MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MIERCURI 22 IANUARIE 2020
PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST
MIERCURI 22 IANUARIE 2020
PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST
Bun găsit, prieteni!
Astăzi este o zi de tristă amintire pentru mine pentru că pe 22 Ianuarie 2001 a plecat pentru totdeauna dintre noi, cea care mi-a dat viață și mi-a îndrumat pașii spre micile mele realizări în viață, mama mea, Dicu Hermina, căreia îi voi păstra respect și recunoștință cât voi trăi. Dumnezeu să o odihnească în pace! Amin.
Astăzi este o zi de tristă amintire pentru mine pentru că pe 22 Ianuarie 2001 a plecat pentru totdeauna dintre noi, cea care mi-a dat viață și mi-a îndrumat pașii spre micile mele realizări în viață, mama mea, Dicu Hermina, căreia îi voi păstra respect și recunoștință cât voi trăi. Dumnezeu să o odihnească în pace! Amin.
RELIGIE ORTODOXĂ 22 Ianuarie
Sf Ap Timotei; Sf Cuv Mc Anastasie Persul
Viața Sf Ap Timotei
Apostol Timotei l-a odrăslit latura Licaoniei şi a învăţat carte în vestita cetate Listra, care nu s-a preamărit atât cu îndestularea roadelor pământeşti, pe cât cu această de Dumnezeu sădită mlădiţă tânără, deşi nu era din prea bună rădăcină; căci precum un trandafir bine mirositor iese din spini, tot astfel Timotei a odrăslit din tată necredincios elin, care era renumit în păgâneasca sa rea credinţă; şi atât de vestit în răutate, pe cât mai pe urmă fiul lui l-a întrecut cu bunătăţile şi cu obiceiurile cele bune.
Maica sfântului, ca şi bunica lui, erau evreice de neam, dar amândouă sfinte şi drepte, împodobite cu fapte bune, precum despre dânsele mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel, zicând: "Doresc să te văd, aducându-mi aminte de lacrimile tale, ca să mă umplu de bucurie, luând pomenire de credinţa cea nefăţarnică, care este întru tine şi care s-a sălăşluit mai înainte în bunica ta Loida şi în maica ta Eunike; deci, încredinţat sunt că şi întru tine va fi aşa" (II Timotei, 1, 4-5).
Dar fiind încă copil fericitul Timotei, şi nu atât cu bucăţele, cât cu cuvântul Domnului hrănindu-se de maică să, s-a abătut cu totul de la rătăcirea cea păgâneascăşi iudaicească şi a alergat la Sfântul Pavel, la trâmbiţa bisericească cea de Dumnezeu glăsuitoare, într-un chip ca acesta: când Sfântul Apostol Pavel a venit în Listra cu Barnaba, ucenicul şi apostolul lui Hristos, precum spune dumnezeiescul Luca în Faptele Apostolilor, au mers şi în cetăţile Licaoniei, în Listra şi în Derbe, şi în cele dimprejurul lor, iar prin venirea sa acolo, a făcut o mare minune; căci a tămăduit un şchiop din pântecele maicii sale, numai cu cuvântul, lucru pe care văzându-l popoarele, s-au mirat foarte, zicând: Dumnezeu asemănându-se oamenilor, s-a pogorât la noi.
Înştiinţându-se că nu dumnezei, ci apostoli şi propovăduitori ai Dumnezeului Celui viu se numesc ei, mincinoşilor zei le sunt potrivnici şi spre aceasta sunt trimişi, ca să întoarcă pe oameni de la înşelăciunea diavolească spre adevăratul Dumnezeu, care nu numai pe cuvioşi, ci şi pe morţii din morminte poate să-i scoale, atunci mulţi s-au întors de la rătăcire către dreapta credinţă. Între dânşii era şi maica acestui fericit Timotei, care petrecea în văduvie după bărbatul său. Ea a primit cu bucurie în casa sa pe Sfântul Apostol Pavel, l-a găzduit cu toată îndestularea şi i-a dat pe Sfântul Timotei, fiul său, răsplătindu-i ca un dar pentru minunea făcută de dânsul în cetatea lor şi pentru luminarea dreptei credinţe. Atunci era copil, încă tânăr cu anii, dar foarte îndemânatic şi de bună credinţă, pentru primirea seminţei cuvântului lui Dumnezeu.
Deci, luându-l Sfântul Pavel şi văzându-l blând şi cu minte bună, apoi, văzând mai înainte de a fi darul lui Dumnezeu, l-a iubit mai mult decât părinţii cei trupeşti; dar, de vreme ce atunci era încă copil tânăr şi neputând să călătorească cu dânsul, l-a lăsat acasă, punându-l lângă dascăli iscusiţi, ca să înveţe de la dânşii dumnezeiasca Scriptură, de care lucru scriind Pavel către dânsul, îi aducea aminte: Din tinereţe ştii Sfintele Scripturi. Fiind urmărit de poporul iudeu, a fost dat afară din cetate şi s-a dus în alte cetăţi.
După câţiva ani, când Sfântul Pavel a ieşit din Antiohia să cerceteze pe fraţii din toate cetăţile în care propovăduise mai întâi cuvântul lui Dumnezeu, luând pe Sila, a venit în Listra, unde era Sfântul Timotei, şi văzându-l că venise în vârstă şi sporise în toată faptă bună, apoi că era bine mărturisit de toţi creştinii de acolo, l-a luat cu sine la apostolie şi l-a făcut împreună călător, nedezlipit la toate ostenelile şi călătoriile sale şi împreună slujitor întru Domnul. Dar când a voit să iasă din cetate, ca să nu smintească pe nişte iudei, care erau mulţime mare prin locurile acelea, l-a tăiat împrejur, după legea lui Moise, nu pentru vreo trebuinţă de mântuire, deoarece avea darul cel nou, Sfântul Botez, în locul tăierii împrejur, ci ca iudeii să nu se smintească de dânsul, deoarece toţi ştiau că s-a născut din tată elin.
Deci, ieşind de acolo Sfântul Pavel, umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţând şi binevestind împărăţia lui Dumnezeu şi luminându-i pe toţi cu lumina dreptei credinţe, căruia ca o stea a soarelui, cel de la al treilea cer răsărit, îi urmă dumnezeiescul Timotei, primind lumina cea neînserată, adică învăţătura bunei vestiri a lui Hristos, şi deprinzându-se la obiceiuri bune şi la viaţă îmbunătăţită, precum mărturiseşte despre dânsul iarăşi apostolul Pavel, zicând: "Iar tu ai urmat învăţăturii mele, vieţii, aşezământului, credinţei, îndelung răbdării, dragostei, îngăduinţei, izgonirilor şi pătimirilor" (II Timotei, 3, 10-11).
Astfel, Sfântul Timotei a scos toate bunătăţile din vasul alegerii, adică de la Pavel, şi a primit apostoleasca sărăcie pentru Hristos, ca să nu câştige pentru el nimic, nici aur, nici argint, nici altceva de pe pământ; ci a trece din loc în loc şi a propovădui Evanghelia împărăţiei. Apoi, s-a deprins a răsplăti bine pentru rău, căci fiind ocărât, el binecuvânta, prigonit fiind, el răbda, hulit fiind, mângâia, în toate punându-se înainte pe sine, ca o slugă a lui Dumnezeu. Deci, s-a făcut următor adevărat învăţătorului său, Sfântului Pavel. Drept aceea, Sfântul Pavel, văzând pe ucenicul său sporind într-atîtea fapte bune, l-a făcut mai întâi diacon, după aceea preot, apoi episcop, deşi era tânăr de ani.
Apoi, prin punerea mâinilor apostoleşti, fiind slujitor al tainelor lui Hristos, s-a făcut următor prea osârdnic al durerilor şi ostenelilor apostoleşti, pătimind împreună şi slujind celor mai mari apostoli, întru bună vestire a lui Hristos, pe care nici tinereţile, nici slăbiciunea trupului, n-au putut vreodată să-l împiedice de la nevoinţa care era de faţă. Ci în toate avea răbdare, după cum mărturiseşte despre dânsul învăţătorul său Pavel, care scriind către Corinteni, în epistola întâi, zice: De va veni Timotei, luaţi aminte, ca să vie la voi fără de frică, pentru că are lucrul Domnului, ca şi mine; deci, nimeni să nu-l defăimeze. Apoi, lăudându-l, a scris: Am trimis la voi pe Timotei, care îmi este fiu iubit şi credincios întru Domnul, care vă aduce vouă aminte de căile mele.
Dar şi în alte scrisori ale sale îl numeşte frate al său, zicând: Pavel, legatul lui Iisus Hristos, şi Timotei, fratele. Şi iarăşi: Pavel, apostolul lui Iisus Hristos, cu voia lui Dumnezeu, şi Timotei fratele. Şi încă: Trimis-am pe Timotei, fratele nostru, slujitorul lui Dumnezeu şi ajutătorul nostru în bună vestirea lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă mângâie în credinţa voastră.
Acestea şi multe altele se află ca mărturii în epistolele lui Pavel, spre lauda Sfântului Timotei, pentru care acela nu se înălţa, ci vieţuind în smerita cugetare şi pază, prin post şi prin ostenelile cele de-a pururea, atât de mult se trudea, încât chiar învăţătorul lui, văzându-i nevoinţele şi postul, îi era milă de el foarte mult, pentru că, văzându-l trudit, îl îndemna să nu bea apă, ci să primească puţin vin pentru stomacul său şi pentru multele neputinţe, de care, deşi neîncetat trupul îi era cuprins, dar sufletul lui cel bun îi era sănătos şi petrecea liber de toată vătămarea.
Deci, Timotei umbla prin toate marginile lumii cu învăţătorul său, pentru că adesea propovăduia cuvântul lui Dumnezeu în Efes, Corint, Macedonia, Italia, Spania, încât este drept a zice despre dânşii: În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor. Şi era Sfântul Timotei ascuţit la minte, grabnic la răspunsuri, retor ales în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, dascăl preadulce în împlinirea Sfintelor Scripturi, păstor prea vrednic în ocârmuirea bisericească şi în apărare, dar mai ales a câştigat îndestulat dar, căci din îndoit izvor a scos învăţătura.
Dar nu numai pe Pavel îl avea învăţător, ci şi de la iubitul ucenic a lui Hristos învăţa, de la Ioan; căci fiind trimis de Domiţian, împăratul Romei (81-96), în exil în insula Patmos, Timotei a fost în locul acestui Sfânt Ioan, episcop al cetăţii Efesului, unde nu după multă vreme a pătimit, pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, astfel:
Era odată un praznic vestit în Efes, ce se numea Catagoghion, în care închinătorii de idoli, bărbaţi şi femei, luând asemănări de feţe neobişnuite, purtând în mâini ciomege şi idoli, înconjurau uliţele cetăţii fără de ruşine şi cu glasuri fără de rânduiala, strigând, pe cei ce-i întâlneau că tâlharii se repezeau asupra lor, şi ucideau pe mulţi şi făceau alte fărădelegi; cu care ticăloşii socoteau că aduc slujbă necuraţilor zei ai lor.
Acestea văzând dumnezeiescul Timotei, şi cu focul râvnei celei dumnezeieşti aprinzându-se, a intrat cu îndrăzneală într-acea privelişte de Dumnezeu hulitoare, propovăduind pe Unul adevăratul Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, arătând înşelăciunea şi rătăcirea zeilor lor şi altele câte erau din destul spre încredinţare, spunând cu limbă slobodă. Iar ei, întru întunericul închinării de idoli umblând, n-au cunoscut, nici n-au înţeles cele grăite de apostol, ci repezindu-se cu un suflet asupra lui cu ciomegele ce aveau în mâini, l-au bătut cumplit pe sfânt şi cu toată nemilostivirea şi neomenia, pe pământ târându-l şi călcându-l, l-au chinuit până la moarte.
Creştinii după aceea venind şi văzându-l încă puţin suflând, l-au dus afară din cetate şi după ce a murit, i-au îngropat cu cinste trupul lui, la locul ce se numea Pion, adică "gras". Iar după multă vreme, cinstitele şi sfintele lui moaşte, după porunca împăratului Constanţiu (337-361), fiul marelui Constantin, s-au dus din Efes în Constantinopol, de Sfântul Artemie mucenicul şi au fost puse în biserica Sfinţilor Apostoli, alături de dumnezeiescul Apostol Luca şi cu Andrei, cel întâi chemat. Dumnezeu binevoind astfel, ca celor ce în viaţa aceasta toate de obşte le-au fost, obiceiurile, învăţătura şi propovăduirea Evangheliei, de obşte la fel şi mormântul după moarte să le fie, de vreme ce şi odihna lor în ceruri este una, întru împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos, care împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh împărăţeşte, în veci. Amin.
Viaţa Sfântului Cuvios Mucenic Anastasie Persul
Când Sfânta Cetate Ierusalim a fost luată de Cosroe, regele Persiei, iar acele sfinte locuri unde a petrecut Hristos Domnul nostru şi a suferit pătimirile cele de voie, răstignirea, moartea, îngroparea şi învierea, atunci a fost robit de păgânii barbari, mântuitorul lemn al Crucii Domnului, fiind prădat şi dus în Persia cu multe dobânzi. Atunci a început a răsări în Persia slava lui Hristos ca soarele, prin minunile ce se făceau de către făcătorul de viaţă lemn al Crucii, care în robie fiind, sufletele omeneşti le robea lui Dumnezeu şi ca o undiţă vânându-le, le atrăgea spre Hristos, prin cunoştinţa adevărului umilindu-le şi prin dragostea cea dumnezeiască aprinzând inimile acelora. Atunci a venit la cunoştinţa lui Hristos şi Sfântul Mucenic Anastasie, despre care ne este acum vorba.
Acesta din naştere era pers, din satul Rasnun, care este între hotarele ce se numeau Razeh. Numele lui din păgânătatea persană era Magundat, fiu al unui vrăjitor, anume Vava, care în părţile acelea era vestit învăţător al meşteşugului vrăjitoresc, la care şi pe fiul său l-a învăţat desăvârşit, încă din tinereţe. Apoi, venind Magundat în vârstă bărbătească, a fost rânduit în oaste cu mulţi alţi tineri şi petrecea în cetatea împărătească cea de la scaun, slujind lui Cosroe, regele Persiei.
Auzind de slavă şi puterea lemnului Crucii, care a luminat toate laturile Persiei şi le-a înfricoşat cu minuni înspăimântătoare, încât toţi ziceau că Dumnezeul creştinesc a venit în Persia, a început a cerceta cu dinadinsul, pentru că deodată i s-a aprins sufletul în taină cu focul acela pe care Hristos a venit să-l arunce pe pământ; şi nu s-a odihnit acest frumos tânăr umblând şi pe mulţi întrebând, dorind să ştie cu încredinţare cum este acest lemn, care are atâta putere spre facerea de minuni. Când i s-a spus de credincioşi, că aceea este Crucea pe care Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu, care acum se mărturiseşte şi se cinsteşte de creştini, că S-a răstignit pe ea pentru mântuirea neamului omenesc, atunci mai mult s-a aprins cu dorinţa cea dinăuntru, să cunoască desăvârşit pe Fiul lui Dumnezeu.
Şi a făcut multe întrebări, iar din răspunsuri lua avânt pentru mai multe cercetări, sârguindu-se să se încredinţeze: Cum S-a pogorât Dumnezeu din cer? Cum S-a făcut om? Pentru ce a fost osândit pe Cruce? De cine? Şi oare S-a întors iarăşi la cer, de unde S-a pogorât?
Auzind de la creştini despre dumnezeiasca Taină care se povestea lui, adică a întrupării lui Hristos, urechile lui au primit cu dragoste sămânţa dreptei credinţe; iar sufletul său încet creştea spicele credinţei şi spre urmarea lui Hristos se îndemna. Deci, avea Magundat un frate după trup, asemenea ca şi el, şi erau amândoi în ceaţa unui slăvit voievod, anume Sain. Acesta fiind trimis cu oaste de regele Persiei la război, în stăpânirea grecească, apoi ajungând la Calcedon, slăvita cetate creştinească, şi Magundat slujind în ceata lui cu fratele, au mers acolo.
Tăbărând asupra perşilor, dreptcredinciosul Heraclie, împăratul grecesc, Sain, voievodul persan, cu cetele sale, degrab s-a întors înapoi; iar Magundat deosebindu-se de ceată şi pe fratele său cel după trup lăsându-l, voia ca mai degrabă la creştini să slujească sărac şi neştiut, decât în moştenirea sa bogat şi cinstit, între cei ce nu ştiu pe Dumnezeu.
La început, venind în Hierapolis, a aflat acolo un om pers de neam, dar cu credinţa creştin, cu meşteşugul zlătar (argintar), şi lângă el sălăşluindu-se, învăţa lucrul aceluia. Astfel îşi întindea mâinile la lucru, iar mintea o avea aţintită la Hristos Dumnezeu, arzând de dragostea Lui. Şi rugă pe învăţătorul său ca să-l ducă la Sfântul Botez, însă nu-şi câştiga cererea pentru că botezul lui era mutat pentru altă vreme, de frica ce aveau de perşi.
Intrând cu învăţătorul adeseori în sfânta biserică la rugăciune, vedea pe pereţii bisericii cu zugrăveli închipuite patimile şi chinurile sfinţilor mucenici şi întreba pe învăţător ce este aceea. Iar el îi spunea nevoinţele şi faptele sfinţilor: cum au răbdat cu bărbăţie până la sânge pentru Hristos, iar sufletele pentru El cu osârdie şi-au pus, cum au răbdat de la chinuitori pentru Hristos şi de ce fel de răsplătiri s-au învrednicit în cer. El pe toate acelea ascultându-le cu luare aminte, se mira şi se spăimânta; dar mai mult se aprindea inima lui cu râvna cea dumnezeiască. Deci, petrecând în Hieropolis câtăva vreme, a gândit să se ducă la Ierusalim, ca să primească acolo Sfântul Botez.
Mergând în Sfânta Cetate a Ierusalimului, Magundat, care s-a numit mai pe urmă Anastasie, a petrecut la un oarecare iubitor de Hristos, cu meşteşugul argintar, aceluia i-a descoperit toată durerea inimii sale, cum că voieşte să se unească cu Hristos prin Sfântul Botez. Iar el l-a dus pe dânsul la Sfântul Ilie, prezbiterul bisericii celei mari a Învierii lui Hristos. Fericitul Ilie, primindu-l cu dragoste, a spus despre dânsul preasfinţitului patriarh Modest, şi cu binecuvântarea aceluia a botezat pe Magundat persul, numindu-l întru Sfântul Botez Anastasie, şi l-a ţinut la sine opt zile. Deci îl întreba ce fel de viaţă voieşte să-şi aleagă, mirenească sau monahicească? Iar fericitul Anastasie nu numai cu cuvintele adeverea, ci şi cu obiceiul cel blând arăta cum că doreşte chipul şi viaţa monahicească.
După opt zile, dezbrăcând hainele cele albe luate la Botez, l-a dus prezbiterul într-una din mănăstirile Ierusalimului, în anul al zecelea al împărăţiei lui Heraclie (610-641); şi a fost încredinţat unui înţelept şi îmbunătăţit bătrân, care după aceea degrabă a fost părinte mănăstirii aceleia, de la care a învăţat nu numai limba grecească, psaltirea şi citirea celorlalte cărţi, ci şi la multe sfinte nevoinţe care se cuvin în viaţa monahicească s-a povăţuit degrabă; pentru aceea era şi iubit de toţi, mai ales de povăţuitorul său, care din început văzând deplina săvârşire a vieţii monahiceşti a acestuia, l-a tuns în chipul monahicesc al său, îmbrăcându-l în chipul îngeresc.
Şi era Sfântul Anastasie monah îmbunătăţit, smerit, cugetător, blând, iubitor de osteneală, făcând toată slujba mânăstireasca, în bucătărie, în pitărie, în grădină şi în alte ascultări, cu nelenevire; dar nici soborul bisericesc şi pravila n-o lăsa cândva. Şi era întotdeauna cu mâinile îndeletnicindu-se la lucru, iar cu gura spre mărirea lui Dumnezeu.
Apoi, citea dumnezeieştile Scripturi, vieţile sfinţilor părinţi, iar mai ales pătimirile sfinţilor mucenici. Şi când le citea pe acelea, uda cu lacrimi cartea, arzând cu inima şi încredinţând acea pătimire cu răbdarea ce avea, ca şi cum pătimea cu dânşii şi se arăta că este următor al râvnei lor, sfârşitul lor fericindu-l; şi minunându-se de bărbăţia lor, rugă cu osârdie pe stăpânul Hristos, ca să-l învrednicească să pătimească aceleaşi chinuri pentru El şi să meargă ca apoi să se numere în ceata mucenicească.
Iar vrăjmaşul sfinţilor, cel ce ura înmulţirea faptelor bune ale lui, a început a-i aduce în minte ceea ce avea mai înainte în Persia, adică bogăţiile, slava, meşteşugul vrăjitoriei cel părintesc, cinstea şi dregătoria ostăşească şi alte deşertăciuni; vrând ca prin acelea să-i surpe casa lui cea sufletească şi din mănăstire, să-l despartă de viaţa cea dimpreună a sfinţilor părinţi; însă el cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care îl avea turn de tărie în faţa vrăjmaşului, cu rugăciunile şi cu povăţuirea duhovnicescului său părinte - căruia totdeauna îşi mărturisea gândurile sale -, a petrecut nemişcat şi de ispitele vrăjmaşului nebiruit.
Deci, petrecând Cuviosul Anastasie în mănăstirea aceea şapte ani şi adunând multă duhovnicească vistierie de fapte bune, a fost chemat de Domnul spre cunună mucenicească printr-o vedenie ca aceasta: Venind prealuminatul praznic al Învierii lui Hristos, în seara sâmbetei celei mari, s-a odihnit puţin după osteneala cea de peste zi, şi adormind i se părea că stă pe un munte înalt, de care se apropia un bărbat purtător de lumină, ţinând un pahar de aur împodobit cu pietre de mare preţ, plin cu vin, şi i l-a dat lui, zicându-i: "Primeşte şi bea". Şi luându-l, îndată l-a băut şi s-a umplut sufletul lui de negrăită dulceaţă; căci în somn încă a înţeles el că acela este semnul cel dorit al sfârşitului mucenicesc la care era chemat de Domnul.
Deşteptându-se din somn plin de veselie şi de bucurie, a alergat în biserică, la soborniceasca cântare a Învierii lui Hristos. Apoi, luând şi pe duhovnicescul părinte şi povăţuitorul său, a căzut la picioarele lui, cu lacrimi udându-le, ca să se roage pentru dânsul către Stăpânul tuturor, că aproape este ziua ducerii lui din viaţa aceasta. Şi zicea: "Ştiu, sfinte părinte, câte osteneli ai suferit pentru mine şi cât de adeseori am mâniat milostivirea ta cea părintească; prin tine au văzut ochii mei lumina cea adevărată şi prin tine m-am liberat de întunericul cel rău. Deci, nu înceta a ruga pe preabunul Dumnezeu, pentru mine, robul tău".
Grăit-a lui părintele: "De unde te-ai încredinţat, fiul meu, că în aceste zile te vei despărţi de noi, pentru altă viaţă?" Iar Anastasie i-a spus vedenia cea din vis cu multă umilinţă. Şi întărea că, cu adevărat, în acele zile are să moară, ori cu moartea cea de obşte a tuturor, ori cu alta oarecare. Însă se temea să spună dorirea sfârşitului său celui mucenicesc pentru Hristos, ca să nu-l oprească bătrânul şi să nu-i stingă văpaia râvnei cea după Hristos şi să se lipsească de cunună mucenicească. Iar părintele îl mângâia mult cu cuvinte de dragoste.
Deci, făcându-se ziuă şi săvârşindu-se dumnezeiasca Liturghie, Cuviosul Anastasie s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine, şi a mâncat cu fraţii la masa cea de obşte; iar în noaptea următoare adormind puţin de cu seară şi deşteptându-se degrab - deoarece dorinţa cea negrăită dinlăuntru a muceniciei nu-l lăsa să se odihnească -, şi sculându-se în taină, a ieşit din mănăstire, neluând nimic cu sine, afară de hainele cele monahiceşti cu care era îmbrăcat.
După ieşirea din mănăstirea sa, Sfântul Anastasie s-a dus mai întâi la Diospolul Palestinei, de acolo la muntele ce se numea Garizim, pentru rugăciuni; apoi, trecând şi în alte cinstite locuri, a venit în Cezareea Palestinei şi a petrecut acolo în biserica Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu Fecioare.
După aceea, s-a dus pentru închinăciune la biserica Sfintei şi prealăudatei marii Muceniţe Eufimia, care este zidită în aceeaşi Cezaree. În acea vreme perşii stăpâneau Palestina şi locuiau în-tr-însa. Deci, s-a întâmplat fericitului, pe când mergea pe lângă casa unui pers, ca să vadă făcându-se de perşi meşteşugul vrăjitoresc; şi umplându-se de râvna dumnezeiască, a intrat la dânşii, zicându-le cu mânie: "Pentru ce singuri vă rătăciţi şi trageţi şi sufletele altora în rătăcire, înşelându-le?" Iar ei mirându-se de îndrăzneala lui, l-au întrebat, zicând: "Cine eşti tu, cel ce grăieşti acestea?" El le-a răspuns: "Am fost şi eu într-o rătăcire ca aceasta a voastră, că aveam acel prea urât meşteşug şi eram iscusit în farmece".
Spunând aceasta, sfântul mustra nedumnezeirea lor, arătându-le cu multe cuvinte cât este de urât lui Dumnezeu şi vătămător de suflet oamenilor meşteşugul şi înşelăciunea vrăjilor; apoi le spunea cunoştinţa sa adevărată şi întoarcerea spre Dumnezeu, îndemnându-i, ca şi ei avându-l pe el pildă, să cunoască de asemenea adevărul şi lepădându-se de farmece, să se întoarcă cu pocăinţă la Hristos Dumnezeu.
Dar ei nu numai că nu voiau să asculte cuvintele sfântului, ci îl şi rugau foarte ca să nu ocărască acel meşteşug al perşilor şi să nu-l dea spre defăimare poporului. El lăsându-i, s-a dus în calea sa, sîrguindu-se către sfânta biserică a întru tot lăudatei muceniţe, apoi mergând puţin de la dânşii, l-au văzut ostaşii perşi care şedeau la porţile curţii pe lângă care trecea sfântul; acei ostaşi vorbeau între dânşii persieneşte şi ziceau despre dânsul: "Acesta este iscoadă".
Sfântul pricepând bine vorba lor, fiind însuşi pers, căutând cu mânie la dânşii, le-a zis: "Ce grăiţi voi? Nu sunt iscoadă, ci sunt rob al Domnului meu Iisus Hristos, mai bun decât voi, fiindcă m-am învrednicit a sluji Aceluia, Care pentru păcătoşi a voit a Se coborî din cer; înţeleg vorba voastră, căci şi eu am fost odată în aceeaşi slujbă ostăşească, în care sunteţi voi acum". Ei sculându-se, l-au prins şi au spus despre dânsul mai marelui lor, care era în curte; iar el ieşind şi întrebându-l: cine şi de unde este,a poruncit să păzească pe sfântul în temniţa cea mai mare, în care fiind închis trei zile, n-a gustat nici hrană, nici băutură; pentru că nimic nu voia să primească din mâinile păgînilor, ci se hrănea cu aşteptarea patimilor dorite pentru Hristos.
Într-acea vreme a venit în Cezareea Palestinei un boier persan, cu numele Marzavan, şi aflând de cuviosul cel închis, a poruncit să-l aducă legat înaintea sa la cercetare; şi fiind adus sfântul, Marzavan se îndeletnicea cu alte lucruri, iar Cuviosul Anastasie stă legat de o parte; dar era acolo şi un creştin care-l cunoştea pe sfânt, pentru că îl văzuse în biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu Fecioare; apoi creştinul s-a apropiat de dânsul şi-l întreba în taină pentru ce este prins, legat şi adus la judecată?
Sfântul i-a spus dorinţa inimii lui, că voieşte să pătimească şi să moară pentru Hristos, şi acela auzind, a fericit pe cuviosul pentru gândul lui cel bun, şi-l întărea cu cuvinte dumnezeieşti, îndemnându-l să nu se teamă de chinuri, nici să se înfricoşeze de moarte, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos; ci să răspundă cu tărie şi cu îndrăzneală la întrebările lui Marzavan, având în minte cuvintele zise de Domnul în Evanghelie: Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui.
Deci, Cuviosul Anastasie fiind pus înaintea boierului Marzavan, nu s-a închinat lui, nici i-a dat cuviincioasa cinste, căci era obicei la perşi să-şi plece genunchii înaintea boierilor lor, spre cinste; iar sfântul n-a făcut aceea, deci, prin neînchinarea şi prin căutarea cea fără de temere, a arătat bărbăţia şi mărimea sa de suflet cea dinăuntru. Iar Marzavan căutând mult la dânsul, l-a întrebat, zicând: "Cine, şi de unde eşti tu şi cum te numeşti?".
Sfântul răspunse cu îndrăzneală: "Sunt creştin şi de voieşti să ştii şi naşterea mea, sunt pers, din părţile Razei, din satul Raznun; am fost vrăjitor şi ostaş, dar am lăsat întunericul şi am venit la adevărata lumină; numele îmi era întâi Magundat, iar creştineşte mă numesc Anastasie". Marzavan îi zise: "Lasă rătăcirea aceea şi te întoarce la credinţa ta dintii că-ţi voi da cai, bani şi multe alte bunătăţi". Iar sfântul căutând spre cer, a zis: "Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Tine, Hristoase Împărate". Zis-a lui Marzavan: "Îţi este plăcută ţie îmbrăcămintea aceea pe care o porţi?"
Fericitul răspunse: "Această îmbrăcăminte îmi este iubită, fiindcă este îngerească, şi mai cinstită îmi este mie această decât ţie boieria ta". Marzavan, mâniindu-se, i-a zis: "Diavol ai, că nu grăieşti altceva, decât numai ce te învaţă el". Sfântul îi răspunse: "Când eram în rătăcirea şi păgânătatea perşilor, atunci aveam diavol; dar acum am locuitor în mine pe Hristos, Mântuitorul meu, Cel ce izgoneşte pe diavolii tăi". Marzavan îi zise: "Nu te temi de împăratul, care, când va auzi cele despre tine, va porunci să te răstignească?" Sfântul răspunse: "De ce să mă tem de un om stricăcios ca tine, care dacă va ucide trupul, sufletul nu poate să-l prindă cu nici un fel de cursă".
Marzavan, nesuferind să audă nişte cuvinte ca acestea, a poruncit să pună pe dânsul lanţuri de fier, unul pe grumaji, iar altul la picioare, şi să-l ducă la tăietorii de piatră, ca împreună cu alţii să care neîncetat piatră. Acolo, fericitul pătimitor a răbdat multe şi nenumărate necazuri; pentru că unii din părţile lui şi din acelaşi sat Rasnun, fiind cunoscuţi prieteni şi vecini ai lui, dar văzând cele ce i se făceau, se ruşinau şi socotind că şi cum lor li se făcea necinstea aceea, ocărau pe sfântul, zicând: "De ce ai făcut aceasta? Pentru ce ai necinstit neamul cel bun de demult, făcându-te creştin şi atâta necinste ai adus cu noi? Cu lanţuri eşti legat şi la tâlhăreasca pedeapsă osândit, care lucru ochii noştri nu suferă să-l vadă; nimeni cândva din părţile noastre nu s-a făcut creştin şi acum tu ne-ai făcut batjocură".
Cu nişte cuvinte ca acestea ocărâtoare, păgânii îşi puneau mâinile pe cel nevinovat cu nemilostivire, bătându-l, trăgându-l de barbă şi haina de pe dânsul rupându-i şi nu numai nişte supărări ca acestea îi făceau lui, ci îi puneau pe spate pietre grele, care de patru inşi abia puteau a se purta; şi aşa cu lanţuri la grumaji şi la picioare ferecat, apoi cu pietre greu însărcinat, se ostenea plăcutul lui Dumnezeu.
Această răutate în toate zilele i se făcea lui de la perşii cei cunoscuţi. Însă el toate acelea cu bucurie le răbda, pentru numele lui Iisus Hristos. După aceasta, boierul Marzavan iarăşi a poruncit ca să aducă înaintea sa pe sfântul şi i-a zis: "De ai fost cu adevărat fecior de vrăjitor şi ştii meşteşugul vrăjilor, spune-ne ceva din vrăji, ca şi noi să ştim despre a ta pricepere". Răspuns-a sfântul: "Să nu-mi facă Dumnezeu parte ca să iasă din gura mea ceva de acest fel; nu voiesc să-mi spurc mintea cu pomenirea vrăjilor, nici gura cu vorbele".
Boierul i-a zis lui: "Pentru ce petreci în creştinătate, întoarce-te la credinţa ta cea dintâi, căci să ştii că voi spune despre tine regelui Cosroe". Răspuns-a sfântul: "Fă ce voieşti; socotesc că ai scris la dânsul şi ai luat răspuns de la el". Zis-a boierul: "N-am scris încă, ci acum voi să scriu şi ce-mi va porunci despre tine, aceea voi face". Iar Sfântul Anastasie a răspuns: "Scrie toate răutăţile ce voieşti despre mine; eu sunt creştin, şi iarăşi îţi spun, sunt creştin".
Marzavan a poruncit ca pe sfânt să-l întindă la pământ şi să-l bată până ce va voi să facă ceea ce i se porunceşte lui. Şi când voiau slujitorii să lege pe mucenic de mâini şi de picioare, ca să-l întindă spre bătaie, el a zis către dânşii: "Lăsaţi-mă slobod; nu se cade să mă legaţi şi să mă ţineţi, căci nu fără de voie rabd pentru Hristos al meu, ci de bunăvoie, şi doresc să pătimesc pentru El atât de mult, cât cineva însetează de apă rece în vreme de arşiţă". Acestea zicându-le, şi-a făcut semnul Crucii şi s-a întins cu faţa la pământ spre bătaie; şi au început a-l bate cumplit cu beţe. Apoi sfântul a zis către cei ce-l băteau: "Încetaţi puţin şi dezbrăcaţi de pe mine îmbrăcămintea cea monahicească, ca să nu rabde necinste chipul cel sfânt, şi aşa gol trupul meu bateţi-l; însă să ştiţi că bătăile ce mi se dau de voi, ca nişte jucării le socotesc; pentru că eu chiar şi în bucăţi de aş fi sfărâmat, niciodată nu mă voi lepăda de Domnul nostru Iisus Hristos". Deci, bătut fiind pe trupul gol, răbda cu bărbăţie, stând la chinuri nemişcat, de nimeni ţinut, fără numai de singură voia sa pentru Dumnezeu, prin care şi firea să îşi biruia.
Atunci se mira boierul şi toţi cei ce erau acolo de răbdarea lui, că mult bătându-se, nu s-a mişcat cu trupul, nici a strigat, nici a gemut; pentru că mintea lui cu totul era la Dumnezeu, pentru care pătimea. Deci, poruncind boierul ca să înceteze de la bătaie, pe sfântul iarăşi îl înfricoşa cu împăratul, zicând: "Voi scrie la împăratul şi va porunci ca să te pedepsească cu moarte". Zis-a lui sfântul: "Scrie ce voieşti". Iar boierul a zis: "Au nu te temi de împăratul?" Răspuns-a sfântul: "De ce să mă tem de împăratul tău, au doară el nu este asemenea om muritor ca şi tine? Au doară nu va vedea stricăciunea aşa ca şi tine? Deci, pentru ce îmi porunceşti ca să mă tem de cel ce este tină, asemenea ca tine? Au nu este mai bine a mă teme de Dumnezeul meu Iisus Hristos, Cel ce a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele dintr-însele şi Care este nestricăcios în veci".
Mirându-se mândrul Marzavan de răspunsul mucenicului, a poruncit ca iarăşi să-l ducă în temniţă şi după puţine zile iarăşi scoţându-l, l-au adus înaintea lui cu blândeţe, nădăjduind ca prin linguşitoare cuvinte să-l înmoaie; şi a zis către sfântul: "Adu-ţi aminte de meşteşugul tău cel vrăjitoresc şi jertfeşte zeilor, ca să nu mori rău, lipsindu-te de această văzută lumină".
Cuviosul a răspuns: "La care zei îmi porunceşti să jertfesc? Soarelui, lunii, focului, mării, munţilor, dealurilor şi celorlalte stihii pământeşti? Să nu-mi facă parte Dumnezeul meu ca să mă închin cândva idolilor voştri, pentru că pe toate acelea Hristos, Fiul lui Dumnezeu, le-a zidit spre slujba şi trebuinţa noastră a oamenilor, a creaturii celei înţelegătoare; iar voi rătăciţii, slujiţi diavolului şi fiinţelor celor cu patru picioare şi la cealaltă făptură văzută, ca şi cum acelea nu au fost făcute pentru ale noastre trebuinţe, ci noi pentru ale lor am fi făcuţi. Şi nu se cade să-i numiţi pe ei dumnezei, căci voi sunteţi zidiţi după chipul lui Dumnezeu şi nu ştiţi pe Dumnezeu, Ziditorul nostru, căci de aţi cunoaşte pe Hristos, Cel ce v-a creat pe voi, apoi v-aţi întoarce la lumina cea adevărată şi v-aţi izbăvi de stăpânirea diavolilor".
Acestea şi mai multe grăind sfântul, s-a mirat Marzavan şi toţi cei ce-l auzeau. Apoi văzând Marzavan că nici cu îmbunările, nici cu îngrozirile nu-l poate birui, l-a trimis iarăşi în temniţă, până ce-i va veni poruncă de la împărat ce să facă cu dânsul. Astfel, era ţinut noaptea în temniţă, iar ziua îl scoteau ferecat în lanţuri la lucru, ca să care piatră cu ceilalţi legaţi.
Deci, s-a dus ştirea despre Sfântul Anastasie şi în mânăstirea unde a fost tuns monah şi auzind toţi părinţii şi fraţii despre dânsul, cum că pentru Hristos pătimeşte, s-au umplut de negrăită bucurie; dar mai ales duhovnicescul lui părinte şi învăţător, care, ca şi cum împreună cu iubitul său ucenic legat fiind, într-al lui chip i se părea că pătimeşte. Dar de vreme ce aceea nu putea fi, ca adică să meargă la dânsul, egumen fiind, a trimis pe doi fraţi cu a sa mângâietoare scrisoare, ca în taină mergând la dânsul, să-l întărească spre a răbda cu bărbăţie. Iar el, împreună cu ceilalţi părinţi, ziua şi noaptea se rugau la Dumnezeu pentru dânsul, să-i dea tărie, ca să rabde până la sfârşit pentru numele Lui şi să fie biruitor şi purtător de cunună în ceata sfinţilor mucenici.
Cuviosul Mucenic Anastasie în temniţă fiind, nu înceta ziua şi noaptea a preamări pe Atotputernicul Dumnezeu. Şi avea cu sine legat şi pe altul, pe un tânăr din slugile lui Marzavan, osândit pentru o faptă rea, cu care împreună era legat cu un lanţ de grumaz şi cu altul de picioare. Deci, îi era foarte greu sfântului, de vreme ce, când se scula la rugăciune la miezul nopţii, era nevoie ca să deştepte, chiar nevrând, pe împreună legatul său, care-l socotea că păcat făcut împotriva aproapelui, căci pe cel obosit cu aceeaşi greutate prin cărarea pietrelor şi adormit, îl deşteaptă.
Deci, de multe ori vrând să facă rugăciunile cele de miezul nopţii, nu îndrăznea să se scoale pe picioarele sale, ca să nu-şi deştepte prietenul şi să-i taie odihna şi astfel piciorul său, lângă piciorul aceluia ţinându-şi, grumajii săi spre grumajii lui aplecându-şi, îşi săvârşea obişnuitele rugăciuni către Dumnezeu. Acolo erau şi alţi legaţi şezând deosebit, între care era şi un evreu de neam cinstit şi bun la obicei; acela văzând pe Sfântul Anastasie, ziua ostenindu-se cu cărarea pietrelor, iar noaptea petrecând întru laudă lui Dumnezeu, se mira, zicând întru sine: cine este omul acesta şi cum voieşte să-i fie sfârşitul?
Într-o noapte, sfântul rugându-se la Dumnezeu, după obiceiul său, iudeul acela zăcând la pământ, nu dormea, şi deodată văzând o lumină în temniţă, şi-a întors ochii către sfântul şi a văzut bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, luminoase şi strălucind ca soarele, care pe sfântul mucenic înconjurându-l, părea îmbrăcat cu aceeaşi strălucire; ieşind de la aceia o strălucire mare, ce lumina toată temniţa cu negrăită lumină, pe care nimeni altul din cei închişi nu putea s-o vadă, pentru că toţi dormeau, fără numai singur evreul acela, care nu dormea; el privea aceea cu dinadinsul şi zicea întru sine cu multă mirare: "Dumnezeule sfinte, aceştia sunt îngeri". Apoi spre bărbaţii aceia mai cu dinadinsul privind, i-a văzut având omofoare şi ţinând în mâini cruci; deci, zicea întru sine: "Episcopi sunt aceştia?" Iar privind mai mult spre sfântul, a văzut pe un tânăr mai luminos, stând înaintea lui Anastasie cu o cădelniţă de aur, plină cu cărbuni de foc, în care punând tămâie, tămâia pe mucenicul.
Aceasta văzând-o legatul acela, care nu dormea, deşteptă cu mâinile pe celălalt legat, care dormea aproape de sine, care era creştin şi fusese eparh al Scitopolei, vrând ca şi acela să vadă acea minune ce se arăta; dar nu putea să-şi mişte picioarele sau mâinile, că era mai cu totul amorţit de înspăimântarea chinului sau din voia dumnezeiască, ca să economisească ceva mai ascuns. Apoi abia deşteptându-l pe acela, a întrebat cel ce se deşteptase din somn ce este şi pentru ce l-a deşteptat pe el. Iar evreul arătându-i ceea ce se vedea, îi zicea: "Vezi ce este?" Dar abia zicând acel cuvânt, îndată vedenia nu s-a mai văzut. Şi a spus evreul acela credinciosului toate cele văzute, cu multă plăcere sufletească şi cu umilinţa inimii. Preamăriră, deci, pe Hristos Dumnezeu.
După aceasta boierul Marzavan, luând scrisoarea de la regele său Cosroe, a trimis la Cuviosul Mucenic Anastasie, zicându-i: "Iată îţi porunceşte ţie regele ca numai un cuvânt să zici: nu sunt creştin, şi îndată vei fi liber ca să mergi oriunde vei voi, sau la creştini sau la monahi, sau în pietre, ori la cea dintâi rânduiala ostăşească". Răspuns-a mucenicul lui Hristos, grăind: "Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Hristos al meu, nici cu mintea, nici cu cuvântul".
Apoi, iarăşi boierul a trimis pe un casnic al său la sfânt, zicându-i: "Ştiu că te ruşinezi de mulţi, dar mai ales de cunoscuţii tăi, şi nu voieşti ca înaintea lor să te lepezi de Hristosul tău; însă de vreme ce poruncă împărătească stă asupră-ţi şi care nimeni nu se cade să n-o asculte, de aceea, dacă vrei, numai înaintea mea şi a altor doi sfetnici ai mei să zici: mă lepăd de Hristos, şi îndată te vei libera; pentru că ce pagubă va fi ţie, când numai cu gura îţi vei adeveri lepădarea, iar inima ta neunindu-se cu gura, vei crede în Dumnezeul tău?" Răspuns-a mucenicul: "Să nu-mi fie mie aceea nici înaintea ta, nici înaintea altora, ca să mă lepăd de Domnul meu, nici la arătare, nici în taină, nici în vis şi nici va putea cineva să mă silească la acestea, orice mi-ar face".
Ducându-se acel om de casă la boier şi cele auzite de la mucenicul spunându-i, a poruncit boierul ca să-l aducă înaintea sa, şi i-a zis: "Iată, a poruncit împăratul ca în fiare legat să te trimit la dânsul în Persia". Sfântul Mucenic Anastasie a răspuns: "De vei voi să mă liberezi, apoi, eu singur, fără de fiare voi merge la împăratul vostru; pentru că ce trebuinţă este ca să mă pui în fiare pe mine, cel ce de voie rabd şi voiesc a răbda pentru iubitul meu, Stăpânul Hristos".
Văzând boierul că cu nici un chip, nici cu momiri, nici cu îngroziri nu poate să întoarcă pe mucenic de la creştinătate la păgânătatea l-a rânduit cu alţi doi legaţi, care erau aşijderea creştini şi osândiţi pentru o pricină nedreaptă, ca după cinci zile să-i trimită în Persia, la judecata împăratului; deci sfântul a fost dus iarăşi în temniţă. Într-acea vreme a sosit praznicul Înălţării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului. Şi era în cetatea aceea un bărbat cinstit şi dregător, creştin cu credinţa şi cu faptele; acela apropiindu-se de boierul Marzavan, l-a rugat ca să libereze din temniţă pe Anastasie monahul, pentru praznic, ca împreună cu creştinii să săvârşească acea prăznuire. Marzavan, cinstind pe cetăţeanul cel de frunte, a poruncit să fie după cererea lui, şi eliberă pe Sfântul Anastasie din temniţă în ziua aceea, însă fiind tot în lanţurile cele de fier.
Deci, luându-l acel dreptcredincios bărbat, l-a dus la biserică, la dumnezeiasca Liturghie, şi a fost bucurie mare tuturor creştinilor şi prăznuire îndoită, văzând pe pătimitorul cel pus în fiare grele pentru Hristos Domnul, Cel ce pe Cruce a pătimit, apoi înconjurându-l, vărsau lacrimi fierbinţi de bucurie şi sărutau lacrimile lui cu dragoste, bărbaţii şi femeile, fericindu-i pătimirea lui pentru Hristos. Iar după săvârşirea Sfintei Liturghii, bărbatul care dorise pe sfântul, l-a dus în casa sa, cu cei doi monahi, care erau trimişi de la mânăstire în taină, ca să mângâie pe mucenicul şi să-l îngrijească de hrană; ospătându-i pe aceia şi venind vremea, l-a dus pe Sfântul Anastasie în temniţă.
Sfântul, după cinci zile, cu cei doi legaţi pomeniţi mai înainte, a fost dus ferecat în Persia, petrecându-l mulţi creştini cu lacrimi de durere. Şi-l petreceau şi acei doi monahi, dintre care unul s-a întors la mânăstire, iar altuia i se poruncise de egumen, ca să meargă la fericitul Anastasie pentru slujire şi ca să-i vadă sfârşitul. Apoi, întorcându-se, să spună nevoinţa pătimirii lui şi mucenicescul sfârşit.
Fiind dus în Persia, Sfântul Cuvios Anastasie a fost pus în temniţă, în cetatea ce se numea Vithsalia, între alţi mulţi legaţi, între care erau mulţi osândiţi pentru oarecare fapte rele, iar alţii robiţi şi cei mai mulţi între dânşii, creştini. Monahul care venise cu dânsul, găzduia la Cortaci, fiul lui Iesdin; iar Iesdin era cel dintâi econom împărătesc, dar creştin tăinuit.
După câteva zile, regele Cosroe a trimis pe unul din judecători să cerceteze pe Sfântul Anastasie, şi venind judecătorul, îl întreba: "Cine şi de unde eşti? Şi pentru care pricină, lăsând credinţa persană, te-ai făcut creştin?" Iar mucenicul lui Hristos, Anastasie, îi răspundea prin tălmaci, pentru că nu voia să mai vorbească în persană, îngreţoşându-se de necurata lor credinţă şi de limbă. Şi le zicea: "Voi aţi rătăcit cinstind pe diavoli, în loc de Dumnezeu; am fost şi eu altădată în aceeaşi rătăcire a voastră, dar acum cred şi mă închin Atotputernicului Stăpân Iisus Hristos, Care a zidit cerul şi pământul, marea şi toate cele dintr-însele, şi ştiu cu adevărat că credinţa voastră este o înşelăciune diavolească, care vă duce la pierzare".
Judecătorul i-a zis lui: "Ticălosule, oare pe Hristos, pe Care voi Îl cinstiţi, nu L-au răstignit iudeii? Deci, cum ai rătăcit, lăsând credinţa ta, şi te-ai făcut creştin?" Sfântul a răspuns: "Adevărat grăieşti că de evrei a fost răstignit Hristos al meu; dar pentru ce nu grăieşti şi aceea, că, cu voia Sa dumnezeiască, pentru mântuirea noastră a voit a Se da spre răstignire; El fiind ziditor a toate, din cer S-a pogorât pe pământ şi S-a întrupat, prin împreună lucrarea Sfântului Duh, din Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioara Maria, şi S-a răstignit de voie, că să mântuiască neamul omenesc din înşelăciunea diavolească, iar voi cinstiţi pe diavol şi vă închinaţi soarelui, lunii, focului şi altor zidiri, iar nu Ziditorului".
Zis-a lui judecătorul: "Pentru ce grăieşti vorbe multe şi deşarte, iată regele îndată îţi va da cinste, brâu de aur, cai buni şi averi multe, ca să fii între senatorii cei slăviţi ai lui; numai să te întorci la credinţa ta cea dintâi".
Sfântul Anastasie a răspuns: "Eu darurile regelui vostru, bogăţia, cinstea, slava şi toate care sunt vouă iubite şi dorite, de mult le-am defăimat şi le-am urât. Deci, urâte îmi sunt ca nişte lepădături şi gunoaie, iar viaţa monahicească alegând-o şi iubind-o, mă hrănesc cu nădejdea veşnicelor bunătăţi pe care, cu darul lui Hristos Dumnezeul nostru, nădăjduiesc să le câştig, de aceea această cinstită rânduiala monahicească şi acestă mantie îmi sunt mie vestitoare ale bunătăţilor. Deci, cum să defaim cele ce nădăjduiesc şi pentru care am toată osteneala şi sârguinţă, înşelându-mă darurile de la împăratul cel vremelnic care degrab va pieri?"
Acestea auzindu-le judecătorul, a spus regelui. Iar regele umplându-se de mânie, a poruncit ca a doua zi să chinuiască pe sfântul din temniţă. Deci mai întâi l-au bătut cu toiege fără milă, apoi i-au sfărâmat fluierele picioarelor între doi butuci grei, sărind nişte bărbaţi pe amândouă capetele butucului, pus deasupra. Astfel chinuindu-l mult şi neplecat văzându-l, a poruncit iarăşi să-l arunce în temniţă, apoi singur s-a dus la rege să-i spună cele ce se făcuseră.
Străjerul temniţei era creştin tăinuit şi slujea legaţilor care pătimeau pentru Hristos, ajutându-i pe cât putea; acela şi monahul care s-a zis mai sus, intrând în temniţă la sfânt, mângâiau pe pătimitorul şi-l întăreau; atunci au intrat şi alţi oameni credincioşi, între care erau şi fiii acelui mai înainte zis Iesdin, economul împărătesc, tăinuitul creştin. Aceia căzând la picioarele mucenicului, îi sărutau lanţurile şi-l îndemnau să se roage Domnului pentru dânşii.
Sfântul, fiind smerit, îi depărta de la sine, socotindu-se că este păcătos şi nevrednic, el având trebuinţă de rugăciunile şi ajutorul altora. Iar aceia luând ceară, o lipeau de lanţurile lui, întipărindu-le într-însa şi aceea o aveau spre binecuvântarea lor şi spre tămăduirea de multe feluri de boale; apoi trimiteau ceara aceea unul de la altul, ca un dar de mare preţ. Iar după puţină vreme, trimiţându-se iarăşi acelaşi judecător de împărat, a mers în temniţă la mucenicul lui Hristos, şi cercetând, l-a aflat că nicidecum nu se supunea la voia împărătească, şi l-a bătut iarăşi cu toiege fără cruţare. Dar şi a treia oară, după câteva zile, la fel s-a făcut.
Apoi acelaşi judecător venind, a bătut pe sfântul şi a adăugat şi altă chinuire mai cumplită, adică i-a legat o piatră mare de picior şi l-a spânzurat de o mină; şi astfel a fost spânzurat sfântul răbdător de chinuri, două ceasuri. Apoi, l-a aruncat în temniţă şi deznădăjduindu-se de întoarcerea lui, s-a dus la rege, spunându-i despre bărbăţia cea nebiruită a mucenicului şi sfătuindu-l ca degrabă să-l piardă cu moarte, că nu cumva mai mult să se necinstească şi să se înfrunte împărăţia persană de un creştin; apoi, după cincisprezece zile, a judecat regele pe Anastasie la moarte, cu mulţi alţii care erau legaţi în temniţă.
Mai înainte cu o zi de sfârşitul său, Sfântul Anastasie şezând în temniţă şi înainte văzându-şi sfârşitul cum că este aproape, a zis către cei doi legaţi, care au venit cu dânsul din Cezareea: "Eu, fraţilor, cu mulţi din cei ce sunt aici mă voi sfârşi dimineaţă şi voi trece din viaţa aceasta, iar voi între cei vii veţi rămâne şi nu după multe zile vă veţi libera, căci acest păgân rege degrab va fi ucis". Atunci, făcându-se ziuă, a venit judecătorul acela cu ostaşi şi au scos din temniţă pe cei legaţi, fiind cu Sfântul Anastasie ca la 70 de bărbaţi; iar unii dintre legaţi au fost lăsaţi în temniţă, între care erau şi cei doi, cărora sfântul le proorocise grabnica liberare şi uciderea regelui, apoi pe cei scoşi la moarte i-au dus afară din cetate, la malul râului, şi acolo pe fiecare apucându-l cu funia de grumaji, cu amar i-au sugrumat.
După sugrumarea fiecăruia, ziceau către Sfântul Anastasie: "Ce voieşti, să pieri îndată, ca şi aceştia? Nu este mai bine să te supui voii împărăteşti şi să fii viu, apoi să iei de la împărat daruri, cinste şi slavă?" Iar sfântul ridicându-şi ochii spre cer, mulţumea lui Dumnezeu şi zicea către dânşii: "Eu doream ca să fiu sfărâmat în bucăţi de voi, pentru Hristosul meu, iar această moarte îmi este uşoară; şi mulţumesc Domnului meu, că prin această puţină pătimire îmi va face parte ca să trec la acea mare şi negrăită slavă a sfinţilor mucenici". Şi astfel, Sfântul Cuvios Anastasie, după toţi legaţii, cu bucurie a luat moarte prin sugrumare, sfârşindu-se în 22 de zile ale lunii ianuarie.
Şi ca să fie arătată regelui moartea lui Anastasie, ostaşii i-au tăiat sfântul lui cap şi l-au dus la rege; iar trupul l-au aruncat spre mâncarea câinilor, împreună cu trupurile celorlalţi sugrumaţi. Însă câinii mâncând cu nesaţ trupurile celorlalţi, de trupul sfântului nu numai că nu s-au atins, dar se vedea că-l şi străjuiau, ca să nu se atingă altcineva. Iar străjerul temniţei voind să ia cinstitul trup al sfântului mucenic, nu l-au lăsat ostaşii, care păzeau de departe, căci mulţi dintre dânşii erau evrei cu credinţă.
Dar sosind noaptea, monahul cel mai sus pomenit, trimis din mânăstire la Sfântul Anastasie să-i vadă sfârşitul, luând slugi de la fiii lui Iesdin, mulţime de aur şi giulgiuri subţiri curate, s-a dus la locul unde zăcea nevătămat trupul sfântului, între trupurile altora mâncate de câini; şi umplând de aur mâinile străjerilor, s-a apropiat de sfântul trup al mucenicului lui Hristos, asupra căruia se vedea şi o stea luminoasă, răsărită din cer; şi luându-l, l-a dus într-o mânăstire mică, a Sfântului Mucenic Serghie, care nu era departe de acolo, şi au îngropat într-însa cu cinste mult pătimitorul trup al răbdătorului de chinuri al lui Hristos, adică pe Anastasie; şi a stat singur în mânăstirea aceea până la uciderea regelui Cosroe.
După moartea aceluia, au fost lăsaţi liberi cei doi legaţi, cărora Sfântul Anastasie le proorocise aceasta în temniţă, înaintea sfârşitului său; şi s-au împlinit proorociile sfântului amândouă: despre grabnica ucidere a împăratului Cosroe şi despre liberarea legaţilor acelora. Iar fratele despre care am spus de multe ori că a fost trimis de la mănăstire să slujească sfântului, după ce a îngropat pe sfânt în mânăstirea Sfântului Serghie, a aşteptat vreme potrivită ca să călătorească fără primejdie. După 10 zile de la îngroparea sfântului, a venit alt împărat, bun şi iubitor de oameni, care văzând şi auzind pe unii din ostaşi vorbind elineşte, s-a mirat.
Asemenea s-a înspăimântat şi de aceea că a văzut monah în Persia şi întrebându-l de unde este şi cum a venit în părţile acelea, acela a povestit cu de-amănuntul toată pricina; pentru aceea ostaşii au luat în mare evlavie pe monah, primindu-l în corturile lor câteva zile; apoi, voind să se ducă în Armenia, l-au luat cu dânşii şi de acolo, aflând pe mulţi care se duceau la Ierusalim, s-a însoţit cu aceia. Şi după doi ani, a ajuns în mânăstirea sus pomenită, aducând cu sine colobionul monahicesc, adică mantia Cuviosului Anastasie, şi a povestit egumenului şi tuturor fraţilor câte le-am scris mai sus despre Sfântul Anastasie.
La sfârşit a spus şi acestă minune pe care a săvârşit-o mantia sfântului, zicând astfel: "În mânăstirea în care am îngropat sfintele moaşte, era un monah tânăr, care avea un diavol rău; iar egumenul luând mantia Sfântului Anastasie, a îmbrăcat cu dânsa pe cel îndrăcit şi îndată a făcut grabnică tămăduire, precum fuge întunericul de lumină, aşa a fugit diavolul de la cel ce pătimea, nesuferind sfinţenia mantiei mucenicului".
Auzind acestea, toţi au preamărit pe Dumnezeu, Cel ce a întărit pe robul Său la o nevoinţă mucenicească ca aceea. Atunci egumenul a trimis în Persia pe acel frate şi pe alţii împreună cu dânsul şi au adus de acolo cu cinste moaştele mucenicului lui Hristos şi ale iubitului ucenic al său, în mânăstirea sa; acolo se săvârşeau de dânsul multe minuni şi tămăduiri de boli, pentru slavă lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh slăvit în veci. Amin.
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU 22 Ianuarie
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU 22 Ianuarie
A. PLĂCINTE, GUSTĂRI
ICRE DE POST
Ingrediente:
· 1 ceaşcă de griş
· 3 ceşti de suc dulce de roşii
· 2-3 cepe
· 1 ceaşcă de ulei
· Sare
· piper
Preparare:
Sucul de roşii se pune la foc mic să clocotească. Se adaugă în ploaie grişul, se amestecă cu grijă până ce grişul se umflă. Se ia de pe foc şi se lasă să se răcorească.
Se adaugă puţin câte puţin uleiul, frecându-se cu lingura de lemn sau cu mixerul până se încorporează tot uleiul.
La sfârşit se adaugă, dupa gust, ceapa fin tocată, sarea şi piperul.
Se adaugă puţin câte puţin uleiul, frecându-se cu lingura de lemn sau cu mixerul până se încorporează tot uleiul.
La sfârşit se adaugă, dupa gust, ceapa fin tocată, sarea şi piperul.
B. SALATE
SALATĂ CU NĂUT
Ingrediente:
- o cană de năut fiert
- o jumătate de ceapă
- două roşii
- o mâna de măsline
- o legătură de pătrunjel
- sare, piper
- ulei de măsline
- zeama de la jumătate de lămâie
Preparare:
Curăţăm de coajă năutul fiert, curăţăm şi tocăm legumele, tocăm şi pătrunjelul. Amestecăm toate ingredientele şi condimentăm cu sare şi piper dupa gust. Este o salată delicioasă şi săţioasă în acelaşi timp.
C. SOSURI
În reţetele de azi nu e necesar să preparăm separat un sos.
D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
CIORBĂ CU GOGOŞAR MURAT
Ingrediente:
2 buc ceapă
3 căţei usturoi
1 morcov (mai mare)
1 pătrunjel
1 legătura mică pătrunjel verde
50 ml suc roşii
3-4 cartofi mai mari
2 gogoşari muraţi
1 linguriţă borş magic (praf de la pliculeţ, sau 1 cană borş proaspat)
sare,
ulei
3 căţei usturoi
1 morcov (mai mare)
1 pătrunjel
1 legătura mică pătrunjel verde
50 ml suc roşii
3-4 cartofi mai mari
2 gogoşari muraţi
1 linguriţă borş magic (praf de la pliculeţ, sau 1 cană borş proaspat)
sare,
ulei
Preparare:
Curăţăm toate legumele. Dăm pe razatoarea fină ceapa şi usturoiul. Morcovul şi pătrunjelul le tăiem rondele, iar cartofii cubuleţe. Pe 50 ml ulei călim ceapa şi usturoiul ras, marcovul şi pătrunjelul tăiat rondele. Turnăm apoi 2 l apă rece şi când dă în clocot adăugăm gosoşarii muraţi tăiaţi cubuleţe şi cartofii şi lăsăm la fiert.
Când sunt fierte punem 50 ml suc de roşii, potrivim de sare şi lăsăm să mai fiarbă circa 5 minute. Acrim cu borşul proaspat sau praf, lăsăm să mai dea un clocot şi presărăm cu frunze de pătrunjel tocat.
Când sunt fierte punem 50 ml suc de roşii, potrivim de sare şi lăsăm să mai fiarbă circa 5 minute. Acrim cu borşul proaspat sau praf, lăsăm să mai dea un clocot şi presărăm cu frunze de pătrunjel tocat.
E. MÂNCĂRURI
DROB DE NĂUT CU LEGUME ŞI OREZ
Ingrediente:
300 g năut fiert
200 g orez fiert
200 g ţelină tăiată mărunt
2 morcovi tăiaţi mărunt
100-150 g fasole verde fiartă
3 cartofi fierţi şi raşi
1 lingură oţet diluat în 100 ml apă
50 g stafide înmuiate în apă caldă
4 linguri pesmet
1 legătură pătrunjel verde taiat mărunt
3-4 linguri ulei
rozmarin, sare, piper
200 g orez fiert
200 g ţelină tăiată mărunt
2 morcovi tăiaţi mărunt
100-150 g fasole verde fiartă
3 cartofi fierţi şi raşi
1 lingură oţet diluat în 100 ml apă
50 g stafide înmuiate în apă caldă
4 linguri pesmet
1 legătură pătrunjel verde taiat mărunt
3-4 linguri ulei
rozmarin, sare, piper
Preparare:
Ţelina, morcovul şi fasolea verde se călesc în 2 linguri de ulei, se adaugă oţetul diluat cu apă, rozmarinul şi lăsăm pe foc să scadă până se evaporă oţetul şi rămâne fără lichid. Lăsăm să se răcească.
Se pun într-un castron: orezul, năutul, cartofii, stafidele, 2 linguri pesmet, pătrunjelul şi amestecul de ţelină cu morcovi şi fasole verde.
Se amestecă şi se potriveşte de sare si piper.
Se unge un vas cu ulei, se tapetează cu pesmet şi se pune compoziţia rezultată.
Se dă la cuptor 30 minute.
Se pun într-un castron: orezul, năutul, cartofii, stafidele, 2 linguri pesmet, pătrunjelul şi amestecul de ţelină cu morcovi şi fasole verde.
Se amestecă şi se potriveşte de sare si piper.
Se unge un vas cu ulei, se tapetează cu pesmet şi se pune compoziţia rezultată.
Se dă la cuptor 30 minute.
F. DULCIURI
Gogoşele fără ou
Ingrediente:
400 g. făină
500 ml. apă
100 g. zahăr
50 g.miere de albine
1 linguriţă bicarbonat
50 g. nucă sau alune măcinate
sare, puţin ulei (1/2 linguriţă)
500 ml. apă
100 g. zahăr
50 g.miere de albine
1 linguriţă bicarbonat
50 g. nucă sau alune măcinate
sare, puţin ulei (1/2 linguriţă)
Preparare:
Se pune apa cu sare la foc, şi când clocoteşte se toarnă treptat peste făină, amestecând mereu, până ce cuprinde toată făina. Se pune şi bicarbonatul şi se amestecă până devine un aluat bun (neted).
Se ung palmele cu ulei, se ia din cocă câte puţin şi se fac gogoşele rotunde , care se aşază într-o tavă unsă cu ulei, dar se pun strâns lipite una de alta şi se apasă puţin cu degetul pe mijloc. Se introduce tava în cuptorul încălzit în prealabil.
Se face un sirop din 1 1/2 pahar apă, zahăr, miere şi când clocoteşte se toarnă peste gogoşele , când sunt gata rumenite. Se stinge focul şi se lasă în cuptor până absorb tot siropul.
Se desprind una de alta, se pun pe un platou şi se presară cu nucă (alune, nucă de cocos) măcinată.
Se ung palmele cu ulei, se ia din cocă câte puţin şi se fac gogoşele rotunde , care se aşază într-o tavă unsă cu ulei, dar se pun strâns lipite una de alta şi se apasă puţin cu degetul pe mijloc. Se introduce tava în cuptorul încălzit în prealabil.
Se face un sirop din 1 1/2 pahar apă, zahăr, miere şi când clocoteşte se toarnă peste gogoşele , când sunt gata rumenite. Se stinge focul şi se lasă în cuptor până absorb tot siropul.
Se desprind una de alta, se pun pe un platou şi se presară cu nucă (alune, nucă de cocos) măcinată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu