PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUME; SFATURI UTILE
ARTE 23 Aprilie
INVITAȚIE LA OPERĂ 23 Aprilie
IL TROVATORE Verdi – National Centre for the Performing Arts, Beijing
Pagliacci - ópera de Ruggero Leoncavallo
MUZICĂ 23 Aprilie
Bach Cello Suites | Baroque Classical Music
When a Man Loves a Woman (1995) - Richard Clayderman
Пронзительно Красивая Весна*СБОРНИК Музыки*Beautiful music
Best Elegant Latin Love Melodies By Orchestra - El Fuego Collection
POEZIE 23 Aprilie
Grigore Sălceanu, poet
Biografie
Grigore Sălceanu (n. 23 aprilie 1901, Galați- d. 19 iulie 1980, Constanța) a fost un poet și dramaturg român, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.
După studiile primare de la Galați a continuat studiile liceale la Liceul Vasile Alecsandri din Galați, liceul Spiru Haret din Tulcea și Liceul Mircea cel Bătrân din Constanța.
Din 1922 a urmat Facultatea de Litere și Filozofie la Universitatea din București. În acest timp a frecventat și cenaclul literar condus de criticul Mihail Dragomirescu.
A continuat studiile la Sorbona, unde a urmat cursurile unor profesori ca Daniel Mornet, André Le Breton, Gustave Michaud.
După terminarea studiilor și întoarcerea în țară a fost numit profesor la Liceul Mircea cel Bătrân din Constanța, devenind titularul catedrei de limba franceză. Ca profesor, a început să colaboreze la revistele: Analele Dobrogei, Convorbiri literare, Ritmul vremii, Salonul literar, Făt-Frumos și Universul literar.
În 1936 a întemeiat la Constanța un cenaclu literar, pe care l-a condus timp de 20 de ani, îndrumând tinerele talente dobrogene.
Grigore Sălceanu s-a ocupat și de traduceri, traducând din limba franceză în română poemele Omul și marea de Charles Baudelaire, Napoleon II de Victor Hugo și Nevermore de Paul Verlaine.
Grigore Sălceanu a tradus în limba franceză poemul Luceafărul de Mihai Eminescu și poeziile populare Miorița și Meșterul Manole.
Volume de versuri:
- Flori de mare (1928)
- Fierbea azi-noapte marea (1933)
- Basmul Smeilor (poeme feerice) (1934)
- Feerie (1936)
- Nopți pontice (1937)
- Fata de împărat (1941)
- Poemul creațiunii (1942)
Dramaturgie:
- Ovidius, (tragedie în cinci acte)
- Tropaeum Traiani (dramă în versuri)
Ambele piese au fost jucate pe scena Teatrului Dramatic din Constanța.
- Decebal (piesă în versuri)
- Turnul de rubin (piesă în proză)
- Țara vânturilor (piesă în proză)
Ca perdele aruncate în senin,
Spume albe în albastru se topesc,
Pescărușii, fulgi de spumă, zboară lin,
Și talazuri se aruncă, se zdrobesc,
Vin cu soare pe nisip rostogolite,
Se desfac în pânze albe tremurând
Și se sfarmă-n mii de unde liniștite,
În răsfrângeri de lumină fulgerând
Se abat toți pescărușii pe-un talaz,
Pene albe în albastru se desfată,
Dulce-i leagănă talazul și deodată
Își iau zborul într-un foșnet de atlaz.
Raze calde, snopuri-snopuri, cad piezișe,
Ninge aur... În tăcere și mister,
Ca din visuri desfăcută și furișe,
Trece-o navă albăstruie pe sub cer.
Spume albe în albastru se topesc,
Pescărușii, fulgi de spumă, zboară lin,
Și talazuri se aruncă, se zdrobesc,
Vin cu soare pe nisip rostogolite,
Se desfac în pânze albe tremurând
Și se sfarmă-n mii de unde liniștite,
În răsfrângeri de lumină fulgerând
Se abat toți pescărușii pe-un talaz,
Pene albe în albastru se desfată,
Dulce-i leagănă talazul și deodată
Își iau zborul într-un foșnet de atlaz.
Raze calde, snopuri-snopuri, cad piezișe,
Ninge aur... În tăcere și mister,
Ca din visuri desfăcută și furișe,
Trece-o navă albăstruie pe sub cer.
CRITICUL
Și codrul și marea și norul
Și dragostea-n versuri s-au spus.
La ce să mai cânți? Poezia
Rămâne un soare apus.
Din tainele firii eterne
Nimic n-a rămas nedescris:
În vrafuri de tomuri celebre
A lumii splendoare s-a-nchis.
Cetește, admiră mai bine
Pe cei ce-au vibrat înainte,
Căci tot ce voiești a ne spune
S-au spus în eterne cuvinte.
POETUL
Și dacă de veacuri șoptește,
Prin codri vrăjind călătorul,
De-acuma, prin crânguri în floare,
Ca piatra să tacă izvorul?
Și-n undele lui când răsfrânge
Al nopților cer înstelat,
Să nu ne mai spună în taină
Ce altele ieri au cântat?
CRITICUL
Poeme cu valuri și stele
Atâta-s de vechi pentru noi!
POETUL
Și luna și marea par nouă
În fața privirilor noi.
CRITICUL
Puțini veți găsi împrejuru-ți
S-asculte cântările tale
În care roșește amurgul
Și floarea se-mbracă-n petale.
POETUL
Acei ce au inimi în piepturi,
Sub flori cunoscute și stele,
În valuri și raze de lună
Găsi-vor simțirile mele.
Și fără ca nimeni s-asculte,
Nu cântă pădurea de brazi?
Eu scriu pentru ochii de mâne,
Și nu pentru orbii de azi.
CRITICUL
Pe lumea aceasta, eterne
Nici piatra, nici bronzul nu sunt:
Topi-se-vor toate când focul
Va arde și cer, și pământ.
Atunci, manuscrisele tale,
Pământul, și marea, și luna,
Luate-n vârtejul pieirii,
S-or face cu pulberea una.
O clipă-ncălzește mulțimea;
Vorbește-i clipitei de azi;
Ne cântă simțirea de-acuma,
Nu luna pe vârfuri de brazi.
Ne toarnă în versuri aprinse
Blesteme scrâșnind printre dinți;
Descrie-ne trupul bacantei,
Stârnește bolnave dorinți!
Te lasă de versuri eterne
În marmură! Scrie pe lut,
Și gloria ta va fi mare:
E totul să placi un minut.
POETUL
De nu mai rămâne nici urmă,
Ce-mi pasă de gloria clipei?
Dar viața, dând pulberii viață,
Și-avântul de flăcări aripei,
Aceea ce-mi dete poruncă
Să fiu, să vibrez de uimire
În fața naturii mărețe,
Izvor nesecat de simțire,
Tot Ea poruncitu-mi-a tainic
Frumosul în versuri să-l cânt!
Iar dacă vreodată zdrobi-va
Și ceruri, și mări, și pământ,
Ea singură-n minte purta-va,
În orele-acele supreme,
Aduceri-aminte din veacuri:
Statui, simfonii și poeme.
Și nimeni nu poate să știe
Ce nou, fermecat univers,
Ce lumi fericite de-a pururi,
Ce rai va crea dintr-un vers.
Și codrul și marea și norul
Și dragostea-n versuri s-au spus.
La ce să mai cânți? Poezia
Rămâne un soare apus.
Din tainele firii eterne
Nimic n-a rămas nedescris:
În vrafuri de tomuri celebre
A lumii splendoare s-a-nchis.
Cetește, admiră mai bine
Pe cei ce-au vibrat înainte,
Căci tot ce voiești a ne spune
S-au spus în eterne cuvinte.
POETUL
Și dacă de veacuri șoptește,
Prin codri vrăjind călătorul,
De-acuma, prin crânguri în floare,
Ca piatra să tacă izvorul?
Și-n undele lui când răsfrânge
Al nopților cer înstelat,
Să nu ne mai spună în taină
Ce altele ieri au cântat?
CRITICUL
Poeme cu valuri și stele
Atâta-s de vechi pentru noi!
POETUL
Și luna și marea par nouă
În fața privirilor noi.
CRITICUL
Puțini veți găsi împrejuru-ți
S-asculte cântările tale
În care roșește amurgul
Și floarea se-mbracă-n petale.
POETUL
Acei ce au inimi în piepturi,
Sub flori cunoscute și stele,
În valuri și raze de lună
Găsi-vor simțirile mele.
Și fără ca nimeni s-asculte,
Nu cântă pădurea de brazi?
Eu scriu pentru ochii de mâne,
Și nu pentru orbii de azi.
CRITICUL
Pe lumea aceasta, eterne
Nici piatra, nici bronzul nu sunt:
Topi-se-vor toate când focul
Va arde și cer, și pământ.
Atunci, manuscrisele tale,
Pământul, și marea, și luna,
Luate-n vârtejul pieirii,
S-or face cu pulberea una.
O clipă-ncălzește mulțimea;
Vorbește-i clipitei de azi;
Ne cântă simțirea de-acuma,
Nu luna pe vârfuri de brazi.
Ne toarnă în versuri aprinse
Blesteme scrâșnind printre dinți;
Descrie-ne trupul bacantei,
Stârnește bolnave dorinți!
Te lasă de versuri eterne
În marmură! Scrie pe lut,
Și gloria ta va fi mare:
E totul să placi un minut.
POETUL
De nu mai rămâne nici urmă,
Ce-mi pasă de gloria clipei?
Dar viața, dând pulberii viață,
Și-avântul de flăcări aripei,
Aceea ce-mi dete poruncă
Să fiu, să vibrez de uimire
În fața naturii mărețe,
Izvor nesecat de simțire,
Tot Ea poruncitu-mi-a tainic
Frumosul în versuri să-l cânt!
Iar dacă vreodată zdrobi-va
Și ceruri, și mări, și pământ,
Ea singură-n minte purta-va,
În orele-acele supreme,
Aduceri-aminte din veacuri:
Statui, simfonii și poeme.
Și nimeni nu poate să știe
Ce nou, fermecat univers,
Ce lumi fericite de-a pururi,
Ce rai va crea dintr-un vers.
În soare alb, mai roșii pari șalvarii,
Femei, copii, roiesc domol spre târg,
În august și caunii dau în pârg
Și aur mult se vântură prin arii.
Aripa morii vâjâie de sârg
Și prin bostană mișună tătarii,
Cu zumzete în roiuri curg bondarii,
Plutind pe urma carelor, spre târg.
Deodată vântul stepelor învie,
Stârnind pe drumuri colbul dobrogean,
Un geam trântit se sparge-n vijelie...
Iar sus de tot, sub cerul diafan,
Cu mâna ridicată din geamie,
Un hoge-ngână imnuri din Coran.
*Bairamdedé este celălalt nume al comunei Independența din județul Constanța.
Femei, copii, roiesc domol spre târg,
În august și caunii dau în pârg
Și aur mult se vântură prin arii.
Aripa morii vâjâie de sârg
Și prin bostană mișună tătarii,
Cu zumzete în roiuri curg bondarii,
Plutind pe urma carelor, spre târg.
Deodată vântul stepelor învie,
Stârnind pe drumuri colbul dobrogean,
Un geam trântit se sparge-n vijelie...
Iar sus de tot, sub cerul diafan,
Cu mâna ridicată din geamie,
Un hoge-ngână imnuri din Coran.
*Bairamdedé este celălalt nume al comunei Independența din județul Constanța.
TEATRU/FILM 23 Aprilie
William Shakespeare
Hamlet (1963) - William Shakespeare
Visul Unei Nopti De Vara - William Shakespeare (Teatru Radiofonic)
William Shakespeare - Citate
Maurice Druon - citate
1. Numai primele iubiri pot fi în întregime curate şi fericite.
2. Un singur lucru nu-l mai regăseşti niciodată: tinereţea.
3. Tragediile istoriei scot la iveală oameni mari şi modeşti, dar sunt provocate de cei proşti şi îngâmfaţi.
4. Fiecăruia dintre noi destinul îi deschide mai multe căi în faţă şi niciodată nu poţi să fii sigur că viaţa te-a îndrumat pe calea cea bună.
Miguel de Cervantes - Citate:
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 23 Aprilie
One Wedding and a Funeral | Funny Clip | Classic Mr Bean
SFATURI UTILE 23 Aprilie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu