MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 6 IUNIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

ISTORIE PE ZILE 6 Iunie

Evenimente

· 1391: In Ecija (Sevilla) un grup mare de oameni condus de un episcop catolic, intră în cartierul evreiesc al orasului și ucid 4000 de evrei.

· 1513: Trupele italiene a „Ligii Sfinte" înving în Bătălia de la Novara, armata sub conducerea lui Ludovic al XII-lea al Franței. Ludovic al XII-lea (n. 27 iunie 1462, d. 1 ianuarie 1515), numit „Tatăl Poporului” (franceză Le Père du Peuple) a fost al treizeci şi cincilea rege al Franţei şi unicul monarh al ramurii Valois-Orléans a Casei Valois. A domnit de la 1498 la 1515 şi a urmărit o politică externă foarte activă.

· 1523: Regentul Suediei Gustav Vasa este ales rege al Suediei, marcând simbolic sfârșitul Uniunii de la Kalmar. Această zi este Ziua Națională a Suediei. Gustav I (născut Gustav Eriksson la 12 mai 1496 – d. 29 septembrie 1560), a fost primul monarh al Casei de Vasa, o influentă familie nobilă care va deveni casa regală a Suediei în secolele XVI și XVII, după rebeliunea împotriva regelui Christian al II-lea al Danemarcei. Domnia sa de 37 de ani, care a fost cea mai lungă domnie a unui rege suedez până la acea dată, inlaturand nu numai cu supremația daneză dar și cea a Bisericii Romano – Catolice, ale căror active au fost naționalizate, iar in Biserica luterană din Suedia a stabilit controlul său personal. Gustav I este privit ca un fondator al Suediei moderne și supranumit părintele națiunii.

· 1549: Henric II a intrat triumfal in Paris, evenimentul fiind ilustrat artistic de Jean Goujon.

· 1654: Regina Cristina abdică de pe tronul suedez și este succedată de vărul ei Carol al X-lea Gustav. Motivele abdicării sunt dorința ei de a deveni catolică (lucru interzis în Suedia protestantă) și nu voia să se căsătorească pentru a avea un moștenitor la tron. Cristina (suedeză Kristina Augusta; 18 decembrie 1626 – 19 aprilie 1689), mai târziu cunoscută drept Cristina Alexandra[1] şi uneori Contesa Dohna, a fost regină a Suediei din 1632 până în 1654. A fost singurul copil legitim supravieţuitor al regelui Gustavus Adolphus al Suediei şi a soţiei lui Maria Eleonora de Brandenburg. La vârsta de şase ani i-a succedat tatălui ei la tronul Suediei după moartea acestuia în bătălia de la Lützen (1632) în timpul Războiului de Treizeci de Ani. Carol al X-lea Gustav suedeză Karl X Gustav (8 noiembrie 1622 – 13 februarie 1660) a fost rege al Suediei din 1654 până la moartea sa. A fost fiul lui Ioan Casimir, Conte Palatin de Zweibrücken-Kleeburg și al Ecaterinei a Suediei. După decesul tatălui său a devenit Conte Palatin. S-a căsătorit cu Hedwig Eleonora de Holstein-Gottorp și au avut un singur fiu, Carol al XI-lea al Suediei. Carol al X-lea a fost al doilea rege Wittelsbach al Suediei după regele Christopher de Bavaria (1441–1448) care nu avea moștenitori. La începutul domniei lui Carol, acesta s-a concentrat pe vindecarea discordiilor interne și pe unirea tuturor forțelor națiunii, potrivit standardului său pentru o nouă politică de cucerire. El a contractat o căsătorie politică pe 24 noiembrie 1654, cu Hedviga Eleonora, fiica lui Frederick al III-lea, Duce de Holstein-Gottorp, pentru a asigura un viitor aliat împotriva Danemarcei. În martie 1655, s-a luat în considerare în mod corespunzător, cele două mari întrebări naționale presante: un război și restituirea terenurilor coroanei înstrăinate. Timp de trei zile, un comitet secret prezidat de către rege, a decis că regele ar putea convinge cu ușurință delegații pentru un război necesar împotriva Poloniei și că acesta s-ar dovedi foarte avantajos, însă se lua în considerare problema subvențiilor. În 1659, el a proclamat pedepse severe pentru orice vânătoare în rezerva roială din Ottenby, Öland, Suedia, unde a construit un zid lung, separând sudul insulei.

· 1674: Este incoronat Shivaji, fondator al Imperiului Maratha, care se intindea pe o suprafata de cca. 2,8 milioane de km2, pe teritoriul Indiei de azi. Imperiul Maratha a existat pana in anul 1818, cand a devenit posesiune britanica.

· 1683: La Oxford a fost inaugurat primul muzeu universitar public din lume “Ashmolean Museum of Art and Archeology”. Muzeul expune monede antice, carti vechi, gravuri si picturi, mostre geologice si zoologice printre care un specimen impaiat al pasarii Dodo.etc.naturalistul Robert Plot a fost primul director al acestui muzeu. Pasărea Dodo a trăit de-a lungul mileniilor pe insulele Reunion si Mauritius din Oceanul Indian si au disparut la numai două sute de ani de la venirea omului în această regiune. Pasărea Dodo cu aspectul său neobișnuit este una din cele mai cunoscute specii dispărute.

· 1752: Un incendiu devastator distruge mare parte din orasul Moscova.

· 1762: Fortele britanice asediaza si cuceresc posesiunea spaniola Havana, in timpul Razboiului de sapte ani. Orasul a fost restituit spaniolilor in urma Tratatului de la Paris din 1763.

· 1808: Fratele lui Napoleon, Joseph Bonaparte este încoronat rege al Spaniei. Joseph-Napoléon Bonaparte, rege al Neapolelui și Siciliei, rege al Spaniei și al Indiilor, conte de Survilliers (n. Corte, Franța, 7 ianuarie 1768 – d. Florența, Italia, 28 iulie 1844) a fost fratele mai mare al împăratului francez Napoleon I, care l-a numit rege al Neapolelui și Siciliei (1806-1808) și mai târziu rege al Spaniei. A fost rege al Spaniei din 6 iunie 1808 până pe 11 decembrie 1813, însă se întorsese în Franța încă de pe 13 iunie 1812.

· 1809: In Suedia este promulgata o nouă Constituție, care restabilește puterea politică pentru Ståndsriksdagen (Parlamentul), după 20 de ani de absolutism monarhic. În același timp, Carol al XIII-lea este ales pentru a-i succeda lui Gustav Adolf al IV-lea,pe tronul l Suediei. Carol al XIII-lea (suedeză: Karl XIII) (n. 7 octombrie 1748 – d. 5 februarie 1818), a fost regele Suediei din 1809 și rege al Norvegiei (unde a fost cunoscut drept Carl II) din 1814 și până la moartea sa. A fost al doilea fiu al regelui Adolf Frederic al Suediei și a reginei Luisa Ulrika a Prusiei, sora lui Frederic cel Mare al Prusiei.

· 1844: A fost fondata la Londra,YMCA (Young Men’s Christian Association), de catre pastorul britannic George Williams. Asociatia are ca obiectiv ameliorarea conditiilor grele de viata a oamenilor care traiesc in marile orase. Sapte ani mai tarziu a fost infiintata o agentie la Montreal, in Canada, prima in America de Nord. Astazi, aceasta asociatie s-a raspandit in 130 de tari ale lumii, federatiile nationale fiind membre ale Aliantei mondiale YMCA.

· 1849: Trupele tariste, chemate de Curtea de la Viena, intra in Transilvania si Ungaria, pentru a inabusi revolutia.

· 1857: Sofia de Nassau se căsătorește la castelul din Wiesbaden-Biebrich cu viitorul rege Oscar al II-lea al Suediei și Norvegiei.

· 1858: caimacamul Moldovei Nicolae Vogoride consfinţeşte, prin intermediul unui hrisov, drepturile și privilegiile acordate coloniştilor bulgari de împăraţi ruşi.

· 1859: S-a constituit colonia engleza Queensland (Australia), prin separarea de colonia New South Wales.

· 1865 - La Bucureşti, Principatele Unite şi Austria au semnat o Convenţie de extrădare reciprocă a dezertorilor şi delincvenţilor.

· 1873: împărații rus și austriac Alexandru II şi Franz Joseph I au constituit prin Acordul consultativ (Convenţia de la Schönbrunn), o înțelegere defensivă comună ce va pune bazele Alianței celor trei împărați. În cazul unei ameninţări de atac din partea unei terţe puteri, ambii monarhi se obligau să se înţeleagă pentru a adopta o„linie de conduită comună“. La 23 octombrie 1873, Wilhelm I, împăratul Germaniei, aderă la Convenţia de la Schönbrunn. Se constituie astfel Alianţa celor trei împăraţi. Este un fel de „Sfînta Alianţă“ între împăraţii Rusiei, Germaniei şi Austriei. Guvernul rus urmărea prin această alianţă excluderea unei eventuale înţelegeri germano-austriece în Balcani împotriva Rusiei şi să asigure graniţele de apus în cazul unei ciocniri cu Anglia în Asia Mică. În anul 1881 este semnat un nou acord al celor trei împăraţi, care nu mai este numit consultativ ca primul, ci prevedea obligaţia semnatarilor de a se menţine neutralitatea. Dar, în continuare, desfăşurarea evenimentelor face ca ciocnirile de interese între Rusia şi Germania să ducă la încordarea relaţiilor dintre ele şi la constituirea, treptată, a celor două blocuri militare: Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia); Tripla Înţelegere sau Antanta (Rusia, Franţa, Anglia).

· 1882: Primul brevet pentru un fier de calcat electric a fost primit de inventatorul Henry Seely din New-York. Henry White Seely, din New York, era matematician de profesie, dar a fost preocupat si de inventica. Paradoxul este ca, desi parea a fi o solutie minunata, fierul electric nu putea fi utilizat in mod curent, deoarece cele mai multe locuinte nu erau racordate la reteaua de electricitate. In acelasi an, o varianta a fierului de calcat electric, cu arc de carbon, a fost prezentata in Franta, dar s-a considerat ca este prea periculos si s-a abandonat.

· 1906: S-a deschis, in Bucuresti, “Expozitia generala romana”, la aniversarea implinirii a 40 de ani de la venirea regelui Carol I pe tronul tarii. Proiectul, coordonat de arhitectul I.D. Berindei, a fost inspirat de Expoziţia Universalã de la Paris din anul 1900 şi a cuprins pavilioane dedicate industriei, comerţului, agriculturii, silviculturii, minelor, culturii şi artelor. Arhitecţii expoziţiei au fost Victor Ştefanescu şi Ştefan Burcuş, carora li s-au alaturat ingineri de renume. La inaugurare au participat întregul guvern, familia regala, membri ai administraţiei, oaspeţi straini, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, cu excepţia legaţiei Imperiului Otoman. Bateriei de la Calafat numitã “Carol I“ i-a revenit onoarea sã traga salvele de tun ce marcau deschiderea oficialã a expoziţiei. Familia regalã a fost întâmpinatã la intrarea în parc, prin poarta în formã de arc de cerc, de cãtre organizatori, guvern şi un grup de 300 de notari, primari şi sãteni de frunte din toate judeţele ţãrii. Arenele Romane, operã a inginerului Elie Radu, cu o capacitate maximã de 5000 de locuri, a fost locul de desfãşurare pentru festivitãţile de deschidere şi de închidere ale expoziţiei şi al altor manifestãri cu caracter cultural şi artistic, ce au oferit ocazia afirmãrii unitãţii de neam, şi limbã a tuturor românilor. La Arenele Romane au ţinut discursuri I. Lahovari, C. I. Istrati şi Regele Carol I.

· 1925 - În această zi Walter Chrysler a fondat companie Chrysler Corporation prin restructurarea fostei Maxwell Motor Company, fondată în 1904, dar aflată într-o situaţie dificilă încă din anul 1920. De fapt venirea lui Walter Chrysler la această companie se leagă tocmai de dificultăţile pe care Maxwell-Chalmers le înfrunta. Americanul era văzut la acea vreme ca un foarte bun specialist în redresarea constructorilor aflaţi în derivă, după ce reuşise acelaşi lucru cu Willlys. În 1923 Walter Chrysler a oprit producţia automobilului Chalmers şi în 1924 a lansat primul său model eponim Chrysler. În 1925 Walter a gândit însă că este cazul ca întreaga companie să îi poarte numele şi astfel 6 Iunie este considerată ziua de naştere Chrysler. În 1928 Chrysler a început un proces de segmentare după modelul G.M. Ca marcă low cost, Chrysler a fondat Plymouth, după care a fost introdusă DeSoto ca şi marcă de mijloc şi ulterior compania Dodge Brothers a fost ataşată portofoliului. Revenind mai aproape de zilele noastre, Chrysler a fost cumpărat de Daimler-Benz în anul 1998, formând grupul DaimlerChrysler AG. În 2007 CEO-ul Dieter Zetsche a anunţat că Daimler va ceda 80,1% din capitalul Chrysler către Cerberu Capital Management pentru 7,4 miliarde dolari. Pe 20 Ianuarie 2009 FIAT S.p.A. a anunţat alianţa globală cu Chrysler LLC. Ulterior Chrysler a trecut prin procesul de faliment, fiind restructurat sub forma Chrysler Group LLC, o nouă entitate. În prezent grupul uneşte următoarele Chrysler, Dodge, Ram (fosta divizie utilitară a lui Dodge), Jeep şi Global Electric Motorcars.

· 1930: Restauratia carlista. Carol al II-lea s-a reintors in tara intrand ilegal, cu pasaport fals. Carol poartă negocieri cu Iuliu Maniu, căruia îi promite să renunțe la relația cu Elena Lupescu, (cunoscută ca „Magda Lupescu”, 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, botezat creștin-ortodox, care a adoptat numele de Nicolae Lupescu. Elena Lupescu a fost inițial soția ofițerului de armată Ion Tâmpeanu. Carol al II-lea este proclamat rege după două zile de la intrarea in tara, pe 8 iunie 1930, inlocuindu-l la tron pe fiul sau minor, Mihai I. El o aduce însă pe amanta sa, Elena Lupescu, la București și în cele din urmă o exilează pe fosta lui soție, regina Elena a României (la naștere principesă a Elenilor și de Danemarca), mama viitorului rege Mihai I, de care a divorțat. Odată cu reîntoarcerea lui Carol din străinătate și uzurparea tronului fiului său Mihai I (la 8 iunie 1930), domnia sa în următorul deceniu va sta sub semnul camarilei, un grup de influență implicat în acte de corupție, cel mai faimos fiind Afacerea Skoda. Carol a încercat să influențeze cursul vieții politice românești, în primul rând prin manipularea partidelor Național Liberal și Național Țărănesc și a unor grupări antisemite și din (ianuarie 1938) prin impunerea dictaturii regale.

· 1932: Alexandru Vaida-Voievod a fost ales președinte al Consiliului de Miniștri (6 iun.-10 aug. 1932).

· 1942: Al doilea război mondial: SUA a declarat război României și Bulgariei, declanșându-se, în zilele următoare, expedițiile aeriene americane asupra țării noastre, în special asupra Prahovei.

· 1944: Al Doilea Război Mondial: Începe Bătălia Normandiei. Ziua Z sub numele de cod Operation Overlord începe cu debarcarea a 155.000 de trupe aliate pe plajele din Normandia în Franța. Bătălia pentru Normandia a fost purtată în 1944 între forțele germane și forțele Aliaților ca parte a celui de-al doilea război mondial. Numele de cod al invaziei aliate a fost Operațiunea Overlord și s-a desfășurat între 6 iunie – 19 august 1944, când Aliații au traversat Sena, sau, după alți autori, 25 august, când a fost eliberat Parisul. Debarcarea din Normandia rămâne până în zilele noastre cea mai mare operațiune amfibie din istorie, care a implicat participarea a aproape trei milioane de soldați, care au traversat Canalul Mânecii din Anglia în Normandia. Faza inițială a Operațiunii Overlord a purtat numele de cod Operațiunea Neptun. În faza inițială a invaziei, aliații au trebuit să pună ferm piciorul pe continent, obiectiv îndeplinit între 6 – 30 iunie. Primele forțe aliate care au intrat în luptă în Normandia au fost din Canada, Regatul Unit și Statele Unite. După primul val de invazie, au fost debarcate forțe substanțiale ale Franței Libere și Poloniei plus contingente mai mici din Belgia, Cehoslovacia, Grecia, Olanda și Norvegia. Invazia din Normandia a început cu acțiunile aeropurtate ale trupelor de parașutiști și ale infanteriei transportate cu planoare și cu atacuri masive ale aviației, artileriei navale, din noaptea de 5/6 iunie. În dimineața zilei de 6 iunie a fost declanșată acțiunea amfibie de debarcare pe plajele Normandiei. Forțele destinate acțiunii au început deplasarea în Ziua Z din porturile de pe coastele sudice ale Angliei, cel mai important dintre ele fiind Portsmouth. Bătălia din Normandia a continuat pentru mai mult de două luni, trecând prin fazele de stabilire, extindere a capetelor de pod și mai apoi de eliberare a teritoriului Normandiei. Aceste acțiuni au dus la închiderea pungii de la Falaise și la eliberarea Parisului la sfârșitul luni august 1944. Bătălia din Normandia a fost descrisă de Adolf Hitler astfel: „În răsărit, imensitatea spațiilor ne va …. permite o pierdere de teritoriu … fără ca șansele de supraviețuire ale Germaniei să sufere o lovitură mortală. Nu același lucru se întâmplă în occident! Dacă inamicul va avea succes aici … vor urma consecințe de proporții uriașe în foarte scurt timp”. După ce Germania a invadat Uniunea Sovietică, Armata Roșie a suportat greul luptelor împotriva Puterilor Axei pe frontul continental european. Într-o declarație comună cu Stalin, președintele SUA Franklin D. Roosevelt și premierul britanic Winston Churchill au anunțat că s-a ajuns la un „consens deplin” în ceea ce privește nevoia urgentă de creare a unui al doilea front în Europa în 1942. Churchill i-a informat în mod neoficial pe sovietici printr-un memorandum înmânat lui Viaceslav Molotov că resursele necesare pentru invazie sunt insuficiente pentru declanșarea unei operațiuni de amploare în cursul anului 1942. Anunțul a avut efect, Hitler ordonând începerea de pregătiri pentru fortificarea coastei vestice a Atlanticului, în vederea respingerii unei invazii aliate. Liderii britanici, în frunte cu premierul Churchill, doreau să evite atacurile frontale specifice primului război mondial, care provocaseră uriașe pierderi umane. În schimb, Churchill și șefii militarei britanici sprijineau atacurile comandourilor Direcției Operațiunilor Speciale și ale acțiunile mișcărilor naționale de rezistență, în timp ce principalul efort de război al Aliaților occidentali ar fi trebuit să fie făcut în Marea Mediterană și Italia, (care era considerat aliatul slab al Axei), țintind Austria și, mai departe, centrul Germaniei. O asemenea abordare a problemei oferea avantajul creării unei bariere, care ar fi limitat înaintarea sovietică în Europa. În schimb, americanii considerau că o abordare mult mai pragmatică era un atac pe calea cea mai scurtă dintre Germania și principalele baze aliate din Regatul Unit. Americanii și-au sprijinit cu foarte mare hotărâre punctul de vedere și au lăsat foarte clar să se înțeleagă că soluția debarcării pe coasta Atlanticului este singura pe care o vor spirjini. Până în 1944, au mai existat două porpuneri de acțiune, „Operațiunea Sledgehammer (Barosul)” în 1942 și „Operațiunea Roundup (Atacul prin surprindere)” în 1943. Ultimul plan a fost adoptat și dezvoltat sub numele de „Overlord (Suzeranul)”, dar declanșarea lui a fost amânată până în 1944. Procesul de planificare a fost început în primele zile ale lunii martie 1943 de către „Șeful Statului Major al Comandantului Suprem Aliat” (COSSAC), generalul locotenent Frederick E. Morgan, secondat de adjunctul său american, generalul maior Ray Barker. Planul a fost adoptat și adus la zi în ianuarie 1944 de „Cartierele Generale ale Forțelor Expediționare Aliate” (SHAEF), conduse de generalul Dwight D. Eisenhower. Raza mică de acțiune a avioanelor de vânătoare britanice, care acționau de pe aerodrumurile din insulă, limitau foarte mult locațiile posibile de debarcare amfibie. Mai mult, din punct de vedere geografic, numărul locațiilor era redus la doar două: Pas de Calais și coasta Normandiei. În vreme ce Pas de Calais asigura cea mai scurtă rută din Anglia până pe continentul european, cele mai vaste și joase plaje, și de asemenea cea mai scurtă cale terestră către Germania, era în schimb puternic fortificată și apărată. Ca urmare, Aliații au ales Normandia ca zonă de declanșare a invaziei. În parte datorită lecțiilor învățate după raidul de la Dieppe de pe 19 august 1942, Aliații au decis să nu atace direct porturile franceze în primele faze ale debarcărilor. Debarcările masive pe un front foarte larg în Normandia ar fi permis amenințarea simultană a mai multor porturi, în principal a Cherbourgului și a a altora, aflate mai la vest, în Bretania, iar în scurtă vreme ar fi creat condițiile necesare pentru au atac de amploare spre Paris și mai departe spre granițele Germaniei. Normandia avea o zonă de coastă mai slab fortificată și în același timp era un punct strategic neșteptat de debarcare. Atacul executat în această zonă ar fi asigurat crearea confuziei și debandadei în rândul forțelor germane. În noiembrie 1943, generalul Eisenhower a fost numit Comandant Suprem al Forței Expediționare Aliate din Europa Occidentală. În ianuarie 1944, generalul britanic Bernard Montgomery a fost numit în funcția de comandant al Grupului de Armate al 21-lea, care avea în subordine toate forțele terestre, și a fost însărcinat cu dezvoltarea planului de invazie. În momentul numirii lui Mongomery la comandă, planul COSSAC propunea o debarcare amfibie a trei divizii și transportarea pe calea aerului a două brigăzi. Montgomery a crescut rapid proporțiile planului inițial de atac la cinci divizii debarcate prin acțiuni amfibii și a trei divizii pe calea aerului, ceea ce a dus la cuprinderea în planurile debarcării și a acțiunii de pe plaja Utah. (Mongomery ceruse la început atacul a patru divizii aeropurtate, dar capacitatea de transport limitată a făcut ca atacul să fie dat de numai trei divizii). În total, pentru Bătălia din Normandia aveau să fie destinate 47 de divizii: 19 britanice, 5 canadiene și una poloneză sub comandă britanică și 21 de divizii americane, plus o divizie franceză, în total 1.400.000 de soldați. Pe 7 aprilie și 15 mai, Montgomery și-a prezentat strategia de invazie la școala Sf. Paul din Londra. Mongomery prevedea o luptă de 90 de zile, în care timp aliații ar fi trebuit să atingă Sena, cu două flancuri care ar fi pivotat în jurul Caenului, cel britanic rotindu-se spre stânga, iar cel american spre dreapta. La acțiunea amfibie aveau să participe cam 6.900 de vase, puse sub comanda amiralului Bertram Ramsay (care fusese implicat nemijlocit la debarcările din Africa de nord și din Italia). Dintre acestea, peste 4.100 erau vase de desant. Pentru acoperirea aeriană a operațiunii fusese constituită o forță aeriană formată din 12.000 de aparate de zbor, aflată sub comanda mareșalului aerului Trafford Leigh-Mallory. Aceste aparate de zbor trebuiau să asigure sprijinirea din aer a debarcări, transportul parașutiștilor în peste 1.000 de misiuni, lansarea a peste 10.000 tone de bombe în aproximatv 14.000 de misiuni. Obiectivul primelor 40 de zile era cucerirea unei enclave, care să includă orașele Caen și Cherbourg. Cherbourgul era vizat în mod special pentru portul său cu ape adânci. Ar fi trebuit să urmeze atacuri care să străpungă apărarea germană și să elibereze Bretania și porturile de aici, plus o înaintare de aproximativ 190 km spre sud-vestul Parisului, de la Le Havre, prin Le Mans spre Tours, astfel încât, după 90 de zile, aliații să controleze zona mărginită de râurile Loara la sud și Sena la nord-est.

· 1953: s-a produs cea mai spectaculoasă evadare dintr-o colonie de muncă în care lucrau deţinuţi politici. Este vorba despre evadarea a 14 deţinuţi care lucrau la mina de plumb Cavnic. Şi mai extraordinar, şi de neînţeles pentru Securitate, a fost că în aceeaşi zi, cu câteva ore mai devreme, trei deţinuţi de la mina Valea Nistrului au reuşit şi ei să evadeze. Evadarea de la Cavnic este spectaculoasă şi prin faptul că unii dintre evadaţi au reuşit să reziste în libertate câteva luni. Ideea unei evadări a aparţinut unui grup de deţinuţi care lucrau la Baia Sprie. Când aproape întregul plan era gata, au fost mutaţi la mina Cavnic. Aici au reluat planurile de evadarea, cooptând şi noi membri în grup. Evadarea s-a produs la ieşirea din mină, la staţia Rainer. Cei 14 s-au îmbarcat în 2 corfe. Primii 6, aflaţi în prima corfă, i-au imobilizat pe gardianul şi pe muncitorul civil care păzeau ieşirea. Reuşind să depăşească acest obstacol, au urcat pe nişte scări şi au ieşit în pădurea care înconjura lagărul. Deşi îşi propuseseră să fugă în grup, după evadare nu s-a mai găsit, aşa încât de unul singur, sau în grupuri mai mici, au încercat să se îndepărteze cât mai mult de colonia de muncă. Cei care au evadat: Fraţii Ion şi Gheorghe Brânzaru, ţărani din Vrancea, participanţi la răscoalele ţărăneşti, membri ai organizaţiei „Vlad Ţepeş II”; Alexandru Ciocâlteu, absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti, condamnat la 22 de ani de închisoare în procesul de spionaj intentat Nunţiaturii Vaticanului; Constantin (Titi) Coşereanu, elev la Şcoala Militară, arestat sub învinuirea de „spionaj” în favoarea americanilor, condamnat la 25 de ani muncă silnică; Fraţii Ion şi Simion Cojocaru, ţărani din Bârseştin Vrancea, participanţi la răscoalele ţărăneşti, arestaţi în lotul „Vlad Ţepeş II”; Dr. Miltiade Ionescu, şef de promoţie la Facultatea de Medicină, condamnat la 15 ani muncă silnică pentru „organizaţie subversivă”; Dr. Paul Iovănescu, condamnat, în acelaşi lot cu dr. Miltiade Ionescu, la 15 ani muncă silnică pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale”; Ion Pantazi, condamnat la 5 ani pentru tentativă de trecere a frontierei; Ion Ioanid, condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru “crimă de înaltă trădare”; Mircea Vueric, mecanic, condamnat la 6 ani închisoare corecţională pentru trecere frauduloasă a frontierei; Colea Ungureanu, condamnat la 6 ani închisoare pentru “uneltire contra ordinii sociale”; Li s-au alăturat chiar în ziua evadării Ghiţă Chiper (condamnat la 7 ani închisoare pentru trecere frauduloasă a frontieirei) şi Titi Spânu, croitor (condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru “favorizarea infracţiunii”). Când au fost prinşi: Dr. Miltiade Ionescu şi Paul Iovănescu au fost prinşi a doua zi dimineaţă, datorită faptului că Ionescu suferea de inimă şi nu a rezistat efortului, neputând să se depărteze prea mult de mină – au fost duşi la Securitatea din Baia Mare; Ion Pantazi a plecat în direcţia Baia Mare, a fost găzduit pentru o zi de un activist de partid din Baia Mare, dar nu după patru zile a fost prins când părăsea oraşul Baia Mare şi dus la Securitatea din Baia Mare; Ducu Ciocâlteau, Simion Cojocaru, Ghiţă Brînzaru, Colea Ungureanu, Ghiţă Chiper, Titi Spînu, constituind grupul cel mai numeros, au reuşit să iasă din încercuirea securităţii, şi au mers aproximativ 10 zile în marş forţat. Însă dintr-o eroare de orientare au mers prea mult spre nord, trecând în URSS. Încercând să se întoarcă în România, au fost somaţi de grănicerii români, arestaţi şi predaţi Securităţii care i-a transferat la Baia Mare; Ion Brânzaru nu a reuşit să iasă din cercul creat de Securitate timp de 3 săptămâni, fiind ajutat de un baci de la o stână. A pornit apoi spre Vrancea, unde a ajuns după aproape o lună. A fost trădat de un văr al său şi arestat de Securitate care l-a trimis la Baia Mare; Ion Cojocaru, Ion Ioanid, Titi Coşereanu, Mircea Vueric s-au îndreptat spre Bucovina, prin munţii Maramureşului, munţii Ţibleşului; În a paisprezecea a zi de la evadare, Ioanid şi Coşereanu se pierd de ceilalţi doi colegi, şi hotărăsc să găsească o modalitatea de a ajunge la Bucureşti. Cu ajutorul unei preot din Iacobeni, au urcat într-un tren spre Bucureşti, în 24 iunie 1953, 18 zile după evadare. Aventurile celor doi în Bucureştiul împânzit de Securitate, dar şi de tinerii din toate ţările participanţi la „Festivalul Mondial al Tineretului” sunt pagini dintr-un roman de aventuri. Prieteni şi cunoştinţe i-au ascuns şi le-au oferit sprijin. Au stat ascunşi în diverse case, au mers pe străzi şi au intrat în dialog cu participanţii la festival, mergând chiar la ştrand!. Ioanid s-a angajat chiar pe un şantier la Drăgăşani, timp de câteva săptămâni; La 13 septembrie 1953 Ioanid era arestat din Bucureşti, Coşereanu fiind arestat cu câteva zile mai devreme. Anchetaţi la Securitatea din Calea Rahovei, au fost trimişi apoi Securitatea din Baia Mare unde se afla tot grupul „evadaţilor”, iar de aici la penitenciarul din Oradea; Mircea Vueric este şi el prins lângă trecătoarea Ghimeş-Palanca, după ce se pierduse de Ion Cojocaru. Ancheta şi procesul: Pe măsură ce erau prinşi, evadaţi au fost aduşi la Securitatea din Baia Mare. În septembrie au fost mutaţi în penitenciarul Oradea. În timpul anchetei unul dintre „evadaţi” a cedat şi a făcut mărturisiri complete, astfel încât condamnarea a fost o simplă formalitate, chiar dacă Ducu Ciocâlteau şi-a retractat multe din declaraţiile date în anchetă. Cele mai mari condamnări le-au primit Ion Ioanid, Ion Pantazi şi Titi Coşereanu. Spre exemplu, Ioanid a fost condamnat la 8 ani pentru organizaţie politică în închisoare, 1 an pentru evadare, 5 ani pentru întrebuinţare de explozibil. În final 11 ani (i se adăugaseră 3 ani pentru circumstanţe agravante). Ing. Georgescu-Topuslău, considerat unul dintre complici la evadare, a fost condamnat la 1 an închisoare. „Punctul meu de vedere, la care ţin mult de tot, este că această evadare (de la Cavnic, n.ed.) nu a fost o goană după recăpătarea libertăţii. Pentru că lagărul mare care era afară nu putea să ne ofere ceea ce ne mobiliza şi ne preocupa pe noi. Sensul şi substratul acestei evadări a fost altul: am vrut şi noi o dată, în teroarea şi-n spaima aceea care domnea peste tot, mai ales în închisoare, să demonstrăm că totuşi nici acest ermetism comunist nu este chiar total. Această evadare era mai mult o acţiune de protest, decât redobândirea libertăţii, pentru că şi aşa ştiam că nu vom putea face mare lucru cu libertatea.Credeam că vom fi prinşi, dar ne-am asumat în mod deliberat şi conştient tot ce trebuia să urmeze, toate consecinţele, şi chiar scontam pe lucruri foarte grave şi definitive, chiar că, prinşi fiind, ne-ar putea executa. Ceea ce nu… nu era aşa, exagerat.” Miltiade Ionescu, AIOCIMS. Ce s-a întâmplat la Cavnic după evadarea din 6 iunie: „În zilele următoare evadării, ofiţerii şi paznicii gardieni, plini de furie şi turbaţi, şi-au pierdut stăpânirea de sine, aplicând împotriva noastră măsuri de un barbarism, de o duritate şi de o ferocitate rare. Suspecţii bănuiţi de tăinuire au fost izolaţi, încarceraţi, reducându-li-se parţial mâncarea, iar la unii total. Surprinzător, nimeni şi niciodată nu a făcut aluzii pentru incriminarea evadaţilor, din cauza cărora noi eram supuşi acum măsurilor drastice ordonate drept pedeapsă. Don contra, manifestam sentimente frăţeşti faţă de cei care şi-au primejduit viaţa…O informaţie explozivă ne-a parvenit dintr-o sursă mai mult ca sigură (…) în legătură cu alte evadări de la minele Baia Sprie şi Valea Nistrului, ce au avut loc concomitent cu cea de la Cavnic.” Cornel Onaca. Evadarea de la Valea Nistrului: Marin Ţucă, ofiţer de geniu, căpitan, Românu, ţăran din Banat, participant la rezistenţa din zona Teregova, Coţofană, Miron au organizat evadarea tot la 6 iunie 1953. În fapt evadarea celor de la Valea Neagră s-a produs doar cu câtea ore înainte de evadarea celor de la Cavnic. Această sincronizarea a dat multe bătăi de cap anchetatorilor Securităţii, pentru a stabil cum reuşiseră deţinuţii din cele două lagăre să se pună de acord. Au atacat pe deţinuţii care conducea vagoneţii cu minereu şi cu ajutorul explozibilului furat au deonat poarta exterioară reuşind să fugă. Detonarea a zguduit toate geamurile lagărului. Cei patru au fost prinşi după câteva zile fiind anchetaţi la Baia mare şi trimişi apoi la penitenciarul Oradea. În urma procesului, trei au fost condamnaţi la moarte şi unul la muncă silnică pe viaţă. Doi au fost graţiaţi de pedeapsa capitală, dar Marin Ţucă, considerat liderul grupului, a fost executat în 1955.

· 1960: București: Atleta Iolanda Balaș a stabilit un nou record mondial la săritura în înălțime: 1,85 m.

· 1961: Primul titlu de campion mondial cucerit de un luptător român (Valeriu Bularca la Campionatul mondial de lupte greco-romane de la Yokohama).

· 1971: A fost lansată nava „Soiuz 11", prima navă cosmică de transport, într-o misiune ce a durat 23 de zile, 17 ore și 40 minute.

· 1987: A fost dat în folosință pasajul Unirea din Capitală, cel mai lung pasaj subteran auto bucureștean (900 metri din care 600 acoperiți).

* 2003: Lansarea filmului Fast and Furious 2

· 2004: Primul tur al alegerilor locale în România.

Nașteri

· 1436: Regiomontanus, astronom și matematician german (d. 1476). Numele sau real era Johannes Müller von Königsberg, (d. 6 iul. 1476). A fost astronom la curtea lui Regelui Matei Corvin, în Ungaria. A construit la Nürnberg, primul observator din Germania şi primul din Europa. A publicat mai multe efemeride (poziţie a astrelor) pentru perioada 1475 – 1504, care i-au slujit lui Cristofor Columb şi Americo Vespuci să întreprindă călătoriile lor.
* 1539: Caterina Vasa (suedeză Katarina Gustavsdotter Vasa; 6 iunie 1539 – 21 decembrie 1610) a fost prințesă suedeză și contesă consort a Frisiei de Est ca soția a Contelui Edzard al II-lea. A fost fiica cea mare a lui Gustav Vasași Margaret Leijonhufvud. A fost regentă a Ostfriesland (Frisia de Est) din 1599 până în 1610.

Ca prima prințesă suedeză în 200 de ani, nașterea Caterinei a fost privită ca o bună oportunitate de a face alianțe politice străine; s-au făcut multe negocieri pentru a vedea care e cea mai bună partidă. Caterina a primit o educație atentă și o zestre mare.

A fost ales Edzard din Frizia de Est deoarece Frizia Orientală controla un important port din Emden care avea o poziție strategică cu Danemarca. Negocierile au durat mult timp, atât de mult timp încât Gustav Vasa a declarat, în frustrarea lui, că a fost o binecuvântare că fiica sa nu a fost "șchioapă sau oarbă". Friziei de Est îi era teamă că mariajul ar putea duce la o dominație suedeză, și în 1558, mama contelui, văduva regentă Anna de Oldenburg, a împărțit puterea în Frizia Orientală între cei trei fii.

În 1559, în Suedia, a avut loc nunta dintre Caterina și Edzard. Sărbătorile au fost întrerupte de un mare scandal în Vadstena, unde s-a descoperit că sora Caterinei, Cecilia, avea relații sexuale cu fratele lui Edzard, care a refuzat să se căsătorească cu Cecilia așa că acesta a fost închis și posibil castrat. Din aceasta cauză, cuplul nu a putut pleca în Frizia Orientală până în 1561.

Catarina Vasa a fost o prințesă renascentistă bine educată; ea a fost considerată o persoană inteligentă și învățată, cu un caracter independent și care a avut un mare interes pentru literatură și teologie. A fost protestantă, a vizitat Wittenberg și a scris interpretări ale Bibliei.

După moartea soțului ei, ea a scris o odă pentru înmormântarea lui (1599). A avut o mare influență atât asupra soțului ei cât și a fiul ei. A fost în contact cu frații ei din Suedia prin corespondență. Este cunoscută pentru că a protestat împotriva căsătoriei fratele ei, regele Ioan al III-lea, cu Gunilla Bielke în 1585. În perioada 1599-1610, ea a fost regentă a Friziei de Est.

Dintre toți frații ei, se consideră că ea a semănat cel mai mult cu tatăl ei.

Catarina s-a căsătorit cu Edzard al II-lea, Conte al Frisia de Est la 1 octombrie 1559, la Stockholm. Ei au avut următorii copii:

Margareta de Ostfriesland, 1560–1588
Ana de Ostfriesland, 1562–1621
Enno al III-lea de Ostfriesland, 1563–1625, (strămoș al reginei Victoria)
Ioan al III-lea de Rietberg, 1566–1625
Christopher de Ostfriesland, 1569–1636
Edzard de Ostfriesland, 1572?–1573
Elisabeta de Ostfriesland, 1572?–1573
Sofia de Ostfriesland, 1574–1630
Karl Otto de Ostfriesland, 1577–1603
Maria de Ostfriesland, 1582–1616

Catarina Vasa
Contesă consort a Frisia de Est

· 1599: Diego Velázquez, pictor spaniol (d. 1660). A fost unul dintre cei mai cunoscuţi pictori spanioli din sec. XVII-lea (d.6 aug. 1660). Reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei. În acelaşi timp, Velázquez este creatorul unei noi viziuni şi al unui nou mod de zugrăvire a naturii. Acest lucru a determinat ca, la sfârşitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniştilor să valorifice în pictura lor moştenirea lui Velázquez.

· 1606: Pierre Corneille (n. 6 iunie 1606, Rouen, Franța – d. 2 octombrie 2019, Paris, Franța) a fost un scriitor francez, unul dintre cei trei mari dramaturgi francezi ai secolului al XVII-lea, alături de Molière și Racine. Supranumit „fondatorul tragediei franceze”, Corneille a produs piese timp de aproape 40 de ani.
Corneille s-a născut la 6 iunie 1606 in Rouen, Franța și a început să studieze dreptul la 18 ani. În 1629 va scrie prima sa comedie, Mélite. Piesa a avut mare succes la Paris, drept urmare Corneille a început să scrie piese în mod regulat. În 1634 atenția s-a concentrat asupra lui Corneille, când acesta a fost ales sa scrie versuri cu prilejul vizitei Cardinalului Richelieu la Rouen. Cardinalul l-a observat pe Corneille și l-a ales să se numere printre „Cei cinci poeti”, alături de Guillaume Colletet, Boisrobert, Jean Rotrou, și Claude de Lestoile.
Opera:

Mélite (1629, prima lucrare, comedie)
Clitandre ou l’Innocence persécutée (1631)
La Veuve (1632)
La Galerie du Palais (1633)
La Suivante (1634)
La Place royale (1634)
Médée (1635)
L’Illusion comique (1636)
Le Cid (1637)
Horace (1640)
Cinna ou la Clémence d'Auguste (1641)
Polyeucte (1642)
Le Menteur (1644)
La Mort de Pompée (1643)
Rodogune (1644)
La Suite du Menteur (1645)
Théodore (1646)
Héraclius (1647)
Don Sanche d’Aragon (1649)
Andromède (1650)
Nicomède (1651)
Pertharite (1651)
Œdipe (1659)
La Toison d'or (1660)
Sertorius (1662)
Sophonisbe (1663)
Othon (1664)
Agésilas (1666)
Attila (1667)
Tite et Bérénice (1670)
Psyché (1671)
Pulchérie (1672)
Suréna (1674)

Pierre Corneille

* 1634: Maria Elisabeth de Schleswig-Holstein-Gottorp (n. 6 iunie 1634 – d. 17 iunie 1665), a fost contesă de Hesse-Darmstadt prin căsătorie.

Maria Elisabeta a fost fiica lui Frederic al III-lea, Duce de Holstein-Gottorp(1597–1659) și a Ducesei Maria Elisabeta de Saxonia (1610–1684), o fiică a Electorului Johann Georg I de Saxonia.

La 24 noiembrie 1650, la Castelul Gottorp, s-a căsătorit cu Ludovic, care mai târziu a devenit Ludovic al VI-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt(1630–1678), cu care era logodită din 1649 de ziua lui. Ei au avut opt copii:

Magdalene Sybille (1652–1712) o renumită compozitoare de cântece bisericești baroce. S-a măritat cu Ducele Wilhelm Ludwig de Württemberg.
Sophie Eleonore (n./d. 1653).
Georg (1654–1655).
Marie Elisabeth (1656–1715) căsătorită în 1676 cu Ducele Henric de Saxa-Römhild.
Auguste Magdalene (1657–1674).
Ludovic (1658–1678), succesorul său sub numele de Ludovic al VII-lea.
Frederic (1659–1676)
Sophie Marie (1661–1712) căsătorită în 1681 cu Ducele Christian de Saxa-Eisenberg (1653–1707).

Tatăl lui Ludovic l-a inițiat în afacerile guvernului la un an după căsătoria lor. Ludovic și-a succedat tatăl în 1661. El a legat relații politice ample cu Suedia, prin intermediul surorii soției sale, Hedvig Eleonora, regina Suediei.

Maria Elisabeta a murit încercând să nască cel de-al 9-lea copil al cuplului. Moartea ei l-a afectat profund pe Ludovic. El a scris câteva poezii în memoria soției sale.

Maria Elisabeta de Holstein-Gottorp

· 1714: Iosif I al Portugaliei (d. 1777)

· 1772: Maria Teresa a celor Două Sicilii, împărăteasă a Austriei (d. 1807)

· 1799: Se naşte, la Moscova, poetul Aleksandr Sergheevici Puşkin, considerat întemeietorul literaturii ruse moderne (romanul în versuri “Evgheni Oneghin”, drama istorică “Boris Gudunov”); Aleksandr Sergheevici Pușkin, n. 6 iunie, S.V. 26 mai, 1799, d. 10 februarie, S.V. 29 ianuarie, 1837) poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, este considerat a fi fondatorul literaturii ruse moderne ;
* 1823: Arhiducele Leopold Ludwig de Austria (germană Leopold Ludwig Maria Franz Julius Estorgius Gerhard Erzherzog von Ósterreich; 6 iunie 1823 - d. 24 mai 1898) a fost general și amiral austriac care a servit ca Oberkommandant der Marine ('Înalt Comandant al Marinei') din 1864 până în 1868.
Leopold Ludwig a fost fiul cel mare al Arhiducelui Rainer Joseph de Austria(1783–1853) și al Prințesei Elisabeta de Savoia (1800–1856) și nepot al împăratului Leopold al II-lea. Leopold Ludwig s-a născut în 1823 la Milano, unde tatăl său a fost vicerege al regiunii Lombardia-Veneția din 1818 până în 1848. Un frate mai mic, Arhiducele Rainer Ferdinand (1827–1913), a servit ca ministru președinte austriac din 1859 până în 1861. Leopold a mers pe urmele tatălui său și a urmat o carieră militară devenind general locotenent (Feldmarschall-leutnant) în armata austriacă.

Arhiducele Leopold Ludwig
Arhiduce de Austria

· 1841: Eliza Orzeszkowa, scriitoare poloneză (d. 1910)

· 1850: Karl Ferdinand Braun (n. 6 iunie 1850, Fulda, Hessen-Kassel - d. 20 aprilie 1918, Brooklyn, New York) a fost fizician și inventator german, profesor universitar la Strasbourg, laureat al Premiului Nobel pentru Fizicăpe anul 1909 împreună cu Guglielmo Marconi, pentru contribuțiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir.

Karl Ferdinand Braun
Ferdinand Braun

* 1857: Alexandr Mihailovici Liapunov (n. 25 mai/6 iunie 1857, Iaroslavl, Imperiul Rus^[1] – d. 3 noiembrie 1918, Odesa, Republica Populară Ucraineană^[1]) a fost un matematician rus.

Liapunov a avut o mare contribuție la analiza stabilității sistemelor dinamice lineare sau nelineare.

Alexandr Liapunov

· 1868: Robert Falcon Scott, explorator englez (d. 1912). Robert Falcon Scott (m. 29 martie 1912) a fost un explorator la Antarcticii, cunoscut si datorită faptului ca a pierdut întrecerea cu Roald Amundsen pentru a ajunge primul la Polul Sud. Si-a pierdut viata la intoarcerea din expeditie impreuna cu cei patru membri ai expediției sale.

· 1871: Nicolae Iorga, istoric, enciclopedist, memorialist, prim-ministru, parlamentar, profesor universitar și academician român (d. 1940)

· 1872: Țarina Alexandra Feodorovna (d. 1918)

· 1875: S-a nascut in orasul german Lubeck, intr-o familie instarita, tatal sau fiind un important negustor de grane si, totodata, senator, scriitorul Thomas Mann (“Muntele vrăjit”, “Casa Buddenbrooks”, “Iosif şi fraţii săi). A urmat studiile in orasul natal, apoi se stabileste in Munchen, unde incepe sa lucreze la o societate de asigurari. Tot in aceasta perioada incepe o colaborare cu o publicatie satirica, dar, plictisit, pleaca impreuna cu fratele sau intr-o lunga calatorie in Italia. La revenire, in 1898, publica prima carte ”Micul domn Friedemann” si incepe sa se afirme ca scriitor. S-a casatorit in 1905 cu fiica unui profesor universitar, avand sase copii impreuna cu sotia sa Katia Pringsheim. Patru dintre ei au mostenit talentul tatalui lor, devenind si ei scriitori. In 1926 a devenit membru al Academiei de literatura prusiene, iar trei ani mai tarziu a fost recompensat cu premiul Nobel pentru literatura. Este nevoit sa paraseasca Germania dupa ce nazistii il pun intr-un con de umbra, ii confisca averea si ii anuleaza toate titlurile. S-a stabilit o vreme in Franta, apoi in Elevetia, pentru ca apoi sa ajunga in Statele Unite. In ultima parte s-a reintors in Europa, unde a continuat sa scrie si sa sustina conferinte in marile universitati. In 1955, pe 12 august a incetat din viata la Zurich.

· 1885 - S–a născut James Gideon Tanner, muzician country american (m.13.05.1960).
* 1887: Preotul Toma Chiricuță (n. 6 iunie 1887 – d. 1971) este unul dintre fondatorii (la 1 mai 1915) societății literare „Academia bârlădeană” ^[1], alături de George Tutoveanu și Tudor Pamfile.

S-a născut în data de 6 iunie 1887, în localitatea Odaia, comuna Bursucani, județul Vaslui și este tatăl profesorului Ion Chiricuță. Urmează cursurile facultății de Litere si Filosofie, apoi studiază Teologia. Și-a completat studiile la Universitățile din Leipzig, Erlangen și Heidelberɡ. ^[2]. Înainte de a deveni preot a activat la Botoșani ca profesor de limba germană, apoi ca pedagog și redactor.

* 1894: Sabin V. Drăgoi (n. 6 iunie 1894, Seliște, județul Arad - d. 31 decembrie 1968) a fost un compozitor, profesor, muzicolog și folclorist român.

S-a născut la data de 6 iunie 1894 la Seliște, județul Arad. Și-a petrecut copilăria în satul natal, crescând în apropierea mamei, de la care a deprins dragostea pentru folclor și cântece populare. Începe școala în sat, dar este nevoit să urmeze școala maghiară de la Petriș.

În 1906, odată cu absolvirea clasei a V-a, este trimis la școala civilă din Arad, unde va studia muzica.

În 1908 absolvă cu bine clasele gimnaziale și se hotărăște să urmeze Școala normală de stat din Arad, pentru a ajunge învățător.

Între 1909-1912 începe cursurile unde va studia cu profesorul de muzică, Matyas Zoltai. Termină școala primind și un certificat oficial de muzică.

În 1914 primește numirea ca învățător într-un sat, lângă Budapesta. Este înrolat în armată pentru satisfacerea stagiului militar. Este luat prizonier și transferat în lagărul de la Tașkent timp de doi ani.

În 1920 este mobilizat la Cluj, are ocazia să susțină examen la Conservatorul de muzică și artă dramatică, unde studiază cu profesorii A. Bena (teorie-solfegiu), Herman Klee (contrapunct). Pleacă la București pentru a obține o bursă, iar aici îi cunoaște pe Victor Eftimiu și pe Octavian Goga (pe atunci ministru al artelor). Obține o sumă care îi facilitează plecarea la Praga pentru a-și continua studiile.

În 1922 obține Premiul II la concursul de creație Enescu și termină studiile la Conservatorul de Stat din Praga, unde studiase cu Vítězslav Novák (compoziție, orchestrație), Otakar Ostrčil (dirijat), Vaclav Stephan (istoria muzicii). Se căsătorește pe 6 august 1922 cu Livia Munteanu. Primește, la Deva un post de maestru suplinitor de muzică la Școala normală de învățători. Începe să culeagă folclor, mai întâi din zona Devei, apoi din Lipova.

În 1923 obține Premiul II „Enescu” cu „Suită de dansuri populare românești pentru pian”. Se naște fiica sa, Florica, care se stinge din viață un an mai târziu.

În 1924 se mută la Timișoara, fiind numit profesor la Conservator municipal din oraș și dirijor al corurilor bărbătești „Doina” și „Banatul” (până în 1932). În acest timp continuă să culeagă folclor din zona Hunedoarei.

În 1926 i se naște un fiu, Virgil Mihai, și câțiva ani mai târziu cel de-al treilea copil, Sabina.

În 1928 are loc premierea operei „Năpasta”, după piesa lui I. L. Caragiale, fapt care îl consacră definitiv pe compozitor. Primește Premiul pentru cea mai bună operă scrisă de un român, acordat de Consiliul de administrație al Operei Române din București și Premiul I „George Enescu” pentru „Divertisment rustic.”

Între 1936-1940 este dirijor al corului mixt „Crai nou” din Timișoara.

Între 1940-1944 este director al Operei din Cluj-Timișoara.

În 1942 apare Monografia muzicală a comunei Belinț. 90 melodii cu texte culese, notate și explicate, iar un an mai târziu se stinge din viață soția compozitorului.

În 1944 se recăsătorește cu solista Ana Sidonia Varna, iar un an mai târziu i se naște cel de-al patrulea copil. Demisionează din funcțiile ocupate, se mută la Timișoara și se angajează la „Corala Banatului.”

În 1946 se înființează Conservatorul de muzică și artă dramatică din Timișoara, unde este transferat ca profesor de armonie și contrapunct (până în 1949), după care va fi numit rector și profesor de compoziție (1949-1950), odată cu transformarea Conservatorului în Institut de artă. Este ales membru în comitetul Uniunii compozitorilor.

În 1950 este numit profesor la catedra de folclor a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București (până în 1952). Tot acum devine director al Institutului de Folclor, după arestarea lui Harry Brauner (până în 1964).

În 2 iulie 1955 devine membru corespondent al Academiei Române.

În 1957 devine membru, iar mai apoi membru executiv (din 1961), la The International Folk Music Council din Londra.

Între 1965-1968 este membru în colegiul redacțional al Revistei de folclor.

Moare la data de 31 decembrie 1968 la București, la vârsta de 74 de ani, în urma unei complicații după o intervenție chirurgicală, lăsând neterminată antologia muzicală la care lucra.

CREAȚIE

Opere

Năpasta
Horia
Păcală
Kir Ianulea
Constantin Brâncovean

Lucrări simfonice

Petrecere populară
Divertisment rustic
Divertisment sacru (1929/1933)
Rapsodia bănățeană
Concert pentru pian și orchestră
Dansuri simfonice: Ce aude Murășul

Miniaturi pentru pian

Moderato; Allegreto; Andantino; Allegro; Andantino; Andantino; Andante; Allegro

Muzică de film

Mitrea Cocor

Membru corespondent al Academiei Române

Sabin V. Drăgoi
Compozitorul Sabin V. Drăgoi în 1955

· 1896: Italo Balbo, lider politic și mareșal italian (d. 1940)

· 1897 - S-a născut A. Marţian Pop, actor şi regizor al Teatrului National din Bucureşti ("Năbădăile Cleopatrei", "Tudor") (m.14.01.1969).

· 1899: Franz Liebhard, poet român (d. 1989)

· 1901: Sukarno, primul președinte al Indoneziei (d. 1970)

* 1903 - S-a născut Aram Ilici Haciaturian, compozitor rus de naţionalitate armeană. (m. 1 mai 1978)
* 1909: Sir Isaiah Berlin (letonă: Jesaja Berlins; n. 6 iunie 1909 - d. 5 noiembrie 1997) a fost un filosof politic englez^[8] și un istoric al ideilor, care este considerat ca unul din cei mai importanți gânditori liberali contemporani.

Isaiah Berlin s-a născut într-o familie evreiască în Riga, Letonia, fiind ulterior, după imigrarea familiei sale în Anglia, primul elev evreu care a primit o bursă la All Souls College, Oxford.

În anul 1979 a primit Premiul Ierusalim.

Operă:

Historical Inevitability 1953 (Inevitabilitatea istorică)

Four Essays on Liberty 1969 (Patru eseuri despre libertate)

Russian Thinkers 1978 (Gânditori ruși)

The Proper Study of Mankind: An Anthology of Essays (Adevaratul studiu al omenirii : antologie de eseuri)

Isaiah Berlin

* 1914: Ion Șiugariu (nume real: Ion Soreanu, n. 6 iunie 1914, Băița, România – d. 1 februarie 1945, Brezno, Slovacia) a fost un poet și publicist român. A urmat studii la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Bucureștiși a publicat, începând din 1934, poezii și cronici literare în diferite reviste, inclusiv în reviste naționaliste. A condus, începând din 1941, Asociația Studenților Refugiați din Ardealul ocupat în timpul ocupației horthyiste a Transilvaniei.^[2] S-a căsătorit în anul 1943 cu Lucia Stroescu Ion Șugariu s-a născut în 6 iunie 1914, fiind primul din cei șase copii ai minerului aurar Ion Șugar și ai soției sale, Floarea (n. Griga), în satul Băița, comitatul Maramureș (Máramoros), aflat la acea dată sub administrație austro-ungară.^[2]^[4] Părinții săi erau români de confesiune greco-catolică. Autoritățile îi eliberează certificatul de botez pe numele de Sugár János, conform politicii de maghiarizare susținută de către stat. Mai târziu, la 24 iunie 1936, poetul va obține, prin decizia Ministerului de Justiție al României, schimbarea oficială a numelui în Ion Soreanu (și fratele său George va face același lucru). Pentru opera literară a folosit variantele: Ion Șiugariu, Ionel Șiugar, dar și pseudonime precum Sonia Mugur, Sergiu Băițan, Ion Sorescu.

Dată fiind situația materială precară a familiei, muncește alături de părinți încă din copilărie la extrasul și spălatul aurului. Condițiile vitrege își vor pune pecetea asupra sănătății copilului, fiind afectat de reumatism articular, afecțiune care îl va urmări pe parcursul vieții. Sublocotenentul Ion Soreanu-Șiugariu a continuat să lupte împotriva trupelor germane în Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia,^[2]^[4] sperând în schimbări radicale după război, așa cum reiese dintr-o însemnare de jurnal: „Mă gândesc că acest război este pentru mine o datorie sfântă. Victoria noastră va trebui să determine și acolo, în țară, altă victorie, a drepturilor omului, a vieții eliberate de orice năpastă. E tot ce mai vrem să visăm, toată armata de pe front”.^[6] În unele din poeziile sale a exprimat misiunea generației sale: „Sunt tânăr! Misiunea păstrării unei patrii / Noi tinerii - odrasle ale unui vechi popor, / De ziua cea de mâine, suntem chemați cu fală / A o păstra: prin zarea privirii tuturor!”.^[6]

În ziua de 1 februarie 1945, la ora 11 dimineața, conducea un convoi de munții către linia frontului din apropierea orașului Brezno (Cehoslovacia), când a fost grav rănit de o explozie.^[4]^[6] A murit pe drumul către ambulanță,^[6] fiind îngropat alături de un ofițer și șapte soldați uciși odată cu el în cimitirul din satul Pohronská Polhora, aflat în apropiere de Brezno.

În revista sibiană Luceafărul, nr. 3-4/1945, a apărut următoarea notă:

„...Cu moartea eroică a lui Ion Șiugariu poezia română pierde pe unul din poeții născuți, nu făcuți.”

În 28 februarie 1945, prin decretul nr. 641, a fost decorat post-mortem cu Ordinul „Coroana României” cu spade, în gradul de cavaler și cu panglică de Virtutea Militară.^[4]^[1] Rămășițele sale pământești au fost reînhumate în 1956 în Cimitirul eroilor români din Zvolen.^[4]^[7] I s-a acordat post-mortem Ordinul „Steaua României” cl. a V-a cu spade Opera:

Trecere prin alba poartă, versuri, București, 1938;

Paradisul peregrinar, versuri, București, 1942;

Țara de foc, versuri, București, 1943;

Carnetele unui poet căzut în război, ed. îngrijită de Laurențiu Fulga, cuvânt înainte de Mihai Beniuc, București, 1968;

Sete de ceruri, versuri, München, 1985 (include toate vol. antume);

Țara crinilor, pref. de Al. Husar, Iași, 1997;

Viața poeziei, ed. și tabel cronologic de M. Crihană, Timișoara, 1999;

George Bacovia, studiu critic, cuvânt înainte de T. Popescu, București, 2002.

* 1917: Ion Augustin Nicolae Rațiu^[2] (n. 6 iunie 1917,^[1] Turda, Comitatul Turda-Arieș, Austro-Ungaria – d. 17 ianuarie 2000,^[1] Londra, Regatul Unit) a fost un politician român, reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD).

Ion Rațiu este descendent al Familiei Rațiu de Nagylak (Noșlac), din Turda, atestată în Transilvania la începutul sec. al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Gabriel Bethlen.

Membru de seamă al familiei Rațiu, a fost fiul avocatului Dr. Augustin Rațiudin Turda, care la rândul său a fost fiul protopopului greco-catolic al Turzii Nicolae Rațiu (decedat în 1932). Mama sa, Eugenia Rațiu, născută Turcu, a fost nepoata lui Ion Codru-Drăgușanu, autorul "Peregrinului transilvan".

A urmat școala în Turda și Cluj, iar în 1938 a obținut o diplomă în drept de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. În 1943, Rațiu a obținut o diplomă de economie de la Universitatea Cambridge (Anglia). A fost desemnat Membru de onoare post-mortem al Academiei Oamenilor de Știință din România.^[3]

În 1940, Ion Rațiu a fost numit consilier la Legația României de la Londra, sub ministrul Viorel Tilea.

La 29 noiembrie 1940, la câteva săptămâni după instaurarea Statului Național-Legionar, a fost fondat Comitetul Național Român. Rațiu a făcut parte din conducerea organizației, aflată sub președinția lui Viorel Tilea.^[4]

Între 1940 și 1990 a locuit în Regatul Unit, unde a înființat (în 1979, împreună cu soția sa, Elisabeth Pilkington^[5] ) și finanțat Fundația Rațiu. De asemenea, a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

După repatriere, în ianuarie 1990, a ajutat la refacerea PNȚ alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990 unde a obținut 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3. A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD la alegerile din 20 mai 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996 a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚCD.

În 1991 a înființat ziarul Cotidianul. Are 2 copii: Indrei Rațiu și Nicolae Rațiu.

Ion Rațiu a murit la Londra, iar conform dorinței sale, trupul neînsuflețit a fost dus la Turda, spre a fi înmormântat în orașul natal. Ion Rațiu a fost îngropat în cimitirul central din Turda, preotul ortodox al bisericii "Adormirea Maicii Domnului" (Biserica Rățeștilor, ctitorită de familia Rațiu) nedând permisiunea înhumării sale lângă strămoși, în curtea bisericii, din cauza diferendelor dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Ion Rațiu fiind credincios unit. Slujba de prohodire nu a putut fi însă oficiată în biserica ctitorită de familia sa, Biserica Rățeștilor din Turda, din cauza împotrivirii preotului parohiei ortodoxe care ocupă lăcașul din 1948, care a împiedicat accesul clericilor greco-catolici în biserică pentru săvârșirea slujbei de înmormântare conform dorinței defunctului. Astfel slujba prohodului a avut loc în stradă pe un ger pătrunzător.^[6]

Elisabeth Rațiu a murit 19 octombrie 2016, la vârsta de 94 de ani, la Londra.

* 1931: Miron Georgescu, poet român

* 1932: David Randolph Scott (n. 6 iunie 1932,^[1] San Antonio, SUA) este un astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 15, al 7-lea om care a pășit pe suprafața Lunii.

Ca astronaut, Scott a făcut primul său zbor în spațiu ca pilot al misiunii Gemini 8, împreună cu Neil Armstrong martie 1966, cheltuind doar sub unsprezece ore în Low orbita Pământului. Scott a petrecut apoi zece zile în orbită ca pilot Modulul de comandă la bordul Apollo 9, zbor spatial al doilea, împreună cu comandantul James McDivitt și Modulul lunar pilot Schweickart Rusty. În timpul acestei misiuni, Scott a devenit ultimul american pentru a zbura solo în orbita Pământului (nu de numărare EVA ulterioare nelegate de o bază). Scott a făcut zborul de-a treia și ultima, în calitate de comandant al misiunii Apollo 15, aterizare patra lunar umane, devenind a șaptea persoană să meargă pe Lună și prima persoană de a conduce vehicule pe Luna.

David Scott

· 1933: Heinrich Rohrer, fizician elvețian
* 1934: Dumitru Călueanu (n. 6 iunie 1934 - d. 2013) a fost un senator român în legislatura 1990-1992 și 1992-1996, ales în județul Galați pe listele partidului PNL. În cadrul activității sale parlamentare, Dumitru Călueanu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Ungaria, Republica Portugheză, Republica Populară Chineză, Canada, Republica Elenă și Republica Venezuela. Dumitru Călueanu a inițiat o singură moțiune în decursul mandatului său de senator. Dumitru Călueanu a fost profesor universitar în domeniul ingineriei electrice la Universitatea Dunărea de Josdin Galați

· 1934: Albert al II-lea, nume complet Albert Félix Humbert Théodore Christian Eugène Marie, (n. 6 iunie 1934), a domnit ca rege al belgienilor, după moartea fratelui său mai mare, din 1993 până la abdicarea sa în 2013. Este membru al casei regale a Belgiei; în trecut această casă s-a numit Saxa-Coburg-Gotha. Este unchiul actualului Mare Duce al Luxemburgului, Henri.

El este fiul cel mic al Regelui Leopold al III-lea (1901 - 1983) și al primei sale soții, Prințesa Astrid a Suediei (1905 - 1935). A depus jurământul pe 9 august 1993 în fața camerelor reunite ale Parlamentului.

La 3 iulie 2013, regele Albert al II-lea a participat la o reuniune a Cabinetului, unde a anunțat că la 21 iulie, va abdica din motive de sănătate. Va fi succedat de fiul său, Prințul Filip al Belgiei. A fost al treilea monarh care a abdicat în 2013, după Papa Benedict al XVI-lea și regina Beatrix a Olandei.^[1] Este al doilea rege belgian care abdică, după ce Leopold al III-lea al Belgiei, tatăl său, a abdicat în 1951.

Albert al II-lea
Rege al Belgiei

* 1937: Dumitru Petru Pop (n. 6 iunie 1937) este un fost deputat român în legislatura 1990-1992 ales în județul Mureș pe listele partidului PUNR și un fost senator român în legislatura 2000-2004 ales în județul Mureș pe listele partidului PRM.

· 1938: Gheorghe Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013). S-a născut în comuna vrânceană Sihlea. Absolvent al Liceuluiui din Râmnicu – Sărat şi al Facultăţii de Istorie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Elev şi student strălucit, Gh. Buzatu de pe băncile Facultăţii a fost repartizat direct la Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” din Iaşi în anul 1961, unde a funcţionat până în anul 1992 — în care timp a urcat toate treptele profesionale, până la cercetător ştiinţific gradul I, doctor în Istorie. Istoricul Gheorghe Buzatu a fost şi un iubit şi respectat profesor universitar. La Alma Mater din Craiova sau la cea din Constanţa, el a ţinut prelegeri captivante, a condus doctorate, masterate. Nu este locul să trecem în revistă impresionanta operă ştiinţifică şi didactică a defunctului. Ne rezumăm la exemplificări dintre cele mai semnificative.
Bogata activitatea ştiinţifică i-a fost apreciată şi răsplătită din plin: de două ori laureat al Premiilor Academiei Române, Premiul de Excelenţă al UNESCO, membru al Comisiei Mondiale pentru Istoria Relaţiilor Internaţionale, al Asociaţiei Americane de Istorie şi multe altele. Gh. Buzatu s-a implicat plenar şi în viaţa publică româneacă. Senator şi vicepreşedinte al Senatului României cu prezenţe şi realizări memorabile. Expert avizat, totdeauna elocvent şi inspirat, în multele emisiuni de Televiziune, Radio, Presă scrisă. Dicţionare şi enciclopedii de specialitate, din ţară şi din străinătate, i-au reţinut bio-bibliografia, volume omagiale i-au cinstit competenţa, dăruirea şi strălucirea ce radia din toate fibrele acestui reprezentant de elită al spiritualităţii româneşti.

* 1938: Angela Păduraru (n. 6 iunie 1938, Nemțeni - d. 26 iulie 1995, Chișinău) a fost o cântăreață moldoveană de muzică populară, Artistă Emerită a RSS Moldovenești (1976).

· 1939 - S-a născut Gary U.S. Bonds (Anderson), cântăreţ şi compozitor american.

· 1941: Ilie Pârvu, filosof român

· 1943: Richard Smalley, chimist american, laureat Nobel (d. 2005)

· 1943 - S-a născut Joe Stampley, cântăreţ şi compozitor country american.

· 1944 - S-a născut Peter Albin, basist, vocalist şi compozitor american (Big Brother & The Holding Company).

· 1944 - S-a născut Edgar Froese, clăpar, chitarist şi compozitor german (Tangerine Dream).
* 1944: Phillip Allen Sharp (născut pe 6 iunie 1944) este un genetician american și biolog care a co-descoperit splicingul. El a luat Premiul Nobel pentru medicină și fiziologie în anul 1993 împreună cu Richard J. Roberts pentru descoperirea că "genele eucariotelor nu sunt șiruri continue, dar conțin introni, iar splicingul ARNului mesager prin care sunt tăiați intronii poate avea loc în diferite feluri, ducând la formarea a diferite proteine din aceeași secvență ADN".

El a mai primit medialia Othmer Gold în 2015

Phillip Sharp
Cu medalia Winthrop Sears, 2007

· 1946: Jeana Gheorghiu, jurnalistă româncă (d. 2007)

· 1947 - S-a născut Terry Williams, vocalist american (New Christy Minstrels, First Edition, Kenny Rogers).

· 1948 - S-a născut Shorty Beck (Cornelies van der Beek), baterist olandez (Shocking Blue).

· 1948 - S-a născut Richard Sinclair, basist britanic (Caravan, Hattfield & The North, Camel).
* 1949: Ioannis Matzourakis (n. 6 iunie 1949 în Didymoteicho) este un fotbalist retras de activitate, în prezent antrenor ale echipei OFI Creta. Și-a petrecut copilăria în România, unde a jucat la două echipe românești, CFR Cluj și Rapid București. De-a lungul carierei a antrenat 16 echipe.
* 1952: Ion Eparu (n. 6 iunie 1952) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.

· 1956: Eugen Nicolicea (n. 6 iunie 1956, Traian, Regiunea Craiova, România) este un politician român, membru al Parlamentului României în toate legislaturile din perioada 1992–2020. Din septembrie 2018, acesta ocupă funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. De asemenea, este președinte al Comisiei pentru regulament și membru în Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției.^[4] Înainte de a intra în viața politică, Eugen Nicolicea a fost proiectant la Șantierul Naval Drobeta-Turnu Severin și șef de laborator la IIRUC București

· 1956: Björn Borg (n. 6 iunie 1956) este un fost jucător suedez de tenis și fost număr 1 mondial. Este considerat de mulți tenismeni ca o mare legendă a tenisului.^[10]

Între 1980 - 1984 a fost căsătorit cu tenismena din România Mariana Simionescu

* 1961: Sergiu Mocanu (n. 6 iunie 1961, Ciobalaccia, RSS Moldovenească, URSS) este un politician din Republica Moldova, președintele Mișcării Populare Antimafie. Între anii 1994-1997 și 1998-2001 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Între anii 2004-2007 este consilierul prezidențial cu misiuni speciale al președintelui Vladimir Voronin. El este și pilot și parașutist, președinte al Aeroclubului din Chișinău

· 1961 - S-a născut Dee C. Lee, cântăreaţă şi compozitoare britanică.
* 1963: Federico Andahazi (n. 6 iunie, 1963) este un scriitor argentinian.

OPERA

Romane

1997: El anatomista^[1]
1998: Las piadosas
2000: El príncipe
2002: El secreto de los flamencos
2004: Errante en la sombra
2005: La ciudad de los herejes
2006: El conquistador
2012: El libro de los placeres prohibidos
2015: Los amantes bajo el Danubio

Nuvele

1998: El árbol de las tentaciones
2009: El oficio de los Santos

Alte publicații

2008: Pecar como Dios manda. Historia sexual de los argentinos
2009: Argentina con pecado concebida. Historia sexual de los argentinos II
2010: Pecadores y pecadoras. Historia sexual de los argentinos III
2017: El equilibrista

Federico Andahazi.

* 1964: Andrei Safonov (în rusă Андре́й Миха́йлович Сафо́нов; n. 6 iunie 1964, Chișinău, RSSM, URSS) este un analist politic din Transnistria,^[1] autorul a mai multor articole din presa națională, cât și internațională, care a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova.

* 1965: Valentin Busuioc (n. 6 iunie 1965, Buhuși, județul Bacău), general STS, este un poet, dramaturg și jurnalist român.

A urmat studii militare superioare.

Este licențiat al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București.

A urmat studii postuniversitare de multimedia la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București, studii postuniversitare de psiho-sociologie la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București, masterat în management public la Academia de Studii Economice din București, precum și Universitatea Națională de Apărare "CaroI"/Colegiul Național de Apărare, cursul de nivel înalt.

A debutat simultan în revistele Viața militară, nr. 8/1988, cu poemul "Cum ai pune un râu sub un pod" și în Tomis, nr. 12/1988, cu poemele "Exercițiu" și "Tablou muzical".

A scris și publicat, împreună cu poetul Constantin Abăluță, primul poem renga din literatura română (Contemporanul, nr.13/1995).

POEZIE

111 poeme, Ed. Muntenia, 1993;
Viața în direct, Ed. Leda, 1995;
Vortex, Ed. Eminescu, 1999;
Bărbatul din Calea Lactee, Ed. Eminescu, 2004;
Orașul văzut prin oglindă, Editura Tracus Arte, 2014;
Linia vieții, Editura Tracus Arte, 2016;
Iarba, Editura Societății Scriitorilor Militari, 2018;
Coli de scris, Editura Junimea, 2018.

DRAMATURGIE

Epoleții cu busolă, Editura Azero și Asociația Scriitorilor București, 2005

* 1966: Angela Cavagna (n. 6 iunie 1966, Genova), este o cântăreață, fotomodelși actriță italiană. Și-a început cariera prin anii '80.

Angela Cavagna

* 1967: Paul Edward Valentine Giamatti (n. 6 iunie 1967) este un actor american.

Paul Giamatti
Paul Giamatti în 2013

* 1969: Fernando Carlos Redondo Neri (n. 6 iunie 1969,^[1] Adrogué[*], Argentina) este un fost fotbalist argentinian.

* 1972: Cristina Scabbia (numele complet Cristina Adriana Chiara Scabbia) (n. 6 iunie 1972) este o cântăreață și compozitoare italiană de muzică heavy metal.

Cristina Scabbia
Cristina Scabbia în 2006

* 1974: Devis Mangia (pronunție în italiană: /ˈdɛːvis ˈmandʒa/; n. 6 iunie 1974) este un fost jucător de fotbal italian, care acum este antrenor.

· 1976: Adrian-Miroslav Merka, politician roman
* 1978: Călin-Ionel Dobra (n. 6 iunie 1978, Lugoj, România) este un politician român, de profesie cadru didactic, și îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. Ales deputat în 2016 din postura de consilier județean din Județul Timiș, mandatul lui Călin Dobra a fost validat și a depus jurământul, dar a demisionat după doar câteva zile pentru a rămâne consilier județean
* 1978: Daniel George Munteanu (n. 6 iunie, 1978 în Onești) este un fost fotbalistromân, retras din activitate.
* 1979: Roberto De Zerbi (n. 6 iunie 1979, Brescia, Italia) este un fost fotbalistitalian care a evoluatpe postul de mijlocaș ofensiv. A fost legitimat la CFR Cluj cu care a semnat în vara anului 2010 un contract pentru două sezoane. În prealabil, în sezonul 2009-2010, el fusese împrumutat la CFR Cluj de la echipa italiană SSC Napoli.
* 1981: João Paulo Andrade (n. 6 iunie 1981, Leiria, Portugalia) este un jucător de fobal portughez, în prezent legitimat la Vitoria Guimaraes. În sezonul 2008-2009 a jucat în Liga I, la Rapid București.
* 1981: Nicolae Dandiș (n. 6 iunie, 1981) este un lector universitar și politician din Republica Moldova, primar al orașului Cahul.
* 1982: Marian Oprea (n. 6 iunie 1982, Pitești, județul Argeș) este un atlet român, laureat cu argint la Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena.
* 1983: Radu Horea Dărăban (n. 6 iunie 1983, Cluj-Napoca) este un scrimerromân specializat pe floretă, care a participat la Jocurile Olimpice din 2012. Este de șapte ori campion național la seniori individual în perioadă 2004-2016 si de 11 ori a câștigat Cupa României la seniori individual în perioada 2002-2016
* 1984: ByeAlex (n. 6 iunie 1984) este un cântăreț din Ungaria, care a reprezentat această țară la Concursul Muzical Eurovision 2013.^[1] Cântecul interpretat de el, Kedvesem, s-a clasat în finală pe locul al zecelea

ByeAlex
ByeAlex și Dániel Kővágó (2013)

* 1984: Antonia Mary Prebble (n. 6 iunie 1984 în Wellington ) este o actriță faimoasă pentru rolul Loretta West din show-ul Outrageous Fortune. A devenit interesată de actorie la o vârstă foarte tânără, jucând în The Magical Kingdom of Thingymijig în 1993.
* 1985: Sota Hirayama (n. 6 iunie 1985) este un fotbalist japonez.

* 1985: Sebastian Seb Bengt Ulf Larsson (n. 6 iunie 1985, Eskilstuna, Suedia) este un fotbalist suedez. Este cunoscut pentru loviturile sale libere.

* 1986: Vladimir Volkov (sârbă Владимир Boлкoв; n. 6 iunie 1986, Niš) este un fotbalist sârb care este legitimat la clubul din Republica Moldova, FC Sheriff Tiraspol pe post de atacant.

* 1987: Claudiu Puia (n. 6 iunie 1987, Pitești) este un jucător român de fotbal care ultima dată a evoluat la clubul Farul Constanța.

* 1987: Cássio Ramos (n. 6 iunie 1987, Veranópolis, Brazilia) este un fotbalist brazilian aflat sub contract cu Corinthians.

· 1988: Marius Munteanu, filosof roman
* 1989: Javi Hernández (n. 6 iunie 1989) este un fotbalist spaniol care joacă pentru Real Madrid Castilla.
* 1989: Jonathan De Lima Reis (n. 6 iunie 1989, Contagem, Brazilia), cunoscut ca Jonathan Reis, este un fotbalist aflat sub contract cu PSV.
* 1992: Kim Hyuna (Hangul: 김현아; n. 6 iunie 1992) este o cântăreață sud-coreeană.

Hyuna

* 1993: Lóránt Kovács (n. 6 iunie 1993, Târgu Mureș) este un fotbalist român care evoluează la clubul Szombathelyi Haladás pe postul de mijlocaș.

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

vineri, 5 iunie 2020