MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 10 APRILIE 2020

PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE


ARTE 10 Aprilie

INVITAȚIE LA OPERĂ 10 Aprilie

PELLÉAS ET MÉLISANDE Debussy – Komische Oper Berlin

MUZICĂ 10 Aprilie

Florin Comișel
Biografie

Florin Comișel (n. 10 aprilie 1922, Ploiești - d. 7 octombrie 1985, Ploiești) a fost un compozitor, pianist și dirijor de cor și orchestră, culegător de folclor muzical românesc, profesor de armonie și dirijat la Conservator, unde i-a avut ca elevi, între alții, pe Marin Constantin și Ion Baciu.^[1]

A fost fiul dirijorului de cor Gheorghe Comișel și fratele mai mic al etnomuzicologei Emilia Comișel.

Studiile muzicale le-a început în familie cu tatăl său, dirijorul și profesorul Gheorghe Comișel, iar între anii 1939-1948 și le-a continuat la Conservatorul de Muzică din București^[2], unde i-a avut ca profesori pe Marțian Negrea, Constantin Brăiloiu și Ion Ghiga.^[3]

În anul 1943, pe când mai era student, a fost încadrat cercetător științific la Arhiva de Folclor a Societății Compozitorilor Români și apoi la Institutul de Folclor din București. Începând din anul 1947 și până în 1978, Florin Comișel a fost dirijor la diverse ansambluri și instituții artistice, printre care, în perioada 1957-1978, Ansamblul “Rapsodia Română”.^[4]

S-a remarcat în domeniul muzicii de teatru (operetă), pentru care a scris 16 titluri.

Prin Decretul nr. 1077 din 22 noiembrie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, compozitorului Florin Comișel i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Socialiste România „pentru merite deosebite în activitatea artistică”

Operete

• Izbânda vieții (1947)
• Culegătorii de stele (1954)
• Soarele Londrei (1970)
• Leonard (1976)
• Adâncurile iubirii (1977)
• Răspântia (1974)

Lucrări vocal-simfonice

• Plutași și țapinari (1966)
• Țara mea, mândria mea (1972)

Lucrări simfonice

• Fantezia concertantă pentru țambal și orchestră simfonică
• Suita pentru clarinet și o orchestră
• Dans muntenesc
• Suita în stil clasic

Lucrări corale

• Codrule, frunză galbină
• Cine bate potecuța
• Măi bădiță, ce-ai cu mine
• În țara mea
• Cântecul luminii
• Cântec de pace
• Scrisoarea
• Du-te carte peste țară
• Vatră, casă de piatră

Colinde

• La mulți ani cu sănătate - Suită de colinde pe versuri populare, 16 p., București, Editura Muzicală, 1975

People Will Say We're In Love! (Rodgers & Hammerstein) Romantic 3-Hr HD Music Video! #ProfHowdy

The Best Of Beethoven | Romance Classical Music Master

Paul Mauriat - Volume N°15

Paul Mauriat - Volume N°16

Haydn: The Seven Last Words

POEZIE 10 Aprilie

Maria Banuș
Biografie

• Maria Banuș (n. 10 aprilie 1914, București – d. 14 iulie 1999) a fost o poetă, traducătoare și eseistă română, de origine evreiască. Maria Banuș s-a născut la data de 10 aprilie 1914 la București, fiind fiica lui Max Banuș, contabil și director la Banca Marmorosch Blank și a Anettei, născută Marcus. Școala primară o urmeză în particular, dând examene la Școala din str. Lucaci în perioada 1920–1923. După absolvirea studilor liceale la Institutul „Pompilian” din Calea Rahovei (1923–1931), a urmat cursurile Facultății de Drept și apoi pe cele ale Facultății de Litere din cadrul Universității din București Debutează, în anul 1928, în revista Bilete de papagal, a lui Tudor Arghezi, cu poezia La 14 ani, dezvăluindu-și crezul poetic:

  Te caut pe tine, suflete frumos

  Cu frăgezimea și durata unui fum

  Încât mă mir și eu cum de ai loc

  În ființa mea de-acum.

  În perioada interbelică, a colaborat la revista Azi, a lui Zaharia Stancu, precum și la alte publicații, cu poezii având un caracter aproape exlusiv erotic, din care a și alcătuit primul său volum, intitulat Țara fetelor apărut la Editura Cultura Poporului în anul 1937. Acest volum face parte din etapa confesiunilor adolescentine ale poetei și a fost întâmpinat cordial de critică.^[3] George Călinescu a consemnat:

  „Vitalitatea fetei de optsprezece ani, trăind sufletul prin simțuri, este exprimată foarte personal de Maria Banuș (Țara fetelor, 1937) cu ingenuități carnale aproape teribile uneori, în poezii de simple creionări realmente ori voit momentane. Voluptatea percepției este (fără dificultăți gramaticale) în linia Pillat-Voronca.^[4]”

  Din anul 1939, s-a apropiat de mișcarea muncitorească, activând în organizațiile comuniste create sub egida Partidului Comunist, iar treptat în versurile sale încep să se facă simțite preocupări de natură socială. Versurile sale din anii '45 - '50 reflectă dictatul cultural al acelei epoci. În anul 1945 este primită în Societatea Scriitorilor Români. Într-o ședință a Societății din martie 1948 este obligată^{[necesită citare]} să-și dea acordul public cu articolul lui Sorin Toma "Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei", apărut în trei numere consecutive în Scînteia, menit să-l elimine pe Tudor Arghezi din literatura română. După desființarea Societății Scriitorilor Români, Maria Banuș face parte din nou creata Uniune a Scriitorilor din România și - la fel^{[necesită citare]} cu majoritatea covârșitoare a colegilor ei - nu protestează^{[necesită citare]} împotriva excluderii unor scriitori, considerați "elemente necorespunzătoare".^{[necesită citare]}
  În anul 1949 a publicat volumul de poezie Bucuria (cu cele două cicluri ale sale: "Cântec sub tancuri" și "Vânt de martie"), care reprezintă experiența dânsei în perioada războiului, a ocupatiei naziste si apoi comuniste. Primul ciclu cuprinde poezii inspirate din realitățile tragice ale perioadei războiului, în timp ce al doilea ciclu este închinat luptei revoluționare a Partidului Comunist. De asemenea, a publicat articole și reportaje, grupate în culegerea Din cronica acestor ani (1955).
  Maria Banuș s-a încadrat în doctrina realismului socialist prin creațiile sale cu caracter proletcultist, cum ar fi poeziile adunate în volumul Ție-ți vorbesc, Americă! (1955). Alte volume înscrise în aceeași orientare sunt: Despre pământ (1954), Se-arată lumea (1956), Torentul (1957) și Poezii (1957).
  Poezia întitulată "Patronul" făcea parte din textele obligatorii pentru elevii din școlile României, alături de "Minerii din Maramureș" de Dan Deșliu și altele.
  Pe lângă poezii, Maria Banuș a scris și două piese de teatru: Ziua cea mare, cu subiect din viața gospodăriilor agricole colective și Îndrăgostiții, care prezintă aspecte și oameni de pe un mare șantier al socialismului. Premiera piesei "Ziua cea Mare" a avut loc la 13 august 1950 pe scena Teatrului Național din Cluj, ea fiind reprezentată apoi pe scenele principalelor teatre din țară și elogiată de critica oficială a vremii.
  Autoare a numeroase volume de poezie, memorialistică, teatru, tălmăciri din literatura universală. A tradus în limba română poezii scrise de Rainer Maria Rilke, Johann Wolfgang von Goethe, William Shakespeare, Aleksandr Pușkin, Pablo Neruda, Nazim Hikmet ș.a. La rîndul ei, a fost tradusă în nenumarate limbi. Mai târziu^[Când?], și-a împărțit timpul între România și Franța. Autoritățile comuniste i-au scos cărțile din librării și din bibliotecile publice.^{[necesită citare]} În prefața scrisă de Alain Bosquet la volumul de poezii în limba franceză, "L'Horologe à Jaquemart", apărut în Éditions Saint-Germain-Des-Prés Paris, 1987, Maria Banuș a fost prezentată publicului francez ca o scriitoare de mare anvergură comparînd-o cu Anna Ahmatova, Gabriela Mistral și Else Lasker- Schüller. Maria Banuș a încetat din viață la data de 14 iulie 1999.
  A avut doi fii, Petre, traducător, și Tudor (n.1947), pictor, ambii locuind în Franța.  

  PREMII ȘI DISTINCȚII

  Maria Banuș a fost distinsă cu mai multe premii literare cum ar fi:
  • Premiul „George Coșbuc” al Academiei Republicii Populare Romîne (1949)^[3]
  • Premiul de Stat (1951)^[3]
  • Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1986)^[3]
  • Premiul Internațional Gottfried von Herder (1989)^[3]
  • Ordinul Muncii cl. I (1964)^[8]
  • Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”  

    VOLUME PUBLICATE

    • Țara fetelor, Ed. Cultura Poporului, 1937
    • Bucurie, Ed. pentru Literatură și Artă, 1949
    • Fiilor mei, 1949
    • Constructorii vieții noi (în colaborare cu A.E. Baconsky, M. Sadoveanu, E. Camilar etc.), București, 1951;
    • Ziua cea mare, București, 1951;
    • București, oraș iubit, Ed. Tineretului, 1953, poeme pentru copii
    • Versuri alese, 1953
    • Despre pământ, 1954
    • Îndrăgostiții, 1954
    • Ție-ți vorbesc, Americă!, 1955
    • Din cronica acestor ani, 1955
    • Se-arată lumea, E.S.P.L.A., 1956
    • Torentul, E.S.P.L.A., 1957
    • La porțile raiului, București, 1957;
    • Poezii, prefață de Silvian Iosifescu, București, 1958;
    • Poezii, prefață de Tudor Vianu, București, 1961;
    • Prin orașul cu minuni, București, 1961;
    • Magnet, Ed. pentru Literatură, 1962
    • Metamorfoze, Ed. pentru Literatură, 1963
    • Diamantul, 1965
    • Tocmai ieșeam din arenă, Ed. pentru Literatură, 1967,
    • Portretul din Fayum, cu ilustrații de Tudor Banuș, Ed. Eminescu, 1970,
    • Noru’ visătoru’ și amicii săi, București, 1971;
    • Oricine și ceva, Ed. Cartea Românească, 1972
    • Oaspeții de la mansardă, Ed. Minerva, 1978
    • Sub camuflaj. Jurnal 1943-1944, Ed. Cartea Românească, 1978
    • Scrieri, I-III, București, 1971-1978;
    • Himera, Ed. Cartea Romaneasca", 1980
    • Noiembrie, inocentul, Ed. Eminescu, 1981.
    • Orologii cu figuri, prefață de Ovid S. Crohmălniceanu, Ed. Eminescu, 1984
    • Carusel, prefață de Nicolae Manolescu, București, 1989;
    • Fiesta, Ed. Cartea românească, 1990
    • Demon între paranteze - Demon in Brackets, ediție bilingvă, traducere de Dan Duțescu, prefață de Nicolae Manolescu, București-Londra-Boston, 1994.

    TRADUCERI

    • R.M. Rilke - Poeme, București, 1939, Versuri, București, 1966, Moștenești verdele, Timișoara, 1998, Părtaș cu cerul, Timișoara, 1998;
    • W. Shakespeare - Hamlet, București, 1948 (în colaborare cu Vera Călin);
    • A.S. Pușkin - Poezii, București, 1949, Versuri, ediție bilingvă, București, 1964 (în colaborare cu Al. Andrițoiu);
    • N.I. Vapțarov - Poeme, București, 1952 (în colaborare cu Vlaicu Bârna și Demostene Botez);
    • Robert Browning - Cântărețul vrăjitor, București, 1953;
    • Antologia poeziei sovietice, București, 1955 (în colaborare);
    • Pablo Neruda - Strugurii și vântul, București, 1956, Poeme noi, București, 1963;
    • Antologia poeziei bulgare, prefață de Cicerone Theodorescu, București, 1956 (în colaborare);
    • Antologia poeziei latino-americane, București, 1961 (în colaborare);
    • J.W. Goethe - Poezii și poeme, București, 1964 (în colaborare), Opere. Poezia, București, 1982 (în colaborare);
    • Din poezia de dragoste a lumii, prefața traducătorului, București, 1964; ediția, I-II, București, 1974;
    • Poezia germană modernă de la Ștefan George la Enzensberger, îngrijită și prefață de Petre Stoica, I-II, București, 1967 (în colaborare);
    • Lirice, București, 1967 (în colaborare);
    • Poezia austriacă modernă de la Rainer Maria Rilke până în zilele noastre, București, 1970 (în colaborare cu Petre Stoica);
    • André Frénaud - Cu ură, dragostea mea, București, 1970;
    • Per Olof Ekstrom - N-a dansat decât o vară, București, 1971 (în colaborare cu Petre Banuș);
    • Lars Gustafsson - O dimineață în Suedia, București, 1972 (în colaborare cu Petre Banuș);
    • August Strindberg - Visul, București, 1972 (în colaborare cu Petre Banuș);
    • Selma Lagerlof - Charlotte Lovenskold, București, 1972 (în colaborare cu Petre Banuș);
    • Antologia poeziei franceze de la Rimbaud până astăzi, I-III, ediție îngrijită de Ion Caraion și Ov. S. Crohmălniceanu, prefață de Ov. S. Crohmălniceanu, București, 1974-1976 (în colaborare);
    • Alain Bosquet - Note pentru o singurătate, prefața traducătorului, București, 1977, Zbuciumul lui Dumnezeu, București, 1993, Mâine fără mine, București, 1998;
    • Duhuri peste ape. Tălmăciri din lirica universală, București, 1981;
    • Paul Verlaine - O sută de poeme - Cent poèmes, București, 1996 (în colaborare).  
• 
  
• Jump to navigationJump to search

  Maria Banuș
  Date personale
  Nume la naștere	Mărioara Banuș[1]
  Născută	10 aprilie 1914 București
  Decedată	14 iulie 1999 (85 de ani) București
  Părinți	Max Banuș și Anetta (n. Marcus)[1]
  Naționalitate	română
  Cetățenie	România
  Ocupație	poetă, traducătoare, eseistă
  Partid politic	Partidul Comunist Român
  Limbi	limba română[2]
  Activitatea literară
  Operă de debut	Țara fetelor, 1937
  Note
  Premii	Premiul Herder

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  

Poezii:

Aprilie (de Maria Banuș) A vârstei melodie-și taie cale. Supusă, o presimt și o aștept. Cu anii, mai duios mă strângi la piept, Mă-nvăluie mai blând brațele tale. Barbara tresărire de țambale, A tinereții, n-am s-o redeștept. Din vinul vechi sorbim, mai înțelept, Esențe tari și bucurii egale. A noastră-i toamna largă, policromă, Împărăția frunzelor ușoare Și crama cu răcoare și aromă. Dar nu știu ce neliniște, ce boare, Vestește că April, un crai sălbatic, Va-mpresura, va sparge calmul atic. Prin Bucureşti, după ploaie (de Maria Banuș) Poate că asta e clipa şi ora când toate celulele vechi au murit, (o dată la şapte ani, cum se pare) şi cele noi sunt în stare de prunc şi de mugure, şi fac primii paşi cu mine-n lumina castanilor. E atât de uşoară după-amiaza de iunie, din petice trandafirii şi brumate, din cer şi asfalt cum e moarul, sub tuneluri de frunze însorite şi ude. Cu ce-am meritat, cu ce-am plătit ora de graţie? Poate cu anii trăiţi între molii de slove şi gânduri, poate cu umbra spânzurătorilor, poate cu nuanţa de scrum a surâsului meu, dar cum se poate plăti acest roz neatins, vegetal, în ora flamingo, în buna vestire-a castanilor? Ne vindecăm Ne vindecăm frumos, încet, ca bradul, Şi singuri rănile ne oblojim. Prin alte vine seva-şi face vadul. Răşină grea de chihlimbar mustim. E dulce ca un cuib o cicatrice, Şi viaţa zumzăie într-însa roi. Pe toate căile vin sucuri noi Şi se transfigurează în matrice. Tii minte focul ... Tii minte focul, chinul, primavara, Tot viscolul aprins ce bantuise ? El ne adunase, el ne invrajbise, El ne mana, involburandu-si para. Dar de pe-atunci, cand nu se potolise Furtuna varstei, cea dintai, amara, Cand tineretii-i mai duceam povara, Noi inca ne uneam prin alte vise. Si daca azi nimic nu ne desface, Si trecem in deplina-mbratisare, E ca-mpreuna nu aflaram pace, Ci cautaram focu-ncins in zare, Si rostul lumii care se preface, Si-al nostru, celor trecatori sub soare.

Horia Gane, poet
Biografie

Horia Gane biografia

Horia Gane opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

GANE Horia (pseudonimul lui H. Rosu-Gutman), se naste la 10 apr. 1936, comuna Scaieni, judetul Prahova.
Poet si prozator.

Fiul lui Samoil Gutman si al lui Fani (n. Sigler), muncitori. intre 1941 si 1945 intreaga familie a fost deportata din Bucovina de Nord (Gura Humorului), in Trans-nistria. Scoala elementara (1945-l950) si Scoala Profesionala Textila (1950-l952) la Buhusi. La nici saisprezece ani e muncitor la Fabrica de Postav din Buhusi (1952-l954).

Intre 1954 si 1956 frecventeaza cursurile Facultatii Muncitoresti din Bucuresti, echivalente studiilor liceale. Facultatea de Lb. si Literatura Romana (neterminata) a Univ. din Bucuresti (1956-l960). infiinteaza impreuna cu alti colegi primul cenaclu literar studentesc, la care citeste, printre altii, Nicolae Labis.

Urmeaza un curs de biblioteconomie (196l-l962) si e numit bibliotecar la Santierul Naval din Oltenita (1963-l965); director al Bibi. Raionale din Urziceni (1965-l967); activist cultural la Bacau: coregraf pentru dansuri populare, instructor de brigazi artistice, redactor la statia locala de radioficare (1967-l976); corector Ia revista Ateneu(1975-l976); muncitor la Fabrica „Proletarul" din Bacau (1976-l978); functionar la Federatia Comunitatilor Evreiesti din Bucuresti (1978-l981).



Colaboreaza la Luceafarul, Ateneu, Romania literara, Cronica, Viata Romaneasca, Tribuna etc. Debut publicistic in Scrisul banatean (1956); debut editorial cu volum de versuri Lumina intirziata (1967), urmat de romanul Dimineata noului venit (1974) si de volum de poezii Plante ginditoare (1977), Melior (1981) si Puntea de hirtie (1986).

G. debuteaza cu Lumina intirziata (1967), in faimoasa colectie „Luceafarul", oarecum un garant al unei receptari favorabile, daca nu neaparat al valoni. Aceste prime versuri se circumscriu, in genere, acelui elan debordant de redescoperire a unui modernism naiv, in care initiativa apartine spontaneitatii mimate. Lirismul consta indeosebi in sentimentul unei copilarii frustrate, care, de altfel, va fi adincit intr-un ciclu amplu din placheta Plante ginditoare (1977). Trasatura frapanta a liricii lui Horia Gane ramine insa vointa de obscurizare intr-un regim imagistic de descendenta suprarealista, desi nu dicteul automat prezideaza discursul, ci premeditarea indaratnica a bizarului. Adeseori imaginatia pare afectata, involuntar mai degraba, de o ironie sumbru sarcastica, indeosebi in volumul Melior (1981):

„Duc un cap de mort pe brat si strig tuturor: Viata lunga! Eu sint o fantoma, un preparat vechi, pur adica"; sau: „Vaduvele sint prinse intre ele in cirlige, parca coapte de ger"; ori: „imi bate pulsul in groapa de ciment pe care betivul isi povesteste vezica [] Mi-e sufletul ca uns pe ferastraie".

Insolitarea agresiva practicata de autor devine maniera prin repetare si oculteaza de multe ori o sensibilitate reala. Ulterior, in Puntea de hirtie (1986), barochismul se tempereaza si apar asemenea concentrate de autentice sugestii metafizice: „intr-un loc al fiintei / dorinta de moarte-i mai mare / decit in altul. / Darnu vine. Parca/sint dupa degetul lui Dumnezeu. / Mi se vede numai poezia."

OPERA: Lumina intirziata. Versuri, Bucuresti, 1967; Dimineata noului venit. Roman, Bucuresti, 1974; Plante ginditoare. Poezii, Bucuresti, 1977; Meilor. Poeme, Bucuresti, 1981; Puntea de hirtie. Poeme, Bucuresti, 1986.

REFERINTE CRITICE: V. Bugariu, in Luceafarul, nr. 13, 1975; C. Stan, in Romania literara, nr. 20, 1975; C. Livescu, in Ateneu, nr. 2, 1975; C. Calin, ibidem, nr. 3, 1977; I. Alex. Anghelus, in Convorbiri literare, nr. 4, 1978; M. D. Gheorghiu, in Romania literara, nr. 38, 1978; G. Chirila, in Contemporanul, nr. 45, 1986.

Poezii: 

Zece mii de cârje
poezie [ ]
din Puntea de hârtie (1986)

Am văzut zece mii de cârje în curtea
unei fabrici de recondiționare. Zece
mii de cârje într-o zi însorită, cu
lemnul la subsuori lustruit ca razele,
aruncate grămadă.
Întâi mi-a venit să râd imaginându-mi
cinci mii de oameni țopăind ca niște canguri
în așteptarea cârjelor reparate.
Cangurii mi s-au părut, apoi, lăcuste.
Lăcustele chiar poartă căști și luptă
la baionete. Lăcuste dintr-acelea pe care
le prindeam in copilărie sărind prin
tranșeele rămase după război și le-nfigeam
în cârlige — momeală pentru peștii postbelici.
Dar zece mii de cârje sunt o pădure uscată,
prin care un invalid, trecând din două-n două,
poate face o minunată plimbare de cinci mii
de pași. Zece mii de cârje sunt și cinci mii
de picioare rămase în cizme și care, singure,
nu știu încotro s-o apuce.
Noapte-am visat cârjele întorcându-se reparate
mărșăluiau viguros purtând căști și la șold
baionete. Și-o pereche de cârje ca de copil,
s-a luat după mine: „Vino cu noi, sau…!”

Și eu de spaimă țopăiam ca un cangur,
și de teamă mi se făcuse inima cât o lăcustă,
și nu eram decât un biet peștișor postbelic.

N-am avut încotro: mi-am desprins un picior
l-am trimis la război.

Bella Ahmadulina
Biografie
 Bella (Izabella) Ahatovna Ahmadulina (rusă Белла Ахатовна Ахмаду́лина) (n. 10 aprilie 1937, Moscova - d. 29 noiembrie 2010) a fost o poetă rusă. Poetul Iosif Brodski o considera cel mai mare poet rus în viață. Unica fiică a unui tată de origine tătară și a unei mame italo-rusoaice, Bella Ahmadulina și-a început cariera literară încă de când era elevă prin colaborarea la ziarul "Metrostroevets", perioadă în care și-a dezvoltat talentul liric participând la cercul organizat de poetul Evgheni Vinokurov.

În 1960 este absolventă a Institutului de Literatură "Maksim Gorki". În 1954 se căsătorește cu poetul Evgheni Evtușenko, iar în 1960 cu scriitorul Iuri Naghibin. Al treilea soț a fost artistul Boris Messerer. 

OPERA

• 1962: Strune ("Струна");
• 1963: Genealogia mea
• 1968: Febră ("Озноб")
• 1969: Ore de muzică ("Уроки музыки")
• 1975: Poezii ("Стихи")
• 1977: Viforul ("Метель")
• 1977: Făclia ("Свеча")
• 1979: Vis gruzin ("Сны о Грузии")  

  DISTINCȚII ȘI RECOMPENSE

  Pentru activitatea sa, în 1977, Bella Ahmadulina a fost distinsă cu:
  • 1989: Premiul de Stat al URSS;
  • 1992: "Nosside";
  • 1994: Premiul "Pușkin";
  • 2004: Premiul de Stat al Federației Ruse.
  În 1977, devine membru al Academiei Americane de Arte și Litere.  

  Bella Ahatovna Ahmadulina
  Date personale
  Născută	10 aprilie 1937 Moscova
  Decedată	29 noiembrie 2010 Peredelkino, Vnukovskoye Settlement[*], Rusia
  Înmormântată	Cimitirul Novodevicii[*]
  Cauza decesului	boli cardiovasculare
  Căsătorită cu	Evgheni Evtușenko (din 1954) Iuri Naghibin Eldar Kuliev[*]
  Naționalitate	rusă
  Cetățenie	URSS  Rusia
  Ocupație	poet
  Limbi	limba rusă[1]
  Studii	Institutul de Literatură Maxim Gorki[*]
  Activitatea literară
  Specie literară	Poezie
  Note
  Premii	Premiul de stat al URSS Pushkin Prize[*] Ordinul În Slujba Patriei, gradul 2[*] Order "For Merit to the Fatherland" III class[*] Ordinul Prieteniei Popoarelor[*] Premiul Stalin

Poezii:

(Trăiam în tihnă rea)

Trăiam în tihna rea şi de alean
- 'nălbit şi alb mi-e sufletul şi greu -
şi dacă cineva era ocean
şi-a fost - aceea sigur am fost eu.

O, temătorul meu înotător,
singur ai fi cedat - dacă eu, val -
gingaş şi dezgustat şi trecător
nu te-aş fi ridicat la mal.

Din tine dar ce-am săvârşit?
Cum de-am uitat în cazna-mi grea,
că peşte-albastru-ai devenit,
crescut cu drag în apa mea!?

Şi cum reiau în urma-mi, greu
şi mările se plâng în cor:
O, tu, copile drag şi-al meu,
o, iartă-mă, sărman odor!

poezie de Bella Ahmadulina, traducere de Petru Jaleş

Toamna

Bate ceas vestitor de-ntomnare:
mai greoi ca în anul trecut,
cade mărul cu fruntea-n cărare -
câte mere, atâta căzut...

Cu o muzică gravă şi dură
cine-ngână că ornicu-a stat?
Îndrăzneţ fi-va peste măsură,
dar livada în somn a intrat.

Tot mai viu în văzduh se-nfiripă
al iubirii şi-al vieţii temei,
parcă n-am fi doar martori de-o clipă
ci făptaşi ai triumfului ei.

poezie de Bella Ahmadulina

Despărţire

La urma urmei, ce să-ţi spun?
Gata - Şi nu-mi purta iubire,
E o povară mult prea grea
Cere eforturi de simţire.

Cu buzele-ai atins prăpădul!
Simt nebunia dând năvală.
Dar m-ai distrus din stângăcie,
Cum spargi o vază din greşeală.

Desigur, trupul meu trăieşte,
Umblă prin lume, cum îi felul,
Dar viaţa scapă de pe dânsul,
Cum de pe-un deget mort, inelul.

Tâmpla mai dă unele semne
De râs, dar mâna cade-n gol,
Miresmele şi sunetele
Se-ndepărtează stol cu stol.

poezie de Bella Ahmadulina

TEATRU/FILM 10 Aprilie


GÂNDURI PESTE TIMP 10 Aprilie

Cleopa Ilie
Biografie
Cleopa Ilie, născut cu numele de Constantin Ilie (n. 10 aprilie 1912, comuna Sulița, județul Botoșani - d. 2 decembrie 1998, Mănăstirea Sihăstria) a fost arhimandrit și stareț la Mănăstirea Sihăstria, fiind un renumit trăitor al credinței ortodoxe. Părintele Cleopa (pe numele de mirean, Constantin) s-a născut într-o familie de țărani, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei lui Alexandru Ilie. Urmează cursurile școlii primare din satul natal, făcând apoi trei ani de ucenicie duhovnicească la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea.

În decembrie 1929 se alătură obștii schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. Pe 12 decembrie 1932, de ziua Sfântului Ierarh Spiridon, sunt primiți în obștea schitului. În 1935 este luat în armată, în orașul Botoșani. În 1936 se reîntoarce la schit și este uns în monahism pe 2 august 1937, primind numele călugăresc de "Cleopa". În iunie 1942 este numit locțiitor de egumen, din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi.

Pe 27 decembrie 1944 este hirotonit ierodiacon, iar pe 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareț al Mănăstirii Neamț. Ulterior este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria.

În 1947, Schitul Sihăstria este ridicat la rang de mănăstire, iar protosinghelul Cleopa Ilie este hirotesit arhimandrit, cu aprobarea patriarhului Nicodim Munteanu. În 1948, urmărit de Securitate, se retrage pentru șase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria, iar pe 30 august 1949, arhimandritul Cleopa Ilie este numit stareț al Mănăstirii Slatina Suceava unde se transferă alături de 30 de călugări din obștea Mănăstirii Sihăstria, ca urmare a deciziei patriarhului Justinian Marina.

Întemeiază la Mănăstirea Slatina o obște care numără peste 80 de persoane. Între 1952-1954, este urmărit de Securitate și se retrage în Munții Stănișoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După doi ani este readus în mănăstire, din dispoziția Patriarhului Justinian.

În 1956, revine la metanie, iar în primăvara anului 1959, se retrage pentru a treia oară în Munții Neamțului, unde își petrece următorii 5 ani. Revine la Mănăstirea Sihăstria în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obști, și povățuiește fără întrerupere atât călugări, cât și mireni, timp de 34 de ani.

Încetează din viață pe 2 decembrie 1998.  

OPERA

• Despre credința ortodoxă, București, 1981, 280p. (reeditată în 1985, apoi la Galați sub titlul: Călăuza în credința ortodoxă, 1991, 276 p.);
• Predici la praznice împărătești și sfiți de peste an, Ed. Episcopiei Romanului, 1986, 440 p.;
• Predici la Duminicile de peste an, Ed. Episcopiei Romanului, 1990, 560 p.;
• Valoarea sufletului, Galați, 1991, 176 p. (o re-editare la Bacău, 1994, 238 p.);
• Urcuș spre înviere (predici duhovnicești), Mănăstirea Neamț, 1992, 416 p.;
• Despre vise și vedenii, București, 1993, 270 p.;
• Cleopa Ilie și Ioanichie Bălan, Cum putem intra în rai, Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004;
• Acatiste alcătute de Arhimandritul Cleopa Ilie și Ieroschimonahul Paisie Olaru, Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2005.
• Numeroase articole în diferite reviste și ziare, predici în manuscris.  

  Cleopa Ilie
  Arhimandritul Ilie Cleopa, portret de Paul Mecet
  Date personale
  Născut	10 aprilie 1912 Sulița, România
  Decedat	2 decembrie 1998, (86 de ani) Mănăstirea Sihăstria, România
  Părinți	Alexandru Ilie , Agafia Ilie[1]
  Naționalitate	România
  Cetățenie	România
  Religie	ortodoxă
  Ocupație	teolog, duhovnic
  Activitate
  Cunoscut pentru	stareț la Mănăstirea Sihăstria Mormântul lui Cleopa Ilie din cimitirul Mănăstirii Sihăstria     Mormântul lui Cleopa Ilie din cimitirul Mănăstirii Sihăstria

Zece citate celebre ale Părintelui Cleopa Ilie

1. Inima este cămara întâlnirii cu Dumnezeu.

2. Toată fapta cea bună trebuie să o însoţim cu rugăciune, cum arată marele, dumnezeiescul apostol Pavel în epistola sa cea către tesaloniceni, unde zice: „Neîncetat vă rugaţi!” (I Tesaloniceni 5, 17).

3. Toţi sfinţii români au fost de mare folos pe vremea lor, în îmbărbătarea poporului, în credinţă, în timpul războaielor şi nu numai. Au luptat cu credinţă să păzească sfânta noastră ţară şi Biserica naţională şi tot poporul român. Ei au reuşit acestea nu numai cu cuvântul, ci şi cu viaţa şi trăirea lor.

4. Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce.

5. În Sfânta Scriptură se pune mare preţ pe rugăciunea unora pentru alţii. Dacă n-ar avea niciun folos rugăciunea unora pentru alţii, atunci nici marele Apostol Pavel n-ar fi trebuit să îndemne la rugăciune pe ucenicul său Timotei spre un lucru ca acesta, scriindu-i: „Deci rogu-te, mai întâi de toate, să faci cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii (I Timotei 2, 1).

6. Iată ce vreau să vă mai spun: să nu socotim vreodată că am făcut început bun. Să dorim întotdeauna să punem început bun. Pentru că noi nu cunoaştem cum trebuie să fie un om care pune început bun, cum trebuie să se poarte. Să zicem: Doamne, dă-mi ajutorul Tău, să pun început bun, să-mi îndrept viaţa”.

7. Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult inferioară omului, dar omul este chipul și asemănarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, și este foarte mare păcat.

8. Pentru mântuire sunt necesare trei lucruri. Primul: răbdare; al doilea: răbdare; al treilea: răbdare. Frate Ioane, da-ţi mai trebuie ceva: milostenie. Nu trebuie să dai vaca! Nu ţi-a cerut Dumnezeu vaca, niciodată! Ferească Dumnezeu! Nici viţelul. Da’ sticla de lapte trebuie s-o dai! Şi încă un lucru, frate Ioane: rugăciunea. Pasul şi Dumnezeu! Fără răbdare, fără milostenie şi fără rugăciune nu se poate mântui omul!.

9. Să ştiţi că rădăcina şi viaţa poporului nostru este credinţa cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia.

10. De obicei, când este vorba de sine, omul îşi strică întotdeauna cântarul, adică măsura; îşi face lui mai multă dreptate, îşi alege partea cea mai bună, cea mai mare, cea mai frumoasă: plânge pentru sine mai mult decât pentru altul şi se bucură de sine mai mult decât pentru altul. Hristos, însă, a răstignit pe cruce iubirea de sine, dându-Şi viaţa pentru noi.

SFATURI UTILE 10 Aprilie

7 semne ale Femeii care nu se respecta | Eu stiu TV