MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 14 FEBRUARIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Bună dimineața, prietene! Nu uita că ești român și că trebuie să respecți tradițiile noastre! Nu uita că ziua îndrăgostițior este DRAGOBETELE și nu cea adusă de aiurea, Valentine*s day!
Clic pe imagine și se va deschide să puteți lectura tot articolul!

ISTORIE PE ZILE 14 Februarie

Evenimente

·         1009 – Prima menționare documentară a Lituaniei, în analele mănăstirii de la Quedlinburg, Saxonia. Lituania a intrat in istoria europeană când a fost menționată p-entru prima data  într-un manuscris medieval german, cronica Quedlinburg, din 14 februarie 1009. Pământurile Lituaniei au fost unite de Mindaugas în 1236, încoronarea oficială a acestuia ca rege al Lituaniei având loc în  6 iulie 1253. În perioada timpurie a lui Gediminas au fost ocupate teritorii care astăzi fac parte din Belarus, Ucraina, Polonia si Rusia.

·         1076: Papa Grigore al VII-lea anatemizează pe episcopii reuniți în sinodul de la Worms și îl excomunică pe împăratul Henric al IV–lea. A intrat în conflict cu împăratul Henric al IV-lea al Sfantului Imperiu Romano-German  în chestiunea acordării investiturii episcopilor germani, în urma cărui conflict împăratul. Prin acest act, supuşii au fost dezlegaţi de jurământul de credinţă prestat regelui. Dupa excomunicarea sa,Henric al IV-lea a fost nevoit să se umilească, așteptând ridicarea excomunicării sale timp de trei zile, în localitatea italiană Canossa.

·         1130 – Cardinalul Pietro  Pierleone, provenit dintr-o familie bogata de evrei crestinati, devine anti-papă sub numele de Anacletus II. După moartea papei Honoriu al II-lea a fost contrapus lui Grigore Papareschi, ales papă cu numele de Inocențiu al II-lea, care a și fost nevoit să fugă în Franța unde s-a bucurat de sprijinul Sf. Bernard de Clairvaux. Au urmat opt ani de schismă și de lupte armate, după care Inocențiu al II-lea a fost recunoscut papă legitim și de Germania, Anglia, Franța, Castilia, Genova și Pisa. După ce au fost abandonate armele, problema a fost încredințată unei comisii juridice, care să verifice validitatea alegerii fiecăruia dintre cei doi papi. Rezultatul a fost în favoarea lui Inocențiu al II-lea.

·         1395: Bătălia de la Ghindăoani (2 şi 14 februarie 1395).  Confruntare între regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1387 – 1437), şi domnul Moldovei, Ştefan I (1394 – 99). Refuzul acestuia de a recunoaşte suzeranitatea Ungariei l-a determinat pe Sigismund să dispună atacul asupra Moldovei. Datorită pericolului maghiar tot mai persistent, domnul a prestat omagiu de vasalitate regelui polon Władisław II Jagełło (1386 – 1434), la 6 ianuarie 1395. Tratatul prevedea, printre altele, participarea domnului cu armele împotriva oricărui duşman al Poloniei, chiar şi „împotriva craiului Ungariei”. Pregătirile s-au făcut la începutul lunii ianuarie 1395, Ştefan de Kanizsa, împreună cu secuii săi, au fost trimişi înainte pentru a forţa trecătorile apărate cu prisăci de oşteni moldoveni. După trecerea avangardei, oastea condusă de Sigismund a ajuns la Cetatea Neamţ, la 3 februarie 1395. Asediată, a rezistat câteva zile şi regele şi-a exprimat dorinţa de a încheia pace. După ce Ştefan I a acceptat formal încetarea ostilităţilor, a surprins armata maghiară în apropiere de Târgu Neamţ, la Hindău (Ghindăoani, judeţul Neamţ), un loc îngust, care este supusă tirului arcaşilor moldoveni, regele fiind obligat să se retragă precipitat spre Transilvania. După bătălie, relaţiile dintre cele două state s-au îmbunătăţit. Pe piatra de mormânt a voievodului din Rădăuţi, pusă de Ştefan cel Mare (1457 – 1504), este inscripţionat: „Bătrânul Ştefan Voievod, care a bătut pe unguri la Hindov”.

·         1527: Prima atestare documentară a orașului Otopeni.

·         1556: Thomas Cranmer este declarat eretic.

·         1670 – Împăratul Leopold I al Sfantului Imperiu Romano-German, îi alungă pe evrei din Viena. Leopold I (9 iunie 1640 – 5 mai 1705), imparat al Sfantului Imperiu Romano-German, rege al ungariei si Boemiei, a  acordat privilegii  creștinilor uniți cu Roma (așa numitele diplome leopoldine), cât și ortodocșilor. Aceștia din urmă au primit dreptul de liberă alegere a mitropolitului, precum și dreptul de a avea mai multe episcopii. În baza așa numitelor privilegii ilirice, emigranții sârbi în frunte cu patriarhul Arsenie al III-lea Crnojevic, au părăsit teritoriul aflat sub stăpânire otomană și s-au așezat în ținutul Sirmiei, administrat de austrieci.

·         1844 – Adunarea obştească din Moldova votează legea prin care ţiganii statului, atît cei aşezaţi cît şi cei nomazi  deveneau liberi, iar pentru incurajarea sedentarizarii lor primeau anumite scutiri.

·         1851:  S–a înființat, la Paris, Junimea română, societate politică și culturală a tinerilor studenți români din Paris, îndrumați de N. Bălcescu, C.A.Rosetti

·         1859: Oregonul devine stat al S.U.A

·         1888: A fost inaugurat Ateneul Român. Clădirea a fost construită între anii 1886 și 1888, prin stăruința lui Constantin Esarcu, după planurile arhitectului francez A. Galleron, pe bază de subscripție publică, sub lozinca „Dați un leu pentru Ateneu". Ateneul Român este o sală de concerte din București, situată pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu (în partea nordică a Pieței Revoluției). Clădirea, care este realizată într-o combinație de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construită între 1886 și 1888, după planurile arhitectului francez Albert Galleron. În prezent, adăpostește și sediul Filarmonicii „George Enescu”.

·         1912: Arizona a devenit (din U.S. Territory, Teritoriu al SUA) cel de-al 48-lea stat al Uniunii

·         1918: Uniunea Sovietică adoptă calendarul gregorian (la 1 februarie conform calendarului iulian).

·         1919 – Începe războiul sovieto-polonez.

·         1924: A fost fondată corporația IBM. IBM, acronim din engleză de la International Business Machines, este o corporație americană producătoare de tehnologie avansată. Sediul companiei se află la Armonk, New York; are filiale în numeroase țări de pe glob. Compania s-a făcut cunoscută prin poziția sa de lider în domeniu între anii 1950 și 1980 (prin sisteme de calculatoare precum IBM 1490 și IBM 7000, precum și prin inventarea discului dur) și prin dezvoltarea în 1981 a microcalculatorului IBM PC, strămoșul calculatoarelor personale de astăzi, bazate pe arhitectura Intel x86. De-a lungul anilor 1980 a participat, alături de diverse alte companii, la dezvoltarea de software pentru arhitectura PC, printre care împreună cu compania Microsoft pentru MS-DOS și OS/2. IBM este, de asemenea, unul din liderii fabricării microchipurilor, dintre care cele mai performante pe plan mondial au fost cele de 64-bit care au echipat computerele firmei Apple între 2002 și 2005, cunoscute sub numele de cod Power G5 sau PowerPC 970. Cu toate acestea, în anul 2005, firma IBM și-a vândut divizia de calculatoare personale constructorului chinez Lenovo, care a anunțat că va continua și comercializarea de calculatoare IBM sub propriul nume. Tranzacția a stat la un moment dat sub semnul întrebării, fiind nevoie de aprobarea guvernului american, care a decis că această tranzacție nu impietează asupra securității Statelor Unite ale Americii. Compania IBM continuă să se axeze pe piața supercalculatoarelor, serverelor și a sistemelor integrate pentru afaceri medii și mari, contribuind și la dezvoltarea sistemului de operare Linux. Acțiunile IBM sunt notate în indexul bursier american Dow Jones. IBM a dovedit de-a lungul anilor o inventivitate și putere de creație enormă, pe cele mai diverse domenii științifice și tehnologice. Câteva invenții IBM: tehnologia benzii magnetice (folosită la carduri) și codul universal al produselor (codul de bare).

·         1929: Înființarea Camerelor de comerț și de industrie din România

·         1929 – A avut loc, la Chicago, Masacrul de Sf. Valentin, ordonat de celebrul gangster italo- american Al Capone. Intr-un garaj din Chicago sunt impuscati 7 membri ai bandei rivale a lui Buggs Moran, sau “banda irlandezilor.”

·         1941- Hitler trimite, pentru a-i salva pe aliaţii italieni copleşiti de trupele engleze, o forţă expeditionara germana comandata de generalul Erwin Rommel la Tripoli, capitala Libiei. Erwin Johannes Eugen Rommel (n. 15 noiembrie 1891 – d. 14 octombrie 1944), unul dintre cei mai distinși și remarcabili feldmareșali ai Germaniei, ai Wehrmacht-ului și al celui de-al doilea război mondial, fiind totodată unul dintre cei mai mari comandanți militari germani. Rommel a fost comandatul general al trupelor germane din Africa, trupele Wehrmacht-ului cunoscute sub numele de Deutsches Afrikakorps, ceea ce i-a atras porecla vulpea deșertului (în germană, Wüstenfuchs, Sunet listen) datorită campaniilor militare reușite pe care le-a repurtat pentru armata germană în Campania din Africa de nord. Mai târziu, a fost numit comandantul forțelor germane menite să se opună invaziei aliaților din Normandia.

·         1946: A început să funcționeze primul calculator electronic ENIAC, conceput în 1943, la Universitatea din Pennsylvania.

·         1948 - Conferinţa de constituire a organizaţiei unice de femei, Uniunea Femeilor Democrate din România, ce se înscria în procesul constituirii de organizaţii obşteşti unice, parte integrantă a edificării sistemului totalitarist.

·         1952: Jocurile olimpice de iarnă se deschid la Oslo, Norvegia.

·         1956: La Moscova începe al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În ultima noapte a reuniunii, premierul Nikita Hrușciov a condamnat crimele lui Iosif Stalin într-un discurs secret.

·         1958 – AMUZANT! Walter Cronkite, editor de ştiri  la reţeaua de televiziune americana CBS, a relatat că guvernul iranian a interzis rock and roll-ul, pe motiv că acesta contravine principiilor Islamului şi este un pericol pentru sănătate. Medicii iranieni au avertizat si ei public că miscarile violente provocate de dansul rock and roll, pot provoca entorse.

·         1961:  Istoria descoperirii elementelor chimice - Elementul 103, Lawrenciu, este sintetizat pentru prima dată la Univeristatea din California.

·         1966: În publicația „New York Times" a apărut „Apelul către poporul și Congresul SUA", prin care profesorii din 69 de universități cereau încetarea intervenției americane în Vietnam.

·         1968: în Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român se hotărăște desființarea împărțirii administrativ-teritoriale copiate în anul 1950 după model sovietic și revenirea la fostele structuri teritorial-administrative din perioada interbelică. Această schimbare a avut loc pe fondul schimbărilor structurale din economie, cu trecerea industriei în prim plan, iar sub aspect demografic, prin creşterea explozivă a populaţiei urbane datorită exodului populației de la sat la oraș, ca urmare a industrializării forțate.  Astfel, prin Legea nr. 2 din anul 1968 se desființează regiunile şi raioanele și se adoptă ca unităţi administrative de bază judeţul, comuna şi oraşul, iar motivaţia esenţială a creării acestor noi structuri teritorial-administrative o constituia distribuţia mai echilibrată a forţelor de producţie pe teritoriul României. Judeţelor cu tradiţie industrială îndelungată şi cu grad ridicat de urbanizare precum Prahova, Braşov, Timiş, Cluj și altele, li se opuneau altele nou înfiinţate, cu grad ridicat de ruralizare şi slabe infrastructuri industriale precum Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Vaslui, Ialomiţa sau Teleorman. Acestea din urmă au fost susţinute puternic de la bugetul centralizat al statului pentru a se dezvolta sub aspect industrial şi urbanistic și așa se explică faptul că, în decurs de un sfert de secol, majoritatea oraşelor cu rol de capitală de judeţ au crescut spectaculos sub aspect demografic şi edilitar, precum şi sub aspectul producţiei industriale. La elaborarea noii legii de împărțire administrativ-teritorială din 1968 s-au avut în vedere și schimbările intervenite în dezvoltarea economiei pe întreg teritoriul ţării, precum şi modificările care au avut loc în structura populaţiei, profilul, întinderea şi condiţiile de viaţă din orașe şi comune. Însă odată cu colapsul generalizat al economiei de după 1989, aproape toate judeţele nou înfiinţate în anul 1968 au decăzut brusc sub aspect economic. Astăzi configuraţia administrativă a ţării se compune din 41 judeţe, la care se adaugă municipiul Bucureşti, 263 de oraşe, din care 82 municipii, 2.685 de comune şi 13.285 de sate.

·         1980: Jocurile olimpice de iarnă se deschid la Lake Placid, New York.

·         1989 – Ayatollahul iranian Khomeini emite un decret religios (fatwa), cerând musulmanilor să-l ucidă pe  scriitorul Salman Rushdie pentru nuvela considerata blasfemiatoare “Versetele Satanice.”

·         1992: România a stabilit relații diplomatice cu Republica Belarus.

·         1994: Aderarea Bulgariei la Parteneriatul pentru Pace.

·         1994: Cu ocazia vizitei oficiale la București a președintelui croat, Franjo Tudjman, a fost semnat „Tratatul de prietenie și colaborare româno-croat".

·         1996: Biblioteca Apostolică a Vaticanului aprobă pentru Arhivele Statului român microfilmarea unor documente referitoare la istoria României.

·         2002 – Fostul suveran al Romaniei, regele Carol al II-lea a fost inmormantat după o ceremonie religioasă șsi una militară, într-o capelă din incinta Mănăstirii Curtea de Argeș, la 450 de metri distantă de mormântul Elenei Lupescu. Rămăsitele pământesti ale lui Carol al II-lea şi ale ultimei sale sotii – Elena Lupescu – fuseseră aduse din Portugalia cu o zi înainte.

·         2011 –  Primăvara arabă.  „Ziua furiei” : In Bahrain, au loc o serie de demonstratii, ca parte a campaniei  de rezistentă civila, in aceasta tara din  Golful Persic. Ziua furiei este numele dat de protestatari în Bahrain, primei  zile a revoltei lor nationale din  14 februarie 2011. Inspirat de revoltele care s-au desfasurat cu succes din Egipt  si Tunisia, tineretul din Bahrain a  organizat protestele folosind site-urile de social media. Ei au facut un  apel catre  oamenii din Bahrain, „să iasa în stradă luni, 14 februarie, in mod pasnic și ordonat”.

Nașteri

* 1368: Sigismund de Luxemburg (în maghiară Luxemburgi Zsigmond, în cehăZikmund Lucemburský) (n. 14 februarie 1368, Nürnberg - d. 9 decembrie1437, Znaim, Moravia, azi Republica Cehă) a fost principe elector de Brandenburg din 1378 până în 1388 și din 1411 până în 1415, rege al Ungariei și Croației din 1387, rege al Boemiei din 1419, rege al Germaniei din 1411 și împărat romano-german din 1433 până la moartea sa în 1437. A fost ultimul împărat din Casa de Luxemburg și unul dintre cei mai longevivi regi ai Ungariei, domnind peste 50 de ani. A fost înmormântat în catedrala catolică din Cetatea Oradea, distrusă în timpul ocupației otomane.
A fost fiul împăratului Carol al IV-lea și al Elisabetei de Pomerania. În 1385 s-a căsătorit cu Maria de Anjou, fiica cea mai mare a regelui Ludovic I al Ungariei și Poloniei, care devenise regină la moartea tatălui ei, în 1382. A avut ca urmași o singură fată, Elisabeta, care s-a căsătorit cu Albert V, Duce de Austria, viitorul rege german Albert al II-lea. Neavând moștenitori masculini, dinastia de Luxemburg s-a stins odată cu el.

S-a născut la Nürnberg, ca fiu al împăratului Carol al IV-lea și alElisabetei de Pomerania. În 1374 i-a fost promisă de soție Maria de Anjou, fiica cea mai vârstnică a regelui Ludovic I al Ungariei și Poloniei. Maria a devenit regină la moartea tatălui ei, în 1382. S-a căsătorit cu Sigismund în 1385, la Zvolen. În anul următor a fost răpită de un clan rival, împreună cu mama ei, care va muri strangulată, se presupune că de oamenii lui Sigismund. În 1387 regina Maria a fost recuperată de la răpitori. A condus Ungaria împreună cu soțul său, până la moartea ei, în împrejurări suspecte, în 1395.

Sigismund renunță la titlul de Elector de Brandenburg în 1387, folosind fondurile astfel obținute pentru a se consacra în întregime funcției de rege al Ungariei. În primii ani ai domniei sale a fost implicat într-o luptă acerbă pentru păstrarea tronului. În 1396 Sigismund inițiază o cruciadă, care se dovedește a fi foarte populară, dar care se sfârșește prin înfrângerea din Bătălia de la Nicopole.

La întoarcere, deoarece poziția sa în Ungaria era periclitată, Sigismund revine în Germania, încercând să obțină succesiunea pe tronul (regal) roman și al Boemiei. La detronarea de pe tronul german a lui Wenceslaus, nu reușește să îl susțină, acesta pierzând tronul în defavoarea lui Rupert de Palatinat. Revenit în Ungaria, este făcut o dată prizonier și destituit de două ori. Organizează o serie de războaie, împotriva lui Ladislas de Neapole, al Republicii Venețiene și împotriva rebelilor ce l-au detronat pe Wenceslaus de pe tronul Boemiei. În 1408reușește să obțină o victorie importantă împotriva croaților și bosniacilor, înființând cu această ocazie Ordinul Dragonului.

În 1410, la moartea lui Rupert de Palatinat, este ales Rege al Germaniei, ignorând astfel cererea lui Wenceslaus. Alegerea a fost contestată de Jobst de Moravia, dar moartea acestuia un an mai târziu a terminat conflictul, Sigismund fiind reales rege pe data de 21 iulie 1411. Între 1414 și 1418 participă la Consiliul de la Konstanz, care a dus la încheierea Schismei Vestice, dar care, prin arderea pe rug a lui Jan Hus, a dus la izbucnirea Războaielor Husite. La moartea lui Wenceslaus, în 1419, aceste conflicte îl vor împiedica pe Sigismund să fie recunoscut Rege al Boemiei de către supușii săi, el fiind considerat de aceștia principalul responsabil de moartea lui Jan Hus.

Reîntors în Ungaria, încearcă să lupte contra turcilor și contra ereticilor. Nu reușește să obțină ajutorul Reichstagului în formarea unei armate mercenare, inițial din cauza opoziției orașelor imperiale, iar mai târziu a principalilor principi electori, printre care fostul său aliat Frederic de Hohenzollern, pe care în 1415 îl numise elector de Brandenburg.

În anul 1424 a desființat Prepozitura Sibiului și a transferat proprietățile acesteia orașului Sibiu, fapt care a însemnat creșterea puterii economice a orașului.

În 1428 a condus o nouă campanie împotriva turcilor, fără succes, după care, în 1431, ajunge la Milano, unde este încoronat rege al italiei. În 1433 este încoronat de către papa Eugen al IV-lea împărat al Sfântului Imperiu Roman, după care revine în Boemia, unde a fost recunoscut în 1436.

În 1437 a murit la Znaim și a fost înmormântat la Oradea.

·         1545: Lucrezia de' Medici, Ducesă de Ferrara (d. 1561)

·         1602 – S-a nascut compozitorul italian Pietro Francesco Cavalli, reprezentant al barocului timpuriu si unul dintre întemeietorii operei venețiene. Numele sau real era Pietro Francesco Caletti-Bruni, fiind numit Cavalli dupa numele patronului sau Federico Cavalli, un nobil venetian; (d.14 ianuarie 1676).

·         1763: Jean Victor Marie Moreau, general francez (d. 1813)

·         1766 – S-a nascut  economistul britanic Thomas Robert Malthus. A fost fondatorul teoriei care îi poartă numele, conform căreia populația crește în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistență cresc în progresie aritmetică. Teoria sa este cunoscută sub numele de malthusianism; ca o consecință a acestei relații dintre populație și starea economică, Malthus considera că sărăcia, bolile, epidemiile și războaiele sunt factori pozitivi pentru omenire, dat fiind că asigură echilibrul între numărul populației și cantitatea mijloacelor de subzistență. A decedat in ziua de 23 decembrie 1834.

·         1811: Domingo Faustino Sarmiento, scriitor și om politic argentinian (d. 1888)

·         1819 – S-a nascut Cristopher Latham Sholes, inventatorul masinii de scris. In timpul secolului al optsprezecelea au existat mai multe tentative de a concepe o maşină de scris. In 1868 americanul Cristopher Sholes a realizat şi brevetat primul prototip al genului. Firma producatoare de arme Remington care a achizitionat brevetul,va începe producţia de masă a maşinilor de scris în 1873.
* 1822: Victoria Franziska Antonia Juliane Luise de Saxa-Coburg-Saalfeld-Koháry, Ducesă de Nemours (14 februarie 1822 – 10 decembrie 1857) a fost fiica Prințului Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha și a Mariei Antonia Koháry de Csábrág.

Tatăl ei a fost al doilea fiu al lui Francisc Frederic, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld și al Augustei Reuss-Ebersdorf. Mama ei a fost fiica și moștenitoarea lui Ferenc József, Prinț Koháry de Csábrág et Szitnya. Când tatăl Antoniei a murit în 1826, ea a moștenit moșiile lui din Slovacia și Ungaria. La vârsta de patru ani, Victoria era cunoscută ca Saxa-Coburg-Gotha-Koháry. Fratele ei mai mare a fost Ferdinand al II-lea al Portugaliei iar verișori primari: regina Victoria, Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha, Leopold al II-lea al Belgiei, Carlota a Mexicului.

La 27 aprilie 1840, la Castelul Saint-Cloud, s-a căsătorit cu Louis d'Orléans, fiul regelui Ludovic-Filip al Franței.

Ducele și Ducesa de Nemours au avut patru copii. Victoria a trăit mai mult decât soțul ei, care a murit în 1896. Ea a murit la două luni după nașterea ultimului copil la Claremont.

8. Ernest Frederic, Duce de Saxe-Coburg-Saalfeld

4. Francisc, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld

9. Sofie Antonie, Ducesă de Braunschweig-Wolfenbüttel

2. Prințul Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha

10. Henric al XXIV-lea, Conte Reuss de Lobenstein și Ebersdorf

5. Contesa Augusta de Reuss-Ebersdorf

11. Karoline Ernestine, Contesă de Erbach-Schönberg

1. Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Kohary

12. Contele Ignaz Joseph de Koháry

6. Francisc Iosif, Prinț Koháry de Csábrág et Szitnya

13. Contesa Maria Gabrielle Cavriani

3. Maria Antonia, Prințesă Koháry de Csábrág

14. Contele Georg Christian de Waldstein, Baron de Wartenberg

7. Contesa Maria Antoinetta Josefa Johanna Baptista de Waldstein de Wartenberg

15. Contesa Elisabeth Ulfeldt

·         1847: Maria Pia de Savoia, soția regelui Luís I al Portugaliei (d. 1911)
* 1847: Giacomo Bresadola, și Giacopo (n. 14 februarie 1847, Ortisé-Menàs, comuna Mezzana – d. 9 iunie 1929, Trento), a fost un preot romano-catolic precum probabil cel mai renumit micolog italian, membru fondator al asociației franceze de micologie (Société mycologique de France) care a caracterizat multe specii de ciuperci și în această legătură de asemenea acuarelist, desenator și ilustrator. Aprecierea savantului se recunoaște și prin marele număr de taxoni dedicați lui. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Bres.
* 1850: Marele Duce Nicolae Constantinovici al Rusiei (14 februarie 1850 – 26 ianuarie 1918) a fost fiul cel mare al Marelui Duce Constantin Nicolaevici și a Marii Ducese Alexandra Iosifovna și nepot al Țarului Nicolae I al Rusiei.

A fost membru onorific al Societății ruse de geografie.

* 1855: Vsevolod Mihailovici Garșin, în rusă: Все́волод Миха́йлович Гаршин, (n. 14 februarie 1855 - d. 5 aprilie 1888) a fost un scriitor rus. A inaugurat în literatura rusăproza scurtă cu subiect unic, gen la care Cehov va atinge măiestria. În nuvelele sale, marcate de un profund lirism, este sondată conștiința eroilor aflați în conflict cu lumea exterioară.

·         1869: Eduard De Max, actor francez de origine română

·         1869: Charles Thomson Rees Wilson, fizician scoțian, laureat Nobel (d. 1959)
* 1888: Max Auschnitt (scris și Ausschnitt n. 14 februarie 1888, Galați - d. 1959 Statele Unite) a fost un industriaș din România, administrator delegat al Uzinelor și Domeniilor de Fier din Reșița (U.D.R.), cea mai mare societate pe acțiuni care a existat în România înainte de instaurarea regimului comunist.

Născut la Galați în anul 1888 în familia unui industriaș evreu, Max Auschnitt a absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale și de Export din Viena, a fost președinte al Asociației generale de Industrie din Banat, vicepreședinte Uniunii Generale a Industriașilor din România și senator al Camerei de Comerț și Industrie din Galați.

Max Auschnitt a condus U.D.R. cu succes, aceasta având cel mai mare capital social din România (1 miliard lei), cea mai mare cifră de afaceri, cei mai mulți angajați - 16 669 în anul 1938, respectiv, 22 892 în 1948.^{[necesită citare]} Împreună cu fratele său Edgar deținea societatea Titan-Nădrag-Călan cu peste 4900 angajați în 1938.^{[necesită citare]} A făcut parte din conducerea a numeroase companii străine din Viena, Monaco și companii românești precum Societatea Română de Telefoane, Banca Chrissoveloni, etc.

În decembrie 1934 s-a convertit la religia creștină catolică și s-a căsătorit cu o româncă, Livia Pordea. În anul 1939 a căzut în disgrația regelui Carol al II-lea, cu care era partener de croaziere și partide de poker, în favoarea rivalului său, Nicolae Malaxa. A fost arestat și dat în judecată și condamnat la 6 ani închisoare. Întreprinderile sale au fost „românizate” în ultima perioadă a Dictaturii regale și în timpul dictaturii antonesciene. În 1942 a fost eliberat din închisoare. În urma comutării sentinței la muncă în serviciul societății, pe care a efectuat-o la fostele sale întreprinderi. După căderea regimului antonescian procesul său a fost rejudecat și a fost achitat în toamna anului 1944.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Max Ausnit și-a organizat și în SUA o bază pentru afacerile sale. Pentru a-i reprezenta interesele după încheierea războiului, Max Ausnit l-a angajat pe Allen Dulles care, pe vremea aceea, era un avocat privat, priceput în a-și face intrarea la emigranții politici și în operațiuni secrete.^[1]

Văzând pericolul instalării regimului comunist a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a decedat în 1959. Toate proprietățile sale au fost confiscate de guvernul comunist în 1948.

După Revoluția Română din 1989, urmașii lui Max Auschnitt au dat în judecată statul român, cerând despăgubiri pentru confiscarea uzinelor Titan-Nădrag-Călan. Procesul pentru acordarea despăgubirilor a început în 2001. În anul 2011 s-a dat sentința finală care le dă dreptul moștenitorilor lui Auschnitt să primească despăgubiri de 37 de milioane de dolari^[2], în acțiuni ale Fondului Proprietatea, precum și drepturile pentru mai multe imobile.^[3] Conform contractului de reprezentare, avocații primesc jumătate din suma totală, iar restul se împarte între trei moștenitori.^[2]

Intrarea în Centrul Memorial Max Ausnit din Lugoj

Centrul Memorial Max Ausnit din Lugoj - vedere laterală

În 2012, Steven Auschnitt, fiul lui Max Auschnitt, a revenit în România, la Lugoj, pentru a inaugura Centrul Memorial ridicat în onoarea tatălui său. Cu acest prilej, el a lansat și un proiect de afaceri în valoare de 15 milioane de euro, constând într-un complex de parcări, moteluri și restaurante pentru șoferii care tranzitează zona Banatului

* 1889: Constantin cavaler de Flondor (n. 14 februarie 1889, Roman, județul Neamț - d. 15 iunie 1942, Cernăuți), a fost un jurist și diplomat (ministru plenipotențiar) român, apoi mareșal al Curții Regale.

Constantin provenea din una dintre cele mai vechi familii boierești din Bucovina - începând cu Mic Albu, boier descălecător din Maramureș - membrii ei deținând dregătorii încă din secolul al XVI-lea.

Ioan Flondor (1710-1784), vornic de Câmpulung Rusesc, strămoșul tuturor Flondorenilor din Bucovina a avut patru fiice și trei fii, care au format trei linii genealogice. El a izvorât dintr-a treia ramură care a fost fondată de stră-stră-bunicul său, tot cu numele Constantin. Prin Dimitrie și Nicolae, fiii săi, linia s-a divizat din nou în două părți. Străbunicul viitorului diplomat, Nicolae, a moștenit Storojinețul. Gheorghe, fiul acestui Nicolae, a fost tatăl dirijorului și compozitorului Tudor cavaler de Flondor. Tudor (1862-1908) în sfârșit, căsătorit cu Maria Ciuntu (1865-1950), a fost părintele lui Constantin. Ultimul rezident regal al Bucovinei, Gheorghe Flondor a fost fratele cel mai tanăr al lui Constantin

După absolvirea studiilor secundare la Liceul German din Cernăuți (k.k. Ober-Gymnasium in Czernowitz) cu diplomă de bacalaureat în 1908, a studiat la Facultatea de Drept a Universității din Viena și Cernăuți. In 1914 a obținut doctoratul în științe juridice la Innsbruck. În cursul Primului Război Mondial a slujit în Armata Austro-Ungară.

Atras de ideile unchiului său Iancu cavaler de Flondor, a intrat imediat după război în serviciul diplomatic al Regatului României, dovedind de tânăr calitățile și arta necesare afirmării în lumea diplomației si începând să urce toate treptele ierarhiei Exterenlor. ^[2]

Mai întâi a fost secretar de legație la Praga și Belgrad (1920-1924), apoi consilier diplomatic între altele la Viena.^[3][4]

După ce a ajuns reprezentant diplomatic, cu rang de ministru plenipotențiar clasa I în 1929, a îndeplinit cu succes diferite însărcinări într-o serie de capitale europene: Sofia, Stockholm, Helsinki și Copenhaga.^[5] În perioada activității sale din minister ocupă printre altele funcția de director al Cancelariei Ordinelor.^[6] [7]

În 1937 a fost numit mareșal al curții regale și președinte al Societății de Radio.^[8] A păstrat postul de mareșal până în 1939. În acest timp l-a însoțit în această funcție pe regele Carol al II-lea cu ocazia vizitei sale în Marea Britanie (15-18 noiembrie 1938), alături de ministrul afacerilor străine Nicolae Petrescu-Comnen, ministrul plenipotențiar Victor baron de Stîrcea, generalul George Mihail și alții, unde s-au întâlnit cu regele George al VI-lea, Neville Chamberlain și Lord Halifax. Au fost negociate aprofundarea relațiilor dintre cele două țări, în special privind rezultatele acordului de la München, și mărirea sprijinului financiar al României prin Anglia.^[9] La începutul anului 1940 revine ca director al Protocolului și Cancelariei Ordinelor.^[10]

Odată cu instaurarea regimului Antonescu se pensionează și călătorește cu afaceri prin țară. Constantin de Flondor a decedat neașteptat la Cernăuți în camera sa de la hotelul "Pajura neagră" în urma unui atac de cord la vârsta de doar 53 de ani și imormântat, din causa situației politice, în toată graba cu titlu provizoriu la Cimitirul Central din Cernăuți și nu in mauzoleul famliei la Rogojești

Din cauza urmărilor celui de-al Doilea Război Mondial s-a reușit decât în anul 2000 (9./10. iunie) prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe dezhumarea de la Cernăuți și reinhumarea în capela funerară a familiei din curtea bisericii de la Rogojești alături de tatăl său Teodor, fratele său Gheorghe și bunicii săi materni Theodosius Dobrowolski von Buchenthal și Elena de Petrino(-Armis

Constantin cavaler de Flondor, mareșal al curții regale 1937

Constantin cavaler de Flondor pe la 1938

Constantin von Flondor, întoarcerea acasă a unui diplomat

• 

  Tatăl Theodor de Flondor
 
• 

  Mama Maria Ciuntu
 
• 

  Gheorghe Flondor
 
• 

  Sora Florica Flondor-Racovitză
 
• 

  Soțul Floricei Aurel Racovitză ca colonel

·         1891: Gheorghe Banea (n. 14 februarie 1891, Măcin, județul Tulcea - d. 19 decembrie 1967, București) a fost un profesor, prozator și romancier român, participant la Campania din Balcani din Primul Război Mondial și decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler.

Gheorghe Banea s-a născut la Măcin, în 1891. Bunicul său dinspre tată, mocan stabilit în Dobrogea, fusese un om înstărit, „cu o casă mare cu două caturi pe malul locului”.^[1] Bunicul dinspre mamă al lui Banea era originar din raiaua Brăilei și se stabilise în Dobrogea înainte de Războiul de Independență, iar ambele bunici aveau origine dobrogeană.

Părinții săi se numeau Anița și Sandu Banea. În romanul Vin apele!, Banea îi descrie ca pe o mamă „grijulie” și pe un tată „analfabet”, dar care „se ducea [...] cu ceașmaua la pește”, pentru a pune familiei mâncare pe masă.^[1]

Copilul Gheorghe Banea a crescut într-o casă părintească „mare și înaltă”, așezată la „poalele coastei, pe strada principală, pe care se iveau din când în când ceva bolovani și pietriș, rămășițe dintr-un străvechi caldarâm”, casă situată între mahalaua bulgărească și cea românească a târgului Măcin.^[1]

Viitorul scriitor studiat mai întâi la școala primară din Măcin, de unde a păstrat amintiri foarte frumoase despre profesorul Cristescu, despre care susține în romanul Vin apele! că era cunoscut și prețuit de însuși Spiru Haret, Ministrul Școalelor din acea perioadă.^[1] Banea a absolvit Școala Primară din Măcin în 1904, iar apoi a urmat ca bursier cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila, unde l-a avut printre colegi pe viitorul istoric și critic literar Perpessicius.^[2] În anul 1912, după bacalaureat, Bunea s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, dar a fost nevoit să-și întrerupă cursurile după izbucnirea Primului Război Mondial, fiind mobilizat pe 15 august 1916

După mobilizare, Gheorghe Banea a participat la campania de pe frontul dobrogean, fiind repartizat în calitate de comandant de pluton.^[3] Pe 30 august 1916, în timpul luptelor din jurul localității Parachioi, un glonț l-a rănit grav la cap^[3] și și-a pierdut cunoștința. Considerat mort, a fost abandonat pe câmpul de luptă de camarazii săi și ignorat de o primă patrulă germană care a trecut prin zonă. O a doua patrulă însă, vrând se se asigure că nu mai este nimeni în viață, l-a mai împușcat pe militar la cap și în umăr.^[3]

Într-un târziu, rănitul a fost descoperit de un regiment sârb de artilerie și transportat la cel mai apropiat spital de campanie, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale. A fost apoi transferat luni de-a rândul între diferite spitale din Bulgaria, la Silistra, Alfatar și Haskovo. A fost apoi eliberat din captivitate și repatriat în România în cadrul unui schimb de invalizi, iar pe data de 5 august 1918, constatându-i-se gradul de invaliditate, Banea a fost demobilizat.^[3]

La sosirea în România s-a lovit însă de faptul că nu avea nici un fel de acte și între timp fusese declarat căzut în luptă, numele său fiind trecut pe lista nr. 52 a morților publicată în Monitorul Oficial din 10 octombrie 1916 și în ziarul Dimineața.^[4][5] Banea a fost nevoit astfel să călătorească în tren până la Cetatea Albă, unde era încartiruit fostul său regiment, pentru fi recunoscut oficial și a obține anularea actului de deces.^[6] Pentru participarea sa la luptele din teatrul de operațiuni din Dobrogea, care l-au condus la invaliditate și prizonierat, Gheorghe Banea a fost în final decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler și cu „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918” cu baretele Dobrogei

După întoarcerea în țară Gheorghe Banea a fost nevoit să facă mari eforturi pentru a i se recunoaște gradul de invaliditate și a i se aloca o pensie corespunzătoare situației lui medicale. A trebuit să călătorească din oraș în oraș în căutarea comisiei medicale pentru clasare și i s-au cerut diverse acte care l-au pus în situația de a se deplasa în alte orașe pentru a le procura. Pentru a obține un astfel de document, foaia de observații clinice, a fost internat la spitalul de psihiatrie de la Socola^[8], într-o „celulă pentru nebuni”^[9]. În final a fost diagnosticat cu cu paraplegie și declarat mare mutilat de război.^[7] După unele surse, acest lucru s-a întâmplat doar pentru că una din petițiile scrise de fostul militar a fost citită de Regele Ferdinand I.^[10]

În martie 1919, în ciuda invalidității, Banea și-a desăvârșit studiile și a obținut licența în litere, specialitatea limba română și filologie romanică.^[3][7][11] A activat apoi timp de 33 de ani ca profesor la Seminarul din Buzău, Liceul Militar „Mănăstirea Dealu” din Târgoviște, la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, Seminarul Monahal Cernica din București, apoi la Liceul „Mihai Eminescu” și la Gimnaziul „Petru Rareș” din București. S-a pensionat în anul 1952.

În 1937 a publicat în „Revista Fundațiilor Regale” (1937, nr. 7, pp. 18-43) un prim fragment al viitoarei cărți Zile de lazaret – Jurnal de captivitate și spital^[12], iar întregul volum a apărut în anul 1938, în ediția Fundației pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, având 312 pagini^[13] și costând 70 de lei. Cartea a fost bine receptată de public și de critică. Perpessicius a caracterizat-o drept un document autentic „de o sanctificată umanitate”^[14], iar Mihail Sadoveanu, în raportul înaintat Academiei Române prin care recomanda acordarea premiului „I. Heliade Rădulescu”, a specificat faptul că opera se distinge prin sinceritatea emoționantă și susținută a povestirii^[15].

Într-o retrospectivă a anului 1938, redacția Revistei Fundațiilor Regale a caracterizat apariția drept „o carte de război, poate nemeșteșugită, dar de puternic ecou moral”.^[16] În același an, Ovidiu Papadima a apreciat că lucrarea va rămâne ca una dintre cele mai reprezentative ale literaturii române din preajma Primului Război Mondial.^[17]

Despre o altă carte a lui Banea, Mușchetarii în Balcani, Perpessicius scria că: „Mușchetarii din Balcani a domnului Gheorghe Banea apare din aceeași matcă generatoare și continuă într-un mod deosebit de strălucit toate calitățile de substanță și expresie ale întâilor dumisale cărți: Zile de lazaret și Vin apele

Romane

• Zile de lazaret. Jurnal de captivitate și spital (București, 1938)
• Vin apele! (București, 1940)
• Mușchetarii în Balcani. Vin apele! (ediție postumă, îngrijită și prefațată de Aurel Sasu, București, 1982)

Proză scurtă

• Oreia (Jurnalul actorului Alexandru Miereanu (publicată în volumul Mușchetarii în Balcani. Vin apele!, București, 1982)

Alte lucrări

• Dicționar român-italian (București, 1922)

Gheorghe Banea
Date personale
Nume la naștere	Gheorghe Banea
Născut	14 februarie 1891 Măcin, Regatul României
Decedat	19 decembrie 1967 (76 de ani) București, Republica Populară Română
Părinți	Anița și Sandu Banea
Naționalitate	Română
Ocupație	prozator, nuvelist, dramaturg, jurnalist, traducător, profesor
Studii	Facultatea de Litere a Universității din București
Activitatea literară
Specie literară	Roman de război, roman autobiografic, roman istoric
Opere semnificative	Zile de lazaret. Jurnal de captivitate și spital
Note
Premii	Premiul „I. Heliade Rădulescu” al Academiei Române

·         1898: Sorana Țopa, actriță, iubită deopotrivă de Mircea Eliade și de Emil Cioran (d. 1986)

·         1901: Miltiade Filipescu, paleontolog, academician român (d. 1993)

·         1902: Ion Călugăru, pseudonimul lui Ștrul Leiba Croitoru, (n. 14 februarie1902, Dorohoi - d. 22 mai 1956, București) a fost un prozator, romancier, dramaturg și gazetar român de origine evreiască.

Studii primare la Dorohoi, studii liceale la liceul Matei Basarab din București pe care nu-l termină, în ciuda sprijinului acordat de profesorul de latină, Eugen Lovinescu. Este coleg de liceu cu Sașa Pană. A scris în revistele avangardiste, precum Contimporanul, Unu, Integral, dar a colaborat și la revista lui Nae Ionescu, Cuvântul, unde se împrietenește cu Mihail Sebastian.

A debutat cu o culegere de povestiri umoristice, Caii lui Cibicioc. Publică ulterior două cărți de proză în spiritul avangardismului, Paradisul static și Abecedar de povestiri populare. După 1930 însă, se concentrează în proză asupra reprezentarea literală a mișcărilor sociale, mizeria maselor, huzurul și intrigile din lumea marelui capital și lupta clasei muncitoare. În ultimii săi ani de viață, scrie și piese de teatru precum Clovnul care gândește sau Ion și Salomeea.

Opera literară:

• Caii lui Cibicioc. Schițe fără umor, 1923
• Haiducul Codău, moartea poterelor, bucuria văduvelor, 1924
• Paradisul static, 1926
• Abecedar de povestiri populare, editura unu, București, 1930 (tiraj de 200 de exemplare afară din comerț)
• Omul de după ușă, 1931
• Charlot, Editura Vremea, București, 1933
• Don Juan cocoșatul, 1934
• Erdora, Colecția "Rosidor", Editura „Națională-Ciornei” S.A, 1934(ediție numerotată)
• De la cinci până la cinci, 1935
• Copilăria unui netrebnic, 1936 (retipărit în 1962 la Editura pentru Literatură și în1996 la Editura Hasefer)
• Trustul, 1937 (retipărit în 1956 la Editura Tineretului)
• Ion și Salomeea: Scenariu dramatic. Un prolog și 3 acte, Editura de Stat, 1947
• Lumina primăverii, 1948 (retipărit în 1955 la Editura de Stat pentru literatură și artă)
• Am dat ordin să tragă. Schițe și nuvele, București, 1948
• Clovnul care gândește, Editura de Stat, București, 1949
• Măseaua stricată, 1949
• Oțel și pâine, 1952 (retipărit în 1955 și în 1960 la Editura de Stat pentru literatură și artă)
• Casa șoarecilor. Schițe fără umor și nuvele, E.S.P.L.A., București, 1957 (ediție îngrijită de Sașa Pană; postum)
• Paradisul statistic, Editura Minerva, București, 1971 (ediție îngrijită și prefațată de Cornelia Ștefănescu; postum)

În 1998 apare la Editura Vinea Iubite Fondane... Scrisori inedite, ce conține corespondență de Ion Călugăru, Filip Brunea-Fox, Sașa Pană, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Ion Minulescu și alții adresată lui Benjamin Fundoianu - Fondane.

Ion Călugăru
Ion Călugăru
Date personale
Născut	14 februarie 1902  Dorohoi, România
Decedat	22 mai 1956 (54 de ani)  București, Republica Populară Română
Cetățenie	România
Ocupație	poet dramaturg critic literar[*] jurnalist biograf[*] critic de film[*]
Activitate
Partid politic	Partidul Comunist Român
Limbi	limba română
Influențe[ascunde] Urmuz Ion Luca Caragiale

·         1902: Alexander Abusch, scriitor și funcționar comunist german (d. 1982)

·         1906: Eugen Macovski, biochimist și biolog român, membru al Academiei Române (d. 1985)

* 1910: Vasile Coroban (n. 14 februarie 1910, Camenca, Glodeni; d. 1984, Chișinău) a fost un istoric și critic literar nonconformist din RSSM(actuala Republică Moldova), doctor habilitat în filologie (1958). Membru al Uniunii scriitorilor din RSSM din 1954. A absolvit facultatea de drept a Universității din Iași în 1935. A redactat ziarul „Viața universitară” cu caracter antifascist, fiind după aceasta condamnat. După 28 iunie 1940 a colaborat la ziarul „Pământ sovietic” din Bălți. În 1942–1945 a fost învățător la o școală medie din regiunea Kemerovo. După 1945 a lucrat ca secretar responsabil la ziarul „Luceafărul roșu” (Bălți). Din 1947colaborează la Institutul de limbă și literatură al AȘM, fiind conducător al Sectorului de teorie a literaturii al acestui institut. Autor și redactor a manualelor de literatură pentru școlile din RSSM. A publicat studii despre literatura clasică românească și universală, a cercetat fenomenul literar din RSSM.

Vasile Coroban
Vasile Coroban
Date personale
Născut	14 februarie 1910  Camenca, raionul Glodeni, Moldova
Decedat	19 octombrie 1984 (74 de ani)  Chișinău, URSS
Cetățenie	Moldova
Etnie	români
Ocupație	critic literar[*] jurnalist
Activitate
Alma mater	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

·         1913: Jimmy Hoffa, lider american de sindicat (d. 1975)

·         1916: Masaki Kobayaschi, regizor japonez (d. 1996)

·         1920: Albert Barillé, scenarist francez (d. 2009)

·         1923: Dumitru Bacu, prozator și poet român, membru al grupului de rezistență anticomunistă Babadag

* 1925: Ion Focșa (n. 14 februarie 1925, Peceneaga, județul Tulcea - d. 11 ianuarie 2012, Pitești) a fost un actor român de teatru și film, regizor și membru al UNITER.

Este al șaptelea copil al unei familii de slujbași la stat (tatăl - perceptor, mama - casnică).

Debutează la Teatrul Național din București în 1945, cu piesa, Asta-i ciudat, de M.R. Paraschivescu, în regia lui Tudor Mușatescu. Apoi joacă pe scenele mai multor teatre unde este angajat: Teatrul Muncă și Voie bună, Comedia, Teatrul Mic, Teatrul Nostru, Alhambra, Tineretului, Studioul actorului de film „CI. Nottara", Teatrul din Galați și, din 1958, pe scena Teatrului „Al. Davila" din Pitești.

A colaborat cu cei mai mari regizori: Victor Ion Popa, Ion Șahighian, Sică Alexandrescu, Marietta Sadova, Vlad Mugur, Aurel Ion Maican, Horea Popescu, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Petre Sava Băleanu, Sorana Coroamă-Stanca, Nae Cosmescu, Mihai Radoslăvescu etc.

Sintetizând întreaga sa carieră, pe parcursul celor 60 de ani de teatru, vom reține următoarele date: a interpretat 210 roluri, pregătite în 11.000 de repetiții a câte două-patru ore, iar numărul spectacolelor la care a luat parte depășește cifra de 12.500.

Urmărit de Securitatea comunistă în perioada 1960-1961.

Roluri în teatru:

• MITREA COCOR, Teatrul Mic București, 17.01.1951
• FATA LUI TUDORAN, Teatrul Mic București, 31.01.1951
• POEMUL LUI OCTOMBRIE, Teatrul Mic București, 17.11.1951
• MICII BURGHEZI, Teatrul Mic București, 30.03.1952
• PATRU SCHIȚE ȘI O PIESĂ ÎNTR-UN ACT, Teatrul Mic București, 09.04.1952
• VIAȚĂ NOUĂ, Teatrul Mic București, 17.11.1952
• TRĂIASCĂ AI NOȘTRI, Teatrul Mic București, 23.11.1952
• NEPOȚII GORNISTULUI, Teatrul Mic București, 17.02.1953
• STEAUA FĂRĂ NUME, Teatrul Mic București, 12.11.1953
• TACHE, IANKE ȘI CADÎR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.12.1955
• GAIȚELE, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 19.07.1956
• HANUL DE LA RĂSCRUCE, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 11.05.1957
• INSPECTORUL DE POLIȚIE, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 19.07.1957
• TRAGEDIA OPTIMISTĂ, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 01.11.1957
• GÎLCEVILE DIN CHIOGGIA, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 12.12.1957
• HARAP ALB, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 18.04.1958
• VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.05.1958
• FURTUNA, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 29.07.1958
• MIREASA DESCULȚĂ, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 15.09.1958
• NUNTA LUI KRECINSKI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 22.01.1959
• POARTA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.05.1959
• SURORILE BOGA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 22.08.1959
• VIAȚA NOUĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.11.1959
• SETEA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.01.1960
• INTRIGĂ ȘI IUBIRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 16.01.1960
• OMUL CU MÎRȚOAGA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.02.1960
• MOȘ TEACĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.04.1960
• ANII NEGRI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 18.06.1960
• UN MILION PENTRU UN SURÎS, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.07.1960
• SINGUR PRINTRE DUȘMANI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 06.11.1961
• NEAMURILE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.11.1961
• ÎNȘIR-TE MĂRGĂRITE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.12.1961
• VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.02.1962
• FATA FĂRĂ ZESTRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.03.1962
• SPECTACOL 'ION LUCA CARAGIALE', Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.04.1962
• FEBRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 02.10.1962
• ÎNDRĂZNEALA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.10.1962
• ORAȘUL VISURILOR NOASTRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.12.1962
• OAMENI ȘI UMBRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.03.1963
• ȘEFUL SECTORULUI SUFLETE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.11.1963
• PUNCTUL CULMINANT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.01.1964
• NOAPTEA REGILOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.04.1964
• FII CUMINTE, CRISTOFOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.09.1964
• MARELE FLUVIU ÎȘI ADUNĂ APELE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.10.1964
• CANIOTA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 03.04.1965
• RĂZVAN ȘI VIDRA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 16.10.1965
• CIUTA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 20.01.1966
• SIMPLE COINCIDENȚE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 12.05.1966
• NEÎNCREDERE ÎN FOIȘOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 06.11.1966
• OMUL CARE ADUCE PLOAIE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 18.03.1967
• SFÎNTUL MITICĂ BLAJINU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.05.1967
• ECATERINA TEODOROIU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 02.08.1967
• IO MIRCEA VOIEVOD, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.08.1967
• ZECE ZILE CARE AU ZGUDUIT LUMEA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.11.1967
• GOANA DUPĂ FLUTURI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.01.1968
• TOPAZE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.06.1968
• O CASĂ ONORABILĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.10.1968
• BĂLCESCU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.12.1968
• MEȘTERUL MANOLE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.03.1969
• PUPĂZA DIN TEI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.04.1969
• PENDULA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.04.1969
• ARCUL DE TRIUMF, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.07.1969
• VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.12.1969
• TAIFUN, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 20.03.1970
• CĂRUȚA CU PAIAȚE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.05.1970
• TIMP ȘI ADEVĂR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 23.03.1971
• SAM, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.05.1971
• PISICA SĂLBATICĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1971
• VIFORUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.01.1972
• TREPTE; AUTOGRAFUL; ANA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.05.1972
• ȚARA FERICIRII, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.06.1972
• JOCUL DE-A VACANȚA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.09.1972
• SÎMBĂTA PĂCĂLELILOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 20.03.1973
• VIFORNIȚA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.05.1973
• PUTEREA ȘI ADEVARUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.12.1973
• NUNTA DIN PERUGIA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 04.04.1974
• JUDECATA DE LA MIEZUL NOPȚII, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.12.1974
• AZILUL DE NOAPTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.04.1975
• PAPA SE LUSTRUIEȘTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.10.1975
• CAFEAUA ACTRIȚEI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.05.1976
• MOARTEA LUI VLAD TEPEȘ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.11.1976
• CAZUL ENĂCHESCU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.06.1977
• VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.11.1977
• UNDEVA O LUMINĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 25.12.1977
• CONFRAȚII, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 23.05.1978
• GAROAFA ALBĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.09.1978
• STRIP-TEASE PE RING, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.01.1979
• CUZA VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.02.1979
• HOȚII DE ILUZII; OMUL DE PAIANTĂ; EXPERIMENTUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.02.1980
• VOIEVOZI PESTE VEACURI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.06.1980
• ANONIMA SEMNATĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 12.10.1980
• MOARTEA UNUI COMIS VOIAJOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.12.1980
• ADEVĂRATA LUMINĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.05.1981
• ROMAN SENTIMENTAL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.11.1981
• MĂSURĂ PENTRU MĂSURĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.02.1982
• OSPĂȚUL LUI TRIMALCHIO, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1982
• TITANIC VALS, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.12.1982
• REGELE GOL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.06.1983
• ULTIMA ORĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1983
• DRAGOSTE LA MADRID, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.03.1984
• OPERAȚIUNEA LIFTING, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.06.1984
• DOMNUL DECAN, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.04.1985
• HAINA CU DOUĂ FEȚE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 12.07.1985
• MIELUL TURBAT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1985
• OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.02.1986
• NU NE NAȘTEM TOȚI LA ACEEAȘI VÎRSTĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.10.1986
• PÎNDA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 16.09.1987
• UȘILE ÎMPĂRĂTEȘTI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.04.1988
• OPERAȚIE DIFICILĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1988
• VIS DE DRAGOSTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.01.1989
• CONVOIUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.06.1989
• FATA FĂRĂ ZESTRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.09.1989
• WEEK-END LA SECTORUL 9, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.09.1990
• PERSECUTAREA ȘI ASASINAREA LUI JEAN-PAUL MARAT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.11.1990

Filmografie:

• Iancu Jianu, haiducul (1981)
• Iancu Jianu, zapciul (1980)
• Vlad Țepes (1979)
• Din nou împreună (1978)
• Cireșarii (1974)
• Desfășurarea (1954)
• Mitrea Cocor (1952)

Ion Focșa
Date personale
Nume la naștere	Ioan Focșa
Născut	14 februarie 1925 Peceneaga, județul Tulcea
Decedat	11 ianuarie 2012 (86 de ani) Pitești
Căsătorit cu	Ileana Focșa, actriță
Ocupație	actor
Alte premii
1995 - Cetățean de onoare al Municipiului Pitești - „pentru modul exemplar în care a slujit timp de o viață scena românească în general și pe cea a Teatrului „Al. Davila" în special”.

·         1928: Radu Cârneci, poet român

·         1931: Gheorghe Achiței (n. 14 februarie 1931, Cășăria, comuna Dobreni, județul Neamț) este un eseist, estetician și teoretician român.

A urmat liceul la Arad, până în 1951, apoi Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”, absolvită în 1954, și Facultatea de Filologie a Universității din București (1954-1959). Și-a luat doctoratul în filologie la Moscova, devenind profesor de este­tică la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a fost rector între 1970 și 1976.

A debutat în ziarul „Flacăra roșie” din Arad în 1951. A fost redactor la „Con­temporanul”, „Tânărul scriitor”, redactor-șefadjunct la „Luceafărul” (1965-1968) și redactor-șef la „Amfiteatru” (1969-1974). A mai publicat în „Lupta de clasă”, „Era socialistă”, „Revista de filozofie”, „Viața Românească”, „Gazeta literară” etc. Publică, din necesități didactice, broșurile „Problema categoriilor estetice” și „Frumosul și valoarea estetică” (1968), dar abia cărțile următoare, „Ce se va întâmpla mâine?” (1972) și „Artă și speranță” (1974) îl consacră. Capitolul „Expansiunea contemporană a esteticului”, din tratatul de „Estetică” (1983), împreună cu „Considerațiuni estetice”, din vol. colectiv „Audiovizual și diaporama” (1983), se vor regăsi dezvoltate amplu în „Frumosul dincolo de artă” (1988). Studiile și cărțile lui au contribuit la instituirea unui climat de deschidere în estetica românească postbelică.
Opera:

• „Problema categoriilor estetice”, București, 1968
• „Frumosul și valoarea estetică”, București, 1968
• „Ce se va întâmpla mâine?”, București, 1972
• „Artă și speranță”, București, 1974
• „Audiovizual și diaporama” (în colaborare), coordonator Eugen Iarovici, București, 1983
• „Frumosul dincolo de artă”, București, 1988.

·         1931: Octavian Cotescu (n. 14 februarie 1931, Dorohoi - d. 22 august 1985, București)^[1] a fost un actor român^[2] de succes, din generația de aur. Activitatea sa artistică cuprinde numeroase roluri interpretate în film, dar și în teatru, în principal la Teatrul Bulandra din București, unde a fost coleg cu Toma Caragiu, Ștefan Bănică, Marin Moraru, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Florian Pittiș, Rodica Tapalagă, Ileana Predescu, Petrică Gheorghiu, Irina Petrescu, Ion Besoiu, Dan Nuțu. A fost totodată unul dintre interpreții preferați ai teatrului de televiziune și ai teatrului radiofonic din epocă. Activitatea de scenă a fost dublată și de o carieră didactică de profesor universitar la Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) "I.L. Caragiale" din București, unde a ocupat și funcția de rector în perioada 1981-1985. Printre cei mai buni studenți ai lui se numără Horațiu Mălăele, Stelian Nistor, Dan Condurache, Rosina Cambos, Maria Ploae.

Octavian Cotescu a fost deputat în Marea Adunare Națională în perioada 1975 - 1980

La 14 februarie 1931 se naște la Dorohoi, județul Botoșani, Octavian Coteț, viitorul actor Octavian Cotescu, fiul maistrului ceferist Ilie Coteț (n. 1902) și al Anastasiei Lazăr (n. 1911). După trei ani, tatăl se mută cu serviciul la Iași. Vor locui în pavilioanele CFR, pe strada Aurora, din Copou. Bunicii dinspre tată erau țărani din comuna Miroslava, județul Iași. Octav s-a dus la ei doar de câteva ori și pentru scurt timp, în vacanțe. În schimb, verile le petrece cu mama și cu sora sa, Mioara (Maria, născută la 29 august 1934), la Botoșani, la bunicii dinspre mamă, Petru Lazăr, mecanic de locomotivă și Maria Lazăr, casnică. Locuiau pe strada Cronicar Neculce nr. 12, unde aveau o mică gospodărie cu livadă. Octav va continua să vină la Botoșani, la mătușa sa, Ecaterina Lazăr, unde își va petrece vacanțele cutreierând orașul și împrejurimile chiar și după dispariția din viață a bunicilor.

În perioada 1938—1942 urmează, la Iași, cursurile Școlii primare din str. Toma Cozma, cartierul Aurora. După terminarea școlii primare, în anul 1942 se înscrie la Colegiul Național din Iași.

Mama se angajează telegrafistă la Gara CFR Iași. În anul 1943 părinții divorțează. În primăvară, bunicii din Botoșani și cei doi copii pleacă la Timișoara. Mama va lucra ca telegrafistă în Gara Timișoara. Primesc locuință în cartierul Fratelia. Tatăl e detașat cu serviciul la Cîineni, județul Vâlcea.

În anul 1944 - Mai mulți elevi ai Liceului Național din Iași, printre care și Octav, se înscriu la Liceul Militar, transferat de la Iași la Timișoara, urmându-l apoi la Pitești, până în vara anului 1945, când vor reveni la vechile lor școli, în urma desființării Liceului Militar.

Octavian Cotescu a fost căsătorit cu actrița Valeria Seciu. Alexandru Cotescu este fiul lui Octavian Cotescu și al Valeriei Seciu. Alexandru Cotescu a avut o apariție meteorică în filmul „Păcală” (1974), dar a urmat, mai târziu, calea monahală. Trăiește la Mănăstirea Vatopedu de la Muntele Athos, în Grecia, luând numele bisericesc de Daniil. A lucrat la traducerea unei importante antologii de texte liturgice și vieți ale sfinților

Filmografie:

• Diminețile unui băiat cuminte (1967)
• Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
• Păcală (1974) - perceptorul
• Toamna bobocilor (1975) - comentator
• Operațiunea Monstrul (1976) - Eugen
• Iarna bobocilor (1977) - comentator
• Iarba verde de acasă (1977) - inspectorul
• Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii (1978) - învățătorul Zaharia Herdelea
• Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
• Castelul din Carpați (1981) - impresarul
• O scrisoare pierdută (spectacol TV, 1982) - Nae Cațavencu
• Calculatorul mărturisește (1982)
• Buletin de București (1983) - Costică Popescu
• Sosesc păsările călătoare (1984)
• Secretul lui Bachus (1984)
• Căsătorie cu repetiție (1985) - Costică Popescu
• O clipă de răgaz (1986)
• Promisiuni (1985)
• Escapada (1983)
• Fram (1983) serial TV
• O lebădă iarna (1983)
• Miezul fierbinte al pâinii (1983)
• Singur de cart (1983)
• Un accident numit Duffy (1983)
• Aventură sub pământ (1982) (TV)
• Rămân cu tine (1982)
• Un saltimbanc la Polul Nord (1982), rolul Cezar Marcelloni
• Înghițitorul de săbii (1981)
• Saltimbancii (1981), rolul Cezar Marcelloni
• Șantaj (1981)
• Bietul Ioanide (1979)
• Vacanță tragică (1979)
• Din nou împreună (1978)
• Aurel Vlaicu (1977)
• Împușcături sub clar de lună (1977), rolul Beldea
• Bunicul și doi delincvenți minori (1976), rolul Bunicul
• Gloria nu cântă (1976)
• Instanța amână pronunțarea (1976)
• Un orfelin iubea o orfelină (1976) (TV)
• Serenadă pentru etajul XII (1976)
• Cercul magic (1975)
• Capcana (1974)
• Bălcescu (1974)
• Muntele ascuns (1974)
• Tăticul (1974) (TV)
• Proprietarii (1973)
• Bariera (1972)
• Drum în penumbră (1972)
• De ochii lumii (1971) (TV)
• Puterea și adevărul (1971)
• Asediul (1970)
• Castelul condamnaților (1969), rolul Costăchel
• Balul de sâmbătă seară (1968), rolul Toma
• Cartierul veseliei (1964)
• O dragoste lungă de-o seară (1963)
• Iubirea e un lucru foarte mare (1962) - miniserial TV

La 12 mai 1951 debutează pe scena Teatrului Bulandra (pe atunci Teatrul Municipal) în piesa de teatru Pădurea scrisă de Alexandr Ostrovski. A colaborat cu Teatrul Mic din București și cu teatre din provincie, din Satu Mare sau Oradea

Octavian Cotescu
Date personale
Nume la naștere	Octavian Coteț
Născut	14 februarie 1931  Dorohoi, România
Decedat	22 august 1985 (54 de ani)  București, RS România
Căsătorit cu	Valeria Seciu
Cetățenie	România
Ocupație	actor
Alte premii
Ordinul Meritul Cultural (1967) Octavian Cotescu (anii 1980)

·         1931 - S-a născut Phyllis McGuire, cântăreaţă americană (McGuire Sisters).

·         1932: Anca Balaci, prozatoare româncă

·         1935: Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, Pererîta, județul interbelic Hotin, Regatul României - d. 18 ianuarie 2009, Chișinău) a fost un poet român din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române

Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953.

În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .

La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.

A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.

Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971.

În 1973 Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:

Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.

În anul 1974 scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

Pe 16 ianuarie 2009 Vieru a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire.^[2] Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca.^[3] La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai ușoară.^[2]

A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.

Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chișinău, în cimitirul central din strada Armeană. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni, diviziile lui Grigore Vieru, cum le-a denumit profesorul Dan Dungaciu într-un articol.^[6] Chișinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporții de la înmormântarea soților Doina și Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ținând un moment de reculegere.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României”în grad de Mare Cruce^[7].

Câteva școli din Republica Moldova, un bulevard din Chișinău și o stradă din Iași poartă numele lui Grigore Vieru.^[8] Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naștere, a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor.^[9]

O stradă din Buzău îi poartă numele: Strada Grigore Vieru.

Grigore Vieru
Bustul lui Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor din Chișinău
Date personale
Născut	14 februarie 1935 Pererîta, Județul Hotin, Regatul României
Decedat	18 ianuarie 2009 (73 de ani) Chișinău, Republica Moldova
Înmormântat	Cimitirul Central din Chișinău
Cauza decesului	insuficiență cardiacă
Părinți	Pavel și Eudochia Vieru
Căsătorit cu	Raisa Vieru (născută, Nacu) (c. 1957 – 2009)
Copii	Călin Vieru (n. 29 iunie 1965) Tudor Vieru (n. 16 iunie 1960)
Naționalitate	Român
Cetățenie	URSS  Moldova
Religie	Ortodox
Ocupație	jurnalist poet textier
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura I
În funcție 3 septembrie 1990 – 27 februarie 1994
Premii	Ordinul Republicii (23 august 1996) Ordinul național „Steaua României” Ordinul Prieteniei Popoarelor[*] Ordinul Insigna de Onoare[*]
Partid politic	Frontul Popular din Moldova
Alma mater	Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău
Profesie	Poet
Membru corespondent al Academiei Române

·         1936: Fernando Solanas, regizor argentinian

·         1937: Dumitru Țepeneag (n. 14 februarie 1937, București, România^[1]) este un prozator român-francez contemporan stabilit la Paris.

Este membru marcant al grupului oniric, teoretician al onirismului literar românesc. I s-a retras cetățenia română printr-un decret prezidențial, în 1975, după care s-a stabilit la Paris, unde, pentru câtva timp, a fost unul dintre animatorii exilului literar românesc. După 1990, face naveta între Paris și București, unde desfășoară o intensă activitate publicistică și editorială.

Este unul dintre traducătorii cei mai importanți de limbă franceză în limba română și viceversa. A tradus romancieri ca Alain Robbe-Grillet, Pinget, eseiști ca Albert Béguin, filozofi ca Jacques Derrida, Alexandre Kojèveetc. Din română în franceză a tradus din operele unor poeți contemporani, printre care Leonid Dimov, Daniel Turcea, Ion Mureșan, Marta Petreu, Emil Brumaru și Mircea Ivănescu. În Franța a publicat un roman, Pigeon vole, sub pseudonimul Ed Pastenague.

Urmează cursurile școlii primare la Școala Iancului, apoi liceul, mai întâi la Mihai Viteazul, de unde e mutat disciplinar la Matei Basarab; exmatriculat și de aici pentru indisciplină își ia bacalaureatul la Mihai Viteazul. Devine student la Drept, dar nu își finalizează studiile, apoi absolvă cursurile Institutului Pedagogic și se dedică literaturii. În 1966, alături de Leonid Dimov, Vintilă Ivănceanu, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Iulian Neacșu, Emil Brumaru, Sorin Titel, Florin Gabrea și Virgil Tănase, pune bazele unui curent literar nou, onirismul estetic. Au fost susținuți la un moment dat de poetul Miron Radu Paraschivescu și publicați în revista Povestea Vorbei, un supliment al revistei Ramuri din Craiova. Publică, alături de ceilalți membri ai grupului, în România, între anii 1964-1972, dar după „Tezele din iulie” 1971, prin care Nicolae Ceaușescu instituie o cenzură extrem de dură și limitează libertatea de expresie a scriitorilor români, gruparea se va desființa. E constrâns să plece în exil, la Paris, unde va publica mai multe romane, majoritatea traduse din limba română de Alain Paruit, iar două scrise direct în franceză. Unul dintre ele, Cuvîntul nisiparniță (Le mot sablier), debutează în limba română, pentru ca exact la jumătatea textului să treacă la limba franceză, iar acest text poate fi considerat chiar o metaforă a operei și biografiei autorului româno-francez. După 1990, revine practic în România, unde se implică în viața culturală. Gabriel Dimisianu își amintește „Reîntoarcerea fiului la sânul mamei rătăcite […] adună articole, notații, mici eseuri și interviuri, texte apărute, cele mai multe, în presa noastră de după 1989 (sunt și câteva din anii'70, când Țepeneag a susținut, cu intermitențe, rubrica Șotron, la România literară, Luceafărul, Argeș), acest volum, așadar constituie o piesă foarte concludentă pentru ceea ce spuneam că este marea dorință de reintegrare a lui D. Țepeneag.”^[2] A mai publicat, în această perioadă, o trilogie din care fac parte romanele Hotel Europa, Pont des Arts și Maramureș. Ultimul roman publicat în română și franceză e La belle Roumaine. A fost influențat de autorii Noului Roman francez, iar pe o parte dintre ei i-a și tradus în limba română. Critica a discutat, în cazul povestirilor, despre o posibilă influență a suprarealismului sau a prozei scurte a lui Franz Kafka. Face parte din comitetul de redacție al revistei Po&sie. A publicat cronici, adevărate «lovituri chirurgicale» în La Revue littéraire. În anul 2008 i se decernează Premiul Uniunii Latine pentru întreaga activitate literară.
Opere:

Povestiri

• Exerciții, București, Editura pentru literatură, 1966
• Frig, București, Editura pentru literatură, 1967
• Așteptare, București, Cartea Românească, 1971; ed. a II-a, 1993
• Exercices d'attente, traducere de Alain Paruit, Paris, Flammarion, 1972
• Prin gaura cheii, București, Allfa, 2001
• Attente, Paris, P.O.L., 2003

Romane

• Arpièges, Flammarion, 1973, tradus de Alain Paruit după romanul Zadarnică e arta fugii, publicat în România, la Editura Albatros, abia în 1991; reeditat la Editura Art, 2007^[4]; versiunea engleză cu titlul Vain Art of the Fugue apare în 2007; a mai fost tradus în sârbă și maghiară; versiunea în turcă, traducere de Leyla Ünal, Sonsuz Kaçișlar, Istanbul, Pupa Yayinlari, 2010
• Les noces nécessaires, Flammarion, 1977, tradus de Alain Paruit după romanul Nunțile necesare, publicat în România în 1992; reeditări, Editura All, 1998; Editura Art, 2008^[5]; versiunea engleză cu titlul The Necessary Marriage apare în 2009
• Le mot sablier. Cuvântul nisiparniță, roman bilingv, Éditions P.O.L., 1984; ultima ediție, Timișoara, Ed. Universității de Vest, 2005
• Roman de gare, scris direct în franceză, 1985, tradus în română de autor cu titlul Roman de citit în tren, Iași, Institutul European, 1993
• Pigeon vole, scris direct în franceză, 1988; tradus în română de către autor cu titlul Porumbelul zboară, București, Univers, 1997; tradus în engleză în 2008 cu titlul Pigeon Post ^[6]
• Hotel Europa, București, Editura Albatros, 1996; versiunea francezǎ, în traducerea lui Alain Paruit, apare în același an la Éditions P.O.L.; romanul a mai fost tradus în germană, maghiară, slovenă și cehă
• Pont des Arts, în traducerea lui Alain Paruit, Éditions P.O.L., 1998; versiunea românească la Editura Albatros, 1999
• Maramureș, Cluj, Editura Dacia, 2001; în traducerea lui Alain Paruit, cu titlul Au pays du Maramureș, apare în același an la Éditions P.O.L.; ultima ediție, Editura Corint, 2006
• La belle Roumaine, Pitești, Editura Paralela 45, 2004; ediția în francezǎ apare la P.O.L., în 2006, în traducerea lui Alain Paruit; reeditat la Editura Art în 2007^[7][8]; versiunea în portugheză, în traducerea lui Isabel Fraga, la Editura Oceanos, în 2009; versiunea în bulgară, traducere de Rumyana Stancheva, Krasivana rumŭnka, Sofia, Balkani, 2010; versiunea în turcă, traducere de Leyla Ünal, Romen Dilberi, Istanbul, Pupa Yayinlari, 2010
• Camionul bulgar, Iași, Polirom, 2010; ediția în francezǎ apare la P.O.L., în 2011, în traducerea lui Nicolas Cavaillès, cu titlul Le camion bulgare

Jurnale

• Un român la Paris, Cluj, Dacia, 1993, ediția definitivă, Cartea Românească, 2006^[9]

Publicistică

• Reîntoarcerea fiului la sânul mamei rătăcite, Iași, Institutul European, 1993
• Călătorie neizbutită, București, Cartea Românească, 1999
• Războiul literaturii nu s-a încheiat, București, All, 2000
• Destin cu popești, Cluj, Dacia & Biblioteca Apostrof, 2001
• Clepsidra răsturnată. Dialog cu Ion Simuț, Pitești, Paralela 45, 2003
• Capitalism de cumetrie, Iași, Polirom, 2007
• Frappes chirurgicales (scris în franceză), Paris, P.O.L., 2009

Dumitru Țepeneag
Date personale
Născut	14 februarie 1937 (82 de ani)  București, România[1]
Naționalitate	română
Cetățenie	Franța
Ocupație	prozator, eseist, publicist
Limbi	limba franceză
Activitatea literară
Activ ca scriitor	literatura contemporană
Mișcare/curent literar	Onirism
Specie literară	Onirism, textualism[*], postmodernism, Nouveau Roman[*]
Operă de debut	Exerciții
Membru de onoare al Academiei Române

·         1937: Paraschiv Oprea, dirijor român (d. 2004)

* 1937: Ion Motroc (n. 14 februarie 1937, București) este un fost fotbalist și antrenor român de fotbal.

·         1940 - S-a născut poetul şi eseistul Paul Emanuel (pseudonimul lui Mircea Gh. Niculescu) ("Existenţa şi cuvintele", "Astă seară") (m.1989).

·         1940 - S-a născut Lillie Bryant, cântăreaţă americană (Billie & Lillie).
* 1942: Michael Rubens Bloomberg (n. 14 februarie 1942) este un magnat financiar, politician și filantrop american. El a fost al 108-lea primar al orașului New York, fiind în funcție pentru 3 mandate consecutive din 1 ianuarie 2002 până în 31 decembrie 2013. Cu o avere netă de 31 miliarde $, el este a zecea cea mai bogată persoană din Statele Unite^[1]și a 13-a din lumea.^[2]

El este fondatorul și deținătorul a 88% din acțiunile Bloomberg L.P., o companie financiară globală, informațională și de mass media, renumită pentru Terminalul Bloomberg

·         1943 - S-a născut Eric Anderson, compozitor, cântăreţ, chitarist şi muzicuţist american.

·         1945 - S-a născut Vic Briggs, chitarist britanic (Brian Auger & Julie Driscoll, Steampacket, Eric Burdon).

·         1945: Mihai Cantuniari, poet român

·         1945: Hans-Adam al II-lea (Johannes „Hans” Adam Ferdinand Alois Josef Maria Marko d'Aviano Pius von und zu Liechtenstein, n. 14 februarie1945, Zurich), este al 15-lea Principe de Liechtenstein, actualul monarh al Principatului. El poartă, de asemenea, și titlul de Duce de Troppau și Jägerndorf, Conte de Rietberg. 

·         1946: Gregory Hines (n. 14 februarie 1946 - d. 9 august 2003) a fost un actor american, dansator și cântăreț.

·         1946: S-a nascut  in localitatea Dabuleni, Gil Dobrică, solist vocal român.  Popularul interpret de muzica usoara Gil Dobrică a decedat la  17 aprilie 2007, la Craiova. A fost un solist vocal de muzică pop-rock, soul și rhythm and blues si a avut în repertoriu melodii proprii și preluări după piese celebre semnate Ray Charles (al cărui admirator declarat a fost) și alți artiști de gen, printre care John Denver, a cărui piesă intitulată „Country roads” („Drumuri de țară” – modificată în „Hai acasă”) a devenit cea mai cunoscută melodie din cariera lui Gil Dobrică.

·         1946 - S-a născut Doug Simril, chitarist şi pianist american (Steve Miller Band, Boz Scaggs).

·         1946: Marcel Cornis-Pope, critic și teoretician literar român, stabilit din 1983 în SUA

·         1950 - S-a născut Roger Fisher, chitarist american (The Army, Heart).
* 1951: Joseph Kevin Keegan (n. 14 februarie 1951) este un fost jucător englez de fotbal care acum este antrenor.
* 1953: Hans Krankl este un fost jucător de fotbal austriac.
* 1955: Mitsuhisa Taguchi (n. 14 februarie 1955) este un fost fotbalist japonez.
* 1960: Sandu Grecu (n. 14 februarie 1960)^[1] este un actor și regizor din Republica Moldova, președinte al Uniunii Teatrale din Republica Moldova^[2] din anul 2009;^[3] fost ministru al Culturii și Cultelor al Republicii Moldova.

El este fondatorul și directorul Teatrului "Satiricus Ion Luca Caragiale" din Chișinău.^[4]

La data de 25 martie 2014, președintele României, Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria F - "Promovarea culturii"

Sandu Grecu
Date personale
Născut	14 februarie 1960 (59 de ani)
Cetățenie	Moldova
Ocupație	actor
Alte premii
Ordinul Național „Pentru Merit”  Sandu Grecu și Iurie Negoiță

* 1963: S–a născut teologul Teodor Baconsky, reprezentant al României la Vatican (1997-2001), ambasador al României în Portugalia (2002-2005), membru al Asociaţiei Internaţionale de Studii Patristice, actualmente consilier prezidenţial şi membru în Consiliul de Conducere al ICR.

După absolvirea facultății a lucrat, în perioada 1986-1989, ca redactor la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Biserica Ortodoxă Română.

Imediat după Revoluția din 1989, în timpul retragerii patriarhului Teoctist la Sinaia, a întemeiat la Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, alături de protosinghelul Daniel Ciobotea și arhimandritul Bartolomeu Anania, colegi ai săi de la Institutul de Misiune al BOR, la care au aderat preoții Constantin Galeriu, Dumitru Stăniloaie, Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiș, precum și laicii Sorin Dumitrescu și Horia Bernea.

În 1990, Teodor Baconschi a devenit consilier la Ministerul Culturii. În același an a obținut o bursă de studii pentru doctorat din partea guvernului francez, studiind la Universitatea Paris IV Sorbonne, între anii 1990 și 1994, timp în care a obținut diploma de studii aprofundate (DEA) în anul 1991 și apoi doctoratul în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor, cu calificativul „magna cum laude” în anul 1994, avându-l ca îndrumător pe profesorul Michel Meslin.

După ce s-a întors în România, a lucrat pentru o perioadă ca Director al Editurii Anastasia (1995-1997). În paralel, a predat ca lector asociat un curs de antropologie religioasă la Facultatea de Filosofie a Universității din București, lucrând și ca redactor-șef la emisiunea “Viața spirituală” de la TVR. În anul 1996, a absolvit studii post-doctorale ca fellow al Colegiului Noua Europă din București.

Președintele Emil Constantinescu l-a trimis în perioada 1997-2001 în funcția de ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun. De asemenea, între anii 1999 și 2001, Teodor Baconschi a fost acreditat în Republica San Marino și pe lângă Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta.

A fost rechemat în țară în anul 2001, fiind numit în funcția de director general în Ministerul Afacerilor Externe. În perioada noiembrie 2002–ianuarie 2005, a deținut funcția de Ambasador al României în Portugalia. Pe 21 ianuarie 2005, a fost numit scretar de stat pentru Afaceri Globale în Ministerul Afacerilor Externe.

La data de 11 septembrie 2006, Teodor Baconschi a fost demis din funcția de secretar de stat de către premierul Călin Popescu Tăriceanu ca urmare a politicii de restructurare la nivelul ministerelor. Întrebat de către Agenția Mediafax despre motivele demiterii sale, Baconschi, care nu era înregimentat politic în nici un partid, a răspuns: „A fost decizia primului-ministru de a pune în locul meu un liberal cu carnet de partid.”^[1]

Din 26 octombrie 2006, Teodor Baconschi deține funcția de consilier prezidențial la Departamentul pentru Relația cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă, preluând postul lăsat liber de Claudiu Săftoiu, care fusese numit în funcția de director al SIE.

Pe 2 august 2007, a fost numit de către Președintele României ambasador extraordinar și plenipotențiar în Franța. La data de 4 martie 2008, a fost numit și în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Principatul Andorreiși în Principatul Monaco.^[2]

Între decembrie 2009 și ianuarie 2012 a îndeplinit mandatul de ministru al Afacerilor Externe.

Pe 28 septembrie 2010 a intrat în PD-L, iar pe 13 octombrie al aceluiași an, a lansat Fundația Creștin-Democrată.^[3][4][5]Baconschi a demisonat din Partidul Democrat Liberal, la data de 30 ianuarie 2014, și s-a alăturat proiectului lui Traian Băsescu, Partidul Mișcarea Populară (PMP). Imediat după, Baconschi a declarat că va candida pe listele acestui partid la Europarlamentarele din mai 2014.^[6] Ulterior, a demisionat din PMP^[7] și a decis să părăsească viața politică, reintegrându-se în serviciul diplomatic al României, ca ambasador în Centrala MAE.
Afilieri:

• Teodor Baconschi deține gradul diplomatic de ambasador.
• Membru al Asociației Internaționale de Studii Patristice (AIEP, Paris).
• Membru al Colegiului Noua Europă (București).
• Comandor al Legiunii de Onoare (Franța), 2010^[7]
• Marea Cruce a Ordinului Ecvestru Pius al IX-lea (Sf. Scaun)
• Mare Ofițer al Ordinului Sfintei Agata (San Marino)
• Ofițer al Ordinului Național “Serviciul Credincios” (România), 2000^[8]
• Mare Ofițer al Ordinului „Steaua solidarității italiene”
• Mare Ofițer al Ordinului Național pentru Merit (Portugalia).
• Premiul „Celebritatea anului în administrație”, 2011

Teodor Baconschi
Date personale
Născut	14 februarie 1963 (56 de ani)  București, Republica Populară Română
Naționalitate	Român
Cetățenie	România
Religie	Ortodox
Ocupație	diplomat politician
Ministru al Afacerilor Externe
În funcție 23 decembrie 2009 – 23 ianuarie 2012
Precedat de	Cristian Diaconescu
Succedat de	Cristian Diaconescu
Ambasador al României în Andorra
În funcție 4 martie 2008 – 2009
Ambasador al României în Franța
În funcție 2 august 2007 – 2009
Ambasador al României în Portugalia
În funcție noiembrie 2002 – ianuarie 2005
Ambasador al României în San Marino
În funcție 1999 – 2001
Ambasador al României în Vatican
În funcție 1997 – 2001
Premii	Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de ofițer[*] (2000) Ordinul „Steaua Solidarității Italiene”[*] Ordinul de Merit în grad de Mare Ofițer[*] Ordinul Sfintei Agata[*] Ordinul Pius al IX-lea în grad de Mare Cruce[*]
Partid politic	PMP (30 ianuarie 2014–26 iunie 2016) PDL (28 septembrie 2010–30 ianuarie 2014)
Alma mater	Universitatea din București

* 1963: Alice Barb (Alice Ramona Nagy, n. 14 februarie 1963, Hunedoara, România) este o actriță de teatru și regizoare română.

A studiat pianul la Școala de muzică din Hunedoara (1970-1974) și pianul și canto clasic la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca (1974-1980).

A obținut licența în artele spectacolului la U.N.A.T.C., secția Actorie (1990-1993), clasa Dem Rădulescu, și secția Regie (1993-1997), clasa Cristian Hadjiculea, iar ulterior titlul de master în teatrologie, marketing și management cultural la U.N.A.T.C.

Este director fondator al Companiei Teatrale „Of – Of” din București (1999-2001), director artistic al Asociației Culturale „QUO VADIS ROMÂNIA” (din 2011), director de imagine al Festivalului „Bucureștii lui Caragiale”, ediția I – 2012, director artistic al Centrului Cultural Casa Artelor Sector 3 din București (2013-2017), director fondator al „Colecției Esențial” (din 2016), director general al „Festivalului Mozartissimo” (din 2016), director general al „Festivalului I love Lipatti” (din 2017) și director fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti” a Primăriei Municipiului București.

Ca actriță a jucat pe scenele Teatrului „Valea Jiului” Petroșani (1985-1988), Teatrului „Ion Creangă” (1988-1990), Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” (1991-1993) și Teatrului „Odeon” din București (1993-1994), în piese precum Cocoșelul neascultător, Bolnavul închipuit, David Copperfield, Turandot, Merlin, Visul unei nopți de vară, Cosma (coproducție româno-franceză) ș.a.

Ca regizor artistic a fost angajată la Teatrul de Stat din Oradea, Theatrum Mundi și Teatrul Național din București. A montat peste 40 de spectacole, printre care Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais, Mutter Courage de Bertolt Brecht, Cabotinul de J. Osborne, Legenda ultimului împărat de V. Nicolau, Anna Karenina de Lev Tolstoi, Cartofi prăjiți cu orice de A. Wesker, Căsătorie în stil olandez de Carlo Goldoni, Soare pentru doi de P. Sauville etc.

Muzeul Național „George Enescu” din București i-a găzduit spectacolul Christine van Beethoven de E. E. Schmitt, iar Teatrul „Luceafărul” din Iași spectacolul Trei povești cu zmei, după Antologia Zmeilor de Mircea Cărtărescu. În 2011 a montat la Opera din Brașov opereta Liliacul și, în același an, Opera Națională din Constanța a invitat-o să regizeze musicalul My Fair Lady.

A fost regizor artistic al Galelor „VIP 2003”, al Galelor „Studentul Anului”, organizate de TVR2 și Sindicatul studenților (2009–2010, 2010–2011), al Galelor Premiilor Consiliului de Cultură al Primăriei Municipiului București, al Galei „Femeia contează”, ediția I – 2011, al Galelor Premiilor Marii Loji Naționale din România și Academiei Române, ediția I – 2011 și ediția II – 2012, precum și al Galei Artelor, ediția I – 2012.

Alice Barb
Date personale
Născută	14 februarie 1963 (56 de ani)  Hunedoara, România
Cetățenie	România
Ocupație	actriță de teatru[*] regizoare[*]
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Premii	Ordinul „Meritul Cultural”[*] (2005)

* 1963: Enrico Colantoni (n. 14 februarie 1963) este un actor canadian. Este cunoscut pentru rolul lui Elliot DiMauro în sitcomul Just Shoot Me! și pentru rolul Keith Mars în serialul Veronica Mars. El a avut, de asemenea, roluri în filme precum: The Wrong Guy, Galaxy Quest și A.I. Artificial Intelligence și a apărut ca invitat în Monk, Numb3rs, Stargate SG-1 și Bones.

·         1965: Laurențiu Chiriac, realizator de emisiuni radio și de televiziune, organizator de concerte, jurnalist muzical român

·         1968: Gheorghe Craioveanu, cunoscut și ca Gică Craioveanu (n. 14 februarie 1968 în Hunedoara, este un jucător român de fotbal, retras din activitate. A jucat 11 ani din 18 în Spania, reprezentând trei echipe cu care a adunat 330 de meciuri și 70 de goluri, în primele două eșaloane.

* 1968: Georgeta-Carmen Holban (n. 14 februarie 1968) este un deputatromân, ales în 2016.
* 1970: Simon John Pegg (născut Beckingham; n. 14 februarie 1970)^[1] este un actor, comediant, scenarist, producător și regizor englez. Este binecunoscut pentru rolurile din filmele Shaun of the Dead, Hot Fuzz sau filmul Star Trek din 2009. A colaborat cu precădere cu Nick Frost, Jessica Hynes, Dylan Moran sau Edgar Wright.

Simon Pegg în New York City, iulie 2008

S-a născut în Brockworth, Gloucestershire,^[2][3] ca fiul a lui Gillian Rosemary (născută Smith) și John Henry Beckingham, un muzician de jazz și vânzător de instrumente cu clape.^[4] Părinții săi au divorțat când avea șapte ani și și-a luat numele de Pegg, după ce mama sa s-a recăsătorit.^[5][6]A urmat cursurile multor școli, incluzând Castle Hill, Brockworth Comprehensive,^[7]Școala King din Gloucester^[8] și, mai târziu, Colegiu Stratford-upon-Avon, unde și-a aprofundat cursurile de limba și literatura engleză, precum și cele de actorie.^[9] A studiat actoria la Universitatea din Bristol, iar teza sa de absolvire a fost „O vedere marxistă asupra discursului de cinema din anii '70”.^[6] La Bristol a apărut într-o producție alături de Sarah Kane și David Greig.

În anul 1993 s-a mutat la Londra și a intrat în circuitul de stand-up comedy. În 1995 a făcut un one man show care a fost aplaudat pe scena Festivalului de profil de la Edinburgh și care i-a adus invitația la alte două manifestări de profil, de la Melbourne și Noua Zeelandă. A intrat în atenția mai multor producători de televiziune, apărând ulterior în Asylum, Six Pairs of Pants, Faith in the Future, Big Train și Hippies. În anul 1999 a creat și a semnat scenariul sitcomului Spaced cu Jessica Stevenson transmis de Channel 4.

·         1971 - S-a născut baschetbalistul Gheorghe Mureşan. Recordul său pentru naţionala României este de 42 de puncte, reuşite într-un meci cu Suedia, în noiembrie 1992. În 1993 a pătruns în liga profesionistă nord-americană (NBA), evoluând cinci sezoane pentru Washington Bullets (1993-1998) şi două pentru New Jersey Nets (1998-2000).

* 1974: Philippe Léonard (n. 14 februarie 1974, Liège, Belgia) este un fost fotbalistbelgian care a evoluat la echipa Rapid București pe postul de fundaș. Este și un fost component al echipei naționale de fotbal a Belgiei.
* 1974: Garik Iurevici Martirosian (armeană Գարիկ Յուրիի Մարտիրոսյան, rusă Га́рик Ю́рьевич Мартирося́н; n. 14 februarie 1974, Erevan) este un umorist și prezentator de televiziune aremean și rus, co-producător, regizor artistic și „rezident” Comedy Club („TNT”), producatorul proiectelor de televiziune Comedy Club, cum ar fi „Rusia noastră” („TNT”) și „Smeh bez pravil” („ТNТ”). A condus proiectul „Minuta slavî” de la Pervîi Kanal (sezonul 1 și 2).
* 1974: Valentina Vezzali (n. 14 februarie 1974, Jesi, Italia) este o scrimerăitaliană specializată pe floretă. Este triplă campioană olimpică, sextuplă campioană mondială și cvintuplă campioană europeană, tot la individual. Cu echipa Italiei are și în palmares două titluri olimpice, unsprezece titluri mondiale și opt titluri europene.
* 1976: Patriciu Achimaș-Cadariu (n. 14 februarie 1976) este un medic român, specializat în obstetrică-ginecologie, fost ministru al sănătății în guvernul Dacian Cioloș. Este conferențiar universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” și doctor în științe medicale. Din februarie 2012 până la data confirmării ca ministru, a fost managerul Institutul Oncologic „Prof.Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca.

Perioada în care a fost ministru al sănătății a fost una deosebit de dificilă. O epidemie de sindrom hemolitic-uremic izbucnită în februarie 2016^[2] a cauzat moartea mai multor copii, în special din zona județului Argeș alții fiind internați pentru câteva săptămâni la terapie intensivă. Cauza probabilă a acestei epidemii a fost infectarea cu Escherichia coli în urma unor produse lactate contaminate.^[3] Ultimul pacient a fost externat în luna aprilie 2016.^[4]

În paralel, sistemul sanitar administrat de Cadariu a încercat să răspundă la urmările incendiului din clubul Colectiv. Mai mulți răniți au fost transferați în spitale din alte țări europene și din Israel, în baza unor recomandări din partea medicilor specialiști.^[5] În final ministrul a constatat că rata de supraviețuire în acest caz a fost una apropiată de media la nivel european.^[6] Un aspect care a ieșit la iveală în urma incendiului a fost capacitatea redusă a spitalelor din București de a trata marii arși. Spitalul de Urgență Floreasca, de exemplu, nu avea încă secția de arși funcțională, deși se investiseră 9 milioane de euro în echiparea ei.^[7] În aprilie 2016, după ce administrația spitalului a anunțat într-un eveniment de presă că secția de arși este deschisă, ministrul Cadariu a venit la spital într-o inspecție și, constatând că în realitate nici în acest moment echipamentele nu erau funcționale, l-a demis pe directorul spitalului.^[8]

O investigație jurnalistică realizată de Gazeta Sporturilor a relevat în primăvara lui 2016 că mai mulți dintre cei care au murit în spitale după incendiul din Colectiv au murit din cauza infecțiilor nosocomiale și că acestea au fost cauzate de diluarea dezinfectanților folosiți în spitale, indicând drept principal vinovat furnizorul Hexi Pharma.^[9] Ministrul a ordonat verificări privind compoziția acestora,^[10] și a anunțat după o săptămână că 4,25% din 3500 de probe recoltate au fost neconforme.^[11] Parchetul General a declanșat o anchetă penală, începând audierile cu patronul firmei Hexi Pharma.^[12]Deși cifrele avansate de Cadariu privind incidența probelor neconforme păreau la o primă vedere mici, presa a arătat că numărul spitalelor în care s-au găsit asemenea probe este foarte mare, procentul lor fiind de 20%, și că printre ele se numără multe spitale de elită.^[13] Criticat pentru că a evitat să ofere această informație, Cadariu s-a apărat afirmând că acel rezultat este clasificat în contextul anchetei penale, dar Parchetul a infirmat.^[14]

După intervenția primului ministru, Cadariu a acuzat probleme de abordare și a demisionat

Patriciu Achimaș-Cadariu
Date personale
Născut	14 februarie 1976 (43 de ani)  Cluj-Napoca, RS România
Naționalitate	Română
Cetățenie	România
Ocupație	ginecolog[*] Expert oncolog[*]
Ministru al Sănătății
În funcție 17 noiembrie 2015 – 9 mai 2016
Precedat de	Nicolae Bănicioiu
Succedat de	Vlad Voiculescu
Alma mater	Universitatea de Medicină „Iuliu Hațieganu” din Cluj[1]
Profesie	Medic obstetrică-ginecologie

* 1977: Cadel Lee Evans (n. 14 februarie 1977) este un ciclist australian membru al echipei UCI BMC Racing Team. A câștigat Turul Franței în 2011 (cu echipa BMC Racing Team). Este primul australian, care a câștigat Turul Franței și cel mai bătrân câștigător de după al doilea război mondial.

* 1979: Yuichiro Nagai (n. 14 februarie 1979) este un fotbalist japonez.

* 1980: Volodîmîr Volodîmîrovici Lukașenko (în ucraineană Володимир Володимирович Лукашенко, n. 14 februarie 1980, Kiev) este un fost scrimer ucrainean specializat pe sabie, campion mondial în 2003 și vicecampion european în 2006.

* 1983: Sada Jacobson (n. 14 februarie 1983, Rochester, Minnesota) este o scrimeră americană specializată pe sabie. Este dublă campioană mondială pe echipă în 2000 și în 2005.

* 1983: Bacary Sagna (n. 14 februarie 1983, în Sens) este un fotbalist francez liber de contract care evoluează la echipa națională de fotbal a Franței pe postul de fundaș.

* 1985: Havana Brown, pe numele său real Angelique Meunier (n. 14 februarie 1985)^[1] este o cântăreață, DJ și dansatoare australiană. În 2008, Havana a semnat ca DJ cu casa de discuri Island Records Australia, și a început să lanseze seria sa de albume compilație Crave, care constă din remixuri ale cântecelor altor artiști.^[2] După asta Havana Brown a avut o serie de turnee alături de artiști cu renume internațional, printre care Britney Spears, Rihanna, Pussycat Dolls, Chris Brown și Enrique Iglesias.^[3]

Havana a debutat ca cântăreață în 2011, cu single-ul "We Run the Night", care s-a clasat pe locul 5 în topul australian ARIA Singles Chart și a fost certificat cu triplă-platină de către ARIA. Single-ul i-a adus Havanei două nominalizări la premiul ARIA Music Award, la categoriile ”Breakthrough Artist Single” și ”Highest Selling Single”. Ca urmare acestui succes, Brown a semnat un contract cu casa de discuri 2101 Records a producătorului american RedOne, afiliată la Universal Republic.^[4] Un remix la "We Run the Night", împreună cu rapperul american Pitbull, a fost produs de RedOne și lansat în Statele Unite. Hitul a atins poziția #1 în topul Hot Dance Club Songs și poziția #26 în Billboard Hot 100. Remixul a fost inclus pe primul EP al Havanei Brown, When the Lights Go Out, care a fost lansat în iulie 2012.

* 1985: Philippe Sylvain Senderos (n. 14 februarie 1985) este un fotbalist elvețian care evoluează la Houston Dynamo și la echipa națională de fotbal a Elveției.

* 1986: Tiffany Thornton (născută pe 14 februarie 1986 în College Station, Texas)^[1] este o actriță americană și cântăreață cunoscută pentru rolul său ca Tawni Hart din Serialul Original Disney, "Sonny și steluța ei norocoasă"

* 1987: Iulia Saviceva (în rusă Ю́лия Станисла́вовна Са́вичева; n. 14 februarie 1987) este o cântăreață rusă. Ea a reprezentat Rusia la Eurovision 2004 și s-a clasat pe locul 11.

* 1987: Steven Thicot (n. 14 februarie 1987, Montreuil, Franța) este un fotbalistfrancez care evoluează la clubul Belenenses pe postul de fundaș.

* 1988: Blandine Dancette (n. 14 februarie 1988, în Firminy)^[3] este o handbalistăfranceză care joacă pentru clubul Nantes Handball^[4] și echipa națională a Franței^[5].

* 1988: Ángel Fabián Di María Hernández (n. 14 februarie 1988, Rosario, Argentina) este un jucător de fotbal argentinian care evoluează la clubul francez PSG și la echipa națională de fotbal a Argentinei, pe postul de mijlocaș ofensiv sau extrem.

* 1989: Tamara Tilinger (n. 14 februarie 1989, în Székesfehérvár)^[1] este o handbalistă maghiară care joacă pentru Fehérvár KC pe postul de coordonator.

* 1990: Tamara Bokarić (n. 14 februarie 1990, în Derventa)^[1] este o handbalistă din Bosnia și Herțegovina care joacă pentru clubul românesc CSU Danubius Galați pe postul de pivot.

* 1992: Christian Dannemann Eriksen (n. 14 februarie 1992) este un fotbalist danez care evoluează la clubul Tottenham Hotspur

* 1992: Alfred Thomas "Freddie" Highmore^[1] (n. 14 februarie 1992), cunoscut mai bine sub numele de scenă Freddie Highmore, este un actor englez. Și-a început cariera de foarte tânăr în 1999 interpretând diverse roluri în producții britanice de televiziune. În 2005, la vârsta de 12 ani a avut un rol principal in filmul Charlie and The Chocolate Factory. A mai avut jucat și în filmele The Golden Compass, The Spiderwick Chronicles și Finding Neverland.

* 1996: Lucas François Bernard Hernández (n. 14 februarie 1996,^[3] Marsilia, Franța) este un fotbalist francez care evoluează la clubul Atlético Madrid pe postul de fundaș stânga

* 1997: Breel-Donald Embolo (nr. Yaoundé, Mfoundi, Camerun; 14 februarie din anul 1997), cunoscut pur și simplu ca Breel Embolo, este un fotbalistsuizocamerunés care evoluează ca atacant la FC Schalke 04 din Bundesligadin Germania.

* 1999: Antonina Skorobogatcenko (în rusă Антонина Скоробогатченко, născută 14 februarie 1999, în Volgograd)^[2] este o handbalistă din Rusia care joacă pentru secțiile de senioare și de tineret a clubului Dinamo-Sinara

VA URMA