MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 22 IANUARIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI (A)

ISTORIE PE ZILE 22 Ianuarie

Evenimente

· 613: Imparatul bizantin Heraclius il numeste la varsta de noua luni co-imparat, pe fiul sau Constantin al III-lea (3 mai 612 – 20 aprilie sau 24 mai/26 mai 641). În 629 Constantin s-a căsătorit cu vara sa de gradul doi, Gregoria, cu care a avut doi copii: Constans și Theodosiu. În 641, la moartea lui Heraclius, a devenit împărat împreună cu fratele său mai mic, Herakonas, dar după patru luni a murit de tuberculoză, lăsându-l pe Heraklonas unic împărat.

· 1506: Este constituita oficial Garda Elvețiana a Vaticanului.În acest an, un grup de 150 de elvetieni din Cantonul Uri, aflați în serviciul Papei Iulius al II-lea, au defilat pentru prima oară in Roma, sub comanda căpitanului Kaspar von Silenen. Un acord care prevedea recrutarea de mercenari elvețieni pentru acest serviciu fusese încheiat încă din anul 1479 între Confederatia Elvetiana si Papa Sixt al IV-lea. Uniforma oficială a Gărzii Elvețiene, în stilul epocii renascentiste, imbinaă culorile albastru, roșu și portocaliu. Legenda spune că această uniformă ar fi fost creată după un desen-proiect al lui Michelangelo, insa această origine este legendară, știindu-se precis că actuala uniformă a fost concepută de comandantul Jules Repond, în 1914, care s-a inspirat, pe câte se pare, din picturile lui Rafael.

· 1517: Sultanul Selim I a zdrobit armata sultanului mameluc al Egiptului și a cucerit orașul Cairo, după care urmează supunerea întregului Egipt.

· 1521: Împăratul Carol al V-lea deschide Dieta de la Worms.

· 1771: Spania cedează Port Egmont din Insulele Falkland Regatului Unit.

· 1826 – A capitulat fortareata Callao din Peru, ultimul centru de rezistenta spaniol din America de Sud in fata miscarilor de eliberare nationala izbucnite pe acest continent.

· 1862: Se formează primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu. Barbu Catargiu, om politic, personalitate de seamă a grupării politice conservatoare, s-a născut la 26 octombrie 1807. La 22 ianuarie 1862 devine întîiul prim-ministru al guvernului unic după recunoaşterea unirii depline a Principatelor Moldovei şi Valahiei.
Mandatul său încetează brusc pe 8 iunie 1862 cînd este asasinat sub clopotniţa de pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti. Această „crimă politică perfectă”, după cum bine menţionează istoricul Stelian Neagoe, a stîrnit un scandal imens în epocă prin implicaţiile care au fost speculate de-a lungul timpului şi a cărui enigmă nu a fost elucidată nici pînă în zilele noastre.

· 1879: Peste 1.500 de soldați britanici și-au pierdut viața în urma unei înfrângeri umilitoare în confruntarea cu zulușii, în bătălia de la Isandlwana.

· 1901: Eduard al VII-lea devine rege al Angliei după decesul mamei sale, regina Victoria.

· 1905: În Rusia izbucnește prima revoluție cu caracter democratic (Duminica însângerată), îndreptată împotriva autocratismului țarului Nicolae al II-lea (revoluția burghezo-democratică din 1905-1907), reprimată de autoritățile țariste.

· 1917: Primul război mondial: Președintele american Woodrow Wilson cere o "pace fără victorie" în Europa.

· 1930: Se semneaza la Haga, Tratatul judiciar de arbitraj și de conciliatiune româno-polonez.

· 1934: Întrunirea la Zagreb a Consiliului permanent al Micii Înțelegeri, la care se discuta problema restabilirii relațiilor diplomatice a României cu URSS.

· 1939: Pentru prima oară, în cadrul Universității Columbia, a fost divizat un atom de uraniu.

· 1941: Al Doilea Război Mondial: Marea Britanie a capturat orașul libanez Tobruk de la forțele naziste.

· 1946: A fost creata Republica Mahabad sau Republica Kurdistan, o creație statala efemera a kurzilor în Kurdistanul iranian. A fost al doilea stat kurd contemporan, după asa numita Republica Ararat din Turcia. Capitala era orașul kurd Mahabad în nord-vestul Iranului, iar xistența sa a fost legată de criza iraniana declansata între SUA și URSS. In mai puțin de un an armata iraniană a infrant fortele curde sprijinite de sovietici. După dispariția republicii,liderul acesteia Qazi Muhammad a fost executat în public în centrul Mahabad. Actualul președinte al Kurdistanului irakian, Massoud Barzanis- născut în Mahabad când tatăl său, generalul Mustafa Barazani a fost conducatorul fortelor armate curde ale acestui sat efemer. Archibald Roosevelt, fiul președintelui Statelor Unite Theodore Roosevelt, un bun cunoscator al problemelor regiunii, a scris ca principala problemă a Republicii Mahabad a fost aceea ca ea avea nevoie de ajutor sovietic, insa această alianță cu Armata Roșie a provocat un dezacord intre multe dintre triburile kurde.

· 1952: Ia ființă Institutul Național de Geronto-Geriatrie "Dr. Ana Aslan". Primul Institut de geriatrie din lume, model pentru tarile dezvoltate, prin asistenta clinica si cercetare. „Ana Aslan” are, anual, 4.000 de pacienti. Efectele terapiei Aslan asupra imbatrânirii au convins inca de la inceput, aducând institutului pacienti cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, printese, conti si directori ai unor mari banci ale lumii. Renumele produselor „Aslan” a trecut si Oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o afectiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu.

· 1962: Organizatia Statelor Americane hotaraste excluderea Cubei comuniste din randurile membrilor sai.

· 1963: Se semneaza Tratatul de la Elysée dintre Republica Franceza si RFG, în cadrul vizitei facute în Germania de presedintele francez Charles de Gaulles, prima dupa razboi a unui sef de stat din tabara adversa în timpul celei de-a doua conflagratii mondiale.

· 1980: Andrei Saharov, fizician nuclear de naționalitate sovietică, militant și reformator pentru drepturile omului, este arestat la Moscova.

· 1981: La Academia Franceză are loc ședința de recepție a primei femei, scriitoarea Marguerite Yourcenar (1903-1987), autoarea romanului istoric Memoriile lui Hadrian.

· 1983: Björn Borg se retrage din tenis după ce câștigă de cinci ori consecutiv Wimbledon-ul.

· 1992 - Agenţia rusă de presă TASS (înfiinţată la 25.07.1925) devine ITARTASS.

· 1993: Reuniune la nivel înalt la Minsk. Doar 7 state din cele 10 prezente (din fosta URSS) semnează Carta CSI. Se abțin Moldova, Ucraina și Turkmenistanul, pentru că nu sunt de acord cu crearea unor structuri care să ducă la un grad înalt de integrare, în special economică, și să asigure Rusiei rolul de lider

· 1995: Israelul marchează împlinirea a 50 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz–Birkenau, Polonia.

· 1999: A fost semnată, la București, Convenția dintre guvernul român și cel bulgar privind recunoașterea reciprocă a diplomelor și certificatelor de studii eliberate de instituțiile de învățământ și a titlurilor știintifice din cele două state. Legea pentru ratificarea Convenției a fost promulgată la 1 noiembrie 1999.

· 1999 - Greva minerilor din valea Jiului. Ora 7: un comunicat al Preşedintiei informează despre instituirea stării de necesitate, în urma hotărîrii CSAT din acea noapte, dacă minerii continuă să se deplaseze în oricare altă direcţie decît Valea Jiului. Ora 9.30: Primul-ministru hotărăşte o deplasare pentru negocieri la Cozia. La ora 14, la Cozia încep negocierile dintre comisia condusă de Radu Vasile şi liderul minerilor Miron Cozma. La ora 18.30, negocierile se încheie, primul-ministru declarînd: "Nici o parte nu a cîştigat, în schimb a cîştigat ţara".

* 2017: Au început protestele din România, față de proiectul PSD-ALDE de modificare a Codului penal și grațierea unor pedepse.

Nașteri

· 1263: S-a nascut Ibn_Taymiyya Ibn Taymiyya (d. 1328), un cărturar, teolog islamic și logician turc care a trăit în perioada timpurilor tulburi a invaziei mongole. A fost membru al școlii fondate de Ahmad ibn Hanbal, și este considerat de către urmași, împreună cu Ibn Qudamah, unul dintre cei doi cei mai importanți susținători ai mișcării hanbalite; în era modernă partizanii săi se refereau deseori la cei doi ca fiind “cei doi șeici și șeicul Islamului”. Ibn Taymiyya a luptat pentru întoarcerea islamului la ceea ce el considera a fi cea dintâi interpretare a Coranului și a Sunnei.

· 1440: Ivan al III-lea cel Mare (rusă Иван III Васильевич; n. 22 ianuarie 1440; d. 27 octombrie 1505) a fost din 1462 până în 1503 suveran a întregii Rusii.

Este menționat în documente din anul 1450 ca mare cneaz, coregent al tatălui său. A fost un om de stat remarcabil, cu aptitudini politice și diplomatice ieșite din comun. În timpul cârmuirii acestuia s-a definitivat formarea nucleului teritorial al statului Rus centralizat, fiind alipite statului Rus cnezatele Iaroslavl (1463), Rostov (1474), Republica feudală Novgorod(1478), Marele cnezat Tver, precum și pământurile Veatcăi (1489) și o mare parte a pământurilor Riazan. Rusia și-a amplificat influența asupra Pskovului și asupra marelui cnezat Riazan. După războaiele din anii 1487-1494 și 1500-1503 cu marele cnezat Lituanian, Ivan al III-lea a alipit către Moscova o serie de pămînturi slave de la est de Moscova: Сernigov, Novgorod-Severskii^[1], Gomel, Briansk și altele. După războiul din 1501-1503 ordinul Livonian a fost supus plății unui bir pentru orașul Iuriev. În anii 1460-1480 Ivan al III-lea a luptat cu succes împotriva hanatului Kazan, care a trecut sub influența crescândă politică a Rusiei. În timpul guvernării lui Ivan al III-lea începe să se formeze aparatul puterii centrale, prin Ordine și a fost alcătuit codul judiciar Sudebnik 1497. Pătura nobiliară (dvorenii) a căpătat o importanță politică tot mai mare. Ivan al III-lea a luptat cu separatismul cnejilor locali, inclusiv cu cel al fraților săi Boris Voloțkii ^[2] și Andrei cel Mare ^[3] în anii 1480-1490, limitând considerabil drepturile suverane ale acestora. Către sfârșitul cârmuirii lui Ivan al III-lea, au fost lichidate multe cnezate locale mici (udeluri). Una dintre realizările cele mai importante ale domniei lui Ivan al III-lea a fost scuturarea jugului tătaro-mongol. Sub influența maselor populare Ivan a fost nevoit să organizeze apărarea sigură contra invaziilor lui Ahmat (Apărarea de la Ugor 1480 ^[4]). În timpul guvernării lui Ivan al III-lea a sporit considerabil autoritatea internațională a statului rus, au fost stabilite relații diplomatice cu Papa de la Roma, Imperiul german, Ungaria, Moldova, Turcia, Iranul, Crimeea. În timpul lui Ivan al III-lea s-a profilat pe deplin titlul de cneaz al „întregii Rusii” (în unele documente, este numit chiar „Țar”). Soția lui Ivan cel Tânăr, fiul lui Ivan al III-lea, a fost Elena, fiica domnului Moldovei, Ștefan cel Mare(1457-1504). Cea de a doua soție a fost Zoe (Sofia) Paleolog, descendentă din ultimul împărat bizantin. În anii guvernării lui Ivan al III-lea s-au realizat construcții imense la Moscova (Kremlinul și Palatul de Granit), Kolomna, Tula și Ivangorod

Date personale
Ivan al III-lea cel Mare

Nume la naștere	Ivan Vasilievici
Născut	22 ianuarie 1440 Moscova, Marele Ducat al Moscovei
Decedat	27 octombrie 1505 (65 de ani) Moscova, Marele Ducat al Moscovei
Înmormântat	Cathedral of the Archangel[*]
Părinți	Vasili al II-lea al Moscovei Maria of Borovsk[*]
Frați și surori	Anna of Ryazan[] Andrey Bolshoy[] Q4065817[] Boris Vasilyevich of Volotsk[] Q4534853[*]
Căsătorit cu	Maria de Tver Sofia Paleolog
Copii	Ivan Ivanovici Vasili Ivanovici Iuri Ivanovici Dmitri Ivanovici Simeon Ivanovici Andrei Ivanovici Elena Ivanovna Feodosia Ivanovna Eudokia Ivanovna
Religie	Biserica Ortodoxă
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Titluri	Mare principe
Familie nobiliară	Dinastia Rurik
Mare Cneaz al Moscovei
Domnie	5 aprilie 1462 – 27 octombrie 1505
Încoronare	14 aprilie 1502
Predecesor	Vasili al II-lea
Succesor	Vasili al III-lea

* 1552 sau 1554: Sir Walter Raleigh (n. 1552 sau 1554 - d. 29 octombrie 1618), a fost un faimos scriitor, poet, soldat, politician, corsar și explorator englez. Este binecunoscut și datorită faptului că a adus tutunul și cartoful în Irlanda. A avut un rol esențial în colonizarea engleză a Americii de Nord. În 1594 Raleigh a auzit de "Orașul de Aur", în America de Sud și a plecat să-l găsească; publicând apoi o relatare exagerată despre experiența sa în cartea sa, a contribuit la nașterea legendei despre Eldorado. După moartea reginei Elisabeta I a Angliei, în 1603, a fost acuzat de conspirație împotriva noului rege Iacob I, închis în Turnul Londrei aproape treisprezece ani și eliberat în 1616. A plecat în o a doua expediție în căutarea miticului Eldorado. Expediția nu a avut succes, iar pentru că oamenii săi, sub comanda sa au jefuit un avanpost spaniol, la întoarcerea în Anglia în 1618, a fost decapitat. Raleigh a fost una din cele mai remarcabile figuri din era elisabetană. Un sondaj făcut în 2002 de BBC, l-a inclus pe lista celor 100 mari personalități britanice

Se știe puțin despre tinerețea lui Raleigh. Unii istorici presupun că s-a născut în 22 ianuarie 1552, dar Oxford Dictionary of National Biografy favorizează anul 1554. A crescut la o fermă în satul East Budleigh, în Devon, Anglia. A fost al cincilea fiu a lui Catherine Champernowne, din a doua căsătorie. Mama sa era nepoata lui Kat Ashley, guvernanta reginei Elisabeta I și mai târziu i-a introdus pe Raleigh și frații săi vitregi la curte. Familia Raleigh era protestantă și în timpul domniei Mariei I a avut probleme: tatăl lui Raleigh, un gentilom de provincie, la un moment dat a fost nevoit să se ascundă într-un turn pentru a evita să fie executat. Astfel, din timpul copilăriei Raleigh a dezvoltat o ură profundă împotriva catolicilor și la urcarea pe tron a Elisabetei I, nu a întârziat să și-o exprime. În 1568 sau 1572, Raleigh a fost înregistrat ca student la Oriel College Oxford, iar în 1575 figura la Middle Temple. La procesul său în 1603 a declarat că nu a studiat dreptul. Viața sa între aceste două date este incertă, dar în opera sa Istoria lumii a declarat că a fost martor ocular la bătălia de la Moncontour (3 octombrie 1569), în Franța.^[2] În 1575 sau 1576 Raleigh s-a întors în Anglia^[3]. L-a însoțit pe fratele său vitreg, Sir Humphrey Gilbert, într-o așa-numită călătorie de descoperiri, de fapt un atac asupra posesiunilor spaniole din Antile. Nu au ajuns însă decât până în Insulele Capului Verde. A dat apoi o mână de ajutor la reprimarea unei revolte din Irlanda și, în decembrie 1581, a fost trimis la Curtea de la Greenwich ca mesager de război. Aventurier impetuos și curtean rafinat, a avut și importante realizări literare. Majoritatea poeziilor lui s-au pierdut, dar au rămas câteva uimitoare lucrări în proză. Cea mai impresionantă și mai cunoscută dintre ele este Istoria lumii, scrisă între 1607 și 1614, în timp ce aștepta în Turnul Londrei aducerea la îndeplinire a sentinței de condamnare la moarte. Deși numele lui Raleigh nu apare pe elaborata gravură de pe coperta primei ediții, toată lumea știa cine este autorul. Cartea a fost imediat interzisă de către regele Iacob I.

Raleigh a pretextat că scrie o cronică universală bazată pe cronologia Vechiului Testament, dar după primele capitole a adus relatarea la timpurile lui, istoria Angliei urmând a fi integrată în cea a restului lumii. Nu a ajuns, din păcate, decât până la căderea Macedoniei, în anul 130 a.Chr.

Pe Iacob I l-a deranjat în special portretul făcut de Raleigh reginei asiriene Semiramida, interpretat ca pe un omagiu adus Elisabetei I, și succesorului ei, efeminatul Ninus, pe care regele l-a interpretat ca o aluzie la adresa lui.

Probabil că povestea care spune că Raleigh și-a așternut mantia peste noroiul drumului, pentru ca Elisabeta să nu-și murdărească încălțările, nu este decât o legendă. Cert este, însă, că soldatul înalt și prezentabil, de nici 30 de ani, a obținut favorurile reginei necăsătorite și în vârstă de 48 de ani datorită reputației lui de nobil viteaz, curtenitor, manierat și spiritual. Fostul favorit al reginei, contele de Leicester, tocmai se recăsătorise, așa că Elisabeta l-a ales imediat pe Raleigh spre a-i ține companie și l-a acoperit de daruri : proprietăți, slujbe și licențe de comerț. În 1584 l-a făcut cavaler.

După moartea lui Gilbert, lui Raleigh îi revenea brevetul fratelui său vitreg, fiind desemnat să descopere teritorii necunoscute în Lumea Nouă și să le ia în stăpânire, în numele reginei. Prima lui expediție lua în stăpânire pentru Anglia țărmul Atlanticului de la nord de Florida. Mai târziu, când regina i-a interzis lui Raleigh să mai plece de la Curte, acolo a fost trimis un văr, Sir Richard Grenville, să pună bazele unei colonii la Roanoke, aceasta fiind prima dintre cele două tentative nereușite de a stabili un cap de pod pe continentul nord-american. Prin venirea la Curte, în mai 1587, a lui Robert Devereux, conte de Essex, Raleigh s-a văzut în fața unui rival în ce privește afecțiunea Elisabetei, ceea ce l-a determinat chiar să se retragă o vreme pe domeniul său din Irlanda. Revenind la Curte, în 1592 s-a căsătorit cu Elizabeth Throckmorton, una dintre domnișoarele de onoare ale reginei, un afront pentru geloasa suverană, care i-a închis pe amândoi în Turnul Londrei. După un timp au fost eliberați și li s-a îngăduit să trăiască discret la țară. În 1595 lui Raleigh i s-a permis până la urmă să plece din Anglia, în fruntea unei expediții împotriva posesiunilor spaniole din Lumea Nouă și în căutarea aurului pe cursul inferior al fluviului Orinoco din America de Sud. În anul următor s-a angajat într-un atac victorios împotriva portului spaniol Cádiz, iar în 1597 nu numai că recucerea favorurile reginei, dar devenea și membru al parlamentului.

La granița dintre secole devenise evident pentru toți că lunga și glorioasa domnie a Elisabetei I se apropia de sfârșit. Cu moartea ei, la 24 martie 1603, dinastia Tudor se sfârșea. Deceniile de speculații și intrigi privind succesiunea reginei fără copii se încheiau și ele. În câteva ore regele Iacob al VI-lea al Scoției, fiul nefericitei regine scoțiene Maria Stuart, a fost proclamat sub numele de Iacob I rege al Angliei, unind cele două regate sub un singur sceptru. Pentru Raleigh, asta a însemnat sfârșitul poziției de favorit la Curte.

Ulterior va fi trădat de doi bărbați pe care îi considera prieteni. Primul, Sir Robert Cecil, un cocoșat mărunt și bolnăvicios, "pigmeul meu", cum îi spunea Elisabeta, fusese secretarul de stat al reginei din 1596 și întreținuse corespondență secretă cu Iacob al VI-lea cu privire la succesiune. Cecil încurajase planurile lui Iacob al VI-lea de a consolida monarhia, de a slăbi parlamentul și de a pune capăt ostilităților cu Spania, dar îi dăduse să înțeleagă că Raleigh nu agrea aceste planuri. Al doilea fals prieten a fost lordul Cobham, care avea să furnizeze în cele din urmă singura dovadă în sprijinul condamnării lui Raleigh la moarte.

Când el s-a grăbit să jure credință noului rege, Iacob I l-a întâmpinat cu un dispreț nedisimulat. În următoarele două săptămâni, monarhul l-a demis din toate funcțiile, i-a ridicat toate licențele de comerț și i-a ordonat să plece din reședința londoneză pe care i-o pusese la dispoziție regina cu câțiva ani înainte. La 14 iulie, Cecil, care își păstrase funcția de secretar de stat și sub Iacob I, l-a convocat pe Raleigh la Consiliul Regal de la castelul Windsor, pentru a-l chestiona despre un complot împotriva noului monarh.

Lordul Cobham, prietenul de altădată al lui Raleigh, nu-și ascundea antipatia față de Iacob I și disprețul față de Cecil. El a obținut de la ambasadorul Țărilor de Jos Spaniole, contele Aremberg, un împrumut de 500 000 de coroane pentru a finanța o lovitură de stat care să-l înlăture pe rege și să-l înlocuiască cu docila lui verișoară Arabella Stuart. Aflând despre complot, Cecil l-a întrebat pe Raleigh ce știe despre activitățile trădătoare ale prietenului său. La început, Raleigh a negat orice amestec, dar mai târziu i-a scris totuși lui Cecil, recunoscând că lordul Cobham îi oferise 10 000 de coroane ca să negocieze pacea dintre Spania și Anglia, ofertă pe care el nu o luase în serios.

Când i s-a arătat scrisoarea, Cobham a mărturisit înspăimântat târgul încheiat cu Aremberg, dar l-a indicat pe Raleigh ca inițiator al complotului. În 19 iulie 1603 a fost arestat și închis în Turnul Londrei. Acuzația lui l-a adus pe Raleigh în fața tribunalului din Winchester în ziua de 17 noiembrie.

Refuzând asistența unui avocat, Raleigh s-a apărat singur, istețimea și elocința lui l-au ajutat efectiv. După relatarea unui martor ocular, la început a glumit cu acuzarea afirmând că „este cea mai fericită zi” din viața lui. Întrebat dacă poate să răspundă acuzațiilor pe măsură ce i se aduceau, a răspuns că nu îndrăznește să întrerupă prezentarea probelor, ca să nu-și piardă din „grație și vigoare” . Confruntat cu mărturisirea lui Cobham, a prezentat o retractare scrisă de mână de către prietenul său. Sir Edward Coke, acuzatorul, a comparat cele două hârtii, iar Raleigh a propus să fie adus chiar Cobham să facă acest lucru. Propunerea a fost respinsă. Devenea clar că juriul era intimidat și se îndrepta spre un verdict dinainte hotărât.

Câțiva dintre jurați au îngenunchiat în fața lui Raleigh să-i ceară iertare. Curteanul disprețuit de dimineață se transformase într-un martir, victima unei înscenări judecătorești. Un val de proteste la adresa judecății a străbătut țara și a determinat, în timp, reforma procedurală prin care sistemele legale din Marea Britanie și din America se disting de cele din restul lumii. Pe patul de moarte, unul dintre judecătorii lui Raleigh a mărturisit :„ Niciodată justiția n-a fost în Anglia atât de terfelitâ și de insultată ca în acest proces.”

Execuția lui Raleigh fusese fixată pentru 10 decembrie. Cu o zi înainte de execuție, regele a dispus o amânare și l-a întemnițat în Turnul Londrei. Deși i se permitea să-și vadă soția și fiul, el a petrecut următorii 13 ani în închisoare. În timp ce era întemnițat, Raleigh a scris mai multe tratate și primul volum din Istoria lumii, publicat în 1628^[4]. Fiul său, Carew, a fost conceput și s-a născut în timp ce Raleigh era închis.

După numeroase petiții în care îi cerea regelui să-l elibereze și să-l susțină să întreprindă o nouă expediție în Lumea Nouă, la începutul anului 1616 Raleigh își redobândea libertatea. Până în iunie anul următor avea toți banii necesari călătoriei, dar fusese avertizat de către coroană să evite ostilitățile cu spaniolii. Expediția a fost un dezastru, culminând cu atacul asupra unei colonii spaniole, plătit cu viața de fiul lui Raleigh. La întoarcerea în Anglia, ambasadorul Spaniei, revoltat a cerut moartea lui Raleigh, regelui Iacob I. În iunie 1618, Raleigh a fost arestat și trimis din nou în Turnul Londrei. Cum fusese deja condamnat la moarte, Raleigh nu mai putea fi acuzat că încălcase ordinele regelui cu privire la conflictele cu spaniolii. Așa că, la 29 octombrie, pășea spre eșafod, urmând să suporte pedeapsa care i se dăduse în urmă cu cincisprezece ani. Cerând să vadă securea cu care urma să i se taie capul, Raleigh și-a trecut degetele peste tăiș, glumind : „Iată un leac care o să mă vindece de toate durerile”. Când cineva din asistență i-a cerut să-și așeze capul pe butuc cu fața spre răsărit, Raleigh a răspuns : „Ce contează cum stă capul, dacă inima e la locul ei ?”, cel mai potrivit epitaf pentru favoritul căzut în dizgrație. A fost unul din primii oameni care a popularizat tutunul. După moartea lui, s-a găsit în celula sa un săculeț cu tutun pe care era scris în latină Comes meus fuit in illo miserrimo tempore ("A fost colegul meu în cele mai mizerabile momente").^[5] Capul îmbălsămat a lui Raleigh a fost dus soției sale, iar trupul a fost înmormântat la biserica Sf. Margareta, Westminster unde poate fi vizitat și astăzi. Se spune că soția sa a păstrat capul lui Raleigh într-o pungă de catifea până la moarte, douăzecișinouă de ani mai târziu, când a fost înmormântat alături de trupul lui

Deși popularitatea lui Raleigh a scăzut considerabil din perioada lui de glorie din era elisabetană, execuția lui a fost considerată de mulți ca inutilă și nedreaptă. Implicarea lui în complot se pare că s-a limitat la o discuție cu Cobham. Capitala statului Carolina de Nord a fost numită Raleigh în 1792 de Sir Walter, unul din sponsorii Coloniei Roanoke. În oraș se află o statuie de bronz a lui Raleigh. Raleigh County în Virginia de Vest este de asemenea numit în onoarea lui.

În 1585, Sir Walter Raleigh a organizat o expediție formată din 150 de oameni, care au plecat la bordul a șase nave în direcția insulei Roanoke, în largul coastei actualei Carolina de Nord. Era a doua colonie britanică din America de Nord și a fost botezată Virginia, în cinstea reginei Elisabeta I. Sir Ralph Lane a fost numit guvernator. După un furt, Lane a poruncit să fie ucisă căpetenia băștinașilor. Când Francis Drake s-a oprit pe insulă, l-a găsit pe Lane și restul oamenilor aproape morți de foame și împuținați din cauza conflictelor cu nativii insulei. Când a plecat, Drake a lăsat cincisprezece din oamenii săi pentru a-i proteja pe coloniști. În 1587, Raleigh a planificat o a doua expediție. John White era conducătorul expediției formată din 117 persoane, printre care se afla și fiica însărcinată a lui White împreună cu soțul său, Annanias Dare. Au ajuns la Roanoke în 22 iulie 1587, iar din oamenii lăsați de Drake, au găsit doar oasele. Nepoata lui White, Virginia, s-a născut în 18 august și a fost primul copil englez născut în America. John White a fost nevoit să se întoarcă în Anglia pentru a procura materiale și semințe. A sosit în Anglia în 8 noiembrie, dar din cauza conflictului care izbucnise între Spania și Anglia, i s-a interzis să părăsească Anglia. Într-un final, în 20 martie 1590, căpitanul William Irish, a plecat din Plymouth pentru a duce ajutoare coloniei. Printre pasageri se afla și John White. Trecuseră trei ani de când își părăsise fiica, ginerele, nepoata și pe ceilalți coloniști. Când au ajuns pe insulă în 18 august, nu au mai găsit nici o urmă din cei 117 coloniști^[7]. Așezarea era goală și fusese construită o palisadă pentru a o proteja. Singurul indiciu a fost cuvântul Croatoan, scris pe unul din trunchiurile palisadei și literele cro, sculptate pe trunchiuri de copaci. White, înainte de a pleca în Anglia, se înțelesese cu coloniștii ca în cazul în care vor fi nevoiți să plece, să sculpteze numele destinației pe un trunchi de copac. Cuvântul croatoan, le-a sugerat că poate s-au transferat pe insula vecină, Croatoan Island (acum Hatteras Island). Dar un uragan l-a împiedicat pe White să meargă pe insula Croatoan, să investigheze dacă mai erau supraviețuitori^[8]. Flota a fost nevoită să se întoarcă în Anglia. White nu a reușit să adune fondurile necesare unei alte expediții și a murit fără să știe ce s-a întâmplat cu membrii familiei sale. Puțini s-au implicat în găsirea celor 117 persoane. Printre aceștia s-a aflat Sir Walter Raleigh, care avusese idea colonizării insulei. A organizat cinci expediții finanțate din banii săi, până când a fost așa plin de datorii încât a fost arestat, închis și într-un final decapitat. Oricare ar fi fost soarta coloniștilor, astăzi așezarea este amintită ca Colonia pierdută Roanoke.

Date personale
Sir Walter Raleigh
Sir Walter Raleigh
Născut	22 ianuarie 1552 (sau 1554) East Budleigh, Devon, Anglia
Decedat	29 octombrie 1618 (65 de ani) Londra, Anglia
Înmormântat	St Margaret's Church[*]
Cauza decesului	pedeapsa cu moartea (decapitare)
Părinți	Walter Raleigh Catherine Champernowne
Căsătorit cu	Elizabeth Trockmorton
Copii	Walter (a murit de ciumă în 1592)
Naționalitate	englez
Cetățenie	Regatul Angliei Regatul Unit
Religie	protestantism
Ocupație	scriitor, poet, soldat, explorator, om politic, curtean
Activitate
Cauza decesului	decapitare
Domiciliu	Jersey Anglia Irlanda
Educație	Oriel College Oxford, Middle Temple
Alma mater	Oriel College[] Copilăria lui Raleigh*, de John Everett Millais Walter Raleigh, ulei pe pânză Regina Elisabeta I Walter Raleigh Execuția lui Walter Raleigh

* 1561: Francis Bacon (n. 22 ianuarie 1561, Londra - d. 9 aprilie 1626, Londra) a fost un filosof, om de știință, jurist, orator, autor englez. A trăit la curtea engleză în timpul domniei lui Elisabeta I a Angliei și apoi în timpul domniei lui Iacob I al Angliei.

Nu trebuie confundat cu Francis Bacon (pictor) (1909 - 1992) sau cu filozoful Roger Bacon (1214 - 1294).

A fost Procuror General și Lord Cancelar al Angliei. Bacon a fost numit și creatorul empirismului. A fost înobilat în 1603 (fiind primul om de știință care a primit titlul de cavaler), și creat Baron Verulam în 1618 și Viconte Sf. Alban în 1621. A murit de pneumonie în timp ce studia efectele de congelare pentru conservarea cărnii. La scurt timp după înmormântarea acestuia, peste 30 de minți strălucite au adunat 32 de elogii ce au fost publicate în latină. A lăsat bunuri în valoare de £7,000, teren de £6,000 (după vânzare), însă datoriile sale erau mai mult decât £23,000, adică peste £3m în valorile curente.

S-a născut în 22 ianuarie 1561, fiind cel mai mic dintre cei cinci fii ai lui Sir Nicholas Bacon și a celei de-a doua soții a acestuia, Anne (Cooke) Bacon, fiica unui remarcat umanist, Anthony Cooke. Sora mamei lui era căsătorită cu William Cecil. Francis Bacon a fost educat ca un adevărat gentleman. Având sănătatea precară, primii ani de studiu i-a petrecut acasă, având ca tutore pe John Walsall, care fusese pregătit la Oxford și avea înclinații spre puritanism.

Pe 5 aprilie 1573, Francis Bacon intră la Trinity College, Cambridge. Studiază în latină, conform stilului epocii. La Cambridge o întâlnește pentru prima oară pe regina Elisabeta I, care impresionată de inteligența sa precoce, obișnuia să-l numească tânărul lord păstrător^[1]. Studiind lucrările lui Aristotel, își dă seama că multe din concepțiile științifice ale acestuia erau eronate. În iunie 1576, Bacon intră la Gray's Inn la Londra, una din școlile unde se studia jurisprudența și avocatura. Trei luni mai târziu pleca în Franța cu Sir Amias Paulet, ambasadorul englez la Paris. Despre Franța va păstra o părere negativă care se va nota în Notes on Present State of Christendom, scrisă în 1582. Scrie că regele Henric al III-lea pare a fi un om dedicat plăcerilor, petrecerilor, curtezanelor și dansului, iar Franța o țară profund coruptă, rău administrată, săracă și aproape de ruină. Următorii trei ani vizitează Blois, Poitiers, Tours, Italia și Spania. În timpul călătoriilor sale a studiat limba, dreptul civil și arta guvernării, în timp ce îndeplinea sarcini diplomatice de rutină. În mai multe ocazii a livrat scrisorile diplomatice în Anglia pentru Francis Walsingham, William Cecil, Robert Dudley și pentru regină. În 20 martie 1579, se întoarce în grabă în Anglia din cauza morții tatălui său. Tatăl său pusese bani deoparte pentru a cumpăra o proprietate pentru fiul său mai tânăr, dar a murit înainte de a face acest lucru, astfel Francis a primit doar o cincime din moștenire. După ce a împrumutat bani, a intrat în datorii.

Cât despre viața personală, la vârsta de 36 de ani, a curtat-o pe Elizabeth Hatton, o tânără văduvă de 20 de ani. Se presupune că femeia a decis despărțirea acceptănd căsătoria cu rivalul mai înavuțit, Edward Coke. Ani mai tărziu, Francis Bacon scria despre regretul asupra unui mariaj cu Hatton ce nu a avut loc. 9 ani mai târziu, Bacon s-a căsătorit cu Alice Barnham, în vârstă de 14 ani, pentru care a scris două sonete, proclamându-și iubirea. Au avut loc divergențe în aceasă căsătorie datorită resurselor financiare, Alice fiind interesată de faimă și bani. Aceasta a scris o carte, "Viața lui Alice Barnham" (Life of Alice Barnham) în care admitea că, din cauza datoriilor, călătorea pentru a cere favoruri și asistența materială a prietenilor. Aceasta a fost dezmoștenită după ce F. Bacon a aflat de relația ei secretă cu Sir John Underhill, filozoful rescriindu-și testamentul în care a fost foarte generos, lăsându-i teren, venituri, bunuri, toate acestea urmând a fi revocate. S-a vorbit și despre sexualitatea acestuia, și s-a luat în calcul până și un proces cu acuzația de pederastie, fratele său (Anthony Bacon) primind aceeași învinuire. Totuși, în lucrarea sa Noua Atlantidă, el descrie insula sa utopică ca fiind cea mai castă națiune sub rai, în care nu exista prostituție, adulter, mai apoi spunând ca nu există vreo urmă de iubire masculină.
Cronologie:

1561 22 ianuarie-Se naște la York House, în Londra, Francis Bacon, cel de-al cincilea fiu (și ultimul) al lui Sir Nicholas Bacon (lord păstrător al Marelui Sigiliu) și al celei de-a doua soții a acestuia, Lady Anne Bacon, fiica lui Sir Anthony Cooke și cumnata lui Sir William Cecil, Lord Burghley. Sir Nicholas mai avea trei fii și trei fete din prima căsătorie (cu Jane Ferneley) și un fiu cu Lady Anne, Anthony.

1573 5 aprilie-Pleacă la Trinity College, Cambridge, însoțit de fratele său Anthony; este înmatriculat pe 10 iunie. Cei doi vor studia cu John Whitgift, mai târziu arhiepiscop de Canterbury.

1575 Decembrie-Părăsește Cambridge.

1576 Este admis la Gray's Inn, Londra, împreună cu Anthony, urmând a studia dreptul.

1576-1579 Călătorește pe continent, însoțindu-l pe Sir Amias Paulet, ambasadorul englez la Paris.

1579 22 februarie-Moare tatăl său. 20 martie-se întoarce în Anglia. Studii de avocatură la Gray's Inn. Anthony începe o carieră în spionaj.

1580 Este ales membru al Parlamentului pentru Bossiney, Cornwall.

1582 27 iunie-Este admis ca avocat la Gray's Inn (Utter Barrister).

1584 23 noiembrie-Membru al Parlamentului pentru Weymouth și Melcombe Regis.

1586 29 octombrie-Membru al Parlamentului pentru Tauton. Avansează în cariera juridică de la Gray's Inn (devine Bencher).

1587 Este ales Reader la Gray's Inn.

1588 Intră în cercul lordului Essex: Anthony i se va alătura în 1592, după întoarcerea sa din Franța.

1589 Membru al Parlamentului pentru Liverpool. Este însărcinat să pregătească un document oficial care să justifice politicile religioase ale reginei, Advertisement touching the Controversies of the Chruch of England (ACE)

1592 Însărcinat să scrie Certain Observations made upon a Libel published this present year, 1592 (SEH VIII: 146-208), ca răspuns la un pamflet iezuit. Redactează Of Tribute, or Giving that which is due (Bacon 1996:22-51), probabil la sugestia lui Essex, în vederea unei reprezentații la Gray's Inn.

1593 4 februarie-Membru al Parlamentului pentru Middlesex. 2 și 8 martie-Se opune în Parlament solicitării reginei de a crește taxele și cade în dizgrația ei.

1594 Devine consilierul legal al reginei. Redactează Gesta Grayorum (SEH VIII:329-342) pentru sărbătorile de la Gray's Inn.

1595 Scrie la îndemnul lui Essex Of Love and Self-Love (SEH VIII:376-386) în cinstea zilei de naștere a reginei (17 noiembrie)

1596 Redactează Maxims of the Law (SEH VII: 313-387).

1597 februarie-Prima ediție a Essays (London: Printed for Humfrey Hooper) [Ess], publicate împreună cu Meditationes sacrae (SEH VII: 229-242 / 243-254) și Places of perswaison and disswasion [Of the Coulers of Good and Evil] (SEH VII: 73-92). Membru al Parlamentului pentru Ipswich.

1600 24 octombrie-Double Reader la Gray's Inn.

1601 19 februarie-Este unul dintre acuzatori la procesul lui Essex pentru trădare. Regina îi cere să scrie A Declaration of the Practices And Treasons attempted and commited by Robert late Earle of Essex [...] (London: Imprinted by Robert Barker; SEH IX: 245-276). Mai-moartea lui Anthony. 27 octombrie: membru al Parlamentului pentru Ipswich

1602 Probabil în acest an redactează CF

1603 24 martie-Moartea reginei Elisabeta, urmată la tron de Iacob I. 23 iulie-Bacon este făcut cavaler de către noul rege, alături de alți 300. Publică anonim A brief discourse touching the happie union of the kingdomes of England and Scotland (London: Printed for Foelix Norton; SEH X: 90-99). Redactează De interpretatione naturae proemium (SEH III: 518-520), Temporis partus masculus [TPM], Valerius terminus [VT].

1604 Martie-Membru al Parlamentului pentru Ipswich. Iunie: Publică Sir Francis Bacon his apologie, in certaine imputations concerning the late Earle of Essex (London: Printed for Felix Norton [ACI] și (anonim) Certaine considerations touching the better pacification, and edification of the Church of England (London: Printed for Henry Thomes SEH X: 103-127). 18 august: Este numit Learned Counsel al regelui. Redactează Cogitationes de natură rerum (SEH III: 15-35), Cogitationes de scientia humana (SEH III: 183-198).

1605 Octombrie-Publică The Two Books of Francis Bacon of the Proficience and Advancement of Learning (London: Printed for Henrie Tomes) [AL].

1606 10 mai-Se însoară cu Alice Barnham, fiica de 14 ani a unui bogat consilier municipal londonez.

1607 17 februarie-Ține un discurs fulminant în Parlament în favoarea unirii Scoției cu Anglia și a naturalizării cetățenilor scoțieni. 25 iunie-Este numit Solicitor-General. Redactează Cogitata et visa [CV], Filum labyrinthi (SEH III: 496-504), Partis instaurationis secundae delineatio et argumentum (SEH III: 547-557).

1608 Este numit trezorier la Gray's Inn. Redactează In felicem memoriam Elizabethae (SEH VI: 291-303), Of the true Greatness of Britain [TGB], Redargutio philosophiarum [RPh].

1609 Publică De sapientia veterum (Londini: Excudebat Robertus Barkerus) [DSV]; o traducere engleză realizată de Sir Arthur Gorges va apărea în 1619 (London: Imprinted by Iohn Bill).

1610 februarie-Membru al Parlamentului pentru Ipswich. August-moare mama sa.

1611 Redactează Phaenomena universi [PhU], De vijs mortis [DVM], De fluxu et refluxu maris (OFB VI: 63-93).

1612 Publică o ediție augmentata a Essays (London: Imprinted by John Beale). Redactează De principiis atque originibus [DPAO], Descriptio globi intellectualis [DGI], Thema coeli (OFB VI: 171-193).

1613 26 octombrie-Este numit Attorney-General.

1614 Ianuarie-Publică The charge of Sir Francis Bacon Knight, his Maiesties Attourney generall, touching duells [...] (London: Printed for Robert Wilson; SEH XI: 399-416). Aprilie-Membru al Parlamentului pentru Cambridge.

1616 25 mai-Este acuzator în procesul intentat împotriva lordului și contesei Somerset pentru otrăvirea lui Sir Thomas Overbury. 9 iunie-este numit Privy Councillor. Intră în grațiile ducelui de Buckingham

1617 7 martie-Este numit lord păstrător al Marelui Sigiliu.

1618 Ianuarie-Este numit lord cancelar. 12 iulie-Este înnobilat baron de Verulam. Participă la procesul împotriva lui Sir Walter Ralegh, condamnat și executat.

1619 Implicat în procesul împotriva lordului Suffolk. Moare regina Anne.

1620 12 octombrie-publică Instauratio magna [IM], cuprinzând "Praefation", Distributio operis [DO], Novum organum [NO], Parasceve ad historiam naturalem [PAH] (Londini: Apud Ioannem Billium).

1621 27 ianuarie-Este înnobilat viconte de St. Albans. 3 mai: Este condamnat de Cameră Lorzilor sub învinuirea de a fi luat mită; este demis din funcția de lord cancelar și întemnițat pentru scurtă vreme în Turnul Londrei. 23 iunie: Se retrage la Gorhambury.

1622 Martie-Publică Historie of the Raigne of King Henry the Seventh (London: Printed by W.Stansby for Matthew Lownes, and William Barret) [HVII]. Noiembrie-publică Historia naturalis et experimentalis ad condendam philosophiam [HNE], partea I: Historia ventorul (Londini: In officina Io. Hauiland, impensis Matthaei Lownes & Guilielmi Barret). Redactează An Advertisment touching an Holy Warre [AHW], Abecedarium novum naturae [ANN].

1623 Ianuarie-Publică partea a II-a a proiectului de istorii naturale: Historia vitae et mortis (Londini: În officina Io.Haviland, impensis Matthaei Lownes) [HVM]. Octombrie-publică De augmentis scientiarum, într-un volum ce purta titlul Opera Francisci Baronis de Verulamio, vice-comitis Sancti Albani (Londini: În officina Ioannis Haviland) [DAS]. Redactează Historia densi et rari [HDR].

1624 Decembrie-Publică Apophthegms new and old (London: Printed for Hanna Barret, and Richard Whittaker) [Apo] și The translation of certaine Psalmes into English verse (London: Printed for Hanna Barret, and Richard Whittaker; OFB VIII: 281-290). Redactează Considerations touching a War with Spain (SEH XIV:469-505), Magnalia naturae (SEH III: 167-168).

1625 27 martie-Moare Iacob și îl succeda fiul sau, Carol I. Aprilie-Bacon este destituit oficial din funcția de Privy Councillor. Publică ultima ediție a Ess (London: Printed by Iohn Haviland for Hanna Barret).

1926 9 aprilie-Moare la Londra, în casa din Highate a lordului Arundel.

1626-1627 William Rawley începe publicarea operelor postume: apar, tipărite într-un singur volum Sylva Sylvarum [SS] și New Atlantis [NA] (London: Printed for William Lee). Acest volum compozit va deveni cea mai populară dintre scrierile baconiene de-a lungul secolului al XVII-lea (17 ediții până la sfârșitul secolului).

1629-1659 Rawley publică Certaine Miscellany Works (London: Printed by I. Hauiland for Humphrey Robinson, 1629), Operum moralium et civilium (Londini: Exculum typis Edwardi Griffini, 1638), Resuscitatio [ alături de "Viața" lui Bacon scrisă de Rawley, publicată după ultima versiune în SEH I: 1-18] (London: Printed by Sarah Griffin, for William Lee, 1657), Opuscula varia posthuma (Londini: Ex officina R.Danielis, 1658).

Aforisme:

Știința înseamnă putere.
Oamenii nu pot stăpâni natura decât supunându-se legilor ei.
A cunoaște cu adevărat înseamnă a cunoaște prin cauze

exprimă plastic spiritul epocii.

Cititul il face pe om deplin;vorbirea il face prompt,iar scrisul il face exact.
Puțină știință depărtează de Dumnezeu. Multă știință apropie de Dumnezeu.

Date personale
Francis Bacon
Sir Francis Bacon, portret circa 1618
Născut	22 ianuarie 1561 Strand, Londra
Decedat	9 aprilie 1626 (65 ani) Highgate, Middlesex
Înmormântat	Hertfordshire
Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
Părinți	Nicholas Bacon[]^[1] Anne Bacon[]^[1]
Frați și surori	Elizabeth Bacon[] Anthony Bacon[] Nathaniel Bacon[] Edward Bacon[] Sir Nicholas Bacon, 1st Baronet, of Redgrave[*]
Căsătorit cu	Alice Barnham[*] (până în 1625)
Naționalitate	englez
Cetățenie	Regatul Angliei
Religie	anglicanism[*]
Ocupație	filozof, om de stat, om de știință
Activitate
Cauza decesului	pneumonie
Alma mater	Trinity College, Cambridge Miniatură reprezentându-l pe Francis Bacon la 18 ani. Inscripția din jurul capului spune:"dacă cineva ar putea picta mintea lui" Francis Bacon Bacon, Sylva sylvarum

· 1592: Pierre Gassendi (Pierre Gassend, Petrus Gassendi; (n. 22 ianuarie 1592, Chantersier/Alpes-de-Haute-Provence — d. 24 octombrie 1655, Paris) a fost un fizician, matematician, astronom, filozof și călugăr iezuit francez.

A fost un reprezentant important al materialismului atomist.

S-a dovedit precoce, astfel că la 16 ani ținea cursuri de retorică la Digne. Mai târziu, este profesor de teologie la Aix-en-Provence și de matematică la Collège Royal din Paris.

Opera sa a rezumat doctrina atomistă a lui Epicur și a manifestat opoziție față de aristotelism. A fost rivalul lui René Descartes și i-a combătut concepția raționalistă.

Filozofia sa materialistă a fost apreciată.

În ceea ce privește știința, a acordat o importanță deosebită experimentului. Printre cele mai deosebite rezultate științifice se pot enumera:

În 1629 a explicat producerea haloului ca datorându-se cristalelor de gheață;
În 1631 este primul om care observă tranzitul unei planete peste Soare, studiind tranzitul lui Mercur prezis de Johannes Kepler.
Cu ajutorul unei camere obscure determină diametrul aparent al Lunii.

Scrieri:

1624: Exercitationes paradoxicae adversus Aristoteles (Haga);
Institutio astronomia, dedicată lui Richelieu;
1658: Petri Gassendi Dinieusis ecclesiae praepositi et in Ac. Paris Mathes Reg. Professioris, opera omnia in sex tomos divisa, în care și-a redat lucrările de filozofie;
1646: De proportione qua gravia decidentia acceleratur, în care expune teoria căderii accelerate a corpurilor.

Date personale
Pierre Gassendi
Pierre Gassendi
Născut	22 ianuarie 1592^[2]^[3]^[4]^[5] Champtercier, Franța^[6]
Decedat	24 octombrie 1655 (63 de ani)^[7]^[2]^[3]^[8]^[4]^[5] Paris, Regatul Franței^[9]
Cetățenie	Franța
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	filozof matematician astronom profesor astrolog[] preot fizician teolog[]
Activitate
Domeniu	filozofie
Instituție	Collège de France^[1] Romanum calendarium

* 1674: Dorothea Marie de Saxa-Gotha-Altenburg (22 ianuarie 1674 – 18 aprilie 1713) a fost prima soție a lui Ernst Ludwig I, Duce de Saxa-Meiningen. Ea a fost fiica Ducelui Frederic I de Saxa-Gotha-Altenburg și a primei lui soții, Magdalena Sybille de Saxa-Weissenfels.

La Gotha, la 19 septembrie 1704, Dorothea Marie s-a căsătorit cu verișorul ei, Prințul Ernst Ludwig de Saxa-Meiningen, fiul cel mare al Ducelui Bernhard I de Saxa-Meiningen. Ei au avut cinci copii:

Josef Bernhard (n. 27 mai 1706, Meiningen – d. 22 martie 1724, Roma).
Friedrich August (n. 4 noiembrie 1707, Meiningen – d. 25 decembrie 1707, Meiningen).
Ernst Ludwig al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen (n. 8 august 1709, Coburg – d. 24 februarie 1729, Meiningen).
Luise Dorothea (n. 10 august 1710, Meiningen – d. 22 octombrie 1767, Gotha); s-a căsătorit la 17 septembrie 1729 cu Frederic al III-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg.
Karl Frederick, Duce de Saxa-Meiningen (n. 18 iulie 1712, Meiningen – d. 28 martie 1743, Meiningen).

La doi ani după căsătorie socrul ei a murit iar soțul împreună cu frații săi au preluat conducerea ducatului de Saxa-Meiningen. Dorothea Marie a murit în 1713, la 39 de ani. Anul următor, soțul ei s-a recăsătorit cu Elisabeth Sophie de Brandenburg, cu care nu a avut copii.

Date personale
Dorothea Marie de Saxa-Gotha

Născută	22 ianuarie 1674 Gotha
Decedată	18 aprilie 1713 (39 de ani) Meiningen
Înmormântată	Elisabethenburg Palace[*]
Părinți	Frederic I, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg Magdalene Sibylle de Saxa-Weissenfels
Frați și surori	Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg Johann Wilhelm of Sachsen-Gotha-Altenburg[] Fredericka of Saxe-Gotha-Altenburg[] Anna Sophie de Saxa-Gotha-Altenburg Johanna of Saxe-Gotha-Altenburg[*]
Căsătorită cu	Ernst Ludwig I, Duce de Saxa-Meiningen
Copii	Prințul Joseph Bernhard, Prinț Ereditar de Saxa-Meiningen Prințul Friedrich August Ernest Louis II Luise Dorothea, Ducesă de Saxa-Gotha-Altenburg Karl Frederick
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Gotha-Altenburg Casa de Saxa-Meiningen
Domnie
Domnie	1706–1713

· 1729: S-a nascut Gotthold Ephraim Lessing, scriitor şi filosof german. A formulat principiile dramei realiste germane, conform cărora teatrul trebuie să ţină seama de dezvoltarea morală şi estetică a epocii (“Nathan Înţeleptul”, “Laokoon sau despre graniţele picturii şi ale poeziei”); (d.15.02.1781).

· 1775 - S-a născut Andre Marie Ampere, fizician şi matematician francez.

· 1788: George Gordon Noel Byron, al VI-lea Baron Byron (n. 22 ianuarie 1788, Londra — d. 19 aprilie 1824, Missolonghi, Grecia) este unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, alături de Percy Bysshe Shelley și John Keats, contemporani ai săi.

Printre cele mai cunoscute opere ale sale sunt poemele narative Pelerinajul lui Childe Harold și Don Juan. Cel din urmă a rămas incomplet din pricina morții poetului.

Faima Lordului Byron se datorează nu numai operei, ci și vieții sale, trăită în extravaganță, cu numeroase povești de dragoste, datorii, despărțiri, acuzații de incest și sodomie. El a fost descris de către Lady Caroline Lambca „un om nebun, rău și periculos a-l cunoaște”.^[2] Byron a fost un lider regional al organizației revoluționare Carbonari din Italia în revolta lor împotriva Austriei și mai târziu a călătorit pentru a lupta împotriva turcilor în Războiul de independență al Greciei, fapt pentru care grecii îl consideră un erou național. El a murit din cauza febrei în Missolonghi.

Tatăl său, căpitanul John „Jack Nebunul” (Mad Jack) Byron a fost fiul vice amiralului John „Vreme Rea” (Foulweather) Byron și al Sophiei Trevanion. Bunicul său, din partea tatălui, a fost fratele mai mic al celui de-al V-lea Baron Byron cunoscut ca „Lordul Imoral” (The Wicked Lord), descendent al regelui Edward al III-lea al Angliei.

Mama sa, Catherine Gordon, moștenitoare a familiei Gight din Aberdeenshire, Scoția, a fost fiica lui George Gordon of Gight, descendent al regelui Iacob I al Scoției. Acest bunic s-a sinucis în 1779, iar mama lui a fost nevoită să-și vândă moșiile și titlul nobiliar pentru a-i plăti datoriile. Byron a fost botezat George Gordon după bunicul său din partea mamei.

Fiica sa legitimă Augusta Ada Byron, ulterior Ada Lovelace, cunoscută matematiciană britanică, a colaborat cu Charles Babbage la realizarea motorului analitic, predecesorul calculatorului modern.

Copil fiind a fost cunoscut ca George Noel Gordon. S-a născut cu o malformație a piciorului drept, care i-a cauzat un șchiopătat ușor. Acest handicap și speranțele deșarte că situația se poate remedia i-au făcut viața mizerabilă (se presupune că din această cauză ar fi devenit dependent de laudanum).

Părinții lui s-au despărțit înainte de nașterea sa. Se presupune că John Byron s-ar fi căsătorit cu Catherine din motive materiale, iar când aceasta ar fi rămas fără bani, a părăsit-o.

Byron s-a născut într-o casă pe strada Holles în Londra și a fost botezat la biserica Sf. Marylebone. La scurt timp după naștere Catherine s-a mutat înapoi în Scoția crescându-și fiul în Aberdeen. Aici a urmat cursurile Școlii de Gramatică de unde se spune că a fost dat afară când s-a aflat că este homosexual.

De asemenea, chiar Byron povestea mai tirziu, că în această perioadă doica lui, May Gray, i-ar fi făcut avansuri sexuale pe când avea doar nouă ani. Această experiență și dragostea lui pentru verișoarele sale Mary Duff și Margaret Parker au pus amprenta în comportamentul său ciudat față de femei.

La vârsta de 10 ani (21 mai 1798), Byron a moștenit titlul și moșiile de la fratele bunicului său „Lordul Imoral”. Devenind astfel al VI-lea baron Byron. Mama sa l-a dus în Anglia, iar băiatul s-a indrăgostit de încăperile misteriose și întinsele terenuri de la Newstead Abbey, Nottinghamshire, Anglia dăruite familiei Byron de către regele Henric al VIII-lea, unde a locuit sporadic, deoarece în perioada adolescenței această moșie a fost închiriată lordului Grey de Ruthyn.

În august 1799 Byron urmează cursurile „academiei” din Dulwich Grove unde l-a avut profesor pe William Glennie, originar din Aberdeen, până în aprilie 1801. Din 1801 urmează cursurile școlii Harrow până în iulie 1805. Apoi din octombrie 1805urmează cursurile Colegiului Trinity din Cambridge.

În perioada studiilor la Cambridge (noiembrie 1806) a publicat primul volum de poezie, încurajat și ajutat de prietena sa din Southwell, Nottinghamshire, Elisabeth Pigot. Volumul intitulat Piese fugare editat de către Ridge din Newmark, a fost retras rapid de pe rafturile librăriilor și ars la sfatul reverendului Thomas Beecher, deoarece conținea versuri mult prea senzuale, în particular poezia „Mariei”.

În iunie 1807 publică volumul Ceasuri de trândăvie, în care sunt incluse poezii din volumul anterior alături de lucrări mai recente. Critica defavorabilă apărută pentru acest volum în Edinburgh Review, au condus către prima sa lucrare satirică majoră Barzi englezi și critici scoțieni, publicată în 1809. Această lucrare, în prima sa ediție, a stârnit furia anumitor literați menționați, încât unii dintre ei l-au provocat pe Byron la duel. Apoi, în edițiile ulterioare, era considerat onorabil să fi pomenit în această prestigioasă lucrare. În 13 martie 1809 își ocupă locul în Camera Lorzilor.

Din 1809 până în 1811, Byron împreună cu prietenul său John Cam Hobhouse a fost plecat în prima călătorie (Grand Tour este un obicei pentru orice tânăr aristocrat englez) prin țările mediteraneene, trebuind să evite Europa Centrală și de Vest din cauza războaielor napoleoniene.

Byron și-a început călătoria în Portugalia, unde a fost încântat de orașul Sintra pe care l-a descris într-o scrisoare către prietenul său Francis Hodgson drept cel mai frumos loc din lume, iar în Pelerinajul lui Childe Harold l-a descris drept „rai glorios”. Apoi din Spania, prin Gibraltar a călătorit către Malta. Din Malta a navigat spre Grecia acostând la Preveza. A fost și în Albania, vizitându-l pe Ali Pașa din Ioannina.

În Atena s-a îndrăgostit de o domnișoară de doar 12 ani, Teresa Macri, căreia i-ar fi dedicat un poem (Maid of Athens, ere we part) înainte de plecarea spre Istanbul.

Într-o scrisoare către prietenul Henry Drury declara „că moare din dragoste pentru trei domnișoare la Atena: Teresa, Mariana și Kattinka”. La întoarcerea din Turcia, în iulie 1810, a stat în casa domnului Macri pentru alte zece zile, iar la un moment dat i-ar fi oferit 500 de lire pentru Teresa, dar oferta i-a fost refuzată.

De asemenea, în perioada cât a stat în Atena l-a cunoscut pe Nicolo Giraud, în vârstă de 15 ani, care i-a devenit prieten intim și de la acesta Byron a învățat italiana. Urmare a acestei prietenii Byron l-a trimis pe Nicolo la studii la o mănăstire în Malta și l-a trecut în testamentul său, drept moștenitor a 7000 de lire. Ulterior, această dorință testamentară a fost anulată.

În 14 iulie 1811 se reîntoarce în Londra. Are primele contacte cu John Murray, viitorul său editor și cu Thomas Moore, bunul său prieten de mai târziu. Mama sa moare la Newstead la 1 august, înainte ca Byron să o revadă.

La 27 februarie 1812 rostește primul său discurs în Camera Lorzilor, iar în 29 februarie, John Murray îi publică primele două Cânturi din Pelerinajul lui Childe Harold, care îl fac celebru "peste noapte", cum avea să declare Byron mai târziu.

Lady Caroline Lamb

Anne Isabella Milbanke în 1812 de Sir George Hayter

În 1812, Byron are o aventură cu Lady Caroline Lamb, aventură foarte mediatizată bucurându-se de un interes deosebit din partea publicului britanic.^[3] Realizând ca această relație poate să-i ruineze statutul social, Caroline fiind căsătorită, Byron a pus capăt relației, dar Caroline nu a dorit să accepte acest fapt. A fost foarte afectată emoțional, pierzând atât de mult în greutate, încât Byron, sarcastic, îi scria soacrei Carolinei, Lady Melbourne, că este "bîntuit de un schelet",^[4] deoarece Caroline l-a vizitat deseori încercând cu disperare să-l facă să se întoarcă la ea.

În anul 1813 publică primele poeme orientale, Ghiaurul și Mireasa din Abydos, iar în 1814 publică Corsarul și Lara. În luna septembrie se logodește cu Anne Isabella (Annabella) Milbanke, verișoara Carolinei Lamb.

În decembrie 1813 scrie Melodii ebraice.

Căsătoria cu Annabella Milbanke are loc la 2 ianuarie 1815, iar în martie se stabilesc în Londra. În luna aprilie îl cunoaște pe Sir Walter Scott. Scrie poemul Asediul Corintului și apoi Parisina. La 10 decembrie 1815 se naște fiica sa, Augusta Ada, iar în luna ianuarie 1816 soția sa își vizitează părinții și nu se mai întoarce la Byron. La 21 aprilie fiind semnat actul oficial de divorț.

La patru zile după divorț, pe 25 aprilie 1816, Byron părăsește Anglia pentru totdeauna. În Belgia vizitează câmpul de luptă de la Waterloo, apoi călătorește în sus pe Rin; își petrece vara în Elveția împreună cu poetul Percy Bysshe Shelley, a soției acestuia, Mary Godwin și a tinerei Claire Clairmont, sora vitregă a lui Mary. Locuind în vila Diodati, lângă Geneva, în vara lui 1816 finalizează Cântul al III-lea din Pelerinajul lui Childe Harold, scrie Prizonierul din Chillon și începe să lucreze la poemul dramatic Manfred.

La sfârșitul verii Shelley, Mary și Claire părăsesc Elveția. Claire poartă, spre Anglia, în pântece un copil rezultat al relației amoroase avute cu Byron.

În octombrie 1816, împreună cu prietenul său John Hobhouse, Byron face o călătorie în Alpi și apoi în Italia, stabilindu-se la Veneția.

La 12 ianuarie 1817 Claire Clairmont dă naștere fiicei sale nelegitime, Clara Allegra Byron. Vizitează Florența, Roma și Ferrara. La mănăstirea din San Lorezzo învață armeană. În mai vizitează Roma, împreună cu John Hobhouse, impresiile lăsate de ruinele romane se regăsesc în Cântul IV din Pelerinajul lui Childe Harold. Scrie Tânguirea lui Tasso și încheie Manfred. Tot acum scrie Beppo, un poem pe teme venețiene în ottava rima și lucrează la Cântul IV din Pelerinajul lui Childe Harold.

În februarie 1818 apare Beppo, iar în aprilie Cântul IV din Pelerinajul lui Childe Harold. Încheie poemul Mazeppa și începe să lucreze la poemul satiric de mari proporții, Don Juan, al cărui prim cânt îl încheie în septembrie.

În vara lui 1818 Claire o trimite pe Clara Allegra la Byron să o crească.

În aprilie 1819 o cunoaște pe Contesa Teresa Gamba Guiccioli, de care va rămâne legat până la moarte. Își petrece toamna la La Mira, unde continuă Don Juan. Primește vizita poetului și prietenului său, Thomas Moore, căruia îi încredințează memoriile sale. În Italia sunt publicate prime două cânturi din Don Juan.

În anul 1820 locuiește la Ravenna, în palatul Guiccioli. Continuă Don Juan. Traduce primul Cânt din Morgante Maggiore și Francesca da Rimini. Încheie Profeția lui Dante și scrie drama poetică Marino Faliero, Doge al Veneției. Face o vizită familiei Gamba la Filetto și este implicat în mișcarea revoluționară a Carbonarilor, împotriva jugului austriac.

Lord Byron pe patul de moarte, pictat de Joseph-Denis Odevaerec.1826 Ulei pe pânză, 166 × 234.5 cm. Muzeul Groeninge, Bruges.

Poetul romantic Percy Bysshe Shelley a scris despre stilul de viață al lui Byron în timpul petrecut la Ravenna: "Lordul Byron se trezește la ora două. Eu mă trezesc, contrar propriilor obiceiuri ... la 12. Luăm micul-dejun și stăm de vorbă până la șase. De la șase la opt galopăm prin pădurea de pini care desparte Ravenna de mare; apoi ne întoarcem acasă și luăm cina, rămânând să bârfim până la șase dimineața. Nu cred că asta mă va ucide într-o săptămână sau două, dar nu voi insista mai mult decât atât. Casa Lordului B. se constituie, pe lângă servitori, din zece cai, opt câini enormi, trei maimuțe, cinci pisici, un vultur, o cioară și un șoim; toate acestea, cu excepția cailor, se plimbă prin casă, iar certurile lor nearbitrate resună ocazional prin vilă, de parcă ei i-ar fi stăpâniii ... PS: Observ că enumerarea mea animalieră din acest Palat Circean a fost greșită ... Tocmai m-am întâlnit, chiar pe impozantele scări principale, cu cinci păuni, două bibilici și cu un cocor egiptean. Mă întreb cine au fost toate animalele acestea, înainte să fie schimbate în formele lor actuale." ^[5]

În 1821 Mișcarea Carbonarilor este înfrântă, iar familia Gamba este exilată la Pisa. Izbucnește războiul de independență al Greciei, care îl interesează pe Byron. Scrie Sardanapal, Cei doi Foscari, Cain, Cer și pământ. În luna august apar Cînturile III, IV și V din Don Juan. În septembrie scrie Viziunea judecății, în noiembrie se duce sa locuiască la Pisa, unde se afla și Shelley. În decembrie apare Cain.

În 1822 atacul împotriva lui Cain și Don Juan se întețește în Anglia. Leigh Hunt și familia sunt găzduiți în casa lui Byron de la Pisa. Byron pleacă la Genova pentru a se alătura familiei Gamba. În octombrie este publicată Viziunea judecății, care sporește și mai mult protestele Angliei la adresa poetului. John Hunt devine noul său editor. Moare fiica sa, Clara Allegra, răpusă de tifos.

În 1823 scrie Epoca de bronz și Insula. Devine membru al Comitetului grec de la Londra, iar la 14 iulie pleacă spre Greciaîmpreună cu fratele Teresei Guiccioli, Pietro Gamba. Este primit în Cephalonia ca un adevărat erou. Se îmbolnăvește grav după o excursie făcută la Ithaca. La 30 decembrie pornește spre Missolonghi. Sunt publicate Cânturile VI-XIV din Don Juan.

La 4 ianuarie 1824 Byron este primit cu onoruri la Missolonghi. La 22 ianuarie scrie ultima sa poezie Astăzi împlinesc treizeci și șase de ani. Încearcă să formeze un regiment de artilerie pentru a-l trimite împotriva fortăreței turcești de la Lepanto. În martie sunt publicate Cânturile XV și XVI din Don Juan. La 9 aprilie se îmbolnăvește grav și se stinge peste zece zile, sfârșitul fiindu-i grăbit de lipsa de îngrijire medicală competentă. În Grecia sunt organizate funeralii naționale, care pun capăt pentru un timp operațiunilor de pe câmpurile de luptă. Poetul este înmormântat la 16 iulie, la Hucknall Torkard Church, în apropiere de Newstead. Cererea prietenilor săi de a fi depus în Colțul poeților din Catedrala Westminster este întâmpinată cu refuz.

La 145 de ani de la moartea sa, în mai 1969, după ce acest lucru a fost refuzat de trei ori până atunci, un memorial al lui Byron a fost amplasat în Colțul poeților din Catedrala Westminster.
Opera:

1806: Piese fugare ("Fugitive Pieces");
1807: Ceasuri de trândăvie ("Hours of Idleness");
1809: Barzi englezi și critici scoțieni ("English Bards and Scotch Reviewers");
1813: Ghiaurul ("The Giaour");
1813: Mireasa din Abydos ("The Bride of Abydos");
1814: Corsarul ("The Corsair");
1814: Lara ("Lara");
1815: Melodii ebraice ("Hebrew Melodies");
1816: Asediul Corintului ("The Siege of Corinth");
1816: Parisina ("Parisina");
1816: Prizonierul din Chillon ("The Prisoner of Chillon");
1816: Visul ("The Dream");
1816: Prometeu ("Prometheus");
1816: Întuneric ("Darkness");
1817: Manfred ("Manfred");
1817: Tânguirea lui Tasso ("The Lament of Tasso");
1818: Beppo ("Beppo");
1812 - 1818: Pelerinajul lui Childe Harold ("Childe Harold's Pilgrimage");
1819 - 1824: Don Juan ("Don Juan");
1819: Mazeppa ("Mazeppa");
1819: Profeția lui Dante ("The Prophecy of Dante");
1820: Marino Faliero, Doge al Veneției ("Marino Faliero, Doge of Venice");
1821: Sardanapal ("Sardanapalus");
1821: Cei doi Foscari ("The Two Foscari");
1821: Cain ("Cain");
1821: Viziunea Judecății ("The Vision of Judgement");
1821: Cer și pământ ("Heaven and Earth");
1822: Werner ("Werner");
1822: Monstrul transformat ("The Deformed Transformed");
1823: Epoca bronzului ("The Age of Bronze");
1823: Insula ("The Island").

Date personale
George Gordon Byron

Nume la naștere	George Gordon Byron
Născut	22 ianuarie 1788 Londra, Anglia
Decedat	19 aprilie 1824 (36 de ani) Missolonghi, Grecia
Înmormântat	Nottinghamshire
Cauza decesului	febră tifoidă
Părinți	John Byron[] Catherine Gordon Byron[]
Frați și surori	Augusta Leigh[*]
Căsătorit cu	Anne Isabella Byron[*] (1815–1816)^[1]
Copii	Ada Lovelace Allegra Byron[] Elizabeth Medora Leigh[] Allegra Noel-Byron[*]^[2]
Naționalitate	britanică
Cetățenie	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei Regatul Marii Britanii
Etnie	englez
Ocupație	poet
Limbi	limba engleză
Studii	Harrow School[*] Trinity College Universitatea Cambridge
Pregătire	Harutyun Avgeryan[*]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Romantism
Specie literară	Poezie
Opere semnificative	Pelerinajul lui Childe Harold Don Juan[]* Manfred[]*
Influențe[ascunde] John Milton, Alexander Pope
A influențat pe[ascunde] Aleksandr Pușkin, Mihail Lermontov, Ebenezer Elliott, John Clare, Charlotte Brontë
Note
Premii	Membru al Societății Regale[*]

· 1821: S-a nascut Vicenţiu Babeş, publicist, jurist, om politic român din Banat şi membru fondator al Academiei Române (d.3 februarie 1907, la Budapesta).

* 1822: Alexandru Emanoil Florescu (n. 22 ianuarie 1822, Brașov, Imperiul Austriac – d. 1907) a fost un om politic din Țara Românească și România, ministru al Lucrărilor publice și în corpul de Control al guvernului în Guvernul Barbu Catargiu, primul guvern unic al Principatelor Unite reunite (între 22 ianuarie și 24 iunie 1862).

Alexandru Emanoil Florescu a fost fratele mai mic al generalului Ioan Emanoil Florescu,^[1] un alt important om politic român și militar de carieră.

Florescu provenea dintr-o familie boierească; tatăl lui, Manolache, a fost vornic, în timp ce mama lui a fost Tinca Faca. A fost fratele mai mic al generalului Ioan Emanoil Florescu.^[1] Născut la Brașov, în Transilvania, pe atunci o regiune a Imperiului Austriac, a plecat la București, capitala Munteniei, unde a studiat la Colegiul Sfântul Sava. A absolvit în anul 1840 și a devenit apoi copist de acte la secretariatul de stat, fiind promovat mai târziu în funcția de secretar. În 1846 s-a dus la Paris, unde a studiat dreptul timp de doi ani. După înăbușirea Revoluției Române din 1848, s-a întors în Muntenia și a fost numit de mai multe ori ca prefect al județului și prefect de poliție al orașului București

În anii premergători Unirii Principatelor, pe care a susținut-o, Florescu a fost director în Ministerul de Interne și, în 1857, a fost ales deputat în Divanul ad-hoc al Munteniei. El a făcut parte din primul guvern unic al Principatelor Române, condus de Barbu Catargiu, și a servit ca ministru al controlului (24 martie - 24 iunie 1862) și ministru ad-interim al lucrărilor publice (7 - 24 iunie 1862). În guvernul care a succedat aceluia condus de Barbu Catargiu, condus de Nicolae Crețulescu, a fost ministrul lucrărilor publice (24 iunie - 7 iulie 1862).

Florescu a îndeplinit funcția de președinte al Adunării Deputaților din decembrie 1864 până în iunie 1865.^[2] A fost ales în mai multe legislaturi ca deputat și senator

Alexandru Emanoil Florescu a fost căsătorit cu Elena Manu. Cuplul a avut un fiu și trei fiice.

Date personale
Alexandru Emanoil Florescu
Alexandru Emanoil Florescu
Născut	22 ianuarie 1822 Brașov, Imperiul Austriac
Decedat	1907 (84 de ani)
Frați și surori	Ioan Emanoil Florescu
Cetățenie	Țara Românească Principatele Unite Regatul României
Ocupație	om politic
Membru al Camerei Deputaților a României

Alma mater	Colegiul Național „Sfântul Sava” din București

· 1828 – S-a nascut Dora D’Istria (pseudonimul literar al Elenei Ghica), scriitoare, nepoata a lui Grigore al IV-lea Ghica (1822-1829), cel dintai domn pamantean al Tarii Romanesti dupa un secol de domnii fanariote; (d.17.11.1888).

· 1831: Prințul Christian de Schleswig-Holstein (Frederick Christian Charles Augustus; 22 ianuarie 1831 – 28 octombrie 1917) a fost un minor prinț german care a devenit membru al familiei regale britanice prin căsătoria cu Prințesa Elena a Regatului Unit, al cincilea copil și a treia fiică a reginei Victoria a Regatului Unit și a Prințului Albert de Saxa-Coburg-Gotha.

Prințul Christian s-a născut la Augustenborg, Danemarca. A fost al doilea fiu al lui Christian, Duce de Augustenborg și a soției acestuia, Contesa Lovisa-Sophie Danneskjold-Samsøe.

Prințul Christian

Prințul Christian a fost probabil, prin descendență, cel mai înalt prinț danez al familiei regale daneze a generației sale. Familia sa a aparținut Casei de Oldenburg, casa regală care numără toate dinastiile regale medievale scandinave, printre strămoșii săi îndepărtați. Mama sa aparținea unei vechi familii daneze (Danneskiold-Samsoe) iar bunica paternă, Louise Auguste a Danemarcei, a fost prințesă regală. Bunicul patern,

În septembrie 1865, în timp ce vizita Coburg, Prințesa Elena l-a întâlnit pe Prințul Christian. Cuplul s-a logodit în decembrie același an. regina Victoria și-a dat consimțământul pentru căsătorie cu condiția ca cei doi tineri să locuiască în Marea Britanie. Nunta a avut loc la Castelul Windsor la 5 iulie 1866. Cu șapte zile înainte de nuntă, regina i-a garantat ginerelui ei calificarea de Alteță regală. Ca fiu mai mic al unui Duce conducător, absența angajamentelor externe i-au permis Prințului să rămână permanent în Marea Britanie - principala preocupare a reginei.^[1]

Christian și Elena erau veri de gradul trei prin descendența de la Frederick, Prinț de Wales. Relațiile dintre Elena și cumnata ei Alexandra (soția Prințului de Wales) au rămas încordate iar Alexandra nu era pregătită să-l accepte pe Christian (care de asemenea era văr de gradul trei cu Alexandra) ca văr sau frate.^[2]^[3]

Christian era cu 15 ani mai mare decât soția sa iar la nuntă un oaspete a comentat că parcă Elena se căsătorea cu unchiul ei.^[4] Cuplul și-a petrecut prima noapte la Casa Osborne înaintea lunii de miere de la Paris, Interlaken și Geneva.^[5]

Elena și Christian au fost devotați unul celuilalt și au trăit o viață liniștită în comparație cu surorile Elenei.^[6] După căsătorie și-au stabilit reședința la Cumberland Lodge; când stăteau la Londra, locuiau la Palatul Buckingham.^[7] Cuplul a avut șase copii: Christian Victor în 1867, Albert în 1869, Elena Victoria în 1870 și Marie Louise în 1872. Ultimii doi fii au murit la vârste fragede; Frederick Harold la opt zile după naștere, în 1876 și un fiu născut mort în 1877.

Date personale
Prințul Christian
Prințul Christian de Schleswig-Holstein

Nume la naștere	Frederick Christian Charles Augustus
Născut	22 ianuarie 1831 Augustenborg, Danemarca
Decedat	28 octombrie 1917 (86 de ani) Casa Schomberg, Londra
Înmormântat	Royal Burial Ground[*]
Părinți	Christian, Duce de Augustenborg Countess Louise Sophie of Danneskiold-Samsøe[*]
Frați și surori	Frederic al VIII-lea, Duce de Schleswig-Holstein
Căsătorit cu	Prințesa Elena a Regatului Unit
Copii	Prințul Christian Victor Albert, Duce de Schleswig-Holstein Prințesa Elena Victoria Prințesa Marie Louise Prințul Harold
Cetățenie	Germania
Ocupație	om politic
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț
Familie nobiliară	Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg
Membru al Consiliului de Coroană al Regatului Unit[*]

* 1845 – Paule Vidal de la Blache, geograf francez, creator al scolii moderne franceze de “geografie umana”; (d.05.04.1918).

· 1849 - S-a născut scriitorul suedez August Strindberg ("Domnişoara Julia", "Dansul morţii", "Camera roşie") (m.14.05.1912).

· 1869: S-a nascut la Peristerion, în Grecia, Demostene Russo, istoric și filolog român, specialist în bizantinologie, fost profesor de cultură bizantină la Universitatea din București și membru al Academiei Române.(d. 5 octombrie 1938, București).

· 1869: S-a nascut Grigori Rasputin, un mistic rus care a avut o mare influență asupra ultimului țar al dinastiei Romanov, Nikolai al II-lea, a tarinei Alexandra si tareviciului Alexei, unicul lor fiu, care suferea de hemofilie; (d. 29 sau 30 decembrie 1916). Rasputin a fost supranumit și “călugărul nebun”, desi nu a fost niciodată calugarit și nu a ținut niciodată secret faptul că era căsătorit. Este posibil să fi fost staret al congregației religioase nerecunoscute oficial a hlistilor. Se credea că este un vindecător care folosea puterea credinței. El a jucat un rol minor, dar spectaculos, în prăbușirea dinastiei Romanov. Data de naștere a lui Rasputin nu este cunoscută cu certitudine, cea mai des amintita fiind 22 ianuarie 1869 (10 ianuarie s v).
* 1872: Prințul Nicolae al Greciei și Danemarcei (22 ianuarie 1872 – 8 februarie 1938), a fost al patrulea copil și al treilea fiu al regelui George I al Greciei și a Marii Ducese Olga Constantinova a Rusiei. În familie era cunoscut drept "Greek Nicky" (Nicky grecul) pentru a-l distinge de vărul său, Nicolae al II-lea al Rusiei. Prințul Nicolae a fost un talentat pictor; adesea își semna lucrările "Nicolas Leprince."

La 29 august 1902, la Țarskoe Selo s-a căstorit cu Marea Ducesă Elena Vladimirovna a Rusiei, fiica Marelui Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei și a Marie de Mecklenburg-Schwerin și singura soră a viitorului pretendent la tronul Rusiei, Marelui Duce Kiril Vladimirovici.

Date personale
Prințul Nicolae
Prințul Nicolae al Greciei și Danemarcei

Născut	22 ianuarie 1872 Atena, Grecia
Decedat	8 februarie 1938 (66 de ani) Atena, Grecia
Părinți	George I al Greciei Olga Constantinovna a Rusiei
Frați și surori	Prințesa Maria Georgievna a Greciei Alexandra Georgievna a Greciei Constantin I al Greciei Prințul Andrei al Greciei și Danemarcei Prințul George al Greciei și Danemarcei Prințul Christofor al Greciei și Danemarcei
Căsătorit cu	Marea Ducesă Elena Vladimirovna a Rusiei
Copii	Prințesa Olga Prințesa Elisabeta, Contesă de Toerring-Jettenbach Prințesa Marina, Ducesă de Kent
Cetățenie	Grecia
Religie	Biserica Ortodoxă Greacă[*]
Ocupație	pictor
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg

· 1875: S-a nascut David Wark Griffith, regizor american, unul dintre cei mai importanți regizori din istoria cinematografiei și cel care a transformat primul film în artă; a realizat circa 450 filme de scurt metraj (drame, comedii, melodrame); (d. 23.07.1948).

· 1879: S-a nascut Charles Drouhet, istoric literar român de origine franceză; (d.08.01.1940).

· 1879: Francis-Marie Martinez Picabia (n. 22 ianuarie 1879, Paris - d. 30 noiembrie 1953) a fost un pictor, desenator și poet, spaniol la origine.

După ce a experimentat artistic realizând lucrări în maniera impresionismului și pointilismului, Picabia a devenit asociat cu mișcarea cubistă, iar ulterior cu dadaismul. Compozițiile sale extrem de abstract au devenit foarte colorate și pline contraste.

La un moment dat, Picabia a devenit una din artiștii dadaiști cei mai apreciați din Statele Unite și din Franța. Artistul plastic a fost ulterior asociat cu suprarealismul, dar curând după aceea a „întors spatele” artelor vizuale

A studiat la École des Beaux-Arts (Școala de arte frumoase ) și la École des Arts décoratifs ( Școala de arte decorative) din Paris.

Prin 1908 pictează tablouri impresioniste în maniera lui Sisley. Îl pasionează abstractul, căci vede în el "o pictură situată în sfera invenției pure care dă naștere unui univers de forme pe măsura propriilor dorințe și plăsmuiri".

În 1909 a intrat în contact cu cubismul. Între 1911 și 1912 a luat parte la « Întâlnirile de Duminică » în studioul lui Jacques Villon din satul Puteaux, împreună cu Apollinaire, Gleizes, Fresnaye, Léger și alții, care au dus la fondarea « Secției de Aur ».

A jucat într-un spectacol al lui Jean Metzinger. A fost un prieten apropiat al lui Guillaume Apollinaire. In februarie, 1913, a plecat în Statele Unite pentru prima dată, unde a jucat în spectacolul "Armory Show".

În 1914 a fost mobilizat în armată în Franța. In 1915 pleacă pentru a doua oară în Statele Unite, unde colaborează cu Marcel Duchamp. Lucrările și provocările lor vor contribui la înflorirea mișcării artistice de inspirație predadaistă în America. Revista "291" a grupului lui Alfred Stieglitz publică articole proto-dadaiste ale lui Picabia, Catherine Rhoades și alții. La șfârșitul lui 1916 pleacă la Barcelona unde îi cunoaște pe Arthur Cravan și pe Marie Laurencin.

La 25 ianuarie publică primul număr al propriului său ziar de cultură pe care îl numește "391". La acest ziar el publică primele "Picturi Mecanice" și informații false despre prieteni și dușmani. În același an se mai duce încă o dată în America și își continuă publicarea ziarului ajutat de Marcel Duchamp.

În 1918 își face pentru prima dată apariția la Lausanne, unde publică cartea intitulată "Poèmes et dessins de la fille née sans mère" ("Poeme și desene ale fetei născute fără mamă"). În februarie ia contact cu grupul dadaist din Zürich și contribuie la manifestul numărul 3 "Dada".

În 1919 publică numărul 8 al ziarului său care este tipărit de Jul. Heuberger, care era și tipograful grupului dadaist din Zürich. Se întoarce la Paris unde continuă publicarea ziarului "391" și ia parte la demonstrațiile dadaiste.

În 1921 împreună cu Breton și cu alții se despart de dadaismul ortodox( majoritatea dadaiștilor ). Va participa la manifestările și va publica în ziarele suprarealiștilor. În 1949 a fost organizată o mare expoziție retrospectivă la "Galeria Drouin", din Paris. Catalogul expoziției a purtat numele de "491", de mărimea unei pagini de ziar. Conținea articole scrise de André Breton, Jean Cocteau, Robert Desnos, Michel Seuphor, Victor-Lucien Tapié și alții.

Până la moartea sa, în anul 1953, nu va înceta să se opună - în spirit tipic dadaist - tuturor înregimentărilor într-o anume mișcare, nu numai pentru a-și păstra propria independență, dar și datorită faptului că prețuia viața tot atât de mult ca arta.

Date personale
Francis Picabia
Francis Picabia
Născut	22 ianuarie 1879^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10] Marsilia, Franța
Decedat	30 noiembrie 1953 (74 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[11]^[6]^[8]^[9]^[10] Paris, Franța^[12]
Înmormântat	cimitirul Montmartre[*]
Căsătorit cu	Gabrièle Buffet-Picabia[*] (1909–1930)
Cetățenie	Franța
Ocupație	pictor scriitor scenarist poet desenator[*]
Activitate
Studii	École nationale supérieure des arts décoratifs[], Collège Stanislas de Paris[]
Profesor pentru	Buffie Johnson[*]
Mișcare artistică	cubism, dadaism
Opere importante	Q2413412[], Q3224380[], Q3363223[*]
Premii	Legiunea de Onoare în grad de cavaler[*]
Site oficial	http://www.picabia.com

· 1885: S-a născut la București, matematicianul, astronomul şi seismologul român Gheorghe Demetrescu; (d. 15 iulie 1969, Bucuresti). A fost director al Observatorului Astronomic din București (1943 – 1963), membru titular al Academiei Române din 1955, membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935 și membru titular începând cu 3 iunie 1941. De asemenea, a fost membru al Uniunii Astronomice Internaționale și al Uniunii Internaționale de Geodezie și Geofizică.

· 1891 - S-a născut Antonio Gramsci, militant de seamă al mişcării muncitoreşti italiene şi internaţionale (m.1937).
* 1891: Moise Kisling, născut Mojżesz Kisling (n. 22 ianuarie 1891, Cracovia – d. 29 aprilie 1953, Sanary-sur-Mer) a fost un pictor evreu polonez, naturalizat francez^[1].

Se mută la Paris în anul 1910 și capătă cetățenia franceză în anul 1915. După ce luptă în primul război mondial în Legiunea străină, Kisling emigrează în Statele Unite ale Americii în anul 1940, după căderea Franței și se întoarce în 1946.

Născut la Cracovia, Austro-Ungaria, studiază la Școala de Arte Frumoase din Cracovia. Profesorii săi l-au încurajat pe tânărul Moise să plece la Paris, unde era cel mai important centru artistic internațional din acea vreme.

Urmând sfaturile profesorilor săi de la Școala de Arte din Cracovia, în anul 1910, Kisling se mută la Paris în Montmartre, ca numai după câțiva ani în Montparnasse. El s-a alăturat unei comunități de emigranți formate din artiști din Europa de Est precum și britanici și americani. În momentul izbucnirii primului război mondial Moise Kisling s-a oferit voluntar în serviciul Legiunii Străine fanceze. Cu ocazia bătăliei de la Somme când a fost grav rănit, I se acordă cetățenia franceză. Kisling a lucrat și a trăit în Montparnasse unde s-a integrat ca parte a unei comunități artistice de renume. Pentru o perioadă scurtă a locuit în Bateau-Lavoir din Montmarte, iar în perioada 1911 – 1912, a petrecut aproape un an la Céret. În anul 1913 își ia un atelier în Montparnasse într-o clădire unde locuiau Jules Pascin și mai apoi Amedeo Modigliani. Aici va lucra pentru următorii 27 de ani, timp în care se împrietenește cu contemporanii săi, cum a fost Modigliani căruia îi face și un portret în anul 1916, portret aflat în colecția Muzeului de Artă Modernă din Paris. Tehnica sa peisagistică este apropiată de cea a lui Marc Chagal. Moise Kisling este un maestru în realizarea corpului feminine, nudurile sale suprarealiste, ca și portretele fiind punctele sale forte în pictură.

O dată cu venirea celui de al doilea război mondial, Kisling se înrolează voluntar din nou, cu toate că avea vârsta de 49 de ani. Când armata franceză l-a trimis la vatră după capitularea în fața Germaniei, Kisling a plecat în Statele Unite ale Americii, în California, unde a trăit până în anul 1946. Fiind de origine evreiască, Kisling se temea pentru viața sa în condițiile unei Franțe ocupate de naziști, unde creșterea antisemitismului sub guvernul Vichy era o necesitate a ocupației germane.^[2]

Kisling s-a întors după război în Franța și a murit pe 29 aprilie 1953 în localitatea Sanary-sur-Mer, provincia Alpes- Côte d'Azur. O stradă rezidențială a orașului îi poartă numele.

Cea mai mare colecție de lucrări semnate de Moise Kisling, este deținută de Musée du Petit Palais, din Geneva, Elveția . Unele dintre picturile sale:

Kiki de Montparnasse
O femeie în rochie neagră, Muzeul Național al Serbiei
Portretul Madeleine Lebeau
Femeie într-un șal
Peisaj Sanary
Femeie spaniolă
Tânăra femeie blondă
Nud de femeie
Port de Tamaris
Portretul unei tinere brune
Bust
Femeie într-un interior

Date personale
Moise Kisling
Portret realizat de Amedeo Modigliani
Născut	22 ianuarie 1891 Cracovia, Austro-Ungaria
Decedat	29 aprilie 1953 (62 de ani) Sanary-sur-Mer, Franța
Naționalitate	polonez
Cetățenie	Polonia Franța
Ocupație	pictor
Activitate
Domeniu artistic	Pictură
Pregătire	Școala de Arte Frumoase din Cracovia Kiki de Montparnasse, de Gustaw Gwozdecki (1880–1935)

· 1895: Lucia Bălăcescu Demetriade, pictor, grafician și cronicar plastic (d. 1979)

* 1906: Gusztáv Sebes (născut Gusztáv Scharenpeck; n. 22 ianuarie 1906, Budapesta - d. 30 ianuarie 1986, Budapesta) a fost un fotbalist și antrenor de fotbal maghiar. Cu titlul de Viceministru al Sportului, el a antrenat echipa națională de fotbal a Ungariei în anii 1950, fiind atunci cunoscută ca Maghiarii Magici. Printre jucători în acea vreme erau Ferenc Puskás, Zoltán Czibor, Sándor Kocsis, József Bozsik și Nándor Hidegkuti. Alături de Béla Guttmann și Márton Bukovi, a format triumviratul antrenorilor maghiari radicali, care au introdus în fotbal schema 4-2-4.

· 1907: S-a născut Valeria Sadoveanu, scriitoare română, soția lui Mihail Sadoveanu (d.28 iulie 1985). Sadoveanu s-a indragostit de Valeria Mitru, cu 40 de ani mai tanara decat el, care ii era secretara pe vremea cand era director al ziarului „Adevarul“. S-au casatorit in 1941, iar Valeria i-a ramas alaturi marelui scriitor pana in ultimele zile de viata.

· 1908: Lev Landau, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (d. 1968)

· 1909: U Thant, diplomat birmanez, Secretar General al Națiunilor Unite (d. 1974)

· 1911 - S-a născut Bruno Kreisky, primul cancelar federal social-democrat al Austriei, în perioada 1970-1983. Prin angajamentul său în politica de promovare a păcii în Orientul Apropiat şi în relaţiile Est-Vest, a atras respectul întregii comunităţi internaţionale asupra ţării sale, o apreciere care s-a materializat prin alegerea capitalei Austriei, Viena, ca unul dintre sediile oficiale ale ONU (m.29.07.1990).

· 1916 - S-a născut compozitorul francez Henri Dutilleux (baletul "Lupul").

· 1919: Carl Larsson, pictor suedez (n. 1853)

· 1920: Chiara Lubich, fondatoarea Mișcării Focolare (d. 2008). Mișcarea Focolarelor sau Opera Mariei este o organizație internațională, o mișcare laică din Biserica Catolică care promovează idealurile de unitate și de frăție universală, așa cum cere Iisus conform povestirii din Evanghelie, Ion (17,21). Numele mișcării provine de la cuvântul italian “inimă” sau “cămin”.Consecința clară a acestei mișcări este o vocație ecumenică precum și dialogul dintre zone culturale diferite. Fondată in 1943 în Trento, nordul Italiei de Chiara Lubich ca o mișcare religioasă, Mișcarea Focolarelor, deși la început romano-catolică, leagă acum majoritatea religilor creștine și non-creștine, uneori chiar și organizatii non-religioase. Este cunoscută și sub alte denumiri precum “Opera Mariei”, sau “Lucrarea Mariei”. Mișcarea Focolare opereaza în 182 de tari și are peste 100.000 de adepți.

Date personale
Chiara Lubich

Nume la naștere	Silvia Lubich
Născută	22 ianuarie 1920 Trento, Italia
Decedată	14 martie 2008 (88 de ani) Rocca di Papa, Italia
Naționalitate	Italiană
Cetățenie	Italia Regatul Italiei
Religie	Roman Catholic
Ocupație	Activist
Activitate
Succedat de	Maria Emmaus Voce

Premii	Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[] Templeton Prize[] European Human Rights Prize[] Order of the Southern Cross[] honorary citizen of Palermo[] Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler[] honorary doctorate from the Catholic University of Lublin[*]
Alma mater	Ca' Foscari University of Venice[*]

* 1920: Sir Alfred Ernest „Alf” Ramsey (n. 22 ianuarie 1920 – 28 aprilie 1999) a fost un fotbalist și antrenor englez, care a câștigat Campionatul Mondial de Fotbal 1966 cu echipa națională de fotbal a Angliei. S-a mai clasat pe locul al treilea la Campionatul European de Fotbal 1972 și a ajuns în sferturile CM 1970.
* 1921: Ionel Radu Prișcu (n. 22 ianuarie 1921, Brașov, România – d. 24 februarie 1987, București, RS România) a fost un profesor universitar și inginer constructor de baraje român, cel mai bine cunoscut pentru proiectarea barajului Vidraru de pe râul Argeș
Născut la 22 ianuarie 1921, absolvent al liceului „Andrei Șaguna” din Brașov și apoi, în 1944, al Universității Politehnice din București cu „magna cum laude”, Radu Prișcu a fost atât un teoretician cât și un practician de excepție. Ca profesor universitar de exceptie a creat numeroase generații de specialiști în hidrotehnică, printre studenții săi numărându-se, printre alții, și politicienii de mai târziu Ion Iliescu, Petre Roman și Călin Popescu Tăriceanu
De numele lui Radu Prișcu se leagă toate marile construcții hidrotehnice care au dat României independența energetică. A lucrat la Bicaz, Vidraru, Siriu, dar a proiectat și coordonat construirea unor mari baraje și în Iran sau Liban. „După ce în primăvară Consiliul Local i-a conferit lui Radu Prișcu titlul de Cetățean de Onoare Post-Mortem al Brașovului, astăzi facem un nou pas către păstrarea amintirii acestui mare savant. Am dezvelit placa comemorativă care va aminti brașovenilor că aici s-a născut un mare brașovean. Solicităm Consiliului Local și Primăriei să analizeze și schimbarea numelui străzii Băilor, care desparte casa în care s-a născut Radu Prișcu de Colegiul Național A.Șaguna, în strada Radu Prișcu, ceea ce ar însemna recunoașterea definitivă a valorii acestui mare savant, creator al școlii hidrotehnice românești“, a declarat scriitorul Mircea Brenciu, președintele Societății Ziariștilor „Cincinat Pavelescu,“ la inaugurarea unei plăci comemorative plasate pe casa unde s-a născut și alocuit marele om al Brașovului.
Lucrări publicate:

Construcții hidrotehnice, Ministerul Educației și Învățământului, Editura Didactică și Pedagogică, București, volumul I ^[4]
Construcții hidrotehnice, Ministerul Educației și Învățământului, Editura Didactică și Pedagogică, București, volumul II
Earthquake Engineering for Large Dams de Radu Prișcu, Constantin Stere, Dan Stematiu și Adrian Popovici
Ingineria seismică a marilor baraje de Radu Prișcu, Adrian Popovici, Dan Stematiu, Lucian Ilie și Constantin Stere
Ingineria seismică a construcțiilor hidrotehnice de Radu Prișcu și Adrian Popovici, Dan Stematiu, Lucian Ilie și Constantin Stere

Date personale
Radu Prișcu
Născut	22 ianuarie 1921 Brașov, România
Decedat	24 februarie 1987 (66 de ani) București, RS România
Cetățenie	România
Ocupație	inginer
Activitate
Alma mater	Universitatea Politehnica din București
Premii	Premiul de Stat (1962)^{[1] Barajul Vidraru}

1930: Daniel Camargo Barbosa (n. 22 ianuarie 1930 - d. 13 noiembrie 1994) a fost un criminal în serie din Columbia. Este unul dintre cei mai prolifici criminali, lui atribuindu-i-se peste 150 de cazuri de fete tinere ucise și violate în Columbia și Ecuador în perioada anilor '70 și '80.

A fost crescut mai mult de tatăl său deoarece mama sa a murit pe când era mic. Mama sa vitregă a fost abuzivă cu el, pedepsindu-l des și uneori punându-l să poarte haine fetești, ceea ce l-a făcut pe el să fie victima ridiculizărilor din partea semenilor.^[1]

La vârsta maturității, deși era căsătorit cu Alcira, cu care are doi copii, o cunoaște pe Esperanza, care ajunge să fie complice a fărădelegilor sale. Cei doi atrag fete tinere într-un apartament pe care apoi le droghează, iar Barbosa abuzează de ele.

Este arestat în Columbia, dar fuge în Ecuador, unde își continuă activitatea infracțională. În cele din urmă este arestat în Quitola 26 februarie 1986 și primește 16 ani de închisoare, pedeapsa maximă la acea epocă.

A fost ucis în noiembrie 1994 de un alt prizonier, Geovanny Noguera.

Date personale
Daniel Camargo Barbosa
Nume la naștere	Daniel Camargo Barbosa
Născut	22 ianuarie 1930 Columbia
Decedat	13 noiembrie 1994 (64 de ani) Quito, Pichincha Province[*], Ecuador
Înmormântat	cimitirul El Batán din Quito[*]^[1]
Cauza decesului	omor (crimă)
Număr de copii	4
Cetățenie	Columbia
Ocupație	criminal în serie[] street vendor[]
Activitate
Alias(uri)	Manuel Bulgarin Solis
Condamnat pentru	crimă viol

* 1933: Traian Popp (Traian Vintilă Popp, n. 22 ianuarie 1933, București) este un inginer constructor român.

După terminarea Colegiului Național Sf. Sava din București ^[1], a urmat Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole – Institutul de Construcții București ^[2], pe care a absolvit-o in anul 1956. Intre anii 1956–1959 a activat la Institutul de Proiectare "Proiect București", iar între anii 1959–1993 la Institutul de Proiectări "Carpați", de unde a ieșit la pensie. Ulterior a fost partener cu Acad. Prof. Panaite Mazilu ^[3] la firma de proiectare "Aedificia MP" și a fondat "Popp și asociații", una dintre cele mai importante companii de proiectare din România ce vizează o mare parte a domeniilor de activitate din construcții, pornind de la proiectarea structurilor, care reprezintă principala sa activitate.

In anul 1984 a obținut titlul științific de doctor inginer susținând teza cu titlul "Structuri celulare curbe".

Este membru al comisiilor de atestare a verificatorilor de experți tehnici ai MTTC și face parte din colectivele de evaluare și/sau avizare la Carpati Proiect (din anul 1990), MLPAT (1994), Comisia Monumentelor Istorice (1994).

Este membru al Academiei de Științe Tehnice din România, al International of Shell Structures și al Asociatiei Inginerilor Constructori proiectanti de structuri din Romania (Președinte de onoare, Sucursala București).

Din anul 2018 este Membru de onoare al Asociației Colegiului Sfantul Sava din București.

Pentru activitatea sa a fost decorat cu diferite medalii printre care Ordinul Muncii (1971).

Date personale
Traian T. Vintilă Popp

Născut	22 ianuarie 1933 București, România
Părinți	Traian Popp
Naționalitate	România
Operă / Lucrări
Domeniu ingineresc	Inginerie civilă
Membru al instituțiilor	Universitatea Tehnică de Construcții București
Proiecte importante	Casa Poporului, Palatul Victoria

· 1936 - S-a născut actorul şi regizorul George Motoi, director al Teatrului "Maria Filotti" din Brăila ("Chira Chiralina", "Terente-regele bălţilor").

· 1936 - S-a născut poetul Mihai Negulescu ("Ceramica regăsită", "Secunda în milenii").

· 1936: Alan Heeger, chimist american, laureat al Premiului Nobel
* 1937: Alexandru Mesian, născut Alexandru Mesaroș, (n. 22 ianuarie 1937, comuna Ferneziu, astăzi parte a municipiului Baia Mare), este un ierarh român greco-catolic care ocupă din 1995 scaunul episcopal al Episcopiei de Lugoj.

La 20 iulie 1994, prin decretul nr. 103 al Congregației pentru Bisericile Răsăritene, a fost numit episcop coadjutor al episcopului Ioan Ploscaru, Episcopul Eparhiei Lugojului. Consacrarea a avut loc la Blaj, la 8 septembrie 1994, prin punerea mâinilor IPS Lucian Mureșan, Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma, asistat de către IPS George Guțiu, Arhiepiscop "ad-personam" de Cluj-Gherla și PS Ioan Ploscaru, Episcop de Lugoj.

În luna octombrie 1994 Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit membru al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștine din Roma, iar în anul 1995 a fost numit membru al Comisiei Mixte de Dialog Teologic între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă.

La 20 noiembrie 1995 a fost numit Episcop diecezan al Lugojului, iar la 5 mai 1996 a avut loc întronizarea sa ca Episcop diecezan la Lugoj. În perioada 9-19 iulie 2000, P.S. Alexandru Mesian a participat la Baltimore (S.U.A.), la lucrările celei de-a VIII-a Întâlniri de Dialog Teologic Internațional între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă; la această întâlnire a fost prezent și P.S. Episcop Timotei al Aradului, care a reprezentat Biserica Ortodoxă Română.

Sunt de remarcat bunele și stabilele raporturi dintre Episcopia Lugojului și instituțiile administrative și culturale locale și din teritoriul Diecezei Lugojului.

În ziua de luni, 15 august 2005, la sediul Primăriei Municipiului Lugoj a avut loc o ședință festivă a Consiliului local, eveniment în cadrul căruia Preasfințitul Părinte Alexandru Mesian, Episcopul român unit cu Roma, greco-catolic al Lugojului a primit titlul de "Cetățean de Onoare" al Municipiului Lugoj, în urma hotărârii unanime a membrilor Consiliului local luată în data de 28 aprilie 2005. Acest înalt titlu i-a fost atribuit P.S. Alexandru pentru contribuția adusă la climatul de toleranță interconfesională din Lugoj și pentru afirmarea Diecezei Lugojului atât în țară, cât și peste hotare, ca unic "ambasador" al Lugojului la Vatican.

Episcopul Alexandru Mesian a participat la 11 septembrie 1994 la consacrarea lui Ioan Șișeștean ca episcop greco-catolic al Maramureșului.

Episcopul Alexandru Mesian a scris lucrarea Anul Maicii Domnului de la Scăiuș 2014, (Baia Mare: Editura Surorilor Lauretane, 2015
Succesiunea apostolică:

Între paranteze, sunt notați anii consacrărilor episcopale.

Episcop Alexandru Mesian (1994)
Arhiepiscop Lucian Mureșan (1990)
Arhiepiscop Alexandru Cardinal Todea †(1950)
Episcop Joseph Schubert † (1948)
Arhiepiscop Gerald Patrick Aloysius O'Hara † (1929), Pro-nunțiu Apostolic la București
Dennis Joseph Cardinal Dougherty † (1903)
Francesco Cardinal Satolli † (1888)
Raffaele Cardinal Monaco La Valletta † (1874)
Bl. Giovanni Maria Mastai-Ferretti † (1827) (Papa Pius al IX-lea))
Francesco Xaverio Maria Felice Castiglioni † (1800) (Papa Pius al VIII-lea))
Giuseppe Maria Cardinal Doria Pamphilj † (1773)
Buenaventura Cardinal Córdoba Espinosa de la Cerda † (1761)
Arhiepiscop Manuel Quintano Bonifaz † (1749)
Enrique Cardinal Enríquez † (1743)
Prospero Lorenzo Lambertini † (1724) (Papa Benedict al XIV-lea)
Pietro Francesco (Vincenzo Maria) Orsini de Gravina, O.P. † (1675) (Papa Benedict al XIII-lea)
Paluzzo Cardinal Paluzzi Altieri Degli Albertoni † (1666)
Ulderico Cardinal Carpegna † (1630)
Luigi Cardinal Caetani † (1622)
Ludovico Cardinal Ludovisi † (1621)
Arhiepiscop Galeazzo Sanvitale † (1604)
Girolamo Cardinal Bernerio, O.P. † (1586)
Giulio Antonio Cardinal Santorio † (1566 sau în 1541)
Scipione Cardinal Rebiba †

Date personale
Alexandru Mesian
Născut	22 ianuarie 1937 (82 de ani) Baia Mare, România
Cetățenie	România
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	preot catolic[*]
Funcția episcopală
Sediul	Lugoj
Titlul	Episcop de Lugoj
Perioada	1995 - prezent
Predecesor	Ioan Ploscaru
Succesor	în funcție
Cariera religioasă
Hirotonire episcopală	8 septembrie 1994, Blaj
Episcop consacrator	Lucian Mureșan
Titluri precedente	Episcop coadiutor de Lugoj

* 1939: Luigi "Gigi" Simoni (n. 22 ianuarie 1939) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist italian. Pe lângă alte trofee cucerite atât ca jucător cât și ca antrenor, în sezonul 1997-1998 a condus-o pe Inter Milano spre câștigarea Cupei UEFA.

* 1939: Timotei Ursu (n. 22 ianuarie 1939, Timișoara) este un regizor român.

Timotei Ursu s-a născut în 1939 la Timișoara. Tatăl a fost muzicologul Nicolae Ursu. A absolvit, în 1962, Facultatea de Filologie și de Istorie a Universitatii Babeș-Bolyai din Cluj și în 1969 Regia de Film la "Institutul de Artă Teatrală și Cinematografica I. L. Cargiale" din București.

Între 1965-1985 a lucrat la „Televiziunea Română”. A fost în paralel și crainic la TV și la Radio.

Între 1986-2007 a trăit în exil la NY ca jurnalist, fiind corespondent la "BBC" și la revista "New York", înființând revista săptămânală "Foaia" și ca director la ziarul "Lumea Liberă Românească".

Timotei Ursu, autor a peste 100 de reportaje și anchete, este consilier stiintific al societatii "Dacia Revival International", membru al „Uniunii Scriitorilor din Romania” si al „Academiei Oamenilor de Știință din Romania

Filmografie

Filme cu Timotei Ursu

Cu pluta pe Marea Neagra (1981) - lectura
Razboiul Independentei (Serial TV) / Razboiul Independentei (1977) - Nicolae Grigorescu

Regizor

Al patrulea stol (1978)
Septembrie (1978)
Nunta insangerata / (1976)
Brazii (1974)
Decolarea (1971)

Scenarist

Buna seara, Irina! / Buna seara, Irina (1980)
Septembrie (1978)
Cursa (1975) - scenarist
Brazii (1974) - scenarist

Imagine

Anotimpurile si Delta (1970) - imagine

Date personale
Timotei Ursu
Născut	22 ianuarie 1939 (80 de ani)
Ocupație	regizor de film

· 1940 - S-a născut Addie "Micki" Harris, vocalistă amerocană (The Shirelles).

· 1945: Christoph Schönborn, cardinal, arhiepiscop al Vienei

· 1947 - S-a născut Malcolm MacLaren, manager, compozitor şi producător britanic (Sex Pistols).

· 1949 - S-a născut Nigel Pegrum, baterist britanic (Gnidrolog, Steeleye Span).

· 1949 - S-a născut Steve Perry, vocalist şi compozitor american (Journey).

· 1949 - S-a născut James P. Pennington, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Exile).

· 1950 - S-a născut Graeme John Douglas, chitarist, clăpar şi compozitor britanic (Kursaal Flyers).
* 1953: Jim Jarmusch (n. 22 ianuarie, 1953; Akron, Ohio) este un regizor independent american (actor și scenarist), nominalizat sau premiat de multiple ori pentru filmele realizate de el.
Filmografie:

Regizor[modificare | modificare sursă]

Broken Flowers (2005)
Coffee and Cigarettes (2003)
- Coffee and Cigarettes: Somewhere in California (1993)
- Coffee and Cigarettes: Memphis Version (1989)
- Coffee and Cigarettes (1986)
Ten Minutes Older: The Trumpet (segment "Int. Trailer Night") (Short, 2002)
Ghost Dog: The Way of the Samurai (1999)
Year of the Horse (1997)
Dead Man (1995)
Night on Earth (1991)
Mystery Train (1989)
Down by Law (1986)
Stranger Than Paradise (1984)
Permanent Vacation (1980)

Roluri[modificare | modificare sursă]

Sling Blade (1996), Frostee Cream guy
Cannes Man (1996), Cameo
Blue in the Face (1995), Bob
Iron Horseman (1995), Silver Rider
In the Soup (1992), Monty
The Golden Boat (1990), Stranger
Leningrad Cowboys Go America (1989), New York Car Dealer
Candy Mountain (1988)
Helsinki Napoli All Night Long (1987), Barkeeper #2
Straight to Hell (1987), Amos Dade
American Autobahn (1984), Movie Producer
Underground U.S.A. (1980) - Sound recordist

Apariții Cameo[modificare | modificare sursă]

Magacine 2005 (2005) TV
Punk: Attitude (2005) TV
Excavating Taylor Mead (2005)
Cinema Mil (2005) TV
Z Channel: A Magnificent Obsession (2004) TV
Rockets Redglare! (2003)
Hollywood High (2003) TV
Chaplin Today: A King in New York (2003) TV
Focus on Jim Jarmusch (2002) TV
¿Quién es Alejandro Chomski? (2002)
V.I.P. (2001) TV
Screamin' Jay Hawkins: I Put a Spell on Me (2001)
SpongeBob SquarePants (2000) TV
Lee Marvin: A Personal Portrait by John Boorman (1998) TV
Space Ghost Coast to Coast (1998) TV
Divine Trash (1998)
Pop Odyssee 2 - House of the Rising Punk (1998) TV
Year of the Horse (1997)
We're Outta Here! aka The Ramones (1997) Video
R.I.P., Rest in Pieces (1997)
The Typewriter, the Rifle & the Movie Camera (1996)
American Cinema (1995) TV
Tigrero: A Film That Was Never Made (1994)
Fishing with John (1991) TV
Fräulein Berlin (1983)

Date personale
Jim Jarmusch

Nume la naștere	James Roberto Jarmusch
Născut	22 ianuarie 1953 (66 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7] Cuyahoga Falls[*], SUA
Cetățenie	SUA
Ocupație	regizor de film actor scenarist producător de film scriitor editor de film[*]
Alma mater	Universitatea Columbia Medill School of Journalism[] New York University Tisch School of the Arts[]
Alte premii
Leopardul de aur (1984) pentru Stranger than Paradise[] Caméra d'Or (1984) pentru Stranger than Paradise[] Independent Spirit Awards[] (1987) pentru Down by Law[] Palme d'Or (1993) pentru Coffee and Cigarettes: Somewhere in California[] Cannes Film Festival Grand Prix[] (2005) pentru Broken Flowers[] Carrosse d'or[] (2008) Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor[] Premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun film non-european (1996) pentru Dead Man[]

* 1953: Mitsuo Kato (n. 22 ianuarie 1953) este un fost fotbalist japonez.
* 1954: Gheorghe Postică (n. 22 ianuarie 1954, satul Mereni, raionul Anenii Noi), arheolog și istoric medievist din Republica Moldova, profesor universitar (2009), doctor habilitat (2007), membru de onoare al Institutului de Arheologice al Academiei Române, filiala Iași (2010), autor a peste 200 de lucrări științifice, metodice și de publicistică, decorat de către președintele Republicii Moldova cu medaliile „Meritul Civic” (2004) și „Mihai Eminescu” (2007); laureat al premiului „A. D. Xenopol” al Academiei Române (2009).
Ministerul Culturii al Republicii Moldova: viceministru (din 20 noiembrie 2009); Universitatea Liberă Internațională din Moldova: vicerector pentru studii (1995-1998), vicerector pentru știință (1998-2004, 2008-2009), director al Institutului de Istorie și Științe Politice (2005-2009); Complexul muzeal Orheiul Vechi: conducător al șantierului arheologic, responsabil pentru proiecte științifice, culturale, educaționale și muzeistice (1996-2009); Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă“ din Chișinău: lector superior (1985-1988), prodecan al facultății Istorie și Etnopedagogie (1988-1991), șef catedră (1989-1991), conferențiar (1992-1996, cumul), profesor universitar (2007-2008, cumul); Institutul Român de Tracologie: cercetător științific principal II (1998-2003, cumul); Academia de Științe a Moldovei: cercetător științific inferior (1976-1978), director-adjunct al Institutului de Arheologie și Istorie Veche (1991-1995); Universitatea de Stat din Moldova: lector-asistent la facultatea Istorie (1978-1985); profesor universitar (2007-prezent, cumul); ONG Centrul de Cercetări Arheologice din Republica Moldova: fondator și director (1997-2010)^[

· 1957 - S-a născut prinţesa Caroline de Monaco, primul copil al familiei regale.

· 1959: Costel Orac (n. 22 ianuarie 1959, la Galați) este un antrenor român de fotbal. Din 2010 pana in 2011, el a pregătit echipa Concordia Chiajna.

· 1960 - S–a născut Michael Hutchence, solistul australian al grupului INXS (m.01.11.1997).
* 1962: Al-Wathiqu Billah, Tuanku Mizan Zainal Abidin Ibni Almarhum Sultan Mahmud Al-Muktafi Billah Shah (n. 22 ianuarie 1962, la Kuala Terengganu^[1]) este cel de-al 17-lea și actualul sultan de Terengganu.^[2] A fost al 13-lea „Yang di-Pertuan Agong” (rege) al Malaeziei^[3] în perioada 2006-2011.
La 3 noiembrie 2006, Sultan Mizan Zainal Abidin a fost ales să-l succeadă pe Tuanku Syed Sirajuddin Syed Putra Jamalullail (Rajah al Perlis), în calitate de cel de-al 13-lea „Yang di-Pertuan Agong” al Malaysiei, începând cu 13 decembrie 2006, pentru o perioadă de cinci ani, conform sistemului de rotație stabilit de Constituție.

Date personale
Tuanku Mizan Zainal Abidin Ibni Al-Marhum Sultan Mahmud Al-Muktafi Billah Shah
Sultanul Mizan Zainal Abidin de Terengganu
Născut	22 ianuarie 1962 (57 de ani) Kuala Terengganu, Malaezia
Părinți	Mahmud of Terengganu[] Tengku Ampuan Bariah[]
Căsătorit cu	Nur Zahirah
Copii	Nadhirah Zaharah Muhammad Ismail Muhammad Mua'az Fatimatuz Zahra'
Cetățenie	Malaezia
Religie	Islamul sunit
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Titluri	rege[*]
Rege al Malaeziei
Domnie	13 decembrie 2006 – 13 decembrie 2011
Predecesor	Sirajuddin
Succesor	Abdul Halim
Sultan al Terengganu
Domnie	15 mai 1998 – prezent
Predecesor	Mahmud
Succesor	Muhammad Ismail

* 1963: Andrei Cimili (în rusă Андрей Анатольевич Чмиль, în franceză Andreï Tchmil; n. 22 ianuarie 1963, Habarovsk) este un fost ciclist profesionist, fost ministru al sportului în Republica Moldova, ex-director al Agenției Sportului din Republica Moldova, ex-președinte al Federației Naționale de Ciclism din Republica Moldova.
* 1964: Tinel Gheorghe (n. 22 ianuarie 1964) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Democrat Liberal.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.

· 1965: Steven Adler, toboșar american (Guns N' Roses)
* 1965: Diane Lane (n. 22 ianuarie 1965, New York City) este o actriță americană.

Diane s-a născut la New York City. Mama ei, Colleen Leigh Farrington, a fost cântăreță într-un club de noapte și a apărut în Playboy (Miss Octombrie 1957). Tatăl ei, Burton Eugene Lane, a fost profesor de dramă și a condus un curs de actorie cu John Cassavetes, a lucrat ca șofer de taxi și, mai târziu, a predat științe umaniste la City College.^[1]cCând Lane avea 13 zile, părinții ei s-au despărțit. Mama lei a plecat în Mexic și a obținut divorțul, păstrând custodia fiicei până la vârsta de șase ani.^[1] Tatăl ei a primit custodia după ce mama ei s-a mutat în statul ei natal, Georgia.

Când Diane avea 15 ani, ea și-a declarat independența față de tatăl ei și a zburat în Los Angeles pentru o săptămână împreună cu actorul și prietenul Christopher Atkins. Mai târziu ea a spus: "A fost un comportament nesăbuit care a provenit din prea multă independență prea de tânără".^[2] S-a întors la New York și s-a mutat cu familia unui prieten, plătindu-le chirie. În 1981, s-a înscris la liceu după ce a luat cursuri prin corespondență. Mama Dianei a răpit-o și a dus-o înapoi în Georgia. Diane și tatăl ei au dat-o în judecată și după șase săptămâni s-a întors la New York. Diane nu a mai vorbit cu mama ei trei ani, însă în cele din urmă s-au împăcat.

Bunica Dianei, Eleanor Scott, a fost un predicator penticostal iar Diane a fost influențată teatral de calitatea demonstrativă a predicilor bunicii ei.^[3]^[4] Diane a început să joace la vârsta de șase ani la "La MaMa Experimental Theatre Club" din New York, unde a apărut într-o producție Medea. La 12 ani a avut un rol în producția lui Joseph Papp, The Cherry Orchard cu Meryl Streep și Irene Worth.^[1] În acest moment, Diane era înscrisă într-un program accelerat la Colegiul Hunter; totuși, notele ei au suferit din cauza programului ei aglomerat.^[1] La 13 ani, ea a refuzat un rol în muzicalul Runaways la Broadway pentru a-si face debutul în film alături de Laurence Olivier în A Little Romance.^[2] Ea a fost lăudată de Olivier, care a declarat-o "Noua Grace Kelly".^[5] În acea perioadă Diane a apărut pe coperta revistei Time.^[6]^[7]

La începutul anilor 1980, Diane a făcut o tranziție de succes de la actorul-copil la rolurile de adult. În 1981 a fost distribuită în filmul lui Lamont Johnson, Cattle Annie and Little Britches ea în rolul Little Britches iar Amanda Plummer în rolul său de debut, Cattle Annie. Performantele Dianei au apărut odată cu adaptarea romanelor lui S.E. Hinton, adaptate si regizate de Francis Ford Coppola: The Outsiders și Rumble Fish, ambele în 1983. Ambele filme au avut o distribuție memorabilă de tineri actori care vor deveni de primă importanță în următorii zece ani: Tom Cruise, Rob Lowe, C. Thomas Howell, Emilio Estevez, Patrick Swayze, Mickey Rourke, Nicolas Cage și Matt Dillon.^[1]

Totuși, două filme care ar fi trebuit s-o ridice la statutul de stea, Streets of Fire (ea a refuzat Splash și Risky Business pentru acest film)^[5]^[8] și The Cotton Club, au fost atât eșecuri comerciale cât și de critică iar cariera ei a stagnat.^[1] După The Cotton Club, Diane a renunțat la film și a trăit împreună cu mama ei în Georgia.^[9]Potrivit actritei, "nu am fost prea aproape de mama mea mult timp, așa că am făcut o mulțime de teme de făcut. A trebuit să ne reparăm relația pentru că am vrut-o pe mama înapoi".^[10]

Diane a revenit la actorie pentru a aparea în The Big Town și Lady Beware, dar ea nu a mai produs o mare impresie până la populara miniserie din 1989 Lonesome Dove,^[9] când a fost nominalizată la un premiu Emmy pentru rolul ei.^[11] A fost foarte aproape să fie distribuită în rolul Vivian Ward din filmul de succes Pretty Woman, dar din cauza programului nu a putut să-și asume rolul. Aparent, costumele au fost făcute pentru a i se potrivi Dianei, înainte ca rolul să ajungă la Julia Roberts. Diane a primit recenzii pozitive pentru rolul ei din filmul My New Gun, care a fost bine primit la Festivalul de Film de la Cannes. A jucat rolul actriței Paulette Goddard în filmul Chaplin regizat de Richard Attenborough în 1992.^[12] În următorii șapte ani, Diane a jucat în zece filme, printre care și 'Jack i Judge Dredd. Abia in 1999, Diane și-a câștigat recunoașterea pentru rolul din A Walk on the Moon.

În 2000, Diane a avut un rol secundar în The Perfect Storm. În 2002, ea a jucat în filmul Unfaithful, o dramă regizată de Adrian Lyne și adaptată după filmul francez "La Femme infidèle". Diane a jucat rolul unei soții casnice care are o aventură cu un misterios vânzători de cărți. Unfaithful a primit recenzii mixte, deși Diane a câștigat laude pe scară largă pentru performanța ei. Pe lângă alte premii ea a primit și nominalizări la Premiul Oscar și la Globul de Aur. După Unfaithful, Diane a fost distribuită în Under the Tuscan Sun, un film bazat pe cartea lui Frances Mayes și pentru care Diane a câștigat o nominalizare la Globul de Aur. Au urmat roluri în filmele Fierce People, Must Love Dogs și Hollywoodland.

Date personale
Diane Lane

Născută	22 ianuarie 1965 (54 de ani) New York City, SUA
Părinți	Colleen Farrington
Căsătorită cu	Christopher Lambert (1988–1994: divorțați) Josh Brolin (2004–2013: divorțați)
Număr de copii	1
Copii	1
Cetățenie	SUA
Ocupație	Actriță
Activitate
Alma mater	Hunter College High School[*]
Ani de activitate	1979–prezent
Număr de copii	1
Premii	Crystal Award[*] (2003) Diane Lane, alături de Robert Duvall

· 1966: S-a nascut Ecaterina Szabo, antrenoare si gimnastă română de talie mondială, actualmente retrasă din activitatea competitională, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice de vară din 1984 (Los Angeles, SUA).

· 1966: Caius Dobrescu, poet, eseist și prozator roman

* 1973: Rogério Mücke Ceni (portugheză braziliană: /ʁoˈʒɛɾiu ˈsẽni/; n. 22 ianuarie 1973, Pato Branco) este un fotbalist brazilian retras din activitate, care a evoluat pe postul de portar.
* 1877: Hidetoshi Nakata, Cavaliere OSSI (中田英寿 Nakata Hidetoshi^?, n. 22 ianuarie 1977, în Prefectura Yamanashi) este un fost fotbalist japonez. A fost unul dintre cei mai faimoși jucători asiatici din generația sa.
* 1980: Rudy Riou (n. 22 ianuarie 1980, Béziers^[1]) este un fotbalist francez. El evoluează la echipa OH Leuven pe postul de portar.
* 1980: Jonathan Simon Woodgate (n. 22 ianuarie 1980) este un fotbalist englez care în prezent este liber de contract.
* 1982: Fabricio Coloccini (pronunție în spaniolă: /faˈβɾisjo koloˈt͡ʃini/; pronunție în italiană: /kolotˈt͡ʃini/; n. 22 ianuarie 1982) este un fotbalist argentinian,care joacă pentru clubul argentinian San Lorenzo pe postul de fundaș central.
* 1982: Peter Karl Jehle (n.22 ianuarie 1982, Schaan) este un jucător profesionist de fotbal care joacă pentru FC Vaduz pe postul de portar.
* 1983: Stipe Lapić (n. 22 ianuarie 1983,^[2] în Sinj, Croația) este un fotbalist croat, care în prezent evoluează la echipa chineză Chongqing FC
* 1984: Milan Mitić (n. 22 ianuarie 1984, Belgrad, Serbia) este un fotbalistsârb care evoluează în prezent la echipa din Liga 1, CS Gaz Metan Mediaș. De-a lungul carierei a mai evoluat la FC Drobeta Turnu Severin, CSM Politehnica iași și FC Universitatea Craiova.
* 1985: Stojan Vranješ (n. 22 iunie 1985, Belgrad, Iugoslavia) este un fotbalistbosniac care evoluează la echipa Legia Varșovia pe postul de mijlocaș. De asemenea a fost și component al echipei naționale de fotbal a Bosniei și Herțegovinei.
* 1986: David López Nadales (n. 22 ianuarie 1986, Zaragoza), cunoscut ca Fonsi, este un fotbalist spaniol, care evoluează pe postul de fundaș stânga la clubul din Superliga Greacă, PAS Giannina.
* 1987: Ciprian Suciu (n. 22 ianuarie 1987) este un jucător român de fotbal care este liber de contract.
* 1988: Kitti Kudor (n. 22 ianuarie 1988, în Debrețin)^[1] este o handbalistă maghiarăcare joacă pentru clubul DVSC-TVP, în prima divizie din Ungaria. Kudor evoluează pe postul de coordonator de joc.
* 1988: Marcel Schmelzer (pronunțat în germană /ˈmaːʀˌsɛl ˈʃmɛlˈzɐ/; n. 22 ianuarie1988) este un fotbalist german care care joacă pentru Borussia Dortmundpe postul de fundaș stânga
* 1990: Alizé Cornet (Pronunție în franceză: /a.li.ze koʁ.ne/; n. 22 ianuarie 1990,^[1]Nisa, Republica Franceză^[1]) este o jucătoare profesionistă de tenis din Franța.

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

marți, 21 ianuarie 2020