PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE
ARTE 27 Aprilie
INVITAȚIE LA OPERĂ 27 Aprilie
Giacomo Puccini TURANDOT - Direttore Daniele Gatti - Regia Hugo De Ana (1997)
MUZICĂ 27 Aprilie
B. Kaempfert - The Taste Of Kaempfert LP6
Beautiful Romantic Guitar | Best Guitar Love Songs | Relaxing Guitar Instrumental
4 Hours Beautiful Piano Music | Top 100 Romantic Classic Love Songs in Piano
Ion Heliade Rădulescu
Biografie
Ion Heliade-Rădulescu (n. ,[1] Târgoviște, Țara Românească – d. ,[1] București, România) a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cea mai importantă personalitate din cultura română prepașoptistă, prin aportul său cultural și estetic la dezvoltarea literaturii române, fiind apreciat și ca un precursor al poeziei moderne.[3]
După obiceiul și în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învață limba greacă, înainte de a învăța să citească românește din lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova), sub influența mamei sale, Eufrosina care "știa carte numai grecească", după cum mărturisește Heliade.
În 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii de la „Sfântul Sava”. Este membru activ al asociațiilor culturale din epocă: Societatea Literară (din 1827), Societatea Filarmonică (din 1833), întemeietor al presei din Țara Românească: Curierul Românesc (1829) și Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1846, Heliade propune planul unei „biblioteci universale”, inspirat de cel al lui L. Aymé-Martin,[4] menită să înzestreze cultura română cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât de ambițioase. A fost și director al Arhivei Țării Românești, în perioada 1843-1848.
Ion Heliade Rădulescu a fost o personalitate marcantă a Revoluției de la 1848 din Țara Românească, fiind membru al guvernului provizoriu și apoi al locotenenței domnești.
Personalitatea complexă de scriitor a lui Ion Heliade Rădulescu a provocat în literatura română ample controverse, opiniile criticilor literari oscilând între acceptări elogioase și contestări severe. Indiferent de unele opinii negative, Heliade rămâne un reper important în dezvoltarea literaturii de limbă română. Îndemnul său impetuos: „Scrieți, băieți, numai scrieți!”, este emblematic pentru generația care a contribuit decisiv la dezvoltarea modernă a literaturii române.
S-a născut la 6 ianuarie 1802, la Târgoviște, fiind fiul lui Ilie Rădulescu, căpitan de poteră, apoi polcovnic (colonel în armata rusească peste 5000 de dorobanți) și al Eufrosinei Rădulescu, născută Danielopol, fiica polcovnicului Alexandru Danielopol, dintr-o familie de negustori greci sau aromâni[5]. Heliade ar mai fi avut trei frați, morți pe când era încă „prunc”, așa cum rezultă din poezia sa Visul (1836).[6] Ilie Rădulescu avea o oarecare avere: o moșie în județul Ialomița la Gârbovi din plasa Grindul Făgărașului și o casă în București, pe Calea Herăstrău (azi, bulevardul Dorobanți), cu o imensă grădină. Tatăl lui Heliade a murit de ciumă în 1829.
La moșie, Heliade citește Alexandria și populara carte a lui Ion Barac: Istorie despre Arghir cel frumos și Elena cea frumoasă și pustiită crăiasă (1801).
Ajuns la București, Heliade învață românește după cărțile populare, iar grecește cu dascălul Alexe, pe Octoih și Psaltire; prin 1814 însuși călugărul Naum („bietul Naum”, cum îi zicea Eliade) de la Sf. Niculae (poate chiar Naum Râmniceanu) i-a fost dascăl, adică profesor.
De prin 1815, în vârstă de numai 13 ani, frecventează Școala grecească de la Academia Domnească de la Schitu Măgureanu, unde este elevul dascălului grec Constantin Vardalah, filolog grec, director din 1803[7] al Academiei Domnești din București; din Școala grecească i-a rămas și numele Eliad sau Eliade[a], cu care a semnat mult timp. Cunoaște poezia lui Atanasie Hristopoulos, poet grec neoanacreontic, la mare modă pe atunci; Heliade traduce din Liricele acestuia.
Având o insațiabilă sete de lectură și de cunoaștere, Heliade a venit în contact, de timpuriu, cu idei preluate de la Nicolas Boileau, Jean -François Marmontel, La Harpe, sau/și cu idei ale unor sentimentaliști sau sensualiști ca Hugh Blair, Jean -Jacques Rousseau, Macpherson.[8]
După trei ani, în 1818 se transferă, împreună cu alți colegi români: Pandeli, Nănescu, Cernovodeanu, Orescu, Darvari, Merișescu etc., la școala românească de ingineri hotarnici de la Colegiul Sfântul Sava, deschisă de Gheorghe Lazăr, unde se predau „științele filozoficești și matematicești”. "Printre tinerii care se înghesuiau în jurul catedrei de la Sfântu Sava- scrie Dora d'Istria - Lazăr n-a întârziat să-l remarce pe cel care trebuia să-i continue opera, Ion Rădulescu, mai cunoscut sub numele de Heliade."[9] Școala de la „Sfântul Sava” urma să aibă trei cicluri de învățământ. Primul ciclu, elementar, prevedea „cunoașterea slovelor și slovnirea cuviincioasă”, „cunoașterea numerelor”, „scrisoarea cu ortografia”. Al doilea ciclu, cel mediu, implica predarea gramaticii, „poetica cu mitologia și geografia” și „retorica și istoria neamului”, iar al treilea ciclu se referea la unele științe aplicate: „geodezia sau ingineria câmpului cu iconomia și arhitectura”, precum și ramuri ale matematicii, ca „geometria teoretică, trigonometria, algebra și altele”.[7]
Din 1820, Gheorghe Lazăr îl asociază ca profesor-ajutor de aritmetică și geometrie, cu un salariu de 100 de lei pe lună.[necesită citare]
Trăsăturile lui Heliade au fost descrise de Dora d'Istria, fiind citate de Angelo De Gubernatis[10]: "Este de talie mijlocie; fața lui e brună; atitudinea sa e modestă și marcată de o oarecare indecizie. Își citește versurile cu o voce plăcută și armonioasă."
Între 1822-1829 Heliade devine succesorul lui Gheorghe Lazăr la conducerea Colegiului Sfântul Sava, după retragerea acestuia și va preda cursuri de „Aritmetică rațională (după Louis-Benjamin Francœur), de geometrie și trigonometrie, de algebră, de geographiă matematică sau astronomie”. Alături de Heliade au predat cursuri din 1823 Teodor Paladi și Ion Popp, iar din 1825 Eufrosin Poteca, Simion Marcovici și Costache Moroiu. În anul 1823 cumpără modesta casă locuită de Gheorghe Lazăr în Obor, zis și Târgul din afară (Heliade scrie: „Târgul d-afară”).
În 1827 este înființată Societatea literară, din inițiativa lui Dinicu Golescu și a lui Heliade care, împreună cu Ion Câmpineanu și Stanciu Căpățâneanu au redactat statutele societății; la Societatea literară au aderat mai mulți tineri boieri, printre care și frații domnitorului Grigore al IV-lea Ghica: Mihail, Constantin și Alexandru. Ședințele Societății literare se țineau în casa lui Constantin Golescu din București. Această societate promova ideile iluministe: răspândirea școlii românești prin înființarea de școli în fiecare județ și școli primare la sate, înființarea unui colegiu la Craiova, înființarea unui teatru național, publicarea de gazete în limba română, de traduceri și de opere originale. Societatea literară avea un caracter politic secret, cu scopul luptei pentru progres în Țara Românească. Aici, Heliade citește din traducerile sale din Lamartine dar și gramatica sa.
.jpg)
Apare (1828), la tipografia lui Samuel Filtsch din Sibiu, Gramatica Românească, de D. I. Eliad (după modelul gramaticii franceze a lui Charles-Constant Le Tellier de la sfârșitul secolului al XVII-lea: Grammaire française à l'usage des pensionnates), în care Heliade se dovedește un reformator în domeniul limbii; susține simplificarea alfabetului chirilic, fonetismul ortografic, împrumutarea neologismelor din latină și din limbile romanice. Militând pentru unificarea limbii române literare, Heliade afirmă că lucrarea sa este „prima gramatică metodică și aproape filozofică”.
Heliade este fondatorul primului ziar apărut în Țara Românească: Curierul românesc, publicat începând cu 1829 și difuzat prin librarul Iosif Romanov. La 8/20 aprilie 1829 apare Curierul românesc, prima gazetă în limba română din Principate, în care s-au publicat articole în limba română și franceză. Gazeta avea ca deviză „Urăsc tirania și mi-e frică de anarhie”. Publicația a apărut cu unele întreruperi până în anul 1859. La 27 mai 1848, în toiul evenimentelor revoluției, Curierul românesc a fost suprimat, la recomandarea comisarului imperial rus A. O. Duhamel[b], ceea ce a provocat protestul lui Heliade, care a înapoiat diploma de mare clucer. Ulterior evenimentelor revoluției, ziarul a reapărut, continuându-și apariția până la 12 decembrie 1859, punând bazele presei românești și fiind prima gazetă românească cu periodicitate constantă și cu apariție îndelungată.
Ion Heliade-Rădulescu a cumpărat, împreună cu unchiul său, serdarul Nicolae Rădulescu, la 11 octombrie 1830, de la văduva doctorului Constantin Caracaș, tipografia zisă „de la Cișmeaua lui Mavrogheni, din Obor”, pe terenul dăruit de tatăl său, fostă proprietate a lui Gheorghe Lazăr. Din 1832 a rămas proprietar unic. Deoarece era posesorul singurei tipografii particulare, i s-a dat lui Eliade, din decembrie 1832, funcția de director al Buletinului oficial la postelnicie[11], această publicație oficială apărând de la 8 decembrie 1832 sub titlul „Buletin. Gazetă administrativă”, iar de la 15 decembrie 1832: „Buletin, gazetă oficială” (cu caractere chirilice). Scriitorii afirmați în acea perioadă și-au publicat, aproape toți, principalele opere în „Tipografia lui Eliad”. Heliade mai era și proprietar al „Câmpului lui Eliad” de la Obor, unde avea „trei case mobilate, compuse din 36 de încăperi."[12]
Heliade a debutat în anul 1830 ca traducător cu volumul Meditații poetice dintr-ale lui A. de Lamartine. Traduse și alăturate cu alte bucăți originale, prin D. I. Eliad. În 1831, traduce tragedia Fanatismul sau Mahomet proorocul, scrisă de Voltaire, în 1834 traduce Din scrierile lui Lord Byron, în 1835 publică traducerea comediei Amfitrion(fr) de Molière, iar în anul 1840 tipărește romanul lui Cervantes Don Quijote de la Mancha. Tradus în românește din franțuzește după Florian.
Primele sale poezii originale, în mare măsură lamartiniene, sunt:
- Cîntarea dimineței (Meditații..., pp. 95-98)
- Elegie I. Trecutul (Meditații..., pp. 81-88)
- Elegie II. Dragele mele umbre (Meditații..., pp. 89-93). Această elegie exprimă durerea poetului după moartea prematură, în 1830, a fiului său, Virgil. Fiica poetului, Virgilia a murit în 1832. Ulterior, soția lui Heliade ar mai fi născut cinci copii, patru fete și un fiu (Sofia, Eufrosina, Virgilia, Maria și Ion/Ienache născut în 1849). După moartea copiilor Virgiliu și Virgilia, căsnicia începe să se clatine, nu numai din cauza dramei pierderii celor doi copii, dar mai ales din cauza geloziei nemărginite a soției. După opinia lui George Călinescu, se pare că Heliade întreținea legături și cu alte femei. Locotenentul Zalic de la 1848 ar fi fost „fiul vitreg al lui Eliad”, adică nelegitim.
- Epitaf. La o tînără mumă
- Sonet. La anul 1830 (Meditații..., p. 100)
- La moartea lui Cîrlova.
În 1831 îi apare volumul Reguli sau grammatica poezii. Traduse în românește de I. Eliad (după Cours de littérature, d'histoire et de philosophie... de Lévisac și Moysant), scriere eclectică, influențată de Marmontel, La Harpe, Voltaire.
La inițiativa lui Heliade, Ion Câmpineanu, Costache Aristia, Voinescu II, Grigore Cantacuzino, frații Golești și alții, în 1833 este înființată Societatea Filarmonică, care avea ca scop, afirmat public, să asigure „cultura limbei românești și înaintarea literaturii, întinderea muzicii vocale și instrumentale în Prințipat și, spre acestea, formarea unui Teatru Național”.[13] Societatea mai avea însă și scopuri secrete care urmăreau unirea, egalitatea, emanciparea țiganilor, votul universal etc.[14]. Ședințele Societății Filarmonice se țineau în casa lui Constantin Golescu din podul Mogoșoaiei.[15]. Societatea Filarmonică și-a încetat activitatea în 1838. La 20 ianuarie 1834 se deschide Școala de muzică vocală, de declamație și de literatură, al cărei director devine Heliade, contribuind concret la primele reprezentații teatrale în limba română; această școală avea menirea de a pregăti actori profesioniști. Ion Heliade-Rădulescu a fost și profesor de literatură și istorie literară a diverselor popoare, de elocvență, de proză și poezie etc.[16] la Conservatorul Filarmonicii, alături de Costache Aristia, profesor de declamație și de muzicianul Ioan Andrei Wachmann, profesor de muzică vocală și instrumentală. După aproape șapte luni de școală, la 29 august 1834, în sala Slătineanu, elevii au prezentat în fața tuturor asociaților și a unui public numeros piesa Mahomet (Fanatismul) de Voltaire.
Câtva timp este favoritul domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica și trece drept poet al curții; un astfel de post nu exista însă oficial, fiind doar o imitație a curții din Viena.
Sub conducerea și îndrumarea lui Heliade, la 1 noiembrie 1835 apare primul număr din Gazeta Teatrului Național, care a fost publicată până în 1836. În Gazeta Teatrului Național, preocupările didactice ale Școlii de muzică vocală ... își găsesc o susținere teoretică. Tot el pregătește și înființează revista de cultură Curier de ambe sexe, supliment al Curierului românesc, primul număr apărând în iulie 1837.[17]. Un alt supliment săptămânal al Curierului Românesc, întitulat Muzeul Național, apare în 1836, redactat de Heliade și Florian Aaron; supliment difuzat prin librăria românească a lui Iosif Romanov, ca și Curierul Românesc.
În 1836, își adună toate producțiile literare de până atunci în volumul Culegere din scrierile lui Eliad, de prose sci de poesiǎ, București [În Tip. lui Eliad]. Publică poemul Căderea dracilor, [Tip. lui Eliad], 1840, în care adoptă o atitudine reprobatoare față de complotul lui Dimitrie Filipescu, Nicolae Bălcescu, Eftimie Murgu ș.a., conjurație care voia să-l răstoarne pe domnitor. Domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842) îl numește pe Heliade membru al Eforiei Instrucțiunii Publice și inspector general al școlilor. Susținut de guvern, poetul întemeia peste 4000 de școli lancasteriene în România, împreună cu Petrache Poenaru.[18][După sistemul de învățământ Bell-Lancaster]. Programele de învățământ au fost tipărite cu literele alfabetului latin, înlocuind pe cele chirilice.
Heliade publică în 1840 lucrarea sa: Paralelism între limba română și italiană. Partea întâi: Materia (1841, București, Tipografia Eliad). Partea a doua a acestei cărți apare în 1841 cu titlul Paralelism între dialectele român și italian sau forma séu gramatica acestor două dialecte. În același an, 1841, publică un compendiu: Prescurtare de gramatica limbei româno-italiene. Ion Heliade-Rădulescu a fost un inițiator al influenței italiene, însă a provocat controverse când a pledat pentru introducerea masivă a neologismelor italiene în limba română sau a imaginat o „limbă româno-italiană”, susținând că româna și italiana sunt dialecte derivate ale limbii latine; George Călinescu spunea că „Heliade își creează un jargon italo-român, de înfățișare grotescă”.
În decembrie 1841, apare în Foaie pentru minte, inimă și literatură, de la Brașov (nr. 48, p. 377-382, nr. 49 și nr. 52) articolul lui Heliade Pentru opinie, în care pledează pentru drepturile politice ale claselor sociale active, intelectualitatea în primul rând; el acuză o parte a boierimii că adoptă principii liberale în scopuri demagogice. În calea propășirii claselor productive stau abuzurile- zice Heliade, în calea negoțului, lipsa siguranței, clasele intelectuale sunt disprețuite și frustrate de drepturi. Articolul are un răsunet imens și îi aduce autorului multe neplăceri.[19] În articol, Heliade aduce acuzații marii boierimi, obișnuită doar cu profiturile.
În anul 1844 izbucnește „Afacerea Trandafiloff”, provocată de decizia domnitorului Gheorghe Bibescu de a acorda concesiunea exploatării minelor din Valahia către inginerul rus Aleksandr Trandafiloff. Măsura a fost considerată ilegală de Adunarea Obștească, ceea ce a condus, finalmente, la decizia lui Bibescu de a dizolva acest legislativ. Aceste evenimente l-au făcut pe Heliade să publice o poezie-pamflet, Măceașul și florile (1844), adaptată liber după Viennet, care a fost publicată pe foi volante, în 30.000 exemplare. Poezia făcea aluzie la trandafir, care la rândul său trimitea la Trandafiloff („trandafir cu of în coadă”).
Heliade publică scrierea Început de bibliotecă universală[20], la 25 martie 1846, în Opere pe tot anul cîte 21 volume, de la 25 pînă la 30 coale fiecare, iar în 1847 îi apare o nouă traducere din Byron: Don Juan de la Lord Byron. Poema epică. În același an apare și volumul său: Vocabular de vorbe străine în limba română, adică slavone, ungurești, turcești, nemțești, grecești etc.
În primăvara anului 1848, când au izbucnit primele revoluții europene, Heliade a fost determinat să colaboreze cu Frăția, o societate secretă revoluționară, înființată la București de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Christian Tell și Alexandru G. Golescu în 1843 și a devenit membru în comitetul de conducere al acesteia. Este implicat în evenimentele de la 1848: a participat la redactarea, în cea mai mare parte, a Proclamației de la Islaz, împreună cu Nicolae Bălcescu, ce cuprindea revendicările pașoptiștilor în 22 de articole, sub deviza „Respect la proprietate. Respect la persoane”. Lui Heliade i-a revenit și misiunea tipăririi documentului Proclamației. La 6 iunie 1848, Heliade și Ștefan Golescu se îndreaptă spre județul Romanați, unde erau așteptați de ispravnicul Gheorghe Magheru, „general căpitan al armiilor neregulate și șeful gvardiilor naționale din toată România”, prieten al lui Heliade. După o slujbă religioasă oficiată de popa Radu Șapcă din Celei, însoțit de alți doi preoți, a citit Proclamația în fața țăranilor, în localitatea Islaz, la 9 iunie/21 iunie 1848; Proclamația cuprindea cuvinte înflăcărate: „Fraților români, timpul mântuirii noastre a venit; popolul român se deșteaptă la glasul trâmbiței îngerului mântuirii și își cunoaște dreptul său suveran”. Prin programul-proclamație, Țara Românească își proclama deplina „neatârnare administrativă și legislativă”, deci autonomia. Introducerea literară a Proclamației vădește faptul că această introducere a fost scrisă probabil de Heliade. Vodă Bibescu a fost convins să semneze și el (în public) textul Proclamației de la Islaz (în 11 iunie), ce a fost intitulată noua constituție, care a fost acceptată astfel de domnitor, acesta încuviințând și formarea unui guvern provizoriu.[21]
La patru zile după evenimentele de la Islaz, revoluția a continuat prin răsturnarea domnitorului Gheorghe Bibescu care a abdicat la 13/25 iunie (la orele două dimineața - scrie Heliade) și a fugit la Brașov (pe atunci în Imperiul austriac), fiind escortat de C. A. Rosetti, noul ministru al Poliției. Puterea a fost preluată de un guvern provizoriu („guvern vremelnicesc”), prezidat de mitropolitul Neofit, care îl includea pe Heliade ca ministru la „Credință” (culte) și la Instrucția Publică, pe Ștefan Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru și G. Scurti (comerciant lipscan). Guvernul provizoriu nu putea să dureze: Heliade reprezenta interesele conservatoare și nu voia să știe de ideile franceze liberale pe care le reprezentau C. A. Rosetti, Bălcescu și alții. [22]
Generalul Ioan Odobescu, tatăl scriitorului Alexandru Odobescu, împreună cu colonelul Ioan Solomon au pus armata la dispoziția boierilor reacționari și la 19 iunie au arestat guvernul revoluționar. Acțiunea lor a fost zădărnicită de intervenția populației capitalei, care a condus la eliberarea guvernului. Un rol important în eliberarea membrilor guvernului l-a avut Ana Ipătescu (George Călinescu o numește Anica Ipătescu). Iată cum descrie Heliade, în scrierea Mémoires sur l'histoire de la régéneration roumaine ou sur les événements de 1848 accomplis en Valachie, intervenția Anei Ipătescu: „O femeie înaintă în mijlocul Poporului (au milieu du Peuple), înarmată cu două pistoale; ea se precipită împotriva soldaților, direct spre Solomon și invitând cetățenii să-i izgonească din curte pe sperjuri. Era aceeași femeie care primise guvernul la barieră cu coroane de flori. Era doamna Ipătescu. Poporul fu electrizat la vederea ei și o urmă pentru a-i îndepărta pe soldați”. Anica Ipătescu a fost soția lui Nicolae Ipătescu, vechi membru al „Frăției”. Anica Ipătescu ar fi strigat: „Curagiŭ copii, moarte trădătorilor”.[15] S-a început aplicarea programului de la Islaz și guvernul a creat Comisia proprietății, având ca președinte pe A. Racoviță și alcătuită dintr-un număr egal de moșieri și clăcași. Comisia a ajuns în impas, nereușind să ajungă la un compromis în privința întinderilor de pământ acordate țăranilor, din acest motiv a fost desființată de Heliade, prin decret. Ca membru al guvernului provizoriu și, ulterior, al locotenenței domnești, Ion Heliade-Rădulescu a manifestat o atitudine moderată, în opoziție cu aripa radicală a revoluționarilor, pronunțându-se împotriva împroprietăririi clăcașilor.
Ca mulți alți revoluționari, Heliade a favorizat menținerea unor bune relații cu Poarta, sperând că această politică ar putea favoriza o desprindere totală de sub protectoratul Rusiei. Soliman pașa a fost trimis la București și a ordonat înlocuirea guvernului provizoriu cu „locotenența domnească”, alcătuită din Heliade, Christian Tell și Nicolae Golescu. În timpul existenței locotenenței domnești, Heliade, înfășurat într-o mantie albă (purtată peste frac), luată de la un văr al său, cavalerist, trecută în legendă, se credea șeful incontestabil al locotenenței, într-un cuvânt domnitorul, ale cărui hotărâri sunt inspirate de cer și au puterea unor table ale legii. În septembrie s-a restabilit Regulamentul Organic și sistemul său de guvernare, după ce Fuad-pașa a început represiunea în 13 septembrie 1848. Trupele turcești de sub comanda lui Fuad-pașa intră în București, autoritatea locotenenței este desființată, Fuad-pașa îl numește caimacam pe Constantin Cantacuzino, iar Omer-pașa e numit guvernator militar al Bucureștilor. Succesul căii legaliste a revoluției, pentru care militase Heliade, durase efectiv vreo două săptămâni. Împreună cu Tell, Heliade a căutat refugiu la consulatul britanic din București.
După înfrângerea revoluției, Heliade pleacă în exil (1848-1858) la Paris, apoi în insula Chios și la Constantinopol. Traseul călătoriei sale spre exil este reconstituit în articolul lui Mihai Chiper:[23] „se refugiază în Transilvania,la Sibiu, apoi la Orșova, traversează Serbia, Slavonia, Croația, Stiria, Bavaria, orașul Frankfurt, urmează linia Rinului și străbate „țara belgilor” unde „totul îmi păru exotic; totul respira belșug și bucurie”[24], grăbit să ajungă în „țara libertăților”, Franța. De aici, va merge la Londra, unde îl vizitează, împreună cu Christian Tell, pe lordul Henry John Temple Palmerston, premierul britanic, căruia îi explică obiectivele revoluției de la 1848; apoi se reîntoarce la Paris, unde este primit de ministrul afacerilor străine, Drouyn de l'Huis, „cu scufie de noapte pe cap”. Acesta susține că Franța nu s-a angajat să apere integritatea Turciei, că ea [Franța] abandonase problemele orientale înțelegerii dintre Turcia și Rusia. După un an de exil, Heliade explică motivația exilului:[25] „Din nenorocirea mea și exilul d-voastră vor eși multe la lumină pentru svânturata noastră patrie. Fără această catastrofă, nația nu era să aibă atâtea scrise spre luminarea drepturilor sale și străinii nu era să cunoască atâtea. Acum un an, nu poporul, ci chiar deputații Adunării Naționale franceze nu știau dacă Bucureștiul este în Bukara (sau) în Tataria. Vorbeam cu dânșii și mi se pare că vorbeam cu oameni de pe alte tărâmuri. Acum, poporul, burghezii, literații cunosc că românii țin de familia latină, adică romani, că sunt frații francezilor, italienilor, spaniolilor, portughesilor”.
Ion Heliade-Rădulescu și-a prelungit exilul cât a putut mai mult, în speranța de a dobândi o statură culturală și politică de nivel european, însă exilul i-a sporit izolarea. A existat o neîncredere a fruntașilor revoluției din Țara Românească față de grupul lui Eliade de la Paris și o repulsie față de campania acestora de defăimare a refugiaților de la Constantinopol și de la Brusa (oraș în Asia Mică).[26] A fost în conflict cu alți lideri principali ai emigrației, cum au fost: Nicolae Bălcescu, frații Brătianu, frații Golescu și C. A. Rosetti. Heliade îl denunță pe Ion Ghica în ziarele franceze ca fiind un „agent țarist”, care ar complota cu emigrații de la Brusa și din Paris, în înțelegere cu guvernul de la București. Pe de altă parte, junimismul l-a contestat din perspectiva unei viziuni estetice, opusă concepției artistice a lui Heliade.
La Paris, el editează Souvenirs et impressions d'un proscrit, [par Un Roumain] (=Ion Heliade Rădulescu), Paris, Impr. de De Soye, 1849. O nouă ediție, tradusă în limba română cu titlul Suvenire și impresii ale unui proscris apare în 1975, la Editura Dacia, Cluj-Napoca. Cartea evocă trauma înstrăinării și a devenit, ulterior, un document memorialistic de mare importanță. În anul 1851 se tipărește tot la Paris volumul Epistole și acte ale oamenilor mișcării române din 1848 și Mémoires sur l'histoire de la régéneration roumaine ou sur les événements de 1848 accomplis en Valachie. În timpul exilului la Paris a fost un colaborator constant la publicațiile democratice majore: Le Siécle, Le Temps, La Semaine, La Voix du Peuple, La Presse, L'Europe et Amerique.[27]
În anul 1854, în timpul războiului ruso-turc (Războiul Crimeii) este trimis de Înalta Poartă la Șumla (azi Șumen, în Bulgaria) ca „reprezentant al nației române” pe lângă Omer Pașa (general turc de origine croată). Datorită poziției sale favorabile Porții, este numit bei și i s-a dat o uniformă militară turcească, în care a fost semnalat la Varna de unii români.
În 1858 i se tipărește la Paris Biblicele sau notițe istorice, filozofice, religioase și politice asupra Bibliei. După George Călinescu, Biblicele sunt un comentariu cabalistic cu pretenții filozofice. Tot la Paris îi apare volumul Biblia sacră ce cuprinde Vechiul și Noul testament, tradusă din elenește după a celor șaptezeci, de I. R.
Pentru scurt timp revine în țară, în timpul ocupației turcești a Capitalei, dar, în urma protestelor consulatului austriac este nevoit să se reîntoarcă la Constantinopol, unde rămâne până în 1857. Se întoarce definitiv în țară în anul 1859.
Pentru scurt timp scoate gazeta Curierul român (1859), care este suspendată de guvernul Ion Ghica după numai trei numere. Încearcă să reintre în viața politică, de aceea candidează în alegeri, dar este învins de Cezar Bolliac. Editează în 1860 jurnalul politic și literar Proprietarul român. Este ales deputat de Muscel în 1864. În anul 1866, scoate sub numele P. Georgescu ziarul Legalitatea, semnând unele articole cu pseudonimul M. Anagnoste. În 1859, având gradul masonic 18, participă la aprinderea luminilor Lojii bucureștene Steaua Dunării, al cărei Mare Maestru a devenit în 1861.[28]
În continuarea preocupărilor sale în domeniul istoriei naționale, Ion Heliade Rădulescu publică în 1861 Prescurtare de Istoria Românilor sau Dacia și România. În 1869 apare ediția a doua sub titlul Elemente de istoria românilor sau Dacia și România.
Heliade este considerat întemeietorul teoriei literare românești (clasică la început, romantică mai apoi), în lucrarea sa Regulile sau gramatica poeziei fiind în același timp și îndrumător literar.
Poet al viziunilor grandioase de tip hugolian, a scris poemul Anatolida sau Omul și forțele, realizat fragmentar. Titlul poemului se poate explica astfel: Anatolida (provine de la cuvântul grec Α νατολΎ— Anatolia) ar însemna poemul orientului, iar subtitlul Omul și Forțele înseamnă Omul și Dumnezeul Forțelor, Elohim (explicația este dată de Dumitru Popovici). A cultivat meditația cu motive preromantice, lamartiniene O noapte pe ruinele Târgoviștei, elegia Dragele mele umbre, mitul popular Zburătorul — capodopera sa literară, satira și fabula politică. A scris și proză cu conținut satiric și pamfletar: Domnul Sarsailă autorul, Conu Drăgan și cuconița Drăgana etc. Heliade este autor a numeroase traduceri, imitații și prelucrări din clasici ai literaturii universale (Boileau, La Fontaine, Dante Alighieri, Goethe, Byron ș.a.m.d.). De asemenea, Ion Heliade-Rădulescu a avut și preocupări de natură filosofică și religioasă de inspirație gnostică (Biblicele, 1858; Echilibru între antitezi, 1859). Scrierea Echilibru între antitezi sau Spiritul și materia este prima schiță românească a unui sistem filozofic.
Ion Heliade-Rădulescu este membru fondator al Societății Academice Române (Academia Română) și primul președinte al acesteia (1867-1870).[29] A demisionat în noiembrie 1869, în urma respingerii proiectelor sale ortografice.
Heliade a avut intenția de a-și grupa opera ciclic și în patru volume, după exemplul lui Victor Hugo cu Legenda secolelor, cele patru cicluri fiind: I. Biblice, II. Evanghelice, III. Patria sau Omul social, IV. Omul individual. El nu și-a realizat această intenție, fiind risipit într-o activitate multilaterală, succesele sale realizându-se în creațiile lirice de mici dimensiuni.
În problemele limbii literare, prin lucrările sale de început, Heliade a deschis limbii literare largi căi de dezvoltare.
Alunecarea lui Heliade spre poziții echivoce, retrograde chiar, îndeosebi după 1848, nu pot face să pălească laurii câștigați anterior, care îl îndreptățeau pe Mihai Eminescu să-l situeze, în Epigonii, printre marii înaintași ai literaturii române.
Ion Heliade-Rădulescu a decedat în ziua de 27 aprilie 1872, în imobilul din str. Polonă, nr. 20, după ce la 18 mai 1870 își pierduse soția.[c] La 30 aprilie i s-a făcut înmormântare națională, la care au participat mii de oameni.[31] Potrivit ziarului Trompeta Carpaților[32] la înmormântarea „fericitului Heliade” în curtea bisericii Mavrogheni de pe șoseaua Kiseleff ar fi luat parte 10000 de persoane; discursurile funebre au fost rostite de Petrache Poenaru, Constantin Esarcu, B. P. Hasdeu care a vorbit în numele presei române.
Mihai Eminescu a scris oda La Heliade, iar după decesul scriitorului: La moartea lui Eliade.
Opere
În întreaga sa activitate literară, Heliade a semnat în variate moduri: Un Roumain, I. E., I. Eliad, I. Eliade, I. Heliade Rădulescu, J. R., Ioann Prosdociu. Arhiva Ion Eliade- Rădulescu a fost dăruită Bibliotecii Academiei Române în anul 1953.
Proză
- Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 1835 aug. 30
- Dispozițiile și încercările mele de poezie (scriere memorialistică)
- Gheorghe Lazăr
- „Bată-te Dumnezeu!” (Coconița Drăgana)
- Coconul Drăgan
- Fata lui Chiriac
- Jupîn Ion
- Domnul Sarsailă autorul
- Descrierea Europei după tractatul din Paris, de Ioann Prosdociu [= Ion Heliade Rădulescu], Paris,1856
Poezie
- Sonet. La anul 1830
- Epigramă
- Elegie I. Trecutul (1830)
- Elegie II. Dragele mele umbre (1830)
- Cântarea dimineții (1830)
- Sonet
- La moartea lui Cârlova (1831)
- Serafimul și heruvimul sau Mângâierea conștiinței și mustrarea cugetului (1833)
- Portret (1836)
- Adio la anul 1832 (1836)
- Destăinuirea (1836)
- Visul (1836)
- O noapte pe ruinele Târgoviștii (1836)
- Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829 (1836)
- Odă la pavilionul grecesc (1836)
- La un poet exilat (1838)
- Calul, vulpea, lupul (1838)
- Epitafe (1838)
- Cumetria cioarei cînd s-a numit privigătoare (1838)
- La Elvira (1839)
- Cutremurul (1839)
- Ingratul (1839)
- Vulturul și bufa (1840)
- Zburătorul, poem scris în 1843, publicat în 1844, subintitulat „baladă” (trad. în franceză de Annie Bentoiu, Paris, 1981)
- Mihaida (1844)
- Epitimv la o femeie cochetă (1846)
- În așteptarea lui 1848. Preziua. Psalm (1847)
- Sânta cetate (Terța rima) ; datată 1856
- La Schiller (1859)
- Dulcamara (1860)
- Muștele și albinele (1860)
- Corbul și Vulpea (1860). Fabula este o imitație liberă după Le corbeau et le renard de P. Lachambaudie
- Areopagul bestielor (1860)
- Un muieroi și o femeie (1861)
- Mircea și Lazar (1867)
- Poezia (1868)
- Adio la patrie (1868)
- La Maria (1868)
- Primul baciu (1868)
- Un buchet de mireasă (1868)
- Portretul (1868)
- Anatolida sau Omul și forțele (1870)
Teatru.
- Proces general între doe hordii și Natio sau Spoiții cu roșu și spoiții cu albu. Mysteru în doă acte. Bucuresci, Typ. Heliade și Associații, 1861, 72 p.
- Voiaj din podul Mogoșoaii până în țigănia Vlădichii (păstrat în ms. 2359 de la Biblioteca Academiei Române)
G. Călinescu afirmă ( I. Heliade Rădulescu și școala sa, op. cit., 1966) că Proces general...este o mascaradă, în care în fața tribunalului Adevărului, apar boierul Mircea, Moș Soare, exponenți ai vechii ordine, precum și Arhon Arpagon, ciocoi, Musiu Rapace, „spoit cu roșu, ciocoiu nou și pretins avocat al sătenilor”, un poet urlător, un poet umanitar. Musiu Rapace e C. A. Rosetti, are „ochi de broscoi, părul vâlvoi, coarne satanice”. Sarcasmul scriitorului este, după cum se vede, deosebit de dur.
Scrieri cu caracter filozofic
- Equilibru între antithezi sau Spiritul și materia, București, 1859-1869. [La începutul textului, titlul: Issachar sau Laboratorul]
- Filozofie. Încheiere la cele zise. Eseu publicat în Curierul de ambe sexe, periodul III (1840 - 1842), p. 383
Scrieri lingvistice
- Gramatica românească, Sibiu, 1828 [A fost elaborată anterior, încă de la 1820]; o nouă ediție și studiu de Valeria Guțu Romalo, București, 1980
- Scrisoare către C. Negruzzi (1836)
- Repede aruncătură de ochi asupra limbei și începutului rumânilor (1836), din Culegere din scrierile lui I. Eliad de proze și poezie, ed. a II-a , București, 1836
- Regulile sau grammatica poeziii, (1839)
- Curs întreg de poezie generală, 3 vol., București, 1868-1870. O ediție postumă cu titlul Curs de poezie generală. Dramaticele, Brutu, tragedie în cinci acte. După Voltaire. Scriere posthumă: este editată de I. I. Eliade (Heliade)- Rădulescu [ fiul lui Heliade] și P. M. Cucu, București, 1878
- Principii de ortografie română, 1870
Traduceri
Heliade a desfășurat o intensă activitate de traducător din : Alphonse de Lamartine (încă din 1827-1828), Victor Hugo, Lord Byron, Ossian, Young, Alexandre Dumas, La Fontaine, Anastasie Hristopulos, Sappho și Hesiod, alături de Torquato Tasso și Ludovico Ariosto.[8]
- Suvenirul de Alphonse de Lamartine
- Războiul de Alphonse de Lamartine
- Corbul și vulpea de Jean de La Fontaine
- Singurătatea de Alphonse de Lamartine
- Seara de Alphonse de Lamartine
- Lacul de Alphonse de Lamartine
- Toamna de Alphonse de Lamartine
- Imnul nopții de Alphonse de Lamartine
- Romanță de George Gordon Byron (Lord Byron)
- Poema didactică după Boileau și Horațiu de Nicolas Boileau
- Cântarea dracilor în preziua potopului de George Gordon Byron (Lord Byron)
- Depărtarea de Paolo Antonio Rolli
- Foile și cărbunele de P. Viennet
- Coada momițelor de P. Viennet
- La amantă de Sappho
- Margherita de Alexandre Dumas
- Lament amoros de Iacopo Vittorelli
- Poetul murind de Alphonse de Lamartine
- Cavalerul Toggenburg de Friedrich Schiller
- Arpa lui David de George Gordon Byron (Lord Byron)
- Biblia Sacra que coprinde Vechiul si Noul Testament, Paris, 1858
- Bătrânul Duncan. Anecdot din munți de Walter Scott, în Curierul românesc, nr. 85 din 1831
| Ion Heliade-Rădulescu | |||
 Ion Heliade-Rădulescu (portret de Mișu Popp) | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1]  Târgoviște, Țara Românească | ||
| Decedat | (70 de ani)[1] București, România | ||
| Părinți | Ilie Rădulescu și Eufrosina Danielopol | ||
| Căsătorit cu | Maria Heliade Rădulescu, fostă Alexandrescu, rudă cu Grigore Alexandrescu[2] | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | lingvist[*] filolog[*] istoric traducător diplomat filozof scriitor poet critic literar[*] jurnalist traducător biblic[*] filolog clasicist[*] politician | ||
| Activitate | |||
| Alte nume | Ion Heliade, Eliad | ||
| Educație | Școala grecească de la Schitu Măgureanu | ||
| A influențat pe | Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski | ||
| Cunoscut pentru | Președinte al Academiei Române | ||
| |||
"Vezi, mamă, ce mă doare! și pieptul mi se bate,
Mulțimi de vinețele pe sân mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!
Ah! inima-mi zvâcnește!... și zboară de la mine!
Îmi cere... nu-ș' ce-mi cere! și nu știu ce i-aș da:
Și cald, și rece, uite, că-mi furnică prin vine,
In brațe n-am nimica și parcă am ceva;
Că uite, mă vezi, mamă? așa se-ncrucișează,
Și nici nu prinz de veste când singură mă strâng
Și tremur de nesațiu, și ochii-mi văpăiază,
Pornesc dintr-înșii lacrimi, și plâng, măicuță, plâng.
Ia pune mâna, mamă, — pe frunte, ce sudoare!
Obrajii... unul arde și altul mi-a răcit!
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;
În trup o piroteală de tot m-a stăpânit.
Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
O ști vrun leac ea doară... o fi vrun zburător.
Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica,
Ori du-te la moș popa, ori mergi la vrăjitor.
Și unul să se roage, că poate mă dezleagă;
Mătușile cu bobii fac multe și desfac;
Și vrăjitorul ăla și apele încheagă;
Aleargă la ei, mamă, că doar mi-or da de leac.
De cum se face ziuă și scot mânzat-afară
S-o mân pe potecuță la iarbă colea-n crâng,
Vezi, câtu-i ziulița, și zi acum de vară,
Un dor nespus m-apucă, și plâng, măicuță, plâng.
Brândușa paște iarbă la umbră lângă mine,
La râuleț s-adapă, pe maluri pribegind;
Zău, nu știu când se duce, că mă trezesc când vine,
Și simt că mișcă tufa, aud crângul trosnind.
Atunci inima-mi bate și sar ca din visare,
Și parc-aștept... pe cine? și pare c-a sosit.
Acest fel toată viața-mi e lungă așteptare,
Și nu sosește nimeni!... Ce chin nesuferit!
În arșița căldurii, când vântuleț adie,
Când plopul a sa frunză o tremură ușor
Și-n tot crângul o șoaptă s-ardică și-l învie,
Eu parcă-mi aud scrisul pe sus cu vântu-n zbor;
Și când îmi mișcă țopul, cosița se ridică,
Mă sperii, dar îmi place — prin vine un fior
Îmi fulgeră și-mi zice: "Deșteaptă-te, Florică,
Sunt eu, vin să te mângâi..." Dar e un vânt ușor!
Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
O ști vrun leac ea doară... o fi vrun zburător;
Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica,
Ori du-te la moș popa, ori mergi la vrăjitor."
Așa plângea Florica și, biet, își spunea dorul
Pe prispă lângă mă-sa, ș-obida o neca;
Junicea-n bătătură mugea, căta oborul,
Și mă-sa sta pe gânduri, și fata suspina.
Era în murgul serii și soarele sfințise;
A puțurilor cumpeni țipând parcă chemau
A satului cireadă, ce greu, mereu sosise,
Și vitele muginde la jgheab întins pășeau.
Dar altele-adăpate trăgeau în bătătură,
În gemete de mumă vițeii lor strigau;
Vibra al serii aer de tauri grea murmură;
Zglobii sărind vițeii la uger alergau.
S-astâmpără ast zgomot, ș-a laptelui fântână
Începe să s-audă ca șoaptă în susur,
Când ugerul se lasă sub fecioreasca mână
Și prunca vițelușă tot tremură-mprejur.
Încep a luci stele rând una câte una
Și focuri în tot satul încep a se vedea;
Târzie astă-seară răsare-acum și luna,
Și, cobe, câteodată tot cade câte-o stea.
Dar câmpul și argeaua câmpeanul ostenește
Și dup-o cină scurtă și somnul a sosit.
Tăcere pretutindeni acuma stăpânește,
Și lătrătorii numai s-aud necontenit.
E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei
Veșmântul său cel negru, de stele semănat,
Destins cuprinde lumea, ce-n brațele somniei
Visează câte-aievea deșteaptă n-a visat.
Tăcere este totul și nemișcare plină:
Încântec sau descântec pe lume s-a lăsat;
Nici frunza nu se mișcă, nici vântul nu suspină,
Și apele dorm duse, și morile au stat.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
"Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare
Din miazănoapte scapă cu urme de scântei?
Vro stea mai cade iară? vrun împărat mai moare?
Ori e--să nu mai fie! — vro pacoste de zmei?
Tot zmeu a fost, surato. Văzuși, împelițatu,
Că țintă l-alde Floarea în clipă străbătu!
Și drept pe coș, leicuță! ce n-ai gândi, spurcatu!
Închină-te, surato! — Văzutu-l-ai și tu?
Balaur de lumină cu coada-nflăcărată,
Și-pietre nestemate lucea pe el ca foc.
Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curată;
Dar lipsa d-a lui dragosti! departe de ast loc!
Pândește, bată-l crucea! și-n somn colea mi-ți vine
Ca brad un flăcăiandru, și tras ca prin inel,
Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine
N-au nici un pic de sânge, ș-un nas --ca vai de el!
O! biata fetișoară! mi-e milă de Florica
Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slăbit
Și s-a pălit copila! ce bine-a zis bunica:
Să fugă fata mare de focul de iubit!
Că-ncepe de visează, și visu-n lipitură
Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu,
Și ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură,
Nici rugi nu te mai scapă, ferească Dumnezeu!"
Mulțimi de vinețele pe sân mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!
Ah! inima-mi zvâcnește!... și zboară de la mine!
Îmi cere... nu-ș' ce-mi cere! și nu știu ce i-aș da:
Și cald, și rece, uite, că-mi furnică prin vine,
In brațe n-am nimica și parcă am ceva;
Că uite, mă vezi, mamă? așa se-ncrucișează,
Și nici nu prinz de veste când singură mă strâng
Și tremur de nesațiu, și ochii-mi văpăiază,
Pornesc dintr-înșii lacrimi, și plâng, măicuță, plâng.
Ia pune mâna, mamă, — pe frunte, ce sudoare!
Obrajii... unul arde și altul mi-a răcit!
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;
În trup o piroteală de tot m-a stăpânit.
Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
O ști vrun leac ea doară... o fi vrun zburător.
Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica,
Ori du-te la moș popa, ori mergi la vrăjitor.
Și unul să se roage, că poate mă dezleagă;
Mătușile cu bobii fac multe și desfac;
Și vrăjitorul ăla și apele încheagă;
Aleargă la ei, mamă, că doar mi-or da de leac.
De cum se face ziuă și scot mânzat-afară
S-o mân pe potecuță la iarbă colea-n crâng,
Vezi, câtu-i ziulița, și zi acum de vară,
Un dor nespus m-apucă, și plâng, măicuță, plâng.
Brândușa paște iarbă la umbră lângă mine,
La râuleț s-adapă, pe maluri pribegind;
Zău, nu știu când se duce, că mă trezesc când vine,
Și simt că mișcă tufa, aud crângul trosnind.
Atunci inima-mi bate și sar ca din visare,
Și parc-aștept... pe cine? și pare c-a sosit.
Acest fel toată viața-mi e lungă așteptare,
Și nu sosește nimeni!... Ce chin nesuferit!
În arșița căldurii, când vântuleț adie,
Când plopul a sa frunză o tremură ușor
Și-n tot crângul o șoaptă s-ardică și-l învie,
Eu parcă-mi aud scrisul pe sus cu vântu-n zbor;
Și când îmi mișcă țopul, cosița se ridică,
Mă sperii, dar îmi place — prin vine un fior
Îmi fulgeră și-mi zice: "Deșteaptă-te, Florică,
Sunt eu, vin să te mângâi..." Dar e un vânt ușor!
Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
O ști vrun leac ea doară... o fi vrun zburător;
Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica,
Ori du-te la moș popa, ori mergi la vrăjitor."
Așa plângea Florica și, biet, își spunea dorul
Pe prispă lângă mă-sa, ș-obida o neca;
Junicea-n bătătură mugea, căta oborul,
Și mă-sa sta pe gânduri, și fata suspina.
Era în murgul serii și soarele sfințise;
A puțurilor cumpeni țipând parcă chemau
A satului cireadă, ce greu, mereu sosise,
Și vitele muginde la jgheab întins pășeau.
Dar altele-adăpate trăgeau în bătătură,
În gemete de mumă vițeii lor strigau;
Vibra al serii aer de tauri grea murmură;
Zglobii sărind vițeii la uger alergau.
S-astâmpără ast zgomot, ș-a laptelui fântână
Începe să s-audă ca șoaptă în susur,
Când ugerul se lasă sub fecioreasca mână
Și prunca vițelușă tot tremură-mprejur.
Încep a luci stele rând una câte una
Și focuri în tot satul încep a se vedea;
Târzie astă-seară răsare-acum și luna,
Și, cobe, câteodată tot cade câte-o stea.
Dar câmpul și argeaua câmpeanul ostenește
Și dup-o cină scurtă și somnul a sosit.
Tăcere pretutindeni acuma stăpânește,
Și lătrătorii numai s-aud necontenit.
E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei
Veșmântul său cel negru, de stele semănat,
Destins cuprinde lumea, ce-n brațele somniei
Visează câte-aievea deșteaptă n-a visat.
Tăcere este totul și nemișcare plină:
Încântec sau descântec pe lume s-a lăsat;
Nici frunza nu se mișcă, nici vântul nu suspină,
Și apele dorm duse, și morile au stat.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
"Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare
Din miazănoapte scapă cu urme de scântei?
Vro stea mai cade iară? vrun împărat mai moare?
Ori e--să nu mai fie! — vro pacoste de zmei?
Tot zmeu a fost, surato. Văzuși, împelițatu,
Că țintă l-alde Floarea în clipă străbătu!
Și drept pe coș, leicuță! ce n-ai gândi, spurcatu!
Închină-te, surato! — Văzutu-l-ai și tu?
Balaur de lumină cu coada-nflăcărată,
Și-pietre nestemate lucea pe el ca foc.
Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curată;
Dar lipsa d-a lui dragosti! departe de ast loc!
Pândește, bată-l crucea! și-n somn colea mi-ți vine
Ca brad un flăcăiandru, și tras ca prin inel,
Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine
N-au nici un pic de sânge, ș-un nas --ca vai de el!
O! biata fetișoară! mi-e milă de Florica
Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slăbit
Și s-a pălit copila! ce bine-a zis bunica:
Să fugă fata mare de focul de iubit!
Că-ncepe de visează, și visu-n lipitură
Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu,
Și ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură,
Nici rugi nu te mai scapă, ferească Dumnezeu!"
Cutremurul - Ion Heliade-Rădulescu
George Astaloș
a fost
explozie de aripi
răzvrătite
și de penaj febril
rupt de-nălțimi
icar de miere
aversă de lumină
avalanșă solară
ai fost
chiar tu.
explozie de aripi
răzvrătite
și de penaj febril
rupt de-nălțimi
icar de miere
aversă de lumină
avalanșă solară
ai fost
chiar tu.
miriadele de pești nupțiali
care inundau apele
de cântec și de adorații liturgice
erai tu
atrăgându-mă necontenit
în torentul amețitor
al perpetuării
privirea ta
complice ingenuu
îmi îmblânzea înotul
într-un sublim efort
de transparență
neștiutor de iubire
și încă departe
mă îndreptam cu sfială
spre un spațiu de joc
voluptuos de vârtejuri
hipocampi fabuloși
înhămați la mici care de luptă
visau bătălii uriașe
se vorbea despre inițiere
și drespre o grandioasă sărbătoare
a trupului
fulgere subțiri
îmi săgetau carnea
cuprinsă de o dulce nesiguranță
și mă apropiam nerăbdător
de triunghiul tău
cu pești incandescenți
însemn armorial și fântână
a unui pântec răscolit demonic
de copleșitoarea violență
care inundau apele
de cântec și de adorații liturgice
erai tu
atrăgându-mă necontenit
în torentul amețitor
al perpetuării
privirea ta
complice ingenuu
îmi îmblânzea înotul
într-un sublim efort
de transparență
neștiutor de iubire
și încă departe
mă îndreptam cu sfială
spre un spațiu de joc
voluptuos de vârtejuri
hipocampi fabuloși
înhămați la mici care de luptă
visau bătălii uriașe
se vorbea despre inițiere
și drespre o grandioasă sărbătoare
a trupului
fulgere subțiri
îmi săgetau carnea
cuprinsă de o dulce nesiguranță
și mă apropiam nerăbdător
de triunghiul tău
cu pești incandescenți
însemn armorial și fântână
a unui pântec răscolit demonic
de copleșitoarea violență
La geamul din sufragerie
Sta cearceaful atârnat
Și microbii de ftizie
Se tot scurgeau treptat
Pe lângă drum pe lângă gard
Păi nu-i nimica trece și-asta draga mea..
Dac-oi mai minți minciuni să-mi înghețe țuica-n pruni î
Și s-atâme-n creanga seacă țurțurii cât o cinzeacă
Să-mi înghețe șprițu-n viță iarna la bătut halviță
Când arde plachiu-n flec de prea mult lăsat de sec
Dac-oi mai minți minciuni să-mi cadă sticla din mâini
Când oi vrea s-o dau turnată cu gagicării de toartă
Și să mi se-nfigă-n miale cioburile date-n boale
Boale de căzut la pat cu mațu din maț uscat
Că și eu câte-am pățit în viață!
Dacă mint și nu mint bine să dea salvarsanu-n mine
Salvarsanu cu cinci cruci și cu ace groase-n buci
Care-ți seacă vinele și-ți seceră binele
Din creștet până-n călcâie cu doctori la căpătâie
Dacă mint și nu mint bine să cadă casa pe mine
Și să-mi taie maioneza tocmai când mi-oi face freza
Cu cărare la mijloc să mă țină boloboc
Cu zmacuri și briantine ca să dau luciri din mine
Că și eu câte-am pățit în viață!
Dacă mint cu mincinoase să-mi intre trăscău-n oase
În oase și-n carnea moale bâțâită de damblale
Cu tremur de văduvă trasă până-n măduvă
Făcută capră la zid din focosu de carbid
Dacă mint cu mincinoase să dau strâmbe-n babaroase
Trase ștaif de sus în jos cu gânduri de dus și-ntors
Și puse-n picior de drac potcovit în parpalac
Ca plăcile de patefon Olimpia și Odeon
Că și eu câte-am pățit în viață!
Dacă mint și zic minciuni să mă treacă prin tăciuni
Și să mă deoache-n soare pân-o da bălosu-n floare
Floare dalbă cu ajur de prin brânza dinprejur
Răscoaptă în mămăligă de bravul soldat Bulică
Dacă mint și zic minciuni să mă ia piranda-n pumni
Și-n șuturi de dat afară pe viscol la drum de seară
Ea să se-ntindă cu alții eu să-mi zgudui singur lapții
Ea să zbenguie taraba eu să bat pe tușe laba
Că și eu câte-am pățit în viață!
De-oi minți minciuni zvântate să-mi intre cartea pe date
Și oasele pe plătoiu până un-se bagă roiu
Când dă ziua-n crăpătură și pasu pe scurtătură
Fără sfanț în caraiman cum ți-e dat când n-ai bulan
De-oi minți minciuni zvântate să-mi cadă urâții-n spate
Tocmai când m-oi dădea călare pe mânzat de fată mare
Fată mare perpelită ca guvidele pe plită
Perpelită și lăsată cu zgaiba nescărpinată
Că și eu câte-am pățit în viață!
Din minciuni și minciunele m-am trezit la Măgurele
C-o zeghe crescută-n spate pe vreo câteva karate
Fără apă nici săpun cum e dreptu mai comun
Când dă grande procuroru și-ți taie din mers cotoru
Din minciuni și minciunele mi-a dat bișnița-n belele
Belele cu lipsuri mari de finețuri pe dolari
Cu arsuri și praf de pușcă scăpărat la ceas de dușcă
Nu tu paști nu tu crăciune doar pachet cu lanțuri bune
Că și eu câte-am pățit în viață!
De-atâtea minciuni mințite scoase pe nemiluite
Cade omu-n obiceiuri de vorbe și de condeiuri
Vorbele ca să le spună condeiu să cânte-n strună
Ba pe față ba pe dos pentru un ciolan de ros
De-atâtea minciuni mințite când pe blat când pe-auzite
Când servite pe tipsii când puse-n caligrafii
Ca pe vremea lui Pandele care mă făcu surcele
In rahat să-i bată nasu cum băteam cartea cu asu
Că și eu câte-am pățit în viață!
Cine-o minte ca să mintă să se curețe-n oglindă
De lindini și filipești pe la uși pe la ferești â
Și să-i cadă-n pleoape soiu când i s-o trezi șiștoiu
Din blestemu de mezat pus pe ras tuns și frezat
Cine-o minte ca să mintă să-i cadă dușmani în ghindă
În cărți în cafea și-n bobi și în hoitu dat la corbi
Să-i curgă trâncii pe nas când o vrea să spună pas
Și să-l șteargă de pe rol când o spune pas-parol
Că și eu câte-am pățit în viață!
Că cine-a mințit mai minte și cine s-a prins se prinde
Și-ți pune păcate-n cârcă să le duci și s-o dai zbârcă
S-o dai zbârcă fluturește că n-oi fi neamu lui Pește
Să pui în carabă lozu și să-ți plimbi cum vrei găozu
Mincinosu-i mincinos le scoate din mațu gros
Și le trage șlefuite când la rând când pe sărite
Când le trage când le zice ace brice și carice
Ba e hopa ba-i Mitică ba e-n cur ba se ridică
Că și eu câte-am pățit în viață!
Minciuna-i ruptă din rai dacă n-ai minciună n-ai
Nici tu spusă nici nespusă nici firfirici pe parnusă
Că nu ți-e nici cald nici bine dacă n-ai minciuni pe tine
Cu care să ieși în lume și să te strecori pe bune
Că dacă-s mințite greu te-apasă la portmoneu
Iar dacă-s mințite lung câte-ți dă tot nu-ți ajung
Că așa te pui pe rele și te-nveți să bagi în ele
Minciună după minciună zece strâmbe una bună
Că și eu câte-am pățit în viața!
Doamne dacă mă iubești lovește-mă să lovești
Cu bancnote de hârtie una ție una mie
Bancnote țesute-afară și-aduse biteș în țară
Din americi depărtate că suntem făcuți pe luate
Cu minciuni fierbinți să se-aleagă președinți
Președinți și șefi de state să le mintă ei pe toate
Pe toate și-ncă ceva că așa-i politica
Una zice ș-alta face când vorbește parcă tace
Las-o-așa cum a căzut și umblă!
Sta cearceaful atârnat
Și microbii de ftizie
Se tot scurgeau treptat
Pe lângă drum pe lângă gard
Păi nu-i nimica trece și-asta draga mea..
Dac-oi mai minți minciuni să-mi înghețe țuica-n pruni î
Și s-atâme-n creanga seacă țurțurii cât o cinzeacă
Să-mi înghețe șprițu-n viță iarna la bătut halviță
Când arde plachiu-n flec de prea mult lăsat de sec
Dac-oi mai minți minciuni să-mi cadă sticla din mâini
Când oi vrea s-o dau turnată cu gagicării de toartă
Și să mi se-nfigă-n miale cioburile date-n boale
Boale de căzut la pat cu mațu din maț uscat
Că și eu câte-am pățit în viață!
Dacă mint și nu mint bine să dea salvarsanu-n mine
Salvarsanu cu cinci cruci și cu ace groase-n buci
Care-ți seacă vinele și-ți seceră binele
Din creștet până-n călcâie cu doctori la căpătâie
Dacă mint și nu mint bine să cadă casa pe mine
Și să-mi taie maioneza tocmai când mi-oi face freza
Cu cărare la mijloc să mă țină boloboc
Cu zmacuri și briantine ca să dau luciri din mine
Că și eu câte-am pățit în viață!
Dacă mint cu mincinoase să-mi intre trăscău-n oase
În oase și-n carnea moale bâțâită de damblale
Cu tremur de văduvă trasă până-n măduvă
Făcută capră la zid din focosu de carbid
Dacă mint cu mincinoase să dau strâmbe-n babaroase
Trase ștaif de sus în jos cu gânduri de dus și-ntors
Și puse-n picior de drac potcovit în parpalac
Ca plăcile de patefon Olimpia și Odeon
Că și eu câte-am pățit în viață!
Dacă mint și zic minciuni să mă treacă prin tăciuni
Și să mă deoache-n soare pân-o da bălosu-n floare
Floare dalbă cu ajur de prin brânza dinprejur
Răscoaptă în mămăligă de bravul soldat Bulică
Dacă mint și zic minciuni să mă ia piranda-n pumni
Și-n șuturi de dat afară pe viscol la drum de seară
Ea să se-ntindă cu alții eu să-mi zgudui singur lapții
Ea să zbenguie taraba eu să bat pe tușe laba
Că și eu câte-am pățit în viață!
De-oi minți minciuni zvântate să-mi intre cartea pe date
Și oasele pe plătoiu până un-se bagă roiu
Când dă ziua-n crăpătură și pasu pe scurtătură
Fără sfanț în caraiman cum ți-e dat când n-ai bulan
De-oi minți minciuni zvântate să-mi cadă urâții-n spate
Tocmai când m-oi dădea călare pe mânzat de fată mare
Fată mare perpelită ca guvidele pe plită
Perpelită și lăsată cu zgaiba nescărpinată
Că și eu câte-am pățit în viață!
Din minciuni și minciunele m-am trezit la Măgurele
C-o zeghe crescută-n spate pe vreo câteva karate
Fără apă nici săpun cum e dreptu mai comun
Când dă grande procuroru și-ți taie din mers cotoru
Din minciuni și minciunele mi-a dat bișnița-n belele
Belele cu lipsuri mari de finețuri pe dolari
Cu arsuri și praf de pușcă scăpărat la ceas de dușcă
Nu tu paști nu tu crăciune doar pachet cu lanțuri bune
Că și eu câte-am pățit în viață!
De-atâtea minciuni mințite scoase pe nemiluite
Cade omu-n obiceiuri de vorbe și de condeiuri
Vorbele ca să le spună condeiu să cânte-n strună
Ba pe față ba pe dos pentru un ciolan de ros
De-atâtea minciuni mințite când pe blat când pe-auzite
Când servite pe tipsii când puse-n caligrafii
Ca pe vremea lui Pandele care mă făcu surcele
In rahat să-i bată nasu cum băteam cartea cu asu
Că și eu câte-am pățit în viață!
Cine-o minte ca să mintă să se curețe-n oglindă
De lindini și filipești pe la uși pe la ferești â
Și să-i cadă-n pleoape soiu când i s-o trezi șiștoiu
Din blestemu de mezat pus pe ras tuns și frezat
Cine-o minte ca să mintă să-i cadă dușmani în ghindă
În cărți în cafea și-n bobi și în hoitu dat la corbi
Să-i curgă trâncii pe nas când o vrea să spună pas
Și să-l șteargă de pe rol când o spune pas-parol
Că și eu câte-am pățit în viață!
Că cine-a mințit mai minte și cine s-a prins se prinde
Și-ți pune păcate-n cârcă să le duci și s-o dai zbârcă
S-o dai zbârcă fluturește că n-oi fi neamu lui Pește
Să pui în carabă lozu și să-ți plimbi cum vrei găozu
Mincinosu-i mincinos le scoate din mațu gros
Și le trage șlefuite când la rând când pe sărite
Când le trage când le zice ace brice și carice
Ba e hopa ba-i Mitică ba e-n cur ba se ridică
Că și eu câte-am pățit în viață!
Minciuna-i ruptă din rai dacă n-ai minciună n-ai
Nici tu spusă nici nespusă nici firfirici pe parnusă
Că nu ți-e nici cald nici bine dacă n-ai minciuni pe tine
Cu care să ieși în lume și să te strecori pe bune
Că dacă-s mințite greu te-apasă la portmoneu
Iar dacă-s mințite lung câte-ți dă tot nu-ți ajung
Că așa te pui pe rele și te-nveți să bagi în ele
Minciună după minciună zece strâmbe una bună
Că și eu câte-am pățit în viața!
Doamne dacă mă iubești lovește-mă să lovești
Cu bancnote de hârtie una ție una mie
Bancnote țesute-afară și-aduse biteș în țară
Din americi depărtate că suntem făcuți pe luate
Cu minciuni fierbinți să se-aleagă președinți
Președinți și șefi de state să le mintă ei pe toate
Pe toate și-ncă ceva că așa-i politica
Una zice ș-alta face când vorbește parcă tace
Las-o-așa cum a căzut și umblă!
TEATRU/FILM 27 Aprilie
Cristian Mungiu
Biografie
Cristian Mungiu (n. 27 aprilie 1968, Iași) este un regizor, producător și scenarist de film român contemporan. S-a născut în orașul Iași în familia medicului Ostin Mungiu, profesor universitar la UMF Iași, și Mariei Mungiu, profesoară de limba și literatura română. Sora lui, Alina Mungiu-Pippidi, medic psihiatru de profesie, a devenit cunoscută ca politolog, activist civic și analist politic. Cristian Mungiu a studiat limba și literatura engleză și americană și a lucrat o perioadă ca profesor, precum și ca ziarist și moderator la radio și la televiziune.
În anul 1998 a absolvit cursurile Academiei de Teatru și Film din București, contribuind apoi în calitate de regizor secund la filme cunoscute precum Le Capitaine Conan (1996, regia Bertrand Tavernier) și Train de Vie (1998, regia Radu Mihăileanu).
A regizat câteva scurtmetraje, pentru care a primit mai multe premii, printre care și cel pentru cel mai bun regizor, la Festivalul Dakino, în anul 2000, pentru Zapping. Lungmetrajul Occident (2002) a fost prezentat în cadrul secțiunii Quinzaine des Réalisateurs la Festivalul de la Cannes, obținând Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
Filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007) l-a făcut celebru pe regizorul Cristian Mungiu, prin selectarea sa de către juriul Festivalului de Film de la Cannes. După ce a primit Premiul acordat de către Federația Internațională a Presei Cinematografice și premiul acordat de administrația educației naționale din Franța, regizorul Cristian Mungiu a câștigat la 27 mai 2007 Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la Cannes – Palme d'Or. [1] Filmul a fost nominalizat și la premiile „Globul de Aur”.
La data de 28 mai 2007, președintele României, Traian Băsescu, i-a conferit printr-un decret Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler regizorului Cristian Mungiu, „pentru contribuția sa, prin care s-a evidențiat ca exponent al tinerei generații de regizori români, la promovarea la nivel mondial a cinematografiei naționale”. [2]
Următorul proiect a fost filmul Amintiri din epoca de aur, care constă din 6 scurtmetraje produse de Mungiu și regizate de el și de alți regizori tineri, printre care Hanno Hoefer.
În 2013, Cristian Mungiu a făcut parte din juriul competiției oficiale a celei de-a 66-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes prezidat în acel an de regizorul și producătorul Steven Spielberg.
Filmografie
Regizor
.jpg)
- 1998 - Mariana (scurtmetraj)
- 1999 - Mîna lui Paulișta (scurtmetraj)
- 1999 - Nici o întâmplare (scurtmetraj)
- 2000 - Zapping (scurtmetraj)
- 2000 - Corul Pompierilor (scurtmetraj)
- 2002 - Occident (lungmetraj)
- 2005 - Segmentul Turkey Girl (română Curcanii nu zboară) din Obiecte pierdute (scurtmetraj)
- 2007 - 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (lungmetraj)
- 2009 - Amintiri din Epoca de Aur (scurtmetrajele din partea a 2-a)
- 2012 - După dealuri (lungmetraj)
- 2016 - Bacalaureat (film) [7] [8]
Scenarist
- 1998 - Mariana (scurtmetraj)
- 2000 - Zapping (scurtmetraj)
- 2002 - Occident (lungmetraj)
- 2005 - Canton
- 2005 - Segmentul Turkey Girl (română Curcanii nu zboară) din Obiecte pierdute (scurtmetraj)
- 2007 - 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (lungmetraj)
- 2009 - Amintiri din Epoca de Aur (cele 6 scurtmetraje)
Producător
GÂNDURI PESTE TIMP 27 Aprilie
Jules Lemaître
Biografie
Jules-François-Élie Lemaître (n. 27 aprilie 1853 - d. 4 august 1914) a fost un critic literar și dramaturg francez.
Critica sa literară și teatrală, de orientare impresionistă, este caracterizată prin vervă spirituală, gust fin și eleganță a formei.
Scrieri
- 1880: Medalii ("Les Médaillons")
- 1886 - 1899: Contemporanii ("Les Contemporains")
- 1888 - 1898: Impresii din teatru ("Impressions de théâtre")
- 1890: Deputatul Leveau ("Le Député Leveau")
- 1898: Majora ("L'Aînée")
- 1905/1907: Pe marginea cărților vechi ("En marge des vieux livres")
- 1907: Jean-Jacques Rousseau
- 1910: Fénelon
- 1910: Căsătoria lui Telemah ("Le Mariage de Télémaque")
- 1912: Châteaubriand
- 1914: Bătrânețea Elenei ("La Vieillesse d'Hélène").
A fost colaborator al publicațiilor: Journal des débats, La revue bleue, Revue des deux mondes.
| Jules-François-Élie Lemaître | |
 Jules Lemaître la bătrânețe | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | François Élie Jules Lemaître |
| Născut | [2][3][4][5][6][7][8][9][10] Vennecy, Franța |
| Decedat | (61 de ani)[5][9] Tavers, Franța |
| Naționalitate | franceză  |
| Cetățenie |  Franța |
| Etnie | Francezi |
| Ocupație | critic literar, dramaturg |
| Partid politic | Action Française[*] |
| Limbi | limba franceză[1] |
| Activitatea literară | |
| Mișcare/curent literar | impresionism |
| Subiecte | literatura franceză |
| Specie literară | critică literară , teatru, poezie |
| Note | |
| Premii | Concours général[*] Vitet Prize[ |
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 27 Aprilie
Hospital CHAOS | Mr Bean Full Episodes | Mr Bean Official | Classic Mr Bean
SFATURI UTILE 27 Aprilie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu