MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
LUNI 30 MARTIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE

ARTE 30 Martie

INVITAȚIE LA OPERĂ 30 Martie

Magda Ianculescu

Incearca 7 zile sa bei apa cu lamaie dimineata. Lămâia îți va schimba corpul spre bine | Eu stiu TV

Lago dei Cigni | Pëtr Il’ic Čajkovskij

Балет "Спящая красавица"

MUZICĂ 30 Martie

Bach: English Suites

PARA PASAR LA CUARENTENA - BOLEROS INMORTALES CON GRANDES INTÉRPRETES Selección de Cecil González

Paul Mauriat - Volume N°10

POEZIE 30 Martie

Paul Verlaine

Biografie

Paul Verlaine (n. 30 martie 1844 — d. 8 ianuarie 1896) a fost un poet francez. El aparține curentului simbolist și este unul dintre cei mai citiți dintre poeții francezi. Este privit de simboliștii francezi ca șef al curentului. A dus o viață de boem, de “poet blestemat”, ce contrastează în planul creației cu aspirația spre puritate și candoare. Versurile de început (“Poeme saturniene”, 1866), cu reminiscențe din parnasieni și din Baudelaire, afirmă tonul său inegalabil prin viziunea dramatică asupra lumii, prin înclinația către melancolie, prin căutarea armoniilor. Verlaine cultiva o lirică a sentimentelor intime, a variatelor stări sufletești, într-o atmosferă crepusculară și vagă. Sunt versuri care se sustrag retoricii, de o armonie muzicală sugestivă, așa cum o demonstrează volumele sale: “Romanțe fără cuvinte” (1874), considerat cel mai valoros, “Înțelepciune” (1881), “Odinioară și altădată” (1885), “Iubire” (1888), “Elegii” (1893) etc. El afirma că arta înseamnă a fi absolut tu însuți și formulează, în versurile celebre din “Arta poetică” (1855), notele caracteristice ale esteticii simbolismului: “Muzica înainte de toate”; “Sucește gâtul elocinței”; “Nuanță, nicidecum culoare”.

· 1844 Paul-Marie Verlaine se naște la Metz, tatăl său fiind militar în garnizoana orașului.

· 1845-1849 Perioade de sejur în diferite orașe din sudul Franței.

· 1851 Demisia din armată a tatălui său. Familia Verlaine locuiește la Paris.

· 1858 Trimite în atenția lui Victor Hugo prima sa poezie care ne este cunoscută: "Moartea".

· 1862 Obține un bacalaureat.^[^{necesită citare}^]

· 1864 Tatăl său îl introduce, ca angajat, în diverse mărunte funcțiuni.

· 1865 Publică un articol despre Charles Baudelaire. După moartea tatălui său, rămâne să locuiască împreună cu mama sa.

· 1866 Pe speze proprii, reușește apariția volumului "Poèmes saturniens".

· 1867 Publică sub pseudonim, pe ascuns, în Belgia, volumul "Les Amies, scènes d’amour sapphique", plachetă condamnată în anul următor, pentru a fi distrusă, de către un tribunal din Lille.

· 1869 O întâlnește pe Mathilde Mauté de Fleurville, cu care poetul se va căsători în anul urmator. Publică"Fêtes galantes".

· 1871 Începe relația de prietenie homofilă cu poetul Arthur Rimbaud. Se naște fiul poetului, Georges Verlaine.

· 1872-1874 Verlaine se separă de Mathilde și are o relație tumultuoasă cu Rimbaud, în urma căreia Verlaine va fi condamnat la închisoare pentru ultragiu la moralitate publică de un tribunal din Belgia. In timpul detentiei primește ediția plachetei "Romances sans paroles".

· 1875-1879 După expulzarea sa din Belgia, o tentativă eșuată de conciliere cu Mathilde și o nouă dispută violentă cu Rimbaud, Verlaine predă franceza și desenul în diferite școli din Anglia și Franța. Poetul are o relație pasională cu un elev de-al său, Lucien Létinois, până la moartea acestuia in 1883.

· 1880 Publică pe cheltuială proprie, volumul "Sagesse"

· 1884 Publică "Poetès maudits".

· 1885 Publică "Jadis et Naguèrre", care conține și "Art poétique", poezie devenită manifest al poeților simboliști. Se încheie procesul de divorț, din care iese ruinat și este din nou, condamnat la închisoare.

· 1886-1887 După moartea mamei sale, starea de sănătate i se degradează și urmează lungi perioade de convalescență în spitale și azile.

· 1888-1889 Într-un articol, Jules Lemaître consacră gloria lui Verlaine, considerat ca lider al "decadenților". Debutul unei prietenii pasionale, deși platonice, cu tânărul pictor F.A. Cazals.

· 1890 Publică prin subscripție "Dédicaces" și pe ascuns, în Belgia, "Femmes".

· 1891 Deja având o legătură cu Philomène Boudin, o cunoaște pe Eugènie Krantz, cea care îi va sta alături la moarte. Se împarte între cele doua "dragi prietene".

· 1892-1893 Ține conferințe în Olanda, Belgia, Lorena și Anglia.

· 1894 Este fondat un Comitet pentru spijinul lui Verlaine. Apare o noua ediție, mult mărită, a volumului "Dédicaces".

· 1896 Dupa o perioadă de boală, la 8 ianuarie, Paul Verlaine decedează la Paris, în urma unei congestii pulmonare.exact

Clar de lună

Ti-e sufletul ca un peisaj ales
Ce vin sa-l farmece bizare masti;
În cântec de lauta, dansând, ies
Tristeti, de sub vopselele grotesti.

Cântând în modul lor minor iubirea
Puternica si viata oportuna,
Nu par sa stie ce e fericirea
Si cântul lor se pierde-n clar de luna,

În clar de luna, blând ca o-alinare,
Ce face pasari sa viseze-n ramuri,
Sa hohoteasca de extaz izvoare,
Izvoare mari si zvelte, printre marmuri.

(Traducere de Aurel Oancea)

Colocviu sentimental

In parcul vechi si rece si pustiu,
Trec doua umbre-n ceasul cenusiu.

Li-s ochii ofiliti, au buze moi
Si deslusesti cu greu ce-si spun in doi.

In parcul vechi si rece si pustiu,
Nalucile isi fac trecutul viu.

-Iti amintesti extazul nostru vechi?
-Ce tot imi torci trecutul in urechi!

Dar astazi, ma mai strigi pe nume tu
Si-n vis iti mai rasar eu oare? - Nu.

-Ah, zile dragi cum altele n-om sti,
Cand gurile ni se uneau! - O fi...

-Ce bolti albastre, ce sperante mari!
-Speranta-i azi prin norii funerari.

Si astfel merg starnind ovazu-n drum
Si noaptea ii aude doar, prin fum...

Spleen

Erau prea rosii trandafirii,
Prea neagra iedera pe ram.

Cad jertfa deznadajduirii,
De cum te misti, ca nu te am.

Prea bland si prea albastru cerul
Si valurile-n larg prea verzi...

O frica m-a patruns ca gerul,
Ca fugi, te pierd si ca te pierzi.

Ma oboseste merisorul,
Luciosul ilexului strai

Si campul infinit ca dorul,
Dar nu si tu, iubire, vai!

Melancolie

Somn negru s-a întins
Pe-ntreaga-mi fiinţă,
Orice vis s-a stins.
Dormi, orice dorinţă.

Nimic nu mai vreau
Nu mai ştiu ce este
Nici bine, nici rău,
Ce tristă poveste!

Ca un leagăn sunt
Mişcat fără vrere
Pe-un gol de mormânt
Tăcere! Tăcere!

Ion Gorun, prozator, poet și traducător

Biografie

GORUN Ion (pseudonimul lui Alexandru I. Hodos). se naste la 30 dec. . comuna Rosia, judetul Sibiu - moare in 30 mart. .
Prozator, poet si traducator.

Fiul lui Iosif Hodos si al Anei (n. Balint). Frate cu Enea Hodos si cu bibliograful Nerva Hodos; nepot al lui Al. Papiu llarian.

Casatorit cu Constanta Hodos. Liceul la Brasov si Sibiu; bacalaureatul la Bucuresti (1881); urmeaza doi ani cursurile Facultatii de Medicina, se retrage si se inscrie la Litere (unde obtine licenta) si apoi la Drept (abandoneaza).

Intra in redactia revista liberale Natiunea; redactor la Romanul din Arad. Editeaza revista Pagini literare (1899-l900) - cu Artur Stavri. Viata literara si artistica (1906-l908) - cu G^Cosbuc, scurt timp, in 1907, Revista noastra - cu Constanta Hodos. Astra (1915-l918) si Razboiul popoarelor (19l4-l916).

Colaboreaza la Samanatoml, Vatra, Fintina Blanduziei etc.

Debuteaza cu versuri in Convorbiri literare sub pseudonimul Castor (1889); debut in ziaristica la Poporul; debut editorial cu volum Citeva versuri (1901). Continua cu proza (Alb si negru. 1902; Robinson in Tara Romaneasca, 1904; Lume necajita, 1911; Obraze si masti, 1922). Este autorul unei monografii despre Al. Vlahuta (f.a.). A tradus din Goethe. Strindberg, Dumas, Katl May s.a. si „proiectul filosofic" al lui Kant, Spre pacea eterna. Premiul National pentru proza (1926).

Poezia lui Ion Gorun , scrisa in anii 1888-l889 si 1894-. este puternic influentata, in a doua sa parte mai ales, de eminescianism: „

Amoru-i trist l-am ingropat
In inima pe veci,
Supus poruncii ce mi-ai dat
Cu vorbe dulci si reci".

Cind sentimentala, cu dureri si atitudini inventate, cind obiectiva si prozaica, in latura ei sociala, poezia sa are intotdeauna un mesaj limpede expus, versificat in ritmuri bogate, strict respectate. Proza, Robinson in Tara Romaneasca (1904) sau Lume necajita (1911), sta in preajma samanatorismului, preamarind idilic si tezist viata la tara; Ion Gorun este in acelasi timp un precursor si un epigon al samanatorismului. Alb si negru (1902) - volum compozit, cu statut literar nesigur, alcatuit din schite, evocari, articole de ziar pe varii teme - si, mai cu seama. Obraze si masti (1922) prezinta alte medii umane (preponderent citadine), cu alte modalitati. Si de aceasta data sensibilitatea sa mimetica imprumuta din alta parte (I. L. Caragiale) viziunea asupra realitatii si o face cu o oarecare abilitate.

Naratorul este un ratacitor prin cafenelele si pe strazile Capitalei in cautare de tipuri; nu realitatea il intereseaza, nu contradictia, ci locul de coerenta a cite unei figuri umane, redusa la o obsesie, un tic, un gest, o manie. Situatiile se rezolva comic, deformate de un spirit buf. inofensiv ironic, fiindca obiectul ironiei sint niste fictiuni generice (serviabilul, indiferentul, semidoctul, grandomanul etc). Iata un exemplu de stil caragialian:

„Atunci mi-a scos intimplarea in drum sau, ca sa spun drept, la cafenea, pe amicul meu Costache Care Costache? - nu importa- Costache."

Un volum de studii de limba literara (Stii romaneste?. 1911) releva in Ion Gorun un lingvist remarcabil, cu intuitii surprinzatoare in problemele limbii vorbite si ale limbii scrise, ale normei si abaterii, ale neologismelor si stilisticii lingvistice.

OPERA:
Citeva versuri. Bucuresti, 1901;
Alb si negru. Bucuresti. 1902 (ed. II, 1909);
Robinson in Tara Romaneasca. Povestiri din zilele noastre, Bucuresti. 1904 (ed. II. 1909);
Taina a sasea. Schite, Bucuresti, 1905;
Liane necajita. Povestiri, Bucuresti, 1911;
Stii romaneste?Citevaob$ervart asupra limbii, cum se scrie in vremea de fata. Bucuresti, 1911 (ed. II, 1914);
Fata cea frumoasa. Bucuresti, 1916: incoronarea primului rege al Romaniei intregite la Alba lulia si Bucuresti, Bucuresti, 1922;
Obraze si masti. Satire sociale si literare. Bucuresti. 1922;
Nu te supara. Schite glumete din viata bucu-resteana dinainte de razboi. Bucuresti, f.a.;
IIprin-cipe azzuro, trad. din romaneste de C. Ruberti, introducere de CI. Isopescu, Milano, 1930;
Al. Vlahuta. Omul si opera. O reprivire. Bucuresti, f.a.;
Sa ieri alese, ed. ingrijita de Lidia Munteanu si V. Netea. pief. de V. Netea si bibliografie de Lidia Munteanu, Bucuresti, . Traduceri: Goeilic, Fausi, Bucuresti, 1906;
Imm. Kant, Spre pacea eterna. Un proiect filosofic, cu o notita biografica si un cuvint introductiv, Bucuresti, 1922;
A. Slrind-berg, Frinturi din viata omenirii. Bucuresti. 1924;
Al. Dumas, Contele de Monte Ciisto, Bucuresti, f.a.;
K. May, Winetu, MI, f.a.;
I. Voinovici. Sirena, Bucuresti, f.a.;
L. Wallace, Hen Hui: X- II. Bucuresti, f.a.

REFERINTE CRITICE:
G. Calinescu, Istoria;
C. Ciopraga, Literatura ;
II. Chendi, Scrieri, II, 1989.

Balada cavalerului

Se pleacă soarele-ntr-amurg;
Țăranii stau, se-ndoaie
Și-și șterg sudorile ce curg
Pe fețe, ca o ploaie.

Se duse și ziua de azi,
Se-ntunecă iar cerul…

Din somnul său de dup-amiazi
S-a deșteptat boierul.

Pleoapele i se desprind
Cu greu și-s înroșite,
Își simte capul vîjiind,
Picioarele-amorțite.

Căci toată seara-a ascultat
La game și la triluri
Și toată noaptea a danțat
Bostonuri și cadriluri.

De-abea avea cîte-un moment,
Prin colțuri de ferestre
Să facă cîte-un compliment
La fetele cu zestre.

Căci cel mai căutat era
Din cît era salonul,
Cum numai el se pricepea
Să ducă cotilionul.

Și-acum, de-atitea sărituri,
De-atîta oboseală,
Simțea de pe la-ncheieturi
Un fel de toropeală…

De la fereastră, plictisit,
Privind, ș-acu asudă…

Pe drum, spre casă au pornit
Țăranii rupți de trudă.

„Ah, iată, ăștia-s fericiți,
Se duc ca să se culce;
Sunt, poate, și ei obosiți,
Dar somnul le e dulce.“

Pe cînd sărmanul cavaler
Nu-i va simți dulceața…
La bal l-așteaptă iar și-l cer…
„Uă! ce grea e viața!”

Nostalgie

Muncit de mult de-un dor nebun,
Un dor cum n-aș putea să spun,
Pribegii pași mi-am îndreptat
Spre locul scump și depărtat,
Spre locul tainic și iubit
În care am copilărit,
Ce-n visuri cînd mă urmărea
Un rai pierdut mi se părea…

Și am rămas nemîngîiat,
Cum toate, toate s-au schimbat…
Din cîte-n vis m-au urmărit,
Nimica n-am mai regăsit,
Nici cerul blînd și mîngîios,
Nici cînt de pasăre duios,
Nici farmecul iubitei dulci,
Nici inima ce-aveam atunci.

Biruință

Stejarul nalt și înverzit
Întinde crengile-i stufoase
Desface brațele-i vînjoase
În aer cald și liniștit.

Sunt ani… era numai o ghindă
Căzută-n praf și în noroi
De glod mînjită și de ploi
Și totuși izbuti să prindă.

Ideile mîntuitoare,
Hai, tăvăliți-le-n noroi!
Din glodul grămădit de voi
Vor crește mai triumfătoare.

TEATRU/FILM 30 Martie

Cu Vasilica Tastaman

Biografie Vasilica Tastaman

Vasilica Tastaman, născută în data de 6 octombrie 1933, Brăila, decedată în data de 30 martie 2003, București, a fost o actriță română. A debutat în 1949 pe scena din orașul său natal. Până în 1961, când s-a numărat printre fondatoriiTeatrului de Comedie, a jucat la teatrele Giulești și Bulandra.
Este membru fondator al Teatrului de Comedie, a jucat pe scenele teatrelor Bulandra si Giulesti.
Vocea sa inconfundabila si rasul spumos s-au auzit la teatrul radiofonic.
Printre filmele in care a jucat: Aproape de soare, Castelanii, Maiorul si moartea, B.D. în alertă, Veronica, Veronica se întoarce, Metamorfoze, Astă seară dansăm în familie, Păcală, Eu, Tu si Ovidiu, Grăbeste-te încet.
A fost casatorita cu fotbalistul si antrenorul Emmerich Jenei. Au un fiu, Calin. Apoi a fost casatorita cu actorul Dan Tufaru, decedat in 2002, de care a divortat.
Prietena de o viata i-a fost actrita Stela Popescu.
Este membru fondator al Teatrului de Comedie, a jucat pe scenele teatrelor Bulandra si Giulesti.
A plecat in Suedia, impreuna cu fiul sau, in 1981 si s-a intors dupa douazeci de ani. A jucat si acolo, dar fara succesul din tara.
Isi dorea sa revina in spectacolele de la Teatrul de Comedie, chiar repeta pentru piesa ,,Auditia’’, dar destinul a avut alte planuri cu ea: a murit pe 30 martie 2003, in urma unei boli grave la ficat. A fost inmormantata in orasul Oradea, acolo unde locuieste fiul sau.
In Braila natala o strada ii poarta numele.

Filme cu Vasilica Tastaman

Vezi filme

· Grăbește-te încet (1981)

· Nea Mărin Miliardar (1979)

· Eu, tu și Ovidiu (1977) - Lili

· Razboiul Independentei (Serial TV) / Razboiul Independentei (1977)

· Premiera (1976) - secretara Veronica

· Serenada pentru etajul XII (1976)

· Comedie fantastica / Comedie fantastică (1975) - Corina

· Frații Jderi (1974) - Calina Buzarlan Trailer

· Păcală (1974) - nevasta Padurarului

· Despre o anumită fericire (1973) - Sanda

· Un august în flăcări (1973) - Claudia

· Veronica se întoarce (1973) - Vulpea

· Adio, draga Nela (1972) - Nela, iubita lui Bibi

· Astă seară dansăm în familie (1972) - Mimi Trailer

· Cine va deschide usa? (1972)

· Dragostea începe vineri (1972) - Clara

· Metamorfoze (1972)

· Veronica (1972) - Vulpea

· Brigada Diverse în alertă / B.D. în alertă (1971) - Margareta

· Urmărirea (1971)

· Vin cicliștii (1968) - Doina

· Maiorul și moartea (1967) - vanzatoarea Livia

· Șeful sectorului de suflete (1967)

· Vremea zapezilor (1966)

· Castelanii (1964)

· Aproape de soare (1961) - macaragita Livia

· Post restant (1961)

· Bădăranii (1960)

· Telegrame (1959)

· D'ale Carnavalului / D'ale carnavalului (1958) - Didina Mazu

Cu Aurel Giurumia

Biografie Aurel Giurumia

Aurel Giurumia s-a nascut la Cernauti, la 14 martie 1931, si a absolvit Universitatea de Arta Teatrala sectia romana din Cluj, in 1954, sectia actorie, avand colegi de promotie actori ca Teofil Valcu, Constantin Stanescu, Emil Barladeanu.

In acelasi oras, la Teatrul National, a interpretat, pana in 1968, roluri in peste 50 de piese, majoritatea in regia lui Victor Ion Popa si Constantin Anatol. Dupa 1968 cand devine bucurestean si actor al Teatrului de Comedie, in mai bine de douazeci de ani, Aurel Giurumia a interpretat roluri de neuitat, indrumat de regizorii Lucian Giurchescu, Catalina Buzoianu, Dinu Cernescu, Sanda Manu, Alexandru Tocilescu, mai ales in "Cher Antoine" de Jean Anouilh, "Mutter Courage" de Bertolt Brecht, "Jocul dragostei si al intamplarii" de Marivaux, "Livada de visini" de A. P. Cehov si "Concurs de frumusete" de Tudor Popescu. Ultimul sau rol la Comedie a fost Chenneviette din "Scaiul" de Feydeau, in 1989, sub bagheta regizorala a lui Ion Lucian.

Sinceritatea interpretarii, umorul inconfundabil, directetea replicii si farmecul bonom l-au facut sa realizeze roluri memorabile in lung-metraje si seriale tv, in "Alo?... ati gresit numarul!" si "Doi baieti ca painea calda" (regia Andrei Calarasu), in "Piratii din Pacific" (regia Gilles Grangier, Sergiu Nicolaescu), "Gloria nu canta" (regia Alexandru Bocanet), "Eu, tu si Ovidiu" (regia Geo Saizescu), "Totul despre fotbal" (regia Andrei Blaier), "Saltimbancii" si "Un saltimbanc la Polul Nord" (regia Elisabeta Bostan, "Vara sentimentala" si "Duminica in familie" (regia Francisc Munteanu), “ Toate panzele sus “.

In "Musatinii" (regia Sorana Coroama-Stanca), Aurel Giurumia a fost un Moghila de neuitat, dand intreaga masura a talentului sau in rolul din ecranizarea pentru tv a "Viforului" de Barbu Stefanescu-Delavrancea.Se stinge din viata in urma unei indelungate suferinte la 30 Martie 2004 la Bucuresti.

Filme cu Aurel Giurumia

Vezi filme

· Campioana (1990)

· Duminica în familie (1987)

· Liceenii (1987)

· Toate pînzele sus! - Întâlnire în Atlantic (1987) - Agop

· Toate pînzele sus! - Misterele mărilor (1987) - Agop

· Pistruiatul 1 - Evadatul (1986) - Gruia

· Pistruiatul 2 - Ascunzișuri (1986) - Gruia

· Pistruiatul 3 - Insurectia (1986) - Gruia

· Toate pînzele sus! - Secretul epavei (1986) - Agop

· Căsătorie cu repetiție (1985)

· Promisiuni (1985)

· Eroii nu au varsta (Serial TV) / Eroii n-au varsta (1984)

· Un saltimbanc la Polul Nord (1984)

· Fram (1983)

· Lumini și umbre: Partea II (1982)

· Totul pentru fotbal (1982) - antrenorul echipei "Gloria"

· Ana și "hoțul" (1981)

· De ce trag clopotele, Mitică? (1981)

· Fiul munților (1981)

· Grăbește-te încet (1981)

· Lumini și umbre: Partea I / Lumini și umbre (1981)

· Saltimbancii (1981)

· Audiența (1979)

· Acțiunea Autobuzul (1978) - Nasalie

· Cianura și picătura de ploaie (1978)

· Ciocolata cu alune (1978)

· Din nou împreună (1978) - Smarandache

· Expresul de Buftea (1978) - mecanic locomotiva

· Eu, tu și Ovidiu (1977) - Grasul

· Pretul succesului / (1977) - inaltul politician

Cu Constantin Fugașin

Biografie

Constantin Fugașin (n. 30 martie 1951, comuna Dârvari, județul Mehedinți, România) este un actor român.

În 1974 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secțiunea Arta actorului de teatru și film.^[1] Până în decembrie 1989 practică meseria de actor. Din 1990 practică ziaristica și publicitatea timp de aproximativ 20 de ani, după care se reîntoarce la dragostea dintâi - teatrul.^[2]

Constantin Fugașin a fost ales pentru a interpreta rolul lui Nicolae Ceaușescu în episodul dedicat României din serialul sovietic Soldații victoriei, ce prezenta, după un scenariu scris de Petre Sălcudeanu, actul de la 23 august 1944; liderul comunist român urma să aibă un rol principal.^[1] Personajul Ceaușescu urma să apară în mai multe secvențe: o demonstrație prin fața Palatului Regal, condusă de el, o întâlnire printre gratii la Doftana între Nicolae și Elena în care cei doi se prefăceau că se sărută pentru ca „tovarășa” să-i strecoare un bilet cu indicații de la conducătorii PCR aflați în libertate, un discurs antifascist ținut în atelierul de tâmplărie din închisoare, întrerupt de un gardian ce se retrage intimidat de „privirea pătrunzătoare a tovarășului”, și o cuvântare rostită în ziua intrării trupelor sovietice în București.^[1] Fugașin s-a pregătit pentru probe, rostind, fără public, un discurs atât de convingător în curtea studioului de la Buftea, încât cei care l-au auzit au crezut că vorbea însuși președintele țării.^[1] Regizorul Lucian Bratu (care urma să regizeze episodul și a fost înlocuit ulterior de Doru Năstase) l-a anunțat pe actor că Nicolae și Elena Ceaușescu vizionaseră probele susținute de patru actori, iar soția liderului comunist a spus textual: «Ăsta!», alegându-l pe Fugașin pentru rolul lui Nicolae Ceaușescu, în timp ce pentru rolul ei a ales-o pe balerina Elena Dacian.^[1]

Filmările au avut loc în toamna anului 1975, iar actorul, emoționat, a urat Armatei Sovietice „drum bun” în loc de „bun venit” spre spaima membrilor părții române. Regizorul serialului, Iuri Ozerov, a tăiat la Moscova un număr mare de secvențe, iar din cele 8-9 secvențe în care apărea Ceaușescu au rămas în varianta finală doar trei: procesul, scena cu gardianul de la Doftana și cea cu discursul de întâmpinare a trupelor sovietice.^[1] Liderul comunist român a refuzat să-l primească în audiență pe Ozerov după ce aflase că rolul „revoluționar” îi fusese drastic diminuat și că rușii își arogau meritul răsturnării regimului antonescian. Serialul a fost lansat în iunie 1977 în URSS și a circulat în toate țările socialiste, cu excepția României.

Filmografie: