MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 5 IANUARIE 2020
PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ

Bună dimineața, prieteni!
Nu uitați, astăzi este zi de post, chiar negru pentru cine poate ține!

RELIGIE ORTODOXĂ 5 Ianuarie

Sf Mc Teopempt și Teonas; Sf Cuv Sinclitichia (Ajunul Botezului Domnului. Post); Duminica dinaintea Botezului Domnului

Ajunul Botezului Domnului – Post negru

Bucuria sărbătorilor continuă! Am călătorit duhovnicește la Betleem și ne-am închinat Pruncului Sfânt asemenea magilor de la Răsărit. Ba mai mult, ne-am primenit peștera sufletelor noastre și l-am  primit pe Sfântul Copil chiar în taina ființei noastre. Am colindat și am primit colindători, aducând prin colind fior sfânt de cântare cerească; a opta zi  am fost martorii când Maria, Maica Sfântă, a plinit rânduiala legii și a pus numele Iisus odorului ei. Deopotrivă, am asistat la cumpăna dintre ani, cu sufletele pline de emoție la întâlnirea timpului cu veșnicia, participând la un „revelion„ cu totul excepțional, priveghind cu Dumnezeu, cel ce a făcut vremurile și stăpânește veacurile. Darurile duhovnicești  și bucuria nespusă a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos continuă și prin  proslăvirea Botezului Domnului, numită atât de frumos de înaintașii noștri, Teofania ori Boboteaza.

Se pare că anul acesta nu vor fi viscole și geruri năprasnice ca odinioară, când poporul credincios trebuia să înfrunte suflarea viforului ca să ajungă în sfintele locașuri pentru a se împărtăși cu aghiazma mare. Dealurile ninse, florile de gheață, lumina mohorâtă a lui ghenar dădeau sărbătorii  alura de poveste. Chiar dacă anul acesta cerul nu va voi să cearnă peste noi ninsori, iar luna lui ghenar va fi neașteptat de generoasă cu temperaturi pozitive,  slava și măreția praznicului nu suferă știrbire căci este o sărbătoare de reînnoire a botezului nostru, prin care  a început relația veșnică de viață și iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Boboteaza aduce bucurie în viața noastră și pentru că noi prăznuim arătarea Domnului în lume la vârsta de 30 de ani, după ce în taină, în ascultare și rugăciune a crescut și S-a sfințit în firea Lui pământeană, pregătindu-Se pentru lucrarea mântuitoare. Praznicul Teofaniei, sau arătării Domnului în lume, ne mai bucură și  prin faptul că odată cu trupurile sfințim prin aghiazma mare și casele, fântânile, pământurile, gospodăriile noastre, locurile de muncă, mașinile cu care ne deplasăm, spațiile în care ne desfășurăm activitățile cotidiene.Prin aceasta sfințire se bucură toată făptura, arătând că Dumnezeu nu este doar biserică, ci prezent pretutindeni.  O veche zicală românească spune că „omul sfințește locul”. Cum îl sfințim, oare? Insul înstrăinat de Dumnezeu nu poate sfinți nimic. Duhul Domnului prezent în om sfințește și binecuvintează tot ce-l înconjoară. Numai în măsura în care năzuim să ne sfințim viața noastră prin legătura nezdruncinată pe care trebuie s-o avem cu izvorul vieții și al sfințeniei, cu Dumnezeu, vom reuși să împlinim vorba din bătrâni.

Înainte de luminatul praznic al Bobotezei, în ajun, Biserica a rânduit zi de post, chiar dacă aceasta este zi de duminică, așa cum este în acest an, în 2014. Deja am auzit voci nedumerite. De ce  postesc duminica? Cum să fie harți vineri, iar duminică să fie ajunare? Unii, mai inventivi, chiar au „oferit” o alternativă... amuzantă, ca să nu-i spun altfel: să ținem post vineri, când e dezlegare la mâncăruri de dulce, în contul postului din ajunul Bobotezei, având în vedere că e zi de duminică și… ar fi mai la îndemână. Vă închipuiți că este o înșelare. În Ortodoxie nu sunt valabile astfel de „tranzacții” ori schimburi de zile, de postiri. Chiar dacă pentru unii ar părea curios să țină post aspru în zi de duminică, rânduiala trebuie respectată și ca să o putem împlini ar trebui să și înțelegem de ce Biserica a prevăzut această zi de postire în ajunul Bobotezei? Ziua de 5 ianuarie are o semnificație aparte căci este premergătoare unei mari minuni pe care Dumnezeu a făcut-o cu omul, după Nașterea Mântuitorului Hristos cu trupul. Este vorba de faptul că omul își va pune mâinile pe creștetul Domnului, a Creatorului său. Și cum să nu postim într-o astfel de zi, pregătindu-ne pentru excepționala întâlnire dintre Creator și creatură! Mai postim și pentru că în ajunul Bobotezei se oficiază slujba Aghiazmei Mari, cu care preoții merg pe la casele credincioșilor și le sfințesc. După rânduială trebuie să gustăm din apa cea sfințită, or acest lucru nu-l putem face decât în stare de post și rugăciune, de ajunare. Acest post de o zi este rânduit de Biserică și pentru a  ne reculege duhovnicește ca să înțelegem cât mai deplin iubirea lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, față de noi oamenii. Desigur, postul din ziua premergătoare Botezului Domnului, are o vechime foarte mare fiind păstrat din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească cu dumnezeieștile merinde.

Dacă ajunul Bobotezei va cădea de luni până vineri inclusiv pravila bisericească prevede post aspru sau chiar negru. Se ajunează până la ceasul al IX-lea, după care se consumă doar fructe și legume uscate ori fierte, fără untdelemn. Dacă ajunul va cădea în zi de sâmbătă ori duminică, atunci nu se mai face ajunare totală, ci, după Sfânta Liturghie și slujba Aghiazmei Mari se pot consuma bucate gătite și cu untdelemn.

Sfintirea caselor de Boboteaza

 Incepand cu primele zile ale anului civil, slujitorii sfintelor altare merg si sfintesc casele oamenilor prin stropire cu apa sfintita si vestesc Botezul lui Hristos.

Sfintirea caselor credinciosilor se face prin stropirea cu aghiasma mare in ajunul Bobotezei si prin slujba sfestaniei ce se savarseste la mutarea in casa noua si care se repeta in fiecare an sau chiar mai des, atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.

Omul este solidar cu tot ceea ce il inconjoara. Pacatele, faradelegile omului intineaza spatiul in care acesta le savarseste. Dimpotriva, curatenia vietii lui sfinteste mediul care-l inconjoara. Nu este intamplator faptul ca in popor s-a pastrat zicala: "Omul sfinteste locul".
 

Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc.

Cand face sfintirea apei, preotul se roaga ca: "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca "prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".

Iată Lumina se arată; iată curățirea se ivește; iată Mântuitorul stă de față, ca să strălucească celor din întuneric dumnezeieștile raze. Pe Acesta, cu gânduri curate, cu bucurie să-L primim.

Nu cu înțelepciunea și cu bogăția lui să se laude muritorul, ci cu credință în Domnul, cu dreptate să strige lui Hristos, Dumnezeu, cântând pururea: pe piatra poruncilor Tale întărește-mă, Stăpâne.

Lumina Ta cea nepătrunsă, fă-o să strălucească în inimile celor ce cu credință Te lăudăm pe Tine; pacea Ta cea mai presus de minte dă-ne-o nouă, ca alergând din noaptea neștiinței către lumina poruncilor Tale, să Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni.

Sf Mc Teopempt și Teonas; Sf Cuv Sinclitichia

Sfântul Mucenic Teopempt – A trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi a fost episcop în Nicomidia. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor din timpul împăratului Diocleţian (284-305), Sfântul Teopempt a mărturisit că este creştin refuzând să se închine şi să aducă jertfă idolilor. A fost prins şi supus la chinuri grele. Fiind aruncat în cuptor, prin pronia divină a fost păzit nevătămat. Apoi a fost întemniţat timp de 22 de zile fără apă şi mâncare, i s-a scos un ochi însă, prin minune, a fost vindecat de Dumnezeu. A suferit moarte martirică prin decapitare.

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfinţitului mucenic Teopempt episcopul, care prin sabie s-a săvârşit şi a mucenicului Teona.

Acest sfânt mucenic Teopempt a fost episcop, în zilele împăratului Diocleţian, la anii 290. Şi ridicând Diocleţian prigoană asupra creştinilor, Teopempt a fost cel dintâi care a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Fiind prins şi vădind în faţa împăratului înşelăciunea idolească, a fost aruncat într-un cuptor cu foc, i-au scos apoi un ochi şi i-au dat otravă. Rămânând în viaţă după toate acestea şi aducând la credinţă în Hristos pe fermecătorul Teona, care îi dăduse otrava, a fost supus la alte chinuri şi în cele din urmă i-au tăiat capul. Astfel s-a încununat cu cununa muceniciei. Iar pe sfântul Teona, care fusese fermecător şi crezuse, l-au aruncat într-o groapa şi l-au împresurat cu pământ. Şi aşa şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Sfântul Mucenic Teonas – A trăit în vremea împăratului Diocleţian şi a fost vrăjitor. Teonas a fost chemat de împărat ca să „risipească farmecele creştineşti ale lui Teopempt”. Teona a i-a dat Sfântului otravă să bea şi văzând că Dumnezeu l-a ocrotit pe Teopempt s-a convertit la creştinism, fiind mai apoi botezat în temniţă de către acesta. Refuzând să se lepede de credinţa creştină Sfântul Mucenic Teonas a fost îngropat de viu, trecând astfel la Domnul.

Sfânta Cuv. Sinclitichia – S-a născut într-o familie credincioasă din Macedonia. Atunci când părinţii ei au trecut la cele veşnice, a împărţit averea săracilor şi a intrat în monahism închinându-şi viaţa lui Dumnezeu în post şi rugăciune. Îmbolnăvindu-se, după trei luni de zile de răbdare în suferinţă a trecut la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Sinclitichia.

Această sfântă era de neam ales, bogată şi evlavioasă; şi mulţi tineri o cereau în căsătorie pentru frumuseţea ei înfloritoare şi pentru averea ei cea multă. Dar ea îşi înălţa tot mai mult dorul către Dumnezeu. Pentru aceasta a părăsit cu totul grijile lumeşti şi şi-a dat toată silinţa spre adăugirea îmbunătăţirii sufletului, prin înfrânare. Biruind deci pe vicleanul luptător diavolul, s-a mutat cu mintea către Dumnezeu, mai înainte de despărţirea de trup.

Dar aproape de sfârşitul vieţii sale, iar a ispitit-o vicleanul. Întocmai ca pe Iov, acoperind-o cu bube, cu răni şi cu viermi, care îi mâncau trupul. Tăria sufletului însă nu i-a slăbit, ostenelile nu le-a părăsit şi cu luptă bărbătească a trăit până la 80 de ani, când a răposat în pace, dându-şi sufletul în mâna lui Dumnezeu şi luând cununa biruinţei cu sfinţii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Duminica dinaintea Botezului Domnului

Ev Marcu 1, 1 - 8

Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum este scris de proroci: «Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui». loan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeei şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Iar loan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.

Ap II Timotei 4, 5 - 8

Fiule Timotei, fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin! Că eu de-acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui.

Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului - Despre chipul omului desăvârșit - Pr. Ilie Cleopa

Acum, la început de an nou, să luăm de model pentru mântuire și desăvârșire a vieții noastre în Hristos, atât pe Maica Domnului, cât și pe Sfântul Ioan Botezătorul, ca și pe toți sfinții Bisericii noastre.

„Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” (Matei 5, 48)

Iubiți credincioși,

Dumnezeiasca Evanghelie de astăzi vorbește în chip luminat despre aspra și îngereasca viață a Sfântului slăvitului prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul care, după mărturia Domnului „Este cel mai mare om născut din femeie și cu adevărat prooroc și mai mult decât prooroc” (Luca 7, 26-29). Întrucât chipul Sfântului Ioan Botezătorul este chipul omului desăvârșit, voi vorbi astăzi despre desăvârșirea creștină, după a mea slabă putere. Zice Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Mulți sunt cei ce vorbim, dar puțini cei ce facem. Însă nimenea nu trebuie să strice cuvântul lui Dumnezeu pentru negrija sa propie, ca să-și mărturisească neputința sa și să ascundă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta ca nu cumva să ne facem vinovați, pe lângă călcarea poruncilor, și de răstălmăcirea cuvântului lui Dumnezeu” (Filocalia, vol. II, Sibiu 1945, p. 114).

Deci, mângâindu-mă cu mărturiile de mai sus și nădăjduind la mila și puterea cea fără margine a Preabunului nostru Dumnezeu, am îndrăznit să vorbesc puțin despre desăvârșirea omului, măcar că eu nici cu vârful degetului nu m-am atins prin lucrare de aceasta. Mai întâi, o întrebare: ce este desăvârșirea? La aceasta voi răspunde nu cu cuvintele mele ci cu ale Sfinților Părinți. Astfel Sfinții Calistrat și Ignatie zic: „Desăvârșirea omului sau nepătimirea este același lucru” (Filocalia, vol. VIII, București, 1979, p. 191-192). Iar Sfântul Ioan Scărarul, zice: „Desăvârșirea este învierea sufletului înainte de cea a trupului și a doua treaptă după cea a îngerilor în cunoștința cea desăvârșită a lui Dumnezeu” (Filocalia, vol. IX, București, 1980, p. 418-419). Sfântul Simion Noul Teolog arată că desăvârșirea este a patra treaptă duhovnicească, zicând: „La aceasta se adaugă a patra treaptă și schimbare de vârstă duhovnicească. Ea este a bătrânului și a celui albit la păr și constă în ațintirea neabătută a privirii către cele dumnezeiești„ (Filocalia, vol. VI, București, 1979, p. 538).

Sfântul Vasile cel Mare, zice: „Cel ce s-a făcut iubitor de Dumnezeu și dorește să aibă cât de puțin nepătimirea Lui, și poftește să guste cât de puțin din sfințenia Lui, precum și din bucuria și veselia ce se naște din aceasta, să se străduiască să-și depărteze gândul de la toată patima materială care îi tulbură sufletul; să privească cu ochi curați, neumbriți, la cele dumnezeiești și să se facă locaș nesăturat al luminii de acolo. Adică, omul desăvârșit este locaș al Bunului Dumnezeu care dorește să cuprindă cât mai mult pe Dumnezeu.”

Iar Sfântul Isaac Sirul spune despre nepătimire: „Nepătimirea nu înseamnă a nu mai simți patimile, ci a nu le mai primi” (Idem, p. 189). Sfântul Diadoh al Foticeei zice: „Nepătimirea înseamnă nu a fi fără de patimi, căci așa ar trebui, după Sfântul Apostol Pavel, să ieșim din lume (I Corinteni 5 10); ci, fiind războiți, să fim și să rămânem nebiruiți” (Idem, p. 191).

Sfântul Maxim Mărturisitorul zice: „Nepătimirea este starea pașnică a sufletului, datorită căreia este greu mișcată spre păcat” (Idem, p. 192).

Sfinții Părinți ne mai arată că prin „îndumnezeire” sau desăvârșire, încetează lucrarea naturii umane și este înlocuită cu lucrările dumnezeiești, atributele naturale fiind copleșite de slava dumnezeiască. Astfel Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Sufletul devine ca un dumnezeu, odihnindu-se prin participarea la harul dumnezeiesc de toate lucrările sale mintale și sensibile și odihnind deodată cu sine toate lucrările naturale ale trupului care se îndumnezeiește împreună cu sufletul în proporție cu participarea lui la îndumnezeire, așa încât, atunci se va arăta numai Dumnezeu, atât prin suflet cât și prin trup, atributele naturale fiind biruite de prisosința slavei!” (Pr. Prof. D. Stăniloae, Morala creștină, vol. 3, 1981, 313-314).

A doua întrebare: oare desăvârșirea omului drept pe pământ este cu totul desăvârșită? Și la această întrebare ne răspund Sfinții Părinți, zicând: „Cei nepătimitori întinzându-se peste ei fără să se sature, urmăresc desăvârșirea fără sfârșit (nedesăvârșită) ca una ce se ridică pururea peste sine însăși prin adaosurile neostenite ce se înalță neîncetat prin suișurile spre Dumnezeu” (Filocalia, vol. VIII, op. cit., p. 192-193). Sfântul Nil Sinaitul, arătând că sunt două desăvârșiri, zice: „Trebuie să înțelegem două desăvârșiri: Una vremelnică și alta veșnică.” Despre cea dintâi zice Sfântul Apostol Pavel: Iar când va veni desăvârșirea atunci ceea ce este în parte se va desființa (I Corinteni 13, 10).

Când va veni desăvârșirea, înseamnă că aici pe pământ nu putem cuprinde desăvârșirea dumnezeiască. Și iarăși, două desăvârșiri cunoaște Sfântul Apostol Pavel și știe pe același om desăvârșit. Pentru viața de față îl numește desăvârșit, iar față de cel cu adevărat desăvârșit îl numește nedesăvârșit. De aceea zice: „Nu că am luat răsplată ori sunt desăvârșit” (Filipeni 3, 12). După puțin zice: „Câți suntem desăvârșiți aceasta să gândim” (Filipeni 3, 15). Sfântul Ioan Scărarul zice: „Desăvârșirea celor desăvârșiți este nedesăvârșită" (Filocalia, vol. IX, 419). Încă și Sfântul Macarie cel Mare zice: „Nimeni nu ajunge desăvârșit în veacul de acum că atunci n-ar fi arvună ceea ce se dă aici.” Și iarăși: „Știu pe mulți, și mă număr și eu printre aceștia, prin experiență, și știu bine că nimeni nu este desăvârșit aici; chiar de ar ajunge cu totul nematerial și s-ar uni aproape cu Bunul Dumnezeu, păcatul merge în urma lui și niciodată nu piere cu desăvârșire înainte de moarte” (Filocalia, vol. V, p. 227-228).

Iubiți credincioși,

Dacă ați ascultat cu atenție cele ce s-au vorbit până aici, ați înțeles ce este desăvârșirea omului pe pământ și că toată desăvârșirea omului în această viață își are nedesăvârșirea ei. Dar cum se poate una ca asta, ca să fie cineva desăvârșit și în același timp să fie și nedesăvârșit? Iată cum. Desăvârșirea oamenilor, mai ales în fața Ziditorului, este prea neînsemnată desăvârșire. Pentru că oricât s-ar desăvârși cineva prin darul lui Dumnezeu în viața aceasta, el pururea se află la început de desăvârșire, în creștere în cele duhovnicești. Deoarece omul drept și sfânt, după ce a trecut din viața aceasta în veacul viitor, el merge pururea spre o desăvârșire mai înaltă. Căci în veacul viitor și sfinții și îngerii merg dintr-o măsură de cunoaștere a slavei lui Dumnezeu în alta, după mărturia Duhului Sfânt care zice: „Merge-vor din putere în putere” (Psalm 83, 8) (Filocalia, vol. VII, p. 339-340). Așa merg din slavă în slavă sfinții lui Dumnezeu, până la măsura plinirii lui Hristos, după cum arată Sfântul Apostol Pavel: „Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 13).

În acest fel stând lucrurile, trebuie să înțelegem clar, că desăvârșirea omului în viața de acum își are nedesăvârșirea ei, deoarece cel desăvârșit pururea însetează după mai multă desăvârșire, pentru că cei nepătimitori pururea se întind spre vârful cel dorit al desăvârșirii fără să se mai sature. Prin aceasta ei fac desăvârșirea lor nedesăvârșită, deoarece bunătățile veșnice, după cum am zis, n-au hotar. „Omul duhovnicesc se desăvârșește în veacul de acum, pe măsura puterii omenești, iar față de oceanul cel fără de margini al desăvârșirii dumnezeiești el pururea este la început de desăvârșire, fiindcă niciodată nu poate cuprinde pe deplin nemărginirea desăvârșirii” (Filocalia, vol. IX, p. 419, nota 933).

Iată dar pentru care pricină și Marele Apostol Pavel zice că: „desăvârșirea noastră este în ceruri” (I Corinteni 13, 10; Evrei 11, 40; 12, 23). De aceea, în această viață, oricât de sporit ar fi omul în cele duhovnicești, este numai la început de desăvârșire.

Dar oare desăvârșirea omului pe pământ este obligatorie tuturor? Și oare numai cei desăvârșiți se pot mântui? La această întrebare vom putea răspunde dacă ne vom aduce aminte de cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis către tânărul bogat care L-a întrebat: „Ce să fac ca să moștenesc viața de veci?” (Matei 19, 16). La această întrebare Mântuitorul i-a răspuns: „De vrei să intri în viață, păzește poruncile lui Dumnezeu” (Matei 19, 17). „Iar de vrei să fii desăvârșit, du-te, vinde-ți averile tale și dă-le săracilor, apoi ia-ți Crucea și urmează Mie” (Matei 19, 21). De aici înțelegem destul de clar că porunca Mântuitorului pentru desăvârșire este lăsată la voia omului.

În alt loc zice Domnul: „Eu am venit ca viață să aibă și mai mult să aibă”, adică cel ce vrea să se mântuiască, să păzească poruncile lui Dumnezeu, iar cel ce vrea să aibă și mai multă viață, adică să fie desăvârșit, acela trebuie să părăsească toate ale lumii și să urmeze lui Hristos cu multă răbdare și lepădare de sine până la sfârșit. De se va urca cineva la treapta cea mai înaltă a desăvârșirii rămâne la voia lui. Așadar să înțelegem că desăvârșirea este lăsată la voia și silința omului, spre a lui mai mare răsplată și a avea răsplata în cer!

Acum să ne întrebăm prin ce virtute poate ajunge omul la desăvârșire și care sunt virtuțile de temelie ale celor ce vor să fie desăvârșiți? La această întrebare ne răspunde preaândumnezeitul la minte, Sfântul Grigorie Palama care, în această privință, zice: „Virtutea rugăciunii curate este începutul unirii noastre cu Dumnezeu, căci rugăciunea este legătura făpturilor raționale cu Făcătorul. Dar unirea cu Dumnezeu, adică desăvârșirea, este mai presus de rugăciunea curată. Desăvârșirea înseamnă dragoste desăvârșită și aceasta nu o dă omul de la sine, ci vine de la Dumnezeu.”

Așadar dragostea desăvârșită către Bunul Dumnezeu este temelia celor desăvârșiți. Însă nimeni nu ajunge la această dragoste, decât prin curăția cea curată. Acest lucru îl arată și Sfântul Maxim Mărturisitorul, zicând: „Toate virtuțile ajută minții să urce la dragostea de Dumnezeu, dar mai mult decât toate ajută rugăciunea curată, căci prin aceasta zburând către Bunul Dumnezeu iese afară din toate cele ce sunt” (Filocalia, vol. II, 1945, p. 39).

Rugăciunea curată ajută foarte mult omului să câștige dragostea de Dumnezeu, iar dragostea este „desăvârșirea.” Despre aceasta spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Cel desăvârșit în iubire și ajuns la culmea nepătimirii nu mai cunoaște deosebirea între al său și al altuia, sau între a sa și a alteia, sau între credincios și necredincios, între rob și slobod sau, peste tot, între bărbat și între femeie. Ci este ridicat mai presus de tirania patimilor și, cugetând la firea cea una a oamenilor, privește pe toți la fel și are față de toți aceeași dragoste. Căci nu mai este în el elin sau iudeu, nici bărbat sau femeie, nici rob sau slobod ci în toate și în toți este Hristos" (Idem, p. 615).

Încă și Isaac Sirul arătând că prin rugăciune câștigă omul dragostea de Dumnezeu, zice: „Dragostea este din rugăciune.”

Care sunt semnele prin care putem cunoaște pe cei ce au ajuns la desăvârșire? Iată ce ne răspunde Sfântul Isaac Sirul: „Semnele celor ce au ajuns la desăvârșire sunt acestea: De vor fi pedepsiți de zece ori să fie arși pentru dragostea oamenilor, nu se vor înlătura de ei” (Filocalia, vol. X, p. 395). Așa a zis Moise către Dumnezeu: „De le ierți lor păcatul, iartă-l; iar de nu, șterge-mă și pe mine din cartea Ta în care m-ai scris” (Ieșirea 32, 32). La fel a zis Apostolul Pavel: „M-aș ruga să fiu anatema de la Hristos pentru frații mei.”

- Deci primul semn al desăvârșirii este să aibă creștinul dragoste desăvârșită către oameni, după cuvântul: Cine iubește pe Dumnezeu, acela iubește și pe aproapele său (I Ioan 4, 21).

- Al doilea semn al celor desăvârșiți este să iubească la fel pe toți oamenii, atât pe dușmani, cât și pe prieteni (Matei 5, 44; 10, 37).

- Al treilea semn al celor desăvârșiți este să-și pună cineva sufletul pentru alții (II Corinteni 12, 15; I Tesaloniceni 2, 8).

- Al patrulea semn al celui desăvârșit este a ști cineva să-și stăpânească cu desăvârșire limba (Iacov 3, 2).

- Al cincilea semn al celor desăvârșiți este a nu se rezema cineva pe puterea sa duhovnicească (Iov 9, 20; Filipeni 3, 12).

- Al șaselea semn al celor desăvârșiți este a nu avea frică de moarte, deoarece dragostea scoate afară desăvârșit frica (I Ioan 4, 18).

- Al șaptelea semn al desăvârșirii este a avea cineva desăvârșită smerenie și a se socoti pe sine cel mai păcătos (Luca 17, 10: I Timotei 1, 15: I Corinteni 15, 9; Iov 22, 29).

- Al optulea semn al celor desăvârșiți este a se cunoaște omul pe sine și a avea în el roadele Duhului Sfânt care sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare și toate celelalte (Galateni 15, 23).

- Al nouălea semn al celor desăvârșiți este să aibă în inima lor totdeauna numai înțelesurile simple ale lucrurilor, fie în vreme de veghe a trupului, fie în somn (Filocalia, vol. II, p. 52).

Iubiți credincioși,

Duminica de astăzi dinaintea Botezului Domnului este cea dintâi Duminică a Anului Nou pe care l-am început. Tocmai de aceea am vorbit astăzi despre desăvârșirea creștină în Hristos, care este scopul suprem al fiecărui credincios ortodox pe pământ. Ați auzit ce ne învață Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți despre desăvârșire. Începutul desăvârșirii este curățirea de patimi sau despătimirea, care se face prin pocăință, spovedanie, rugăciune și post. Mijlocul desăvârșirii este iluminarea, adică plantarea virtuților în locul patimilor cu ajutorul harului Sfântului Duh. Iar sfârșitul sau cununa desăvârșirii este dumnezeiasca dragoste de Dumnezeu și de oameni. Toate faptele bune ne ajută la desăvârșire, dar cel mai mult rugăciunea, postul, fecioria sau curăția, smerenia, milostenia și dumnezeiasca dragoste care este Însuși Dumnezeu.

În sărbătorile de la Nașterea și Botezul Domnului, Biserica Ortodoxă ne-a pus în față două modele ale sfințeniei și desăvârșirii creștine, pe cei mai mari sfinți ai Bisericii lui Hristos, adică pe Maica Domnului și pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Preasfânta Fecioară Maria este model al desăvârșirii pentru noi toți, dar mai ales pentru femeile creștine, prin cele mai mari virtuți ale ei: credința puternică în Dumnezeu, ascultare, feciorie (curăție), rugăciune neîncetată, smerenie, care au făcut-o vrednică să nască în trup omenesc pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

Sfântul Ioan Botezătorul este modelul desăvârșirii creștine mai ales pentru bărbați, prin marile sale virtuți: viață îngerească în post, rugăciune, feciorie și liniște și apoi mărturisirea Evangheliei lui Hristos în lume prin cuvânt, prin exemplul personal și prin propria jertfă a vieții pământești.

Acum, la început de an nou să luăm de model pentru mântuire și desăvârșire a vieții noastre în Hristos, atât pe Maica Domnului, cât și pe Sfântul Ioan Botezătorul, ca și pe toți sfinții Bisericii noastre. Femeile să râvnească mai ales virtuțile Maicii Domnului: fecioria, mergerea regulată la biserică, rugăciunea cu lacrimi, ascultarea, smerenia, milostenia și nașterea de copii. Iar bărbații să râvnească a urca pe scara desăvârșirii, urmând virtuțile Sfântului Ioan Botezătorul: rugăciunea, postul, înfrânarea trupului, tăcerea, liniștea, mărturisirea credinței ortodoxe prin viața proprie, prin cuvânt și, la nevoie, prin jertfa propriei vieți.

Să ne silim, frații mei, a urma lui Hristos și sfinților Lui. Să punem început bun de pocăință, de împăcare, de înnoire duhovnicească a vieții noastre, prin toate faptele bune, dar mai ales prin rugăciune și iubire care formează cea mai scurtă cale a desăvârșirii noastre în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Căruia I se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 5 Ianuarie

Deși Biserica Ortodoxă prevede pentru astăzi post negru există persoane care nu pot ține astfel de post și care au interdicție de la medic de a ține post negru. Pentru aceste persoane prezint următoarele rețete:

A. PLĂCINTE ŞI ANTREURI

Turte cu nucă

* 500 g făină;

* 250 g miez de nucă;

* 300 g zahăr;

* 30 g coajă rasă de lămâie;

* 1 plic zahăr vanilat;

* sare

Din făină, apă şi puţină sare se prepară o cocă tare din care se întind foi de mărimea unei farfurii, care se aşază separat în tăvi şi se coc în cuptor, fără să se rumenească.

Se prepară un sirop din zahăr, zahăr vanilat, coajă rasă de lămâie şi 1,2 litri apă, care se lasă să fiarbă 15 minute.

Se aşază foile, una câte una, pe o tavă mare, turnând pe fiecare câte o cantitate de sirop şi presărând apoi cu nuci măcinate şi amestecate cu zahăr.

După ce foile s-au aşezat şi s-au înmuiat, se taie turtele în porţii şi se presară restul de miez de nucă şi zahăr pe fiecare porţie.

B. SALATE

Salata băcanilor

* 1,2 kg ciuperci;

* 800 g arpagic;

* 40 g usturoi;

* 150 g ulei;

* 150 g măsline;

* 100 g lămâie;

* 30 ml oţet;

* 3 foi dafin;

* sare

Arpagicul se curăţă şi se căleşte în ulei, se adaugă ciupercile tăiate ştraifuri, sare, piper, foi de dafin şi zeamă de lămâie şi se lasă să fiarbă împreună până ce sosul a scăzut.

Din usturoi se prepară un mujdei, care se diluează cu oţet şi apă şi se toarnă peste ciuperci şi arpagic.

La servit se adaugă măsline şi lămâie la fiecare porţie.

C. SOSURI

Sos vinegret

* 100 g ulei;

* 50 ml oţet;

* 1 legătură pătrunjel verde;

* piper măcinat

Se pun ingredientele, mai puţin pătrunjelul, într-un vas şi se amestecă până se obţine un produs lăptos.

Se adaugă 100 ml apă şi pătrunjelul tocat mărunt şi se amestecă până la omogenizare.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de praz cu legume

* 1 kg praz;

* 100 g morcovi;

* 50 g pătrunjel rădăcină;

* 100 g ţelină rădăcină;

* 300 g cartofi;

* 40 g făină;

* 100 g margarină (ulei);

* 1 legătură verdeaţă;

* sare

Zarzavatul curăţat şi spălat se dă prin răzătoare şi se pune la fiert în apă cu sare.

După 30 minute se adaugă cartofii tăiaţi cubuleţe.

Prazul se taie mărunt şi se căleşte în margarină sau ulei, se stinge cu apă, se fierbe circa 30 minute şi se pune în supă.

Făina se amestecă într-un vas cu puţină supă fără să facă cocoloaşe şi se adaugă în supă.

Se potriveşte gustul de sare, iar la sfârşit se adaugă verdeaţa tocată.

E. MÂNCĂRURI

Varză acră călită

·       1 varză murată;

·       1 ceapă;

·       1 ceaşcă ulei;

·       Piper;

·       Sare;

·       Mărar

Se scurge bine o varză murată şi se taie fideluţă.

Se pune peste ceapa călită în ulei, se adaugă puţină apă şi se lasă să scadă la foc mic.

Se sărează dacă mai e cazul, se pune piperul preferabil boabe pentru a putea fi înlăturat cu uşurinţă de cei cărora nu le place, apoi mărarul tocat mărunt sau beţe cu lungimea de circa 10 cm care apoi se vor scoate.

Se poate servi cu mămăliguţă.

F. DULCIURI

Sos din suc de portocale

·       3 ceşti fulgi de porumb;

·       ½ ceaşcă zahăr;

·       2 ceşti apă;

·       Coajă de portocală;

·       ½ ceaşcă suc de portocale

Se amestecă fulgii de porumb cu zahărul şi apa şi se pune amestecul la foc mic până se leagă uşor.

Se ia de pe foc şi se adaugă celelalte ingrediente.

Se utilizează ca garnitură pentru chec sau gogoşele.

Chec cu morcov

• 1 ceaşcă morcov ras pe răzătoarea mare;
• 1 ceaşcă măr ras pe răzătoarea mare;
• 1 ceaşcă zahăr;
• 1 ceaşcă ulei;
• ½ ceaşcă stafide;
• ½ ceaşcă suc de portocale;
• 3 ceşti făină;
• 1 linguriţă bicarbonat;
• 1 linguriţă praf de copt;
• 1 linguriţă scorţişoară;
• 1/3 ceaşcă coniac;
• 1 linguriţă coajă de portocală rasă

Se bat zahărul cu uleiul şi se adaugă pe rând celelalte ingrediente. Praful de copt şi bicarbonatul se amestecă într-o ceaşcă cu făină, care se adaugă la sfârşit. Se pune compoziţia într-o tavă potrivită ca mărime, unsă cu ulei şi tapetată cu făină şi se dă la cuptor la foc potrivit o oră. Se pudrează cu mult zahăr.

VA URMA