MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 14 FEBRUARIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUME; SFATURI UTILE

Bună dimineața, prietene! Nu uita că ești român și că trebuie să respecți tradițiile noastre! Nu uita că ziua îndrăgostițior este DRAGOBETELE și nu cea adusă de aiurea, Valentine*s day!
Clic pe imagine și se va deschide să puteți lectura tot articolul!

ARTE 14 Februarie

INVITAȚIE LA OPERĂ 14 Februarie

Gioacchino Rossini - Semiramide HQ

MUZICĂ 14 Februarie

Top 50 Instrumental Love Songs Collection: Saxophone, Piano, Guitar, Violin Love Songs Instrumental

Deep Relax Classical Music

John Denver, Kenny Rogers, Alan Jackson ,George Strait - Relaxing Country Songs Of 60s 70s 80s 90s

Morton Gould HD Beautiful & Romantic Music Video 1-Hr Album! #ProfHowdy

POEZIE 14 Februarie

Dumitru Bacu, prozator și poet român, membru al grupului de rezistență anticomunistă Babadag

Biografie Dumitru Bacu

RUGA

De ce n-adormi copila cu gene de taciune?
Aripi târzii de noapte n-au pus înca pecete
pe ochii tai de mure? Cu mâini de rugaciune
implori icoana stearsa a Maicii, din perete.

Si buzele taiate-n amurg de Mai soptesc
pentru a câta oara o ruga ne-ascultata?
Curg siruri lungi de lacrimi pe chipu-ti îngeresc
si Maica din perete te-asculta-ngândurata.

“Adu-l acasa Maica, pe tata dus departe,
Eu m-am nascut in ziua in care a fost luat.
El nu ne-a scris vreodata de unde e, o carte,
nici in album nu-i chipu-i. Doar mama l-a pictat

din vorbe calde, blânde-mpletite cu margele
ce-i picura prin gene atunci când o implor
sa-mi spuna unde-i tata si câte zile grele
vor trece pâna-n clipa când s-o ivi-n pridvor?”

Si ruga-ti se-mpleteste prin slava de taciune
cu alte rugi soptite, de alte buze dulci.
De ce n-adormi copila cu gene de carbune?
Taticul din celula te roaga, sa te culci.

FRATE
(Bocet pentru Oprisan)

Frate,
pornesti spre Azur,
Ti-ai facut ochii mari roata împrejur pentru ultima data,
prin camera mortii.
Sa prinzi pentru drumul de veci,
sa duci spre necuprinsul îndoliat al boltii
intreaga imagine a zidurilor picurânde si reci,
a scandurii ce ti-a invinetit soldul,
a zdrentelor ce ti-au inghetat imboldul
spre-o lume mai buna.

La capatâi, de-o luna,
o coaje uscata de pâine.
Te va-nsoti spre vamile vazduhului
când te-or duce hotii la groapa saraca!
De nu ti-ar fura-o
s-astâmpere foamea ce-i seaca.

Odihneste in pace.
Lânga tine,
si pentru tine,
de-o ora întreaga celula tace.

Doar doi ochi de pacura
te scormonesc cu jind.
Un alt suferind
dorea atât de mult sa-ti fie tovaras de drum.

Oricum,
tu pleci.
Prinos timpuriu pe alte poteci.
Noi ti-am încalzit zâmbetul pentru ultima oara.
Fie-ti de-acum
cararea senina si tarâna usoara.

Radu Cârneci

Aproape elegie

Amiezile ne vor patrunde rabdatoare,
ca o putere ce vine si pleaca,
si va fi o liniste ce doare,
o durere care se-neaca.

Apoi soarele va fi tot mai frumos
si-i va grabi pe toti spre seara,
ademenindu-i cu armonia de jos,
unde se roaga o faclie de ceara.

Numai eu voi ramane-n lumina
cu cantecul, pasare tipand intre dinti –
si-mi va curge din tample rasina:
doua paraie fierbinti.

Superba jale

...subtire si fierbinte ca o flama
fiinta ta minunilor ma cheama,
ca foc sublim si deschizandu-mi poarta
spre stralucirea care ne destrama
subtire si fierbinte ca o flama...

(...c-o înflorire de superba jale
vale-n miresme - ce prelunga vale! -
în care te astept ca o statuie
- spre izbavire alta cale nu e! -
cand eu sosesc - neostenita cale
c-o înflorire de superba jale...)

...Timpul se face pasare de fuga,
departe noi: o ruga catre ruga,
un spatiu ars, gomora de pacate:
neîmpliniri în împliniri sapate
sub cerul jos ca o imensa gluga
timpul se face pasare de fuga...

Grigore Vieru

Reaprindeţi candela

Reaprindeti candela-n rascruce
Lânga busuiocul cel mereu—
Degerat la mâni si la picioare
Se întoarce-acasa Dumnezeu.

Doamne, Cel din slavi crestine
Ce pacate oare-ai savârsit
Ca te-au dus acolo si pe Tine
In Siberii fara de sfârsit ?!

Refren:
Toate le ierti,
Doamne de sus,
Cu blândete mareata
Chiar si pe cei care te-au dus
In Siberii de gheata

Ninge frigul si pustiul ploua
Degerata-mi este inima
Doamne, bine nu ne-a fost nici noua
Fara sfatul si lumina Ta

Doamne, intra si-n a mea chilie
Si-amândoi, raniti si înghetati
Sa ne încalzim cu bucurie
Unul lânga altul ca doi frati.

Refren.
Toate le ierti,
Doamne de sus,
Cu blândete mareata
Chiar si pe cei care te-au dus
In Siberii de gheata.

Casa părintească

Lui Mihai Ciobanu
Ascultati-ma, surori, pe mine,
Si voi, fratii mei, ce va sfaditi:
E pacat, nu-i drept si nu e bine
Sa vinzi casa care te-a-ncalzit.Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toti avem copii si vremea-i grea.
Insa cum sa vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-astepta?!
Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
O vom da si vor schimba lacata
Si vor pune si ferestre noi.
Si trecand pe langa ea vreodata,
Va privi ca la straini la noi.

Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
Vom pleca si noi canva din viata
Si parintii sus ne-or intreba
Ce mai face casa lor cea draga,
Cine are grija azi de ea.

Poetul şi eseistul Paul Emanuel (pseudonimul lui Mircea Gh. Niculescu) ("Existenţa şi cuvintele", "Astă seară")

fluturele negru

am să rămân în odaie
până când vor deveni pereţii transparenţi
până când duşumeaua va fi de marmură
până când părul meu va fi de marmură

până ce pereţii se vor depărta la infinit
şi cuvintele meu vor avea ecoul
celui care strigă înnebunit
de-o vedenie îngrozitoare

până ce mobilele se vor acoperi cu praf lunar
până ce am să pot zbura negru tărcat au roşu
în preajma luminii mereu mai aproape
muruind într-o seară prăbuşit între file

numai undele aureole negre
încâlcite vor fi în văzduhuri opace
şi eu voi rămâne un epitaf maliţios
în moartea de silex de cuarţ şi de mică.

aproape o epigramă

tu te ascunzi după degetul mic
și scoți capul dintr-o găoace
surâzătoare ori isterică poate
blând-nepăsătoare neagră de somn

desigur nicicând nu ești în adevăr
și-aș vrea să-ți găsesc maladia
care te macină fără s-o cunoști
ceea ce face să trăiești mai departe
micile daruri ce-s de-ajuns să depășească
lungile tale agonii de trădare și dragoste
căci te ierte Domnul totuși
n-ai iubit prea mult

când grima și fardul ți-l ștergi de pe față
bunule arlechin al lui nu există
și scândura rămâne mai goală decât inima
nici atunci nu te regăsesc à rebours. Ceva s-a luat
o dată cu decorul prin care ai trăit
azi sunt prea tânăr să te-nvăț sufletul
și prea scârnav să-nțelegi până la capăt
voluptățile lente de moarte ale trupului singur
asemenea unor călugări budiști am putea
să petrecem vidul nimicul nirvana
și din când în când să ne machiem cu existență
mimând de pildă ceva roz sau pe cineva beat
căci să ierte Domnul pe cel mai sceptic dintre noi
noi care nici măcar coniacul nu ne mai minte.

Oamenii au să construiască în timp

Din insule îndepărtate și calde, din arbori umflați
de ape, din străvechea cetate cufundată în mare,
vor ieși bărbați pe țărmul plin de vânturi și păsări,
acolo unde femeia cu ochi violeți a născut un trandafir -
ce bine, ce bine, în pântecul deșertului roșul trandafir.
Oamenii au să construiască în timp o șosea lungă
de două mii kilometri iar pe supt ocean cu cablu telefonic.
Și vor fi crescut multe orașe și turnuri și poduri
o petală două petale: pe una scrie „Emunda”
pe alta „Baalsat”, din a treia lipsesc câteva litere
ceea ce face lectura imprecisă și fără sens.

Biografie Paul Emanuel
Paul EMANUEL, pseudonim al lui Mircea Gh. Niculescu, poet, eseist.
Data naşterii: 1940-02-14
Data morţii: 1989-10-20
Localitatea naşterii: Bucureşti
Localitatea morţii: Los Angeles

Ioana Diaconescu - UN POET EMBLEMATIC: PAUL EMANUEL
S-ar putea vorbi despre dificultatea explorării actuale a operei poetice a lui Paul Emanuel din cauza mult prea restrînsei ei publicări. Realitatea este, însă, că, recitind singurele sale volume de versuri apărute (Existenţa şi cuvintele, Editura Cartea Românească, 1971 şi Astă seară, Editura Cartea Românească, 1976 [şi Solilocvii: Însemnări şi aforisme (1972-1977), Editura Cartea Românească, 1978]), se poate spune că avem de-a face cu un univers îndeajuns de bogat în variantele lui lirice, cu o voce poetică formată, unică şi neaşteptat de actuală, poate depăşind actualitatea limbajului liric, condusă cu luciditate şi vocaţie de către un autor care ştie să renunţe la tot ceea ce consideră a fi balast, nedemn de numele pur al Poeziei. O lume de cristalizări, de irizări supramundane, de calm sacerdotal însuşit cu dificultate într-un univers restrictiv în care spiritul nu putea fi liber decît depăşind bariera corpului, sacrificîndu-l.

Născut la 14 februarie 1940 şi dispărut la 20 octombrie 1989 departe de ţară, după ce, în anii ’80, emigrase cu familia în Canada, Paul Emanuel (pseudonimul lui Mircea Gh. Niculescu) ocupă în poezia românească contemporană un loc aparte. Cizelarea pînă la perfecţiune a versului, continua restrîngere cantitativă a numărului de poeme în favoarea evidentă a calităţii, dar mai ales vocea unică a unui poet ce putea face şcoală (fizic nu a mai rezistat regimului şi a ales exilul, unde şi-a exercitat vocaţia de teolog), cu o artă poetică asumată şi exprimată, cu alegerea insurgenţei în forma ei cea mai aleasă (războiul spiritului cu lumea înconjurătoare, fără stridenţe şi sufocări), toate acestea mi se par astăzi evidente, mai cu seamă în volumul Astă seară, ultimul antum al poetului apărut în România acum treizeci şi patru de ani.

Înainte, însă, de a trece la analiza volumului, cîteva precizări sunt necesare.
Prieten mai tînăr al lui A.E Baconsky în anii în care urmărirea şi hărţuirea de către Securitate a poetului Cadavrelor în vid era în toi, Paul Emanuel a avut, la rîndu-i, parte de neajunsuri de pe urma acestui mecanism de represiune. De formaţie teolog, extrem de cultivat şi pasionat de literatură şi filosofie, îşi găsise în A. E. Baconski un partener de dialog, al unor îndelungi discuţii despre lume şi creaţia spiritului, despre libertate şi autenticitate, aflase pe cineva cu care avea păreri comune în privinţa direcţiei în literatură, în privinţa staturii morale a creatorului. Nu ar fi renunţat pentru nimic în lume la această prietenie şi de aceea nici desele anchete la Securitate, nici supravegherea telefonică nu l-au oprit de la vizitele periodice în casa prietenului său mai vîrstnic, suportînd consecinţele care, însă, au fost dezastruoase pentru sănătatea sa. La sfîrşitul anilor’70, conform dosarului său de urmărire informativă aflat în Arhiva CNSAS, Baconsky urma să fie arestat. Dispărînd în cutremurul din 1977, ca şi cum le-ar fi făcut o glumă sinistră, a zădărnicit planurile Securităţii ...
Toate acestea le-am aflat tîrziu, citind cele şase volume din dosarul de urmărire informativă (D.U.I) A. E. Baconsky, aflate în Arhiva CNSAS. Paul Emanuel era bine”reprezentat” în toate volumele, ca prieten al poetului... Abia astăzi îmi explic irascibilitatea lui crescîndă, cearcănele ce i se adînceau tot mai mult, sub ochii albaştri întristaţi pînă la disperare, desele accese de nervi, continuul leit-motiv despre nemernicia celor ce-l urmăreau, nemulţumirea lui crescîndă, de om cultivat, într-o ţară în care cultura adevărată era batjocorită şi arestată. Vedeam, cu timpul, cu fiecare venire a lui la Casa Scriitorilor, cum starea fizică i se degradează, cum inima i se îmbolnăveşte, cum, abia la 35 de ani, se considera “bătrîn”, într-o depresie continuă... Se sufoca pur şi simplu... Pînă la urmă a ales plecarea definitivă din ţară. Îşi salva, astfel, familia, copilul şi soţia şi poate că spera şi într-o salvare a sa. Ultima dată l-am văzut în faţa Mînăstirii Antim, unde se ducea adesea, uneori ţinînd slujba religioasă, ca preot. N-am ştiut cînd a plecat. Mi-a lipsit de atunci încoace, îmi lipseşte şi astăzi fiinţa lui revoltată veşnic, atît de diferită, în perfectă contradicţie cu poezia lui calmă, limpede, ca un val de mare cristalin care, în zorii vărateci, se aşterne protector...
Apărut după 1971 (anul “tezelor din iulie”) şi înainte de anii 80’ (după care România se întunecă), volumul Astă seară (1976, Cartea Româneasacă) aduce cu sine, încă, şansa afirmării unei voci aparte în poezia românească. Pregnant, reprezentativ, aparent cu limitele unui restrîns număr de poeme, volumul este o adevărată bijuterie a genului liric, în totalitatea lui. Nu i-am găsit vreun cusur nici acum treizeci şi patru de ani, cînd mi-a fost dăruit de poet, în ziua de Bunavestire, nici de-a lungul anilor, cînd l-am recitit cu aceeaşi emoţie ca în faţa unei noutăţi, nici astăzi, cînd nu-l aflu depăşit de timp.
Pot, astăzi, să-l compar pe Emanuel cu un bijutier care-şi cizelează opera minuţios, care nu se ridică de la masa de lucru chiar dacă ar dura zile şi nopţi la rînd, pînă nu ajunge la perfecţiune. Străbate, în primul rînd, din această carte, un calm suveran, o răbdare imperială, o iubire necondiţionată şi nobilă pentru actul scrisului ca gest sacrificial. Pentru poet, nu viaţa contează, ci doar ceea ce rămîne după ea, în alcătuirea unei lumi pe care creatorul o aşteaptă fără limite biologice: ”...Presimţeam o împlinire undeva, / un miros de corolă caldă care subt nea se pîrguieşte / prin şiretlicuri costisitoare, în bezna cea mai groasă, vai, adesea. / Şi muta răbdare îşi scrie caligrafia umilă / şi secretă după mari rătăciri, cînd tîrziu de tot / apare în deplina dulceaţă aşteptatul. Atunci veghea e / asemeni jeraticului spre zori: cenuşa – şi noi / acolo sîntem. / Cu cizme înalte prin zăpada afînată...” (Corale I). Căutarea dramatică în “corola de minuni a lumii” pare a fi un juvenil răspuns tragic luminozităţii blagiene: ”Cheltuindu-se lumina. În pervazul anilor, / Suferinţe uitate demult devin uneori şi tresaltă / Guri deschise ale unor măşti de piatră / prin care curge o apă otravită la pirueta / crudei sălcii apriliene ce-ţi albeşte obrazul / tînăr mult. Himera văzduhului albastru, / dispreţ al timpului fugar pînă la pieptul / meu: eliberează muta înflorire! / Vor, se vor întoarce rîndunelele aţipite din / somnolenţi pari marini în subt – /streaşina nopţii? Şi...”(Marină).
Pregnantă, învăluitoare, receptarea spaţiilor comune lui Hölderlin se face simţită. Nu-mi dau seama cît asimilase romantismul german, dar parcurgerea acelor stări, învăluirea autentică în seninătatea extramundană se face simţită în tot volumul: ”Dintre umbre ce se prelungesc în altă umbră / ţinuturile verii lasă-n urmă macul, somnul / turmelor pastorale. Memoria îşi face buciume / pretutindeni, ornament al acantei şi gustul / vieţii ca măslina crudă: iată că o pierzi. /.../ Navigatorii mai visează pămînturi oculte,uită / somnul care le este singura avere şi lumină, / coboară subt vîntul de mare cu păianjenul / privirii hipnotizat în crucea mirificei zări.”(Memoria îşi face buciume pretutindeni).
În peisajul hölderlinian (cel de dinainte de 1802) se introduc, treptat, ca într-o broderie măiastră peste o ţesătură măiastră, temele dramei existenţiale într-un spaţiu lipsit de variantele imaginaţiei, aservit vitezei secolelor ce urmează şi se succed fulgerător. Cunoscute bine din mişcarea expresionistă germană ce l-a avut în centru pe Georg Trakl, poetul sfîşiat de dorul Cîmpiilor Elizee, neadaptat unei vieţi terestre, Emanuel se simte bine în aceste teme, le dezvoltă la pas într-un stil inconfundabil. Şi, deodată, reculegerea şi liniştea, specifice volumului, sunt sparte de tema morţii ce se introduce discret, treptat, deocamdată printr-un adjectiv: negru: ”Totul e negru. Numai zăpada afînată ce-nchipuie îngeri / căzuţi şi gulerul meu lord Byron sînt albe, albe ca / hulubii şi caii....”(Corale I), sau:”Acum vîntul se despoaie prin crengile arborilor negri / şi neagră e camera din iarnă; zăpada purifică Poetul; ”(Corale II). Sub aceste auspicii ”inima speră şi se-ntemeiază” (Corale II), poetul va purta numele nobil al cavalerului şi va fi ”moştenitor lăcaşului din urmă” (Corale II). Între viaţă şi trecere rămîne hotarul inimii, salvator, ca-n poemul ce pare o replică Luceafărului eminescian: ”şi eu trebuie acum ca Întotdeauna să mă sacrific aici şi acolo, / victimă a numărului de aur, / ea nu se gîndeşte decît la viaţa ei însăşi, / paradisiacă plutire în azur, indiferent, / eternitate fără surîs.../.../ Într-o viaţă nouă am putea să ne regăsim / Ea este frumoasă şi zboară deasupra arborilor, fără dragostea mea, / o frunză roşie se desprinde, o frunză cade între noi ca o inimă...” (În chip de pasăre galbenă). Balansul între cele două tărîmuri este o oprire facultativă, o variantă a temei centrale care, evident, este zborul spre supramundan.
Lumea creată de poet este una perfectă. A tinde spre Paradis, a ajunge cu cuvîntul clipa în care poţi striga ”iată”, a ţinti cu privirea muritoare stelele de neatins; Paul Emanuel a reuşit să ajungă în faţa acestei porţi: ”Un val al lumii de mătase ridici / chip prea enigmatic / fără iubire, fără moarte, înalt şi sumbru, / poate pasul unui zeu prin ani deşiră-l / sau giulgiul primăverii pe care-l străpunge rîndunica” (Un văl al lumii). Aşa se poate ajunge la finalul terestru, trecînd pe deasupra celor uitate în valea de jos, şi ea pămînteană: ”Amurgul nu are sfîrşit, palpită în ora lui de / aramă şi încet-încet se stinge un candelabru / prin ierburi bolnave de somn. iar şi iar destinul meu / se confruntă cu sine. Din gîtlej / un strigăt pînă-n stelele oarbe îşi spune / crugul mirarea şi arama. De-ar fi măcar / cineva prin preajmă ecou tardiv al apelor / nepăsătoare; / nu mai ştiu nici cine plînge în lan strein, / cine şi-a lăsat traista jos, în noapte, pipăind / pe întuneric propria-i suflare încă.”(Amurgul nu are sfîrşit”).
Şi totuşi prezenţa dispariţiei, a disoluţiei, a morţii se face simţită pretutindeni în acest volum. Poetul e “bătrîn”, multe se petrec ”în amurg”, ”în noapte”, ”pe întuneric”, “în umbră”, într-un cuvînt, pe înserat. Astă seară este titlul cel mai sugestiv cu putinţă , ca un testament în care ne lasă, tuturor, averea sa, s-o împlinim şi poate s-o sporim. Reuşite rămîn alte două parafraze eminesciene: ”La tulpina teiului sfînt inelele anilor / se depun cu o grijă scumpă, avară, / din sferele de aur, cereştile, înaltele, / încă lumile rotitoare se hrănesc, adorm.” (Enigmaticul surîs), şi ”floare albastră cu petale străvezii / dăruite piscurilor golaşe de sus, / iubirea şi moartea-n pieptul meu / otrava pe perina amară // floare albastră, floare albastră, / nu mi-e dat în lume să te aflu / strig la pieptul zilei care trece / corola din fundul mării” (Floare albastră). Tragedia se petrece surd, blînd şi lent, pe ample spaţii picturale şi muzicale: ”Tăcere de pămînt subt ursele mari pustiuri... / Steaua mea fidelă este numai o deschidere în cer / unde ar putea să se ascundă / un şarpe trăind pe o ultimă stea... // Ele au venit pentru a face o eclipsă ./ Eu nu. / Pentru ce aceste roze şi aceşti irişi? / Ce caută mereu în jurul dragonului sacru / şi pentru ce moare atît de jos, în iarbă, / punîndu-mi încă venin pe-o aureolă nedecisă?” (Înaintea iernii). Poetul îşi asumă dispariţia sperînd să poată desluşi, într-o ultimă încercare, adevărul lumii din care face parte: ”O, fruct, nu te sfii de săracul cu har... Vezi tu / eu sînt la vîrsta matură / şi ce n-am meritat cîştiga-voi cu bătrîneţea. / Dar acolo, dar acolo, foarte sus, la ferestrele luminate / se alungă subit fantoma altor ani / şi mă arată. (Inaintea iernii).
Un loc aparte în lirica lui Paul Emanuel îl ocupă influenţa, declarată de altfel, pe care a avut-o asupra liricii sale poetul norvegian Rolf Jacobsen (1907 – 1994), cu o carieră ce se întinde pe mai bine de şaizeci de ani. Poetul a introdus modernismul în literatura norvegiană, odată cu apariţia primei sale cărţi din 1933. Socotit cel mai ales poet scandinav, a fost tradus în douăzeci de limbi. Tema centrală a poeziei sale este lupta dintre natură şi tehnologie. Este numit în Norvegia ”Poetul verde” (iubitor de natură). După părerea mea, însă, tot ce a păstrat Emanuel din influenţa tematică a lui Jacobsen este doar “natură şi tehnologie”, cu vizibilă neadaptare la secolul vitezei. El dezvoltă în profunzime temele jacobseniene, mai aproape, însă, după cum am mai spus-o, de mult mai profundul expresionism german, dar să nu uităm că suntem în România anilor ’70. Posibil pretext, lirica lui Jacobsen este, în acest moment, o nouă cale de afirmare a crezului său lăuntric, aşa că volumul se încheie cu 7 poeme din Rolf Jacobsen dedicate lui A.E.Baconsky. (Volumul apărea în 1976, anul în care se punea la cale arestarea lui A.E.Baconsky, cu un an înainte de cutremurul în care acesta avea să dispară). Apărarea naturii, mai cu seamă a naturii umane, era o formă de insurgenţă, singura posibilă în acei ani.
Evitînd secţiunea cu cele şapte poeme din Rolf Jacobsen, volumul se încheie cu o implacabilă, premonitorie sentinţă: ”Te întreb acum prieten din neunde la ce au folosit toate / acestea pe ţărm gorgona moartă legată cu un lanţ / de apă salută raţionamentul nostru” (Epitaf în astă seară). Deşertăciunea deşertăciunilor, iată un final posibil, poetul răbdător în poetica lui pură nu putea vedea, la urma urmei, privind în jos, luîndu-şi privirea de la stele, decît nefastele urmări ale unei supravieţuiri dramatice şi lipsite de orice speranţă înălţătoare pentru om. Astfel, rostul ”desprinderii” devine unic, invariabil, într-o lume în care, oricît de vizionar, poetul nu se regăseşte. Versurile cu valoare testamentară ne cutremură: ”Opreşte-te viaţă acum. / Cîte puteri irosite în drum / Iluzii, înfrîngeri, iubiri moarte. / Am greşit uneori mă condamnă Platon / Pînă la urmă duc un destin. // Ah, bietele mele oase, / Şi carnea mea pe deasupra. / Trebuia să faci o simplă socoteală. / Cine se hotărăşte să trăiască / Nu invoca îngerul morţii / Şi sîngele meu pe deasupra / Trebuia să faci o simplă socoteală. // Voi ştiţi zei ai cerului albastru că n-am avut pe lume decît dorinţa nebunească, // La gura peşterii au trecut umbrele suave cu bagajele lor strălucitoare din nimic, cu nimic, spre nimic. / Mai stau o clipă-n vîntul sărat / Ca să ţip în prăpăstii de aer cînd vine indianul tatuat cu alb pe faţă şi pe piept / Şi-mi zvîrle săgeata înveninată drept în inimă.”(Ţipăt de pasăre).
Există un paradox în realizarea, sub aspect stilistic, a acestei cărţi: ritmul lent, ”andante”, contrastînd cu un tip original de textualism ce acordă o enormă pondere lexicului. Efectul este neaşteptat: cititorul nu percepe avalanşa de cuvinte (neologisme şi arhaisme aşezate la un loc într-o ordine necontrastantă) ca pe un impact agitator, ci ca pe o mulţime ce are darul să sugereze puţinătatea cuvintelor (visată de orice poet!). Intenţia realizată, poetul se împlineşte stilistic. Apărarea prin folosirea unui lexic stufos care să-l apere de lumea reală are, de fapt, această intenţie: între aparenţă şi percepţie există un traseu pe care zgomotul se pierde, rămîne sunetul stins, uşor, vindecător, iată marea realizare şi dovada excepţionalei cunoaşteri a limbii în gramatica poeziei, re-creatoare: ”Torente sublunare se aud vuind enigmatic. / Parcă fluturi uriaşi plutesc prin văzduh / capete de fantasme ucise în somn / nechează un cal rătăcit şi sălbatic / şi adormi părăsit de toate şi de tine însuţi / cu verde întunecat ţi-e somnul căptuşit / cu aur la căpătîi şi rozmarin nocturn aievea / te cufunzi lin ca-n apa mării translucidă.” (Sacul de dormit).
În totalitatea lui, volumul de versuri Astă seară al lui Paul Emanuel, apărut cu decenii în urmă, este o reuşită excepţională, în condiţiile restrictive de care nu putem să nu ţinem cont, ale încă unui om de cultură pierdut în oceanul lumii, care a fost nevoit să-şi termine viaţa pe alte meleaguri decît acelea cărora le-ar fi dăruit averea sa de creaţie şi cunoaştere: ”Cunosc teiul ce înfloreşte într-o dulce neştire / pe colina blîndă din Cotrocenii copilăriei tale / niciodată nu ai fost prea departe de el... / La rădăcina lui sînt îngropate amintiri şi vocile / celor dragi pe care astăzi le-ai pierdut prin lume. /.../ Ce rană ţi s-a vindecat? Din ignoranţă ai durat o treaptă. / Destinul e-n coroana şi murmurul acelui arbore / martor al unei vieţi fără moarte.” (Teiul). Miracolul naturii înconjurătoare, ca ultim refugiu pentru poet, deschide o fereastră în eternitate, unde vom întîlni spiritul lui Paul Emanuel.

Mihai Cantuniari

Lecţia Întâi

Iei inima stângă în mâna dreaptă .
O ascuți cu tot ce poate fi mai tăios pe lume:
bunăoară cu căutarea semenului.
O storci încet în pumn până apare
primul strat carat de sânge,în care înmoi vârful.
Îi strigi femeii tale să se pună la adăpost.
Acum ești pregătit.
Cu oglinda înainte
îți dai foc din toate părțile odată,
apoi, cuprins de pălălăi, încerci să scrii ce vezi.
Nu, nu ce simți. Ce vezi.

Biografie

S-a născut în Bucureşti, ca fiu al Mariei Zamfirescu (familie faimoasă în România, de boieri civilizatori, un unchi a fost Duiliu Zamfirescu, bunică i-a fost prima ingineră chimist cu doctorat la Sorbona) şi al unui inginer. Copilărie mirifică, la moşiile din Vrancea şi de la Buşteni-Valea Prahovei, evocată magistral în Bărbatul cu cele trei morţi ale sale, 2007, primul volum memorialistic dintr-un ciclu Omul ca iarba, din care anul trecut a apărut al doilea volum: Ocarina de lut, 2011, Ed. Humanitas.

A făcut liceul la Matei Basarab, absolvit în 1962, coleg cu Petru Popescu. Facultatea de Limbi romanice, clasice şi orientale, secţia spaniolă, terminată în 1967. Pentru început, cercetător la Institutul de lingvistică, apoi bibliotecar la Academie, o carieră cu vicisitudini, din care s-a salvat excelentul traducător al unor mari scriitori de limbă spaniolă: Cesar Vallejo, Mario Vargas Llosa, Fernando Pessoa, dar şi scriitori români stabiliţi în Spania: Al. Ciorănescu, Vintilă Horia, dar şi Omar Lara, poetul cilian refugiat politic în România şi care, după câţiva ani a plecat înapoi, în America de Sud.

A debutat cu poezii în Luceafărul, 1972 şi a publicat volume de versuri clasicizante, de influenţă hispanică, însă beneficiind de amprenta foarte personală a poetului traducător, estetizantă, spiritualizată, îndeaproape strunită lingvistic şi stilizată la maxim.Un orgolios "asfinţit de lume", o iscusită punere în scenă a unei nobleţi de stirpe, căzută "din scări". Titluri: Poezii, 1977; Ultramar, 1978; Plante carnivore, 1980; Nova, 1980; Amadeus, 1983;Cavalerul cu mîna pe piept, 1984.

TEATRU/FILM 14 Februarie

ION FOCȘA

Biografie

Ion Focșa (n. 14 februarie 1925, Peceneaga, județul Tulcea - d. 11 ianuarie 2012, Pitești) a fost un actor român de teatru și film, regizor și membru al UNITER.

Este al șaptelea copil al unei familii de slujbași la stat (tatăl - perceptor, mama - casnică).

Debutează la Teatrul Național din București în 1945, cu piesa, Asta-i ciudat, de M.R. Paraschivescu, în regia lui Tudor Mușatescu. Apoi joacă pe scenele mai multor teatre unde este angajat: Teatrul Muncă și Voie bună, Comedia, Teatrul Mic, Teatrul Nostru, Alhambra, Tineretului, Studioul actorului de film „CI. Nottara", Teatrul din Galați și, din 1958, pe scena Teatrului „Al. Davila" din Pitești.

A colaborat cu cei mai mari regizori: Victor Ion Popa, Ion Șahighian, Sică Alexandrescu, Marietta Sadova, Vlad Mugur, Aurel Ion Maican, Horea Popescu, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Petre Sava Băleanu, Sorana Coroamă-Stanca, Nae Cosmescu, Mihai Radoslăvescu etc.

Sintetizând întreaga sa carieră, pe parcursul celor 60 de ani de teatru, vom reține următoarele date: a interpretat 210 roluri, pregătite în 11.000 de repetiții a câte două-patru ore, iar numărul spectacolelor la care a luat parte depășește cifra de 12.500.

Urmărit de Securitatea comunistă în perioada 1960-1961.

Roluri în teatru:

MITREA COCOR, Teatrul Mic București, 17.01.1951
FATA LUI TUDORAN, Teatrul Mic București, 31.01.1951
POEMUL LUI OCTOMBRIE, Teatrul Mic București, 17.11.1951
MICII BURGHEZI, Teatrul Mic București, 30.03.1952
PATRU SCHIȚE ȘI O PIESĂ ÎNTR-UN ACT, Teatrul Mic București, 09.04.1952
VIAȚĂ NOUĂ, Teatrul Mic București, 17.11.1952
TRĂIASCĂ AI NOȘTRI, Teatrul Mic București, 23.11.1952
NEPOȚII GORNISTULUI, Teatrul Mic București, 17.02.1953
STEAUA FĂRĂ NUME, Teatrul Mic București, 12.11.1953
TACHE, IANKE ȘI CADÎR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.12.1955
GAIȚELE, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 19.07.1956
HANUL DE LA RĂSCRUCE, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 11.05.1957
INSPECTORUL DE POLIȚIE, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 19.07.1957
TRAGEDIA OPTIMISTĂ, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 01.11.1957
GÎLCEVILE DIN CHIOGGIA, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 12.12.1957
HARAP ALB, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 18.04.1958
VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.05.1958
FURTUNA, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 29.07.1958
MIREASA DESCULȚĂ, Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' - Galați, 15.09.1958
NUNTA LUI KRECINSKI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 22.01.1959
POARTA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.05.1959
SURORILE BOGA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 22.08.1959
VIAȚA NOUĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.11.1959
SETEA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.01.1960
INTRIGĂ ȘI IUBIRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 16.01.1960
OMUL CU MÎRȚOAGA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.02.1960
MOȘ TEACĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.04.1960
ANII NEGRI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 18.06.1960
UN MILION PENTRU UN SURÎS, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.07.1960
SINGUR PRINTRE DUȘMANI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 06.11.1961
NEAMURILE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.11.1961
ÎNȘIR-TE MĂRGĂRITE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.12.1961
VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.02.1962
FATA FĂRĂ ZESTRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.03.1962
SPECTACOL 'ION LUCA CARAGIALE', Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.04.1962
FEBRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 02.10.1962
ÎNDRĂZNEALA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.10.1962
ORAȘUL VISURILOR NOASTRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.12.1962
OAMENI ȘI UMBRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.03.1963
ȘEFUL SECTORULUI SUFLETE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.11.1963
PUNCTUL CULMINANT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.01.1964
NOAPTEA REGILOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.04.1964
FII CUMINTE, CRISTOFOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.09.1964
MARELE FLUVIU ÎȘI ADUNĂ APELE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.10.1964
CANIOTA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 03.04.1965
RĂZVAN ȘI VIDRA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 16.10.1965
CIUTA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 20.01.1966
SIMPLE COINCIDENȚE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 12.05.1966
NEÎNCREDERE ÎN FOIȘOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 06.11.1966
OMUL CARE ADUCE PLOAIE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 18.03.1967
SFÎNTUL MITICĂ BLAJINU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.05.1967
ECATERINA TEODOROIU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 02.08.1967
IO MIRCEA VOIEVOD, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.08.1967
ZECE ZILE CARE AU ZGUDUIT LUMEA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.11.1967
GOANA DUPĂ FLUTURI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.01.1968
TOPAZE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 28.06.1968
O CASĂ ONORABILĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.10.1968
BĂLCESCU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 13.12.1968
MEȘTERUL MANOLE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.03.1969
PUPĂZA DIN TEI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.04.1969
PENDULA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.04.1969
ARCUL DE TRIUMF, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.07.1969
VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.12.1969
TAIFUN, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 20.03.1970
CĂRUȚA CU PAIAȚE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 27.05.1970
TIMP ȘI ADEVĂR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 23.03.1971
SAM, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.05.1971
PISICA SĂLBATICĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1971
VIFORUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.01.1972
TREPTE; AUTOGRAFUL; ANA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.05.1972
ȚARA FERICIRII, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.06.1972
JOCUL DE-A VACANȚA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.09.1972
SÎMBĂTA PĂCĂLELILOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 20.03.1973
VIFORNIȚA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.05.1973
PUTEREA ȘI ADEVARUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.12.1973
NUNTA DIN PERUGIA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 04.04.1974
JUDECATA DE LA MIEZUL NOPȚII, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.12.1974
AZILUL DE NOAPTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.04.1975
PAPA SE LUSTRUIEȘTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.10.1975
CAFEAUA ACTRIȚEI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.05.1976
MOARTEA LUI VLAD TEPEȘ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.11.1976
CAZUL ENĂCHESCU, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.06.1977
VLAICU VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.11.1977
UNDEVA O LUMINĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 25.12.1977
CONFRAȚII, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 23.05.1978
GAROAFA ALBĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 11.09.1978
STRIP-TEASE PE RING, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 10.01.1979
CUZA VODĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.02.1979
HOȚII DE ILUZII; OMUL DE PAIANTĂ; EXPERIMENTUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.02.1980
VOIEVOZI PESTE VEACURI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.06.1980
ANONIMA SEMNATĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 12.10.1980
MOARTEA UNUI COMIS VOIAJOR, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.12.1980
ADEVĂRATA LUMINĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.05.1981
ROMAN SENTIMENTAL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.11.1981
MĂSURĂ PENTRU MĂSURĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.02.1982
OSPĂȚUL LUI TRIMALCHIO, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1982
TITANIC VALS, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.12.1982
REGELE GOL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 29.06.1983
ULTIMA ORĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1983
DRAGOSTE LA MADRID, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 14.03.1984
OPERAȚIUNEA LIFTING, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.06.1984
DOMNUL DECAN, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 05.04.1985
HAINA CU DOUĂ FEȚE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 12.07.1985
MIELUL TURBAT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1985
OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.02.1986
NU NE NAȘTEM TOȚI LA ACEEAȘI VÎRSTĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 08.10.1986
PÎNDA, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 16.09.1987
UȘILE ÎMPĂRĂTEȘTI, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 19.04.1988
OPERAȚIE DIFICILĂ, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 15.09.1988
VIS DE DRAGOSTE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 26.01.1989
CONVOIUL, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 09.06.1989
FATA FĂRĂ ZESTRE, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 24.09.1989
WEEK-END LA SECTORUL 9, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 30.09.1990
PERSECUTAREA ȘI ASASINAREA LUI JEAN-PAUL MARAT, Teatrul 'Alexandru Davilla' - Pitești, 01.11.1990

Filmografie:

Iancu Jianu, haiducul (1981)
Iancu Jianu, zapciul (1980)
Vlad Țepes (1979)
Din nou împreună (1978)
Cireșarii (1974)
Desfășurarea (1954)
Mitrea Cocor (1952)

Octavian Cotescu (“Buletin de Bucureşti”, “O scrisoare pierdută”, “Tanţa şi Costel”)

Biografie Octavian Cotescu

Octavian Cotescu (n. 14 februarie 1931, Dorohoi - d. 22 august 1985) a fost un actor român de succes, din generația de aur. A început să joace teatru încă din anii de liceu, la Iași.A urmat ciclul primar din str. Toma Cosma din Iasi (1938-1942), Liceul National (1942-1944), Liceul Militar din Iasi, mutat la Timisoara si Pitesti care a fost desfiintat în 1945. Revenit la Iasi reia cursurile Liceului National. Elev în clasa a VI-a, al Liceul National din Iasi, Octavian Cotescu sustine, in toamna anului 1946, examenul de intrare la Conservatorul Iesean reusind cu rolul Mircea Vadu din "Cumpana", isi sustine examenul de diploma la Institutul de Teatru Matei Millo in 1950, după care a fost repartizat la Teatrul Bulandra din București, unde a debutat la 12 mai 1951, în spectacolul "Pădurea" de A.N. Ostrovski. A jucat în numeroase filme și piese de teatru alături de actori ca Toma Caragiu, Dem Rădulescu etc. Împreună cu Coca Andronescu a creat un memorabil cuplu fictiv, originar din Lehliu Gară, Tanța și Costel, care a fost prezentat la Televiziunea Română, în anii 1970, într-un mini-serial de mare succes la public și la critică.

La Iasi, tanarul Octavian Cotescu se vede atras de scena, de spectacolul teatral, fapt ce il determina sa se prezinte in fata unei comisii de selectie pentru colectivul de teatru al organizatiei "Apararea patriotica". In activitatea sa de actor se poate numara multe filme artistice, piese de teatru, teatru de televiziune dar si teatru radiofonic.

Actorul Octavian Cotescu a fost în ultimii ani de viață rector al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București (1981 - 1985). A decedat la data de 22 august 1985 lasand in urma o cariera de invidiat pentru orice mare actor.

Filme cu Octavian Cotescu

Vezi filme

· Clipa de răgaz (1986)

· Escapada (1986)

· Căsătorie cu repetiție (1985)

· Promisiuni (1985)

· Secretul lui Bachus (1984) Trailer

· Sosesc păsările călătoare (1984)

· Un saltimbanc la Polul Nord (1984) - Marcelloni

· Fram (1983)

· Miezul fierbinte al painii (1983)

· O lebădă iarna (1983)

· Singur de cart (1983)

· Tema 13: Batranetea (1983)

· Aventura sub pamânt (1982)

· Buletin de București (1982) - Costica

· Calculatorul mărturisește (1982)

· Ramân cu tine (1982)

· Șantaj (1982) - Dumitru Necula

· Castelul din Carpați (1981)

· Înghițitorul de săbii (1981)

· Saltimbancii (1981)

· Tristetea vanzatorului de sticle goale / (1981) - Popescu Vaslui

· Bietul Ioanide (1980) - profesorul universitar Ion Pomponescu

· Blestemul pământului Blestemul iubirii / Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii (1980) - Zaharia Herdelea Trailer

· Omul care ne trebuie (1979)

· Un film profund realist / (1979) - povestitorul filmului

· Vacanță tragică (1979)

· Din nou împreună (1978) - Tatal Corinei

· Iarba verde de acasă (1978)

· Aurel Vlaicu (1977) - Alexandru Vlahuta

· Conditia Penelopei (1977)

Grigore Vasiliu Birlic

Biografie Grigore Vasiliu Birlic

Grigore Vasiliu Birlic (n. 24 ianuarie 1905, Fălticeni - d. 14 februarie 1970, București) a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie. A jucat în multe piese de teatru, precum și în filme. Numele de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa Birlic, jucată la începutul carierei sale.

Grigore Vasiliu s-a născut pe 24 ianuarie 1905, în familia unui mic negustor de pe strada Pârâul Târgului din Fălticeni. În copilărie a vrut să se facă clovn la circ, dar a fost tempestiv potolit de către tatăl său. A absolvit în anul 1924 cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, făcând parte din prima promoție a liceului.

Scriitorul Eugen Dimitriu, fondatorul Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni, povestește în cartea Orașul Muzelor că: „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viață: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniștea deplină a orei, și toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecția... Observațiile pe care le primea erau făcute cu înțelegere. Profesorii aveau intuiție, îl și vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptașul se băga sub masă.”

La dorința familiei sale care considera actoria ca fiind o meserie neserioasă, Grigore Vasiliu se înscrie la Facultatea de Drept din Cernăuți. În paralel, până a-și lua licența în drept, a făcut figurație la Teatrul Național din Cernăuți pentru a-și câștiga traiul. Remarcat de directorul Dragoș Protopopescu, este distribuit pentru prima dată de către regizorul Aurel Maican în rolul unui tâmpit din comedia Musca spaniolă, scrisă de vienezii Arnold și Bach, și adaptată de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul” și astfel a repurtat încă de la început un succes răsunător.

În urma succesului obținut la public, este angajat ca actor la Teatrul Național din Cernăuți. La Cernăuți, Grigore Vasiliu cucerește simpatia publicului, fiind remarcat mai ales datorită rolului Dandanache din piesa O scrisoare pierdută a lui Ion Luca Caragiale. Dramaturgul și omul de teatru Victor Ion Popa îl distribuie în piesa „Amanetul” de Holberg.

Pentru admiterea la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți a trecut prin nu mai puțin de șapte tentative nereușite. Motivul pentru care a fost admis cu greu la Conservator era un defect de vorbire, explicat de Birlic mai târziu: „eram peltic și scuipam când vorbeam”. Defectul s-a transformat însă într-unul dintre atuurile actorului. La Conservator s-a numărat printre elevii lui Petre Sturdza și mai târziu a avut-o ca profesoară pe Gina Sandri. A legat o strânsă prietenie și cu Jules Cazaban, coleg de Conservator. Mai târziu s-a mutat la Conservatorul din București.

În anul 1933, Grigore Vasiliu, student pe atunci la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți, a fost adus la București, de către regizorul Aurel Maican. Timp de un deceniu a jucat pe scenele diverselor companii particulare în piesele regizate de către Sică Alexandrescu și Ion Iancovescu, fiind vedetă în special la Teatrul Vesel. Acest teatru își ținea spectacolele într-o sală mică dintr-un pasaj al Bulevardului Elisabeta din București; teatrul fusese înființat de regizorul Sică Alexandrescu împreună cu dramaturgul Tudor Mușatescu și avea să-și continue activitatea până în anul 1940.

Printre piesele cele mai importante în care a jucat se numără: Vârcolacul, Micul Weber de Arnold si Bach, Otto Elefantul de Arnold și Bach, Arde nevastă-mea de A. Vercourt și Jean Bever, Prostul din baie de Ernest Fiese și Karl Fellman, Corabia lui Noe, Așternutul de mătase de A. Birabeau și G. Dolley, Părintele cățeilor de Glinger și Taussig, Împăratul de Luigi Bonelli etc.

Din această perioadă își trage și porecla, transformată mai târziu în supranume, Birlic, care era titlul unei piese scrise de vienezii Arnold și Bach, adaptată special pentru el de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Acțiunea din piesă era localizată în nordul Moldovei, erou principal (un funcționar) purtând numele de Costache Perjoiu, zis Birlic, din Fălticeni.

Cu rolul titular din farsa Birlic, tânărul Grigore Vasiliu a cunoscut un succes uriaș, astfel încât a ajuns să se identifice cu personajul și să-i adopte numele. Mai întâi o poreclă ce stârnea râsul, Birlic (cuvânt de origine turcă însemnând asul de la cărțile de joc) a devenit o marcă pe care actorul a adăugat-o numelui său, transformând-o în renume.

Sică Alexandrescu și Tudor Mușatescu au creat pentru Birlic aproape exclusiv spectacole comice, cel mai adesea cu piese ușoare, din repertoriul bulevardier. Sică Alexandrescu montează piesă după piesă cu Birlic în rolul principal, toate având un mare succes la public. Birlic a impresionat publicul și criticii teatrali prin creațiile sale actoricești complexe, având capacitatea de a trece foarte ușor de la un rol din registrul tragic la un rol din registrul comic și invers.

În anul 1934 a debutat în cinematografie alături de Stroe și Vasilache în filmul Bing-Bang (care s-a păstrat și azi), apoi în Doamna de la etajul II (1937) (în regia lui Dezideriu Major), alături de Maud Mary, Mihai Popescu și Mișu Fotino (film pierdut, dar există câteva fotografii care ni-l prezintă). Dramaturgul George Ciprian îi oferă rolul lui Chirică din piesa sa Omul cu mârțoaga.

A fost căsătorit de două ori, mai întâi cu Angela Mateescu, apoi cu Valeria Nanci, dar nu a avut copii.

Datorită talentului artistic Grigore Vasiliu Birlic a fost impus ca director și patron al mai multor companii teatrale (printre care și trupa „Colorado”).Însă legea comunistă a teatrelor din anul 1947 a făcut ca Birlic să reziste în această postură doar un an, fiind până la urmă înlocuit din funcție.

Instalarea la putere în România a regimului comunist l-a prins în plină glorie, închizându-i însă granițele spre lume. Se întoarce ca actor la Teatrul Național din București, după naționalizarea teatrelor particulare. Repertoriul Teatrului era stabilit de Direcția de Propagandă a Comitetului Central al PCR. Sică Alexandrescu montează în anul 1953 piesa O scrisoare pierdută, Birlic interpretându-l inițial pe Dandanache, apoi pe Brânzovenescu.

Radu Beligan îl consideră un „geniu al comediei, al umorului românesc”, așezându-l alături de Constantin Tănase. Criticii au spus că umorul și fizionomia sa l-ar fi putut propulsa într-o carieră internațională de excepție, dacă nu ar fi fost prizonierul unei cinematografii marginale, aservite propagandei de partid.

În cadrul Festivalului Goldoni din anul 1956, Sică Alexandrescu pleacă la Veneția cu Birlic, Alexandru Giugaru și George Calboreanu pentru a prezenta piesa Bădăranii în traducerea lui Iancovescu. Apariția lui Birlic în Italia, în piesa Bădăranii, a oprit din fugă spectatorii care doreau să se adăpostească de ploaia torențială care izbucnise în actul III al piesei care se juca în aer liber, în grădina de la Palazzo Grassi. Publicul a rămas pe loc, țintuit sub ploaie, hohotind și aplaudând în delir fiecare replică a lui jupân Conciano – Birlic, deși nu cunoștea limba în care se juca piesa.

A fost strălucit în piesele de teatru D-ale carnavalului, Conu Leonida față cu reacțiunea și O scrisoare pierdută de Caragiale, Avarul și Burghezul gentilom de Molière, Bădăranii de Carlo Goldoni, Egor Bulicov de Maxim Gorki, Revizorul de Nikolai Gogol, Oameni care tac de Al. Voitin, Nunta lui Krecinski de Suhovo-Kobalin, Mielul turbat de Aurel Baranga. Jocul său era caracterizat de un puternic timbru personal și de o intonație inimitabilă. A jucat în peste 25 de filme, într-o perioadă în care numărul realizărilor cinematografice era redus.

A interpretat un număr de 13 personaje din opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. Amintim rolurile: Crăcănel și Candidatul în D-ale carnavalului, Spiridon și Rică Venturiano în O noapte furtunoasă, Brânzovenescu și Dandanache în O scrisoare pierdută, Coana Efimița în Conu Leonida față cu reacțiunea, Lefter Popescu în Două loturi, Costăchel Gudurău în Telegrame. Despre Caragiale, Birlic avea să spună:„Ca unul dintre actorii care am interpretat cele mai multe personaje – 13 – din opera marelui nostru dramaturg, îl evoc cu afectuoasă recunoștință și pentru succesele actoricești pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine, în cei peste 35 de ani de teatru, o adevărata școală a măiestriei actoricești, personaje ale maeștrilor dramaturgiei noastre. Șapte roluri în cele patru comedii.”

Simțind că se apropie momentul plecării sale de pe scena vieții, Birlic a cerut impresarului Gaby Michăilescu să reia pentru public piesa de succes care l-a consacrat: „Birlic”, la care a fost și regizor. Alături de el, au jucat actori de mare renume cum ar fi: Silvia Dumitrescu-Timică, Alexandru Giugaru, Petre Ștefănescu-Goangă, N. Gărdescu, Vasilica Tastaman, Antonescu-Cărăbuș. A fost ultimul mare triumf al lui Birlic.

Artist al poporului, Grigore Vasiliu Birlic s-a stins din viață la data de 14 februarie 1970, la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.

În anul 2005 a fost emisă o monedă cu chipul actorului.

Filme cu Grigore Vasiliu-Birlic

· Cameleonul pastorului / (1968) - Bartolomeus

· Corigenta domnului profesor (1966)

· Steaua fără nume (1966) - Profesorul de muzica Udrea

· Les fêtes galantes / Serbările galante (1965)

· Titanic Vals / Titanic vals (1965) - functionarul Spirache Necsulescu

· Mofturi 1900 (1964)

· Pași spre lună (1964) - Mercur

· Lumină de iulie (1963)

· Doi băieţi ca pâinea caldă (1962)

· Aproape de soare (1961) - tatal lui Petre

· Drum nou (1961)

· Post restant (1961)

· Bădăranii (1960) - Negustorul Canciano

· Băieții noștri (1959)

· Doi vecini (1959) - Avocatul M. Theodorescu-Falciu

· Telegrame (1959)

· D'ale Carnavalului / D'ale carnavalului (1958) - Cracanel

· Două lozuri (1957)

· Directorul nostru (1955)

· O scrisoare pierduta (1953) - Iordache Brinzovenescu

· Arendasul roman (1952)

· Lantul slabiciunilor (1952)

· Vizita (1952) - Domnul care vine in vizita

· Viața învinge (1951) - Misu

· Doamna de la etajul II (1937) - director in Minister

· Bing-Bang (1935) - client

Alice Barb, regizoare de teatru („Legenda ultimului împărat”, „Ana Karenina” – Teatrul Naţional Bucureşti, „Cartofi prăjiţi cu orice”- Teatrul Odeon)

Biografie Alice Barb

Alice Barb a urmat Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, a făcut studii de pian şi de canto clasic şi este licenţiată în Artele Spectacolului la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti: secţia Actorie 1990–1993, clasa Dem Rădulescu, secţia Regie 1993–1997, clasa Cristian Hadji-Culea.

„Provin dintr-o familie de ardeleni familişti şi uniţi. Am fost crescută frumos şi încurajată să visez. Mi s-a cumpărat pian când aveam patru ani. Părinţii mei au făcut tot posibilul să mă încurajeze să-mi urmez orice vis. Cred că părinţii au ştiut că este esenţial să încurajezi copilul să viseze, nu doar să-i dai dragoste necondiţionată“, povesteşte Alice Barb.

„Turandot” de Giacomo Puccini, regia Alice Barb. Premiera a avut loc la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, în 27 octombrie 2013. Împreună cu fratele său, tenorul Robert Nagy, lucrând prima dată împreună. Rolul prinţului Calaf din spectacolul „Turandot” este interpretat de tenorul Robert Nagy

După ce şi-a stabilit o ţintă, care sună tot ca un vis, spunându-şi că este suficient dacă teatrul poate modifica sau salva un singur om, regizoarea a fondat, în 1999, Compania Teatrală „Of – Of” Bucureşti. Din 2011, este şi director artistic al Asociaţiei Culturale Quo Vadis România.

Ca actriţă a jucat pe scenele teatrelor „Valea Jiului“ din Petroşani, „Ion Creangă“, „Bulandra“ şi Odeon din Bucureşti. Ca regizor artistic a fost angajată la Teatrul de Stat Oradea, Theatrum Mundi Bucureşti şi Teatrul Naţional Bucureşti.

A montat peste 50 de spectacole, dintre care: „Bărbierul din Sevilla” de Beaumarchais la Teatrul de Stat Oradea, „Mutter Courage” de Bertolt Brecht, „Cabotinul” de John Osborne, „Legenda Ultimului Împărat” de Valentin Nicolau, „Anna Karenina” de Lev Tolstoi, la Teatrul Naţional Bucureşti.

La Teatrul Odeon din Bucureşti, Alice Barb a pus în scenă „Cartofi prăjiţi cu orice” de Arnold Wesker, iar la Teatrul de Comedie din Bucureşti „Căsătorie în stil olandez” de Carlo Goldoni în 1998 şi „Soare pentru doi” de Pierre Sauville în 2006. Teatrul Nottara din Bucureşti o invită ca regizor la piesele „Oscar” de Claude Magnier, „Domniţa Spiriduş” de Calderon de la Barca și „Mobilă și durere” de Teodor Mazilu.

La Teatrul Mic din Bucureşti montează „Hotelul dintre lumi” de Éric-Emmanuel Schmitt. La Teatrul Metropolis montează „Floarea de cactus” şi „Nebuna din Chaillot” de Jean Giraudeaux, iar la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti semnează regia la „Alice în Ţara Minunilor”, după Carol Lewis.

În 2006 organizează Festivalul Mozart în Bucovina, unde montează spectacolele: „Scrisorile lui Mozart”, „Mozart și Salieri” de Puskin și „Amadeus” de Peter Shaffer. Muzeul Naţional George Enescu din Bucureşti îi găzduieşte spectacolul „Christine van Beethoven” de Éric-Emmanuel Schmitt, iar la Teatrul Luceafarul din Iaşi realizează spectacolul „Trei poveşti cu zmei” după „Antologia Zmeilor” de Mircea Cărtărescu.

În 2011 montează la Opera din Braşov opereta „Liliacul”, spectacol preluat de TVR Cultural. În 2011 Opera Naţională din Constanţa o invită să monteze muzicalul „My Fair Lady”, iar în 2013 montează opera „Turandot” de Giacomo Puccini.

Semnează regia artistică pentru numeroase spectacole de gală: Gala Academiei Române și a MLNR, edițiile I, II, III (2011, 2012, 2013), Gala Micii Ambasadori ai Culturii Române – APDR, edițiile I-VI (2008-2013). Este Director de Imagine al Festivalului „Bucureştii lui Caragiale“, ediţia I ( 2012) şi ediţia II, 2013.

La 1 februarie 2013 devine Director fondator al Centrului Cultural Casa Artelor Sector 3 din Bucureşti, unde lansează o serie de programe culturale de mare anvergură: Pepiniera de Talente, edițiile I și II, Zilele Multiculturalității în Sectorul 3, Tabăra – Sculptura Mileniului III, ediția I, Festivalul Național de Teatru Independent, ediția I.

Primeşte peste 20 de premii, dintre care: Premiul pentru Regie al Consiliului Britanic la Galele UNITER, 2001, pentru „Cartofi prăjiţi cu orice”, montată la Teatrul Odeon. În 2009, este distinsă cu Premiul pentru Cel mai bun regizor la Galele Consiliul de Cultură al Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru regia spectacolului „Hotelul dintre lumi”, pus în scenă la Teatrul Mic.

La Galele TVR Internaţional primeşte premiul „10 pentru România”, 2010, iar la Galele VIP – Galele spectacolului muzical din 2012 primeşte Premiul pentru cel mai bun regizor de muzical şi Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru ,,My Fair Lady” montat la Opera Naţională din Constanţa. Preşedinţia României îi decernează, în 2005, Meritul Cultural.

ALICE BARB - "Ajutorul", Teatrul Metropolis:

SFATURI UTILE 14 Februarie

UTILIZĂRI NEOBIȘNUITE PENTRU OUĂ

1. Sampon

Ouale sunt bogate in proteine si, prin urmare, constituie un tratament bun pentru par. Bateti un ou si apoi rulati-l prin par cu degetele, masandu-va scalpul. Galbenusul de ou va trata parul deteriorat hidratandu-l, in timp ce albusul va curata parul si il va proteja de parf. Odata aplicat pe par, se lipezeste apoi cu multa apa calda.

2. Tratament Facial cu albus din ou

Separati albusul de galbenus. Bateti albusul pana cand devine spumos iar apoi cu mainile aplicati un strat pe fata si pe gat. Albusul de ou strange pielea si reduce aspectul liniilor fine si a ridurilor. Spuma se lasa pe fata timp de 15-20 de minute dupa care se lipezeste cu apa calduta.

3. Tratament facial cu galbenus din ou

Separati galbenusul de albus. Bateti galbenusul de ou, pana cand este omogen. Folositi-va de maini pentru a aplica un strat pe fata si pe gat. Grasimea din galbenusul de ou hidrateaza pielea uscata. Asteptati 20 de minute inainte de a clati cu apa calda.

4. Ingrasamant

Cojile de oua contin destul de mult calciu, care ajuta plantele sa creasca. Pisati cojile de oua si adaugati-le in pamantul florilor pentru a le ajuta sa creasca.

5. Arte si Meserii

Faceti o gaura cu un ac intr-un capat al unui ou si lasati continutul sa se scurga incet. Sunteti in Decoreaza coaja de ou pe placul tau si admira ornamentul creativ! Aceasta este, de asemenea, o arta si o meserie creativa pentru copii.

6. Cuburi de gheata

Ai facut o petrecere si ai alergat afara pentru a cauta pungi pentru gheata? Ai acum solutia salvatoare. Foloseste o cutie de carton in loc de pungile de gheata. Dimensiunea este similara si rezultatul va fi unul surprinzator.

7. Pictura comestibila

Separati albusul de ou si amestecati-l cu 1 lingura de apa si colorant alimentar la alegere. Ornati produsele de patiserie sau orice pregatiti in casa pentru a crea un decor comestibil si creativ.

8. Strecuratoare

Lasati cojile de ou zdrobite in sita de la chiuveta si acestea va vor ajuta sa despartiti resturile care rezulta din spalarea vaselor, si implicit infundarea canalizarii.

9. Pansament septic

Aplicati un strat subtire de albus de ou peste o rana. Albusul se va usca, creand un strat subtire care protejeaza rana si ofera nutrienti la nivelul pielii, care va vor ajuta sa va vindecati mai usor, fara a ramane cicatrice.

10. Curatitor de bijuterii

Ouale contin sulf care va ajuta la curatarea tuturor bijuteriilor din casa. Fierbeti bine 1-2 oua, apoi luati galbenusul si puneti-l in partea de jos a unui vas. Luati un servetel si acoperiti vasul cu servetelul. Apoi puneti bijuteriile deasupra servetelului. Sigilati intregul vas cu o punga, lasand vasul la temperatura camerei timp de 2-3 zile. Rezultatul va fi unul uimitor.Bijuteriile vor fi ca noi.

11. Imbunatatirea gustului cafelei

Prin adaugarea cojilor de oua zdrobite in cafeaua macinata inainte de preparare, va poate aduce aproape de un gust incredibil de aromat, practic o noua cafea. Cojile de oua elimina practic gustul amar al cafelei, oferindu-va o savoare cum nu ati mai intalnit.

12. Curata pielea

Bateti albusul de ou si aplicati un strat subtire pe zona murdara. Frecati usor portiunea de piele murdara. Spalati apoi cu apa calduta si veti observa ca orice pata de pe piele va fi eliminata.

13. Ajutor la agricultura

Plantarea semintelor intr-o gradina, ar putea fi un pic coplesitoare pentru dumneavoastra. Nu va mai fi asa, de indata ce aveti la indemana un carton de oua gol. Umpleti golurile de carton cu ingrasaminte si plantati rasaduri in fiecare dintre ele. Dupa ce plantele cresc dincolo de capacitatea cutiei, transferati-le intr-o gradina mare, unde sunt acum pregatite sa se dezvolte fara probleme.

14. Descurajarea daunatorilor

Zdrobiti cojile de oua si presarati-le in jurul marginilor gradinii tale, marginile zimtate vor tine departe melcii si omizile care va pot afecta plantele. Trupurile lor moi vor fi destul de incomodate de cojile de oua, astfel incat daunatorii se vor feri sa mai patrunda in gradina.

15. Uzina de apa

Nu aruncati apa folosita la fiertul oualor. In schimb, dupa ce sa racit, udati plantele cu ea. In apa se scurg destul de multe substante nutritive atat de benefice plantelor.

16. Adeziv

Albusul de ou este un substitut foarte bun pentru adeziv (lipici).

Asadar, dupa cum ati observat, oul ne ofera destul de multe intrebuintari indraznete, multe dintre ele fiind destul de surprinzatoare.