MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MIERCURI 29 IANUARIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI (A)

Bună dimineața, prieteni!

ISTORIE PE ZILE 29 Ianuarie

Evenimente

· 904: Papa Sergius al III - lea (n.cca. 860 – 14 aprilie 911), urca pe tronul pontifical. A fost papă într-o perioadă de violență și dezordine în Italia centrală, iar pontificatul său a fost descris ca fiind “sumbru și rușinos”. Odata cu papa Sergiu al III-lea, numit și „sclavul tuturor viciilor”, a început o perioadă de gravă corupție și imoralitate a Papalității, ulterior denumită de istorici „pornocrație” (904–963)

· 1595: Are loc premiera piesei Romeo şi Julieta de William Shakespeare. Romeo şi Julieta este o tragedie scrisa de William Shakespeare, care are sursa într-o poveste publicata de Masuccio Salerno. Este povestea lui Romeo Montague (Romeo Montecchi) şi a Julietei Capulet (Capuleti Giulietta), doi copii ai unor familii rivale din orasul Verona din nordul Italiei, care se îndragostesc şi se decid să moară împreună.

· 1616: Navigatorul olandez Willem Cornelis Schouten (n. 1567 - m. 1625) a fost primul explorator care a ocolit Capul Horn, în expediția pentru căutarea unui nou drum spre Oceanul Pacific.

· 1676: Feodor al III-lea devine Țar al Rusiei.

· 1814: Franța învinge Rusia și Prusia în Bătălia de la Brienne.

· 1845: „Corbul" (The Raven), de Edgar Allan Poe, este publicat pentru prima dată în „New York Evening Mirror". Edgar Allan Poe (n. 19 ianuarie 1809, Boston/Massachusetts – d. 7 octombrie 1849, Baltimore/Maryland), a fost unul dintre marii scriitori americani, poet, romancier, nuvelist și critic literar, precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică. A dus o viață de boem și a sfârșit tragic în mizerie, opium și alcoolism, dar tocmai din acest infern al existenței sale s-au născut multe dintre creațiile ce aveau să impună literaturii universale norme de evaluare estetică necunoscute până atunci. În cei patruzeci de ani ai unei vieți halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză, estetică și teorie literară, făcând dovada unei forțe de creație extraordinare.

· 1856: Regina Victoria a înființat ordinul Crucea Victoria, inițial pentru a-i distinge pe militarii britanici cu merite deosebite în Războiul Crimeei.

· 1886: Germanul Karl Friederich Benz (1844-1929 a fost brevetat pentru fabricarea primului automobil funcționabil din lume, alimentat cu benzină. Vehiculul atingea o viteza maxima de 15 kilometri pe oră. Inventatorul a botezat maşina sa – Mercedes.

· 1891: Liliuokalani este proclamată regină a Hawaii; va fi ultimul monarh al Hawaii. Va fi inlaturata de la putere doi ani mai târziu, de invadatorii americani. Liliuokalani (n.2 septembrie 1838 – d. 11 noiembrie 1917) (numită și Lydia Kamakahea, a fost ultma regină a Insulelor Hawaii. Liliuokalani a fost educată într-o școală a misionarilor americani, unde a invatat printre altele engleza și a fost convertită la relgia Bisericii congregaționalistă. Ea a trăit la curtea regelui hawaianez Kamehameha IV. (1834 – 1863). Trebuia să se căsătorească cu prințul Lunalilo, dar il va alege ca soț pe americanul de origine croată John Owen Dominis. Liliuokalanil devine regină, deoarece regele David Kalākaua, fratele ei, nu a avut urmași. Ajunsă pe tron ea va întemeia mai multe școli, căutând să sprijine educația femeilor băștinașe în stilul european.

· 1896: Doctorul Emile Grubbe a utilizat pentru prima oară radiațiile pentru a tratata cancerul de sân al pacientei sale Rose Lee din Chicago.

· 1916: Germania a efectuat primul raid aerian de bombardament cu aparate „Zeppelin” deasupra Parisului, in timpul primului razboi mondial.Un dirijabil german a aruncat 17 bombe asupra Parisului. 26 de persoane au murit in urma acestui atac aerian ,care va fi ultimul de acest gen folosit de germani. Avioanele vor înlocui în curând zeppelinele.

· 1918: în România, se formează un nou guvern în frunte cu generalul Alexandru Averescu. Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, satul Babele, astăzi în Ucraina – d. 3 octombrie 1938, București) a fost mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru puținele succese militare ale României. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

· 1923: Consiliul de Miniștri a aprobat statutul Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR).

· 1947: URSS semnează Tratatul de pace cu România (după a doua conflagrație mondială).

· 1949: Marea Britanie recunoaște statul Israel.

· 1950: La Johannesburg (Africa de Sud) izbucnesc primele tulburări provocate de politica rasială a Africii de Sud.

· 1981: S-a dat în exploatare cel mai mare pod de pe Siret, în zona hidrocentralei Galbeni.

· 1990: Sub numele de Mineriada din ianuarie 1990 sunt cunoscute evenimentele care au avut loc în perioada 28-29 ianuarie 1990, în București. După manifestația din 28 ianuarie organizată de partidele istorice (PNL și PNȚ-CD) și alte organizații civice, autoritățile au făcut apel la mineri să vină în București pentru „restabilirea ordinii”. Au fost semnalate incidente violente între mineri și locuitori ai Capitalei, iar ortacii, sub coordonarea forțelor de ordine și a liderilor FSN au organizat raiduri, percheziții și rețineri ilegale la sediile unor partide istorice și organizații care militau pentru democrație. În urma incidentelor cu forțele de ordine, dar și cu muncitorii și revoluționarii aduși la contramanifestație de liderii Frontului Salvării Naționale, unii dintre manifestanți au fost răniți. S-au făcut și rețineri dintre cei care au participat la miting. Minerii sosiți în București, în 29 ianuarie 1990 au participat, împreună cu forțele de ordine și lideri FSN la percheziții și arestări ilegale la sediile unor partide și organizații civice aflate în opoziție cu cei care preluaseră puterea după căderea lui Nicolae Ceaușescu.

· 2002: În Discursul despre Starea Națiunii, președintele american George W. Bush a declarat guvernele Irakului, Iranului și Coreei de Nord drept „Axa răului”.

· 2004 - Guvernul a înfiinţat Agenţia de Intervenţii şi Salvare Navală.

· 2012: Horia Tecău câștigă finala de dublu mixt la Australian Open.

Nașteri

· 1688: Emanuel Swedenborg, filosof, om de știință suedez (d. 1772)

· 1749: Christian al VII-lea (n. 29 ianuarie 1749 - 12 martie/13 martie 1808) a fost rege al Danemarcei și al Norvegiei, Duce de Schleswig și Holstein din 1766 până la moartea sa. A fost fiul lui Frederick al V-lea al Danemarcei și a primei lui soții, Louise a Marii Britanii, fiica regelui George al II-lea al Marii Britanii.

Ca deviză el și-a ales: "Gloria ex amore patriae" ("Slavă, prin dragostea de patrie").

Christian copil

Christian s-a născut în primele ore ale dimineții de 29 ianuarie 1749 în apartamentul reginei de la Palatul Christiansborg, reședința regală din Copenhaga. A fost singurul fiu al regelui Frederic al V-lea al Danemarceiși a soției acestuia, Prințesa Louise a Marii Britanii. A fost botezat câteva ore mai târziu în aceeași zi. Nașii lui au fost: regele Frederic al V-lea (tatăl lui), regina-mamă Sophie Magdalene(bunica paternă), Prințesa Louise(mătușa lui) și Prințesa Charlotte Amalie (mătușa lui).^[1]

Mama lui, regina Louise, a murit la doar 27 de ani, în 1751, la doi ani după nașterea sa. Anul următor, tatăl său s-a recăsătorit cu Juliana Maria de Brunswick-Wolfenbüttel.

Toate înregistrările din acele timpuri sunt de acord că el a avut o personalitate ambițioasă și un talent considerabil, dar a fost prost educat, terorizat sistematic de către un tutore brutal, Christian Ditlev Frederik Reventlow, contele von Reventlow, și desfrânat fără speranță. El pare să fi fost inteligent și cu siguranță a avut perioade de claritate, dar a suferit de probleme emoționale severe, posibil schizofrenie după cum a susținut în cartea lui medicul Viggo Christiansen, Bolile mintale ale lui Christian al VII-lea (1906).

A devenit rege după decesul tatălui său la 14 ianuarie 1766, cu câteva săptămâni înainte de a împlini vârsta de 17 ani. Christian a fost prost educat și sistematic terorizat de un guvernator brutal, Detlev Greve zu Reventlow. Cu toate că părea a fi inteligent și avea certe perioade de claritate, Christian suferea de severe probleme mentale, posibil de schizofrenie.

După căsătoria de la 8 noiembrie 1766 cu verișoara sa Caroline Matilda de Wales, sora regelui George al III-lea al Marii Britanii, Christian s−a abandonat exceselor în special depravării. În 1767 a început o relație cu curtezana Støvlet-Cathrine. A declarat public că n-o poate iubi pe Caroline Matilda, deoarece „este demodat să-ți iubești soția”. În cele din urmă s-a scufundat într-o stare de stupoare mintală. Simptomele din această perioadă au inclus paranoia, automutilarea și halucinațiile. Neglijata Caroline a început o relație cu Johann Friedrich Struensee, regent al Danemarcei.

În 1772, mariajul regelui cu Caroline s-a terminat printr-un divorț. Struensee a fost arestat și executat în același an. Christian a semnat arestarea lui Struensee cu indiferență, sub presiunea mamei sale vitrege, Juliana Maria de Braunschweig-Wolfenbüttel. Carolinei i s-a retras titlul regal însă nu și copiilor. În cele din urmă aceasta a părăsit Danemarca și a trăit în exil. A murit de scarlatină la 11 mai 1775 la vârsta de 23 de ani.

Mariajul a produs doi copii, viitorul Frederick al VI-lea al Danemarcei și Prințesa Louise Augusta. Se crede că Louise a fost fiica lui Struensee - compararea portretelor celor doi susține acest lucru.

Începând cu anul 1772, Christian a fost rege numai nominal. Din 1772 până în 1784 Danemarca a fost condusă de mama vitregă a lui Christian, Juliana Maria de Braunschweig-Wolfenbüttel, fratele său vitreg Prințul Frederick al Danemarcei și de politicianul danez Ove Høegh-Guldberg. Din anul 1784, fiul său Frederick al VI-lea al Danemarcei a domnit permanent ca prinț regent. Această regență a fost marcată de reforme liberale însă și de începutul dezastrelor cauzate de războaiele napoleoniene.

Marie s-a născut la Biebrich, Ducatul de Nassau, ca al optulea copil și a patra fiică a lui Wilhelm, Duce de Nassau și a primei lui soții, Prințesa Louise de Saxa-Hildburghausen (1794–1825). Marie a fost sora Prințesei Therese de Nassau-Weilburg și a lui Adolf, Mare Duce de Luxemburg și sora viregă a Prințesei Elena de Nassau și a reginei Sofia a Suediei și Norvegiei.

La 20 iunie 1842, la Biebrich, Marie s-a căsătorit cu Hermann, Prinț de Wied (1814–1864), fiul cel mare a lui Johann August Carl, Prinț de Wied și a Prințesei Sophie Auguste de Solms-Braunfels. Cuplul a avut trei copii:

Prințesa Elisabeta de Wied (29 decembrie 1843 – 3 martie 1916) căsătorită cu Carol I al României; a avut o fiică care a murit la vârsta de trei ani.
Wilhelm, Prinț de Wied (22 august 1845 – 22 octombrie 1907) căsătorit cu Prințesa Marie a Țărilor de Jos; a avut copii.
Prințul Otto de Wied (22 noiembrie 1850 – 18 februarie 1862)

Potrivit scriitoarei și socialistei germane Marie von Bunsen (1860–1941), Prințesa Marie a avut o relație cu politicianul Franz von Roggenbach (1825–1907) cu care e posibil să fi făcut o căsătorie morganatică după decesul soțului ei.Christian a murit în 1808 la vârsta de 59 de ani la Rendsburg, Schleswig de anevrism cerebral.

· 1782 - S-a născut Daniel Francois Esprit Auber, compozitor şi pedagog francez (m.12.05.1871).

· 1810: Ernst Kummer, matematician german (d. 1893)
* 1825: Prințesa Marie de Nassau (germană Prinzessin Marie Wilhelmine Friederike Elisabeth von Nassau; 29 ianuarie 1825 – 24 martie 1902) a fost al optulea copil și a patra fiică a lui Wilhelm, Duce de Nassau. A fost soția lui Hermann, Prinț de Wied și mama Elisabetei, regină a României.

Prințesa Elisabeta de Wied (29 decembrie 1843 – 3 martie 1916) căsătorită cu Carol I al României; a avut o fiică care a murit la vârsta de trei ani.
Wilhelm, Prinț de Wied (22 august 1845 – 22 octombrie 1907) căsătorit cu Prințesa Marie a Țărilor de Jos; a avut copii.
Prințul Otto de Wied (22 noiembrie 1850 – 18 februarie 1862)

Date personale
Prințesa Marie de Nassau
Prințesă de Wied

Nume la naștere	Marie Wilhelmine Friederike Elisabeth
Născută	29 ianuarie 1825 Biebrich, Ducatul de Nassau
Decedată	24 martie 1902 (77 de ani) Neuwied, Ducatul de Nassau
Părinți	Wilhelm, Duce de Nassau Prințesa Louise de Saxa-Hildburghausen
Frați și surori	Prințesa Therese de Nassau-Weilburg Sofia de Nassau Prințesa Elena de Nassau Adolf, Mare Duce de Luxemburg Prince Moritz Wilhelm of Nassau-Weilburg[*] Nikolaus Wilhelm de Nassau
Căsătorită cu	Hermann, Prinț de Wied
Copii	Elisabeta, regină a României Wilhelm, Prinț de Wied Prințul Otto
Cetățenie	Germania
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Nassau-Weilburg Casa de Wied-Neuwied

* 1833: Carl Frederik Peder Aagaard (n. 29 ianuarie 1833,^[1]^[2] Odense, Danemarca^[3] – d. 2 noiembrie 1895,^[1]^[4]^[2] Copenhaga, Danemarca^[3]) a fost un pictor peisagist danez și artist decorativ. Multe dintre picturile lui s-au concentrat asupra locurilor frecventate de turiști.

A fost fiul unui pantofar. A luat primele lecții de pictură la Odense, dar, pentru a-și îmbunătăți abilitățile, s-a mutat la Copenhaga în 1852 și s-a alăturat fratelui său Johan, care era xilogravor.^[6] A studiat desenul pe lemn și gravura, împreună cu lecțiile de pictură decorativă de la Georg Hilker. De asemenea, a urmat câteva cursuri la Academia Regală de Arte Frumoase din Danemarca. Curând, a decis să se concentreze pe pictura peisajului și a studiat cu P.C. Skovgaard.^[6]

Împreună cu Hilker, a decorat holul de intrare al Universității Regale de Medicină Veterinară și Agricultură, care fusese recent restaurată. Împreună cu Heinrich Hansen, a pictat marginile decorative pentru lucrările lui Wilhelm Marstrand în capela de la Catedrala Roskilde. De unul singur, a lucrat la Frijsenborg, Teatrul Dagmar și la National Scala.^[7]

Ca pictor peisagist, a avut prima expoziție în 1857 și a primit premiul Neuhausenske. În 1865, a devenit primul pictor care a primit Premiul Sødringske Opmuntrings pentru pictorii peisagiști, lucrarea sa reprezentând o dimineață de toamnă la Jægersborg Dyrehave, lucrare achiziționată de Galeria Națională a Danemarcei.^[7]În anii 1870 a făcut două excursii în Italia pentru a schița peisaje.

În 1858, s-a căsătorit cu Anna Pio (1836-1929); fiica violonistului, Pierre Theodore Pio (1810-1836), născută după moartea acestuia.^[8] În 1874 a fost ales membru al Academiei Regale. Cinci ani mai târziu, a fost numit Cavaler al Ordinului Dannebrogului și, în 1892, a devenit profesor.^[7]

Casa lui a fost proiectată de arhitectul Vilhelm Dahlerup, folosind pietre din originalul Teatru Danez Regal, care fusese recent demolat pentru a face loc unuia nou. Casa a fost declarată monument cultural în 1977.

Date personale
Carl Frederik Aagaard
Carl Frederik Aagaard
Născut	29 ianuarie 1833^[2]^[3] Odense, Danemarca^[4]
Decedat	2 noiembrie 1895 (62 de ani)^[2]^[5]^[3] Copenhaga, Danemarca^[4]
Înmormântat	Holmens Cemetery[*]
Frați și surori	Johan Aagaard[*]
Cetățenie	Danemarca
Ocupație	aquafortist[] xylographer[] pictor
Activitate
Pregătire	Georg Hilker[]^[1], Johan Aagaard[]^[1], P. C. Skovgaard[*]^[1]
Profesor pentru	Carl Rasmussen[], Carl Lund[] Carl Frederik Aagaard (dată necunoscută) Zi de vară la Møns Klint.

· 1838: Edward Williams Morley, chimist și fizician american (d. 1923)

· 1843: S-a nascut William McKinley, al 25-lea președinte al SUA (d. 1901). Acest politician american născut în Niles, Ohio, a devenit cel de-al 25-lea presedinte al Statelor Unite (1897-1901). A fost victima unui atentat în Detroit pe 6 septembrie 1901 si a decedat din cauza rănilor primite, opt zile mai târziu, pe 14 septembrie 1901. În timpul preşedinţiei sale, S.U.A. au anexat Puerto Rico, Guam şi Filipine. In onoarea sa, cel mai inalt munte din America de Nord, in Alaska, inalt de 6200 metri, a prmit numele Mc Kinley. A fost succedat de Theodore Roosevelt.
* 1850: Prințesa Marie de Schwarzburg-Rudolstadt (germană Prinzessin Marie von Schwarzburg-Rudolstadt; n. 29 ianuarie 1850 – d. 22 aprilie1922) a fost a treia soție a lui Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg. A fost mama Prințului Hendrik, consort al reginei Wilhelmina a Țărilor de Jos și tatăl reginei Juliana.
Prințesa Marie de Schwarzburg-Rudolstadt primul copil al Prințului Adolph de Schwarzburg-Rudolstadt și a soției acestuia, Prințesa Matilda de Schonburg-Waldenburg, s-a născut la Raben Steinfeld, pe atunci în marele ducat Mecklenburg-Schwerin.

La 4 iulie 1868 la Rudolstadt, Schwarzburg-Rudolstadt, Marie s-a căsătorit cu Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg fiu al lui Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin.^[1] Anterior, Frederic Francisc mai fusese căsătorit de două ori: în 1849 cu Prințesa Augusta Reuss de Köstritz care a murit în 1862 și în 1864 cu Prințesa Anne de Hesse și de Rin care însă a murit la mai puțin de un an după căsătorie.

În momentul căsătoriei lor, Frederic Francisc avea 45 de ani iar Marie 18. Împreună au avut patru copii.^[2]

Elisabeta (1869–1955) căsătorită cu Frederic Augustus al II-lea, Mare Duce de Oldenburg (1852–1931)
Friedrich Wilhelm (1871–1897)
Adolf Friedrich (1873–1969)
Hendrick (1876–1934) căsătorit cu regina Wilhelmina a Țărilor de Jos, tatăl reginei Juliana a Țărilor de Jos.

Marie a murit în 1922 la Haga. Era la Haga pentru a-l felicita pe Prințul Hendrik pentru împlinirea vârstei de 46 de ani. Dricul regal a dus corpul de la Palatul Noordeinde la gară. Sicriul a mers apoi cu trenul în Germania, unde prințesa a fost înmormântată.

Date personale
Marie de Schwarzburg-Rudolstadt

Nume la naștere	Marie Caroline Augusta
Născută	29 ianuarie 1850 Raben Steinfeld, Mecklenburg-Schwerin
Decedată	22 aprilie 1922 (72 de ani) Haga, Țările de Jos
Înmormântată	Schwerin Cathedral[*]
Părinți	Q61569636[] Q61569641[]
Frați și surori	Günther Victor, Prince of Schwarzburg[*]
Căsătorită cu	Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg
Copii	Elisabeta, Mare Ducesă de Oldenburg Ducele Friedrich Wilhelm Ducele Adolf Friedrich Hendrick, Prinț Consort al Țărilor de Jos
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Mecklenburg-Schwerin Casa de Schwarzburg-Rudolstadt
Mare Ducesă de Mecklenburg-Schwerin
Domnie	4 iulie 1868 – 15 aprilie 1883

* 1854: Alexandru N. Ciurcu (n. 29 ianuarie 1854, Șercaia, Comitatul Făgăraș - d. 22 ianuarie 1922, București^[1]) a fost un inventator și publicist român, care a experimentat principiul motorului cu reacție

Alexandru Ciurcu s-a născut la data de 29 ianuarie 1854 în Șercaia din comitatul Făgăraș (în actualul județ Brașov), tatăl său fiind Neculai Ciurcu, participant la Revoluția de la 1848 din Transilvania, iar mama: Polixenia.

A fost căsătorit cu Speranța (născută Chirilov/Kirilov), dar aceasta a murit la numai 21 de ani, imediat după ce familia a fost expulzată din țară (1886). De la aceasta îi rămâne însă o fiică, botezată Adela, în memoria surorii sale decedate. Ulterior s-a căsătorit cu Julietta Ecaterina.

Unul dintre verii săi a fost medicul Sterie N. Ciurcu, ce și-a făcut doctoratul în 1877 la Viena și care și-a desfășurat activitatea la Viena începând cu 1886. Militant recunoscut pentru cauza națională a românilor din imperiu și editor al unor reviste românești, a fost întemnițat de autoritățile habsburgice în 1916, la intrarea României în război, și a murit în închisoare. A fost decorat cu Ordinul „Coroana României”

Alexandru Ciurcu a urmat liceul la Brașov, luând bacalaureatul în anul 1872. A urmat la Universitatea din Viena studii de drept, între anii 1873 - 1876. În paralel, Alexandru Ciurcu a urmat și cursuri tehnice.

Ambarcațiunea lui Alexandru Ciurcu și Just Boisson înainte de experimentul de la 13 august 1886. Alexandru Ciurcu este a doua persoană de la dreapta spre stânga.

La expoziția aviatică de la Paris din 1881 fusese prezentat un aerostat propulsat cu ajutorul unui motor electric. Alexandru Ciurcu și Just Buisson propun ca în locul motorului electric să se utilizeze un motor cu reacție și chiar obțin un prim brevet din Franța prin care se prevede posibilitatea zborului cu reacție. Pentru a demonstra viabilitatea propunerii lor, cei doi prieteni au proiectat și construit un motor bazat pe forța de propulsie generată de combustia unor gaze într-o cameră de combustie de mici proporții. Motorul consta dintr-un recipient de 2 litri, care avea un orificiu cu diametrul de 3 mm. Prin combustia gazelor presiunea din interiorul recipientului se ridica la 10 – 15 atmosfere.

Alexandru Ciurcu a încercat să-i intereseze pe experții Ministerului de Război al Franței cu privire la noua tehnologie. La data de 13 august 1886, cei doi inventatori au experimentat motorul lor pentru prima oară în public montându-l pe o barcă și navigând pe Sena în contra curentului. Un grup de experți ai acestui minister au participat la această primă experiență a motorului. Această experiență este considerată a fi prima dată când o ambarcațiune a fost propulsată de un motor cu reacție.

Ilustrație a experimentului din 13 august 1886 a ambarcațiunii lui Alexandru Ciurcu și Just Buisson (după revista La Nature, 1887).

Gravură reprezentând cel de-al doilea experiment al lui Ciurcu și Buisson, efectuat la 16 decembrie 1886. Comparația cu ilustrația anterioară arată modul în care se dezvoltase instalația de propulsare cu reacție în intervalul dintre cele două experimente (după revista La Nature, 1887).

Un articolul din revista La Nature prezintă descrierea experimentului de către Gustave Maurouard, directorul Fabricii de praf de pușcă de la Sevran-Livry, care asista din partea Ministerului de Război la experiență:

„Imaginați-vă o rachetă pentru artificii montată orizontal, la spatele unui vehicul, de exemplu al unei ambarcațiuni sau sub nacela unui balon, astfel încât gazul produs prin arderea puternică, dar lentă a încărcăturii de praf exploziv să poată scăpa liber în atmosferă la spatele vehiculului. Imaginați-vă acum că această rachetă este montată în interiorul țevii unui tun, îndreptat și el spre spatele vehiculului. În momentul aprinderii rachetei, gazul va fi evacuat cu forță prin gura tunului. Aceasta va produce o reacție în interior și un recul al tunului în direcție opusă celei în care gazele sunt evacuate în partea din spate.
Dacă, de exemplu, tunul ar fi montat pe o ambarcațiune, forța de recul ar fi transmisă ambarcațiunii, determinând avansarea acesteia, datorită exclusiv forței jetului format de gazul evacuat. Ambarcațiunea înaintează fără a utiliza nici elice, nici roți cu zbaturi, nici vâsle. Singura diferență este că, în locul tunului, inventatorii au utilizat un cilindru în interiorul căruia ard un amestec combustibil brevetat pe care l-au creat și care poate arde într-un spațiu închis, producând o cantitate mare de gaz, fără a lăsa reziduuri solide. Cilindrul are un mic orificiu, îndreptat spre partea din spate a vehiculului, având rolul de a controla gazele evacuate din cilindru.
Deschiderea orificiului poate fi modificată în timpul funcționării printr-o vană fluture reglabilă manual, astfel încât să micșoreze sau să mărească deschiderea prin care sunt evacuate gazele. Forța gazelor evacuate produce un zgomot mare și ambarcațiunea se mișcă continuu în sens opus celui în care sunt evacuate gazele.
Dispozitivul este de fapt o rachetă care zboară și care antrenează obiectul de care este atașată. Inventatorii au reușit să înainteze pe Sena împotriva curentului pentru o durată de 12 – 15 minute. ”

— Gustave Maurouard, La Nature, 1887. ^[6]

Inventatorii și-au brevetat invenția, obținând brevetul francez cu nr. 179001/12 octombrie 1886 pentru Ambarcațiune cu reacție – Motor cu reacție. Ulterior invenția a fost brevetată și în Germania (Nr. 39964/1886), Regatul Unit (Nr. 8182/1887), Belgia (Nr. 77755/1887), Italia (Nr. 21863/1887) și S.U.A. (1888)

Reprezentare a exploziei motorului cu reacție realizat de Alexandru Ciurcu și Just Buisson, la 16 decembrie 1886
După revista La Nature, 1887

Alexandru Ciurcu și Just Buisson au construit un al doilea motor mai puternic, cu un recipient mai mare, care urma să mărească presiunea din interiorul cilindrului și viteza de ieșire a gazelor. Experimentarea acestei noi mașini, la data de 16 decembrie 1886, s-a terminat printr-un dezastru: mașina a exploadat omorându-i pe Just Boisson și pe un asistent al inventatorilor, care se afla la cârma ambarcațiunii, iar ambarcațiunea s-a scufundat. Alexandru Ciurcu, care a reușit să scape înotând până la mal, a fost acuzat de ucidere din culpă, dar a fost achitat. Marele public nu a considerat că accidentul se datora faptului că cei doi inventatori se jucau cu explozivi puternici. Ciurcu a avut dificultăți în a explica faptul că motorul se baza pe un principiu fizic complet diferit, cel al forței de reacțiune provocate de un jet de gaze, nu al unei forțe provocate de o explozie.

Gaston Tissandier, editorul revistei La Nature, care era și el inventator, l-a încurajat pe Ciurcu să-și continue experimentările. Tissandier dovedea o înțelegere pentru Ciurcu, deoarece avusese și el un accident în timpul unui experiment științific. În anul 1875, el efectuase un zbor cu un balon ajungând la altitudinea record pentru acele vremuri de 8.500 m. Cei doi coechipieri ai săi, Joseph Crocé-Spinelli și Théodore Sivel au murit din cauza presiunii scăzute a aerului; Tissandier supraviețuise, dar își pierduse auzul. El aflase astfel că progresul științific poate uneori fi plătit cu viața cercetătorilor.

Alexandru Ciurcu s-a asociat cu Emil Sarrau și Paul Vieille, inventatorul prafului de pușcă alb. De data aceasta au montat aparatul pe o drezină de cale ferată. Experiența, efectuată în anul 1888 pe sectorul de cale ferată Sevran-Livry (lângă Paris) a fost reușită. Eliminând posibilitatea de a utiliza abur sub înaltă presiune sau aer comprimat, inventatorii s-au concentrat asupra utilizării unui amestec exploziv cu ardere lentă pentru a produce presiunea. Camerele de combustie utilizate erau executate din bronz.

Totuși ideile inventatorilor erau prea avansate pentru posibilitățile tehnologice ale vremurilor: inventatorii căutau să utilizeze tehnologia mașinilor cu aburi pentru a aplica principiile motoarelor cu reacție. Greutatea motoarelor este probabil elementul care a determinat oprirea experiențelor. În plus, pericolul de explozie nu putea fi eliminat. A fost nevoie de jumătate de secol până la realizarea în anul 1943 a primelor motoare cu reacție utilizabile în mod practic.

În anul 1889, la Paris, a organizat primul pavilion românesc în cadrul unei expoziții universale, la Expoziția Universală de la Paris

În anul 1890, Alexandru Ciurcu a părăsit Parisul și s-a întors la București. Aici și-a reluat fosta profesie, fiind numit director al ziarului Timpul (1890-1900). El și-a continuat activitatea publicistică și mai târziu, lucrând pentru diferite ziare. A deținut funcția de președinte al Sindicatului ziariștilor. De tehnică nu s-a mai ocupat niciodată.

· 1857 - S-a născut Leon C. Cosmovici, naturalist, membru corespondent al Academiei Române (m.21.07.1921).

· 1860: Anton Pavlovici Cehov (în rusă Анто́н Па́влович Че́хов; n. 17/29 ianuarie 1860,^[2]^[5] Taganrog, Gubernia Ekaterinoslav, Imperiul Rus^[6]^[2]^[7]^[5]^[8]^[9] – d. 15 iulie 1904,^[10]^[2]^[11]^[12]^[13]^[14] Badenweiler, Marele Ducat de Baden, Imperiul German^[15]^[2]^[16]^[17]) a fost un medic, prozator și dramaturg rus.

De peste o sută de ani spectacole după piesele sale sunt prezente, practic, în fiecare stagiune pe afișele teatrelor din România. Mari regizori de teatru din România (Lucian Pintilie, György Harag, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, Vlad Mugur, Tompa Gábor) au găsit surse majore de inspirație în dramaturgia lui Cehov.

Cehov s-a născut la Taganrog, un oraș de la Marea Azov. Între 1867 și 1879, face studii primare și secundare în orașul natal. Frecventează teatrul și conduce o revistă a elevilor. După fuga tatălui său la Moscova, este nevoit să acorde meditații. În 1879, începe studii de medicină la Moscova și-și ajută financiar familia, publicând în reviste umoristice. După absolvirea facultății în 1884, profesează în jurul Moscovei. În 1886, începe colaborarea la revista Novoe Vremia (Timpuri noi), condusă de Alexei Suvorin, cel ce îi va fi editor. În această perioadă, publică proză, lucrând și la piesele sale de teatru. În 1890, efectuează un voiaj în insula Sahalin, unde recenzează populația. În timpul voiajului său în Italia, din 1894, starea sănătății sale se înrăutățește. În 1896, îl cunoaște pe Constantin Stanislavski, care îi va regiza piesele de teatru. În 1897, este spitalizat, atins fiind de tuberculoză pulmonară. Între 1897 și 1901, piesele sale de teatru (Unchiul Vania, Trei surori) sunt publicate și reprezentate. În 1901, se căsătorește cu actrița Olga Knipper (1868 - 1959). În 1903, finalizează piesa Livada de vișini. În 1904, boala i se agravează și, la 2 iulie, moare în sanatoriul de la Badenweiler, în Germania.

Cu un caracter foarte modest, care l-a însoțit de-a lungul vieții, Anton Cehov nu și-a imaginat niciodată ce dimensiuni ar putea căpăta reputația sa postumă. Reacțiile publicului la piesele lui de teatru din anul morții au demonstrat cât de apreciat a fost scriitorul, atât în sufletul poporului rus, cât și pe plan internațional.

Teatru:

1881: Platonov sau Piesa fără titlu;
1886: Asupra efectelor nocive ale tutunului ("О вреде табака");
1887: Cântecul lebedei piesă într-un act;
1887: Ivanov ("Иванов");
1888: Ursul ("Медведь: Shutka v odnom deystvii")-comedie într-un act;
1888/1889? Cerere în căsătorie ("Предложение");
1889 Tragedian fără voie ("Трагик поневоле");
1889: Nunta ("Свадьба");
1889 Demonul pădurii ("Леший") comedie în patru acte;
1891: Jubileul ("Юбилей");
1896: Pescărușul ("Чайка");
1897: Unchiul Vania ("Дядя Ваня");
1901: Trei surori ("Три сестры");
1904: Livada de vișini ("Вишнёвый сад").

Povestiri:

1883: Moartea unui slujbaș ("Смерть чиновника");
1883: Grasul și slabul;
1884: Stridiile ("Устрицы");
1884: Cameleonul ("Хамелеон");
1884: Masca ("Маска");
1885: Vânătorii ("Егерь");
1885: Sergentul Pribișceev ("Унтер Пришибеев");
1886: Grișa ("Гриша");
1887: Acasă ("Дома");
1887: Sirena ("Сирена");
1887: Kaștanka ("Каштанка");
1888: Stepa ("Степь");
1892: Salonul numărul 6 ("Палата № 6");
1894: Călugărul negru ("Чёрный монах");
1894: Vioara lui Rotschild ("Скрипка Ротшильда");
1895: Ordinul Anna ("Анна на шее");
1896: Casa cu mezanin ("Дом с мезонином");
1897: Mujicii ("Мужики");
1898: Omul în carapace ("Человек в футляре");
1899: Doamna cu cățelul ("Дама с собачкой");
1902: Arhiereul ("Архиерей");
1903: Logodnica ("Невеста").

Șapte povestiri traduse în CPSF 124 / 15.01.1960 de Anda Boldur:^[19] „Insulele zburătoare” de Jules Verne (parodie); „Eclipsă de Lună”; „O ședință de hipnotism”; „Scrisoare către un vecin savant”; „Esculapi rurali”; „Păcătosul din Toledo”; „O noapte de groază”

Nuvele:

1884: „Dramă la vânătoare”;
1884: Chibritul suedez (Nuvelă polițistă)
1888: „Stepa” („Степь“);
1891: „Un duel” („Дуэль“);
1895: „Trei ani” („Три года“);
1896: „Viața mea” („Моя жизнь“).

Schițe umoristice:

1884: Povestirile Melpomenei;
1886: Povestiri pestrițe.

Date personale
Anton Pavlovici Cehov
1900
Nume la naștere	Антон Павлович Чехов
Născut	17/29 ianuarie 1860^[2]^[5] Taganrog, Gubernia Ekaterinoslav, Imperiul Rus^[6]^[2]^[7]^[5]^[8]^[9]
Decedat	15 iulie 1904 (44 de ani)^[10]^[2]^[11]^[12]^[13]^[14] Badenweiler, Marele Ducat de Baden, Imperiul German^[15]^[2]^[16]^[17]
Înmormântat	Cimitirul Novodevicii[*]^[2]^[18]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Frați și surori	Maria Chekhova[] Alexander Chekhov[]^[3] Nikolai Chekhov[] Mikhail Chekhov[]^[4]
Căsătorit cu	Olga Knipper[*] (1901–1904)^[2]
Naționalitate	rusă
Cetățenie	Imperiul Rus
Etnie	rus
Religie	ateism
Ocupație	dramaturg, medic, scriitor de povești scurte
Limbi	limba rusă^[1]
Studii	Moscow Imperial University[]^[2] Chekhov Gymnasium[]
Activitatea literară
Specie literară	teatru, povestire, satiră
Opere semnificative	Pescărușul Livada de vișini Unchiul Vania Ванька[]* Trei surori
Influențe[ascunde] Ivan Turgheniev, Nikolai Gogol, Henrik Ibsen, Lev Tolstoi, Honoré de Balzac, Guy de Maupassant, Fiodor Dostoevski, Émile Zola, Nikolai Leskov, Dmitri Grigorovici, Aleksandr Ostrovsky
A influențat pe[ascunde] Constantin Stanislavski, Maxim Gorki, Mihail Bulgakov, John Cheever, Cornel West, James Joyce, Ernest Hemingway, Katherine Mansfield, Vladimir Nabokov, J. D. Salinger, Tennessee Williams, Virginia Woolf, Frank O'Connor, Bob Dylan, Alice Munro, Raymond Carver, David Means, Guram Dochanashvili, Charles Bukowski, Ivan Bunin, Grupul literar Streda
Note
Premii	Ordinul Sfântului Stanislav, clasa III[] Pushkin Prize[] Medal for works on the first general census[*]

· 1862 - S-a născut compozitorul britanic Frederick Delius (m.10.06.1934).

· 1866 - S-a născut scriitorul francez Romain Rolland, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura în anul 1915 ("Jean-Christophe", "Danton") (m.30.12.1944). Motivatia Juriului Nobel: „ca un omagiu adus înaltului idealism al creației lui literare și dragostei de adevăr cu care a descris diferite tipuri umane.” Între 1904 – 1914 a publicat romanul-fluviu în 10 volume Jean-Christophe , cea mai importantă operă a lui , (distins cu Grand Prix de l’Académie française în 1913). Situându-se pe poziții pacifiste, condamnă războiul (izbucnit în 1914) în culegerea de articole Au-dessus de la mêlée (Deasupra învălmășelii) (1915). Donează Crucii Roșii internaționale suma de bani ce-i revine in urma castigarii Premiului Nobel. In anii urmatori apar romanele sale Colas Breugnon (1919), Pierre et Luce (1920), Clérambault (1920) precum și cel de-al doilea roman-fluviu al său L’Âme enchantée (Inimă vrăjită, 1922-1933).

· 1867: Vicente Blasco Ibañez, scriitor spaniol (d. 1928). Cele mai cunoscute titluri ale sale sunt: “Arroz y tartana” (Orez si tartana); “La barraca” (Casa blestemata); “Entre naranjos” (Printre Portocali); “Cañas y barro” (Trestie si noroi); “Sangre y arena” (Nisipuri insangerate) și “Los cuatro jinetes del Apocalipsis” (Cei patru calareti ai Apocalipsului). A murit la Menton, Franța, la vârsta de 61 de ani, la reședința sa Fontana Rosa (numită, de asemenea, Casa Scriitorilor, dedicată lui Cervantes, Dickens și Shakespeare) pe care a și-a construit-o.

· 1871 - S-a născut Gheorghe Brăescu, prozator, membru al cercului Sburătorul (m.15.03.1949).

· 1873: S-a născut chimistul Petru Bogdan, unul dintre fondatorii învăţământului de chimie-fizică din România. Petru Bogdan și-a desfășurat activitatea la Universitatea din Iași, fiind cel care a înfiintat și condus, din 1913 prima catedră de chimie fizică din țară. Decan al Facultății de Științe în 1925, între anii 1926 – 1940 a fost, alternativ, rector și prorector al Universității ieșene, în timpul rectoratului său construindu-se, printre altele, aripa nouă a Universității. Între 1941 și 1944 a fost directorul Fundației Regale „Ferdinand I”. Ca o recunoaștere a activității sale științifice, Universitatea din Nancy (Franța) i-a acordat în 1924 titlul de „doctor honoris causa”, iar Academia Română l-a ales printre membrii ei titulari 1926. A fost directorul Fundatiei Regale Ferdinand I. Dintre numeroșii săi studenți și discipoli, ale căror studii și cercetări le-a îndrumat, printre cei mai cunoscuți s-au numărat Horia Hulubei, Alexandru Cișman, Radu Cernătescu și Raluca Ripan, Tudor Ionescu, Cezar Parteni sau C. Mihul. Prieten din tinerețe cu Garabet Ibrăileanu, Dumitru D. Pătrășcanu, C. Stere, Mihai Carp, Mihail Sadoveanu, G. Topîrceanu, a făcut parte din prima grupare a revistei Viața Românească, ocupîndu-se de rubrica de știință a revistei. A decedat la data de 28 martie 1944.

* 1873: Prințul Luigi Amedeo de Savoia-Aosta, Duce de Abruzzi (Luigi Amedeo Giuseppe Maria Ferdinando Francesco di Savoia-Aosta; 29 ianuarie 1873 - 18 martie 1933), a fost prinț italian, alpinist și explorator. Este cunoscut pentru explorările arctice și pentru expedițiile montane în special pe Muntele Saint Elias (Alaska-Yukon) și K2 (Pakistan-China). De asemenea, a servit ca amiral italian în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Date personale
Prințul Luigi Amedeo
Duce de Abruzzi

Nume la naștere	Luigi Amedeo Giuseppe Maria Ferdinando Francesco di Savoia
Născut	29 ianuarie 1873 Madrid, Spania
Decedat	18 martie 1933 (60 de ani) Jowhar, Somalia italiană
Părinți	Amadeo al Spaniei Maria Vittoria del Pozzo della Cisterna
Frați și surori	Prince Umberto, Count of Salemi[*] Prințul Emanuele Filiberto, Duce de Aosta Vittorio Emanuele, Conte de Torino
Cetățenie	Spania Regatul Italiei
Religie	catolicism
Ocupație	explorator personal militar[] alpinist[] cartograf[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duke of Abruzzi[*]
Familie nobiliară	Casa de Savoia

* 1876: Harvergal Brian (născut William Brian, 29 ianuarie 1876- d. 28 noiembrie 1972) a fost un compozitor englez de muzică clasică.

Brian a dobândit un stătut legendar pentru multele sinfonii pe care le-a scris.La sfârșitul vieții 32 de sinfonii erau semnate de el, un număr neobișnuit pentru un compozitor de la Mozart și Haydn încoace. Mai interesant este faptul că ele a terminat 14 dintre sinfoniile lui la 80 și 90 de ani.

Mai este recunoscut pentru creativitatea sa persistentă în ciudă neglijenței care și-a acordat-o în o mare parte a vieții. Chiar și acum, nici-o creație de a sa nu se poate spune că este interpretată cu regularitate, dar puțini dintre compozitori, care au picat în neglijență după o perioadă de succes, au continuat în aceiași manieră ambițioasă de a crea compoziții cât mai elaborate.

* 1880: William Claude Dukenfield (29 ianuarie 1880^[1] – 25 decembrie 1946), mai bine cunoscut ca W. C. Fields, a fost un actor american, comic, jongler și scriitor.

* 1880: Philibert Jacques Melotte (n. 29 ianuarie 1880, Camden Town – d. 30 martie 1961) a fost un astronom britanic, născut din părinți belgieni care emigraseră în timpul Războiului franco-prusac din 1870.

În 1908, el a descoperit la Observatorul Regal Greenwich al optulea satelit al lui Jupiter, cunoscut astăzi sub numele de Pasiphae, dar care în epocă era cunoscut ca « Jupiter VIII », numele definitiv nefiindu-i atribuit decât în 1975.

Asteroidul 676 Melitta, singurul pe care l-a descoperit, nu-i poartă numele, ci este forma dialectală atică a limbii grecești vechi melissa, „albină”. Se pare totuși că asemănarea între acest nume și numele descoperitorului nu este întâmplătoare.

În 1915, a publicat un catalog de 245 roiuri de stele.^[1] Unele roiuri ale cerului înstelat, care nu figurează în cataloagele cele mai cunoscute ca Messier sau NGC, sunt uneori desemnate prin numărul lor în catalogul lui Melotte, ca roiul deschis situat în constelația Părul Berenicei, denumit adesea Melotte 111.

Melotte este și codescoperitor al galaxiei Wolf-Lundmark-Melotte, abreviată WLM.

Melotte a primit medalia Jackson-Gwilt din partea Royal Astronomical Society în 1909.

· 1881: Lajos Ady, scriitor, istoric literar, pedagog maghiar (d. 1940)

· 1884 - S-a născut lingvistul George Giuglea, membru al Academiei Române (”Elemente străvechi în limba română”, ”Din literatura populară de astăzi a Basarabiei”) (m.07.04.1967).

* 1887: Prințul August Wilhelm Heinrich Günther Viktor al Prusiei (29 ianuarie 1887 – 25 martie 1949) a fost al patrulea fiu al kaiserului Wilhelm al II-lea al Germaniei și a primei lui soții, Ducesa Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein.

Kaiserul Wilhelm al II-lea, Augusta Viktoria împreună cu familia. Prințul August Wilhelm stă la piciarele tatălui său (centru).

S-a născut la Potsdamer Stadtschloss când bunicul său era încă Prinț Moștenitoral Prusiei. Și-a petrecut tinerețea împreună cu frații săi în Palatul Nou din Potsdam iar școala la Prinzenhaus în Plön. Mai târziu, a studiat la universitățile din Bonn, Berlin și Strasbourg. A primit doctoratul în științe politice în 1907 "într-o manieră extrem de dubioase", cum îl descrie un autor.

Prințul August Wilhelm s-a căsătorit cu verișoara sa, Prințesa Alexandra Victoria de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg(1887 – 1957) la 22 octombrie 1908 la Berlin. Cuplul și-a planificat să-și stabilească reședința la Palatul Schönhausen din Berlin dar s-au răzgândit atunci când tatăl lui a decis să-și părăsească fiul la Vila Liegnitz din Sanssouci Park. La data de 26 decembrie 1912 s-a născut singurul lor copil, Prințul Alexandru Ferdinand al Prusiei (a murit la 12 iunie 1985). Reședința lor din Potsdam a devenit loc de întâlnire pentru artiști și cărturari.

În timpul Primului Război Mondial, August Wilhelm a fost admnistrator (Landrat) al districtului Ruppin. Ajutorul său personal, Hans Georg von Mackensen, cu care a fost prieten apropiat din adolescență, a jucat un rol important în viața sa.

Aceste "tendințe pronunțat homofile" au contribuit la eșecul căsătoriei sale cu prințesa Alexandra Victoria. Ei nu au divorțat formal din cauza opoziției tatălui lui August Wilhelm, kaiserul Wilhelm al II-lea.

După sfârșitul războiului, cuplul a divorțat în mod oficial în martie 1920. Wilhelm August a primit custodia fiului lor. După divorțul său și căsătoria prietenului său Hans Georg von Mackensen cu Winifred von Neurath, fiica lui Konstantin von Neurath, August Wilhelm a trăit o viață retrasă la casa sa din Potsdam. A luat lecții de desen cu profesorul Arthur Kampf iar vânzarea picturilor i-au garantat o sursă suplimentară de venit.

August Wilhelm s-a alăturat grupului naționalist al veteranilor "Stahlhelm". În anii următori legăturile sale cu naționalist socialiștii au crescut. În cele din urmă, spre disconfortul familiei sale și împotriva dorinței tatălui său, s-a alăturat NSDAP la 1 aprilie 1930. În noiembrie 1931 a fost acceptat în SA cu rangul de "Standartenführer".

Date personale
Prințul August Wilhelm
Prinț August Wilhelm al Prusiei

Născut	29 ianuarie 1887 Potsdam, Prusia
Decedat	25 martie 1949 (62 de ani) Stuttgart, Baden-Württemberg
Înmormântat	Langenburg
Părinți	Wilhelm al II-lea al Germaniei Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein
Frați și surori	Prințesa Victoria Luise a Prusiei Prințul Adalbert al Prusiei Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei Prințul Joachim al Prusiei Prințul Oskar al Prusiei Prințul Eitel Friedrich al Prusiei
Căsătorit cu	Prințesa Alexandra Victoria de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Copii	Prințul Alexander Ferdinand al Prusiei
Cetățenie	Germania
Ocupație	Politician personal militar[*]
Activitate
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Hohenzollern
Deputat în Reichstagul Republicii de la Weimar[*]
Deputat în Reichstagul Germaniei Naziste[*]

· 1890: (S.V.) Boris L. Pasternak, poet, prozator și traducător rus, laureat al Premiul Nobel pentru Literatură (d. 1960). Intre cele mai importante opere ale sale se numara: Vremea începuturilor, Pe deasupra barierelor, Anul nouă sute cinci, Locotenentul Schmidt, A doua naștere, Doctor Jivago (1957).

· 1893: Marțian Negrea, compozitor și muzicolog român (d. 1975). Marțian Negrea (n. 29 ianuarie 1893, în Vorumloc, astăzi Valea Viilor, județul Sibiu – d. 13 iulie 1973, București), a fost un compozitor român.

· 1895 - S-a născut Paul Constant (Paul Constantinescu), poet şi prozator (m.09.11.1918).

· 1895: Dumitru D. Roșca, filosof român, membru al Academiei Române (d. 1980)

· 1900 - S-a născut compozitorul Iuliu Mureşianu (m.15.02.1956).

* 1903: Nicolae (Nicoale) Popoviciu (n. 29 ianuarie 1903, Biertan, comitatul Târnava Mare - d. 20 octombrie 1960, Mănăstirea Cheia), doctor în teologie, a fost profesor universitar, scriitor și episcop ortodox al Episcopiei de Oradea din 1936 până în 1950.

Nicolae Popoviciu urmează clasele primare la Biertan, la Școala săsească de aici, în limba germană.

Învață apoi la Liceul din Dumbrăveni, Școala Normală din Sibiu și Liceul ”Andrei Șaguna” din Sibiu, între anii 1923-1927.

În anul 1925 izbutește ca, urmând o veche tradiție românească, să călătorească măcar o dată în viață la Locurile Sfinte din Palestina și Egipt.

Studiile universitare le urmează la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuți, unde se distinge prin cultură, viață cuvioasă și inteligență. Ca urmare devine bursier la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Atena între anii 1927-1928 și al Facultății de Filosofie din München între anii 1928-1930. De asemenea urmează cursuri la Tübingen, Leipzig și Breslau, între 1930-1932, ca parte a doctoratului pe care îl susține cu mult succes în 1934 la Cernăuți.

În această perioadă, la 1 septembrie 1929, este hirotonit diacon. Fiind celibatar acest gest însemna angajarea către monahism. La 23 noiembrie 1934 diaconul Nicolae Popoviciu este hirotonit preot de către mitropolitul Nicolae Bălan.

Nicolae Popoviciu cunoștea foarte bine, în afara limbii sale materne (limba română), și limbile germană, greacă veche, greacă modernă, franceză, latină și ungară.

Ca urmare a pregătirii sale deosebite, a calităților dovedite și a vieții curate, între 1932-1936, Nicolae Popovici a fost numit profesor de teologie dogmatică și apologetică, omiletică și limba greacă la Academia Teologică Ortodoxă din Sibiu.

Nu rămâne mai mult timp profesor universitar deoarece este chemat la o slujire mai înaltă, fiind ales pe 28 aprilie 1936 ca episcop al Oradei (sau Oradiei, după o formă mai veche a toponimului). Dorința de a fi pus în această poziție înaltă și grea fusese formulată încă de anteriorul episcop al Oradei, Roman Ciorogariu.

Tuns în monahism la Sfânta Mânăstire Cozia, este hirotonit arhiereu pe 1 iunie 1936, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu și înscăunat la Oradea pe 28 iunie același an^[1].

Va rămâne în acest scaun cinci ani de zile, muncind uimitor de mult și fiind un adevărat păstor al Bisericii lui Hristos. Una din roadele lucrării sale a fost căsătoria a peste 12.000 de orădeni care trăiseră până atunci în concubinaj și o mare îndreptare a moralității orașului. 20 dintre bisericile și casele parohiale ortodoxe ale orașului, construite din lemn, în mare parte vandalizate încă în vremea primului război mondial, au fost înlocuite cu biserici din piatră. Episcopul Nicolae Popoviciu a combătut în predicile sale libertinajul, desfrânarea, alcoolismul, ura dintre nații și numeroase alte patimi, militând pentru curăție, bună înțelegere între oameni, respect reciproc, hărnicie, credință, dragoste de țară etc. Începe demersurile pentru ridicarea Catedralei Ortodoxe din Oradea. Construiește la Beiuș un internat de fete. Instituie un sistem de ajutorare a celor loviți de calamități și nenorociri fiind, asemenea episcopului Pavel Șerpe din București, foarte apropiat de oamenii săraci.

Ca parte a luptei sale pentru buna înțelegere între oameni, în 1938 episcopul Nicolae Popoviciu a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la Congresul Internațional al ”Alianței pentru înfrățirea popoarelor prin Biserică”, desfășurat la Faris Bad-Larvik (Norvegia). Aici episcopul orădean a susținut o comunicare despre minoritățile din România.

Între 1 aprilie 1940 și 25 martie 1941, episcopul Nicolae Popoviciu devine și locțiitor al scaunului Episcopiei de Timișoara, atunci reînființată. În această calitate a organizat-o și înzestrat-o chiar din fonduri personale. Printre altele, lui i se datorează reședința episcopală și o clădire pentru Consiliul Eparhial, în centrul orașului Timișoara.

Ocuparea Ardealului de Nord de către Ungaria hortistă aduce și ocuparea Oradei. Episcopul Nicolae Popoviciu este reținut și brutalizat de autoritățile ungare de ocupație, apoi expluzat forțat peste hotarul creat de Hitler, Mussolini și Horty.

O vreme, episcopul Nicolae Popoviciu merge în Transnistria, intrată în administrație românească (de la Nistru la Bug), după august 1941. Astfel, el avea să facă parte din prima echipă de misionari de peste Nistru, cea a clericilor ortodocși ardeleni. Este vorba de 53 de preoți și episcopi care, sub îndrumarea mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, va desfășura în Transnistria și Basarabia o frumoasă lucrare pastoral-misionară. La aceasta iau parte și episcopii Andrei al Aradului, Vasile al Timișoarei și Veniamin al Caransebeșului.

Curând însă episcopul Nicolae Popoviciu se va întoarce la păstoriții săi din Crișana. Își așează scaunul arhieresc la Beiuș. Aici, printre altele, se ocupă mult de sprijinirea acelora dintre supraviețuitorii Holocaustului săvârșit de unguri în nord-vestul Transilvaniei care izbuteau să se refugieze în România. Ca întotdeauna, românii, evreii, slavii sau țiganii scăpați din masacrele și persecuțiile hortiste sunt în egală măsură ocrotiți de episcopul Oradei.

Atunci când poate, în vara anului 1942, Nicolae Popoviciu vine din nou în Transnistria, împreună cu protopopul Aurel Mușet, preotul militar Ion Croitoru, preotul profesor Cornel Sava și diaconul Aurel Dărăban, secretar eparhial. Ierarhul ardelean a vizitat și a oficiat slujbe la o serie de biserici refăcute de români; a făcut panihide la Catedrala Ortodoxă din Odesa, în memoria celor uciși în atentatul din 21 octombrie 1941, la cimitirul din Valea Dalnicului-Vacarjani și la Bereșani; a vizitat 31 unități militare și 20 de spitale de campanie, unde a rostit rugăciuni de vindecare, încurajând răniții; a sfințit bisericile din Jura și Popencu (jud. Râbnița); a asistat la Congresul Studenților Moldoveni din Transnistria, ținut la Tiraspol; a răspuns invitației ”Școlii de cultură românească pentru învățătorii moldoveni”, din același oraș, unde a rostit două discursuri: ”Raportul dintre știință și credință” și ”Crezul nostru național”. A împărțit 12.000 cărți de rugăciuni și tot atâtea iconițe.

De asemenea a fost în mijlocul soldaților, de câte ori a putut, și după 23 august 1944.

Revenit la Oradea, a fost primit cu foarte multă bucurie și a început să lucreze la refacerea bisericilor și caselor parohiale pângărite sau distruse de hortiști.

Totodată însă începe și o puternică luptă pentru a apăra țara și biserica de influențele comuniste. Atât în predici și în sfătuirile cu oamenii, cât și în lucrările administrative și alegerile bisericești, ierarhul Nicolae al Oradei mărturisește neîncetat credința ortodoxă și opoziția față de ateism, față de ideea luptei de clasă, a urii între clase, a prigonirii oamenilor din motive religioase ori sociale etc. Demască repetat abuzurile bolșevice și susține că un sistem întemeiat pe nedreptate, violență și ură nu va putea dura, prezicând căderea comunismului nu doar în România, ci în întreaga lume.

Prima consecință este opoziția categorică a comuniștilor față de dorința membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a-l alege patriarh. În 1945 candidatul cu cel mai mare sprijin în Sinod era episcopul Oradei, Nicolae Popoviciu. Totuși, față de presiunile extreme ale ocupanților sovietici și colaboraționiștilor comuniști, ierarhul ardelean sprijină - și își convinge și susținătorii să îl sprijine - pe Iustinian Marina.

Între anii 1947-1948 a fost ultimul președintele al Asociației Transilvănene pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA).^[2]

În 1949, după ce fuseseră deja îndepărtați mulți episcopi ortodocși români, vine rândul pentru Nicolae Popoviciu și Nicolae Colan, care urmau a fi mutați forțat. Opoziția Sfântului Sinod față de acest gest amână acțiunea.

Deși amenințat fățiș, arhiereul orădean merge mai departe în lupta împotriva ateismului, a distrugerii țării și oamenilor sub cizma sovietică. Preotul Olimp Căciulă, bibliotecar la institutul Teologic a spus: ”A vorbit ca un mare ierarh. S-a ridicat cu îndrăzneală și curaj la nivelul Sf. Vasile cel Mare. Probabil, personal, și-a făcut rău politicește. A spus însă lucruri care trebuiau spuse”. Preotul Alexandru Teodorescu din comuna Podu-Rizii, Dâmbovița, a afirmat: ”A vorbit ca și Hristos; preoților le venea să se ducă să-l îmbrățișeze. Cu astfel de vlădici, comuniștii nu vor reuși să distrugă Biserica”.

Pus sub urmărire permanentă de autorități, episcopul Nicolae Popoviciu era o țintă ce trebuia eliminată. Dragostea poporului și a clerului față de un om de maximă onestitate, a cărui dragoste față de cei nevoiași întrecea chiar și mărimea uriașei sale culturi teologice și laice, era însă un scut greu de străpuns. Rezistența anti-comunistă din Ardeal, activă din Maramureș până în Banat, ar fi putut fi alimentată extrem de mult de un gest violent față de un asemenea om. Ca urmare, persecuția se declanșează prin nenumărate controale gestionare și administrative realizate de organului statului, având ca scop blocarea activităților episcopiei și mai ales a lui Nicolae Popoviciu. Autoritățile impuseseră, de altfel, un om al lor, colaboraționistul Andrei Coman, fost greco-catolic și formal trecut la ortodocși, omul serviciilor secrete, drept vicar al arhiereului de la Oradea. Prin intermediul acestuia pe de-o parte culegeau informații din interior asupra lucrării creștine și anti-comuniste a ierarhului Nicolae și, pe de altă parte, executau presiuni permanente pentru a-i schimba atitudinea.

Față de cele întâmplate, Sinodul pune în discuție în toamna lui 1950 caterisirea lui Andrei Coman pentru: defăimarea episcopului (can. 55 Apostolic), nesupunere față de episcop (can. 8 IV) și conspirație împotriva chiriarhului său (can. 18 IV, 34 Trulan). Autoritățile de stat se opun total. În schimb cer demiterea ierarhului Nicolae Popoviciu ca singură alternativă la arestarea lui. Documentele consemnează situația și în această formă:

Pe 2 octombrie 1950, Justinian era chemat de Groza și Dej. Cu prim-ministrul a stat de vorbă de la 7 dimineața până la 12:30. Patriarhul a reluat ulterior discuțiile cu cei doi: ”Situația lui Popovici e mai gravă decât bănuiam. Niciodată nu l-am văzut pe premier atât de supărat; a zbierat pur și simplu la mine. Mi-a spus limpede că, dacă Sinodul nu-l îndepărtează pe Popovici din fruntea eparhiei Oradea, îl va aresta. Dacă nu l-a arestat până acum, aceasta a făcut-o pentru a nu știrbi prestigiul Bisericii...”^[3].

Ca urmare se hotărăște demiterea lui și încarcerarea la o mânăstire. La plecarea de la Oradea episcopul este brutalizat de comuniștii orădeni care luaseră parte la înlăturarea sa. Temându-se de orice apropiere între Rezistența anticomunistă și arhiereul Oradei, comuniștii impun închiderea lui la Mănăstirea Cheia, aflată într-o zonă foarte bine controlată de trupele sovietice de ocupație și de cele comuniste.

Desigur, nici aici episcopul Nicolae Popovici nu a avut parte de liniște. Era urmărit permanent de către agenții și provocatorii trimiși de Securitate, „care vor să discute cu el, dar se ferește, iar unuia i-ar fi spus în față să plece că este agent”, precum se exprima la 7 iulie 1953 față de informatorul „Marcu”. Chiar un călugăr din mănăstire, informator al Securității, avea să-i spună: „Prea Sfințite, păziți-vă de mine, fiindcă eu sunt pus de Securitate ca să raportez tot ce faceți în mănăstire, cu cine stați în contact, cine vă vizitează. Faceți în așa fel ca să vă feriți, să nu vă văd eu”. De asemenea, era șicanat cu percheziții ale Securității, mai ales în chilia în care locuia. Având domiciliul obligatoriu impus de regimul comunist, Popovici era obligat ca, de fiecare dată, când părăsea mănăstirea, să anunțe organele locale de miliție, ceea ce nu făcea, motiv pentru care era urmărit îndeaproape. Este acuzat de sprijinire a rezistenței din munți, anchetat, hărțuit. I se fac percheziții repetat în chilie. Se încearcă până și otrăvirea lui, prin aceeași agenți comuniști infiltrați în mânăstire.

După zece ani de persecuții, prigoane, domiciliu forțat, călătorii sub supraveghere, tentative de otrăvire și numeroase alte suferințe, episcopul Nicolae Popovici trece la cele veșnice în 20 octombrie 1960, la mânăstirea în care era închis sub supraveghere, fiind înmormântat în localitatea sa natală, Biertan.

Episcopul Nicolae Popoviciu face parte dintre episcopii ortodocși postbelici propuși pentru canonizare, fiind socotit ierarh martir de mulți clerici și credincioși.

· 1910 - S-a născut scriitorul francez Henri Queffelec.
* 1913: Victor Mature (n. 29 ianuarie 1913 – d. 4 august 1999) a fost un actor american de film.

· 1924 - S-a născut Marcelle Ferron, pictorita franceză (m.19.11.2001).

· 1926: S-a nascut jurnalistul si omul de televiziune roman Tudor Vornicu; (d. 1989). Tudor Vornicu a fost șef al Redacției Actualități a Televiziunii Române, ulterior realizând și emisiuni de succes, rămase în arhiva televiziunii: „De la A ...la infinit”, „Magazin duminical”, „Fotograme din realitate”, „Studio A”, „Mozaic”. A realizat o serie de interviuri scurte, remarcabile, cu Nichita Stănescu, care au fost difuzate la emisiunea de duminică „Mozaic duminical”.

A fost, timp de mai mulți ani, director de programe al televiziunii publice.

A obținut Premiul special al juriului ACIN 1988 pentru întreaga activitate și pentru contribuția deosebită adusă la crearea unei școli a documentarului românesc de televiziune. De asemenea, a primit Marele premiu „Antena de chihlimbar” la Festivalul Internațional de Programe Muzicale de la Sopot 1978 pentru „Ocolul lumii în 20 de melodii”.

· 1926: S-a nascut Abdus Salam, fizician pakistanez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1979, împreună cu Sheldon Lee Glashow și Steven Weinberg, pentru studiile efectuate contribuțiile aduse de aceștia în domeniul teoriei unificate a interacțiunilor slabă și electromagnetică între particule elementare; (d.21 noiembrie 1996)

· 1930 - S-a născut Derek Bailey, compozitor şi muzician de avangardă american, iniţiatorul experimentelor electronice în Europa, considerat iniţiatorul aşa numitelor "improvizaţii totale".

· 1931: Ferenc Mádl, președintele Ungariei (2000- 2005)

· 1933 - S-a născut Sacha Distel, cântăreţ de succes şi compozitor francez. Printre melodiile care l-au făcut celebru se numără: „La belle de ma vie”, „Toute la pluie tombe sur moi”, „Scoubidou” (m.23.01.2004).

· 1933 - S-a născut Frank Virtue (Virtuoso), chitarist american (The Virtues).
* 1935: Luboš Kohoutek (29 ianuarie 1935 la Zábřeh în Moravia, Republica Cehoslovacă, azi Republica Cehă) este un astronom ceh.

Kohoutek s-a interesat de astronomie încă din liceu. A studiat fizica și astronomia la universitățile din Brno și din Praga, studii terminate în 1958. Apoi a început să lucreze la Institutul de Astronomie al Academiei Cehoslovace de Științe, unde a publicat un catalog, citat adesea: „Catalog al nebuloaselor planetare galactice” (1967) (titlul original, în engleză: Catalogue of Galactic Planetary Nebulae, 1967).

Kohoutek a obținut un post permanent la observatorul din Hamburg-Bergedorf. După înăbușirea Primăverii de la Praga de către trupele Tratatului de la Varșovia (cu excepția României), din august 1968, Kohoutek a hotărât să rămână în Republica Federală Germania (1970). Descoperirile sale din anii 1970 l-au făcut foarte cunoscut în Mass Media. Mai târziu, Kohoutek a lucrat în observatoare din Spania și în Chile, studiind nebuloasele planetare. S-a pensionat în 2001. Kohoutek a publicat 162 de articole științifice.

Kohotek este cunoscut mai cu seamă pentru descoperirile sale comete, dintre care cometele periodice 75D/Kohoutek și 76P/West-Kohoutek-Ikemura, cât și celebra și tulburătoarea « Cometă Kouhotek » (C/1973 E1), cu perioadă lungă.

A descoperit și numeroși asteroizi, între care asteroidul Apollo, 1865 Cerber.

Asteroidul 1850 Kohoutek a fost denumit în onoarea sa.

· 1937 - S-a născut Bobby Scott, pianist şi compozitor de jazz/pop american.

· 1938 - S-a născut regizorul Leonard Popovici-Mihăilescu. A realizat peste 600 de spectacole radiofonice.

· 1939 - S-a născut scriitorul Mircea Popa.

* 1940: Katharine Juliet Ross (n. 29 ianuarie 1940)^[2] este o actriță și autoare americană.
Tatăl ei, Carroll Thompson Allen, a fost funcționar la Biroul Federal de Investigații (FBI) iar mama Patricia Howell a fost învățătoare. Familia Allen se mută de mai multe ori pânâ la urmă se stabilesc în regiunea orașului Washington D.C.. Allen a studiat artă și design la universitățile: Fashion Institute of Technology in New York City, George Washington University și University of Maryland. În 1973 joacă în piesa de teatru "Saint", cariera în domeniul cinematografiei a început în 1978 cu filmul "OT: Animal House".
* 1941: Arménio Vieira (n. 29 ianuarie 1941, Praia, Republica Capului Verde) este un scriitor, poet și ziarist capverdian. Și-a început activitatea în anii 1960 colaborând cu SELÓ, Boletim de Cabo Verde, Vértice (Coimbra), Raízes, Ponto & Vírgula sau Fragmentos. A primit Premiul Camões în 2009, cel mai important premiu literar pentru limba portugheză.

· 1943 - S-a născut Mark Wynter (Terry Lewis), cântăreţ britanic.
* 1944: Susana Giménez (pe numele întreg María Susana Giménez Aubert, n. 29 ianuarie 1944, Buenos Aires, Argentina) este o actriță argentiniană de film.

· 1946: Irina Nicolau, etnolog român (d. 2002)

· 1947 - S-a născut David Byron, vocalist şi compozitor britanic (Uriah Heep).

· 1947 - S-a născut Linda Buck, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 2004 (alături de Richard Axel).

· 1948 - S-a născut Bill Kirchen, vocalist, chitarist şi compozitor american (Commander Cody & His Lost Planet Airmen).

· 1949 - S-a născut prozatorul şi dramaturgul Aurel Andrei ("Cazul profesorului Roşatu", "Teatru pentru mai tîrziu").

* 1950: Jody David Scheckter, (n. 29 ianuarie 1950), este un om de afaceri, un fost pilot de Formula 1, campion mondial în 1979.

· 1952 - S-a născut Tommy Ramone (Tom Erdely), baterist american (Ramones).

· 1953: Mihai Lungeanu, regizor român de teatru

· 1953: Dan Marcoci, regizor român

* 1953: Teresa Teng, Teng Li-Chun sau Deng Lijun (n. 29 ianuarie 1953 - d. 8 mai 1995) a fost o cântăreață de muzică pop din Taiwan. Ea a fost cunoscută pentru cântecele ei populare și balade romantice. Ea a înregistrat cântece în chineză, taiwaneză, cantoneză, japoneză, indoneziană și engleză. Teresa Teng a murit în 1995 în timp ce era în vacanță în Thailanda.

· 1954: Oprah Winfrey, actriță și gazdă de talk show american

· 1956: S-a nascut cunoscutul actor roman de teatru si film, realizator tv. Florin Calinescu. Florin Călinescu (n. 29 aprilie 1956, Timișoara) este un actor român, director al Teatrului Mic și realizator de emisiuni de televiziune. A fost căsătorit cu Ana-Maria (Anmary) Călinescu (28 februarie 1958 – 28 februarie 2005) până la moartea acesteia.

* 1956: Matei Vișniec (n. 29 ianuarie 1956, Rădăuți) este un poet și dramaturg român, activ în acest moment în Franța, cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză. A studiat istoria și filozofia la Universitatea din București și a fost membru fondator al Cenaclului de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu.

Copilăria și-a petrecut-o la Rădăuți și la Costileva, sat locuit de etnici huțuli. Tatăl său era contabil, iar mama învățătoare. Familiei sale i s-a confiscat pământul pe care-l deținea și îl lucra.

De mic, viitorul dramaturg observă că trebuie să adopte la școală și mai târziu în viața activă o ideologie despre care știa că nu era nici pe departe perfectă. Această diferență între realitate și modul în care este înfățișată, cum ar fi spus tatăl său contabil, între vorbă și faptă, va fi o sursă de inspirație pentru multe dintre piesele sale. În perioada 1965- 1975 va urma cursurile școlii primare și ale liceului în orașul natal. Acum va publica primele poeme în revista școlii, "Lumina", apoi în revista "Cutezătorii" unde este prezentat de poetul Virgil Teodorescu. În luna octombrie 1972 se va produce debutul literar național, printr-o serie de poeme publicate în revista Luceafărul.

Din copilăria într-un oraș în genul acelora „în care nu se întâmplă nimic”, cum spunea Minulescu, i-a rămas o amintire de neuitat: spectacolul circuluiîn turneu la Rădăuți. Spectacolul plin de culori, pe scenă, în direct, i-a trezit gustul pentru reprezentația teatrală. Atmosfera orașului natal din perioada copilăriei sale îi va inspira ideea piesei Angajare de clown.

În septembrie 1987, va obține o viză turistică pentru o călătorie în Franța și Grecia, iar la Paris o fundație literară din Franța (La Fondation pour une Entraide Intellectuelle Européenne) îi oferă o bursă literară. În timp ce se află la Paris, piesa sa, "Caii la fereastră", este interzisă la Teatrul Nottara din București, cu o zi înainte de premieră, astfel că la începutul lui octombrie autorul cere azil politic în Franța.

În perioada octombrie 1987 - august 1988, autorul trăiește primele luni de exil parizian, are întâlniri cu membrii proeminenți ai emigrației române (Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Virgil Tănase, etc.), ia cursuri intensive de limba franceză, timp de o lună și jumătate locuiește într-un cămin de muncitori imigranți, apoi este găzduit într-un cămin al organizației umanitare "Secours Catholiques". În tot acest timp, frecventează intens teatrele pariziene, începe traducerea propriilor sale piese în limba franceză.

În lunile august 1988 - octombrie 1989, locuiește la Londra unde lucrează ca jurnalist la Secția Română de la RADIO BBC, unde are un contact benefic cu teatrul anglo-saxon și scrie o piesă în limba engleză - The Pit (Groapa).

În luna octombrie 1989, demisionează de la BBC pentru a-și începe studii doctorale în Franța. O bursă de studii de 2 ani îi permite să trăiască la Cetatea Internațională Universitară de la Paris (Cité Internationale Universaitaire) și să scrie o teză despre "Rezistența culturală în Europa de răsărit sub regimurile comuniste". Imediat, va obține prima diplomă franceză - DEA (Diplôme d'Etudes Approfondies); concomitent, începe să scrie piese de teatru direct în limba franceză. După aceea, se va dedica teatrului și activității de jurnalist la Secția Română de la RADIO FRANCE INTERNATIONALE. Începe o bogată activitate de jurnalist. Viața poate fi privită doar prin prisma cruzimii ce se degajă din «ultimele știri» pe care trebuie să le transmită publicului la postul de radio unde este angajat la Paris (RFI).Creația sa literară găsește aici surse de inspirație, de exemplu în războiul din Bosnia (Du sexe de la femme comme champ de bataille dans la guerre en Bosnie), dar apare și pericolul de a nu mai crea, de a nu avea alte subiecte, pe care l-a depășit, însă, întotdeauna.

Din 1992, piesele lui Matei Vișniec se joacă în străinătate: Les chevaux à la fenêtre, în Franța la Teatrul Les Celestins des Lyon, în regia lui Pascal Papini, și Petit boulot pour vieux clown, la Bienala de Teatru din Bonn. Ulterior, 20 de piese i-au fost jucate în Franța (Théâtre de l'Est Parisien, Théâtre du Guichet Montparnasse, Théâtre du Rond-Point, Studio des Champs-Elysées, etc.). Matei Vișniec este al doilea dramaturg român care reușește să se impună în lumea selectă și extrem de conservatoare a teatrului francez, după Eugène Ionesco. Din 1992, va fi prezent cu una sau mai multe piese la fiecare ediție a Festivalului Internațional de teatru de la Avignon, prestigios festival de teatru din Franța și unul din cele mai mari din lume.

* 1960: Gia Marie Carangi (n. 29 ianuarie 1960 - d. 18 noiembrie 1986) a fost un fotomodel american din perioada anilor 1970-1980. Carangi este considerată de mulți ca fiind primul supermodel,^[1]^[2] deși acest titlu a mai fost atribuit și altora,^[3]^[4]^[5] precum Twiggy, Janice Dickinson, Dorian Leigh și Jean Shrimpton. Modelul Cindy Crawford a fost mai târziu denumită “Baby Gia”, datorită asemănării cu Gia Carangi.

Carangi a apărut pe copertele unor celebre reviste de modă, inclusiv ediția din aprilie 1979 a revistei British Vogue, ediția din aprilie 1979 și august 1980a revistei Vogue Paris, ediția din august a revistei American Vogue, ediția din ianuarie 1981 a revistei Vogue Italia și în mai multe numere din Cosmopolitan, între anii 1979 si 1982.^[6] În această perioadă ea a mai apărut în diverse camapanii de publicitate pentru case de modă ca Armani, Christian Dior, Versace și Yves Saint Laurent.^[6]

După ce a devenit dependentă de heroină, cariera lui Carangi în modă s-a ruinat foarte repede. Mai târziu ea s-a infectat cu HIV, fapt ce a dus la moartea ei la vârsta 26 de ani din cauza unor complicații cauzate de HIV/SIDA. Carangi este considerată ca fiind una dintre primele femei faimoase, care au murit din cauza SIDA. Despre moartea ei nu s-a discutat foarte mult, astfel că puțini din industria modei știau despre asta.

În anul 1998, pe canalul de televiziune HBO a fost lansat un film biografic despre viața lui Gia Carangi, Gia, având-o în rolul principal pe Angelina Jolie.

Carangi a fost foarte cunoscută în lumea modei doar după prenume. După ce a apărut în ziarele din Philadelphia, Carangi la vârsta de 17 ani s-a mutat în orașul New York City, unde a ieșit foarte repede în evidență, semnând un contract cu Wilhelmina Models.^[7] A fost un model favorit pentru diverși fotografi, precum Francesco Scavullo, Arthur Elgort, Joseph Petrellis, Richard Avedon, Denis Piel, Marco Glaviano și Chris von Wangenheim.

Fiind relativ bine integrată în lumea artistică în care trăia, fără a fi avut cunoștințe anterioarew din lumea modei, Carangi era selectată de diverși fotografi, cel mai remarcabil fiind probabil Scavullo. La sfârșitul anului 1978, Carangi era foarte bine integrată în lumea modei. Într-un interviu cu Revista 20/20, Carangi afirma că: “Am început să lucrez cu oameni foarte buni ... . Adică tot timpul, foarte repede. Nu m-am transformat într-un model, pur și simplu am devenit unul."

Carangi era o vizitatoare frecventă a cluburilor Studio 54 și Mudd. În general, folosea cocaină în cluburi, dar mai târziu a devenit dependentă de heroină.

În octombrie 1978, Carangi a avut prima sa ședință de fotografiat importantă, cu unul din cei mai cunoscuți fotografi ai timpului, Chris von Wangenheim. Printre multe alte variante de fotografii ale acelei ședințe, Wangenheim a pozat-o nud, în spatele unor gratii de fier, împreună cu asistenta sa de make-up Sandy Linter. Imediat după aceea, Carangi s-a îndrăgostit de Linter și a încercat să aibă o relație cu ea, deși acea relație niciodată nu a devenit stabilă.

În ziua de 1 martie 1980, reprezentanta și mentorul lui Carangi, Wilhelmina Cooper a murit de cancer la plămâni. Devastată, Carangi a început să accelereze consumul de droguri. Scavullo a chemat-o pe Carangi la o ședință în Caraibe, când aceasta "A început să plângă, nu își găsea drogurile. Literalmente, a trebuit să o calmez și să o pun în pat până adoarme.” Mai târziu, dependența ei a început să îi afecteze munca. Carangi a început să aibă un comportament violent, plecând de la ședințele foto pentru a-și cumpăra droguri sau adormea în fața camerei de fotografiat sau de filmat. Într-una din ultimele locații în care a pozat pentru Vogue, Carangi avea vânătăi vizibile în zona mâinilor, unde își injecta heroină.

În noiembrie 1980, cariera lui Carangi era la un pas de a lua sfârșit. Ofertele au încetat curând să mai apară. Chiar mai rău, la fel au procedat și prietenii ei din lumea modei, inclusiv Sandy Linter, aproape toți refuzând să vorbească cu ea de frică ca această relație „toxică” să nu le dăuneze carierelor. Foarte rapid a semnat un contract cu Ford Models, „pentru cateva săptămâni”, dar la fel de rapid a fost îndepărtată. Într-o încercare de a renunța la droguri, s-a mutat înapoi în Philadelphia, în februarie 1981, pentru a locui cu mama ei și tatăl ei vitreg, .

După ce s-a mutat în Philadelphia, orașul său natal, Carangi a participat la un program de detoxifiere, timp de 21 de zile. Cumpătarea ei a fost de scurtă durată, iar în martie 1981 a fost arestată pentru că a intrat într-un gard din vecini și l-a dărâmat. După ce poliția a analizat cazul mai în detaliu, Gia a fost luată în îngrijire, lucru ce mai târziu va confirma faptul că era sub influența cocainei și a alcoolului. După ce a fost eliberată, Carangi a semnat un contract cu o nouă agenție, Legends. A muncit foarte mult, mai ales în Europa.

În toamna anului 1981, Carangi avea dureri, datorită consumului de droguri. În ciuda acestui fapt, ea încă era determinată să revină în industria modei, semnând un contract cu Elite Model Management. După ce câțiva clienți refuzaseră să lucreze cu ea, alții erau dipuși să îi acorde o șansă, datorită reputației care pe care o dobândise în trecut, ca model. Unul din primele ei servicii era pentru Francesco Scavullo, care a fotografiat-o pentru Cosmopolitan. Scavullo a convins editorii de magazin să folosească shooting-ul pentru coperta din aprilie 1982. Sean Byrnes, asistentul lu Scavullo pentru mult timp, spunea că „Ceea ce și-a făcut ei, a devenit mai târziu vizibil în poze. […] Puteam să văd schimbare în frumusețea ei. Era un gol în ochii ei.” Coperta revistei Cosmo avea să fie ultima.

În timpul unei ședințe foto pentru colecția de primăvară Versace, făcută în toamna anului 1982, Carangi a devenit neliniștită și incomfortabilă, părăsind ședința înainte ca vreo poză să fie făcută. La sfârșitul anului 1982, ea mai avea doar câteva cereri de la clienții care erau dispuși să o angajeze. Ultimul shooting a lui Carangi ea pentru Otto Versand în Tunisia. Ea a fost trimisă acasă în timpul shooting-ului pentru că folosea heroină. A părăsit New York. New York-ul pentru ultima oară, în primăvara anului 1983.

Cum majoritatea banilor pe care i-a câștigat i-a risipit pe droguri, Carangi si-a petrecut ultimii trei ani din viață cu diferiți iubiți, prieteni și membrii ai familiei din Philadelphia și Atlantic City. A fost supusă unui program cu tratamente intense într-un spital din Eageville, în decembrie 1984. După tratament, și-a găsit un loc de muncă într-un magazin de haine, unde mai târziu a renunțat. După aceasta, și-a găsit un loc de muncă unde lucra ca funcționar, iar mai apoi a lucrat într-un restaurant cu autoservire la un santoriu particular. În iarna anului 1985, Carangi a început să ia droguri din nou. În iunie 1986, a fost dusă la spitalul Warminster General în Warminster, Pennsylvania cu pneumonie bilaterală. Câteva zile mai târziu, a fost diagnosticată cu AIDS.

În 18 octombrie 1986, Carangi a fost transportată la Spitalul Hahnemann. A murit de AIDS, cu complicații, în ziua 18 noiembrie 1986. Înmormântarea ei a avut loc pe 23 noiembrie într-o locație mică din Philadelphia. Nimeni din lumea modei nu a participat, probabil pentru că nimeni nu a știut de moartea sa decât după câteva luni.

Gia Carangi
Gia Carangi pe coperta revistei Cosmopolitan, 1979
Nume la naștere	Gia Marie Carangi
Data nașterii	29 ianuarie 1960
Locul nașterii	Philadelphia, Pennsylvania, SUA
Ocupație	Model
Înălțime	1,73 m
Măsuri	(US/UK) 34-24-35 (EU) 86.5-61-89
Mărimea la rochie	(US) 6 (UK) 8 (EU) 36
Agenție	Wilhelmina Models Ford Models Legends Elite Model Management

* 1960: Rodica Paraschiv (n. 29 ianuarie 1960) este un deputat român, ales în 2016. Fost prefect al Judetului Prahova.

· 1961 - S-a născut Eddie Jackson, basist şi vocalist american (Queensryche).

* 1962: Oana Pellea (n. 29 ianuarie 1962 în București) este o o actriță română de teatru și film.

Oana Pellea s-a născut la 29 ianuarie 1962 în București. Este fiica Domnicăi Mihaela, născută Policrat, și a actorului român Amza Pellea (7 aprilie 1931 — 12 decembrie 1983).

Actrița a studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, actualul UNATC și a terminat studiile în promoția 1984, la clasa prof. Sanda Manu. Colegii săi de promoție au fost Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminița Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Adrian Păduraru și Claudiu Istodor. Din clasa condusă de Olga Tudorache, colegii de generație au fost Carmen Tănase, Bogdan Gheorghiu, Carmen Ciorcilă, Marina Procopie, Radu Duda, Mihai Verbițchi, Patricia Grigoriu și Dan Bădărău.

Majestatea Sa Regele Mihai I al României i-a acordat Oanei Pellea decorația Crucea Casei Regale a României la 25 Octombrie 2012.

Academia Română i-a acordat Oanei Pellea premiul Aristizza Romanescu pentru cariera teatrală și cinematografică la 16 decembrie 2010.

Oana Pellea a primit de două ori titlul de cea mai bună actriță de teatru din România. Oana Pellea a câștigat de două ori premiul Uniunii Oamenilor de Teatru din România (UNITER) pentru cea mai bună actriță și i s-a acordat premiul Fundației Culturale Române pentru Carieră Internațională Remarcabilă.

Oana Pellea a primit numeroase premii internaționale pentru rolul principal din Stare de fapt, regia Stere Gulea, inclusiv premiile pentru Cea mai bună Actriță la Festivalul de Film de la Geneva, premiul Orașului Geneva, la Festivalul Filmului Politic de la San Marino și la Festivalul Internațional de Film "Vulturul de Aur" din Batumi, Georgia. Munca sa cinematografică a inclus "Unde la Soare e frig" al lui Bogdan Dreyer, la fel ca și filmele regizate de Alexandru Tatos, Dan Pița, Stere Gulea și Ion Popescu Gopo

În perioada 1984–1987 a fost actriță la Teatrul din Piatra Neamț. A jucat la Teatrul Bulandra din 1987 până în 1999 și a participat la numeroase turnee din America de Nord, America de Sud, Japonia și Europa. Din 1999, Oana Pellea este liber profesionistă. Performanțele sale notabile au inclus, printre altele, rolurile Mașei din Trei surori a lui Cehov, al lui Lucius din "Iulius Cezar" de W. Shakespeare — pentru care i-a fost acordat Premiul Criticii Internaționale pentru „Cea mai bună actriță”. Alte roluri importante în teatru: Julieta din Mefisto a lui Klaus Mann, Catarina din producția lui Mihai Măniuțiu, Îmblânzirea Scorpieidupă Shakespeare și Drussila din Caligula a lui Albert Camus, Timpul din Poveste de iarnă a lui Shakespeare, în regia lui Aleaxandru Darie.

Cariera Oanei Pellea cuprinde peste 50 de roluri importante în teatru și 20 în film.

În 2006 a jucat alături de Clive Owen în filmul "Children of men", în regia lui Alfonso Cuaron (OSCAR 2013) , produs al studiourilor Universal Picture. Acest film a fost realizat în întregime la Londra și a fost nominalizat pentru premiile Oscar la 3 categorii.

În 2007 a fost distribuită în producția britanică "I really hate my job", regia Oliver Parker.

În 2007 a fost distribuită în producția americană "Fire and Ice", regia Jean-Christophe Comar ("Pitof").

Este prezentă, într-un rol important, în distribuția filmului "Biblioteque Pascal", în regia lui Szabolcs Hajdu [1].

Oana Pellea joacă în româna, franceza, engleza și italiana, participând la numeroase producții internaționale, inclusiv producția româno-franceză "Ioana d'Arc-Extrase dintr-un dosar" și producția teatrală francezo-canadiană, în regia lui Marc Doré Mă tot duc, aici alături de Mihai Gruia Sandu.

Oana Pellea a avut onoarea de a reprezenta România la mai multe festivaluri internaționale de teatru inclusiv la festivalul anual al Uniunii Teatrelor Europene, Festivalul Klang Bogen de la Viena, Festivalul Internațional Francofon din Franța și Festivalul Americilor din Canada. Face parte din Jurii internaționale de film.

Începând cu stagiunea 2004-2005, joacă la teatrul Bulandra în spectacolul "Scaunele", la Teatrul Foarte Mic în spectacolul "Mă tot duc" și la teatrul Metropolis în "Buzunarul cu pâine".

La 13 mai 2009, Oana Pellea a primit Marele Premiu al Festivalul Comediei Românești "FestCO", ediția a VII-ea pentru "Cel Mai Bun Spectacol" cu piesa "Buzunarul cu Pâine" de Matei Vișniec, traducerea Virgil Tănase. Titlul piesei în franceză este "Du pain plein les poches".

În iunie 2009 a apărut prima carte semnată Oana Pellea la editura Humanitas: "Jurnal 2003-2009". ^[1]

"Jurnal 2003-2009" devine Cartea cea mai bine vândută a Editurii Humanitas cu peste 15.000 de exemplare cumpărate în mai puțin de trei luni (august 2009), iar în octombie (același an) "Jurnalul" ajunge la un tiraj record de 32.000 de exemplare

În martie 2010 Oana Pellea revine pe scena Teatrului Bulandra cu rolul Tanti Roz din Oscar și Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmidt.

În noiembrie 2011 joacă în Vocea Umană de Jean Cocteau în regia Sandei Manu, la Teatrul Metropolis, rol pentru care este nominalizată la premiul UNITER pentru cea mai buna acriță.

2014 premiera spectacolului N(AUM) în regia Mariana Cămărășan. Spectacol invitat la festivaluri din țară și din străinătate. Se joacă la Teatrul Mignon din București.

2015 premiul Omul Anului la secția Actor, premiu oferit de Ziarul Cotidianul.

Filmografie:

2018: Moromeții 2 - Fiica
2018: Triplusec - Diriginta
2018: Noua viață a lui Kron- film Disney: Cârciumăreasă (voce versiunea română)
2015: The Gambler - Sophie Schwartz
2014: Uniți, salvăm - Ioana Constantinescu
2010: Biblioteque Pascal, regia Szabolcz Hajdu
2008: Fire and Ice: Cronica Dragonilor - regina Rimini
2007: Cu un pas înainte, regia Bogdan Tiberiu Dumitrescu
2007: I Really Hate My Job, regia Oliver Parker, Rita
2007: Youth Without Youth / Tinerețe fără tinerețe
2006: Children of Men, regia Alfonso Cuaron, Marichka
2005: Păcatele Evei, regia Adrian Batista
2006: Fehér tenyér, Mom: aka White Palms (International: English title)
2004: Camera ascunsă, Pusi: aka Never Enough (International: English title)
2003: Haute tension, Alex's Mother: aka Switchblade Romance (International: English title) (UK: DVD box title) aka High Tension (USA)
1995: Stare de fapt' - Alberta Costineanu
1994: Nostradamus, Landlady: aka Nostradamus - Prophezeiungen des Schreckens (Germany)
1993: Vulpe - vânător :aka Fox: Hunter (International: English title: informal literal title)
1992: Visul / Visul - Portret Liviu Ciulei (1992) - ea insasi
1991: Unde la soare e frig aka Da, wo die Sonne kalt ist (Germany: alternative title) aka Where It Is Cold in the Sun (International: English title: informal literal title)
1990: Cine are dreptate? - Lidia Dumitru
1990: François Villon - Poetul vagabond - coproducție franco-germano-română, 2 serii
1989: Maria Mirabela în Tranzistoria - mama fetițelor
1989: With Love, Rita (TV)
1984: Acasă
1984: Der Mann mit dem Ring im Ohr
1983: Faleze de nisip
1983: Râdeți ca-n viață
1982: Concurs

· 1962: Dragoș Șeuleanu, fost director al Societății Române de Radiodifuziune, vicepreședinte la Camera de Comerț și Industrie a României

· 1962: Dorinel Ursărescu (n. 29 ianuarie 1962) este un politician român, fost membru al Parlamentului României. În legislatura 2004-2008, Dorinel Ursărescu a fost ales pe listele PNL și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Croația, Republica Franceză-Adunarea Națională, Republica Franceză-Senat și Republica Serbia. În legislatura 2012-2016, Dorinel Ursărescu a fost ales pe listele PNL dar a devenit deputat independent din septembrie 2014. În cadrul activității sale parlamentare, Dorinel Ursărescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Arabă Egipt și Muntenegru.
* 1962: Olga Tokarczuk (n. 29 ianuarie 1962, Sulechow) este o scriitoare poloneză, eseistă, autoare de scenarii, poetă, psihologă, laureată a Premiului Literar Nike (2008).

Olga Tokarczuk a fost crescută în Sulechow, ulterior venind cu părinții în Kietrz, unde a terminat liceul C.K. Norwid.

A absolvit psihologia la Universitatea din Varșovia. În timpul studiilor a avut grijă ca voluntar de persoanele bolnave psihic. După studii a lucrat ca psihoterapeut în centrul de sănătate mintală din Wałbrzych. După ce primele opere literare și-au câștigat popularitatea, a renunțat să mai lucreze și după ce s-a mutat în Nowa Ruda și-a consacrat scrierile. În prezent locuiește în Krajanów din jurul orașului Nowa Ruda în Sudet; peisajul și cultura acestor împrejurări apar in câteva dintre operele sale. Predă versuri în proză pentru Studiul Literar- Artistic la Universitatea Jagiellonă din Cracovia.

A fost coorganizatorul Festivalului de Povești, în timpul căruia autori de scurte forme literare din Polonia și străinătate își prezintă operele. Din 2008 își continuă activitatea de compunere a scrierii sale la Universitatea Opole. Olga Tokarczuk face parte din partidul Zieloni 2004 și este membru al redacției „Critica politică”.

* 1963: Octave pe numele său real Octavian Teodorescu (născut la 29 ianuarie 1963)^[1] este un muzician, compozitor, orchestrator, cantautor, producător muzical, interpret, multi-instrumentist (chitări, clape, instrumente programabile) din București, România. Pionier al muzicii electronice și utilizării computerelor și sintetizatoarelor în muzică în România,^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7] susținător al Mișcării Rock Românești,^[8]^[9]^[10]^[11]promotor timpuriu al fenomenului Internet Multimedia și implicațiile acestora ca suport mediatic pentru muzică.^[12]^[13]^[14] Muzica lui poate fi identificată ca o sinteză complexă de Electronic Symphonic Rock^[15] cu accente Science Fiction.^[16]

Primul succes consacrat este albumul "Secretul Piramidelor" lansat în 1992 ce face parte dintr-o trilogie ce mai include "La Porțile Iubirii" publicat în 1993 și "Dulce Libertate" apărut în 1994. Întreaga lucrare (102 minute) apare integral pe un dublu CD (primul de acest gen din România) lansat în 1995.^[17]^[18] În 1996 urmează "I Se Spunea Visătorul", un album conceput (ca noutate la vremea respectivă) integral cu ajutorul computerelor și sintetizatoarelor.^[19] A fost primul artist român care a lansat un CD-ROM Multimedia parte a unui proiect internet numit Free Music Online în 1999.

· 1963 - S-a născut Roddy Frame, chitarist şi compozitor britanic (Aztec Camera).
* 1963: Robert William "Bob" Howard (29 ianuarie din 1963)^[1] este un wrestler profesionist american, mai cunoscut sub numele de Hardcore Holly. Holly este cunoscut pentru munca sa în World Wrestling Entertainment, unde a stat timp de 15 ani. În realizările sale se numără șase centuri ca Campion Hardcore, trei centuri Campion Mondial în Perechi și o centură ca Campion Mondial în Perechi din NWA

· 1966: Romário de Souza Faria (n. 29 ianuarie 1966, Rio de Janeiro), mai bine cunoscut ca Romario, este un fost jucător de fotbal brazilian care a ajutat Brazilia să câștige Campionatul Mondial din 1994, fiind unul dintre cei mai prolifici atacanți din lume. Între 2007 și 2008 a fost jucător-antrenor al echipei Vasco da Gama. După retragere, a intrat în politică, fiind ales deputat al statului Rio de Janeiro în Congresul Braziliei.
* 1969: Ovidiu Komornyik (n. 29 ianuarie 1969^[1], Dej)^[2] este un cântăreț, compozitor și textier de muzică ușoară român. În 1990 a participat la Festivalul de la Mamaia, iar un an mai târziu a fost laureat cu premiul I al festivalului Internațional București și a obținut Premiul II la secțiunea interpretare în cadrul festivalului de la Mamaia.
* 1969: Wagner Lopes (n. 29 ianuarie 1969) este un fost fotbalist japonez.
* 1969: Motohiro Yamaguchi (n. 29 ianuarie 1969) este un fost fotbalist japonez.
* 1970: Heather Joan Graham (n. 29 ianuarie 1970) este o actriță americană. Considerată pe larg un sex simbol, ea apare adesea în liste de „Cele mai frumoase” și „Cele mai sexy femei” ale diferitor reviste.

Heather Graham s-a născut pe 29 ianuarie 1970, în Milwaukee, Wisconsin, fiind cea mai mare din cei doi copii ai familiei. Familia sa este „în trei sferturi” de origine irlandeză, cu cei de pe linia tatălui său fiind din Comitatul Cork.^[2]^[3] Sora sa mai mică, Aimee Graham, de asemenea este actriță și scriitoare. Mama lor, Joan (născută Bransfield), este învățătoare și autoare de cărți pentru copii.^[4] Tatăl lor, James Graham, este fost agent FBI.^[5] Heather și sora sa au fost educate după valori tradiționale catolice.^[6] Familia sa și-a schmbat des locul de trai înainte de a se stabili în Agoura Hills, California, pe când Heather avea 9 ani.^[7]

După absolvirea liceului, Graham a intrat la University of California at Los Angeles (UCLA), unde a studiat limba engleză timp de doi ani.^[6] Ea s-a retras de la UCLA pentru a continua să profeseze ca actriță cu orar full-time, în pofida obiecțiilor părinților săi.

· 1973: Cătălin Radu Tănase, jurnalist român

* 1974: Mălina Olinescu (n. 29 ianuarie 1974, București – d. 12 decembrie2011, București) a fost o solistă de muzică pop din România.

Mălina Olinescu s-a născut pe data de 29 ianuarie 1974, la București.^[1]A absolvit Liceul de Filologie „Iulia Hașdeu”. Provenea dintr-o famile de artiști, mama, Doina Spătaru, cântăreață consacrată și rudă cu solistul Dan Spătaru, iar tatăl, Boris Olinescu, un actor apreciat în anii 1960. Mălina a iubit muzica și a început să cânte încă de la vârsta de 5 ani, participând apoi la numeroase festivaluri împreună cu corul școlii gimnaziale.

Începând cu anul 1993, după terminarea liceului, Mălina, a cântat în programele unor cluburi din București.

În 1995 a participat la Festivalul de muzică ușoară Aurelian Andreescu, secțiunea interpretare, unde câștigă premiul I.

În anul 1996, a făcut parte dintr-o echipă de cântăreți talentați, numită „Școala Vedetelor”, într-un show de televiziune foarte apreciat și urmărit, împreună cu care solista a realizat și numeroase concerte în întreaga țară. Această perioadă a fost pentru cântăreață rampa de lansare în lumea muzicală și șansa ei de a câștiga un public din toate categoriile de vârstă.

În 1996 a participat la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, unde a obținut premiul III la secțiunea „Interpretare”.

În 1997, în cadrul aceluiași festival, a obținut împreună cu compozitorul Adrian Romcescu, premiul I la secțiunea „Șlagăre”, cu melodia „Mi-e dor de tine”. De altfel, 1997 a fost un an încununat de succese pentru cântăreață, aceasta câștigând și premiul I la secțiunea „Interpretare” a Festivalului Cerbul de Aur.

În 1998, împreună cu Adrian Romcescu, a câștigat Selecția Națională Eurovision și a reprezentat România la Birmingham, în Anglia, cu melodia Eu cred, clasându-se pe locul 22 din 25, cu șase puncte. Tot în același an a câștigat și premiul al III-lea, împreună cu colegul și compozitorul Adrian Despot, la secțiunea „Creație” a Festivalului Mamaia, cu piesa „Pot să zbor”.

În 2000 a moderat alături de Petre Magdin emisiunea „Întâlnirea de la miezul nopții”, TVR.

Mălina Olinescu a murit în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 37 de ani. S-a sinucis, aruncându-se de la etajul șase al blocului în care locuia, în zona Gării de Nord din București. Călin Geambașu, bun prieten al artistei, a declarat că aceasta s-ar fi sinucis după despărțirea de iubitul ei, Sebastian Truță, acum Lead Tester la Electronic Arts.^[2] A fost înhumată la Cimitirul Sfânta Vineri

· 1975: Radu Lambrino, politician roman
* 1980: Kereskényi Gábor (n. 29 ianuarie 1980) este un deputat român, ales în 2012. În 2016, Kereskényi Gábor a fost ales primar al municipiului Satu Mare.
* 1982: Adam Mitchel Lambert (n. 29 ianuarie 1982, Indianapolis, Indiana) este un cântăreț, compozitor și actor american, devenit cunoscut datorită participării la concursul de talent American Idol, unde s-a clasat pe locul doi.^[4] În 2014 Lambert a început un turneu alături de formația Queen.

În mai 2009 acesta a fost finalist la a opta ediție a concursului American Idol.^[6] În noiembrie 2009 a lansat albumul de debut „For Your Entertainment”. Albumul a ajuns pe locul 3 în Billboard 200 în decembrie același an. În Statele Unite s-au vândut 198 000 de copii în prima săptămână.

Adam Lambert a avut primul concert solo în 27 februarie 2010 la Fantasy Springs Resort Casino în Indio, California. Va susține un turneu în Statele Unite ale Americii în vara lui 2010 împreună cu Allison Iraheta și Orianthi. Este și compozitor. În prezent, Adam Lambert pregătește un nou album, după ce în mai 2012 a ajuns pe primele locuri în topuri cu albumul său "Trespassing".

Adam a realizat încă din copilărie faptul că vrea să fie un artist complet. După mai mulți ani în care s-a antrenat în domeniul teatrului muzical și a fost plecat în turneu jucând în musicalul de pe Broadway, "Wicked", el spune că i-a dat seama că vrea mai mult. Așa că a decis să facă următorul pas pentru a-și împlini visul și a participat la audițiile pentru "American Idol", cel mai vizionat show TV din America.

Adam a atras atenția încă din primele episoade ale sezonului 8. Atât juriul cât și publicul au remarcat la început doar machiajul negru din jurul ochilor, coafurile excentrice și alegerile vestimentare îndrăznețe, dar Adam era mai mult de atât. Vocea puternică și interpretarea unică a unor cântece populare au făcut din el unul dintre favoriți. Chiar și cel mai dur membru al juriului, Simon Cowell, i-a spus că este un star.

Spre surprinderea multora, Adam a ieșit pe locul doi în finala din mai 2009, pierzând în fața lui Kris Allen, însă acest lucru nu i-a oprit ascensiunea. După anunțarea rezultatelor, revista People l-a numit pe Adam "cel mai sexy rocker", iar revista Rolling Stone l-a avut pe copertă. Apoi, el a lansat și mult așteptatul său album de debut, "For Your Entertainment".

În luna noiembrie a anului trecut, notorietatea lui Adam a cunoscut o mare ascensiune. În timpul recitalului de la American Music Awards 2009, rockerul a șocat audiența, dansând provocator și sărutându-se pe scenă cu un chitarist. După trecutul său atât de marcat de orientarea sexuală, mai multe canale au anulat aparițiile televizate ale lui Adam.

Lambert alaturi de Brian May in timpul unui concert Queen + Adam Lambert din 2014

El spune că nu a fost ceva intenționat, ci doar s-a lăsat dus de muzică. Legat de acest incident, Adam Lambert nu are regrete. "Ei, poate aș fi cântat puțin mai bine", glumește el. Dacă ar trebui, rockerul spune că ar repeta figura. Sărutul l-ar face mai întâi la repetiții, pentru a le oferi celor de la canalul ABC șansa de a decide dacă vor sau nu să difuzeze așa ceva.

De când a pășit prima oară pe scena de la "American Idol", viața lui Adam s-a schimbat în multe privințe. El spune că cea mai mare diferență este nivelul de notorietate. Oricât ar încerca să petreacă o zi obișnuită, însă pentru că nu mai este un anonim, nu are cum. Fără falsa modestie, Adam spune că îi place acest lucru, când oamenii îl abordează pe stradă, îl salută și îi spun cât de mult îi apreciază muzica.

La sfârșitul anului trecut rockerul a trecut printr-o periadă mai grea, tocmai datorită faimei pe care a căpătat-o. Lua totul prea în serios, până când și-a zis că trebuie să înceteze. "Pe măsură ce mă apropiam de sfârșitul anului, mi-am dat seama că asta e o ocazie pe care o ai o dată în viață. Trebuie să mă bucur de această perioadă. Mi-am împlinit visul", spune Adam.

Cu banii pe care i-a câștigat din muzică i-a cumpărat mamei sale o casă în Los Angeles iar el se bucură de stabilitatea financiară pe care a câștigat-o, închiriind un apartament. Pe ce îi place unui personaj atât de controversat să își cheltuie banii? Pe haine excentrice, desigur. Adam fuge de tot ce poate fi încadrat în categoria "banal".

* 1985: Raul Costin (n. 29 ianuarie 1985 în Mogoșoaia) este un fotbalist român care joacă pentru Concordia Chiajna.
* 1985: Gladstone Pereira della Valentina, sau simplu Gladstone(n. 29 ianuarie 1985 la Vila Velha, Espírito Santo), este un fotbalist brazilian care a evoluat la FC Vaslui. Postul său în teren este cel de fundaș central.
* 1985: Rag'n'Bone Man nume real Rory Charles Graham (n. 29 ianuarie 1985,^[1]^[2] Warrington, Anglia, Regatul Unit^[1]) este un cântăreț-compozitor englez. Cunoscut după primul său hit single "Human" - lansat în 2016, iar albumul său de debut, numit și Human - lansat în februarie 2017.
* 1988: Jessica Iskandar (n. 29 ianuarie 1988, Jakarta) este o actriță și model din Indonezia.
Chika, porecla ei, a început cariera de model lume. Anterior, el a fost o școală model de la John Casablanca. După ce a încercat turnare în unele agenții, Chika primit rolul personajului Kara în filmul Dealova în 2005. Chika a jucat, de asemenea, în filmul de scurt metraj Diva (2007). În prezent, ea este prezentator "Dahsyat" în RCTI din martie 2011. De asemenea, ea a jucat în "Campur-Campur" în antv.
* 1989: Ludmila Andone (n. 29 ianuarie 1989) este o fotbalistă din Republica Moldova care joacă pe poziția de mijlocaș la clubul FC Noroc Chișinău.^[1] Ea este și componentă a echipei naționale de fotbal feminin a Republicii Moldova.
* 1989: Adriana Gabriela Crăciun (născută Țăcălie, pe 29 ianuarie 1989, în Slatina) este o jucătoare de handbal din România care evoluează la clubul ASC Corona 2010 Brașov, pe postul de intermediar dreapta. În trecut, Crăciun a făcut parte din echipa națională a României, cu care a participat la Campionatul Mondial din 2013^[3] și la Campionatele Europene din 2012 și 2014^[1].

În luna martie 2017, Crăciun a semnat un contract cu echipa franceză Fleury Loiret HB, la care va evolua începând din vara aceluiași an

* 1989: Selim Ben Djemia (n. 29 ianuarie 1989, Thiais), este un fotbalist tunisian, care evoluează pe postul de fundaș central la clubul din țara sa de origine, Sfaxien.

* 1989: José Lionn Barbosa de Lucena, cunoscut ca Lionn (n. 29 ianuarie 1989, Fortaleza, Brazilia) este un fotbalist aflat sub contract cu CFR Cluj.

* 1989: Andrei Lungu (n. 29 ianuarie 1989) este un fotbalist român care în prezent joacă la clubul din Liga 1,FC Voluntari pe postul de mijlocaș defensiv.

* 1990: Saša Balić (Sârbă chirilică: Саша Балић ; n. 29 ianuarie 1990, Kotor) este un fotbalist muntenegrean, care evoluează pe postul de fundaș stânga la clubul de fotbal Zagłębie Lubin.
* 1990: Grzegorz Krychowiak ([ˈɡʐɛɡɔʐ krɨˈxɔvʲak]; n. 29 ianuarie 1990) este un fotbalist profesionist polonez care joacă pentru clubul englez West Bromwich Albion pe postul de mijlocaș defensiv, împrumutat de Paris Saint-Germain.
* 1990: Daisuke Suzuki (n. 29 ianuarie 1990) este un fotbalist japonez.

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

marți, 28 ianuarie 2020

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz