miercuri, 13 mai 2020

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 14 MAI 2020

 PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (B. Decese, Sărbători); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Decese

Frank Sinatra, cântăreț și actor american
  • 964: Papa Ioan al XII-lea (n. cca. 937)
  • 1470: Carol al VIII-lea al Suediei (d. 1409)
  • 1514: Tahmasp I (اه تهماسب یکم ;1514-1576) a fost un șah al Iranului din Dinastia Safevidă. 
    Shah Tahmasp I
    Șahanșah al Persiei, Sahib-i-Qiran, Sultan bar Salatin
    Tahmasb-1.jpg
    Date personale
    Nume la naștere‘Abu’l Muzaffar ‘Abu’l Fath Sultan Shah Tahmasb bin Shah Ismail al-Safavi al-Husayni al-Musavi[1]
    Născut22 februarie 1514
    Isfahan
    Decedat (62 de ani)
    Qazvin
    ÎnmormântatMoscheea imamului Ridha Modificați la Wikidata
    Cauza decesuluiotravă Modificați la Wikidata
    PărințiIsmail I
    Q56260210[*] Modificați la Wikidata
    Căsătorit cuSultanum Begum[*]
    Sultan-Agha Khanum[*] Modificați la Wikidata
    CopiiIsmail II[*]
    Mohammed Khodabanda[*]
    Suleiman Mirza[*]
    Pari Khan Khanum[*]
    Haydar Mirza Safavi[*]
    Q55706327[*]
    Zeynab Begum[*]
    Maryam Begum[*] Modificați la Wikidata
    CetățenieSafavid Flag.svg Safavid Empire[*] Modificați la Wikidata
    ReligieȘiism
    Ocupațiesuveran[*] Modificați la Wikidata
    Apartenență nobiliară
    Titlurirege[*]
    Familie nobiliarăSafevizi
    Domnie
    Domnie23 mai 1524 – 25 mai 1576
    Încoronare2 June 1524
    PredecesorIsmail I
    SuccesorIsmail al II-lea
  • 1608: Carol al III-lea (18 februarie 1543 – 14 mai 1608), cunoscut drept cel Mare, a fost Duce de Lorena din 1545 până la moartea sa. A fost fiul cel mare al lui Francisc I, Duce de Lorena și a soției acestuia, Cristina a Danemarcei. Mama lui a fost fiica cea mare a regelui Christian al II-lea al Danemarcei și a fost regentă pentru fiul său în timpul minoratului acestuia.
    În 1547, când Carol avea patru ani, străbunica paternă, Filipa de Gelderland, a murit lăsându-l moștenitor pe micul Carol.
    S-a căsătorit cu Claude de Valois, prințesă a Franței, a doua fiică a regelui Henric al II-lea al Franței și a reginei Caterina de Medici. Ei au avut următorii copii:
  • 1610: Henric de Bourbon (franceză Henri IV; denumit și Henric cel Mare (Henri le Grand) iar în regiunea lui de baștină, Gasconia, unde era iubit, era numit și "regele nostru Henric" (13 decembrie 1553 – 14 mai 1610), a fost rege al Navarei (1572-1610) și rege al Franței (1589-1610), primul rege din familia de Bourbon.
    Unul dintre meritele lui este dezvoltarea economică a Franței, după un război religios ce a dezbinat țara. Prin Edictul din Nantes asigură libertatea religiei protestante hughenote în Franța. Regele Henric s-a născut în cetatea Pau, în sud-vestul munților Pirinei, în vecinătatea regiunii Bearn, al doilea fiu al lui Antoine de Bourbon, duce de Vendome, de religie catolică, și al reginei de Navara Ioana de Albret, de religie protestantă, care era nepoata preferată a fostului rege francez Francisc I al Franței. În timpul bunicii sale, Margareta, și a mamei sale, Regatul Navarei era centru de organizare și de întâlnire a protestanților, care, în Paris, erau amenințați cu închisoarea și arderea pe rug. Henric a fost botezat în religia catolică, fiind educat de către bunicul și mătușa sa, (protestanți) care i-au dat o educație simplă. În vârstă de patru ani, a fost prezent la căsătoria "delfinului" Franței, Francisc al II-lea cu Maria Stuart, regina Scoției (24 aprilie 1558); aici o întâlnește pe verișoara lui, Margareta de Valois, care, mai târziu, îi va deveni soție.
    După un accident într-un turnir de cavalerie, moare, la (10 iulie 1559), regele Franței, Henric al II-lea .
    Urmașul său la tron, Francisc al II-lea, moare și el, la 5 decembrie 1560, după o domnie scurtă, iar tronul Franței este ocupat de Carol al IX-lea, care domnește sub regența mamei lui, Caterina de Medici.
    Cu toate că este botezat catolic, Henric, viitorul rege, primește o educație protestantă. Ambii unchi ai lui Henric, Francisc și Carol de Guise, caută să limiteze influența politică a Caterinei de Medici, care îl reține pe Henric la curtea regală.
    Frustrați de pierderea influenței politice, cei doi unchi "de Guise" organizează, la 1 aprilie, un măcel la Vasy, în urma căruia izbucnește "primul război hughenot". Antoine de Bourbon, tatăl lui Henric, moare în luptă la asediul cetății Rouen, de partea taberei catolice.
    Mama lui Henric, Ioana, își readuce fiul la Navara, unde este educat în spiritul protestant, împotriva voinței Caterinei de Medici. La sfârșitul "primului război hughenot" (1563), Henric se află din nou la curtea regală, unde astrologul Nostradamus (1567) prezice viitorul, și pe Henric de Navara ca rege al Franței. Ca general al trupelor din Navara, Henric ia parte la luptele împotriva nobililor basci. În anul 1567 izbucnește "al doilea război hughenot" printr-un atac asupra prințului Henric I de Bourbon-Conde. Caterina de Medici încearcă din nou să-l readucă pe Henric la curtea regală, voind să-l educe în spiritul religiei catolice.
    Prin refuzul mamei acestuia, urmează atacul asupra prințului de Bourbon-Conde. Războiul hughenot s-a sfârșit în anul 1568, însă ostilitățile au continuat, ceea ce a dus la "al treilea război hughenot".
    În septembrie 1568 au loc lupte La Rochelle, unde Henric, având vârsta de 14 ani, îl întâlnește pe unchiul său, Ludovic de Bourbon-Conde și pe Gaspard de Coligny, aceștia fiind unii dintre conducătorii trupelor protestante.
    În august 1570 se încheie pacea de la Saint-Germain dintre hughenoți și catolici. Mama lui Henric moare (9 iunie 1572), după unele zvonuri, otrăvită. În același an, la 18 august, Henric se căsătorește cu Margareta de Valois, sora regelui Carol IX-lea, căsătorie care asigură pacea de la Saint-Germain. Cununia a fost celebrată în catedrala Notre-Dame din Paris, fiind prezenți mulți protestanți.
    Sărbătoarea a fost umbrită de atentatul neizbutit (22 august) asupra amiralului hughenot Gaspard II de Coligny, care începuse să-l influențeze pe regele Carol IX-lea, lucru ce-a declanșat dezaprobarea catolicilor în frunte cu Caterina de Medici.
    O dușmănie care mocnește între cele două tabere și care, din porunca regelui Carol (sfătuit de mama lui, Caterina), duce la masacrul hughenoților invitați la Paris (3000 - în Paris și 30.000 - în Franța), în Noaptea Sfântului Bartolomeu (24 august) .
    Capii hughenoți prizonieri, cu binecuvântarea papei Grigore al XIII-lea puteau alege între închisoare la Bastilia, spânzurătoare sau convertirea la catolicism. Hughenoții sunt înfrânți și trupele lor respinse în orașele din sud-vestul Franței La Rochelle, Nimes, Montauban. Carol al IX-lea moare în (30 mai 1574), urmat de fratele său Henric al III-lea al Franței, care nu avea urmași. Henric de Navara reușește să evadeze dintr-o încăpere din Louvre, unde a fost ținut doi ani ca ostatic, va renunța la credința protestantă, trecând la cea catolică.
    În anul 1578 se revede în Guyenne, unde era refugiat, cu soția lui, Margareta de Valois, după o despărțire de 32 de luni. Această reîntâlnire se produce cu aprobarea Caterinei de Medici, care speră în reîntoarcerea lui Henric la Paris. După o perioadă de 4 ani împreună cu Henric, Margareta se reîntoarce la Paris. În urma unui conflict cu fratele ei Henric al III-lea trebuie să părăsească curtea Franței. Conflictul dintre Henric al III-lea, sprijinit de Filip al II-lea, și Henric de Navara, sprijinit de Henric de Guise și de regina Angliei, Elisabeta I, precum și ajutorul Țărilor de Jos, a fost cunoscut în istorie ca "războiul celor trei Henric".
    Papa Sixtus al V-lea îl excomunică, în 1585, pe Henric de Navara, care era protestant convins, și vrea să împiedice venirea lui pe tronul francez, datorită faptului că Henric de Navara era moștenitorul legitim al coroanei franceze în cazul morții lui Henric al III-lea (fără moștenitori). Henric de Navara refuză să recunoască excomunicarea papală.
    Între trupele catolice, conduse de ducele de Joyeuse, și cele protestante ale lui Henric de Navara are loc bătălia de la Coutras, unde Henric, cu toate că era în inferioritate numerică, învinge trupele regale ale lui Henric al III-lea.
    Sixtus al V-lea îl excomunică și pe Henric al III-lea, la sfârșitul anului 1588, cauza fiind uciderea ducelui de Guise în noaptea de Crăciun. Ambii regi excomunicați pornesc împotriva Ligii catolice care ocupase Parisul. Henric al III-lea, ultimul din dinastia Valois, este asasinat de călugărul dominican Jacques Clément în Saint-Cloud.
    Fiind fără urmași, pe patul de moarte, Henric al III-lea îl numește rege al Franței pe cumnatul său, Henric de Navara, cu condiția convertirii sale la religia catolică. Au urmat lupte îndelungate cu trupele catolice franceze, sprijinite de habsburgii spanioli, însă, în cele din urmă, Henric de Navara trece la religia catolică (25 iulie 1593), în bazilica Saint Denis, fiind încoronat la 27 februarie 1594. 
    • Henric al IV-lea al Franței de Frans Pourbus cel Tânăr.
    În anul încoronării, respinge armata spaniolă care încearcă să invadeze Franța. Urmează o perioadă de tratative și împăcarea lui cu conducătorii Ligii Catolice, mai târziu și cu Filip al II-lea al Spaniei.
    După o lungă perioadă de timp, Franța este din nou unită, Henric este recunoscut ca rege de Provence și Bretagne. La 13 aprilie, prin Edictul de la Nantes, este acordată libertatea credinței, fiind recunoscută religia protestantă cu drepturi egale în administrația statului. Acest edict a asigurat, în Franța, o pace de 96 de ani între cele două religii, până la „Edictul de la Fontainebleau”.
    Prin numirea ducelui de Sully (1597) în fruntea administrației financiare, Franța a cunoscut o deosebită dezvoltare. Infrastructura statului, agricultura au fost modernizate, starea financiară a statului s-a îmbunătățit prin reducerea deficitelor. S-au construit canale, porturi cu vamă pe cereale, s-a dezvoltat creșterea animalelor.
    În anul 1599, Henric s-a logodit cu Maria de Medici, una dintre cele mai bogate femei din Europa, după ce căsătoria cu Margareta de Valois a fost anulată de papa Clement al VIII-lea; motivul despărțirii a fost lipsa urmașilor și o serie de escapade amoroase ale Margaretei. Copiii rezultați din căsătoria cu Maria de Medici au fost:
    După datele istoricilor din acea perioadă, 80% din populația de la țară a avut o viață mai ușoară și, în general, nivelul de trai a crescut.
    În anul 1610, la vârsta de 57 de ani, Henric se pregătește pentru o intervenție militară în Țările de Jos de sud, în ajutorul prinților reformați în Sfântul Imperiu Roman. După încoronarea Mariei de Medici ca regină a Franței, în timpul unei călătorii la Saint-Denis, este asasinat de Francois Ravaillac. Urmașul său, delfinul Ludovic devine rege al Franței la vârsta de 9 ani, sub numele Ludovic XIII și sub regența mamei lui, Maria de Medici. 
    Henric al IV-lea
    HenriIV.jpg
    Date personale
    Născut13 decembrie 1553
    Pau, Franța
    Decedat (56 de ani)
    Paris, Franța
    ÎnmormântatBiserica Saint Denis, Franța
    Cauza decesuluiomor (înjunghiere cu armă albă[*]) Modificați la Wikidata
    PărințiAntoine de Navara[1]
    Ioana a III-a a Navarei[1] Modificați la Wikidata
    Frați și suroriEcaterina de Bourbon Modificați la Wikidata
    Căsătorit cuMargareta de Valois
    Maria de Medici
    CopiiLudovic XIII
    Elisabeta, regină a Spaniei
    Christine, Ducesă de Savoia
    Nicholas Henri, Duce de Orléans
    Gaston, Duce de Orléans
    Henrietta Maria, regină a Angliei
    CetățeniePavillon royal de la France.svg Regatul Franței
    Bandera de Navarra.svg Regatul Navarei Modificați la Wikidata
    ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
    Ocupațiepolitician
    monarh
    comandant militar[*] Modificați la Wikidata
    Apartenență nobiliară
    TitluriDuke of Vendôme[*] ()
    Duce de Beaufort[*]
    Familie nobiliarăCasa de Bourbon
    Rege al Franței
    Domnie2 august 1589 - 14 mai 1610
    Încoronare27 februarie 1594
    PredecesorHenric III
    SuccesorLudovic XIII
    Rege al Navarei
    Domnie9 iunie 1572 – 14 mai 1610
    PredecesorIoana III
    SuccesorLudovic II

    Copii

    NumePortretNaștereDecesCăsătorie și copii
    Ludovic al XIII-lea, Rege al FranțeiLouis XIII (de Champaigne).jpg27 septembrie 160114 mai 1643Căsătorit în 1615 cu Anna de Austria, fiica regelui Filip al III-lea al Spaniei și a reginei Margareta de Austria. Au avut următorii copii:
    Elisabeta, Regină a SpanieiIsabella von Bourbon by Diego Velázquez.jpg22 noiembrie 16026 octombrie 1644Căsătorită în 1615 cu Filip al IV-lea, Rege al Spaniei. Au avut următorii copii:
    Christine Marie, Ducesă de SavoiaChristine de France.jpg10 februarie 160627 decembrie 1663Căsătorită în 1619 cu Victor Amadeus I, Duce de Savoia. Au avut următorii copii:
    Henrietta Maria, Regină a AnglieiSir Peter Lely 001.jpg25 noiembrie 160910 septembrie 1669Căsătorită în 1625 cu Carol I, Rege al Angliei. Au avut următorii copii:
    Gaston d'OrléansGaston, Duke of Orléans, Château de Blois.jpg25 aprilie 16082 februarie 1660Căsătorit (1) cu Marie de Bourbon, Ducesă de Montpensier în 1626. Au avut un singur copil:

    Căsătorit (2) cu Marguerite de Lorena în 1632. Au avut următorii copii:

  • 1643: Ludovic al XIII-lea (n. 27 septembrie 1601 - d. 14 mai 1643, Saint-Germain-en-Laye), supranumit cel Drept (în franceză Le Juste), fiul lui Henric al IV-lea al Franței, a domnit ca rege al Franței și Navarei între anii 1610 și 1643. Imaginea regelui este inseparabilă de cea a primului său ministru cardinalul Richelieu. 
    Ludovic, circa 1616
    Ludovic s-a născut la Castelul Fontainebleau și a fost primul fiu al regelui Henric al IV-lea al Franței (1553–1610) și a celei de-a doua soții a acestuia, Maria de Medici (1575–1642). Ca fiu al regelui, a fost Fils de France, și ca fiu cel mare, Delfin al Franței, moștenitor al tronului. Tatăl său a fost primul rege al Franței din Casa de Bourbon. Prin mama sa a fost descendent al regelui Carol al V-lea al Franței și i-a succedat vărului său îndepărtat, Henric al III-lea al Franței, conform Legii Salice. Bunicii paterni ai lui Ludovic au fost Antoine de Navara și Jeanne d'Albret, regină a Navarei; bunicii materni au fost Francesco I de Medici, Mare Duce de Toscana și Johanna, Arhiducesă de Austria. Nașă i-a fost mătușa maternă, Eleonora de Medici. 
    Ludovic al XIII-lea pictat de Frans Pourbus cel Tânăr, Palazzo Pitti, 1611
    Copilăria delfinului, este destul de cunoscută datorită jurnalului medicului său Jean Héroard. Sunt înregistrate toate detaliile privind dieta sa, starea sănătății și viața sa privată. În luna noiembrie este instalat la castelul Saint- German-en-Laye, unde își va cunoaște frații vitregi, copiii ilegitimi a lui Henric al IV-lea[2].Este botezat în 14 septembrie 16o6 la Fontainebleau, nașul său după cum se obișnuia fiind papa Paul al V-lea reprezentat de cardinalul de Joyeuse[3].Din castelul Saint-German-en-Laye, Ludovic iese rar, deoarece mama sa nu dorește ca el să aibă contact cu localnicii. Este atras de muzică, primește des muzicieni în apartamentele sale [4] și învață să cânte la câteva instrumente. Dansul, pictura și desenul se numără printre distracțiile viitorului rege. Destul de devreme dezvoltă o pasiune pentru cai, arme și vorbește des de război. Învață destul de devreme să folosească arcul și archebuza[5]. Chiar dacă primește primele lecții la șase ani, de la poetul Nicholas Vauquelin II Yveteaux, nu demonstrează interes pentru literatură în franceză sau latină, nici pentru geometrie sau matematică.[6] Doar istoria îi trezește interesul în afara activităților artistice și militare.[7]Considerat insuficient, Yveteaux este înlocuit în 1611 de filozoful Nicholas Le Fevre, iar după ce acesta moare în noiembrie 1612, este urmat de M. Fleurence[8].Guvernatorul său militar este Gilles de Courtenvaux de Souvré. Viitorul rege își adoră tatăl, chiar dacă acesta nu ezită să-l umilească din cauza vârstei sale și moral din cauza unui vechi obicei în care delfinul era "dresat" să-l servească pe rege și regină[9]. Totuși regele își demonstrează afecțiunea cerând fiilor să-l cheme papa, nu Monsieur, cum cerea eticheta de la curte[10].Cu mama sa raportul e diferit, nu demonstrează afecțiune pentru ea, iar ea este destul de rece cu fiul său. Nu este fericit când merge să o vadă și refuză de câteva ori să o servească. Cu tatăl său în schimb joacă rolul de valet cu plăcere, fără să ezite. La moartea tatălui său în 1610, urcă pe tronul Franței, are 8 ani. Traumatizat de moartea violentă a tatălui pe care îl adora, are o copilărie nefericită. În primul rând nu e nimeni care să substituie dragostea tatălui, mama sa îl consideră o cantitate neglijabilă. El se închide în sine, are dificultăți când vorbește și poate suferă din cauza lipsei de afecțiune din partea mamei sale, Maria de Medici. Ludovic al XIII-lea a urcat pe tron în 1610 la vârsta de opt ani și jumătate după asasinarea tatălui său. Mama sa, Maria de Medici, a fost Regentă până când Ludovic a ajuns la vârsta de 13 ani. Maria a menținut marea majoritate a miniștrilor soțului ei cu excepția lui Maximilien de Béthune, duce de Sully, care era nepopular în țară. În principal ea s-a bazat pe Nicolas de Neufville, seigneur de Villeroy, Noël Brûlart de Sillery și Pierre Jeannin. Maria a urmat o politică moderată, confirmând Edictul de la Nantes.
    Ea nu a putut, totuși, să prevină rebeliunea nobililor condusă de Henric al II-lea de Bourbon, prinț de Condé, următorul în linia de succesiune la tron. Conde s-a certat cu Maria în 1614, a format în scurt timp o armată însă a primit puțin ajutor și Maria a putut înfrânge mica armată. Cu toate acestea, Maria a fost de acord să apeleze la Adunarea Stărilor Generale să abordeze nemulțumirile lui Condé.
    Adunarea Stărilor Generale a fost amânată până când Ludovic al XIII-lea a împlinit 13 ani. Deși minoratul lui Ludovic s-a încheiat oficial și regența Mariei s-a terminat, ea a rămas conducătorul de facto al Franței.
    Începând cu anul 1615, Maria a început să se bazeze din ce în ce mai mult pe Concino Concini, care și-a asumat rolul de favorit. Concini era extrem de nepopular deoarece era italian, și, prin urmare, un străin. Condé a lansat o nouă revoltă în 1616; de data asta, liderii hughenoți au sprijinit revolta, lucru care l-a condus pe Ludovic la concluzia că hughenoții nu vor fi niciodată supuși loiali. În cele din urmă, Condé și regina Maria au făcut pace prin Tratatul de la Loudun, care a permis lui Condé o mare putere în guvern însă nu l-a îndepărtat pe Concini. Regina Maria cu ajutorul lui Ludovic l-a închis pe Condé ceea ce a condus la noi revolte ale nobililor împotriva reginei și a lui Concini.
    În acest timp, Charles d'Albert, Grand Fauconnier de France, l-a convins pe Ludovic că ar trebui să se rupă de mama sa și să sprijine rebelii. Ludovic a organizat o lovitură de palat. Ca rezultat, Concino Concini a fost asasinat (24 aprilie 1617), văduva lui, Leonora Dori Galigaï, a fost judecată pentru vrăjitorie, condamnată, decapitată și arsă (8 iulie 1617), iar Maria a fost trimisă în exil la Blois. Ludovic l-a numit pe favoritul său, Charles d'Albert, primul duce de Luynes. 
    • Tânărul Ludovic al XIII-lea
    Charles de Luynes (1578–1621), favorit regal, 1617–1621.
    Curând Luynes a devenit tot atât de nepopular ca și Concini. Războiul de Treizeci de Ani a izbucnit în 1618. Inițial, curtea franceză nu a fost sigură pe care parte să sprijine. Pe de o parte, rivalitatea tradițională cu Franța, Casa de Habsburg a argumentat în favoarea de a interveni în numele puterilor protestante (și tatăl lui Ludovic, Henric al IV-lea al Franței a fost odată un lider hughenot). Pe de altă parte, Ludovic al XIII-lea a avut o educație religioasă catolică strictă și înclinația lui naturală a fost, prin urmare, să-l sprijine pe Sfântul Împărat Roman, habsburg-ul Ferdinand al II-lea.
    Nobilii francezi au cerut suprimarea impozitului numit "paulette". Din exilul de la Blois, Maria de Medici a devenit punctul de unire a tuturor nemulțumirilor și episcopului de Luçon (Cardinalul Richelieu) i s-a permis să acționeze în calitate de consilier șef al Mariei, servind ca un du-te-vino între Maria și rege.
    Nobilii francezi au lansat o nouă rebeliune în 1620 însă forțele lor au fost ușor înfrânte de cele regale în august 1620 la Les Ponts-de-Cé. În 1621, Ludovic al XIII-lea s-a împăcat oficial cu mama sa. De Luynes a fost numit Connétable de France și Ludovic cu Luynes au potolit revolta hughenotă; una dintre victimele febrei luate din tabere a fost Luynes care a murit în decembrie 1621. 
    După decesul lui Luynes, Ludovic a stabili că va conduce prin Consiliu. Mama lui a revenit din exil și, în 1622 în Consiliu prințul de Condé a recomandat suprimarea violentă a hughenoților.
    Rebeliunea s-a terminat prin Tratatul de la Montpellier semnat de Ludovic al XIII-lea și ducele de Rohan în octombrie 1622. Tratatul a confirmat principiile Edictului de la Nantes: mai multe cetăți hughenote urmau să fie demolate dar hughenoții au păstrat controlul la Montauban și La Rochelle. 
    Ludovic XIII pe cal și Cardinalul Richelieu la Atacul de la La Rochelle.
    Cardinalul Richelieu a jucat un rol major în domnia lu Ludovic al XIII-lea începând cu anul 1642 și a modelat decisiv destinul Franței pentru următorii 18 ani. Ca rezultat al muncii lui Richelieu, Ludovic al XIII-lea a devenit primul exemplu de monarh absolut. Sub Ludovic și Richelieu, coroana a intervenit cu succes în Războiul de Treizeci de Ani împotriva habsburgilor, a menținut nobilimea franceză în linie și a retras privilegiile politice și militare acordate hughenoților de Henric al IV-lea (în timp ce a menținut libertățile lor religioase). Ludovic al XIII-lea a condus cu succes Asediul de la La Rochelle. În plus, Ludovic a modernizat portul Le Havre și a construit o flotă puternică. Ludovic a comandat pictorilor Nicolas Poussin și Philippe de Champaigne să decoreze Luvru.
    Richelieu a trebuit să lupte cu aproape toată familia regală. În primul rând chiar cu cea care l-a ridicat, Maria de Medici, care e supărată că primul ministru nu lucrează pentru ea, apoi cu soția lui Ludovic, regina Ana de Austria, cu fratele regelui, Gaston, Duce de Orléans care avea o importanță de prim ordin în Franța până în anul 1638, până la nașterea moștenitorului Ludovic al XIV-lea. Împotriva lui Richelieu sunt și cei mari pe care îi înlătură de la putere precum și nemulțumiții pe care îi generează guvernarea lui autoritară: nobili, autorități locale, preoțime și chiar poporul de la care se pretinde un efort fiscal mereu mai mare.
    Țelul politicii lui Richelieu este așezarea cât mai trainică a autorității regelui în regat și slăbirea casei de Austria, ale cărei succese în Germania și Italia sunt îngrijorătoare.
    În iulie 1631 Maria de Medici care a fost îndepărtată de la curte, se refugiază în Țările de Jos spaniole. Din acest moment, rolul ei politic se încheie. Gaston care încă era moștenitorul prezumptiv provoacă o răscoală în Languedoc cu sprijinul guvernatorului provinciei, Henri de Montmorency. Învins și luat prizonier în bătălia de la Castelnaudary (1 septembrie 1632), Montmorency a fost decapitat la 30 octombrie la Toulouse. Richelieu demonstra astfel că nu se dă înapoi de la nimic pentru a păstra autoritatea regelui. Gaston s-a refugiat în Flandra de unde se întoarce abia în 1634 dar supus tutelei lui Richelieu.
    La 19 mai 1635 Ludovic declară război Spaniei care era principalul aliat al împăratului Ferdinand al II-lea.
    După 18 ani de lupte neîncetate Richelieu a murit la 4 decembrie 1642 în plin triumf. Regele a mai trăit câteva luni, până la 14 mai 1643. 
    Ludovic al XIII-lea, Ana de Austria și fiul lor Ludovic XIV, flancați de cardinalul Richelieu și ducesa de Chevreuse.
    La 24 noiembrie 1615, Ludovic al XIII-lea s-a căsătorit cu Ana de Austria, fiica regelui Filip al III-lea al Spaniei. Această căsătorie a urmat o tradiție de cimentare a alianțelor militare și politice între puterile catolice din Franța și Spania, prin căsătorii regale. Căsătoria a fost fericită la început, pentru scurt timp; îndatoririle regelui i-au ținut de multe ori departe. După 23 de ani de căsătorie și patru sarcini pierdute, regina Ana a născut un fiu la 5 septembrie 1638, viitorul rege Ludovic al XIV-lea.
    Nașterea lui Ludovic a fost privită ca un miracol divin și, pentru a arăta recunoștință față de mult-așteptat naștere a unui moștenitor, părinții săi l-au numit Louis-Dieudonné (darul lui Dumnezeu) iar Franța a fost închinată de tatăl său, Ludovic al XIII-lea, Fecioarei Maria, care făcuse posibil miracolul. 
    Cuplul a avut doi fii:
  • 1688: Antoine Furetière (n. 28 decembrie 1619 - d. 14 mai 1688) a fost un savant și scriitor francez. Adversar al prețiozității și artificialității, este considerat precursor al prozei realiste. 

    Opera

    • 1659: Călătoria lui Mercur ("Le voyage de Mercure"), rechizitoriu în versuri la adresa pedantismului
    • 1666: Romanul burghez ("Le roman bourgeois"), satiră a moravurilor pariziene ale timpului, dar și parodie a romanelor artificiale la modă în acea vreme
    • 1690: Dicționar universal cuprinzând în genere toate cuvintele franceze, atât vechi cât și moderne și termenii științelor și artelor ("Dictionnaire universel contenant généralement tous les mots français tant vieux que modernes des sciences et des arts").
    Furetière a mai scris fabule, pamflete, satire.  
    Antoine Furetière
    Antoine Furetière.png
    Antoine Furetière
    Date personale
    Născut[1][2][3] Modificați la Wikidata
    Paris, Regatul Franței Modificați la Wikidata
    Decedat (68 de ani)[1][3] Modificați la Wikidata
    Paris, Republica Franceză Modificați la Wikidata
    CetățenieRoyal Standard of the King of France.svg Franța Modificați la Wikidata
    Ocupațielexicograf[*]
    lingvist[*]
    scriitor
    poet
    romancier[*]
    jurist
  • 1736: Louis Auguste de Bourbon, Legitimé de France (31 martie 1670 – 14 mai 1736) a fost fiul cel mare al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și al maîtresse-en-titre, Françoise-Athénaïs de Montespan. A primit titlul de Duce de Maine. Louis-Auguste de Bourbon s-a născut la Castelul Saint-Germain-en-Laye la 31 martie 1670. A fost numit Louis după tatăl său [1] și Auguste după împăratul roman Augustus[1] Un proces similar a fost pentru frații săi Louis-César și Louis-Alexandre.
    Imediat după nașterea sa, Louis-Auguste a fost dat în grija uneia dintre cunoștințele mamei lui, văduva Madame Scarron, care l-a dus într-o casă de pe rue de Vaugirard, lângă Palatul Luxemburg din Paris. Frații lui, Louis-César (mai târziu Conte de Vexin) și Louise-Françoise (Mademoiselle de Nantes), de asemenea, au fost aduși acolo după naștere. În 1674, celor trei copii s-a alăturat sora lor nou-născută Louise Marie Anne de Bourbon (Mademoiselle de Tours). Mama lor, care trăia cu regele la Versailles, s-a văzut rareori cu copiii ei.
    La 19 decembrie 1673, când Louis-Auguste avea trei ani, Ludovic al XIV-lea și-a recunoscut copii cu Madame de Montespan. Louis-Auguste a primit titlul de duce du Maine. Frații săi Louis-César și Louise-Françoise de asemenea au primit titluri în aceeași zi.
    Louis Augutse de Bourbon, Duce du Maine, c.1690.
    Până în momentul recunoașterii, a devenit clar că unul dintre picioarele sale va fi mai scurt decât celălalt. În primăvara următoare, Madame Scarron l-a dus să consulte un faimos vraci la Antwerp. Regele a instruit guvernanta să călătorească incognito cu fiul său dincolo de frontiera franceza. Vizita a fost un eșec. În anul următor, Louis-Auguste a făcut o altă călătorie încheiată cu un eșec, de data aceasta la apele Bareges, un mic orășel din Pirinei.
    Cel mai mare inamic de la Curte al tânărului duce du Maine era cumnata tatălui său, ducesa de Orléans, cunoscută la curte ca Madame. În faimoasa ei corespondență unde a descris viața la Versailles, Madame a susținut că du Maine nu este fiul regelui:
    Mi-e ușor să cred că contele de Toulouse este fiul regelui; dar am crezut întotdeauna că ducele du Maine este fiul lui Terme [un membru de la curte], care este un ticălos și cel mai mare povestitor de la Curte[2]
    În 1674, la vârsta de patru ani, Louis-Auguste și frații săi au fost oficial introduși la Curtea de la Versailles. În același an, a fost făcut colonel-general al gărzii elvețiene. De asemenea a fost făcut Grand Maître de France, un titlu care mai târziu va fi deținut de viitorul său cumnat, ducele de Bourbon.
    A fost prezent la nașterea surorii sale, Françoise-Marie de Bourbon, la Castelul Maintenon în mai 1677. Ludovic al XIV-lea nu și-a ascuns dragostea pentru tânărul du Maine, fiul său favorit, acordându-i titluri și cadouri și angajând cei mai buni tutori pentru el. François-Henri de Montmorency, duce de Luxembourg, un faimos strateg militar s-a ocupat de pregătirea militară a copilului. În ciuda acestui lucru, Louis-Auguste n-a fost niciodată mai mult de un soldat mediocru.
    În 1680, regele i-a acordat fiului său titlu de prinț de Bourbon, răsplătind-l cu un statut chiar mai mare decât recunoașterea în fața Curții. În plus față de aceste titluri, regele și Madame de Montespan au șantajat pe verișoara primară a regelui, La Grande Mademoiselle, să cedeze o parte din moșiile și titlurile ei pentru ducele du Maine în schimbul eliberării unui iubit întemnițat, ducele de Lauzun. Ca rezultat, Louis-Auguste a devenit Conte d'Eu, prinț de Dombes și Duce d'Aumale. De asemenea, el a fost numit guvernator al Languedoc și a fost distins cu Ordinul Duhului Sfânt.
    În aprilie 1684, Louis-Auguste a avut onoarea să reprezinte Franța la nunta Ducelui de Savoia cu verișoara primară a lui Louis-Auguste, Anne Marie d'Orléans. 
    Louis-Auguste de Bourbon, duce du Maine
    Mai multe mirese potențiale au fost luate în considerare pentru el, inclusiv verișoara lui primară, Élisabeth Charlotte d'Orléans, singura fiică a unchiului său, Monsieur și a dușmancei lui, Madame, care a fost îngrozită de perspectiva ca fiica ei să se căsătorească cu un bastard.
    Marele Condé, o rudă mai îndepărtată a regelui, primul prinț de sânge, a fost dispus să treacă cu vederea discrepanța în privința statutului social. Ducelui du Maine i s-a permis să aleagă între trei fete nemăritate ale fiului lui Condé, ducelui d'Enghien. El a ales-o pe Louise Bénédicte, Mademoiselle de Charolais.
    La 19 mai 1692, Louis-Auguste și Anne Louise Bénédicte s-au căsătorit la Palatul Versailles. Slujba a fost prezidată de cardinalul de Bouillon iar invitatul de onoare a fost regele exilat Iacob al II-lea al Angliei. Madame de Montespan, care a căzut din grațiile regelui după Afacerea otrăvurilor nu a participat la nunta fiului ei. Ducele du Maine a primit cadou de la tatăl său un milion de livre la nuntă. Mariajul s-a dovedit a fi unul nefericit.
    Louise Bénédicte a simțit rușinea în timpul căsătoriei cu un légitimé de France care, a fost adesea necredincios. Ca mire și mireasă amândoi aveau un handicap fizic. Cuplul a avut trei copii. Fiica lor, botezată la Versailles la 9 aprilie 1714 a fost cunoscută drept Mademoiselle du Maine și numită Louise-Françoise de Bourbon.
    În 1707, Madame de Montespan a murit iar ducele du Maine a moștenit o mare parte din averea ei, inclusiv castelul Clagny construit pentru ea de tatăl ei în apropiere de castelul de la Versailles. Spre deosebire de frații lui mai mici, ducele nu și-a exprimat nici o emoție sau remușcări la pierderea mamei.  
    Louis Auguste
    Duce de Maine
    Duc du Maine2.jpg
    Louis Auguste în 1695
    Date personale
    Nume la naștereLouis Auguste de Bourbon, Légitimé de France
    Născut31 martie 1670
    Castelul Saint-Germain-en-Laye, Franța
    Decedat (66 de ani)
    Castelul Sceaux, Franța
    PărințiLudovic al XIV-lea al Franței
    Francoise Athénaïs, Marchiză de Montespan Modificați la Wikidata
    Frați și suroriLouis Antoine de Pardaillan de Gondrin[*]
    Prințesa Marie-Thérèse a Franței
    Louise Marie Anne de Bourbon[*]
    Marie Christine de Pardaillan de Gondrin[*]
    Prințesa Marie Anne a Franței
    Prințesa Anne Élisabeth a Franței
    Françoise-Marie de Bourbon
    Louise-Françoise de Bourbon
    Marie Anne de Bourbon
    Philippe-Charles al Franței
    Louis, Conte de Vermandois
    Louis César, Conte de Vexin
    Louis François, Duke of Anjou[*]
    Louis-Alexandre de Bourbon, conte de Toulouse
    Ludovic, Delfin al Franței Modificați la Wikidata
    Căsătorit cuAnne Louise Bénédicte de Bourbon
    CopiiLouis Auguste, Prinț de Dombes
    Louis Charles, Conte de Eu
    Louise Françoise, Mademoiselle du Maine
    CetățenieRoyal Standard of the King of France.svg Franța Modificați la Wikidata
    ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
    Ocupațiearistocrat[*] Modificați la Wikidata
    Activitate
    Apartenență nobiliară
    Titluriduce
    Familie nobiliarăCasa de Bourbon
    Grand Master of Artillery[
  • 1818: Ducesa Charlotte Georgine Luise Friederike de Mecklenburg-Strelitz (germană Charlotte Georgine Luise Friederike, Herzogin zu Mecklenburg-Strelitz[1]; 17 noiembrie 1769 – 14 mai 1818) a fost membră a Casei de Mecklenburg-Strelitz și Ducesă de Mecklenburg-Strelitz prin naștere; prin căsătorie a devenit membră a Casei de Saxa-Hildburghausen și Ducesă consort de Saxa-Hildburghausen. Charlotte a fost primul copil[1] al lui Carol al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz și a primei soții a acestuia, Prințesa Friederike de Hesse-Darmstadt.[1]
    Charlotte și surorile ei, regina Louise a Prusiei, regina Frederica de Hanovra și Prințesa Therese Mathilde de Thurn und Taxis, erau considerate cele mai frumoase femei ale acelor vremuri. Jean Paul Friedrich Richter a dedicat romanul său "Titan" celor patru frumoase și nobile surori de pe tron. Charlotte a crescut la Hanovra, unde tatăl ei servea drept guvernator în numele cumnatului său, regele George al III-lea al Regatului Unit, care trăia la Londra. Când Charlotte avea 12 ani, mama ei a murit iar ea a crescută de sora mamei, Charlotte, care s-a căsătorit cu tatăl ei în 1784. Surorile ei au fost crescute de bunica lor, Maria Louise Albertine de Leiningen-Falkenburg-Dagsburg în Darmstadt. Apoi Charlotte s-a mutat la Hildburghausen. 
    Ducesa Charlotte de Saxa-Hildburghausen, pastel de Johann Philipp Bach, ca.1790
    Charlotte s-a căsătorit la 3 septembrie 1785, la vârsta de 16 ani, la Hildburghausen, cu Ducele Frederic de Saxa-Hildburghausen, care a stat până în 1787 sub regența unchiului său, Joseph Frederic.
    Mariajul nu a fost unul fericit. Mental, Charlotte a fost superioară lui Frederic, care a început s-o ignore. Au avut și probleme financiare: Saxa-Hildburghausen era ruinată financiar de politicile dezastruoase ale predecesorilor lui Frederic și în 1806 aceasta a fost pusă sub sechestru imperial. Ducelui și Ducesei li s-a permis doar o redusă "listă civilă" (listă cu cheltuieli personel plătite de guvern).
    Tatăl Charlottei și cei doi frați ai ei stăteau adesea cu Charlotte la Hildburghausen. În 1787, el s-a mutat permanent la Hildburghausen și a devenit președinte al comitetului de credit. În 1792, bunica Charlottei și surorile ei au fugit din fața armatei franceze de la Darmstadt la Hildburghausen. În 1793, bunica Charlottei s-a întors din exil și a călătorit împreună cu surorile ei la Frankfurt am Main, unde Louise l-a întâlnit pe viitorul ei soț, viitorul Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei.
    Charlotte a avut o relație foarte afectuoasă cu sora ei Friederike și cu rudele din Strelitz. În 1803 și 1805, cuplul regal prusac a vizitat Hildburghausen. La 9 octombrie 1806, Charlotte și sora ei Therese își vizitau sora Louise la sediul din Erfurt al regelui Frederic Wilhelm al III-lea când Prusia a declarat război lui Napoléon Bonaparte. Louise a ajutat la redactarea declarației de război. Charlotte era interesată de literatură și a promovat cu aviditate artele la curte. Ea a relaxat regulile și eticheta și a adus muzicieni, pictori și poeți la curte, printre care și scriitorul Jean Paul Friedrich Richter, care a sosit mai 1799.
    Charlotte a dat omului de rând Jean Paul titlu în Consiliu de Legație și scriitorul a fost logodit cu una din doamne ei de onoare.[3] Mai târziu, aranjamentul cu Caroline Feuchter von Feuchterslebena fost rupt.
    Sub Charlotte, curtea a devenit o "mică Weimar". Actualul slogan al orașului Hildburghausen, "Micul Clasic" se referă la această perioadă. În afară de Jean Paul, alți contemporani au mărturisit talentul Charlottei de a cânta extraordinar. A primit porecla "Singlotte" și reputația de a fi una dintre marile cântărețe ale vremii ei. Charlotte s-a căsătorit cu Frederic, Duce de Saxa-Hildburghausen (mai târziu Duce de Saxa-Altenburg), fiul cel mic al lui Ernest Frederic al III-lea, Duce de Saxa-Hildburghausen și a celei de-a treia soții a acestuia, Prințesa Ernestine de Saxa-Weimar, la 3 septembrie 1785 la Hildburghausen.[1] Charlotte și Frederic au avut 12 copii:[1]
    1. Joseph Georg Karl Frederick (n. Hildburghausen, 12 iunie 1786 - d. Hildburghausen, 30 iulie 1786).
    2. Prințesa Katharina Charlotte de Saxa-Hildburghausen (n. Hildburghausen, 17 iunie 1787 - d. Bamberg, 12 decembrie 1847), căsătorită la 28 septembrie 1805 cu Prințul Paul de Württemberg.
    3. Charlotte Auguste (n. și d. Hildburghausen, 29 iulie 1788).
    4. Joseph Georg Friedrich Ernst Karl, Duce de Saxa-Altenburg (n. Hildburghausen, 27 august 1789 - d. Altenburg, 25 noiembrie 1868).
    5. Luise Fredericka Marie Caroline Auguste Christiane (n. Hildburghausen, 18 ianuarie 1791 - d. Hildburghausen, 25 martie 1791).
    6. Therese Charlotte Luise Friederike Amalie (n. Hildburghausen, 8 iulie 1792 - d. Munchen, 26 octombrie 1854), căsătorită la 12 octombrie 1810 cu regele Ludwig I al Bavariei.
    7. Charlotte Luise Fredericka Amalie Alexandrine (n. Hildburghausen, 28 ianuarie 1794 - d. Biebrich, 6 aprilie 1825), căsătorită la 24 iunie 1814 cu Wilhelm, Duce de Nassau.
    8. Franz Frederick Karl Ludwig Georg Heinrich (n. Hildburghausen, 13 aprilie 1795 - d. Hildburghausen, 28 mai 1800).
    9. Georg, Duce de Saxa-Altenburg (n. Hildburghausen, 24 iulie 1796 - d. Hummelshain, 3 august 1853).
    10. Frederick Wilhelm Karl Joseph Ludwig Georg (n. Hildburghausen, 4 octombrie 1801 - d. Altenburg, 1 iulie 1870).
    11. Maximilian Karl Adolf Heinrich (n. Hildburghausen, 19 februarie 1803 - d. Hildburghausen, 29 martie 1803).
    12. Eduard Karl Wilhelm Christian (n. Hildburghausen, 3 iulie 1804 - d. Munchen, 16 mai 1852).
  • Charlotte a murit la 14 mai 1818, la vârsta de 48 de ani, după o lungă suferință. Charlotte a decretat că dorea să fie înmormântată în noul cimitir planificat la Backsteinfeld în Hildburghausen. A fost îngropată cu titlu provizoriu, în biserica din castel și reînhumată la Backsteinfeld în 1819. Mormântul ei a fost proiectat de Heim, dulgherul curții, și a fost finalizat în 1824.  
    Ducesa Charlotte Georgine de Mecklenburg-Strelitz
    Ducesă de Saxa-Hildburghausen
    CHARLOTTEDUCHESSOFSAXE-HILDBURGHAUS.jpg
    Ducesa de Saxa-Hildburghausen, ca.1815
    Date personale
    Nume la naștereCharlotte Georgine Luise Friederike
    Născută17 noiembrie 1769
    Hanovra, Electoratul de Brunswick-Lüneburg
    Decedată (48 de ani)
    Hildburghausen, Ducatul de Saxa-Hildburghausen
    ÎnmormântatăHildburghausen Modificați la Wikidata
    PărințiCarol al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz
    Friederike de Hesse-Darmstadt Modificați la Wikidata
    Frați și suroriGeorg, Mare Duce de Mecklenburg
    Duke Charles of Mecklenburg[*]
    Louise de Mecklenburg-Strelitz
    Frederica de Mecklenburg-Strelitz
    Ducesa Therese de Mecklenburg-Strelitz Modificați la Wikidata
    Căsătorită cuFrederic, Duce de Saxa-Hildburghausen
    CopiiPrințul Joseph Georg
    Charlotte, Prințesă Paul de Württemberg
    Prințesa Charlotte
    Joseph
    Prințesa Luise Fredericka
    Therese, regină a Bavariei
    Louise, Ducesă de Nassau
    Prințul Franz Frederick
    Georg
    Prințul Frederic Wilhelm
    Prințul Maximilian
    Prințul Eduard
    CetățenieFlag of Germany.svg Germania Modificați la Wikidata
    Ocupațiearistocrat[*] Modificați la Wikidata
    Apartenență nobiliară
    Titluriduce
    ducesă[*]
    Familie nobiliarăCasa de Mecklenburg-Strelitz
    Casa de Saxa-Hildburghausen
    Ducesă consort de Saxa-Hildburghausen
    Domnie3 septembrie 1785 – 14 mai 1818
  • 1847: Fanny Mendelssohn, compozitoare și pianistă germană (n. 1805)
  • 1899: Hermann Poras (n. 1 mai 1835, Cernăuți - d. 14 mai 1899) a fost un medic și politician evreu, fondator și director al Sanatoriului și Institutului de Hidroterapie „Dr. Poras” din Solca. Hermann Poras s-a născut la Cernăuți, în regiunea istorică Bucovina, la data de 1 mai 1835. După terminarea cursurilor gimnaziale din orașul natal, Poras este acceptat la școala medicală din Viena, pe care reușește să o absolvească la 23 decembrie 1859. Se întoarce la Cernăuți, unde lucrează ca medic la K.K. District II. În anul 1865 se căsătorește cu Henrietta Weiss din Liov. Primul lor copil, Rosa, se naște în 1869. În același an, interesul lui Poras se îndreaptă către politică. Între 1870–1871 devine reprezentant al Cernăuțiului în parlamentul austriac de la Viena. În acea perioadă, Cernăuți era capitala Ducatului Bucovina, parte integrantă a Austro-Ungariei. Ulterior, se stabilește împreună cu familia la Rădăuți și are încă patru copii: Edward, Richard, Josef și Frederica.
    Devine consilier sanitar superior și apoi medic districtual al districtului politic Rădăuți, preocupându-se intensiv de înființarea unor noi unități sanitare și terapeutice în zona Bucovinei, cum ar fi spitalul orășenesc Rădăuți. De asemenea, Hermann Poras a fost timp de peste 20 de ani deputat în parlamentul bucovinean. Remarcând situația geografică deosebită a localității Solca, cu potențialul ei terapeutic și existența izvoarelor cloruro-sodice, înființează în anul 1876 Sanatoriul și Institutul de Hidroterapie „Dr. Poras”, cu două secții: una cu băi medicinale și una cu electroterapie. În imediata vecinătate a sanatoriului, deschide Parcul Stațiunii Solca, cu brazi și molizi aduși de la poalele Munților Alpi, din Elveția. Parcul este recunoscut prin faptul că are cel mai ozonat aer din România, și al doilea din Europa.
    Doctorul Poras continuă să locuiască în Rădăuți, însă în timpul verilor se mută la Solca pentru a se ocupa de sanatoriu, unde urmărește tratarea pacienților care suferă de boli ale sistemului nervos, boli cardiace, boli ginecologice, boli reumatoide, și mai ales, boli pulmonare. În scurt timp, reușește să atragă un număr ridicat de vizitatori și transformă Solca într-o țintă turistică. În perioada 1892–1899, urmărește dezvoltarea stațiunii, care ajunge să fie supranumită în epocă „Perla Bucovinei”. Moare la vârsta de 64 de ani, la 14 mai 1899, în urma unui infarct cardiac. Continuator al activității sale la sanatoriul din Solca devine fiul lui, doctorul Josef Poras, de asemenea absolvent al școlii medicale de la Viena (1898). În 1904, Josef Poras își aduce familia de la Viena la Cernăuți și conduce sanatoriul până în perioada Primului Război Mondial, când pleacă definitiv la Viena.
    Medicul Hermann Poras este cel care a transformat Solca într-o stațiune balneoclimaterică cunoscută și vizitată de turiști din întregul imperiu austro-ungar și din Germania la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Astfel, el a adus o contribuție majoră în dezvoltarea economică și turistică a localității bucovinene. Sanatoriul de la Solca a funcționat și în secolul al XX-lea, sub diferite nume și administrații, iar la începutul anilor 2000 a fost transformat în spital orășenesc. În prezent, în clădirile fostului Institut Poras funcționează un cămin de bătrâni.  
    Dr. Hermann Poras
  • 1912: Frederik al VIII-lea (Christian Frederik Vilhelm Carl) (3 iunie 1843 – 14 mai 1912) a fost rege al Danemarcei din 1906 până în 1912. A fost fiul cel mare al regelui Christian al IX-lea și a soției lui, Louise de Hessen - și s-a născut la Copenhaga. Ca Prinț Moștenitor al Danemarcei a participat la războiul din 1864 împotriva Austriei și Prusiei și și-a asistat tatăl în guvernare. A devenit rege al Danemarcei în ianuarie 1906, după decesul lui Christian. Domnia sa a durat numai șase ani.
    În multe feluri, Frederic al VIII-lea a fost un conducător liberal care a fost în favoarea unui nou nou sistem parlamentar mai mult decât fusese tatăl său. Din cauza ascensiunii târzii la tron, a avut numai câțiva ani pentru a-și arăta abilitățile de conducător.
    La întoarcerea sa de la Nisa dintr-o călătorie în Franța, regele Frederic a făcut o scurtă oprire la Hamburg și s-a cazat la hotelul Hamburger Hof. În seara zilei în care a ajuns, Frederic (incognito) s-a plimbat pe Jungfernstieg. În timp ce mergea, s-a simțit rău și s-a prăbușit pe o bancă în parc unde a murit. A fost descoperit de către un ofițer de poliție care l-a dus la spitalul Hafen, unde a fost declarat mort. Cauza morții a fost un atac de paralizie. A fost înmormântat lângă alți membri ai familiei regale daneze la Catedrala Roskilde, lângă Copenhaga. 
    De la stânga la dreapta: Regele Christian al IX-lea, Prințul Christian al X-lea, Prințul Moștenitor Frederic al VIII-lea și micul Prinț Frederic al IX-lea în 1903.
    Louise de Hessen dorea ca fiul ei cel mare să se căsătorească la fel de bine ca și cele două fiice Alexandra și Dagmar. Regina Victoria a Regatului Unit avea încă două fete nemăritate, Prințesa Elena și Prințesa Louise, iar Louise, regina Danemarcei, a încercat să-l căsătorească cu una din ele. Totuși, regina britanică nu dorea ca fiicele ei să se mărite cu moștenitori de coroană deoarece acest lucru le-ar fi forțat să trăiască în străinătate; a preferat prinți germani care au putut să se stabilească în Marea Britanie.
    În plus, Victoria a fost întotdeauna pro-germană și o altă alianță daneză (sora lui Frederic, Alexandra, era măritată cu fiul cel mare al Victoriei, Prințul de Wales) nu ar fi servit intereselor sale germane.
    În iulie 1868, Frederic s-a logodit cu singura fiică a regelui Carol al XV-lea al Suediei, Louise a Suediei, care avea 17 ani. Familia Prințesei Louise era înrudită prin căsătorie cu Napoleon Bonaparte. Ea aparținea dinastiei Bernadotte care domnea în Suedia din 1818, când fondatorul, Jean-Baptiste Bernadotte, unul dintre generalii lui Napoleon, a fost ales rege al Suediei sub numele Carol al XIV-lea al Suediei. Fiul lui Carol al XIV-lea, Oscar I al Suediei, s-a căsătorit cu Josephine de Leuchtenberg, nepoata primei soții a lui Napoleon, împărăteasa Josephine. Regele Oscar I și regina Josephine erau bunicii paterni ai Louisei.
    Prințul Moștenitor Frederic și Louise a Suediei s-au căsătorit la Stockholm la 28 iulie 1869. Nunta a fost celebrată cu mare pompă într-un moment când Suedia era într-o stare de foamete iar zestrea prințesei a constat în lucruri fabricate în Suedia, pentru a beneficia economiei suedeză. Căsătoria a fost sugerată ca o modalitate de a crea o relație de prietenie între Danemarca și Suedia. Cele două țări au fost într-o situație tensionată după ce Suedia nu a ajutat Danemarca, în timpul războiului cu Germania în 1863.
    Au avut patru fii și patru fiice. 
    NumePortretDateNote
    Christian al Danemarcei
    Rege al Danemarcei    		Bundesarchiv Bild 102-00102A, König Christian X. von Dänemark.jpg26 septembrie 1870 -
    20 aprilie 1947 (76 de ani)    		Născut la Palatul Charlottenlund, s-a căsătorit cu Prințesa Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin în 1898 și au avut copii.
    Carl al Danemarcei
    Rege al Norvegiei    		Haakon7.jpg3 august 1872 -
    21 septembrie 1957 (85 de ani)    		Născut la Palatul Charlottenlund, s-a căsătorit cu Prințesa Maud de Wales în 1896 și au avut un copil. A devenit rege al Norvegiei în 1905 sub numele de Haakon al VII-lea.
    Louise a DanemarceiPrincess Lovisa Caroline Josephine Sophie Thyra Olga of Denmark.jpg17 februarie 1875 -
    4 aprilie 1906 (31 de ani)    		Născută la Palatul Amalienborg, s-a căsătorit cu Prințul Frederick de Schaumburg-Lippe în 1896 și au avut copii.
    Harald al DanemarceiPrins Harald1909.jpg8 octombrie 1876 -
    30 martie 1949 (72 de ani)    		Născut la Palatul Charlottenlund, s-a căsătorit cu Prințesa Helena Adelaide de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg în 1909 și au avut copii.
    Ingeborg a Danemarcei
    Ducesă de Västergötland    		Prinsessan Ingeborg, Svenskt porträttgalleri.jpg2 august 1878 -
    11 martie 1958 (79 de ani)    		Născută la Palatul Charlottenlund, s-a căsătorit cu Prințul Carl, Duce de Westrogothia al Suediei și Norvegiei în 1897 și au avut copii.
    Thyra a DanemarceiRoyal coat of arms of Denmark.svg14 martie 1880 -
    2 noiembrie 1945 (65 de ani)    		Nu s-a căsătorit niciodată, nu a avut copii.
    Gustav al Danemarcei1887 Gustav.jpg4 martie 1887 -
    5 octombrie 1944 (57 de ani)    		Născut la Palatul Charlottenlund, nu s-a căsătorit niciodată, nu a avut copii.
    Dagmar a DanemarceiPrincess Dagmar of Denmark.jpg23 mai 1890 -
    11 octombrie 1961 (71 de ani)    		Născută la Palatul Charlottenlund, s-a căsătorit cu Jørgen Castenskiold și au avut copii.
Jump to navigationJump to search
Frederic al VIII-lea
Frederik VIII of Denmark 1909.jpg
Date personale
Nume la naștereChristian Frederik Vilhelm Carl
Născut3 iunie 1843
Palatul Galben, Copenhaga, Danemarca
Decedat (68 de ani)
Hamburg, Germania
ÎnmormântatCatedrala Roskilde
Cauza decesuluicerebrovascular disease[*] Modificați la Wikidata
PărințiChristian al IX-lea al Danemarcei
Louise von Hessen-Kassel Modificați la Wikidata
Frați și suroriAlexandra a Danemarcei
George I al Greciei
Dagmar a Danemarcei
Prințesa Thyra a Danemarcei
Prințul Valdemar al Danemarcei Modificați la Wikidata
Căsătorit cuLovisa a Suediei
CopiiChristian al X-lea al Danemarcei
Haakon al VII-lea al Norvegiei
Prințesa Louise
Prințul Harald
Prințesa Ingeborg
Prințesa Thyra
Prințul Gustav
Prințesa Dagmar a Danemarcei
CetățenieFlag of Denmark.svg Danemarca Modificați la Wikidata
Religieluteranism Modificați la Wikidata
Ocupațiemonarh Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titlurirege[*] (–)
Prinț moștenitor (–)
prinț (–)
Familie nobiliarăCasa de Glücksburg
Rege al Danemarcei
Domnie29 ianuarie 1906 - 14 mai 1912
PredecesorChristian IX
SuccesorChristian X

Sărbători

  • Paraguay: Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței față de Spania (14 / 15 mai 1811)
  • New Jersey: Ziua comitatului Somerset (1964)
  • Columbia: Ziua națională a Capitalei
  • Ziua Națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste

VA URMA
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...