PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR
ARTE 30 Aprilie
MUZICĂ 30 Aprilie
The Best Of Satie | Avant-Garde Minimalism Classical Music
Muzica Happy Harmonica - frumoase melodii romantice de dragoste armonică din anii 80
Prokofiev: Piano Sonatas and Toccata
Красивая Музыка для Души*Beautiful music*Тайна Весны
POEZIE 30 Aprilie
Ion Vinea
Biografie
Ion Vinea (n. ,[1][2][3] Giurgiu, România – d. ,[1][2][3] București, Republica Populară Română) este pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanachi [4], poet și scriitor român simbolist și suprarealist, aflat mereu în vecinătatea mișcării literare de avangardă, unul din românii asociați realismului magic.
După absolvirea liceului Sfântul Sava din București, frecventează cursurile Facultății de Drept, mai întâi la București, apoi la Iași, unde își ia diploma de licență. Nu a profesat niciodată avocatura.
Încă din anii liceului, publică împreună cu Tristan Tzara și Marcel Iancu revista Simbolul (octombrie 1912)[5], cu atitudine netă împotriva semănătorismului. Revista a apărut în numai 4 numere, finanțate și ilustrate de Marcel Iancu.[6] În anii 1914 - 1916 publică versuri apreciate în mod pozitiv de critică. De la început Vinea a fost socotit un poet modern. A fi modern la acea dată însemna a fi simbolist. Dacă poeziile de ucenicie sunt într-adevăr simboliste, producțiile următoare au o nuanță mai tonică, Vinea fiind refractar oricărei înregimentări.
Ion Vinea și-a înjghebat propria echipă în jurul revistei Contimporanul, pe care o conduce în anii 1922-1932, revistă care devine principală rampă de lansare a scriitorilor moderniști și avangardiști. Contimporanul a mobilizat revolta iconoclastă a tinerimii, lovind în tabu-urile burgheze, în platitudinea distins-academică și în modelele "frumosului" mistificator, încărcat de prejudecăți naționaliste și de un ruralism agresiv. Alături de colaborarea scriitorilor români, printre care se pot menționa Barbu Fundoianu, Ilarie Voronca și Ion Barbu, editorul Vinea a mai găzduit texte ale autorilor de pe diverse meridiane (Paul Éluard, Philippe Souppault, Robert Musil, Joyce Trake, Kassak Lajos și alții), întreținând o vastă corespondență cu membrii „comunității” avangardiste europene, fapt care îi permite să păstreze revista mereu în actualitate.
Registrul liric al lui Ion Vinea a fost foarte amplu, de la poezia simbolistă elegantă și decorativă sau ironic-patetică, până la modernismul învecinat cu extremismul avangardiștilor, pe care totuși s-a ferit să-l adopte în practica literară. Capacitatea lui de a trece de la o formulă poetică la alta a fost singulară în literatura română, versurile lui putând aminti de Lucian Blaga dar și de Tudor Arghezi sau Adrian Maniu.
Ca și Ilarie Voronca, Ion Vinea este un mare creator de imagini, fără a slăbi însă niciodată controlul inteligenței artistice asupra fluxului imagistic. Față de creația sa poetică a dovedit nepăsare, risipindu-și versurile în paginile diverselor publicații la care colabora, fără preocuparea de a și le aduna într-un volum. O va face totuși în anul 1964, când la 26 iunie se dă "bun de tipar" volumului Ora fântânilor de către Editura pentru Literatură. Ion Vinea, în vârstă de 69 de ani, nu își va vedea însă cartea în vitrinele librăriilor. Se stinge din viață câteva zile mai târziu, în ziua de 6 iulie
Poezii, poeme în proză
- Descântecul și Flori de lampă, Biblioteca Dimineața, 1925
- Paradisul suspinelor, Editura Cultura Națională, București, 1930 (cu 5 gravuri, printre care un portret de Marcel Iancu)
- Ora fântânilor, Editura pentru Literatură, București, 1963
- Poeme, Editura Tineretului, București, 1969 (postum)
- Ornic nesupus: versuri. (Poezii de duminică), Editura Eus, Chișinău, 1993 (antologie postumă îngrijită de Leo Butnaru)
Proză, publicistică
- Lunatecii, roman, Editura pentru Literatură, București, 1965 (postum)
- Venin de mai, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1971 (postum; roman neterminat)
- Publicistică literară, Editura Minerva, București, 1977 (postum)
- Săgeata și arabescul. Articole și pamflete, Editura Minerva, București, 1984 (postum)
Opere traduse în alte limbi
- Sóhajok paradicsoma (Paradisul suspinelor), Editura Dacia Konyvkiado, Cluj-Napoca, 1974 (traducere în limba maghiară)
- Árnyékok malma, Editura Kriterion Konyvkiado, București, 1976 (traducere în limba maghiară)
- Ora fântânilor = L'heure des fontaines, Editura Minerva, București, 1982 (ediție bilingvă în română și franceză)
- Whisky Palace & alte elegii. Whisky Palace & altre elegie, Editura Bastion, Timișoara, 2008, (ediție bilingvă româno-italiană, biobibliografie, postfață și antologie critică de Geo Vasile)
| Ion Vinea | |
 Vinea, fotografie ca. 1915 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Ioan Eugen Iovanaki (Iovanache) |
| Născut | 17 aprilie 1895 Giurgiu |
| Decedat | (69 de ani) București |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (cancer de ficat[*])  |
| Naționalitate | română |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | poet, romancier, teoretician literar, critic de artă, cronicar, politician |
| Pseudonim | Aladin, Ivan Aniew, Dr. Caligari, Crișan, Evin, B. Iova, I. Iova, Ion Iovin, Ion Japcă, Ion Eugen Vinea |
| Partid politic | Partidul Național-Țărănesc |
| Limbi | limba română |
| Studii | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Colegiul Național „Sfântul Sava” din București |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1912–1964 |
| Mișcare/curent literar | Simbolism, Contimporanul, Constructivism, Futurism, Expresionism, Suprarealism, Decadentism, Realism magic, Realism socialist |
| Specie literară | Genul liric, poem în proză, parodie, satiră, schiță, memorii, autoficțiune, nuvelă psihologică, Bildungsroman, literatură erotică |
Amurg - Ion Vinea
Făra tine - Ion Vinea
Matei Alexandrescu
Biografie
Poet român (30 apr. 1906-5 noiembrie 1979).
Bibliografie: În insula unde'nfloresc coralii (Târgoviște, 1931), Printre ulucile cerului, Leagăn de îngeri (C.R., București, 1939, cu desene de Mac Constantinescu), Jocul cuvintelor (C.R., București, 1939, cu desene de Mac Constantinescu), Vămile văzduhului (Institutul de Arte Grafice Universul, București, 1942, cu 6 desene de Nae Constantinescu), Donna Sixtina: Sonete (Editura Eminescu, București, 1970), Confesiuni literare: Dialoguri (Minerva, București, 1971), Catarg (Minerva, București, 1973, Prefață de Ovidiu Papadima).
Colaborări la ziare și reviste: Universul literar, Propilee literare, Vremea, Facla, Revista scriitoarelor și scriitorilor români, Litere, etc.
Matei Alexandrescu se naște în Târgoviște, la 30 aprilie 1906, în familia șefului de gară, Constantin Alexandrescu. Cursurile primare la Câmpulung și Târgoviște, unde termină liceul „Ienăchiță Văcărescu”, în 1924. Se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, pe care o absolvă în 1931. Încă din perioada studiilor universitare frecventează cenaclul lui Mihail Dragomirescu, profesorul și criticul considerându-l ca asistent onorific, influențându-i determinant creația literară de mai târziu. Își pregătește doctoratul (1935) cu o teză despre umorul lui Ion Luca Caragiale. Deține importante funcții în administrația publică centrală și locală: șef de cabinet la Prefectura Județului Dâmbovița, Prefectura din București (1931-1934), comisar și șef al Serviciului de Control al Străinilor (1932-1942) și în Ministerul Propagandei Naționale. După evenimentele din 1944, funcționar la Consiliul de Miniștri (1946-1947) și Adunarea Deputaților (1946-1947).
Funcții mărunte administrative (contabil, funcționar la diferite întreprinderi și instituții) dar și o tăcere autoimpusă în plan publicistic până în 1967, când începe să frecventeze cenaclul „George Călinescu” al Academiei Române, relansându-se ca publicist, poet, eseist.
În publicistică va debuta la „Universul Literar”, cu poezie (1926) al cărui colaborator statornic este până în 1946. Va publica la „Bilete de papagal”, „Gândirea”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Vremea”, „Pagini basarabene”, „Azi”, „Facla”, „Pagini literare”, „Seara”, „Fapta”, „Propilee literare”, „Revista scriitoarelor și scriitorilor români” „Sfarmă-Piatră” sau în publicațiile târgoviștene: „Lumea nouă”, „Vremea nouă”, „Avântul Dâmboviței”.
Colaborează la „Litere”, între 1933-1935, simțindu-se apropiat ideilor lui Vladimir Streinu și Barbu Cioculescu. În 1936 va scoate revista „Îndreptar”. Critica sa este apropiată ideilor estetice ale lui Mihail Dragomiescu, de sorginte antilovinesciană. După 1967 apare în „Luceafărul”, „Steaua”, „Tomis”, „Argeș”, „Orizont”, „Dâmbovița”. Demersul său poetic începe cu poemele din volumul „În insula unde-nfloreau coralii”, apărut la Târgoviște în 1931 și continuă cu „Leagăn de îngeri” (București, 1942).
În 1944 se îngrijește de apariția antologiei „Ardealul cântat de poeți” pe care o prefațează. După 1967, îi apare volumul de sonete „Donna Sixtina” (1970), cel de versuri „Catarg” (1973), „Confesiuni literare” (1971). Sunt interviuri sau dialoguri pe care le-a avut cu nume rezonante ale literelor românești: Camil Petrescu, Ion Vinea, Mihail Sebastian, Gib Mihăescu, Ilarie Voronca, N. D. Cocea, Mihail Dragomirescu, G. M. Vlădescu, Tudor Arghezi, Perpessiciuss, Șerban Cioculescu, Iorgu Iordan, Mircea Horia Simionescu, ele fiind făcute în perioade diverse de timp (din 1933 și până în 1970). Prin ele, urmărea de fapt o temă predilectă, aceea a corespondenței dintre personajele operei și existența reală a autorilor, cât din aceasta au putut fi transpuse artistic. Crezul său și-l exprimă clar: „Îmi plac vorbele să umble în picioare ca niște animale vii, de sine stătătoare, dezlipite de pământ. Nu-mi place stilul bălăcit și fără relief”.
Se stinge din viață la 5 noiembrie 1979.
Ca prozator va publica fragmente din romanul „Venim la putere” ce se dorea o frescă a orașului provincial (Târgoviștea tinereții sale) și câteva nuvele ale unui proiectat volum „La iubirea patrupedă”.
Mult mai reprezentativ este însă poetul. Primul volum „În insula unde-nfloreau coralii”, prezintă Târgoviștea natală în tonuri simboliste: „Sunt atât de singur în orașul mic / încât cred că l-au făcut pentru mine: / Din câteva străzi, vreo două statui / Și ruine, / Din care tot rup și dumic”. „Leagăn de îngeri”, reface o lume tradiționalistă, dorindu-se o poezie serafică, asemănându-se prin imagini, de multe ori de un infantilism vizibil, unei plastici populare. Asemănătoare, dar mai aproape de lirica argheziană sunt versurile din „Jocul cuvintelor”, poetul simțind „Tristeți de om purtat numa-n opincă”, „vorba sa” fiind „grea” cum e „pământul ud”, tot ceea ce gândește „nu încape-n grai”, simțind că „În minte doar vorbesc și mă aud”. Aceeași preocupare obsedantă pentru căutarea cuvântului, care să exprime cât mai bine trăirile sale în „Vămile văzduhului”. Prin aceasta apropierea de lirica argheziană, ca idee și nu ca exprimare, este și mai evidentă. Se încearcă în poezia antebelică factura modernist-tradiționalistă, înclinată spre tonuri paternaliste, cu un desen baroc, în curs de exprimare, cu note de originalitate și în expresia artistică. În plin război se simte solidar cu : „Voi cei mulți, / Și desculți / Negrăpați, nepliviți, / Din urmă într-una loviți”.
În „Donna Sixtina” (1970), adună într-un ciclu 50 de sonete, influențat desigur de vechiul său model, Vasile Voiculescu. Este convins că idealul în artă este o „fată morgana”, tonul fiind reflexiv privind existența umană, meditând asupra scurgerii ireversibile a timpului: „Privesc la apa vieții – văd cum seacă / Torent cândva, azi numai pân’ la glezne”. Se simte „ șoim care izbutea să placă”, legat de „lanțul de argint”, care „doare”, încercat fiind de „vechiul dor de libertate”.
La vârsta senectuții, meditează asupra menirii artei în existența umană, asemuită unui templu, în care ești „nevoit să urci treaptă după treaptă fără număr”. Concluzia sa este relevantă: „Dar ce-i mai dureros, este că scara / Cu cât o urc și cred că se sfârșește / În urmă se topește ca și ceara”. Iar „Umbra mă petrece / Și, sub sandale piatra sună rece…”, anticipează dispariția.
Șerpii'n amurg
din pumnii strânși ai pomilor curg
picătură cu picătură
- unsuroasă băutură -
în căni de pământ fără fund.
Îmi păzesc stâncile mele de visuri cu cnutul,
cum își apără vitele copiii;
îmi sunt dragi, așa, cu boturile'ntinse,
spre holdele cerului ninse...
Deasupra pământului
Pe pragul vântului -
Luna așteaptă'n cămașă
rupând norii pătimașă.
Din ce parte va veni Dumnezeu
Când clopotele vor trage să moară?
din pumnii strânși ai pomilor curg
picătură cu picătură
- unsuroasă băutură -
în căni de pământ fără fund.
Îmi păzesc stâncile mele de visuri cu cnutul,
cum își apără vitele copiii;
îmi sunt dragi, așa, cu boturile'ntinse,
spre holdele cerului ninse...
Deasupra pământului
Pe pragul vântului -
Luna așteaptă'n cămașă
rupând norii pătimașă.
Din ce parte va veni Dumnezeu
Când clopotele vor trage să moară?
Anna de Noailles nume de fată Ana Elisabeta Brâncoveanu
CVI
Ce-i viaţa? Să rabzi poate o zi şi alta oare?
Odihna, plictiseala, pot ele-ndestula?
Cine-şi doreşte ochii apostolilor care
Şterşi, îl jeleau pe zeul ce valu-l despica?
Odihna, plictiseala, pot ele-ndestula?
Cine-şi doreşte ochii apostolilor care
Şterşi, îl jeleau pe zeul ce valu-l despica?
Ne-ncântă doar speranţa, a viselor minciune,
Şi dragostea, agilă în inimi pătrunzând;
Fremătător orgoliul sau voluptatea, când
Dă, muzicii asemeni, făgăduinţi nebune!
Şi dragostea, agilă în inimi pătrunzând;
Fremătător orgoliul sau voluptatea, când
Dă, muzicii asemeni, făgăduinţi nebune!
Ce proaspata mireasma de catina, de coaja
Si de polen si seva in jur s-a risipit ;
Copacul, plin de soare, isi picura-a lui vraja ;
Un har divin in parcul imens s-a-nstapanit.
Frunzisurile limpezi par crete, moi dantele ;
Si iarba si samanta si mugurul verzui,
Cu sclipete-argintate, par verzi, mici pasarele ;
Nu-i primavara numai, desi nici vara nu-i !
Ce straluciri, ce poze de incantare pline !
Flori de migdal si piersic, corolele clatind,
Vibreaza ca o roza roire de albine,
Cu inima parfumate si guri spre noi tanjind.
Nimic nu misca. Pacea-i deplina in natura!
Pe la fereste, storuri de trestii odihnesc;
Chiar gazele-n nisipuri, sub umbra de rasura,
Au ametit de parca, sfarsite, se topesc.
Nu simti nimic, nici varsta, nici doruri, nici regrete ;
Esti un copil, ce cata, nestanjenit si pur,
Cu bratele intinse, pe tarm sa se desfete
Pe pajistea tivita de cerul de azur.
Ce bun, ce lent e totul, ce liniste descinde …
Si totusi, obsedante, moi griji parca respir ;
Brusc, linistea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.
O, Doamne, Doamne, iata : e-aproape un delir !
Si de polen si seva in jur s-a risipit ;
Copacul, plin de soare, isi picura-a lui vraja ;
Un har divin in parcul imens s-a-nstapanit.
Frunzisurile limpezi par crete, moi dantele ;
Si iarba si samanta si mugurul verzui,
Cu sclipete-argintate, par verzi, mici pasarele ;
Nu-i primavara numai, desi nici vara nu-i !
Ce straluciri, ce poze de incantare pline !
Flori de migdal si piersic, corolele clatind,
Vibreaza ca o roza roire de albine,
Cu inima parfumate si guri spre noi tanjind.
Nimic nu misca. Pacea-i deplina in natura!
Pe la fereste, storuri de trestii odihnesc;
Chiar gazele-n nisipuri, sub umbra de rasura,
Au ametit de parca, sfarsite, se topesc.
Nu simti nimic, nici varsta, nici doruri, nici regrete ;
Esti un copil, ce cata, nestanjenit si pur,
Cu bratele intinse, pe tarm sa se desfete
Pe pajistea tivita de cerul de azur.
Ce bun, ce lent e totul, ce liniste descinde …
Si totusi, obsedante, moi griji parca respir ;
Brusc, linistea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.
O, Doamne, Doamne, iata : e-aproape un delir !
Quand le sort semble pur et franc
Et que la jeunesse s’efforce,
Comme la sève sous l’écorce,
À dominer le corps souffrant,
Périr paraît inique et lâche;
On s’acharne à la dure tâche,
Comme un travailleur dans le rang.
J’ai craint d’avoir tort en mourant.
(Anna de NOAILLES, Derniers vers et Poèmes d’enfance, 1934)
Et que la jeunesse s’efforce,
Comme la sève sous l’écorce,
À dominer le corps souffrant,
Périr paraît inique et lâche;
On s’acharne à la dure tâche,
Comme un travailleur dans le rang.
J’ai craint d’avoir tort en mourant.
(Anna de NOAILLES, Derniers vers et Poèmes d’enfance, 1934)
TEATRU/FILM 30 Aprilie
Septimiu Sever
Biografie
Septimiu Sever (n. 30 aprilie 1926, Turda - d. 15 august 2017, Montréal, Canada) a fost un actor român de teatru și film.
A absolvit în 1947 Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București, clasa Marioarei Voiculescu. În 1948 a fost angajat la Teatrul Dramatic „Radu Stanca” din Sibiu iar din 1949 a fost angajat la Teatrul Bulandra din București.[1]
A jucat în spectacole și pe scenele Teatrului Național din București, Teatrului Național din Cluj, Teatrului Mic din București și Teatrului „Ion Creangă” din București.[1]
În anul 1971, împreună cu soția sa, Erastia Peretz (care fusese aleasă Miss România în 1931, pe când avea 17 ani[2]), a emigrat în Franța.
În 1972 s-a mutat în Canada, unde s-a stabilit la Montréal. În Canada a jucat în filme ale televiziunii canadiene francofone. De asemenea, a ajutat la punerea în scenă a unor piese la Teatrul de Vară și a primit câteva roluri la Radio-Canada
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”
Filmografie:
- Mitrea Cocor (1952) - Mitrea Cocor
- Citadela sfărâmată (1957)
- La vârsta dragostei (1963)
- De-aș fi... Harap Alb (1965)
- Dacii (1967)
- Mihai Viteazul (1971) - Radu Buzescu
- Grand-papa (1976)
- Faut le faire (1977)
- Passe-Partout (1977-) (1 épisode)
- Jeunes en liberté (I) (1979)
- Jeunes en liberté (II) (1980)
- Marisol (1983)
- Le matou (1985)
- Sophie, Lilianne et Normand (1986)
- Manon (1987)
- La source du mal (1988)
- Rachel et Réjean Inc. (1988)
- Un signe de feu (1991)
Septimiu Sever (actor) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Turda, România |
| Decedat | (91 de ani) Montréal, Canada |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actor |
George Constantin
- Abel a rengetegben / Abel în codru (1994) - Surgyelan
- Începutul adevărului / Oglinda (1994)
- Un été inoubliable / O vară de neuitat (1994) Trailer
- Cel mai iubit dintre pământeni (1993)
- Timpul liber (1993)
- Domnișoara Christina (1992) - Doctorul
- Trandafirul si coroana / (1991)
- Getting Lucky (1990) - Jock
- Cuibul de viespi (1987) - Unchiul Michel
- Figurantii (1987)
- Escapada (1986)
- Totul se plătește (1986) - Gonfalone
- Întunecare (1985)
- Sezonul pescarusilor / Sezonul pescărușilor (1985)
- Galax, omul păpușă (1984)
- Racheta alba (Serial TV) / Racheta alba (1984)
- Dragostea și revoluția (1983)
- Pe malul stâng al Dunării albastre (1983) - Boierul Costi, cumnatul Zazei
- Prea cald pentru luna mai (1983)
- Calculatorul mărturisește (1982)
- Duelul (1981)
- Iancu Jianu, haiducul (1981)
- Înghițitorul de săbii (1981)
- Orgolii (1981) - prof. Botan
- Saltimbancii (1981) - Child at the circus
- Ștefan Luchian (1981) Trailer
- Un echipaj pentru Singapore (1981)
- Bietul Ioanide (1980) - dublaj voce Ioanide
- Burebista (1980) - Burebista
- Capcana (1980)
GÂNDURI PESTE TIMP 30 Aprilie
Jaroslav Hašek
Biografie
Jaroslav Hašek (cehă ˈJaroslaf ˈHaʃɛk; 30 aprilie, 1883 – 3 ianuarie, 1923) a fost un scriitor satiric, umorist și un anarhist socialist[17] ceh, cunoscut, în special, pentru romanul său Peripețiile bravului soldat Švejk, o colecție neterminată de incidente ridicole cu un soldat din Primul Război Mondial, care a fost tradusă în peste șaizeci de limbi. Hašek a mai scris și circa 1500 de povestiri. Hašek, care a lucrat și ca jurnalist, a dus o viață de boem și farsor.
Hašek a fost autorul mai multor schițe umoristice și satirice publicate în revistele Humoristické listy și Národní listy.
Romanul satiric antimilitarist de notorietate mondială „Peripețiile bravului soldat Svejk” (Osudy dobrého vojáka Švejka, 1921–1923) reprezintă capodopera sa și este considerat unul dintre cele mai bune romane ale secolului XX. O traducere parțială în limba română a acestui roman, semnată de Gafița Buga, a fost publicată în 1935 la editura „Doi bani” din București[18] Varianta integrală, tradusă de Al. O. Teodoreanu și Jean Grosu, cu ilustrații originale de Josef Lada, a apărut in 1956, în colecția Clasicii Literaturii Universale.
| Jaroslav Hašek | |
 Jaroslav Hašek în ultimii săi ani de viață | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Jaroslav Matěj František Hašek |
| Născut | [2][3][4][5][6][7][8][9][10][11] Praga, Austro-Ungaria[2][12][13][11] |
| Decedat | (39 de ani)[2][14][3][15][4][5][6][7][8][9][16][10][11] Lipnice nad Sázavou[*], Cehia[2][11] |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (tuberculoză) |
| Părinți | Josef Hašek[*] |
| Căsătorit cu | Jarmila Hašková[*] (din ) |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Austro-Ungaria Cehoslovacia |
| Etnie | Cehi |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | autor satirist[*] romancier[*] jurnalist |
| Partid politic | Party for Moderate Progress Within the Bounds of the Law[*], Partidul Social-Democrat Ceh[*] |
| Limbi | limba cehă[1] |
| Studii | Reálné gymnázium v Ječné[*] |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1900-1922 |
| Specie literară | Satiră |
| Opere semnificative | Peripețiile bravului soldat Švejk |
Citate:
1. Măgarul nostru umbla posomorât, chinuit parcă de grele mustrări de cuget. Soldaţii vorbeau în faţa inteligentului măgar fără pic de sfială... era deci la curent cu întreaga afacere. Zbiera melancolic şi ori de câte ori trecea prin preajma copăcelului sădit în amintirea ocupării Bosniei şi Herţegovinei, îşi vâra coada între picioare şi ochii se tulburau.
2. Fericit şi clarvăzător e cel ce în viaţă se străduieşte să trăiască aşa cum ar dori să trăiască după moarte.
3. Dumnezeu a zămislit natura, prin urmare doar el e singurul în drept să hotărască asupra ei şi nimeni altul. Fiecare răspunde de faptele sale numai şi numai în faţa Domnului.
4. Dacă vremurile sunt atât de grele încât eşti obligat să ucizi arhiducii, nimeni nu se mai poate mira că este dus la poliţie.
5. Când un om circulă însoţit de un poliţist, înseamnă că se află într-un moment greu din viaţă.
6. Întotdeauna, în numele unei divinităţi binefăcătoare, scoasă din imaginaţia oamenilor, se pregăteşte măcelărirea sărmanei umanităţi.
7. Protectoare pentru ajutorarea familiilor celor ce şi-au aflat moartea într-una din minele soţului înseamnă să preiei patronajul serbării în scop de binefacere, înseamnă, înainte de toate, o toaletă fastuoasă comandată la Viena, pe urmă este nevoie să comanzi tablete pentru migrene, căci, fără doar şi poate, o să aibă loc şi nişte şedinţe de comitet, iar după încheiere să dai un banchet cum scrie la carte, să-i meargă vestea şi să plesnească toţi de necaz. Fireşte, treaba asta va costa, dar va avea grijă să vorbească cu soţul ei pentru a-l convinge să încerce o sporire a preţului la cărbuni.
8. Supărător este faptul că astăzi nu mai ai nicio posibilitate să deosebeşti un om cinstit de o secătură.
9. Timiditatea e trăsătura cea mai urâtă a firii omeneşti. E o şmecherie înveşmântată în vălul modestiei.
10. Jandarmi! Ce ciudat! De fiecare dată când e vorba să-i alini pe cei năpăstuiţi de pe urma calamităţilor... dumnealor trimit Jandarmii. Dacă e catastrofa mai mare, trimit armata. De obicei telegramele oficiale sunt foarte laconice: "Pierit optzeci de oameni, trimiteţi două companii". Aşadar, doi soldaţi de fiecare cadavru.
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 30 Aprilie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu