MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MIERCURI 29 IANUARIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE

Bună dimineața, prieteni!

ARTE 29 Ianuarie

INVITAȚIE LA OPERĂ 29 Ianuarie

Giacomo Puccini TURANDOT - OPERA LIVE STREAMING

Daniel Francois Esprit Auber /// Manon Lescaut: 

Daniel Francois Esprit Auber /// Fra Diavolo ( The Inn of Terracina ): 

Daniel-François-Esprit Auber - Gustave III, ou Le bal masqué: 

MUZICĂ 29 Ianuarie

Les Baxter Album With Romantic Beautiful Video! (1080p) #ProfHowdy

Piano Solo Masterpieces - Classical Music HD

PAUL MAURIAT TWO GOLD

Саксофон*Saxophone*Природа и Музыка*Beautiful music

Theme From A Summer Place! PercyFaith & His 0rchestra! #ProfHowdy

Baladas Romanticas Del ayer Viejitas ♥️♥️♥️ Baladas Romanticas Del ayer Viejitas

0:22 / 1:52:14

Сергей Завьялов - ЛУЧШЕЕ, НОВОЕ, только ХИТОВОЕ!

POEZIE 29 Ianuarie

Edgar Allan Poe Biografie Nascut la Boston dintr-o familie de actori, Edgar Poe ramane orfan de ambii parinti la varsta de 3 ani si este adoptat de familia John Allan, un negustor instarit din Richmond/Virginia, primind numele de Edgar Allan Poe. Dupa studii secundare in Liverpool (Anglia) si in Richmond, se inscrie in 1825 la Universitatea din Virginia, pe care este nevoit sa o paraseasca dupa un an, lipsit de mijloace materiale si inglodat in datorii, in urma unei vieti extravagante, ceea ce a dus la un conflict cu tatal sau adoptiv. Poe incearca sa faca o cariera militara, dar este exclus din academia militara din West Point pentru acte deliberate de indisciplina. In aceasta perioada publica fara prea mult succes primele sale poezii. In 1833 inregistreaza primul succes cu povestirea "Manuscris gasit intr-o sticla" (A MS. Found in a Bottle), castigand concursul organizat de revista Saturday Visitor din Baltimore. Se stabileste in Baltimore, dupa ce se casatorise in 1836 cu verisoara lui, Virginia Clemm.  Devine redactor principal al revistei Southern Literary Messenger, dar pierde postul dupa scurt timp datorita exceselor sale alcoolice. Aparitia nuvelei "Povestea lui Arthur Gordon Pym" (The Narrative of Arthur Gordon Pym) atrage atentia publicului si a criticilor, Poe devine editor asistent la revista Burton's Gentlemen's Magazine, trece dupa un an la revista Graham's Magazine, unde publica numeroase articole, povestiri si eseuri, aducandu-i reputatia unui critic competent si sever. In 1839 apare in doua volume un ciclu de nuvele "Povestiri ale Grotescului si Arabescului" (Tales of the Grotesque and Arabesque), apreciate de public dar fara succes material. In ianuarie 1845 publica in revista Evening Mirror celebrul sau poem "Corbul" (The Raven), care a provocat o adevarata senzatie. Imbolnavirea si moartea sotiei sale Virginia in 1847 ii accentueaza insa abuzul de bauturi alcoolice, Poe duce o existenta tot mai dezorganizata, care ii precipita ruina fizica si spirituala. Hotarat sa se recasatoreasca, imbibat cu opium si alcool, a plecat sa-si aduca fosta soacra la nunta, dar nu a mai ajuns la destinatie. Dupa o disparitie de cateva zile, in ziua de 3 octombrie 1849 este gasit cazut pe un trotuar in orasul Baltimore,   in stare de confuzie mintala. Moare patru zile mai tarziu intr-un spital din Baltimore, la 7 octombrie 1849, cauza mortii - ca intr-o poveste de suspans de E. A. Poe - a fost rabia (turbare). CORBUL

Într-un miez de noapte crîncen, pe cînd - ostenit şi lînced -
Meditam peste vechi tomuri - o, uitat e tîlcul lor! -
Mi-a părut, ca-n vis, că bate cineva la uşă: „Poate
E vreun oaspe ce se-abate pe la mine-ntîmplător,
Da, un oaspe care bate-n uşa mea, încetişor."
                                                  Mi-am şoptit, încrezător.

Gîndul, vai, mă mai petrece spre acel Dechemvre rece
Cînd tăciunii păreau stafii alungite pe covor.
Zorii-i aşteptam cu sete: nici un tom vreun leac nu-mi dete
Ca să uit de moartea fetei, căreia-i spuneau Lenore
Înşişi îngerii - frumoasa, luminoasa mea Lenore,
                                                  Dusă-n vecii vecilor!

Purpuriile perdele, cu foşninde catifele,
Mă făceau, ca niciodată, în adînc să mă-nfior,
Încît repetam într-una, pentru-a potoli furtuna
Inimii, zvîcnind nebună: „E vreun oaspe doritor
Să-l primesc la mine-n casă, - vreun prieten trecător.
                                                  De ce-aş fi bănuitor?"

Cînd mi-am mai venit în fire, spus-am fără şovăire:
„Domnule, sau poate Doamnă, să mă ierţi, eu te implor:
Somnul îmi dădea tîrcoale, cînd bătaia dumitale
Se-auzi, atît de moale şi atît de-nşelător,
C-am crezut că mi se pare..." Şi-am deschis, netemător,
                                                 Beznei ce pîndea-n pridvor.

Uluit ca de-o minune, am scrutat acea genune,
Plin de vise cum n-aş crede c-a visat vreun muritor,
Însă liniştea cumplită a rămas, ca-nmărmurită.Doar o vorbă-abia şoptită se-auzi prin ea: LENORE,
Iar ecoul îmi întoarse şoapta stranie LENORE -
                                                 Ce se stinse-ncetişor.

Întorcîndu-mă-n odaie, mistuit ca de-o văpaie,
Auzii că bate iarăşi, parcă mai stăruitor.
„Ale-oblonului zăbrele sînt de vină, numai ele!
Ia să văd, şi tainei grele adîncimea să-i măsor,
Liniştindu-mi pentru-o clipă sufletul fremătător....
                                                 E doar vîntul, vuitor."

Am deschis oblonu-n pripă şi, cu foşnet de aripă,
Un corb falnic din vechimea sfîntă, a intrat în zbor
Şi, de mine făr' să-i pese, cu-aerul unei crăiese
Sau al unui crai, purcese şi se-opri, impunător,
Pe un bust al zeei Pallas, aşezat peste uşcior, -
                                                Şi rămase - negru nor.

Pasărea abanosie-mi smulse din stenahorie
Tristul suflet, ce surîse văzînd chipul gînditor:
„Deşi creasta ţi-este cheală, tu eşti plin de îndrăzneală,
Corb cumplit din vremi de fală, - spune-mi, ce nume sonor
Ţi s-a dat pe Ţărmul Nopţii, corbule rătăcitor?"
                                               Corbul spuse: NEVERMORE.

M-a uimit peste măsură ăst cuvînt la cobe-n gură
Deşi nu prea avea noimă, - însă cărui muritor
I-a fost dat vreodat' să vadă cum o pasăre - de pradă
Sau de rînd - vine să şadă peste-al uşii lui uşcior,
Pe un bust al zeei Pallas şi, cu glas croncănitor,
                                               Îi răspunde NEVERMORE?

Proţăpit pe-acea statuie, doar atît putea să spuie,
Sufletul parcă turnîndu-şi în cuvîntul izbitor.
Alte vorbe nu-i ieşiră. Penele-i încremeniră.
Atunci buzele-mi şoptiră: „Va pleca şi el în zori,
Ca atîţia alţi prieteni şi nădejdi de viitor."
                                              Corbul spuse: NEVERMORE!

Uluit de potriveală, mi-am zis: „Fără îndoială
C-a deprins această vorbă auzind vreun bocitor
Care, urgisit de soartă, şi-a jelit nădejdea moartă
Pînă cînd, cu vocea spartă, a ajuns, răzbit de dor,
Să repete în neştire un refren apăsător -
                                              Trista vorbă NEVERMORE!"

Cum a corbului vedere încă-mi mai făcea plăcere,
Mi-am tras jilţul lingă uşă, chiar sub bustul sclipitor.
Cufundat în catifele şi în gîndurile mele,
Încercai să aflu-n ele ce vrea corbul cobitor -
Pasărea aceasta sumbră, care croncăne de zor
                                           Numai vorba NEVERMORE?

Chinuit de întrebare, căutam o dezlegare
Sub ai cobei ochi de pară, mistuit de focul lor.
Stînd cu capul dat pe spate, pradă perinei bogate
Cu luciri catifelate, îmi spuneam încetişor,
Că EA n-o să mai dezmierde perina cu-al ei căpşor
                                           Niciodată, NEVERMORE!

Îmi păru că-n aer suie o mireasmă de căţuie
Clătinată de arhangheli - călcau parcă pe covor!
Şi strigai: „Nenorocite! Prin heruvi, Domnu-ţi trimite
Vrăjile-ndelung rîvnite ca să uiţi de-a ta Lenore!
Soarbe vrăjile acestea, ca să uiţi de-a ta Lenore !
                                          Corbul spuse: NEVERMORE!

Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare,
Iadul te-a trimis, ori vîntul, pe-acest ţărm îngrozitor,
În chilia mea pustie, unde Groaza-i pururi vie,
Deşi-o rabd cu semeţie,- spune-mi, dară, te implor,
Oare-n Galaad se află vreun balsam vindecător?"
                                         Corbul spuse: NEVERMORE!

„Diavole, sau zburătoare! dar proroc, pe cît se pare,
Te conjur pe Dumnezeul nostru drag, al tuturor:
Inima-mi avea-va parte, în Edenul de departe,
Să îmbrăţişeze-n moarte pe sfinţita-n veci Lenore, -
Pe-acea fată care poartă numele-ngeresc Lenore?"
                                        Corbul spuse: NEVERMORE!

„Corb sau demon! Piei odată cu-a ta vorbă blestemată!
Te întoarce în Tărîmul Nopţii, înspăimîntător!
Să nu-ţi uiţi vreo pană-n casă, mărturie mincinoasă
Ca şi vorba ta! Mă lasă! Singur să rămîn mi-e dor!
Ia-ţi din inima mea pliscul lung şi rău-prevestitor!"
                                        Corbul spuse: NEVERMOREI

Şi de-atunci, stă ca o stană, făr' să-şi mişte nici o pană,
Pe-albul bust al zeei Pallas, aşezat peste uşcior.
Cu-ai săi ochi ce scînteiază, pare-un demon ce visează,
Cînd a lămpii mele rază-i zvîrle umbra pe covor.
Şi, legat de-această umbră, nu se mai avîntă-n zbor
                                         Al meu suflet, NEVERMORE!

Alexander Pușkin

Biografie

Aleksandr Sergheevici Pușkin (rusă: Александр Сергеевич Пушкин, n. 6 iunie, S.V. 26 mai, 1799, d. 10 februarie, S.V. 29 ianuarie, 1837) a fost un poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne. Pușkin a fost inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale, creând un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila și satira — asociate cu literatura rusă și influențând major scriitorii ruși care i-au urmat.

Născut la Moscova, pe 6 iunie (26 mai, stil vechi) 1799, Pușkin se trăgea dintr-o familie de nobili de viță veche.^[4]Tatăl lui Pușkin, Sergei Lvovici Pușkin (1767–1848), era descendentul unei distinse familii nobile rusești, cu strămoși din secolul al XII-lea. Mama lui Pușkin, Nadejda (Nadia) Ossipovna Hannibal (1775–1836) avea strămoși, pe linia bunicii paterne, din nobilimea germană și scandinavă. Ea a fost fiica lui Ossip Abramovici Gannibal (1744–1807) și a soției lui, Maria Alexeievna Pușkina, iar bunicul ei patern, adică străbunicul lui Pușkin, un paj ridicat în rang de către Petru cel Mare, a fost Abram Petrovici Gannibal, născut în Eritreea.

În octombrie 1811 viitorul poet s-a înscris la școala nou înființată la Țarskoe Selo^[5], (azi orașul Pușkin) unde va studia până în 1817, când se stabilește la Petersburg și devine membru activ al cercului literar „Lampa verde”.^[6]La vârsta de cincisprezece ani publică primul poem.

În 1820 vede lumina tiparului primul său poem, Ruslan și Ludmila.^[7] Poetul devine incomod din pricina popularității și scrierilor lui antidespotice - manuscrisul Odă a Libertății. Ca urmare, în același an (1820), pentru a evita deportarea în Siberia, se mută la Chișinău unde va locui până în 1823.

După o călătorie de vară în Caucaz și în Crimeea, scrie două poeme foarte aclamate: Prizonierul din Caucaz și Fântâna din Bahcisarai.^[8]

În 1823 se mută la Odessa, unde intră din nou în conflict cu guvernul care-l trimite în exil în nordul Rusiei, unde va sta din 1824 până în 1826. Cu ajutorul anumitor autorități, reușește să-i facă o vizită Țarului Nikolai I pentru o petiție cu privire la eliberarea lui, pe care o și obține. Tot atunci (1823), începe să lucreze la marele său roman în versuri, Evgheni Oneghin care va aduce triumful realismului în literatura rusă.^[9]

În revolta din decembrie 1825 la Sankt Petersburg sunt găsite în mâinile unor insurgenți o serie de poeme politice timpurii ale poetului; ca urmare Pușkin intră imediat sub strictul control al cenzurii guvernului, fiindu-i interzis să călătorească sau să publice. În acest timp scrie drama Boris Godunov, pe care însă nu reușește să o publice decât cinci ani mai târziu.

În 1831 se căsătorește cu Natalia Goncearova. Împreună încep să frecventeze cercurile din înalta societate, poetul devenind un apropiat al curții. Soția lui era o femeie foarte admirată, inclusiv de țar, care pentru a-l umili îi oferă cel mai neînsemnat titlul de la curte.^[10]

În 1837, înglodat în datorii și în mijlocul zvonurilor despre relația amoroasă a soției lui cu aventurierul francez d’Anthes, pe 27 ianuarie Pușkin îl provoacă pe presupusul iubit la duel. În urma duelului, amândoi bărbații sunt răniți, dar Pușkin mortal. Două zile mai târziu, Rusia îl pierdea pe cel mai important poet și dramaturg romantic al secolulului al XIX-lea. Guvernul, temându-se de o eventuală demonstrație politică, a mutat desfășurarea funeraliilor într-un loc mai ferit, permițând participarea unui grup foarte restrâns de rude și prieteni apropiați.^[11]

Pușkin a avut patru copii cu Natalia: Maria (născută în 1832, care este considerată un prototip pentru Anna Karenina), Aleksandr (născut în 1833), Grigori (născut în 1835) și Natalia (născută în 1836), cea din urmă s-a căsătorit, morganatic, cu un membru al familiei regale din Nassau, anume cu Nikolaus Wilhelm de Nassau și a devenit Countesă de Merenberg.

Opera literara

Poeme ·         Ruslan și Ludmila (1820) ·         Gavriiliada (1821) ·         Prizonierul din Caucaz (1822) ·         Frații haiduci (1822) ·         Fântana din Bahcisarai (1824) ·         Țiganii (1827) ·         Contele Nulin (1825) ·         Poltava (1829) ·         Căsuța din Colomna (1829) ·         Andjelo (1833) ·         Călărețul de aramă (1833) Basme ·         Povestea cu popa și argatul său Balda (1830) ·         Povestea ursoaicei (1830) ·         Povestea țarului Saltan, a feciorului său Gvidon-voevod viteazul și a frumoasei crăiese Lebăda (1831) ·         Basmul cu pescarul și peștișorul (1833) ·         Basmul cu domnița adormită și cei șapte voinici (1833) ·         Basmul cocoșelului de aur (1834) Romane în versuri ·         Evgheni Oneghin (1832)

Alexandr Puskin - Careta vietii

Desi purtând o grea povara,
Careta luneca usor.
Brav vizitiu, cu barba rara,
Ne poarta timpul parca-n zbor.

Trântiti în pernele caretii,
Preabucurosi de-orice-ntâmplari,
Strigam: -"Hai mâna-n...!"
Satui de somn si desfatari.

Dar scade râvna la amiaza.
Ne-a zdruncinat acest proclet.
Costise, râpi ne baga-n groaza.
Strigam: -"Nebune, mai încet!"

Careta-n zbor întins ne poarta.
Spre seara ne-am obisnuit.
Ajungem motaind la poarta-
Iar timpu-alearga nesfârsit. 

Alexandr Puskin - Dimineata de iarna

Ce zi frumoasa! Ger si soare.
Iubita mea, mai dormi tu, oare?
Deschide ochii larg si sari
Din somnul dulce. Iata zorii.
Acum în calea Aurorii
Ca Steaua Nordului rasari.

Aseara viscolea într-una.
Arar iesea pe ceruri luna
Din nouri, si-o asemanam
Cu-o palida, galbuie pata.
Iar tu stateai îngândurata...
Si-acuma... uita-te pe geam:

Albastru-i cerul, si covoare
De nea se-ntind lucind la soare.
Copacii în padure-s goi
Si negri. Brazii verzi se-mbraca
În stravezie promoroaca,
Si râu-i sclipitor de sloi.

Pluteste-odaia-ntr-o lumina
De chihlimbar, si soba plina
Trosneste. E placut aici;
Visarea lânga foc e buna...
Dar dac-as spune-acum sa puna
Pe roib la sanie?... Ce zici?

Pe pârtii sa zburam, departe,
Pe unde calu-o sa ne poarte
Atât de zbuciumat în frâu:
Pe câmpul cu zapada groasa,
Si prin padurea ieri stufoasa;
Si pe la mult iubitul râu. 

Paul Constant (Paul Constantinescu), poet şi prozator

Paul Constant (pseudonim al lui Paul Constantinescu; 29 ianuarie 1895, Craiova - 9 noiembrie 1981, Sibiu) este un poet şi prozator. Era unul dintre numeroşii copii ai Eufrosinei şi ai meşterului plăpumar Dumitru Constantinescu. După absolvirea Şcolii su­perioare de comerţ „Gh. Chiţu" din Craiova, se angajează la o bancă de credit (1912-1913). Plictisindu-se curând de viaţa anostă de amploiat, pleacă în satul Gârcov (judeţul Romanaţi), ca învăţător suplinitor (1914-1915). Luat la armată, din 1915 se instruieşte la Şcoala Militară de Ofiţeri din Bucureşti, dar ezită, la încheierea stagiului, să urmeze o carieră ostăşească. Nu se înveşniceşte nici în funcţia de contabil la Percepţia din Caracal (1918-1919). Demisionează şi îmbracă uniforma de ofiţer la garnizoana din Fălciu (1919-1920), de unde se mută la Şcoala de Cavalerie din Sibiu, stabilindu-se, în 1921, în acest oraş. Se pensionează cu gradul de colonel.

Era încă elev când, în 1911, îşi vede publicată o schiţă umoristică în „Veselia". Cu versuri, proză, articole avea să mai colaboreze (semnând şi cu pseudonimele Silex şi Tudor Praştie) la „Adevărul literar şi artistic", „Romanaţul", „Braşovul literar şi artistic", „Acţiunea", „Pagini literare", „Familia", „Ramuri", „Universul literar", „Vremea", „Scrisul bănăţean" şi altele, printre care „Tribuna", „Astra" şi „Transilvania". În asociere cu Şt. N. Ricman scoate la Caracal periodicul „Vremea" (până în 1931 figurând numai el ca director), iar cu Eugen Constant, la Sibiu, „Provincia literară" (1932-1934) şi „Armonia literară". A contribuit la întemeierea grupării sibiene „Thesis" (1931). Alături de Şt. N. Ricman, Fr. Iosif, V. Enescu, semnează o monografie a judeţului Romanaţi. Ca profesor de administraţie şi legislaţie militară, a întocmit, singur sau în colaborare, manuale didactice. O piesă, Colivia cu sticleţi, i-a fost jucată la teatrul din Sibiu (1946); alte comedii, uşurele, au rămas în manuscris.

În volumul Poezii (1926), editat împreună cu fraţii lui, Eugen şi Savin, poemele lui Constant sunt grupate sub titlul Litanii pentru cei uitaţi. E aici un lirism estompat, în care, fără stridenţe, dar şi fără culoare, sunt plânşi cei necăjiţi, suferinzi, înfometaţi, lipsiţi de un adăpost şi de o mângâiere. În deriva tristă a soartei lor, „gloata de epave" (un vagabond, un cerşetor etc.) păstrează, sfielnic, „fărâme de nădejdi". Tristeţea sporeşte în Ceasuri ostenite (1930), preschimbându-se în durere şi deznădăjduire. De fapt, se accentuează poza, aceea a unui „suflet înrăit şi păcătos". Hazlii, dar nu din cale-afară, sunt „schiţele şugu­beţe" ale lui Constant (Măşti pentru muzeu, 1931, În litera legii, 1933, Zugrăveli, 1935, Mărturisirea unui inculpat, 1935, Oameni cu cioc, 1939).

Volumele Măşti pentru muzeu (1970) şi Colivia cu sticleţi (1977) au o factură antologică. „Tărăşeniile", de un comic minor, se petrec într-un târguşor amorţit, înecat în plictis, unde doar câte o gâlceava, vreun adulter sau nesfârşita trăncăneală de la berărie par să împrăştie, pentru moment, monotonia. Şi totuşi, bârfa, scandalul, ofensele care duc la pălmuiri sonore nu alungă „tirania unei vieţi idioate". Totul se precipită spre farsă. Sinuciderile, bineînţeles, nu izbutesc, duelurile pe chestiuni de onoare au rezolvări burleşti, iar procesele, la tribunal, sunt lovite de caraghioslâc. Mici dezastre caricaturale provoacă „încurcala", confuzia, care, luxând stereotipii, declanşează în schimb o stare de nervi de un rizibil crescător. Tot necazul cu hazul lui.

Grozave îngrijorări stârneşte, în cazarmă, iminenţa unei inspecţii. Speriaţi să nu greşească, zeloşii maiori şi căpitani o cam scrântesc. Temându-se să nu fie daţi afară din slujbă, obscurii „impiegaţi" trăiesc şi ei într-un stres continuu şi orice ieşire din obişnuit îi alarmează. De altfel, în orăşelul searbăd, o întâmplare cât de măruntă poate lua imprevizibile proporţii. Arhivari cu nasul veşnic în hârţoage, contabili tipicari, grefieri umili, medici escroci, magistraţi flecari, cucoane cu pretenţii formează, cu metehnele şi apucăturile lor de un ridicol care, uneori, mai că înduioşează, pestriţa societate din mediul cenuşiu unde au loc asemenea nostime pătăranii „din vremea gramofonului". Cu exersat simţ de observaţie, Constant şarjează pentru a-şi distra cititorul, dar, forţând nota, unele situaţii apar ca fiind trase de păr.

Acţiunea romanului Mia (1936; Premiul Academiei Române) se desfăşoară tot într-un colţ de provincie. Foiesc şi aici eternii slujbaşi năclăiţi în rutină, veştejindu-se în „sfoiagul scriptelor" şi tocându-şi timpul în glume insipide şi inepte cancanuri. Dând din coate şi pândind oportunităţile care convin lipsei lui de scrupule, tuciuriul Sofronie Lăzărescu se cocoaţă din treaptă în treaptă, ajungând cogeamite deputat. Nimeni şi nimic nu-l mai clinteşte apoi pe şarlatan, chiar dacă, dezmeticiţi într-un târziu, fraieriţii sar să-l demaşte. Arivistul, încă o „mască" pentru „muzeul" pe care Constant şi-l dorea vizitat măcar pe timp urât.

Cu o documentare minuţioasă, dar şi cu o economicoasă investiţie de fantezie, Constant alcătuieşte trei romane cu haiduci şi cu panduri, plasate în vremea lui Caragea: Iancu Jianu (1940), Haiducii (1957), Tudor Vladimirescu (1960). Dominat de un maniheism ireductibil, naratorul pune în stare de conflict două tabere: jefuitorii, încărcaţi de grele păcate, şi masa de nevoiaşi, care printre vaiete şi blesteme îndură necurmatele silnicii. Din ura mocnită creşte „volbura mâniei" şi din cătun în cătun se întinde un „duh al răzvrătirii". Împotriva „câinilor de boieri" se ridică haiducii, olteni aprigi, care dau norodului speranţa izbăvirii. Însă vremurile sunt încă potrivnice, şi dacă legendarul Iancu Jianu şetrarul se dă prins până la urmă, resemnându-se să devină un gospodar potolit, slugerul Tudor, pornit să schimbe „rânduiala", cade ucis mişeleşte. Epicul vioi, deşi fără suflu, ticsit cu o puzderie de amănunte ce aspiră să imprime naraţiunii un colorit de epocă, este servit de un limbaj care se vrea cronicăresc, şi în mimetismul lui e de o plasticitate căutată, arhaizant peste măsură.

Povestiri istorice „din zilele revoluţiei din 1848", din vremea răscoalei de la 1907 şi mai de demult conţin volumele Stâlpi de foc (1967), Primăvară, focuri şi gloanţe (1973), Volburi peste veacuri (1973). Lăsându-se în voia unui tendenţionism vârtos, prozatorul strecoară sugestia că în revoltele năpăstuiţilor contra boierimii lacome şi „îndobi­tocite" sălăşluieşte „acel duh al comunismului" ce va să vină. Istorisirile sunt incolore, figurile desprinse din file de letopiseţ nu au contur, singurul merit al acestor evocări fiind acela că ele încearcă să resuscite, pentru cei tineri, crâmpeie de istorie.

Opera

• Litanii pentru cei uitaţi, în Eugen, Paul şi Savin Constant, Poezii, Craiova, 1926;

• Ceasuri ostenite, Caracal, 1930;

• Măşti pentru muzeu, Caracal, 1931;

• În litera legii, Sibiu, 1933;

• Zugrăveli, Craiova, 1935;

• Mărturisirea unui inculpat. Schiţe pentru timp urât, Sighişoara, 1935;

• Râia, Craiova, 1936;

• Oameni cu cioc, Craiova, 1939;

• Iancu Jianu, Bucureşti, 1940; ediţia Bucureşti, 1969;

• Haiducii, Bucureşti, 1957;

• Tudor Vladimirescu, Bucureşti, 1960;

• Stâlpi de foc, Bucureşti, 1967;

• Măşti pentru muzeu, Bucureşti, 1970;

• Primăvară, focuri şi gloanţe, Bucureşti, 1973;

• Volburi peste veacuri, Bucureşti, 1973;

• Colivia cu sticleţi. Întâmplări din vremea gramofonului, îngrijită şi prefaţă de G. Nistor, Timişoara, 1977.

Matei Vişniec

Biografie

Matei Vişniec este născut în 1956 în România. Copilăria şi-a petrecut-o la Rădăuţi. Tatăl era contabil iar mama învăţătoare. Familia sa a avut experienţa dureroasă de a i se fi confiscat pamântul pe care-l deţinea şi îl lucra. De mic observă că trebuie să adopte la şcoala şi mai târziu în viaţa activă o ideologie de care ştia că nu este chiar aşa de perfectă şi de adevarată. Această diferenţă între realitate şi modul în care este înfăţişată realitatea, cum ar fi spus tatăl său contabil, între scriptic şi faptic, va fi inspiratoarea multora din piesele sale.

Din copilărie într-un oraş în genul acelora "în care nu se întâmplă nimic" cum spunea Minulescu i-a rămas o amintire de neuitat: spectacolul circului în turneu la Rădăuţi. Spectacolul plin de culori, pe scenă, în direct, i-a trezit gustul pentru reprezentaţia teatrală. Îi va inspira ideea piesei Angajare de clovn Se mută apoi la Bucureşti unde are acces la toate bibliotecile, toate formele de scriere, la literatura clasică şi modernă. Sensul invers nu era valabil, cenzura îi interzice unele texte, limitându-i creaţia. Piesele scrise între 1977 şi 1987 au fost cenzurate şi circulau pe ascuns, doar poemele îi erau publicate. După 1989 devine autorul cel mai jucat în România, în Bucureşti şi în provincie, la radio şi la televiziune. În octombrie 1996, Teatrul Naţional din Timişoara organizează un festival "Matei Vişniec" cu 10 din piesele sale, prezentate de către 12 trupe teatrale. Este specificat şi în manualele şcolare.

Din 1987 trăieşte în străinătate. În Parisul visat de atâţia români este la început inhibat de o limbă pentru care trebuie să se întoarcă la şcoală pentru a-i învăţa declinările şi conjugările.

Din 1992 piesele lui Matei Vişniec se joacă în străinătate, "Les chevaux à la fenêtre", în Franţa şi "Petit boulot pour vieux clown", la Bienala de Teatru din Bonn. Ulterior, 20 de piese au fost jucate în Franţa (Théâtre de l'Est Parisien, Théâtre du Guichet Montparnasse, Théâtre du Rond-Point, Studio des Champs-Elysées...)

Începe o bogată activitate de jurnalist. Viaţa poate fi privită doar prin prisma cruzimii ce se degajă din Ťultimile ştiriť pe care trebuie să le transmită publicului la postul de radio unde este angajat la Paris. Creaţia sa literara găseste aici surse de inspiraţie, de exemplu în războiul din Bosnia (Du sexe de la femme comme champ de bataille dans la guerre en Bosnie) dar apare şi pericolul de a nu mai crea, de a nu avea alte subiecte.

Acum ştiu de ce 

Din buzunarele mortului s-au scurs
două fire subţiri de sînge
da, omul acesta îşi ţinea în buzunare
două păsări mici pe care le-a strivit în cădere

acum se ştie de ce omul acesta
îşi ţinea toată ziua mîinile în buzunare
ori de cîte ori se ducea în parc să se plimbe
umerii îi tremurau gîtul i se umplea de
sudoare

noi îl salutam el răspundea liniştit şi tandru
uneori mai schimbam cîte o vorbă
el, cu mîinile în buzunare, frămînta
gîtul celor două păsări

acum se ştie de ce omul acesta
nu-şi ridica niciodată pălăria acum
se ştie de ce întotdeauna
se temea de ploaie

Automatul de limonadă 

Eu sînt automatul de limonadă
iată, am ajuns la conştiinţa de sine
sînt viu, domnilor, nu rîdeţi
prin meditaţii şi exerciţii subtile
am ajuns ceea ce sînt

dar am o singură întrebare
este adevărat că în partea opusă a străzii
se află o gaură neagră, imensă
care înghite mii de ace cu gămălie
în fiecare secundă?

această întrebare mă tulbură
poate că mai sînt lucruri pe care
nu le înţeleg eu, domnilor
am avut o copilărie grea şi întunecată

Calul îl veghează plin de tristeţe 

Eram singur în mijlocul străzii
sub burta calului meu
eram întins pe caldarîm
iar calul meu se uita la mine, se mira
nu mă mai văzuse niciodată mort

trecătorii întorceau cîte puţin capul
priveau cu coada ochiului şi spuneau
ce frumos, călăreţul a murit
iar calul îl veghează plin de tristeţe

dar nu era aşa calul meu
mă adulmeca doar nelămurit
încerca să mă atingă cu botul său umed
trecătorii îşi spuneau ce frumos
călăreţul a murit iar calul
încearcă să-l îndrepte cu faţa în sus

dar nu era aşa, calul meu
s-a plictisit repede de tăcerea mea
şi m-a părăsit acolo, pe caldarîm
a luat-o încet de-a lungul străzii

TEATRU/FILM 29 Ianuarie

William Shakespeare - Comedia erorilor

Romeo si Julieta de William Shakespeare

Anton Pavlovici Cehov

Platonov - A.P.Cehov

Cu Oana Pellea (teatru: "Visul unei nopţi de vară", "Îmblînzirea scorpiei"; film: "Vulpe vînător", "Stare de fapt")

Biografie Oana Pellea

Oana Pellea (n. 29 ianuarie 1962 în București) este o o actriță română de teatru și film.

Oana Pellea s-a născut la 29 ianuarie 1962 în București. Este fiica Domnicăi Mihaela, născută Policrat, și a actorului român Amza Pellea (7 aprilie 1931 — 12 decembrie 1983).

Actrița a studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, actualul UNATC și a terminat studiile în promoția 1984, la clasa prof. Sanda Manu. Colegii săi de promoție au fost Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminița Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Adrian Păduraru și Claudiu Istodor. Din clasa condusă de Olga Tudorache, colegii de generație au fost Carmen Tănase, Bogdan Gheorghiu, Carmen Ciorcilă, Marina Procopie, Radu Duda, Mihai Verbițchi, Patricia Grigoriu și Dan Bădărău.

Majestatea Sa Regele Mihai I al României i-a acordat Oanei Pellea decorația Crucea Casei Regale a României la 25 Octombrie 2012.

Academia Română i-a acordat Oanei Pellea premiul Aristizza Romanescu pentru cariera teatrală și cinematografică la 16 decembrie 2010.

Oana Pellea a primit de două ori titlul de cea mai bună actriță de teatru din România. Oana Pellea a câștigat de două ori premiul Uniunii Oamenilor de Teatru din România (UNITER) pentru cea mai bună actriță și i s-a acordat premiul Fundației Culturale Române pentru Carieră Internațională Remarcabilă.

Oana Pellea a primit numeroase premii internaționale pentru rolul principal din Stare de fapt, regia Stere Gulea, inclusiv premiile pentru Cea mai bună Actriță la Festivalul de Film de la Geneva, premiul Orașului Geneva, la Festivalul Filmului Politic de la San Marino și la Festivalul Internațional de Film "Vulturul de Aur" din Batumi, Georgia. Munca sa cinematografică a inclus "Unde la Soare e frig" al lui Bogdan Dreyer, la fel ca și filmele regizate de Alexandru Tatos, Dan Pița, Stere Gulea și Ion Popescu Gopo

În perioada 1984–1987 a fost actriță la Teatrul din Piatra Neamț. A jucat la Teatrul Bulandra din 1987 până în 1999 și a participat la numeroase turnee din America de Nord, America de Sud, Japonia și Europa. Din 1999, Oana Pellea este liber profesionistă. Performanțele sale notabile au inclus, printre altele, rolurile Mașei din Trei surori a lui Cehov, al lui Lucius din "Iulius Cezar" de W. Shakespeare — pentru care i-a fost acordat Premiul Criticii Internaționale pentru „Cea mai bună actriță”. Alte roluri importante în teatru: Julieta din Mefisto a lui Klaus Mann, Catarina din producția lui Mihai Măniuțiu, Îmblânzirea Scorpiei după Shakespeare și Drussila din Caligula a lui Albert Camus, Timpul din Poveste de iarnă a lui Shakespeare, în regia lui Aleaxandru Darie.

Cariera Oanei Pellea cuprinde peste 50 de roluri importante în teatru și 20 în film.

În 2006 a jucat alături de Clive Owen în filmul "Children of men", în regia lui Alfonso Cuaron (OSCAR 2013) , produs al studiourilor Universal Picture. Acest film a fost realizat în întregime la Londra și a fost nominalizat pentru premiile Oscar la 3 categorii.

În 2007 a fost distribuită în producția britanică "I really hate my job", regia Oliver Parker.

În 2007 a fost distribuită în producția americană "Fire and Ice", regia Jean-Christophe Comar ("Pitof").

Este prezentă, într-un rol important, în distribuția filmului "Biblioteque Pascal", în regia lui Szabolcs Hajdu [1].

Oana Pellea joacă în româna, franceza, engleza și italiana, participând la numeroase producții internaționale, inclusiv producția româno-franceză "Ioana d'Arc-Extrase dintr-un dosar" și producția teatrală francezo-canadiană, în regia lui Marc Doré Mă tot duc, aici alături de Sandu Gruia.

Oana Pellea a avut onoarea de a reprezenta România la mai multe festivaluri internaționale de teatru inclusiv la festivalul anual al Uniunii Teatrelor Europene, Festivalul Klang Bogen de la Viena, Festivalul Internațional Francofon din Franța și Festivalul Americilor din Canada. Face parte din Jurii internaționale de film.

Începând cu stagiunea 2004-2005, joacă la teatrul Bulandra în spectacolul "Scaunele", la Teatrul Foarte Mic în spectacolul "Mă tot duc" și la teatrul Metropolis în "Buzunarul cu pâine".

La 13 mai 2009, Oana Pellea a primit Marele Premiu al Festivalul Comediei Românești "FestCO", ediția a VII-ea pentru "Cel Mai Bun Spectacol" cu piesa "Buzunarul cu Pâine" de Matei Vișniec, traducerea Virgil Tănase. Titlul piesei în franceză este "Du pain plein les poches".

În iunie 2009 a apărut prima carte semnată Oana Pellea la editura Humanitas: "Jurnal 2003-2009". ^[1]

"Jurnal 2003-2009" devine Cartea cea mai bine vândută a Editurii Humanitas cu peste 15.000 de exemplare cumpărate în mai puțin de trei luni (august 2009), iar în octombie (același an) "Jurnalul" ajunge la un tiraj record de 32.000 de exemplare

În martie 2010 Oana Pellea revine pe scena Teatrului Bulandra cu rolul Tanti Roz din Oscar și Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmidt.

În noiembrie 2011 joacă în Vocea Umană de Jean Cocteau în regia Sandei Manu, la Teatrul Metropolis, rol pentru care este nominalizată la premiul UNITER pentru cea mai buna acriță.

2014 premiera spectacolului N(AUM) în regia Mariana Cămărășan. Spectacol invitat la festivaluri din țară și din străinătate. Se joacă la Teatrul Mignon din București.

2015 premiul Omul Anului la secția Actor, premiu oferit de Ziarul Cotidianul.

Filmografie:

• 2018: Moromeții 2 - Fiica
• 2018: Triplusec - Diriginta
• 2018: Noua viață a lui Kron- film Disney: Cârciumăreasă (voce versiunea română)
• 2015: The Gambler - Sophie Schwartz
• 2014: Uniți, salvăm - Ioana Constantinescu
• 2010: Biblioteque Pascal, regia Szabolcz Hajdu
• 2008: Fire and Ice: Cronica Dragonilor - regina Rimini
• 2007: Cu un pas înainte, regia Bogdan Tiberiu Dumitrescu
• 2007: I Really Hate My Job, regia Oliver Parker, Rita
• 2007: Youth Without Youth / Tinerețe fără tinerețe
• 2006: Children of Men, regia Alfonso Cuaron, Marichka
• 2005: Păcatele Evei, regia Adrian Batista
• 2006: Fehér tenyér, Mom: aka White Palms (International: English title)
• 2004: Camera ascunsă, Pusi: aka Never Enough (International: English title)
• 2003: Haute tension, Alex's Mother: aka Switchblade Romance (International: English title) (UK: DVD box title) aka High Tension (USA)
• 1995: Stare de fapt' - Alberta Costineanu
• 1994: Nostradamus, Landlady: aka Nostradamus - Prophezeiungen des Schreckens (Germany)
• 1993: Vulpe - vânător :aka Fox: Hunter (International: English title: informal literal title)
• 1992: Visul / Visul - Portret Liviu Ciulei (1992) - ea insasi
• 1991: Unde la soare e frig aka Da, wo die Sonne kalt ist (Germany: alternative title) aka Where It Is Cold in the Sun (International: English title: informal literal title)
• 1990: Cine are dreptate? - Lidia Dumitru
• 1990: François Villon - Poetul vagabond - coproducție franco-germano-română, 2 serii
• 1989: Maria Mirabela în Tranzistoria - mama fetițelor
• 1989: With Love, Rita (TV)
• 1984: Acasă
• 1984: Der Mann mit dem Ring im Ohr
• 1983: Faleze de nisip
• 1983: Râdeți ca-n viață
• 1982: Concurs

Cu Florin Călinescu, director al Teatrului Mic din Bucureşti (film: "E pericoloso sporgersi", "Prea tîrziu")

Biografie

 Nascut pe 29 aprilie 1956 actorul a fost mult apreciat pentru rolurile lui din teatru si film . A terminat Institutul de Arta teatrala si Cinematografica "Ion Luca Caragiale" si a debutat in film in 1981 in drama "Lumini si umbre" 

Dupa evenimentele din 1989 a fost realizatorul multor emisiuni Tv: Sport, Pro tv si Tele 7 ABC, Realitatea, ProTv etc. a intrat in politica candidand pentru postul de senator din partea PNL, a devenit directorul Teatrului Mic, 2005 si in 2007, actorii Teatrului Mic l-au acuzat pe regizor ca a adus pe scena teatrului „modelul Vacanta Mare“ prin montarea piesei „Razboi cu Troia nu se face“ si au cerut demiterea lui Florin Calinescu....

Ce face Politica din Om!  

Anmary, actrita Ana-Maria Calinescu , cu care Florin are doi copii, LUCA si PETRU ce studiaza in Marea Britanie, si au jucat impreuna la Teatrul Mic de la sfirsitul anilor ‘80 pina in 1996, cind doctorii i-au depistat maladia (cancer la gat ) si (potrivit unor surse din teatrul condus de Calinescu, Ana-Maria a disparut dintre noi chiar in ziua cind implinea 47 de ani si 27 de ani de casnicie). Actorii care au lucrat cu Ana-Maria Calinescu, de-a lungul timpului, si-o amintesc ca un om foarte discret si un adevarat profesionist. Cristian Iacob i-a fost coleg in "Don Quijote" de Mihail Bulgakov. "Era un etalon al blindetei", a povestit Iacob. "Un om care nu vorbea deloc urit, nu numai ca nu vorbea urit de cineva, dar nici macar nu vorbea trivial vreodata. Un om discret si sincer. Tin minte ca juca Chelareasa, asta a fost oricum singura data cind am jucat impreuna. A fost un coleg minunat. Am stat la vorbe multe si frumoase cit am lucrat impreuna", a mai spus Cristian Iacob. In acelasi spectacol, unul dintre colegii Anei-Maria Calinescu a fost Claudiu Istodor. "Am cunoscut-o pe Ana-Maria Calinescu in scoala", a povestit el. "Era cu doi ani mai mare decit mine, ea a terminat in 1982 si eu in ‘84". 
Prima data a jucat intr-un film, "Dreptate in lanturi" a lui Dan Pita, unde facea un rol foarte bun. Este despre haiducul Pantelimon (Ovidiu Iuliu Moldovan era actorul principal), iar ea era sotia lui", a adaugat Istodor. 

Actrita s-a ascuns de presa in toti anii de celebritate ai sotului ei si a ramas departe de ochii curioriosilor chiar si in aceste ultimele zile.

In prezent om politic, ( in 2008 a candidat pentru fotoliul de senator de Arges), om de televiziune(1996 - 2000 realizator de emisiuni ProTv., 2001 - 2003 directorul Televiunii 7 ABC, 2003 directorul cotidianului "Stirea zilei, 2003 - 2004 realizatorul emisiunii "Procesul Etapei", 2005 - 2007 realizatorul emisiunii "Om de la Om"...) si om de afaceri ( prin achizitionarea a unui pachet de 51% din firma FULMED din MEDIAS, proprietar de restaurant, afaceri in domeniul Optic...)s-a transformat din actor in un alt om, un om ce vrea sa-si implineasca visurile si face totul pentru asta.

Mason sau nu, actorul e de neclintit în convingerile sale. Spune că viaţa lui a ajuns în punctul în care nu-l mai lasă să fie atent la comedie; cu toate acestea, se amuză de etichete ca „tiranul“ de la Teatrul Mic, pentru că simţul umorului i-a rămas intact. 

De ce nu mai joaca? Iata-i raspunsul dat in cotidianul Adevarul :" În general, eu am făcut comedie. Dar în viaţă apar necazurile... cu soţia mea, cu maică-mea... încet, încet nu mai e o viaţă care să te mai lase să fii atent la comedie şi la artă. Nu cred că o să mai revin vreodată. Trăiesc, respir, merg din colo-ncoace, dar comedie de dimineaţă până seara nu ştiu dacă îmi mai vine să fac."

Cu Marian Hudac, actor de comedie (teatru: „Ondine”, „Bădăranii”, „Coana Chiriţa”)

Biografie

Actorul de comedie Marian Hudac s-a nascut la 20 septembrie 1934 in Bucuresti.

Cariera:

Dupa absolvirea liceului, in 1952, a fost admis la Institutul de Teatru si Cinematografie din Bucuresti dar a fost eliminat din cauza dosarului, caci avusese o ruda care nu iubea comunistii.

A trebuit sa se angajeze si a lucrat intr-o uzina, si-a facut stagiul militar, a fost iar strungar din nou, pana cand a reusit sa intre la teatru. 

A absolvit in 1961 Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica la clasa profesorului Fintesteanu, avandu-i ca asistenti pe Sanda Manu, Dem Radulescu si Alex Lungu. A fost repartizat la Teatrul National din Bucuresti si a jucat aici pana la sfârşitul vieţii. A interpretat numeroase roluri in piese ca: Un fluture pe lampa de Paul Everac, D 

anton de Camil Petrescu, Cyrano de Bergerac de Edmond de Rostand (Cyrano), Nu te joci cu dragostea de Alfred de Musset (Parintele Blasius), O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale (Farfuridi), Sosesc diseara de Tudor Musatescu, Jocul de-a vacanta de Mihail Sebastian, Castiliana de Lope de Vega, Imblanzirea scorpiei de W. Shakespeare, Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman, Tartuffe de Molière, etc.

A apărut la televiziune in numeroase scheciuri si scenete, precum si in programele speciale de revelion. A avut mare succes cu La doctor, jucata împreuna cu Marin Moraru, Un vânător vânat, cu Radu Stoenescu, Hoţul, cu Virgil Ogăşanu, Vreau o bască!, etc, precum si in adaptări pentru televiziune ale unor spectacole de teatru cum a fost Nu-ti platesc, o adaptare a piesei Non ti pago de Eduardo De Filippo.

A jucat in lung metrajele Răpirea fecioarelor (1968), in rolul lui Hrisanti, Tufă de Veneţia (1976), Grabeste-te încet (1981), Invisible: The Chronicles of Benjamin Knight (1994), ca Pig Man, in filmele pentru televiziune Sosesc de la Paris (1977), Hangita (1983), in Cucoana Chirita si Chirita in Iaşi.

Marian Hudac a fost casatorit cu balerina Marina Hudac. 

A murit la 29 ianuarie 1996, la 62 de ani.

Cu Matei Gheorghiu, "Citadela sfărâmată" şi "Numele trandafirului"

Feliks Falk - Actritele

SFATURI UTILE 29 Ianuarie

CÂTEVA CUVINTE DESPRE PLOMBE DENTARE

   Dr. Gabriela Stefan, medic specialist stomatologie generala, Policlinica „Sf. Maria" Iasi: „Exista mai multe motive posibile pentru o astfel de  situatie * de exemplu, la persoanele stresate care scrasnesc din dinti, obturatiile cedeaza in timp Sau poate obturatia, fiind prea mare, nu are aderenta pe peretii dintilor. Salivatia abundenta este un alt motiv pentru ca se interpune intre materialul folosit la plombarea dintelui si acesta din urma. Orice cabinet ar trebui sa ofere o garantie de 6 luni pentru obturatii. Asta inseamna ca orice problema aparuta in acest interval, legata de dintele asupra caruia s-a facut interventia, va fi rezolvata gratuit de catre medic. Teoretic, plombele au durabilitatea normala de 8-15 ani. Dar, de multe ori apar probleme deoarece nu se practica o igiena dentara corecta si constanta: aceasta inseamna spalatul corect pe dinti de 3 ori pe zi plus  vizite periodice la stomatolog. Trebuie  sa ne spalam pe dinti de cel putin de trei  ori pe zi, astfel incat sa nu lasam resturile alimentare sa actioneze asupra dintilor. Atentie la alimentatie. Alimentele colorate (vin rosu cafea, ceai) schimba culoarea plombelor, iar alimentele foarte dure (covrigi, seminte, alune, nuci) le pot disloca. Cele mai eficiente miscari la un periaj corect sunt cele de sus in jos, urmate de o clatire abundenta. Dintii si suprafetele dentare trebuie periate timp de 3 pana la 5 minute. Si gingiile si limba trebuie periate consecvent, asa cum ne periem si dintii, pentru ca bacteriile raman cantonate si pe aceste suprafete. Atentie: 80% dintre problemele dentare tin de igiena incorect efectuata; restul de alimentatie, mediul in care traim si muncim (de exemplu, brutaii, patiserii, cofetarii, cei din industria chimica, in general cei care lucreaza in medii cu tot felul de pulberi sunt predispusi la carie dentara)".

-----

Tipurile de plombe 

* Plombele pot fi de amalgam, din rasini de compozite, din ionomeri de sticla, din aliaje de aur sau plombe inlay si onlay.

* Plombele de amalgam sunt  cele mai accesibile si de durata (15 ani) dar au dezavantajul ca nu redau dintelui aspectul natural. Provoaca rar reactii alergice.

* Plombele din rasini de compozite sunt de culoarea dintelui si au in componenta un amestec plastic umplut cu sticla. Au o durata de viata de aproximativ 8-10 ani. Pot provoca sensibilitate dentara datorita absorbirii nervilor in dentina tubulara.

* Plombele din ionomeri de sticla pot fi folosite doar acolo unde dintii nu sunt supusi unor presiuni ridicate datorita ocluziei. Emana o cantitate mica de flour favorabila pentru dintii sensibili. Nu rezista la fracturi si de aceea se folosesc doar in cazul plombarii frontale sau a radacinilor dentare.

* Plombele din aliaj de aur sunt rezistente la uzura, fracturare, coroziune sau matuire. Nu ofera aspectul natural al dintelui, dar sunt bio-compatibile si protejeaza dintii opusi.

* „Inlay"-urile si „Onlay"-urile sunt plombe albe din portelan, rezistente, solide, de culoarea dintelui. Se folosesc cand un dinte este prea afectat pentru o obturatie obisnuita dar nici nu are nevoie de o coroana. Sunt special facute pentru suprafata de frecare a molarilor.

-----

Cum imi albesc o plomba care s-a innegrit?

Plombele de amalgam sau din rasini nu pot fi albite. Cel mai bine este ca acea plomba sa fie inlocuita. Asta dupa ce s-a facut o albire prealabila pentru a asigura o culoare imbunatatita a dintilor naturali. 

Linia Inimii din palma poate spune multe despre relatia ta cu ceilalti | Eu stiu TV

Alimente și suplimente care mențin tinerețea și frumusețea

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 29 Ianuarie

1.  Suna soneria. Sotia disperata se roaga:
- Doamne, fa sa dispara amantul, iar sotul sa nu stie nimic. La care un glas din inalturile cerului spune:
- Bine, fie... te scap... dar cand o sa mori o sa ti se traga de la apa. Sotia a fost bucuroasa ca a scapat de amant, gandindu-se ca in ceea ce priveste apa va avea grija si se va feri. Peste un timp apare o oferta de nerefuzat pentru o croaziera pe mare, impreuna cu toate prietenele ei. Se duce femeia in excursie, cand deodata incepe o furtuna. Femeia iar se roaga:
- Doamne, stiu ca mi-ai spus ca o sa mor din cauza apei... dar acum, gandeste-te... sunt atatia oameni nevinovati... pentru mine o sa omori toti oamenii de pe acest vas? La care glasul raspunde:
- De-ai sti de cati ani ma chinui sa va adun pe toate...

2.  Bula era in pat cu noua lui cucerire.
La un moment dat Bula ii spune:
– Draga mea, cred ca este timpul sa facem si noi dragoste! De cand ne cunoastem nu am facut amor deloc, au inceput sa urle hormonii in mine de atata nerabdare!
Ea se uita frumos la el si ii spune:
– Sigur ca da! Sunt pregatita, dar vreau sa aud cele trei cuvinte magice de la tine, si o sa ma ai toata noaptea!
Bula cand aude spusele fetei isi da repede pantalonii jos si spune:
– STAI PE SPATE!

GÂNDURI PESTE TIMP 29 Ianuarie

Misterul zâmbetului muzei lui Da Vinci, Mona Lisa, DEZLEGAT de cercetătorii britanici

Cercetătorii britanici care au examinat tablourile Mona Lisei și cel al ”Frumoasei Principese” susțin că au descoperit secretul din spatele zâmbetului creat de celebrul pictor Leonardo da Vinci, conform tabloidului Daily Mail.

Astfel, studiul specialiștilor dezvăluie că în tabloul Giocondei, pictat în secolul XV, da Vinci ar fi folosit un truc inteligent pentru a-i păcăli pe cei care privesc pictura.

Practic, amestecul de culori folosit de Leonardo da Vinci ar fi fost creat astfel încât forma gurii să se schimbe în funcție de unghiul din care este privit tabloul. 

Astfel, dacă cel care privește tabloul se află în fața acestuia, zâmbetul Mona Lisei nu poate fi sesizat, însă dacă privitorul își schimbă poziția, poate vedea, indirect, un mic zâmbet, arată cercetările realizate de Universitățile Sheffield Hallam și Sunderland.

Tehnica utilizată se numește ”sfumato” și poate fi observată în ambele tablouri, susțin cercetătorii. 

"Întrucât zâmbetul dispare de îndată ce privitorul încearcă să îl ”prindă”, am numit această iluzie vizuală "zâmbet imposibil de prins", au explicat cercetătorii universității Sheffield Hallam, Alessandro Soranzo și Michelle Newberry, într-o lucrare publicată în revista Vision Research.

Lisa Gherardini (1479 - 1542), cunoscută şi sub numele Lisa del Giocondo, s-a căsătorit cu un bogat comerciant de mătase din Florenţa. Ea este considerată de mulţi experţi modelul după care a fost realizat celebrul portret al Giocondei, expus la Muzeul Luvru din Paris, chiar dacă identitatea modelului nu a fost niciodată stabilită oficial.

Celebrul tablou rămâne învăluit de mister şi inspiră, din acest motiv, ipoteze dintre cele mai diverse. Câţiva cercetători italieni au afirmat, la un moment dat, că un bărbat tânăr a servit drept model pentru portretul Giocondei, o teorie întâmpinată cu mult scepticism de experţii de la Luvru.

Portretul Mona Lisei este o pictură în ulei realizată pe un panou din lemn de plop, între anii 1503 şi 1505, şi reprezintă un bust, probabil cel al florentinei Mona Lisa del Giocondo.

Gioconda este unul dintre puţinele tablouri atribuite în mod cert artistului Leonardo da Vinci.