MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 23 IUNIE 2020
PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI
PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI
RELIGIE ORTODOXĂ 23 Iunie
Sfânta fecioară Agripina era născută şi crescută în preaslăvita cetate Roma cea veche. Ea din tinereţe s-a dat lui Dumnezeu şi s-a făcut, după cum spune Apostolul, bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se măntuiesc. Pentru că, precum un trandafir cu bun miros împodobeşte o grădină, tot aşa şi ea prin pilda vieţii sale celei curate şi îmbunătăţite, a împodobit inimile credincioşilor şi le-a umplut de mireasmă, gonind toată ispita patimilor, pentru că şi-a înfrumuseţat sufletul cu curăţia fecioriei şi s-a logodit cu Hristos, pentru care a alergat la munci cu îndrăzneală, pe vremea împărăţiei lui Valerian, şi s-a dat la multe bătăi pentru dragostea mirelui său, Hristos. Deci a fost bătută cu toiege şi a suferit sfărâmarea oaselor, a fost dezbrăcată de haine şi întinsă cu legături, din care a scăpat fiind dezlegată cu mână nevăzută de îngerul Domnului, care întărind-o pe ea, sfânta a zdrobit toată păgânătatea şi în munci şi-a dat sufletul său lui Dumnezeu.
Iar alte roabe ale lui Hristos ca: Vasa, Paula şi Agatonica, luând în taină trupul muceniţei, au ieşit cu el din cetatea Romei şi, trecând din loc în loc şi călătorind pe mare, au ajuns în eparhia Siciliei şi acolo au îngropat acel sfânt trup. Iar când Sicilia a primit în sine acele cinstite moaşte muceniceşti, îndată s-a izbăvit de întunecata răutate diavolească şi încă s-a apărat şi de agareni cu rugăciunile Sfintei Agripina, căci atunci când agarenii au mers în cetate, unde era biserica ei, şi au îndrăznit a da război spre ea, vrând să o ia, deodată au fost daţi pierzării celei desăvârşite. Iar de la cinstitul ei mormânt se dădeau tămăduiri de toate bolile şi se curăţau toţi cei ce veneau cu credinţă, astfel că toate neputinţele se izgoneau cu sfintele ei rugăciuni şi cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Sfantul Mucenic Aristocleu, preotul -
A fost preot in orasul Tamasa din insula Cipru. In timpul persecutiei imparatului Maximian Galeriu (285-305), s-a ascuns intr-o pestera in munte. Peste ceva timp a aflat cum erau chinuiti crestinii din orasul Salamina. Atunci parintele Aristocleu a parasit pestera in care se ascundea si s-a dus in mijlocul acelora pentru a-i incuraja. Pe drum s-a oprit la Biserica "Sfantul Apostol Barnaba". De aici a plecat din nou la drum insotit de doi crestini, Dimitrian diaconul si Atanasie dascalul, care doreau si ei sa se afle in mijlocul celor ce patimeau pentru Domnul nostru Iisus Hristos. Toti trei au primit moarte martirica pentru marturisirea credintei in Iisus Hristos.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 23 Iunie
Se taie brânza Tofu cubuleţe, ciupercile - mărunt, varza - fin.
Ceapa tocată se căleşte în ulei cu apă şi condimente.
Se pun ciupercile şi se lasă pe foc câteva minute.
La sfârşit, amestecă-le cu varza, tofu şi sarea, verdeaţa şi zeama de lămâie.
VA URMA
A. PLĂCINTE, GUSTĂRI
Roşii umplute cu vinete
· 4 – 5 roşii mari
· 1 – 2 căţei de usturoi
· Ulei
· 1 vânătă
· Pătrunjel verde
· Sare
Se taie capacul, se scobesc roşiile şi se presară înăuntru cu sare.
Vânăta tăiată cubuleţe mici se prăjeşte în ulei împreună cu miezul roşiilor trecut prin sită şi cu usturoiul pisat.
Se umplu roşiile cu acest amestec după ce s-a răcit şi se ornează cu pătrunjel verde. Se pot servi aşa sau, stropite cu ulei, presărate cu pătrunjel şi rumenite la cuptor.
B. SALATE
Salată din varză albă, Tofu şi ciuperci
- 200 g brânză Tofu,
- 1 varză mică (cam de 1 kg),
- 1 conservă de ciuperci,
- 1 ceapă,
- zeamă de lămâie,
- ulei, sare, condimente, verdeaţă.
Se taie brânza Tofu cubuleţe, ciupercile - mărunt, varza - fin.
Ceapa tocată se căleşte în ulei cu apă şi condimente.
Se pun ciupercile şi se lasă pe foc câteva minute.
La sfârşit, amestecă-le cu varza, tofu şi sarea, verdeaţa şi zeama de lămâie.
C. SOSURI
Pentru astăzi nu este necesar să pregătim un sos separat.
D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Supă cremă de legume
* 4-5 cartofi,
* 4-5 cartofi,
* 3 morcovi,
* 1 ţelină,
* 2 rădăcini de pătrunjel,
* 2 cepe,
* 1 rădăcină de păstârnac,
* verdeaţă,
* sare,
* crutoane
Lagumele se spală, se curăţă, se taie şi se pun la fiert.
Lagumele se spală, se curăţă, se taie şi se pun la fiert.
După ce au fiert bine se lasă să se scurgă şi se pun într-un blender. După ce s-au pasat bine, se subţiază cu supa în care s-au fiert şi se mai pun pe foc câteva minute.
Se adaugă sarea şi verdeaţa tocată şi se serveşte firbinte cu crutoane.
E. MÂNCĂRURI
Orez cu roşii la cuptor
· 1 kg roşii bine coapte
· 1 căpăţână usturoi
· 1 ceaşcă ulei
· ½ kg orez
· 3 ardei tăiaţi solzişori
· 1 legătură pătrunjel tocat mărunt
· ½ ceaşcă măsline negre tăiate felii
· Sare
· piper
Se îndepărtează coaja şi seminţele roşiilor şi se taie mărunt.
Într-un vas Iena sau o tavă obişnuită, tapetat cu ulei, se pun jumătate din roşii şi se presară deasupra lor sare, piper, pătrunjel, usturoi tăiat felioare şi ardeiul solzişori.
Se amestecă orezul nefiert cu măslinele şi pătrunjelul.
Se aşază în tavă, peste stratul de roşii, jumătate din amestecul de orez şi se toarnă peste el jumătate din cantitatea rămasă de roşii.
Se presară ulei, sare, piper, pătrunjel, usturoi, ardei.
Cealaltă jumătate din orez şi restul de roşii se adaugă în acelaşi mod, straturi.
Se dă la cuptor, la foc potrivit, cam o jumătate de oră.
Se serveşte rece.
F. DULCIURI
Tort cu nucă şi gem
Pentru foi:
*3 ½ căni făină
*1 cană zahăr
* ½ cană ulei
* 1 cană apă
* 1 cană nucă măcinată
* 1 linguriţă bicarbonat
Pentru umplutură:
* 800 g gem acrişor
* 1 cană nucă măcinată
Pentru glazură:
* 250 g zahăr pudră
* 6 linguri cacao
* 8 linguri apă clocotită
* 2 linguri ulei
* 100 g frişcă vegetală pentru decor
Cum se prepară:
Se amestecă apa calduţă cu făina şi se adaugă, pe rând: zahărul, uleiul, nuca măcinată şi bicarbonatul stins cu oţet sau zeamă de lămâie.
Se lasă aluatul 1 oră la frigider şi în acest timp se amestecă gemul cu nuca măcinată.
Se împarte apoi aluatul în 5 bucăţi din care se întind 5 foi care se coc pe dosul tăvii de tort, la foc potrivit, 10-15 minute fiecare.
După ce s-au copt toate foile şi s-au răcit, se umplu cu compoziţia de gem. Pentru că foile sunt de post, ele vor fi puţin tari, chiar dacă stau cu gem de pe o zi pe alta. De aceea, fiecare foaie se stropeşte cu 2-3 linguriţe de sirop fiert din apă, zahăr şi 1 esenţă de rom.
Se pregăteşte glazura: se amestecă apa clocotită cu zahărul, cacaoa şi uleiul şi se îmbracă tortul cu acest amestec. Se decorează cu nucă şi frişcă vegetală.
Se păstrează tortul acopertit cu o folie de plastic, la temperatura camerei şi nu la frigider.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu