MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

DUMINICĂ12 IANUARIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE, PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Bună dimineața, prieteni!

ISTORIE PE ZILE 12 Ianuarie

 Evenimente

·         1483: Are loc căsătoria Olenei (numita la Moscova Elena Volosanca, adica românca), fiica lui Ştefan cel Mare al Moldovei, cu Ivan cel tînăr, fiul şi moştenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea cel mare (1482-1505). Domniţa Elena (Olena), fiica lui Ștefan cel Mare şi a Evdochiei de Kiev, s-a născut la Suceava si  nu se cunoaște cu certitudine data nașterii sale (1464/1466). Prin anii 1480-1481 se pomeni voievodul Ştefan al Moldovei cu o delegaţie a ţarului Moscovei Ivan Vasilievici al III-lea, care venea să-i ceară mîna domniţei lui, Olena (Elena), pentru fiul său Ivan cel tânăr, mostenitorul tronului. Mihai Pleştev, trimisul ţarului, a sosit la Suceava cu o numeroasă şi strălucită întovărăşire de boieri moscoviţi şi cu împuternicirea de-a săvârşi logodna, ca procurator al tânărului Ivan. Urmară ospeţe şi serbări şi domniţa Elena porni, prin Polonia, înspre destinul ei. Ştefan vodă îi dădu trei boieri s-o întovărăşească: Lascu, Sînger şi pe Gherasim cu jupînesele lor. Regele Cazimir al Poloniei o primi pe tînăra domniţă moldoveancă şi pe însoţitorii ei asa cum se cuvenea viitoarei ţarine moscovite, dându-i bogate daruri, şi alaiul domnesc porni mai departe, ajungând la Moscova de postul Sfântului Filip. Acolo, tânăra domniţă fu dusă întâi într-o mănăstire, unde prin mijlocirea mamei ţarului, făcu cunoştinţă cu logodnicul ei, iar de bobotează avu loc nunta. Din această căsătorie s-a născut doi ani mai tîrziu  un fiu, Dumitru (Dmitri), devenit la 15 ani  cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi al Novgorodului. 

·         1528: A fost incoronat Gustav I (născut Gustav Eriksson), rege al Suediei , din 1523 ( d. 29 septembrie 1560), până la moartea sa. A fost primul monarh al Casei de Vassa, o influentă familie nobilă care va devenit casa regală a Suediei în secolele XVI și XVII. Gustav I a fost ales regent în 1521, după rebeliunea împotriva regelui Christian al II-lea al Danemarcei, liderul Uniunii Kalmar care controla cea mai mare parte din Suedia acelor vremi.

·         1669: A aparut in Franta lucrarea lui Nicolae Milescu  Spatarul,“Ecrit d’un Seigneur moldave” („Scriere a unui senior moldovean”), prima scriere a unui român publicata la Paris.

·         1742: Domnul Constantin Mavrocordat stabilește obligațiile țăranilor moldoveni așezați pe moșiile mănăstirilor; claca acestora este fixată la 12 zile anual. Hotărârea este confirmată la 15 ianuarie 1744. Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol – d. 23 noiembrie 1769, Iași), a fost domn al țărilor române. În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 – octombrie 1730; 24 octombrie 1731 – 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 – septembrie 1741; iulie 1744 – aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 – 7 septembrie 1758 și 11 iunie 1761 – martie 1763 și în Moldova de patru ori: 16 aprilie 1733 – 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 – 29 iunie 1743; aprilie 1748 – 31 august 1749 și 29 iunie 1769 – 23 noiembrie 1769. În timpul domniilor sale, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române: mai întâi rumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749).

·         1820: În Anglia este înfiintata Royal Astronomical Society. Societatea Astronomică Regală sau Royal Astronomical Society (RAS) este o societate științifică care susține cercetarea în domeniul astronomiei, fondată la Londra în 1820. Inițial s-a numit Astronomical Society. Numele actual i-a fost acordat de regele William al IV-lea (1830-1837).

·         1840: Eforia Școalelor emite  actul prin care se decide ca țiganii au dreptul de a invața alaturi de toți ceilalți cetațeni. Initiata in anul 1814 printr-un hrisov al lui Ion Voda Caragea, continuata prin actiuni ale lui Grigore Ghica (1828), organizarea scolilor satesti isi capata o concretizare prin ,,Regulamentul  scolar din anul 1833. Acest regulament prevedea si organizarea unor ,,Eforii a scolilor satesti”. Organizate dupa 1834 si in special dupa 1838, aceste scoli erau subventionate de comunitatea locala care asigura localul, lemnele de foc si platea invatatorul. Statul nu asigura gratuitatea invatamantului.

·         1848: Revoluția de la 1848 izbucnește în Italia, la Palermo

·         1861: A apărut Legea pentru înființarea Curții de Casație și Justiție din România (membrii acesteia vor fi numiți de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 11/23.1862).

·         1871: Guvernul român condus de Ion Ghica (liberal-moderat) supune Camerei Deputaților dosarul Strousberg pentru a fi discutat. Afacerea Straussberg a fost un puternic scandal politico-financiar privind concesionarea construcţiei liniei ferate Roman – Bucureşti – Vârciorova consorţiului prusian condus de Heinrich Strausberg, un antreprenor german. Neregulile descoperite ulterior în contract şi condiţiile în care s-a realizat concesionarea au provocat un puternic tumult în societatea vremii, aducând importante prejudicii statului român. Costul pe kilometru al reţelei feroviare urma să fie de 270.000 lei aur, adică un total de 247.000.000 lei pentru lungimea magistralei de 914,8 km., inclusiv întregul inventar fix şi mobil, respectiva linie ferata urmand sa fie concesionata constructorului de catre statul roman pe o perioada de 99 de ani. Valoarea pe kilometru de cale ferata impusa de firma prusaca era de cateva ori mai mare decat cea oferita de firmele spaniola si austriaca, eliminate din competitie in mod abuziv.Toate acestea au transformat o afacere comerciala intr-una politica, ajungandu-se pana acolo incat regelui Carol I sa i se ceara abdicarea, cand s-a dovedit ca Ambronn, comisarul controlor al statului român, propus de Carol I, pentru a supraveghea emisia de obligaţiuni in vederea sustinerii financiare a proiectului, se facuse nevazut, iar banii escrocati Romaniei fusesera impartiti intre nobilii protectori prusaci ai lui Straussberg. Finalul scandalului cu care capatase o tenta internationala a trenat pana cand  Strausberg a fost obligat chiar de cancelarul prusac Bismarck sa plateasca Romaniei 6 milioane de franci. Totul s-a incheiat definitiv in ianuarie 1889, cand statul roman a rascumparat de la concesionari liniile ferate, devenind proprietarul acestora. Din acel moment, reteaua de cai ferate a fost extinsa de CFR, culminand cu realizarea podurilor de peste Dunare de catre Saligny, lucrare considerata la acea vreme cea mai mare si mai moderna din Europa.

·         1878: Trupele române cuceresc localitatea Smîrdan (astăzi în Bulgaria), punct important al sistemului de apărare a Vidinului pe timpul otomanilor. Lupta a avut loc în timpul Războiului de independenţă a României si s-a terminat cu infrangerea rezistentei turcesti si cuparea localitatii (Inovo) de către Armata Română.

·         1880: Olanda recunoaște independența României.

·         1908: Un mesaj radio pe distanță lungă a fost trimis pentru prima oară din Turnul Eiffel.

·         1918: Generalul Prezan, sef al Statului Major al Armatei Române, adreseaza o proclamatie populatiei din Republicii Democratice Moldovenesti, în care explica motivele intrarii trupelor române în Basarabia. Constantin Prezan (n. 27 ianuarie 1861, satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, județul Ilfov, în prezent în județul Dâmbovița – d. 27 august 1943, satul Schinetea, județul Vaslui) unul dintre mareșalii României, erou al Primului Război Mondial.

·         1919: în România, a fost emis Decretul-lege privind organizarea Direcţiei Generale a Statisticii.

·         1929: In Romania la Radio Bucuresti este lansată prima emisiune „Ora copiilor„

·         1932: Are loc premiera filmului "Chemarea dragostei", care prezintă povestea unei fete de țară sedusă de un boier cinic și aruncată în "vâltoarea metropolei". Zbuciumul fecioarei abandonate era punctat de diverse arii de operă și pagini folclorice asigurate de popularul Zavaidoc. Marin Teodorescu (cunoscut mai bine sub numele de Zavaidoc) (n. 8 martie 1896, Pitești — d. 13 ianuarie 1945) a fost un cântăreț român de muzică populară românească și de romanțe din perioada interbelică.

·         1933: Congresul american recunoaste independenta statului Filipine.

·         1943:  Trupele sovietice fac prima breșă în încercuirea germană a orașului Leningrad

·         1950: URSS reintroduce pedeapsa cu moartea pentru spionaj și sabotaj.

·         1951: Intră în vigoare Convenția cu privire la prevenirea și reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală a ONU, la 9 decembrie 1948. România a aderat la Convenție la 3 noiembrie 1950.

·         1957: Crearea Conferinței permanente a puterilor locale și regionale din Europa (azi Congresul puterilor locale și regionale din Europa), reunind în cadrul Consiliului Europei aleșii colectivităților locale și regionale.

·         1970: Se incheie razboiul civil din Nigeria, odata cu semnarea capitularii provinciei separatiste Biafra.

·         1984:  În Egipt a reînceput procesul de restaurare a marilor piramide

·         1990: La București se desfășoară un miting în care se cere reintroducerea pedepsei capitale; cu acea ocazie eșuează încercarea lui Dumitru Mazilu de a prelua conducerea Consiliului FSN și a-l înlătura pe Ion Iliescu de la putere. Zi de doliu naţional în memoria victimelor Revoluţiei din decembrie1989. Participanţii îşi amintesc că ucigaşii victimelor sînt încă în libertate şi încet, încet trec de la regrete la revendicări şi proteste îndreptate împotriva guvernului şi a membrilor CFSN.

Sub presiunea mulţimii ajunse la sediul guvernului, se semnează trei decrete:
1) declararea PCR în afara legii;
2) organizarea la 28.01.1990 a unui referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea (abolită la 7.01.1990, prin Decretul-lege nr.6);
3) instituirea unei comisii naţionale pentru rezolvarea sesizărilor şi doleanţelor tuturor cetăţenilor.
La 17.01.1990, decretele 1 si 2 vor fi anulate de către CFSN.

·         1990: Se reînfiinţează oficial Partidul Social-Democrat Român; primul preşedinte: Sergiu Cunescu (1990-1999).

·         1991:  Congresul american a răspuns pozitiv demersului propus de președintele George W. Bush, de a lua parte la confruntările militare din Golful Persic

·         1995: La Trenton, New Jersey, are loc prima audiție a lucrării compozitorului de origine română, Sabin Păutza, scrisă cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere a luiMartin Luther King jr.

·         1998: Un numar de 19 țări europene, între care și România, semnează, la Paris, Protocolul privind interzicerea clonării umane – primul text de drept internațional constrângător elaborat în acest domeniu

·         1999: Greva minerilor din Valea Jiului. Liderii minerilor cer venirea președintelui Emil Constantinescu în Valea Jiului.

·         2000: Deschiderea oficială a “Anului Internaţional Mihai Eminescu”, sărbătorit în cadrul UNESCO, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naşterea marelui poet.

·         2001: Intră în vigoare Acordul bilateral între Polonia și Kazahstan privind obligativitatea vizelor.

·         2002: Uniunea Europeană a invitat zece ţări candidate la aderare – Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru şi Malta – să i se alăture începând cu data de 1.05.2004. Numărul membrilor UE creşte astfel de la 15 la 25, iar pentru România şi Bulgaria a fost fixat ca termen al aderării anul 2007.

·         2010:  In Haiti se produce un cutremur devastator. La ora locală 16:53, un grav cutremur de pământ cu magnitudinea de 7,0 grade pe scara Richter, cu epicentrul în imediata apropiere a capitalei Port-au-Prince. Cele mai mari pagube s-au înregistrat chiar în centrul capitalei, unde imediat au fost date dispărute mii de persoane. La 28 ianuarie  2010 numărul de victime găsite sub dărâmături ajunsese la circa 170.000 morți. La 4 februarie numărul total de victime a fost apreciat la 230.000 morți, 300.000 răniți și 1.000.000 de oameni rămași fără adăpost. O consecința a  cutremurului din Haiti a  fost si izbucnirea  unei  epidemii de holeră in luna  în octombrie 2010,  din cauza înrăutățirii aprovizionării cu apă potabilă . Încă din primele zile au fost numărați sute de morți. La 19 noiembrie 2010 numărul morților ajunsese la circa 1.100.

Nașteri

·         1562: Carol Emanuel I (italiană Carlo Emanuele di Savoia; 12 ianuarie 1562 – 26 iulie 1630), supranumit cel Mare, a fost Duce de Savoia din 1580 până în 1630.

S-a născut la Castelul Rivoli din Piemont, ca singurul copil al Ducelui Emanuel Filibert de Savoia și a Margaretei a Franței. A devenit duce la 30 august 1580.^[1]

Ambițios și încrezător, el a urmat o politică de expansiune pentru ducatul său. În toamna anului 1588, profitând de războiul civil care a slăbit Franța în timpul domniei vărului său primar Henric al III-lea, a ocupat teritoriul Saluzzo, care era sub protecția franceză. Noul rege, Henric al IV-lea, a cerut să-i fie restituit teritoriul însă Carol Emanuel a refuzat; a urmat război. Conflictul de la graniță care a implicat Franța și Spania s-a încheiat cu pacea de la Vervins (2 mai 1598), care a lăsat problema Saluzzo nerezolvată. După ce ducele a început discuțiile cu Spania, Henric a amenințat că va redeschide războiul, până când, prin Tratatul de la Lyon (17 ianuarie 1601), Saluzzo a fuzionat cu Savoia în schimbul Bresse și a altor teritorii de peste Alpi.

În 1602, Carol Emanuel a încercat să asedieze orașul Geneva. La 11 decembrie în acel an, el a poruncit trupelor sale să înconjoare zidurile orașului. Tentativa a fost un eșec dezastruos; 54 de savoiarzi au fost uciși și mulți alții au fost capturați. Armata lui Carol Emanuel s-a retras în panică și prizonierii savoiarzi au fost executați.

S-a căsătorit cu verișoara sa de gradul doi, Infanta Catalina Micaela a Spaniei, fiica regelui Filip al II-lea al Spaniei și a Elisabetei de Valois și au avut zece copii:

• Filippo Emanuele, Prinț de Piemont (1586–1604)
• Victor Amadeus (1587–1637) căsătorit cu Prințesa Christine Marie a Franței; au avut copii.
• Emanuele Filiberto (1588–1624), vicerege al Siciliei (1622–24)
• Margareta (1589–1655), căsătorită cu Francesco al IV-lea Gonzaga, Duce de Mantua
• Isabela (1591–1626), căsătorită cu Alfonso al III-lea d'Este, Prinț Ereditar de Modena
• Maurizio, cardinal (1593–1657)
• Maria Apollonia, călugăriță la Roma (1594–1656)
• Francesca Catherina, călugăriță la Biella (1595–1640)
• Tommaso Francesco (1596–1656) căsătorit cu Marie de Bourbon, Contesă de Soissons; au avut copii
• Giovanna (n. 1597)

După decesul soției sale nu s-a recăsătorit niciodată însă începând cu anul 1600 a avut 11 copii cu următorele femei: Luisa de Duing, Argentina Provana, Catherine de Roussillon (mama Margheritei de Savoia care a fost o strămoașă a Mariei Teresa Cybo-Malaspina), Virginia Pallavicino, Anna Caterina Meraviglia și Anna Felizita Cusa.

Carol Emanuel I
Duce de Savoia
Gravură a lui Carol Emanuel I
Date personale
Născut	12 ianuarie 1562 Castelul Rivoli, Rivoli, Piemont
Decedat	26 iulie 1630 (68 de ani) Savigliano
Înmormântat	Hautecombe Abbey[*]
Părinți	Emanuel Filibert, Duce de Savoia Margareta, Ducesă de Savoia
Căsătorit cu	Catalina Micaela a Spaniei
Copii	Isabella, Ducesă de Modena Victor Amadeus I, Duce de Savoia Margaret, Viceregină a Portugaliei Thomas Francis, Prinț de Carignano
Religie	catolicism
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Savoia
Duce de Savoia
Predecesor	Emanuel Filibert
Succesor	Victor Amadeus I

·         1579: S-a nascut medicul, fiziologul, chimistul si fizicianul olandez Jan Baptist van Helmont (30 decembrie 1644), descoperitorul “gazului carbonic” CO2. Pe lângă valoroase contribuții în domeniile sus menționate, i se atribuie introducerea cuvântului gaz, ca denumire pentru una din stările de agregare.

·         1591: José Ribera, pictor spaniol (d. 1652)

·         1628: S-a nascut Charles Perrault, scriitor francez (“Povestile maicii mele Gâsca, sau Istorisiri si povesti din trecut”). Aceasta culegere scrisa de Perrault în anul 1697, cuprinde minunatele basme iubite de generatii intregi de copii: Scufita rosie”, “Motanul încaltat”, “Cenusareasa”, “Frumoasa adormita” ,“Barba-albastra” s.a. (d. 16.05.1703). Charles Perrault (n. 1628, Paris — d. 1703) a fost un poet francez, scriitor de proză și povestitor, membru de frunte al Academiei Franceze, care a avut un rol de frunte preponderent în disputa literară, cunoscută sub numele de „Cearta dintre antici și moderni”.

·         1729: S-a nascut Edmund Burke, filosof și om politic britanic; (d. 1797). Edmunde Burke (12 ianuarie 1729, Dublin, Irlanda — 9 iulie 1797, Beaconsfield, Anglia) — reprezentant de seamă al conservatorismului. A scris: „Reflecții pe marginea revoluției din Franța” – respectarea tradiției: monarhie, biserică, aristocrație. Citat: „Pentru ca raul sa triumfe, este suficient ca cei buni sa nu faca nimic.”

·         1746: S-a nascut Johann Heinrich Pestalozzi, pedagog și didactician elvețian, care a înnoit viziunea asupra metodelor de predare în învăţămîntul primar; (d.17.02.1827). Johann Heinrich Pestalozzi (n. 12 ianuarie 1746 – d. 17 februarie 1827) a fost un pedagog elvețian și reformator al educației. A îmbogățit și reînnoit conținutul și metodele învățământului primar, fiind considerat întemeietorul școlii populare Pestalozzi a fost influențat atât de iluminism, cât și de romantism. Astfel, a considerat că îmbunătățirea situației maselor populare se poate realiza în primul rând prin educație și instrucție, care ar trebui să se desfășoare, atât în școală cât și în mediul familial, conform naturii, adică să descopere și să stimuleze abilitățile înnăscute al copilului. Considerând că tineretul trebuie să fie înzestrat nu numai cu cunoștințe, ci și cu deprinderi practice, a preconizat îmbinarea instrucțiunii cu munca productivă. Principiile școlii pestalozziene au fost preluate, cu unele îmbunătățiri, de întreaga pedagogie științifică: intuiția, stimularea activității proprii a copilului, respectarea individualității lui, asigurarea dezvoltării armonioase și echilibrate a omului și încadrarea în comunitatea educativă (de la familie până la umanitate).

·         1751: Ferdinand I (12 ianuarie 1751 – 4 ianuarie 1825) a fost rege al Neapolelui, Siciliei și a celor Două Sicilii din 1759 până la moartea sa. A fost al treilea fiu al regelui Carol al Neapolelui, Siciliei și celor Două Siciliiși a soției lui Maria Amalia de Saxonia. La 6 octombrie 1759, tatăl său care i-a succedat fratelui său pe tronul Spaniei, a abdicat de la conducerea celor 3 regate în favoarea fiului său Ferdinand (fiul cel mare al regelui, Infantele Felipe, era întârziat mintal iar al doilea fiu, Carol era destinat moștenirii tronului Spaniei).

Ferdinand s-a născut la Neapole și a crescut în mijlocul multor dintre monumentele ridicate acolo de către tatăl său, care pot fi văzute și astăzi: Palatele din Portici, Caserta și Capodimonte.

Ferdinand a fost al treilea fiu al părinților săi, și era de așteptat ca fratele său cel mare Carol să moștenească Neapole și Sicilia. Când tatăl său a urcat pe tronul Spaniei în 1759 el a abdicat în Neapole în favoarea lui Ferdinand, în conformitate cu tratatele care interzic unirea celor două coroane. Pentru că Ferdinand avea opt ani, s-a înființat un consiliu de regență condus de toscanul Bernardo Tanucci. Acesta din urmă, un om capabil, ambițios, care dorea să păstreze guvernul cât mai mult posibil în propriile mâini, a neglijat în mod intenționat educația tânărului rege, și l-a încurajat în dragostea lui pentru plăcere, lene și devotamentul său excesiv față de sportul în aer liber

Minoratul lui Ferdinand s-a sfârșit în 1767 și prima sa măsură a fost să expulzeze iezuiții. Anul următor el s-a căsătorit cu Arhiducesa Maria Carolina, fiica împărătesei Maria Tereza. Prin contractul de căsătorie, regina avea un cuvânt de spus în Consiliul de Stat, după nașterea primului ei fiu, iar ea s-a folosit de acest mijloc de influență politică.

Ferdinand I
Rege al celor Două Sicilii
Ferdinand cu Muntele Vezuviu în fundal
Date personale
Nume la naștere	Ferdinando Antonio Pasquale Giovanni Nepomuceno Serafino Gennaro Benedetto
Născut	12 ianuarie 1751 Neapole
Decedat	4 ianuarie 1825 (73 de ani) Neapole
Înmormântat	Basilica Santa Chiara, Neapole
Părinți	Carol al III-lea al Spaniei Maria Amalia de Saxonia
Frați și surori	Infante Philip, Duke of Calabria[*] Carol al IV-lea al Spaniei Infantele Gabriel al Spaniei infantele Antonio Pascual al Spaniei[*] Francisco Javier de Bourbon[*] Maria Louisa a Spaniei Infanta Maria Josefa a Spaniei
Căsătorit cu	Maria Carolina a Austriei Lucia Migliaccio de Floridia
Copii	Maria Theresa, Împărăteasă romano-germană Maria Luisa, Mare Ducesă de Toscana Carlo, Duce de Calabria Francisc I al celor Două Sicilii Maria Christina, regină a Sardiniei Maria Amalia, regină a Franței Maria Antonia, Prințesă de Asturia Leopold, Prinț de Salerno
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	scriitor
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Două Sicilii
Rege al celor Două Sicilii
Domnie	12 decembrie 1816 – 4 ianuarie 1825
Predecesor	Carol al III-lea al Spaniei
Succesor	Francisc I al celor Două Sicilii Ferdinand în 1760, la vârsta de nouă ani.

·         1792: S-a născut Alexandru Ipsilanti, conducătorul mişcării eteriste de la 1821; (m.01.08.1828).

·         1808: S-a născut la Brașov, in Transivania, generalul şi omul politic român  Christian Tell; (d. 12 februarie 1884). Și-a făcut studile la Colegiul Sfântul Sava din București, unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu. Christian Tell s-a înrolat în forțele militare ale Imperiului Otoman, luptând în Războiul ruso-turc din 1828-1829, unde a primit gradul de căpitan. În 1830, a  intrat  în nou-formata armată a Țării Românești, avansând constant în gradele militare. În 1843, împreună cu Ion Ghica și Nicolae Bălcescu, a pus bazele societății secrete bucureștene Frăția – care a fost motorul revoluției de la 1848. La izbucnirea revoluției de la 1848, Christian Tell a mobilizat trupele pe care le comanda în sprijinul revoluționarilor din Țara Românească, ajungând să fie cunoscut sub numele de „sabia revoluției”. A fost prezent la adunarea de la 9 iunie 1848, care a emis Proclamația de la Islaz, fiind numit printre cei cinci membri ai guvernului provizoriu înființat în acel moment. Christian Tell a făcut de asemenea parte și din noul guvern provizoriu stabilit la București, iar după 19 iulie 1848 a fost membru al locotenenței domnești (împreună cu Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Golescu). A militat pentru înființarea și înzestrarea Gărzii Naționale, fiind înaintat la gradul de general. După înfrângerea revoluției de la 1848, pentru Tell a urmat o perioadă grea a exilului în Franța și apoi în insula Chios și Smirna, o bună bucată de timp fiind despărțit de familie și confruntat, ca de altfel majoritatea românilor aflați în pribegie, cu dificultăți financiare. Împreună cu ceilalți doi membri ai locotenenței domnești, Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Golescu, a încercat să reorganizeze emigrația românească (aripa moderată), intrând uneori în conflict cu aripa radicală (Brătienii, C. A. Rosetti, Ion Ghica). Christian Tell s-a întors din exil în 1857,sustinand alegerea deputaților  pentru Divanul ad-hoc. A fost participant activ (deputat, coordonator al Comisiei Centrale de la Focșani) în mișcarea unionistă, care a dus la dubla alegere ca domnitor în 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza și la înființarea a statului unitar român.

·         1810: Ferdinand al II-lea (Ferdinando Carlo, 12 ianuarie 1810 – 22 mai 1859) a fost rege al Celor Două Sicilii din 1830 până la moartea sa.

Ferdinand s-a născutla Palermo, ca fiu al regelui Francisc I al Celor Două Sicilii și a celei de-a doua soții și verișoară primară, Maria Isabella a Spaniei. Bunicii paterni au fost regele Ferdinand I al celor Două Siciliiși regina Maria Carolina a Austriei. Bunicii materni au fost Carol al IV-lea al Spaniei și Maria Luisa de Parma.

Ferdinand I și Carol al IV-lea erau frați, ambii erau fii ai regelui Carol al III-lea al Spaniei și ai reginei Maria Amalia de Saxonia.

A urcat pe tronul regatului celor Două Sicilii la 8 noiembrie 1830, la vârsta de 20 de ani. În primii săi ani de domnie, Ferdinand a fost destul de popular. A publicat un edict în care a promis să acorde o atenție deosebită pentru administrarea imparțială a justiției, de a reforma finanțele și de a folosi toate eforturile pentru a vindeca rănile care au afectat regatul timp de mulți ani.

Scopul lui, spunea el, a fost să guverneze regatul într-un mod care ar aduce cea mai mare fericire pentru cel mai mare număr de supuși respectând în același timp drepturile colegilor săi monarhi și cele ale Bisericii Romano-Catolice.

Primii ani ai domniei au fost relativ pașnici: el a redus impozitele și cheltuielile, a construit prima linie de cale ferată din Italia între Neapole și palatul regal de la Portici, a dotat flota cu primul vapor cu aburi și a stabilit o conexiune telegrafică între Neapole și Palermo.

Cu toate acestea, în 1837 el a suprimat violent demonstranții sicilieni care cereau o constituție. Intelectualii progresivi, care erau motivați de înființarea unei noi societăți înființată pe o constituție modernă, au continuat să ceară regelui să acorde o constituție și să liberalizeze domnia sa.

În septembrie 1847, revolte violente inspirate de către liberali au izbucnit în Reggio Calabria și în Messina și au fost înăbușite de către militari. La 12 ianuarie 1848 a izbucnit revoluția siciliană, s-a răspândit în întreaga insulă și a servit ca o scânteie pentru revoluțiile din 1848 în toată Europa.

După izbucniri similare revoluționare în Salerno, la sud de Napoli și în regiune Cilento, care au fost sprijinite de majoritatea intelectualității regatului, la 29 ianuarie 1848 regele Ferdinand a fost nevoit să acorde o constituție după modelul francez.

O dispută a apărut cu privire la natura jurământului pe care ar trebui să-l depună membrii Camerei Deputaților. Cum un acord nu a putut fi atins iar regele a refuzat un compromis, revoltele au continuat în stradă. În cele din urmă, regele a ordonat armatei să le înăbușe și a dizolvat parlamentul național la 13 martie 1849. Deși Constituția nu a fost niciodată abrogată în mod oficial, regele s-a întors pentru a domni ca un monarh absolut.

În această perioadă, Ferdinand și-a arătat atașamentul său față de Papa Pius al IX-lea, acordându-i azil la Gaeta. Papa a fost temporar forțat să fugă din Roma după tulburări revoluționare similare.

În același timp, Sicilia și-a proclamat independența sub conducerea lui Ruggeru Sèttimu, care, la 13 aprilie 1848 l-a declarat pe rege detronat. Ca răspuns, regele a adunat o armată de 20.000 de oameni sub comanda generalului Carlo Filangieri și a expediat-o în Sicilia pentru a-i subjuga pe liberali și a restabili autoritatea sa.

După o campanie de durată de aproape nouă luni, regimul liberal din Sicilia a fost complet supus la 15 mai 1849.

Între 1848 și 1851, politica regelui Ferdinand i-a determinat pe mulți să plece în exil. Între timp, un număr de 2000 de revoluționari suspecți sau dizidenți au fost închiși.

După ce a vizitat Neapole în 1850, Gladstone a început să sprijine adversarii napolitani ai domnitorilor bourbon: "sprijinul" lui consta în două scrisori pe care le-a trimis de la Napoli către Parlamentul de la Londra, scrisori care descriu "condițiile îngrozitoare", ale regatului din sudul Italiei și susțineau că "este negarea lui Dumnezeu ridicat la un sistem de guvernare". De fapt, Gladstone nici nu a fost în sudul Italiei și, prin urmare, unele dintre acuzațiile sale nu erau fiabile, însă rapoartele de proastă administrare în cele două Sicilii au fost larg răspândite în Europa în timpul anului 1850. Scrisorile lui Gladstone au provocat reacții sensibile în întreaga Europă și a ajutat la izolarea diplomatică a regatului înainte de invazia și anexarea regatului celor Două Sicilii de către regatul Piemont.

Guvernul britanic, care a fost aliat și protector al dinastiei Bourbon în timpul războaielor napoleoniene, avea interese suplimentare pentru a limita independența regatului guvernat de Ferdinand al II-lea. Guvernul britanic avea interese de afaceri extinse în Sicilia și se baza pe sulful sicilan pentru anumite industrii. Regele a încercat să limiteze influența britanică care începuse să provoce tensiuni.

Cum Ferdinand a ignorat sfatul guvernelor britanic și francez, aceste puteri și-au chemat ambasadorii în 1856.

Un soldat a încercat să-l asasineze pe Ferdinand în 1856 și mulți cred că infecția în urma rănii de la baioneta soldatului a dus în final la moartea sa. Regele a murit la 22 mai 1859 la Caserte la vârsta de 49 de ani, la scurt timp după ce Al Doilea Imperiu Francez și regatul Sardiniei au declarat război împotriva Imperiului Austriac. Acest lucru va duce mai târziu la invazia în regatul său a lui Giuseppe Garibaldi și la unificarea Italiei în 1861.

Ferdinand al II-lea
Date personale
Nume la naștere	Ferdinando Carlo
Născut	12 ianuarie 1810 Palermo, Sicilia
Decedat	22 mai 1859 (49 de ani) Caserta, Italia
Înmormântat	Santa Chiara[*]
Părinți	Francisc I al celor Două Sicilii Maria Isabela a Spaniei
Frați și surori	Prințesa Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii Prințesa Maria Amalia de Bourbon-Două Sicilii (1818–1857) Teresa a celor Două Sicilii Prințesa Caroline Ferdinande, Ducesă de Berry Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii Prințesa Luisa Carlotta a celor Două Sicilii Carlo Ferdinand Leopold al celor Două Sicilii Prince Louis, Count of Aquila[*] Prince Francis, Count of Trapani[*] Prince Antonio, Count of Lecce[*] Maria Christina a celor Două Sicilii
Căsătorit cu	Maria Christina de Savoia Maria Theresa de Austria
Copii	Francisc II Prințul Louis, Conte de Trani Prințul Albert Maria, Conte de Castrogiovanni Prințul Alfonso, Conte de Caserta Maria Annunciata, Arhiducesă Karl Ludwig de Austria Maria Immaculata Clementina, Arhiducesă Karl Salvator de Austria Prințul Gaetan, Conte de Girgenti Prințul Giuseppe, Conte de Lucera Maria Pia della Grazia, Ducesă de Parma Prințul Vincenzo, Conte de Melazzo Prințul Pasquale, Conte de Bari Maria Luisa Immaculata, Contesă de Bardi Prințul Gennaro, Conte de Caltagirone
Cetățenie	Spania
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Două Sicilii
Rege al Celor Două Sicilii
Domnie	8 noiembrie 1830 - 22 mai 1859
Predecesor	Francisc I
Succesor	Francisc II Ferdinand al II-lea într-o rară fotografie de epocă, c. 1850.

·         1845: S-a născut la Falticeni, filologul şi folcloristul roman Alexandru Lambrior, membru al societăţii Junimea si membru corespondent al Academiei Romane; (m.20 septembrie 1883 la Iasi).

* 1846: Prințul Gaetano Maria Federico de Bourbon-Două Sicilii, Conte de Girgenti^[1][2] (italiană Gaetano Maria Federico, Principe di Borbone delle Due Sicilie, Conte di Girgenti^[1][2]) (n. 12 ianuarie 1846 - d. 26 noiembrie1871) a fost al șaptelea copil al regelui Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii și al soției sale, Maria Theresa de Austria.^[1][2] Gaetan a fost membru al Casei de Bourbon-Două Sicilii și soț al Isabelei de Asturia. Prin căsătorie, Gaetan a devenit infante al Spaniei.

Prințul Gaetan
Conte de Girgenti
Date personale
Născut	12 ianuarie 1846 Neapole, Regatul celor Două Sicilii
Decedat	26 noiembrie 1871 (25 de ani) Lucerna, Elveția
Înmormântat	El Escorial, Madrid, Spania
Cauza decesului	sinucidere (plagă împușcată[*])
Părinți	Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii Maria Tereza de Austria
Frați și surori	Prințesa Maria Annunciata de Bourbon-Două Sicilii Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii Prințesa Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii Maria Luisa Immaculata de Bourbon-Două Sicilii Prince Louis, Count of Trani[*] Francisc al II-lea al Celor Două Sicilii Prince Januarius, Count of Caltagirone[*] Pasquale Prințul Alfonso, Conte de Caserta
Căsătorit cu	Isabela, Prințesă de Asturia
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Conte
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Două Sicilii

·         1849: Jean Béraud, pictor francez (d. 1935)

·         1852: S-a născut mareşalul Joseph Joffre, comandantul şef al armatelor franceze (1914-1916) pe frontul de Vest, în timpul Primului Război Mondial; renumit în urma victoriei de la Marna;( d.3 ianuarie 1931). Joseph Jacques Césaire Joffre (n.12 ianuarie 1852 – d. 3 ianuarie 1931). mareșal francez în timpul Primului Război Mondial. Este cel mai cunoscut prin faptul că a retras și a regrupat armatele aliate în Prima bătălie de pe Marna, fiind artizanul victoriei strategice a aliaților în 1914, la debutul Primului Război Mondial. Popularitatea i-a adus porecla de „Papa Joffre”.

·         1857: S-a născut Sabba Ştefănescu, om de stiinta  român, profesor de paleontologie la Universitatea din București, membru corespondent al Academiei Române; (d.16 iulie 1931, Sinaia).  A studiat la Paris, unde a obținut licența în științe naturale (1879). Din 1881 a fost profesor de științe naturale la Școala Comercială și la liceul Sf. Sava din București, al cărui director a devenit în 1893. În același timp a lucrat la prima hartă geologică a României, întocmită în acea perioadă de Biroul Geologic condus de Grigoriu Ștefănescu. În 1897 a obținut doctoratul în geologie și paleontologie la Universitatea din Paris. A devenit membru corespondent al Academiei Române în 1893.

·         1863: Swami Vivekananda, filosof indian (d. 1902)

·         1874: S-a născut juristul Paul Negulescu, membru de onoare al Academiei Române (m. 6 mai 1946)

·         1876: S-a născut scriitorul Jack London (“Colţ Alb”, “Călcâiul de fier”, “Martin Eden”); (m. 22 noiembrie 1916). Jack London este pseudonimul literar al lui John Griffith Chaney (n. 12 ianuarie 1876, San Francisco – d. 22 noiembrie 1916, Glen Ellen, California), scriitor și jurnalist american. Opera sa (care constă în special din romane) are ca subiect existența crudă, sălbatică și spiritul de revoltă și aventură, în care eroii, de o forță fizică și morală supraumană, sunt antrenați într-o luptă brutală pentru supraviețuire. În plan literar, a fost influențat de Robert Louis Stevenson, Rudyard Kipling, Joseph Conrad, iar în cel ideologic de Charles Darwin, Herbert Spencer, Karl Marx și Friedrich Nietzsche.
* 1878: Mustafa Fevzi Çakmak (n. 12 ianuarie^[2][3] sau 24 ianuarie 1876^[4]1876, Istanbul - d. 10 aprilie 1950) a fost un mareșal și om politic turc. A fost unul dintre susținătorii și colaboratorii lui Mustafa Kemal Atatürk, fiind, împreună cu acesta și cu İsmet İnönü, fondator al Republicii Turcia). A fost singurul mareșal al Turciei.
* 1887: Edward Leedskalnin (letonă Edvards Liedskalniņš) (n. 12 ianuarie1887, Stāmerienas pagasts, Livonia - d. 7 decembrie 1951, Miami, SUA) a fost un emigrant leton excentric în Statele Unite și sculptor amator. Leedskalnin a construit singur monumentul cunoscut sub numele de Castelul de Coral din Florida.^[1] El a fost, de asemenea, cunoscut pentru teoriile sale (considerate obscure) despre magnetism.

Castelul de Coral este o structură de piatră creată de Leedskalni în nordul orașului Homestead, Florida, ținutul Miami-Dade la intersecția dintre South Dixie Highway (U.S. 1) și SW 157th Avenue. Structura cuprinde numeroase pietre megalitice (în principal calcar format din corali), fiecare cântărind câteva tone. În prezent este o atracție turistică privată. Metoda de construcție rămâne o enigmă nedezlegată, propunându-se explicații supranaturale sau inversarea geomagnetică.^[2]

Leedskalnin a susținut că toată materia ar fi acționată de ceea ce el a numit "magneți individuali". De asemenea, el a susținut că oamenii de știință din timpul său au căutat unde nu trebuia pentru a înțelege energia electrică și că au observat doar "pe jumătate din întregul concept" cu doar "o față a instrumentelor de măsură".

·         1889: Enrico Bompiani, matematician italian, membru de onoare al Academiei Române (d. 1975)

·         1890 - S-a născut pictorul Fritz Kimm (m.05.05.1979).

·         1891 (12/24):  S-a născut medicul Basil Theodorescu, unul dintre fondatorii cardiologiei româneşti. În 1947 a pus bazele Societăţii de Cardiologie din România. Este membru al Academiei Române.

·         1893: Hermann Goering, (n. 12 ianuarie 1893, Rosenheim, Bavaria, d. 15 octombrie 1946, Nürnberg) a fost un aviator militar german, politician, comandant militar, al doilea în ierarhia partidului național-socialist(nazist) și a celui de-al Treilea Reich, după Adolf Hitler, și comandantul aviației militare, Luftwaffe, a Germaniei naziste. Înființarea primelor lagăre hitleriste germane de concentrare (gen închisoare) și a Gestapo-ului (poliția secretă de stat) sunt strâns legate de numele lui Göring. Divizia de tancuri Hermann Göring Panzerdivision (divizia de blindate și parașutiști), care a luptat în Africa și Sicilia, a purtat numele său.

Fiul lui Ernst Hermann Göring (n. 1839, d. 1913) și al Franziskăi Tiefenbrunn (d. 1923), Hermann Göring avea origine aristocrată,^[12] fiind considerat unul dintre eroii germani ai Primului Război Mondial.^[13]

Prin decretul din 19 iulie 1940, Hitler l-a promovat pe Göring la rangul de Reichsmarschall, un grad superior creat special pentru acesta, iar în 1941 l-a desemnat ca succesor al său la conducerea Germaniei naziste.^[14]

După capitularea necondiționată a Germaniei la 9 mai 1945, Göring a fost judecat pentru crime de război și crime împotriva umanității în Procesul de la Nürnberg, care a avut loc în 1945-1946, și a fost condamnat la moarte. În timp ce aștepta executarea sentinței sale, Göring s-a sinucis în celula închisorii unde era deținut.

·         1893: Alfred Rosenberg, influent membru al partidului nazist (d. 1946)
* 1893: Nick Grindé (12 ianuarie 1893 – 19 iunie 1979) a fost un regizor american și scenarist. A regizat 57 de filme între 1928 - 1945.

·         1895: Sándor Földes (pseudonim literar: Pál Ács), scriitor, poet, jurnalist și redactor al radiodifuziunii maghiar. Exponent al expresionismului (d. 1968)

·         1899: Paul Hermann Müller, chimist elvețian, laureat Nobel (d. 1965)

·         1900: S-a născut, la Vârşeţ, in Serbia, geologul Alexandru Codarcea; (d. 28mai 1974,București). A elaborat lucrări referitoare la geologia, petrografia şi tectonica Carpaţilor Meridionali. Este membru al Academiei Române. A fost profesor de mineralogie şi petrografie la Institutul de petrol, gaze şi geologie din Bucureşti. Autor al unor importante lucrări cu privire la rocile banatitice, la geologia petrografică şi la tectonica Carpaţilor Meridionali.

·         1903: Igor Kurchatov, fizician rus (d. 1960)

·         1906: Emmanuel Levinas, filosof francez (d. 1995)

·         1907: Serghei Koroliov, inginer rus, proiectant de rachete (d. 1966)

·         1908 - S-a născut regizorul francez Jean Delannoy. A obţinut, în 1946, Marele
Premiu de la Cannes pentru filmul "Simfonia pastorală".

·         1910: Luise Rainer, actriță germană
* 1912: Lucian Popescu (n. 12 ianuarie 1912, București - d. 9 decembrie 1982) a fost un boxer român care a câștigat titlul european la trei categorii diferite: muscă (împotriva lui Kid Oliva pe 7 iunie 1930 și o alta în 1931),^[1] pană și cocoș în 1939.^[2] Poreclit „băiatul de ciocolată”, este considerat a fi cel mai bun boxer român din perioada interbelică.^[3]

După retragere a antrenat la clubul „Progresul”.

* 1914: Traian Șelmaru (n. 12 ianuarie 1914 ^[1] - d. 1999 ^[2]) a fost un critic literar român, reprezentant al realismului socialist.

A fost secretar al Uniunii Scriitorilor din R.P.R. Atunci când A.E. Baconsky și alți scriitori încercau să combată caracterul propagandistic și lozincard al literaturii ,,proletcultiste”, în calitatea sa de secretar al Uniunii Scriitorilor, Traian Șelmaru a afirmat că lozinca ,,e un lucru sfânt, ordinul de luptă a Partidului nostru, iar scriitorii sunt propagandiști și trebuie să învețe a utiliza cu mândrie și cu măiestrie lozincile”. ^[3]

Într-o informare referitoare la atmosfera din Uniunea Scriitorilor se atrăgea atenție că aceasta nu este cea mai bună, deoarece în rândul scriitorilor "își face loc tot mai mult spiritul de grup" și se exemplifică existența unor grupuri ca: grupul Gazetei literare (Zaharia Stancu, Paul Georgescu, Petru Dumitriu, Veronica Porumbacu etc.), grupul Vieții Românești (Ovid S. Crohmălniceanu, Nina Cassian, Marin Preda, Nicolae Tertulian), grupul de la Scînteia (S. Fărcășanu, Dan Deșliu, Eugen Frunză, Traian Șelmaru).^[4] În acea periodă, Traian Șelmaru lucra la ziarul PCR: Scînteia.

În volumul său Memoria ca zestre, Nina Cassian îl descrie pe Traian Șelmaru drept “... personaj nefast, ulterior secretar (și torționar) al Uniunii Scriitorilor”. ^[5]

Vladimir Tismăneanu se exprimă astfel: „Este dificil și dureros să facem un inventar al caznelor la care a fost supusă cultura română în anii administrării sale de către ceata de politruci guvernată de Leonte Răutu. Un belfer cu tupeu, precum Traian Șelmaru, ajungea să dicteze în lumea scriitorilor români, ..."

·         1919 - S–a născut Jacques Mauclair, actor, dramaturg, regizor francez, unul dintre primii care au pus în scenă piesele dramaturgului român Eugen Ionescu (m.20.12.2001).

·         1925: S-a născut Laurenţiu Profeta, compozitor român; (d.2006). Compozitorul Laurenţiu Profeta s-a stins din viaţă la vârsta de 81 de ani. A studiat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi la Conservatorul de la Moscova. De asemenea, a absolvit Facultatea de Filosofie din Capitală. Între anii 1949 şi 1953, Laurenţiu Profeta a îndeplinit funcţia de director adjunct al Societăţii Române de Radiodifuziune, apoi a condus Direcţia de muzică din cadrul Ministerului Culturii, între anii 1953 şi 1955, respectiv între anii 1959 şi 1961. Creaţia sa a cuprins mai multe genuri, în special muzică uşoară.

·         1926 - S-a născut Alexandru Andriescu, filolog şi istoric literar ("Relief contemporan", "Limba presei româneşti în secolul al XIX-lea").

·         1926: Horea Popescu, regizor român (d. 2010)

·         1926 - S-a născut Ray Price, cântăreţ country american.

·         1927 - S-a născut, la Godeni, judeţul Argeş, medicul chirurg Eugeniu Gh. Proca, membru de onoare al Academiei Române (m. 7 martie 2004). Timp de peste 40 de ani şi-a concentrat atenţia asupra problemelor insuficienţei renale. A organizat primul Centru de hemodializă şi a efectuat primele transplanturi renale din România (1980). Este membru de onoare al Academiei Române. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină militară din Bucureşti (1945-1949). După excluderea sa din Institutul militar, continuă studiile la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1951-1953). Deşi şef de promoţie, funcţionează ca medic într-o mină de cărbuni de pe Valea Trotuşului. În 1953 intră, prin concurs, la Spitalul Panduri. În 1957 a susținut teza de doctorat Insuficienţa renală acută, iar în 1969 a obţinut titlul de doctor docent. Până în 1965, când devine șeful Clinicii de urologie de la Fundeni, parcurge toate etapele didactice numai prin concurs. Între 1963-1964 efectuează un stagiu la Institutul de urologie din Londra iar în 1967 efectuează cinci luni de stagiu la Boston, la Harvard. În 1989, a reînfiinţat Societatea Romană de Urologie (desfiinţată în 1945), al cărui preşedinte a fost până în aprilie 1999, dovedindu-se un demn urmaş al profesorilor Herescu şi Hortolomei. De asemenea, a reînfiinţat Revista română de urologie. A fost profesor de clinică chirurgicală urologică la Institutul de Medicină și Farmacie din Bucureşti (din 1973); rector al Institutului de Medicină din Bucureşti (1976-1978), ministru al sănătăţii (1978-1985).

·         1930 - S-a născut Glenn Yarborough, cântăreţ american.

·         1936 - S-a născut Charlie Gracie, cântăreţ şi chitarist american.

·         1936: Liliana Cavani, regizoare italiană
* 1936: Tănase Dima (n. 12 ianuarie 1936, Calipetrova, Bulgaria) este profesor și antrenor de fotbal român, de origine aromână. Este singurul antrenor care i-a pregătit pe Nicolae Dobrin și pe Gheorghe Hagi, considerați cei mai buni fotbaliști români ai tuturor timpurilor. Totodată, se numără printre puținii specialiști din România care a desfășurat o activitate de excelență atât în învățământ, cât și în fotbalul de performanță.

·         1939: Rodica Tapalagă (n. 12 ianuarie 1939, Dorohoi - d. 18 decembrie 2010, București ) a fost o actriță română de teatru și film.

Rodica Tapalagă s-a născut la Dorohoi dar la doar trei luni s-a mutat cu familia la București. A urmat cursurile Liceului "Gheorghe Lazăr" din București. Absolventă a Institutului de artă teatrală și cinematografică din București promoția 1959 ^[1], a debutat în 1958 pe marile ecrane în comedia Alo?... ați greșit numărul!, alături de alte viitoare mari nume ale scenei și filmului românesc (Ștefan Tapalagă, Ștefan Mihăilescu-Brăila și Stela Popescu). A creat roluri pe scenele mai multor teatre: Teatrul Național din Craiova, Teatrul Nottara și Teatrul Mic. Din 1961 până în 2010 (cu o scurtă întrupere între anii 1977-1981 când a jucat la Teatrul Mic) a fost actriță a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra din București fiind ultima actriță angajată personal de Lucia Sturza Bulandra.^[2].

Căsătorită cu scenograful Ion Popescu-Udriște (n. 1929)^[3], au împreună un fiu Barbu (n. 1970).^[4]

Rodica Tapalagă a fost sora mai mică a actorului Ștefan Tapalagă

A jucat în filme:

• Alo? Ați greșit numărul (1958)
• Aproape de soare (r. Savel Stiopul, 1960)
• Cinci oameni la drum (r. Gabriel Barta, 1962)
• Politica si... delicatese (r. Haralambie Boroș, 1963)
• Tănase Scatiu (r. Dan Pița, 1976) - Premiul ACIN
• Intre oglinzi paralele (r. Mircea Veroiu, 1979)
• Vis de ianuarie (r. Nicolae Oprițescu, 1979)
• Clipa (r. Gheorghe Vitanidis, 1979)
• Ora zero (r. Nicolae Corjos, 1979)
• Artista, dolarii și ardelenii (1980)
• De dragul tău, Anca (r. Cristiana Nicolae, 1983)
• Dragostea și revoluția (r. Gheorghe Vitanidis, 1983)
• Vreau să știu de ce am aripi (r. Nicu Stan, 1984)
• Uimitoarele aventuri ale muschetarilor (r. Victor Antonescu, 1987) - voce
• Sistemul nervos ( r. Mircea Daneliuc, 2005)

Roluri în teatru:

Teatrul Național Craiova

• Pygmalion de George Bernard Shaw; regia: Vlad Mugur
• Tânara Gardă de Aleksandr A. Fadeev; regia: Vlad Mugur
• Steaua fără nume de Mihail Sebastian; regia: A. Moldovan
• Poveste din Irkutsk; regia: Radu Nicolae
• Passacaglia de Titus Popovici;
• Celebrul 702 de Alexandru Mirodan; regia: Radu Miron

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra (1961-1977)

• Copiii soarelui de Maksim Gorki (în rolul Fima); regia: Lucian Pintilie, Liviu Ciulei
• Proștii sub clar de lună de Teodor Mazilu; regia: Lucian Pintilie
• Opera de trei parale de Bertolt Brecht; regia: Liviu Ciulei
• Comedia erorilor de William Shakespeare; regia: Lucian Giurchescu
• D-ale carnavalului de I. L. Caragiale; regia: Lucian Pintilie
• Acești nebuni fățarnici de Teodor Mazilu; regia: Eugen Mandric
• Nu sunt Turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu; regia: Valeriu Moisescu
• Meteorul de Friedrich Dürrenmatt; regia: Valeriu Moisescu
• O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale; regia: Liviu Ciulei
• Melodie din Varșovia de Leonid Zorin; regia: Ivan Helmer
• Trei generații de Lucia Demetrius; regia: Petru Popescu
• Sfântul Mitică Blajinul de Aurel Baranga; regia: Aurel Baranga
• Interviu de Ecaterina Oproiu; regia: Cătălina Buzoianu
• Azilul de noapte de Maxim Gorki; regia: Liviu Ciulei

Teatrul Nottara (colaborare 1964)

• Colombe de Jean Anouilh (în rolul Colombe); regia: Sanda Manu

Teatrul Mic (1977-1982)

• Unchiul Vania de Anton Cehov; regia: Laurențiu Azimioară
• Pluralul englezesc de Alan Ayckbourn; regia: Sanda Manu
• Nebuna din Chaillot de Jean Giraudoux; regia: Silviu Purcărete
• Copiii lui Kennedy; regia: Dragoș Galgoțiu

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra (1981-2010)

• Rezervația de Pelicani de Dumitru Radu Popescu; regia: Valeriu Moisescu
• Tartuffe de Molière regia: Alexandru Tocilescu
• Cabala bigoților de Mihail Bulgakov; regia: Alexandru Tocilescu
• Unchiul Vania de Anton Cehov; regia: Alexa Visarion
• Trenurile mele de Tudor Mușatescu; regia: Petru Popescu
• Dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu; regia: Cătălina Buzoianu
• Trei surori de Anton Cehov; regia: Alexandru Darie
• Totul în grădină de Edward Albee; regia: Tudor Mărăscu
• Nebunia regelui George de E. Bennett; regia: Petre Bokor

Teatrul Național Radiofonic

• Lecția de Eugen Ionescu; regia: Lucian Giurchescu

Peste 100 de roluri în teatru radiofonic

• 333 de icosari și 33 de firfirici'
• Alice in Țara minunilor
• Cafeneaua cea mică
• Ce naște din pisică'
• Dimineața pierdută
• Diplomație
• Fratele meu, Charles
• Frumoasa Așenel
• Jacques fatalistul și stăpânul său
• Martin Eden
• Mary Poppins
• Moș Goriot
• Neguțătorul din Veneția
• Pasărea albastră
• Pădurea spânzuraților
• Rândunica spune o poveste
• Tren de plăcere
• Un duel în ziua nunții

Televiziune (selectiv)[modificare | modificare sursă]

• Femeile savante (în rolul Lucille), de Molière
• Ceasul de aur (1967) de Jean Claude Brisville ; regia: Radu Miron
• Jocul dragostei și al întamplării (1968) de Marivaux; regia: Lidia Ionescu
• Maior Barbara (1969) (în rolul maior Barbara) de George Bernard Shaw; regia: Radu Miron
• Gaițele (1969) (în rolul Margot), de Alexandru Kirițescu
• Un nasture sau absolutul (1970); regia: Savel Stiopul
• O scrisoare pierdută (1972) (în rolul lui Zoe Trahanache); regia: Liviu Ciulei
• Bălcescu (1973); regia: Horea Popescu
• Rivalii (1976); regia: Cornel Popa
• Șeful sectorului sufletelor (1976); de Alexandru Mirodan; regia: Letiția Popa
• Surorile Boga (1977); de Horia Lovinescu; regia: Constantin Dicu
• Tren de plăcere (1979) (în rolul Miței); adaptare după I. L. Caragiale; regia: Mihai Berechet
• Picnic nou pe câmpul de luptă (1979) (în rolul mamei), de Arrabal; regia: Eugen Todoran
• Steaua fără nume (1983) (în rolul domnișoarei Cucu), de Mihail Sebastian; regia: Eugen Todoran
• Fotoliul fermecat (1985), de Karinthy Frigyes; regia: Sergiu Ionescu
• Dimineața pierdută (1990) (în rolul Sophie Ioaniu); regia: Cătălina Buzoianu
• Cui i-e frică de Virginia Woolf? (1995) (în rolul Marthei); regia: Olimpia Arghir

Rodica Tapalagă a jucat și în numeroase scenete și spectacole de varietăți TV cum ar fi:

• Starea de leșin (1969) de Valentin Silvestru, regia Aurel Cerbu
• Eu nu claxonez (1973) regia Alexandru Bocăneț
• Trurli, Trurli (1974) regia Alexandru Bocăneț
• Tango (1974) de Alexandru Bocăneț
• La doctor (1975) regia Alexandru Bocăneț
• Săraca Tanța (1982) de Petre Bărbulescu
• Secția corecțională (1985) de I. L. Caragiale, regia Grigore Pop și Dan Mihăescu

Rodica Tapalagă
Date personale
Născută	12 ianuarie 1939 Dorohoi, România
Decedată	18 decembrie 2010 (71 de ani) București, România
Căsătorită cu	Scenograful Ion Popescu-Udriște
Ocupație	actriță

·         1941 - S-a născut Long John Baldry, bluesman britanic.

·         1941:  Lazăr Puhalo, arhiepiscop, teolog și editor ortodox din Canada
* 1941: Kazuo Imanishi (n. 12 ianuarie 1941) este un fost fotbalist japonez.
* 1944: Joseph William „Joe“ Frazier (n. 12 ianuarie 1944, Beaufort, Carolina de Sud - d. 7 noiembrie 2011) a fost un campion mondial american de box, la categoria grea. Era poreclit Smokin' Joe („Joe, cel care dă gaz”). Înainte de a deveni profesionist, Frazier a fost campion olimpic de box amator (1964, Tokio), iar cele trei meciuri de box susținute împotriva lui Muhammad Ali (alias Cassius Clay) aparțin meciurilor clasice din istoria boxului. Primul meci împotriva lui Muhammad Ali a fost în anul 1971, Ali neavând nici un meci timp de 3 ani din cauza Războiului din Vietnam. Meciul dintre cei doi pugiliști formidabili s-a desfășurat la Madison Square Garden în New York, ambii având palmaresul curat, zero înfrângeri. Meciul a durat 15 reprize fiind câștigat de Joe Frazier. În anul 1973, Frazier îi dă șansa lui George Foreman de a boxa pentru titlul mondial, Frazier sperând că îl va domina pe mai tânărul și mai neexperimentatul Foreman. Totul a descurs total invers pentru Frazier care a fost trimis la podea de 6 ori în cele 2 reprize cât a durat meciul, arbitrul oprind meciul în cele din urmă. Forța lui Foreman era mult prea mare pentru stilul de luptă al lui Frazier. A doua întâlnire cu Ali a fost în anul 1974, meciul fiind câștigat de Ali după 12 reprize. Apoi în anul 1975 la Manilla, Muhammad Ali îl face TKO pe Frazier după 14 reprize epuizante.
* 1944: Fatos Kongoli (n. 12 ianuarie 1944 la Elbasan) este un scriitor albanez.

·         1945 - S-a născut Maggie Bell, vocalistă britanică (Stone The Crows).

·         1946 - S-a născut Cynthia Robinson, trompetistă americană (Sly & The Family Stone).

·         1947 - S-a născut Michael Blakey, baterist britanic (Christie).
* 1948: Anthony Andrews (n. 12 ianuarie 1948, Londra) este un actor englez.

·         1949: Haruki Murakami (村上 春樹 Murakami Haruki^?) (n. 12 ianuarie 1949, Kyoto) este un scriitor japonez.
* 1949: Ottmar Hitzfeld (pronunțat în germană /ˈʔɔtmaːɐ̯ ˈhɪt͡sfɛlt/; n. 12 ianuarie 1949 în Lörrach, acum Baden) este un fost fotbalist german, actualmente antrenor.^[1] El este supranumit der General ("generalul"), și "Gottmar Hitzfeld".^[2] Cu un total de 18 titluri majore, majoritatea câștigate cu Grasshopper Club Zürich, Borussia Dortmund și Bayern Munchen, Hitzfeld este unul din cei mai de succes antrenori de fotbal din lume. El a fost ales de două ori "Antrenorul anului în lume". Este unul din cei patru antrenori care au câștigat Cupa Campionilor/Liga Campionilor cu 2 cluburi diferite, ceilalți 3 find Ernst Happel, José Mourinho și Jupp Heynckes. În prezent activează ca selecționer al naționalei Elveției.
* 1950: Vasile Ion (n.12 ianuarie 1950) este un fost senator român în legislaturile din perioadele 1990-2000 și cele de după 2004, ales în județul Buzău pe listele partidului denumit succesiv în acea perioadă FSN, FDSN, PDSR și PSD. A fost lider al organizației județene Buzău a acestui partid până în mai 2010, când a demisionat din partid,^[1] după care a trecut la PC^[2] și apoi la UNPR

·         1951: Kirstie Alley, actriță americană
* 1952: Gheorghe Perian (n. 12 ianuarie 1952, Cenad, județul Timiș) este un critic și istoric literar român.
A absolvit, în 1976, Facultatea de Filologie a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. In 1999 obține titlul de doctor în științe filologice cu o teză despre poezia naivă românească. A publicat studii si articole in revistele Echinox, Vatra, Familia, Tribuna, Steaua, Transilvania, Amfiteatru, Ramuri, Argeș, Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Discobolul, Studii literare. Din 1990 este cadru didactic la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezent fiind conferențiar în cadrul aceleiași facultăți.

·         1953 - S-a născut Michael Barker, baterist britanic (Magnum).
* 1953: Valentin Crîlov (în rusă Валенти́н Михайлович Крыло́в; n. 12 ianuarie1953, Chișinău) este un politician din Republica Moldova, care din 1990 până în 1998 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Blocului “Соцединство”.

·         1955 - S-a născut actriţa americană Kristie Alley.
* 1957: Vasile Botnaru (n. 12 ianuarie 1957, Cinișeuți) este un jurnalist și pictor din Republica Moldova.^[1] Este Directorul biroului din Chișinău al postului Radio Europa Liberă.

·         1958: Marian Sârbu, politician român
* 1958: Mark Allen (n. 12 ianuarie 1958 în Glendale, California) este un atlet american, fost campion la triatlon.
* 1958: Christiane Amanpour (n. 12 ianuarie 1958,^[1][2][3] Londra, Regatul Unit) este o jurnalistă și o gazdă de televiziune. Aceasta s-a născut în 12 ianuarie 1958 și este de origine engleză-iraniană. Amanpour este șefa Corespondenței Internaționale pentru CNN și gazda unei emisiuni de interviuri ”Amanpour” în fiecare noapte pe CNN International. Amanpour este, de asemenea, prezentatoarea rubricii de Afaceri Globale pentru ABC News. În 2013, s-a mutat din New York să trăiască în Londraîmpreună cu soțul ei, fost secretarul de stat adjunct James Rubin, și fiul lor adolescent.

·         1959: Per Gessle, muzician suedez (Roxette)

·         1963: Gheorghe Dragomir (n. 12 ianuarie 1963, com. Istria, județul Constanța) este un politician român, fost membru al Parlamentului României. În cadrul activității sale parlamentare, Gheorghe Dragomir a fost membru în următoarele grupuri parlamentare de prietenie:
* 1964: Jeffrey Preston "Jeff" Bezos (pronunție AFI, |ˈ|b|eɪ|z|ə|s| ; născut la 12 ianuarie 1964) este un antreprenor american, care a jucat un rol esențial în comerțul electronic, fondator și CEO al companiei Amazon.com, Inc., o companie de vânzare cu amănuntul pe baza comenzilor prin Internet(e-commerce). Sub conducerea sa, Amazon.com a devenit cea mai mare companie cu vânzări on-line.
* 1965: Rob Zombie^[1] (născut ca Robert Bartleh Cummings;^[2] la 12 ianuarie1965, Haverhill, Massachusetts) este un muzician american, regizor de film, scenarist și producător de film. El a devenit cunoscut ca membru fondator al trupei White Zombie care a apărut la mijlocul anilor 1980 și a devenit notabilă la începutul anilor 1990. Ca artist solo, el a lansat cinci albume de studio, cinci albume compilate și un album înregistrat în direct. Zombie și-a extins cariera și a devenit regizor de film, regizând un total de șase filme, la majoritatea acestora realizând și scenariul (singur sau în echipă). El a lansat, de asemenea, numeroase branduri de cărți de benzi desenate și a apărut ca actor în numeroase ocazii.

·         1967 - S-a născut Mark Moore, clăpar britanic ('S Express).
* 1967: Susan Blanchard Ryan (n. 12 ianuarie 1967) este o actriță americană.

·         1967: Aura Christi (n. 12 ianuarie 1967, Chișinău) este un poet, romancier și eseist român. Poemele sale au fost traduse și publicate în Germania, Franța, Belgia, Italia, Suedia, Federația Rusă, S.U.A, Bulgaria, Albania, Republica Chineză ș.a. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova.

* 1970: Zacharías Manuel "Zack" de la Rocha (n. 12 ianuarie 1970) este un muzician, rapper, compozitor, poet și activist american, cunoscut mai ales în calitate de vocalist și textier al formației rap metal Rage Against the Machine, în cadrul căreia a activat între 1991–2000 și din 2007 până în prezent
* 1970: Corey Woods (n. 12 ianuarie 1970),^[1][2] cunoscut mai mult după numele de scenă Raekwon, este un rapper american, membru al trupei Wu-Tang Clan. În 1995 și-a lansat primul album solo, Only Built 4 Cuban Linx... iar de atunci a mai înregistrat un număr de albume solo dar și cu Wu-Tang și cu numeroșii colaboratori ai formației.

Raekwon este adesea numit drept unul dintre pionerii subgenului de muzică Mafioso rap.^[3] În 2007, editorii de la About.com l-au inclus în lista celor mai buni 50 de MC ale timpurilor noastre (1987-2007).^[4]Publicația Miami New Times a descris piesele lui Raekwon ca fiind "povești epice de stradă".

* 1970: Masaaki Sawanobori (n. 12 ianuarie 1970) este un fost fotbalist japonez.

* 1972: Vasile Koșelev (în rusă Василий Илларионович Кошелев; n. 12 ianuarie 1972, Chișinău) este un fotbalist din Republica Moldova, care a jucat pe postul de portar.

Între anii 1992–1999 Vasile Koșelev a jucat 23 de meciuri pentru echipa națională de fotbal a Republicii Moldova.^[4]

După încheierea carierei de fotbalist, a activat în calitate de antrenor de portari la mai multe echipe, printre care și Dacia Chișinău. Din ianuarie 2012^[5][6] până în septembrie 2014^[7] a fost antrenorul de portari al selecționatei Moldovei.^[8] Fiul său, Alexei Koșelev, a devenit fotbalist profesionist și a jucat de asemenea, pe postul de portar la echipa națională de fotbal a Moldovei și naționala de tineret a Moldovei.

* 1973: Remus-Adrian Borza (n. 12 ianuarie 1973) este un deputat român, ales în 2016.
* 1974: Melanie Jayne Chisholm (n. 12 ianuarie 1974 în Whiston, Merseyside), cunoscută profesional și ca Melanie C sau Mel C, este o cântăreață, compozitoare, actriță și femeie de afaceri britanică. Chisholm este una din cele cinci membre ale formației de muzică pop Spice Girls, în cadrul căreia a fost supranumită "Sporty Spice".
* 1976: Ofelia Prodan (n. 12 ianuarie 1976, Urziceni) este o poetă contemporană.
S-a născut în localitatea Urziceni, din Ialomița. Studii de sociologie la Universitatea din București, studii postuniversitare la Facultatea de Informatică, Universitatea Politehnica, București. Debut absolut cu volumul Elefantul din patul meu. A publicat în majoritatea revistelor literare importante din România. Poezii ale ei au fost traduse în engleză, franceză, portugheză, spaniolă, italiană, olandeză și maghiară. A publicat în revista Asymptote, în revista Nuovi Argomenti, în revista Atelier^[1] și în revista Gierik & Nieuw Vlaams Tijdschrift (numărul 123, 2014). A avut lecturi publice în Spania, Germania și Italia. Este laureată a Premiului Internațional de Poezie și Proză Napoli Cultural Classic, ediția a VIII, 2013, câștigând Premiul I la secțiunea POESIA in lingua straniera
* 1980: Adina Pintilie (n. 12 ianuarie 1980, București, RS România, născută Adina-Elena Pintilie) este o regizoare și scenaristă română, premiată cu Ursul de Aur la ediția din 2018 a acestui festival, Berlinale 2018, pentru filmul său de debut de lung metraj, Nu mă atinge-mă.

Adina Pintilie a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București, secția Regie Film, în 2008. Cu documentarul ei Nu te supăra, dar... a participat în 2007 la câteva festivaluri de film prestigioase, inclusiv la Festivalul de Film de la Varșovia și Festivalul de la Locarno, câștigând Premiul pentru cel mai bun film documentar Golden Dove la DOK Leipzig iar în 2008 a câștigat premiul Cel mai bun documentar la Festivalul de Film de la Vukovar. Următorul ei film documentar, Balastiera #186, a câștigat Runner Up Award la Festivalul de Film de la Miami și Mențiunea specială a Festivalului de Film de la Trieste 2009.

Lungmetrajul ei de debut Nu mă atinge-mă a participat la Berlinala ediția din 2018, unde a câștigat Ursul de Aur.

* 1982: Lady Waks — este o muziciană, promotoare, designer de grafică și conducătoarea postului de radio Radio Record, din Rusia.

Lady Waks
Date personale
Nume la naștere	Alexandra Seregina
Născută	12 ianuarie 1982 (37 de ani) Leningrad, URSS Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
Ocupație	DJ, promoter
Activitate
Gen muzical	Breakbeat, Nu Breaks
Instrument(e)	turntable, laptop
Ani de activitate	1990–prezent
Case de discuri	In Beat We Trust, MENUmusic, Rat Record
Interpretare cu	In Beat We Trust
Colaborare cu	Westbam, Leeroy Thornhill, Hardy Hard, Deekline, Marten Horger,

·         1984: Romeo Surdu, fotbalist român

* 1984: Natalia Morari (în rusă Наталья Григорьевна Морарь; n. 12 ianuarie1984, Hîncești, RSS Moldovenească, URSS, azi Republica Moldova) este o jurnalistă din Republica Moldova. Începând cu decembrie 2007, acesteia i-a fost interzisă intrarea în Rusia
* 1984: Oribe Peralta Morones (n. 12 ianuarie 1984) este un fotbalist profesionist mexican, care în prezent evoluează pe postul de atacant la Club América în Liga MX și la Echipa națională de fotbal a Mexicului
* 1985: Renata Andrada Ghionea (n. Tătăran, pe 12 ianuarie 1985, în Baia Mare)^[1]este o fostă handbalistă din România care, până în vara anului 2014, a jucat pentru echipa HCM Baia Mare. Ghionea a evoluat pe postul de intermediar stânga
* 1985: Artem Volodimirovici Milevski (ucraineană: Артем Володимирович Мілевський) (bielorusă: Арцём Мілеўскі, Arciom Milieúski) (n. 12 ianuarie 1985, Minsk, Uniunea Sovietică) este un fotbalist bielorus liber de contract.A făcut parte din lotul Ucrainei de la Campionatul Mondial de Fotbal 2006, fiind folosit în partidele cu Arabia Saudită (partidă în care l-a înlocuit pe Andrei Șevcenko), Elveția (când a transformat un penalty la loviturile de departajare în stilul Panenka)^[1] și Italia.
* 1987: Salvatore Sirigu (n. 12 ianuarie 1987, Nuoro, Italia) este un fotbalist italian, portar la clubul italian AC Torino.

Are 1,92 m înălțime și 80 de kg^[1]. Primele apariții importante în naționala Italiei au fost la Euro 2012, când i-a ținut locul lui Gianluigi Buffon, care suferise o accidentare. A fost convocat și la Cupa Mondială FIFA 2014, însă nu a jucat. La Euro 2016 a devenit portarul titular al Italiei, înlocuindu-l pe Buffon.

* 1988: Iulia Zaremba (în ucraineană Юлія Заремба; n. 12 ianuarie 1988, în Brovarî)^[1] este o handbalistă din Ucraina care joacă pentru clubul românescCS Minaur Baia Mare pe postul de intermediar dreapta

* 1989: Axel Witsel (n. 12 ianuarie 1989, Liège, Belgia) este un fotbalist belgian care evoluează la clubul german Borussia Dortmund în Bundesliga și la echipa națională de fotbal a Belgiei, pe postul de mijlocaș

* 1990: Cătălin Ilie Samoilă (n. 12 ianuarie 1990, București) este un fotbalistromân, momentan liber de contract.

·         1993: Zayn Malik, cantaret englez
* 1994: Emre Can (Frankfurt am Main, Germania; 12 ianuarie din 1994) este un fotbalist german de origine turcă. Joacă ca mijlocaș la Juventus Torino din Serie A.

Decese

·         690: A decedat  Benedict Biscop (n.cca. 628), cunoscut sub numele de Biscop Baducing, cleric anglo-saxon, fondator al staretiei Jarrow Priory (unde a fondat o  biblioteca celebra). A fost primul lacas de cult crestin  construit din piatră de pe teritoriul actual al Marii Britanii, iar  utilizarea  sticlei  a fost o noutate in Anglia acelei vremi. Cladirea a posedat o bibliotecă mare pentru acele timpuri,care avea  mai multe sute de volume, unde venerabilul Beda, discipolul lui Benedict, a scris operele sale celebre. Manuscrisele acestei biblioteci au devenit renumite  in intreaga  lume, inclusiv Codex Amiatinus, cel mai vechi manuscris complet al Bibliei în latina vulgata.
* 1049: Abū-Sa'īd Abul-Khair (altă formă: Abū Sa'īd ben Abi'l Kair Fazlollāh) (n. 7 decembrie 967 - d. 12 ianuarie 1049) a fost poet persan. Lirica sa, influențată de sufism sau mistica islamică și neoplatonism. Sunt remarcabile frumusețea interioară a versului și profunzimea sentimentelor exprimate.

·         1321: Maria de Brabant (13 mai 1254 – 12 ianuarie 1321) a fost regină consort a Franței, ca a doua soție a regelui Filip al III-lea al Franței.

Maria s-a născut la Leuven în Ducatul de Brabant. A fost fiica lui Henric al III-lea, Duce de Brabant și a soției acestuia, Adelaide de Burgundia, fiica lui Hugh al IV-lea, Duce de Burgundia.

Maria de Brabant
Încoronarea Mariei de Brabant
Date personale
Născută	13 mai 1254 Leuven
Decedată	12 ianuarie 1321 (66 de ani) Les Mureaux, Franța
Înmormântată	Cordeliers Convent[*]
Părinți	Henric al III-lea de Brabant Adelaida de Burgundia
Frați și surori	Godefroi de Brabant Henric al IV-lea de Brabant Ioan I de Brabant
Căsătorită cu	Filip al III-lea al Franței
Copii	Louis d'Évreux Blanche, Ducesă de Austria Margareta, regină a Angliei
Religie	creștinism
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Brabant Casa de Capet
Regină consort a Franței
Domnie	21 august 1274 – 5 octombrie 1285

·         1519: Maximilian I (n. 22 martie 1459 - d. 12 ianuarie 1519) a fost Împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1508 până la moartea sa. A făcut parte din Casa de Habsburg.

Maximilian s-a născut la Wiener Neustadt la 22 martie 1459. Tatăl său, Frederic al III-lea, l-a numit după un obscur sfânt despre care Frederic credea că l-a avertizat o dată de un pericol iminent într-un vis. A fost fiul cel mare al împăratului Frederic al III-lea și al soției sale, Eleanor a Portugaliei. În copilărie, el și părinții lui au fost asediați la Viena de Albert de Austria. O sursă relatează că, în timpul zilelor negre ale asediului, tânărul prinț ar fi umblat prin garnizoana castelului cerșind servitorilor și soldaților bucăți de pâine.^[1]

La acea vreme, Ducii de Burgundia, o ramură cadet a familiei regale franceze, cu noblețea și cultura lor sofisticată domneau asupra teritoriilor semnificative aflate la granița de est și de nord a Franței moderne din zilele de azi. Ducele de Burgundia Carol Temerarul era principalul adversar politic al tatălui lui Maximilian. Frederic era preocupat de tendințele expansive ale Burgundiei la frontiera de vest a Sfântului Imperiu Roman și pentru a preveni un conflict militar, el a încercat să asigure căsătoria fiicei lui Carol Temeraru, Maria de Burgundia, cu fiul său Maximilian. După Asediul de la Neuss (1474–75), el a avut succes și nunta dintre Maria și Maximilian a avut loc la 16 august 1477.

Soția lui Maximilian moștenise Țările de Jos Burgunde și Comitatul liber al Burgundiei după decesul tatălui ei în Bătălia de la Nancy din 5 ianuarie 1477. Înainte de încoronarea sa ca rege al romanilor în 1486, Maximilian a decis să asigure moștenirea burgundă, familiei sale, Casa de Habsburg, cu orice preț.^[3]

Ducatul de Burgundia era de asemenea revendicat de coroana franceză sub pretextul Legii Salice,^[4] regele Ludovic al XI-lea al Franței contestând viguros pretenția Habsburgilor la moștenirea burgundă. Maximilian s-a angajat în apărarea teritoriilor soției sale de un atac al lui Ludovic al XI-lea și a învins forțele franceze în Bătălia de Guinegate, la 7 august 1479.^[5]

Contractul de nuntă dintre Maximilian și Maria stipula că doar copiii cuplului aveau dreptul de a moșteni de la fiecare, nu și părintele supraviețuitor. După moartea Mariei într-un accident de călărie la 27 martie 1482 în apropiere de Castelul Wijnendale, scopul lui Maximilian a fost de a asigura moștenirea unuia dintre copiii săi și a Mariei, Filip cel Frumos.

Unele dintre provinciile olandeze erau ostile lui Maximilian, și au semnat un tratat cu Ludovic al XI-lea în 1482 care l-a forțat pe Maximilian să renunțe la Franche-Comté și Artois în favoarea coroanei franceze^[4]. Maximilian a continuat să guverneze teritoriile burgunde în numele fiului său. După ce regența s-a încheiat, Maximilian și Carol al VIII-lea al Franței au schimbat aceste două teritorii pentru Burgundia si Picardia prin Tratatul de la Senlis (1493). Astfel, o mare parte din Țările de Jos (cunoscut sub numele de Cele Șaptesprezece provincii) a rămas în patrimoniul Habsburgic.^[4] Același tratat stipula căsătoria prințului moștenitor al Franței, Carol, cu fiica lui Maximilian, Margareta de Austria, care primea ca zestre provinciile Franche-Comté și Artois.

Ales rege al romanilor la 16 februarie 1486 la Frankfurt-am-Main la inițiativa tatălui său și încoronat la 9 aprilie 1486 la Aachen, Maximilian a stat la conducerea Sfântului Imperiu Roman până la decesul tatălui său în 1493. La 34 de ani, Maximilian devine în sfârșit stăpânul teritoriilor care constituie moștenirea sa austriacă. În 1490, după moartea lui Matei Corvinul fără moștenitori legitimi, Maximilian reușește să recucerească Viena.

În 1501, Maximilian a căzut de pe calul său, un accident care i-a vătămat piciorul și i-a cauzat dureri pentru restul vieții sale. Unii istorici au sugerat că Maximilian avea o depresie "morbidă": din 1514, el călătorește oriunde cu un sicriu.^[8]

Maximilian s-a căsătorit de trei ori, din care doar prima căsătorie a produs progenituri:

• Maria de Burgundia (1457–1482). Ei s-au căsătorit la Ghent la 18 august 1477 și mariajul s-a terminat prin decesul Mariei într-un accident de călărie în 1482. Mariajul a produs trei copii:
  
  

  Maximilian și fiul său Filip cel Frumos

1. Filip cel Frumos (1478–1506) care a moștenit domenii mamei sale. S-a căsătorit cu Ioana de Castilia, devenind rege-consort al Castiliei în momentul urcării ei pe tron, în 1504, și a fost tatăl împăraților Sfântului Imperiu Roman: Carol al V-lea și Ferdinand I.
2. Margareta de Austria (1480–1533), care a fost logodită prima dată la vârsta de 2 ani cu Delfinul Franței (care a devenit regele Carol al VIII-lea un an mai târziu) pentru a confirma pacea dintre Franța și Burgundia. Ea a fost trimisă înapoi la tatăl ei în 1492, după ce Carol a rupt logodna pentru a se căsători cu Anne de Bretania. Ea a fost apoi căsătorită cu prințul moștenitor al Castiliei și Aragonului, Juan de Aragón Prinț de Asturia, și după moartea acestuia, cu Filip al II-lea de Savoia. După moartea fratelui ei, ea a guvernat în Burgundia până la majoratul nepotului ei, Carol.
3. Francisc de Austria, care a murit la scurt timp după naștere, în 1481.

• Anne de Bretania (1477–1514) — ei s-au căsătorit prin procură la Rennes la 18 decembrie 1490, însă căsătoria a fost anulată de Papa la începutul anului 1492, moment în care Anne era forțată de regele Franței, Carol al VIII-lea (logodnicul fiicei lui Maximilian, Margareta de Austria), să repudieze contractul de căsăorie pentru a se căsători cu el.

• Bianca Maria Sforza (1472–1510) — ei s-au căsătorit în 1493, căsătoria aducându-i lui Maximilian o zestre bogată și permițându-i să-și afirme drepturile asupra ducatului Milano. Căsătoria a fost nefericită și nu au avut copii.

• Cu Margareta Von Edelsheim, Maximilian a avut următorii copii:

1. Margareta (1480–1537) soția contelui Ludwig Von Helfenstein-Wiesentheid, a fost ucisă de țărani la 16 aprilie 1525 în Massacrul de la Weinsberg în timpul Războiului Țărănesc German.
2. George de Austria (1505–1557), Prinț-Episcop de Liège.
3. Leopoldo de Austria (c. 1515–1557), Episcop de Córdoba, Spania (1541–1557)
4. Anne Margerite de Austria (1517–1545). S-a căsătorit cu François de Melun (d. 1547), al 2-lea conte de Epinoy. A fost doamnă de onoare a reginei Maria a Ungariei.
5. Anne de Austria (1519-?). S-a căsătorit cu Louis d'Hirlemont.

Maximilian a murit în 1519 la Wels, în Austria Superioară, la vârsta de 59 de ani și pentru că fiul său Filip cel Frumos murise din 1506, a fost succedat ca împărat de nepotul său Carol al V-lea.

Maximilian I
Împărat al Sfântului Imperiu Roman Rege al Romanilor; Arhiduce de Austria; Duce de Burgundia
Portret de Albrecht Dürer, 1519 (Muzeul Kunsthistorisches, Viena).
Date personale
Născut	22 martie 1459 Burg Wiener Neustadt[*], Austria
Decedat	12 ianuarie 1519 (59 de ani) Wels, Austria
Înmormântat	St. George's Cathedral, Wiener Neustadt[*]
Părinți	Frederic al III-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Eleanor a Portugaliei
Frați și surori	Kunigunde de Austria
Căsătorit cu	Maria de Burgundia Bianca Maria Sforza
Copii	Filip I al Castiliei Margareta, Arhiducesă a Austriei
Cetățenie	Sfântul Imperiu Roman
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	scriitor
Apartenență nobiliară
Titluri	Q60712510[*]
Familie nobiliară	Casa de Habsburg
Sfântul Imperiu German
Domnie	19 august 1493 – 12 ianuarie 1519
Predecesor	Frederic al III-lea
Succesor	Carol Quintul
Duce de Burgundia
Domnie	5 ianuarie 1477 – 27 martie 1482
Predecesor	Maria de Burgundia
Succesor	Filip IV Maximilian în armură, portret de Rubens Împăratul Maximilian I și familia sa; cu fiul său Filip cel Frumos, soția lui Maria de Burgundia, nepoții lui Ferdinand I și Carol al V-lea, și Ludovic al II-lea al Ungariei (soțul nepoatei sale, Maria a Austriei). Maximilian și fiul său Filip cel Frumos

·         1665:  Pierre de Fermat, matematician și avocat francez (n. 1601). Ca matematician, Fermat a fost un autodidact, dar cu toatea acestea, a adus contribuții deosebite în domeniul teoriei numerelor, geometriei analitice (alături de René Descartes) și a fost creator al calculului probabilităților (alături de Blaise Pascal). A aplicat calculul diferențial pentru aflarea tangentei la o curbă. În 1639 a stabilit o metodă generală pentru rezolvarea problemelor de maxim și de minim, metodă care ulterior a devenit celebră. A descoperit derivata funcției putere. A rezolvat cuadratura parabolei și a hiperbolei. A calculat aria foliului lui Descartes și a buclei lui Agnesi. A stabilit că subtangenta la cisoidă este proporțională între cele trei segmente cunoscute și pe baza acesteia a executat construcția tangentei la cisoidă. A descoperit și a studiat spirala care îi poartă numele (spirala lui Fermat). Între 1636 și 1658 a creat teoria numerelor: s-a ocupat de divizibilitatea numerelor și a stabilit un procedeu pentru aflarea sistematică a tuturor divizorilor unui număr. De numele lui Fermat sunt legate două probleme principale din teoria numerelor: Marea teoremă a lui Fermat, în cazul când n>2, ecuația x^n + y^n = z^n nu poate avea ca rădăcini numere întregi, problemă rezolvată abia în 1994 de către Andrew Wiles. Mica teoremă a lui Fermat: dacă numărul prim p nu divide pe a, atunci a^{p-1} \equiv 1 \pmod{p}, demonstrată mai târziu de Euler.

·         1759: Anne, Prințesă Regală și Prințesă de Orania (2 noiembrie 1709 – 12 ianuarie 1759) a fost al doilea copil și fiica cea mare a regelui George al II-lea al Marii Britanii și a soției lui, Caroline de Ansbach. A fost soția lui Willem al IV-lea, Prinț de Orania, primul stadtholder ereditar al Țărilor de Jos.

Prințesa Anne a fost a doua fiică a unui suveran britanic care a purtat titlul de Prințesă Regală. A fost regentă a Țărilor de Jos din 1751 până la moartea sa în 1759, în timpul minoratului fiului ei, Willem al V-lea, Prinț de Orania.

Prințesa Anne
Portret de Bernard Accama, 1736
Date personale
Născută	2 noiembrie 1709 Palatul Herrenhausen, Hanovra
Decedată	12 ianuarie 1759 (49 de ani) Haga
Înmormântată	Nieuwe Kerk
Părinți	George al II-lea al Marii Britanii Carolina de Ansbach
Frați și surori	Louise, regină a Danemarcei și Norvegiei Prințesa Mary a Marii Britanii Prințesa Amelia a Marii Britanii Prințesa Caroline a Marii Britanii Frederick, Prinț de Wales Prințul George William al Marii Britanii Prințul William, Duce de Cumberland Johann Ludwig, Reichsgraf von Wallmoden-Gimborn[*]
Căsătorită cu	Willem al IV-lea, Prinț de Orania
Copii	Prințesa Carolina de Orania-Nassau Prințesa Anna de Orania-Nassau Willem al V-lea, Prinț de Orania
Cetățenie	Regatul Marii Britanii  Provinciile Unite
Ocupație	politiciană pictoriță
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Hanovra
Regent

* 1831: Prințesa Louise a Danemarcei și Norvegiei (20 ianuarie 1750 - 12 ianuarie 1831) a fost fiica regelui Frederic al V-lea al Danemarcei și a reginei Louise a Marii Britanii (fiica regelui George al II-lea al Marii Britanii).^[1] Prima ei fiică va deveni regina Marie Sophie a Danemarceidupă căsătoria cu regele Frederic al VI-lea al Danemarcei.

Louise a Danemarcei și Norvegiei
Prințesă a Danemarcei și Norvegiei
Date personale
Născută	20 ianuarie 1750 Castelul Christiansborg
Decedată	12 ianuarie 1831 (80 ani, 357 zile) Castelul Gottorp
Înmormântată	Catedrala Schleswig
Părinți	Frederic al V-lea al Danemarcei Louise, regină a Danemarcei și Norvegiei
Frați și surori	Christian al VII-lea al Danemarcei Prințul Frederic al Danemarcei și Norvegiei Sophia Magdalena a Danemarcei Prințesa Wilhelmina Caroline a Danemarcei și Norvegiei Christian, Crown Prince of Denmark[*]
Căsătorită cu	Charles de Hesse-Kassel
Copii	Marie Sophie, regină a Danemarcei și Norvegiei Wilhelm, Prinț de Hesse Prințul Frederic de Hesse Juliane, Prințesă de Hesse Prințul Christian de Hesse Louise Caroline, Ducesă de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Cetățenie	Danemarca
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Oldenburg Casa de Hesse (prin căsătorie)

·         1834:  William Wyndham Grenville, corect William Wyndham Grenville, 1st Baron Grenville PC, PC (Ire) (n. 25 octombrie 1759 - d. 12 ianuarie1834, Buckinghamshire) a fost un politician britanic, om de stat al partidului Whig statesman.

A fost prim ministru al Regatului Unit între anii 1806 și 1807, fiind liderul unui guvern cunoscut în istoria Regatului Unit ca Guvernul tuturor talentelor (în original, Ministry of All the Talents), guvern de coaliție realizat după decesul lui William Pitt cel Tânăr din anul anterior, 1806.

* 1855: Maria Theresa a Austriei (21 martie 1801 – 12 ianuarie 1855) a fost arhiducesă de Austria și prințesă de Toscana. În 1817 s-a căsătorit cu Carol Albert de Sardinia și mai târziu a devenit regină a Sardiniei. A fost fiica lui Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana și a Luisei de Neapole și Sicilia. A fost numită după bunica sa, împărăteasa Maria Tereza a Austriei.

Maria Theresia Franziska Josepha Johanna Benedikta a fost membră a ramurei toscane a Casei de Habsburg-Lorena și, prin naștere, arhiducesă de Austria și prințesă de Boemia, Ungaria și Toscana. S-a născut la Viena în timpul exilului părinților ei, după invazia Toscanei de către Napoleon. Tatăl ei a fost Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana iar mama Prințesa Luisa de Neapole și Sicilia, care a murit la naștere la un an după nașterea Mariei Theresa.

După restaurarea din 1814, Ferdinand al III-lea a fost numit elector de Salzburg iar familia s-a mutat la Würzburg.

În martie 1820 s-a născut primul lor copil și a fost urmat de încă doi copii dintre care cel mai mic a murit în copilărie.Maria Theresa s-a căsătorit civil la Florența la 30 septembrie 1817 cu Carol Albert de Sardinia (1798-1849) și religios la 2 octombrie. Numele ei în italiană a devenit Maria Teresa Francesca Giuseppa Giovanna Benedicta.

În 1824 Carol Albert a fost recunoscut ca moștenitor al tronului de Victor Emmanuel I al Sardiniei. El și Maria Theresa au devenit rege și regină în 1831, când succesorul lui Carol Felix al Sardiniei a murit fără să aibă moștenitori.

După decesul soțului ei în 1849 la Oporto, regina mamă Maria Theresa și-a încetat aparițiile publice și în cele din urmă s-a întors în Italia în 1851, unde a murit patru ani mai târziu, la Torino. A fost înmormântată la biserica Superga din Torino.

A avut o mare influență asupra fiului ei cel mare, Victor Emmanuel al II-lea al Italiei.

Maria Theresa a Austriei
Date personale
Nume la naștere	Maria Theresia Franziska Josepha Johanna Benedikta
Născută	21 martie 1801 Viena, Austria
Decedată	12 ianuarie 1855 (53 de ani) Torino, Italia
Înmormântată	16 ianuarie 1855 Biserica Superga, Italia
Părinți	Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana Prințesa Luisa a celor Două Sicilii
Frați și surori	Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana Francesco Leopoldo d'Asburgo-Lorena[*] Archduchess Maria Luisa of Austria, Princess of Tuscany (1798-1857)[*]
Căsătorită cu	Carol Albert de Sardinia
Copii	Victor Emmanuel al II-lea al Italiei Ferdinand, Duce de Genova
Cetățenie	Austria
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Savoia Casa de Habsburg-Lorena
Regină a Sardiniei
Domnie	27 aprilie 1831 – 23 martie 1849 Maria Theresa împreună cu cei doi fii ai ei Victor Emmanuel și Ferdinand; portret de Fernando Cavalleri.

* 1856: Ľudovít Štúr (n. 28 octombrie 1815, Uhrovec, în apropiere de Bánovce nad Bebravou - d. 12 ianuarie 1856, Modra, Slovacia), cunoscut de contemporanii săi ca Ludevít Velislav Štúr, a fost un politician, poet, jurnalist, editor, profesor, filozof și lingvist slovac, membru al Dietei Regatului Ungariei, conducător al renașterii naționale slovace din secolul al XIX-lea, în condițiile dominației austro-ungare. A avut o contribuție esențială la formarea limbii literare slovace. În timpul revoluției din 1848din Ungaria, Štúr a organizat unități de luptători voluntari slovaci.

·         1866 (12/24): A murit (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Aron Pumnul, lingvist, filolog şi profesor  patriot roman. S-a născut la 27 noiembrie 1818, într-o familie de ţărani iobagi din Transilvania. După 4 ani petrecuţi la Odorhei, Aron Pumnul îşi continuă studiile la Blaj şi la Cluj, unde absolvă cursurile de filozofie. În 1843 este numit profesor de filozofie la Blaj şi în acelaşi an este trimis ca bursier la Institutul teologic „Sfanta Barbara” din Viena. La întoarcerea de la Viena în 1846 îşi reia activitatea de profesor de filozofie la Blaj şi devine colaborator al lui Timotei Cipariu alături de care ia parte la întemeierea ziarelor: Organul luminărei (1847, devenit, în 1848 Organul Naţiunale), primul ziar românesc cu litere latine şi Învăţătorul poporului (1848). Ca participant la Revoluţia de la 1848 – 1849 din Transilvania, Aron Pumnul a avut un rol mare ca mobilizator al primei adunări populare din 18-30 aprilie care a precedat adunarea naţională din mai de pe Câmpia Libertăţii. După înfrângerea Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, la care a participat, se refugiază la Cernăuţi, unde va deveni primul profesor de limba şi literatura română la Liceul german din oraş, la sfârşitul lunii noiembrie 1848, unde îl are elev pe Eminescu, care la moartea lui va scrie elegia „La mormântul lui Aron Pumnul”. La scurt timp îşi reia activitatea publicistică în ziarul „Bucovina”, devenind redactorul ediţiei româneşti. Aron Pumnul a fost adept al etimologismului: Convorbiri între un tată şi fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti.  A alcătuit prima antologie de texte literare românești, „Lepturariul românesc” (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), lucrare valoroasă din punct de vedere documentar.

* 1875: Împăratul erei Tongzhi (Wade-Giles: Tung-chih împăratul; 27 aprilie 1856 – 12 ianuarie 1875), născut Zaichun (Wade-Giles: Tsai-chun), membru al clanului manciurian Aisin Gioro, a fost al zecelea împărat al Dinastiei Qing, și al optulea împărat Qing ce a domnit peste Chinapropriu-zisă. Domnia lui dintre 1861-1875, care a durat în mod efectiv în timpul adolescenței sale, a fost în mare parte umbrită de Regența mamei sale Împărăteasa văduvă Cixi. Deși a avut o influență redusă asupra afacerilor de stat, evenimentele din timpul domniei lui au dat naștere la ceea ce istoricii numesc "Restaurarea Tongzhi", o încercare nereușită de a stabiliza și moderniza China.

Tongzhi
Împărat Qing
Date personale
Nume la naștere	ᡯᠠᡳ ᡧᡠᠨ
Născut	27 aprilie 1856 Orașul Interzis, Beijing, China
Decedat	12 ianuarie 1875 (18 ani) Orașul Interzis, Beijing, China
Înmormântat	Mormintele Qing de Est, Zunhua, China
Cauza decesului	cauze naturale[*] (variolă)
Părinți	Împăratul Xianfeng Împărăteasa văduvă Cixi[1]
Frați și surori	Prince Min of the Second Rank[*] Kurun Princess Rong'an[*]
Căsătorit cu	Împărăteasa Xiaozheyi
Cetățenie	Dinastia Qing
Etnie	Manchu[*]
Ocupație	scriitor
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	House of Aisin Gioro[*]
Al-X-lea Împărat Qing
Domnie	11 noiembrie 1861 – 12 ianuarie 1875
Predecesor	Împăratul Xianfeng
Succesor	Împăratul Guangxu
Regent	Sushun, Zaiyuan, Duanhua (1861) Împărăteasa văduvă Ci'an, Împărăteasa văduvă Cixi (1861–1875)

·         1884: Barbu Bălcescu (n. 1821 sau 1825 - d. 12 ianuarie 1884) a fost un avocat și revoluționar român, fratele mai mic al lui Nicolae Bălcescu. Alături de fratele său, a condus Garda Națională înființată la Buzău, în timpul Revoluției din 1848. Pe 8 septembrie 1848 a participat la arderea în public a Regulamentului Organic. A deținut diverse funcții, cum ar fi cea de avocat în Craiova și de inspector școlar în Județul Dolj. Olga, una dintre cele trei fiice ale sale, s-a căsătorit cu generalul Petre Gigurtu și a fost mama omului de afaceri Ion Gigurtu.

·         1909: Hermann Minkowski (n. 22 iunie 1864, Aleksotas/Imperiul Rus (astăzi Kaunas, Lituania) — d. 12 ianuarie 1909, Göttingen) a fost un matematician german la origine evreu lituanian, care a creat și a dezvoltat geometria numerelor și a folosit metode geometrice pentru a rezolva probleme dificile din teoria numerelor, fizica matematică, și teoria relativității.

·         1923: Jan Urban Jarník (n. 25 mai 1848, Pottenstein, în Boemia, Imperiul Austriac, azi Potštejn,^[2] Republica Cehă - d. 12 ianuarie 1923, Praga, Cehoslovacia) a fost un filolog ceh, romanist și albanolog, membru de onoare al Academiei Române (din 1919).

·         1924 - A murit exploratorul britanic Richard Byrd, prima persoană care a atins Polul Nord (n.25.10.1888).
* 1938: Arthur Pierot (n. 7 august 1867 la Strépy-Bracquegnies^[1], Belgia – d. 12 ianuarie 1938), a fost un astronom, selenograf și educator belgian^[2].Arthur Pierot a fost profesor la colegiul episcopal din Binche în 1889. În continuare, el a plecat în Congo Belgian, unde a rămas 20 de ani. În cursul acestei perioade, el a fondat mai multe școli în această țară africană francofonă.

Pasionat de astronomie, Arthur Pirot a fost un astronom experimentat care poseda un telescop cu o cupolă situată la ultimul etaj al casei sale din Strépy-Bracquegnies. Din 1925 până în 1934, el a paricipat cu articole la revista belgiană de astronomie « Ciel et Terre ». A redactat peste 35 de articole cu crochiuri de studii selenografice. În 1928, el a creat cercul astronomic de la Bracquegnies. Arthur Pierot a colaborat cu astronomii și selenografii Gabriel Delmotte, Félix Chemla Lamèch și Maurice Darney^[3].

Arthur Pierot a decedat, pe neașteptate, la 12 ianuarie 1938, în localitatea sa natală.

·         1939: a încetat din viaţă soprana româncă Hariclea Darclée (Hartulari) (n.10 iunie 1860). A debutat într-un recital de canto în 1881 pe scena teatrului din Brăila, orașul său natal. Pleacă la Paris unde este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care își face debutul pe scena Operei, în anul 1888. Se pare că tot Gounod a fost acela care i-a sugerat luarea numelui Darclée. În scurt timp, Hariclea Darclée cucerește publicul și devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune pentru vocea ei Tosca, Pietro Mascagni Iris iar Alfredo Catalani La Wally. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg. La Scala din Milano, scena consacrării sale mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimène din Le Cid de Massenet, aplaudată fiind chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 și 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii, revenind adeseori la Scala din Milano. A cântat până în 1918 încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale.  Unul din cele mai importante momente pentru Hariclea a fost în 1900, când Puccini a văzut în ea soprana care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire). Regele Carlos al Portugaliei, care-i trimetea adesea scrisori de dragoste, îi scria: “Dacă aș putea, te-aș păstra pentru mine și ți-aș cere mereu, mereu să cânți” sau “Admir artista, iubesc însă femeia”. Hariclea Darclée a susținut crearea Operei Române din București în 1921. Tradiția muzicală a rămas în familie, fiul său, Ion Hartulary-Darclée, devenind dirijor și compozitor. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: „Cântecul fluierașului”de George Stephanescu și „Vai mândruță dragi’ ne-avem de Tiberiu Brediceanu înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată dar la care păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci. Artista a înregistrat pentru Casa de Discuri Fonotipia arii și scene din Don Pasquale de Gaetano Donizetti, La Traviata de Giuseppe Verdi, Iris de Pietro Mascagni și Tosca de Giacomo Puccini; matrițele acestor înregistrări au fost distruse de bombardamentele celui de al doilea război mondial la Milano; până în prezent, nu s-au identificat încă discurile primelor tiraje efectuate în anul 1903. La finele vieții, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în țară într-un trist anonimat. “Măiastra pasăre de basm”, “privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la București datorită faptului că viile sale de la Cotnari (sursa existenței sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină iar boala care i-a marcat sfârșitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanțate de Ambasada Italiei; a fost înmormântată în Cimitirul Bellu.
Repertoriu:

Vocea sa excepțional cultivată i-a permis abordarea unui foarte vast repertoriu în cadrul căruia a interpretat roluri de soprană lirică lejeră, soprană lirică, soprană lirică spinto, soprană dramatică, soprană Falcon, mezzosoprană și contraltă.

A avut în repertoriu 58 de roluri din 56 opere compuse de 31 compozitori dintre care 12 compozitori de tradiție și 19 tineri compozitori cărora le-a interpretat operele în premiere absolute și premiere locale de foarte mare improtanță; din cele 56 opere intepretate, 32 sunt de tradiție, 12 au fost interpretate în premieră absolută și 16 în premiere locale de mare importanță; faptul că 45 %, adică aproape jumătate, din repertoriul său reprezintă opee originale, atestă poziția singulară pe care o ocupă Hariclea Darclée în istoria tearului liric universal pe care a influențat-o într-un mod determinant.

Urmează lista integrală a operelor și autorilor cu mențiunile de rigoare referitoare la operele compuse pentru vocea sa și la interpretările în premieră absolută sau în premieră locală de mare importanță.

• Daniel Auber La Muette de Portici (Luisa);
• Georges Bizet Carmen (Carmen);
• Arrigo Boito Mefistofele (Margherita);
• Alfredo Catalani La Wally (Wally) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro alla Scala din Milano la 20 ianuarie 1892;
• Alexis Catargi Enoch Arden (Ammie Lee) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premnieră absolută la Teatrul Național din București în 1904;
• Isidore De Lara Amy Robsard (Amy Robsard) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Opera din Montecarlo în aprilie 1897;
• Gaetano Donizetti Don Pasquale (Norina);
• Gaetano Donizetti L’elisir d’amore (Adina);
• Gaetano Donizetti Linda di Chamounix (Linda);
• Gaetano Donizetti Lucrezia Borgia (Lucrezia);
• Gaetano Donizetti Maria di Rohan (Maria);
• Alberto Franchetti Cristoforo Colombo (Isabella di Aragona, Ikuamota) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Genova, la 6 octombrie 1892;
• Michail Glinka Ivan Susanin (Vania) – operă interpretată în premieră pentru Franța, la Nisa, în 1890;
• Carlos Gomes Condor (Odalea) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro alla Scala din Milano la 21 februarie 1891;
• Carlos Gomes I Guarany (Cecilia);
• Charles Gounod Faust (Marguérite);
• Charles Gounod Romeo și Julieta (Julieta);
• Jacques Halévy La Juive (Rachèle);
• Ruggero Leoncavallo I Pagliacci (Nedda) – operă interpretată în premieră pentru România, la București în 1903;
• Ruggero Leoncavallo Zaza (Zaza);
• Luigi Mancinelli Hero e Lenadro (Hero) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Madrid, în 1897;
• Pietro Mascagni Cavalleria rusticana (Santuzza) – operă interpretată în premieră pentru România, la București în 1891;
• Pietro Mascagni L’amico Fritz (Suzel) – operă interpretată în premieră pentru Teatro Della Pergola din Florența în 1891 și în premieră la București în 1910;
• Pietro Mascagni Iris (Iris) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro dell’Opera din Roma, la 22 ianuarie 1898, în premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 19 ianuarie 1899 și în premieră la București în 1908;
• Pietro Mascagni I Rantzau (Luisa) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro della Pergola din Florența la 10 noiembrie 1892 și în premieră la Teatro dell’Opera din Roma la 26 noiembrie 1892;
• Jules Massenet Le Cide (Chimène) – debutul în Italia și premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 26 decembrie 1890;
• Jules Massenet Manon (Manon);
• Jules Massenet Thaïs (Thaïs);
• Giacomo Meyerbeer L’Africaine (Selika);
• Giacomo Meyerbeer Les Huguénots (Regina, Valentine) – în premieră pentru România, la București, în 1897;
• Wolfgang Amadeus Mozart Don Giovanni (Zerlina);
• Giovanni Pacini Saffo (Saffo) – premieră pentru Teatro dell’Opera din Roma la 28 octombrie 1911;
• Ubaldo Pacchierotti Eidelberga mia (Catina) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro Colon din Buenos Aires, în 1909;
• Ettore Panizza Aurora (Aurora) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro Colon din Buenos Aires, în 1909;
• Giacomo Puccini Manon Lescaut (Manon Lescaut) – intepretată în premieră pentru Teatro Regio, Torino 1 februarie 1893, Manon Lescaut- Cesira Ferrani ;
• Giacomo Puccini La Bohème (Mimì) – operă interpretată la premieră pentru America la Teatro Colon din Buenos Aires, în 1896 și în premieră pentru România la București, la 15 ianuarie 1903;
• Giacomo Puccini Tosca (Floria Tosca) – operă compusă pentru vocea sa și în cadrul căreia, aria sopranei, Vissi d’arte, a fost scrisă la sugestia artistei pe baza indicațiilor sale muzicale; a fost interpretată la premiera absolută de la Teatro dell’Opera (Constanzi) din Roma, la 14 ianuarie 1900 și la premiera de la Teatro Regio din Torino la 20 februarie 1900, Teatro alla Scala din Milano la 17 martie 1900, Lisabona la 19 ianuarie 1901, București la 18 ianuarie 1902 și Montecarlo la 28 martie 1903;
• Luigi & Federico Ricci Crispino e la Comare (La Comare);
• Gioacchino Rossini Guglielmo Tell (Matilde d’Absburgo);
• Gioacchino Rossini Stabat Mater (Soprano);
• Anton Rubinstein Demonul (Tamara);
• Camille Saint-Saëns Proserpina (Proserpina);
• Richard Strauss Der Rosenkavalier (Marschalin) – premieră pentru Italia la Teatro dell’Opera di Roma, la 14 noiembrie 1911;
• Ambroise Thomas Hamlet (Ofélie);
• Ambroise Thomas Mignon (Mignon);
• Pietro Vallini Il Voto (Maria) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro dell’Opera di Roma, la 27 noiembrie 1894;
• Giuseppe Verdi Aida (Aida);
• Giuseppe Verdi Un ballo in maschera (Amelia);
• Giuseppe Verdi Otello (Desdemona);
• Giuseppe Verdi Rigoletto (Gilda);
• Giuseppe Verdi Simon Boccanegra (Amelia-Maria) – premieră pentru Teatro dell’Opera din Roma, la 17 mai 1892;
• Giuseppe Verdi La Traviata (Violetta Valery);
• Giuseppe Verdi Il Trovatore (Leonora);
• Richard Wagner Die Meistersänger (Eva);
• Richard Wagner Lohengrin (Elsa);
• Richard Wagner Tannhäuser (Elisabeth) – premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 29 decembrie 1891 și pentru Teatro Colon din Buenos Aires în 1897;

Hariclea Darclée
Hariclea Darclée
Date personale
Născută	10 iunie 1860[1][2][3]  Brăila, Principatele Unite
Decedată	12 ianuarie 1939 (78 de ani)[1][2][3]  București, România
Înmormântată	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreață cântăreață de operă
Activitate
Gen muzical	operă
Tipul de voce	soprană
Instrument(e)	voce[*]

Hariclea Darclee în rolul Elisabeth Tannhäuser la Teatro alla Scala din Milano

Hariclea Darclee, fotografie cabinet, hartie albuminata, colectia Bibliotecii Academiei Romane, Cabinetul de Stampe.

Hariclea Darclee carte de visite, autor Carol Popp de Szathmari, colectia Bibliotecii Academiei Romane, Cabinetul de Stampe.

Hariclea Darclee, carte postala autografa, colectia Bibliotecii Acadmiei Romane, Cabinetul de Stampe.

* 1940: Ion T. Costin (n. 19 ianuarie 1887, satul Ghidighici, Imperiul Rus; d. 12 ianuarie 1940, București) a fost un avocat, om politic român, care între 1917–1918 a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia, iar între 1933-1937 a fost primar al orașului Chișinău.
* 1953: Romald Bulfinsky (n. 22 noiembrie 1878, Craiova - d. 13 ianuarie 1953, București) a fost un actor român.

Studii gimnaziale în orașul natal. Liceul la Brăila (1900), unde joacă în formația Societății literare locale.

Debutează în anul 1902 pe scena de Teatrului Național din Craiova (rol Banul Miked - "Vlaicu Vodă" de Alexandru Davila).

În 1906 este invitat la Teatrul Național din Iași unde, după un an, devine societar. Între 1909-1912 interpretează o serie de drame în trupa lui Alexandru Davila. Revine apoi la Teatrul din Craiova pentru ca, în final, din 1913, să se angajeze la Teatrul Național din București unde, încă de la început, este numit societar.

Rămîne aici pînă în 1927 cînd demisionează și, împreună cu Mișu Fotino, își încearcă norocul într-o companie dramatică la Teatrul Mic(1927 – 1928). După scurt timp se reîntoarce la Național continuînd seria succeselor.

Încearcă din nou o pasageră ședere la Teatrul Ventura și, din nou, în 1931, la Teatrul Național București.

Se pensionează în 1936 dar continuă să joace la teatrele particulare sub direcția de scenă a lui Sică Alexandrescu.

la 27 februarie 1947 este numit director al Teatrului Național din Craiova.

A fost un membru de vază al Masoneriei Române.

A jucat în filme: 

• Oțelul răzbună (1913)
• Manasse (1924)
• Drumul iertării (1927)
• Focuri sub zăpadă (1942)

·         1974: Prințesa Patricia de Connaught (Victoria Patricia Helena Elizabeth; mai târziu Lady Patricia Ramsay; 17 martie 1886 – 12 ianuarie 1974) a fost membră a familiei regale britanice, nepoată a reginei Victoria. Prin căsătoria cu Alexander Ramsay a renunțat la titlurile ei.

Prințesa Patricia — "Patsy" pentru familie și prieteni — s-a născut la 17 martie 1886 (în ziua de Sfântul Patrick) la Palatul Buckingham din Londra. Tatăl ei a fost Arthur, Duce de Connaught și Strathearn, al treilea fiu al reginei Victoria și al Prințului Albert de Saxa-Coburg-Gotha. Mama ei a fost Prințesa Luise Margarete a Prusiei. A avut doi frați mai mari: Prințul Arthur de Connaught și Prințesa Margaret de Connaught, mai târziu Prințesă Moștenitoare a Suediei. A fost botezată Victoria Patricia Helena Elizabeth la Bagshot Park la 1 mai 1886 iar nașii ei au fost: Regina Victoria (bunica paternă); Ducele de Saxa-Coburg și Gotha; Marea Ducesă de Oldenburg (mătușa maternă); Prințul Wilhelm al Prusiei (vărul ei); Prințesa Helena de Schleswig-Holstein (mătușa paternă) și Prințul Albert al Prusiei.^[1] A fost numită Victoria după regina Victoria; Patricia, după Sfântul Patrick și Helena, în onoarea surorii tatălui ei.

Prințesa Patricia a călătorit mult în primii ani ai vieții. Tatăl ei, Ducele de Connaught, a avut post militar în India și tânăra prințesă a petrecut doi ani acolo. În 1911, Ducele a fost numit guvernator general al Canadei. Prințesa Patricia și-a însoțit părinții în Canada și ea a devenit populară acolo.

Chestiunea căsătoriei Patriciei a fost un subiect fierbinte de conversație în timpurile eduardiene. Au existat zvonuri că printre pețitori ar fi mai mulți prinți străini inclusiv Alfonso al XIII-lea al Spaniei, viitorul rege al Portugaliei, Marele Duce de Mecklenburg-Strelitz.^[2] și Marele Duce Mihail al Rusiei, fratele mai mic al Țarului Nicolae al II-lea.

În cele din urmă, Patricia a ales un om de rând, mai degrabă decât un soț de sânge regal. S-a căsătorit cu comandantul naval (mai târziu amiralul) Hon. Alexander Ramsay (29 mai 1881 – 8 octombrie 1972), unul dintre consilierii tatălui ei și al treilea fiu al Contelui de Dalhousie. Nunta a avut loc la Westminster Abbeyla 27 februarie 1919.

În ziua nunții ei, Patricia Prințesă de Connaught a renunțat voluntar la titlurile ei și și-a asumat titlul de Lady Patricia Ramsay.

Alexander Ramsay și Lady Patricia Ramsay au avut un singur copil:

• Alexander Ramsay de Mar (21 decembrie 1919 – 20 decembrie 2000); s-a căsătorit în 1956 cu Flora Fraser, a 21-a Lady Saltoun; au avut copii.

A murit la Ribsden Holt, Windlesham, Surrey înainte de aniversarea a 88 de ani și cu un an și jumătate după soțul ei. În momentul decesului ei, ea a fost cea mai mică din cele două nepoate ale reginei Victoria; cealaltă nepoată era Prințesa Alice care a trăit până la vârsta de 97 de ani.

Prințesa Patricia
Prințesa Patricia, fotografie de W & D Downey
Date personale
Nume la naștere	Victoria Patricia Helena Elizabeth
Născută	17 martie 1886 Palatul Buckingham, Londra
Decedată	12 ianuarie 1974 (87 de ani) Windlesham, Surrey
Înmormântată	Frogmore, Londra
Părinți	Arthur, Duce de Connaught și Strathearn Prințesa Luise Margarete a Prusiei
Frați și surori	Prințul Arthur de Connaught Prințesa Margaret de Connaught
Căsătorită cu	Sir Alexander Ramsay
Copii	Alexander Ramsay de Mar
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	pictoriță
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Windsor Casa de Saxa-Coburg și Gotha Prințesa Patricia la vârsta de 26 de ani.

·         1976: Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan, DBE (născută Miller; 15 septembrie 1890 – 12 ianuarie 1976), cunoscută în general ca Agatha Christie, a fost o scriitoare engleză de romane, povestiri scurte și piese de teatru polițiste. A scris și romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott, dar acestea sunt mai puțin cunoscute, nebucurandu-se de acelasi succes la public. Operele sale, în principal cele ce au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss Jane Marple, au făcut ca Agatha Christie să fie numită „Regina Crimei”, ea fiind considerată ca unul dintre cei mai importanți și inovativi autori ai genului.

Agatha Christie a fost numită de către Guinness Book of World Records, printre alții, ca cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare^[3]. UNESCO consideră că ea este actualmente autorul individual tradus în cele mai multe limbi (cel puțin 56), fiind depășită doar de operele colective ale corporației Walt Disney Productions^[4].

Până în 2006, cărțile sale s-au vândut în două miliarde de exemplare, în întreaga lume^[5]. Agatha Christie a publicat 80 de romane și nuvele și 19 piese de teatru, traduse în peste 70 de limbi

* 1977: Henri- Georges Clouzot (n. 20 noiembrie 1907 în Niort, Franța, d. 12 ianuarie1977 în Paris) a fost un regizor francez.

·         1983 - A murit Lucian Predescu, istoriograf. Din 1944 pînă în 1964, a fost oprit de cenzură să scrie, numele i-a fost cenzurat, iar lucrarea sa, "Enciclopedia României", a fost pusă la index, ediţia originală devenind azi o raritate bibliofilă.

* 1986: Marcel Arland (n. 5 iulie 1899 – d. 12 ianuarie 1986) a fost un prozatorși critic literar francez. Marcel Arland a fost și codirector al publicației Nouvelle revue française.

·         1991: A murit Jorj Voicu, actor român (filme: „Rămășagul”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Ediție specială”); (n. 12.07.1938).

·         1992: A murit Tudor George, poet şi traducător român; (n.3 februarie 1926). Înclinaţia pentru literatură se manifestă de timpuriu şi, elev în ultima clasă primară, George începe să publice în „Universul copiilor”, al cărui redactor era în 1936 N. Batzaria. A absolvit liceul „Marele Voievod Mihai” (București) și Facultatea de Științe Juridico-Administrative din București (1949). Poreclit Ahoe, a fost unul din boemii generației sale, împreună cu Leonid Dimov, Virgil Mazilescu, Teodor Pîcă, Florin Pucă, Dumitru Țepeneag etc. George a refuzat orice înregimentare şi subordonare, şi nu numai din motive de boemă artistică sau juvenil spirit de frondă. Opţiunea sa pentru o existenţă liberă reprezintă un act de protest faţă de regimul totalitar, tot aşa cum opera lui poetică – îndeosebi cea din primii 10-15 ani de după război – în bună măsură „autobiografică”, se constituie în replică nonconcesivă la vicisitudinile vremurilor.  Poetul a debutat editorial târziu, în 1957, cu Legenda cerbului. Acest amplu poem nu constituia decât o foarte mică parte din creaţia lui de până atunci. Ultimii ani ai vieții (1980-1992) a locuit într-un bloc de pe str.Polonă nr.115, la scara A, unde se află acum o placă memorială a scriitorului. A fost și un bun jucător de rugby, devenit ulterior antrenor la Locomotiva Grivița Roșie. A fost instituit în cinstea lui Premiul de literatură sportivă Tudor George.

·         1993: A murit Mihail V. Puşcariu, producător român de film. A avut un rol însemnat în organizarea şi conducerea cinematografiei de stat în anii 1930-1940.

* 1998: Richard Bartzer (n. 4 aprilie 1926? [vezi mai jos], Lovrin, jud. Timiș — d. 12 ianuarie 1998) a fost un compozitor și orchestrator de muzică ușoară, român de origine germană. A debutat în 1951, la Radiodifuziunea Română, unde a prezentat diverse prelucrări orchestrale.^[7] S-a remarcat ca un talentat orchestrator,^[3] atrăgând atenția prin aranjamente precum cel scris pentru cântecul „Habar n-ai tu” de Ion Vasilescu.^[6] În ultimii ani 1950 a scris muzică de film pentru două producții scurte.^[7]

În 1960^[6] începe să compună un repertoriu de piese instrumentale ușoare, destinate diverselor tipuri de ansambluri^[3] – orchestră de coarde, orchestră de suflători sau de estradă.^[2] Acestora se adaugă câteva piese cu voce solistă, precum „E atît de bine” (1961), „Clopoțel de primăvară” (1968), „De unde vii, melancolie?” (1969) ș.a. Totuși, după cum remarca muzicianul George Sbârcea, Bartzer a fost mai puțin interesat de scrierea de șlagăre cu text, în schimb favorizând muzica instrumentală.^[5]

A reorchestrat în 1965 muzica lui Kurt Weill de la Opera de trei parale de Berthold Brecht în vederea prezentării ei la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din capitală; spectacolul a participat apoi într-un turneu sovietic.^[6] Muzicianul a mai scris câteva parafraze pentru orchestră.^[8]

Bartzer a activat o vreme ca redactor muzical și controlor de emisiune la Radiodifuziunea Română. Ulterior, a fost profesor de orchestră la Școala Populară de Artă din București. A fost numit membru al Biroului de muzică ușoară din cadrul Uniunii Compozitorilor.^[5] A publicat articole de analiză și critică muzicală în Neuer Weg. A participat ca dirijor sau membru al juriului în festivaluri din Uniunea Sovietică, Bulgaria (Orfeul de Aur) și Cehoslovacia (Lira de Aur)

·         2001 - A încetat din viaţă, la vârsta de 73 de ani, Adhemar Ferreira da Silva, singurul atlet brazilian care a câştigat două titluri olimpice şi a stabilit şapte recorduri mondiale, în proba de triplusalt.

·         2003: A murit Maurice Gibb, unul dintre membrii formatiei Bee Gees, celebra pentru hituri ca: „Stayn Alive”, „Tragedy”, „Saturday Night Fever”;(n.22.12.1949).

·         2007 - A încetat din viaţă Alice Coltrane, cântăreaţă americană de jazz (n. 1937)

·         2009 - Regizorul şi producătorul francez Claude Berri a decedat. Claude Berri este deţinător al unui premiu Oscar, obţinut în 1966, pentru scurtmetrajul "Le Poulet" ("The Chicken"). De asemenea, Berri a câştigat premiul BAFTA pentru cel mai bun film, cu lungmetrajul "Jean de Florette". Printre filmele regizate de Berri se numără "Ensemble, c'est tout" (2007), "Unul rămâne, altul pleacă" (2005), "Lucie Aubrac" (1997), "Germinal", "Manon, fata izvoarelor" (1986), "Învăţătorul" (1981) şi "Vă iubesc!" (1980). (n. 1935)

·         2009: A murit Filosoful norvegian Arne Naess, inventatorul conceptului de “ecologie profundă”; (n. 1912).
* 2016: Melania Ursu (n. 16 iunie 1940, Sibiu^[2] – d. 12 ianuarie 2016, Cluj-Napoca^[3]) a fost o actriță română. A absolvit IATC I.L. Caragiale" București, promoția 1961, în clasa prof. univ. Moni Ghelerter^[4].

Între 1977 și 1979 a jucat la teatrul din Târgu-Mureș^[5].

În perioada 1968-1970 a fost profesor de actorie la Liceul de coregrafie Cluj, apoi în 1976-1978 a fost profesor asociat la catedra de arta actorului - Institutul de teatru Tg.Mureș. A continuat în perioada 1988-1991 ca profesor asociat la cursurile de actorie, mișcare scenică, machiaj, Secția canto la Conservatorul "Gh. Dima"^[4].

Melania Ursu a fost actriță a Teatrului Național din Cluj și cadru didactic la secția de actorie a Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică "Octavian Stroia"^[6], A predat cursuri de actorie și la Facultatea de Teatru și Televiziune a universității clujene^[5].

A jucat în filme:

• Misterul lui Herodot (1976)
• Mere roșii (1976)
• Iarba verde de acasă (1977)
• Vis de ianuarie (1979)
• Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980)
• Munții în flăcări (1980) - Pelaghia Roșu
• Dragostea mea călătoare (1980)
• Pădureanca (1986)
• Flăcări pe comori (1987)
• Meditație lacustră (1995)
• Feedback (2006)
• Caravana cinematografică (2009)

A interpretat roluri în teatru:

• Tudor Mușatescu - Geamandura ca Luna
• Henrik Ibsen - Constructorul Solness - Kaja Fosli^[7]
• Ifigenia în Aulis de Euripide - Corifeea
• "Un vis în noaptea miezului de vară" după Shakespeare, de Vlad Mugur
• "Vara imposibilei iubiri" de Dumitru Radu Popescu
• "Rochia" de Dumitru Radu Popescu
• "O femeie fără importanță" de Oscar Wilde
• "Evantaiul doamnei Windermere" de Oscar Wilde
• "Avram Iancu" de Alexandru Voitin

* 2017:  Giulio Angioni, scriitor și antropolog italian (n. 1939)

Sărbători

·         Sf. Mc. Tatiana diaconita si Eutasia (calendar crestin-ortodox)

·         Sf. Tatiana (calendar romano-catolic)

·         Sf. Tatiana (calendar greco-catolic)

VA URMA