MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 23 FEBRUARIE 2020
PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ

Bună dimineața!
Clic pe imagine și se va deschide articolul să-l puteți citi!


RELIGIE ORTODOXĂ 23 Februarie

Sf Sfințit Mc Policarp, episcopul Smirnei; Sf Cuv Gorgonia; Duminica Înfricoșătoarei Judecăți - a Lăsatului sec de carne

În această lună, ziua a douăzeci şi treia pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Policarp, episcopul Smirnei.

Sfântul, slăvitul și sfințitul mucenic Policarp a fost episcop al Smirnei și unul din Părinții apostolici. S-a născut între anii 69 și 81 d.Hr. și a mucenicit între anii 155 și 167. L-a cunoscut personal pe sfântul apostol și evanghelist Ioan.

Sfântul Policarp era din Efes (Asia Mică) şi s-a născut din părinţi binecredincioşi, Pangratie şi Teodora, pe când ei erau în temniţă, închişi pentru credinţă. Fiind osândiţi la moarte părinţii lui şi tăindu-li-se capetele, pruncul a fost luat şi crescut de o milostivă creştină, cu numele Calista, care l-a botezat, dându-i numele Policarp, iar la vremea cuvenită l-a învăţat dreapta credinţă şi poruncile Evangheliei Domnului. Pe când împlinea vârsta de 20 de ani, tânărul Policarp a aflat că Sfântul Evanghelist Ioan propovăduieşte pe Hristos prin părţile Asiei şi, aprinzându-se de dorinţa de a-l vedea, a părăsit casa Calistei şi a mers în căutarea Apostolului. L-a găsit alături de ucenicii săi: Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, şi Sfântul Vucol. Policarp a rămas împreună cu aceşti binecuvântaţi propovăduitor ai Evangheliei lui Hristos, înfruntând osteneli şi suferinţe în slujba credinţei.

Pe vremea împăratului Traian (98-117), Sfântul Evanghelist Ioan, care era surghiunit în insula Patmos, a aşezat pe Sfântul Vucol episcop în Smirna, dându-i ajutor pe Sfântul Policarp. Asemenea şi Sfântul Vucol (pomenit pe 6 februarie), înainte de moartea sa, l-a aşezat pe Sfântul Policarp episcop în locul său, cu legământ să nu înceteze a se osteni pentru cuvântul Domnului. Păstorind vreme îndelungată, Sfântul Policarp i-a adus pe mulţi păgâni la sfânta credinţă. Tot pe timpul împăratului Traian, Sfântul Policarp, acum episcop în Smirna, a scris o Epistolă către Filipeni, care se păstrează şi astăzi, lăudându-i pentru frumoasa primire făcută de ei Sfântului episcop Ignatie din Antiohia, care, fiind legat în lanţuri şi sub pază, era în drum spre Roma, unde urma să fie martirizat.

Pe vremea împăratului Antonin Piul (138-161), către anul 158, Sfântul Policarp a mers la Roma, unde, împreună cu papa Anicet, episcopul Romei, au statornicit data sărbătorii Învierii Mântuitorului Hristos pentru întreaga creştinătate. Un ucenic al Sfântului Policarp, Sfântul Irineu (130-211), ajuns episcop al Lugdunului (astăzi Lyon, în Franţa), a scris despre el: „Eram de vârstă tânără şi l-am cunoscut pe Policarp. Era de mulţi ani şi foarte bătrân. Învăţa pe toţi ceea ce singur învăţase de la Apostoli şi a dat Bisericii învăţătura cea adevărată. Era, cu adevărat, un mărturisitor al dreptăţii, vrednic în credinţă”.

Pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180), Sfântul Policarp a fost prins, iar dregătorul i-a spus: „Blesteamă pe Hristos şi cruţă-ţi bătrâneţile”. Iar Policarp a răspuns: „De 86 de ani Îl slujesc pe Hristos şi nu mi-a făcut niciodată niciun rău. Cum aş putea blestema pe Binefăcătorul şi Mântuitorul meu?” Pentru aceasta, fiind osândit la moarte, a fost ars de viu. Creştinii au adunat moaştele sale cu evlavie şi le-au aşezat la loc de cinste.

Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, „roditor în toate cele bune” (Col. 1:10), s-a născut în sec. I şi a trăit în Smirna – Asia Mica. A rămas orfan la o vârstă fragedă şi a fost crescut de credincioasa văduvă Calista, sfătuită de un înger. După moartea mamei sale adoptive, Policarp a renunţat la toate bunurile sale şi a început o viaţă castă, îngrijind bolnavii şi infirmii. El se simţea sufleteşte foarte aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei (prăznuit în 6 februarie), care l-a făcut mai întâi diacon, încredinţându-i propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în biserica, apoi hirotonindu-l în sfânta preoţie.

Sf. Apostol Ioan Teologul mai trăia în acea vreme şi, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori împreună în călătoriile lor apostolice.

Cu puţin înainte de a muri, Sf. Bucolus şi-a exprimat dorinţa ca Policarp să fie următorul episcop al Smirnei. Când Sf. Policarp a fost sfinţit episcop, i s-a arătat Domnul Iisus Hristos.

Sf. Policarp şi-a condus turma cu râvnă apostolică şi a fost foarte iubit de cler. Sf. Ignatie al Antiohiei Teoforul „Purtătorul de Dumnezeu” (prăznuit în 20 decembrie) îi poartă multă dragoste şi mult respect sfântului Policarp. În timp ce se îndrepta spre Roma unde îl aştepta execuţia, Sf. Ignatie i-a scris Sfântului Policarp următoarele: „Aceste vremuri au nevoie de tine pentru a-L găsi pe Dumnezeu, aşa cum piloţii au nevoie de vânt şi marinarii în furtună caută un port.”

Între anii 161-180 împăratul Romei Marcus Aurelius a început o cruntă persecuţie împotriva creştinilor iar păgânii au cerut judecătorului să fie căutat Sf. Policarp, „tatăl tuturor creştinilor” şi „ademenitorul întregii Asii”. În acest timp, la rugăminţile credincioşilor săi, sfântul s-a retras într-un sat mic nu departe de Smirna. Când soldaţii au venit să-l ia, el i-a întâmpinat şi i-a poftit la masă, după care le-a cerut răgaz pentru rugăciune ca să se pregătească pentru martiriu.

Suferinţele şi moartea sa sunt prezentate în „Epistola Creştinilor Bisericii din Smirna către celelalte Biserici”, una dintre cele mai vechi mărturii ale literaturii creştine.

La judecată, Sf. Policarp şi-a mărturisit cu hotărâre credinţa în Hristos şi a fost condamnat să fie ars de viu. Călăii ar fi vrut să-l fixeze în cuie de un stâlp dar sfântul a spus că Domnul îi va da putere să îndure flăcările, aşa că îl pot lega doar cu nişte sfori. Flăcările l-au înconjurat dar nu l-au atins, ridicându-se deasupra capului său în formă de boltă. Văzând că flăcările nu-şi fac efectul, păgânii l-au înjunghiat cu un pumnal iar sângele i-a curs atât de mult din rană încât a stins flăcările. Corpul martirului Policarp a fost incinerat. Creştinii din Smirna au luat cu evlavie ce a mai rămas din corpul sfântului, sărbătorind în fiecare an ziua martiriului său.

Sfântul Irineu din Lyon (prăznuit la 23 august), un discipol al Sf. Policarp, a păstrat o relatare despre sfânt, pe care o citează şi Eusebiu în a sa ISTORIE ECLESIASTICĂ (V, 20):

„Am fost foarte tânăr când te-am văzut la Policarp, în Asia Mica”, îi scria Sf. Irineu prietenului său Florinus, „dar tot îmi amintesc locul unde Binecuvântatul Policarp a şezut şi a vorbit, cum a păşit, cum a gândit în viaţă, cum era înfăţişarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan şi cum povestea el însuşi ceea ce auzea de la alţi mărturisitori ai Domnului despre viaţa, învăţăturile şi minunile Sale„.

„Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atenţie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci în adâncul inimii mele. De aceea, pot mărturisi în faţa lui Dumnezeu, că dacă acest sfânt şi binecuvântat părinte ar auzi ceva asemănător cu erezia ta, s-ar opri imediat şi şi-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrată: „Bunule Dumnezeu, cum m-ai lăsat să trăiesc aceste vremuri!”

În timpul vieţii, sfântul episcop a scris mai multe epistole către obştea sa şi către alţi oameni, dintre care singura care a supravieţuit până azi este Epistola către Filipeni, care, după mărturia Sf. Ieronim, a fost citită în bisericile din Asia Mică la sfintele slujbe. Această epistolă a fost scrisă de sfânt ca răspuns la dorinţa Filipenilor de a primi nişte scrisori despre martirul Ignatie (prăznuit în 20 dec) care erau în posesia Sf. Policarp.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Gorgonia, sora sfântului Grigorie, de Dumnezeu cuvântătorul, care în pace s-a săvârşit.

Sfânta Gorgonia, sora lui Grigorie Teologul, s-a remarcat prin înalta sa virtute, pioşenie, blândeţe, înţelepciune şi osteneală. Casa ei era adevărat rai pentru cei săraci. Mama a cinci copii, a murit în jurul anului 372, la vârsta de 39 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost : „Cu pace mă voi culca şi voi adormi” (Psalm 4, 8).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți - a Lăsatului sec de carne

Ev Matei 25, 31 - 46

Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci, drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Şi când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei preamici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este pregătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.

Ap I Corinteni 8, 8 - 13; 9, 1 - 2

Fraţilor, nu mâncarea ne va aşeza înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte. Dar vedeţi ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi. Fiindcă, de te-ar vedea cineva pe tine, cel ce ai cunoştinţă, că şezi la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor? Şi va pieri prin cunoştinţa ta cel slab, fratele tău, pentru care a murit Hristos! Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi faţă de Hristos. De aceea, dacă o mâncare sminteşte pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu. Oare, nu sunt eu liber? Nu sunt eu Apostol? N-am văzut eu pe Iisus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrarea mea întru Domnul? Dacă altora nu le sunt Apostol, vouă, negreşit, vă sunt. Pentru că voi sunteţi pecetea apostoliei mele întru Domnul.

Predică la Duminica lasatului sec de carne - a Înfricoșătoarei Judecăți - Despre Judecata de apoi - Pr. Ilie Cleopa

Evanghelia Duminicii de azi este cea mai înfricoșătoare din tot cursul anului, pentru că ne vorbește despre sfârșitul lumii care este tot mai apropiat și de marea Judecată de apoi a tuturor oamenilor și a îngerilor răi. Aceasta este a treia și ultima Duminică pregătitoare pentru Sfântul și marele Post, pentru că ne aduce aminte de sfârșitul veacurilor, de Judecată, de osânda veșnică a păcătoșilor și de răsplătirea drepților în împărăția Cerurilor. Cine va cugeta la toate acestea, va trece cu folos curgerea Sfântului Post, se va împăca cu aproapele său, se va ruga mai mult, se va spovedi cu căință de păcatele sale și va primi cu mare evlavie Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Iată folosul acestei Duminici.

“Pentru că noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea Judecății lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (II Corinteni 5, 10)

Iubiți credincioși,

Astăzi am auzit toți cei de față cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos despre venirea Sa la prea înfricoșata Judecată de apoi. Să știți că nici un lucru de la întemeierea lumii și până la sfârșitul veacurilor nu este mai înfricoșat ca venirea Domnului la Judecata de apoi. Nici îngerii nu pot să ne spună cu deamănuntul despre acea preaânfricoșată venire a Domnului, când va judeca toate neamurile pământului de la Adam și până la sfârșitul lumii. Noi, fiind prea neputincioși și nepricepuți, nu vom putea vorbi despre acea negrăită spaimă și înfricoșătoare venire a Domnului.

Dar din cele ce am auzit astăzi în Sfânta Evanghelie și din cele ce arată dumnezeiasca Scriptură, precum și din învățăturile Sfinților Părinți despre Judecata zilei celei mari, vom însemna aici câteva învățături după a noastră slabă pricepere despre venirea Domnului la Judecata de apoi. Și vom arăta mai întâi cu mărturii din Sfânta Scriptură, în ce chip va veni Domnul și care vor fi primele semne ale venirii Lui. Primele semne care vor vesti venirea Domnului la Judecată vor fi trâmbițele cele cerești. Acest adevăr ni-l arată Mântuitorul, zicând: “Și va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiță” (Matei 24, 31). De aceea și Sfântul Prooroc Sofonie a numit ziua Judecății de apoi "ziua trâmbiței și a strigării" (Sofonie 1, 16). Marele Apostol Pavel, despre învierea morților și glasul trâmbiței cerești, zice: “Deodată, într-o clipeală de ochi, la trâmbița cea de apoi; căci trâmbița va suna și morții vor învia nestricăcioși”. Și în alt loc, arătând că trâmbițele vor însoți pe Domnul la Judecată, zice că: “Însuși Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu, se va pogorî din cer” (I Corinteni 15, 52-53; I Tesaloniceni 4, 16).

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, arătând tăria glasului și puterea acelor trâmbițe care vor anunța venirea Domnului, zice: "Înfricoșat este glasul trâmbițelor, la care se supun stihiile, care despică pietrele, care vor deschide mormintele, care vor descoperi cele mai dedesubt, care vor zdrobi și vor sfărâma porți de aramă și vor dezlega și vor risipi legăturile morții".

Al doilea semn, care se va arăta după sunarea cea cu mare strigare a trâmbițelor, va fi învierea morților. Dar oare, frații mei, în ce fel vor fi trupurile drepților și ale păcătoșilor la învierea cea de apoi? Oare vor învia așa cum le punem noi în sicrie și în morminte? Nu, căci mare deosebire vor avea trupurile oamenilor la învierea cea de apoi de trupurile de acum. Trupurile drepților, în vremea Judecății de apoi, vor fi împodobite cu patru daruri alese: cu darul strălucirii, al ușurimii, al subțirătății și al nepătimirii. Deci fiecare trup al celor drepți, cu nemăsurată rază ca soarele va străluci, după cum și însuși Stăpânul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: “Atunci drepții vor străluci ca soarele întru împărăția Tatălui lor” (Matei 13, 43).

Prea minunată va fi atunci acea ușurime și lesne mișcare a trupurilor drepților încât să poată umbla în fiecare parte a lumii după voia lor, fiindcă nici o întârziere nu le va pricinui lor greutatea. Aceasta o arată și înțeleptul Solomon care zice: “Ca niște scântei care se lasă pe miriște așa vor fi” (Înțelepciunea lui Solomon 3, 7) căci scânteile când sunt purtate de vânt, pretutindeni cu mare ușurință se răspândesc. Trupurile drepților vor avea și subțirătate, încât cu toată lesnirea să poată trece prin celelalte materii. Așa a trecut trupul Stăpânului nostru Iisus Hristos după înviere, prin acea piatră mare care zăcea deasupra mormântului, fără a rupe pecețile și a intrat prin ușile încuiate în casa în care erau ucenicii adunați de frica iudeilor, ca un duh preasubțire care nici în ziduri nu se ține, nici în uși nu se împiedică.

Despre aceste patru daruri ale trupurilor înviate, Sfântul Apostol Pavel zice: “Se seamănă întru stricăciune, înviază întru nestricăciune” (I Corinteni 15, 42). Iată darul nepătimirii. “Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă”. Iată darul strălucirii. “Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere”. Iată darul ușurimii. “Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc" (I Corinteni 15, 43-44). Iată darul subțirătății.

Să arătăm pe scurt și în ce fel vor fi trupurile înviate ale celor păcătoși osândiți la muncă veșnică. Mare va fi deosebirea trupurilor celor păcătoși de trupurile luminate ale drepților și sfinților lui Dumnezeu. Fiindcă în loc de strălucire, se vor îmbrăca cu adânc de întuneric care va fi asemenea cu prea adâncul întuneric al iadului. În loc de frumusețe, trupurile păcătoșilor vor avea urâciune plină de scârbă. În locul ușurimii trupurilor drepților, trupurile păcătoșilor vor fi prea grele și greu de mișcat, ca să nu urmeze cu osârdie dumnezeieștile porunci. Căci singure trupurile acestea ale păcătoșilor vor fi spre muncă veșnică și fără sfârșit.

Iubiți credincioși,

Ce alte semne vor urma înaintea venirii Domnului la judecată? Citim în Sfânta Evanghelie că atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (Matei 24, 30), care, după înțelesul Sfinților Părinți este Crucea lui Hristos pe care și-a dat duhul (Ioan 19, 30). Unii zic că îndată ce se va arăta Crucea pe cer, se va însemna cu acest semn fruntea tuturor drepților (Apocalipsa 7, 3). Văzând semnul Sfintei Cruci pe cer, “vor plânge toate neamurile pământului” (Matei 24, 30). Dar pentru ce vor plânge la arătarea ei toate neamurile pământului? Vor plânge atunci toate popoarele pentru că vor cunoaște al cui este semnul Sfintei Cruci; vor plânge toți care nu au cinstit Sfânta și de viață făcătoare Cruce, altarul cel preasfințit cu Sângele lui Hristos și semnul venirii Lui. Ce vor zice atunci păgânii, necredincioșii și sectanții care n-au cinstit Sfânta Cruce și nu s-au închinat semnului Fiului Omului?

După arătarea Sfintei Cruci pe cer, la înfricoșata Judecată va veni Iisus Hristos întru slavă și putere, cum spune în dumnezeiasca Evanghelie: “Și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă” (Matei 24, 30).

Iată și câteva prealuminate mărturii care ne arată slava cea negrăită cu care va veni Domnul la înfricoșata Judecată. Sfântul prooroc David, zice: “Foc înaintea Lui va merge și cu văpaia va arde împrejur pe vrăjmașii Lui” (Psalm 49, 4). Și iarăși: “Luminat-au fulgerele Lui lumea, văzut-a și s-a cutremurat pământul; munții ca ceara s-au topit de fața Domnului, de fața Domnului a tot pământul; vestit-au cerurile dreptatea Lui și au văzut toate popoarele slava Lui” (Psalm 96, 4-6).

Iar marele prooroc Isaia, despre înfricoșata venire a Domnului, zice: “Căci Domnul vine în văpaie și carele Lui sunt ca o vijelie, ca să dezlănțuie cu fierbințeală mânia Lui și certarea Lui cu văpăi de foc. Domnul va judeca cu foc și cu sabie pe tot omul și mulți vor fi cei care vor cădea de bătaia Domnului!” (Isaia 66, 15-16). Iar lângă înfricoșatul scaun cel de văpaie al Domnului va sta Preasfânta și Preacurata Născătoare de Dumnezeu de-a dreapta tronului Preaveșnicului împărat, după cum este scris: “De față a stat împărăteasa de-a dreapta Ta...” (Psalm 44, 11).

Înaintea Domnului vor merge arhanghelii cei mai întâi stătători, iar după aceștia stăpâniile, începătoriile și înaintea lor Arhanghelul Mihail, încins cu sabie de văpaie și strălucind ca un fulger și ca un mai mare ostaș al marelui împărat. Apoi vor urma Apostolii, mucenicii, ierarhii și mulțimea cea fără de număr a îngerilor și Sfinților, “cu săbii cu două tăișuri în mâinile lor, ca să răzbune pe neamuri și să pedepsească pe popoare” (Psalm 149, 6-7). Oare cine va putea să stea atunci înaintea Judecătorului Celui Preaînfricoșător și nemitarnic?! Acestea le-a cugetat și Proorocul Isaia, care zice: “Intrați în crăpăturile stâncilor și vă ascundeți în pulbere de la înfricoșata față a Domnului și de la strălucirea slavei Lui” (Isaia 2, 10).

Sfântul Evanghelist Matei spune următoarele despre venirea Domnului: “Vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă”. Și iarăși zice: “Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale” (Matei 24, 30; 25, 31). Sfântul Evanghelist Luca, de asemenea îl arată “venind pe nori cu putere și cu slavă multă” (Luca 21, 27).

După cuvântul Sfântului Apostol Pavel, Judecata de apoi se va face în văzduh, deasupra văii lui Iosafat, unde vor fi adunate toate neamurile și limbile, de la primul Adam până la ultimul om. Apoi “îi va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga” (Matei 25, 32-33). După această veșnică despărțire a celor buni de cei răi, va începe judecata cea mare.

Dar cine ne va pârî atunci în fața Dreptului judecător? însăși faptele noastre rele pe care le-am făcut și nu ne-am pocăit. Apoi ne vor osândi duhovicii, cărora nu ne-am spovedit de toate păcatele, nici am făcut canon pentru ele. Apoi ne vor osândi îngerii care ne-au fost păzitori de la botez, pe care nu i-am ascultat. Ne vor osândi și îngerii care au scris toate faptele noastre din copilărie. Dar cel mai mare pârâș care ne va pârî și ne va cere pedeapsă și osânda veșnică de la Dumnezeu în ziua cea mare a Judecății de apoi, va fi diavolul pe care noi acum îl ascultăm și facem voile lui și nu ne pocăim în fiecare zi de cele ce facem.

Vai de noi! Ce vom face atunci dacă ne va găsi moartea și judecata nespovediți și nepocăiți? Ce ne va folosi atunci viața aceasta amăgitoare și trecătoare în care acum ne desfătăm? Că ne legăm cu inima de ea și de grijile veacului de acum, încât uităm de moartea care vine și de osânda cea veșnică care ne așteaptă în ziua cea mare a Judecății de apoi. Vedeți, frații mei, cum toți murim și nimeni din oameni nu rămâne pe acest pământ, oricine ar fi el. Vedeți că cel ce moare, de față fiind noi, i se leagă limba, i se schimbă ochii, îi tace gura, i se oprește graiul, când vede pe dumnezeieștii îngeri cum cheamă sufletul din trup! Atunci măcar împărat de ar fi, măcar slugă, măcar stăpânitor a toată lumea, tot se cutremură, se tulbură, se înspăimântează, văzând puteri înfricoșate, văzând chipuri străine, văzând fețe aspre și posomorâte, văzând rânduielile îngerești pe care niciodată nu le-a mai văzut.

Atunci luând îngerii sufletul prin văzduh, îl duc la judecată, întru care stau începătoriile, stăpâniile și țiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, pârâșii noștri cei amari, vameșii cei cumpliți, și luătorii de seamă și îngerii în văzduh întâmpinându-l, cer seama și îl socotesc și îi aduc înainte păcatele lui și zapisele lui cele din tinerețe, cele din bătrânețe, cele de voie și cele fără de voie, cele prin lucru, cele prin gânduri și cele prin aduceri aminte. Multă este frica acolo, mare este cutremurul ticălosului suflet a-tunci, care pătimește de la mulțimea milioanelor de diavoli.

Iubiți credincioși,

Evanghelia Duminicii de azi este cea mai înfricoșătoare din tot cursul anului, pentru că ne vorbește despre sfârșitul lumii care este tot mai apropiat și de marea Judecată de apoi a tuturor oamenilor și a îngerilor răi. Aceasta este a treia și ultima Duminică pregătitoare pentru Sfântul și marele Post, pentru că ne aduce aminte de sfârșitul veacurilor, de Judecată, de osânda veșnică a păcătoșilor și de răsplătirea drepților în împărăția Cerurilor. Cine va cugeta la toate acestea, va trece cu folos curgerea Sfântului Post, se va împăca cu aproapele său, se va ruga mai mult, se va spovedi cu căință de păcatele sale și va primi cu mare evlavie Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Iată folosul acestei Duminici.

Se cuvine să ne amintim că la Judecata de apoi, Dreptul Judecător va spune celor de-a dreapta Sa: “Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii, căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine... Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-aceștia ai mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 34-40).

Vedeți, frații mei, câtă putere are la Dumnezeu milostenia și iubirea aproapelui? Vedeți că milostenia se laudă asupra judecății? Vedeți că cine face milostenie la săracii suferinzi, atât materială pentru trup, cât și spirituală pentru suflet, acela se mântuiește cel mai ușor? Vedeți că mai mare decât toate faptele bune este dragostea și fiica ei milostenia? De aceea vă îndemn ca pe aceasta s-o iubiți, pe aceasta s-o lucrați mai mult decât pe toate celelalte, mai ales în sfintele posturi, și veți avea răsplată veșnică în ceruri.

Auziți ce zice Dreptul Judecător și celor zgârciți și răi de la stânga Sa, care nu fac milostenie în viață: “Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolilor și îngerilor lui, căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc...” (Matei 25, 41-45). Vedeți ce mare este păcatul lăcomiei și al neiubirii de oameni.

Să ne ferească Dumnezeu de acest cumplit păcat. Iar noi să începem Sfântul Post chiar de astăzi, lăsând sec de carne. Apoi să ne împăcăm cu toți ai noștri, să postim, să ne rugăm și să facem milostenie și orice faptă bună, după putere.

De vom face așa, vom trece Postul Mare cu mult folos, vom ajunge cu bine la învierea Domnului, iar la Judecata de apoi vom auzi pe Hristos zicându-ne cu dulce glas: “Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită pentru voi de la întemeierea lumii”. Amin.

VA URMA