MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 30 MAI 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

A.

Evenimente

·         70: Titus şi legiunile romane ataca al doilea zid de aparare al Ierusalimului, dupa ce aparatorii evrei au fost siliti sa se retraga de pe primul zid. Romanii construiesc o circumvalaţie, taind toţi copacii pe o distanta de cincisprezece kilometri in jurul orasului. Fortificatiile de circumvalație sunt metereze de pământ și fortificații care înconjoara un oraș asediat si care sunt folosite ca bază pentru lansarea de atacuri.

·         702: K’inich K’an Joy Chitam II (sau Kan Xul II), urca la moartea fratelui său K’inich Kan Balam I, pe tronul regatului mayas Palenque.

·         1232: La doar un an după moartea sa, Anton de Padova este canonizat de către Papa Grigore al IX-lea. Fernando Martins de Bulhões cunoscut sub numele de Sf. Anton de Padova și Sf Antonie de la Lisabona, s-a născut în 1195 la Lisabona și au murit 13 iunie 1231 aproape Padova (Italia). A fost un preot franciscan făcător de minuni si unul dintre cei mai iubiți sfinți la catolici. A fost declarat Doctor al Bisericii în 1946. Liturgic, este pomenit la 13 iunie.

·         1431: Războiul de 100 de Ani: la Rouen, Franța, Ioana d'Arc, în vârstă de 19 de ani, este arsă pe rug de către un tribunal dominat englez. Din acest motiv, Biserica Catolică amintește această zi ca sărbătoare a Sf. Ioana d'Arc.

·         1492: A început construcția Bisericii cu hramul “Sfântul Gheorghe” de la Hârlău, unul dintre primele monumente moldovenești cu pictură exterioară, datând din vremea lui Petru Rareș. A fost inaltată  în mai puțin de cinci luni, fapt atestat de pisania scrisă în limba slavonă in următorul text: „Binecinstitorul și iubitorul de Hristos, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această biserică întru numele sfântului și măritului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.” (1492)

·         1536: Regele Henric al VIII-lea al Angliei s-a căsătorit cu cea de-a treia soție, Jane Seymour.  Jane Seymour (1508/1509 – 24 octombrie 1537), a fost a treia soție a regelui Henric al VIII-lea al Angliei. Ca regină a Angliei i-a succedat lui Anne Boleyn. Jane Seymour a fost fiica lui Sir John Seymour și a soției lui Margery Wentworth. Prin bunicul matern era descendentă a regelui Eduard al III-lea al Angliei și a familiei Percy. Data exactă a nașterii este necunoscută însă în general este plasată în 1509. A devenit doamnă de onoare în 1532 pentru regina Caterina și a continuat în serviciul reginei Anne Boleyn. Jane Seymour i-a trezit interesul regelui în februarie 1536. Jane avea pielea albă și era blondă spre deosebire de Anne Boleyn care avea tenul măsliniu și era brunetă. Jane nu era așa educată ca fostele neveste ale regelui. Pur și simplu ea știa doar să-și scrie numele și să citească puțin însă era foarte pricepută la lucru manual și la organizarea gospodăriei, lucruri mai frecvente la femeile din acele timpuri. Regele Henric al VIII-lea s-a logodit cu Jane la 20 mai 1536, a doua zi după execuția cele de-a doua soții și s-a căsătorit cu ea zece zile mai târziu la 30 mai 1536. A fost proclamată public regină la 4 iunie. N-a fost niciodată încoronată deoarece la Londra era epidemie de ciumă bubonică. În luna octombrie 1537, Jane a născut un fiu, mult așteptat de Henric. A fost botezat Edward și urma să devină viitorul rege Eduard al VI-lea. La numai 12 zile de la nașterea fiului său, Jane a murit de febră puerperală. A fost înmormântată la Castelul Windsor, fiind singura dintre cele șase soții ale lui Henric care a fost înmormântată alături de el. La 6 ianuarie 1540, Henric se căsătorește cu a patra sa soție, Anne de Cleves. Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa.

·         1574: Henric al III-lea devine rege al Franței. Regele Henric III al Poloniei 1551/1589 1573/1574 1574/1589 Rege al Franţei şi Louise de Lorraine (Muzeul Luvru, Paris). În 1576  semnează Edictul de la Beaulieu care acorda numeroase concesii protestanților. Opoziția din partea e catoliclor si  ale societății franceze a făcut însă ca regele să fie nevoit să retracteze majoritatea acestor libertăți. În războiul civil care a urmat, Henric este asasinat la  Saint-Cloud  la 1 august  1589, injunghiat de calugarul  Jacques Clément. La  11 mai 1573, Henri III este ales rege al  Poloniei sub  nomele  de Henryk Walezy (in poloneza, Henri de Valois). A condus Polonia  din  24 ianuarie pana la  18 iunie  1574. Murind la 30 mai 1574, fratele sau Charles al IX-lea,  paraseste Polonia  si urca pe  tronul de Frantei. Este incoronat la Reims pe 13 februarie  1575 sub numele de Henric al  III- lea, iar la  15  februarie  se casatoreste cu  Louise de Lorraine. Domnia sa a fost tulburata de numeroase conflicte religioase, politice si de mari probleme economice. In urma decesului  în 1584  al ultimului său frate dinastia Valois se stinge,  iar tronul revine lui Henric al III-lea de Navara care devine Henric al IV-lea al Franței, primul monarh din Dinastia Burbon.

·         1598 (30 mai/ 9 iunie): Prin Tratatul dintre împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg şi Mihai Viteazul, încheiat la Mănăstirea Dealu, domnitorul român recunoştea suzeranitatea împăratului, iar acesta se obliga să-i asigure subsidii pentru întreţinerea armatei

·         1635: Războiul de Treizeci de Ani: se semnează Pacea de la Praga. Războiul de Treizeci de Ani a durat din 1618 până în 1648 și a fost un război purtat sub pretext religios. Cauza principală a fost lupta pentru hegemonie în Europa, în special ambiția Franței, condusă de cardinalul Richelieu, de a se profila pe plan european în detrimentul Imperiului romano-german și puterii Habsburgilor. Astfel, regatul Franței, prin subsidii financiare și sprijin moral, a încurajat și amplificat resentimentele antiimperiale ale principilor protestanți germani. Aceștia, sub conducerea principelui elector Frederic al IV-lea al Palatinatului, au pus pe picioare, în anul 1608, Uniunea Protestantă, în sprijinul căreia au intervenit militar, pe parcursul războiului, Franța, Olanda, Danemarca, Suedia – cu regele Gustav Adolf și Transilvania. De partea cealaltă, principele elector Maximilian I de Bavaria a organizat, în anul 1609, coaliția intitulată Liga Catolică, proimperială. Războiul a fost declanșat prin incidentul din Praga, când doi reprezentanți ai împăratului și notarul acestora au fost aruncați pe fereastră (defenestrați) de stările cehe nemulțumite. Aceasta a fost scânteia începerii războiului care a urmat. Frederic al V-lea (“Regele de o iarnă”), cel care a fost ales de stările protestante de la Praga ca rege al Boemiei, în ciuda împotrivirii reprezentanților imperiali (care au fost aruncați pe fereastră, dar au supraviețuit), nu s-a putut menține la putere decât până în anul 1620. În Bătălia de la Muntele Alb (Bila Hora), armatele stărilor protestante cehe, aflate sub conducerea lui Frederic al V-lea, au fost înfrânte de trupele imperiale comandate de generalul Johann von Tilly și Wallenstein. Astfel, Frederic al V-lea a fost nevoit să fugă în Olanda, iar împăratul Ferdinand al II-lea și-a impus pretențiile asupra coroanei Boemiei. Războiul s-a desfășurat în cea mai mare parte pe teritoriul Sfântului Imperiu Roman provocând pagube economice imense. Localități și bunuri materiale au fost distruse, foametea și epidemiile au dus la dispariția aproape totală a populației din regiunile implicate în război. În sudul Germaniei numai o treime din populație a supraviețuit acestui război nimicitor, fiind necesar mai mult de un secol pentru refacerea pierderilor provocate.

·         1814: Se semnează primul Tratat de la Paris, care a readus granițele Franței la întinderea lor din 1792. În aceeași zi, Napoleon I al Franței este exilat pe insula Elba.

·         1860: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza  instituie in Principatele Romane unite, medalia militară “Pro Virtute Militari”. Iniţiatorul ideii de a se institui această decoraţie se pare că ar fi fost căpitanul Pavel Zăgănescu, el însuşi participant la luptele din Dealul Spirei în anul 1848. Mihail Kogalniceanu  a susţinut această idee şi a ridicat problema în parlament, astfel că legea privind instituirea medaliei „Pro Virtute Militari”a fost  publicată în Monitorul Oastei nr. 20 din 30 mai 1860. Distinctia ar fi trebuit decernată militarilor distinşi în lupta de la Dealul Spirii, dar  avea să fie înmânată pentru prima dată de Locotenenţa Domnească, care a condus ţara între abdicarea lui Cuza şi domnia lui Carol I. Medaliile s-au înmânat veteranilor luptelor din 1848 de pe Dealul Spirii doar în anul  1866 la 23 aprilie,  când s-au desfăşurat festivităţi la care a participat un număr mare de persoane. În timpul festivităţilor au fost decoraţi cu medalia „Pro Virtute Militari” 17 veterani ai luptelor din Dealul Spirii din anul 1848. Regele va relua, în 1872, ideea lui Cuza, instituind “Virtutea Militară”, iar forma primului Ordin românesc, “Steaua României”, de la 10 Mai 1877, va fi inspirată din “Ordinul Unirii”, bătut de Alexandru Ioan Cuza la Paris.

·         1878 - Marea Britanie şi Rusia au încheiat un Acord prin care Cabinetul englez, în schimbul unor concesii obţinute din partea guvernului de la Petersburg în favoarea intereselor britanice din Balcani şi în regiunea Caucazului, se angaja ca la Congresul de Pace de la Berlin să nu se opună anexării sudului Basarabiei de către Imperiul ţarist

·         1913: S-a incheiat primul razboi balcanic dintre Turcia si Alianta Balcanica prin  infrangerea Turciei, ceea ce conduce la independenta Albaniei si cedari teritoriale  importante in favoarea Greciei,Bulgariei si Muntenegrului. 

·         1915:  Primul genocid al secolului XX, comis prin aplicarea Ordinul general de deportare a armenilor din Imperiul Otoman spre deșerturile din Siria și Irak; sute de mii de oameni au murit în urma epidemiilor. Genocidul armean, cunoscut odată ca Holocaustul armenilor, Masacrul armenilor (în limba armeană Metz Yeghern, “Marele Rău”) sau Genocidul uitat se referă la două evenimente distincte dar care au legătură între ele: primul este campania condusă de Sultanul Abdul-Hamid II între anii 1894-1896, și a doua este deportarea și eliminarea armenilor de către guvernul Junilor turci între anii 1915-1916. Termenul genocid e asociat celui de-al doilea episod, care este comemorat de către armeni pe 24 aprilie. În acest genocid, au fost omorâți aproape 2 milioane de armeni.

·         1916 - Bătălia Iutlandei (în limba germană: Skagerrakschlacht) a fost o bătălie navală purtată de Grand Fleet a Marinei Regale Britanice (care includea de asemenea nave și personal de la Marina Regală Australiană și Marina Regală Canadiană [2]) împotriva Marinei Imperiale Germane în Primul Război Mondial. Bătălia s-a purtat în perioada 31 mai1916 - 1 iunie 1916 în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, Danemarca. Această bătălie a fost cea mai mare bătălie navală și singura ciocnire pe scară largă dintre cuirasate în război. A fost doar a patra bătălie navală (în ordine cronologică) între nave de luptă de oțel, după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez. Marea Flotă Britanică (Grand Fleet) era condusă de către amiralul britanic Sir John Jellicoe iar Flota germană de ocean Hochseeflote de viceamiralul Reinhard Scheer. IntențiaHochseeflote era de a atrage în larg Grand Fleet și într-o ambuscadă să distrugă o parte a flotei, deoarece forțele navale germane erau insuficiente să lupte cu succes împotriva întregii flote britanice. Aceasta făcea parte din intenția germanilor de a sparge blocada britanică și de a permite flotei comerciale germane să iasă în larg pe oceane. Între timp, Royal Navy urma o strategie de a se atrage în luptă și de a distruge Hochseeflote, sau de a menține forțele navale germane izolate și departe de căile maritime ale Angliei. Bătălia, care a implicat în total în jur de 250 de nave de toate tipurile, a început la ora 18:30, pe data de 31 mai 1916 și a durat două ore. Datorită condițiilor de vizibilitate reduse și a erorilor britanicilor, această bătălie nu a fost decisivă, în ciuda superiorității numerice a acestora din urmă. Cu toate acestea, Jellicoe a reușit să taie calea de retragere a navelor germane în porturile lor și era convins că va avea posibilitatea să poarte o bătălie decisivă a doua zi dimineață. Scheer însă era determinat să salveze flota sa cu orice preț, astfel că a traversat dispozitivul britanic noaptea și s-a întors în baza navală din Wilhemshaven, ocolind zonele cu mine germane. Bătălia i-a costat pe britanici paisprezece nave, iar pe germani unsprezece nave și mii de victime umane. Ambele părți au pretins că au repurtat victoria.[4] Deși este adevărat că pierderile britanice în vieți și nave au fost mai importante decât cele ale marinei germane, germanii nu s-au lăsat păcăliți și au fost conștienți că au scăpat cu puțin de un dezastru. Flota germană a rămas, prin urmare, în porturi, cu excepția unor ieșiri scurte, în august 1916 și aprilie 1918. Desigur, ea a continuat să reprezinte o amenințare, forțând britanicii să mențină mai multe unități în Marea Nordului, dar niciodată nu a încercat să conteste stăpânirea mărilor de la adversarul său. Pe de altă parte, marina germană a dedicat eforturile sale majore purtării războiului pe mare cu submarine.

·         1918: In  Jurnalul Consiliului de Miniștri român se  publica organizarea  poliției  din Basarabia, recent unificată cu România.

·         1935: Orașul Quetta, capitala provinciei Belucistan (Pakistan), a fost distrusă de un cutremur, în care au murit peste 20.000 de oameni.

·         1942: 1000 de bombardiere britanice  ataca orasul german Köln,  distrugandu-l  in 90 de minute.  45 000 de oameni au ramas fara adapost.  Au fost doborate  de apararea germana 40 de aparate. Numele de cod:  Operation Millenium.

·         1945: Începe procesul ziariștilor „criminali de război și vinovați de dezastrul țării”. Printre acuzați: Pamfil Șeicaru, Radu Gyr, Nichifor Crainic. Sentința va fi pronunțată la 4 iunie 1945.

• Pamfil Șeicaru (n. aprilie 1894, Buzău — d. 21 octombrie 1980, München, Germania) a fost un ziarist român, director al ziarului Curentul, cel mai combativ cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale. Este considerat a fi cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale.
  

Șeicaru a făcut studii juridice obținând licența în drept. A luat parte ca ofițer la operațiile militare din Primul Război Mondial, fiind citat cu Ordin de zi pe Armată. A fost deputat în parlamentul României în 1928, 1931 și în 1933. Ziarist de mare talent, a fost director al ziarului Bucovina (Cernăuți) și a participat la editarea revistei Gândirea. În 1928 înființează ziarul Curentul cu orientare de dreapta și, uneori, de extremă dreaptă, pe care l-a condus până la plecarea sa din țară în 1944. În 1939 a fost singurul ziarist român care a afirmat că așa-zisele garanții militare oferite de Marea Britanie și Franța pentru integritatea frontierelor României nu valorau nimic. În fața pericolului nazist, „Anglia trebuie să se pregătească pentru propria apărare și abia după asta să garanteze și frontierele altor țări”. Într-un articol publicat la 15 aprilie 1939 a intuit inevitabila sacrificare de către marile puteri a țărilor mici și mijlocii din Europa acelui timp. În anii războiului, au rămas celebre polemicile lui cu comentatorul politic britanic Wickham Steed de la postul de radio Londra. În august 1944 a părăsit țara cu ideea de a publica un ziar ce ar fi trebuit să susțină cauza României după încetarea războiului. A petrecut 30 de ani în Spania, unde, la Madrid, a publicat o ediție trimestrială a ziarului Curentul și, pentru câtva timp, publicația Liberty and Justice. Ultimii ani i-a petrecut în Germania, stabilindu-se la Dachau (Bavaria). La moartea sa, în octombrie 1980, Primul Ministru al Bavariei, Franz Josef Strauß, l-a omagiat într-un mesaj, descriindu-l drept „un patriot român și eminent ziarist… Moștenirea pe care a lăsat-o compatrioților săi este lupta pentru dreptate, omenie și pace.” În 1945 a fost comdamnat la moarte în contumacie de comuniști. În 1966 Ceaușescu l-a grațiat în urma unei ample acțiuni a Securității, după care a fost ajutat financiar să publice articole și cărți favorabile politicii de independență față de Moscova a lui Nicolae Ceaușescu. În august 1977 a făcut o vizită secretă în România, organizată de Securitate.

• Radu Gyr (n. 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel – d. 29 aprilie 1975, București, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) a fost un poet, dramaturg, eseist și gazetar român. O bună perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu.  A fost de mai multe ori laureat – în (1926, 1927, 1928 și 1939) – al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române. În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul regimului antonescian, septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înființat în București teatrul evreiesc Barașeum. Acesta a luat ființă pentru că, în acea perioadă, actorilor evrei le-a fost interzis să joace în idiș sau să apară pe scenele teatrelor românești. A fost singurul teatru evreiesc din țările Europei din acea perioadă tulbure în care puterea o dețineau regimuri autoritare și fasciste. Teatrul Barașeum și-a început activitatea la 1 martie 1941 cu revista Ce faci astă seară? Ulterior, foști demnitari sau susținători ai regimului au subliniat că teatrul a putut să ființeze în toată perioada guvernării antonesciene și că aceasta s-ar fi datorat toleranței regimului antonescian față de cultura evreiască. Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidență, pe plan internațional, și de terți comentatori cu mai mulți ani înainte de 1989.
  

După detenția din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu. După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sărata. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul inedit Poeme de războiu (carte cenzurată). În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenție politică. A revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte pentru poezia-manifest ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964. În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare. Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.

Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945)

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

Poezia de după gratii: Creația poetului Radu Gyr avea să cunoască înălțimi nebănuite în bezna temnițelor comuniste. Evoluția poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viață inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față. Crezul său a devenit crezul unei întregi generații.

Colaborarea la gazeta Glasul Patriei: Din 1963, după eliberarea din închisoare, a fost amenințat permanent, urmărit de Securitate. A colaborat – ca și Nichifor Crainic, teoreticianul fundamentalist al „statului etnocratic”, poetul și editorul revistei “Gândirea” sau ca preotul legionar Ion Dumitrescu Borșa, unicul supraviețuitor postbelic al echipei gardiste combatante în Spania – la Glasul Patriei (mai târziu Tribuna României). În acest ziar, destinat românilor din diasporă, Gyr a publicat reportaje, articole politice și poezii, semnate Radu Gyr sau cu pseudonimele Ioachim Pușcașul și Radu Miroslav. Scos din circuitul valorilor publice în țară, a fost complet ignorat înainte de 1989, cu excepția notabilă a criticului Nicolae Manolescu, care a avut îndrăzneala să-l antologheze în 1968 în volumul al doilea din Poezia românească modernă, însă nu cu poemele cele mai reprezentative. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, singurul literat care a îndrăznit să participe la ceremonia funerară și să citească din versurile lui Gyr a fost, potrivit unui martor ocular, poetul Romulus Vulpescu.

Mărturii: Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierahiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie și-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.”
Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbarbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi și sânge)

• Ion Nichifor Crainic (n. Ion Dobre, 22 decembrie 1889, Bulbucata, județul Vlașca — d. 20 august 1972, Mogoșoaia lângă București) a fost un teolog român, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof (creator al curentului gândirist)și profesor universitar la Seminarul Teologic din București și Facultatea de Teologie din Chișinău. Pe plan politic s-a plasat la extrema dreaptă a spectrului politic și a fost adeptul tendințelor tradiționaliste religioase, susținând că România trebuie să rămână credincioasă moștenirii spirituale creștin-ortodoxe. A fost legionar, colaborator al securității și unul dintre principalii ideologi antisemiți din România. Tribunalul Poporului, instituit de către noile autorități comuniste după 23 august 1944, în baza legii nr. 312 din aprilie 1945 privind urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării, în cadrul așa-zisului Proces al ziariștilor Fasciști, l-a condamnat în lipsă, în data de 4 iunie 1945 la detenție grea pe viață.
  

·         1947: A avut loc vizita in Romania a patriarhului Moscovei si al intregii Rusii, Aleksei, care a dorit  sa discute cu inalti ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane in vederea pregatirii Congresului Ortodoxiei, programat sa se desfasoare in martie 1948, la Moscova.

·         1955: Marea Adunare Naţională a Repunlicii Populare Romane ratifică Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală, între Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.Germană, Polonia, România, Ungaria şi URSS, semnat la Varşovia. Pactul de la Varșovia sau Tratatul de la Varșovia, numit în mod oficial Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală a fost o alianță militară a țărilor din Europa Răsăriteană și din Blocul Răsăritean, care voiau să se apere împotriva amenințării pe care o percepeau din partea alianței NATO (care a fost fondată în 1949). Crearea Pactului de la Varșovia a fost grăbită de integrarea Germaniei de Vest „remilitarizată” în NATO prin ratificarea de către țările ocidentale a Înțelegerilor de la Paris. Tratatul de la Varșovia a fost inițiat de către Nikita Hrușciov în 1955 și a fost semnat la Varșovia pe 14 mai 1955. Pactul și-a încetat existența pe 3 martie 1991 și a fost în mod oficial dizolvat la întâlnirea de la Praga, pe 1 iulie 1991.

·         1971:  Naveta spațială americană „Mariner 9" este lansată într-o misiune pentru a aduna informații științifice despre Marte.

·         1975: Este fondată Agenția Spațială Europeană.

·         1982: Spania devine al 16-lea membru NATO și prima țară care intră în alianță de la admiterea Germaniei de Vest în1955.

·         1986: a fost translată biserica Sf. Ioan Nou de la intersecţia bulevardelor 1848 şi G. Coşbuc. Mutarea a fost posibilă prin proiectul elaborat de echipa de ingineri condusă de Eugeniu Iordăchescu şi s-a efectuat pe o distanţă de 23 metri, spre nord-est, nava urcând totodată cu circa 65 de cm; translaţia s-a efectuat aici prin împingere cu dispozitive hidraulice pe o cale de rulare din şine de tren. Pentru a fi salvat edificiul, alte construcţii dimprejur au fost sacrificate, respectiv: prăvălia din Bd. 1848 nr. 39 şi imobilele de la nr. 6 şi 8 din str. Sf. Ion Nou. Tot în 1986 începeau şi lucrările la noul tronson de colţ dinspre fosta str. Bazaca, şantierul vizibil în stânga imaginii (blocul cu BRD la parter, azi). În partea de jos, traficul din Bd. G. Coşbuc era cel obişnuit, nestingherit de şantierul aripii Călăraşi a magazinului Unirea şi demolările de pe partea numerelor impare.

·         1990:  In Vrancea se produce un cutremur de pământ cu o magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter. In 1990 in Vrancea  au avut loc la data de 30/31 mai, 3 cutremure consecutive, la o adâncime de 89 km. Ele au creat pagube importante în România, Republica Moldova, Bulgaria şi Ucraina. Primul cutremur, cu o magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter, s-a produs la ora 10:40:06 (GMT), pe data de 30 mai. Undele seismice plecate din munţii Vrancei  au zguduit vreme de aproape 50 de secunde toată jumătatea estică a României. În urmatoarele 17 ore, au avut loc 80 de replici. La ora 3:18 (GMT), pe data de 31 mai, a avut loc al doilea cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter. După 3 secunde, s-a produs şi al treilea seism (6,1 Mw).

·         1992: Guvernul Romaniei a recunoscut independenta fostului teritoriu iugoslav Republica Bosnia si Hertegovina.

·         1992: In România a avut loc al III-lea Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL). Ion Raţiu a fost ales preşedinte al UMRL.

* 1995: Bulgaria încheie un acord cu FMI privind ajutorul financiar pentru prevenirea falimentului național.

·         2010 - Scuderia Ferrari a debutat în Formula 1 în 1950 şi la 60 de ani de la prima aliniere la startul unui Grand Prix, echipa italiană sărbătoreşte participarea cu numărul 800 într-un Mare Premiu, cu ocazia MP-ului al Turciei. Această cifră rotundă încununează un palmares absolut fantastic al Suderiei în Formula 1. Este de prisos să spunem că Ferrari este din toate punctele de vedere cea mai galonată echipă din Formula 1, deţinând 16 titluri la echipe şi 15 la piloţi. Profităm însă de ziua festivă pentru a vă împărtăşi şi alte recorduri mai puţin cunoscute ale "Căluţului cabrat".Ferrari are cel mai mare număr de puncte acumulate în F1 (4.299,5), cele mai multe victorii consecutive (14, între 1952 şi 1953), cel mai multe clasări 1-2 pe podium (80), cel mai multe victorii ale unui pilot într-un sezon (13 - Schumacher în 2004) şi cele mai multe clasări pe podium consecutive ale unui pilot (19, Scumacher între 2001 şi 2002). Pentru a marca acest moment monoposturile lui Fernando Alonso şi Felipe Massa au imprimate pe coamă un logo special construit în jurul cifrei 800. Din păcate sunt şanse mici pentru a încununa această participare cu o victorie, piloţii Ferrari fiind destul de jos plasaţi pe grila de start.

·         2012: Fostul presedinte liberian Charles Taylor a fost condamnat la 50 ani de închisoare pentru rolul jucat în atrocitățile comise în timpul razboiului civil din Sierra Leone.

Nașteri

• 1010: S-a nascut imparatul chinez  Renzong (d. 1063).

·         1653: Claudia Felicitas de Austria, împărăteasă consort a Germaniei (d. 1676)

·         1672: Petru cel Mare, țar al Rusiei (d. 1725). Cu peste trei veacuri în urmă, în penultima zi a primăverii anului 1672 (30 mai 1672), a doua soţie a ţarului Aleksei, dădea naştere la Moscova unui băiat care avea să schimbe istoria Rusiei. Micuţul a primit numele de Petru, la care urmaşii, în semn de preţuire, vor adăuga şi cel Mare. Nu era destinat să conducă ţara, dar moartea timpurie a tatălui şi apoi a fratelui său, Fiodor, îl aduc pe tron, pe care va sta 43 de ani, din 1682 pînă în 1725. Avea doar zece ani şi se juca de-a soldaţii prin curtea palatului. Pînă la preluarea puterii depline, în 1689, Rusia a fost condusă de sora lui mai mare, Sofia, ajutată de favoritul ei, prinţul Galiţîn. Avea doar 17 ani la preluarea puterii, dar inteligenţa deosebită, talentul înnăscut de organizator şi instinctul de diplomat au compensat lipsa de experienţă. Dorinţa de cunoaştere l-a determinat sa călătorească mult. În 1697, a plecat în Europa de vest, sub numele de Mihailov. Peste tot reuşea să uimească prin simplitatea purtărilor sale, dar şi prin ascuţimea minţii. Petru cel Mare iniţiază o serie de reforme care aveau să schimbe faţa Rusiei. Printre primele măsuri a fost şi aceea de a-i moderniza pe boierii moscoviţi. Aceştia sunt obligaţi să îşi tundă bărbile şi să se îmbrace după stilul european. În anul 1700, ţarul hotărăşte reformarea calendarului, care începea tradiţional în septembrie, şi înlocuieşte scrierea slavonă bisericească cu cea laică. A dat o grea lovitură Bisericii, înlocuind instituţia patriarhiei cu Sfîntul Sinod, subordonat ţarului. Pune în locul vechii Dume a boierilor un Consiliu de miniştri restrîns, căruia îi adaugă o Cameră de justiţie şi înfiinţează un Senat care are autoritate legislativă, judecătorească şi executivă. Senatul se supune ţarului. Înlesneşte oamenilor din popor pătrunderea în rândurile nobilimii. Prin ucazul din 16 ianuarie 1724, un soldat, chiar dacă nu este de neam, poate ajunge ofiţer, primind totodată rang de nobil, pe care-l vor moşteni urmaşii săi. Încurajează creşterea animalelor, introduce rase noi de bovine, înfiinţează cele dintîi herghelii, le arată ţăranilor cum să secere grîul cu secera şi nu cu cosorul. Datorită lui, industria rusă cunoaşte un avînt nebănuit. Îi scuteşte de serviciul la stat şi de impozite pe cei ce construiesc fabrici şi pe rudele acestora, le acordă împrumuturi fără dobîndă, precum şi privilegiul de a cumpara, începând din 1721, robi de la moşieri pentru a-i folosi în întreprinderile proprii. Prin ucazul din 23 martie 1714, Petru schimbă statutul familiilor aristocratice, prin care împiedică fărîmiţarea pămîntului; fiul sau fiica cea mai mare vor moşteni tot pămîntul, ceilalţi copii îşi vor împărţi între ei bunurile mobile. Începând din anul 1703, hotărăşte construirea oraşului Sankt Petresburg, care va deveni capitala imperiului din 1712. La 28 ianuarie, la ora şase dimineaţa, la 53 de ani şi după 43 de ani de domnie, Petru cel Mare îşi dă sufletul. Clanul puternic din jurul Ecaterinei citeste o proclamaţie prin care Ecaterina I e numită împărăteasă legitimă a toate Rusiile.
* 1792 Prințul Carl Bernhard de Saxa-Weimar-Eisenach (30 mai 1792 – 21 iulie1862)^[2] a fost lider militar care, în 1815, după Congresul de la Viena a devenit colonel al unui regiment în serviciul regelui Țărilor de Jos.^[3] A luptat în Bătălia de la Quatre Bras și Bătălia de la Waterloo unde a comandat Brigada a 2-a a Diviziei a 2-a olandeze.

Prințul Bernhard

·         1814: Eugène Charles Catalan, matematician belgian (d. 1894). Eugène Charles Catalan (n. 30 mai 1814 – d. 14 februarie 1894) a fost un matematician franco-belgian, specialist în teoria numerelor. De numele său este legată o celebră conjectură, conjectura lui Catalan, pe care a formulat-o în 1844, fiind demonstrată abia în 2002 de către matematicianul român Preda Mihăilescu. A considerat numerele de forma:
T_n = \frac 1 n \cdot C^{n-1}_{2n-2},
care ulterior îi vor purta numele. Aceste numere sunt întregi pentru orice n \in \mathbb N^*.
În 1842 a descoperit că o suprafață riglată poate fi numai atunci minimală și reală, când este plană sau când este suprafață elicoidală ordinară. În 1856 a demonstrat că dacă o spirală logaritmică se rostogolește pe o dreaptă, polul său descrie o altă dreaptă. Catalan a întocmit un memoriu relativ la transcendentele lui Euler.

·         1814: Mihail Alexandrovici Bakunin (n. 30 mai 1814, Priamuhino, gubernia Tver, Imperiul Rus, d. 1 iulie 1876, Berna, Elveția) a fost un cunoscut revoluționar rus, considerat de mulți „tatăl anarhismului modern”.

Ca activist și teoretician al mișcării anarhiste, Mihail Bakunin este unul dintre revoluționarii cu cea mai mare influență în Europa din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Provine dintr-o familie aristocrată rusă. Studiază la Sankt Petersburg. Devine ofițer de cavalerie și are o revelație în ceea ce privește despotismul militar și este influențat de scrierile lui Hegel. Observă mai departe despotismul țarului și este revoltat că patriarhul Rusiei susține politica țarului. Aduce acuzații la adresa sistemului de învățământ.

În 1848, participă la Revoluția pașoptistă. În 1865 pune bazele organizației „Fraternitatea Internaționalǎ Revoluționarǎ”. Condițiile de aderare erau:

• ateismul;
• respingerea statului, a armatei și a Bisericii;
• pacifismul, anti-militarismul;
• neacceptarea proprietății private și a principiului redistribuirii de tip capitalist.

În 1869 publica Regulile revoluționare. În același an pleacă la Lyon, încercând să-l transforme într-un centru revoluționar. La 28 septembrie1870 cucerește primăria din Lyon.

Este expulzat din Franța și pleacă în Elveția. Se reîntoarce în Franța și participă la Comuna din Paris. Dezamăgit de eșecul Comunei din Paris, în 1873 publică ultima sa carte: Statul și anarhia.

Mihail Bakunin

·         1845: S-a nascut Amadeo I al Spaniei (d. 1890). Amadeo I (30 mai 1845 – 18 ianuarie 1890) a fost singurul rege al Spaniei din Casa de Savoia. A fost al doilea fiu al regelui Victor Emanuel al II-lea al Italiei și cunoscut pentru cea mai mare parte a vieții sale ca Duce de Aosta. A domnit pentru o scurtă perioadă a rege al Spaniei din 1870 până în 1873.

Prințul Amedeo de Savoia cu prima sa soție, Maria Vittoria dal Pozzo, Prințesă della Cisterna.

Prințul Amedeo de Savoia s-a născut la Torino, Italia. A fost al doilea fiu al regelui Vittorio Emanuele al II-lea(rege al Piemont, Savoia, Sardinia și, mai târziu, primul rege al Italiei) și af Arhiducesei Adelaide de Austria. La naștere a primit titlul de Duce de Aosta.

În 1867 tatăl său a cedat rugăminților parlamentarului Francisco Cassins, și la 30 mai Amedeo s-a căsătorit cu Dona Maria Vittoria dal Pozzo. Inițial, regele s-a opus căsătoriei pe motivul că familia ei nu era suficient de nobilă, el sperând pentru fiul său o căsătorie cu o prințesă germană.^[1]

Dona Maria Vittoria, care aparținea nobilimii piemonteze, era singura moștenitoare a averii tatălui ei.^[2] Mama Mariei Vittoria, Louise de Mérode, nepoata Prințului de Rubempré și a Prințesei van Grimberghe, aparținea uneia dintre primele case nobile a Belgiei. Sora mai mică a Louisei, Antoinette, era căsătorită cu Carol al III-lea, Prinț de Monaco.^[2]

În martie 1870, ducesa a apelat la rege pentru a-și dojeni fiul pentru infidelitățile care o răneau atât de tare, însă regele i-a răspuns că deși îi înțelege sentimentele, considera că ea nu avea dreptul să dicteze comportamentul soțului ei și că gelozia ei era nepotrivită

După ce revoluția spaniolă a detronat-o pe regina Isabela a II-a, noua curte a decis să reinstaleze monarhia sub o nouă dinastie. Ducele de Aosta a fost ales rege sub numele de Amadeus la 16 noiembrie 1870. El a depus jurământul la Madrid, la 2 ianuarie 1871.

Alegerea noului rege a coincis cu asasinarea generalului Marqués de los Castillejos, principalul său susținător. După aceea, Amadeo avut de a face cu situații dificile, cu politicile instabile spaniole, conspirații republicane, revolte carliste, litigii între persoane din același partid, guvernări scurte și tentative de asasinat.

El a putut conta doar pe sprijinul partidului progresist. Progresiștii s-au împărțit în monarhiști și constituționaliști, lucru care a dus la înrăutățirea instabilității, și în 1872 o izbucnire violentă a conflictelor interpartinice a lovit la vârf. A fost o revoltă carlistă în regiunile basce și catalane, și după aceea, au izbucnit revolte republicane în orașe din întreaga țară. Corpul de artilerie al armatei a intrat în grevă iar guvernul a cerut regelui să-i disciplineze.

Cu posibilitatea de a domni fără sprijin popular, Amadeus a emis un ordin împotriva corpului de artilerie și apoi imediat a abdicat de pe tronul Spaniei la 11 februarie 1873. La ora zece în aceeași noapte, Spania a fost proclamată republică, în timp ce Amadeo și-a făcut apariția în fața curții, proclamând poporul spaniol neguvernabil.

Complet dezgustat, fostul monarh a părăsit Spania și s-a întors în Italia, unde și-a reluat titlul de Duce de Aosta. Prima Republică spaniolă a durat mai puțin de un an, iar în noiembrie 1874, fiul Isabelei a II-a, Alfonso al XII-lea, a fost proclamat rege, cu Antonio Cánovas del Castillo drept prim-ministru, din 1873 până la asasinarea sa din 1893.

După decesul primei soții, Amadeo s-a căsătorit cu nepoata sa, Prințesa Maria Letizia Bonaparte (1866-1926), fiica surorii sale Maria Clotilde și a lui Napoléon Joseph Charles Paul Bonaparte, un nepot al lui Napoleon I. Ei au avut un copil, Umberto (1889–1918), care a murit de gripă în timpul Primului Război Mondial.

Amadeo I

·         1846: S-a nascut  Peter Carl Fabergé, celebru giuvaergiu din Rusia; (d. 1920). Peter Carl Fabergé, cunoscut de asemenea sub numele de „Karl Gustavovici Fabergé”, (n. 30 mai [S.V. 18 mai] 1846 – d. 24 septembrie 1920) bijutier rus, cunoscut îndeosebi pentru „Ouăle Fabergé”, bijuterii realizate din metale și pietre prețioase, la baza cărora se află tradiția pascală.

·         1854 - S–a născut Constantin Gogu, matematician şi astronom, membru corespondent al Academiei Române (m.30.01.1897).
* 1871: Leopold al IV-lea, Prinț de Lippe (Leopold Julius Bernhard Adalbert Otto Karl Gustav; 30 mai 1871 – 30 decembrie 1949) a fost ultimul suveran al Principatului Lippe. A succedat la tron în 1905 și a fost la conducerea țării din 1904 ca regent.

S-a născut la Oberkassel ca fiul cel mare al lui Ernest al II-lea, Conte de Lippe-Biesterfeld și a contesei Karoline de Wartensleben. Leopold a aparținut liniei Lippe-Biesterfeld a Casei de Lippe, care era linia senior a casei princiare după linia conducătoare de Lippe-Detmold.

A servit ca ofițer al armatei germane până în 1894, când a început să studieze științe politice la universitățile din Bonn și Berlin.

Leopold al IV-lea

·         1875: Giovanni Gentile, filosof italian (d. 1944). Se descria el insusi drept un filosof al fascismului  si a intocmit pentru Mussolini  in 1932 in mare parte, Doctrina fascismului. A fost un apropiat al criticului si filosofului idealist italian  Benedetto Croce.
* 1895: Nicolai Alexandrovici Bulganin (în rusă Алекса́ндрович Булга́нин; n. 30 mai 1895 – d. 24 februarie 1975) a fost un politician sovietic care a ocupat funcții importante guvernamentale: ministru al apărării (1953-1955) și prim-ministru (1955-1958).

În timpul celui de-al doilea război mondial, Bulganin a jucat un rol de frunte în guvern și în Armata Roșie, deși nu fusese niciodată un comandant de linia întâi. I-a fost oferit gradul de general colonel și a fost membru al Comitetului de Stat pentru Apărare, pentru ca în 1947 să fie avansat la gradul de mareșal. În 1944 a fost numit în funcția de adjunct al Comisarului Poporului pentru Apărare și a fost principalul agent al lui Stalin în Înaltul Comandament Sovietic. În 1946 a devenit Ministru al Forțelor Armate și membru supleant al Biroului Politic al partidului, pentru ca în 1948 să devină membru plin al Biroului Politic. Din 1947 până în 1950 a fost iarăși vice-prim-ministru.

După moartea lui Stalin din martie 1953, Bulganin a ajuns printre conducătorii de prim rang ai URSS-ului, fiind numit ministru al apărării. A fost unul dintre aliații lui Nikita Hrușciov în lupta acestuia cu Gheorghi Malenkov, iar în februarie 1955 i-a succedat lui Malenkov în funcția de prim-ministru. El a fost văzut în general ca un sprijinitor al politicii lui Hrușciov de destalinizare. Împreună cu Hrușciov a călătorit în India, Iugoslavia și Anglia, unde au fost denumiți în presă drept "The B and K show."

Totuși, din 1957, Bulganin a început să aibă dubii asupra politicii liberale a lui Hrușciov și s-a apropiat de grupul conservator (așa-numitul "grup antipartinic") condus de Viaceslav Molotov. În iunie, când grupul conservatorilor a încercat să-l îndepărteze pe Hrușciov de la putere în timpul unei întâlniri a Biroului Politic, Bulganin a oscilat între cele două tabere aflate în luptă. Când conservatorii au fost înfrânți și au fost îndepărtați de la putere, Bulganin a mai supraviețuit o vreme, dar, în martie 1958, la o sesiune a Sovietului Suprem, Hrușciov l-a forțat să demisioneze. În septembrie, Bulganin a fost îndepărtat din Comitetul Central și i-a fost luat gradul de mareșal. A fost numit în fruntea Sovietului Economic Regional Stavropol, o funcție neînsemnată, iar în februarie 1960 a fost pensiona

Nicolai Bulganin Никола́й Булга́нин

* 1899: Irving Thalberg (n. 30 mai 1899 - d. 14 septembrie 1936) a fost un producător american de film cunoscut pentru filme precum Grand Hotel, China Seas, Camille, Revolta de pe Bounty și The Good Earth.

A lansat carierele mai multor actori, printre care Lon Chaney, Ramon Novarro, John Gilbert, Joan Crawford, Clark Gable, Jean Harlow, Wallace Beery, Luise Rainer, Greta Garbo, Lionel Barrymore și Norma Shearer, cu care s-a căsătorit.

Din 1937, în memoria sa, se acordă anual Premiul Memorial Irving G. Thalberg din cadrul Premiilor Oscar.

Irving Thalberg

·         1901: S-a născut Maria Holban, istoric şi traducător cu studii valoroase legate, mai cu seamă, de feudalismul timpuriu românesc – secolele XIII-XIV). Maria Holban (n. 30 mai 1901, București – d. 18 martie 1991, București) a fost o istorică română, din 1990 membru corespondent al Academiei Române. Alături de un colectiv din cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, Holban a avut un aport esențial în editarea seriei Călători străini despre țările române, o colecție de mărturii traduse și adnotate, însoțite de studii introductive, adresată cercetătorilor istorici. Pregătită încă din 1954, seria a fost tipărită începând cu 1968 pe parcursul a peste trei decenii, studiul introductiv al primului volum conținând considerațiile metodologice ale ale Mariei Holban. Istorica a fost de asemenea asociată cu seria C privitoare la Transilvania a colecției Documente privind istoria României.

* 1901: Itzik Manger (se citeste: Mangher) (în idiș: איציק מאַנגער), n. 30 mai 1901, Cernăuți, Austro-Ungaria - d. 21 februarie 1969, Ghedera, Israel) a fost un poet și dramaturg evreu de limbă idiș, originar din Bucovina, care s-a intitulat „bard popular”, văzător și „meșter croitor” al cuvântului scris.

Manger a trăit și creat în România și Polonia, mai apoi s-a refugiat din cauza primejdiei naziste în Franța și apoi în Anglia, de unde a emigrat în ultimii ani ai vieții în Israel.

Spre deosebire de o mare parte din scriitori idiș în exil, Manger a reușit să obțină în Israel un succes semnificativ. În anul 1965 compozitorul, originar din Iași, Dov Seltzer, a dirijat o producție foarte populară a unui spectacol cu „Cântecele Meghilei” a lui Manger, spărgând gheața în ce privea atitudinea rezervată din Israelul oficial față de teatrul idiș. Creația s-a bucurat de succes și a fost reprezentată de peste 400 ori. Între spectatori au fost văzuți și conducători ai țării ca Levi Eshkol, Golda Meirși Teddy Kollek.

Manger s-a stabilit în Israel definitiv în ultimii ani ai vieții și a murit la Gedera, în anul 1969, la vârsta de 68 ani. A fost înmormântat ca un poet național israelian.

Regizorul și dramaturgul evreu român Israil Bercovici a fost autorul unei adaptări pentru teatru a poeziilor lui Manger - piesa în două acte „Mangeriada”. Premiera acesteia a avut loc la 6 aprilie 1968 la Teatrul Evreiesc de Stat.

Poezia sa „Oif'n Veg Șteit A Boim” (Pe drum stă un copac) a fost pusă pe muzică, intrând în repertoriul cântecelor în idiș. În 1951 ea a devenit un șlagăr în interpretarea lui Leo Fuld.

Itzik Manger la Conferința scriitorilor de limbă idiș de la Cernăuți din 1928.

* 1906: Prințesa Theodora a Greciei și Danemarcei (greacă Πριγκίπισσα Θεοδώρα της Ελλάδας και Δανίας; 30 mai 1906 – 16 octombrie 1969) a fost a doua fiică a Prințului Andrei al Greciei și Danemarcei și a Prințesei Alice de Battenberg. S-a născut în Grecia în insula Corfu.

Theodora a fost sora Prințului Filip, Duce de Edinburgh, soțul reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit. De asemenea, ea a avut trei surori: Prințesa Margarita, Prințesa Cecilie și Prințesa Sofia.

Theodora s-a căsătorit cu Berthold, Margraf de Baden la 17 august 1931 la Neues Schloß, Baden-Baden, Germania. Ei au avut trei copii. Theodora a murit la 16 octombrie 1969 la Büdingen, Germania, supraviețuind soțului ei șase ani. Mama ei, Prințesa Alice, a murit la cinci săptămâni după ea, la 5 decembrie 1969.

Prin tatăl ei, a fost nepoata regelui George I al Greciei și a reginei Olga Constantinova a Rusiei (nepoată a țarului Nicolae I al Rusiei). Prin mama ei a fost stră-strănepoata reginei Victoria și a Prințului Albert. Mama ei a fost nepoata Prințesei Alice, a doua fiică a reginei Victoria.

Prințesa Theodora

·         1908: S-a născut Hannes Olof Gösta Alfvén, fizician suedez, Laureat al Premiul Nobel (d. 2 aprilie  1995). A primit Premiul Npbel în anul 1970 pentru dezvoltarea teoriei magnetohidrodinamicii. A  contribuit cu lucrări în fizicile plasmei, precum şi cu teorii descriind fenomenul aurorei,  centurii van Allen, efectul furtunii magnetice asupra câmpului magnetic al Pământului, magnetosfera  terestră şi dinamicile plasmei în galaxia noastră.

·         1909: .Benny Goodman (n. 30 mai 1909 - d. 13 iunie 1986) a fost un compozitor, dirijor, clarinetist, lider de formație și muzician de jazz și swing american, care a primit Premiul Grammy pentru întreaga carieră în 1986

Benny Goodman

·      1910: Inge Meysel (n. Ingeborg Charlotte Meysel; nume prin căsătorie: Hansen, Rudolph și Olden; n. 30 mai 1910, Rixdorf (Berlin), astăzi Berlin-Neukölln – d. 10 iulie 2004 la Seevetal-Bullenhausen) a fost o actrițăgermană de teatru și televiziune.
În 2003 i-a fost diagnosticată demența senilă. A jucat totuși în 2004 un rol într-un serial popular de televiziune, „Polizeiruf 110”. La sfârșitul lunii aprilie 2004 a suferit o fractură cominutivă complicată la femurul drept. Operația de urgență a reușit. A mai trăit până în dimineața zilei de 10 iulie a aceluiași an. Urna i-a fost depusă în cimitirul Ohlsdorf din Hamburg, alături de rămășițele soțului ei, John Olden.
*    1912:  Julius Axelrod (n. 30 mai 1912 - d. 29 decembrie 2004) a fost un farmacolog, biochimist și neurochimist evreu-american, care împreună cu farmacologul Bernard Brodie a descoperit rolul analgetic și a contribuit la producerea pe cale industrială a paracetamolului. Pentru cercetările sale în domeniul transmiterii pe cale umorală a impulsului nervos la nivelul sinapselor, primește în anul 1970 Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu Ulf von Euler și Sir Bernard Katz.

Julius Axelrod

· 1916: Joseph William Kennedy (n. 30 mai 1916, Nacogdoches, Texas – d. 5 mai1957, Saint Louis, Missouri) a fost un chimist american, codescoperitor al elementului plutoniu (alături de Glenn T. Seaborg, Edwin McMillan și Arthur Wahl).^[1] În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a condul divizia CM (chimie și metalurgie) a Proiectului Manhattan la Los Alamos, unde a condus cercetările referitoare la chimia și metalurgia uraniului și plutoniului. După război, a devenit profesor al Universității Washington din Saint Louis, unde a avut meritul de a muta accentul de pe activitatea didactică pe cea de cercetare. A murit la vârsta de 40 de ani în urma unui cancer stomacal.

Joseph William Kennedy

Joseph William Kennedy

*  1912: Hugh Griffith (n. 30 mai 1912, Insula Anglesey, Țara Galilor - d. 14 mai1980, Londra, Anglia) este un actor galez.^[9] A primit Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din Ben-Hur (1959) și a primit o nominalizare suplimentară la premiul Oscar pentru aceeași categorie pentru rolul său din Tom Jones (1963).
*      1925:  John Cocke (n. 30 mai 1925, Charlotte, Carolina de Nord, SUA — d. 16 iulie 2002, Valhalla, New York) a fost un informatician american care a adus mari contribuții în domeniile arhitecturii calculatoarelor și proiectării compilatoarelor cu optimizare. Este creditat drept părinte al arhitecturii RISC, pentru care a primit Premiul Turing din partea ACM în 1987.
* 1920: Giovanni Giovannini (n. 30 mai 1920, Bibbiena, Arezzo – d. 8 octombrie2008, Torino) a fost un jurnalist și scriitor italian.
A fost președintele Federației Italiene a Editorilor de Ziare (Federazione Italiana Editori Giornali, FIEG). Giovanni Giovannini a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea din Torino. După ce a stat doi ani într-un lagăr de concentrare din Germania, revine în 1945 la Torino, unde își începe cariera de jurnalist la ziarul La Stampa.

Giovanni Giovannini

Giovanni Giovannini

* 1920: Franklin J. Schaffner (n. 30 mai 1920, Tokio ca Franklin James Schaffner– d. 2 iulie 1989, Santa Monica) a fost un regizor american. El a început cariera de regizor de film la televiziune prin anii 1950. Schaffner a fost distins cu mai multe premii cinematografice printre care se numără premiul Emmy acordat în anul 1960, sau premiul Oscar în anul 1971.

Franklin J. Schaffner

* 1929: Doina Cornea, disidentă anticomunistă română. A fost asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. În 1980 a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin rețele de prieteni), „Încercarea labirintului”. Între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, amenințări. Urmărirea ei politică a fost coordonată de colonelul de Securitate Alexandru Pereș, tatăl senatorului Alexandru Pereș (PDL). Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov răsculați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987). În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate. Practic, apoi a fost urmărită permanent până la 21 decembrie 1989. A participat la manifestația stradală de la Cluj din 21 decembrie 1989, sub gloanțe. După 22 decembrie 1989, a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naționale, organism din care și-a dat demisia la 23 ianuarie 1990, din cauza transformării FSN în partid politic și a reminiscențelor comuniste ale acestuia. A fondat (împreună cu alții, devenind apoi președintă) Forumul Democrat Antitotalitar din România (6 august 1990, la Cluj), ca o primă mișcare de unificare a opoziției democrate, din care s-a format mai târziu Convenția Democrată din România (CDR). Este membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social, a Alianței Civice și a Fundației Culturale Memoria. A publicat peste 100 de articole în ziare și reviste (22, România liberă, Vatra, Memoria etc.). A ținut conferințe în țară și străinătate, multe dintre ele publicate în volume colective (Une culture pour l’Europe de demain, Il nuovo Areopago, Mission, Quelle sécurité en Europe à l’aube du XXIème siècle?, Europe: les chemins de la démocratie, Politique Internationale, Amicizia fra i popoli).
Publicistică: 

• Liberté? Entretiens avec Michel Combes, suivis de lettres ouvertes adressées à Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Petre Roman (Ed. Criterion, Paris, 1990); Libertate? (Ed. Humanitas, București, 1992)
• Scrisori deschise și alte texte (Ed. Humanitas, București, 1991)
• Fața nevăzută a lucrurilor (1990-1999). Dialoguri cu Rodica Palade (Ed. Dacia, Cluj, 1999); La face cachée des choses(Ed. Du Felin, Paris, 2000)
• Puterea fragilității (Ed. Humanitas, București, 2006)
• Jurnal. Ultimele caiete, Editura Fundației Academiei Civice, București, 2009, 288 p

* 1931: Vizma Belševica (n. 30 mai 1931,^] Riga, Letonia^] – d. 6 august 2005, Riga, Letonia) a fost o poetă, scriitoare și traducătoare letonă. A fost nominalizată pentru Premiul Nobel pentru Literatură

Tatăl lui Belševica, Jānis Belševics, a fost muncitor, iar mama ei, Ieva Belševica, (numele de fată Cīrule) a fost casnică. Familia ei a fost relativ săracă, deoarece doar unul dintre cei doi soți era plătit pentru muncă. Tatăl Vizmei a avut probleme cu băutura, probleme ce s-au agravat în timpul Marii Depresiuni când și-a pierdut slujba de brutar.

Vizma Belševica s-a născut pe 30 mai 1931, în Riga înainte de război, apoi capitala Letoniei democratice, unde a petrecut cea mai mare parte din copilărie. Orașul, de cele mai multe ori este prezentat în operele sale, mai ales în cele celebre — trilogia autobiografică Bille —, dar timpul petrecut în Curlanda, la mica fermă a rudelelor ei, de asemenea, a avut un rol important în poeziile și scrierile ei. Fiul ei, Klāvs Elsbergs, a fost un renumit poet leton în anii 1980. Și al doilea fiu al ei, Jānis, este de asemenea scriitor.

Vizma Belševica și-a publicat primele poezii în 1947; prima ei carte de poezie a apărut în 1955. Cele mai importante colecții de poezie suntː Jūra grade (The Sea is Burning, 1966), Gadu gredzeni (Annual Rings, 1969), Madarās (In My Lady's Bedstraw, 1976), Kamola tinēja (The Clew Winder, 1981), Dzeltu laiks (Autumn Time, 1987). Colecțiile de povestiri scurte sunt Ķikuraga stāsti (Stories from Kikurags, 1965), Nelaime mājās (Misfortune at Home, 1979), Lauztā sirds uz goda dēļa (Broken Heart on the Board of Honour, 1997). În timpul perioadei post-Sovietice, Belševica a scris trei cărți de povești, semi-autobiografice, despre fata Bille, narând viață ei de la sfârșitul anilor 1930 pe parcursul primului an de ocupație Sovietică din Letonia (1940-41), în timpul ocupației Naziste (1941-45) și primii ani de după război, sub regimul lui Stalin: Bille (Bille, 1992, 95), Bille onu karš (titlu inițial: Bille dzīvo tālāk) (Bille and War, 1996), Billes skaistā jaunība (The Wonderful Youth of Bille, 1999). Prima sa ediție a fost publicată de către editura letonă Mežābele în 1992 în Statele Unite, și doar în 1995 în Letonia. În prezent această trilogie a fost recunoscută ca una dintre cele mai importante lucrări din literatura letonă din toate timpurile.^[6]A fost tradusă în suedeză, dar nu și în limba engleză.

Poeziile și ficțiunile lui Belševica au fost traduse în 40 de limbi. În Uniunea Sovietică din anii 1960–1980, mai multe cărți de-ale ei cu poezii au fost publicate în limba rusă, belarus și armeană. Poeziile ei au fost traduse în limba engleză de către Inara Cedrins pentru antologia de Poezie Contemporană Letonă, publicate de editura Universității din Iowa în 1983.^[7] Din anii 1980 încoace, Belševica a fost prezentă în permanență pe scena literară suedeză, (traducător Juris Kronbergs), cărțile de poezii și poveștile Bille au avut un mare succes în critica literară si pentru publicul larg. Selecția de poezii au fost, de asemenea, publicate în Norvegia, Danemarca și Islanda. Selecția de povestiri – în Rusia, Georgia și Germania. Traducerea rusă a trilogiei Bille a fost publicată în Riga, Letonia.^[8]

În lucrările ei, a criticat situația națiunilor oprimate în timpul Uniunii Sovietice, prin urmare, din 1971 până în 1974, nu i-a fost permis să-și publice lucrările. Numele ei nu a putut fi menționat în mass-media. Agenți KGB au căutat apartamentul ei de două ori, confiscând manuscrisele și notele.

* 1934: Alexei Arhipovici Leonov (în rusă Алексей Архипович Леонов) (n. 30 mai 1934, Listvianka, regiunea Kemerovo, URSS) este un cosmonaut rus retras din activitate, cunoscut pentru efectuarea primei ieșiri în spațiu la 18 martie 1965.

Alexei Leonov

Alexei Leonov în aprilie 1974

* 1934: Liviu Olah (n. 30 mai 1934, Oradea - d. 4 iulie 2008, Los Angeles) a fost unul dintre cei mai cunoscuți pastori și evangheliști baptiști români ai secolului XX. De numele său se leagă mișcarea de redeșteptare spirituală care a avut loc în anii ’70 în câteva orașe din vestul României, Timișoara, Arad, Oradea^[1]. Anii săi de slujire în Biserica Baptistă nr. 2 din Oradea (astăzi, Biserica Baptistă Emanuel) corespund cu anii de creștere explozivă a acestei biserici^[2], ea fiind astăzi a doua biserică baptistă din Europa, ca mărime.

În acest climat ostil, în 1978, Liviu Olah decide, împreună cu soția și fiica sa, să plece definitiv în Statele Unite, alegând să-și pună familia la adăpost de amenințările Securității, care, de altfel, nu doar că a permis plecarea, dar chiar a salutat-o.

Astfel, se stabilește la Detroit, unde păstorește timp de doi ani biserica baptistă română. Următorii doi ani și-i petrece la Dallas, Texas, timp în care își definitivează studiile telogice, obținând licența în teologie la Criswell Biblical Studies Center.

În 1984, este invitat de Petru Popovici, același păstor cu care colaborase și în Timișoara, să i se alăture ca păstor al Bisericii Baptiste Române din Bellflower, California, biserică pe care a iubit-o și a slujit-o până la ieșirea la pensie și căreia s-a străduit să-i transmită pasiunea sa pentru rugăciune și sfințire. Le repeta tinerilor o frază în care se ascundea un principiu serios de viață creștină: cine nu misionează, demisionează!

Participă, în anii 1985 și 1988, la campanii evanghelistice în Australia, iar în 1989 participă la un tur evanghelistic prin Europa (Germania, Franța și Austria). Tot în 1989 își obține masterul în teologie la California Graduate School of Theology.

După 1990 a vizitat de mai multe ori România, exprimându-și mulțumirea față de Dumnezeu care a răspuns rugăciunilor sale. A predicat în multe biserici și în spații publice din România și din Republica Moldova. După o lungă suferință, pe 4 iulie 2008, Dumnezeu l-a chemat la Sine, ca pe un bun slujitor la mult dorita odihnă de după ostenelile de aici, de pe pământ.

Liviu Olah rămâne în amintirea tuturor nu doar ca un om al rugăciunii, nu doar ca un predicator și un evanghelist înflăcărat, ci și ca un spirit profetic. În vremea în care creștinii nu aveau voie să se întâlnească nici măcar în propriile biserici după cum doreau, el îi îndemna pe credincioși să se roage pentru ca Evanghelia să se poată predica și în România pe stadioane și arene, la posturile de radio și de televiziune. El se ruga și îi îndemna și pe cei din jurul său să se roage ca Dumnezeu să aducă vremea unei mari treziri spirituale, când Evanghelia să se predice în orice loc, iar flăcările credinței creștine să atingă orice casă, orice neînsemnat cătun, orice oraș, să cuprindă toată România și lumea întreagă.

Liviu Olah

Olah la 51 de ani

* 1937: Alexandr Sergheievici Demianenco (în rusă Александр Сергеевич Демьяненко; n. 30 mai 1937, Sverdlovsk - d. 22 august 1999, Sankt Petersburg) a fost un actor rus și sovietic de film și teatru, artist al poporului în RSFS Rusă.

Alexandr Demianenko

·         1944 - S-a născut Lenny Davidson, chitarist şi basist britanic (Dave Clark Five).
* 1944: Katsuyoshi Kuwahara (n. 30 mai 1944) este un fost fotbalist japonez.

·         1946: Dumitru Dragomir, politician român, a fost președintele Ligii Profesioniste de Fotbal
* 1946: Dragan Džajić (sârbă Драган Џајић) (n. 30 mai 1946 în Ub, RS Serbia, Iugoslavia) este un fost jucător sârb de fotbal.
* 1946: Peter Carl Fabergé (în rusă: Карл Гу́ставович Фаберже́, Karl Gustavovich Faberzhe), cunoscut de asemenea sub numele de "Karl Gustavovici Fabergé", (n. 30 mai [S.V. 18 mai] 1846 - d. 24 septembrie 1920) a fost un bijutier rus, cunoscut îndeosebi pentru „Ouăle Fabergé”, bijuterii realizate din metale și pietre prețioase, la baza cărora se află tradiția pascală.

Tatăl său era un bijutier, iar Peter Carl a preluat afacerea acestuia, după moartea sa. În 1885, țarul Alexandru al III-lea al Rusiei i-a cerut lui Fabergé să facă o bijuterie în formă de ou de Paște pentru soția sa, astfel apărând celebrele Ouă Fabergé.

De la moartea lui Hiskias Pendin în 1882, Carl Fabergé și-a asumat răspunderea conducerii afacerii, de unul singur. Carl a obținut titlul de Maestru Aurar, care îi permitea și folosirea mărcii proprii, pe lângă cea a firmei. Reputația lui Carl Fabergé era atât de bună, incât s-a făcuta rabat de la regula examinării ce dura 3 zile. Fratele său Agathon, un designer talentat și plin de creativitate, s-a alăturat afacerii din Dresda, unde e posibil să fi urmat cursurile Școlii de Arte si Meserii.

Carl și Agathon au făcut senzație la expoziția ce a avut loc la Moscova în 1882. Carl a primit medalia de aur și medalia Sfântul Stanisias. Una din piesele Fabergé expusă, a fost o replică a unei brățări scite, din secolul IV înainte de Hristos ce făcea parte din colecția Hermitage. Țarul a declarat că nu poate face diferența dintre piesa originală și cea realizată de frații Fabergé și a ordonat ca aceasta să facă parte din Colecția Ermitaj, ca un exemplu al măiestriei bijutierilor contemporani. Casa Fabergé cu bijuteriile lor, intraseră în atenția casei regale a Rusiei.

Când Peter Carl a preluat afacerea, s-a produs o schimbare de la producția de bijuterii "la mod" în stil francez de secol al XVIII-lea, la producția de bijuterii ca piese de artă. Rezultatul a fost readucerea în procesul de fabricație a procedeelor de emailare și utilizarea fiecărei pietre, în așa fel incât să îi fie puse în evidență calitățile. Nu era neobișnuit pentru Agathon, să creeze până la 10 modele de ceară ale bijuteriei, inainte de a decide care este varianta cea mai potrivită. La scurt timp după venirea lui Agathon, în Casă au fost introduse obiectele de lux: obiecte aurite îmbogățite cu email, de la întrerupătoarte pentru bec la cutii pentru țigarete, inclusiv obiecte fanteziste

Peter Carl Fabergé

·        1947: Dumitru Graur (n. 30 mai 1947, București) este un ziarist român, comentator sportiv la televiziune și radio. A lucrat la TVR, Antena 1 și Prima TV. În prezent este președinte al Asociației Presei Sportive, ales din martie 2011^[1]. Este fiul savantului român de origine evreiască Alexandru Graur.

A absolvit Liceul „Mihail Sadoveanu” din București în 1966 și în 1971 Institutul de Educație Fizică și Sport din București (IEFS), specializarea fotbal și antrenor categoria a III-a.

A fost angajatul cotidianului Sportul, unde a scris mai multe cronici despre fotbalul românesc, urmând ca în perioada 1973-1984 să lucreze ca redactor al ziarului Flacăra. Între anii 1984-1997 a lucrat la TVR ca redactor șef și ca comentator sportiv, unde a pus bazele mai multor emisiuni sportive precum Sport Magazin, Puls 180, Repriza a III-a, Sport Club sau Nocturna Sportivă. În 1997 lucrează pentru Prima TV, iar în 1999 pentru Antena 1. Începând cu anul 2001 și până în 2003 ocupă funcția de director al Gazetei Sporturilor și al diviziei Sport din cadrul trustului Intact. În 2005 a devinit producător TV independent, fondând „Agenția de Publicitate Sportivă și Marketing Balkan Football SRL”, prin care a creat emisiunea Parfum de glorie. Este realizatorul filmului biografico-documentar intitulat Il Luce, care descrie viata antrenorului Mircea Lucescu, film difuzat de postul de televiziune Dolce Sport în anul 2012. Este directorul revistei lunare „Sport în Romania”, unica revista „de cultură și educație sportivă” din țara noastră,

*  1952 - S-a născut Pete Way, basist britanic (UFO).
* 1952: Rodica Ioana Alexandra Culcer (n. 30 mai 1952) este o jurnalistă română, care a deținut funcția de director al Direcției de Știri al postului public de televiziune, TVR.

Rodica Ioana Alexandra Culcer s-a născut la data de 30 mai 1952. A absolvit în anul 1975 cursurile Facultății de Filologie, secția engleză-germană, din cadrul Universității București.

După absolvirea facultății, a lucrat ca profesoară de limba engleză (1975-1979). Din anul 1979 a lucrat ca cercetător documentarist la Institutul de științe politice și de studiere a problemei naționale, care funcționa în clădirea Academiei „Ștefan Gheorghiu” din București. Iosif Boda, fostul director științific al Institutului, o considera pe Rodica Culcer „cel mai bun documentarist al institutului”. Conform fișei postului, sintezele sale erau destinate în principal Secției de Politică Externă a CC al PCR și Consiliului de Miniștri.^[1] Institutul a fost desființat în anul 1984.

A colaborat la revista Era Socialistă.

În perioada 1985-1991 a fost referentă la Ambasada Statelor Unite din București, mai întâi în secția politică, apoi în secția de presă. Începând din anul 1991, a lucrat ca producător la BBC World Service, secția de limbă română. În anul 1999, a fost admisă la un stagiu de 6 luni la programele de actualități Newshour și Europe Today ale Serviciului Mondial BBC în limba engleză.

Revenită în România, a deținut funcția de director al Departamentului de Știri de la Radio Europa FM (2000-2003), din care a demisionat împreună cu Cosmin Prelipceanu și Nadina Forga, acuzând conducerea postului de cenzură în favoarea Guvernului Adrian Năstase. Între 2003 și 2005 a fost directoare generală la Radio Total. A colaborat de asemenea la TVR, unde în 2002-2003 a realizat emisiunea politică săptămânală „Ultima ediție”, scoasă din grilă după demisia ei de la EuropaFM; și la postul Realitatea TV, unde a realizat emisiuni electorale și post-electorale cu Mihai Tatulici în 2004.

În august 2005, Rodica Culcer a câștigat concursul pentru postul de director al Direcției de Știri al postului public de televiziune, TVR, propunându-și ca obiectiv relansarea știrilor TVR, de a le face cât mai credibile, mai dinamice și mai profesioniste.^[2],^[3] În octombrie 2008 Consiliul de Administrație al TVR condus de Alexandru Sassu i-a eliminat toate atribuțiile editoriale din fișa de post, în urma scandalului „Pălinca și Caltaboșii”, în care luase decizia de a difuza în Jurnal un material care ilustra mituirea ministrului agriculturii Decebal Traian Remeș. Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă și CNA au decis că a acționat în interesul public, dar Alexandru Sassu a considerat actul ilegal și imoral. Rodica Culcer publică săptămânal articole în presa scrisă, în publicații cum ar fi Revista 22 Formula AS și Evenimentul zilei și ocazional în Lettre Internationale și Opinia studențească. Este membră a Grupului pentru Dialog Social și din iunie 2009, membră în Consiliul de Administrație al GDS.

Rodica Culcer este căsătorită și are un fiu.

În februarie 2007, Asociația Civic Media a cerut CNSAS verificarea relațiilor Rodicăi Culcer cu fosta Securitate, susținând ca jurnalista avea, în anul 1989, gradul de locotenent-colonel în Securitate. În același an, CNSAS a decis ca Rodica Culcer nu a colaborat cu Securitatea

·         1957 - S-a născut Nicky "Topper" Headon, baterist britanic (Clash).

* 1958: Marie Fredriksson ( audio (ajutor·info); născută Gun-Marie Fredriksson; 30 mai 1958) este o cântăreață, cantautoare și pianistă suedeză de muzică pop, cunoscută mai ales datorită evoluției sale în formația pop rock Roxette, pe care a creat-o împreună cu Per Gessle în 1986. Formația Roxette a câștigat faima internațională la sfârșitul anilor 1980 - începutul anilor 1990 cu un total de șase hituri în top 10 din SUA, cum ar fi „It Must Have Been Love”, „Listen to Your Heart”, „The Look”, „Joyride” și „Dangerous”.

Marie Fredriksson

Marie Fredriksson, 9 iulie 2011

·         1958 - S-a născut Robert Tepper, cântăreţ, clăpar, chitarist şi basist american.
* 1959: Blaž "Baka" Slišković (n 30 mai 1959 la Mostar, Iugoslavia) este un fost mare fotbalist bosniac, actual antrenor de fotbal. În martie 2010 a fost instalat în funcția de antrenor principal al echipei Unirea Alba Iulia în Liga I. După retrogradarea în Liga II, a demisionat.

A pregătit echipa națională a Bosniei-Herțegovina în perioada 2002-2006.

* 1962: Biosphere (n. 30 mai 1962,^[1] Tromsø, Norvegia) este cel mai cunoscut nume al muzicianului norvegian Geir Jenssen (n. 30 mai 1962),^[2] ce a lansat un catalog remarcabil de muzică electronică ambient. El este foarte bine cunoscut pentru stilurile sale de "ambient techno" și "arctic ambient", folosirea loop-urilor muzicale și sample-uri specifice din surse sci-fi. Albumul său Substrata, lansat în 1997, a fost votat de către utilizatorii paginii web Hyperreal în anul 2001 drept cel mai bun album clasic ambient al tuturor timpurilor

Biosphere

·      1963: Virgil Delureanu este un deputat român în legislatura 2000-2004, ales în județul Olt pe listele partidului PSD.
* 1964: Troy Donockley (n. 30 mai 1964) este un compozitor și multi-instrumentist englez cunoscut pentru evoluția sa la pipe irlandeze. El este membru de sesiune al formației symphonic metal Nightwish din 2007, și s-a alăturat în lotul permanent al trupei în octombrie 2013

Troy Donockley

Donockley cu The Bad Shepherds în 2014

*    1969: Vladimir Alexandru Mănăstireanu, politician român
* 1970: Valeriu Răchită (n. 30 mai 1970, Boldești-Scăeni, România) este un fost fotbalist român, fost antrenor principal și jucător la Petrolul Ploiești.
* 1974: Lamont Coleman (n. 30 mai 1974 – d. 15 februarie 1999), cunoscut mai bine după numele lui de scenă, Big L, a fost un rapper american care a adus contribuții mari la muzica orașului New York în anii 1990, ca un membru al formației de hip hop colectiv, D.I.T.C. A murit împușcat înainte de a-și lansa al doilea album, în februarie 1999.

Născut în New York, Big L a crescut într-un Harlem pe care îl menționează frecvent în versurile lui (139th Street & Lenox Avenue)^[2]. Big L a început să cânte în 1990 și prima apariție profesională a lui a venit în partea-B a "Party Over Here" de Lord Finesse, în 1992. A fost un remix al cântecului "Yes, You May". Pe atunci, L a format grupul Children of the Corn, un grup bazat pe muzica vieții din Harlem, împreună cu MC's Killa Cam, Murda Mase și vărul lui Killa Cam, Bloodshed, în timp ce Darrell "Digga" Branch a produs melodiile lor. Din păcate, grupul s-a despărțit în 1996 când Bloodshed a murit într-un accident rutier.^[3] În 1993, L a fost înscris la Columbia Records și și-a scos pe piață primul lui cântec, "Devil's Son".

Albumul de debut al lui Big L, Lifestylez ov da Poor & Dangerous, a fost scos pe piață în Martie 1995. În album se regăsesc mai multe voci, printre care a lui Kid Capri, Lord Finesse, de asemenea și a lui Cam'ron și Jay-Z, pe vremea aceea necunoscuți. 2 Melodii, "M.V.P" și "Put It On", au fost remarcate imediat, ambele ajungând în topul Billboard drept unele din cele mai bune melodii rap. Albumul în sine a ajuns la Billboard 200, dar din cauza vânzărilor puține, Big L a fost scos din Columbia Records.

Big L este considerat de mulți drept unul din cei mai buni rapperi ai tuturor timpurilor, în ciuda morții lui subite, care nu este paralelă cu stilul lui unic de a scrie versuri pline de ponturi neobosite și descrieri a viziunilor lui. "Think of all the best battle MCs that ever grabbed the mic, think of their punchlines as bullets and think of the MCs as machine guns, now think of L, now think of a gatling gun." (trad: Gândiți-vă la cei mai buni interpreți care au pus vreodată mâna pe microfon, gândiți-vă că ponturile lor sunt niște gloanțe și gândiți-vă că interpreții sunt pistoalele, acum gândiți-vă la L, acum gândiți-vă la un pistol automat.)

* 1974: Doina Elena Federovici (n. 30 mai 1974) este un senator român, ales în 2012.

* 1974: Cee Lo Green (n. 30 mai 1974, Atlanta, Georgia) este un singer, songwriter, rapper, record producer, and actor american.

Cee Lo Green

* 1979: Dragoș Stoenescu (n. 30 mai 1979, București) este un jucător român de polo pe apă, legitimat la CS Dinamo București, portar al echipei naționale de polo a României.

* 1980: Steven George Gerrard OIP (născut la 30 mai 1980 în Whiston, Merseyside) este un jucător englez de fotbal retras din activitate, actual antrenor al echipei de fotbal Rangers. Este un mijlocaș versatil, cunoscut pentru șuturile sale de la distanță și pentru pasele reușite. Este numit un mijlocaș "din careu în careu", adică face ambele faze, deși el a fost deseori utilizat ca mijlocaș dreapta, sau ca al doilea vârf.^[3] În timpul carierei sale, a câștigat premii precum „Cel mai bun tânăr jucător din Anglia”, „Cel mai bun jucător din Anglia”, „Cel mai bun mijlocaș european”, „Cel mai valoros jucător din Premier League” (de două ori), și „Cel mai valoros jucător din UEFA Champions League”. A fost desemnat „Membru al ordinului britanic” pentru contribuțiile sale fotbalistice în finala UEFA Champions League din 2005, și finala Cupei Angliei din 2006, când a fost esențial pentru revenirile echipei sale. A fost nominalizat de trei ori la categoria „Jucătorul anului” în 2005, 2006 și 2007. Pe 5 februarie 2008, a fost votat de către englezi, „Jucătorul englez al anului” pentru 2007.
* 1983: Hugh Griffith (n. 30 mai 1912, Insula Anglesey, Țara Galilor - d. 14 mai1980, Londra, Anglia) este un actor galez.^[9] A primit Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din Ben-Hur (1959) și a primit o nominalizare suplimentară la premiul Oscar pentru aceeași categorie pentru rolul său din Tom Jones (1963).
* 1986: Pavel Parfeni (n. 30 mai 1986, Orhei), cunoscut sub numele scenic Pasha Parfeni, este un cântăreț moldovean de muzică pop, fost membru al formației SunStroke Project.
* 1988: Raymond Barna Lukács (n. 30 mai 1988 în Sălacea) este un fotbalist român care joacă pentru echipa maghiară Kisvárda, pe postul de atacant
* 1989: Radu Catan (n. 30 mai 1989, Chișinău, Basarabia) este un fotbalist din Republica Moldova. A început să joace fotbal la FC Zimbru Chișinău.
* 1989: Silviu Mircescu (n. 30 mai 1989) este un actor de teatru, film și televiziunedin România.

Mircescu a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale în anul 2012. Prima sa apariție TV a fost în toamna anului 2013, în urma participării la audițiile celui de-al treilea sezon al emisiunii-concurs Vocea României. Acesta a interpretat piesa „Dragostea-i nebună” a truei pop-rock Stigma, însă nu a reușit să se califice în etapa următoare.^[1][2]

În prezent, Mircescu este actor la Teatrul Național din București și la Teatrul Bulandra. Printre spectacolele în care apare se numără „Visul unei nopți de vară” (alături de actrița Maia Morgenstern) și „Regele Lear” (alături de actorii Marius Manole și Mihai Constantin). Acesta a jucat și în seriale TV precum O nouă viață, Când mama nu-i acasă și O grămadă de caramele.^[3][4]

În luna mai a anului 2018, Mircescu împreună cu Andreea Bălan au lansat piesa „Așa de frumos”

Roluri la Teatrul Național București

• Iașa - „Livada de vișini” de A.P. Cehov, regia David Doiashvili, 2017
• Ducele de Cornwall – „Regele Lear de William Shakespeare”, regia David Doiashvili, 2016
• Tony Tirell – „Eden de Eugene O`Brien”, regia Cristina Giurgea, Programul 9G la TNB, 2016
• Demetrius – „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, regia Petrică Ionescu, 2015

Roluri în teatru

• Riff – „West Side Story”, regia Răzvan Mazilu, Teatrul Odeon
• Chiriac – „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia Radu Gabriel, Teatrul Teatreli
• Billy Flinn – „Chicago”, musical, regia Gelu Colceag, UNATC
• Valet - „La Grande Magia”, regia Ellie Malka, Teatrul Bulandra
• Cipri – „Graffiti drimz”, regia Alina Nelega, Teatrul Odeon, 2010
• Luko – „Orchestra Titanic”, regia Cristina Giurgea, UNATC, 2012-2013
• Nea’ Mărin – „La lilieci”, licență, regia Valeria Sitaru și Vlad Logigan, UNATC, 2012
• Treplev – „Pescărușul”, licență, regia Valeria Sitaru și Vlad Logigan, UNATC, 2012
• Negustorul – „Comedia erorilor”, regia Adela Bitica, UNATC, 2011
• Don John – „Mult zgomot pentru nimic”, regia Dragoș Mușoiu, UNATC, 2011
• Borkin – „Ivanov”, regia Tudor Lucanu, UNATC, 2011
• Demetrius – „Titus Andronicus”, regia Raptis Alexandros, UNATC, 2010
• Lennox – „Macbeth”, regia Cosmin Borodan, UNATC, 2010
• Spițerul – „Romeo si Julieta”, regia Alexandra Neacșu, UNATC, 2009
• Regele / Vânătorul / Pitic – „Albă ca zăpada”, varianta modernă, prezentat în numeroase festivaluri de teatru între anii 2003 și 2006

FILMOGRAFIE

• Mirciulică - „Când mama nu-i acasă”, regia Ruxandra Ion, serial, 2017
• Sebi – „Attentatvum”, scurt-metraj, regia Mihai Ghiță, UNATC, 2016
• Coregraful - „6,9 pe scara richter”, regia Nae Caranfil, 2016
• The first conductor - „Exodus to Shanghai”, regia Anthony Hickox, 2015
• Sile - „Ca niciodată: A fost odată”, regia Bogdan Drăgulescu, 2014
• Alin – „Poartă-n casă”, scurt-metraj, regia Hadrian Gavriliuțiu, 2014
• Mircea Dănescu – „O nouă viață”, serial ProTV
• Băiatul de la pompe funebre – „O umbră de nor”, scurt-metraj, regia Radu Jude, 2012
• Îngerul Barman – „Heaven”, scurt-metraj, regia Monica Livia, UNATC, 2012
• Radu Petrescu - „Te aștept de-o viață”, scurt-metraj, regia Ana Tarlea, Media Pro, 2012
• Gama – „Cei mai frumoși ani”, scurt-metraj, regia Wolfram Paulus, 2011
• Bodyguard – „Toată lumea din familia noastră”, regia Radu Jude, 2011
• Bogdan – „Unde dai și unde crapă”, scurt-metraj, regia Andrei Ion, Media Pro, 2011
• Pușcăriașul – „Evadarea”, scurt-metraj, regia Hassan Wissam, UNATC, 2011
• Piți – „Matinala”, scurt-metraj, regia Irina Alexiu, Media Pro, 2011
• Cip – „După amiaza în drumul Taberei”, scurt-metraj, regia Vlad Trandafir, UNATC, 2010
• Vasile – „Teza pe două rânduri”, scurt-metraj, regia Ion Arama, UNATC, 2010
• Alin – „Hello Kitty”, scurt-metraj, regia Millo Simulov, UNATC, 2010

* 1992: Albert Georgian Cristescu (n. 30 mai 1992, în Moreni, județul Dâmbovița)^[1]este un handbalist român care joacă pentru HCM Constanța și echipa națională de tineret a României pe postul de pivot.
* 1994: Hugo Pierre Leclercq (n. 30 mai 1994), mai bine cunoscut sub numele de scenă Madeon, este un muzician, textier, producător și DJ francez.^[2] A devenit popular prin intermediul videoclipului „Pop Culture”, combinând de 39 de cântece cunoscute cu ajutorul unui Novation Launchpad, primind în primele zile de la lansarea pe YouTube mai multe milioane de vizualizări.^[3]

Primul EP al lui Leclercq's, The City a fost lansat în 2012. Pe 27 martie 2015 și-a lansat albumul de debut, intitulat Adventure, promovat printr-un turneu cu concerte în 22 de orașe nord-americane

Madeon

* 1994: Iulian Roșu (n. 30 mai 1994 în București) este un fotbalist român care joacă pentru Metaloglobus București. În sezonul 2014-15 a fost transferat la Rapid București^[1], deși și-a făcut junioratul la Steaua București. În sezonul 2015-2016 a jucat pentru Astra Giurgiu

·         1997: Jake Short, actor american

VA URMA