MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 19 MAI 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE
ARTE 19 Mai
INVITAȚIE LA OPERĂ 19 Mai
INVITAȚIE LA OPERĂ 19 Mai
ANTHROPOCENE MacRae / Welsh - Scottish Opera
THE PEARLS OF CLEOPATRA Straus – Komische Oper Berlin
MUZICĂ 19 Mai
High Tea Baroque Music - Baroque Classical Music
LA ELEGANCIA DE LAS ORQUESTAS Y RITMOS DEL AYER.Para pasar la cuarentena.Cecil González
GUITARRA INSTRUMENTAL - BOLEROS INSTRUMENTALES PARA EL ALMA - Musica Instrumental
POEZIE 19 MaI
Alexei Mateevici
Biografie Alexei Mateevici
Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari - d. 24 august 1917, Chişinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia, actualmente Republica Moldova.
1888 – La 16 martie (stil vechi) se naşte la Cainari, fostul judeţ Bender, Alexei Mateevici, primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani.
1893 – Părinţii se mută cu traiul în satul Zaim. Aici micul Alexei învaţă la şcoala primară şi se familiarizează cu frumoasele poveşti şi balade, pe care le aude de la părinţii săi, precum şi de la ţăranii de prin partea locului.
1897 – Este înscris de părinţi la şcoala teologică din Chişinău, pe care o termină (conform adeverinţei de absolvire) în 1902, “cu privilegii”( cum laude).
1902-1910 – Îşi urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoştinţă şi se împrieteneşte cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală (1880- 1940), care studia şi el la seminar în aceiaşi perioadă.
1906 – La 24 iunie, la numai 43 de ani, încetează din viaţa tatăl lui Alexei Mateevici.
1907 – În primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile “Ţăranii”, “Eu cânt”, “Ţara”. Tot aici publică articolele “Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.1) şi “Din cântecele poporane ale Basarabiei” (nr.11).
1910 – Devine student la Academia teologică din Kiev, pe care o absolveşte în 1914. În aceiaşi ani, dupa mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beţie a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică şi studiază trecutul istoric şi cultural al poporului său.
1913 – Apare în revista “Luminatorul” (nr. 8, 9, 10, 11) studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”.
1914 – Se căsătoreşte cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică şi se întoarce la Chişinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învăţase.
1915 – Ţine o cuvântare în faţa absolvenţilor seminarului din Chişinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căuşeni, pe care o găseşte “uimitor de bine păstrată”.
1915 – Este înrolat ca preot militar şi ajunge pe frontul de la Mărăşeşti.
1917 – În vara acestui an scrie poeziile: “Văd prăbuşirea”, “Cântec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora” s.a. La 17 iulie plăsmuieşte poezia “Limba noastră”, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române. La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viaţă la spitalul nr.1 din Chişinău şi este înmormântat la cimitirul central de pe strada Armenească.
În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoştea din 1910.
Alexei Mateevici… ar fi fost um mare poet dacă trăia, a afirmat George Călinescu.
Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari - d. 24 august 1917, Chişinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia, actualmente Republica Moldova.
1888 – La 16 martie (stil vechi) se naşte la Cainari, fostul judeţ Bender, Alexei Mateevici, primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani.
1893 – Părinţii se mută cu traiul în satul Zaim. Aici micul Alexei învaţă la şcoala primară şi se familiarizează cu frumoasele poveşti şi balade, pe care le aude de la părinţii săi, precum şi de la ţăranii de prin partea locului.
1897 – Este înscris de părinţi la şcoala teologică din Chişinău, pe care o termină (conform adeverinţei de absolvire) în 1902, “cu privilegii”( cum laude).
1902-1910 – Îşi urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoştinţă şi se împrieteneşte cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală (1880- 1940), care studia şi el la seminar în aceiaşi perioadă.
1906 – La 24 iunie, la numai 43 de ani, încetează din viaţa tatăl lui Alexei Mateevici.
1907 – În primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile “Ţăranii”, “Eu cânt”, “Ţara”. Tot aici publică articolele “Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.1) şi “Din cântecele poporane ale Basarabiei” (nr.11).
1910 – Devine student la Academia teologică din Kiev, pe care o absolveşte în 1914. În aceiaşi ani, dupa mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beţie a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică şi studiază trecutul istoric şi cultural al poporului său.
1913 – Apare în revista “Luminatorul” (nr. 8, 9, 10, 11) studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”.
1914 – Se căsătoreşte cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică şi se întoarce la Chişinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învăţase.
1915 – Ţine o cuvântare în faţa absolvenţilor seminarului din Chişinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căuşeni, pe care o găseşte “uimitor de bine păstrată”.
1915 – Este înrolat ca preot militar şi ajunge pe frontul de la Mărăşeşti.
1917 – În vara acestui an scrie poeziile: “Văd prăbuşirea”, “Cântec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora” s.a. La 17 iulie plăsmuieşte poezia “Limba noastră”, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române. La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viaţă la spitalul nr.1 din Chişinău şi este înmormântat la cimitirul central de pe strada Armenească.
În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoştea din 1910.
Alexei Mateevici… ar fi fost um mare poet dacă trăia, a afirmat George Călinescu.
Limba noastră
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Mama
Te-am zămislit eu cu iubire,
Cu drag în mine te-am purtat
Şi de la Domnul fericire
Eu cu plânsoare ţi-am rugat.
Sub inima tremurătoare
Păzit-am micul copilaş,
Şi dragostea mea arzătoare
Ţi-a fost de strajă şi sălaş.
Şoptit-am rugăciuni smerite
Şi cu plânsoare m-am rugat,
Să-ţi fie zilele scutite
De nenoroc şi de păcat.
Şi-ai fost cu firea părintească,
Cu duhul părintesc senin,
Cu-nţelepciunea ta firească
Copil cuminte şi blajin.
Şi când în floarea tinereţii
Venit-a vestea războirii,
Tu jertfa sfântă a vieţii
Ţi-ai dat-o cetelor oştirii.
Şi-n bătălia cea aprinsă
Sărit-ai plin de vitejie
La moarte, ca la stea nestinsă,
Ai năzuit cu bucurie.
Acum la vatra ta străbună
Încet eu numele-ţi şoptesc,
Din lacrimi ţi-mpletesc cunună,
Dar moartea ţi-o blagoslovesc.
Cu drag în mine te-am purtat
Şi de la Domnul fericire
Eu cu plânsoare ţi-am rugat.
Sub inima tremurătoare
Păzit-am micul copilaş,
Şi dragostea mea arzătoare
Ţi-a fost de strajă şi sălaş.
Şoptit-am rugăciuni smerite
Şi cu plânsoare m-am rugat,
Să-ţi fie zilele scutite
De nenoroc şi de păcat.
Şi-ai fost cu firea părintească,
Cu duhul părintesc senin,
Cu-nţelepciunea ta firească
Copil cuminte şi blajin.
Şi când în floarea tinereţii
Venit-a vestea războirii,
Tu jertfa sfântă a vieţii
Ţi-ai dat-o cetelor oştirii.
Şi-n bătălia cea aprinsă
Sărit-ai plin de vitejie
La moarte, ca la stea nestinsă,
Ai năzuit cu bucurie.
Acum la vatra ta străbună
Încet eu numele-ţi şoptesc,
Din lacrimi ţi-mpletesc cunună,
Dar moartea ţi-o blagoslovesc.
Țara
In versul cantecelor poporane
Se inchina taranimii basarabene
Frunza verde grau de vara,
Ce-i frumoasa a mea tara!
Tara mea nemarginita
Cu verdeata-mpodobita.
Cat cu ochii-n zari cuprinzi,
Taruleano, te intinzi,
Stralucind in ape-oglinzi;
Cat cu ochii dai si vezi —
Tot campii, paduri, livezi,
Sesuri, vai frumoase, sate,
Paini in brazde semanate,
Munti si dealuri-nalte, vii,
Departari largi, albastrii.
Primavara — numai floare
In campii mirositoare.
Vara — aur tot turnat
Pana-n zare revarsat,
Aur viu de paine coapta —
Munca taranimii dreapta.
Trece vantul prin ogoare,
Da pamantului racoare
Si se duce pan’in zari
Si razbate-n departari.
Pasari canta-n ceruri sus,
Tot zburand inspre apus.
Pelin verde, iarb-amara,
Maiculita, scumpa tara,
Mandra esti tu si frumoasa;
Mandra esti tu la vedere,
Of ! Dar nu esti norocoasa,
Zaci in vecinica durere;
’N lacrimi tu te scalzi si jale,
Pan’in varfurile tale, —
Lacrimile fiilor,
Necazul copiilor.
Cat esti, maica, tu de mare,
Gemi tot in nevoi amare,
Cat esti de nemarginita,
Tot atat si necajita.
Veneticii, tara draga,
Te mananca toti la claca,
Iti iau bogatiile
Si-si latesc mosiile.
S-au facut ei boieri mari,
Chinuiesc pe-ai tai plugari,
Pe noi ne-au incalecat,
Painea toata ne-au luat,
Tara-n maini au apucat,
Sangele ei ne-au baut
Si neoameni ne-au facut.
Fiii, pamantenii tai,
Au luptat ca niste lei,
Au varsat ei mari de sange,
Ca sa poata jugul frange, —
Jugul cel greu din vechime
De pe-ntreaga romanime;
Au dat jos jugul turcesc,
Acum duc cel boieresc —
Si mai greu si mai dracesc.
Mult am mai luptat si noi,
Te-am scos, taro, din nevoi,
Am luptat si-om mai lupta,
Nici la ganduri nu vom sta,
Caci norodul oropsit
Din ’ntuneric a iesit,
Biruit nu s-a lasa
Pentru scumpa tara sa.
Se inchina taranimii basarabene
Frunza verde grau de vara,
Ce-i frumoasa a mea tara!
Tara mea nemarginita
Cu verdeata-mpodobita.
Cat cu ochii-n zari cuprinzi,
Taruleano, te intinzi,
Stralucind in ape-oglinzi;
Cat cu ochii dai si vezi —
Tot campii, paduri, livezi,
Sesuri, vai frumoase, sate,
Paini in brazde semanate,
Munti si dealuri-nalte, vii,
Departari largi, albastrii.
Primavara — numai floare
In campii mirositoare.
Vara — aur tot turnat
Pana-n zare revarsat,
Aur viu de paine coapta —
Munca taranimii dreapta.
Trece vantul prin ogoare,
Da pamantului racoare
Si se duce pan’in zari
Si razbate-n departari.
Pasari canta-n ceruri sus,
Tot zburand inspre apus.
Pelin verde, iarb-amara,
Maiculita, scumpa tara,
Mandra esti tu si frumoasa;
Mandra esti tu la vedere,
Of ! Dar nu esti norocoasa,
Zaci in vecinica durere;
’N lacrimi tu te scalzi si jale,
Pan’in varfurile tale, —
Lacrimile fiilor,
Necazul copiilor.
Cat esti, maica, tu de mare,
Gemi tot in nevoi amare,
Cat esti de nemarginita,
Tot atat si necajita.
Veneticii, tara draga,
Te mananca toti la claca,
Iti iau bogatiile
Si-si latesc mosiile.
S-au facut ei boieri mari,
Chinuiesc pe-ai tai plugari,
Pe noi ne-au incalecat,
Painea toata ne-au luat,
Tara-n maini au apucat,
Sangele ei ne-au baut
Si neoameni ne-au facut.
Fiii, pamantenii tai,
Au luptat ca niste lei,
Au varsat ei mari de sange,
Ca sa poata jugul frange, —
Jugul cel greu din vechime
De pe-ntreaga romanime;
Au dat jos jugul turcesc,
Acum duc cel boieresc —
Si mai greu si mai dracesc.
Mult am mai luptat si noi,
Te-am scos, taro, din nevoi,
Am luptat si-om mai lupta,
Nici la ganduri nu vom sta,
Caci norodul oropsit
Din ’ntuneric a iesit,
Biruit nu s-a lasa
Pentru scumpa tara sa.
George Petcu, poet român
Biografie
George Petcu (n. 13 ianuarie 1917 in Grindu, judetul Ialomita - d. 19 mai 1939, Grindu) a fost un poet roman interbelic.
George Petcu s-a nascut pe data de 13 ianuarie 1917 in Grindu, Ialomita. Dupa absolvirea scolii primare din satul natal, a urmat cursurile Liceului Militar de laManastirea Dealu pe care le-a absolvit in 1937. Intre anii 1937-1939 a fost student al Facultatii de Litere si Filologie din cadrul Universitatii din Bucuresti. S-a stins prematur, pe data de 19 mai 1939, si a fost ingropat in cimitirul din Grindu.
George Petcu a debutat in revista Ancheta care aparea la Targoviste, in acceasi perioada in care debutau poetii Virgil Carianopol, Stefan Baciu, Radu Gyr, Gelu Naum, Ion Sofia Manolescu. A colaborat la revistele Pamantul (Calarasi), Hotarul (Arad), Festival (Silistra), Decalogul (Brasov), Revista scriitoarelor si scriitorilor romani (Bucuresti).
A debutat editorial in 1936 cu volumul de versuri Talmaciri din mine, publicat la Editura Pamantul din Calarasi. In 1938, ii apare un al doilea volum intitulat Fata morgana la Editura librariei Pavel Suru din Bucuresti.
Volume antume
1936 - Talmaciri din mine, Editura Pamantul din Calarasi
1938 - Fata morgana, Editura librariei Pavel Suru, Bucuresti
Volume postume
1998 - Cantece de stepa, antologie ale celor mai frumoase poezii ale lui George Petcu, antologator Marin Cosmescu Delasabar, Editura Star Tipp, Slobozia.
A fondat in 1938, impreuna cu Laurentiu Fulga, Ion Frunzetti, Magda Isanos si altii, Gruparea scriitorilor tineri.
George Petcu s-a nascut pe data de 13 ianuarie 1917 in Grindu, Ialomita. Dupa absolvirea scolii primare din satul natal, a urmat cursurile Liceului Militar de laManastirea Dealu pe care le-a absolvit in 1937. Intre anii 1937-1939 a fost student al Facultatii de Litere si Filologie din cadrul Universitatii din Bucuresti. S-a stins prematur, pe data de 19 mai 1939, si a fost ingropat in cimitirul din Grindu.
George Petcu a debutat in revista Ancheta care aparea la Targoviste, in acceasi perioada in care debutau poetii Virgil Carianopol, Stefan Baciu, Radu Gyr, Gelu Naum, Ion Sofia Manolescu. A colaborat la revistele Pamantul (Calarasi), Hotarul (Arad), Festival (Silistra), Decalogul (Brasov), Revista scriitoarelor si scriitorilor romani (Bucuresti).
A debutat editorial in 1936 cu volumul de versuri Talmaciri din mine, publicat la Editura Pamantul din Calarasi. In 1938, ii apare un al doilea volum intitulat Fata morgana la Editura librariei Pavel Suru din Bucuresti.
Volume antume
1936 - Talmaciri din mine, Editura Pamantul din Calarasi
1938 - Fata morgana, Editura librariei Pavel Suru, Bucuresti
Volume postume
1998 - Cantece de stepa, antologie ale celor mai frumoase poezii ale lui George Petcu, antologator Marin Cosmescu Delasabar, Editura Star Tipp, Slobozia.
A fondat in 1938, impreuna cu Laurentiu Fulga, Ion Frunzetti, Magda Isanos si altii, Gruparea scriitorilor tineri.
NOAPTEA DE BOBOTEAZĂ
«Prin oglinzile putrede de somn,
Albă să treci,
Zornăind aurăriile reci… »
Lumânări suiau lebede stinse !
Pierdute zăpezi, linişti ninse
Tremurau în raiuri de oglinzi…
Liniştea creşte –muşchi verde –pe grinzi !
Păsări obosite cădeau, lin, la fereastră.
Timpul se făcuse melc în seara albastră…
Cerurile erau aşa de aproape,
Aşa de aproape !
Duhul sfânt a umblat toată noaptea pe ape…
A trâmbiţat cocoşul a treia oară…
Pe unde întârzii, nenuntită fecioară ?
Ce vânturi s-au abătut prin oglinzi,
Nălucă din lespezi, de nu te desprinzi ?
Prin sticlele nopţii mă uit aburit :
Mări negre foşnesc în ajurul cernit !
Şi-n timp ce –arc alb –peste lume,
Trist lunecă,
Steaua albastră…în oglinzi se întunecă
«Prin oglinzile putrede de somn,
Albă să treci,
Zornăind aurăriile reci… »
Lumânări suiau lebede stinse !
Pierdute zăpezi, linişti ninse
Tremurau în raiuri de oglinzi…
Liniştea creşte –muşchi verde –pe grinzi !
Păsări obosite cădeau, lin, la fereastră.
Timpul se făcuse melc în seara albastră…
Cerurile erau aşa de aproape,
Aşa de aproape !
Duhul sfânt a umblat toată noaptea pe ape…
A trâmbiţat cocoşul a treia oară…
Pe unde întârzii, nenuntită fecioară ?
Ce vânturi s-au abătut prin oglinzi,
Nălucă din lespezi, de nu te desprinzi ?
Prin sticlele nopţii mă uit aburit :
Mări negre foşnesc în ajurul cernit !
Şi-n timp ce –arc alb –peste lume,
Trist lunecă,
Steaua albastră…în oglinzi se întunecă
TEATRU/FILM 19 Mai
Cu Cornel Vulpe
Biografie
S-a născut în ziua de 19 mai a anului 1930 într-un sat basarabean și a absolvit în 1953 Institutul de Teatru „I. L. Caragiale” din București. Anul de final al institutului i-a adus două roluri în două piese de excepție la A.T.F.: Brănescu din Ultima oră(1953) de Mihail Sebastian, sub bagheta regizorului George Timică, și Percihin din Micii burghezi (1953) de Maxim Gorki, cu regizorii George Timică și Ion Simionescu, avându-l ca partener de scenă pe Ștefan Bănică. La Teatrul de Comedie din Bucureşti este angajat în 1969. Aici joacă în spectacole cu piese de Cehov și Bertolt Brecht, de Jean Anouilh și Ben Jonson, de Caragiale și Tudor Popescu, de Goldoni și marele Shakespeare, Marin Sorescu sau Václav Havel, sub bagheta unor mari regizori. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Portret monografic, rolurile lui Cornel Vulpe la Teatrul de Comedie din București, în filme, la radio și la televiziune. Scenete video, fragmente audio-video din spectacole radiofonice.
Easter eggs with Bean | Part 1 | Classic Mr Bean
GÂNDURI PESTE TIMP 19 Mai
SFATURI UTILE 19 MAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu