MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MARȚI 11 FEBRUARIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Zi neagră pentru mine: acum 5 ani, la ora 3,34 a murit Pufuleț, după ce cu o zi în urmă a fost operată de cancer mamar! Adio draga mea prietenă, Pufuleț! Amintirea ta o voi păstra cât voi trăi!

ISTORIE PE ZILE 11 Februarie

Evenimente

·         660 î Hr: Este considerat de traditia japoneza drept an al nasterii Imperiului Japonez,după înfrângerea regelui Yamato, printul Jimmu Tenno a urcat pe tronul Japoniei şi a fondat imperiului japonez. Conform legendei, Jimmu Tenno este un descendent al zeiţei soarelui Amaterasu Omikami, divinitatea centrala a religiei shintoiste, cultul traditional al japonezilor. Zeita este onorata la celebrul altar Karhishara din prefectura Nara.  Shinto este un cuvânt care derivă din cuvintele chineze Shen (spirit) si Tao (cale),care  traduse in  japoneza se pronunta Kami nu Michi  si inseamna calea spiritelor. Shintoismul recunoaste prezenţa spiritelor (kami) în elemente ale naturii precum lacuri, stanci, pesteri, paduri etc…Traditia spune ca toti imparatii din istoria Japoniei descind din Jimmu Tenno, iar actualul împărat Akihito (care a urcat pe tron în 1989), ar fi al 125-lea descendent direct al  lui Jimmu Tenno. În 1872, guvernul Meiji a proclamat 11 februarie drept zi a intemeierii Japoniei, zi care a fost comemorata ca sarbatoare Kigensetsu până în 1948. Suspendata după al doilea război mondial, celebrarea a fost restabilita în 1966. 

·         1531: Biserica Angliei l-a recunoscut pe regele Henric al VIII – lea drept şef suprem. Astfel, a fost facut un pas hotarator spre separarea bisericii Angliei de cea a Romei, evenimentul stand la originea constituirii Bisericii Anglicane de sine statatoare. Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa.

·         1626: Împăratul Susenyos I al Etiopiei și Patriarhul Alfonso Mendes declara primatul Romei asupra Bisericii Etiopiene și romano-catolicismul religie de stat in aceasta tara. Susenyos insusi isi anuntase convertirea la catolicism în cadrul unei ceremonii publice în 1622. Cu toate ca un număr de etiopieni au îmbrățișat noua credință, a luat nastere o puternica opozitie si s-a incercat asasinarea sa. Au izbucnit o serie de rascoale. Revoltele s-au declansat dupa ce in 1626 a fost proclamat primatul Romei și au fost condamnate practicile crestine locale care includeau sâmbăta ca zi de odihnă in locul duminicii și posturi frecvente. Cu toate ca un număr de etiopieni au îmbrățișat noua credință, in 1632, rebeliunea împotriva religiei catolice s-a transformat intr-un război civil. Susneyos a abdicat în favoarea fiului său Fasiladas la 14 iunie 1632 și a restabilit religia națională. A murit la 17 septembrie in anul următor.

·         1752: Benjamin Franklin deschide primul spital din Statele Unite, Pennsylvania Hospital. Benjamin Franklin (n. 17 ianuarie 1706, Boston – d. 17 aprilie 1790) este una dintre cele mai cunoscute personalități din istoria Statelor Unite, unul din Founding Fathers, diplomat, om de știință, inventator, filozof, profesor și om politic.

·         1809: Americanul Robert Fulton a brevetat invenţia sa privind vaporul cu aburi. Robert Fulton (n. 14 noiembrie 1765, Little Britain, astăzi Fulton, Pennsylvania – d. 24 februarie 1815, New York) a fost un inginer și inventator american, creditat incorect pentru mult timp ca fiind constructorul primei nave acționate de forța aburilor, Clermont (1807), cu care a întreprins o călătorie de la New York la Albany pe râul / fluviul Hudson.În schimb, în mod corect, Fulton poate fi creditat a fi fost autorul planurilor și constructorul efectiv ale primelor nave cu aburi complet operaționale, precum și a primului submarin funcțional, comandat de Napoleon Bonaparte, denumit Nautilius, care a fost testat în 1800. Deși lista inginerilor, constructorilor și întreprinzătorilor care au încercat să realizeze vase care să fie acționate mecanic este lungă, începând cu însuși realizatorul motorului cu aburi cu regulator centrifugal, James Watt, importanța lui Robert Fulton în istoria ingineriei și a navigației constă în realizarea primelor nave acționate mecanic, care erau complet funcționale, operaționale și fiabile. El a adus un aport important împreună cu John Ericsson, Francis Pettit Smith, David Bushnell și Josef Ressel la perfecționarea tehnicii navigației

·         1841: „Adelia, o La figlia dell’arciere” de Gaetano Donizetti are premiera 

·         1862 - A fost semnată, la Bucureşti, Convenţia de comerţ şi navigaţie româno-engleză.

·         1866: Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României, este silit să abdice, ca urmare a conjurației pregătite de coaliția dintre conservatori și liberal–radicali („Monstruoasa Coaliție”) Locotenența Domnească din 1866 s-a constituit la 11 februarie 1866, în urma abdicării forțate a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Cei trei membri ai Locotenenței au fost: Lascăr Catargiu, reprezentant al Moldovei și al conservatorilor; gen. Nicolae Golescu, reprezentant al Țării Românești și al liberalilor; col. Nicolae Haralambie, reprezentant al armatei. În timpul Locotenenței Domnești a ființat și un guvern provizoriu, sub conducerea lui Ion Ghica, acesta deținând și portofoliul afacerilor externe. Ion Ghica (n. 12 august 1816, București – d. 22 aprilie 1897, Ghergani, județul Dâmbovița), personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, Ion Ghica a fost prim-ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care țările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate. A fost din 1874 membru titular al Societății Academice Române și președinte al ei din 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română. A fost președinte al Academiei Române de mai multe ori (1879 – 1882, 1884 – 1887, 1890 – 1893 și 1894 – 1895). Cartea Scrisori către V. Alecsandri este capodopera sa de scriitor.

·         1873:  Regele Amadeo al Spaniei abdică. Amadeo I  (n. 30 mai 1845 – d.18 ianuarie 1890) a fost singurul rege al Spaniei apartinand casei de Savoia. El a fost al doilea fiu al regelui Italiei, Vittorio Emmanuelle al II-lea  și a fost cunoscut ca Ducele de Aosta. A domnit pentru scurt timp ca rege al Spaniei 1870-1873.Dupa abdicarea sa ,republica proclamata in Spania a durat mai putin de un an, în noiembrie 1874 pe tronul Spaniei s-a urcat regele Alfonso al XII-lea.

·         1880: Grecia transformă consulatul în legație, recunoscând în acest fel independența României.

·         1929: Se înregistrează cea mai scăzută temperatură din România: -38,5 °C la Bod în Depresiunea Brașovului.

·         1929: Ia ființă statul Vatican prin acordurile italo-papale de la Lateran. Papa exercită puterea legislativă și executivă, prin intermediul unui corp de cardinali. Papa Pius al XI-lea semnează cu Mussolini Tratatul de pace de la Lateran prin care statulitalian acordă Vaticanului proprietatea exclusivă și jurisdicția suverană asupra unui cartier din N-V Romei, în schimbul recunoașterii de către papă a guvernului fascist. Papa Pius al XI este recunoscut ca suveran al Vaticanului si un Concordat stabileşte catolicismul ca “religie unica a statului italian.” Educaţia catolică a devenit obligatorie în învăţământul primar şi secundar iar divorţul civil este interzis.
La rândul său, Papa recunoaşte suveranitatea Casei Regale de Savoia, în Italia, cu capitala la Roma.

·         1935: are loc greva generală a 2 000 de mineri din Anina, România, care se finalizează cu victoria parţială a greviştilor.

·         1941: Relațiile diplomatice dintre România și Belgia au fost întrerupte oficial, la cererea Germaniei. Legația română de la Bruxelles a fost transformată în Consulat general.

·         1942: Întâlnirea mareșalului Ion Antonescu cu Hitler la Cartierul general al acestuia din Prusia orientală. Conducatorului român i s–au dat asigurări că Germania nu va permite Ungariei și Bulgariei să atace România și i s–a cerut sporirea contribuției de război.

·         1945: Sfarsitul Conferintei de la Ialta. Conferința de la Ialta, numită și Conferința din Crimeea a fost întâlnirea din 4-11 februarie 1945 dintre liderii SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică, în timpul celui de-al doilea război mondial. Au participat presedintele Statelor Unite, Franklin Roosevelt, prim-ministru al Regatului Unit Winston Churchill şi Iosif Stalin, liderul URSS. Acordurile de la Yalta au stabilit noua configuratie politica a lumii pentru urmatorii 45 de ani. Intalnirea a venit după Conferinţa de la Teheran, care a avut loc paisprezece luni mai devreme. Conferinţa de la Yalta s-a concentrat pe condiţiile de capitulare a Germaniei , atât in plan militar cât şi politic, precum şi pe organizarea Europei după război. A fost decisa capitularea necondiţionată a Germaniei, impartirea teritoriului său in 4 zone de ocupaţie,a patra zona urmand sa fie ocupata de Franţa, ţara care nu a fost insa invitata la Yalta si Constituirea unui comitet interaliat de supraveghere. Cei trei au decis ca in toate teritoriile urmau să se desfășoare alegeri libere, iar ordinea să fie redată Europei, după cum se arăta într-o declarație oficială. Principalele puncte discutate:

1. S-a stabilit drept principală prioritate predarea necondiționată a Germaniei naziste. După război, Germania urma a fi împărțită în patru zone de ocupație. Urma să aibă loc și o divizare a Berlinului în patru sectoare.

2. Stalin a fost de acord ca Franța să preia cea de-a patra zonă de ocupație în Germania și Austria. Franței i se acorda și un loc în Consiliul Aliat de Control.

3. Germania urma să fie supusă unei operațiuni de demilitarizare și denazificare.

4. Crearea unui consiliu aliat de reconstrucție, cu sediul la Moscova.

5. A fost discutat statutul Poloniei, chestiune complicată de faptul că în acel moment Polonia era ocupată de armata sovietică. S-a stabilit reorganizarea guvernului provizoriu polonez care fusese instalat de Armata Roșie prin includerea a diverse grupări politice, prin organizarea de alegeri democratice. Prin aceasta a fost înlăturat, practic, guvernul polonez legitim exilat din 1939 în Occident.

6. Granița estică a Poloniei urma să fie de-la lungul Liniei Curzon, Polonia urmând să fie compensată teritorial în vest cu teritorii importante din Germania de est.

7. Roosevelt a obținut de la Stalin acordul de a participa la Națiunile Unite, după ce s-a convenit ca fiecare din cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate să aibă drept de veto.

8. Stalin a fost de acord să participe la războiul împotriva Japoniei în 90 de zile de la înfrângerea Germaniei. Uniunea Sovietică urma să primească, după înfrângerea Japoniei, partea sudică a insulelor Sahalin și Kurile.

9.Cetățenii Uniunii Sovietice și ai Iugoslaviei urmau să fie repatriați, indiferent dacă ei doreau aceasta sau nu. Milioane de ruși din Europa au fost forțați să se reîntoarcă în URSS, multi dintre ei fiind aruncati in lagarele de concentrare din Gulag.

·         1945: Discursul primului ministru Nicolae Rădescu de la cinematograful "Aro", în care el precizează poziția sa și a guvernului față de acțiunile PCR din țară de preluare prin forță a prefecturilor și primăriilor. Nicolae Rădescu (n. 30 martie 1874, Călimănești – d. 16 mai 1953, New York) a fost un militar de carieră (general de corp de armată adjutant) și om politic, ultimul prim-ministru al unui guvern român liber înainte de instaurarea regimului comunist în România. În timpul mandatului său de președinte al Consiliului de Miniștri (6 decembrie 1944–28 februarie 1945) a fost confruntat cu agitațiile cauzate de comuniștii români, care erau într-un proces de acaparare a puterii politice, fiind sprijiniți de armata roșie. În urma crizei politice declanșate de PCR în februarie 1945 și a ultimatumului dat de Andrei Vâșinki, regele Mihai a fost nevoit să accepte demisia lui Rădescu, numindu-l în cele din urmă pe Petru Groza prim-ministru. Nicolae Rădescu a scăpat de închisoare numai datorită faptului că s-a refugiat în legația Marii Britanii din București, reușind la 15 iunie 1946 să părăsească țara clandestin. În străinătate a condus Comitetul Național Român, o organizație menită să reprezinte interesele poporului român în lumea liberă. A murit în străinătate, fiind reînhumat în țară cu onoruri, în anul 2000.

·         1970: Japonia a devenit cel de-al patrulea stat din lume care a lansat un satelit pe orbita Pământului

·         1971: 87 de țări, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie și Uniunea Sovietică, au semnat Tratatul international privitor la interzicerea amplasării armelor nucleare şi a altor arme cu distrugere în masă pe fundul mărilor şi oceanelor şi în subsolul acestora.

·         1975: Partidul Conservator britanic a ales-o ca preşedintă pe Margaret Thatcher, aceasta devenind prima femeie britanică lider de partid politic. Margaret Hilda Thatcher, Baroneasă Thatcher, LG, OM, PC, FRS (n. 13 octombrie 1925 – d. 8 aprilie 2013)[4] a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit între 1979 și 1990. Baroneasa Thatcher a fost singura femeie aleasă în funcția de prim-ministru sau lider al unui partid politic major în Regatul Unit, precum și primul premier britanic ales de trei ori consecutiv (1979, 1983 și 1987), record politic pe care l-a egalat numai Tony Blair în 2005. A devenit membru al Parlamentului britanic în 1959. Este una dintre cele mai importante personalități politice britanice, mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică britanică. Ea este de asemenea una dintre cele mai controversate figuri politice, fiind prima femeie prim-ministru din întreaga istorie a Europei.

·         1979: In urma victoriei revolutiei islamice, s-a constituit Republica Islamică Iran, condusă de Ayatollahul Khomeiny. 11 februarie a devenit Ziua naţională a Iranului. Multe din ideile politice și religioase ale lui Khomeini fuseseră considerate progresive și reformiste de către intelectualii de stânga și de activiști înainte de declanșarea Revoluției. Totuși, după ce a preluat puterea a avut ciocniri cu intelectualii iranieni moderniști și seculari. Acest conflict a ajuns la apogeu în timpul scrierii Constituției islamice, când multe ziare au fost interzise de guvern. Khomeini le-a declarat furios intelectualilor: Da, noi suntem reacționari, iar voi sunteți intelectuali luminați: voi intelectualii nu doriți ca noi să dăm cu 1400 de ani înapoi. Voi vreți libertate, libertate față de orice, libertate pentru partide, voi doriți toate libertățile, voi intelectualii: libertate care ne va corupe tineretul, libertate care va deschide drum liber opresorilor, libertate care ne va trage nația la fund.

·         1990: Nelson Mandela cunoscut activist anti-apartheid din Africa de Sud, a fost eliberat după 27 de ani de detenție. Nelson Rolihlahla Mandela (n. 18 iulie 1918 – d. 5 decembrie 2013) a fost un om politic sud-african, care a deținut funcția de președinte al Africii de Sud în intervalul 1994-1999. Adversar al apartheidului, a fost primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială. Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moștenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituționalizat, a sărăciei și a inegalității și promovarea reconcilierii rasiale. Un susținător al pan-africanismului și al socialismului democratic, el a fost președinte al partidului Congresul Național African din 1991 până în 1997. Pe plan internațional, Mandela a fost secretar general al organizației interguvernamentale Mișcarea de Nealiniere, între 1998 și 1999.

·         1991: Înființarea, la Haga, a Organizației Națiunilor și Popoarelor Nereprezentate (UNPO) - un fel de "Națiuni Unite alternative", cu scopul de a ajuta popoarele și națiunile nereprezentate în cadrul ONU să-și facă auzită vocea în organizațiile internaționale.

·         1991: Începe vizita președintelui RSS Moldovenească, Mircea Snegur, în România, desfășurată în perioada 11 februarie -16 februarie 1991. Mircea Ion Snegur (n. 17 ianuarie 1940, satul Trifănești, județul Soroca, azi raionul Florești) este un om politic moldovean, care a fost primul președinte al Republicii Moldova (1990–1997).

·         1998: Licitația manuscrisului melodiei "Candle in the wind", rescrisă special de Elton John și de textierul său, Bernie Taupin, pentru funeraliile prințesei Diana.

·         2011: In urma gravelor revolte populare care au cuprins Egiptul, presedintele Hosni Mubarak preda puterea unui Consiliului Militar Suprem. Muhammad Hosni Sayyd Mubarak (n. 4 mai 1928) a fost cel de-al IV-lea președinte al Egiptului, din 14 octombrie 1981 după ce președintele Anwar Sadat fusese asasinat la data de 6 octombrie, 1981. A demisionat in ziua de 11 februarie 2011, în urma unor îndelungi proteste. Acesta a stat 30 ani în fruntea guvernului egiptean și a fost șef al partidului PND.

·         2013  - Papa Benedict al XVI-lea (pe numele său real Joseph Ratzinger) a anunţat că renunţă la pontificat, începând cu 28 februarie, o premieră în istoria Bisericii moderne, motivând că "nu mai are forţă" să conducă din cauza "vârstei avansate", urmând să împlinească 86 de ani în luna aprilie (19 aprilie 2005 - 28 februarie 2013).

Nașteri

·         1466: Elisabeta de York (n. 11 februarie 1466 – d. 11 februarie 1503) a fost fiica regelui Eduard al IV-lea al Angliei, sora regelui Eduard al V-lea, nepoata regelui Richard al III-lea, soția regelui Henric al VII-lea și mama regelui Henric al VIII-lea.

Elisabeta de York s-a născut la Palatul Westminster, cel mai mare copil al regelui Eduard al IV-lea și a reginei lui, Elizabeth Woodville. Botezul ei a fost sărbătorit la Abația Westminster.

În 1469, ea a fost logodită pentru scurt timp cu George Neville, fiul lui John Neville, conte de Northumberland, care l-a sprijinit inițial pe Eduard al IV-lea împotriva rebeliunii verișorului său Richard Neville, Conte de Warwick, care mai târziu s-a alăturat rebeliunii lui Warwick. Ca urmare, logodna a fost anulată. În 1475, Ludovic al XI-lea a fost de acord cu căsătoria Elisabetei de Yoek și a fiului său, Carol, Delfinul Franței. Cu toate acestea, în 1482, Ludovic și-a renegat promisiunea.

n 1483 Eduard al IV-lea a murit iar fratele mai mic al Elisabetei, Eduard, a devenit rege. Unchiul ei, Richard, Duce de Gloucester a fost numit regent și protector al nepoților săi. La scurt timp după moartea fratelui său, Richard a început să ia măsuri pentru a-și izola nepoții de relațiilor lor din Woodville.

La 22 iunie 1483 căsătoria lui Eduard al IV-lea a fost declarată invalidă. Acest lucru a făcut ca urmașii rezultați din căsătorie să nu fie eligibili pentru succesiunea la tron. Parlamentul a emis un proiect de lege, Titulus Regius pentru a sprijini această poziție: copii lui Eduard al IV-lea au fost declarați bastarzi iar Richard numit rege.

În 1484, Elisabeta și familia ei au părăsit Westminster Abbey și s-au întors la curtea lui Richard. Au existat zvonuri că Richard dorea să se căsătorească cu nepoata lui. Dar curând, Henric Tudor, care a plecat din Harfleur a debarcat la Milford Haven cu două mii de soldați englezi. Țara Galilor s-a pronunțat în favoarea lui pentru că familia Tudor era galeză. Henric s-a întâlnit cu Richard în bătălia de la Bosworth în 1485. Richard s-a avântat în luptă și a fost ucis.

Elisabeta ca regină

Henric era moștenitor al Casei Lancaster. Deși știa că trebuie să se căsătorească cu Elisabeta pentru a-și asigura stabilitatea tronului, nu a avut intenția ca drepturile lui să fie puse sub semnul întrebării: dorea să domnească ca un rege-cuceritor și nu ca soț al Elisabetei, nu avea nici o intenție de a împărți puterea cu ea.

Henric al VII-lea a recunoscut necesitatea de a se căsători cu Elisabeta de York pentru a asigura stabilitatea domniei sale și de a slăbi pretențiile altor membrii supraviețuitori ai Casei de York, însă a insistat să fie rege și să guverneze singur, fără să aibă intenția de a împărți puterea cu noua sa soție.

Henric al VII-lea a abrogat Titulus Regius, legitimizând astfel copiii lui Eduard al IV-lea și recunoscându-l pe Eduard al V-lea ca prodecesor al său. După procurarea dispensei papale, Cardinalul Bourchier, Arhiepiscopul de Canterbury, i-a căsătorit pe Henric al VII-lea și pe Elisabeta de York pe 18 ianuarie 1486, la Abația Westminster, iar primul lor fiu, prințul Arthur se naște la 20 septembrie 1486.

Elisabeta a fost încoronarată regină pe 25 noiembrie 1487. După încoronare, ea a dat naștere la cinci copiii, însă doar trei au supraviețuit: Margareta, Henric și Maria.

În ciuda faptului că la început fusese doar un simplu aranjament politic, căsătoria celor doi s-a dovedit a fi una de succes și ambii parteneri par să fi fost meniți să se iubească unul pe altul. Ca regină, Elisabeta de York, nu a exercitat o mare influență politică, din cauza puternicei sale soacre, Lady Margaret Beaufort, însă a fost raportată ca fiind o persoană blândă și bună, generoasă cu rudele sale, cu slujitorii și cu binefăcătorii ei. Ea a trăit o viață liniștită în mare măsură, departe de politică și cu cei trei copiii ai săi, la Palatul Eltham. Elisabeta de York s-a bucurat de muzică și dans, precum și de jocuri cu zaruri.

La 14 noiembrie 1501, băiatul ei în vârstă de 15 ani, Arthur, s-a căsătorit cu Catherine de Aragon, fiica lui Ferdinand al II-lea de Aragon și Isabellei I de Castilia, iar cei doi au fost trimiși la castelul Ludlow, reședința tradițională a Prințului de Wales. Cinci luni mai târziu, Arthur a murit subit în aprilie 1502. Vestea morții lui Arthur i-a cauzat lui Henric al VII-lea o mare durere, temându-se pentru dinastia sa.

Elisabeta de York a rămas însărcinată din nou, iar în ulimele luni de sarcină, ea s-a retras în Turnul Londrei. Pe 2 februarie 1503, Elisabeta de York a dat naștere unei fete, Caterina, dar copilul a murit la câteva zile după aceea. Cedând la o infecție după naștere, Elisabeta de York, a murit la 11 februarie, chiar în ziua când împlinea 37 de ani.

Este posibil ca Henric al VII-lea să fi murit din cauza inimii zdrobite: există dovezi că durerea lui pentru Elisabeta a durat timp de ani de zile. În fiecare an, el declara o slujbă imensă, unde clopotele răsunau în tot orașul și 100 de lumânări erau aprinse în onoarea Elisabetei de York.

Elisabeta de York a fost o frumusețe de renume, moștenind părul și tenul părinților ei. Toți membrii monarhiei Tudor au moștenit părul ei roșu auriu și trăsăturile. Elisabeta și Henric al VII-lea au avut împreună șapte copii:

• Arthur, Prinț de Wales (20 septembrie 1486 - 2 aprilie 1502)
• Margareta, Regina Scoției (28 noiembrie 1489 - 18 octombrie 1541)
• Henric al VIII-lea al Angliei (28 iunie 1491 - 28 ianuarie 1547)
• Elisabeta Tudor (2 iulie 1492 - 14 septembrie 1495)
• Maria, Regina Franței (18 martie 1496 - 25 iunie 1533)
• Edmund, Duce de Somerset (21 februarie 1499 - 19 iunie 1500)
• Caterina Tudor (2 feburarie - 10 februarie 1503)

·         1535: Papa Grigore al XIV-lea (d. 1591)

·         1745: Tadataka Inō, cartograf japonez (d. 1818)
* 1776: Contele Ioannis Antonios Kapodistrias (în greacă Κόμης Ιωάννης Αντώνιος Καποδίστριας Komis Ioannis Antonios Kapodistrias;^[1]; n. 11 februarie 1776,^[2] Corfu, Republica Veneția^[3][4] – d. 9 octombrie1831,^[3][5] Nauplion, Grecia^[3]) a fost un diplomat grec ce a activat pentru Imperiul Rus și care apoi a devenit primul șef de stat al Greciei

Casa lui Kapodistrias din Corfu. Plăcuţa dintre cele două ferestre de la stânga intrării arată că aici s-a născut.

Ioannis Kapodistrias s-a născut în Corfu,^{[1][8][9][10][11][12][13]}(Κέρκυρα/Kerkyra în Greacă),^[14] una din insulele Ionice, care la acea vreme erau posesiune venețiană. A studiat medicina, filosofia și dreptul la Padova, în Italia. La vârsta de 21 de ani, în 1797, a început practica medicală ca doctor pe insula Corfu.^{[15][9][10][11][16]} A avut toată viața convingeri liberale și democratice, deși provenea din rândurile nobilimii. Un strămoș a familiei Kapodistrias fusese făcut conte de Carol Emmanuel al II-lea, duce de Savoia, iar titlul a fost înscris în 1679 în Libro d'Oro a nobilimii din Corfu;^[17] titlul provine de la Capodistria (fost Justinopolis), un oraș pe malul estic al Golfului Veneției, astăzi Koper, Slovenia. De acolo provine familia lui Kapodistrias, care s-a mutat în Corfu în secolul al XIII-lea, elenizându-se și trecând la ortodoxie.^[18][19]

Mama lui Kapodistrias a fost Adamantine Gonemis (Αδαμαντία (Διαμαντίνα) Γονέμη), fiica nobilului Christodoulos Gonemis(Χριστόδουλος Γονέμης).^[20] Familia Gonemis era o familie grecească^[20][21][22] din Cipru,^[23] care a emigrat în Creta atunci când Ciprul a căzut în mâinile otomanilor în secolul al XVI-lea.^[23] Ei au migrat apoi în Epir când în secolul al XVII-lea a căzut și Creta, ajungând în cele din urmă pe insula ionică Corfu.^[23] Familia Gonemis^[19] era și ea trecută în Libro d'Oro din 1606. În 1802 Ioannis Kapodistrias a înființat o organizație ce promova progresul științific și social în Corfu, „Asociația Națională Medicală”. În 1799, când Corfu a fost ocupat de forțele ruseștiși otomane, Kapodistrias a fost numit director medical al spitalului militar.

După doi ani de libertate revoluționară, în condițiile Revoluției Franceze și ale venirii la putere a lui Napoleon, în 1799 Imperiul Rus și Imperiul Otoman i-a izgonit pe francezi din cele șapte insule Ionice și le-a organizat ca stat independent– Republica Septinsulară– condusă de nobilime.^[1] Kapodistrias a ținut locul tatălui său și a fost ales într-unul din cele două posturi de ministru al noului stat. Astfel, la 25 de ani, Kapodistrias s-a implicat în politică. În Cephallonia el a reușit să convingă populația să rămână unită și disciplinată pentru a evita intervenția străină și a calmat niște revolte fără conflict violent.

A ascultat dorințele poporului și a inițiat reforme democratice ale „Constituției Bizantine” impusă de alianța ruso-otomană, ceea ce a făcut ca Marile Puteri să trimită un emisar, George Motsenigo, pentru a-l mustra.

După alegerile pentru constituirea Senatului, Kapodistrias a fost numit în unanimitate Ministru-Șef al Statului. În decembrie 1803, Senatul a votat o constituție mai liberală și mai democratică. Ca ministru de stat, a organizat sectorul public, punând accent în special pe educație. În 1807, francezii au reocupat insulele și au dizolvat Republica Septinsulară

În 1809 Kapodistrias a intrat în slujba țarului Alexandru I al Rusiei.^[24] Prima sa misiune importantă, în noiembrie 1813, a fost cea de ambasador al Rusiei în Elveția, însărcinat să ajute la eliberarea țării de dominația franceză impusă de Napoleon. A asigurat unitatea, independența și neutralitatea Elveției, care fuseseră garantate de Marile Puteri, și a facilitat activ redactarea unei noi constituții pentru cele 19 cantoane ce compuneau Elveția.^[25] La Congresul de la Viena din 1815, în calitate de ministru rus, a contrabalansat influența ministrului austriac, prințul Metternich, și a insistat ca statul francez să rămână unit sub un monarh din Casa de Bourbon. El a obținut garanții internaționale pentru constituție și pentru neutralitatea Elveției printr-un acord între puteri. După congres, Alexandru I l-a numit pe Kapodistrias co-ministru de externe al Rusiei împreună cu Karl Robert Nesselrode.

În perioada în care a fost ministru de externe al Rusiei, ideile lui Kapodistrias au ajuns o alternativă la țelurile lui Metternich de dominație austriacă a Europei.^[24] Ideile liberale ale lui Kapodistrias privind noua ordine europeană le amenințau pe cele ale lui Metternich iar acesta scria în 1819:^[24]

„Kapodistrias nu e un om rău, dar, sincer să fiu, este cu totul prost, o mare minune de minte strâmbă...El trăiește într-o lume în care mințile noastre ajung doar când au un coșmar.”

—Metternich despre Kapodistrias, ^[24]

Metternich a încercat apoi să submineze poziția lui Kapodistrias la curtea rusească întrucât a realizat că viziunea progresivă a acestuia era opusă celei pe care o avea el.^[24] Deși Metternich nu a fost un factor decisiv în plecarea lui Kapodistrias din funcția de ministru de externe, el a încercat activ să-l submineze pe acesta, răspândind zvonuri. Conform ambasadorului francez la Sankt Petersburg, Metternich era un maestru al insinuărilor și a încercat să-l neutralizeze pe Kapodistrias deoarece îl considera a fi singurul capabil să contracareze influența sa la curtea rusă.

„Mai mult ca oicine, el posedă arta de a discredita opiniile care nu-i apațin; nici cea mai onorabilă viață, nici cele mai pure intenții nu sunt scutite de insinuările lui. Cu profundă ingenuitate, știe să neutralizeze influența contelui Capodistrias, singurul care o poate echilibra pe a lui”

—Ambasador francez despre Metternich, ^[24]

Metternich a avut succes pe termen scurt întrucât Kapodistrias a plecat singur de la curtea regală rusă, dar în timp ideile lui Kapodistrias au dat roade.^[24]

A fost mereu interesat de cauza țării sale de baștină, și în special de situația celor șapte insule, care în zece ani trecuseră de sub influența revoluționară franceză la protecția Rusiei și apoi la dominația britanică.

Kapodistrias a vizitat insulele Ionice în 1818, când erau sub administrație britanică, iar în 1819 a călătorit la Londra pentru a discuta problemele insularilor cu guvernul britanic, dar a fost în mare parte ignorat, parțial pentru că a refuzat să prezinte memorandumul scris de el țarului.^[12] Kapodistrias a devenit din ce în ce mai activ în susținerea independenței Greciei față de Imperiul Otoman, dar nu a reușit să obțină susținerea lui Alexandru pentru revoluția greacă din 1821.^[1] Kapodistrias a fost pus într-o situație dificilă și în 1822 a părăsit o perioadă postul de ministru de externe și s-a retras la Geneva unde a susținut revoluția greacă și a organizat susținere materială și morală pentru aceasta

n 1831, Kapodistrias a ordonat arestarea lui Petrobei Mavromihalis, bei al Peninsulei Mani, una dintre cele mai rebele regiuni ale Greciei. A fost o ofensă gravă pentru familia Mavromihalis, și la 9 octombrie 1831 Kapodistrias a fost asasinat de fratele lui Petrobei, Konstantis și de fiul lui Georgios pe treptele bisericii Sfântul Spiridon din Nafplion.

Kapodistrias s-a trezit dimineața devreme și s-a hotărât să meargă la biserică. Acolo, a văzut că asasinii îl așteptau. Când a ajuns pe treptele bisericii, Konstantis și Georgios s-au apropiat de el. Konstantis a scos pistolul și a tras, dar nu a nimerit, glonțul înfigându-se în zidul bisericii, unde se vede și astăzi. Apoi a scos pumnalul și l-a înjunghiat pe Kapodistrias în abdomen în vreme ce Georgios l-a împușcat pe Kapodistrias în cap. Konstantis a fost împușcat de generalul Fotomaras, care a văzut scena de la fereastra sa. Georgios a reușit să scape și s-a ascuns în ambasada franceză; după câteva zile, s-a predat autorităților grecești. A fost condamnat la moarte de o curte marțială și a fost executat prin împușcare.

Lui Ioannis Kapodistrias i-a urmat în funcția de guvernator fratele său mai mic, Augustinos Kapodistrias. Augustinos a rămas la putere doar șase luni, timp în care țara a căzut în haos.

·         1800 - S-a născut William Talbot, fizician britanic
* 1839: Josiah Willard Gibbs (n. 11 februarie 1839 la New Haven, Connecticut - d. 28 aprilie 1903 la New Haven) a fost un inginer, fizician, și matematician american. El a creat cea mai mare parte a fundamentului teoretic al termodinamicii chimice și chimiei fizice. Ca matematician, el a creat calculul vectorial, independent de Oliver Heaviside. A contribuit esențial la dezvoltarea termodinamicii (chimice) alături de Hermann von Helmholtz.

A studiat la Newhaven, Paris, Berlin și Heidelberg. În 1871 intră ca profesor de matematică la Yale College.

În 1893 devine doctor onorific la Erlangen, iar în 1901 a fost decorat cu medalia „British Association Copley”.

·         1840: Lajos Abafi (Ludwig Aigner), scriitor, editor, istoric literar, entomolog și francmason maghiar de origine germană (d. 1909)

* 1841: Ioan D. Caragiani (n. 11 februarie 1841, Avdela, Grecia - d. 13 ianuarie 1921, Iași) a fost un folclorist și traducător român, de origine macedo-română, specialist în limba și literatura elină, membru al Junimii, membru fondator al Academiei Române și unul dintre marii luptători pentru drepturile aromânilor

Ioan D. Caragiani s-a născut în localitatea pindeană Avdela, Grecia, de unde proveneau, între alții, Nuși Tulliu, autentic creator de poezie în dialectul aromân, Take Papahagi, cunoscutul lingvist, etnograf și dialectolog și familia istoricului Nicolae Șerban Tanașoca. Caragiani se trage dintr-o familie de oieri, care vara își duceau oile la munte, și iarna se întorceau cu ele la șes, în zona Salonicului, activitate din care, cu multă trudă și chibzuială s-au înstărit.^[4]

Caragiani nu s-a căsătorit niciodată. Avea o soră la care ținea mult, Despa Caragiani (măritată Papahagi, mama lui Pericle Papahagi), pe care, când aceasta venea în țară, o ducea cu el la Junimea sau la seratele literare de la regina Carmen Sylva. Deși fără școală, Despa fusese o femeie strașnică, despre care se spun multe povești impresionante: cum ea a fost cea care a ieșit din biserica unde se adăpostise tot satul, când au fost atacați de turci, ca să trateze cu inamicul si reușeste să-l convingă să plece; cum atunci când un grup de tâlhari a atacat casa mare și frumoasă, din piatră, pe care familia și-o construise din bani adunați din ale oieritului, Despa, ținând un nou născut în mâna stângă, cu pușca în mâna dreaptă trage „bărbătește”, iscusit și fără oprire și-i izgoneste. Despa avea istețimea de minte și simțul umorului fratelui ei Ioan Caragiani. După o vizită la regină, întrebată fiind de Măria Sa cum i-a plăcut seara, Despa răspunde prompt: „Nu mă pot pronunța doar după o vizită”.^[5] Fratele lui Ioan Caragiani, doctorul Alexandru Caragiani, stabilit la Tecuci, este tatăl cunoscutei aviatoare Elena Caragiani-Stoienescu.

Caragiani urmează cursurile școlilor primare și secundare aromânești din Avdela, Gureanta și Vlaho-Clisura în Grecia. Studiile secundare și superioare le-a făcut la Atena unde din 1856 studiază filologia. Ajunge să fie un foarte bun cunoscător al istoriei și literaturii vechi eline, pentru care avea o dragoste deosebită. Cu toate acestea ca bun român de origine și sentimente, după absolvirea facultății în 1864 Caragiani emigrează în România. Deși a ales să trăiască în România, Ioan Caragiani se va mai duce de câteva ori să viziteze locurile aromânești de la sud de Dunăre

Caragiani avea un caracter egal, plăcut și totdeauna vesel. Era un tip simpatic și orginal. Cu fața plină și jovială, surâsul său veșnic îndemna la râs chiar când nu vobrea, dar mai ales când se punea pe povestit. Vestit din cauza anecdotelor pe care le povestea cu o artă și un humor extraordinar, chiar pînă la bătrînețe, Caragiani a fost apreciat de toți cunoscuții săi.

·         1847: S-a născut inventatorul american Thomas Alva Edison. În timpul administraţiei Carter această zi a fost proclamată “Ziua inventatorului american”. Thomas Alva Edison (n. 11 februarie 1847, Milan, Ohio, SUA – d. 18 octombrie 1931, West Orange, New Jersey, SUA) a fost un important inventator și om de afaceri american al sfârșitului de secol XIX și început de secol XX. A fost cunoscut și ca „Magicianul din Menlo Park„, fiind și cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor științifice (1093 brevete). A fost un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenții în domeniul electricității (becul cu filament), al telefoniei, al sistemului de transmisie multiplă a telegramelor, al înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) și al cinematografiei – kinetoscopul. În lumea industriei introduce noțiunea de producție de serie. Pentru meritele sale, Academia Americană de Arte și Știință îi acordă în anul 1895 „Premiul Rumford” pentru activitatea din domeniul electricității și în anul 1915 „Medalia Franklin” pentru contribuția sa pentru binele umanității. Edison s-a născut în Milan, Ohio, Statele Unite ale Americii și și-a petrecut copilăria în Michigan. A fost parțial surd din adolescență, ceea ce nu l-a împiedicat să devină operator de telegraf în anii 1860. Primele lui invenții au fost legate de telegraf. În adolescența sa, Edison a lucrat și în alte domenii, vânzând mâncare și bomboane călătorilor prin trenuri. Primul său brevet de invenție a fost obținut pentru mașina electromagnetică de înregistrat voturi în 28 octombrie 1868.
* 1856: Torje Olsen Solberg (n. 11 februarie 1856 - ??) a fost un politician norvegian pentru Partidul Liberal.

El s-a născut în Holt, și a petrecut cea mai mare parte a vieții sale ca fermier. A fost membru al Consiliului municipal Holt din 1896 pana în 1898 și din 1904 până în 1919, servind ca primar adjunct în anii 1904-1910, 1913 și 1916. El a fost un reprezentant adjunct la Parlamentul norvegian în anii 1916-1918.

* 1875: Alexandru Toma (nume la naștere Solomon Moscovici) (n. 11 februarie 1875, Urziceni - d. 15 august 1954, București) a fost un scriitor, poet, jurnalist și traducător român de origine evreiască

Pseudonimul literar de Alexandru Toma a fost ales de Ion Luca Caragiale, în 1896, cu prilejul publicării unui poem în revista "Epoca literară". La începutul carierei literare și publicistice a folosit și alte pseudonime, precum Falstaff, Hâncu, Crayon, Tomșa și Endymion.^[2]

În 1919, Alexandru Toma a fost ales membru al Societății Scriitorilor Români^[3]

Licențiat al Facultății de Litere din București, a fost o vreme profesor de istorie și filosofie la licee din București și redactor la ziarul socialist Lumea nouă

După al Doilea Război Mondial a fost director la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (ESPLA).^[4]

Cunoscut pentru vederile sale comuniste și pentru introducerea realismului socialist și a stalinismului în literatura română^[5], în 1948 A. Toma a fost ales membru titular al Academiei Române.^[6]. După aceea, pictorul Jean Steriadi l-a imortalizat pe pânză într-un tablou numit „Academicianul A. Toma”.^[7]

Unele poezii "realiste" ale lui A. Toma, porneau de la o știre publicată în ziarul Scânteia, din care închega iute, indiferent la inadvertențe, un scurt poem în care faptele sunt conduse și reordonate după nevoia artistică a poetului, într-o flagrantă ignorare a veridicului^[8].

În poezia La inaugurarea librăriei Cartea Rusă, publicată în revista „Veac nou“ din 10 ianuarie 1945, A. Toma celebra înființarea Editurii și Librăriei ARLUS-Cartea Rusă (decembrie 1944, respectiv ianuarie 1945) drept un act civilizator major.^[9]

Vladimir Tismăneanu relatează o întâmplare la care a fost martoră jurnalista Tita Chiper: la o vizită a lui A. Toma la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”, prin 1953, acesta se bătea cu pumnul în piept atunci când invoca „poemele antifasciste” pe care le-ar fi compus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La întrebarea unui tânar poet despre cum ajungeau acele versuri în rândul poporului, A. Toma a replicat scurt: „Tavarășe, eu nu eram sinucigaș. Le țineam ascunse în sticluțe de Urodonal

La o săptămână după dispariția lui Iosif Vissarionovici Stalin, în pagina a doua a ediției din 13 martie 1953 a ziarului Scânteia, Alexandru Toma (devenit celebru cu versurile “imperialist american/căde-ți-ar bomba-n ocean!”) a publicat o altă “capodoperă” literară: Viață dați stalinistului gând!^[11] care se încheia cu versurile:

Fii ai muncii, noi azi, sub cernitul drapel

Al partidului nostru, — înălțăm jurământ

Să dăm iureș prin crâncene stăvili spre țel —

Cu acelaș avânt stalinist neînfrânt!

Este tatăl lui Sorin Toma care a publicat în ziarul Scînteia un faimos articol ce avea drept scop delegitimarea scriitorului Tudor Arghezi. A existat suspiciunea că ar fi scris acest articol pentru a-l da jos de pe piedestal pe Tudor Arghezi și a-l pune în locul acestuia pe tatăl său, poetul A. Toma

* 1880: Ioan Bălan (n. 11 februarie 1880, Teiuș, comitatul Alba de Jos - d. 4 august 1959, la Ciorogârla, lângă București) a fost episcop greco-catolicde Lugoj, deținut politic.

Ioan Bălan s-a născut la 11 februarie 1880, la Teiuș, pe atunci în comitatul Alba de Jos, din părinții Ștefan Bălan și Ana, născută Muntean. A făcut studiile liceale la Blaj, iar studiile teologice la Budapesta și Viena.

A fost hirotonit preot în anul 1903. A activat ca paroh al Bisericii Sf. Vasile din str. Polonă și protopop al românilor greco-catolici din București. La data de 27 august 1916, în ziua intrării Regatului Român în Primul Război Mondial, protopopul Bălan a fost arestat de autoritățile române sub acuzația de a fi spion austro-ungar. De față la arestarea sa, care a avut loc la reședința episcopală din strada Esculap (în prezent str. Pictor C. Stahi, nr. 5-7), a fost arhiepiscopul Netzhammer, care a relatat situația în memoriile sale.^[1] Referatul întocmit în urma analizei probelor ridicate cu ocazia percheziției arată că a fost găsită „o carte poștală dela [sic] consulatul austro-ungar, prin care el este invitat să se prezinte la acest consulat; nu se spune cauza pentru care e chemat. Celelalte scrisori nu conțin nimic ce ar interesa Siguranța Statului.” În pofida protestului unor intelectuali adresat primului ministru, protopopul Bălan a fost trimis în lagăr la Huși.^[2] În data de 3 septembrie 1916 regele Ferdinand i-a transmis arhiepiscopului Netzhammer nedumerirea sa față de arestarea lui Ioan Bălan, iar arhiepiscopul a răspuns cu părerea că Bălan era victima intrigilor lui Vasile Lucaciu, presupunere împărtășită de rege.^[3]

În anul 1936 a fost ales episcop de Lugoj. Consacrarea sa episcopală a avut loc la 18 octombrie 1936 în Catedrala din Blaj.

În 29 octombrie 1948, în contextul interzicerii Bisericii Române Unite cu Roma, a fost arestat de autoritățile comuniste. În ciuda vârstei înaintate, a fost dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, apoi la mănăstirea ortodoxă Căldărușani, iar din 1950, după refuzurile consecvente de a accepta trecerea la Biserica Ortodoxă Română, a fost închis la penitenciarul din Sighet. Acolo a fost supus unor munci istovitoare. În 1955 a fost internat cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeș, ulterior a fost transferat la mănăstirea Ciorogârla, unde s-a stins din viață în anul 1959.

·         1882: Gheorghe Cucu, compozitor, cunoscut mai ales datorită muzicii corale și prelucrărilor de folclor. (d. 1932)

* 1886: May Ziade (născută Marie Ziade) (în arabă مي زيادة‎)(n. 11 februarie 1886 – d. 1941) a fost o scriitoare de origine libanezo-palestiniană și un personaj emblematic pe scena literară arabă în perioada Renașterii arabe la începutul secolului XX. Este cunoscută ca fiind atât o "feministă în spațiul palestinian avant la lettre", cât și "un pionier pentru feminismul oriental
S-a născut în Nazaret, Palestina. Tatăl ei Elias Ziade, cunoscut în calitate de editor al ziarului al-Mahrūsah, era un libanez maronit (din familia Chahtoul), iar mama era de origine palestiniană. Cursurile școlii primare le-a urmat în Nazaret. La vârsta de 14 ani a fost trimisă la Aintoura pentru a urma cursurile școlii secundare la o școală franceză din cadrul unei mănăstii pentru fete. Aceste studiile au reprezentat contactul cu literatura franceză, față de care a avut o simpatie deosebită {{cite web|title=Notice sur la poetesse May Ziade^[2]. Ulterior a absolvit cursurile mai multor școli romano-catolice din Liban, iar în 1904 a revenit în Nazaret pentru a fi lângă părinții săi. La vârsta de 16 ani a publicat primul său articol.
Între anii 1928 și 1931, Ziade a suferit o serie de traume cauzate de pierderea părinților, a prietenilor, dar mai presus de toate, cea a lui Khalil Gibran. A intrat într-o depresie adâncă și s-a întors în Liban, unde rudele au internat-o într-un spital de psihiatrie, pentru a-și reveni. Cu toate acestea, Nawal El Saadawi susține că Ziade a fost internată în spital din cauza convingerilor sale feministe^[5]. După ce și-a recăpătat parțial luciditatea, May Ziade s-a întors la Cairo, unde a și murit la data de 17 octombrie 1941.

·         1888: Nicolae Ionescu-Sisești, medic, membru corespondent al Academiei Române (d. 1954)

·         1889 - S-a născut John Mills, chitarist şi cântăreţ american (m. 1935).

·         1899 - S-a născut compozitorul şi criticul muzical Vasile Ijac (m.01.07.1999).

·         1900: Hans-Georg Gadamer (n. 11 februarie 1900, Marburg, Imperiul German^[8] – d. 13 martie 2002, Heidelberg, Germania^[10]) a fost un filozof german cunoscut în special pentru opera sa monumentală (magnum opus) Adevăr și metodă (Wahrheit und Methode) din 1960. Este unul dintre cei mai importanți hermeneuți ai secolului al XX-lea. Preocupat de reabilitarea „filosofiei practice”, a fost preocupat în scrierile sale de fenomenul comprehensiunii, care nu trebuie înțeles doar ca simplu act subiectiv, ci ca inserție într-un proces mai amplu, în care prezentul se intersectează fără încetare cu trecutul.

Gadamer s-a născut în Marburg, Germania. Era fiul unui profesor de chimie care va deveni mai târziu rectorul universității din acest oraș. Gadamer a rezistat dorinței tatălui său de a studia științele naturii și a fost mai interesat de umanistică. A crescut în orașul Breslau under Hönigswald, dar s-a mutat înapoi în Marburg unde a studiat cu filosofii Neo-Kantieni Paul Natorp si Nicolai Hartmann. Și-a dat licenta in filosofie in 1922.

Imediat după aceasta, Gadamer a visitat Freiburgul și a început să studieze cu Martin Heidegger, care era în acea perioadă în primii săi ani de profesorat. Gadamer făcea parte dintr-un grup în care îi avea colegi pe Leo Strauss, Karl Löwith, și Hannah Arendt. Cu timpul s-a apropiat de Heidegger, și când acesta a obținut un nou post la Marburg, Gadamer l-a urmat acolo. Influența lui Heidegger i-a inspirat lui Gadamer gândul despărțirii de școala neokantiană din care făcuse parte nalături de Natorp și Hartmann.

Gadamer a devenit profesor habilitat în 1929 și și-a petrecut cea mai mare parte a anilor 30 predând la universitatea din Marburg. Spre deosebire de Heidegger, Gadamer era un anti-nazist convins, cu toate că nu a avut nici o activitate politică în timpul celui de-al Treilea Reich. Nu a obținut nici o slujbă plătită în aceea epocă și nu intrat în partidul Național Socialist. Spre sfârșitul războiului a fost mutat la Universitatea din Leipzig. În 1946, deoarece forțele de ocupație americane l-au declarat curat, a fost numit rector la această universitate. Faptul că Estul Germaniei se îndrepta spre comunism l-a determinat să se retragă în Germania de Vest, Inițial a acceptat o catedră la Universitatea din Frankfurt pe Main și apoi a devenit succesor al lui Karl Jaspers in Heidelberg in 1949. A rămas aici, pe poziție de profesor emerit, până la moartea sa în 2002.

În acest timp și-a completat opera sa capitală, un veritabil magnum opus Adevăr și metodă (în 1960) și s-a angajat în faimoasa sa polemică cu Jürgen Habermas pe tema posibilității de a transcende istoria și cultura pentru a-ți găsi o poziție obiectivă de pe care să evaluezi societatea. Dezbaterea s-a încheiat fără rezultat dar a condus la prietenia dintre cei doi. Chiar Gadamer i-a obținut lui Habermas primul post de profesor la Heidelberg. O altă încercare de dialog cu Jacques Derrida s-a încheiat fără vreo concluzie, deoarece cei doi nu aveau niciun element în comun în teoriile lor. După moartea lui Gadamer, Derrida a recunoscut că imposibilitatea de a dialoga cu Gadamer constituie cel mai mare eșec al carierei sale de filosof și i-a adus într-un necrolog omagiul său celui dispărut.

* 1909: Joseph Leo Mankiewicz (n. 11 februarie 1909 – d. 5 februarie 1993) a fost un regizor, scenarist și producător american de film. A câștigat două Premii Oscar; unul pentru A Letter to Three Wives (1949), la categoria cel mai bun regizor și unul pentru Totul despre Eva (1950), la categoria cel mai bun scenariu adaptat.

·         1911 - S-a născut prozatorul şi traducătorul Pericle Martinescu ("Visul cavalerului", "Picturi în filigran").

·         1914 - S-a născut Paul Alexandru Georgescu, critic şi istoric literar.

* 1918: Anne Stine Ingstad (n. 11 februarie 1918 - d. 6 noiembrie 1997) a fost un arheolog norvegian, care alături de soțul său Helge Ingstad, a descoperit urmele uni așezări vikinge la L'Anse aux Meadows în provincia canadiană Newfoundland și Labrador.
* 1919: Eva Gabor (n. 11 februarie, 1919 – d. 4 iulie 1995) a fost o actrițăamericană de origine maghiară, cunoscută mai ales datorită rolului Lisei Douglas, soția lui Eddie Albert, din serialul Green Acres. Ea a fost sora mai mică a actrițelor Zsa Zsa Gabor și Magda Gabor.
Născută ca Éva Gábor în Budapesta, a fost a treia fiică a cuplului Vilmos Gabor (1884-1962), militar de carieră, și Jolie Gabor (1896-1997). Eva a fost prima din familie care a emigrat în Statele Unite ale Americii, împreună cu soțul ei Eric Drimmer, un suedez. Primul film în care a avut un rol a fost Forced Landing, film produs de Paramount Pictures.
Eva Gabor a fost căsătorită de cinci ori:
1. Eric Drimmer (1939 – 1942) (divorțați)^[1]
2. Charles Isaacs (27 septembrie 1943 – 2 aprilie 1949) (divorțați)^[2]
3. John Williams (8 aprilie 1956 – 20 martie 1957) (divorțați)^[3]
4. Richard Brown (4 octombrie 1959 – 1972) (divorțați)^[4][5]
5. Frank Gard Jameson (21 septembrie 1973 – 1983) (divorțați)

Eva Gabor a murit de pneumonie și insuficiență respiratorie, pe 4 iulie 1995, în Los Angeles, California, SUA.^[9]

Eva a decedat înainte pe surorile ei mai mari și mama sa. Sora sa Magda și mama Jolie Gabor au decedat ambele doi ani mai târziu, în 1997.

·         1920: Regele Farouk I al Egiptului (arabă فاروق الأول Fārūq al-Awwal; n. 11 februarie 1920 – d. 18 martie 1965), a fost al zecelea conducător al dinastiei Muhammad Ali și penultimul rege al Egiptului și al Sudanului.

Farouk I i-a succedat tatălui său, Fuad I al Egiptului, în 1936. După înlăturarea sa de către Faud al II-lea al Egiptului, în 1952, s-a exilat în Italia, unde a murit în 1965.

Sora sa, Prințesa Fawzia Fuad, a fost prima soție și regină consort a Șahului Mohammad Reza Pahlavi.

·         1921: Ion I. Inculeț, inginer canadian de origine română, autor și coautor a numeroase invenții sau inovații patentate în diverse țări ale lumii, membru de onoare al Academiei Române

·         1922 - S-a născut compozitorul Tudor Jarda.

·         1926: Leslie Nielsen (n. 11 februarie 1926, Regina, Saskatchewan, Canada - d. 28 noiembrie 2010, Fort Lauderdale, Florida) a fost un actor canadiano-american de film.

·         1929: Traian Filip, prozator (d. 1994)

* 1929: Paul Barbăneagră (n. 11 februarie 1929, Isaccea, Tulcea - d. 13 octombrie 2009, Paris, Franța) a fost un regizor româno-francez. A fost cineast, eseist, scenarist, colaborator al „France 2”, „France 3”, „Radio Europa Liberă”.

S-a stabilit în Franța în 1964^[2][3] după ce a cerut azil politic cu ocazia participării la un festival de film la Tours.

Este înhumat în parcela românească a cimitirului parizian de la Thiais

·         1932: Aureliu Emil Săndulescu, fizician și om politic român

·         1934: Se naște Generalul Manuel Antonio Noriega care a fost din 1984 până în 1990,  şef al forţelor armate din Panama si a exercitat puterea de facto în ţară, fara a avea calitatea constitutionala de sef de stat. A fost agent dublu al CIA şi al serviciilor secrete comuniste  cubaneze.
Presedintele american George Bush sub pretextul  omorarii unui soldat american de catre soldati panamezi, a ordonat invazia din Panama la 20 decembrie 1989, sub numele de cod  ”Operaţiunea Just Cause.”Noriega s-a predat  la 3 ianuarie 1990 şi a fost anchetat de  procuror din Miami ,judecat si condamnat în 1992 la 40 de ani în închisoare. Pedeapsa i- a fost redusă la 30 de ani, iar mai târziu la 17 ani, pentru buna purtare.
Ar  fi trebuit să  fie eliberat la 9 septembrie 2007, dar extrădarea lui a fost solicitată de către Franţa şi Panama.
Manuel Noriega a fost condamnat în contumacie în Franţa în 1999, la zece ani de închisoare pentru spălare de bani şi  la o amendă de 75 milioane franci francezi. Este, de asemenea condamnat în Panama la doua termene de douăzeci de ani de închisoare pentru uciderea a doi adversari politici.

* 1936: Burton Leon "Burt" Reynolds, Jr. (n. 11 februarie 1936,Lansing, SUA – d. 6 septembrie 2018, Jupiter[*], SUA) a fost un actor și regizor american, cunoscut pentru rolurile Bo 'Bandit' Darville în Smokey și Banditul, Lewis Medlock în Eliberarea, Bobby "Gator" McCluskey în Fulger alb și următorul film din serie Gator, Paul "Wrecking" Crewe în The Longest Yard, Charlie B. Barkin în Toți câinii merg în rai, și în rolul regizorului de filme pentru adulți Jack Horner din Boogie Nights pentru care a câștigat Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar și a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Burt Reynolds a murit pe 6 septembrie, dimineața, în urma unui atac de cord. În ultimii ani, actorul se luptase cu mai multe probleme de sănătate. În 2013, el a fost internat la terapie intensivă pentru tratamentul simptomelor gripei

·         1939 - S-a născut Gerry Goffin, compozitor american.

·         1940 - S-a născut Bobby "Boris" Pickett, cântăreţ şi compozitor american.

* 1941: Sérgio Santos Mendes (pronounție în portugheză: /ˈsɛʁʒju ˈsɐ̃tuʒ ˈmẽdʒiʃ/; n. 11 februarie 1941^[1] în Niterói, Brazilia) este un muzician brazilian. A lansat peste 55 de materiale discografice, și cântă la bossa novacombinat cu jazz și funk.^[1] A fost nominalizat la Premiile Oscar pentru cea mai bună melodie originală în 2012 din postura de co-textier al cântecului „Real In Rio” din filmul de animație Rio.

Mendes este căsătorit cu Gracinha Leporace, care concertează alături de el încă din anii '70. De-a lungul anilor a colaborat cu mai mulți artiști, printre care și Black Eyed Peas, cu care a reînregistrat în 2006 o nouă variantă a hitului său „Mas Que Nada”.

·         1941 - S-a născut Earl Lewis, vocalist american (The Channels).

·         1941: Cornel Mihai Ionescu, eseist și traducător

* 1941: Maria Saca-Răcilă (n. 11 februarie 1941, comuna Drăgănești, județulBălți), artist plastic
* 1944: Ion Ababii (în rusă Ион Абабий) (n. 11 februarie 1944, satul Ochiul Alb, raionul Drochia) este un medic specialist în domeniul otorinolaringologiei, care a fost ales ca membru corespondent (1993) și apoi ca membru titular (2000) al Academiei de Științe a Moldovei. Este rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău. A îndeplinit funcția de Ministru al Sănătății al Republicii Moldova (2005-2008).

Ion Ababii s-a născut la data de 11 februarie 1944, în satul Ochiul Alb din județul interbelic Bălți (azi în raionul Drochia), localitate în care se născuse cu 17 ani înainte viitorul academician Nicolae Testemițanu. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Institutului de Stat de Medicină din Chișinău.

După absolvirea facultății, a lucrat o perioadă (1966-1969) ca medic terapeut și ulterior medic otorinolaringolog (ORL) la Spitalul raional Strășeni. Se înscrie apoi la cursurile de doctorat în medicină, specialitatea Otorinolaringologie la Institutul de Cercetări Științifice din Moscova, obținând în anul 1972 titlul academic de doctor. Va urma ulterior cursuri postdoctorale la același institut cu susținerea tezelor de doctor și respectiv – doctor habilitat în medicină (1983-1985).

Activează apoi în cadrul Institutului de Stat de Medicină din Chișinău în calitate de conferențiar la Catedra de Otorinolaringologie, prorector în probleme de medicină clinică și șef al Catedrei de Otorinolaringologie. În anul 1989 obține titlul științifico-didactic de profesor universitar. Începând din anul 1994 îndeplinește funcția de rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău.

Ca o recunoaștere a activității științifice desfășurate, Ion Ababii a fost ales în Academia de Științe a Republicii Moldova, mai întâi ca membru corespondent (1993) și apoi ca membru titular (2000). De asemenea, a fost ales ca membru de onoare al Academiei de Științe din Polonia și Finlanda, membru de onoare al Academiei de Otorinolaringologie din SUA, Academiei de Otorinolaringologie a Flotei Marine din Federația Rusă, Societății Rinologilor din Federația Rusă. Este autor a 367 lucrări științifice publicate, inclusiv 5 monografii, 4 manuale, 30 îndrumări metodice și 17 brevete de invenție. A pregătit 8 doctori și 1 doctor habilitat în științe medicale.

În afară de activitatea didactico-științifică, acad. prof. dr. Ion Ababii a îndeplinit și o serie de funcții cu caracter administrativ: președinte al Societății Științifico-practice a Otorinolaringologilor din Republica Moldova; specialist principal al Ministerului Sănătății și Protecției Sociale al Republicii Moldova; membru al Comisiei Superioare de Atestare a Republicii Moldova; membru al Consiliului științific specializat pentru susținerea tezelor de doctorat; președinte al Senatului, Consiliului științific, Biroului Senatului și Consiliului de Administrație al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău.

În baza votului de încredere acordat de Parlament, prin Decretul președintelui Republicii Moldova din 8 noiembrie 2005, a fost numit în funcția de ministru al Sănătății și Protecției Sociale. A fost eliberat din funcția de ministru la data de 31 martie 2008, odată cu formarea unui nou guvern condus de Zinaida Greceanîi.

·         1945 - S-a născut sculptorul Constantin G. Grangure.

·         1946 - S-a născut Ray Lake, vocalist american (Real Thing).

·         1946 - S-a născut pictorul Andrei Şchiopu.

·         1949 - S-a născut Johnny G. (John Gotting), cântăreţ, multi-instrumentist şi compozitor britanic.

·         1950 - S-a născut Rochelle Fleming, cântăreaţă americană (First Choice, The Debronettes).

·         1953 -S-a născut Neil Henderson, chitarist şi vocalist britanic (Middle Of The Road).
* 1953: John Ellis „Jeb” Bush (n. 11 februarie 1953) este un om de afaceri și politician american, fost guvernator al statului Florida din 1999 până în 2007.

Este al doilea fiu al fostului președinte al Statelor Unite ale Americii George H. W. Bush și al fostei Prime Doamne Barbara Bush și fratele mai mic al fostului președinte George W. Bush. A crescut în Houston, Texas. A absolvit Phillips Academy din Andover, Massachusetts și a urmat cursurile Universității Texasului din Austin, fiind licențiat în domeniul afacerilor latino-americane. Ca urmare a alegerii tatălui său în funcția de vicepreședinte al SUA în 1980, s-a mutat în Florida și și-a început cariera în domeniul dezvoltării imobiliare. În 1986 a fost numit în funcția de Secretar al comerțului statului Florida, pe care a deținut-o până în 1988, când a demisionat pentru a-l susține pe tatăl său în campania sa victorioasă pentru Președinția SUA.

În 1994, Bush a candidat pentru prima dată la funcția de guvernator al Floridei, pierzând alegerile la mai puțin de două procente în fața guvernatorului în exercițiu, Lawton Chiles. A făcut apoi a doua încercare în 1998 și a reușit să-l învingă pe guvernatorul-locțiitor Buddy MacKay, obținând 55 la sută din numărul de voturi. A candidat pentru realegere în 2002 și a câștigat cu 56 la sută din voturi, devenind primul guvernator al Floridei cu două mandate. În timpul celor opt ani la cârma Floridei, Bush s-a distins prin inițierea unor politici de mediu, precum acțiunile de conservare a Everglades, prin reformele pentru prevenirea malpraxisului, prin mutarea beneficiarilor programului social de sănătate Medicaid în sistemele private sau prin instituirea unor reforme în sistemul educațional de stat, care au inclus emiteri de vouchere și promovarea programelor pentru dezvoltarea alternativelor de școlarizare („school choice”).

În prezent este candidat la nominalizarea în campania prezidențială a SUA 2016 din partea Partidului Republican

·         1955: Costin Grigoras, scriitor și critic muzical român

* 1958: Hiroshi Yoshida (n. 11 februarie 1958) este un fost fotbalist japonez.

·         1962: Sheryl Crow, cântăreață americană
* 1962: Cristea Rusu (n. 2 noiembrie 1962, Brăila) este un antrenor de fotbal român și fost fotbalist, momentan ocupând funcția de Director Sportiv în cadrul echipei CF Brăila
* 1963: Octavian Motoc (n. 11 februarie 1963, Bordei Verde, Brăila) este un politician român, membru al Parlamentului României.

De profesie inginer, este absolvent al Institutului Politehnic din Iași, Facultatea de Constructii, în anul 1989. Între 1990-1997 a lucrat ca redactor la ziarul Delta, din Tulcea. Între 1997-2010 a ocupat o serie de funcții de conducere în structurile din subordinea Consiliului Județean Tulcea, cea mai reprezentativă fiind cea de director executiv al Direcției Dezvoltare Regională, Integrare Europeană și Relații Externe. Este membru al Partidului Național Liberal și vicepreședinte al filialei Tulcea a PNL.^[1]

A fost membru al Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă (până în feb. 2013), ulterior fiind membru al Comisiei pentru afaceri europene și Comisiei pentru mediu.^[2]

Este senator în legislatura 2012-2016, din partea Uniunii Social-Liberale, în colegiul uninominal 1 din Circumscripția electorală nr.38 Tulcea. Din februarie 2015 este vice-lider al Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.^[1]

Este președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Populară Chineză, secretar al Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Bahrein și membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Belarus.

* 1964: Sarah Louise Heath Palin (engleză ˈpeɪlɪn - născută la 11 februarie1964) este o politiciană americană, autoare, oratoare și comentatoare de politică, fostă guvernatoare a statului american Alaska între 2006 și 2009(până la demisia sa). A candidat la funcția de vice-președinte al SUAalături de John McCain (care a candidat la funcția de președinte) la alegerile naționale din noiembrie 2008.

* 1966: Cristina Grigoraș (n. 11 februarie 1966, Satu Mare) este o fostă gimnastă română de talie mondială, laureată cu aur olimpic la Los Angeles 1984.
* 1967: Ciro Ferrara (n. 11 februarie 1967) este un fost fotbalist și actual antrenorde fotbal italian, în prezent liber de contract.

·         1969: Jennifer Joanna Aniston (n. 11 februarie 1969) este o actriță, regizoare, producătoare de film și femeie de afaceri americană. Ea a cucerit faima internațională pentru rolul lui Rachel Green în sitcom-ul Friends (Prietenii tăi) (1994–2004), rol pentru care ea a câștigat un premiu Emmy, un Glob de Aur și un premiu Screen Actors Guild Award. În 2012, Aniston a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame. Adițional, revista Men's Health a ales-o pe Aniston drept ”cea mai sexy femeie din toate timpurile” ("Sexiest Woman of All Time").^[3]

Jennifer Aniston s-a bucurat de o carieră de succes și în film. Ea a jucat rolul protagonistei feminine în zeci de filme de comedie romantică. Cele mai mari hit-uri box office ale sale sunt Bruce Almighty (2003), The Break-Up (2006), Marley & Me (2008), Just Go with It (2011), Horrible Bosses (2011) și We're the Millers (2013), toate încasând peste 200 de milioane $ în Statele Unite

S-a născut în Sherman Oaks, Los Angeles. Părinții săi sunt John Aniston și Nancy Dow. Din partea tatălui are descendenți greci, iar din partea mamei italieni și scoțieni. Are doi frați vitregi, John Melick și Alex Aniston. Nașul său a fost actorul Telly Savalas, cel mai bun prieten al tatălui său. În copilărie a locuit un an în Grecia împreună cu familia sa. Mai tărziu s-au mutat la New York. Studiile și le-a făcut la școala Rudolf Steiner și Liceul de Muzică și Artă Dramatică Fiorello H. LaGuardia din Manhattan. A jucat în producții care nu au fost prezentate pe Broadway, precum For Dear Life and Dancing on Checker's Grave și s-a întreținut având mai multe joburi part-time, printre care ospătăriță, operator telefonic și curier. În 1989 s-a mutat la Los Angeles. În 1996 a fost apreciată pentru prestația sa din filmul independent She's the One, Office Space în 1999, The Good Girl în 2002 și Friends with Money din 2006. Cel mai mare succes la public și implicit pentru cariera sa l-a avut cu lungmetrajele comerciale Bruce Almighty din 2003, Along Came Polly în 2004, The Break-Up în 2006, Marley & Me din 2008 și He's Just Not That Into You din 2009. Primul său rol într-o producție de televiziune a venit în 1990, într-o serie de scurtmetraje. A apărut după aceea în Ferris Bueller's Day Off, producție care a fost mai târziu suspendată. Nu a fost primul serial în care a apărut și s-a suspendat. Au mai urmat The Edge și Muddling Through. După apariția în filmul horror Leprechaun, Aniston, descurajată de reacțiile publicului și presei de specialitate a vrut să renunțe la cariera de actor. Decizia sa s-a dovedit a fi una pripită pentru că a reușit să ia castingul pentru sitcomul Friends care a avut un succes extraordinar și a propulsat-o printre cei mai bine cotați actori de la Hollywood.

* 1969: Yoshiyuki Hasegawa (n. 11 februarie 1969) este un fost fotbalist japonez.

* 1970: Claudiu-Andrei Tănăsescu (n. 11 februarie 1970) este un deputatromân, ales în 2012 din partea Partidului Alianța Liberalilor și Democraților.

* 1971: Marco Onofrio (n. 11 februarie 1971, Roma, Italia) este scriitor, eseist și critic literar italian. În 1995 a absolvit cu titlu onorific secția de literatura italiană contemporană de la Universitatea "Sapienza" din Roma susținând o lucrare despre poetul Dino Campana, lucrare care a fost distinsă cu premiul european "Eugenio Montale" în 1996.

Se ocupă de literatura italiană modernă și contemporană, îndeosebi de autorii din secolul XX. Studiază de mulți ani raportul scriitorilor italieni și străini cu orașul Roma precum și urmele pe care vizitele făcute de aceștia aici le-au lăsat în operele lor. Desfășoară în același timp și activități de critic literar îndreptate către descoperirile și valorizarea noilor propuneri editoriale. A publicat volume de poezii și proză, a scris zeci de prefețe și a publicat sute de articole și intervenții critice în diferite ziare italiene printre care "Il Messaggero", "Il Tempo", "Lazio Ieri e Oggi", "Studium", "Nuova Antologia", “La Voce romana”, “l’immaginazione”, “Orlando”. Printre lucrările de ficțiune se numără romanul experimental "Senza cuore" (Fără inimă - 2012, ISBN 978-88-96517-97-0), poveștile satirice reunite în volumul "La scuola degli idioti" (Școala idioților - 2013, ISBN 978-88-6881-001-6) și romanul emoțional "Diario di un padre innamorato" (Jurnalul unui tată îndrăgostit- 2016, ISBN 978-88-311-2867-4) care se concentrează pe experiența părintească și este dedicat fiicei sale Valentina.

Cu poemul dramatic "Emporium. Poemetto di civile indignazione” (Poem de indignare civilă) a anticipat – cu trei ani inaintea pamfletului ”Indignați-vă!” a lui Stéphane Hessel – mișcarea ”indignaților” (http://marconofrioscrittore.wordpress.com/). Inspirat de poemele filosofice din ”Prezența lui Giano” muzicistul Marcello Appignani a compus piesele de pe albumul ”Natură vie cu oboi, chitară și violoncel”, produs de RAITrade în septembrie 2014.

Volume de studii și critică literară:

• "Guido De Carolis. Pittura Luce Energia" (ISBN 978-88-87485-54-7)

• "Ungaretti e Roma" (Ungaretti și Roma - 2008; ISBN 978-88-87485-77-6)

• "Dentro del cielo stellare. La poesia orfica di Dino Campana" (2010; ISBN 978-88-96517-25-3)

• "Nello specchio del racconto. L’opera narrativa di Antonio Debenedetti" (2011; ISBN 978-88-96517-46-8)

• "Non possiamo non dirci romani. La Città Eterna nello sguardo di chi l’ha vista, vissuta e scritta" (2013; ISBN 978-88-98135-23-3)

• "Come dentro un sogno. La narrativa di Dante Maffìa tra realtà e surrealismo mediterraneo" (2014; ISBN 978-88-7351-764-1)

• "Giorgio Caproni e Roma" (2015; ISBN 978-88-98135-48-6)

• "Roma vince sempre. Scrittori Personaggi Storie Atmosfere" (2018; ISBN 978-88-98135-80-6).

• "I Castelli Romani nella penna degli scrittori" (2018; ISBN 978-88-98135-81-9).

Volume de poezie:

• "Squarci d’eliso" (2002; ISBN 9788881243136)

• "Autologia" (2005; ISBN 978-88-8124-562-8)

• "D’istruzioni" (2006; ISBN 978-88-8124-612-0)

• "Antebe. Romanzo d’amore in versi" (2007; ISBN 978-88-6004-102-9)

• "È giorno" (2007; ISBN 978-88-87485-63-9)

• "Emporium. Poemetto di civile indignazione" (2008; ISBN 978-88-87485-74-5)

• "La presenza di Giano" (2010; ISBN 978-88965-175-50)

• "Disfunzioni" (2011; ISBN 978-88-97139-09-6)

• "Ora è altrove" (2013; ISBN 978-88-7537-181-4)

• "Ai bordi di un quadrato senza lati" (2015; ISBN 978-88-98243-22-8)

• "La nostagia dell’infinito" (2016; ISBN 978-88-6881-103-7)

• "Suntem vii" (2018; ISBN 978-606-8807-23-2) antologia tradusă în limba română, trad. Simona Stancu, Iași

* 1972: Steven "Steve" McManaman (n. 11 februarie 1972) este un fost fotbalist internațional englez, care a jucat pe postul de mijlocaș ofensiv, extremă sau playmaker la Liverpool, Real Madrid și Manchester City

·         1973: Varg Vikernes, muzician norvegian
* 1974: Alexandru Curteian (n. 11 februarie 1974, Chișinău) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist profesionist din Republica Moldova. Din 24 septembrie 2014 el este selecționerul echipei naționale de fotbal a Moldovei.
* 1974: Michael Eugene Archer^[1][2] (n. 11 februarie 1974,^[3][4][5] Richmond, SUA), cunoscut sub numele de scenă D'Angelo, este un cantautor, instrumentist și producător american de R&B și neo-soul. D'Angelo s-a născut în Richmond, Virginia și este fiul unui preot penticostal. A început să cânte la pian în copilărie, iar la vârsta de 18 ani a câștigat concursul de talente amatoare de la Teatrul Apollo din Harlem timp de trei săptămâni la rând. După o scurtă perioadă ca membru al formației hip hop I.D.U., a devenit cunoscut unui public mai larg în 1994, scriind și producând piesa „U Will Know”.

Albumul său de debut, Brown Sugar, a fost lansat în iulie 1995. Acesta a primit recenzii foarte bune și a înregistrat vânzări de peste două milioane de exemplare. Alături de artiști precum Erykah Badu, Lauryn Hill, Maxwell și Angie Stone, D'Angelo a devenit parte a mișcării neo soul. După o pauză de aproape cinci ani, D'Angelo a lansat Voodoo, în ianuarie 2000. Albumul a debutat pe locul 1 în Billboard 200, iar single-ul „Untitled (How Does It Feel)” a fost un succes uriaș în topurlie R&B. Piesa a câștigat un Grammy pentru Cea mai bună interpretare R&B masculină, iar Voodoo a câștigat premiul pentru Cel mai bun album R&B.

După lansarea piesei „Untitled (How Does It Feel)”, D'Angelo a început să devină din ce în ce mai stânjenit în privința statutului său în creștere de sex-simbol. A urmat o perioadă de probleme personale, inclusiv alcoolismul, și o pauză muzicală de paisprezece ani. În decembrie 2014, D'Angelo și-a lansat cel de-al treilea album de studio, Black Messiah. Albumul a fost un succes din punct de vedere critic și a înregistrat performanțe bune în topurile muzicale, atingând locul cinci în Billboard 200.

* 1974: Alexander Emerick "Alex" Jones (n. 11 februarie 1974, Dallas, Texas) este gazda unei emisiuni de radio, actor, regizor și teoretician al conspirației. Emisiunea lui radio se numește The Alex Jones Show și este difuzată în eter de Genesis Communication Network pe frecvențele 60 AM, FM^[1] și prin stațiile radio pe unde scurte din Statele Unite și pe Internet. Site-urile sale sunt Infowars.com și PrisonPlanet.com.^[2]

Principalele surse de știri se referă la el ca fiind de dreapta,^[3][4][5]conservator^[6][7][8][9] și un teoretician al conspirației.^[10][11][12]

Jones se vede pe sine ca un libertarian și respinge faptul că ar fi de dreapta^[13]. El s-a numit pe el însuși ca fiind un paleoconservator^[14]. Într-o biografie de promovare el este descris ca un constituționalist agresiv^[15][16]. Jones a insistat, de asemenea, că emisiunea de la radio este non-partizană

* 1975: Claudiu Mirică (n. 11 februarie 1975, București) este un solist pop, producător, ziarist român și videast stabilit în Paris, Franța.

Solist pop, ziarist și producător, Claudiu Mirică a debutat, în 1998, cu legendara formație Mondial^[1], la reunirea sa, alături de care a susținut, timp de 3 ani, concerte și show-uri de televiziune. Colaborarea a început cu un recital, în martie 1998, cînd Mondial a readus pe scenă, după aproape 30 de ani de absență, nemuritoarele piese “Romanță fără ecou”, “De va veni la tine vintul”, “Atît de fragedă” sau “Primăvara”, lansate de formație în interpretarea vocală a lui Gabriel Drăgan.

* 1976: Ricardo Alexandre Martins Soares Pereira (n. 11 februarie 1976), cunoscut simplu ca Ricardo, este un fotbalist portughez care retras din activitate pe postul de portar.

·         1977: Yuka Murofushi, atletă japoneză
* 1980: Mark "Marco" Bresciano (pronunție în italiană: /breʃˈʃano/; n. 11 februarie1980) este un fotbalist australian care joacă pentru Al-Gharafa.

·         1981: Kelly Rowland, cantǎreaṭǎ americanǎ
* 1981: Aritz Aduriz Zubeldia (San Sebastian, Spania, 11 februarie 1981) este un fotbalist spaniol. Joacă ca atacant la Atletic Club din La Liga

·         1982: Florin Lovin (n. 11 februarie 1982, Piatra Neamț, România) este un fotbalist român retras din activitate, care a jucat pe postul de mijlocașdefensiv

* 1982: Cătălina Cioaric (n. 11 februarie 1982) este o jucătoare de handbal română. În prezent activează la clubul HCM Râmnicu Vâlcea.^[2] Cătălina a fost și componentă a echipei naționale a României, cu care a luat parte la Campionatul European din 2008.
* 1983: Rafael van der Vaart (n. 11 februarie 1983 în Heemskerk) este un fotbalistolandez care joacă pentru FC Midjylland, în prima ligâ a Danemarcei, Alka Superliga, și fost jucator în echipa națională a Olandei.
* 1985: Andrei Daniel Marinescu (n. 11 februarie 1985) este un jucător de fotbal român. A debutat în Liga I pentru Rapid București la data de 30 iulie 2006 în meciul Pandurii Tg. Jiu – Rapid 1–1. A semnat cu formația de sub Tâmpa la începutul anului 2013 pentru o perioadă de 2 ani și jumătate, după ce și-a reziliat contractul cu CS Turnu Severin.
* 1987: José María Callejón Bueno (n. 11 februarie 1987, Motril) este un fotbalistspaniol care evoluează pentru clubul Napoli pe post de mijlocaș lateral/extremă și atacant.

Fratele său geamăn Juanmi Callejón joacă în prezent pentru Bolivar. Amândoi și-au făcut junioratul la Real Madrid. Callejón a devenit cunoscut pe vremea când evolua pentru clubul Espanyol. În 2011 s-a întors la Real Madrid unde a jucat timp de doi ani, 2013 fiind anul în care s-a transferat la Napoli.

* 1989: Sally Potocki (n. 11 februarie 1989) este o handbalistă australiană care joacă pentru clubul german Borussia Dortmund și pentru echipa națională a Australiei pe postul de intermediar stânga. Născută în Polonia, Potocki a jucat anterior baschet în prima divizie australiană

* 1990: Q'orianka Waira Qoiana Kilcher (n.11 februarie 1990) este o actriță, cântăreață și activistă americană născută în Germania. Ea este cunoscută pentru rolul Pocahontas în filmul The New World din 2005, regizat de Terrence Malick. Alt rol al său este Kaʻiulani în Princess Kaiulani.

·         1992: Taylor Daniel Lautner^[1] (pronunțat /ˈlaʊtnər/, LOWT-ner, n. 11 februarie 1992)^[2] este un actor, manechin și artist marțial american. Lautner este cunoscut pentru rolul lui Jacob Black din seria Saga Amurg, bazată pe romanele cu același nume scrise de Stephenie Meyer.

Lautner a început să practice artele marțiale încă din copilărie,^[3] în Holland, Michigan, fiind clasat pe primul locul la categoria sa de Asociația Americană a Sporturilor de Karate. Mai târziu acesta și-a început cariera în actorie, având diverse roluri secundare în seriale de comedie precum The Bernie Mac Show (2003) și Nevastă-mea și copii(2004), dar și roluri de dublaj în Ce mai e nou Scooby Doo? (2005) și Danny Phantom (2005). În 2005 el a apărut în filmul Cu duzina e mai ieftin 2 - Războiul taților, urmând ca apoi să interpreteze rolul principal în Aventurile lui Sharkboy și Lavagirl în 3-D (2005) și Răpirea (2011).

Lautner a devenit spre sfârșitul anilor 2000 un idol al tinerilor și un sex simbol odată cu schimbarea intensă a fizicul său pentru păstrarea rolului lui Jacob Black, atrăgând în repetate rânduri atenția presei. În 2010 a fost clasat de revista Glamour pe locul al doilea în lista „Cei mai sexy 50 de bărbați din 2010”, iar People l-a inclus pe locul al patrulea în lista „Cele mai uimitoare corpuri”. Tot în același an Lautner a fost numit cel mai bine plătit actor adolescent de la Hollywood.

Lautner are un plan de antrenament complex care a fost publicat de revista Men's Health și un regim alimentar specific după ce și-a dezvoltat corpul pentru filmul Saga Amurg: Lună Nouă.^[4] În plus, el practică artele marțiale în mod regulat, declarând că nu consumă droguri sau alcool.^[4][5]

Lautner locuiește împreună cu părinții și sora lui mai mică în Valencia, California, locație pe care o preferă datorită lipsei de paparazzi. El a declarat că niciodată nu s-a gândit să se mute pe cont propriu, adăugând: „Ceea ce îmi place este că viața mea de acasă nu s-a schimbat. Ajut în continuare cu gunoiul. Ajut în continuare cu gazonul.” El deține un BMW seria 5 cu ferestre fumurii pentru a-și păstra anonimatul.^[4]

Datorită succesului pe care l-a cunoscut odată cu filmele din Saga Amurg, Lautner a devenit prea ocupat pentru a mai merge la școală, așa că și-a luat examenul de competență și a absolvit liceul în 2008. El a declarat la emisiunea Late Show with David Letterman că dacă nu ar avea treabă ar dori să se întoarcă la școală.^[4]

În presa din 2009 s-a vehiculat că Lautner ar fi avut o relație cu cântăreața de muzică country Taylor Swift și cu actrița Selena Gomez

* 1993: Igor Dima (n. 11 februarie 1993) este un fotbalistmoldovean care evoluează la clubul Petrocub Hîncești pe postul de atacant.

Decese

·         55: Moare in conditii misterioase la Roma, Tiberius Claudius Caesar Britannicus, moștenitor al tronului imperial (n.12 februarie 41). A fost fiul imparatului roman Claudius și al Valeriei Messalina. Disparitia sa ii deschide calea lui Nero să devină împărat.

·         244: Imparatul roman Gordian al III-lea este ucis de soldații rasculati  în Zaitha (in Mesopotamia).

·         731: A decedat Papa Grigore al II-lea. S-a născut  la  Roma  in anul 669, iar, la data de 19 mai 715 a fost ales papă.  După moarte  el va fi declarat sfant.

·         824: Papa Pascal I. Papa Pascal I a stat in scaunul pontifical  din 25 ianuarie 817  pana la  11 februarie 824. S-a născut în Roma si  a fost în prealabil stareţ la manastirea Sf.Stefan  din Roma. A  primit  in dar  de la Ludovic cel Pios, Corsica şi Sardinia. El l-a încoronat împărat pe  Lothar în anul  823 la  Roma şi a deschis un adapost pentru grecii persecutati si fortati sa-si paraseasca tara in timpul luptelor cu iconoclaştii. Biserica Catolică îl sărbătorește pe Sf. Pascal pe data de 11 februarie

·         1503: Elisabeta de York (n. 11 februarie 1466 – d. 11 februarie 1503) a fost fiica regelui Eduard al IV-lea al Angliei, sora regelui Eduard al V-lea, nepoata regelui Richard al III-lea, soția regelui Henric al VII-lea și mama regelui Henric al VIII-lea.

Elisabeta de York s-a născut la Palatul Westminster, cel mai mare copil al regelui Eduard al IV-lea și a reginei lui, Elizabeth Woodville. Botezul ei a fost sărbătorit la Abația Westminster.

În 1469, ea a fost logodită pentru scurt timp cu George Neville, fiul lui John Neville, conte de Northumberland, care l-a sprijinit inițial pe Eduard al IV-lea împotriva rebeliunii verișorului său Richard Neville, Conte de Warwick, care mai târziu s-a alăturat rebeliunii lui Warwick. Ca urmare, logodna a fost anulată. În 1475, Ludovic al XI-lea a fost de acord cu căsătoria Elisabetei de Yoek și a fiului său, Carol, Delfinul Franței. Cu toate acestea, în 1482, Ludovic și-a renegat promisiunea.

În 1483 Eduard al IV-lea a murit iar fratele mai mic al Elisabetei, Eduard, a devenit rege. Unchiul ei, Richard, Duce de Gloucester a fost numit regent și protector al nepoților săi. La scurt timp după moartea fratelui său, Richard a început să ia măsuri pentru a-și izola nepoții de relațiilor lor din Woodville.

La 22 iunie 1483 căsătoria lui Eduard al IV-lea a fost declarată invalidă. Acest lucru a făcut ca urmașii rezultați din căsătorie să nu fie eligibili pentru succesiunea la tron. Parlamentul a emis un proiect de lege, Titulus Regius pentru a sprijini această poziție: copii lui Eduard al IV-lea au fost declarați bastarzi iar Richard numit rege.

În 1484, Elisabeta și familia ei au părăsit Westminster Abbey și s-au întors la curtea lui Richard. Au existat zvonuri că Richard dorea să se căsătorească cu nepoata lui. Dar curând, Henric Tudor, care a plecat din Harfleur a debarcat la Milford Haven cu două mii de soldați englezi. Țara Galilor s-a pronunțat în favoarea lui pentru că familia Tudor era galeză. Henric s-a întâlnit cu Richard în bătălia de la Bosworth în 1485. Richard s-a avântat în luptă și a fost ucis.

Elisabeta ca regină

Henric era moștenitor al Casei Lancaster. Deși știa că trebuie să se căsătorească cu Elisabeta pentru a-și asigura stabilitatea tronului, nu a avut intenția ca drepturile lui să fie puse sub semnul întrebării: dorea să domnească ca un rege-cuceritor și nu ca soț al Elisabetei, nu avea nici o intenție de a împărți puterea cu ea.

Henric al VII-lea a recunoscut necesitatea de a se căsători cu Elisabeta de York pentru a asigura stabilitatea domniei sale și de a slăbi pretențiile altor membrii supraviețuitori ai Casei de York, însă a insistat să fie rege și să guverneze singur, fără să aibă intenția de a împărți puterea cu noua sa soție.

Henric al VII-lea a abrogat Titulus Regius, legitimizând astfel copiii lui Eduard al IV-lea și recunoscându-l pe Eduard al V-lea ca prodecesor al său. După procurarea dispensei papale, Cardinalul Bourchier, Arhiepiscopul de Canterbury, i-a căsătorit pe Henric al VII-lea și pe Elisabeta de York pe 18 ianuarie 1486, la Abația Westminster, iar primul lor fiu, prințul Arthur se naște la 20 septembrie 1486.

Elisabeta a fost încoronarată regină pe 25 noiembrie 1487. După încoronare, ea a dat naștere la cinci copiii, însă doar trei au supraviețuit: Margareta, Henric și Maria.

În ciuda faptului că la început fusese doar un simplu aranjament politic, căsătoria celor doi s-a dovedit a fi una de succes și ambii parteneri par să fi fost meniți să se iubească unul pe altul. Ca regină, Elisabeta de York, nu a exercitat o mare influență politică, din cauza puternicei sale soacre, Lady Margaret Beaufort, însă a fost raportată ca fiind o persoană blândă și bună, generoasă cu rudele sale, cu slujitorii și cu binefăcătorii ei. Ea a trăit o viață liniștită în mare măsură, departe de politică și cu cei trei copiii ai săi, la Palatul Eltham. Elisabeta de York s-a bucurat de muzică și dans, precum și de jocuri cu zaruri.

La 14 noiembrie 1501, băiatul ei în vârstă de 15 ani, Arthur, s-a căsătorit cu Catherine de Aragon, fiica lui Ferdinand al II-lea de Aragon și Isabellei I de Castilia, iar cei doi au fost trimiși la castelul Ludlow, reședința tradițională a Prințului de Wales. Cinci luni mai târziu, Arthur a murit subit în aprilie 1502. Vestea morții lui Arthur i-a cauzat lui Henric al VII-lea o mare durere, temându-se pentru dinastia sa.

Elisabeta de York a rămas însărcinată din nou, iar în ulimele luni de sarcină, ea s-a retras în Turnul Londrei. Pe 2 februarie 1503, Elisabeta de York a dat naștere unei fete, Caterina, dar copilul a murit la câteva zile după aceea. Cedând la o infecție după naștere, Elisabeta de York, a murit la 11 februarie, chiar în ziua când împlinea 37 de ani.

Este posibil ca Henric al VII-lea să fi murit din cauza inimii zdrobite: există dovezi că durerea lui pentru Elisabeta a durat timp de ani de zile. În fiecare an, el declara o slujbă imensă, unde clopotele răsunau în tot orașul și 100 de lumânări erau aprinse în onoarea Elisabetei de York.

Elisabeta de York a fost o frumusețe de renume, moștenind părul și tenul părinților ei. Toți membrii monarhiei Tudor au moștenit părul ei roșu auriu și trăsăturile. Elisabeta și Henric al VII-lea au avut împreună șapte copii:

• Arthur, Prinț de Wales (20 septembrie 1486 - 2 aprilie 1502)
• Margareta, Regina Scoției (28 noiembrie 1489 - 18 octombrie 1541)
• Henric al VIII-lea al Angliei (28 iunie 1491 - 28 ianuarie 1547)
• Elisabeta Tudor (2 iulie 1492 - 14 septembrie 1495)
• Maria, Regina Franței (18 martie 1496 - 25 iunie 1533)
• Edmund, Duce de Somerset (21 februarie 1499 - 19 iunie 1500)
• Caterina Tudor (2 feburarie - 10 februarie 1503)

* 1617: Giovanni Antonio Magini (în latină Maginus) (n. 13 iunie 1555 – d. 11 februarie 1617) a fost un astronom, astrolog, cartograf și matematician italian.

S-a născut la Padova și a absolvit studii de filosofie la Bologna în 1579. Tatăl său era Pasquale Magini, un cetățean al Padovei. Dedicându-se el-însuși studierii astronomiei, a scris în 1582 lucrarea Ephemeridesmotuum coelestium, tradusă în italiană în anul următor.

În 1588 a fost ales în locul lui Galileo Galilei pentru a ocupa catedra de matematică de la Universitatea din Bologna , după moartea lui Egnatio Danti. El a murit în Bologna.

Magini a susținut existența unui sistem geocentric al lumii spre deosebire de sistemul heliocentric al lui Copernic. Magini a conceput propria sa teorie planetară, diferită de celelalte teorii existente. Sistemul maginian consta din unsprezece sfere de rotație, pe care l-a descris în Novæ cœlestium orbium theoricæ congruentes cum observationibus N. Copernici (Veneția, 1589).

În lucrarea De Planis Triangulis (1592), el a descris utilizarea de cvadrantelor în topografie și astronomie. În 1592 Magini a publicat Tabula tetragonica, iar în 1606 a conceput tabele trigonometrice extrem de precise. De asemenea, el a studiat geometria sferei și aplicațiile trigonometriei, pentru care a inventat metode de calcul. A cercetat problema oglinzilor și a publicat studii despre teoria oglinzilor sferice concave.

De asemenea, el a publicat un comentariu asupra lucrării Geographia (Köln, 1596) a lui Ptolemeu.

În calitate de cartograf, activitatea sa de o viață a fost pregătirea lucrării Italia sau Atlante geografico d'Italia (Atlasul geografic al Italiei), tipărit postum de fiul lui Magini în 1620. Acesta urmărea să includă hărți ale fiecărei regiuni italiene cu nomenclatura exactă și note istorice. Fiiind un proiect major, realizarea atlasului (început în 1594) s-a dovedit costisitoare și Magini a acceptat diverse posturi suplimentare pentru a obține bani pentru finanțarea lui, devenind inclusiv meditator la matematică pentru fiii lui Vincenzo I de Gonzaga, Duce de Mantua, un mare patron al artelor și științelor. De asemenea, el a servit ca astrolog al curții ducale. Ducele de Mantua, căruia îi era dedicat atlasul, l-a ajutat în acest proiect și a cerut ca hărți din diferite state ale Italiei să-i fie aduse lui Magini. Organele administrative din Messina și Genova l-au ajutat, de asemenea, pe Magini din punct de vedere financiar în acest proiect. Magini nu a făcut nici un fel de cartografiere el însuși.

El a avut, de asemenea, preocupări care astăzi ar fi considerate pseudoștiințifice. Un susținător puternic al astrologiei, el a apărat utilizarea sa în medicină în lucrarea De astrologica ratione (Veneția, 1607). Magini a colaborat îndeaproape cu Valentine Naibod și a publicat în această carte studiile De annui temporis mensura în Directionibus și De Directionibus din manuscrisul neterminat Claudii Ptolemaei Quadripartitae Constructionis Apotelesmata Commentarius novus et Eiusdem Conversio nova al lui Naibod. El a fost, de asemenea, interesat de metoposcopie.

A corespondat cu Tycho Brahe, Clavius, Abraham Ortelius și Johann Kepler. Corespondența lui a fost editată în anul 1886 de către Antonio Favaro.

Craterul lunar Maginus este numit după el.

O companie de software din Marea Britanie și-a luat numele de la craterul Maginus numit în onoarea lui.

* 1626: Pietro Antonio Cataldi (n. 15 aprilie 1548 la Bologna - d. 11 februarie 1626) a fost un matematician italian.
A fost profesor universitar la Florența, Perugia și Bologna, timp de 43 de ani. La Bologna a fondat o Academie de Științe Matematice, care însă a fost închisă din ordinul Senatului, nu se știe din ce motiv.

Deține un loc de frunte între matematicienii italieni din acea perioadă prin contribuțiile aduse în geometrie.

Foarte pasionat pentru matematică, adeseori și-a distribuit gratuit lucrările în peste 100 de orașe italiene cu scopul de a sprijini și stimula pe elevii merituoși, dar cu stare financiară precară.

La Cataldi au apărut printre primele lucrări despre fracțiile continue.

Cataldi a apărat lucrările lui Arhimede în contra acuzațiilor aduse de cuadraturistul Scalinger în legătură cu cuadratura cercului. Mai mult, Cataldi a combătut cuadratura cercului propusă de Scalinger și alții.

Unele lucrări ale lui Cataldi sunt foarte rare.

·         1650: A încetat din viaţă filosoful francez René Descartes (“Discurs asupra metodei”, “Meditaţii metafizice”); (n. 31 martie 1596). Este autorul celebrei maxime: ”Gandesc , prin urmare, exist” (Je pense,donc je suis, lat. Cogito, ergo sum)”.
* 1795: Carl Michael Bellman (n. 4 februarie 1740, Stockholm, d. 11 februarie1795, Stockholm) a fost un poet și compozitor din Suedia.
* 1816: Christiane Henriette de Palatinate-Zweibrücken-Birkenfeld (16 noiembrie 1725, Ribeauvillé – 11 februarie 1816, Arolsen) a fost contesă palatină de Zweibrücken-Birkenfeld prin naștere și prințesă de Waldeck-Pyrmont prin căsătorie.

Christiane Henriette a fost fiica cea mică a contelui palatin și duce Christian al III-lea de Zweibrücken (1674–1835) și a contesei Caroline de Nassau-Saarbrücken (1704–1874). Christiane Henriette a fost sora lui Christian al IV-lea, Conte Palatin de Zweibrücken, a lui Friedrich Michael de Zweibrücken și a Carolinei de Zweibrücken căsătorită cu Landgraful Ludovic al IX-lea de Hessa-Darmstadt. Christiane Henriette a fost mătușa primului rege bavarez Maximilian I.

S-a căsătorit la 19 august 1741 la Zweibrücken cu Karl August, Prinț de Waldeck și Pyrmont (1704–1763). După decesul soțului ei în 1763, ea a devenit regentă a principatului și tutore pentru fiul ei cel mare din 1764 până în 1766.^[1]

În anii 1764-1778, noul castel de la Arolsen a fost construit pentru ea de Franz Friedrich Rothweil.

Christiane Henriette a fost considerată extrem de educată în arte și științe. Ea a fost un prieten apropiat al antropologul Johann Friedrich Blumenbach.^[2] Christiane a colectat o bibliotecă cuprinzătoare,^[3] care prin 1788 a inclus aproximativ 6.000 de volume^[4] și în castelul ei de la Arolsen, ea a menținut o colecție de artă și istorie naturală. ^[5]

Când a murit a lăsat în urmă datorii considerabile,^[6] motiv pentru care părți ale colecției ei de artă și din bibliotecă au trebuit să fie scoase la licitație în 1820.^[7]

Christiane Henriette a murit în 1816 la vârsta de 90 de ani și a fost înmormântată în parcul castelului de la Arolsen.

Din căsătoria cu Karl August, Christiane Henriette a avut următorii copii:

• Karl (1742–1756)
• Friedrich (1743–1812), Prinț de Waldeck și Pyrmont
• Christian (1744–1798), general portughez
• George I (1747–1813), Prinț de Waldeck și Pyrmont; s-a căsătorit în 1784 cu prințesa Auguste de Schwarzburg-Sondershausen (1768-1849)
• Caroline Louise (1748–1782); s-a căsătorit în 1765 cu Peter von Biron, Duce de Courland (1724-1800); au divorțat în 1772.
• Louise (1751–1816); s-a căsătorit în 1775 cu ducele Frederic Augustus de Nassau-Usingen (1738-1816)
• Louis (1752–1793), general olandez, ucis în bătălie

* 1825: Frederic al IV-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (28 noiembrie 1774– 11 februarie 1825), a fost ultimul duce de Saxa-Gotha-Altenburg.

A fost al treilea fiu al lui Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg și a soției sale, Prințesa Charlotte de Saxa-Meiningen, fiica Ducelui Anton Ulrich de Saxa-Meiningen.

Fratele său cel mare a murit la vârsta de 9 ani în 1779, astfel că cel de-al doilea frate, August, a devenit moștenitor al ducatului. În 1804, după decesul tatălui lor, August a devenit duce de Saxa-Gotha-Altenburg iar Frederic moștenitor al ducatului deoarece August a avut un singur copil, o fiică, Prințesa Louise (care va deveni mama Prințului Albert soțul reginei Victoria).

În 1822, în urma decesului fratelui său August, Frederic a moștenit ducatul de Saxa-Gotha-Altenburg. A domnit numai trei ani și a murit necăsătorit; cu el, linia de Saxa-Gotha-Altenburg s-a sfârșit. După decesul său, teritoriile sale au fost repartizate între rudele sale din Casa de Wettin. Ernst I de Saxa-Coburg-Saalfeld a primit Gotha și și-a schimbat titlul în Duce de Saxa-Coburg și Gotha, deși cele două ducate au rămas punct din punct de vedere tehnic separate. Ducele de Saxa-Hildburghausen a primit Altenburg și și-a schimbat titlul în Duce de Saxa-Altenburg.

* 1866: William Thomas Brande (n. 11 ianuarie 1788 - d. 11 februarie 1866) a fost un chimist englez, cunoscut mai ales pentru faptul că a reușit printre primii să izoleze litiul prin electroliză.^[3]

Începând cu 1813, a fost succesorul lui Sir Humphry Davy la conducerea Royal Institution de la Londra.

Pentru activitatea sa, în 1813 i s-a decernat Medalia Copley.

·         1868: A încetat din viaţă fizicianul francez Leon Foucault, cel ce a demonstrat, graţie pendului care ii poarta numele, mişcarea de rotaţie a Pamantului; (n. 18 septembrie 1819). Jean-Bernard-Léon Foucault (n. 18 septembrie 1819 – d. 11 februarie 1868) a fost un fizician și astronom francez. A rămas în istoria fizicii mai ales pentru experimentul său care a demonstrat rotația Pămîntului în jurul axei sale (pendulul lui Foucault, instalat în Pantheonul din Paris). Acest pendul a fost reinstalat în 1995 și în prezent poate fi vizitat. Alte contribuții ale sale în fizică: determinarea vitezei luminii, inventarea giroscopului, descoperirea „curenților Foucault”. Dispozitivul experimental constă dintr-un pendul gravitațional capabil să oscileze în orice plan vertical. Prima demonstrație a avut loc în februarie 1851, în Camera Meridianului de la Observatorul din Paris. Câteva săptămâni mai târziu, Leon Foucault a suspendat o sferă cu o masă de 28 kg, prevăzută cu un vârf ascuțit, de domul Panthéonului, la capătul unui fir lung de 67 m. Pe podea este presărat un strat de nisip fin, pe care vârful pendului trasează o rozetă și revine în locul de unde a pornit după 32 de ore. La latitudinea de 30°, o rotație completă durează 48 de ore.

·         1886: Maria Burada (n. 15 aprilie 1812, Iași - d. 11 februarie 1886, Iași) a fost o traducătoare română, prima femeie din Moldova care a tradus piese de teatru
Fiică a șătrarului Ioan Isăcescu, Burada a primit o educație aleasă în familie (cunoștea limbile greacă, franceză, rusă, germană). În 1830 se căsătorește cu vornicul Tudorache Burada
În 1847 traduce melodrama în patru acte Clopotarul de la Sf. Pavel de Joseph Bouchardy^⁠(d). Piesa, care s-a jucat la Iași la 15 martie 1848, a stârnit un larg ecou în publicul ieșean din preajma anului revoluționar 1848

* 1899: Ivan Osipovici Velio (Welho)^[1] (în rusă Иван Осипович Велио; n. 6 octombrie 1830 – d. 30 ianuarie 1899) a fost un om de stat rus (provenit dintr-o familie nobilă de origine portugheză)^[2] și guvernator al Basarabieiîntre anii 1862 – 1863.

Ivan, ful generalului-comandant de cavalerie din Țarskoe Selo, Osip Osipovici Velio, s-a născut în 1830.

A fost educat la liceul imperial „Aleksandrovsk”. La absolvire, în 1847 a fost angajat la Ministerul imperial al Afacerilor Externe, și a fost un secretar senior la misiunile din Dresda (1854) și Bruxelles (1858).

La începutul anilor 1860 Velio s-a întors în Rusia și a fost numit guvernator-adjunct de Herson (1861), iar apoi a ocupat postul de guvernator al Basarabiei (1862–63). În 1863 a fost numit primar al Odesei, în 1865, guvernator al guberniei Simbirsk.

La sfârșitul anului 1866, Velio a fost numit director-executiv al Departamentului de Poliție, în 1868 – director al departamentului poștal.

În 1880, Velio a fost pus responsabil asupra nou formatului Departament de Poliție, în 1881 – numit senator, iar la 14 mai 1896 – membru al Consiliului de Stat.

·         1901: Milan Obrenović (n. 10/22 august 1854,^[1] Mărășești, Moldova – d. 29 ianuarie/11 februarie 1901,^[1] Viena, Austro-Ungaria^[2]) a fost conducător al Serbiei din 1868 până în 1889, inițial ca prinț (1868-1882) apoi ca rege (1882-1889).

Milan Obrenović s-a născut în exil la Mărășești, Moldova în timpul în care în Serbia domnea Casa de Karađorđević. Milan a fost fiul lui Miloš Obrenović (1829–1861) și al Elenei Maria Catargiu din Moldova(cunoscută în Serbia ca Marija Obrenović). Bunicul patern al lui Milan a fost Jevrem Obrenović (1790–1881), fratele faimosului prinț sârb Miloș Obrenovici. Milan a avut o singură soră, Tomanija.

La scurt timp după nașterea lui Milan, părinții lui au divorțat. Doi ani mai târziu, la frageda vârstă de șapte ani, Milan și-a pierdut tatăl care a murit în luptă cu turcii lângă București ca un mercenar străin de armata română; mama Maria a primit custodia legală. Maria a trăit un stil de viață luxos aristocratic, devenind curând amanta domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu care a avut doi copii - Sașa și Dimitrie. Ca rezultat ea a arătat un interes scăzut copilului ei din căsătoria cu Miloš astfel că s-a ajuns la un acord pentru tânărul Milan pentru a fi adoptat în mod legal de către vărul său Mihailo Obrenovici al III-lea, care devenise prinț conducător al Sebiei.

Milan a fost adus la Kragujevac de Prințul Mihailo Obrenovici al III-lea, care, de asemenea, a angajat o guvernantă. Zeci de ani mai târziu, odată ce Milan a devenit rege, detalii din viața personală a mamei sale au fost adesea folosite de către oponenții săi politici, în special de liderul Partidului Radical Popular Stojan Protić, care a mers până la acuzația falsă că tatăl regelui Milan este de fapt Alexandru Ioan Cuza.

* 1904: Vladimir Vasilyevich Nahuel Markovnikov (rusă: Влади́мир Васи́льевич Марко́вников; n. 22 decembrie 1837 la Nijni Novgorod, d. 11 februarie 1904 la Saint Petersburg) a fost un chimist rus.
Markovnikov a studiat la început științele economice și, după absolvire, a devenit asistentul lui Alexander Butlerov la Universitatea din Kazan și Universitatea din Saint Petersburg. După absolvirea din 1860, el s-a mutat în Germania, unde a stat doi ani și a studiat sub îndrumarea lui Richard Erlenmeyer și Hermann Kolbe. Întors în Rusia, a terminat doctoratul în 1869 și a obținut un post de profesor la Universitatea din Kazan. Din cauza unui conflict cu universitatea, a renunțat și a fost apoi numit profesor la Universitatea din Odessa în 1871. După doi ani s-a mutat la Universitatea din Moscova, unde a rămas pentru tot restul carierei.
* 1920: Pier Andrea Saccardo (n. 23 aprilie 1845, Treviso – d. 11 februarie1920, Padova) a fost un botanist dar în primul rând micolog italian, profesor de istorie naturală și de botanică precum director al institutului tehnic la Universitatea din Padova. Abrevierea numelui său de autor este Sacc..

Saccardo a urmat liceul din Veneția și, după bacalaureat, a studiat la Institutul Tehnic al Universității din Padova, unde a obținut doctoratul în 1867, iar în 1869 a devenit profesor de istorie naturală. În 1872 a înființat revista Michelia în care a publicat multe dintre lucrările sale micologice timpurii precum cele despre istoria botanicii. Un an mai târziu a scris Mycologiae Venetae specimen, în care a descris toate ciupercile care erau de găsit în Veneto, dezvoltând categoriile de față ale lui Ludwig Ritter von Heufler zu Rasen und Perdonegg, Freiherr von Hohenbühel(1817-1885) de la 245 la 4.600 de taxoni. În 1879 a preluat conducerea catedrei de botanică ca succesor al fostului său învățător Roberto de Visiani (1800-1878) și în plus a fost numit director al institutului precum și al grădinilor botanice ale universității.^[4]

Activitatea științifică a lui Saccardo a fost concentrată aproape în întregime pe micologie. A publicat peste 140 de lucrări privind Deuteromycota (ciuperci imperfecte). În acest context, Saccardo a dezvoltat un sistem de clasificare a ciupercilor imperfecte prin examinarea culorii și formei sporilor care a devenit sistemul primar utilizat, anterior clasificării prin analiza ADN-ului. O altă lucrare s-a ocupat cu Sordariomycetes sin. Pyrenomycetes, o clasă de ciuperci în subdiviziunea Pezizomycotina, fiind o subîncrengătură a ciupercilor ascomicetecare constă din 28 de ordine, 90 de familii și 1344 de genuri. ^[5]

Saccardo a devenit renumit prin publicarea operei sale în 9 volume (postum editată în 25 volume) Sylloge fungorum omnium hucusque cognitorum (inventarierea tuturor ciupercilor cunoscute până în prezent), reprezentând o listă completă a tuturor denumirilor care au fost utilizate vreodată pentru ciuperci. În această mare lucrare foarte importantă pentru taxonomia ciupercilor, savantul a enumerat pe 160.000 de pagini toate numele folosite pentru denumirea lor. Sylloge este în continuare singura lucrare de acest gen, care a fost atât cuprinzătoare pentru Regnul Fungi, ca și suficient de modernă. Unele dintre descrierile și cheile sale de clasificare sunt încă de referință. De acea a fost poreclit Linnaeus al ciupercilor. Fiind de asemenea interesat în istoria științei, Saccardo a publicat în 1895 și în 1901 La Botanica in Italia.^[5][6][7]

În anul 1915, omul de știință s-a retras din posturile universitare pentru a avea timp pentru finalizarea marii lui opere Sylloge fungorum omnium hucusque cognitorum (24.000 de pagini). El a cooperat cu mulți botaniști și micologi renumiți, între alții cu Antonio Baldacci (1867-1950), Giacomo Bresadola sau cu zoologul Alessandro Pericle Conte Ninni (1837-1892), împreună cu care a publicat ziarul Commentario della Fauna, Flora e Gea del Veneto e del Trentino deja în 1867.^[8]Saccardo a fost membru în 23 de societăți științifice italiene și străine. În 1916 a devenit membru de onoare al Societății Britanice de Micologice

* 1929: Johann al II-lea, Prinț de Liechtenstein (Johann Maria Franz Placidus; 5 octombrie 1840 – 11 februarie 1929) a fost principe al Liechtensteinuluiîntre 1858 și 1929. Domnia sa de 70 ani și 3 luni este a doua ca lungime în istoria regalității europene, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței.

·         1933: Friedrich Teutsch (n. 16 septembrie 1852, Sighișoara - d. 11 februarie1933, Sibiu) a fost un episcop și istoric sas din România, membru de onoare (1919) al Academiei Române.

Friedrich Teutsch s-a născut în 1852, ca fiu al lui Georg Daniel Teutsch. Studiile primare și secundare le-a efectuat mai întâi la Sighișoara și Sibiu, iar mai apoi - studiile universitare - la Heidelberg, Leipzig și Berlin. Specializat în istorie și teologie, își dă doctoratul la Heidelberg.^[1]

Tatăl său, Georg Daniel fusese episcop al biserici luterane din Transilvania între 1867 și 1893. Ulterior, Friedrich devine, la rândul său, episcop al bisericii luterane transilvănene, Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România.

* 1940: Joseph-Henri Rosny Ainé este pseudonimul lui Joseph Henri Honoré Boex (n. 17 februarie 1856, Brussels - d. 11 februarie 1940), un autor francez de origine belgiană care este considerat unul dintre întemeietorii literaturii științifico-fantastice moderne. Este autorul primei nuvele SF moderne Xipehuzii (Les Xipehuz) (1887) (apărută în nr. 234 al Colecției de „Povestiri științifico-fantastice”).
* 1947: Nicolae Abramescu (n. 1884, Târgoviște - d. 11 februarie 1947, Cluj) a fost un matematician român, profesor la Universitatea din Cluj, fondator al Facultății de Științe cu secțiile matematică, fizică, chimie, științe naturale, geografie a Universității “Regele Ferdinand”. Secția de matematică avea catedrele: matematici generale, mecanică, teoria funcțiilor, analiză, algebră, astronomie. Abramescu preda geometrie descriptivă.

Din 1921 devine profesor la Universitatea București. A contribuit la organizarea Societății de Științe din Cluj și a primului Congres Național al matematicienilor români (Cluj 1929), care s-a bucurat de participarea lui Vito Volterra, cuvântul inaugural fiind rostit de Gheorghe Țițeica. Cu acest prilej debutează, la Cluj, revista “Mathematica”, al cărei membru fondator este și N. Abramescu. La revista "Mathematica" colaborează peste 150 de matematicieni din toată lumea.

În 1941 a fost unul dintre cei 26 de profesori universitari semnatari ai protestului față de actul de cedare a Ardealului de Nord alături de Ion Mușlea, D. D. Roșca, Gheorghe Spacu ș.a. A participat activ în perioada 1941-1943 la funcționarea Cercului matematic al Societății de Științe din Cluj aflat în refugiu la Timișoara.

A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 5 iunie 1943^[

Contribuțiile sale au vizat domeniul algebrei (ecuații algebrice), al geometriei (în special geometrie afină), al analizei matematice (serii de polinoame de variabilă complexă) și al mecanicii. A fost și autor de manuale.

·         1948: Serghei Mihailovici Eisenstein (n. 23 ianuarie 1898 — d. 11 februarie1948) a fost un cineast rus care a revoluționat cinematografia de la începutul secolului al XX-lea prin teoria sa a montajului, pe care a concretizat-o în filme, dintre care Crucișătorul Potemkin este cel mai cunoscut.

S-a născut la Riga, în Letonia în 1898. Studiază la Petrograd construcții, ca și tatăl său, dar nu termină facultatea. Începe să picteze, iar în 1920 întemeiază împreună cu Meyerhold teatrul Proletcultului unde devine scenograf și regizor de teatru.

În spectacole împrumută elemente din circ și din music-hall și introduce elemente cinematografice. Odată ajuns la această forma de teatru “agitație-atracție”, Eisenstein condamnă celelalte forme de arte și moștenirea acestora cultural artistică, considerându-le de nivel meșteșugăresc.

* 1956: Serghei Nikolaevici Blajko (în rusă Сергей Николаевич Блажко, n. 17 noiembrie 1870, Hotimsk (astăzi în Belarus) - d. 11 februarie 1956, Moscova) a fost un astronom rus și sovietic.
Membru al Academiei de Științe a Uniunii Sovietice (1929), el a condus Observatorul din Moscova din 1918 până în 1931. A descoperit o variație secundară a amplitudinii și a perioadei unor stele pulsante de tip RR Lyrae și a relatat variații ale pulsațiilor, cunoscute sub numele de efectul Blazhko, după transcrierea engleză a numelui său.

·         1963: Sylvia Plath, poetă, eseistă americană (n. 1932)

·         1962: Károly Acsády, scriitor, poet și jurnalist maghiar (n. 1907)

·         1963: Nicolae M. Popescu, preot și istoric, membru al Academiei Române (n. 1881)

·         1973: Johannes Hans Daniel Jensen, fizician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1907)
* 1975: Hideo Shinojima (21 ianuarie 1910 - 11 februarie 1975) a fost un fotbalistjaponez.
* 1978: Harry Edmund Martinson (n. 6 mai 1904, Jämshög, Blekinge, Suedia, d. 11 februarie 1978, Stockholm) a fost un scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1974, împreună cu Eyvind Johnson.

Motivația Juriului Nobel a fost următoarea: „pentru o creație scriitoricească prin care captează picătura de rouă și oglindește în ea Cosmosul”

Harry Martinson s-a născut în 1904 la Blekinge, într-o familie foarte săracă. Tatăl său a decedat în 1910, iar un an mai târziu, mama sa emigrează în America, lăsându-și copiii în grija comunei, care-i încredințează unor familii pentru a-i crește. Singurul său refugiu a fost școala. Câțiva ani a vagabondat prin Suedia, iar la 16 ani s-a îmbarcat marinar la Karlskrona, navigând șase ani pe mările lumii și practicând diverse meserii în diferite țări. Toți acești ani de muncă în cele mai diferite ambianțe a constituit o sursă de inspirație pentru primele lui lucrări literare, două volume de proză (Resor untan mål (Călătorii fără țel), {1932} și Kap Farväl (Capul Adio), {1933})^[5] ..

În jurul anului 1930, a apărut în viața culturală a Suediei un grup de scriitori care pornesc lupta împotriva poeziei de idei. Din inițiativa lui Artur Lundkvist se editează o antologie de poezie intitulată sugestiv Fem unga (Cinci tineri). În afară de Harry Martinson și de Artur Lundkvist, mai fac parte din acest grup Gustav Sandgren, Eric Aslund și Josef Kjelgren. Dintre cei cinci tineri, cel mai talentat a fost Martinson. El continuă tradiția liricii naturii, începută de Linné, fiind unul dintre primii „creatori de limbă” suedezi^[5] .

În 1929, s-a căsătorit cu Moa Martinson, o scriitoare suedeză, pe care a cunoscut-o la redacța ziarului anarhist Brand. Ei au divorțat în 1940, ca urmare a opiniilor politice diferite, în special, vis-à-vis de URSS. Harry Martinson s-a recăsătorit, în 1942, cu Ingrid Lindcrantz.

În august 1934, a participat la Congresul scriitorilor de la Moscova - excursie la modă printre scriitorii de stânga din acel timp.

·         1981: Gabriel Drăgan, poet și prozator român (n. 1904)

·         1987: Radu Codreanu, biolog și citolog român, academician (n. 1904)

·         1991: Vasile Nițulescu, actor român (n. 1925)

·         2000    - A încetat din viaţă regizorul Roger Vadim („Şi Dumnezeu a creat femeia”, „Legături primejdioase”) (n. 1928). Roger Vadim, al cărui nume real era Roger Vadim Plemiannikov, a murit la varsta de 72 de cancer. A regizat peste 20 de filme si a promovat actrite de talent precum Brigitte Bardot, Catherine Deneuve si Jane Fonda.
Intre filmele sale memorabile se numara “Si Dumnezeu a creat femeia” si “Legaturi primejdioase”.
* 2001: Masao Ono (2 martie 1923 - 11 februarie 2001) a fost un fotbalistjaponez.
* 2011: Paul Frappier (n. 8 mai 1977, Haiti, d. 11 februarie 2011, Montreal, Québec, Canada), cunoscut ca Bad News Brown (uneori ca BNB sau Briz Brown) a fost un artist canadian născut în Haiti. Era cunoscut pentru Hip-Hop-ul cu muzicuța. A fost asasinat în Montreal, Canada, trupul lui fiind găsit tot în Québec pe data de 12 februarie 2011.

·         2012: Whitney Houston (n. 9 august 1963, Newark, New Jersey, d. 11 februarie 2012^[9], Beverly Hills, California) a fost o cântăreață, manechin, actriță și producătoare de muzică americancă.

În 2009, Guinness World Records a menționat-o ca fiind cea mai premiată femeie din toate timpurile.^[10] Lista sa de premii include două Premii Emmy, șase Premii Grammy, 30 Billboard Music Award și 22 de American Music Award, având în total 415 premii primite de-a lungul carierei până în anul 2010. Houston a fost de asemenea una dintre cele mai bine vândute artiste din lume, vânzând peste 170 de milioane de albume, single-uri și videoclipuri.^[11][12]

Inspirată de cântăreții de soul din familia ei, inclusiv mama ei Cissy Houston, verișoarele Dionne Warwick și Dee Dee Warwick și nașa ei Aretha Franklin, Houston a început să cânte muzică gospel la corul bisericii din New Jersey la 11 ani.^[13] După ce a început să cânte alături de mama ei în cluburi de noapte, în zona orașului New York, a fost descoperită de către șeful Arista Records, Clive Davis. Houston a lansat șapte albume de studio și trei albume coloane sonore de film, toate având certificare diamant, multi-platină, platină sau aur.

Houston a fost singura artistă care a avut șapte hituri consecutive pe locul unu în Billboard Hot 100 („Saving All My Love for You”, „How Will I Know”, „Greatest Love of All”, „I Wanna Dance with Somebody (Who Loves Me)”, „Didn't We Almost Have It All”, „So Emotional” și „Where Do Broken Hearts Go”). A fost al doilea artist după Elton John și singura artistă care a avut două premii numărul unu Album Billboard 200 (fostul „Top Pop Album”), în topurile de final de an Billboard Year-End. Albumul de debut al lui Houston, Whitney Houston a devenit cel mai bine vândut album al unei artiste femei la acea vreme. Albumul a fost numit de către Rolling Stone cel mai bun din 1986 și a fost clasat pe locul 254 în clasamentul 500 Greatest Albums of All Time realizat de aceeași revistă.^[14] Al doilea album de studio, Whitney (1987) a devenit primul album al unei artiste care a debutat pe locul unu în clasamentul albumelor Billboard 200.^[14] Aparițiile pe MTV și videoclipul „How Will I Know”^[15] le-a influențat pe multe artiste de culoare să îi calce pe urme.^[16][17]

Primul rol al lui Houston a fost în filmul, The Bodyguard (1992). Coloana sonoră inițială a filmului a câștigat Premiul Grammy pentru albumul anului. Single-ul principal, „I Will Always Love You”, a devenit cel mai bine vândut disc single din istoria muzicii al unei artiste în întreaga lume. Cu acest single, Houston a devenit prima artistă (solo sau grup, bărbat sau femeie), care a vândut mai mult de un milion de exemplare ale unui album într-o perioadă de o săptămână.^[14] Albumul o face singura femeie din top 10 Lista celor mai bine vândute albume din toate timpurile, ocupând locul patru. Houston a continuat să apară în filme și să contribuie la realizarea coloanelor sonore, inclusiv filmele Waiting to Exhale (1995) și The Preacher's Wife (1996). Discul single The Preacher's Wife a devenit cel mai bine vândut disc single gospel din istorie.^[18] La trei ani după lansarea celui de-al patrulea album de studio, My Love Is Your Love (1998) și-a reînoit contractul cu Arista Records.^[18]Și-a lansat cel de-al cincilea album de studio Just Whitney în 2002 și albumul One Wish: The Holiday Album cu temă de Crăciun în 2003. În 2009, Houston și-a lansat cel de-al șaptelea album de studio, I Look to You.

Pe 11 februarie 2012, a murit din cauze necunoscute la Beverly Hilton Hotel în Beverly Hills, California.^[19] Rapoartele toxicologice ulterioare au arătat că ea s-a înecat accidental în cadă din cauza efectelor consumului cronic de cocaină și a boli de inimă

·         2013: Mihail-Radu Solcan, filosof român (n. 1953)

·         2014: Shirley Temple, actriță americană (n. 1928)

Sărbători

·         Sf Sfințit Mc Vlasie, episcopul Sevastiei; Sf Teodora împărăteasa; 

·         Sf. Fecioară Maria de la Lourdes – calendarul romano-catolic

·         Sf. Blasiu, episcop, martir († secolul al IV-lea); Prima apariție a Preasfintei Fecioare Maria la Lourdes (1858). Blasiu (în variantă latină Blasius, în variantă slavonă Vlasie) (d. cca. 316) a fost un episcop în Sebasteia (Armenia Mare), astăzi Sivas în Turcia. Este sărbătorit ca sfânt în Biserica Catolică și în Biserica Ortodoxă. Numele în limba română ar putea fi Sfântul Valah din Sebasteia întrucât în albaneză si croată numele înseamnă Valahul. Moaștele sale au fost aduse în anul 855 în Sfântul Imperiu Roman și așezate în mănăstirea care a dat ulterior numele orașului Sankt Blasien din Baden-Württemberg. Blasiu/Valahul este de asemenea patron al orașului Dubrovnik. În localitatea L’Hôpital-Saint-Blaise din Munții Pirinei există o biserică monument istoric din secolul al XII-lea, înscrisă pe lista patrimoniului UNESCO. Vechiul han medieval pentru pelerini, adiacent mănăstirii, a fost demolat ca urmare a Revoluției Franceze. Numele municipiului Blaj este atestat din anul 1313 sub forma villa Blasii, satul lui Blasiu, în maghiară Balázsfalva.Sărbători: în calendarul latin: 3 februarie; în calendarul bizantin: 11 februarie; în calendarul armean: prima zi de luni, marți, joi sau sâmbătă de după octava de Bobotează. - în calendarul Greco-catolic

·         Ziua internațională a bolnavilor (proclamată la 13 mai 1992, din inițiativa Papei Ioan Paul al II-lea)

·         SUA: Ziua inventatorilor americani, instituită în memoria lui Thomas Alva Edison

·         Numărul 112 are o zi dedicată lui. Anual, aceasta este marcată, la nivel european, la data de 11 februarie.
 
Ziua Europeană a Numărului Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 are rolul de a evidenţia importanţa acestui număr. Uniunea Europeana a introdus numărul unic 112,  care poate fi apelat din toate statele membre, tocmai ca, în situaţiile de urgenţă, acest număr să fie rapid şi uşor de reţinut.

La nivelul judeţului Constanţa, în 2014, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” al judeţului Constanţa a gestionat un număr de 28.733 apeluri primite prin 112, faţă de 23.942 apeluri de urgenţă în anul 2013, observându-se astfel o creştere cu 4.791 a numărului fişelor de ca, după cum se arată într-un comunicat de presă al ISU Dobrogea, remis azi redacţiei.
 
Totodată, în cadrul documentului citat, reprezentanţii ISU Dobrogea, atrag atenţia că un apel fals la 112 poate împiedica acordarea ajutorului acordat într-un caz de reală necesitate.

VA URMA