MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 21 MAI 2020

LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI BUCURII PENTRU PURTĂTORII NUMELOR SFINȚILOR CONSTANTIN ȘI ELENA, PRINTRE CARE SE AFLĂ ȘI SOȚIA MEA SANDA – ELENA!

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (B. Decese, Sărbători); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Decese 

·         987: A murit Regele Ludovic al V-lea al Franţei. Ludovic al V-lea (c. 967 – 21 mai 987), a fost rege al Franciei Occidentale din 986 până la moartea sa. Fiu al regelui Lothar al Franței și a soției sale Emma a Italiei, care era fiica lui Lothar al II-lea al Italiei, el a fost ultimul monarh carolingian.

·         1254: Conrad al IV-lea al Germaniei (n. 1228)

·         1471: Regele Henric al VI-lea al Angliei (n. 1421)

·         1481: Christian I (februarie 1426 – 21 mai 1481) a fost monarh danez, rege al Danemarcei (1448–1481), Norvegiei (1450–1481) și al Suediei (1457–1464), în cadrul Uniunii Kalmar. În Suedia, domnia sa scurtă a fost precedată de regenții Jöns Bengtsson Oxenstierna și Erik Axelsson Tott și succedată de regentul Kettil Karlsson Vasa.

În 1459 a moștenit de la mama sa ducatul de Schleswig și comitatul de Holstein.

S-a născut în februarie 1426 la Oldenburg. Tatăl său era contele Dietrich de Oldenburg (decedat în 1440) pe care l-a succedat în poziția de conte de Oldenburg și Delmenhorst. Mama lui, a doua soție a tatălui, Hedwig de Schleswig și Holstein, a murit în 1436. Christian a avut doi frați, contele Moritz al V-lea de Delmenhorst (1428–1464) și contele Gerhard al VI-lea de Oldenburg și Delmenhorst (1430–1500) și o soră, Adelheid.

Christian s-a căsătorit cu Dorothea de Brandenburg (1430 – 25 noiembrie 1495), văduva regelui predecesor Christopher (de Bavaria) la 28 octombrie 1449 la Copenhaga.

Regele Christopher al Danemarcei, Suediei și Norvegiei a murit în ianuarie 1448. Moartea lui a dus la destrămarea uniunii celor trei regate; Danemarca și Suedia au mers pe căi separate. La 1 septembrie 1448, contele Christian de Oldenburg a fost ales la tronul vacant danez, ca regele Christian I. El a fost descendent al regelui Eric al V-lea al Danemarcei, prin cea de-a doua fiică, Richeza. Inițial tronul a fost oferit de Statsraad celui mai proeminent lord danez, ducele Adolf al VIII-lea de Schleswig-Holstein, dar (fiind destul de bătrân și fără copii), el a refuzat și l-a recomandat pe nepotul său.

Între timp, Suedia l-a ales pe 20 iunie 1448 pe Carol Knutsson ca rege. Norvegia s-a confruntat cu o alegere între o uniune cu Suedia sau Danemarca, sau alegerea unui rege separat. A doua opțiune a fost eliminată rapid, izbucnind o luptă pentru putere între susținătorii lui Cristian al Danemarcei și ai lui Carol al Suediei. Consiliul Norvegian de la Realm a fost împărțit. În februarie 1449, o parte a Consiliului s-a declarat în favoarea lui Carol ca rege, dar la 15 iunie în același an, un alt grup de consilieri a adus un omagiu lui Cristian. Pe 20 noiembrie, Carol a fost încoronat ca rege al Norvegiei în Trondheim. Cu toate acestea, nobilimea suedeză a luat măsuri pentru a evita un război cu Danemarca. În iunie 1450, Consiliul suedez l-a forțat pe Carol să renunțe la cererea sa în Norvegia pentru regele Cristian. Problema succesiunii norvegiene a fost decisă între Danemarca și Suedia, precum și de Consiliul norvegian rămas cu un singur candidat pentru tron. În vara anului 1450, Cristian a navigat în Norvegia cu o flotă mare și la 2 august a fost încoronat regele Norvegiei în Trondheim. La 29 august, a fost semnat un tratat de uniune între Danemarca și Norvegia în Bergen.

Norvegia avusese mereu o monarhie ereditară veche, însă acest lucru devenea din ce în ce mai puțin o realitate, de vreme ce la ultimele succesiuni regale, cererile ereditare au fost ocolite din motive politice. Acum fusese declarat în mod explicit ca atât în Norvegia, cât și în Danemarca, să existe monarhie electivă. Tratatul prevedea ca Danemarca și Norvegia să aibă același rege și să fie ales dintre fiii legitimi ai regelui anterior, în cazul în care acesta avusese.

Carol a devenit tot mai nepopular în calitatea sa de rege al Suediei și a fost exilat în 1457. Cristian își atinsese scopul de a fi ales rege al Suediei, restabilind Uniune de la Kalmar. El a primit puterea suedeză temporar de la Arhiepiscopul Jöns Bengtsson Oxenstierna și de la Eric Axelsson Tott. Cu toate acestea, Suedia fiind volatilă și împărțită pe fracțiuni, domnia sa a luat sfârșit în 1464, când episcopul Kettil Karlsson Vasa a fost instalat ca regent. Carol a fost rechemat ca rege al Suediei, deși avea să fie exilat pentru a doua oară și rechemat din nou, murind în timpul celui de-al treilea mandat ca rege. Încercarea finală a lui Cristian de a recâștiga Suedia s-a încheiat cu un eșec militar la Brunkeberg, în octombrie 1471, unde a fost învins de regentul suedez Sten Sture cel Bătrân, care a fost susținut de clanul nobil danezo-suedez Thott. Cristian și-a menținut cererile ca regent suedez până la moartea sa în 1481.

Teritoriul personal al lui Cristian a fost cel mai mare între 1460 - 1464, înainte de pierderea Suediei. Cu toate acestea, multe părți ale regatului său erau guvernate la nivel local și eu existat lupte constante. Danemarca a fost cel mai important centru de putere al său. În 1474, Cristian s-a căsătorit de două ori. În aprilie, el a plecat la Milano și în Roma unde l-a întâlnit pe Papa Sixtus al IV-lea. În acel timp, soția sa a primit de la Papa autorizația de a întemeia o universitate la Copenhaga, care a fost creată în 1478 sau 1479.

Regele Cristian a murit la Copenhaga pe 21 mai 1481, la vârsta de 55 de ani. Este îngropat la Catedrala Roskilde. Dinastia fondată de el, Casa de Oldenburg, a rămas pe tronul Danemarcei și pe tronul Norvegiei până în 1814 și din nou până în 1905.

Dorotea și Cristian au avut împreună cinci copii:

• Olaf (29 septembrie 1450 - 1451)
• Knud (1451 - 1455)
• Hans (1455 - 1513), regele Danemarcei, Norvegiei și Suediei și Duce de Schleswig și Holstein
• Margareta a Danemarcei (1456 - 1486), s-a căsătorit la vârsta de 13 ani cu regele Iacob al III-lea al Scoției
• Frederick (1471 - 1533), Duce de Schleswig și Holstein și mai târziu Regele Danemarcei și Norvegiei

Christian I

Rege al Danemarcei, Suediei, Norvegiei, Duce de Schleswig, Holstein, Stormarn și Dithmarschen, Conte de Oldenburg și Delmenhorst[1]

·         1639: Tommaso Campanella (n. 5 septembrie 1568 – d. 21 mai, 1639), botezat Giovanni Domenico Campanella, a fost un filozof, teolog și poet italian.

Călugăr dominican format sub influența lui Telesio, lucrările sale "Filosofia democrației prin simțuri", "Cetatea soarelui" (scrisă împreună cu "Poezii Filozofice" în beciurile Inchiziției unde a fost închis în 1599, și torturat timp de 27 de ani, fără să cedeze), constituie o încercare de a organiza rațional societatea preconizînd desființarea proprietății private, fiind astfel, alături de Thomas Morus, unul dintre cei mai importanți precursori ai teoriei comunismului. Referitor la cunoaștere Campanella consideră - în spiritul noii epoci, că baza ei constă în sensibilitate. Cel mai important dintre simțuri ar fi pipăitul și acesta le include pe toate celelalte. Ca atare el îndeamnă la cunoașterea experimentală și la studierea minuțioasă a naturii.

În anul 1516 , Thomas Morus publică o lucrare Utopia ce e bazată pe descrierea unei societăți cu oamenii egali .

Tommaso Campanella

·         1647: A murit Pieter Corneliszoon Hooft, poet olandez (n. 1581). Pieter Corneliszoon Hooft (n. 16 martie 1581 – d. 21 mai 1647) – cavaler al Ordinului Sfântului Mihail – a fost un istoric, poet și dramaturg olandez din perioada Epocii de Aur Olandeze. În scrierile sale a prezentat în special idealurile sale politice privind guvernarea bazată pe toleranță și rațiune.

·         1690: John Eliot, misionar englez (n. 1604)

·         1734: Philippine Élisabeth de Orléans (n. 1714)

·         1806: Prințesa Maria Antonia de Neapole și Sicilia (n. 1784)

·         1829: Petru I, Mare Duce de Oldenburg (n. 1755)

·         1836: A murit la Bucuresti, Barbu Paris Mumuleanu, poet autodidact, promotor al unei filosofii hedoniste, cu un stil asemănător cu cel al lui Costache Conachi şi Ienăchiţă Văcărescu. Tatal sau era un negustor de maruntisuri, numit pe atunci „mamular” si de aceea se pare ca numele lui adevaratera Mamuleanu, de la „mamulean”. A scris poezii erotice, senzuale, dar in acelasi timp monotone. In 1825 ii pare volumul de poezii Caracterurile barbatilor si muerilor in versuri. Poema Plangerea si tanguirea Valahiei asupra nemultemirii streinilor ce au derapanat-o, a aparut la Buda, fara semnatura. Este o elegie exprimand durerea si mania tarii in haosul provocat de Eterie. Ulterior a evoluat spre iluminism, fiind  susţinut şi apreciat de Heliade Rădulescu , care i-a tipărit postum volumul „Poezii” (1837), de orientare clasică şi preromantică. A colaborat la „Curierul românesc”. Mihai Eminescu i-a atribuit epitetul de „Glas de durere”, în poezia sa „Epigonii” (n. 1794, la Slatina).

·         1848 (21 mai /2 iunie): Sunt ucişi de armată la Mihalţ, lîngă Alba Iulia, 12 ţărani români care ocupaseră un pămant acaparat pe nedrept, cu un an în urmă, de contele Esterhazy. Aceasta tragedie este cunoscuta si sub numele de Masacrul de la Mihalţ.

·         1892: Grigore I. Cobălcescu, întemeietorul școlii românești de geologie (n. 1831). A fost un mare specialist in  geologie şi paleontologie, membru titular al Academiei  Romane din 1886. A fost primul profesor de geologie si mineralogie  al Universitatii din Iasi si a  elaborat prima lucrare românească de geologie, Calcarul de la Răpidea (1862). O insulă din Arhipelagul Palmer  din Antartica  (la graniţa dintre oceanele Pacific şi Atlantic) îi poartă numele (Cobalescou Island), la propunerea  savantului roman Emil Racovita, în timpul expediţiei sale pe vasul Belgica.

·         1894: August Kundt , fizician german (n. 1839)

·         1897: A murit Carol Miculi, compozitor, pedagog şi pianist, elev al lui Chopin; (n. 1821).

·         1928: Hideyo Noguchi, medic bacteriolog japonez (n. 1876). Hideyo Noguchi (n. 24 noiembrie, 1876, d. 21 mai, 1928), cunoscut și sub numele de Seisaku Noguchi a fost un medic bacteriolog japonez, care a descoperit agentul etiologic al sifilisului în 1911.
* 1935: Jane Addams (n. 6 septembrie 1860 - d. 21 mai 1935) a fost o reformatoare socială, scriitoare și feministă americană, de al cărei nume este legat crearea serviciului de asistență socială în SUA. De asemenea, a militat pentru dreptul la vot al femeii.

În 1931 a primit Premiul Nobel pentru Pace, fiind prima femeie americană laureată a prestigiosului premiu. Publicația Time a considerat-o una dintre cele mai influente femei ale secolului al XX-lea

* 1948: Nicu baron de Flondor, în germană Nikolaus Freiherr von Flondor, (n. 27 iunie 1872, Storojineț; d. 21 mai 1948, Brașov)^[1][2], a fost un politician, jurist și economist român pe timpul Imperiului Austro-Ungar și după aceea in România, din Familia Flondor. A fost primar al orașului Cernăuți în trei rînduri (1920, 1922-1926, 1938-1940).

Fiul lui Gheorghe cavaler de Flondor a absolvit după studiile secundare la liceul german k.k. I. Staatsgymnasium Czernowitz Facultatea de Drept a Universității din Cernăuți (K.K. Franz Josefs -Universität in Czernowitz), fiind apoi angajat ca funcționar de administrație în serviciul statului.

Stema baronului Nicolae de Flondor 1914

Nicolae de Flondor și Elena de Grigorcea 1899

A fost membru al Societății Academice "Junimea" din Cernăuți ( societatea a ființat în perioada 1878-1938), începând din 1890. Din anul 1903 a fost membru al conducerii Centralei Însoțirilor Economice din Bucovina^[3], înființată în 10 martie 1903.^[4] A fost mare proprietar la Noua Sulița.

În plan politic a fost deputat în Dieta Bucovinei și în Camera Imperială din Viena. A activat în Partidul Poporal Național Român, apoi în Partidul Creștin Social Român. După 1910 va adera la fracțiunea conservatoare a Partidului Național Român din Bucovina, iar în anul 1912 ajunge în conducerea acestui partid, împreună cu deputatul Eusebie Popovici. A fost deputat dietal din partea colegiului II electoral al marii proprietăți românești (1908-1910) și în curia I (între 1911-1914).^[5] A fost membru în Comitetul Țării (organism parlamentar al Dietei Bucovinei) din anul 1911 și în Comisia de finanțe a Dietei. Animat de simpatii politice liberale, a fost propulsat în rândurile acestui partid (liberal) și ajunge deputat în Parlamentul României Mari, din partea PNL.

Nicu Flondor a fost onorat cu Crucea de Comandor al Ordinului Imperial Leopold. De aceea a cerut și a primit titlul nobiliar de baron (Freiherr) prin Hotărârea din 10 august 1913, pe numele Nikolaus Ritter von Flondor, și diploma din 11 martie 1914, împreună cu fiii săi Radu și Alexandru Flondor,^[2] fiind singurii din familia Flondor care au primit acest titlu.^[3]

După ocuparea Cernăuțiului de către cazacii generalului Dmitri Grigorievici Pavlov (în septembrie 1914), Nicu Flondor este deportat ca ostatic în imperiul țarist (în Turkestan)^[6]și ^[7] , (în urma unui diferend avut cu comandantul trupelor rusești care ocupaseră Cernăuții), împreună cu Salo von Weisselberger, primarul orașului.^[8] În primăvara anului 1916, ca urmare a unui schimb de prizonieri, Nicu se întoarce în țară.

Nicu Flondor a fost numit Secretar de Stat pentru afacerile de finanțe în Consiliul Secretarilor de Stat ai Bucovinei, cu rol de guvern provizoriu, condus de Iancu Flondor, la 12 noiembrie 1918.^[9] Nicu Flondor a fost prezent în delegația României la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920)^[10], ca expert pentru Bucovina pe probleme economice și financiare ^[11], delegația română fiind condusă de primul ministru Ion I.C. Brătianu. Pe lista delegației române figura și Alexandru Vitencu, specialist în chestiuni de ordin etnic și geografic. De asemenea, din delegația României au făcut parte Nicolae Mișu (ambasador la Londra, ca șef adjunct al delegației), Alexandru Vaida Voevod, Constantin Crișan, Ioan Pelivan, Constantin Coandă, Constantin Diamandy, Victor Antonescu și George Danielopol.

În Memoriile sale, ^[12]Alexandru Vaida Voevod , membru al delegației la Conferința de Pace (și de la 1 dec. 1919, Prim ministru) menționează: "Primind cotele graniței proiectate între Polonia și România, l-am chemat pe Flondor [Nicu], expertul pentru chestiuni bucovinene. I-am supus aprecierii trasarea, prin care Valea Ceremușului urma să fie cedată Poloniei. Flondor constată cu supărare pierderea acelui teritoriu. Ca să-l consolez îi spusei: ...Dacă însă d-ta ții la Valea Ceremușului, am să fac o adresă către delegația poloneză, rugând să renunțe la aceasta, în favorul nostru. Mă voi duce însumi la Paderewski. Flondor a acceptat vesel."

Nicu Flondor s-a aflat în relații cordiale cu Nicolae Iorga, ceea ce rezultă din cuvântul lui Nicu la dezbaterile Consiliului Național Român din 13 noiembrie 1918: „În anul 1905 m-a vizitat dl Iorga și cu dânsul am făcut o călătorie prin Basarabia. Am trecut pe la Soroca, ne-am urcat într-un vapor și, pe la Dubăsari, ne-am pornit de-a lungul Nistrului la vale. Atunci am aflat de existența românilor de peste Nistru. Domnul Iorga a făcut chiar o schiță a dislocării lor. La Dubăsari, la Balta, ne-am coborât din vapor și am vorbit cu poporeni, cari vorbeau numai românește”.^[13] [14]

Nicu Flondor a fost primarul orașului Cernăuți, în trei rânduri: 1920, 1922-1926 și 1938-1940.^[15] În ultimul mandat de primar, a fost instalat ca primar al municipiului Cernăuți (la 6 decembrie 1938), de "Rezidentul Regal al Ținutului Suceava" (cu reședința în Cernăuți) prof.Gheorghe Alexianu.^[16] Acest ultim mandat a durat până la 28 iunie 1940.^[17] A pus la dispoziția Societății Academice Junimea un teren în str. Alth, pentru construirea unui cămin studențesc. A fost cetățean de onoare al localității Noua Suliță (Новоселиця). În 25 martie 1944 s-a evacuat din Cernăuți, în localitatea Râșnov, județul Brașov, apoi la Brașov

A decedat în 22 mai 1948 la Brașov.^[18]

Publicație : Delegația română a ortodocșilor bucovineni în Parlamentul de la Viena (baronii Nicu Flondor, Constantin Hormuzachi și deputații dietali Teodor V.Ștefanelli, dr.Eusebiu Popovici, Teofil Siminovici și dr.Ipolit Tarnavschi) au înaintat împăratului în 1913 un "Memoriu al Românilor greco-orientali privitor la chestia bisericească din Bucovina"^[19] În acest "Memoriu", autorii afirmau că "numai împărțirea națională a arhidiocezei și crearea unei episcopii rutenești independente pot să oprească luptele naționale și să restabilească pacea între români și ruteni. Autorii afirmau că "Bucovina a fost odată parte integrantă din Principatul român al Moldovei.

Nicu a fost fiul lui Gheorghe cavaler de Flondor (n. 11 octombrie 1826, Storojineț - d. 13 iunie 1892, Storojineț) și al soției sale Isabella Dobrowolski de Buchenthal (n. 14 august 1835, Rogojești, județul Botoșani, România - d. 14 februarie 1890, Storojineț, Austro-Ungaria). Frații săi au fost Iancu Flondor care a contribuit decisiv la Unirea Bucovinei de Nord cu România în 1918 și compozitorul Tudor de Flondor. A fost căsătorit pe 4 iulie 1899 cu Elena de Grigorcea (n. 25 octombrie 1879,Carapciu - d. 7 august 1970, Viena)^[1][3], fiica lui Modest Cavaler de Grigorcea și a avut trei copii: Radu Flondor (n. 20 februarie 1900, Cernăuți - d. 29 noiembrie 1956, București),consulul României regale la Legația română de la Viena (1943-1944) căsătorit pe 13 iulie 1946 la Brașov cu Maria Vasiliu (d. 1979, București); Alexandru Flondor (n. 4 februarie 1902, Noua Suliță - d. 18 august 1987, Offenbach, Germania), Elena Flondor (n. 22. februarie 1904, Noua Suliță - d. 25 august 1944, Iași), căsătorită pe 29 iulie 1934 la Slobozia-Comăreștilor cu Dr. Petru Bohosievici (n. 28 octombrie 1904 - d. 21 august 1953, în Bîrlad ).^[20]

Dr. Petru Bohosievici, soțul Elenei Flondor, a fost prizonier în U.R.S.S. în al II-lea război mondial și a fost eliberat în 1948, întorcându-se în țară.

În 31 octombrie 1943 Nicu Flondor s-a căsătorit la Cernăuți cu învățătoarea Ana Tarnavski care avea doi fii din cele două căsătorii anterioare, cu Onciu și cu Paulovici.

În Cernăuți Nicu Flondor a locuit pe Str. Regele Carol nr.3.

Nicu Flondor

·         1949: Klaus Mann, scriitor germano–american, fiul lui Thomas Mann (n. 1906)

·         1964: A decedat Tudor Vianu, filosof al culturii, estetician, critic literar, scriitor, istoric literar si  memorialist român, membru titular al Academiei Române din 1955; (n. 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu). În 1941 tipărește Arta prozatorilor români, poate cea mai cunoscută și mai comentată dintre cărțile sale, un exemplu de analiză stilistică în care este anticipată acribia formalismului sau a structuralismului. În 1942 publică la Editura Cugetarea volumul Introducere în teoria valorilor, întemeiată pe observația conștiinței. După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad și a fost criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Anul 1952 îl surprinde în afara Facultății, devine simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu. După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar și se dedică redactării unor studii, micro-monografii despre Cervantes, Shakespeare, Camoens, Voltaire, Goethe, F.M. Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Toate aceste studii vor fi ulterior în volumul Studii de literatură universală și comparată. Studiile de stilistică sunt reunite în alte două antologii Probleme de stil și artă literară și Problemele metaforei și alte studii de stilistică. În 1964 moare in urma unui infarct miocardic.

·         1964: 

·         1970: Crin Teodorescu, regizor și teoretician de teatru român (n. 1925).

·         1973: Matematicianul roman Grigore Moisil, considerat parintele informaticii romanesti, a incetat din viata la varsta de 67 de ani. S-a nascut la Tulcea in 10 ianurie 1906 intr-o familie de intelectuali, tatal sau fiind membru al Academiei Romane. A studiat in localitatea natala, iar in 1924 a fost admis atat la Politehnica, cat si la Facultatea de Matematica – unde i-a avut ca profesori pe Dimitrie Pompeiu si Gheorghe Titeica. A abandonat cursurile de inginerie, iar din 1929 s-a dedicat exclusiv matematicii. Un an mai taraziu a inceput sa invete la celebra universitate Sorbona, din Paris, remarcandu-se pentru cunostintele sale. Dupa sustinerea examenului de docenta s-a stabilit la Iasi, unde a primit un post de conferentiar la catedra de matematica a universitatii. Este autorul a numeroase studii de specialitate, cercetarile sale in domeniul logicii punand bazele scolii de matematica din Romania. A devenit membru al Academiei Romane, dar si al celei din Bologna. A introdus algebre numite de el Lukasiewicz trivalente şi polivalente si care astazi sunt cunoscut „algebre Lukasiewicz-Moisil”, a elaborat metode noi de analiza si sinteza a automatelor finite si a avut contributii valoroase in domeniul teoriei algebrice a mecanismelor automate.

·         1991: A murit impuşcat de un necunoscut in incinta Universitatii din Chicago, Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor si scriitor roman. Familia Culianu are rădăcini aromâne, venind din Macedonia (provincie a Imperiului Otoman) în Moldova pe la 1700. Străbunicul patern al lui Ioan Petru Culianu, matematicianul Neculai Culianu, junimist, apropiat al lui Titu Maiorescu, a fost rector al Universității din Iași [(1880-1898]). La începutul sec. XX, boierii Culianu erau universitari, agricultori, oameni politici. Familia se înrudea cu Garabet Ibrăileanu, Paul Zarifopol, Zizi Lambrino și Mihail Sadoveanu. Bunicul din partea mamei, Petru Bogdan, întemeietorul primei catedre de chimie fizică din țară, a fost profesor la Universitatea din Iași, fiind alternativ rector și prorector al aceleiași Universități între 1926 și 1940. în 1972 a plecat la cursurile de vară de la Perugia/Italia, unde a solicitat azil politic, dupa care s-a stabilit apoi în Olanda şi ulterior, în SUA. A fost elevul preferat al lui Mircea Eliade şi urmaş al acestuia la Catedra de istorie a religiilor de la Universitatea din Chicago (n.5 ianuarie  1950, Iasi). A fost asasinat  în plină forță creatoare, la numai 41 de ani. Înainte de asasinarea sa în stil KGB („O tipică execuție în stil KGB-ist”, a comentat ulterior Ion Pacepa,  primise scrisori de amenințare cu moartea; amenințările se intensificaseră în urma publicării unui interviu incendiar în Revista 22 din 5 aprilie 1991, ca și în urma vizitei la Chicago a fostului suveran al României, Regele Mihai I, și a familiei regale, în aprilie 1991. Pe fondul unei puternice campanii antiregaliste care se desfășura în România, Ioan Petru Culianu a militat pentru o schimbare de regim, pentru revenirea regelui în țară.

A fost asasinat la 21 mai 1991, la Chicago, în plină forță creatoare. Înainte de asasinarea în stil KGB („O tipică execuție în stil KGB-ist”, a comentat ulterior Ion Pacepa^[6]) primise scrisori de amenințare cu moartea; amenințările se intensificaseră în urma publicării unui interviu incendiar în Revista 22 din 5 aprilie 1991, ca și în urma vizitei la Chicago a fostului suveran al României, Regele Mihai I, și a familiei regale, în aprilie 1991. Pe fondul unei puternice campanii antiregaliste care se desfășura în România, Ioan Petru Culianu a militat pentru o schimbare de regim, pentru revenirea Regelui în țară.

În ce privește mobilul crimei, scenariul cu cea mai mare "priză" a fost acela că profesorul Culianu a fost asasinat din cauza criticilor aduse Guvernului Român, el afirmând în mai multe rânduri că Securitatea încă funcționează ca parte a Serviciului Român de Informații, deși oficialii români susțineau că a fost desființată în timpul Revoluției

·         1991: În apropiere de Madras a fost asasinat Rajiv Gandhi, fost prim-ministru al Indiei, supranumit „părintele națiunii„.Rajiv Ratna Gandhi (n. 20 august 1944; d. 21 mai 1991) a fost un prim ministru al Indiei în perioada 31 octombrie 1984 – 2 decembrie 1989.

·         1994: A murit actorul  român de teatru şi film Ştefan Tapalagă; (n. 1933). S-a nascut pe 4 aprilie 1933, la Dorohoi, pe atunci resedinta judetului cu acelasi nume. A fost  primul copil al familiei si fratele mai mare al actritei Rodica Tapalaga.

·         1995: A murit general-locotenent medic Gheorghe Niculescu; a introdus pentru prima dată în România tratamentul cu laser de slabă putere în ortopedie şi traumatologie. A devenit membru de onoare al Academiei Române din 1992; (n. 1923).

·         2000 - A murit Sir John Gielgud, actor şi regizor britanic. A interpretat personaje de referinţă în piese de teatru (“Henric al V-lea”, “Hamlet”) şi în filme (“Iulius Cezar”, “Crima din Orient Expres”, “Ghandi”) (n.14.04.1904).

·         2000 - A murit scriitoarea britanică Barbara Cartland. În cariera sa a scris 723 de romane (aproximativ 23 de romane pe an); figurează în “Cartea recordurilor” ca scriitoarea cea mai prolifică din lume (“A Kiss for the King”, “Paradise in Pendung”) (n.09.08.1901).

·         2002: Niki de Saint Phalle, pictoriță și sculptoriță franceză (n. 1930).

·         2012 (21/22): A murit Irina Mavrodin, poetă, eseistă, traducătoare de limba franceză şi profesor de literatură franceză la Universitatea din București; (născută la 12 iunie 1929, Oradea). A publicat o suită de cărţi devenite repere bibliografice de prim rang si  a avut o contribuţie importantă în domeniul teoriei şi istoriei literare, precum şi în domeniul traducerii literare. A tradus ciclul de romane “În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust. A fost recompensată cu Ordinul „Chevalier des Arts et des Lettres“, cu Premiul Academiei Române, cu Premiul Uniunii Scriitorilor.
* 2013: Zsolt Erőss (n. 7 martie 1968 la Miercurea Ciuc - d. 21 mai 2013) a fost un alpinist român de etnie maghiară. După anul 1992 a luat cetățenia ungarăși a locuit în Ungaria În orașul Miercurea Ciuc are o sală polivalentă sportivă ce ii poartă numele

Printre performanțele sale remarcabile se numără ascensiune a 10 din cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri altitudine ale munților Himalaya și Karakorum.^[2] Este primul maghiar care a urcat pe vârful Everest.^[3]

În 2010, în urma unui accident datorat unei avalanșe în munții Tatra, și-a pierdut piciorul drept prin amputare, fiind nevoit să poarte proteză. În ciuda acestui puternic impediment, nu a abandonat viața sportivă, ^[4] astfel că în toamna aceluiași an cucerește vârful Cho Oyu (8.188 m).

În primăvara lui 2013, în timpul unei ascensiuni pe Kangchenjunga, a fost dat dispărut și ulterior declarat mort.

Zsolt Erőss

Zsolt Erőss

·         2014: A decedat compozitorul şi muzicologul Theodor Grigoriu; (n. 25 iulie 1926, Galaţi).  Studiile muzicale le-a început din copilărie în Bucureşti (1933-1936) cu Constantin Botez (vioară), apoi la Conservatorul din Bucureşti (1934-1936) cu Cecilia Nitzulescu-Lupu şi George Enacovici (vioară) şi la Conservatorul „Pro Arte” din Bucureşti (1936-1940) cu Romeo Alexandrescu (teorie-solfegiu), Nina Alexandrescu (vioară) şi Emanoil Ciomac (istoria muzicii). A luat lecţii particulare de compoziţie în Bucureşti cu Romeo Alexandrescu (1940-1949) şi Mihail Jora (1949-1954). S-a perfecţionat (aspirantura) la Conservatorul „I.P. Ceaikovski” din Moscova (1954-1955) cu Aram Haciaturian (compoziţie), E.K. Golubiev (polifonie) şi D.N. Rogal-Levitzki (orchestraţie). Paralel cu studiile muzicale a urmat şi cursurile Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti (1949-1954). A fost secretar al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1968-1989), profesor (master-class) la Universitatea de Teatru şi Film din Bucureşti (1997-1998) şi profesor asociat la Universitatea de Muzică din Bucureşti (1998-1999). A publicat studii, eseuri, articole, recenzii şi interviuri în „Muzica”, „Actualitatea muzicală”, „Secolul 20”, „Contemporanul”, „România literară”, „Cinema”, „Astra” (Braşov), „Arc”, „Flacăra”, „România liberă”, „Scânteia tineretului”, „Tribuna” (Cluj Napoca) etc. S-a impus prin volumul Muzica şi nimbul poeziei – operă de gândire originală a unui compozitor cu har literar autentic.  Prin tot ce a lăsat muzicii noastre, Grigoriu se înscrie în galeria personalităţilor de prestigiu naţional, care a contribuit la afirmarea şcolii muzicale româneşti contemporane în context universal. A susţinut conferinţe, comunicări ştiinţifice, referate în ţară şi în străinătate (Paris, Moscova, Londra şi New York). A fost  membru al Academiei Franceze „Arts-Sciences-Lettres” (din 1990). A fost distins cu Menţiunea II la Premiul de compoziţie George Enescu din Bucureşti (1943), cu Premiile Uniunii Compozitorilor (1953, 1969, 1974, 1976, 1984, 1992), cu Premiul de film „Pelicanul alb” din Mamaia (1965), cu Ordinul „Meritul cultural”, clasa II şi clasa III (de două ori), cu Premiul Academiei Române (1975), cu Medalia de Aur a Academiei Franceze „Arts-Sciences-Lettres” (1990), cu Marele premiu al Uniunii Compozitorilor din România (1998) şi cu Premiul II la Concursul internaţional de compoziţie de la Metz (2000).

·         2014: Jaime Lusinchi, președinte al statului Venezuela între anii 1984–1989 (n. 1924)

Sărbători

• În calendarul ortodox: +) Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena
• Ziua Mondială a Diversității Culturale pentru Dialog și Dezvoltare, stabilită de ONU.
• Din 2001 - Ziua Constanței. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din 657 î.Hr. când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului), s-a intemeiat o colonie greacă numită Tomis. Localitatea a fost cucerită de romani în 71 î.Hr. și redenumită Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare. În cursul secolului XIII Marea cea mare (cum era denumită atunci Marea Neagră) a fost dominată de negustorii italieni din Genova care au ajutat la dezvoltarea orașului. Ulterior, Constanța a suferit un declin sub conducerea otomană, devenind un simplu sat locuit de pescari greci și de crescători tătari de cai și oi. Localitatea a redevenit oraș după construirea căii ferate Cernavodă-Constanța și a portului, în 1865, pentru exportul grânelor românești. După Războiul de Independență (1877-1878), când Dobrogea a devenit parte a Regatului României, Constanța, principal port al statului, a crescut continuu, deținând acest rol până astăzi.
• Ziua Europeană Împotriva Obezității

VA URMA