertoriul său include lucrări de Domenico Scarlatti, Johann Sebastian Bach, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Frédéric Chopin, Franz Liszt, Johannes Brahms, Piotr Ilici Ceaikovski, Serghei Rahmaninov, Alecsandr Skriabin, Serghei Prokofiev, George Enescu etc. Discografia sa cuprinde înregistrări din concert efectuate de Radiodifuziunea Română.

Tânărul compozitor a scris piese pentru pian, lieduri, o lucrare pentru violoncel solo, un sextet pentru corn francez și coarde ș.a. În viziunea compozitorului Doru Popovici, muzicii lui Dumitrescu „nu-i lipsește cantabilitatea de amplă respirație, după cum nici combinațiile armonice cromatice îndrăznețe nu îi sunt necunoscute. Relevă o mare afinitate pentru varietatea ritmică și timbrală și, totodată, un apreciabil simț al arhitecturii. Muzica lui – ca și arta-i interpretativă – se înscrie în orbita unui neoromantism cu nostalgii clasice. Nu odată recurge la intonații populare, pe care reușește să le «alchemizeze» și să le integreze expresiv în neliniștitul său discurs sonor.”

Ultimul proiect de program al lui Dumitrescu, redactat cu câteva zile înaintea cutremurului, viza un recital pianistic la Ateneul Român, în luna aprilie. El cuprindea Sonatele op. 9, nr. 4 (în Mi major) și op. 10, nr. 2 (în Re major) de Ludwig van Beethoven și Sonata în fa minor, op. 5, de Johannes Brahms.

* 1958: Gheorghe Frăticiu (n. 6 decembrie 1958) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.

·         1962 - S-a născut Ben Watt, chitarist, pianist şi compozitor britanic (Everything But The Girl).
* 1964: Sevil Shhaideh (n. 4 decembrie 1964,^[1] Constanța, România; născută Sevil Geambec^[2]) este o politiciană română de etnie turcă, membră a Partidului Social Democrat, care a făcut parte din Guvernul Ponta (4).^[3] Este strănepoată după mamă a cunoscutului istoric turc născut în România, Kemal Karpat^[4].

A absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Planificare Economică și Cibernetică în 1987. Este căsătorită din 2011 cu sirianul Akram Shhaideh, aceasta fiind a doua ei căsătorie.^[5]

La 21 decembrie 2016 Sevil Shhaideh a fost prima propunere făcută de președintele PSD, Liviu Dragnea, pentru funcția de prim-ministru al României, propunere refuzată de președintele Klaus Iohannis la 27 decembrie 2016.^[6]

Liviu Dragnea a declarat că Sevil Shhaideh a fost singura din partid în care a avut încredere că poate pune în aplicare programul de guvernare cu care formațiunea a câștigat alegerile, el arătând că aceasta va beneficia de un sprijin efectiv atât din partea sa, cât și a PSD.^[7]

Sevil Shhaideh s-a prezentat pe 22 septembrie 2017 la DNA, pentru a fi informată că are calitatea de suspect într-un dosar instrumentat de DNA. Anunțul a fost făcut chiar de vicepremier la ieșirea de la DNA. 

Sevil Shhaideh

Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice  În funcție 20 mai 2015 – 17 noiembrie 2015 Precedat de Liviu Dragnea Succedat de Vasile Dîncu

* 1973: Remus Mihai Goțiu (n. 6 decembrie 1973, Ilia, Ilia, Hunedoara, România) este un jurnalist, scriitor și politician român. La alegerile din 2016 a obținut un mandat de senator de Cluj din partea USR. A debutat în presa scrisă și în radio în 1993, acoperind toate domeniile jurnalistice (sport, social, politic, cultură, economic), colaborând atât cu presa locală (Clujeanul, Ieșeanul, Deveanul, Bihoreanul), cât și cu cea națională (Ziarul Financiar...). Între 2006 și 2010 a fost redactor-șef la Ziarul Clujeanului, Clujeanul și Viața Clujeanului^{[3][4][5][6][7]}. Din 2010 este analist-comentator la VoxPublica (platformă de comentarii, bloguri și opinii, pe site-ul Realitatea TV)^[8].

Președinte al Asociației Profesioniștilor din Presa Cluj (2011-2013)^[9][10].

Membru al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj^[11].

În 2013 s-a implicat în realizarea ziarului Apusenii Liberi^[12][13], realizat pe bază de voluntariat și tipărit din donații publice. Publicații: 

• Povestea unui poem discursiv (poezie, editura Paralela 45, 2001; ediția a II-a, editura Tritonic, 2003)^[15]
• Senzaționala evadare a lui Mihai Goțiu povestită chiar de El (roman, editura Tritonic, 2002)^[16]
• Ora 20. Telejurnal (proză scurtă, împreună cu revista La Plic, Chișinău, 2010)^[17][18]
• Afacerea Roșia Montană (editura Tact, 2013), rezultatul unei documentări de peste 11 ani a acestui subiect^{[19][20][21][22][23][24]}.

Ioan Piso, profesor de istorie la Universitatea Babeș-Bolyai fost director al Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca descrie în Cotidianul Afacerea Roșia Montană ca „un excelent manual de istorie a ultimilor 23 de ani, bine scrisă și cu o argumentație fără cusur, de care ar putea păli de invidie orice istoric al vremurilor noi”^[25]. Revista Cultura compară „masiva carte” cu o „investigație revelatoare”^[26]. În blogul revistei Cultura volumul e prezentat ca „cea mai bună, cea mai solidă carte de jurnalism de investigație din România” apărut ca „rezultat al unui efort gigantic de documentare, sistematizare și interpretare a poveștii Roșia Montană”^[27]. Cartea „Afacerea Roșia Montană”, apare în Top 5 cultural 2013 publicat de Adevărul, pe prima poziție la categoria nonfiction^[28]. Observator cultural consideră lucrarea „cea mai importantă carte a anului, un model de investigație jurnalistică, o complexă, pasionantă, dar calmă și echilibrată analiză a unor maladii socio-politice și economice de sistem, deopotrivă naționale, multi- și transnaționale”. ^[29]

• „Fraierilor!”, volum despre istoria activismului clujean, (editura Tact, 2015)^[30][31][32]

Este prezent în multe reviste și antologii literare din România, Ungaria și Italia, precum și în presa internațională (Presseurope, Eurotopics, Open Democracy).

Colaborator al Departamentului de Jurnalistică (2007-2009) și al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie (din 2008) de la Universitatea Babeș-Bolyai.

·         1976: Ionel Daniel Dănciulescu (n. 6 decembrie 1976, Slatina, Olt, România) este un fost fotbalist român care a evoluat pe postul de atacant. În prezent, el ocupă funcția de Director general al clubului Dinamo București.^[3]

Considerat unul dintre cei mai valoroși atacanți din istoria Ligii I, Dănciulescu și-a început cariera de jucător profesionist la Electroputere Craiova, pentru care a jucat în perioada 1993 - 1995, marcând 8 goluri în 31 de meciuri. În 1995, Dinamo București l-a transferat, jucând la echipa din Șoseaua din Ștefan cel Mare vreme de doi ani, până în 1997, când a fost adus la Altay Izmir, Turcia.

În Turcia a rezistat doar jumătate de sezon, revenind în țară la Steaua București, marea rivală a lui Dinamo. A marcat 53 de goluri în 129 de meciuri pentru "roș-albaștrii" , reușind să câștige și de două ori campionatul României (1997-1998;2001-2001).

În 2002 a revenit la Dinamo, dar din cauza performanțelor realizate la Steaua, a fost contestat vehement de fanii "câinilor". În ciuda acestui lucru a devenit, odată cu trecerea timpului, unul dintre cei mai valoroși și importanți jucători de la Dinamo. A câștigat trei campionate și două Cupe ale României cu alb-roșii, devenind unul dintre cei mai iubiți jucători ai dinamoviștilor. În iunie 2009, a revenit și la naționala României, odată cu venirea lui Răzvan Lucescu ca selecționer. A jucat în meciul cu Lituania, câștigat de naționala României cu scorul de 1-0 în deplasare.

La 31 august 2009 a părăsit echipa Dinamo București și a semnat un contract pentru un sezon cu posibilitate de prelungire, cu echipa spaniolă din Segunda Division, Hércules Alicante. În iulie 2010, după ce i-a fost reziliat contractul cu formația spaniolă Hércules Alicante, a revenit la Dinamo București. A reușit golul 200 pe 17 noiembrie 2011, împotriva Ceahlăului.

Dănciulescu și-a anunțat retragerea pe data de 11 noiembrie 2013. În cariera sa de fotbalist, el a înscris peste 200 de goluri, aflându-se pe poziția a 2-a în clasamentul din toate timpurile al golgheterilor Ligii I.

* 1978: Iulian Tameș (n. 6 decembrie 1978, Mizil, județul Prahova) este un fotbalist român retras din activitate, având și cinci selecții în echipa națională de fotbal a României. Juca pe postul de mijlocaș ofensiv.

El a evoluat doar la echipe din România, exceptând o scurtă perioadă din anul 2005 când a fost legitimat la o echipă din Rusia.

* 1979: Viorel Frunză (n. 6 decembrie 1979) este un fotbalist internațional moldovean, care în prezent evolează la echipa Dacia Chișinău pe postul de atacant.

* 1980: Nicolae Daniel Balauru (n. 6 decembrie 1980, Alexandria) este un fotbalist român care evoluează pe postul de mijlocaș dreapta, în prezent fiind liber de contract. În trecut a evoluat la Rulmentul Alexandria, Rocar București, Politehnica AEK Timișoara, Apulum Alba-Iulia, Oțelul Galați, FCM Bacău, Unirea Urziceni, CS Mioveni, CS Otopeni, FC Snagov, CSM Râmnicu Vâlcea, Inter Clinceni și, ultima oară, la Metaloglobus București.
* 1985: Florina Maria Chintoan (născută Bîrsan, 6 decembrie 1985, în Cluj-Napoca) este o jucătoare de handbal profesionistă din România, componentă a echipei naționale.^[3][4] În prezent, ea evoluează la clubul „U” Cluj, pe postul de pivot.

·         1985: Dulce Maria, actriță și interpretă mexicană (RBD)
* 1989: Doinița Gherman (n. 6 decembrie 1989, Chișinău, RSS Moldovenească, astăzi Republica Moldova) este o cântăreață de muzică ușoară.
* 1997: Sabrina Ionescu (n. 6 decembrie 1997,^[1] Walnut Creek[*], SUA) este o jucătoare de baschet americană la Universitatea din Oregon. Ea este liderul tuturor femeilor NCAA în triple-double. Sabrina Ionescu este fiica lui Liliana Butas și a lui Dan Ionescu. Are doi frați gemeni, Andrei și Edward^[3], ultimul dintre ei jucând baschet la City College din San Francisco^[4]. Ea este de origine romana si vorbeste limba romana.

Decese

·         343: A murit Nicolae de Mira (Sfântul Nicolae) (n. 270). Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia și Țările de Jos și Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (Moș Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea lui Moș Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase țări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianți una de a-și spori vânzările, și a apărut chiar și în țări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului Nicolae, precum China. Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici.

·         735: A decedat  prințul imperial japonez din perioada Nara,  Toneri (n. 28 ian. 676), al treilea fiu al împăratului Temmu si al  printesei Nītabe, fiica împăratului Tenji.

·         1185: A murit regele Portugaliei Alfonso I; (n. 1109). A urcat pe tron fiul sau regele Sancho I. A fost al doilea fiu legitim, dar singurul care a supraviețuit, al regelui Afonso I al Portugaliei și a soției sale, Maud de Savoia. A folosit titlul de Rege de Algarve și/sau Rege de Silves, între 1189 și 1191.

·         1352: A murit Papa Clement al VI-lea; (n. 1291). A fost papa  Bisericii Catolice cu sediul la Avignon din 7 mai 1342, până la moartea sa. În 1348 a cumpărat ducatul Avignon de la Regina Ioana I. de Neapole cu 80.0000 de florini. În 1350 a proclamat a două sărbătoare a Anului Jubilar.  A fost numit „un Dionis ecleziastic” de către marele  poet italian Petrarca, din cauza numeroaselor sale amante și a gonoreei sale cronice sale cronice. Când a murit, 50 de preoți au oficiat slujba de maslu pentru odihna sufletului său timp de 9 zile consecutiv, dar opinia publică a căzut de acord că nu e nici pe departe îndeajuns.

·         1759: Prințesa Louise-Élisabeth a Franței, primul copil al regelui Ludovic al XV-lea al Franței și a soției acestuia, poloneza Maria Leszczynska (n. 1727). A fost  sora geamănă cea mare a printesei Henriette – Anne. Ca fiică a regelui, ea era Fiica Frantei. S-a căsătorit cu Filip, Duce de Parma, al patrulea fiu al regelui Filip al V-lea al Spaniei, devenind Ducesă de Parma.

·         1779: A murit pictorul francez Jean-Baptiste-Siméon Chardin ; (n. 02.11.1699).

·         1796: Moare  împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei. Urca pe tron   fiul ei, Pavel I.

·         1892: A decedat Werner von Siemens, inventator german; a avut un rol important în dezvoltarea telegrafiei. A realizat prima linie experimentală de tramvai, la Berlin în 1879; (n.13.12.1816).

·         1912: A decedat Ion Mincu, arhitect, membru fondator şi preşedinte al Societăţii Arhitecţilor din România, întemeietorul şcolii româneşti de arhitectură (Casa Lahovary, Şcoala Centrală de fete); (n.20.12.1852). Promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută și ca arhitectură neo-românească, Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiționale din România. Exemple în acest sens sunt Bufetul din Șoseaua Kiseleff (1882-1892), vila Robescu din Sinaia. 

Date biografice

• Studiile secundare le efectuează la Liceul Unirea din Focșani, între anii 1863-1871.
• În anul 1871 se înscrie la Școala Națională de poduri și șosele din București, pe care o absolvă în 1875 și obține diploma de inginer.
• Între 1877-1884 studiază la Școala Națională de Arte Frumoase din Paris, avându-i ca profesori pe Remy de Louanges și J. Gaudet, și obține diploma de arhitect.
• În 1883 primește premiul Societății centrale a arhitecților francezi.
• Ion Mincu s-a căsătorit în aprilie 1887, pe când avea 35 de ani, cu Eliza Dăscălescu, care era cu 11 ani mai tânără. Cei doi au avut două fiice^[1].
• Întors în țară, între 1892-1897, are o activitate didactică și își aduce aportul la înființarea Școlii de arhitectură a Societății Arhitecților Români.
• Între 1898-1912 este profesor la atelierul de proiecte al Școlii Naționale de Arhitectură, iar apoi la Școala Superioară de Arhitectură din București.
• Între 1895-1899, Ion Mincu a fost deputat în Parlamentul României.
• Între 1903-1912 este președintele Societății Arhitecților Români.

Lucrări:

Casa în care a locuit Ion Mincu
^{București, strada Arthur Verona}

• Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța (1895)
• Casa Lahovari (1886)
• Bufetul din Șoseaua Kiseleff (1882-1892), în prezent restaurantul Doina
• Vila Robescu din Sinaia (1897)
• Casa Petrașcu din Piața Romană (1904)
• Școala Centrală de fete din București (1890)
• Palatul Administratic din Galați (1905-1906)
• Palatul Băncii Comerțului din Craiova (1906, terminat de C. Iotzu în 1916
• Palatul Primăriei (proiect)
• Școala de război din București (proiect)
• Cavourile lui Ghica, Cantacuzino, Gheorghieff din Cimitirul Bellu (1900-1904)
• A restaurat Biserica Stavropoleos din București (1904-1910)
• Casa Monteoru a fost renovată după planurile arhitectului în perioada 1887–1888 (Sediul Uniunii Scriitorilor)
• Casa Vernescu (1887-1889)
• A decorat interiorul Palatului de Justiție din București (1890-1895) 

  Articole

  • Școala noastră de arte frumoase (1895-1896 în revista Literatura și arta română)
  • Expozițiunea de arhitectură P. Antonescu (1900-1901 în revista Literatura și arta română)
  • Concursul Camerei de Comerț din București, Palatul Bursei (1907 în revista Literatura și arta română)
  • Cronica artistică - Stavropoleos (1904 în Epoca)

* 1941: Teodor Neaga (n. 1878, comuna Dănceni, Basarabia, Imperiul Rus - d. 6 decembrie 1941, Penza, Uniunea Sovietică) a fost un om politic român, membru al Sfatului Țării. La data de 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România, iar la 6 decembrie 1941 a decedat în Gulagul sovietic. La numai o lună după ocuparea Basarabiei de către forțele armatei sovietice în 1940, Teodor Neaga a fost arestat de NKVD, deținut, torturat și interogat la penitenciarul din Penza, unde a și murit în 1943, fără a se cunoaște locul unde a fost înmormîntat
* 1952: Dumitru Popovici (n. 25 octombrie 1902, Dăneasa, județul Olt, d. 6 decembrie 1952, Cluj) a fost un critic și istoric literar român. A fost fiul învățătorilor Ioana (născută Popescu) și Ioan Popovici. A urmat școala primară la Șerbănești-Olt (1909-1914), iar studiile liceale la liceul „Radu Greceanu” din Slatina (1914-1923). A absolvit Facultatea de litere din București în anul 1927 și obține titlul de doctor în anul 1935.

A fost asistentul onorific al lui Dumitru Caracostea între anii 1924 și 1926^[2], apoi profesor secundar la Slatina (1927-1930) și Iași (1930-1936). A devenit profesor universitar la Facultatea de litere din Cluj în anul 1936, unde a activat până în anul morții 1952.

Între anii 1930 și 1934, în vederea pregărtirii doctoratului, audiază la Paris cursurile lui D. Mornet, F. Baldensperger, P. Hazard, M. Roques și A. Mirambel, orientându-se spre studii de literatură comparată și activează ca lector de limba română la Universitatea Sorbona și la „Școala de limbi orientale”.^[2]

Publică primele articole de istorie literară în revista Oltul (Slatina, 1928). A debutat critic, propriu-zis, cu studiul Poezia lui Cezar Bolliac în Viața românească în anul 1929. A fost unul dintre membri fondatori ai revistei Atheneum din Iași în anul 1935, iar între anii 1935 și 1936 este la conducerea revistei.

Debutul editorial are loc în anul 1935 când își publică teza de doctorat, Ideologia literară a lui I. Heliade Rădulescu, urmată și întregită în același an de studiul Santa cetate. A întemeiat și condus, între anii 1942 și 1948, în timpul refugiului, revista Studii literare la Sibiu^[2], oraș unde a ținut cursuri de istoria ideologiei literare și de istoria literaturii române moderne. Scrie ediții critice din opera lui Dimitrie Bolintineanu (Scrieri alese, 1942) și Ion Heliade-Rădulescu (Opere, I-II, 1939-1943) și pregătește lucrare amplă de istorie a literaturii române moderne, din care publică doar primul volum, La Littérature roumaine à l’époque des Lumières în anul 1945.

Din ultimii ani ai vieții au rămas în manuscris o serie de proiecte și încercări literare: traducerea parțială a Infernului lui Dante, ciclul de poezii Aur legendar, începutul unui roman cu elemente satirice (Într-o vară, la moșie) și numeroase comedii, dintre care terminate sunt Bucătarul de la Salamandra (1946) și Regele din Propontide (1948-1950). Opera: 

• Ideologia literară a lui I. Heliade Rădulescu, București, 1935;
• „Santa cetate” între utopie și poezie, București, 1935;
• Literatura română în epoca „Luminilor”, curs litografiat ținut la Facultatea de litere și filosofie din Cluj în 1938-1939;
• Literatura română modernă. Tendințe de integrare în ritmul cultural occidental, curs litografiat ținut la Facultatea de litere și filosofie din Cluj în 1939-1940;
• Cercetări de literatură română, Sibiu, 1944; La Littérature roumaine à l’époque des Lumières, Sibiu, 1945;
• Eminescu în critica și istoria literară română, curs litografiat ținut la Facultatea de litere și filosofie din Cluj în febr.-iun. 1947, Cluj, 1947; Poezia lui Eminescu, Cluj, 1948 (curs litografiat); Romantismul românesc, cuvânt înainte de Tudor Vianu, prefață de Dan Simonescu, ed. îngrijită și note I. Petrescu, (București), 1969;
• Poezia lui Mihai Eminescu, prefață de I. Petrescu, (București), 1969; fragment din Regele din Propontide, în Tribuna, XIV, nr. 5, 29 ian 1970 și nr. 48, 30 nov. 1972;
• Studii literare, postfață de A. Martin, ed. îngrijită și note de I. Em. Petrescu, Cluj, I (Literatura română în epoca „Luminilor”), 1972;
• Teatru (Bucătarul de la Salamandra, Regele din Propontide), cuvânt înainte de Anca Hațiegan, Ed. Arpeggione, Cluj, 2002.

Dumitru Popovici

* 1952: János Scheffler (în germană Johann Scheffler) (n. 29 octombrie 1887, Calmand, comitatul Sătmar, azi Cămin, județul Satu Mare - d. 6 decembrie 1952, Jilava) a fost episcop romano-catolic maghiar de origine șvabă de Satu Mare, deținut politic. În timpul unui duș i-a fost vărsată pe corp apă fierbinte, fapt care i-a cauzat arsuri grave. A fost înmormântat în cimitirul penitenciarului Jilava. În data de 1 iulie 2010 papa Benedict al XVI-lea a aprobat decretul de beatificare a episcopului Scheffler.^[1]

Slujba de beatificare a fost oficiată în data de 3 iulie 2011 de către cardinalul Péter Erdő în Catedrala din Satu Mare, în prezența a 15.000 de credincioși 

János Scheffler

* 1953: Pante Pașca (n. secolul al XIX-lea, Făurești, comuna Copalnic-Mănăștur, județul Maramureș - d. 6 decembrie 1953, Făurești) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918. Pante Pașca a fost un vrednic țăran-gospodar, care a fost ales în fruntea Composeratului de pădure, ca președinte. A fost în fruntea tuturor acțiunilor de organizare din toamna anului 1918. După Unire, a fost președintele Composeratului local de pădure din Făurești.

* 1963: Ion Valentin Anestin (n. 24 decembrie 1900 la Craiova - d. 6 decembrie 1963 la București) a fost un artist grafic român, grafician, pictor, sculptor, jurnalist și dramaturg. S-a remarcat și pentru caricaturile sale și pentru activitatea de critic de artă.

Ion Valentin Anestin a urmat, între 1918-1920, Academia de arte frumoase din București, unde l-a avut ca profesor pe sculptorul Frederik Storck. A continuat apoi studiile la Academia liberă de artă, înființată de pictorul Arthur Verona.

După 1921, a devenit cronicar teatral și de artă, a scris proză, dramaturgie și publicistică (în publicațiile Epoca, Vremea, Bluze albastre, Cuvântul liber, Adevărul literar și artistic, Timpul, Gluma), dar s-a ocupat și de grafică, în special caricatură și desen umoristic.

La inițiativa lui Vladimir Donescu, fostul său coleg de liceu, colaborează între 1931 și 1943 la săptămânalul Vremea, deținând pagina teatrală și prezentarea grafică.

În perioada interbelică, Anestin a publicat albume cu gravuri și ilustrații, creându-și un stil propriu, imitat și de alți graficieni. În perioada mai 1940 - septembrie 1944, în revista Gluma Anestin a publicat caricaturi antistaliniste cu legenda Măcelarul din Piața Roșie. Din cauza lor, în 1944 Anestin a fost suspendat cinci ani din activitatea ziaristică și apoi a fost arestat.

În caricaturile sale au apărut personaje politice românești ca Nicolae Titulescu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ion Inculeț, Alexandru Averescu, Octavian Goga, Gheorghe Tătărăscu sau străine, ca Adolf Hitler sau Benito Mussolini. 

Ion Valentin Anestin

Ion Valentin Anestin, portret de Iosif Iser.

·         1972 - A încetat din viaţă Vasile Posteucă, poet, plecat în Germania în anul 1941; a organizat, la Suceava, în anul 1936, primul Congres al studenţimii bucovinene

·         1975: A decedat Constantin (Dinu) Pillat, fiul marelui poet Ion Pillat. A fost detinut politic între anii 1959–1964 si a fost implicat, alaturi de alti intelectuali români în ceea ce istoria comunismului din România a consemnat drept “procesul Noica–Pillat”, ultimul mare proces politic din timpul regimului lui Gh. Gheorghiu Dej; (studii de literatura “Dostoievski în constiinta literara româneasca”, “Romanul de senzatie în literatura româna din a doua jumatate a secolului al XIX–lea”); (n.19 noiembrie 1921).

·         1988: A murit Roy Orbison, muzician american, pionier al muzicii rock; (n. 23.04.1936).

·         1988 - A încetat din viaţă Ion Cosma, operator, actor, regizor, unul dintre pionierii cinematografiei româneşti (n. 1 februarie 1905)

·         1991: A încetat din viaţă Vladimir Colin, prozator, traducător, autorul unei antologii de science fiction francez contemporan (“Un pic de neant”) (romane: “A zecea lume”, “Divertisment pentru vrăjitoare”); (n. 1 mai 1921). Vladimir Colin (pe numele real Jean Colin; n. 1 mai 1921, București, d. 6 decembrie 1991, București), important scriitor român de literatură științifico-fantastică și fantezie. Fiul lui Lazăr Colin, funcționar, și a Ellei (n. Pauker) a crescut într-o familie de evrei emancipați. Liceul Cantemir Vodă, Facultatea de Litere abandonată după un an deoarece timpul îi era acaparat de activitatea politică de activist al Comitetului Central al UTC. Ulterior a fost redactor pe la mai multe reviste, la Revista literară, Flacăra, secretar general de redacție la Viața românească.

În 1992, la București, scriitorul Leonard Oprea creează Fundația Culturală Română Vladimir Colin, onorând cu Premiul Internațional Vladimir Colin VIP americani-români și români, cum sunt: Vladimir Tismăneanu, Andrei Codrescu, Nicolae Manolescu, Șerban Foarță, Bogdan Ficeac, Radu Pavel Gheo.

A fost căsătorit cu poeta Nina Cassian^[5], apoi cu graficiana Marcela Cordescu^[6], care i-a ilustrat câteva din cărțile pentru copii (Basmele omului și Legendele țării lui Vam). A debutat cu un volum de Basme, în 1953, care a obținut Premiul de Stat. Au urmat apoi volumele de literatură fantastică Legendele țării lui Vam (1961) și de literatură științifico-fantastică A zecea lume, Pentagrama, 1967, Un pește invizibil și douăzeci de povestiri fantastice, 1970, Imposibila oază, 1984. A excelat în genul science fantasy și a obținut trei premii Eurocon, o performanță de neegalat pentru un autor din România. Printre operele din acest gen se numără și volumele de povestiri Viitorul al doilea, Dinții lui Cronos sau mini-romanul Babel.

A scris romane fantastice, romane științifico-fantastice (așa cum ar fi A zecea lume și Babel), basme, volume de povestiri științifico-fantastice și o carte de fantezie istorică, Legendele țării lui Vam. Aceasta a devenit cartea sa cea mai cunoscută, fiind editată și tipărită în Spania și Franța în volume de benzi desenate avându-l ca desenator pe artistul croat Igor Kordej (Igor Kordey în publicațiile americane și franceze).^[7] Editura Nemira i-a republicat cărțile într-o serie de autor Vladimir Colin, aducându-i un omagiu postum. A scris foarte multe basme moderne sau literatură de popularizare pentru copii. Opere publicate: 

• 27 de poeme, 1947, poezie
• Cormoranul pleacă pe mare, 1951, povestiri
• În spatele frontului, 1951, însemnări de război
• Pânzele vremii, 1951, nuvele
• Basme, 1953
• Nemaipomenita luptă dintre Papură-Împărat și Pintilie, 1953, basme
• Toroiman, 1953, basme
• Poveștile celor trei mincinoși, 1956, basme
• Zece povești pitice, 1957, basme
• Basmele Omului, 1958, basme
• Legendele țării lui Vam. O mitologie a omului, 1961, SF
• Povestea scrisului, 1966
• A zecea lume, 1964, SF
• Viitorul al doilea, 1966, SF
• Pentagrama, 1967, roman mitologic
• Dincolo de zidul de neon, 1968, roman
• Un pește invizibil și douăzeci de povestiri fantastice, 1970
• Mustățile fără pereche, 1970
• Povești de buzunar, 1970
• Capcanele timpului, 1972, SF
• Divertisment pentru vrăjitoare, 1972, sword and sorcery
• Grifonul lui Ulise, 1976, roman
• Dinții lui Cronos, 1975
• Ultimul avatar al lui Tristan, 1975, nuvelă SF
• Grifonul lui Ulise, 1976
• Babel, 1978
• Timp cu călăreț și corb, 1979/1985, roman
• Imposibila oază, povestiri fantastice, 1984
• Xele, motanul din stele, 1984

Părinți	Lazăr Colin Ella Pauker
Căsătorit cu	Marcela Cordescu, Nina Cassian

·         1991: György Aczél (György Appel) scriitor, jurnalist și politician comunist maghiar (n. 1917)

·         1996 - A murit Marin Sorescu, poet, dramaturg şi eseist, ministru al Culturii (1995), membru al Academiei Române (Premiul mondial de poezie "Fernando Riello", Madrid, 1983; Premiul Herder pentru întreaga operă, 1991) (n.19.02.1936).

·         2002: A murit Dan Amedeo Lăzărescu, istoric, avocat, scriitor si politician român liberal, fost detinut politic; (n. 30.11.1918). Dan Amedeo Lăzărescu (n. 30 noiembrie 1918, București – d. 6 decembrie 2002, București), scriitor, traducător de limbă engleză și om politic român, fost deținut politic în perioada comunistă, membru al Partidului Național Liberal, deputat în legislatura 1990-1992 și senator de Timiș în legislatura 1996-2000.

·         2008: Paul Niculescu-Mizil, politician român (n. 1923)

* 2011: Victor Dumbrăveanu (n. 20 august 1946, Corlăteni, Bălți, RSSM - 4 decembrie, 2011, Chișinău ^[1]) a fost un prozator și publicist român originar din Basarabia. S-a născut într-o familie de țărani find primul copil în familie. Primele șapte clase le-a făcut în satul natal, apoi învață la Pelinia. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova în 1968. A fost redactor la mai multe reviste: „Tinerimea Moldovei” (1972-1977), „Orizontul”, „Columna” (1986-1991), „Curierul de seară” ^[2]. În calitate de scriitor, Victor Dumbrăveanu a debutat în 1975, cu placheta de povestiri „Insula de coral” ^[3]. Din 2000 și până la deces a lucrat la ziarul municipal din Chișinău „Capitala” (Столица), îndeplinind mai multe funcții: redactor-șef adjunct, redactor-șef, director al ziarului. În ultimii ani a fost și redactor-șef al suplimentului „Monitorului de Chișinău”.

Victor Dumbrăveanu a fost căsătorit cu Eugenia și a avut două fiice: Doina și Dumitra. Opera: 

• Insula de coral - Chișinău, 1975;
• Fratele - Chișinău, 1976;
• Strigătul de pe celălalt țărm al dragostei - Chișinău, 1977;
• Orele de dimineață - Chișinău, 1978;
• Trenul ce aduce primăverile - Chișinău, 1980;
• Numește fericirea altfel, Chișinău, 1981;
• File de adio, Chișinău, 1981;
• Plecăciune în fața izvorului, Chișinău, 1983;
• Minunile meșterului Întrece-Timp, Chișinău, 1985;
• Nesomnul bărbaților, Chișinău, 1985;
• Pasărea din noi, Chișinău, 1987;
• Vornicel la nunta badei, Chișinău, 1988;
• Dor de casă. Chișinău, 1989;
• Nuntașii, Chișinău, 1991;
• Galopul cailor de lut, Chișinău, 1991;
• Casa cu fața spre ispită, Chișinău, 1993.

* 2017: Johnny Hallyday, cântăreț și actor francez (n. 1943). De-a lungul unei cariere impresionante de 57 de ani, Hallyday a lansat 79 de albume și a vândut peste 80 de milioane de discuri în întreaga lume, cu precădere în lumea francofonă,^[15]plasând Hallyday ca unul dintre cei mai bine vânduți muzicieni din Franța și din întreaga lume.^[16]

Hallyday a câștigat cinci albume de diamant, 40 de albume de aur, 22 albume de platină și zece Music Victories.^[17], interpetând mai mult de 1.154 de cântece^[18] și cântând alături de 187 de muzicieni.

Intens apreciat pentru vocea sa puternică și performanțele sale spectaculoase, Hallyday ajungea uneori la stadioanele, unde urma să performeze spectacolele sale, fie intrând de-a dreptul în mijlocul mulțimii, fie sărind dintr-un elicopter, așa cum a făcut-o pe Stade de France, stadion pe care a avut nouă reprezentații. Printre cele 3,257 de reprezentații, completate în 187 de turnee, cele mai memorabile sunt considerate a fi fost cele de pe stadioanele Parc des Princes din 1993 și de pe Stade de France din 1998 (imediat după câștigarea de către Franța a Cupei Mondiale), respectiv spectacolul de la Turnul Eiffel din 2000, spectacole care sunt, de asemenea, considerate a fi show-uri record în termeni de bilete vândute și participare a publicului pentru un muzician francez. Cel puțin un milion de spectatori s-au adunat la spectacolul său live de la Turnul Eiffel, alături de peste alte nouă milioane de telespectatori, care au urmărit în direct transmiterea show-ului.

Hallyday a colaborat adesea cu cei mai buni artiști și muzicieni francezi ai timpului său, printre care cei mai notabili se aflau și Charles Aznavour, Michel Berger și Jean-Jacques Goldman, în timp ce show-urile sale au fost produse de Jean-Claude Camus, considerat a fi unul dintre cei mai buni producători muzicali francezi ai tuturor timpurilor.

Imens de popular în Franța, Johnny Hallyday era adesea și simplu numit „Johnny”, fiind considerat a fi un „monument național” (și singurul cântăreț de la Edith Piaf), fiind parte importantă a culturii franceze. Longevitatea sa artistică excepțională l-a făcut să devină o figură culturală familiară pentru patru generații, precum și un simbol al următorilor „Treizeci de ani glorioși”, atunci când Hallyday a „explodat” pe scena artistică francez a anului 1960. Peste 2.500 de reviste și publicații i-au dedicat coperte și articole de fond, respectiv 190 de cărți referitoare la artistul și muzicianul Johnny Hallyday au fost scrise în timpul vieții sale. Jean-Philippe Smet s-a născut în Paris, la data de 15 iunie 1943, dintr-un tată belgian, Léon Smet,^[19] și o mamă franceză, Huguette Eugénie Pierrette Clerc. Tatăl Léon Smet, care lucra ca un artist într-un club de noapte, și-a părăsit copilul și soția câteva luni mai târziu. Obligată de situație, Huguette Clerc a început a lucra ca model, având puțin timp de a se ocupa de fiul său.^[20] Jean-Philippe a fost crescut de mătușa sa, Hélène Mar,^[21] luîndu-și ulterior numele său de scenă după un văr prin alianță din statul american Oklahoma, care folosea numele de scenă de Lee Halliday. Lee a devenit un mentor al lui Smet, expunându-l muzicii americane și numindu-l ulterior "Johnny Hallyday". Influențat de mai mulți cântăreți americani ai anilor 1950, printre care Elvis Presley fusese o figură dominantă, Hallyday a devenit cunoscut ca muzicianul care cânta rock 'n' roll în franceză. Single-ul său de debut, "Laisse les filles" a fost lansat de casa de discuri Vogue în martie 1960.^[23] Primul său album, "Hello Johnny",a fost lansat ulterior, de asemenea în 1960.^[24]

Hallyday în 1965

În 1961, versiunea sa cover a cunoscutei melodii Let's Twist Again a vândut peste un milion de copii, fiind premiată cu "discul de aur".^[25] Aproape imediat, versiunea lui Hallyday a ocupat locuri fruntașe în aproape toate topurile europene, chiar dacă a fost ignorată de topul britanic UK Singles Chart.^[26]

Alături de britanicii Invaziei britanice, Johnny Hallyday a fost promavat de influentul show de televiziune The Ed Sullivan Show, cântând alături de una din stelele muzicii americane de atunci, Connie Francis, într-un spectacol înregistrat la celebrul club de noapte Moulin Rouge din Paris.

Sub managementul lui Bruno Coquatrix, Hallyday a produs multe apariții pe celebra scenă Paris Olympia. La prima lor apariție în concert, (ulterior) celebra trupă The Jimi Hendrix Experience a lui Jimi Hendrix, a deschis spectacolul pentru Johnny Hallyday, în Nancy, pe 14 octombrie 1966. Diferite înregistrări ale spectacolului, incluzând filmice, dar și ale petrecerii de după show există, în care Hallyday, Hendrix, managerul Chas Chandler și alți apropiați se găsesc petrecând împreună.^[27] Hallyday s-a socializat de asemenea, printre alții, cu Keith Richards și Bob Dylan. 

Prima soție a lui Hallyday, Sylvie Vartan, în 1966

A patra și ultima soție a lui Hallyday, Læticia Boudou, în 2009

Căsătorii și copii

Hallyday a fost căsătorit de cinci ori, incluzând de două ori cu aceeași femeie, Adeline Blondieau, între 1990 și 1992, respectiv între 1994 și 1995. Primele patru căsnicii s-au terminat prin divorțuri, ultima (cu Læticia Boudou, care i-a devenit văduvă) fiind cea mai lungă (de peste 21 de ani), terminându-se prin decesul artistului.

Prima căsătorie a lui Hallyday a fost cu cântăreața franceză Sylvie Vartan, cu care a colaborat muzical adesea, durând 15 ani, între 1965 și 1980.^[29] Cei doi au împreună un fiu, David, născut în 1966. Hallyday, care locuise de mult în Los Angeles, California, statul California, era și proprietarul unui mic castel, în Gstaad, Switzerland, unde locuise între 2006 și 2015 pentru a evita taxele exorbitante impuse de guvernul francez pentru cei cu venituri de peste un milion de euro anual.^[22][30] Hallyday afirmase de mai multe ori ca ar reveni din nou la o rezidență franceză, dacă Franța și-ar modifica legile fiscale.^[31] În ianuarie 2014, Hallyday a afirmat că locul său actual de rezidență este Statele Unite, ca urmare a investigațiilor unui jurnalist elvețian, care demonstrase că Hallyday nu a petrecut destul timp în Gstaad pentru a se califica ca rezident elvețian.^[32]

Locuind în California, una din activitățiile favorite ale muzicianului francez era folosirea motocicletei sale Harley-Davidson pentru a avea în lungi excursii în deșerturile californiene, poposind la motelurile mici presărate de-a lungul rutelor folosite.

Johnny Hallyday

Părinți Léon Smet[*]  Căsătorit cu Laeticia Hallyday[*] (25 martie 1996–2017) Adeline Blondieau[*] (9 iulie 1990–11 iunie 1992) Sylvie Vartan (12 aprilie 1965–5 noiembrie 1980) Babeth Étienne[*] (1 decembrie 1981–3 februarie 1982) Adeline Blondieau[*] (19 aprilie 1994–9 mai 1995) Nathalie Baye[*]  Copii David Hallyday[*] Laura Smet[*]

Sărbători

·         în calendarul creștin-ortodox: Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, dezlegare la pește

·         în calendarul romano-catolic: Sf. Nicolae

·         în calendarul greco-catolic: Sf. Nicolae, Arhiepiscopul Mirei din Licia

·         în calendarul lutheran: Sf. Nicolae

·         în calendarul anglican: Sf. Nicolae

·         Finlanda: Sărbătoare națională. Proclamarea independenței (1917). Finlanda (în finlandeză Sunet Suomi; în suedeză Finland), denumită oficial Republica Finlanda, este o țară nordică situată în regiunea finoscandică a Europei de Nord. Se învecinează cu Suedia la vest, cu Norvegia la nord și cu Rusia la est, în timp ce Estonia se află la sud, peste Golful Finlandei.

VA URMA