MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 23 FEBRUARIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE, PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI (A)

Bună dimineața!
Clic pe imagine și se va deschide articolul să-l puteți citi!

ISTORIE PE ZILE 23 Februarie

Evenimente

303: Imparatul roman Diocletian dispune distrugerea bisericii din Nicomedia. Este inceputul a opt ani de persecutii anticrestine. Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244–311), cunoscut ca Dioclețian, a fost împărat roman din 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305. Pe plan politic și militar a fost unul dintre cei mai de seamă împărați romani, reformele sale asigurând continuitatea imperiului în părțile din răsărit pentru încă o mie de ani. Faptele sale sunt însă umbrite de prigoana pe care a declanșat-o împotriva creștinilor; prin cele 4 edicte (decrete) împotriva creștinilor pe care le-a dat în anii 303-304, s-a pornit cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii.
532: Imparatul bizantin Justinian I ordona reconstruirea bisericii Sfanta Sofia de la Constantinopol. Prima biserică (basilica) de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare în anul 325, dar a ars într-un incendiu în anul 404. Reconstruită de Teodosiu al II-lea în anul 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Rascoalei Nika in anul 532. Clădirea și-a primit forma finală sub împăratul Iustinian I. Interiorul său decorat cu mozaice, coloanele de marmură și acoperișul sunt de o exceptionala valoare artistică si se spune ca Iustinian ar fi zis: „Νενίκηκά σε Σολομών” (Solomon, te-am depășit!)
1211: Printr-o diplomă a regelui maghiar Andrei al II-lea al Ungariei, Cavalerii Teutoni sunt așezați în Țara Bârsei (Numele apare sub formele Borza în diplomă și Burszam în bula papală care a aprobat-o) Se pare că au întărit cetatea Brașovia de pe Tâmpa. Cavalerii teutoni construiesc cel mai vechi edificiu din oraș, Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov din cartierul Bartolomeu, o biserică construită în secolul al XIII-lea (cca. 1260), cu modificări substanțiale în secolul al XV-lea. Întreaga construcție este tributară bisericii Mănăstirii Cisterciene de la Cârța. Partea originală, rămasă neatinsă, cuprinde corul și încăperile adiacente acestuia, inclusiv cele două capele pătrate cu care se închid, spre răsărit, brațele transeptului. Planul bisericii este asemănător cu cel de la Cârța, numai că acesta dispune de trei travee pătrate. La fațada vestică există două turnuri, din care doar unul este în întregime executat. Turnul de astăzi este construit în 1842, în locul turnului vechi, prăbușit la cutremurul din 1822.
1228: Se întemeiază la Brașov o mănăstire de surori ale ordinului călugăresc al premonstratensilor, aflată lângă Biserica Neagră de mai târziu, având ca patroană pe Sf. Catharina.
1271: Prima mențiune documentară a orașului Brașov. Brasu: Acest toponim este atestat într-un document in limba latina, aflat în Arhivele Statului din Budapesta și în fotocopie la Institutul de Istorie Cluj, act prin care Ștefan, regele Ungariei, aproba contractul dintre „Chyel comes, filius Erwin de Calnuk” și „Teel, filius Ebl de Brasu cognatus eiusdem
1633: Matei Basarab este recunoscut domnitor al Țării Românești de către Poartă. Matei Basarab (n. 1580, Brâncoveni – d. 9 aprilie 1654) a fost domnul Țării Românești pana in anul 1654. Prin bunicul său, Vâslan din Caracal, Matei Basarab descindea din puternica familie a boierilor Craiovești. Această origine i-a justificat, de altfel, adoptarea numelui de „Basarab” imediat după urcarea pe tron, considerându-se nepot al lui Neagoe Basarab și deci urmașul acestuia. Era fiul lui „Danciul din Brâncoveni” (județul Olt), fost mare vornic, în timpul domniilor lui Ștefan Surdul (1591 – 1592) și Alexandru al III-lea cel Rău (1592 – 1593) și oștean al lui Mihai Viteazul, căzut în bătalia de la Șelimbăr și înmormântat la Alba Iulia. Mama lui a fost jupâneasa Stanca, tot din Brâncoveni. Matei Basarab a fost, la rândul lui, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandant al detașamentelor oamenilor liberi și breslașilor din Craiova. Matei Basarab a fost căsătorit cu Elena Năsturel (prenume ortografiat și Elina), a patra fiică a marelui logofăt Radu Năsturel din Fierăști (Hierăști) și sora lui Udriște Năsturel. A fost inițiatorul și comandantul general al Ligii antiotomane, constituită din Țările Române, Polonia și Rusia, care insa a eșuat în cele din urmă din cauza lipsei de coordonare. Lunga domnie a lui Matei Basarab a fost o epocă dedezvoltare religioasa si culturală așa cum o arată numărul foarte mare de ctitorii voievodale și boierești. Matei Basarab a ridicat de la temelie 46 de biserici, la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țară, cât și la Muntele Athos, precum și pe teritoriul actualei Bulgarii, la Vidin și la Șistov. Dacă Ștefan cel Mare a zidit 45 de biserici și mănăstiri, Matei Basarab a zidit 46, atestate documentar, fiind astfel cel mai de seamă ctitor bisericesc al românilor.

· 1821 - Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, adresează o proclamaţie către locuitorii Moldovei, prin care le garantează persoana şi averea pentru perioada în care eteriştii sînt pe teritoriul statului. Alexandru Ipsilanti (n. 12 decembrie 1792, Constantinopol – d. 31 ianuarie 1828, Viena), conducătorul organizației Philiki Etaireia din 1820. Era fiul domnului Constantin Ipsilanti al Munteniei.

· 1821 – Ţarul Rusiei, Alexandru I, dezavuează revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu în Ţara Românească şi mişcarea Eteria a lui Alexandru Ipsilanti, declarându–se de acord cu interventia trupelor otomane la nord de Dunăre. Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, adresează o proclamaţie către locuitorii Moldovei, prin care le garantează persoana şi averea pentru perioada în care eteriştii sînt pe teritoriul statului. Alexandru I Pavlovici Romanov, (n. 23 decembrie 1777 – d. 1 decembrie 1825), țarul Rusiei între 23 martie 1801 – 1 decembrie 1825, regele Poloniei între 1815 – 1825, precum și Mare Duce al Finlandei.

· 1856 – În numele conaționalilor săi, Nicolae Golescu a adresat plenipotențiarilor Marii Britanii, Franței și ai Regatului Sardiniei la Congresul de la Paris , un memoriu în care cerea unirea Moldovei cu Muntenia într–un stat independent, sub garanția marilor puteri europene. Nicolae Constantin Golescu (n. 1810, Câmpulung Muscel – d. 10 decembrie 1877, București) prim-ministru al României în două mandate, în 1860 și 1868.

· 1866: stil nou (11 februarie 1866 stil vechi) Alexandru Ioan Cuza este silit să abdice ca urmare a conjuraţiei pregătite de "monstruoasa coaliţie" (conservatori şi liberali radicali). Se forează o locotenenţă domnească, compusă din Lascăr Catargiu (reprezentant al Moldovei şi al conservatorilor), generalul Nicolae Golescu (reprezentant al Munteniei şi al liberarilor) şi colonelul Nicolae Haralambie (reprezentant al armatei), precum şi un guvern provizoriu, condus de Ion Ghica (prim-ministru şi ministru de externe). Unirea Principatelor este în primejdie. O parte din elita politică a noului stat România, creat în baza a două principate româneşti: Moldova şi Valahia (Muntenia), considera că reformele în stil occidental ale lui Cuza veneau prea repede. Unii dintre marii proprietari de terenuri se temeau de desproprietăriri în folosul ţăranilor. Se contura tot mai mult ideea precum că adevărata suveranitate, faţă de Imperiul Otoman, România o poate obţine doar sub un principe străin. În baza acestui ultim deziderat se va crea viitoarea coaliţie din reprezentanţii a unor tabere diametral opuse, lucru care va mira toată lumea. Coaliţia dintre conservatorii cei mai de dreapta şi liberalii cei mai de stînga, cu complicitatea comandanţilor unor unităţi militare, va fi numită ulterior şi monstruoasa coaliţie. În noapte de 22 pe 23 februarie 1866 (stil nou), la orele 5, au pătruns în palat un grup de ofiţeri cu pistolul în mînă silindu-l pe principele Cuză să semneze abdicarea. Ulterior, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să se îmbrace în haine civile şi a fost scos din palat, printre două rînduri de soldaţi care primiseră ordin strict să stea întorşi cu spatele pentru a nu-l vedea pe fostul domn. Atît de mari erau temerile complotiştilor în privinţa unei eventuale reacţii violente a soldaţilor, cu toţii fii de ţărani împroprietăriţi de Cuza... A doua zi, fostului domnitor i s-a permis să plece spre Austria de unde el niciodată n-a revenit şi unde niciodată făcînd vre-o plîngere, repetînd mereu că şi el dorise venirea unui principe străin. Alexandru Ioan Cuza a murit în exil la vîrsta de 53 ani, relativ tînăr, în 1873. Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; născut la 20 martie 1820, Bârlad, Moldova, astăzi în România și decedat la 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România.

· 1869 – La 23-24 februarie, la Miercurea-Ciuc, are loc o conferință națională a fruntașilor politici ai românilor transilvăneni, in urma careia a fost întemeiat “Partidul Național al Românilor” din Transilvania, sub conducerea lui Ilie Măcelariu.

· 1893: Patentarea motorului Diesel: o descoperire a inginerului german Rudolf Diesel.

· 1898: Romancierul francez Émile Zola a fost găsit vinovat de calomnie și a fost condamnat la închisoare pentru că a scris celebra sa scrisoare J’accuse, acuzând guvernul de anti-semitism și de faptul că l-a încarcerat fără temei pe capitanul Alfred Dreyfus. Émile Zola (n. 2 aprilie 1840 – d. 29 septembrie 1902) a fost un romancier francez, cel mai important exemplu al școlii naturaliste și o figură majoră a eliberării politice a Franței.

· 1903: Cuba a închiriat pe termen nelimitat Statelor Unite Golful Guantánamo.

· 1916: A luat ființă "Muzeul de Antichități din Iași".

· 1918: A luat ființă Armata Roșie. Ziua apărătorilor patriei în Rusia.

· 1919: A fost fondat Partidul Fascist de către Benito Mussolini (Il Duce), devenit în 1922 premier al Italiei; din această poziție politică, Mussolini a trecut treptat către un regim dictatorial, impunând participarea Italiei, în cel de-al doilea război mondial, alături de Germania. Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie, 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943. A creat un stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat. Folosindu-și carisma, controlul total al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al Doilea Război Mondial alături de Germania lui Adolf Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui. În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.

· 1925 - Mitropolia Valahiei a fost ridicată la rangul de patriarhie. Biserica ortodoxă romană a devenit autocefală

· 1929: Încep și în România concursurile de frumusețe, prin declararea Magdei Demetrescu drept „Miss România 1929". Liviu Rebreanu o descria astfel pe câştigătoarea concursului de Miss Romania : “Guriţa mică şi roşie ca o cireaşă coaptă, un corp minunat, sculptat parcă, în cea mai fină marmoră, un picioruş micuţ şi nervos, braţe pline, de o albeaţă strălucitoare, iată admirabilele elemente ce împodobesc pe aceea care va purta tricolorul frumuseţii române peste Ocean, la concursul internaţional din Galverston.” Magda Demetrescu a participat din partea Romaniei la a 10-a ediție a Miss Univers, din 1929, de la Glaveston in Statele Unite. A fost prima ediție la care a participat și a ajuns în finală (câștigând și locul 6) o româncă. A primit un premiu de 100 $ și un ceas-brățară.

· 1934: Leopold al III-lea este încoronat rege al Belgiei în urma morții tatălui său, regele Albert I, într-un accident în timp ce făcea alpinism. Leopold a abdicat în 1951 în favoarea fiului său Baudouin.

· 1937 – In România are loc remanierea guvernului Tătărăscu . Prim-ministrul Gheorghe Tătărăscu preia funcția de ministru de interne, iar V.P. Sasu, ministrul Agriculturii, devine titular și al departemntului Justiției.

· 1942: Semnarea, la Washington, a convenției dintre SUA și Marea Britaniecu privire la acordarea ajutorului reciproc împotriva agresiunii.

· 1944 – La ordinul lui Stalin incepe deportarea cecenilor si ingusetilor. Acuzati de colaborare cu Germania, cecenii au fost deportaţi în masă la ordinul liderului sovietic. In zorii zilei, 300000 de oameni au fost deportati in Kârgâzstan şi Kazahstan. În câteva zile mai mult de 500000 vor avea aceeaşi soartă. Mii dintre ei mor de foame si frig, sau sufocati în maşinile si vagoanele in care au fost inghesuiti pentru a fi transportati în lagărele de muncă.

· 1945 – Batalia dintre americani si japonezi de la Iwo Jima, se incheie cu victoria americanilor.

· 1945 – Trupele germane din Poznan (Polonia) capituleaza in fata trupelor sovietice si poloneze

· 1945 – Dupa 20 de zile de lupte de strada,americanii zdrobesc rezistenta japoneza din Manila (Filipine).

· 1949: Decret privind aprobarea statutului organizării și funcționării Bisericii Ortodoxe Române.

· 1956: Nikita Hrușciov denunță cultul personalității și crimele lui Stalin.

. În fotografie sărbătorirea zilei de naștere a lui Stalin în China.

· 1960 - Începe cea de-a treia Conferinţă regională a comisiilor naţionale europene pentru UNESCO, care adoptă o rezoluţie propusă de România, referitoare la eliminarea din manualele şcolare a propagandei de război şi de discriminare rasială (23.02-01.03.1960).

· 1982 - Se desfăşoară, la Bucureşti, lucrările Reuniunii internaţionale a ziariştilor pentru dezarmare, securitate şi pace.

· 1992: Crin Halaicu este ales primarul municipiului Bucuresti. Primar general al Capitalei a devenit Crin Halaicu, cu 55,88% dintre voturile valabil exprimate, (față de contracandidatul său, Cazimir Ionescu — 44,12%), primarul sectorului 1 a devenit Flor Pomponiu (PNL — 57,31%), iar primarul sectorului 2, Paul Popovăț (PAC — 58,36%). Primăria sectorului 3 i-a revenit lui Constantin Tutunaru, (PNȚCD — 56,28%), cea a sectorului 4, lui Eugen Bujoreanu (PSDR — 54,26%), în timp ce la sectorul 5 primar a devenit Nicolae Bâzoi (PNL — 52,69%), iar la sectorul 6 — Nicolae Vrăbiescu (PNȚCD — 56,61%). La Timișoara, candidatul Convenției, Viorel Oancea, fusese ales primar încă de la primul tur de scrutin din 9 februarie, iar la Brașov, Adrian Moruzzi, membru al aceleiași alianțe, a învins cu 53,7% din voturi în cel de-al doilea tur.

· 1993: Explozie devastatoare la Complexul comercial din New York, „World Trade Center", cartierul Manhatan. S-a soldat cu 6 morți și peste 1.000 de răniți.

· 1996 - Conform unui raport al OECD, România nu a scăpat de inerţia caracteristică planificării centralizate. "Este crucial pentru România", se afirmă, "de a adopta în sectorul agricol politici şi reforme orientate către dezvoltatrea pieţei".

· 1997: Un incendiu s-a declanșat la stația spațială rusă, Mir.

· 1997 - Savanţii britanici au anunţat că au creat, în premieră mondială, clona unui animal adult

· 1999: Se încheie Conferința de la Rambouillet, convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanțială" pentru Kosovo. Ea se încheie prin acceptarea, în linii mari a proiectului de către cele două părți. Belgradul exclude desfășurarea unei forțe internaționale în Kosovo, iar albanezii nu renunță la pretenția lor de a organiza un referendum privind independența provinciei (6 februarie - 23 februarie 1999).

· 2008 - Naţionala de handbal feminin a Norvegiei a câştigat, pentru prima dată în istoria sa, finala Jocurilor Olimpice, în faţa campioanei mondiale Rusia, de care a dispus cu scorul de 34-27 (18-13).

· 2014 – Are loc ceremonia de inchidere a Jocurilor Olimpice de iarna de la Soci, in Rusia.

Nașteri

· 1418: Papa Paul al II-lea (d. 1471)

· 1443 – S-a nascut la Cluj Matei (Matia) Corvin (d. 6 aprilie1490, la Viena), unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. A condus țara între 1458 și 1490 si a fost al doilea fiu al lui Ioan de Hunedoara, renumit conducător militar de origine romana, care a întreprins în calitate de regent al Ungariei o serie de campanii militare reușite împotriva Imperiului Otoman, lăsând fiului său un regat sigur și stabil. Mama lui Matei Corvin a fost Erzsébet (Elisabeta) Szilágyi, din mica nobilime ardeleană. Domnia sa este considerată ca fiind unul dintre cele mai glorioase capitole ale istoriei Ungariei, marcata prin campanii militare victorioase ale temutei saleFekete sereg („Armata neagră”). Ungaria a cunoscut în timpul domniei sale cea mai vastă întindere din istoria sa (la vest din sud-estul Germaniei până în Dalmația, iar la est din Polonia până în Bulgaria de astăzi). Matei a condus în uniune personală Regatul Moraviei, Silezia și Luzația (Lausitz) și Austria Inferioară. Vorbea maghiara, italiana, croata, latina și mai târziu germana, ceha, slovaca, precum și alte limbi slave. Regele Matia este amintit și astăzi, în multe istorisiri și cântece populare, ca un conducător foarte înțelept și drept. Matei Corvin a fost cel care a ordonat întemnițarea domnitorului Munteniei Vlad al III-lea (Țepes), când acesta, urmărit de armata otomană, i-a cerut ajutorul. Dar tot Matei l-a ajutat pe Vlad să recucerească tronul Valahiei de la Laiotă Basarab. Ulterior, după ce Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei a încheiat pacea cu Regele Cazimir al Poloniei, Matei l-a atacat pe Ștefan, dar a fost înfrânt în lupta de la Baia, oastea sa retrăgându-se, urmărită de cea a lui Ștefan, acesta fiind rănit în această luptă de trei săgeți și o lovitură de lance.

* 1633: Samuel Pepys (|ˈpiːps|) (n. 23 februarie 1633, Londra – d. 26 mai 1703, Clapham lângă Londra) a fost secretar și președinte în Marina regală britanică (Royal Society), membru în camera deputaților din Anglia, fost autor de romane și cronicar din perioada domniei regelui Carol al II-lea al Angliei.
Pepys s-a născut în perioada în care a escaladat conflictul dintre parlamentul englez și casa Stuart, o perioadă când burghezia a început de a-și revendica drepturile în societate. El a fost un adept al lui Oliver Cromwell, cu unele rețineri și discrepanțe cauzată de educația protestantă și originea sa nobilă. Această atitudine șovăielnică este oglindită și în unele romane ale sale.
* 1680: Jean-Baptiste Le Moyne de Bienville, numit și Sieur de Bienville (n. 23 februarie 1680, Montreal, Quebec, d. 7 martie 1767, Paris, Franța) a fost un colonizator și guvernator al Louisianei franceze, numit de 4 ori în această funcție între 1701-1743. A fost fratele mai mic al exploratorului Pierre Le Moyne d'Iberville.

Jean-Baptiste Le Moyne era fiul lui Charles le Moyne și al Catherinei Primot. Originar din Dieppe, Franța, Charles le Moyne și-a stabilit familia în așezarea Ville-Marie (actualul Montreal) încă de tânăr, și a avut în total paisprezece copii. La optsprezece ani, Bienville a plecat cu fratele său Iberville într-o expediție de înființare a coloniei Louisiana. Bienville și Iberville au explorat în timpul acestei expediții coasta central-nordică a Golfului Mexic, descoperind Insulele Chandeleur în largul coastei Louisianei și insulele Cat și Ship în largul coastei actualului stat Mississippi înainte de a se deplasa către vest pentru a naviga pe gurile fluviului Mississippi. În cele din urmă, expediția s-a aventurat până în zona actualului oraș Baton Rouge și a lui False River. Înainte de a reveni în Franța, Iberville a înființat prima așezare din colonia Louisiana, în aprilie 1699 sub numele de Fort Maurepas (Vechiul Biloxi, aflat pe locul localității actuale Ocean Springs, Mississippi), și l-a numit pe Sauvolle de la Villantry guvernator, Bienville fiind secundul acestuia.

După plecarea lui Iberville, Bienville a efectuat o nouă expediție pe fluviul Mississippi și s-a întâlnit cu vase englezești. Auzind de această întâlnire la întoarcerea lui Bienville, Iberville i-a cerut acestuia să înființeze o nouă așezare pe fluviul Mississippi, oriunde găsește teren solid. La cincizeci de mile în amonte, Bienville a înființat în 1699 Fort de la Boulaye. După moartea lui Sauvolle în 1701, Bienville a devenit pentru prima oară, la 21 de ani, guvernator al noului teritoriu. În 1701, mai rămăseseră doar 180 persoane în colonie, restul murind de malnutriție și boli.

La recomandarea fratelui său, Bienville a mutat majoritatea coloniștilor într-o nouă așezare în actualul stat Alabama pe malul de vest al râului Mobile, așezare denumită Fort Louis de la Mobile. El a înființat și un port de ape adânci pe Insula Dauphin întrucât golful Mobile și râul Mobile erau prea puțin adânci pentru vasele maritime. ^[1] Populația coloniei a fluctuat în următorii câțiva ani. În 1704, parțial din cauza temerilor că „fraternizarea” a soldaților francezi cu femeile băștinașe poate duce la un conflict, Bienville a aranjat aducerea a douăzeci și patru de femei din Franța. Prin tradiție, tinerele au fost alese din mănăstiri, deși majoritatea proveneau probabil din familii sărace. Domnișoarele au fost găzduite în casa lui Bienville și puse în grija menajerei acestuia, o canadiancă franceză pe nume Madame Langlois. Ea aflase de la triburile localnice arta gătitului produselor locale și le-a învățat și pe ucenicele ei, ceea ce este considerat a fi considerat originea bucătăriei creole. Numele și viața acestor fete nu sunt cunoscute, dar cel puțin câteva au rămas în colonie și s-au căsătorit, așa cum se și dorea, cu soldați francezi, prima naștere cunoscută a unui copil alb având loc acolo în 1705.^[2]

Populația coloniei a fluctuat în generația următoare, crescând la 281 de persoane până în 1708 dar scăzând la 178 după doi ani din cauza bolilor. În 1709, o mare inundație a lovit Fort Louis de la Mobile: ca urmare a acesteia și a epidemiilor ce au urmat, Bienville a ordonat strămutarea așezării în aval la actualul loc al orașului Mobile, Alabama în 1711 și construind un nou Fort Louis. ^[3] Până în 1712, când Antoine Crozat a preluat administrația coloniei prin dispensă regală, colonia avea o populație de 400 de locuitori. În 1713, a sosit un nou guvernator din Franța, iar Bienville s-a mutat spre vest când, în 1716, a înființat Fort Rosalie pe locul actualului oraș Natchez, Mississippi. Noul guvernator, Antoine Laumet de La Mothe, sieur de Cadillac, nu a durat mult din cauza proastei gestionări și a lipsei de creștere în colonie. A fost rechemat în Franța în 1716, iar Bienville a preluat din nou conducerea, până când a fost înlocuit de noul guvernator, Jean-Michel de Lepinay, sosit din Franța. Lepinay însă nu a rămas multă vreme, deoarece Crozat a cedat controlul asupra coloniei și administrația a trecut în seama lui John Law și a Companiei Indiilor condusă de el. În 1718, Bienville a redevenit guvernator al Louisianei, și în timpul acestui mandat a înființat orașul New Orleans, Louisiana.

Bienville a scris directorilor Companiei în 1717 anunțându-i că a găsit o meandră a fluviului Mississippi, în formă de semilună, pe care o considera protejată de uragane și de maree și lângă care a propus să se construiască noua capitală a coloniei. A priit permisiunea, iar Bienville a plecat în 1718 să înceapă construcția. Până în 1719, se construit un număr suficient de case și depozite pentru ca Bienville să mute proviziile și soldații din Mobile. În urma conflictelor cu arhitectul-șef al coloniei, Le Blond de la Tour, Bienville a ordonat ca un arhitect asistent, Adrien de Pauger, să traseze planurile noului oraș în 1720. În 1721, Pauger a alcătuit dreptunghiul de 11x7 străzi denumit astăzi Cartierul Francez sau Vieux Carré. După ce s-a mutat în noua sa casă de pe locul actualei clădiri Custom House, Bienville a botezat orașul „La Nouvelle-Orléans” în cinstea lui Filip al II-lea, duce de Orléans, principele regent al Franței. New Orleans a devenit capitala Louisianei franceze din 1723, în timpul celui de-al treilea mandat de guvernator al lui Bienville.

În 1719, în timpul Războiului Cvadruplei Alianțe (1718–1720), Bienville mutase capitala Louisianei franceze din Mobile, care era prea aproape de front și de Pensacola spaniolă, înapoi la Fort Maurepas.^[4] Dar din cauza modificării poziției bancurilor de nisip, așezarea a fost mutată dincolo de golful Biloxi, unde s-a înființat Nouvelle-Biloxi (sau „Bilocci”), în 1719. După mutare, Fort Maurepas a fost ars (conform obiceiului francez, în scopul de a evita repopularea cu forțe inamice). Tot în 1719, New Orleansul aflat în construcție fusese complet inundat (sub ape de cel puțin 25 cm), realizând că este nevoie de construcția de diguri. Consiliul guvernatorial a dorit să păstreze capitala la Golful Mexic, în Biloxi. Solul nisipos din jurul Biloxiului complica însă practicarea agriculturii, iar furtunile duceau la deplasarea bancurilor de nisip către portul Biloxi, în vreme ce locul unde se afla New Orleans putea fi considerat port de ape adânci și se afla mai aproape de terenurile agricole. În cele din urmă, în iunie 1722, Bienville a început să mute capitala la New Orleans, mutare terminată în august 1722.^[4]

La 29 august 2005, în timpul Uraganului Katrina, Biloxi a fost complet inundat sub ape de (9 m), în timp ce New Orleans a fost inundat parțial, doar în 70% din oraș, sub ape de cel mult 3 m adâncime. Datorită altitudinii mai mari și a digurilor din apropiere, vechiul Cartier Francez al lui Bienville din New Orleans nu a fost inundat de Katrina. Orașul Biloxi a fost în schimb devastat, cu inundarea nivelului al treilea și cu intrarea barjelor în etajul 2 al hotelurilor.

În 1725, Bienville a fost rechemat în Franța și a lăsat colonia pe mâinile lui Pierre Dugué de Boisbriant, urmat de Étienne Périer. Bienville și-a reluat postul din Louisiana în 1733. Acest ultim mandat avea să fie marcat de conflicte cauzate de deteriorarea relațiilor cu băștinașii Chickasaw. Bienville a plănuit imediat o ofensivă, cerând guvernatorului districtului Illinois, Pierre d'Artaguette să i se alăture cu toată forța disponibilă în teritoriul Chickasaw, pentru un atac coordonat. Bienville a întârziat, iar d'Artaguette a atacat singur la 25 martie 1736, fiind învins. După mai multe săptămâni de pregătiri, Bienville a atacat dinspre sud la 26 mai, invazie care a eșuat și ea într-un măcel sângeros. Umilit, Bienville a organizat o a doua campanie și și-a adunat forțele la Chickasaw Bluff în 1739. Triburile Chickasaw au cerut pace, iar Bienville a semnat tratatul în aprilie 1740. După două campanii terminate departe de așteptări, Bienville a demisionat din funcția de guvernator.

În timp ce aștepta venirea noului guvernator, Bienville a contribuit la înființarea unui spital care a fost înzestrat de marinarul Jean Louis. Bienville a coordonat și efortul de înlăturare a efectelor a două uragane care au lovit coasta Golfului Mexic în toamna lui 1740. Noul guvernator a sosit în 1743, iar Bienville s-a reîntors în Franța, unde a depus eforturi de a împiedica guvernul să transfere colonia Spaniei. Bienville a murit la Paris în 1767.

Date personale
Jean-Baptiste Le Moyne

Născut	23 februarie 1680 Montréal, Canada
Decedat	7 martie 1767 (87 de ani) Paris, Regatul Franței
Părinți	Charles le Moyne de Longueuil et de Châteauguay[*]
Cetățenie	Franța
Ocupație	Guvernator al Louisianei franceze

· 1685 – S-a nascut compozitorul Georg Friedrich Haendel, autor al “Israel în Egipt”, “Judas Maccabaeus”,”Mesia “.Georg Friedrich Händel (n. 23 februarie 1685, Halle/Saale – d. 14 aprilie 1759, Londra) a fost un compozitor germano-englez. A trăit cea mai mare parte a vieții în Anglia. Împreună cu contemporanul său Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanți reprezentanți în muzică ai stilului baroc din perioada târzie.
* 1708: Ducele Carl Ludwig Frederick de Mecklenburg, Prinț de Mirow(germană Herzog Carl Ludwig Friedrich zu Mecklenburg, Prinz von Mirow; n. 23 februarie 1708 – 5 iunie 1752) a fost un membru al Casei de Mecklenburg-Strelitz și tatăl reginei Charlotte a Marii Britanii și a Hanovrei.

Carl s-a născut la Strelitz și a fost singurul fiul al Ducelui de Mecklenburg-Strelitz, Adolphus Frederick al II-lea și a celei de-a treia soții, Prințesa Christiane Emilie de Schwarzburg-Sondershausen. Tatăl său a murit când el avea doar trei luni. I-a succedat fratele său vitreg mai mare, sub numele de Adolphus Frederick al III-lea, Duce de Mecklenburg-Strelitz. Carl a moștenit de la tatăl său domeniile Mirow și Nemerow.^[1] După decesul tatălui el a locuit la Mirow împreună cu mama sa.^[2] Mai târziu a urmat cursurile Universității Greifswald din Pomerania.^[1]

Carl, care cânta la flaut a făcut în 1726 un tur european pentru a învăța mai multe despre muzică.^[3] După ce a vizitat Geneva, Italia și Franța a mers la Viena și a intrat, pentru scurtă vreme, în serviciu militar al Sfântului Imperiu Roman ca locotenent colonel înainte de a se întoarce la Mirow.^[2]

După ce a părăsit armata, Carl a locuit cu familia în castelul de la Mirow, petrecându-și cea mai mare parte a timpului administrându-și moșia și participând la educarea copiilor săi. A locuit la Mirow până la 44 de ani, când a murit.

Când fratele său vitreg a murit câteva luni mai târziu, în decembrie 1752, fără să lase moștenitori pe linie masculină, fiul cel mare al lui Carl Ludwig Frederick, Adolf Friedrich al IV-lea a devenit următorul Duce de Mecklenburg-Strelitz.

La 5 februarie 1735 Carl s-a căsătorit la Eisfeld cu Prințesa Elizabeth Albertine de Saxa-Hildburghausen, fiica lui Ernest Frederic I, Duce de Saxa-Hildburghausen.^[4] Ea a fost regentă pentru fiul ei în 1752 și a jucat un rol important în lupta pentru tron. Ei au avut zece copii dintre care doar șase au atins vârsta adultă:

Christiane (6 decembrie 1735 - 31 august 1794)
Caroline (n./d. 22 decembrie 1736)
Adolf Friedrich al IV-lea, Duce de Mecklenburg-Strelitz (5 mai 1738 - 2 iunie 1794)
Elisabeth Christine (13 aprilie 1739 -9 aprilie 1741)
Sophie Louise (16 mai 1740 - 31 ianuarie 1742)
Carol al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz (10 octombrie 1741 – 6 noiembrie 1816)
Ducele Ernest Gottlob de Mecklenburg (27 august 1742 - 27 ianuarie 1814)
Charlotte de Mecklenburg-Strelitz ((19 mai 1744 – 17 noiembrie 1818); căsătorită în 1761 cu regele George al III-lea al Marii Britanii
Gotthelf (29 octombrie 1745 - 31 octombrie 1745)
Ducele Georg Augustus de Mecklenburg (16 august 1748 - 14 noiembrie 1785)

Prin fiica lor Charlotte, Carl Ludwig Frederick este strămoșul tuturor monarhilor britanici începând cu George al IV-lea, care a urcat pe tronul Marii Britanii în 1820.

Date personale
Carl I Ludwig Frederick
Duce de Mecklenburg-Strelitz Prinț de Mirow

Nume la naștere	Karl Ludwig Friedrich zu Mecklenburg
Născut	23 februarie 1708 Strelitz, Ducatul Mecklenburg-Strelitz, Sfântul Imperiu Roman
Decedat	5 iunie 1752 (44 de ani) Mirow, Germania
Înmormântat	Church in Mirow[*]
Părinți	Adolf Frederick II Christiane Emilie of Schwarzburg-Sondershausen[*]
Frați și surori	Adolf Frederick al III-lea Gustave Caroline de Mecklenburg-Strelitz
Căsătorit cu	Prințesa Elizabeth Albertine de Saxa-Hildburghausen
Copii	Ducesa Christiane Ducesa Karoline Ducele Adolf Friedrich IV Ducesa Elizabeth Christine Ducesa Sophie Louise Ducele Carol al II-lea Ducele Ernst Gottlob Regina Charlotte a Marii Britanii și a Hanovrei Ducele Gotthelf Ducele George Augustus
Cetățenie	Germania
Ocupație	politician
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Mecklenburg-Strelitz

* 1803: Alexandrine, Mare Ducesă de Mecklenburg-Schwerin (23 februarie1803 – 21 aprilie 1892) a fost fiica regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei și a reginei Frederica Louisa de Hesse-Darmstadt. Prin căsătoria cu Paul Frederick, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin a devenit Mare Ducesă de Mecklenburg-Schwerin.
Frați și surori:
Charlotte a Prusiei
Prințesa Louise a Prusiei
Wilhelm I al Germaniei
Prințul Carol al Prusiei
Prințul Albert al Prusiei
Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei
Copii cu soțul ei

	Paul Frederick, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin

Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg
Ducesa Louise
Ducele Wilhelm

Date personale
Alexandrine a Prusiei
Prințesa Alexandrine, pictură de Friedrich Wilhelm Schadow.
Nume la naștere	Friederike Wilhelmine Alexandrine Marie Helene
Născută	23 februarie 1803 Berlin, Prusia
Decedată	21 aprilie 1892 (89 de ani) Schwerin, Mecklenburg-Schwerin
Înmormântată	Schwerin Cathedral[*]
Părinți	Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei Louise de Mecklenburg-Strelitz
Frați și surori	Charlotte a Prusiei Prințesa Louise a Prusiei Wilhelm I al Germaniei Prințul Carol al Prusiei Prințul Albert al Prusiei Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei
Căsătorită cu	Paul Frederick, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin
Copii	Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg Ducesa Louise Ducele Wilhelm
Cetățenie	Imperiul German[*]
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce ducesă[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Hohenzollern Casa de Mecklenburg-Schwerin
Mare Ducesă de Mecklenburg-Schwerin
Domnie	1 februarie 1837 – 7 martie 1842

* 1841: Mircea Vasiliu Stănescu (n. 23 februarie 1841, Arad, comitatul Arad, d. 30 decembrie 1888, Arad, comitatul Arad) a fost un avocat, publicist, culegător de folclor, scriitor și politician român.

Mircea Vasiliu Stănescu, a făcut parte dintr-o familie veche din România, Stanu, care pe la mijlocul secolului al XVIII-lea a emigrat în Transilvania, stabilindu-se în comuna Ghioroc, în apropierea Aradului. Tatăl său Atanasie Stanu, al cărui nume de familie sârbii l-au schimbat în Stanoviciu, era om cu carte, studiase dreptul în Késmárk și teologia în Carloviț, a fost preot în comuna Micălaca (astăzi cartierul Micălaca al Aradului), până în anul 1873, când a decedat.

Rămânând de mic orfan de mamă, a fost crescut de către bunicul său din partea mamei Vasiliu Szombati de Rimaszombat, parohul Aradului.^[1]

A fost căsătorit din anul 1866 cu Elisa Machi Versiganu.

Studiile gimnaziale le-a absolvit la Arad. În anul 1851 a fost înscris la liceul maghiar din Arad sub numele de Sztánovics Imre Vazul^[2]. Începând cu anul 1859 urmează studiile în drept la universitățile din Viena și Pesta, perioadă în care își schimbă definitiv numele în Stănescu pentru a-și sublinia naționalitatea.^[2] . Studiază și teologia la seminarul din Arad. Își susține examenul de stat în anul 1864, iar censura de avocat în anul 1866

În anul 1859 coordonează apariția almanahului literar Muguri editat de Societatea de lectură a elevilor români, care poate fi considerată prima manifestare literară arădeană.

În același an publică o colecție de poezii naționale sub titlul Un buchet de simțăminte, iar în anul 1860 publică la Viena un volum de Povești culese și corese cu note explicative, semnat Emeric Basiliu Stănescu Arădanul. Acest volum fiind a doua colecție de povești populare din literatura română după Povestea vorbei al lui Anton Pann.^[1]

Între anii 1861 și 1879 coordonează editarea a câtorva ziare satirice, precum: Tutti Frutti (1861), Strigoiul (1862), Umoristul (1863), Gura Satului(1867), iar în anul 1871 colaborează la alcătuirea unui calendar umoristic Calendarul Babelor^[3]. Fiind astfel considerat întemeietorul presei satirice din Transilvania.

În anul 1873 a scris o gramatică românească, tipărită în Pesta, în limba germană.^[1]

După finalizarea studiilor, începând cu anul 1866 își deschide o cancelarie avocățească la Arad, unde a activat ca stagiar și Ioan Slavici.

A fost votat de două ori ca deputat în Dieta Ungariei, al cercului electoral Chișineu, în anii 1869 și 1872, fiind membru al Partidului Național Român.

Încetează din viață la Arad, la 30 decembrie 1888.

Date personale
Mircea V. Stănescu

Născut	23 februarie 1841 Arad, comitatul Arad
Decedat	30 decembrie 1888 (47 de ani) Arad, comitatul Arad
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	publicist, scriitor, politician

* 1847: Sophie Charlotte Augustine de Bavaria, Ducesă de Alençon (23 februarie 1847 – 4 mai 1897). Născută ducesă de Bavaria, s-a căsătorit cu un nepot al regelui Louis-Filip I și a fost sora favorită a Elisabetei de Bavaria, împărăteasă a Austriei.

Sophie Charlotte în 1896.

Sophie Charlotte s-a născut la Castelul Possenhofen, reședința familiei. A fost fiica Ducelui Maximilian Joseph de Bavaria și a Prințesei Ludovika de Bavaria. Al nouălea copil din zece, în familie i se spunea Sopherl.

A fost sora împărătesei Elisabeta a Austria, a reginei Maria Sofia a celor Două Siciliiși a Helenei, Prințesă de Thurn și Taxis. După căsătoria surorii mai mari, Mathilde Ludovika, Ducesă de Bavaria, în 1861, părinții au început să caute un soț și pentru Sophie Charlotte.

S-a logodit cu vărul ei regele Ludwig al II-lea al Bavariei. Logodna lor a fost făcută public la 22 ianuarie 1867 însă după ce a amânat în mod repetat data nunții, în cele din urmă Ludwig a rupt logodna în octombrie.

Alți posibili soți au fost: renumitul homosexual Arhiducele Ludwig Viktor al Austriei, fratele atât al împăratului Franz Josef I al Austriei cât și al regelui Maximilian I al Mexicului; viitorul rege Luís I al Portugaliei; Ducele Filip de Württemberg,^[1] verișor primar cu cel ce va fi soțul ei.

Ea a refuzat toți candidații. A mers să locuiască la mătușa sa, Amalie Auguste de Bavaria, atunci regină a saxoniei ca soție a regelui Ioan al Saxoniei. În Saxonia, Sophie Charlotte l-a întâlnit pe Ferdinand d'Orléans, Duce de Alençon și nepot al regelui Ludovic-Filip al Franței. Curând după această întâlnire, la 28 septembrie 1868 la Castelul Possenhofen s-a căsătorit cu Ducele de Alençon, fiu al lui Louis d'Orléans.

A avut o relație bună cu soțul ei ca și cu cumnata ei, Prințesa Marguerite Adélaïde d'Orléans, soția lui Władysław Czartoryski. Soacra ei, Victoria de Saxa-Coburg-Kohary, verișoară a reginei Victoria a Regatului Unit a murit în 1857. Sophie Charlotte nu a avut o relație bună cu socrul ei, văduvul Duce de Nemours.

După căsătorie, cuplul s-a mutat la Teddington, Londra unde Sophie Charlotte a născut primul lor copil, Louise d'Orléans.

Sophie a murit într-un incediu la "Bazar de la Charité" în Paris la 4 mai 1897. A refuzat încercările de salvare, insistând ca fetele care lucrau la bazar să fie salvate prima oară.

Date personale
Sophie Charlotte
Ducesă de Alençon

Născută	23 februarie 1847 Castelul Possenhofen, Possenhofen, Germania
Decedată	4 mai 1897 (50 de ani) Paris, Franța
Înmormântată	Chapelle royale de Dreux[*]
Cauza decesului	incendiu
Părinți	Maximilian Joseph, Duce de Bavaria Prințesa Ludovika de Bavaria
Frați și surori	Elisabeta, împărăteasa Austriei Maria Sofia de Bavaria Ducesa Elena de Bavaria Mathilde Ludovika, Ducesă de Bavaria Karl Theodor, Duce de Bavaria Duke Ludwig Wilhelm in Bavaria[*] Ducele Maximilian Emanuel de Bavaria
Căsătorită cu	Ferdinand d'Orléans
Copii	Louise, Prințesă de Bavaria Emanuel, Duce de Vendôme
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce ducesă[*]
Familie nobiliară	Casa de Orléans Casa de Wittelsbach

· 1858 - S-a născut compozitorul George Fotino (m.03.03.1946).

* 1866: Antonio Maria Luis Felipe Juan Florencio de Orléans y Borbon (23 februarie 1866 – 24 decembrie 1930) a fost infante al Spaniei și al 4-lea Duce de Galliera. A fost membru al familiei regale spaniole și nepot al regelui Ludovic Filip al Franței.

Date personale
Infantele Antonio

Nume la naștere	Antonio de Orleans y Borbón
Născut	23 februarie 1866 Sevilia, Spania
Decedat	24 decembrie 1930 (64 de ani) Paris, Franța
Înmormântat	Panteón de Infantes[*]
Părinți	Antoine, Duce de Montpensier^[1] Infanta Luisa Fernanda a Spaniei^[1]
Frați și surori	Mercedes d'Orléans Prințesa Marie Isabelle d'Orléans Infanta Maria Christina de Orléans[*]
Căsătorit cu	Infanta Eulalia a Spaniei
Copii	Alfonso de Orleans y Borbón Luís Fernando de Orleans y Borbón
Cetățenie	Spania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duke of Galliera[] Infante[]
Familie nobiliară	Casa de Orléans-Galliera
Duce de Galliera
Domnie	4 iulie 1890–24 decembrie 1930
Predecesor	Prințul Antoine
Succesor	Infantele Alfonso

* 1879: Kazimir Severinovici Malévici (în rusă Казими́р Севери́нович Мале́вич, n. 23 februarie [S.V. 11 februarie] 1879, Kiev^[9] – d. 15 mai 1935, Leningrad) a fost un pictor și desenator rus și sovietic de origine poloneză, reprezentant al avangardei artistice ruse, teoretician și propagator al suprematismului. Influențat în perioada de debut de neoimpresioniștii și fauviștii francezi, a evoluat apoi în direcția cubo-futuristă, și-a creat propriul stil denumit de el suprematism, pentru ca, în ultima perioadă a vieții, să revină la pictura figurativă.

· 1882 - S-a născut compozitorul Gheorghe Cucu (m.22.08.1932).

· 1883: Karl Jaspers, filosof german (d. 1969)

· 1883 – S-a nascut regizorul american Victor Fleming ; (d. 06.01.1949). Victor Fleming (n. 23 februarie 1889, Pasadena, California – d. 6 ianuarie 1949, Cottonwood, Arizona) a fost un regizor american de film. Este cel mai notabil pentru regizarea filmelor Vrăjitorul din Oz (1939) și Pe aripile vântului (1939) – pentru ambele câștigând Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor. Este singurul regizor care apare de două ori în lista AFI 100 de ani…100 de filme (a 10-a aniversare) (din 2007).

· 1887: Oskar Lindberg, compozitor suedez (d. 1955)

· 1888: Mihail Săulescu, poet român (d. 1916)

* 1889: Victor Fleming (n. 23 februarie 1889, Pasadena, California [1] - d. 6 ianuarie 1949, Cottonwood, Arizona) a fost un regizor american de film. Este cel mai notabil pentru regizarea filmelor Vrăjitorul din Oz (1939) șiPe aripile vântului (1939) - pentru ambele câștigând Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor. Este singurul regizor care apare de două ori în lista AFI 100 de ani...100 de filme (a 10-a aniversare) (din 2007).

· 1892 - S-a născut Tudor Măinescu, epigramist şi prozator satiric („Surîs“, „Schiţe oarecum vesele“) (m.27.03.1977).

* 1892: Ioan P. Arbore (n. 23 februarie 1892, satul Cucuteni, județul Iași - d. 25 decembrie 1954, Închisoarea Văcărești) a fost un general de divizie și politician român, care a luat parte la ambele războaie mondiale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat la forțarea Prutului (1941) și la marile bătălii de la Stalingrad și Cotul Donului, după acea subsecretar de stat.

Ioan Arbore, descendent din familia hatmanului Luca Arbore (d. 1523), și-a petrecut copilăria în Dobrogea, în apropierea Deltei, la Sarinasuf, unde tatăl sau era preot. Mai avea un frate, profesor de limba română la Focșani. A parcurs drumul, S-a decis pentru o carieră de ofițer, pe care a parcurs-o, de la sublocotenent până la gradul de general prin puterile lui, fără a fi ajutat de cineva din afară.^[1]

După absolvirea studiilor militare la Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (1909-1911),^[2] a devenit sublocotenent în 1911, apoi locotenent în 1914. Cu acest rang a luptat la intrarea României în Primul Război Mondial. În anul 1917 a fost avansat la gradul de căpitan și comandant de baterie tunuri de câmp. Și-a terminat educația militară la Școala Superioară de Război în Paris (1919-1921) facut maior (1920). Apoi a preluat diferite funcții de comandă în regimente de artilerie de stat major și avansat în 1929 la gradul de locotenent-colonel și la 16 octombrie 1935 la gradul de colonel,^[2] fiind numit comandant unui regiment.^[3]

La 10 mai 1941, cu puțin timp înaintea intrării României în al Doilea Război Mondial, a fost înaintat la gradul de general de brigadă.^[2] A fost numit comandantul brigăzii a III-a mixte, iar un an mai târziu, în 1942, comandantul brigăzii de fortificații nr. II. A devenit șef de stat major al Armatei a III-a între 1942-43, apoi, numit general de divizie, subșef al Marelui Stat Major.^[4]

În perioada între 14 iulie 1943-23 august 1944 a fost subsecretar de stat la Ministerul Economiei Naționale pentru Aprovizionare (din 1 septembrie 1942: Ministerul Economiei Naționale pentru Aprovizionarea Armatei și Populației Civile), funcție care avea sa-i atragă condamnarea și moartea.^[5]

După instalarea guvernului Petru Groza generalul de divizie Ioan Arbore a fost trecut din oficiu în poziția de rezervă, alături de alți generali, prin decretul nr. 860 din 24 martie 1945, invocându-se legea nr. 166, adoptată prin decretul nr. 768 din 19 martie 1945, pentru „trecerea din oficiu în rezervă a personalului activ al armatei care prisosește peste nevoile de încadrare”.^[6]

Pe 24 mai 1945 a fost arestat alături de Ion Marian (fost ministru al agriculturii), și Ion Sandu (fost subsecretar de stat la culte). Pe 3 octombrie la secția a VIII a Curții Criminale din București a început judecarea „lotului de miniștri antonescieni, autorii aservirii României la carul imperialismului fascist german”, cum îi caracteriza „Scînteia. Pe 9 octombrie Comitetul de judecată al Curții Criminale secția a VII-a a pronunțat sentința în procesul miniștrilor antonescieni. A fost condamnat la 10 ani de temniță grea. Imediat după proces generalul a fost dus la închisoarea Aiud unde avea să execute cea mai mare parte a pedepsei.^[1]

Condamnat mai apoi la muncă silnică pe viață, a fost închis mai întâi la penitenciarul Jilava. După aceea, grav bolnav (hipertensiv), a fost adus nu pentru a fi tratat, ci pentru a fi la dispoziția Securității, în vederea șantajului, pentru obținerea unor declarații compromițătoare în schimbul tratamentului medical, la Văcărești.^[7] Avea să-și găsească sfârșitul in spitalul penitenciar de acolo, cu capul despicat în patru, cu creierii pe un colț de masă, stâlciți de lama toporului

Generalul a fost decorat printre altele cu:^[3]

Ordinul „Coroana României” în gradul de Comandor (8 iunie 1940)^[9]
Ordinul Regal Coroana României de clasa a II-a
Cavaler al Ordinul Regal Mihai Viteazul de clasa a III-a
Crucea de Fier de clasa I-a

Date personale
Ioan Arbore
Născut	23 februarie 1892 Cucuteni, Cucuteni, Județul Iași, România
Decedat	25 decembrie 1954 (62 de ani) Mănăstirea Văcărești, România
Cetățenie	România
Ocupație	personal militar[*]
Activitate
Gradul	general-maior
Bătălii / Războaie	Al Doilea Război Mondial
Decorații și distincții
Decorații	Ordinul Coroana României

* 1906: Traian Udriski (23 februarie 1906, Focșani^[1] – ?^[2]) a fost un comandor, pilot din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ofițer al Marinei, apoi al Aviației Regale Române, care a lucrat ca instructor de zbor. El a fost pilotul Casei Regale (mai întâi neoficial, apoi statutul său a fost oficializat).

La începutul carierei, Traian Udriski a lucrat pe hidroavioanele Marinei, staționate în zona Techirghiol.

În 1940, fiind căsătorit cu o evreică, i s-a cerut să divorțeze, dar el a refuzat și și-a dat demisia din armată, trecând în aviația civilă, inițial ca pilot, apoi ca director de exploatare la LARES. În calitate de pilot a transportat pe front în mai multe rânduri pe Ion Antonescu, Constantin Pantazi și Gheorghe Jienescu.^[3]

Începând cu anul 1942, Udriski a fost cel care l-a inițiat în arta pilotajului pe regele Mihai,^[4] devenit în timpul exilului său pilot profesionist (în septembrie 1943, regele a obținut în România un brevet militar, apoi în exil, după absolvirea altor cursuri în SUA, licența americană de pilot civil și pilot de încercare).

După 23 August 1944 Traian Udriski a fost reintegrat în armată cu gradul de locotenent comandor^[5] și a fost numit la 20 noiembrie 1944 în funcția de adjutant regal în cadrul Casei Militare Regale.^[6] În 1945 o întâlnește pe avocata Irina Cioc (Irina Burnaia), ea însăși aviatoare, care-i va deveni soție. În 1946 se naște fiul lor, Radu.^[7]^[8] Tot după 23 august 1944 regele Mihai a cumpărat de la englezii aflați în România, din bani personali, un mic avion Klemm Kl 35, care a primit înmatricularea YR-MIH.^[9] De fabricație germano-cehoslovacă, era un avion pe care Traian Udriski l-a evaluat ca fiind de bună calitate, dar foarte ieftin – surplus de război al armatei americane. Cu acest avion regele Mihai a acumulat numeroase ore de zbor împreună cu Traian Udriski.

În noiembrie 1947, cu ocazia nunții principesei Elisabeta a Marii Britanii (mai târziu regină), deplasarea la ceremonii a familiei regale române s-a făcut cu avionul Beechcraft C18S (en) al regelui, înmatriculat YR-MIT^[9]^[10]^[11] cu plecare de pe Aeroportul Băneasa – după uzanțe, în prezența majorității miniștrilor guvernului Petru Groza). Pe durata zborului, la manșă s-au aflat, alternativ, regele Mihai și comandorul Udriski, aterizarea efectuată la Londra de tânărul rege fiind prezentată de jurnalele de știri britanice.

La plecare, survenită în 3 ianuarie 1948, în ciuda promisiunilor făcute de guvernul Petru Groza, regelui Mihai nu i s-a permis să ia cu sine avioanele care-i aparțineau.

Tot în 3 ianuarie 1948, comandorul Udriski a ales să părăsească țara, ocupată militar de sovietici și transformată într-o dictatură de comuniștii români. Pe o vreme deosebit de nefavorabilă, sub pretextul că trebuie să mute avionul regelui dintr-un hangar în altul, Traian Udriski a scos avionul Beechcraft C18S pe pistă, unde îl așteptau soția și câțiva tehnicieni de zbor. Pasagerii au fost îmbarcați rapid și Udriski a decolat.^[9] El a zburat direct la München și apoi la Geneva, unde avionul a fost prezentat regelui (care locuia în Elveția). În 1950 acest avion a fost vândut (fiind reînmatriculat HB-GAA^[9]), din cauza dificultăților financiare foarte grave – la limita supraviețuirii – cu care se confrunta familia regală.

După emigrare Traian Udriski a lucrat ca pilot de linie la companii de zbor private din Orientul Apropiat (în Siria,^[12] apoi doi ani la Teheran^[13] și apoi la Beirut^[14]). În ultima perioadă a vieții sale a locuit în Cipru

* 1909: Gheorghe Ionescu (cunoscut mai bine ca Gion, n. 23 februarie 1909, București – d. 17 octombrie 1999, New York) a fost un cântăreț român de muzică ușoară, care a cunoscut succesul în Bucureștiul perioadei interbelice.

Gheorghe Ionescu s-a născut în București la 23 februarie 1909. Parinții lui pe nume Ioan și Maria Ionescu au avut 3 copii: Elena, Ecaterina și Gheorghe. Aceștia au trăit în București în casa construita de tatal lor pe strada Sirenelor, nr. 71 pe dealul Spirii.

Familia l-a îndreptat pe Gion către Facultatea de Medicină, dar după prima autopsie la care a leșinat, Gion și-a vândut cărțile de medicină și a cumpărat un set de tobe și un frac. Muzica l-a atras de tânăr, dar familia nu știa nimic despre schimbarea în viața lui.

Într-o seară când cânta la barul de noapte „Răcarul”, mama sa, a fost adusă de prieteni să-și descopere propriul copil pe scenă. Maria a leșinat când l-a văzut pe fiul ei cântând și a făcut o „scenă” nedorită de Gion. A fi cântăreț în acele vremuri era o palmă grea pentru familie care adopta credințele contemporane. Nu era considerat „de calitate” să fii pe scenă sub orice formă, Gion însă a insistat și a urmat muzica împotriva dorințelor familiei.

Nu a trecut mult timp și Gion a devenit celebru, în anii '30 o reclamă spunea „Cel mai bun Diseur Gion, Pe cele mai bune placi, Odeon”. Cazinoul de la Sinaia, Carmen Silva în Eforie, Terasa Otetelisanu în București și multe alte cunoscute cafenele și bodegi din vreme erau locurile unde Gion delecta publicul cu vocea lui caldă, distinsă și naturală. Vioara și contrabasul erau instrumentele lui preferate și vocea era adevaratul lui talent. Realizează numeroase înregistrări peste hotare, în Germania și Suedia, care i-au adus multă popularitate și un venit bun în acei ani de dinainte de razboi. Unul din cântecele cu care Gion s-a consacrat era „Vecina mea de vis-a-vis”. Acest cântec are o semnificație deosebită.

Incă se spune că Gion a fost cel mai bun interpret al piesei „Adio Doamna”. Alte cântece înregistarte de Gion au fost: „Inima-i un telefon”, „Tu ești totul pentru mine”, „Vreau să-mi cânți din vioară”, „Iartă-mă”, „Vei minți și tu”, „Nu cred”, „Gândește-te la mine” sau „Da-mi iarăși gura ta”.

Odata cu intrarea României în razboi și schimbările imediat după război, viața s-a schimbat total și pentru Gion. Fiind cunoscut în cele mai înalte cercuri și având legături chiar și în Casa Regală, odată cu venirea comuniștilor la putere, Gion a fost arestat și trimis la Canal și la Făgăraș în anii 1949 - 1955. În aceste lagăre de muncă, formate după modelul sovietic pentru a distruge intelectualitatea română dinainte de război, Gion a cunoscut mulți nevinovați care îi împărtășau soarta. Gion a supraviețuit cu greu acestor ani de lagăr, mulți deținuți au murit, dar Gion a scăpat cu viață. A ieșit din detenție în 1955, la 46 de ani, firav și bolnav, având numai 45 kg. greutate și mutilat la față, cu infecții oribile. Fără să știe nimic despre soția și fiica lui, Gion s-a întors acasă dupa câteva zile în Jilava. Cariera și popularitatea lui pe scenă a fost întreruptă definitiv. Nici un fost deținut politic nu va fi altceva decit un „inamic al poporului” și nici vorbă de a fi adorat de cineva în noua societate.

Gion însă a continuat sa își cânte cântecele lui în multe restaurante din București și pe Litoral din 1960 până în 1978. Este mult mai obscur decât înainte de război, dar apreciat nu numai de generația lui, dar și de tinerii iubitori de romanțe și stilul cafe concert. De la „Zori de Zi”, „Pescaruș”, „Bordei”, „Feroviar”, „Cinci Lei”, „Unirea”, la Cazinoul de la Mamaia și Satul de Vacanță din Neptun, în toti acești ani era mult dorit, apreciat și a cântat la numeroase evenimente private, nunți, botezuri și petreceri. Frecvent la „Bursa Muzicienilor” de la Podul Izvor, în ani '60 și '70, Gion alegea instrumentiști, talente necunoscute, capabili sa cânte împreuna în orchestre ad-hoc, conduse de el însuși. Pe litoral, Gion delecta turiștii de peste hotare. Fluent în franceză și germană, aducea lacrimi în ochii turiștilor străini, cântându-le în limba lor melodii cunoscute și nemuritoare, uimindu-i cu șarmul lui personal, cu cunoștințele lui muzicale, și mai ales cu vocea lui deosebită. Gion era fericit pe scenă și fericit că putea să asigure o viață liniștită pentru familia lui.

În 1979 Gion a decis că America va oferi o viață mai bună copiilor lui și la vârsta de 70 de ani împreună cu soția lui, au fugit la Viena într-o excursie pe Dunare. Era aproape convins ca nu i se va aproba viza de turist, ca un fost deținut politic, dar a trebuit să încerce. Trecuseră mulți ani și comuniștii uitaseră de el. Vestea că pașaportul a fost aprobat, a fost așa o mare surpriză încât Gion a făcut prima comoție cerebrală.

Dar s-a pus din nou pe picioare, destul de repede și a plecat la Viena. A cântat chiar și pe vaporul care i-a adus libertatea. Prieteni și necunoscuți l-au ajutat să ajungă la New York dupa o scurtă perioadă. Familia s-a reunit în 1981 odată cu venirea copiilor în USA. În primii ani la New York, chiar la o vârstă înaintată, vocea lui a rezonat și aici la câteva restaurante Românești. Gion a trăit în Manhattan, aproape de Carnegie Hall și Lincoln Center, unde s-a delectat cu muzica și cultura până în 1999.

Filmografie:

Ofițerul recrutor (1969) - Căpitanul Brazen
Răpirea fecioarelor (1968) - Voda Hangerli
Cerul începe la etajul III (1967)
Răsare soarele (1954) - Basil Popescu
Mitrea Cocor (1952)
Viața învinge (1951) - spionul american Murray

Date personale
Gheorghe Ionescu Gion

Născut	23 februarie 1909, București
Decedat	17 octombrie 1999, New York
Cetățenie	România SUA
Activitate
Gen muzical	Foxtrot, Tango
Case de discuri	Odeon

* 1909: Colea Vâlcov (n.23 februarie 1909 - d.31 martie 1970) a fost un jucător și antrenor de fotbal român.

· 1911 - S-a născut poeta Alexandrina Isac, stabilită în SUA, din 1979.

· 1912: Romulus Vulcănescu (n. 23 februarie 1912, București – d. 10 noiembrie 1999, București) a fost scriitor și etnolog, fiul Anei Vulcănescu (născută Ionescu) și al lui Horia Vulcănescu. A fost membru de onoare (1993) al Academiei Române.

Urmează școala primară și patru clase de liceu la Galați, continuă la Liceul Spiru Haret din București, unde va face și studii de sociologia culturii și etnologie la Facultatea de Litere și Filosofie (1934-1937).

A fost profesor de filosofie și drept (1937-1950), de drept și chimie (1950-1957) la Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu, la Giurgiu și București. Sub îndrumarea lui Dimitrie Gusti, își ia doctoratul în etnologie-sociologie a culturii în 1944 (validat în 1947), cu teza Troița, o problemă de mitologie română, din care va publica prima parte, Coloana cerului, în 1972.

Din 1958 a fost cercetător și șef de sector la Institutul de Arheologie din București, cercetător și șef de sector la Institutul de Istoria Artei (din 1960), cercetător și șef al Secției etnografice (din 1967) la Institutul de Etnografie și Folclor, ale Academiei Române.

Face parte din Instituto Internazionale di Sociologia (Roma, 1965), Union Internationale des Sciences Anthropologiques et Ethnologiques (1967), The Folklore Society (Londra, 1972), Association Internationale d'Etudes des Civilisations Mediterraneennes (1973) etc., iar în 1993 este ales membru de onoare al Academiei Române.

A fost redactor la revistele Trimestrial de mitologie și estetică (1931), Gongul (1941), Symposion (1943-1944), Cercetări folclorice (1947), Etimologica. Publică articole în revistele Dacia, Porunca vremii, Buna-Vestire, Suflet nou, Îndreptar, Presa Olteniei, Ramuri, Studii și cercetări de istoria artei, Revista de etnografie și folclor, Revue historique du Sud-Est Europeenetc., uneori semnând cu inițiale (R.V.) sau Vulca, Vulcan, V. Petre și Petre V.
În 1981 a fost distins cu premiul „Simion Bărnuțiu” al Academiei Române.

A elaborat lucrări de sociologia și filosofia culturii, mitologie, etnografie, etnologie și folcloristică. O secțiune însemnată a operei sale o constituie studiile de mitologie, numărându-se printre cercetătorii care au făcut pasul important de la mitografie la mitologie. Romulus Vulcănescu afirma că «în fond mitologia este sarea oricărei culturi, expresia creației majore a tuturor experiențelor transculturale. Nu poți cunoaște capacitatea de creație spirituală a unei comunități etnice sau naționale fără să-i cunoști concepția mitică, istoria particulară a viziunii sale seculare despre destinul omului în cosmos, valențele condiției creatoare în ecosistemul din care face parte, aspirațiile etice în contextul spiritual al umanității».

Principalele sale lucrări în acest domeniu sunt Fenomenul horal (1944), Coloana cerului (1972), Măștile populare (1970) și Mitologie română (1985).
Opera:

Chestionar mitologic, Târgoviște, 1938;
Două tipuri de mitologie română, București, 1944;
Fenomenul horal, Craiova, 1944;
Boșimanii, București, 1967;
Etnografia: știința culturii populare, București, 1966;
Etnologie juridică, București, 1970;
Incașii, București, 1970;
Măștile populare, București, 1970;
L'Echo de quelques monuments megalithiques dans le paleofolklore roumain, Praga, 1971;
Coloana cerului, București, 1972;
Drumuri și popasuri străvechi (în colaborare cu Paul Simionescu), București, 1974;
Istoria etnologiei românești, București, 1975;
Dicționar de etnologie, București, 1979;
Mitologie română, București, 1985;
Izvoare de cultură. Secvențe dintr-un itinerar etnologic, București, 1988;
Calea zeilor, București, 2000.

* 1913: Gheorghe Brandabura (n. 23 februarie, 1913 în Fedeleșoiu - ?) a fost un fotbalist român, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1938 (Franța).

· 1923 - S-a născut Eta Boeriu, traducătoare şi poetă (m.13.11.1984).

· 1929: S-a născut Alexei al II-lea, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse (d. 2008). Alexei al II-lea, născut Alexei Mihailovici Rüdiger, (n. 23 februarie 1929, Tallinn, Estonia – d. 5 decembrie 2008, Moscova) a fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din 10 iunie 1990 până la moarte.

· 1929: Péter Ábel, scriitor, jurnalist, critic și istoric de cinema maghiar (d. 1992)
* 1929: Robert James Leslie Halliwell^[2] (23 februarie 1929 – 21 ianuarie 1989) a fost un critic de film și enciclopedist britanic (precum și impresar de televiziune) care a redactat în 1965 The Filmgoer's Companion românăManualul amatorului de filme, prima enciclopedie într-un singur volum consacrată tuturor aspectelor cinematografului.^[3] Douăsprezece ani mai târziu, a însoțit acest volum cu Halliwell's Film Guide română Ghidul de filme al lui Halliwell, altă operă monumentală prin efort și devotament. În perioada de dinainte de apariția Internetului, cărțile lui Halliwell erau văzute ca principală sursă de informații despre lumea filmului și numele său devenise sinonim cu înțegerea și cercetarea cinematografului. Jurnalistul ziarului Times Anthony Quinton scria în 1977

Absorbiți de bucuria adusă de aceste splendide cărți, oamenii ar trebui să caute, preț de un moment, să se gândească să admire combinația pe deplin extraordinară de industrie și autoritate specifice unui om, combinație ce a dat naștere acestor cărți^[4]

În calitatea sa de achizitor principal pentru rețeaua de televiziune ITV, Halliwell a fost răspunzător și pentru aducerea, pe ecranele britanice, a celor mai populare filme și show-uri de televiziune din perioada anilor '70 și '80, printre care se numără The Six Million Dollar Man, Charlie's Angels, The Incredible Hulk, The A-Team, The Winds of War, Fălci, Războiul stelelor și filmele cu James Bond.^[5]

Promovarea, de către Halliwell, a artei cinematografice prin intermediul volumelor scrise și prin intermediul seriilor televizate numite 'golden oldies' română Filme intrate în fondul de aur al cinematografului și difuzate pe Channel 4 i-a adus acestuia distincții din partea Cercului de critici de film britanici, din partea Institutului de Film Britanic și un premiu BAFTApostum

· 1932: Constantin Rădulescu, speolog român (d. 2002)

· 1936 - S-a născut compozitorul Nicolae Coman.

* 1938: Paul Morrissey (n. 23 februarie 1938, New York City) este un realizator și regizor de filme american, cel mai cunoscut pentru asocierea sa cu Andy Warhol, respectiv cu grupul elitist al acestuia, "clica" cunoscută sub numele vag de Warhol superstar.

Morrissey a urmat Ampleforth College și Fordham University, ambele instituții superioare de educație fiind sponzorizate de Biserica Romano-Catolică Statelor Unite ale Americii, pentru ca ulterior să servească în armata americană, United States Army.^[1] Fiind politic un conservator și chiar auto-caracterizându-se "de aripă dreaptă" ("right-winger") ^[2]^[3], având atitudini de protest public împotriva a ceea ce ce considerase a fi "imoral și anti-catolic", colaborarea îndelungată a lui Morrissey cu tăcutul, aparent apoliticul Warhol a fost considerat de mulți ca fiind "o clară nepotrivire", deși amândoi erau romano-catolici și de origine europeană (Warhol era de descendență slovacă iar Morrissey de descendență irlandeză.

Stilul curajos, de avantgardă, a lui Morrissey este uneori atribuit asocierii sale cu Warhol, cu atelierul (sau studioul) acestuia cunoscut The Factory, respectiv cu grupul elitist ("clica" sa de vedete), mișcarea și entitatea (deseori amorfă) cunoscută ca Warhol Superstar. Morrissey neagă această interpretare în cartea sa memorialistică, Zilele fabricii(conform originalului Factory Days)

· 1939 - S-a născut Mihai Vişoiu, prozator şi ziarist.

* 1943: Alexandru Mânzală (n. 23 februarie 1943) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Buzău pe listele partidului FSN. Alexandru Mânzală a demisionat din Senat la data de 21 aprilie 1992. În cadrul activității sale parlamentare, Alexandru Mânzală a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Libaneză, Australia, Japonia, Republica Islamică Iran, Republica Chile, Statul Israel și Regatul Spaniei.

· 1944 - S-a născut Michael Maxfield, chitarist britanic (Billy J. Kramer & The Dakotas).

· 1944 - S-a născut Johnny Winter, chitarist, cocalist şi compozitor american (Johnny Winter And).

· 1944: Oleg Ivanovici Iankovski, actor rus de teatru și film (d. 2009)
* 1944: John Sandford este un scriitor de thriller american.

· 1945 - S-a născut Răzvan Cernat, dirijor şi compozitor.

· 1946 - S-a născut Rusty Young, chitarist, vocalist şi compozitor (Buffalo Springfield, Poco).

· 1949 - S-a născut Terry "Tex" Comer, basist, chitarist şi percuţionist britanic (Warm Dust, Ace).
* 1949: Bruno Saby (n. 23 februarie 1949, La Tronche, Franța) este un pilot de raliuri din Franța.

În 1981, Saby a devenit campion francez de raliuri într-un Renault 5 Turbo. El a pilotat pentru echipele oficiale ale Renault, Peugeot, Volkswagen și Lancia în timpul carierei sale din Campionatul Mondial de Raliuri. El a câștigat două etape din campionatul mondial de raliuri în cariera sa - primul, cu un Peugeot 205 Turbo 16 E2, a fost în 1986 Tour de Corse, în care au murit Henri Toivonen și copilotul său Sergio Cresto. Singura lui victorie cu Lancia a fost în raliul Monte Carlo din 1988.

În 1978, Saby a câștigat titlul de campion francez la Rallycross cu un Alpine A110 1600. Pentru sezonul 1988 din Campionatul Francez de Raliuri el a condus o Lancia Delta S4 pentru a deveni vicecampion in urma lui Guy Fréquelin care a condus un Peugeot 205 Turbo 16 Evo 2.

A participat din 1992 până în 2008 la campionatul Rally Cross Country și la Raliul Dakar, câștigat în 1993 cu echipa Mitsubishi. A câștigat campionatul mondial de Rally Cross Country FIA 2005 cu modele Volkswagen Touareg. S-a retras în iulie 2008.

· 1950 - S-a născut Steve Priest, basist britanic (The Sweet).

· 1952 - S-a născut Gary Giles, basist britanic (Stray).

· 1952 - S-a născut Brad Whitford, chitarist american (Aerosmith).

· 1954 – S-a nascut Viktor Iuşcenko, politician ucrainean, fost presedinte al Ucrainei. Viktor Andriiovici Iușcenko (n. 23 februarie 1954, Corușivka, regiunea Sumî, Ucraina) este un politician ucrainean. El este conducător al grupului de opoziție Ucraina Noastră și fost președinte al țării.

· 1955 - S-a născut Howard Jones, clăpar, vocalist şi compozitor britanic.
* 1955: Maria Iliuț (n. 23 februarie 1955, orașul Crasna-Ilschi, regiunea Cernăuți) este o cântăreață română de muzică populară.

În copilărie, Maria mergea la pășune cu vitele și oile. Visa să devină dansatoare. A intrat la secția dans Colegiul de Iluminare Culturală din Cernăuți, dar s-a transferat la secția de instrumente populare în scurt timp.^[2] Au urmat studiile superioare la Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chișinău, facultatea Dirijare Corală, în anii 1978-1984, îndrumată de Tamara Dercaci și Valentina Bolduratu (dirijat cor), Tatiana Muzîka (istoria muzicii), Felix Biriukov (teorie-solfegiu, armonie).^[3]

În timpul studiilor, a fost descoperită de etnomuzicologul Andrei Tamazlâcaru.^[2] Începând cu anul 1983, este solistă la ansamblul etnofolcloric „Tălăncuța”, formațiile „Ștefan Vodă” și „Busuioc moldovenesc” din Chișinău. Din 1987, lucra profesoară la Palatul de creație al copiilor din Chișinău,^[3] iar mai recent este lector superior la Facultatea de Arte Frumoase a Universității de Stat din Moldova.^[2] A colaborat cu Mihai Amihalachioaie, Gheorghe Banariuc, Petre Neamțu, Nelu Laiu și alți muzicieni. A înregistrat mai multe cântece populare la Radio Moldova, precum Scumpa mea și a noastră fată, Iertăciune, Bătuta ca la Crasna, Bătrâneasca, Busuioace nu te-i coace, Cântă, cuce, că ți-i bine, Pierderea ciobănașului, Sus pe munte cade bruma, Doamne, doamne, greu e dorul, Mamă, câte fete ai ș.a.^[3]

A fost laureată a Festivalului-concurs internațional al cântăreților români de pretutindeni de la Drobeta Turnu-Severin, 1989, a Concursului „Cântați cu noi” de la Chișinău, 1989, a Festivalului folcloric național „Șezătoarea” de la Fălticeni, 1992 și a Festivalului-concurs al cântecului păstoresc „Miorița” de la Târgoviște, 1996. A întreprins mai multe turnee în străinătate.^[3] A mai fost menționată cu Diploma Ministerului Educației din Republica Moldova și Diploma de Excelență a Consulatului General al României la Cernăuți. Este membră a Uniunii Muzicienilor din Moldova și a Societății Culturale București-Chișinău.^[2]

S-a căsătorit la 24 de ani cu instrumentistul Pavel Tamazlâcaru, dar a divorțat după 3 ani.^[4] Are un băiat, Marin^[5] și este bunică.

Date personale
Maria Iliuț
Maria Iliuț (stânga) într-o poză de grup
Născută	23 februarie 1955 (64 de ani)^[1] Crasna, URSS
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreață

· 1957 - S-a născut Robin Gray, vocalist britanic (Dead End Kids).

· 1958 - S-a născut David Sylvian (Blatt), vocalist, chitarist, clăpar şi compozitor britanic (Japan).

· 1959: Valentin Stan, analist politic român

· 1960: Naruhito (japoneză 徳仁, Naruhito) (n. 23 februarie 1960) este actualul împărat al Japoniei.

Naruhito este cel mai mare fiu al împăratului Akihito și al împărătesei Michiko. El a devenit Prinț Moștenitor la 23 februarie 1991^[1] după decesul bunicului său, Împăratul Hirohito la 7 ianuarie 1989. A accedat la Tronul Crizantemei la 1 mai 2019, după abdicarea tatălui său

Împăratul a studiat la Universitatea Gakushuin unde a obținut masterul în istorie în 1988. În perioada 1983-1985 a studiat în Anglia la Colegiul Merton, Oxford. Naruhito cântă la violă și practică joggingul, excursiile și alpinismul în timpul liber. A scris câteva lucrări și memorii din vremea când era la Oxford, テムズとともに : 英国の二年間, Temuzu to tomoni: Eikoku no ninenkan tradusă în engleză în 2006 The Thames and I: A Memoir of Two Years at Oxford

Naruhito s-a căsătorit la 9 iunie 1993 cu Masako Owada la Tokio. Cuplul are un un singur copil, Aiko, prințesa Toshi, născută la 1 decembrie 2001.

Jump to navigation Jump to search

Date personale
Naruhito 皇太子徳仁親王
Împărat al Japoniei

Nume la naștere	浩宮徳仁親王
Născut	23 februarie 1960 (59 de ani) Palatul Togu, Tokyo
Părinți	Akihito Împărăteasa Michiko
Frați și surori	Sayako Kuroda[*] Prințul Akishino
Căsătorit cu	Masako, Prințesă a Japoniei
Copii	Aiko Printesa Toshi[*]
Cetățenie	Japonia
Religie	Șintoism
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	Împăratul Japoniei (din 1 mai 2019) Crown Prince of Japan[*] (7 ianuarie 1989–30 aprilie 2019)
Familie nobiliară	Linia de succesiune la tronul Japoniei
Al 126-lea Împărat al Japoniei
Domnie	1 mai 2019 – prezent
Predecesor	Akihito

*

* 1960: Adrian Bumbescu (n. 23 februarie 1960 în Craiova) este un fost jucător de fotbal român, câștigător al Cupei Europene din 1986 și Supercupa Europei din 1987, ambele cu Steaua București. După retragerea din activitatea de fotbalist, a devenit antrenor de fotbal, și a pregătit echipa Concordia Chiajna și o echipă a centrului de copii al FC Steaua București.^[2]

Avea calități fizice remarcabile, plasament, spirit de sacrificiu și un bun joc bun de cap fiind considerat un jucător dur.^[3]

În timpul carierei de jucător, Bumbescu a câștigat campionatul României cu trei echipe diferite, fiind în prezent singurul jucător cu o astfel de performanță. Primul său contract a apărut în anul 1978, când a semnat pentru Universitatea Craiova, cu care a câștigat campionatul în 1980. Tot în 1980 el a semnat cu Dinamo București cu care a câștigat un nou campionat în anul 1982. După doi ani la FC Olt Scornicești (1982 - 1984), Bumbescu a fost solicitat să joace la Steaua București unde a evoluat pentru cinci ediții de campionat, între 1985 și 1989.

Steaua refuză să îi reînnoiască contractul în 1992 și Bumbescu, în vârstă de 32 de ani, se duce la Steaua Mizil în Divizia B, unde joacă pentru încă 3 ediții de campionat, înainte să se retragă din fotbalul profesionist.

De-a lungul carierei de fotbalist, Bumbescu a acumulat 316 selecții în Divizia A și a înscris 4 goluri. În plus față de participarea la cele 7 campionate naționale, Cupa Europei și Supercupa Europei, Bumbescu a câștigat Cupa României de 4 ori, în 1982, 1985, 1989 și 1992, și are 15 selecționări pentru echipa reprezentativă a României, pentru care a înscris un gol.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a pentru câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986

* 1963: Thomas Kunze (n. 23 februarie 1963, Leipzig) este un istoric german.

Kunze s-a născut în 1963 în Leipzig (Germania). A făcut studii de istorie, germanistica, pedagogie la Universitățile din Jena și Leipzig. în 1991 și-a luat doctoratul în istorie. Intre 1990 - 1995 a lucrat ca șef al Administrației pentru Imigranți a Prefecturii din Leipzig. A devenit docent al Academiei pentru Administrație Publică din Saxonia. Între 1995 - 2000 a predat cursuri în calitate de profesor invitat în România.

Din anul 2002 este reprezentant al Fundației Konrad-Adenauer-Stiftung. A fost director al Fundației în Moscova și director al departamentului pentru Europa și statele de America din Nord. Din anul 2010 este reprezentant/mandatar al Fundației în Asia Centrală.

* 1963: Radosław Tomasz Sikorski (n. 23 februarie 1963, Bydgoszcz) este un politician, politolog și jurnalist polonez. În anii 2005-2007 - ministrul apărării naționale al Republicii Polone, din noiembrie 2007 pînă în septembrie 2014 - ministru de externe în guvernul lui Donald Tusk.

* 1964: Raisa Apolschii (n. 23 februarie 1964, Chișinău) este o politiciană și juristă din Republica Moldova, care din 2010 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat din Moldova (PDM). Ea este președinte a comisiei parlamentare „Juridică, Numiri și Imunități”^[1] și membru al Consiliului Politic Național al PDM.^[2]

În perioada 1989 – 1994 a activat în calitate de judecător în cadrul Judecătorii sectorului Ciocana din municipiul Chișinău. În 1994 – 2003 și 2009 – 2010 a lucrat ca avocat, fiind membru al Uniunii Avocaților din Republica Moldova. În perioada 2003–2008 a activat în calitate de Avocat Parlamentar, Director al Centrului pentru Drepturilor Omului din Republica Moldova.^[2]

A fost aleasă deputat la alegerile din noiembrie 2010^[3] și re-aleasă la cele din noiembrie 2014,^[4] unde a figurat pe locul 14 în lista candidaților PDM.^[5] Începând cu 14 decembrie 2018, este judecătoare la Curtea Constituțională a Republicii Moldova.^[6]

Este văduvă și are un copil

* 1965: Oleg Bodrug (n. 23 februarie 1965, Chișinău) este un politician din Republica Moldova, vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova, copreședintele al Partidului Liberal Reformator.

* 1967: Tetsuya Asano (n. 23 februarie 1967) este un fost fotbalist japonez.

* 1969: Dan Marian Costescu (n. 23 februarie 1969, Roșiori de Vede) este un inginer, pilot de motociclism și politician român.

În perioada 2-4 octombrie 2009, la Brașov, în campionatul național de Rally-Raid, Dan M. Costescu s-a clasat pe locul întâi la secțiunile moto și moto-open, consolidându-și poziția de lider în clasamentul general și devenind astfel campion național.^[1]

Începând cu 17 noiembrie 2015 a fost Ministrul Transporturilor, anterior fiind director general al CFR S.A. Mandatul sau s-a terminat in data de 7 iulie 2016.

* 1970: Loretta Handrabura (n. 23 februarie 1970, Baraboi, Dondușeni, RSS Moldovenească, URSS, astăzi în Republica Moldova)^[2] este o conferențiară universitară, etnologă și politiciană din Republica Moldova, doctoriță în filologie. A deținut funcția de viceministru al Educației a Republicii Moldova de la 20 noiembrie 2009 până în iulie 2015 și a fost ministru al Tineretului și Sportului al Republicii Moldova între 30 iulie 2015 și 20 ianuarie 2016.

Date personale
Loretta Handrabura

Născută	23 februarie 1970 (49 de ani) Baraboi, RSS Moldovenească, URSS
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Religie	ortodoxă
Ocupație	politiciană, conferențiară universitară
Ministru al Tineretului și Sportului al Republicii Moldova
În funcție 30 iulie 2015 – 20 ianuarie 2016
Președinte	Nicolae Timofti
Prim-ministru	Valeriu Streleț Gheorghe Brega (interimar)
Precedat de	Serghei Afanasenco
Succedat de	Victor Zubcu
Viceministru al Educației al Republicii Moldova
În funcție 20 noiembrie 2009 – 29 iulie 2015
Prim-ministru	Vladimir Filat Iurie Leancă Chiril Gaburici
Succedat de	Cristina Boaghi^[1]

Partid politic	Partidul Liberal Democrat din Moldova (2009-prezent)
Alma mater	Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Profesie	filologă, etnoloagă

* 1971: Dan Cristian Negru (n. 23 februarie 1971, Timișoara) este un prezentator român de televiziune^[1], celebru pentru succesul showurilor TV și pentru longevitatea carierei în televiziune. A fost inclus în "Top Host European Broadcast" datorită faptului că a prezentat simultan formate internaționale de succes în doua țări diferite, România și Republica Moldova.

În 2018, era singurul moderator european de televiziune care a prezentat 18 ani consecutiv Revelioane televizate, fiind lider de audiență, conform studiilor de audiență oficiale.^[2]

Show-urile sale au avut un impact atât de mare asupra telespectatorilor încât "Fac revelionul cu Negru" a devenit o exprimare clasică pentru cei care petrec noaptea dintre ani acasă, la televizor

S-a născut pe 23 februarie 1971, în Timișoara. A absolvit Facultatea de Drept și Facultatea de Jurnalism.

Este căsătorit cu Codruța Negru, medic stomatolog, împreună cu care are doi copii, Dara și Bogdan

* 1971: Dan Ungureanu (n. 23 februarie 1971, Timișoara) este un paleograf român, specialist în paleografie greacă și latină. Absolvent al École Normale Supérieure din Paris, a susținut cursuri universitare în domeniul lingvisticii atât în țară, cât și în străinătate. Actualmente este profesor în cadrul Facultății de Litere a Universității din Timișoara.

Începând cu 1997, Ungureanu ocupă funcția de asistent universitar la Facultatea de Litere, în cadrul Universității de Vest din Timișoara. Din 2003, predă limba română în calitate de lector universitar la Universitatea Paris III „Noua Sorbona”; va rămâne în funcție până în 2005. În 2006, își va încheia, de asemenea, activitatea la universitatea timișoreană.

Date personale
Dan Ungureanu
Dan Ungureanu în septembrie 2005.
Născut	23 februarie 1971 (48 de ani) Timișoara, România
Căsătorit cu	nu
Copii	nu
Naționalitate	Română
Ocupație	Paleograf

* 1975: Leonardo Badea (n. 23 februarie 1975, Târgoviște, județul Dâmbovița) este un economist român, care îndeplinește din iunie 2017 funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară. De asemenea, a îndeplinit funcția de senator în Parlamentul României în legislatura 2012 - 2016 și pe cea de deputat, în circumscripția Dâmbovița, în perioada 2016 - 2017.

Leonardo Badea s-a născut la data de 23 februarie 1975 în orașul Târgoviște, județul Dâmbovița. A absolvit în anul 1993 Liceul Economic din Târgoviște, profilul Finanțe-Contabilitate, iar în 1997 a absolvit cursurile Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din București. În 2005 a obținut titlul de doctor în economie, domeniul contabilitate, la ASE București. În perioada 2010 – 2013, Leonardo Badea a urmat cursurile Școlii postdoctorale în economie (SpDAE) la Academia Română.

Leonardo Badea are o experiență de aproape 20 de ani în domeniul învățământului universitar economic. După absolvirea facultații, în perioada 1997 – 2000, a ocupat funcția de asistent universitar în cadrul Universității „Valahia“ din Târgoviște și, ulterior, în cadrul aceleiași instituții de învățământ superior, a ocupat funcțiile de lector universitar (2000 - 2002), secretar științific al Consiliului Facultății de Științe Economice (2002 - 2008), decan al Facultății de Științe Economice (2008 - 2012) și prorector al Universității (2012).

Leonardo Badea a obținut consecutiv un mandat de senator și unul de deputat în Parlamentul României, ocupând pozițiile de Secretar al Comisiei de buget - finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat și de Președinte al Comisiei de buget - finanțe din Camera Deputaților.

În urma alegerilor parlamentare din anul 2012, a fost ales senator de Dâmbovița. În legislatura 2012 - 2016, a fost secretar al Comisiei pentru privatizare și administrarea activelor statului (până în februarie 2013) și secretar al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital (din februarie 2013). De asemenea, în perioada 2015 – 2016, a ocupat funcția de președinte al Comisiei comune speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru examinarea rapoartelor de audit financiar ale Curții de Conturi și pentru controlul execuției bugetelor anuale ale Curții de Conturi.

La alegerile parlamentare din decembrie 2016, a obținut un mandat de deputat de Dâmbovița. În această legislatură, a fost președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, ocupând funcția de deputat până în iulie 2017.

Leonardo Badea a ocupat funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară în perioada iunie 2017 – octombrie 2019. Începând cu 11 octombrie 2019, îndeplinește funcția de viceguvernator al Băncii Naționale a României, în urma validării de către Parlamentul României.

* 1979: Victor Comleonoc (în rusă Виктор Комлёнок, n. 23 februarie 1979) este un fost fotbalist internațional moldovean, care a jucat pe postul de mijlocaș. Ultima dată a evoluat la clubul Dacia Chișinău în Divizia Națională.

* 1981: Gareth Barry (n. 23 februarie, 1981, Hastings) este un fotbalist englez care evoluează la clubul West Bromwich Albion.

· 1983: Emily Blunt, pe numele său adevărat Emily Olivia Leah Blunt (n. 23 februarie 1983,^[1]^[2] Wandsworth[*], Regatul Unit) este o actriță din Marea Britanie. Este cunoscută în special pentru rolul din filmul My summer of love (2004), pentru care critica de specialitate a apreciat-o și a intrat în atenția publicului. Pentru rolul din filmul Diavolul se îmbracă de la Prada (2006) a fost nominalizată la Premiile Globul de Aur și BAFTA. A jucat atât în producții americane cât și în unele englezești. În anul 2007 a cîștigat Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în miniseria de televiziune Gideon's Daughter.

S-a născut la Londra și este al doilea din cei patru copii ai Joannei (o fostă actriță și profesoară de engleză) și Oliver Blunt (avocat). Face actorie de la 16 ani, de când a fost descoperită de un agent și astfel și-a început cariera. A fost împreună cu Michael Bublé, un cânăreț canadian, pe care l-a cunoscut la premiile televiziunii australiene Logie. Mai mult, Emily a și înregistrat împreună cu partenerul său de atunci mai multe piese de pe albumul "Call Me Irresponsible".

* 1983: Aziz Ansari (n. 23 februarie 1983,^[1]^[2] Columbia, Carolina de Sud, SUA) este un actor american, scriitor, producător și regizor. El este cunoscut pentru rolurile sale ca Tom Haverford în serialul produs de NBC "Parks and Recreation" (2009-2015) și ca Dev Shah seria Netflix Master of None, care a debutat în 2015 și pe care Ansari a creat-o, scris-o și în care a jucat.

Ansari și-a început cariera făcând stand-up comedy în New York, la mijlocul anilor 2000, în timp ce studia și la Universitatea din New York. În 2007, el a creat și a jucat în spectacolul de comedie "Human Giant"(Om gigant) produs de MTV care a fost difuzat timp de două sezoane. Acest lucru a dus la roluri în filme de lung metraj, precum "Funny People"(Oameni amuzanți), "I Love You, Man"(Omule, te iubesc), "Observe and Report"(Observă și raportează) și "30 de Minute sau mai Puțin".

Ca și comediant de stand-up, Ansari și-a lansat CD-ul/DVD-ul de debut , " Intimate Moments for a Sensual Evening"(Momente intime pentru o seară senzuală), în ianuarie 2010, pe Comedy Central Records, și date de turneu la nivel național, între roluri. În 2010 și 2011, el a realizat turneul "Dangerously Delicious"(periculos de delicios), care a fost pus la dispoziție, chiar de el, pentru a fi descărcat de pe site-ul său, în martie 2012 și a fost difuzat pe Comedy Central, în mai 2012. El și-a dus la sfârșit cel de-al treilea turneu " Buried Alive"(Ingropat de viu) în vara lui 2013, iar spectacolul său special de comedie "Direct de la Madison Square Garden" a fost lansat pe Netflix în 2015.

Prima lui carte, "Modern Romance: An Investigation"(Dragoste modernă: investigatie), a fost lansat în iunie 2015.

Master of None Sezonul 1 a fost pus la dispoziție pentru vizionare online pe Netflix în 6 noiembrie 2015. Sezonul 2 pus pe Netflix, 12 mai, 2017, și are un rating de 100% pe Rotten Tomatoes.

* 1984: Andre Michael Ward (n. 23 februarie 1984, San Francisco, SUA) este un fost boxer profesionist american care a concurat din 2004 până în 2017.

· 1986: Holly Brook Hafermann (n. 23 februarie 1986, Mazomanie, Wisconsin), cunoscută mai mult după numele de scenă Skylar Grey, este o cântăreață, cantautoare și multi-instrumentistă americană. Inițial ea a semnat un album cu Machine Shop Recordings, sub numele Holly Brook, unde și-a lansat albumul de debut Like Blood Like Honey (2006). În 2010, ea a colaborat la scrierea celor trei versiuni ale hitului lui Eminem și Rihanna "Love the Way You Lie".
* 1987: Olena Serhîivna Krîvîțka (ucraineană Олена Сергіївна Кривицька; n. 23 februarie 1987, Rostov-pe-Don) este o scrimeră ucraineană specializată pe spadă.
* 1987: Tsukasa Umesaki (n. 23 februarie 1987) este un fotbalist japonez.
* 1991: Natalia Sergheevna Vasilevskaia (în belarusă Наталья Сергеевна Василевская^[2]) (n. 23 februarie 1991^[1], în Zelva^[3]^[4], Regiunea Hrodna) este o handbalistă din Belarus care evoluează pe postul de intermediar dreapta. Începând cu anul competițional 2017-2018, ea joacă la echipa românească SCM Râmnicu Vâlcea, în Liga Națională.
* 1992: Carlos Henrique José Francisco Venâncio Casimiro (n. 23 februarie 1992), cunoscut ca Casemiro, este un fotbalist brazilian care evoluează la clubul Real Madrid, pe poziția de mijlocaș central.
* 1992: Kyriakos Papadopoulos (în greacă Κυριάκος Παπαδόπουλος; n. 23 februarie 1992) este un fotbalist grec care evoluează la clubul Hamburger SV și la echipa națională de fotbal a Greciei.
* 1992: Ana Maria Țicu (n. Apipie, pe 23 februarie 1992, în Caracal^[3]) este o handbalistă din România care evoluează pe postul de coordonator de joc pentru clubul SCM Craiova.^[4] Între anii 2008 și 2013, Țicu a fost componentă a loturilor naționale de junioare și tineret ale României, pentru care înscris în total 108 goluri în 57 de meciuri.^[5] În martie 2013, ea a fost convocată de selecționerul Gheorghe Tadici în lotul lărgit al naționalei de senioare care a evoluat la Trofeul Carpați.^[6]

Țicu a început să joace handbal la CSȘ Caracal, apoi a evoluat în Grupa I a CNOE Râmnicu Vâlcea.^[7] În iunie 2011 ea s-a transferat la SCM Craiova.

* 1994: Hannah Dakota Fanning (n. 23 februarie 1994)^[1] este o tânără actrițăamericană, cunoscută pentru rolurile din filme ca I Am Sam (2001), Man On Fire (2004), War Of The Worlds (2005), Rețeaua Miraculoasă (2006), și My Neighbor Totoro (1988).
Hannah Dakota Fanning s-a născut pe 23 februarie 1994, în Conyers, Georgia, SUA. Dakota are o soră mai mică, Elle Fanning, care este de asemenea o actriță. Și-a început cariera la vârsta de cinci de ani, apărând într-o reclamă la Tide. Și-a făcut debutul cinematografic în 2001 cu filmul I Am Sam.
* 1996: Mădălina Ion (n. 23 februarie 1996, în București)^[1] este o handbalistă din România care joacă pentru echipa CSM București. Anterior, Ion a evoluat la echipa a doua a clubului^[2] și a fost apoi împrumutată doi ani la HCM Slobozia^[3].

Mădălina Ion a început să joace handbal la echipele pentru copii ale Rapid București.^[4] În 2012, ea a fost selectată la echipa națională a României pentru categoria de vârstă U17.^[4] În 2014, handbalista a fost componentă a echipei de junioare a României care a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial din Macedonia.

· 2012: Prințesa Estelle a Suediei, Ducesă de Östergötland (Estelle Silvia Ewa Mary; n. 23 februarie 2012) este primul copil al Prințesei Moștenitoare Victoria a Suediei și al Prințului Daniel, Duce de Västergötland. Este primul nepot al regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și a doua în linia de succesiune la tronul Suediei. Are un frate mai mic, Prințul Oscar, Duce de Skåne.

Estelle cu părinții și nașii ei.

Estelle s-a născut la 04:26 CET la 23 februarie 2012.^[1] La naștere a măsurat 51 de cm și a cântărit 3,280 kg.^[2] Numele prințesei a fost anunțat la 24 februarie 2012 de bunicul matern, regele Carl XVI Gustaf al Suediei.^[3]

Este de așteptat ca într-o zi Prințesa Estelle să devină regină. Ea se alătură astfel altor prințese europene care vor deveni regine: Prințesa Ingrid Alexandra a Norvegiei, Prințesa Elisabeta a Belgiei, Infanta Leonor a Spaniei și Prințesa Catharina-Amalia a Țărilor de Jos.

Este prima femeie din istoria Suediei care s-a născut cu dreptul de a moșteni tronul, drept care nu poate fi luat de nașterea ulterioară a unui moștenitor de sex masculin. Ea este, de asemenea, prima persoană din istoria Suediei care s-a născut drept copil al unei prințese moștenitoare. Cele două prințese suedeze de dinaintea Estellei care la naștere erau pe prima poziție în ordinea succesiunii la tron au fost ambele moștenitoare prezumtive: Cristina, care în cele din urmă a devenit regină și Hedvig Sophia, care a fost înlocuită de un frate mai mic.

Prințesa Estelle a fost botezată la 22 mai 2012 la capela regală din Stockholm, Suedia.^[4] Nașii ei sunt: Prințesa Moștenitoare Mary a Danemarcei, Prințul Carl-Philip al Suediei, Prințul Moștenitor Haakon al Norvegiei, Prințul Moștenitor Willem-Alexander al Țărilor de Jos și Anna Westling Söderström, sora tatălui ei.

Ca a doua în linie la tronul suedez, Estelle a fost în atenția publicului de la naștere. La 17 mai 2014, la vârsta de doi ani Estelle a participat la primul ei angajament oficial, care a fost inaugurarea unei poteci de basm, numit în onoarea ei "Poteca Poveștilor a Ducesei Estelle" în Tåkern, Östergötland. A vizitat Castelul Linköping, unde a fost primită de Elisabeth Nilsson, Kristina Zetterström și Ann-Catrine Hjerdt, primarul din Linköping.^[5]^[6]

Estelle a participat la nunta mătușii sale, Prințesa Madeleine, Ducesă de Hälsingland și Gästrikland cu Christopher O'Neill la 8 iunie 2013. De asemenea, a participat la botezul verișoarei ei la 8 iunie 2014. La 13 iunie 2015, Estelle a fost domnișoară de onoare la nunta unchiului ei, Prințul Carl Philip, Duce de Värmland.

La 25 august 2014, Prințesa Estelle a început educația preșcolară la Äventyret Preschool, Stockholm. Școala Äventyret a fost înființată în 1992 și folosește metode de predare în aer liber pentru a-i învăța pe copii despre natură și de a le transmite un sentiment al lumii naturale.^[7] Äventyret înseamnă aventură în suedeză

Date personale
Prințesa Estelle
Ducesă de Östergötland
Prințesa Estelle în 2016
Nume la naștere	Estelle Silvia Ewa Mary
Născută	23 februarie 2012 (7 ani) Solna, Suedia
Părinți	Prince Daniel, Duke of Västergötland[*]^[1] Victoria, prințesă a Suediei^[1]
Frați și surori	Oscar, Duce de Skåne
Cetățenie	Suedia
Religie	luteranism
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă ducesă[*]
Familie nobiliară	Casa de Bernadotte

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

sâmbătă, 22 februarie 2020

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz