MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 28 FEBRUARIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI (B)
Bună ziua!
Clic pe imagine și se va deschide oferindu-vă posibilitatea să citiți conținutul articolelor!
Decese
· 628 – Khosrau al II-lea este executat la ordinul lui Kavadh II. Kavadh II a fost fiul lui Khosrau al II-lea si a devenit rege dupa asasinarea tatălui său. Khosrau al II-lea (Chosroes II în sursele clasice , a fost ultimul mare rege al Imperiului Sasanid, domnind de la 590 la 628. El a fost ultimul rege al Persiei, cu o domnie lungă înainte de cucerirea musulmană din Iran, care a început la cinci ani după asasinarea sa. O mare parte a domniei sale a petrecut- o în războaie cu Imperiul Bizantin și cu uzurpatorii tronului.
· 1261: Henric al III-lea de Brabant (n. cca. 1230 – d. 28 februarie 1261, Leuven) a fost duce de Brabant de la 1248 până la moarte.
Disputatul teritoriu numit Lothier (fostul Ducat al Lotharingiei), i-a fost acordat de către regele Alfonso al X-lea al Castiliei, regele Germaniei. De asemenea, Alfonso l-a numit vicar imperial, cu scopul de a-i sprijini pretențiile asupra Sfântului Imperiu Roman.
În 1251, Henric s-a căsătorit cu Adelaida de Burgundia, fiică a ducelui Hugo al IV-lea de Burgundia cu Iolanda de Dreux,[2] cu care avut următorii patru copii:
- Henric (n. cca. 1251 – d. după 1272); succesor în ducat; handicapat mental, a fost nevoit să abdice în favoarea fratelui său Ioan la 24 mai 1267.[3]
- Ioan (n. 1253–d. 1294); căsătorit mai întâi cu Margareta de Franța, fiică a regelui Ludovic al IX-lea al Franței cu Margareta de Provence,[4] iar ulterior cu Margareta de Flandra, fiică a contelui Guy de Flandra cu prima soție a acestuia, Matilda de Béthune.[5][6]
- Godefroi, senior de Aarschot (d. 11 iulie 1302, Kortrijk), căzut în bătălia Pintenilor de Aur; căsătorit în 1277 cu Ioana Isabela de Vierzon (d. după 1296)
- Maria (n. 1256, Leuven – d. 12 ianuarie 1321, Murel), căsătorită la Vincennes în 27 august 1274 cu regele Filip al III-lea al Franței.
Henric a mai avut un fiu, nelegitim:
- Gilles, strămoș al familiei van der Balch.
De asemenea, Henric a compus câteva piese muzicale, printre care "Amors m'est u cuer entree" și "Se kascuns del monde savoit".
· 1525 – A fost executat Cuauhtémoc (n. cca. 1495), regele aztec din Tenochitlan. A preluat puterea în 1520 ca succesor al lui Cuitlahuac și a fost un văr al fostului împărat Montezuma al II-lea, urcand pe tron când orasul era asediat de spaniolii condusi de Cortes și devastat de o epidemie de variola, adusa in Lumea Noua de invadatorii spanioli.
· 1621: Cosimo al II-lea de' Medici (12 mai 1590 – 28 februarie 1621) a fost Mare Duce de Toscana din 1609 până în 1621. A fost fiul cel mare al lui Ferdinando I de' Medici, Mare Duce de Toscana și a Cristinei de Lorena. S-a căsătorit cu Arhiducesa Maria Madalena de Austria și a avut opt copii.
În cea mai mare parte a celor unsprezece ani de domnie ai săi, el a delegat miniștrilor săi administrarea Toscanei. Este cunoscut ca susținător a lui Galileo Galilei, tutorele lui din copilărie. A murit de tuberculoza în 1621.
Cosimo de' Medici a fost fiul cel mare a lui Ferdinando I de' Medici, Mare Duce de Toscana și a Cristinei de Lorena. Tatăl lui a dorit pentru fiul său o educație modernă: Galileo Galilei a fost tutorele lui Cosimo între 1605 și 1608. Ferdinando a aranjat căsătoria fiului său în 1608 cu Arhiducesa Maria Maddalena de Austria, fiica lui Carol al II-lea, Arhiduce de Austria. Împreună ai au avut opt copii printre care și succesorul lui Cosimo, o arhiducesă a Austriei, o Ducesă de Parma și doi cardinali.
Ferdinando I a murit în 1609. Din cauza sănătății sale precare, Cosimo nu a participat activ la guvernarea regatului său. După doar un an de la ascensiunea lui Cosimo, Galileo care a descoperit sateliții lui Jupiter i-a botezat inițial Cosmica Sidera (Stelele lui Cosimo) însă nu s-au impus sub acest nume. Mai târziu, aderarea lui Galileo la copernicanism a dus la procesul său în fața Inchiziției romane și a fost ținut sub arest la domiciliu în Toscana de la 1633 până la moartea sa in 1642.
Marele Duce a extins asiduu flota navală. A murit la 28 februarie 1621 de tuberculoză la vârsta de 30 de ani. A fost succedat de fiul său mai mare, Ferdinando. Regența în timpul minoratului fiului său care avea 10 ani, a fost deținută de soția lui Cosimo și de mama sa, așa cum și-a dorit Marele Duce.
| Cosimo al II-lea | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 12 mai 1590 Florența |
| Decedat | (30 de ani) Florența, Marele Ducat de Toscana  |
| Înmormântat | Basilica of San Lorenzo[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (tuberculoză) |
| Părinți | Ferdinando I de' Medici, Mare Duce de Toscana Cristina de Lorena |
| Frați și surori | Ecaterina de Medici, Guvernator de Siena Maria Maddalena de' Medici[*] Claudia de Medici Carlo de' Medici[*] Lorenzo de' Medici[*] Eleonora de' Medici[*] Francesco di Ferdinando de' Medici[*] |
| Căsătorit cu | Arhiducesa Maria Madalena de Austria |
| Copii | Ferdinando II, Mare Duce de Toscana Cardinalul Gian Carlo Margherita, Ducesă de Parma Mattias, Guvernator de Siena Francesco Anna, Arhiducesă de Austria Cardinalul Leopold |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Marele Ducat de Toscana |
| Religie | Biserica Catolică catolicism |
| Ocupație | politician |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce |
| Familie nobiliară | Casa de Medici |
| Mare Duce de Toscana | |
| Domnie | 17 februarie 1609 – 28 februarie 1621 |
| Predecesor | Ferdinando I |
| Succesor | Ferdinando II |
· 1648: Christian al IV-lea (12 aprilie 1577 – 28 februarie 1648) a fost rege al Danemarcei și al Norvegiei din 1588 până la moartea sa.
Fiu al lui Frederic al II-lea, rege al Danemarcei și al Norvegiei și a Sofiei de Mecklenburg-Schwerin, s-a născut la Palatul Frederiksborg în 1577[1]și a urcat pe tron la moartea tatălui său (4 aprilie 1588) la vârsta de 11 ani.[1] Prin mama sa, descindea din regele Hans al Danemarcei.
A accedat la tron la vârsta de 11 ani, la moartea tatălui său la 4 aprilie 1588.[1] În timpul minoratului său, cancelarul Niels Kaas și Rigsraadet(Consiliul de Stat) au deținut puterea. A primit o educație bună și a fost un student încăpățânat și talentat.[2] La vârsta de 18 ani, la 17 august 1596 a devenit rege cu puteri depline. [1]
La 30 noiembrie 1597 s-a căsătorit cu Anne Catherine de Brandenburg, fiica lui Joachim Friedrich, marcgraf de Brandenburg și duce de Prusia. Regina a murit 14 ani mai târziu, după ce i-a dăruit lui Christian șase copii. La patru ani după decesul ei, regele a făcut o căsătorie morganatică cu o tânără domniță, Kirsten Munk, cu care a avut doisprezece copii - o legătură care a fost dezastruoasă pentru Danemarca.
Se crede că regele a avut 26 de copii, atât legitimi cât și nelegitimi. Este frecvent amintit ca unul dintre cei mai remarcabili regi danezi, care au inițiat numeroase reforme și proiecte și care a domnit aproape șaizeci de ani.
În cursul anului 1628, a descoperit o intrigă scandaloasă a soției sale, Kirsten Munk, cu unul dintre ofițerii săi germani. În ianuarie 1630 ruptura a devenit definitivă și Kirsten s-a retras la moșia ei din Jutland. Între timp, Christian a recunoscut relația cu Vibeke Kruse, o slujnică dată afară de Kirsten Munk, iar ea i-a născut o familie numeroasă. Copiii lui Vibeke erau inamicii copiilor lui Kirsten Munk, iar ura dintre cele două familii n-a fost fără influență asupra istoriei viitoare a Danemarcei
| Christian al IV-lea | |
| Rege al Danemarcei și Norvegiei | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 12 aprilie 1577 Palatul Frederiksborg |
| Decedat | (70 de ani) Castelul Rosenborg |
| Înmormântat | Catedrala Roskilde |
| Părinți | Frederic al II-lea al Danemarcei Sophie de Mecklenburg-Güstrow |
| Frați și surori | Ana a Danemarcei Hedwig of Denmark[*] Augusta of Denmark[*] John, Prince of Schleswig-Holstein[*] Ulrik of Denmark[*] Elisabeta a Danemarcei, Ducesă de Braunshweig |
| Căsătorit cu | Anne Catherine de Brandenburg Kirsten Munk |
| Copii | Frederic al III-lea |
| Cetățenie |  Danemarca |
| Religie | luteranism |
| Ocupație | politician |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | rege[*] duce |
| Familie nobiliară | Casa de Oldenburg |
| Domnie | |
| Domnie | 4 aprilie 1588 – 28 februarie 1648 (59 ani) |
| Încoronare | 29 august 1596 |
| Predecesor | Frederic al II-lea |
| Succesor | Frederic al III-lea |
· 1785. Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei ţărăneşti de la 1784, au fost executaţi prin tragere pe roată. „Pe de o parte, răsculaţii i-au torturat cumplit pe seniorii lor, atunci când aceştia au căzut de vii în mâinile lor. Episoadele în care, de exemplu, aristocratele erau violate în grup ori copiii nobililor erau ucişi cu cruzime nu pot fi negate de nimeni. De asemenea, represiunea împotriva răsculaţilor a atins paroxismul în Transilvania. Torturile la care au fost supuşi cei bănuiţi că ar fi luat parte la răscoală au fost barbare. Însă un al patrulea punct comun este mai puţin discutat. Ambele mişcări sociale au fost inspirate de masonerie. Dacă implicarea lojilor masonice în declanşarea Revoluţiei franceze de la 1789 nu este negată de nimeni, a trecut mult timp până când istoricii români au acceptat să discute despre ipoteza implicării masoneriei în răscoala lui Horea”. (Fragment din articolul 288 de ani de la executarea lui Horea şi Cloşca).
Ion Oargă, poreclit Cloșca, a fost împreună cu Horea și Crișan lider al răscoalei de la 1784.
Vasile "Ursu" Nicula[1][2][3][4][5][6], cunoscut ca “Nicola”, “Horea” nume cognomene sau, de ce nu, nume conspirative, (n. 1731 la Arada, azi Horea - d. 28 februarie 1785 la Alba Iulia) a fost, alături de Ion Oargă (Cloșca) și Marcu Giurgiu (Crișan), conducătorul răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania. A fost un țăran ager la minte,[7] încredințat de câteva sate din Țara Moților să prezinte plângerile lor în fața împăratului austriac Iosif al II-lea. Horea a jucat un rol important în declanșarea revoltei din 1784. Revolta a început în satele Curechiu și Mestecăniș, extinzându-se apoi în părțile de vest ale Ardealului.[8] Armata austriacă a înăbușit revolta, iar capii răscoalei au fost arestați, fiind trădați.[9] Crișan s-a spânzurat în închisoarea de la Alba Iulia, iar Horea și Cloșca au fost executați public la Alba Iulia, prin frângere cu roata, la 28 februarie 1785.
Vasile "Ursu" Nicula[1][2][3][4][5][6], cunoscut ca “Nicola”, “Horea” nume cognomene sau, de ce nu, nume conspirative, (n. 1731 la Arada, azi Horea - d. 28 februarie 1785 la Alba Iulia) a fost, alături de Ion Oargă (Cloșca) și Marcu Giurgiu (Crișan), conducătorul răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania. A fost un țăran ager la minte,[7] încredințat de câteva sate din Țara Moților să prezinte plângerile lor în fața împăratului austriac Iosif al II-lea. Horea a jucat un rol important în declanșarea revoltei din 1784. Revolta a început în satele Curechiu și Mestecăniș, extinzându-se apoi în părțile de vest ale Ardealului.[8] Armata austriacă a înăbușit revolta, iar capii răscoalei au fost arestați, fiind trădați.[9] Crișan s-a spânzurat în închisoarea de la Alba Iulia, iar Horea și Cloșca au fost executați public la Alba Iulia, prin frângere cu roata, la 28 februarie 1785.
Vasile "Ursu" Nicula[1][2][3][4][5][6], cunoscut ca “Nicola”, “Horea” nume cognomene sau, de ce nu, nume conspirative, (n. 1731 la Arada, azi Horea - d. 28 februarie 1785 la Alba Iulia) a fost, alături de Ion Oargă (Cloșca) și Marcu Giurgiu (Crișan), conducătorul răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania. A fost un țăran ager la minte,[7] încredințat de câteva sate din Țara Moților să prezinte plângerile lor în fața împăratului austriac Iosif al II-lea. Horea a jucat un rol important în declanșarea revoltei din 1784. Revolta a început în satele Curechiu și Mestecăniș, extinzându-se apoi în părțile de vest ale Ardealului.[8] Armata austriacă a înăbușit revolta, iar capii răscoalei au fost arestați, fiind trădați.[9] Crișan s-a spânzurat în închisoarea de la Alba Iulia, iar Horea și Cloșca au fost executați public la Alba Iulia, prin frângere cu roata, la 28 februarie 1785.
Condamnat la moarte, Horea a fost tras pe roată pe 28 februarie 1785, alături de Cloșca, pe un mic deal de lângă cetatea Alba Iulia. Horea și-a scris testamentul pe 25 februarie 1785, în celula în care era deținut, documentul fiind scris de preotul Nicolae Rațiu.
Aceasta a fost ultima execuție prin tragere pe roată din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, după acest eveniment pedeapsa fiind abolită din codul penal austriac. Pentru rebeliune, motiv pentru care au fost acuzați Horea și Cloșca, codul penal austriac prevedea pedeapsă maximă decapitarea cu sabia, nu tragerea pe roată. S-a vrut însă să se înspăimânte cât mai mult iobagii români, astfel încât s-a apelat la această condamnare extrem de dură, rezervată în mod normal doar tâlharilor și ucigașilor.
Primul a fost executat Cloșca, iar al doilea Horea. Dacă Cloșca a fost torturat cu cruzime extremă, primind multiple lovituri cu roata până când i s-a dat lovitura de grație, Horea a primit doar o lovitură care i-a fracturat unul dintre picioare, apoi a fost ucis imediat cu o lovitură în piept.[10] Corpurile lor au fost mai apoi despicate în mai multe bucăți și au fost expuse în diferite sate și orașe din Ardeal[11] unde s-a manifestat răscoala iobagilor români, cu scopul de a-i teroriza pe aceștia și a-i descuraja de la viitoare acțiuni de acest gen. Fără a putea fi confirmat dintr-o sursă sigură, se spune că mâna dreaptă a lui Horea ar fi fost expusă pe Gorunul lui Horea de la Țebea, acesta fiind unul dintre locurile unde Horea ar fi ținut sfat cu răsculații. Mâna ar fi fost ulterior îngropată la rădăcina gorunului.
| Vasile Ursu Nicula | |
 după Anton Steinwald | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1731 Arada, azi Horea  Imperiul Austriac |
| Decedat | 28 februarie 1785 Alba Iulia |
| Cauza decesului | tragere pe roată |
| Naționalitate |  română |
| Cetățenie | Imperiul Austriac |
| Religie | ortodox |
| Ocupație | politician |
| Activitate | |
| Cauza decesului | tragere pe roată |
| Alte nume | Horea Horia |
| Cunoscut pentru | conducător al răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan |
| Acuzație penală | răzvrătire |
| Pedeapsă penală | tragere pe roată |
· 1879: Antoni Oleszczyński (n. 16 ianuarie 1794, Krasnystaw - d. 28 februarie1879, Paris) a fost un gravor polonez. În anii 1818-1824 a studiat la Academia Imperială de Arte Frumoase din Sankt Petersburg. În 1824 i s-a acordat medalia de aur pentru Portretul lui A. F. Kokorinov.
În Muzeul Național din Varșovia se află Portretul lui Nicolaus Copernicus(1841), de A. Oleszczyński. În 1858 a primit titlul de academician al Academiei Imperiale de Arte Frumoase din Sankt Petersburg.
* 1883: Louis-Adolphe Bertillon (n. 1 aprilie 1821, Paris - d. 28 februarie 1883, Paris) a fost un medic francez, statistician și antropolog. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Bertill..
Prieten cu Jules Michelet și împartășind idei socialiste, Louis-Adolphe Bertillon a exersat ca medic înainte de a utiliza metodele demografice în studii antropologice. A studiat cauzele mortalității, propunând prima clasificare, și a denunțat detractorii vaccinării. A participat la fondarea școlii de antropologie din Paris unde a fost profesor de demografie. Louis-Adolphe Bertillon a fost, de asemenea, membru al Societății de Antropologie din Paris și director al Serviciului de statistică al Parisului.
Este cunoscut nu numai datorită funcțiilor ocupate, ci și datorită publicării lucrării Démographie figurée de la France (1874).
Este tatăl lui Alphonse Bertillon și Jacques Bertillon.
| Louis-Adolphe Bertillon | |
 Louis-Adolphe Bertillon în 1881 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1 aprilie 1821 Paris |
| Decedat | 28 februarie 1883 (61 de ani) Neuilly-sur-Seine |
| Părinți | Jean-Baptiste Bertillon și Pierrette Garinot |
| Căsătorit cu | Marguerite Zoé Guillard |
| Copii | Jacques Bertillon și Alphonse Bertillon |
| Naționalitate | .svg){kind=small} franceză |
| Cetățenie | Franța |
| Ocupație | antropolog botanist demograf matematician medic micolog statistician |
| Activitate | |
| Domeniu | antropologie, botanică, demografie, matematică, medicină |
| Organizații | Royal Academy of Medicine of Belgium[*] |
| Societăți | * Société d'anthropologie de Paris Société de statistique Société de sociologie Société botanique de France Société d'anthropologie de Lyon |
· 1916: Henry James, scriitor american (n. 1843). A fost un scriitor extraordinar de productiv, Jcare a scris și publicat cărți semnificative de călătorie, biografii, autobiografii, cărți de ficțiune și de critică de artă, alături de romanel , nuvele și eseuri de critică literara. Eseul său despre roman, The Art of Fiction, este una dintre acele strălucite scrieri care indică puterea sa critică de analiză.
· 1925 - A murit Friedrich Ebert, primul preşedinte social-democrat al Republicii de la Weimar (1919-1925) (n.04.02.1871).
· 1936 - A murit Charles Nicolle, medic şi bacteriolog francez. A descoperit modul de transmitere a tifosului exantematic şi agentul patogen al acestei boli. A obţinut Premiul Nobel pentru medicină în anul 1928 (n.21.09.1866).
· 1941: Alfonso al XIII-lea al Spaniei (Alfonso León Fernando Maria Jaime Isidro Pascual Antonio de Borbon y Hapsburg) (n. 17 mai 1886 – d. 28 februarie 1941), a fost fiul postum al regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei, și declarat rege al Spaniei la naștere. A domnit între 1886 și 1931. Mama sa, Maria Cristina de Austria, a fost numită regentă cât timp Alfonso a fost minor. În 1902, împlinind 16 ani, regele Alfonso a preluat controlul în stat.
În timpul domniei sale Spania și-a pierdut ultimele colonii din America (Cuba și Puerto Rico) și Filipine, și a pierdut mai multe războaie în nordul Africii; a fost martorul începutului Generației lui 1927, și a acceptat dictatura lui Miguel Primo de Rivera, ceea ce avea să-l coste până la urmă tronul.
În timpul primului război mondial, deși (sau tocmai pentru că) regele avea legături familiale cu ambele tabere, și opinia publică spaniolă era împărțită, Spania a rămas neutră. Regele a organizat un birou pentru captivi în Palacio de Oriente, care a determinat rețeaua diplomatică și militară a Spaniei din afara granițelor să intermedieze pentru mii de prizonieri de război, primind și trimițând scrisori în toată Europa.
A promovat turismul în Spania. Problemele de cazare a invitaților pentru nunta sa au grăbit construcția hotelului de lux Hotel Palace în Madrid. A sprijinit de asemenea crearea unei rețele de apartamente administrate de stat în clădiri istorice ale Spaniei. Dragostea lui pentru fotbal l-a determinat să patroneze diferite cluburi de fotbal „regale” precum Real Sociedad, Real Madrid, Real Betis sau Real Unión.
În jurul anului 1926, regele a comandat trei filme unice, cu titluri care s-ar putea traduce : „Ministrul”, „Confesorul”, „Doctorul femeilor”. Aceste filme pot fi văzute în cadrul Muzeului de Erotism din Barcelona.
Când s-a proclamat A doua republică spaniolă pe 14 aprilie1931, a părăsit Spania, dar fără să abdice. S-a stabilit până la urmă la Roma, unde a trăit la Grand Hotel.
Odată ce a izbucnit războiul civil spaniol, Alfonso a declarat ferm că favoriza revolta militară împotriva guvernului Frontului Popular, dar generalul Francisco Franco a declarat în septembrie 1936 că naționaliștii nu îl vor accepta niciodată pe Alfonso ca rege (erau mulți susținători ai rivalului regelui, pretendentul carlist, în armata lui Franco). Inițial Alfonso a mers în exil în Franța. Cu toate acestea, l-a trimis pe fiul său Juan, conte de Barcelona, în Spania în 1936, pentru a participa la revoltă. Însă, lângă frontiera franceză, generalul Emilio Mola a ordonat arestarea și expulzarea acestuia din țară.
Pe 15 ianuarie 1941, Alfonso al XIII-lea a renunțat la drepturile sale asupra coroanei spaniole, în favoarea celui de-al patrulea fiu al său, al doilea dintre supraviețuitori: infantul Juan, conte de Barcelona, tatăl viitorului rege Juan Carlos I al Spaniei.
Alfonso a murit la Roma, în 1941. Guvernul spaniol a ordonat trei zile de doliu național.[1] Înmormântarea sa a avut loc la Roma, la Biserica Santa Maria di Monserrato, biserica națională a Spaniei la Roma, chiar sub mormintele papei Calixt al III-lea și papei Alexandru al VI-lea.[2] În ianuarie 1980, rămășitele sale pământești sale au fost transferate la El Escorial, în Spania
Pe 31 mai 1906 Alfonso s-a căsătorit cu prințesa de origine scoțiană Victoria Eugenia de Battenberg (1887-1969), o nepoată a regelui Eduard al VII-lea al Regatului Unit, și strănepoată a reginei Victoria. „Alteță Serenă” la naștere, „Ena”, cum era cunoscută, a fost ridicată la rangul de „Alteță Regală” cu o lună înainte de nuntă, pentru ca uniunea să nu fie văzută ca inegală. Pe când Alfonso și Ena se întorceau de la nunta lor, au scăpat de puțin de o încercare de asasinat a anarhistului Mateu Morral; explozia bombei a omorât sau rănit mulți privitori și membri ai procesiunii regale.
Familia regală a avut șapte copii:
- Alfonso (Alfonso Pío Cristino Eduardo, 1907-1938)
- Jaime (Jaime Leopoldo Isabelino Enrique, 1908-1975)
- Beatriz (Beatriz Isabel Federica Alfonsa Eugenia, 1909-2002)
- Fernando, un copil care a murit în 1910
- Cristina (María Cristina Teresa Alejandra, 1911-1996)
- Juan (Juan Carlos Teresa Silvestre Alfonso, 1913-1993)
- Gonzalo (Gonzalo Manuel María Bernardo, 1914-1934)
Regele a avut și șase copii nelegitimi :
Cu aristocrata franceză Mélanie de Gaufridy de Dortan (1876–1937):
Cu actrița spaniolă María del Carmen Ruíz y Moragas (1898–1936):
- Ana María Teresa Ruíz Moragas (n. 1926, d. 1965). S-a căsătorit și a avut moștenitori.
- Leandro Alfonso Ruíz Moragas (n. 1929), recunoscut oficial de justiția spaniolă pe 21 mai 2003, ca Leandro Alfonso de Borbón Ruíz. S-a căsătorit de două ori și are moștenitori.
Cu Pauline of Saint Glen:
- Charles Maxime Victor de Saint Glen (3 iulie 1914 – 20 mai 1934)
Cu Béatrice Noon:
- Juana Alfonsa Milán y Quiñones de León (19 aprilie 1916 – 16 mai 2005)
Cu Marie Sousa:
- Alonso de Borbon Sousa (28 decembrie 1930 – 30 aprilie 1934)
.svg){kind=small}
· 1950 - A murit Ştefan Ciobanu, istoric literar (n.1883).
· 1955: Prințul Gabriel Constantinovici al Rusiei (rusă Гавриил Константинович) (15 iulie 1887 – 28 februarie 1955), a fost al doilea fiu al Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei și a soției lui Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg. Strănepot al Țarului Nicolae I al Rusiei s-a născut în Rusia imperială și a servit în armata rusă în timpul Primului Război Mondial. Și-a pierdut mai mulți frați în timpul războiului și a Revoluției ruse. A scăpat de execuția de către bolșevici și și-a petrecut mare parte din viață trăind în exil în Franța.
Prințul Gabriel Constantinovici al Rusiei s-a născut la 15 iulie 1887 la Pavlovsk.[1] A fost al doilea fiu din cei zece copii ai Marele Duce Constantin Constantinoviciși ai soției lui Marea Ducesă Elisabeta Mavrikievna (născută Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg). Gabriel Constantinovici și fratele său prințul Ioan născut cu un an mai devreme au fost primii care au suferit efectul reformei împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei, vărul tatălui său, care a decretat în numele economiei bugetului, ca numai copiii și nepoții suveranului să poaret titlul de Mare Duce.[1] Gabriel Constantinovici avea numai trei zile când Țarul a anunțat că are titlul de Prinț.[2] Marii Duci primeau 280.000 ruble de aur anual de la trezoreria imperială, ceea ce garanta o viață confortabilă în timp ce un prinț primea o singură dată suma de 1 milion de ruble de aur.[1]
Tatăl său, care era un poet respectat, era văr de-al doilea cu Țarul Nicolae al II-lea și unul dintre cei mai bogați membri ai familiei Romanov. Copil fiind, prințul Gabriel a avut o sănătate fragilă; era palid și predispus la boli.[3] El și fratele său mai mare au fost des bolnavi și au petrecut împreună mai mult de un an la Oreanda în Crimeea cu un medic și mai mulți servitori.
| Prințul Gabriel Constantinovici | |
 Prințul Gabriel Constantinovici al Rusiei, c. 1916 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 15 iulie 1887 Pavlovsk, Imperiul Rus |
| Decedat | (67 de ani) Paris, Franța |
| Înmormântat | Cimitirul rusesc de la Sainte-Geneviève-des-Bois, Essonne, Franța |
| Părinți | Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei[1] Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg[1] |
| Frați și surori | Prințul Ioan Constantinovici al Rusiei Prințul Igor Constantinovici al Rusiei Prințul Constantin Constantinovici al Rusiei Prințul George Constantinovici al Rusiei Prințul Oleg Constantinovici al Rusiei Prințesa Tatiana Constantinovna a Rusiei Prințesa Vera Constantinovna a Rusiei |
| Căsătorit cu | Antonina Rafailovna Nesterovskaia Prințesa Irina Ivanovna Kurakina |
| Cetățenie |  Imperiul Rus.svg){kind=small} URSS |
| Ocupație | personal militar[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Cneaz |
| Familie nobiliară | Casa de Holstein-Gottorp-Romanov |
* 1961: Gavrilă Mihali Ștrifundă (n.25 aprilie 1901, Borșa, Maramureș - d. 28 februarie 1961, Botoșani) a fost primar al localității Borșa și opozant al regimului comunist. A avut un rol determinant în păstrarea Maramureșului în hotarele României, în anul 1945, când o organizație numită „Congresul Poporului din Maramureș”, sprijinită de sovietici, a încercat alipirea Maramureșului sudic la Ucraina Subcarpatică.
Opozant al colectivizării, a fost condamnat de 2 ori de autoritățile comuniste, prima dată 1 an și 6 luni (condamnare executată la Canal), a doua oară 8 ani[1]. A decedat în penitenciarul Botoșani în 1961, fiind reînhumat în Borșa în anul 1969
| Gavrilă Mihali Ștrifundă | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 25 aprilie 1901 Borșa, Comitatul Maramureș .svg){kind=small} Austro-Ungaria (astăzi Județul Maramureș, România) |
| Decedat | 28 februarie 1961, (60 de ani) închisoarea Botoșani, Republica Populară Română .svg){kind=small} |
| Naționalitate |  român |
| Etnie | români |
| Ocupație | primar al localității Borșa |
· 1974 - A murit Bobby Bloom, cântăreţ american.
* 1979: Evloghie Oța (n. 1 iulie 1909, comuna Geoagiu de Sus, județul Alba - d. 28 februarie 1979, București) a fost un cleric ortodox român de stil vechi, care a îndeplinit demnitatea de episcop-vicar al Bisericii Ortodoxe de stil vechi din România.
* 1979: Evloghie Oța (n. 1 iulie 1909, comuna Geoagiu de Sus, județul Alba - d. 28 februarie 1979, București) a fost un cleric ortodox român de stil vechi, care a îndeplinit demnitatea de episcop-vicar al Bisericii Ortodoxe de stil vechi din România.
Evloghie Oța s-a născut la data de 1 iulie 1909 în comuna Geoagiu de Sus (județul Alba), primind la botez numele de Sabin. Părinții săi aveau șase copii, el fiind cel mai mic. După Primul Război Mondial, două surori au emigrat în Statele Unite ale Americii, iar el, în anul 1922, la vârsta de 13 ani, a plecat la Sfântul Munte Athos împreună cu un călugăr român care venise să colecteze ajutoare pentru schitul românesc de acolo. În cei 18 ani de ședere la Muntele Athos a fost călugărit, apoi hirotonit ierodiacon și ieromonah.
În anul 1940, părintele Evloghie de acum, fiind hirotonit preot-ieromonah, se întoarce în România pentru a-și vizita familia. Deoarece începuse cel de-al Doilea Război Mondial, autoritățile române nu au vrut să-i permită întoarcerea în Sfântul Munte Athos, el fiind blocat în țară. Cum nu știa de existența preoților care nu primiseră stilul nou (schiturile din Muntele Athos fiind toate pe stil vechi) și dorind să se izoleze pentru a putea păstra fără probleme stilul vechi, a cerut Patriarhiei Române să i se ofere reconstrucția unui lăcaș de cult aflat în paragină și a fost repartizat la Mânăstirea Râmeț din fostul raion Aiud (Județul Alba), al cărei stareț va fi vreme de 15 ani (1940-1955).
În timpul cât a păstorit ca stareț al Mănăstirii Râmeț, a reușit să restaureze vechea mânăstire, monument istoric ce data încă din anul 1215 și care se afla în ruină din anul 1762, ca și mânăstire de călugări, primind, pentru acest efort deosebit, cu vrednicie, rangul de arhimandrit. Cu o încrâncenare însuflețită de atașamentul la credința străbună, între anii 1940—1948, soborul monahilor a depus o munca titanică, construind o biserică nouă, 30 de chilii, un paraclis și o clădire administrativă. De asemenea, el a înființat un schit în localitatea Tețu și a construit un paraclis la Teiuș. Starețul Evloghie Oța a dezgropat vechea biserică (care era acoperită cu pământ și pietriș adus de către torenți cu ocazia viiturilor), a făcut importante lucrări de restaurare și a pus-o la dispoziția credincioșilor și a istoricilor.
Cu această ocazie, s-a descoperit un craniu gălbui, frumos și care, răspândea mireasmă plăcută. Unii martori prezenți la dezgroparea bisericii în urma săpăturilor spun că odată ce apa a ieșit din biserică, a fost luat de apă un craniu care a ocolit-o de trei ori și s-a așezat pe fereastra sfântului altar.[1] Călugării l-au așezat cu evlavie într-un loc curat neștiind al cui este. Astăzi, craniul Sfântului Ghelasie de la Râmeț, așezat într-o frumoasă raclă de lemn, este păstrat în noua biserică a mănăstirii la loc de mare cinste. În incinta curții bisericii nr. 2 de la Geoagiu de Sus, în curtea cu brazi se află un important monument reprezentând o troiță specifică zonei Munților Apuseni, lucrată în 1897 la Mănăstirea Râmeț, în vremea cât stareț al acelui sfânt lăcaș a fost Evloghie Oța.
În primăvara anului 1953, starețul Evloghie Oța și toți călugării de la Mânăstirea Râmeț (raionul Aiud), de la cele două paraclise din Teiuș și Tețu, precum și credincioșii din alte 7 localități învecinate, au trecut la credința ortodoxă după calendarul iulian (existentă în România până în anul 1924 când Biserica Ortodoxă Română a început folosirea în biserică a calendarului gregorian). Deoarece Mânăstirea Râmeț se afla sub jurisdicția Episcopiei Clujului și a Mitropoliei Ardealului (cu reședința la Sibiu), starețul Evloghie a cerut, motivat, recunoașterea acestei reveniri, dar răspunsul a fost negativ. În consecință, el a înaintat un memoriu la Procuratura Generală la București, dar aceasta și-a declinat competența și a înaintat memoriul din nou la Mitropolia de la Sibiu.
Ca urmare a faptului că această problemă lua o amploare deosebită și tindea să se extindă și în alte localități și la alte mănăstiri, Episcopia Clujului și Mitropolia Ardealului au început o campanie de lămurire a oamenilor, prin care căutau să-i convingă că greșiseră și le cerea să renunțe la schismă. Deoarece aceste lămuriri erau dublate și de amenințări, o parte din călugări și credincioși au renunțat de teamă la decizia luată. Dar starețul Evloghie Oța, urmat de ucenicul său Pahomie Morar și de alți monahi au refuzat să revină asupra deciziei și, prin urmare, au fost denunțați organelor de Miliție și Securitate.
Organele de securitate au procedat la arestarea starețului, a monahului Pahomie și a altor 5 călugări. Pentru a-i impresiona și pe alții care ar fi dorit să li se alăture, monahii arestați au fost scoși din mânăstire sub o escortă puternică, amenințați cu armele, parcurgând pe jos drumul de 3 km până la Primăria din Râmeț, pentru a fi văzuți de localnici. Ajunși la Primărie, au fost urcați într-o dubă și transportați la Aiud, unde au fost închiși în arestul Miliției. Anchetarea lor a început a doua zi, insistându-se pentru revenirea la calendarul gregorian. În urma refuzului monahilor, după 5 zile, Procuratura a emis un mandat de arestare preventivă și i-au transportat la Penitenciarul din Turda.
Monahii au fost eliberați după alte 3 luni de zile, dar li s-a impus domiciliul obligatoriu în comuna Râmeț, unde mânăstirea fusese desființată, iar călugării mutați în alte părți. Ulterior, până la proces, au fost transferați la Mănăstirea Turnu (județul Vâlcea), cu scopul de a-i intimida pe credincioși. În urma procesului, starețul Evloghie a fost condamnat la 1 an închisoare corecțională, iar monahul Pahomie Morar la 6 luni cu suspendare, pe care le-au executat însă în Penitenciarul Turda și Aiud, după recursul făcut de Procuratură.
Ca urmare a neînțelegerilor de ordin canonic dintre el și Biserica Ortodoxă Română (biserica oficială), arhimandritul Evloghie renunță în anul 1955 la stăreția Mânăstirii Râmeț. A fost exclus din monahism și caterisit. Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din același an, Mănăstirea Râmeț a fost transformată în mănăstire de maici. Cele patru măicuțe și 11 ucenițe, sub îndrumarea stareței Pelaghia Prica, au înfruntat cu mare curaj și îndârjire greutățile noului început în istoria Mănăstirii, iar pentru a-și asigura existența, au organizat un atelier de covoare tradiționale românești.
Deoarece Biserica Ortodoxă Română de Stil Vechi dispunea de puțini preoți, ca urmare a faptului că timp de 30 ani nu s-au efectuat hirotoniri care să ducă mai înainte stindardul luptei pentru credința ortodoxă, a fost contactat arhiereul Galaction Cordun din București, care își exprimase mai demult afinitățile pentru stilul vechi, fapt ce îi adusese și o condamnare pe timpul ocupației germane din primul război mondial. În anul 1955, a fost trimisă la București o delegație din preoți care făceau parte din conducere și cunoscuți de către P.S. Galaction: părintele Dionisie Hugeanu, Evloghie Oța și Silvestru Onofrei (viitorul mitropolit), care l-au convins pe înaltul ierarh să vină la Mănăstirea Slătioara.
Prea Sfinția Sa (PS), Galaction, a acceptat să devină conducătorul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi și astfel, la 13 aprilie 1955, el a făcut o mărturisire de credință publică, anunțând întoarcerea sa la calendarul iulian. Această mărturisire a fost adusă la cunoștința Patriarhiilor Rusiei și Bulgariei și, prin reprezentant legal, remisă Bisericii oficiale, care, sub conducerea patriarhului Justinian Marina, l-a depus din treaptă în Joia Mare a anului 1955. PS Galaction a fost înscăunat ca primul Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi și în această calitate a început prin a hirotoni preoți și diaconi, dar la scurtă vreme, a fost arestat și închis la Mănăstirea Căldărușani. După ce autoritățile civile i-au permis să locuiască în București cu domiciliu obligatoriu, el a continuat să efectueze hirotonii, noaptea în secret, la Mănăstirea Copăceni din apropierea Bucureștiului.
În anul 1956, arhimandritul Evloghie Oța a fost numit de către Mitropolitul Galaction Cordun ca stareț la Mânăstirea Copăceni (județul Giurgiu). În acel an, văzând că nu reușește să ia legătura cu niciun episcop din afara României, fiind în permanență supravegheat și ca urmare a încercărilor nereușite de a convinge vreun alt episcop din Sinodul Patriarhiei Române să adere la mișcarea de rezistență, Mitropolitul Galaction a luat decizia de a hirotoni singur un episcop.
Astfel, la Mănăstirea Copăceni, Înalt Prea Sfinția Sa (IPS) Galaction a hirotonit întru arhiereu pe Arhimandritul Evloghie Oța († 1979) și, împreună cu acesta, l-au hirotonit ca episcop pe părintele Meftodie Marinache († 1977). Ulterior, cei trei arhierei l-au hirotonit întru arhiereu la 17/30 noiembrie 1956 și pe părintele Glicherie Tănase, la acea vreme închis. După aceasta, Mitropolitul Galaction a mai trăit doar câteva luni, sănătatea lui fiind puternic zdruncinată de perioada de detenție și prigoană prin care trecuse de când devenise conducătorul Bisericii, pe scaunul mitropolitan urmându-i PS Glicherie.
Fiind episcop ortodox de acum, hirotonit de către PS Galaction Cordun, ierarhul Evloghie s-a stabilit în localitatea Copăceni, din apropiere de București. El a păstorit mănăstirea ortodoxă de stil vechi de acolo, fiind în permanență urmărit de preoții pe stil nou și hărțuit de Securitate. I s-au inventat probe mincinoase pentru a-l învinui de uneltire contra ordinii sociale și de stat și ca urmare a fost arestat în anul 1958, fiind anchetat și condamnat la 10 ani de muncă silnică, din care va executa 6 ani și 4 luni. Infracțiunea pentru care a fost condamnat era încadrată în art. 166, al. 2. din Codul Penal, care prevedea: "Propaganda sau întreprinderea oricărei acțiuni pentru schimbarea orânduirii socialiste, sau care ar prezenta un pericol pentru siguranța statului, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi”.
În perioada cât a fost arestat, Mânăstirea Copăceni a fost demolată în întregime de preoții de stil nou din comună, iar toată agoniseala arhiereului Evloghie și a celorlalți călugări din obște a fost confiscată. Terenul mânăstirii a intrat în patrimoniul C.A.P. Copăceni care l-a folosit pentru agricultură.
În anul 1964, recent eliberat din închisoare ca urmare a amnistiei colective, PS Evloghie s-a stabilit la București și-a cumpărat o casă pe strada Televiziunii nr. 13, în cartierul Militari (sectorul 6), unde va fonda o mânăstire de călugări pe stil vechi, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Biserica Mânăstirii era înconjurată de case și domina împrejurimile prin turlele ei zvelte.
Organele Miliției au încercat să-l alunge din localitate pe motiv că nu avea mutație. A întocmit numeroase memorii, în care cerea cu insistență să i se respecte dreptul de a locui în casa care era proprietatea lui, denunțând adevăratele motive pentru care nu era lăsat să locuiască în București. El a argumentat că nu lipsa autorizației de construcție sau a mutației (pentru care alți vecini în aceeași situație erau lăsați în pace) constituia o vină, ci activitatea sa religioasă și teama că aceasta s-ar putea extinde.
Episcopul Evloghie a adresat o plângere către Tribunal în care își justifică situația, descriind amănunțit abuzurile, ilegalitățile, nedreptățile și hărțuielile la care a fost supus de către organele de miliție, împreună cu alți instigatori. În urma procesului desfășurat, Tribunalului Popular al Raionului 16 Februarie București a emis sentința civilă nr. 2613, dată în ședința publică din 9 iunie 1965, în care rezultă că amenzile primite pentru faptul că a locuit în București fără mutație, se datorează tot organelor administrative care nu i-au mai eliberat act de identitate după ce a fost arestat la Copăceni, iar pentru adresa unde era proprietar, refuzau cu înverșunare să elibereze documente pentru stabilirea domiciliului. Tribunalul a considerat că petiționarul se află în stare de forță majoră, iar faptul că nu și-a făcut formele legale nu se datorează culpei sale, motiv pentru care cele trei amenzi date de organele de miliție în perioada 20-25 mai 1965, nu își găsesc temei și necesită a i se restitui plata.
Câștigând procesul, el și-a transformat casa pe care o cumpărase în București în paraclis pentru slujbe, reședință episcopală și mai târziu în mânăstire de călugări. S-au făcut din nou o serie de reclamații tendențioase și mincinoase pe motivul, de această dată, al portului ilegal de haine bisericești și de slujire de slujbe religioase pentru un cult interzis de către stat. Erau învinuiți în procesul intentat atât PS Evloghie, cât și preoții Galaction, Pimen, Pahomie și Petre Florea.
La data de 10 octombrie 1965, organele de miliție și de securitate au intrat în biserică în timpul unei slujbe pentru a realiza așa-zisul flagrant, pentru a-l acuza de slujire de slujbe pentru un cult interzis de lege. Cu această ocazie, s-a întocmit un proces verbal, au fotografiat totul, au legitimat pe credincioși pentru a-i folosi ca martori și au căutat ca totul să aibă o justificare pentru legile țării. P.S. Evloghie și cei patru preoți au fost anchetați formal ca și în alte cazuri, fiind ulterior judecați, condamnați și depuși la Penitenciarul Văcărești. În ședință publică din 26 aprilie 1966, desfășurată la Tribunalul Capitalei, Colegiul 2 penal, unde s-a judecat recursul făcut de cei învinuiți și condamnați în grup prin decizia penală nr. 1035, s-au afirmat următoarele despre episcopul Evloghie Oța:
"Inculpatul Oța Sabin-Evloghie, fiind caterisit și exclus din mânăstire de către Consistoriul monahal mitropolitan al Arhiepiscopiei Ortodoxe din Sibiu și ca fals arhiereu al Bisericii Ortodoxe Române de stil vechi, în perioada 4 august 1964 - l0 octombrie 1965, în mod ilegal a purtat haine bisericești de arhiereu. În aceeași perioadă, inculpatul, după ce și-a amenajat la domiciliul său, o capelă bisericească, împreună cu inculpații Furtună Dumitru, Guțu Roman, Petre Florea și Morar Ioan, a oficiat slujbe religioase stiliste, la care au participat mai multe persoane, adepte ale acestui cult. Tot în perioada de mai sus, inculpatul îmbrăcat în haine de arhiereu, a oficiat slujbe religioase stiliste în comunele Urecheni, Păncești, Brusturi, Vânători, Moara Domnească și Mănăstirea Slătioara”.
Într-un alt memoriu, din data de 16 septembrie 1969, adresat de această dată comandantului Miliției din sectorul 7 al Capitalei, se arată următoarele: "Constat că împotriva mea s-au ridicat unii din preoții interesați ai Patriarhiei, care aparțin Bisericii Ortodoxe de stil nou, care se tem că vor pierde avantajele materiale. Ei au depășit de mult buna cuviință și caracterul nobil omenesc, căci dacă nu le-ar fi teamă de legile pământești, ar fi în stare să se năpustească ei personal asupra noastră, ca odinioară arhiereii poporului Israil care cereau răstignirea lui Iisus."
A fost întemnițat apoi în colonia de muncă de la Salcia, unde a fost obligat să facă munci grele, în condiții extrem de dificile, pe frig sau arșiță, cu foame tot timpul, cu norme mari, bătăi, insulte și izolare completă. În acest penitenciar, s-a îmbolnăvit și a fost mult timp internat în infirmeriile din locurile de detenție, unde condițiile de ameliorare a sănătății erau formale. După fiecare eliberare, el a continuat să-și desfășoare activitatea de slujire a Bisericii Ortodoxe Române de stil vechi, în calitate de arhiereu. În total, a făcut 14 ani de închisoare cu întreruperi.
Activitatea religioasă desfășurată de către episcopul Evloghie Oța nu a produs tulburări publice și a decurs în liniște. În anul 1968, împreună cu mitropolitul Glicherie Tănase, l-au hirotonit ca episcop de stil vechi pe arhimandritul Silvestru Onofrei.
Episcopul Evloghie Oța s-a stins din viață la data de 28 februarie 1979, neapucând să-și vadă Biserica liberă. Trupul său a fost îngropat în pronaosul bisericii de la mânăstirea întemeiată de el, pe care a construit-o cu ucenicii săi și din donațiile unor credincioși care l-au cunoscut și urmat.
Până la Revoluția din decembrie 1989, biserica Mânăstirii de stil vechi cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din București a fost dărâmată de 4 ori (în anii 1968, 1970, 1974 și 1983). Ultima demolare a avut loc în data de 26 mai 1983, biserica de la Mânăstirea "Adormirea Maicii Domnului” fiind demolată de buldozere până la temelie de către autoritățile civile, iar mormântul episcopului Evloghie Oța din biserică a fost profanat, osemintele sale fiind mutate într-un loc care a rămas necunoscut până astăzi.[2]
După afirmațiile ziaristului Florian Bichir publicate în anul 2005 în ziarul "Evenimentul Zilei", călugării afirmă că au găsit corpul PS Evloghie neputrezit și răspândind bună mireasmă. "Așezat pe tronul arhieresc și îmbrăcat în odăjdii strălucitoare – cum se îngroapă ierarhii – Episcopul Evloghie apărea de sub lopeți neatins de putreziciune! Monahii au căzut în genunchi, uimiți de această minune! Securiștii, după ce și-au revenit dintr-o anume năuceală, au luat și trupul episcopului neputrezit și l-au aruncat într-o altă mașină! Apoi, după întocmirea sumară și grabnică a unui proces verbal, în care s-a notificat confiscarea a “una mumie umană” (!!!), au dispărut în noapte. A doua zi au sosit buldozerele și au dărâmat totul: chilii, trapeza, biserica. Pe locul unde se afla Mănăstirea, în cartierul Militari (Apusului), nu s-a mai ridicat nimic." [2]
După anul 1989, s-a reluat construcția lăcașului de cult demolat, piatra de temelie a Bisericii fiind pusă la data de 2 septembrie 1991. Călugării au făcut sesizări la Poliție, Parchet și SRI pentru a recupera odoarele și moaștele Episcopului Evloghie confiscate de către Miliție și Securitate. La sesizările călugărilor, Judecătoria sectorului 6 le-a răspuns prin executorul judecătoresc Crucescu: “Nu mai există nici un act legal din care să reiasă că fosta Securitate v-ar fi confiscat odoare ori vreun trup omenesc mumificat”.[2] Totuși, până în anul 1989, călugării au săpat într-un colț al Cimitirului Ghencea, pe unde “ni s-a spus că s-ar afla reînhumat Evloghie”, în speranța că-i vor găsi trupul confiscat, dar fără succes.
· 1980 - A murit Manfred Weissleder, propietarul celebrului "Star Club" din Hamburg.
· 1985 - A murit Haralambie Mihăescu, lingvist şi filolog, membru corespondent al Academiei Române (n.07.02.1907).
· 1986: Sven Olof Joachim Palme (
Olof Palme (ajutor·info)) (n. 30 ianuarie1927 – d. 28 februarie 1986) a fost un om politic suedez.
Olof Palme (ajutor·info)) (n. 30 ianuarie1927 – d. 28 februarie 1986) a fost un om politic suedez.
Palme a fost liderul Partidului social-democrat din Suedia din 1969 până la asasinarea sa în 1986. În această perioadă a fost Prim-ministru de două ori, 1969-1976 și 1982-1986.
Olof Palme s-a născut într-o familie înstărită, conservatoare din Östermalm, Stockholm, Suedia. Tatăl lui avea strămoși olandezi, iar mama lui, Freiin von Knieriem, avea strămoși germani din Țările baltice. Olof Palme și-a petrecut copilăria și adolescența în actuala casă a Ambasadei României în Suedia, din Östermalmsgatan 36, până la împlinirea vârstei de 12 ani. Clădirea ambasadei este cunoscută ca Palmeska, pentru că Sven Palme , bunicul lui Olof Palme, a cumpărat casa în 1918. Clădirea de pe Östermalmsgatan 36, în care familia Palme a locuit în prima jumătate a secolului al XX-lea, a fost achiziționată în anul 1970 de statului român, iar atunci, funcționează ca sediu al ambasadei României la Stockholm. [2]
Între 1947-1948 a studiat cu o bursă la Kenyon College din SUA, luându-și diploma în mai puțin de un an.[3]
După ce a călătorit cu autostopul prin SUA, s-a întors în Suedia, unde a început să studieze dreptul la Universitatea din Stockholm, în 1952 fiind ales Președinte al Asociației Studenților din Suedia.
În seara de 28 februarie 1986, Palme cu soția se întorceau acasă pe jos de la cinematograf, fără gardă personală. În centrul Stockholmului, la ora 23:21 CET au fost atacați de către un asasin care l-a împușcat pe Palme din spate de la mică distanță. Împușcătura i-a fost fatală lui Palme, iar soția a fost rănită de o a doua împușcătură. Palme a fost transportat la un spital, unde a fost declarat mort la ora 0:06 în ziua următoare. Soția a supraviețuit.
Crima este nerezolvată (2009).
· 1987: Anny Ondra, cu numele real Anna Sophie Ondráková, (n. 15 mai1902, Tarnów, Galiția, Austro-Ungaria - d. 28 februarie, 1987, Germania) a fost o actriță germană de orgine cehă.
Anny a fost fiica unui ofițer, iar copilăria și-a petrecut-o în Praga. La vârsta de 16 ani joacă rolul unei fete răsfățate. Din anul 1919 primește frecvent diferite roluri în filmele regizate de Karel Lamac cu care se va căsători. În anul 1933 se recăsătorește cu boxerului german Max Schmeling. În urma unui accident rutier Anny Ondra avortează, după care nu mai are copii.
Anny a fost fiica unui ofițer, iar copilăria și-a petrecut-o în Praga. La vârsta de 16 ani joacă rolul unei fete răsfățate. Din anul 1919 primește frecvent diferite roluri în filmele regizate de Karel Lamac cu care se va căsători. În anul 1933 se recăsătorește cu boxerului german Max Schmeling. În urma unui accident rutier Anny Ondra avortează, după care nu mai are copii.
· 2000 - A murit matematicianul Nicolae Victor Teodorescu, membru al Academiei Române. Este considerat creatorul şcolii româneşti de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale (n.05.07.1908).
· 2003 - A murit prozatorul şi teatrologul Romulus Diaconescu („De veghe pentru învingători”, „Trebuia să se nască Brâncuşi”) (n.02.10.1942).
· 2011: Annie Girardot (25 octombrie 1931 – 28 februarie 2011) a fost o actriță franceză. A câștigat Premiul César de trei ori
· 2013: Donald Arthur Glaser (n. 21 septembrie 1926 - d. 28 februarie 2013), a fost un fizician și neurobiolog american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1960 pentru inventarea camerei cu bule.
Donald Glaser s-a născut în Cleveland, Ohio, SUA, unde a urmat și primii ani de școală.
Donald Glaser s-a născut în Cleveland, Ohio, SUA, unde a urmat și primii ani de școală.
· 2015: Yașar Kemal, scriitor turc (n. 1923)
* 2016: George Kennedy (n. ,New York, New York, SUA – d. Middleton[*], SUA[1]) a fost un actor american de film și TV. El a devenit cunoscut prin rolurile Carter McKay în serialul Dallas, respectiv Ed Hocken în seria „Un polițist cu explozie întârziată”.
* 2016: George Kennedy (n. ,New York, New York, SUA – d. Middleton[*], SUA[1]) a fost un actor american de film și TV. El a devenit cunoscut prin rolurile Carter McKay în serialul Dallas, respectiv Ed Hocken în seria „Un polițist cu explozie întârziată”.
| George Kennedy | |
 George Kennedy în 1975 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | George Harris Kennedy, Jr. |
| Născut | 18 februarie 1925 New York City, New York |
| Decedat | (91 de ani) ) Middleton[*], SUA[1] |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (infarct miocardic) |
| Căsătorit cu | Norma Wurman (1959–1971; divorțat) Joan McCarthy (1978–moartea lui) |
| Număr de copii | 4 |
| Copii | 2 |
| Naționalitate |  Statele Unite ale Americii |
| Cetățenie | SUA |
| Ocupație | Actor |
| Activitate | |
| Cauza decesului | infarct miocardic |
| Domiciliu | Eagle, Ada County, Idaho |
| Educație | Chaminade High School in Mineola, New York |
| Alma mater | Tarleton State University in Stephenville, Texas |
| Ani de activitate | 1927-1943, 1955–prezent |
| Număr de copii | 4 |
| Premii | Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar () |
Sărbători
· În calendarul ortodox: Sf Cuv Vasile Mărturisitorul; Sf Sfințit Mc Proterie, patriarhul Alexandriei; Zi aliturgică, dezlegare la lapte, brânză, ouă și pește
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu