MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 1 MARTIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE
Bună dimineața de Mărțișor!
Clic pe imagine! După ce se deschide puteți citi conținutul articolului!
Clic pe imagine! După ce se deschide puteți citi conținutul articolului!
ARTE 1 Martie
MUZICĂ 1 Martie
Best Elegant Italian Love Songs Melodies - Il Padrino Collection
Тихий Вечер Вдвоём*SAXOPHONE
POEZIE 1 Martie
Gheorghe Asachi
Biografie
Gheorghe Asachi (1788 - 1869) a fost un poet, prozator şi dramaturg român care s-a născut la Herţa, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). Fiul lui Lazăr Asachievici, preot şi al Elenei. A primit primele noțiuni de învățătura de la tatal său - preotul Lazăr Asachi. La vârsta de 9 ani, Gheorghe Asachi și-a continuat studiile în limba polonă, latină, germană la Lvov, unde se mutase familia. A studiat apoi la universitatea din același oraș, în cadrul facultății de filozofie - logică, matematică, istoria naturală, fizica, metafizică şi etică, urmând și un curs special de arhitectură.
La Lvov, Asachi și-a pus bazele culturii sale enciclopedice, s-au înfiripat concepțiile sale iluministe sub influența unora dintre profesorii universității și a cunoscut literatura poloneză și literatura clasică română, care se vor simți în creațiile sale literare. După obținerea doctoratului în filozofie și a diplomei de inginer și arhitect, Gheorghe Asachi se întoarce în țară, la Iași (1805), unde pune în practică cunoștințele sale de arhitectură la construirea unor case particulare, în același an pleacă la Viena, unde studiază, timp de 3 ani, astronomia, matematicile superioare și pictura. În august 1808, Gheorghe Asachi pleacă să-și completeze studiile la Roma. Aici a scris primele încercari poetice și a fost ales membru extraordinar al Societății literare din Roma.
În august 1812, Gheorghe Asachi se întoarce în Moldova. Stapânind o cultură superioară solidă și multilaterală, cunoscător al mai multor limbi străine - polona, rusa, latina, germana, italiana, franceza și engleza - ca nimeni altul în vremea sa, optimist, cu dor de muncă și încrezator în puterile sale, călăuzit de o ideologie liberală progresistă și de o puternică dragoste de patrie si popor, Gheorghe Asachi speră sa joace un rol important de restaurator în țara sa. Întoarcerea lui Asachi din Italia coincide cu procesul de prefacere rapidă a relațiilor feudale în Moldova, care reclama, într-o măsura mereu crescândă, difuzarea științelor prin instituții de învățământ. Situația țăranilor era grea: lipsa școlilor, bibliotecilor, ziarelor, a tuturor instituțiilor moderne care asigura progresul unui popor, îl face conștient de necesitatea unei activități sistematice de trezire a conștiinței naționale. Cărturar de tip renascentist, cu o cultură enciclopedica și iluministă, dotat cu înclinații pentru multiple domenii artistice - inginer, profesor, diplomat, grafician, ziarist, pictor, tipograf, arhivist, dramaturg - Gheorghe Asachi s-a risipit cu dărnicie din dorința generoasă de a impulsiona dezvoltarea culturii românești.
Desfășurându-și cea mai rodnică activitate într-o perioadă de hotar între epoca feudală și începuturile orânduirii burgheze, Asachi poate fi revendicat în aproape orice domeniu al culturii. În 1813, Asachi înființeaza o clasa de inginerie în limba româna, unde predă arhitectura, istoria artelor, geodezia, matematica, dezvăluindu-și un neobosit talent pedagogic, în 1818 apare deja prima promoție de ingineri formați în țară. Timp de aproape 40 de ani, Asachi s-a ocupat de organizarea școlilor din Moldova (1813 - 1849) însărcinat de mitropolitul Veniamin Costache.
Precursor al generaţiei paşoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinereţe, manuscrisul Ţiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, şcoală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost şi unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentaţii teatrale în limba română (1816) şi Conservatorul filarmonic dramatic (1836).
Traduce şi adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditaţii, balade. Versifică legendele istorice Dochia şi Traian, Ştefan cel Mare înaintea Cetăţii Neamţ. A scris şi nuvele istorice (Dragoş, Petru Rareş, Rucsandra Doamna ş.a.), care au constituit sursa de inspiraţie pentru nuvelele lui Costache Negruzzi.
Publică primul său sonet în limba italiană în Giornale di Campodoglio în 1811. Primul poem în limba română, "Cătră Italia" a fost scris în acelaşi an.
Adversar declarat al Revoluţiei de la 1848 în Moldova, cade în uitare şi în perioada aceasta îşi tipăreşte nuvelele istorice, întîi în franceză, Nouvelles historiques de la Moldo Roumanie, în 1859 apoi şi în traducere românească, în 1867.
După o perioadă petrecută la Viena ca agent diplomatic al domnitorului loniță Sandu Sturdza, Asachi se reîntoarce în 1827 la Iași pentru a desfășura, în următorii 20 de ani, activitatea sa cea mai rodnică, și care îl va transforma în personalitate proeminentă a Moldovei. Militând pe linia idealurilor sale de tinerețe, el își continuă strădaniile de organizare a învățământului, înființând prima școală primară de fete Institutul pentru educația fetelor (1834), punând bazele învățământului artistic și politehnic în 1841 prin inaugurarea școlii de arte și meserii, extinzând rețeaua școlilor primare, scriind manuale, alcătuind programe analitice.
Un alt tarâm în care contribuția lui Gheorghe Asachi poate fi considerată hotarâtoare este cel jurnalistic. El este în Moldova inițiatorul presei în limba româna, realizând primul ziar românesc Albina româneasca. Vazând în presa un excelent instrument de informare și educare, Asachi va scoate și alte ziare destinate unor categorii diverse de cititori, cum ar fi: Foaia sătească - destinată țăranilor, Icoana lumii care populariza cuceririle științei.
În anul 1869 la vîrsta de 81 de ani pleacă în călătorie la Lemberg, în Galiţia şi cumpără manuscrisul Ţiganiadei lui Ion Budai-Deleanu. Personalitate complexă,îndrumător și animator al vieții artistice și culturale, organizator al școlilor naționale din Moldova, unul din pionierii picturii românești și inițiatorul învățământului artistic în școlile moldovenești.
Cerbul la fântâna
Într-o fântâna limpide,
La codru, pe la munte,
Vazându-si cerbul coarnele
Ce-i se-nalta pe frunte,
Lauda podoaba gemine,
Dar banuit-au foarte
Cum si picioare-asemene
Nu-i da nedreapta soarte,
Zicând “Ramosul crestetul,
Mândria fruntei mele,
Chiar ca copacii codrului
Se nalta catra stele
Aleu, cum si picioarele
N-au forma, nici tarie,
Ca ele chiar ca fusele
Sunt far-analogieî
Dar când asa se critica,
Rasuna-n giur tufarii,
Din care fara tropote
Ies sprintenei ogarii
Cerbul de spaima tremura
C-un salt la fuga împunge
Si din câmpina repede
Între tufari agiunge
Urâte madularile
L-ar fi putut s-agiute,
De nu-i era de piedica
Podoabele cornute
Cerbul în dese ramure
Intrând, abia s-aburca,
Caci laudate-i coarnele
La trecere-l încurca
Dar când ogarul dintele
Încrunta-n sold, sarmanul
Cerbul odoru-si blastama
Ce-i creste pe tot anul!
Decât folosul, multe ori
Desartaciunea place,
Care apoi de-a pururea
În daune se preface.
Credinta
La Dionis, tiran aprig, pe ascuns a fost intrat
Meros, congiuratul giune, c-un pumnal între vestminte,
Dar surprins fara de preget viglele l-a ferecat
Si la rege domnitorul l-a condus mai înainte.
Cu urgie ista-ntreaba: “Zi-m, pumnarul pentru cine?î
“De tirani sa scape patria, menit era pentru tine!î
“Daca asa, sumete giune, tu pe cruce vei pieri!î
“Nu cer ca sa-mi ierti viata; din doi unu-avea sa moara;
Ce, de vrei a mele patimi mai mult înca-a prelungi,
Lasa-ma, te rog, trei zile, sa marit p-orfana sora!
Spre credinta dau p-amicul, pana-atuncea pre el închide;
La termin de nu veni-voi, pre el vei putea ucide!î
Atunci regele-n vendeta, surâzând, cu aer lin,
Dupa scurta meditare au raspuns: “Ei bine, fie,
Cele care-mi cei trei zile libere îti las deplin,
Dar trecând semnalul termin, de pe-acuma sa se stie
Ca-n cea zi, fara crutare, cu amicul d-închisoare
Împarti-s-a a voastra soarta, tu-i fi liber, iar el moare!î
La amicul Meros vine: “Tiranul a triumfat!
Noua victima, pre mine, cu moarte pe cruce cearta,
Pentru ca spre-a patriii paos a-l ucide am cercat.
Însa în a lui trufie înca zile trei îmi iarta,
Pan pe sora marita-voi; rog te pune chizes mie;
Giur ca vin sa-mi trag osânda, sa te scap de-a lui urgie!î
Tacând îl îmbratosaza amicul cel credincios,
Tiranului se supune si-ntra-n a lui închisoare;
Cela alt atunci purcede si în timpul pretios
Repede asigureaza soarta giunei surioare.
Prin plinirea îndatorirei a lui cuget se împaca,
Iute îndarat se-ntoarna, ca terminul sa nu treaca.
Deodata varsa ploaie cerul încarcat de nor,
De pe munti, din râpi, din lacuri se reped mii de povoaie,
Râurele se fac râuri, valea s-umple d-unda lor,
Si la punte când agiunge calatorul în nevoie,
Volbura înfurieta temelia ei o sapa,
Surpa bolta cea hâita, ce tunânda cade-n apa.
Cufundat în rea durere pe mal cura-n gios, în sus,
Însí verunde ochi-ntoarna, a lui voce oriunde suna,
Agiutor chemat n-aduce de pe malul cel opus,
Ca la vad nu-i nici o luntre ca sa-l treaca împreuna,
Nici munteanul nu conduce de la codru a sa pluta,
Ca salbatica cea apa e în mare prefacuta.
În genunchi mizerul cade, lânga valul întartat,
Plânge, roaga si suspina, mânele la ceri întinde:
“Te rog, Zeule, -nfrâneaza cursul râului turbat!
Orele sunt fugatoare si trecut-au de merinde,
Soarele va sa apuna; de n-agiung pana în sara,
Pentru mine fara culpa bun amicul va sa piara!î
Înfiorarea a naturei elementele-a sporit.
Fara paos, tot mai tare, val pe val mâna nainte,
Dar mai iute se strecoara clipele necontenit.
Atunci el s-îmbarbateaza, pe amic având aminte,
Se arunca-n sânul apei si luptând peste masura
Cu brat foarte o dispica si un zeu de el se-ndura.
Agiungând la mal se-nchina geniului scutitor,
A lui pas înaripeaza, când de oameni rai o ceata,
Trecând pe la o padure, iese din ascunsul lor,
Îl încungiura, l-ataca si cu furie-nveninata
În potica cea îngusta calea-i cearca a închide,
Ca sa-l prinda cu odoare, spre a-l prada si a-l ucide.
“De la mine ce se cere, a strigat de fior cuprins,
N-am nimica-n asta lume decât viata ticaloasa,
Si-asta înca pana-n sara a da regelul m-am prinsî.
Smulge arma de la hotul, si cu voce furioasa
“De amic nu te îndura!î strigí, apoi cu cea maciuga
La pamânt pe trei i culca, ceialalti se dau la fuga.
Soarele iesind din nouri sageteaza al sau foc,
De caldura, d-osteneala, a pasi el nu mai poate,
Ca genunchii i se-ndoaie, încât cade chiar pe loc.
“Tu, ce dintre hoti, din ape îndurat-ai a ma scoate,
Ori voi-vei ca aice sa fiu prada de vro fiara,
Sa las pe dulce amicul pentru mine ca sa piara?î
Deodata-n propiere un placut lin murmuriu
În tacerea cea adânca la urechea sa patrunde;
Sta, asculta s-apoi vede dintre stânci un izvor viu,
Ce varsa în vas de piatra argintoase a lui unde.
Acolo, cu însatare, soarbe, s-uda, se-nviaza,
A lui membre ostenite cu putere racoreaza.
Acum soarele-ntre arbori lunecând al sau lucor,
Preste iarba înverzita tindea umbre colosale,
Ce prin forme îngaimate zugraveau icoana lor;
Calatori doi din cetate revineau pe acea cale,
Lânga ii cu repegiune pasind, auzi: “Se duce,
Pre amic în loc de Meros îl întind acum pe cruceî.
În a inimei adâncul rasunat-au vorba lor,
Constiinta, grija îl mâna si-a lui pas înaripeaza.
Turnurile Siracuzei soarele apuitor,
Rasfrângându-se prin nouri, aurea cu a lui raze,
Când Filostrat, a lui casnic, pre al sau domn neferice
Îl întâmpina cu spaima si cuvinte aceste-i zice:
“Îndarapt te-ntoarna iute, pre amic nu-i mântui,
Deci macar al tau pericol prin o fuga-ndata curma;
Chiar acum pe neferice îl încep a-l schingiui,
C-asteptatu-te-au statornic pana-n ora de pe urma;
A lui credinta-ntemeiata în virtute si-n onoare
Tiranul prin vorbe amare n-a putut sa i-o oboareî.
“De-i târziu, de n-oi putea-voi ca sa scap p-amicul meu,
Cu el mor, însa credinta nu va ramâne înfrânta.
Si tiranul cel salbatic n-aibe în cugetul seu
Ca amicului amicul a calcat credinta sânta;
Preste ambi sa împlineasca a lui cruda fardelege,
Dar cunoasca ca viaza amicitiii sânta lege!î
Iaca soarele spune, când la poarta a sosit;
Vede crucea a osândei în o piata împlântata.
Curioasa d-oameni gloata împregiur a tabarât,
Pe amic îl trag acuma cu o funie încruntata.
Gloata o strabate, striga: “Iata-ma-s, eu viu de fata,
Eu-s acela pentru care el chizes s-a pus cu viata!î
Tot poporul se cuprinde de mirare si de fior,
Ambi amici se-mbratoseaza, plâng de chin, de bucurie;
Nice-un ochi e fara lacrimi l-acest act patrunzator
Si la tiran se rapoarta asta rara duiosie.
Pre el prinde o simtire, pana-atunci de tot streina,
Pe amicii ambi-i cheama înaintea lui sa vina.
Îndelung pre ii admira, zice: “Vi s-a nimerit;
A mea inima se-nvinge; eu chiar vad din asta fapta
Ca credinta nu-i un fantom, ce înalt simt înzeit,
Care de la oameni cere recunoasterea cea dreapta.
Luati, rogu-va, de-acuma, sa simt zile mai senine.
În a voastra legatura de al treilea pe mine!
În unire sta taria
Nu-n zadar e scris pe aur
În latinelor rostire:
Crescunt parvae res concordia
(Lucruri mici cresc prin unire);
Far-unire nu-i vârtute
În familii, nici în stat,
Cum esemple mii trecute
De agiuns au aratat.
Un parinte batrân foarte,
Propiet acum de moarte,
Vrând uni pe fiii sai,
Zis-au lor: “Blem, fetii mei,
Cercati dac-a frânge poate
Cel mai tânar dintre voi
Ceste darzi unite toate,
Iar în urma spune-voi
Ceea care tari le faceî.
Din fii unul le-au luat,
Dar zadarnic au cercat,
Si dând altui mai ghibace
Întrunit acel baston,
Zis-au: “Eh, de esti Samson!î
Si acestui opinteala
Au dat numelui sminteala.
Mai cercat-au fiul mic,
Ce si el n-au frânt nemic.
Cu toti timpul lor pierdura,
Ca unite-n legatura
Nici o darda nu s-au frânt.
Atunci tatal lor li zice:
“Moale brate vad aice;
Sa v-arat ce înca sânt
În asemene-ntâmplare!î
Dar când asta laudare
O ieu fiii lui drept saga,
Batrânelul tremurând
Întai darzile dezleaga
Si le frânge-apoi pe rând,
Zicând: “Fie-va de stire
Ca puterea sta-n unire.
Deci si voi, o, fiii mei,
Într-un cuget fiti tustrei,
Unul altui de-agiutori!î
Cât traia batrânul lor
Li-nnoia adeseori
Acest sfat mântuitori,
Si-n minutul de pe urma,
Care firul vietei curma
Cu o inima s-o gura
Fiii lui unirea-i giura.
Dupa aceasta au gasit
Multe-averi de mostenit,
Dar plântate-n socotele
Si-interesuri având grele.
Flamânda se-ndeasa-ndata
De vecini si veri o ceata.
Unii fac pretentii-n bani,
Alti în sate si-n tigani,
Însa-a fratilor unire
Este scut de mântuire
S-aparându-se-mpreuna
Teferi stau în grea furtuna.
Dar duioas-armonia lor
N-au avut un trainic spori;
Desi sângele-i îmbina,
Egoismul îi dezbina.
La-mpartelele averii
Unul darma pe celalalt,
Cu vecinii atunci verii
Înnoiesc a lor asalt
Si aflând pe tustrei frati
Între sine dezbinati,
Stramosasc-a lor avere
Se împrastie si piere.
Venindu-li-n urm-aminte
Pilda bunului parinte,
Despre cele darzi legate,
Dezunite-apoi sfarmate,
Dorea fiescare fiu
A-i urma, dar pre târziu!
Alecu Ivan Ghilia
Biografie
Născut într-un sat din comuna Şendricani, jud. Dorohoi, dintr-o familie de ţărani săraci şi cu mulţi copii, a fost adoptat de un unchi. A făcut şcoala primară în satul natal, Şcoala normală în Şendricani, apoi Academia de Belle-Arte din Iaşi, 1948-1950, unde devenise discipolul lui Corneliu Baba, care practic îl adoptase. Maestrul fiind înlăturat de la catedră, Ghilia se transferă la Institutul de Arte plastice din Bucureşti, spre ghinionul său nimerind în clasa lui H.H. Maxy, adversarul lui Baba. După un an de persecuţii, se mută la secţia istoria artei. Devine redactor la Contemporanul. Începe seria reportajelor despre colectivizare - pe când în satul natal, tatăl său era principala piedică în constituirea colectivei. Strâns între două opţiuni ireconciliabile. Dar scriind pe linie, cu fervoare, mereu în deplasări: Cântece de drumeție, 1958; Scrisori din Bărăgan 1959; Insula speranței1963.
Se îmbolnăveşte de plămâni. Dar succesele încep să apară: publică proze scurte, povestiri :Frații Huțulea1955; Asaltul timpului,1961; Povestiri 1964. Dar şi poezii. Însă marele succes vine cu romanul Cuscrii, 1958; Premiul Academiei. Alte premii, pe seama unor scrieri proletcultiste, maniheiste. Prieten şi cu Octavian Paler, pe care-l cunoscuse, licean, pe timpul refugiului din 1944, de teama armatei roşii, ajunşi cu căruţa până în satul Lisa, sub Făgăraşi. În 1980 are neplăcuta surpriză să i se respingă romanul Întoarcerea bărbaţilor. Prieten cu Leonida Plămădeală, basarabean, acesta i-l prezintă pe părintele Constantin Galeriu, basarabean el însuşi, care îl converteşte religios pe fostul ateu şi slujitor al ideilor comuniste.
Se îmbolnăveşte de plămâni. Dar succesele încep să apară: publică proze scurte, povestiri :Frații Huțulea1955; Asaltul timpului,1961; Povestiri 1964. Dar şi poezii. Însă marele succes vine cu romanul Cuscrii, 1958; Premiul Academiei. Alte premii, pe seama unor scrieri proletcultiste, maniheiste. Prieten şi cu Octavian Paler, pe care-l cunoscuse, licean, pe timpul refugiului din 1944, de teama armatei roşii, ajunşi cu căruţa până în satul Lisa, sub Făgăraşi. În 1980 are neplăcuta surpriză să i se respingă romanul Întoarcerea bărbaţilor. Prieten cu Leonida Plămădeală, basarabean, acesta i-l prezintă pe părintele Constantin Galeriu, basarabean el însuşi, care îl converteşte religios pe fostul ateu şi slujitor al ideilor comuniste.
După Decembrie 89, Alecu Ivan Ghilia, nerenunţând la scris, revine la pasiunea pentru oictură, afirmându-se ca unul dintre pictorii cu certă originalitate. Romanele sale, preponderent autobiografice, se întorc acum asupra "luminii din adâncuri", a raporturilor dintre cei vii şi antecesorii care, de dincolo de moarte, le călăuzesc paşii celor ce se nevoiesc pe-acest pământ, le ocrotesc devenirea lumească. De fapt, scrierile adevărate ale autorului sunt adordări autobiografice, despre lumea satului moldovean, cu fascinantele rude ce i-au marcat copilăria, despre anii de formare ca artist grafic şi scriitor. Jurnalul, poezia, înregistrarea în stil cine-verite a unor scene de viaţă sunt mixate într-o maniera care îl individualizeată pe autor.
Titluri ale unor scrieri de Alecu Ivan Ghilia: Ieșirea din Apocalips, 1960; Îngeri biciuiți,1967; Appassionata 1971; Recviem pentru cei vii 1972; Dragostea câinelui de pază 1978;Un Oscar pentru Ana 1982; Întoarcerea bărbaților, 1991; Piramida 1995. 2 vol.
***
Am discutat mai îndeaproape cu dl Ghilia în primii ani de după Decembrie, la vernisajul unei expoziţii, în sălile din incinta Institutului Francez, prezentat fiind de poetul Pan Izverna, care îi publica lui Ghilia colaborările la Dreptatea. M-a cucerit forţa de creaţie a plasticianului, abordarea dezinhibată a unor teme religioase. Am simţit râvna, dăruirea întru credinţă, noul mesaj ce trebuie transmis semenilor.
În fapt, revoluţia îl scosese în stradă pe scriitorul care pierduse orice speranţă privind sistemul ceauşist; este unul dintre cei trei scriitori arestaţi în noaptea de 21 decembrie, împreună cu Ion Murgeanu şi Florin Iaru.
COPIL FIIND AM VRUT SĂ FIU AER
Copil fiind am vrut să fiu aer.
Aer pur,
străveziu,
pălmuit de vînt.
Spălat de ploi.
Sărutat de curcubeu.
Aer strălucitor, înmiresmat
de respiraţia apelor.
Trecînd prin plămînii pomilor.
Jucăuş şi nepăsător cu moartea care
nu mă poate atinge.
Să fiu, am vrut, nevăzutul a-toate-văzător
dintre cer şi pămînt,
aer liber, nestăvilit de porunca nimănui.
Limpede stea plutind cu toată
nemărginirea împrejur. Aflat în
plutire şi nefrică de nimeni,
nici dentuneric, nici de lumină. Să fiu cînd
lumină
cînd
apă,
cînd
umbra înecată în apă.
Uşor ca privirea, cutreierat de toate
privirile şi cutreierînd în desfătare
dintrun capăt în altul pămîntul.
Să fiu nefiind tuturor fiindu-le.
Copil fiind am vrut să fiu aer.
Aer pur,
străveziu,
pălmuit de vînt.
Spălat de ploi.
Sărutat de curcubeu.
Aer strălucitor, înmiresmat
de respiraţia apelor.
Trecînd prin plămînii pomilor.
Jucăuş şi nepăsător cu moartea care
nu mă poate atinge.
Să fiu, am vrut, nevăzutul a-toate-văzător
dintre cer şi pămînt,
aer liber, nestăvilit de porunca nimănui.
Limpede stea plutind cu toată
nemărginirea împrejur. Aflat în
plutire şi nefrică de nimeni,
nici dentuneric, nici de lumină. Să fiu cînd
lumină
cînd
apă,
cînd
umbra înecată în apă.
Uşor ca privirea, cutreierat de toate
privirile şi cutreierînd în desfătare
dintrun capăt în altul pămîntul.
Să fiu nefiind tuturor fiindu-le.
Vasile Păun, poet
Biografie
PAUN Vasile, se naste la 9 febr. 1850, Bucuresti - moare in 1 mart. 1908, Bucuresti.
Poet, teoretician si critic literar.
Studii gimnaziale („Gh. Lazar") si liceale („Sf. Sava") la Bucuresti.
Temporar, functionar in administratia publica. Absolvent al Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti. Din 1877, prof. de limba romana si latina la Gimnaziul „Cantemir-Voda" din Bucuresti, al carui director devine la 1878; prof. la Colegiul „Sf. Sava", incepind cu . Numit „preceptor principal" al principelui Ferdinand, il insoteste mai multi ani in Germania, unde isi desavirseste el insusi studiile. Din 1890, prof. titular la Liceul „Gh. Lazar" din Bucuresti, detinind si functia de director (1892-l903). Debut literar cu Umbra lui Mihai, poema in trei cinturi, in Albina Pindului (1868), revista lui Gr. H. Grandea, la care publica in continuare (uneori sub pseudonimul Basiliu Dimitrescu sau Vasile Demetrescu). Membru, asemenea altui prof. prestigios, Anghel Demetrescu, al Soc. literare „Orientul", organizata in jurul revista lui Grandea, unde are prilejul sa-l cunoasca pe Mihai Eminescu, a carui delicata interventie pe linga I. Negruzzi (1870) venea in sprijinul „descurajatului" sau „amic" Dimitrescu ale carui versuri fusesera refuzate la Convorbiri literare.
Mai colaboreaza cu poezie, dar si cu proza, art. critice, cronici literare la Traian, Columna lui Traian, Foaia Societatii „Romanismul", Foaia Societatii „Renasterea", Povestitorul, Romania literara, Romanul literar s.a.
Debut editorial cu Oda la resbel (1877). Dupa 1890, interesul lui Vasile Paun trece de la poezie la critica si la teoria literaturii si artei. Tipareste schita biografica Ferdinand de Hohenzolern (1889); Catastrofa Nibelungilor, „analiza literara critica" (1896); Fictiune, imagine si comparatiune. Studiu comparativ de literatura poetica (1896), incluzind si Sihastrul. Poveste poetica (1896); inrudirea poeziei cu celelalte arte frumoase (muzica, pictura, plastica si arhitectura) (1898); publica la Vatra si la Literatura si arta romana, revista prietenului sau N. Petrascu; redactor-sef la Revista societatii „Tinerimea romana" (1897-l899); editeaza (in colab.) Apararea nationala (scriind si sub pseudonimul Davus, Pavo Zorila); sustine, pina in anul mortii, cronica saptaminala si rubrica de Note si reflexiuni de la Secolul, intelegind sa se dedice carierei didactice si miscarii literare deopotriva.
Profesor de prestigiu, incurajat ca poet de Gr. H. Grandea si sprijinit, dar nu fara unele rezerve, de M. Eminescu, Vasile Paun scrie si publica, pe parcursul a trei decenii (1868-l898), poezii patriotice si elegii, ode si satire, alegorii, poeme si balade care, in ansamblul lor, lasa impresia unei spontaneitati reprimate si a unei descendente manieriste.
Elegiile (Lacrimile, Dimineata, Doruri, Suvenire, Plingeai-Rideai, E prea tirziu s.a.) uneori delicate si gratioase, par a fi concurate in preferintele poetului de poezia epica, mai ales de balada istorica (Umbra lui Mihai, Cetatea Negru-Voda, Tepes si sotia sa - in nota lui D. Bolintineanu) si fantastica (Sihastrul, Iezerul - creatie notabila, cu ecouri din Lorelei de H. Heine si din Luceafarul de M. Eminescu), forme poetice in care fantezia - facultatea creatoare suprema exaltata de Vasile Paun in teoretizarile sale - are un larg cimp de desfasurare. Dar in cazul poeziei lui Vasile Paun , observa Eminescu in scrisoarea catre I. Negruzzi, „fantezia inneaca reflexiunea".
Astfel, versurile sale, caracterizate prin fluenta si euforie ritmica, prin rigoare prozodica si, pe alocuri, cu imagini izbutite (ca aceea a Danubiului - Batrinul lung balaur, antic ca lumea vana / Cu capu-n fundul marii, cu coada intre stinci" - Umbra lui Mihai), par intoarse, sub anumite unghiuri, spre faza romantica preeminesciana, dominata de retorismul hugolian. Situat, in opinia lui Perpessicius, la nivelul unui „versificator mediocru", poetul e dublat, insa, de un remarcabil literat. De formatie clasicista, asemenea majoritatii profesorilor de la sfirsitul veacului XIX, Vasile Paun a trait in cultura si pentru cultura. Vastele lui cunostinte in materie de cultura umanista in general probeaza extinderea interesului sau de la literatura antica greco-latina la literatura, estetica si arta europeana contemporana.
Prezent in publicistica literara a vremii, el a fost, asemenea prietenului sau Anghel Demetrescu, un traditionalist, dar in pas cu literatura si estetica europeana (germana si franceza indeosebi) a zilei. intr-o epoca de entuziasm pentru valorile culturii nationale si de raportare a acestora la marea creatie universala, el isi propune in amplul sau „studiu comparativ de literatura poetica" -Fictiune, imagine si comparatiune (1896) — sa demonstreze, „prin citate inadins numeroase" (din poeti romani si straini), „cit de bogata si de frumoasa e literatura noastra poetica". Astfel, planul teoretic (in care autorul dezbate rolul absolut al fanteziei in actul de creatie poetica sau insista asupra functiei poetice si a tipurilor de „comparatiune") este sustinut de un comentariu critic comparatist; un comentariu avizat, sobru si elegant, relevind un spirit sensibilizat prin arta si literatura, exigenta si acuitate critica, putere analitica si, mai presus de toate, o vasta informatie estetica si literara, extinsa de la antici si orientali la moderni (francezi, germani, englezi, italieni etc).
Atras de inovatiile estetice si literare, dar neindraznind, totusi, sa iasa din tagma clasicistilor cuminti, Vasile Paun sovaie in fata experientei poetice inedite a lui Baudelaire: vede in el „un poet insemnat", dar si pe „stegarul celui mai desantat senzualism"; vorbeste despre scoala lui poetica, „inca infloritoare", reprezentata de „scriitori de talent" ca Paul Verlaine si Jean Richepin, „simbolisti, decadenti, dezechilibrati"; se simte, totusi, afirma Perpessicius, ca pedagogul conformist nu-si poate infrina admiratia. Vasile Paun isi reafirma gustul cultivat si dezinvoltura critica prin expozeul inrudirea poeziei cu celelalte arte frumoase (muzica, pictura, plastica si arhitectura) (1898), una din „cele mai reusite pagini de cultura si de orientare estetica moderna" (M. Bucur), si nu mai putin prin Catastrofa Nibelungilor (1896), un remarcabil studiu critic si de analiza literara. Valoroase in sine, ele devin profund revelatoare pentru statutul intelectual al profesorilor secundari contemporani cu Eminescu.
Poet, teoretician si critic literar.
Studii gimnaziale („Gh. Lazar") si liceale („Sf. Sava") la Bucuresti.
Temporar, functionar in administratia publica. Absolvent al Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti. Din 1877, prof. de limba romana si latina la Gimnaziul „Cantemir-Voda" din Bucuresti, al carui director devine la 1878; prof. la Colegiul „Sf. Sava", incepind cu . Numit „preceptor principal" al principelui Ferdinand, il insoteste mai multi ani in Germania, unde isi desavirseste el insusi studiile. Din 1890, prof. titular la Liceul „Gh. Lazar" din Bucuresti, detinind si functia de director (1892-l903). Debut literar cu Umbra lui Mihai, poema in trei cinturi, in Albina Pindului (1868), revista lui Gr. H. Grandea, la care publica in continuare (uneori sub pseudonimul Basiliu Dimitrescu sau Vasile Demetrescu). Membru, asemenea altui prof. prestigios, Anghel Demetrescu, al Soc. literare „Orientul", organizata in jurul revista lui Grandea, unde are prilejul sa-l cunoasca pe Mihai Eminescu, a carui delicata interventie pe linga I. Negruzzi (1870) venea in sprijinul „descurajatului" sau „amic" Dimitrescu ale carui versuri fusesera refuzate la Convorbiri literare.
Mai colaboreaza cu poezie, dar si cu proza, art. critice, cronici literare la Traian, Columna lui Traian, Foaia Societatii „Romanismul", Foaia Societatii „Renasterea", Povestitorul, Romania literara, Romanul literar s.a.
Debut editorial cu Oda la resbel (1877). Dupa 1890, interesul lui Vasile Paun trece de la poezie la critica si la teoria literaturii si artei. Tipareste schita biografica Ferdinand de Hohenzolern (1889); Catastrofa Nibelungilor, „analiza literara critica" (1896); Fictiune, imagine si comparatiune. Studiu comparativ de literatura poetica (1896), incluzind si Sihastrul. Poveste poetica (1896); inrudirea poeziei cu celelalte arte frumoase (muzica, pictura, plastica si arhitectura) (1898); publica la Vatra si la Literatura si arta romana, revista prietenului sau N. Petrascu; redactor-sef la Revista societatii „Tinerimea romana" (1897-l899); editeaza (in colab.) Apararea nationala (scriind si sub pseudonimul Davus, Pavo Zorila); sustine, pina in anul mortii, cronica saptaminala si rubrica de Note si reflexiuni de la Secolul, intelegind sa se dedice carierei didactice si miscarii literare deopotriva.
Profesor de prestigiu, incurajat ca poet de Gr. H. Grandea si sprijinit, dar nu fara unele rezerve, de M. Eminescu, Vasile Paun scrie si publica, pe parcursul a trei decenii (1868-l898), poezii patriotice si elegii, ode si satire, alegorii, poeme si balade care, in ansamblul lor, lasa impresia unei spontaneitati reprimate si a unei descendente manieriste.
Elegiile (Lacrimile, Dimineata, Doruri, Suvenire, Plingeai-Rideai, E prea tirziu s.a.) uneori delicate si gratioase, par a fi concurate in preferintele poetului de poezia epica, mai ales de balada istorica (Umbra lui Mihai, Cetatea Negru-Voda, Tepes si sotia sa - in nota lui D. Bolintineanu) si fantastica (Sihastrul, Iezerul - creatie notabila, cu ecouri din Lorelei de H. Heine si din Luceafarul de M. Eminescu), forme poetice in care fantezia - facultatea creatoare suprema exaltata de Vasile Paun in teoretizarile sale - are un larg cimp de desfasurare. Dar in cazul poeziei lui Vasile Paun , observa Eminescu in scrisoarea catre I. Negruzzi, „fantezia inneaca reflexiunea".
Astfel, versurile sale, caracterizate prin fluenta si euforie ritmica, prin rigoare prozodica si, pe alocuri, cu imagini izbutite (ca aceea a Danubiului - Batrinul lung balaur, antic ca lumea vana / Cu capu-n fundul marii, cu coada intre stinci" - Umbra lui Mihai), par intoarse, sub anumite unghiuri, spre faza romantica preeminesciana, dominata de retorismul hugolian. Situat, in opinia lui Perpessicius, la nivelul unui „versificator mediocru", poetul e dublat, insa, de un remarcabil literat. De formatie clasicista, asemenea majoritatii profesorilor de la sfirsitul veacului XIX, Vasile Paun a trait in cultura si pentru cultura. Vastele lui cunostinte in materie de cultura umanista in general probeaza extinderea interesului sau de la literatura antica greco-latina la literatura, estetica si arta europeana contemporana.
Prezent in publicistica literara a vremii, el a fost, asemenea prietenului sau Anghel Demetrescu, un traditionalist, dar in pas cu literatura si estetica europeana (germana si franceza indeosebi) a zilei. intr-o epoca de entuziasm pentru valorile culturii nationale si de raportare a acestora la marea creatie universala, el isi propune in amplul sau „studiu comparativ de literatura poetica" -Fictiune, imagine si comparatiune (1896) — sa demonstreze, „prin citate inadins numeroase" (din poeti romani si straini), „cit de bogata si de frumoasa e literatura noastra poetica". Astfel, planul teoretic (in care autorul dezbate rolul absolut al fanteziei in actul de creatie poetica sau insista asupra functiei poetice si a tipurilor de „comparatiune") este sustinut de un comentariu critic comparatist; un comentariu avizat, sobru si elegant, relevind un spirit sensibilizat prin arta si literatura, exigenta si acuitate critica, putere analitica si, mai presus de toate, o vasta informatie estetica si literara, extinsa de la antici si orientali la moderni (francezi, germani, englezi, italieni etc).
Atras de inovatiile estetice si literare, dar neindraznind, totusi, sa iasa din tagma clasicistilor cuminti, Vasile Paun sovaie in fata experientei poetice inedite a lui Baudelaire: vede in el „un poet insemnat", dar si pe „stegarul celui mai desantat senzualism"; vorbeste despre scoala lui poetica, „inca infloritoare", reprezentata de „scriitori de talent" ca Paul Verlaine si Jean Richepin, „simbolisti, decadenti, dezechilibrati"; se simte, totusi, afirma Perpessicius, ca pedagogul conformist nu-si poate infrina admiratia. Vasile Paun isi reafirma gustul cultivat si dezinvoltura critica prin expozeul inrudirea poeziei cu celelalte arte frumoase (muzica, pictura, plastica si arhitectura) (1898), una din „cele mai reusite pagini de cultura si de orientare estetica moderna" (M. Bucur), si nu mai putin prin Catastrofa Nibelungilor (1896), un remarcabil studiu critic si de analiza literara. Valoroase in sine, ele devin profund revelatoare pentru statutul intelectual al profesorilor secundari contemporani cu Eminescu.
OPERA:
Oda la resbel. Bucuresti, 1877; Fictiune, imagine si comparatiune. Studiu comparativ de literatura poetica (in anexe. Sihastrul. Poveste poetica). Bucuresti, 1896; Catastrofa Nibelungilor, studiu critic si de analiza literara, Craiova, 1896; inrudirea poeziei cu celelalte arte frumoase {muzica, pictura, plastica si arhitectura). Bucuresti, . Traduceri: N. Gilbert, Momente de mizantropie, in Albina Pindului, nr. 5, 1868; A. de Musset, Juna vergina adormita, in Albina Pindului, nr. 6, 1868; L. Enault, Comoara, in Povestitorul, nr. 8, 1876. |
REFERINTE CRITICE:
G. Bogdan-Duica, in Omagiu lui I. Bianu, 1927; M. Eminescu, in I.E. Toroutiu si Gh. Cardas, Studii si documente literare inedite, I, 1931; Perpessicius, Alte mentiuni, II; M. Bucur, Istoriografia; V. Gr. Pop, Conspect asupra literaturii romane si literatilor ei de la inceput si pina astazi, 1982. |
TEATRU/FILM 1 Martie
Mihail Sebastian
Biografie
Mihail Sebastian, romancier si dramaturg roman, cu numele adevarat Iosif Hechter, s-a nascut pe 18 octombrie 1907 la Braila. Studiaza dreptul si filozofia la Bucuresti.
Din 1927 incepe colaborarea cu ziarul Cuvantul, iar din 1932 cu revistele Romania literara si Azi. Mihail Sebastian face parte din Asociaţia Criterion infiinţata la Bucuresti unde ii are colegi pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu si Constantin Noica.
Mihail Sebastian isi face debutul in literatura in anul 1932 cu volumul "Fragmente dintr-un carnet gasit", fiind urmat de volumul de nuvele "Femei". A publicat si romanele: "Orasul cu salcami" in 1935, "Accidentul" in 1940 si "De doua mii de ani" in 1934. In perioada 1935-1944, scriitorul tine un jurnal intim, publicat postum abia in 1996.
Ca dramaturg, publica prima sa piesa de teatru "Jocul de-a vacanta" in 1939. I se interzice sa mai practice jurnalismul si i se retrage licenta de avocat pledant, conform legislatiei antisemitiste de la inceputul anilor '40.
Sub pseudonimul Victor Mincu publica piesa de teatru "Steaua fara nume", piesa devenind o ecranizare in coproductie romano-franceza (Mona, l’etoile sans nome) avand in roluri principale pe Claude Rich si Marina Vlady. Din dramatrugia scriitorului fac parte si piesele "Ultima ora" si "Insula", cea din urma ramanand neterminata, cel de-al treilea act fiind completat de prietenul sau Mircea Stefanescu. Piesa a fost pusa in scena in 1947, la Teatrul Municipal, in regia lui Mircea Septilici.
Mihail Sebastian moare la 29 mai 1945 in Bucuresti si este inmormantat la cimitirul evreiesc Filantropia.
Din 1927 incepe colaborarea cu ziarul Cuvantul, iar din 1932 cu revistele Romania literara si Azi. Mihail Sebastian face parte din Asociaţia Criterion infiinţata la Bucuresti unde ii are colegi pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu si Constantin Noica.
Mihail Sebastian isi face debutul in literatura in anul 1932 cu volumul "Fragmente dintr-un carnet gasit", fiind urmat de volumul de nuvele "Femei". A publicat si romanele: "Orasul cu salcami" in 1935, "Accidentul" in 1940 si "De doua mii de ani" in 1934. In perioada 1935-1944, scriitorul tine un jurnal intim, publicat postum abia in 1996.
Ca dramaturg, publica prima sa piesa de teatru "Jocul de-a vacanta" in 1939. I se interzice sa mai practice jurnalismul si i se retrage licenta de avocat pledant, conform legislatiei antisemitiste de la inceputul anilor '40.
Sub pseudonimul Victor Mincu publica piesa de teatru "Steaua fara nume", piesa devenind o ecranizare in coproductie romano-franceza (Mona, l’etoile sans nome) avand in roluri principale pe Claude Rich si Marina Vlady. Din dramatrugia scriitorului fac parte si piesele "Ultima ora" si "Insula", cea din urma ramanand neterminata, cel de-al treilea act fiind completat de prietenul sau Mircea Stefanescu. Piesa a fost pusa in scena in 1947, la Teatrul Municipal, in regia lui Mircea Septilici.
Mihail Sebastian moare la 29 mai 1945 in Bucuresti si este inmormantat la cimitirul evreiesc Filantropia.
Elisabeta Bostan, regizor de film
Biografie
Cunoscuta regizoare si scenaristă Elisabeta Bostan s-a născut la 1 martie 1931, in Buhuși, județul Bacău.
A absolvit Colegiul National Calistrat Hogas din Piatra Neamț si, pasionată de punerea in scenă a pieselor de teatru clasice romanesti incă din perioada liceului, s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Bucuresti, la sectia regie. A absolvit in anul 1954.
A debutat in 1958, cu doua scurtmetraje, documentare etnografice: Trei jocuri romanesti si Dansul Closca cu puii de aur.
In 1961 a regizat primul film de lungmetraj, Pustiul.
Este autoarea scenariilor filmelor Hora, Nunta in Tara Oasului, Naica si pestele, Pupaza din tei, Amintiri din copilarie, Naica si barza, Naica pleaca la Bucuresti, Naica si veverita si Tinerete fara batranete, Veronica, Veronica se intoarce- in colaborare cu scenarista Vasilica Istrate.
A regizat cunoscutul serial de televiziune Fram.
În 1996 a fondat festivalul internațional de film studențesc CineMAiubit. Este profesoara de regie si decan al Facultății de Film din cadrul Universitatii Naționale de Arta Teatrala si Cinematografie, membra a Uniunii Cineaștilor din România, face parte din Consiliul de Administrație al Centrului Național al Cinematografiei (CNC).
Premii: "Năică"- Marele premiu, Gijon; Marele premiu, Teheran; "Amintiri din copilărie"- Marele premiu, Gijon; "Tinerețe fără bătrânețe"- Premiul special al juriului, Moscova; Medalia de aur, Teheran și Ciudad de Panama; "Veronica"- Medalie de bronz, Moscova.
Filme cu Elisabeta Bostan
Filmografie - scenarist
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 1 Martie
Mr Bean SCIENCE | Mr Bean Funny Clip | Classic Mr Bean
GÂNDURI PESTE TIMP 1 Martie
Citate din opera lui Gheorghe Asachi
· Viata omeneasca, ca un munte, are doua coaste: pe une ne suim plini de junie si de nadejde, ajungem pe culmea sa si, in virtutea varstei, mandri de inaltarea la care am ajuns, stam acum un minut; apoi, impinsi de bratul cel puternic al timpului, suntem nevoiti a destinde pe cealalta coasta, care fiind mai repede si mai alunecoasa, iute ne arunca la pamant.
· O natie care a pierdut inrederea in sine, intre toate altele este cea mai mizerabila, pentru ca a frant bastonul pe care se putea razima.
· Pre invidia cea oarba fapta buna o invinge.
· Omul cel intelept [...], desi se pleaca placerilor acestei zile, totusi, isi alege un minut de singuratate, spre a putea cugeta.
· In sfera sa tot insul poate lucra dupa legule intelepciunii si a moralului, iara in relatiile sociale a face pururea bine, a se arata neinteresat si, prin urmare, daca nu de nume mare, cel putin de un nume bun a se invrednici.
· Puterea sta-n unire.
· După ce se stânse virtutea şi bărbăţia antică a romanilor, prin care ii subgiugaseră ceea mai mare parte a lumei cunoscute, urmă epoha cea plină de turburări şi de anarhie, încât uşor au fost barbarilor, veniţi de la nordul Europei şi al Asiei, căutând clime mai blânde şi locuri mai îndemânatice de locuit, a pune sub jug popoarele cele deznervate şi ovelite, a desfiinţa aşezămintele cele politice, a stânge lumina ştiinţilor, a surpa industria şi artele, ce erau productul a multor secule, şi a întinde preste lumea civilizată un văl de întuneric.
· Religia este singura putere înaintea căreia te poţi pleca fără a te înjosi.
Citate din opera lui Ion Creangă
·
Românului i-e greu până se apucă de treabă, că de lăsat îndată se lasă.
· Şi eu eram vesel ca vremea cea mai bună şi şturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburea sa.
· Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos.
· Cine-a întâlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuţe, scurt la stat, smolit la faţă, cu capul pleş, mergând cu pas rar, încet şi gânditor, răspunzând îndesat "sluga dumitale" cui nu-l trecea cu vederea, căscând cu zgomot când nu-şi găsea omul cu care să stea de vorbă, făcând lungi popasuri prin aleiele ascunse ale grădinilor publice din Iaşi, cu câte o carte în mână, tresărind la cântecul păserelelor şi oprindu-se cu mirare lângă moşinoaiele de furnici, pe care le numea el "republici înţelepte", dezmerdând iarba şi florile câmpului, icoane ale vieţii omeneşti, pe care le uda câte c-o lacrimă fierbinte din ochii săi şi apoi, cuprins de foame şi obosit de osteneală şi gândire, îşi lua cătinel drumul spre gazdă, unde-l aştepta sărăcia cu masa întinsă.
· Prostia din născare, leac în lume nu mai are; ea este o uricioasă boală, ce nu se vindecă în şcoale, ba nici în spitale.
· N-ar fi rău să fie bine-n ţara asta.
· Bre! Mulţi proşti am văzut eu în viaţa mea, dar ca voi n-am mai văzut.
· Cartea îţi aduce şi oarecare mângâiere. Eu să nu fi ştiut a ceti, de mult aş fi înnebunit, câte am avut pe capul meu... Din cărţi culegi multă înţelepciune şi, la drept vorbind, nu eşti o vacă de muls pentru fiecare.
SFATURI UTILE 1 Martie
SFATURI UTILE 1 Martie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu