MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 16 APRILIE 2020

PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI; REȚETE PENTRU SĂRBĂTOAREA DE PAȘTI


RELIGIE ORTODOXĂ 16 Aprilie

• Sfânta și Marea Joi (Denia celor 12 Evanghelii); Sf Mucenițe fecioare Agapia, Irina și Hionia

Sfânta și Marea Joi (Denia celor 12 Evanghelii)

În Sinaxarul Deniei de Joi care se săvârşeşte Miercuri seara, se arată că în Sfânta şi Marea Joi sunt prăznuite patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică predarea înfricoşătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea (trădarea) Domnului.

Domnul Hristos a serbat cu ucenicii Săi Paştele vechi iuda­ic, care-L prefigura pe El, taina jertfei Lui, iar apoi a instituit Paştele cel nou, adică identificarea pâinii şi vinului binecu­vântate cu Trupul şi Sângele Său.

Iubirea lui Hristos care se dăruieşte în Cina cea de Taină este iubirea Sa mântuitoare mai tare decât păcatul şi moartea, cum va arăta pe Cruce când iartă pe cei ce-L răstignesc, iar după înviere îl iartă pe Petru care, din frică, s-a lepădat de Iisus.

Vezi mai multe în Explicaţie duhovnicească: Sfânta şi Marea Joi.

Sfantul Apostol și Evanghelist Marcu

Sfantul Apostol și Evanghelist Marcu a fost fiu al Mariei din Ierusalim. El i-a însoțit pe Sfântul Apostol Pavel și pe Barnaba, vărul său,în prima călătorie misionară, iar după ce a mers cu Barnaba în Cipru, l-a însoțit din nou pe Sfântul Apostol Pavel la Roma.

Acolo s-a întâlnit cu Sfântul Apostol Petru și după predica lui va scrie Evanghelia care îi poartă numele. Dupa tradiție, Sfântul Marcu a înființat Biserica din Alexandria, unde a fost numit episcop.

Se crede ca a murit martir în timpul sărbătorilor de Paști, fiind scos din catacomba în care săvârșea Sfânta Liturghie, legat cu funii și târât prin oraș.

Sfântul Vasile de la Poiana Mărului

Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, iscusitul dascăl al rugăciunii, a reușit să îmbine, în sihăstriile din ținutul Buzăului și Vrancei, asprimea ascetică a vieții călugărești din Sinai și Athos cu experiența mistică a monahismului slav și cu tradiția isihastă de sihăstrie din sutele de schituri și mănăstiri românești.

A făcut din obștea sa o adevărată școală duhovnicească de trăire isihastă. Denumirea „de la Poiana Mărului” se datorează schitului înființat, prin 1730-1733, împreună cu alți 12 ucenici în Poiana Mărului, în Munții Buzăului.

Sfântul Cuvios Vasile s-a născut în anul 1692 în localitatea Poltava din Ucraina. A petrecut mai mulți ani din tinerețea sa în aspre nevoințe în sihăstriile din Rusia, apoi în Munții Moșenski, în apropierea Kievului. Vine în Țara Românească, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brâncoveanu și a Mitropolitului Antim Ivireanu, când viața bisericească și culturală a Țării Românești era în apogeu și se stabileste la Mănăstirea Dălhauti.

Timp de 20 de ani, cât a fost stareț la Dălhăuți, Cuviosul Vasile a strâns în jurul său o obște de peste 40 de călugări sihaștri.

Cuviosul Vasile și-a dat sufletul în mâinile Domnului în anul 1767, lăsând în urmă numeroși ucenici.

Datorită vieții sfinte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 4-5 martie 2003, a hotărât ca starețul de la Poiana Mărului să fie trecut în ceata Cuvioșilor Părinți purtători de Dumnezeu și să fie cinstit la data de 25 aprilie, zi în care a trecut la Domnul.

Indelunga rabdare a Domnului nostru Iisus Hristos este preamarita dupa fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite la Denia din Joia Mare (Utrenia zilei de vineri). Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcatuiesc un tablou complet al suferintelor Mantuitorului, culminand cu rastignirea si moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se rastigneste pe Sine, fara de pacat fiind, pentru ca noi sa fim izbaviti din robia pacatului. Calendarul evreiesc sarbatorea Pastile iudaic in noaptea de 14 spre 15 a lunii nisan, echivalentul lunii aprilie a calendarului latin. Ne aflam, asadar, la inceputul primaverii anului 30, conform documentelor vremii. Daca Pastile evreilor a fost sambata, 15 nisan (8 aprilie), atunci Saptamana Patimirilor Domnului nostru Iisus Hristos avea sa inceapa duminica, 2 aprilie, anul 30. Prima evanghelie randuita de Biserica a se citi in Joia Mare ne aduce in fata Mantuitorului si a apostolilor la Cina cea de Taina. Iuda Iscarioteanul tocmai iesise din foisorul Cinei, pentru a cere mai-marilor preotilor un grup de ostasi, oferindu-le pe Mantuitorul chiar in acea seara. Cunoscand ca momentul prinderii Sale se apropie, Iisus a rostit celor unsprezece apostoli o minunata cuvantare de invatatura, de despartire si de imbarbatare, un reazem pentru incercarile ce vor urma. Cu totii primeau o porunca noua, porunca suprema a iubirii: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. I-a anuntat ca peste doar cateva ore Se va fi dat in mainile celor ce voiau sa-L prinda. La auzul acestor vorbe, apostolii fagaduiau ca-L vor urma pana la moarte, insa El stia ce va urma: din doisprezece, unul avea sa-L vanda, unul se va lepada de trei ori de El, noua se vor ascunde de teama multimilor si doar unul Ii va fi alaturi, langa Sfanta Cruce. Apostolilor le-a fagaduit ca le va trimite pe Mangaietorul, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede si Care va marturisi pentru El. Apoi Iisus S-a rugat lui Dumnezeu-Tatal: pentru Sine, ca Om, pentru apostoli si pentru Biserica, adica pentru toti crestinii de totdeauna. Prin exemplul personal, Mantuitorul Hristos arata ca porunca noua, a iubirii, biruieste tradarea, lepadarea, parasirea si singuratatea. Iubirea Sa indelung rabdatoare creste chiar in mijlocul suferintei, iar pe cei ce L-au parasit in aceste grele incercari nu i-a abandonat, ci iubind pe ai Sai cei din lume, pana la sfarsit i-a iubit.Incheind cuvantarea, Iisus a iesit impreuna cu apostolii in Gradina Ghetsimani, locul Sau preferat pentru rugaciune. Iuda Iscarioteanul cunostea acel loc si se apropia, cu oameni inarmati, pentru a-L preda pe Mantuitorul. Iisus avea sa accepte suferinta, pana la capat, oprind chiar pe Petru a se impotrivi. Pe Iuda, vanzatorul, il intampina cu aceeasi dragoste, oferindu-i chiar sansa de a se pocai in ultima clipa. Desi cunostea ca Il tradeaza, Mantuitorul l-a intrebat pe Iuda: Prietene, pentru ce ai venit?. Şi, dorind a-l indrepta chiar in ceasul vanzarii, continua: Iuda, cu o sarutare vinzi pe Fiul Omului?. Cu blandete in glas, cu dragoste in privire, nici o urma de ranchiuna fata de Iuda in momentul tradarii, asa continua Iisus sa-Şi iubeasca ucenicii. Cand Malhus, unul dintre slugile venite sa-L prinda, la semnul lui Iuda, s-a apropiat, Petru a scos sabia si i-a taiat urechea. Hristos n-a ingaduit, insa, vreo vatamare si a vindecat urechea slugii. Petru a scos sabia din dragoste pentru Hristos, dar din supunere, la porunca Sa, a bagat-o la locul ei.Aceeasi iubire in fata slabiciunii omenesti o va primi si Petru, caruia Iisus ii spusese ca nu va canta cocosul pana ce nu se va lepada de El de trei ori. Invatatorul era prins, apostolii fugisera, doar Ioan si Petru urmau indeaproape grupul ce-L purta spre judecata. La curtea arhiereului Caiafa, unde Iisus era interogat, aveau acces doar ostasii si membrii Sinedriului. Acolo avea Petru sa se lepede de trei ori de Mantuitorul si indata a cantat cocosul. Cu numai cateva ceasuri in urma, se grabise sa faca fagaduieli de care nu stia daca se putea tine: Şi de-ar fi sa mor cu Tine, nu Te voi tagadui, dupa cum aminteste Marcu, sau: Doamne, cu Tine sunt gata sa merg si in temnita si la moarte, potrivit versiunii lui Luca, sau, in sfarsit: Daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti, conform marturiei lui Matei. Sfantul Evanghelist Luca noteaza ca, dupa ce a cantat cocosul, intorcandu-Se, Domnul a privit spre Petru. O clipa doar, o privire plina de mustrare, dar si de duiosie, de tristete si poate si de imbarbatare. Traditia spune ca Petru a plans pana in ziua Invierii Domnului. Dupa Inviere, Mantuitorul il reasaza din nou pastor, printr-o intreita marturie a dragostei Sale. Urmeaza judecata Sinedriului, apoi judecata lui Pilat si pedeapsa definitiva pentru regele iudeilor: Rastignirea.Toate acestea sunt relatate in primele cinci pericope evanghelice ale deniei din aceasta seara. Acum are loc cel mai important moment al slujbei: aducerea Sfintei Cruci din sfantul altar si asezarea ei in mijlocul bisericii, spre inchinare, in cuvintele preotului: Astazi S-a spanzurat pe lemn Cel Ce a intins pamantul pe ape. Scoaterea Sfintei Cruci din altar, care reprezinta cerul, si asezarea ei in naosul bisericii, care simbolizeaza lumea, reprezinta iesirea Fiului lui Dumnezeu din slava dumnezeiasca si venirea Sa, in istorie, in lume.Crucea Domnului si mormantul Sau s-au multiplicat, la nesfarsit, in toate bisericile crestine, in chipul Sfintei Mese si al Crucii aflate in altarele bisericilor din toata lumea. Oamenii aflati in fata altarului bisericesc devin, astfel, pelerini la mormantul Domnului. Cantarea bisericeasca din Joia Mare numeste pe Hristos Mirele Bisericii, intrucat Biserica ia nastere prin jertfa de pe Cruce a Mantuitorului si devine vizibila in ziua de Rusalii, prin Pogorarea Duhului Sfant, dupa fagaduinta facuta apostolilor la Cina cea de Taina. Intre Sfanta Cruce si sfantul altar exista o stransa legatura: crucea este altarul jertfei dureroase a Mantuitorului, in timp ce altarul este locul de jertfa nesangeroasa a Fiului lui Dumnezeu, prin Sfanta Euharistie. Crucea este izvorul prin care a pornit harul mantuirii catre noi, in timp ce altarul impartaseste acest har credinciosilor. Sfanta Cruce a vorbit o singura data, pentru totdeauna, atunci cand a fost infipta pe Golgota, predica pe care o vor auzi si asculta toate popoarele, pana la sfarsitul lumii.Pe drumul catre locul Capatanii - Golgota - fata Mantuitorului a fost stearsa cu o mahrama, de catre o tanara al carei nume a fost pastrat de traditie drept Veronica. Mahrama Sfintei Veronica este prima icoana, nefacuta de mana a Mantuitorului, intrucat chipul Sau a ramas imprimat pe panza intinsa de tanara. In continuare, Hristos a mangaiat-o pe Maica Sa, pe femeile mironosite si pe toate femeile credincioase care plangeau pentru El. Ajuns la locul Capatanii, soldatii L-au rastignit.Langa Cruce, la picioarele lui Iisus, stateau Sfanta Fecioara Maria, femeile mironosite si Ioan, ucenicul cel iubit. Şapte cuvinte de iertare, iubire si rugaciune au ramas de la Mantuitorul catre Maica Sa si apostolul Ioan: Femeie, iata fiul tau! si Iata mama ta!. Nu Şi-a dat sufletul pana ce nu Şi-a incredintat Maica unui fiu adoptiv. Din nou, iubirea Sa indelung rabdatoare.Iar inainte de a muri, a cerut iertare in fata Tatalui Ceresc, pentru cei ce-L osandeau: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac. Era rastignit intre doi talhari, dintre care unul L-a hulit, iar celalalt s-a convertit. De altfel, cuvintele talharului din dreapta Sa au fost ultimele cuvinte din lumea aceasta auzite de Mantuitorul inainte de a-Şi da duhul! Şi nu a fost un simplu cuvant, ci primul pomelnic al Bisericii: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta!. Un cuvant pentru o mantuire in ultima clipa, caci, fagaduieste Mantuitorul, in aceeasi zi aveau sa fie, impreuna, in rai.Mergand la Denia celor douasprezece Evanghelii, vom retrai, in cantari duioase, intregul episod al patimirilor Domnului nostru Iisus Hristos si ne vom ruga catre Cel Ce S-a dat mortii, pentru ca noi sa fim inviati: Rascumparatu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump sangele Tau. Pe Cruce pironindu-Te si cu sulita impungandu-Te, nemurire ai izvorat oamenilor, Mantuitorul nostru, slava Ţie. Dupa cum explica Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, in volumul Foame si sete dupa Dumnezeu - intelesul si folosul postului (2008), evangheliile din aceasta seara ne arata ca Mantuitorul Iisus Hristos nu a incetat sa iubeasca pe Dumnezeu si pe semeni, pe oameni, chiar si in mijlocul suferintei. Iubirea Sa este acum verificata prin durere, prin suferinta. Iubirea Sa este indelung rabdatoare. Evanghelia dupa Ioan, in capitolul 13, ne spune ca: Mantuitorul Iisus Hristos, iubind pe ai Sai cei din lume, i-a iubit pana la sfarsit. Iubirea Lui fata de Dumnezeu se vede in aceea ca nimic nu-L poate indeparta de la implinirea voii Tatalui ceresc. In fata mortii, in rugaciunea din Ghetsimani, Mantuitorul Se roaga si spune: Parinte, daca se poate, sa treaca paharul acesta de la Mine, adica paharul suferintei si al mortii. Ca orice om care se teme de moarte si de suferinta, Mantuitorul savarseste rugaciunea aceasta, dar indata adauga: dar nu dupa cum voiesc Eu, ci precum voiesti Tu. Vointa Lui umana urmeaza vointei divine, care este in acord cu Tatal Cel vesnic.In momentul in care Iuda Il tradeaza, Iisus ii spune: Prietene, ceea ce faci, fa mai curand sau De ce, prietene, vinzi tu pe Stapanul Tau cu o sarutare? Dar nu se vede nici o urma de ura fata de Iuda, nici un dram de rautate, ci in mijlocul acestui eveniment al tradarii, Mantuitorul continua sa iubeasca pe toti ucenicii.Cand Petru, cuprins de prea multa frica, se leapada in fata slujnicii si spune: Nu-L cunosc pe El (pe Iisus), Mantuitorul nu inceteaza a-l iubi pe Petru. De aceea, dupa Inviere, il cheama, spunand femeilor mironosite: Mergeti si spuneti ucenicilor si lui Petru ca voi merge in Galileea.Iubirea indelung rabdatoare a Mantuitorului Hristos se vede fata de Dumnezeu-Tatal, in cuvintele de pe Cruce, inaintea Mortii Sale, cand a zis: Parinte, in mainile Tale incredintez duhul Meu, iar pentru cei care L-au rastignit, Mantuitorul Se roaga zicand: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac.Aceasta taina a iubirii pana la capat, a iubirii mai tare decat pacatul, a iubirii lui Hristos mai tare decat tradarea, mai tare decat lepadarea, mai tare decat orice parasire si orice singuratate impusa Lui, precizeaza Patriarhul Daniel, este taina Crucii si in ea se gaseste samanta Invierii. Pentru ca la aceasta iubire indelung rabdatoare a umanitatii lui Hristos raspunde iubirea lui Dumnezeu care-L inviaza din morti, pentru ca El a murit pe nedrept. El este Dreptul Ce va fi inviat de puterea dumnezeiasca, pentru ca a iubit mai mult decat cineva poate cuprinde taina aceasta.Iubirea lui Hristos, pentru ca este mai tare decat moartea, trece prin moarte si biruieste moartea. Legatura aceasta dintre taina Crucii si taina Invierii, prin iubirea mai tare decat moartea, este meditata, este preamarita in aceste cantari ale Deniilor. Iar slava acestei iubiri smerite si indelung rabdatoare se vede in taina Invierii sau in taina Sfintelor Pasti.Sursa: ziarullumina.ro

Sf Mucenițe fecioare Agapia, Irina și Hionia

Viaţa Sfântei Muceniţă Fecioară Agapia

 Zăbovind împăratul Diocleţian în Acvilinia, cetatea Italiei, i s-a dat de ştire de la Roma, cum că toate temniţele Romei sunt pline de creştini care, deşi pătimesc mai multe feluri de munci, nu se leapădă de Hristosul lor, ci toţi îl au de învăţător pe Hrisogon şi-l ascultă, ţinându-se de învăţătura lui. Deci, Diocleţian a poruncit ca pe toţi creştinii să-i dea la moarte, iar pe Hrisogon să-l aducă la dânsul spre cercetare.

Deci, Hrisogon, mărturisitorul lui Hristos, fiind adus legat din Roma în Acvilinia, la împăratul Diocleţian, Sfânta Anastasia, vindecătoarea de răni, îi urma de departe, ca unui învăţător al său. Deci, cercetându-se de către împărat mucenicul lui Hristos şi nesupunându-se păgâneştii porunci a împăratului, l-a condamnat la moarte şi i-a tăiat capul afară din cetate, departe, la un loc pustiu. Şi se afla cinstitul lui trup pe malul mării, fiind aruncat spre mâncare fiarelor şi păsărilor.

Nu departe de acel loc era locuinţa unui oarecare preot cu numele Zoil, bărbat creştin şi sfânt şi aproape de el îşi aveau locuinţa aceste trei fecioare surori după trup şi după duh: Agapia, Hionia şi Irina. Acel preot, prin descoperire dumnezeiască, aflând de trupul Mucenicului Hrisogon, l-a luat pe el împreună cu capul şi, punându-l într-o raclă de lemn, l-a ascuns în cămara sa. După treizeci de zile i s-a arătat în vis Sfântul Hrisogon, zicându-i: "Să ştii că în timpul celor nouă zile, cele trei fecioare ale lui Hristos vor fi supuse la chinuri. Deci, tu să spui roabei lui Dumnezeu Anastasia ca să se îngrijească de dânsele, deşteptându-le spre vitejeasca nevoinţă până ce se vor încununa prin pătimire. Şi să fii şi tu cu bună nădejde, că îţi vei lua rodadele cele dulci ale ostenelilor tale; pentru că degrabă de cele de aici te vei libera şi la Hristos vei trece cu bucurie şi te vei odihni împreună cu sfinţii".

S-a descoperit despre aceasta şi Sfintei Anastasia şi, pornindu-se cu Duhul lui Dumnezeu, a mers la casa preotului pe care niciodată nu l-a cunoscut înainte şi-l întreba unde sunt fecioarele acelea de al căror mucenicesc sfârşit ce avea să fie i s-a descoperit lui. Deci, aflîndu-le casa, a mers la dânsele, le-a sărutat cu dragoste şi a petrecut o noapte, vorbind cu dânsele multe cuvinte folositoare de suflet şi pline de dragostea dumnezeiască. Apoi le îndemna să stea cu bărbăţie în munci pentru Hristos, Mirele lor, până la sânge; şi au văzut în casa preotului şi moaştele Sfântului Hrisogon, mucenicul lui Hristos şi iubitul său învăţător şi au plâns peste moaşte mult timp cu lacrimi fierbinţi, încredinţându-le rugăciunilor aceluia.

După aceea iarăşi s-a întors în cetatea Acvilinia să facă obişnuita slujire legaţilor lui Hristos celor din temniţă. Şi a fost după cum a grăit Sfântul Hrisogon preotului Zoil în vedenie. Acel sfânt preot, în timpul celor nouă zile s-a mutat către Domnul, iar pe sfintele fecioare Agapia, Hionia şi Irina le-au prins păgânii şi le-au dus la împăratul Diocleţian la cercetare. Văzându-le împăratul, a zis către dânsele: "Ce nebunie v-a îndemnat pe voi să urmaţi rătăcirii celei deşarte şi de prisos, să daţi defăimare legii celei drepte, iar pe zei, ca pe o urâciune, să-i treceţi cu vederea? Dar, deoarece vă văd că sunteţi de bun neam, tinere şi frumoase, de voi fiindu-mi milă, vă cruţ şi vă sfătuiesc ca, lepădându-vă de Hristos al vostru, să aduceţi zeilor jertfe, iar eu vă voi da din palatele mele tineri de mare neam, vrednici de frumuseţile voastre, ca să aveţi pentru voi bărbaţi slăviţi, pentru care veţi fi cinstite".

Cea mai mare dintre surori, Sfânta Agapia, a răspuns zicând: "Împărate, ţie îţi stă înainte purtarea de grijă pentru trebuinţele poporului, a neamurilor şi oştirilor, iar tu grăieşti cele nedrepte spre defăimarea Dumnezeului Celui viu, al Cărui ajutor îţi este de trebuinţă şi a Cărui bunătate îndelung te rabdă, iar tu îl huleşti pe El". Diocleţian a răspuns: "A înnebunit aceasta; să se apropie cealaltă". Deci, apropiindu-se cealaltă, Sfânta Hionia, a zis: "Nu a înnebunit sora mea, ci sfatul tău cel nedrept l-a mustrat cu dreaptă judecată". Iar împăratul, lepădând-o şi pe aceea, a poruncit ca pe a treia să o aducă mai aproape de dânsul. Şi a zis către ea: "Deoarece s-au făcut rele surorile tale, măcar tu, cea mai tânără, pleacă-ţi capul zeilor ca şi surorile tale, uitându-se la tine, să facă la fel".

Sfânta Irina a răspuns: "Să-şi plece capul idolilor toţi cei ce stăruiesc zadarnic în nebunia lor, cei ce-L supără pe adevăratul Dumnezeu. Şi ce poate să fie mai deşert şi mai nebunesc lucru decât acesta, ca să se închine omul idolului făcut de mâini omeneşti, care pentru preţ a fost lucrat; căci mai întâi te sfătuieşti cu meşterul cu ce preţ şi ce fel de idoli să-ţi facă ţie, adică ori stând, ori şezând, ori culcat, ori jucând, ori râzând, ori plângând şi din ce fel de materie să-l facă, adică ori de lemn, ori de piatră, ori de aramă, sau din oricare altă materie. Şi, dacă îl lucrează rău, atunci îi lepezi lucrul; iar dacă este bine, îi dai preţul ce te-ai tocmit. Apoi lucrului aceluia cumpărat îţi pleci capul, numind pe acel idol zeu al tău, pe care mai bine se cade a-l numi rob cumpărat".

Zis-a Diocleţian: "La nişte cuvinte ca acestea, cu munci se cade a răspunde". Şi a poruncit ca pe sfintele fecioare să le arunce în temniţă, iar Sfânta Anastasia îndată, după obiceiul ei mângâia pe cei ce pătimeau în legături şi a mers la sfintele fecioare, mângâindu-le cu nădejdea ajutorului celui nedepărtat al lui Hristos şi cu nădejdea slăvitei biruinţe asupra vrăjmaşilor.

Nu după multe zile, a trebuit ca împăratul să se ducă în Macedonia pentru oarecare rânduieli ale poporului şi au fost duşi după dânsul toţi creştinii cei ce se aflau în temniţele Acviliniei, între care erau şi aceste trei sfinte fecioare - Agapia, Hionia şi Irina -, iar Sfânta Anastasia le urma de departe. Dar după ce au ajuns în Macedonia, împăratul a încredinţat lui Dulţie, ighemonul, cercetarea creştinilor, ca să-i silească la jertfa idolească; iar pe cei ce nu se vor îndupleca, să-i piardă cu felurite munci. Dar patimile acelor mulţi sfinţi mucenici, munciţi în acea vreme acolo, în multe feluri, nu s-a putut a le scrie, ci, numai cumplitele chinuri ale acestor trei sfinte fecioare se pun înainte. Pe aceste mirese ale lui Hristos, când le-au pus la cercetare înaintea ighemonului Dulţie, acela, văzând frumuseţea cea mare a lor, a nutrit gânduri necurate pentru dânsele şi le-a dat în pază la un străjer, care le făgăduia libertate şi daruri de se vor învoi cu ighemonul la necurata poftă. Însă sfintele fecioare voiau mai bine să moară de o mie de ori, decât o dată să se prihănească; încât nici cu îmbunări, nici cu îngroziri, nici cu daruri, nici cu chinuri, nu se înduplecau la pofta ighemonului. Iar ighemonul, nemairăbdând focul desfrânării celei aprinse într-însul, a gândit ca singur să se ducă la dânsele noaptea, în casa în care erau ţinute şi să le silească la păcat.

Deci, după ce a înnoptat, sfintele fecioare stăteau la rugăciune, înălţând lui Dumnezeu rugăciuni de toată noaptea, cântând psalmi. Iar ighemonul, vrând să intre la dânsele, când s-a atins de pragul uşii lor, îndată a înnebunit. Şi era acolo o bucătărie şi stăteau vasele bucătăriei, oalele, căldările, tigăile înnegrite de funingine. El, neintrând la sfintele fecioare, a mers la vasele acelea şi în loc de fecioare, cuprindea şi săruta căldările cele înnegrite, oalele şi tigăile, pentru că mintea lui se întunecase de diavolul desfrânării şi nu era cunoştinţă întru el. Şi a fost chinuit de necuratul duh multă vreme, părându-i-se că vasele cele înnegrite sunt sfintele fecioare. Şi cu totul i s-a înnegrit faţa; mâinile şi toate hainele întinându-se foarte mult. Apoi a ieşit afară la slujitorii cei ce-l aşteptau pe el, stând cu lumânările. Iar aceia, văzându-l cu totul înnegrit şi înfricoşat ca un arap, sau mai bine zis ca un diavol, s-au spăimântat şi, aruncând lumânările au fugit de dânsul. Părându-i-se că este defăimat de dânşii, s-a mâniat asupra lor.

Apoi a început a se lumina de ziuă şi oriunde se ducea, în toate părţile fugeau de dânsul slugile, străjerii şi străinii, ca de o nălucă înfricoşată. Deci, s-a dus la palatul împărătesc, vrând să se jeluiască împăratului de ostaşii care erau sub stăpânirea lui, că nu-l ascultă şi îşi bat joc de dânsul. Dar, după ce s-a apropiat de palat, toţi au râs în hohote de el şi unii fugeau de dânsul, iar alţii îl împingeau, nelăsându-l şi dându-i brânci de la uşile palatului, că nu-l cunoştea nimeni, cum că este ighemonul Dulţie, ci li se părea că este un nebun. Nici el nu putea să se cunoască pe sine că este înnegrit, fiindu-i schimbaţi ochii de lucrarea diavolească; ci i se părea că este la faţă alb, iar la haine şi la mâini curat.

Şi, abia înţelegând slugile că a înnebunit stăpânul lor, au alergat după dânsul şi, prinzându-l, l-au dus în casă, zicându-i: "Vezi-te singur în ce chip eşti". Iar după ce a intrat în casă, femeia lui şi toţi cei din casă, slugile şi slujnicile au început a se tângui pentru dânsul, ca pentru un îndrăcit, iar alţii se mâhneau pentru el, ca de un ieşit din minte; însă el nu înţelegea şi se mira pentru ce unii plângeau pentru dânsul, iar alţii fugeau. Dar abia atunci i s-au deschis ochii lui necuraţi şi s-a văzut înnegrit, faţa sa în oglindă a văzut-o ca de arap şi s-a cunoscut pe sine că este batjocorit de diavolul.

    

Atunci s-a mâniat asupra sfintelor fecioare, socotind că acelea i-au făcut aceasta cu oarecare vrajă şi gândea în ce chip să le pedepsească. Spălându-şi trupul şi hainele schimbându-şi, a şezut la judecată la vedere, înaintea poporului. Iar uneltele cele de muncire punându-le înainte şi pe sfintele fecioare aducându-le de faţă, a poruncit să le dezgolească, ca să vadă trupurile lor. Însă când au început slujitorii să dezbrace hainele de pe dânsele, nu puteau să le dezbrace nicidecum, pentru că prin lucrarea lui Dumnezeu, hainele lor atât de mult se lipiseră de sfintele lor trupuri, ca pielea de trup şi toţi se mirau de o minune ca aceea; deci, mult s-au ostenit slujitorii ca să le dezbrace şi nimic n-au sporit. Iar ighemonul, şezând la judecată, deodată a dormit un somn greu, încât nici nu puteau a-l deştepta. Pentru că îl clătinau şi cu mare glas strigau spre dânsul, iar el dormea ca un mort. Şi, luându-l, l-au dus în casa lui. Iar după ce l-au dus în casă, îndată s-a deşteptat.

Auzind împăratul de cele ce s-au întâmplat ighemonului Dulţie îl batjocorea, iar pe sfintele fecioare le-a dat spre cercarea lui Sisinie comitul. Iar acela, mai întâi pe Sfânta Irina punând-o înaintea sa, a întrebat-o: "Te vei supune poruncii împărăteşti?" Răspuns-a sfânta: "Nu mă voi supune, căci sunt creştină şi roabă a Atotputernicului Dumnezeu". Şi a poruncit comitul să o ducă în temniţă. Apoi pe Agapia şi pe Hionia punându-le înaintea judecăţii sale a zis către dânsele: "Sora voastră cea mai tânără a fost amăgită şi învăţată de voi ca să defaime dumnezeieştile legi; pentru aceea i-am mutat pe urmă chinuirea ei ca, privind la voi, să se teamă şi să ne asculte. Dar şi voi, de voiţi să vă liberaţi de munci, aduceţi zeilor jertfă, precum aducem şi noi, supunându-ne împărăteştilor porunci". Răspuns-a Sfânta Agapia: "Credinţa noastră este nebiruită!" Zis-a comitul către Sfânta Hionia: "Dar tu ce zici?" A răspuns Sfânta Hionia: "Credinţa noastră este neschimbată!" Zis-a comitul: "Sunt la voi cărţi creştineşti?" Grăit-au sfintele: "Sunt cărţi, dar sunt ascunse în mintea noastră, de unde nicidecum nu se pot lua de vrăjmaşii lui Hristos". Zis-a comitul: "Cine v-a sfătuit să vă daţi de bunăvoie la o primejdie ca aceasta?" Fecioarele răspunseră: "Primejdia aceasta este vremelnică, dar folositoare; căci dintr-însa se naşte slava cea veşnică". Comitul zise: "Împliniţi porunca împărătească şi jertfiţi zeilor". Iar sfintele fecioare au răspuns: "Noi aducem jertfă de laudă lui Dumnezeu, iar diavolului nu vom jertfi niciodată. Deci nu nădăjdui, că nu ne vei întoarce de la Domnul nostru Iisus Hristos, ci fă cele poruncite ţie de împăratul tău cel pământesc, precum şi noi facem cele poruncite de Împăratul nostru cel ceresc".

Atunci Sisinie comitul a dat un răspuns ca acesta asupra lor: "Agapia şi Hionia, care nu s-au supus prin îngrozirea de judecată să împlinească împărăteasca poruncă, poruncesc să se ardă". Auzind aceasta, sfintele fecioare s-au umplut de bucurie şi au strigat cu mare glas: "Mulţumesc Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai învrednicit a fi mărturisitoare numelui Tău celui Preasfânt, în mâinile Tale, Stăpâne, primeşte sufletele noastre". Şi le-au aruncat în foc şi, rugându-se, şi-au dat sufletele în mâinile Domnului lor, iar acel mare foc arzând, nu numai că nu s-a atins de trupurile acelor sfinte fecioare, dar nici de hainele lor şi nici urmă nu era pe dânsele de arderea focului, spre arătarea necredincioşilor că nu au murit de arderea focului, ci cu rugăciune şi-au cerut de la Dumnezeu acel sfârşit fericit. Iar trupurile lor, fiind nevătămate, le-au furat noaptea din foc slugile Sfintei Anastasia, vindecătoarea de răni şi le-au dus la stăpâna lor, în casa în care locuia. Iar Sfânta Anastasia, ungând cu aromate acele trupuri muceniceşti, le-a pus cu cinste în mormântul cel nou, bucurându-se cu duhul şi rugându-se Domnului, ca să o învrednicească şi pe ea a fi părtaşă darului acelora.

A doua zi, Sisinie comitul, şezând la judecată, a adus pe Sfânta Irina şi a zis către dânsa: "Jertfeşte zeilor ca să nu pieri în foc ca şi surorile tale". Sfânta răspunse: "Nu voi jertfi, ci mă sârguiesc a fi părtaşă surorilor mele, ca să nu fiu străină de dânsele când voi sta înaintea feţei lui Dumnezeu!" Comitul zise: "Supu-ne-te, ca să nu cazi în mai mari munci decât surorile tale". Sfânta răspunse: "Sunt gata pentru toate muncile, pentru că doresc să mor pentru adevăr; apoi prin moarte să dobândesc viaţă şi prin foc trecând, să ajung la odihnă şi la răcorire". Comitul zise: "Voi porunci să te ducă în casa de desfrânare, ca acolo să fii batjocorită până vei muri". Sfânta răspunse: "Trupul meu va pătimi de la desfrânaţi, mâncându-se ca de un câine, sau de lup, sau de urs, sau de balaur muşcându-se şi mai cu voie îmi este să pătimesc prihănirea aceea a trupului, decât să-mi întinez sufletul cu închinarea la idoli; pentru că necurăţia care se face fără de voie şi pe care sufletul nu o voieşte nu se socoteşte păcat înaintea lui Dumnezeu. Oare s-au întinat sfinţii care au pătimit mai înainte pentru mărturisirea numelui lui Hristos, cărora călăii le turnau în gură cu sila din sângiuirile cele jertfite idolilor?"

Comitul zise: "Cu adevărat nu s-au întinat mâncând din jertfele noastre?" Sfânta Irina răspunse: "Cu adevărat nu s-au întinat; încă s-au şi încununat. Căci, având mâinile legate şi gura deschizându-le cu sila, le-aţi turnat sângele cel jertfit; că plăcerea ce se primeşte de voie are pedeapsa păcatului, iar ceea ce se dă de silă aduce cunună celui silit. Aşa şi mie, care mi-am dat trupul Hristosului meu, chiar orice fel de silire îmi veţi face în acest fel, nădăjduiesc că neprihănită voi fi înaintea Mirelui meu Cel fără de moarte; încă nădăjduiesc că voi lua şi cinste de la Dânsul, ca una ce pătimesc pentru Dânsul nevoie şi silă. Deci n-am nici o grijă de orice veţi voi să faceţi trupului meu ori la bătăi, ori la foc de îl veţi da, sunt gata a le pătimi pe toate pentru numele Dumnezeului meu, căci este puternic Dumnezeul meu să nu vă lase să-mi faceţi ceea ce aţi gândit asupra mea".

Atunci comitul a dat-o ostaşilor, ca s-o ducă în casa de desfrânare şi s-o batjocorească oricâţi vor voi, până ce va muri. Deci, fiind dusă sfânta de ostaşi, i-au ajuns alţi doi ostaşi al căror chip era minunat şi luminat, ca trimişi de la comitul şi au grăit către cei ce o duceau pe sfânta: "Ne-a trimis comitul să duceţi pe această fecioară la locul unde vă vom arăta". Apoi i-au dus după cetate şi, suindu-i pe un deal foarte înalt, au zis ostaşilor: "Duce-ţi-vă şi ziceţi comitului Sisinie că am pus fecioara pe deal cum ne-a poruncit". Deci, s-au dus ostaşii la comit, iar cei doi luminaţi s-au făcut nevăzuţi, căci fuseseră îngerii lui Dumnezeu. Şi stătea Sfânta Irina pe deal, lăudând şi mulţumind lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a izbăvit-o de mâinile desfrânaţilor.

Aflând de aceea, comitul s-a mâniat că nu i s-a îndeplinit porunca şi încălecând pe cal a alergat la dealul acela. Şi vedea pe sfânta fecioară stând pe deal, dar nu putea să se suie, pentru că i se arăta dealul acela îngrădit ca de un zid mare şi de nesuit. Deci, umblând împrejurul dealului, se trudea cu mânie, că nu putea să ajungă la aceea ce o vedea; şi, ostenindu-se aşa de dimineaţă până seara, nimic n-a sporit. Dar unii din ostaşi care erau lângă el au întins arcurile, au slobozit săgeţi către dânsa şi au rănit-o. Iar ea a strigat cu glas mare către comit: "Eu râd de tine, ticălosule, căci ca la un bărbat tare ai ieşit cu oaste şi cu război către mine neputincioasa. Însă, iată, mă duc curată la Domnul meu Iisus Hristos, Care mă însoţeşte acum cu surorile mele!" Zicând aceasta şi lui Dumnezeu dând mulţumire s-a culcat pe pământ şi şi-a dat duhul său Domnului. Aceasta a fost cu o zi mai înainte de Paşti, iar după ce a înnoptat, Sfânta Anastasia a trimis pe slugile sale şi au luat cinstitul trup al Sfintei Muceniţe Irina din deal şi, ungându-l cu miruri binemirositoare, l-au pus alături de trupurile surorilor ei.

Astfel s-a săvârşit pătimirea Sfintelor trei muceniţe, surori şi fecioare Agapia, Hionia şi Irina şi îndată sfintele muceniţe fecioare au stat înaintea Scaunului Prea Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, al Unuia Dumnezeu, Căruia se cade slava în veci. Amin.

Viaţa Sfântei Muceniţă Fecioară Irina

 Zăbovind împăratul Diocleţian în Acvilinia, cetatea Italiei, i s-a dat de ştire de la Roma, cum că toate temniţele Romei sunt pline de creştini care, deşi pătimesc mai multe feluri de munci, nu se leapădă de Hristosul lor, ci toţi îl au de învăţător pe Hrisogon şi-l ascultă, ţinându-se de învăţătura lui. Deci, Diocleţian a poruncit ca pe toţi creştinii să-i dea la moarte, iar pe Hrisogon să-l aducă la dânsul spre cercetare.

Deci, Hrisogon, mărturisitorul lui Hristos, fiind adus legat din Roma în Acvilinia, la împăratul Diocleţian, Sfânta Anastasia, vindecătoarea de răni, îi urma de departe, ca unui învăţător al său. Deci, cercetându-se de către împărat mucenicul lui Hristos şi nesupunându-se păgâneştii porunci a împăratului, l-a condamnat la moarte şi i-a tăiat capul afară din cetate, departe, la un loc pustiu. Şi se afla cinstitul lui trup pe malul mării, fiind aruncat spre mâncare fiarelor şi păsărilor.

Nu departe de acel loc era locuinţa unui oarecare preot cu numele Zoil, bărbat creştin şi sfânt şi aproape de el îşi aveau locuinţa aceste trei fecioare surori după trup şi după duh: Agapia, Hionia şi Irina. Acel preot, prin descoperire dumnezeiască, aflând de trupul Mucenicului Hrisogon, l-a luat pe el împreună cu capul şi, punându-l într-o raclă de lemn, l-a ascuns în cămara sa. După treizeci de zile i s-a arătat în vis Sfântul Hrisogon, zicându-i: "Să ştii că în timpul celor nouă zile, cele trei fecioare ale lui Hristos vor fi supuse la chinuri. Deci, tu să spui roabei lui Dumnezeu Anastasia ca să se îngrijească de dânsele, deşteptându-le spre vitejeasca nevoinţă până ce se vor încununa prin pătimire. Şi să fii şi tu cu bună nădejde, că îţi vei lua rodadele cele dulci ale ostenelilor tale; pentru că degrabă de cele de aici te vei libera şi la Hristos vei trece cu bucurie şi te vei odihni împreună cu sfinţii".

S-a descoperit despre aceasta şi Sfintei Anastasia şi, pornindu-se cu Duhul lui Dumnezeu, a mers la casa preotului pe care niciodată nu l-a cunoscut înainte şi-l întreba unde sunt fecioarele acelea de al căror mucenicesc sfârşit ce avea să fie i s-a descoperit lui. Deci, aflîndu-le casa, a mers la dânsele, le-a sărutat cu dragoste şi a petrecut o noapte, vorbind cu dânsele multe cuvinte folositoare de suflet şi pline de dragostea dumnezeiască. Apoi le îndemna să stea cu bărbăţie în munci pentru Hristos, Mirele lor, până la sânge; şi au văzut în casa preotului şi moaştele Sfântului Hrisogon, mucenicul lui Hristos şi iubitul său învăţător şi au plâns peste moaşte mult timp cu lacrimi fierbinţi, încredinţându-le rugăciunilor aceluia.

După aceea iarăşi s-a întors în cetatea Acvilinia să facă obişnuita slujire legaţilor lui Hristos celor din temniţă. Şi a fost după cum a grăit Sfântul Hrisogon preotului Zoil în vedenie. Acel sfânt preot, în timpul celor nouă zile s-a mutat către Domnul, iar pe sfintele fecioare Agapia, Hionia şi Irina le-au prins păgânii şi le-au dus la împăratul Diocleţian la cercetare. Văzându-le împăratul, a zis către dânsele: "Ce nebunie v-a îndemnat pe voi să urmaţi rătăcirii celei deşarte şi de prisos, să daţi defăimare legii celei drepte, iar pe zei, ca pe o urâciune, să-i treceţi cu vederea? Dar, deoarece vă văd că sunteţi de bun neam, tinere şi frumoase, de voi fiindu-mi milă, vă cruţ şi vă sfătuiesc ca, lepădându-vă de Hristos al vostru, să aduceţi zeilor jertfe, iar eu vă voi da din palatele mele tineri de mare neam, vrednici de frumuseţile voastre, ca să aveţi pentru voi bărbaţi slăviţi, pentru care veţi fi cinstite".

Cea mai mare dintre surori, Sfânta Agapia, a răspuns zicând: "Împărate, ţie îţi stă înainte purtarea de grijă pentru trebuinţele poporului, a neamurilor şi oştirilor, iar tu grăieşti cele nedrepte spre defăimarea Dumnezeului Celui viu, al Cărui ajutor îţi este de trebuinţă şi a Cărui bunătate îndelung te rabdă, iar tu îl huleşti pe El". Diocleţian a răspuns: "A înnebunit aceasta; să se apropie cealaltă". Deci, apropiindu-se cealaltă, Sfânta Hionia, a zis: "Nu a înnebunit sora mea, ci sfatul tău cel nedrept l-a mustrat cu dreaptă judecată". Iar împăratul, lepădând-o şi pe aceea, a poruncit ca pe a treia să o aducă mai aproape de dânsul. Şi a zis către ea: "Deoarece s-au făcut rele surorile tale, măcar tu, cea mai tânără, pleacă-ţi capul zeilor ca şi surorile tale, uitându-se la tine, să facă la fel".

Sfânta Irina a răspuns: "Să-şi plece capul idolilor toţi cei ce stăruiesc zadarnic în nebunia lor, cei ce-L supără pe adevăratul Dumnezeu. Şi ce poate să fie mai deşert şi mai nebunesc lucru decât acesta, ca să se închine omul idolului făcut de mâini omeneşti, care pentru preţ a fost lucrat; căci mai întâi te sfătuieşti cu meşterul cu ce preţ şi ce fel de idoli să-ţi facă ţie, adică ori stând, ori şezând, ori culcat, ori jucând, ori râzând, ori plângând şi din ce fel de materie să-l facă, adică ori de lemn, ori de piatră, ori de aramă, sau din oricare altă materie. Şi, dacă îl lucrează rău, atunci îi lepezi lucrul; iar dacă este bine, îi dai preţul ce te-ai tocmit. Apoi lucrului aceluia cumpărat îţi pleci capul, numind pe acel idol zeu al tău, pe care mai bine se cade a-l numi rob cumpărat".

Zis-a Diocleţian: "La nişte cuvinte ca acestea, cu munci se cade a răspunde". Şi a poruncit ca pe sfintele fecioare să le arunce în temniţă, iar Sfânta Anastasia îndată, după obiceiul ei mângâia pe cei ce pătimeau în legături şi a mers la sfintele fecioare, mângâindu-le cu nădejdea ajutorului celui nedepărtat al lui Hristos şi cu nădejdea slăvitei biruinţe asupra vrăjmaşilor.

Nu după multe zile, a trebuit ca împăratul să se ducă în Macedonia pentru oarecare rânduieli ale poporului şi au fost duşi după dânsul toţi creştinii cei ce se aflau în temniţele Acviliniei, între care erau şi aceste trei sfinte fecioare - Agapia, Hionia şi Irina -, iar Sfânta Anastasia le urma de departe. Dar după ce au ajuns în Macedonia, împăratul a încredinţat lui Dulţie, ighemonul, cercetarea creştinilor, ca să-i silească la jertfa idolească; iar pe cei ce nu se vor îndupleca, să-i piardă cu felurite munci. Dar patimile acelor mulţi sfinţi mucenici, munciţi în acea vreme acolo, în multe feluri, nu s-a putut a le scrie, ci, numai cumplitele chinuri ale acestor trei sfinte fecioare se pun înainte. Pe aceste mirese ale lui Hristos, când le-au pus la cercetare înaintea ighemonului Dulţie, acela, văzând frumuseţea cea mare a lor, a nutrit gânduri necurate pentru dânsele şi le-a dat în pază la un străjer, care le făgăduia libertate şi daruri de se vor învoi cu ighemonul la necurata poftă. Însă sfintele fecioare voiau mai bine să moară de o mie de ori, decât o dată să se prihănească; încât nici cu îmbunări, nici cu îngroziri, nici cu daruri, nici cu chinuri, nu se înduplecau la pofta ighemonului. Iar ighemonul, nemairăbdând focul desfrânării celei aprinse într-însul, a gândit ca singur să se ducă la dânsele noaptea, în casa în care erau ţinute şi să le silească la păcat.

Deci, după ce a înnoptat, sfintele fecioare stăteau la rugă-ciune, înălţând lui Dumnezeu rugăciuni de toată noaptea, cântând psalmi. Iar ighemonul, vrând să intre la dânsele, când s-a atins de pragul uşii lor, îndată a înnebunit. Şi era acolo o bucătărie şi stăteau vasele bucătăriei, oalele, căldările, tigăile înnegrite de funingine. El, neintrând la sfintele fecioare, a mers la vasele acelea şi în loc de fecioare, cuprindea şi săruta căldările cele înnegrite, oalele şi tigăile, pentru că mintea lui se întunecase de diavolul desfrânării şi nu era cunoştinţă întru el. Şi a fost chinuit de necuratul duh multă vreme, părându-i-se că vasele cele înnegrite sunt sfintele fecioare. Şi cu totul i s-a înnegrit faţa; mâinile şi toate hainele întinându-se foarte mult. Apoi a ieşit afară la slujitorii cei ce-l aşteptau pe el, stând cu lumânările. Iar aceia, văzându-l cu totul înnegrit şi înfricoşat ca un arap, sau mai bine zis ca un diavol, s-au spăimântat şi, aruncând lumânările au fugit de dânsul. Părându-i-se că este defăimat de dânşii, s-a mâniat asupra lor.

Apoi a început a se lumina de ziuă şi oriunde se ducea, în toate părţile fugeau de dânsul slugile, străjerii şi străinii, ca de o nălucă înfricoşată. Deci, s-a dus la palatul împărătesc, vrând să se jeluiască împăratului de ostaşii care erau sub stăpânirea lui, că nu-l ascultă şi îşi bat joc de dânsul. Dar, după ce s-a apropiat de palat, toţi au râs în hohote de el şi unii fugeau de dânsul, iar alţii îl împingeau, nelăsându-l şi dându-i brânci de la uşile palatului, că nu-l cunoştea nimeni, cum că este ighemonul Dulţie, ci li se părea că este un nebun. Nici el nu putea să se cunoască pe sine că este înnegrit, fiindu-i schimbaţi ochii de lucrarea diavolească; ci i se părea că este la faţă alb, iar la haine şi la mâini curat.

Şi, abia înţelegând slugile că a înnebunit stăpânul lor, au alergat după dânsul şi, prinzându-l, l-au dus în casă, zicându-i: "Vezi-te singur în ce chip eşti". Iar după ce a intrat în casă, femeia lui şi toţi cei din casă, slugile şi slujnicile au început a se tângui pentru dânsul, ca pentru un îndrăcit, iar alţii se mâhneau pentru el, ca de un ieşit din minte; însă el nu înţelegea şi se mira pentru ce unii plângeau pentru dânsul, iar alţii fugeau. Dar abia atunci i s-au deschis ochii lui necuraţi şi s-a văzut înnegrit, faţa sa în oglindă a văzut-o ca de arap şi s-a cunoscut pe sine că este batjocorit de diavolul.

    

Atunci s-a mâniat asupra sfintelor fecioare, socotind că acelea i-au făcut aceasta cu oarecare vrajă şi gândea în ce chip să le pedepsească. Spălându-şi trupul şi hainele schimbându-şi, a şezut la judecată la vedere, înaintea poporului. Iar uneltele cele de muncire punându-le înainte şi pe sfintele fecioare aducându-le de faţă, a poruncit să le dezgolească, ca să vadă trupurile lor. Însă când au început slujitorii să dezbrace hainele de pe dânsele, nu puteau să le dezbrace nicidecum, pentru că prin lucrarea lui Dumnezeu, hainele lor atât de mult se lipiseră de sfintele lor trupuri, ca pielea de trup şi toţi se mirau de o minune ca aceea; deci, mult s-au ostenit slujitorii ca să le dezbrace şi nimic n-au sporit. Iar ighemonul, şezând la judecată, deodată a dormit un somn greu, încât nici nu puteau a-l deştepta. Pentru că îl clătinau şi cu mare glas strigau spre dânsul, iar el dormea ca un mort. Şi, luându-l, l-au dus în casa lui. Iar după ce l-au dus în casă, îndată s-a deşteptat.

Auzind împăratul de cele ce s-au întâmplat ighemonului Dulţie îl batjocorea, iar pe sfintele fecioare le-a dat spre cercarea lui Sisinie comitul. Iar acela, mai întâi pe Sfânta Irina punând-o înaintea sa, a întrebat-o: "Te vei supune poruncii împărăteşti?" Răspuns-a sfânta: "Nu mă voi supune, căci sunt creştină şi roabă a Atotputernicului Dumnezeu". Şi a poruncit comitul să o ducă în temniţă. Apoi pe Agapia şi pe Hionia punându-le înaintea judecăţii sale a zis către dânsele: "Sora voastră cea mai tânără a fost amăgită şi învăţată de voi ca să defaime dumnezeieştile legi; pentru aceea i-am mutat pe urmă chinuirea ei ca, privind la voi, să se teamă şi să ne asculte. Dar şi voi, de voiţi să vă liberaţi de munci, aduceţi zeilor jertfă, precum aducem şi noi, supunându-ne împărăteştilor porunci". Răspuns-a Sfânta Agapia: "Credinţa noastră este nebiruită!" Zis-a comitul către Sfânta Hionia: "Dar tu ce zici?" A răspuns Sfânta Hionia: "Credinţa noastră este neschimbată!" Zis-a comitul: "Sunt la voi cărţi creştineşti?" Grăit-au sfintele: "Sunt cărţi, dar sunt ascunse în mintea noastră, de unde nicidecum nu se pot lua de vrăjmaşii lui Hristos". Zis-a comitul: "Cine v-a sfătuit să vă daţi de bunăvoie la o primejdie ca aceasta?" Fecioarele răspunseră: "Primejdia aceasta este vremelnică, dar folositoare; căci dintr-însa se naşte slava cea veşnică". Comitul zise: "Împliniţi porunca împărătească şi jertfiţi zeilor". Iar sfintele fecioare au răspuns: "Noi aducem jertfă de laudă lui Dumnezeu, iar diavolului nu vom jertfi niciodată. Deci nu nădăjdui, că nu ne vei întoarce de la Domnul nostru Iisus Hristos, ci fă cele poruncite ţie de împăratul tău cel pământesc, precum şi noi facem cele poruncite de Împăratul nostru cel ceresc".

Atunci Sisinie comitul a dat un răspuns ca acesta asupra lor: "Agapia şi Hionia, care nu s-au supus prin îngrozirea de judecată să împlinească împărăteasca poruncă, poruncesc să se ardă". Auzind aceasta, sfintele fecioare s-au umplut de bucurie şi au strigat cu mare glas: "Mulţumesc Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai învrednicit a fi mărturisitoare numelui Tău celui Preasfânt, în mâinile Tale, Stăpâne, primeşte sufletele noastre". Şi le-au aruncat în foc şi, rugându-se, şi-au dat sufletele în mâinile Domnului lor, iar acel mare foc arzând, nu numai că nu s-a atins de trupurile acelor sfinte fecioare, dar nici de hainele lor şi nici urmă nu era pe dânsele de arderea focului, spre arătarea necredincioşilor că nu au murit de arderea focului, ci cu rugăciune şi-au cerut de la Dumnezeu acel sfârşit fericit. Iar trupurile lor, fiind nevătămate, le-au furat noaptea din foc slugile Sfintei Anastasia, vindecătoarea de răni şi le-au dus la stăpâna lor, în casa în care locuia. Iar Sfânta Anastasia, ungând cu aromate acele trupuri muceniceşti, le-a pus cu cinste în mormântul cel nou, bucurându-se cu duhul şi rugându-se Domnului, ca să o învrednicească şi pe ea a fi părtaşă darului acelora.

A doua zi, Sisinie comitul, şezând la judecată, a adus pe Sfânta Irina şi a zis către dânsa: "Jertfeşte zeilor ca să nu pieri în foc ca şi surorile tale". Sfânta răspunse: "Nu voi jertfi, ci mă sârguiesc a fi părtaşă surorilor mele, ca să nu fiu străină de dânsele când voi sta înaintea feţei lui Dumnezeu!" Comitul zise: "Supu-ne-te, ca să nu cazi în mai mari munci decât surorile tale". Sfânta răspunse: "Sunt gata pentru toate muncile, pentru că doresc să mor pentru adevăr; apoi prin moarte să dobândesc viaţă şi prin foc trecând, să ajung la odihnă şi la răcorire". Comitul zise: "Voi porunci să te ducă în casa de desfrânare, ca acolo să fii batjocorită până vei muri". Sfânta răspunse: "Trupul meu va pătimi de la desfrânaţi, mâncându-se ca de un câine, sau de lup, sau de urs, sau de balaur muşcându-se şi mai cu voie îmi este să pătimesc prihănirea aceea a trupului, decât să-mi întinez sufletul cu închinarea la idoli; pentru că necurăţia care se face fără de voie şi pe care sufletul nu o voieşte nu se socoteşte păcat înaintea lui Dumnezeu. Oare s-au întinat sfinţii care au pătimit mai înainte pentru mărturisirea numelui lui Hristos, cărora călăii le turnau în gură cu sila din sângiuirile cele jertfite idolilor?"

Comitul zise: "Cu adevărat nu s-au întinat mâncând din jertfele noastre?" Sfânta Irina răspunse: "Cu adevărat nu s-au întinat; încă s-au şi încununat. Căci, având mâinile legate şi gura deschizându-le cu sila, le-aţi turnat sângele cel jertfit; că plăcerea ce se primeşte de voie are pedeapsa păcatului, iar ceea ce se dă de silă aduce cunună celui silit. Aşa şi mie, care mi-am dat trupul Hristosului meu, chiar orice fel de silire îmi veţi face în acest fel, nădăjduiesc că neprihănită voi fi înaintea Mirelui meu Cel fără de moarte; încă nădăjduiesc că voi lua şi cinste de la Dânsul, ca una ce pătimesc pentru Dânsul nevoie şi silă. Deci n-am nici o grijă de orice veţi voi să faceţi trupului meu ori la bătăi, ori la foc de îl veţi da, sunt gata a le pătimi pe toate pentru numele Dumnezeului meu, căci este puternic Dumnezeul meu să nu vă lase să-mi faceţi ceea ce aţi gândit asupra mea".

Atunci comitul a dat-o ostaşilor, ca s-o ducă în casa de desfrânare şi s-o batjocorească oricâţi vor voi, până ce va muri. Deci, fiind dusă sfânta de ostaşi, i-au ajuns alţi doi ostaşi al căror chip era minunat şi luminat, ca trimişi de la comitul şi au grăit către cei ce o duceau pe sfânta: "Ne-a trimis comitul să duceţi pe această fecioară la locul unde vă vom arăta". Apoi i-au dus după cetate şi, suindu-i pe un deal foarte înalt, au zis ostaşilor: "Duce-ţi-vă şi ziceţi comitului Sisinie că am pus fecioara pe deal cum ne-a poruncit". Deci, s-au dus ostaşii la comit, iar cei doi luminaţi s-au făcut nevăzuţi, căci fuseseră îngerii lui Dumnezeu. Şi stătea Sfânta Irina pe deal, lăudând şi mulţumind lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a izbăvit-o de mâinile desfrânaţilor.

Aflând de aceea, comitul s-a mâniat că nu i s-a îndeplinit porunca şi încălecând pe cal a alergat la dealul acela. Şi vedea pe sfânta fecioară stând pe deal, dar nu putea să se suie, pentru că i se arăta dealul acela îngrădit ca de un zid mare şi de nesuit. Deci, umblând împrejurul dealului, se trudea cu mânie, că nu putea să ajungă la aceea ce o vedea; şi, ostenindu-se aşa de dimineaţă până seara, nimic n-a sporit. Dar unii din ostaşi care erau lângă el au întins arcurile, au slobozit săgeţi către dânsa şi au rănit-o. Iar ea a strigat cu glas mare către comit: "Eu râd de tine, ticălosule, căci ca la un bărbat tare ai ieşit cu oaste şi cu război către mine neputincioasa. Însă, iată, mă duc curată la Domnul meu Iisus Hristos, Care mă însoţeşte acum cu surorile mele!" Zicând aceasta şi lui Dumnezeu dând mulţumire s-a culcat pe pământ şi şi-a dat duhul său Domnului. Aceasta a fost cu o zi mai înainte de Paşti, iar după ce a înnoptat, Sfânta Anastasia a trimis pe slugile sale şi au luat cinstitul trup al Sfintei Muceniţe Irina din deal şi, ungându-l cu miruri binemirositoare, l-au pus alături de trupurile surorilor ei.

Astfel s-a săvârşit pătimirea Sfintelor trei muceniţe, surori şi fecioare Agapia, Hionia şi Irina şi îndată sfintele muceniţe fecioare au stat înaintea Scaunului Prea Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, al Unuia Dumnezeu, Căruia se cade slava în veci. Amin.

Viaţa Sfântei Muceniţă Fecioară Hionia

 Zăbovind împăratul Diocleţian în Acvilinia, cetatea Italiei, i s-a dat de ştire de la Roma, cum că toate temniţele Romei sunt pline de creştini care, deşi pătimesc mai multe feluri de munci, nu se leapădă de Hristosul lor, ci toţi îl au de învăţător pe Hrisogon şi-l ascultă, ţinându-se de învăţătura lui. Deci, Diocleţian a poruncit ca pe toţi creştinii să-i dea la moarte, iar pe Hrisogon să-l aducă la dânsul spre cercetare.

Deci, Hrisogon, mărturisitorul lui Hristos, fiind adus legat din Roma în Acvilinia, la împăratul Diocleţian, Sfânta Anastasia, vindecătoarea de răni, îi urma de departe, ca unui învăţător al său. Deci, cercetându-se de către împărat mucenicul lui Hristos şi nesupunându-se păgâneştii porunci a împăratului, l-a condamnat la moarte şi i-a tăiat capul afară din cetate, departe, la un loc pustiu. Şi se afla cinstitul lui trup pe malul mării, fiind aruncat spre mâncare fiarelor şi păsărilor.

Nu departe de acel loc era locuinţa unui oarecare preot cu numele Zoil, bărbat creştin şi sfânt şi aproape de el îşi aveau locuinţa aceste trei fecioare surori după trup şi după duh: Agapia, Hionia şi Irina. Acel preot, prin descoperire dumnezeiască, aflând de trupul Mucenicului Hrisogon, l-a luat pe el împreună cu capul şi, punându-l într-o raclă de lemn, l-a ascuns în cămara sa. După treizeci de zile i s-a arătat în vis Sfântul Hrisogon, zicându-i: "Să ştii că în timpul celor nouă zile, cele trei fecioare ale lui Hristos vor fi supuse la chinuri. Deci, tu să spui roabei lui Dumnezeu Anastasia ca să se îngrijească de dânsele, deşteptându-le spre vitejeasca nevoinţă până ce se vor încununa prin pătimire. Şi să fii şi tu cu bună nădejde, că îţi vei lua rodadele cele dulci ale ostenelilor tale; pentru că degrabă de cele de aici te vei libera şi la Hristos vei trece cu bucurie şi te vei odihni împreună cu sfinţii".

S-a descoperit despre aceasta şi Sfintei Anastasia şi, pornindu-se cu Duhul lui Dumnezeu, a mers la casa preotului pe care niciodată nu l-a cunoscut înainte şi-l întreba unde sunt fecioarele acelea de al căror mucenicesc sfârşit ce avea să fie i s-a descoperit lui. Deci, aflîndu-le casa, a mers la dânsele, le-a sărutat cu dragoste şi a petrecut o noapte, vorbind cu dânsele multe cuvinte folositoare de suflet şi pline de dragostea dumnezeiască. Apoi le îndemna să stea cu bărbăţie în munci pentru Hristos, Mirele lor, până la sânge; şi au văzut în casa preotului şi moaştele Sfântului Hrisogon, mucenicul lui Hristos şi iubitul său învăţător şi au plâns peste moaşte mult timp cu lacrimi fierbinţi, încredinţându-le rugăciunilor aceluia.

După aceea iarăşi s-a întors în cetatea Acvilinia să facă obişnuita slujire legaţilor lui Hristos celor din temniţă. Şi a fost după cum a grăit Sfântul Hrisogon preotului Zoil în vedenie. Acel sfânt preot, în timpul celor nouă zile s-a mutat către Domnul, iar pe sfintele fecioare Agapia, Hionia şi Irina le-au prins păgânii şi le-au dus la împăratul Diocleţian la cercetare. Văzându-le împăratul, a zis către dânsele: "Ce nebunie v-a îndemnat pe voi să urmaţi rătăcirii celei deşarte şi de prisos, să daţi defăimare legii celei drepte, iar pe zei, ca pe o urâciune, să-i treceţi cu vederea? Dar, deoarece vă văd că sunteţi de bun neam, tinere şi frumoase, de voi fiindu-mi milă, vă cruţ şi vă sfătuiesc ca, lepădându-vă de Hristos al vostru, să aduceţi zeilor jertfe, iar eu vă voi da din palatele mele tineri de mare neam, vrednici de frumuseţile voastre, ca să aveţi pentru voi bărbaţi slăviţi, pentru care veţi fi cinstite".

Cea mai mare dintre surori, Sfânta Agapia, a răspuns zicând: "Împărate, ţie îţi stă înainte purtarea de grijă pentru trebuinţele poporului, a neamurilor şi oştirilor, iar tu grăieşti cele nedrepte spre defăimarea Dumnezeului Celui viu, al Cărui ajutor îţi este de trebuinţă şi a Cărui bunătate îndelung te rabdă, iar tu îl huleşti pe El". Diocleţian a răspuns: "A înnebunit aceasta; să se apropie cealaltă". Deci, apropiindu-se cealaltă, Sfânta Hionia, a zis: "Nu a înnebunit sora mea, ci sfatul tău cel nedrept l-a mustrat cu dreaptă judecată". Iar împăratul, lepădând-o şi pe aceea, a poruncit ca pe a treia să o aducă mai aproape de dânsul. Şi a zis către ea: "Deoarece s-au făcut rele surorile tale, măcar tu, cea mai tânără, pleacă-ţi capul zeilor ca şi surorile tale, uitându-se la tine, să facă la fel".

Sfânta Irina a răspuns: "Să-şi plece capul idolilor toţi cei ce stăruiesc zadarnic în nebunia lor, cei ce-L supără pe adevăratul Dumnezeu. Şi ce poate să fie mai deşert şi mai nebunesc lucru decât acesta, ca să se închine omul idolului făcut de mâini omeneşti, care pentru preţ a fost lucrat; căci mai întâi te sfătuieşti cu meşterul cu ce preţ şi ce fel de idoli să-ţi facă ţie, adică ori stând, ori şezând, ori culcat, ori jucând, ori râzând, ori plângând şi din ce fel de materie să-l facă, adică ori de lemn, ori de piatră, ori de aramă, sau din oricare altă materie. Şi, dacă îl lucrează rău, atunci îi lepezi lucrul; iar dacă este bine, îi dai preţul ce te-ai tocmit. Apoi lucrului aceluia cumpărat îţi pleci capul, numind pe acel idol zeu al tău, pe care mai bine se cade a-l numi rob cumpărat".

Zis-a Diocleţian: "La nişte cuvinte ca acestea, cu munci se cade a răspunde". Şi a poruncit ca pe sfintele fecioare să le arunce în temniţă, iar Sfânta Anastasia îndată, după obiceiul ei mângâia pe cei ce pătimeau în legături şi a mers la sfintele fecioare, mângâindu-le cu nădejdea ajutorului celui nedepărtat al lui Hristos şi cu nădejdea slăvitei biruinţe asupra vrăjmaşilor.

Nu după multe zile, a trebuit ca împăratul să se ducă în Macedonia pentru oarecare rânduieli ale poporului şi au fost duşi după dânsul toţi creştinii cei ce se aflau în temniţele Acviliniei, între care erau şi aceste trei sfinte fecioare - Agapia, Hionia şi Irina -, iar Sfânta Anastasia le urma de departe. Dar după ce au ajuns în Macedonia, împăratul a încredinţat lui Dulţie, ighemonul, cercetarea creştinilor, ca să-i silească la jertfa idolească; iar pe cei ce nu se vor îndupleca, să-i piardă cu felurite munci. Dar patimile acelor mulţi sfinţi mucenici, munciţi în acea vreme acolo, în multe feluri, nu s-a putut a le scrie, ci, numai cumplitele chinuri ale acestor trei sfinte fecioare se pun înainte. Pe aceste mirese ale lui Hristos, când le-au pus la cercetare înaintea ighemonului Dulţie, acela, văzând frumuseţea cea mare a lor, a nutrit gânduri necurate pentru dânsele şi le-a dat în pază la un străjer, care le făgăduia libertate şi daruri de se vor învoi cu ighemonul la necurata poftă. Însă sfintele fecioare voiau mai bine să moară de o mie de ori, decât o dată să se prihănească; încât nici cu îmbunări, nici cu îngroziri, nici cu daruri, nici cu chinuri, nu se înduplecau la pofta ighemonului. Iar ighemonul, nemairăbdând focul desfrânării celei aprinse într-însul, a gândit ca singur să se ducă la dânsele noaptea, în casa în care erau ţinute şi să le silească la păcat.

Deci, după ce a înnoptat, sfintele fecioare stăteau la rugă-ciune, înălţând lui Dumnezeu rugăciuni de toată noaptea, cântând psalmi. Iar ighemonul, vrând să intre la dânsele, când s-a atins de pragul uşii lor, îndată a înnebunit. Şi era acolo o bucătărie şi stăteau vasele bucătăriei, oalele, căldările, tigăile înnegrite de funingine. El, neintrând la sfintele fecioare, a mers la vasele acelea şi în loc de fecioare, cuprindea şi săruta căldările cele înnegrite, oalele şi tigăile, pentru că mintea lui se întunecase de diavolul desfrânării şi nu era cunoştinţă întru el. Şi a fost chinuit de necuratul duh multă vreme, părându-i-se că vasele cele înnegrite sunt sfintele fecioare. Şi cu totul i s-a înnegrit faţa; mâinile şi toate hainele întinându-se foarte mult. Apoi a ieşit afară la slujitorii cei ce-l aşteptau pe el, stând cu lumânările. Iar aceia, văzându-l cu totul înnegrit şi înfricoşat ca un arap, sau mai bine zis ca un diavol, s-au spăimântat şi, aruncând lumânările au fugit de dânsul. Părându-i-se că este defăimat de dânşii, s-a mâniat asupra lor.

Apoi a început a se lumina de ziuă şi oriunde se ducea, în toate părţile fugeau de dânsul slugile, străjerii şi străinii, ca de o nălucă înfricoşată. Deci, s-a dus la palatul împărătesc, vrând să se jeluiască împăratului de ostaşii care erau sub stăpânirea lui, că nu-l ascultă şi îşi bat joc de dânsul. Dar, după ce s-a apropiat de palat, toţi au râs în hohote de el şi unii fugeau de dânsul, iar alţii îl împingeau, nelăsându-l şi dându-i brânci de la uşile palatului, că nu-l cunoştea nimeni, cum că este ighemonul Dulţie, ci li se părea că este un nebun. Nici el nu putea să se cunoască pe sine că este înnegrit, fiindu-i schimbaţi ochii de lucrarea diavolească; ci i se părea că este la faţă alb, iar la haine şi la mâini curat.

Şi, abia înţelegând slugile că a înnebunit stăpânul lor, au alergat după dânsul şi, prinzându-l, l-au dus în casă, zicându-i: "Vezi-te singur în ce chip eşti". Iar după ce a intrat în casă, femeia lui şi toţi cei din casă, slugile şi slujnicile au început a se tângui pentru dânsul, ca pentru un îndrăcit, iar alţii se mâhneau pentru el, ca de un ieşit din minte; însă el nu înţelegea şi se mira pentru ce unii plângeau pentru dânsul, iar alţii fugeau. Dar abia atunci i s-au deschis ochii lui necuraţi şi s-a văzut înnegrit, faţa sa în oglindă a văzut-o ca de arap şi s-a cunoscut pe sine că este batjocorit de diavolul.

    

Atunci s-a mâniat asupra sfintelor fecioare, socotind că acelea i-au făcut aceasta cu oarecare vrajă şi gândea în ce chip să le pedepsească. Spălându-şi trupul şi hainele schimbându-şi, a şezut la judecată la vedere, înaintea poporului. Iar uneltele cele de muncire punându-le înainte şi pe sfintele fecioare aducându-le de faţă, a poruncit să le dezgolească, ca să vadă trupurile lor. Însă când au început slujitorii să dezbrace hainele de pe dânsele, nu puteau să le dezbrace nicidecum, pentru că prin lucrarea lui Dumnezeu, hainele lor atât de mult se lipiseră de sfintele lor trupuri, ca pielea de trup şi toţi se mirau de o minune ca aceea; deci, mult s-au ostenit slujitorii ca să le dezbrace şi nimic n-au sporit. Iar ighemonul, şezând la judecată, deodată a dormit un somn greu, încât nici nu puteau a-l deştepta. Pentru că îl clătinau şi cu mare glas strigau spre dânsul, iar el dormea ca un mort. Şi, luându-l, l-au dus în casa lui. Iar după ce l-au dus în casă, îndată s-a deşteptat.

Auzind împăratul de cele ce s-au întâmplat ighemonului Dulţie îl batjocorea, iar pe sfintele fecioare le-a dat spre cercarea lui Sisinie comitul. Iar acela, mai întâi pe Sfânta Irina punând-o înaintea sa, a întrebat-o: "Te vei supune poruncii împărăteşti?" Răspuns-a sfânta: "Nu mă voi supune, căci sunt creştină şi roabă a Atotputernicului Dumnezeu". Şi a poruncit comitul să o ducă în temniţă. Apoi pe Agapia şi pe Hionia punându-le înaintea judecăţii sale a zis către dânsele: "Sora voastră cea mai tânără a fost amăgită şi învăţată de voi ca să defaime dumnezeieştile legi; pentru aceea i-am mutat pe urmă chinuirea ei ca, privind la voi, să se teamă şi să ne asculte. Dar şi voi, de voiţi să vă liberaţi de munci, aduceţi zeilor jertfă, precum aducem şi noi, supunându-ne împărăteştilor porunci". Răspuns-a Sfânta Agapia: "Credinţa noastră este nebiruită!" Zis-a comitul către Sfânta Hionia: "Dar tu ce zici?" A răspuns Sfânta Hionia: "Credinţa noastră este neschimbată!" Zis-a comitul: "Sunt la voi cărţi creştineşti?" Grăit-au sfintele: "Sunt cărţi, dar sunt ascunse în mintea noastră, de unde nicidecum nu se pot lua de vrăjmaşii lui Hristos". Zis-a comitul: "Cine v-a sfătuit să vă daţi de bunăvoie la o primejdie ca aceasta?" Fecioarele răspunseră: "Primejdia aceasta este vremelnică, dar folositoare; căci dintr-însa se naşte slava cea veşnică". Comitul zise: "Împliniţi porunca împărătească şi jertfiţi zeilor". Iar sfintele fecioare au răspuns: "Noi aducem jertfă de laudă lui Dumnezeu, iar diavolului nu vom jertfi niciodată. Deci nu nădăjdui, că nu ne vei întoarce de la Domnul nostru Iisus Hristos, ci fă cele poruncite ţie de împăratul tău cel pământesc, precum şi noi facem cele poruncite de Împăratul nostru cel ceresc".

Atunci Sisinie comitul a dat un răspuns ca acesta asupra lor: "Agapia şi Hionia, care nu s-au supus prin îngrozirea de judecată să împlinească împărăteasca poruncă, poruncesc să se ardă". Auzind aceasta, sfintele fecioare s-au umplut de bucurie şi au strigat cu mare glas: "Mulţumesc Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai învrednicit a fi mărturisitoare numelui Tău celui Preasfânt, în mâinile Tale, Stăpâne, primeşte sufletele noastre". Şi le-au aruncat în foc şi, rugându-se, şi-au dat sufletele în mâinile Domnului lor, iar acel mare foc arzând, nu numai că nu s-a atins de trupurile acelor sfinte fecioare, dar nici de hainele lor şi nici urmă nu era pe dânsele de arderea focului, spre arătarea necredincioşilor că nu au murit de arderea focului, ci cu rugăciune şi-au cerut de la Dumnezeu acel sfârşit fericit. Iar trupurile lor, fiind nevătămate, le-au furat noaptea din foc slugile Sfintei Anastasia, vindecătoarea de răni şi le-au dus la stăpâna lor, în casa în care locuia. Iar Sfânta Anastasia, ungând cu aromate acele trupuri muceniceşti, le-a pus cu cinste în mormântul cel nou, bucurându-se cu duhul şi rugându-se Domnului, ca să o învrednicească şi pe ea a fi părtaşă darului acelora.

A doua zi, Sisinie comitul, şezând la judecată, a adus pe Sfânta Irina şi a zis către dânsa: "Jertfeşte zeilor ca să nu pieri în foc ca şi surorile tale". Sfânta răspunse: "Nu voi jertfi, ci mă sârguiesc a fi părtaşă surorilor mele, ca să nu fiu străină de dânsele când voi sta înaintea feţei lui Dumnezeu!" Comitul zise: "Supu-ne-te, ca să nu cazi în mai mari munci decât surorile tale". Sfânta răspunse: "Sunt gata pentru toate muncile, pentru că doresc să mor pentru adevăr; apoi prin moarte să dobândesc viaţă şi prin foc trecând, să ajung la odihnă şi la răcorire". Comitul zise: "Voi porunci să te ducă în casa de desfrânare, ca acolo să fii batjocorită până vei muri". Sfânta răspunse: "Trupul meu va pătimi de la desfrânaţi, mâncându-se ca de un câine, sau de lup, sau de urs, sau de balaur muşcându-se şi mai cu voie îmi este să pătimesc prihănirea aceea a trupului, decât să-mi întinez sufletul cu închinarea la idoli; pentru că necurăţia care se face fără de voie şi pe care sufletul nu o voieşte nu se socoteşte păcat înaintea lui Dumnezeu. Oare s-au întinat sfinţii care au pătimit mai înainte pentru mărturisirea numelui lui Hristos, cărora călăii le turnau în gură cu sila din sângiuirile cele jertfite idolilor?"

Comitul zise: "Cu adevărat nu s-au întinat mâncând din jertfele noastre?" Sfânta Irina răspunse: "Cu adevărat nu s-au întinat; încă s-au şi încununat. Căci, având mâinile legate şi gura deschizându-le cu sila, le-aţi turnat sângele cel jertfit; că plăcerea ce se primeşte de voie are pedeapsa păcatului, iar ceea ce se dă de silă aduce cunună celui silit. Aşa şi mie, care mi-am dat trupul Hristosului meu, chiar orice fel de silire îmi veţi face în acest fel, nădăjduiesc că neprihănită voi fi înaintea Mirelui meu Cel fără de moarte; încă nădăjduiesc că voi lua şi cinste de la Dânsul, ca una ce pătimesc pentru Dânsul nevoie şi silă. Deci n-am nici o grijă de orice veţi voi să faceţi trupului meu ori la bătăi, ori la foc de îl veţi da, sunt gata a le pătimi pe toate pentru numele Dumnezeului meu, căci este puternic Dumnezeul meu să nu vă lase să-mi faceţi ceea ce aţi gândit asupra mea".

Atunci comitul a dat-o ostaşilor, ca s-o ducă în casa de desfrânare şi s-o batjocorească oricâţi vor voi, până ce va muri. Deci, fiind dusă sfânta de ostaşi, i-au ajuns alţi doi ostaşi al căror chip era minunat şi luminat, ca trimişi de la comitul şi au grăit către cei ce o duceau pe sfânta: "Ne-a trimis comitul să duceţi pe această fecioară la locul unde vă vom arăta". Apoi i-au dus după cetate şi, suindu-i pe un deal foarte înalt, au zis ostaşilor: "Duce-ţi-vă şi ziceţi comitului Sisinie că am pus fecioara pe deal cum ne-a poruncit". Deci, s-au dus ostaşii la comit, iar cei doi luminaţi s-au făcut nevăzuţi, căci fuseseră îngerii lui Dumnezeu. Şi stătea Sfânta Irina pe deal, lăudând şi mulţumind lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a izbăvit-o de mâinile desfrânaţilor.

Aflând de aceea, comitul s-a mâniat că nu i s-a îndeplinit porunca şi încălecând pe cal a alergat la dealul acela. Şi vedea pe sfânta fecioară stând pe deal, dar nu putea să se suie, pentru că i se arăta dealul acela îngrădit ca de un zid mare şi de nesuit. Deci, umblând împrejurul dealului, se trudea cu mânie, că nu putea să ajungă la aceea ce o vedea; şi, ostenindu-se aşa de dimineaţă până seara, nimic n-a sporit. Dar unii din ostaşi care erau lângă el au întins arcurile, au slobozit săgeţi către dânsa şi au rănit-o. Iar ea a strigat cu glas mare către comit: "Eu râd de tine, ticălosule, căci ca la un bărbat tare ai ieşit cu oaste şi cu război către mine neputincioasa. Însă, iată, mă duc curată la Domnul meu Iisus Hristos, Care mă însoţeşte acum cu surorile mele!" Zicând aceasta şi lui Dumnezeu dând mulţumire s-a culcat pe pământ şi şi-a dat duhul său Domnului. Aceasta a fost cu o zi mai înainte de Paşti, iar după ce a înnoptat, Sfânta Anastasia a trimis pe slugile sale şi au luat cinstitul trup al Sfintei Muceniţe Irina din deal şi, ungându-l cu miruri binemirositoare, l-au pus alături de trupurile surorilor ei.

Astfel s-a săvârşit pătimirea Sfintelor trei muceniţe, surori şi fecioare Agapia, Hionia şi Irina şi îndată sfintele muceniţe fecioare au stat înaintea Scaunului Prea Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, al Unuia Dumnezeu, Căruia se cade slava în veci. Amin.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 16 Aprilie

ZIUA 46

A. GUSTĂRI, PLĂCINTE

Plăcintă cu morcov

·       foi de plăcintă;

·       2 pachete margarină;

·       500 g zahăr;

·       500 g morcov ras pe răzătoarea mică;

·       7 linguri ulei;

·       1 vanilie;

·       ½ linguriţă bicarbonat stins în oţet sau lămâie

Se amestecă bine toate ingredientele şi se toarnă în tavă.

Se poate garnisi cu un strat obţinut din 100 g nuci măcinate şi 3 linguri gem.

Se dă la cuptor 20 – 25 minute.

B: SALATE

Salată din varză albă, Tofu şi ciuperci

• 200 g brânză Tofu,
• 1 varză mică (cam de 1 kg),
• 1 conservă de ciuperci,
• 1 ceapă,
• zeamă de lămâie,
• ulei, sare, condimente, verdeaţă.

Se taie brânza Tofu cubuleţe, ciupercile - mărunt, varza - fin.
Ceapa tocată se căleşte în ulei cu apă şi condimente.

Se pun ciupercile şi se lasă pe foc câteva minute.
La sfârşit, amestecă-le cu varza, tofu şi sarea, verdeaţa şi zeama de lămâie.

C: SOSURI

Sos de mărar

·       1 lingură ulei;

·       1 lingură făină;

·       1 ceapă;

·       2 – 3 legături mărar;

·       ½ linguriţă zahăr;

·       1 lingură oţet;

·       ½ lingură sare;

·       1 ceaşcă apă

Ceapa tăiată mărunt se căleşte puţin în ulei, se adaugă zahărul şi făina, amestecând cu grijă să nu se lipească.

Se stinge cu o ceaşcă de apă şi se lasă să fiarbă 10 minute.

Se adaugă mărarul tocat fin şi se mai fierbe câteva minute.

La sfârşit se adaugă sarea şi piperul.

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Cremă de ţelină

·       4 ţeline;

·       2 linguri ulei;

·       ½ lingură făină;

·       Sare;

·       Pătrunjel

Se curăţă ţelinele şi se dau pe răzătoarea mare.

Se pun într-o oală cu ulei şi se călesc până se înmoaie.

Se toarnă 3 ceşti de apă fierbinte şi se lasă să fiarbă.

Se sărează, se strecoară şi se păstrează zeama.

Se dă ţelina prin sită, se adaugă puţin câte puţin toată zeama în care a fiert.

Separat se face un rântaş din ½ lingură ulei, ½ lingură făină şi puţină apă.

Se amestecă cu supa de ţelină, se pune din nou la foc pentru a mai da un clocot.

Se adaugă pătrunjelul şi se serveşte cu crutoane.

Tot aşa se prepară crema de dovlecei, crema de praz, sau crema de gulii.

E: MÂNCĂRURI

Musaca de cartofi cu soia

• 1 kg de cartofi,
• 250 g de soia granule,
• 1 ceapă,
• condimente,
• pastă de roşii.  
  
  Cartofii fierţi în coajă se curăţă şi se feliază.

Soia se înmoaie în apă cu condimente.

Când se umflă, granulele se scurg, se călesc cu puţină ceapă şi se adaugă verdeaţă.

Compoziţia se pune în cratiţa unsă, tapetată cu pesmet: un rând de cartofi, un rând de soia şi pastă de roşii.

Se dă la cuptor până se rumeneşte.

F. DULCIURI

Chec cu mere

·       6 mere curăţate şi tăiate felii subţiri;

·       1 ½ ceaşcă zahăr;

·       1 ceaşcă ulei;

·       3 ceşti făină;

·       1 linguriţă praf de copt;

·       1 linguriţă bicarbonat;

·       1 linguriţă sare;

·       1 linguriţă scorţişoară;

·       ½ ceaşcă nucă pisată;

·       ½ ceaşcă stafide;

·       1 vanilie;

·       Zahăr pentru pudrat

Se pun merele cu zahărul într-o cratiţă mare la foc mic până ce zahărul se topeşte. Merele nu trebuie să se coacă, doar să se înmoaie.

Se ia cratiţa de pe foc şi se adaugă pe rând o parte din făină, mirodeniile, sarea, nuca şi stafidele.

Se amestecă cu grijă şi se adaugă uleiul şi restul de făină. Compoziţia trebuie să fie groasă.

Se toarnă în tava tapetată cu ulei şi făină şi se coace la foc potrivit 45 – 50 minute.

Când se răceşte bine se pudrează cu mult zahăr.

REȚETE PENTRU MASA DE PAȘTI

Vin în ajutorul celor care stau în case și nu pot procura produse gata preparate. Această listă o găsiți și în postarea mea din 15 Aprilie.

REȚETE PENTRU PAȘTI

Chiar dacă în acest an suntem nevoiți să nu avem sau să nu fim musafiri la masa de Paști vom continua tradiția românească și vom încerca să pregătim, bineînțeles, în cantități mai mici câteva feluri pe care le așteptăm un an!

Pentru întocmirea meniului vă ofer o listă importantă de unde veți putea alege.

Sunt mulți cei cărora le place ciorba de miel!

 CIORBĂ DE MIEL

        Se pun la fiert în apă cu sare, într-o oală, capul şi bucăţi de carne după ce au fost bine spălate.

        Când dă în clocot se ia spuma şi apoi se adaugă un morcov, un pătrunjel rădăcină şi o ceapă mică tăiate bucăţele mici.

        Când sunt fierte se toarnă borşul de putină, care a fost fiert separat şi strecurat şi se adaugă fruză de pătrunjel şi cozi de ceapă verde tăiate mărunt; se mai adaugă 2-3 linguri de orez ales şi spălat.

        Se lasă să fiarbă până se înmoaie orezul, se corectează gustul de borş şi de sare şi apoi se drege cu un gălbenuş şi 2 linguri de smântână.

        Cui nu-i place orezul poate utiliza găluşte, făcute dintr-un ou cu puţină făină, fierte direct în ciorbă.

DROB DE MIEL

        Se dau prin maşina de tocat carne măruntaiele mielului: inima, ficatul, plămânii şi se pun într-un castron mare.

        Se adaugă 2-3 ouă, puţin miez de pâine înmuiat în lapte, sare, piper, o lingură smântână şi multă verdeaţă: mărar, pătrunjel şi ceapă verde tocată mărunt cu cozi.

        Se spală bine prapurul în mai multe ape.

        Se unge o tigaie cu untură şi se întinde prapurul în tigaie astfel ca marginile să rămână mult în afara tigăii pentru a putea fi întors deasupra peste umplutură.

        Se pune umplutura peste prapur în tigae, se aşază cu o lingură pentru a avea grosime uniformă, se întorc marginile prapurului deasupra şi se dă la cuptor până se coace bine.

        Se scoate din cuptor şi din tigae şi se taie pe un fund de lemn.

        Dacă nu aveţi prapurul, drobul poate fi pregătit, îmbrăcat în aluat, astfel: aluatul se prepară dintr-un ou, făină şi o lingură de unt. Se întinde o foaie ca de tăieţei. În rest se procedează ca şi cu prapurul, numai că aluatul se va unge cu ou înainte de a se da la cuptor.

FRIPTURĂ DE MIEL

        Se taie capul şi picioarele mielului de la încheieturi.

        Se lasă pulpele şi codiţa, care, friptă, este o bucăţică aleasă.

Mielul se poate frige şi tăiat în jumătate, în lungime.

        Se spală şi se şterge bine cu o cârpă uscată, apoi se dă sare şi se lasă să stea 30 minute.

        Se aşază într-o tavă cu unt sau untură cu spatele în sus şi se dă la cuptor, mai întâi la foc moale şi se unge periodic cu grăsime, apoi se înteţeşte focul şi nu se mai unge pentru a se rumeni frumos şi a se întări crusta formată.

        Când se scoate din cuptor se taie repede pe un fund de lemn şi se aşază bucăţile pe platou astfel ca să pară mielul întreg.

        Sosul rămas în tavă se separă de grăsime, se pune să fiarbă cu o lingură de apă, amestecând să se ia rumeneala de pe fund, se trece prin sită şi se pune într-o sosieră pentru a putea fi servit separat. Sosul nu se va turna peste friptură pentru că înmoaie crusta.

        Friptura se serveşte cu cartofi prăjiţi şi salată verde

MIEL CU CIUPERCI

        Se pun să se rumenească într-o cratiţă cu o lingură de untură sau ulei, bucăţile de carne, o ceapă tăiată mărunt şi 200 g de ciuperci spălate şi tăiate felii subţiri.

        Când începe să se rumenească acest amestec se adaugă o ceaşcă de zeamă de carne şi se lasă să scadă.

        Dacă mâncarea e prea scăzută înainte ca ciupercile şi carnea să fie fierte, se mai adaugă puţină zeamă de carne sau apă.

        Cu 15 minute înainte de a servi se amestecă într-un castron 2-3 linguri smântână cu un vârf de cuţit de făină, se toarnă peste mâncare şi se lasă să dea 2-3 clocote.

        Se poate pregăti aceeaşi mâncare fierbând separat ciupercile tăiate felii, care se vor pune în mâncare odată cu smântâna şi apoi se dau 2-3 clocote.

MIEL CU PRAZ ŞI MĂSLINE

·       1 kg carne de miel

·       2 linguri untură

·       4-5 fire de praz

·       1 lingură făină

·       2 linguri bulion

·       Apă

·       Sare

·       15-20 măsline

Bucăţile de carne se înăbuşe în grăsimea încinsă.

        Când carnea este pe jumătate friptă se adaugă făina, se amestecă bine şi după 2-3 minute se stinge cu bulion şi cu apă cât să se acopere mai bine.

        Se adaugă prazul curăţat, tăiat în bucăţi de 3-4 cm, spălat şi opărit, măslinele spălate şi sarea necesară.

        Cratiţa se dă la cuptor la foc potrivit pentru a scădea sosul.

OSTROPEL DE MIEL

·       1 kg carne de miel

·       1-2 linguri untură sau 3 linguri ulei

·       4-5 căţei mari de usturoi

·       1 ceapă de mărime potrivită

·       1 lingură făină

·       Sare

·       Oţet după gust

Carnea tăiată în bucăţi potrivite se rumeneşte în untură sau ulei fierbinte, adăugând sarea necesară. Se scot bucăţile pe o farfurie.

        În grăsimea rămasă se înăbuşă usturoiul şi ceapa tocată mărunt. Când s-au înmuiat se adaugă făina şi se amestecă bine.

        Se stinge cu o ceaşcă de apă, se trece prin sită, se adaugă la bucăţile de carne prăjite şi aşezate în cratiţă şi se potriveşte de sare. Se acoperă cu un capac şi se lasă să fiarbă încet scăzând la sos potrivit.

        Se serveşte cu mămăliguţă.

STUFAT DE MIEL

        Se taie carnea de miel în bucăţi potrivite şi se spală.

        Într-o cratiţă se pun cu o lingură de grăsime să se rumenească.

        Se adaugă un praf de făină.

        Se curăţă, se spală şi se opăresc separat, 40-50 fire de ceapă verde şi 20-30 fire de usturoi verde.

        Se înoadă fiecare fir, separat, în formă de opt.

        Se călesc cu puţină untură fără să se îngălbenească.

        Se pun în cratiţa cu carne, se adaugă un pahar de borş fiert şi limpezit, îndoit cu apă, sare, puţin bulion.

        După ce a început să fiarbă se dă la cuptor şi se lasă să fiarbă înăbuşit până când scade cât trebuie.

TOCANĂ DE MIEL

·       750 g carne de miel

·       125 g ulei

·       200 g ceapă

·       300 g roşii

·       600 g cartofi

·       200 g ciuperci

·       Cimbru

·       20 g usturoi

·       20 g făină

·       2 legături verdeaţă

·       Piper

·       Sare

Carnea de miel se curăţă de pieliţe, se spală, se taie în bucăţi, câte 4-5 la porţie, se sărează şi se prăjeşte în ulei, împreună cu ceapa tăiată mărunt.

        După ce ceapa s-a călit se adaugă roşiile curăţate de pieliţe şi seminţe şi tăiate cuburi şi se mai lasă la foc câteva minute.

        Se adaugă făina, mujdeiul de usturoi, cimbrul, piperul boabe şi sarea.

        Se stinge cu apă fierbinte şi se dă la cuptor.

        Când carnea este aproape gata se adaugă cartofii tăiaţi cuburi, ciupercile tăiate felii şi călite în ulei şi se dă vasul din nou la cuptor pentru 30 minute.

        La sfârşit se adaugă verdeaţa tocată şi se mai dau în câteva clocote.

SALATĂ DE CAP DE MIEL

·       1 cap de miel

·       1 ceapă

·       1 morcov

·       1 fir de pătrunjel

·       2 foi de dafin

·       1 linguriţă rasă de sare

·       Piper

·       1 legătură usturoi verde

·       2 linguri ulei

·       1 lingură oţet

·       Verdeaţă tocată

Se ia un cap de miel, pe cât posibil cu gât cu tot, se spală bine şi se pune la fiert în apă fierbinte sau se scoate, înainte de a se pune borşul, din ciorba de cap de miel.

        Se pune o ceapă tăiată în două, un morcov întreg, un fir de pătrunjel, două foi de dafin şi sare şi se lasă să fiarbă până când carnea este foarte moale.

        Se scoate din fiertură şi se lasă să se răcească; se scot şi se îndepărtează oasele.

        Se taie mărunt toată carnea rezultată şi se pune într-un castronaş, sau în salatieră.

        Se pune sare, piper, ulei, oţet sau lămâie, câteva fire de usturoi verde sau ceapă verde tăiate mărunt, pătrunjel şi mărar tocate mărunt.

        Se amestecă totul şi se gustă, iar dacă este cazul se potriveşte de sare şi acreală.

        Se poate adăuga, după preferinţă, o linguriţă de muştar.

        Se mai pot adăuga şi câteva foi de salată verde tăiată foarte mărunt.

OUĂ ROŞII

·       1 plic de 7 g vopsea roşie pentru 25 ouă

·       8-9 linguri oţet

·       Puţină slănină pentru uns

·       Puţin detergent

Se spală şi se degresează bine ouăle cu detergent normal şi se clătesc foarte bine.

        Plicul de 7 g de colorant se dizolvă în 1 l apă fierbinte, se adaugă 8-9 linguri oţet şi se dă în clocot.

        Se ia vasul de pe foc, se adaugă ouăle fierte bine, calde, care se menţin în vopsea circa 6-7 minute, fără a fi întoarse cu lingura.

        Atenţie! Nu se fierb ouăle în vopsea!

        După ce se usucă, ouăle se ung cu puţină slănină pentru a căpăta un luciu viu.

        Vopseaua conţine colorant alimentar E 122.

Urmează gama dulciurilor:

BACLAVA CU VIŞINE

·       1 pachet foi de plăcintă

·       3 ouă

·       250 g zahăr

·       250 g iaurt

·       250 ml margarină topită

·       1 plic praf de copt

·       1 plic vanilie

·       400 – 500 g vişine proaspete sau congelate

Pentru sirop:

·       2 căni zahăr

·       3 căni apă

Aşezaţi foile de plăcintă pe rând şi ungeţi-le pe fiecare cu amestecul pregătit din ouă, zahăr, iaurt, praf de copt şi vanilie.

Puneţi vişinile curăţate de sâmburi între foile de plăcintă, în mijloc.

Tăiaţi baclavaua în formă de romburi şi coaceţi-o în cuptor la temperatura de 200 grade timp de 25 – 30 minute.

După ce se răceşte, însiropaţi-o cu siropul fierbinte pregătit din zahăr şi apă.

Chec cu stafide

Timp de preparare:

1 ora si 20 minute (complexitate redusa)

Ingrediente:

6 oua
150g ulei
400g zahar
zahar vanilat
esenta de rom
un praf de copt
8 linguri de apa
400g faina
50g cacao
100g stafide

Mod de preparare:

Se bat albusurile spuma, zaharul cu apa se fierbe pana se topeste, se pune peste albusuri, apoi se adauga galbenusurile, uleiul, esenta de rom, zaharul vanilat, faina si praful de copt stins cu apa.
Compozitia se toarna in 2 tavi. Din compozitie se opreste un sfert in care se adauga cacao, care se pune peste compozitia alba. Stafidele se tin in apa, iar apoi se trec prin faina.
Se da la cuptor 40 de min.

 CHEC PUFOS CU UNT ŞI STAFIDE

Ingredientele necesare sunt:

100 g faina

100 g unt

100 g zahar pudra

2 oua

50 g stafide

Modul de preparare este urmatorul:

Zaharul se freaca cu galbenusurile.

Dupa aceea se pune untul.

Se adauga si faina.

Se mai pun albusurile batute spuma.

La final se adauga stafidele.

Se unge apoi o tava cu putin unt.

Se toarna compozitia rezultata in tava.

Se da la copt la foc potrivit.

Cand este gata, se scoate din cuptor.

Apoi checul se pudreaza cald.

COZONAC BUCOVINEAN

·       1 kg făină

·       50 g drojdie de bere

·       280 g zahăr

·       260 g unt

·       3 ouă întregi

·       5 gălbenuşuri de ou

·       200 g smântână

·       175 ml lapte

·       2 plicuri zahăr vanilat

·       50 ml coniac

·       40 g coajă rasă de lămâie

·       150 g stafide

·       Sare

Drojdia se dizolva în puţin lapte cald cu zahăr şi puţină făină.

        După ce a crescut se adaugă restul de zahăr şi lapte, sarea, cele 3 ouă întregi (fără coajă!), gălbenuşurile, smântâna, untul topit, făina, zahărul vanilat, coniacul şi stafidele, care au fost ţinute câteva ore în apă.

        Se frământă bine aluatul şi apoi se lasă să crească.

        După ce a crescut se formează cozonăceii, care se pun în forme unse cu unt, unde se mai lasă să crească circa o oră, apoi se dau la cuptor. Rezultă astfel cozonac cu stafide.

        Dacă dorim în acest aluat putem să punem ca umplutură nuci măcinate, mac etc

COZONAC

·       1 kg făină

·       300 g zahăr

·       ½ ceaşcă lapte

·       6 ouă

·       50 g drojdie de bere

·       200 g unt

·       2 linguri ulei

·       1 baton vanilie

·       ½ linguriţă sare

·       1 ou pentru uns aluatul

·       Ulei pentru uns forma

Se freacă drojdia cu o linguriţă de zahăr până se înmoaie ca o smântână, se adaugă 2-3 linguri lapte călduţ, puţină făină şi se amestecă bine.

Se presară cu făină, se acoperă şi se lasă maiaua la loc cald să crească.

Se fierbe laptele cu un baton de vanilie tăiată bucăţele foarte mici şi se lasă pe marginea aragazului acoperit ca să stea cald.

Gălbenuşurile se freacă cu zahărul şi o linguriţă rasă de sare, apoi se toarnă încet laptele cald, amestecând mereu.

Plămădeala crescută se pune într-un vas mai mare, ca să rămână loc pentru aluatul care va creşte. Peste plămădeală se toarnă, bătând mereu, câte puţin din gălbenuşurile cu laptele şi câte puţină făină. Apoi se pun trei albuşuri bătute spumă.

Când această operaţie este terminată, începe frământatul cozonacului. Se frământă, turnând mereu câte puţin unt încălzit amestecat cu ulei, până când aluatul începe să facă băşici şi să se dezlipească cu uşurinţă de mână.

Se acoperă vasul cu un şervet, iar deasupra se mai pune ceva mai gros (molton, pătură). Se lasă la loc cald să crească de trei ori cât a fost. Dacă în timpul frământatului aluatul este prea vârtos, se poate adăuga puţin lapte cald. Dacă, dimpotrivă, aluatul este prea moale, se adaugă puţină făină. Când aluatul a crescut bine, se ia din el câte o bucată, se aşază pe planşeta de aluat presărată cu făină, se dă forma dorită (rotundă, lunguiaţă, împletită) şi se pune în forma de copt unsă bine cu unt. Se mai lasă să crească în forme la loc cald. Se ung cu ou şi se coc la foc potrivit. Se scot din forme imediat ce s-au copt, se aşază pe un şervet şi se lasă să se răcească.

PASCĂ MOLDOVENEASCĂ CU BRÂNZĂ DE VACI

·       1 kg făină

·       50 g drojdie de bere

·       600 g zahăr

·       375 ml lapte

·       10 ouă

·       200 g unt

·       40 g coajă rasă de lămâie

·       200 g stafide

·       3 plicuri zahăr vanilat

·       1,5 kg brânză de vaci

·       100 g griş

·       100 g smântână

·       Sare

Drojdia se dizolvă în puţin lapte călduţ şi se adaugă 50 g făină şi 50 g zahăr.

        Se lasă să dospească şi după ce plămada a crescut se adaugă 250 g zahăr, restul de lapte şi făină, untul topit, 3 ouă întregi, sare, 20 g coajă rasă de lămâie, 100 g stafide şi 1 plic zahăr vanilat. Se frământă bine şi apoi se lasă să crească.

        Brânza de vaci se amestecă cu 300 g zahăr, 100 g smântână, 6 ouă, 2 plicuri zahăr vanilat, 20 g coajă de lămâie rasă, 100 g stafide şi 100 g griş.

        Se aleg forme rotunde, se ung cu unt şi se tapetează cu făină.

        Dintr-o parte din aluat se întind foi cu grosimea de 1,5 cm, care se aşază în forme, astfel acoperind fundul formelor.

        Din aluatul rămas se confecţionează suluri subţiri ce se împletesc în trei, iar cununele rezultate se aşază de jur-împrejurul formelor cu aluat.

        Se toarnă la mijloc compoziţia de brânză de vaci, se unge deasupra cu ou diluat cu apă, se lasă să crească o oră şi se dau la cuptor la foc potrivit.

        Când sunt gata se scot din formă numai după ce s-au răcit.

Cred că veți avea de unde alege!

Vă sfătuiesc să vă implicați activ în pregătirea mesei de Paști și produsele pe care le veți alege să le preparați singuri acasă.

Toate felurile pot fi stropite din belșug cu vin, bineînțeles de care vă place!

Copiați aceste rețete și puneți-le bine!

VA URMA