MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 16 FEBRUARIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI (A)

Bună dimineața!
Clic pe imagine pentru a se deschide și putea citi conținutul articolului!

ISTORIE PE ZILE 16 Februarie

Evenimente

·         116 – Împăratul Traian primeste lauri de la  Senatul  Roman, pentru victoria  asupra Partiei.

·         1249 – Misionarul si diplomatul dominican Andre de Longjumeau, este trimis de către Ludovic al IX al Franţei ambasador la curtea imparatului  mongol Güyük Khan.El a condus două ambasade la curtea hanilor mongoli :  una ca trimis al papei Innocentiu al IV-lea   si a doua pentru  regele francez Ludovic al IX-lea. A murit la puțin timp după 1253, în timp ce activa ca misionar în Palestina.

·         1270: Se desfasoara Bătălia de Karuse sau Bătălia pe gheață dntre armata Marelui Ducat al Lituaniei si cea Ordinul Livonian.Lituanienii obținut o victorie decisivă. Lupta, numita dupa satul Karuse, a fost a cincea cea mai mare înfrângere a Livonienilor teutoni în secolul al 13-lea. Aproape tot ceea ce se stie despre aceasta lupta a fost consemnat in Cronica livoniana Rhymed. Ordinul Livonian a fost o ramură autonoma a Ordinului Cavalerilor Teutoni și membru al Confederatiei Livoniene (1435-1561).

·         1646: Are loc bătălia de la Torrington, din cadrul primului război civil englez. Forțele parlamentare conduse de Thomas Fairfax au obținut victoria punând capăt rezistenței regaliste în vestul țării.

·         1699: Prima diplomă leopoldină  recunoaștea clerului greco–catolic aceleași privilegii de care se bucurau și preoții catolici

·         1742: Spencer Compton, Conte de Wilmington, devine prim-ministru britanic.

·         1828: Grigorie Dimitrie Ghica domnul Tarii Romanesti numeste pe arhimandritul Mathei staret la manastirea Stavropoleos precizindu-i indatoririle

·         1875: Are loc prima ședință publică a Societății Studenților în Medicină

·         1880 - A fost înfiinţată Legaţia română pentru Belgia şi Olanda, cu sediul la Bruxelles

·         1909 - Serbia mobilizează armata împotriva Imperiului Austro-Ungar

·         1918 – Lituania isi declara independenta fata de Imperiul Rus si Germania. Lituania a intrat in istoria europeană când pentru prima dată a fost menționată într-un manuscris medieval german, cronica Quedlinburg din 14 februarie 1009.

·         1923: La Geneva, s-au pus bazele noului pact al Micii Înţelegeri, prin care cele trei ţări membre (România, Cehoslovacia şi Iugoslavia) aveau o bază organizatorică solidă, prin unificarea politicii lor generale. În noua organizare, Mica Înţelegere devenea o forţă de care trebuia să se ţină seama în Europa, alianţa acţionînd mereu pentru menţinerea statu-quo-ului teritorial în spiritul tratatelor de la Versailles.

·         1923: Mormântul faraonului Tutankamon a fost inclus în circuitul turistic egiptean 

·         1926: Se infiinţeaza Fundaţia Culturala “Regele Ferdinand I”.

·         1930: Federația Română de Fotbal s-a afiliat la Federația Internațională a Asociațiilor de Fotbal (FIFA). La 16 februarie 1930 asociația Comisia Centrală de Fotbal se transformă în Federația Română de Fotbal, organism independent cu autoritate juridică, acesta hotărînd participarea României la Campionatul Mondial din Uruguay în luna iulie a aceluiași an. Participarea României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930 a fost mult contestată în ţară, urmînd a fi prima manifestare internaţională a României Mari. Primul președinte al Federației Române de Fotbal este avocatul Aurel Leucuția, fostul președinte al asociației Comisia Centrală de Fotbal. Aurel Leucuția (n.1894-d.1964) a fost avocat, om politic român, care a îndeplinit și funcția de ministru. Începînd cu ediția 1932-1933, în România funcționează sistemul divizionar, cu un campionat unitar al primei divizii (inițial în două serii). Disputarea Cupei României începe în sezonul 1933-1934. Federația Româna de Fotbal este membră fondatoare a UEFA în 1954.

·         1933: Greva de la Atelierele CFR Grivița; (revin cu un articol foarte interesant despre acest eveniment ce nu trebuie uitat). Greva s-a datorat condițiilor din ce în ce mai precare de lucru ale ceferiștilor, în contextul Marii Depresiuni la nivel mondial, care a afectat România în mod semnificativ. Ea s-a transformat repede într-o revoltă și a dus la ciocniri între lucrătorii de cale ferată și jandarmi, precum și la moartea a 7 persoane, între care și Vasile Roaită, un tânăr lucrător a cărui imagine a fost folosită ulterior de către propaganda regimului comunist timpuriu. După 1965, s-a spus că Ceaușescu, gelos pe faima lui Dej, a pus cercetătorii să caute prin arhive și să descopere până la urmă că „Grivița Roșie” era un fals istoric, o falsă legendă, iar celebrul trăgător al sirenei, Vasile Roaită, un „idol fals„. Dispariția subită a lui Roaită din discursul propagandistic al PCR nu s-a datorat, așa cum s-a speculat în epocă, nevoii lui Ceaușescu de a fi singurul erou din ilegalitate, ci unei descoperiri neașteptate făcută de istoricii comuniști în arhivele Siguranței: Vasile Roaită nu numai că nu fusese nici măcar grevist, dar era unul dintre informatorii pe care Siguranța îi infiltrase printre muncitorii de la Atelierele Grivița. Cu alte cuvinte, din motive propagandistice, PCR-ul îi furase meritele lui Constantin Negrea, grevist care luptase cot la cot cu Dej pentru drepturile muncitorilor, și i le atribuise unei unelte a “regimului burghezo-moșieresc”. Vasile Roaită (n. 1914 – d. 16 februarie 1933, București) a fost un muncitor feroviar român, care a murit împușcat în timpul marii greve de la Atelierele CFR Grivița din februarie 1933.

·         1933: Pactul de reorganizare a Micii Înțelegeri (Geneva) 

·         1935 - A fost adoptată Legea pentru înfiinţarea Monetăriei Naţionale, prin care se asigura baterea monedelor metalice ale statului în ţară (de 4 ori mai ieftin ca în străinătate), urmată de Legea pentru reglementarea emisiunilor de monedă metalică

·         1956 - Marea Britanie aboleşte pedeapsa cu moartea

·         1959: Comunistul Fidel Castro a preluat conducerea Cubei. Revoluţionarul şi politicianul Fidel Castro a condus Cuba timp de 49 de ani. A participat la răsturnarea dictaturii lui Fulgencio Batista, după care a transformat Cuba în primul stat comunist din emisfera de vest. Pe 16 februarie 1959, Castro ajunge prim-ministru al Cubei, funcţie pe care o deţine până în 1976, când a devenit preşedinte al Consiliului Statului şi al Consiliului de miniştri. Castro şi-a consolidat controlul asupra ţării prin naţionalizarea industriei, exproprierea proprietăţii private, colectivizarea agriculturii şi impunerea de politici despre care el credea că vor folosi populaţiei. Mulţi cubanezi au fugit însă din ţară, majoritatea în statul american Florida. Din cauza embargoului economic impus de SUA, Cuba a devenit apoi din ce în ce mai dependentă de Uniunea Sovietică şi de alte ţări din blocul comunist, al căror ajutor economic (estimat la un sfert din produsul naţional brut al insulei) era vital pentru menţinerea condiţiilor de viaţă ale cubanezilor. Dizolvarea URSS, în 1991, a avut repercusiuni negative asupra politicii economice. Majoritatea suporterilor lui Castro citează embargoul american ca sursa majorităţii problemelor economice ale insulei. Iar în cadrul unui interviu pentru BBC, fiind întrebat care dintre liderii sovietici a diminuat din ajutorul acordat Cubei, Fidel Castro a răspuns sugestiv: „Guvernul SUA”. Un vizibil cult al personalităţii s-a născut în jurul figurii sale, deşi el a încercat să-l descurajeze. În comparaţie cu majoritatea oamenilor forte, Castro a apărut doar de două ori pe timbrul cubanez: în 1974, cu ocazia vizitei lui Leonid Brejnev, şi în 1999, când s-au împlinit 40 de ani de la revoluţie. Fidel Castro este faimos pentru discursurile sale lungi şi detaliate, care de obicei durează câteva ore şi conţin multe date şi referinţe istorice.

·         1961 - Statele Unite ale Americii lansază pe orbită satelitul Explorer 9

·         1968: România a renunțat la organizarea administrativă tipic sovietică în regiuni și raioane și a reînființat unitatea administrativ-teritorială tradițională: județul; au fost organizate 39 de județe, plus municipiul București. Impartirea pe judete pe actualul teritoriu al Romaniei este atestata inca din 8 ianuarie 1392, când domnitorul Nircea cel Batran printr-un hrisov numește „ținutul Vâlcii” județ. Astfel, Judetul Valcea este primul județ romanesc atestat documentar.

·         1976:  S–a semnat, la Barcelona, de către reprezentanții a 12 state mediteraneene, Convenția pentru protecția Mediteranei împotriva poluării

·         1985 – Șeicul Ibrahim al-Amin face public manifestul grupării islamice Hezbollah, care luase recent ființă, pe fondul războiului din Liban.

·         1985 - Se publică Hotărîrea privind aniversarea a 40 de ani de la victoria asupra fascismului şi sărbatorirea "Zilei Independenţei României".

·         1986 – Politicianul socialist Mario Soares este ales presedinte al Portugaliei. În Portugalia, candidatul Partidului Socialist Mario Soares, a fost ales preşedinte cu 51% din voturi. Acesta a fost primul şef de stat portughez ales democratic in ultimii  şaizeci de ani.

·         1987 - Manifestaţiile studenţilor din Iaşi. După destrămarea acestora, mulţi dintre studenţi au fost exmatriculaţi sau persecutaţi.

·         1990 – A fost acceptată (Decret CPUN nr. 124) cererea de eliberare din funcţia de ministru al apărării naţionale a generalului Nicolae Militaru. În locul sau este numit generalul-colonel Victor Atanasie Stănculescu.

·         1990 – Este adoptat drapelul Hong-Kongului de dupa incheierea perioadei coloniale. Drapelul a fost adoptat în Hong Kong la 16 februarie 1990, şi a primit aprobarea oficială  la 10 august 1996. A fost inaltat  pentru prima dată la 1 iulie 1997, în timpul ceremoniei istorice care a marcat transferul teritoriului de la Regatul Unit  al Marii Britanii catre Republica Populara Chineza.

·         1995 – Cantareata Vanessa Paradis, este arestata pe aeroportul din Dorval (Montreal) din Canada.Vanessa Paradis Au fost gasite asupra sa trei grame de hasis…

·         2004 - O echipă internaţională de astronomi a descoperit galaxia cea mai îndepărtată cunoscută pînă în prezent, a cărei lumină, percepută acum, a fost emisă pe cînd Universul se afla la începuturi

·         2005: A intrat în vigoare Protocolul de la Kyoto, după ratificarea sa de către Rusia.

Nașteri

·         1032 – S-a nascut impăratul Yingzong din China; (d. 25 ianuarie 1067). A fost al cincilea împărat al dinastiei Song din China. Numele lui a fost inițial Zhao Zongshi, dar mai târziu s-a schimbat la Zhao Shu, care înseamnă „strămoș Deosebit de talentat”.

·         1222 – S-a nascut Nichiren Daishonin, fondatorul budismului Nichiren din Japonia; (d. 1282). Nichiren (n. 16 februarie 1222, d. 13 octombrie 1282) a fost un călugăr budist și filozof japonez. El este fondatorul sectei budiste cu același nume. Numărul mare de dezastre naturale care au afectat Japonia secolului al XIII-lea i-a determinat pe gânditorii acelei vremi să afirme că trăiau o epocă de degenerare. În timpul acestei perioade și-a format concepția despre lume tânărul călugăr. Nichiren (Lotusul Soarelui) este numele religios adoptat de Zennichi Maro, născut sărac, în satul de pescari Kominato. La vârsta de 12 ani Nichiren a intrat la un templu din satul său natal unde maestrul Dozen-bo l-a instruit în doctrinele școlii budiste Tendai. Declarându-se nesatisfăcut de învățăturile acestui maestru, el vizitează alte centre de învățare budiste, printre care și reședința școlii Tendai, templul Enryaku-ji, care își va lăsa amprenta asupra viitoarei sale concepții filozofice. Puternic convins de adevărul la care ajunsese pe parcursul studiilor sale, el își exprimă public noile sale opinii, fapt ce va duce la alungarea sa din templu, urmând în viața lui o perioadă de misionariat și exil. El considera că budismul contemporan lui era corupt și trebuia revitalizat. De aceea, în anul 1253 întemeiază o nouă sectă budistă numită tot Nichiren, ce are la bază credința în Sutra Lotusului, ultima sūtră revelată de Buddha. Concepția lui Nichiren este strâns legată de școala Tendai, el considerând că acceptarea textului Sutrei Lotusului este unica cale spre cunoașterea adevărului final al budismului. Va muri la Ikegami cu convingerea că este cel care a descoperit adevărul ultim revelat de Buddha. Conform legendei, Nichiren a făcut mai multe vindecări miraculoase și chiar ar fi prezis invazia mongolilor în Japonia, lucru care i-a adus un deosebit respect și o mare influență.

·         1497: Philipp Melanchthon, umanist și reformator german (d. 1560)
* 1620: Frederic Wilhelm (germană Friedrich Wilhelm; 16 februarie 1620 – 29 aprilie 1688) a fost Elector de Brandenburg și Duce de Prusia - și deci conducător de Brandenburg-Prusia - din 1640 până la moartea sa. Membru al Casei de Hohenzollern, el a fost cunoscut sub numele "Marele Elector" (Der Große Kurfürst) datorită dibăciei militare și politice.

Frederic Wilhelm a fost un pilon al credinței calviniste. Și-a dat seama de importanța comerțului și l-a promovat puternic. Reformele lui interne au dat Prusiei o poziție puternică în ordinea politică post-Westphalia în nordul și centrul Europei.

Frederic Wilhelm I
Portret de Frans Luycx
Date personale
Născut	16 februarie 1620 Stadtschloss, Berlin, Prusia
Decedat	29 aprilie 1688 (68 de ani) Stadtschloss, Potsdam, Prusia
Înmormântat	Berlin Cathedral[*]
Părinți	Georg Wilhelm Elizabeth Charlotte of the Palatinate[*]
Frați și surori	Hedwig Sophie de Brandenburg Margravine Louise Charlotte of Brandenburg[*]
Căsătorit cu	Luise Henriette de Nassau Sofia Dorothea de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Copii	Wilhelm Henric, Prinț de Brandenburg Carol, Prinț de Brandenburg Frederic I al Prusiei Filip Wilhelm, Margraf de Brandenburg-Schwedt Maria Amelia, Peințesă de Mecklenburg-Güstrow Prințul Albert Frederic Prințul Carol Elisabeta Sofia, Ducesă de Saxa-Meiningen Prințul Christian Ludwig
Cetățenie	Sfântul Imperiu Roman
Religie	Calvinism[*]
Ocupație	aristocrat[*] colecționar de artă[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Hohenzollern
Elector de Brandenburg
Domnie	1 decembrie 1640 - 29 aprilie 1688
Predecesor	George Wilhelm
Succesor	Frederic Wilhelm I

·         1679: Friedrich Wilhelm, Duce de Saxa-Meiningen (16 februarie 1679 – 10 martie 1746), a fost Duce de Saxa-Meiningen.

A fost al cincilea fiu al lui Bernhard I, Duce de Saxa-Meiningen și a primei lui soții, Marie Hedwig de Hesse-Darmstadt. Tatăl său a stipulat în testament ca ducatul să nu fie divizat niciodată și să fie guvernat de toți fiii săi, așa că în 1706 ducatul a fost moștenit de Ernst Ludwig, Friedrich Wilhelm și Anton Ulrich.

Ernst Ludwig, ca fiul cel mare, s-a străduit să stabilească autonomia pentru el și urmașii săi. Imediat după moartea tatălui său, Ernst Ludwig a semnat un contract cu frații săi; aceștia au lăsat guvernarea în mâinile fratelui lor, în schimbul unor stimulente.

Când Ernst Ludwig a murit (1724), Friedrich Wilhelm și Anton Ulrich au preluat guvernarea ducatului în timpul minoratului nepoților lor, până în 1733. După decesul nepotului său, Karl Frederick (1743), el a moștenit ducatul de Saxa-Meiningen.

Friedrich Wilhelm nu s-a căsătorit niciodată și a murit după numai trei ani de domnie. A fost succedat de fratele său vitreg, Anton Ulrich.

Friedrich Wilhelm
Duce de Saxa-Meiningen
Date personale
Născut	16 februarie 1679 Ichtershausen
Decedat	10 martie 1746 (67 de ani) Meiningen
Părinți	Bernhard I Marie Hedwig of Hesse-Darmstadt[*]
Frați și surori	Elisabeth von Sachsen-Meiningen[*] Ernst Ludwig I Anton Ulrich, Duce de Saxa-Meiningen
Cetățenie	Germania
Religie	Luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Meiningen
Duce de Saxa-Meiningen
Domnie	1743–1746
Predecesor	Karl Frederick
Succesor	Anton Ulrich

·         1698: Pierre Bouguer (n. 16 februarie 1698 la Le Croisic Loire-Atlantique - d. 15 august 1758 la Paris) a fost un matematician, geofizician, geodez și astronom francez.

A studiat la Colegiul Iezuiților din Vannes. A fost profesor de hidrodinamică.

În 1730 a câștigat Premiul Academiei de Științe pentru o lucrare referitoare la proiectarea navală.

În 1735 a fost trimis în Peru, împreună cu alți savanți, unde timp de 7 ani au măsurat meridianele sudice și au confirmat prevederile lui Isaac Newton relativ la turtirea Pământului la poli.

În 1732 a studiat pentru prima dată Curbele de urmărire (Curbes de poursuite).

În 1748 a inventat heliometrul.

* 1727: Baronul Nikolaus Joseph von Jacquin (n. 16 februarie 1727, Leiden – d. 26 octombrie 1817, Viena) a fost un renumit botanist, chimist și medicaustriac de origine franceză, fiind prim-autor în descrierea multor animale, ciuperci și plante. Abrevierea numelui său în cărți științifice este în domeniul botanicii și micologiei Jacq., în cel al zoologiei Jacquin.

Nikolaus a provenit dintr-o familie aristocrată franceză (al cărui titlu nu a fost prevalat în Sfântul Imperiu Roman, de abia Nikolaus a obținut titlul de baron pentru țările Imperiului Hasburgic) care s-a mutat în Olanda, în ultimul sfert al secolului al XVII-lea. El a fost fiul lui Claudius Nikolaus (1694-1743), proprietarul unei manufacturi de pânză și catifea în Leiden și al soției lui, Elisabeth Maria von Heyningen († 1755) din Delft. A avut un frate, Johann Jakob, farmacist († 1768) și o soră, Marie Agathe.

Viitorul savant a fost căsătorit cu Catharina († 1791), fiica consilierului guvernamental imperial la Viena Johann Heinrich Schreibers. Soții au avut mai mulți copii, printre care au fost Joseph Franz (n. 7. februarie 1766, Schemnitz – d. 26 octombrie 1839, Viena), cunoscut medic precum de asemenea profesor de botanică și chimie la Universitatea din Viena, Emil Gottfried (1767–1792) și sora lor Franziska (1769-1850), o pianistă talentată.^[12]

Marele compozitor Wolfgang Amadeus Mozart a fost împrietenit strâns cu familia Jacquin. El a dedicat mai multe compoziții membrilor acestei familii, astfel lui Joseph Franz între altele canonul dublu pentru patru voci KV (Katalogul Köchel) 228 (la care a adăugat, scris în limba engleză: „Don’t never forget your true and faithfull friend.“) sau Mente ti lascio, o figlia (KV 513), iar lui Franziska, elevei sale, Kegelstatt-Trio, KV 498 (trio muzical pentru pian, violă și clarinet) și sonata de pian în do-major pentru patru mâini, KV 521. Cel mai intensiv contact l-a întreținut cu Gottfried, căruia i-a dedicat mai multe opere, mai departe a publicat două compoziții sub numele acestuia (Als Luise die Briefe ihres ungetreuen Liebhabers verbrannte, KV 520 și Das Traumbild, KV 530).

Tatăl lui Nikolaus a fost inițial bogat ca proprietar unei manufacturi însemnate de pânză și catifea, dar a pierdut din cauza unor condiții nefavorabile pentru negoț cea mai mare parte a averii sale. Cu toate acestea, copilul a primit o educație cu grijă, părinții dorind să studieze odată teologia. După absolvirea liceului din Antwerpen (un liceu cunoscut pentru punerea punctului central în studiul clasiciștilor vechi greci și romani), a început ca pregătire cu un studiu universal la „Școala Înaltă” din Löwen (pe atunci Țările de Jos Austriece. Înapoiat, a început însă să studieze medicina la [[Universitatea din Leiden. În acest timp a făcut cunoștință cu naturalistul și prietenul precum fostul elev al lui Carl Linné, Laurens Theodorus Gronovius (în Germania: Gronow, n. 1 iunie 1730 – d. 8 august 1777), care a inițiat în tânărul Jacquin interesul pentru botanică, instruindu-l după metoda faimosului savant. Înfocat de științele naturale studentul s-a înscris și pentru botanica. După scurtă vreme a părăsit orașul său natal și s-a mutat la Paris, universitatea de acolo având un renume mai însemnat. Jacquin a avut acolo prilejul să studieze mai departe medicina, iar botanica la cunoscutul profesor Bernard de Jussieu.^[14]

Bustul lui Jacquin, Univ. Viena

În anul 1752, Jacquin a urmat invitații medicului celebru Gerhard van Swieten, unui prieten bun a părinților lui, la Viena. Acolo a terminat studiile și a început să practice ca chirurg. Dar marea dragoste a aparținut biologiei. Astfel a catalogat toate plantele în „grădina olandeză” a împăratului și împărătesei după sistemul Linné. Cu acest prilej a făcut cunoștință cu co-regentul Francisc I (în țările austriece împărăteasă a fost Maria Terezia, dar Francisc a fost împăratul Sfântului Imperiu Roman) care a fost entuziasmat de hărnicia și talentul lui.^[15] De acea, domnitorul l-a ales șef unei mari expediții austriece în Indiile Occidentale. Înainte de a părăsi continentul pe 7 ianuarie 1755 din portul Livorno, a făcut un ocol prin Franța de Sud de unde a trimis 17 lăzi pline cu zoofite și fosile la Viena. La Marseille a făcut cunoștință cu cunoscutul geograf și matematician francez Charles Marie de La Condamine și la Montpellier cu celebrul filozof francez Claude Adrien Helvétius. Timp de aproape cinci ani, savantul a vizitat Martinica, St. Eustache, Insula Sfântul Martin, Guadelupa, Sfântul Kitts, Curaçao, Hispaniola, Jamaica până la Cartagena și pe călătoria de întoarcere Cuba. În ziua de 17 iulie 1759, Jacquin s-a întors aducând multe plante medicinale, folositoare ( de exemplu cacao) și otrăvitoare, decorative, etc. acestei sfere precum 50 de lăzi cu rarități botanice și etnologice înapoi la Viena. Această călătorie a fost începutul multor altor expediții care lau făcut pionier al botanicii austriece. În 1760 a scris prima sa carte de reputație internațională, Enumeratio systematica plantarum quas in Insulis caribeis vicinaque Americes, care a inclus rezultatele cercetărilor sale precum descrieri și alocări în conformitate cu principiul lui Linné despre expediția sa în Caraibe. Aceasta, împreună cu lucrările Enumeratio Stirpium Plerarumque și Selectarum stirpium americanum historia cu 264 de table colorate, publicate în 1762 respectiv 1763, au fost decisive pentru reputația mare pe care le-au căpătat grădinile împărătești, cea de la Viena și în special cea de la Schönbrunn.^[14][16]

Pietre funerare pentru baronul Nikolaus von Jacquin, azi în grădina botanică din Viena

Pe 9 iunie 1763, Jacquin a fost numit de către Maria Terezia consilier imperial montan și pentru afaceri monetare (Münzrat) precum profesor de industrie minieră practică și chimie în Schemnitz. Apoi, în 1768, împărăteasa l-a numit profesor de botanică și chimie la Universitatea din Viena, un post care a fost legat cu funcția de director al grădinii botanice nou înființate la Rennweg (nume de stradă) precum cu supravegherea grădinii imperiale din Schönbrunn. Profesura în chimie a delegat-o fiului său Joseph Franz în 1797, predând de atunci încolo numai botanica. În anul 1809 a devenit rectorul universității.^[17]

În anul 1764, savantul a fost înnobilat pentru productivitatea și excepționalitatea muncii sale de împărăteasa Maria Terezia cu titlul austriac Edler von” iar în anul 1806, cavalerul a fost ridicat la rangul de baron austriac (Freiherr) prin cea mai înaltă rezoluție a împăratului Francisc I al Austriei la Viena. Titlul de baron era doar valabil pentru el și urmașii săi legali.^[18]

Jacquin a luat de la început parte activă la transformarea chimiei prin fizicianului și chimistului scoțian Joseph Black, apoi completată de Lavoisier. După ce Black a învățat că există de asemenea corpuri gazoase care nu fac parte al aerului atmosferic, dezvoltând cu farmacistul Meyer în Osnabrück o controversă stranie asupra cauzei statului blând și mușcător al varului, Jacquin a decis această controversă în 1769 prin lucrarea sa Examen chimicum doctrinae Meyerianae de acido pingui et Blackianae de aene fixo nes pectu calcis, în care a dovedit, că „aerul” dezvoltat de var este un acid absorbit de apă și dovedind ipoteza prin inventarea ingenioasă de instrumente pentru măsurarea de gaz și aplicarea lor.^[19]

Baronul Jacquin, prim-descriitor multor plante, ciuperci si animale care a întreținut o corespondență foarte copioasă cu Carl Linné între 1759 și 1778 (vezi sub „Legături externe”). El a scris aproape toate operele sale în limba latină, cauzat învățământului intensiv la liceul din Antwerpen precum studiilor sale suplementare în această limbă. Marele om de știință a murit de abia la vârsta de 90 de ani și a fost înmormântat în cimitirul Matzleinsdorf, astăzi parte acartierului X din Viena. Cimitirul este în prezent un parc (cu mormintele vechi). Pietrele funerare ale lui Jacquin au fost mutate la grădina botanică a universității capitalei.

Gyrocarpus americanus în Selectarum stirpium Americanarum

Jacquin a publicat cu sârguință. După primele sale lucrări importante Enumeratio systematica plantarum quas in Insulis caribeis vicinaque Americes și ilustrata Selectarum stirpium americanum historia mai sus numite care i-au adus renume internațional, mai sunt de menționat în special marile opere Hortus Botanicus Vindobonensis în 5 volume cu 300 de plăci colorate (1770-1776), Icones Plantarum Rariorum în 3 volume cu 648 de table colorate (1781-1793) și Collectanea ad botanicam, chemiam et historiam naturalem spectantia, în 4 volume, un suplement, cu 112 table colorate (1786-1796). Dar cea mai prestigioasă este Florae austriacae, sive plantarum selectarum (1773-1778), în 5 volume cu 450 de imagini ale lui Franz Anton von Scheidel, care este considerată una dintre cele mai frumoase cărți despre plantele sălbatice ale țărilor europene pe lângă Flora Danica (1648-1802, scrisă de mai mulți savanți danezi), Flora Londinensis a lui William Curtis (1775-1796) și Flora Graeca în 10 volume pe baza ilustrațiilor lui Ferdinand Lucas Bauer, publicată de James Edward Smith (7 volume,1806-1830) și John Lindley (3 volume, 1833-1840). Datorită valorii ei artistice și ediției de la început mici a fost vândută pe timpuri trecute rapid, fiind constată raritate la scurt timp după apariție. Astfel a devenit accesibilă doar pentru un cerc exclusiv de interesanți. Pentru cărturarii privați achiziția operei a însemnat o problemă financiară. În prezent, prețul pentru cele cinci volume este estimat de Christie’s din Londra la aproximativ CHF 50.000

·         1761: Jean-Charles Pichegru, general francez (d. 1804)

·         1786: Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei (rusă Мария Павловна) (16 februarie 1786 – 23 iunie 1859) a fost al cincilea copil al Marelui Duce, mai târziu Țarul Pavel I al Rusiei și a celei de-a doua soții Sophie Dorothea de Württemberg. A devenit Mare Ducesă de Saxa-Weimar-Eisenach prin căsătoria cu Carol Frederic, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach.

Născută la 16 februarie 1786 la Sankt Petersburg Maria Pavlovna a fost crescută în palatele părinților ei, la Pavlovsk și la Gatchina.

Când era copil, nu era era considerată drăguță: trăsăturile sale au fost desfigurate ca rezultat al tratament de pionerat pentru variolă. Bunica ei, Ecaterina a II-a a Rusiei, îi admira talentul precoce de pianist însă a declarat că mai bine s-ar fi născut băiat. Instructorul ei de muzică era compozitorul Giuseppe Sarti. În 1796 când bunica ei a murit, tatăl ei Pavel a devenit împărat al Rusiei sub numele Pavel I.

Portret al Mariei Pavlovna, Mare Ducesă de Saxa-Weimar-Eisenach.

Frații ei au fost:

• Alexandru I, Țar al Rusiei (1777–1825), căsătorit cu Luise de Baden(1779–1826); au avut două diice ambele au murit în copilărie.
• Constantin Pavlovici Marele Duce (1779–1831), căsătorit cu Prințesa Juliane de Saxa-Coburg-Saalfeld(1781–1860) și a doua oară cu Ioanna Grudzińska (1799–1831). Nu a avut copii.
• Alexandra Pavlovna Mare Ducesă (1783–1801) căsătorită cu Arhiducele Joseph, Palatin al Ungariei (1776–1847); au avut o fiică (a murit la naștere)
• Elena Pavlovna Mare Ducesă (1784–1803) căsătorită cu Friedrich Ludwig, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin (1778–1819); au avut doi copii.
• Ecaterina Pavlovna Mare Ducesă (1788–1819) căsătorită cu Georg, Duce de Oldenburg (1784–1812), au avut doi fii; căsătorită a doua oară cu Wilhelm I de Württemberg (1781–1864), au avut două fiice.
• Olga Pavlovna (22 iulie 1792 – 26 ianuarie 1795).
• Anna Pavlovna Mare Ducesă (1795–1865) căsătorită cu Willem al II-lea al Țărilor de Jos (1792–1849), au avut cinci copii.
• Nicolae I, Țar al Rusiei (1796–1855), căsătorit cu Charlotte a Prusiei (1798–1860), au avut zece copii.
• Mihail Pavlovici, Mare Duce (1798–1849), căsătorit cu Elena Pavlovna de Württemberg 1807–1873), au avut cinci copii.

La 3 august 1804 s-a căsătorit cu Charles Frederick, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach. Cuplul a stat la Sankt Petersburg timp de nouă luni înainte de plecarea la Weimar. Acolo Maria a fost întâmpinată de festivități organizate în onoarea ei.

Maria și Carl au avut patru copii:

• Paul Alexandru Karl Constantin Frederic August de Saxa-Weimar-Eisenach (25 septembrie 1805, Weimar – 10 aprilie 1806, Weimar)
• Marie Luise Alexandrine de Saxa-Weimar-Eisenach (1808–1877), căsătorită cu Karl al Prusiei
• Augusta Louisa Katherine de Saxa-Weimar-Eisenach (1811–1890), căsătorită cu Wilhelm I devenind împărăteasă a Germaniei.
• Karl Alexander August Johann de Saxa-Weimar-Eisenach (1818–1901)

După moartea Marelui Duce Carl Friedrich în 1853 ea s-a retras din viața publică.

Marea Ducesă Maria Pavlovna
Mare Ducesă de Saxa-Weimar-Eisenach
Portret al Mariei Pavlovna, de Vladimir Borovikovsky, 1804
Date personale
Născută	16 februarie 1786 Sankt Petersburg, Rusia
Decedată	23 iunie 1859 (73 de ani) Weimar, azi Germania
Înmormântată	Historical Cemetery, Weimar[*]
Părinți	Pavel I al Rusiei Sophie Dorothea de Württemberg
Frați și surori	Grand Duchess Olga Pavlovna of Russia[*] Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Ecaterina Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei Nicolae I al Rusiei Alexandru I al Rusiei Marele Duce Constantin Pavlovici al Rusiei Marele Duce Mihail Pavlovici al Rusiei
Căsătorită cu	Carol Frederic, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach
Copii	Prințul Paul Alexandru Prințesa Marie de Saxa-Weimar Augusta, împărăteasă a Germaniei Karl Alexander, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach
Cetățenie	Imperiul Rus
Ocupație	socialite[*] consort[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce ducesă[*]
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Weimar-Eisenach Casa Holstein-Gottorp-Romanov Portret al Mariei Pavlovna, Mare Ducesă de Saxa-Weimar-Eisenach.

* 1801: Prințul Friedrich Wilhelm Konstantin Hermann Thassilo de Hohenzollern-Hechingen (16 februarie 1801 – 3 septembrie 1869) a fost ultimul Prinț de Hohenzollern-Hechingen. Constantine a fost singurul copil al Prințului Frederick de Hohenzollern-Hechingen și a soției acestuia, Prințesa Pauline de Courland, fiica ultimlui duce de Courland, Peter von Biron.

Constantine a servit ca regent pentru bolnavul său tată, Frederick, începând din 1834. După decesul tatălui său în 1838, Constantine a devenit Prinț de Hohenzollern-Hechingen și după decesul mamei sale în 1845, el a moștenit și ducatul de Sagan. În urma Revoluției din 1848, Constantine și Karl Anton, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen au agreat să-și cedeze principatele regatului Prusiei și să renunțe la drepturile lor ca prinți suverani și șefi de guvern la 7 decembrie 1849.

Constantine s-a căsătorit prima dată cu Prințesa Eugénie de Beauharnais (1808–1847) la 22 mai 1826 la Eichstätt și după decesul ei (septembrie 1847), el s-a recăsătorit (morganatic) cu baroneasa Amalie Schenk von Geyern. După căsătoria lor, regele Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei i-a acordat Amaliei titlul de Contesă de Rothenburg.

Constantine a murit la 3 septembrie 1869 la moșia lui din Silesia. Deoarece Constantine a fost ultimul membru dinast de sex masculin al liniei Hohenzollern-Hechingen, titlul său a trecut șefului Casei de Hohenzollern-Sigmaringen, Karl Anton.

Constantin
Prinț de Hohenzollern-Hechingen
Constantin, Prinț de Hohenzollern-Hechingen
Date personale
Nume la naștere	germană Friedrich Wilhelm Konstantin Hermann Thassilo
Născut	16 februarie 1801 Schloss Sagan, Silesia, Prusia
Decedat	3 septembrie 1869 (68 de ani) Schloss Polnisch Nettkow, Silesia, Prusia
Înmormântat	Q2348763[*]
Părinți	Friedrich Hermann Otto, Prince of Hohenzollern-Hechingen[*] Princess Pauline, Duchess of Sagan[*]
Căsătorit cu	Eugénie de Beauharnais Baroneasa Amalie Schenk von Geyern
Cetățenie	Germania
Religie	romano-catolicism
Ocupație	aristocrat[*] politician
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Hohenzollern-Hechingen[*]
Prinț de Hohenzollern-Hechingen
Domnie	13 septembrie 1838 – 7 decembrie 1849
Predecesor	Friedrich Hermann Otto
Succesor	nimeni

·         1822: Sir Francis Galton, FRS (n. 16 februarie 1822 – d. 17 ianuarie 1911), văr al lui Douglas Strutt Galton, văr al lui Charles Darwin, a fost un polimat victorian englez: antropolog, eugenist, explorator tropical, geograf, inventator, meteorolog, proto-genetician, psihometrician și statistician. El a fost numit cavaler în 1909.

Galton a produs peste 340 de lucrări și cărți. El a creat, de asemenea, conceptul statistic de corelație și a promovat pe scară largă regresia către medie. El a fost primul care a aplicat metode statistice pentru studia diferențele umane și inteligența ereditară și a introdus utilizarea chestionarelor și a sondajului pentru colectarea de date de la comunitățile umane, de care avea nevoie pentru lucrările genealogice și biografice și pentru studiile sale antropometrice.

El a fost pionier în eugenism, a utilizat pentru prima oară termenul în sine și expresia „natura versus educație” („nature versus nurture”). Cartea sa Hereditary Genius (1869) a fost prima încercare de a studia social științific geniul și măreția.^[1]

Ca investigator al minții umane, el a fondat psihometria (știința de măsurare a facultăților mintale), precum și psihologia diferențială și ipoteza lexicală a personalității. El a inventat o metodă de clasificare a amprentelor digitale, care s-a dovedit utilă în domeniul științei medico-legale. El a realizat, de asemenea, o cercetare privind puterea rugăciunii, concluzionând că nu avea nici un efect asupra longevității celor pentru care s-au rugat.^[2] Ca inițiator al meteorologiei științifice, el a conceput prima hartă meteorologică, a propus o teorie a anticiclonilor și a fost primul care a stabilit un registru complet pe termen scurt al fenomenelor climatice la scară europeană.^[3] El a inventat, de asemenea, Fluierul Galton pentru testarea capacității de auz diferențiat.^[4]

În 1877 a introdus conceptul de medie condiționată , adică speranța matematică a variabilei aleatoare Y, atunci când variabilei aletoare 'X i se dă o valoare determinată. De asemenea, a descoperit fenomene interesante: a calculat la un pictor numărul de aplicări de penel pe un portret, numărul împletiturilor unei perechi de ciorapi, numărul suplimentar de ani de viață de care se bucură membri unei familii etc. A introdus dactiloscopia la Scotland Yard, a înființat Eugenic Society, care a pledat pentru creșterea rasei umane pe principii raționale.

Unii contemporani l-au caracterizat drept excentric, iar alții au considerat că opera sa este serioasă și prezintă un înalt nivel de importanță.

·         1826: Joseph Victor von Scheffel, poet german (d. 1886)

·         1831: Nicolai Leskov, scriitor rus (d. 1895)
* 1832: Franz König (n. 16 februarie 1832, Rotenburg an der Fulda, Hessa – d. 12 decembrie 1910, Berlin-Grunewald) ^[1] a fost un medic chirurg german. Franz König a fost profesor la Universitatea din Rostock până în anul 1875 când a fost chemat la universitatea Universitatea Georg-August din Göttingen, iar în anul 1895 vine împreună cu Heinrich Adolf von Bardeleben la spitalul „Charité” din Berlin.

·         1834 – S-a nascut Ernst Heinrich Philipp August Haeckel (d. 8 august 1919). A fost un eminent biolog și filozof german, profesor universitar la Jena, rămas în istoria științei pentru faimoasa „lege a lui Haeckel” (Legea fundamentala a biogenezei). A studiat medicina și s-a dedicat studiului anatomiei comparate. Numele său este legat și de câteva scandaluri, provocate de descrierea unor specii inexistente.
* 1834: Petter Adolf Karsten (n. 16 februarie 1834, Merimasku, Imperiul Rus – d. 22 martie 1917, Forssa, Imperiul Rus) a fost un botanist și micolog finlandez de proveniență germană. El este numit „tatăl micologiei finlandeze” și pionier al microscopiei ciupercilor. Abrevierea numelui său în cărți științifice este P.Karst. sau P.Karsten.

Această familie provine din orașul Lübeck care a ajuns peste Stralsund, împărțindu-se în două ramuri, în Danemarca și Finlanda. Strămoșul ramurii finlandeze a fost Henricus Carstenius numit Henric Carsten(s) (pe la 1614), care încă se născuse la Lübeck. El a fost unul dintre primarii orașului Helsinki. Fiul său, episcopul de Viborg Henricus, a fost tatăl lui Peter, provost al diecezei Viborg. Prin cei doi fii ai lui, Abraham vicar de Sääminge (d. 1727) și Peter Carsteen (d. 1711), ofițer al Statului Major General, familia s-a împărțit din nou în două ramuri, dintre care prima s-a scris anterior Carstens, iar a doua Karsten. Petter, cu strămoși germani, suedezi, dar în primul rând finlandezi, a fost descendentul acestei din urmă ramuri.^[1]

Rudele lui Karsten includ pe profesorul de limbi germanice de la Universitatea din Helsinki Torsten Edvard (Tor) Karsten (1870-1942), pe savantul Rafael Karsten (1879-1956), un antropolog cultural, etnolog, istoric de religie, sociolog și filosof (devenit faimos mai ales pentru studiile sale asupra popoarelor aborigene din America de Sud) precum pe botanistul și micologul finlandez Harri Harmaja (n. 1944)

Karsten sa născut în mica comună Merimasku în apropiere de orașul Turku și aproximativ 150 km la vest de Helsinki. El a studiat la Universitatea din Helsinki, obținând o diplomă de master în 1860, înainte de a petrece un an cu predarea de lecții în școlile secundare la Tampere și Turku. În 1861 Karsten sa mutat în Rusia pe Peninsula Kola, unde, pentru următorii trei ani, a predat la liceul din Pietarsaari (Jakobstad). În 1864, el a preluat funcția unui lector de botanică la institutul de agricultură Mustiala, în prezent „Universitatea Științelor Aplicate Häme” (HAMK), unde a rămas până la retragerea sa 45 de ani mai târziu.^[3]

Opera vieții sale a fost realizată la Tammela, Finlanda, unde a făcut cercetări detaliate pe lângă împlinirea funcțiilor sale didactice ca profesor la institutul de agricultură. Karsten a participat numai într-o singură expediție pe Peninsula Kola. Lucrările de cercetare micologice și botanice ale lui Karsten însă au fost extensive, incluzând calitățile bureților atât macroscopice și microscopice, bazând în mare parte pe materialele colectate local la Tamella, dar a prelucrat de asemenea nenumărate probe colectate de alții, de exemplu în Siberia, Franța și Brazilia. Colecțiile de ciuperci ale lui P. A. Karsten, păstrate în Muzeul de Istorie Naturală din Helsinki sunt de asemenea de bază. O mare parte din speciile descrise de Karsten au rămas valabile până astăzi. ^[4]

El a colectat un număr mare de diferite ciuperci, descoperind și denumind mai mult de 200 de genuri precum mai mult de 2.000 de specii noi. În descrierile sale de specii, Karsten a folosit extins utilizarea caracterelor microscopice. Cu această ocazie, savantul a despicat de multe ori genurile existente care nu au fost recunoscute pentru mult timp de colegii săi. Actual, în lumina noilor descoperiri în biologia moleculară (astfel cum ADN-ul, s-a arătat, că denumirile lui sunt bazate pe relații filogenetic valide), are loc o regândire.^[3]

Petter Karsten, împreună cu Lucien Quélet, Narcisse Théophile Patouillard și Samuel Frederick Gray, au creat cele mai multe dintre noile genuri care au devenit standard până astăzi. Împreună cu Paul Kummer (care a lucrat mai ales la ridicarea secțiunilor lui Elias Magnus Fries la stat generic), acești autori au fost esențiali în crearea de genuri care reflectau relația biologică. Multe dintre genurile create de Karsten sunt cele foarte frecvente, mai ales în categoriile Boletales și Polypores. Pe timpul în care a scris, aceste specii au fost toate atribuite uriașelor genuri Boletus și Polyporus. Cu lucrările sale a ajutat ca taxonomia acestor grupuri să fie mai ușor de înțeles.^[5]

El și-a făcut un nume de mare onoare în patria sa, contribuind lucrări cuprinzătoare micologice în domeniul regional și național, în plus și publicarea mai multor articole investigative despre speciile finlandeze. Karsten a contribuit, de asemenea, cu un ierbar cu descrieri, Exsiccati Fungii Fenniae compus din exemplare în principal finlandeze și colectate de el însuși. Petter Adolf Karsten este considerat a fi părintele micologiei finlandeze.^[3]

Karstenia, revista internațională de micologie publicată de „Societatea Micologică Finlandeză”, este dedicată memoriei marelui om de știință

·         1836: S-a născut Bogdan Petriceicu Haşdeu, filolog, folclorist, prozator, dramaturg, istoric şi publicist, vicepreşedinte al Academiei Române; este unul dintre fondatorii folcloristicii comparate române si creatorul dramei istorice româneşti ("Razvan şi Vidra") (m. 25 august 1907)

·         1838: Henry Adams, istoric și om de litere american (d. 1918)

·         1843: Constanța Dunca-Schianu, critic muzical, pianistă și scriitoare

* 1846: Prințesa Marguerite Adélaïde Marie de Orléans,^[1][2] francezăMarguerite Adélaïde d'Orléans, poloneză Małgorzata Adelajda Orleańska,^[1][2]; 16 februarie 1846 - 24 octombrie 1893) a fost membră a Casei de Orléans și prințesă franceză prin naștere. Prin căsătoria cu Prințul Władysław Czartoryski, Marguerite a devenit prințesă a Casei de Czartoryski.

Marguerite a fost al treilea copil al lui Louis, Duce de Nemours și a soției acestuia, Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Kohary (verișoara primară a reginei Victoria).^[1][2]

La 15 ianuarie 1872, la Chantilly, Marguerite s-a căsătorit cu Prințul Władysław Czartoryski, al doilea copil al Prințului Adam Jerzy Czartoryski și a soției sale, Prințesa Anna Zofia Sapieha.^[1][2] Marguerite și Władysław au avut doi fii:^[1]

• Prințul Adam Ludwik Czartoryski (5 noiembrie 1872 – 29 iunie 1937)^[1]
• Prințul Witold Kazimierz Czartoryski (10 martie 1876 – 29 octombrie 1911)^[1]

Prințesa Marguerite d'Orléans
Prințesa Marguerite d'Orléans
Date personale
Născută	16 februarie 1846 Palatul Tuileries, Paris, Franța
Decedată	24 octombrie 1893 (47 de ani) Paris, Franța
Cauza decesului	boală
Părinți	Louis, Duce de Nemours Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Kohary
Frați și surori	Prințul Ferdinand, Duce de Alençon Prințul Gaston, Conte de Eu
Căsătorită cu	Prințul Władysław Czartoryski
Copii	Prințul Adam Ludwik Czartoryski Prințul Witold Kazimierz Czartoryski
Cetățenie	Franța
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Orléans Casa de Czartoryski

·         1848 – S-a nascut Octave Mirbeau (d.16 februarie 1917), jurnalist, pamfletar, critic de artă, romancier și autor dramatic francez,  una dintre figurile cele mai originale din literatura perioadei „Belle Époque”.

·         1853: Ioan Artenie Anderca Honorodeanu, poet și memorialist (d. 1877)

* 1854: Marea Ducesă Vera Constantinovna a Rusiei (16 februarie 1854 – 11 aprilie 1912) a fost fiica Marelui Duce Constantin Nicolaevici al Rusiei. Vera Constantinovna a fost nepoată a Țarului Nicolae I și verișoară primară a Țarului Alexandru al III-lea.

Marea Ducesă Vera Constantinovna a Rusiei s-a născut la St. Petersburg la 16 februarie 1854, al treilea copil și a doua fiică din cei șase copii ai Marelui Duce Constantin Nicolaievici al Rusiei și ai soției lui Marea Ducesă Alexandra Iosifovna (născută Prințesă Alexandra de Saxa-Altenburg).

Marea Ducesă Vera și-a petrecut primii ani la St Petersburg; în 1861 familia s-a mutat la Varșovia când tatăl ai a fost numit vicerege al Poloniei. Vera a fost un copil problemă, predispusă la crize violente de furie și a suferit ceea ce a fost descris oficial ca o "condiție nervoasă".^[1]

Când Vera avea nouă ani, părinții ei au trimis-o la mătușa paternă, Marea Ducesă Olga, regină de Württemberg, care a fost de acord să aibă grijă de ea. Regina Olga și soțul ei au fost părinți devotați însă la început nu prea au avut succes în îmbunătățirea comportamentului Verei. Verei îi era dor de casă și a continuat să fie extrem de dificilă, până la punctul de a fi violentă fizic cu ei. Periodic, Vera trebuia să fie ținută sub control de un ofițer de armată și a fost chiar închisă cel puțin o dată.^[2]

Karl a început să facă plimbări lungi cu Vera și să-i citească pasaje din Biblie. Până în 1866, existau puține schimbări ale Verei însă regina Olga a perseverat și în timp, Marea Ducesă Vera și-a îmbunătățit comportamentul. Ca domnișoară, ea era introspectivă, timidă, isteață. Nu-i plăceau ceremoniile. Aspectul ei fizic, ca și personalitatea ei, era destul de ciudat. Avea o claie de păr blond, buclat și scurt

Marea Ducesă Vera împreună cu soțul ei, Ducele Eugen de Wurtemberg

Regele Karl și regina Olga au adoptat-o legal pe Marea Ducesă Vera în 1871. I-au aranjat căsătoria cu Ducele Eugen de Wurtemberg, sperând că în felul acesta ea nu va părăsi țara după căsătorie. Logodna a avut loc în ianuarie 1874. Marele Duce Constantin i-a scris surorii sale Olga și regelui Karl mulțumindu-le pentru ajutorul dat fiicei lui. Regina Olga a scris "Copilul meu problemă este acum o mireasă fericită, care iubește și este iubită. Niciodată n-am visat că o asemenea fericire există. Eugen este aproape ca un fiu pentru rege."^[4]

Vera avea nouăsprezece ani iar Eugen douăzeci și opt. Nunta s-a celebrat cu mare pompă la Stuttgart la 4 mai 1874 în prezența unchiului Verei, Țarul Alexandru al II-lea al Rusiei, care observând neatractivitatea nepoatei lui a remarcat neelegant "Mărturisesc că nu-l invidiez pe tânărul bărbat".^[5]. Cu toate acestea, Țarul a dăruit Verei un milion de ruble ca zestre.

Cuplul s-a stabilit într-o casă mare din Stuttgart. Anul următor, Vera a născut un fiu, Karl Eugen, care a murit șapte luni mai târziu. În 1876, Vera a născut două fete gemene, Elsa și Olga.

Viața de femeie măritată a Marii Ducese a fost una scurtă. Soțul ei, ofițer în armata Württembergului deținea comanda în Düsseldorf unde a murit pe neașteptate la 27 ianuarie 1877. Oficial cauza morții a fost o căzătură de pe cal și o boală a căilor respiratorii. Neoficial, aventurosul Duce a murit în duel. Căsătoria a durat doar trei ani. Vera care avea douăzeci și trei de ani nu s-a mai măritat niciodată.

Tânăra văduvă s-a decis să rămână în Württemberg, țara unde se simțea acasă și unde avea protecția regelui. Totuși ea a călătorit frecvent să-și viziteze rudele din Rusia și sora, regina Olga a Greciei. La moartea regelui Karl în 1891, Vera a moștenit o avere considerabilă iar un an mai târziu, la moartea reginei Olga, Vera a primit Vila Berg din Stuttgart, unde ea a trăit în stil mare. Marea Ducesă Vera a scris poezii iar casa ei a fost scena multor evenimente culturale.

Marea Ducesă Vera a vizitat Rusia deseori și a fost prezentă cu fiicele ei în mai 1896 în timpul ceremoniei de încoronare a Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Cea mai mare dintre gemene, Elsa, s-a logodit prima dată în ianuarie 1895 cu Prințul Alfred de Saxa-Coburg-Gotha, nepot al reginei Victoria (și fratele reginei Maria a României, mort la 24 de ani). Logodna a fost repede ruptă iar Elsa s-a căsătorit cu un verișor îndepărtat, Prințul Albert de Schaumburg-Lippe, fratele reginei Charlotte de Württemberg.

Anul următor, cealaltă fiică a Verei, Olga, s-a căsătorit cu Prințul Maximilian de Schaumburg-Lippe. Soarta Olgăi a fost similară cu ce a Verei; ea a avut trei copii, și după câțiva ani de căsătorie și-a pierdut un copil și soțul, devenind văduvă de tânără și nu s-a recăsătorit niciodată.

Duăî ce a trăit un timp atât de lung în Württemberg , Marea Ducesă Vera era în conflict religios și politic cu rudele ei din Rusia. Simpatiile ei politice erau spre germani și nu împărtășea sentimentul crescător anti-german al Romanovilor.

Marea Ducesă Vera Constantinovna a suferit un accident vascular cerebral în octombrie 1911 și a murit la Stuttgart la 11 aprilie 1912, la vârsta de cincizeci și opt de ani

Marea Ducesă Vera Constantinovna
Date personale
Născută	16 februarie 1854 Sankt Petersburg, Imperiul Rus
Decedată	11 aprilie 1912 (58 de ani) Stuttgart, Württemberg
Înmormântată	Stuttgart
Părinți	Marele Duce Constantin Nicolaevici al Rusiei Alexandra de Saxa-Altenburg
Frați și surori	Olga Constantinovna a Rusiei Grand Duke Vyacheslav Constantinovich of Russia[*] Marele Duce Dmitri Constantinovici al Rusiei Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei Marele Duce Nicolae Constantinovici al Rusiei
Căsătorită cu	Ducele Eugen de Württemberg
Copii	Ducele Karl-Eugen Ducesa Elsa Ducesa Olga
Cetățenie	Imperiul Rus
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce ducesă[*]
Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp-Romanov Casa de Württemberg Marea Ducesă Vera Constantinovna a Rusiei (centru) cu fiicele ei, Olga (stânga), Elsa (dreapta) și nepoțiii. Marea Ducesă Vera împreună cu soțul ei, Ducele Eugen de Wurtemberg

·         1866: Viaceslav Ivanov, poet rus (d. 1949)

·         1878: Lajos Ágner, scriitor, istoric literar, orientalist maghiar (d. 1949)
* 1879: Gustav Arthur Gräser (n. 16 februarie 1879, Brașov – d. 27 octombrie1958, München) a fost un artist și activist pacifist german, de origine sas transilvănean, care a dus o viață excentrică, promovând anarhismul și întemeierea unei societăți utopice. Împreună cu fratele său, Karl Gräser (1875–1920), a fondat așezarea Monte Verità din Ascona în Elveția. Un alt frate al său a fost pictorul Ernst H. Graeser.

·         1886: Constantin Budeanu, inginer, unul dintre întemeietorii școlii românești de electrotehnică, membru al Academiei Române (d. 1959)

·         1893: Emil Dorian, poet și prozator român (d. 1956)

·         1896: Alexander Brailovsky, pianist american de origine rusă (d. 1976)
* 1897: Jan Cybis (n. 16 februarie 1897, Wróblin - d. 13 decembrie 1972, Varșovia) a fost un pictor și critic de artă polonez, profesor la Academia de Arte Frumoase din Varșovia.

·         1903: Ioan Siadbei, lingvist și istoric literar, vicepreședinte al Societății române de lingvistică (d.1977)

·         1906 - S-a născut Tiberiu Popoviciu, matematician, membru al Academiei Române. A organizat Institutul de calcul numeric din Cluj, de numele lui legîndu-se şi începuturile şcolii clujene de analiză matematică (m.29.10.1975).

* 1908: Constantin Zamfir (n. 16 februarie 1908, Brașov - d. 1987, București) a fost un etnomuzicolog, folclorist și profesor român.

S-a născut la data de 16 februarie 1908 în orașul Brașov.

Studiază la Conservatorul din București în perioada 1930-1934, avându-i profesori pe Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie), Dimitrie Cuclin (forme muzicale, estetică muzicală), George Breazul (enciclopedia muzicii, pedagogie muzicală), Constantin Brăiloiu (istoria muzicii, folclor muzical), Ștefan Popescu (dirijat coral).

În paralel cu studiile muzicale urmează cursurile Facultății de litere și filosofie din București.

Din 1935 desfășoară o vastă activitate didactică, fiind profesor de muzică la Silistra (până în 1937), Târgu Mureș (1937-1940), București (1940-1958).

Între 1949-1964 este cercetător principal la Institutul de Folclor din București.

Între 1963-1967 devine lector la Institutul pedagogic de trei ani din București.

Între 1967-1971 este șeful secției de muzică populară la Radioteleviziunea Română.

A publicat articole și a fost colaborator la „Izvorașul”, „Muzica”, „Progres și cultură”, „Revista de folclor” (devenită „Revista de etnografie și folclor”), „Scînteieri”, „Studii de muzicologie”, „Tribuna școalei”. Moare în anul 1987 la București.
Lucrări:

Didactice

• Metoda de cobză, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955, 100 p. (în colaborare cu Ion Zlotea)
• Manual de teorie și solfegii (pentru ciclul elementar al școlilor speciale de muzică), Litografia învățământului, București, 1956, 186 p. (în colaborare cu Matei Jurebita)
• 307 solfegii pentru școlile medii de muzică, Litografia și Tipografia Învățământului, București, 1956, 103 p. (în colaborare cu Matei Jurebita)

Culegeri de folclor

• 132 cîntece și jocuri din Năsăud, Editura Muzicală, București, 1958, 192 p. (în colaborare cu Victoria Dosios și Elisabeta Moldoveanu-Nestor)
• George Dima - muzician și om de cultură, Editura Muzicală, București, 1974, 249 p.
• Folclor muzical din Bistrița-Năsăud, Editura Muzicală, București, 1988, 415 p.

Articole

• „Contribuții la cunoașterea instrumentelor populare - cobza” în Muzica, tomul 3, nr. 2, 1953
• „Tiberiu Brediceanu octogenar” în Revista de Folclor, tomul 2, nr. 1-2, 1957
• „Aspecte ale stilului popular vocal și instrumental” în Revista de Folclor, tomul 4, nr. 3-4, București, 1959
• „Despre periodizarea unor melodii de doină din Năsăud” în Revista de Etnografie și Folclor, tomul 10, nr. 4, București, 1965
• „Despre obîrșia și filiația unor melodii de doină” în Studii de muzicologie, vol. VIII, București, 1972
• „Cum s-a răspîndit colinda Pleacă Lina la fîntînă, în Ținutul Brașovului” în Revista de Etnografie și Folclor, tomul 18, nr. 6, București, 1973
• „Lucrări realizate în cercetarea folclorului din județul Bistrița-Năsăud” în Anuarul I.C.E.D., Seria A, 1, 1979

Ediții îngrijite

• Tiberiu Brediceanu - Melodii populare românești din Banat, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1972, 383 p.

* 1912: Assia Noris (16 februarie 1912 - 27 ianuarie 1998) a fost o actriță italiană de origine rusă.

Născută Anastasia Noris Von Gerzfeld, ea a apărut în peste 35 de filme între 1932 și 1965.

·         1916 - S-a născut Bill Doggett, pianist şi compozitor american.

·         1920 - S-a născut Patti Andrews, cântăreaţă americană (The Andrews Sisters).
* 1921: Su Zhu (chineză simplificată: 苏铸;chineză tradițională: 蘇鑄; pinyin: Sū Zhù) (n. 16 februarie 1921 - d. 20 august 2008), cunoscut mai bine sub nom de guerre Hua Guofeng (chineză simplificată: 华国锋; chineză tradițională:華國鋒; pinyin: Huà Guófēng; Wade-Giles: Hua Kuo-feng), a fost succesorul ales de Mao Zedong pentru a conduce Partidul Comunist Chinez și Republica Populară Chineză. După decesul lui Ciu Enlai din anul 1976, el l-a succedat devenind al doilea premier al Republicii Populare Chineze. După moartea lui Mao Zedong, Hua îl succede în funcția de Președinte al Partidului Comunist Chinez, spre surprinderea și mâhnirea lui Jiang Qing și a restului Grupului celor Patru. El a pus punct Revoluția Culturală și a izgonit de la puterea politică Grupul celor Patru, dar, insistând să se continue linia Maoistă, a fost chiar și el manevrat din afară peste câțiva ani de către Deng Xiaoping, care l-a forțat pe Hua să iasă la pensie foarte devreme. Hua, ca secretar al Partidului din Hunan, a fost creditat pentru folosirea în anul 1968 a Armatei Populare de Eliberare pentru potolirea Gărzilor Roșii și pentru restaurarea liniștii, totuși în costul multor morți.

·         1925: Carlos Paredes, cel mai mare compozitor portughez de muzică de chitară (d. 2004)

·         1926 - S-a născut regizorul de film John Schlesinger; a semnat regia unor filme de succes: „Darling” (trei premii Oscar), „Departe de lumea dezlănţuită” (m. 25 iulie 2003)
* 1928: Desmond Cory (n. 16 februarie 1928 - d. 2001) a fost un scriitor de thriller englez.

·         1931 - S-a născut actorul japonez Ken Takakura.

·         1932 - S-a născut Otis Blackwell, cântăreţ, pianist şi compozitor rock & roll american.
* 1932: Aharon Appelfeld (în ebraică אהרון אפלפלד, nume la naștere Erwin (Aharon) Appelfeld; n. 16 februarie 1932,^[1][2][3] Jadova, România – d. 4 ianuarie 2018,^[3][4] Petah Tikva, Israel) a fost un scriitor israelian originar din Bucovina. Aharon Appelfeld a fost un supraviețuitor al Holocaustului din Bucovina și Transnistria (1941-1944). A câștigat premii literare prestigioase în Israel, Franța și Germania. A fost profesor de literatură ebraică la Universitatea Ben-Gurion din Beer Șeva.
* 1934: Luigi Cascioli: Autor unei cărți autopublicate Fabula lui Hristos, a câștigat notorietate pentru că a denunțat Biserica catolică, pentru "abuz al credulității populare" și "substituire de persoană", într-un litigiu care nu a fost admis^[1][2]. El a bazat acuzațiile sale către Biserică pe rezultatele unor cercetări proprii, tinzând să demonstreze că figura lui Isus ar fi un artificiu creștin perpetrat de-a lungul secolelor și fondat pe figura (literară, istorică) a lui Ioan din Gamala. S-a remarcat la o vârstă matură, a murit în 2010, la vârsta de 76 de ani.

·         1935: Salvatore Phillip „Sonny” Bono (n. 16 februarie 1935, Detroit, Michigan – d. 5 ianuarie 1998, Stateline, Nevada, lângă South Lake Tahoe, California) a fost un artist american, producător de înregistrări, actor și politician a cărui carieră s-a întins de-a lungul a peste trei decenii.
În perioada anilor 1960, timp de circa zece ani, Sonny Bono și Cher au creat un cuplu muzical foarte cunoscut și iubit în Statele Unite, cunoscut sub numele de scenă de Sonny și Cher. Cei doi s-au căsătorit, dar relația lor nu a fost funcțională. Ulterior, Cher a avut o impresionantă carieră artistică, atât ca solistă vocală, cât și ca actriță.
* 1935: Ion Buga (n. 16 februarie 1935) este un politician moldovean și profesor de istorie.

A fost membru al Parlamentului Republicii Moldova în anii 1990 și președinte al Partidului Național Român după 2000.

Este un conducător al Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova.

Ion Buga este unul din cei 278 de semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova.

·         1936: Iosef Krijanovsky, pictor

·         1936 - S-a născut regizorul argentinian Fernando Solanas ("Fiii lui Martin Fierro"), stabilit, din 1978, în Franţa.

·         1939 - S-a născut Herbie & Harold Kalin, cântăreţi şi compozitori americani.

·         1939: Ilie Constantin, poet, prozator și eseist român stabilit în Franța

* 1939: Czesław Niemen (n. 16 februarie 1939, Stare Wasiliszki - d. 17 ianuarie2004, Varșovia, Polonia) a fost un compozitor polonez și muzician rock.

·         1940 - S-a născut Leon Ware, pianist, cântăreţ şi compozitor american.
* 1941: Kim Jong-il (limba coreeană: 김정일, hanja: 金正日, n. 16 februarie1941,^[3] Veatskoe[*], Ținutul Habarovsk, URSS – d. 17 decembrie2011,^[4][5][6][3] Phenian, Coreea de Nord) a fost un om politic din Coreea de Nord, comandant militar cu gradul de mareșal al R.P.D.Coreene, conducătorul suprem al Republicii Populare Democrate Coreene între anii 1994 și 2011. După moarte, în 2012, a fost proclamat generalisim al R.P.D.Coreene.

În mod oficial, a fost președintele Comisiei de Apărare Națională din Coreea de Nord, Comandant Suprem al Armatei Poporului și Secretar General al Partidul Muncitoresc Coreean (aflat la putere din 1948). Îi succede tatălui său Kim Ir-sen, fondatorul Republicii Populare Democrate Coreene (Coreea de Nord), care a decedat în anul 1994.

În constituția nord-coreeană din aprilie 2009, este numit implicit „conducător suprem”.^[7]

Asemenea tatălui său, Kim Jong-il s-a bucurat de privilegii absolute și a avut un extraordinar cult al personalității în Coreea de Nord, unde Kim a fost venerat ca un erou, mare om politic, un "om măreț", și chiar, după cum relatează anumite surse, regele-zeu. Datorită caracteristicii secrete a guvernului nord-coreean, mai mulți oficiali susțin că viața lui Kim și acțiunile sale au fost inconsistente

·         1942: S-a născut dictatorul comunist nord-coreean Kim Jong II, fiul dictatorului Kim Ir Sen; (m.2011).
* 1944: Richard Ford (n. 16 februarie 1944) este un scriitor american. Este laureat cu premiul Pullitzer în 1996 pentru romanul Independence Day (1995), al doilea volum dintr-o trilogie al cărei erou principal este Frank Bascombe, celelalte două fiind The Sportswriter (1986) și The Lay of the Land (2006).
Richard Ford s-a născut în Jackson, Mississippi, fiind unicul copil al lui Parker Carrel și Edna Ford. Ambii părinți erau originari din Arkansas. Tatăl său era comis voiajor la Faultless Starch Company. Se stabilesc în Jackson la scurt timp după ce mama sa rămâne insărcinată dar tatăl iși va menține stilul de viață itinerant până la moarte, survenită în urma unui atac de cord în 1960. Își petrece multe veri in Little Rock, Arkansas, la hotelul administrat de al doilea soț al bunicii din partea tatălui, un fost boxer. În 1962 termină liceul în Jackson și se înscrie la Michigan State University din East Lansing, Michigan, având ca specializare managementul hotelier. După o scurtă perioadă își schimbă opțiunea și în 1966 primește licența în literatură engleză. După absolvirea facultății predă engleza și antrenează o echipă de baseball la o școală din Flint, Michigan. Se înscrie în marina americană dar se îmbolnăvește de hepatită și este trimis acasă. În 1967 urmează cursuri la o facultate de drept din St. Louis, Missouri, un vis pe care îl avea din copilărie. Deziluzionat, renunță după un semestru și se întoarce în Arkansas să predea. În 1968 se căsătorește cu Kristina Hensley. Se mută la New York și lucrează ca editor asistent la revista American Druggist. În această perioadă se hotărăște să devină scriitor.^[1] Se înscrie la University of California, Irvine, unde urmează un masterat în creating writing, obținând diploma în 1970. Oakley Hall și E. L. Doctorow se numără printre profesorii pe care i-a avut aici și față de care Ford și-a exprimat ulterior recunoștința. Se mută în Chicago, Illinois. În 1971 este ales în Society of Fellows la University of Michigan, Ann Arbor. Între 1971-1974 primește remunerație de la această societate, fapt care îi permite să acorde timp scrierii primului său roman, A Piece of My Heart, publicat în 1976 de editura Harper&Row. În 1975 este asistent universitar la University of Michigan. După apariția primei cărți se mută în Princeton, New Jersey. În 1977 primește o bursă de la Fundația Guggenheim. Publică Walker Percy: Not Just Whistling Dixie in revista National Review, primul eseu din numeroasele pe care le va scrie si publica în această perioadă în diverse reviste și magazine. În 1979 primește o bursă de la National Endowment for the Arts. În același an predă ca asistent universitar la Colegiul William. În 1980 este lector la Universitatea Princeton. În anul 1981 îi este publicat cel de-al doilea roman, The Ultimate Good Luck. În același an, se stinge din viață mama sa, bolnavă de cancer la sân. Se mută în New York și începe o carieră de jurnalist sportiv la revista Inside Sports.
* 1946: Vasile Berci (n. 16 februarie 1946, Călinești, județul Maramureș (interbelic), România) este un politician român, deputat PNL de Maramureș.
* 1946: Nicolae Darie (n. 16 februarie 1946, satul Blindești, raionul Ungheni) este actor de teatru și film, unul din artiștii emeriți ai Republicii Moldova.

În 1969 absolvește Institutul Unional de Artă Teatrală "Lunacearski" din Moscova, specialitatea Actor Teatru și Cinema. În același an (1969) este angajat în trupa Teatrului Național "Mihai Eminescu" din Chișinău unde activează pînă în prezent. În 2006, pentru fructoasa-i carieră scenică și pentru măiestria sa actoricească, obține Ordinul Gloria Muncii, iar in cadrul Gala Premiilor UNITEM - premiul pentru cel mai bun rol masculin.

Pe parcursul activității atît teatrale cît și cinematografice a jucat în mai mult de o sută de roluri, printre care:
Regele Millo în "Corbul" /C.Gozzi/
Slavici în "Eminescu" /Ștefănescu/
Ștefan cel Mare în "Apus de soare" /B.S.Delavrancea/
Aristid în "Tata" /D.Matcovschi/
Cadîr în "Tache, Ianke si Cadîr" /V.I.Popa/
Akela în "Mowgli" /R.Kipling/
Guvernatorul în "Cavalerul Tristei Figuri" /M. de Cervantes/
Răzvan în "Radu-Ștefan Întîiul și Ultimul" /A.Busuioc/
Brânzovenescu în "O scrisoare pierdută" /I.L.Caragiale/
Scanlon în "Zbor desupra unui cuib de cuci" /D.Wasserman/
Glov în "Jucătorii" /N.V.Gogol/
Veveriță în "Bastarzii" /D.Matcovschi/
Stejarul în "Pasărea albastră" /M.Maeterlinck/
Kruk în "Ghetoul" /J.Sobol/
El în "Zăpezile de altădată" /D.Solomon/
Geronte în "Doctor fără voie" /Molière/
Jabe Torrance în "In piele de șarpe" /T.Williams/
Ștefănescu în "Ultima oră" /M.Sebastian/
Tata în "Povestea unei nebunii obișnuite" /P.Zelenka/
Președintele în "Suflete moarte" /N.V.Gogol/
Împăratul Verde în "Harap Alb" /I.Creangă/
Ianke în "Take, Ianke și Cadâr" /V.I.Popa/

Nicolae Darie
Date personale
Născut	16 februarie 1946 (73 de ani)  Blindești, raionul Ungheni, Moldova
Cetățenie	Moldova
Ocupație	actor

·         1949 - S-a născut, la Paris, Maria Elena Bjornson, considerată printre cei mai buni scenografi ai ultimelor decenii din teatrul mondial (m. 13 decembrie 2002)

·         1949 - S-a născut Lyn Paul (Lynda Susan Belcher), cântăreaţă britanică (New Seekers).
* 1951: Mihail Grămescu (n. 16 februarie 1951, București - 13 mai 2014, București) a fost un scriitor român, membru al secției de Proză a Uniunii Scriitorilor din România. A primit mai multe premii „Știință și tehnică” în anii 1980, premiul Uniunii Scriitorilor din România și două premii în străinătate: la Moscova, Rusia (SocCon, 1989) și la Fayence, în Franța(EuroCon, 1990)

Mihail Grămescu s-a născut pe 16 februarie 1951 la București. Tatăl său, Haralambie Grămescu, scriitor și membru al Uniunii Scriitorilor, a tradus în limba română O mie și una de nopți^[2]. Mama, Alexandra Beatrice Kiseleff, diplomat universitar lingvist, ziarist și traducător, a fost autoarea mai multor dicționare^[3][4].

În 1970 a terminat studiile liceale și a urmat cursurile Școlii postliceale de laboranți fizică-chimie. După absolvire a lucrat în diverse domenii: la Institutul de cercetări și amenajamente silvice, ca ucenic strungar la Uzinele "23 August", operator la Biofarm, muncitor de întreținere la Motel București, redactor și secretar de redacție la "Proprietarul", corector și redactor la revistele "Știintă și tehnică" și "Anticipația", corector la "Adevărul", sau corector editorial la editura Hyperion^[4]. Pasionat de șah, a câștigat 12 premii la concursurile naționale^[5].

A luat parte la activitatea mai multor cenacluri literare și SF (la unele dintre ele numărându-se printre membrii fondatori): "Relief românesc", "Săgetătorul", "Nicolae Labiș", "1CAS", "Modul 13", "George Bacovia". "Luceafărul", "Solaris", "Marțienii". "Salonul Artelor", "Eroica", "Club A", "Arhitext", "Clubul Profesionist de Lectură", "Amurg sentimental", "Club Z", "Quasar", "Henry Coandă, "String", "Planetar", "Rătăcitorii" "Sigma", "Pi", "ProspectArt", "Armonii Baroq". Între 1981 și 1999 a fost membru sau președinte în comisiile de jurizare ale mai multor concursuri literare și tabere naționale SF^[4][6].

Mihail Grămescu a decedat pe data de 13 mai 2014

Scriitorul a debutat în 1965 în revista școlară "Aripi"^[6]. A continuat colaborarea cu revista și pe perioada liceului^[6], dar a făcut și pasul către revista Luceafărul, în al cărei număr din 9 septembrie 1967 a publicat o poezie^[8]. În anii care au urmat a colaborat cu versuri, proză și critică literară la o serie de publicații, printre care se numără: Luceafarul, România literară, Vatra, Steaua, CPSF Anticipația, SLAST, Jurnalul SF, Jurnalul de București, Convorbiri literare, Literatorul, Viața Românească, Magazin, Astra, Supernova, Helion, Amurg sentimental, String, Contemporanul, Dialog, Cinema, Art-Panorama, Dependent SF, Newsletter SF, Calende, Placebo, Telegraful, Tomis, Știință și Tehnică, Almanahul Anticipația^[4].

Mihail Grămescu a fost astras și de grafică, domeniu în care a debutat în 1969 și în care a activat până în 1972^[5].

Debutul editorial a avut loc abia în 1981 cu volumul de povestiri SF Aporisticon^[8], publicat în 150.000 de exemplare. Cartea a cunoscut un uriaș succes de public și de critică^[9]. De un succes considerabil s-a bucurat și povestirea "Cântecul Libelungilor", apărută în volumul Săritorii în gol și recompensată cu numeroase premii^[5].

De-a lungul timpului, Mihail Grămescu a publicat mai multe volume de povestiri și poezii, precum și un roman SF, Phreeria. Opera sa a fost tradusă în publicații străine, cum ar fi revistele "Antares"^[10], "Dialogue", "L'Emhleme" și "Miniature" din Franța, "Gradina" (Iugoslavia), antologia maghiară Téren és időn túl...^[4], precum și în rusă și bulgară^[5].

Împreună cu Adina Lipai a realizat pentru editura Granada colecția anuală Fantasticul Mileniului III, tradusă în maghiară, sârbă, franceză, rusă, germană și engleză

Jump to navigationJump to search

Mihail Grămescu
Date personale
Născut	16 februarie 1951 București
Decedat	13 mai 2014 (63 de ani) București
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor, consilier editorial, redactor, corector, critic, antologator, promotor și editor
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1967-2014
Operă de debut	Aporisticon

* 



















* 1952: Alexandru Ceapoi (născut la data de 16 februarie 1952) a fost un deputat român în legislatura 1990-1992, ales în județul Cluj, începând de la data de 14 ianuarie 1992, când l-a înlocuit pe deputatul Vasile Sălăgean, ales pe listele FSN.
* 1952: Constantin Dumitru (n. 16 februarie 1952) este un senator român ales în legislatura 2004-2008 în județul Călărași pe listele PNL și în legislatura 2008-2012 pe listele Partidului Democrat-Liberal.
* 1952: Edward „Ed” Korfanty (n. 16 februarie 1952, Piekary Śląskie, Polonia) este un fost scrimer polonez, acum antrenor național al echipei de sabie feminin a Statelor Unite.
* 1952: Elvira Șarapatin (n. 16 februarie 1952) este un deputat PSD român, ales în 2016. Pe data de 25 iunie 2018, Elvira Șarapatin și-a înjurat colegii deputați ce ofereau social-democraților care ieșeau din plenul Parlamentului, câte o scrisoare pentru demiterea șefului PSD, adresându-le urmatoarele cuvinte : „Da' nu vă este rușine? Ia mai duceți-vă dracului!”.

·         1955 - S-a născut actriţa Margaux Hemingway, fiica celebrului scriitor american Ernest Hemingway (s-a sinucis cu o supradoză la 2 iulie 1996)
* 1958: Tracy Lauren Marrow (n. 16 februarie 1958 (60 de ani),^[3] Newark, New Jersey) mai bine cunoscut sub numele de scenă Ice-T, este un rapper american, cântăreț și actor.
* 1958: Nobutoshi Kaneda (n. 16 februarie 1958) este un fost fotbalist japonez.

·         1959: John Patrick McEnroe, Jr. (n. 16 februarie 1959) este un fost jucător profesionist și actual antrenor de tenis din Statele Unite ale Americii. McEnroe a câștigat 7 turnee de Grand-Slam la simplu, 9 turnee de Grand-Slam la dublu masculin și un turneu de Grand-Slam la dublu-mix, fiind numărul 1 mondial de mai multe ori.

·         1961: Andy Taylor, muzician englez (Duran Duran, The Power Station)
* 1962: Gheorghe David (n. 16 februarie 1962) este un fost senator român în legislaturile 2004-2008 și 2008-2012 ales în județul Timiș pe listele partidului PD.
* 1964: José Roberto Gama de Oliveira, cunoscut ca 'Bebeto' (n. 16 februarie1964) este un fost fotbalist brazilian care a jucat pe postul de atacant. În prezent este membru al parlamentului brazilian.
* 1965: Marko Babić (n. 16 februarie 1965 - d. 5 iulie 2007) a fost un ofițer din armata croată (având gradul de colonel), care s-a aflat sub arme în perioada Războiului Croat de Independență.

Este cunoscut pentru contribuția sa în timpul asediului Vukovarului, unde a condus apărarea bulevardului Trpinjska Cesta, sub comanda lui Blago Zadro, al cărui adjunct a fost.^[1] Bulevardul reprezenta una din cele mai directe căi de atac asupra Vukovarului și a fost ales de forțele Armatei Populare Iugoslave (Jugoslovenska Narodna Armija – JNA) pentru o pătrundere în oraș prin intermediul tancurilor. În consecință, între 14 și 20 septembrie 1991, JNA a lansat în acea zonă unele din cele mai puternice atacuri cu tancuri și infanterie asupra orașului.

Unul din acestea a fost inițiat pe 18 septembrie, de la nord de Trpinjska Cesta, de către un batalion al Brigăzii Mecanizate nr. 51 a JNA, cuprizând circa 30 de tancuri și 30 de blindate. Acestea au căzut într-o ambuscadă, fiind aproape compet distruse. Drept rezultat, zona în care s-a desfășurat lupta a fost poreclită cimitirul tancurilor.

Marko Babić este creditat că ar fi distrus personal 14 tancuri, mai multe decât oricine altcineva în timpul asediului Vukovarului.^[2] Al doilea episod din documentarul TV în 10 părți, realizat în 2005 și intitulat „Heroes of Vukovar” (Eroii Vukovarului) este dedicat lui Babić și luptătorilor săi

* 1965: Valérie Trierweiler (Pronunție în franceză: /valeʁi tʁiɛʁvɛlɛːʁ/) (născută Massonneau; n. 16 februarie 1965) este o jurnalistă franceză,^[1]cunoscută mai ales pentru faptul că a fost, timp de aproape 10 ani, partenera de viață a lui François Hollande, al 24-lea Președinte al Franței. A fost considerată în mod neoficial Prima Doamnă a Franței, în special de către mass-media americană și britanică,^[2][3][4][5] deși conceptul de Primă Doamnă nu există în Franța.^[6]

În ianuarie 2014, în urma dezvăluirii de către presă a unei relații între François Hollande și actrița Julie Gayet, Hollande și-a anunțat despărțirea de Valérie Trierweiler

·         1968: Adina Vălean, politician român

·         1969: Liviu Alexandru Miroșeanu, politician român
* 1973: Laurențiu Adrian Bogoi (n. 16 februarie 1973, Târgoviște) este unul din cei mai reprezentativi jucători de fotbal care i-a dat orașul, produs al centrului de copii și juniori din acest oraș a realizat mai multe performanțe notabile la nivel național : component al echipelor din primul eșalon-Rapid București, F.C. Argeș, Gaz Metan Mediaș, Pandurii TG. Jiu, Chindia Târgoviște cu peste 250 de prezențe la acest nivel și fiind unul dintre cei mai longevivi jucători ai țării, promovări în div A cu Chindia Târgoviște și Pandurii Tg. Jiu, participări în cupa UEFA cu Rapid București și FC Argeș precum și peste 50 de prezențe la loturile naționale de juniori ale României. În prezent antrenor cu licență A antrenează echipa secundă a fostei vice-campioane Pandurii Tg Jiu după ce reusișe o promovare în div. B cu Chindia Târgoviște.
* 1978: Gustavo Boccoli (n. 16 februarie 1978) este un jucător de fotbal brazilian. Este mijlocașul/atacantul clubului israelian Maccabi Haifa.
* 1978: Héctor Andrés Bracamonte (n. 16 februarie 1978 în Río Cuarto, Córdoba) este un fotbalist argentinian care în prezent evoluează ca atacant la Club Atlético Sarmiento.
* 1978: Albert Duro (n. 16 februarie 1978) este un fost fotbalist albanez care a evoluat ultima oară pentru echipa de fotbal KS Besa Kavajë. Are 7 selecții la echipa națională de fotbal a Albaniei. A jucat pentru echipe de top din Liga I: Steaua București și National București.

·         1979: Valentino Rossi, pilot de motociclism
* 1979: Simone Vanni (n. 16 februarie 1979, Pisa) este un fost scrimer italian specializat pe floretă, laureat cu aur pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 2004, campion mondial la individual în 2002 și dublu campion mondial pe echipe în 2003 și în 2009.
* 1982: Wasalu Muhammad Jaco (n. 16 februarie 1982), cunoscut mai bine după numele de scenă Lupe Fiasco, este un artist, producător american și director general al 1st and 15th Entertainment. Ajunge în atenția publicului în 2006 după recenziile favorabile ale albumului său de debut, Lupe Fiasco's Food & Liquor. Fiasco cântă și produce, de asemenea, pentru formația de muzică punk Japanese Cartoon.
* 1982: Rickie Lee Lambert (n. 16 februarie 1982) este un fotbalist englezretras din activitate care a jucat pe postul de atacant. A câștigat în 2010, pe când juca la Southampton, Football League Trophy.
* 1983: Mihai Valentin Bendeac (n. 16 februarie 1983, București) este un actor de teatru și film, scriitor, scenarist, cântăreț, regizor, jurat, poet și compozitor român, jucând rolul principal în filmele Milionari de Weekend(2004) și Supraviețuitorul (2006).

A scris toate cele 6 sezoane "În Puii Mei" pe care le-a și interpretat, "Românii au Artiști", "Teatru Tv", "Băieți de Oraș", "iComedy", "Mondenii", "Jurnalul unui burlac". A fost jurat în emisiunea "România dansează". În prezent, face parte din juriul emisiunii iUmor și prezintă X Factor (România). El a scris poezia "Nu mai aștept".

Filmografie: 

• Milionari de weekend (2004)
• Supraviețuitorul (2008)

Teatru

Roluri la Teatrul de Comedie:

• Patrick Bennet în ,,Lady Di” de Tomislav Zajec, regia Andreea Vulpe
• Orsino în ,,A douăsprezecea noapte” de Shakespeare, regia Gelu Colceag
• Harry Perkins în ,,Bani din cer” de Ray Cooney, regia Horațiu Mălăele
• Locotenentul în ,,Pălăria” de Labiche, regia Horațiu Mălăele
• Brindsley Miller în ,,Comedie neagră” de Peter Shaffer, regia Alex Mihail
• Cetățeanul liber în ,,Ubu înlănțuit” de Alfred Jarry, regia Tompa Gabor
• Proteus în ,,Doi tineri din Verona” de Shakespeare, regia Felix Alexa
• Regele Peter în ,,Leonce și Lena” de G. Buckner, regia Horațiu Mălăele

Roluri la Studioul Casandra:

• Ipingescu în ,,O noapte furtunoasă” de Caragiale, regia Gelu Colceag
• Richard III în ,,Richard III” de Shakespeare, regia Titus Scurt
• Cațavencu în ,, O scrisoare pierdută” de Caragiale, regia Doru Ana

Roluri la Teatrul Bulandra:

Dandanache în ,,O scrisoare pierdută” de Caragiale, regia Doru Ana

• Roluri la Teatrul Valah Giurgiu

Mitchell Lovell în ,,Crima la Howard Johnson” de Ron Clark și Sam Bobrik, regia Emanuel Pârvu

Teatru TV:

- Leonard în ,,Pijamale “ de Mawby Green și Ed Feilbert, regia Emanuel Pârvu

Mihai Bendeac
Date personale
Nume la naștere	Mihai Valentin Bendeac
Născut	16 februarie 1983 (36 de ani) București
Părinți	Emilia si Dănuț Bendeac[necesită citare]
Ocupație	Actor, vedetă TV
Activitate
Ani de activitate	1998-prezent

* 1985: Ron Peter Vlaar (Pronunție în olandeză: /ˈrɔn ˈvlaːr/; n. 16 februarie 1985) este un fotbalist olandez, căpitan al clubul AZ Alkmaar din Eredivisie

* 1986: Diego Roberto Godín Leal (n. 16 februarie 1986) este un fotbalist uruguayan care evoluează la Atlético Madrid în La Liga, pe postul de fundaș central. A debutat la echipa madrilenă pe 4 august 2010 în Supercupa Europei contra lui Inter Milano câștigat de echipa sa cu scorul de 2-0.

* 1988: Andrea Ranocchia (n. 16 februarie 1988) este un fotbalist italian care evoluează în Serie A la clubul Internazionale Milano, pe postul de fundaș, fiind și căpitan al echipei.

* 1989: Mu Kanazaki (n. 16 februarie 1989) este un fotbalist japonez.

* 1993: Vlad Nicolae Gherman (n. 16 februarie 1993, București^[1]) este un actor și cântăreț de origine română, devenit cunoscut publicului odată cu apariția în serialul muzical Pariu cu viața. Gherman este de asemena membru fondator al trupei pop-rock Lala Band.

Vlad Gherman s-a născut la 16 februarie 1993 în București, unde a copilărit alături de sora sa mai mare, Alexandra. În 2011 a absolvit Școala Centrală, profilul matematică-informatică^[2].

Încă de la o vârstă fragedă, impresionat de boala bunicii sale, diabetul, Gherman și-a dorit sa devină medic. A studiat la Școala Centrală, profilul matematică-informatică și s-a pregătit în particular la biologie. După ce mama sa l-a înscris la castingul pentru „Pariu cu viața”, acesta și-a descoperit pasiunea pentru actorie, decizând astfel să urmeze carieră în acest domeniu^[3][4].

În 2016, a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, clasa profesorului Adrian Titieni^[5].

Gherman a debutat în actorie în 2011, când în urma unui casting organizat de MediaPro Music și MediaPro Pictures pentru Pro TV, a intrat în trupa Lala Band, și a obținut rolul lui Vlad Stănescu în serialul muzical Pariu cu viața^[6][7]</ref>. Ascensiunea lui Gherman se datorează succesului serialului si al trupei. În mai puțin de un an, Pariu cu viața devine un fenomen național^[8], Lala Band reușind astfel să atingă performanțe greu de egalat: 5 albume de studio, discul de aur pentru „Cel mai bine vândut album al anului 2012” , 4 turnee naționale, peste 150 de ore de muzică live, peste 150.000 de fani veniți la concerte pentru a-și vedea idolii^[9].

În mai 2011, împreună cu Cristina Ciobănașu, Gherman a înființat trupa ONE^[10], imbinandu-și cariera solo cu cea a trupei „mamă”.

În 2016, după încheierea serialului ce l-a făcut celebru, și destrămarea Lala Band, Gherman a devenit imaginea Happy Channel.

În 2017, l-a interpretat pe Victor Mortante în serialele Când mama nu-i acasă și O grămadă de caramele^[11][12].

În 2018, Vlad Gherman i-a dat viață personajului Ioan, în Fructul oprit^[13].

Din februarie 2018, împreună cu Cristina Ciobănașu, Irina Margareta Nistor și Rapha Tudor, Gherman prezintă emisiunea Povești COOL, pe Happy Channel^[14].

Vlad Gherman
Date personale
Nume la naștere	Vlad Nicolae Gherman
Născut	16 februarie 1993 (26 de ani)  București, România
Frați și surori	Alexandra Chiriță (soră)
Partener(i)	Cristina Ciobănașu (logodnică)
Cetățenie	română
Ocupație	actor cântăreț personalitate TV
Activitate
Alma mater	UNATC
Înălțime	1,78
Ani de activitate	2011

* 1994: Federico Bernardeschi (pronunția italiană: [federico bernardeski], născut la 16 februarie 1994) este un fotbalist italian profesionist care joacă ca mijlocaș pentru Juventus și echipa națională a Italiei.

* 1997: Alexandra Dindiligan (n. 16 februarie 1997, în Galați)^[3][4] este o handbalistă română care, începând din iunie 2015, joacă pentru clubul „U” Alexandrion Cluj^[5], pe postul de extremă stânga.

* 1997: Dragoș Ionuț Nedelcu (n. 16 februarie 1997) este un fotbalist român care evoluează ca mijlocaș central pentru clubul FCSB și a fost împrumutat în Ungaria.

VA URMA