MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 3 MAI 2020

PARTEA A TR EIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE

ARTE 3 Mai

MUZICĂ 3 Mai

Relaxing Piano Music: Romantic Music, Beautiful Relaxing Music, Soft Piano Music With Birds Singing

Las Mejores Melodias Instrumentales 🎸 Guitarra Instrumental Romantica Boleros 🎸 Instrumental music

Love Is A Many Splendored Thing! (Mant0vani) Ultra-Romantic HD Music Video! #ProfHowdy

POEZIE 3 Mai

William Shakespeare
Biografie
William Shakespeare (n. aprilie 1564,^[7] Stratford-upon-Avon, Regatul Angliei^[8]^[9]^[10] – d. 23 aprilie/3 mai 1616,^[11]^[8]^[12] Stratford-upon-Avon, Regatul Angliei^[8]^[13]^[14]) a fost un dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză și supranumit „Poetul din Avon” (în engleză "Bard of Avon”) sau „Lebăda de pe Avon” ("The Swan of Avon"). Din vasta sa operă - parte realizată în colaborare - s-au păstrat aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii traduse în aproape fiecare limbă vorbită.

William Shakespeare s-a născut și a crescut în Stratford-upon-Avon. La vârsta de 18 ani, el s-a căsătorit cu Anne Hathaway, cu care acesta a avut trei copii: Susanna și gemenii Hamnet și Judith. Între anii 1585 și 1592, Shakespeare a început o carieră de succes în Londra ca actor, scriitor și proprietarul unei părți a unei companii de teatru numită „Oamenii Lordului Chamberlain” (The Lord Chamberlain's Men), mai târziu știută ca „Oamenii Regelui” (King’s Men). Se pare că dramaturgul s-a retras la Stratford în jurul anului 1613, unde a murit 3 ani mai târziu. Câteva recorduri ale vieții private ale lui Shakespeare au supraviețuit, dar au existat speculații considerabile despre fizicul său, sexualitatea și credințele sale religioase, paternitatea operei sale dramatice și nu numai.

Shakespeare a scris majoritatea lucrărilor sale cunoscute între 1589 și 1613. Piesele lui de început au fost în special comedii și sau drame istorice, genuri pe care el le-a ridicat la punctul de maxim de rafinament și artă până la sfârșitul secolului al XVI-lea. După aceea, înainte de aproximativ 1608, a scris în special tragedii, incluzând cunoscutele Hamlet, Regele Lear și Macbeth, considerate unele dintre cele mai strălucite lucrări în limba engleză. În ultima parte a vieții, Bardul a scris comedii tragice, de asemenea știute ca aventuri romantice și a colaborat cu alți dramaturgi.

Multe dintre piesele sale de teatru au fost publicate chiar în timpul vieții sale, însă în ediții de diverse calități și precizii. În 1623, doi dintre colegii săi de teatru au publicat The First Folio, o ediție adunată din lucrările sale dramatice care le include pe toate, în afară de două din piesele de teatru care doar acum sunt recunoscute ca fiind ale lui Shakespeare.

Shakespeare a fost un poet și dramaturg respectat la vremea lui, dar reputația lui nu a crescut la înălțimile sale actuale înainte de secolul al XIX-lea. Ideile romantice, în particular, întâmpină genialitatea lui Shakespeare, iar victorienii s-au închinat lui Shakespeare cu o stimă pe care George Bernard Shaw a numit-o „idolatrizarea lui Shakespeare”. În secolul XX, munca lui a fost în repetate rânduri recunoscută și redescoperită de noile abordări ale artei spectacolului de teatru. Piesele sale de teatru rămân cât se poate de populare și astăzi, fiind permanent studiate, jucate și reinterpretate în diverse contexte culturale și politice în întreaga lume.

Shakespeare, dramaturgul cel mai jucat și mai respectat, inclusiv de către regina Elisabeta I, a colaborat cu teatrul Globe, una dintre cele mai populare scene ale epocii elisabetane, al cărui acționar parțial era, și a cărui deviză era "Totus mundus agit histrionem", reluată în piesa „Cum vă place”, o metaforă a lumii ca scenă de teatru: "All the world's a stage, / And all the men and women merely players: They have their exits and their entrances" („Lumea întreagă este o scenă, / iar bărbații și femeile sunt simplu/[doar] actorii ei, [cu] propriile lor intrări și ieșiri”).

William Shakespeare a fost fiul lui John Shakespeare, un negustor de mănuși de succes și un membru al consiliului municipal, originar din Snitterfield, și al lui Mary Arden, fiica unui prosper fermier. El s-a născut în Stratford-upon-Avon și a fost botezat acolo la 26 aprilie 1564. Ziua sa de naștere adevărată rămâne neștiută, dar e atribuită zilei de 23 aprilie, Ziua Sfântului George (St. George's Day). El a fost al treilea copil din opt și fiul care a supraviețuit cel mai mult.

Cu toate că nu există date certe despre prima sa perioadă de viață, cei mai mulți biografi sunt de acord că Shakespeare a fost probabil educat la Noua Școală King (King’s New School) din Stratford, o școală liber privilegiată în 1553, cam la sfert de milă de casa sa. Învățământul liceal a variat calitativ pe durata erei elisabetane, dar planul de învățământ a fost dictat de lege în întreaga Anglie și școala ar fi asigurat o educație intensă în gramatica latină și în studiul limbilor clasice.

La vârsta de 18 ani, Shakespeare s-a căsătorit cu Anne Hathaway în vârstă de 26 de ani. Curtea consistorială a Diocezei de Worcester („Diocese of Worcester”) a emis certificatul de căsătorie la 27 noiembrie 1582. Ceremonia pare să fi fost aranjată în multă pripă, dacă la șase luni după căsătorie, Anne a dat naștere unei fete, Susanna, botezată pe 26 mai 1583. Gemenii, băiatul Hamnet și fata Judith, s-au născut aproape doi ani mai târziu și au fost botezați la 2 februarie 1585. Hamnet a murit din cauze necunoscute la vârsta de 11 ani și a fost îngropat la 11 august 1596.

După nașterea gemenilor, Shakespeare a lăsat puține urme istorice în documentele vremii, până când este menționat că face parte din "lumea teatrală" a Londrei în 1592, iar oamenii de știință se referă la perioada cuprinsă între 1585 și 1592 ca „anii pierduți” ai lui Shakespeare. Biografii, în încercarea de a ține seama de această perioadă, au adus la cunoștință multe povești nesigure. Nicholas Rowe, primul biograf al lui Shakespeare, a povestit o legendă a Stratford-ului în care Shakespeare dispare din oraș ca să scape de acuzarea braconajului de cerb. O altă poveste din secolul al 18-lea îl are tot pe Shakespeare, care a început cariera teatrală având grijă de caii patronilor de teatru din Londra. John Aubrey ne informează că Shakespeare a fost un învățător provincial. Mulți oameni de știință ai secolului al 20-lea au sugerat că dramaturgul poate a fost angajat ca învățător de Alexander Hoghton din Lancashire, un proprietar de pământuri catolic care a numit un oarecare „William Shakeshafte” în testamentul său.

Nu se știe exact când a început Shakespeare să scrie, dar aluziile contemporane și recordurile de performanță arată că mai multe dintre piesele sale au fost montate pe scenă la Londra doar după 1592. Bardul a fost suficient de bine cunoscut la Londra, atât cât să fie atacat de dramaturgul Robert Greene.

A rămas celebră rivalitatea dintre Shakespeare și redutabilul dramaturg Christopher Marlowe, care a fost ucis într-o cârciumă, într-o ceartă de bețivi. Unii istorici presupun că Marlowe ar fi fost autorul unora dintre piesele atribuite lui Shakespeare, care provenea dintr-o pătură socială destul de umilă și nu ar fi posedat educația necesară pentru a scrie piese sau sonete, teorie care nu a fost demonstrată. Filmul „Shakespeare îndrăgostit” ("Shakespeare in Love"), după scenariul scris de dramaturgul englez contemporan Tom Stoppard^[15] susține că moartea lui Marlowe ar fi fost provocată de rivalitatea cu Shakespeare, fapt neconfirmat de istoricii literari englezi.

Rowe a fost primul biograf care nu a luat în considerare legenda potrivit căreia Shakespeare s-ar fi retras la Stratford cu puțini ani înainte să moară, întrucât retragerea de la întreaga sa muncă ar fi fost neobișnuită la acel timp. În același timp, Shakespeare a continuat sa viziteze Londra. În 1612, el a fost chemat ca martor la Curtea de Instanță privind acordul căsătoriei fiicei lui Mountjoy, Mary.

După anii 1606-1607, Shakespeare a scris puține piese de teatru și niciuna nu îi mai este atribuită după 1613. Ultimele trei piese ale sale au fost colaborări, probabil cu John Fletcher, care i-a succedat ca dramaturg în compania teatrală „Oamenii regelui”.

Shakespeare a murit la 23 aprilie 1616. Susanna s-a căsătorit cu un medic, John Hall, în 1607, iar Judith s-a căsătorit cu Thomas Quiney, un podgorean, cu două luni înainte de moartea lui Shakespeare.

Cei mai mulți dramaturgi din acea perioadă au colaborat cu alte persoane cu aceleași preocupări, și criticii sunt de acord că Shakespeare, mai ales în primii și ultimii ani din cariera sa, a făcut același lucru. Unele piese, cum ar fi Titus Andronicus și primele istorii, rămân controversate, în timp ce The Two Noble Kinsmen și Cardenio au foarte bună demonstrarea documentării contemporane. Primele piese au fost influențate de scrierile altor dramaturgi elisabetani, în special Thomas Kyd și Christopher Marlowe.

Primele lucrări oficiale de Shakespeare sunt Richard III și cele trei părți din Henry VI, scrise la începutul anului 1590, perioadă cu apetit pentru drama istorică.

Nu e clar pentru care companie a scris Shakespeare primele piese. Printre actorii care au lucrat pentru Shakespeare au fost Richard Burbage, William Kempe, Henry Condell și John Heminges.

Teatrul Globe, Londra

Ca dramaturg, a scris câteva dintre cele mai puternice tragedii și numeroase comedii. De asemenea, a scris 154 de sonete și multe poezii. Dintre acestea, unele sunt considerate drept cele mai strălucitoare opere scrise vreodată în literatură, datorită priceperii lui Shakespeare de a depăși narațiunea și de a descrie cele mai intime și profunde aspecte ale naturii umane. Se crede că majoritatea operei a scris-o între 1585 și 1613, deși datele exacte și cronologia pieselor de teatru atribuite lui nu se cunosc cu precizie.

Influența exercitată de Shakespeare asupra vorbitorilor de limba engleză din întreaga lume se reflectă prin recunoașterea imediată a unor citate din piesele lui Shakespeare, titlurile operelor bazate pe fraze din Shakespeare și numeroasele adaptări ale pieselor sale. Alte semne ale influenței sale contemporane sunt includerea sa în primele 10 poziții într-un top al "Celor mai importanți 100 de britanici", sondaj sponsorizat de BBC, frecventele producții bazate pe operele sale, cum ar fi BBC Television Shakespeare (un set de adaptări pentru televiziune ale pieselor sale) și succesul filmului "Shakespeare in Love" (1998), o ficțiune dedicată vieții scriitorului, bazată pe scenariul unui foarte cunoscut autor dramatic contemporan, Tom Stoppard, care a propus și o rescriere în cheie postmodernă a lui Hamlet, "Rozencrantz și Guildestern sunt morți". Toate piesele au fost puse în scenă la Teatrul Globe a cărui deviză ce se putea citi pe cortina teatrului, era "Totus mundus agit histrionem". Ea reprezenta traducerea în limba latină a unei replici celebre din piesa "Cum vă place", "Lumea este o scenă și oamenii sunt doar actori".

În 1623, John Heminges și Henry Condell, doi dintre prietenii lui Shakespeare, de la King's Men, au publicat First Folio (Ediția princeps a pieselor lui Shakespeare), o colecție a pieselor lui Shakespeare. Acesta conținea 36 texte, inclusiv 18 tipărite pentru prima dată. Multe dintre piese apăruseră deja în cărți tipărite in-quarto^⁠(en) (realizate din foi de hârtie împăturite de două ori, pentru a rezulta patru foi mai mici, respectiv opt pagini). Nu există nicio dovadă că Shakespeare ar fi aprobat aceste ediții. Alfred Pollard a numit unele dintre ele "versiuni rele", din cauza textelor lor adaptate, parafrazate sau deformate, care prin unele locuri au fost reconstruite din memorie. Aceste versiuni a se caracterizează și prin diferențe între textele acelorași piese. Diferențele pot rezulta din erori de copiere sau de imprimare, din note de la actori sau membri ai publicului, sau din documentele proprii ale lui Shakespeare. În unele cazuri, de exemplu, Hamlet, Troilus și Cresida și Othello, Shakespeare ar fi putut revizui textele din edițiile in-folio. Cu toate acestea, în cazul Regelui Lear, în timp ce cele mai multe ediții moderne îmbină diversele variante, versiunea in-folio din 1623 este atât de diferită de cea din 1608, încât Shakespeare Oxford le imprimă pe amândouă, argumentând că acestea nu pot fi îmbinate fără confuzii majore.

În 1593 și 1594, când teatrele au fost închise din cauza ciumei, Shakespeare a publicat două poeme narative pe teme erotice, Venus și Adonis și Violul Lucreției. Le-a dedicat lui Henry Wriothesley. În Venus și Adonis, un nevinovat Adonis respinge avansurile sexuale ale lui Venus, în timp ce în Violul Lucreției, soția Lucreția este violată de către desfrânatul Tarquin. Influențat de Metamorfozele lui Ovid, poemele arată vinovăție și confuzie morală care rezultă din pofta necontrolată. Ambele s-au dovedit populare și au fost de multe ori retipărite în timpul vieții lui Shakespeare. Al treilea poem narativ , Plângerile unui îndrăgostit, în care o femeie tânără se plânge de seducerea ei de către un pretendent convingător, a fost tipărită în prima ediție a sonetelor, cea din 1609. Mai mulți savanți au acceptat acum^[Când?] că Shakespeare a scris Plângerile unui îndrăgostit. Criticii consideră că anumite calități ale sale fine sunt umbrite de efecte de plumb^{[necesită citare]}. Phoenixul și țestoasa, tipărită în Lovea€™s Martyr a lui Robert Chester în 1601, jelește moartea legendarului Phoenix și a credincioasei țestoase. În 1599, două dintre proiectele timpurii ale sonetelor 138 și 144 au apărut în The Passionate Pilgrim, publicată sub numele lui Shakespeare, dar fără permisiunea lui.

Publicate în 1609, sonetele au fost ultimele lucrări non-dramatice ale lui Shakespeare imprimate. Oamenii de știință nu sunt siguri când fiecare dintre cele 154 de sonete au fost compuse, dar dovezile sugerează că Shakespeare a scris sonetele de-a lungul carierei sale pentru un public privat. Puțini analiști cred că colecția publicată urmează secvențe destinate lui Shakespeare. El pare să fi planificat două serii contrastante: unul despre pofta necontrolată pentru o femeie căsătorită cu un aspect întunecat și una despre dragoste și conflict pentru un tânăr echitabil. Rămâne neclar dacă acestea reprezintă persoane reale. Ediția din 1609 a fost dedicată domnului W.H. Nu se știe dacă acest lucru a fost scris de Shakespeare însuși sau de către editorul Thomas Thorpe, ale cărui inițiale apar în josul paginii. Criticii susțin că sonetele sunt ca o meditație profundă cu privire la natura iubirii,pasiune sexuală, procreare, moarte, și timp.

Opera sa include 37 de piese de teatru terminate, una neterminată, între care 17 comedii, piese istorice, tragedii, sonete.

Comedii[modificare | modificare sursă]

Piese istorice[modificare | modificare sursă]

Tragedii[modificare | modificare sursă]

Piese pierdute[modificare | modificare sursă]

Love's Labour's Won
Cardenio
Richard al II-lea (prima parte)

Poeme[modificare | modificare sursă]

Sonetele lui Shakespeare
Venus și Adonis
The Rape of Lucrece
The Passionate Pilgrim
The Phoenix and the Turtle
A Lover's Complaint

Apocrife[modificare | modificare sursă]

Eduard al III-lea
Sir Thomas More

Sonet CX - William Shakespeare

Sonet CXLVIII - William Shakespeare

Sonetul LXXI - William Shakespeare

TEATRU/FILM 3 Mai

Eusebiu Ștefănescu

Biografie

Andreea Bibiri

Biografie

Andreea Bibiri (n. 3 mai 1975, București) este o actriță de teatru, film și regizoare de teatru din România, care a absolvit Academia de Teatru și Film Ion Luca Caragiale din București în 1996, la clasa profesor Alexandru Repan. Este laureată de două ori a Premiului UNITER.

Andreea Bibiri a moștenit încă din copilărie o pasiune pentru film de la tatăl ei când, înainte de Revoluție, el se întorcea din numeroasele sale voiaje în străinatate cu noutăți în materie de muzică și film. La începutul anilor '90 sub influența filmelor și a culturii americane Andreea pleacă în Statele Unite ale Americii pentru a-și continua studiile dar după o scurtă perioadă se întoarce in România cu scopul de a urma actoria. Un alt element determinant în alegerea profesiei a fost și eficacitatea teatrului românesc din acei ani. În 1996 devine absolventă a Academiei de Teatru și Film Ion Luca Caragiale din București iar în același an, după câteva roluri în facultate, debutează la Teatrul Bulandra cu personajul Eleva din „Lecția” de Eugen Ionescu și cu prima ei apariție într-o producție cinematografică, filmul „Stare de fapt”.^[1]

În timp ce își intensifică activitatea pe scenă prin colaborarea cu mai multe teatre, în 1998 dublează în limba română vocea unui personaj din „Regele Leu 2: Regatul lui Simba”, acesta fiind doar primul dintr-o lungă serie de filme de animație.

În anul 2001 evoluează la Teatrul Bulandra cu rolul Sonia din „Unchiul Vanea” de Anton Cehov, unul din cele mai apreciate din cariera ei și pentru care este nominalizată la premiul UNITER pentru cea mai bună actriță, urmând câteva reprezentații de succes în cadrul unor festivaluri din Italia și Mexic.^[2] După 13 ani de la premieră spectacolul „Unchiul Vanea” este filmat și transmis la TVR2.

Sonia și Agafia din „Căsătoria” de Gogol din 2003 sunt rolurile cele mai longeve din cariera lui Andreea Bibiri, depășind 150 de reprezentații de-a lungul a peste un deceniu.

La Gala Tânărului Actor - "Hop" din august 2001 este premiată cu Premiul Timică pentru rolul din „Zi că-i bine” de Wil Calhoun.^[3] În anul 2002 Andreea devine cunoscută unui public mai amplu datorită rolului Eva Antal din primul serial românesc „În familie” produs de Prima TV.^[4] Înregistrează piese ce pot fi ascultate la Radio difuzate de Teatrul Național Radiofonic.

Pentru rolul din filmul artistic „Damen Tango” este premiată cu premiul UARF acordat de Uniunea Autorilor si Realizatorilor de Film din România. Cu ocazia Galei UNITER 2005 obține Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar din spectacolul „Shape of things (Forma lucrurilor)” de Neil LaBute.

Anul următor, după a zecea aniversare de la debut, este readusă în atenția publicului de televiziune de primul ei personaj negativ: Silvia Damian din telenovela „Daria, iubirea mea” de pe canalul Acasă TV.^[5] Câștigă în 2007 Premiul UNITER pentru Cea mai bună actriță pentru rolul Grace din spectacolul „Purificare” regizat de Andrei Șerban la Teatrul Național din Cluj.

În bieniul 2010-2012 devine Ruxandra, o soție cu probleme în căsnicie, în cele două sezoane din serialul „În derivă”, primul realizat de HBO în România despre psihoterapie.^[6]

Filmul comedie „Despre oameni și melci”, coproducție româno-franceză ambientată în 1992 la Câmpulung-Muscel și produs de Tudor Giurgiu în 2012, obține premii speciale la Festivalurile Internaționale de Film de la Napoli, Varșovia, Valladolid, Los Angeles și Sankt Petersburg. În distribuție Andreea Bibiri este din nou partenera lui Andi Vasluianu alături de care a jucat în prima ei piesă de teatru în urmă cu 20 de ani.^[7]

A inițiat un Laborator de Teatru pentru profesioniști la Teatrul Bulandra în perioada 2010-2012.

În anul 2013 Andreea începe o nouă etapă a carierei sale: debutează ca regizoare cu spectacolele „Shot sau Comedia relațiilor” de Theresa Rebeck și „Moș Crăciun e o jigodie” iar după un an se dedică pentru prima dată teatrului de improvizație în cadrul spectacolelor „Comedy Show” de la Teatrul La Scena.^[8]

În 2015 a inaugurat un Curs de Teatru destinat non-actorilor împreună cu coregrafa Carmen Coțofană.

Anul 2016 este plin de proiecte pentru Andreea Bibiri. Filmează din nou pentru TVR 2 la piesa „Livada de vișini” de Cehov regizat de Alexndru Lustig.^[9]

După 21 de ani de carieră joacă în primul ei spectacol one-woman show la Teatrul de Artă din București în regia lui Daniel Grigore-Simion. Este vorba de „O femeie singură” scris de Dario Fo și Franca Rame.^[10]

Andreea Bibiri a fost căsătorită cu regizorul Alexandru Berceanu în perioada 2003-2010. Are două fete, Ivona și Sașa. Sora sa, Raluca Bibiri, este producător la TVR și lector universitar la CESI (Centrul de Excelență ȋn Studiul Imaginii).

ROLURI ÎN PIESE DE TEATRU

Teatrul Bulandra

1995 - Eleva - „Lecția” de Eugene Ionesco, regia Vlad Massaci
1996 - Vecina - „Ultimele știri” de Adrian Dohotaru, regia Mara Pașici
1997 - Principesa Adelma - „Turandot” de Carlo Gozzi, regia Cătălina Buzoianu
1998 - Crina - „Trandafirii roșii” de Zaharia Bârsan, regia Vlad Massaci
1998 - Tânara D'Holbach - „Libertinul” de Éric-Emmanuel Schmitt, regia Alexandru Tocilescu
1999 - Goneril - „Regele Lear” de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu
2001 - Fata în plus - „Există nervi” de Marin Sorescu, regia Șerban Puiu
2001 - Sonia Aleksandrovna - „Unchiul Vanea” de Anton Cehov, regia Yuri Kordonsky
2003 - Agafia Tihonovna - „Căsătoria” de Nikolai Gogol, regia Yuri Kordonsky
2004 - Punami II - „Punami” de Ștefan Peca, regia Alexandru Berceanu
2005 - Frida - „Henric al IV-lea” de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei
2005 - Fata vitregă - „Șase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei
2008 - Edgar - „Lear” de William Shakespeare, regia Andrei Șerban
2011 - Mama - „Îngropați-mă pe după plintă” de Pavel Sanaev, regia Yuri Kordonsky
2011 - Marlene - „Top girls” de Caryl Churchill, regia Alexandru Berceanu

Teatrul Național Radiofonic

2004 - Prințesa - „Alb-negru sau trista poveste a prințesei din cel mai mic regat” de Irina Soare, regia Mihai Lungeanu
2004 - „Ferma de struți” de Olga Delia Mateescu, regia Dan Puican
2004 - Mariana - „Tartuffe” de Molière, regia Ion Vova
2004 - „Jurământul” - de Dan Tărchilă, regia Vasile Manta
2005 - Gerda - „Pelicanul” de August Strindberg, regia Dan Puican
2005 - Ea - „Pragul” de Alexandru Uiuiu, regia Gavril Pinte
2006 - Agafia - „Căsătoria” de Nikolai Gogol, regia Dan Puican
2007 - Lina - „Proceduri de reglementare a diferențelor” de Dimitris Dimitriadis, regia Cezarina Udrescu
2008 - Sașa - „Platonov, un Hamlet de provincie” de Anton Cehov, regia Dan Puican
2009 - „Ambasadorul și ambasadoarea” de Vasile Manta, regia Cezarina Udrescu
2013 - Ilinca - „Iarna cărților noastre” de Ana Boariu, regia Ana Boariu

Teatrul Luni de la Green Hours

2001 - Sandy - „Zi că-i bine” de Wil Calhoun, regia Florin Piersic, Jr.
2004 - Betty - „Preludiu prelungit” de Frederick Stroppel, regia Alexandru Berceanu
2005 - Fata - „America știe tot” de Nicole Duțu, regia Radu Afrim
2005 - Mio - „România 21” de Ștefan Peca, regia Ștefan Peca
2008 - Masha - „Concreții” de Vladimir Sorokin, regia Alexandru Mihăescu
2009 - Lisa - „Undo '90” de Frederick Stroppel & Andreea Bibiri, regia Radu Apostol
2011 - Victor - „Noi 4” de Lia Bugnar, regia Dorina Chiriac
2012 - Olga - „Moscova-Atena” de Evdokimos Tsolakidis, regia Adriana Zaharia
2013 - Lorna, Kate, Kay, Liza - „Shot sau Comedia relațiilor” de Theresa Rebeck, regia Andreea Bibiri

Alte teatre

1997 - Femeia C - „Trei femei înalte” de Edward Albee, regia Vlad Massaci, Teatrul de Comedie (București)
1997 - Pegeen Mike -„Năzdrăvanul Occidentului” de John Millington Synge, regia Nona Ciobanu, Teatrul Național (București)
2003 - Sara cea mică - „Fata de pe canapea” de Jon Fosse, regia Iulian Suman, Teatrul Act (București)
2004 - Jenny - „Shape of things (Forma lucrurilor)” de Neil LaBute, regia Vlad Massaci, Teatrul Act (București)
2006 - Grace - „Purificare” de Sarah Kane, regia Andrei Șerban, Teatrul Național Lucian Blaga (Cluj Napoca)
2006 - Nina Zarecinaia - „Pescărușul” de Anton Cehov, regia Andrei Șerban, Teatrul Național Radu Stanca (Sibiu)
2012 - Flori - „Io te-am făcut, Io te omor” de Bianca Andreea Lupu, regia Sorin Poamă & Vera Ion, Teatrul de Artă (București)
2013 - Josette - „Moș Crăciun e o jigodie” de "Le Splendid" & Oana Tudor, regia Andreea Bibiri, Godot Cafe-Teatru / Teatrul La Scena (București)
2014 - Ea - „Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste” de Iris Spiridon, regia Iris Spiridon, Godot Cafe-Teatru (București)
2014 - Diverse personaje - „Comedy Show” (Teatru de improvizație), Teatrul La Scena (București)
2016 - Maria - „O femeie singură” de Dario Fo & Franca Rame, regia Daniel Grigore-Simion, Teatrul de Artă (București)

Roluri în facultate

Rosalinda - „Cum vă place” de William Shakespeare
Marina - „Bădaranii” de Carlo Goldoni
Ioana - „Delirul” de Marin Preda
Logodnica - „Nunta însângerată” de Federico García Lorca

ROLURI ÎN TELEVIZIUNE

Filmografie

1996 - Secretară de platou - „Stare de fapt”, regia Stere Gulea
1999 - Reportera TV - „Fii cu ochii pe fericire”, regia Alexandru Maftei
2003 - Irina Ardelean - „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, regia Lucian Pintilie
2004 - Corina - „Damen Tango”, regia Dinu Tănase
2006 - Lăcrămioara - „Iubire cu pumnul”, regia Ana Mărgineanu
2006 - Irina - „Și totul era nimic...”, regia Cristina Nichitus
2006 - Miruna - „Răzbunarea”, regia Adrian Sitaru
2006 - Vânzătoare rochii de mireasă - „Offset”, regia Didi Danquart
2012 - Ana - „Despre oameni și melci”, regia Tudor Giurgiu
2014 - Mama - „De ce au dispărut dinozaurii”, regia Mihai Ghiță

Seriale

2001 - Balerina - „Vertiges (Mauvais présage)”
2002 - Eva Antal - „În familie”, regia Adrian Sitaru, Radu Jude, Cosmina Popescu, Olga Avramov (Prima TV)
2006 - Silvia Damian - „Daria, iubirea mea”, regia Alex Fotea (Acasă TV)
2009 - Mamă dependentă de droguri - „Doctori de mame”, regia Peter Kerek (Acasă TV)
2010 - Ruxandra - „În derivă”, regia Adrian Sitaru & Titus Muntean (HBO România)
2012 - Ruxandra - „În derivă II”, regia Adrian Sitaru & Titus Muntean (HBO România)
2015 - Ileana Corbu - „Lecții de viață”, regia Titus Scurt (Pro TV)

Teatru

2014 - Sonia Aleksandrovna - „Unchiul Vanea” de Anton Cehov, regia Yuri Kordonsky (TVR 2)
2016 - Varia - „Livada de vișini” de Anton Cehov, regia Alexandru Lustig (TVR 2)