MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 25 MAI 2020

PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ

Informare:
Astăzi mă internez pentru operația de schimbare a stimulatorului cardiac!
O perioadă nu voi mai putea publica celebrele MATERIALE SELECȚIONATE, dar voi încerca de pe telefon să ținem legătura!
Doamne ajută!

RELIGIE ORTODOXĂ 25 Mai

A treia aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul - 25 mai

Acest cinstit şi sfânt cap, fiind ascuns multă vreme, acum a izbucnit din sânurile pământului ca aurul din baie, nu închis în vas de lut ca mai înainte, ci la loc sfânt în vas de argint. Şi, fiind vestit acest lucru de un preot, a fost adus din Comane şi primit de strălucita cetate a cetăţilor, împreună cu credinciosul împărat şi popor, cu toată bucuria. Şi cu credinţă închinându-se cinstitului şi sfântului cap, acesta a fost pus la loc sfânt.

Cuvânt al Sfântul Ioan Gură de Aur întru lauda Sfântului Ioan Botezătorul

Să aducem laudă acum Sfântului Ioan Botezătorul. Cu dor să îl încununăm pe el, pentru că nu s-a ridicat altul mai mare între cei născuţi din femeie, după cuvântul Stăpânului. Căci nimic nu a făcut cinste profetului cum i-a făcut faptul de a-L fi botezat pe Domnul.

Foto: Oana Nechifor

Să aducem laudă acum Sfântului Ioan Botezătorul. Cu dor să îl încununăm pe el, decât care nu s-a ridicat altul mai mare între cei născuţi din femeie, după cuvântul Stăpânului. Căci nimic nu a făcut cinste profetului cum i-a făcut faptul de a-L fi botezat pe Domnul. Aşadar, să mergem la stăpânescul botez cel care l-a strălucit cel mai mult pe Înainte Mergătorul Împăratului cerurilor şi să călătorim cu dor în ţinuturile Iudeii din care să rodim venirea bunătăţilor. Sau, mai curând, să scriem prin cuvinte faptele şi să adunăm aici rodul celor cunoscute. Pe acel Iordan ce L-a primit pe Însuşi Creatorul lui pogorât în trup, să-l lăsăm să curgă prin mijlocul nostru şi să ni-l închipuim pe Ioan Botezătorul stând pe malurile râului şi să-L privim pe Stăpânul apropiindu-Se de propria slugă şi botezându-Se de către el şi, adeverit prin pogorârea din cer asupra Lui a Duhului Sfânt, să ne închinăm noi, închinătorii Sfintei Treimi Celei de o fiinţă, Tatălui Care Îl mărturiseşte pe Fiul, şi Fiului mărturisit şi Duhului Sfânt Care adevereşte. Să urmărim în cartea Evangheliilor care ne călăuzeşte pe noi la cele dorite şi ţinându-ne de dumnezeieştile citiri ca de nişte urme să alergăm la taina cea slăvită a lumii. „Şi a venit atunci, zice, Iisus la din Galileea la Ioan în Iordan ca să fie botezat de el”.

La Iordan a venit Stăpânul. Căci nu a lucrat nimic fără de vreme sau fără rost comoara înţelepciunii, ci pe fiecare dintre lucrurile pe care le-a rânduit mai dinainte pentru noi le-a şi săvârşit la bună vreme. Fiind Dumnezeu şi Creator a toată vremea şi răstimpul a făcut timpul şi prin venirea Lui acolo tocmai la vreme, ca nişte flori, a pus începuturi celor ce aveau să fie de la El. „Atunci a venit Iisus”... Atunci. Când atunci? Când toate ale vârstei au ajuns la maturitate, când orice făptură ajunge la apogeul ei, când desăvârşirea trupului şi a sufletului era în plină strălucire.

Când a ajuns la vârsta de treizeci de ani, om desăvârşit fiind, atunci cu adevărat a primit Iordanul şi a venit cu păcătoşii, fără de păcat fiind, la Botezător, şi plecându-şi capul sub mâna aceluia, a stăruit să primească botezul. Iar Ioan Botezătorul, cunoscându-L cu exactitate pe Cel pe Care L-a cunoscut de la Tatăl încă din pântecele maicii sale, atunci cu frică mare şi cutremur retrăgându-şi mâna de pe capul Lui zise: ce voieşte să însemneze această străină minune? Ce este priveliştea aceasta smerită şi blândă a acestei purcederi? Mie îţi pleci capul, Cela ce eşti cap Bisericii? Mie îţi pleci capul,

Cel ce ai plecat cerurile venind pe pământ? Mie îţi pleci capul, Cel ce ai cap pe Dumnezeu? Mie îţi pleci capul, Căruia Heruvimii se închină? Mie îţi pleci capul, pe Care Serafimii Îl slăvesc şi se cutremură? Mie îţi pleci capul, Cel ce pe Adam şi pe Eva în rai ca într-un iatac de nuntă, cu veşminte de nuntă i-ai împodobit, punându-le pe cap cunună, le-ai dăruit binecuvântarea naşterii de fii şi ai zis către ei: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul.”[1] Cel ce a întemeiat firea prin Cuvânt, a pus în rânduială prin El întocmirea firii, Cel ce a luptat împotriva odraslei morţii, Cel ce învârte roata vieţii după cum voieşte, Cel ce umple de toată sfinţenia capetele ce se pleacă ţie spre botez, Cel neîncăput cu nici un chip, Cel ce izvorăşte râuri de milostiviri, pe Acela voieşti să Îl cufunzi în Iordan? Şi Tu Cel ce ai făcut apele, ai ales să Te uneşti cu ele şi ceri Botezul pe care Tu mi l-ai dat mie spre iertarea datoriilor? Şi ce trebuinţă ai de botezul pocăinţei, Însuţi fiind Cel ce miluieşti pe cei ce se pocăiesc? Ce trebuinţă ai Tu de un astfel de leac, Cel ce vindeci numai prin poruncă rănile altora?

Pentru ce Îţi trebuie pocăinţă Ţie, Celui ce ai făcut vrednicia binecuvântării[2]? Oare nu te-ai amestecat cu oamenii pogorându-Te, Cel ce eşti singur iubitor de oameni? Tu, Cel ce ai luat chipul robului pe care Tu l-ai plăsmuit şi prin aceasta ai sfinţit chipul Tău pe care diavolul l-a nimicit, reînnoindu-l precum ai binevoit. Tu te-ai făcut părintele nostru, al tuturor. Oare nu prin Tine a fost reprimit Adam cel izgonit? Oare nu prin Tine împărăţeşte neamul cel osândit oarecând? Oare nu prin Maria a înviat Eva cea căzută? Oare nu ai venit voind să îi faci pe oameni asemenea îngerilor? Oare nu Tu ai pierdut fărădelegea de pe pământ ca pe una care a uneltit împotriva neamului omenesc? Şi nu Tu ai adus binecuvântarea ca maică a neamului omenesc?Oare nu tu alungi noaptea întunecată a înşelării? Şi nu Tu răsari ziua cunoştinţei de Dumnezeu celor ce vor să privească frumuseţea ei? Oare nu Tu ai răspândit lumina adevărului tuturor sufletelor? Oare nu ai risipit ca fumul norii necredinţei? Şi oare nu ai răspândit pretutindeni, ca soare al dreptăţii încins cu norul alb al trupului celui fără de prihană razele dumnezeirii? Şi nu feciorelnic eşti la chip, la umblet, la trup, la cuget, la minte şi la suflet? Şi nu din Fecioară feciorelnic trup Ţi-ai gătit Ţie? Oare nu cumva virtuţi precum acestea vor fi având nevoie de întoarcere şi pocăinţă?

Pentru care pricină să Te botez acum pe Tine în Iordan, Cel ce ai făcut Iordanul şi Cel ce ai dăruit nouă botezul şi om Te-ai făcut din iubire de oameni? Nu este întru Tine nici urmă de fărădelege, nici urmă de pată a păcatului nu întinează trupul Tău cel fără de pată. Şi nici un vicleşug nu a ieşit vreodată din gura Ta. Şi ai închis veninul de aspidă de pe buzele Iudeilor, căci sunt pui de viperă şi limbile lor au odrăslit vicleşug. Iar din gura Ta au izvorât izvoarele vieţii veşnice. Căci fiind Viaţa, Cuvintele Vieţii ai grăit şi ai dăruit.

Cum oare Dăruitorul vieţii prezente şi viitoare fiind, ai venit la râul celor săraci? Căci toţi ceilalţi de mine botezaţi acestea le aud de la mine: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”[3] şi credeţi în Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Unul Născut. Dar la botezul Tău ce voi spune, ce voi grăi? Voi spune oare Ţie: Pocăieşte-te? Şi cine va primi pocăinţa Ta? Căci cine altul este mai mare decât Tine, Dumnezeu fiind? Voi spune: „Pocăieşte-Te, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” Voi putea vesti oare Împărăţiei Împărăţia? Şi Ţie voi grăi despre Tine? Tu nu cunoşti oare Împărăţia cerurilor pe care, venind, ai adus-o oamenilor din cer? Voi spune Ţie: Crezi în Domnul Iisus Hristos? Pe Tine Te voi îndemna să crezi în Tine? Cine oare vreodată a fost sfătuit ca Însuşi în Sine să creadă?

Căci trebuie să crezi că Cel ce vine este Dumnezeu! Dar Tu eşti Dumnezeu şi Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, deşi la-nfăţişare eşti om şi trebuie crezut că eşti drept mai presus de toţi. Dar voi spune Ţie: crede în Tatăl Tău? Dar când ai fost văzut necredincios şi potrivnic Tatălui? Când vreodată, fiind născut din Dumnezeu, Te-ai despărţit de dumnezeire? Ce voi spune aşadar către Tine? Crezi în Duhul Sfânt. Dar El în Tine este şi cu Tine este, în chip nedespărţit. „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”[4]

Fiul cel Unul născut al lui Dumnezeu vine la Fiul lui Zaharia? Cel ce a ieşit din Fecioară vine la cel ieşit din cea stearpă? Cel ce nu a dezlegat fecioria Maicii, la cel ce a dezlegat sterpiciunea celei ce l-a născut? Cel încă din pântecele Maicii închinat, la cel care din pântece I-a cunoscut stăpânia? Cel Întrupat, la glasul din pustie, Cel atât de Înalt, la cel atât de mic? Stăpânul întregii făpturi, la slujitorul cel nevrednic de bunătatea Ta? Cel bogat cu firea, la cel sărac prin fire, dar bogat numai prin harul Tău? Cel ceresc şi pământesc, la cel numai pământesc?

Cel ce are dumnezeirea de sus şi omenitatea de jos, la cel odrăslit numai din cele de jos? Un atât de mare Stăpân la mine, un slujitor atât de mic. Dar robul nu îl eliberează nicicum pe Stăpân, nici sfeşnicul nu poate lumina soarele, nici lutul nu îl modelează pe olar, nici oaia nu îl paşte pe păstor. Nici Înainte Mergătorul nu Îl măreşte pe Împăratul. Râul nu poate purta dumnezeirea Ta, râul nu cuprinde pe Cel pe care cerurile nu Îl încap, Iordanul nu Îl poate spăla pe Creatorul lui, apa a recunoscut pe Făcătorul lui, aceste ape nu cunoşteau lumina, şi eu voi cuteza să aduc slujirea? Sufletu-mi e cuprins de ameţeală, mâna, tremurând, se teme să se apropie de Preasfântul Tău trup.

Ce voi face? Cum voi ieşi din încurcătură? Mă şi înfricoşez de Tine, dar şi însetez de Tine, să fug nu îndrăznesc, să m-apropii nu am curajul, şi să Botez mă înfricoşez, dar şi să primesc sfinţire însetez. „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine. Eu sunt învăţat să mă închin Ţie, iar nu să Te botez. Mai degrabă îmi înclin eu grumazul sub dreapta Ta. Binecuvintează-mă pe mine, Cel ce ai binecuvântat pe drepţii cei din veac. Fă-mă Tu pe mine astăzi să săltez iar în apele Iordanului, cum m-ai făcut oarecând să săltez în pântecele maicii mele”. Da, zice Stăpânul, o, Botezătorule, mă minunez de evlavia ta, şi caut la buna ta credinţă. Te-ai făcut vestitor împreună cu Mine al Împărăţiei Mele, dar trebuie să fii şi slujitorul iconomiei Mele.

Eu am venit la tine, fiindcă îţi este de folos ţie şi celor care vin la tine. Am venit la tine pentru ca toţi oamenii să vină la Mine. M-am pogorât din cer, dar sunt întreg în sânurile Tatălui Meu, pentru ca să Îl împac pe Ziditorul cu făptura mâinilor Sale. Am venit Eu Cel ce sunt, ca să-i prind pe cei prigoniţi. Am venit ca om, deşi sunt Dumnezeu, pentru ca pe oameni să-i fac Dumnezei. Am luat de la voi maică săracă, pentru ca voi să puteţi să-L chemaţi Tată pe Părintele Meu. M-am hrănit ca prunc cu hrană din lapte pentru ca să Mă dau pe Mine hrană celor credincioşi Am fost înfăşat în legători de prunc pentru ca să rup legăturile fărădelegii. Nu m-am întins în pat împărătesc, ci într-o iesle săracă, pentru ca după sălăşluirea Mea în iesle, nimeni dintre fiinţele cugetătoare să nu socotească nicidecum necuvântătoare lipsa  măririi.

Am primit în trupul Meu tăierea împrejur pe care Eu mai dinainte am rânduit-o, pentru ca să aduc mai apoi tăierea împrejur cea nefăcută de mână. Am adus jertfa cerută ca Întâi născut, Eu, Cel Unul născut, pentru ca să o preschimb şi să Mă aduc pe Mine jertfă străină. Am fugit în Egipt, dar nu am încetat să fiu refugiu tuturor. M-am făcut prunc tânăr, bărbat desăvârşit, apoi, precum vezi, ca să dăruiesc desăvârşirea celor nedesăvârşiţi, am venit pentru orice vârstă, ca să zidesc orice vârstă printr-un progres treptat. Am venit şi la râu, ca să-i fac pe cei pământeşti să urce la cer. Şi primesc acest botez pentru a dărui ucenicilor mei reînnoirea botezului. Am primit pogorârea, ca să primesc naşterea cea după trup. Ca un dătător de Lege cinstesc îndreptările Legii, pentru ca să înnoiesc semnele harului; ca un doctor însănătoşind, am primit leacul [cuvenit] celor bolnavi, fără a avea nevoie de el, pentru ca un nou sprijin să dau colimvitrei celor deznădăjduiţi. Voi primi oare crucea pentru păcătoşi şi mă voi feri de o curăţire nevătămătoare?

Voi răbda îngroparea cea de trei zile şi nu voi săvârşi o cufundare fără de durere? Voi răbda oare pogorârea în însuşi adâncul iadului şi nu mă voi lăsa  cufundat în apele râului? Botează-Mă aşadar pe Mine, Cel ce voi boteza pe cei care vor voi să se mântuiască. Botează-Mă pe Mine, Cel ce voi ridica la înălţimea cerească firea botezată a oamenilor celor din păcate. Botează-Mă, ca om aici jos, pe pământ, pe Cel preamărit sus, întru înălţime de îngeri. Fii slujitor iscusit al tainelor mele, schimbă cererea în bună faptă.

Pune oprelişte limbii şi întinde mâna ta spre faptă. Îndrăzneşte şi pune mâna pe capul Meu, ca să primeşti bun câştig pentru tine din participarea ta la botezul Meu, iar tu să te numeşti Botezător. Lasă acum, botează-Mă şi teologhiseşte atunci. Dar acum botează-Mă şi lasă pe-atunci închinarea. „Căci acum se cuvine nouă a împlini toată dreptatea.”[5] Nimic nu preamăreşte pe cel înalt cât smerenia de voie, căci nu faptele pline de bunăvoinţă cinstesc cu adevărat ceea ce este înalt, ci smerenia şi tăierea voii. Atunci L-a lăsat Ioan, strigând către El: Iată, Stăpâne, slujitor mă fac rânduielii Tale, fiindcă cele ce nu ştiam am aflat, şi pe acestea, bucurându-mă, le săvârşesc. Iată, pun dreapta mea pe capul Tău, fiindcă Tu ai poruncit astfel. Şi eu sunt robul Tău şi fiul roabei Tale. Căci şi mâna mea este făptura Ta şi râul acesta îşi are curgerea din stăpânia Ta şi apele acestea sunt făptura mâinilor Tale şi botezul acesta este darul Tău şi numai Tu singur cunoşti ceea ce se lucrează prin taina aceasta.

Botează-Te, botează-Te, mă rog, şi mântuieşte cum voieşti pe cele pe care Tu le-ai făcut cu mâna. Eu sunt fericit că pentru Tine născându-mă în chip străin şi în chip străin fiind hrănit [de Tine] în pustie, acum mă învrednicesc de o asemenea slujire. Fericit sunt fiindcă m-ai socotit vrednic de a lucra o asemena taină O! mână! Câtă înălţime! O, organ de lut! De câtă cinste te-ai învrednicit! Iubitorule de oameni şi multdăruitorule Doamne, după ce ai amestecat harul Tău cu apele Iordanului şi după ce ai dăruit acestora cufundarea Ta ca o frământătură a sfinţeniei (îngenunchez, Stăpâne!) ridică-Te, primeşte firea omenească muribundă şi îmbolnăvită, cerceteaz-o că este aprinsă de arşiţă ridic-o din pământ ca dintr-un pat zvârcolindu-se şi suferind de felurite patimi.

Ca un doctor depărtează bolile ei, pe Tine Te aşteaptă şchiopii, ca să alerge la Tine, Care le vorbeşti, pe Tine Te aşteaptă orbii, ca să Te vadă pe Tine. Glasul Tău îl ascultă toţi morţii cei din veac, pentru Înviere, de venirea Ta însetează cei ce plâng în cuptorul nenorocirilor. Fii tuturor aproape ca roua vindecării. „Şi botezându-Se Iisus, a ieşit din apă. Şi iată, I S-au deschis Lui cerurile şi a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel şi a stătut asupra Lui. O, Taină străină şi neasemuită! Cerul de sus Se închină pe care râul pentru puţină vreme L-a cuprins, iar Duhul Sfânt L-a mărturisit pe Cel pe Care robul L-a botezat. Şi iată, glas din cer S-a auzit, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”.

Acesta este cel botezat, nu pentru propria Lui trebuinţă, ci numai din iubire de oameni, Cel mărturisit de Duhul Sfânt, Cel propovăduit de Mine, Care L-am cunoscut pe El, Cel născut din Mine mai înainte de veci, iar acum din Maria născându-Se cu trupul, Cel de o fire cu Mine şi cu voi, Cel împreună-veşnic cu Mine şi de acelaşi chip cu chipul vostru, Făcătorul lui Adam şi sămânţa lui David, creatorul Fecioarei şi Fiul Fecioarei, Cel prevestit şi Cel descoperit. Cel recunoscut prin credinţă şi prin vedere. Cel desăvârşit în dumnezeire şi desăvârşit în omenitate. (Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit). „Acesta este Fiul Meu cel iubit.”

Acesta este Fiul Meu Care, ca Dumnezeu a făcut minuni, iar ca om a pătimit. Căci nu poate crucea să încapă pe Cel prin fire nedespărţit de Mine. Acesta pironit în cuie este Fiul Meu cel iubit. Căci cuiele nu vatămă dumnezeiasca Lui fire, Acesta, Care pătimeşte este Fiul Meu, căci nu poate pătimirea să-L despartă de dumnezeire, Acesta este Cel omorât de voie şi venind la moarte, este Fiul Meu. Căci cu dumnezeirea nu poate muri, nici nu voieşte, nici nu poate. Căci moartea nu biruieşte Viaţa, iar moartea nu poate cuprinde nemurirea. Acesta Care S-a ridicat din morţi este Fiul Meu. Ca ziditor a toate, a ridicat templul trupului Său îngăduind să fie nimicit de duşmanii Lui. Acesta care cu acest trup a urcat la ceruri de care nu a fost nicicând despărţit, este Fiul Meu.

Cine îl primeşte pe El pe Mine Mă primeşte împreună cu El. Cel ce se închină Lui Mie Mi se închină. Cel ce crede în El, în Mine crede şi cine Îl dispreţuieşte pe El, pe Mine Mă dispreţuieşte. Ocara Fiului pe Tatăl loveşte. Cel ce Îl primeşte pe El şi nu precupeţeşte nimic, ci Îl cinsteşte cu simplitate, fericit este. „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” Cei păcătoşi alergaţi la Cel ce ridică păcatul lumii. Cei osândiţi primiţi pe Judecătorul cel iubitor de oameni. Cei omorâţi de păcate alergaţi la izvorul vieţii. Acestea sunt darurile cele bune care vin din lauda Botezătorului. Pe acestea toate ni le dăruieşte Cel ce pentru noi S-a arătat, Stăpânul Hristos, Dumnezeul nostru. Acestuia fie slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Preasfântul şi de viaţă Făcătorul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

VA URMA